1

ATMOSFERA TERESTRA

2 CUPRINS

I. II. III. IV. V.

ARGUMENT.......................................................................................................................4 GENERALITATI................................................................................................................5 COMPOZITIA AERULUI ATMOSFERIC...................................................................9 STRUCTURA VERTICALA A ATMOSFEREI.......................................................13 VALORIFICAREA RESURSELOR SOLARE SI ALE ATMOSFEREI..................18 EFECTE MAJORE ALE POLURII MEDIULUI....................................23 CONCLUZII........................................................................................................................26 BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................27 ANEXE.................................................................................................................................28

3 ARGUMENT

In primul rand,mi-am ales aceasta tema pentru ca studierea incalzirii globale este una de actualitate,modificarile climei fiind studiate de multe organizatii internationale,cea mai importanta fiind IPCC (Comitetul Interguvernamental al Modificarilor Climei). Consider ca importanta acestei teme consta in aceea ca este important sa intelegem cum si de ce caracteristicile Pamantului incep sa se modifice,deoarece tot mai multe dovezi sugereaza ca noi suntem de vina. Pentru ca atmosfera reprezinta cel mai important invelis al Pamantului am incercat sa descriu caracteristicile acesteia,straturile,interactiunile cu celelalte geosisteme,dar si efectele poluarii asupra mediului natural. Specialistii sustin ca datorita chimicalelor rezultate prin arderea combustibililor,invelisul gazos se subtiaza,acesta ducand la incalzirea planetei,fenomen numit incalzire globala. Incerc prin elaborarea acestei lucrari sa demonstrez ca daca nu vom opri emisia de gaze,Pamantul va continua sa se incalzeasca.Deja auzim despre extreme ale vremii,anotimpuri schimbatoare si topirea calotelor glaciare,fenomene care se datoreaza incalzirii globale.

4 I. GENERALITATI

Atmosfera terestra este invelisul gazos al planetei noastre,care dupa unii cercetatori reprezinta consecinta proceselor in urma carora din material cosmica s-a format candva si Pamantul.Ca mediu gazos,atmosfera este mentinuta ca un manson in jurul pamantului datorita gravitatiei terestre.Totusi la limita superioara a atmosferei,unele gaze scapa de sub influenta acestei forte sit rec in spatiile interplanetare. Masa atmosferei a fost evaluate la 52 1014 tone.jumatate din aceasta este concentrate pana la inaltimea de aproximativ 5 km,iar pana la 18-20 km inaltimea se afa aproape 9/10 din masa totala a atmosferei.Fenomenele meteorologice,in marea lor majoritate,nu au asadar o extensiune verticala prea mare.In directia orizontala aceste fenomene cuprind insa regiuni geografice destul de intinse.Pentru deplasarea maselor de aer de la o regiune geoografica la alta este nevoie de un consum enorm de energie.Schimbarile vremii apar ca rezultat al acestor deplasari. Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziia sa chimic, care la rndul su a influenat procesele climatice. n urm cu 4,56 miliarde de ani, cnd a avut loc formarea globului pmntesc, hidrogenul (H2) i heliul (He) erau deja prezente. Ulterior, datorit densitii sczute a acestor dou gaze, ele nu vor mai putea fi atrase de planet, disipndu-se progresiv n spaiul cosmic. Datorit procesului de rcire lent a Terrei, respectiv a activitii vulcanice, au fost aduse la suprafa diverse gaze, care rezultaser din reaciile chimice ale straturilor interne ale globului. Prin aceste procese a luat natere o atmosfer cu o compoziie de circa 80 % vapori de ap (H2O), 10 % de dioxid de carbon (CO2) i 5 pn la 7 % hidrogen sulfurat. Aceast combinaie de gaze poate fi i astzi ntlnit n emanaiile i erupiile vulcanice. Lipsa precipitaiilor din acea perioad de formare este explicabil c n ciuda prezenei apei, inclusiv n stare de vaporii de ap, suprafaa fierbinte a Pmntului nu permitea condensarea acestora. Proveniena apei pe pmnt este, de fapt, o tem controversat. Prin scderea temperaturii atmosferei sub punctul de fierbere al apei, aerul saturat, adesea supra-saturat cu vapori de ap, determin condensarea apei sub forma unor ploi de scurt durat. n aceast perioad, s-au format, foarte probabil, mrile i oceanele. Radiaia ultraviolet intens a determinat o descompunere fotochimic a moleculelor de ap, metan i amoniac, prin acest proces acumulndu-se dioxid de carbon i azot. Gazele mai uoare, precum hidrogenul i heliul au urcat n straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipndu-se n spaiul cosmic pe cnd gazele mai grele, aidoma dioxidului de carbon, s-au dizolvat n mare parte n apa oceanelor. Azotul inert din punct de vedere chimic, n condiiile existente atunci, a rmas neschimbat n atmosfer, fiind nc nainte cu circa 3,4 miliarde de ani partea component cea mai important a atmosferei. Oxigenul O2 care joac un rol esenial n evoluia i existena vieii pe pmnt, a aprut sub form liber, gazoas, acum circa 3,5 miliarde de ani, fiind eliberat datorit activitii de fotosintez a bacteriilor care descompuseser produsele ce conineau grupe cianhidrice. Oxigenul format s-a dizolvat n mare parte n apa oceanelor oxidnd metalele feroase. n urm cu circa 350 milioane de ani, o parte din oxigen a format prin ionizare n straturile superioare a atmosferei ozonul, combinaie alotropic a oxigenului, ce protejeaz pmntul de razele ultraviolete. Se consider c, ncepnd cu acea perioad i pn astzi, compoziia aerului atmosferic rmne relativ stabil.

5 II. COMPOZITIA AERULUI ATMOSFERIC

1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE ATMOSFEREI (anexa 1)

In paragraful precedent s-a aratat ca atmosfera este un mediu gazos.In afara de aceasta,cu totii stim ca,pe langa starea gazoasa,in aer plutesc si alte particule materiale,cu diferite ordine de marime.Unele se afla in stare lichida,altele in stare solida,dar raportate la masa atmosferei acestea reprezinta la un loc o cantitate cu totul neinsemnata.In urma analizelor chimice facute asupra probelor de aer luate din rugini geografice cat mai diferite,atat din imediata vecinatate a suprafetei Pamantului,cat si de la inaltimi destul de mari,s-a ajuns la concluzia ca atomosfera are peste tot aceeasi compozitie chimica si este alcatuita dintr-un amestec de gaze.La acest rezultat s-a ajuns excluzandu-se deferitele particule lichide sau solide aflate in suspensie in aer.Pentru analiza se iau de obicei probe de aer uscat,adica lipsit de vapori de apa. In aceste imprejurari aerul atmosferic reprezinta un amestec de mai multe gaze,dintre care cele mai importante sunt azotul,oxigenul si argonul.Pe langa acestea,in compozitia aerului mai intra in cantitati mici hidrogenul,heliu,xenonul si criptonul.De asemenea,mai trebuie amintit ca substantele radioactive din scoarta Pamantului degaja in atmosfera emanatiile lor:Randon,Thoron,Action.In straturile inferioare ale atmosferei,din apropierea suprafetei Pamantului,se afla in cantitati foarte variabile si bioxidul de carbon. In anexa 1 sunt date caracteristicile componentelor aerului uscat pana la inaltimea de 25 km.In afara gazelor aratate in anexa, s-a amintit mai inainte ca in compozitia aerului atmosferic intra in cantitati variabile si vaporii de apa.Componentele aerului atmosferic prezinta variatii cu latitudinea,ceea ce se dovedeste prin rezultatele din table,luate din mai multe puncte din emisfera nordica. Pentru marea lor importanta in complexul fenomenelor care au loc pe suprafata Pamantului,in intretinerea vietii animale si vegetale,trebuie amintita prezenta amoniacului si a altor compusi ai azotului.De asemenea,la aparitia norilor si a precipitatiilor,dupa cem se va vedea in capitolele respective,un rol de seama il au si pulberile care plutesc in aer. 2. IMPORTANTA PRINCIPALELOR COMPONENTE ALE AERULUI Este inutil sa amintim ca viata la suprafata Pamantului,sub orice forma,depinde de copozitia aerului.Mai mult,astazi industria gaseste resurse inepuizabile de materie prima in aerul atmospheric. Oxigenul,unul dintre principalele gaze care intra in compozitia atmosferei,constituie chezasia vietii.In industrie el sta la baza tuturor arderilor. Azotul,singur nu intretine viata,insa amestecat intr-o anumita proportie cu oxigenul,asa cum se afla in aer,asigura dezvoltarea normala a vietii si tempereaza insusirea oxidanta a oxigenului.Azotul nu este deloc toxic.Prezenta lui in sange in cantitati mai mari decat normal,conduce la betia de azotcare poate fi periculoasa.De azot au nevoie cu deosebire plantele,care consuma anual cam 25 milioane tone(dar nu-l pot asimila direct,ci prin intermediul bacteriilor din aer).Pentru agricultura,azotul din aer constituie astfel o inepuizabila sursa de ingrasaminte.El reprezinta cea mai importanta materie prima,care sta la baza industriei matasii artificiale,a materiilor colorante si a multor medicamente.

6
Vaporii de apa se afla in aer in cantitati care pot sa oscileze intre limite foarte largi:deasupra intinderilor mari de uscat,in anotimpul rece,prezenta lor este extreme de redusa,pe cand in regiunile calde si umede poate devein apreciabila.Dam ca exemplu situatia din Siberia,unde iarna cantitatea de vapori din aer poate cobora pana la mai putin de 1/1000 g/m3.In schimb,in regiunile marilor ecuatoriale,cantitatea vaporilor de apa poate sa ajunga pana la 5% dintr-un volum dat de aer.Cea mai mare cantitate de vapori de apa aflata in atmosfera se gaseste intre sol si inaltimea de 5 km.In vecinatatea suprafetei terestre ,o influenta mare in reparatitia vaporilor de apa o au latitudinea,anotimpul si curentii aerien,pe langa cauzele legate de natura suprafetei terestre.caracterul turbulent al curentilor de aer asigura raspandirea,atat in directie orizontala,cat si verticala,a vaporilor de apa. Bioxidul de carbon fiind un gaz mai greu decat aerul,se gaseste in cea mai mare cantitate in apropierea suprafetei terestre.Din punct de vedere al repartitiei,cercetarile facute au aratat ca este identificat in cea mai mare proportie in regiunile industriale,unde ajunge pana la 0,04%.Probele de aer luate deasupra marilor nu contin bioxid de carbon in cantitati prea mult diferite fata de probele luate din aerul de la suprafata uscatului. Cantitatea de bioxid de carbon aflata in aer este variabila si datorita influentei diferitelor procese biologice.Plantele consuma in procesul de fotosinteza bioxidul de carbo,retinand carbonul si eliminand oxigenul,iar omul si animalele invers:elimina CO 2 si retin oxigenul,pentru arderi in organism.De aceea in aer bioxidul de carbon se afla in cantitate mai mare noaptea,decat ziua.Din cauza dezvoltarii industriilor,in ultimul timp sa constatat ca in aer cantitatea de bioxid de carbon a crescut cu ,003%.In ceea ce priveste repartitia cu inaltimea a bioxidului de carbon,merita a fi retinut ca,mai sus de 20-30 km,prezenta acestui gaz devine neglijabila. Ozonul reprezinta,dupa cum se stie,o stare alotropica a oxigenului,avand molecula alcatuita din trei atomi de oxygen,si poate fi recunoscut prin mirosul caracteristic pe care il imprima aerului,dupa furtuna.Insusi termenul de ozon inseamna in limba veche greaca puternic mirositor. In straturile superioare ale atmosferei,el se formeaza sub influenta anumitor radiatii solare din domeniul ultravioletului.In prima etapa aceste radiatii actioneaza asupra moleculei de oxygen,disociind-o in atom,dupa care atomii se unesc cate trei,in loc de doi.Ozonul neprezentand stabilitate moleculara se disociaza usor trecand din nou in oxigen. Stratul de ozon,din atmosfera nu dispare niciodata,cu toate ca din punct de vedere cantitativ prezinta unele variatii destul de importante,determinate de unele fenomene dinamice din troposfera;totusi in medie concentratia lui ramane constanta intre anumite limite. Alte radiatii din domeniul ultravioletului,absorbite de ozonul din atmosfera,sunt transformate in caldura.In atmosfera,cantitatea de ozon este mai mare vara si mai mica iarna.Astfel,se citeaza ca vara in 100 m3 de aer se gasesc 1,9 mg ozon,iar iarna 1,3 g ozon.Stratul de ozon aflat in straturile inalte formeaza un blindaj minunat in jurul Pamantului,ferind tot ceea ce este viu la suprafata acestuia de actiunea ucigatoare a radiatiilor solare cu lungimi de unda mici.Se apreciaza ca,daca in aer nu ar exista stratul de ozon,Pamantul s-ar preface in cateva minute intr-un pustiu lipsit de orice urma de viata.Continutul total de ozon din stratul atmospheric respective nu este mare.Astfel,presupunand ca acesta ar fi transportat la sol,la temperatura de 0C si la presiunea normala,ozonul atmospheric ar forma un strat de o grosime care ar oscila intre 1,5 si 4,5 mm.

7
In producerea si desfasurarea fenomenelor atmosferice,dintre gazele care au fost amintite pana aici,un rol important il au vaporii de apa.Fara prezenta acestora,cea mai mare parte a fenomenelor atmosferice,care determina timpul,nu ar avea loc.In conditii naturale,la suprafata Pamantului aerul nu este niciodata pur si uscat.Vaporii de apa,impreuna cu bioxidul de carbon,au proprietatea de a absorbi caldura radiate de suprafata Pamantului si de a o mentine in straturile joase,unde sunt pastrate conditiile favorabile vietii.Fara aceste gaze,temperature aerului ar scadea de la o valoare de +15C,temperature medie la suprafata globului terestru,la -23C.

8 III. STRUCTURA VERTICALA A ATMOSFEREI 1. STRATURILE ATMOSFERICE (anexa 2)

Omogenitatea unui mediu oarecare poate fi apreciata dupa insusirile lui fizicochimice.Privita din acest punct de vedere,atmosfera apare ca un mediu cu structura eterogena,atat in directie orizontala cat si verticala.aceasta se datoreste compozitiei chimice precum si distributiei parametrilor care o caracterizeaza din punct de vedere fizic:temperature,presiunea,cantitatea de vapori de apa,etc. Deoarece majoritatea fenomenelor care au loc in atmosfera sunt fenomene fizice,in cele ce urmeaza va fi tratata lipsa de omogenitate a atmosferei numai sub acest aspect.Pentru atingerea acestui scop,se va face referire la o serie de fenomene din punct de vedere fizic pentru insusirile atmosferei. Cercetarile asupra atmosferei au inceput o data cu inaltarea zmeului de catre Franklin(1752).S-a descoperit apoi existenta stratosfereide catre Teisserenc de Bort si Assmann(1899-1902) a ionosferei de catre Appletor si mai tarziu prin lansarea radiosondelor de Burreau(1927) si Molceanov(1930). Din 1946 s-au continuat cercetarile asupraatmosferei cu ajutorul rachetelor(fuzee),iar in timpul primului an geografic international,in U.R.S.S a fost lansat un satelit artificial al Pamantului(4 octombrie 1957) in scopul cercetarii straturilor inalte ale atmosferei.Odata cu aceasta actiune s-a decis o noua era in domeniul de ercetare a atmosferei extraterestre si a spatiului cosmic. Dupa repartitia verticala a temperaturii aerului,in atmosfera se delimiteaza urmatoarele straturi: -troposfera(incepand de la suprafata terestra pana la inaltimea de 8-18 km,in functie de latitudine). -stratosfera(de la 18 km pana la 35-45 km). -mezosfera(deasupra stratosferei;pana la 80-100 km). -termosfera(de la limita mezosferei pana la 1000-1200 km). -exosfera(se extinde dincolo de termosfera,pana la cca 3000 km) Intre aceste straturi se afla zone de tranzitie,cu grosimi variabile(de la cateva sute de metri pana la cativa km).Aceste zone se numesc: tropopauza, stratopauza, mezopauza, termopauza. Se mentioneaza ca la ultima conferinta a Comisiei de Geodezie si Geofizica s-au facut urmatoarele recomandari asupra structurii verticale a atmosferei: -denumirea de stratosfera sa se atribuie numai zonelor cuprinse intre tropopauza si inaltimea de 35-40 km,in care variatia temperaturii aerului cu inaltimea este neglijabila. -straturile cuprinse intre 35 si 40 km si 80-100 km sa se numeasca mezosfera. -notiunea de ionosfera sa fie folosita numai in cazul cand se indica proprietatile electrice ale termosferei Ultimele cercetari au mai scos in evidenta la delimitarea caracteristicilor atmosferei o impartire in mare a acesteia si anume: -omosfera(de la suprafata Pamantului pana la cca 100 km inaltime),caracterizata prin omogenitatea compozitiei sale. -eterosfera,care se intinde deasupra atmosferei pana la peste 2000 km inaltine si are un caracter eterogen. -exofera(de la 2000 km fara limita superioara stabilita),caracterizeaza ceea ce se numeste atmosfera extraterestra.

9
In descrierea straturilor atmosferice se mai delimiteaza si alte zone sau substraturi ce vor fi amintite in cele ce urmeaza. 2. CARACTERISTICILE STRATURILOR ATMOSFERICE a) Troposfera Troposfera a fost numita astfel de savantul Teisseranc de Bart,de la cuvantul grecesc troposcare inseamna agitat(turbulent). Acest strat este sediul celor mai importante fenmene meteorologice(ploi,formarea norilor,vant,etc.).In regiunea latitudinilor noastre limitele troposferei se afla intre 10 si 12 km. Pe baza observatiilor intreprinse prin ascensiuni pe munte,prin intermediul aerostatelor,meteorografe de avion,radiosonde,rachete,etc. s-a conchis ca una din cele mai importante proprietati ale troposferei este scaderea temperaturii cu inaltimea sunt:izotermiile in cazul in care temperature ramane constanta cu inaltimea si inversiunile de temperature,cand temperature aerului creste cu inaltimea. Sub actiunea incalzirii sau racirii scoartei terestre in troposfera iau nastere cele mai complicate miscari ale aerului atmospheric. In troposfera se afla concentrate 75% din intreaga masa a atmosferei,avand densitatea cea mai mare,iar in jurul inaltimii de 5 km din acest strat se afla 90% din cantitatea vaporilor de apa continuta de intreaga atmosfera. Limita superioara a troposferei este definite in functie de latitudine.Astfel in dreptul ecuatorului limita acesteia este de 18 km, in zona latitudinilor mijlocii (45) d 1012 km,iar in regiunea polilor troposfea se extinde numai pana la inaltimea de 6-8 km. Pe langa aceasta,inaltimea troposferei mai sufera si modificari si in functie de anotimp.Astfel in perioada calda a anului grosimea troposferei urca cu 2-4 km, iar in perioada rece se produce o coborare corespunzatoare a limitei troposferei. Ca urmare a diversitatii fenomenelor care au loc in troposfera,aceasta pierde caracterul de omogenitate in structura ei fizica si in consecinta in troposfera apar urmatoarele substraturi(subzone)cu proprietati fizice diferite. Stratul inferior de turbulenta care mai este denumit si strat limita se afla in imediata vecinatate a suprafetei terestre si are o grosime de 1-9 km.Este stratul in care se manifesta cel mai puternic influenta calorica si mecanica a suprafetei terestre.Miscarea aerului prezinta aici caracter turbulent,atat datorita incalzirii neegale a solului,cat si din cauza frecarii provocate de neregularitatile suprafetei Pamantului.In aceasta parte a troposferei apar norii caracteristici produceii unor inseminate cantitati de precipitatii. Stratul mijlociu este cuprins intre 2-7 km inaltime.Influenta suprafetei terestre este resimtita mai putin decat in stratul precedent.Totusi si la aceste altitudini se produce transportul maselor de aer si ca urmare a fenomenului de condensare se produc norii mijlocii. Stratul superior al troposferei are inaltimea de peste 6 km si se extinde pana la tropopauza.Influenta perturbantaa suprafetei terestre se resimte si mai putin,iar temperature aerului este in permanenta mai mica de 0 si ca urmare apar norii inferiori formati din cristale fine de gheata.Uneori in aceasta parte a troposferei se extend si varfurile norilor de furtura. Tropopauza sau substratosfera face trecerea intre troposfera si stratosfera.Aceasta trecere de la o regiune la alta nu se face brusc.Grosimea acestui strat este in genere de cateva sute de metri,dar uneori poate atinge 1-1,5 km.Temperatura aerului este deobicei

10
cuprinsa intre -50 si -60 C la latitudinile polare si mijlocii si intre -70 si -80 C la latitudinile tropicale si ecuatoriale.Inaltimea tropopauzei coboaa de la ecuator spre poli.In afara fluctuatiilor anotimpuale de care s-a mai amintit,tropopauza mai sufera o serie de variatii ale inaltimii sale,determinate de evolutia proceselor atmosferice la scara planetara.Fenomenul are loc odata cu deplasarile maselor de aer cu proprietati diferite(calde sau reci).In cursul unei singure zile,deasupra unei regiuni geografice oarecare,inaltimea tropopauzei poate varia cu cativa km. O alta caracteristica a tropopauzei este prezenta in apropierea sa, a unor curenti foarte puternici,in cuprinsul carora sunt atinse viteze de 200m/s denumite in literatura de specialitate curenti aerieni rapizi (jet stream) care se extend pe zeci de mii de km,iar uneori parcurg chiar intreaga emisfera. b) Stratosfera Stratostefa este a doua regiune importanta a atmosferei.Ea incepe de la limita superioara a tropopauzei si se extinde pana la inaltimea de cca 35 km. Caracteristic pentru stratosfera este faptul ca temperature aerului este in general constanta(izotermic)pana la cca 25 km inaltime,dupa care incepe sa creasca mai ales in regiunea latitudinilor mijlocii.La latitudinile mici si mari variatiile de temperature in stratosfera sunt mult mai accentuate. Temperatura constanta din stratosfera latitudinilor mijlocii se datoreste stratului ingust de ozon,de la aceste inaltimi,care absoarbe radiatiile ultraviolete. Paturile joase ale stratsferei,precum si cele superioare ale troposferei,sunt puternic perturbate de curentii rapizi,de care s-a vorbit mai sus. Prezenta vaporilor de apa este extreme de redusa in stratosfera.Uneori,la inaltimea de 20-25km,apar asa-numitii nori sidefii irizati de culorile curcubeului.Acestia sunt formati din cristale fine de gheata. c) Mezosfera Mezosfera este stratul atmospheric ce se afla cuprins intre 35-45 km,pana la 80100 km inaltime si este separate se stratosfera prin zona de tranzitie numita stratopauza. In mezosfera au loc o serie de fenomene fotochimice.Pentru studierea proprietatilor termice ale acestui strat s-au folosit metode fizice indirecte ,bazate pe modul de propagare a undelor radio-acustice. In acest strat de la 30-35 km,pana la 55 km inaltime,se produce creseri accentuate ale temperaturii cu valori 0 si 5 C,ca urmare a absorbtiei exercitate de ozon asupra radiatiilor ultraviolete. Ultima regiune a mezosferei intre 55 si 80-100 km inaltime este caracterizata de temperaturile scazute care la limita superioara ating -75 pana la -95C. Ca urmare apar curentii de convectie si amestecul turbulent(fenomene similare cu cele din partea inferioara a troposferei).Datorita acestui fapt aceasta regiune a atmosferei mai este cunoscuta si sub numele de troposfera superioara. Tot la partea superioara a acestei zone atmosferice apare un fenomen curios sub forma de nori luminosi cu aspect argintiu,care pot fi vazuti de pe Pamant numai in amurg.Acesti nori sunt formati din cristale aciculare,de gheata,apa provenind de la aceasta inaltime ca rezultat al combinatiei chimice a hidrogenului cu oxidul (OH) sub actiunea catalitica a sodiului rezultat din dezintegrarea meteoritilor. d) Termosfera

10

11
Termosfera se afla deasupra mezosferei de care este separate prin mezopauza.Ea ajunge pana la inaltimea de 1000-1200 km. Acest strat are urmatoarele particularitati mai importante: Cresterea accentuate a temperaturii aerului cu inaltimea (de la -80C pana la +2000 sau chiar +3000 C) in prima jumatate a stratului.Explicatia acestei cresteri de temperature se datoreste fenomenului de absorbtie a radiatiilor de lungime mica de unde emise de Soare.In a doua jmatate a termosferei se produce o scadere a temperaturii aerului.Datele furnizate de rachetele meteorologice si de satelitii artificiali au confirmat particularitatile termice ale repartitiei densitatii aerului la aceste inaltimi. Existenta unor enorme cantitati de particule cu sarcini electrice(ioni),care imprima acestui strat o mare conductivitate electrica si datorita acestui fapt in vechea clasificare,stratul poarta denumirea de ionosfera.Ionizarea puternica a acestui strat se produce ca urmare a actiunii radiatiilor ultraviolete si cosmce,care bombardeaza atomii gazelor destul de rarefiate,care pierzand alectroni devin ioni pozitivi,astfel ca electronii liberi imprima stratului o accentuate conductivitate electrica,care produce perturbatii in propagarea undelor radiofonice.Dupa modul de propagare a undelor radiofonice in jumatatea inferioara a termosferei,s-au identificat patru substraturi si anume: -substrat D,situate la inaltimea de 80-85 km ,care manifesta o mare putere de absorbtie a undelor radiofonice,din care numai o mica portiunde este reflectata -substraturile E-F1 si F2 care se afla la inaltimile de 100,220 si 320 km;dintre acestea,substratul F2 reflecta cel mai bine undele radiofonice cu lungimea de unda mica,intrucat poseda electroni in cantitate mai mare. Aparitia fenimenelor luminoase cunoscute sub numele de aurora boreale.Se reaminteste ca datorita multitudinii si diversitatii fenomenelor ce se produc in termosfera si mezosfera,acestea sunt inglobate in denumirea comuna de eterosfera. e) Exosfera Exosfera este ultimul din straturile atmosferei terestre-separat de termosfera prin termopauza si se extinde deasupra,asa numitul nivel critic de la care moleculele de aer sau partile disociate ale acestora scapa de sub influenta fortei de gravitatie terestra si trec in spatiul interplanetar.Datorita acestui fapt,exosfera a mai capatat si denumirea de zona de dispatie,intrucat ciocniri intre molecule aproape ca nu se mai produc deloc,iar densitatea atmosferei din aceasta zona este atat de mica incat se apropie de aceea a spatiilor interplanetare. Dupa datele transmise de satelitii artificiali ai Pamantului,exosfera ar acea limita superioara in jurul inaltimii de 3000 km.In meteorologie se mai foloseste si urmatoarea impartire verticala a atmosferei: -atmosfera inferioara cu limitele de la suprafata terestra pana la inaltimea de formare a norilor.In aceasta se produc majoritatea fenomenelor meteorologice; -atmosfera libera(superioara) este zona de deasupra limitei de formare a norilor; Conform cercetarilor recente Van allen a pus in evidenta existenta straturilor de particule legate de Pamant chiar pana la inaltimea de 100 000 km.Astfel ca dincolo de exosfera s-a considerat existenta unei zone numita magnetosfera. Acesta este in legatura cu campul magnetic terestru constituind un adevarat rezervor al perturbatiilor magnetismului teoretic(furtuni magnetice).

IV. VALORIFICAREA RESURSELOR SOLARE SI ALE ATMOSFEREI 11

12

1. ENERGIA SOLAR (anexa 3)

Captarea energiei solare se poate realiza printr-o mare varietate de filiere i metode, dintre care unele sunt deja utilizate pe scar larg, iar altele nc n stadiul experimental. Energia solar poate fi util omului doar prin conversia ei ntr-o alt form de energie, prin intermediul a diferite metode. a. Bioconversia, desemneaz transformarea natural a energiei solare n biomas, care pune la dispoziia omului o cantitate imens de produse vegetale i animale, toate plecnd de la fotosinteza substanelor organice n plante verzi. Anual se produce pe glob o biomas evaluat la 172 miliarde tone materie uscat, din care o bun parte se acumuleaz permanent, astfel nct, rezervele de biomas continental sunt apreciate la 1800 miliarde tone materie uscat, iar cele din biomasa oceanic la 900 miliarde tone materie uscat (Ph. Cartier, S. Meriaux, 1980). Biomasa a asigurat pn n secolul al XIX-lea cea mai mare parte din consumul energetic al omenirii, iar n momentul de fa, prin combustia biomasei, se obine anual echivalentul a 1.5 miliarde tone combustibil convenional. n majoritatea rilor aflate n curs de dezvoltare, combustia biomasei continu s ocupe primul loc n balana energetic, 65 % din consumul total de energie din Africa, 50 % n India, 45 % n America Latin. b. Conversia energiei solare n energie termic este realizat prin dou metode clasificate dup temperatura cerut de domeniul de utilizare, respectiv utilizarea la temperaturi joase i utilizarea la temperaturi ridicate. b.1. Utilizarea energiei solare la temperaturi joase se realizeaz fie prin absoria radiailor solare de ctre corpuri de culoare nchis (neagr), fie prin crearea efectului de ser, fenomene folosite simultan n construcia de helio-convertoare. Aceste helioconvertoare permit nclzirea unui fluid cu un randament de pn la 60 % la temperaturi de 100C. Astfel de instalaii de nclzire a apei au devenit extrem de numeroase n state ca Japonia, Israel, Cipru, Australia, C.S.I., ajungndu-se pn la "oraele solare", ca Village Hornes din California, n care peste 50 % din necesarul de energie este furnizat de Soare. Numai n S.U.A. se desfac anual pe pia circa 1 milion de captatori solari, iar n Japonia peste 800.000 de buci, utilizarea acestor captatori solari ptrunznd i n Olanda, Germania, Marea Britanie, etc. n ara noastr exist realizri importante n acest sens. INCREST a construit o serie de helio-convertori, de mrimi diferite, care asigur o parte din energia electric necesar unor obiective. b.2. Folosirea energiei solare la temperaturi ridicate, necesit creterea randamentului conversiei termodinamice, printr-un sistem care permite concentrarea radiaiei solare n vederea ridicrii temperaturii sursei. Aceste instalaii sunt mult mai sofisticate, folosesc oglinzi de forme diverse, orientabile prin programare electronic, care ating randamente de 80 % i n a cror focare temperatura se ridic pn la 1700-3500C. Numrul acestor helioconvertoare este ns mic iar capacitatea lor este modest, 1-2 MW, aa cum sunt cele de la Adrano (Italia), Almeria (Spania), etc., prima central de talie ceva mai mare, 10 MW, fiind n construcie la Barstow (California-S.U.A.). Aceste instalaii mai servesc la topirea substanelor greu fuzibile (ex. Montlouis-Frana), la desalinizarea apei de mare (ex. Takent), etc. S-au elaborat i o serie de proiecte de sisteme de oglinzi satelizate care s ilumineze noaptea marile orae sau zonele polare. Pentru viitorul apropiat, se preconizeaz a se construii n Europa centrale de acest tip, cu puteri electrice de 1-3.5 MW.

12

13

c. Conversia energiei solare n energie electric (fotovoltaic) se obine prin intermediul unor instalaii cu baterii fotoelectrice pe baz de siliciu. Randamentul acestor instalai este ridicat, dar preul lor este mare cu toate c s-a mai redus n ultimul timp (1 kW instalat cost circa 5500). Se folosesc acolo unde nu exist alt surs de electricitate sau la alimentarea cu energie electric a sateliilor artificiali, a unor faruri (ex. n insulele Xisha din R.P.Chinez), a unor relee de televiziune (n Africa), a instalailor de foraj submarin (n golful Mexic), a unor staii de pompare a apei (ex. Dir, n Mali), etc. n 1980 s-a construit i primul avion solar, cu 16.000 celule fotoelectrice, dar care nu dezvolt o putere mai mare de 2.5 CP. De menionat este i ideea lansat de P. Glaser n 1969 de a se construi heliocentrale satelizate, cu celule fotoelectrice i puteri de pn la 10000 MW, a cror producie s fie transmis spre sol sub form de microunde. d. Conversia energiei solare n alt form de energie folosete urmtoarele metode: d.1. Folosirea cldurii nmagazinate n stratul superior al apei oceanului, este o idee care aparine francezului A. Arsonval (1881), care poate fi pus n practic n zona intertropical, unde diferena de temperatur ntre suprafa i adncime depete 18C n tot timpul anului. Potenialul evaluat este imens (circa 100000 miliarde kWh anual) i pentru punerea sa n valoare s-au imaginat circuite de gaze care se lichefiaz prin rcire cu ap adus de la adncime (care are temperatura de 4C) i trece din nou n stare gazoas prin nclzirea cu apa cald cantonat n stratele superioare (cu temperaturi de 25-30C). Mici uzine de acest fel au funcionat la Matanzas (Cuba) nc din 1930, la Abidjann (Coasta de Filde), dar care nu au dat rezultatul scontat. Experimentrile continu totui n S.U.A. (Hawai, Florida), Japonia i Brazilia pentru a gsii o soluie optim n vederea valorificrii acestei energii poteniale. d.2. Un procedeu de perspectiv este fotoelectroliza apei, reuit deocamdat experimental, pe baza unor instalaii cu dioxid de titan i platin, folosii ca electrozi ntr-un circuit electric declanat de energia solar. Se obine astfel hidrogen, un combustibil foarte bun, iar randamentele acestor instalaii ating 40 %. Utilizarea energiei solare, n toate variantele prezentate anterior, are i avantajul de a fi inepuizabil, abundent, un pre de cost neglijabil n forma sa brut i mai ales nepoluant, aspecte de mare importan pentru valorificarea ei n viitor. Totui, faptul c numeroase metode de valorificare a acestei energii nu ai depit stadiul de experiment se datoreaz unor servitui inerente densitate slab a fluxului energetic (cel mult 1400 W/m2), intermiten datorit alternanei dintre zi i noapte, nebulozitatea, pre ridicat al instalaiilor de captare i conversie, pierdere de energie prin conversie etc. Se explic astfel numrul redus de instalaii de captare i conversie a energiei solare a cror producie de energie electric este nc foarte mic, i chiar la nivelul anului 2000 nu acoper mai mult de 2 % din consumul de energie al statelor industriale dezvoltate.

2. ENERGIA EOLIAN (anexa 4)

Energia eolian rezult ca urmare a diferenelor de potenial termic i baric din troposfer, ca urmare a nclzirii neuniforme a atmosferei. Curentul de aer, vntul, care tinde s echilibreze diferenele existente, se remarc prin intensitate, vitez, durat i direcie. Cu ct viteza este mai mare cu att efectul mecanic crete. Astfel, la o vitez de 9,5 m/s efectul mecanic este de 7 kgf/m2 iar la 30 de m/s valoarea se ridic la 220 kgf/m2. Amplificarea energiei mecanice proporional cu cubul vitezei (Legea cubului) are o mare semnificaie pentru captarea i valorificarea energiei eoliene. De asemenea, durata de

13

14
btaie a vntului, n special durata cu o vitez constant sau crescnd (aa numitele viteze utile - Vu, mai mari dect viteza de pornire Vo care este egal la majoritatea motoarelor cu 4 m/s), este important pentru evaluarea posibilitilor de exploatare. Cunoaterea celor doi parametrii este necesar la proiectarea i exploatarea instalaiilor energetice eoliene. Se tie faptul c numai o parte a potenialului eolian poate fi recepionat de aceste instalaii i depinde de suprafaa acoperit de roata eolian, precum i de coeficientul de utilizare a vitezei vntului (randamentul motorului eolian). Aadar, valorificarea potenialului eolian depinde de dimensiunile instalaiilor, de puterea acestora i de viteza vntului. Dup unele estimri, potenialul eolian teoretic al Pmntului, pe suprafaa sa total i pe o grosime de 11 km n atmosfer, n cazul unui randament de 100 %, s-ar cifra la 50 mil TWh/an. Conform altor estimri, potenialul eolian al globului este de 2,6x1014 kWh/an. Din acest potenial teoretic se poate folosi cel mult 59,3 %. Pentru ara noastr acest potenial eolian se ridic la 200 mlid. KWh/an, deoarece pe aproape jumtate din teritoriul rii noastre se nregistreaz vnturi cu o vitez medie de minimum 3 m/s i cu o durat de peste 3500 h/an. Pe suprafaa Pmntului energia eolian se manifest neuniform. Potenialul eolian variaz latitudinal, regional i altitudinal. Sub raportul manifestrii sunt luate n considerare trei categorii de teritorii (anexa 5) Preocupri n direcia valorificrii energiei eoliene apar nc din antichitate. Nu se tie cnd s-a nceput folosirea forei vntului pentru navigaie, dar instalaiile eoliene de pompare a apei pentru mcinatul cerealelor au fost utilizate de ctre egipteni, chinezi i persani. Pe la nceputul secolului al IX-lea i fac apariia morile de vnt n Anglia i se vor rspndi n timpul evului mediu n rile de Jos iar mai trziu n Germania i Rusia. La sfritul secolului al XVIII-lea apar construcii de motoare de vnt, urmate la mic distan de motoare eoliene care sunt folosite pentru producerea curentului electric. Criza energetic contemporan a readus n actualitate construcia de centrale electrice eoliene. Ele pot funciona n zonele n care viteza medie anual a vntului depete 5 m/s. Din motive tehnice, centralele eoliene sunt nc destul de puine, potenialul energetic al atmosferei fiind slab folosit, preul electricitii obinute cu ajutorul energiei eoliene fiind cu cca. 30 % mai mare dect al celei obinute prin metode clasice. Prima central electric eolian a funcionat n C.S.I., la Ai-Petri (Crimea). Acesteia i urmeaz o serie de centrale n S.U.A. (Rutland-Vermont, cu 1.2 MW, Grandpe Know cu 1.2 MW), Marea Britanie (Caernarvon, cu 0.1 MW), Frana (Nogent la Roy, cu 0.6 MW), Canada, Japonia, Olanda. Cea mai mare central eolian pus n funciune (1981) se afl la Brunsttel n Germania. Interesant este programul de cercetare al Ministerului Energiei din Danemarca care, pe baza experienei ctigate i alocrii de fonduri, a construit pn n 1985 un numr de 1400 aerogeneratoare. Lng Aalborg sunt n funcie dou centrale eoliene de capacitate medie cu o putere instalat de 600 KW. Concomitent cu acesta, se desfoar o intens activitate de proiectare i experimentare a unei game variate de tipuri de maini, cu puteri diferite, att cu ax orizontal ct i cu ax vertical. Totodat, la nivelul anului 1985, valoarea exportului de centrale eoliene se ridica la circa 2000 milioane de coroane daneze. n Romnia, aceast surs de energie poate fi utilizat n mod rentabil mai ales n Dobrogea, Delta Dunrii, Brgan, nordul Moldovei i n zona montan. n unele din aceste locuri au fost construite centrale eoliene cu diferite puteri instalate. Pentru viitor se prevede construirea unor centrale electrice eoliene mai mari, pn la 200 MW, pe rmul atlantic al Franei, pe litoralul estic al S.U.A., n Anglia (proiectul Orkney, cu dou centrale). De asemenea, pe coasta vestic i sudic a Australiei se vor construi 300 de generatoare eoliene care vor furniza 20 milioane MW/an.

14

15
Pentru a avea un randament mai mare, la Hilton Keynes, S.U.A., a fost construit o minicentral solar-eolian alctuit dintr-o turbin eolian de 20 KW, o serie de celule fotovoltaice nsumnd 5 KW i un acumulator pentru stocarea energiei electrice n surplus. Construirea de centrale electrice eoliene ridic ns o serie de probleme care se cer a fi soluionate, cum ar fi: concentrare relativ mic a energiei i variaia acesteia n timp, incapacitatea instalaiilor de a exploata ntregul potenial eolian, fenomenul de oboseal a instalaiilor, condiiile meteorologice nefavorabile din zonele montane (chiciur), lipsa unor mijloace i forme de stocare a energiei eoliene, reducerea preului de realizare a instalaiilor de captare, etc. Este imperioas rezolvarea acestor probleme deoarece sursele clasice de energie sunt ntr-o continu regresie, energia eolian este nepoluant i, n condiii tehnice optime, ieftin. Energia eolian continu s fie folosit n instalaii pentru pomparea apei din adncime, n alimentarea sistemelor de irigaii (ex. n Brgan la Mrculeti), pentru unele maini agricole i pentru obinerea de energie electric n locurile izolate. Numrul centralelor eoliene a ajuns la circa 500000 n S.U.A., 100000 n C.S.I. i de ordinul zecilor de mii n Frana, Australia, Noua Zeeland, etc. 3. VALORIFICAREA UNOR COMPONENTE ATMOSFERICE

Folosirea practic a unor componente atmosferice dateaz din a doua jumtate a secolului al XIX-lea, cnd ncepe cucerirea nveliului gazos al Pmntului. Astzi, pe baza celor mai recente i mai precise analize chimice la care a fost supus aerul din imediata apropiere a solului i din primele straturi ale atmosferei, compoziia lui este bine cunoscut. Prin compoziia sa, atmosfera constituie un rezervor important de materii prime, n primul rnd, pentru lumea biotic i n al doilea rnd, pentru producia industrial. Plantele se aprovizioneaz cu azot fie prin fixarea lui direct din atmosfer, fie prin intermediul unor compui nitrici, care odat cu precipitaiile ajung n sol fiind preluai apoi de plante. Se apreciaz c, pe cale indirect, un hectar de teren primete anual 3-4 kg de azot, contribuind la fertilizarea natural a solului. Dup unele estimri, plantele globului ar consuma anual 25.000.000 tone de azot, elibernd n schimb, importante cantiti de oxigen. Oxigenul, element indispensabil vieii n procesele de respiraie i de sintez organic, faciliteaz procesele de arderi, putrezire i descompunere. El se combin cu alte elemente i d oxizi, devenind o surs material i energetic pentru vieuitoare i om (n 24 de ore un adult consum 600 l de oxigen). Totodat, a mai primit utilizri variate n industria siderurgic, fiind folosit pentru convertizoarele cu insuflare de oxigen, n industria chimic, industria construciilor de maini (pentru sudur) i n medicin. Dei dioxidul de carbon se afl n cantiti mici n atmosfer (0.03 %), are o mare nsemntate n viaa plantelor, fiind materia prim de baz n fotosintez i chimiosintez. Legat de acest gaz, se fac cercetri pentru obinerea din dioxid de carbon, n combinaie cu apa i hidrogenul, de combustibili, mase plastice, proteine, etc. De asemenea, unii aerosoli stimuleaz procesele biotice, contribuind chiar la meninerea strii de sntate a omului (aerosolii de NaCl, de ex.). Progresul tehnic nregistrat spre sfritul secolului a XIX-lea permite realizarea n laborator a unor presiuni foarte mari i a unor temperaturi coborte (- 200C). Ca urmare, separarea i utilizarea gazelor atmosferice devin efective. Prin lichifiere s-a obinut distilarea fracionat a oxigenului (1880), apoi a azotului i a hidrogenului (1888). n condiii extrem de dificile (temperaturi de - 269C), a fost lichefiat i heliul (1908). n urma acestor performane a putut s se dezvolte industria produselor chimice pe baz de azot. Peste 80 % din azotul produs

15

16
se obine din aer, astfel nct industria chimic fixeaz din aer 45 milioane tone azot anual. ntrebuinarea principal a acestuia este pentru obinerea ngrmintelor chimice. Combinarea direct ntre azot i oxigen, n prezena calciului, duce la obinerea azotatului de calciu, ngrmnt agricol de mare valoare, utilizat nc nainte de al doilea rzboi mondial n Anglia, Norvegia, Belgia, Germania, i ulterior pe o scar din ce n ce mai larg. n prezent, industria ngrmintelor chimice pe baz de azot, mai folosete ca materie prim, pe lng azotul atmosferic i gazul metan, gazele de sond i produse ale industriei carbochimice. Fabricarea anumitor medicamente, a explozibililor, a vopselelor, a mt-surilor, etc., se bazeaz de asemenea pe azotul extras din atmosfer. Heliul, fiind un gaz uor i neinflamabil, este folosit n aeronautic (la umplerea baloanelor i a dirijabilelor). Celelalte gaze rare (neonul, kriptonul i xenonul), se folosesc n industria electronic (la umplerea tuburilor luminiscente). Se poate trage concluzia c, alturi de celelalte geosisteme, atmosfera constituie o valoroas surs de materii prime.

V.

EFECTE MAJORE ALE POLURII MEDIULUI 16

17

Aerul atmosferic este unul din factorii de mediu greu de controlat, deoarece poluantii, odata ajunsi n atmosfera, se disipeaza rapid si nu mai pot fi practic captati pentru a fi tratati, n atmosfera impurificata se gasesc frecvent numeroase substante chimice care reactioneaza cu oxigenul din aer sau trec n faze de agresivitate mai mare dect cea avuta la evacuarea din diferite surse. Gazele emise n atmosfera n urma activitatilor umane formeaza un adevarat ecran ntre soare si Pamnt. Aceste gaze produc o serie de fenomene specifice aerului atmosferic, dintre care de o importanta deosebita sunt: efectul de sera si potentialul de ncalzire globala, stratul de ozon si ploile acide.

1. EFECTUL DE SERA SI NCALZIREA GLOBALA A PAMNTULUI

(anexa 6) a) Formarea efectului de sera Temperatura Pamntului este determinata de echilibrul dintre radiatiile provenite de la Soare si cele de pe Pamnt.nvelisul gazos al Pamntului contine o serie de gaze, provenite n principal din activitatile umane, care, asemanator sticlei din interiorul serelor, permit trecerea majoritatii radiatiilor solare. Razele solare strabat atmosfera si pot fi: o parte mai mica absorbite direct de atmosfera, o alta parte este difuzata n toate directiile, a treia parte ajunge pe sol. Pamntul le radiaza sub forma de radiatii infrarosii sau termice, care ajungnd la nvelisul gazos din atmosfera sunt n mica parte absorbite, iar cea mai mare parte ajunge din nou pe Pamnt, ncalzindu-1. Gazele care se gasesc n mod natural n atmosfera si au capacitatea de a capta o parte din radiatiile infrarosii se numesc "gaze de sera". Aceste gaze sunt n principal dioxidul de carbon (CO2); metanul (CH/i); oxizii de azot (N2O si NC^); ozonul (Os); freonii (clorofluorocarbonii, C1FC); halonii (bromofluorocarbonii (CFBr). Efectul de sera este fenomenul natural care consta n mpiedicarea pierderii caldurii Pamntului. Efectul de sera duce la ncalzirea suprafetei Pamntului si a partii inferioare a atmosferei. Fara acest fenomen, pe Pamnt, temperatura medie a atmosferei ar fi prea scazuta (-15C) n loc de (+15C) ct este n prezent. Deci efectul de sera are un efect benefic asupra vietii. Efectul de sera are nsa si efecte negative, care sunt si ele foarte importante. b) Gaze de sera Principalul gaz de sera,dioxidul de carbon este un gaz periculos, care rezulta la arderea combustibililor fosili, ardere fundamentala pentru industrie, iluminat, transporturi. n urma acestei arderi milioane de tone de dioxid de carbon si vapori de apa se difuzeaza n atmosfera. Dioxidul de carbon se afla n componenta aerului obisnuit n concentratie de 0,03^0,04%. Prin dublarea concentratiei sale din aer, el devine un element perturbator climatic. Cresterea concentratiei sale n atmosfera favorizeaza retinerea caldurii aproape de sol si mpiedica dispersia acesteia pe verticala, contribuind la ncalzirea generala a atmosferei. Cresterea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera se produce cu oscilatii anuale n care maximele coincid cu sfrsitul iernii, deci al perioadei cnd nu se produce fotosinteza, iar

17

18
minimele la sfrsitul perioadei de vegetatie, cnd din atmosfera a fost absorbita o cantitate maxima de CO2. Aceste oscilatii indica rolul vegetatiei n modificarea concentratiei de dioxid de carbon din atmosfera. n ultimele decenii nsa s-au facut defrisari ale unor suprafete imense de paduri, care n procesele de taiere si de ardere au dus la acumularea unor cantitati n exces de dioxid de carbon. Dioxidul de carbon are cea mai importanta contributie la ncalzirea globala a Pamntului, cu toate ca el este cel mai putin nociv, deoarece zilnic se produc cantitati mari. Principalii oxizi de azot sunt monoxidul si dioxidul de azot (NO si NO2). Ei rezulta n procesul natural de descompunere a vegetatiei, dar sunt eliminati si din ngrasamintele pe baza de azot si la arderea carbunilor si a carburantilor n motoarele cu ardere interna a autovehiculelor. Metanul este un produs al descompunerii materialelor organice. Majoritatea gazelor poluante ramn n atmosfera perioade foarte lungi de timp, ceea ce le sporeste actiunea daunatoare, deoarece pot fi purtate de vnturi la distante foarte mari de sursn de poluare. Gazele de sera au capacitate diferita de a absorbi caldura si deci contribuie n proportii diferite la ncalzirea globala a Pamntului. c) Influenta asupra mediului Oamenii de stiinta au calculat ca ncalzirea planetei ameninta sa progreseze n ritm de 0,3C pe deceniu.n acest ritm, n anul 2025 temperatura globala medie va creste cu cea. 1C, iar la sfrsitul secolului urmator cu aproximativ 3C. Cresterea temperaturii pe Pamnt are o serie de efecte daunatoare. Un prim efect daunator consta n topirea mai rapida a ghetarilor, care determina cresterea nivelului apei marilor si oceanelor. Cresterea nivelului apelor poate produce modificari importante n frecventa, intensitatea si pozitia cicloanelor. Cresterea nivelului apelor va duce si la inundarea unor suprafete mari de teren, inclusiv a deltelor unor mari fluvii. De asemenea, suprafetele care astazi sunt puternic inundate n viitor vor fi permanent inundate. Ca urmare, exista posibilitatea ca unele constructii sau chiar orase sa trebuiasca sa fie parasite definitiv. Cresterea temperaturii Pamntului va determina ca unele zone calde sa devina umede, iar zonele uscate vor deveni si mai uscate. Se considera ca schimbarile de temperatura vor fi mai accentuate la latitudini mai mari si n emisfera nordica. d) Masuri de ameliorare a mediului Efectul de sera a luat o amploare deosebita si constituie o preocupare majora la nivelul ntregii planete. Cercetatorii considera ca este aproape imposibil sa se ia masuri eficiente pentru a opri ncalzirea globala a Pamntului. O serie de masuri ce urmeaza a fi luate pot doar sa ncetineasca acest fenomen. Solutiile propuse se refera la stabilizarea concentratiilor substantelor nocive la nivelul actual (al dioxidului de carbon ar trebui redus cu circa 60%, iar al metanului cu 1520%). Pentru oprirea cresterii cantitatii de dioxid de carbon ar trebui oprite despaduririle, replantate padurile si ncetinit ritmul de ardere a combustibililor fosili.

18

19
Reducerea consumului de combustibili fosili impune dezvoltarea surselor de energie nepoluante, cum ar fi: energia nucleara, energia termica, energia eoliana s.a. De asemenea, se impun masuri de eliminare a compusilor carbonului cu clorul, fuiorul si bromul (freonii si halonii). arile care potential sunt n pericol, datorita efectelor ncalzirii globale, ar trebui sa treaca urgent la luarea unor masuri care sa prentmpine eventualele dezastre la nivel international. Programul Natiunilor Unite pentru Mediu - UNEP (United Nation Environment Program) care se bazeaza pe Sistemul de Monitoring Global al Mediului - GFMS (Global Environment Monitoring System) studiaza influentele cresterii temperaturii globului n viitor. Reducerea emisiilor de dioxid de carbon si alte gaze care produc efectul de sera poate fi realizata prin colectarea gazelor asociate cu produsele petrolului, prin diminuarea scaparilor de gaze naturale din sistemele de transport si distributie si prin instalarea de compresoare mai eficiente n conductele de gaze.

2. PLOILE ACIDE (anexa 7)

a) Formarea ploilor acide Ploaia acida este definita ca o precipitatie cu pH sub 5,6. La originea ploilor acide stau degajarile din centralele electrice, n care combustibilii cu un continut bogat n sulf (cum este carbunele) joaca un rol preponderent, si degajarile produse de autovehicule. n timpul emanatiilor lor n atmosfera dioxidul de sulf (802), oxizii de azot (NOX), precum si hidrocarburile volatile se transforma n acid sulfuric (fr^SC^), acid azotic (HNOs) si alte substante. Aceste substante cad pe sol prin intermediul precipitatiilor, uneori la sute sau mii de kilometri de sursele de poluare. Principalii poluanti care contribuie la formarea ploilor acide sunt: dioxidul de sulf, provenit din industria metalurgica, de la centralele termoelectrice, emanatiile de la autovehicule etc.; oxizii de azot proveniti din arderea carburantilor, oxidarea lemnului, a pacurii, din emanatiile ngrasamintelor pe baza de azot etc. Formarea ploilor acide ncepe prin antrenarea celor doi poluanti n atmosfera, care n contact cu lumina solara si vaporii de apa formeaza compusi acizi. Dioxidul de sulf Dioxidul de sulf emis n atmosfera este transformat n prezenta radiatiilor ultraviolete n trioxid de sulf, care mpreuna cu vaporii de apa din atmosfera formeaza acidul sulfuric. De asemenea, dioxidul de sulf formeaza cu vaporii de apa acidul sulfuros (HaSOs), care trece apoi n acid sulfuric. Oxidarea dioxidului de sulf la trioxid de sulf n atmosfera se poate realiza prin mai multe mecanisme. Oxidarea fotochimica a dioxidului de sulf n prezenta hidrocarburilor si a dioxidului de azot duce la formarea acidului sulfuric sub forma de aerosoli, producnd o ceata fina, care difuzeaza lumina si a carei densitate depinde de umiditatea relativa a atmosferei. Sarurile de mangan si de fier sau oxizii prezenti n atmosfera reprezinta catalizatori ai oxidarii dioxidului de sulf la trioxid de sulf, accelernd acest proces. Oxidarea catalitica a dioxidului de sulf n atmosfera se mai poate realiza si prin absorbtia gazului pe suprafata particulelor solide existente n suspensie, n aer. Absorbtia se realizeaza de cele mai multe ori sub forma de sulfat.

19

20
Sulfatii produc pronuntate reduceri de vizibilitate n atmosfera, reduceri care sunt dependente de concentratia dioxidului de sulf, de umiditatea relativa a atmosferei si de particulele aflate n suspensie. Oxizii de azot Principalii oxizi sunt monoxidul (NO) si dioxidul (NO2), dintre care NO2 este cel mai periculos poluant. Dioxidul de azot este transformat n atmosfera n prezenta radiatiilor solare si a vaporilor de apa n acid azotic. De asemenea, monoxidul de azot poate fi oxidat la dioxid de azot sau poate forma cu vaporii de apa acidul azotos. Concentrarea si distributia ploilor acide depinde de o serie de factori: transportul si dispersia poluantilor, natura si concentratia agentilor de oxidare, factorii meteorologici etc. Cosurile fabricilor moderne - depasind 400 metri n naltime - pot sa crute de poluare zonele nconjuratoare. Ele emit nsa elemente poluante n straturile superioare ale atmosferei, unde aceste elemente sunt purtate de vnturile de naltime la sute si sute de kilometri departare, uneori dincolo de granitele tarii care le-a produs. Astfel, unele tari au constatat ca sunt victimele nu numai ale propriilor lor ploi acide, ci si ale acelora provenite din alte tari. Procesele fizice si chimice de baza implicate n formarea ploilor acide nu se limiteaza numai la dioxidul de sulf si oxizii de azot. Numeroase alte gaze pot fi solubile la contactul cu precipitatiile, ceea ce face ca ploile acide sa atinga valori destul de mari. b) Influenta asupra mediului Ploile acide polueaza apele de suprafata, apele freatice, solul. Prejudicii importante sunt aduse faunei piscicole, padurii, agriculturii si animalelor. n Europa, ploile acide polueaza 50% din rurile si lacurile continentului. Un lac a carui apa atinge o aciditate cu pH = 4,5 nu permite multor pesti sa supravietuiasca (aciditatea obisnuita este pH = 5,5). Pagubele aduse frunzisului padurilor de ploile acide sunt n genere foarte importante. Dupa estimarile specialistilor, 14-15% din patrimoniul forestier european este afectat de acest fenomen. Ploaia acida, sub forma unor particule uscate, fulgi de zapada si vapori de ceata, ataca arborii pe toate fronturile. Poluarea aeriana se asaza, la nceput, pe coroana celor mai nalti copaci ai padurii, care actioneaza ca un paravan natural n calea vntului. Precipitatia acida se scurge n jos, spre sol, roade sistemul radacinilor si, n cele in urma, neutralizeaza elementele nutritive de baza. Odata ajunsa pe frunze sau ace, ploaia acida blocheaza functionarea stomatelor, microscopicele orificii care permit copacului sa respire". Procesul de fotosinteza e perturbat si ca urmare se produce decolorarea si mbatrnirea prematura. De asemenea, ploaia acida ndeparteaza elementele nutritive de pe frunze, astfel nct copacul moare ncet de foame". Ploile acide determina si degradarea solului. Efectul nociv al acestor ploi asupra vegetatiei si apelor interioare se multiplica acolo unde terenul este usor acid. Aluminiul existent n sarurile minerale din sol este pus n libertate de acizii continuti si poate intra n apa de precipitatii si poate intra n competitie cu calciul pentru a se fixa pe radacinile fine ale arborilor, reducnd aprovizionarea acestora cu calciu si ncetinirea cresterii.

20

21
Distrugerea reducatorilor din sol prin pH-ul scazut al apei de precipitatii si prin concentratia mare n aluminiu mpiedica sau diminueaza procesele de mineralizare, prin intermediul carora sunt repuse n circulatie elementele minerale necesare arborilor pentru sinteze organice. Ploile acide afecteaza si constructiile, monumentele de arta. Marmura dura (care este un carbonat de calciu) tinde sa se transforme n gips fragil (sulfat de calciu) sub influenta ploilor acide. Poluarea transfrontiera a aerului n Europa Centrala si de Est este dominata de problema ploilor acide, care este legata de emisia de dioxid de sulf si oxizi de azot de la uzinele termoelectrice, combinatele industriale mari si de motoarele autovehiculelor. c) Masuri de ameliorare a mediului Pentru reducerea efectelor ploilor acide s-au luat diferite masuri n functie de impactul pe care acestea 1-au avut asupra mediului tarii respective. Astfel, n tarile nordice s-a recurs la alcalinizarea apei a carei aciditate este foarte mare, datorita ploilor acide, utiliznd n acest scop varul. Varul se poate utiliza si pentru reducerea aciditatii solului. Pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf se impune nlocuirea carbunilor cu continut mare de sulf; retinerea dioxidului de sulf din gaze naintea emiterii lor n atmosfera; echiparea cosurilor uzinelor cu injectoare care sa mprastie oxid de calciu alcalin n gazele de evaporare. In privinta oxizilor de azot, si n special a dioxidului de azot, proveniti de la motoarele autovehiculelor se impune echiparea autovehiculelor cu converti-zoare catalitice antipoluante pentru cele care folosesc benzina cu plumb sau adoptarea combustibilului fara plumb. Emanatiile de oxizi de azot ar putea fi reduse si prin limitarea vitezei autovehiculelor pe autostrazi si sosele secundare. Automobilele nu prezinta nsa dect o mica parte a problemei. Marii consumatori industriali de carbune si fabricile sunt responsabile pentru 88% din dioxidul de sulf din atmosfera. mpinse de ngrijorarea fata de mediul nconjurator, majoritatea tarilor si-au luat masuri de reducere a ploilor acide. Impunerea standardelor Uniunii Europene investitiilor si autovehiculelor ar putea avea ca efect reducerea emisiilor de dioxid de sulf si oxizi de azot cu cel putin 50%.

3. STRATUL DE OZON (anexa 8)

Ozonul constituie un protector biologic, deoarece are rolul de ecran mpotriva radiatiilor solare ultraviolete daunatoare. Stratul de ozon din atmosfera nalta absoarbe eficient razele ultraviolete, oprind majoritatea razelor daunatoare n drumul lor spre suprafata Pamntului. Energia radiatiei absorbite ncalzeste ozonul si astfel apar straturi calde n partea superioara a stratosferei, care se comporta ca un copac pus peste stratosfera. Daca tot ozonul din atmosfera ar fi comprimat la presiunea de la suprafata Pamntului, ar rezulta un strat cu grosimea de numai 3 mm. Lipsa stratului de ozon ar duce la aparitia unei poluari de natura radianta, prin cresterea fluxului de radiatii ultraviolete de la Soare, care ajung la sol.

21

22
Acest fenomen prezinta un mare pericol, deoarece se stie ca radiatia ultravioleta este sterilizanta pentru formele inferioare de organizare, care stau la baza lanturilor trofice si, n acelasi timp, este foarte periculoasa pentru oameni. a) Formarea stratului de ozon Ozonul este o forma de oxigen care se formeaza atunci cnd moleculele de oxigen sunt supuse actiunii radiatiilor ultraviolete solare, cel mai adesea n stratosfera. Radiatia respectiva descompune molecule de oxigen, iar o parte din atomii liberi de oxigen se recombina cu oxigenul si dau nastere la ozon. Reactiile care au loc sunt: lumina O 2= > O + O hv O + O2 => O3 Noua configuratie, ozonul, se caracterizeaza printr-o proprietate pe care oxigenul biatomic nu o are si anume, aceea de a absorbi sau a reflecta multe din razele ultraviolete emise de Soare. b) Degradarea stratului de ozon n mod natural, difuzia ozonului din stratosfera, unde are rol protector, spre troposfera, unde ar putea da efecte negative, este frnata pe de o parte de distrugerea sa de catre radiatia solara: hv O3 => 02 +0 Iar pe de alta parte, prin reactia sa cu umiditatea din troposfera, reactia care duce tot la distrugerea sa n straturile de aer n contact cu biosfera. Acest echilibru dinamic natural care guverneaza nu numai concentratia ozonului n straturile nalte ale atmosferei, ci i limiteaza si zona de existenta, poate fi puternic perturbat de om. Distrugerea stratului de ozon a fost observata prin anii '60, cnd s-a constatat cu iarna si primavara se formeaza gauri n stratul de ozon de deasupra Antarcticii, cantitatea de ozon putnd scadea uneori cu 30-40% din total. Cantitatea de ozon revine aproape la normal vara, cnd temperatura creste. Distrugerea stratului de ozon s-a produs si deasupra altor regiuni ale globului. Se pare ca n Europa si SUA patura de ozon s-a micsorat n proportie de 2 pna la 6%. Se apreciaza ca n anul 2030, daca nu se iau masuri drastice, cantitatea de ozon de pe glob se va diminua cu 6%. Degradarea stratului de ozon se datoreaza emisiei n atmosfera a unor gaze nocive, provenite din activitatea umana. Aceste gaze au n continutul lor carbon (CO2, CO, CH4, hidrocarburi); azot (NOX, n principal NO2), clor (freonii), brom (halonii), hidrogen (H2O si H2). Aceste elemente intervin n reactiile chimice care se produc n troposfera si stratosfera. Oxizii de azot, rezultati ca gaze de ardere n motoarele avioanelor supersonice, ce evolueaza n stratosfera sau produsi de microorganisme, determina reducerea concentraiei de ozon. Reaciile n care intervin sunt: NO + O3 =>NO2 + O2 lumina O3 = > O 2 + O hv

22

23
N O 2 + O = > N O 3 Se apreciaza ca dublarea concentratiei oxizilor de azot determina reducerea contractiei de ozon cu 18%. Reducerea numai cu 1% a concentratiei de ozon determina o crestere cu 2% a transparentei aerului pentru radiatia ultravioletei. Difuzia spre straturile superioare ale stratosferei ale unor combinatii ale carbonului cu fluorul: diclordiflormetanul CF2C12 (freon 12) sau triclormono-fluormetanul CFCb (freon 11) contribuie, de asemenea, la degradarea stratului de ozon. Freonii sunt folositi ca agenti frigorifici n agregatele frigorifice si ca propulsanti pentru producerea aerosolilor de produse cosmetice sau medicamentoase. Gazele din spray-uri sunt mprastiate direct n atmosfera, cele din conductele frigiderelor ajung si ele n atmosfera. Fiind destul de stabili din punct de vedere chimic, ele au o viata lunga n atmosfera (probabil ntre 40 si 150 de ani) si astfel au destul timp pentru a difuza spre stratosfera. Freonii nu sunt distrusi n troposfera, dar n stratosfera sunt descompusi de razele ultraviolete, iar rezultatul este ca apar atomi liberi de clor, care ataca ozonul. Reactiile care au loc sunt: CF2C12 => CF2C1 + CI CFC13 => CFC12 + CI CIO + O=> CI + 0 2 Productia freonului a crescut foarte mult n ultimele decenii, ceea ce a facut ca tone de astfel de substante sa ajunga anual n atmosfera, ceea ce determina o descrestere pronuntata a concentratiei ozonului. Umidificarea straturilor nalte ale atmosferei, ca urmare a formarii vaporilor de apa prin arderea carburantilor n motoarele avioanelor supersonice, duce la distrugerea stratului de ozon, chiar n zona sa de existenta naturala. Se apreciaza ca dublarea umiditatii stratosferei va duce la scaderea concentratiei ozonului cu 1%. Acidul clorhidric gazos eliminat n atmosfera de rachete distruge de asemenea stratul de ozon. Se estimeaza ca fiecare lansare a unei nave speciale nseamna depozitarea a 56 tone C12 n zonele superioare ale atmosferei. c) Influenta asupra mediului Distrugerea stratului de ozon ar avea ca efect nu numai cresterea globala a fluxului de radiatii ultraviolete solare, ci si deplasarea spectrului lor spre lungimi de unda mai mici, cu actiune cancerigena mai pronuntata. Specialistii considera ca prin reducerea cu 5% a ozonului atmosferic va determina aparitia a circa 8000 de cazuri suplimentare de cancer epiteliar numai n SUA. Reducerea stratului de ozon determina, de asemenea, cresterea numarului de maladii ale ochilor si a maladiilor infectioase. Din punct de vedere ecologic, reducerea stratului de ozon are efecte mult mai grave asupra fitoplanctonului si zooplanctonului. Vietuitoarele din oceane contribuie n cea mai mare masura la reciclarea carbonului si oxigenului (circa 90%). Daca algele marine ar fi distruse de radiatia ultravioleta, ciclurile acestea ar fi grav compromise. De asemenea, ar lipsi complet milioanele de tone de peste care astazi sunt extrase pentru hrana omenirii. Pe uscat, se apreciaza ca actiunea radiatiei ultraviolete ar fi mai drastica, periclitnd n primul rnd productia cerealiera.

23

24
Radiatia ultravioleta poate produce si o serie de efecte genetice, efecte ce nu pot fi neglijate. d) Masuri de ameliorare a mediului Pentru limitarea distrugerii stratului de ozon se impun o serie de masuri: nlocuirea carbunilor sau a pacurii cu alti carburanti; nlocuirea treptata a productiei si consumului de freoni; nlocuirea ngrasamintelor pe baza de azot cu ngrasaminte naturale; valorificarea gazelor reziduale. Conventia de la Viena, intrata n vigoare n anul 1985, are ca obiective principale gasirea de substante si tehnologii alternative, efectuarea de cercetari privind substantele daunatoare ozonului. Protocolul de la Montreal Substante care diminueaza stratul de ozon" intrat n vigoare n 1989 stabileste pentru asa-numitele substante controlate" -freonii si halonii limitele admisibile care nu trebuie depasite.

CONCLUZII 24

25

BIBLIOGRAFIE 25

26

Apostol, Liviu (2000), Curs de Meteorologie i Climatologie, EdituraUniversitatea Suceava; Ciulache, S. (2002), Meteorologie i Climatologie, Editura Universitar,Bucureti; Chiotoroiu, Brndua (1997), Variaiile climei la sfritul mileniului II, EdituraLeda, Constana; Frca, I., Croitoru, Adina-Eliza (2003), Poluarea atmosferei i schimbrile climatice, Casa Crii de tiin, Cluj-Napoca; Pop, Gh. (1988), Introducere n Meteorologie i Climatologie, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti; Internet.

ANEXE

26

27

ANEXA 1. COMPOZITIA ATMOSFEREI

ANEXA 2. STRUCTURA VERTICALA A ATMOSFEREI

27

28

ANEXA 3. PANOURI SOLARE

28

29

ANEXA 4. ENERGIA EOLIANA

29

30

ANEXA 5. EVALUAREA POTENIALULUI EOLIENE DE-A LUNGUL LITORALULUI

EXPLOATABIL

ENERGIEI

Regiunea America de Nord America de Sud Oceania C.S.I. Asia (fr C.S.I.) Europa (fr C.S.I.) Africa

Lungimea estimativ aPotenialul estimat litoralului de-a lungul litoralului (106 m) Wh/an 46 754 22 604 20 494 11 494 42 701 24 1051 27 534

ANEXA 6. INCALZIREA GLOBALA

ANEXA 7. PLOILE ACIDE

30

31

ANEXA 8. STRATUL DE OZON

31