07 Februarie 2016

Ziua Stil vechi Stil nou Ziua
precedentă Duminică următoare

25 Ianuarie 7 Februarie
Zi fără post
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului (389)
Viața pe scurt a Sfântului Grigorie Teologul
Marele Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens

(364-378) si Teodosie cel Mare (379-395) si s-a nascut in cetatea Nazianz din
Capadochia, catre anul 328. Se tragea din parinti de bun neam si drepti, Grigorie si
Nona, tatal sau, macar ca de curand era venit la credinta, fiind, pentru vredniciile sale,
episcop de Nazianz.
Ajuns la masura varstei si placandu-i sa invete, SfantuI Grigorie a strabatut, ca nimeni
altul, tot mestesugul invataturii, umbland la scolile cele mai de seama din vremea sa: la
Cesareea Capadochiei, unde s-a imprietenit cu Sfantul Vasilie, la Cezareea Palestinei, la
Alexandria si la Atena, scoala cea mai inalta de atunci, unde a si fost rugat sa ramana ca
dascal.
S-a intors, insa, si s-a facut dascal in Capadochia, langa tatal sau, batran, care l-a
sfintit, fara voia lui, preot. Voind insa tatal sau sa-l sfinteasca episcop, in locul sau,
Sfantul Grigorie a fugit in pustie, langa Sfantul Vasilie, prietenul sau, de unde peste o
vreme, s-a intors totusi, chemat in ajutor de tatal sau, ajuns, acum, la neputinta. A fost
sfintit episcop, mai tarziu, de Sfantul Vasilie, pentru cetatea Sasima, tot fara voia lui.
Era un cuvantator innascut. Iubea viata duhovniceasca, poezia crestina si teologia pe
intelesul oamenilor.
Iar cand Biserica cea mare din Constantinopol era amenintata de ratacire, cand
dreapta credinta era primejduita de inselatoarea invatatura a lui Arie, Sfantul Grigorie a
fost chemat de putinii dreptcredinciosi din cetate, ca sa le fie pastor, si el a primit.
Sfantul Grigorie a adunat pe credinciosi intr-o bisericuta marginasa, deschisa chiar in
casa uneia din rudele sale, bisericuta pe care el, a numit-o biserica Invierii. Aici a rostit
el cele cinci cuvantari teologice vestite, care i-au adus faima de mare cuvantator al lui
Dumnezeu. Ca ele talmaceau, pe inteles omenesc, dreapta invatatura despre Sfanta
Treime. Si pe multi i-a intors la dreapta credinta.
Fericitul Grigorie a fost, o vreme, si patriarh al marii cetati a Constantinopolului, iar la
cel de al doilea Sinod ecumenic, ce s-a tinut, la anul 381, in Constantinopol, pe vremea
binecredinciosului imparat Teodosie, Sfantul Grigorie a adus multe dovezi contra
gresitelor invataturi, ce tulburau atunci Biserica. Din cauza unor neintelegeri, in scurta
vreme, Sfantul a parasit, insa scaunul patriarhicesc si s-a retras in singuratate, unde
pana la sfarsitul vietii sale, multe scrieri si poeme de viata duhovniceasca, de teologie pe
inteles si de poezie crestina a lasat Bisericii.
In teologia lui, Biserica Rasaritului si-a vazut talmacita propria ei teologie despre
taina Sfintei Treimi si, iata de ce, ea il cinsteste pe Sfantul Grigorie, ca pe teologul ei cel
mai de seama.
Si asa, traindu-si credinta si talmacind pe Dumnezeu si tainele Lui oamenilor, Sfantul
Grigorie s-a mutat la Domnul, la 25 ianuarie, in anul 389.
Viața pe lung a Sfântului Grigorie Teologul
Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a

Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun
neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona.
Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din
tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească,
cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor.
Iar maica Sfîntului Grigorie, fericita Nona, era creştină drept-credincioasă, născută
din părinţi creştini, crescută din scutece întru dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu,
care este începutul înţelepciunii; ea era bine învăţată, iar prin judecăţile lui Dumnezeu a
fost însoţită cu bărbat necredincios, ca să-l aducă şi pe acela la sfînta credinţă şi să se
sfinţească bărbatul necredincios, după cuvîntul apostolului, prin femeia credincioasă,
care lucru s-a făcut.
Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite

şi cu dinadinsul rugîndu-se lui Dumnezeu pentru dînsul, l-a dus la creştinătate. Cu
ajutorul lui Dumnezeu, i s-a făcut bărbatului ei o vedenie în vis ca aceasta: i se părea
cîntînd cuvinte din psalmul lui David, pe care niciodată nu le avea în gura sa, decît
numai le auzea cîndva de la soţia sa, care adeseori se ruga; el nici nu ştia cum să se roage
şi nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cîntau de dînsul în vis, erau acestea:Veselitu-
m-am de cei ce mi-au zis: În casa Domnului vom merge. Cu cîntarea aceea a simţit în
inimă o mare plăcere; apoi, deşteptîndu-se, se veselea şi a spus soţiei sale. Iar ea
înţelegînd că singur Dumnezeu cheamă pe bărbatul ei la Sfînta Biserică, a început mai
cu dinadinsul a-l învăţa credinţa creştină şi a-l povăţui la calea mîntuirii.
Într-acea vreme, s-a întîmplat că Sfîntul Leontie, episcopul Cezareei Capadociei, care
mergea la sfîntul sobor a toată lumea, cel din Niceea, să vină în cetatea Nazianz; la acela
a dus Sfînta Nona pe bărbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mîinile
arhiereului. Iar după primirea Sfîntului Botez, a început viaţa cea curată şi plăcută lui
Dumnezeu, precum se cade creştinului celui adevărat şi desăvîrşit.
Atît de mult a sporit în dreapta credinţă şi în fapte bune, încît mai pe urmă a fost ales
episcop al scaunului vacant din cetatea Nazianzului, de care lucru se va spune mai pe
urmă. Cu un bărbat ca acesta vieţuind fericita Nona în cinstită însoţire şi dorind ca să
aibă copii de parte bărbătească, înălţa rugăciuni cu dinadinsul Dătătorului tuturor
bunătăţilor, ca să-i dăruiască măcar un fiu; pe care l-a făgăduit mai înainte de zămislire,
ca altă dată Ana pe Samuil, ca să-l dea spre slujba lui Dumnezeu, Care i l-a dăruit. Iar
Domnul, care face voia celor ce se tem de El şi ascultă rugăciunile lor, a împlinit cererea
dreptcredincioasei femei şi în vis, prin descoperire dumnezeiască, înainte i-a arătat pe
pruncul ce avea să se nască dintr-însa. Şi a văzut Nona înainte de naşterea fiului, ce fel
va fi el, cum şi numele lui l-a ştiut.
Deci, după o vreme, a născut un copil parte bărbătească, şi l-a numit după numele
tatălui său, Grigorie, precum în vis i se înştiinţase înainte. Apoi a dat mare mulţumire
lui Dumnezeu şi purtării Lui de grijă a încredinţat pe pruncul cel născut, dăruindu-l lui
Dumnezeu. Nu l-a botezat îndată, pentru că era în acele vremuri un obicei, ca cei mai
mulţi creştini să amîne Botezul pînă la vîrsta la care Hristos Domnul nostru s-a botezat
în Iordan de la Ioan, adică pînă la 30 de ani. Mai pe urmă însă acel obicei, pentru pricini
bine socotite, a fost înlăturat de acest Sfînt Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, Vasile
cel Mare, de Grigorie de Nissa şi de alţi mari părinţi. Deci, pruncul cel născut, adică
Sfîntul Grigorie, nu a fost botezat îndată; ci după obiceiul cel vechi, ce era între creştini,
s-a amînat botezul lui pînă la vîrsta anilor Domnului nostru Hristos.
Crescînd pruncul în casa părinţilor, cînd a venit la vîrsta de copil, îndată a învăţat
carte şi crescînd cu anii, creştea şi cu înţelepciunea, pentru că era, după numele său:
isteţ la minte, deştept şi sîrguitor în învăţături, încît întrecea pe cei mai vîrstnici decît el;
căci nu îi erau împiedicare anii cei copilăreşti la înţelegerea lucrurilor pe care le învăţau
cei în vîrstă. Iar obiceiul lui cel bun în copilărie se arăta bătrînesc; pentru că jucăriile şi
glumele copilăreşti şi tot felul de privelişti, le-a urît cu totul, îndeletnicindu-se la cele
mai bune, şi mai vîrtos la învăţătură; cheltuindu-şi vremea, nu în deşertăciune. Şi după
ce a venit mai în vîrstă, dreptcredincioasa maică îl învăţa dreapta credinţă cu multe
învăţături, spunîndu-i că el este rod al rugăciunii; căci cu rugăciuni osîrdnice l-a cerut de
la Dumnezeu şi că, chiar mai înainte de zămislire, l-a făgăduit la slujba Domnului.
Deci, bunul tînăr punea cuvintele cele de maică în inima sa şi i se lumina sufletul în
credinţă, în nădejde şi în dragoste către Hristos, adevăratul Dumnezeu. Iar întreaga
înţelepciune sufletească şi curăţia trupească a iubit-o foarte mult şi şi-a pus în gînd, ca
să-şi păzească cu dinadinsul fecioria sa pînă la sfîrşitul său; iar la aceasta a fost povăţuit,
pe de o parte de învăţăturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie
din vis ce i s-a arătat lui în anii tinereţii, despre care singur mai pe urmă a povestit.
Pentru că, dormind odată, i se părea că vede stînd aproape de sine două fecioare,
îmbrăcate în haine albe, amîndouă frumoase la vedere, şi amîndouă de vîrstă şi de ani
potrivite, însă amîndouă neînfrumuseţate cu podoabele cele din afară; pentru că nu cu
aur, nici cu argint, nici cu mărgăritare, nici cu pietre de mare preţ şi mărgele scumpe,
nici cu haine noi de mătase, nici cu brîie de aur nu se împodobeau, nici se mîndreau cu
frumuseţile feţei, nici cu potrivirea sprîncenelor, nici cu răsfirarea părului, nici cu altele
de acestea, cu care fecioarele cele lumeşti se sîrguiesc a vîna ochii tinerilor, spre a fi
plăcute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbrăcate şi încinse cu cinste, avînd
acoperite cu mahrame subţiri, nu numai capetele, ci şi feţele lor, privind cu ochii în jos şi
roşindu-se cu obrajii de ruşine feciorească; apoi erau pline de curăţenie, buzele erau ca
floarea trandafirului roşu şi cu tăcere multă arătîndu-se. Iar el văzîndu-le, a simţit mare
bucurie în inima sa şi socotea că nu sînt dintre pămînteni, ci din cei ce covîrşesc firea
omenească.
Acelea văzîndu-l că se bucură foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste.
Apoi, întrebîndu-le el: "Cine sînteţi şi de unde aţi venit?" Cea dintîi i-a spus că este
curăţia, iar a doua s-a numit înfrînarea şi spunea că stau înaintea scaunului Împăratului
slavei Hristos şi de frumuseţile cereştilor fecioare se îndulcesc. Şi-i ziseră: "Fii de un
gînd cu noi, uneşte mintea ta cu mintea noastră, ca pe tine strălucit să te înălţăm la cer,
în lumina cea aleasă, şi aproape de lumina cea fără de moarte a Treimii să te punem".
Acestea zicîndu-i, s-au înălţat la cer, precum cu nişte aripi zburînd în sus. Iar tînărul
Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pînă ce au intrat în cele cereşti, apoi
deşteptîndu-se, şi-a simţit inima sa plină de negrăită plăcere şi veselie. Şi dintr-acea
vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osîrdie a fecioriei sale, pe care cu multă
înfrînare se sîrguia a o păzi, fugind de toată hrana dulce, de beţii, şi de îmbuibări.
După naşterea Sfîntului Grigorie, fericita Nona a mai născut şi alt fiu, anume
Chesarie, şi o fiică, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinţă şi învăţătura
cărţii. Iar fericitul Grigorie vrînd să se deprindă desăvîrşit cu frumoasa vorbire
retoricească, filosofia scolasticească, şi cu toată înţelepciunea elinească cea din afară, s-a
dus mai întîi în Cezareea Capadociei, şi acolo petrecînd cu cei mai aleşi şi mai învăţaţi
dascăli, s-a deprins în puţină vreme din destul la învăţături; mai întîi că era foarte isteţ
la minte, şi al doilea, avea multă sîrguinţă, şi s-a ostenit peste măsură. Iar după ce a stat
destulă vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme
vestite învăţături şi avea acolo dascăl pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alexandria,
adunînd de la mulţi bărbaţi comoara înţelepciunii şi cu înţelepciunea îmbogăţindu-se.
După aceasta, vrînd să meargă în Atena, s-a suit într-o corabie cu oameni
necredincioşi. Plutind el pe noianul mării, s-a ridicat o mare furtună, încît toţi plîngeau
deznădăjduindu-se de viaţa lor şi de moartea cea trupească; atunci Grigorie temîndu-se
de moartea cea sufletească, plîngea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai
catehumen; şi îşi aducea aminte de minunile lui Dumnezeu ce s-au făcut demult cu
trecerea lui Israil prin Marea Roşie, apoi de mîntuirea proorocului Iona din pîntecele
chitului; şi se ruga lui Dumnezeu cu tînguire, ca să-i izbăvească de înecare. Această
primejdie provenită din învăluirile mării, s-a descoperit părinţilor lui în vis, care îndată
stînd la rugăciune, vărsau lacrimi fierbinţi către Dumnezeu, cerînd ajutor pentru fiul lor
ce înota în mare.
Dumnezeu, păzind pe robul său Grigorie spre folosul altora şi pregătindu-l spre
întărirea Bisericii, a îmblînzit acea sălbatică învăluire, a certat furtuna şi valurile şi s-a
făcut linişte pe mare. Şi toţi cei din corabie, văzîndu-se mai presus de nădejde mîntuiţi
de înecare şi scăpaţi ca din ghearele morţii, au preamărit pe Hristos Dumnezeu; pentru
că ştiau, că prin chemarea numelui Celui Atotputernic şi cu rugăciunea lui Grigorie s-a
alinat marea. Apoi, un tînăr din cei ce împreună pluteau, care era cunoscut şi iubit de
sfînt, a văzut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblînd
pe mare, apucînd corabia, cînd se afunda, şi tîrînd-o la uscat; şi a spus la toţi acea
vedenie, după ce s-a făcut alinare şi toţi au mărturisit că este ajutător Dumnezeul lui
Grigorie; au mulţumit şi au crezut în El.
Tatăl lui Grigorie, rugîndu-se în Nazianz pentru fiul său Grigorie, iar după rugăciune
adormind, i s-a arătat iarăşi altă vedenie, şi anume: a văzut un diavol pregătind
pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mîinile şi l-a biruit pe diavol.
Dintr-această vedenie a cunoscut tatăl mîntuirea lui Grigorie de înecare şi a dat lui
Dumnezeu mulţumire, împreună cu soţia sa.
Grigorie, după aceea plutind fără primejdie, a ajuns la Atena, şi acolo petrecînd în
învăţătura cea din afară, a fost la toţi de mirare, pentru ascuţimea minţii sale şi pentru
viaţa cea plină de înţelepciune. Apoi, nu după mult, a mers la Atena şi Sfîntul Vasile,
pentru învăţătura înţelepciunii. Şi erau amîndoi, Grigorie şi Vasile, adevăraţi prieteni şi
împreună vieţuitori. Una le era lor casa şi hrana, unul le era duhul şi aceleaşi obiceiurile,
ca ale unor fraţi de o mamă. Deci, erau amîndoi cinstiţi în Atena, căci în puţină vreme au
întrecut pe dascălii lor şi ucenicii s-au făcut dascăli dascălilor lor.
În acel timp Constanţiu, fiul marelui Constantin, împărăţea peste Roma şi peste greci
(337-361), iar Iulian care mai pe urmă a fost împărat (361-363) şi depărtat de la
Dumnezeu, învăţa cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: "O! cît de
mare răutate hrăneşte pămîntul Romei şi al grecilor!", pentru că vedea mai înainte ceea
ce avea să se întîmple.
Deci, petrecînd Grigorie şi Vasile ani destui în Atena, şi trecînd toată învăţătura
desăvîrşit, chiar şi mai presus de toată înţelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt,
la părinţii insuflaţi, ca să înveţe înţelepciunea cea duhovnicească, precum scrie în viaţa
lui. Iar Grigorie a fost ţinut de atenieni prin rugăminte şi puţin după Vasile stînd acolo, a
auzit că tatăl lui a fost ales episcop în Nazianz.
Deci, nezăbovind, s-a întors de acolo în patria tatălui său, după treizeci de ani de la
naşterea sa şi a primit Sfîntul Botez chiar din mîinile tatălui său, dar voia ca îndată să se
lepede de lume, să se ducă în pustie; însă oprindu-se de tatăl său, petrecea lîngă dînsul,
acasă. Şi şi-a pus rînduială ca niciodată să nu se jure, nici să cheme numele lui
Dumnezeu în deşert, şi a păzit aceasta pînă la sfîrşitul vieţii sale; neîncetat stătea la
citirea dumnezeieştilor cărţi, apoi, în gîndirea de Dumnezeu petrecînd ziua şi noaptea,
de multe ori vedea pe Hristos în vedenie.
După aceea, tatăl său cu sila l-a sfinţit ca preot şi încă voia ca să-l facă şi episcop, dar
Sfîntul Grigorie neprimind o vrednicie şi cinste ca aceea, şi liniştea monahicească
dorind-o, a fugit în taină şi a mers la prietenul său, Sfîntul Vasile; care şi el era acum
preot şi avea în Pont o mînăstire cu o mulţime de monahi şi care a scris din Pont către
Grigorie, cu dragoste chemîndu-l la sine. Deci, iarăşi amîndoi, ca mai înainte în Atena,
au început a vieţui împreună, unul pe altul avînd ca model de fapte bune şi unul altuia
urmînd. Deci, au scris împreună pustnicescul aşezămînt al monahilor, petrecînd acolo
Sfîntul Grigorie cu Sfîntul Vasile, vreme destulă.
Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plîngeau părinţii foarte mult după dînsul.
Atunci a scris tatăl către Grigorie cu lacrimi, îndemnîndu-l să se întoarcă la dînsul, să-i
ajute la bătrîneţe; iar fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta pe tatăl său, iar pe
de alta, văzînd nevoia Bisericii, căci atunci Biserica era foarte tulburată de eresul lui
Arie, de care şi tatăl lui Grigorie, fiindcă era neînvăţat, se vătămase în parte, a mers
iarăşi din Pont în Nazianz şi ajuta pe bătrînul său tată în lucrurile bisericeşti şi în
rînduielile casei, spunîndu-i despre rătăcirea lui Arie şi întărindu-l în dreapta credinţă.
După moartea împăratului Constanţiu, fiul lui Constantin, luînd împărăţia Iulian, s-a
împlinit despre dînsul proorocia lui Grigorie; căci mare răutate a făcut nelegiuitul acela,
lepădîndu-se de Hristos şi ridicînd prigonire asupra Bisericii Lui. Aceluia se împotrivea
Sfîntul Grigorie cu multe şi înţelepte scrisori ale sale, văzîndu-i rătăcirea şi pierzătoarea
înşelăciune idolească, cum şi basmele elineşti cele mincinoase. Nu mult după aceea,
murind acel rău călcător de lege, după dînsul a luat împărăţia dreptcredinciosul creştin
Iovian (363-364), iarăşi a înflorit credinţa lui Hristos.
Iar după Iovian, urmînd la împărăţie Valens arianul(364-378) şi pe mulţi vătămîndu-i

cu credinţa cea rea, a tulburat Biserica lui Hristos; pentru că acum şi arhiepiscopul
Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiască, a început a se clătina cu mintea,
îndoindu-se de dreapta credinţă. De aceasta Sfîntul Grigorie a scris către dînsul,
sfătuindu-l să roage pe Sfîntul Vasile, ca să se întoarcă din Pont în Cezareea, spre a fi
ajutor împotriva celor răucredincioşi. Deci, a scris Sfîntului Vasile, sfătuindu-l
prieteneşte şi rugîndu-l ca, nepomenind mînia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui,
să meargă în Cezareea, şi să ajute celor fără de ajutor, iar Biserica cea clătinată de arieni,
iarăşi să o întărească. Astfel, Sfîntul Grigorie, făcînd pace între Eusebiu arhiepiscopul şi
Sfîntul Vasile, prin scrisorile sale, a ajutat Sfîntului Vasile la întoarcerea în Cezareea
Capadociei. Deci, îndată, prin venirea aceluia, arienii au fost ruşinaţi, încît unii au tăcut,
iar alţii au fugit. Iar arhiepiscopul Eusebiu se bucura de Sfîntul Vasile şi, în dragoste cu
dînsul vieţuind, s-a sfîrşit; iar în locul lui a fost ridicat la scaun de cei dreptcredincioşi,
marele Vasile, chiar nevrînd. Iar cei răucredincioşi neîngăduind aceasta şi cu zavistie
pornindu-se, au făcut ca cetatea Tiana să se despartă de Cezareea, pentru că în Tiana era
episcop Antim, care se făţărnicea că este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.
Acela cu alţi episcopi, de un gînd cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a făcut mitropolit
al Tianei; şi a făcut ca partea aceea a Capadociei să se despartă în două; s-au făcut apoi
multe certuri acolo pentru despărţirea eparhiei. Văzînd Sfîntul Vasile luate din eparhia
sa cîteva cetăţi şi sate, a socotit astfel: era între Cezareea şi între Tiana o cetate mică,
Sasima, în aceea Sfîntul Vasile voia să aşeze noul scaun de episcopie şi să pună acolo un
bărbat drept-credincios; pentru că nădăjduia ca astfel să potolească şi certurile, şi
sufletele multora întru dreaptă credinţă să le păzească. Însă neavînd bărbat iscusit, a
trimis la Sfîntul Grigorie prietenul său, rugîndu-l să primească sfinţirea episcopiei la
scaunul cel din Sasima; pentru că nimeni nu era mai bun acolo, să întărească dreapta
credinţă, precum era el.
Sfîntul Grigorie i-a scris, lepădîndu-se de ea cu totul; dar Vasile scriind de multe ori
către dînsul şi necîştigîndu-şi dorirea, s-a sculat şi a mers singur în cetatea Nazianz,
unde, sfătuindu-se cu bătrînul Grigorie, episcopul Nazianzului, adică cu tatăl lui
Grigorie, Vasile şi bătrînul Grigorie, au silit pe Grigorie fiul, să primească sfinţirea
arhierească; deci, a fost pus cu sila episcop al cetăţii Sasimei. De care lucru înştiinţîndu-
se Antim, mitropolitul Tianiei, care trăgea Sasima spre hotarul său, a dus acolo putere
de oaste, ca să nu lase pe Grigorie la scaun şi străjuia drumurile venirii lui. Sfîntul
Grigorie venind acolo şi înştiinţîndu-se despre răutatea lui Antim şi despre puterea
ostaşilor, s-a dus într-o mînăstire, unde slujea bolnavilor; apoi s-a sălăşluit în pustie, la
dorita lui linişte.
După cîtăva vreme însă, iarăşi prin părinteasca rugăciune s-a întors în Nazianz,
pentru că părinţii lui îmbătrîniseră şi le trebuia la bătrîneţe ajutor de la dînsul, fiindcă ei
nu mai aveau alţi fii, afară de acesta singur, pentru că Chesarie, celălalt fiu al lor,
murise; precum despre aceea mai înainte s-a pomenit. Asemenea şi fiica Gorgonia acum
trecuse din cele de aici, şi acolo îngropară pe sora lor. Sfîntul Grigorie cu cuvinte alese a
cinstit-o; şi rămăsese singur la părinţi, ca o lumină a ochilor, şi nu era cu putinţă ca să
nu asculte pe părinţii lui, ci era dator să le slujească la bătrîneţile lor, şi apoi, sfîrşindu-
se ei, să-i dea obişnuitei îngropări.
Întorcîndu-se iarăşi Sfîntul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatăl lui, slăbind
acum cu bătrîneţea, a voit ca, în viaţă fiind, să aşeze pe fiul său Grigorie ca episcop al
Nazianzului; pentru care nu numai cu îndemnări şi cu rugăminte, ci şi cu jurăminte silea
pe fiul său; iar el de grija pentru bisericeştile rînduieli, nu se lepăda, supunîndu-se la
porunca tatălui său, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum să-l primească. "Nu este
cu putinţă mie, o! părinte, neplecat fiind tu din viaţa aceasta, ci fiind viu, ca să primesc
scaunul tău". Iar tatăl nemaisupărîndu-l pentru luarea scaunului, ci numai grija pentru
Biserică punînd asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, să fii toiag bătrîneţilor
mele, iar după ducerea mea, vei face precum îţi va fi plăcerea!"
Nu mult după aceasta s-a sfîrşit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatăl Sfîntului
Grigorie, avînd pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vieţuit 100 de ani de la naşterea
sa, şi a fost îngropat cu cinste, venind şi Sfîntul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Şi a
rămas între cei vii numai Nona, maica Sfîntului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu
după multă vreme şi aceea s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o sută de ani.
Îngropînd Sfîntul Grigorie pe ai săi sfinţi părinţi, s-a uşurat de grija pentru dînşii;
apoi, vrînd să scape şi de tulburare, de vreme ce îl silea poporul ca, după tatăl său, el să
primească scaunul episcopiei, s-a dus în taină în Seleucia şi petrecea lîngă biserica
Sfintei celei dintîi Muceniţe Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugămintea prietenească a
marelui Vasile, a primit grija pentru casele de străini şi de bolniţe; pentru că Sfîntul
Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde să-şi plece capul, aduna pe săraci
şi bolnavi, văduvele, sărmanii şi străinii acolo, şi de hrana cea rînduită lor îngrijindu-se,
a încredinţat iubitului său prieten grija pentru dînşii. Şi era Sfîntul Grigorie hrănitorul
săracilor, sprijinitorul bolnavilor şi odihnitorul străinilor.
Într-acea vreme fiind tulburată Biserica lui Dumnezeu de eresul arienilor, încă de
mulţi ani, ca o hidră cu nouă capete, vătăma pe mulţi; iar acum se mai ivise şi eresul lui
Macedonie, hulitorul împotriva Sfîntului Duh. Pentru că arienii mărturiseau pe Tatăl că
este Dumnezeu necreat mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinţă cu Tatăl; iar
macedonienii mărturiseau pe Fiul întocmai cu Tatăl şi huleau pe Sfîntul Duh. Unii
dintr-înşii numindu-L a fi făptură, nu Dumnezeu, şi nu-L preamăreau pe El; deci îi
numea Sfîntul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfîntul Duh nu-L
cinsteau. Şi se înmulţea acel eres mai mult în Constantinopol.
Apoi, cu sfatul de obşte al Sfîntului marelui Vasile şi al altor mulţi credincioşi şi

episcopi, Sfîntul Grigorie, ca un bărbat înţelept şi puternic la cuvînt, a fost îndemnat să
meargă la Bizanţ, pentru biruirea învăţăturii celei eretice şi pentru apărarea dogmelor
celor drepte ale sfintei credinţe. Dar mai înainte de a merge la Bizanţ, Sfîntul Vasile cel
Mare îmbolnăvindu-se, s-a sfîrşit; şi aşa s-a stins luminătorul a toată lumea. Pentru care
Sfîntul Grigorie, plîngînd mult şi cu cuvînt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era
înaintea lui şi ajungînd la Bizanţ, cetatea cea împărătească, l-au primit drept-
credincioşii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împuţinată şi numărul
credincioşilor lesne de numărat; de vreme ce, cea mai mare parte a cetăţii se dusese pe
urma eresului şi toate bisericile lui Dumnezeu cele mari şi frumoase le ţineau ereticii;
numai una mică şi veche, a Sfîntei Anastasia, nebăgată în seamă de dînşii, era lăsată
dreptcredincioşilor.
Drept aceea, Sfîntul Grigorie îndată înarmîndu-se împotriva ereticilor cu praştia

cuvîntului lui Dumnezeu - precum odinioară David împotriva Filistenilor -, biruia
întrebările şi dogmele lor, pe care le rupea ca pe nişte pînze de păianjen; şi în toate zilele
întorcea pe mulţi de la credinţa cea rea către dreapta credinţă; apoi, cu cuvintele cele
înţelepte şi insuflate de Dumnezeu, în puţină vreme a înmulţit atît de mult Biserica lui
Hristos, încît nu era cu putinţă a se număra. Iar numărul ereticilor se împuţina din zi în
zi şi se împlinea ceea ce se scrisese în Sfînta Scriptură despre casa lui David şi a lui Saul:
casa lui David se înălţa şi se întărea, iar casa lui Saul slăbea.
Neîncetînd răutatea arienilor şi a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu
numele Apolinarie, care înţelegea rău întruparea Domnului, propovăduind-o a fi
neadevărată, ca şi cum Hristos n-ar fi luat suflet, şi că în loc de suflet, avea dumnezeirea.
Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela şi iscusit în înţelepciunea elinească, pe mulţi a
înşelat cu eresul său; iar ucenicii lui străbăteau pămîntul, vînînd pe cei neînvăţaţi şi
atrăgîndu-i la pierzare, ca cu o undiţă. Iar bunul nevoitor, Sfîntul Grigorie, avea iarăşi
mare nevoinţă, luptîndu-se cu ereticii aceia şi cu cei căzuţi din dreapta credinţă,
învăţîndu-i, rugîndu-i, şi pe unii păzindu-i în credinţă, iar pe alţii ridicîndu-i din cădere.
Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurînd poporul, cleveteau pe Sfîntul Grigorie, ca şi cum
Hristos ar fi despărţit în doi fii; apoi, mereu semănînd o clevetire ca aceea, a pornit pe
popor spre mînie şi răutate împotriva Sfîntului Grigorie, pentru că şi picăturile de apă
picînd, adeseori, găuresc piatra.
Deci, cei ce nu puteau să priceapă meşteşugul cuvintelor eretice şi să înţeleagă adîncul

tainelor lui Hristos, lupii şi ereticii erau crezuţi şi cinstiţi, în locul păstorilor şi bunilor
învăţători; iar păstorul cel ce învăţa adevărul, se socotea ca un lup şi eretic. Şi făcînd
gîlceavă, aruncau pietre asupra sfîntului, ca şi altădată iudeii asupra Sfîntului întîiului
Mucenic Ştefan, căci Dumnezeu a acoperit pe plăcutul său. Dar neîndestulîndu-se cu
răutatea lor, l-au prins ca fiarele şi l-au adus înaintea judecăţii eparhului cetăţii, ca pe
un tulburător şi pricinuitor de gîlceavă şi de zavistie.
Dar sfîntul, nefiind vinovat de nici o răutate, ci fiind blînd şi smerit cu inima, într-
atîta primejdie şi năvălire de popor, zicea către Dumnezeu: În numele Tău, Hristoase,de
voi merge chiar prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine
eşti. Iar eparhul ştiindu-i nevinovăţia şi văzînd răutatea omenească cea nedreaptă, l-a
lăsat liber; şi a ieşit mucenicul fără răni şi fără bătaie, ca un purtător de cunună, fără
lovituri, avînd totuşi voinţă să pătimească pentru Hristos.
Cu nişte nevoinţe ca acestea şi cu lupta cea mare cu ereticii, strălucind Sfîntul

Grigorie, s-a făcut cunoscut tuturor; dar înţelepciunea lui era slăvită pretutindeni, şi a
fost chemat de toată Sfînta Biserică cu un nume nou "Teologul", adică "Cuvîntătorul de
Dumnezeu", asemenea celui mai vechi cuvîntător, adică Sfîntului şi iubitului Ioan,
ucenic al lui Hristos. Această numire de "Cuvîntător de Dumnezeu", măcar că se dă de
obşte tuturor celor mai mari învăţători şi arhierei, pentru că toţi au predicat cu dreapta
credinţă Sfînta Treime; însă Sfîntului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adică să se
numească "Cuvîntător de Dumnezeu", spre semn de biruinţă asupra acelor atît de mari
şi de mulţi eretici; şi de atunci au început toţi a-l chema "Cuvîntător de Dumnezeu".
Deci, era foarte iubit de cei dreptcredincioşi şi toată mulţimea voia să-l aibă patriarh.
Chiar şi Petru, patriarhul Alexandriei, care a luat scaunul după marele Atanasie, a scris
acestui mare Sfînt Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, încredinţîndu-i scaunul cetăţii
lui Constantin (379-381) ca unui păstor vrednic şi ca celui ce multe osteneli a suferit
pentru Biserica lui Hristos. Dar îndată i s-a făcut împiedicare de oamenii cei răi în acest
chip.
Era în Constantinopol unul din filosofii elini, anume Maxim, de neam egiptean,
meşter în răutate, tare viclean şi înşelător. Acela venind la fericitul păstor Grigorie,
Cuvîntătorul de Dumnezeu, a lepădat nedumnezeirea elinească şi fiind botezat, s-a unit
cu Sfînta Biserică; dar vieţuia cu vicleşug, acoperindu-se făţărniceşte cu cucernicia, ca şi
cu o haină de oaie, iar înăuntru era lup; care lucru a fost descoperit mai pe urmă. Iar
arhiereul lui Dumnezeu Grigorie, neştiindu-i vicleşugul lui şi întoarcerea de la
păgînătate spre creştinătate socotind-o dreaptă, l-a făcut locuitor sub un acoperămînt cu
el; el însă, urmînd lui Iuda, a gîndit să se depărteze de părintele şi învăţătorul său şi să
ridice război asupra lui şi luînd ajutător al scornirii sale pe un prezbiter oarecare,
netemător de Dumnezeu şi iscusit a ţese vicleşuguri. Cu acela a început cu vicleşug a se
îngriji în taină cum ar putea să răpească scaunul patriarhiei Constantinopolului. Dar de
vreme ce la un lucru ca acesta era trebuinţă nu de puţin aur, adică cu plată şi cu daruri
să înduplece pe mulţi la împlinirea gîndului său, de aceea pentru aur se îngrijea mai
întîi, şi cu sporirea satanei şi-a cîştigat dorinţa în acest chip.
A venit în Bizanţ un prezbiter din insula Tasos, aducînd aur mult; voia să cumpere
pentru o zidire oarecare lespezi de marmură, care se aduceau de la Procones; pe acela
înşelîndu-l cu mari făgăduinţe, au luat aur destul, să le ajungă pentru săvîrşirea
vicleşugului scornit şi au trimis în taină la Alexandria multe şi mari daruri lui Petru
patriarhul, episcopilor şi clericilor de lîngă dînsul, rugîndu-l foarte mult să-i trimită la
Bizanţ pe episcopii săi şi prin ei să ridice pe Maxim la scaunul patriarhiei. Petru
amăgindu-se cu darurile, ca şi cum ar fi uitat de scrisoarea sa mai înainte către Sfîntul
Grigorie, s-a învoit îndată la rugămintea lor şi nezăbovind episcopii cei trimişi de dînsul,
au venit din Egipt în Constantinopol, nespunînd nimănui scopul lor, nici păstorului, nici
clerului, nici la vreunul din boieri; iar în vremea cîntării Utreniei, au intrat în biserică cu
Maxim (Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind cuprins de boală trupească în
acea vreme) şi voiau să-l sfinţească pe Maxim ca arhiepiscop.
Înştiinţîndu-se aceasta îndată la toţi, degrabă s-au adunat prezbiterii, clericii şi popor
mult, nu numai credincioşi, ci şi eretici, pentru că toţi, mirîndu-se de acea răutate
tăinută şi de hirotonia cea fără de rînduială, s-au aprins de mînie, şi strigau contra
episcopilor ce veniseră, oprindu-i cu totul de la acel lucru nedrept cu adevărat. Iar ei cu
ruşine ieşind din biserică, au intrat în casa unui om, şi acolo, făcînd sfinţirea cea fără de
lege, au propovăduit pe Maxim ca patriarh al Constantinopolului (380-381), avînd
ajutor pe unii din clerici şi mireni, din care unii din greşeală erau despărţiţi de Biserică,
alţii pentru plată, iar alţii prin făgăduinţă de daruri şi de cinstire erau înşelaţi; se ţineau
lîngă Maxim, întărindu-l în ascuns. Iar cei mai mulţi şi mai cinstiţi cetăţeni aprinzîndu-
se, defăimau cu negrăite ocări şi dosădiri pe Maxim; dar şi pe Sfîntul Grigorie
Cuvîntătorul de Dumnezeu îl prihăneau că a primit pe un om ca acela să vieţuiască în
casă cu dînsul şi că de prieteşugul său l-a învrednicit.
Sfîntul răspundea către dînşii, zicînd: "Nu vă mîniaţi asupra mea, o! bărbaţilor, că
bine i-am făcut aceluia, nevăzîndu-i mai înainte răutatea lui; pentru că nu sîntem
vinovaţi de aceasta, cînd nu cunoaştem mai înainte răutatea cuiva. Pentru că lucrul lui
Dumnezeu este ca să ştie tainele omeneşti cele dinăuntru. Iar pe lîngă aceasta, au nu
prin lege ni se porunceşte ca să deschidem părinteşte şi cu dragoste mila noastră, la cel
ce vine? Căci, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară. Mare lucru mi-
a fost dat să văd, căci de la elineasca închinare de idoli, Maxim a fost adus la Botez şi în
loc de slujitor al lui Heracles, s-a făcut slujitor al Sfintei Treimi, şi se arăta îmbunătăţit,
deşi cu făţărnicie, precum acum s-a vădit făţărnicia şi răutatea lui; şi nu este al nostru
lucru ca să cercetăm tainele acestea; pentru că nu intră în omeneştile gîndiri, nici ştim
ce va să fie, fără numai cînd Dumnezeu ni le va descoperi. Noi numai la faţă căutăm, iar
Dumnezeu în inimă".
Cu nişte cuvinte ca acestea potolindu-se poporul, cu mai multă dragoste s-a lipit de
Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu. Iar Maxim luîndu-şi soborul episcopilor
celor din Egipt, care-l puseseră arhiereu, s-a dus la dreptcredinciosul împărat Teodosie
cel Mare (379-395), fiind el atunci cu oastea în Tesalonic, de care apropiindu-se, cerea
scaunul Constantinopolului. Căci de vreme ce ticălosul nu avea putere de la bisericeştile
rînduieli, s-a gîndit să aibă prin poruncă împărătească stăpînirea ocîrmuirii bisericeşti,
vrînd mai ales să domnească decît să păstorească.
De aceea, dreptcredinciosul împărat, cu mare mînie şi îngrozire a izgonit de la dînsul

pe Maxim şi pe episcopii care veniseră cu dînsul. Şi au plecat toţi în Alexandria, unde
Maxim a început a face răutate. Căci cu mult aur umplînd mîinile clericilor Bisericii din
Alexandria, cu îndrăzneală şi fără ruşine zicea către patriarhul Petru: "Sau să mijlociţi
scaunul Constantinopolului sau, de nu, de la al tău nu mă voi depărta". Şi săpa groapa
patriarhului prin viclene meşteşugiri şi ar fi săvîrşit răutatea sa, de nu s-ar fi înştiinţat
despre aceea eparhul Alexandriei. Acela temîndu-se ca să nu se ridice vreo tulburare în
popor, a izgonit cu necinste pe Maxim din cetatea Alexandria.
Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind cuprins în Bizanţ de o boală

trupească, s-a lepădat de grija pentru ocîrmuirea Bisericii Bizanţului, voind să se ducă la
casa sa părintească din Nazianz. Şi a făcut către popor cuvîntul cel de pe urmă, învăţînd
să păzească credinţa fără de prihănire şi să facă lucruri bune. Iar poporul înţelegînd că
vrea să se ducă, şi-a ridicat glasul şi toţi plîngeau, zicînd cu o gură: "O! părinte, plecînd
de la noi, duci cu tine şi pe Sfînta Treime; căci, fără de tine nu va fi întru această cetate
dreaptă credinţă".
Un glas ca acesta şi plîngerea poporului auzind Sfîntul Grigorie, a părăsit scopul său şi
a făgăduit să petreacă cu ei pînă ce va fi venirea episcopilor. Pentru că era aşteptare ca,
adunîndu-se episcopii, să aleagă la patriarhie un bărbat vrednic. Deci, pe acela îl aştepta
sfîntul, căci dacă ar fi văzut pe scaun un păstor drept-credincios, putea să se ducă întru
ale sale.
În vremea aceea, dreptcredinciosul împărat Teodosie avea război cu barbarii, pe care

biruindu-i, a venit în Constantinopol cu bucurie. Atunci ţineau Biserica cea
sobornicească arienii, avînd patriarh pe Demofil (370-379). Iar credincioşii, precum mai
înainte s-a zis, aveau o biserică mică şi veche, a Sfintei Anastasia. Deci, chemînd
împăratul pe Demofil, îl îndemna, ca să primească mărturisirea cea dreaptă, iar de nu,
apoi să se depărteze de la locul său. Iar Demofil împietrit fiind cu inima, a preferat să se
lipsească de scaun, decît să se depărteze de la credinţa lui cea rea.
Atunci împăratul a dat Sfîntului Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi adunării celei

dreptcredincioase, soborniceasca biserică, pe care arienii de patruzeci de ani o ţineau,
cum şi celelalte biserici. Şi cînd arhiereul lui Dumnezeu a vrut să intre în biserică cu
clerul şi poporul, mulţimea arienilor înarmîndu-se ca la război, stăteau lîngă biserică,
oprind intrarea credincioşilor; iar pe sfînt îl îngrozea cu moartea, apoi a momit un tînăr
îndrăzneţ şi voinic, ca, apropiindu-se în taină de Grigorie, să-i înfigă sabia în pîntece.
Atunci s-a făcut tulburare şi gîlceavă de arieni; şi cu adevărat ar fi făcut acel rău
sfîntului, dacă n-ar fi venit împăratul şi n-ar fi dus singur în biserică pe sfîntul arhiereu.
Deci, poporul celor drept-credincioşi, cu mare bucurie şi veselie a înălţat glasuri de
laudă şi slavă lui Dumnezeu, vărsînd lacrimi de bucurie, ridicînd şi mîinile în sus, căci
bisericile după atîţia ani, iarăşi şi-au dobîndit a lor sfinţenie; iar către împărat striga cu
o gură să pună pe scaunul patriarhiei pe Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu. Iar sfîntul
neputînd singur să strige împotriva strigării poporului, cu mare glas, căci nu avea tărie
din pricina bolilor trupeşti, a strigat printr-un oarecare cleric: "O! fiilor, acum este
vremea de mulţumire şi de laudă lui Dumnezeu, Unul în Treime, pentru că ne-a ajutat,
ca iarăşi să primim a noastră biserică; pentru aceasta acum să preamărim bunătatea Lui
cea multă; iar pentru scaunul patriarhiei, vom rîndui mai pe urmă altă vreme". Un
răspuns ca acesta al arhiereului auzindu-l poporul, a încetat de a mai striga; şi după
săvîrşirea Sfintei Liturghii, s-au dus lăudîndu-L pe Dumnezeu, iar arienii au tăcut
ruşinaţi.
Binecredinciosul împărat Teodosie, foarte mult cinstea pe Sfîntul Grigorie

Cuvîntătorul de Dumnezeu, ca pe un tată al său; dar el se ducea mai rar la împăratul,
aducîndu-şi aminte de cuvintele lui Solomon, care zic: Rar adu-ţi piciorul înăuntru la
prietenul tău, ca nu cumva săturîndu-se de tine, să te urască. Iar sîrguinţa sfîntului era
ca de-a pururea să înveţe pe popor, să cerceteze pe cei bolnavi şi să-i tămăduiască, să
ajute năpăstuiţilor, să sprijinească pe cei neputincioşi şi să-şi cureţe turma sa de
vătămările eretice. Ieşea uneori la sat, iubind liniştea şi tămăduind puţin prin odihnă
bolile sale cele dese, ca trupul lui să nu slăbească de celelalte osteneli. Apoi, stăpînind
mari averi bisericeşti, nici un ban nu şi-a oprit sieşi şi nici nu cerceta pe iconomii
bisericeşti, cît au adunat şi cît au cheltuit; pentru că lucrul acela nu-l socotea că este al
episcopului, ci al boierilor. Pe toţi îndemna să-şi păzească conştiinţa curată pentru
Dumnezeu.
Apoi, slăbind de ostenelile cele de-a pururea şi de bătrîneţe, s-a îmbolnăvit odată şi
zăcea la pat; de care lucru înştiinţîndu-se poporul, au venit să-l cerceteze, iar el şezînd în
pat, întreba: "Ce voiţi, fiilor? Care este pricina venirii voastre la mine?". Iar aceia,
închinîndu-se, îi aduceau mulţumire pentru ostenelile lui cele multe; căci a curăţat
cetatea de eresuri şi a întors iarăşi la dreapta credinţă sfintele biserici, pe care de mulţi
ani le ţineau arienii; că atît de mult bine a făcut tuturor, prin învăţătură şi prin
păstoresca grijă cea pentru toţi; iar după aceea îi ziceau: "Acum, o! părinte, de te vei
duce la Dumnezeu, să te rogi pentru turma ta, pentru binecredinciosul împărat şi pentru
toată Biserica". Dar sfîntul spunîndu-le că boala sa nu este spre moarte şi învăţîndu-i
după obicei, i-a slobozit.
Ieşind aceia, a rămas un tînăr, care stînd la picioarele sfîntului, cu lacrimi şi cu

tînguire îl ruga, să-i ierte greşeala. Iar sfîntul întrebîndu-l care este greşeala lui, tînărul
nu răspundea nimic, ci numai se tînguia şi cerea iertăciune. Iar unul din cei ce sta
înaintea lui a zis: "Acesta este ucenicul tău, o! părinte, care prin îndemnarea ereticească
a vrut să înfigă sabia în pîntecele tău, dar Hristos te-a apărat; deci, acum iată se căieşte
şi cere iertăciune".
Sfîntul a zis tînărului: "Domnul nostru Iisus Hristos să-ţi fie milostiv, o! iubite, şi să-ţi
ierte greşeala, dar de acum să fii al nostru; lasă-ţi eresul şi apropie-te de Hristos
Dumnezeu şi slujeşte Aceluia cu credinţă". Şi astfel a liberat cu iertăciune pe tînărul
acela; de care lucru înştiinţîndu-se toată cetatea şi minunîndu-se de bunătatea lui, cu
mai multă dragoste s-au aprins de dînsul.
După aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizanţ, pe de o parte pentru alegerea

patriarhului cetăţii împărăteşti, iar pe de alta ca eresurile, prin al doilea sinod din toată
lumea, să le dea anatemei. Şi adunîndu-se episcopi credincioşi, 150, printre care era
începător Sfîntul Meletie antiohianul; atunci, Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de
Dumnezeu, chiar şi nevrînd, fiind bolnav şi plîngînd, a fost pus pe scaunul patriarhiei,
rugîndu-l împăratul şi tot poporul. Apoi nu multe zile trecînd, preasfinţitul Meletie,
patriarhul Antiohiei (360-381) îmbolnăvindu-se, s-a dus către Domnul.
Atunci au venit îndată episcopii din Egipt şi din Macedonia şi nu îngăduiau aşezarea
lui Grigorie, de vreme ce fără de dînşii este ales, şi ziceau că nu după lege este punerea
lui, că nu de patriarhul Alexandriei, ci de al Antiohiei este pus; pentru că scaunul
Alexandriei, după al Romei era întîi, şi pe acela trebuia să se aşeze patriarhul
Constantinopolului; deci, se făcuse multă neînţelegere şi gîlceavă între episcopi, unii
zicînd că după dreptate este punerea lui Grigorie, iar alţii împotrivindu-se; şi aşa
episcopii se gîlceveau unul cu altul.
Sfîntul Grigorie, văzînd cearta care era între episcopi pentru el, le-a ţinut în sobor o
cuvîntare, zicînd: "Eu, păstori sfinţiţi şi cinstiţi, n-am poftit să am începătoria acestei
Biserici a Constantinopolului; cu toate că această Biserică a crescut şi s-a întărit cu ale
mele sudori şi osteneli, era destul să dăruiesc acelea lui Dumnezeu, şi de la El să aştept
răsplată; totuşi dragostea turmei celei cuvîntătoare şi judecata arhiereilor cea de obşte
m-au silit să primesc scaunul; acum însă aud pe mulţi că nu mă voiesc pe mine. Deci, să
ştiţi, că nu caut nici bogăţii, nici scaun înalt şi cinste şi nici că doresc a mă numi patriarh
al Constantinopolului; iată, fără de mîhnire, voi ieşi din episcopie; iar voi sfătuiţi-vă şi
faceţi cele plăcute vouă; mie de mult îmi este plăcută pustia, pentru că cei ce mă lipsesc
de scaun, nu mă lipsesc de Dumnezeu".
Zicînd acestea, a ieşit, lăsînd casa patriarhală, şi s-a sălăşluit într-una mică, care era
departe de biserică, fugind de gîlceavă şi de întrebările celor ce veneau la dînsul. Apoi,
mulţi din popor alergînd la dînsul, îl rugau să se milostivească spre turma sa, să n-o lase,
căci a crescut-o şi a înmulţit-o cu atîtea osteneli şi sudori; şi-i ziceau: "Dă, o! părinte,
darul tău iubiţilor tăi fii, pentru care multă vreme te-ai ostenit, dăruieşte nouă şi
rămăşiţa zilelor tale, ca după moartea ta, să avem trupul tău noi cei ce sîntem luminaţi
prin învăţăturile tale". Iar sfîntul, ca un părinte iubitor de fii, se înduioşa cu inima şi nu
ştia ce să facă; numai se ruga lui Dumnezeu, ca să rînduiască cum e mai bine pentru
turma sa.
Adunîndu-se mai mulţi episcopi, şi mai mare neunire şi gîlceavă făcînd, fericitul
Grigorie, stînd în mijlocul soborului, a zis: "Bărbaţi şi împreună păstori ai sfintei turme
a lui Hristos! Urît şi cu totul trist ar fi dacă învăţînd pe alţii pace, înşivă să ridicaţi război
unii către alţii; căci pe alţii învăţaţi a se uni într-un cuget, iar voi înşivă sînteţi neuniţi;
deci, vă rog pentru însăşi Preasfînta şi cea deofiinţă Treime, să vă uniţi unii cu alţii în
bine şi cu pace, iar de sînt eu pricinuitor de dezbinare, nu sînt mai cinstit decît
proorocul Iona, deci, aruncaţi-mă în mare şi va înceta dintre voi furtuna tulburărilor;
căci voiesc a pătimi orice aţi voi, deşi sînt nevinovat, pentru unirea voastră într-un
cuget. Din scaun scoateţi-mă, din cetate goniţi-mă, numai adevărul şi pacea, precum
zice Zaharia, iubiţi-le; fiţi sănătoşi, sfinţi păstori, şi a pomeni ostenelile mele să nu
încetaţi".
Acestea zicîndu-le, ei s-au ruşinat, umilindu-se de cele zise. Iar sfîntul, ieşind din
sinod şi gîndind să se întoarcă în patria sa, s-a dus la împăratul, să ceară voie a se duce
întru ale sale, apoi i-a zis: "Pentru ale tale faceri de bine, pe care le-ai făcut Bisericii, o!
împărate, să-ţi răsplătească Hristos, în ziua răsplătirii; iar darul pe care acum îl poftesc
de la tine, preaputernicule stăpîne, să nu te îndoieşti a mi-l dărui. Nu poftesc averi, nici
mă rog pentru rudeniile mele, nici voiesc acoperămînturi de mult preţ; ci doresc
încetarea ostenelilor mele, ca să înceteze şi zavistia multora şi să aibă pace episcopii,
prin sîrguinţa ta; alinează războiul arhiereilor, cel ce ai potolit îndrăznirea barbarilor; pe
stăpînirea ta cea purtătoare de biruinţă s-o împodobeşti prin aceasta, ca adică episcopii
să aibă pace şi unire între ei; şi o vor avea aceasta, de voi fi eu liberat la patria mea.
Această dăruire o poftesc; acest dar desăvîrşit să-l arăţi mie".
Deci, s-a minunat împăratul de cele grăite de sfîntul şi a lăcrimat; la fel şi boierii cei ce
erau cu împăratul, pentru că toţi erau cuprinşi de mare dragoste către dînsul şi nu voiau
să-l libereze. Iar el pe de o parte punînd înainte bătrîneţile şi bolile cele de-a pururi, iar
pe de alta dezbinările cele ce se făceau pentru dînsul între episcopi, şi mult rugînd pe
împărat, l-a înduplecat ca să nu-l oprească, ci să-l libereze unde voieşte; ca celelalte zile
ale vieţii sale să le săvîrşească în pace, odihnindu-se puţin de ostenelile cele multe. Deci,
fiind eliberat, i-a sărutat pe toţi şi, pace dînd oilor sale, ieşea din cetate, tot poporul
petrecîndu-l şi cu mare tînguire plîngînd. Apoi, episcopii care iubeau pe Sfîntul Grigorie
şi plîngeau după dînsul au ieşit din cetate, lăsînd soborul şi s-au întors fiecare la locul
său, între care era Grigorie de Nissa, fratele marelui Vasile, Amfilohie al Iconiului,
Evloghie al Edesei, Eladie al Cezareei, Otreie al Melitinei şi mulţi alţii. Iar soborul cel ce
a rămas în Constantinopol a pus pe scaunul acela pe Nectarie.
Sfîntul Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, mergînd în ţara Capadociei, s-a sălăşluit

în satul părintesc, care se numea Arianz, şi se odihnea acolo, fiind foarte slab; totuşi nu
înceta ostenelile cele pentru Dumnezeu, pentru că aflîndu-şi patria sa, Nazianzul,
vătămată de eresul lui Apolinarie, a curăţit-o prin multe sfătuiri şi scrisori. Şi fiind rugat
de cetăţeni ca să primească scaunul cel părintesc, n-a voit, ci pe un preot oarecare,
anume Eulalie, bărbat drept-credincios şi îmbunătăţit, l-a pus episcop; iar el se liniştea
în satul Arianz, unde vieţuind cîtva vreme, şi multe scrieri folositoare lăsînd, întru adînci
bătrîneţe a trecut la viaţa cea neîmbătrînită, în 25 de zile ale lunii ianuarie, şi a fost
îngropat cu cinste în cetatea Nazianz.
După mulţi ani, cinstitele lui moaşte le-a mutat dreptcredinciosul împărat Constantin
VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol şi le-a pus în biserica
Sfinţilor Apostoli, spre ajutorul şi apărarea cetăţii şi spre mărirea lui Hristos Dumnezeu,
Celui împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit, în veci. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul
Constantinopolului (1)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul

Constantinopolului, glasul 1:
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai
încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe
Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Glasul 3
Fecioara astăzi...
Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai

împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l,
strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te părinte, mintea cea preaînaltă a teologiei.
Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, Slăviţi-L...
Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, stâlpul cel ceresc al Luminii, trâmbiţa
înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi toţi cei ce iubiţi cuvintele lui să ne adunăm cu
dragoste şi să-l lăudăm, ca pe un Apostol.
Cuvântul Cel fără de început al Tatălui, Care ca un Dumnezeu este Purtător de grijă a
toate, cu Puterea cea de grijă purtătoare, fericite, dăruind minţii tale dar de cuvânt şi de
înţelepciune, te-a dăruit Bisericii, ca unei maici.
Mintea făcând-o stăpână, ţi-ai înfrânat poftele trupeşti; şi făcându-te începător al

Dumnezeieştilor Străluciri, ne-ai luminat pe noi a cinsti un Dumnezeu în Trei Feţe,
Sfinte Părinte Grigorie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înţelepciunea lui Dumnezeu, Ceea Ce este cu totul fără prihană, casă Ei şi-a zidit,
sălăşluindu-Se în pântecele tău, Ceea ce eşti Plină de har; şi în chip mai presus de minte
S-a arătat ca un Om, cu acesta unindu-Se după Ipostas, Curată Fecioară.
Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului Celui mai înainte...
Având izvorul înţelepciunii care izvorăşte neîncetat, ai umplut, preafericite, de

învăţăturile cele pline de înţelepciune Dumnezeiască Biserica lui Hristos, care strigă lui
Dumnezeu, Celui Ce este peste toate: Sfânt eşti, Doamne.
Propovăduitorul cel cu mare glas al dreptei cinstiri de Dumnezeu, care a teologhisit

limpede pe Dumnezeu Cuvântul, vistieria adâncii cugetări duhovniceşti din destul ne
pune înainte şi ne împarte din belşug bogăţia cea neîmpuţinată.

Ritorul cel înflăcărat, alăuta harului cea slăvitoare de Dumnezeu, cu suflarea cea de
Dumnezeu grăitoare şi cu glasul cel insuflat de Dumnezeu limpede răsunând, ne-a
cântat nouă cântarea Fiinţei Celei în Trei Ipostasuri.
De Dumnezeu Născătoare, Împărăteasă a toată făptura, pe Hristos, Împăratul tuturor pe

Care L-ai născut spre mântuirea celor de pe pământ, nu înceta a-L ruga să mântuiască
pe cei ce te laudă pe tine.
Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...
Povăţuitor întru cele ale Treimii făcându-te, cu a Ei cunoaştere lumea ai luminat,

înţeleptule şi ai făcut, cuvioase, să strălucească sclipirile dogmelor cu neîntrecutele tale
învăţături; la care gândind pururea, toţi pe tine cu cucernicie te lăudăm.
Revărsat de zori strălucitor al dreptei cinstiri de Dumnezeu, ai răsărit, primind întru

tine Raza Cea Întreit Strălucitoare; şi noaptea cea întunecată a hulitoarelor eresuri ai
alungat-o cu raza învăţăturilor tale cele înţelepte; şi ai luminat sufletele credincioşilor,
părinte.
Mintea Cea mai presus de orice fiinţare, Izvor al Cuvântului şi al Duhului, din veci,
teologhisind-o cu tunet, de Dumnezeu cuvântătorule preafericite, cu dreaptă cinstire de
Dumnezeu ai învăţat-o. Şi lucrul acesta l-ai aflat de la Dumnezeirea Cea cu adevărat
Atotputernică şi Începătoare de lumină.
Suitu-te-ai în muntele faptelor bune, osebindu-te de cele de jos şi de la lucrurile cele

muritoare depărtându-te; şi table scrise de mâna lui Dumnezeu, cu dogmele curatei tale
teologii, ai primit, îndrumătorule în Dumnezeieştile Taine, Sfinte Părinte Grigorie.
Pe Adam, cel căzut mai înainte din voia sa, l-ai ridicat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană,
născând Viaţa Cea Ipostatnică din pântece Fecioresc curăţit de Duhul şi la Desfătarea
Cea Nepătimitoare, Dumnezeiască şi Nestricată, iarăşi l-ai adus, Stăpână.
Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale şi harul cel Dumnezeiesc al învăţăturilor ca un
fulger grabnic s-au răspândit peste tot pământul, teologhisind Treimea în Unime şi
Unimea în Treime şi învăţându-ne a ne închina Ei, de Dumnezeu grăitorule.
Dorit-ai cu adevărat înţelepciunea lui Dumnezeu şi frumuseţea cuvintelor ai iubit şi ai

preţuit-o mai mult decât pe toate cele frumoase de pe pământ; pentru aceasta cu cununa
darurilor, preafericite, cu bună cuviinţă ai fost împodobit şi de Dumnezeu cuvântător te-
ai făcut.
Dorit-ai a cunoaşte, ca şi Moise de demult, pe Cel Ce este, de Dumnezeu grăitorule şi te-

ai învrednicit a vedea spatele Lui, acoperit fiind de stâncă; şi ai fost călăuzit în noianul
Dumnezeieştii înţelepciuni, care s-a arătat, în chip de nepătruns.
Cel Ce a zidit de demult pe Eva, strămoaşa ta, din tine S-a zidit; osândirea şi
neascultarea aceleia în chip vădit vindecând a dezlegat-o ca un Îndurat şi Stăpân al
tuturor, de Dumnezeu Născătoare Maică Fecioară.
Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...
Cu revărsările înţeleptelor tale dogme, preaînţelepte, ai secat mintea lui Arie. cea
tulbure; în linişte păzind turma ta neînecată, ca pe o corabie cuvântătoare, întru care ai
pus, cu frumuseţea cuvintelor tale, seminţele dreptei cinstiri de Dumnezeu.
Ca să-ţi îmbogăţeşti mintea cu Strălucirea Preacinstitei Treimi, părinte, ai luminat-o ca

pe o oglindă neîntinată şi de curând lustruită, lucrând-o astfel prin viaţa pustnicească
cea desăvârşită. Pentru aceasta şi mare văzător de Dumnezeu te-ai arătat, prin
Dumnezeieşti arătări.
Cu totul unindu-te cu Raza Duhului, te-ai făcut luminător cu totul plin de lumină,
părinte; şi ai luminat cu strălucirea cuvintelor tale marginile, desfătând cu curăţia
teologiei plină de bucurie adunarea credincioşilor, de Dumnezeu cuvântătorule, Sfinte
Părinte Grigorie.
Nou Samuel, dăruit de Dumnezeu, te-ai arătat, ca un dar fiind lui Dumnezeu şi mai
înainte de zămislire, preafericite; cu înţelepciunea şi cu neprihănirea fiind împodobit şi
înfrumuseţat cu preasfânta îmbrăcăminte a preoţiei, părinte, mijloceşti între Ziditor şi
zidire.
Maică Fecioară, Marie, Dumnezeiască Mireasă, proorocii cei de mai înainte te-au
cunoscut Carte Curată, care ai primit acum scris pe Cuvântul Cel Nemărginit cu
Dumnezeirea; că tu în chip de negrăit ai încăput pe Cel Nemărginit în pântecele tău.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai

împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l,
strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te părinte, mintea cea preaînaltă a teologiei.
Condacul 1
Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l
fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-
te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Icosul 1
Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice
cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului
dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
Condacul al 2-lea
Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către cer,
așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare cinstite
s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru care noi te
cinstim așa:
Bucură-te, păstor al fecioriei;
Bucură-te, iubitor al înfrânării;
Bucură-te, cinstitor al pustniciei;
Bucură-te, îndemnător al milosteniei;
Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;
Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;
Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;
Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;
Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;
Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Condacul a 3-lea
Blând fiind la obicei din pruncie, bătrân s-a arătat, depărtându-se de la priveliștile și
petrecerile deșertăciunilor lumești, și bunăcuviința de la maica sa învățându-se, în
Biserica lui Dumnezeu ziua și noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Plin fiind de darul Sfântului Duh, ai gonit eresul cel viclean al lui Macedonie, hulitorul
Sfântului Duh, și rușinat l-ai depărtat de la Biserică, iar pe cei dreptcredincioși
întărindu-i, pe cei rătăciți întorcându-i, i-ai sfințit cu pecetea Duhului Sfânt, iar ei fiind
luminați, cântau:
Bucură-te, păstorul cel bun;
Bucură-te, gonitorul eresurilor;
Bucură-te, că ai rușinat pe Macedonie;
Bucură-te, că ai sfărâmat trâmbița eresurilor lui;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor dreptcredincioși;
Bucură-te, luminat propovăduitor al sfintei credințe;
Bucură-te, cu Marele Vasile împreună lucrător;
Bucură-te, pom înflorit în casa Domnului;
Bucură-te, al eresurilor surpător;
Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor;
Bucură-te, al credincioșilor apărător;
Bucură-te, al tuturor cald folositor;
Condacul al 4-lea
Iubitorul de oameni Iisus, Care a îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Săi în
Ierusalim, ți-a dat ție putere tare asupra duhurilor și eresurilor, ca să le gonești și
Biserica Sa cea sfântă și ca o mireasă împodobită să o aduci Lui, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Vifor mare și străin eres având Apolinarie, care rău înțelegea Întruparea Domnului, pe
toți trăgându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, și dogma Întrupării Cuvântului
lui Dumnezeu întărind-o, propovăduiai pe Cel născut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-
te, zicem:
Bucură-te, luminătorul nostru;
Bucură-te, raza mântuirii noastre;
Bucură-te, păzitor al dreptei credințe;
Bucură-te, sfeșnic cu lumină de aur;
Bucură-te, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Bisericii bucurie și pace;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucură-te, cetate tare împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, armă asupra patimilor;
Bucură-te, minte cinstită;
Bucură-te, vas curat al darurilor Domnului;
Condacul al 5-lea
Văzând vicleanul vrăjmaș odihna Bisericii, a izvorât asupra ta ispite, necazuri și izgoniri,
iar tu cu darul lui Hristos ai vădit meșteșugirile celui meșter în răutate, și ca un biruitor
cântai: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând: O!

Părinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine și Sfânta Treime și va ieși din Cetate
binecuvântarea. Și socotindu-se ei sărmani, ziceau așa:
Bucură-te, hrănitorul săracilor;
Bucură-te, slujitorul bolnavilor;
Bucură-te, odihna străinilor;
Bucură-te, mângâierea bătrânilor;
Bucură-te, ajutorul necăjiților;
Bucură-te, izbăvitorul năpăstuiților;
Bucură-te, viteazule biruitor;
Bucură-te, curățitorul eresurilor;
Bucură-te, al plevelor eresuri curățitor;
Bucură-te, arzător cu duhul în slujba lui Dumnezeu;
Bucură-te, scara care ne sui pe toți la ceruri;
Bucură-te, cel ce cu părintească dragoste ai deschis mila tuturor celor ce au venit la tine;
Condacul al 6-lea
Minunat între Ierarhi te-ai arătat, că gura ta ca o praștie a gonit toate eresurile și toate
meșteșugirile viclene le-ai smuls din inimile credincioșilor; pentru aceasta Biserica
împreună cu dânșii cântă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Ritorii cei preaînțelepți n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzătoare, când ai
arătat în Biserică taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar noi, bucurându-ne, cântăm:
Bucură-te, cap sfințit;
Bucură-te, minte zburătoare în sferele cerești;
Bucură-te, ochi neadormit;
Bucură-te, ostaș nebiruit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, petrecătorule cu Apostolii;
Bucură-te, dănțuitorule cu Mucenicii;
Bucură-te, lucrător cu Mărturisitorii;
Bucură-te, al celor ce se pocăiesc mântuitor;
Bucură-te, al greșiților îndreptător;
Bucură-te, hrănitor duhovnicesc;
Bucură-te, ostenitor netrupesc;
Condacul al 7-lea
Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pământul ca un fulger, învățând pe

toți Treimii întru unime și unimii întru Treime să ne închinăm, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Dorind înțelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ți-a dat cununa darurilor și
frumusețea cuvintelor ți-a adăugat. Deci noi, luând din cuvintele tale, aducem ție
această cântare:
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, văzător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu Mucenicii ai mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu Cuvioșii pe Hristos ai mărit;
Bucură-te, că cele șapte soboare cu cuvintele tale s-au întărit;
Bucură-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucură-te, bisturiu care cureți rănile nevindecate;
Bucură-te, chezașul păcătoșilor spre mântuire;
Bucură-te, că din raza Sfântului Duh ai luat lumina;
Bucură-te, că în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafăr;
Bucură-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucură-te, că amândoi adânci învățături ați lăsat în lume;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
Condacul al 8-lea
Toată cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce mulțumirea cuvenită pentru
cele multe și frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale mântuire ai
lăsat, pentru care îți cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Bogat fiind de înțelepciune și frumos grăitor, ai vărsat pe pământ sămânța cea bună a
Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, preaînțelepte;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, Arhiereule cinstite;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, gură cerească;
Bucură-te, minte apostolească;
Bucură-te, odraslă sfântă;
Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;
Bucură-te, văzător al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, teologule preadulce;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, părintele Bisericii;
Condacul al 9-lea
Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu, sfințite părinte, afară de lume ai viețuit, și acum
întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne, cântare îți
aducem: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Sfârșindu-ți călătoria vieții în multe osteneli și necazuri, te-ai mutat către Domnul. Deci,
ca un prieten al Sfintei Treimi, fă rugăciune pentru noi, care îți cântăm:
Bucură-te, că mare dogmatist ai fost pentru Sfânta Treime;
Bucură-te, cel ce ai învățat că Duhul de la Tatăl purcede;
Bucură-te, că, împreună cu Tatăl și cu Fiul, o Treime singură stăpânitoare ai arătat;
Bucură-te, lucrător al tainei Mântuitorului;
Bucură-te, cântător al slujbei Bisericii;
Bucură-te, către popor frumos grăitor;
Bucură-te, primitorul Sfântului Duh;
Bucură-te, că ai învățat întocmirea ființei și a firii;
Bucură-te, că teolog al Treimii te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor și dulceața Bisericii ai rămas;
Bucură-te, cel ce cu osârdie sufletul tău ți-ai pus pentru noi;
Bucură-te, că pe cel rău l-ai surpat;
Condacul al 10-lea
„Cuvântul lui Dumnezeu cel slăvit de îngereștile cântări pentru noi a sărăci bine a voit”,
a spus marele Ierarh popoarelor, „și Fiul cel născut din Fecioara ne-a învățat a cânta:
Aliluia!”.
Icosul al 10-lea
Săgețile ereticilor cele aprinse în chipul văpăii stinge-le cu sfintele tale rugăciuni, ca
mântuiți fiind să te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, odor sfânt al Bisericii;
Bucură-te, tăinuitorule de cele cerești;
Bucură-te, că pomenirea ta este plină de veselie;
Bucură-te, că ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucură-te, că îndumnezeit te-ai făcut;
Bucură-te, că înfricoșate taine Dumnezeu ți-a descoperit;
Bucură-te, căci Cuvântul Tatălui Taina Întrupării Sale ți-a descoperit;
Bucură-te, că teologia prin îngerul Său te-a învățat;
Bucură-te, că podoaba Bisericii te-ai arătat;
Bucură-te, că acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, că pământul cel înțelenit purtător de flori l-ai arătat;
Bucură-te, că dar sfințit din buzele tale ai vărsat;
Condacul al 11-lea
Luminată avându-ți mintea cu nemăsurată pustie, curată de toată grija pământească o ai

păzit, și străbătând adâncurile Duhului întru veselie, te bucuri acum cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Cu dumnezeiască și mai presus de fire putere ai învățat, Ierarhe Grigorie, pe toți

luminându-ne și învățându-ne a cânta așa:
Bucură-te, Grigorie, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;
Bucură-te, al Testamentului Nou frumos grăitor;
Bucură-te, al Treimii apărător;
Bucură-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucură-te, al dumnezeieștilor taine învățător;
Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
Bucură-te, al celor întristați mângâietor;
Bucură-te, al năpăstuiților izbăvitor;
Bucură-te, al celor din ispite ajutor;
Bucură-te, al celor din închisori cercetător;
Bucură-te, al celor greșiți lesne iertător;
Condacul al 12-lea
Lăudăm înțelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cântăm pomenirea ta, întru care
Biserica, cu cântări împodobindu-se, împreună cu poporul cel luminat prin învățăturile
tale, cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cu bucurie cântă cetele cerești, întâmpinându-te, primindu-te și închinându-te Sfintei

Treimi: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Auzi-ne și pe noi, care te rugăm să faci
rugăciune pentru toată lumea, ca să se păzească Biserica de nevoi și de eresuri, ca păzite
fiind cu darul lui Dumnezeu, să-ți cântăm ție:
Bucură-te, singur păzitor al legilor tale;
Bucură-te, zid de apărare al Bisericii;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți în necunoștință;
Bucură-te, că tuturor ai deschis ușa mântuirii;
Bucură-te, că luminos ai arătat calea cea dreaptă;
Bucură-te, că ne duci de mână pe toți spre cer;
Bucură-te, al nostru folositor;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândești;
Bucură-te, al oilor tale bun păstor;
Bucură-te, al sufletelor noastre mântuitor;
Bucură-te, al trupurilor noastre ajutător;
Condacul al 13-lea
O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a

noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unire Bisericii, ca
păziți fiind în pace, cu mulțumire, împreună cu tine, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Astăzi darul..., Condacul 1: Pe marele ierarh...,
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în dreapta credinţă...

Tot cuvântul tău cel cu adevărat dorire şi dulceaţă este plin de veselie şi de lumină,
Sfinte Părinte Grigorie, umplând de mângâiere pe cei ce cântă cu credinţă: Dumnezeul
părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cu mintea luminată ai ajuns cel dintâi la izvorul luminilor şi cu strălucirile cele de acolo
fiind aprins, ai ars bârfelile lui Eunomie, Preasfintei Treimi strigând: Dumnezeul
părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Deschizând înţelesurile adâncului înţeleptelor tale dogme şi dând drumul izvoarelor

înţelepciunii, ai înecat căpeteniile înşelăciunii, luminat fiind de Lumina Care este Una şi
luminează în Trei Sori.
Ca ploaia pe lână pogorându-Se în pântecele tău, S-a Întrupat Râul păcii şi Izvorul
bunătăţii, Cel Ce numără picăturile ploii, Dumnezeul părinţilor Cel Binecuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel răcorit...
Cu evlavie ai învăţat, Cuvântul şi Duhul sunt deopotrivă cu Tatăl, cu Bunătatea şi cu

Împărăţia, cunoscând că potrivirea şi unirea este cu fiinţa şi cu firea. Pentru aceasta
bucurându-te ai strigat: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalte
întru toţi vecii.
De mărirea îngerească te-ai învrednicit, că ai strălucit lumii ca un înger, preaînţelepte,

curăţindu-ţi cu grijă, sufletul, trupul şi gândirea, pentru Sfânta Treime, Căreia acum
cânţi, veselindu-te: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru
toţi vecii.
Milostiv făcând pe Stăpânul cu rugăciunile tale, cere, părinte, iertare de greşeli, pentru
cei ce prăznuim cu credinţă sfinţita şi marea prăznuire a pomenirii tale; întru care
veselindu-ne, cântăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe
întru toţi vecii.
Îndrumător către o Stăpânie în Trei Feţe şi către Dumnezeirea Cea în Treime făcându-
te, prin deprinderile faptelor bune, teolog al Treimii te-ai arătat, preafericite; iar acum
cânţi bucurându-te: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru
toţi vecii.
Cel Slăvit cu arhangheleşti cântări, Cuvântul Cel Preabogat pentru noi a sărăcit,
alegându-te Maică pe tine; Frumuseţea lui Iacov, cea Binecuvântată. Pentru aceasta
lăudându-te, cântăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru
toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Chipul Naşterii tale Celei Curate...
Viaţă nestricăcioasă îţi dă ţieTreimea Cea Stăpânitoare, pe Care teologhisind-o, a primit

de la tine strădaniile ce le-ai depus pentru Ea şi dogmele şi luptele. Înaintea Căreia stai
acum, părinte, rugător preaales pentru lume.
Cel ce eşti luminat cu Raza Luminii Celei Întreit Strălucitoare, care iese dintr-O Singură
Dumnezeire, îndrumătorule în Sfintele Taine, Părinte Grigorie, pe cei ce cu credinţă te
laudă pe tine izbăveşte-i şi cu teologia dogmelor tale la Lumină îi povăţuieşte.
Alergarea cea bună ai săvârşit, luptând pentru Stăpânitoarea Treime; şi sfinţenie

dobândind, ca teolog, după vrednicie te-ai împărtăşit de împlinirea dorinţei tale celei
Dumnezeieşti, cel ce eşti cinstită podoabă a Bisericii.
O, înfricoşătoare Minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, născând pe

Dumnezeu Cuvântul în chip de nespus, ai arătat Taina cea mai înainte de veci, ascunsă
întru Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Deschizându-ţi gura, cu cuvântul lui Dumnezeu ai vărsat înţelepciune; propovăduitorul

al Luminii şi cugetare Dumnezeiască lumii ai semănat; dogmele părinţilor ai întărit cu
adevărat şi ca Apostolul Pavel te-ai arătat apărător al credinţei. Pentru aceasta şi
cetăţean împreună cu îngerii eşti şi împreună vorbitor cu dânşii te-ai arătat; fericite de
Dumnezeu cuvântătorule, Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să
dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe

Înţelepciunea...
Când va veni Stăpânul tuturor să judece tot pământul, cu oile cele de-a dreapta să mă
socoteşti pe mine, osânditul şi din întunericul cel mai din afară şi din toată pedeapsa pe
mine netrebnicul, robul tău, să mă smulgi, Preacurată; ca să măresc cu mulţumire
bogăţia bunătăţii tale, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată; şi să strig ţie bucurându-
mă: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli; că pe tine te am
Nădejde, eu nevrednicul robul tău.
și se face otpustul.
Sfântul Ierarh Moise, arhiepiscopul Novgorodului (1362)
Sfântul Moise s-a născut în orașul Novgorod, iar tunderea în monahism a primit-o în
mănăstirea Otroc din Tver. După cererea părinților săi, a trecut în mănăstirea Kolmov,
aproape de Novgorod, unde a fost ridicat în rang de ieromonah, apoi în mănăstirea
Iuriev, unde a fost numit arhimandrit. În 1325, Ierarhul Petru († 1326) l-a numit
arhiepiscop de Novgorod. Dar Sfântul Moise nu a îndrumat mult timp poporul din
Novgorod, întrucât în 1330 el a mers într-un loc pustiu, unde a petrecut mai mult de 20
de ani în nevoințe duhovnicești. Doar în urma cererilor insistente ale oamenilor din
Novgorod el s-a întors din nou la turma sa. Un vechi cronicar îl descrie astfel pe Sfântul
Ierarh Moise: ”El și-a păscut Biserica la fel ca un bun păstor; îi apăra pe cei nedreptățiți,
le păzea pe văduvele sărace; a strâns mai mulți scriitori și a făcut, pe cheltuiala sa, multe
cărți, multe dintre ele umplându-le cu cuvintele sale îndrumătoare”. Sfințenia
Arhiepiscopului Moise o mărturisesc multele biserici din Novgorod și din împrejurimile
sale construite de el și cele patru mănăstiri întemeiate de el.
Sfântul Ierarh Moise a trecut la Domnul pe 25 septembrie 1362.

Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului (380-381)
Viața pe scurt a Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului
Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului - Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului

se pare ca a fost ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. A fost numit Episcop al Tomisului în
jurul anului 360 şi a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381. Date despre
acest Episcop avem de la Sozomen şi Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeşte de
vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea
dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în „Istoria sa bisericească” ca
împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut Episcopului Bretanion să intre în
comuniune cu arienii pe care îi simpatiza, şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop
a aparat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor
318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le
putea calca”. Sfântul Bretanion a avut un rol important în redactarea şi trimiterea
documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaşte ale Sfântului Sava Gotul în
Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. Bretanion este cel care a redactat actul
martiric al Sfântului Sava Gotul.
Viața pe lung a Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului
Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul

Episcopiei Tomisului, Constanţa de azi, prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor
al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă
ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dîrzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele
eparhiei sale, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.
Despre acest episcop sfînt au scris doi vestiţi scriitori bisericeşti - Sozomen şi Teodorit
al Cirului. Astfel Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 - 378) la
Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul
spune în a sa "Istorie bisericească" că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut
episcopului Betranion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să
slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi "a vorbit
împăratului cu îndrăzneală despre hotărîrile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la
Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca".
Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă
biserică din Tomis, lăsînd pe împărat singur. Împăratul, mîniindu-se, a încercat să-l
exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale "sciţii" din Dacia Pontică. Aceiaşi
înfruntare avea s-o pătimească Valens după cîţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea
Sfîntului Vasile cel Mare († 379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al
Sfîntului Betranion.
Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: "Iată în ce chip a înfruntat

Betranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa
virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi". Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el:
"Iar Betranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţindu-i-se sarcina de
arhiereu peste cetăţile din Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu rîvnă şi a
înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens
împotriva dreptcredincioşilor...".
Fericitul episcop Betranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de

prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. El va fi
călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tînărul Ioan Casian şi pe prietenul său
Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri
de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu "martirionul" au fost descoperite în anul
1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului cîteva aşezări monahale
renumite, cu călugări cărturari şi teologi.
Sfîntul Betranion este considerat de unii teologi autorul "Scrisorii Bisericii Goţiei
(Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia...", care a însoţit moaştele Sfîntului Sava
Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfîntul Vasile cel Mare în patria de
origine. El a contribuit cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea
moaştelor Sfîntului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.
Cu puţin înainte de anul 381, Sfîntul Episcop Betranion şi-a dat sufletul în mîinile lui
Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfînt, la 25 ianuarie.
Cuviosul Anatolie cel Bătrân de la Optina (1894)
Sfantul Anatolie cel Batran de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit
duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 24
martie 1824, intr-un sat din regiunea Kaluga, si trecut la cele vesnice in ziua de 25
ianuarie 1894, acest cuvios barbat s-a nevoit in vremea Cuviosilor Macarie si Ambrozie,
celui din urma fiindu-i chiar ucenic de chilie.
Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din
intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de
kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi
centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei
manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Sfantul Anatolie cel Batran de la Optina
Alexei Moisevici Zertalov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in data de 24 martie
1824, in localitatea Bobali, din regiunea Kaluga. Tatal sau, care slujea ca diacon, in
biserica satului, l-a crescut pe tanarul Alexei in frica de Dumnezeu, invatandu-l sa aibe
dreapta credinta si evlavie fata de cele sfinte.
Ajungand la varsta potrivita, tanarul Alexei s-a inscris la Seminarul din Kaluga, pe care
l-a si terminat cu bine. Terminand studiile, el nu a continuat slujirea tatalui sau, ci s-a
angajat intr-un loc de munca oarecare. Imbolnavindu-se de tuberculoza, boala care era
foarte grava in acea vreme, el a fagaduit lui Dumnezeu ca, daca se va tamadui, va intra in
manastire.
Scapand de boala cea grea, in vara anului 1853, cu binecuvantarea parintilor sai, tanarul
Alexei a intrat pe poarta Manastirii Optina. In acea vreme, sihastria era condusa de
Cuviosul Macarie, care, vazand credinta parintilor lui Alexei, i-a fericit pentru
binecuvantarea data fiului lor. Cunoscand ca nu mai are mult de trait, staretul Macarie l-
a indreptat pe fratele Alexei spre Cuviosul Ambrozie, care i-a urmat in staretie.
Dupa aproape zece ani de ascultare si nevointe, in data de 17 noiembrie 1862, fratele
Alexie a fost tuns in monahism, primind numele de Anatolie. In primii ani, el a fost
randuit sa slujeasca la trapeza, unde, avand atata dragoste si lepadare de sine, slujea
pelerinilor pana ce nu mai avea putere nici sa ajunga la chilie, adesea adormind pe
lemnele din bucatarie. Dupa o vreme, el a fost randuit la arhondaric, unde slujea
pelerinilor cu aceeasi dragoste.
In anul 1870, dupa opt ani de nevointe monahale, Cuviosul Anatolie a fost hirotonit
intru ieromonah, dupa care a fost trimis in manastirea din Orlovsk, ca duhovnic si
arhimandrit, insa cuviosul a refuzat, preferand sa ramana in Sihastria Optina.
In scurt timp, el a ajuns ucenic de chilie al Cuviosului Ambrozie, iar din anul 1874 a fost
numit conducator duhovnicesc al obstii. Totodata, el a fost indemnat sa se ingrijeasca si
de obstea de maici din Manastirea Samordino. El era renumit pentru compatimirea de
care dadea dovada, in fata suferintei cuiva neputand ramane inert; ajungea, uneori,
chiar sa-l doara capul si inima, din prea multa mila si grija.
Cuviosul Anatolie ii indemna pe toti sa citeasca scrieri duhovnicesti si sa participe cu

atentie la cantarile liturgice, caci astfel rugaciunea se poate naste mai cu usurinta. Pe
langa dragostea si compatimirea de care dadea dovada, Cuviosul era daruit de
Dumnezeu cu mari daruri duhovnicesti, precum discernamantul si cunoasterea inimilor,
dar si darul tamaduirii celor afectati de pacat si de boala.
Cuviosul Ambrozie a trecut la cele vesnice in ziua de 10 octombrie 1891, iar ucenicul sau,
Cuviosul Anatolie a inceput sa se imbolnaveasca tot mai mult de pe urma durerii
suferite din pricina despartirii de parintele sau. Astfel, patimind cu rabdare si smerenie
crucea bolilor, cuviosul a trecut la cele vesnice in data de 25 ianuarie 1894, in timpul
citirii rugaciunii pentru iesirea sufletului, dupa ce, mai inainte, in data de 15 decembrie
1893, a fost randuit in schima cea mare.
"O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie,
Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie,
Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati
stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la
Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si
sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!"
Teodor Danalache
Sfânta Muceniţă Felicitas împreună cu fiii Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi
Marcial (apr. 164)
Sfânta muceniță Felicitas avea șapte fii: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie
și Marcial. Ea se născuse dintr-o bogată familie romană. Preoții păgâni au învinuit-o că
ar fi insultat pe zei prin propovăduirea credinței creștine. Sfânta Felicitas și-a împărțit
toate averile și împreună cu fiii săi a mărturisit deschis credința sa în Hristos. Toți cei 8
au fost supuși muceniciei. Sfânta Felicitas, văzând chinurile fiilor săi, l-a rugat pe
Dumnezeu ca ei să rămână tari în mărturisirea lor și să intre înaintea sa în Împărăția
Cerurilor. Toți fiii s-au săvârșit mucenicește în fața ochilor mamei lor. După ei, și însăși
Sfânta Felicitas a suferit sfârșit mucenicesc. Această sfântă famile a suferit în Roma, în
jurul anului 164. Sfântul Grigorie cel Mare i-a dedicat Sfintei Felicitas un cuvânt de
laudă în cea de-a treia predică rostită în biserica ce îi poartă numele.
Sfântul Sfințit Nou Mucenic Vladimir (Bogoiavlenski), mitropolitul Kievului și a Galiciei (1918)
Sfântul Vladimir s-a născut la 1 ianuarie 1848 în satul Malie Moroski din gubernia
Tambov, în Imperiul Țarist. Numele său civil a fost Vasile Nikiforovici Bogoiavlenski.
Primele cunoștințe de teologie le-a primit la seminarul teologic, continuând, mai apoi, la
Școala Teologică din Kiev. În 1874, când și-a terminat studiile, a fost numit profesor la
Școala Teologică din Tambov. Mai târziu se va căsători și se va stabili în această
localitate.
În anul 1882 avea sî fie hirotonit preot și detașat la biserica din localitatea Kozlov. În
anul 1886, soția tânărului preot trecea la cele veșnice, urmată la scurt timp și de
singurul lor fiu. Astfel, pe lângă jugul preoției, părintele Vasile va avea de dus de acum
înainte și crucea singurătății. Dumnezeu, însă, l-a întărit în credință, părintele dovedind
multă răbdare în toate încercările, asemenea lui Iov.
La scurtă vreme avea să lase cele vremelnice și să îmbrace haina monahală: în ziua de 6
februarie 1886 este tuns în monahism la mănăstirea din Kozlov, primind numele
Vladimir. În 1888 este ales episcop pentru orașul Staroruskiy, fiind chemat, să
păstorească turma încredințată lui de Dumnezeu, căreia i se va dedica în întregime, cu
tot sufletul său. La 19 ianuarie 1891 este ales arhiepiscop de Samara, peste numai un an,
în 1892, arhiepiscop de Kartalin și Kahezia, iar la 21 februarie 1898, Mitropolit al
Moscovei. Lucrarea sa pastorală, filantropică și socială este deosebită. Activitatea pe
care a început-o este întreruptă, însă, la 23 noiembrie 1912, atunci când este ales
Mitropolit de Sankt Petersburg. Peste doar 3 ani, Biserica i-a încredințat funcția de
Mitropolit al Kievului.
Oriunde slujea, oriunde se afla în mijlocul credincioșilor, Mitropolitul Vladimir făcea

dovada vieții sale sfinte, punându-se pe sine în folosul oamenilor, așa cum învață Sfânta
Evanghelie. Au vremuri grele, revoluția bolșevică întinzându-se peste tot în Rusia.
Sfântul, prevăzând cele ce vor veni, le spunea elevilor de la Seminarul Teologic din
Moscova: ,,Credeți, poate, că pâinea cea duhovnicească pe care Biserica o
aduce oamenilor s-a întărit și nu mai poate fi mâncată de nimeni. De aceea, trebuie să
ne întrebăm cine suntem noi și ce facem pentru frații noștri aflați în lipsuri. Frații noștri
sunt flămânzi, frații noștri sunt în întuneric, iar noi suntem datori să lucrăm pentru a
aduce lumina Lui Hristos, credința și nădejdea în viața lor”.
Evenimentele din preajma Revoluției din Octombrie (1917) au constituit un motiv

pentru locuitorii Kievului de a întreprinde acțiuni pentru dobândirea independenței de
Rusia. Consiliul Ucrainean a făcut presiuni asupra mitropolitul Vladimir pentru ca
acesta să declare autonomia bisericească a țării sale față de Biserica Rusă. Mitropolitul
nu a vrut să asculte de puterea politică, astfel că a fost eliberat din funcție. În pofida
tuturor presiunilor, a preferat să renunțe și s-a retras la Lavra Pecerska.
În tot acest timp, trupele bolșevice au înaintat spre est, ajungând și la în Kiev. În ziua
de 23 ianuarie 1918, revoluționarii bolșevici au intrat în Lavra Pecerska. Mitropolitul
Vladimir, în vârstă de 70 de ani, a suferit multe din pricina bolșevicilor: ocări,
amenințări și lipsuri de tot felul. Înainte ca bolșevicii să ajungă la mănăstire, în ziua
de 12 decembrie 1917, el le spunea păstoriților săi: ,,Nu-mi este teamă de nimic și de
nimeni. Sunt gata în orice clipă să-mi dau viața pentru credință și pentru Biserica Lui
Hristos pentru a-i împiedica pe dușmanii Lui Hristos de a batjocori sfânta noastră
credință pravoslavnică”.
La 25 ianuarie 1918, în plină noapte, cinci soldați înarmați au intrat în mănăstire și l-au
arestat pe Mitropolitul Vladimir. Sfântul i-a urmat cântând și spunând rugăciuni ca și
cum ar fi mers să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie. Părintele Luca, cel care a fost
ultimul care l-a văzut pe mitropolit și a luat binecuvântare de la el, povestea mai târziu:
,,Înaltpreasfințitul, când ieșea din mănăstire, era atât de senin, așa cum îl vedeam atunci
când venea duminica la biserică pentru Dumnezeiasca Liturghie”.
Mitropolitul i-a urmat pe soldați precum ,,mielul la junghiere”. Au ieșit pe poarta

principală și s-au pierdut în noapte. Știa foarte bine de ce fusese ridicat și ce urma să se
întâmple cu el. În astfel de momente dificile, atunci când lașitatea încearcă să își facă loc
în suflet și să stârnească disperare și deznădejde, Mitropolitul Vladimir, asemenea
tuturor mucenicilor din istoria Bisericii noastre, ieșind din curtea mănăstirii se ruga,
cânta psalmi și se însemna cu Sfânta Cruce. După ce au mers aproximativ un kilometru
s-au oprit. Mitropolitul a înțeles imediat; s-a întors către soldați și a întrebat:
– Aici vreți să mă executați?
Unul dintre soldați i-a spus în mod ironic:
– Dar ce, crezi că te-am adus până aici ca să te decorăm?
În timp ce soldații din se așezau în rând, sfântul le-a cerut puțin timp pentru a avea timp
să se roage. Călăii săi i-au îngăduit, dar i-au cerut să încheie repede. Sfântul a ridicat
mâinile către cer și s-a rugat cu glas tare:
– Doamne Iisuse Hristoase, iartă-mi mie toate păcatele, cu știință și cu neștiință, și

primește sufletul meu în pace.
Apoi, luând cu amândouă mâinile crucea pe care o avea cu el, asemenea Domnului
Hristos, i-a binecuvântat pe călăii săi, spunând:
– Dumnezeu să vă ierte pentru ceea ce veți face!
Soldații nu aveau răbdare să mai aștepte. Prezența mitropolitului începea să le creeze

mustrări de conștiință. Vroiau să termine cât mai repede: au pus armele la ochi, au ochit
și au tras. În acel moment, 4 detunături au spart liniștea nopții. Mai apoi, s-a mai auzit o
împușcătură, iar la final, încă două. Binecuvântatul pământ al Kievului a fost udat cu
sângele primului mitropolit nou mucenic.
Împușcăturile s-au auzit și la mănăstire. Un monah începător, auzind bubuiturile, a

exclamat:
– L-au împușcat pe mitropolit!
Un alt monah i-a răspuns:
– Nu se poate, au fost prea multe împușcături pentru un singur om.

Nu au trecut decât câteva minute, și un grup de cincisprezece revoluționari bolșevici cu
ciomege în mâini și felinare au intrat în fugă în curtea mănăstirii. Unul dintre aceștia i-a
întrebat pe monahi:
– L-au arestat pe mitropolit?
Monahii au răspuns:
– Da, l-au luat și l-au scos afară din oraș.
Revoluționarii au ieșit în fugă din curtea mănăstirii. Peste doar o jumătate de oră s-au
întors, iar unul dintre monahi i-a întrebat dacă l-au găsit pe mitropolit.
– Da, l-am găsit, și o să pățiți și voi ce i s-a întâmplat aceluia.
Auzind aceasta, monahii s-au speriat și au fugit care încotro.
Câteva femei credincioase, care obișnuiau să vină de dimineață la slujbele de la

mănăstire, au fost cele care au descoperit trupul mitropolitului. Cutremurate de cele
văzute, au alergat la mănăstire și le-au vestit părinților cumplita descoperire. Monahii,
în frunte cu Arhimandritul Anthim, alături de patru medici, au plecat imediat către locul
unde femeile găsiseră trupul mitropolitului. L-au găsit pe câmp, întins cu fața în sus și
acoperit cu o manta. Asasinii îi furaseră engolpionul, crucea, ceasul, până și pantofii din
picioare.
Examinarea medicală a scos la iveală modul în care a fost executat mitropolitul. Avea
mai multe urme de gloanțe în cap, sub ochiul drept și la urechea dreaptă, și o tăietură la
cap. De asemenea, buzele îi erau tăiate în patru locuri, avea 2 urme de gloanțe în
omoplatul drept, o rană adâncă în jurul pieptului și una la fel în zona lombară. Monahii
au făcut o slujbă de pomenire, acolo, la locul martiriului, apoi au așezat trupul
mitropolitului într-un coșciug și l-au dus la mănăstire. Pe drumul de întoarcere convoiul
a fost înconjurat de 10 soldați bolșevici înarmați care au început să ironizeze și să
batjocorească cu vorbe urâte cinstitele moaște ale mitropolitului mucenic. Strigau către
arhimandritul Anthim:
– L-ai luat ca să-l înmormântezi? Unul ca acesta ar trebui înmormântat în șanț! Aha,
vrei să-l faci martir, să-i pui moaștele în biserică, de aceea l-ai luat!
Când s-au apropiat de mănăstire, femeile care mergeau în urma cortegiului au început
să bocească zicând:
– Sărmane, sfinte mucenic! Dumnezeu te așteaptă în rai acum!
Iar bolșevicii le răspundeau ironic:
– În iad, în iad, acolo îi e locul. În iadul cel mai de jos.
Cinstitul trup a fost așezat în biserică, acolo unde, în ultima vreme, petrecuse cea mai
mare parte a timpului, rugându-se.
Vestea despre asasinarea mitropolitului a ajuns imediat la Moscova, acolo unde se
desfășura, în acele zile sinaxa episcopilor Bisericii Ruse. Membrii Sinodului au ascultat
cu foarte mare emoție relatarea despre moartea martirică a Mitropolitului Vladimir și s-
a luat hotărârea ca în ziua înmormântării lui, pe tot cuprinsul Rusiei să se facă slujbe de
pomenire pentru toți mucenicii și mărturisitorii credinței care și-au găsit moartea până
atunci din pricina revoluției bolșevice. La slujba de pomenire au participat Patriarhul
Tihon, membrii Sfântului Sinod și toți clericii din Moscova. Toți simțeau că martiriul
Mitropolitului Vladimir era doar începutul unei perioade de prigoană și de mărturisire
pentru Biserica Rusă.
Încă din prima clipă, din ziua în care mitropolitul Vladimir a pătimit mucenicește
pentru credință, el a intrat în conștiința și în evlavia populară drept nou mucenic al
Bisericii. Trecerea oficială în sinaxarul sfinților Bisericii Ruse s-a făcut abia 71 de ani
mai târziu, la 3 octombrie 1992 de către Sinodul Bisericii Ruse.
Moaștele sale se găsesc până astăzi la Lavra Pecerska de la Kiev.
Sursa: Ieromonah Benedict Aghioritul, Sinaxarul secolelor XVIII și XIX, pp. 44-48,
ediție îngrijită de Spiridon Ieromonahul și obștea, Coliba ,,Sfântul Spiridon I”, Néa Skíti,
Sfântul Munte, 2013
Cuviosul părintele nostru Publie (Poplie) din Siria (la râul Eufrat) (380)
Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat.
Împărţind săracilor toată averea părintească s-a retras în munţi, unde şi-a săpat o
peşteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulţi au venit
la el ca să ia parte la nevoinţele lui sihăstreşti. Iar el, poruncindu-le să-şi facă chilii mici,
îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci şi
pâinea le-o cumpănea cu cântarul şi de găsea la unul mai multă, îl numea rob al
pântecelui şi iubitor de saţiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâţe,
îi zicea că se face părtaş al desfătării sibaritice. Şi noaptea, fără de veste, mergând pe la
uşa fiecăruia, dacă îl afla făcându-şi rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simţea pe
vreunul dormind, lovea cu mâna în uşă şi-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare
deasă a lui a crescut mulţi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuţile sale. Aşa a
fost Teotehn şi Aftoniu, care şi-au luat asupra lor apărarea şi îngrijirea fraţilor, după
săvârşirea cu pace a cuviosului Publie.
Cuviosul părintele nostru Maris cântărețul (apr. 430)
Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr şi frumos; avea glas
minunat şi împodobea sărbătorile domneşti şi ale sfinţilor cu dulcile lui cântări. Dar de
cursele dulceţilor lumeşti se ferea şi iubea pe Dumnezeu şi poruncile Lui, păzindu-şi
trupul curat şi sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumeşti, s-a dus într-un sat
numit Omir şi acolo făcându-şi o chilioară s-a închis într-însa şi a trăit în ea treizeci şi
şapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar
el n-a vrut să schimbe locuinţa până la sfârşitul vieţii. Iubea simplitatea, îi era silă de
obiceiurile cele felurite şi înşelătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinţând haina din
păr de capră şi se hrănea cu pâine şi cu puţină sare. Dorind de multă vreme să vadă
aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinţat mâinile diaconilor în loc de
altar şi înaintea cuviosului a sfinţit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de
toată dulceaţa i se părea că vede cerul însuşi. Şi aşa bine vieţuind şi la ceruri luându-şi
zborul, se veseleşte împreună cu toţi sfinţii în locaşurile lui Dumnezeu.
Icoana Maicii Domnului ”Potolește întristările noastre” (adusă în Moscova în 1640)
Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe
25 ianuarie și 9 octombrie.
Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de
mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost
descoperită în Moscova, în Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Pupişevo, unde a fost
adusă de către cazaci în anul 1640.
Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această Sfântă Icoană,

s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate
a secolului al XVII-lea.
O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit pentru

o lungă perioadă de timp de paralizia întregului corp. Deși avea numeroase
avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important - sănătatea. A consultat mulți
medici, dar nu a primit ajutor de la niciunul dintre ei, astfel încât ea își pierduse orice
speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i
s-a arătat în vis, spunându-i: Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în
biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia:
„Potoleşte întristările noastre". Roagă-te înaintea ei şi vei primi
vindecare. În timpul arătării, femeia a văzut icoana Preasfintei.
Când s-a trezit, i-a rugat pe cei ce o îngrijeau să o ducă la Biserica Sfântului Nicolae din
Moscova. După un drum anevoios au ajuns în Moscova, și au descoperit în cele din
urmă biserica Sfântului Nicolae. Intrând cu credință, femeia bolnavă s-a
închinat la toate icoanele, dar nu văzuse icoana care ce apăruse în visul
ei.Pentru aceasta, a inceput să-i povestească preotului despre visul cel minunat. Preotul
a poruncit paraclisierului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului care
erau păstrate acolo. Printre icoanele vechi și prăfuite au descoperit o icoană a Maicii
Domnului cu inscripția „Potolește întristările noastre”. Văzând icoana, femeia bolnavă a
strigat cu bucurie: „Ea este! Ea este!”.
După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane,

femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără niciun ajutor și apoi,
neavând nevoie de suport a părăsit biserica pe cont propriu. Prin mila
Împărătesei Cerurilor și prin credința ei fierbinte, femeia s-a întors acasă
complet sănătoasă.
Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica Rusă a
închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul
în cinstea ei.
Suferinzi din toate oraşele au început să sosească la icoana nou descoperită

şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la
această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana
Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din
anul 1771.
Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite
în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care
au fost preamărite prin numeroase minuni.
Icoana „Potolește întristările noastre” o înfățișează pe Maica Domnului ținând mâna

stângă sub cap, care este ușor înclinat. Aceasta sugerează că Născătoarea de
Dumnezeu ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care
apelează la Ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. Cu mâna dreaptă,
Fecioara Maria ține Pruncul Iisus. Mântuitorul ține în mâinile sale un sul desfăcut
înaintea Lui, pe care sunt înscrise următoarele cuvinte: Judecați cu dreptate, arătând
milă unii față de alții, nu jigniți văduvele și orfanii, și nu țineți răutate în inima
voastră față de fratele vostru.
Rugaciunea zilei
Rugăciune pentru Duminică
De vreme ce ziua duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai
zidit lumea și ai răscumpărat pe om; pentru acesta, iubitorule de oameni, Doamne, mă
închin Ție, și-Ți multumesc foarte pentru darurile cele mari ce ai făcut tuturor zidirilor
Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget ca numai Tu
singur ești Dumnezeu Sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic,
necuprins și în puține cuvinte nu-Ți lipsește vreo bunatate sau vreo mărire. Mă bucur cu
asemenea că tu ești Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Să se tulbure,
Doamne, toți cei ce se închina la alți dumnezei, ca nu este alt dumnezeu afara de Tine.
Pentru acesta fă să sporeasca creștinii în slava și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine
Te cunosc Dumnezeu Adevărat și Te mărturisesc și Ți se închina și-Ti slujesc pururea cu
toata inima și puterea. O, Părinte Sfinte! miluiește-ne! O, Binecuvantate Fiule al lui
Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne darul Tau și acoperămânul
Tău!
Așa Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și
dă-mi mie, smeritul și nevrednicul, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică,
dupa porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și maicii noastre. Dăruiește-mi pocaința
adevărata, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împarației Tale și
împotriva sufletului meu, și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de
azi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, multumesc din toată
inima pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înoirea
sufletului meu, pentru rabdarea Ta cea mare, că nu mai pedepsit după mulțimea
păcatelor mele ci mă îngăduiesti și-mi astepți pocăința, ca un iertător, bun și milostiv.
Încă mă rog, Doamne Iisuse Hristose, să-mi dai har, ca să petrec bine și crestinește întru
acesta săptămna, făra de a-Ți greși cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru
mărirea și cinstirea buneivestiri a Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a
venirii Duhului Tău cel Sfant asupra Apostolilor. Deosebi, înca, mă rog întru acesta
rugăciune a mea pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosâdit, ca să se
învrednicească milei și ajutorului Tău. Iar pentru Sfintele patimi și moartea Ta cea
mărita, dumirește pe păcătoși să se cunoască pe sine și să se căiasca de pacatele lor, să
se îndepărteze prin mărturisire, să urască pacatele lor, și să se lase de ele și să se afle
gata și cuminecați, cu inima curată, in ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți și pe
cei vii și pe cei morți, veșniciei Tale Împarății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu Preasfânt
Sângele Tău; înviaza-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înaltarea Ta, pentru ca să Te
mărim în vecii vecilor.
Amin.
File din Pateric
PENTRU MULTE FELURI DE PATIMI ŞI RĂZBOAIE ALE CURVIEI, CE SE RIDICĂ
ASUPRA ROBILOR LUI DUMNEZEU
1) La un frate oarecare s-a ridicat dracul curviei cu mare si iute razboi asupra lui, atat
de mult, incat ardea ca focul infierbantarea necuvioasa in trupul sau. Iar el se intarea si
se impotrivea atat de tare, incat nici grandul sau nu-l lasa sa se abata spre acea
necuratie. Si asa, multa vreme luptandu-se si impotrivindu-se acelui razboi diavolesc, cu
darul lui Dumnezeu a biruit si a fugit de la dansul acel razboi, neputand nimic sa-i faca
impotriva rabdarii lui. Si indata a simtit stralucire de lumina sufleteasca in inima.
2) A zis un batran catre un frate ce era suparat de curvie : frate, au doara dormind vrei
sa te mantuiesti ? Du-te, lucreaza, osteneste-te, cauta si vei afla. Privegheaza in
rugaciune, bate si ti se va deschide si asa, Domnul Dumnezeu, vazand silinta si rabdarea
ta, iti va da biruinta asupra acestei ispite !
3) Zis-a un batran ca razboiul curviei in acest chip este : ca si cum ar trece cineva pe
langa targ sau pe langa carciuma, si trecand ii va veni lui in nas mirosul fierturilor si a
fel de fel de fripturi. Deci, de se va birui si se va supune, ca o musca, acelor mirosuri, el
isi va lasa drumul sau, se va abate acolo si va manca pana se va satura. Iar de nu va baga
de seama si nu va vrea sa se abata sa manance, macar de ii si vor mirosi bucatele acelea,
el tace si trece si isi pazeste calea, scuturandu-si gandul cel spurcat din inima, rugandu-
se lui Dumnezeu si zicand : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajuta-mi mie
si goneste pe vrajmasii ce se lupta cu mine ! Aceasta sa iti fie impotriva a toate gandurite
vrajmasesti si asa vor fugi de la tine.
Pilda zilei
Câţi copii putem creşte ?
Un om evlavios avea puţine bunuri pământeşti, însă avea mulţi copii. Întrebându-l
cineva dacă prea mulţi copii nu-i căuzează greutăţi materiale, el a răspuns:
- Nu mă îngrijorez de aceasta, căci tatăl meu este multimilionar şi las copiii mei în
grija Lui.
Atunci a fost întrebat cine este tatăl său şi unde locuieşte. Omul a răspuns:
- Tatăl meu locuieşte în ceruri; este bunul Dumnezeu. Acela îngrijeşte de copiii Săi şi
de ai mei.
Biblia într-un an
Numerii 7-10
Capitolul 7
1. Când a aşezat Moise cortul şi l-a miruit şi l-a sfinţit pe el şi toate lucrurile lui,
jertfelnicul şi toate obiectele lui, şi le-a miruit şi le-a sfinţit,
2. Atunci au venit cele douăsprezece căpetenii ale lui Israel, capii familiilor lor, mai-
marii seminţiilor, care supravegheaseră numărătoarea,
3. Şi au adus Domnului darurile lor, şase care acoperite şi doisprezece boi, câte un car
de fiecare două căpetenii şi câte un bou de fiecare căpetenie şi le-au adus înaintea
cortului.
4. A grăit Domnul lui Moise zicând:
5. "Primeşte-le de la ei, ca să fie pentru facerea lucrărilor trebuitoare la cortul adunării
şi le dă leviţilor, potrivit cu felul slujbei fiecăruia".
6. Şi Moise, luând carele şi boii, le-a dat leviţilor:
7. Două care şi patru boi a dat fiilor lui Gherşon, după slujba lor;
8. Patru care şi opt boi a dat fiilor lui Merari, după slujba lor, sub povaţa lui Itamar,
fiul lui Aaron, preotul.
9. Iar fiilor lui Cahat nu le-a dat, pentru că slujba lor era de a duce lucrurile sfinte, pe
care trebuia să le poarte pe umeri.
10. Au mai adus căpeteniile jertfe pentru sfinţirea jertfelnicului, în ziua miruirii lui, şi
au înfăţişat căpeteniile prinoasele lor înaintea jertfelnicului.
11. Atunci a zis Domnul către Moise: "Câte o căpetenie pe fiecare zi să aducă prinosul
său pentru sfinţirea jertfelnicului".
12. În ziua întâi a adus darul său Naason, fiul lui Aminadab, căpetenia seminţiei lui
Iuda.
13. şi darul lui a fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli şi o cupă
de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu,
amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
14. O cădelniţă de aur de zece sicli, plină cu miresme;
15. Un viţel, un berbec şi un miel de un an pentru ardere de tot;
16. Un ţap, jertfă pentru păcat;
17. Iar ca jertfă de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an.
Acestea au fost darurile lui Naason, fiul lui Aminadab.
18. În ziua a doua a adus Natanael, fiul lui Ţuar, căpetenia seminţiei lui Isahar.
19. Acesta a adus dar din partea sa: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de
sicli şi o cupă de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină
de grâu, amestecată cu untdelemn, pentru jertfă;
23. Iar ca jertfă de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi şi cinci miei de un an.
Acestea au fost darurile lui Natanael, fiul lui Ţuar.
24. În ziua a treia a adus căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon.
25. Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci de sicli şi o cupă
27. Un viţel, un berbec şi un miel de un an ardere de tot;
29. Iar pentru jertfa de împăcare: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi şi cinci miei de un
an. Acestea sunt darurile lui Eliab, fiul lui Helon.
30. În ziua a patra a adus căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur.
33. Un viţel, un berbec şi un miel de un an, pentru ardere de tot;
an. Acestea sunt darurile lui Eliţur, fiul lui Şedeur.
36. În ziua a cincea a adus căpetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
an. Acestea sunt darurile lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
42. În ziua a şasea a adus căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Raguel.
de argint de şaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu,
an. Acestea sunt darurile lui Eliasaf, fiul lui Raguel.
48. În ziua a şaptea a adus căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud.
an. Acestea sunt darurile lui Elişama, fiul lui Amihud.
54. În ziua a opta a adus căpetenia fiilor lui Manase, Gamaliel, fiul lui Pedaţur.
de argint de şaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu,
an. Acestea sunt darurile lui Gamaliel, fiul lui Pedaţur.
60. În ziua a noua a adus căpetenia fiilor lui Veniamin, Abidan, fiul lui Ghedeon.
61. Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci sicli şi o cupă de
argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină, amestecată cu
untdelemn, pentru jertfă;
64. Un jap, jertfă pentru păcat;
an. Acestea sunt darurile lui Abidan, fiul lui Ghedeon.
66. În ziua a zecea a adus căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai.
67. Darurile lui au fost: un blid de argint în greutate de o sută treizeci sicli şi o cupă de
argint de şaptezeci sicli, după siclul sfânt, amândouă pline cu făină de grâu, amestecată
cu untdelemn, pentru jertfă;
70. Un jap, jertfă pentru păcat;
an. Acestea sunt darurile lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.
72. În ziua a unsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Aşer, Paghiel, fiul lui Ocran.
75. Un viţel, un berbec şi un miel de un an pentru arderea de tot;
an. Acestea sunt darurile lui Paghiel, fiul lui Ocran.
78. În ziua a douăsprezecea a adus căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan.
an. Acestea sunt darurile lui Ahira, fiul lui Enan.
84. Acestea au fost darurile din partea căpeteniilor lui Israel, aduse la sfinţirea
jertfelnicului, în ziua miruirii lui: douăsprezece blide de argint, douăsprezece cupe de
argint, douăsprezece cădelniţe de aur,
85. Având fiecare blid o sută treizeci sicli de argint şi fiecare cupă câte şaptezeci de
sicli; deci argintul tot în aceste vase a fost două mii patru sute sicli, după siclul sfânt;
86. Douăsprezece cădelniţe de aur, pline cu miresme, de câte zece sicli fiecare, după
siclul sfânt; deci tot aurul cădelniţelor a fost o sută douăzeci de sicli;
87. Pentru arderi de tot au fost: doisprezece viţei din vitele mari, doisprezece berbeci
şi doisprezece miei de un an şi împreună cu ei prinosul de pâine şi turnarea lor;
doisprezece ţapi, jertfă pentru păcat;
88. Iar pentru jertfa de împăcare au fost: douăzeci şi patru de boi, şaizeci de berbeci,
şaizeci de ţapi şi şaizeci de miei de un an, fără meteahnă. Acestea au fost darurile la
sfinţirea jertfelnicului, după miruirea lui.
89. Când a intrat Moise în cortul adunării, ca să grăiască cu Domnul, a auzit un glas,
care-i grăia de sus de pe chivotul legii, dintre cei doi heruvimi. Glasul acela grăia cu el.
Capitolul 8
1. Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Vorbeşte cu Aaron şi-i spune: Când vei pune candelele în sfeşnic, ca să lumineze
partea cea dinaintea lui, să aprinzi în el şapte candele".
3. Şi a făcut Aaron aşa: a aprins în sfeşnic, ca să lumineze partea cea din faţa lui, şapte
candele, cum poruncise Domnul lui Moise.
4. Iată cum era făcut sfeşnicul: fusul lui de aur era lucrat din ciocan; florile lui toate
erau tot din ciocan. După modelul pe care îl arătase Domnul lui Moise, aşa s-a făcut
sfeşnicul.
5. Şi a grăit cu Moise Domnul şi i-a zis:
6. "Ia pe leviţi din mijlocul fiilor lui Israel şi-i curăţă;
7. Şi ca să-i cureţi, să faci cu ei aşa: să-i stropeşti cu apa curăţirii, să-şi radă cu briciul
tot trupul lor, să-şi spele hainele şi vor fi curaţi.
8. Apoi ei să ia un viţel şi prinosul de pâine, făină de grâu, amestecată cu untdelemn;
iar tu să mai iei un viţel, jertfă pentru păcat.
9. Adu după aceea pe leviţi înaintea cortului adunării, unde vei aduna toată obştea
fiilor lui Israel.
10. Să se apropie leviţii înaintea Domnului şi fiii lui Israel să-şi pună mâinile pe leviţi;
11. Iar Aaron să afierosească pe leviţi înaintea Domnului, din partea fiilor lui Israel, ca
să facă ei slujbă Domnului.
12. Apoi leviţii să-şi pună mâinile pe capetele viţeilor şi tu să aduci unul jertfă pentru
păcat, iar pe celălalt ardere de tot Domnului pentru curăţirea leviţilor.
13. Pune apoi pe leviţi înaintea Domnului şi înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui şi-i
adu dar Domnului.
14. Aşa vei osebi pe leviţi de fiii lui Israel, că vor fi ai Mei.
15. După aceea vor merge leviţii să slujească la cortul adunării, după ce îi vei curăţi şi
îi vei afierosi Domnului;
16. Căci Îmi sunt daţi Mie dintre fiii lui Israel în locul tuturor celor întâi-născuţi, care
deschide orice pântece;
17. Căci al Meu este tot întâi-născutul lui Israel, de la om până la dobitoc, pentru că Mi
i-am sfinţit Mie în ziua când am lovit în pământul Egiptului pe toţi întâi-născuţii;
18. Şi în locul tuturor întâi-născuţilor fiilor lui Israel am luat pe leviţi;
19. Şi i-am dat pe leviţi dar lui Aaron şi fiilor lui dintre fiii lui Israel, ca să slujească
pentru fiii lui Israel, la cortul adunării şi să se roage pentru fiii lui Israel, ca să nu-i
ajungă pe fiii lui Israel vreo urgie, când s-ar apropia de locaşul sfânt".
20. Moise şi Aaron şi toată obştea fiilor lui Israel au făcut cu leviţii cum poruncise
Domnul lui Moise pentru leviţi; aşa au făcut cu ei fiii lui Israel.
21. S-au curăţit deci leviţii şi şi-au spălat hainele, iar Aaron a săvârşit sfinţirea lor
înaintea Domnului şi s-a rugat pentru ei, ca să fie curaţi.
22. După aceea au intrat leviţii să-şi facă slujbele lor la cortul adunării, înaintea lui
Aaron şi înaintea fiilor lui. Cum poruncise Domnul lui Moise pentru leviţi, aşa au făcut
cu ei.
23. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
24. "Aceasta este legea leviţilor: de la douăzeci şi cinci de ani în sus să intre să lucreze
la cortul adunării;
25. Iar la cincizeci de ani să înceteze şi să nu mai lucreze.
26. De acolo înainte să ajute fraţilor lor a străjui la cortul adunării, dar de lucrat să nu
mai lucreze. Aşa să faci cu leviţii, ca fiecare să fie la slujba lui de paznic".
Capitolul 9
1. În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise în pustiul Sinai, în anul al doilea după
ieşirea din Egipt, în luna întâi, şi a zis:
2. "Spune fiilor lui Israel să facă Paştile la vremea rânduită pentru ele:
3. În ziua de paisprezece a lunii întâi, spre seară, să le facă la vremea lor, după legea
lor şi după regulile lor să le săvârşiţi".
4. Şi a spus Moise fiilor lui Israel să facă Paştile:
5. Şi au făcut ei Paştile în luna întâi, în ziua a paisprezecea, spre seară, în pustiul
Sinai; cum poruncise Domnul lui Moise aşa au făcut fiii lui Israel.
6. Dar erau şi oameni necuraţi, care se atinseseră de trup de om mort, şi nu puteau să
săvârşească Paştile în ziua aceea. Aceştia au venit în ziua aceea la Moise şi Aaron,
7. Şi le-au spus oamenii aceia: "Noi suntem necuraţi, pentru că ne-am atins de trup de
om mort; do ce să nu fim lăsaţi să aducem Domnului dar la vremea cea rânduită pentru
fiii lui Israel?"
8. Iar Moise a zis către ei: "Staţi aici, că am să ascult ce porunceşte Domnul pentru
voi!"
9. A grăit Domnul lui Moise şi a zis:
10. "Spune fiilor lui Israel: Dacă cineva din voi sau din urmaşii voştri va fi necurat
prin atingere de trup de om mort, sau va fi departe în călătorie, sau între neamuri
străine, şi acela să facă Paştile Domnului.
11. Dar să le facă în ziua a paisprezecea a lunii a doua, seara, şi să le mănânce cu azime
şi cu ierburi amare;
12. Să nu lase din ele pe a doua zi, nici oasele să nu le zdrobească; şi să le săvârşească
după toată rânduiala Paştilor.
13. Iar omul curat, care nu se află departe în călătorie şi nu va face Paştile, sufletul
acela să se stârpească din poporul său, că n-a adus dar Domnului la vreme. Omul acela
îşi va purta păcatul său.
14. De va trăi la voi vreun străin să facă şi el Paştile Domnului: după legea Paştilor şl
după rânduiala lor să le facă. O singură lege să fie şi pentru voi şi pentru străin".
15. În ziua când a fost aşezat cortul, nor a acoperit cortul adunării, şi de seara până
dimineaţa a fost deasupra cortului, ca o vedere de foc.
16. Aşa era totdeauna: ziua îl acoperea un nor şi noaptea o vedere de foc.
17. Când se ridica norul de deasupra cortului, atunci fiii lui Israel plecau şi în locul
unde se oprea norul, acolo poposeau cu tabăra fiii lui Israel.
18. După porunca Domnului se opreau fiii lui Israel cu tabăra lor şi după porunca
Domnului plecau; tot timpul cât norul stătea deasupra cortului, stăteau şi ei cu tabăra.
19. Când însă norul stătea multă vreme deasupra cortului, urmau acestui semn al
Domnului şi fiii lui Israel şi nu plecau.
20. Câteodată se întâmpla ca norul să stea numai puţină vreme deasupra cortului:
după glasul Domnului se opreau şi după porunca Lui plecau la drum.
21. Câteodată norul stătea numai de seara până dimineaţa, iar dimineaţa se ridica
norul; atunci plecau şi ei; sau stătea norul o zi şi o noapte, şi când se ridica, plecau şi ei;
22. Sau de umbrea norul deasupra cortului două zile, sau o lună, sau un an, fiii lui
Israel stăteau şi nu plecau la drum; iar când se ridica el, atunci plecau,
23. Că din porunca Domnului se opreau şi din porunca Domnului plecau la drum:
urmau semnul Domnului, după porunca dată de Domnul prin Moise.
Capitolul 10
1. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Fă-ţi două trâmbiţe de argint; din ciocan să le faci, ca să fie pentru chemarea obştii
şi pentru plecarea taberei.
3. De se va trâmbiţa din ele, se va aduna toată obştea la uşa cortului adunării.
4. De se va trâmbiţa numai din una, se vor aduna la tine toate căpeteniile cele mai
mari ale lui Israel.
5. Când veţi însoţi sunetele cu strigăte, se vor ridica taberele cele dinspre răsărit.
6. Când veţi însoţi a doua oară sunetele cu strigăte, se vor ridica taberele cele dinspre
miazăzi. Când veţi însoţi a treia oară sunetele cu strigăte, se vor ridica taberele cele
dinspre mare. Când veţi însoţi a patra oară sunetele cu strigăte, se vor ridica taberele
cele dinspre miazănoapte. Să însoţiţi sunetele cu strigăte numai pentru plecare.
7. Iar când chemaţi adunarea, să sunaţi, dar să nu însoţiţi sunetele cu strigăte.
8. Din trâmbiţe vor suna preoţii, fiii lui Aaron: aceasta-i pentru voi lege veşnică din
neam în neam.
9. Când veţi merge la război, în pământul vostru, împotriva vrăjmaşilor care năvălesc
asupra voastră, însoţiţi sunetele de trâmbiţă cu strigăte şi veţi fi pomeniţi înaintea
Domnului Dumnezeului vostru şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.
10. În ziua voastră de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să
trâmbiţaţi din trâmbiţe la arderile de tot ale voastre şi la jertfele voastre de împăcare şi
prin aceasta veţi fi pomeniţi înaintea Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru".
11. În anul al doilea, în luna a doua, în douăzeci ale lunii, s-a ridicat norul de deasupra
cortului adunării;
12. Şi au plecat fiii lui Israel din pustiul Sinai după taberele lor şi s-a oprit norul în
pustiul Paran.
13. Aceasta a fost întâia plecare, după porunca lui Dumnezeu, dată prin Moise.
14. Întâi s-a ridicat steagul taberei fiilor lui Iuda cu cetele lor şi peste cetele lor era
Naason, fiul lui Aminadab.
15. Peste cetele seminţiei lui Isahar era Natanael, fiul lui Ţuar;
16. Iar peste cetele seminţiei fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon.
17. Apoi s-a ridicat cortul şi au plecat fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari, care duceau
cortul.
18. După aceea s-a ridicat steagul taberei lui Ruben cu cetele sale; peste cetele lui era
Eliţur, fiul lui Şedeur;
19. Peste cetele seminţiei lui Simeon era Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
20. Iar peste cetele seminţiei fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Raguel.
21. După aceea au plecat fiii lui Cahat, care duceau lucrurile sfinte, căci cortul trebuia
să fie aşezat înainte de sosirea lor.
22. Apoi s-a ridicat steagul taberei fiilor lui Efraim cu cetele lor; peste cetele lui era
Elişama, fiul lui Amihud.
23. Peste cetele fiilor seminţiei lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedaţur;
24. Iar peste cetele fiilor seminţiei lui Veniamin era Abidan, fiul lui Ghedeon.
25. După toate taberele, cel din urmă a fost ridicat steagul taberei fiilor lui Dan cu
cetele sale; peste cetele lui era Ahiezer, fiul lui Amişadai;
26. Peste cetele seminţiei fiilor lui Aşer era Paghiel, fiul lui Ocran;
27. Iar peste cetele seminţiei fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
28. Aceasta era rânduiala în care mergeau fiii lui Israel cu taberele lor. Şi aşa au
plecat.
29. Atunci a zis Moise către Hobab fiul lui Raguel, madianitul, socrul lui Moise: "Noi
plecăm la locul acela, de care a zis Domnul: Vouă vi-l voi da. Hai cu noi şi-ţi vom face
bine, căci Domnul a grăit bine de Israel".
30. Acela însă a zis către el: "Nu merg, ci mă duc în ţara mea şi la neamul meu".
31. Dar Moise a zis: "Nu ne părăsi, pentru că tu ştii cum ne aşezăm noi taberele în
pustie şi vei fi ochiul nostru.
32. Dacă mergi cu noi, binele ce ni-l va face Domnul, îl vom face şi noi ţie".
33. Plecând ei de la muntele Domnului, au mers trei zile; iar chivotul legii Domnului a
mers înaintea lor cale de trei zile, ca să aleagă pentru ei loc de odihnă.
34. Norul Domnului îi umbrea ziua, când plecau de la popas.
35. Când se ridica chivotul, ca să plece la drum, Moise zicea: "Scoală, Doamne, şi să se
risipească vrăjmaşii Tăi şi să fugă de la faţa Ta cei ce Te urăsc pe Tine!"
36. Iar când se oprea chivotul, el zicea: "Întoarce-Te, Doamne, la miile şi zecile de mii
ale lui Israel!"

07 Februarie 2016

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

07 Februarie 2016

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

Ziua Stil vechi Stil nou Ziua

precedentă Duminică următoare

Marele Grigorie, Cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens

Viața pe lung a Sfântului Grigorie Teologul

Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a

Fericita Nona, sfătuind totdeauna pe bărbatul său cu cuvinte de Dumnezeu înţelepţite

Iar după Iovian, urmînd la împărăţie Valens arianul(364-378) şi pe mulţi vătămîndu-i

Apoi, cu sfatul de obşte al Sfîntului marelui Vasile şi al altor mulţi credincioşi şi

Drept aceea, Sfîntul Grigorie îndată înarmîndu-se împotriva ereticilor cu praştia

Deci, cei ce nu puteau să priceapă meşteşugul cuvintelor eretice şi să înţeleagă adîncul

Cu nişte nevoinţe ca acestea şi cu lupta cea mare cu ereticii, strălucind Sfîntul

De aceea, dreptcredinciosul împărat, cu mare mînie şi îngrozire a izgonit de la dînsul

Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, fiind cuprins în Bizanţ de o boală

În vremea aceea, dreptcredinciosul împărat Teodosie avea război cu barbarii, pe care

Atunci împăratul a dat Sfîntului Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi adunării celei

Binecredinciosul împărat Teodosie, foarte mult cinstea pe Sfîntul Grigorie

Ieşind aceia, a rămas un tînăr, care stînd la picioarele sfîntului, cu lacrimi şi cu

După aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizanţ, pe de o parte pentru alegerea

Sfîntul Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, mergînd în ţara Capadociei, s-a sălăşluit

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, Slăviţi-L...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea făcând-o stăpână, ţi-ai înfrânat poftele trupeşti; şi făcându-te începător al

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului Celui mai înainte...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având izvorul înţelepciunii care izvorăşte neîncetat, ai umplut, preafericite, de

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitorul cel cu mare glas al dreptei cinstiri de Dumnezeu, care a teologhisit

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Născătoare, Împărăteasă a toată făptura, pe Hristos, Împăratul tuturor pe

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Povăţuitor întru cele ale Treimii făcându-te, cu a Ei cunoaştere lumea ai luminat,

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Revărsat de zori strălucitor al dreptei cinstiri de Dumnezeu, ai răsărit, primind întru

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai în muntele faptelor bune, osebindu-te de cele de jos şi de la lucrurile cele

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai cu adevărat înţelepciunea lui Dumnezeu şi frumuseţea cuvintelor ai iubit şi ai

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai a cunoaşte, ca şi Moise de demult, pe Cel Ce este, de Dumnezeu grăitorule şi te-

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să-ţi îmbogăţeşti mintea cu Strălucirea Preacinstitei Treimi, părinte, ai luminat-o ca

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai

Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând: O!