Termenul provine de la Parnas, munte consacrat lui Apollo si muzelor n mitologia greac, i numeste gruparea poeilor francezi care,

n jurul anului 1850, s-au detaat de lirismul romantic, cultivnd o poezie rece, impersonal i savant. Numele colii este dat de titlul culegerii de poezii Le Parnasse contemporaine, publicat n 1866, reunind poei diferii ca formul artistic i opiune estetic, dar atrai de himera frumuseii perfecte. Curent n poezie, aprut n Frana, spre jumtatea secolului al XlX-lea, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioas a naturii i a civilizaiilor trecute, descrierea strlucirii exterioare a lucrurilor, construcia savant a limbii." (DEX) Obsesia pentru frumuseea artei, detaarea ei de orice utilitate social sunt subliniate de Theophile Gautier: Poetul trebuie s realizeze Frumosul prin continuarea complex, savant i armonic a liniilor, a culorilor i a sunetelor nu mai puin dect prin toate posibilitile pasiunii, ale cugetrii, ale tiinei i fanteziei", opera de art este semnul frumuseii sensibile. Indiferena fa de utilitatea social sau moral, cultul frumuseii pure, ura fa de poezia lipsit de rigoare din cauza caracterului ei exterior prea sentimental, iat trasturile cele mai comune ale doctrinei parnasienilor." (Philippe Van Tieghem) O sintez a trsturilor parnasianismului este propus de Margareta Dolinescu: Idealul de perfeciune, echilibrul, ntoarcerea ctre miturile antice sunt trsturi care ne fac s considerm parnasianismul o nou renatere, n sens modern, a clasicismului antic. Asimilarea unora dintre trsturile fundamentale ale parnasianismului, cum sunt tendina ctre meditaie, senintatea olimpian, jocul ntre sensibil i inteligibil, corespunde spiritualitii romneti" (M. Dolinescu, Parnasianismul, p. 258). Trsturi specifice: Afirm autonomia esteticului, sustinnd, prin T. Gautier, teoria artei pentru art. Dezamgii de societate i de inutilitatea angajrii revoluionare, poeii se izoleaz de lumea aciunii. Se cultiv o poezie pictural, rece, obiectiv, cu structuri savante (lirismul impersonal). Se remarc intelectualismul, erudiia textelor, recursul la mituri sau peisaje exotice, contemplarea detaat sau meditaia filosofic. Descrierile de natur surprind pitorescul, puritatea liniilor, transparena culorilor, iar cultul pietrelor preioase sporete impresia liric i aspiraia ctre perfeciune. Poeii caut perfeciunea formal, corectitudinea versurilor, sonoritaile cuvintelor, rimele

rare. Parnasianismul a cultivat mai ales poezia cu form fix (sonetul, rondelul, trioletul), pentru a nctua n reguli i limite rigide efluviile sentimentelor. Vocabularul preferat este ales, strlucitor, iar stilul se caracterizeaz prin rafinament i elegan. Reprezentani n literatura universal : Theophile Gautier, Leconte de Lisle, Charles Baudelaire. Reprezentani n literatura romn: tefan Petic, Al. Macedonski, Ion Barbu, Ion Pillat. Dupa cum am putut observa in lectiile anterioare, majoritatea curentelor literare iau nastere ca forma de protest, ca reactie impotriva directiilor literare anterioare. Parnasianismul este un curent literar poetic aparut in Franta, la finele secolului XIX, care are rolul de a anihila simtirile, trairile promovate de scriitorii romantici. Reprezentantii parnasienismului militau pentru o poezie impersonala, descriptiva si atent studiata. Descrierea naturii si a fenomenelor era realizata la nivel senzorial, fara implicare emotiva. Definitoriu este cultul formei, cultivand forme fixe de manifestari literare precum sonetul, rondelul, glosa. Printre caracteristicile acestui curent literar se numara peisajele exotice, obiectele de arta, civilizatiile mitologice, religiile, geografia este supusa lirismului (decoruri si spatii luxuriante sau inedite, de la cele tropicala la cele polare), iar obiectele pretioase precum metalele rare, nestematele sunt prezentate intr-o lumina grandioasa. Poeziile parnasiene sunt lipsite de simtire, de emotie, creand totodata universuri idilice, perfecte, dar insensibile, in care nimfele cu corpuri mladioase, sani albi isi faceau aparitia, lasand in urma lor parfumuri. Parnasianismul cultiva imaginea templelor, a constructiilor care se indreapta spre cer, spre taramuri insorite, acest motiv reprezintand etapa alunecarii catre vis. Se poate observa obsesia pentru forma fixa, in aceasta perioada rimele cunoascand o adevarata evolutie de tipuri complicate. Parnasienii au "inventat" rime excesiv de studiate si le-au pus in circuit. Hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul si multe altele sunt tot atatea forme elaborate, care tind spre perfectiune, ale poeziei parnasiene. Parnasianismul. Origini Dupa cum mentionam si la inceputul lectiei, parnasianismul apare in Franta secolului XIX. Denumirea acestui curent face trimitere la muntele Parnas, casa Muzelor in mitologia greaca, parnasionii cultivand cu precadere imagini mitologice. Adeptii acestui crez artistic erau o grupare de poeti care scriau pentru revista "Parnasul

Contemporan". Publicata in perioada 1866-1876, a cuprins poezii scrise de importanti reprezentanti ai parnasianismului precum Charles Leconte de Lisle, Sully Prudhomme, Theodore de Banville, Paul Verlaine, Francois Coppee si Jose Maria de Heredia. Punctul de plecare pentru acest curent este volumul "Emaux et camees", al lui Theophile Gautier, a carui doctrina,"arta pentru arta", militeaza pentru abolirea romantismului si cultivarea poeziei obtinuta cu ajutorul mestesugului. Parnasianismul european este reprezentat de poetii francezi Theophile Gautier ("Les Emaux et Camees"), Theodore de Banville ("Les Camees parisiens", "Le Sang de la Coupe"), Charles Leconte de Lisle ("Poemes antiques", "Poemes barbares"), Jose-Maria de Heredia ("Les Trophees"), Sully-Prudhomme, Francois Coppee; de poetii englezi Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang si de poetii germani, de la August Graf von Platen la Stefan George. Parnasianismul in literatura romana. Accente In literatura romana granita dintre simbolism, curent literar pe care il vom studia in lectia urmatoare, si parnasianism. De exemplu, desi la inceput carierei Alexandru Macedonski este perceput ca o ca un teoretician al simbolismului, spre final poezia cultivata sta sub semnul influentei parnasiene. Mai mult decat atat, in anumite poezii, cum ar fi "Noapte de decemvrie" se pot observa elemente romantice care convietuiesc in pace cu detalii parnasiene. La nivelul formei, se remarca spiritul scriitorilor clasici. "Noapte de decemvrie" este o opera parnasiana prin cultul pietrelor pretioase, slefuirea minutioasa a expresiei poetice, prin elemente simboliste (simbolismul este un precursor la parnasianismului) precum muzicalitatea, corespondentele intre planul sufletesc si cel exterior, sinesteziile, predispozitia pentru nuantele cromatice, prin impletirea imaginilor vizuale cu cele olfactive si auditive ( fragmentul descrierii Bagdadului). Romantismul se face simtit prin tema geniului, a aspiratiei permanente spre un ideal, prin motive precum visul, calatoria, luna, focul, mediul social ostil, prin figurile de stil precum antiteza, alegoria, invocatia. Parnasianismul a influentat si prima etapa a scrierilor lui Ion Barbu, acestea stand sub semnul acestui curent literar intr-un mod mai evident decat poeziile scrise de Macedonski. Denumite parnasiane, poeziile scrise in perioada 1919 - 1920 in "Sburatorul", descriu peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei, evoca zeitati mitologice sau dezvaluie procese de constiinta. Poetul Ion Barbu evita implicarea sa directa, evocarea propriilor trairi, transferandu-le elementelor naturii precum copacul, banchizele, muntii: "Din aspra contopire a gerului polar Cu verzi si statatoare pustietati lichide, Sinteze transparente , de straluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar." Conflictul dramatic al fiintei umane intre ratiune si simtire, intre intelectual si senzual, intre contemplatia "apolinica"si trairea "dionisiaca" este extinsa la toate regnurile, la intreg cosmosul, transferand astfel sentimentul poetului catre elementele naturii. Totusi, valoarea artistica a acestor poezii percepute de critici ca fiind parnasiene a fost renegata de autor, invocand acest curent literar mai mult la nivelul formei.