Sie sind auf Seite 1von 26

LECTIA DE ISTORIE

La pupitru Corneliu Vadim Tudor


….Ce au făcut "Pronunciamentul de la carte. Mulţumită
maghiarii la 1848-1849 Blaj", am scris sute de bunului Dumnezeu a
a fost de o violenţă pagini despre tratativele venit secretar al CC al
extraordinară dintre fruntaşii români şi PCR un om, Petru
fruntaşii maghiari, am Enache, pe care colegul
Domnule preşedinte de ajutat la tipărirea în Adrian Păunescu îl ştie
şedinţă, Onoraţi colegi, 1982 a cărţii "1848 la şi care a ajutat mult
Eram hotărât să nu iau români", de Cornelia cultura naţională, a
cuvântul astăzi, dar Bodea, care trăieşte, are trecut peste orice protest
domnul de la UDMR - 93 sau 94 de ani şi este al Ambasadei URSS,
al cărui nume, din fosta asistentă a marelui peste orice protest al
păcate, nu l-am reţinut - istoric Gheorghe Ambasadei Ungariei şi a
a făcut o provocare faţă Brătianu. Ani de zile nu publicat acea colecţie de
de care eu nu pot să tac i s-a tipărit acea carte documente, acea
din gură. Nu ştiu ce din cauza faptului că crestomaţie.
profesie are dumnealui, nu renunţa la două
însă eu sunt doctor în documente. Nu a vrut Aţi vorbit de
istorie şi am studiat să renunţe la Diploma "leopoldiană".
chiar la Viena. "Scrisoarea lui Probabil că e o greşeală
Gheorghe Magheru de corectură - Diploma
Ce spuneţi către Lajos Kossuth" leopoldină! Nici acolo
dumneavoastră, stimate şi nu a vrut să renunţe nu se spune că
coleg, nu există în la "Doleanţele Partidei Transilvania a fost parte
istorie. Sunt fabulaţii! Naţionale din componentă a Ungariei.
Nu ştiu cine v-a Moldova", a lui Mihail De ce Dumnezeu
îndoctrinat să spuneţi că Kogălniceanu. Una era falsificaţi istoria,
o parte dintre fruntaşii împotriva şovinismului domnule? Domnule,
români paşoptişti au maghiar, alta era înţeleg că vreţi să
cerut unirea împotriva falsificaţi geografia, dar
Transilvaniei cu panslavismului, a nu vă permitem să
Ungaria. Am auzit eu regulamentelor organice, falsificaţi şi istoria
bine?! Este posibil să a încăpăţânării trupelor României. Vă rog, fiţi
spuneţi aşa ceva în ţariste de a nu mai pleca mai prudent în astfel de
Senatul României, din Principatele declaraţii.
domnule?! Române. Din cauza asta
nu s-a tipărit acea carte. Pe lângă faptul
Întâmplarea face Eu am trăit acea epocă, că noi cunoaştem că
că eu mi-am dat probabil că eraţi ceva instituţia numită
doctoratul chiar pe tema mai tânăr. Dacă nu "declaraţie politică" este
aceasta şi am scris sute eram eu şi Eugen chiar declaraţie politică,
de pagini despre Barbu, nu apărea acea dumneavoastră veniţi şi

1
vorbiţi despre pământul Ardealului? Şaguna, l-am studiat pe
evenimente de la 1699, Nu ne mai provocaţi, Andrei Şaguna, născut,
de la 1700, de la 1848, domnilor, că veţi avea dacă nu mă înşel, în
ca să pregătiţi ce? riposte pe măsură! Nu 1809, mort în 1873.
Referendumul pe care vă place aici? Mergeţi în Dumneavoastră aţi spus
vreţi să-l organizaţi în Ungaria! E ultima oară la un moment dat că el
30 noiembrie,…. când vă spunem cu nu s-ar fi pronunţat cu
referendum pentru aşa- frumosul. Vă privire la unirea
zisa autonomie sau mulţumesc. Transilvaniei cu
independenţă a aşa- (Aplauze.)….. Ungaria. Cum să nu se
numitului Ţinut pronunţe? S-a pronunţat
Secuiesc, pe care o veţi ….Ce au făcut împotrivă. Nu a fost
proclama când? De Ziua maghiarii la 1848-1849 cineva mai violent
Naţională a României, a fost de o violenţă împotriva acestei uniri
pe 1 Decembrie, care nu extraordinară. Oamenii decât păstorul românilor
e orice sărbătoare lui Kossuth au omorât ardeleni.
naţională a României, ci peste 40 de mii de
e jubileul a 90 de ani de români şi au trecut prin Dumneavoastră
la Unirea cea Mare de la foc şi sabie circa 300 de aţi spus că Alexandru
Alba Iulia. localităţi româneşti. L- Şterca Şuluţiu, dacă am
au omorât pe pastorul reţinut bine, Alexandru
Domnilor, nu german Stefan Ludwig Papiu Ilarian, care avea
ne credeţi proşti! Dacă Roth pentru că a zis că să devină, ulterior,
noi nu am mai venit la "cea dintâi limbă din consilier al lui
microfon, n-am mai Transilvania este limba Alexandru Ioan Cuza în
bătut cu pumnul în română". Pentru limba Principatele Unite, s-ar
prezidiul acesta, n-am română l-au omorât! Nu fi pronunţat pentru
mai făcut mitinguri şi am fi deschis acele unire. Câteva nume aţi
demonstraţii, nu cicatrici ale istoriei, dar dat. Niciun român nu s-a
înseamnă că s-a atrofiat dumneavoastră le-aţi pronunţat pentru unirea
nervul demnităţii evocat. Sub ce formă, Transilvaniei cu
naţionale. Ce stimate coleg? Németh Ungaria, ce Dumnezeu!
Dumnezeu? Sunt aici, în am înţeles că vă numiţi. Au vrut o desfacere
sală, oameni care au …Dumneavoastră aţi totală.
făcut puşcărie pentru făcut un preambul
idealul naţional, pentru pentru a justifica, Din cauza
Transilvania probabil - nu vă fac aceasta a refuzat Avram
românească. Întrebaţi-l proces de intenţie -, o Iancu decoraţiile pe care
pe venerabilul nostru eventuală unire a i le dăduse tânărul
coleg Radu Câmpeanu Transilvaniei cu împărat Franz Josef în
ce înseamnă sentimentul Ungaria. vârstă de 18 ani. Acesta
naţional la generaţia lui. era născut la 1830 şi la
Nu pricepeţi că atâta Aţi amintit numele 1848 a vrut să-l
timp cât e generaţia mea lui Andrei Şaguna. Eu decoreze, iar Iancu, în
în putere nu se va clinti am documente originale demnitatea lui de avocat,
niciun fir de iarbă din de-ale lui Andrei de fruntaş al românilor,

2
al aristocraţiei ardelene, perfect de acord să fie ….Iertaţi-mă, nu vă dau
a spus: "Nu ne-am bătut concordie, să fie pace, lecţii, dar fiecare aduce
pentru jucării!" asta este calea de urmat, în politică, stimate
dar cine agită stindardul coleg, câte ceva din
Vă rog mult, autonomiei? Cine pune experienţa profesiei sale.
nu mai pronunţaţi la punct acum un Sunt aici jurişti eminenţi
cuvântul "unire". Nu a referendum pentru şi avocaţi străluciţi, sunt
fost vorba atunci despre autonomie sau aici profesori
asta. Poate că au vrut independenţă teritorială universitari, dascăli de
unii şi alţii să pentru a strica Ziua limba română, dascăli de
consfinţească unirea şi, Naţională a României? economie politică. Eu vă
de aceea, s-au ridicat repet: sunt sociolog şi
românii la luptă şi au ……… Poate lumea istoric şi, atunci când
preferat colaborarea sau nu ştie, dar atingeţi chestiuni de
asuprirea ceva mai Kogălniceanu când a zis genul acesta, parcă mă
suportabilă a unei la 1877: "Suntem doare sufletul, pentru că
civilizaţii superioare, independenţi, suntem istoria nu a fost aşa, şi
care era civilizaţia naţiune de sine niciun român nu a vrut
austriacă sub habsburgii, stătătoare!", din ce unirea Transilvaniei cu
civilizaţiei biciului şi Guvern făcea parte? Din Ungaria. Asta o vreţi
opresiunii, care era Guvernul liberal, din dumneavoastră, vă
opresiunea maghiară. Guvernul bătrânului Ion priveşte, dar mai suntem
C. Brătianu. Era şi el şi noi în arena de joc. Vă
Vă rog mult, liberal. mulţumesc.
nu ne jigniţi! Au trecut
160 de ani, suntem (Şedinţa Senatului din
22 septembrie 2008)

Motto;"Despre ce urlă lupii? Despre ferocitatea


mieilor!"- Stanislaw Lec
Între timp, din 1876 Frunda? Care adevăr? Al prescurtarea numelor
încoace, de la Graham criminalilor care au celor două judeţe. Şi aşa
Bell, s-a inventat jucat fotbal, într-adevăr, i-a rămas numele. Au
telefonul. …S-a vorbit în decembrie 1989, cu minţit sutele de
de restabilirea capete de militari parlamentari, care au
adevărului. Care adevăr? români şi le-au băgat anchetat atrocităţile,
Al criminalului Albert monede în găvanele bestialităţile îngrozitoare
Wass, care a ucis şi însângerate ale ochilor, care s-au întâmplat
români, şi evrei şi stemele de la atunci, în decembrie
nevinovaţi în timpul caschete, şi şobolani 1989, şi care, la o altă
celui de-al II-lea război morţi în gură? Există un scară, s-au repetat, în
mondial şi pe care, Raport Parlamentar, martie 1990, la Târgu
acum, îl reabilitează raport botezat de mine, Mureş? Dar până unde
colegul nostru, domnul atunci, "Har-Cov", de la poate merge toleranţa

3
românească, să fim Dar de ce nu-i Cofariu, din Ibăneşti,
scuipaţi în ochi, în mulţumeşte domnul venise pentru că era un
permanenţă, să fim Frunda domnului Iliescu pericol grav, atunci, în
făcuţi noi criminali? fiindcă, în milostivenia inima Transilvaniei
Aşadar,noi sîntem domniei-sale, a graţiat româneşti. Nu trebuie
vinovaţi, în ţara noastră! pe unul dintre criminalii să-l amăgească nimeni
De ce? Cine are interes maghiari din decembrie pe ţăranul român să-şi
să provoace tensiuni 1989, client al apere ţara. Ţăranii noştri
etnice în Transilvania? avocatului Frunda…… au luptat în Războiul de
Românii? Dar Însă nu poţi să-l scoţi Întregire a Neamului, nu
Transilvania, de jure şi vinovat pe Ion Iliescu că neapărat pentru
de facto, e a României! se duce la Târgu-Mureş, promisiunea făcută de
Logic, noi nu avem nici în ţara lui, ca orice primul-ministru, Ionel
un interes. Interesul cetăţean, care, prin Brătianu, că vor fi
nostru e pacea, e Constituţie, are dreptul împroprietăriţi, ci pentru
concordia etnică, la libera circulaţie a că au harta României
armonia. Interes au cei persoanelor, şi spune ce Mari în sânge, pentru că
care nu ne lasă să trăim gândeşte. Vine cineva la moşii şi strămoşii lor au
şi care nu se obişnuiesc microfonul luptat pentru ţara lor.
cu ideea că procesul Parlamentului şi-l Aşa cum luptă şi
evolutiv istoric a dus la denunţă ca pe un francezii pentru ţara lor,
făurirea României răufăcător! Nu e corect. cum luptă şi germanii,
Mari….. E un aforism Dacă nu era Iliescu, cum luptă şi ungurii. Jos
foarte bun al unui om de atunci, la Târgu Mureş pălăria! Respectăm tot
geniu, evreu-polonez, s-ar fi produs o baie de ce ţine de demnitatea
celebrul Stanislaw Lec, sânge! Să nu uităm că s- naţională, dar să nu ne ia
unul din marii ironişti ai a lucrat cu clişee false, nimeni de proşti, să nu
lumii: "Despre ce urlă cu minciuni: aşa, ne insulte nimeni
lupii? Despre ferocitatea întâmplător, într-un inteligenţa. Aşa ceva nu
mieilor!" Mereu auzim hotel era un cameraman vom tolera. Iredentismul
cât de răi sânt românii. irlandez. De unde şi şi şovinismul unguresc
Cine spune asta? Cei până unde? Cameraman nu sânt invenţiile
care au asasinat sute de care a filmat o victimă Secolului XX sau ale
mii de români, de-a "ungurească", linşată, Secolului XXI. Din
lungul Istoriei! Nu a călcată în picioare, păcate, ca istoric, vă pot
Istoriei medievale, aia e sfâşiată de nişte bestii, spune că ungurii se
altceva - ci chiar a de "români". Toate comportă ca o populaţie
Istoriei moderne. S-a argumentele ulterioare, care a ajuns târziu la
pronunţat, aici, numele toate dovezile că, de masa civilizaţiei. A venit
domnului Ion Iliescu. fapt, adevărul era invers, în anul 896 în zona
Am datoria morală de a- că acela era un biet ţăran aceasta şi a găsit
l apăra pe domnul român, care nu fusese geografia ocupată:
Iliescu, pentru că el a amăgit de Securitate şi românii în Transilvania,
avut dreptate, cel puţin care nu venise să sârbii în Apus, slovacii
în acest caz. Da, domnul mănânce ungur pe pâine, puţin mai sus, mai erau
Iliescu a spus adevărul. n-au mai contat. Mihăilă şi alţi slavi, ucrainienii.

4
Şi atunci, ungurii au Municipiului Sfântu- şi mai mare. Totuşi, o
început să disloce. Noi i- Gheorghe, şi nişte tragedie s-a întâmplat,
am primit cu dragoste, maghiari "paşnici" au pentru că, din
dar nu se poate să ne dea pus o bombă chiar sub curiozitate, un copilaş
pe noi la o parte, să ne statuia lui Mihai s-a dus să vadă ce e cu
facă pe noi intoleranţi şi Viteazul, sub burta pachetul acela frumos
criminali, numai pentru calului. O decalare de ambalat, dar a
că e locul cam strâmt! program a lui explodat bomba şi a
Ce probleme au cu D.R.Popescu, murit copilul, care era
slovacii, de pildă? De ce preşedintele Uniunii chiar maghiar. La
îi critică slovacii? De ce Scriitorilor - iar asemenea nenorociri se
nu le permit slovacii să Adrian Păunescu ştie, poate ajunge acolo unde
facă tot ce le trece prin a fost mare vâlvă nu este minte.
cap? Ţin minte că, în atunci, deşi s-a
1985, a fost o adunare, acoperit, fiindcă era (Şedinţa Senatului din
o şezătoare a Uniunii cenzură - a făcut să nu 29 martie 2005)
Scriitorilor, în centrul se întâmple o tragedie

Elogiu lui Horea


220 de ani de când Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată de către
călăul maghiar Grancsa Rákoczi

Am dorit, iniţial, să vă de la Viena anului 1785, Din păcate, în afară de


citesc un elogiu pe care Viena lui Heydn, Viena ziarul meu, "Tricolorul"
l-am publicat în urmă cu lui Mozart, Viena în care şi de "Jurnalul naţional",
20 de ani, în volumul răsărea steaua tânărului nici o publicaţie de azi
meu "Mândria de a fi Beethoven. De la el vine nu a marcat acest
român", la adresa lui numele de iozefinism, jubileu. Parcă ne
Horea al nostru, pentru pentru că iluminismul smulgem singuri
că astăzi este un jubileu, vine de la Descartes, de rădăcinile istorice, parcă
este un jubileu tragic. la expresia lumen nu ne mai interesează ce
naturale. s-a întâmplat în spatele
Astăzi suntem în 28 nostru. Se abrutizează
februarie 2005, sunt 220 Era un împărat luminat societatea românească.
de ani de când Horea şi şi, totuşi, i-a măcelărit
Cloşca au fost traşi pe pe acei români care nu … Cine îşi uită trecutul
roată de către călăul cereau decât drepturi riscă să îl repete. Nu
maghiar Grancsa pentru semenii lor. vreau să ţin o lecţie
Rákoczi, dar din ordinul Înainte de a i se frânge nimănui, presa este
împăratului Iosif al II- trupul, cu roata, Horea a liberă, dar, pentru
lea care nu era oricine, apucat să strige "Mor numele lui Dumnezeu,
era fiul marii Maria pentru naţiune !". cine începe să populeze
Tereza şi era autocratul presa aceasta a

5
noastră ?! În afară de de pagini pe care le-am … Cel care ne-a vorbit
câteva personalităţi scris. aici este avocatul unui
remarcabile, sunt unii criminal fascist, Albert
oameni fără ştiinţă de …. Nu mai dau curs Waas. Albert Waas a
carte, dornici să facă acestui material, pentru omorât, după Dictatul de
repede nişte bani, să mai că nu suntem la un la Viena, şi români şi
vâneze nişte capete, să seminar istoric, însă evrei. Şi este o caravană
se ducă la o altă firmă vreau să mă refer la un - ca la zidul morţii - prin
sau la un post de coleg, nepolemic, mai localităţile din
televiziune şi perpetuăm ales că el lipseşte din Transilvania, de
o stare de spirit care ţară, a prezentat o reabilitare a acelui
induce o nocivitate broşură cu o zvastică pe criminal nazist, Albert
deosebită în sufletul copertă şi întreba, Waas. Cu ce ar fi mai
populaţiei României. probabil retoric, adică cu condamnabili nişte copii
un răspuns subînţeles, necopţi, într-adevăr, care
Nu sunt tătuca nimănui, dacă şi alte partide ar fi trebuie ţinuţi sub
nu sunt dădaca naţiunii, de acord cu înfierarea control, în România
dar vreau să vă spun că apariţiei acestei broşuri. anului 2005, decât unul
în 1985, de fapt, că care a ucis români şi
atunci am publicat Fireşte că nu suntem de evrei şi pe care domnia
serialul meu, după acord cu nimic din ceea sa vrea să îl reabiliteze,
"Revoluţiunea lui ce ar aduce aminte de pentru că este chiar
Horea", de Nicolae mişcarea fascistă, o avocat oficial al acelui
Densuşianu, acum 20 de mişcare care nouă, Albert Waas.
ani, eu scriam şi astfel românilor, personal, ne-
de lucruri, nu cum mă a făcut mult rău, o Hai să nu ne trateze
acuză unii şi alţii, că aş mişcare care ne-a nimeni de parcă am juca
fi scris numai pentru omorât prim-miniştri, o într-un film cu proşti, vă
regimul respectiv. La ora mişcare care ne-a rog foarte mult, suntem
aceea, chiar că nu mai omorât personalităţi ale în Senatul României.
scriam nimic, pentru că culturii. Mişcarea Atât am vrut să vă spun.
ne dezamăgise şi ne legionară s-a sinucis la (Şedinţa comună a
trădase pe toţi, dar 27 noiembrie 1940, când Camerei Deputaţilor şi
despre istoria naţională l-a împuşcat pe Nicolae Senatului din 30
pot oricând să pun pe Iorga, atunci a ieşit noiembrie 2006)
masă, uşor, vreo 10.000 singură din istorie.

Omagiu generaţiei de aur a unirii


Ne-am adunat din nou Parlamentului, pentru a României. Recent, cu
sub cupola omagia Ziua Naţională a prilejul zilei mele de

6
naştere, am primit unul unde au apărut toţi acei probleme grave tot felul
dintre cele mai frumoase apostoli ai minciunii şi de impostori şi
cadouri din viaţa mea de intoxicării, care falsifică analfabeţi fără nici un
colecţionar: ceasul din manualele de istorie, îi fel de pregătire, fără
bronz aurit, fabricat în pângăresc şi îi insultă pe simţul răspunderii, dar
1820, anul în care s-a corifeii neamului cu o mistuitoare foame
născut Alexandru Ioan românesc, în frunte cu de bani - şi sunt bani
Cuza, ceas care i-a Ştefan cel Mare şi Mihai negri, în marea lor
aparţinut lui Mihail Viteazul, dar săvârşesc majoritate - şi sete de
Kogălniceanu. Îmi face blasfemii strigătoare la popularitate.
plăcere să vi-l arăt şi cer şi împotriva
dumneavoastră. Este o domnului nostru Isus Am văzut halul de
piesă rară de patrimoniu Cristos? Cât de degradare în care aceşti
naţional. Acest ceas i-a puternică e otrava troglodiţi au adus
arătat ora exactă marelui vaccinului Sörös, care i- societatea românească şi
bărbat de stat, la 1840, a transformat în fiare pe ne-au otrăvit izvoarele
la 1848, la 1859 şi la unii, reuniţi, ca păduchii sufletului, urmărind
1877, evenimente care de salcâm, în fazele aşa-zisului
au pregătit anul de foc autointitulata societate program-concurs "Mari
1918. civilă, încât şi-ar vinde români". O ruşine şi o
şi părinţii din groapă, mizerie! Între primii 100
... Dar eu îmi aduc făcându-i fascişti pe de mari români nu
aminte ce emulaţie a fost unioniştii de pe ambele figurează Tudor
în 1993, când maluri ale Prutului, Vladimirescu, care a
sărbătoream jubileul a calculând în bani cât ne- avut moarte de martir,
75 de ani de la unire. ar costa unirea cu dar se află nişte bişniţari
Atunci a plecat din Gara Basarabia şi acuzându-i ori personajul inexistent
Băneasa un tren arhiplin, de extremism pe cei care şi grotesc, Bulă.
cu sute de parlamentari, avertizează că
consilieri, membri ai Transilvania e în Şi atunci, ce
organizaţiilor de femei pericol? sărbătorim noi la 1
şi de tineret ale tuturor decembrie, din moment
partidelor parlamentare. Vedeţi, noi ne punem în ce s-a ajuns într-o
Întrebat de cineva de ce piept cocarda tricoloră, situaţie aberantă, iar
a luat în picioare în vreme ce în unele nişte echipe de zgomot
drumurile începutului zone din Ardeal atacă tot ce e românesc,
acelei ierni geroase, tricolorul este azvârlit în demitizează şi
rabinul Moses Rosen a noroi. Cum e posibilă profanează? Cine, în
răspuns: "Ce, vrei să fărădelegea asta? lume, îşi mai face singur
zică Vadim că nu sunt ţara praf şi unde, în
patriot?" În numai 13 ani, o maree lume, se mai vând pe
neagră a cuprins o mare nimic bogăţiile ţării, aşa
Oare ce s-a întâmplat parte a mass-media, mai cum se întâmplă la noi?
între timp? De ce s-a ales posturile de Poate că ar fi bine ca, pe
atrofiat într-atâta televiziune, unde îşi dau lângă o zi naţională, să
sentimentul naţional? De cu părerea despre avem şi o zi raţională,

7
adică de reflecţie şi de Washington, sunt cumva, România, ţară de
meditaţie asupra sculptate în roca eternă a dor, să devină ţară de
destinului nostru, ca munţilor! La anul se vor drog! În mod paradoxal,
neam şi ca ţară! împlini 100 de ani de parcă niciodată n-a fost
când mămăliga a făcut mai bine şi mai rău ca
În Franţa nu explozie. Doamne acum. Partidul România
îndrăzneşte nimeni să-şi fereşte să avem parte de Mare are dreptul moral
bată joc de Ioana D'Arc. un bis, de o recidivă! de a aduce omagiul său
Nici în Italia nu-l Datoria vieţii noastre, generaţiei de aur a
urechează nimeni pe cum spunea Vasile unirii. Noi nu vom trăda
Garibaldi. Să nu mai Pârvan, este să ne niciodată acele idealuri,
vorbim de America, gândim bine de tot în ce sintetizate chiar în
unde chipurile părinţilor ţară vor trăi copiii şi denumirea noastră -
naţiunii, în frunte cu nepoţii noştri. Nu, România Mare.

În încheiere, daţi-mi voie să citesc un Asta, dacă tot vorbim de curaj, de


pamflet istoric, pe care l-am tipărit în dizidenţă şi de rezistenţă. Eu cred că
urmă cu exact 23 de ani, în decembrie mi-am câştigat dreptul de a spune
1983, în această carte, "Saturnalii", adevărul până la capăt, în orice
care, după câteva luni, avea să fie moment istoric. Mie nu-mi place
retrasă din librării şi biblioteci şi dată festivismul de paradă. Ţara reală arată cu
la topit, inclusiv datorită acestei totul altfel. Fiecare apelează la uneltele
poezii, care i-a ars pe unii cu fierul lui. Eu sunt scriitor şi istoric. Titlul:
roşu, dar e valabilă şi astăzi. Şi mă "Epistola unui martir de la Mărăşeşti
refer la cei care batjocoresc ţara, în către trădătorii de ţară". Repet,
nici un caz la stimaţii colegi, care sunt decembrie 1983.
aici şi sunt fraţii şi surorile noastre.

iar acum va trebui să mor!/


"Înspumată-i patria de sânge, A intrat o sabie în ţară,
cucuveaua ţipă a destin veneticii ne-au prădat din nou,
preacinstita maică mă aşteaptă fiece plug umil adoarme
la spălatul grâului să vin./ şi se scoală-n zori de zi erou./
Lângă râu se înălbeşte pânza, E un soare militar pe creste,
strugurii la noapte vor plesni ţara-i la strâmtoarea cea mai
este timpul nunţilor nebune, grea,
pentru mine-i cea din urmă zi,/ hoţii parcă sunt fătaţi de ciumă,
Pentru mine, clopote de jale din ce caste corbii vor cina?/
vor trăgea-n biserici patruzeci, Râu de sânge s-a prelins din
cât va fi pe lume Mioriţa, biblii,
noi de tineri vom muri în veci./ moartea ne-a dat ultimul sărut
Amiroase grâul a colivă, Doamne Sfinte şi Ceresc Părinte,
pânza cade-n giulgiu orbitor iată că pe-aici nu s-a trecut!/
cât de mult îmi este dragă viaţa, Iată că pe-aici va fi iar pace,

8
rănile se vor tămădui, într-o vreme tot mai ticăloasă,
când veţi fi primit această carte, fără ţară, nu puteţi trăi./
petrecut voi fi dintre cei vii./ Nu batjocoriţi aceste jertfe,
E-un ocean de oase în adâncuri, idealul patriei sublim!
insule de cruce au răsărit, nu ne pângăriţi mausoleul!
pentru cine voi muri eu, oare, încă mai putem să vă oprim,/
dacă voi uitaţi ce-am pătimit?/ Încă mai avem ulei în oase,
Pentru ce blestem şi nedreptate ochii noştri încă-s torţe vii
irosită-i astăzi viaţa mea? zguduit de lacrimi şi de sânge,
Ieremia Golia, de-a pururi, va crăpa pământul într-o zi/
flamura cu vulturi va trăda./ Şi târâşi veţi fi la judecată,
Noi lăsăm o Românie Mare, vă veţi spovedi ca scoşi din
voi urziţi la destrămarea ei minţi,
cum pot, oare, Doamne, să se vânzători de ţară şi de datini,
nască iude cumpărate cu arginţi!/
vipere dintr-un popor de lei?/ Înghiţiţi veţi fi de vii cu toţii,
Ne-ngheţară oasele-n tranşee, eu sunt solul marii răzbunări,
întru slava limbii din bătrâni, inima să vi-o mănânce câinii,
voi o târguiţi prin Europa, trădători ai sfintei noastre ţări!/
vi-e ruşine că sunteţi români./ Noi vă aşteptăm, urmaşi ai
Aferim, homunculi fără ţară, Romei,
epigoni ai falei strămoşeşti mai veniţi şi-n câmp la
voi, ce vă-nchinaţi la idoli stranii, Mărăşeşti,
mai veniţi şi-n câmp la poate vă va umple de ruşine
Mărăşeşti./ tragedia fiinţei româneşti./
În puterea nopţii v-aş aduce, Oare, cum nu v-a trezit la viaţă
să vedeţi cum pâlpâie lumini, tâlcul trist al pildelor de ieri,
bocitoare antice cum cântă într-o lume federal-şovină,
datinile noastre de creştini./ noi vom fi eternii zilieri./
Păsările verii vă-nfioare, Inima îmi este îndoită,
în auz vă fiarbă geamăt blând vă blestem şi parcă aş spera
şi-o măicuţă cu un brâu de lână cine, totuşi, a trădat o dată
rătăcească iarăşi întrebând./ ştiu că pân' la moarte va trăda!..
Învieze numai pentru-o clipă Doamne, ocroteşte de duşmani
gurile flăcăilor de scrum, Ţara mea de glorii. La mulţi ani!"
ca un tragic cor să biciuiască Fie ca acest ceas istoric să arate
pacea voastră laşă, de acum./ şi ora refacerii României Mari în
Noi murim cu patria pe buze Europa unită.
mai înalt onor nu poate fi, "La mulţi ani!"

Adversarii mei cred că, dacă vor spune minciuni despre


mine, mă vor împiedica pe mine să spun adevărul
despre ei. Aşa ceva nu se va putea întâmpla.

9
…….Cum zicea atât mie, cât şi lui Eugen el, cum să zic, nevoie de
cancelarul de fier al Barbu. fete de 14-15 ani, iar în
Germaniei, Bismarck, ceea ce-l priveşte pe
"lovesc şi eu atunci când Iată, în sinteză, marele cărturar Eugen
sunt lovit, nu rămân declaraţia venerabilului Barbu, eu cred că este o
nimănui dator", vreau să general, aflat în vârstă blasfemie să defăimezi
vă spun că adversarii de 75 de ani, care va şi să profanezi ceea ce
mei cred că, dacă vor constitui o probă cheie este considerat sfânt, un
spune minciuni despre în procesele penale om în mormânt. Să-l
mine, mă vor împiedica intentate de mine lăsăm acolo să se
pe mine să spun împotriva preşedintelui odihnească. Să-l aibă în
adevărul despre ei. Aşa CNSAS, Gheorghe pace Dumnezeu, nu să-l
ceva nu se va putea Onişoru, şi Academiei ponegrim acum, fiindcă
întâmpla. "Caţavencu", cărora le- a fost unul dintre cei mai
am cerut, fiecăruia în cărturari ai ţării noastre.
Am aici un document pe parte, daune morale de
care am să vi-l prezint, 10 miliarde lei. În ceea ce-l priveşte pe
să vi-l supun atenţiei, şi senatorul Vadim Tudor,
acele ziare care au Citez: "Din datele pe nu rezultă din nici un
primit bani grei ca să mă care le cunosc, din document că el a făcut
împroaşte cu noroi ar materialele studiate, aşa ceva.
putea să aibă decenţa să reieşite din mijloacele
dea şi comunicatul ăsta muncii informative La întrebarea mea, aflat
de presă. operative care erau în studio, dacă în
folosite în acea perioadă, eventualitatea unor
În cadrul unei emisiuni nu a rezultat din nici un asemenea aberaţii, cum
de televiziune transmisă document că Corneliu este pedofilia, nu se
în direct de către postul Vadim Tudor ar avea efectua o anchetă la
OTV, în seara zilei de nişte acţiuni şi nişte miliţie sau la partid,
duminică, 13 februarie, fapte din cele care au generalul Aron Bordea a
a.c., generalul în rezervă fost scrise în presă". răspuns: "Ştiţi ce să
Aron Bordea, şeful făcea? Imediat se
Direcţiei I de Securitate Vreau să vă spun că dădeau materialele la
Internă, Unitatea Vadim Tudor era un poliţie şi cred că în
Militară 0610, care băiat frumos - aici mă câteva zile eraţi trimis în
supraveghea practic tot pufneşte şi râsul, vă daţi judecată şi eraţi
ceea ce se întâmplă în seama ce ruine face condamnat. Au fost
România, inclusiv scurgerea vremii de cazuri de genul acesta,
urmărirea operativă a fiecare dintre noi, asta de homosexualitate sau
tuturor personalităţilor ca să nu ne pierdem pedofilie, care s-au
incomode pentru acel umorul, că e şi de râs, la finalizat cu anchete şi
regim, a dezminţit urma-urmei, dar pierzi puşcărie. Nu s-a trecut
categoric, în auzul a timp, pierzi timpul cu nimic cu vederea, dar nu
peste 3 milioane de explicaţii de genul ăsta - există probe".
oameni, acuzaţiile era un băiat frumos în
stupide care mi se aduc perioada aceea. Nu avea

10
Întrebat dacă, după posibil orişice în În ceea ce mă priveşte,
decembrie 1989, s-au condiţiile în care nu a am o echipă de 12
introdus ori s-au sustras mai fost o siguranţă a avocaţi, dintre cei mai
documente din arhiva documentelor, a buni din ţară şi-i voi da
securităţii, şi asta ne materialelor, ca să fie în judecată pe toţi acei
priveşte pe toţi, pentru păstrate în condiţii iresponsabili care vor
că mai devreme sau secrete. Au fost mai colporta asemenea
târziu, probabil, vor ieşi chestiuni mult mai mârşăvii împotriva mea.
făcături de genul ăsta vechi, aberaţii Am nervii tari. Adevărul
împotriva unor oameni comportamentale de este sută la sută de
incomozi, generalul a acest gen, în perioada partea mea şi voi câştiga
afirmat: "Noi am avut 1972-1990. Nu am avut lejer toate procesele. Vă
informaţii că s-au luat şi chestiuni din acestea. Nu mulţumesc. (aplauze)
dosare din arhivă. S-au reţin din dosarul "Arte şi
vândut pe bani. Am avut cultură". Am încheiat (Şedinţa Senatului din
date că au ajuns şi prin citatul. 14 februarie 2005)
străinătate anumite
dosare. Eu zic că era

„ÎN ŢARA NOASTRĂ E NUMAI DEMEN ŢĂ!"


(File din dosarul de urmarire, de la securitate)

Notă (nedatată) cauză a afirmat că va publice în străinătate.


întocmită de organele de depune carnetul de Totodată, Corneliu
Securitate referitoare la partid întrucît „în ţara Vadim Tudor face
atitudinea protestatară a noastră e numai afirmaţii denigratoare în
lui Corneliu Vadim demenţă”. A precizat că cercul său de relaţii la
Tudor 1. Factorii se gîndeşte la această adresa unor tovarăşi cu
competenţi au scos din atitudine „radicală” funcţii în domeniile
numărul din 17 aprilie avînd în vedere şi faptul culturii, ideologiei şi
a.c. al revistei că în planurile editorial presei. Astfel, pe Mihai
„Săptămîna” două şi cinematografic din Dulea şi Ghiţă Florea îi
materiale scrise de acest an nu figurează cu etichetează ca fiind
Corneliu Vadim Tudor, nimic. Va depune „trădători de ţară şi
respectiv un articol carnetul de partid sabotori ai culturii
intitulat „Cronica fiindcă „a devenit o române”. Totodată,
Secolului XX” şi o povară”, pentru că „i-au aduce epitete grave la
replică dată lui închis gura şi nu mai adresa celor care au
Gheorghe Bulgăr, poate spune nimic”. numit-o în funcţia de
autorul unui dicţionar de Depunînd carnetul, „va preşedinte al Consiliului
neologisme publicat de încheia colaborarea cu Culturii şi Educaţiei
curînd. Luînd cunoştinţă presa comunistă”, Socialisate pe tovarăşa
de această decizie, cel în urmînd ca, în viitor, să Suzana Gâdea, calificînd

11
aceasta drept „un act Secţia de presă a C.C. al şi arhivistic (a apelat
criminal”. 2. Eugen P.C.R. A invocat, de deja la Ion Ardeleanu,
Barbu este nemulţumit asemenea, că „nimeni nu directorul Muzeului de
de modul în care sînt vrea să dialogheze cu ei” istorie a mişcării
avizate material ele în legătură cu aceste comuniste şi
propuse a fi publicate în probleme. Î n urma muncitoreşti, şi Angela
revista ce o conduce. În intervenţiilor făcute, în Popescu-Brediceni,
acest context, Corneliu data de 17 aprilie a.c. directorul Bibliotecii
Vadim Tudor l-a Eugen Barbu şi Corneliu Centrale de Stat).
informat pe Alexandru Vadim Tudor au fost Totodată, preconizează
Ionescu – secretarul primiţi de primul- să facă demersuri
Comitetului de partid, secretar al Comitetului oficiale pentru a i se
presă şi edituri -, că Municipal Bucureşti al permite studierea
Eugen Barbu este gata P.C.R. 3. Corneliu dosarului penal al lui
să facă „un gest Vadim Tudor Iuliu Maniu. Este
necugetat” pentru că intenţionează să scrie o interesat să stabilească
revista „Săptămîna”, carte despre Iuliu contacte directe sau prin
spre deosebire de Maniu, în care să intermediari cu persoane
celelalte publicaţii, este prezinte date şi fapte ce deţin documente ori
„masacrată” de trei inedite, inclusiv din au întreţinut relaţii cu
niveluri, respectiv Secţia perioada detenţiei. În Iuliu Maniu, între care şi
de presă şi propagandă a scopul obţinerii datelor Nicolae Carandino, fost
Comitetului de partid al necesare preconizează să membru în conducerea
Municipiului Bucureşti, solicite sprijinul unor P.N.Ţ .
Consiliul Culturii şi relaţii din domeniile
Educaţiei Socialiste şi cultural, istoric, muzeal

Din Arhivele Securităţii: Notă privind pe Corneliu


Vadim Tudor
12/01/2009
Este născut la 28 secţia sociologie, pe care special) de unde a fost
noiembrie 1949, în a terminat-o în 1971, scos pentru că, faţă de
Bucureşti, fiul lui Ilie şi fiind repartizat la mai multe persoane, îşi
Virginia, de naţionalitate redacţia ziarului supraevalua rolul în
şi cetăţenie română, România liberă, unde a activitatea de presă
căsătorit, redactor la funcţionat până în iunie desfăşurată pe lângă
Agerpres, membru al 1974. La 1 noiembrie conducerea superioară
P.C.R. 1975 s-a transferat la de partid.
"Agerpres", unde
După absolvirea funcţionează şi în Din punct de vedere al
Liceului "Mihai prezent. În perioada trăsăturilor de caracter
Eminescu" din anilor 1981-1982, a este apreciat ca un
Bucureşti, în 1967, a lucrat la redacţia de ştiri element uşuratic, cu
urmat cursurile interne "Agerpres" tendinţă de lăudăroşenie,
Facultăţii de Filosofie, (grupul de protocol iar în relaţiile cu colegii

12
adoptă o atitudine de de poezii "Saturnalii", întrucât Corneliu Vadim
îngâmfare, aroganţă şi lucrări ce au declanşat Tudor îşi depusese
lipsă de tact. Deşi nu reacţii virulente, atât în demisia la 10 august,
este un membru al ţară, cât şi în străinătate, ulterior retrăgând-o. Cel
Uniunii Scriitorilor, a din partea evreilor, în cauză a afirmat că,
publicat mai multe afirmându-se că ambele prin această acţiune, a
volume de versuri, lucrări au un conţinut dorit să atragă atenţia
critică literară şi antisemit. Pentru factorilor competenţi
scenarii. A fost angrenat volumul "Saturnalii", asupra unor nemulţumiri
de către Consiliul Corneliu Vadim Tudor a de ordin literar (nu i se
Culturii şi Educaţiei fost pus în discuţia publică cărţile, nu se
Socialiste, C.C. al organizaţiei de bază, iar aprobă realizarea unui
U.T.C. şi o perioadă de timp i s-a film cu tematică istorică,
Radioteleviziunea ridicat dreptul de după un scenariu
Română în realizarea semnătură. Pe fondul propriu, nu i se
unor spectacole şi nemulţumirilor sale, încredinţează
reportaje festive sau face aprecieri necores- conducerea unei reviste
omagiale, dar, în ultimii punzătoare la adresa literare etc.). Pe fond de
doi ani, a refuzat să mai conducerii superioare şi iritare şi încercând să
facă acest lucru. A fost ameninţă că nu va mai braveze, a completat că,
în relaţii apropiate cu sprijini prin scris dacă lucrurile în ceea ce-
Aristide Buhoiu până la politica partidului. Are l privesc nu se vor
plecarea acestuia din legături neoficiale cu schimba, va publica
ţară, iar în prezent are Cornel Dumitrescu, lucrările sale la editura
legături cu scriitorii Petru-Radu Toma şi lui Iosif Constantin
Eugen Barbu, Ion Leucă Vasile, transfugi, Drăgan şi, în ultimă
Lăncrănjan, Mihai şi cu cetăţeanul italian instanţă, va solicita
Ungureanu, Dan Vernarelli Gaetano. plecarea definitivă din
Zamfirescu, ţară. În asemenea
compozitorul Doru În septembrie 1988, situaţii, face aprecieri
Popovici şi pictorul Corneliu Vadim Tudor, negative la adresa
Mihai Bandac. Împreună nemulţumit de faptul că factorilor competenţi din
cu Eugen Barbu, se Agerpres nu şi-a dat domeniile culturii şi
antrenează în polemici acordul să însoţească presei, precum şi unele
de natură a afecta starea echipa de fotbal Steaua cu tentă generală.
de spirit din mediu, în R.S. Cehoslovacă, a (Cartea Albă a
folosindu-se în acest ameninţat că va depune Securităţii, Istorii
scop de revista carnetul de partid, însoţit literare şi artistice
Săptămâna. de un memoriu adresat (1969-1989), Bucureşti,
conducerii superioare de Serviciul Român de
Astfel, la 5 aprilie 1980, partid despre "aspecte Informaţii, 1996)
a publicat în această negative din domeniile
revistă articolul culturii şi presei".
"Idealuri", iar în Conducerea Agerpres a
decembrie 1983 volumul refuzat să-l primească,

13
Vorba lui Dimitrie Bolintineanu ;
"Du-te la ostire, pentru tara mori, si-ti va fi
mormântul incoronat cu flori''
( interviu acordat Agentiei Agerpres, -25.03.2008)

…- Aveti un om in spate cu care sa va - Da, sunt in permanenta tata si vorbesc


sfatuiti in momentele de cumpana? cu ele la telefon de cel putin 5-6 ori pe
zi. Sâmbata mergem la cimitire, sa
- Nu am un om, sunt doi oameni, sunt curatim mormintele celor dragi, sa
fetitele mele, Lidia si Eugenia, care imi punem flori, sa apridem lumânari, sa
aleg cravatele atunci când ma duc la dam pomeni la oamenii saraci, sa hranim
emisiuni televizate sau la manifestari câinii fara stapân. E o mare placere. Cea
publice, la depuneri de coroane sau in mai mare realizare a vietii mele sunt cele
Parlament. Când, in noiembrie 2007, am doua fetite, care sunt doi vadimi mici cu
fost atât de scârbit de frauda uriasa de la fustite si cercei.
europarlamentare si am anuntat ca ma
retrag din Parlament, fetita mea mai
mica, in vârsta de 14 ani, eleva in clasa a - Cum imbinati activitatea de
VIII-a, a fost foarte trista, nu-i mai intra politician cu aceea de scriitor?
nimeni in voie, a plâns. A fost efectiv
tulburata si a venit la mine in dormitor, - Nu as fi singurul in istoria acestei tari,
dupa vreo doua zile, adusa de mama ei fireste, in masura in care istoria acestei
de mânuta, si m-a rugat sa ma intorc. tari va retine ceva din activitatea mea.
Vorba lui Dimitrie Bolintineanu - "Du-te Eu sunt un om destul de modest si cu
la ostire, pentru tara mori, si-ti va fi frica lui Dumnezeu si nu ma imbat cu
mormântul incoronat cu flori''. Si pentru apa rece. Au fost altii mai importanti
ea, si pentru suferinta ei, pentru ca are o decât mine, cum a fost Octavian Goga,
inima neprihanita, la vârsta asta de inger, un mare scriitor, poet al ''patimirii
m-am intors in arena de lupta si aici voi noastre'', asa cum l-a numit critica
ramâne, pentru ca aici imi este locul. Iata literara si care, la un moment dat al
cum un copil poate sa ma intoarca din destinului sau, a ajuns chiar prim-
drum si cum poate sa apeleze la fibra cea ministru al României, chiar si pentru 44
mai launtrica a sufletului meu. de zile, dar a facut ceva pentru aceasta
tara. Au fost si alti scriitori care au facut
politica. A fost Delavrancea, unul din
- Aveti timp sa fiti tata pentru cele marii oratori ai României, care a fost si
doua fetite? primar al Capitalei, a fost Titu
Maiorescu, care a fost si prim-ministru,

