09 Februarie 2016

Ziua precedentă Stil vechi Stil nou Ziua următoare
Marți
27 Ianuarie 9 Februarie
Zi fără post
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului
(438)
Pomenirea acestui mare luminător al Bisericii se sărbătoreşte la 13/26 noiembrie şi la
30 ianuarie/12 februarie, dar în această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale
moaşte din satul armean Comane, unde s-a sfîrşit în surghiun, la Constantinopol, de
unde păstorise Biserica lui Dumnezeu. La treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul
Proculus a ţinut o predică întru pomenirea tatălui său duhovnicesc şi învăţătorului său.
Această predică într-atît a aprins dragostea şi pocăinţa poporului şi a împăratului
Teodosie cel Mic faţă de acest mare sfânt încît cu toţii au dorit aducerea sfintelor sale
moaşte de la Comana la Constantinopol. Se spune că racla cu sfintele moaşte nu a putut
fi clintită de la locul ei pînă ce împăratul nu a scris o scrisoare adresată Sfîntului loan
Gură de Aur însuşi, în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care îl
urîse şi îl izgonise. Tot în acea scrisoare fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe Sfîntul să
binevoiască şi să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Cînd această
scrisoare de pocăinţă s-a pus pe raclă, îndată ea s-a făcut foarte uşoară şi s-a putut aduce
la Constantinopol. În timpul aducerii, mulţi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea
căpătau pe dată vindecare. Cînd sfintele moaşte au intrat în capitală, atunci împăratul,
în numele mamei sale, ca şi cînd ea însăşi ar fi grăit către moaşte, cu voce mare a
îngenucheat şi a zis: „O, Părinte, cînd am trăit în această viaţă trecătoare ţi-am făcut tot
răul, iar tu, dintru a ta viaţă nepieritoare, ajută sufletului meu. Slava mea a trecut ca un
vis şi la nimic nu mi-a folosit mie. Ajută-mi, părinte ! Din slava ta, ajută-mi mie mai
înainte ca să ajung la Scaunul Judecăţii lui Hristos!”. Cînd Sfîntul a fost adus în Biserica
celor Doisprezece Apostoli şi aşezat pe scaunul patriarhal, mulţimea poporului ce se afla
înăuntru au auzit glasul Sfîntului grăind: «Pace tuturor!”. Aducerea moaştelor Sfîntului
loan Gură-de-Aur la Constantinopol s-a întîmplat în anul 438 după Hristos.
***
Fericitul acesta si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur a fost patriarh al Constantinopolului,

pe vremea imparatului Arcadiu (395-408) si a imparatesei Eudoxia. Viata lui se arata la
13/26 noiembrie, cand se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosita in ogorul Domnului
se arata la 30 ianuarie/12 februarie, cand fericitul Ioan este cinstit laolalta cu Sfintii
Parinti Vasilie cel Mare si Grigorie Teologul, la sarbatoarea celor Trei Ierarhi. Astazi, in
ziua de 27 ianuarie/9 februarie, pomenim numai aducerea sfintelor moaste din
surghiunul, unde murise, si asezarea lor in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.
Si aceasta fapta de lauda s-a savarsit pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mic (408-
450), fiul imparatului Arcadiu, la anul 438, si iata cum: Fiindca multime de nenorociri
venisera, in acea vreme, asupra cetatii si asupra imparatiei, iar poporul credinciosilor
socotea ca relele acestea veneau si ca o pedeapsa dumnezeiasca, pentru inversunarea
nedreapta a imparatesei Eudoxia impotriva omului lui Dumnezeu, Ioan Hrisostom, ca a
mijlocit ca el sa fie indepartat din scaun, trimitandu-l sa moara in surghiun, drept aceea,
noul patriarh, Sfantul Proclu, ucenic al Sfantului Ioan Hrisostom, a indemnat pe
Teodosie imparatul sa aduca moastele Sfantului Ioan in cetate, ca un semn de impacare.
Si, primind imparatul cu bucurie sfatul acesta, toata lucrarea s-a facut cu mare darnicie,
cu cheltuiala imparatiei.
Si, a fost luat, cu rugaciuni si cu toata cuviinta; trupul nestricat al Sfantului de la
Comane, la hotarele Armeniei, unde era ingropat, dupa 31 de ani de la moartea lui, si
pus intr-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate si prin orase, moastele Sfantului Ioan
au fost petrecute cu cantari de psalmi, faclii aprinse si mireasma de tamaie. Iar cand au
ajuns la Constantinopol, imparatui Teodosie insusi a ingenunchiat si s-a rugat cu lacrimi
ca Sfantul sa ierte faradelegea mamei sale Eudoxia, care era pricina mortii omului lui
Dumnezeu. Au pus apoi sfintele moaste in careta imparateasca si, ajungand la biserica
Sfintilor Apostoli, le-au asezat acolo si toti credinciosii s-au rugat inaintea lor, cerand
har si indurare de la Cel ce, prin viata si prin lucrarea Sfantului, ridicase pe omul lui
Dumnezeu intre Sfintii cei mai alesi si mai bineplacuti Domnului. Si, savarsindu-se
aceasta in ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotarat ca aceasta zi sa se praznuiasca in tot
anul, spre vesnica pomenire a acestui mare Pastor si invatator al crestinatatii intregi.
***
Iarăşi praznic strălucit şi pricinuitor de bucurie, iarăşi sărbătoare mult luminoasă a

cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii şi gerul păcatului; iarăşi prăznuim
pomenirea dascălului şi a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca şi a fericiţilor
apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii, şi a umplut toate cetăţile; ba
chiar toate ţările s-au săturat de graiurile lui cele preastrălucite şi aurite. Iată a sosit
privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a Învierii celei de obşte,
ca pe dumnezeiasca primăvară; iar prin tăcerea lui de puţină vreme arată înnoirea cea
nemărginită a vîrstei celei după Hristos şi a tinereţilor celor duhovniceşti.
A venit iarăşi gura de aur, care, după puţină tăcere, grăieşte acum cu adevărat cuvinte
mai dulci decît fagurele de miere, mai scumpe decît pietrele cele nepreţuite şi cu
adevărat mai trebuincioase decît aurul. Limba care grăia cîndva măririle darului, fiind
lovită de duh ca de un arcuş, şi ca pana scriitorului ce scrie iscusit, şi pe Dumnezeu cel
întrupat îl vesteşte nouă. Iată marele stîlp al Bisericii, turnul bunei credinţe, cel
neclătinat, şi luminătorul cel ne-stins, care a fost prigonit mulţi ani pentru Hristos, şi
ascuns pentru pizma vrăjmaşilor, acum s-a arătat, după 30 de ani şi a strălucit mai mult
decît soarele cel simţit.
Acum iarăşi a venit după îndelungate şi amare izgoniri, sau mai bine să le zic dulci;
căci pentru Hristos le-a pătimit. A venit iarăşi la turma sa, după strălucita moarte şi a
intrat în cetate cu cinste şi cu dreptate, de la care cu nedreptate a fost izgonit mai
înainte.
Dar să povestim de la început după rînduială, istoria întoarcerii, ca mai mult să vă

bucuraţi şi să vă veseliţi. Şi să arătăm cine au fost pricinuitorii prin care s-a făcut
aducerea sfintelor moaşte ale Hrisostomului, cum şi cînd s-a făcut. Căci despre
petrecerea lui cea minunată, cum şi despre ispitele ce a pătimit în acea nedreaptă
izgonire, am scris deplin în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, şi ajung acelea să
înţeleagă fiecare cum era minunatul Hrisostom în fapta cea bună.
După fericita lui moarte, dumnezeiescul lui suflet s-a dus în ceruri, bucurîndu-se, iar
mult pătimitorul şi mucenicescul lui trup a fost îngropat în Comane, de cei împreună
călători cu dînsul, adică de ucenicii şi prietenii lui; care împreună au călătorit cu dînsul
în izgonire, care ca nişte recunoscători şi mulţumitori către dascălul lor, nu s-au lenevit,
ci s-au dus la Roma, unde era episcop într-acea vreme Sfîntul Inocenţiu (401-417), iar
împărat Onoriu (395-423), fratele lui Arcadie (395-408), cărora le-au povestit de la
început toate muncile şi nedreptăţile ce le-a pătimit Sfîntul Ioan de la împărăteasa
Eudoxia şi de la episcopii cei nesfinţiţi. Aceia au dat mulţime de aur la doi bărbaţi
netrebnici ca să ucidă pe cel numit "gură de aur" şi decît aurul mai cinstit.
Dar Dumnezeu, ca un drept judecător, n-a lăsat a se săvîrşi o ucidere ca aceasta

