REPREZENTANŢI

din

EPOCA ROMANTICĂ
 Romantismul în muzică
(secolul XIX)

Romantismul a luat naştere în

Anglia, de unde s-a extins în
Germania şi Franţa, apoi în
întreaga Europa. Acest curent
cultural s-a manifestat şi în
muzică, s-a ridicat împotriva
rigorilor, a dogmatismului
estetic, a raţiunii reci şi a ordinii,
propunându-şi să iasa din
convenţional şi abstract.
Romantismul a susţinut
manifestarea fanteziei şi
exprimarea sentimentelor, a
originalităţii, spontaneităţii şi
sincerităţii emoţionale, promovarea libertăţii de expresie. Altfel spus, romantismul a pledat
pentru explorarea universului interior al omului. Caracteristicile generale ale acestui curent
sunt intensitatea emoţională a muzicii, libertatea formei muzicale, îmbinarea, deseori, a
muzicii cu literatura şi trecerea foarte rapidă dintr-o tonalitate în alta, partitura fiind
caracterizată printr-o modulaţie continuă, care simboliza neliniştea autorului. Acesta aduce
ideea de exprimare a sentimentelor, în dauna acţiunii propriu-zise. Reprezentarea muzicală
este direcţionată mai mult spre cuvânt şi imagine vizuală, fapt care înseamnă începutul
epocii de glorie a muzicii cu program, specifica genurilor instrumental şi simfonic.
Sfârşitul secolului al XIX-lea este dominat de trăsăturile muzicii wagneriene: cromatizarea
excesivă şi melodia infinită.
Franz Schubert

(1799 – 1828)

Ultimul dintre marii compozotiri

ai clasicismului vienez şi printre primii
romantici ai muzicii universale, a
beneficiat din plin de atmosfera culturală
extrem de fertilă a oraşului în care s-a
născut, Viena. La vârsta de 8 ani lua
lecţii de pian, vioară şi volă, iar trei ani
mai târziu începea cursurile la Şoala
anexă a Universităţii şi cânta în coru şi
orchestra bisericii. De la vârsta de 12 ani
datează primele sale compoziţii. În anul
1814 a scris „Margareta torcând”, actul
de naştere a liedului german.

Muzică vocală şi corală:

- peste 600 de lieduri pentru voce
şi pian. Renumite sunt ciclurile:
„Frumoasa morăriţă” (un adevărat roman epistolar transpus în muzică; fiecare lied
reprezintă un moment liric evocând cu gingăşie şi minuţiozitate tablouri din natură,
neliniştea, speranţa, dragostea: „Salut matinal”, „Vânătorul”, „Petrecere la moară”);
„Călătorie de iarnă” (în care predomină tristeţea unui tânăr părăsit de iubita sa,
motiv pentru care alege plecarea într-o călătorie ce pare fără ţintă şi fără speranţă:
„Dormi în pace”, „Girueta”, „Lacrimi îngheţate”, „Teiul”, „La pârâu”, „Amintiri”);
„Cântecul lebedei”
- coruri: 53 de lieduri pentru 4 voci de bărbaţi, 6 lieduri pentru 3 voci de femei, 30 de
lieduri pentru cor mixt
- opere liturgice: „6 motete”, „Messa nr. 2” în Sol major, „Messa nr. 5” în La bemol
major, „Recviemul german”, „Cantate”
- opere („Sakuntala”, „Alfonso şi Estrella”, „Fierabras” ), siengspiel-uri („Cavalerul
în oglindă”, „Fraţii gemeni”)

Muzică de cameră:
- sonatine şi sonate pentru vioară şi pian, pentru flaut şi pian, pentru violoncel şi pian
- triouri, cvartete, cvinete pentru coarde sau pentru coarde şi pian

Muzică de scenă:
- spectacolul teatral „Harpa fermecată”, muzică penru Rosamunde von Cypern

Muzică instrumentală:
- sonate, fantezii, teme cu varaţiuni, dansuri, impromptuuri pentru pian, „6 dansuri
pentru vioară” în Si bemol major

Muzică orchestrală:
 - 9 simfonii (cunoscute şi îndrăgite fiind a IV-a, în do minor, „Tragica”, a VIII-a, în
si minor, „Neterminata”, a IX-a, în Do major, „Marea Simfonie”)

Întreaga creaţie a lui Schubert este pătrunsă de un profund sentiment al umanului.

