06 Februarie 2016

Ziua precedentă Stil vechi Stil nou Ziua următoare
Sîmbătă
24 Ianuarie 6 Februarie
Zi fără post
Sfânta Xenia din Sankt Petersburg (XIX)
Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau
familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei
împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a.
Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov.
Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere.
Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi
împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a
urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi
găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).
Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici.

Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era
adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a
dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au
vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi
că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic
pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc
unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de
orice legături cu lumea. Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a
continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori.
După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în
pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul
Teodor de Sinaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic
după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a
fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în
urma sfaturilor sale.
Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau
pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar
monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni,
fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului. În curând, virtutea sa şi darurile
sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze
cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie
cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau
căminele lor ca mari binecuvântări.
Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la
vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a
avut loc pe la sfârşitul secolului XVIII. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.
Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi
să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din
mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o
capelă pe mormântul ei. Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc
vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru
ajutorarea celor care îşi caută de lucru.
Darul înainte-vederii
S~a întâmplat odată ca Parascheva Antonova să fie în casa pe care Binecuvântata i-o
dăruise, şi cosea atunci când Xenia a venit în vizită la ea, spunându-i: “Tu stai în casă şi
coşi nasturi fără să ştii că Dumnezeu ţi-a dăruit un fiu. Du-te imediat la cimitirul
Smolensk!” Antonova, cunoscând-o ca pe o sfântă ce nu spune vorbe deşarte, a crezut
imediat că avea să se întâmple ceva deosebit, aşa că a alergat degrabă într-acolo.
Ajungând pe una din străzile Insulei Vasiliev de lângă cimitir, a zărit mulţime de lume.
Curioasă, s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. O trăsură accidentase o femeie însărcinată
care a dat naştere copilului chiar în plină stradă, murind îndată după aceasta.
Plină de milostivire pentru pruncuţ, Antonova l-a luat la ea acasă. Toate eforturile
autorităţilor din Petersburg de a descoperi identitatea mamei, a tatălui ori a vreunei
rude a micuţului orfan au fost zadarnice, aşa că Antonova a păstrat copilaşul. Ira crescut
frumos, asigurându-i o educaţie aleasă şi iubindu-l ca pe propriul ei fiu. Mai târziu,
băiatul avea să devină un model de persoană oficială, devotat mamei lui care-l crescuse
cu atâta grijă şi dragoste. Totodată, el avea să-i păstreze o evlavioasă amintire şi Xeniei,
slujitoarea lui Dumnezeu care îi arătase mamei sale atâta bunătate şi ajutor, iar lui îi
hărăzise o soartă atât de bună.
Printre mulţi alţi prieteni ai Binecuvântatei Xenia se afla şi o văduvă, Doamna Golubev,
cu fiica ei de 17 ani, o tânără de o frumuseţe remarcabilă. Xenia o îndrăgise tare mult pe
această fată plină de bunsimţ, blândeţe şi supunere.
Odată, venind în vizită la ele, fata începuse să facă cafeaua. “Oh, frumoasa mea”, îi spuse
Xenia “tu faci cafea, iar soţul tău îşi îngroapă soţia în OKHTA. Du-te repede într-acolo!”
“Du-te!” – repetă Xenia cu fermitate fără a lăsa loc vreunei obiecţii.
Golubevii, ştiind că Xenia nu vorbeşte niciodată în zadar, i-au urmat îndemnul
întocmai, aşa că au pornit-o spre OKHTA. Aici, în faţa cimitirului, au întâlnit o
procesiune funerară căreia i s-au alăturat. O tânără, soţia unui doctor, murise la naştere
şi acum o îngropau.
S-a oficiat slujba de înmormântare şi familia Golubev a însoţit cortegiul la groapă. S-au
încheiat şi funeraliile şi oamenii dădeau să plece; ele însă au mai rămas împreună cu
tânărul văduv care, fiind tare îndurerat şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se în faţa
mormântului. Atunci, amândouă au încercat să-I ajute să-şi vină în fire. Aşa au ajuns să
se cunoască, pentru ca în cele din urmă fata să-i devină soţie.
Dar dumnezeiescul dar proorocesc nu este lăsat numai pentru veşti bune. Uneori, el
prevesteşte boală sau moarte pentru ca cei în cauză să aibă vreme de pregătire.
Un astfel de caz s-a întâmplat odată când bineplăcuta lui Dumnezeu a ajuns în casa
familiei Krapivin, care a primit-o cu căldură şi bucurie. Au discutat împreună câteva
momente, după care, Xenia s-a ridicat brusc, mulţumind gazdei pentru ospitalitate.
Vrând să plece, s-a întors spre doamna Krapivin şi i-a spus: “Deşi verde, planta se va
trece curând”.
Nu se ştie dacă pe moment doamna Krapivin a înţeles sau nu ce a vrut ea să spună,

gazdele ei neluându-i vorbele în seamă. Dar n-a trecut mult timp şi, spre marea lor
mirare – doamna Krapivin, deşi în plină tinereţe şi sănătoasă tun, s-a îmbolnăvit brusc,
mutându-se la cele veşnice. Abia atunci au înţeles ei tâlcul acelor cuvinte; “Deşi verde,
planta se va trece curând”, ce prevestiseră de fapt moartea doamnei Krapivin.
Văzând la Xenia darul clarviziunii şi cunoscând umilinţa şi smerenia chipului ei de

vieţuire, oamenii au început să înţeleagă că şi ea este unul dintre acei minunaţi “nebuni
ai lui Hristos”. Mulţi dintre locuitorii cartierului Storona din Petersburg erau de-a
dreptul fericiţi când ea îi vizita, căci simţeau cum îndată după plecarea ei – se revărsau o
pace şi o bucurie dumnezeiească în casele lor; acolo, desigur, unde ea era primită cu
credinţă şi sinceritate.
Mamele ştiau că dacă Binecuvântata atingea copilaşul bolnav, acesta îşi revenea de
îndată; de aceea părinţii se grăbeau s-o întâlnească pe Xenia ca să le binecuvinteze
copiii, fiind convinşi că binecuvântarea ei îi însănătoşea.
De asemenea negustorii şi vânzătorii atunci când o zăreau, ieşeau repede în

întâmpinarea ei, oferindu-i câte ceva din mărfurile lor. Dacă ea le accepta sau le
binecuvânta, în ziua aceea le mergea .de minune.
Vizitiii căutau şi ei să o conducă fie cât de puţin sau o rugau pur şi simplu ca măcar să ia
loc în trăsură pentru o clipă, fiind siguri că astfel vor avea o zi. bună. Treptat, mai toţi se
obişnuiseră cu felul ei de a fi, văzând în el semne dumnezeieşti chiar şi atunci când
comportarea ei părea uneori ciudată.
Astfel, de pildă, cu două zile înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului, din 1761,
Binecuvântata, alergând nerăbdătoare pe străzile reci şi încărcate de zăpadă ale Storonei
Petersburgului, striga în gura mare: “Coaceţi colacii, căci curând întreaga Rusie îi va
coace!” Cum era firesc, nimeni nu putea tâlcui cuvintele ei de neînţeles, dar în ziua marii
sărbători împărăteasa Elisabeta Petrovna s-a stins subit din viaţă.
Când această veste îngrozitoare s-a răspândit în întregul oraş, cu toţii au înţeles că
slujitoarea lui Dumnezeu prevestise moartea împărătesei.
Se ştie că împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-şi consolideze descendenţa la tronul

Rusiei, din arborele patern al familiei imperiale. În acest scop, ea a chemat-o pe nepoata
ei, Anna Leopoldovna, căsătorită cu prinţul Anton Ulrich, şi, când acestora li s-a născut
un băiat, împărăteasa l-a declarat moştenitorul ei.
În 1740, după moartea Anei Ivanovna, Ioan al VI-lea Antonovici a fost proclamat
împărat. Un an mai târziu, pe 24-25 noiembrie, a avut loc o lovitură de stat prin care
Ioan a fost înlăturat şi Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru 1, a fost proclamată
împărăteasă. Ioan Antonovici a fost închis în închisoarea Schlusselburg, iar părinţii lui,
trimişi în exil la Kholmogory, unde au şi murit. Nefericitul Ioan s-a chinuit în închisoare
aproape 23 de ani. În 1764, în timpul guvernării Ecaterinei a Il-a, un oarecare Mirovici,
un ofiţer din garda Schlusselburgului, a complotat pentru eliberarea lui Ioan şi
readucerea acestuia pe tron. Însă încercarea lui Mirovici a eşuat datorită celorlalţi
ofiţeri, rămaşi fideli împărătesei. În timpul acestei încercări de evadare Ioan Antonovici
a fost omorât.
Cu trei săptămâni înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să

jelească amarnic zi şi noapte. Toţi care o întâlneau în această stare de jalnică plângere
credeau că fusese grav insultată. Întrebând-o ce-i cu ea, le răspundea: “E sânge, e sânge!
E un râu de sânge acolo!” – şi plângea tot mai tare.
Nimeni nu putea înţelege ce îi răscolise într-atât liniştea şi pacea ei caracteristică, ba

mai mult, nimeni nu-i putea înţelege cuvintele înfricoşătoare. Însă trei săptămâni mai
târziu, când s-a răspândit ştirea morţii tragice a lui Ioan Antonovici în întreg
Petersburgul, cu toţii au priceput cuvintele sfintei.
La începutul lui noiembrie 1769, Xenia a început să treacă pe la toate cunoştinţele ei. Le
bătea în geam până când ieşea cineva şi ea-i spunea: “Economisiţi făina, pentru că în
curând vom avea nevoie de ea”. Mulţi intrau în panică la aceste cuvinte rău prevestitoare
gândind că cineva va muri. Şi aşa s-a întâmplat. În numai două zile împărăteasa
Ecaterina a II-a a trecut la cele veşnice.
Din când în când, Xeriia obişnuia să facă câte o vizită vreunei cunoştinţe sau prietene,
cu care schimba câteva cuvinte, ca deodată să se cufunde în tăcere de parcă ar fi ascultat
ceva. Se ridica apoi brusc şi părăsea casa în grabă. Dacă gazda o între~ ba de ce pleacă
astfel şi încotro se îndreaptă, Bine~ cuvântata făcea semn de rămas bun cu bastonul,
spunând: “Trebuie să plec, sunt aşteptată acolo!” Nu ducea nimic cu ea, avea doar
zdrenţele de pe ea şi adesea, ajungând la casa unui prieten, i le arăta exclamând cu
bucurie: “Asta-i tot ce am…”
Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:
Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu
nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai
primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării
prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească
prin pocăință de tot răul.
Condacul 1
Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită
maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem
toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și
nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită
pentru sufletele noastre!
Icosul 1
Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat
frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții,
dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite
laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui
veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 2-lea
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească, rudeniile
tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui Petru, văzând
neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea
părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând
neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta, îți
aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată
ție de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin nevoința
rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în necuprinse
depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Condacul al 3-lea
Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul
cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de
la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile

trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea minunată
viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție:
Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește;
Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Condacul al 4-lea
Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură
cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți
acum lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți, întărești pe
cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii aflați în suferință
alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință;
Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau;
Condacul al 5-lea
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând zarea
cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea
mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se

străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu pe
toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de sărăcia
ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată
noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Condacul al 6-lea
Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și

tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și noi,
preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în
taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau la
ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință;
Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru;
Condacul al 7-lea
Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit unei
fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se precum
ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei
binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre focul care
cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi, cunoscând aceasta,
te lăudăm așa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi;
Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții;
Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte;
Condacul al 8-lea
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale
pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând în
Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși
acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi
tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine:
Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți;
Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori;
Condacul al 9-lea
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și
defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu, rugându-
te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii
acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au
cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îți
vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți;
Condacul al 10-lea
Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și lepădându-te
de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu toată inima lui
Hristos, cântându-i: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru
aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să
strigăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Condacul al 11-lea
Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din toată
ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se:
Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în
întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre
lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de
lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși;
Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății;
Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea;
Condacul al 12-lea
Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta și
aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu
îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu toții:
Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne rugăm:
nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul
ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriți, cu bună
nădejde să-ți strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești;
Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire;
Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Condacul al 13-lea
O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău, o
cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție. Îngrădește-
ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor celor care cugetă
rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere și virtute,
ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârșiți
împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1: Ție,
celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această
Rugăciune către Sfânta Xenia
O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind de
Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile,
ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar acum
sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o
floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia care
ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi: primește cererile
noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El;
cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru
faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile. Mijlocește cu
rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor pentru noi, netrebnicii și
păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina
Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie
crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură;
tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bunăînțelegere celor căsătoriți,
învrednicește pe monahi de nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe
păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de
tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui
Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți
aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în
Treime închinat și minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Apoi se face otpustul.
Sfântul Ierarh Gherasim, episcop de Velicoperm (Perm, Rusia) (1441)
A fost cel de-al treilea episcop al poporului zirian nou-creștinat. I s-a încredințat scaunul
din Perm după anul 1416. S-a îngrijit neobosit de întărirea credinței în Hristos printre
poporul zirian. În vremea uneia dintre vizitele sale în eparhie, Sfântul Gherasim a fost
sugrumat de către un necredincios din Vogulicia. Sfârșitul său mucenicesc a avut loc pe
24 aprilie, în jurul anului 1447. Sfântul Episcop Gherasim a fost înmormântat în
Catedrala Bunei Vestiri din orașul Ust-Vima. Moaștele sale s-au făcut izvor de minunate
vindecări.
Sfântul Mucenic Vavila din Sicilia, împreună cu ucenicii săi, Timotei și Agapie (III)
Acest sfânt mucenic Vavila s-a născut din părinţi de bun neam şi iubitori de Dumnezeu
în cetatea Antiohiei, care se mai numea şi Teupolis. Aici a învăţat cu silinţă ştiinţa,
înţelepciunea şi Sfintele Scripturi; a iubit de tânăr pe Hristos şi a urât cele lumeşti. După
moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea la săraci, la văduve şi la orfani; şi
scuturându-se de toate bunurile pe care le avusese, s-a retras în munte, unde a petrecut
în linişte împreună cu cei doi ucenici ai săi: Agapie şi Timotei. Ajungând preot, a cinstit
cu vrednicie treapta preoţiei. Dar fiindcă necredincioşii şi vărsătorii de sânge elini
râvneau să-i vândă dregătorilor, s-a dus în Sicilia împreună cu ucenicii săi, unde pe
mulţi a luminat cu darul său, aducându-i la cunoştinţa de Dumnezeu. Dar după cum
cetatea nu se poate ascunde dacă stă sus pe munte, tot aşa şi sfântul Vavila nu a putut să
rămână tăinuit şi, fiind prins de dregător împreună cu ucenicii săi şi mărturisind pe
Hristos Dumnezeu adevărat, mai întâi i-au bătut cu toiege, sângerându-le trupurile;
apoi purtându-i prin cetate i-au lovit în chip felurit şi crud; pe deoparte ca să
îngrozească cu chinuirea sfinţilor cetăţile Siciliei, iar pe de alta ca să sature setea lor de
schingiuire. Dar sfinţii se întăreau, privind către bunătăţile cele veşnice. A doua zi
tăindu-i cu săbiile, i-au aruncat în foc. Focul nu le-a vătămat trupurile, iar creştinii
luându-le de acolo le-au îngropat cu vrednicie în ostrovul Siciliei.
Sfânta Cuvioasă Xenia diaconița (în lume Eusebia) (V)
Viața pe scurt a Sfintei Cuvioase Xenia
Fericita si pururea pomenita Xenia a fost din slavita cetate a Romei, fiica de neam
cinstit, tatal ei fiind senator al imparatiei, binecredincios si ravnitor. Deci, ajungand ea
la varsta nuntii si toate cele de nunta gatite fiind, ea a fugit de acasa cu alte doua femei
tinere, credincioasele ei slujnice, dorind impreuna toate, a se face mirese Mirelui celui
nestricacios, lui Hristos Domnul, prin vesnica feciorie si intelepciune, dar aceasta dorire
Xenia tainuind-o inaintea parintilor ei, fiind singura lor fiica.
Si luand ea putin aur si imbracaminte barbateasca, s-a urcat impreuna cu slujnicele
sale in corabie si facand calatoria pe mare si strabatand multe locuri, a sosit la insula
numita Cos, unde si-a luat chipul ei femeiesc si, intalnind acolo pe omul lui Dumnezeu,
preotul si egumenul Pavel, venind de la Locurile Sfinte, l-a rugat sa le fie lor indrumator
duhovnicesc.
Deci, indemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit in cetatea Milasa si, facand
acolo, din aurul ce avea, o bisericuta, cu hramul Sfantului Mucenic Stefan, si chilii,
impreuna cu alte cateva fecioare au intemeiat o mica manastire. Si atata ravna si
nevointa a aratat fericita aceasta Xenia in rabdarea si parasirea simtirii poftelor lumesti,
incat pilda s-a facut pe sine, a petrecerii ceresti in trup omenesc.
Drept aceea, si semn de sus a primit pentru buna petrecere a vietii sale. Ca, indata
dupa moartea ei, intru amiaza fiind si soarele luminand pamantul, s-a ivit pe cer o cruce
din stele luminoase, cuprinsa intr-un tarc de stele, semn care se parea a fi ca o cununa
data fericitei de la Dumnezeu, proslavind ostenelile si ravna dragostei sale prentru
Hristos, de vreme ce, dupa ingroparea trupului ei in pamant, semnul acela n-a mai fost
vazut.
Si s-au descoperit atunci si cele despre Sfanta, spunandu-le pe patul de moarte, una
din slujnicele ei, din ce tara si din ce neam se trage fericita, precum si numele ei cel de la
parinti, Evsevia, ca vrand a nu fi cunoscuta, si-a pus ea numele de Xenia, care
insemneaza "Cea straina". Si asa, cu sarguitoare osteneala, a lucrarii si a gandirii s-a
mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru, slava !
Viața pe lung a Sfintei Cuvioase Xenia
Vieţile şi laudele sfinţilor se aseamănă cu lumina stelelor; căci precum stelele sînt
întărite cu aşezarea pe cer şi toată partea cea de sub ceruri o luminează, încît acelea care
se văd de indieni, nu se ascund nici de sciţi, apoi pămîntul şi marea le luminează şi
îndreptează corăbiile ce plutesc, ale cărora nume deşi nu le ştim, pentru mulţimea lor,
totuşi de luminoasa lor podoabă ne minunăm; astfel este şi cu luminarea sfinţilor.
Deşi sînt închise moaştele lor în morminte, însă puterile lor, în partea cea de sub cer,
nefiind împrejur mărginite cu hotarele pămînteşti, ne minunăm de viaţa acelora şi de
slava cu care preamăreşte Dumnezeu pe plăcuţii Lui, precum a preamărit şi pe această
plăcută a Sa, Cuvioasa Xenia, a cărei viaţă minunată, spre luminarea şi chipul celor ce
voiesc să slujească cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai
de pe urmă de către cei vechi, într-acest chip.