nedreaptă. Asemenea le-a povestit şi cîte semne s-au întîmplat în împărăteasca cetate
după izgonirea cea nedreaptă a sfîntului, adică cutremurul cel mare, care a surpat
palatul cel împărătesc şi mai toată cetatea; înfricoşata grindină ce a căzut acolo şi a făcut
atîta pagubă şi pierzare cetăţii; apoi a spus despre statuia de argint a nelegiuitei
Eudoxia, care s-a sfărîmat, cum şi despre dumnezeiescul foc, care a ieşit din scaunul
sfîntului şi a vătămat biserica; şi cum de acolo focul s-a întors prin minune asupra
palatului împărătesc şi pînă la trei ceasuri din zi a ars de tot casa aceea mare şi prea
frumoasă. Atunci tot poporul s-a mîhnit şi a strigat, zicînd: "Cu dreptate este a se
prăpădi toată cetatea, de vreme ce a fost izgonit acela, care o cîrmuia şi o păzea".
Pe lîngă acestea, au povestit încă şi reaua pătimire, luările în batjocură, chinurile care
le-au pricinuit acei ucigaşi şi fără de omenie ostaşi care l-au dus în surghiun, unde l-a
primit tot Răsăritul, ca pe un înger al lui Dumnezeu. Apoi au povestit cum i s-au arătat
lui cu minune, slăviţii Apostoli Petru şi Ioan, precum şi toate celelalte care au urmat în
surghiun, pînă la fericita lui adormire.
Acestea auzindu-le romanii s-au întristat, dar apoi s-au bucurat. S-au întristat zic, că
acei ostaşi răi şi fără de omenie au pricinuit sfîntului atîtea chinuri, răutăţi, ocări şi
batjocuri, de care toată lumea s-a îngrozit, dar s-au şi bucurat că sfîntul, în toate acele
chinuri grele şi cumplite, a rămas neplecat şi neclintit; şi a ieşit biruitor strălucit şi
neînfrînt. Iar mai vîrtos papa şi împăratul cu totul s-au aprins de dumnezeiasca rîvnă şi
au scris amîndoi scrisori, cu multă asprime, mustrînd nelegiuirea lui Arcadie.
Apoi, papa i-a trimis o înfricoşată afurisenie, zicînd astfel: "Sîngele dreptului Ioan
strigă către Dumnezeu asupra ta, împărate Arcadie, precum de demult sîngele lui Abel a
strigat asupra lui Cain, ucigătorul de frate; căci în vremea de pace ai ridicat prigoană
asupra Bisericii, izgonind pe păstorul şi arhiereul ei cel adevărat, cu care împreună chiar
pe Hristos Dumnezeu, vai! L-ai izgonit şi ai vîndut turma lui Hristos năimiţilor arhierei,
şi nu adevăraţilor păstori!
Dar eu nu mă întristez pentru Sfîntul Ioan, căci fericitul şi de trei ori fericitul Ioan,
pentru isprăvile lui cele mari şi pentru nenumăratele chinuri, pe care nu pe bună
dreptate le-a răbdat, a luat moştenire în împărăţia lui Dumnezeu, cu apostolii şi cu
mucenicii; ci mă mîhnesc pentru pierzarea ta, căci, pentru ca să faci voia unei femei rele
şi nebune, ai lipsit lumea de învăţăturile cele cu miere curgătoare şi de viaţă făcătoare
ale lui Ioan de trei ori fericitul.
Pentru aceasta şi eu preaumilitul, căruia mi s-a încredinţat scaunul Romei, te

canonisesc pe tine şi pe femeia ta şi vă îndepărtez de la Sfînta Împărtăşire a
dumnezeieştilor Taine ale lui Hristos. Şi care va îndrăzni a vă împărtăşi pe voi, să fie
caterisit şi neiertat; iar dacă voi veţi sili pe cineva ca să vă împărtăşească, defăimînd
această apostolească poruncă şi aşezămînt, să fiţi ca vameşii şi ca păgînii cu adunarea
necredincioşilor şi să stea păcatul vostru înainte, iar în ziua dreptei judecăţi să vă luaţi
pedeapsa cea cuviincioasă; căci nici una din cele ce sînt ale voastre, nu vor putea să vă
ajute, nici averile voastre, nici slava, nici stăpînirea şi nici însăşi vrednicia împărătească.
Iar pe Arsachie (404-405), pe care l-aţi pus pe scaunul Sfîntului Ioan, pe acesta îl
caterisim împreună cu toţi aceia care s-au împărtăşit cu dînsul. Căci în chip prea
nelegiuit a luat vrednicia arhieriei, el nevrednicul. Iar pe Teofil, nu numai îl caterisim, ci
îl şi afurisim, să fie anatematizat şi străin de Hristos. Acestea, precum le legăm noi pe
pămînt, să fie legate şi în ceruri, precum se zice în Sfînta Evanghelie".
Acestea a scris sfinţitul Inocenţiu. Iar împăratul Onorie a scris şi el altă scrisoare,
zicînd astfel: "Frate Arcadie, nu ştiu ce lucrare potrivnică şi drăcească te-a plecat să te
încredinţezi unei femei rele şi răzvrătite, care te-a îndemnat să faci nişte lucruri ca
acestea, pe care nici un alt împărat creştin dreptcredincios nu le-a făcut niciodată; şi
pentru care te osîndesc şi te prihănesc toţi preacuvioşii episcopi cei de aici, că ai scos pe
marele arhiereu al lui Dumnezeu, fără judecată, fără socoteală şi fără rînduială, din
scaunul lui, şi l-ai omorît cu chinurile pe care i le-au dat robii tăi cei răi, în nedreptul
surghiun, unde l-ai trimis.
Apoi pe arhiereii şi slujitorii pe care ţi i-a trimis de aici Biserica romanilor, pentru
cinstea ta, spre întărirea şi adeverirea dreptei judecăţi, atîta i-ai defăimat, încît i-ai şi
închis în temniţă, le-ai luat banii ce aveau de cheltuială, încît ei se primejduiau să moară
şi de foame. N-ai băgat în seamă cît de puţin poruncile apostoleşti, ci pe cei cuvioşi şi
sfinţi, cu necinste i-ai scos din scaunele lor, şi cu nedreptate i-ai osîndit, în depărtate
surghiuniri şi în grele munci, iar pe cei nevrednici i-ai hirotonisit; deci, sîrguieşte-te
frate, nu cu cuvintele, ci cu lucrurile a cinsti pe Dumnezeu şi pe oameni prin îndreptarea
greşelilor tale; ştiind că rugăciunile preoţilor întăresc şi îndreptează împărăţia noastră".
Arcadie, primind scrisorile şi înţelegînd puterea cuvintelor lor, s-a rănit foarte mult de
săgeţile certării şi ale canonisirii; iar somnul cel adînc al trîndăviei, care era asupra lui,
scuturîndu-l, căci se deşteaptă sufletele cele trîndave de certările cele mai aspre, întîi a
pedepsit pe acei care au făcut rău arhiereilor romani, pe unii i-a bătut, iar pe alţii i-a
omorît şi a spînzurat pe lemne trupurile lor. Iar pe rudeniile Eudoxiei, care au ajutat la
scoaterea sfîntului din scaun, i-a scos din dregătorii şi le-a luat toate averile.
Încă nici spre a sa femeie nu s-a milostivit nicidecum, ci cu mîinile sale a bătut-o fără
milă şi a închis-o într-o casă de desfrînare şi de necinste, poruncind ca nimeni să nu
meargă la dînsa să o cerceteze şi să i se facă vreo mîngîiere, astfel că dînsa, din
nemăsurată mîhnire şi ruşine, a căzut în boală grea. Apoi, prinzînd pe Mina, Teotechi şi
pe Ishirion, nepoţii lui Teofil, pe Severian al Gabalilor şi pe Archie al Beriei, - care se
întîmplaseră a fi într-acea vreme acolo în cetate, i-a legat şi i-a trimis cu mare defăimare
la papa Inocenţiu, scriindu-i şi o scrisoare cu multă smerenie pentru dezvinovăţirea lui,
zicînd unele ca acestea:
"Eu, o! arhiereule al lui Dumnezeu, nimic n-am ştiut din cele cîte s-au lucrat contra
arhiereilor trimişi de la voi. Şi după ce m-am înştiinţat, am omorît pe aceia care i-au
nedreptăţit pe ei. Nici de scoaterea marelui Ioan n-am fost vinovat, ci ticăloşii episcopi,
care arătînd nişte canoane oarecum bisericeşti, au primit păcatul asupra necuratelor lor
suflete şi, crezînd lor, am dat acea nedreaptă hotărîre, pentru care aceia mai mult decît
noi sînt vinovaţi. Deci, trimit cuvioşiei tale pe răul Acachie, pe Severian şi pe rudeniile
răului Teofil şi îi voi scrie şi lui ca şi acela să vină cu sila acolo, cît mai degrabă, cînd îi
vei pedepsi după măsura celor îndrăznite şi lucrate de dînşii; iar pe noi ne iartă, prin
părinteasca ta iubire de oameni ce ai asupra noastră şi să nu ne mai lipseşti de sfinţita
împărtăşire a Preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine. Căci şi pe Eudoxia cu necinste
am pedepsit-o şi greu am bătut-o, din care cauză a căzut în grele boli şi zace la pat. Deci,
nu ne pedepsi mai mult, cinstite părinte, că nici Stăpînul nu osîndeşte de două ori
pentru un păcat; mai ales cînd ne pocăim din toată inima noastră; se cuvine dar, după
nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, să ne ierţi şi cuvioşia ta".
Apoi a scris şi fratelui său Onorie, deosebit, ca să mijlocească pe lîngă papa şi să-i
trimită iertare.
Deci, primind papa scrisorile lui Arcadie, s-a veselit foarte mult pentru smerenia
împăratului şi a scris către preacinstitul Proclu, ucenicul Sfîntului Ioan Gură de Aur,
care era atunci episcop al Cizicului, să meargă la Constantinopol, ca să dezlege pe
împăraţi de afurisenie şi să-i împărtăşească cu dumnezeieştile Taine; apoi, să ţină loc de
patriarh, ca un epitrop, pînă ce va cerceta despre Atic cu de-amănuntul. A scris deosebit
iarăşi şi către Arcadie, înştiinţîndu-l că a primit pocăinţa lui şi că îi va mijloci iertăciune;
apoi să poruncească să scrie numele Sfîntului Ioan în sfinţitele table, şi să trimită pe
Teofil la Tesalonic, unde avea de gînd să meargă şi papa, pentru oarecare pricină.
Nişte porunci ca acestea primindu-le împăratul şi avînd dorinţă ca să împlinească fără

lipsă toate cîte a scris papa, îndată a scris o înfricoşată scrisoare lui Teofil, zicînd aşa:
"Toate marginile lumii le-ai tulburat, cel ce eşti decît toţi oamenii mai cumplit; tu,
vicleanule, ai luat de la sine-ţi stăpînire satanicească şi n-ai băgat în seamă nici legile
bisericeşti, nici stăpînirea împărătească, de care nu vei scăpa tu, necuvioase; deci,
scoală-te îndată, fără de nici o pricinuire de boală trupească şi purcede la Tesalonic, ca
să te judece episcopul Romei".
Teofil, primind scrisoarea împărătească şi văzînd poruncile cele înfricoşate ale

