Sie sind auf Seite 1von 19

1

SUBIECTE DE EXAMEN (SEMINAR):


Arhitectura i stilul epopeilor homerice - Similitudini i diferene. Calitile lui Homer
dup Aristotel.
Asemnri:
-n ambele opere dinuie ecouri ale vieii desfurate n bazinul egeean, n epoca de
nflorire a culturii myceniene
-compuse n dialect eolic, fiind transpuse mai trziu n dialect ionic
- este descris o civilizaie a bronzului;
- regimul politic=democraia militar;
-structura Greciei homerice e aceea a unei societi ntemeiate pe legturi de snge;
-n amndou cazurile, cadrele societii sunt aceleai: ncepnd cu celula organic a
oricrei polis,care e ginta, trecnd prin fratrie, care e o asociaie de gini, i sfrind cu tribul, la
rndu-i o grupare mai mult sau mai puin puternic de fratrii. n aceste condiii, i pe aceeai
treapt de dezvotare a forelor productive, formele de organizare politic nu prezint
deosebiri.
-portretul lui Odiseu este identic n cele dou epopei.
Deosebiri:
-Iliada are caracter dramatic i furtunos, Odiseea vdete un caracter narativ, care e al
btrneii.
-n Iliada - aspecte ale realitilor rzboiului, n Odiseea - o lume redat de
ndeletnicirile de toate zilele;
-n Iliada sunt puine aspecte i scene din viaa urban; Odiseea -se nmulesc simitor,
modul de trai al stpnilor palatelor miceniene fiind pstrat cu mult mai fidel.
-unele aspecte ale vieii obteti sunt mai evoluate n Odiseea dect n Iliada;
- cruzimea i acea elementar tristee... sunt caracteristici care fac din Iliada o oper ce nu
poate fi comparat cu nici o alta. Odiseea- spiritul se nal la nivelul unei contemplaii care e
eliberare i uitare.
-Iliada este simpl i patetic, iar Odiseea complex (cf. Aristotel n Platonica)
-n Iliada aciunea se desfoar ntr-un interval de 53 de zile, respectiv 40 de zile n
Odiseea;
-n Iliada aciunea debuteaz n al 10-lea an al rzboiului troian, n Odiseea n al 10-lea
an al rtcirilor lui Ulise pe mare, n drum spre Iataca;
-Iliada reflect o civilizaie pe timp de rzboi, n timp ce n Odiseea se prezint aceeai
civilizaie pe timp de pace;
Cf. Aristotel n Poetica:
-plaseaz epoca lui Homer la un secol si jumtate dup cderea Troiei;
-Homer pe dat pune n scen un brbat, o femeie, ori vreun alt personaj; i nu lipsii de
caracter, ci fiecare cu caracterul lui.
Arhitectura i Stilul epopeile homerice:
-alctuite din cca. 28 000 de versuri;
-sunt complexe, mprite n cte 24 de cnturi (Iliada are aprox. 15 000 de versuri, iar
Odiseea - 12 200);
-conin lupte pline de mreie eroic, situaii comice (nelarea lui Polifem), scene burleti
(cearta zeilor din Olimp) etc.;
Calitile lui Homer dup Aristotel:
-Homer nu a povestit cronologic rzboiul troian, ci numai episoadele din al 10-lea an,
axndu-se pe partea interioar a lui (motiv psihologic: mnia lui Ahile);
-Homer omite s prezinte anumite episoade;
-a alctuit Iliada ca pe o dram (drama lui Ahile, drama cetii vestite care se vede distrus
din temelii, cderea moral a Troiei), considernd structura organic nchegat a epopeii drept o
cerin estetic de prim ordin;
Dac lum n considerare unicitatea Iliadei, fenomenul nu poate fi altfel neles dect prin
recunoaterea deschis a unui ndelungiri practici n materie de poezie epic, care a ngduit
tratarea pe un plan superior a unor subiecte altdat frmiate sau restrnse. (Cf. Adelina
Piatkovski n cuvnt introductiv n Homer, Iliada, vol I, Ed. Albatros, 1973)

Iliada epopee rzboinic. Tipuri de eroi.


Poemul cuprinde 24 de cnturi, de ntinderi aproape egale, nsumnd un numr de
aproximativ
1500
de
versuri.
Aciunea Iliadei, epopee rzboinic prin excelen, are loc n circa 53 de zile, n Iliada este
povestit rzboiul purtat de aheii condui de Agamemnon i Menelau pentru cucerirea cetii
Troia, pentru a pedepsi rpirea Elenei, soia lui Menelau, de ctre Paris, fiul regelui Priam.
Dei rzboiul troian a durat zece ani, n Iliada sunt concentrate evenimentele ultimului an de
rzboi, grupate n jurul mniei lui Ahile.
Agamemnon
Agamemnon este cpetenia ostirilor aheilor care timp de nou ani au asediat cetatea Troiei.
Cearta lui Ahile duce la retragerea celui din urm din lupta si la pierderi nsemnate pe cmpul
de lupt. Dup cderea Troiei, la ntoarcerea acas, este ucis de soia sa, Clitemnestra.
Ahile
Unul din eroii de seam ai Iliadei, cel a crui for i iscusin vor cntri greu n rzboiul
troian. Mama lui, zeia Thetis, l-a scufundat la natere n apele Styx-ului pentru a-l face
invulnerabil n faa oricaror arme. Un singur clci (acela de care il inea mama sa) a rmas
neudat, rmnnd punctul su vulnerabil. Ahile a fost crescut de centaurul Hiron care l-a hrnit
cu maduva de leu, druindu-i la maturitate i o lance fermecat. Cu toate mpotrivirile mamei
sale, Ahile vine totui sub zidurile Troiei i, dup multe fapte de eroism, (aici se cuvine s
amintim de lupta lui cu Hector, cel care i ucisese pe cel mai bun prieten, pe Patrocles) este
sgetat de Paris, fratele lui Hector, n clciul vulnerabil, fiind, numai n acest fel, doborat n
lupt.
Andromaca
n epopeea homeric, Andromaca este soia lui Hector i nor a regelui Priam. Dup cderea
Troiei ea este luat de catre fiul lui Ahile, Neoptolem, i trt n sclavie.
Amazoanele
Amazoanele sunt femeile rzboinice stpnind inuturi de la rmul Pontului Euxin
(localizate prin Turcia de astzi), care i petreceau viaa n exerciii militare, neadmindu-i pe
brbai n comunitatea lor. Acestea participa la rzboiul troian unde vin n ajutorul regelui
Priam. Conducatoarea lor, Pentesileea, cade rpus chiar de lancea lui Ahile, care apoi o plnge
vzandu-i frumuseea fr de seam.
Casandra
Casandra este fiica regelui Priam, preoteas a Atenei, nzestrat cu darul profeiei i, n
acelai timp, blestemat ca nimeni s nu dea crezare spuselor ei. Ea prevede dezastrul Troiei,
dar nimeni nu o crede.
Elena
Elena este pricina rzboiului troian. Soie a regelui Menelau, ea este rapit n lipsa acestuia
de ctre frumosul Paris la ndemnurile zeiei Afrodita i dus n mandra cetate a Troiei. Manios,
regele Spartei, Menelau, adun osti, ajutat i de fratele su Agamemnon i de ali regi din Elada
i pornete, n semn de rzbunare, cumplitul asediu al Troiei.
Eneas
Eneas este un personaj important al epopeii homerice care, dup distrugerea Troiei, a
ntemeiat o alt cetate mpreun cu supravieuitorii neamului regelui Priam. Potrivit poetului
Vergilius, dup 7 ani de rtciri pe mri, Eneas a ajuns n inutul Latium unde s-a casatorit cu
Lavinia, fiica regelui Latinus, motenind regatul Latium. Urmaii si vor ntemeia Roma.
Epeios
Epeios este numele meterului care a nfptuit, la sfaturile i ndemnurile lui Ulise, vestitul
Cal de lemn, cu ajutorul cruia aheii au intrat in Troia.
Filoctet
Filoctet este fiu al lui Ahile, posesor al arcului lui Hercule i al sageilor nmuiate n veninul
hydrei.
Hector
Erou de seam al rzboiului troian i al Eliadei, Hector, fiul regelui Priam, so al
Andromacai, cade rapus n lupt de ctre viteazul Ahile.

Hecuba
Hecuba este soia regelui Priam. Dup legend, odat cu incendierea si jefuirea Troiei,
rtcea disperat printre ruine, plngnd i strigndu-i pe cei disprui, pn cnd, din voina
zeiei Hera, s-a preschimbat ntr-o cea.
Hefaistos
Hefaistos este considerat personificarea mitologic a metesugului metalurgiei. n atelierele
sale au fost furite armele lui Ahile.
Homer
Homer este considerat cel dinti poet al lumii. Rapsod legendar, cntre rtcitor orb i
btrn, el adun toate ntmplrile despre rzboiul Troiei (Iliada), ct i povestea rtcirilor lui
Ulise sau Odysseus (Odiseea). Tot lui Homer a crui existen real este pus de catre unii
specialiti sub semnul ntrebrii i sunt atribuite cteva imnuri i o epopee eroi-comic,
Batrahomiomahia (Rzboiul broatelor cu oarecii).
Iliada
Iliada este epopeea homeric despre rzboiul troian cuprinznd aproximativ 15.700 de
versuri. Pricina rzboiului o constituie rpirea frumoasei Elena de ctre Paris. Victoria aheilor
vine abia dup 10 ani de asediu i numai datorit vicleniei lui Ulise care i sfatuiete pe ahei s
introduc n cetate un uria cal de lemn plin cu soldai narmai i care, noaptea, i atac prin
surprindere pe troieni.
Laocoon
Laocoon este un preot al cetaii Troia care se mpotrivete aducerii n cetate a Calului troian.
Poseidon, zeul mrilor, trimite mpotriva lui doi erpi monstuoi care l sugrum mpreun cu
cei doi fii ai si.
Menelau
Menelau este regele Spartei. Mniat de fapta lui Paris care i rpise soia, pe frumoasa Elena,
pornete, n semn de rzbunare, sngerosul rzboi troian.
Memnon
Memnon este eroul troian care, dup ce l-a ucis pe Antiloh, bunul prieten al lui Ahile, cade
rpus chiar de lancea viteazului fiu al lui Peleu. De disperare, mama lui Momnon, Eos-Aurora
i rpete trupul nensufleit i, cu ajutorul vnturilor, l duce ntr-o ar ndeprtat unde s-l
poat jeli n voie.
Nestor
Nestor este regale din Pilos renumit pentru nelepciunea sa. Este cel care propune, nainte
de rzboi, o mpcare n cazul n care Paris i-o napoiaz pe Elena lui Menelau, propunere
respins de Paris.
Paris
Paris este fiul regelui Priam. Din cauza unei profeii, tatl su vrea s-l dea pieirii poruncind
unui pstor s-l abandoneze pe muntele Ida. Dar, spre mirarea pstorului, dup cteva zile, l-a
vazut sugnd de la o ursoaica i, nduioat, l-a luat n coliba lui. Crescnd mare (tatl su afla
c fiul su nu a fost ucis) este pus n drepturile sale i, la nunta lui Peleus, cnd zeia discordiei
arunc marul ntre Hera, Atena i Afrodita, este ales arbitru al vrajbei dintre zeie. Druindu-i
mrul Afroditei, el i atrage ura Herei i a Atenei. n rzboiul troian cade ucis de o sgeata
otravit a lui Filoctet, cel care stpnea arcul lui Hercule.
Patrocles
Cel mai bun prieten al lui Ahile, Patrocles cade dobort de nsui viteazul Hector. Moartea
lui l va hotar pe Ahile s reintre n lupt uitnd de cearta avut cu Agamemnon.
Priam
Priam este fiu al regelui Laomedon, cstorit cu Hecuba de la care, legenda spune, ar fi avut
cincizeci de copii. Unul dintre ei era Paris, la naterea cruia preoii l-au sftuit pe rege s-l
abandoneze pe muntele Ida. Dup cderea Troiei, regele Priam este rpus de Neoptolem,
feciorul lui Ahile.
Troia
Troia este cetatea a crei existen a fost dovedit cu date arheologice cam pe teritoriul
Truciei de astzi. Cetatea a fost ridicat de Ilos, fiu al regelui Tros (de unde probabil Troia).
Laomedon, urma al lui Ilos, a ridicat zidurile de nedobort care ocroteau cetatea, ziduri unde

se pre c pentru prima dat a fost folosit mortarul. La aceste lucrri au luat parte zeii Poseidon
i Apollo, pedepsii de Zeus i pui s lucreze la zidurile cetaii.
Ulise
Ulise este rege al insulei Ithaca recunsocut pentru inteligena sa, simbol al isteimii care
invinge acolo unde fora fizic este neputincioas. La nsemnurile sale, aheii construiesc
celebrul Cal de lemn cu care reuesc s-i amageasc pe asediai. Troienii drm porile cetii
pentru a transporta calul de lemn n care erau ascuni soldaii dumani i i grbesc astfel
singuri sfaritul. Peripeiile lui Ulise pe drumul de ntorcere constituie Odiseea.
3

Ipostaze ale personajului feminin n Odiseea.


Personajele feminine din epopeea greaca apar mai palid in contrast cu figurile barbatesti.
Penelopa este sotia lui Ulise si mama lui Telemach. Aceasta reprezinta simbolul
fidelitatii conjugale datorita faptului ca, in indelungata absenta a sotului ei, nu accepta sa se
casatoreasca cu niciunul dintre petitorii ei. Deoarece insistenta petitorilor nu o impresioneaza
cu nimic pe regina, acestia se instaleaza chiar in palat, risipind bunurile si averile lui Ulise.
Penelopa se foloseste de un viclesug si le promite petitorilor ca va alege pe cineva de sot
imediat ce va termina de tesut o panza (,,panza Penelopei), insa lucrul pe care il facea in
timpul zilei il desfacea in timpul noptii. Atunci cand Ulise se intoarce acasa el nu vrea sa fie
recunoscut de Penelopa si se deghizeaza. Dupa venirea lui Ulise, Penelopa hotaraste sa
organizeze o intrecere cu arcul pentru a alege pe unul din petitori, intrecere care este de fapt o
noua metoda de amanare a eroinei. La aceasta competitie participa si Ulise si castiga, apoi ii
ucide pe petitori, dezvaluindu-si adevarata identitate.
Sirenele. Frumusetea glasului lor devine monstruoasa daca e privita in paralel cu
scopul artei lor. Desi sunt evident de inclus in seria monstrilor salbatici, au si un caracter
fascinant. Interesante pt ca nu ucid in mod direct, ci ademenesc, urmand ca victima lor sa isi
gaseasca moartea prin propria sa vointa. Sirenele sunt alegorii morale, deoarece ele sunt ispitele
vietii cotidiene. Inteleptul (in cazul de fata Ulise) este atras si el de ispitele lumii, dar stie sa le
faca fata.
Minerva (Atena) este zeita intelepciunii si a razboiului. In Odiseea, aceasta este
protectoarea lui Ulise pe tot parcursul calatoriilor acestuia (se transforma in Mentor pentru a-i
da sfaturi). Cand in cantul XX ea ii aa pe ticalosii petitori ai Penelopei, e greu de hotarat daca
indeplineste caile destinului sau il testeaza pe eroul sau favorit (asa cum face cand il
batjocoreste in timpul luptei cu petitorii pentru a-i starni si mai mult vitejia).
Circe. Puterea pe care o are este foarte mare. Asemanarea cu sirenele este frapanta; pe
langa puterea de seductie, si intentiile malefice, ele mai au in comun si capacitatile vocale
deosebite. Vrajitoria sa are doua fete: una infioratoare (transformarea descendenta, care il
coboara pe om in animalitate) si una miraculoasa (transformarea ascendenta, dinspre regnul
animal spre umanitate). Circe este un personaj care balanseaza pe puntea dintre bine si rau,
fiind cel mai bun exemplu in acest sens.

Povetile lui Ulise.


Ulise Numit de greci Odiseu (n traducere cel urt, dup cum se explic n Odiseea), a fost
unul dintre cei mai celebri eroi ai rzboiului troian. A fost rege n Itaca i soul Penelopei, cu
care a avut un fiu, Telemah. Viclenia i aciunile ntreprinse n timpul rzboiului troian justific
interpretarea numelui su.
Ulise a luat parte la rzboi n calitate de fost pretendent (poate c a fost chiar primul) la
mna Elenei. Potrivit tradiiei, el l-a sftuit pe tatl Elenei cum s-i aleag soul, propunnd ca
toi pretendenii s se adune, iar Elena s aleag, i ca toi s jure c l vor ajuta pe cel ales dac
cineva va ncerca s-i fure soia. n urma acestui jurmnt, cnd Elena a fost rpit de Paris, s-a
organizat expediia grecilor mpotriva Troiei.
Ulise aflase de la un oracol c, dac pleca la rzboi, nu avea s se mai ntoarc la ai si dect
dup douzeci de ani, din care zece petrecui pe cmpul de lupt i zece pe mare, pe drumul de
ntoarcere. Aceast povestire, necunoscut lui Homer, este relatat de izvoare mai trzii: cnd
Agamemnon s-a dus n Itaca s-l cheme la rzboi, Ulise s-a prefcut nebun, i-a pus pe cap un
acopermnt ciudat i a nceput s are cmpul, cu nite veminte i o atitudine deloc potrivite

pentru un rege. Palamede i-a dat n vileag neltoria, aezndu-i-l dinaintea plugului pe micul
Telemah; ca s nu-i omoare fiul, Ulise a fost nevoit s admit c nu era nebun.
La rndul su, Ulise l-a demascat pe Ahile, care, ca s scape de rzboi, se deghizase n
femeie i se ascunsese printre fiicele regelui Licomed din Sciros: i-a artat cteva arme pe care
acesta le-a admirat, trdndu-i astfel firea rzboinic.
Posthomeric este i tradiia potrivit creia Ulise a nscocit iretlicul prin care Clitemnestra
a fost convins s o trimit n Aulis pe fiica sa Ifigenia, ce urma s fie sacrificat spre a obine
vnturile prielnice pentru plecarea flotei greceti: mamei i s-a spus c fiica sa urma s se
cstoreasc cu Ahile n Aulis.
n timpul asediului Troiei, Ulise s-a distins prin curajul, prudena i elocvena sa, iar dup
moartea lui Ahile a participat la lupta pentru armele eroului, nvingndu-l pe Aiax
Telamonianul. Lui Ulise i se atribuie un rol de prim-plan i n aducerea la Troia a lui
Neoptolem, fiul lui Ahile, fr de care, potrivit unui oracol, cetatea nu avea s cad niciodat n
minile grecilor; din acelai motiv i tot datorit lui Ulise a fost adus la Troia i Filoctet. O alt
tradiie susine c lui i-a aparinut i ideea folosirii calului de lemn cu care grecii au reuit s
obin victoria n rzboiul troian (stratagem pe care Vergiliu o atribuie comandanilor greci); n
orice caz, Ulise s-a numrat printre eroii care au intrat n pntecul calului.
Partea cea mai cunoscut a povetii sale o reprezint aventurile de dup distrugerea Troiei,
descrise n Odiseea. Eroul care a contribuit din plin la cucerirea cetii dumane, n loc s fie
rspltit de zei i de oameni, a trebuit s nfrunte tot soiul de pericole i greuti ce au
transformat cltoria sa de ntoarcere ntr-o permanent confruntare cu moartea, ca o
interminabil cltorie n infern, din care s-a ntors nu ca un erou nvingtor, ci ca un btrn
ceretor, greu ncercat i istovit, cruia numai o minune divin iar fi putut reda puterea de
odinioar i pe care pn i Penelopei i-a fost greu s-l recunoasc.
Odiseea povestete c Ulise i tovarii si, care au ridicat ancora pentru a se ntoarce n
patrie, au rtcit pe mare i n cele mai ndeprtate inuturi vreme de zece ani: att a trecut de la
cderea Troiei pn la ntoarcerea sa n Itaca, iar n acest timp ntmplrile potrivnice, furia
mrii i voina zeilor i a destinului l-au implicat ntr-o serie de evenimente dramatice.
La nceputul cltoriei sale, dup ce a trecut prin inuturile ciconilor i lotofagilor, a ajuns pe
coasta de apus a Siciliei, unde mpreun cu doisprezece tovari a intrat n petera ciclopului
Polifem. Acesta i-a devorat pe ase dintre nsoitorii si i i-a luat prizonieri pe erou i pe
ceilali ase. Ulise l-a mbtat pe ciclop i i-a strpuns singurul ochi cu o epu nroit n foc;
cei apte s-au ascuns sub pntecele oilor lui Polifem, pe care acesta le-a mnat afar din peter
fr s-i dea seama de iretlicul prizonierilor si. Orbirea ciclopului a avut consecine nefaste
pentru cltoria lui Ulise, ntruct a strnit mnia lui Poseidon, tatl lui Polifem.
Ulise a ajuns apoi n insula lui Eol, unde zeul i-a druit la plecare un vas n care erau nchise
toate vnturile ce aveau s ajute corbiile s ajung n patrie. Dar tovarii lui Ulise au deschis
vasul ca s vad ce era nuntru, iar vnturileUlise i-a reluat rtcirile pe mare. Dup ce s-a
oprit la Telepilos, cetatea lui Lamos, i a scpat ca prin minune de lestrigoni, eroul a ajuns n
insula Eea, unde locuia vrjitoarea Circe. Ulise i-a trimis civa oameni n recunoatere, ns
vrjitoarea i-a transformat n porci. Numai Eurilohos a scpat i s-a grbit s-i povesteasc lui
Ulise cele ntmplate; eroul a fost ajutat de Hermes, care i-a explicat cum putea s reziste
puterilor vrjitoarei. Astfel a reuit s-i elibereze tovarii, care au fost transformai din nou n
oameni, i a fost primit cu bunvoin de Circe. La sfatul acesteia, Ulise a trecut rul Oceanos
i a ajuns n inutul cimerienilor, unde se afla intrarea n Hades. Aici l-a consultat pe
prezictorul Tiresias, pe care l-a ntrebat cum putea s se ntoarc n insula unde se nscuse. S-a
ntors apoi cu tovarii si n insula Eea, iar Circe le-a trimis un vnt puternic, care le-a
ndreptat corbiile spre insula sirenelor. Ca s scape de magia cntecului lor dulce, dar foarte
periculos, Ulise le-a nfundat cu cear urechile mateloilor, ca s nu aud muzica, iar el s-a legat
de catargul corbiei, rmnnd aa pn cnd cntecele sirenelor nu s-au mai auzit. au scpat,
mpingnd corbiile napoi pe insula lui Eol. Mniat de felul n care fusese folosit darul su,
stpnul vnturilor a refuzat s-l mai ajute pe Ulise.
n timpul traversrii strmtorii dintre Scila i Caribda, monstrul numit Scila a devorat ase
tovari ai lui Ulise; acesta a ajuns n cele din urm pe coastele Trinacriei, unde o alt
nenorocire s-a abtut asupra echipajului: nesocotind sfaturile prezictorului Tiresias, civa

tovari ai lui Ulise au ucis boii sacri ai lui Helios, Soarele. n consecin, imediat ce i-au
reluat cltoria pe mare, Zeus le-a distrus nava cu un fulger i ntregul echipaj a fost nghiit de
valuri. Singurul care s-a salvat, agndu-se de catarg i de rmiele corbiei, a fost Ulise,
care, dup ce a plutit n deriv zece zile, a fost aruncat de valuri pe insula Ogigia, unde tria
nimfa Calipso. Nimfa l-a primit cu bunvoin pe Ulise i n curnd s-a ndrgostit de el. Eroul
a rmas pe insul apte ani; dar, dei nimfa a vrut s-i druiasc, pentru a-l ine lng ea,
nemurirea i tinereea etern, lui ncepuse s-i fie dor de cas. Numai la intervenia zeilor
Calipso l-a lsat s plece, atunci cnd, la cererea Atenei, Hermes a ntiinat-o c Zeus
poruncise acest lucru. Nimfa a trebuit s se supun i l-a nvat pe Ulise s-i construiasc o
plut, cu care eroul a pornit din nou pe mare, singur.
Dup optsprezece zile, vnturile l-au purtat n apropiere de Scheria, insula feacilor, iar
Poseidon a declanat o furtun care a distrus pluta eroului; ns, cu ajutorul Leucoteei i al
Atenei, Ulise a reuit s ajung pe insul. Epuizat, a adormit pe plaj i a fost trezit ntr-un
trziu de rsetele unor fete; printre ele se afla i Nausicaa, fiica regelui acelei insule, care l-a
condus la palat i l-a prezentat prinilor si, Alcinoos i Arete. La curte, naufragiatul a auzit de
la poetul Demodocos povestea cderii Troiei, cntat de aezi i de rapsozi. Amintirea acelor
ntmplri, al cror protagonist fusese cu ani n urm, l-a impresionat pn la lacrimi. Emoia sa
nu a trecut neobservat, iar suveranii au nceput s-i pun ntrebri. Atunci Ulise le-a spus cine
era i le-a povestit aventurile sale; regele a pregtit o corabie care urma s-l duc pe erou n
Itaca, patria pe care nu o mai vzuse de douzeci de ani.
Nu fr greutate, Penelopa a fost convins s promit c se va cstori cu cel ce avea s
ctige o ntrecere de tras cu arcul, care avea s se desfoare la palat, cu arcul i sgeile lui
Ulise. Nici un pretendent nu a reuit s foloseasc arcul eroului; Ulise a cerut atunci s trag i
el cu arcul i i-a strpuns pe pretendeni cu sgeile sale. Abia dup aceea i-a spus Penelopei
cine era i s-a dus s-l vad pe tatl su. ntre timp, vestea uciderii peitorilor se rspndise
rapid n insulele vecine, iar rudele celor mori au pornit rzboi mpotriva lui Ulise; lund
nfiarea lui Mentor, Atena a reinstaurat ns pacea i l-a mpcat pe rege cu poporul su.
Moartea lui Ulise nu este descris n Odiseea, ci n izvoare mai trzii; ea a fost provocat de
marea pe care eroul o nfruntase de attea ori i de fiul su i al Circei, Telegonos, care
ntreprinsese la rndul su o cltorie lung i periculoas pe mare, n cutarea tatlui su.
Telegonos l-a omort cu o lovitur de lance, netiind c l avea n fa pe cel pe care l cuta.
5

Alegorii cosmogonice, geofizice i morale n epopeile lui Homer (cf. Buffire).


Alegorie geofizica- atunci cand o poveste ascunde un fenomen natural( de exemplu Ulise
cand se confrunta cu monstrii marini) erau de fapt Schil si Caseilda (Fluxul si Refluxul)
Alegorii ale pacii si razboiului. Acestea trebuiesc insa privite la scara cosmica pentru care
universul este crmuit de doua forte contrarii, Philia si Neikos, iubirea si ura, prietenia si
discordia: iubirea care tinda sa adune partile diferitelor elemente, ura care vrea sa Ie separe.
Cosmogonia ( scutul lui Ahile in Iliada- La scut, continua Heraclit, a pus cinci placi, fara
ndoiala cu scopul unic de a indica diferitele zone ale universului.Problema celor cinci placi
este de mare importanta, n cntul XVIII 21, Homer spuna simplu ca scutul cuprinde cinci; nsa
n cntul XX da noi precizari: "doua de arama, doua de cositor n interior, una de aur" .Cele
doua placi de bronz, simbolizeaza cele doua zone, arctica si antarctica, aflate la cele doua
extremitati, de nord si de sud ale universului: bronzul te face sa te gndesti la temperatura
glaciala a polilor, este un metal care ti da fiori. Un razboinic din lliada, caruia o lance i-a
strapuns ceafa si i-a taiat radacina limbii, iesindu-i ntre maxilare, se prabuseste n tarina
strangand dintii asupra "bronzului rece")
Alegorie medicala-ciuma situatii provenite din cauza climatice
Alegorie morala-ciclopul Polifens/sirenele(asupra mitului Sirenelor, sau asupra
simbolismului lui Calypso. Considerand Iliada si Odiseea drept "poeme educative, din care
putem sa ne inspiram in multe mprejurari ale vietii, el are tendinta sa insiste asupra lectiilor de
morala homerica)

Trilogia lui Eschil.


Orestia lui Eschil, fost reprezentat pentru prima dat in anul 458 i este singura trilogie
pstrat, din sutele cate vor fi fost compuse in secolul al V-lea . Este o capodoper dramatic
unic , neegalat in ceea ce privete grandoarea construciei si profunzimea viziunii. Eschil, a
evocat ntmplrile n care e oglindit fiina omeneasc ntreag. Pentru Eschil, n fiecare din
dramele pstrate ,la originea rului st un act de voin al primului vinovat, care, ntre lege si
pacat , intr-un ceas de orbire, a ales pcatul. Aceasta vin iniial este ispait nu numai de
primul faptas, dar si de urmaii lui nevinovai. La Eschil, pedeapsa divin lovete
pcatul(hybrisul),fie ca este vorba de un exces de orgoliu, fie pur si simplu de o nelegiuire.
Eschil este autorul unui teatru de idei care problematizeaz relaia eroilor cu zeii, cu cetatea i
chiar cu ei nisi.
Compoziia trilogiei: Tragedia lui Agamemnon- ntoarcerea lui Agamemnon in Argos dupa
mai bine de un deceniu (sfritul rzboiului troian), uciderea lui de ctre Clitemnestra soia sa ;
Hoeforele (purttoarele de prinoase) momentul reabilitarii numelui si slavei lui Agamemnon,
prin aciunea fiului su, obligat de o rnduiala strveche sa spele crima prin crim; Eumenidele
-drama patimilor si absolvirii lui Oreste.
Corul reprezint glasul obtei care deseori judec aciunile eroilor si este compus n cele trei
tragedii dup cum urmeaz: n Agamemnon avem corul btrnilor, n Hoeforele corul este
reprezentat chiar de ctre acestea, iar n Eumenidele de erinii (duhurile rzbunrii ).
Componenta tragediei este sacra si religioasa iar idealul epocii clasice in tragedie este
masura, hybris-ul fiind reprentat de aceast nclcare a msurii (ex bogia, renumele, ambiia,
ura, lcomia). Motivaia lui Oreste de a-i ucide mama este in principal religioas (porunca
Zeului), dar i filial (rzbunarea, doliul dup tat), materiala, civica si politica. Condiia
eroului tragic trebuie sa fie nobil i s aib un cumul de calitati care sa nu ofere sens tragediei
sale.Oreste este judecat ntr-un sens aproape democrat, exist o parte care acuz, una care apr
si o minte limpede care ofer soluia final, astfel acesta este absolvit si dezlegat de pcat de
ctre Atena care are votul decisiv.

Aspecte ale hybris-ului n Orestia.


Hybrisul reprezint sentimentul tragic al lipsei de masur ,care nate n om dorin a de a
deveni egalul zeilor sau chiar de a se ridica mpotriva lor. Reprezint o neadecvare a
individului,evadarea lui din limitele stabilite de principiul esenial al armoniei.Este un atac la
adresa valorilor morale o ntoarcere vinovat de la cosmos la haos.
-pcatul pedepsit de zei atrage dup sine rzbunarea,ispirea i purificarea ac iuni aflate
ntr-o strict cauzalitate. Oreste se caracterizeaz prin o ur fa de Clitemnestra i printr-o
dorin arztoare de rzbunare a tatlui. Acestea - sugereaz autorul - izvorsc din sentimentul
datoriei i dreptii, ca elemente componente ale unei personaliti umane individuale, i nu par
trsturi-tipar ale conceperii i crerii unui erou tragic, marcat de fora destinului i supus
consecinelor hybris-ului. Un aspect tragic al religiei greceti este strns legat de concepiile
sociale primitive; rzbunarea, ispirea i purificarea sunt aciuni aflate ntr-o necesar
nlnuire. Orice crim trebuie rzbunat de cea mai apropiat rud a victimei. ntreaga dram a
Orestiei este bazat pe aceast credin creia i sunt legate Eriniile, diviniti primordiale; ele
urmresc pe cel ce asasineaz o rud, dar mai ales pe cel care-i ucide mama. Acceptarea activ
a vinoviei ca un element dintr-o rnduial de neptruns pare atitudinea specific eroului
eschilian. Aa nct moartea eroului nu mai este absolut necesar; n schimb suferina sa este
esenial tragicului. Oreste este supus hybrisului nsa acesta vine oarecum ca o necesitate,este
urmrit de Erinii,n urma blestemelor mamei sale ,pe care a uciso astfel c drumul parcurs ctre
iertarea pcatelor este marcat de suferine i chinuri pentru eroul eschilian.

Teatrul antropocentric al lui Sofocle.


n teatrul lui Sofocle, divinitatea nu mai are o aa mare nsemntate, fiind nlocuit de destin.
n teatrul su antropocentric, personalitatea omului este accentuat, iar individul deine puterea
de a alege i de a nu fi guvernat doar de soart; personajul su Oedip este ns supus destinului.
De asemenea, omul nu mai pltete greelile prinilor.

Despre Oedip se spune c este propriul su judector i clu. A fost ncoronat ca rege
datorit meritelor i calitilor lui, caracteristic ce sporete tragicul fiindc el este iubit de
locuitori.
Dimensiunea politic const n dorina lui Oedip de a rezolva problema singur i de a
dezlega blestemul ucigaului regelui. Oedip tinde s i acuze pe zei, pe Apolo, ursita, chiar i
cetatea pentru ceea ce i s-a ntmplat; Oedip este vzut ca un personaj mai modern.
Zeii l ajut s se purifice, s-i ispeasc pcatul dup suferina prin care trece.
Oedip este interpretat ca un martir al inteligenei asemntoare cu Hamlet - ei devin
victime, pentru c vor suferi consecine ireparabile. Oedip este de o mare trie de caracter i are
un suflet nobil. Astfel, Oedip rege este mai mult o tragedie interioar.
Tudor Vianu remarc faptul c e prima dat cnd un erou este preuit pentru alte calit i
dect cele de rzboinic. Oedip i dovedete inteligena prin dezlegarea ghicitorii sfinxului prin
care acesta se impune.
Desprindu-se de natur ca inteligen cercettoare i siluindu-i secretele, Oedip a devenit o
fiin antinatural expus abaterilor cele mai grave mpotriva naturii.
Pentru c Oedip descoper esena omului, el devine antinatural i glasul sngelui nu mai
funcioneaz corect, ceea ce duce la paricid i incest, sfideaz legile naturii iar la rndul ei
natura l sfideaz.
9

Tragedia identitii n Oedip rege.


Capodopera a literaturii antice, Oedip rege este mai mult o tragedie interioara,
reprezentativa pentru confruntarea dintre om si destin. Din aceasta impotrivire rezulta tragicul:
oamenii ies zdrobiti, dar castiga o victorie morala; eroul sofocleic este plin de noblete
sufleteasca, pasionat si intransigent, in primul rand cu sine insusi. Rolul principal este detinut
de Oedip, care este un om amarnic de nefericit. Este incoronat ca rege datorita meritelor, a
calitatilor lui, ceea ce sporeste tragicul, intrucat este iubit de poporul sau.
Acesta promite sa rezolve problema ciumei (sa dezlege blestemul prin pedepsirea ucigasului
regelui). Oedip nu realizeaza ca aceasta promisiune va duce implacabil la o intalnire cu el
insusi, cu trecutul sau. Oricate intentii bune ar avea , acesta aduna tot raul posibil asupra sa.
Toate intamplarile declansate de stradania lui pentru descoperirea adevarului duc numai la el
insusi. Scena cea mai sugestiva din intreaga tragedie este reprezentata de momentul in care
Oedip ii cere pastorului sa dezvaluie identitatea ucigasului, iar acesta, cutremurat de groaza, se
impotriveste dezvaluirii secretului: "Pe zei stapane te rog nu ma mai intreba [...] vai mie, vai
mie, ce grozavie am sa-i spun"
Actiunea tragediei sofocleene este simpla, dar peripetiile sunt mai mult interioare si morale;
drama izbugneste din infruntari sufletesti, uneori intre erou si sine insusi. Din descoperire in
descoperire, Oedip se prabuseste in "prapastia crudului adevar": necunoscutul pe care cu multi
ani in urma il omorase era chiar tatal sau, Laios; iar Iocasta, regina vaduva cu care s-a casatorit,
este chiar mama sa. Oedip descopera esenta omului devine antinatural (motivul paricidului si
cel al incestului). Sfideaza legile naturii, iar la randul ei, natura il sfideaza. Asadar, Oedip este
vinovat de uciderea tatalui, crima ce a impurificat intreaga cetate. Descoperirea de catre
protagonist a identitatii dintre eul sau inconstient ucigas si personalitatea sa constienta este
considerata de catre Aristotel punctul culminant al tragediei; prin recunoastere, eroul confera
prabusirii sale tragismul constiintei acestei prabusiri.
Un slujitor aduce vestea ca sotia sa s-a spanzurat, innebunita de pacatul savarsit. Acelasi
slujitor instiinteaza ca, gasind-o moarta, Oedip si-a scos ochii cu un ac pentru a-si ispasi
ingrozitoarea crima, el nealegand moartea pentru ca nu suporta gandul sa-si intalneasca parintii
pe lumea cealalta. Paraseste Teba dupa ce, reflectand la consecintele pe care le vor suporta
fetele sale, isi ia ramas bun de la ele.

10

Conflict politic n Oedip la Colonos.


Varianta 1: Btrn i orb, Oedip sosete la Colonos, fiind condus de fiica sa Antigona.
Aflndu-se ntr-o dumbrav sfinit, le este cerut s prseasc Colonos-ul. Dar Oedip tie c
aici va muri i cere s-l vad pe Teseu, regele Atenei. Btrnilor din Colonos, care vin n fa a

lui Oedip, le este mrturisit originea sa blestemat, acetia dorind apoi s-l alunge pe Oedip.
Antigona i roag s-i lase s rmn.
Apare Ismena, fiica mai mic a lui Oedip, care povestete c fra ii lor, Eteocle i Polinike, sau luptat pentru tron. Polinike a fost alungat de ctre Eteocle de pe tron i din ar. Polinike s-a
dus la Argos pentru a cere aliai n vederea unui rzboi mpotriva Tebei. Ismena spune apoi c
va sosi Creon pentru a-l supune pe Oedip puterii tebanilor. Oedip nutre te sentimente de ur
fa de Creon i de fiii si care nu l-au sprijinit cnd a fost alungat din Teba.
Apare Teseu care i acord lui Oedip gzduirea n ara sa. Creon ncearc s-l conving pe
Oedip s se ntoarc la Teba, tiind c ntr-un eventual razboi ntre Teba i Atena, va nvinge
partea care se va afla n posesia corpului lui Oedip. Dar Creon i aminte te lui Oedip c el nu
poate fi nmormntat n cetate ci numai n afara ei. Oedip l refuz pe Creon. Acesta o rpe te
pe Ismena, dar ea este eliberat de oamenii lui Teseu. Apare Polinike care i cere
binecuvntarea n vederea victoriei n lupta contra Tebei. Oedip l refuz i pe el, tiind c
Polinike nu va cuceri niciodata Teba, iar fraii se vor omor unul pe cellalt n lupt.
Oedip l conduce pe Teseu la locul morii sale, loc ce va trebui pstrat secret de ctre Teseu,
cci numai aa Oedip poate ocroti Atena. Oedip nu a murit de moarte natural; un zeu l-a rpit
sau pmntul s-a deschis pentru a-l primi i a-l elibera de toate suferinele. Teseu promite
Antigonei i Ismenei c va fi alturi de ele pentru totdeauna dup care cele dou surori se ntorc
la Teba pentru a mpiedica moartea frailor.
Varianta 2: Regele Oedip a avut o soart sumbr. n Oedip n Colonos se reia aceast idee
artnd in mod accentuat faptul c regele Tebei nu a fost dect un instrument al blestemelor, al
rzbunrii zeilor fiindc toate faptele fiinc toate faptele sale aductoare de nenorocire au fost
comise involuntar.
Dac la Teba a fost aductor de nenorociri, acum zeii i indreapt paii spre Atena, creia i
este sortit s-i aduca noroc si fericire. Zeii l ndruma spre Atena deoarece cetatea zeiei Palas
este aleasa aleselor dintre toate cetile de pe pmnt. De la nceput la sfritul operei sunt
presrate gndurile de ataament si de dragoste nemrginite pt acest ora.Chiar dac ii
presimea declinul, acesta ncerca s trezeasc ncredere n sufletul concetenilor si i s arate
drumul ndreptrii.
Momentul culminant al acestei drame este gloria suprem a lui Oedip: suferinele ndurate
cu atta resemnare l-au ridicat la rangul de erou, n sens de sfnt ocrotitor, al Aticii. Oedip nu
poate concepe abdicarea de la demnitatea omeneasc i se supune categoric voinei zeilor
nutrind n acelai timp sentimentul rzbunrii fa de cei care l-au gonit. Ajunge s fie declarat
erou ocrotitor i obine iertarea zeilor nu prin supunere slugarnic, ci prin tria de a ndura
toate chinurile sorii.
Oedip avea doi fii, Polinice si Eteocle, care i-au urmat tronul.Acetia l gonesc pe tatl lor
orb si pleac n lume mpreun cu fiica sa Antigona la Atena, amintindu-i c este cea mai
vestit pentru ospitalitatea cu care primete strinii i pt ocrotirea celor care caut refugiu.
Acesta este acceptat de cor pentru c vine sfnt i nevinovat. n Teba cei doi fii i disputau
tronul, iar fiica sa mai mic Ismena a plecat n cutarea tatlui ei. Oedip nu este de partea
niciunuia dintre fii si ci din contr, nnoiete blestemul aruncat asupra lor: s moar unul de
mna altuia. Polnice, fiul cel mare i implor tatl s fie de partea lui fiindc doar aa vor
nvinge, va fii ncoronat ca rege al Tebei i l va aduce i pe el napoi n patrie. Nu se las
nduplecat i arunc un blestem asupra acestuia. Intervine i sora cea mare spunndu-i s nu
lupte mpotriva patriei lui nsa Polinice este hotrt s-i urmeze destinul.
11

Euripide i disoluia tragediei antice.


Ultimul mare tragic grec, Euripide (480 406 i.Hr.) este si cel mai apropiat de sensibiliatea
noastra contemporana. Cu toate ca autorul celor 78 de tragedii si drame cu satiri (din care neau ramas 18) era iubit de public, laurii victoriei nu i-au fost acordati decat la 5 concursuri. Caci
Euripide era considerat un necredincios, un negativist, un razvratit, care afirma ca toti oamenii
sunt de la natura egali: Aceeasi mama, Natura spunea Euripide a dat tuturor oamenilor
aceeasi infatisare; asa incat nici un om n-are nimic care sa-l deosebeasca de ceilalti oameni;
nobili sau oameni de rand, cu totii avem aceeasi obarsie. Sau in alt loc: Adeseori cinstea o

poti gasi mai usor la oamenii simpli. In tragediile sale Euripide dadea unor figuri de tarani sau
de sclavi roluri la fel de importante ca unor mareti eroi legendari; pe zei ii prezinta ca pe niste
sperjuri si seducatori vulgari; iar in tragedia Electrei rolul cel mai simpatic este cel al unui
nevoias taran micenian.
Euripide a fost victima multor antipatii, calomnii si insulte, pentru ca indraznea sa trateze
curajos si intr-un spirit inaintat problemele noi ale vremii. Statul atenian era in declin, Atena
isi pierdea hegemonia absoluta pe mare, expeditia sa militata in Sicilia se soldase cu un
dezastru. Demagogii inselau multimea, imbogatiti de razboi sfidau pe toata lumea, iar filozofii
exponenti ai aristocratiei faceau apologia fortei brutale. In aceste imprejurari scrie Euripide
piesa sa Ciclopul, singura drama cu satiri ce ne-a ramas din antichitate, in care satirizeaza,
caricatural, toate aceste primejdioase idei si practici sociale.
Apoi, spre deosebire de Eschil si Sofocle, Euripide prefera sa trateze nu mari evenimente
epice, ci fapte secundare, dar aceste fapte sa aduca pe scena situatiile cele mai violente, cele
mai fecunde in pasiuni si in suferinte de mare efect patetic. O fiica trimisa la moarte de propriui tata; o sotie se sacrifica de buna voie spre a-si salva sotul; o mama scoate ochii celui ce i-a
ucis fiul si-i injunghie copiii; o femeie e devotata de patima dragostei vinovate pentru fiul ei
vitreg; o sotie inselata si parasita se razbuna omorandu-si rivala si proprii sai copii iata
subiectele tragediilor Ifigenia in Aulida, Alcesta, Ecuba, Ipolit, Medeea. Pe Euripide
nu-l intereseaza ca pe predecesorii sai - actul de vointa indelung si bine chibzuit de un erou,
ci mai degraba impulsurile instinctive, sentimentele mistuitoare, izbucnirile pasionale.
Euripide, prefera, ca protagoniste, femei. Euripide le arata capabile de fapte oribile. Dar el nu
cauta nici sa le condamne, nici sa le inteleaga si sa le arate motivele fiecareia, Fedra, Medeea,
Ecuba savarsesc fapte monstruase, dar ele sunt aratate ca victime ale propriilor lor patimi.
Razbunarea Medeei este oribila si cu neputinta de scuzat. Dar Euripide, cu o neintrecuta finete
de analiza psihologica, expune drama Medeei si a sotie si ca mama, cand, inainte, de a-I omori,
isi saruta copii.
Prin coborarea personajelor de pe piedestalul sublimului conventional la nivelul oamenilor
obisnuiti, prin limbajul firesc al vietii de toate zilele, Euripide a devenit cel mai modern
dintre tragicii antici si cel din care s-au inspirat mai mult dramaturgii moderni.
Pentru Euripide, destinul ia forma unei succesiuni de evenimente fericite i nefaste care se
succed cu repeziciune, putnd fi dirijate uneori de ctre zei, ns cel mai frecvent nscriindu-se
n logica aciunii umane. Opernd cu aceleai categorii ale vinei tragice pe care le evideniaser
i naintaii si, poetul pare mai preocupat s descrie tumultul pasiunilor, patetismul exagerat al
situaiilor i caracterelor, dect de instituirea unei judeci morale care ar stabili o legtur ntre
culp i destinul-pedeaps. Modalitilor prin care zeii i impun voina asupra destinului
muritorilor prin inducerea strii de ate, sau prin intervenia lui deus ex machina li se opun
aadar cazurile cnd soarta hotrt de sus i sacrificiul pe care l presupune sunt acceptate cu
senintate de ctre erou, n urma unei decizii contiente i responsabile, opiunea personal a
omului devenind destin. n extremis, apar i situaii n care evenimentele tragice sunt doar
consecina fireasc a aciunilor personajelor, ele nsele realiznd lipsa interveniei divine,
precum se ntmpl n Medeea .
Arta dramatic, de pild, i-a avut izvoarele n procesiunile religioase, cu precdere n cultul
lui Dionysos. n jurul sanctuarelor sale se desfurau procesiuni, cu recitri, muzic i dans, de
origine asiatic. Iniial, pe scen apreau doar corul i un singur actor. Tragedia a atins culmile
perfeciunii prin operele lui Eschil (s-au pstrat ns doar fragmente)sau prin creaiile
rafinatului
Sofocle
(Antigona,Orestia, Oedip etc.)
i
ale
sensibilului Euripide (Electra, Medeea), apreciat de Aristotel drept cel mai tragic dintre poei.
Electra sau lebda uciga
Folosind cu miestrie un joc al contrastelor, Euripide transfer frumuseea, graia, puritatea
i maiestuozitatea lebedei, care n credina grecilor era simbolul dragostei filiale, asupra copilei
lui Agamemnon, urmnd ca tocmai aceast apariie, n care natura i-a nsmnat splendoarea,
plutind ndurerat pe apa sngerie scurs din baia lui Agamemnon, s fie pus n situaia tragic
de a deveni o uciga de o cruzime teribil. n lipsa lui Oreste, Electra mprtete credina
nezdruncinat c spiritul lui Agamemnon ateapt de la ea nsi rzbunarea omorrii sale, gest

care l-ar reda odihnei eterne. Ignorarea total a securitii propriei fiine, angajarea n atingerea
unui ideal considerat nobil, confer Electrei mreia specific eroului tragic. Contingentul
rmne s se supun ntru totul transcendentului. Ura pe care o nutrete pentru Clitemnestra
este ntrit i de privilegiul mamei sale de a se bucura de intimitatea frumosului Egist,
caricatur a rzbuntorului, copleit de consecinele faptei sale. Dei nutrete pentru el un
dispre suveran, n mod straniu nu poate evita o anume fascinaie pe care acesta o exercit
asupra sa; acea fascinaie, inexplicabil n termeni raionali, care face adesea ca virtutea s cad
prad viciului, castitatea desfrului, inteligena prostiei. Singurtatea Electrei are dou fee: cea
a ucigaei de mam, ce-i accentueaz un profil stihial, aproape inuman, i singurtatea pe care
i-o impune pedeapsa, aceea a exilului, care vine s o reumanizeze.
Medeea sau arta de a ucide
Tragedia Medeea, a lui Euripide, deschide ntre iubire i ur un cmp de lupt care nflorete
halucinant sub o ploaie de snge nevinovat. Mitul face din Medeea simbolul unei iubiri,
nspimnttoare n esen, pentru Iason, cpetenia Argonauilor. n urma trdrii lui Iason,
Medeea trece pragul invizibil dintre normalitate i nebunie. Retras din lumea real mcinat
de ur i suferin, Medeea se cufund ntr-o singurtate tragic n care raiunea este nbuit
de pulsaiile iraionalului. n mod surprinztor, nu ns i inexplicabil, nebunia nu o priveaz pe
Medeea de coerena unui comportament adecvat urmririi scopului propus, rzbunarea.
Distilat n retortele nebuniei, rzbunarea Medeei dobndete valene artistice. Moartea
terifiant a Glaukei i a btrnului su tat, regizat magistral de ctre Medeea, este dovada
unui talent veritabil n ceea ce am putea numi, arta de a ucide. Odat eliberat de spectrul
umilitor al celor ce-i rpiser dragostea lui Iason, Medeea i propune s ating limita ultim a
rzbunrii prin njunghierea propriilor copii.
Uciderea pruncilor este crearea n spaiul demonic a unei adevrate capodopere negre.
Tragedia Medeei vorbete despre felul n care puterea nevzut a maleficului poate devasta
firea omului, n esen plpnd, dendat ce patimile nesioase se substituie simirilor fireti.
12 Medeea, ntre inocen i culp.
Medeea reprezinta modelul femeii razbunatoare. Ea este prezentata ca fiind insetata de ura,
orbita de gelozie dar si daramata din cauza tradarii la care a fost supusa. Desi se poate pleca de
la premisa ca ea este vinovata pentru evenimentele petrecute, motivatia ei principala a plecat de
la inocenta. Unde ea l-a iubit pe Iason patimas si a sacrificat totul pentru el, in egala masura a
ajuns sa-l urasca din pricina abandonului la care a supus-o acesta. Renuntand la tot ceea ce
avea, familie, avere, titlu, Medeea s-a casatorit cu Iason din iubire, ca mai apoi sa fie inlocuita
de o noua femeie, ea fiind aruncata in exil alaturi de cei doi copii. Culpa ei este major
evidentiata in secunda in care aceasta, orbita de furie, hotaraste sa-si sacrifice proprii copii doar
pentru a-l lasa pe Iason fara urmasi si pentru a-l supune astfel la un blestem, acela de a fi
omorat de o barna de pe nava Argo. Inocenta ei este incurajata de Egeu, care dupa ce afla
povestea ei si rusinea la care a fost supusa din cauza nuntii sotului ei, acesta ii promite adapost
la el in Cetate.
In concluzie se poate spune ca Medeea, desi la prima vedere da impresia de victima a
circumstantelor care-i si justifica actiunile, femeia da dovada de slabiciune si vulnerabilitate,
singura ei tarie fiind aceea de razbunare, contrar personajului Penelopa, sotia lui Ulise care da
dovada de tarie de caracter, putere interioara si iubire neconditionata. Medeea este vinovata de
tot ceea ce s-a intamplat, atat cu nunta si moartea noii sotii a lui Iason cat si pentru durerea care
a provocat-o sa-si sacrifice copiii. Nici o fapta a lui Iason nu ii da dreptul si cu atat mai mult
motivatia de a savarsi acele crime. Inocenta ei ar fi ramas in picioare doar daca ar fi plecat in
exil alaturi de copii, sau s-ar fi refugiat in cetatea lui Egeu.
13

Raportul divin uman i problema destinului n epopeile homerice i tragedia greac.


Varianta 1: Toi eroii Iliadei sunt personaje complexe, sortii greelilor i dominai de
frmntri interioare. S-a impus, n Iliada, o privire asupra relaiei om-destin (Moira) i am
putut constata c la Homer destinul este prezentat ca o for de natur divin, care se afl
deasupra tuturor divinitilor, chiar deasupra lui Zeus, divinitatea suprem, judecat care ne
face s concepem destinul ca posibilitate de reprezentare a limitei. Eroii lui Homer cred cu trie
n destin i nu interprind mari eforturi pentru evitarea lui. Aciunea zeilor este mai curnd

simbolic, cu toate c la evenimentele relatate particip nu numai oameni ci i zei, fie de o


parte, fie de cealalt a rzboinicilor. Desfurarea evenimentelor i a faptelor se petrece n
spiritul dreptii, care implic ns rspunderea uman. Orice nclcare a limitei i a dreptii
este
pedepsit.
De ex, troienii au fost nvini pentru c nu au respectat legile ospeiei
Atat in Iliada cat i n Odiseea apare cu pregnan ideea destinului implacabil, care
reprezint una dintre caracteristicile eseniale ale ntregii spiritualiti antice greceti. Eroii lui
Homer cred cu trie n condiionarea universului i a vieii oamenilor de ctre divinitate. n
Odiseea asistm, totodat, la o lupt i la confruntri de fore pe de o parte ntre zei i zei, pe de
alt parte ntre zei i muritori. Epopeea confunda nc pe om cu semizeii. Astfel, n opera lui
Homer ne este nfiat revelaia durerii, contiina vremelniciei i a precaritii vieii,
simmntul tragic care e la temelia ntregii culturi greceti i care, i-a cutat mplinirea prin
toate formele poetice.
Varianta 2: A vorbi despre destin ca despre singura for care determin aciunile omeneti
nseamn a ne raporta la un termen care limiteaz condiia uman. Destinul vine n paralel cu
reacia zeilor, ns este mai presus de oameni i de zei. El reprezint fora cea mare, n faa
creia i zeii se pleac. n epopeile homerice, ndeosebi n Iliada, este nfiat o intim
ntreptrundere ntre lumea zeilor i lumea oamenilor.
Odiseea, fa de Iliada, pune n relaie personaje aparinnd celor mai diverse categorii
sociale. Dar ambele epopei, datorit subiectelor pe care le dezvolt, urmresc n primul rnd
destinele eroilor i modul cum acetia sunt sau nu ajutai de zei. Majoritatea acestor eroi, sunt
nfiai ca descendeni ai zeilor; restul muritorilor, n comparaie cu eroii, apar n postura
unor personaje terse, cu rol minor. Raporturile ntre zei i oameni, aa cum au fost ele
nfiate de Homer, ridic numeroase probleme privitoare la influena zeilor asupra
desfurrii vieii pe pmnt, chiar i asupra psihologiei eroilor. Lumea zeilor, n epopeea
homeric, constituie un adevrat sistem de fore, un angrenaj n care forele omeneti sunt
prinse mpotriva dorinei lor. Pentru a-i nlesni interveniile n lumea muritorilor, zeii iau
adesea nfiarea omeneasc. Cu toate acestea, pmntenii i recunosc uor pe zeii care iau
chipul unui om. Astfel, Aiax, l recunoate repede pe zeul Poseidon care intervine n lupt. n
Odiseea, zeii pierd nfiarea hiperbolic, precum i atributele fantastice care-i transformau n
personaje de basm. Ceea ce constituie caracterul grandios i etern al celor dou epopei (Iliada
i Odiseea) este tocmai sentimentul tragic al destinului uman. Omul duce o lupt necontenit
nu numai cu sine nsui, ci i mpotriva unor elemente care mbrac adesea un caracter divin.
Desigur, zeii se pot deghiza prelund nfiarea unor fiine umane individuale, dar la Homer nu
ntlnim niciodat estomparea demarcaiei precise care separ umanitatea de lumea zeilor.
S-a impus, n Iliada, o privire asupra relaiei om-destin (Moira). La Homer destinul este
prezentat ca o for de natur divin, care se afl deasupra tuturor divinitilor, chiar deasupra
lui Zeus, divinitatea suprem, ceea ce ne face s concepem destinul ca fiind o limit. Eroii lui
Homer cred n destin i nu nterprind mari eforturi pentru evitarea lui. Orice nclcare a limitei
i a dreptii este pedepsit. Astfel, troienii au fost nvini pentru c nu au respectat legile
ospeiei, Patrocle este ucis pentru c nu ascult de Ahile, Ahile moare pentru c este un
rzboinic crud i ndrzne, incapabil s pstreze limita, oscilnd ntre bine i ru, violen i
furie. Asemenea Iliadei, i n Odiseea apare cu pregnan ideea destinului implacabil, care
reprezint una dintre caracteristicile eseniale ale ntregii spiritualiti antice greceti. Eroii lui
Homer cred cu trie n condiionarea universului i a vieii oamenilor de ctre divinitate.
Eschil introduce o nou nelepciune, mai favorabil omului, a relaiei individ-divinitate. La
niciuna din piesele lui nu s-a remarcat o strict predestinaie ca la Homer. Toate hotrrile
oamenilor erau n Iliada homeric sugerate de zei. Pn la Eschil nicieri nu exista dreptul la
libera opiune. Eschil descrie pentru prima dat aciunile oamenilor ca urmri ale opiunii lor
proprii. Dup prerea lui Eschil, zeii le-au dat oamenilor libertatea de a alege dar le-au stabilit
i o msur. Oamenii uit ns adesea de aceasta i depind limita, cad n hybris(pcat).

nvnd s-i menin prin supunere i voin propria msur, omul poate evita pedeapsa
divin. Tendina sa, de a da personajelor sale un contur psihologic, e susinut de noua
concepie, n care Fatalitatea nu exclude rspunderea omeneasc. Astfel, dincolo de omul i
universul mitului, rsare, realitatea cea nou:contiina liber. Eschil drm sumbrul cult al
domniei Destinului implacabil, subliniind valoarea liberei personaliti umane. Tragediile sale
ddeau ultima lovitur instituiilor i concepiilor vechi, crend n literatura un nou tip uman:
tipul eroului tragic care cuteaz s lupte mpotriva anumitor credine i idei religioase, tinznd
cu hotrre s-i nsueasc o contiin i o voin liber, pentru c se recunoate responsabil
de actele sale.
14

Parodierea clieelor literare n Satyricon.


Chiar si titlul acestui roman expresionist, baroc si realist, Satyricon, conduce catre genul
literar al satirei, un amestec de proza si versuri, amalgam de stiluri, parodii, observatie realista
a fenomenelor sociale, ironie si comic gros, limba care sa mimeze vorbirea curenta, proverbe.
Romancierul insusi pare a avertiza cititorul asupra imprumuturilor din alte genuri literare si
conotatiilor lor umoristice.
Tiparele romanelor grecesti eroice, anterioare sau posterioare discursului narativ petronian
se pot recunoaste lesne in Satyricon, unde autorul interfereaza peregrinari multiplicate, calatorii
pe mare, intrerupte de furtuni, intalniri inopinate, dispute ale indragostitilor, despartiri si
reconcilieri ale lor, scene de gelozie, lamente retorizante. In scenariul petronian, cuplul
Encolpius - Giton, doi tineri viciosi, parodiaza la nivelul homosexualitatii cultul sentimental si
heterosexual din romanul grec, fata frumoasa ca Venus, baiatul desavarsit ca Apollo.
Cuplul este reprezentat la modul parodic de Encolpius si Giton- antieroi, personaje
intentionat contrapuse omologilor sentimentali din literatura greaca, de exemplu Ulise si
Penelopa. Exista, de asemenea, si parodii ale unor episoade homerice: dragostea dintre
Encolpius si Circe o parodiaza pe cea dintre Ulise si Circe; triunghiul amoros, matroana din
Efes-slujnica-soldat parodiaza pe cel alcatuit din Dido, Anna si Enea. De asemenea, s-a opinat
ca diversele ipostaze in care apare Encolpius parodiaza succesiv pe Ahile, Enea si Ulise, iar
frecventele infidelitati ale personajelor lui Petroniu parodiaza castitatea eroilor romanului grec.
Falsa prietenie, incarcata de ipocrizie, care il leaga pe Encolpius intai de Ascyltos si ulterior de
Eumolpus, parodiaza fidela si sincera amicitia din romanul grec si din epopeele homerice
Autorul ridiculizeaza si ritualurile religioase (importanta acordata cultului zeilor Priap sau
Isis, nesemnificativi din punct de vedere spiritual, replicile parodice ale Venerei si a lui
Poseidon, total diferiti de zeii solemni ai Olimpului, care populau epopeea si interveneau direct
in actiune, pe cand imixtiunea lui Priap este indirecta, vicleana; chiar si motivul maniei unei
divinitati descinde,fara indoiala din epopee), ironizeaza superstitiile (prezicerea viitorului), dar
si inmultirea cultelor si a divinitatilor minore: In Italia zeii sunt mai numerosi decat oamenii.

15

Viziunea teatral n cina lui Trimalchio.


Varianta 1: Episodul principal al romanului este Cena Trimalchionis ( Cina lui
Trimalchio), adic Banchetul lui Trimalchio (cap. 26-78).Viziunea teatral din cina lui
Trimalchio ncepe prin nfiarea unui sclav al retorului Agamemnon care i invit pe
Encolpius, Ascyltos i Giton la ospul dat de bogatul libert Trimalchio.Primul contact cu
acesta, survenit chiar naintea ospului i anume la baie, este surprinztor de burlesc( de un
comic excesiv, grotesc):Encolpius vede un btrn chel, strident mbrcat, care se joac cu
mingea printre copii, dar cheam sclavii trufa, numai pocnind din degete.Encolpius nareaz
apoi banchetul, descrie casa gazdei sale, obiceiurile ei extravagante i ridicole, mesenii, felurile
de mncare, diversele ntmplri ce au loc n timpul cinei etc.Bucatele sunt pline de
surprize.Uneori mncarea simbolizeaz zodiacul; alteori Trimalchio strig un sclav Taie,
taie(Carpe. Carpe), ceea ce reprezint att numele ct i sarcina sclavului, sugernd o
predilecie pentru calambur. Diveri meseni, liberi cu toii, ncep conversaii, povestesc
ntmplri personale, iar cu mare pomp sosete libertul Habinnas, prieten cu Trimalchio.Gazda
se mbat, relev cum a fcut carier i i face funeraliile nc n via.Prin toate acestea se
desprinde un efect teatral care produce rsul pentru c se face exces n slujba unei intenii
simple,comune, i anume aceea de a da o mas.La aceast mas Trimalchio ofer un spectacol

expresionist, baroc, asociat cu prost gust n raport cu clasicismul.Tot o sugestie a viziunii


teatrale este reprezentat i de punerea n scen a felurilor culinare cu ostentaie i
exces.Trimalchio i pune chiar sclavul s-i ndeplineasc porunca i s curee porcul la mas,
de fa cu toat lumea. n jurul mesei, unul din coliberii lui Trimalchio evoc duios existena,
creterea, preocuprile fiului su, ceea ce sugereaz singura dimensiune uman a acestor
parvenii, i anume dragostea patern.Ei i iubesc profund copii i doresc ca ei s nu cunoasc
umilirile i tribulaiile lor.Obsesia liberilor( sclavi eliberai) fa de idea de libertate este
dezvluit i prin faptul c liberii i vindeau copii pentru ca acetia s poat fi liberi, pentru c
ei aveau trauma de pe urma sclaviei.Din tot acest banchet se desprinde ntr-un fel idea
romanului, aceea c aparena nu este echivalent cu esena i se pot observa trimiteri la
condiia uman prin sugestii ale precaritii condiiei umane, ale prostiei, sau a cutrii
frenetice a unui sens al vieii.
Varianta 2: Literatura latina nu se ridica la nivelul celei grecesti. Totusi, prin romanul lui
Petronius raportul de forte s-a inversat, romanul grec aparand ca un roman artificial si fara
culoare.
Primul roman latin, privit cel mai adesea ca fresca sociala, se impune prin pregnanta
observatiei, calitate ce se regaseste si in constructia personajelor. Spre deosebire de eroii
romanului grec care erau conventionali si imprevizibili, de tipul indragostitilor greci, Petroniu
pune in lumina caractere complexe, cu existenta autonoma. un chip aparent sa ramana in randul
al doilea este libertul Trimalchio. Lui nu i s-a oferit un rol principal, dar autenticitatea si forta
fac ca scena banchetului sa fie piesa de rezistenta a romanului. Trimalchio este prototipul
parvenitului, inzestrat cu viclenie, disimulare, indrazneala, lipsa de scrupule si vanitatea
reusitei. Se afirma in roman ca regizor al unui vast spectacol- ospatul. Surprizele sunt
organizate sub mecansmul aparentei inselatoare. Bogatia libertului este ostentativa si meschina.
Exista un cost exagerat al pregatirilor, chiar si pentru lucruri neinsemnate ( oala de noapte,
gratar, scobitori, farfurii) facute din material pretios.
O alta categorie de lucruri care nu isi gasesc locul sunt cele cu insemne nobiliare
arborate de Trimalchio pe stalpii usii triclinului: fascii (desi Trimalchio nu e magistrat),
laticlava( rezervata senatorilor) ii orneaza imbracamintea, inelul de aur al cavalerilor.
Totusi, libertul este prudent si nu se expune acuzatiei de uzurpare a autoritatii: fasciile
nu sunt reale, si doar pictate, laticlava apare pe fulare, nu pe toga iar inelul este doar aurit.
Dar, cel putin in intentie, impostura a fost comisa. Muzica stridenta si culorile tipatoare
ale hainelor indica lipsa de armonie. Cainele urias pictat la intrare arata faptul ca ochiul va fi
mereu pus la incercare, nimic nu va fi in realitate ceea ce a parut initial. Fiecare fel de mancare
da la iveala ceva nepravazut (ouale, iepurele, ariciul), bucuria surprizei fiind mai importanta
decat gustul. Amator de farse culinare, Trimalchio nu le dispretuieste nici pe cele lingvistice,
calamburul fiind figura lui favorita( sclavul Taie, alt sclav Dionysos: omonimia intre adj.
"liber" si unul dintre apelativele zeului, vasele de Corint, ghicitorile, tombola cu biletele).
Glumele se bazeaza pe ambiguitatea limbajului. Naratiunile mitologice ale lui Trimalchio, in
care fiecare personaj ia atributele altuia, confuzia rolurilor fiind totala. La masa se recita
Enoida. Lui Trimalchio cele mai grele meserii i se par cele ale medicului si ale zarafului
( capacitatea de a aprecia corect o situatie reala dincolo de invelisul amagitor( mesenii au
nevoie de o capacitate asemanatoare). Metoda producerii surprizelor succesive: dupa povestea
lui Aiax este adus la masa un vitel cu un coif in cap si fa fi macelarit de un sclav care il va
mima pe Aiax, procul care nu a fost curatat, cearta dintre sclavi. Trimalchio organizeaza un
spectacol aranjat in fiecare detaliu. Erich Auerbach intr-un capitol din "Mimesis" consacrat lui
Petroniu vorbeste de impirtanta aparitiei personajului narator- procedeu de perspectiva.
Encolpius nareaza intamplarile banchetului, din observatia lui putand fi reconstituita
evolutia spectacolului. El are intuitia foarte devreme ca nu asista la o cina, ci la un spectacol.
La inceput el nu percepe farsele( el vrea sa arunce ouale) dar apoi devine mai circumspect si nu
se grabeste sa ia atitudine, presimtind farsa. Ideea de baza a spectacolului lui Trimalchio:
valoarea aparenta nu corespunde celei reale. Scena banchetului cuprinde toate elementel
spectacolului: un regizor, o idee ordonatoare, spectatori. Trimalchio stia ca aparenta nu imbraca
neaparat o esenta iar jocul este definitoriu pentru personalitatea scindata a libertului( fost sclav)

care si-a schimbat statutul. El cauta sa-si insuseasca comportamentul omului liber, dar imitatia
e nereusita si fiecare pas tradeaza impostura. Bunatatea si pozitia sociala sunt schimbatoare,
caci lumea se supune doar norocului. Norocul poate aduce bogatie, insa el nu vindeva
sentimentul de frustrare( reactia violenta a unui comesean bogat atunci cand Ascyltos,
vagabond nascut liber, isi bate joc de ospat). Doua elemente semnificative care incadreaza
banchetul, : pictura murala care infatiseaza drumul parcurs de Trimalchio spre imbogatire si
acel curriculum vitae de la sfarsit( inscenarea propriei morti,prelungire in viitor, incheindu-i
drumul). Satyriconului, in ansamblul sau, ii lipseste axa tematica care sa strabata planurile
variate ale naratiei. El pastreaza din satira menipee amestecul de stiluri si motive, digresiunile
si varietatea, iar compozitia laxa corespunde situatiei eroilor care evolueaza intr-o lume lipsita
de o valoare fundamentala ordonatoare a existentelor. Excetie face Cina lui Trimalchio.
Coerenta lumii banchetului nu corespunde nici ea unei ordini universale, ci este data de unitatea
viziunii regizorale a lui Trimalchio. Cine reuseste sa creeze o ordine nu e doar un vulgar
parvenit, ci devine, in felul sau, un artist. (" Viziunea teatrala in Satyricon, Alexandra
Ciocarlie).
16

17

Divina comedie elemente de istorie literar i structur compoziional.


Divina comedie,considerata una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii
universale,descrie coborarea lui Dante in Infern,trecerea prin Purgatoriu si ,in cele din
urma,ascensiunea in Paradis.
Divina Comedie povestete cltoria lui Dante n cele trei lumi ale "vieii de apoi", n care se
proiecteaz rul i binele lumii terestre, fiind condus la nceput de poetul Virgiliu, simbol al
raiunii, apoi de Beatrice, simbol al credinei. Poemul este compus din trei pri, cuprinznd
100 de cnturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cnt introductiv la nceputul Infernului.
In Divina Comedie predomina o atmosfera intalnita si in poezia trubadurilor,este scrisa intrun amestesc de stari.Atitudinea umila si sfioasa a indragostitului care sufera in tacere este
intalnita si la trubaduri,acestia iubesc ascetic si pot fi fideli si in absenta relatiei. Capodopera
are un caracter medieval,tema principala fiind mantuirea sufletului,idee medievala. Prin figura
de stil indica o traditie si o preferinta a lumii medievale pentru alegorie: A: sufletul parcurge
cele 3 etape catre mantuire (infern,purgatoriu,paradis) , B: alegoria sufletului este colectiva.
Intregul sistem conceptual si doctrinar este de factura medieval,filosofia inteleasa ca
rezistenta in fata pasiunilor si a placerilor,iar fericirea inteleasa ca apropiere de Dumnezeu.In
epoca lui Dante,scrierile religioase se bazeaza pe calatoria sufletului in drumul spre sfintenie :
Omenescul,Despuierea trupeasca si Reinnoirea.

Divina comedie, chintesen a Evului Mediu. Prefigurri renascentiste.


Opera lui Dante este o mare capodoper a Evului Mediu i i are originile ntr-o istorie
local i regional de cea mai pur factur medieval, n care idealul vieii este mntuirea.
Opera se sprijin pe un munte de tradiii medievale, spre exemplu pasiunea pe care o pune n
descrierea iubirii este autentic.
Caracterul medieval al capodoperei lui Dante:
Tema (mntuirea sufletului) i ideea sunt medievale i au la baz literatura ascetic: cheia
salvrii se afl n contemplarea lumii celeilalte i a lui Dumnezeu.
Principala figur de stil indic o traditie si o preferin a lumii medievale pentru alegorie:
A. Sufletul parcurge cele trei trepte ctre sfinenie trecnd prin Infern(Pcat),
Purgatoriu(dezpuierea de pcat) i Paradis(Renatere). Dante reprezint sufletul, Vergiliu
raiunea, iar Beatrice graia divin.
B. n plus, alegoria sufletului este i una colectiv: cnturile VI din cele trei
pri continu, n tradiie vergilian, linia sanctificarii monarhiei de drept divin, pe urmele lui
August, descendent al lui Enea, dar i o apologie a destinului Romei, capitala fostului Imperiu
Roman.
Intregul sistem conceptual si doctrinar este de factur medieval: filozofia neleas ca
rezistena n faa pasiunilor i a plcerilor, fericirea nteleas ca apropiere de Dumnezeu (binele
suprem), purificarea de materie prin pocin (la nivel individual) i prin alungarea anarhiei i a

discordiei (la nivelul societatii), prin restabilirea monarhiei, care s readuc prin intermediul
mparatului domnia raiunii.
Prefiguri Renascentiste: opera este considerat o balan ntre Evul Mediu i Renatere
Dante a scris Trecento, n secolul XIV, astfel nct a fost considerat un secol medieval i
renascentist, datorit lui Dante (considerat precursor al Renaterii).
Un alt aspect opera nu a fost scris n latin, limba Evului Mediu, ci n italian, limba
poporului, pentru a o face accesibil i celor care nu tiau latina, astfel italiana putea s exprime
mai uor temeri i sentimente. ns Dante a scris i n latin: Vita Nuova, De vulgari- aspect
renascentist. Dante consider c latina prin noblee, virtute i frumusee exprim superioritatea
sa.
Figuri ca Ulise, Farinata degli Uberti, Francesca da Rimini, contele Ugolina sunt tratate in
spiritul umanismului Renasterii, pline de indrazneala, curaj, uneori chiar sfidandu-si suferintele.
De exemplu Ulise, figur renascentist, este un personaj cruia Dante i arat latura de
explorator, un curios, astfel nct dispar caracteristicile lui antice- apare ideea de axis mundi( a
se ntoarce la origini) i micarea devine centrifug- care strbate pmntul n lung i lat.
18

Topografia infernului la Dante.


Infernul se adncete ca o genune pn la mijlocul pmntului. El se deschide n
emisfera boreal i a cptat aproape forma unei plnii. l acoper o parte din scoara
pmntului, o cciul sferic, n mijlocul suprafeei din afara creia se afl Ierusalimul i
muntele (Golgota) pe care Isus a ispit vina lui Adam. Unde s fie poarta Iadului, poetul nu
spune, dar spre ea duce un drum nalt i mpdurit.
Prpastia Iadului se mparte n trei
desprminte mari : vestibulul, unde snt pedepsii cei care au trit fr ruine i fr
laud ,Iadul de sus,ce ine de la fluviul Aheron pn la zidurile cetii Ditei, mbrind cinci
cercuri,dintre care cel dinti (Limbo) e al nebotezailor, al doilea e al pctoilor cu trupul,al
treilea al necumptailor, al patrulea al zgrciilor i risipitorilor, al cincilea al mnioilor i al
nepstorilor (n italian accidiosi, adic pctoi prin mnhire sufleteasc, ce mpiedic munca
bun, care trebuie s fie voioas, dup porunca lui Dumnezeu ); Iadul de jos, ce ine de la
zidurile cetii Ditei pn la mijlocul pmntului i cuprinde al aselea cerc, al ereticilor, al
aptelea,(mprit n trei cercuri mici) al pngritorilor (fa de Dumnezeu, fa de Fire i fa
de Art, socotit ca fiic a Firii i, ca atare, nepoat a lui Dumnezeu), al optulea (mprit n
zece bolge, adic pungi sau vi : ademenitori, linguitori, simoniaci, adic vnztori ai darurilor
sfinte, ghicitori, slujbai necinstii, hoi, sfetnici,neltori, semntori de dezbinri,
falsificatori) al neltorilor, al noulea (deosebit n patru desprminte : trdtori ai rudelor,
trdtori ai patriei, trdtori ai prietenilor, trdtori ai binefctorilor) al trdtorilor.nfipt n
mijlocul pmntului, n punctul cel mai deprtat de Dumnezeu, st Lucifer, cu jumtatea de sus
a trupului ieind n prpastia Iadului i cu picioarele ntinse ctre o scobitur strmt ce se
deschide n emisfera austral.

19

Figuri de condamnai i tipuri de pedepse.


Infernul lui Dante este format din 9 cercuri, cu structuri specifice, unele impartite la randul
lor in subdiviziuni, unde se pedepsesc sufletele osanditilor.
Antiinfern. Lasii. Ameronul Alearga in pielea goala, intepati de muste si viespi; sangele lor
e devorat pe jos de viermi oribili.
Cerc 1. Limbul locul in care se duc copiii morti fara a fi botezati, dar si oamenii mari ai
Antichitatii, care n-au avut alta vina decat faptul ca nu au fost crestini. In limb sunt: Homer,
Horatiu, Ovidiu, Lucan.
Cerc 2. Desfranatii O furtuna violenta, simbolul patimilor in voia carora s-au lasat, ii
poarta izbindu-i de toate partile. Figuri de condamnati: Semiramida, Cleopatra, Didona, Elena
si Paris, Tristan, Paolo si Francesca.
Cerc 3. Lacomii Sufletele lor sunt intinse la pamant, sunt batute de ploaie, grindina,
ninsoare, iar Cerber cu cele 3 capete ale sale ii surzeste pe osanditi cu latratul lui. Exemplu
emblematic al acestui cerc: Ciacco.Cerc 4. Avarii si risipitorii (2 grupuri care se misca in
directii opuse) fiecare grup rostogoleste o greutate mare; cele 2 grupe se ciocnesc, isi arunca
cuvinte injurioase, si apoi imping greutatile, iar se cearta, repetand dubla miscare.

Cerc 5. Maniosii si lenesii. Stixul Zac in noroi, se lovesc cu mainile si picioarele, se sfasie
in bucati. Pacatosul caracteristic este Filippo Argenti.
Cerc 6. Ereticii. Cetatea Dite sunt ingropati in morminte de foc. Figura tutelara: Farinata
degli Uberti.
Cerc 7. Silnicii impotriva propriei persoane, impotriva aproapelui, impotriva lucrurilor,
impotriva lui Dumnezeu si a celor sfinte ucigasii, sinucigasii, pustiitorii, defaimatorii,
sodomitii.
Braul 1: Violentii impotriva aproapelui (ucigasii) zac intr-un brau de sange
clocotitor, paziti si torturati de Minotaur. Figura de referinta: Nesso, centaurul calauza. In acest
potop de sange fierbinte zac mai ales tiranii, dictatorii.
Braul 2: Violentii impotriva lor insile sau a propriilor bunuri (sinucigasii si pustiitorii)
sufletele lor sunt transformate in plante si sfasiate de Harpii (alti tortionari de provenienta
antica). Figura reprezentativa: Pier delle Vigne. Pustiitorii sunt goniti de o haita de catele
infometate care, indata ce ii prind, ii sfasie in bucati.
Braul 3: Defaimatorii, sodomitii, camatarii.
Defaimatorii stau culcati si se rasucesc sub o ploaie de foc care aprinde si nisipul de sub ei.
Exemplu: Canapeo.
Sodomitii alearga fara oprire sub grindina de flacari. Personaj de referinta: Brunetto Latini,
fostul magistru al lui Dante.
Camatarii stau ghemuiti sub grindina de foc, iar la gat le atarna punga de bani cu insemnele
propriei familii. Exemplu: Reginaldo degli Scrovegni.
Cerc 8. Brau 1 seducatorii de femei si proxenetii biciuiti de diavol. Personaj
reprezentativ: Venedico Caccianemico.
Braul 2 lingusitorii stau scufundati in scrna provenita din toate haznalele lumii.
Personaj de referinta : Alessio Interminei da Lucca.
Braul 3 simoniacii (preotii care, pe vremea lui Dante, refuzau iertarea pacatelor in lipsa
banilor). Ei stau infipti cu capul in jos in gropi minuscule, iar picioarele le sunt parjolite de
flacari. Personaj de referinta: Papa Niccolo III degli Orsini (Papa Nicolae al III-lea).
Braul 4 ghicitorii umbla plangand, cu capul rasucit la spate, incat lacrimile le scalda
fesele.
Braul 5 delapidatori zac in smoala clocotita, paziti de diavoli; cand ies sunt sfasiati cu
cangile. Figura reprezentativa: Ciampolo di Navarra.
Braul 6 ipocritii umbla cu greu, purtand in spinare mantii de plumb, aurite pe dinafara.
Reprezentativ pentru acest cerc este marele preot Caiafa.
Braul 7 hotii sunt fugariti de serpi care ii leaga de maini, ii musca de gat, ii transforma in
flacari si cenusa, apoi isi reiau infatisarea. Personaj caracteristic : Vanni Fucci.
Braul 8 rau sfatuitorii invaluiti in flacari, nu pot fi vazuti. Exemple: Diomode, Ulise (i-a
amagit pe troineni)
Braul 9 semanatorii de vrajba sunt despicati de la barbie pana la picioare; au membrele
despicate. Exemple: Mahomed, Pietra di Medici, Mosca Lamberti.
Braul 10 falsificatorii de lucruri zac claie peste gramada, acoperiti de bube si puroi; se
scarpina frenetic, smulgandu-si pielea. Reprezentanti: Griffolino dArezzo si Gianni Schicchi.
Cercul 9
Pacatosii acestui cerc, tradatorii stau cu trupul sub gheata.
Braul 1 Caina tradatorii rudelor.
Braul 2 Antenora tradatorii de patrie.
Braul 3 Tolomea Tradatorii prietenilor si a oaspetilor; au ceafa prinsa in gheata.
Braul 4 Giudecca Lucifer, monstrul cu un cap si 3 chipuri, ii sfasie la infinit pe cei 3
mari tradatori din istoria omenirii: Iuda, Brutus si Casius. Iuda l-a tradat pe Iisus (Biserica), iar
Brutus si Casius pe Cezar (Statul). Cele doua institutii, in Evul Mediu, erau reprezentau pilonii
fundamentali ai existentei umane.
20

Mitologie antic i istorie contemporan n opiunile estetice ale lui Dante.

Opera lui Dante i are originile ntr-o istorie locala i regional de cea mai pur factur
medieval, n care idealul vieii este mntuirea. Ideea Divinei Comedii nu este nici original,
ns nici extraordinar. n epoca lui Dante, scrierile religioase abund n alegorii ale sufletului,
n care sufletul parcurge drumul ctre sfinenie n 3 trepte: Omenescul, Despuierea trupeasc
( lepdarea de trup ) i Rennoirea.
n Divina Comedie apar personaje mitologice ca Jupiter, Orfeu, Minotaur, Medeea,
Medusa, Centaur, Cleopatra, Eneas, Epicur, Euclid, Paris, Vergilius. Simbolismul poemului se
exprim nainte de toate prin cei trei ghizi ai cltoriei prin Infern, Purgatoriu i Paradis:
Vergiliu ( reprezint raiunea ), Beatrice (graia divin ) i Sfntul Bernard. Dante l alege pe
Vergilius pentru c acesta a mai cobort n infern. Acesta reprezint un punct de legtur a
trecutului cu prezentul.
Commedia lui Dante ( atributul Divina fiindu-i adugat ulterior de Boccacio ) este o
capodoper artistic i doctrinar a Evului Mediu, care anticipeaz totodat umanismul
Renaterii. Dei considera latina superioar limbii vulgare prin noblee, frumusee i puritate,
Dante i scrie totui capodopera n limba poporului, aa cum se cuvenea unei adevrate
comedii.
21

Sunet, miros, culoare n infernul dantesc.


SUNET: soarele tace = imagine auditiv, ntunecat este locul unde soarele nu vorbete
omului; tunet = zgomotul asurzitor n care se nsumeaz toate strigtele i plnsetele celor din
Infern; rcnetele celor pedepsii; gemetele din pdurea spnzurailor; plnsete, urlete din
pricina durerii; zgomotul surd cnd se apropie de cascad (zgomot ca de albine); trmbia =
n cercul 8,cel de-al 3 lea bru,obicei din Evul Mediu de a suna din trmbi spre a aduna
poporul,cnd se aduceau la cunotin prin intermediul unui crainic lucruri importante(unii
osndii nu pot vorbi).
MIROS: duhoare de nesuportat (cercul unde se opresc la adpostul mormntului lui Papa
Nicolae al 3lea); tot o duhoare insuportabil este n cercul 8 (bolile i rnile osndiilor).
CULOARE: Dante folosete numeroase tonuri i contraste pentru a oferi o imagine de
ansamblu asupra Infernului. O dat ajuns la poalele unei coline din pdurea ntunecoas i
deas Dante este luminat de razele soarelui (simbolul lui Dzeu). O parte a Limbului este
luminat de foc, iar n Infern exista un loc de umbr i verdea (o oaz n asprimea acestui
peisaj). n Cetatea lui Dite, Dante afieaza o culoare stins la fa semn c i este team de ce
va urma. Sngele-rou, locul de rupere al crengii din pomul desfrunzit reprezentat de
sinuciga; apa-nsngerat. Rou-inchis = culoarea feei lui Lucifer. Gsca alb = stema
familiei florentine. Semnificaii: rou=ura, alb-galben = neputina, negru = ignorana.

22

Caracterul renascentist al operei lui Shakespeare.


Dupa T. Vianu, Shakespeare este considerat un om de geniu care se inspira din umanism,
avand o cultura bine fundamentata, folosind ca sursa de inspiratie izvoare umaniste.
Renasterea incepe odata cu modernitatea, renascentistii avand un fond de cultura popular.
Voltaire afirma ca Shakespeare este ,, un barbar beat deoarece incalca toate regulile literare,
fiind admis ca renascentist. In Anglia datorita razboaielor (Razboiul de 100 de ani si Razboiul
Rozelor), secolul XV este considerat mai medieval decat sec XIV, avand loc un regres, motiv
pentru care Renascentismul va disparea, epoca renascentista devenind perioada Elisabetana.
Perioada Elisabetana se incheie in 1612 prin ultima opera a lui Shakespeare, acesta fiind
renascentist datorita alegerii temelor si formarii omului/personajului din trasaturi semantice.
Subiectele anumitor tragedii au fost preluate de la antici (Plaut, Seneca), aceasta baza
culturala Greco latina a operelor sale ilustrand caracterul renascentist, de asemenea si interesul
sau pentru public, Shakespeare dand glas intregii naturi.
Profunda intelegere a omului de care da dovada in operele sale este o marca ilustrativa a
renasterii. Omul este format dintr-un amestec de bine si rau, formand nature complexe si
portrete convingatoare, prin aceste caracteristici Shakespeare devenind si contemporanul
nostru.
Criticii literari sustin caracterul renascentist al operelor sale prin afirmatic ,,daca pamantul ar
disparea urmasul nostrum ar fi capabil sa reconstruiasca planeta doar din operele lui

Shakespeare. De asemenea, multe din tragediile sale contin aspecte tragi-comice, fapt care ii
atesta inca o data modernitatea (ex momentul cu groparul din Hamlet)
Anerbach considera ca ,,Nebunia lui Hamlet este pe jumatate adevarata, pe jumatate falsa.
23

Personajul shakespearian n Hamlet i Macbeth.


Hamlet este personajul principal al tragediei cu acelas nume,scrisa de William
Shakespeare.Personajul este print al Danemarcei,fiu al regelui si al reginei Gertrude. El are
intotdeauna ceva de ascuns,ceva ce nu pot descoperi nici macar celelalte personaje. ale
tragediei. Hamlet actioneaza cu graba si este impulsiv. Cand acesta actioneaza , cu premeditare
sau fara , reuseste chiar sal nimereasca pe Polonius, care se afla dupa o perdea , cu o sabie fara
nici macar sa se uite daca este sau nu cineva acolo. Printul tinde sa paseasca foarte repede spre
rolul de om rau actionand irational si suparand celelalte personaje cu discursurile sale
salbatice.
Macbeth viteaz,cu multe calitati,cade prada unui complex de putere este nevoit sa ucida
pentru a prelua puterea. Piesa demonstreaza ca nu poti "fugi "constiinta,ca nu merita sa iti
pierzi sufletul pentru ceva lipsit de consistenta ,precum puterea. Tragedia lui este amplificata si
de compleul sterilitatii, nu poate avea copii si puterea este greu de pastrat. El incalca trei legi
atunci cand ucide: legea vasalitatii,familiei. Are mustrari de constiinta. Aceasta piese se
bazeaza pe distrugerea unui caracter. Din cauza crimei savarsite, acesta se spala pe maini foarte
des deorece avea impresia ca painea miroase a sange. Constiinta sa fiind incarcata, nu se putea
dezlipi astfel de ceea ce comisese. Concluzia la care se ajunge este ca nu exista crima fra
mustrari de constiinta.

24

Tragismul eroilor shakespearieni interpretri vechi i moderne.


Caracteristici
nu este pe deplin realist: Hamlet moare, desi ar fi putut prelua tronul,ar fi putut fi fericit cu
Ofelia
eroarea tragica: o distruge pe Ofelia sufleteste,deoarece o aseamana cu mama sa (complex
oedipian defulat)
De asemenea, un alt aspect al tragismului la Hamlet se refera la timpul corupt (Danemarca era
intr-o perioada de declin): this time is out of joint
Ofelia: personaj la care se intalneste chemarea tragica a apelor (cine se joaca cu apa,doreste sa
se sinucida)
Este un ideal absolut de nevinovatie si puritate,ea murind pentru pacatele celorlalti -alt aspect
al tragismului la Hamlet

paralela ntre Hamlet si Oedip la Starobinski (interpretare veche)


Oedip
Tragedie a destinului
Nu i se poate atribui o psihologie
Instanta psihica

Hamlet
Tragedie a constiintei
I se poate atribui o psihologie(sinteza a sufletului omenesc)
Este ca o biografie
Hamlet este inapt de actiune, prea slab sa execute sarcina impusa

Suprainterpretarea lui Freud (interpretare noua-literatura din perspectiva nevrozei


psihologice)
Hamlet are o inclinatie infantila pt mama sa
Hamlet dorise inconstient sa isi ucida tatal si de aceea ezita sa il ucida pe unchiul sau,
simtindu-se si el vinovat