Start Reading

Jurnal

Ratings:
245 pages4 hours

Summary

Om politic liberal mai puţin cunoscut, Gheorghe D. Pallade a lăsat un jurnal care, deşi cuprinde o perioadă destul de scurtă în timp, 1 martie 1897 - 8 ianuarie 1898, ne va introduce în atmosfera extrem de frământată din interiorul Partidului Naţional Liberal.
S-a născut în anul 1858 la Bârlad, dintr-o familie înstărită. Şi-a făcut studiile secundare şi universitare în ţară, luându-şi licenţa în drept la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti în anul 1880. Intră în magistratură până în 1884 când, participând la alegeri este ales deputat pe listele Partidului Naţional Liberal. Din acest moment viaţa lui devine publică şi intră în vâltoarea luptelor politice. În acelaşi an, alături de C.A. Rosetti a susţinut colegiul unic şi libertatea absolută a presei. De fapt a şi fost colaborator al ziarului Românul.
Paginile de jurnal, deşi nu acoperă nici un an de zile, prezintă una din cele mai zbuciumate perioade al Partidului Naţional Liberal. Subiective sau nu, paginile rămase de la Gh.D. Pallade vin să completeze istoria politică a României de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Lăsăm pe seama cititorului să analizeze jurnalul lui Gh.D. Pallade. Nouă nu ne rămâne decât să arătăm că am considerat ca notele să fie cât se poate de complete, persoanele şi locurile fiind foarte numeroase, fără de care, chiar un cititor avizat nu s-ar descurca. Iată de ce am recurs la soluţia de a despărţi notele de indicele de nume. Trebuie, de asemenea, să atragem atenţia că notele sunt aşezate alfabetic, deoarece tot volumul ar fi fost prea încărcat de numere şi cifre. Sperăm că modesta noastră contribuţie prin editarea acestui jurnal să împlinească un scurt moment din frământata noastră istorie politică a României de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Read on the Scribd mobile app

Download the free Scribd mobile app to read anytime, anywhere.