stăpînitorului, s-a cutremurat foarte. Dar n-a putut să meargă acolo unde i-a scris, căci
Dumnezeu a trimis celui cumplit o boală foarte cumplită, chinuindu-se de împietrirea
udului; şi mărturisea fapta cea rea pe care a făcut-o sfinţitului pătimitor Ioan
Hrisostom, pentru care cu dreptate se pedepsea cel nedrept, pînă cînd cel rău şi
nelegiuit şi-a dat sufletul. Şi nu numai atît, ci şi alţii care s-au unit la surghiunirea
Sfîntului Ioan, chinuindu-se în multe feluri de boale trimise de la Dumnezeu şi cumplit
muncindu-se, rău au murit; iar mai vîrtos ticăloasa Eudoxia a căzut în boala sîngelui,
chinuindu-se cumplit, încît a cunoscut, nemernica, că pătimea pentru cele lucrate de
dînsa asupra Sfîntului Ioan. Pentru aceea, chemîndu-l cu glas jalnic, a dat înapoi via
văduvei şi celelalte, pe care cu nedreptate le luase; şi în astfel de chinuri a murit.
Dar nici după moarte n-a rămas fără pedeapsă, căci îi sălta mormîntul şi se clătina,
făcînd spaimă neasemănată celor ce priveau. Care clătinare şi cutremur a ţinut 33 de
ani, pînă cînd s-au adus din surghiun sfintele moaşte ale sfîntului. Şi a lăsat Eudoxia
patru fete şi anume: Pulcheria, Fulchia, Arcadia şi Maria, cum şi un fiu, cu numele
Teodosie. Arcadie trăind la împărăţie 14 ani, s-a săvîrşit cînd era de opt ani Teodosie cel
Mic. Iar surorile lui nu s-au măritat şi Pulcheria ocîrmuia împărăţia, pînă cînd a venit
tînărul în vîrsta cea legiuită.
Deci, făcîndu-se împărat Teodosie cel Tînăr (408-450), în Constantinopol era

arhiepiscop Sfîntul Proclu (434-446), ucenicul Sfîntului Hrisostom, care a îndemnat pe
împărat şi i-a dat multe sfătuiri duhovniceşti, ca să trimită oameni cucernici în Comane
şi să aducă sfintele moaşte ale Sfîntului Ioan Gură de Aur, părintele său cel duhovnicesc,
spre mîngîierea cetăţii, şi pentru ca să înceteze şi cutremurarea mormîntului, căci pînă
atunci mormîntul Eudoxiei încă tremura.
Ascultînd împăratul Teodosie sfătuirea cea folositoare a patriarhului, a trimis oameni

îndemînatici şi cucernici, pentru acest lucru, care nu în puţine zile ajungînd în Comane
şi sosind la biserica Sfîntului Mucenic Vasilisc, au întrebat pe locuitorii cei de acolo ca să
le arate mormîntul sfîntului şi să ia moaştele. Iar ei auzind că se lipsesc de o vistierie
nepreţuită ca aceasta peste măsură s-au întristat şi s-au amărît; însă n-au îndrăznit a se
împotrivi poruncii împărăteşti, ci i-au dus la mormîntul fericitului.
Apoi, ridicînd piatra, ca să scoată afară, toate sfintele moaşte, au stat nemişcate, o!
minune, şi n-au putut atîţia oameni să le mişte din loc. De aceea s-au întors trimişii la
împărat, propovăduind în toată cetatea această minune. După aceea, împăratul şi toţi
cei mai cucernici ai cetăţii au făcut mai întîi rugăciuni de obşte către Domnul ca să-i
învrednicească, ca un milostiv, de cel dorit.
Iarăşi a trimis apoi împăratul cu multă evlavie pe aceiaşi soli, ca să aducă pe sfîntul;
către care a scris şi o rugăciune în chip de epistolă într-acest fel: "Către dascălul cel a
toată lumea şi patriarhul Ioan Hrisostom, scrie împăratul Teodosie. Eu socotind, nu din
necredinţă, ci din nepedepsirea şi neluarea aminte a mea că cinstitele moaşte se află ca
şi trupurile celorlalţi oameni, neîmpărtăşite de dumnezeiescul dar, am trimis să le aducă
cum s-ar întîmpla, fără cuviinciosa evlavie; pentru aceasta, cu dreptate n-am dobîndit
aceea, pentru ce m-am sîrguit. Deci, acum iarăşi scriu către sfinţenia ta, ca şi cum ai fi
viu, această rugăciune, cerînd să ne ierţi pentru necunoştinţa cea mai dinainte şi să
binevoieşti a veni cu pace într-ale tale, ca să te primească cu multă dorire şi osîrdie fiii
tăi, căci dorim foarte mult iertarea păcatelor prin rugăciunile tale cele bine primite".
Deci, luînd trimişii cartea cea de rugăciune, au plecat la drum. Ajungînd la locul unde
erau moaştele sfîntului, au făcut precum le-a poruncit împăratul şi prăvălind piatra de
pe mormînt, au văzut iarăşi o altă minune: adică a ieşit din mormînt o lumină negrăită
cu multă strălucire şi o bună mireasmă neasemănată, în care sfîntul nu se arăta ca un
mort, ci strălucit la faţă, plin de veselie. Apoi, îndată s-a dat de bunăvoie şi fără de
împiedicare l-au ridicat. Atunci s-au făcut multe minuni către cei ce l-au sărutat cu
credinţă, iar mai ales era acolo un om şchiop, în mijlocul mulţimii celei adunate, care cu
multă osteneală făcînd loc, a apropiat de picioarele lui haina sfîntului şi îndată s-a
tămăduit.
Punînd sfintele moaşte în sicriul poleit cu aur, pe care îl aduseseră, au pornit la drum
cu sîrguinţă; petrecîndu-l cu cîntare de psalmi, cu făclii şi cu tămîieri, iar cînd era să se
apropie de o cetate sau de vreun sat, ieşea spre întîmpinare tot poporul; şi astfel îl
petrecea fiecare cetate, spre cealaltă, pînă ce au ajuns la Calcedon. Auzindu-se în cetatea
împărătească de venirea sfintelor moaşte, toţi au alergat, tineri şi bătrîni, cu multă
dorire, ca să-l întîmpine precum se cădea. Şi s-a umplut toată marea de corăbii, încît se
părea ca un pămînt uscat. Deci, a mers şi patriarhul Proclu cu împăratul, avînd osebită
corabie, împodobită şi plină de aromate binemirositoare pentru mult pătimitoarele şi
mult cinstitele moaşte.
Atunci s-a făcut furtună mare şi toate caiacele şi luntrele s-au risipit, unele la un loc,
altele în alt loc, precum le mîna vîntul; numai corabia aceea pe care o aveau pregătită
pentru sfintele moaşte, n-a putut vîntul s-o zbuciume, nici s-o abată într-altă parte, ci
alerga împotriva valurilor, ca şi cum ar fi fost însufleţită şi cu simţire; şi o! minune, că
alergînd spre pămînt, s-a dus la via văduvei şi a stat acolo aşteptînd sfintele moaşte. Zic
despre văduva aceea, pentru care părintele văduvelor şi părtinitorul sărmanilor cel prea
cald, a băut paharul umilinţei, care pe aceia care îl beau, îi face părtaşi ai fericirii celei
cereşti.
Vezi, o! omule, cum pietrele şi lemnele sprijină şi ajută păstorului celui cuvîntător?
Vezi cum chiar cele nesimţitoare şi necuvîntătoare prihănesc fapta cea necuvîntătoare şi
nedreaptă a celor cuvîntători, care au făcut-o asupra celui drept? Dar acestea s-au
întîmplat astfel cu dumnezeiască şi negrăită iconomie; că iată iarăşi s-a făcut linişte
adîncă în mare, că iarăşi s-a umplut marea de corăbii şi de caiace, ca şi mai înainte. Iar
cînd aceia care aduceau cinstitele moaşte au ajuns la locul unde era via văduvei, corabia
cea împotmolită şi pregătită pentru sfîntul, a plecat de la sine, în chip minunat, şi chema
în chip negrăit sfintele moaşte. Mare eşti Doamne şi minunate sînt lucrurile Tale!
Apoi, punînd cinstitele moaşte în corabia cea pregătită, împăratul avea dorire a merge
la palatul împărătesc, dar precum se vede, n-a voit Sfîntul Hrisostom, fiindcă
Helespontul cel repede curgea împotriva lor. De aceea s-au dus la biserica Sfîntului
Apostol Toma, care se numeşte Amantiu, precum a iconomisit dumnezeiasca pronie.
Deci, intrînd în biserică sfintele moaşte, împăratul şi-a luat de pe cap coroana cea
împărătească, pentru smerenie şi, închinîndu-se, a sărutat frumoasele şi
evangheliceştile picioare ale marelui Ioan şi le-a udat, ca şi păcătoasa pe ale lui Hristos,
cu prea fierbinţi lacrimi, cu plîngeri din inimă şi cu tînguiri; apoi cerea milă şi iertare
pentru maica sa, zicînd astfel:
"Iartă, o! sfinte al lui Dumnezeu, fărădelegea care te-a nedreptăţit, milostiveşte-te
spre dînsa, o! preamilostivule; şi precum cînd ai trăit tu, ai împrăştiat şi ai izgonit
departe de fiii tăi patima pomenirii de rău, cu toată puterea, astfel şi acum, urmînd pilda
nepomenirii de rău, iartă fărădelegea maicii mele; şi ca semn că te-ai milostivit spre
dînsa şi ai iertat-o, fă să înceteze tremurarea mormîntului".
Astfel s-a rugat binecredinciosul şi preacucernicul împărat Teodosie. Iar cuviosul i-a
ascultat rugăciunea lui, şi ca o vistierie şi dascăl al milostivirii s-a milostivit spre cea
nemilostivă şi a oprit cutremurul mormîntului ei. Deci, au făcut priveghere de toată
noaptea în biserica aceea, preamărind pe Domnul şi pe sfîntul Lui.
Apoi l-au dus în biserica cea mare pe sfîntul, în dumnezeiescul scaun, au făcut şi acolo
asemenea doxologie, ca şi mai înainte; apoi au pus în careta împărătească cinstitele şi
sfintele moaşte şi s-a suit în caretă şi patriarhul Proclu. Iar împăratul, clericii, tot
sfinţitul sobor şi toată suita mergeau înainte cu lumînări şi cu tămîieri. Iar toată
cheltuiala a făcut-o împăratul cu neasemănată dărnicie, dînd la toată mulţimea făclii cu
îndestulare. Şi era adunată toată cetatea, încît umplea toate drumurile, uliţele, casele,
fiind ca albinele mulţime nenumărată. Iar aerul, de mulţimea aromatelor, tămîierilor şi
a mirurilor ce se vărsau, era atît de bine mirositor, încît se arăta ca un rai. Şi atîta cinste
i-au făcut, încît, precum spun alţii, altă dată nu s-a făcut altui om, nici vreunui împărat,
nici vreunui patriarh sau altuia dintre sfinţi.
Deci, cu astfel de cinste l-au dus la sfînta biserică a Sfinţilor Apostoli, ca pe un alt
apostol al lui Hristos, împăratul mergînd înainte, preoţii lăudîndu-l şi boierii
binecuvîntîndu-l, iar popoare nenumărate închinîndu-se, şi bucurie aducînd la toată
lumea. Şi nu numai oamenii, ci şi rîndurile sfinţilor şi cetele îngerilor socotesc că s-au
adunat şi împreună au petrecut cinstitele moaşte ale aceluia care era de o rîvnă şi de un
cuget cu dînşii. Iar cînd au aşezat pe sfîntul în scaunul cel arhieresc, toţi au strigat cu
mare glas către bunul păstor, zicînd: "Ia-ţi scaunul tău, sfinte".
Atunci, nepomenitorul de rău Ioan, deschizîndu-şi gura cea de aur izvorîtoare şi

