CONCEPTUL DE INVESTITIE

INVESTITIILE, privite ca suma a cheltuielilor facute pentru realizarea de noi obiective,

dezvoltarea/modernizarea celor existente, reprezinta o cheltuiala certa pentru un viitor ce
contine elemente de incertitudine, generate de obicei de evolutia pietei.
PROCESUL INVESTITIONAL a fost si ramane un proces complex, care inglobeaza
toate activitatile si operatiunile intreprinse pentru plasarea unor capitaluri proprii sau atrase, cu
scopul realizarii si punerii in functiune a unor obiective economice, sociale sau de alta natura,
precum si fructificarea resurselor banesti plasate la alti intreprinzatori (cu titlul de
actiuni, obligatiuni etc.).
In sens financiar, reprezinta schimbarea unei sume de bani prezenta si certa pe
speranta obtinerii unor venituri superioare, dar probabile. In sens contabil, desemneaza
alocarea unei resurse disponibile pentru procurarea unui activ, care va determina fluxuri
financiare de
venituri si cheltuieli.
Conceptul de investitii poate avea astfel doua sensuri:
1. un sens larg, conform caruia investitiile cuprind toate cheltuielile sau alocarile de fonduri de
la care se asteapta niste venituri viitoare.
2.un sens restrans, conform caruia investitiile reprezinta cheltuieli ce se efectueaza pentru
obtinerea de active fixe.
In concluzie, investitia reprezinta o alocare permanenta de capitaluri, in achizitia de
active fixe si / sau financiare, care sa permita desfasurarea unor activitati rentabile, superioare
ratei actuale de rentabilitate a intreprinderii si acoperitoare pentru riscurile asumate.
Principalul risc asumat este alocarea azi a unui capital, in speranta obtinerii viitoare a
unor fluxuri de beneficii.
CLASIFICAREA INVESTITIILOR
-investitia tehnica privind achizitia, constructia si montajul unor masini, utilaje, instalatii, mijloace
de transport etc.
-investitia in resurse umane in formarea, calificarea, specializarea personalului
-investitii financiare in cumpararea de titluri de participatie la alte societati comerciale
-investitii comerciale pentru publicitate si reclama etc.
Un prim criteriu la clasificarea investitiilor este conturat de politica generala a
intreprinderii. Tipurile de investitii rezultate in urma acestei clasificari sunt fiecare rezultatul
aplicarii unei anumite strategii de dezvoltare.
investitii interne, rezultate in urma aplicarii unei strategii de crestere interna, concretizata in
specializarea productiei si consolidarea pozitiei pe piata. Aceste investitii se fac in cercetare
dezvoltare, in modernizarea tehnologiei de productie si a relatiilor de distributie si in
specializarea personalului;
investitii externe, rezultate ale aplicarii unei strategii de diversificare a activitatii, de speculare a
oportunitatilor de pe pietele de capitaluri;

Un alt criteriu, care permite o separare a diferitelor categorii de investitii, este cel al riscului. In
functie de riscul pe care il implica, investitiile sunt:
de inlocuire a echipamentului complet uzat, acestea fiind investitii cu un risc foarte scazut
intrucat nu presupun modificari ale tehnologiei de fabricatie;
de modernizare a echipamentului existent in functiune, acestea fiind investitii care implica
unrisc redus, ca urmare a unor corectii neesentiale in tehnologia de fabricatie;
de dezvoltare (de extindere) a unor sectii, uzine, fabrici noi, investitii care presupun un risc mai
mare, antrenat de nevoia de largire a pietelor de aprovizionare, a fortei de munca, de capital si
de desfacere;
strategice, privind crearea unei filiale in strainatate, fuzionarea cu alta societate comerciala,
robotizarea intregului proces de fabricatie, etc.
Din perspectiva intrarilor si iesirilor de fluxuri de numerar din intreprindere, se pot distinge patru
tipuri de investitii:
1. Unele proiecte de investitii in agricultura, silvicultura sau de investitii financiare se
caracterizeaza printr-o singura cheltuiala initiala (iesire) si o singura incasare (intrare) la
incheierea duratei de viata a investitiei.

