SISTEMUL CIRCULATOR

1.Sangele.
Plasma sangvina contine apa (in proportie de peste 90%) in care sunt dizolvate
substante anorganice (in special ioni) si substante organice (proteine, substante
nutritive, produsi de metabolism, hormoni, etc). Plasma sangvina din care au fost
indepartate proteinele de coagulare reprezinta serul. Elementele figurate se pot
clasifica in: celule rosii sau hematii/eritrocite, celule albe (leucocite) si plachete
sangvine sau trombocite.
Sangele este constituit dintr-o componenta lichida, plasma sangvina si o
componenta solida, reprezentata de elementele figurate. Sangele indeplineste doua
functii majore: transportul in organism al oxigenului si dioxidului de carbon,
moleculelor nutritive, ioni (Na+, Ca2+, HCO3-, etc), produsilor de excretie (uree,
bilirubina, etc), hormoni si apararea organismului, proces in care sunt implicate
toate celulele albe ale sangelui.
Sngele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleaz.
Elementele figurate ale sngelui, situate la fundul eprubetei, se prezint ca un
lichid foarte vscos, de culoare roie-nchis;
Plasma sangvin, situat deasupra, este un lichid mai puin vscos, transparent, de
culoare galben-citrin.
Elernentele figurate ale sngelui reprezint 45% din volumul sangvin. Aceast
valoare poart numele de hematocrit sau volum globular procentual. Hematocritul
variaz cu sexul (mai mic la femei), cu vrsta (scade cu vrsta) sau n funcie de

factori de mediu ambiant (cldura provocnd transpiraie duce la scderea apei din
snge i creterea valorilor hematocritu-lui) etc.
Prin examenul microscopic al sngelui se observ trei tipuri de elemente figurate:
globulele roii (hematii sau eritrocite);
globulele albe (leucocitele)
plachetele sangvine (trombocitele).
ERITROCITELE (hematiile- globulele roii) sunt celule fr nucleu, bogate n
hemoglobina, un pigment de culoare roie, cu rol n transportul 02 i C02.
Numrul lor este considerabil : un mm3 de snge conine 4 500 000 hematii la
femeie i 5 000 000 la brbat. La copilul mic numrul eritrocitelor este i mai mare
(5 500 000-6 000 000/mm3), iar la locuitorii podiurilor nalte se nregistreaz cifre
de 8 000 000 globule roii la 1 mm3.
Numrul hematiilor poate crete temporar prin golirea rezervelor de snge (mai
bogate n hematii ca sngele circulant). Creteri de lung durat sunt poliglobulia
de altitudine i poliglobulia unor bolnavi de plmni sau cu defecte congenitale ale
inimii. Scderea numrului este consecina unei distrugeri exagerate sau a unei
eritropoieze deficitare.
Forma i structura hematiilor reprezint adaptri morfologice la funcia de
transport a gazelor.
Privite din fa, hematiile apar ca discuri rotunde sau uor ovalare cu centrul, de
culoare mai deschis i periferia mai intens colorat galben-auriu. Acest aspect se
datorete variaiei grosimii hematiei care la centru msoar 1,5 iar la periferie, 2,5
. Din aceast cauz, privit din profil, hematia se prezint ca o halter, imagine ce
sugereaz forma de disc biconcav a eritrocituui.
Lipsa nucleului permite o mai mare ncrcare cu Hb. Suprafaa total a hematiilor
este de 4 000 m2 (de 2 000 ori mai mare ca suprafaa corpului). Datorit formei lor,

prezint o rezistent mare la deformare Diametrul mediu al hematiei este de 7,5 .

Pot fi ntlnite i hematii cu diametre mai mici de 7 (microcite) sau mai mari de
8 ( (macrocite).
n structura hematiei se distinge o membran lipoproteic, cu ncrctur electric
negativ la exterior i permeabilitate selectiv (foarte permeabil pentru ap i
anionii Cl, HCO3 i slab permeabila fa de cationii Na+, K+ etc). n compoziia
chimic a membranei se gsesc enzime ce favorizeaz transportul activ al
substanelor. n interiorul hematiei se afl o cantitate mare de hemoglobina (Hb).
Hematia nu conine organite celulare, nu este capabil de sintez proteic iar
metabolismul su este foarte redus, i, ca atare, hematia consum foarte puin
oxigen.
Dac suspendm hematiile ntr-un mediu apos hipoton (cu o presiune osmotic mai
mic dect a plasmei) se produce o umflare" a lor, urmat de ieirea Hb n soluie,
fenomen denumit hemoliz osmotic.
Hemoglobinaeste principalul component al hematiei. Este o cromoprotein,
alctuit din dou componentei o protein, numit globin i o grupare neproteic
numit hem. Globinaeste constituit prin asocierea a patru lanuri polipeptidice.
De fiecare lan polipeptidic se leag cte o molecul de hem.
Datorit prezenei Fe n molecula sa, hemul poate lega labil oxigenul .Reacia de
fixare a 02 ia Hb nu este o oxidare propriu-zis (deoarece ea nu duce la creterea
valenei Fe) ci o reacie de oxigenare, de legare reversibil a unei molecule de
oxigen la fierul bivalent, n urma acestei reacii rezult oxihemoglobin (HbO2)
care reprezint forma principal de transport a O2 prin snge. Atunci cnd este
saturat (oxigenata) complet, o molecul de HB poate transporta 4 molecule de 02.
O singur hematie conine cam 300 000 000 molecule Hb. Exprimat n grame, Hb
reprezint 16 g la o sut de ml snge. Fiecare gram de Hb poate transporta 1,34 ml
02, deci fiecare sut de ml snge transport 20 ml 02. n lipsa Hb, capacitatea de

transport a sngelui pentru oxigen scade mult ; 100 ml plasm transport doar 0.2
ml 02.
n afar de forma oxigenat i cea redus Hb poate da compui stabili cu oxidul de
carbon (CO Hb) denumii carboxi-hemoglobin iar sub aciunea oxidanilor apare
derivatul de Hb cu Fe trivalent, denumit methemoglobin. Acetia sunt derivai
patologici ai Hb; ei nu mai ndeplinesc funcia de transport i n cazul creterii
concentraiei lor n snge peste anumite limite se produce insuficienta oxigenare a
esutului (asfixie).
Hemoglobina se poate combina i cu dioxidul de carbon (Hb C02), compus numit
carbohemoglobina sau carbamatul de hemoglobina. Acesta este un compus
fiziologic, ce nu afecteaz funcia de transport a 02. HbC02 reprezint i una din
formele de transport ale C02 de la esuturi la plmni.
Hematopoieza este procesul de rennoire continu a elementelor figurate ale
sngelui. Exist cte o cale separat pentru fiecare din cele trei tipuri celulare
principale (eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite i
trombocitopoieza pentru trombocite) iar la leucocite se descriu ci separate pentru
granulocite (granulocitopoieza) i pentru limfocite (limfopoieza).
Toate celulele sangvine au o origine comun: celula stem pluripotenial din
mduva osoas (celul hematoformatoare primitiv).
Eritropoieza. Hematiile circulante reprezint doar o etap din viaa acestor
elemente. Din momentul ptrunderii n circulaie i pn la dispariia lor trec
aproximativ 120 zile (durata medie de via a eritrocitelor). Dei triesc relativ
puin vreme, numrul lor rmne constant. Exista un echilibru intre procesul de
distrugere i cel de formare de noi hematii. Sediul eritropoiezei este mduva roie a
oaselor, sediul distrugerii este splina.
Un organism adult are cam 1,5 kg mduv roie. Cantitatea ei variaz n funcie de
nevoia de oxigen a organismului.

Cnd aceste nevoi sunt reduse, o parte din mduva roie intr n repaus, celulele se
ncarc cu lipide i mduva roie se transform n mduv galben. Spre btrnee,
mduva galben sufer un proces de transformare fibroas i devine mduv
cenuie.
Dac apar condiii care solicit eritropoieza (efort repetat, viaa la altitudine) are
loc un proces invers, de transformare a mduvei galbene n mduv roie i o
sporire corespunztoare a eritropoiezei. Intre mduva roie i cea galben exist tot
timpul vieii un echilibru dinamic, controlat de sistemul reglator neuro-endocrin.
Mduva cenuie nu mai poate fi recuperat pentru hematopoiez.
Reglarea eritropoiezei. Eritropoieza se regleaz prin mecanisme neuro-endocrine.
Centrii eritropoiezei sunt situai n diencefal, iar excitantul principal este scderea
aprovizionrii cu oxigen a acestor centri (hipoxia).
Hipoxia acioneaz i la nivelul rinichiului care secret, n aceste condiii, un factor
eritropoietic. Acesta determin formarea n organism a unui hormon eritropoietic
numit eritropoietin ce acioneaz asupra celulei stern unipotente, eritroformatoare,
determinnd creterea numrului de hematii. Desfurarea normal a eritropoiezei
necesit asigurarea cu substane nutritive, vitamine (C, B6, B12 , acid folie) i Fe.
n cazul unor deficite de aprovizionare apare anemia, cu toate c sistemul de
reglare a eritropoiezei funcioneaz normal.
Rolul eritrociteior. Hematiile joac dou roluri eseniale pentru organism :
n transportul 02 i C02 ;
n meninerea echilibrului acido-bazic (vezi cap. Respiraia).
Hemoliza. Hematiile btrne i uzate sunt distruse prin hemoliz n splin
(cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni limfatici i mduva oaselor.
Eritrocitele mature nu se divid (sunt celule diferentiate terminal). Traiesc
aproximativ 120 zile, dupa care sunt distruse de celule fagocitare din ficat si splina.

In fiecare secunda, in organismul uman sanatos, mor aproximativ 3.000.000

hematii. Majoritatea fierului din structura hemoglobinei este reciclat iar gruparea
hem a hemoglobinei este degradata si formeaza pigmentii biliari (bilirubina,
biliverdina). Celulele rosii sunt responsabile cu transportul oxigenului si dioxidului
de carbon in organism. Transportul oxigenului: molecula de hemoglobina este
constituita din 4 polipeptide (doua lanturi alfa si doua lanturi beta) fiecare dintre
acestea fiind atasata la o grupare prostetica, denumita grupare hem. Fiecare grupare
hem contine un atom de fier care va lega o molecula de oxigen si se va forma
oxihemoglobina. Reactia este reversibila.
In conditii de temperatura scazuta, pH ridicat si presiune crescuta a oxigenului,
conditii care se regasesc in capilarele din plamani se formeaza oxihemoglobina.
Sangele care transporta oxigenul (sangele arterial) are o culoare rosu deschis,
prezentei datorita oxihemoglobinei. La nivelul tesuturilor, temperatura creste, pH
scade, iar presiunea oxigenului este scazuta si in aceste conditii, hemoglobina
elibereaza oxigenul si leaga CO2. Din acest motiv, sangele venos are o culoare
rosu inchis. Transportul CO2: dioxidul de carbon se combina cu apa si formeaza
acidul carbonic care disociaza in protoni si anioni bicaronat. 95% din CO2 generat
in tesuturi este transportat de hematii. Gazul patrunde si iese din celule probabil
prin difuzie prin canale din membrana plasmatica. In interiorul celulei aproximativ
50% din cantitatea de CO2 se leaga la hemoglobina (la alt situs decat cel de legare
al oxigenului), iar restul este convertit in ioni bicarbonat care ies din celula si
protoni (H+) care se leaga de partea proteica a hemoglobinei (in acest fel pH nu
este modificat). Doar 5% din cantitatea de CO2 din tesuturi este dizolvat si
transportat direct in plasma. Scaderea numarului de hematii sub limita normala
poarta denumirea de anemie. Anemia poate reprezenta insa si o scadere a cantitatii
de hemoglobina din hematii. Cel mai adesea, principala cauza a anemiei o

reprezinta un aport alimentar de fier insuficient. Cresterea numarului de celule rosii

peste valoarea normala poarta denumirea de policitemie.
LEUCOCITELE.
Globulele albe sunt elemente figurate ale sngelui ce posed nucleu. Numrul lor
este de 5 000 la un milimetru cub de snge. Aceast valoare poale varia n condiii
fiziologice sau patologice. Creterea numrului se numete leucocitoz-, iar
scderea, leucopenie. Numrul elementelor albe poate varia n condiii normale cu
13 mii de elemente pe mm3Astfel, la copil, se ntlnesc 89 mii leucocite/
mm3 iar la btrni 3-5 000 .n efortul fizic avem leucocitoz iar dup un repaus
prelungit, leucopenie. Variaiile patologice sunt mult mai mari.
In bolile infecioase microbiene, numrul leucocitelor poate crete ntre 15 000 i
30 000/ mm3, iar n unele forme de cancer, (leucemii), numrul poate depi
cteva sute de mii la un milimetru cub, nct sngele capt o culoare albicioas
(snge alb).
Forma leucocitelor nu este aceeai. Ele nu reprezint o populaie celular omogen.
Exist mai multe tipuri, care difer ntre ele att ca origine i morfologie ct i n
privina rolului n organism. Exprimarea lor procentual se numete formul
leucocitar. n cadrul acestei formule, deosebim leucocite cu nucleu unic
mononucleare i cu nucleu fragmentat, polilobat - polinucleare.
Leucocitele prezint o structur celular complet. Au o membran cu o plasticitate
remarcabil. Datorit ei leucocitele ntind prelungiri citoplasmatice (pseudopode),
cu ajutorul crora devin mobile, se pot deplasa n afara vaselor capilare (diapedez)
i pot ngloba microbi (microfagocitoz) sau resturi celulare (macrofagocitoz).
Granulaiile polinuclearelor sunt mici saci i vezicule pline cu enzime hidrolitice
(lizozomi) care particip la digestia corpului fagocitat.
Tot n familia leucocitelor se includ i plasmocitele, celulu provenite din limfocite,

specializate n producia de anticorpi.

Leucopoieza. Durata vieii leucocitelor variaz foarte mult, de la 12 zile pentru
polinuclearele neutrofile, pn la civa ani pentru limfocitele dependente de timus
(limfocite T).
- Sediul leucopoiezei este diferit, n raport cu sistemul celular la care aparine
leucocitul. Astfel, granulocitele i monocitele sunt produse la nivelul mduvei roii
a oaselor, n timp ce limfopoieza are loc n splin, timus, ganglionii limfatici,
plcile Payer din jejun-ileon.
Granulocitopoieza pornete tot de la celula stern pluripotent care se afl i la
originea hematiilor. Din aceasta se difereniaz celula stern unipotent. Prin
procese de difereniere i multiplicare se formeaz granulocitele i monocitele
mature.
Limfopoieza. Limfocitele deriv din celula stern limfoformatoare, cu sediul n
mduva roie hematogen. Organismul produce dou tipuri de limfocite:
limfocitele T", sau timodependente i limfocitele B" sau burso-dependente.
Primele se dezvolt sub influena timusului iar ultimele, sub influena unor
structuri echivalene cu bursa lui Fabricius de la psri (mduva osoas).
La adult, mduva roie produce limfocite B iar ganglionii limfatici si splina,
ambele tipuri.
Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neuroumo-rale complexe. Centrii
leucopoieza sunt situai n hipotalamus. Activitatea acestor centrii se intensific
atund cnd n snge crete concentraia acizilor nucleid rezultai din distrugerea
leucocitelor btrne. n cazul ptrunderii n organism a unor ageni patogeni are
loc, de asemenea, o stimulate prin antigene a leucopoiezei, urmat de creterea
peste normal a leucocitelor, fenomen numit leucocitoz,
Leucopoieza medular se poate intensifica att sub influena stimulilor nervoi
plecai de la centrii de reglare ct i a unor substane chimice numite leucopoietine.

Creterea numrului de leucocite circulante poate avea loc i fr o cretere

prealabil a leucopoiezei, numai prin mobilizarea rezervorului medular de
leucocite. Acest mecanism asigur un rspuns precoce al organismului fa de
invazia agenilor strini.
Rolul leucocitelor este complex i diferit, dup tipul lor. Principala funcie a
leucocitelor const n participarea acestora la reacia de aprare a organismului.
Polinuclearele neutrofileau rol n fagocitoza agenilor patogeni. Datorit vitezei de
diapedez i deplasrii rapide prin pseudopode, polinuclearee nu stau n snge mai
mult de cteva ore. Ele ajung primele la locul infeciei unde fagociteaz microbii,
distrugridu-i. Datorit acestei aciuni, polinuclearele se mai numesc i microfage.
Numrul lor crete mult n infecii acute.
Ieirea leucocitelor din vas este favorizat de ncetinirea scurgerii sngelui la
nivelul focarului inflamator (datorit vaso-dilataiei), precum i alipirii acestora de
endoteliul capilar, fenomen denumit marginaie. Marginaia, diapedeza i deplasarea prin pseudopode a leucocitelor spre focarul inflamator sunt favorizate de
atracia leucocitelor de ctre unele substane locale, fenomen cunoscut sub
denumirea de chimiotactism pozitiv. Ajunse n apropierea microbilor, neutrofilele
emit pseudopode i eu ajutorul lor i nglobeaz formnd vacuole citopiasmatice
numite fagosomi. Ulterior, lizozomii neutrofi-lelor se contopesc cu fagosomul. n
interiorul fago-lizozomului, microbul este digerat sub aciunea enzimelor
lizozomale. Cnd leucocitele fagociteaz un numr prea mare de microbi, ele
sufer efectele toxice ale unor substane eliberate de acetia i mor.
Amestecul de microbi, leucocite moarte i lichid exudat din vase, formeaz
puroiul.
Eozinofilele au rol n reaciile alergice. Granulaiile lor conin histamin. Numrul
lor crete la bolnavii de astm bronic, la cei cu viermi intestinali.
Bazofilele au rol n coagularea sngelui, prin intermediul unei substane

anticoagulante numit heparina, coninut n granulaii. Tot datorit heparinei

leucocitele bazofile au rol n metabolismul lipidelor, heparina favoriznd
dizolvarea chilomicronilor i dispersia lor n particule fine ce pot fi mai uor
utilizate de ctre esuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoz, att direct ct i n urma
transformrii lor n macrofage, proces oe are loc dup ieirea monocitelor din vase
n esuturi. Monocitele i macrofagele formeaz un singur sistem celular cte
fagociteaz att microbii, ct mai ales resturi celulare (leucocite, hematii etc.) i
prin aceasta contribuie la curirea i vindecarea focarului inflamator.
Limfocitele au rol considerabil n reacia de aprare specific.
Clasele de limfocite. Dei asemntoare ca morfologie, limfocitele reprezint o
populaie celular cu funcii individuale foarte difereniate. Se descriu doua clase
principale de limfocite, n raport cu modul n care acestea particip la procesul de
imunitate.
1. Limfocitele B", care particip la imunitatea umoral, mediat prin anticorpi.
2. Limfocitele T", care particip la imunitatea prin mecanism celular.
Morfologic, limfocitele T" i B" apar identice att la microscopul optic ct i la
cel electronic. Apelativul de T" sau B" provine de la iniialele organelor limfoide
centrale n care se petrece instructajul" difereniat al limfocitelor. Exist dou
asemenea organe limfoide centrale: timusul i bursa limfatic. Instructajul timic
sau bursal al limfocitelor, are loc n perioada fetal.
Toate limfocitele se dezvolt dintr-o celul cap de serie mic, celula stern
unipotenial limfopoetic. Dup formare, o parte din limfocite se fixeaz n timus,
altele n mduva hematogen (organ omolog cu bursa limfatic, prezent numai la
embrionul de psri i absent, la ftul de mamifere). Aici are loc un proces de
difereniere i specializare a limfocitelor. n timus se vor forma limfocitele T"
(timodependente), capabile s lupte direct cu antigenele, iar n mduva osoas se

vor forma limfocitele B" (bursodependente), capabile s lupte indirect cu

antigenefe prin secreia de anticorpi specifici. Dup natere, limfocitele T i B
migreaz din organele limfoide centrale n ganglionii limfatici unde vor genera
limfocitele necesare aprrii specifice a organismului.
Subclasele de limfocite T. Exist trei tipuri de limfocite T :
limfocite T helper (ajuttoare) ;
limfocite T supresoare (inhibitoare) ;
limfocite T citotoxicc (Killer).
Clonele limfocitare. Organismul uman, n cursul filogenezei sale de 5 milioane de
ani a luat contact cu sute de mii sau chiar un milion de antigene diferite.
Corespunztor s-au specializat tot attea tipuri de limfocite T sau B, astfel c la un
anumit antigen reacioneaz i se multiplic numai grupul limfocitelor care
recunosc antigenul i l atac direct (limfocitele T) sau fabric mpotriva lui
anticorpi specifici (limfocitele B). Un astfel de limfocit ultraspecializat mpreun
cu descendenii si formeaz o clon celular imun. Deci, exista peste un milion
clone de limfocite B i tot attea clone de limfocite T
Markerii limfocitari. Aa cum s-a spus, limfocitele B sau T, subclasele de limfocite
T i milioanele de clone limfocitare nu difer ntre ele morfologic. Se pune
ntrebarea: cum se pot identifica numeroasele tipuri i mai ales cum reuete o
anumit clon de limfocite s recunoasc antigenul specific i s-1 atace ?
n urma cercetrilor recente s-a precizat c diferena dintre un limfocit T sau B,
precum i dintre clonele limfocitare se afl la nivelul membranei acestora. n
structura membranei fiecrui limfocit se afl aproximativ 100 000 macromolecule
de imuno-globuline (anticorpi), identice pentru aceeai clon dar diferite de la o
clon la alta, numite receptorii de antigen.
Cu ajutorul lor limfocitul recunoate i reacioneaz numai cu un anumit tip de
antigen.

Alte asemenea imunoglobuline prezente n membrana limfocitelor sunt comune

unor clase i subclase. Ele poart numele de markeri. Ei determin caracterul de
B" sau T" precum i de subclas de T". n perioada de reziden timic sau la
nivelul organelor echivalente Bursei limfatice are loc marcarea" limfocitelor,
pentru tot restul vieii individului. Dac, spre exemplu, extirpm timusul la un ft
de animal, nainte de migrarea limfocitelor spre timus, se va nate un individ fr
limfocite T".
Sunt mult mai putin numeroase decat hematiile (4000-8000 /mm3). Sunt celule
nucleate care participa la apararea imuna a organismului.
In functie de prezenta sau absenta granulatiilor din citoplasma se clasifica in celule
fara granulatii (limfocite si monocite) si granulocite (celule cu granulatii):
neutrofile, eozinofile si bazofile.

Limfocite
Toate limfocitele sunt produse in maduva osoasa (un organ limfoid primar). Daca
devin imunocompetente in maduva osoasa se numesc limfocite B (sintetizeaza
anticorpi si limfokine) iar daca devin imunocompetente in timus (un alt organ
limfoid primar), se numesc limfocite T (sintetizeaza doar limfokine). Exista mai
multe tipuri de limfocite T, cele mai comune fiind:
- limfocitele T inflamatorii care recruteaza macrofage si neutrofile la situsul unei
infectii sau al unei leziuni tisulare;
-limfocite T citotoxica (CTL) care ucid celule infectate cu virusuri si (probabil)
celule tumorale
-celule T helper - stimuleaza producerea de anticorpi de catre limfocitele B.

Monocite
Monocitele circula prin sangele periferic inainte de a emigra in tesuturi unde se
transforma in macrofage. In functie de organul in care sunt localizate au denumiri
specifice. Astfel macrofagele din ficat se numesc celule Kupfer, in creier se
numesc celule microgliale, in os - osteoclaste, etc. Macrofagele sunt celule mari,
fagocitare care inglobeaza materiale straine organismului sau celule si fragmente
de celule ale organismului.
Neutrofile
Neutrofilele sunt elemente sangvine care raspund la semnale chemotactice si
parasesc capilarele printr-un proces complex care implica marginatia celulelor
(apropierea de endoteliul vaselor sangvine), atasarea la peretele vasului si iesirea
din capilar prin spatiul dintre celulele endoteliale (proces denumit extravazare sau
diapedeza). Migrarea este determinata de mai multi factori: substante produse de
microorganisme, semnale emise de celule participante la procesul inflamator, etc.
De exemplu, interleukina 1 (IL-1) este eliberata de macrofage in caz de infectii sau
leziuni tisulare; histamina este produsa de bazofilele circulante, celule mastocite si
plachete sangvine si are ca efect dilatarea capilarelor si a venelor. Neutrofilele sunt
cele mai abundente celule albe. La nivelul tesuturilor infectate, neutrofilele
anihileaza organismele invadatoare (ex. bacterii) si apoi le ingera prin fagocitoza.
Acest proces are loc in permanenta chiar si la persoanele sanatoase. Neutofilele tin
sub control populatiile de bacterii comensale existente in mod normal in
organismul uman in colon, cavitatea bucala sau la nivelul gatului. In cazuri
patologice, cand numarul de neutrofile scade (radiatii, chemoterapie, stress), aceste
bacterii scapa de sub control, prolifereaza excesiv si apar infectiile oportuniste.

Eozinofile
Numarul de eozinofile este in mod normal cuprins intre 0 si 450/mm3. Numarul lor
creste in anumite boli, in special in cazul parazitozelor, mai ales in cazul parazitilor
mari. Granulele eozinofilelor contin substante citotoxice, care sunt eliberate asupra
parazitului. Printre substantele din granule se numara proteina bazica majora (MBP
- major basic protein), proteine cationice, peroxidaza, arilsulfataza B, fosfolipaza D
si histaminaza. Acest amestec este capabil sa distruga membranele parazitului.
Bazofile
Bazofilele sunt celule nefagocitare care, atunci cand sunt activate elibereaza
numerosi compusi din granulele bazofile din citoplasma lor. Joaca un rol major in
raspunsurile alergice, in special in cazul reactiilor hipersenzitive de tip I. Bazofilele
sunt

implicate

in

raspunsul

anafilactic. Anafilaxia

este

reactie

de

hipersensibilitate specifica, care apare la a doua expunere la acelesi antigen. Forma

cea mai grava este socul anafilactic. O buna definitie clinica a reactiei anafilactice
tine cont de prezenta a doua manifestari severe: dificultatea respiratorie (prin edem
laringian sau criza de astm) si hipotensiunea. Numarul bazofilelor creste si in
timpul infectiilor. Granulele contin o serie de mediatori: histamina, serotonina,
prostaglandine si leukotriene, cu rol de a creste fluxul sangvin in zona lezata.
Plachete sangvine
Plachetele sunt fragmente de celule produse din megacariocite si sunt implicate in
procesul de coagulare. In cazul lezarii unui vas de sange, plachetele sangvine se
dispun intr-o retea de fibrina insolubila formand cheagul sangvin. In mod normal
sunt in numar de 150.000-350.000 / mm3. Numarul lor este reglat prin mecanisme
homeostatice (feedback negativ). Atunci cand numarul plachetelor scade sub
50.000 apar probleme de coagulare.