GARABET IBRAILEANU: Studii literare

"Eminescu este nu numai cel mai mare scriitor romn. El este o aparitie aproape
neexplicabila n literatura noastra. El a cazut n sarmana noastra literatura de la 1870 ca un
meteor din alte lumi. Intmplarea a facut ca unul din cei mai mari poeti lirici ai secolului al
XIX-lea, secol att de bogat, cel mai bogat n lirici, sa se nasca la noi, ntr-un colt din fundul
Moldovei.
Iar daca ne gndim la calitatea pura si profunda a lirismului sau, daca ne gndim la faptul
ca Eminescu a aparut ntr-o literatura fixata, daca ne mai gndim ca el a avut de luptat cu
mizeria, cu boala, cu obtuzitatea mediului si rautatea oamenilor, daca mai adaugam ca
opera lui, creata n conditii asa de grele, a fost nfaptuita pna la vrsta de treizeci si trei de
ani, pna la vrsta cnd un poet de o asa puternica gndire abia ncepe sa devina ceea ce e
menit sa fie, atunci poate avem dreptul sa spunem ca n Eminescu natura crease pe cel
mai mare liric modern si ca, geloasa de propria-i opera, i-a placut sa sfarme de timpuriu
minunata oglinda n care s-a rasfrnt att de ncntator.
Impresia, cu nimic comparabila, pe care Eminescu o face asupra cititorului se explica,
credem noi, printr-un caracter special al poeziei lui, pe care ne vom ncerca sa-l definim n
rndurile urmatoare.

GEORGE CALINESCU: Viata lui Mihai Eminescu

"El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simtitor la toate ideile si sentimentele, care
alcatuind traditia unei societati, sunt ca grinzile afumate ce sustin acoperisul unei case,
nefiind lipsit totdeodata de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiratie pentru
sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent
dect un individ [...].

Eminescu a fost, ntr-un cuvnt, un om nzestrat sa exprime sufletul jalnic sau mnios al
unei multimi n primejdie de a fi strivita de puterile ndrjite ale lumii vechi, sa o nvioreze
cu vehementa si s-o mpinga nainte, aratndu-i viitorul n chipul unui trecut idilic si pe care
soarta l-a aruncat ntr-o societate parnd entuziasta de progres si grabita de a-i lepada
vesmintele vetuste, dar hotarta a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].

Astfel se stinse n al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi
vreodata, poate, pamntul romnesc. Ape vor seca n albie, si peste locul ngroparii sale va
rasari padure sau cetate, si cte o stea va vesteji pe cer n departari, pna cnd acest
pamnt sa-si strnga toate sevele si sa le ridice n teava subtire a altui crin de taria
parfumurilor sale."

CONSTANTIN NOICA: Eminescu sau gnduri despre omul deplin

al culturii romnesti
"Eminescu a venit cu mna plina naintea nefiintei. Ratacit, nemnget, ca un suflet fara
parte, exact asa cum spunea omul Renasterii despre om cum ca e fiinta ce n-are partea
ei, poetul nostru si-a primit lotul, traind pe masura acestuia, n marginile, ba chiar n
nemarginile lui."

Darul ce ni s-a facut prin Eminescu? A aparut n lumea noastra un om care-a nteles sa fie
om deplin. Cineva care n-a vroit sa fie al doilea.

Eminescu si nefiinta
"Nefiinta aduce totusi odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni n el. Intreg
evantaliul lui de deschideri catre lume si cultura se strnge pentru noi ntr-o inima, care
bate.
Carui popor i s-a facut darul acesta? O constiinta mai buna, o spusa mai buna si exemplara,
au desigur cteva mari popoare si culturile lor. Dar cte din ele au cu-adevarat o inima?"

"Caci nu de judecat critic, de catre noi, este acum Eminescu, ci de asimilat ntr-un fel, ca o
constiinta de cultura de dindaratul nostru de la folclor si pna la stiintele pozitive ,
devenind astfel constiinta noastra mai buna, sau poate mustrarea de constiinta a oricarui
intelectual, care-i vede necuprinsul, adica sinteza nsasi."

Un miracol al culturii romnesti

"Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui,
de comorile plutonice retinute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de
spectacolul acesta extraordinar pe care ti-l da o constiinta de cultura deschisa catre tot."