Pe blanda mea educatoare, Ca nu-i alta ca ea sub soare! Ii mangai mana si o-ntreb, Daca, ghidus, un an intreg, Am suparat-o, sa ma ierte, Ba o s-o rog sa ma si certe! N-as vrea sa ma despart de ea, Nici de colegi, de masa mea, De scaunel si dulapior, Uf! Stiu ca-mi va fi tare dor! Si jucariile de plus, Colajele ce le-a expus Sus, pe panou, caci am lasat Tot ce cu drag eu am creat. O rog pe doamna, dac-ar vrea, Un an sa mai stau langa ea, Caci mi-a iertat la prostioare, Si nici nu m-a mustrat prea tare! M-a mangaiat si a rostit: - Sa nu uitati ca v-am iubit, Dar ati crescut, ce voinicei! La toamna veti fi scolarei. - Cu bine, atunci si-o-mbratisez, Ma chinui sa nu lacrimez Si-i spun din inimioara mea, Ca nicicand nu o voi uita!
Am Sa Incep Sa Iti Spun o Poveste Despre Un Baiat Timid Si Descurajat de Prieteni Care Se Indragosteste de o Fata Frumoasa Asemenea Unei Zane Din Faimoasele Legende de Demult Si Care Incearca Din Toata Inima Sa o Cucereasca