14
dar si mentor si descoperitor, am putea se pot cere si celorlalti oameni. Nu am
spune, al geniului eminescian. În istoria cum sa comunic sub nicio forma cu
României, dar si a lumii, exista astfel de oameni care nu-si iubesc tara si care vad
cazuri. Repet, sunt cu mult mai modest, in ea doar ceea ce este mai urât sau mai
stiu sa-mi vad lungul nasului, dar, iata, dezagreabil. Nu am cum sa comunic cu
de pilda, am rostit pâna acum sute sau oameni care nu cred in Mântuitorul Iisus
chiar mii de discursuri. Daca le voi Hristos. Nu am cum sa comunic cu
aduna pe toate intr-o carte, acea carte va oameni fara bun simt. Nu am sa comunic
avea cam 6-7 volume masive. Unde sa in niciun fel cu oameni care sunt plecati
incadram aceste discursuri, la discursuri cu sorcova, saracii de ei! Vad cum vin
politice sau literare, pentru ca ele au si tot felul de nebuni la usa mea, aici, la
valente cultural-literare. Marturisesc ca partid sau pe drumurile publice pe unde
eu insumi nu stiu unde se sfârseste mai ma duc in societate. Chiar acum
politica si unde incepe cultura. Dar le fac câteva minute a venit o femeie ca-i intra
cu placere pe amândoua pentru ca imi arme prin pereti. Ce ar fi trebuit sa fac?
iubesc mult tara si daca ma dau si eu la o Hai, adu-le incoace, haide sa ne
parte atunci nimeni nu ar mai sta in calea inarmam, haideti sa ne ocupam garile,
navalirilor barbare ale oamenilor cum spunea o replica dintr-un film dupa
rudimentari si primitivi. scenariul lui Eugen Barbu. Sunt oameni
si oameni, lumea este foarte socata. Dar
ce ne facem, ca sunt presiuni mari asupra
- Daca ar fi sa asezati intr-o ordine a oamenilor politici suprasolicitati si, daca
prioritatior politica, jurnalismul, nu-si dozeaza bine bugetul de timp si
literatura si familia, care ar fi aceea? daca se pun la mintea tuturor persoanelor
cu probleme, ei insisi, acesti politicieni,
- Prima e Patria, iar, pe acelasi plan, as inclusiv eu, riscam sa iesim de pe orbita
putea spune ca este familia, care e patria fireasca si sa pierdem timp.
in miniatura. Restul conteaza foarte - Cum vedeti viitorul României, dupa
putin. Eu nu sunt un materialist, eu nu alegerile din toamna?
am niciun fel de avere in afara de
copilasii pe care mi i-a dat Dumnezeu si - Eu sunt un om optimist. Nu-mi place sa
de Biblie. vorbesc in citate, dar intrebarea aceasta
ma duce cu gândul la un aforism al lui
Lucian Blaga - "Adevaratul patriot nu
- Ce calitati trebuie sa aiba un om poate fi decât optimist in ce priveste
pentru a va câstiga increderea? viitorul patriei sale". Cum sa nu fiu eu
convins ca va fi bine, pentru copiii mei,
- Am sa va dau un citat dintr-un fost om pentru copiii copiilor mei, cum sa nu fiu
politic român, care la sfârsitul secolului convins ca va fi bine pentru tara lui
al XIX-lea era ministru de Externe, Eminescu, lui Iorga, Dimitrie Cantemir,
Vasile Boerescu, se chema. Astazi este George Calinescu, Constantin Brâncusi.
mai putin cunoscut, dar el spunea asa: Poporul român este un popor mare, este
''Pentru a fi un om politic de valoare iti un popor mesianic, un popor care are un
trebuie trei calitati - sa fii patriot, sa fii destin care este scris de Dumnezeu. E un
cinstit, sa ai o judecata sanatoasa''. Iata popor de doua ori apostolic, in sensul ca
ca aceste trei imperative se pot aplica si a fost crestinat de doi dintre cei mai

15
importanti oameni ai crestinismului stiti foarte bine ce catastrofa a urmat,
primar, e vorba de Sfântul Apostol care a culminat cu afacerea ''Tigareta II''
Andrei, care a venit in Scitia Minor, in din 1998 si cu mineriadele din 1999. În
Dobrogea de astazi, i-a evanghelizat pe anul 2000, am candidat din nou si pot sa
stramosii nostri, si e vorba de Apostolul spun ca am câstigat alegerile
Pavel, care s-a dus si a predicat prezidentiale, dar au fost pur si simplu
Evanghelia in Macedonia, unde traiau rasturnate rezultatele celui de-al doilea
alti stramosi ai nostri, aromânii. tur de scrutin si i s-a acordat in mod cu
totul ilegal un al treilea mandat lui Ion
Iliescu. Am mai candidat in 2004, dar
- Ce le transmiteti alegatorilor, aveti stapânii straini ai României dirijati de
un mesaj pentru ei? super-agentul CIA Jack Dyer Crouch,
asa-zis ambasador al SUA la Bucuresti -
- Nu sunt bun la asa ceva, desi scriitorii el fusese parasutat aici ca sa
au formulari concise, unele memorabile, supravegheze revolutiile portocalii din
atât le voi spune: Nutresc speranta ca Ucraina si România -, prin urmare
ciclul satanist inceput in decembrie 1989 stapânii straini ai României au avut grija
in istoria poporului român si a continuat din timp, m-au luat in amonte, ca nu
cu acel asasinat din noaptea de Craciun a cumva sa intru in turul doi si nu cumva
anului 1989 va lua sfârsit foarte curând. sa le mai treaca inca o data glontul pe la
Sunt mai mult decât increzator ca anul ureche. Asa ca m-am clasat pe locul trei,
care vine ne va gasi altfel, schimbati in dar suficient de bun acest clasament ca
bine. În mod paradoxal, aceasta criza sa fac jocurile pentru cel de-al doilea tur
interna si internationala ajuta partidele si nici acum nu regret ca am inclinat
justitiare. Acesta este climatul in care un balanta pentru Traian Basescu si nu
om ca mine si un partid ca PRM se pentru mafia din jurul lui Adrian
misca cel mai bine. Fireste ca este Nastase. Eu sunt un om foarte activ, asa
departe de mine gândul sa ma bucur de ca simt ca as mai putea sa fac lucruri
ceea ce se intâmpla, dar acum lumea va bune pentru tara mea, la aproape 59 de
ajunge in sfârsit la vorba noastra si vom ani cât voi implini pe 28 noiembrie, in
fi rugati sa preluam puterea. continuare din postura de senator.

- Sunteti in Parlament din 1992, aveti - Va mai intereseaza o noua cursa


deja la activ patru mandate de prezidentiala?
senator. Ce v-a determinat sa intrati in
lupta pentru un nou fotoliu de - Nu pot sa spun acum. Este prematur.
parlamentar? Pâna nu vor disparea hotii electorali din
- De ce nu? Eu nu as fi vrut sa mai fiu aceasta tara si tragatorii de sfori bastinasi
senator, ca dovada ca am candidat de trei si straini, nu are rost sa mai candidez la
ori si pentru presedintia tarii. În 1996 nu asa ceva. Dar necunoscute sunt caile
am avut multe sanse, eram mai putin Domnului si s-ar putea ca Dumnezeu sa
cunoscut, iar jocurile erau asezate de asa aranjeze in 20 de secunde ceea ce nu s-a
fel incât sa iasa Emil Constantinescu si rezolvat in 20 de ani.

16
FUNERALII NA ŢIONALE PENTRU MARELE PATRIOT
MIHAI UNGHEANU
(Necrolog rostit, liber, în Biserica Amzei, sîmbătă, 14 martie 2009)

„Noi nu ne dăm seama ce-am 40 sau 50 la număr, formează o întreagă


pierdut acum”... - Discursul domnului bibliotecă. El a dat direcţia în înteriorul
Corneliu Vadim Tudor - Am să spun şi Direcţiei Naţionale. Noi nu ştim ce
eu cîteva cuvinte la patul de flori pe care pierdem acum. Încă nu ne dăm seama.
doarme fratele nostru Mihai Ungheanu. Ne-am adunat aici, în această zi de
De atîtea ori a vorbit el la lansările mele martie, în Biserica Amzei, din inima
de cărţi şi eu niciodată nu l-am răsplătit, Bucureştilor, ca să-l prohodim şi să-l
niciodată n-am avut prilejul sau, poate, petrecem pe ultimul drum pe cel care
curajul să spun public cît de mult l-am reprezintă sufletul Mişcării Naţionale în
respectat. În unele societăţi anarhice, cultura română. Aşa ceva a fost Mihai
respectul e mai important decît Ungheanu. Am o mare strîngere de
admiraţia, decît dragostea. Mihai inimă de cîte ori intru în această biserică.
Ungheanu a stîrnit respect pretutindeni Vedeţi dvs., Isus Christos n-a avut o casă
pe unde a trecut. Ceea ce spunea sau a Lui cît a trăit, ca acum să aibă sute de
scria el avea valoarea unui verdict al milioane de case în toată lumea:
Curţii de Casaţie. Nu se putea trece peste Bisericile Creştine. Destinul a făcut ca
ce spunea el. El a fost adevăratul urmaş aici să mă căsătoresc religios, în toamna
al lui George Călinescu. O dată cu anului 1987. Iată un prilej de mare
plecarea lui dintre noi, pleacă, la cele bucurie. Dar, tot destinul a făcut ca aici
veşnice, fiul, executorul testamentar al să asist la slujba de îngropăciune pentru
divinului critic. În 1976 am luat cina la mentorul meu literar, Eugen Barbu, în
fratele nostru mai mare, Victor Stamate, anul 1993. Cîte nu se petrec într-o
care era secretar general al Agenţiei biserică! Acum, ne luăm adio de la
Române de Presă şi, la acea cină, l-am Mihai Ungheanu. Îmi pare atît de rău că
întîlnit, împreună cu distinsa lui soţie, n-am putut să fac mai mult pentru el.
care era colegă cu mine la Agerpres. Nu Cineva se bucura, în urmă cu cîteva
puteai să nu îl preţuieşti pe Mihai săptămîni, citez din memorie, că
Ungheanu. „extremiştii partidului lui Vadim n-au
Era frumos din toate punctele de vedere. mai intrat în Parlament“. Aşa e. Au intrat
Şi numele era frumos la el. Preasfinţii în pămînt. Îi bagă în pămînt o societate
părinţi au vorbit aici de Arhanghelul barbară. Este mai mare ruşinea că dispar
Mihail, dar ce înseamnă în ebraică dintre noi, hăituiţi, vînaţi, sfîrtecaţi,
Mihail? „Cine este ca Dumnezeu?“ - asta răstigniţi oameni fără de care nu se poate
înseamnă. Aşa cum Gabriel înseamnă concepe civilizaţia românească
„Viteazul lui Dumnezeu”. Am avut contemporană. Rămîn profitorii, rămîn
ocazia să lucrez, şi din punct de vedere paraziţii, rămîn „preoţii hranei“, dîndu-i
literar, şi din punct de vedere politic, cu la o parte „pe preoţii jertfei”, cum
Mihai Ungheanu. A fost senator în două spunea Nicolae Iorga. Ar fi multe de
legislaturi. Toate luările lui de cuvînt spus. Tot ce am putut să fac, în ultima
erau admirate, erau analizate, uneori, vreme, pentru Mihai Ungheanu a fost să
citite cu lupa. Cărţile lui, cred că peste obţin onoruri militare la Cimitirul Bellu