Nimic din ceea ce este al omului nu îi este străin: dragostea aprinsă şi şoaptele reţinute,
năvalnica luptă şi aparenta resemnare, victoria tumultuoasă şi resemnarea disperată. Pe
mormântul său de la Viena, situat alături de cel al matelui său înaintaş, Beethoven, poetul
austriac Grillparzer a scris acest epitaf: „Muzica închisă aici este o bogată comoară de
speranţă şi frumuseţe.”
 Robert Schumann

(1810 – 1856)

„Menirea artistului este să

răspândească lumină în adâncul
sufletului omenesc.” Acesta este
crezul unuia dintre cei mai
sensibili compozitori. S-a născut
la Zwickau, în failia unui librar,
traducător şi editor. La vârsta de
9 ani chemarea muzicii pune
stăpânire pe sufletul micului
Robert. Dar viaţa sa nu va fi
deloc uşoară: un accident care îi
paralizează degetul IV al mâinii
drepte îlarncă într-o puterică
depresie. Sensibilitatea sa psihică
îl va duce în pragul sinuciderii,
iar la vârsta de 40 de ani îl va doborî. A murit la 46 de ani în sanatoriul pentru boli mintale
de lângă Bonn. Cea care i-a fost întotdeauna aproape a fost soţia sa, celebra pianistă de
atunci Clara Wieck.

Muzică orchestrală şi de cameră:

- 4 simfonii de o impresionantă forţă de sugestie (simfonia I în Si bemol major, a
„Primăverii”, simfonia a III-a în Mi bemol major, „Renana”, sunt foarte cunoscute)
- uverturi („Julius Caesar”, „Herman şi Dorothea”)
- concerte: „Concert pentru pian şi orchestră” în la minor op. 54, „Concert pentru
vioară şi orchestră” în re minor, „Concert pentru violoncel” în la minor; sonate
pentru vioară şi pian; trio-uri pentru pian, vioară şi violoncel; 3 cvartete de coarde,
cvintet pentru pian şi cvartet de coarde

Muzică vocală şi corală:

- un număr de 250 lieduri; muzică religioasă (Missa op. 147); oratorii, coruri, muzică
de scenă, opera „Genoveva”
 Frederic Chopin

(1810 – 1849)

S-a născut în apropirea Varşoviei, în

localitatea Zelazowa Wola. La vârsta de 7
ani începe studiul pianului cu profesorul Al.
Zywny şi tot de atunci datează şi prima sa
compoziţie urmează cursurile
Conservatorului din Varşovia, iar la vârsta
de 20 de ani este deja un pianist de o
excepţională virtuozitate. După înfrângerea
Revoluţiei din Polonia (1830 - 1831) se
refugează la Paris, unde va rămâne până la
sfârşitul vieţii. Contactul cu viaţa
efervescentă, elevată, a Parisului îî oferă un
prilej de a trece peste durerea de a fi departe
de ţara sa. Nostalgia şi melancolia devin
acum trăsături dominante ale muzicii sale. Printre personalităţile cu care a intrat în contact
la Paris se numără compozitorii: Liszt, Berlioz, Bellini, Rossini, Meyerbeer, scriitorii:
Balzac, Georges Sand şi pictorul Delacroix. Muzica lui Chopin îmbnă cu genialitate
formele muzicale clasice cu fantezia creatoare romantică.

Muzică orchestrală:
- 2 concerte penru pian şi orchestră (mi minor op.11 şi fa minor op. 21); variaţiuni pe
aria „La ci derem la mano” (de Mozart) op. 2; „Marea fantezie pe arii poloneze” în
La major op. 13, „Marele rondo de concert” în Fa major, „Krakowiak” op. 14,
„Andante spianato” şi „Marea poloneză brillantă” op. 22

Muzică pentru pian:

- poloneze ( „Poloneza Militară”, „Ploneza în La bemol major”, „Eroica” op. 53,
„Poloneza – fantezie” în La bemol major op. 61)
- mazurci (5 mazurci în Si bemol major, la minor, fa minor, La bemol major şi Do
major op. 7, 3 mazurci în Si major, fa minor şi do diez minor op. 63 sunt doar
câteva exemple demne de audiat)
- valsuri („Marele Vals” în Mi bemol major op. 12, 2 valsuri în fa minor, „Adio”, în
si minor op. 69)
- sonate („Sonata cu marş funebru” în si bemol minor op. 35, „Sonata în si minor”
op. 58)
- studii (12 mari studii, nr. 2, „Tristeţea” nr. 12, „Revoluţionarul” op. 10)
- scherzo-uri („Scherzo nr. 1 în si minor” op.20, „Scherzo în Mi major” op. 54)
- balade („Balada în Fa major” op. 38, „Balada în fa minor” op. 52)
- preludii (24 preludii, nr. 15, „Gustul apei” op. 28, „Preludiu în do diez minor” op
45)
- nocturne (2 nocturne în sol minor şi Sol major op. 37, 2 nocturne în Si major şi Mi
major op. 62
- impromptu-uri („Impromptu în La bemol major” op. 29, „Impomptu în Fa diez
major” op. 36)
- fantezii („Fantezia în fa minor” op 49)
- rondo-uri („Rondo în Re bemol major” op. 16)
- variaţiuni („Varaţiuni în Mi major pe o arie germană”)
- piese diverse („Bolero în Do major” op. 19, „Allegro de concert” în la bemol op.
46)
 Felix Mendelssohn – Bartholdy

(1890 – 1847)

„Dacă am compus o piesă aşa cum mi-a

izvorit din inimă, atunci mi-am îndeplinit
datoria.” Sincritatea artistică este masajul
acestui crez şi cheia de boltă a întregii creaţii a
unui compozitor care, în doar 38 de ani de viaţă,
a reuşit să lase o amprentă inconfundabilă
asupra muzicii, marcată de o rară nobleţe, lirism
duios, înclinaţie spre fantastic şi basm,
sensibilitate specifică romantismului, ehilibru
între conţinut şi formă, marcă a clasicismului. S-
a născut la Hamburg, într-o familie de
intelectuali. La Berlin studiază pianul, vioara şi
elementele de teorie muzicală. La vârsta de 20
ani, Felix Mendelssohn este un compozitor
matur, un dirijor şi un pianist cu o bogată
activitate. Din cercul său de prieteni făceau
parte oameni de o aleasă ţinută culturală: Carl Maria von Weber, Niccolo Paganini,
Charles Gounod, scritorii Heinrich Heine, Johann Wolfgang Goethe, filozoful Friedrich
Hegel. Călătoriile în Italia, Franţa, Anglia constituie un prilej de contact cu mediile
culturale din aceste ţări, dar şi unul de promovare a propriilor creaţii.

