Alexandru PHILIPPIDE - biografie - (opera si scrierile)

n. 1 apr. 1900, Iasi - m. 8 febr. 1979, Bucuresti.

Poet si eseist.
Fiul lingvistului Al. Philippide si al Mariei (n. Nemteanu).
Scoala primara (1906-1910) si Liceul National (1910-1918) din Iasi. inscris la Facultatea de
Drept (1918), urmeaza paralel cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Iasi. Licenta in drept
(1921); continua studii de filosofie si economie politica la Berlin (1922-1924) si de litere,
filosofie si economie la Paris (1924-1928). in 1928 se intoarce in tara, la Iasi. Mutat la Bucuresti,
lucreaza la Directia presei din Ministerul de Externe, apoi la Ministerul Propagandei (19291947). Membru corespondent (1955) si membru titular al Acad. (1963). Debut cu poezia
Cantecul catorva, in insemnari literare (1919). In anii urmatori, colaborator constant la rev. Viata
Romaneasca, fiind legat si prin sentimente de prietenie de unii dintre scriitorii gruparii. Prezent si
in alte publicatii, precum Adevarul literar si artistic, Umanitatea, Gandirea, Revista Fundatiilor
Regale, Lumea, Vremea, Cuvantul liber, Dimineata. A manifestat interes pentru miscarea literara
de avangarda, publicand versuri in Contimporanul si Integral. Aur sterp, intaiul sau voi. de
poeme (1922), este urmat, la intervale destul de mari, de Stanci fulgerate (1930), Visuri in vuietul
vremii (1939), Monolog in Babilon (1967). Postum, a aparut placheta Vis si cautare (1979),
reunind optsprezece poeme scrise intre 1939 si 1978. Intensa activitate de traducator din lirica
universala, exceland indeosebi in transpunerea romaneasca a lui Baudelaire (Flori alese din "Les
fleurs du mal", 1934) si a unor poeti germani (Holderlin, Novalis, Moricke, Rilke). O ed.
reprezentativa a operei sale de traducator a aparut in 1973, sub titlul Flori de poezie straina
rasadite in romaneste. Ca eseist, este interesat in egala masura de probleme ale literaturii
universale si nationale (Consideratii confortabile, I-II, 1970-1972, si Puncte cardinale europene:
orizont romantic, 1973). Autor a doua nuvele in linia lui E. T. A. Hoffmann, imbratisarea
mortului (1940) si Floarea din prapastie (1942). Este un poet dintre cei mai insemnati, format
deopotriva la scoala umanismului clasic si a vizionaris-mului romantic german, caruia i se
asociaza note ale esteticii expresioniste. Premiul international "Herder" (1967).
Lirica lui Ph. a fost pe drept cuvant situata la confluenta unor elemente de sensibilitate romantica
si expresionista. Esentialmente monolog, poezia sa reactualizeaza ipostaza romantica a eului
solitar, in conflict ireductibil cu lumea in care traieste, pana la extrema rupturii si retransarii in
spatiul interior. Constiinta instrainata de o existenta inautentica, acest "personaj" liric are toate
atributele lui Hyperion eminescian deceptionat de contactul cu contingentul, retras in "raceala"
contemplatiei distante si obsedat de posibilitatea unui univers ideal, pus sub semnul unei inalte
geometrii spirituale. "Preocuparile cosmologice", despre care vorbea G. Calines-cu, punandu-1
pe poet in relatie cu romantismul sau expresionismul german, apar in frecventa raportare a eului
poetic la marile elemente ale cosmosului, cel mai adeseori in postura titanului capabil de uriase
energii constructive, blocate insa mereu de neintelegerea generala. "Fire mereu atrasa de
propriile adancuri" (astfel definea poetul temperamentul romantic), el va trai insa, in acelasi
timp, sentimentul devalorizarii universului launtric, al esecului structurarii unei subiectivitati ce

nu-si poate gasi echilibrul visat. Discursul liric circumscrie astfel, la Ph., un spatiu pur
interogativ, asezat sub semnul unei duble instrainari: de lumea din afara si de adancurile
niciodata indeajuns luminate ale "Sufletului". Din Aur sterp (1922) se puteau deduce deja
principalele directii ale poeziei lui Ph. Discursiva si dezvoltand o imagistica alimentata abundent
de alegoriile lirismului neoromantic, ea manifesta o semnificativa predilectie pentru figuratia
interioritatii (dedublarea eului - Sufletul strain, Cugetul bolnav, golul launtric), figuratia reveriei
(Visul jucaus, in care imagini desuete stau alaturi de altele ce anunta straniul oniric de mai
tarziu), iar pe de alta parte, liniile mari ale decorului exterior, vazut la modul apocaliptic-teatral.
Apelul la alegorie este aici esential pentru figurarea categoriilor spirituale si a relatiilor eului cu
lumea: in cautarea unui "interlocutor" mereu absent, poetul sfarseste prin a dialoga cu proiectiile
propriei minti, imaginare personaje (Visul, Sufletul, Cugetul etc.) distribuite scenic, lume a
majusculelor ce face legatura intre romantismul tarziu al inceputului de secol si inscenarile
universului launtric bantuit de spaime si halucinatii, tipic pentru viziunea expresionista.
Aparitiile diafane ale spatiului reveriei sunt concurate si eliminate treptat de figuratia
crepusculara a unui decor in ruina, dilatat pana la dimensiuni cosmice: "vazduhu-n zdrenteatarna", "apusul falfaie in zdrente ude", in zari pluteste-o stafie de soare", "In gol, boltindu-si
craniul gaunos/ Un cer batran deasupra noastra geme", "cerul gol deasupra deschide-n gol o gura/
Cu vineti dinti de stele sclipind salbatic toate" etc. "Pustiirea" din afara isi gaseste imaginea
simetrica in paraginirea launtrica, pusa sub semnul ariditatii minerale, al vidului unei arhitecturi
labirintice sau amenintate de ruina: "Mi-e sufletul in hrube-adanci boltit", "Si sufletele noastre
sunt acum/ Firide-n care-au fost demult statui", "In suflet sunt urme de caini/ Carari pustii,
morminte vechi si spini". O astfel de structurare a peisajului intim il inrudeste pe Ph. cu poeti ca
Arghezi sau Voiculescu, posedati de o similara sete de absolut si resimtind aceeasi prabusire
interna; locul divinitatii obscure ce refuza revelatia e luat insa, in cazul sau, de propriul eu
postulat ca transcendenta. Drama launtrica ia astfel aparenta unei boli a spiritului, tradusa in
incapacitatea de a mai visa, in secatuirea gandirii si mutilarea idealei geometrii vizionare:
"Revol-ta-i stearpa, visul e schilod" Monologul poetului poate fi astfel definit drept incorporarea
discursiva a acestei drame angajate intre ipostazele personalizate ale constiintei - o "constiinta
hamletiana". "Caricatura de Hamlet nebun" apare, semnificativ, si in Stanci fulgerate (1930), in
relatie cu doua atitudini esentiale pentru viziunea lui Ph.: nonaderenta la "decorul banal mancat
de molii" al lumii din afara si instrainarea de sufletul arid. Sentimentul exilului interior ("Ma
simt in mine ca un exilat") din nou dominant, "pustiul", "zgura", in genere ariditatea minerala
ramanand si aici termenii caracteristici pentru circumscrierea spatiului sufletesc, in opozitie cu
"Alpii cugetarii pure" sau cu "ghetarii si zarile polare". Noua e in acest volum incercarea de
deschidere a poeziei spre un univers elementar, pana acum absent ("vremea cu clipe simple"),
insa mai mult ca expresie a unei mari oboseli si tristeti a instrainarii, amintind de detasarea
ultima eminesciana: "Mi-s vremurile tot mai mult straine/ Si ochii mei se-nchid nepasatori, / Si
iata, azi ma-ntorc din nou spre tine, / Norod batran al pietrelor surori" Accentuarea caracterului
elegiac marcheaza si o relativa atenuare a discursivitatii poeziei, indeosebi in volumul Visuri in
vuietul vremii (1939), unde isi fac aparitia si primele poeme narative si balade de atmosfera
fantastic-onirica (Balada veclui spelunci. Visul rau s. a.). Se extinde aici si meditatia asupra
poeziei. Orgolioasei atitudini prometeice a creatorului ce se autodefineste ca demiurg romantic
printr-o gesticulatie retorica si teatrala (Izgonirea lui Prometeu, Frontispiciu) i se substituie
meditatia elegiaca, un discurs liric mai interiorizat. Interpretata la modul romantic drept cantec
misterios, emanatie a adancurilor unei subiectivitati greu de aproximat, poezia poate fi acum o
solutie, cel putin temporara, a dramei existentiale: "in horbote de vorbe calite-n ideal/ Furtuna

dinauntru se incheaga", "M-atarn de tine, Poezie!" "Vuietului vremii" din afara i se opune
atitudinea retractila a geniului solitar, in cautarea "necunoscutului" din sine. Opozitia,
permanenta la Ph., intre peisajul ideal, proiectie a visului si decorul desfigurat al nelinistilor si
alienarii, ramane, si pentru Monolog in Babilon (1967), o relatie esentiala. "Visul astral" si "visul
schilod" se prelungesc in viziunile arcadiene si in cosmarurile inscenate de majoritatea poemelor;
despuierea "Alpilor cugetarii pure" si proliferarea baroca a "hrubelor" sufletului au un
corespondent in arhitecturile luminoase, de inspiratie clasica, si, respectiv, in expansiunea
monstruoasa a formelor materiei din celalalt spatiu, al "visului rau". Din confesiune, poemul se
transforma aici intr-o naratiune: povestire-descriere a spectacolului visat, ce dezvolta cele cateva
tentative baladesti din cartile anterioare. "Un cer curat ca al Heladei" se deschide peste viziuni de
o mare puritate, inscrise in linia de o clasica limpezime a versului - insa imaginea generala e a
unei Arcadii pustii, "paradis dezafectat" (N. Balota), apasat de nelamurite melancolii si nelinisti,
ca in pictura unui Giorgio de Chirico. O alta categorie de poeme desfasoara spectacolul de
cosmar al unei lumi urate ("scena colosala/ cu nemaipomenit de mari culise", "muzeu de
monstri"), desfigurare a clasicei geometrii tacute din alte "vise" . in ultima instanta, singura
solutie existentiala ramane pentru poet intoarcerea in cantec, in poezie. Metafora cartii, a
poemului, detine un loc insemnat in aceste creatii ale lui Ph., desemnand un spatiu si un timp
inalterabile, salvate de ravagiile "vuietului vremii". "Senina voluptate noua/ a timpului scapat din
spatiu" e astfel regasita, intr-o etapa a operei poetului ce reprezinta, fara indoiala, altitudinea
maxima a vocii sale lirice. Versurile postume din Vis si cautare (1979) apartinand epocii de dupa
Visuri in vuietul vremii si Monolog in Babilon, n-o vor mai atinge, in ipostaza de prozator, Ph.
este autorul nuvelelor imbratisarea mortului (1940) si Floarea din prapastie (1941). Prima,
apartinand sferei fantasticului, se situeaza in traditia E. T. A. Hoffmann-E. A. Poe: un spatiu si o
atmosfera romantice, incarcate de mister, apasate de umbra mortii (conacul vechi, ruinos, cu odai
si coridoare nenumarate, ce adaposteste colectii de paianjeni si miriapode monstruoase, si in care
decesul batranului colectionar genereaza o intriga quasi-politista, in jurul unei mosteniri);
personaje insolite (batranul, fiul sau natural - "negriciosul", "necunoscutul", cu "ochi negri si rai,
o fata uscata si galbena, parca trecuta prin foc, cu sprancene negre si incruntate, finalul macabru,
dupa ce isi ucide fratele vitreg, mostenitorul legitim al batranului cade rapus de spaima sub
"imbratisarea" mortului pe care-1 inchisese intr-un dulap). "Tehnica abila" in gradarea tensiunii
conflictului si in sugestia atmosferei, "arhitectura nuvelei, jocul ei perfect echilibrat" (I.
Negoitescu) o inscriu printre reusitele remarcabile ale genului. intinsa nuvela Floarea din
prapastie pastreaza din romantism doar tema visului, inscrisa insa intr-o ambianta realista,
obiectiva: protagonistul, functionar constiincios si prozaic, incapabil sa viseze, traieste pentru
prima data o experienta onirica ce-i va transforma viata, trezindu-i afectivitatea. Cadrul
"obiectiv" (societatea mondena, de "club" bucurestean) ramane insa oarecum conventional, iar
promitatorul studiu al mutatiilor psihice ale personajului nu e finalizat in profunzime, lipsin-du-i
si culoarea poetica; sfarsitul senzational, de drama pasionala (eroul e ucis de o femeie, care-1
confundase cu propriul amant) e abil compensat de ironia subiacenta.
O bogata productie eseistica reunita in doua volume din editia de Scrieri (1978) defineste un
spirit erudit, excelent cunoscator al literaturii clasice si moderne, comentator, sub semnul ideilor
generale, cu inclinatii usor didactice, intr-un stil limpede si detasat, remarcabil prin intruziunile
metaforei, caracteristice de obicei scrisului unor poeti care practica si critica literara.
"Modernistul" Ph. e mai curand moderat in aprecierea fenomenelor novatoare din spatiul poeziei,
mizand pe ideea echilibrului necesar dintre traditie si schimbare. Printre studiile mai ample, se

impun indeosebi: Introducere in poezia lui Edgar Allan Poe (1958) si Sentimentul naturii si
expresia lui literara (1967).
OPERA
Aur sterp. Iasi, 1922; Stanci fulgerate, Bucuresti, 1930; Visuri in vuietul vremii, Bucuresti, 1939;
Floarea din prapastie, Bucuresti, 1942; Poezii, cu o pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti,
1962; Studii si portrete literare, Bucuresti, 1963; Cele mai frumoase poezii, cu un cuvant inainte
de Al. Piru, Bucuresti, 1965; Studii de literatura universala. Bucuresti, 1966; Monolog in
Babiion, Bucuretti, 1967; Scriitorul si arta lui, Bucuresti, 1968; Visuri in vuietul vremii.
Bucuresti, 1969; Floarea din prapastie, Bucuresti, 1969; Consideratii confortabile, I-II, Bucuresti,
1970-1972; Puncte cardinale europene: orizont romantic. Bucuresti, 1973; Poezii, antologie,
pref. si tabel cronologic de G. Gibes-cu, Bucuresti, 1973; Floarea din prapastie, pref. si
bibliografie de G. Gibescu, Bucuresti, 1975; Scrieri, I-FV, Bucuresti, 1975-1978; Vis si cautare.
Bucuresti, 1979; Poezii, antologie, pref., tabel cronologic si addenda de AntoanetaTanasescu,
Bucuresti, 1981 (ed. II, 1986); Poezii. Proza, postfata si bibliografie de A. Roman, Bucuresti,
1984; Poezii, antologie, pref., tabel cronologic, repere critice si bibliografie de Antoaneta
Tanasescu, Bucuresti, 1995. Traduceri: Ch. Baudelaire, Flori alese din "Les fleurs du mal",
Bucuresti, 1934 (ed. II, 1945; ed. III, 1957); H. Heine, Din memoriile d-lui de Schi-abelewopski,
Bucuresti, f. a.; Goethe, Poezii, Bucuresti, f. a. (in colab.); E. Ludwig, Bismarck, Bucuresti, f. a.;
Poeme de Holderlin, Novalis, Moricke, Rilke, Bucuresti, 1940; E. T. A. Hoffmann, Povestiri
fantastice, Bucuresti, 1943; St. Zweig, Giacomo Casanova, cavaler de Sein-galt. Bucuresti, 1946
(in colab.); V. Nekrasov, In transeele Stalingradului, Bucuresti, 1948 (in colab.); A. France,
Ulmul din parc. Bucuresti, 1949; J. W. Goethe, Egmont, Bucuresti, 1949; M. M. Kociubinski,
Risul, Bucuresti, 1949 (in colab.); M. I. Lermontov, Un erou al timpului nostru, Bucuresti, 1949;
A. I. Ulianova, Copilaria lui V. I. Lenin, Bucuresti, 1949 (in colab.); Voltaire, Povestiri,
Bucuresti, 1949; A. M. Gorki, Articole literare, Bucuresti, 1950 (in colab.); V. Maiakovski,
Despre America, Bucuresti, 1950 (in colab.); PHILIPPIDE Ignatov, insemnarile unui partizan.
Bucuresti, 1950 (in colab.); N. G. Cernisevski, Ce-i de facut?. Bucuresti, 1951 (in colab.); V. G.
Korolenko, Muzicantul orb, Bucuresti, 1951 (in colab.); idem, Opere alese. Bucuresti, 1953 (in
colab.); M. I. Lermontov, Poezii, Bucuresti, 1951; A. S. Puskin, Poezii, Bucuresti, 1953 (in
colab.); L. N. Tolstoi, Dupa bal, Bucuresti, 1953; L. Leonov, Bursucii, Bucuresti, 1953 (in
colab.); Fr. Schiller, Don Carlos, infante de Spania, Bucuresti, 1955; J. Valles, Jacques Vingtras,
Bucuresti, 1956; Al. Galici, Ne vom aduce aminte, Bucuresti, 1957 (in colab.); A. N. Ostrovski,
Soare cu dinti, Bucuresti, 1957 (in colab.); N. Pogodin, Aristocratii, Bucuresti, 1957 (in colab.);
idem, Teatru, Bucuresti, 1960 (in colab.); H. C. Andersen, Povestiri, Bucuresti, 1958; idem
Lebedele, Bucuresti, 1962; Tao Iui, Furtuna, Bucuresti, 1958 (in colab.); Mao Tze Dun, Poeme,
Bucuresti, 1959; Goethe, Suferintele tinarului Werther, Bucuresti, 1960 (alta ed., 1995); A. R.
Lesage, Istoria lui Gil Blas de Santillana, Bucuresti, 1960; Th. Mann, Nuvele, Bucuresti, 1960
(in colab.); idem, Moartea la Venetia. Nuvele, Bucuresti, 1965; idem, Lotte la Weimar, Bucuresti,
1964; A. PHILIPPIDE Cehov, Doamna cu catelul si alte povestiri, Bucuresti, 1961 (in colab.); R.
Tagore, Ghirlanda dragostei, Bucuresti, 1961 (in colab.); Voltaire, Naivul, Bucuresti, 1962; I. M.
Lermontov, Teatru. Drame si tragedii, Bucuresti, 1963 (in colab.); G. Courteline, Scrieri alese,
Bucuresti, 1965; E. T. A. Hoffmann, Opere alese, Bucuresti, 1966 (in colab.); Ch. de Laclos,
Legaturile primejdioase. Bucuresti, 1966; Voltaire, Candid sau optimistul. Bucuresti, 1969; H.
Heine, Opere alese, Bucuresti, 1970 (in colab.); H. C. Andersen, Craiasa zapezii. Bucuresti, 1974

(in colab.); Talmaciri din teatrul universal, ed. si pref. de D. Ivanescu, Bucuresti, 1982; T. Mann,
Moartea la Venetia, trad. in colab., Cluj-Napoca, 1991; H. C. Andersen, Povesti, Craiova, 1991
(alta ed., Bucuresti, 1992); idem, Degetica, trad. in colab., Bucuresti, 1992; idem, Basme, trad. in
colab., Bucuresti, 1994. E. M. Remarque, intoarcere de pe front, Bucuresti, f. a.