Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
INTRODUCERE
Un sistem financiar este stabil atunci cnd acesta este capabil s aloce eficient resursele
economice, s evalueze i s administreze n mod adecvat riscurile financiare i s se autocorecteze
atunci cnd este afectat de ocuri exogene. Altfel spus, sistemul financiar este stabil atunci cnd
devine capabil s exercite funcia de intermediere, facilitnd n acest mod performanele unei
economii i s absoarb ocurile prin corecia unor dezechilibre aprute ca urmare a unor evoluii
adverse.
Banca Naional a Romniei deine un rol deosebit n meninerea stabilitii financiare,
datorit responsabilitilor ce rezult din dubla sa ipostaz de autoritate monetar i prudenial.
Atribuii asociate obiectivelor de stabilitate financiar sunt exercitate att prin reglementarea i
supravegherea prudenial a instituiilor aflate sub autoritatea sa, ct i prin formularea i transmiterea
eficient a msurilor de politic monetar i supravegherea funcionrii n condiii optime a
sistemelor de pli i decontri de importan sistemic. Totodat, este necesar identificarea
riscurilor i vulnerabilitilor ntregului sistem financiar, n ansamblul su i pe componentele sale,
deoarece monitorizarea stabilitii financiare este preventiv. Apariia i dezvoltarea unor
disfuncionaliti, precum evaluarea incorect a riscurilor i ineficiena alocrii capitalului, pot afecta
stabilitatea sistemului financiar i stabilitatea economic.
supracreditari si nerambursarii la scadenta a imprumuturilor, criza Mexicana din 1995. Cea mai
recenta fiind pe 15 septembrie 2008, canda a avut loc falimentul bancii americane de investitii
Lehman Brothers, care a zguduit pietele financiare, iar bancile europene au reactionat chiar in ziua
urmatoare. Banca Angliei, Banca Centrala Europeana si Banca Nationala a Elvetiei au intervenit si au
injectat lichiditati de miliarde de euro pe pietele monetare.
In principiu, spectrul riscului sistemic se intinde de la nivel individual, respectiv afectarea
unei singure entitati de catre o dificultate financiara la nivelul unei altei institutii de credit, pana la cel
general, respectiv cel al sectorului de activitate. De asemenea, impactul riscului sistemic se poate
identifica la nivel national, regional sau chiar international.
Daca toti managerii isi jefuiesc firmele avem o problema de risc sistemic. Atunci cand
traditiile economice dintr-o tara impun ca fiecare sa ia cat poate toate firmele vor fi afectate, iar acest
risc nu poate fi eliminat prin diversificarea portofoliului.
Exista o inclinatie naturala de a privi procesele sistemice puternice, si mai ales a crizelor
bancare, ca fiind evenimente rare. Totusi, crizele bancare au devenit, in ultima perioada, din ce in ce
mai obisnuite, in special in tarile aflate in tranzitie. In perioada 1986-2003, peste doua treimi din
tarile membre FMI au cunoscut probleme bancare semnificative. In multe regiuni, aproape toate
economiile au trecut cel putin o data prin experienta indezirabila a socurilor bancare.
Bilantul recent, atat de costisitor, al esecurilor sistemelor bancare, este cheia prevenirii
recurentelor. Crizele bancare sunt in mod tipic complexe si diferite unele de altele prin specificul
factorilor determinanti, al modului de manifestare si al efectelor cauzate.
Deoarece mecanismele cauzale nu sunt intru totul intelese, putem apela la clasificarea dupa
simptomele caracteristice depistate, respectiv sindromul crizei. In acest sens, este important de
distins intre elementele epidemice (contagioase) de la nivel macro cu cele de la nivel micro, si intre
acestea si sindromul esecurilor endemice, asociat in special imixtiunilor guvernamentale si
generalizarea lipsei de eficienta in functionarea intregului sistem bancar.
Fiecare din aceste doua modalitati de manifestare ale crizelor bancare prezinta simptome
comune cu cealalta, insa trecerea in revista a caracteristicilor unui numar semnificativ de cazuri ale
tarilor emergente sugereaza faptul ca aceste doua sindromuri sunt distincte.
Dupa ce banca centrala efectueaza decontarea in contul bancii primitoare, aceasta poate
transfera fondurile clientilor sai fara a mai exista riscul revocarii platii.
Din punct de vedere al riscului, caracteristica principala a sistemului de plati pe baza
bruta este ca acesta ofera posibilitatea eliminarii riscului sistemic, ceea ce este foarte
important pentru banca centrala. Aceasta eliminare este rezultatul reducerii substantiale
pe parcursul zilei a expunerilor interbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se
acoperi eventualele caderi de lichiditate ca urmare a esecului unui participant de a-si
deconta obligatiile de plata.
Din punct de vedere al sistemului, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind sa
fie asigurata permanent in tot cursul zilei in conturile de la banca centrala. Pentru
bancile comerciale, lichiditatea reprezinta o problema de costuri, avand in vedere ca
banca centrala nu plateste dobanzi la disponibilitati, precum si costurile pentru
garantiile constituite pentru creditele primite. Pentru banca centrala este o problema de
volum de lichiditate la dispozitia bancilor comerciale si de grad (risc) de expunere a
acestora.
Tarile dezvoltate practica sisteme de decontare bruta cu credit pe parcursul zilei, cu
exceptia Elvetiei care nu asigura asemenea credite. In unele tari ca Germania, Japonia,
Franta si SUA sistemele de decontare bruta coexista cu sitemele de transfer de mare
valore pe baza neta. In alte tari, sistemele de plati cu decontare bruta in timp real sunt
unicele sisteme. Uneori aceste sisteme se folosesc si pentru decontarea platilor de retail
(detaliu).
Evenimentele care au avut loc in domeniul bncar in deceniul trecut au readus in prim
plan rolul bancii centrale de supraveghere si responsabilitate asuupra bunei
functionari a sistemelor de plati. Majoritatea bancilor centrale europene si-au modificat
reglementarile care, in noile conditii prevad: preocuparea pentru stabilitatea sistemului
financiar si monetar, implicarea directa a bancii centrale in supravegherea sistemelor
de plati, private si de stat, solutionarea prin acte de autoritate unilaterala a problemelor
circulatiei banesti, restrangerea refinantarii, functionarea unei piete libere a fondurilor
si impunerea unor mecanisme de control a riscurilor. Banca centrala poarta in ultima
instanta responsabilitatea pentru lichiditatea activelor financiare, pentru platile in
moneda nationala si prevenirea riscului de a se folosi alta moneda, pentru asigurarea
unor circuite sigure si stabile.
In acest sens, Banca Reglementelor Internationale a emis in 1990 Recomandari
privind sistemele de compensare multilaterala pe baza neta a
dificil de identificat in situatiile de acest gen. Unul dintre aspecte se refera la faptul ca manifestarea
crizelor valutare poate determina atat direct, cat si indirect pierderile din PIB.
Observam din tabelul de mai jos ca crizele bancare din tarile nordice (Suedia, Finlanda si
Norvegia) au produs pierderi echivalente cu 4% pana la 11% din produsul intern brut la inceputul
anilor 90.
Criza generata de institutiile Savings & Loans din SUA si-a avut originea in strategiile si
managementul riscului invechite care nu au putut tine in frau lipsa de reglementare a pietelor ratei
dobanzii SUA in anii 1970, ceea ce a condus la pierderi de aproximativ 4% din PIB.
Perioada
Tari dezvoltate
Finlanda
1991-1993
Japonia
1992-1998
Coreea
1997-2001
Norvegia
1988-1992
Spania
1977-1985
Spania
1991
SUA
1984-1994
Media tarilor dezvoltate
Tari in curs de dezvoltare
Argentina
1980-1982
Argentina
1995
Argentina
2001
Chile
1981-1983
Columbia
1982-1987
Indonezia
1994
Indonezia
1997-2001
Malaezia
1985-1988
Mexic
1994-1995
Filipine
1981-1987
Sri Lanka
1989-1993
Turcia
1994
Uruguai
1981-1984
Venezuela
1994-1995
Media tarilor emergente
Media totala
Din care: twin crises
crize bancare
Durata
crizei
(ani)
Cr.Neperf/
Total Cr
(%)
3
7
5
5
9
1
8
5.5
9
13
40
9
n/a
11
4
13.5
89.9
119.5
70.3
61.1
68.1
50.8
42.7
71.8
3
1
1
3
6
1
5
4
2
7
5
1
4
2
3.7
4.2
4.1
4.3
9
n/a
n/a
19
25
n/a
65-75
33
11
n/a
35
n/a
n/a
n/a
27.8
22.4
26.1
17.7
29.8
19.7
n/a
58.8
14.7
51.9
60.8
64.5
31
23.2
21.3
14.2
33.4
8.9
38.4
48.1
46.5
50.8
Pierderi
fiscale/PIB
(%)
Criza
valutara
89.9
182.5
82.2
79.6
75.1
128.8
45.9
97.7
11
8
34
8
16.8
4
3.2
12.1
Da
Nu
Da
Nu
Da
Da
Nu
-
33
20
n/a
60.2
14.7
51.9
60.8
91.8
36.3
31
21.3
15.3
47.8
12.3
43.6
59.4
56.5
64.2
55.3
1.6
n/a
41.2
5
1.8
50-55
4.7
20
3
5
1.1
31.2
20
17.6
16
22.9
4.6
Da
Nu
Da
Da
Da
Nu
Da
Nu
Da
Da
Nu
Da
Da
Da
14
7
Credit/PIB
(%)
Precizam ca pe cea de-a doua coloana ce reprezinta ponderea Credit/PIB se iau in considerare si sumele nerecuperate
reprezentand credite interbancare.
In Japonia perioada lunga de criza din anii 90 a cauzat pierderi la nivelul economiei de pana
la 8% din PIB. Insa crize severe au fost suferite de Spania si Coreea, unde pierderile au fost mult mai
ridicate ca pondere in PIB, ajungand chiar pana la 34% in cazul Coreei.
Costurile asociate crizelor din tarile emergente au fost, in general, mult mai mari decat in
tarile dezvoltate. Atat cheltuielile directe de solutionare a crizelor suportate de guverne, cat si
costurile mai largi suportate de economie datorita alocarii deficitare a resurselor au cauzat pierderi
consistente. Studiul arata pierderi medii de 17.6% din PIB in cazul tarilor in curs de dezvoltare care sau confruntat cu crize bancare. Pierderea totala a atins, insa, 40-50% din PIB in Chile si Argentina in
anii 80.
Informatii microprudentiale:
- ratingurile institutiilor de credit
- rezultate ale sistemului de avertizare timpurie
- indicatori de prudenta bancara
TESTUL DE
REZISTENTA
BANCARA
Date macroeconomice:
- cursul de schimb
- rata dobanzii
- cresterea economica
- pretul activelor bancare
- echilibrul extern
TESTUL DE
CONTAMINARE
INTERBANCARA
ANALIZA
MACROPRUDENTIALA
Aspecte institutionale:
- sistemul de plati
- calitatea cadrului de
reglementare
- sistemul de asigurare a
deozitelor
Realizarea obiectivului analizei macroprudentiale este redata in figura de mai sus. Procesul de
analiza macroprudentiala presupune monitorizarea la nivel agregat a vulnerabilitatilor pietei bancare,
inclusiv prin studierea legaturilor macrofinanciare, precum si furnizarea de solutii de prevenire a
crizelor bancare sau de rezolvare a acestora atunci cand ele apar. In fapt, aceasta reprezinta doar o
parte dintr-un cadru mai larg e analiza macroeconomica, ce mai cuprinde problematica balantei de
plati, sustenabilitatea deficitului bugetar si alte aspecte macroeconomice relevante.
Conceptul de test de rezistenta bancara se refera la o serie de tehnici care permit evaluarea
vulnerabilitatilor endemice (caracteristice riscului sistemic) si aprecierea capacitatii sistemului bancar
de a absorbi socuri in conditiile unor evenimente exceptionale, dar plauzibile. Testul de rezistenta
bancara combina date macroeconomice cu informatii microprudentiale intr-o abordare sistemica ce
masoara impactul socurilor asupra stabilitatii financiare.
Rolul principal al testului de rezistenta din perspectiva sistemica este de a identifica
expunerile latente care pot genera efecte de endemie la nivelul sectorului bancar. Totusi, acest test nu
are o functie predictiva, ci identifica stari in care ar putea ajunge sistemul financiar in conditii
extreme.
Testul de contaminare interbancara este un instrument care izoleaza una din sursele
riscului sistemic, respectiv legaturile interbancare, si care o ignora pe cealalta, respectiv problemele
endemice activate de socuri macroeconomice. Acesta foloseste metoda simularilor, identificand cu
acuratete care va fi urmatoarea institutie asupra careia se va indrepta socul sistemic prin investigarea
situatiilor de contaminare ce rezulta din falimentul ipotetic individual al unor institutii de credit.
Testul foloseste date si informatii microprudentiale (ca de exemplu valoarea fondurilor proprii si a
expunerii nete) cu aspecte institutionale (cum sunt structura si gradul de concentrare al pietei
interbancare, tehnici de diminuare a riscului la nivelul institutiilor de credit).
3.2. ANALIZA MICROPRUDENTIALA
Supravegherea microprudentiala a institutiilor de credit este realizata pe baza raportarilor de
prudenta bancara (supravegherea off-site) si prin inspectii la sediul institutiilor de credit
(supraveghere on-site).
Examinarile la birou (off-site supervision) implica evaluarea fiecarei banci din sistem din
punctul de vedere al respectarii cerintelor minime obligatorii de prudenta bancara si al situatiei sale
financiare curente. Acestea au trei obiective fundamentale. In primul rand, ele servesc ca un
dispozitiv de avertizare timpurie care are menirea de a detecta, prin analiza principalilor indicatori,
eventualele tendinte nefavorabile in activitatea unei banci, ce ar putea conduce la probleme serioase
in viitor. In al doilea rand, permite sa se verifice daca bancile respecta reglementarile prudentiale si
recomandarile supraveghetorilor. In al treilea rand, sistemele de monitorizare off-site permit
imbunatatirea eficientei supravegherii la fata locului si o mai buna gestionare a resurselor umane ale
autoritatilor de control prudential.
Pe baza informatiilor oferite de aceste sisteme se declanseaza, atunci cand este nevoie, actiuni
de inspectie on-site ce vizeaza aspecte specifice sau se stabilesc prioritatile in cazul examinarilor
generale ce se desfasoara pe o baza regulata. Scopul acestor inspectii este de a valida acuratetea
raportarilor prudentiale, de a verifica situatia financiara generala a bancii, calitatea portofoliului sau
de credite, sistemul de control intern si de gestionare a riscurilor si alte aspecte (cum este calitatea
conducerii) care nu pot fi determinate prin tehnici de supraveghere on-site.
Relatia dintre cele doua componente ale supravegherii microprudentiale este reciproca, in
sensul ca examinarile de birou orienteaza activitatea on-site, care la randul ei ofera informatii pentru
rafinarea analizelor off-site. Acest proces are o importanta fundamentala in prevenirea falimentelor
bancare si, implicit, a manifestarii riscului sistemic.
Din perspectiva supravegherii microprudentiale se au in vedere normele acordului BASEL II
care se refera la adecvarea fondurilor proprii la expunerea la risc. Desi prevederile acestui acord
privesc, in principal, bancile cu activitate internationala, se urmareste ca principiile acestuia sa se
aplice si la celelalte banci. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2007, aplicarea normelor sale a devenit
obligatorie in tarile Uniunii Europene, iar dupa 31 decembrie 2007 vor fi obligatorii si abordarile cele
mai sofisticate de masurare a riscurilor pentru a permite bancilor si autoritatilor de supraveghere sa
dezvolte instrumente statistice care sa raspunda exigentelor impuse de BASEL II.
4. CONCLUZIE
Existenta riscurilor sistemice produce imperative contradictorii. Pe de o parte, dorinta
institutiilor financiare, att publice, ct si private, de a evita o criza financiara internationala are ca
rezultat imperativul unei reglementari internationale mai cuprinzatoare si mai exacte a sistemului
mondial al finantelor. Astfel, n urma crizei financiare est-asiatice din 1997, Summitul anual al
FMI/Bancii Mondiale din 1998 a condus la un acord privind mecanisme internationale de
supraveghere mai eficiente si o mai mare transparenta n emiterea de informatii financiare, n
ncercarea de a preveni o asemenea criza n viitor. Pe de alta parte, nu este n interesul nici unui stat
sau institutii financiare de a se supune unor standarde de reglementare mai riguroase dect
competitorii sai potentiali.
Consecinta este aceea ca instrumentele de reglementare pentru controlul riscurilor sistemice
sunt adesea insuficiente. Este elocventa n acest sens absenta oricaror ncercari concrete de a
reglementa din nou la nivel international fluxurile de capital pe termen scurt dupa criza est-asiatica.
Avnd n vedere natura potential volatila a pietelor financiare globale si difuzarea instantanee a
informatiei ntre principalele centre financiare ale lumii, riscurile sistemice ramn o amenintare la
adresa functionarii ntregului sistem financiar global.
Nici un guvern nu poate solutiona singur si nici nu-si poate izola economia de aceasta
amenintare.
Relevanta crescnda a riscului sistemic este puternic asociata cu modificarea structurala n
balanta puterii ntre guverne (si agentii internationale) si piete mai precis, ntre autoritatea publica si
cea privata din sistemul financiar global. Desi exista o tendinta de a exagera puterea pietelor
financiare globale, ignornd pozitia centrala a puterii de stat n sustinerea operarii lor eficiente, n
special pe timp de criza, exista multe dovezi convingatoare pentru a sugera ca globalizarea financiara
contemporana este un proces propulsat mai degraba de piata dect de stat.