Ziua precedentă Stil vechi Stil nou Ziua următoare

Joi
22 Ianuarie 4 Februarie
Zi fără post
Sfântul Apostol Timotei, unul din cei 70 (96)
Viața pe scurt a Sfântului Apostol Timotei, unul din cei 70

Aceasta a fost din cetatea Listra, si din tara Licaoniei (Asia Mica), tragandu-se din tata
grec si din mama evreica. Eunice cu numele, binecredincioasa, ca si mama ei Loida, si, a
fost ucenic iubit al marelui Pavel Apostolul (51-68).
Pomenind de acest ucenic al sau, Sfantul Pavel scrie ca Timotei cunostea Sfintele
Scripturi din pruncie si ca se bucura de un nume bun intre crestinii din tara lui. Aceste
bunatati si alte daruri de inima, de minte si de zel neobosit, au indemnat pe fericitul
Pavel sa ia aminte si sa-l ia pe Timotei ca tovaras de lucru apostolesc, tot timpul vietii
sale, scoala si slujire in care fericitul Timotei s-a dovedit tototdata si un adevarat om al
lui Dumnezeu, dar si un iubit fiu duhovnicesc si apostol, ucenic al marelui Apostol.
Deci, a insotit pe Pavel, propovaduind impreuna cu el pe Hristos, in Efes, in Corint, in
Macedonia, in Atena, la Roma, la Ierusalim, in Spania si in alte multe locuri si a avut
partea fericita sa fie inchis, pentru Domnul nostru Hristos, marturisind credinta in fata
unui mare numar de martori. A fost hirotonit episcop de Efes, de Sfantul Pavel, la
intoarcerea acestuia de la Roma, catre anul 64 si, ramanand in Efes, i s-a incredintat si
grija bisericilor din Asia, macar ca era inca tanar si nedeprins la carmuirea Bisericii lui
Dumnezeu. Drept aceea, s-a invrednicit a i se scrie doua epistole, una din Macedonia,
alta din Roma, unde Pavel era inchis a doua oara, epistole din care se vede cat era de
iubit si indrumat de marele sau dascal, epistole care se pot citi si astazi in sirul
Epistolelor pastorale din Noul Testament: "Adu-ti aminte si inflacareaza darul lui
Dumnezeu, care este intru tine, prin punerea mainilor mele", ii spune el indeosebi. In
cea de a doua epistola, mai ales, Pavel, presimtind ca i se apropie sfarsitul, ii marturisi
lui Timotei dorinta lui de a-l vedea la Roma, inainte de a muri.
Si a pastorit acest fericit Timotei, ca episcop, marea cetate a Efesului, inainte si in
vremea surghiunirii Sfantului Evanghelist Ioan, in insula Patmos. Si asa, implinindu-si
cu vrednicie lupta cea buna a sa, bine si nestirbita pazind, adica vistieria credintei si a
vietii crestine si hirotonind multi urmasi, diaconi, presviteri si episcopi, Bisericii lui
Dumnezeu. Sfantul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul, fiind ucis cu pietre si cu pari
la sarbatoare barbara din Efes, Catagrion numita, in anul 97, in zilele imparatului
Nerva-Traian. Iar sfintele lui moaste au fost aduse la Constantinopol si asezate in
biserica Sfintilor Apostoli, din porunca imparatului Constantiu, fiul marelui Constantin,
la anul 356.

***

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin şi maică-sa evreică,
numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel şi scriitor şi propovăduitor
al dumnezeieştii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după
ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de
împăratul Domiţian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci şi pe
Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteşte
că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes şi mai apoi a fost iarăşi
izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinţă Episcopia Efesenilor,
închinătorii la idoli, ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au ieşit
pe străzi cu idolii în braţe şi cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măşti,
gonind ca nişte tâlhari pe bărbaţi şi pe femei, şi omorând chiar pe mulţi oameni din
popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit şi i-a îndemnat să se ferească de
astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui
moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui
împărat Constantin, şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, unde i se face şi
pomenirea.

Viața pe lung a Sfântului Apostol Timotei, unul din cei 70, ucenicul
sfântului apostol Pavel.

Pe Sfîntul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate
Listra, care nu s-a preamărit atît cu îndestularea roadelor pămînteşti, pe cît cu această
de Dumnezeu sădită mlădiţă tînără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un
trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios
elin, care era renumit în păgîneasca sa rea credinţă; şi atît de vestit în răutate, pe cît mai
pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.

Maica sfîntului, ca şi bunica lui, erau evreice de neam, dar amîndouă sfinte şi drepte,
împodobite cu fapte bune, precum despre dînsele mărturiseşte Sfîntul Apostol Pavel,
zicînd: "Doresc să te văd, aducîndu-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de
bucurie, luînd pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a
sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sînt că şi
întru tine va fi aşa" (II Timotei, 1, 4-5).

Dar fiind încă copil fericitul Timotei, şi nu atît cu bucatele, cît cu cuvîntul Domnului
hrănindu-se de maica sa, s-a abătut cu totul de la rătăcirea cea păgînească şi iudaicească
şi a alergat la Sfîntul Pavel, la trîmbiţa bisericească cea de Dumnezeu glăsuitoare, într-
un chip ca acesta: cînd Sfîntul Apostol Pavel a venit în Listra cu Barnaba, ucenicul şi
apostolul lui Hristos, precum spune dumnezeiescul Luca în Faptele Apostolilor, au mers
şi în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe, şi în cele dimprejurul lor, iar prin venirea sa
acolo, a făcut o mare minune; căci a tămăduit un şchiop din pîntecele maicii sale, numai
cu cuvîntul, lucru pe care văzîndu-l popoarele, s-au mirat foarte, zicînd: Dumnezeu
asemănîndu-se oamenilor, s-a pogorît la noi.

Înştiinţîndu-se că nu dumnezei, ci apostoli şi propovăduitori ai Dumnezeului Celui viu

se numesc ei, mincinoşilor zei le sînt potrivnici şi spre aceasta sînt trimişi, ca să întoarcă
pe oameni de la înşelăciunea diavolească spre adevăratul Dumnezeu, care nu numai pe
cuvioşi, ci şi pe morţii din morminte poate să-i scoale, atunci mulţi s-au întors de la
rătăcire către dreapta credinţă. Între dînşii era şi maica acestui fericit Timotei, care
petrecea în văduvie după bărbatul său. Ea a primit cu bucurie în casa sa pe Sfîntul
Apostol Pavel, l-a găzduit cu toată îndestularea şi i-a dat pe Sfîntul Timotei, fiul său,
răsplătindu-i ca un dar pentru minunea făcută de dînsul în cetatea lor şi pentru
luminarea dreptei credinţe. Atunci era copil, încă tînăr cu anii, dar foarte îndemînatic şi
de bună credinţă, pentru primirea seminţei cuvîntului lui Dumnezeu.

Deci, luîndu-l Sfîntul Pavel şi văzîndu-l blînd şi cu minte bună, apoi, văzînd mai
înainte de a fi darul lui Dumnezeu, l-a iubit mai mult decît părinţii cei trupeşti; dar, de
vreme ce atunci era încă copil tînăr şi neputînd să călătorească cu dînsul, l-a lăsat acasă,
punîndu-l lîngă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dînşii dumnezeiasca Scriptură, de care
lucru scriind Pavel către dînsul, îi aducea aminte: Din tinereţe ştii Sfintele
Scripturi. Fiind urmărit de poporul iudeu, a fost dat afară din cetate şi s-a dus în alte
cetăţi.

După cîţiva ani, cînd Sfîntul Pavel a ieşit din Antiohia să cerceteze pe fraţii din toate
cetăţile în care propovăduise mai întîi cuvîntul lui Dumnezeu, luînd pe Sila, a venit în
Listra, unde era Sfîntul Timotei, şi văzîndu-l că venise în vîrstă şi sporise în toată fapta
bună, apoi că era bine mărturisit de toţi creştinii de acolo, l-a luat cu sine la apostolie şi
l-a făcut împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună
slujitor întru Domnul. Dar cînd a voit să iasă din cetate, ca să nu smintească pe nişte
iudei, care erau mulţime mare prin locurile acelea, l-a tăiat împrejur, după legea lui
Moise, nu pentru vreo trebuinţă de mîntuire, deoarece avea darul cel nou, Sfîntul Botez,
în locul tăierii împrejur, ci ca iudeii să nu se smintească de dînsul, deoarece toţi ştiau că
s-a născut din tată elin.

Deci, ieşind de acolo Sfîntul Pavel, umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţînd şi
binevestind împărăţia lui Dumnezeu şi luminîndu-i pe toţi cu lumina dreptei credinţe,
căruia ca o stea a soarelui, cel de la al treilea cer răsărit, îi urma dumnezeiescul Timotei,
primind lumina cea neînserată, adică învăţătura bunei vestiri a lui Hristos, şi
deprinzîndu-se la obiceiuri bune şi la viaţă îmbunătăţită, precum mărturiseşte despre
dînsul iarăşi apostolul Pavel, zicînd: "Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii,
aşezămîntului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi
pătimirilor" (II Timotei, 3, 10-11).

Astfel, Sfîntul Timotei a scos toate bunătăţile din vasul alegerii, adică de la Pavel, şi a
primit apostoleasca sărăcie pentru Hristos, ca să nu cîştige pentru el nimic, nici aur, nici
argint, nici altceva de pe pămînt; ci a trece din loc în loc şi a propovădui Evanghelia
împărăţiei. Apoi, s-a deprins a răsplăti bine pentru rău, căci fiind ocărît, el binecuvînta,
prigonit fiind, el răbda, hulit fiind, mîngîia, în toate punîndu-se înainte pe sine, ca o
slugă a lui Dumnezeu. Deci, s-a făcut următor adevărat învăţătorului său, Sfîntului
Pavel. Drept aceea, Sfîntul Pavel, văzînd pe ucenicul său sporind într-atîtea fapte bune,
l-a făcut mai întîi diacon, după aceea preot, apoi episcop, deşi era tînăr de ani.

Apoi, prin punerea mîinilor apostoleşti, fiind slujitor al tainelor lui Hristos, s-a făcut
următor prea osîrdnic al durerilor şi ostenelilor apostoleşti, pătimind împreună şi
slujind celor mai mari apostoli, întru buna vestire a lui Hristos, pe care nici tinereţile,
nici slăbiciunea trupului, n-au putut vreodată să-l împiedice de la nevoinţa care era de
faţă. Ci în toate avea răbdare, după cum mărturiseşte despre dînsul învăţătorul său
Pavel, care scriind către Corinteni, în epistola întîi, zice: De va veni Timotei, luaţi
aminte, ca să vie la voi fără de frică, pentru că are lucrul Domnului, ca şi mine; deci,
nimeni să nu-l defăimeze. Apoi, lăudîndu-l, a scris: Am trimis la voi pe Timotei, care
îmi este fiu iubit şi credincios întru Domnul, care vă aduce vouă aminte de căile mele.

Dar şi în alte scrisori ale sale îl numeşte frate al său, zicînd: Pavel, legatul lui Iisus
Hristos, şi Timotei, fratele. Şi iarăşi: Pavel, apostolul lui Iisus Hristos, cu voia lui
Dumnezeu, şi Timotei fratele. Şi încă: Trimis-am pe Timotei, fratele nostru, slujitorul
lui Dumnezeu şi ajutătorul nostru în bună vestirea lui Hristos, ca să vă întărească şi să
vă mîngîie în credinţa voastră.

Acestea şi multe altele se află ca mărturii în epistolele lui Pavel, spre lauda Sfîntului
Timotei, pentru care acela nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post
şi prin ostenelile cele de-a pururea, atît de mult se trudea, încît chiar învăţătorul lui,
văzîndu-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzîndu-l trudit, îl
îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele
neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era
sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.

Deci, Timotei umbla prin toate marginile lumii cu învăţătorul său, pentru că adesea
propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încît este
drept a zice despre dînşii: În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii
cuvintele lor. Şi era Sfîntul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în
propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor
Scripturi, păstor prea vrednic în ocîrmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a
cîştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura.

Dar nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos învăţa,
de la Ioan; căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula
Patmos, Timotei a fost în locul acestui Sfînt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu
după multă vreme a pătimit, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, astfel:

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de

idoli, bărbaţi şi femei, luînd asemănări de feţe neobişnuite, purtînd în mîini ciomege şi
idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rînduială, strigînd, pe
cei ce-i întîlneau ca tîlharii se repezeau asupra lor, şi ucideau pe mulţi şi făceau alte
fărădelegi; cu care ticăloşii socoteau că aduc slujbă necuraţilor zei ai lor.

Acestea văzînd dumnezeiescul Timotei, şi cu focul rîvnei celei dumnezeieşti

aprinzîndu-se, a intrat cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare,
propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, arătînd
înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor şi altele cîte erau din destul spre încredinţare,
spunînd cu limbă slobodă. Iar ei, întru întunericul închinării de idoli umblînd, n-au
cunoscut, nici n-au înţeles cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui
cu ciomegele ce aveau în mîini, l-au bătut cumplit pe sfînt şi cu toată nemilostivirea şi
neomenia, pe pămînt tîrîndu-l şi călcîndu-l, l-au chinuit pînă la moarte.

Creştinii după aceea venind şi văzîndu-l încă puţin suflînd, l-au dus afară din cetate şi
după ce a murit, i-au îngropat cu cinste trupul lui, la locul ce se numea Pion, adică
"gras". Iar după multă vreme, cinstitele şi sfintele lui moaşte, după porunca împăratului
Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, s-au dus din Efes în Constantinopol, de
Sfîntul Artemie mucenicul şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de
dumnezeiescul Apostol Luca şi cu Andrei, cel întîi chemat. Dumnezeu binevoind astfel,
ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi
propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormîntul după moarte să le fie, de vreme
ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, care
împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh împărăţeşte, în veci. Amin.
Sfântul Mucenic Anastasie Persul (628)
Viața pe scurt a Sfântului Mucenic Anastasie Persul

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, şi a trăit pe timpul lui Hosroe,
împăratul perşilor şi al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăţit vitejeşte şi
creştineşte între anii: 610 şi 641.
Anastasie se născuse în ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat,
fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, mai înainte de a
intra în ceata ostăşească a tiranilor. Perşii, prădând Ierusalimul, au luat mulţi robi,
precum şi cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus
Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se
dusese vestea că Dumnezeul creştinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul
lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce. Şi aflând de la un
creştin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos şi a dorit să se facă
următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea perşilor
de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră
împreună cu el meşteşugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat,
fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat
schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuţilor, citea Sfintele Cărţi, învăţa
pe de rost Psaltirea şi dorea cu ardoare să-şi sfârşească viaţa prin suferinţe muceniceşti
şi prin sânge. Zugrăvelile de pe pereţii bisericilor cu chipurile sfinţilor şi vieţile lor scrise
în cărţi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieţii. Pentru aceasta a avut şi un vis, în
care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era
semnul că dorinţa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a
împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, a ieşit din mănăstire şi s-a dus în Cezareea
Palestinei, unde întâlnindu-se cu nişte vrăjitori şi batjocorind faptele lor, a fost prins de
ei şi dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulţi îl
batjocoreau, smulgându-i barba şi bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea
lui Hosroe, împăratul perşilor, şi neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost
multă vreme chinuit şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Viața pe lung a Sfântului Mucenic Anastasie Persul

Cînd Sfînta Cetate Ierusalim a fost luată de Hosroe, regele Persiei, iar acele sfinte locuri
unde a petrecut Hristos Domnul nostru şi a suferit pătimirile cele de voie, răstignirea,
moartea, îngroparea şi învierea, atunci a fost robit de păgînii barbari, mîntuitorul lemn
al Crucii Domnului, fiind prădat şi dus în Persia cu multe dobînzi. Atunci a început a
răsări în Persia slava lui Hristos ca soarele, prin minunile ce se făceau de către făcătorul
de viaţă lemn al Crucii, care în robie fiind, sufletele omeneşti le robea lui Dumnezeu şi
ca o undiţă vînîndu-le, le atrăgea spre Hristos, prin cunoştinţa adevărului umilindu-le şi
prin dragostea cea dumnezeiască aprinzînd inimile acelora. Atunci a venit la cunoştinţa
lui Hristos şi Sfîntul Mucenic Anastasie, despre care ne este acum vorba.

Acesta din naştere era pers, din satul Rasnun, care este între hotarele ce se numeau
Razeh. Numele lui din păgînătatea persană era Magundat, fiu al unui vrăjitor, anume
Vava, care în părţile acelea era vestit învăţător al meşteşugului vrăjitoresc, la care şi pe
fiul său l-a învăţat desăvîrşit, încă din tinereţe. Apoi, venind Magundat în vîrsta
bărbătească, a fost rînduit în oaste cu mulţi alţi tineri şi petrecea în cetatea împărătească
cea de la scaun, slujind lui Hosroe, regele Persiei.

Auzind de slava şi puterea lemnului Crucii, care a luminat toate laturile Persiei şi le-a
înfricoşat cu minuni înspăimîntătoare, încît toţi ziceau că Dumnezeul creştinesc a venit
în Persia, a început a cerceta cu dinadinsul, pentru că deodată i s-a aprins sufletul în
taină cu focul acela pe care Hristos a venit să-l arunce pe pămînt; şi nu s-a odihnit acest
frumos tînăr umblînd şi pe mulţi întrebînd, dorind să ştie cu încredinţare cum este acest
lemn, care are atîta putere spre facerea de minuni. Cînd i s-a spus de credincioşi, că
aceea este Crucea pe care Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, care acum se
mărturiseşte şi se cinsteşte de creştini, că S-a răstignit pe ea pentru mîntuirea neamului
omenesc, atunci mai mult s-a aprins cu dorinţa cea dinăuntru, să cunoască desăvîrşit pe
Fiul lui Dumnezeu.

Şi a făcut multe întrebări, iar din răspunsuri lua avînt pentru mai multe cercetări,
sîrguindu-se să se încredinţeze: Cum S-a pogorît Dumnezeu din cer? Cum S-a făcut om?
Pentru ce a fost osîndit pe Cruce? De cine? Şi oare S-a întors iarăşi la cer, de unde S-a
pogorît?

Auzind de la creştini despre dumnezeiasca Taină care se povestea lui, adică a

întrupării lui Hristos, urechile lui au primit cu dragoste sămînţa dreptei credinţe; iar
sufletul său încet creştea spicele credinţei şi spre urmarea lui Hristos se îndemna. Deci,
avea Magundat un frate după trup, asemenea ca şi el, şi erau amîndoi în ceata unui
slăvit voievod, anume Sain. Acesta fiind trimis cu oaste de regele Persiei la război, în
stăpînirea grecească, apoi ajungînd la Calcedon, slăvita cetate creştinească, şi Magundat
slujind în ceata lui cu fratele, au mers acolo.

Tăbărînd asupra perşilor, dreptcredinciosul Heraclie, împăratul grecesc, Sain,

voievodul persan, cu cetele sale, degrab s-a întors înapoi; iar Magundat deosebindu-se
de ceată şi pe fratele său cel după trup lăsîndu-l, voia ca mai degrabă la creştini să
slujească sărac şi neştiut, decît în moştenirea sa bogat şi cinstit, între cei ce nu ştiu pe
Dumnezeu.
 La început, venind în Hierapolis, a aflat acolo un om pers de neam, dar cu credinţa
creştin, cu meşteşugul zlătar (argintar), şi lîngă el sălăşluindu-se, învăţa lucrul aceluia.
Astfel îşi întindea mîinile la lucru, iar mintea o avea aţintită la Hristos Dumnezeu,
arzînd de dragostea Lui. Şi ruga pe învăţătorul său ca să-l ducă la Sfîntul Botez, însă nu-
şi cîştiga cererea pentru că botezul lui era mutat pentru altă vreme, de frica ce aveau de
perşi.

Intrînd cu învăţătorul adeseori în sfînta biserică la rugăciune, vedea pe pereţii bisericii

cu zugrăveli închipuite patimile şi chinurile sfinţilor mucenici şi întreba pe învăţător ce
este aceea. Iar el îi spunea nevoinţele şi faptele sfinţilor: cum au răbdat cu bărbăţie pînă
la sînge pentru Hristos, iar sufletele pentru El cu osîrdie şi-au pus, cum au răbdat de la
chinuitori pentru Hristos şi de ce fel de răsplătiri s-au învrednicit în cer. El pe toate
acelea ascultîndu-le cu luare aminte, se mira şi se spăimînta; dar mai mult se aprindea
inima lui cu rîvna cea dumnezeiască. Deci, petrecînd în Hieropolis cîtăva vreme, a gîndit
să se ducă la Ierusalim, ca să primească acolo Sfîntul Botez.

Mergînd în Sfînta Cetate a Ierusalimului, Magundat, care s-a numit mai pe urmă
Anastasie, a petrecut la un oarecare iubitor de Hristos, cu meşteşugul argintar, aceluia i-
a descoperit toată durerea inimii sale, cum că voieşte să se unească cu Hristos prin
Sfîntul Botez. Iar el l-a dus pe dînsul la Sfîntul Ilie, prezbiterul bisericii celei mari a
Învierii lui Hristos. Fericitul Ilie, primindu-l cu dragoste, a spus despre dînsul
preasfinţitului patriarh Modest, şi cu binecuvîntarea aceluia a botezat pe Magundat
persul, numindu-l întru Sfîntul Botez Anastasie, şi l-a ţinut la sine opt zile. Deci îl
întreba ce fel de viaţă voieşte să-şi aleagă, mirenească sau monahicească? Iar fericitul
Anastasie nu numai cu cuvintele adeverea, ci şi cu obiceiul cel blînd arăta cum că
doreşte chipul şi viaţa monahicească.

După opt zile, dezbrăcînd hainele cele albe luate la Botez, l-a dus prezbiterul într-una
din mînăstirile Ierusalimului, în anul al zecelea al împărăţiei lui Heraclie (610-641); şi a
fost încredinţat unui înţelept şi îmbunătăţit bătrîn, care după aceea degrabă a fost
părinte mînăstirii aceleia, de la care a învăţat nu numai limba grecească, psaltirea şi
citirea celorlalte cărţi, ci şi la multe sfinte nevoinţe care se cuvin în viaţa monahicească
s-a povăţuit degrabă; pentru aceea era şi iubit de toţi, mai ales de povăţuitorul său, care
din început văzînd deplina săvîrşire a vieţii monahiceşti a acestuia, l-a tuns în chipul
monahicesc al său, îmbrăcîndu-l în chipul îngeresc.

Şi era Sfîntul Anastasie monah îmbunătăţit, smerit, cugetător, blînd, iubitor de

osteneală, făcînd toată slujba mînăstirească, în bucătărie, în pitărie, în grădină şi în alte
ascultări, cu nelenevire; dar nici soborul bisericesc şi pravila n-o lăsa cîndva. Şi era
întotdeauna cu mîinile îndeletnicindu-se la lucru, iar cu gura spre mărirea lui
Dumnezeu.

Apoi, citea dumnezeieştile Scripturi, vieţile sfinţilor părinţi, iar mai ales pătimirile
sfinţilor mucenici. Şi cînd le citea pe acelea, uda cu lacrimi cartea, arzînd cu inima şi
încredinţînd acea pătimire cu răbdarea ce avea, ca şi cum pătimea cu dînşii şi se arăta că
este următor al rîvnei lor, sfîrşitul lor fericindu-l; şi minunîndu-se de bărbăţia lor, ruga
cu osîrdie pe stăpînul Hristos, ca să-l învrednicească să pătimească aceleaşi chinuri
pentru El şi să meargă ca apoi să se numere în ceata mucenicească.

Iar vrăjmaşul sfinţilor, cel ce ura înmulţirea faptelor bune ale lui, a început a-i aduce
în minte ceea ce avea mai înainte în Persia, adică bogăţiile, slava, meşteşugul vrăjitoriei
cel părintesc, cinstea şi dregătoria ostăşească şi alte deşertăciuni; vrînd ca prin acelea
să-i surpe casa lui cea sufletească şi din mînăstire, să-l despartă de viaţa cea dimpreună
a sfinţilor părinţi; însă el cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care îl avea turn de tărie în faţa
vrăjmaşului, cu rugăciunile şi cu povăţuirea duhovnicescului său părinte - căruia
totdeauna îşi mărturisea gîndurile sale -, a petrecut nemişcat şi de ispitele vrăjmaşului
nebiruit.

Deci, petrecînd Cuviosul Anastasie în mînăstirea aceea şapte ani şi adunînd multă
duhovnicească vistierie de fapte bune, a fost chemat de Domnul spre cununa
mucenicească printr-o vedenie ca aceasta: Venind prealuminatul praznic al Învierii lui
Hristos, în seara sîmbetei celei mari, s-a odihnit puţin după osteneala cea de peste zi, şi
adormind i se părea că stă pe un munte înalt, de care se apropia un bărbat purtător de
lumină, ţinînd un pahar de aur împodobit cu pietre de mare preţ, plin cu vin, şi i l-a dat
lui, zicîndu-i: "Primeşte şi bea". Şi luîndu-l, îndată l-a băut şi s-a umplut sufletul lui de
negrăită dulceaţă; căci în somn încă a înţeles el că acela este semnul cel dorit al
sfîrşitului mucenicesc la care era chemat de Domnul.

Deşteptîndu-se din somn plin de veselie şi de bucurie, a alergat în biserică, la

soborniceasca cîntare a Învierii lui Hristos. Apoi, luînd şi pe duhovnicescul părinte şi
povăţuitorul său, a căzut la picioarele lui, cu lacrimi udîndu-le, ca să se roage pentru
dînsul către Stăpînul tuturor, că aproape este ziua ducerii lui din viaţa aceasta. Şi zicea:
"Ştiu, sfinte părinte, cîte osteneli ai suferit pentru mine şi cît de adeseori am mîniat
milostivirea ta cea părintească; prin tine au văzut ochii mei lumina cea adevărată şi prin
tine m-am liberat de întunericul cel rău. Deci, nu înceta a ruga pe preabunul Dumnezeu,
pentru mine, robul tău".

Grăit-a lui părintele: "De unde te-ai încredinţat, fiul meu, că în aceste zile te vei
despărţi de noi, pentru altă viaţă?" Iar Anastasie i-a spus vedenia cea din vis cu multă
umilinţă. Şi întărea că, cu adevărat, în acele zile are să moară, ori cu moartea cea de
obşte a tuturor, ori cu alta oarecare. Însă se temea să spună dorirea sfîrşitului său celui
mucenicesc pentru Hristos, ca să nu-l oprească bătrînul şi să nu-i stingă văpaia rîvnei
cea după Hristos şi să se lipsească de cununa mucenicească. Iar părintele îl mîngîia mult
cu cuvinte de dragoste.

Deci, făcîndu-se ziuă şi săvîrşindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cuviosul Anastasie s-a

împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, şi a mîncat cu fraţii la masa cea de obşte; iar în
noaptea următoare adormind puţin de cu seară şi deşteptîndu-se degrab - deoarece
dorinţa cea negrăită dinlăuntru a muceniciei nu-l lăsa să se odihnească -, şi sculîndu-se
în taină, a ieşit din mînăstire, neluînd nimic cu sine, afară de hainele cele monahiceşti
cu care era îmbrăcat.

După ieşirea din mînăstirea sa, Sfîntul Anastasie s-a dus mai întîi la Diospolul
Palestinei, de acolo la muntele ce se numea Garizim, pentru rugăciuni; apoitrecînd şi în
alte cinstite locuri, a venit în Cezareea Palestinei şi a petrecut acolo în biserica
Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu Fecioare.

După aceea, s-a dus pentru închinăciune la biserica Sfintei şi prealăudatei marii
Muceniţe Eufimia, care este zidită în aceeaşi Cezaree. În acea vreme perşii stăpîneau
Palestina şi locuiau în-tr-însa. Deci, s-a întîmplat fericitului, pe cînd mergea pe lîngă
casa unui pers, ca să vadă făcîndu-se de perşi meşteşugul vrăjitoresc; şi umplîndu-se de
rîvnă dumnezeiască, a intrat la dînşii, zicîndu-le cu mînie: "Pentru ce singuri vă rătăciţi
şi trageţi şi sufletele altora în rătăcire, înşelîndu-le?" Iar ei mirîndu-se de îndrăzneala
lui, l-au întrebat, zicînd: "Cine eşti tu, cel ce grăieşti acestea?" El le-a răspuns: "Am fost
şi eu într-o rătăcire ca aceasta a voastră, că aveam acel prea urît meşteşug şi eram iscusit
în farmece".

Spunînd aceasta, sfîntul mustra nedumnezeirea lor, arătîndu-le cu multe cuvinte cît
este de urît lui Dumnezeu şi vătămător de suflet oamenilor meşteşugul şi înşelăciunea
vrăjilor; apoi le spunea cunoştinţa sa adevărată şi întoarcerea spre Dumnezeu,
îndemnîndu-i, ca şi ei avîndu-l pe el pildă, să cunoască de asemenea adevărul şi
lepădîndu-se de farmece, să se întoarcă cu pocăinţă la Hristos Dumnezeu.

Dar ei nu numai că nu voiau să asculte cuvintele sfîntului, ci îl şi rugau foarte ca să nu

ocărască acel meşteşug al perşilor şi să nu-l dea spre defăimare poporului. El lăsîndu-i,
s-a dus în calea sa, sîrguindu-se către sfînta biserică a întru tot lăudatei muceniţe, apoi
mergînd puţin de la dînşii, l-au văzut ostaşii perşi care şedeau la porţile curţii pe lîngă
care trecea sfîntul; acei ostaşi vorbeau între dînşii persieneşte şi ziceau despre dînsul:
"Acesta este iscoadă".

Sfîntul pricepînd bine vorba lor, fiind însuşi pers, căutînd cu mînie la dînşii, le-a zis:
"Ce grăiţi voi? Nu sînt iscoadă, ci sînt rob al Domnului meu Iisus Hristos, mai bun decît
voi, fiindcă m-am învrednicit a sluji Aceluia, Care pentru păcătoşi a voit a Se coborî din
cer; înţeleg vorba voastră, căci şi eu am fost odată în aceeaşi slujbă ostăşească, în care
sînteţi voi acum". Ei sculîndu-se, l-au prins şi au spus despre dînsul mai marelui lor,
care era în curte; iar el ieşind şi întrebîndu-l: cine şi de unde este,a poruncit să păzească
pe sfîntul în temniţa cea mai mare, în care fiind închis trei zile, n-a gustat nici hrană,
nici băutură; pentru că nimic nu voia să primească din mîinile păgînilor, ci se hrănea cu
aşteptarea patimilor dorite pentru Hristos.

Într-acea vreme a venit în Cezareea Palestinei un boier persan, cu numele Marzavan,

şi aflînd de cuviosul cel închis, a poruncit să-l aducă legat înaintea sa la cercetare; şi
fiind adus sfîntul, Marzavan se îndeletnicea cu alte lucruri, iar Cuviosul Anastasie sta
legat de o parte; dar era acolo şi un creştin care-l cunoştea pe sfînt, pentru că îl văzuse în
biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Fecioare; apoi creştinul s-a apropiat de
dînsul şi-l întreba în taină pentru ce este prins, legat şi adus la judecată?

Sfîntul i-a spus dorinţa inimii lui, că voieşte să pătimească şi să moară pentru Hristos,
şi acela auzind, a fericit pe cuviosul pentru gîndul lui cel bun, şi-l întărea cu cuvinte
dumnezeieşti, îndemnîndu-l să nu se teamă de chinuri, nici să se înfricoşeze de moarte,
pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos; ci să răspundă cu tărie şi cu îndrăzneală
la întrebările lui Marzavan, avînd în minte cuvintele zise de Domnul în Evanghelie: Cel
ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui.

Deci, Cuviosul Anastasie fiind pus înaintea boierului Marzavan, nu s-a închinat lui,
nici i-a dat cuviincioasa cinste, căci era obicei la perşi să-şi plece genunchii înaintea
boierilor lor, spre cinste; iar sfîntul n-a făcut aceea, deci, prin neînchinarea şi prin
căutarea cea fără de temere, a arătat bărbăţia şi mărimea sa de suflet cea dinăuntru. Iar
Marzavan căutînd mult la dînsul, l-a întrebat, zicînd: "Cine, şi de unde eşti tu şi cum te
numeşti?".

Sfîntul răspunse cu îndrăzneală: "Sînt creştin şi de voieşti să ştii şi naşterea mea, sînt
pers, din părţile Razei, din satul Raznun; am fost vrăjitor şi ostaş, dar am lăsat
întunericul şi am venit la adevărata lumină; numele îmi era întîi Magundat, iar
creştineşte mă numesc Anastasie". Marzavan îi zise: "Lasă rătăcirea aceea şi te întoarce
la credinţa ta dintîi că-ţi voi da cai, bani şi multe alte bunătăţi". Iar sfîntul căutînd spre
cer, a zis: "Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Împărate". Zis-a lui
Marzavan: "Îţi este plăcută ţie îmbrăcămintea aceea pe care o porţi?"

Fericitul răspunse: "Această îmbrăcăminte îmi este iubită, fiindcă este îngerească, şi
mai cinstită îmi este mie aceasta decît ţie boieria ta". Marzavan, mîniindu-se, i-a zis:
"Diavol ai, că nu grăieşti altceva, decît numai ce te învaţă el". Sfîntul îi răspunse: "Cînd
eram în rătăcirea şi păgînătatea perşilor, atunci aveam diavol; dar acum am locuitor în
mine pe Hristos, Mîntuitorul meu, Cel ce izgoneşte pe diavolii tăi". Marzavan îi zise: "Nu
te temi de împăratul, care, cînd va auzi cele despre tine, va porunci să te răstignească?"
Sfîntul răspunse: "De ce să mă tem de un om stricăcios ca tine, care dacă va ucide
trupul, sufletul nu poate să-l prindă cu nici un fel de cursă".

Marzavan, nesuferind să audă nişte cuvinte ca acestea, a poruncit să pună pe dînsul

lanţuri de fier, unul pe grumaji, iar altul la picioare, şi să-l ducă la tăietorii de piatră, ca
împreună cu alţii să care neîncetat piatră. Acolo, fericitul pătimitor a răbdat multe şi
nenumărate necazuri; pentru că unii din părţile lui şi din acelaşi sat Rasnun, fiind
cunoscuţi prieteni şi vecini ai lui, dar văzînd cele ce i se făceau, se ruşinau şi socotind ca
şi cum lor li se făcea necinstea aceea, ocărau pe sfîntul, zicînd: "De ce ai făcut aceasta?
Pentru ce ai necinstit neamul cel bun de demult, făcîndu-te creştin şi atîta necinste ai
adus cu noi? Cu lanţuri eşti legat şi la tîlhăreasca pedeapsă osîndit, care lucru ochii
noştri nu suferă să-l vadă; nimeni cîndva din părţile noastre nu s-a făcut creştin şi acum
tu ne-ai făcut batjocură".
 Cu nişte cuvinte ca acestea ocărîtoare, păgînii îşi puneau mîinile pe cel nevinovat cu
nemilostivire, bătîndu-l, trăgîndu-l de barbă şi haina de pe dînsul rupîndu-i şi nu numai
nişte supărări ca acestea îi făceau lui, ci îi puneau pe spate pietre grele, care de patru inşi
abia puteau a se purta; şi aşa cu lanţuri la grumaji şi la picioare ferecat, apoi cu pietre
greu însărcinat, se ostenea plăcutul lui Dumnezeu.

Această răutate în toate zilele i se făcea lui de la perşii cei cunoscuţi. Însă el toate
acelea cu bucurie le răbda, pentru numele lui Iisus Hristos. După aceasta, boierul
Marzavan iarăşi a poruncit ca să aducă înaintea sa pe sfîntul şi i-a zis: "De ai fost cu
adevărat fecior de vrăjitor şi ştii meşteşugul vrăjilor, spune-ne ceva din vrăji, ca şi noi să
ştim despre a ta pricepere". Răspuns-a sfîntul: "Să nu-mi facă Dumnezeu parte ca să
iasă din gura mea ceva de acest fel; nu voiesc să-mi spurc mintea cu pomenirea vrăjilor,
nici gura cu vorbele".

Boierul i-a zis lui: "Pentru ce petreci în creştinătate, întoarce-te la credinţa ta cea
dintîi, căci să ştii că voi spune despre tine regelui Hosroe". Răspuns-a sfîntul: "Fă ce
voieşti; socotesc că ai scris la dînsul şi ai luat răspuns de la el". Zis-a boierul: "N-am scris
încă, ci acum voi să scriu şi ce-mi va porunci despre tine, aceea voi face". Iar Sfîntul
Anastasie a răspuns: "Scrie toate răutăţile ce voieşti despre mine; eu sînt creştin, şi
iarăşi îţi spun, sînt creştin".

Marzavan a poruncit ca pe sfînt să-l întindă la pămînt şi să-l bată pînă ce va voi să facă
ceea ce i se porunceşte lui. Şi cînd voiau slujitorii să lege pe mucenic de mîini şi de
picioare, ca să-l întindă spre bătaie, el a zis către dînşii: "Lăsaţi-mă slobod; nu se cade să
mă legaţi şi să mă ţineţi, căci nu fără de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunăvoie,
şi doresc să pătimesc pentru El atît de mult, cît cineva însetează de apă rece în vreme de
arşiţă". Acestea zicîndu-le, şi-a făcut semnul Crucii şi s-a întins cu faţa la pămînt spre
bătaie; şi au început a-l bate cumplit cu beţe. Apoi sfîntul a zis către cei ce-l băteau:
"Încetaţi puţin şi dezbrăcaţi de pe mine îmbrăcămintea cea monahicească, ca să nu
rabde necinste chipul cel sfînt, şi aşa gol trupul meu băteţi-l; însă să ştiţi că bătăile ce mi
se dau de voi, ca nişte jucării le socotesc; pentru că eu chiar şi în bucăţi de aş fi sfărîmat,
niciodată nu mă voi lepăda de Domnul nostru Iisus Hristos". Deci, bătut fiind pe trupul
gol, răbda cu bărbăţie, stînd la chinuri nemişcat, de nimeni ţinut, fără numai de singură
voia sa pentru Dumnezeu, prin care şi firea sa îşi biruia.

Atunci se mira boierul şi toţi cei ce erau acolo de răbdarea lui, că mult bătîndu-se, nu
s-a mişcat cu trupul, nici a strigat, nici a gemut; pentru că mintea lui cu totul era la
Dumnezeu, pentru care pătimea. Deci, poruncind boierul ca să înceteze de la bătaie, pe
sfîntul iarăşi îl înfricoşa cu împăratul, zicînd: "Voi scrie la împăratul şi va porunci ca să
te pedepsească cu moarte". Zis-a lui sfîntul: "Scrie ce voieşti". Iar boierul a zis: "Au nu te
temi de împăratul?" Răspuns-a sfîntul: "De ce să mă tem de împăratul tău, au doară el
nu este asemenea om muritor ca şi tine? Au doară nu va vedea stricăciunea aşa ca şi
tine? Deci, pentru ce îmi porunceşti ca să mă tem de cel ce este tină, asemenea ca tine?
Au nu este mai bine a mă teme de Dumnezeul meu Iisus Hristos, Cel ce a făcut cerul şi
pămîntul, marea şi toate cele dintr-însele şi Care este nestricăcios în veci".

Mirîndu-se mîndrul Marzavan de răspunsul mucenicului, a poruncit ca iarăşi să-l

ducă în temniţă şi după puţine zile iarăşi scoţîndu-l, l-au adus înaintea lui cu blîndeţe,
nădăjduind ca prin linguşitoare cuvinte să-l înmoaie; şi a zis către sfîntul: "Adu-ţi
aminte de meşteşugul tău cel vrăjitoresc şi jertfeşte zeilor, ca să nu mori rău, lipsindu-te
de această văzută lumină".

Cuviosul a răspuns: "La care zei îmi porunceşti să jertfesc? Soarelui, lunii, focului,
mării, munţilor, dealurilor şi celorlalte stihii pămînteşti? Să nu-mi facă parte
Dumnezeul meu ca să mă închin cîndva idolilor voştri, pentru că pe toate acelea Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, le-a zidit spre slujba şi trebuinţa noastră a oamenilor, a creaturii
celei înţelegătoare; iar voi rătăciţii, slujiţi diavolului şi fiinţelor celor cu patru picioare şi
la cealaltă făptură văzută, ca şi cum acelea nu au fost făcute pentru ale noastre trebuinţe,
ci noi pentru ale lor am fi făcuţi. Şi nu se cade să-i numiţi pe ei dumnezei, căci voi sînteţi
zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi nu ştiţi pe Dumnezeu, Ziditorul nostru, căci de aţi
cunoaşte pe Hristos, Cel ce v-a creat pe voi, apoi v-aţi întoarce la lumina cea adevărată şi
v-aţi izbăvi de stăpînirea diavolilor".

Acestea şi mai multe grăind sfîntul, s-a mirat Marzavan şi toţi cei ce-l auzeau. Apoi
văzînd Marzavan că nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile nu-l poate birui, l-a trimis
iarăşi în temniţă, pînă ce-i va veni poruncă de la împărat ce să facă cu dînsul. Astfel, era
ţinut noaptea în temniţă, iar ziua îl scoteau ferecat în lanţuri la lucru, ca să care piatră cu
ceilalţi legaţi.

Deci, s-a dus ştirea despre Sfîntul Anastasie şi în mînăstirea unde a fost tuns monah şi
auzind toţi părinţii şi fraţii despre dînsul, cum că pentru Hristos pătimeşte, s-au umplut
de negrăită bucurie; dar mai ales duhovnicescul lui părinte şi învăţător, care, ca şi cum
împreună cu iubitul său ucenic legat fiind, într-al lui chip i se părea că pătimeşte. Dar de
vreme ce aceea nu putea fi, ca adică să meargă la dînsul, egumen fiind, a trimis pe doi
fraţi cu a sa mîngîietoare scrisoare, ca în taină mergînd la dînsul, să-l întărească spre a
răbda cu bărbăţie. Iar el, împreună cu ceilalţi părinţi, ziua şi noaptea se rugau la
Dumnezeu pentru dînsul, să-i dea tărie, ca să rabde pînă la sfîrşit pentru numele Lui şi
să fie biruitor şi purtător de cunună în ceata sfinţilor mucenici.

Cuviosul Mucenic Anastasie în temniţă fiind, nu înceta ziua şi noaptea a preamări pe

Atotputernicul Dumnezeu. Şi avea cu sine legat şi pe altul, pe un tînăr din slugile lui
Marzavan, osîndit pentru o faptă rea, cu care împreună era legat cu un lanţ de grumaz şi
cu altul de picioare. Deci, îi era foarte greu sfîntului, de vreme ce, cînd se scula la
rugăciune la miezul nopţii, era nevoie ca să deştepte, chiar nevrînd, pe împreună legatul
său, care-l socotea ca păcat făcut împotriva aproapelui, căci pe cel obosit cu aceeaşi
greutate prin cărarea pietrelor şi adormit, îl deşteaptă.
 Deci, de multe ori vrînd să facă rugăciunile cele de miezul nopţii, nu îndrăznea să se
scoale pe picioarele sale, ca să nu-şi deştepte prietenul şi să-i taie odihna şi astfel
piciorul său, lîngă piciorul aceluia ţinîndu-şi, grumajii săi spre grumajii lui aplecîndu-şi,
îşi săvîrşea obişnuitele rugăciuni către Dumnezeu. Acolo erau şi alţi legaţi şezînd
deosebit, între care era şi un evreu de neam cinstit şi bun la obicei; acela văzînd pe
Sfîntul Anastasie, ziua ostenindu-se cu cărarea pietrelor, iar noaptea petrecînd întru
laudă lui Dumnezeu, se mira, zicînd întru sine: cine este omul acesta şi cum voieşte să-i
fie sfîrşitul?

Într-o noapte, sfîntul rugîndu-se la Dumnezeu, după obiceiul său, iudeul acela zăcînd
la pămînt, nu dormea, şi deodată văzînd o lumină în temniţă, şi-a întors ochii către
sfîntul şi a văzut bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, luminoase şi strălucind ca soarele, care
pe sfîntul mucenic înconjurîndu-l, părea îmbrăcat cu aceeaşi strălucire; ieşind de la
aceia o strălucire mare, ce lumina toată temniţa cu negrăită lumină, pe care nimeni altul
din cei închişi nu putea s-o vadă, pentru că toţi dormeau, fără numai singur evreul acela,
care nu dormea; el privea aceea cu dinadinsul şi zicea întru sine cu multă mirare:
"Dumnezeule sfinte, aceştia sînt îngeri". Apoi spre bărbaţii aceia mai cu dinadinsul
privind, i-a văzut avînd omofoare şi ţinînd în mîini cruci; deci, zicea întru sine:
"Episcopi sînt aceştia?" Iar privind mai mult spre sfîntul, a văzut pe un tînăr mai
luminos, stînd înaintea lui Anastasie cu o cădelniţă de aur, plină cu cărbuni de foc, în
care punînd tămîie, tămîia pe mucenicul.

Aceasta văzînd-o legatul acela, care nu dormea, deşteptă cu mîinile pe celălalt legat,
care dormea aproape de sine, care era creştin şi fusese eparh al Scitopolei, vrînd ca şi
acela să vadă acea minune ce se arăta; dar nu putea să-şi mişte picioarele sau mîinile, că
era mai cu totul amorţit de înspăimîntarea chinului sau din voia dumnezeiască, ca să
economisească ceva mai ascuns. Apoi abia deşteptîndu-l pe acela, a întrebat cel ce se
deşteptase din somn ce este şi pentru ce l-a deşteptat pe el. Iar evreul arătîndu-i ceea ce
se vedea, îi zicea: "Vezi ce este?" Dar abia zicînd acel cuvînt, îndată vedenia nu s-a mai
văzut. Şi a spus evreul acela credinciosului toate cele văzute, cu multă plăcere
sufletească şi cu umilinţa inimii. Preamăriră, deci, pe Hristos Dumnezeu.

După aceasta boierul Marzavan, luînd scrisoarea de la regele său Hosroe, a trimis la
Cuviosul Mucenic Anastasie, zicîndu-i: "Iată îţi porunceşte ţie regele ca numai un cuvînt
să zici: nu sînt creştin, şi îndată vei fi liber ca să mergi oriunde vei voi, sau la creştini sau
la monahi, sau în pietre, ori la cea dintîi rînduială ostăşească". Răspuns-a mucenicul lui
Hristos, grăind: "Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, nici cu mintea, nici cu
cuvîntul".

Apoi, iarăşi boierul a trimis pe un casnic al său la sfînt, zicîndu-i: "Ştiu că te ruşinezi
de mulţi, dar mai ales de cunoscuţii tăi, şi nu voieşti ca înaintea lor să te lepezi de
Hristosul tău; însă de vreme ce porunca împărătească stă asupră-ţi şi care nimeni nu se
cade să n-o asculte, de aceea, dacă vrei, numai înaintea mea şi a altor doi sfetnici ai mei
să zici: mă lepăd de Hristos, şi îndată te vei libera; pentru că ce pagubă va fi ţie, cînd
numai cu gura îţi vei adeveri lepădarea, iar inima ta neunindu-se cu gura, vei crede în
Dumnezeul tău?" Răspuns-a mucenicul: "Să nu-mi fie mie aceea nici înaintea ta, nici
înaintea altora, ca să mă lepăd de Domnul meu, nici la arătare, nici în taină, nici în vis şi
nici va putea cineva să mă silească la acestea, orice mi-ar face".

Ducîndu-se acel om de casă la boier şi cele auzite de la mucenicul spunîndu-i, a

poruncit boierul ca să-l aducă înaintea sa, şi i-a zis: "Iată, a poruncit împăratul ca în
fiare legat să te trimit la dînsul în Persia". Sfîntul Mucenic Anastasie a răspuns: "De vei
voi să mă liberezi, apoi, eu singur, fără de fiare voi merge la împăratul vostru; pentru că
ce trebuinţă este ca să mă pui în fiare pe mine, cel ce de voie rabd şi voiesc a răbda
pentru iubitul meu, Stăpînul Hristos".

Văzînd boierul că cu nici un chip, nici cu momiri, nici cu îngroziri nu poate să întoarcă
pe mucenic de la creştinătate la păgînătatea l-a rînduit cu alţi doi legaţi, care erau
aşijderea creştini şi osîndiţi pentru o pricină nedreaptă, ca după cinci zile să-i trimită în
Persia, la judecata împăratului; deci sfîntul a fost dus iarăşi în temniţă. Într-acea vreme
a sosit praznicul Înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Şi era în
cetatea aceea un bărbat cinstit şi dregător, creştin cu credinţa şi cu faptele; acela
apropiindu-se de boierul Marzavan, l-a rugat ca să libereze din temniţă pe Anastasie
monahul, pentru praznic, ca împreună cu creştinii să săvîrşească acea prăznuire.
Marzavan, cinstind pe cetăţeanul cel de frunte, a poruncit să fie după cererea lui, şi
eliberă pe Sfîntul Anastasie din temniţă în ziua aceea, însă fiind tot în lanţurile cele de
fier.

Deci, luîndu-l acel dreptcredincios bărbat, l-a dus la biserică, la dumnezeiasca

Liturghie, şi a fost bucurie mare tuturor creştinilor şi prăznuire îndoită, văzînd pe
pătimitorul cel pus în fiare grele pentru Hristos Domnul, Cel ce pe Cruce a pătimit, apoi
înconjurîndu-l, vărsau lacrimi fierbinţi de bucurie şi sărutau lacrimile lui cu dragoste,
bărbaţii şi femeile, fericindu-i pătimirea lui pentru Hristos. Iar după săvîrşirea Sfintei
Liturghii, bărbatul care dorise pe sfîntul, l-a dus în casa sa, cu cei doi monahi, care erau
trimişi de la mînăstire în taină, ca să mîngîie pe mucenicul şi să-l îngrijească de hrană;
ospătîndu-i pe aceia şi venind vremea, l-a dus pe Sfîntul Anastasie în temniţă.

Sfîntul, după cinci zile, cu cei doi legaţi pomeniţi mai înainte, a fost dus ferecat în
Persia, petrecîndu-l mulţi creştini cu lacrimi de durere. Şi-l petreceau şi acei doi
monahi, dintre care unul s-a întors la mînăstire, iar altuia i se poruncise de egumen, ca
să meargă la fericitul Anastasie pentru slujire şi ca să-i vadă sfîrşitul. Apoi, întorcîndu-
se, să spună nevoinţa pătimirii lui şi mucenicescul sfîrşit.

Fiind dus în Persia, Sfîntul Cuvios Anastasie a fost pus în temniţă, în cetatea ce se
numea Vithsalia, între alţi mulţi legaţi, între care erau mulţi osîndiţi pentru oarecare
fapte rele, iar alţii robiţi şi cei mai mulţi între dînşii, creştini. Monahul care venise cu
dînsul, găzduia la Cortaci, fiul lui Iesdin; iar Iesdin era cel dintîi econom împărătesc, dar
creştin tăinuit.
 După cîteva zile, regele Hosroe a trimis pe unul din judecători să cerceteze pe Sfîntul
Anastasie, şi venind judecătorul, îl întreba: "Cine şi de unde eşti? Şi pentru care pricină,
lăsînd credinţa persană, te-ai făcut creştin?" Iar mucenicul lui Hristos, Anastasie, îi
răspundea prin tălmaci, pentru că nu voia să mai vorbească în persană, îngreţoşîndu-se
de necurata lor credinţă şi de limbă. Şi le zicea: "Voi aţi rătăcit cinstind pe diavoli, în loc
de Dumnezeu; am fost şi eu altădată în aceeaşi rătăcire a voastră, dar acum cred şi mă
închin Atotputernicului Stăpîn Iisus Hristos, Care a zidit cerul şi pămîntul, marea şi
toate cele dintr-însele, şi ştiu cu adevărat că credinţa voastră este o înşelăciune
diavolească, care vă duce la pierzare".

Judecătorul i-a zis lui: "Ticălosule, oare pe Hristos, pe Care voi Îl cinstiţi, nu L-au
răstignit iudeii? Deci, cum ai rătăcit, lăsînd credinţa ta, şi te-ai făcut creştin?" Sfîntul a
răspuns: "Adevărat grăieşti că de evrei a fost răstignit Hristos al meu; dar pentru ce nu
grăieşti şi aceea, că, cu voia Sa dumnezeiască, pentru mîntuirea noastră a voit a Se da
spre răstignire; El fiind ziditor a toate, din cer S-a pogorît pe pămînt şi S-a întrupat, prin
împreună lucrarea Sfîntului Duh, din Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioara Maria, şi
S-a răstignit de voie, că să mîntuiască neamul omenesc din înşelăciunea diavolească, iar
voi cinstiţi pe diavol şi vă închinaţi soarelui, lunii, focului şi altor zidiri, iar nu
Ziditorului".

Zis-a lui judecătorul: "Pentru ce grăieşti vorbe multe şi deşarte, iată regele îndată îţi
va da cinste, brîu de aur, cai buni şi averi multe, ca să fii între senatorii cei slăviţi ai lui;
numai să te întorci la credinţa ta cea dintîi".

Sfîntul Anastasie a răspuns: "Eu darurile regelui vostru, bogăţia, cinstea, slava şi toate
care sînt vouă iubite şi dorite, de mult le-am defăimat şi le-am urît. Deci, urîte îmi sînt
ca nişte lepădături şi gunoaie, iar viaţa monahicească alegînd-o şi iubind-o, mă hrănesc
cu nădejdea veşnicelor bunătăţi pe care, cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru,
nădăjduiesc să le cîştig, de aceea această cinstită rînduială monahicească şi acestă
mantie îmi sînt mie vestitoare ale bunătăţilor. Deci, cum să defaim cele ce nădăjduiesc şi
pentru care am toată osteneala şi sîrguinţa, înşelîndu-mă darurile de la împăratul cel
vremelnic care degrab va pieri?"

Acestea auzindu-le judecătorul, a spus regelui. Iar regele umplîndu-se de mînie, a

poruncit ca a doua zi să chinuiască pe sfîntul din temniţă. Deci mai întîi l-au bătut cu
toiege fără milă, apoi i-au sfărîmat fluierele picioarelor între doi butuci grei, sărind nişte
bărbaţi pe amîndouă capetele butucului, pus deasupra. Astfel chinuindu-l mult şi
neplecat văzîndu-l, a poruncit iarăşi să-l arunce în temniţă, apoi singur s-a dus la rege
să-i spună cele ce se făcuseră.

Străjerul temniţei era creştin tăinuit şi slujea legaţilor care pătimeau pentru Hristos,
ajutîndu-i pe cît putea; acela şi monahul care s-a zis mai sus, intrînd în temniţă la sfînt,
mîngîiau pe pătimitorul şi-l întăreau; atunci au intrat şi alţi oameni credincioşi, între
care erau şi fiii acelui mai înainte zis Iesdin, economul împărătesc, tăinuitul creştin.
Aceia căzînd la picioarele mucenicului, îi sărutau lanţurile şi-l îndemnau să se roage
Domnului pentru dînşii.

Sfîntul, fiind smerit, îi depărta de la sine, socotindu-se că este păcătos şi nevrednic, el

avînd trebuinţă de rugăciunile şi ajutorul altora. Iar aceia luînd ceară, o lipeau de
lanţurile lui, întipărindu-le într-însa şi aceea o aveau spre binecuvîntarea lor şi spre
tămăduirea de multe feluri de boale; apoi trimiteau ceara aceea unul de la altul, ca un
dar de mare preţ. Iar după puţină vreme, trimiţîndu-se iarăşi acelaşi judecător de
împărat, a mers în temniţă la mucenicul lui Hristos, şi cercetînd, l-a aflat că nicidecum
nu se supunea la voia împărătească, şi l-a bătut iarăşi cu toiege fără cruţare. Dar şi a
treia oară, după cîteva zile, la fel s-a făcut.

Apoi acelaşi judecător venind, a bătut pe sfîntul şi a adăugat şi altă chinuire mai
cumplită, adică i-a legat o piatră mare de picior şi l-a spînzurat de o mînă; şi astfel a fost
spînzurat sfîntul răbdător de chinuri, două ceasuri. Apoi, l-a aruncat în temniţă şi
deznădăjduindu-se de întoarcerea lui, s-a dus la rege, spunîndu-i despre bărbăţia cea
nebiruită a mucenicului şi sfătuindu-l ca degrabă să-l piardă cu moarte, ca nu cumva
mai mult să se necinstească şi să se înfrunte împărăţia persană de un creştin; apoi, după
cincisprezece zile, a judecat regele pe Anastasie la moarte, cu mulţi alţii care erau legaţi
în temniţă.

Mai înainte cu o zi de sfîrşitul său, Sfîntul Anastasie şezînd în temniţă şi înainte

văzîndu-şi sfîrşitul cum că este aproape, a zis către cei doi legaţi, care au venit cu dînsul
din Cezareea: "Eu, fraţilor, cu mulţi din cei ce sînt aici mă voi sfîrşi dimineaţă şi voi trece
din viaţa aceasta, iar voi între cei vii veţi rămîne şi nu după multe zile vă veţi libera, căci
acest păgîn rege degrab va fi ucis". Atunci, făcîndu-se ziuă, a venit judecătorul acela cu
ostaşi şi au scos din temniţă pe cei legaţi, fiind cu Sfîntul Anastasie ca la 70 de bărbaţi;
iar unii dintre legaţi au fost lăsaţi în temniţă, între care erau şi cei doi, cărora sfîntul le
proorocise grabnica liberare şi uciderea regelui, apoi pe cei scoşi la moarte i-au dus
afară din cetate, la malul rîului, şi acolo pe fiecare apucîndu-l cu funia de grumaji, cu
amar i-au sugrumat.

După sugrumarea fiecăruia, ziceau către Sfîntul Anastasie: "Ce voieşti, să pieri îndată,
ca şi aceştia? Nu este mai bine să te supui voii împărăteşti şi să fii viu, apoi să iei de la
împărat daruri, cinste şi slavă?" Iar sfîntul ridicîndu-şi ochii spre cer, mulţumea lui
Dumnezeu şi zicea către dînşii: "Eu doream ca să fiu sfărîmat în bucăţi de voi, pentru
Hristosul meu, iar această moarte îmi este uşoară; şi mulţumesc Domnului meu, că prin
această puţină pătimire îmi va face parte ca să trec la acea mare şi negrăită slavă a
sfinţilor mucenici". Şi astfel, Sfîntul Cuvios Anastasie, după toţi legaţii, cu bucurie a luat
moarte prin sugrumare, sfîrşindu-se în 22 de zile ale lunii ianuarie.

Şi ca să fie arătată regelui moartea lui Anastasie, ostaşii i-au tăiat sfîntul lui cap şi l-au
dus la rege; iar trupul l-au aruncat spre mîncarea cîinilor, împreună cu trupurile
celorlalţi sugrumaţi. Însă cîinii mîncînd cu nesaţ trupurile celorlalţi, de trupul sfîntului
nu numai că nu s-au atins, dar se vedea că-l şi străjuiau, ca să nu se atingă altcineva. Iar
străjerul temniţei voind să ia cinstitul trup al sfîntului mucenic, nu l-au lăsat ostaşii,
care păzeau de departe, căci mulţi dintre dînşii erau evrei cu credinţă.

Dar sosind noaptea, monahul cel mai sus pomenit, trimis din mînăstire la Sfîntul
Anastasie să-i vadă sfîrşitul, luînd slugi de la fiii lui Iesdin, mulţime de aur şi giulgiuri
subţiri curate, s-a dus la locul unde zăcea nevătămat trupul sfîntului, între trupurile
altora mîncate de cîini; şi umplînd de aur mîinile străjerilor, s-a apropiat de sfîntul trup
al mucenicului lui Hristos, asupra căruia se vedea şi o stea luminoasă, răsărită din cer; şi
luîndu-l, l-a dus într-o mînăstire mică, a Sfîntului Mucenic Serghie, care nu era departe
de acolo, şi au îngropat într-însa cu cinste mult pătimitorul trup al răbdătorului de
chinuri al lui Hristos, adică pe Anastasie; şi a stat singur în mînăstirea aceea pînă la
uciderea regelui Hosroe.

După moartea aceluia, au fost lăsaţi liberi cei doi legaţi, cărora Sfîntul Anastasie le
proorocise aceasta în temniţă, înaintea sfîrşitului său; şi s-au împlinit proorociile
sfîntului amîndouă: despre grabnica ucidere a împăratului Hosroe şi despre liberarea
legaţilor acelora. Iar fratele despre care am spus de multe ori că a fost trimis de la
mănăstire să slujească sfîntului, după ce a îngropat pe sfînt în mînăstirea Sfîntului
Serghie, a aşteptat vreme potrivită ca să călătorească fără primejdie. După 10 zile de la
îngroparea sfîntului, a venit alt împărat, bun şi iubitor de oameni, care văzînd şi auzind
pe unii din ostaşi vorbind elineşte, s-a mirat.

Asemenea s-a înspăimîntat şi de aceea că a văzut monah în Persia şi întrebîndu-l de

unde este şi cum a venit în părţile acelea, acela a povestit cu de-amănuntul toată pricina;
pentru aceea ostaşii au luat în mare evlavie pe monah, primindu-l în corturile lor cîteva
zile; apoi, voind să se ducă în Armenia, l-au luat cu dînşii şi de acolo, aflînd pe mulţi care
se duceau la Ierusalim, s-a însoţit cu aceia. Şi după doi ani, a ajuns în mînăstirea sus
pomenită, aducînd cu sine colobionul monahicesc, adică mantia Cuviosului Anastasie, şi
a povestit egumenului şi tuturor fraţilor cîte le-am scris mai sus despre Sfîntul
Anastasie.

La sfîrşit a spus şi acestă minune pe care a săvîrşit-o mantia sfîntului, zicînd astfel: "În
mînăstirea în care am îngropat sfintele moaşte, era un monah tînăr, care avea un diavol
rău; iar egumenul luînd mantia Sfîntului Anastasie, a îmbrăcat cu dînsa pe cel îndrăcit şi
îndată a făcut grabnică tămăduire, precum fuge întunericul de lumină, aşa a fugit
diavolul de la cel ce pătimea, nesuferind sfinţenia mantiei mucenicului".

Auzind acestea, toţi au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a întărit pe robul Său la o

nevoinţă mucenicească ca aceea. Atunci egumenul a trimis în Persia pe acel frate şi pe
alţii împreună cu dînsul şi au adus de acolo cu cinste moaştele mucenicului lui Hristos şi
ale iubitului ucenic al său, în mînăstirea sa; acolo se săvîrşeau de dînsul multe minuni şi
tămăduiri de boli, pentru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi
cu Sfîntul Duh slăvit în veci. Amin.

(După Metafrast)
 Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit
de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi
ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele
noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Apostol Timotei şi al Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul

Glasul 1
Ceata îngerească...

Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei,

toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul
Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti
şi bolile trupului.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Dreapta Ta, cea purtătoare de biruinţă...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-se cu zorile cele prealuminate ale Învierii Tale, Hristoase, Sfântul Anastasie
cel numit cu numele învierii, pornind de la răsărit, ca un soare luminează acum cu
minunile Biserica.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de dragoste Dumnezeiască ai răbdat cu bărbăţie chinurile, Sfinte Mucenice

Anastasie; şi cu frumuseţile cele sihăstreşti fiind împodobit, cu bucurie te-ai adus lui
Hristos jertfă cu bun miros, preaalesule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maica lui Dumnezeu, roagă pe Cuvântul pe Care L-ai născut şi a venit la noi trupeşte, să
fie Blând şi Milostiv pentru cei credincioşi; că pe tine te avem Apărătoare şi Izbăvire.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce Singur ştii neputinţa...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând pe cărarea cea strâmtă, mai întâi prin sihăstrie ai înaintat către strălucirea
muceniciei, aflând prin chinuri, desfătarea şi prin osteneli culegând Veselia Cea
Cerească, Mărite Mucenice Anastasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Puterea luptei tale s-a cunoscut în toată lumea, mucenice nebiruit; că împotrivindu-te
păcatului până la sânge, te-ai făcut purtător de biruinţă şi te-ai împodobit cu cunună de
biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine ne-a odrăslit nouă Floarea Cea Neveştejită, îmbălsămând de miros plăcut toată
omenirea cu Dumnezeiescul mir al Firii Sale, Care este împreună fără de început cu
Tatăl şi din tine S-a Întrupat sub vreme, Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Cel Ce Singur ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi prin milostivire Te-ai îmbrăcat cu chipul
ei, încinge-mă cu Putere de sus ca să strig Ţie: Sfânt este Domnul Slavei Cel Neasemănat
întru bunătate.

Cântarea a 4-a. Irmos: Munte Umbrit cu harul...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos: nici sfârtecarea mădularelor, nici
ameninţarea chinurilor, nici sabia, nici moartea, nici focul, nici foamea, Sfinte
Anastasie, cel împreună locuitor cu Ceata cea cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu putere ridicându-ţi crucea pe umeri, ai urmat mântuitoarele Porunci ale lui Hristos.
Şi Lui făcându-te următor până la moarte, preabunule, acum te veseleşti de Strălucirea
Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai marele Voievod venind din cer, cu bucurie, limpede ţi-a binevestit, Curată, zicând:
Dumnezeu va ieşi cu Trup din tine, Fecioară Preacurată, spre mântuirea noastră, a celor
ce te lăudăm pe tine.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind păcii...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potrivnicul lui Dumnezeu care odinioară se lăuda peste măsură şi ameninţa că va

cuprinde pământul şi în deşert se trufea că va seca marea cu totul, este călcat în picioare
cu vitejiile tale, Sfinte Anastasie, Înţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicul lui Hristos luptându-se după Lege şi biruind în chip limpede, îşi câştigă drept
răsplătire a luptelor lucrarea minunilor; că boli tămăduieşte şi îndepărtează demoni cu
Puterea lui Hristos, Sfântul Anastasie, făcătorul de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu naşterea ta, Fecioară, ai nimicit blestemul Evei care este maica tuturor, răsărind pe
Hristos, lumii Binecuvântare. Pentru aceasta cu veselie te fericim, mărturisindu-te pe
tine cu gura şi cu inima, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Imos: Din pântece pe Iona...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te lămurit cu Strălucirea Crucii, ai risipit întunericul înşelăciunii; şi

luptându-te cu tiranul l-ai biruit, preamărite şi ai primit răsplătirile suferinţelor,
mucenice al lui Hristos, Sfinte Anastasie, dănţuind cu oştile mucenicilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată adunarea proorocilor, insuflată fiind de Dumnezeu, a arătat de mai înainte Taina
Dumnezeieştii zămisliri, celei de negrăit, cea din tine, a lui Dumnezeu Cuvântul, Maică
Fecioară; că tu ai arătat în lume hotărârea cea veche şi adevărată.

Irmosul:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Şi în
Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit păzind-o Nestricată. Că Cel Ce
nu a pătimit stricăciune, a păzit Nevătămată pe Ceea ce L-a născut.

CONDAC, glas 1. Podobie: Ceata îngerească...

Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei,

toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul
Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti
şi bolile trupului.

Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorul, arătând vitejia lui, vădită pildă, îndeamnă pe credincioşi să urmeze acum
Dumnezeieştii Patimi, celei de bunăvoie, pe care a suferit-o pentru noi Dumnezeul
părinţilor noştri Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce iubesc dreapta cinstire de Dumnezeu cred că Treimea este deopotrivă în Putere.
Că vitejii luptători s-au întrecut în luptă pentru Dânsa, vărsându-şi sângele, luptându-se
muceniceşte şi fiind ucişi şi-au dat sufletele lor pentru Dânsa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Curată, Acoperământul lui Adam, din care a ieşit Păstorul Cel Preaînălţat,
îmbrăcându-Se cu adevărat întru mine, omul întreg, pentru necuprinsa milostivire;
Dumnezeul părinţilor noştri Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Cântarea a 8-a.Irmos: Cuptorul cel răcorit...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De pe pământ te-ai ridicat la ceruri, purtând cunună, Sfinte Mucenice Anastasie, fugind
de toată înşelăciunea demonilor şi ai călcat în picioare credinţa în idoli. Drept aceea,
acum plin de veselie strigi: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe
întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vopsitu-ţi-ai haina, preafericite, în sângiurile tale cele muceniceşti; şi purtând crucea ca

sceptru, cu Hristos împreună împărăteşti în veci, Sfinte Anastasie; şi acum cânţi plin de
veselie: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel Bogat, Care este Slăvit cu cântări arhangheleşti, pentru noi a sărăcit,
alegându-te Maică pe tine, Frumuseţea lui Iacov, cea Binecuvântată. Pentru aceasta
lăudându-te pe tine, strigăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L
preaînalţe întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi se ne închinăm Domnului, cântându-I şi

preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe
tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii, pântecele Fecioarei în care a
intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi
să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.Irmos: Chipul naşterii tale celei Curate...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ostenelile sângiurilor tale, mărite, ai stins toată înşelăciunea idolilor şi plinirea

Bisericii ai luminat-o. Pentru aceasta, preaalesule, nu înceta a ruga pe Stăpânul, ca să te
fericim toţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Slava Cea cu adevărat, mai presus de cuvânt şi Negrăita Strălucire Dumnezeiască,

Cea Nespusă, de care te-ai împărtăşit ca un biruitor, Sfinte Anastasie, stă înaintea
Stăpânului Hristos! Pe Acela şi acum roagă-L pentru noi, cei ce te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, cât de înfricoşătoare este Minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu,

născând pe Dumnezeu Cuvântul, ai arătat Taina cea ascunsă mai înainte de neamuri şi
de veacuri în Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum
te rugăm să stingi cuptorul ispitelor ce se sălbăticeşte asupra noastră; că pe tine,
Născătoare de Dumnezeu, neîncetat să te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ca unul ce ai fost luminat la cuget de Străluciri Dumnezeieşti, cugetătorule de

Dumnezeu, părintele nostru, te-ai arătat preacinstit în mărirea desăvârşirii; că ai ajuns
cu Dumnezeiască înţelepciune cuvios în sihăstrie şi mucenic prin sânge, Sfinte
Anastasie, Fericite; pentru aceasta şi Hristos izvorăşte întru tine harul minunilor.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie:

Degrab ne întâmpină...

Înnoit-ai, Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta, firea cea muritoare a pământenilor

stricată de patimi şi ne-ai ridicat pe toţi din moarte la viaţa cea nestricăcioasă. Pentru
aceasta, după datorie, toţi de fericim, Fecioară Preamărită, precum Însăţi ai proorocit.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al

4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău
suflet, când ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu Răstignit de bunăvoie. Pe Acela, Bine-
cuvântată, roagă-L neîncetat să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.
Sfântul Macarie de la Jabin, Făcătorul de minuni (Belev/Belevski) (1623)
Previous
Sfântul Macarie de la Jabin, Făcătorul de minuni, s-a născut în anul 1539. Din tinerețe a
fost tuns întru monahism, luând numele de Onufrie. În anul 1585 a ctitorit mănăstirea
de la Jabin, pe malul râului Oka, în apropiere de orașul Belev, cu hramul Intrării Maicii
Domnului în Templu. În anul 1615, Mănăstirea a fost distrusă în întregime de soldații
poloni conduși de Lisovski. Cuviosul Macarie a strâns obștea împrăștiată și a început
reconstrucția mănăstirii: în locul bisericii de lemn a construit una de piatră, cu
clopotniță la intrare.

Cuviosul Macarie și-a petrecut viața în austere lupte monahicești, răbdând frigul, arșița,
foamea și setea, după cum relatează izvoarele. Adeseori se retrăgea adânc în pădure,
rugându-se în singurătate.

Odată, pe când mergea pe o cărare, prin pădure, a auzit un geamăt. În apropiere, la

rădăcina unui copac, a dat peste un soldat polonez ce se pierduse de tovarășii lui. Cu o
voce slabă, acel inamic, poate chiar unul dintre cei care distruseseră mănăstirea, i-a
cerut apă de băut. Plin de milă și dragoste, a lovit cu bastonul în pământ, de unde a
țâșnit un izvor cu apă, din care i-a dat muribundului să bea.

După ce viața în mănăstire și-a reluat cursul firesc, egumenul a lăsat în locul său pe
unul dintre ucenici, retrăgându-se în singurătate pe marginea unuia dintre afluenții
râului Jabinka și luând schima mare, cu numele Macarie.

Strădaniile ascetice ale Sfântului Macarie au rămas ascunse nu numai de lume, ci și de

obștea mănăstirii. La vârsta de 84 de ani, în ziua de 22 ianuarie, fericitul Macarie s-a
săvârșit din viață, fiind îngropat la poarta mănăstirii, unde mai târziu a fost ridicat un
paraclis în cinstea sa.

Descrierile iconografice au păstrat chipul Sfântului Macarie în ultimii săi ani de viață:
avea părul argintiu, barba scurtă, iar schima o purta peste rasă. La sfârșitul veacului al
XVII-lea, începutul celui de-al XVIII-lea era deja cinstit ca sfânt. Sfintele sale moaște au
rămas descoperite până în anul 1721, când au fost așezate într-o criptă.

În decursul veacului al XVIII-lea, mănăstirea de la Jabin s-a pustiit. Faptele și minunile

Sfântului Macarie au fost uitate într-o așa mare măsură, încât în anul 1816, atunci când
s-a construit Paraclisul Sfântului Nicolae și au fost redescoperite sfintele moaște
nestricate ale Cuviosului Macarie, nu s-a mai știut ale cui sunt. Cel care a readus
cinstirea Cuviosului Macarie a fost egumenul Iona de la Jabin, fost monah la Optina, în
anul 1888.

În anul 1889 a fost construit paraclisul de la mormântul Cuviosului, iar Egumenul Iona
a hotărât dezgroparea sfintelor moaște, dar Cuvioasul Macarie s-a arătat tuturor celor
prezenți și le-a cerut să nu facă ceea ce hotărâseră.

Cuviosul Macarie este prăznuit în zilele de 22 ianuarie/4 februarie și 22 septembrie/5

octombrie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!

Sfinții Mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi 377 mucenici
(817)
Aceşti sfinţi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri şi eparhii, erau locuitori ai
Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători şi nemulţumitori au venit să pună stăpânire
pe greci. Şi robind pe traci şi pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăţilor şi
ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814.
Atunci la Bizanţ împărăţea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva
sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe
Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de creştini, împreună cu episcopul pe care l-a
trântit la pământ şi l-a călcat cu picioarele pe grumaji. După moartea lui Crum a urmat
Ducum şi apoi Diteng, un om crud şi neomenos. Acesta spintecând în două pe marele
episcop Manuil al Adrianopolei şi tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare
câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de
ai săi. Urmaşul său cu numele Murtag, a omorât pe toţi creştinii care n-au vrut să se
lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanţuri şi supunându-i la chinuri, iar pe alţii
chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, şi pe episcopul Petru, mai
întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele. Asemenea şi pe ceilalţi,
trei sute şaptezeci şi şapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan şi lui
Leon, care erau ostaşi creştini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat
pântecele cu sabia. Lui Gavril şi lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuţitul. Pe Parod,
sfinţitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; şi pe mulţi alţi creştini i-a omorât
acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul,
ci şi ceilalţi urmaşi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe creştini după ce i-au
chinuit în tot felul.
Sfântul Sfințit Mucenic Anastasie diaconul din Lavra Peșterilor din Kiev, Peșterile din Apropiere
(XII)

Cuviosul Mucenic Anastasie, diaconul de la Pecersca, s-a nevoit în Peșterile din

Apropiere, în secolul XII. Ieromonahul Atanasie Calnofiiski (din Calnope) îl numește
frate al cuviosului Tit Prezbiterul (adormit nu mai devreme de 1190 și pomenit pe 27
februarie/12 martie). În viețile sfinților el este numit Diaconul. În slujba Soborului
Părinților din Peșterile din Apropiere se spune despre Cuviosul Mucenic Atanasie cum
că avea o asemenea îndrăzneală spre Domnul, încât primea de la El orice ar fi cerut.
Pomenirea lui se săvârșește de asemenea pe 28 septembrie și în săptămâna a 2-a din
Postul Mare.
Rugaciunea zilei
Rugăciunea de joi
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai
luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi
ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi
binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele
Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi
Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai
înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti
împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale
celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele.
Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească
inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc
cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu
bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să
trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te
măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.
Pilda zilei
Cu ce poţi plăti în rai?

Un om foarte bogat, avea un palat somptuos, caleaşcă aurită, mulţime de slujitori, etc.
Apropiindu-i-se ziua morţii, bogătaşul ar fi dorit să ia cu el măcar o parte din toate
acestea. Se gândea că, odată ajuns pe lumea cealaltă, ar putea să plătească pentru a i se
îngădui să aibă parte de ceea ce a avut şi în viaţa pământească. Atunci i s-a arătat un
înger şi i-a grăit: "Nu ştii că în rai nu poţi plăti decât cu cele pe care le-ai dăruit pe
pământ?". La auzul acestor cuvinte, bogătaşul s-a întristat, pentru că nu daruise nimic.
Biblia într-un an
Levitic 18-23

Capitolul 18
1. În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise, zicând:
2. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
3. De datinile pământului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile
pământului Canaanului, în care am să vă duc, să nu vă ţineţi şi nici să umblaţi după
obiceiurile lor.
4. Ci legile Mele să le pliniţi şi aşezămintele Mele să le păziţi, umblând după cum
poruncesc ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
5. Păziţi toate poruncile Mele şi toate hotărârile să le ţineţi, căci omul care le plineşte
va trăi prin ele: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
6. Nimeni să nu se apropie de nici o rudă după trup, cu gândul ca să-i descopere
goliciunea. Eu sunt Domnul!
7. Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n-o descoperi! Că este mama ta,
să nu-i descoperi goliciunea ei.
8. Goliciunea femeii tatălui tău să n-o descoperi, că este goliciunea tatălui tău!
9. Goliciunea surorii tale, goliciunea fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale, care s-a
născut în casă sau afară din casă, să n-o descoperi!
10. Goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fiicei tale să n-o descoperi, căci goliciunea ta
este!
11. Goliciunea fiicei femeii tatălui tău; care s-a născut din tatăl tău, să n-o descoperi,
că soră îţi este după tată!
12. Goliciunea surorii tatălui tău să n-o descoperi, că este de un sânge cu tatăl tău!
13. Goliciunea surorii mamei tale să n-o descoperi, că este de un sânge cu mama ta!
14. Goliciunea fratelui tatălui tău să n-o descoperi şi de femeia lui să nu te apropii, că
sunt unchiul şi mătuşa ta!
15. Goliciunea nurorii tale să n-o descoperi, că ea este femeia fiului tău; să nu-i
descoperi goliciunea!
16. Goliciunea femeii fratelui tău să n-o descoperi, că este goliciunea fratelui tău.
17. Goliciunea unei femei şi a fiicei ei să nu descoperi; pe fiica fiului ei şi pe fiica fiicei
ei să nu le iei, ca să le descoperi goliciunea; aceasta este nelegiuire, că sunt rude de
sânge cu ea!
18. Să nu iei concubină pe sora femeii tale, ca să descoperi ruşinea ei în vremea ei, vie
fiind ea.
19. Să nu te apropii de femeie în timpul regulii ei, ca să-i descoperi goliciunea.
20. Şi cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi ca să te spurci
cu ea.
21. Din copiii tăi să nu dai în slujba lui Moloh, ca să nu pângăreşti numele
Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.
22. Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.
23. Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi sămânţa şi să te spurci cu el; nici
femeia să nu stea la dobitoc, ca să se spurce cu el; aceasta e urâciune.
24. Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe
care ţu îi izgonesc dinaintea feţei voastre.
25. Că s-a întinat pământul şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei
ce trăiau pe el.
26. Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate
ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între ţoi.
27. Că toate urâciunile acestea le-au făcut oamenii pământului acestuia care e înaintea
voastră şi s-a întinat pământul;
28. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el
de la sine pe popoarele care au fost înainte de voi.
29. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face acestea se va stârpi din
poporul său.
30. Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urâte, după care au
umblat cei dinaintea voastră, nici să vă întinaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru".

Capitolul 19
1. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi le zi; Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul
Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
3. Să cinstească fiecare pe tatăl său şi pe mama sa şi zilele Mele de odihnă să le păziţi,
că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
4. Să nu alergaţi la idoli şi dumnezei turnaţi să nu vă faceţi, că Eu sunt Domnul
Dumnezeul vostru.
5. De veţi aduce Domnului jertfă de izbăvire, să o aduceţi de bunăvoie.
6. Şi să o mâncaţi în ziua aducerii şi a doua zi, iar ce va rămâne pentru a treia zi să
ardeţi cu foc.
7. Iar de va mânca cineva a treia zi, va face urâciune şi jertfa nu va fi primită;
8. Cel ce va mânca va agonisi păcat, că acela a spurcat lucrul sfânt al Domnului şi
sufletul acela se va stârpi din poporul său.
9. Când veţi secera holdele voastre în pământul vostru, să nu seceri tot până la fir în
ogorul tău şi ceea ce rămâne după secerişul tău să nu aduni;
10. Şi în via ta să nu culegi strugurii rămaşi, nici boabele ce cad în via ta să nu le
aduni; lasă-le pe acestea săracului şi străinului, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.
11. Să nu furaţi, să nu spuneţi minciună şi să nu înşele nimeni pe aproapele său.
12. Să nu vă juraţi strâmb pe numele Meu şi să nu pângăriţi numele cel sfânt al
Dumnezeului vostru, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
13. Să nu nedreptăţeşti pe aproapele şi să nu-l jefuieşti. Plata simbriaşului să nu
rămână la tine până a doua zi.
14. Să nu grăieşti de rău pe surd şi înaintea orbului să nu pui piedică. Să te temi de
Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.
15. Să nu faceţi nedreptate la judecată; să nu căutaţi la faţa celui sărac şi de faţa celui
puternic să nu te sfieşti, ci cu dreptate să judeci pe aproapele tău.
16. Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău şi asupra vieţii aproapelui tău să nu te
ridici. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
17. Să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să
nu porţi păcatul lui.
18. Să nu te răzbuni cu mina ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti
pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
19. Legea Mea să o păziţi; vitele tale să nu le faci să se împreune cu alt soi; ogorul tău
să nu-l semeni deodată cu două feluri de seminţe; cu haină ţesută din felurite torturi, de
lână şi de în, să nu te îmbraci.
20. De va dormi cineva cu femeie, împreunându-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu un
bărbat, dar nerăscumpărată încă sau dacă nu i s-a dat încă slobozenia, să-i pedepsiţi pe
amândoi, dar nu cu moarte, pentru că ea nu este slobodă,
21. Ci să aducă el Domnului, la uşa cortului adunării, jertfă de vină; un berbec să
aducă jertfă pentru vina sa;
22. Şi preotul îl va curăţi de păcatul lui înaintea Domnului cu berbecul cel pentru vină
şi i se va ierta lui păcatul pe care l-a făcut.
23. Când veţi intra în pământul, pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l va da, şi veţi
sădi orice pom roditor, să curăţiţi necurăţenia lui: trei ani să socotiţi roadele lui ca
necurate şi să nu le mâncaţi;
24. Iar în anul al patrulea toate roadele lui să fie afierosite Domnului, întru lauda Lui.
25. Şi în anul al cincilea să mâncaţi din roadele lui şi să vă adunaţi toate roadele. Eu
sunt Domnul Dumnezeul vostru.
26. Să nu mâncaţi cu sânge; să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.
27. Să nu vă tundeţi rotund părul capului vostru, nici să vă stricaţi faţa bărbii voastre.
28. Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu
împunsături să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
29. Să nu necinsteşti pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânare, ca să nu se
desfrâneze pământul şi ca să nu se umple pământul de stricăciune.
30. Zilele Mele de odihnă să le păzeşti şi locaşul Meu să-l cinsteşti. Eu sunt Domnul.
31. Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă
întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
32. Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de
Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 33. De se va aşeza vreun
străin în pământul vostru, să nu-l strâmtoraţi.
34. Străinul, care s-a aşezat la voi, să fie pentru voi ca şi băştinaşul vostru; să-l iubiţi
ca pe voi înşivă, că şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului. Eu sunt Domnul
Dumnezeul vostru.
35. Să nu faceţi nedreptate la judecată, la măsură, la cântărit şi la măsurătoare.
36. Cântarul vostru să fie drept, greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept. Eu sunt
Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului.
37. Să păziţi toate legile Mele şi toate orânduielile Mele şi să le pliniţi. Eu sunt
Domnul Dumnezeul vostru".

Capitolul 20
1. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care
trăiesc printre Israeliţi va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morţii: poporul
băştinaş să-l ucidă cu pietre.
3. Şi Eu Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul
său, pentru că a dat din copiii săi lui Moloh, ca să întineze locaşul Meu cel sfânt şi să
necinstească numele Meu cel sfânt.
4. Iar dacă poporul băştinaş îşi va închide ochii săi asupra omului aceluia, când va da
din copiii săi lui Moloh,
5. Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi împotriva neamului lui şi-l voi
stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce fac desfrânări asemenea lui, desfrânând după
Moloh.
6. Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze
în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din
poporul lui.
7. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
8. Păziţi legile Mele şi le pliniţi, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
9. Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău
pe tatăl său şi pe mama sa şi sângele său este asupra sa.
10. De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia
aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata.
11. Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să
se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt.
12. De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune şi
sângele lor este asupra lor.
13. De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se
omoare, că sângele lor asupra lor este.
14. Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc
să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.
15. Cel ce se va amesteca. cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.
16. Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi
dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.
17. De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, şi-i va vedea goliciunea şi ea
va vedea goliciunea lui: aceasta este ruşine şi să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor
poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-şi poarte păcatul lor.
18. Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi
goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui
său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.
19. Goliciunea surorii mamei tale şi a surorii tatălui tău să n-o descoperi, că unul ca
acela îşi dezgoleşte trupul rudei sale şi-şi vor purta păcatul amândoi.
20. Cel ce se va culca cu mătuşa sa descoperă goliciunea unchiului său; să-şi poarte
amândoi păcatul şi fără copii să moară.
21. De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea
fratelui său: fără copii să moară.
22. Păziţi toate aşezămintele Mele şi toate hotărârile Mele şi le pliniţi şi nu vă va
arunca de pe sine pământul în care vă voi duce să trăiţi.
23. Să nu umblaţi după obiceiurile popoarelor pe care le voi alunga de la voi, că ele au
făcut acestea toate şi M-am scârbit de ele.
24. Eu doară v-am spus: Voi veţi moşteni pământul lor şi Eu vă voi da să moşteniţi
pământul în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am
despărţit de toate popoarele.
25. Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu
vă întinaâi sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe
pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate.
26. Să-Mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt şi v-am deosebit de
toate popoarele, ca să fiţi ai Mei.
27. Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu
pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor"