mişcîndu-se buzele cele de miere curgătoare, o! minunile Tale, Hristoase, Împărate, a
strigat: "Pace tuturor, dragoste şi milă să fie la tot poporul şi Eudoxiei iertare!". Cine a
văzut, sau cine a auzit din veac o minune mai înfricoşată ca aceasta? Trup mort după 33
de ani, care avea dezlegate organele, să sloboadă glas desluşit şi bine grăitor! Cu
adevărat, drepţii în veci sînt vii, deşi cei fără de minte socotesc ieşirea lor pedepsire.
Acest mîntuitor glas, care ca din cer a ieşit din gura cea de foc purtătoare şi cu totul
aurită, a unit Biserica, care era dezbinată mai înainte; pe cei rău credincioşi i-a povăţuit
la credinţa cea dreaptă, pe cei binecredincioşi, mai întemeiaţi i-a făcut, iar pe cei ce
vrăjmăşeau şi urau pe sfîntul, în dragoste negrăită i-a prefăcut. Şi ca să zic pe scurt, pe
toţi i-a adunat şi într-o glăsuire şi unire i-a adus. Apoi, au pogorît sfintele lui moaşte şi
le-au pus în mijlocul bisericii, ca să le sărute tot poporul, spre sfinţirea sufletelor lor. Şi
atîta se înghesuiau şi se călcau unii pe alţii, şi o! minune, că nimeni nu s-a vătămat din
acea înghesuire; căci cum ar fi fost cu dreptate să se vatăme, cei ce se înghesuiau pentru
credinţa către sfîntul?
După ce au săvîrşit cîntarea de laudă, împăratul şi patriarhul au ridicat pe sfîntul, l-au

dus în Sfînta Sfintelor şi l-au pus în părţile de-a dreapta, în 27 ale lunii ianuarie. După
aşezarea cinstitului trup, au adus nişte oameni cucernici pe un bolnav, care avea mîinile
şi picioarele veştejite, care nicidecum nu se mişca; că atît de subţiri şi de neputincioase
erau, încît se vedeau ca nişte trestii, fiind numai pielea şi oasele; şi îndată ce s-a apropiat
de mormînt, mai înainte de a ruga pe sfîntul, s-a tămăduit minunat şi umbla fără
împiedicare şi cu mîinile lucra.
Această veste a străbătut în toată cetatea, numai într-o zi, şi se adunau toţi bolnavii şi
îşi luau sănătatea cea dorită, slăvind pe Dumnezeu; apoi, mulţumind sfîntului, se
întorceau bucurîndu-se. Şi nu numai atunci, ci şi pînă astăzi, toţi care se apropie de
mormîntul lui cu credinţă, de orice boală ar avea, cu sufletul sau cu trupul, îndată capătă
dorita vindecare.
Astfel preamăreşte Dumnezeu pe robii Săi şi aici în lumea aceasta şi în ceea ce va să

fie îi face moştenitori ai Împărăţiei Sale. Pe care, facă-se ca noi toţi s-o dobîndim întru
Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de
Aur, glasul al 8-lea:
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de
argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale
învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască
sufletele noastre.
Condac la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Glasul 1
Ceata îngerească...
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe

acestea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă pe tine
neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Cel Ce a împreunat apele...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gură de Dumnezeu grăitoare, organul cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor şi cu

rugăciunile tale, luminează-mi mintea, ca să laud pomenirea întoarcerii tale, Sfinte
Părinte Ioan, cel ce porţi numele Dumnezeiescului har.

Ca un Luceafăr de dimineaţă, ca un soare ce luminează pe oameni, ca un luminător al
dreptei cinstiri de Dumnezeu, apunând sub pământ, cuvioase, după Legile firii, iarăşi
ne-ai răsărit nouă, fiilor tăi, trimiţând din belşug strălucirile minunilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu limba ta cea de aur ai umplut toată partea cea de sub soare cu învăţăturile tale; şi cu
cântări de aur ai strălucit tuturor razele tămăduirilor, alungând întunericul patimilor cu
întoarcerea ta, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ritorisind cele Dumnezeieşti, ai arătat pe Cuvântul Cel Unul cu Ipostasul, cu toate că

luând Trup a ieşit Îndoit din cea Curată; pe Aceea o Binecuvântăm şi cu credinţă
neîncetat o Mărim, Dumnezeiescule Gură de Aur.
Catavasie, glas 3:
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a
închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu
plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slava S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce din cele...
În depărtările surghiunului te-a ascuns pe tine, făclia luminoasă a Bisericii, împărăteasa

cea preaorbită; dar Hristos iarăşi te-a pus sfeşnic preaînalt.
Picurând ape de minuni şi revărsând râuri de tămăduiri, te-ai înapoiat, Părinte

Hrisostom, la cei ce cinstesc cu credinţă pomenirea întoarcerii tale, Sfinte Ioan Gură de
Aur.
Nilul cel ce revarsă undele sale de aur, în cuvinte şi minuni, s-a întors acum; să alergăm
cu credinţă şi să ne adăpăm din destul cu toţii, din toate şi să ne săturăm.
Firea pământească nu poate îndestul să te laude pe tine, pe care îngerii dulce te laudă,
ca Una ce ai născut în Trup de Dumnezeu. Însă cu credinţă noi, robii tăi, îndrăznim a te
lăuda pe tine şi a te mări.
Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica ta, pe care ai
câştigat-o cu Scump Sângele Tău.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pus-ai spre noi tare dragoste...

Iubitorilor de cuvinte, veniţi cu bucurie să cinstim cu sfinţite cuvinte pe cel ce s-a întors,
peSfântul Părinte Ioan Gură de Aur; pe marele împodobitor al cuvintelor, care cu
cunoaşterea adâncă a cuvintelor a defăimat cuvintele cele pline de deşertăciune şi
bârfeli.
Fericitu-ne-ai pe noi cu bogăţia învăţăturilor, Părinte Hrisostom şi ai înfrânat cu putere

mâna cea îngreunată de bogăţia lăcomiei, vădind-o în chip lămurit şi după Lege, cu
bogăţia Dumnezeiescului har.
Arcul celor puternici şi îndrăzneala celor înrobitori s-au sfărâmat; iar tu, întru neputinţa
trupului îngereşte vieţuind ai biruit, având rugători pe cei ce mai înainte fuseseră
prigonitori, Preasfinţite Hrisostom.
Cetele îngereşti cu dulci cântări pe tine te laudă, Fecioară. Că pe Acela, către Care nu pot
să privească, din pântecele tău Curat L-ai Născut; care Trup a luat fără de schimbare,
Preacurată, Dumnezeiască Mireasă.
Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din
Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca un Prunc în braţe purtat; şi s-
au umplut toate de lauda Ta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Către tine mânec...
Ca o primăvară te-ai arătat, umplând Tainic de mireasmă mulţimile credincioşilor, cu

florile harurilor şi stricând iarna răutăţilor, părinte, cu venirea ta.
Dumnezeiescul râu, izvorul harurilor, a venit înapoi. Cei însetaţi veniţi de luaţi cu
credinţă Apa Vieţii, Dumnezeieşte veselindu-vă.
Apunând, te-ai ascuns, vai mie, podoaba mea! Ci, ai venit înapoi, doritorul meu, la
vreme, strigă Biserica lui Hristos către tine, părinte, cel ce te-ai întors.

Milostiv fă-mi mie pe Cel Ce a ieşit din pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană;
pe Cuvântul Cel Purtător de Trup, pe Care, în Biserică, ţinându-L în braţe Simeon, ca pe
un Făcător L-a Slăvit.
Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei

Înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat,
pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi Lumina Cea Neînserată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul cel mai de jos...
Despărţitu-te-a de Biserica lui Hristos nebuna împărăteasă, care cu asprime te

învinovăţea; dar îndată ea însăşi s-a despărţit; iar tu o învinovăţeşti de-a pururea,
arătându-i, în chip minunat, firea de fiară.
Organ al Duhului Făcătorului a toate te-ai arătat, Sfinte Ioan Gură de Aur, răsunând
preaplăcut; iar tirana a asurzit ca o aspidă şi cu moarte ticăloasă i s-a răsplătit.
Cu toate că Sfântul Ioan Gură de Aur a murit, dar a învăţat lămurit pe împăraţi că nu
pătimeşte moarte; că întâia oară poruncilor lor nu s-a plecat, iar a doua oară pentru
rugăciunile lor s-a întors înapoi.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Unule, cunoscându-te pe Tine, Cel Născut din Fecioară,
măcar că ai şi primit Trup şi în două firi ai fost, departe de el ai alungat despărţirea şi
amestecarea, Dumnezeule Omule.
Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la

Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Cântarea a 7-a. Irmos: Precum de demult cei trei...
Spunând, înţelepte, că este o faptă de neiertat a lipsi pe văduvă de ale sale, străin de
cetatea împărătească te-a făcut pe tine femeia cea preaîndrăzneaţă; însă şi aceea străină
s-a arătat de Dumnezeiescul har,înstrăinându-se de bunătăţile înţeleptelor tale
învăţături.
Te-ai întors, plăcut ca un soare ascuns în nor, mare luminătorule, luminând cu lumina
tainică a învăţăturilor tale cele de aur pe toţi cei luminaţi prin botez, Părinte Ioan Gură
de Aur.
Biserica, prăznuind astăzi, strigă ţie: ridic către tine mâinile mele, Părinte Hrisostom, ca
să te primesc înăuntrul zidurilor mele pe tine prietenul Mirelui, ca pe o dorire de
demult, care te întorci acum plin de strălucire.
Ca un Cleşte Tainic vii la Biserică purtând Cărbunele Cel Duhovnicesc; pe care Simeon
primindu-L din mâinile sale, a luminat, Preacurată şi semnele Patimii Lui le-a proorocit
în chip lămurit.
Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară
Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă:
Binecuvântat eştiDumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cu focul Cel Neacoperit...
Cu laptele dreptei cinstiri de Dumnezeu hrăneşti, părinte cuvioase, Biserica, ce te-a

hrănit pe tine, răsplătindu-i înşeptit cu pâinea Dumnezeiescului har şi dulceaţă
vărsându-i, ca o băutură de tămăduiri, Preafericite Ioan Gură de Aur.
În tot pământul a ieşit, părinte, vestea învăţăturilor tale; iar nebuna împărăteasă a
poruncit a te surghiuni; dar s-a înşelat, căci tu, ca un uriaş, care cutreieră Locurile
Cereşti, pretutindenea străluceşti cu razele cuvintelor tale.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Să se lumineze astăzi adunarea credincioşilor întâmpinând cu veselie pe cel mai ales

dintre dascăli. Că a venit şi este de faţă harul cel îmbelşugat, cu care ne săturăm din
destul, bucurându-ne.
Te văd pe Tine în braţe de Maică şi Te ştiu Neapropiat cu firea Dumnezeirii. Deci cum
eşti ţinut, Cuvinte, pe mâini Tu, Cel Ce ai în mâini toată zidirea, Dumnezeule Omule a
zis Simeon, slăvind Puterea Ta Cea Negrăită.
Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi

preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de
Dumnezeu, dar de văpaie, nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat:
Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Minune nouă şi lui Dumnezeu...
Oastea îngerilor, adunarea proorocilor şi Dumnezeiasca ceată a Apostolilor şi a

mucenicilor împreună cu noi se bucură cu veselie, făcându-se părtaşi praznicului,
preafericite şi darul cântărilor tale socotindu-l a fi al lor; căci viaţa tuturor ai avut-o
întruchipată întru tine.
Iată a strălucit lumina lumii, Dumnezeiasca făclie cea preaînaltă; iată s-a vădit noianul
cel dătător de dulceaţă al Dumnezeieştilor haruri. Veniţi, fraţilor, să ne săturăm de
lumină; să ne încălzim şi să ne adăpăm inimile toţi, cu cântări mărind pe cel cu graiul de
aur.
Cântarea aceasta pe care o aduce ţie, preafericite, întocmai ca doi bănuţi, săracul şi
ticălosul meu suflet, cel jalnic văduvit de toate bunătăţile, dar plin de bogăţia dorului
Dumnezeiesc, primeşte-o, ca unul ce urmezi Bunătatea Dumnezeiască, răsplătindu-mi
mie harul cel bogat în daruri.
Zis-a Simeon: umblând tremur, dar ţinând în braţe, Fecioară, pe Cel Născut al tău, Cel
Ce cu căutătura face tot pământul să se clatine, mă simt puternic. Şi de trupul cel
îngrozitor, dezlegându-mă, Dumnezeieştile proorocii adeverindu-se, duc, bucurându-
mă şi celor din iad, ca izbăvire, bunele vestiri.
Catavasie:
În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi, credincioşii, toată partea

bărbătească, ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai
înainte născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără
ispită bărbătească, Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Înţelepciunea Cea de sus şi harul cuvintelor celor de la Dumnezeu învăţând, ai strălucit

tuturor ca aurul în topitoare; şi pe Sfânta Treime ca pe o Unime ai propovăduit-O şi
înşelăciunea iubirii de argint ai săgetat-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta şi cu râvnă pe
împărăteasa mustrând, pe nedrept ai fost îndepărtat de la turma ta. Fericite Părinte
Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce
prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe

Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip
minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de
demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am
mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după
datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli
celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la

Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Glasul 8
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de
argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale
învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască
sufletele noastre.
Condac la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Glasul 1
Ceata îngerească...

Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon, cel ce era în car, l-a scufundat oarecând toiagul lui Moise, cel ce a făcut
minuni; care a lovit în chipul Crucii şi a despărţit marea, iar pe fugarul Israel, cel ce
mergea pedestru, l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Izbăvirea din blestemul cel de demult şi Izvorul Binecuvântării; Bucură-te

Maica Vieţii, ruinarea iadului şi omorârea morţii; Bucură-te Dezlegarea întristării şi
Vatra Bucuriei cea Desfătată; Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.

Bucură-te cea cu totul fără prihană, Carul Cuvântului Cel Cuvântător şi Însufleţit.
Bucură-te Carul cel Vestit al lui David, Car de zeci de mii de ori înmulţit; Bucură-te Ceea
ce eşti fără de asemănare mai presus decât Heruvimii şi pe Serafimi covârşeşti.
Bucură-te Dumnezeiască Maică, Ceea ce eşti mai Sfântă decât Puterile Îngereşti.
Bucură-te Ceea ce eşti mai Înaltă decât toată firea cea zidită. Bucură-te Cămară a lui
Dumnezeu. Bucură-te Scaun de foc. Bucură-te Sfeşnic Strălucitor; Bucură-te cea cu mii
de nume Numită, Stăpână.
Bucură-te Preacurata, care ai odrăslit din rădăcina toiagului lui Iesei. Bucură-te
odrăslirea toiagului lui Aaron, cel ce mai înainte te-a închipuit tainic şi adânc; că
precum acela rod a rodit, aşa şi tu ai Înflorit pe Hristos.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă

întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule
Iubitorule de oameni.
Bucură-te Stăpână, Scutul cel Preatare al credincioşilor; Bucură-te Apărătoarea cea

Puternică. Bucură-te Sprijinitoare. Bucură-te Ajutătoarea păcătoşilor. Bucură-te Zidul
celor ce te cheamă pe tine. Bucură-te Bucuria lumii.
Bucură-te Sprijinitoarea cea Preatare a mântuirii oamenilor. Bucură-te Chemarea înapoi

a lui Adam şi a Evei, prin care au căpătat buna moştenire cea de demult. Bucură-te Ceea
ce iarăşi ai deschis Raiul.
Bucură-te Rugul cel Nears; Bucură-te Car de Lumină. Bucură-te Norul Soarelui; Bucură-
te Scaunul Împăratului Cel Preaslăvit şi pretutindeni Vestit. Bucură-te Cetate Însufleţită
a lui Hristos, Dumnezeului Celui Viu.
Bucură-te Curată Stăpână Maică, Ceea ce nu ştii de nuntă. Bucură-te Câmp Nearat şi
Nemuncit, ce ai Rodit pe Lucrătorul tuturor. Bucură-te Pământule, care ai Răsărit
Adevărul.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti
Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o.
Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de
oameni.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Răsărit al Strălucirii Părinteşti şi al Soarelui Celui

ce a Răsărit din Tatăl mai înainte de Luceafăr; Bucură-te Nor Uşor şi Însufleţit, Fecioară
Maică. Bucură-te Binecuvântată; Bucură-te Preamărită, cu totul fără de prihană.
Tu eşti, Stăpână, Cădelniţa de aur a Cărbunelui Celui Neapropiat şi fără de materie,

întru care s-a ars zapisul rupt al neascultării lui Adam. Pentru aceasta: Bucură-te, strig
Tie, cea prin care s-a dat tuturor Bucuria, Desfătarea şi Mângâierea.
Tu eşti Mărirea, Cinstea şi Lauda oamenilor şi Cununa şi Diadema Îngerilor; pentru

aceasta pământul şi Cerul alcătuind laolaltă o singură Biserică desăvârşit unită, strigă
Ţie: Bucură-te! Bucură-te Stăpâna lumii! Bucură-te Ajutătoarea tuturor oamenilor.
Tu eşti Tronul cel Cinstit, pe care Solomon mai înainte l-a zugrăvit, înconjurat de şaizeci
de puternici. Bucură-te Fecioară, Chivotul cel cu aur Poleit al Sfinţeniei Celei
Duhovniceşti; Bucură-te Cleşte Dumnezeiesc. Bucură-te Rug Purtător de Foc; Bucură-te
Uşă şi Scară şi Punte.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe
mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor
Tale îndreptează căile mele.
Prin stăpânia duhurilor celor rele şi prin oastea celor înrobitori din văzduh, dă-mi să
trec, fără de supărare, în vremea ieşirii mele; ca să strig tie cu bucurie: Bucură-te
Stăpână; Bucură-te Nădejdea cea Neînfruntată a tuturor.