Muzică orchestrală:
- 5 simfonii (nr. 3 în la minor, „Scoţiana”, nr. 4 în La major, „Italiana”, nr. 5 în re
minor, „Reforma”)
- uverturi („Visul unei nopţi de vară”, „Hebridele”, „Ruy Blas”
- lucrări pentru pian şi orchestră („Concert pentru pian şi orchestră de coarde” în la
minor, „Capriciu brillant” în si minor, „Concertul nr. 1” în sol minor şi „Concertul
nr. 2” în Mi bemol major)
- lucrări pentru vioară şi orchestră (Concert pentru vioară şi orchestră de coade” în re
minor, „Concertul pentru vioară şi orchestră” în mi minor op. 64)
- diverse („Marş” în Re major op. 108)

Muzică instrumentală:
- pentru pian: sonate, capricii, studii, fantezii, rondo-uri, preludii, fugi, variaţiuni
- pentru orgă: preludii, sonate, fugi
- sonate pentru pian şi violoncel
- triouri pentru pian, vioară şi violoncel („Sextour cu pian” în Re major op. 110,
„Octuor” în Mi bemol major op. 20)

Muzică vocală şi corală:

- pentru voce şi orgă (3 Motete pentru cor de femei)
- pentru voce şi pian (lieduri)
- pentru cor a capella (aprox. 50 lucrări scrise în perioada 1834 – 1842)
 - cor şi orchestră („Psalmul 115 pentru solist şi cor” op. 31, „Psalmul 114 pentru cor
pe 8 voci şi orchestră” op. 51, oratoriie „Paulus”, „Elias”, „Christos” op. 36, 70, 97,
cantate)

Muzică de scenă şi operă:

- „Antigona”, muzică e scenă op. 55
- „Visul unei nopţi de vară” op. 61
- „Athalia” op. 72
- „Oedipe la Colona” op. 93
- opera „Nunta lui Camacho” op. 10
- „Lorelei” op. 98
 Edward Grieg

(1843 – 1907)

Cel mai popular compozitor scandinav s-

a născut în localitatea Bergen, vestul Norvegiei.
La vârsta de 15 ani a început cursurile
Conservatorului din Leipzig, Germania. Din
această perioadă datează primele sale lucrări: „4
piese pentru pian” op. 1, „4 cântece pentru pian”
op. 2, un cvartet de coarde, o fugă, dedicată
compozitorlui Niels Gade.
Activitatea sa socială şi culturală a fost
prodigioasă, de-a lungul celor 64 de ani de
viaţă: înfinţează Societatea Muzicală din Oslo,
capitala Norvegiei; întreprinde numeroase
călăorii de concerte în mari oraşe europene:
Leipzig, Copenhaga, Londra, Viena, Budapesta,
Paris, Varşovia, Amsterdam. Pentru activitatea
sa neobosită în sprijinul culturii europene, a fost
numit membru al Academiei franceze, Doctor Honoris Causa al Universităţiilor din
Copenhaga şi Oxford.
În creaţia sa a abordat aproape toate genurile muzicale.
A scris 129 lieduri, 21 de coruri şi două piese vocale cu acompaniament orchestral.
Din creaţia pentru pian amintim: „Şase imagini poetice” op. 3, „Sonata pentru pian” op. 7,
„Piese lirice”, „Dansuri şi cântece norvegiene” op. 17, „Scene din viaţa populară” op. 19,
„Balada în sol minor” op. 24, tumultuosul şi poeticul „Concert pentru pian şi orchestră” în
la minor op. 16, la care se adaugă binecunoscutele suite pentru orchstră „Peer Gynt”.
 Hector Berlioz

(1803 – 1869)

Marele compozitor francez s-a

născut în localitatea La Cote – Saint – Andre
(Isere). În anul 1821, împotriva voinţei
familiei, care nu dorea pentru el o carieră
muzicală, începe să studieze muzica şi face
primele încercări de compoziţie. După o
perioadă de studii muzicale la Roma, se
întoarce în capitala Franţei. În 1830 scrie
„Simfonia Fantastică”, inspirat fiind de
dragostea pentru tragediana irlandeză
Harriett Smithson. Crezul său prinsese viaţă:
„Dragostea şi muzica sunt cele două aripi
ale sufletului.” Compune, scrie cronici
muzicale, întreprinde turnee europene: 1842
– 1843 Belgia şi Germania; 1845 – 1846
Praga, Viena, Budapesta; 1847 Sankt Petersburg şi Moscova. În inervalul 1847 – 1848
dizijează la Londra. În anul 1850 înfinţează Societatea Filarmonică Franceză. Moartea
soţiei sale, în 1854, eşecul cu opera „Troienii” la Opera din Paris, îi şubrezesc din ce în ce
mai mult sănătatea. În 1869 moare în urma unui atac de apoplexie.

