UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Filosofie şi Jurnalistică

Introducere în sistemul mass-media
Conf. univ. dr. Lucian CHIŞU

INTRODUCERE ÎN MASS-MEDIA

I.Introducere. Cursul reuneşte, sub forma unei sinteze, cele mai

importante etape ale constituirii sistemului mass-media, de la „protoistoria”
fenomenului până la cele mai recente realizări din domeniu, cunoscute sub
denumirea multimedia.
II.Obiective. Constă în realizarea unei imagini de ansamblu asupra
acestor componente studiate secvenţial, dar şi din perspectiva
determinaţiilor existente între informaţia teoretică şi fixarea acesteia în actul
jurnalistic. Se va pune un accent deosebit pe însuşirea dicţionarului de
termeni vehiculaţi în mass-media şi insertarea lor în specificul comunicaţional
al fiecăruia dintre miloacele de comunicare în masă.
III. Cerinţe. La finalizarea cursului studenţii trebuie să posede
cunoştinţe privind terminologia de specialitate din domeniu şi să-şi
înşusească informaţia vehiculată în acest moment referitor la conţinutul şi
activităţile din mass-media.
IV a. Conţinutul cursului
1. De la comunicare la mass-media: istoria unui fenomen social.2. Sistemul
mass-media.Istoric.Definiţii.Paralelismul dintre „schema“ comunicării umane
şi funcţiunea mass-media.3. Structura sistemului mass-media. Comunicarea
pe suport de hârtie (carte, presă, afişe). Mass-media pe suport electronic
(telegrafia, cinema, radio, televiziune). Multimedia (desktop publishing, e-
mail, internet).4. Structuri constituite după modelul comunicaţional: serviciile
de relaţii publice ; publicitatea.5. Funcţiile socio-culturale ale mass-media :
informare., prevenire, interpretare, de legătură, culturalizare, divertisment.
6. Mass-media, fenomen contemporan. Influenţe şi determinări.7. Mass-
media şi sistemele sociale. Mass-media şi viaţa politică. Controlul juridic al
mass-media.
IV b. Conţinutul seminariilor 1.De la comunicare la mass-media :
istoria unui fenomen social (dezbatere). 2.Conceptul de „mass-media”.
Prezentare istorică. (referat). 3.Paralelismul dintre „schema“ comunicării
umane şi funcţiunea mass-media (referat).4. Definiţii ale mass-media
(referat).5. Structura sistemului mass-media. Comunicarea pe suport de
hârtie : carte, presă, afişe).Dezbatere.6.Mass-media pe suport electronic
(telegrafia, telefonia celulară, cinema, radio, televiziune). Dezbatere.
7.Multimedia (desktop publishing, e-mail, internet). Dezbatere.8. Structuri
constituite după modelul comunicaţional: serviciile de relaţii publice
(referat).9. Structuri constituite după modelul comunicaţional: publicitatea
(referat).10. Funcţiile socio-culturale ale mass-media : informare., prevenire,
interpretare, de legătură, culturalizare, divertisment (dezbatere).11. Mass-
media, fenomen contemporan. Inflenţe şi determinări (dezbatere).12. Mass-
media şi sistemele sociale (referat)13.Mass-media şi viaţa
politică(dezbatere). 14.Controlul juridic al mass-media (referat).

VI. Bibliografie selectivă

***, Dictionnaire des Médias, (sub direcţia lui Francis Balle) Éditions
Larousse-Bordas, Paris, 1998.
Bondrea Aurelian, Sociologia opiniei publice şi a mass-media, Bucureşti,
Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1997.
Chişu Lucian, Introducere în mass-media, Editura Fundaţiei „România de
Mâine”, Bucureşti, 2002.
Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi,
1999.
Jeanneney Jean- Nöel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Iaşi,
Institutul European, 1997.
Le Roy Wilson Stan, Mass-media/Mass culture -an introduction,McGraw-
Hill, Inc., 1993, 3-rd edition.

