MAITREYI

Mircea Eliade

GENEZA
Romanul este publicat în anul 1933 la Editura Naţionalã din Bucureşti. Alãturi de “Isabel şi apele
diavolului”, “Secretul doctorului Honigberger”,, “Nopţi la Serampore”, “Şantier” şi „India”, “Maitreyi” aparţine
“Ciclului Indian” al prozelor inspirate din spaţiul spiritual şi geografic fascinant.
În “Memorii(I)” sunt date privind idila ce se înfiripã între tânãrul intelectual român şi fiica profesorului sãu,
Maitreyi.
Romanul, „mai mult sau mai puţin autobiografic” - dupã mãrturisirea lui Eliade, este oricum scris sub
influenţa experienţelor trãite în India. În roman sunt incluse fragmente din jurnalul ţinut de Eliade în timpul
şederii in India (1928-1931), dar ficţiunea ocupã un loc preponderent.

CONSTRUCŢIA ROMANULUI ŞI RAŢIUNILE LUI ESTETICE:

Romanul urmeazã „modelul epic anglo-saxon” (E. Simion). Dubla perspectivã pe care o foloseşte în
tehnica sa narativã combinatã presupune intercalarea jurnalului în roman (tehnica replay-ului, a stop-cadrului) şi
alternarea lui cu monologul interior (introspecţia analiticã).
Sunt trei niveluri temporale şi deci ale scriiturii în roman:
- jurnalul intim al personajului care trãieşte o întâmplare miraculoasã, transformatã într-o tragedie plinã de
tensiuni; acesta înregistreaza experienţa în chiar momentul manifestãrii ei;
- însemnãrile ulterioare ale diaristului care infirmã sau completeazã şi nuanţeazã unele întâmplãri
- confesiunea naratorului pe masurã ce naraţiunea „se scrie”-dupã ce experienţa (istoria) s-a încheiat.
Tehnica nu e deloc complicatã şi avantajul ei este acela cã diminueazã sentimentul ficţiunii şi soreşte iluzia
autenticitãţii faptelor.

TEMA ROMANULUI
Prin tematica şi pitorescul moral, romanul se situeazã în zona romanului care a sacrificat iubirea.
Motivul cuplului şi tema iubirii reprezintã o preocupare constantã în proza romanului, dar in „Maitreyi” şi
„Nuntã in cer”, constituie temă exclusivă.
Erosul reprezintã la Eliade o dimensiune care angajeazã experienţe omeneşti fundamentale, dã impuls unor
acţiuni revelatoare pentru natura adâncã a legaturilor umane, pentru semnificaţia complexã a unor personaje
purtãtoare de ideologii.

SUBIECTUL ROMANULUI. SEMNIFICAŢIILE SALE:

Subiectul se organizeazã în jurul unui cuplu. Allan (inginer european venit la Calcutta) şi Maitreyi (fiica
inginerului Narendra Sen, personalitate localã respectabilã).
Substanţa romanului sunt fazele aprinderii, instalãrii şi apoteozãrii unei iubiri, nãruite brutal si abrupt de
factorii din afara cuplului.
Primele trei capitole prezintã situaţia personajului narator. Allan, inginer european, lucrează la proiectarea
de construcţii în Calcutta. Este avansat şi pleacã pe şantier în junglã pentru a supraveghea construirea unor
poduri şi a cãii ferate. Allan se îmbolnãveşte de malarie, este spitalizat în Calcutta şi este invitat sã locuiascã în
casa lui Narendra Sen pentru a evita revenirea bolii. O reîntâlneşte aici pe Maitreyi care-l intrigase de la prima
lor întâlnire (pe cand locuia in Wellesley Street şi apoi la spital).
Debutul legãturii dintre Allan şi Maitreyi se petrece anodin şi, de amândouã pãrţile, fãrã intuirea chemãrii
erotice: „Niciodată nu m-am gândit la dragoste în primele cinci luni”, consemneazã personajul-narator, iar
când recurge, spre a se verifica, la jurnal, gãseşte aceeaşi a momentului declanşator, acelaşi gol de impresii
privitor la prezenţa Maitreyiei atât de confiscantã mai târziu: „Totuşi n-am scris nimic în jurnalul meu si astãzi,
cand caut in acele caiete orice urmã care sã mi-o poatã evoca pe Maitrey, nu gãsesc nimic.”
Capitolele IV-XIII urmãresc evoluţia lui Allan şi a Maitreyiei în casa lui Narendra Sen.
 La început, Maitreyi îi apare lui Allan asemenea unei fãpturi nefireşti: „nu izbuteam sã înţeleg ce tainã
ascunde fãptura aceasta”. Îl surprinde apoi postura ei distantã, protocolarã, chiar dispreţuitoare.
Atracţia spre Maitreyi are o serie de consecinţe, Allan începe sa înveţe bengaleza şi se desparte aproape total
de grupul sãu de prieteni. Autocaracterizându-se, încearcã sã se menţinã într-o zonã a luciditãţii şi declarã
deschis, cu bãnuiala unei curse matrimoniale, cã este un celibatar convins. Stãrile interioare ale eroului încep sã
fie contradictorii, dovadã notaţiile din jurnal: „Maitreyei s-a schimbat faţã de mine, a început sã-mi fie dragã
(nota: nu e adevãrat) şi sufăr un pic de gelozie, de singurãtate, de menirea mea.”
O nouã etapã a evoluţiei acestei iubiri este marcatã de lungile discuţii ale celor doi. Eroul noteazã în jurnal:
„Patima creşte, delicios şi firesc amestec de idilã, sexualitate, prietenie, devotament.” Punctul maxim este atins
în momentul în care eroul îşi declarã iubirea. Maitreyi reacţioneazã cu candoare: îşi acoperã ochii şi îi rãspunde
cã ea nu îl poate iubi decât ca pe un „scump prieten”.
Concluzia prietenie-iubire este stadiul preliminar patimii care va izbucni în sufletul eroinei. Maitreyi şi
Allan participã apoi cu toatã intensitatea la un act de erotism pur. Maitreyi, crescutã într-o civilizaţie a
sentimentelor şi a pudorii, atrage pe Allan într-un joc erotic complicat şi imprevizibil. O privire stãruitoare este
un cod care trebuie descifrat, o floare în care este ascuns un fir de pãr - un simbol. Atingerea mâinilor este deja
un act de curaj şi de trãdare a vechii iubiri. Când într-o zi la masã, fata îi atinge intenţionat piciorul, aceasta
înseamnă o mare promisiune. Promisiunea este intãritã de o coroniţã de iasomie, pe care sãlbatica îmblânzitã i-o
aruncã într-o seară de pe terasã. Este dovada logodnei. Logodna propriu-zisã se sãvârşeşte „ la lacuri”, în faţa
apei, a pãdurii şi a cerului. Este o logodnã misticã, un jurãmânt cosmic, un poem de o frumuseţe barbarã: „mă
leg de tine pãmântule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia”.
Cu aceeaşi inocenţã complicatã şi rafinatã, pe care Allan n-o recunoaşte în femeia albã, i se dãruieşte
Maitreyi într-o noapte lascivã şi înmiresmatã. Justificarea fetei e simplã: „unirea noastrã a fost poruncitã de
cer”,aceasta poeticã ambiguitate, cu nuanţe de concepţie despre senzualitatea indicã, şi misterele lumii în care
trãiesc copleşitoarele arhetipuri.
Totul este absorbit într-o prozã vag spiritualizantã, pe un fundal exotic şi cu o notã liricã autenticã, ieşitã din
buna dozare a amãnuntelor şi fineţea reflecţiilor. O dupã-amiazã, un asfinţit de soare privit de pe terasă, o
noapte groasă şi parfumată, o presiune nedeterminată, aţâţătoare, jocurile adolescentei inocente şi profetice,
gruja ei de nu „supăra ritmul” , toate sunt înregistrate într-un limbaj direct, expresiv prin exactitatea lui.
Apare desfãşurarea mitului erotic în situaţii neobişnuite. Eliade introduce în scenariu teama veche a
incompatibilităţii dintre sentiment şi datorie, aceea pe care o aflãm în „Tristan şi Isolda” sau în „Romeo şi
Julieta”. Datoria este în Maitreyi mentalitatea rasială adânc înrãdãcinatã chiar în pãturile culte din Calcutta.
Descoperitã prin imprudenţa suroriiChabu, iubirea dintre Allan şi Maitreyi este repudiatã cu ferocitate. Albul
este alungat din familia Sen şi tânãra, vinovatã faţã de tradiţia hindusã, este sechestratã.
Urmarea romanului, cuprinsă în capitolele XIV-XV, este, pânã la un punct, în stilul senzaţional al prozei
romantice. Tânărul european, dupa zadarnice încercãri de a intra în legaturã cu logodnica sechestratã, cautã
refugiu în Himalaya, într-o mânãstire, optând pentru solitudine şi meditaţie. Aici apare însă într-o zi Jenia Isaac,
celistã, care nu se îndrãgostise niciodatã de un bãrbat, avusese doar o legãturã brutalã cu un neamţ. Povestea
iubirii lui Allan pentru Maitreyi trezeşte amintirile în ea şi pãcatul, inevitabil, se înfãptuieşte. Allan scapã după o
vreme de „ceva greu” din sufletul sãu şi se întoarce în lume cu altã stare de spirit. Maitreyi îi dă din nou semne,
însă tânãrul alb a pierdut gustul aventurii şi plãcerea pentru misterul feminin asiatic. Nu rãspunde la apelurile
fetei încãtuşatã de familie şi de tradiţia hindusã, se consoleazã cu disponibila Geurtie, apoi pãrãseşte Calcutta.
La Singapore, aflã de la nepotul domnului Sen cã Maitreyi dusese promisiunea pânã la capãt: pentru a fi
repudiatã de familie şi a-l putea însoţi pe Allan, se dãduse unui vânzãtor de fructe...Familia o repudiazã, însã, de
ruşine, o expediazã la Miduapur, sã nascã în tainã. Allan înţelege abia acum firea adevãratã a tinerei bengaleze
şi adâncimile spiritului ei.
Finalul romanului este deschis. Drama eroticã se prelungeşte în scriitura care începe: „poate plãnuise ea
ceva. Sunt foarte tulbure acum, foarte tulbure, şi vreau sã scriu, aici, tot, tot....Şi dacã n-ar fi decât o păcăleală
a dragostei mele? De ce sã cred? De unde sã ştiu? Aş vrea sã privesc ochii Maitreyiei....”