17
pentru el. Iar cei la care am apelat au o contradicţie, darmite o ceartă. L-am
înţeles că nu moare un soldat, moare un respectat, l-am privit întotdeauna ca pe
mareşal al culturii române. Atîta lucru un om care a contribuit la destalinizarea
poate să facă şi societatea românească culturii române. Aceea a fost o generaţie
pentru el. Mă uit la chipul lui Mihai de sacrificiu. Ce eforturi mari au făcut
Ungheanu şi îmi amintesc de fratele acei oameni pentru a pune pe făgaşul
meu. De aceeaşi maladie nefericită s-a normal cultura naţională! „Nici o moarte
prăpădit. Vorbeam cu distinsa doamnă nu-i amară/Ca moartea în primăvară”,
Ungheanu despre modul în care poţi spune folclorul românesc. Mor oameni
retrăi fazele acestei boli cînd ai avut-o în politici importanţi, mor diplomaţi, mor
familie. Cîtă neputinţă există! Cîtă ruşine generali, dar nici o moarte nu-i atît de
este pe obrazul oamenilor de ştiinţă că dureroasă ca a unui scriitor, ca a unei
nu au reuşit, de mii de ani, măcar să conştiinţe a naţiunii sale. Şi Mihai
amelioreze suferinţele provocate de Ungheanu a fost o astfel de conştiinţă. El
această boală teribilă. Au ajuns oamenii a fost şi va rămîne o piatră de hotar.
pe Lună, au ajuns în spaţiile galactice, Daţi-mi voie, în încheiere, să fac ce ştiu
dar nu au putut să stăvilească această mai bine, şi anume să citesc, într-o
erodare a trupului uman, această asemenea ocazie nefericită, un „Apel de
desfigurare, care este mai puternică decît Seară”, pe care l-am scris în decembrie
un suflu atomic. Am trecut prin toate 1983 - iată cîţi ani au trecut de-atunci -
acestea şi ele nu se pot povesti. Dar în memoria unor oameni pe care i-a
acum, fratele nostru e dincolo de bine şi cunoscut foarte bine şi el, cu care a
de rău. Acum el e fericit. Acum el s-a lucrat foarte bine: A. E. Baconsky,
dus acolo unde are ambasadori trimişi Teodor Balş, cu care a lucrat la acea
din timp, unde părinţii lui, înaintaşii lui, revistă extraordinară care a fost
cu siguranţă, îl întîmpină şi îl petrec prin „Luceafărul”, şi care a fost creaţia lui, a
vămile văzduhului. În ultimele zile m- lui Mihai Ungheanu. Dar am dedicat
am rugat mult pentru sănătatea lui Mihai acest poem şi lui Toma Caragiu,
Ungheanu. Am vorbit, marţi, cu actorului Cornel Coman, scriitorului
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, dar Alexandru Ivasiuc, fotoreporterului
şi cu părintele Spiridon, consilierul Aurel Mihailopol, regizorului Doru
Patriarhului Daniel. Şi i-am rugat ca, în Năstase, unui coleg de la „Lumea”, pe
situaţia în care medicii nu mai pot face care doamna Ungheanu îl cunoaşte,
nimic, să-i facă un maslu, pentru a-l Marcel Negreanu, criticului Alexandru
ajuta. În unele situaţii, unii oameni s-au Oprea, vînat şi lovit şi el pe nedrept
curăţat complet de bolile respective. Din pentru aceeaşi cauză naţională, pentru
păcate, era prea tîrziu şi, poate, tocmai Mihai Eminescu, pentru tribunii culturii
acest maslu, săvîrşit în multe biserici din române. Poemul le-a mai fost închinat
ţară şi în Catedrala Patriarhală, i-a ajutat lui Amza Pellea, Emanoil Petruţ, cel care
sufletul să se desprindă mai uşor de mult l-a întruchipat pe Tudor Vladimirescu,
prea torturatul său trup. Sînt foarte Nichita Stănescu, fratele nostru, care,
mîhnit. N-aş fi vrut să vorbesc, dar nici odată, mi-a spus: „Vreau să mor,
nu puteam să stau liniştit dacă plecam de Vadime, vreau să mor tînăr”. Eu l-am
aici şi nu aduceam şi eu un ultim omagiu întrebat: „De ce, Nichita, vrei tu să mori
celui care a fost ca un frate pentru mine, tînăr?” „Pentru că un poet bătrîn e ca un
cu care n-am avut, niciodată, nici măcar student bătrîn”. Şi-a murit tînăr, la 50 de

18
ani. Dar ce urmă luminoasă a lăsat spălat şi ninsoare, şi ploi adînc îmbibate-
Nichita Stănescu şi cîţi se raportează la n postavuri şi-n oase încerc disperat să
acest om! APELUL DE SEARĂ Nimic m-apropii de voi dar gratii v -au pus
nu mai e ca-nainte, nimic nu-mi poate rădăcini fioroase Popoare de umbre,
reda tinereţea şi lancea genunchii de- prieteni iubiţi vă strig în pomelnic de
acum tot mai greu mi-i ridic îmi pare că- datini bătrîne grozavă e taina pe care-o
s ultimul om de la Mancha Pe voi v-am trăiţi dar cine mai pleacă? şi cine
iubit de la mari depărtări aţi fost, fiecare, rămîne? Nimic nu mai e ca-nainte, nimic
mai buni decît mine azi umplu cu lacrimi nu-mi poate reda gustul zilelor bune dă-
o mie de mări trăiesc, şi mă bucur, şi-mi mi, Doamne, tăria să cred în ce zic
este ruşine Femeile-n doliu pe străzi vi le apleacă-Ţi urechea, mai fă o minune Şi
văd au cearcăne mari cît un clopot de iartă-le lor fiecare păcat ei dincolo sînt
ţară în sufletul mei viscoleşte-a prăpăd şi de izvoarele Lethei exală un fum de
ele îmi par mustrătoare povară Î n urmă aloes, curat presaţi tot mai mult în
lăsaţi enigmatici copii e prea timpuriu, ierbarul Planetei Mai liberi ca marea, şi
şi-i furtună pe mare trăim prea festiv şi încă mai puri ca sfinţii pictaţi cu halouri
aflăm într-o zi că, iată, pe lume de fapt de ceară îşi trag viziera, se-nchid în
se şi moare Privesc înapoi cu mînie şi armuri şi nu mai răspund la apelul de
dor făptura vi-o prind din frînturi de seară... Adio, bunul şi dragul nostru
cuvinte aş vrea să vă dau telefon uneori prieten şi frate Mihai Ungheanu. Cu tine
dar iarba vă creşte enorm pe morminte a murit şi tinereţea noastră. Dumnezeu
Nu ştiu neputinţă mai mare sub cer iar să-l ierte. Explicatie poza: La despărţirea
cerul un antic ferpar mi se pare nu plîng, de Mih ai Ungheanu. Î n imagine, apar,
nu invoc, nu-mi e teamă, nu sper transpir de la stînga la dreapta fostul senator
la galere o tonă de sare Şi totuşi, cu voi Carol Dina, văduva poetului Gh. Pituţ,
mai vor besc pe ascuns din vinul cel Corneliu Vadim Tudor şi George G.
magic vărs cupe discrete eu simt că Potra
mesajul întreg v-a ajuns şi-n nopţile
lungi vă mai ţine de sete De-acum v-au Tricolorul, nr. 1512, editia din 16.03.2009

Discursul Tribunului la catafalcul marelui artist


(Necrolog rostit la căpătîiul ilustrului dispărut duminică, 22 martie 2009, în
Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti; întreaga ceremonie a fost transmisă

UN CATARG Fiindcă, mai presus de oameni şi a întemeiat


VIU PENTRU toate, asta a fost familii. Inimă cu care a
TRICOLORUL prietenul nostru Ion botezat atîţia prunci, i-a
ROMÂNESC: Dolănescu: un om între creştinat şi i-a dăruit
RAPSODUL ION DOL oameni. El a bucurat Bisericii Ortodoxe –
ĂNESCU Îndoliată milioane de oameni, cu „Maica Străbună a
adunare, ne-am dat vocea lui de aur. Dar el Neamului României“,
întîlnire astăzi, aici, în n-a avut numai o voce cum o numea Eminescu.
această zi de primăvară, de aur, el a avut şi o Există oameni care fug
ca să ne luăm adio de la inimă de aur. Inimă cu de semenii lor şi în nici
un om între oameni. care a cununat atîţia un caz nu vor să-i bage

19
în familie, să le fie rude. cînta? Cu cîtă naturaleţe, Capitalei şi în locul unui
Adică nu vo r să aibă fără nici un efort şi cu o templu al hergheliilor
obligaţii, să se complice. veşnică seninătate pe nărăvaşe au ridicat un
Fratele nostru, însă, era chip. Alţii iau notele mai templu al Culturii. Nu
plămădit din alt aluat, el dificile cu o grimasă pe ştiu ce forţă magnetică
gîndea şi simţea altfel, el faţă, unii chiar se are oraşul acesta al
avea o altă viziune chinuie, în virtutea nostru, Bucureşti, încît îi
asupra vieţii. „Creşteţi şi dictonului care spune că trage în mormînt pe mai
vă înmulţiţi” – spune „Arta cere sacrificii”. toţi oamenii de vază ai
Domnul. Iar îndemnul Prietenul nostru cînta acestui neam, care se
acesta l-a călăuzit în însă firesc şi natural. nasc în altă parte, printre
viaţă şi pe el. Şi l-a mai Gura lui era, vorba ţărani şi tîrgoveţi, dar
călăuzit un îndemn, şi folclorului nostru, izvor sînt înmormîntaţi aici.
anume întîiul cuvînt pe – nu de apă, ci de dor. Aşa s-a întîmplat cu
care l-a rostit La el, vocea izvora ca un Eminescu, Caragiale,
Mîntuitorul nostru Isus susur cristalin, în zori de Coşbuc, Sadoveanu,
Christos, atunci cînd, zi. Cine mai cîntă aşa? Rebreanu – care acum
înviat din morţi, Li s-a Păsările, ele cîntă aşa, îşi dorm somnul de veci
arătat ucenicilor Săi. fără nici o dificultate, la Cimitirul Bellu. Şi aşa
Mai ţineţi minte ce le-a pentru că asta e menirea se va întîmpla şi cu
spus? Le-a spus aşa: lor pe pămînt şi în cer. bunul nostru prieten Ion
„Bucuraţi-vă!” Fiindcă Istoricii spun că în zona Dolănescu, al cărui trup
viaţa e bucurie. Viaţa e Atheneului Român, ostenit şi biciuit de
dar de la Dumnezeu. unde i-am depus noi eforturi deosebite se va
Dacă ne pricepem s-o trupul neînsufleţit, se odihni în acelaşi
trăim aşa cum ne afla Grădina Episcopiei sanctuar. Aici, la
povăţuieşte Tatăl Ceresc, - aici a fost ultimul loc Biserica Sfîntul
în lumină şi cumpătare, din Bucureşti unde s-au Gheorghe Nou, este nu
cu înţelepciune şi auzit privighetorile. numai Kilometrul Zero
generozitate – ea, Apoi a venit peste ele al României georgrafice,
această viaţă, este un civilizaţia de la cumpăna ci şi Kilometrul Zero al
ocean de bucurie. Astfel veacurilor XIX şi XX şi României Creştine şi
a fost şi pentru fratele aceste făpturi cu trupul Culturale. Aici s-a
nostru şi tot astfel a de cenuşă şi cu foc divin petrecut, la 17 iunie
făcut-o, şi el, semenilor în gîtlej şi-au luat 1889 o scenă magnifică:
săi. Şi ca artist, şi ca om. zborul, către alte zări, trupul neînsufleţit al
Ca artist, el avea un mai liniştite şi mai Poetului Naţional Mihai
talent nativ cum rar s-a ospitaliere. Puţină lume Eminescu s-a aflat la doi
văzut. „Are har de la mai ştie azi că, iniţial, s- paşi de trupul
Dumnezeu”, spune a dorit ca acolo să se descăpăţînat al celui mai
românul simplu, şi prin construiască un manej; mare martir al
aşa ceva se înţelege o aşa au fost turnate Creştinităţii Europene,
comoară. Cred că Ion fundaţiile, în formă Constantin
Dolănescu a început să circulară, dar Dumnezeu Brâncoveanu. Care va fi
cînte înainte de a vorbi. le-a dat gîndul cel bun acel regizor de film în
L-aţi observat cum edililor de atunci ai stare să eternizeze acel

20
„minut astral“ al Istoriei bucurii. El a fost un despre patriotismul curat
noastre multimilenare? copil mare, care şi-ar fi al acestui artist unic, ci
Aidoma privighetorilor dat şi haina de pe el şi respectul său de-a
care şi-au luat zborul din pentru semenii aflaţi în dreptul religios faţă de
Grădina Episcopiei, suferinţă. Însă pentru geniul şi puritatea
către alte meleaguri, mai nimic în lume nu şi-ar fi folclorului românesc. El
frumoase, şi sufletul dat brîul Tricolor, pe a fost culegător de
marelui nostru rapsod a care îl purta cu atîta nestemate folclorice, dar
zburat către alte mîndrie! De cîte ori îl a şi primenit folclorul,
orizonturi, sub presiunea vedeam cîntînd, parcă cu piese noi, compuse
larmei grozave de la vedeam un catarg viu! special pentru el –
cumpăna Mileniului II şi Într-o vreme în care fiindcă el, folclorul, care
a Mileniului III. Planeta unora le e ruşine că sînt în limba germană
a luat-o razna complet în români şi batjocoresc tot înseamnă „înţelepciunea
ultimii ani şi sufletele ce e românesc – de la poporului”, e un
idealiste nu pot înţelege Ştefan cel Mare şi Sfînt organism viu, în
ce se petrece. Încă o dată şi Mihai Viteazul la continuă prefacere - dar
se adevereşte că Mihai Eminescu şi Eroul niciodată Ion Dolănescu
Dumnezeu, în marea Necunoscut, al Armatei n-a ieşit din tiparele
milă a Lui, îi ia la El pe Române – Ion clasice ale folclorului, n-
cei mai buni. Pentru a-i Dolănescu s-a afirmat ca a şocat, n-a inventat şi n-
feri de grozăvii şi mai un port-drapel, care a a cîntat ceva care să fie
mari. Iar Ion Dolănescu purtat cele Trei Culori respins de oamenii mulţi
a fost unul dintre cei mai nu numai la spectacolele şi simpli. Pentru el,
buni oameni pe care i- din ţară, ci şi în turneele dorul era dor şi se putea
am întîlnit în întreaga de peste hotare, unde a tălmăci în mii de
mea viaţă. Aduc omagiul făcut pentru România chipuri. El a fost un om
meu nu numai unui mare mai mult decît sute de cu frica lui Dumnezeu.
artist, ci şi unui om ambasadori numiţi pe Avea numele celui mai
profund cinstit, care a pile, sau pe mită, sau pe îndrăgit Apostol al lui
muncit, din răsputeri, criterii politice atît de Isus, Ioan, căruia
pentru fiecare bănuţ pe discutabile. Iată încă un Mîntuitotul i-a
care l-a cîştigat. Astăzi, motiv pentru care l-a încredinţat-o pe iubita
se fac averi peste iubit poporul atît de Sa mamă. Ceea ce îl
noapte, prin tot felul de mult: fiindcă Dolănescu particulariza pe
complicităţi mafiote – în s-a născut lîngă Carpaţi Dolănescu era dulceaţa
vreme ce omul de rînd şi s-a mîndrit cu obîrşia din timbrul vocii sale
trage targa pe uscat şi îşi lui de ţăran român! inconfundabile. În
drămuieşte, cu mîini Naşte, uneori, poporul ultima vreme ne-au
tremurînde, banii pentru acesta cîte un brad invadat nişte gurişti – că
pîinea cea de toate zilele falnic, care nu se îndoaie nu le pot zice cîntăreţi –
şi pentru medicamente. în furtună şi ne dă, care pocesc cuvintele
Iar bucuriile românului tuturor, măsura limbii române, le aplică
sînt din ce în ce mai verticalităţii. Dar nu accente străine, le
puţine. Ion Dolănescu a numai arborarea pronunţă cu gura la
fost una dintre aceste Tricolorului grăieşte ceafă, parcă ar avea

21
pareză - de nu înţelege demersurile necesare solicitudinea manifestată
nimeni, nimic. Ion pentru a depune trupul de conducerea
Dolănescu a avut un său neînsufleţit. La cca. Atheneului Român, mai
veritabil cult faţă de o oră după ce el s-a stins ales de domnul director
măreţia limbii române. din viaţă, mi-a telefonat Nicolae Licareţ, marele
Aidoma Mariei Tănase, iubitul său fiu, Ionuţ. nostru organist, cu care
alături de care a cîntat la Iniţial, familia s-a gîndit am vorbit. Poate că alţii
debutul lui, Ion să-l depună pe artist la au făcut mai mult decît
Dolănescu a fost un Teatrul Naţional. Am noi. Restul nu mai
rapsod total, care a cerut un răgaz de contează. Sau, vorba lui
interpretat cîntece din gîndire. Era o decizie pe Shakespeare, restul e
toate marile bazine care n-o puteam lua de tăcere. Dar contează că
etnografice ale ţării: el unul singur. Simţeam s-a produs această mică
era din Muntenia, după nevoia să mă sfătuiesc odisee, altminteri le-ar fi
cum se ştie, unde se cu cineva. I-am fost foarte greu
vorbeşte graiul cel mai telefonat, la rîndul meu, mulţimilor
apropiat de româna unui bun şi vechi amic, impresionante de
literară, dar a cîntat, la scriitorul Dinu Săraru, oameni să-şi ia rămas
perfecţie, şi folclor din fost director al Teatrului bun de la acest veritabil
Moldova, din Basarabia, Naţional, cel care a scris erou popular. În orice alt
din Bucovina, din romanul cu titlul grăitor loc ar fi fost depus el, un
Dobrogea, din Oltenia, „Nişte ţărani”. Acesta asemenea pelerinaj ar fi
din Banat, din mi-a spus că acolo, la fost dificil, nu ar fi
Transilvania – toată teatru, sînt depuşi doar existat căile de acces,
harta României Mari era cei care au fost actori, spaţiul amplu şi, în
în glasul său. Prin sau regizori, ori definitiv, solemnitatea
cariera lui de mai bine scenografi ai Teatrului. remarcabilă a clădirii.
de 45 de ani, Ion Adică societarii Atheneul Român este
Dolănescu a contribuit Teatrului Naţional. Tot Pantheonul poporului
la desăvîrşirea unităţii el mi-a sugerat că ar fi nostru. Tot ce-am mai
tuturor românilor şi la mai bine la Atheneul putut face pe ntru iubitul
cimentarea solidarităţii Român sau la Operă. N- nostru frate a fost
naţionale. Popularitatea am stat pe gînduri şi am acordarea onorurilor
lui, pretutindeni unde ales Atheneul, mai ales militare cu o gardă de
trăiesc români, a fost şi a că Dolănescu a evoluat onoare – pentru care ţin
rămas imensă. Iar steaua pe scena acestuia. Am să mulţumesc
lui va creşte în viitor. luat legătura cu primarul directorului general al
Cred că de la moartea general al Capitalei, Ministerului de Interne,
prinţului Operetei, Nae Sorin Oprescu, fost chestorul-şef Virgil
Leonard, în 1928, dacă coleg de Parlament şi cu Ardelean. Întristată
nu mă înşel, societatea mine, şi cu Ion adunare, aşa cum se
românească n-a mai fost Dolănescu. Am trimis-o, vede, astăzi n-am făcut
atît de tulburată la apoi, pe doamna arhitect politică. N-am vorbit
dispariţia unu cîntăreţ. Anca Petrescu să pună la despre calitatea de
Am stat să mă gîndesc punct toate detaliile. deputat pe care Ion
bine înainte de a face Fireşte, a contat mult şi Dolănescu a deţinut-o,

22
timp de 4 ani, mai exact neagră”, care se revarsă ceva în aer. Astfel de
între 2000 şi 2004. Şi pe mai toate canalele. prefaceri mari au loc la
acolo, în Aula Un dezmăţ inimaginabil! început de secol şi de
Parlamentului, el a Prea multă trivialitate! O mileniu, Să ne rugăm de
manifestat acelaşi bun- violenţă insuportabilă! Părintele Ceresc să se
simţ deosebit, aceeaşi Numai părinte de copii milostivească de acest
prestanţă de om al să nu fi cu astfel de neam atît de greu
Cetăţii. Efectiv, programe dezgustătoare încercat.
Dolănescu emana o şi periculoase pentru Adio, bunul şi dragul
autoritate naturală, viitorul acestui neam. meu prieten. Eu te-am
impunea respect. De ce? Balada naţională nu mai făcut pe tine deputat – tu
Fiindcă avea aură. Aura începe pe un picior de m-ai făcut pe mine
pe care o au plai, ci pe un picior de fericit şi mi-ai dat
reprezentanţii loc viran, iar gura de rai sentimentul că în lupta
aristocraţiei ţărăneşti, de a devenit gură de mea nu sînt singur, mai
care vorbea George incendiu. Totul merge există atîţia români
Călinescu atunci cînd din rău în mai rău. minunaţi, care duc mai
scria: „Noi nu sîntem Paragina începe să pună departe, prin bezna
bătrîni. Noi sîntem stăpînire pe dulcea vremurilor, torţa iubirii
vechi”. Iar Dolănescu şi- Românie. „Vai de biet de Neam şi de ţară. Fără
a ţinut r angul său. româ n, săracul/ Îndărăt doar şi poate, tu m i-ai
Lumea are acum termen dă tot ca racul” – spune dăruit mult mai mult
de comparaţie: în Poetul Naţional în decît ţi-am dăruit eu.
Parlament nu mai sînt „Doina”. Parcă ispăşim Acum, te-ai dus printre
marii artişti Irina un blestem. Ţara asta îngeri şi apostoli, să
Loghin, Angela Buciu şi seamănă cu o corabie cînţi la Nunta din Caana
Ion Dolănescu, dar au naufragiată. Care e Galileei. „Cine-i născut
intrat alţii, unii nişte soluţia? Scriam într-un în ianuarie?” Ion
iluştri anonimi, care şi- cîntec creştin, acum Dolănescu e născut în
au cumpărat, efectiv, cîţiva ani: „Tu, om ianuarie! „Să bea
funcţia, cu bani grei. păcătos: Înapoi la paharul pînă la fund!” şi
Necazul cel mare este că Christos! Tu, om f ără a băut cupa cea amară a
se degradează tot mai minte: Cu Christos acestei vieţi care trece
mult societatea înainte!" Să ne prin „valea umbrei
românească. Pe umerii întoarcem, aşadar, la morţii”. Dar acum, eu
uriaşilor s-au cocoţat Isus Christos! Să punem am convingerea că bea
pigmeii. Tot mai des se capăt la păcat. Să ne din potirul Sfîntului
vorbeşte de criza pocăim. Să ne smerim. Graal. Rămîn în urma
economică şi financiară, Să-i urmăm pe acei lui 4 generaţii de români
dar prea puţin se oameni care spun îndureraţi: de la o mamă
pomeneşte de criza adevărul, cu orice risc, bătrînă, cu brîul de lînă,
morală gravă, care face care nu tîlhăresc şi nu ca măicuţa din balada
viaţa noastră tot mai sînt lupi în blană de „Mioriţa”, în vîrstă de
greu de suportat. oaie. E limpede că aproape 100 de ani, şi
Deschideţi televizorul. Dumnezeu ne transmite pînă la nepoţelul lui, de
Ce vedeţi? O „maree un mesaj şi că pluteşte care era atît de mîndru,

23
şi care, cînd va creşte, Ion Dolănescu Psalmii din Biblie - e
va purta pe umeri dulcea echivalează cu moartea pogorît în pămînt.
povară a unui nume din lui Luciano Pavarotti Doamne, dă-ne puterea
ce în ce mai respectat şi pentru muzica italiană. să rezistăm şi să mergem
preţuit. Aceasta e legea Dar creştinii ştiu bine că mai departe, nu pentru
vieţii, au murit şi moartea nu-i sfîrşitul. noi, ci pentru copilaşii
Patriarhii biblici, dar Pentru că Dumnezeu noştri care sînt nişte
despărţirea, vai, e atît de recuperează lumina pe îngeri neprihăniţi. Î n
dureroasă! Fie ca care o sădeşte în curînd, vom celebra
Dumnezeu să primească oamenii credincioşi şi de Paştele, cea mai mare
în Împărăţia Lui sufletul valoare. Cultura română sărbătoare a
nobil al acestei păsări e în doliu. Plîngi, Popor Creştinităţii. Să ne
cîntătoare, cu penaj al meu, că ţi-a fost dat să aducem aminte şi atunci,
Tricolor. Cît timp a trăit, ai parte de o asemenea mai ales atunci, de Ion
Ion Dolănescu a fost un nenorocire. Plîngi, ţară a Dolănescu, să aprindem
om între oameni, iar mea, că într-o vreme o lumînare şi să vărsăm
acum e petrecut pe cînd natura renaşte la un strop de vin pentru
ultimul drum ca un viaţă şi cîntă mierlele în sufletul lui curat. Amin.
Prinţ. Pentru muzica arbori, „mai marele Dumnezeu să-l ierte.
românească, moartea lui cîntăreţilor” - cum spun

A încetat din viaţă soţia mentorului meu literar – marea


actriţă de teatru şi film Marga Barbu
1 aprilie 2009

Comunicat de Presă mă aşteptam la o şi l-a ajutat mult pe


„Seria neagră” a culturii longevitate mai mare, distinsul ei soţ, mai ales
naţionale parcă nu se avînd în vedere că iubita în vizitele peste hotare –
mai termină! Exact ei mamă – care a fost puţină lume ştie că
acum 1 an, la 1 aprilie balerină la Viena, pe Marga Barbu vorbea, cu
2008, a încetat din viaţă vremea Imperiului uşurinţă, toate cele 5
marele pictor Sabin Austro-Ungar – a trăit limbi de circulaţie
Bălaşa. Acum, în peste 95 de ani. Dar, internaţională (engleză,
primăvara lui 2009, s-a probabil că Eugen Barbu franceză, italiană,
stins marea actriţă a chemat-o pe Marga la spaniolă şi germană) iar
Marga Barbu. Între el, în împărăţia cerului, în ultimii ani învăţase şi
timp, au trecut în pentru a-i mai încredinţa japoneza. Dispariţia
veşnicie alţi buni rolurile Aniţei şi Margăi Barbu reprezintă
prieteni ai mei: Ştefan Domnişoarei Aurica. o pierdere imensă pentru
Iordache, Grigore Vieru, Marga Barbu a fost nu teatrul şi filmul
Dumitru Bălăeţ, Eugen numai o actriţă totală, ci românesc. Pentru mine
Florescu, Mihai şi o femeie de caracter şi şi familia mea, plecarea
Ungheanu, Ion o patrioată desăvîrşită. la cele veşnice a acestei
Dolănescu. Sincer să fiu, Avea o minte strălucită Mari Doamne constituie

24
o teribilă tragedie. Din nobil al acestei românce iubitul şi respectatul ei
păcate, moare o lume, excepţionale, să-i ierte soţ.
dar nu se mai naşte păcatele şi să o ajute la
nimic în locul ei. Fie ca „reîntregirea familiei”,
Bunul Dumnezeu să acolo sus, în ceruri, cu
primească la El sufletul

Eu, unul, am fost la Hirosima, care e la capatul lumii nu numai din


punct de vedere geografic, ci si din punct de vedere istoric. Fiindca
marcheaza o piatra de hotar: de acolo, Istoria a inceput sa se scrie altfel.
(6.03.2009,revista Romania Mare)

Partidul Romania Mare in primul rind, de intorcindu-ma apoi la


isi tine, cu regularitate cresterea demografica Tokyo, cu trenul rapid
de ceasornic, haoticasi de imputinarea ,,Bullet,, (,,Glontul,,), a
Conferintele de Presa, resurselor. Asa cum echivalat pentru mine cu
chiar daca totul se naruie exista razboaie nedrepte, o intreaga Universitate.
in jur. Pe undeva, noi existasi paci nedrepte - Cu exact 10 ani inainte,
semanam cu orchestra depinde din ce parte in 1976, avusesem
de pe Titanic, caresi-a privesti. Acum, ne aflam privilegiul sa-i iau un
facut datoria pina la in aceasta situatie. Timp interviu, chiar in sediul
capat, desi marele de mai bine de 60 de Ambasadei SUA la
transatlantic se ani, dupa al II-lea razboi Bucuresti, celebrului
scufunda. Cu citeva mondial, a fost pace. O Alvin Toffler, autorul
decenii in urma, Emil pace relativa, desigur, cartii ,,Socul viitorului,,.
Cioran a scris ceva care mentinuta mai mult de Am avut, de-a lungul
incepe sa se frica armamentului timpului, numeroase
adevereasca: ,,O data tot nuclear, care a generat experiente de viata,
se va prabusisandramaua ,,echilibrul terorii,,. vizite memorabile,
acestei lumi. in ce fel, Multa lume vorbeste intilniri cu personalitati
nimeni n-ostie. Si este, despre Hirosima, dar care au marcat Istoria
la urma urmei, prea putini au fost acolo. lumii contemporanesi
indiferent,,. Asta se Eu, unul, am fost la toate acestea la un loc
intimpla, acum, sub Hirosima, care e la m-au ajutat sa inteleg
ochii nostri. Moare o capatul lumii nu numai mai bine ce se intimpla.
lume, dar, din pacate, nu din punct de vedere Asa ca va rog sa ma
se mai naste nimic in geografic, cisi din punct credeti ca, atunci cind
locul ei. Au curs fluvii de vedere istoric. dau un verdict, ori fac o
de cerneala despre cele Fiindca marcheaza o apreciere, nu ma
doua razboaie mondiale, piatra de hotar: de acolo, hazardez citusi de putin.
insa foarte rar s-a spus Istoria a inceput sa se Rareori ma insel. Daca
care a fost cauza scrie altfel. Acea zi de as fi fost vreun exaltat,
acestora: criza. Ele s-au decembrie 1986, cind m- ori un om fara simtul
nascut din criza, am deplasat de la Tokyo masuriisi al proportiilor,
fenomen de o mare la Hirosimasi am vizitat nu le-as fi luat interviuri
complexitate, provocat, orasul atomic, unor celebritati ca Alvin

25
Tofflersi Johann Galtung Printul Rainier de Rumsfeld, Koffi Annan,
(presedintele Federatiei Monaco, cu Karolos Stipe Mesici, Hans-
Mondiale de Papoulias (presedintele Adam de Liechtenstein,
Viitorologie)si n-as fi Greciei), cu Yasser de la numeroase alte
dialogat cu Regele Arrafat (presedintele capete incoronate sau
Spaniei, Juan Carlos, cu Organizatiei pentru personalitati politice?
Eroul Africii, Nelson Eliberarea Palestinei), De ce spun toate astea?
Mandela, cu colonelul cu Serghei Lavrov in nici un caz din
Moammar El Khaddaffi (ministrul de Externe al orgoliu. ,,Cine se culca
(presedintele Libiei), cu Rusiei), cu Ceang Qui pe lauri risca sa se
Vitautas Landsberghis Chen (ministrul de trezeasca pe urzici,,,
(presedintele Lituaniei), Externe al Chinei), cu scria un om de spirit. Tot
cu Kenneth David Papa Ioan Paul al II- ceea ce vreau este sa
Kaunda (presedintele leasi cu Papa Benedict al invoc o experienta de
Zambiei), cu Hosni XVI-lea (probabil ca viata bogata, intr-un
Moubarak (presedintele sint singurul roman care timp relativ scurt -
Egiptului), cu Romano s-a intilnit cu ultimii doi fiindca eu am debutat
Prodi (presedintele Papi, Papa polonezsi foarte timpuriu - care
Comisiei Europenesi, Papa german). Sa mai ma ajuta sa vad ceva
mai apoi, premier al pomenesc de mai limpede ceea ce se
Italiei), cu Ren�e van magulitoarele scrisori petrece.
der Linden (presedintele autografe, pe care le-am
Adunarii Parlamentare a primit de la Silvio
Consiliului Europei), cu Berlusconi, Donald

26

Das könnte Ihnen auch gefallen