VII. Note de curs

1. De la comunicare la mass-media.
A. Spirala evolutivă a istoriei umanităţii are origini îndepărtate
şi incerte. Din vechime până la apariţia lui homo sapiens, cu care se
deschide epoca vorbirii şi a limbajului articulat, s-a scurs 99,94 % din timpul
existenţial pentru speţa umană. B De la semn la limbaj. Vorbire şi
comunicare. Legătura dintre limbaj şi gândire. Memoria. Limbajul abstract.
Rolul gândirii în explicarea spaţiului şi a timpului, a fenomenelor naturale
pentru omul preistoric. Rolul gândirii în explicarea, pentru sine, a propriei
condiţii umane. C. Inventarea scrisului. Scrierile ideografică, hieroglifică şi
alfabetică. Conservarea memoriei prin intermediul scrierii.D. Inventarea
tiparului. Limbaj şi cultură. Începând cu secolul al XV - lea, omenirea
pătrunde în „galaxia Gutenberg”. Invenţia tiparului şi, ulterior, prima
revoluţie tehnologică, fac posibilă apariţia primelor forme de manifestare
(ziarele) din care s-ar putea revendica sistemul mass-media.E. Industriile
culturale.Industriile culturale se dezvoltă ca un ansamblu de activităţi
efectuate pentru producerea de bunuri (ulterior şi servicii) culturale
caracterizate de procedeuri de execuţie în serie.F. De la mass-media la
multimedia sau de la cultură la civilizaţie.Între 1930 şi anul 2000 se
disting trei momente ale dezvoltării sistemului, caracterizate de o
extraordinară viteză evolutivă. Pe rând, presa, radio-ul, televiziunea sunt
supuse unui proces accelerat de up-gradare, componentele sistemului
funcţionând, cu un termen împrumutat din biologie, simbiotic.
2. Mass-media. Istoric. Definiţii.
A. Istoric. Mass-media este o expresie forjată de sociologii americanii
în anii ‘50. Ca termen generic semnifică orice mijloace de comunicare în
masă, care desemnează în acelaşi timp un intermediar spre a transmite
mesajele către o persoană, grupuri de persoane, o mulţime în sensul de masă
umană eterogenă, după o schemă prestabilită, a comunicării. Sunt necesare
câteva precizări despre sensul originar al termenilor mass şi media. B.
Definiţii. Noul concept, rezultat prin sintagmă mass-media, comportă mai
multe înţelesuri. Dintre acestea notăm: a. Serviciu de mediere (mediator)
între realităţile de gradul I evenimenţiale şi populaţie.b. Relaţia instantanee
cu orice punct din timp sau din spaţiu în cadrul unui sistem cultural deschis.
c. Comunicarea de masă este practica şi produsul care oferă divertisment şi
informaţii unei audienţe formate din persoane necunoscute. d. «Media» se
referă simultan la mai multe lucruri diferite:
(/) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestor tehnici;(//) o tehnică
anume, la un mod de folosire a acestei tehnici.C. Canalul mediatic În
Dictionnaire des Médias, (sub direcţia lui Francis Balle), Larousse-Bordas,
1998, p. 149, autorii disting trei tipuri de canale mediatice, numite de aceştia
simplu, media: a. ≤canale≥ media autonome (cărţi, ziare, afişe, anunţuri şi
reclame publicitare). Raportul dintre mesaj şi suport este unul de tipul formă
şi conţinut. Fenomenul de decodificare este instantaneu şi accesibil (direct)
cu condiţia stăpânirii codului lingvistic respectiv. b. ≤canale≥ media de
difuzare (radioul, televiziunea), c. ≤canale≥ media de comunicare ( telefonia,
telefaxul, internetul, telexul, telegrafia, poşta electronică). Acestea refac
comunicarea directă, dialogată, între persoane sau grupuri de persoane
despărţite de distanţe mari. D. Suportul mediatic. Sintagma suport
mediatic este înţeleasă în sens restrictiv ca element pe „suprafaţa” căruia
se transmite informaţia. El nu este nici cod(context arbitrar, creator de
inteligibiltate) şi nici canal (mediu), acestea fiind auxiliare ale sale şi având
într-o singură situaţie istorică dată, adică atunci când s-a inventat limbajul,
rolul simultan de canal şi suport. E. Structura schemei prestabilite a
comunicării, emiţător - cod - receptor.Caracteristicile comunicării de
masă. „Schema” comunicării de masă este într-o apreciabilă măsură
apropiată celei din comunicarea lingvistică. Ambele sunt condiţionate de
existenţa unui mesaj care, spre a fi pus în act, necesită un emiţător şi un
receptor. Între acestea există, de asemenea, un canal şi un cod de
transmitere a mesajului
. .
3 Structura sistemului mass-media
A.1. Comunicarea mediatică pe suport de hârtie. Pe suportul de
hârtie acestea s-au manifestat sub următoarele forme: (a) cărţi, (b) ziare şi
reviste (c) afişe, fluturaşi, vignete, postere (d) panouri publicitare.b. Presa
scrisă: ziarele şi revistele (magazinele) ilustrate.Tipologia lor. Apariţia
mass-media trebuie pusă pe seama tirajeleor mari, „ de masă” ale ziarelor,
devenite o realitate abia în secolul al XIX - lea, în urma perfecţionării continue
a invenţiei lui Gutenberg cât şi a consecinţelor generale ce au decurs din
prima revoluţie tehnologică: maşinile de imprimare, de turnat şi cules litere
(linotip) precum şi utilizarea tuturor suprafeţelor (faţă/verso) ale suportului de
hârtie. Ziarele cunosc, de la apariţie şi până la constituirea în componentă
a sistemului mass-media, propria lor istorie. Magazinele sau revistele
ilustrate, cum li se mai spune, reprezintă un alt domeniu de interes al
publicului larg, semn că aparţin mass-media. Aceste publicaţii cu caracter
eterogen, scrise fără pretenţii de stil, destinate să satisfacă, prin natura lejeră
a subiectelor, cele mai multe gusturi au apariţie ritmică, de obicei
săptămânală sau lunară.
* Tipologia publicaţiilor (ziare şi reviste) urmează mai multe criterii de
clasificare, între care se numără: Periodicitatea, criteriu în funcţie de care
se stabilesc următoarele tipuri de publicaţii: Cotidene ( din lat. cotidiem „ în
fiecare zi”); Săptămânale (cu 52 de apariţii anual), numite şi hebdomadare
(din gr. epta „şapte” ) specializate pe domenii diverse, uneori având ele
înseşi subdiviziuni; Bilunare (bimensuale), care cuprind numai reviste de
cultură generală; Lunare (mensuale) reviste de cultură profesională
destinate cititorilor pasionaţi din diverse domenii; Trimestriale , care se
adresează unui public elitist, de înaltă specializare, publicaţiile având
caracter ştiinţific şi prezentându-se în format carte spre a fi stocate cu
uşurinţă. Alte criterii privesc: tirajul publicaţiilor, formatul, aria de
difuzare (proximitatea), domeniul (conţinutul). c.Afişe, postere
(autocolante), vignete (sigle), panouri publicitare, fluturaşi. Afişele
deţin un rol mai puţin important în sistemul şi industria aferentă din mass-
media. Acestora li se pot adaugă fluturaşii (utilizaţi şi în campaniile
publicitare, autocolante oferite cumpărătorilor sau virtualilor clienţi şi
panourile publicitare, în marile oraşe. *Alte forme, de underground
comunicaţional: graffitti, anunţuri (private, administative, obscene),
bilete-anunţ.

