Sie sind auf Seite 1von 5

Corectarea distorsiunilor in perna si butoi in Photoshop Distorsiunile "perna" si "butoi" constau din deformarea liniilor paralele ale subiectului,

care sunt reproduse sub forma curbata. Distorsiunile sunt direct proportionale cu decalajul dintre planul diafragmei si centrul optic. Obiectivele cu distanta focala fixa sunt bine corectate pentru acest tip de abertii. In schimb obiectivele zoom, datorita "mobilitatii" centrului optic pe axa optica, nu pot fi corectate pentru acest tip de aberatie decat pentru o plaja a distantei focale, in nici un caz pentru toata plaja!

Fotografia de mai sus a fost realizata intentionat cu un obiectiv superangular (12 mm) si de foarte aproape, pentru a "beneficia" la maxim de aceaste distorsiuni. Distorsiunile sunt mari si evidente, datorita liniilor verticale si orizontale, prezente in cadru. Cum corectam imaginea?

1. Apelarea instrumentului Lens correction Pentru corectarea distorsiunilor in perna si butoi putem folosi, printre altele, instrumentul Lens correction pe care-l gasim pe calea Filter -> Distort -> Lens Correction...

2. Fereastra Lens Correction Se deschide o noua fereastra, in care putem observa: a) imaginea de prelucrat, afisata implicit integral. b) in partea de jos a ferestrei se afla un set de instrumente pentru modificarea modului de afisare a imaginii c) in dreapta se afla un set de cursoare cu ajutorul carora realizam corectarea distorsiunilor optice.

Pentru corectarea distorsiunilor in perna si butoi, este de preferat sa bifam casetele "Preview" si "Show grid". Ultima optiune afiseaza o grila de linii verticale si orizontale, a caror densitate (in caseta derulanta "Size") si culoare (in caseta derulanta "Color") pot fi modificate. Vom alege o densitate adecvata imaginii si o culoare in contrast cu subiectul.

3. Corectarea distorsiunilor in perna si butoi Ne indreptam acum atentia spre cursorul "Remove Distortion", care are marcat la capatul sau stang o ideograma in forma unui butoi, iar la celalalt capat o ideograma in forma de perna si care arata ce vom obtine daca deplasam cursorul in directia respectiva.

Imaginea noastra este deformata in butoi, deci "tratamentul" este deformarea sa in perna. Atentie, deplasari mici ale cursorului determina modificari importante! Alegem grosier, cu mouse-ul o valoare care ni se pare satisfacatoare si apoi, cu ajutorul sagetilor "sus" si "jos" de pe tastatura numerica, efectuam modificari de finete. Caroiajul de linii verticale si orizontale este acum de mare ajutor!

Daca avem de prelucrat mai multe fotografii pe care le-am facut cu acelasi obiectiv, putem salva amploarea corectiei.

Apasam acum butonul "OK" iar corectia va fi aplicata fotografiei originale.

Mai sus puteti vedea imaginea inainte si dupa corectarea distorsiunilor de tip perna si butoi. Cu instrumentul Cut putem taia acum marginile fotografiei pentru a o indrepta:

Calin-Stefan Ragalie noiembrie 2007 Foto-Magazin.ro