2. Unele proiecte de echipamente industriale solicita o singura cheltuire a capitalurilor

initiale si ocazioneaza incasari esalonate pe intreaga durata de viata economica a
investitiei.

3. Sunt proiecte complexe care reclama o cheltuiala esalonata a capitalurilor initiale si

degaja o singura incasare la sfarsitul duratei investitiei.

4. In sfarsit, majoritatea investitiilor industriale se caracterizeaza prin iesiri si intrari

esalonate pe intreaga durata de viata economica a investitiei.

Din punct de vedere al legaturii pe care o au cu obiectivul proiectat:

investitii directe - sunt cele care se fac pe obiectivul de baza (achizitionarea utilajelor,
montarea acestora, executarea constructiilor etc.);
investitii colaterale - se materializeaza in lucrari care asigura utilitatile obiectivului de baza (cai
de acces, conducte de apa, de gaze etc.);
investitii conexe - sunt cele finalizate in alte obiective economice pentru a asigura viitoarei
investitii materiile prime necesare desfasurarii procesului de productie etc.
Din punct de vedere al modului de executare, investitiile pot fi:
investitii executate in antrepriza (se executa de agenti economici specializati).
investitii executate in regie proprie (se executa cu forte proprii).
investitii executate in sistem mixt.
Din punct de vedere al naturii activitatii sectoarelor in care se efectueaza, ele pot fi:
investitii productive;
investitii neproductive (social-culturale, locuinte, cantine, sedii sociale etc.).
Din punct de vedere al surselor de finantare, investitiile pot fi:
investitii finantate din fonduri proprii,
investitii finantate din fonduri imprumutate (surse straine).

 investitii finantate prin alocatii bugetare, donatii etc.

Din punct de vedere al structurii, investitiile se clasifica in:
cladiri si constructii speciale;
masinii, utilaje, instalatii si linii tehnologice, inclusiv aparatura de masura si control;
lucrari de constructii-montaj;
alte tipuri.
Dupa structura tipologica a cheltuielilor, investitiile sunt:
investitii in mijloace fixe;
cheltuieli preliminare care cuprind: costul proiectelor, formarea de personal de exploatare,
licente, cheltuieli de constituire;
fond de rulment (capital de lucru)
CRITERII DE OPTIUNE IN PROCESUL INVESTITIONAL
Principalele criterii de optiune in procesul investitional sunt:
- obtinerea unui profit suplimentar;
- necesitatea asigurarii competitivitatii firmei pe plan tehnic si economic;
- cerinte de ordin tehnologic (siguranta functionarii etc.);
Principalele criterii de optiune in procesul investitional sunt:
- asigurarea conditiilor economice necesare functionarii firmei;
- prevenirea poluarii;
- existenta unor resurse financiare care asteapta un plasament corespunzator.

ELEMENTELE PRINCIPALE ALE PROCESULUI INVESTITIONAL VALOAREA

CAPITALULUI PENTRU INVESTITII
Realizarea unui proiect de investitie presupune existenta unor capitaluri a caror marime
este determinata, in principal, de cheltuielile de achizitionare a utilajelor, a terenurilor pentru
cladiri, precum si de cheltuielile necesare instalarii, montarii si punerii in functiune a
echipamentului.
- Se cuprind si cheltuieli preliminarii pentru servicii de consulting, pentru formarea personalului,
pentru achizitionarea de licente, brevete etc.
- Se stabilesc totodata sume de capital necesare acoperirii costului de exploatare pe perioada
punerii in functiune pana la atingerea parametrilor proiectati.
In procesul de exploatare, pe langa cheltuieli curente apar si cheltuieli cu reparatii,
inlocuiri,
modernizari, precum si cheltuieli cu taxe si impozite, rambursari de imprumuturi, dobanzi si alte
cheltuieli bancare. In cazul lansarii unui produs nou pe piata se prevad cheltuieli pentru studii
de cercetare tehnologica si comerciala, pentru promovarea vanzarilor etc. Daca investitia
conduce la marirea capacitatii de productie apare nevoia cresterii fondului de rulment.
MOMENTE SI PERIOADE DE TIMP SPECIFICE
PROCESULUI INVESTITIONAL
m = momentul adoptarii deciziei de investitii;
n = momentulinceperii executiei investitiei;

p = momentul cand se pune obiectivul de

investitie in functiune;
v = momentul scoaterii din functiune a
obiectivului;
u = momentul cand incepe rambursarea
creditelor.

g = durata de realizare a documentatiilor tehnico-economice si de obtinere a

avizelor necesare realizarii investitiei;
d = durata de executie;
Dc = durata de rambursare a creditelor;
D = durata de functionare eficienta a investitiei;
T = durata de recuperare a investitiei (termenul de recuperare);
f = perioada de gratie privind rambursarea creditelor.
ELEMENTELE FINANCIARE ALE UNEI
INVESTITII
In evaluarea investitiilor trebuie sa se tina cont de aspectele financiare ale eforturilor si
efectelor acestora. In timp ce efortul de investitii este intotdeauna masurabil, efectul investitiilor
este greu de masurat datorita fie caracterului unor investitii (cele socio-umane), fie din cauza
incertitudinii efectelor viitoare.
Cu toate acestea, efortul si efectul unei investitii pot fi surprinse prin urmatorii parametri
financiari ce caracterizeaza o investitie:
A. Cheltuielile initiale de investitie (I0)
Cheltuiala initiala intr-un proiect de investitii reprezinta marimea neta a capitalului necesar
pentru punerea in exploatare a investitiei.
Cheltuielile initiale ale investitiei sunt
determinate de:
1. costul achizitiei activelor fixe, fizice sau financiare ( masini, instalatii, constructii, licente, titluri
de participare etc.);
2. cheltuielile de instalare si montaj a echipamentelor si instalatiilor noi, precum si cheltuielile de
specializare a personalului in exploatarea noilor tehnologii;
3. necesarul de fond de rulment durabil si permanent: sunt capitaluri investite pentru
constituirea unor stocuri minime indispensabile (de materii prime, pentru a se evita intreruperea
productiei si de produse finite sau pentru a evita intreruperea livrarilor catre clienti) si pentru a
finanta acordarea unui credit sau a unui termen de plata minim din partea clientilor, cu
deducerea creditului obtinut prin intermediul unui termen de plata minim consimtit de furnizori.
4. plus sau minus-valoarea rezultata din vanzarea activelor dezinvestite (inlocuite) prin noua
investitie.

Costul de achizitie a activelor fixe noi, dat de pretul de facturare al acestora, determina
si marimea amortizarii viitoare a acestora, care, la randul lor influenteaza fluxurile viitoare de
trezorerie (cash-flow, CF).
B. Durata de viata a investitiei
- durata fiscala contabila, adica perioada de recuperare integrala a valorii initiale a investitiei pe
calea amortizarii
- durata tehnica de functionare a mijloacelor fixe rezultate prin investitii, durata determinata de
caracteristicile tehnice, functionale, specifice fiecarui mijloc fix
-durata de viata economica determinata de durata in care investitia il intereseaza pe investitor
prin efectele sale favorabile
- durata juridica a investitiei, respectiv durata protectiei juridice asupra dreptului de proprietate
sau de concesiune asupra unui anumit bun
Evaluarea eficientei investitiei va tine cont de durata de viata care intereseaza cel mai mult
gestiunea financiara a intreprinderii.
Peste aceasta durata, obiectivul de investitii va genera cheltuieli si deprecieri mai mari decat
veniturile realizate.
C. CALCULUL FLUXURILOR NETE DE TREZORERIE (CF)
Sistem de ipoteze:
1. Mediu economic cert.
2. Capitaluri proprii suficiente, ceea ce permite separarea deciziei de investitii de cea de
finantare si deci, neluarea, in calculul CF, a dobanzilor la capitalurile imprumutate si a
economiilor de impozit aferente acestora
3. Impozitul pe profit este presupus a fi platit la sfarsitul exercitiului financiar
4. Rata inflatiei ramane constanta pe toata durata de viata a investitiei si egala cu cea din primul
an de realizare a investitiei.
5. Calculul CF porneste de la un cont de rezultate (de profit si pierderi) previzionat, in care vor fi
estimate vanzarile, dar si cheltuielile, ocazionate de darea in exploatare a investitiei. Trecerea
de la aceasta estimare contabila a veniturilor si cheltuielilor (ca potentialitati de incasari si plati)
la o estimare, in termeni de trezorerie neta (incasari si plati efective) se face prin estimarea
variatiei fondului de rulment (NFR).

I - cota de impozit pe profit

CA - cifra de afaceri
NFR variatia nevoii de fond de rulment.
Amortizarile sunt mai intai scazute din E.B.E. pentru a se deduce rezultatul impozabil, deoarece
ele sunt deductibile fiscal; ele sunt apoi adaugate la rezultatul net deoarece - fata de celelalte
cheltuieli de exploatare nu se platesc, si in consecinta nu diminueaza veniturile.
D. VALOAREA REZIDUALA (VR)
Valoarea reziduala exprima valoarea posibila de realizat dupa incheierea duratei de
viata a investitiei (prin vanzare etc.).
Pentru durate de viata mai mici decat cea tehnica, valoarea reziduala poate fi mai mare
decat valoarea ramasa neamortizata si determina un castig de capital, un surplus de incasari
peste valoarea ramasa a mijlocului fix respectiv. Castigul de capital mareste profitul impozabil,
iar pentru a reduce impactul fiscal, unele legislatii (cum ar fi cea franceza sau cea canadiana),
acorda scutiri de impozit pentru jumatate din castigul de capital.

FAZELE DE REALIZARE A UNEI INVESTITII

POLITICI SI STRATEGII iNVESTITIONALE
Strategia investitionala, stabileste pe baza unor studii, analize si simulari, obiectivele
principale ale firmei in domeniul investitional, actiunile ce urmeaza sa se desfasoare pentru
atingerea obiectivelor, modalitatile de atingere a acestora, sursele de finantare si metodele de
alocare a resurselor.
In functie de puterea economica a firmei, de corelarea care exista intre ceea ce ea
produce si cererea pietei, strategia investitionala poate fi de redresare, de consolidare sau de
dezvoltare.
In cazul unei firme la care cererea de produse finite a scazut foarte mult, strategia
investitionala ce trebuie urmata este una de redresare, care presupune restructurarea
productiei, schimbarea utilajelor si tehnologiei etc. Strategia de consolidare se aplica acolo
unde se constata mici modificari in structura pietei, unde au aparut si alti furnizori de produse
finite, unde se constata o crestere a concurentei si exista riscul pierderii vechilor piete de
desfacere a produselor finite.
Orice strategie investitionala trebuie sa raspunda la cel putin patru intrebari de baza:
1. Ce urmeaza sa se faca?
2. Cu ce se va face?
3. Care sunt modalitatile prin care se va realiza scopul?
4. Cum se va face evaluarea la ceea ce s-a propus sa se
realizeze?
In functie de raspunsurile primite la cele patru intrebari se va stabili gradul de realism si
de eficienta economica a strategiei investitionale, a activitatii viitoare a firmei.
Raspunsul la prima intrebare impune alte trei intrebari subordonate acesteia:
1. Ce urmeaza sa se faca? (contureaza obiectivele ce trebuiesc urmate de firma)
a. Care este potentialul firmei si care ar trebui sa fie?
b. Ce este realizabil?
c. Ce este prioritar?
- se va dimensiona potentialul viitor al firmei care nu intotdeauna trebuie sa creasca, ci trebuie
sa asigure utilizarea cu maxima eficienta a tuturor resurselor firmei
- trebuie avut in vedere ca investitia este o cheltuiala cu caracter ireversibil, ca o data ce a fost
facuta nu mai poate fi reconstituita decat pe baza altor cheltuieli, altor eforturi investitionale.
A doua intrebare de baza: "cu ce se va face?" vine sa aprofundeze resursele umane,
materiale si financiare :
- surselor proprii sau surse atrase
- creditul si vanzarea de actiuni Raspunsul la intrebarea "cum se va face?" se va referi la o serie de aspecte care vizeaza
solutiile tehnice, tehnologice si constructive principiul eficientei economice si al pluralitatii
variantelor cu scopul declarat de stabilire a solutiei optime
O ultima intrebare: modalitatea in care se face evaluarea la ceea ce s-a propus sa se
realizeze Particularitati:
Evaluarea eficientei trebuie sa se bazeze pe un sistem de indicatori ce asigura
comparabilitatea dintre efecte si eforturi, nu pe indicatori de volum (profit, venit, incasari
valutare, cifra de afaceri, cheltuieli investitionale, cheltuieli de productie etc.).

OBSERVATIE: Indicatorii de volum sunt nesemnificativi, deoarece pot fi variante la care efectul
economic sa fie mai mare, dar consumul de resurse sa fie supradimensionat ducand la o
eficienta economica mai scazuta.
La calculul indicatorilor de eficienta economica trebuie sa se foloseasca tehnica actualizarii.
Fiecare proiect trebuie analizat atat prin prisma investitorului, la nivel microeconomic, cat si
prin prisma economiei nationale, la nivel macroeconomic.
Evaluarea cat mai exacta a eforturilor presupune insumarea acestora, atat pe durata realizarii
investitiei, cat si pe cea a functionarii viitorului obiectiv
SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR
NECESITATEA SI OPORTUNITATEA SURSELOR DE
FINANTARE A INVESTITIILOR

Investitiile presupun:
o imobilizare insemnata de capital, ceea ce ridica cu acuitate necesitatea procurarii
sau asigurarii acestora astfel incat sa se evite aparitia unor investitii incepute si neterminate din
lipsa de resurse.
investitorii nu trebuie sa dispuna neaparat, inca de lainceput, de intreaga suma ce
urmeaza sa acopere cheltuielile de investitii.
este oportun ca resursele financiare sa se formeze paralel si corelat cu procesul
efectuarii cheltuielilor.
oriceintarziere a formarii resurselor in raport cu aparitia obligatiilor de plata conduce
la:
intreruperea realizarii investitiilor,
prelungirea termenului de dare in folosinta,
pierderi efective concretizate in imobilizari de capital in investitii incepute si
neterminate.
TIPURI DE FINANTARE
A. Finantarea interna (autofinantare)
B. Finantare externa
In general, finantarea externa se poate face prin urmatoarele modalitati:

 POLITICA DE AUTOFINANTARE
CONCEPTUL DE AUTOFINANTARE
Autofinantarea este mijlocul prin care intreprinderea isi asigura dezvoltarea prin forte
proprii, folosind drept surse de finantare o parte a profitului obtinut in exercitiile anterioare si
fondul de amortizare.
CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE reprezinta un surplus monetar care se obtine ca
rezultat al tuturor operatiunilor de incasari si plati efectuate de intreprindere, intr-o perioada de
timp, avand in vedere si incidenta fiscala.
Determinarea capacitatii de autofinantare
variabile economice
variabile financiare
Variabilele economice pornesc de la:
previziunile de vanzari (cantitati x preturi)
previziunile asupra costurilor (materii prime,
materiale, combustibili, salarii etc.)
Variabilele financiare au in vedere:
politica deimprumut promovata de intreprindere care ocazioneaza cheltuieli financiare
politica de amortizare care poate incarca diferit costurile pentru anumiti ani
politica de repartizare a profiturilor care dimensioneaza politica dividendelor distribuite
actionarilor
Capacitatea de autofinantare = (V-Ce-Cf)(1I)+A
V - venituri totale;
Ce - cheltuieli de exploatare;
Cf - cheltuieli financiare;
A - cheltuieli de amortizare a activelor imobilizate;
I - rata de impozit pe profit
Sursele de autofinantare sunt:
a) fondul de amortizare;
b) profitul;
c) sume rezultate din valorificarea unor active fixe sau circulante;
d)mobilizari din resurse interne.
FONDUL DE AMORTIZARE.

- este menit inlocuirii activelor imobilizate, formand principala resursa proprie de finantare a
obiectivelor de investitii.
PROFITUL.
- reprezinta o resursa importanta de finantare a investitiilor, atat in cazul inlocuirii, dar mai ales
pentru:
- dezvoltarea si largirea activelor imobilizate existente
- pentru obiective noi
ALTE RESURSE. In aceasta categorie intra:
- sumele utilizate din lichidarea activelor imobilizate
- din valorificarea unor materiale ce rezulta din pregatirea terenului pentru constructii
- din lichidarea constructiilor provizorii de pe santier etc.
CORELATIA DINTRE AUTOFINANTARE SI
IMPRUMUT
Politica de indatorare se traduce in plati regulate de dobanzi, care impreuna cu
rambursarile anuale constituie cheltuieli financiare. Cu cat structura financiara este mai
indatorata, cu atat cheltuielile financiare anuale sunt mai mari, reducand beneficiul si, prin
urmare, posibilitatile de autofinantare.
AUTOFINANTAREAeste aproape intotdeauna o conditie necesara in vederea obtinerii
unui imprumut; ea constituie in acelasi timp, o garantie si un mijloc de rambursare.
In cazul creditelor pe termen lung si mijlociu, conditia care se pune este ca datoria sa nu
depaseasca un anumit multiplu al capacitatii de autofinantare.

AMORTIZAREA ACTIVELOR
IMOBILIZATE
Amortizarea se desfasoara in timp, in principiu pe intreaga perioada de la intrarea in
patrimoniu a activelor imobilizate si pana la casarea acestora
In cazul activelor materiale imobilizate, amortizarea are drept fundament deprecierea
acestora in procesul functionarii sau nefunctionarii lor
Cand durata de utilizare este mai mica decat durata de functionare economica se
tine seama si de valoarea reziduala, care majoreaza sursele de finantare pentru inlocuire.
In cazul imprumuturilor are loc un proces de amortizare financiara, care reprezinta
rambursarea treptata a creditelor conform angajamentelor asumate.
Amortizarea anuala trebuie sa acopere deprecierea suferita, fara a subevalua sau
supraevalua marimea acesteia.
Politica de investitii este influentata de metoda de amortizare utilizata.
METODE DE AMORTIZARE:
1. metoda de amortizare liniara sau proportionala;
2. metoda de amortizare degresiva;
3. metoda de amortizare accelerata;
1. METODA AMORTIZRII LINIARE
cea mai utilizata metoda de amortizare

 presupune calcularea amortizarii in mod uniform cu aceeasi cota de amortizare

pe intreaga durata de functionare a activelor imobilizate. Amortismentul anual se determina cu
formula:

2. AMORTIZAREA DEGRESIV
se calculeaza:
prin aplicarea unor cote descrescatoare degresive asupra valorii initiale a activelor materiale
imobilizate
prin aplicarea aceleasi cote dar asupra valorii ramase la finele fiecarui an.
Pentru cel de-al doilea caz, cota care se va aplica la finele fiecarui an asupra valorii ramase,
se calculeaza ca produs intre cota de amortizare liniara si unul dintre urmatorii coeficienti:
coeficientul este de 1,5, cand durata de utilizare este intre 2 si 5 ani;
coeficientul este de 2, cand durata de utilizare este intre 5 si 10 ani;
coeficientul este de 2,5, cand durata de utilizare este peste 10 ani;

JUSTIFICAREA unei astfel de metode rezida in aceea ca activele, pierzand din valoarea lor in
procesul folosirii, transfera tot mai putina valoare asupra noilor produse
3. AMORTIZAREA ACCELERAT
se caracterizeaza prin includerea in cheltuielile de exploatare in primul an a unei amortizari
de 50% din valoarea de intrare a activului material imobilizat, iar in ceilalti ani amortizarea se va
calcula in regim liniar prin raportarea valorii ramase (dupa deducerea a 50% din valoarea de
intrare) la numarul de ani ramasi.
aplicarea acestui sistem impune aprobare din partea Ministerului Finantelor, aprobare ce se
obtine pe baza unei documentatii de fundamentare.