Ca Singura ce ai zămislit Bucuria; Bucură-te Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Bucură-te
Preacurată. Bucură-te Floarea cea plăcut mirositoare a curăţiei, cea în chipul porfirei.
Bucură-te Trandafirul Fecioriei cel roşu la înfăţişare şi Mireasma cea Binemirositoare a
lui Dumnezeu.
Bucură-te Duhovnicească Năstrapă, din care a curs Mirul Cel cu bun miros. Bucură-te
Dumnezeiască Fântână, care ai izvorât Apa Cea Vie. Bucură-te Vie Nelucrată, care ai
rodit Strugurele vieţii, Stăpână.
Bucură-te Uşă Neumblată prin care a străbătut Hristos Domnul. Bucură-te Ceea ce ai
deschis uşile Raiului cu naşterea ta. Bucură-te cea prin care se bucură cerul şi pământul
se veseleşte, cea care cele de sus cu cele de jos le-ai împreunat.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Rugăciune voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de
răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din
stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Bucură-te Vas Însufleţit, Stăpână, care cu roşeala de purpură a Preacuratelor tale

sângiuri, ai înroşit mantia cea de porfiră a Împăratului tuturor. Bucură-te Prealăudată,
care ai acoperit goliciunea lui Adam.
Pâinea cea văzută întăreşte, în chip firesc, inimile oamenilor, Fecioară; şi Sfânt numele
tău cel Lăudat dă putere sufletelor creştineşti. Pentru aceasta toată limba strigă Ţie cu
bucurie: Bucură-te.
Bucură-te Sfeşnic ce Străluceşti ca aurul; Bucură-te Chivotul cel de Dumnezeu

Încăpător. Bucură-te Cort; Bucură-te Munte Sfânt; Bucură-te Cetate Însufleţită a
Dumnezeului Celui Viu. Bucură-te Cămara lui Hristos; Bucură-te Dumnezeiască
Biserică, mult Luminoasă.
Bucură-te Preacurată cu totul fără prihană, Floarea cea Aleasă a firii; Bucură-te Cinstea
obştească a neamului omenesc şi Harul cel dat de Dumnezeu. Bucură-te Ceea ce ai
cinstit, cu naşterea ta, firea omenească cea necinstită.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat, oarecând, în Babilon. Pentru aceasta
tinerii în cuptor, cu bucurie săltând ca într-o grădină verde, au cântat: Binecuvântat este
Dumnezeul părinţilor noştri.
Bucură-te Stăpână, Fecioară şi Maică, Ceea ce Singură nu ştii de bărbat şi Singură eşti
Nevătămată, Născătoare de Fiu, care nu ştii de nuntă. Bucură-te Taină Minunată şi
Înfricoşătoare; Bucură-te Desfătarea îngerilor; Bucură-te Bucuria oamenilor.
Bucură-te Sioane, Cetate Însufleţită a Împăratului împăraţilor, Hristos, de care s-au

grăit lucruri preaslăvite. Bucură-te Dumnezeiască Mireasă; Bucură-te Scară prin care ne
suim de pe pământ la Cer şi din stricăciune la Viaţă.
Gradină de Dumnezeu Sădită, Pajişte bine Mirositoare şi de Dumnezeu Lucrată te-ai

arătat, Fecioară, Floarea nemuririi Înflorind. Pentru aceasta cu un glas strigăm Ţie:
Bucură-te Dătătoare de Bucurie; Bucură-te Izvorul Dulceţii.
Preacinstită Stăpână, izbăveşte-mă de necinstea patimilor, ca să-ţi strig Ţie cu bucurie:

Bucură-te! Bucură-te Izvorul Neprihănirii; Bucură-te Vistieria a toată Curăţia. Bucură-te
Vasul lui Dumnezeu; Bucură-te Cămara lui Hristos.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Binecuvântaţi tineri, cei întocmai trei la număr cu Treimea, pe Făcătorul Dumnezeu

Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut şi
preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă, tuturor, întru toţi vecii.
Bucură-te Ceea ce ai odrăslit Toiag din rădăcina lui Iesei; Bucură-te Ceea ce neudat ai
Înflorit Floarea Cea Frumoasă, pe Hristos; Bucură-te Munte Gras; Bucură-te Muntele
lui Dumnezeu cel Umbrit, întru care bine a voit a locui Cuvântul Cel mai înainte de toţi
vecii.

Alungă patimile, care înconjoară smeritul meu suflet şi care cumplit mă împresoară, cu
toiagul cel de fier al sprijinirii tale celei tari, ca pe nişte câini ce latră şi ca pe nişte fiare
ce răcnesc, ca să strig Ţie: Fecioară, Bucură-te!
Înfrumuseţatu-te-ai toată, Ceea ce eşti între femei Preafrumoasă, născând pe Hristos,

Cel mai Împodobit cu frumuseţile decât fiii omeneşti. Pentru aceasta: Bucură-te,
strigăm Ţie, bucurându-ne; Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Curată, Ceea ce eşti
plină de har. Bucură-te Ceea ce eşti mai Mărită decât toată făptura.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, pe care Daniel mai înainte te-a văzut Munte
Netăiat, din care s-a Tăiat Piatra Cea din capul unghiului; Bucură-te Cleşte Purtător de
Cărbune şi de Dumnezeu Primitor; Bucură-te Ceea ce eşti mai Sfinţită decât îngerii cei
nematerialnici; Bucură-te Ceea ce eşti mai Cinstită decât toată făptura.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt, de
bunăvoie, S-a pogorât până în Trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om; drept aceea
pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii să o mărim.
Iată toate neamurile te fericesc pe tine, cea pururea Fericită, precum mai înainte ai zis,
de la Dumnezeiescul Duh, Născătoare de Dumnezeu; şi Ţie, ca Celei ce ai născut
Bucuria, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Vistieria Vieţii; Bucură-te Izvorul care izvorăşti
nouă Miere sufletească.
Îndreptat-ai, Stăpână fără de prihană, căderea strămoşului Adam; şi întristarea

stramoaşei Eva în bucurie ai schimbat-o. Pentru aceasta Ţie, ca Celeia ce eşti Pricina
Bucuriei, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Veselia credincioşilor; Bucură-te Bucuria
creştinilor.
Cuvine-se să strigăm Ţie: Bucură-te! Căci în tine întru totul S-a sălăşluit Bucuria Cea
pururea Veşnică, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare. Bucură-te Raiul Desfătării;
Bucură-te Izvorul Nemuririi, cel cu undă de aur; Bucură-te Ceea ce reverşi Nectar
adevărat.

Străbate inima mea cu dulcea săgeată a dorului tău, Prealăudată şi mă sileşte să te laud
întotdeauna şi să strig Ţie: Bucură-te! Bucură-te Liman Lin; Bucură-te Mare Preadulce
şi Neumblată, care ai înecat pe faraonul cel neduhovnicesc.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe

Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip
minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de
demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am
mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după
datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli
celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Cântare de laudă la Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfinte Părinte Ioane, trîmbiţă cu aur ferecată,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu O ai vestit.
Milostivire minunată, care şi pe cei mai păcătoşi îi cuprinde,
Milostivire minunată ce covîrşeşte lumina Soarelui,
Uimind pămîntul, şi tot crugul cel ceresc.
O, înfricoşată milostivire
Ce pogori de pe Golgota însîngerată,
De la Mîntuitorul Răstignit
Care iartă crimele omenirii
O, cutremurătoare milostivire, iertare şi slavă,
Milostivire pe care o cîntă îngerii
Şi care întreaga zidire adapă.
Doar Sfinţii cu adevărat o slăvesc pe aceasta,
Pe ea care vindecă de toată boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Şi nebunie tuturor înţelepţilor acestei lumi.
Ea, vindecarea trufaşilor şi pedeapsa deşerţilor;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;
Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,

Ea care spală toate nelegiuirile lui.
Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,
Această veşnică lumină de la Hristos a răsărit.
O, învăţătorule a milostivirii lui Dumnezeu,
Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca să dea iertare păcatelor noastre!

Sfânta Marciana, împărăteasa, cea socotită între Sfinții Apostoli (apr. 112)
Ulpia Marciana s-a născut în anul 48, fiind fiica cea mare a senatorului roman Marcus
Ulpius Traianus și a Marciei. Ulpia Marciana era sora împăratului Traian.
Ulpia Marciana s-a căsătorit cu Gaius Salonius Matidius Patruinus, iar fiica lor a fost
Salonina Matidia.
Saloninus a murit în anul 78, dar Marciana nu s-a recăsătorit. După 105, Marciana a fost
ridicată la rangul de Augusta, de către fratele său, împăratul Traian. A fost cea dintâi
soră a unui împărat roman care a primit acest titlu de onoare; la început, Marciana a
refuzat această onoare, însă cumnata sa, împărăteasa Plotina a insistat, iar Marciana a
acceptat acest titlu. În calitate de Augusta a făcut parte din iconografia imperială
oficială, iar statuia sa a fost așezată pe Arcul de Triumf al lui Traian de la Ancona,
împreună cu cele ale împăraților Traian și Plotina.
A călătorit, însoțindu-l pe Traian și sfătuindu-l asupra deciziilor pe care trebuia să le ia.

A fost venerată cu monumente și inscripții în întregul Imperiu Roman.
Ulpia Marciana a murit prin anii 112 / 114, iar Traian a divinizat-o, și i-a dedicat două
orașe Marciana (denumirea întreagă, în latină Colonia Marciana Ulpia Traiana
Thamugadi, azi Timgad, în Algeria) și Marciana Ulpia Traiana, azi orașul bulgar Devnea.
Ulpia Marciana a fost o femeie cu mari merite și virtuți. A fost mama Saloninei Matidia,
care, la rândul său, a fost mama Sabinei, soția împăratului Hadrian.
Sfânta Muceniță Devota, fecioara din Corsica (303)
Sfânta Muceniță Devota a fost o fecioară din Corsica, Franța, care a fost ruptă în două.
Este patroana Corsicei și a Monaco-ului iar moaștele sale se află în Monaco, la Riviera di
Ponente.
Rugaciunea zilei
Rugăciunea de marţi
Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi
mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie,
o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea
bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc
sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest
Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule
al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi
Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe
Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu,
care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel
pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea
judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.
Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte
să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi
mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii
mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului
meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor
creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea
toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.
File din Pateric
PENTRU MULTE FELURI DE PATIMI ŞI RĂZBOAIE ALE CURVIEI, CE SE RIDICĂ
ASUPRA ROBILOR LUI DUMNEZEU
6) Era in Schit un frate oarecare foarte silitor si nevoitor spre mantuirea sa. Acestui frate
i-a adus vrajmasul in gand aducerea aminte de o femeie foarte frumoasa pe care o
vazuse in Egipt si il supara gandul cu acea femeie si avea pururea razboi mare si se
muncea. Apoi, dupa iconomia lui Dumnezeu, a venit la Schit un frate din Egipt. Si
intrebandu-l pe el fratii unele si altele si ce veste are din Egipt, intre alte vorbe, el a spus
si aceasta : cutare femeie a cutarui om a murit si aceasta era chiar femeia pentru care
avea razboi acel frate. Iar fratele auzind ca a murit femeia la care pururea ii era gandul,
muncindu-l pofta curviei, s-a bucurat. si sculandu-se, a mers in Egipt la locul unde era
ea si daca a ajuns acolo, a gasit un copil aproape de mormantul unde era ingropata.
Chemandu-l pe acel copil, l-a intrebat zicand : fiule, stii unde este ingropata cutare
femeie ? Zis-a copilul : stiu, parinte, ca am fost si eu acolo cand au ingropat-o. Zis-a lui
fratele : daca stii, fiule, unde este ingropata, te poftesc dar sa mergi cu mine sa-mi arati
mormantul ei pentru ca sa fac o rugaciune la mormant ca ea mi-a fost rudenie ! Si a
mers copilui cu dansul si i-a aratat mormantul ei. Iar el a asteptat pana s-a facut seara.
Si daca a inoptat, s-a apucat si a dezgropat pe acea femeie si luand stergarul a sters
putrejunea trupului ei cel imputit si astupand iarasi mormantul cu tarana, s-a intors la
chilia lui. Iar cand ii veneau ganduri de pofta spurcata, el scotea acel stergar cu
spurcaciunea si il punea inaintea ochilor sai, zicand in sine : iata, ticaloase, pofta care
doresti, indulceste-te dar ! Si asa se lupta cu spurcatele ganduri, pana cand s-a luat si s-a
departat de la dansul acel razboi.
7) Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si daca au
intrat in targ, s-au desparut unul de altul. Iar unul cu mestesugul si indemnarea
diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei. Dupa aceea, aflandu-l pe el fratele, i-a
zis : sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre. Acesta a zis : eu, frate, astazi nu voi
merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvant, s-a minunat si l-a intrebat zicand : pentru
ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine ? El a oftat si i-a spus, zicand : eu, frate, dupa ce
te-ai dus tu si te-ai departat de mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea
nu voi merge acum cu tine la chilia mea. Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte
mahnit, scarbit si deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii,
i-a zis : frate si eu daca m-am desparut de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea
dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si Dumnezeu
ne va ierta greseala si pacatul nostru. Si asa, ascultand fratele, a mers la chilia sa si
mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea lor in pacatul curviei.
Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu dragoste primind canonul, se
rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu silinta si osteneala pe care o
facea fratele cel ce nu cazuse in pacat pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste
putine zile i-a iertat pacatul. Si l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa
dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis
batranul, aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru
mantuirea fratelui sau.
Pilda zilei
Moartea nu priveşte spre intenţii
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând:
- Avvo, au fost doi oameni: unul călugar şi altul mirean. Călugărul a socotit seara ca
dimineaţa să lepede cinul monahal şi să plece în lume, iar mireanul a socotit seara că
dimineaţă să devina călugar, însă amândoi au murit în noaptea aceea. Oare, ce li se va
socoti lor?
Şi a zis bătrânul:
- Călugărul a murit călugăr şi mireanul mirean, căci în ce s-au aflat, în aceea s-au dus.
Biblia într-un an
Numerii 15-17
Capitolul 15
1. În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi intra în pământul vostru de locuit,
pe care Eu îl voi da vouă,
3. Şi când veţi face jertfe Domnului din oi sau din boi, ardere de tot, sau jertfă de
făgăduinţă sau de bună voie, sau când veţi face la sărbătorile voastre mireasmă plăcută
Domnului,
4. Atunci cel ce aduce darul său Domnului să aducă jertfă de pâine a zecea parte de
efă de făină de grâu curată, amestecată cu un sfert de hin de untdelemn,
5. Şi vin pentru turnare, a patra parte de hin la ardere de tot sau la jertfa de
făgăduinţă, la fiecare miel va face la fel întru miros bine-plăcut Domnului.
6. Iar când veţi aduce berbec, adu jertfă de pâine două zecimi de efă de făină de grâu
curată, amestecată cu a treia parte de hin de untdelemn;
7. Şi vin de turnare să aduci a treia parte de hin, întru miros de bună mireasmă
Domnului.
8. Dacă aduceţi junc, ardere de tot, sau jertfă de făgăduinţă, sau jertfă de împăcare,
9. Atunci cu juncul să aduci prinos de pâine trei zecimi de efă de făină de grâu,
amestecată cu jumătate de hin de untdelemn.
10. Şi vin pentru turnare, jumătate de hin la jertfă, întru miros de bună mireasmă
Domnului.
11. Aşa să faci totdeauna, când aduci junc sau berbec, miel sau capră,
12. După numărul jertfelor pe care le faceţi; aşa să aduceţi la fiecare, după numărul
lor.
13. Tot băştinaşul să facă aşa când aduce jertfe de acestea întru mireasmă plăcută
Domnului.
14. De va trăi însă printre voi în pământul vostru un străin şi ar fi între voi din neam
în neam, şi va voi să aducă jertfă pentru miros plăcut Domnului, să facă aşa cum faceţi
voi.
15. Pentru voi obştea Domnului şi pentru străinul care locuieşte între voi, o singură
lege să fie, lege veşnică din neam în neam. Cum sunteţi voi aşa să fie şi străinul înaintea
Domnului.
16. O singură lege şi aceleaşi drepturi să fie pentru voi şi pentru străinul care
locuieşte la voi".
17. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
18. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi intra în pământul în care vă duc,
19. Şi veţi mânca pâinea ţării aceleia, să înălţaţi prinos Domnului.
20. Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului o azimă; dar s-o înălţaţi aşa ca
prinosul din arie;
21. Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului din neam în neam.
22. Dacă însă veţi greşi din neştiinţă şi nu veţi împlini toate poruncile acestea, pe
care le-a rostit Domnul lui Moise,
23. Şi tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise din ziua în care a început Domnul a vă
porunci, ?????
24. Dacă greşeala e din nebăgarea de seamă a obştii, atunci toată obştea să aducă
din cireadă un junc fără meteahnă, ardere de tot, întru miros bineplăcut Domnului, cu
dar de pâine, cu turnarea lui după rânduială, şi din turma de capre, un ţap ca jertfă
pentru păcat
25. Şi se va ruga preotul pentru toată obştea fiilor lui Israel şi li se va ierta, căci
aceasta a fost greşeală şi ei au adus darul lor Domnului şi jertfă pentru păcatul lor
înaintea Domnului, pentru greşeala lor.
26. Atunci se va ierta întregii obşti a fiilor lui Israel şi străinului care trăieşte între
ei, pentru că tot poporul a făcut aceasta din neştiinţă.
27. Dacă vreun suflet a greşit din neştiinţă, să aducă o capră de un an jertfă pentru
păcat
28. Şi se va ruga preotul pentru sufletul care a făcut păcat din neştiinţă înaintea
Domnului şi va afla milă şi i se va ierta.
29. Şi pentru băştinaşul din Israel şi pentru străinul care trăieşte între voi, o singură
lege să fie când cineva va păcătui din neştiinţă.
30. Iar dacă cineva dintre băştinaşi sau dintre străini va face ceva din îndrăzneală,
acela huleşte pe Domnul şi sufletul lui se va stârpi din poporul său,
31. Căci a dispreţuit cuvântul Domnului şi a călcat poruncile Lui; să se stârpească
sufletul acela şi păcatul lui va fi asupra lui".
32. Când se aflau fiii lui Israel în pustiu, au găsit un om adunând lemne în ziua
odihnei;
33. Şi cei ce l-au găsit adunând lemne în ziua odihnei l-au adus la Moise şi Aaron şi
la toată obştea fiilor lui Israel;
34. Şi l-au pus sub pază, pentru că nu era încă hotărât ce să facă cu el.
35. Atunci a zis Domnul către Moise: "Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre de
către toată obştea fiilor lui Israel, afară din tabără!"
36. L-au scos deci toată obştea fiilor lui Israel afară din tabără şi l-au ucis cu pietre
toată obştea, afară din tabără, cum poruncise Domnul lui Moise.
37. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
38. "Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune să-şi facă ciucuri la poalele hainelor lor, din
neam în neam, şi pe deasupra ciucurilor de la poalele hainelor lor să pună un şiret de
mătase violetă.
39. Ciucurii aceştia să fie ca, uitându-vă la ei, să vă aduceţi aminte de toate
poruncile Domnului şi să le împliniţi şi să nu umblaţi după inima voastră şi după ochii
voştri care vă îndeamnă la desfrânare;
40. Ca să vă aduceţi aminte şi să pliniţi toate poruncile Mele şi să fiţi sfinţi înaintea
Dumnezeului vostru.
41. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului, ca
să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
Capitolul 16
1. Atunci Core, fiul lui Iţhar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan şi cu Abiron, fiii lui
Eliab, cu On, fiul lui Felet, din seminţia lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moise,
2. Împreună cu două sute cincizeci de bărbaţi, căpetenii ale obştii fiilor lui Israel,
oameni însemnaţi, care erau chemaţi la adunare.
3. Adunându-se aceştia împotriva lui Moise şi Aaron, le-au zis: "Destul! Toată
obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi
voi mai presus de adunarea Domnului!"
4. Auzind acestea, Moise a căzut cu faţa la pământ
5. Şi a grăit lui Core şi tuturor părtaşilor lui şi le-a zis: "Mâine va arăta Domnul cine
este al Lui şi cine este sfânt, ca să şi-L apropie; şi pe cine va alege El, pe acela îl va şi
apropia la Sine.
6. Iată ce să faceţi: Core şi toţi părtaşii tăi să vă luaţi cădelniţe
7. Şi mâine să puneţi în acestea foc şi să turnaţi în ele tămâie înaintea Domnului, şi
pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!
8. Apoi a zis iarăşi Moise către Core: "Ascultaţi, fii ai lui Levi:
9. Oare e puţin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obştea lui
Israel şi v-a apropiat la Sine ca să faceţi slujbe la cortul Domnului şi să staţi înaintea
obştii Domnului, slujind pentru ea?
10. El te-a apropiat pe tine şi cu tine pe toţi fraţii tăi, fiii lui Levi. Alergaţi acum şi
după preoţie?
11. Aşadar tu şi toată obştea ta, v-aţi adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de
cârtiţi împotriva lui?"
12. Atunci a trimis Moise să cheme pe Datan şi pe Abiron, fiii lui Eliab. Ei însă au
zis: "Nu mergem!
13. Oare puţin lucru e că ne-ai scos din ţara unde curge miere şi lapte şi ne-ai adus
să ne pierzi în pustie? Vrei să şi domneşti peste noi?
14. Dusu-ne-ai tu oare în ţara unde curge lapte şi miere şi datu-ne-ai tu oare în
stăpânire ţarinile şi viile ei? Vrei să scoţi ochii oamenilor acestora? Nu mergem!"
15. Şi s-a mâhnit Moise foarte tare şi a zis către Domnul: "Să nu-ţi întorci ochii Tăi
la prinosul lor. Eu nici unuia dintre ei nu i-am luat asinul şi rău n-am făcut nici unuia
dintre ei".
16. Apoi a zis Moise către Core: "Sfinţeşte-ţi ceata ta şi mâine să fiţi gata înaintea
Domnului: tu, ei şi Aaron.
17. Luaţi-vă fiecare cădelniţe, puneţi în ele tămâie şi vă apropiaţi fiecare cu cădelniţa
înaintea Domnului, cu două sute cincizeci de cădelniţe: şi tu şi Aaron să aduceţi fiecare
cădelniţa voastră".
18. Şi şi-a luat fiecare cădelniţa sa, au pus în ele foc, au turnat tămâie în ele; şi au
stat înaintea intrării cortului adunării Moise şi Aaron.
19. Core însă a adunat împotriva lor toată obştea înaintea uşii cortului adunării. Şi
s-a arătat slava Domnului la toată obştea.
20. Şi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
21. "Osebiţi-vă de obştea aceasta şi-i voi pierde într-o clipă".
22. Iar ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: "Doamne, Dumnezeul duhurilor şi a
tot trupul, un om a greşit şi Tu Te mânii pe toată obştea? "
23. Domnul însă i-a zis lui Moise:
24. "Spune obştii: Feriţi-vă în toate părţile de locuinţa lui Core, a lui Datan şi a lui
Abiron".
25. Atunci, sculându-se, Moise s-a dus la Datan şi Abiron şi s-au dus după el şi toţi
bătrânii lui Israel.
26. Şi a zis obştii: "Feriţi-vă de corturile acestor oameni netrebnici şi să nu vă
atingeţi de tot ce e al lor, ca să nu pieriţi cu toate păcatele lor".
27. Şi ei au ocolit sălaşurile lui Core, Datan şi Abiron; iar Datan şi Abiron ieşiseră şi
stăteau la uşile corturilor lor, cu femeile lor şi cu fiii lor şi cu pruncii lor.
28. Zis-a Moise: "Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea şi că nu le fac
eu de la mine, veţi cunoaşte din aceea:
29. De vor muri aceştia, cum moc toţi oamenii, şi de-i va ajunge aceeaşi pedeapsă,
care ajunge pe toţi oamenii, - atunci nu m-a trimis Domnul.
30. Iar dacă Domnul va face lucru neobişnuit, de-şi va deschide pământul gura sa
şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor şi corturile lor şi tot ce au ei, şi dacă ei vor fi duşi de vii în
locuinţa morţilor, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul".
31. Cum a încetat el să spună toate cuvintele acestea, s-a desfăcut pământul sub
aceia
32. Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor, pe toţi oamenii
lui Core şi toată averea;
33. Şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în locuinţa morţilor, i-a acoperit
pământul şi au pierit din mijlocul obştii.
34. Şi tot Israelul, care era împrejurul lor, a fugit la strigătele lor, că ziceau: "Să nu
ne înghită şi pe noi pământul!"
35. A ieşit apoi foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi
care au adus tămâie.
36. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
37. "Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelniţele cele de aramă ale
celor arşi şi focul străin să-l arunce afară, căci s-au sfinţit cădelniţele păcătoşilor
acestora prin moartea lor.
38. Să le sfărâme deci şi să le facă foi pentru acoperit jertfelnicul. Pentru că le-au
adus aceia înaintea Domnului, s-au sfinţit şi vor fi semn pentru fiii lui Israel".
39. A luat deci Eleazar, fiul preotului Aaron, cădelniţele cele de aramă, pe care le
aduseseră cei arşi, şi le-a prefăcut în foi pentru acoperit jertfelnicul,
40. Ca să-şi aducă aminte fiii lui Israel că nimeni din alt neam, care nu e din
seminţia lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâiere înaintea Domnului, şi să nu fie ca
şi Core şi părtaşii lui, precum îi grăise Domnul prin Moise.
41. A doua zi însă toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi a lui
Aaron şi a zis: Voi aţi omorât poporul Domnului.
42. Şi când s-a adunat obştea împotriva lui Moise şi Aaron, aceştia s-au întors către
cortul adunării, şi iată norul l-a acoperit şi s-a arătat slava Domnului.
43. Şi a venit Moise şi Aaron la cortul adunării.
44. Atunci a grăit Domnul cu Moise şi Aaron şi a zis:
45. "Depărtaţi-vă de obştea aceasta, că într-o clipă o voi pierde". Iar ei au căzut cu
faţa la pământ.
46. Şi a zis Moise către Aaron: "Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe jertfelnic,
aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă pentru ei, că a ieşit mânie de la
faţa Domnului şi a început pedepsirea poporului".
47. Atunci Aaron a luat, cum îi zisese Moise, a alergat în mijlocul obştii şi iată se
începuse moartea în popor; şi a pus tămâia şi s-a rugat pentru popor;
48. Şi stând el între morţi şi vii, a încetat bătaia.
49. Au murit atunci din pedepsirea aceea paisprezece mii şapte sute de oameni,
afară de cei ce muriseră pentru răzvrătirea lui Core.
50. Iar după ce a încetat pedepsirea, s-a întors Aaron la Moise, la uşa cortului
adunării.
Capitolul 17
1. După aceea a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
2. "Spune fiilor lui Israel şi ia de la ei, de la toate căpeteniile lor, după seminţii,
douăsprezece toiege, câte un toiag de fiecare seminţie, şi numele fiecărei căpetenii scrie-
l pe toiagul său;
3. Iar numele lui Aaron să-l scrii pe toiagul lui Levi, căci un toiag vor da de fiecare
căpetenie de seminţie.
4. Toiegele acelea să le pui în cortul adunării înaintea chivotului legii, unde Mă arăt
ţie.
5. Şi va fi că toiagul omului pe care-l voi alege va odrăsli; şi aşa voi potoli cârtirea
fiilor lui Israel, cu care cârtesc ei împotriva voastră".
6. Şi Moise a spus acestea fiilor lui Israel şi toate căpeteniile lor i-au dat toiegele,
câte un toiag de fiecare căpetenie, adică douăsprezece toiege, după cele douăsprezece
seminţii ale lor; şi toiagul lui Aaron era între toiegele lor.
7. Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul adunării.
8. Iar a doua zi a intrat Moise şi Aaron în cortul adunării şi iată toiagul lui Aaron,
din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise şi făcuse migdale.
9. Şi atunci a scos Moise toate toiegele de la faţa Domnului la toţi fiii lui Israel; şi au
văzut şi şi-au luat fiecare toiagul său.
10. Apoi a zis Domnul către Moise: Pune iar toiagul lui Aaron înaintea chivotului
legii spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, ca să înceteze de a mai cârti
împotriva Mea, ca să nu moară!"
11. Şi a făcut Moise aşa; cum îi poruncise Domnul aşa a făcut.
12. Şi au zis fiii lui Israel către Moise: "Iată murim, pierim, pierim cu toţii!
13. Tot cel ce se apropie de cortul Domnului moare; nu cumva o să murim cu toţii?"

09 Februarie 2016

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

09 Februarie 2016

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

Ziua precedentă Stil vechi Stil nou Ziua următoare

Fericitul acesta si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur a fost patriarh al Constantinopolului,

Iarăşi praznic strălucit şi pricinuitor de bucurie, iarăşi sărbătoare mult luminoasă a

Dar să povestim de la început după rînduială, istoria întoarcerii, ca mai mult să vă

Dar Dumnezeu, ca un drept judecător, n-a lăsat a se săvîrşi o ucidere ca aceasta

Pentru aceasta şi eu preaumilitul, căruia mi s-a încredinţat scaunul Romei, te

Nişte porunci ca acestea primindu-le împăratul şi avînd dorinţă ca să împlinească fără

Teofil, primind scrisoarea împărătească şi văzînd poruncile cele înfricoşate ale

Deci, făcîndu-se împărat Teodosie cel Tînăr (408-450), în Constantinopol era

Ascultînd împăratul Teodosie sfătuirea cea folositoare a patriarhului, a trimis oameni

Atunci, nepomenitorul de rău Ioan, deschizîndu-şi gura cea de aur izvorîtoare şi

După ce au săvîrşit cîntarea de laudă, împăratul şi patriarhul au ridicat pe sfîntul, l-au

Astfel preamăreşte Dumnezeu pe robii Săi şi aici în lumea aceasta şi în ceea ce va să

Condac la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe

Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Cel Ce a împreunat apele...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gură de Dumnezeu grăitoare, organul cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor şi cu

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ritorisind cele Dumnezeieşti, ai arătat pe Cuvântul Cel Unul cu Ipostasul, cu toate că

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce din cele...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În depărtările surghiunului te-a ascuns pe tine, făclia luminoasă a Bisericii, împărăteasa

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picurând ape de minuni şi revărsând râuri de tămăduiri, te-ai înapoiat, Părinte

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântarea a 4-a. Irmos: Pus-ai spre noi tare dragoste...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericitu-ne-ai pe noi cu bogăţia învăţăturilor, Părinte Hrisostom şi ai înfrânat cu putere

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântarea a 5-a. Irmos: Către tine mânec...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o primăvară te-ai arătat, umplând Tainic de mireasmă mulţimile credincioşilor, cu

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Când a văzut Isaia, în vedenie pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei

Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul cel mai de jos...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Despărţitu-te-a de Biserica lui Hristos nebuna împărăteasă, care cu asprime te

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe

Cântarea a 7-a. Irmos: Precum de demult cei trei...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântarea a 8-a. Irmos: Cu focul Cel Neacoperit...

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laptele dreptei cinstiri de Dumnezeu hrăneşti, părinte cuvioase, Biserica, ce te-a

Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Să se lumineze astăzi adunarea credincioşilor întâmpinând cu veselie pe cel mai ales

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi