Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
TERMINOLOGIE:
Dirijor dirijare franceza diriger = a conduce, a indrepta, a calauzi; latina dirigo = a
indrepta. => dirijor = conducator
Franta chef de choeur; chef d`orchestre
Germania dirigent (orchestra); chormeister sau chorleitung (cor)
Anglia conductor
Italia direttore
Rusia dirijior
Pentru formatiile gen> fanfare militare, ansamblul de opera = Kapellmeister (pana la mijlocul
sec XIX)
18 feb 2010
ISTORICUL ARTEI DIRIJORALE:
1) Muzica primitiva
Ideea de conducator al unui ansamblu a aparut o data cu muzica primitive care avea
trasatura de a fi insotita mai mereu de alte arte (dans, teatru) Ansamblurile primitive simt
nevoia unui conducator care este cel mai experimentat, cel mai autoritar (seful de trib, magi,
preotii, SAMANII).
Rolul principal al unui astfel de conducator al ansamblurilor primitive era acela de a
organiza ritmul executiei collective si de a marca inceputul si sfarsitul executiilor. Cum?
prin utilizarea palmelor, a batailor din picior, oaselor de animale dar si prin mijcari ale
corpului, capului, bratelor)
2) Grecia antica
Conducatorul ansamblurilor integrate in tragedia antica: corurile (ce reprezentau voce
apoporului) ce erau impartite in emicoruri erau conduse de corifeu (prin batai ritmice cu
piciorul pe talpa caruia era prinsa o placuta de fier (scabelum)
Se dezvolta mai apoi muzica (psalmii, cantecul antifonic la evrei, imnurile in cele doua
forme : peanul si ditirambul, odele aparand astfel necesitatea dezvoltarii unui nou sistem de
conducere = apare astfel chironomia (sau miscarile chironomice)
Limba greaca: heir- mana, nomos = lege / chironomia = legea miscarii bratelor
Ce e chironomia?
O tehnica de conducere a ansamblurilor care implica cunoasterea anumitor semne
conventionale care se indicau prin miscari ale mainilor. (la acestea erau adaugate si anumite
miscari ale corpului, capului si expresia fetei). Cu ajutorul acestor semne erau indicate:
- urcarea sau coborarea intonatiei
- ritmul, metrul
- forta sonoritatii
Afirmarea chironomiei s-a produs in practica corala a vechilor greci (au fost pastrate si
metodele de dirijat prin batai dar numai in muzica de dans)
DIRIJORI: Steichoros (sf sec VII)
3) Evul Mediu
S-a continuat practicarea chironomiei in muzica religioasa (cantul liturgic plin de
melisme). In Biserica apuseana chironomia a fost adusa de AMBROZIE DIN MILAN (sec IV)
o data cu cantul responsorial si antifonic.
Dirijorul era numit = primicerius (in Biserica latina)
= chironomico (scoala de la Montecassino
SCOLI de chironomie: Milano, Saint Gall si Montecassino
DIRIJORUL CHIRONOMIC tine in mana stanga 1 toiag (baston aurit, argintat sau cu fildes)
a carui ridicare in sus inainte de inceperea executiei indica atentie generala. In acelasi timp
cu mana dreapta prin miscari chironomice desena conturul liniei melodice pt coristi.
Un tip de dirijat chironomic e dat de mana guidonica (introdusa de Guido dArezzo). Astfel
in timpul executiei dirijorul arata cu ajutorul degetelor de la mana stangaa articulatiile
degetelor de la mana dreapta...
DIN MISCARILE CHIRONOMICE UTILIZATE DE DIRIJORII EVULUI MEDIU SE
VA DEZVOLTA ARTA MODERNA A GESTULUI DIRIJORAL.
09.martie.2010
4) Renastere
Incepand cu secolul XII muzica incepe sa fie masurata, acest aspect punand noi
probleme dirijorului care incep sa renunte la anumite miscari chironomice in locul lor folosind
indoiri ale degetului aratator (ce sugereaza fiecare diviziune a timpilor tactus. Mai apoi
aparitia polifoniei vocale care genera complicatii de ritm, precum si marirea ansamblurilor
duce la aparitia battutei= adica a unui baston (din lemn, impodobit cu podoabe pretioase sau
din fildes lung de 1,5 m.(GP Palestrina e cel care a introdus battuta in 1564). Rezulta o mai
buna organizare ritmica dar totodata strica muzica prin zgomotul puternic pe care l producea.
De aceea ulterior battuta va fi inlocuita cu un sul de hartie sau piele (numit sol-fa)
5) Baroc si Clasicism
La inceputul secolului XVII incepe sa se dezvolte muzica pt clavecin, basul cifrat, noi
forme si genuri muzicale: oratoriul, opera care necesitau angrenarea unui ansamblu mare de
muzicieni. In aceasta perioada se afirma dirijorul clavecinist (capelmaistru) care apare in
muzica de opera a secolului XVII si care acompania la clavecin ansamblul vocal indicand
totodata cu mana intrarile vocilor, ale solistilor si ale instrumentistilor. In secolul XVIII o data
cu dezvoltatrea ansamblurilor instrumental si vocal-instrumentale, amplificare salilor de
concerte, aparitia simfonismului va pune mari probleme dirijorului capelmaistrului care nu
reusea sa se ocupe decat de partea tehnica a executiei si nicidecum de cea artistica. In sensul
inlaturarii impreciziei primul violonist al ansamblului executa cu instrumentul sau melodia
ceva mai tare, regla tempoul prin miscari de arcus sau prin batai in pupitru ajutand astfel pe
capelmaistru. Apare astfel dirijorul-violonist denumit concertmaistru care insa se putea ocupa
mai mult de latura artistica (indicarea nuantelor) decat de cea tehnica (reusea sa indice ritmul
totusi prin miscari ale corupului). Modalitatea aceasta de conducere este pastrata si astazi.
Ulterior complicarea in sens tehnic a operelor de arta a generat aparitia sau utilizarea in
conducerea executiei a doi dirijori concertmaistrul(batea tactul cu piciorul, cu arcusul, executa
miscari cu trunchiul si capul sugerand accente, nuante etc) si capelmaistru (care conducea
formatia utilizand miscari chironomice in acelasi timp in care canta la clavecin sau orga
evident) = dirijat dublu. Tot in secolul XVIII a aparut si dirijatul triplu cand erau folositi:
capelmaistru, concertmaistru si dirijorul principal care cu ajutorul a doua suluri de hartie
facea semne instrumentistilor. Ulterior in Clasicism o data cu eliminarea clavecinului va
dispare si dirijorul clavecinist (capmaistru)
Amplificarea inca din vremea clasicismului a aparatului orchestral punea in dificultate
dirijorul. Asupra acestuia cadea sarcina de a transmite fidel mesajul artistic al compozitorului
cu un aparat orchestral din ce in ce mai mare. De aceea uneori dirijorii renuntau s amai cante
la vioara, clavecin pentru a conduce executia muzicala prin miscari chironomice. Tactarea
prin lovituri de picior in dusumea nu mai era eficienta datorita aparatului orchestral amplu.
Acest aspect a condus la CREAREA SCHEMELOR DE MASURI. Initial acestea erau
compuse numai din linii drepte colturoase insa treptat au fost introduse liniile ondulate si
curbe. O perioada vor fi pastrate si anumite semne chironomice (preluate din tehnica
dirijorului clavecinist: intrari cu o mana, semnale de atentie, miscari ritmice cu capul, nuantari
etc) si a celui violonist (trasaturi de arcus, respiratii, accente, nuante, tempo) in paraalel cu
tactarile de masura.
BAGHETA de dirijat se pare ca a fost folosita prima data de Johan Reichardt
(dirijorul operei din Berlin in jurul anului 1780). Aceasta avea menirea de a inlocui sulul de
hartie, amplificand gestul dirijoral si marindu-i vizibilitatea. Denumirea provine din limba
italiana bachetta = betisor, vergea. Aceasta este lunga de 50 cm cu diametrul de 0,5 cm, fiind
usor subtata spre varf. E confectionata din lemt tare, neelastic spre a nu se indoi si nu vibra
nici in cazul unor lovituri puternice. Bagheta are rolul de a mari amplitudinea miscarilor
bratului pentru amari vizibilitatea msicarii. E necesar ca bagheta sa faca corp comun cu mana
si sa devina o prelungire vie a acesteia. In dirijatul de cor bagheta poate reprezenta un
imediment pentru ca mana eliberata de bagheta poate contriui activ la realizarea sensului
expresiv al frazei. Ansamblurile corale au dimensiuni mici iar dispozitia membrilor e in
semicer, privirile lor nu sunt impiedicate de pupitre si deci bagheta nu-si mai are sensul
-artisti interpret Un mare dirijor trebuie sa fie in primul rand un mare interpret. Dovada cea
mai convingatoare a valorii sale este usurinta de a convinge si transmite muzicantilor felul
sau de a vedea (Pablo Casals) (pag12)
- pedagog in faza de repetitii si pregatire a ansamblului. El trebuie sa fie in stare sa explice
problemele ce stau in fata colectivului, sa ofere solutii de rezolvare tehnica sa educe colectivul
artistic. Trebuie sa aibe aptitudini de psiholog.
-organizator: Atunci cand trebuie sa : aleaga membrii formatiei, organizarea ei, a repetitiilor,
stabilirea modalitatilor de repetare, durata repetitiilor, alcatuirea repertoriului, dinspunerea
membrilor ansamblului in repetitii si concerte
APTITUDINI, TRASATURI, CUNOSTINTE
Dirijorului i se cere un studiu si o pregatire permanenta si sitematica.
CALITATI FIZICE:
- Mainile trebuie sa aiba o marime si o forma proportionala cu constitutia fizica a sa, sa
aiba o capacitate de miscare normala
- Faa dirijorului trebuie sa fie expresiva si mobil, capabila de exterioriza caracterul
muzicii
- Ochii dirijorului trebuie sa aibe o putere de comunicare
- Infatisarea trebuie sa fie agreabila, placuta
CALITATI MUZICALE (APTITUDINI MUZICALE)
-
Memoria muzicala. Dirijorul trebuie sa invete partitura astfel incat in timpul dirijarii
sa poate conduce intotdeauna din memorie. Numai in acest fel el este liber sa tin in ochii
sai formatia... (H Scherchen) (p14). Dirijorul trebuie sa aiba partitura in cap nu capul
in paritutra (Hans von Bulow) (p14). Memorarea logica a partiturii depinde si de
cunostintele de forme, armonie, teorie a instrumentelor pe care le poseda dirijorul (sau
nu:P hihi)
Gustul Muzical. De el depinde alegerea corecta a tempoului, a nuantelor, sonoritatea
ansamblului. Acesta se refera la contributia personala a dirijorului in interpretarea unei
lucrari muzicale. Educarea gustului muzical se face pe baza unei culturi temeinice
TRASATURI
-
organizator.
Pedagog. Dirijorul trebuie sa fie capabil sa dea in timpul repetitiilor ecxplicatiile
indicatiile cele mai juste, metodele cele mai adecvate puterii de intelegere a ansamblului
teoria muzicii (ritmica, metrica, game, tonalitati, moduri, intervalele, termeni de nuanta,
tempo si caracter, transpozitia etc)
solfegiu. Usurinta in solfegiu e foarte importanta. Se recomanda deprinderea solfegierii
mintale (necesara in studiu si urmarirea partiturii in timpul executiei)
Armonie.
Polifonie. Il ajuta in reliefarea liniilor melodice suprapuse
FORME MUZICALE. E necesara cunoasterea formelor in procesul de intelegere a
lucrarii (analiza partiturii). Se impune cunoasterea genurilor instrumentale si vocale
Arta cantului. Dirijorul tre sa cunoasca vocile, diferentele timbrale, de ambitus, a
registrelor, a posibilitatilor dinamice. Dirijorul tre sa faca si educatia vocala a coristilor
Cunoasterea unui instrument de preferat pianul dezvolta auzul melodic si armonica,
simtul ritmic, muzicalitatea, educa si formeaza depinderi de: cum se studiaza o piesa, cum
se interpreteaza, dirijorul este in primul rand interpret
Citire de partituri. Trag concluzia ca pentru a forma dirijori desavarsiti candidatii
trebuie familiarizati prin toate mijloacelel la indemana cu citirea partiturii iar cei care
nu in stare sa invinga aceasta dificultate nu vor stapani decat pe jumatate arta dirijatului
chiar daca sunt versati in orchstratie, in compozitie sau chiar in mecanismul
combinatiilor ritmice (H Berlioz) (p19)
Teoria instrumentelor si orhestratia. Un dirijor care nu stapaneste temeinic toate
procedeele de orchestratiem n are o valoare muzicala prea mare... (H Berlioz) (p19)
ISTORIA MUZICII
Folclorul muzical. A modurilor si genurilor populare, a aspectelor stilistice regionale.