''Toiagul Pastoriei'' este o piesa de rezistenta a lui Ion Druta, reconfirmind aplecarea lui spre structurile baladesti si spre

parabola moderna. Prozatorul s-a consacrat ulterior unor specii de mai larga respiratie, dupa care a revenit iarasi la sugestivitatea nuvelei si a nuveletei. Aparitia ''Toiagului...'' inseamna deci continuarea unui program artistic, a unor referine afirmate anterior. Scris n 1984 i publicat civa ani mai trziu n Literatura si arta, lucrarea a ramas fara ecoul critic meritat si e pacat, pentru ca s-au conturat in ea citeva din ideile lui despre viata si om. Citind Toiagul Pastoriei, raminem uluiti de simplitatea subiectului,cu toate atributele ambiguitatii ; plin de cotituri imprevizibile, subiectul este totusi simplucontinutul lucrarii ar putea incapea in citeva fraze: a fost o data un pastor care Totusi, reala avergula a textului si sensurile lui adevarate sunt mai largi si ar fi greu sa fie intelese fara insistente si dezghiocari analitice. Conflictul: omul si destinul; omul si timpul; omul si oamenii. Subiectul: traseul unui destin. Subiectul are un bogat plan subtextual, cu implicari etice adinci- in acest plan trebuie cautate sensurile. Perioada: anii 40; 60; 70; 80. Centrul de interes: destinul uman si problema lui; omul nedreptatit de soarta, de timp, de semeni; neintelegerea umana; surzenia spirituala. Toiagul are si el un sens, in buna masura, simbolic, fiind, in primul rind, o emblema a ciobaniei. In mod obisnuit, toiagul este un bat lung si drept de care se serviste cineva la mers sau pentru a se apara; este un fel de baston, simbol al unei demnitati, dar, mentiona Lucian Blaga, cuvintul toiag are alta sarcina mitica decit baston, care e desertat de orice asemenea sarcina. Ciobanii isi sprijina si ei in toiag singuratatea si dorul. Protagonistul nuvelei s-a sprijinit pe bunatate si credinta; pe omenire si putere launtrica. Toiagul fiind si un sprijin tainic, un suport launtric, acest suport al Pastorului este dragostea de pamintul natal, un legamint trainic, prezent pina la ultimul pilc de iarba. Este apoi acel multrabdator bine care ilustreaza intelepciunea si puterea acestui om inofensiv, interiorizat care seamana cu dealul sau, cu cimpurile, cu pamintul Toiag mai inseamna luminarea incolacita, care trebuie aprinsa timp de 40 de zile, presupunindu-se ca sufletul celui plecat mai dainuie pe undeva pe-aproape. Toiagul este, in sens figurat, un CREZ in care s-a sprijinit in vremi pastorul, un suport spiritual. Departe de a fi neutru si perfect transparent, titlul acesta isi releva integra semnificatie abia dupa ce am parcurs si am inteles subiectul. Titlul scrierii aminteste de Povara bunatatii noastre , de Piept la piept sau Malul de piatra , fiind si el o metafora ce vizeaza un anume mod de existenta, rezistenta omului in fata furtunilor si a destinului. In toiagul pastoriei mai putin consemna desfasurarea narativa si poetica a baladei, ritmul si frazarea, tonalitatea baladesca, dramatismul de balada atmosfera, starea de cintecplutire Subiectul nuvelei Toiagul pastoriei ne duce cu actiunea in cadrul rustic, in vatra satului, o vatra a fiintarii, matricei spirituala mioritica despre care vorbea Lucian Blaga. Este si spatiu geografic, si abianta spirituala, si locus-ul ontologic al misterului, si lume conventional-metaforica. S-ar putea afirma ca Toiagul Pastoriei are un obiectiv, un univers dual. Pe de o parte, este vocata o lume concreta, banal-realista- satul basarabian de dupa razboi, un cadru
1

aspru, care limiteaza, nedreptateste, reprezintind marasmul existentei imediate- absurde, terne, pocive- o lume aproape de erou la nivelul perceptiei senzoriale. Dar- absurda cum este-lumea aceasta e patria lui, a Pastorului. Pe de alta parte, se configureaza, o lume imaginara- cea a visului, a posibilui,- un departe salvator, orizontul deschis spre lumina, traducind nostalgia dupa un tinut visat, frumos, cald. E nostalgia paradisului, un dincolo mistic care ispiteste. De aici impresia de plutire incerta, de visare, de suspas existential. In consecinta si figuratiile spatiale capata alte conturi. Filonul epic nu este prea bogat, desi subiectul cuprinde o intreaga viata de om. Dar autorul nu amanunteste relatarea,nu evoca actiuni concrete si intilplari cotidiene:el incifreaza compartimente,atitudini si situatii cu un mare grad de ganeralitate si relateaza nu intimplarea unui personaj concret,ci ale unui personaj arhetipal. In Toiagul pastoriei este evocat tocmai acest suflet de tip pastoral, motiv din care sint atit de vizibile nuantele baladesti la care ne-am referit. Pastorul intruchipeaza mentalitatea unui om al naturii, produs al unei civilizatii de tip pastoral, in care Calinescu vedea un semn al vechimii unui popor. Subiectul evolueaza o buna masura dupa logica alegoriei: episoadele articulate simbolic si alegoric in subtext sensuri mai adinci,iar in modul de a inbina realul concret cu suprarealitatea imaginata, fictiva autorul afla o cheie subtila de incifrare a sensurilor si de largire al lor. Toiagul Pastoriei este o nuveleta condensata, cu evidente trasaturi de balada, de parabola,si de elegie. Si n-avea oi, asa incepe lucrarea (in balada populara oile au ramas fara cioban, pe cind la Druta ciobanul a ramas fara oi). Cu atit mai dureroasa este constatarea ca a fost invidiat,urmarit,nedreptatit doar pentru presupusele turme. De fapt le avea in amintire si imaginatie, turmele acestea. Pastorul a pus in bataie acelorasi pericole, care sunt invidia, lacomia, rea-vointa In Toiagul Pastoriei nu se realizeaza o intoarcere prea adinca in timp, dar povestea pilduitoare a pastorului mioritic este dispersata in nucleul narativ al nuvelei, fapt care ne permite sa vorbim si noi despre originalitate. Sint folosite modalitatea folclorica a spunerii in pilde istorii, textualzarea sensului de a fi si a ramine. Indeletniciri pastoresti, lexic mioritic, sentimental apartinentei la un spatiu si un spirit autohton, nedefinita si incerta existenta a unei lumi prinse in citeva semne, o substanta ideatica de tip folcloric si acestea apropie nuvela de balada. Conflictul mioritic (dintre pastori) lipseste, dar conotatia transgresiva a relatiilor pastorului cu satul substituie acest conflict; cadrul insusi e conflictual = lupta pentru supravietuire. Lipseste si gestul testamentar din Miorita, dar pastorul si-a dorit toata viata lui intre /linga cei dragi casa / stina, fluier, foc, aer, iarba; toata viata lui a fost o indrumare a limitei, viata insasi fiind o forma de testament, de inscriere a dorintei individului. Axa subiectului sa putut observa, o constituie traseul existential, drumul odisee, viata care este o cursa cu obstacole, o rezistenta indirjita in fata agresiunii demonice a timpului, a destinului, a mortii. Avind in obiectiv traiestoria punctuala a unui destin, subiectul se dezvolta dupa un scenariu arhetipal: omul si lumea. Lumea il invinge (prin insensibilitate si indiferente), dar si omul triumfa cu moarte pre moarte calcind. Spatiul si atmosfera baladesca sint respectate deci pina la pragul ultim al pastorului, moartea lui fiind proiectata in afara unui
2

orizont motivational concret (cind, cum, de ce?). Finalul acesta, important pentru deslusirea semnificatiilor operei, aduce un panteism cu nuante romantice si releva imaginatia mistica a povestitorului: se vehiculeaza o sugestie vazind osmoza mioritica, contopirea cu cosmosul, dainuirea. Moartea un face decit sa disocieze inmanunchierea fortelor vitale intr-o organizare individualizata, intr-o convergenta unitara, adica in individualitate, liberind anonim, divergent si fara coeziune ceea ce era mai inainte ordonat si in echilibru. Prin moarte se termina ciclul individualitatii organice, care se incheie definitiv; lantul transformarilor energetice si continua insa la nesfirsit in alte cadre, inaintea ciclurilor de evolutie. Pastorul poate dainui in cosmos, floare fiind, mugur si radacina, pilc de iarba Locul acela sfint unde fusese pina mai nu demult mormintul singuraticului de la marginea cimitirului () acum statea de jur imprejur acoperit cu o patura de iarba deasa, iarba marunta, iarba frumoasa ca matasa . Ingropat aici, pe aproape, in locul ultim al solitudinii sale, pastorul isi continua postexistenta in simbolicul pilc de iarba, realizindu-se astfel legamintul nuptial cu un dincolo mistic, cu metafizicul, acea osmoza mioritica la care ne-am referit. Pilcul simbolic de iarba vine si ca o replica la indiferenta imorala a satului. In plan etic individual este aici superior colectivitatii. In contextul eroilor drutieni, pastorul se distinge, in primul rind, prin faptul ca ne trimite la o sursa arhetipala. Etern repetitiv, arhetipalul cuprinde niste particularitati care ramin indiferent de circumstantele social-istorice concrete. Pastorul este un apostol al tolerantei, ingaduintei si iubirii pentru aproapele, este capacitatea de a ramine neclintit in fata vietii si a destinului. Este un arhetip al pastorului. Toate dramele pstorului au fost o punere la ncercare (a creaiei a credinei, a puterii luntrice); sub raport moral el rmne virtutea incoruptibil. Totodat este o ntrupare a unei vinovii publice (a ficruia pentru toi i a tuturor pentru toate). Bunvoina ingenuitatea, tria interioar a celui care tie s neleag i s ierte, milosrdia cretineasc, el reprezint un temparament, un invers afect, un anumit tip de moralitate. Nu tie ce-i pornirea rutcioas. Blnd i mrinimos, inzestrat din belugcu comprehensiune, dar i cu trie luntric, el se ntrudete cu tipurile sadoveniene, fiind-ca i acestea-plin de condoare i cldur, nduiotorprin capacitatea de a trece peste obodie nenelege i ranchiune. Personajul lui Ion Dru a suferit i el asprimele cerului i pmntului, are i el ceva din trie de rob i din ingenuitatea primordial. El crede statornic n puterea de rezisten a binelui, urmrete spectacolul lumii ca o privire inocent i ierttoare... l caracterizeaz credina sincer i netirbit n oameni, blndeea i buntatea... Itirinerariul lui este o via n care a trecut cu demnitate antre Scilia i Caribda, ntre limitele (limitrile) unei lumi nedrepte, pe care ns o iart i o suport. n plan general pstorul este omul ntre oameni. n plan social este un ran moldovean, pe care teroarea istoriei a ncercat s-l desfiineze prin surghiun siberian. n plan psihologic este nsinguratul, romanticul interiozat, taciturn, inadaptat. n sens religios este omul credinei cretine care le suuport poe toate cu nelepciune i stoicism, e ascetul biblic de tip arhaic. Dar a-l considera doar sub acest aspect, defein primar, a orizontului partriarhal, ar nsemna s ngustm percepia,nengduit, la detalii de suprafa, -menionaz Anton Cosma ntr-un studiu despre romanul contemporan. Pentru personajullui Ion Drtu este ns esenial tocmai substartul sufletes, imperioritatea cea mai
3

ascuns numai rareori iinsuficient luminat n raza contiinei lucide. Pstorul este o condensare emblematic de virtui. Pstorul e un taciturd: se mai zicea c e mul prea zgrcit la vorb i atunci cnd nu vrea el, nu poi scoate cu cletele vorba dintr-nsul. i se mirau stenii-pentru ce o fi adunat el acolo n sufletul lui cuvnt la cuvnt, glum la glum, ce are el de gnd s fac cu dnsele la btrnee?. Muenia carpatin a omului i a peisajului este un motiv pe care l ntlnim adesea la Ion Dru. n Toiagul pstoriei elementele sunt aceleai (agresatul i pstorul), universul se constituie dup simetriile lui, natura fiind pentru eroii si i o substan vital, care hrnete, ocrotete, dar i ceva mai mult. Acolo, pe deal, pstorul exist fizic-imaginar, el exist n alt lume! O lume cu mioare, cu pasiune, cu poteci de munte, cu pravile eterne... Pstorul este un romantic, un vistor care triete amintiri despre o turm de alt dat (real sau visat), despre locuri i timpuri pe care le recheam n memorie. Romanticul se las legnat de reveria vaporoas, uneori confuz, fr obiect, i contururi precise, reverie n timpul creia contiina se las invadat de glasurile naturii ambiante sau de fluxul memoriei. Bucuria Pstorului e bucuria unui ran care triete armonia i plintaea naturii strlucirea i profunzimile ei, dar e i bucuria artistului! El pstreaz gndul c o dat i o dat, de peste munte, va porni iar cu turma pe poteci, tot aa cum Ruta viseaz s mai vad o dat flfind deasupra satului aripa de cucor... Timpul l vmuiete pe pstorului; l grbovete nu numai fizic, ci i parial- luntric. Drumul prin via al pstorului, mai mult sugerat, de ct urmrit n concreteia s, este destinul unui om dintr-un tipm anume- anii 30'60', cu neguri i nseninri, cu drumurile forate spre Siberia i napoi, cu excesele lui: timpul vitreg l-a lipsit de turm (la propriu i la figurat), timpul a adus nstrinarea dintre om i om, dintre om i sat. Iar din toate se configureaz nu numai timpul eroilor, ci i semne din biografia moral a epocii. Crestul pe lng stn sub pupola albastr a cerului, de diminea pn sara, de cu primvar pn toamna trziu, an cu an o fi ajuns singur cu mintea lui la cel mare adevr ca nimic nu e venic pe lume-toate sunt trectoare.Se trece cu pstorul. i n-ar fi att de dureroas trecerea aceasta dac n-am simi fiorul rece al singurtii. Psatorul e singur. Cuvintele singur, singuratic singurtate se ntlnesc n puinele pagini ale lucrrii mai bine de zece ori, n forme i contexte diferite, de la sublinierea faptului c o fi ajuns singur cu mintea lui la acel adevr i a inut mori s le fac pe toate singur cu mna lui pn la a mi se spune: Ca toi ciobanii cobori din singurtatea dealurilor, chiar i atunci cnd es pomenea n mijlocul mulii, rmnea oare cum sub ocrotirea propriei singurti. Nu avea nevast, nu avea copii. i n-ar fi putut si aib, pentru c pstorul nu e att o ndeletnicire, ct o vacaie, un destin, o cruce pentru toat viaa i cel care a luat toiagul, ndemnnd turma n urma lui, nu va mai putea nici el fr turm, nici turma fr el . Subiect singurtatea destin, acceptat n mod contient retragerea voluntar, contien a omuli care, dei, particip la bucutiile i necazurile aproapelui, rmne totui oarecum izolat, suportnd resemnat, consecinele acestei izolri. Apare (ce e drept, camuflat, sugerat, subneles) motivil vinei- sentimentul cuplei i infuzez treptat, astfel nct la sfritul lecturii trim i noi durerea pentru destinele umane nerealizate. Toiagul pstoriei amrciunea, tensiunea dramatic sporete spre final, autorul reprezentnd ns o risipire dramatic, lipsa punilor de comunicare afectiv ntre El i Cellalt. Am ateptat finalul ca pe mplinirea unui act de dreptate; actul nu s-a produs autorul a voit s ne demonstreze pn la sfrit imoralitatea indiferenei. n final se face
4

simit un fel de fatalism sirdinzat, atmosfera capt un gust de resemnare, vibreaz n subtext tema aspitaiilor zadarnice... nc un motiv druian, la care ne-am referit cu un alt prilej: Focul. n faa focului vibreaz rugi li dorine nespuse, atunci se nate cntecul, mirosin i el a flacr, a venicie; cntecul care rscolete orizonturile, coboar n vale, mbrind rdcinile satelor, troenite de vreme, topindu-se n existena lor i, poate, mblnzindu-le destinul. Cci dinuie n doinele Pstorului pmntul, cerul, anotimpurile, psrile. i firete, turmele. Cci era un foc sub cerul curat, cu mturturi de prin ograd, ca la stn... Cnd umbrele amurgului ajungeau pn la picioarele lui, l gseau ezind n pilrostrii, lng cele trei petroaie calde, cu fluierul la gur, i, ca s-i mai treac din urt, cum fac, de obicei, ciobanii, depna acolo cte-o zdrean de cntec.... Omului i plcea s-i triasc viaa aa cum i-o cere inima i aceste popasuri lng foc erau, defapt, nite gesturi ale sufletului. Pentru pstor casa este un spaiu al statorniciei i puritii, al sguranei iu al retragerii n intimitate. n toiagul pstoriei, forele adverse sunt opuse mai puin ostentativ, dar ele exist i se configureaz suficient de limpede. Nu sunt ciocniri violente, dar...ns o permanen tematic din proza lui Ion Dru ar fi aceast confruntare:legea- fr-de legea (legile pmntului, legile credinei i ale omeniei, tradiia .a). toiagul pstoriei este aa dar un poem filozofic i parabolic un fel de mit invidual construit nluntrul unui cunoscut mit naional: o uoar aur de semifantastic (fantasticul baladesc) nconjurndu-i i pe eroi, i aciunea-pn la pulverizarea contururilor concrete. Subiectul cuprinde mai multe episoade la grania realului cu ficiunea, a tririi imediate i a imaginarului. Lutul ca simbol al fertilitii telurice, dealul-nlarea spiritual, casa- lca, iarba semnificnd permanena, neuitarea, dinuirea-toate sunt simboluri care transcriu acelai sentiment al contopirii fascinante cu elemntele, sentiment pe care ni-l transmite poezia popular. Pastorul. Un om ciudat la prima vedere, prin felul de a fi al caruia scriitorul a exprimat o seama de adevaruri crunte referitoare la noi si la istoria noastra. Era nalt si zdravan cat un munte, caci de acolo, de la munte, o fi coborat neamul lor pentru a se capatui pe dealurile noastre. Era tacut, trist... Masurat la umblet, masurat la catatura, masurat in toate pornirile sale... . Nimeni n-a zarit in ograda lui oi, nu l-a vazut sa manance branza, si totusi il credeau bogatas, chiabur, in listele in care oamenii puterii notau averile Pastorului vecinii au introdus atatea oi, incat bietul lor consatean s-a pomenit dator statului cu lana, branza si pielicele. Ar fi putut Pastorul sa le spuna oamenilor, inclusiv func tionarilor cu recensamantul averilor, ca n-are oi, ca nici nu le-a avut vreodata? In realitate asa ar fi procedat oricine, in nuvela personajul e acela care la orice intrebare raspunde cu un singur cuvant: Bine El este acela care-i incearca de minte si pe consateni, si pe oame nii puterii: nevazand oaie la casa lui, vor indrazni oare sa-l con sidere bogatas? Oamenii au indraznit. Vor indrazni sa-l deporteze ca pe un contra ? Au indraznit si l-au deportat. A venit timpul reabilitarilor si a fost reabilitat. Apoi a fost barfit din nou, acum ca o fi adus aur de pe unde fusese deportat. Ion Druta a explorat aici cateva situatii absurde, intemeiate pe zvonuri si presupuneri, fara sa-si puna personajul sa se injosea sca demonstrand la stanga si la dreapta ca n-are oi si ca a fost calomniat. Si ne-a aratat ce fel de oameni suntem noi atunci cand numai in vorbe ne
5

numim frati, surori, oameni de acelasi neam etc. Ne-a aratat cat loc ramane in viata noastra pentru barfeli, pentru tradari, pentru o totala lipsa de omenie. Concluzii cu atat mai justificate si mai dureroase, cu cat Pastorul a fost un om de mare omenie, unul care n-a facut nimanui nici un rau, ci dimpotriva a lecuit oile pe care i le aduceau satenii, i-a ajutat pe acestia cu sfaturi bune, a pastrat cantece batranesti. Nuvela Toiagul pastoriei este o inversare a genialei idei mi oritice. O inversare pe cat de neasteptata, pe atat de fireasca (Grigore Vieru). Nu oile raman fara pastor, ci pastorul ramane fara oi. Acelasi confrate de breasla a facut observatia surprin zatoare ca Pastorul urca pe deal... pentru a vedea mai clar si mai profund dramele care se intampla in vale , urmata de o concluzie care merita toata atentia: Pastorul reconstruieste, pe de o parte, secventele dramatice din viata poporului. Pe de alta, el construieste prin Cantec misterul protector, misterul miscand idei. Gasim in viata pastorului doua pozitii active superioare, prin care el devine un personaj national . Nuvela este o parabola sugestiva, din al carei final intelegem ideea daruirii de sine a Pastorului, de vreme ce el si dupa moarte bucura ochiul consatenilor si ii imbie pe unicul covoras de iarba verde, asternut intr-o primavara devreme in cimitirul de la margi nea satului. Or, mai ales finalul adevereste caracterul preponderent semanatorist al lucrarii, ca si acceptarea de catre personaj a des tinului harazit. Prin operele sale de rezistenta scriitorul se implica in istoria zbuciumata a oamenilor acestui pamant si ramane alaturi de toti acei care pe-a lor spinare tara tin (Alexei Mateevici). n realitate, pstorul lui Dru este o copie fidel a oierului din Mioria, la fel de pasiv i cuminte. El crede n viaa de apoi i ignor vicisitudinile vieii de aici (deportarea n Siberia, ostilitatea oamenilor). Contextul este, bineneles, altul, de unde i absena oilor. Iat de ce ciobanul lui Dru viseaz la cadrul pastoral originar. Spre deosebire de ciobanul mioritic, protagonistul nuvelei Toiagul pstoriei este foarte singuratic, nu are nici o mioar care s-i furnizeze informaii, micua lipsete i ea. Criticii interriverani sunt de prere c Dru ne descrie aici un univers terifiant/kafkian, n care individul suprimat de diabolicul sistem social rezist prin recuperarea "izvoarelor" mioritice. Or, personajele lui Kafka caut (cu nfrigurare) soluii i nu le gsesc, pe cnd cele ale lui Dru le au oricnd la ndemn. Ciobanul din Toiagul pstoriei se simte n siguran, ca i ciobanul din Mioria, pentru c are n buzunar "soluia" metafizic, el crede n perpetuarea vieii. Dac exist ns soluia, nseamn c i rezistena ciobanului nu mai e tragic, iar universul "plmdit" de Dru nu este ctui de puin nfricotor. Iat de ce ciobanului "nu-i plcea groaza; nici s fie cuprins de groaz, nici s vre groaza n alii nu-i plcea..." i, bineneles, el nici nu este ngrozit: "Era tcut... iar cnd totui scotea o vorb, glasul i era sonor, senin, cu unduiri de glume adunate de prin cntece vechi". n cel mai bun caz, Toiagul pstoriei este o pasti a Mioriei care ne ndeamn s fim pasivi n plan social-politic, de parc viaa de aici i acum nu are importan, s fim mioritici ntr-o lume care nu este (doar) mioritic. Nu m mir faptul c i acest cioban este idealizat, c el se vrea pstrtor al tradiiei i n acelai timp ignor cu senintate toate inconvenientele de provenien social. Avem de-a face cu o cacealma. "Las c-i bine" este o gselni care convine att
6

smntoritilor, ct i fosilelor realismului socialist. Crend aceste personaje resemnate / senine / evlavioase, preocupate de creterea animalelor i cultivarea pmntului, Dru a reuit s "recruteze" adepi n dou tabere inamice. Din "hiurile" smntoriste ranii smerii ai lui Dru par "patrioi" ai satului i "paznici" ai "specificului naional", pe cnd de pe "baricadele" realismului socialist ei sunt vzui ca nite aborigeni nstrunici, dar loiali puterii sovietice. Dru a profitat din plin de pe urma acestor personaje "enigmatice", ambigue. "Aa e viaa" nseamn pentru smntoriti o "condensare" a filosofiei strmoilor, iar pentru "mastodonii" realismului socialist acceptarea ideologiei sovietice. ranii lui Dru parc nu particip la edificarea socialismului, dar parc nici nu i se mpotrivesc. Nu ntmpltor Dru este astzi scriitor canonic nu numai la Chiinu, ci i n "rezervaia" comunist din stnga Nistrului. La Chiinu Onache Crbu e considerat martir al neamului moldovenesc sau romnesc (n funcie de cultura i opiunea politic ale cititorilor), iar la Tiraspol internaionalist, prieten al poporului rus / sovietic, un "urma" destoinic al personajelor lui Ion Canna. Spunea Dru, nu mai in minte unde, c "pmntul, istoria i limba sunt, n esen, cei trei stlpi pe care se ine neamul". Adevrul este c pmntul lui Dru se termin la Prut, limba n care scrie prozatorul de la Moscova este moldoveneasc, iar istoria noastr, aa cum ne-o repovestete acesta, este "furit" de Potiomkin (vezi romanul Biserica alb (1981,1987). Dup ce analizeaz cu "acribie" opera lui Dru de dup 1960, N. Bilechi trage concluzia c aceasta "mai conine un suport tot att de temeinic ca i cele trei - religia" (11). Aa o fi fiind, numai c religia la Dru e subordonat panslavismului, redus la banalul "aa e viaa". De aceea, supoziia lui Mihai Cimpoi din volumul Mrul de aur (1998), aceea c "ansa basarabenilor de a intra n Europa ar putea fi sacrul i eticul lui Dru", mi se pare de-a dreptul ciudat. Bnuiesc c ntre timp i-a revizuit-o el nsui. S-o spunem tranant: Dru e un scriitor minor, un "idol" mecher ale crui picioare de lut sunt nfipte n dou "parcele" literare anacronice. Cu "sacrul i eticul" lui Dru poi intra doar n Transnistria lui Igor Smirnov, n nici un caz n Europa.