Muzică orchestrală:
- simfonii („Simfonia Fantastică”, „Simfonia Harold în Italia”, simfonia dramatică
„Romeo şi Julieta”, simfonia funebră şi triumfală)
- uverturi („Regele Lear”, „Carnavalul roman”, „Benvenuto Cellini”)
- romanţă pentru vioară şi orchestră
- aranjamentul orchestral pentru „Invitaţie la vals” de Carl Maria von Weber

Muzică vocală şi corală:

- nouă melodii pentru una şi două voci, cor şi pian
- cantata „Opt scene din Faust”
- lagenda dramatică „Dramaţiunea lui Faust” pentru solist, cor şi orchestră
- oratoriul „Copilăria lui Christos”
- cantata „Moartea Cleopatrei”
- cantata „Sardanapal”
- operă: „Benvenuto Cellini” (operă în două acte), „Troieniii” (operă în două părţi, pe
un subiect din „Eneida”), „Beatrice şi Benedict” (operă comică în două acte).
 Piotr Ilici Ceaikovski
(1840 – 1993)

Marele gânditor al muzicii, a inovat

continuu forma muzicală, urmărind un plan
muzical dramatic ce influenţează structura
simfonică. Este unul dintre cei mai apreciaţi
compozitori ruşi ai Romantismului.
A studiat la Conservatorul din Sankt
Petersburg cu eminentul muzician Anton
Rubinstein. Absolvă conservatorul, obţinând
medalia de merit şi este angajat ca profesor
la conservatorul din Moscova. Prima sa
operă „Fierarul Vakula” (după Gogol),
cunoscută mai târziu sub titlul „Pantofiorii
ţarinei”, a obţinut Premiul I la Concursul de
Operă. Lucrările care îi aduc gloria în timpul
vieţii sunt „Simfonia a IV-a” şi opera
„Evgheni Oneghin”, cântete la Praga,
Varşovia, Berlin, Paris, Geneva, Londra şi
chiar America. De asemenea renumite sunt baletele: „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din
pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, operele „Mazeppa” şi „Dama de pică”.
Pe lângă cele 6 simfonii, a mai compus 3 concerte pentru pian şi orchestră, un
concert pentru vioară şi orchestră, simfonia programatică „Manfred”, uverturile fantezii:
„Romeo şi Julieta”, „Furtuna”, „Francesca de Rimini”. Este demn de reţinut următorul
gând al marelui compozitor, o adevărată mărturisire de credinţă: „Simfonia este cea mai
lirică dintre toate formele muzicale, este capabilă să exprime toată plenitudinea, tot ceea ce
nu se poate exprima prin cuvinte”.
 Johannes Brahms

(1833 – 1897)

Brahms şi-a început ucenicia

muzicală în casa părintească. Copil fiind a
început să dea lecţii de muzică, ajutându-şi
astfel familia şi împlinindu-şi cunoştinţele
ca autodidact. La 20 de ani întreprinde un
turneu de concerte în centre culturale
germane, unde are prilejul să fie ascultat de
Liszt (la Weimar), de violonistul Joseph
Joachim (la Hanovra) şi de Schumann (la
Dusseldorf), cu aceştia din urmă legând o
prietenie de nezdruncinat. În cea de a doua
parte a vieţii întreărinde numeroase turnee în
Austria, Germania, Italia, Elveţia,
Transilvania.

Creaţia camerală:
- vocală: lieduri (ciclurile „Romanţele Magelonei” op. 33 şi 4 cântece grave op. 121),
duete vocale („Drumul Dragostei”, duet pentru soprană şi contraltă, cu
acompaniament de pian), cvartete vocale
- instrumentală: sonate, scherzouri, trio-uri, cvartete, miniaturi (balade, capricii,
intermezi, rapsodii), cvintete, „Sexete pentru instrumente şi coarde

Creaţia orchestrală:
- 4 simfonii
- două concerte pentru pian
- un concert pentru vioară
- un dublu concert pentru vioară, violoncel, şi orchestră
- două serenade pentru orchestră
- două uverturi
- „Vraţiuni pentru orchestră” pe o temă de Haydn
Creaţia corală şi vocal – simfonică:
- „Recviemul german”
- Lucrări pentru cor de femei (12 cântece şi romanţe pentru cor de femei a capella op.
44, 4 cântece pentru cor de femei, doi corni şi harpă op. 17), motete (2 Motete
pentru cor mixt a capella op. 74)
 Franz Liszt

(1811 – 1886)

Marele compozitor s-a năsut

în localitatea Dobojan, într-o familie
în care muzica era iubită şi cultivată.
Tatăl lui Liszt cânta la mai multe
instrumente şi fusese contrabasist în
orchestra lui Joseph Haydn la
Eiseinstadt. Franz Liszt îşi
desăvârşeşte pregătirea muzicală la
Viena (studează pianul cu Karl
Czerny şi armonia cu Antonio
Salieri). Cu un spirit autodidact ieşit
din comun, nu a pregetat săse ocupe de desăvârşirea studiilor sale, în ciuda faptului că nu
fusese admis la Conservatorul din Paris (regulamentul interzicea înscrierea stdenţilor
străini). Susţine concerte încununate de succes la Paris şi la Londra. Cercul său de prieteni
îl ţinea în permanenţă la curent cu ultimele evoluţii culturale europene: Victor Hugo,
Alfred Musset, Alexandre Dumas, Heinrich Heine, Georges Sand (scriitori), Hector
Berlioz, Frederic Chopin, Richard Wagner, Niccolo Paganini (compozitori), Eugene
Delacroix (pictor). Călătoreşte în întreaga Europă, în centre culturale de prestigiu. După un
turneu în Italia scrie ciclurile de lucrări pentru pian „Albumul unui călător” şi „Ani de
pelerinaj”. Contribuie la înfiinţarea Conservatorului din Budapesta, este numit Doctor
Honoris Causa al Universităţii din Konigsberg, iar în 1869 preşedinte al Academiei
Naţionale de Muzică din Budapesta. Creaţia sa este impresionantă prin consistenţa,
diversitatea şi valenţele multiple ale mesajului.

Muzică orchestrală şi de cameră:

- poeme simfonice
- simfonii („Faust”, „Danete”)
- rapsodii
- lucrări pentru pian şi orchestră („Marea fantezie simfonică” pe o temă de Berlioz,
două concerte petru pian şi orchestră, „Fantezie” pe teme din Ruinele Atenei, de
Beethoven, „Fantezie” pe arii populae ungureşti)
- muzică de cameră („Sonata pentru pian şi vioară” după o mazurcă de Chopin,
„Marele duo concertant pentru vioară şi pian – La mormântul lui Richard Wagner”,
cvartet de coarde şi harpă)

Muzică instrumentală:
- pentru pian (studii şi exeriţii, ciclurile de piese „Albumul unui călător”, „Ani de
pelerinaj”, scherzo-uri, valsuri, galopuri, poloneze, piese de pian, bazate pe teme
naţionale naţionale cehe, engleze, ungare, germane, italiene, ruse, spaniole,
transcripţii pentru pian a unor lucrări de Bach, Beethoven, Bellini, Chopin, Glinka,
Gounod), pentru pian la patru mâini, pentru două piane, pentru orgă

Muzică vocală şi corală:

- muzică pentru voce şi pian („Bătrânul vagabon”, „Trei sonete de Petrarca”)
- muzică pentru voce şi orchestră (3 lieduri după Wilhelm Tell de Schiller, Loreley)
- muzică religioasă („Legenda Sfintei Elisabeta a Ungariei”, oratoriu pentru solişti ,
cor şi orchestră, „Recviem”, „Missa încoronării”, „Psalmul XXIII” pentru tenor,
harpă, orgă, cor de bărbaţi, „Tatăl nostru” pentru cor mixt şi orgă)
- muzică profană („Cantata de sărbătoare” pentru inaugurarea statuii lui Beethoven
de la Bonn, „Cantata pentru Centenarul Beethoven – 1870, Ungaria, cantata pentru
bariton, cor mixt şi pian)
 Bedrich Smetana

(1824 – 1884)

Fondatorul şcolii muzicale cehe

a avut, de-a lungul întregii sale vieţi, o
permanentă preocupare pentru
aducerea muzicii din ţara sa în circuitul
universal de valori culturale. A
desfăşurat o intensă activitate de
compozitor, pianist, dirijor, pedagog,
critic muzical. Se implică în deersurile
de fondare a Teatrului Naţional din
Praga, devine dirijor al orchestrei şi
încearcă să susţină şi să promoveze
creaţia autohtonă.
Dintre compoziţiile sale,
enumerăm: „Brandenburgii în
Boemia” (prima operă patriotică
naţională a Cehiei), „Libuse” (imn de glorificare a naţiunii), „Două văduve” (comedie
muzicală), „Sărutul” (operă populară), „Secretul” (operă comică), ciclul de poeme sinfonce
„Patria mea”.
 Gioacchino Rossini

(1792 – 1868)

Prima sa operă o scrie în anul 1808:

melodrama „Demetrio e Polibio”, pe care
Teatrul Valle din Roma o va reprezeta în
primă audiţie la 18 mai 1812. În 1810 se
joacă pe scena teatrului San Mose din Veneţia,
farsa lirică într-un act „Poliţa căsătoriei” (pe
care a compus-o în opt zile). Stilul lui Rossini
începe să se prefigureze: un limbaj muzical ce
înlănţuie orchestra cu vocile interpreţilor într-
o vervă pe cât de curgătoare, pe atât de
convingătoare.
„Din ceea ce a avut de spus acest
compozitor în artă, mai dăinuie o mare parte
din gândirea sa, mai întâi din cea dedicată
scenei, apoi – după despărţirea de ea – di cea
închinată cultului liturgic. O muzică sinceră, spumegând de melodii cuceritoare şi
trepidaţie ritmică, de o clartate şi expresivitate. Şi dacă a rămas nemuritor doar prin câteva
din creaţiile sale, nu e mai puţin adevărat că harul şi spontaneitatea actului său creator
răzbat din fiecare paginăpe care a compus-o, migala meşteşugului supunându-se
permanent sincerităţii exprimării sale.” (Ioana Ştrefănescu, „O istorie a muzicii
universale”, vol. IV, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, pag. 49)
Din cele peste 34 de opere, amintim: „Italianca în Alger”, „Coţofana hoaţă”,
„Semiramida”, „Bărbierul din Sevilla”, „Scara de mătase”, „Cenuşăreasa”, „Wilhelm
Tell”. A scris, de asemenea, cantate, oratorii, misse şi un impresionant „Stabat Mater”
(1832), pentru solişti, cor şi orchestră.
 Giuseppe Verdi

(1813 – 1901)

S-a născut într-un

cătun în Italia nordică –
Roncole – ce aparţinea
comunei Busseto din ducatul
Parma. Copilăria şi
adoleşcenţa i-au fost marcate
de eforturile pe care le făcea
împreună cu familia pentru a
depăşi sărăcia şi grijile de zi
cu zi.
Prima sa operă (la 26
de ani), „Oberto, conte di San
Bonifacio”, a fost
reprezentată în prima audiţie
la Scala, în noiembrie 1839,
cu un succes de public şi
presă deplin. „Nabuccodonosor” (1841) este prima operă care a dat faimă şi nemurire
marelui Verdi. Dramatismul eroic al muzicii sale a ridicat publicul în picioare, act de act, la
premiera de la Scala din 1842.
Dintre următoarele opere verdiene, demne de menţionat sunt: „Lombarzii în prima
cruciadă”, „Ernani”, „Cei doi Foscari”, „Ioan d’Arc”, „Alzira”, „Attila”, „Macbeth”
(1847), „Hoţii”, „Corsarul”, „Bătălia de la Legnano”, „Luise Miller” (inspirată de piesa lui
Schiller, „Intrigă şi iubire”), „Rigoletto” (1851), „Trubadurul”, „Traviata” (1853),
„Vecerniile siciliene”, „Simon Boccanegra”, „Puterea destinului”, „Don Carlos”, „Aida”
(1872), „Othello” (1887), „Falstaff” (1893).
„Sinteză între maxima simplitate, imagine complexă obţinută prin câteva trăsături
de cântec, sugestie a muzicii ca ecou al celor mai profunde afecte, iată explicaţia nestinsei
frumuseţi a geniului verdian. Ascultând, reascultând muzica sa, devenită, nu se ştie când, o
muzică a noastră, înţelegem de ce spusese odată, într-o scrisoare adresată Operei din Paris,
cu o mândrie şi o modestie demne de dimensiunile personalităţii sale: Eu cred în
inspiraţie; eu vreau să trezesc entuziasmul pentru sentimentul autentic.” (Grigore
Constantinescu, „Cântecul lui Orfeu”, Editura
Eminescu, 1979, pag. 148)
Richard Wagner

(1813 – 1883)

Richard Wagner s-a născut la Leipzig,

în ziua de 22 martie a anului 1813. până la
vârsta de 20 de ani, chiar dacă ia lecţii de
muzică şi citeşte partituri, el face cu toată
seriozitatea studii de filosofie la Dresda şi
Leipzig. Până la prima sa mare operă
(„Olandezul zburător”), viaţa lui Wagner este
marcată de nesfârşite datorii, multe eşecuri,
lipsuri. După căsătoria sa cu Mina Platner, îşi împarte viaţa între Leipzig, Konigsberg şi
Riga. Pentru a câştiga bani scrie, pe lângă muzică şi lucrări teoretice. În 1848 se implică în
evenimentele prilejuite de Revoluţia din Dresda. Pentru a nu fi arestat fuge la Weimar.
Liszt îl adăposteşte un timp, după care este nevoit să se autoexileze în Elveţia. În august
1870 se căsătoreşte cu Cosima Liszt, după divorţul din 1861 de Mina, urmând şi o perioadă
de aproape 7 ani de dragoste puternică între el şi Cosima. Perioada elveţiană este extrem
de prolifică pentru compozitor. În 1872, cu sprijinul permanent al reglui Ludovic al II-lea
al Bavariei, începe construcţia teatrului de la Bayreuth, de atunci şi până azi, templu al
muzicii wagneriene. Cel mai mare reformator al operei, din toate timpurile, s-a stins din
viaţă la vârsta de 70 de ani, la Veneţia.

Cronologia operelor:
„Rienzi” – 1842
„Olandezul zburător” (sau „Vasul fantomă”) – 1843
„Tannhauser” (titlul complet este „Tannhauser şi întrecerea cântăreţilor la
Wartburg) – 1845
„Lehebgrin” – 1850
Tetralogia „Inelul Nibelungilor”:
„Aurul Rinului” – 1854
„Walkiria” – 1856
„Siegfried” – 1857
„Amurgul zeilor” – 1874
„Tristan şi Isolda” – 1859
„Maeştri cântăreţi din Nurnberg” – 1867
„Parsifal” – 1882

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate