Sie sind auf Seite 1von 107

CUPRINS

CAPITOLUL I: CAPITOLUL II: Sectiunea I: Sectiunea a II-a: Sectiunea a III-a: Sectiunea a IV-a: Sectiunea a V-a: Sectiunea a VI-a: CRIMINALITATEA VIOLENTA CARACTERIZARE ..... pag. 4 ASPECTE JURIDICO-PENALE ALE INFRACTIUNILOR SAVARSITE CU VIOLENTA ............................................... pag. 7 Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta ........................ pag. 7 Tipologii.Aspecte criminologice ........................................... pag. 9 Omorul ............................................................................... pag. 13 Uciderea din culpa .............................................................. pag. 15 Pruncuciderea ...................................................................... pag. 17 Vatamare corporala grava ................................................... pag. 18

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte ........................... pag. 18 Sectiunea a VIII-a: Violul .................................................................................. pag. 19 Sectiunea a IX-a: Sectiunea a X-a: Sectiunea a XI-a: 11.1: 23 11.2: CAPITOLUL III: Sectiunea I: Sectiunea a II-a: 2.1: 2.2: 2.3: CAPITOLUL IV: Sectiunea I: Violenta fizice asupra copilului minor ................................. pag. 24 STAREA SI DINAMICA INFRACTIUNILOR SAVARSITE CU VIOLENTA .......................................................................... pag. 25 Violenta in societatea romaneasca ........................................ pag. 25 Forme de manifestare Cercetare la nivelul jud. Ilfov ........ pag. 27 Tipologia infractiunilor ......................................................... pag. 28 Tipologia autorilor de talharii ............................................... pag. 31 Victimele talhariilor .............................................................. pag. 33 CARACTERISTICILE CRIMINALITATII VIOLENTE ..... pag. 36 Particularitati ......................................................................... pag. 36 Talharia ................................................................................ pag. 20 Ultrajul ................................................................................ pag. 22 Violenta in familie ............................................................... pag. 23 Violente fizice asupra sotului ............................................... pag.

Sectiunea a II-a: Caracteristici actuale .............................................................. pag. 37


1

Sectiunea a III-a: Tendinte ................................................................................. pag. 39 CAPITOLUL V: Sectiunea I: CAUZALITATEA CRIMINALITATII VIOLENTE ............ pag. 44 Aspecte teoretice generale ...................................................... pag. 44

Sectiunea a II-a: Conduita deviant heteroagresiva ............................................ pag. 45 Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive ............................. pag. 46 Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica ......................................... pag. 47 4.1: 4.2: 4.3: 5.1: 5.2: 5.3: 5.4: 6.1: 6.2: 6.3: 6.4: 6.5: 6.6: 6.7: 6.8: 6.9: 6.10: 7.1: 7.2: Cauzalitate directa neconditionata ......................................... pag. 49 Cauzalitate directa conditionata .............................................. pag. 50 Cauzalitate indirecta sau secundara ........................................ pag. 51 Somajul ................................................................................... pag. 52 Industrializarea ........................................................................ pag. 53 Nivelul de trai ......................................................................... pag. 53 Crizele economice ................................................................... pag. 55 Familia .................................................................................... pag. 55 Nivelul de instruire scolara ..................................................... pag. 56 Timpul liber ............................................................................ pag. 57 Starea civila ............................................................................. pag. 58 Discriminarea .......................................................................... pag. 58 Urbanizarea ............................................................................. pag. 59 Mass-media ............................................................................. pag. 60 Stari conflictuale acumulate in timp ....................................... pag. 61 Influenta nociva a anturajului ................................................. pag. 62 Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni ............ pag. 62 Drogurile ................................................................................ pag. 64 Alcoolul ................................................................................. pag. 66
2

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica ........................................................... pag. 52

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala .................................................... pag. 55

Sectiunea a VII-a: Toxicomania .......................................................................... pag. 64

CAPITOLUL VI: PERSONALITATEA SI PSIHOLOGIA INFRACTORULUI ................................................................. pag.67 Sectiunea I: 1.1: 1.2: Sectiunea a II-a: 2.1: 2.2: 2.3: 2.4: 2.5: Personalitatea infractorului .................................................... pag. 67 Formarea personalitatii infractorului ..................................... pag. 68 Orientarea antisociala a personalitatii infractorului ............... pag. 72 Trasaturile psihologice caracteristice infractorului ............... pag. 73 Egocentrismul ........................................................................ pag. 73 Labilitatea .............................................................................. pag. 73 Agresivitatea .......................................................................... pag. 74 Indiferenta afectiva ............................................................... pag. 75 Indiferenta morala .................................................................. pag. 75

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala ......................................................... pag. 77 Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act ....................................................... pag. 78 CAPITOLUL VII: PREVENIREA SI COMBATEREA CRIMINALITATII VIOLENTE ............................................................................. pag. 80 Sectiunea I: Consideratii introductive. Definirea conceptelor de prevenie .......................................... pag. 80 Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii ...................................... pag. 82 2.1: 2.2: 2.3: 3.1: 3.2: 3.3: 3.4: 3.5: Modelul clasic ......................................................................... pag. 82 Modelul social ......................................................................... pag. 83 Modelul situational (tehnologic) ............................................. pag. 89 Conceptul de resocializare a infractorului .............................. pag. 92 Starea periculoasa ................................................................... pag. 95 Diagnosticul criminologic ....................................................... pag. 96 Modalitati de resocializare .......................................................pag. 97 Programe de tratament ............................................................ pag. 99
3

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului ................................................... pag. 92

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................. pag. 102

CAPITOLUL I Criminalitatea violenta caracterizare

Dreptul la viata si integritatea corporala constituie unul dintre putinele drepturi fundamentale ale omului care poate fi respectat si protejat. Acest drept trebuie protejat in conditiile actuale cu orice pret si cu orice mijloace. Violenta este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai gaseste iesiri logice dintr-un sistem inchis. Ea este si o consecinta a crizei societatii care nu mai ofera modele viabile membrilor sai, nu mai reuseste sa-si impuna valorile si nu mai este in masura sa-si faca respectate normele. Fenomenul infractional, in sens larg, pare a fi legat dintotdeauna de specia umana, fapt care indreptateste intrebarea daca nu cumva umanitatea poarta in ea un germene al raului. Acestui fapt i s-au dat explicatii multiple fiecare cu doza ei de adevar si subiectivitate. Mai intai s-a observat, pe buna dreptate, ca pe cadranul temporal al planetei, specia umana este extrem de tanara, iar evolutia sa este departe de a fi atins maturitatea, fata de teoria lui Lombroso conform careia caracterele omului primitiv pot transparea daca nu sub forma stigmatelor anatomice, macar in forma arhetipurilor comportamentale. La omul modern nu poate fi complet neglijata1, iar aceste arhetipuri includ vointa ca pe un instinct de aparare, de supravietuire ori de distrugere.

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 2.

De altfel, utilizand speculativ conceptele eros si thanatos ca pe instincte generatoare de viata si moarte, Sigmund Freud a ajuns la concluzia ca agresivitatea este instinct si ca in consecinta impotriva ei nu se poate face mare lucru. Cand agresivitatea depaseste cadrul definit prin supravietuire, nefiind motivata de nevoile individului si ale speciei, ea capata un aspect distructiv, negativ. Sociologii au adus elemente noi, completand criminogeneza prin relevarea importantei mediului social. S-a demonstrat statistic ca intotdeauna crizele generalizate (razboaie, revolutii, crize economice majore) sunt insotite de cresteri spectaculoase ale fenomenului infractional si ale violentei in special. Afectand largi paturi ale populatiei crizele au implicatii majore in procesele de socializare a indivizilor, accentuand pana la acutizare laturile contradictorii si instrainarea indivizilor, mediul psiho-social nereusind reechilibrarea si ajustarea sistemelor si microsistemelor sociale. In aceste conditii, indivizii intra in conflict cu ei insisi si cu societatea, iar propria lor personalitate ia o orientare preponderent negativa, caracterizata prin indiferenta afectiva si egocentrism (reactie de autoprotectie psihica), labilitate psihica (reactie la stres) si agresivitate (reactie comportamentala ca rezultanta a vectorilor anteriori). Violenta nu are ca unica determinare criza sociala, cauzalitatea acesteia avand un spectru larg, dar prin aceasta se releva rolul important pe care dezechilibrele sociale il joaca in producerea infractiunilor cu violenta. Ca stiinta care studiaza starea, dinamica si cauzele criminalitatii in scopul elaborarii masurilor de prevenire si combatere a acesteia, criminologia a fost vaduvita in trecut. Prin excelenta o stiinta legata de nevoile practice de aplicare cat mai rapida a solutiilor propuse de cercetare stiintifica in activitatea concreta de realizare a politicii penale, criminologia este chemata sa studieze fenomenul infractional asa cum acesta se manifesta in conditiile unei anume societati intr-o etapa istorica determinata1. Cercetarea fenomenului infractional se afla intr-o stare incipienta in tara noastra, inclusiv a infractiunilor savarsite cu violenta. Putem afirma insa ca despovarata de
1

Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.34.

exigentele ideologice si de idei preconcepute cercetarea acestui flagel va putea conduce la rezultate utile practicii sociale. In acest scop trebuie avuta in vedere insa, o conceptie clara de perspective si un cadru institutionalizat. Pornind de la constatarea ca nu exista liber arbitru, omul fiind supus legilor naturii (determinism biologic) si conditiilor mediului social (determinism social) criminalitatea este datorata unor factori antropologici, sociali si cosmotelurici si ca deci, ceea ce se impune in lupta contra infractionalitatii este, pe de o parte de a preveni, prin combaterea cauzelor, iar pe de alta parte de a-i sustrage pe cei care au savarsit infractiuni, de sub inraurirea factorilor criminogeni care determina alunecarea lor pe aceasta panta.

CAPITOLUL II Aspecte juridico-penale ale infractiunilor savarsite cu violenta

Sectiunea I: Evolutie istorica a infractiunilor cu violenta Problema violentei nu este o problema noua in istoria omenirii de multe milenii. Legea penala din toate timpurile si in toate societatile a recunoscut gradul de pericol social deosebit de ridicat pe care il reprezinta infractiunile cu violenta, constituind unul din grupul celor mai frecvente fapte impotriva carora s-a actionat pe multiple planuri. Incalcarea dreptului la viata, integritate corporala, a libertatii sexuale, etc., creeaza o stare de nesiguranta sociala, un dezechilibru serios pentru insasi existenta societatii1. Formarea, desfasurarea si normala dezvoltare a relatiilor sociale legate de ocrotirea juridica a vietii persoanei nu este posibila fara combaterea eficienta folosind mijloace juridice, dintre cele mai eficiente sunt cele oferite de dreptul penal, ca instrument de normare si reglementare a acestor valori de importanta sociala majora. Savarsirea faptelor de violenta constituie expresia unei constiinte profund inapoiate la indivizii caracterizati prin grave deficiente morale si printr-o agresivitate deosebit de periculoasa pentru societate. Printre componenetele constiintei inapoiate care genereaza astfel de conduite antisociale se intalneste adesea mentalitatea gresita care il considera pe om ca pe orice alta fiinta de care poate dispune agresorul, curmadu-i viata prin folosirea fortei fizice. Orice fapta de violenta a pesoanelor creeaza o stare de pericol pentru securitatea intregii societati. De aceea incriminarea tuturor formelor de fapte contra vietii persoanei are ca scop apararea relatiilor sociale si a valorilor sociale de care
1

D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996, pag.333.

acestea sunt legate viata si libertatea individului uman. Dreptul la viata si libertate este recunoscut ca drept natural absolut, acordat din momentul nasterii si garantat oricarui individ, indiferent de conduita si situatia lui. Viata este un fenomen complex, ca forma superioara de miscare, ea are la baza repere biologice si psihice care isi subordoneaza procesele interioare (chimice, fizice, mecanice) dar mai presus de toate, ea este un fenomen social, o valoare sociala. Se ocroteste nu numai viata in sens biologic, ci mai ales cea primita din punct de vedere sociologic, ca o conditie, indispensabila pentru insasi existenta societatii omenesti, cat si din punct de vedere juridic, ca atribut ce ia forma dreptului absolut la viata si care intereseaza nu numai individul ci si colectivitatea si ca atare este gata de a forma obiectul unei solide protectii juridice1. Raul contra caruia legea penala reactioneaza este vatamarea ce se aduce fiintei omenesti si pericolul care il constituie pentru societate faptele care au ca rezultat distrugerea vietii umane. In aceasta privinta inca cu doua milenii in urma, Titus Lucretius afirma: Vita que mancipia nulli dotur, omnibus usu (Viata nu este proprietatea nimanui ci uzufructul tuturor) atragand astfel atentia asupra importantei valorii vietii persoanei, sub aspectul succesiunii generatiilor si permanentei lui in lume2. Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu structurarea primelor comunitati umane arhaice. Anterior acestui fapt esential nu se poate afirma existenta criminalitatii, deoarece acolo unde nu exista morala si norme, nu exista crime. Este foarte probabil ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase sa fi fost determinate de necesitatea autoprotejarii comunitatilor umane constituie in conditii naturale vitrege care le amenintau permanent supravietuirea. In mod firesc, reactia grupului aflat in pericol a fost severa la adresa celor care prin actiunile lor, amplificau starea de risc. Faptul ca legea talionului
1

Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind inrarctiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991, pag.7. 2 Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987, pag.11.

razbate prin negura timpului pana in civilizatul Babilon al regelui Hamurabi si chiar mult dupa aceea, reprezinta o dovada in acest sens. Odata cu trecerea timpului atat fapta prohibita cat si pedeapsa ce trebuia aplicata au dobandit conotatii noi, mai ales religioase, dar intr-o anumita masura si socialeconomice. In scopul realizarii superioare a sentimentului religios, crima a fost considerata fie ca o manifestare diabolica, fie ca o expresie a pacatului, iar justitia a primit aspectul unui dar divin. De altfel, pe stela de diorit negru de la muzeul Louvre, pe care sunt gravate articolele Codului sau, Hamurabi este infatisat inchinandu-se zeului Samas de la care primeste textul legii. Pedepsele erau considerate ca o veritabila retributie pentru raul provocat, ori ca o ispasire a pacatului savarsit. Desi modelate dupa legea talionului ele se diferentiaza si in functie de pozitia sociala a inculpatului sau a partii lezate. Codul lui Hamurabi a influentat, intr-o masura importanta reglementarile penale ale popoarelor din zona de confluenta. Astfel, in Egipt, in timpul Regatului Non se aplica pedeapsa cu moartea pentru omucidere, viol, talharii etc. De asemenea, legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntara, rapirea de personae, sadomia, etc. Executarea pedepsei capitale prin ucidere cu pietre era incredintata, fie familiei care suferise ofensa, fie intregii comunitati. Pentru crime deosebit de grave se aplica arderea pe rug, spanzurarea ori tragerea in teapa; legea talionului avea drept corespondent ebraic razbunarea sangelui. Interesul pentru reglementari juridice precise, cunoscute de toti membrii societatii, si aplicabile tuturor in mod egal, a fost evidentiat pentru prima data in Grecia antica inca din secolul al VII-lea i.e.n. Sectiunea a II-a: Tipologii. Aspecte criminologice Infractionalitatea de violenta constituie o realitate trista si dureroasa ce se situeaza departe in afara omenirii; ea include o tipologie umana formata, in esenta, din indivizi
9

care si-au pierdut simtul uman, dominati de mentalitati profund retrogradate, de conceptii suburbane, primitive si josnice din elemente inadaptate, ale caror structuri psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile sociale in perspectiva falsa a mistificarii si manifestata, prin comiterea de infractiuni cu violenta1, o desavarsita insensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilitate intelectuala, cu o mumificare sufleteasca cu trasaturi esentialmente disarmonice, adica cu tendinte impulsive, agresive, obsesive, paranoide sau chiar schizoide, ori cu o sugestibilitate exacerbata, trasaturi care traduc, in ultima analiza, individualitati cu intarzieri grave in maturizarea socio-afectiva, adesea dezechilibre psihice si intotdeauna etice, care nu rapesc discernamantul dar atrofiaza simtul civic si amplifica incapacitatea funciara a unor elemente, de acces la valorile culturii In prezent, conform prevederilor Codului Penal modificat prin legea nr.278/2006, faptele comise cu violenta sunt grupate in titlul privitor la Infractiuni contra persoanei care urmeaza imediat dupa titlul Infractiuni contra sigurantei statului, ceea ce exprima cat se poate de elocvent importanta pe care o au aceste relatii in contextul general al ansamblului social. Din acest gen de infractiuni contra persoanei, in prezenta lucrare vor fi analizate din punct de vedere criminologic, numai cele savarsite prin violenta. Intr-un asemenea context este necesara mentiunea expresa ca vor fi analizate concret infractiunile de: - omor, omor calificat, omor deosebit de grav; - omor din culpa; - pruncucidere; - vatamare corporala, vatamare corporala grava; - loviri sau vatamari cauzatoare de moarte; - viol; - talharie; - ultraj.
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 7.

10

Un caz aparte il constituie infractiunile savarsite cu violenta in cadrul familiei care in ultima perioada au crescut in numar alarmant. In cadrul acestei categorii vor fi analizate: - violente fizice contra sotului; - violente contra copilului minor. Aceste infractiuni prezinta un ridicat pericol social determinat pe de o parte din importanta relatiilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le pot avea pentru societate savarsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte faptul ca ele se realizeaza de obicei, prin folosirea unor mijloace sau procedee violente si au o frecventa deseori mai ridicata in raport cu alte categorii de infractiuni1. Succesiunea capitolelor care intra in continutul Titlului II nu este deloc intamplatoare. Pe prin plan sunt asezate infractiunile indreptate contra celor mai importante valori sociale privind persoana si cele mai de seama interese ale acesteia. Cel mai de pret bun al omului este fara indoiala VIATA. Este firesc deci ca primul obiect de preocupare sa-l constituie ocrotirea vietii si a principalelor ei suporturi: sanatatea si integritatea corporala. Dar, viata in societate fara libertate si respectul acesteia nu pretuieste prea mult. Era normal deci, ca imediat dupa viata sa fie ocrotite valorile ce dau pret si sens vietii, libertatea persoanei. In sfera de ocrotire a valorilor sociale legate de persoana omului un loc de seama il ocupa libertatea si moralitatea relatiilor sexuale, de aceea legea penala contine dispozitii speciale privind aceste relatii. Fenomenul infractional din domeniul faptelor savarsite cu violenta are ca trasatura specifica aceea ca valorile sociale ocrotite de legea penala privesc direct si intim omul, persoana omului in complexul fiintei sale, asa ca acestea pun in fata omul infractor si omul victima, mai intai ca individ uman si apoi ca element social. Asa se explica de ce in nici un alt domeniu infractional nu exista la factorii criminogeni, cauzele fenomenului
1

Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991.

11

infractional, o multilateralitate si o imbinare mai deplina ca in domeniul infractiunilor de viata2. Este stiut faptul ca dupa 22 Decembrie 1989 in tara noatra s-au produs mutatii pe planurile vietii in procesul complex de trecere de la sistemul economiei strict planificate la sistemul economiei de piata, cu tot evantaiul de consecinte pe care le grupeaza aceasta vasta actiune. Puterea legislativa si cea executiva in scopul realizarii reformei economice si asigurarii drepturilor cetatenesti au procedat la elaborarea unor anumite acte normative care sa reglementeze unele relatii ce s-au statornicit deja in Romania postrevolutionara. Este cunoscut insa ca acest proces de restructurare si reasezare pe noi baze a sistemului nostru juridic, inclusiv al celui penal, este pe cat de complex si laborios, pe atat de extins in timp. Ca atare actiunea se afla in plin proces de derulare. In acest context trebuie subliniat faptul ca pana in prezent continutul legislatiei penale, deci inclusiv in materia infractiunilor savarsite cu violenta, s-au realizat deja multe interventii in sensul ca au fost o serie de norme care veneau in contradictie cu principiile statului de drep, ale democratiei in general. In locul lor au fost adoptate noi dispozitii, au aparut noi reglementari la care inainte de Decembrie 1989 nu se gandea nimeni (legea nr.54/1990, legea nr.18/1991. legea nr.31/1990 etc) care modifica din temelii chiar relatiile dintre stat si individ. In acelasi timp au aparut o serie de legi extrapenale care au determinat insasi reconsiderarea unor concepte cu care s-a operat pana in Decembrie 1989. Toate acestea si multe altele vor determina o adevarata revolutionare a intregului nostru cadru juridic, o reasezare pe pincipiile statului de drept a intregii noastre vieti social-economice si politice. Aceasta este o actiune de durata si care va necesita nu numai confruntari de idei si concepte dar si multe si complexe implicatii pe planul vietii social-economice. Din punct de vedere al criminologiei, categoria de infractiuni de violenta desemneaza ansamblul faptelor penale, considerate intr-o perioada de timp in cadrul
2

Rodica M. Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1999, pag.112.

12

teritoriului national, a coror savarsire implica cel putin un act de constrangere, o conduita abuziva, agresiva a participantilor (autori, instuigatori sau complici) care provoaca victimei suferinte fizice sau psihice, vatamarea sau suprimarea unui drep ori libertati inerente persoanei, inspirand teama, frica sau oroare actiuni sau omisiuni straine spiritului traditional non-violent al natiunii romane si profound daunatoare desfasurarii normale a relatiilor interumane dintr-o societate1. Perioada post revolutionara ne-a oferit din pacate o paleta extrem de diversificata de forme de savarsire a acestui gen de infractiuni, cu o crestere evidenta a gradului de periculozitate si cu o adevarata explozie in ceea ce priveste numarul lor total in comparatie cu anii anteriori.

Sectiunea a III-a: Omorul Infractiunea de omor este incriminata de art. 174 Cod Penal potrivit caruia omorul consta in fapta persoanei care ucide o alta persoana. Gradul de pericol social pe care-l reprezinta omorul este deosebit de ridicat, acesta fapta aducand atingere celui mai important atribut al persoanei, viata, punerea in pericol sau suprimarea vietii persoanei intereseaza nu numai persoana victimei ci persoana in general, deoarece fara respectarea vietii persoanei nu poate fi conceputa atat existenta pasnica a colectivitatii, cat si convietuirea membrilor acesteia. Obiectul juridic special al infractiunii de omor il constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare normale implica respectul acelei valori umane si sociale care este viata omului2. Prin incriminarea omorului se ocroteste esentiala valoare, legea impunand tuturor membrilor colectivitatii, de a avea o comportare respectuoasa fata de viata fiecaruia dintre ei.

1 2

Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.97. Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.216.

13

Latura obiectiva a infractiunii este completa numai atunci cand activitatea desfasurata de agent si mijloacele folosite de acesta constituie cauza mortii in omorul consumat sau erau susceptibile de a produce acest rezultat in cazul tentativei de omor. Actul de violenta devine relevant sub aspectul infractiunii consumate de omor, in momentul in care se produce rezultatul, constand in moartea victimei. Existenta unui raport de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata este indispensabil, raportul existand atunci cand se stabileste ca fara activitatea faptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs. Un element indispensabil al infractiunii de omor il constituie intentia faptuitorului. Aceasta poate fi directa sau indirecta dupa cum autorul, prevazand moartea victimei, a urmat sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Fapta de omor incriminata in art. 174 Cod Penal, constituie forma tipica, modalitatea simpla a activitatii de ucidere. Desi infractiunea de omor prezinta intotdeauna aceleasi carecteristici, in realizarea sa concreta poate prezenta diverse particularitati, dupa cum in jurul faptei tipice se grupeaza, se alatura diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, ii dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social. Omorul calificat prevazut de art.175, este fapta persoanei care savarseste un omor in anumite imprejurari grave anume prevazute de lege: - omorul savarsit cu premeditare; - omorul savarsit din interes material; - omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate; - omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara; - omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane; - omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; - omorul savarsit pentru a se sustrage, ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
14

- omorul savarsit pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni; - omorul savarsit in public. Formale agravate ce imprima caracter deosebit de grav unui omor simplu sunt reglementate de art.176 Cod Penal. In cazul infractunii de omor deosebit de grav, circumstantele legate de agravare confera faptei un caracter exceptional de grav reflectand particularitatea deosebita a faptuitorului. Circumstantele prevazute la art.176 Cod Penal, in prezenta carora exista omor deosebit de grav sunt: - omor savarsit prin cruzimi; - omor savarsit asupra doua sau mai multor persoane; - omor savarsit de catre o persoana care a mai savarsit un omor; - omorul savarsit pentru a comite sau ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii; - omorul savarsit asupra unei femei gravide; - omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indatoririle de serviciu sau publice ale acestora; - omorul savarsit de catre un judecator sau procuror, politist, jandarm sau militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

Sectiunea a IV-a: Uciderea din culpa Potrivit art.178 Cod Penal, uciderea din culpa este fapta persoanei care din culpa, a cauzat moartea altei persoane. Ratiunea incriminarii rezida in necesitatea de a ocroti viata omului, impotriva acelora care nu manifesta prevederea si prudenta necesara.

15

Identica prin rezultat cu infractiunea de omor, uciderea din culpa se deosebeste de aceasta prin forma de vinovatie, pericolul social al uciderii din culpa fiind intotdeauna mai redus decat acela al unei ucideri similare cu intentie. Posibilitatea savarsirii acestei fapte, constituie o grava amenintare pentru viata oamenilor si pentru securitatea relatiilor sociale1. Legea penala, incriminand uciderea din culpa, a urmarit crearea unei actiuni inhibitive pentru constiinta oamenilor, de natura sa-i oblige la cantarire, la chibzuire, atunci cand efectueaza acte ce ar putea provoca moartea unui om, ocrotind in acest fel membrii societatii. Vointa de a efectua activitatea, ce a avut ca rezultat moartea victimei, unita cu atitudinea psihica a agentului care a prevazut rezultatul faptei sale, dar a crezut in mod usuratic ca aceasta nu se va produce, sau care, desi trebuia sau avea posibilitatea sa prevada acest rezultat, nu l-a prevazut, constituie latura subiectiva a omorului din culpa. Omorul din culpa are si modalitati agravante, prevazute in dispozitiile art.178 si anume: - omorul din culpa datorita nerespectarii dispozitiilor legale, ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activitati; - omorul din culpa savarsit de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita legala prevazuta pentru infractiune sau care se afla in stare de ebrietate; - omorul din culpa savarsit in exercitiul oricarei profesiuni sau meserii, de o persoana aflata in stare de ebrietate; - pluralitatea de victime.

Sectiunea a V-a: Pruncuciderea

V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I, pag.124.

16

Pruncuciderea consta, potrivit art.177 Cod Penal, in uciderea copilului nounascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare, pricinuita de nastere. Aceasta infractiune constituie o varianta a omorului, supusa unui tratament penal special, mai putin sever. Intr-adevar, exista anumite stari psiho-fiziologice provocate de nastere, care, fara a echivala cu o stare de inconstienta si, deci, fara a exclude capacitatea psihica a mamei, sunt de natura sa explice, intr-o anumita masura, uciderea copilului nou-nascut. Recunoscand existenta unei asemena stari, legiuitorul a sanctionat mai usor, in raport cu omorul, fapta comisa de mama. Starea psiho-fiziologica provoaca mamei la nastere emotie, tulburare, transformari fiziologice si psihice si poate s-o influenteze pe aceasta, in luarea hotararii de a-si ucide copilul. Fapta de ucidere a copilului trebuie sa aiba loc imediat dupa nastere, mai precis la scurt timp de la expulzarea copilului1. Daca uciderea copilului de catre mama sa nu se savarseste imediat dupa nastere, fapta constituie omor calificat. In afara conditiei ca fapta sa fie savarsita imediat dupa nastere, mai este necesar ca fapta sa fie determinata de unele stari psihopatologice, care apar in perioada imediat urmatoare nasterii, asa numitele psihoze post-partum. Daca femeia nu s-a aflat intr-o astfel de tulburare, care sa fi influentat asupra responsabilitatii sale in momentul savarsirii faptei, aceasta nu va constitui pruncucidere, ci omor calificat, in conditiile prevazute de art.175, lit. c si d. Cod Penal. Pentru a stabili starea femeii inculpate in momentul nasterii copilului, este necesar sa se efectueze o expertiza medico-legala care sa constate daca a existat sau nu acea stare de tulburare, care justifica incadrarea faptei in art. 177 Cod Penal.

Sectiunea a VI-a: Vatamarea corporala grava

Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.233.

17

Infractiunea de vatamare corporala grava, este o forma agravanta a infractiunii de vatamare corporala, art.181, care este incriminata distinct in art.182 Cod Penal. Constituie aceasta infractiune, fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii, o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei. Nu intereseaza daca pierderea simtului, organului ori incetarea functionarii acestuia a fost temporara (dar mai mult de 60 de zile) ori permanenta1. Fapta este mai grava cand a fost savarsita in scopul producerii consecintelor sus mentionate. Vatamarea corporala grava, prevazuta de art.182, alin.1 Cod Penal, se savarseste cu intentie indirecta sau cu praeterintentie. In cazul praeterintentiei, faptuitorul actioneaza cu intentie in ceea ce priveste fapta de lovire sau vatamare, dar este totodata in culpa fata de consecinta mai grava produsa. In modalitatea prevazuta in alin.2, autorul urmareste producerea rezultatului, fiind vorba deci de o intentie directa.

Sectiunea a VII-a: Loviri sau vatamari cauzatoare de moarte Aceasta infractiune consta, potrivit art.183 Cod Penal, in provocarea mortii victimei ca urmare a loviturilor sau vatamarilor corporale. Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, desi situata in sectiunea privind infractiunile contra integritatii corporale si sanatatii, se aseamana prin rezultatul produs, moartea victimei, cu infractiunile de omucidere. De aici, rezulta gradul ridicat de pericol social pe care il prezinta aceasta infractiune.

V. Iftenie, St. Pistol, Semnificatia medico-legala si juridical a notiunii infirmitate, dreptul nr. 5/2005, pag.96.

18

In raport de rezultatul produs, reprezinta o omucidere praeterintentionata. Lovirea sau fapta de vatamare corporala se savarseste cu intentie, iar urmarea mai grava produsa, are loc din culpa subiectului. Lovirea consta in folosirea fortei brutale si se reduce intotdeauna intre faptuitor si persoana vatamata (aplica victimei o lovitura cu un corp dur, o imbrancire, o intepatura). Prin vatamare se intelege o atingere adusa integritatii corporale sau sanatatii, iar vatamarea produsa trebuie sa necesite ingrijiri medicale. Violenta consta nu numai intr-o actiune asupra corpului uman, ci si intr-o actiune asupra organelor interne, prin administrarea impotriva unei persoane de substante stupefiante, alcoolice sau otravitoare, care pot produce suferinte sau vatamari, iar in final persoana sa decedeze. Aceasta infractiune prezinta un pericol social sporit, nu numai datorita consecintelor pe care le are, ci si pentru ca se aduce atingere relatiilor sociale care asigura convietuirea pasnica, bunele moravuri si linistea publica.

Sectiunea a VIII-a: Violul Potrivit art.197 Cod Penal, violul consta in actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana, prin constrangerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa. Infractiunea de viol presupune un act sexual fara consimtamantul persoanei cu care se doreste a avea loc actul sexual. Aceasta nesocotire a vointei victimei se poate infatisa sub doua modalitati: constrangerea fizica ori morala (amenintarea), sau profitarea de imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa ori de a se apara, fiind vorba, de incalcarea libertatii si inviolabilitatii sexuale a acesteia.

19

Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii sexuale, care constituie un important atribut al personalitatii umane, care loveste in inviolabilitatea sexuala si fizica, in demnitatea si libertatea persoanei. Savarsirea infractiunii de viol constituie manifestarea unei constiinte profund inapoiate, a unei personalitati caracterizate prin grave deficiente morale si printr-o agresivitate extrem de primejdioasa. Autorul violului are reprezentarea ca va avea loc un act sexual, prin constrangerea victimei, sau profitand de neputinta acesteia de a se apara ori de a-si exprima vointa si urmareste acest rezultat1. Infractiunea este mai grava daca: - fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna; - victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; - victima este membru al familiei; - s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii. Agravarea este si mai mare daca: - victima nu a implinit 15 ani; - fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Sectiunea a IX-a: Talharia Talharia este incriminate in art.211 Cod Penal intr-o varianta tip si doua variante agravante. Talharia, varianta tip, consta in furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari, ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru
1

Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag.259.

20

pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea. Trebuie facuta precizarea referitor la termenul de violente, intelegand orice forma de presiune fizica sau morala asupra persoanei impotriva careia se indreapta, chiar daca violentele nu s-ar incadra la fapta prevazuta de Codul penal lovirea sau alte violente1. Continutul laturii subiective priveste infractiunea de talharie in complexul ei, adica atat actiunea principala prin care se savarseste furtul cat si actiunea adiacenta de intrebuintare a violentei sau amenintarii, ori de punere a victimei in stare de inconstienta sau in neputinta de a se apara. Prima varianta agravanta a talhariei exista atunci cand fapta s-a comis in urmatoarele imprejurari: - de doua sau mai multe persoane impreuna; - de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica; - de o persoana mascata, deghizata sau travestita; - in timpul noptii; - intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport; - intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia; - in timpul unei calamitati; - s-a cauzat victimei vatamari corporale grave. A doua varianta agravanta exista atunci cand talharia a produs consecinte deosebit de grave, sau a avut ca urmare moartea victimei. In cazul infractiunii de talharie, legiuitorul considera ca valorile sociale, de o mare importanta, ca: viata, integritatea corporala si sanatatea persoanei ca fiind adiacente fata de valorile sociale patrimoniale care constituie obiectul principal al faptei. Aceasta rasturnare a ierarhiei valorilor sociale ocrotite se explica prin aceea ca infractorul, in

C. Soroceanu, Semnificatia termenului intrebuintare de violenta, din textul care incrimineaza talharia, R.R.D. nr. 1973, pag.110.

21

principal, urmareste realizarea furtului, violenta fiind doar un mijloc pentru infaptuirea acestui scop. Talharia este considerata din punct de vedere criminologic o infractiune de violenta pentru ca desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un lucru mobil, el savarseste violenta cu intentie, acceptandu-i consecintele ei, care se regasesc in urmarea caracteristica a formei simple a talhariei.

Sectiunea a X-a: Ultrajul Constituie ultraj, potrivit art. 239 Cod Penal, insulta, calomnia ori amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii, reprezentand forma simpla. Fapta prezinta un caracter mai grav, cand consta in loviri sau orice acte de violenta, precum si vatamarea corporala savarsita impotriva persoanei prevazute in alineatul precedent, aflata in exercitiul functiunii, ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii de asemenea, daca s-a produs vatamarea corporala grava. Infractiunea este si mai grava daca faptele de mai sus sunt savarsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm, ori alt militar. Percilolul social pe care il reprezinta ultrajul isi are ratiunea in preocuparea de a asigura functionarului care exercita autoritatea de stat, posibilitatea de a-si indeplini in bune conditiuni atributiile ce le revin, asigurare ce implica interventia legii penale, ori de acte ori acest exercitiu este periclitat. Existenta infractiunii de talharie nu este conditionata de vreo cerinta privitoare la locul si timpul in care aceasta s-a comis. Fapta poate fi comisa deci in orice loc si orice timp. Sectiunea a XI-a: Violenta in familie
22

Violenta in familie se poate manifesta in multe si variate forme verbal sau fizic care depind atat de cauzele care le determina, cat si de temperamentul membrilor sai1. Violentele verbale se pot manifesta prin insulte, amenintari sau santaje. Acestea au un aspect imoral si afecteaza psihicul celui lezat. Violentele fizice sunt mai grave si afecteaza in principal corpul victimei dar si psihicul acesteia. Se pot manifesta prin leziuni vatamatoare, care afecteaza integritatea corporala sau sanatatea victimei iar in unele cazuri grave de violenta fizica, se poate produce chiar uciderea sotului sau a copilului. Violentele in familie provoaca tulburari in armonia familiei, cu consecinte destul de grave, care afecteaza buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile dintre ei. Violenta in familie se intalneste sub doua forme: - violente fizice asupra sotului; - violente fizice asupra copilului minor. 11.1 Violente fizice asupra sotului Codul Penal, prin art.180-184, stabileste ca infractiuni faptele prin care se aduc vatamari corporale sau sanatatii persoanelor victime, indiferent daca aceste vatamari sunt savarsite de orice persoane, chiar de unul din soti fata de celalalt. Prin violentele asupra sotilor, se produc suferinte fizice si psihice cu efect de dezechilibru in armonia si respectul dintre ei. Asemenea fapte constituie modalitati grave de violenta conjugala. Infractiunile de lovire si vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, savarsite de un sot, are ca obiect juridic relatiile sociale referitoare la dreptul fiecarui sot la integritate corporala si sanatate in cadrul relatiilor de familie. Cea mai grava forma de violenta fizica ce se poate savarsi intre soti, prin care se ia viata sotului victima, bunul cel mai de pret, este omorul, care poate fi intalnit sub forma omorului calificat, sau a omorului deosebit deosebit de grav.
1

Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994, pag.206.

23

La asemenea violente conjugale grave, se recurge in cazuri extreme, de disperare si de multe ori din cauze patologice. 11.2 Violente fizice asupra copilului minor Prin prevederile sale, Codul Penal ocroteste integritatea fizica, dezvoltarea intelectuala sau morala a copilului minor sanctionand faptele care aduc atingere acestor valori. Astfel, potrivit art.306 Cod Penal, constituie infratiunea de rele tratamente aplicabile minorului punerea in primejdie grava, prin masuri sau tratamente de orice fel a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale ale minorului, de catre parinti. Infractiunea de rele tratamente aplicate minorului se realizeaza, fie prin actiuni acte comisive (loviri, violente, bataie, etc.), fie prin inactiuni acte omisive (neasigurarea hranei, a imbracamintei, a conditiilor corespunzatoare de a locui, etc.) Din analiza textului incriminator, rezulta ca acesta face referire numai la punerea in primejdie grava a dezvoltarii fizice, intelectuale sau morale a minorilor, fiind vorba de crearea unei stari de pericol pentru dezvoltarea ulterioara a acestuia, daca fapta are ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni. In ultima perioada, s-a constatat o crestere alarmanta a violentelor in cadrul familiei, determinand interventia prompta a autoritatilor pentru stoparea acestora. Un mediu social determinat de violenta, are o influenta daunatoare, nefasta asupra societatii, afectand buna intelegere intre membrii acesteia si relatiile intre oameni.

CAPITOLUL III Starea si dinamica infractiunilor savarsite cu violenta


24

Sectiunea I: Violenta in societatea romaneasca Infractiunile savarsite cu violenta reprezinta un fenomen antisocial complex, rezultat al interactiunii conjugale a unor factori obiectivi si subiectivi, sociali si individuali, generali si particulari si a unor conditii favorizante a caror nastere si explicatie solicita eforturi interdisciplinare si interinstitutionale din partea specialistilor interesati in prevenirea si diminuarea acestor manifestari. Acestea reprezinta o problema sociala cu consecinte negative si distructive asupra vietii si integritatii indivizilor si grupurilor sociale, remarcandu-se prin gradul ridicat de periculozitate sociala intrucat presupun utilizarea fortei, a constrangerii fizice si morale asupra persoanelor, producandu-le importante prejudicii materiale si morale, de cele mai multe ori ireparabile. In perioada analizata in decursul anilor 2002-2006 se observa o crestere a ratei infractionalitatii, cu preponderenta a infractiunii de talharie care ocupa locul cel mai important in aceasta gama de infractiuni. Talharia este savarsita de cele mai multe ori in strada cu predilectie in mediul urban si nu este de mirare ca aceasta gama de infractiune ocupa locul cel mai ridicat deoarece trebuie analizate mobilurile care stau la baza unor astfel de fapte. Talharia fiind o infractiune cu dublu obiect juridic are un pericol social deosebit de mare, infractorii urmaresc sustragerea de bunuri prin folosirea violentei.

I N F R A C T I U N I S AVA R S I T E C U V I O L E N TA 2002 - 2006

25

Omor Tentativa de omor Loviri cauzatoare de moarte Vatamare corporala grava V i o l Talharie - total Ultraj Pruncucidere Total

2002 563 485 156 1.052 1.052 3.025 556 38 6927

2003 551 428 162 893 983 2.782 457 25 6281

2004 516 524 122 700 953 3.087 461 25 6388

2005 453 457 109 724 1013 3.326 355 32 6469

2006 438 479 120 662 1.116 4.078 327 20 7240

Fenomenul infractional in aceasta perioada la nivel national, in pofida faptului ca a inregistrat scaderi la unele genuri de infractiuni (ultraj de la 556 de infractiuni savarsite in 2000 pana la 327 de infractiuni in anul 2006; omor de la 563 de infractiuni in 2000 pana la 438 de infractiuni in anul 2006), s-a caracterizat intr-o dinamica complexa, determinata in primul rand de aparitia si proliferarea tot mai accentuata a crimei organizate, care este tot mai greu de controlat si contracarat cu mijloace si forte clasice. Numarul infractiunilor savarsite cu violenta este in crestere in ultimii ani si trebuie sa ridice un semn de intrebare organelor abilitate in drept cu prevenirea si
26

combaterea acestor infractiuni, in sensul ca trebuie organizata o mai buna cooperare intre institutiile statului intr-un mod profesionist si eficient. Tabloul criminalitatii a fost intregit de migratia, uneori necontrolata a cetatenilor straini, aflati legal sau ilegal pe teritoriul tarii noastre, astfel in cazul unor omoruri deosebit de grave, talharii, santaje, etc. au fost implicati ca autori sau victime cetateni din Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), China, Turcia, in multe situatii folosindu-se arme de foc sau substante iritant lacrimogene.

Sectiunea a II-a: Forme de manifestare Cercetare la nivelul judetului Ilfov Predispozitia ctre acest tip de infractionalitate este data de baza economica slabita a judetului, predominante fiind structurile industriale ce utilizeaz forta de munca ieftina si existenta unei mari concentrari de populatie fara locuri de munca sau grupuri defavorizate din punct de vedere social. In 2005 judetul Ilfov inregistreaza un numr de 282.320 locuitori, mediul urban fiind populat de 73.750 de locuitori, iar mediul rural 208.570 locuitori. Din totalul populatiei stabile 144.764 sunt femei, iar restul de 137.556 sunt barbati. In luna august a anului 2005 s-a inregistrat un numr total de 3142 de someri, din care 1658 barbati si 1484 femei. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, se contata o scadere a numarului de someri in judetul Ilfov - in august 2004 numrul total de someri se ridica la 4028, din care 2105 barbati si 1923 femei. Cu toate ca rata somajului inregistreaza un trend descresctor, numrul total de 3142 de someri la o populatie de 282.320 locuitori, din care efectivul salariatilor era de 67.154 in luna august, este ingrijorator. Acolo unde se constata un volum mai mare al criminalittii, se constata si un numarul mare al somerilor inregistrati (174 in zona Pantelimon, 124 in zona Mogosoaia).
27

Un alt posibil factor cu influenta asupra ratei criminalitii il constituie marile diferente intra-regionale, atat intre Ilfov si Bucuresti, cat si in interiorul Ilfovului. Ne referim aici la nivelul de echipare al localitatilor, la infrastructura de transport, problemele regionale in domeniul sanatatii, starea precara a unor unitati de invatamant (mai ales a celor din mediul rural) etc. In sectorul educational se constata o crestere a abandonului scolar in invatamantul primar si gimnazial, de la 216 abandonuri in anul colar 2002-2003, la 653 abandonuri in anul scolar 2003-2004. Acest fenomen se constata pe fondul scaderii numarului de copii inscrisi in scoala in anul 2003-2004. Pe langa degradarea unor unitati de invatamant, o alta cauza a abandonului scolar, mai ales in invatamantul primar si gimnazial, o constituie degradarea infrastructurii de transport, desfiintarea unor linii de transport in comun, ce fac greoaie deplasarea intre localitati. Un alt factor important favorizant al abandonului scolar il constituie situatia economica a familiilor (sunt cazuri de familii cu doi sau mai multi copiii care au ales sasi trimita copii la scoala pe rand, in zile diferite, pentru ca nu isi pot permite sa suporte costurile deplasarii si scolarizarii). 2.1 Tipologia infractiunilor Prezentandu-se ca un judet cu populatie majoritar rurala (208.570 locuitori fata de 73.750 locuitori in mediul urban - Buftea, Otopeni, Popesti-Leordeni si Voluntari1), procentul cel mai mare de talharii este intalnit in acest mediul (54%). Cu toate acestea, si numarul talhariilor comise in mediul urban este semnificativ, dar modul de operare difer. In acesta din urma se actioneaz mai mult in grup, organizat, actul este precedat de studierea victimei si, de obicei, talharia se produce pe baza unei informatii primite de autori. In mediul urban, este specifica actiunea neorganizata, de moment, predominand talhariile cu violenta moderata si ridicata, iar cazuri de talharii prin amenintari nu au fost inregistrate. Este de remarcat ca in mediul rural sunt intalnite cazurile de amenintare a

28

victimei, mai ales prin utilizarea cutitelor (ca obiecte utilizate de autori, in urban s-au inregistrat cazuri in care s-au folosit bate de baseball si ciocane).

Intervalul orar in care s-au prous talharii raportat la mediul urban/rural


10 8 6 4 2 0 1
orele 8-1 8 orele 1 8-22 orele 22-5 nonraspuns

Considerand criteriul intervalului orar in care s-a produs fapta, predomina talhariile comise in intervalul 22-05 h. O caracteristica a mediului rural este producerea de talharii si in timpul zilei, pe cnd in mediul urban din judetul Ilfov, in perioada de referinta nu sa inregistrat decat o singura talharie comisa pe lumina. Astfel, talhariile comise noaptea (pe intuneric) detin ponderea cea mai mare in ambele medii de referina (60% in mediul rural si 31% in mediul urban, in conditiile in care, acesta din urma inregistreaza un procent mare de nonraspunsuri -63%). Datorita specificului infractiunii, majoritatea lor sunt comise in spatii deschise, le putem incadra in ceea ce numim violenta stradala (50% in rural si 94% in urban). In Ilfov, doar 24% din totalul talhariilor se petrec in spatiu inchis. Din acestea 87% se petrec in mediul rural si numai 13% in mediul urban. Putem explica acest procent scazut prin eficienta sistemului implementat de politia de proximitate in mediul urban, dar si prin gradul ridicat de inter-cunoastere din mediul rural, favorizant informarii prealabile savarsirii actului de talharie in locuinta victimei sau in alt spatiu inchis.

29

64%) din talharii au loc in strada, din care in urban sunt comise 67% si in rural numai 33%. In judetul Ilfov, pe primele locuri se afla: 1. talharii comise in strada (64%); 2. talharii comise in locuinta victimei (19%); 3. talharii comise in autoturismul victimei sau in taxi (11%); 4. talharii comise in locuinta victimei sau cele comise in padure sau in parcuri. Talhariile petrecute in spatii deschise (pe strada sau in padure/parcuri) sunt predominante, cazurile in care acestea apar comise in spatii inchise (locuinta sau locul de munca al victimei) fiind mult mai rare. Talharia comisa in padure (Tunari) este o exceptie, victima avand ea insasi calitatea de infractor (prostituata). In zonele Dobroesti, Pantelimon, unde populatia majoritara este rroma, sunt predominante calcarile" si talhariile comise in autoturismul victimei (cele comise asupra soferilor de taxi). Dup modul de comitere, talhariile predominante sunt cele realizate prin violenta moderata (45.9%), fiind urmate de calcarile" specifice mediului rural (21.6%).
Distributia talhariilor dupa m odul de operare

smulgere amenintare amenintare cu cutit violenta moderata violenta ridicata calcare

Talhariile petrecute in lunile de iarna au ca mod predominant de operare amenintarile si calcarile, locurile in care se intalnesc sunt in autoturismul victimei si in imobile. Majoritatea talhariilor comise in lunile de iarna se concentreaz in perioada sarbatorilor. 2.2 Tipologia autorilor de talharii
30

Analiza cazurilor a scos in evidenta ca cele mai multe talharii (22) au fost realizate de un singur autor, iar gruparile de doi sau trei infractori au actionat in numar egal de cazuri (18) de talharie. Fie ca este vorba de talharii cu autori necunoscuti sau identificati, se constata ca majoritatea talhariilor comise de o singura persoana se petrec in strada, iar odata cu cresterea numarului infractorilor participanti la talharie, actul infractional este mai ferit de latura publica, tendinta fiind de a se petrece in locuri inchise (locuintele sau autoturismele victimelor). Majoritatea infractiunilor de talharie ce au loc in locuinta victimei se petrec in mediul rural, iar autorii, in prealabil, obtin informatii de genul: ziua de pensie/salariu, daca are rude in strainatate, daca a obtinut venituri in urma vanzarii unui bun mobil sau imobil etc.
Numarul de autori care au comis talharia 1 autor Locul comiterii faptei Pe strada In padure In locuinta victimei La locul de munca al victimei In autoturismul victimei 15 1 3 1 2 2 autori 10 0 4 0 4 3 autori 9 0 9 0 0

Numrul talhariilor cu autori cunoscuti (38) este semnificativ mai mare decat numarul talhariilor comise de autori necunoscuti (19). Analiza frecventelor varste ale autorilor de talharii scoate in evidenta, pe langa procentul ridicat de autori necunoscuti, o grupare a varstelor autorilor in intervalul cuprins intre 20 si 29 de ani.

31

Categoriile de varsta ale autorilor infractiunii de talharie

15-19 ani 20-29 ani 30-40 ani 41-59 ani AN nonraspuns

Totodata, 79 % din autori sunt de sex masculin si numai un procent nesemnificativ de 2 % sunt de sex feminin. Diferenta pana la 100% o constituie autorii necunoscuti, ce nu au putut fi identificati de victima (19%). Daca presupunem ca majoritatea autorilor cu sex neidentifcat sunt femei, procentul se mentine majoritar tot pentru autorii de sex masculin. O alta variabila luata in studiu, cea referitoare la antecedentele penale ale autorilor, este greu de analizat, in mare parte datorita numarului mare de nonraspunsuri (36), insa, nici in acest caz, nu se poate evidentia nici macar o tendinta (9 autori de talharii fara antecedente penale si 10 autori cu antecedente. Cele mai multe infractiuni de talharie s-au comis de autori cu varsta cuprinsa in intervalele 20-29 ani si 15-19 ani, iar cele mai putine de persoanele cu varsta cuprinsa intre 41-59 ani. Constatam o caracteristica comuna la nivelul modului de operare, in sensul ca ambele grupe de vrste sunt predispuse a actiona cu violenta, mai degraba decat a actiona prin amenintare sau smulgere.
Varsta autorului 15-19 ani Mod de smulgere amenintare amenintare cu 1 2 4 1 20-29 ani 3 2 0 9 5 30-40 ani 0 0 0 3 4 41-59 ani 1 0 0 1 1 AN 2 0 3 0 4

operare operare

cutit violenta moderata violenta ridicata

32

Concluzie: Autorul de talharii din judetul Ilfov este brbat cu varsta cuprinsa intre 20 si 29 de ani, fara ocupaie, ce acioneaz - de cele mai multe ori singur si abuzeaz de violenta. In 98% din cazuri victima nu cunoastre autorul talhariei. 2.3 Victimele talhariilor
Reprezentarea pe sexe a victimelor infractiunilor de talharie

feminin 49%

masculin 51%

Dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, 51% din victime sunt de sex masculin, 49% sunt de sex feminin. Se poate concluziona ca variabila sex nu este o variabila semnificativa in alegerea victimelor de catre infractori. Neglijenta persoanelor, in unele cazuri si vulnerabilitatea lor, in alte cazuri, reprezinta cauzele victimizarii persoanelor. Distributia pe varste a scos la iveala inexistenta victimelor sub 14 ani. O pendere semnificativa o au cei din categoria 20-29 ani (32,4%), apoi cei cu varste cuprinse intre 41-59 ani (18,9 %) si pe locul al treilea se afla persoanele peste 60 de ani, respectiv 13,5%. Acest lucru este explicabil deoarece tinerii isi petrec mult mai mult timpul pe
33

strada, in parcuri si discoteci, expunnd fara rezerve bunurile pe care le detin, cu acea inconstienta specifica tinerilor si o mare placere a riscului. Dupa cum se poate observa din graficul de mai sus tinerii, de sex masculin cu varste cuprinse intre 20-29 de ani, reprezinta persoane ce cad frecvent prada infractorilor. Baietii, la aceasta varsta sunt caracterizati prin impulsivitate, neglijenta, dorinta de impresionare a celor din jur prin bunurile (lanturi, telefoane) pe care le detin, frecventeaz locuri ce ridica serioase semne de intrebare si anturaje dubioase. Femeile, cu varste cuprinse intre 30-40 de ani reprezinta o alta mare categorie a victimelor talhariilor, acest lucru este explicabil deoarece femeile par vulnerabile in fata infractorilor, uneori faptul ca locuiesc singure reprezint un aspect determinant in alegerea victimelor. Exista o corelatie intre varsta victimei si spatiul comiterii talhariei, dar nu este semnificativa. Astfel persoanele care au cazut victime infractiunilor de talharie in spatiu deschis, respectiv pe strada, in statii RATB, sunt persoane cu varste cuprinse intre 2029ani, cele mai multe, apoi cele cu varste cuprinse intre 30 si 59 dea ani.
Reprezentarea grafica pe grupe de varsta a victimelor in functie de variabila sex

masculin

feminin

34

In functie de modul de operare, s-a constatat ca cele mai multe talharii au fost comise prin folosirea violentei moderate (45,9%), iar victimele sunt predominant de sex masculin, dar si cele de sex feminin ocupa un loc important in aceasta categorie. Barbatii au fost frecvent deposedati prin violenta ridicata, iar femeile prin smulgere si prin calcare-fapt explicabil, pentru ca femeile cedeaz mai usor amenitarilor si nu se ajunge la violenta ridicata. Femeile, in cazul talhariilor, reprezinta un caz aparte; sunt mai sensibile, cu reactii intarziate, care nu pot impiedica savarirea infractiunilor de teama. Talhariile prin smulgere sunt frecvente in cazul femeilor, fiind vizate mai ales gentile. Orice om stie ca in geanta, o femeie isi tine multe lucruri, de fapt toate lucrurile pe care le are cu sine, iar modul in care poarta acest accesoriu (pe umar) nu reprezinta nici un impediment pentru un talhar.

Reprezentarea grafica a relatiei dintre sexul victimelor si modul de operare


12 10 8 6 4 2 0
smulgere amenintare cu cutit violenta ridicata amenintare violenta moderata calcare
1

Exista o corelatie, dar nesemnificativa intre modul de operare si categoria de varsta. Astfel, victimele sub 20 de ani, sunt talharite prin folosirea violentei moderate, deoarece se stie ca tinerii cedeaza mai uor si pentru ca nu detin sume prea mari sau bijuterii de valoare. Cei cu vaste cuprinse intre 20-29 sunt talhariti tot prin folosirea
1

Directia statistica a jud. Ilfov

35

violentei moderate, iar cei trecui de 60 de ani, sunt deposedati de bunurile lor in propriile case. Batrnii reprezint categorie frecvent vizata de infractori, acestia profitand de capacitatea redusa a batrailor de a se apara, precum si de alte caracteristici psihocomportamentale specifice ale acestora, cum ar fi : diminuarea capacittii de efort fizic, uitare, credulitate.

CAPITOLUL IV Caracteristicile criminalitatii violente. Tendinte

Sectiunea I: Partcularitati Din cercetarile efectuate pe baza fiselor criminologice si a statisticilor din evidentele operative, a rezultat ca savarsirea omorurilor1 in tara noastra este marcata de particularitati care se refera la: a) Mediile, locurile si timpul in care se comit infractiunile cu violenta: infractorii savarsesc omorurile de regula la locul de domiciliu, ponderea detinando cei nascuti si domiciliati in mediul rural; marea majoritate se aflau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptelor; in ceea ce priveste locul savarsirii infractiunilor cu violenta s-a constatat ca majoritatea au fost comise in locuri ce ofera conditii prielnice de actionare si executare a actului infractional. Astfel cele mai multe omoruri au fost comise in locuinte (60%) unde persoanele cu conditie fizica precara ori, in inferioritate numerica sau imprudente au fost atacate, talharite si ucise; infractiunile de viol au fost comise in locuri izolate (terenuri virane, parcari, paduri, lacuri izolate si intunecoase) si in proportie destul de ridicata in locuintele
1

Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. Sansa SRL, 1996.

36

victimelor sau autorilor (circa 55%) dupa o prealabila pregatire si indeosebi pe timp de noapte si vizibilitate scazuta; in ceea ce priveste timpul comiterii infractiunilor cu violenta se constata o crestere vertiginoasa a numaraului infractiunilor comise pe timp de zi (indeosebi talharii si violuri) ceea ce denota o crestere a curajului si a sigurantei pe care o simt infractorii in momentul comiterii acestor fapte. b) Modul de aparare Victimele sunt desigurvictime, dar nu arareori conceptiile, mentalitatile, prejudecatile si atitudinile inapoiate chiar ale acestora, comportamentul unor victime, cu deosebire in cazul unor indivizi marginalizati psiho-moral, creeaza situatii, stari sau circumstante susceptibile a deveni criminogene, intr-un grad ridicat de probabilitate. Comportamentul unor victime, manifestat spre pilda, in initierea unor certuri, scandaluri, intretinerea unor relatii sexuale extraconjugale etc. comportament capabil sa creeze situatii criminogene se integreaza, in concret, in procesul socio-uman cauzal la capatul caruia se comit si infractiuni intentionate de violenta. Relevant este faptul ca in marea majoritate a cazurilor, faptuitorii actioneaza individual, grupurile organizate fiind relativ rare, dar in crestere in ultimii ani. In cele mai multe cazuri autorii au folosit arme albe sau obiecte contondente, aflate asupra lor din alte motive decat in vedrea savarsirii infractiunii, sau obiecte contondente si arme albe gasite la fata locului. In cazul infractiunilor de viol s-a practicat in mod deosebit imobilizarea victimei prin forta fizica.

Sectiunea a II-a: Caracteristicile actuale Caracteristic acestei perioade este faptul ca marea majoritate a faptuitorilor fac parte din categoria infractorilor primari, cei mai multi autori de fapte comise cu violenta aflandu-se in momentul savarsirii faptei sub influenta alcoolului.
37

La savarsirea infractiunilor cu violenta ponderea o detin faptuitorii fara ocupatie si care in general nu au o sursa de venituri sigure. O alta trasatura specifica a acestui grup de infractiuni o constituie faptul ca daca in marea majoritate a cazurilor infractorii au actionat individual, la nivelul ultimilor ani s-a observat o evidenta crestere a procentului celor care se organizeaza in grup pentru a savarsi infractiuni de talharie si viol. Lucrul care ingrijoreaza in mod deosebit este procentul ridicat al adolscentilor si minorilor in aceste bande.1 Nu mai surprinde pe nimeni sa constate ca minorii intre 12-16 ani organizati in grupuri, inarmati cu cutite, sabii ninja si alte arme albe, sprayuri iritant lacrimogene sau paralizante, talharesc ziua in amiaza-mare colegi de scoala, femei, persoane mai in varsta, lucru care vine sa confirme statisticile care arata ca marea majoritate a persoanelor care savarsesc fapte violente sunt tinere. De asemenea, creste simtitor ponderea infractiunilor cu violenta savarsite prin cruzimi cu totul deosebite. Prin cruzimi se inteleg procedee brutale, feroce, actele de violenta care, prelungite in timp, produc chinuri sau suferinte fizice deosebit de mari, care denota sadism, un mod barbar de comitere a infractiunii, ca de exemplu: zdrobirea oaselor, jupuirea pielii, bataia cu biciul, lipsirea de hrana sau bautura, provocarea de arsuri prelungite, sectionarea totala sau partiala a unor zone vitale ale corpului. Un exemplu concret si elocvent din practica judiciara este acela in care inculpatul, manifestand o ferocitate iesita din comun, a aplicat sotiei sale, vinovata de adulter, 52 de lovituri de cutit in diferite parti ale corpului si constatand ca inca mai traieste, a stropit-o cu benzina si i-a dat foc. Studii si statistici recente, referitoare la victime reflecta ingrozitoarele suferinte fizice si psihice la care sunt supuse. Astfel de fapte au un impact deosebit asupra societatii, dand nastere unui sentiment din ce in ce mai mare de nesiguranta si o mare neliniste in randul oamenilor de buna credinta.
1

Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999.

38

Un aspect ingrijorator care a urmat Revolutiei din Decembrie 1989 atat la nivel national dar si la nivel judetean, este acela ca s-a infiripat idea violentei ca solutie pentru problemele social-economice si chiar politice cu care se confrunta segmente socio-profesionale, grupuri de indivizi izolati. Am fost in aceasta perioada martorii mineriadelor minerilor din Valea Jiului condusi de Miron Cosma, care au calcat in picioare orice notiune de stat si de drept si au legalizat forta batei colective1. De asemenea, am fost de nenumarate ori martorii ocuparii drumurilor nationale si a magistralelor de cai ferate de catre grupuri de sute sau chiar mii de personae din diferite localitati ale tarii pentru rezolvarea unor probleme sociale, economice sau profesionale prin fortarea mainii guvernantilor pentru rezolvarea in mod favorabil al cererilor acestora. Solutia pentru rezolvarea problemelor social-economice a fost considerata si atacarea unor instituii ale statului, sedii de prefecturi, primarii, de catre protestatarii nemultumuti (exemplu: salariatii de la Tepro Iasi) soldate cu ciocniri violente cu fortele de ordine, morti si raniti si alte victime de ambele parti implicate. O amploare deosebita au luat si actele de violenta impotriva celor care au datoria de a aplica legea. Avem in vedere aici recentul caz Ciocnari, cand politistii care au intervenit pentru arestarea unor infractori, au fost atacati cu violenta de intreg satul. De aici se desprinde si concluzia ca in aceasta perioada de transfer social, economic, politic etc., in societatea noastra grupuri sociale nemultumite dar organizate de asa-zisii lideri si-au format gresita impresie ca isi pot face dreptate si singuri. O alta problema deosebita care priveste violenta colectiva a fost cea a conflictelor dintre clanurile de rromi care numai la interventia prompta si hotarata a autoritatilor nu au capatat amploarea deosebita si nu s-au soldat cu victime si pagube materiale. Interventia autoritatilor ar trebui facuta in primul rand in plan legislativ prin pedepsirea mult mai aspra a acestor acte de violenta.

Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999.

39

Sectiunea a III-a: Tendinte Societatea romaneasca plateste un tribut greu infractionalitatii de violenta: an de an pe altarul nesabuintei unor indivizi sunt jertfite viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea sexuala, etc, a sute si sute de personae, consecintele social-economice si psiho-morale ale acestui fragment extrem de nociv al criminalitatii, care este subsistemul infractiunilor de violenta, sunt de-a dreptul dramatice. Evaluate la rece, daca putem spune asa, numai consecintele economice ale infractionalitatii de violenta se ridica anual la sute de mii de euro, ca sa nu mai vorbim de urmarile unor atare infractiuni asupra calitatii vietii sociale in ansamblu, de traumele care dainuie in constiinta morala a victimelor cand in cazurile tentativelor de omor, de talharie, etc ele raman in viata, a familiilor acestora Cu atat mai grave ne apar consecintele infractionalitatii de violenta daca avem in vedere ca victimele multora dintre faptele penale de violenta sunt femei (de regula la omorurile pasionale, la unele violuri sau vatamari cauzatoare de moarte, la unele talharii), minori sau persoane tinere ori in varsta inaintata, precum si victime, uneori din randul persoanelor detinatoare de functii ce implica exercitiul autoritatii publice. Tranzitia pe care o parcurge tara noastra repercuteaza si in problematica criminalitatii in general si a infractiunilor savarsite cu violenta in special, dandu-le un continut criminogen nou. Apar noi mobiluri in savarsirea infractiunilor cu violenta. Ponderea celor comise din razbunare, gelozie, etc., scade in favoarea celor cu mobil economic (furt cu violenta, jaf, talharie, etc). Un nou flagel este cel nascut in legatura cu Legea Funciara. Problematica pamantului, a mostenirii si a impartirii acestuia apare tot mai mult in prim-planul criminalitatii cu violenta. Se ucid tot mai frecvent rudele intre ele (frati, parinti-copii, unchi, nepoti), se comit multe infractiuni cu violenta in cercurile familiale avand drept mobil problema pamantului.
40

Crima organizata de tip mafiot, executata cu sange rece si profesionalim incepe sa cucereasca teren si in Romania. Desi procentul acesteia nu reprezinta prea mult, in schimb, sub aspectul impactului social, al rezonantelor in mass-media, ele retin in mod deosebit interesul populatiei. Este cazul crimei comise impotriva omului de afaceri roman Mihai Ionescu din Bucuresti, bomba care a explodat intr-o masina din Timisoara ucigand doi si ranind alti doi din ocupantii masinii si care era destinata reglarii unor conturi in lumea hotilor autovehiculelor de lux din zona de vest a tarii. S-au facut primii pasi spre internationalizarea crimei in tara noastra. Au fost gasiti cetateni chinezi morti, ucisi in cel mai pur stil Asiatic specific faimoaselor triade chinezesti. De asemenea numerosi cetateni arabi, turci si de alte nationalitati au fost ucisi sau grav raniti in diferite reglari de conturi, multe din aceste fapte ramase din pacate in categoria faptelor cu A.N. (autori necunoscuti) si care este putin probabil ca vor fi solutionate in viitor. In acelasi timp infractorii romani apar tot mai frecvent implicati in fapte penale savarsite in alte state in combinatie cu cetatenii acestora. Tot mai frecvent tehnica occidentala in materie de infractiuni cu violenta se face resimtita si in tara noastra. Armamentul si munitia introduse clandestin in tara, sprayurile si substantele iritant lacrimogene si paralizante insotesc tot mai mult infractiunile savarsite cu violenta. Posibilitatea aparitiei unui proces de violenta programata este tot mai mare ca urmare a organizarii crimei in lumea interlopa, a modelului oferit de acestea. In numeroase tari occidentale problema criminalitatii a devenit una din grijile principale, ale guvernelor, specialistilor si ale cetatenilor1. Speranta de a vedea ca imbunatatirea nivelului de trai si a serviciilor sociale antreneaza in mod automat o scadere a criminalitatii nu s-a realizat. In unele tari, chiar dezvoltate, criminalitatea este una dintre cele mai grave probleme sociale si programele de prevenire a criminalitatii, desi foarte bine studiate nu au avut nici un efect sensibil asupra ratei medii a criminalitatii.
1

Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994.

41

Imbracand forme diverse de la agresiune de drept comun la violenta colectiva si violenta politica (terorismul), infractiunile savarsite cu violenta au cunoscut o crestere accelerata in ultimul timp tinzand sa se accentueze din ce in ce mai mult. In doctrina criminologica occidentala descrierea exacta a organizarii criminalitatii a format obiectul unor ample preocupari care au relevant ca, criminalitatea organizata implica un lant de comanda comparabil cu al unei armate, o intensa planificare, amenintarea cu folosirea fortei, izolarea conducerii la varf si o relativa imunitate la ocupantii de la nivelurile inalte. Criminalitatea organizata capata si o dimensiune transnationala, de regula a corporatiilor, existand in aceasta structura numeroase forme si dimensiuni ale criminalitatii ca: traficul de droguri si stupefiante, traficul de personae, falsificarea de moneda si traficul de moneda falsificata, contrabanda, traficul de armament si substante radioactive. Criminalitatea cauzata de violenta a devenit extrem de ingrijoratoare pentru autoritatile din intreaga lume deoarece asistam la o intensificare a actelor de violenta, mai ales a omorurilor, a loviturilor sau vatamarilor cauzatoare de moarte, jafurilor in special a cazurilor de violenta exercitata de grupuri organizate si armate1. Recrudescenta si escaladarea criminalitatii de violenta, in ultimii ani, se manifesta intr-un mod deosebit de acut si in tarile dezvoltate astfel incat, spre exemplu, procentul de omucideri in marea majoritate a tarilor dezvoltate s-a dublat. Mai mult, in masura in care cifrele privind procentele de omucideri prevestesc procentul global al infractiunilor de violenta, rata medie a actelor de violenta a crescut in ultimele decenii in majoritatea tarilor occidentale in proportii mult mai ridicate decat a crescut rata medie privind populatia. Astfel in S.U.A. dupa anul 1990 au fost ucisi peste 100.000 de oameni, cifra care depaseste pierderile americane in toate razboaiele la care a luat parte. In Statele Unite ale Americii un om este impuscat, in medie, la fiecare 25 minute.
1

Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. Sansa SRL, 1996.

42

O expresie simtomatica a violentei organizate o reprezinta Mafia raspandita in Italia si S.U.A., extinzandu-si controlul in industrie, comert, trafic de droguri, rapiri de personae, asasinate, jocuri de noroc, prostitutie, etc. Astfel, se aproximeaza ca in ultimii 10 ani peste 18.000 de persoane au fost asasinate de oameni platiti sa ucida. Ucigasii de profesie accepta sa execute pe oricine; dupa destainuirile unor asemenea ucigasi, unii dintre ei au devenit salariati permanenti ai organizatiilor mafiote. In prezent are loc o recrudescenta fara precedent a terorismului in tarile din Vest si Statele Unite ale Americii, Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu, fundamentalismul Islamic dovedindu-se una dintre cele mai nefaste plagi ale vietii contemporane care pe langa ca jertfeste viata unor persoane nevinovate, cauzeaza distrugeri de valori ale umanitatii, raspandind teama si teroare. Vulnerabilitatea crescanda a societatii fata de criminalitatea de violenta, cu deosebire fata de terorism, pune intr-o lumina noua problema furturilor si santajelor la scara internationala savarsite de catre teroristi, referitoare la armele atomice. Criminalitatea de violenta alimenteaza fenomenul instrainarii si, totodata, implica eventualitatea unor efecte distrugatoare pentru pacea si securitatea pe planeta noastra.

43

CAPITOLUL V Cauzalitatea criminalitatii violente


Sectiunea I: Aspecte teoretice generale Infractiunea fiind un act individual antisocial prevazut si sanctionat de legea penala, relatia cauzala este desigur influentata si de mediul in care legea penala defineste anumite fapte ca infractiuni. Incriminand intr-un anumit mod o activitate antisociala in raport cu cerintele obiective ale acestei etape de dezvoltare sociala, cu gradul de dezvoltare axiologic si etic al constiintei membrilor societatii, cu experiente, traditiile si specificul vietii sociale, legea penala influenteaza in mod implicit cercetarea raportului de cauzalitate, obiectivele si intinderea acestor analize. Criminologia, ca activitate multidisciplinara ce are ca obiect cunoasterea cauzelor si conditiilor ce determina fenomenul infractional precum si stabilirea celor mai eficiente mijloace de combatere a acestui flagel social, adopta pentru acest scop o viziune sistematica. Pentru o buna intelegere se impune cu precadere definirea conceptelor de cauza si conditie. Astfel, cauza este fenomenul care precede si genereaza un anumit efect. Cauza actioneaza in anumite circumstante care favorizeaza producerea efectului, circumstante numite conditii. Conditiile sunt imprejurari care lipsite de eficienta cauzala propriu-zisa prin prezenta lor influenteaza cauza, favorizand-o, potentand-o ori finisand-o pana la stadiul producerii efectului. Dar o anumita cauza produce anumite conditii.

44

Intre cauze si conditii intervine probabilitatea, care creeaza posibilitatea producerii efectului, a transformarii lui in realitate. Posibilitatea defineste o realitate viitoare, iar realitatea o posibilitate infaptuita. Frecventa cu care posibilitatea se transforma in realitate da fenomenului o valoare de necesitate si il diferentiaza de cazurile izolate, intamplatoare . Intrucat cauzele si conditiile se afla intr-o relatie ambivalenta si de probabilitate le vom numi factori. Romania traverseaza in perioada de sfarsit de mileniu si inceput al unui alt mileniu, etape tranzitorii importante cu implicatii atat negative cat si pozitive. Cele pozitive se reflecta in planul larg al vietii social-politice si economice. Inlaturarea unor structuri fara a pune nimic in loc, tensiunile politice mutate in strada, scaderea rolului institutiilor de control social, indisciplina sociala, economica, financiara, scaderea dramatica a puterii economice a tarii si implicit a nivelului de trai, etc1. Putem afirma ca infractionalitatea savarsita cu violenta in aceasta perioada pe langa aspectele clasice, are si cauze si motivatii in momentul de criza survenit in timpul si ulterior Revolutiei in Decembrie 1989.

Sectiunea a II-a: Conduita devianta heteroagresiva Conduitele umane deviante heteroagresive au in vedere atitudinile agresive caracterizate prin utilizarea fortei fizice in raporturile interpersonale. Agresivitatea, ca atitudine comportamentala se gaseste in structura interna a criminalitatii interesand in aceste situatii psihologia judiciara2. Incercand o corelare intre agresivitate si delincventa, literatura de specialitate stabileste urmatoarele categorii ale comportamenutlui agresiv:
1 2

Costica Paun, Criminologie note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998, pag.57. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1998, pag.157.

45

a) comportamentul agresiv nediferentiat fara rasunet antisocial, obligatoriu sau imediat, conditionarea fenomenului nu are un fond morbid preexistent; b) comportamentul agresiv delictual, propriu-zis, polimorf si permanent, in cadrul caruia se poate diferentia un comportament specific criminal in aceasta situatie conditionala, are un caracter permanent fiind sustinuta predominant o actiune a factorilor de mediu, de ordin social negativa; c) comportamentul agresiv ca expresie integranta, nemijlocita a unei stari patologice preexistente (suicidul) fie in urma dobandirii unor modificari de personalitate produse in psihopatizari, narcomanii, etc Din punct de vedere sociologic si psihiatric agresivitatea este considerata ca o componenta esentiala, normala a personalitatii, care poate fi canalizata, determinata sau abatuta in momentul cand scapa controlul ratiunii. Asadar, agresivitatea poate fi privita ca o calitate inascuta a individului in perioada de formare a personalitatii urmand ca pe parcursul dezvoltarii autogenetice sa capete o anumita coloratura cu tendinte la diferentiere autoagresiune si heteroagresiune.

Sectiunea a III-a: Modele explicative ale conduitei agresive Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale conduitei agresive: a) modelul biologic, bazat pe notiunea de instinct a fost explicat la nivelul tipologiei umane de E. Greff. Pentru agresivitatea omului termenul de instinct a fost inlocuit cu cel de pulsiune. La individul uman agresivitatea apare ca o referinta la o nevoie vitala ca foamea, apararea, sexualitatea, etc toate aceste necesitati vitale fiind impuse controlului cortical. Se poate spune ca omul este efectiv singurul animal capabil sa omoare premeditat, pentru ca el este singurul capabil sa-si inscrie si sa anticipeze conduita distructiva, conduita heteroagresiva care se mai poate traduce in inca doua moduri:
46

- printr-o depersonalizare a victimei care isi pierde toata valoarea afectiva pentru agresor; - printr-un mecanism cu care incearca sa justifice actul comis sa-l integreze intr-un sistem global de justificari.
b) modelul psihologic bazat pe fenomenul de frustrare. Fenomenul frustrarii

consta intr-o stare de contrarietate creata prin interferarea in planul unei actiuni dezirabile subiectului, orientata spre o finalitate insusita, a unei alte actiuni distorsionate in raport cu actiunea dezirabila si finalitatea acesteia1. Problema frustrarii este inca discutata in literatura de specialitate. Se precizeaza ca frustrarea, prin ea insasi, nu declanseaza un comportament agresiv. Totusi depinde de sensul pe care il are starea de frustrare pentru individ. c) modelul socio-cultural al comportamentului agresiv. Observatiile curente din practica vietii sociale pun in evidenta rolul factorilor culturali si ai invatarii in detrimentul comportamentului agresiv. Studiul etiologic al agresivitatii nu poate sa nu tina seama de conditiile pe care le ofera mediul familial sau colectiv, conditii care in anumite cazuri pot constitui terenul fertil al incoltirii acestui tip de comportament. Abordarea modelului socio-cultural al agresivitatii nu se poate dispensa de utilizarea si analizele operationale ale conceptului calitatea vietii sau valoarea umana a vietii. Studiul cauzalitatii agresivitatii la modul operational concret va trebui sa aiba in vedere toti acesti factori pentru ca de multe ori cauzalitatea agresivitatii este complexa, invidioasa, cameleonica chiar.

Sectiunea a IV-a: Cauzalitatea biologica, patologica

Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003.

47

In cauzalitatea biologica importanta reactivitatii organismului in general a potentialului reactogen si mai ales a modului particular de raspuns comportamental al personalitatii individuale in situatie limita de ordin socio- psihologic sau traumatizant in special, este scoasa in evidenta tocmai de aparitia unor agenti externi banali care trebuie decantati din punct de vedere al capacitatii lor intrinseci de a determina rezultate concordate cu intensitate, specificitate sau valoare. Potentialul agresiv reactogen, valabil in raport de conditiile si circumstantele de traumatizare psihica a unor persoane dar si in raport de tipul de personalitate, natura motivatiei si continutul evenimentului declansator poate determina conduite de raspuns (reactie) diverse, mergand de la cele de aparare, consevare, pana la reactii majore, unele paroxistice, heterodistructive (omor) sau autodistructive (suicidul). Cauzalitatea biologica se constituie la aprecierea cauzalitatii juridice, plecand de la studiul interrelatiei dintre cauza si efect, ca si al conditiilor care intervin in aceasta relatie, deoarece din multiplii factori indicati intr-un efect, mediul va izola pe cei cu semnificatie, cauzal biologica in rezultatul produs si prin aceasta implicit cu semnificatie de conduita antisociala si ilicita1. Stabilirea legaturii si raporturilor de cauzalitate dintre trasaturile de personalitate individuala si elementele constitutive ale actului indeplinit de acesta la un moment dat, se observa ca acesta depinde atat de diagnosticul clinic stabilit sau obiectivat (boala sau sindrom) cat si de natura si intensitatea tulburarilor psihice, somatopsihice complexe in momentul respectiv de natura motivatiei, de natura, de intensitatea si durata situatiei conflictuale care le-au putut genera, de interventia situatiilor favorizante (ofensa, provocare, ingestia de alcool, frustrare, etc) precum si de stadiul evolutiv al bolii. Putem considera drept circumstante declansatoare ale actelor de violenta urmatoarele situatii: decompensarile impulsive si agresive din cadrul caracteriopatiilor preexistente sau al tulburarilor de comportament secundare;
1

Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.143.

48

stresurile emotionale, negative realizate de situatiile conflictuale critice si de cazurile fortate (reactii de aparare sau legitima aparare); tulburarile psihice de intensitate psihotica cu debut medico-legal heteroagresiv; rupturile depresive si anxioase din cadrul psihogenelor legate de factori etiologici somatici si constitutionali favorizanti sau predispusi. Comportamentul patogen poate fi expresia psihozelor cronice evolutive: schizofrenia, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniaco-depresiva in faza maniacala, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de prejudiciu din psihozele senile, etc Clasificarea principalelor tipuri de procese cauzale din traumatogeneza si tanogeneza la studiul comportamentului agresiv1: 1. cauzalitate directa neconditionata 2. cauzalitate directa conditionata 3. cauzalitate indirecta sau secundara 4.1 Cauzalitate directa neconditionata apare cand intre motivatia individuala si efectele pe plan social si individual cu caracter specific sau nespecific nu exista conditii care sa poate influenta modificarea acestor efecte nici ca intensitate nici ca directionare, efectul deviant fiind expresia directa a continutului deviant al gandirii patologice a personalitatii deviante. EXEMPLU pentru cauzalitatea directa neconditionata: Cazul : L.D., 34 ani, este invinuit de infractiunea de omor deosebit de grav. Intr-o seara s-a baricadat in casa si cu un cutit si-a injunghiat pe rand cei doi copii minori. Ancheta sociala : este casatorit, pregatire scolara 5 clase, este pensionar gr. al IIlea cu diagnosticul sindrom discordant. Examenul psihiatric : se prezinta detasat de situatie, contactul social se stabileste cu dificultate, prezinta idei delirante in legatura cu faptele, le recunoaste si afirma ca sotia sa s-a asociat cu vecinii ca sa-l omoare pe el si pe copiii lui; mentioneaza ca aude,
1

Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996, pag.197.

49

mai ales in timpul noptii, pe vecini amenintandu-l din celelalte camere ale blocului; nu prezinta preocupari in legatura cu situatia actuala. Concluziile comisiei : sufera de schizofrenie paranoica, caz in care discernamantul este abolit. Discutie : cazul face parte din tipul agresiunilor cu cauzalitate directa neconditionata; intre trasaturile personalitatii patologice (psihotice) si fapta nu exista o legatura directa care explica continutul faptei si lipsa discernamantului. 4.2 Cauzalitate directa conditionata. In comportamentul antisocial in care pe fondul trasaturilor personalitatii defectuale, o serie de conditii de ordin predispozant (cu caracter biogen si organogen) imprima motivatiei particularitati individuale traduse in efectul specific si caracteristic acestei motivatii. EXEMPLU pentru cauzalitatea directa conditionata: Cazul : M.V., 28 ani, sex masculin, este acuzat de faptul ca a aplicat mai multe lovituri de cutit victimei N.M. de 61 de ani, cu scopul de a o jefui. Se mentioneaza ca inculpatul a fost internat intr-un spital camin de neuropsihiatrie de unde evadeaza, consuma o mica cantitate de alcool, dupa care prin escaladarea unui geam, patrunde in locuinta victimei si comite fapta. Examenul psihiatric: a mai fost examinat psihiatric intr-o alta cauza. Ancheta sociala: nu a putut fi scolarizat la o scoala obisnuita si a urmat scoli ajutatoare; a fost nascut prematur la 7 luni cu o greutate de 1800g, a mers la 2 ani si a inceput sa vorbeasca la 4 ani. Intr-o expertiza anteriora s-a stabilit ca prezinta o debilitate mintala la limita inferioara. Examen general : recunoaste faptele, le relateaza si motiveaza insuficient; in timpul examinarii zambeste si nu prezinta preocupari deosebite in legatura cu situatia actuala. Concluzii : M.V. prezinta tulburari in cadrul unei debilitati mintale pe fond encefalopat, cu impulsivitate si iritabilitate crescuta sub influenta alcoolului; aceste
50

tulburari constituie boala psihica cronica, ireversibila, cu agravare la consumul de alcool care ii confera potential antisocial si periculozitate, apreciaza ca faptele au fost comise fara discernamant1. Discutie : din coroborarea faptelor privind continutul infractiunii, antecedentele si datele din explorarea clinica, observam ca motivatia s-a desfasurat pe un fond de conditionare constitutionala, la care s-au evidentiat si tendinte agresive si in care intoxicatia alcoolului a jucat mai mult decat un rol de circumstanta. In concluzie ne aflam in fata unei legaturi de cauzalitate directa conditionata preponderent endogen. 4.3 Cauzalitatea indirecta sau secundara in comportamentul antisocial, in care, intre motivatia individuala nespecifica in raport cu continutul efectului si efect apare o veriga noua care nu constituie prin ea insasi continutul motivatiei initiale, care devine specifica. Interventia acestor factori noi are un caracter accidental, fortuit si imprima un caracter complex si specific motivatiei. EXEMPLU pentru cauzalitatea indirecta sau secundara: Cazul : A.L., 20 ani, sex masculin. Din datele dosarului penal rezulta ca in timp ce era de garda la UM 0412 Fetesti (Jandarmi) a cosumat bauturi alcoolice pana a ajuns in stare de ebrietate. Dupa iesirea din garda a atacat o santinela luandu-i arma si munitia, dupa care a parasit unitatea mergand in oras, unde a inceput sa traga focuri de arma impuscand mortal o minora de 14ani, apoi a tras si asupra lucratorilor de politie si jandarmi. I s-a gasit o alcoolemie de 1,86%. Ancheta sociala : s-a stabilit ca provine dintr-o familie organizata, a studiat 8 clase cu rezultate submediocre, consuma alcool de la 16 ani. Examenul psihiatric : prezinta frecvent cefalee, nu-si aminteste faptele trezindu-se la spital. Personalul medical de la spitalul penitenciar consemneaza diagnosticul de stare nevrotica depresiva, reactiva echivalente comitiale.
1

Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt, (Colectia Exclusiv), INS 1994.

51

Concluzii : A.L. in momentul savarsirii infractiunii a prezentat o stare crepusculara in cadrul unor betii patologice pe fondul unei encefalopatii cu potential epileptogen cu discernamant abolit. Discutie : complicatia (betia patologica) este determinata toxicogen etilic pe un fond patologic. Cazul se incadreaza astfel in cauzalitatea indirecta.

Sectiunea a V-a: Cauzalitatea economica Una dintre teoriile economice general acceptate este aceea conform careia baza economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. In consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai restranse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul infractional. Fara a se nega un raport de cauzalitate intre starea economica si criminalitate, studiile efectuate au evidentiat ca fenomenul infractional este atat de complex incat el poate fi generat in aceeasi masura, dar in timpuri diferite, atat de prosperitate cat si de saracie. 5.1 Somajul Cresterea numarului celor ramasi fara locuri de munca explica existenta unui anumit procent in cresterea numarului infractorilor care savarsesc infractiuni cu violenta. Influenta sa se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva a nivelului de trai, ci si prin instabilitatea emotiva pe care o ocazioneaza. Somajul ataca in mod serios echilibrul interior al individului, punandu-l in imposobilitatea de a-si mai putea realiza prin mijloace legale aspiratiile sale. El atinge grav structura familiala la baza sa1. Autoritatea tatalui este profound diminuata, rolul sau de sustinator al familiei, fiind alterat. Deranjarea rolurilor familiale poate produce stari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta de revansa impotriva societatii.
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti, 2000, pag.148.

52

Studiul evoca o puternica crestere a numarului talharilor in perioadele de recesiune economica. 5.2 Industrializarea Prin ea insasi industrializarea este un factor de progres economic si social oferind locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai buna si implicit cresterea nivelului de trai al oamenilor. Statistic s-a constat insa un fenomen surprinzator: progresul social-economic a fost insotit de cresterea criminalitatii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a admis ca aceasta ar produce unele efecte secundare: - cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei intregi populatii rurale, care se deplaseaza spre zonele industrializate, in speranta unui trai mai bun si mai ales a unei imbogatiri rapide. Inlocuirea mediului social, specific localitatilor rurale in care individul era cunoscut si apreciat la valoare sa, iar sistemul relational era foarte strans, cu un mediu impersonal, cel urban, in care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natura sa produca efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocand grave mutatii in structura lor de personalitate, mai ales atunci cand transplantul s-a soldat cu un esec; - industrializarea prin masinismul sau, mai ales prin munca pe banda, produce o specializare cu efecte de instrainare, omul nemaiavand posibilitatea sa-si manifeste spiritul creator; - ritmul industrializarii constituie si el un factor criminogen ca urmare a imposibilitatii asigurarii unor conditii sociale dilitare minime pentru populatia atrasa in acest sector. 5.3 Nivelul de trai Noile conditii economice favorizeaza intr-o anumita masura adoptarea unor comportamente antisociale. Cresterea alarmanta a somajului, alaturi de incertitudinea mijloacelor de existenta duce la disperarea unor defavorizati ai soartei din randul carora se recruteaza viitorii infractori.
53

Pana in momentul in care criminologul Edwin Sutherland a evocat criminalitatea gulerelor albe, doar saracia a fost privita ca factor criminogen. Trebuie evidentiat faptul ca saracia nu are doar dimensiune economica obiectiva ci si o dimensiune spirituala. Dimensiunea obiectiva se raporteaza la un nivel mediu de a trai intr-o societate sau epoca precizata. Dimensiunea subiectiva se refera la perceptia individuala, la evaluarea personala pe care individul o face statutului sau economic, situatiei financiare intr-un mediu social si in epoca in care traieste, in functie de nevoile sale, aspiratiile sale, el isi va considera nivelul de trai satisfacator, ori de-a dreptul mizer. Acelasi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane in timp ce altele il pot considera de-a dreptul jenant. Pe langa saracia la limitele sale, care-l impinge in inexorabil pe individ la comiterea de infractiuni, se adauga dorinta de imbogatire sau de un trai mai bun, care impinge spre delicventa un mare numar de persoane. Alaturi de somaj sunt implicati in scaderea nivelului de trai si alti factori, precum angajarea pe timp limitat, angajarea sezoniera, somajul partial si mai ales inflatia care bulverseaza echilibrul economic familial, spulberand intr-un timp scurt economille facute pe timp indelungat1. Unele deficiente in procesul de integrare la locul de munca se manifesta prin parasirea acestuia, schimbarea lui frecventa, imposibilitatea de a se adapta unor norme de disciplina impuse, nerealizarea sarcinilor de productie devin semnificative, mai ales pentru autorii infractiunilor de viol si talharie. Chestionandu-se un esantion de condamnati din randul violatorilor si talharilor, aproximativ 45% dintre ei au schimbat locul de munca de 275 de ori. Aceste schimbari dobandesc o semnificatie deosebita daca adaugam faptul ca ele caracterizeza indeosebi faptuitorii tineri de pana la 26 de ani, deci cu o vechime mica in munca. Principala motivatie a schimbarii locului de munca, a fost relevata de subiecti ca fiind dorinta obtinerii unui salariu mare. 5.4 Crizele economice
1

Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris, pag.315.

54

Scaderea nivelului de trai al paturilor sociale defavorizate se accentueaza in timpul crizelor economice care afecteaza productia, nivelul salariilor si somajul. In lipsa unei protectii sociale corespunzatoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale. Studiile efectuate au constatat o corelatie evidenta intre crizele economice si criminalitate pana la marea criza din anul 1929. Evolutiile ulterioare ale tarilor occidentale au condus la o anumita diminuare a rolului acestor factori criminogeni. Prin comparatie, tarile din Europa Centrala si de Est care parcurg actualmente tranzitia catre economia de piata se afla intr-o stare de severa recesiune economica, avand drept principale caractersistici reducerea capacitatii de productie si a productivitatii, pierderea pietelor externe de desfacere a marfurilor, blocaj financiar, somaj si inflatie galopanta. Cresterea exploziva a criminalitatii in aceste tari poate fi explicata, in mare masura, prin impactul acestor factori criminogeni.

Sectiunea a VI-a: Cauzalitatea socio-culturala Factorii socio-culturali constituie un complex extrem de larg in interiorul carora individul se naste, traieste si moare. Acesti factori ii marcheaza definitiv evolutia, majoritatea avand relevanta criminologica. 6.1 Familia Astazi familia tinde tot mai mult sa se reduca la un cuplu orientat unidirectional spre viitor, chiar daca acest viitor are mai multe incertitudini. Simbolismul casei stramosesti este loc sacru unde se reinnoiesc si intaresc legaturile de rudenie; este din ce in ce mai putin perceput in aglomerarile urbane. Odata cu mobilitatea societatii moderne, casa copilariei ramane la urma o simpla amintire1.
1

Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.112.

55

Familia, ca celula de baza a societatii are valente multiple. Familia are un rol de socializare, imprimand membrilor sai si in special copiilor un anumit standard valoric precum si atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare fata de anumite valori sociale. Familia asigura copilului o siguranta indispensabila atingerii maturitatii intelectuale, sociale si culturale, precum si o identitate proprie in baza careia va fi acceptat ca partener social. Orice perturbare in interiorul structurii familiei are ca efecte importante asupra copilului atat la nivelul adaptarii sale in societate cat si a structurii sale de personalitate, dar si asupra sotilor. Studiile asupra delincventei juvenile au aratat ca, in mare masura, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si afectiunii acestora, ca urmare a divortului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. Acesti copii au fost deseori abrutizati, batuti sau traumatizati moral din cauza certurilor si batailor dintre parinti, a consumului excesiv de alcool de catre acestia si a lipsei de preocupare privind educatia propriilor copii. Ca revansa la acesti copii se ramarca o atitudine ostila fata de familia din care au facut parte si chiar fata de societate. Copiii abandonati, traind in strada, garile de metrou, statiile CFR, autogari sunt mai expusi infractiunilor de viol carora le cad cu usurinta victime. De asemena, familiile infractoare isi implica copiii in activitati infractionale imprumutandu-le percepte morale contrare eticii societatii. 6.2 Nivelul de instruire scolara Scoala reprezinta dupa familie si alaturi de aceasta, institutia care joaca un rol cu totul deosebit in formarea si perfectionarea continua a personalitatii umane si in consecinta in prevenirea ci combaterea comportamentului deviant infractional1. De gradul de scolarizare al populatiei depinde azi forta organizarii social-politice, nivelul si starea culturii.
1

Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pag.182.

56

Infractorii, autori ai infractiunilor savarsite cu violenta, in marea lor majoritate au un nivel de educatie si cultura scazut, ei nu au avut preocupari pentru formarea si ridicarea nivelului lor de cultura generala si de instruire profesionala. Rolul scolii este important pentru educarea si socializarea copiilor, pentru depistarea celor indaptati si punerea in aplicare a unor programe de prevenire generala. Frecvent latura eductiva este lasata de cadrele didactice pe ultimul plan acordanduse prioritate celor constructive in scopul obtinerii succesului scolar. Se lucreaza mai mult cu elevi buni la invatatura realizandu-se adevarate relatii ierarhice, fragmentare si in cea mai mare parte necooperante. Acest fapt determina reactii de frustrare din partea elevilor la invatatura care cauta compenasare mai ales in comportamentul de frauda si in cadrul grupurilor stradale, care vor produce inevitabil viitorii infractori. 6.3 Timpul liber Prin timp liber se intelege, in general, timpul de care dispune o persoana dupa ce si-a indeplinit obligatiile familiale, scolare, profesionale, etc., timp pe care acesta il foloseste conform dorintelor si inclinatiilor sale reale, in afara presiunii exercitate de vreuna dintre obligatiile amintite. O importanta deosebita pentru prevenirea fenomenului infractional, o prezinta organizarea timpului liber al tinerilor in general si mai cu seama al comunitatilor de tineri cum sunt elevii si studentii, militarii in termen, care isi petrec o mare parte din timpul liber in internate, camine, cazarmi, precum si in familii sau locuri de distractie si destindere din diferite localitati. Cunosterea modului specific de utilizare a timpului liber de catre anumite categorii de indivizi ne ofera date si explicatii cu privire la frecventa unor categorii de infractiuni si in consecinta serveste si in scopul efectuarii unor activitati de prevenire concrete si eficiente. 6.4 Starea civila In urma studiilor efectuate s-a concluzionat ca persoanele necasatorite sunt mai predispuse la savarsirea infractiunilor cu violenta decat cele casatorite.
57

Important este faptul ca in general femeile participa sau comit infractiuni de talharie in momentul actual in proportie de aproximativ 15% din numarul persoanelor care au comis aceste infractiuni, tendinta fiind in crestere1. De asemena femeile au fost implicate si in savarsirea infractiunilor de viol, dar intr-un numar mult mai redus decat cele care au comis talharii. 6.5 Discriminarea Discriminarea reprezinta refuzul de a trata un grup social in conformitate cu aspiratiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri: - al claselor sociale; - al sexelor; - al apartenentelor religioase; - al grupurilor etnice; - al instruirii; - al participarii la activitatile sociale; - al emigrarii. Aceste suferinte diverse marcheaza prejudecati, atitudini negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare; exemplu evenimentele de la Iladareni judetul Mures, Bolintin-Vale judetul Giurgiu, Mihail Kogalniceanu judetul Constanta. Intensitatea discriminarii depinde de criterii economice, sociale si politice. Prejudecatile nasc sentimente de frustrare care, de regula, declanseaza porniri agresive, precum si dorinte puternice de revansa din partea celor care se considera discriminati. Este un caz tipic de conflict de cultura. Uneori grupurile care se considera discriminate in actiunile lor revendicative emit pretentii atat de mari incat depasesc drepturile si libertatile majoritarilor. 6.6 Urbanizarea Studiile statistice indica o corelare generala intre cresterea infractionalitatii si gradul de urbanizare. Aceste studii sugereaza ca urbanizarea accelereaza ritmul natural al omului si totodata taie legaturile dintre om si natura.
1

Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

58

Amploarea mobilitatii pe orizontala a populatiilor a provocat schimbari calitative in relatiile interumane, in structurarea si restructurarea grupurilor si in dezvoltarea personalitatii individului. Familia a suferit in primul rand; rata divorturilor, despartirile si abandonul de familie, diminuarea autoritatii parintesti, angajarea in munca a ambilor soti, scolarizarea prelungita si casatoria lor prematura au schimbat profound institutia familiala. Cresterea rapida a mediului urban, nu a permis amenajarea cartierelor si a habitatului in mod corespunzator. Rapiditatea transformarilor social-culturale in mediul urban a supus personalitatea umana la perturbatii si a plasat-o frecvent in situatii conflictuale. In consecinta au inceput sa apara inadaptatii, alienatii, instrainatii, infractorii. Dificultatile de acomodare, in conditiile de viata ale mediului urban a celor proveniti din mediul rural, a dus la faptul, constatat statistic de altfel, ca majoritatea celor care au comis infractiuni cu violenta sunt nascuti in mediul rural si la data savarsirii infractiunii locuiau in mediul urban. Daca motivatia acestei schimbari in directia rural-urbana, la tinerii de pana la 21 de ani este de regula legata de mutarea intregii familii de origine sau de necesitatea frecventarii unei scoli, motivatia celor peste aceasta varsta este legata de incadrarea in munca. Anturajele dubioase in care unii dintre tineri, care au comis infractiuni cu violenta, sunt atrasi, au reprezentat drumul sigur catre faptele antisociale, indeosebi in cazul talhariilor si violurilor. 6.7 Mass-media In savarsirea actiunilor cu violenta creste influenta nefasta pe care o are massmedia, faptuitorii inspirandu-se tot mai mult ca mod de operare, indeosebi din filmele video dar si din romanele politiste si de aventuri. Ponderea celor care recunosc aceasta este scazuta, dar faptul este evident indeosebi la infractorii tineri.

59

Studiile efectuate au relevat influenta, deseori negativa, exercitata de mijloacele de informare in masa. Criminologii occidentali au mentionat pe primele locuri violenta in mass-media si, in special, video-violenta1. Cercetarile s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultand ca violenta pe micile sau marile ecrane furnizeaza modele de comportament negative. Este cazul infractorului Enasescu Cosmin in varsta de 22 de ani care a violat si apoi a ucis bestial o fetita de 11 ani din orasul Deva, judetul Hunedoara. Dupa ce a fost prins, asasinul a declarat ca in comiterea faptei s-a inspirit din romanul politist Inamicul public numarul unu scris de Horia Teuceanu. Este demn de semnalat si faptul ca: - violenta pe micile si marile ecrane furnizeaza auditorilor modele de comportament negative; - determina cresterea nivelului agresiv in randul auditoriului; - desensibilizeaza auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenta. Programele violente determina o dezbinare a auditoriului si il scot din real determinandu-l sa savarseasca pe calea imitatiei fapte violente, spontane si neplanificate. Totodata se releva faptul ca receptarea mesajelor mass-media se realizeaza si interpeleaza in functie de propriile nevoi, atitudini si imagini despre lume, astfel incat video-violenta va produce efecte doar asupra celor care au inclinatii spre violenta fara a exclude rolul mijloacelor de informare in desensibilizarea generala si formarea unor atitudini nedorite si neconforme cu interesele societatii. In acelasi plan si cu implicatii asemanatoare, mai ales asupra tinerilor, se afla materialele pornografice care deseori indica la viol. 6.8 Stari conflictuale acumulate in timp Cel mai frecvent se intalneste starea conflictuala dintre rude. Intre soti, fie pe fondul geloziei, fie la consumul excesiv de alcool, concluzia este valabila indeosebi la infractiunile de omor si vatamari corporale. Este relevant ca in 34% din cazurile de omor
1

Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002, pag.118.

60

si vatamari corporale grave a existat o asemenea stare conflictuala mocnita in timp si explodata sub influenta unui stimulant de moment, care de regula a fost alcoolul. Cu toate acestea, starea conflictuala s-a manifestat uneori si latent, ducand in final la omor ori tentative de omor, in baza unor planuri abil concepute si bine puse in practica. Elocvent apare si cazul arestatei D. Marcela din Urziceni care impreuna cu amantul ei a cheltuit o insemnata suma de bani despre care pana la urma a aflat si sotul ei. In intentia de a-i inchide gura pentru totdeauna D. Marcela ii pune sotului stricnina in cafea, dar din intamplare dupa ce a fost gustata de sot a fost bauta de fiica lor minora. Sotul a fost salvat iar fiica a decedat in spital. Concluzia particulara a acestui aspect o constituie faptul ca in ultimii ani creste numarul infractiunilor de omor si vatamari corporale grave cu motivatie conflictuala de razbunare si ura acumulata in timp, fond patrimonial, afaceri mai mult sau mai putin oneroase intre parteneri, reglari de conturi in lumea interlopa, dreptul asupra pamantului sau asupra unor proprietati imobiliare. Rude si vecinii de proprietati se omoara, oameni care se ucid sau se vatameaza grav in camp si paduri, corpuri neinsufletite descoperite in lanuri de culturi, etc., conflicte intre doua sau mai multe comunitati rurale privind dreptul de folosinta asupra unor pasuni, fanete, etc., toate avand drept cauza conflictuala dreptul de proprietate si folosinta asupra pamantului. Certurile si conflictele spontane, au adus in mod curios in posturi de victime si persoane absolut nevinovate. In astfel de situatii factorul detonator l-a reprezentat in mod deosebit alcoolul. De regula, aici, nu s-a vizat de la inceput actul infractional si nu s-a urmarit rezultatul socialmente periculos dat, nici nu s-a intreprins prea mult pentru prevenirea consecintelor nefaste. Dezlantuirile animalice, alcoolul si in unele situatii tulburarile de comportament au dus la comiterea unor omoruri, vatamari corporale grave, talharii de mare salbaticie, violuri, comise cu cruzime (inclusiv decapitari ale victimelor, transarea acestora) cu un impact puternic in randul populatiei si rezonanta aparte in mass-media.
61

6.9 Influenta nociva a anturajului Influenta nociva a anturajului la care se adauga si lipsa ori insuficienta supraveghere parinteasca constituie pentru tineri unul din pericolele cele mai mari la care sunt expusi1. Acest aspect este specific indeosebi comiterii infractiunii de talharie, vatamari corporale, violuri comise de infractori tineri, indeosebi minori. Elocvent in acest sens este grupul de infractori tineri care in martie 1998 sub conducerea unui recidivist abia eliberat din penitenciar a comis un numar de 28 de infractiuni, infractiuni savarsite cu violenta (violuri si talharii). De regula, atacau sub paravanul intunericului si nu aveau mustrari de constiinta. Au talharit un preot, unui profesor i-au dat in cap si au violat o femeie gravida dupa care au jefuit-o. In grup au fost cooptati 6 minori. Toti erau in mod exagerat lasati fara supraveghere, frecventau cu regularitate localurile de noapte si consumau in mod obisnuit bauturi aloolice. De remarcat este faptul ca in afara de recidivisti toti membrii grupului faceau parte din familii organizate, cu parinti care aveau preocupari respectabile si chiar functii publice pe plan local. 6.10 Contributia victimei la savarsirea acestor infractiuni Din studiul marii majoritati a infractiunilor comise cu violenta, rezulta ca un grad mai mare sau mai mic de responsabilitate in declansarea acestor fapte antisociale a apartinut victimei. Stabilirea relatiei dintre victima si infractor este deosebit de importanta pentru incadrarea corecta a faptei dar si pentru prevenirea si combaterea altor infractiuni cu violenta2. Din practica judecatoreasca se retin ca in 25% din infractiunile de omor si lovituri cauzatoare de moarte au avut ca circumstanta atenuanta, in diferite grade, provocarea victimei, iar in 20% din cazuri a avut loc o riposta hotarata a victimei. Din punct de vedere psiho-social corelatia autor-victima prezinta urmatoarele aspecte:
1 2

Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003. Iancu Tanasescu, Victimologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003

62

- victima este cauza faptei, exemplu: sotul isi ucide sotia adultera prinsa in flagrant; - victima este motivul infractiunii, exemplu: cazul talhariilor, jefuirilor; - victima este rezultatul unor neintelegeri prealabile intre ea si autor sinucidere in doi; - victima este rezultatul unei coincidente infractorul comite o eroare, neucigand persoana vizata. In unele cazuri, persoanele care au fost victime unei infractiuni cu violenta se simt atrase de pericol si este extrem de dificil, in cazul lor, sa se asigure o protectie adecvata din partea organelor in drept, in contra propriei lor vointe. In alte cazuri se merge de la o evidenta imprudenta, pana la credulitate dusa la extreme. Sunt persoane carora le place sa se afiseze cu bunuri si valori in locuri nu tocmai indicate, sunt persoane imprudente care accepta cu usurinta invitatii venite de la persoane necunoscute din anturaje dubioase. Spre exemplu, avem cazul numitului D.V. din Tandarei, de 61 de ani, care avea o placere dosebita sa i se admire multele inele pe care le avea pe degete sau gramezile de bani pe care le scotea din buzunare, mai ales prin localuri publice. De aici si pana la o inselare abila, prin care un tigan ii paseaza o tanara dornica si dispusa sa-l insoteasca pana acasa, iar aici dupa ce D.V. si tanara au consumat alcool din belsug si au intretinut relatii sexuale, apare tiganul pe post de sot inselat, care injunghie si jefuieste victima in propria locuinta1.

Sectiunea a VII-a: Toxicomania Exista o stransa si nemijlocita relatie intre escaladarea violentei si consumul de alcool si stupefiante, cresterea ratei criminalitatii de violenta fiind intim legata de proliferarea toxicomaniei. Relatia dintre consumul de alcool si de stupefiante pe de o
1

Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu C-tin, Victimologie perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House Word Keeper (2004).

63

parte si criminalitatea cu violenta pe de alta parte, este stransa mai cu seama la tineri; talharia, atacurile nocturne, omuciderea si alte numeroase forme ale violentei reprezinta pentru toxicomani mijlocul la care recurg in mod disperat pentru procurarea banilor necesari consumului de substante toxice. Toxicomania include consumul de droguri si alcoolism. 7.1 Drogurile Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv trebuie intelese in sensul ca atunci cand ambianta incearca sa se opuna presiunilor sale spre drog, toxicomanul recurge la o suita de aparari si denigrari, opunandu-se ponderii lumii sale paradisiace, deoarece aceasta lume inautentica, himera produsa de drog a devenit pentru el, prin slabirea si stergerea legaturilor afective cu lumea, unica sa ratiune de a fi, mobilul infractiunii apare evident legat de necesitatea procurarii drogului1. Deschiderea granitelor si integrarea Romaniei in randul statelor civilizate a adus in aceasta perioada si flagelul droguriolor in tara noastra, care pana in Decembrie 1989 era doar o tara de tranzit, si aceasta foarte rar. In aceasta perioada Romania a devenit si o piata de desfacere, nu numai de tranzit, acest fenomen in ultimii ani ai sfarsitului de mileniu luand o amploare deosebita si nemaiintalnita in tara noastra. Organele specializate ale politiei, politiei de frontiera si a vamilor au facut capturi importante in decursul anilor, unele de ordinul zecilor de tone (capturile din portul Constanta, cand au fost capturate cantitati de hasis si canabis, precum si cele de la Bucuresti, Cluj, Oradea, Giurgiu, Timisoara, Iasi, etc., unde au fost capturate zeci de kg de cocaine sau heroina), capturile de acest gen riscand sa devina stiri banale pe canalele mass-media din tara noastra. Dupa aprecierea specialistilor care lucreaza in domeniul combaterii mortii albe, acest adevarat flagel, considerat de tot mai multi dintre cei implicati direct sau indirect in acest fenomen (parinti, politisti, medici, sociologi, psihologi, etc.) o adevarata crima impotriva umanitatii, aceste capturi chiar daca importante, nu reprezinta decat partea nevazuta a icebergului. Mafia internationala a drogurilor, de la cea italiana, albaneza,
1

Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003.

64

ruseasca, turca pana la temutele carteluri ale drogurilor columbiene au creat retele pe teritoriul tarii noastre folosindu-se de cetateni romani, multi dintre acestia cu dubla sau chiar tripla cetatenie, rezidenti in tari din Occident sau din Statele Unite ale Americii, Canada, tari latino-americane etc. Un real pericol il reprezinta si structurile clanurilor tiganesti care au un rol important in transferul si mai ales distributia pe teritoriul tarii noastre, cetateni straini de origine araba, irakienii, sirienii dar si turcii, kurzii, pakistanezii, dar si chinezii, rezidenti pe teritoriul tarii noastre, ocupandu-se legal de diverse afaceri sau veniti sa studieze sau ca refugiati politici, desfasoara nu numai activitati de contrabanda dar si trafic si distributie de droguri si alte stupefiante sintetice. Toata aceasta activitate nu ar fi posibila fara implicarea unor functionari ai structurilor statale chemate sa se implice in stoparea acestui fenomen, dar care au fost corupti de retele mafiote. Atat mass-media romaneasca si straina, au tras in permanenta semnale de alarma pentru ca acest fenomen sa nu fie scapat de sub control. Legislatia care a fost adoptata in ultimii ani, succesele obtinute in capturarea si dezmembrarea unor retele formate atat din cetateni straini cat si romani cooperarea la nivel regional, european si international nasc sperante ca acest fenomen va fi eradicat si tinut sub control. Rivalitatile si neintelegerile dintre diversele grupuri infractoare converg toate spre crima. 7.2 Alcoolul Influenta alcoolului in comiterea actelor de violenta este clara si evidenta atat pentru specialistii din domeniu, cat si pentru cetateanul de rand, observator al relatiilor sociale care se deruleaza in jurul sau. Toate cercetarile efectuate de-a lungul anilor asupra rolului alcoolului in geneza infractiunilor cu violenta sustin prin date concrete realitatile acestei afirmatii. Un nou studiu intreprins la Parchetul General, Serviciul de Criminologie si Statistica Juridica axat pe aspectele criminologice ale infractiunilor de omor a relevant

65

ca un procent alarmant din cazurile de omor trimise in judecata, peste 80% din infractori erau sub influenta alcoolului in momentul comiterii faptei. In ceea ce priveste consumul de alcool consumat de autori, in general pe grupe de infractiuni s-a constatat ca au consumat alcool un procent de 54% in cazul infractiunilor de omor, 41% in cazul violurilor, 36% in cazul talhariilor1. Marea majoritate a infractorilor condamnati recunosc ca una din principalele lor preocupari din propriul lor timp liber este consumul de alcool. Din punct de vedere al nocivitatii se poate aprecia ca alcoolismul cronic de exemplu, modifica mentalitatea fundamentala a individului si dezvolta agresivitatea si impulsivitatea. Este insotit de o pierdere a sensurilor etici si moralei, determina gelozia si savarsirea unor infractiuni cu violenta avand aceasta baza.

CAPITOLUL VI Personalitatea si psihologia infractorului

Sectiunea I: Personalitatea infractorului Studiind rolul individual in geneza infractiunii, criminologia opereaza cu conceptul de personalitate a infractorului ca varianta a persoanalitatii umane inteleasa in acceptiunea larga de unitate bio-psiho-sociala.

Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Statistica.

66

Personalitatea1 este un concept operational de ordin descriptiv care infatiseaza rezultatul unui proces de adaptare a fiintei umane la lume, cu scop de consevare si dezvoltare. Ea este consecinta procesului interactionist prin care infrastructura biologica a fost grefata cu principalii vectori sociali, un rezultat al interactiunii dialectice dintre ansamblul caractersiticilor organizarii interne a individului (factorii endogeni) si ansamblul factorilor mediului social (factorii exogeni). Fara indoiala, structura psihologica a individului nu poate fi inteleasa fara infrastructura biologica pe care ea se cladeste si in afara suprastructurii sociale in care ea se integreaza. Aptitudinile reprezinta sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de mare eficienta2. Aptitudinile de baza sunt mostenite, iar cele superioare sunt dobandite in procesul invatarii si perfectionarii individuale. Temperamentul exprima gradele de activare a energiei bio-psihice, determinate atat de secretiile endocrine, de cele ale tiroidei si ale paratiroidei, precum si de sistemul de activare reticulara din diencefal. Caracterul reprezinta un ansamblu de insusiri care se manifesta constant si durabil in faptele de conduita ale individului. Comportamentul (conduita) exprima raportul dintre activitatea sistemului nervos central care regleaza procesele de relatie cu societatea si sistemul neurovegetativ care conduce procesele interne de metabolism. El este rezultatul infractiunii componentelor personalitatii, inscris intr-o matrice cu un inalt grad de stabilitate. Personalitatea umana nu este doar consecinta ereditatii, interactiunile dintre individ si mediu rasfrangandu-se asupra componentelor personalitatii. In cadrul procesului de socializare, de maturizare biologica si sociala, omul isi modeleaza personalitatea prin invatarea si interiorizarea complexului sociocultural pe care il promoveaza societatea. Procesul de socializare, in ansamblul sau, modeleaza un tip de personalitate definit prin unicitate si originalitate si care exprima, intr-un mod constant, durabil si predictibil, un
1 2

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 161. P. Popescu-Neveanu, op.cit., p.60.

67

amplu repertoriu de atitudini, opinii si actiuni compatibile cu modelul cultural si normativ al societatii respective. In consecinta, personalitatea omului este produsul epocii in care treieste omul si pe care o reflecta la nivelul constiintei, actionand totodata, constructiv sau distructiv asupra sa. 1.1 Formarea personalitatii infractorului Datorita interactiunilor permanente care au loc intre factorii endogeni si cei exogeni, personalitatea nu este o structura statica, ci una dinamica, despre care se stie ca se formeaza in jurul varstei de 25 de ani si continua sa evalueze in timp, intr-un ritm care depinde de relevanta factorilor exogeni1. Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a personalitatii. Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a personalitatii. Fara indoiala, dezorganizarea sociala, anomia, conditiile economice precare, conflictele culturale etc., au un impact major asupra criminalitatii ca fenomen social. In schimb, la nivel individual, socializarea negativa nu conduce in mod inevitabil la savarsirea de infractiuni, ci numai ca rezultat al asimilarii si prelucrarii sale de catre stucturile de personalitate si pe fondul unor imprejurari concrete care favorizeaza trecerea la savarsirea actului infractional.
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.165.

68

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei personalitati predestinate pentru infractiuni cu violenta, intre delincventi si nondelincventi neexistand o diferenta de natura, ci o diferenta de grad cu determinare multicauzala. Personalitatea orientata antisocial se formeaza in aceleasi sfere ale vietii sociale (familie, scoala, microgrupuri, medii de productie etc.) ca si personalitatea nondelincventa. Ceea ce difera este continutul informatiilor receptate si valoarea acordata acestora. Eficienta modelatoare a informatiilor perturbante este in relatie directa cu trasaturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trasaturi negative de character va fi deosebit de sensibil la informatiile apte sa-i stimuleze aceste trasaturi care, in timp, devin dominante, determinand orientarea antisociala a personalitatii. Informatiile perturbante vor modifica structura de personalitate, mai ales la nivelul caracterului, fapt exteriorizat initial in acte minore de conduita negativa care, cu timpul, se generalizeaza, degenerand in acte de conduita antisociala, infractionala. Apreciind ca mediul social global 1 furnizeaza cu preponderenta informatii corecte, conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar sa se analizeze modul in care mediul psihosocial2 determina formarea personalitatii orientate antisocial. Dintre componentele mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita asupra formarii personalitatii individului, atentia criminologiei s-a indreptat mai ales asupra familiei, scolii si locului de munca (profesiei). a) Familia reprezinta pricipala instanta de socializare al carei rol functional in structura sociala si in sistemul institutiilor sociale permite realizarea a doua functii principale: socializarea primara a copiilor pentru a deveni membri ai societatii si stabilizarea personalitatii adultilor. Familia isi realizeaza functiile sale socializatoare in cadrul unor situatii specifice:
1

Mediul social global reprezinta totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, institutionali, de organizare grupala, axiologica, din viata unei societati (conf. Dictionar de psihologie sociala). 2 Mediul psihosocial reprezinta mediul de interactiune social-spirituala a persoanelor, statusurile psiho-sociale realizate de indivizi, scopurile si actiunile lor colective, modelele de comportament familial, sistemele de norme si valori si procesele psiho-sociale pe care le genereaza (idem).

69

- situatiile de educare morala in care sunt esentiale relatiile si autoritatea din interiorul familiei, prin care copilul isi formeaza o prima imagine despre lume si viata, despre norme si valori; - situatiile de invatare cognitiva care ii formeaza copilului sistemul de cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare convietuirii sociale; - situatiile de inventie si imaginatie care dezvolta fantezia si capacitatile creatoare; - situatiile de comunicare psihologica, care dezvolta afectivitatea specific umana. Un rol deosebit de important in cadrul interactiunii parinte-copil, in modelarea personalitatii copilului il are, de asemenea, stilul educativ. Daca el este echilibrat, inteligent, rational, bazat pe preocuparea constanta a parintilor de a cunoaste profound viata copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exacta asupra realitatilor care-l inconjoara, de a-l face sa inteleaga posibilitatile reale care i se ofera pentru a-si satisface aspiratiile, constituie o premisa majora pentru formarea unei personalitati armonioase. b) Scoala detine, de asemenea, un loc important in formarea personalitatii individului. Ea este menita sa dezvolte aptitudinile, sa transmita cunostintele profesionale, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind pentru viata generatia tanara. Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi neglijata. Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate, fara o reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau, licitul de ilicit. Preocupata mai ales de rolul sau informativ, scoala poate scapa din vedere rolul formativ, menirea sa educativa. Elevii ajung sa se grupeze in relatii erarhice, fragmentare, care indeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se indreapta catre anturaje in care isi pot satisface nevoia de apreciere. c) Profesia, prin ea insasi, nu reprezinta decat o modalitate de a evita delincventa prin asigurarea unor venituri oneste.

70

Cercetarile intreprinse asupra cauzelor infractiunilor comise cu violenta releva ca majoritatea subiectilor activi au un statut ocupational precar, instabil, cei mai multi dintre acestia neavand nici o calificare. In concluzie, socializarea adultului se construieste pe fondul cunostintelor, deprinderilor si motivatiilor dobandite in cursul socializarii primare, ulterior intervenind multiple alte instante, factori si agenti caracterizati prin structuri educationale si mecanisme de influenta din ce in ce mai puternice. Ca rezultat al intregului proces, conduitele indivizilor se ientifica cu cerintele rolurilor sociale, in asa fel incat prescriptiile socio-culturale ale mediului devin constante si repere de baza ale personalitatii1. Aparitia conduitelor antisociale decurge, astfel, din insasi esenta societatii, din criza economica pe care o strabate. In acest context, anomia reprezinta o stare specifica societatilor dezorganizate social, zguduite de revolutii sau crize sociale profunde, in urma carora se amplifica tendintele de devianta sociala iar modelele promovate devin confuze. Consecinta tipica a raporturilor contradictorii in planul socialului este instrainarea individului si modificarea in sens antisocial a structurii sale de personalitate, manifestata prin individualism, indiferenta afectiva, egocentrism si agresivitate. Intr-adevar, personalitatea umana, dupa structurarea sa, nu ramane un dat imuabil, ci se modifica odata cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun. 1.2 Orientarea antisociala a personalitatii infractorului Orientarea antisociala a personalitatii infractorilor este diferita ca grad de intensitate si mod de manifestare. Din aceste considerente, conceptul de orientare antisociala a personalitatii dobandeste doua semnificatii: - intr-o prima acceptiune, el defineste incapacitatea individului de a raspunde adecvat sistemului de norme si valori promovat de societate. Individul orientat antisocial recunoaste sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezinta o disfunctie, o
1

Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio, Bucuresti, 1991.

71

inadaptare, nereusind sa reactioneze intotdeauna in conformitate cu aceste norme si valori; - intr-o a doua acceptiune, personalitatea orientata antisocial elimina sistemul de norme si valori general acceptate de societate, insusindu-si norme si valori proprii, care sunt contrare celor eliminate. In acest caz nu mai este vorba de o disfunctie sau de inadaptare ci dimpotriva, personalitatea infractorului este pe deplin adaptata, dar la norme si valori ilicite. Acest tip de personalitate orientata antisocial apartine, de regula, recidivistilor. Gradul de intensitate a orientarii antisociale a personalitatii infractorului sugereaza pericolul social potential pe care il reprezinta acesta. Spre exemplu, un individ neadaptat, dar care nu contesta sistemul de norme si valori impus de societate, prezinta un pericol social potential mai redus, desi intr-o situatie concreta favorabila el poate savarsi infractiunea. Sectiunea a II-a: Trasaturile psihologice caracteristice infractorului Cunosterea comportamentului infractional reprezinta o necesitate, infractorii fiind indivizi extrem de diversi, de aceea un studiu aprofundat psihologic si criminologic, ofera posibilitatea obtinerii unor informatii utile atat pentru cercetatori cat si pentru organele de urmarire penala1. Trasaturile psihologice caracteristice infractorului sunt: 2.1 Egocentrismul Egocentrismul, ca o trasatura a persoanei, se caracterizeaza prin tendinta de a raporta totul la propria persoana, atat din punct de vedere afectiv, cat si cognitiv. In anumite limite, egocentrismul priveste conservarea de sine, afirmarea de sine. Sub raport mintal, persoana isi face o imagine pozitiva despre sine, ea considerand ca propria persoana este punctul de reper pentru toate sentimentele, emotiile, totul raportandu-se la
1

Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri Vasile Lascar Campina, Ed. Ministerului de Interne, pag.153.

72

sine si pentru sine. Dar, procedand astfel, omul se rupe de realitatea imediata si cade in subiectivism, nerecunoscand importanta lumii inconjuratoare, indeosebi lumea sociala. Sub raport afectiv, se dezvolta exagerat sentimentul de afirmare proprie, iar cand acesta nu reuseste, se dezvolta invidia si mania pentru ceilalti oameni. Se ajunge la sentimentul de frustrare, disperare, orgolii, vanitate, tot atatea stari afective, care imping pe om la izolare sau conflict cu oamenii. 2.2 Labilitatea Trecerea la comiterea unei crime este favorizata si stimulata de o alta trasatura de baza a criminalului, anume labilitatea. Structura labila este o structura slaba, schimbatoare, cu vointa slaba cu putere de stapanire slaba si nestatornica. O asemenea structura poate sa cuprinda mai multe planuri, cum ar fi: - afectivitatea, supusa unor fluctuatii; - prevederea redusa si nesigura; - initiative, insotita de recunoastere; - puterea de vointa, sovaitoare si schimbatoare; - influentabilitatea si sugestibilitatea pronuntate; - luarea unei hotarari pripite si apoi parasite; - relatii de prietenie cu alti oameni, trecatoare si schimbatoare; - labilul este ca un lichid fara forme si care ia forma vasului in care se toarna. Labilitatea este influentata si de tipurile de criminali. 2.3 Agresivitatea In procesul de trecere la comiterea infractiunii (crimei), trasatura agresivitatii infractorului joaca un rol important. De regula, cele mai multe infractiuni constau intr-o fapta pozitiva se face ceva, intr-o actiune comisiva (se loveste, se sustrage etc.) care

73

presupune efort, atac, adica un act agresiv. Agresivitatea intervine in momentul in care se trece efectiv la savarsirea concreta a faptei. Agresivitatea este o forma de manifestare a unei tendinte, a unui instinct de impiedicare a animalului sau a omului de a-si consuma hrana, apa, etc., pentru satisfacerea unei nevoi. In atare situatii, agresivitatea este utila in limitele necesare. Agresivitatea este, dupa teoria criminologica, de mai multe feluri: autoagresivitatea, in caz de automutilari, in timp de razboi, pentru a scapa de front (ori in caz de sinucidere); agresivitatea fiziologica, care este influentata de emotii mari, pasiuni, de factorii sociali; agresivitate patologica, in cazul persoanelor psihopate sau psihotice. Agresivitatea se dezvolta in cazul impiedicarii satisfacerii unor trebuinte, dorinte. O asemenea obstructionare provoaca emotii vii, tulburare, manie si prin aceasta, agresivitatea creste. Nu sunt lipsite de importanta cazurile de frustrari, de lipsire violenta de un obiect care ar satisface unele nevoi, care conduc apoi la tulburari morale mai intense. Agresivitatea, ca structura psiho-fizica, devine un motiv si o mijlocire de comitere de infractiuni. 2.4 Indiferenta afectiva Indiferenta afectiva este o stare psiho-fizica1 ce devine o trasatura caracteristica a unor criminali, stare care favorizeaza trecerea la savarsirea unei crime. Ea consta in absenta unor emotii si sentimente de omenie ce privesc relatiile dintre oameni. Este vorba de emotii si sentimente de simpatie, prietenie intre oameni, datorita carora oamenii nu-si fac rau unul altuia sau unii altora. Criminologia moderna, mai ales criminologia clinica au dezvaluit ca o trasatura a criminalului este lipsa acestor stari afective, este asa-numita indiferenta afectiva, inclusiv indiferenta morala a criminalului, trasaturi care genereaza sau favorizeaza savarsirea de infractiuni. Indiferenta afectiva releva ideea ca infractorul este lipsit de inhibitia necesara pentru a se opri de la comiterea crimei, inhibitie pe care o aduce
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 36.

74

suferinta pe care crima o aduce victimei se datoreaza si incapacitatii de angajament afectiv. Originile indiferentei afective pot fi un deficit bio-constitutional mostenit. Perversiunea criminalului izvoraste din placerea morbida ce i-o provoaca suferinta altuia. Dar aceste origini pot fi si de ordin educativ si mediu social. In familiile in care parintii au atitudini si comportari dure, cu acte de violenta frecvente, copiii seamana cu parintii. 2.5 Indiferenta morala Un aspect important, strans legat de indiferenta afectiva, este indiferenta sau instabilitatea morala a criminalului. In istoria criminologiei s-a discutat mult faptul ca un criminal nu se poate opri de la comiterea crimei de teama pedepsei prevazute de lege. Lombroso a explicat acest lucru prin: - grija predominanta fata de prezent prin comiterea crimei si satisfactiile aduse de comitere; - prin intensitatea mobilurilor si a dorintelor prezente, cele legate de infractiune si neglijarea insatisfactiilor mai tarziu. In ceea ce priveste puterea de prevedere a criminalului, Torde si alti ideologi si criminologi, au conchis ca, totusi, criminalul are putere de prevedere, chiar cu unele lipsuri, proba ca ei iau masuri in privinta ascunderii unor bunuri obtinute prin comiterea crimei ori a valorificarii lor, precum si masuri pentru evitarea prinderii si arestarii lor. S-a discutat si despre judecata morala a criminalului, despre capacitatea lui de a distinge binele de rau, sustinandu-se ca el, criminalul, neglijeaza aceste aspecte, mai cu seama ca este preocupat mai mult de aspectele concrete ale comiterii infractiunii si a stergerii urmelor acesteia. De aici s-a trecut apoi la cercetarea sensibilitatii morale, a afectivitatii morale, a sentimentelor morale.
75

Atunci s-a discutat mult, mai ales in psihiatrie, despre nebunia morala, care consta in tulburarea sau absenta emotiilor si sentimentelor morale, care lipsesc la criminal. Un punct de vedere important in aceasta materie l-a avut Garofalo, care subliniaza rolul mare al afectivitatii in comiterea unei infractiuni cu violenta. El face distinctia intre nebunul moral si insensibilul moral1. Primul se distinge prin aceea ca traieste o placere anormala in comiterea unei crime, pe cand insensibilul moral se caracterizeaza prin aceea ca el este lipsit de: a) dureri simpatetice pentru altii si durerea lor; b) este lipsit de repugnanta exterioara fireasca, repugnanta care exista la oameni onesti si la oameni cu simt moral. Spre a judeca si a avea prevederi morale, este necesar sa existe intelegere pentru durerile altuia, indeosebi ale victimei infractiunii. La criminalii plini de resentimente si rautate nu poate exista nici mila si durere pentru victime, si nici idei de bine, idei morale. Pe aceasta linie, O. Kinberg observa ca infractorul este rece din punct de vedere afectiv, fata de aproapele sau, iar Di Tullio sublinia slaba sensibilitate si sentimentalitate a criminalului. La recidivisti se releva sentimentul si ideile de injustitie pe care le practica, acestea fiind expresia egocentrismului si egoismului, dar si a capacitatii de angajament afectiv.

Sectiunea a III-a: Situatia preinfractionala Etiologia faptei antisociale nu presupune doar existenta unui anumit tip de personalitate, ci si a unei situatii concrete de viata, deoarece actul infractional constituie raspunsul pe care personalitatea orientata antisocial il ofera unei situatii determinate.

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 38.

76

Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare personalitatii delincventului, care preceda actul infractional. In literatura de specialitate1 se face distinctie intre doua elemente ale situatiei preinfractionale: a) evenimentul (sau seria de evenimente) care determina aparitia ideii infractionale in mintea delincventului. Acest element poate avea o larga variabilitate in timp. El poate fi raspunsul instantaneu la o provocare, ori poate proceda cu mult formarea ideii infractionale. In primul caz putem exemplifica prin savarsirea unui omor in cazul flagrantului de adulter2 (ideea omuciderii apare in momentul constatarii evenimentului), sau executarea furtului, talhariei ori delapidarii cand ideea faptei antisociale survine ca rezultat al unor lipsuri materiale. La randul sau, rolul evenimentului originar difera serios in etiologia infractiunii. El poate fi decisiv in cazul prezentat al infidelitatii conjugale ori poate fi nesemnificativ, cum ar fi in cazul omorului comis de un alcoolic; b) circumstantele in care fapta antisociala se pregateste si se executa. Acest element vizeaza circumstante fara legatura cu motivatia infractionala, dar decisive in trecerea la act. Astfel, prezenta unei arme in cazul infractiunilor savarsite cu violenta favorizeaza realizarea proiectului infractional. Fara indoiala ca intre diversele elemente ale situatiei preinfractionale, victima are un rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijenta sau indiferenta fata de comiterea infractiunii. In principiu, adoptarea variantei de comportament infractional va interveni in acele ipoteze in care intre orientarea antisociala a personalitatii si situatia preinfractionala se realizeaza o compensare sub raportul eficientei contributive.

Sectiunea a IV-a: Mecanismul trecerii la act

1 2

R. Gassin, op. cit., pag. 457. Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.173.

77

Trecerea la savarsirea actului infractional este elementul care diferentiaza infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintre pesonaliate si situatia concreta de viata. Personalitatea prezinta interes sub aspectul intensitatii orientarii sale antisociale (diferenta de grad), precum si a trasaturilor de caracter care o sustin: egocentrismul, agresivitatea, indiferenta afectiva si labilitatea. Situatia concreta de viata, asa cum s-a aratat, creeaza premise mai mult sau mai putin favorabile trecerii la act. In functie de intensitatea orientarii antisociale a personalitatii infractorului, pentru a se trece la savarsirea infractiunii, situatia concreta de viata poate imbraca atat forma conditiei necesare, cat si pe cea a conditiei necesare si suficiente. Odata intrunite aceste criterii, subiectul este pus in situatia de a delibera si a opta intre mai multe variante de comportament. In procesul psihologic de deliberare intervin criterii motivationale (mobil si scop), valorice (semnificatia sociala si juridica a faptei), morale, afective si materiale (conditii concrete de realizare a faptei). Consideram situatia concreta de viata ca fiind propice pentru savarsirea faptei, rezultatul procesului de deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orientarii antisociale a personalitatii, iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocventa a acestei diferente de grad1. Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisociala a personalitatii deosebit de marcata, rezultatul deliberarii este usor de aniticipat. Sistemul propriu de norme si valori ii justifica conduita si ii da un caracter legitim. Numai cand facorii de risc rezultati din analiza situatiei concrete de viata sunt foarte mari, optiunea sa va fi alta, operand cu criteriile probabilitatii. Atunci cand orientarea antisociala a personalitatii are un grad mai redus de intensitate, criteriile pozitive nu mai sufera o desconsiderare atat de radicala. Trecerea la act surprinde faza dinamica in producerea infractiunii. Confruntarea de argumente in favoarea sau impotriva unei anumite decizii devine acuta, are aspect conflictual. Trecand prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentului formulat si a crizei, optiunea in favoarea savarsirii faptei infractionale are semnificatia
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.174.

78

unei eliberari psihice pentru infractor si a unui esec social, care se vor consuma o data cu procesul de transformare a posibilitatii in realitate. Desigur, nu excludem eventualitatea ca infractiunile sa fie savarsite spontan, din culpa ori cu praeterintentie, dar acestea reprezinta exceptia care confirma regula si constituie tot o expresie a unor personalitati orientate antisocial, caracterizate prin impulsivitate, agresivitate sau neglijenta fata de valorile sociale ce sunt protejate de legea penala.1

CAPITOLUL VII Prevenirea si combaterea criminalitatii violente

Sectiunea I: Consideratii introductive. Definirea conceptelor de prevenie Dupa prezentarea situatiei reale, a infractiunilor savarsite cu violenta in ultimii ani, precum si cauzele care le-au facut posibile, este firesc ca in aceasta lucare sa fie abordata si problema masurilor destinate perfectionarii activitatilor sociale, destinate prevenirii si combaterii acestora, precum si a gasirii unor metode optime de tratament in ceea ce priveste pe autorii acestor grave fapte antisociale. Asemenea masuri sunt pe cat de complexe pe atat de diversificate si tocmai de aceea trebuie insistat indeosebi asupra celor care prezinta relevanta din punct de vedere al criminologiei2.
1 2

V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu si altii, op. cit., pag.82. Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 69.

79

Desi prevenirea criminalitatii este considerata dintotdeauna drept obiectivul principal al politicii penale, ea a ramas mai degraba, un concept vag, insuficient definit teoretic. Trebuie mentionat ca solutiile nationale in problema luptei impotriva criminalitatii nu depind doar de acuratetea conceptiei teoretice, de structurile, programele si metodele prin care se infaptuieste strategia nationala de lupta impotriva criminalitatii, ci si de mijloacele materiale si financiare pe care statul poate sa le afecteze acestui scop. In consecinta, eficacitatea solutiilor adoptate pentru prevenirea si combaterea fenomenului infractional depinde de dezvoltarea social-economica a statului, de puterea reala a acestuia. Prevenirea criminalitatii inseamna in primul rand, preintampinarea savarsirii pentru prima data a acelor actiuni ori inactiuni umane pe care societatea la considera daunatoare pentru valorile sale, pentru evolutia sa normala catre progres, motiv pentru care aceste comportamente au fost sanctionate de legea penala. In sens strict, prevenirea vizeaza mai ales acele comportamente care prezinta un grad de pericol social suficient de mare ca sa necesite o reactie prin mijloace de drept penal impotriva faptuitorilor. In sens larg, prevenirea se indreapta impotriva tuturor comportamentelor deviante care, prin acumularea si adancirea unor procese socio-umane specifice, pot conduce la savarsirea de fapte antisociale sanctionate de legea penala. Actiunea preventiva nu va produce efectele scontate daca se va desfasura izolat, pe domenii sau tipologii infractionale. Prevenirea criminalitatii trebuie sa vizeze fenomenul in intregul sau, nu ca totalitate de infractiuni savarsite pe un anumit teritoriu, intr-o perioada de timp data, ci ca sistem, inteles ca ansamblu superior organizat de elemente aflate in relatii atat intre ele, cat si cu intregul caruia i se subsumeaza, ansamblu care este orientat catre realizarea unor efecte specifice, in conditii specifice. Masurile concrete de prevenire a criminalitatii trebuie sa reprezinte argumente suficient de puternice pentru ca, in balanta procesului individual de luare a deciziilor, sa
80

constituie factori decisivi de impiedicare a trecerii la savarsirea actului infractional. Aceste masuri trebuie sa vizeze acele domenii ale socialului, economicului, juridicul etc., in care apar si se manifesta cu mai multa forta cauzele care determina si conditiile care favorizeaza si comportamentul delincvent. Apreciem ca prevenirea criminalitatii1 desemneaza un proces social permanent, care presupune aplicarea unui ansamblu de masuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ si juridic destinate sa preintampine savarsirea faptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea si inlaturarea cauzelor fenomenului infractional. Examenul teoretic al practicii judiciare si penitenciare in materia infractiunilor de violenta releva convingator necesitatea ca in activitatea de prevenire si combatere a unor atare infractiuni sa se stabileasca riguros stiintific, pe cat este omeneste posibil, deopotriva consecintele sociale imediate directe, cat si urmarile mai indepartate conexe si indirecte, deoarece chiar consecintele indirecte, la atare categorii de infractiuni sunt susceptibile a avea amploare si gravitate, ceea ce este de natura sa influenteze in concret justa calificare a faptei si tratamentul sanctionator legal ce se aplica. In acest context se impun anumite masuri, precizand totodata faptul ca, in domeniul prevenirii combaterii infractiunilor savarsite cu violenta acest lucru este integrant datorita faptului ca aceste infractiuni au caracter spontan, rare fiind situatiile cand acestea sunt pregatite din timp.

Sectiunea a II-a: Modele de prevenire a criminalitatii 2.1 Modelul clasic O lunga perioada de timp reactia sociala antiinfractionala a avut o esenta eminamente represiva, popoarele antice dezvoltand sisteme legislative si institutionale care raspundeau in buna masura, mai ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care fusesera create.
1

Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 207.

81

a) Prevenirea generala. Problema prevenirii criminalitatii a fost abordata de catre filozoful grec Platon (427-347 i.e.n.) care a propus1 inlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitate sociala a pedepsei, conform careia scopul sanctiunii trebuie sa fie prevenirea generala (prin forta exemplului) si prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei). Potrivit teoriei clasice de drept penal, Beccaria sustine ca omul este o fiinta rationala care, traind sub imperiul liberului sau arbitru, trebuie sa suporte consecintele faptelor sale. Din acest motiv, - cu cat pedeapsa prevazuta de lege este mai severa, cu atat omul se va abtine sa comita actul incriminat; - cu cat aplicarea legii este mai certa si mai rapida, cu atat efectul preventiv va fi mai evident. In perioada interbelica si dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctrina scolii Apararii Sociale a sustinut ca protejarea societatii impotriva crimei trebuie sa fie realizata prin masuri penale si extrapenale destinate sa neutralizeze delincventul, fie prin eliminare sau segregare, fie prin aplicarea de metode curative sau educative. b) Prevenirea speciala reprezinta complexul de masuri destinate sa impiedice savarsirea unor fapte antisociale de catre persoanele care au savarsit, deja, o infractiune. In perioada moderna, prevenirea criminalitatii nu se mai realizeaza doar prin masuri de drept penal, ea constituie domeniul de actiune al controlului social, atat formal (sistemul justitiei penale), cat si informal (organizatii non-guvernamentale, specialisti din diverse domenii, organizatii comunitare etc.) Cea mai importanta parghie o constituie, insa, controlul social specializat, respectiv justitia, politia, curtea de conturi, garda financiara, controlul financiar intern, politia sanitara, politia de frontiera, organisme ale statului care, prin lege, au obligatia sa intervina in timp util pentru anihilarea focarelor criminogene. 2.2 Modelul social
1

Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966, 324, a.b.

82

In ultimele doua decenii, cresterea exploziva a criminalitatii pe plan mondial a determinat o adevarata criza a sistemelor justitiei penale si a organismelor clasice de control social, mai ales in tarile vest-europene. Aparitia noilor strategii nationale trebuie vazuta in contextul principalelor schimbari economice, culturale si sociale care au afectat tarile lumii in ultima perioada. Ca rezultat al acestor schimbari, politica penala din multe tari se indreapta catre utilizarea unor masuri cu caracter special anticipativ, despre care se crede ca ar avea mai mult succes in prevenirea fenomenului infractional. Acest model presupune implicarea societatii in efortul de prevenire a criminalitatii, fara a insemna, insa, o trecere a responsabilitatii din sarcina sistemului justitiei penale catre masele eterogene ale populatiei. Utilizand rezultatele stiintifice ale studiilor criminologice asupra cauzalitatii delincventei la nivel macrosocial si individual, modelul social de prevenire are meritul de a aborda frontal factorii criminogeni si de a incerca limitarea impactului acestora, prin masuri de asistenta comunitara acordata persoanelor aflate in conditii de stres economic, social ori psihologic. Principala carenta a modelului social se datoreaza faptului ca acest model presupune o foarte buna coeziune sociala, o serioasa integrare culturala si o constientizare comunitara care sa genereze un spirit civic pronuntat. a) Prevenirea primara este definita ca o strategie preventiva de baza care, prin masuri specifice in domeniile social, economic, cultural, educativ, incearca sa anihileze atat situatiile criminogene, cat si radacinile adanci ale criminalitatii. Domeniul interventiei predelictuale include programele de creare a locurilor de munca, a conditiilor civilizate de habitat, a scolilor, locurilor de odihna si recreere, institutiilor de asistenta medicala. Prevenirea trebuie sa se adreseze mai ales infractorilor potentiali, atat la nivel individual, cat si al microgrupurilor. Astfel, materialele de specialitate prezinta un

83

important numar de programe de prevenire care functioneaza in tarile occidentale si se adreseaza cu prioritate familiei, scolii, si in general, tinerilor. In privinta familiilor se actioneaza prin masuri comunitare pentru: - furnizarea de ajutor celor aflati de stres economic si psihologic; - educarea si orientarea parintilor tineri; - educarea prescolarilor proveniti din familii dezorganizate, ori de socializare negative. In mod primordial trebuie vizata perfectionarea sistemului de educatie si instruire in general, astfel incat fiecare individ sa constientizeze faptul ca respectarea normelor de drept si a regulilor de convietuire sociala este o conditie fara de care statul democrat nu poate exista, ca democratia inseamna libertate dirijata de norme unanim acceptate de societate si ca atare obligatia de a fi respectate de toti membrii sai. In acest context respectarea drepturilor semenilor nostri, a demnitatii fiecaruia, este o cerinta de prim ordin1. Sistemul de invatamant are obligatia de a forma tinerilor convingerea ferma privitoare la raporturile sociale dintre indivizi, raporturi si norme bazate ferm si exclusiv pe legi si pe norme morale. S-a observat ca aproape toti autorii infractiunilor savarsite cu violenta au carenta atat de instruire cat mai ales in educatie. Multi dintre ei inteleg libertatea si democratia ca pe o portita deschisa spre insulta, spre atentat la demnitatea, sanatatea, integritatea corporala si chiar viata semenilor lor. Scoala se bucura de o atentie reala, datorita rolului sau formativ pronuntat. Ea poate oferi cunostinte privind rolul si importanta valorilor sociale, a respectului fata de lege si morala, implicatiile crimei, modul in care functioneaza sistemul justitiei penale, caile de evitare a comportamentului delincvent. Constatandu-se ca orientarea spre tratamentul individual al scolarilor ori abordarea unui aspect educational singular s-au dovedit a fi contraproductive, eforturile s-au indreptat in doua directii: - catre supravegherea scolarilor in vederea reducerii violentei, in acest scop sunt angajati tinerii absolventi aflati in somaj;
1

Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut, 1999.

84

- organizarea unor cursuri speciale, in afara orelor de program, pentru copiii care au probleme de asimilare a notiunilor ori de adaptare la mediul scolar. Nu trebuie neglijata nici imbunatatirea sistemului de asistenta sociala a populatiei. Investigatia facuta in cuprinsul lucrarii a aratat ca o insemnata parte a infractorilor care au comis fapte cu violenta provin din randul bolnavilor psihici1, a celor care au crescut in familii dezorganizate, care au dus o viata parazitara. La toate acestea trebuie sa adaugam si categoria persoanelor ramase fara serviciu si fara posibilitati materiale de existenta, care deseori ajung sa comita infractiuni si indeosebi din categoria celor cu violenta. Frecventarea anturajelor parazitare, consumul de alcool de la varste fragede, vagabondajul, cersetoria, convietuirea in conditii de promiscuitate, etc., reprezinta tot atatea cauze ale infractiunilor savarsite cu violenta. Pentru o buna parte din aceste surse infractionale, protectia sociala este fie modesta, fie inexistenta. Un alt domeniu important al prevenirii il constituie angajarea in munca a tinerilor, care este considerata ca fiind esentiala pentru dezvoltarea acestora prin educatie sociala, vizand incurajarea lor pentru asumarea responsabilitatii propriilor destine. Lipsa ori pierderea locului de munca si imposibilitatea de reincadrare in timp rezonabil determina modificarea serioasa a structurii de personalitate a tinerilor, dezvolta sentimente revansarde, stari depresive, manifestari deviante si chiar recurgerea la acte infractionale. De aceea, programele de prevenire se orienteaza in trei directii: - identificarea si chiar crearea de noi locuri de munca pentru tineri, prioriate absoluta avand cei cu responsabilitati sporite; - organizarea timpului liber pentru tinerii ramasi fara loc de munca, acest tip de actiune preventiva ia in considerare atat activitatile distractive, cat si cele de reconversie si recalificare a tinerilor; - crearea de facilitati de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineri care se drogheaza, alcoolici)
1

Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie, particularitati), Ed. Nemira, 2004.

85

Programele de prevenire sociala a criminalitatii mai iau in considerare politica de sanatate, de planificare urbana si, in general, toate domeniile care se pot constitui in factori generatori de criminalitate potentiala. b) Prevenirea secundara are ca obiect adoptarea unei politici penale adecvate si transpunerea in practica a acesteia. Aceasta este aria preventiva care se confrunta in mod concret cu fenomenul infractional, asigurand prevenirea prin identificarea timpurie si anihilarea factorilor criminogeni. Activitatile prevenirii secundare sunt desfasurate de organele legislative (in ceea ce priveste adoptarea legislatiei penale) si executive (care au datoria aplicarii legii). De importanta majora sunt masurile pentru continua cosolidare a statului de drept si reasezarea intregii vieti economico-sociale si politice pe principii democratice. In acest sens este necesar sa se asigure o reala separare a puterilor in stat, sa se elimine fenomenul coruptiei si eludarea spiritului legilor aflate in vigoare. Puterea legislativa trebuie sa adopte cu mai multa operativitate legile de importanta fundamentala pentru buna functionare a institutiilor statului de drept. Aceasta trebuie sa pedepseasca mult mai aspru anumite infractiuni printre care si cele indreptate impotriva vietii cetateanului1. Fara adoptarea unor masuri represive adecvate si transpunerea lor efectiva in practica, criminalitatea cu violenta putea fi aparat. Fara o politica puternica, bine echipata si pregatita, fara o justitie corecta si bine pregatita profesional, infractionalitatea nu va inceta sa creasca. In acelasi scop, lupta impotriva coruptiei in aceste institutii este absolut necesara, deoarece astfel se mentin conditiile subiective in baza carora infractorii pot spera ca nu vor suporta rigorile legii. se va accentua iar dreptul fundamental la viata si integritate corporala a cetateanului nu va

Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii, Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993.

86

c) Prevenirea tertiara include activitatile destinate evitarii riscului de recidiva la persoanele care au mai savarsit infractiuni. In aceasta zona a prevenirii, se actioneaza pentru tratamentul, reeducarea, resocializarea si reinsertia sociala a infractorilor. Totusi datorita anvergurii limitate a sanctiunilor orientate spre tratament, prevenirea tertiara este redusa la represiune si neutralizare. In acelasi timp in complexul de masuri destinate perfetionarii activitatilor sociale de prevenire si combatere a infractiunilor savarsite cu violenta, un rol bine definit il are si sistemul penitenciar. Putem afirma ca in prezent, datorita conditiilor specifice etapei pe care o parcurgem, sistemul penitenciar inca nu reuseste sa contribuie la reducerea criminalitatii in tara noastra. In acest sens cateva masuri de perfectionare a sistemului penitenciar in general si legat de acesta, crearea institutiilor publice menite sa contribuie la resocializarea fostilor detinuti, ar reprezenta conditii favorabile reducerii numarului infractiunilor savarsite cu violenta si indeosebi la prevenirea recidivismului si a repetarii faptelor antisociale de cei pusi in libertate din penitenciar. Ingrijorator este faptul ca penitenciarele sunt pe mai departe suprapopulate, fenomen care se intensifica cu trecerea timpului (cazarea pe timp de vara se face acum inclusiv in corturi de tip de militar, ca solutie disperata in fata fenomenului de supraaglomerare a inchisorilor). Influentele nefaste a celor cu conceptii alterate se manifesta din plin, reparatia se realizeaza numai la nivelul principalelor criterii ale sale, iar actiunile reeducative se desfasoara cu mari dificultati si evident cu efecte pozitive diminuate. Drept urmare, perioada de detentie, desfasurata uneori in promiscuitate (detinutii dorm cate doi sau trei in pat), in conditii materiale precare (insuficienta dotarilor sanitare) si intr-o inactivitate daunatoare nu fac altceva decat sa contribuie la alterarea conceptiilor despre lume si viata, la imprimarea unor deprinderi si convingeri infractionale si in final la recidiva.

87

Modelul social vizeaza reducerea criminalitatii prin reducerea necesitatii de a savarsi fapte savarsite cu violenta. El este un model generos, dar care presupune mari eforturi materiale si umane, deci o anumita bunastare a societatii in care se aplica. Modelul social necesita, in plus atragerea comunitatii in procesele specifice si in actiunile concrete de prevenire, presupunand o buna coeziune sociala. Alaturi de costurile ridicate, aceasta cerinta reprezinta un serios handicap, deoarece: - stratificarea sociala excesiva genereaza interese diferite ale indivizilor, precum si opinii diferite cu privire la prioritatile prevenirii; interesul comun este relativ restrans si vizeaza mai ales prevenirea criminalitatii violente, a celei stradale si a delincventei juvenile, a infractiunilor care lovesc in interesele tuturor grupurilor sociale. 2.3 Modelul situational (tehnologic) Modelul situational de prevenire reprezinta o cale pragmatica de reducere a oportunitatilor de savarsire a faptelor antisociale, prin masuri realiste, relativ simple si cu costuri reduse. Acest model are in vedere potentialele victime, incercand sa le determine sa utilizeze variate precautiuni care reduce riscul victimizarii. Fara indoiala ca anumite aspecte ale acestui model de prevenire a criminalitatii se adreseaza infractorilor, in ideea producerii unui anumit impact psihologic asupra acestora (prin cresterea riscurilor la care se expun) si a-i determina sa renunte la trecerea la act. Criminologia ca activitate multidisciplinara ce are ca obiectiv cunoasterea cauzelor si conditiilor ce determina fenomenul infractional1 precum si stabilirea celor mai eficiente mijloace de combatere a acestui fenomen implica, intr-o etapa initiala activitatea de asistenta si expertiza medicala, desfasurata de o echipa de specialisti (psihiatri, sociologi, psihologi, pedagogi, geneticieni, antropologi), aceasta mai ales cand nu revin la probleme de criminologie clinica care privesc studiul cauzelor patologice
1

Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003, pag. 72.

88

ale delicventei si gasirea mijloacelor specifice de combatere in cadrul unui ansamblu de masuri. Studiul sociologic al starii infractionale cat si al particularitatii lor individuale de personalitate ce determina polimorfismul conditiei antisociale chiar in aceleasi conditii situative, presupune aportul sociologului, psihologului, pedagogului si al medicului in vederea stabilirii unor solutii adecvate de prevenire si combatere a actului antisocial. Una din principalele probleme care trebuie aduse in discutie in cadrul preocuparii de criminologie clinica prin intermediul cercetarii interdisciplinare medico-legale, socio-psihiatrice si juridice este cea a delimitarii si a caracterizarii notiunii de stare de periculozitate, a precizarii elementelor psiho-patologice si medico-legale care determina potentialul agresiv antisocial, al definirii si interpretarii aspectelor psiho-patologice si socio-psihologice in starea infractionala. Comportamentul agresivo-patologic poate fi expresia psihozelor cronice evolutive, schizofrenia, delirul de persecutie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de prejudiciu din psihozele senile, psihoza halucinatorie cronica, psihoza maniacodepresiva in faza maniacala. Actiunea terapeutica se poate adresa uneia din cele trei componente structurale de baza: biologica, psihologica si sociala. Personalitatea umana se reprezinta ca un sistem complex bio-psiho-social: - zona biologica constituita in biotopi; - zona psihologica uneste structuri psihice. Inadaptarea in mediul social constituie consecinta unor trasaturi particulare ale personalitatii imature, disarmonice, nevrotice, sau defectuale. O presiune sociala crescuta din partea organelor si a normelor sociale care se opun unor tendinte individuale, normale, limitand libertatea de actiune a persoanei, posibilitatea realizarii complete a aspiratiilor sale, presiune resimtita imediat pe plan psihologic de catre individ (frustrare, supra-solicitare, interdictii, stresuri, reprimarea tendintelor personale) actioneaza determinand stari de tensiune, situatii conflictuale
89

exprimate pe plan psihologic printr-o varietate polimorfa de conduite reactive ingreunand adaptarea individuala la comunitatea social-umana. In afirmarea personalitatii criminale1 conceptia simplista de cunoastere a personalitatii infractorului sau faptuitorului numai prin prisma continutului si circumstantelor infractiunii sau a actului antisocial (omuciderea) precum si a stabilirii responsabilitatii numai in functie de diagnosticul psihiatric sau de gradul de intensitate a tulburarilor psihice, sta tocmai la baza gresitei intelegeri pe care o au cei ce considera ca o expertiza in acest domeniu se poate efectua unilateral. In conceptia criminologica, un tip particular de personalitate criminala ar trebui inteles ca o structura patologica printr-o dezvoltare dizarmonica sau aberanta in conditii negative de climat social, de instruire, de educatie, influente culturale si aspiratii (sociopatia) pe un fond constitutional vulnerabil, perdispozant (aspecte biogenetice, psiho-genetice, socio-genetice) si favorizata de factori psihopatici si socio-psihologi complecsi. Jean pinatel arata ca notiunea de tratament are in criminologia clinica doua intelesuri principale: 1. felul de a actiona fata de delicvent ca urmare a sentintei judiciare in functie de regimul juridic si cel administrativ care reglementeaza executarea sentintei; 2. o acceptiune mai generala si stiintifica care consta in actiunea generalizata intreprinsa fata de delincvent in scopul de a-i modela personalitatea in vederea evitarii recidivei si a declansarii sociale a acesteia. Al doilea aspect este greu de realizat in conditii de penitenciar. In ceea ce priveste cadrul in care se va desfasura programul de tratament Jean Pinatel distinge tratamentul in mediul liber, tratamentul institutional, tratamentul in semilibertate si post-cura.

Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997.

90

Dintotdeauna perioadele post revolutionare care au atras dupa ele multiple convulsii sociale, instabilitate politica, economica si o puternica criza la toate nivelurile si straturile sociale au dus la exacerbarea fenomenului infractional. Este o realitate istorica de care nu se poate face abstractie si care trebuie luata in calcul ca atare. Fenomenul nu este particular Romaniei, iar experientele tarilor esteuropene, fost-comuniste, ne confirma din plin acest adevar de necontestat. Intr-a asemenea stare de crestere a criminalitatii in Romania se circumscrie si evolutia infractiunilor savarsite prin acte de violenta. Lupta impotriva criminalitatii de violenta presupune o activitate elaborata, sustinuta stiintific, deoarece acest fenomen atat de complex nu poate fi contracarat, anihilat decat prin asemenea demersuri. Astfel, combaterea criminalitatii de violenta presupune o opera de profilaxie criminala, care sa se materializeze intr-o activitate de decimare, reducere a cauzelor majore de factura criminogena, folosindu-se mijloace diferentiate in functie de natura cauzelor care au determinat savarsirea de infractiuni.

Sectiunea a III-a: Resocializarea infractorului 3.1 Conceptul de resocializare a infractorului Diversele sisteme penale si sociale de sanctionare, tratament si resocializare a infractorilor se fundamenteaza pe anumite conceptii filozofice, morale, politice si religioase, avand ca finalitate realizarea protectiei si apararii sociale a societatii, prevenirea comiterii de noi crime si delicate si reintegrarea si reabilitarea morala si sociala a persoanelor condamnate la diverse pedepse. Desi aceste sisteme includ o gama larga de sanctiuni si pedepse, ele trebuie sa fie cat mai mult individualizate, astfel incat atat alegerea, cat si aplicarea lor sa conduca la reducerea riscului reiterarii unor noi fapte antisociale de catre individul condamnat si la reabilitarea lui normala dupa executarea pedepsei, oferind, totodata, o protectie adecvata si pentru societate. Principiul ca detentia
91

si privarea de libertate trebuie folosite ca o ultima solutie (ultimo ratio) este acceptat in majoritatea sistemelor penale de sanctionare a delincventilor, astfel incat inainte ca tribunalele sa hotarasca privarea de libertate, ele trebuie sa ia in consideratie toate celelalte sanctiuni posibile mai putin radicale, decizia privind privarea de libertate fiind adoptata numai cand cazul in discutie este de asa natura incat pedepsele mai putin radicale nu pot fi acceptate1. Resocializrea este un proces educativ, reeducativ si de tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmareste readaptarea infractorilor la sistemul de norme si valori general acceptate de societate, in scopul reintegrarii sociale a acestora si prevenirii recidivei. Din definitia prezentata rezulta caracteristicile acestui tip special de recuperare sociala: - resocializarea vizeaza persoane care au savarsit deja o infractiune; - resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezinta o componenta a prevenirii speciale; - resocializarea constitue un demers social realizat in mod stiintific, de personal calificat in acest scop; - metodele resocializarii sunt: educarea, reeducarea si tratamentul. Educarea vizeaza mai ales pe infractorii a caror personalitate a suferit o socializare negativa, asimiland norme si valori contrare celor general acceptate de societate. Reeducarea se adreseaza infractorilor a caror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme amintit. Educarea si reeducarea se relizeaza prin modalitati diverse atat teoretice, cat si practice2, prin care se doreste ca infrctorii sa redobandeasca respectul pentru oameni si lege, pentru munca, pentru calificarea ori recalificarea profesionala.
1

William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern: normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.3-4, 1991, pag.60. 2 Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag.218.

92

Tratamentul de resocializare se realizeaza prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.), urmarindu-se remodelarea personalitatii infractorului, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor care ii anima interesele si modificarea atitudinilor acestuia, in scopul reinsertiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural. Regimul de tratament si resocializare difera sensibil de la o tara la alta, mergand de la internarea acestora in stabilimente deschise, semideschise sau inchise si pana la detentia lor totala in penitenciare si institutii speciale de maxima siguranta si securitate. Pentru acest motiv, insasi notiunea de tratament aplicata este utilizata atat intr-un sens mai restrans, cat si intr-unul mai larg: - in sens restrans, notiunea de tratament se refera la masurile individuale si terapeutice care sunt folosite pentru a-i determina pe detinuti sa isi schimbe modul de viata si sa-i indeparteze de activitatile lor criminale; - intr-un sens mai larg, notiunea de tratament trebuie sa includa o serie de masuri si solutii care sa asigure detinutului pregatirea scolara si profesionala, libertatea religioasa, activitati si exercitii fizice si sportive, vizite, corespondenta, lectura, acces la mijloacele de informare in masa, asistenta psihologica (psihiatrica) si medicala de specialitate. Indiferent de diferitele acceptiuni acordate notiunii de tratament, majoritatea specialistilor sunt de acord ca el trebuie subordonat unor finalitati care urmaresc: - cultivarea obiceiului de a munci si de a trai din munca, de unde si preocuparea ca in timpul detentiei acestia sa-si poata continua pregatirea scolara si profesionala; - educarea si pregatirea detinutilor pentru o noua viata, dupa terminarea pedepsei inchisorii, in vederea reinsertiei lor normale post-penale; - acordarea de asistenta sociala, medicala si juridica de specialitate in scopul rezolvarii problemelor personale ale detinutilor.

93

Modelul curativ subliniaza necesitatea examenului medico-psihologic al infractorului ce a fost subliniata de Cesare Lombroso in raportul prezentat la Congresul International asupra penitenciarelor, care a avut loc la Sankt-Petersburg, in 1890. Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ in Franta, in anul 1959. George Levasseur s-a ocupat pe larg de examenul de personalitate, el aratand ca acesta are un continut complex, care cuprinde: - un examen cu privire la personalitatea inculpatului si o ancheta referitoare la situatia sociala, materiala si familiala a acestuia; - un examen medical; - un examen medico-psihologic; - orice alte masuri. Examenul de personaliate si ancheta sociala sunt obligatorii in materie criminala si facultative in materie corectionala. Examenul medico-psihologic este facultativ in ambele situatii. Subliniind importanta generalizarii examenului de personalitate in legislatia franceza, P. Bouzat arata ca aceasta masura a fost salutata de catre criminologi ca o cucerire de prim ordin, esentiala intr-un stat de drept modern, intrucat permite sa se cunoasca personalitatea infractorului si sa se prepare masurile in scopul facilitarii readaptarii sociale a acestuia.1 3.2 Starea periculoasa Aprecierea criminologica a starii periculoase presupune evaluarea capacitatii infractionale si a posibilitatii de adaptare la mediul social al delincventului. Conceptual de stare periculoasa nu este o notiune juridica, ci o realitate clinica observabila. Clinic, starea periculoasa se poate manifesta atat sub forma cronica (permanenta), cat si sub forma iminenta:

Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag.163.

94

- forma cronica a starii periculoase poate fi definita ca o modalitate psihologica si morala care caracterizeaza individul antisocial; poate fi sesizata mai ales la recidivisti; - Etienne de Greff a constatat faptul ca, inainte de trecerea la savarsirea actului infractional, toti delincventii parcurg o stare periculoasa iminenta. Ea poate fi caracterizata ca o stare de criza, de framantari, a individului care si-a propus sa comita o fapta pedepsita de lege. Aceasta apreciere se bazeaza pe metodele si tehnicile utilizate frecvent in criminologie: observarea, interpretarea si experimentarea. In faza observarii sunt puse in evidenta elementele de personalitate ale individului studiat, precum si factorii sociali care au contribuit la orientarea antisociala a personalitatii. In timpul experimentelor efectuate vor fi identificate trasaturile patologice care constituie nucleul personalitatii orientate antisocial, variabilitatea acestora sugerand nivelul de adaptabilitate sociala a persoanei in cauza. Faza interpretarii cuprinde trei etape: - aprecierea asupra personalitatii delincventului formularea diagnosticului criminologic; - exprimarea unei ipoteze asupra comportamentului ulterior, ipoteza care poarta numele de prognostic criminologic; - formularea unui program de tratament bio-psiho-social. Criminologia clinica abordeaza personalitatea infractorului in unitatea si dinamica acesteia1, fiind utilizate mai multe tehnici de investigare: ancheta sociala, observarea directa, examenul medical, psihiatric si psihologic, interviul clinic aprofundat, testele psihologice. Cu ajutorul acestor tehnici se urmareste o recompensare a realitatii care a precedat savarsirea actului infractional, implicand studierea parcursului social al individului, a experientelor sale succesive.
1

R. M. Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981, pag.75.

95

3.3 Diagnosticul criminologic Formularea diagnosticului criminologic se realizeaza in trei etape succesive: aprecierea capacitatii infractionale, evaluarea inadaptarii sociale si aprecierea starii periculoase prin sinteza primelor doua elemente. Diagnosticul capacitatii infractionale presupune aprecierea trasaturilor psihologice care compun personalitatea orientata antisocial. Ele rezulta din compararea indicilor biopsihologici evidentiati cu ocazia examenului medico-psihologic si a indicilor sociali rezultati din ancheta sociala. Aprecierea adaptabilitatii persoanei studiate ia in considerare nivelul aptitudinilor fizice, psihice si profesionale pe de o parte, iar pe de alta parte, pulsiunile instinctive ale acesteia, aspiratiile sale al un anumit status social. Diagnosticul starii periculoase presupune, in final, sinteza capacitatii infractionale si a inadaptarii sociale prin aprecierea gradului de intensitate al fiecarei laturi. Combinarea unei capacitati infrationale ridicate cu o adaptabilitate redusa a individului determina un diagnostic criminologic diferit, deoarece inadaptarea sociala a personei in cauza atrage atentia celor din jur. 3.4 Modalitati de resocializare Realizarea unei resocializari normale si eficiente a individului delincvent este conditionata de o serie de factori, intre care mai importanti sunt: - factorii care definesc caracteristicile si elementele specifice ale institutiei in care se realizeaza procesul de resocializare (centru de reeducare, stabiliment deschis, penitenciar, institute medico-legale, etc.); - factorii care definesc individualizarea sanctiunii si durata acesteia, precum si masurile de asistenta medicala, sociala si educative adoptate in functie de personalitatea fiecarui delincvent.

96

In functie de acesti factori, resocializarea individului delincvent se realizeaza in doua etape sau momente: - in timpul executarii sanctiunii penale (cu sau fara privare de libertate), cand se urmareste, prioritar, schimbarea si transformarea vechiului sistem de norme, valori si convingeri ale individului delincvent, prin dirijarea comportamentului sau spre scopuri deziderabile social, utilizandu-se in acest scop forme de normalizare, deschidere si responsabilizare a delincventului dintre cele mai diverse; - dupa executarea sanctiunii penale, cand se urmareste reinsertia postpenala a fostului delincvent, incadrarea lui intr-o activitate sociala, dobandirea unui nou status si indeplinirea unor noi roluri, ca si diminuarea efectelor procesului de stigmatizare in viata sociala. In conformitate cu Regulile penitenciarelor europene, adaptate de Consiliul Europei in domeniul penitenciar1, resocializarea si tratamentul delincventilor trebuie subordonate unor finalitati precise, menite sa asigure mentinerea starii de sanatate si respectul detinutilor, prin asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea umana si cu standardele acceptate in cadrul comunitatii. Scopurile detentiei trebuie sa reduca, pe cat posibil, traumatizarea psihica a persoanei condamnate2, prevenind aparitia unor perturbari emotionale, idei obsesive, infantilism, idei de sinucidere, comportamente violente si agresive si incurajand acele atitudini si aptitudini care sa permita o reinsertie normala a acestora in societate. Principiul fundamental al actiunii de resocializare si tratament a delincventilor il reprezinta normalizarea, prin apropierea pe cat posibil a conditiilor vietii din penitenciar cu cele ale lumii exterioare acestuia. Ca regula generala, normalizarea presupune ca, in timpul executarii pedepsei, detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritate a drepturilor civile (dreptul la vot, drepul la libera constiinta religioasa, dreptul la
1

Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987 privind regulile europene pentru penitenciare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr. 3-4(7-8), 1991, pag.3-22. 2 Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si pregatirea lor pentru liberare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.3-4(7-8), 1991, pag.60.

97

proprietate). In vederea diminuarii riscurilor efectelor negative ale detentiei, normalizarea presupune realizarea a doua deziderate1: a) deschiderea, prin internarea in stabilimente deschise, care sa asigure detinutilor conditii de viata aproape sau chiar identice cu cele din afara locului de detentie (dreptul la corespondenta nelimitata, contact permanent cu familia, vizionarea de programe TV si radio), singurele restrictii fiind cele referitoare la libera deplasare in afara stabilimentelor; b) responsabilizarea, prin incercarea de a intari simtul raspunderii personale si increderea proprie a detinutilor, implicandu-i intr-o serie de activitati zilnice in cadrul locului de detentie, reobisnuindu-i cu viata din afara inchisorii. 3.5 Programe de tratament Tratamentul de resocializare a infractorului urmareste modelarea personalitatii acestuia, ameliorarea tendintelor sale reactionale, reinnoirea motivatiilor si modificarea atitudinilor, in scopul prevenirii recidivei si facilitarii reinsertiei sociale prin readaptarea individului la mediul social. In criminologia clinica, principala metoda de tratament este psihoterapia. Psihoterapia se bazeaza pe teorii ale psihologiei normale, patologice si sociale, care pot fi utilizate in scopul de a trata tulburari in etiologia carora apar, cu preponderenta, factori psihosociali. Aceasta metoda consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre terapeut si delincventi, luati individual ori in grup. a) Psihoterapii individuale. Psihanaliza vizeaza identificarea motivelor inconstiente ale diverselor tulburari, dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, in scopul inlaturarii lor, ori a dezvoltarii si anihilarii acestora prin constientizare. Aplicarea psihanalizei in criminologie intampina dificultati determinate de conditiile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecventa de 4-5 ori
1

Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999, pag.182.

98

pe saptamana), de loc si de inalta calificare a psihanalistului. La aceste dificultati se adauga cele determinate de personalitatea dificila a infractorilor. Acste considerente determina ca psihanaliza sa poata fi aplicata numai unui grup restrans de infractori, aflati in penitenciar sau in mediul liber, care se supun acestui gen de tratament. Odata acceptata aceasta colaborare, analistul va incerca sa-l influenteze pe infractor, sa-i schimbe conceptiile, sa-i formeze o noua optica de viata care sa-l ajute sa se integreze in societate1. Psihoterapia rationala se bazeaza pe represiunea psihologica, vizand constientizarea pacientului in legatura cu trasaturile pozitive si negative ale caracterului sau si determinarea acestuia sa se autoconcentreze si sa-si cenzureze comportamentul, sa nu se lase influentat si intimidat de partenerii sai, sa ia decizii proprii. Acesta terapie poate fi aplicata atat in libertate cat si in semi-liberatate, precum si in penitenciar. b) Psihoterapii colective. Au la baza interactiunile care apar la nivelul grupului in scopul depasirii dificultatilor relatioanale si emotionale ale membrilor grupului. In cadrul psihoterapiei in grup, analizatul foloseste inter-relatiile care apar in grup pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridica participantii. Terapia se bazeaza pe discutia libera intre membrii grupului, in cadrul caruia subiectii isi expun propriile probleme si incearca sa se elibereze de tendintele negative. O alta metoda de resocializare este metoda relatiilor de grup2, care se bazeaza pe teoria asociatiilor diferentiale si consta in punerea infractorului in contact cu grupuri sociale care respecta legea. Aceasta metoda se aplica in general in perioada de probatiune sau de eliberare conditionala si succesul ei depinde de respectarea unor reguli, intre care mentionam: - grupul va fi constituit in asa fel incat infractorul sa se bucure de o anumita consideratie;
1 2

R. M. Stanoiu, Introducere in criminologie, Ed. Academiei, Bucuresti, 1989, pag.165. Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, Bucuresti, editura Europa Nova, 2000, pag. 226.

99

- cu cat infractorul va fi atras mai mult de catre grup, cu atat mai mare va fi influenta pe care grupul o va exercita asupra acestuia; - atractia exercitata de grup trebuie sa se bazeze pe interesele majore ale delincventului si nu pe cele marginale; - grupul constituit trebuie sa fie preponderant anticriminal, astfel incat orice abatere de la normele grupului sa fie considerate o apropiere de calea infractionala; - grupul este acela care trebuie sa-si exercite presiunea asupra infractorului si sa nu astepte ca schimbarile comportamentale sa se iveasca de la sine.

100

Bibliografie

1. Costica Paun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, editura Europa Nova, Bucuresti,


2000; 2. Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperio, Bucuresti; 3. Costica Paun, Criminologie note curs, Academia de Politie, Bucuresti, 1998; 4. Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Bucuresti, Ed. Sansa SRL, 1996; 5. Boroi Alexandru, Aspecte teoretice si practice privind infractiunile de omor si loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Bucuresti, 1991; 6. Boroi Alexandru, Drept penal si drept procesual penal, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006; 7. Ungureanu Georgeta, Criminologie, Ed. Stema, Bacau, 2002; 8. Notiuni de psihologie si criminologie, Scoala Militara de subofiteri Vasile Lascar Campina, Ed. Ministerului de Interne; 9. Valeriu Bujor, Octavian Pop, Cauzalitatea in criminologie, Ed. Mirton, Timisoara, 2003; 10. Rodica Mihaela Stanoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997; 11. Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Ed. Academiei, 1981;

101

12. Rodica M. Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Bucuresti, Ed. Oscar Print, 1994; 13. Butoi Tudorel Badea, Voinea Dan, Iftenie Valentin, Butoi Alexandru, Zarnescu C-tin, Victimologie perspectiva juridica, socio-psihologica si medico-legala asupra cuplului penal victima-agresor, Bucuresti, Ed. Pinguin Book, Publishing House Word Keeper (2004); 14. D. Luminosu, V.Popa, Criminologie, Ed. Helicon, Timisoara, 1996; 15. Ion Dobrinoiu, Infractiuni contra vietii persoanei, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987; 16. Tudor Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998; 17. V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol I; 18. Ortansa Brezeanu, Particularitati ale criminalitatii in perioada de tranzitie. Aspecte juridice si criminologice, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999; 19. Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994; 20. Iancu Tanasescu, G. Tanasescu, C. Tanasescu, Criminologie, Bucuresti, Ed. All Beck, 2003; 21. Dragomirescu V., Expertiza medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1996; 22. Stanca Iustin, Criminologie, Arad, Ed. Concordia, 2003; 23. Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Less Belles Lettres, 1966; 24. Victor Ursa, Criminologie, Ed. Agronaut; 25. Miclea Damian, Combaterea criminalitatii (evolutie, tipologii, legislatie, particularitati), Ed. Nemira, 2004; 26. Concepte, principii, structuri si modele europene de prevenire a criminalitatii, Ed.Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 1993; 27. Tanasescu Iancu, Florescu Bujor, Victima si agresorul, [Brancoveni], jud. Olt, (Colectia Exclusiv), INS 1994; 28. Jean Pinatel, Troite de droit et de criminologie, tom III, Paris;
102

29. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997 30. William Rentzmann, Pietre de temelie in filozofia tratamentului modern: normalizarea, deschiderea, responsabilitatea, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.34, 1991; 31. Recomandarea R(87)3, adoptata de Consiliul Ministrilor Europei la 12.02.1987 privind regulile europene pentru penitenciare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr. 3-4(7-8), 1991; 32. Dan Banciu, Control social si sanctiuni sociale, Ed. Fundatiei Victor, 1999; 33. Helmut Gonsa, Organizarea detentiei (intemnitarii), tratamentul detinutilor si pregatirea lor pentru liberare, in Revista de Stiinta Penitenciara, nr.3-4(7-8), 1991;

103

104

105

106

107