A fost în Roma cea veche un bărbat slăvit şi vestit, unul din cei mai mari senatori, care
era creştin dreptcredincios şi avea numai o fiică, pe care o păzea ca pe lumina ochilor,
anume Eusebia; acesteia sosindu-i vîrsta de nuntă, un boier asemenea cu cinstea de
senator, a poftit pe părinţii Eusebiei ca să-i dea pe fiica lor spre însoţire fiului său.
Părinţii sfătuindu-se, au logodit pe Eusebia cu acel tînăr de bun neam, care era
asemenea cu cinstea şi cu bogăţia, şi au hotărît ziua în care avea să se săvîrşească
legiuita nuntă; iar fecioara, fiind plină de dumnezeiasca dragoste, dorea ca Mirelui Celui
nestricăcios, Care este mai frumos cu podoabă decît fiii omeneşti, lui Hristos Domnul,
să se facă mireasă, prin veşnica sa feciorie; acea dorire a sa o tăinuia înaintea părinţilor,
pentru că ştia, că de i-ar fi cunoscut gîndul ei, apoi nici c-ar fi voit aceasta să audă, cu
totul ar fi oprit-o, cu dragostea amăgind-o, şi cu porunca silind-o spre însoţire; de vreme
ce avînd pe aceea singură fiică moştenitoare a tuturor bogăţiilor lor, doreau să se
mîngîie de a ei însoţire şi de fii. Fericita Eusebia avea două roabe credincioase ale ei,
care din copilărie crescuseră cu dînsa şi care slujeau ei cu toată osîrdia şi dragostea.
Deci, luîndu-le pe ele deosebi, le-a zis: "Voiesc să vă spun un lucru tăinuit, dar mai întîi
vă jur pe Domnul Dumnezeu, să nu spuneţi nimănui cele ce veţi auzi de la mine, pentru
că scopul şi dorirea inimii mele voiesc să v-o descopăr; deci, păziţi ca nimeni din cei
dimprejur să nu ştie taina mea, şi voi mai bine să vă învoiţi cu mine, ca şi voi să vă
mîntuiţi sufletele voastre şi să ajutaţi ticăloşiei mele".
Iar roabele i-au zis: "Toate cîte vei porunci nouă, stăpîna noastră, le vom face, mai
ales că şi sufletelor noastre are să le fie de folos înţelegerea ta; deci, gata sîntem, ca mai
bine să murim pentru tine, decît să spunem cuiva ceva, despre cele ce ai să ne grăieşti".
Iar fecioara le-a zis: "Ştiţi că părinţii mei vor să mă mărite, iar mie nici prin minte nu
mi-a venit cîndva să cuget aceea, adică să mă gîndesc la nuntă, şi foarte greu îmi este
lucrul acesta pe care părinţii mei s-au sfătuit să-l facă; pentru că este viaţa aceasta
numai umbră, fum şi vis. Deci să mă ascultaţi pe mine, să luăm de obşte viaţă curată, şi
de va fi voia Domnului cu scopul meu, şi voi de vă veţi uni cu sfatul meu şi veţi păzi cele
ce vă spun, apoi ce se va cădea nouă să facem, vom chibzui; dar să mă credeţi că de ar şti
despre aceasta părinţii mei şi ar voi ca cu sila să mă îndemne la nuntă, apoi chiar de m-
ar da focului, sabiei sau fiarelor, nicidecum nu vor putea să mă întoarcă de la scopul
meu, ajutîndu-mi Dumnezeu".
Auzind acestea, amîndouă roabele au zis: "Voia Domnului să fie, căci şi noi ne învoim
cu scopul tău; şi mai bine dorim ca şi tine, stăpîna noastră, să murim cu tine decît să te
vădim". Unele ca acestea auzind fericita Eusebia de la slujnicele sale, a preamărit pe
Dumnezeu; şi avînd cele trei fecioare dragoste întocmai către Hristos, gîndeau în toate
zilele cum ar face, ca dorirea lor să poată ajunge întru săvîrşire; deci se rugau lui
Dumnezeu să le dea sfat bun.
Iar din ziua aceea în care s-a dat pe sine întru dragostea Domnului, Eusebia
sfătuindu-se la viaţă curată pe ascuns de părinţi, prin mijlocirea celor două roabe ale
sale, împărţea la cei ce aveau trebuinţă, aurul, argintul şi toate lucrurile cele ce erau de
preţ. Încă au mai împărţit acele roabe şi simbriile lor pe care le aveau, pregătindu-se
pentru sărăcie, pentru dragostea lui Hristos; apropiindu-se ziua nunţii, fericita Eusebia
sfătuindu-se cu roabele sale, şi-a schimbat noaptea îmbrăcămintea din chipul cel
femeiesc în cel bărbătesc şi luînd nişte aur pentru trebuinţă, a ieşit din casă, neştiind
nimeni, întîmplîndu-se uşile deschise.
Şi însemnîndu-se cu semnul Crucii, a zis către Hristos Dumnezeu: "Tu fii cu noi, Fiul
lui Dumnezeu, şi arată-ne calea în care vom merge, căci pentru dragostea Ta lăsăm casa
şi pe toate din ea, şi voim mai bine să ne înstrăinăm şi în necazuri să vieţuim, pe Tine
dorindu-Te şi pe Tine căutîndu-Te". Astfel ieşind din casă, s-a rugat cu lacrimi, plîngînd
şi bucurîndu-se; apoi Sfînta Eusebia zicea pe cale către roabele sale: "Voi de acum să-mi
fiţi surori şi eu mai vîrtos voi sluji vouă în toate zilele vieţii mele, dar, o! stăpînele mele,
să defăimăm toate pentru Dumnezeu, şi să nu căutăm nimic pe pămînt, decît numai să
mîntuim sufletele noastre; să fugim de grijile cele deşarte ale vieţii şi vătămătoare de
suflet, şi să credem Domnului, care a zis: Toţi cei ce-şi vor lăsa pentru numele Meu,
tată, mamă, casă, sau ţarini, vor lua însutit şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Astfel,
surorile mele, să ne mîntuim sufletele noastre".
Despre acestea grăind sfînta către dînsele, s-au dus la mare şi găsind o corabie care
avea să plece spre hotarele Alexandriei, au dat chiria şi s-au aşezat într-însa, apoi, fiind
şi vîntul prielnic, în puţine zile au ajuns la Alexandria; iar de acolo plecînd, s-au dus
într-o insulă Cos de la Halicarnas, cetatea Cariei, fiind departe la cincisprezece mii de
paşi; căci alergau pretutindeni, voind să afle un loc necunoscut, ca nu cîndva să fie găsite
de părinţi. Deci, petrecînd în aceea insulă mai fără frică, şi-au schimbat chipul cel
bărbătesc în femeiesc şi găsind o casă mică într-un loc deosebit, vieţuiau acolo,
mulţumind lui Dumnezeu, Căruia se rugau de-a pururea să le trimită un om
duhovnicesc, care ar putea să le îmbrace în rînduiala monahicească şi să aibă grijă de
sufletele lor.
Sfînta Eusebia sfătuia pe prietenele sale, zicîndu-le: "Mă rog vouă, surorile mele,
pentru Domnul să păzim taina noastră, adică să nu spunem nimănui patria noastră şi
scopul pentru care am plecat din casa părintească, şi care îmi este numele meu, ca nu
cumva, după nume şi după patria mea, de unde am plecat, cercetînd părinţii mei să afle.
Deci, vă jur pe Dumnezeu, ca toate acelea să le păziţi pînă la sfîrşitul vieţii mele şi să nu
spuneţi nimănui nimic despre cele ce s-au făcut şi se vor face de noi. Şi de va întreba
cineva de numele meu, să spuneţi că mă numesc Xenia, care se tîlcuieşte "străină"; că
acum, precum mă vedeţi, mă înstrăinez, lăsîndu-mi casa şi părinţii, pentru Dumnezeu;
şi de acum înainte, nici voi să nu mă mai numiţi Eusebia, ci Xenia, deoarece nu am aici
cetate stătătoare, ci înstrăinîndu-mă cu voi împreună, în viaţa aceasta, caut pe cea
viitoare".
Sfînta zicînd acestea către roabele sale, ele au făgăduit să păzească toate cele
poruncite lor, şi de atunci sfînta, mireasa lui Hristos, era numită Xenia, în loc de
Eusebia. Odată plecîndu-şi genunchii împreună cu surorile, au început a plînge şi a grăi:
"Dumnezeule, fă cu noi, străinele şi săracele, mila Ta cea mare, precum ai făcut cu toţi
sfinţii Tăi, şi ne trimite, Stăpîne, un om plăcut Ţie, prin care am putea să ne mîntuim şi
noi, smeritele".
Pe cînd se rugau astfel, Sfînta Xenia cu surorile, ieşind din casa în care locuiau, văzură
un bătrîn cinstit, cărunt la păr, venind de la ţărm, îmbrăcat monahiceşte, a cărui faţă era
ca un înger, şi alergînd la dînsul sfînta fecioară a căzut la picioarele lui, plîngînd şi
zicînd: "Omule al lui Dumnezeu, să nu treci cu vederea cele înstrăinate în ţara
îndepărtată, să nu te întorci de către nevoiaşele cele sărace, nici să te îngreţoşezi de
rugămintele păcătoaselor; ci te aseamănă Sfîntului Apostol Pavel şi ne fii nouă
povăţuitor şi învăţător, precum acela a fost Sfintei Tecla; adu-ţi aminte de răsplătirea
drepţilor, gătită de la Dumnezeu, şi mă mîntuieşte împreună cu aceste două surori".
Auzind acestea slujitorul lui Dumnezeu, s-a pornit pe lacrimi şi a zis către dînsa: "Ce
voieşti să vă fac?" Ea a răspuns: "Să ne fii părinte şi învăţător după Dumnezeu şi să ne
arăţi unde am putea să ne mîntuim; pentru că sîntem străine şi nu ştim unde să ne
ducem, că ne ruşinăm a ne arăta la oameni". Iar el a zis către dînsele: "De unde sînteţi şi
care este pricina, de sînteţi aşa singure?" Sfînta răspunse: "Sîntem din ţara îndepărtată,
robule al lui Hristos, şi ne-am sfătuit ca să plecăm împreună din patria noastră şi să
venim în aceste locuri; apoi ne-am rugat lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, să ne trimită un
om, prin care am putea să ne mîntuim şi acum Dumnezeu ne-a arătat pe cuvioşia ta,
care poţi să miluieşti neputinţele noastre".
Sfîntul bătrîn a grăit: "Credeţi-mă surorilor, că şi eu sînt străin aici, precum mă vedeţi,
vin de la Sfintele Locuri, unde m-am închinat, şi mă întorc în patria mea". Roaba lui
Hristos îi zicea: "Din ce parte eşti, cuvioşia ta, stăpînul meu?" El a răspuns: "Eu sînt din
părţile Cariei, din cetatea Milasa". Mireasa lui Hristos i-a zis iarăşi: "Rogu-mă sfinţiei
tale, să ne spui vrednicia ta, că mi se pare că eşti episcop?" Bătrînul zise către dînsa:
"Iartă-mă soră, sînt un om păcătos şi nevrednic de chipul monahicesc, dar cu mila lui
Dumnezeu sînt prezbiter şi egumen al unei mici adunări de fraţi, în mînăstirea Sfîntului
şi preaslăvitului Apostol Andrei, iar numele meu este Pavel".
Auzind acestea roaba lui Hristos, a lăudat pe Dumnezeu, zicînd: "Slavă Ţie,
Dumnezeule, că m-ai ascultat pe mine săraca şi mi-ai trimis om, să mă mîntuiască,
împreună cu aceste două surori, precum ai trimis Sfintei Tecla pe Sfîntul Pavel." Apoi a
zis către bătrîn: "Rogu-mă ţie, robule al lui Dumnezeu, să nu ne treci cu vederea pe noi
străinele, ci fii părintele nostru după Dumnezeu". Grăit-a lor fericitul Pavel: "V-am spus
că şi eu sînt străin şi nu ştiu ce bine să vă fac aici, dar de voiţi să mergeţi în cetate, apoi
nădăjduiesc că Domnul va face milă cu voi şi mă voi îngriji de voi după puterea mea".
Fecioarele căzînd la bătrîn, cu lacrimi au zis: "Aşa, robul lui Dumnezeu, ia-ne cu tine şi
vom merge oriunde ne vei porunci, numai să faci milă cu noi străinele şi să ne fii
povăţuitor spre viaţa cea veşnică".
Luînd cu sine robul lui Dumnezeu pe acele sfinte fecioare, au venit în cetatea Milasa,
şi au găsit acolo nişte case la loc liniştit şi aproape de biserică, pe care Sfînta fecioară
Xenia, cumpărîndu-le cu aurul ce luase de acasă, a zidit o biserică nu mare, în numele
Sfîntului şi marelui Mucenic Ştefan, şi în scurtă vreme a aşezat şi o mînăstire mică de
fecioare, făcîndu-le mirese ale lui Hristos.
Acolo se îngrijea de dînsele Sfîntul Pavel egumenul, de ale cărui mîini a fost tunsă
Xenia, împreună cu amîndouă roabele sale, în rînduiala monahicească. Şi nimeni n-a
cunoscut, pînă la sfîrşitul ei, de unde era acea fecioară, nici pentru care pricină a plecat
din patria sa, şi care este adevăratul ei nume, pentru că se numea Xenia, adică străină.
Iar Cuviosul Pavel spunea celor ce-l întrebau despre acele fecioare: le-am luat din insula
Cos şi le-am adus aici. Deci, toţi le socoteau că sînt de acolo, de aceea şi mînăstirea se
numea "Cos", după numele insulei aceleia.
Dar nu după multă vreme a adormit întru Domnul, Chiril, episcopul acelei cetăţi şi a
fost ales la pe scaun în locul lui, Cuviosul Pavel, egumenul mînăstirii Sfîntul Andrei.
Acela primind vrednicia de episcop, şi mergînd în mînăstirea de fecioare a sfinţit pe
Xenia diaconiţă, ca pe una ce era cu adevărat vrednică de aceasta. Căci în trup fiind,
avea viaţă îngerească, şi cu toate că era crescută întru multe dulceţi şi desfătări, fiind
fiică de senator, însă la atît de aspră viaţă s-a deprins, încît pe o cale nouă, neobişnuită,
se vedea că se suie spre pustniceasca desăvîrşire.
De înfrînarea ei se temeau diavolii şi de postul şi nevoinţa ei biruindu-se, nu

îndrăzneau nici a se apropia de dînsa: pentru că mînca uneori a doua zi, alteori a treia zi,
iar de multe ori şi toată săptămîna petrecea fără hrană. Şi cînd era să primească hrană,
nici verdeţuri nu mînca, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de grădină, nici
orice alte mîncări de cele bune, afară numai de puţină pîine, udată cu lacrimile sale. Şi
luînd din cădelniţă cenuşă, îşi presăra pîinea sa; aceasta o făcea în tot timpul vieţii sale,
împlinind cuvîntul prorocesc: Cenuşă cu pîine am mîncat şi băutura mea cu plîngere
am amestecat. Şi se sîrguia în tot timpul ca să-şi tăinuiască înfrînarea aceasta chiar de
surorile sale; numai acele două roabe ale ei împreună vieţuitoare o priveau în taină ce
face, şi singure urmau vieţii ei celei îmbunătăţite.
Atîta rîvnă era într-însa, încît de cu seară, pînă în timpul cîntării Utreniei, sta toată
noaptea, ridicîndu-şi mîinile în sus, rugîndu-se, şi aşa în toate serile era văzută de surori
în taină, iar uneori plecîndu-şi genunchii de cu seară, pînă la timpul cîntării Utreniei, şi
pînă dimineaţa se ruga, cu multe lacrimi, şi astfel întotdeauna slujea Domnului, iar
aceasta o făcea cu smerenie, încît mai jos decît toţi se socotea pe dînsa. Dar cine va putea
spune celelalte fapte bune ale ei? Ce fel de cuvinte vor fi de ajuns, să spună toate
isprăvile ei? Ce vom zice de blîndeţea ei? Pentru că nu a fost văzută mîniindu-se cîndva,
nici a întinat viaţa ei vreo deşartă slavă şi îngămfare. Faţa ei era smerită, cu mintea
înţeleaptă, căutătura neîmpodobită, trupul chinuit cu pustniceştile osteneli şi inima ei
paşnică, nici o tulburare avînd.
Apoi ce bunătăţi nu erau într-însa? Priveghere de-a pururea, înfrînare mare, smerenie
nespusă şi dragoste nemăsurată; pe cei din nevoi ajuta, cu cei ce pătimeau, împreună
pătimea, spre păcătoşi se milostivea, iar pe cei rătăciţi îi povăţuia la calea pocăinţei.
Despre hainele ei nici nu se poate grăi, pentru că purta nişte zdrenţe şi chiar de aceea se
socotea pe dînsa că este nevrednică. Şi toată viaţa ei era întru umilinţă şi întru vărsarea
lacrimilor celor neîncetate; şi mai degrab puteai să vezi izvoarele apelor în vreme de
arşiţă secînd, decît ochii ei încetînd de lacrimi, care, de-a pururea, spre iubitul mirele
său Hristos izvorau ca pîraie de lacrimi; dorind ca să-L vadă pe El faţă către faţă şi cu
David grăia: Cînd voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu, feţei preadulcelui Mirelui
meu, făcutu-s-au lacrimile mele pîine ziua şi noaptea.
Iar cînd s-a apropiat fericitei Xenia, pururea pomenită şi nevinovată mireasă a lui
Hristos, vremea ducerii ei din vremelnica viaţă, a sosit pomenirea Sfîntului Efrem, care
a fost altădată în cetatea aceea episcop; şi a mers fericitul episcop Pavel cu tot clerul său
în satul care se numeşte Levchin, pentru că acolo era biserica Sfîntului episcop Efrem, şi
într-însa erau cinstitele lui moaşte.
În acest timp Cuvioasa Xenia, chemînd pe toate surorile sale în biserica mînăstirii, a
început a grăi către dînsele: "Stăpînele mele şi surori, ştiu cîtă dragoste mi-aţi arătat,
cum aţi suferit şi mi-aţi ajutat mie, străinei; şi acum mă rog vouă, să arătaţi dragostea
voastră şi să mă pomeniţi pe mine săraca, păcătoasa şi străina, întru rugăciunile voastre,
milostiv făcînd mie pe Dumnezeu, ca să nu mă împiedice păcatele mele, ci cu
rugăciunile voastre să trec la Hristosul meu, că iată acum sfîrşitul meu s-a apropiat şi în
durere îmi este sufletul şi în necaz foarte; căci nepregătită am să ies din trupul meu. Iar
părintelui nostru, episcopul Pavel, nefiind aici, voiesc să-i spuneţi în locul meu cînd va
veni, că aşa a zis săraca Xenia: "Pentru Dumnezeu, cinstite părinte, pomeneşte
străinătatea mea; că tu m-ai povăţuit şi m-ai adus în viaţa aceasta; deci roagă-te pentru
mine, ca să nu mă ruşineze Domnul întru a mea nădejde".
Acestea auzindu-le toate surorile, au început a plînge şi a zice: "Stăpîna noastră şi

povăţuitoarea sufletelor noastre, cum ne laşi pe noi în sărăcie şi în nevoi? Cine ne va
povăţui de acum pe calea vieţii? Cine ne va învăţa sau cine se va mai ruga pentru
lenevirea noastră? Nu, stăpînă, într-o vreme ca aceasta să nu ne laşi pe noi; adu-ţi
aminte că tu singură ne-ai adunat pe noi în această ogradă a ta, îngrijeşte-te de sufletele
noastre, stăpînă, şi te roagă lui Dumnezeu, ca să-ţi prelungească viaţa încă o bucată de
vreme pentru noi săracele, ca să ne povăţuieşti la mîntuire".
Apoi au început şi cele două roabe a cădea la picioarele ei şi cu amar a zice: "Ne laşi
acum pe noi, stăpîna noastră, fără noi te duci de aici? Dar, ce vom face noi? Ce vom
lucra într-o ţară străină noi, nemernicele? O! vai de noi săracele, nevoiaşele şi străinele,
că n-am avut grijă de noi şi pentru aceasta vrei să ne laşi pe noi singure, doamna
noastră? Adu-ţi aminte de necazurile pe care le-am îndurat cu tine, adu-ţi aminte de
străinătatea noastră şi a ta, întru care părtaşe ţi-am fost ţie; adu-ţi aminte că întru toate
cu osîrdie ţi-am slujit, adu-ţi aminte şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne ia şi
pe noi cu tine, stăpîna noastră".
Deci, făcîndu-se multă tînguire, a început şi însăşi Cuvioasa Xenia, plîngînd a zice:
"Ştiţi, surorile mele, că mai înainte de timp striga Apostolul Petru, zicînd: Nu va zăbovi
Domnul nostru făgăduinţa, precum unii o socotesc zăbovire; ci îndelung rabdă spre
noi, nevrînd ca să piară cineva, ca toţi să vină la pocăinţă. Şi va veni ziua Domnului ca
un fur! Deci, acestea ştiindu-le, surorile mele, să nu ne lenevim într-această puţină
vreme, ci să ne trezim, să aprindem candelele noastre, să luăm untdelemn în vasele
noastre, să ne pregătim a ieşi întru întîmpinarea Mirelui, de vreme ce nu ştim în ce ceas
ne va chema pe noi Domnul, că iată secerişul a sosit şi lucrătorii sînt gata şi numai
porunca Stăpînului o aşteaptă".
Aceasta grăindu-le sfînta, şi toate plîngînd şi căzînd la picioarele ei, cuvioasa

ridicîndu-şi mîinile ei spre cer, cu multe lacrimi s-a rugat, zicînd aşa: "Dumnezeule, cel
ce ai acoperit pînă astăzi străinătatea mea, ascultă-mă pe mine săraca şi păcătoasa roaba
Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereşte-le şi păzeşte-le de toate
meşteşugurile diavoleşti, spre slava şi lauda sfîntului Tău nume. Rogu-mă Ţie,
Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de aceste două surori ale mele, care împreună cu mine
s-au înstrăinat pentru dragostea Ta şi precum în această viaţă vremelnică nu s-au
despărţit de mine, aşa şi întru Împărăţia Ta, nu ne despărţi pe noi, ci împreună ne
învredniceşte în cămara Ta".
Astfel rugîndu-se, a poftit pe toate surorile să iasă o vreme, şi s-o lase pe ea singură să
se liniştească puţin. Deci, ieşind toate din biserică, s-a închis singură ea, iar cele două
roabe ale ei stînd înaintea uşii, priveau înăuntru pe ascuns şi o vedeau cum plecîndu-şi
la pămînt genunchii săi, se ruga; apoi în chipul Crucii, cu faţa la pămînt, a făcut
rugăciune, şi stînd ea astfel multă vreme, îndată a strălucit o lumină în biserică, ca un
fulger la vedere, şi bună mireasmă a început a ieşi din biserică, iar ele intrînd degrabă
înăuntru şi voind să o ridice de la pămînt, au aflat-o adormită întru Domnul, în 24 zile
ale lunii ianuarie, într-o zi de sîmbătă, şi în ceasul al şaselea din zi.
Apoi, ieşind cele două surori plîngînd, au chemat pe altele, zicînd: "Maicile şi surorile
noastre, veniţi să ne tînguim pentru sărăcia cea de obşte; veniţi să plîngem de căderea
cea prin moarte a stîlpului nostru, ne-am lipsit de cinstita maica noastră şi am rămas
singure; Sfînta Xenia, maica noastră, a murit".
Intrînd toate în biserică, au văzut-o că se mutase din cele de aici, şi făcură plîngere şi
tînguire foarte mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, vrînd să arate tuturor ce fel de
comoară ascunsă era pe pămînt, a arătat un semn mare şi prealuminat pe cer, pentru că
în ceasul acela în care Cuvioasa Xenia şi-a dat cuviosul său suflet în mîinile Domnului,
pe la amiază, văzduhul fiind înseninat şi curat, s-a arătat pe cer, deasupra mînăstirii
celei de fecioare, o cunună de stele foarte luminoasă avînd în mijlocul său o cruce,
strălucind mai mult decît soarele; şi a fost văzut semnul acela de toţi. Iar cetăţenii cei
din Milasa, împreună cu episcopul lor Pavel, fiind încă în satul Levchin, şi văzînd
semnul cel de pe cer, se mirau şi întru nepricepere se întrebau ce este aceasta. Iar
fericitul episcop Pavel, înţelegînd cu duhul, a zis către toată mulţimea poporului: "Maica
Xenia a adormit şi pentru dînsa este semnul minunii". Şi îndată, sfîrşind Liturghia, s-a
întors în cetate cu tot poporul care fusese la praznic şi aflară cetăţenii, precum le-a spus
lor episcopul, pe Sfînta Xenia moartă.
Deci, s-a adunat la mînăstirea de fecioare mare mulţime de bărbaţi şi de femei cu

copii, atraşi de semnul cel văzut pe cer, şi strigau, zicînd: "Slavă Ţie, Hristoase
Dumnezeule, că mulţime de sfinţi Ţi-au plăcut Ţie în taină! Slavă Ţie, Cuvîntul lui
Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat şi de bunăvoie Te-ai răstignit pentru noi păcătoşii, că ai
arătat tuturor comoara Ta cea mare, care pînă acum aici era tăinuită! Slavă Ţie, Stăpîne,
că pe a Ta cetate, Milasa, ai învrednicit-o ca să fie cămară şi vistierie a comorii Tale
acesteia, care a ţinut întru sine pînă acum pe acest mărgăritar prea scump, de mare preţ,
pe sfînta Ta mireasă, pe care ai luat-o în cămara Ta cea cerească, iar curatul şi sfîntul ei
trup l-ai lăsat cetăţii Tale spre pază!".
Astfel, toţi plîngînd şi privind spre cununa şi crucea care se vedeau pe cer, tot poporul
cel iubitor de Hristos, dar mai ales partea femeiască, cuprinzîndu-se de rîvnă, cu mare
glas striga către Sfîntul episcop Pavel: "Să nu ascunzi slava cetăţii noastre, cuvioase
episcop, nici să taci laudele noastre, să nu ascunzi pe mărturisitorul cel arătat nouă de
Dumnezeu. Arată făclia cea luminoasă, care pînă acum a fost sub obroc, şi în taină a
luminat. Arat-o la toţi, ca să vadă toţi potrivnicii noştri, şi să cunoască la ce fel de stăpîn
slujim. Să vadă elinii şi să se ruşineze. Să vadă iudeii taina Crucii şi să cunoască că Acela
pe care ei L-au răstignit, este Dumnezeu. Să vadă toţi cei ce vrăjmăşesc asupra Crucii lui
Hristos şi să se tînguiască. Să vadă cum şi după moarte preamăreşte pe robii Săi,
Stăpînul îngerilor, să vadă toţi cu ce slavă se încununează de la Dumnezeu Xenia,
mireasa Lui, ea, care de oameni se socotea că este străină neştiută şi roabă; să vadă toţi
de ce fel de dar şi cinste s-a învrednicit cetatea noastră cea săracă".
Deci, poporul cu episcopul şi cu prezbiterii s-au apropiat de cinstitul trup al Sfintei

Xenia şi punîndu-l pe pat, precum se cade, au aprins multe lumînări şi tămîie, iar
episcopul împreună cu prezbiterii au luat patul pe umerii lor şi cîntînd, s-au dus în
mijlocul cetăţii. Şi se mirau toţi de minunea cea preaslăvită, ce se făcea, căci, cînd
mergeau cu patul pe care era dus trupul sfintei, mergea deasupra patului şi cununa cea
cu crucea arătată pe cer; iar cînd au pus patul în mijlocul cetăţii, a stat şi cununa
deasupra patului. Şi s-au adunat şi din satele de prin împrejurimi mulţime de popor fără
de număr, văzînd acel semn prea luminat pe cer, şi s-a umplut cetatea de adunarea
poporului, încît era într-însa mare strîmtoare. Iar fericitul episcop Pavel, cu poporul, tot
în noaptea aceea spre duminică, a petrecut-o lîngă sfînta, priveghind şi cîntînd pînă la
ziuă. Şi multe tămăduiri se făceau de la moaştele ei, pentru că toţi, de orice boală erau
cuprinşi, numai cît se atingeau de patul sfintei, îndată dobîndeau tămăduire.
Sosind ziua Sfintei Duminici, au acoperit cu pînze curate cinstitul trup al Cuvioasei
Xenia şi cîntînd deasupra gropii, au dus-o pînă la locul ce se cheamă Sichinie, care este
la intrarea cetăţii dinspre miazăzi; căci mai înainte de mutarea sa, sfînta a poftit ca acolo
să-i pună trupul ei. Şi vedea iarăşi tot poporul că trupul ei ducîndu-se cu patul, mergea
şi cununa cea de stele cu crucea cea văzută pe cer, urmînd patului; şi iarăşi cînd se oprea
patul, sta deasupra şi cununa aceea. Apoi, făcîndu-se îngroparea, au împărţit oamenii
între ei în mici bucăţi, pînzele cele subţiri, ce au fost pe cinstitele moaşte şi le păstrau la
dînşii cu credinţă, spre tămăduirea a diferite boli.
Deci, ungînd episcopul cu mir sfîntul trup al Cuvioasei Xenia, după obicei, l-a pus în
mormînt nou, şi desăvîrşindu-se cinstita îngropare, îndată cununa de stele care
strălucea pe cer s-a făcut nevăzută. Şi multe tămăduiri se dădeau de la mormîntul
sfintei, tuturor celor ce cu credinţă se apropiau. Iar nu după multă vreme, a murit şi una
din roabele Cuvioasei Xenia, apoi după dînsa şi cealaltă degrab s-a dus la veşnica viaţă,
şi le-au îngropat pe amîndouă la picioarele sfintei lor stăpîne.
Cînd era să moară cea de-a doua, au venit la dînsa toate monahiile, şi jurînd-o, o
rugau, să le spună toate faptele Cuvioasei Xenia; iar ea văzîndu-se că este acum spre
sfîrşit, le-a spus cu de-amănuntul toate cele despre sfînta: din care părinţi şi de unde a
fost şi pentru care pricină a fugit de acasă şi din patria sa cu amîndouă roabele sale;
apoi, cum şi-a tăinuit numele ei, pentru că numele ei din naştere era Eusebia, şi l-a
schimbat în Xenia, de vreme ce se înstrăina pentru dragostea lui Dumnezeu; şi toţi s-au
înştiinţat despre viaţa cea neştiută a miresei lui Hristos, Xenia.
Astfel, această cuvioasă a plăcut lui Dumnezeu, căci, deşi de lume era străină, dar
cerului era locuitoare. Văzută era în trup, dar s-a asemănat cu îngerii cei fără de trup. S-
a dezbrăcat de trup, ca de o haină şi a călcat pe diavolul, ca pe un balaur. A socotit lumea
aceasta precum gunoaiele şi şi-a păzit ca pe o nepreţuită comoară fecioria sa
neprihănită. S-a logodit cu dragostea lui Hristos, s-a încununat cu credinţa, şi ceea ce a
nădăjduit, aceea a cîştigat; iar acum se bucură în cămara Mirelui său Celui fără de
moarte. Şi cu rugăciunile sale mult ajută credincioşilor, pentru că moartea n-a omorît
puterile ei, nici facerile de bine ale ei nu le-a hotărnicit într-un loc; pentru că multe fapte
bune a făcut pentru Hristos; de aceea şi Hristos ne arată multă milostivire nouă, dacă
cerem sfintele rugăciuni ale iubitei Sale mirese.
După moartea ei, trecînd cîtăva vreme, a murit şi Cuviosul Pavel episcopul,
duhovnicescul părinte al Sfintei Xenia, plăcînd şi acela lui Dumnezeu desăvîrşit; căci cu
rugăciunile lui se goneau diavolii, şi toate boalele se tămăduiau; şi a fost îngropat în
biserica Sfîntului Apostol Andrei, unde a fost mai înainte egumen, iar sufletul său cel
sfînt a stat înaintea lui Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Cu a cărui caldă folosire către
Dumnezeu şi cu rugăciunile Cuvioasei Eusebia, care s-a numit Xenia, şi cu ale
amîndurora sfintelor roabelor ei, Domnul să ne învrednicească şi pe noi milei Sale,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Xenia

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui
Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă
de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură,
Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.
Condacul Sfintei Cuvioase Xenia
Glasul 2
Cu curgerile sângiurilor...
Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te

cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie întru toate putere de
tămăduire; pe Acela totdeauna roagă-L pentru noi toţi.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm, popoare...
Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străin fiind de toată fapta bună şi depărtat de Dumnezeu prin fapte necuviincioase,
apropie-mă de El, cu rugăciunile tale cele bineprimite, Cinstită Cuvioasă Xenia, pe mine
cel ce laud viaţa ta cea minunată.
Focul cel înţelegător care te ardea pe tine, ca pe o materie lesne arzătoare, te-a
înduplecat a te lepăda, cu hotărâre plină de bărbăţie, de înşelăciunea cea lumească şi de
logodnicul cel trupesc şi a te logodi, în chip neprihănit, cu Domnul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cugetând la Viaţa Cea Minunată care dăinuieşte pururea în ceruri şi nu se trece, ţi-ai
schimbat numirea cu fapta şi ca un cerb însetat ai alergat pe urma Logodnicului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să lăudăm, credincioşilor, cu cântări pe Fecioara Maria cea Preacurată, pe Maica lui

Dumnezeu, cea Plină de har, Acoperământul cel Dumnezeiesc, Limanul cel Liniştit şi
Mântuirea tuturor credincioşilor.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...
Dragostea cea Dumnezeiască punând stăpânire pe sufletul tău cel curat, te-a înduplecat
pe tine, curată, să dobândeşti uitarea ostenelilor sihăstriei şi ale firii.
Fermecată fiind de frumuseţile Logodnicului Celui Nemuritor, ţi-ai veştejit frumuseţile

trupului şi preafrumoasă te-ai arătat, sălăşluindu-te în Cămara cea Dumnezeiască de
mire.
Dobândind aripile cele poleite cu aur ale faptelor bune, ai zburat către înălţimea cerului,
fericită, ca o porumbiţă nestricată.
Fecioară, Ceea ce eşti Nor Luminos al Soarelui Celui Duhovnicesc şi Prealuminat, care a
Răsărit din pântecele tău, luminează sufletele celor ce te laudă pe tine.
Irmosul:
Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi ai întemeiat pământul pe ape multe, întăreşte-mă

spre cântarea şi spre slăvirea Ta, Doamne.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cuvinte, din Munte Umbros...
Adus-ai lui Hristos ca zestre curăţia, omorârea mădularelor şi durerile înfrânării; şi în

locul acestora ai primit Împărăţia Cerească şi Desfătarea Cea Veşnică.
Udându-ţi aşternutul cu lacrimi, cuvioasă şi mâncând pâinea cu cenuşă, ai dobândit

Mângâierea Cea Neîmbătrânitoare şi Desfătarea Raiului.
Dându-te pe tine pildă de bunătăţi, ai atras la mântuire multe suflete, care s-au smuls
din strădaniile lumeşti, înţelepţită de Dumnezeu, Sfântă Cuvioase Xenia, cea vrednică
de laudă.
Bucură-te, îţi grăim ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; Bucură-te Ceea ce ai

născut Bucuria lumii; Bucură-te Singura Sprijinitoare a oamenilor, Binecuvântată de
Dumnezeu Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Întunericul sufletului meu...
Ca o mieluşea dorind după Dumnezeiasca Frumuseţe a Păstorului, ai strigat: unde

păstoreşti acum, Mire? Unde Te odihneşti, spune-mi? Căci mă aprind totdeauna, dorind
a vedea înfăţişarea Ta cea peste măsură de frumoasă.
Mirele strigă: de cauţi plăcuta Mea Frumuseţe, cinstită, luminându-te cu fapte bune,
priveşte la Mine în ceruri, Acolo păstoresc şi acolo chem întotdeauna oile Mele.
Turturea preafrumoasă, rândunică preastrălucită şi privighetoare duhovnicească,

scăpând de cursele urmăritorilor celor răi te-ai arătat, Cinstită Xenia şi frumuseţe
păstrată lui Hristos, ceea ce eşti vrednică de laudă.
Pe Cel fără de Maică dintre cei de sus L-ai născut, fără de tată, Fecioară, Întrupându-Se
în toată firea noastră, pentru milostivirea cea mare; pe Acela roagă-L să mântuiască pe
cei ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Viaţa ta cea uimitoare şi nevoinţa cea mai presus de puterile omeneşti mărindu-le, Cel
Ce pentru tine S-a înstrăinat, mărită, te-a împodobit pe tine, cuvioasă, cu semne de
minuni cu adevărat uimitoare.
Pe mine cel ce m-am înstrăinat mult de Poruncile Dumnezeului nostru, apropie-mă de

Dânsul, cu rugăciunile tale, cuvioasă şi mă fă străin de gheena cea cumplită şi de
patimile cele ce mă cuprind.
Cu cununa faptelor bune fiind încununată ai alergat spre Hristos, pe Care L-ai dorit; iar
încununarea cu stele te descoperea mai presus de minte, în chip neobişnuit, celor de
aproape şi celor de departe.
Cel Ce şade în chip nemărginit pe umerii Heruvimilor a locuit în pântecele tău, mărginit
cu trupul nu cu Dumnezeirea şi din tine a ieşit ca să mântuiască pe om.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog scoate-mă din

adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cu curgerile sângiurilor...
Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te

cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie întru toate putere de
tămăduire; pe Acela totdeauna roagă-L pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii iudei au călcat...
Roma se laudă cu scutecele tale, iar Milasa se laudă şi mai mult dobândind moaştele
tale; din care izvorăşti minuni credincioşilor, mireasă a lui Dumnezeu.
Râu de tămăduiri te-ai arătat, scufundând mările patimilor celor ce cântă: Binecuvântat
eştiDoamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Amorţit-ai patimile cele pierzătoare de suflet, prin multe privegheri, fericită şi ai

adormit somnul care se cuvine drepţilor, rugându-te pentru lume.
Nu înceta a ruga pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a Întrupat din tine, mai presus de
cuvânt, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, să izbăvească sufletele noastre din
cursele vrăjmaşului.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cel Ce acoperi...
Logodită fiind, precum este scris, unui singur bărbat, lui Hristos Cel Preafrumos la
înfăţişare, te-ai nevoit cu cucernicie, cu tot felul de fapte bune şi te-ai sălăşluit în
Cămara cea Dumnezeiască de mire, mărită, Sfântă Preacuvioasă Xenia, primind ca
zestre harul de tămăduiri, întru toţi vecii.
Lipitu-s-a, Hristoase, sufletul meu de Tine, strigat-ai cu dragoste, ca un pământ însetat;

pe Tine, Doamne, Apa cea Vie, te caut; Ţie Iţi aduc ploile lacrimilor; adapă-mă, Mântu-
itorule, cu apa dragostei Tale.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înfrumuseţatu-te-ai dorind după Cel cu adevărat Dorit; preamăritu-te-ai fecioară,

lipindu-te de Slăvitul Hristos; tu ai adus Mântuitorului sfânta ceată a fecioarelor, care
au urmat ţie; cu acelea împreună acum te veseleşti în Locaşurile cele de sus.
Numai pe tine, Podoaba lui Iacov, te-a ales Cuvântul Tatălui; în sânul tău S-a Sălăşluit;
şi precum a binevoit a ieşit, Preacurată, mai Frumos decât toţi oamenii, ca să curăţească
zidirea noastră cea întunecată.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi

preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cel Ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale Tale; Cel Ce pui nisipul hotar mării şi
toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te slăveşte luna, Ţie cântare Îţi aduce toată
făptura, ca Făcătorului şi Ziditorului întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Binecuvântat este Domnul...
Petrecând viaţă uimitoare, ai pus pe fugă, preamărită, prin ostenelile tale, pe vrăjmaşul
cel neputincios şi patimile trupului le-ai omorât; iar acum te veseleşti în ceruri, unde ţi-a
fost cu adevărat vieţuirea, ca o fecioară curată.

Binecuvântat este Domnul, Cel Ce a arătat moaştele tale cinstite, liman liniştit de
vindecări celor ce pururea se primejduiesc în noianul şi valul patimilor; strălucirea
sihaştrilor şi lauda fecioarelor, purtătoare de Dumnezeu, Sfântă Xenia.
Îndumnezeită fiind de Dumnezeieştile Străluciri, curată, vezi mai limpede pe Cel

Desăvârşit Dorit dintre cele dorite, că vezi ce văd îngerii. Şi te veseleşti împreună cu toţi
cei aleşi, cerând pururea dezlegare de păcate pentru cei ce te laudă pe tine.
Ca pe un locaş al fecioriei, ca pe o porumbiţă curată, ca pe o turturică nevinovată, ca pe o

mireasă a lui Hristos, frumoasă la înfăţişare şi fără prihană, ca pe o întruchipare a
Dumnezeieştilor fapte bune, ca pe o grădină închisă te cinstim credincioşii, de
Dumnezeu purtătoare, Sfântă Xenia.
Urmând cuvintelor tale, totdeauna te vom ferici pe tine, Marie, neamuri şi neamuri; că
ai născut, Preacurată Fecioară, pe Dumnezeul Cel Adevărat, Care face cu adevărat
fericiţi pe toţi cei ce slujesc cu credinţă Lui.
Irmosul:
Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel Ce a ridicat nouă Nădejde de
mântuire în casa robului Său, David; întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel de sus
şi ne-a îndreptat pe calea păcii.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Iubind pe Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care S-a arătat pe pământ pentru milostivire,
ai urmat Lui ca Unui Mire, preafericită şi cu osârdie ai părăsit pe mirele cel stricăcios, pe
maica ta şi bogăţia cea trecătoare. Pentru aceasta vieţuind pe pământ străin, aşa cum şi
numele te arată, ai omorât patimile şi ai dobândit moştenirea celor vii, de Dumnezeu
insuflată, Preacuvioasă Xenia. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să
dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe

Înţelepciunea şi Cuvântul...
În multe feluri de ispite ale vrăjmaşilor celor văzuţi şi ale celor nevăzuţi căzând, de
furtuna păcatelor mele cele fără de număr sunt ţinut; şi alerg la limanul bunătăţii tale,
Preacurată, ca la o Caldă Apărătoare şi Acoperitoare a mea. Pentru aceasta, Preasfântă
Fecioară, pe Cel Ce S-a Întrupat fără de sămânţă din tine, roagă-L, pentru noi toţi robii
tăi, cei ce te lăudăm neîncetat, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, mijloceşte pe
lângă El cu tot dinadinsul să dăruiască iertare de păcate celor ce ne închinăm cu
credinţă Preasfintei naşterii tale.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al

8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Mieluşeaua, văzând pe Cruce pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, se tânguia

lăcrimând cu amar şi striga: lumea se bucură, luând izbăvire prin Tine, iar pântecele
meu arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung
Răbdătorule, Doamne, Adâncul Milei şi Izvorul Cel Nedeşertat, milostiveşte-Te şi
dăruieşte iertare de greşeli, celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.
Cuviosul Macedonie, din pustiul sirian (apr. 420)
Acest sfânt părinte Macedonie s-a nevoit în liniştea munţilor. El nu sălăşluia într-un loc
anumit, ci se găsea când într-o parte, când într-alta: în Fenicia, în Siria, în Cilicia, fugind
de mulţimea celor ce năzuiau spre el. Patruzeci şi cinci de ani a petrecut aşa, fără cort,
fără coliba, ci stând numai prin vreo crăpătură adâncă de stâncă. După ce s-a făcut
preot, a cedat stăruinţelor ce i s-au făcut şi şi-a clădit o coliba. Mai târziu a locuit şi prin
străini. Şi a trăit alţi douăzeci şi cinci de ani în colibă şi prin străini; deci anii luptelor
sale sunt de şaptezeci. Patruzeci de ani s-a hrănit numai cu orz şi cu apă; mai târziu,
fiind neputincios, se hrănea cu o bucăţică de pâine şi cu apă. Acest minunat părinte,
primind darul minunilor, izgonea demonii din oameni, vindeca bolile şi săvârşea şi alte
minuni. Şi sfântul slujind lui Dumnezeu cu sârguinţă şi în curăţie, s-a mutat către
Domnul.
Sfinții Mucenici Pavel, Pavsirie şi Teodotion (III-IV)
Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximiam şi a
cârmuitorului Adrian, în Cleopatrida. Ei erau fraţi buni după trup şi îmbrăţişaseră din
tinereţe schima monahicească. Când au fost prinşi, Pavel era de treizeci şi şapte de ani şi
Pavsirie de douăzeci şi cinci. Teodotion, fratele lor, aflând că ei sunt prinşi, şi-a lăsat
viaţa pe care o ducea în munţi cu tâlharii cu care era părtaş la fărădelegi, şi a venit să-i
vadă şi să-i sărute. Dar, văzându-i că sunt la judecată, n-a cutezat să se apropie, ci stând
deoparte cugeta întru sine: oare, ce fel de foloase vor dobândi fraţii săi? Şi înflăcărându-
se de dorul după Dumnezeu s-a căit şi a mărturisit înaintea tiranului Adrian că este
creştin, a sărit asupra lui şi l-a doborât de pe scaun. Dar îndată i-au fost bătute cuie
înroşite în coaste şi în pântece, şi a primit sfârşitul vieţii tăindu-i-se capul cu sabia. Iar
Pavel şi Pavsirie au fost aruncaţi în râu şi aşa şi-au încheiat mucenicia lor.
Sfântul Mucenic Ioan din Kazan (1529)
Acesta pătimi pentru Hristos la 24 ianuarie 1529. În vremea prinţului Vasilie, tătarii se
năpustiră către Nijni Novgorod. Mulţi locuitori ai ţinutului fură luaţi legaţi şi duşi la
Kazan. Printre aceştia se afla şi sfântul Ioan.
Toţi ostaticii fură împărţiţi ca sclavi, iar Ioan fu dat lui Alei-Şura, rudă a lui Kan. Ziua
sfântul Ioan muncea cinstit, iar noaptea o petrecea în rugăciune, primind cu răbdare
jignirile şi nedreptăţile. Stăpânul stăruia să îl convingă pe Ioan să se lepede de credinţa
sa şi să devină musulman, însă acesta rămânea neclintit spunându-i că nu se închina
decât numai Mântuitorului Hristos.
Odată, pe când era iarnă, tătarii îl legară ducându-l într-un cimitir rusesc şi îl aruncară
în zăpadă. În acea noapte, sfântul Ioan izbuti să ajungă la uşa unor ruşi care locuiau în
Kazan cerându-le să cheme un preot. Primind Trupul şi Sângele Domnului, se rugă
întreaga noaptea, iar dimineaţa îşi dădu sufletul în mâinile Celui căruia îi slujise cu
credincioşie.
Pomenirea aducerii moaştelor sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul (VII)
Mergând împăratul Heraclie în Persia şi după moartea lui Hosroe, împăratul perşilor,
un călugăr din Mănăstirea Sfântului Serghie, unde se aflau moaştele sfântului Anastasie,
văzând armata împăratului, s-a bucurat şi s-a întors cu ostaşii la locurile lor. Dar
mergând la mănăstirea lui a adus rasa călugărească pe care mucenicul o îmbrăcase când
s-a mutat către Domnul şi, povestind la toţi fraţii luptele mucenicului, la care fusese de
faţă şi le-a văzut, a spus că şi în Persia un demonizat s-a vindecat acoperindu-se cu
această rasă. Iar un episcop, fiind trimis de arhiepiscopul aşezărilor greceşti din Persia,
a luat moaştele sfântului şi le-a adus în Cezareea, unde a lăsat o mică parte, iar partea
cealaltă şi-a oprit-o. Cinstitul cap al sfântului şi icoana lui sunt cinstite de către
credincioşi şi în marea şi vechea Romă.
Sfântul Mucenic Nicolai Țikura (Rusia) (1918)
Rugaciunea zilei
Rugaciunea de sambata
Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sânt
fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în
Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai
depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare
strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai.
Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi
să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă
întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa
Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile
iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale
cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în
mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut
suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către
care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga
Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate
păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere
după cuviinţă.
Nu încetaţi a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare,
săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune,
cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre
folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine
cinste şi închinăciune în veci. Amin.
File din Pateric
Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?“
Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru
ei la Înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu“. Îndepărtează-ţi fiecare gând de la
judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă Lui Dumnezeu, ca El singur să te
ajute în acest lucru.
Deoarece fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun, după cum
Domnul Însuşi ne spune: „Fără de Mine nu puteţi face nimic“.
Păzeşte-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmaşul aşa îi prinde pe oameni în plasa

lui şi se străduieşte să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru şi ce e negru în
alb, aşa cum a procedat şi cu strămoşii Adam şi Eva în rai. A trăi înseamnă să nu fii
mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţii să fii respectuos.
Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia,
când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a
depune eforturi peste puterile noastre.
Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie:

„Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt
ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde
îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.
Extras din ”Patericul de la Optina”

Pilda zilei
Firea celui stăpânit de invidie
Odată, un impărat a voit să ispitească firea celui invidios. I-a chemat la el pe un

invidios şi pe un iubitor de bani şi le-a zis: "Poruncesc să cereţi de la mine orice vreţi voi
şi eu vă voi da cu plăcere. Dar să stiţi că celui ce va cere în urmă, îi voi da îndoit cât va
cere cel dintâi. Hai, cine cere întâi?"
Văzând împăratul că se ceartă multa vreme nevoind nici unul să ceara întâi, a
poruncit invidiosului să ceara primul. Acesta, atunci, de necaz că va lua celălalt îndoit, a
cerut să i se scoată un ochi, ca celuilalt să i se scoată amândoi.
Aceasta este firea celui stăpânit de invidie.

Biblia într-un an
Numerii 4-6
Capitolul 4
1. Şi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis:
2. "Numără din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, după neamurile şi după familiile lor, pe
toţi cei buni de slujbă,
3. De la treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, ca să lucreze la cortul adunării.
4. Slujba fiilor lui Cahat la cortul adunării va fi să ducă sfânta sfintelor.
6. Să pună apoi un acoperământ de piei vinete, iar pe deasupra aceluia să arunce un
înveliş de lână albastră şi să pună pârghiile la chivot.
7. Apoi să aştearnă pe masa pâinilor punerii înainte o fată de masă violetă şi să pună
pe ea blidele, talerele, oalele şi cupele cele pentru turnat, şi pâinile ei pururea să fie pe
ea.
8. Peste acestea să pună o poală purpurie, iar pe deasupra ei să pună un
acoperământ de piele vânătă şi să-i pună pârghiile.
9. Să ia apoi o îmbrăcăminte violetă şi să acopere sfeşnicul şi candelele lui, cleştele
lui, plutele lui, şi toate vasele cele pentru untdelemn, care se întrebuinţează la el.
10. Să-l acopere pe el şi toate uneltele lui cu un acoperământ de piei vinete şi să-l
pună pe năsălie.
11. Peste jertfelnicul cel de aur să pună o îmbrăcăminte violetă, să-l acopere cu un
acoperământ de piei vinete şi apoi să-i aşeze pârghiile în verigi.
12. Să ia toate lucrurile cele pentru slujbă, care se întrebuinţează la slujbă în locaşul
sfânt, şi să le pună în învelişuri de lână violetă, să le acopere cu acoperăminte de piei
vinete şi să le pună pe năsălie.
13. După aceea să cureţe jertfelnicul de cenuşă, să-l acopere cu o îmbrăcăminte
violetă,
14. Să pună pe el toate vasele lui, care se întrebuinţează la el în timpul slujbei:
cleştele, furculiţele, lopeţile, oalele şi toate vasele jertfelnicului, să-l acopere cu un
acoperământ de piei vinete şi să-i pună pârghiile. Să ia apoi o îmbrăcăminte violetă şi să
acopere baia şi postamentul ei; să pună pe deasupra lor un acoperământ vânăt de piele
şi să le pună pe năsălie.
15. După aceea Aaron şi fiii lui, înainte de plecarea taberei la drum, vor strânge tot
cortul şi vor înveli toate lucrurile locaşului sfânt, iar fiii lui Cahat vor veni să le ia; dar nu
trebuie să se atingă ei de sfânta sfintelor, ca să nu moară. Aceste lucruri ale cortului să le
ducă fiii lui Cahat.
16. Eleazar, fiul preotului Aaron, va fi supraveghetor peste untdelemnul pentru
sfeşnic, aromatele de tămâiat, darul zilnic de pâine şi mirul; va avea şi supraveghere
peste tot cortul şi peste câte sunt în el şi în locaşul sfânt şi peste toate lucrurile".
18. "Să nu lăsaţi să se stingă sămânţa neamului lui Cahat dintre leviţi.
19. Iată ce trebuie să le faceţi, ca să trăiască şi să nu moară, când se vor apropia de
sfânta sfintelor: să vină Aaron şi fiii lui şi să pună pe fiecare la slujba lui şi la sarcina lui;
20. Dar ei să nu vină să privească la cele sfinte, când le învelesc, ca să nu moară".
21. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
22. "Numără şi pe fiii lui Gherşon, pe familii şi pe neamuri, de la treizeci de ani
până la cincizeci de ani;
23. Şi să numeri pe toţi cei buni de slujbă, ca să lucreze la cortul adunării.
24. Iată slujba familiilor lui Gherşon, adică ce au de făcut şi de dus:
25. Să ducă acoperişurile cortului, cortul adunării, acoperişul lui, acoperişul cel de
piei vinete, care e pe deasupra lor, perdeaua, care se atârnă la uşa cortului adunării,
26. Perdeaua de la poarta curţii, pânzele curţii celei dimprejurul cortului şi a
jertfelnicului, frânghiile lor şi toate lucrurile lor de slujbă şi tot ce este de făcut la ele să
facă ei.
27. Toate slujbele fiilor lui Gherşon la ducerea poverilor şi la toate lucrările lor
trebuie să se facă după porunca lui Aaron şi a fiilor lui şi lor să le încredinţaţi spre
păstrare tot ceea ce au ei de dus.
28. Acestea sunt slujbele fiilor lui Gherşon la cortul adunării şi acestea li se vor
încredinţa spre păstrare sub. supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
29. Pe fiii lui Merari, iar să-i numeri, după neamurile şi după familiile lor,
30. De la treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani. Să numeri pe toţi cei buni de
slujbă, ca să lucreze la cortul adunării.
31. Iată ce să ducă ei, după slujba lor la cortul adunării: scândurile cortului cu
pârghiile lor, stâlpii lui cu postamentele lor, funiile cortului cu ţăruşii lor;
32. Stâlpii curţii de pe toate laturile ei cu postamentele lor, ţăruşii curţii cu
frânghiile lor, toate uneltele lor şi tot ce ţine de ele. Să număraţi pe nume toate lucrurile
ce sunt datori să ducă.
33. Aceasta-i slujba neamului fiilor lui Merari şi tot ce au să facă la cortul adunării,
sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron".
34. Atunci au numărat Moise şi Aaron cu căpeteniile obştii pe fiii lui Cahat după
neamurile şi după familiile lor,
35. De la treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, pe toţi cei buni de slujbă, ea
să lucreze la cortul adunării.
36. Şi s-au găsit la numărătoare, după familiile lor, două mii şapte sute cincizeci.
37. Acesta este numărul fiilor lui Cahat, toţi cei buni de slujbă la cortul adunării, pe
care i-au numărat Moise şi Aaron, după porunca Domnului, dată prin Moise.
38. S-au numărat apoi fiii lui Gherşon, după neamurile şi după familiile lor,
39. De la treizeci de ani în sus, până la cincizeci de ani, toţi cei buni de slujbă, ca să
lucreze la cortul adunării.
40. Şi s-au găsit la numărătoare, după neamurile şi după familiile lor, două mii şase
sute treizeci.
41. Acesta este numărul fiilor lui Gherşon, toţi cei buni de slujbă la cortul adunării,
pe care i-au numărat Moise şi Aaron, după porunca Domnului.
42. S-a numărat după aceea şi neamul fiilor lui Merari, după rudeniile şi după
familiile lor,
lucreze la cortul adunării.
44. Şi s-au găsit la numărătoare, după neamul lor şi după familii, trei mii două sute.
45. Acesta este numărul fiilor lui Merari, pe care i-au numărat Moise şi Aaron, după
porunca Domnului, dată prin Moise.
46. Toţi leviţii, număraţi de Moise şi de Aaron şi de căpeteniile lui Israel, după
neamurile şi după familiile lor,
lucreze la cortul adunării şi să-l ducă,
48. S-au găsit la numărătoare opt mii cinci sute optzeci.
49. Şi după porunca Domnului, dată prin Moise, s-au rânduit fiecare la lucrul său şi
la slujba sa, şi au fost număraţi, cum poruncise Domnul lui Moise.
Capitolul 5
2. "Porunceşte fiilor lui Israel să scoată din tabără pe toţi leproşii, pe toţi cei ce au
scurgere şi pe toţi cei întinaţi prin atingere de mort.
3. De la bărbat până la femeie să-i scoateţi şi să-i trimiteţi afară din tabără, ca să nu
pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc Eu".
4. Şi au făcut aşa fiii lui Israel: i-au scos afară din tabără. Cum poruncise Domnul
lui Moise, aşa au făcut fiii lui Israel.
5. Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
6. "Spune fiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau o femeie va face vreun păcat faţă de
un om, şi prin aceasta vă păcătui împotriva Domnului şi va fi vinovat sufletul acela,
7. Să-şi mărturisească păcatul ce a făcut şi să întoarcă deplin aceea prin ce a
păcătuit şi să mai adauge la aceea a cincea parte şi să dea aceluia faţă de care a păcătuit.
8. Dacă însă omul acela nu va avea moştenitor, căruia să se dea cele pentru greşeală,
atunci să le dea Domnului şi vor fi ale preotului, pe lângă berbecul de curăţire, cu care
acesta îl va curăţi.
9. Toată pârga din toate darurile fiilor lui Israel, pe care le aduc ei la preot, să fie ale
lui.
10. Orice lucru afierosit să fie al lui; şi orice va da cineva preotului este al lui".
11. Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
12. "Grăieşte fiilor lui Israel şi zi către ei: De va greşi femeia unui bărbat şi-l va
înşela,
13. Şi va dormi cineva cu ea în pat, şi lucrul va fi ascuns de bărbatul ei, şi ea se va
spurca pe ascuns, şi nu vor fi martori împotriva ei, nici nu va fi prinsă asupra faptului;
14. De va cădea asupra bărbatului duhul îndoielii bănuind pe femeia sa, vinovată
fiind aceasta, sau de va cădea asupra lui duhul îndoielii şi va bănui femeia sa, nevinovată
fiind:
15. Să-şi aducă bărbatul femeia sa la preot şi să aducă jertfă pentru ea a zecea parte
de efă de făină de orz, dar să nu toarne deasupra untdelemn, nici să pună tămâie, pentru
că acesta este dar de bănuială, dar de amintire, care aminteşte vinovăţia;
16. Iar preotul să o aducă şi să o pună înaintea Domnului.
17. Apoi să ia preotul apă curată de izvor într-un vas de lut, să ia ţărână din pământ
de dinaintea cortului adunării şi să o pună în apă.
18. După aceea să pună preotul femeia înaintea Domnului, să descopere capul
femeii şi să-i dea în mâini darul de pomenire, darul de bănuială, iar preotul să aibă în
mâini apa cea amară, care aduce blestemul.
19. Apoi să jure preotul femeia şi să-i zică: Dacă n-a dormit nimeni cu tine şi tu nu
te-ai spurcat şi n-ai călcat credincioşia către bărbatul tău, nevătămată să fii de această
apă amară care aduce blestem;
20. Iar de te-ai abătut, fiind măritată, şi te-ai spurcat, de a dormit cineva cu tine,
afară de bărbatul tău,
21. Atunci să dea Domnul să fii de blestem şi de ocară în poporul tău; să facă
Domnul ca sânul tău să cadă şi să se umfle pântecele tău.
22. Şi apa aceasta, care aduce blestem, să intre înăuntrul tău, ca să ti se umfle
pântecele şi să-ţi cadă sânul tău. Iar femeia să zică: Amin, amin!
23. Apoi să scrie preotul jurămintele acestea pe hârtie, să le moaie în apa cea amară,
24. Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem, şi va înghiţi ea apa
aducătoare de blestem spre vătămarea ei.
25. După aceea să ia preotul din mâinile femeii darul de pâine cel pentru bănuială şi
să ridice acest dar înaintea Domnului şi să-l ducă la jertfelnic.
26. Să ia apoi preotul cu pumnul o parte din darul de amintire, s-o ardă pe jertfelnic
şi după aceasta să dea femeii să bea apa.
27. După ce va bea apa cea amară a blestemului, dacă ea va fi necurată şi dacă va fi
înşelat pe bărbatul său, se va umfla pântecele ei şi sânul ei va cădea şi va fi femeia aceea
blestemată în poporul său.
28. Iar dacă femeia nu s-a spurcat, ci va fi curată, nevătămată va rămâne şi va naşte
copii.
29. Aceasta este rânduiala pentru femeia bănuită, care, fiind măritată, s-ar abate şi
s-ar spurca,
30. Sau pentru omul, asupra căruia ar cădea duhul geloziei şi ar bănui pe femeia sa.
Atunci să pună el pe femeie înaintea feţei Domnului şi să facă preotul cu ea după legea
aceasta.
31. Şi va fi bărbatul curat de păcat, iar femeia aceea îşi va purta păcatul ei".
Capitolul 6
2. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Dacă bărbat sau femeie va hotărî să dea
făgăduinţă de nazireu, ca să se afierosească nazireu Domnului,
3. Să se ferească de vin şi de sicheră; oţet de vin şi oţet de sicheră să nu bea şi nimic
din cele făcute din struguri să nu bea; nici struguri proaspeţi sau uscaţi să nu mănânce.
4. În toate zilele, cât va fi nazireu, să nu mănânce, nici să bea vreo băutură făcută
din struguri, de la sâmbure până la pielită.
5. În toate zilele făgăduinţei sale de nazireu să nu treacă brici pe capul său; până la
împlinirea zilelor, câte a afierosit Domnului, este sfânt şi trebuie să crească părul pe
capul lui.
6. În toate zilele, pentru care s-a afierosit pe sine să fie nazireul Domnului, să nu se
apropie de trup mort:
7. Când va muri tatăl său, sau mama sa, sau fratele său, sau sora sa, să nu se spurce
prin atingerea de ei, pentru că afierosirea lui Dumnezeu este pe capul lui.
8. În toate zilele cât va fi nazireu, este sfântul Domnului.
9. De va muri însă cineva lângă el fără de veste şi de năprasnă, şi prin aceasta îşi va
întina capul său de nazireu, să-şi tundă capul său în ziua curăţirii sale;
10. În ziua a şaptea să se tundă, iar în ziua a opta să aducă preotului două turturele
sau doi pui de porumbel, la uşa cortului adunării,
11. Şi preotul să aducă o pasăre jertfă pentru păcat, iar pe cealaltă ardere de tot, şi
să-l cureţe de spurcarea cea prin atingerea de trupul mort şi să-i sfinţească în ziua aceea
capul lui.
12. Apoi să-şi înceapă din nou zilele sale de nazireu, afierosite Domnului, şi să
aducă un berbec de un an jertfă de iertare, iar zilele dinainte sunt pierdute, pentru că
nazireatul a fost întinat.
13. Iată legea cea pentru nazireu: când se vor împlini zilele lui de nazireu, să se
aducă la uşa cortului adunării;
14. Să aducă darul său Domnului: un miel de un an, fără meteahnă, ardere de tot; o
mioară de un an, fără meteahnă, jertfă pentru păcat, şi un berbec de un an, fără
meteahnă, jertfă de împăcare,
15. Şi un paner cu azime de făină de grâu, frământate cu untdelemn, şi cu turte
nedospite, unse cu untdelemn, cu darul lor de pâine şi cu turnarea lor.
16. Pe acestea le va înfăţişa preotul înaintea Domnului, va săvârşi jertfa lui pentru
păcat şi arderea de lot a lui.
17. Berbecul îl va aduce Domnului jertfă de împăcare cu panerul cel de azime; şi va
aduce preotul prinosul lui de pâine şi turnarea lui.
18. Şi îşi va tunde nazireul la intrarea cortului adunării capul său de nazireu şi va
lua părul capului său de nazireu şi-l va pune pe focul cel de sub jertfa de împăcare.
19. Apoi va lua preotul şoldul cel fiert al berbecului, o pâine nedospită şi o turtă
nedospită din paner şi le va pune nazireului pe mâini, după ce acesta şi-a tuns capul de
nazireu,
20. Şi să înalţe preotul acestea, legănându-le înaintea Domnului. Această sfinţenie
să fie a preotului pe lângă pieptul legănat şi pe lângă şoldul înălţat. După aceasta
nazireul poate să bea vin.
21. Iată rânduiala cea pentru nazireul care a dat făgăduinţă şi jertfa ce trebuie să
aducă el Domnului pentru nazireatul său, pe lângă ceea ce-i îngăduiesc mijloacele lui.
După făgăduinţa sa, pe care o va da, aşa să facă, după cele legiuite pentru nazireatul
său".
23. "Spune lui Aaron şi fiilor lui şi le zi: Aşa să binecuvântaţi pe fiii lui Israel şi să
ziceţi către ei:
24. Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească!
25. Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască!
26. Să-Şi întoarcă Domnul fala Sa către tine şi să-li dăruiască pace!
27. Aşa să cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel şi Eu, Domnul, îi voi
binecuvânta".

06 Februarie 2016

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

06 Februarie 2016

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

Ziua precedentă Stil vechi Stil nou Ziua următoare

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici.

Nu se ştie dacă pe moment doamna Krapivin a înţeles sau nu ce a vrut ea să spună,

Văzând la Xenia darul clarviziunii şi cunoscând umilinţa şi smerenia chipului ei de

De asemenea negustorii şi vânzătorii atunci când o zăreau, ieşeau repede în

Se ştie că împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-şi consolideze descendenţa la tronul

Cu trei săptămâni înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să

Nimeni nu putea înţelege ce îi răscolise într-atât liniştea şi pacea ei caracteristică, ba

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se

Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și

Rugăciune către Sfânta Xenia

Viața pe lung a Sfintei Cuvioase Xenia

De înfrînarea ei se temeau diavolii şi de postul şi nevoinţa ei biruindu-se, nu

Acestea auzindu-le toate surorile, au început a plînge şi a zice: "Stăpîna noastră şi

Aceasta grăindu-le sfînta, şi toate plîngînd şi căzînd la picioarele ei, cuvioasa

Deci, s-a adunat la mînăstirea de fecioare mare mulţime de bărbaţi şi de femei cu

Deci, poporul cu episcopul şi cu prezbiterii s-au apropiat de cinstitul trup al Sfintei

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Xenia

Condacul Sfintei Cuvioase Xenia

Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm, popoare...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să lăudăm, credincioşilor, cu cântări pe Fecioara Maria cea Preacurată, pe Maica lui

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fermecată fiind de frumuseţile Logodnicului Celui Nemuritor, ţi-ai veştejit frumuseţile

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi ai întemeiat pământul pe ape multe, întăreşte-mă

Cântarea a 4-a. Irmos: Cuvinte, din Munte Umbros...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adus-ai lui Hristos ca zestre curăţia, omorârea mădularelor şi durerile înfrânării; şi în

Udându-ţi aşternutul cu lacrimi, cuvioasă şi mâncând pâinea cu cenuşă, ai dobândit

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, îţi grăim ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; Bucură-te Ceea ce ai

Cântarea a 5-a. Irmos: Întunericul sufletului meu...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o mieluşea dorind după Dumnezeiasca Frumuseţe a Păstorului, ai strigat: unde

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turturea preafrumoasă, rândunică preastrălucită şi privighetoare duhovnicească,

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mine cel ce m-am înstrăinat mult de Poruncile Dumnezeului nostru, apropie-mă de

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog scoate-mă din

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cu curgerile sângiurilor...

Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii iudei au călcat...

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Amorţit-ai patimile cele pierzătoare de suflet, prin multe privegheri, fericită şi ai

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântarea a 8-a. Irmos: Cel Ce acoperi...