TEORIA DEZVOLTRII PSIHOSEXUALE (SIGMUND FREUD)

Psihiatrul austriac Sigmund Freud este cel care a pus bazele psihanalizei. n
concepia lui S. Freud, structura aparatului psihic cuprinde trei instane: Sine (ID),
Eu (EGO) i Supraeu (Super Ego).
Sinele constituie instana fundamental a personalitii, polul ei pulsional. Sinele
reprezint, de fapt, rezervorul tuturor pulsiunilor, n general, i al celei sexuale, n
particular. Formaiunile care l populeaz sunt de natur incontient, unele
motenite, altele dobndite prin mecanismul refulrii.
Eul este o provincie de grani unde se desfoar toate tratativele de conciliere
ntre Sine (guvernat de forele oarbe ale pulsiunilor) i realitatea exterioar (cu
exigenele sale sociale), pe de o parte i ntre Sine i Supraeu (cu rigorile sale
morale), pe de alt parte. Privit din perspectiv ontogenetic, Eul se constituie
progresiv, pe parcursul mai multor etape, fiind cristalizat, ntr-o prim ipostaz, spre
vrsta de trei ani, cnd copilul a asimilat deja unele reguli sociale elementare,
realiznd c este o entitate distinct n cadrul mediului exterior n care triete.
Pentru a rezista enormelor tensiuni intrapsihice la care este supus, ego i
dezvolt aa-numitele mecanisme de aprare ale ego-ului. Prin aceste mijloace
de aprare, ego scoate din zona contientului acele coninuturi care apas
contiina individului, sau descarc tensiuni intrapsihice care, prin persistena lor,
pot s l traumatizeze. Exist mai multe mecanisme de acest gen: (1) Refuzul
(trecerea n uitare) a acelor fapte pe care individul, n mod incontient, nu-si mai
dorete s i le aminteasc, datorit caracterului lor apstor pentru contiint. (2)
Autojustificarea faptelor reprobabile. (3) Transferarea ncrcturii psihice de la
obiectul care l-a generat, la un alt obiect. (4) Proiectarea propriilor impulsuri
prohibite asupra altor persoane. (5) Sublimarea convertirea energiei impulsurilor
instinctuale n diverse alte forme de energie psihic. (M. Diaconu, Educaia i
dezvoltarea copilului, Ed. ASE, 2007).
Supraeul nu este o instan ereditar. El se dobndete progresiv, ncepnd cu
vrsta copilriei, prin procesul de interiorizare a unor comandamente i frne
sociale (mai ales parentale) care urmresc stvilirea tendinei individului de a-i
satisface excesiv pornirile. Supraeul poate fi comparat cu un judector sever,
intransigent, care ncearc s tempereze pulsiunile interzise stocate n Sine, prin
intermediul unor baraje socio-culturale, ce ntruchipeaz, simbolic autoritatea
patern. El se implic ns i n activitatea Eului, pentru a-l determina, pe de o
parte, s renune la scopurile realiste (utile doar individului), pentru altele morale
(utile societii), iar, pe de alt parte, s insufle Eului dorina de autoperfecionare
perpetu.

Aceste trei instane se vor edifica pe parcursul evoluiei ontogenetice. n opera

freudian, elementul central n construirea stadiilor psihosexuale este libidoul, fapt
demonstrat i de denumirea acestora. Termenul provine din limba latin, nsemnnd
poft, dorin. El nu este identic nici cu energia pulsional, n general, nici cu cea
sexual, n particular. n Trei eseuri asupra teoriei sexualitii, Freud face
urmtoarea precizare: Limbajul popular nu cunoate pentru nevoia sexual
termenul corespunztor cuvntului foame, pentru care limbajul tiinific folosete
libido. Altfel spus, el este foamea sexual.
1. Stadiul oral (canibalic) ntre 0 i 1 an
Are ca zon erogen gura, iar descrcarea libidoului se face prin actul supiunii.
Plcerea suptului va funciona i dincolo de nevoile alimentare, prin sugerea
degetelor, jucriilor, hainelor, buzelor, ceea ce i confer o coloratur libidinal.
Marea problem a stadiului oral este cea a nrcrii, care genereaz nu numai o
frustrare asupra zonei erogene i o schimbare a modului de alimentaie, ci confer
copilului un spor de independen, avnd i importante efecte pe plan afectiv.
nrcarea brutal poate fi sursa unei traume dramatice pe plan psihic, deoarece
pn acum mama, ca destinatar al iubirii i mama care hrnete formau un tot
unitar, ori pierderea ultimei ipostaze are repercusiuni i asupra celei dinti.
nrcarea brutal poate avea dou consecine majore:
fenomenul de fixare la stadiul oral, care determin o conservare a formelor sale
i ulterior, chiar dac n alte ipostaze.
fenomenul de regresiune, ce apare n cazuri extreme, datorit unor ntmplri
existeniale dramatice care l determin pe individ s se ntoarc la serenitatea
vrstei orale.
Faza oral poate lsa reziduuri pentru ntreaga via a individului: atracia deosebit
pentru dulciuri sau pentru mncare n general, pasiunea pentru fumat, alcool.

2. Stadiul sadic-anal ntre 1 i 3 ani

n aceast faz are loc o deplasare a zonei erogene spre o alt regiune a corpului,
legat tot de o funcie fiziologic mucoasa anal. Dezamorsarea libidoului are loc
prin dou procese opuse: expulzia i retenia materiilor fecale. Eliminarea
excrementelor provoac mucoasei anale o vie excitaie, oferind copilului o nou
surs de plcere. Chiar dac el a fcut experiene de retenie i n stadiul anterior,

acum aceast practic este ridicat la rangul unei strategii de satisfacie sexual.
Retenia poate fi i expresia unei rezistene, mai mult sau mai puin tacite, contra
prinilor ce acord un interes exagerat fa de acul defecaiei. n acest caz, ea are
mai mult o valoare simbolic.
i n cazul acestei etape poate aprea fenomenul de fixare, care se materializeaz
printr-o serie de trsturi caracteriale specifice: punctualitate excesiv (consecina
dresajului sfincterian), mnia anormal pentru ordine, sentimentul exagerat al
datoriei, frica patologic de microbi i murdrie, avariie, ritualism exagerat n viaa
cotidian, ncpnare. Exist i un revers al acestora, ce mbrac forme ca: lipsa
de punctualitate, indiferen fa de datorie, refuzul disciplinei, dezordine etc
3. Stadiul falic ntre 3 i 5-6 ani
Reprezint apogeul sexualitii infantile. Din dorina de a conserva afeciunea
parental, copilul renun progresiv la erotismul anal, dar libidoul caut alte zone i
modaliti de descrcare. Organul genital al copilului devine zona erogen, iar
detensionarea sexual se produce prin masturbare (denumit la vrstele mici
ipsaie).
n stadiul falic apare pregnant curiozitatea de coloratur sexual, ce mbrac mai
multe forme:
atracia pentru explorarea propriului corp (chiar tendina de afiare a goliciunii);
interesul copilului fa de problema diferenei dintre sexe;
relaiile sexuale dintre prini (interpretate adeseori de cei mici ca acte agresive,
ocante)
fenomenul naterii, copiii propunnd soluii inocente i ingenioase: copiii apar
prin sn, prin despicarea abdomenului etc.
Aceast curiozitate sexual, n opinia lui Freud, este un fenomen firesc.
n aceast etap apare complexul Oedip, care se manifest prin afeciunea
preferenial (cu nuane incestuoase) fa de printele de sex opus i ostilitatea fa
de printele de acelai sex. Pentru biat, mama este fiina asupra creia i revars
sentimentul de dragoste, tatl aprndu-i ca un rival n lupta pentru a dobndi
monopolul asupra afeciunii materne, n timp ce fata se strduiete s capteze, n
exclusivitate, iubirea tatlui, mama cznd n dizgraie. Ctre vrsta de 5/6 ani,
complexul Oedip dispare treptat, o dat cu funcionarea mecanismului de
identificare a copilului cu printele de acelai sex.
Exist cazuri n care criza oedipian persist dincolo de limitele admise. Atitudinea
parental poate fin incriminat (mama care, n compensaie pentru un eec
conjugal, ncurajeaz ataamentul preferenial manifestat de biat fa de ea; tatl

care arboreaz o poziie glacial sau agresiv fa de opoziia pe care i-o afieaz
iniial copilul).
i n stadiul falic se poate manifesta fenomenul de fixare, printr-o multitudine de
faete: strdania individului de a gsi un partener sexual care s reediteze imaginea
printelui preferat, atracia pentru persoane cu trsturi specifice estompate,
inapetena fa de orice tip de autoritate (ef, poliie etc.) cci aceasta evoc
imaginea tatlui etc
4. Perioada de laten de la 5/6 ani pn la pubertate
Denumirea nsi sugereaz o pauz a puseului libidinal. Relaxarea nregistrat n
planul sexualitii nu nseamn o dispariie total a manifestrilor erotice; ceea ce
se ntlnete acum reprezint doar nite reziduuri din perioada precedent.
Debutul acestui stadiu ontogenetic se face pe fondul lichidrii complexului Oedip;
universul afectiv al copilului se diversific i se nuaneaz, cci tandreea va domina
impulsurile sexuale; n plus, i fac apariia sentimentele de pudoare i dezgust.
colaritate va genera o restrngere a poziiilor deinute de egocentrismul infantil,
deoarece eu trebuie s se retrag n faa lui noi. Astfel, copilul nva la coal
c el nu este centrul de gravitate al acestei lumi, c un altul are drepturi similare.
Datorit progreselor nregistrate pe linia echilibrrii eului individual, se elibereaz o
mare cantitate de energie, care va fi fructificat ntr-o gam divers de activiti.
Exceptnd perioada de laten, toate etapele anterioare ei formeaz stadiile
pregenitale ca prefaeaz saltul calitativ pe care sexualitatea l nregistreaz o dat
cu instalarea pubertii.
5. Stadiul genital cu debutul n pubertate
Concomitent cu maturizarea organelor genitale, sexualitatea va cunoate o nou
form de exprimare, prin genitalitate. Primatul zonei genitale semnific, de data
aceasta, dezvoltarea deplin a sexualitii. Apare un nou obiect (o persoan diferit
de sine nsui), precum i un nou scop (actul sexual). Zonele erogene din stadiile
anterioare se subordoneaz primatului zonei genitale.
n aceast etap se definitiveaz super-ego-ul i se face trecerea de la dominarea
principul plcerii la subordonarea acestuia fa de principiul realitii. Principiul
plcerii este cel care guverneaz funcionarea mental, ansamblul activitii
psihice, avnd ca scop s evite neplcerea i s procure plcerea. n msura n care
neplcerea este legat de creterea cantitii de excitaie, iar plcerea de reducerea
acesteia, principiul plcerii este un principiu economic. Pulsiunile nu caut, la
nceput, dect s se descarce, s se satisfac pe cile cele mai scurte. Principiul
realitii, mpreun cu principiul plcerii reprezint pentru S. Freud cele dou mari
principii care guverneaz ntreaga funcionare a aparatului psihic. El formeaz un
cuplu cu principiul plcerii, pe care l modific n msura n care reuete s se

impun ca principiu reglator. n acest caz, cutarea satisfacerii nu se mai efectueaz

pe cile cele mai scurte, ci accept deturnri i i amn realizarea, n fucie de
condiiile impuse de mediul exterior.
Considernd libidoul energia cluzitoare, Freud nu a etapizat n totalitate existena
uman, oprindu-se la intrarea n vrsta adult. Restul etapelor ontogenetice, pn
la moarte, nu i-au mai suscitat interesul, din momentul n care libidoul i-a gsit
plasamentul adecvat. Aceast deficien va inspira o serie de returi din partea
lui E. Erickson.
BIBLIOGRAFIE:
Birch, Ann Psihologia dezvoltrii, Editura Tehnic, Bucureti, 2000
Diaconu, Mihai . Educaia i dezvoltarea copilului, Editura ASE, 2007
Cozrescu, Mihaela; tefan, Laura Psihologia educaiei teorie i aplicaii,
Editura ASE, Bucureti, 2004
Popescu-Neveanu, Paul Dicionar de psihologie, Editura Albatros, 1978
Popescu-Neveanu, Paul; Zlate, Mielu; Creu, Tinca Psihologie manual pentru
clasa a IX-a, coli Normale, EDP, Bucureti, 1990
Munteanu, Anca Un nceput care se numete Freud, Editura Sedona, 1997
Turcu, Filimon Psihologie colar Editura ASE, Bucureti, 2004
http://www.des.emory.edu/mfp/302/302bron.PDF
http://pt3.nl.edu/paquetteryanwebquest.pdf
http://www.des.emory.edu/mfp/302/302bron.PDF
http://www.mymontessoriacademy.com/newsletters/websitebronfenbrennerecologic
altheory.pdf
http://www.scribd.com/doc/2535097/V-Curs-Repere-psihogenetice-ale-dezvoltarii
http://amarhan.files.wordpress.com/2008/06/psihologia-varstelor_copilaria.pdf

V. Conceptul de inconstient la Freud (site)

Freud considera, si de atunci exista un consens general in acest sens, ca cea mai
mare descoperire a sa este inconstientul. Referiri la inconstient au existat si anterior
lui Freud Leibnitz accepta inconstientul ca realitate de hotar a constiintei, Kant

vorbea de reprezentari intunecate iar Nietzsche chiar il anticipeaza pe Freud

vorbind despre inconstient ca despre un cuprins al continuturilor psihice la care Eul
constient nu are access. Insa meritul incontestabil al lui Freud este acela de a fi dat
conceptului, prin amploarea si complexitatea cu care i-a descris caracteristicile
(structura, functii etc.), locul si intelesul pe care psihologia il acorda astazi
inconstientului, atat in teorie cat si in practica terapeutica.
Freud a aratat ca psihismul nu este reductibil la constient si ca anumite
continuturi devin accesibile constiintei numai dupa ce sunt depasite anumite
rezistente. Dorind sa lamureasca, la un moment dat, intelesul acestui termen, Freud
insusi a facut distinctia intre trei modalitati in care termenul de inconstient a fost
folosit in psihanaliza.
In sensul cel mai larg, descriptiv , inconstient inseamna tot ceea ce nu este
constient, adica tot ceea ce nu este in clipa prezenta in campul constiintei. De
exemplu, desi nu ne gandim tot timpul, in fiecare secunda, in fiecare minut, la
numarul nostru de telefon, totusi n-il putem aminti ori de cate ori avem nevoie,
pentru ca numarul de telefon este doar temporar in afara constiintei noastre si nu
exista nici un motiv pentru care acest numar sa nu poata fi amintit. Astfel de
informatii care pot fi usor facute constiente sunt localizate in ceea ce se numeste
preconstient acesta era de altfel si sensul in care inconstientul a fost inteles de
filosofi inaintea lui Freud.
In contrast cu sensul pur descriptiv, mai exista un sens al inconstientului. La
nivelul acestuia exista memorii ale copilariei precoce, impulsuri si dorinte
inacceptabile pentru ego-ul constient si care nu pot fi rememorate indiferent de
efortul depus. Asemenea memorii sunt reprimate din constient. Simptomele isterice
isi datoreaza existenta unor asemenea idei inconstiente care, in ciuda intensitatii si
activitatii lor, raman in afara constiintei. Memoriile reprimate nu sunt niciodata
admise la nivelul constiintei atata timp cat reprimarea functioneaza bine. Pentru ca
acest sens al conceptului de inconstient se refera la activitatea energetica n forta a
ideilor aflata in afara constientului si implica o cheltuiala continua de energie pentru
a le tine in afara constientului, acest sens este numit si dinamic sau, cum s-a referit
Freud la el, economic.
Investigatiile lui Freud asupra viselor i-au aratat ca exista cel putin doua tipuri de
modalitati de functionare mentala: procesele primare si procesele secundare.
Inconstientul este caracterizat printr-o mobilitate crescuta a fixarii catectice a
energiei, asa cum este evidentiat de capacitatea sa de a condesa, de a deplasa si
de a distorsiona ideile. Mai mult, inconstientul raspunde cererilor impuse de
principiul placerii care preseaza in permanenta pentru gratificarea dorintelor, in
contrast cu orientarea realista, inhibitorie a preconstientului. In consecinta,
inconstientul poate fi conceptualizat ca un sistem unic de operare in acord cu
propriile reguli de functionare, laolalta cu celelalte sisteme psihice, care la randul

lor, functioneaza dupa propriile reguli. In acest sens, inconstientul are un inteles
sistematic.
Freud a conceputualizat inconstientul ca unul din sistemele descrise de el in cadrul
primei sale teorii asupra aparatului psihic, numita teoria topografica.
Caracteristicile esentiale ale inconstientului ca sistem sunt: 1) continuturile sale
sunt reprezentari ale pulsiunilor; 2) aceste continuturi sunt deformate si prelucrate
sub actiunea unor mecanisme de aparare de genul deplasarii si condensarii; 3)
pentru ca poseda o energie pulsionala considerabila aceste continuturi incearca in
permanenta sa se intoarca in constiinta si actiune dar ele nu se pot intoarce in
sistemul constient-preconstient decat sub forma unor formatiuni de compromis
dupa ce au fost supuse deformarilor cenzurii; 4) mai ales dorintele din copilarie sunt
cele care cunosc o fixatie in inconstient.
Se stie ca incepand cu anul 1920 teoria freudiana a aparatului psihic fost profund
remaniata si ca au fost introduse noi distinctii topice, care nu mai coincid cu cele de
inconstient, preconstient si constient. In aceasta noua teorie, numita teoria
structurala sau teoria instantelor, Freud a presupus ca mintea umana este impartita
in trei instante: Id (tradus in romaneste prin Sine sau, mai recent, prin Se), Ego (Eu)
si Superego (Supraeu).
Sinele, motivat de doua pulsiuni instinctuale sexuala si agresiva opereaza pe
baza principiului placerii, adica evitarea durerii si cautarea placerii. Supraeul (sau
constiinta) se dezvolta in copilarie, avandu-si originea la nivelul Eului, si are ca scop
aplicarea principiilor morale in procesul de satisfacere a nevoilor personale. Eul isi
are originea in Sine, in perioada copilariei mici. Functiile sale includ perceptia,
interpretarea perceptiilor, miscarile voluntare, modularea afectelor si impulsurilor,
cognitia, memoria, judecata si adaptarea la realitate. Ghidat de principiul realitatii,
scopul Eul-ui este acela de a gasi mijoace sigure si acceptabile de satisfacere a
nevoilor Sinelui fara a incalca limitele impuse de Superego. Cu alte cuvinte, rolul Eului este de mediator, pe de o parte, intre celelalte instante, iar pe de alta parte,
intre toate aceste instante si realitatea exterioara. Atat Eul cat si Supraeul opereaza
atat la nivel constient cat si inconstient, in timp ce Sinele este in intregime
inconstient.
Principalele manifestari ale inconstientului sunt actele ratate si visele, precum si
simptomele tulburarilor psihice. Le vom prezenta succint pe fiecare, urmand sa
acordam mai mult spatiu simptomelor nevrotice, cu studiul carora a inceput, de
fapt, descoperirea inconstientului de catre Freud.
Actele ratate sunt acte psihice care rezulta din interferanta a doua intentii: una
constienta si alta preconstienta sau inconstienta, prima constiituind tendinta
perturbata, iar cea de-a doua, tendinta perturbatoare. Ele apartin zonei normalului
si nu patologicului, intrucat nu produc suferinta si se insotesc de constientizarea lor

ca greseli spre deosebire de simptomele nevrotice care produc suferinta si nu sunt

constientizate ca fiind de natura nevrotica.
Visul este, asemenea actului ratat, un fenomen psihic de compromis care satisface
in acelasi timp doua tendinte contradictorii: dorinta de a dormi, care tine de
sistemul constient-preconstient, si dorinta inconstienta sau refulata, de natura
instinctuala. Visul permite o satisfacere deghizata a dorintei instinctuale
inconstiente, asa incat somnul sa nu fie perturbat. Visul are un continut manifest
imaginile, ideile, sentimentele pe care visatorul le pastreaza in minte dupa trezire
si un continut latent, la care nu se poate ajunge decat prin psihanaliza, prin
interpretare, constituit din totalitatea semnificatiilor desprinse de analiza (resturi
diurne, amintiri si dorinte din copilarie, impresii corporale, aluzii la situatia
transferentiala).
La fel ca actul ratat si visul, simptomul nevrotic este o formatiune de compromis in
care se confrunta si se satisfac simultan tendinta interzisa (care, dupa Freud, este
intotdeauna de natura sexuala) si apararea impotriva acestei tendinte. In ceea ce
priveste fortele care se confrunta in conflictul nevrotic, Freud a sustinut constant
ideea unei etiologii sexuale, ceea ce inseamna ca sexualitatea reprezinta, intr-o
forma sau alta, elementul indispensabil.
Intr-o prima incercare de a explica psihogeneza nevrozei, Freud elaboreaza, ntre
1895 si 1897, teoria seductiei. Conform acesteia, nevroza ar fi cauzata de un abuz
sexual real petrecut in istoria personala a pacientelor, experienta care ulterior este
uitata (refulata), fara ca datorita acestui fapt sa devina ineficienta psihic. Freud
ajunge la aceasta teorie pe baza relatarilor pacientelor sale de la sfarsitul secolului
XIX, relatari care contineau invariabil marturii de acest tip si care s-au dovedit in
parte simple fictiuni.
Dupa 1897, Freud renunta la teoria seductiei, pe care o inlocuieste treptat cu teoria
sexualitatii infantile, asociata cu teoria fantasmei si a realitatii psihice. Daca in
teoria seductiei, sexualitatea era impusa copilului din exterior de catre adult, teoria
sexualitatii infantile afirma caracterul endogen al sexualitatii inca de la nastere.
Freud constata, folosind mai multe surse de informare, printre care sexologia vremii,
dar in primul rand propria experienta psihoterapeutica, prezenta activitatilor
sexuale in primii ani de viata ai individului uman. Aceste activitati, spre deosebire
de sexualitatea adultului, nu urmaresc reproducerea, ci placerea ca scop in sine.
Aceste activitati se alimenteaza din surse diverse numite de Freud zone erogene
si parcurg o evolutie in timp. Cea mai importanta dintre fazele dezvoltarii psihosexuale pentru aparitia nevrozei este considerata a fi complexul Oedip. Freud l-a
numit complexul central al nevrozei. Asa cum indica si numele, este vorba de un
ansamblu de dorinte amoroase (incestuase) si ostile fata de parinti, mai precis de
dorinte sexuale fata de parintele de sex opus si rivalitate si ura fata de parintele de
acelasi sex. Asa cum complexul Oedip reprezinta culmea dezvoltarii sexualitatii

infantile, depasirea sa reprezinta incununarea eforturilor de prelucrare culturala a

instinctelor si dorintelor pe care acestea le alimenteaza.
De modul in care individul parcurge complexul Oedip depinde alegerea nevrozei
sale viitoare. Pentru isterie sunt considerate caracteristice fixatiile oedipiene (si
orale), iar ca mijloc de aparare refularea, n timp ce pentru nevroza obsesionala,
fixatiile in stadiul sadic-anal (imediat anterior stadiului falic) si regresia. Indiferent
care este punctul de localizare, fixatia intr-unul din stadiile sexualitatii infantile este
considerata drept o conditie esentiala pentru aparitia nevrozei adultului. Tot atat de
importanta este considerata frustrare afectiva si sexuala in anii maturitatii sau,
altfel spus, esecul sentimental si sexual. O astfel de frustrare produce regresia pana
la punctul de fixatie infantila a libidoului,ceea ce reactiveaza conflictele copilariei,
care se rezolva in simptome.
Nevroza este o disfunctie specific umana, deoarece omul e singura fiinta care
traieste in cultura, ceea ce impune restrictii tendintelor sale naturale. Mai precis,
interzicerea incestului, care poate fi constatata in orice cultura, chiar si in cele
primitive, constituie semnul distinctiv al omului in raport cu restul lumii vii.
Nevroticul este, dupa Freud, o persoana care n-a reusit sa realizeze pe deplin
trecerea de la natura la cultura, care ramane suspendat intre natura si cultura,
simptomele sale exprimand tocmai aceasta oscilatie.

V. Modelul celor trei instane: Sine, Eu i Supra-Eu

Acest model a fost expus de Freud n 1923: "das Es", "das Ich", "das ber-Ich". "Eul"
i "Supra-Eul" sunt instane cu coninut contient sau incontient, "Sinele" este
totdeauna incontient. n felul acesta se rezolv n mod elegant problema localizrii
instanei de cenzur a proceselor psihice.

"Sinele" este un rezervor primitiv i neorganizat de impulsuri, izvorul emoional al

impulsurilor i al dorinelor impulsive, locul reprezentrilor i comportrilor arhaice
i al refulrilor.

"Eul" se gsete la limita ntre contient i incontient, este instana trecerii la

aciune, a funciei de adaptare la realitate i de investigare a realitii. "Eul" deriv
din "Sine" i reprezint "Sinele" n viaa real contient, cu alte cuvinte, moduleaz
necesitile impulsive ntr-o form adaptat la realitate.

 "Supra-Eul" este instana superioar, domeniul contiinei, al valorilor, al

idealurilor, al preceptelor i interdiciilor, al reprezentrilor morale.

Pentru a se apra de impulsuri inacceptabile, "Eul" dezvolt strategii sub forma unor
mecanisme de protecie, cum ar fi refulrile (excluderea impulsurilor din percepia
contient), proieciile (atribuirea propriilor dorini incontiente altor persoane),
adoptarea unui comportament n total contradicie cu puternicul impuls
incontient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezult de regul n urma unor
interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de "Supra-Eu". Cnd
exigenele "Supra-Eului" nu se ndeplinesc, persoana respectiv poate dezvolta un
sentiment de ruine sau culpabilitate.