A.2 Comunicarea pe suport electronic.

a. Comunicarea pe suport audio: telegraful electric. Un pas
important în evoluţia tehnologiei spre telegraful electric l-a constituit
descoperirea proprietăţilor electromagnetului. Samuel F. B. Morse, este
creatorul sistemului telegrafic care i-a permis să transmită mesaje. Pe 27 iulie
1886, Cyrus W. Field a montat cabluri peste Oceanul Atlantic transmiţând
mesaje cu o viteză incredibiă. Telegrafia fără fir.Scoţiaul James Maxwell
elaborează o teorie matematică a undelor electromagnetice, necunoscute
până la el, depre care se presupunea că se deplasează cu viteză luminii. În
1888, germanul Heinrich Hertz demonstrează existenţa acestor unde şi
conepe un aparat pentru a le genera şi detecta. Pe la începutul anilor 1890,
un italian de numai 20 de ani, Guglielmo Marconi, demonstrează
posibilitatea transmiterii mesajelor codate fără a se folosi de un fir electric.
Sistemul audio. Utilizarea undelor hertziene (radio-ul). În 1906, în
ajunul Crăciunului, operatorii radio de pe vapoarele aflate pe oceanul
Atlantic, de-a lungul coastei Statelor Unite, pe oceanul Atlantic, au auzit
pentru prima oară în căşti vocea umană. Reginald A Fessenden concepuse
un aparat care permitea radiodifuzarea unor semnale infinit mai complexe
decât semnalele morse. La începutul anilor ‘30 se impune o altă noutate
tehnică. Emisia cu modulaţie de amplitudien (AM), care prezenta
dezavantajul de a fi supusă perturbărilor şi interferenţelor este înlocuită cu
aceea de modulaţie de grecvenţă (FM). Pe lângă avantajele privind calitatea
impecabilă a sunetului, noua modalitate noua modalitete de difuzare în eter a
programelor radio a impus stereofonia. Sistemul audio-video. Proiecţia
de imagini şi realizarea de imagini în mişcare. Savantul belgian Joesph
Plateau (sec. al XIX - lea) poate fi considerat inventatorul prototipului
aparatului de filmat. Plateau a creat un mecanism greoi şi complicat, numit
fenakistiscop sau fantascop, care „punea în mişcare” o imagine
multiplicată pe un cilindru sau pe o rolă de hârtie, unde aceeaşi fiecare
secvenţă conţinea o infimă modificare. Acesta este stramoşul aparatului de
proiecţie modern. Filmul (mut) devine o realitate în laboratorul lui Thomas
Alva Edison, unde au fost concepute aparatul de filmat şi proiectorul de
imagine. Kinetoscopul (din v. gr. kinetos „mişcare” + scopeo „a privi”) cum
se numeşte, a devenit disponibil pentru public, contra unei taxe, în 1894.
Cinematograful sonor a fost realizat prin aplicarea pe marginea peliculei
de celuloid a benzii electromagnetice de redare a sunetului (1920). Formele
de realizare şi prezentare a imaginilor de film au evoluat de la alb-negru la
color (1940) şi apoi tridimensional, aşa numitul cinematograf „în relief
“(1957).
b. Audio-video : Televiziunea( a.cu antenă, b.prin cablu ,
c.satelit), videorecorder.
Cel mai nou dintre mijloacele de comunicare, televizorul, a moştenit multe
din tradiţiile radioului. S-ar putea spune, pentru exactitate, ca le-a preluat
îmbunătăţindu-le. Tehnologia electronică a televiziunii a fost perfecţionată în
anii 1920-1930. Apar, după aceea, Televiziunea prin reţea (off-the-air),
Televiziunea prin cablu şi Sistemele de trasmitere directă prin
satelit. (DBS). * Sisteme de stocare a informaţiei.Intră în această
categorie fonograful, inventat de Edison, pelicula foto şi de cinema,
gramofonul şi pick-up-ul, magnetofonul, inventat de danezul Valdemar
Poulsen (1898), perfecţionat de rusul Nazarisvilli (1920) şi modernizat de
germanul Pflemmer (1928) iar mai recent magnetoscopul sau
videorecorderul. La începutul anilor ‘70, banda video pe role a fost înlocuită
de versiunea pe casetă, video casette recorder (VCR) ale carei dimensiuni
s-au redus, cea mai mică find video 8,(mm) prin intermediul cărora se
puteau realiza copii după emisiunile tv. sau după alte casete prin metodele
utilizate şi la magnetofoane. Paralel cu sistemul Ampex funcţionează
sistemul Betamax, produs de japonezi.O altă firmă japoneză , corporaţia
Matushita a realizat video home system (VHS) „sistem video pentru
acasă” a carui răspândire s-a extins, printre altele, fiindcă permitea
înregistrarea unor programe de două ori mai mari (ca desfăşurare) pe o
singură casetă.

A. 3 .Noi sisteme mass-media

Ultimul pătruns în „familie” este aşa numita componentă multimedia.
Ca termen la modă, multimedia este considerată un salt tehnologic
asemănător apariţiei presei, radioului şi televiziunii, fiecare la timpul lor.
Această nouă revouluţie trebuie legată de anii 80, când s-a produs
transformarea semnalului analog (sunet, voce, imagine) în semn digital
înţeles de calculator. Prin această transformare a fost posibilă înmagazinarea
unui volum uriaş de informaţii, fiind necesară compresia lor. Reunind
televizorul şi faxul printr-un calculator, se pot primi sau transmite, printr-o
simplă apăsare pe taste, mesaje, se poate dialoga cu partenerii conectaţi la
reţea oriunde pe glob s-ar afla aceştia, putem avea acces la imagini, cărţi sau
enciclopedii. Multimedia asigură accesul individului la informare uşor şi rapid.
Multimedia are ca domeniu de manifestare intersecţia a trei mari
ramuri comunicaţionale: informatica, telecomunicaţiile şi audiovizualul,
compatibilizate prin procesul de numerizare, prin care calculatorul poate
realiza sinteza de ansamblu a informaţiei. a.Computerul. Primul computer
electronic a fost construit în 1946 şi se baza pe tehnologia tuburilor cu vid.
Era folosit exclusiv de oamenii de ştiinţă, fiind considerat un fel de creier
artificial, ceea ce a şi dus la o competiţie permanentă între acesta şi
inteligenţa umană. b.Internet „ reţeaua internaţioală” Reprezintă un sistem
mondial de reţele de calculatoare interconectate, care înlesneşte serviciile de
comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la distanţă,
transferul de fişiere, poşta electronică şi grupurile de discuţii. Internet este o
cale de a conecta reţelele existente.c. e-mail „poşta electronică”.Una dintre
utilizările computerului în sistem mass-media poate fi considerată e- mail.
Poşta electronică foloseşte reţeaua pentru a transmite şi a recepţiona
mesaje. d.Book Publishing „Cartea pe computer”.Tehnologia computerelor
permite realizarea de programe pentru tehnoredactarea presei, operaţiune
care a plasat în desuetudine câteva meserii adiacente presei. e. Videotextul
reprezintă un sistem mass-media prin care se obţine transmiterea
informaţiilor, cum ar fi principalele ştiri, cotaţia la bursă, rezultatele sportive,
adresele utile, filmele săptămânii etc., printr-un sistem de televiziune prin
cablu. f.Teleshoping .Este un sistem de vânzare la distanţă, însoţit de obicei
şi de clipuri publicitare, în care se prezintă calităţi al unor produse precum,
noutatea, fiabilitatea şi costurile promoţionale ale acestora. În ceea ce
priveşte maniera de distribuire a acestor aplicaţii, ele se regăsesc în formule
on-line şi off-line, considerate concurente. Fiecare prezintă avantaje şi
dezavantaje, off-line fiind mai puţin costisitor.

4 . Structuri constituite pe modelul comunicaţional

A.Relaţii publice . Asocierea relaţiilor publice la sistemul mass-media
datează de scurt timp. Legătura serviciilor de relaţii publice cu publicul nu
este la fel de strânsă, cum e cazul mediilor de largă difuziune (presa, radio,
tv), dar nici nu poate fi ignorată. În schimb, între relaţiile publice şi presă
există un gen de cooperare cu avantaje reciproce, în sensul că numerase
dintre activităţile din cadrul sistemului relaţiilor publice apelează în mod
constant şi pe scara largă la serviciile presei. Ziaristul Ivy Ledbetter Lee,
absolvent al universităţii Princeton şi fost reporter de afaceri la revista
„World” din New York, este considerat primul consilier de reaţii publice din
istorie. El a întocmit o declaraţie de principii care semnala sfârşitul epocii „la
naiba cu publicul”, în sensul că publicul nu mai puta fi ignorat în maniera
tipică oamenilor de afaceri şi nici înşelat în maniera agenţilor de publicitate.
B. Publicitatea. Termenul englezesc advertisment
(„înştiinţare”,„reclamă”) apare pe o Biblie din anul 1665, cu sensul de
„înştiinţare”, iar din 1660 advertisment începe să fie utilizat ca titlu pentru
informaţiile comerciale puse în circulaţie de proprietarii de prăvălii.
Anunţurile editorilor de cărţi debutau şi ele cu cu acest termen.
O evoluţie spectaculoasă a reclamelor s-a produs o dată cu apariţia
ziarelor, care au dezvoltat foarte repede secţiuni speciale de reclamă
clasificat.

5. Funcţiile mass-media
Relaţia dintre mass-media şi societate poate fi definită ca un
interactivă. Mass-media„redă” trăirile, reacţiile sociale, evenimentele care au
captat atenţia generală fiind o istorie a diurnului. În timp ce exercită influenţe
asupra vieţii sociale modificând acţiunile umane (individuale sau de grup),
mass-media se lasă modelată de solicitările şi aşteptările celor ce formează
publicul. Complexitatea legăturilor dintre mass-media şi celelalte instituţii ale
statului, dintre aceasta şi grupurile sau persoanele care compun societatea s-
a aflat în atenţia unui număr mare de specialişti proveniţi din toate sferele de
interes ale domeniului, de la jurnalistică, psihologie, sociologie şi filosofie, la
politică şi drept. Aceştia au descris funcţiunea mass-media din perspectiva lor
profesională stabilind pentru fiecare dintre segmentele înainte amintite un
anume tip de interacţiune cu consecinţe favorabile (creatoare de funcţii) şi
nefavorabile, autoare de disfuncţii.
A.Funcţia de informare cuprinde:a. Informaţii generale reprezintă
conectarea la complexitatea fenomenelor din societatea modernă şi se referă
la o un tip de agendă intrată în conştiinţa opiniei publice. b.Informaţiile de
de prevenire. sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele
economico- financiare, informaţiile vizând prevenirea unor boli, incendii sau a
unor accidente rutiere, precum şi mesajele prin care diferitele oficialităţi
anunţă schimbări ori perturbări în funcţiunea sistemelor sociale: noi numere
de telefom sau noi adrese ale institurţiilor de interes public, noi legi, noi
regementări sau proceduri legale, noi trasee şi şi orare ale transportului în
comun, etc.
B.Funcţia de interpretare. Prin funcţia de interpretare se înţelege
necesitatea de a prezenta realităţile înconjurătoare ordonat şi coerent, după
o anumită ierarhie şi adecvând-o genurilor publicistice, dacă ne vom referi la
presă. Acesta se manifestă, concretizat în forme proprii de exprimare, în
genuri jurnalistice bine detereminate, cum sunt: editorialul, comentariul,
cronicile, pamfletele. În media electronice (radio, tv, internet) funcţia de
interpretare se manifestă prin emisiuni documentare şi dezbateri de idei.
C.Funcţia de legătură se referă la posibilitatea pe care o creează
canalele media ca mulţimi de oameni să fie conectate în acelaşi timp la un
eveniment care-i desparte în timp şi spaţiu. Funcţia de legătură creează o
biosferă informaţională de contacte directe, refăcând un dialog altfel
imposibil.
D.Funcţia de culturalizare este privită de o parte a specialiştilor cu
multă circumspecţie. Adresându-se tuturor celor conectaţi într-un tip de
reţea, mass-media dispune teoretic de totalitatea persoanelor de pe glob şi în
consecinţă, trebuie să apeleze la un mesaj exprimat prin intermediul unui
limbaj posibil de a fi înţeles de toată lumea, formulându-se idei cu forţă
persuasuivă, prin acea mediere între emiţător şi receptorii posibili.
E.Funcţia de divertisment are tendinţa de a ocupa prim-planul
multora dintre ofertele mass-media. Ea porneşte de la posibilitatea
oamenilor de a avea tot mai mult timp liber, pe de o parte, iar pe de alta din
avantajul scăderii drastice a preţurilor bunurilor culturale difuzate prin mss-
media. Cu toate ca ponderea mesajelor de divertisment este diferită de la un
canal la altul, numeroşi specialişti vorbesc despre naşetrea unei societăţi
numită fie a „spectacolului”(M. de Certeau, G. Auclair), fie a
„divertismentului” (N. Postman), fie a „efemerului” (G. Lipovetski), fie a
„hedonismului” (G. Maffessoli).

6. Influenţe şi determinări. Mass-media şi sistemele sociale

Aceste perspective se referă la statutul presei şi la cel al jurnaliştilor în
strânsă legătura cu sistemul politic din statul respectiv, cu evoluţia istorică a
realaţiilor sociale din ţara respectivă, gradul de cultură profesională şi
conştiinţă al jurnaliştilor, deplasând fondul problemei în domeniul unei
filosofii a profesiei, altfel spus al misiunii existenţiale a mass-media şi a
detremibărilor existente între această misiune şi cei care o profesează.
Numeroşi cercetători s-au ocupat de acest conţinut propunând soluţii la fel de
numeroase asupra cărora s-au văzut nevoiţi să adauge noi observaţii întrucât
presa este unul dintre cele mai sensibile sisteme la schimbările sociale şi, în
acelaşi timp, un fidel seismograf al mişcărilor din interiorul societăţii.
A.Modelul autoritarist este determinat de momentul apariţiei presei
în Europa dominată politic de monarhii, constituite pe principiul
teocentrismului. Monarhii europeni, ca reprezentanţi sau unşi ai divinităţii, îşi
exercitau un rol paternalist manifestat prin stabilirea a ceea ce este folositor
sau nu pentru individ. Apariţia presei pe o asemenea treaptă de evoluţie
istorică reprezenta o noutate ale cărei conseciţe nu puteau fi cunoscute de la
bun început. De aceea, încă de la apariţie, presa a intrat în atenţia unora
dintre instituţiile statului care o priveau cu destule rezerve. Un control
asupra acesteia s-a instituit prin restricţii şi privilegii. Din acestă „formulă”de
existenţă a presei, au evoluat, conform cu realităţile existente, modelul
liberal şi cel comunist.
B. Modelul liberal pune accentul pe autonomia presei, stabileşte că
nu există autonomie absolută, dar că e preferabil ca între autoritarismul de
tip statal şi cel al societăţii (oamenilor) să funcţioneze cel de-al doilea.
Conform concepţiei liberale, omul este deţinătorul unor drepturi naturale,
fundamentale şi inalienabile; el nu-şi pierde acestă autoritate în faţă noilor
intituţii ale staului, care se sprijină pe dreptul său liber de a-i alege pe
conducători, alegere din care decurge şi dreptul de a-i controla. Confrom
conceptului de egalitarism, promovat de doctrina liberală, presa nu contribiue
numai la circulaţia ideilor şi a infromaţiilor, ci şi la controlarea instanţelor
Puterii, ca a patra putere, sau ca un câine de pază al societăţii. Astfel, după
modelul liberal, presa nu are doar libertate de expresie ci şi o mare
responsabilitate asupra actului jurnalistic.
C. Modelul comunist derivă din exacerbarea şablonului autoritarist.
Ar fi poate mai nimerit să se numească model dirijist întrucât nu numai în
statele comuniste ci şi în unele dicataturi, el pare a funcţiona după aceleaşi
principii. Considerat a se fi născut la începutul secolului, o dată cu Revoluţia
din Octombrie, şi aproape epuizat ca experienţa istorică, modelul acesta a
reprezentat un recul chiar şi faţă de structurile din care se revendică. În
cadrul acestui model, presa devine principala pârghie ideologică a puterii şi
sub pretextul educării maselor, a mobilizării lor în scopul realizării marilor
deziderate ce le aveau în faţă. Presa de acest tip a ocolit în mod sistematic
adevărul. Controlul total asupra structurilor organizatorice ale presei,
funcţiunilor ei economice, desfăşuării în teritoriu, asupra componenţei
redacţiilor (pe bază de dosar) şi, în cele din urmă asupra informaţiei a devenit
atribuţia aparatului de propagandă. Presa dirijistă are , preconcepută, propria
ei imagine despre realitate, iar atunci când aceasta nu se potrivesc este cu
atât mai rău pentru realitate. De aceea, informaţia incetează de a mai
conţine entropic imaginea adevărului ci, idei oficiale furnizate drept
informaţii.
D.Modelul serviciului public, este la modă astăzi, deşi poate fi
contestat din multe puncte de vedere. Acesta este mai degrabă teoretic
decât pragmatic. Numit şi al responsabiliăţii sociale, acest model aşează
într-o relaţie interactivă trei instituţii: statul, societatea şi presa. Se bazează
pe principiul că libertatea presei ete o datorie publică şi porneşte de la
premisele teoretice al modelului liberal, dar şi de la considerentul că acesta a
abdicat de la principiile sale fundamentale. Modelul serviciului public poate fi
considerat o treaptă evolutivă a tiparului liberal, concentrată asupra noilor
raporturi stabilite în societate, după revoluţia tehnologică din mass-media
(radio-televiziune-multimedia) şi având printre determinaţii dezvoltarea
conştiinţei. Conform acestui model, locul central în mass-media îl constituie
dezbaterile de presă asupra rolului acesteia ( mai ales în sensul eliminării
practicilor excesive, orientate comercial), ca şi o exigenţă profesională
sporită în direcţia favorizării tehnicilor de informarea exactă şi corectă a
publicului.

7. A. Mass-media şi viaţa politică

Rolul determinant al politicului în actuala organizare a societăţilor lumii
civilizate e incontestabil. Politicul este nu doar principalul motor al funcţiunii
unei societăţi, ci chiar „imaginea” acesteia.Dacă se acceptă rolul de „putere”
al presei, aşa cum e vorba şi despre puterea politică, se va vedea ca
exercitarea puterii de către mass-media diferă mult de formele de
manifestare ale puterii politice. O altă relaţie a presei cu Puterea este funcţia
de public relation pe care-l joacă presa prin sistemul publicitar. Puterea se
foloseşte de presă pentru a lansa campanii de presă, oferă spre publicare
comunicate sau chiar plateşte reclamă. Este o tendinţă a politicienilor de a
apela al presă fără a se folosi de ziarişti ca intermediari. În aceste cazuri
mesajul aparţine omului politic sau partidului şi este conceput conform unei
strategii de PR, fiind un text explicit şi nu mediat, în sensul de „tradus” . De
altfel, privitor la imaginea omului politic în mass-media, acesta este interesat
de o reprezentare transparetă a actelor sale (fiindcă el însuşi apelează la un
mediu transparent) şi chiar să deţină capacitatea de ubicuitate, în sensul de
fi prezent pe cât mai multe canale de presă pentru a atinge segmente tot mai
mari de public, în scopşul de a face vizibilă politica de partid sau actele de
guvernare. Aşa se explică preocuparea constantă a oamenilor politici de a
asigura mediatizarea acţiunilor sau declaraţiilor făcute şi, în aceeaşi manieră,
presiunea pe care birourile de presă o exercită asupra jurnaliştilor odată cu
inflaţia de produse cu finalitae comunicaţională: anunţuri, conferinţe de
presă, dosare, broşuri, publicaţii specifice, site-uri pe Internet, scrisori
personalizate (informaţii suplimentare se regăsesc în capitolul despre mass-
media şi relaţiile publice).

7. B. Controlul juridic al mass-media

Principiile legislaţiei vieţii private s-au generalizat în ultimii cincizeci de
ani pe măsură ce limitările penale ale presei ( cenzura, delictul de opinie,
privarea dreptului de semnătură, interdicţii de natură ideologică) au cunoscut
o reducere a forţei legislative. Se face astfel distincţia între oficialitate (cu
drepturi tot mai limitate în ce priveşte controlul activităţilor de informare şi
dezvăluire ale mass-media), care ar putea fi privită ca o noţiune abstractă -
instituţie bazată pe reguli de funcţiune şi nu pe oameni - şi pe indivizi, ale
căror relaţii cu presa fiind interpersonale, sunt de domeniu civil.
Independente sau combinate între ele, violările dreptului la viaţă pot fi
clasificate în patru domenii:(a) intruziunea, (b) dezvăluirea de fapte jenante,
(c) punerea într-o umină falsă, (d) publicarea numeleui şi imaginii fără
acordul persoanei. Intruziunea în viaţa privată cuprinde un număr mare de
fapte având ca punct comun spaţiul privat (locuinţa, proprietatea, interirorul
unei instituţii private) acţiunile şi relaţiile intime (de familie, prieteni, viaţă
amoroasă) ca şi documentele afalte în posesia persoanei şi care o privesc
numai pe ea. Intruziunea presupune „violarea de domiciliu” la orice tip de
pătrundere şi procurare de informaţii din universul personal fară acordul
persoanei sau al unui organism abilitat (procuratura, care mandatează justiţia
şi poliţia). Dezvăluirea de fapte jenante se poate produce uneori şi
retroactiv, în situaţia în care presa apelează la pasaje de existenţă privată
derulate cu mult timp înainte dar necunoscute opiniei publice. Chiar dacă
referirile se fac la persoanele publice sau la personalităţile (din lumea
sportului, muzicii, filmului etc) este discutabil dacă se poate invoca şi trecutul
acestora.Numele şi imaginea delicventului minor sunt de obicei protejate pe
considerentul etic că minorul trebuie să se îndrepte, iar şansele sale de a fi
educabil sunt mai mari decât ale adultului. Atât etica profesiei cât şi legea îl
obligă pe ziarist la un comportament discret..Victimele provenind din
catastrofe sau în urma unui viol prezintă un mare interes pentru presă, iar
relatarea de către mass-media a acestor agresiuni reprezintă o sferinţă în
plus la cea suportată deja acestea sau rudele lor. Lumina falsă reprezintă
interpretarea incorectă a unor fapte reale prin ataşarea de obicei
contextuală, a unor informaţii imaginate. Se obţine un astfel o înlănţuire între
credibil şi imaginar a cărei reprezentare este în aparenţă logică. Noul adevăr,
numai în parte bazat pe realitate este menit să aducă daune onoarei şi
respectabilităţii unor persoane. Expresii precum „se pare”, „am putea
concluziona”,„se zice’, „se aude”, „e posibil” şi altele utilizate de ziarişti,
limitează drastic şansele unui proces. Cele mai grave acuzaţii de punere într-
o lumină falsă apar însă atunci când perin dezacordul făţiş dintre titlu, ori prin
însăşi substanţa relatării se obţine, cu sau fără voie, un neadevăr. Această
practică se numeşte ficţionalizare şi se manifestă prin titluri bombă
acoperind relatări ambigue sau de-a dreptul distorsionate asupra vieţii
personale şi afacerilor unor oameni.

Test de autoevaluare. (Pentru a răspunde corect la toate întrebările,

vezi cursul Introducere în msss-media, Editura Fundaţiei „Roânia de
Mâine”, Bucureşti, 2002; autor Lucian Chişu)
1. Mass-media apare, ca termen teoretic, în anii; a) 1830; b) 1900; c) 1950;
d) 2000.
2. Care dintre următoarele accepţiuni este caracteristică termenului originar
mass ? a) grupuri de obiecte distincte; b) mediu de transmitere; c) populaţie
amestecată, plebee; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.
3. Care dintre următoarele accepţiuni este caracteristică termenului originar
media? a) grupuri de obiecte distincte; b) mediu de transmitere; c) populaţie
amestecată, plebee; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.
4. Ce sens nou dobândeşte elementul lexical masă în urma Revoluţiei
franceze ? a) gloată instabilă; b) populaţie comună; c) forţă socială potenţial
pozitivă; d) populaţie ignorantă
5. Suportul comunicării mediatice are rolul de a : a) difuza mesajul; b)
asigură recepţia mesajului; c) conservă mesajul; d) codifică mesajul.
6. Prin receptor se înţelege: a) cel ce trimite mesajul; b) cel ce codifică
mesajul; c) cel ce transportă mesajul; d) primitorul mesajului.
7. Cum se numeşte autorul următoarei configurări a funcţiilor limbajului
≤Emiţător- context-Mesaj-cod-contact-Receptor≥ ? a) R. Jakobson; b) K.
Bühler; c) H. D.Lasswell; d) Claude Shannon
8. Prin funcţia metalinguală din configuraţia stabilită de Jakobson se înţelege:
a) regularizarea contactului dintre E şi R; b) orientarea mesajului către
propria organizare lingvistică; c) exteriorizarea emoţiilor, ideilor, dorinţelor; d)
calităţile interne ale limbajului.
9. H. D. Lasswell a realizat un model al comunicării după schema de rutină
Emiţător-mesaj-canal (cod)-Receptor, căruia îi adaugă o nouă componentă.
Aceasta se referă la: a) tipurile de emiţători; b) tipurile de public; c) tipurile
de canale; d) analiza efectelor mesajului.
10. Un alt model liniar a fost stabilit de: a) Claude Shannon; b) Thomas Bohn;
c) Ruy Hiebert; d) D. Ungurait.
11. Care dintre următoarele elemente nu este cuprins în comunicarea
mediatică pe suport de hârtie? a) cartea; b) afişul, c) computerul; d) ziarul.
12. Ce se înţelege prin cotidian? a) magazin ilustrat; b) ziar; c) revistă
săptămânală; d) periodic lunar.
13.Ce relaţie semantică există între săptămânal şi hebdomadar ? a)
sinonimie; b) paronimie; c) antonimie; d) omonimie.
14.Sorin Roşca Stănescu este directorul publicaţiei: a) Naţional; b)
Evenimentul zilei.; c) Ziua; d) Curentul.
15. Ce se înţelege prin presă de opinie ? a) presă cu informaţie diversă;
b)informaţii comentate; c) informaţii eveniment; d) informaţii de tip magazin.
16. Cine este autorul volumului Sociologia opiniei publice şi a mass-media ,
editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997 ?: a) Emilian
Dobrescu; b) Aurelian Bondrea; c) Mihai Coman; d) Marian Petcu.
17. Au fabricat primii hârtia ; a) arabii, b) europenii, c) chinezii, d) egiptenii.
18. Cine este autorul unui cunoscut alfabet pentru telegrafiere? a) Samuel
Morese; b) Alexander Bell; c) Michael Faraday; d) Benjamin Franklin.
19. Cine este autorul sintagmei „galaxia Gutenberg” ? a) G. Marconi; b)
Marshall Mc Luhan; c) Heinrich Hertz; d) David Sarnoff.
20. Ce se înţelege prin Internet ? a) o reţea mondială de computere; b) poşta
electronică; c) carte electronică; d) tehnoredactare computerizată.
21. Ce idee importantă este exprimată prin presa de tip liberal? a) dreptul
sacru al omului de a fi informat; b) presa este singura autoritat în stat; c)
exercitarea unei cenzuri asupra presei; d) avantajele de natură economică ale
presei.
22. Informaţiile de prevenire aparţin funcţiei socio-culturale mass-media de :
a) culturalizare; b) informare; c) legătură; d) divertsiment.
23. Funcţia de legătura a mass-media se referă la : a) conectarea la Internet;
b) agenda evenimentelor mai importante; c) contactul instantaneu între
mulţimi ce formează publicul receptor; d) legătura dintre presă, radio şi
televiziune.
24. După unii specialişti, funcţia de divertisment a condus la crearea unei
societăţi a: a) efemerului; b) la generalizarea informaţiilor; c) apariţia
informaţiilor de prevebire; d) educarea maselor.
25. Care dintre următoarele instrumente aparţine sistemelor de stocare a
informaţiei/mesajelor din mass-media ? a) radioul; b) televizorul; c)
magnetofonul; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.
26.¥inându-se cont de eterogenitatea socială a publicului receptor, mesajele
mass-media sunt orientate: a) spre elitele culturale; b) spre cei mai puţin
instruiţi receptori; c) strict în funcţie de eveniment; d) zonele comune de
interes.
27. În modelul liniar al lui H. D. Lasswell întrebarea ce zice ? corespunde: a)
emiţătorului; b) receptorului, c) canalului; d) mesajului.
28. Cum se numeşte autorul următoarei configurări a funcţiilor limbajului
≤Emiţator (expresivă) -Mesaj (reprezentativă)-Receptor (apelativă)≥ ? a) K.
Bühler; b) R. Jakobson; c) H. D.Lasswell; d) Claude Shannon
29. Prin funcţia referenţială din configuraţia stabilită de Jakobson se înţelege:
a) regularizarea contactului dintre E şi R; b) intenţia de a oferi indicaţii asupra
unei stări de lucruri; c) orientarea mesajului către organizarea sa lingvistică;
d) exteriorizarea emoţiilor, ideilor, dorinţelor.
30. Prin telegraf optic se înţelege: a) transmiterea de semne grafice la
distanţă; b) transmiterea de mesaje prin intermediul undelor hertziene; c)
transmiterea de mesaje prin intermediul electricităţii; d) nici una dintre
opţiuni nu e corectă.