Adverb

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Flexibilă
• Adjectiv
• Articol
• Numeral
• Pronume
• Substantiv
• Verb
Neflexibilă
• Adverb
• Conjuncţie
• Interjecţie
• Prepoziţie
• Locuţiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziţiei
Parte de propoziţie
Complement
Sintaxa frazei
Propoziţie subordonată
Propoziţie circumstanţială

Un adverb este o parte de vorbire care exprimă caracteristicile unei acţiuni, stări sau unei
însuşiri ori circumstanţele acţiunilor şi stărilor. Adverbele pot fi recunoscute folosind întrebări
specifice: Când?, Cât de des?, Cum?, În ce mod?, Unde? Pe unde? sau alte întrebări de acelaşi
tip.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Identificarea adverbelor
o 1.1 Exemplificări
o 1.2 Recunoaşterea adverbelor
• 2 În limba română
• 3 Gradele de comparaţie
• 4 Părţi de vorbire determinate
• 5 Funcţii sintactice
• 6 Clasificări
o 6.1 Clasificare după formă
o 6.2 Clasificare după origine
 6.2.1 Clasificarea adverbelor provenite din alte părţi de vorbire
o 6.3 Clasificare după înţeles
o 6.4 Clasificare după gradul de comparaţie

• 7 Vezi şi

[modifică] Identificarea adverbelor

[modifică] Exemplificări

Unele exemplificări din următoarele propoziţii pot clarifica în localizarea adverbelor, spre
deosebire de adjective, cu care sunt adesea confundate, precum şi a modului lor de folosire.

În următoarele două propoziţii, aproape echivalente semantic, se subliniază caracteristici de

aceeaşi natură folosind adjective şi adverbe.

1. Elevii din această clasă sunt buni şi foarte buni.

2. Elevii din această clasă învaţă bine şi foarte bine.

În prima propoziţie, cuvântul buni repetat de două ori este un adjectiv întrucât caracterizează
cuvântul elevi (subiect al propoziţiei, plural, articulat, parte a subiectului extins, "Elevii din
această clasă") de două ori, o dată la nivelul primar, de bază, al adjectivului bun
(bun/bună/buni/bune) şi, respectiv, la nivelul superlativului absolut, foarte buni). În cel de-al
doilea caz, foarte este un adverb care modifică adjectivul buni la valoarea calitativă supremă.
Întrebarea de identificare a unicului adverb din această propoziţie este Cât de buni sunt elevii?.

Cea de-a doua propoziţie, care este evident derivată din prima, a fost obţinută prin substituirea
predicatului sunt (verb copulativ) cu predicatul învaţă, respectiv prin substituirea adjectivului
buni repetat de două ori, cu adverbul bine, repetat de asemenea de două ori. De data aceasta,
cuvântul de caracterizat este predicatul învaţă, reprezentat prin verbul a învăţa conjugat la
indicativ prezent, iar cuvintele care îl caracterizează sunt adverbele bine şi (foarte) bine. A se
remarca utilizarea lui foarte într-un mod extrem de similar primei propoziţii, aici însă adverbul
foarte modifică adverbul bine la superlativ absolut. Întrebările pe care le adresăm în această
propoziţie, pentru a identifica cele trei adverbe utilizate, sunt Cum învaţă elevii?, de două ori,
respectiv Cât de bine învaţă elevii?.

[modifică] Recunoaşterea adverbelor

În limba română, cu excepţia unor contraexemple notabile, imensa majoritate a adverbelor
coincid ca formă cu forma masculin singular a adjectivului corespunzător. Un contraexemplu
arhicunoscut este adverbul bine, prezentat în exemplele de mai sus, ca fiind diferit de adjectivul
corespunzător masculin singular, bun. Totuşi, se poate remarca cu uşurinţă prezenţa comună a
celor două consoane b şi n în ambele cuvinte, fapt care indică existenţa unei rădăcini lingvistice
comune.

[modifică] În limba română

Adverbul este parte de vorbire neflexibilă deoarece nu se declină şi nici nu se conjugă. Totuşi el
se aseamănă cu părţile de vorbire flexibile pentru că are grade de comparaţie asemeni
adjectivului.

Adverbele, aşa cum sunt prezente în limbile europene moderne, sunt o preluare din limba-mamă
a acestora, limba latină. Modul specific în care adverbele au "supravieţuit" până astăzi în aceste
limbi indo-europene variază de la caz la caz, trebuind a fi studiate independent.

[modifică] Gradele de comparaţie

Gradele de comparaţie sunt forme care precizează nuanţa graduală a adverbului.

• pozitiv - este forma de bază a adverbului

El scrie repede.

• comparativ
o de superioritate - se formează pe baza prefixului: mai

El scrie mai repede decât ceilalţi.

•
o de egalitate - se formează pe baza unor prefixe ca: tot atât de, la fel de

El scrie la fel de bine.

•
o de inferioritate - se formeaza pe baza prefixului: mai puţin

El scrie mai puţin bine decât fratele sau.

• superlativ
o relativ - se formează pe baza prefixului: cel mai

El scrie cel mai repede.

•
o absolut - se formează pe baza prefixului: foarte

El scrie foarte repede.

[modifică] Părţi de vorbire determinate
Adverbul poate determina:

• un verb sau o locuţiune verbală la mod

o personal - Tu ai răspuns repede.
o nepersonal - Tu ai răspuns repede scriind frumos.

• un adjectiv sau o locuţiune adjectivală

El are o maşină mult mai nouă.

• o interjecţie

Hai repede!

• un adverb sau o locuţiune adverbială

Tu ai răspuns puţin ironic.

• un substantiv

Plecarea de acasă a fost grea.

[modifică] Funcţii sintactice

Adverbul poate îndeplini în cadrul propoziţiei următoarele funcţii sintactice:

• predicat verbal

Desigur că va fi bine.

• nume predicativ

E foarte bine că vine acum.

Este bine să asculţi sfaturile.

• atribut adverbial

Testul de astăzi a fost uşor.

Du-te în casa de dincolo.
Pentru drumul cel de mâine / De cu azi te pregăteşte. - M. Eminescu
 • complement circumstanţial de loc

Ultima oară l-am văzut aici.

• complement circumstanţial de timp

Ultima oară l-am văzut ieri.

• complement circumstanţial de mod

Ultima oară l-am văzut bine.

• complement circumstanţial concesiv

Cu toate acestea l-am văzut aici.

• complement circumstanţial de cauză

Toţi îl felicitau de bine ce răspunsese.

• complement circumstanţial de scop

Dinadins ai făcut asta.

[modifică] Clasificări
[modifică] Clasificare după formă

• simple: aici, colo, ieri, acum, mâine, abia, încet, repede, tot, bine, rău
• compuse
o prin alăturarea unui substantiv prin cratimă: ieri-dimineaţă, mâine-seară,
poimâine-seară
o prin contopire: altundeva, nicăieri, odată, întotdeauna, totdeauna, niciodată,
uneori, altcumva, altfel, astfel, oarecum, oricum
• locuţiuni adverbiale
o simple:

din când în când, ici şi colo, clipă de clipă, zi de zi, din vreme in vreme, ici-colea, la un
moment dat, în faţă/spate/dreapta/stânga, pe neaşteptate, pe nepusă-masă, nu ştiu cum,
în centru/mijloc/vârf, am de an, de-a lungul/latul/curmezişul
 •
o zicale:

la o aruncătură de băţ, cât ai clipi, cât ai zice peşte, la paştele cailor, câine-câineşte,
val-vârtej, cum scrie la carte, ca pe apă, când o face plopul pere şi răchita micşunele,
când şi-o cloci cucul ouăle, când o zbura porcul, când ţi-ai vedea ceafa, în vecii vecilor

[modifică] Clasificare după origine

• primare - sunt moştenite din limba latină sau împrumutate din alte limbi:

abia, afară, agale, aidoma, altminteri, apoi, aproape, azi, ba, barem, chiar, da, doar,
foarte, jos, hojma, iar, ieri, înainte, încă, încoace, încotro, lesne, mai, măcar, mereu,
mâine, musai, nicăieri, nici, nu, prea, razna, sus, şi, taman, tocmai

• provenite din alte părţi de vorbire - din

o substantiv: băieţeşte, tinereşte, bărbăteşte, muncitoreşte, studenţeşte, frăţeşte

Substantivele pentru zilele săptămânii (luni, marţi, etc.), anotimpuri (vara, toamna, etc.),
ziua, dimineaţa, seara, noaptea, etc. au formă adverbială atunci când au un determinant,
spre exemplu un atribut.
Substantivele care sunt parte a unei expresii îşi pot schimba valoarea gramaticală în
adverb:

• buştean - doarme buştean

• criţă - beat criţă
• cuc - singur cuc
• lulea - îndrăgostit lulea
• ocnă - sărat ocnă
• tun - îngheţat tun
• turtă - beat turtă

•
o adjectiv: ascuţit, adânc, bontit, frumos, verde, tare
o numeral
 numeral prorpriu-zis: O ţine una.
 locuţiuni adverbiale: Cânta într-una.
 numerale adverbiale: de multe ori, de puţine ori, de repetate ori, ori de
câte ori

[modifică] Clasificarea adverbelor provenite din alte părţi de vorbire

• derivate cu sufixe: bărbăteşte, bătrâneşte, frăţeşte, făţiş, târâş

• cu aceiaşi formă:
o adjective sau participii: frumos, hotărât
o substantiv: ziua, dimineaţa, seara, noaptea

[modifică] Clasificare după înţeles

• adverbe şi locuţiuni adverbiale de loc:

Indică locul unde se petrece o acţiune sau există o stare.

 •
o adverbe: acasă, lângă, aici, ici, colo, afară, înăuntru, împrejur, roată, sus, jos,
departe, aproape, pretutindeni, aiurea, înapoi, înainte
o locuţiuni: jur-împrejur, peste tot, ici-colo, departe-departe, în creierii munţilor,
într-acolo, într-o parte, în dreapta, în stânga, în jos, în sus, în faţă, în spate

• de timp:

Exprimă timpul în care se săvârşeşte o acţiune sau există o stare.

•
o adverbe: acum, mâine, ieri, îndată, astăzi, poimâine, aseară, odată, curând,
seara, dimineaţa, alaltăieri, răsalaltăieri, deocamdată, niciodată, totdeauna
o locuţiuni: din când în când, cu noaptea în cap, la paştele cailor, zi de zi, zi şi
noapte, dis-de-dimineaţă, în vecii vecilor, de când lumea, clipă de clipă

• de mod

Acest tip de adverbe arată felul desfăşurării acţiunii, al existenţei stării sau al posedării
însuşirii.

•
o de mod propriu-zis:
 adverbe: mai, mult, puţin, prea, repede, bine, rău, greu, astfel, uşor, aşa,
împreună, aiurea, agale, foarte, furiş, corect, calm, frăţeşte, degrabă,
realmente
 locuţiuni: pe de rost, cu anevoie, pe dinafară, de-a binelea, pe rupte, nu
ştiu cum, pe deplin, ca vai de lume, cot la cot, pas cu pas, de-a pururea,
încetul cu încetul, de abia, cu deosebire, pe-ndelete, pe neaşteptate, de-a
binelea, de-a dreptul, aşa şi aşa, pe furiş, harcea-parcea

•
o de calitate:
 adverbe: atât, cât, cam, destul, foarte, mai, mult, prea, puţin
 locuţiuni: cât de cât

•
o adverbul distributiv

Adverbul câte intră în componenţa numeralelor distributive şi a celor colective.

•
o de mod cantitative:
 adverbe: cam, destul, mult, multişor, puţin, deloc, puţintel, tot, suficient,
insuficient, atât, cât, mai, prea
 locuţiuni: 'nu foarte, nu prea, câtă frunză şi iarbă, picătură cu picătură,
mult prea mult, mult prea puţin, cât de cât, cât negru sub unghie, mult
prea, în parte, de a-ntregul, pe jumate, pe tot, un pic de tot, în întregime

•
o de comparaţie:
 adverbe: au rol de prepoziţie în formarea gradelor de comparaţie: ca, cât,
decât, mai, asemenea
 locuţiuni: cam cât, aproape ca, destul de, cum, precum, asemenea

•
o de mod care arată durata, revenirea sau frecvenţa:
 adverbe: mai, destul, mereu, adesea, des, necontenit, neîncetat, mereu,
adeseori, frecvent, încă, iarăşi, permanent
 locuţiuni: de multe ori, de puţine ori, de căteva ori, de tot atâtea ori, de
mii şi mii de ori, de zeci şi zeci de ori, din ce în ce

•
o de mod de afirmaţie şi negaţie:
 adverbe: da, nu, ba, desigur, bineînţeles, fireşte, negreşit, nici, cert,
nicidecum, exact, sigur, precis, prompt, neîndoielnic, prompt, binişor
 locuţiuni: de loc, de fel, cu certitudine, cu siguranţă, fără-ndoială, fără
doar şi poate

•
o de precizare sau întărire:
 adverbe: chiar, tocmai, taman

•
o de mod de probabilitate, precizie, aproximaţie şi explicaţie:
 adverbe: probabil, poate, parcă, adică, pesemne, curat, mai, întocmai,
numai, bunăoară, taman, măcar, bunăoară
 locuţiuni: cel puţin, prin urmare, numai şi numai, cât pe ce, aproape-
aproape, mai-mai

•
o de cauză sau scop:
  adverbe: înadins, dinadins, anume
 locuţiuni: de aia, de aceea, de asta, nu de alta, pentru aceea, de una de
alta, pentru aia, într-adins, dintr-adins

•
o cu înţeles concesiv:
 adverbe: totuşi
 locuţiuni: cu toate acestea

•
o cu înţeles conclusiv:
 adverbe: deci, aşadar
 locuţiuni: prin urmare

• adverbe de restricţie: nici, şi, chiar, tocmai, barem, măcar, doar, numai

[modifică] Clasificare după gradul de comparaţie

• adverbe care realizează categoria gradului de comparatie (majoritatea adverbelor):

• adverbe care nu realizeaza categoria gradului de comparatie:
o fără funcţie sintactică (modalizatori):
o relative:
o adverbe care exprimă superlativul prin