Liceul cu program sportiv Botosani

Dezvoltarea fortei in regim de viteza

Profesor: Victor Baciu

Elev: Ciobanu Gabriel

2015

Liceul cu program sportiv Botosani

Cuprins
Capitolul 1: Deprinderi i caliti motrice.......................................................................................3
Capitolul 2: Vitez...........................................................................................................................5
2.1 Forme de manifestare a vitezei. Execuie..................................................................................6
2.2 Factori care influeneaz dezvoltarea vitezei.............................................................................7
2.3 Metode i mijloace de dezvoltare a vitezei................................................................................8
Capitolul 3: Rezisten...................................................................................................................16
3.1 Forme de manifestare a rezistenei. Execuie..........................................................................18
3.2 Factori care influeneaz dezvoltarea rezistenei.....................................................................19
3.3 Metode i mijloace de dezvoltare a rezistenei........................................................................22
Capitolul 4: Importana dezvoltrii calitilor motrice n obinerea performanei sportive...........24
Capitolul 5: Concluzii....................................................................................................................27
Biografie........................................................................................................................................29

Capitolul 1: Deprinderi i caliti motrice

2

Liceul cu program sportiv Botosani

Deprinderile motrice trice sunt considerate componente automatizate ale activitatii
voluntare pe linia motricitatii. Prin repetari numeroase, efectuate sistematic si continuu, in
structuri neschimbate, miscarile componente ale unei actiuni motrice ajung la un grad inalt de
perfectiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectiva sa poata fi realizata cu usurinta si
precizie, cu cheltuiala minima de energie, si fara a fi necesara participarea directa a constiintei.
Deprinderile motrice sunt lanturi de reflexe conditionate, complexe, care se bazeaza pe
legaturi multiple intre zonele corticale vestibulare ale vorbirii, ale vederii, ale celorlalti
analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati in coordonarea acestei activitati. Aceste
legaturi care se realizeaza, se formeaza intre cele doua zone de pe scoarta cerebrala respectiv
zona senzitiva si zona motorie sunt sisteme de legaturi temporale, elaborate si consolidate prin
exersarea deprinderii respective.
Putem concluziona ca deprinderea motrica este un act voluntar care, prin exersare in
aceleasi conditii, se automatizeaza asigurand un randament superior de precizie, stabilitate,
cursivitate, expresivitate, rapiditate, coordonare, usurinta, cu un consum redus de energie
nervoasa si musculara.
A.Demeter sustine ca formarea deprinderilor motrice reprezinta o activitate reflex
conditionata de repetarea interactiuni dintre diferitele excitatii, kinestezice, vizuale, auditive,
transmise scoartei in aceeasi ordine si cu aceeasi intensitate . Reflexele astfel dobandite unifica
componentele actiunii, stabilind un lant de conectari multiple si complexe intre analizatori,
zonele senzitive si motorii de pe scoarta cerebrala, sistematic organizate prin intermediul celui de
al doilea sistem de semnalizare.
Educatoarea trebuie sa corecteze deprinderile motrice dobandite anterior si sa formeze
altele noi, prin procesul de predare-invatare.
Aceasta ii va informa pe copii prin intermediul demonstratiei si a explicatiilor despre
elementele de continut ale deprinderii, apoi va organiza exersarea globala sau fragmentara a
deprinderii insotita de corectari, ajutor si sprijin.
Deprinderea se va repeta pana la realizarea parametrilor de corectitudine si eficienta
stabiliti si atunci deprinderea respectiva se va putea introduce in combinatii de elemente,
structuri de elemente sau miscari, realizandu-se astfel consolidarea ei. Introducerea unei
deprinderi noi invatate in cadrul jocurilor, a stafetelor sau a parcursurilor aplicative,
combinandu-se cu celelalte deprinderi motice insusite anterior realizeaza practic consolidarea
deprinderii respective.

Continutul unei deprinderi motrice presupune o anumita structura, succesiune a

miscarilor, directie, o anumita amplitudine a miscarilor, ritm si intensitate de lucru. Este bine ca
3

Liceul cu program sportiv Botosani

educatoarea sa cunoasca in amanunt continutul si structura fiecarei deprinderi motrice pentru a
putea dirija procesul de predare invatare si consolidare corect si eficient.
Indicatiile educatoarei in timpul exercitiilor, aprecierile acesteia completeaza si
precizeaza senzatiile, perceptiile si reprezentarile copilului. Cunoasterea si imaginea despre
actiune, ii mobilizeaza si dirijeaza efortul prescolarului spre realizarea unor exercitii cat mai
corecte. Deprinderile motrice au cateva particularitati, dintre ele amintim: unicitatea si
ireversibilitatea, inlantuirea si originalitatea.

Liceul cu program sportiv Botosani

Capitolul 2: Vitez
Definiie: Viteza e capacitatea organismului umana de a executa aciuni motrice cu
ntregul corp sau numai cuanumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, deci cu
rapiditate, repeziciune, iuteala maxima, n funciede condiiile existente.
Formele de manifestare:
A)Viteza de reacie, este viteza reaciei motrice. Ea este dependent de cele cinci
elemente: apariie excitaiein receptor; transmiterea pe cale aferent; analiza semnalului care
dureaz cel mai mult; transmiterea pecale aferent; excitarea muchilor. Viteza de reacie nu este
identic pentru toate segmentele corpului, lamembrele superioare s-au inregistrat cei mai buni
indici.
B)Viteza de execuie , este capacitatea de a efectua un act motric sau o aciune motric.
Aceast form devitez se msoar prin timpul care trece de la inceperea execuiei i pn la
ncheierea acesteia.
C)Viteza de repetiie, care se mai numete i frecvena micarii. Ea const n
capacitatea de a efectuaaceeai micare ntr-o unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de
repetiie este condiionat detempoul i ritmul micarii.
D)Viteza de deplasare este o variant a vitezei de execuie, atunci cnd se pune problema
parcurgerii unuispaiu prestabilit contra timp i o variant a vitezei de repetiie atunci cnd se
pune problema ct spaiu, cedistan se parcurge ntr-o unitate de timp prestabilit.
ncepand cu vrsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea/educarea vitezei sub toate
formele sale demanifestare. exerciiile folosite pentru dezvoltarea vitezei trebuie s fie ori foarte
simple ca execuie tehnic, ori bine nsuite ca tehnic.
Exerciiile de viteza, ca durat, se ncadreaz ntre 5-6 secunde i 40-45 secunde,
dupcare se intr n zona rezistenei anaerobe. Viteza se dezvolt/educ n lecie c prima tema,
indiferent de timp,spaiu, subieci.

Liceul cu program sportiv Botosani

2.1 Forme de manifestare a vitezei.

Formele de manifestare a vitezei sunt:
- viteza de reacie
- viteza de execuie
- viteza de repetiie
- viteza de deplasare
Viteza de reacie sau timpul de laten a reaciei motrice este timpul care se scurge de la
perceperea unui obiect, a unui fenomen pn la declanarea aciunii de rspuns.
Reaciile motrice pot fi simple sau complexe. n cazul reaciei simple avem de aface cu
rspunsuri elaborate (nsuite) la excitani cunoscui. Reacia complex implic elaborarea
rspunsurilor - alegerea, combinarea, corectarea acestora. Aciunea de rspuns
este selecionat din mai multe aciuni posibile. Ea nu a fost selecionat
n prealabil n aceeai relaie cu semnalul.
n domeniul educaiei fizice colare viteza de reacie este implicat n: orientarea
n spaiu i timp (aciunile de front i formaie, unele tafete i jocuri Gsete- i locul, Crabii
i creveii etc.), traseele aplicative, jocuri sportive etc.
Din studiile efectuate referitor la aceast form de baz a manifestrii vitezei rezult:
- indicii vitezei de reacie nu coreleaz cu indicii celorlalte forme de manifestare a vitezei
- n cazul reaciilor simple se constat un grad mare de transfer
- viteza de reacie nu este identic pentru toate segmentele corpului, membrele superioare
prezentnd indicii cei mai ridicai de viteza de reacie
6

Liceul cu program sportiv Botosani

Timpul de reacie n medie este 180 m/s din care aproape 50% aparine analizei i s
intezei. La sportivii olimpici au fost gsite valori cuprinse ntre 140 - 160 m/s. Selecia viitorilor
sportivi trebuie s se fac n funcie de dotarea genetic.
Pentru antrenarea vitezei de reacie se recomand exerciii cu solicitare masiv, explozive
i n condiii diferite de mediu.
Viteza de execuie, denumit dup Zaiorski i Ozolin, definesc viteza de execuie ca
fiind iueala cu care se execut o aciune motric singular, unitar ca structur motric.
Este determinat n mod deosebit, n unele sporturi cu structuri motrice aciclice: srituri,
aruncri, slalom schi, elemente de gimnastic. n marea majoritate a aciunilor motrice trebuie
asigurat un raport optim ntre for i vitez.
Timpul de manifestare este de 50 - 60 m/s (lovirea mingii, aruncarea suliei, ciocanului).
Viteza de repetiie const n frecvena de execuie a actelor motrice ntr-o unitate de
timp. Este implicat n aciunile motrice care au n structura lor micri ciclice
ce se repet ntr-o succesiune rapida ntr-un termen limitat alergri de mar, cadena
pailor. Aceast form de baz a vitezei se manifest corelat cu fora i rezistena.
Viteza de deplasare:
este considerat suma celorlalte viteze
vitez general.
Este de fapt cea mai obiectiv component a vitezei. Viteza de alergare este produsul
ntre frecvena pailor i lungimea pasului. Frecvena este cea mai important.

2.2 Factori care influeneaz dezvoltarea vitezei

Factorii care influenteaza dezvoltarea vitezei sunt:

-

mobilitatea proceselor nervoase

timpul de reactie
finetea analizatorilor
fibre albe
valoarea resurselor energetice si continutul de fosfocreatina si ATP a muschilor
nivelul de dezv a celorlalte cal motrice
lungimea segmentelor
capacitatea de concentrare si mobilizare

2.3 Metode i mijloace de dezvoltare a vitezei

Liceul cu program sportiv Botosani

Metodele moderne de dezvoltare a vitezei de deplasare se bazeaza pe repetarea cu viteza
maxima (sau aproape maxima) a unor portiuni relativ scurte, exercitiul fiind efectuat integral cu
mare intensitate. In functie de gradul de pregatire, perioada de antrenament, conditiile materiale
si de mediu, distanta si intervalul de odihna variaza. Este deosebit de important ca intervalul de
odihna sa fie astfel stabilit, incat sa permita refacerea a cca. 95% din capacitatea de efort
anaerob-alactacid, iar in scopul mentinerii la un nivel ridicat a excitabilitatii sistemului nervos
central in timpul pauzei, sportivul trebuie sa execute in continuare alergare usoara sau mers vioi,
eventual sa faca exercitii de gimnastica respiratorie si de relaxare, toate acestea in scopul
asigurarii prospetimii nervoase atat de necesara pentru atingerea vitezei maxime. Astfel, fiecare
dintre eforturile de viteza repetate la intervale relativ scurte va gasi sistemul nervos central si in
special scoarta cerebrala intr-o stare de excitabilitate usor crescuta (faza de exaltare), ce
favorizeaza realizarea vitezei maxime sau chiar supramaxime.
Din punct de vedere biochimic nu exista contraindicatii in efectuarea eforturilor repetate de
viteza. Doar daca efortul de viteza se prelungeste peste 15 s. se cupleaza in torentul
energogenetic glicoliza (descompunerea anaeroba a glucozei), care nu favorizeaza atingerea
vitezei maxime, iar prin acumularea in muschi a acidului lactic se influenteaza negativ viteza
contractiei lui. In cazul distantelor scurte de 50 m., parcurse cu viteza maxima, intervalul optim
de odihna se situeaza intre 3:30-5 min., iar dupa 100 m. parcursi cu viteza maxima este necesara
o perioada de minimum 7-8 min. pentru revenire.
Din cauza numarului mare de repetari ale exercitiilor specifice de viteza (cu viteza maxima),
volumul mare de lucru devine monoton si stereotip si duce cu timpul la fixarea caracteristicilor
temporare si spatiale ale miscarii ciclice specifice alergarilor scurte, determinand in cele din
urma aparitia barierei de viteza. Lungimea pasilor reprezinta caracteristica spatiala a efortului
de viteza, iar frecventa pasilor si viteza de executie a unui ciclu integral constituie caracteristici
temporare ale efortului de viteza. Fixarea caracteristicilor spatiale si de timp ale efortului,
efectuat in mod repetat intr-o maniera similara, creeaza cu timpul o adevarata bariera in calea
imbunatatirii vitezei maxime.
Bariera de viteza apare si se fixeaza ca rezultat al contradictiei interne a metodicii de
antrenament ce preconizeaza un mare numar de repetari cu viteza maxima sau apropiata de cea
maxima. Metodica respectiva face imposibila mentinerea pe tot acest interval a prospetimii
sistemului nervos central, ceruta de legile fiziologiei efortului in vederea realizarii oricarui
progres in eforturile specifice de viteza. Antrenorul, cunoscand foarte bine legea de baza a
dezvoltarii vitezei, conform careia viteza se dezvolta prin viteza, opteaza pentru repetarea
multipla a efortului in conditii de viteza maxima, cazand in capcana fixarii unui stereotip
dinamic specific de viteza, in cadrul caruia caracteristicile de timp si de spatiu ale miscarii s-au
legat atat de strans intre ele, incat miscarea devine quasi-automata, invariabila, constanta. In
asemenea situatii, marirea volumului de lucru in lectiile de antrenament are ca efect fixarea si
mai puternica a tuturor parametrilor alergarii. O astfel de situatie ar putea fi chiar favorabila in
conditiile atingerii unei viteze foarte mari, asigurand suprematia alergatorului de viteza consacrat
8

Liceul cu program sportiv Botosani

sau a unui alt sportiv, de exemplu a unui fotbalist care joaca pe postul varfului de atac sau de
extrema si a atins o viteza de alergare pe 100 m. de 10.3-10.5. In schimb, unui tanar sportiv cu
reale posibilitati de a stabili o performanta exceptionala, o astfel de stabilizare la jumatatea
drumului constituie un handicap sau o nerealizare. Instalarea barierei de viteza poate fi evitata
prin utilizarea mijloacelor variate de pregatire, intercalate cu exercitii specifice de sprint,
inlaturarea monotoniei pregatirii prin introducerea unor jocuri de miscare, exercitii pe teren
variat, jocuri sportive etc.
Ozolin N.G. diferentiaza 3 grupe de exercitii aplicate in dezvoltarea acestei calitati:
Exercitii de dezvoltare generala a vitezei, care constau din miscari simple, executate cat mai
repede posibil, de genul rotarilor, sprinturilor, intoarcerilor, la care se adauga jocurile sportive cu
o larga raspandire in practica sportiva. Datorita marii lor accesibilitati din punct de vedere motric
si emotional aceste mijloace sunt incluse in majoritatea antrenamentelor pentru dezvoltarea
vitezei incepatorilor, copiilor si juniorilor.
Exercitii specifice pentru viteza din propria ramura de sport (apropiata ca structura de cea
competitionala) diferentiate, la randul lor, de autor in 3 grupe:
- exercitii ciclice: alergare pe 100 m. cu sprijin, deplasari prin sarituri, salturi, pasi mariti,
toate efectuate rapid, deci cu o frecventa cat mai mare sub forma de repetari si cu o amplitudine
redusa;
- exercitii aciclice: impingeri, loviri, sarituri, realizate de asemenea cu viteza maxima;
- exercitii combinate: sarituri si aruncari cu elan, actiuni tehnico-tactice din jocurile sportive.
Exercitii de viteza din alte ramuri de sport, cum sunt alergarile pe distante scurte folosite in
toate jocurile sportive, de halterofili si aruncatori.
Prin folosirea exercitiilor specifice de viteza din propria ramura sau din altele se favorizeaza
pregatirea tehnica concomitent cu dezvoltarea acestei calitati. La alegerea mijloacelor trebuie sa
se tina seama de faptul ca transferul pozitiv al calitatii vitezei de la o miscare la alta opereaza cu
usurinta atunci cand structura lor cinematica si dinamica este asemanatoare. De exemplu,
alergarea de viteza pentru toate jocurile sportive reprezinta actiunea motrica indispensabila
evidentierii bagajului tehnico-tactic, insa numai cu conditia mentinerii unei stabilitati a
stereotipurilor dinamice (procedeelor tehnice specifice, implicate in alergare).
Efectuarea unui exercitiu de viteza reclama intreruperea lui in momentul scaderii involuntare
a frecventei executiei, semn al instalarii iminente a starii de oboseala. De fapt, in legatura cu
structura mijloacelor de dezvoltare a acestei calitati motrice trebuie retinute cateva reguli
esentiale: viteza fiind caracterizata de spatiul parcurs, printr-o miscare data, intr-un timp anumit
(distanta timp) reclama trecerea cat mai rapida de la starea de repaus total sau relativ la cea de
actiune pentru efectuarea miscarii date (ciclice sau aciclice) in scopul obtinerii unei eficiente
9

Liceul cu program sportiv Botosani

masurate in finalul ei. Totodata, trebuie subliniata corelatia dintre viteza si celelalte calitati
motrice. Pentru a efectua o miscare in viteza este nevoie, inainte de toate, de manifestarea unei
forte care sa invinga starea de repaus, de inertie. Viteza se manifesta pe fondul unei mari
capacitati de concentrare, in conditiile unui control al executiei corecte si oportune a deprinderii
motrice specifice fara consum inutil de energie, prin angajarea exclusiva a grupelor musculare
solicitate de efectuarea miscarii. Pe temeiul acestor cerinte apreciem, de asemenea, ca la nivel de
inalta performanta, efortul de viteza este tot mai mult conditionat de o pregatire fizica generala,
menita sa valorifice integral zestrea genetica a sportivului la capitolul viteza.
Metodologia dezvoltarii acestei calitati mai putin perfectibile in raport cu cele analizate
anterior, reclama cunoasterea unor mecanisme interne cu rol reglator. Pentru aceasta este nevoie
sa se stabileasca o relatie optima intre intensitate, durata si volumul efortului de viteza. De
asemenea, depasirea barierei de viteza, relaxarea si crearea rezervei de viteza constituie regulile
principale ale metodologiei de lucru in domeniul acestei calitati motrice.

Intensitatea excitatiei poate fi submaximala, maximala si supramaximala. Frecventa motrica

si amplitudinea miscarii optime sunt decisive, asadar e absolut necesar ca tehnica sa fie perfecta.
Pana la obtinerea acesteia se recomanda ca in antrenamente intensitatea excitatiei sa fie medie si
submaximala pentru a nu perturba perfectionarea stereotipului dinamic si a preveni accidentele
musculare. Desigur manifestarea intensitatii maximale a excitatiei depinde de starea sistemului
nervos. Din aceste considerente se recomanda ca nivelul intensitatii sa reprezinte 80% din
posibilitati, iar pauzele dintre repetari sa fie cat mai scurte pentru a se incadra in perioada de
excitabilitate crescuta a sistemului nervos central. Daca urmarim obtinerea unor efecte pe plan
muscular, se impune ca pauzele sa fie mai lungi, intrucat repetarile sunt mai solicitate din punct
de vedere energetic, fapt ce reclama un timp mai mare pentru refacerea partiala a organismului in
intervalul dintre repetari. De altfel, o asemenea metodologie se bazeaza pe datele fiziologiei
efortului, potrivit carora perioada excitabilitatii sistemului muscular este mai lunga decat cea a
sistemului nervos central. Pentru aceasta se recomanda ca antrenamentul de viteza sa preceada
alte activitati motrice obositoare.
Durata excitatiei (efortului) ramane un parametru mai usor controlabil, regula ei de baza
fiind: nici prea lunga, nici prea scurta, in functie de lungimea fazei de accelerare, pana la
atingerea vitezei maxime. Limita maxima a duratei excitatiei nu este inca precizata. S-a constatat
ca daca este prea lunga nu duce la efectul scontat, efortul capatand un profil de rezistenta, iar
daca este prea scurta se obtine o imbunatatire a capacitatii de accelerare, nu insa si indicatorii de
viteza maxima. Durata excitatiei optime este proprie fiecarui sportiv in parte si implicit fiecarei
probe. In literatura de specialitate se arata ca viteza maxima se obtine intre secundele 5-6 in
proba atletica de alergare pe 100 m.

10

Liceul cu program sportiv Botosani

Indubitabil, durata si eficienta excitatiei depind de frecventa ei in intervalele dintre eforturi,
necesare refacerii capacitatii de lucru. In acelasi timp, intervalul nu trebuie sa fie prea lung
pentru a nu reduce excitabilitatea sistemului nervos, observatiile efectuate indicand ca o durata
de 4-6 min. este suficienta.
Volumul excitatiei este si el subordonat legitatilor reactivitatii sistemului neuromuscular. Cu
cat solicitarea acestuia este mai mare, cu atat volumul excitatiei optime pentru dezvoltarea
vitezei este mai mic. Practic, intr-un antrenament se repeta de 5-6 ori exercitiile cu intensitate
maxima.
Depasirea barierei de viteza ramane o conditie a dezvoltarii ei. Zatiorski identifica bariera de
viteza ca o consecinta a unor antrenamente unilaterale care constau exclusiv din exercitii de
sprint. N.G. Ozolin sustine ca dezvoltarea acestei calitati motrice este ingreuiata de formarea
unui anumit stereotip motric. De aceea, se recomanda aplicarea unor antrenamente complexe
(multilaterale si speciale), in conditii usurate (exercitii de alergare cu micsorarea rezistentei
aerului sau prin folosirea unor aparate de tractiune, care amplifica frecventa si o amplitudine a
miscarilor. De asemenea, folosirea unor aparate electronice in antrenamente sau participarea la
concursuri in compania unor adversari cu performante mai bune contribuie la depasirea barierei
de viteza.
Plafonarea vitezei este deseori intalnita, caracterizandu-se prin obtinerea unor rezultate
relativ stabile, inferioare insa celor realizate anterior de sportiv. De multe ori ea apare indiferent
de eforturile depuse in antrenament, pentru inregistrarea unui nou salt in dezvoltarea acestei
calitati. Momentul este extrem de dificil de suportat si de catre sportiv, si de catre antrenor,
generand neincrederea in posibilitatile sportivului de a obtine un spor de viteza.
Plafonarea vitezei intervine in cazul in care parametrii importanti (directi si indirecti) ai
antrenarii acesteia (exercitiile de viteza, detenta, forta, rezistenta) se mentin la valori aproximativ
egale, pe perioade de timp mai indelungat. O alta explicatie o constituie obisnuirea organismului
cu mijloacele specifice de viteza folosite, care inceteaza sa mai fie factori superexcitanti, capabili
sa solicite reactivitatea biologica a sportivului peste posibilitatile lui de moment, diminuate ca
urmare a utilizarii indelungate a aceleiasi metodologii.
Pentru depasirea momentului de plafonare a vitezei, in general, se recomanda:
a) renuntarea pentru o perioada de timp la exercitiile specifice de viteza;
b) marirea tempoului de executie, a numarului de miscari pe unitatea de timp, in cadrul unor
miscari simple de viteza;
c) aplicarea unor modalitati de influentare indirecta a vitezei, prin intermediul unor mijloace
nespecifice, cum ar fi de pilda exercitiile de detenta, forta exploziva, rezistenta specifica de
viteza, forta.
11

Liceul cu program sportiv Botosani

Dupa reducerea in mod deliberat, pe o anumita perioada de timp, a solicitarilor in executarea
exercitiilor de viteza (a) sau a celorlalte mijloace recomandate (b si c), antrenamentele de viteza
specifica se reiau la parametrii crescuti din punct de vedere al volumului , intensitatii si mai cu
seama al frecventei miscarilor.
Rezerva de viteza reprezinta diferenta dintre nivelul maxim individual al vitezei si cel atins in
concurs. Proportional cu durata efortului competitional trebuie sa creasca si rezerva de viteza. De
regula, nu se solicita dintr-o data intreaga capacitate de viteza de care este capabil sportivul.
Efortul competitional se desfasoara la un nivel inferior vitezei maxime, rezervele pe care si le
pastreaza sportivul (cu exceptia probelor de viteza cu o durata de pana la 10-15 s din diferite
ramuri de sport), permitandu-i sa execute relaxat procedeele tehnico-tactice intr-o gama mai
larga de viteze. In finalul concursului cand se pune problema mentinerii avantajului dobandit sau
a recuperarii a celui pe care il detine adversarul rezerva de viteza este hotaratoare. Cerinta devine
cu atat mai obiectiva, cu cat se prelungeste durata concursului. Ca atare, metoda actuala reclama
mentinerea unei viteze maxime cat mai ridicate si solicitarea capacitatilor submaximale si medii
ale sportivului, raportate la durata maxima a concursului, pentru a-i permite sa actioneze adecvat
si oportun, apeland la rezerva de viteza ce conditioneaza obtinerea victoriei.
Dezvoltarea vitezei este corelata cu pregatirea volitionala, aspect care trebuie avut in vedere
la elaborarea metodologiei de lucru. Se afirma ca actualele recorduri mondiale se afla la limita
medie a posibilitatilor umane. In general fiziologia considera ca un sportiv bine antrenat poate sa
foloseasca maximum doar 75% din posibilitatile sale. In concursul sportiv, chiar si in conditiile
dobandirii unui record, sportivul nu-si valorifica tot potentialul de care dispune. De aceea,
actionarea pe plan volitiv constituie resortul si totodata modalitatea aproape unica de a mobiliza
integral potentialul biologic al participantului la concurs.
Actele de vointa (de initiativa, de curaj, de perseverenta, de control sustinut) se pot manifesta
fie sub forma de concentrare si mobilizare sinergica a intregii fiinte a sportivului pentru efortul
fizic pe care urmeaza sa-l depuna in sporturile individuale bazate pe start, pe comanda sonora sau
vizuala, ori printr-o participare activa si totala in efortul solicitat de jocurile sportive.
Conditia participarii psihice a sportivului este determinata in manifestarea efortului de viteza.
In acelasi plan se incadreaza si crearea unei ambiante de antrenament menite sa contribuie la
dezvoltarea acestei calitati motrice.
Un climat apasator care genereaza plictiseala sau indiferenta are efecte negative asupra
procesului de dezvoltare a vitezei, diminuandu-i considerabil eficienta. Dispunerea mentala, pe
fondul odihnei si refacerii complete a sportivului constient de necesitatea angrenarii sale
biologice si psihice, constituie un imperativ de ordin didactic ce contribuie, alaturi de ceilalti
factori amintiti, la realizarea acestui obiectiv de importanta majora pentru optimizarea
performantei sportive. Munca didactica reclama deopotriva informatie stiintifica si priceperea
valorificarii ei in conditiile concrete ale lucrului cu sportivul.
12

Liceul cu program sportiv Botosani

In concluzie, metodele de dezvoltare a acestei calitati motrice nu sunt la fel de elaborate ca
cele prevazute anterior dar ele se bazeaza totusi pe cateva elemente care nu trebuie tratate
separat, ci strans corelate, in interiorul aceluiasi proces. Astfel, repetarea unui exercitiu ciclic cu
accelerare influenteaza pozitiv trecerea pragului vitezei maxime. Spre exemplificare, Ozolin
N.G., se refera la alergarea accelerata pe 60-80 m. pe care sportivul o realizeaza gradat pana la
limita maxima a vitezei sale, incercand apoi din elan, fara crispare (atat de daunatoare), sa o
depaseasca. La aceasta ar trebui adaugata precizarea ca sportivul se va stradui sa mentina viteza
limita atinsa fie chiar si pe o distanta mica. Pentru ca durata actiunii asupra organismului este
scurta, efectul scontat se poate obtine prin repetarea accelerarilor de mai multe ori (4-6 ori).
Metoda alternativa se bazeaza pe efectuarea miscarilor de mare intensitate (executate in
decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mica. O astfel de alternanta (realizata prin
cateva repetari consecutive) contribuie la dezvoltarea vitezei maxime fara suprasolicitarea
organismului. Ciclistii, sprinterii, luptatorii, boxerii, judocanii si practicantii jocurilor sportive
folosesc cu precadere aceasta metoda.
Metoda handicapului stimuleaza dezvoltarea sprinterilor, semifondistilor, inotatorilor,
patinatorilor, ciclistilor pusi in situatia de a efectua actiunea motrica specifica prin acordarea unui
avantaj de spatiu sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregatiti. Asa-zisa plasa a
sportivului mai slab fata de cel mai bun, inlocuita cu iepurele sau ogarul electronic, se
transforma intr-un obiectiv concret si stimulator pentru sprinter, saritor sau inotator, constituind,
de fapt, o varianta a metodei handicapului cu substrat psihologic.
Metoda din mers, aplicata in pregatirea de viteza a atletilor, patinatorilor si ciclistilor
consta in parcurgerea rapida a unei distante scurte, dupa un elan prealabil. Se recomanda ca
distanta sa fie suficient de lunga pentru a putea fi parcursa in cel mult 10-15 s.
Metoda repetarilor, frecvent folosita in pregatirea de viteza, consta in executarea succesiva a
efortului ciclic si aciclic, cu viteza maxima, in conditii usurate si cu viteza superioara celei
maxime. Exercitiul, in totalitatea lui, se repeta in aceste conditii. De fapt, toate celelalte metode
pot fi inglobate in metoda repetarilor, intrucat orice exercitiu de viteza se reia de nenumarate ori.
Toate metodele amintite mai sus include o suita de reguli esentiale pentru dezvoltarea vitezei
si stabilirea parametrilor efortului adecvat, dintre care amintim cateva:
- durata exercitiului ciclic neintrerupt este optima in cazul in care acesta se efectueaza fara
reducerea vitezei maxime (5-6 s) si submaxime (10-12 s);
- repetarile exercitiului ciclic neintrerupt (de exemplu, alergarea 5 x 30 m.) trebuie efectuate
fara reducerea vitezei. Practic, repetarea de 4-5 ori se dovedeste o medie eficienta si accesibila
pentru majoritatea sportivilor;

13

Liceul cu program sportiv Botosani

- intensitatea eforturilor de viteza incepe de la circa 80% din posibilitatile maxime si cu
incercari de a depasi aceasta limita;
- eforturile de viteza pot fi extinse pe distante cu 10-12% mai mari decat cele de concurs;
- numarul si natura pauzelor dintre repetari depind, in principiu, de posibilitatea sportivului
de a repeta exercitiul fara sa reduca viteza. Atingerea limitelor ei maxime determina aparitia
imediata a datoriei de O2 pentru plata careia este nevoie de mai multe minute de repaus. De
exemplu, dupa o alergare de 100 m., pulsul revine la normal in 40-50 min., iar cantitatea de O2
obsorbit necesar reechilibrarii, aproximativ in minutul 40. Aceasta informatie nu trebuie sa
determine o prelungire a pauzelor de odihna, care au drept consecinta reducerea vitezei
miscarilor, intrucat se micsoreaza excitabilitatea sistemului nervos central concomitent cu
scaderea temperaturii corpului obtinuta prin exercitiile pregatitoare din incalzire si efortul
anterior de viteza;
- durata pauzei depinde, de asemenea, de timpul exercitiilor, de nivelul de pregatire al
sportivilor, de varsta si conditiile antrenamentului si de senzatiile subiective care sugereaza atat
apropierea instalarii starii de oboseala, cat si a posibilitatii de reluare a efortului.
In economia planificarii ciclului anual, dezvoltarea vitezei se inscrie permanent in dozari si
forme diferite. Astfel, in prima etapa a perioadei pregatitoare se programeaza ca dezvoltarea ei sa
aiba loc pe fondul unui lucru pentru rezistenta aeroba, indemanare si mobilitate, folosind
mijloacele generale si specifice acestei calitati. Dintre mijloacele generale, jocurile sportive sunt
cele mai eficiente si, deci, cel mai frecvent folosite in majoritatea ramurilor si probelor sportive.
Perfectionarea tehnica reclama viteze diferite. In cazul accelerarilor si schimbarii vitezei
(frecvente in fartlek) se recomanda ritmicitatea si alura relaxata a miscarilor. Nivelul de insusire
a procedeelor tehnice impune regimuri de viteza menite sa contribuie si la formarea si stabilirea
deprinderii motrice specifice.
In etapa a doua a perioadei pregatitoare, cea mai mare importanta trebuie acordata
mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise si a celei in regim de rezistenta.
Volumul si intensitatea submaximala si maximala cresc comparativ cu etapa anterioara,
apropiindu-se si uneori depasind viteza necesara in executarea eficienta, planificata a procedeelor
tehnico-tactice in conditiile concursului. Numarul repetarilor se mareste in ciclu diurn si in cel
saptamanal.
In perioada precompetitionala si competitionala, indicatiile de mai sus pentru partea a doua a
etapei pregatitoare cresc ca intensitate, volum si specificitate, apropiindu-se de cerintele
modelului de concurs. Totodata, prin participarea sportivilor la probele de control si la
concursurile amicale si oficiale (in medie 30-40 intr-un ciclu anual) se asigura o intensitate
crescuta eforturilor de viteza.

14

Liceul cu program sportiv Botosani

In ceea ce priveste frecventa mijloacelor necesare dezvoltarii vitezei se inregistreaza tendinte
de crestere atat in regimul ciclului diurn, cat si in cel saptamanal. Se planifica, de-a lungul mai
multor etape (2-3) includerea mijloacelor specifice de dezvoltare a vitezei atat in lectia a.m. cat si
in cea p.m. Ozolin aminteste de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat ca frecventa
pasilor intr-o alergare de 20 s a crescut intr-un procent mai mare ca efect al includerii mijloacelor
de viteza de doua ori pe zi, fata de planificarea lui o data pe zi sau la doua zile. Frecventa poate fi
sporita si la 3 momente de viteza intr-o zi, cu conditia ca durata lor sa fie scurta. Planificarea
zilnica a dezvoltarii vitezei este posibila numai in situatia in care intensitatea efortului este
submaximala. O asemenea regula este impusa de faptul ca efortul de viteza maxima determina
un mare consum de energie nervoasa, pentru a carei refacere este nevoie de 2 zile de pauza intre
2 tipuri de eforturi cu astfel de profil.

Capitolul 3: Rezisten
Dac depunem un efort susinut determinm apariia unei senzaii de disconfort care produce
n organism modificri fiziologice. Acest disconfort este oboseala. Printr-un efort de voin
putem continua activitatea ns nu la nesfrit. Acest interval de timp n care putem continua
15

Liceul cu program sportiv Botosani

activitatea este descris de rezisten. Aceast calitate motric de baz a fost definit de numeroi
autori, amintim doar cteva definiii:

N. G. Ozolin capacitatea de a face fa oboselii;

A. Demeter meninerea capacitii de lucru n timpul unor eforturi de lung durat, prin
nvingerea fenomenului de oboseal i printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului dup o
activitate obositoare;
C. Florescu i colaboratorii: timpul limit n cursul cruia poate fi continuat un efort de o
anumit intensitate.
Formele de clasificare a rezistenei sunt multiple. Le amintim doar pe cele care le vom
dezbate n aceast lucrare.
Din punct de vedere al asigurrii substanelor energetice la nivelul muchilor avem:
Rezistena aerob
Potenialul aerob, sau capacitatea organismului de a produce energie in prezena oxigenului
determin capacitatea de rezisten a juctorului. Puterea aerob este limitat de capacitatea de
transportare a oxigenului n interiorul corpului. Totui capacitatea aerob se bazeaz pe
dezvoltarea sistemului respirator si pe respiraia corect.
Rezistena anaerob
n absenta oxigenului, energia este produs de sistemul anaerob. Capacitatea anaerob a
corpului este afectat de procesele SNC, ceea ce faciliteaz efortul intensiv continuu sau efortul
n condiii de epuizare.
Din punct de vedere al masei musculare implicate avem:
16

Liceul cu program sportiv Botosani

Rezistena general - dac particip peste 2/3 din masa muscular.
Rezistena special dac particip grupe musculare specializate n efortul dat.
Din mbinarea cu celelate caliti motrice avem:
Rezistena n regim de vitez
Rezistena n regim de for
Rezistena n regim de ndemnare
Capitolul 2. Sistemele energetice pentru sporturile de echip
Energia folosit de un juctor pe durata unui joc deriv din descompunerea unui compus
chimic numit adenozin trifosfat (ATP), care este transformat n energie mecanic, pentru ca
jucatorul s poat sa efectueze aciuni fizice, tehnice i tactice. ATP este produs printr-o reacie
chimic in condiii anaerobe sau aerobe. Anaerob sau neoxidativ semnific faptul c reacia are
loc n absena oxigenului (O2), pe cnd aerob sau oxidativ se refer la faptul c aerul inhalat a
avut timp s ajung la muchii efectori i a luat parte la procesul de ardere a materiilor
alimentare i, drept rezultat, s-a produs energie.
Sursele neoxidative de energie sunt importante deoarece ele pot fi activate imediat pentru a
determina contracia muscular. Sistemul anaerob se mparte, n continuare, in alactacid si
lactacid. Prin sistem (alactacid) produce energie pentru activiti foarte rapide, puternice, dar de
scurt durat i fr s rezulte acid lactic. Al doilea sistem (lactacid), asigur energia pentru
aciuni la fel de rapide si de puternice, dar de durat ceva mai mare, 20-90 secunde, elibernd n
acelai timp un produs secundar de uzur denumit acid lactic.
Energia foarte exploziv, necesar pentru tipul de aciuni specifice sporturilor de echip,
rapide, in vitez maxim, dar i cu manifestri notabile de putere si schimbri brute de direcie,
este produs de sistemul anaerob, neoxidativ, intruct acest sistem este singurul capabil sa
asigure cantitatea maxima de energie pentru o perioada scurta de timp.
Sistemul aerob este sursa energetic primar in probe care dureaz intre 2 minute si 2 pn la
3 ore. Efortul prelungit dincolo de 2-3 ore poate duce la antrenarea lipidelor i proteinelor n
procesul de refacere a rezervelor de ATP, pe masura ce se golesc rezervele de glicogen din
organism. n oricare dintre aceste cazuri, de pe urma descompunerii glicogenului, lipidelor sau
proteinelor rezult, ca produse secundare, dioxidul de carbon (CO2) si apa (H2O), ambele
eliminate din organism prin respiraie si transpiraie.
Rata la care sportivii pot reface ATP este limitat de capacitatea lor aerobic sau de rata
maxim la care pot consuma oxigen

17

Liceul cu program sportiv Botosani

La sporturile de echip avnd n vedere faptul c este nevoie de energie exploziv pentru
perioade scurte de timp dar durata unui joc efectiv ajunge pn la dou ore este nevoie ca ambele
sisteme aerob i anaerob s funcioneze foarte bine.
Capitolul 3. Forme de manifestare a rezistenei, factori limitativi, modaliti de acionare
specfice n baschet
Efortul n baschet este de intensitate maximal, care alterneaz cu perioade scurte de efort
submaximal, variabil ca intensitate i durat, cu ntreruperi scurte fiind solicitate toate calitile
motrice de baz.
Rezistena anaerob sau capacitatea anaerob lactacid si alactacid este calitatea care se
educ prin solicitri de mare intensitate si de durat relativ scurt 1 minut (A. DEMETER) sau 13 minute (M. GEORGESCU). Dup cum se vede n tabelul de mai jos n jocul de baschet sursele
de energie sunt anaerobe n proporie de 70%.

3.1 Forme de manifestare a rezistenei.

Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp indelungat actiuni motrice

care angajeaza 70% din grupele musculare si impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C.,
cardiovascular si respirator. Este vorba de un efort predominant aerob.
Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in anumite ramuri de sport
Forme de manifestare a rezistentei:
-

rezistenta de lunga durata (8-10')

rezistenta de durata medie (intre 2')
rezistenta de durata scurta (45'' - 2')
rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide)

Fora muscular este una din cele mai importante caliti motrice. Fr aceast capacitate,
calea spre nsuirea tehnicii i tacticii perfecte este n general nchis, ier asupra vitezei,
rezistenei i ndemnrii are o determinare deosebit.
n literatura de specialitate gsim mai multe modaliti de redare a esenei acestei noiuni:
-

"capacitatea omului de a nvinge rezistena extern sau de a aciona asupra ei, prin efortul
muscular" ;
"fora este nsuirea esutului muscular, dezvoltat n urma unei ncordri sub aciunea
excitanilor externi sau interni" ;
18

Liceul cu program sportiv Botosani

-

"capacitatea omului de a nvinge o rezisten msurat n kilograme (cu ajutorul halterei

sau a dinamometrului" ;
"fora organismului uman, const n capacitatea de a realiza eforturi de nvingere,
meninere sau cedare n raport cu rezistena extern sau intern, prin contracie uneia sau
a mai multe grupe musculare" .

Fora este capacitatea uman de a nvinge printr-o activitate muscular intens, local sau
general, o anumit rezisten, de obicei extern, exprimat prin deplasarea dirijat i controlat
a unor greuti, haltere, a altor obiecte sau a propriei greuti.

3.2 Factori care influeneaz dezvoltarea rezistenei

Dintre multitudinea de factori cu influen n dezvoltarea forei musculare menionm:

a. Vrsta. La copii, pregtirea pentru for poate ncepe timpuriu, dar cu unele restricii mai
cu seam de cretere, datorit particularitilor morfo-funcionale. Dup pubertate capt o
importan mai mare. Prin antrenamente judicios ntocmite, intensificarea general a
metabolismului ajut la creterea i dezvoltarea normal a copiilor .
b. Sexul. Spre deosebire de biei, fora la fete se dezvolt mai puin (75 %). Aceasta este
determinata de modul de repartizare a esuturilor (adipos), de secreiile hormonale, etc.

19

Liceul cu program sportiv Botosani

c. Grosimea fibrei musculare (seciunea transversal). Pe msur ce se acioneaz asupra
musculaturii, aceasta se hipertrofiaz i automat crete fora muscular ( la 1 cm2 de seciune
corespund 6 kg-for).
d. Cantitatea de surse energetice pe care le deine muchiul i enzimele ce favorizeaz
arderea.
e. Inervaia intramuscular. Contractarea simultan i rapid a unui muchi (numr de fibre
musculare) crete n paralel cu hipertrofia fibrelor unui muchi. Cele 271.000.000 de fibre
musculare ale omului sunt comandate de 600.000 de neuronimotorii, fiecare neuron avnd n
"subordine" 450 fibre musculare (n medie) .
f. Factori psihici: motivaia, concentrarea ateniei, voina, strile emoionale.
g. Ritmurile diurne.
Ritmurile funciilor organismului uman, se reflect i asupra activitii musculare, unde pe
parcursul a 24 de ore fora are oscilaii determinate. Acest lucru implic msuri speciale de
programare a antrenamentelor.
h. Continuitatea procesului de instruire.
Dup o lun cu 3-4 lecii sptmnale fora se dubleaz fa de nivelul iniial, iar dup o
sptmn de ntrerupere se pierde aproximativ 80 % din nivelul atins.
i. Nivelul iniial de la care se ncepe instruirea.
Este necesar s se cunoasc nivelul iniial al forei maxime la nceperea antrenamentului
organizat pentru dezvoltarea forei, cunoscnd fiind faptul c acesta se dezvolt pe parcursul
pregtirii n anumite limite (accesibil la sfritul procesului de antrenament].
j. Intensitatea contraciei musculare.
Unitatea funcional de baz a aparatului contracii este "unitatea motorie", reprezentat de
neuronul motor, prelungirile sale dendritice, axonale i ramificaiile terminale ale acestuia,
plcile motorii i toate fibrele musculare inervate de aceste ramificaii terminale axonale ale
neuronului motor.
Fora produs de muchi, grupa muscular, sau lanul muscular cinetic este direct
proporional cu capacitatea scoarei cerebrale motorii de a trimite impulsuri nervoase mai
frecvente i mai precise spre uniti motorii ct mai numeroase (se mbuntete paralel cu
starea de antrenament a sportivului).
k. Durata contraciei musculare (amplitudinea).
20

Liceul cu program sportiv Botosani

Contraciile de mai lung durat, 25-30 sec. favorizeaz o cretere rapid a forei fa de cele,
s zicem, de 2-3 secunde.
I. Intensitatea formelor de organizare.
Calitatea procesului de instruire este dat de gradul de solicitare fa de posibilitatea maxim,
adic de intensitate. Intensitatea crescut duce la dezvoltarea rapid a forei cu condiia ca
dinamica ei s nu stnjeneasc creterea de volum. n antrenamentul de for, intensitatea se
exprim n procente (%) din fora maxim (40 %; BO %', 80 %, etc), iar volumul de lucru se
refer la numrul de repetri sau kilograme ridicate.
m. Frecvena leciilor.
S-a demonstrat c antrenamentul de for zilnic mrete fora (de la 1 la 4 %) la diferite grupe
musculare. Creterea se realizeaz astfel: 56% n ziua antrenamentului, n a doua zi 39 % i
numai 6 % n a aptea zi. Aceasta arat c, pentru dezvoltarea rapid a forei, antrenamentele
trebuie s se desfoare zilnic sau chiar de dou ori pe zi.
n. Metode de instruire.
Fora crete mult n funcie de tipul de contracie, de metoda sau procedeul de instruire. Un
subiect atinge limita forei sale maxime n 6-8 sptmni prin contracii izometrice i 8-12
sptmni prin eforturi dinamice (contracii izotonice). Acest efect se explic prin aceea c n
efortul dinamic un muchi se contract Ia maximum numai 1-2 secunde, totaliznd 3-5 min. ntro lecie (nu toate fibrele sunt n contracie maxim). n practic se folosesc cel mai des
combinaii dintre contraciile izometrice i izotonice, corelate n funcie de cerinele specifice
fiecrei ramuri de sport.
o. Tipul de mijloace i succesiunea lor.
Mijloacele (exerciiile) de dezvoltare a forei se aleg n funcie de tipul de for ce trebuie
dezvoltat, de posibilitile i de deficienele executantului, de perioada i mezociclul de
antrenament. Se consider c pentru dezvoltarea detentei cel mai bine este s se efectueze nti
exerciii intense i de scurt durat (90-100 %, din posibiliti, haltere) i apoi exerciii cu
ncrcturi mai mici, efectuate cu desprinderi explozive.
p. Valoarea unghiular a segmentelor care lucreaz i lungimea muchilor.
Valoarea optim de lucru a unui muchi este 80-120 (unghiul dintre segmente) , iar
lungimea optim de lucru este n jur de 80-90 % fa de lungimea muchiului n repaus. Este
necesar a se cunoate unghiurile micrilor n care fora este mai sczut i s se acioneze cu
amplitudinile corespunztoare dezvoltrii acesteia.
r. Factorii exogeni.
21

Liceul cu program sportiv Botosani

Factorii de mediu au influene dintre cele mai variate asupra organismului, prin urmare i
asupra forei. Interesant este prerea lui Hettinger, care consider c fora variaz considerabil
pe parcursul anului, la baz stnd efectul radiaiilor ultraviolete. n lunile iulie i august razele
ultraviolete ating apogeul, iar fora maxim se manifest n septembrie ca efect ntrziat al
acestora.
Radiaiile ultraviolete intensific activitatea glandelor suprarenale, fapt care produce o
mobilizare a hormonilor sexuali masculini care, ia rndul lor, favorizeaz prin antrenament
creterea forei pe lunile de iarn - iradierea artificial cu ultraviolete.
s. Factorii endogeni.
n afar de vrst i sex menionm ca factori endogeni: tipul de experien motric, tipul
constituional (tipul atletic va dezvolta o for mai mare dect un tip astenic), modul de
desfurare a proceselor bio-chimice, tipul de fibre musculare (Tipul II cuprinde fibrele rapide
FT =fast twitch, contracie rapid - mprite n fibre albe rapide, denumite i tip II A slab
vascularizate, ns cu mare putere de contracie, dar de scurt durat, specific lucrului n regim
anaerob, precum i fibre albe rapide vascularizate de tip II B, care se contract puternic pe o
perioad de timp mai mare, ce permite lucrul att n regim anaerob, ct i aerob; mai sunt
descrise i fibre intermediare de tip II C caracteristice lucrului n regimuri diferite.
Tipul I de fibre, fibre lente (St - slow twitch - contracie lent) sau fibre roii sunt bogat
vascularizate, asigur un aport crescut de oxigen i dei nu dezvolt o putere foarte mare, sunt
rezistente la oboseal, ceea ce favorizeaz lucrul n regim aerob.

3.3 Metode i mijloace de dezvoltare a rezistenei

Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:

Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort)

Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor portiuni din
cadrul alergarii de durata)
Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii efortului)
Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in dezvoltarea rezistentei)

Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei:

Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp indelungat. Pentru aceasta
se respecta cateva cerinte de baza: continuitatea - regula de mare importanta care presupune
planificarea pe semestru, an scolar a actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei.
22

Liceul cu program sportiv Botosani

Cresterea continua a duratei sau distantei si aprecierea continua a progreselor. Dezvoltarea
alergarii este indicat sa se faca prin alergare de durata, prin alergare pe teren variat; nu este
indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale, deoarece in aceasta
metoda trebuie sa se cunoasca posibilitatile fiecarui elev in parte.

23

Liceul cu program sportiv Botosani

Capitolul 4: Importana dezvoltrii calitilor motrice n obinerea
performanei sportive

Scurt istoric
Proba de triplusalt este proba considerata ca fiind cea mai greu acceptata in rindul probelor
ateltice , datorita dificultatii si mai ales a solocitarii deosebite a intregului corp.Se specifica , in
unele insemnari istorice ca cei care au realizat primul record ar fi irlandezii cu un rezultat de
13.81 m in anul 1873.
Aces stil consta din trei sarituri consecutive,primele doua fiind executate pe acelasi picior,
oar ultima pe celalat picior ,actiune exprimata de terminologia engleza si anume(hop-stepjump)strict in aceasta ordine (salt-pas saritura).In perioada de inceput ,performanta era de obicei
determinata de un salt lung sau de o saritura lunga, pasul sarit avand un rol minor si anume acela
de legatura.
Data exacta de incepere a concursurilor de triplusalt nu este consemnata in documente,dar
primul record mondial recunoscut in oficial a fost realizat de Daniel F.Ahearn din S.U.A, care a
sarit la New York Celtic Park, in mai 1921, 15,52 m.
Actualul record mondial este detinut , la seniori de Jonathan Edwards, din Anglia , realiyat
pe 07.08.1995 la Goteborg, cu un rezultat de 18,29 m , la senioare de Inessa Kravets,realizat pe
10.08.1995 la Goteborh cu un rezultat de 15. 50 m la juniori de Wolker Mai , din Germania ,
realizat pe 23.06.1985,la Erfurt, cu un rezultat de 17,50 m si la junioare de laTereua Marinova ,
din Bulgaria , realizat pe 25.08.1996, la Szdnez, cu un rezultat de 14,62 m.Recordurile romanesti
sunt detinute la masculin de la Bedros Bedrosian , realizat pe 09.06.1984 la Bucuresti cu un
rezultat de 17, 27 m si la feminin de Rodica Mateescu inregistrat pe 04.08.1997, la Atena, cu un
rezultat de 15.16 m.
Descriere tehnica
Performanta la triplusalt depinde de viteza orizontala acumulata pe elan, de executia
tehnica a desprinderilor si de gasirea unui raport optim intre lungimea saltului , pasului si
sariturii.
Triplusaltul reprezinta o inlantuire de salturi (salt, pas, saritura )precedat de un elan rapid
prin care se realizeaza transferul energic al corpului atingandu-se o distanta maxima in plan
orizontal prin intermediul a doi factori: viteza si reactivitate .Asadar triplusaltul este inainte de
toate o saritura si nu suma a trei salturi separate ,cea mai buna asemanare fiind comparatia cu o
piatra care ricoseaza deasupra apei.
24

Liceul cu program sportiv Botosani

Proba de triplusalt se compune din cinci faze:

Elanul si pregatirea pentru prima desprindere;

Saltul;
Pasul sarit;
Saritura in lungime;
Aterizarea.

Salt , realizat printr-un pas saltat

Pas , realizat printr-un pas sarit
Saritura , realizata printr-o saritura in lungime.
Metodica insusirii
Invatarea triplusaltului presupune aordarea urmatoarei ordine de exersare a invatarii:
v

Invatarea elementelor de baza ale scolii sariturii specifice triplusaltului ;

Insusirea separata a elementelor care compun triplusaltul;

Insusirea globala a triplusaltului prin asamblarea elementelor invatate separat.

Invatarea elementelor de baza ale scolii sariturii specifice triplusaltului;

1.
Se executa pasul saltat cu accent pe pendularea gambei pe sub coapsa si agatarea
solului inaintea proiectiei CGG.
2.
Se executa pasul sarit , cu accent pe mentinerea coapsei sus cat mai mult timp si
realizarea unei aterizari suple.
3.

Se executa combinatii de pasi sariti si pasi saltati cu accent pe cursivitatea executiei.

4.

Se executa triplusaltul fara elan , cu accent pe obtinerea unei lungimi cat mai mare.

5.
Se executa pentasaltul fara elan, cu accent pe marirea timpului de zbor la fiecare
desprindere.
6.

Se executa decasaltul fara elan, cu accent pe scurtarea timpului de contact cu solul.

25

Liceul cu program sportiv Botosani

Insusirea primului pas de triplusalt (a saltarii) se realizeaza cu ajutorul unor exercitii
efectuate pe diverse soluri(iarba,nisip, zgura, pista sintetica).
1.

Pe suprafata plata se executa din mers usoare saltari numai pe piciorul de bataie.

2.

Pe suprafata plata se executa usoare saltari alternate Dr-Dr-Stg-Stg-Dr-Stg-Stg.

3.
Cu elan de 3 pasi de alergare se executa desprindere in pas saltat (primul pas de
triplu)aterizare in groapa u nisip si continuarea alergarii.
4.
Cu cinci pasi de alergare , se realizeaza desprindere in pas saltat si se aterizeaza cat mai
departe continunadu-se alergarea.
5.

Acelasi exercitiu (ca la nr .4) cu sapte pasi de elan.

Cu elan de 9 pasi se executa desprindere in pas saltat pe pragul de bataie de la triplu se

aterizeaza pe piciorul de desprindere pe pista de concurs si se continua alergarea.

Capitolul 5: Concluzii
1. Rezistena este capacitatea organismului de a face faa oboselii, calitate care permite
omului s efectueze anumite eforturi timp ndelungat. Factorul care limiteaz posibilitile de a
26

Liceul cu program sportiv Botosani

continua efortul este oboseala. Factorii de care depinde, formele de manifestare i mijloacele de
dezvoltare (educare) sunt cunoscute. Rezistena este calitatea motric perfectibil care se
pstreaz timp ndelungat. Pentru aceasta se respect cteva cerine de baz: continuitatea
regul de mare importan care presupune planificarea pe semestru, an colar a aciunilor ce pot
contribui la dezvoltarea rezistenei. Creterea continu a duratei sau distanei i aprecierea
continu a progreselor. Dezvoltarea alergrii este indicat s se fac prin alergare de durat, prin
alergare pe teren variat; nu este indicat n cadrul colii (cu clasele) metoda antrenamentului pe
intervale, deoarece n aceast metod trebuie s se cunoasc posibilitile fiecrui elev n parte.
2. Cercetarea efectuat avnd ca prim scop dezvoltarea (educarea) rezistenei prin metode i
mijloace specifice atletismului cu elevi de clasa a XII-a a artat faptul c aceast calitate motrica
este perfectibil la elevii de liceu i chiar este de dorit a se proceda n acest fel pentru a elimina
tentativele de reinere sau susinere sau de refuz din partea elevilor.
3. Mijloacele alese de noi, respectiv alergarea cu intervale, alergarea de durat i alergarea n
tempo variat sunt eficiente, rezultatele obinute dup experimentul efectuat fiind bune.
4. Prin folosirea celor trei mijloace am constatat c adaptarea organismului la efortul specific
de rezisten se realizeaz prin oricare dintre acestea cu indici de superioritate; la alergarea n
tempo uniform, cu tempouri de 50-75% folosite n cadrul metodei cu intervale, care se preteaza
bine la clasele liceale.
5. Datele investigaiei experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare n elaborarea
unei concepii unitare privind planificarea dezvoltrii calitilor motrice n clasele liceale.
6. Mijloace specifice atletismului destinate dezvoltrii (educrii) rezistenei au fost
selecionate, cuantificate i apoi aplicate n conformitate cu particularitile de sex, vrsta i
nivelul de pregtire al elevilor.
7. Probele de control au relevat faptul ca au fost bune pentru c:
Prima categorie - msurtorile somatice au artat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa
martor (XII A) i al celor din clasa experiment (XII C), astfel am observat c media aritmetic a
nlimii, greutii i a anvergurii sunt aproximativ egale, ceea ce nseamn c am avut parte de
dou grupe omogene de elevi, cu posibiliti fizice aproximativ egale, aadar i posibilitile de
dezvoltare a rezistenei, erau cam la acelai nivel. Coeficientul de variabilitate (Cv.) ne indica
date despre omogenitate i variabilitate, acestea fiind calculate, a rezultat c acestea se afla, la
toate msurtorile somatice, n intervalul 0% - 10%, ceea ce nseamn c avem de-a face cu o
variabilitate mic de aici rezultnd omogenitate mare.
- probele fizice au demonstrat ca rezistena s-a putut dezvolta i cu ajutorul mijloacelor
specifice atletismului prin alergarea cu intervale, alergare de lung durat i alergare n tempo
27

Liceul cu program sportiv Botosani

variat, acest lucru a fost evideniat i de rezultatele la probele de control date ( 1 000 m biei i
800 m fete)
8. Rezultatele obinute de ctre elevii clasei experimentale la probele de control au
demonstrat c media aritmetic a timpilor obinui a fost mai bun dect cele ale clasei de
control.
9. Ipotezele au fost verificate pentru c indicii de dezvoltare ai rezistenei au fost n cretere
fa de nivelul iniial precum i faptul c rezultatele elevilor clasei experimentale au fost mai
bune dect nivelul iniial.
10. Sarcinile lucrrii au fost ndeplinite i astfel lucrarea a putut fi conceput n forma
prezentat.

Bibliografie

28

Liceul cu program sportiv Botosani

1. Albulescu, Ion (2007), Doctrine pedagogice. Editura Didactic i Pedagogic,
Bucureti
2. Alexe, Nicu (1993),Antrenamentul sportiv modern.Editura Editis, Bucureti.
3. Cerghit, I. (2002), Sisteme de instruire alternative i complementare. Structuri,
stilurii strategii,Editura Aramis,Bucureti.
4. Epuran, Mihai (1976),Psihologia educaiei fizice, Editura Sport-Turism, Bucureti
5. Epuran, Mihai (2005),Metodologia cercetrii activitilor corporale, Ediia a II,a,
Editura FEST, Bucureti

29