Capitolul 21
1. Zis-a Domnul către Moise: "Grăieşte preoţilor, fiilor lui Aaron şi le spune:
2. Să nu se spurce prin atingere de mort din poporul lor. Să se atingă numai de
rudenia de aproape a lor, de mama lor şi de tatăl lor, de fiul lor şi de fiica lor, de fratele
lor;
3. De sora lor fecioară, care trăieşte la ei şi e nemăritată, poate să se atingă, fără să se
spurce.
4. De nimeni altul din poporul său să nu se atingă, ca să nu se spurce.
5. Să nu-şi radă capul, să nu-şi tundă marginea bărbii şi să nu-şi facă tăieturi pe
trupurile lor pentru morţi.
6. Să fie sfinţi ai Dumnezeului lor şi să nu pângărească numele Dumnezeului lor, că ei
aduc jertfă Domnului şi pâine Dumnezeului lor şi de aceea să fie sfinţi.
7. Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau necinstită; nici femeie lepădată de
bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai Domnului Dumnezeului lor.
8. Cinsteşte-i ca pe sfinţi, căci ei aduc pâine Dumnezeului tău; sfinţi să vă fie, căci Eu,
Domnul, Cel ce vă sfinţesc, sunt sfânt.
9. Dacă fiica preotului se va spurca prin desfrânare, ea necinsteşte pe tatăl său: să fie
arsă cu foc.
10. Marele preot din fraţii tăi, pe capul căruia s-a turnat mirul de ungere şi care este
sfinţit, ca să se îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi
sfâşie hainele;
11. Şi nici de un mort să nu se apropie, nici chiar de tatăl său sau de mama sa să nu se
atingă.
12. De locaşul sfânt să nu se depărteze, ca să nu necinstească locaşul Dumnezeului
său, căci mirul sfânt de ungere al Dumnezeului lui este asupra lui. Eu sunt Domnul.
13. Acesta îşi va lua de femeie fecioară din poporul său.
14. Văduvă, sau lepădată, sau necinstită, sau desfrânată să nu ia, ci fecioară din
poporul său să-şi ia de femeie.
15. Să nu-şi spurce sămânţa sa în poporul său, că Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îl
sfinţesc"!
16. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
17. "Spune lui Aaron: Nimeni din neamul tău în viitor şi din rudele tale să nu se
apropie, ca să aducă daruri Dumnezeului său, de va avea vreo meteahnă pe trupul său.
18. Tot omul cu meteahnă pe trup să nu se apropie: nici orb, nici şchiop, nici ciung,
19. Nici cel cu piciorul rupt sau cu mâna ruptă, nici ghebos, nici cu vreun mădular
uscat,
20. Nici cel cu albeaţă pe ochi, nici chelul, nici pipernicitul, nici cel cu părţile
bărbăteşti vătămate.
21. Nici un om din sămânţa preotului Aaron, care va avea pe trupul său vreo
meteahnă, să nu se apropie ca să aducă jertfă Domnului; că are meteahnă şi de aceea să
nu se apropie ca să aducă daruri Dumnezeului său.
22. Darurile Dumnezeului său sunt sfinţenii mari, din sfinţenii poate să mănânce,
23. Dar de perdea să nu treacă şi la jertfelnic să nu se apropie; să nu necinstească
locaşul Meu cel sfânt, căci Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfinţesc".
24. Şi a spus Moise acestea lui Aaron, fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel.

Capitolul 22
1. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Spune lui Aaron şi fiilor lui să umble cu băgare de seamă cu cele sfinte ale fiilor lui
Israel şi să nu pângărească numele cel sfânt al Meu prin prinoasele pe care ei înşişi Mi le
aduc. Eu sunt Domnul.
3. Spune-le: Tot omul din seminţia voastră şi din neamul vostru, care va avea pe sine
vreo necurăţenie şi se va apropia de cele sfinte, care se afierosesc de fiii lui Israel
Domnului, sufletul aceluia se va stârpi de la faţa Mea. Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru.
4. Omul din seminţia preotului Aaron care va fi lepros sau va avea curgere să nu
mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la
mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei,
5. Sau cine se va atinge de vreo târâtoare, de care s-ar spurca, sau de vreun om, care l-
ar face necurat prin orice fel de necurăţie a lui,
6. Cel ce s-a atins de acestea necurat va fi până seara şi să nu mănânce din cele sfinte
înainte de a-şi spăla trupul său cu apă.
7. Iar după ce va apune soarele şi după ce se va curăţi, atunci să mănânce din cele
sfinte, că aceea este hrana lui.
8. Mortăciune şi sfâşiat de fiară să nu mănânce, ca să nu se spurce cu acestea. Eu sunt
Domnul.
9. Să păzească poruncile Mele, ca să nu aibă asupră-le păcat şi să nu moară, când vor
călca acestea. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îi sfinţesc pe ei.
10. Nici un străin să nu mănânce din cele sfinte. Nici cel ce locuieşte la un preot şi nici
simbriaşul preotului să nu mănânce din cele sfinte.
11. Iar dacă preotul îşi va cumpăra un rob cu argint, acela să mănânce din ele;
asemenea şi robul născut în casa sa să mănânce din pâinea lui.
12. Dacă fiica preotului se va mărita după străin de neamul preoţesc, nici ea să nu
mănânce din prinoasele sfinte, cuvenite lui.
13. Când însă fiica preotului va fi văduvă sau despărţită şi copii nu va avea şi se va
întoarce în casa tatălui său, cum era şi în tinereţea sa, atunci ea să mănânce pâinea
tatălui său, iar dintre străini nimeni să nu mănânce.
14. Dacă cineva mănâncă din greşeală din cele sfinte, să întoarcă preotului preţul
lucrului sfânt şi să mai adauge încă a cincea parte din preţul lui:
15. Preoţii să nu spurce cele sfinte ale fiilor lui Israel, pe care ei le aduc dar Domnului,
16. Şi să nu atragă asupră-le vinovăţia fărădelegii, când vor mânca cele sfinte ale lor,
că Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfinţesc".
17. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
18. "Vorbeşte lui Aaron, fiilor lui şi la toată adunarea fiilor lui Israel şi le zi: Dacă
cineva dintre fiii lui Israel, sau dintre străinii care s-au aşezat la ei, în Israel, îşi vor
aduce jertfa lor, pe care o aduc Domnului ardere de tot, după făgăduinţă sau de evlavie,
19. Ca să afle prin aceasta bunăvoinţă la Dumnezeu, jertfa trebuie să fie fără
meteahnă, de parte bărbătească, din vitele mari, sau din oi, sau din capre.
20. Toate câte au meteahnă în sine să nu le aduceţi Domnului, că nu vor fi primite.
21. De va aduce cineva Domnului jertfă de mântuire, plinind o făgăduinţă, sau
aducând jertfă de bună voie, sau la praznicele voastre, din boi, sau din oi, să fie fără
meteahnă; ca să fie primită, să nu aibă nici o meteahnă.
22. Dobitoc orb, vătămat, sau slut, sau bubos, sau răpciugos, sau râios, să nu aduceţi
Domnului şi nici să daţi la jertfelnicul Domnului pentru jertfă.
23. Bou sau oaie cu picioarele lungi sau scurte peste măsură poţi să aduci ca jertfă de
evlavie, iar pentru jertfa făgăduită acestea nu, sunt primite.
24. Dobitocul care are părţile bărbăteşti strivite, sfărâmate, smulse sau tăiate, să nu-l
aduceţi Domnului şi în ţara voastră să nu faceţi asemenea lucru.
25. Nici din mâinile celor de alt neam să nu aduceţi nici unul din asemenea dobitoace
în dar Dumnezeului rostru, pentru că acestea sunt vătămate şi cu meteahnă şi nu vă vor
fi primite".
26. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
27. "De se va naşte viţel, sau miel, sau ied, şapte zile să stea la mama lui, iar din ziua a
opta înainte va fi bun de adus jertfă Domnului.
28. Dar nici vacă, nici oaie să nu junghiaţi în aceeaşi zi cu puiul ei.
29. De aduceţi Domnului jertfă de mulţumire, s-o aduceţi ca să vă fie primită.
30. În aceeaşi zi s-o mâncaţi şi să nu lăsaţi din carnea ei pe a doua zi. Eu sunt Domnul.
31. Să păziţi poruncile Mele şi să le pliniţi: Eu sunt Domnul.
32. Să nu spurcaţi numele cel sfânt al Meu, ca să fiu Eu sfânt între fiii lui Israel.
33. Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţesc pe voi, Care v-am scos din pământul Egiptului,
ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul".

Capitolul 23
1. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune care sunt sărbătorile Domnului, în care se vor
face adunările sfinte. Sărbătorile Mele sunt acestea:
3. Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului:
nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.
4. Iată şi celelalte sărbători ale Domnului, adunările sfinte, pe care trebuie să le vestiţi
la vremea lor:
5. În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, către seară, sunt Paştile Domnului.
6. Iar în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni este sărbătoarea azimei Domnului: şapte
zile să mâncaţi azime.
7. În ziua întâi a sărbătorilor să aveţi adunare sfântă şi nici o muncă să nu faceţi.
8. Timp de şapte zile să aduceţi jertfă Domnului, şi în ziua a şaptea iar e adunare
sfântă; nici o muncă să nu faceţi".
9. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
10. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi intra în pământul pe care Eu vi-l
dau vouă şi veţi face seceriş în el, cel dintâi snop al secerişului vostru să-l aduceţi la
preot;
11. El va ridica acest snop înaintea Domnului, ca să aflaţi bunăvoinţă la El; a doua zi
după cea dintâi a sărbătorii îl va ridica preotul.
12. În ziua ridicării snopului veţi aduce Domnului ardere de tot un miel de un an, fără
meteahnă.
13. Împreună cu el veţi aduce prinos de pâine două din zece părţi de efă de făină de
grâu, amestecată cu untdelemn, ca să fie jertfă Domnului, mireasmă plăcută, şi veţi face
şi turnare un sfert de hin de vin.
14. Nici un fel de pâine nouă, nici grăunţe uscate, nici grăunţe crude să nu mâncaţi
până la ziua aceea în care veţi aduce prinos Dumnezeului vostru. Acesta este aşezământ
veşnic în neamul vostru, oriunde veţi locui.
15. Din ziua a doua după întâi a sărbătorii, din ziua în care veţi aduce snopul legănat,
să număraţi şapte săptămâni întregi,
16. Până la ziua întâi de după cea din urmă zi a săptămânii a şaptea, să număraţi
cincizeci de zile şi atunci să aduceţi un nou dar de pâine Domnului.
17. Să aduceţi din locuinţele voastre dar ridicat: două pâini făcute din două zecimi de
efă de făină de grâu, coapte cu dospitură, ca pârgă Domnului.
18. Împreună cu pâinile să mai aduceţi şapte miei fără meteahnă, de câte un an, un
junc din cireadă şi doi berbeci fără meteahnă; ca să fie acestea Domnului ardere de tot,
dar de pâine, turnare şi jertfă cu mireasmă plăcută Domnului.
19. Să jertfiţi de asemenea din turma de capre un ţap, jertfă pentru păcat, şi doi miei
de câte un an, jertfă de mântuire, împreună cu pâinile din pârgă.
20. Pe acestea să le aducă preotul legănându-le înaintea Domnului, împreună cu
pâinile din pârgă de grâu legănate şi cu cei doi miei; acestea vor fi sfinţenie Domnului şi
vor fi ale preotului, care le înfăţişează.
21. Să daţi de ştire prăznuirea în ziua aceasta şi să aveţi adunare sfântă, nici o muncă
să nu faceţi. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru, în toate aşezările voastre.
22. Când veţi secera holda în pământul vostru, să nu adunaţi ce rămâne după
seceratul ogorului vostru şi spicele ce cad de sub secere să nu le adunaţi, ci să lăsaţi pe
acestea săracului şi străinului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru".
23. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
24. "Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă,
sărbătoarea trâmbiţelor şi adunare sfântă să aveţi;
25. Nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului",
26. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
27. "Şi în ziua a zecea a lunii aceleia a şaptea, care este ziua curăţirii, să aveţi adunare
sfântă; să postiţi şi să aduceţi ardere de tot Domnului;
28. Nici o muncă să nu faceţi în ziua aceea, că aceasta este ziua curăţirii" ca să vă
curăţiţi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru.
29. Tot sufletul care nu va posti în ziua aceea se va stârpi din poporul său;
30. Şi tot sufletul care va lucra în ziua aceea, îl voi stârpi din mijlocul poporului său.
31. Nici o muncă să nu faceţi: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru în toate
cetăţile voastre.
32. Aceasta este pentru voi zi de odihnă; să postiţi din seara zilei a noua a lunii; din
acea seară până în seara zilei a zecea a lunii să prăznuiţi odihna voastră".
33. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
34. "Spune fiilor lui Israel: Din ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea începe
sărbătoarea corturilor; şapte zile să sărbătoreşti în cinstea Domnului.
35. În ziua întâi va fi adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi.
36. Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să
aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este încheierea sărbătorii; nici o muncă să nu
faceţi.
37. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care trebuie să se ţină adunările sfinte, ca să
aducă jertfe Domnului, ardere de tot, prinos de pâine, jertfe junghiate şi turnări, fiecare
din ele la ziua hotărâtă;
38. Afară de zilele de odihnă ale Domnului, afară de darurile voastre, afară de toate
afierosirile voastre şi afară de tot ce aduceţi din evlavie şi daţi Domnului,
39. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pământului, să
sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile: în ziua întâi este odihnă şi în ziua a opta
iară este odihnă.
40. În ziua întâi să luaţi ramuri de copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci
cu frunzele late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru,
şapte zile.
41. Să prăznuiţi sărbătoarea aceasta a Domnului şapte zile în an: acesta este
aşezământ veşnic în neamul vostru. În luna a şaptea să o prăznuiţi.
42. Să locuiţi şapte zile în corturi; tot israelitul băştinaş să locuiască în corturi,
43. Ca să ştie urmaşii voştri că în corturi am aşezat Eu pe fiii lui Israel, când i-am scos
din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
44. Astfel a grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului.