NEUES MUSEUM, BERLIN

Neues Museum (Muzeul Nou) este localizat in Berlin, Germania, in nordul Altes
Museum (Muzeul Vechi), in cadrul Insulei Muzeelor.
Primul muzeu al insulei a fost muzeul Altes, peoriectat in stil neoclasic, stric
grecesc de arhitectul prusian Friedrich Schinkel in 1830. Muzeul Neues proiectat
de protejatul lui Schinkel, a fost urmatorul si a fost deschis publicului in 1859.
Ultimul muzeu a fost terminat in 1930, cu doar 9 ani inainte de izbucnirea celui
de-al doilea razboi mondial.
Dezvoltarea Insulei Muzeelor, cunoscuta anterior ca Spreeinsel, a inceput in sec
al XVI-lea ca o gradina recreationala pentru Palatul Orasului. Muzeul Altes,
proiectat de Karl Friedrich Schinkel a fost terminat in 1828, iar apoi in 1841 regele
Friedrich Wilhelm IV al Prusiei a ordonat arhitectului curtii Friedrich August Stler
sa elaboreze un plan pentru dezvoltarea zonei din spatele muzeului Altes- pana
atunci utilizat in scopuri comerciale, si crearea unui "sanctuar pentru arte si
stiinta". Proiectat de Stler, muzeul Neues a devenit prima componenta a acestui
paradis vizionar, si a fost construit intr 1841 si 1859. Muzeul Neues a fost primul
muzeu cu trei etaje construit pana in acel moment si era organizat ca o
constructie solitara, executata in conformitate cu un plan simplu care inchidea 2
curti interioare si care inlocuia rotonda centrala si cupola muzeului Altes cu o
scara rectangulara care urca pe inaltimea tuturor etajelor si ocupa intreaga
latime a cladirii.
A fost cel de-al doilea muzeu contruit in cadrul acestei insule si a fost conceput
ca o extensie pentru artefactele ce nu mai puteau fi gazduite in muzeul vechi.
Colectiile muzeului includ perioada egipteana, cea preistorica si istorica timpurie,
cea etnografic si colectia de schite si gravuri, asa cum a fost si inaintea celui deal doilea razboi mondial. Printre exponatele adapostite se afla si bustul iconic al
reginei egiptene Nefertiti .
Ca parte a Insulei Muzeelor cat si ca o tehnologie constructiva, muzeul este una
dintre marturiile arhitecturii neoclasice a muzeelor secolului XIX. Cu diverse
constructii metalice, aceasta este prima cladire monumentala din Prusia in cadrul
careia au fost utilizate tehnici care au fost posibile datorita industrializarii.
Utilizarea unei fundatii continue cu retele de grinzi de fundare , a carmizilor
usoare si a componentelor din fonta prefabricate, precum si utilizarea unui motor
cu aburi in cadrul unui sit au fost inovatoare in ceea ce priveste tehnologia.
Constructia muzeului a inceput pe 19 iunie 1841, sub auspiciile unui comitet
stabilit de Frederick William IV, comitet ce a inclus curatorul muzeelor regale,
Ignaz von Olfers, precum si Friedrich August Stler. Regele si cabinetul sau

ordonasera deja ca proiectul de constructie sa fie atribuit lui Stler pe 8 martie

1841.
Solul moale, spongios din jurul raului Spree, de o calitate slaba a fost repede
descoperit cand muncitorii au gasit depozite de pamant cu diatomee chiar sub
nivelul de suprafata. Prin urmare, o structura de piloti a fost necesara sub
intreaga cladire, constand in 2344 piloti de fundatie delemn intre 6.9 si 18.2
metri lungime. Pentru baterea piloti a fost utilizat, pentru prima oara in berlin, un
motor cu aburi de 5 cai putere (3.7 kW), a carui putere putea fi marita pana la
7.5kW. Motorul cu aburi a alimentat si pompele care au asanat situl, lifturile si
masinile folosite pentru amestecarea mortarului. Cai ferate auxiliare transportau
materiale de constructii de peste raul Spree la lifturile actionate de motorul cu
aburi. La etajele individuale alea cladirii au fost de asemenea utilizate sine pentru
transportul materialelor.
Pardoselile din piatra au fost construite pe o baza de bolti plate asezate pe o
structura metalica sustinuta de coloane. Coloanele spatiilor principale erau din
piatra, in timp ce coloanele de la etajul al treilea erau metalice, imbracate in zinc
pentru a obtine decoratia necesara stilului clasic. Sarpantele acoperisului erau
din fonta cu legaturi din fier forjat si partial aurit.
Muzeul a fost deschis publicului in 1855, desi lucrul la decoratiile interioare, mai
ales la fresca casei scarii au continuat pana in 1866. La deschiderea muzeului,
acesta gazduia la parter colectia egipteana si cea etnografica, in timp ce
colectiile de sculpturi grecesti romane si grecesti din antichitate si arta bizantina,
romanica, gotica, renascentista si clasica ocupau primul etaj. Colectia de schite si
gravuri si asa-numita camera a artei (Kunstkammer), o colectie de machete,
mobilier, ceramica si recipiente de sticla, ocupau cel de-al doilea etaj impreuna
cu cateva opere de arta ce apartineau evului mediu si timpurilor moderne.
Intre 1883 si 1887, un nivel aditional, mezaninul, care nu este vizibil din exterior
a fost adaugat muzeului.
Asa cum a fost original proiectat, Neues Museum era aproape rectangular, cu axa
lunga a cladirii (105 metri) orientata nord-sud, paralela cu Am Kupfergraben
(strada dinspre vest, peste raul Spree), si o latime de 40 metri. Cladirea era
aproape perpendiculara fata de Altes Museum, despartite de Bodestrae. Podul
care lega cele doua muzeeu (distrus in timpul celui de-al doilea razboi mondial)
avea 6.9 metri latime si 24.5 metri lungime si era sustinut de trei arce. Scara
principala era localizata in centrul cladirii, avand cea mai inalta sectiune, 31
metri.
Cele trei aripi principale inconjoara 2 curti interioare, cea greaca si cea
egipteana. Curtea nordica, cea egipteana a avut o acoperire de sticla inca de la
inceput, dar cea sudica, greaca a fost acoperita cu sticla intre 1919 si 1923.
Muzeul a fost inchis la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, in 1939. In
bombardamentele din date de 23 noiembrie 1943, scara centrala si frescele sale
au fost arse. In februarie 1945, bombe aliate au distrus aripa de nord-vest

precum si conexiunea dintre cele doua muzee, aripa de sud-vest si fatada sudest. Dupa bombardamente, muzeul a fost abandonat.
Cladirea nu a fost doar bombardata ci a suferit si de tasari inegale, slabind boltile
plate de teracota. Finantarea era rara in timpul Germaniei posbelice, mai ales in
Germania de Est, si in orice caz erau probleme mai presante ca gazduirea miilor
de oameni lasati fara adapost. Abia in 1980 a fost lansat un program care viza
restaurarea cladirii. Pana in acest moment cladirea se scufundase cu aproximativ
jumatate de metru.Inainte de a fi sustinuta cu un radier de beton, suprastructura
a trebuit a fi supravegheata si apoi consolidata. In timpul acestui proces mare
parte din tencuiala si din finisajele decorative au fost eliminate.
In 1990, dupa caderea zidului Berlinului si reunificarea Germaniei, lucrul a fost
intrerupt si conceptul reproiectarii noului muzeu a fost transformat intr-o
competitie. Numeroase propuneri au fost inaintate, dar Fundatia pentru
Patrimoniu Cultural Prusac si Senatul Berlinului nu au fost multumiti pe deplin cu
niciuna dintre ideile inscrise in concurs. O competitie inchisa a urmat, cu doar
cateva firme contactate. Printre acesti experti a fost si David Chipperfield, care a
afost oficial desemnat sa preia proiectul in 1997.
"Reconstructie atenta" a fost laitmotivul lucrarilor de reconstructie si restaurare
care au inceput in 2003. Materialul original al cladirii a fost pastrat si
reconstructia a fost gandita in functie de structura si cubajul realizate de Stler.
Desi noile elemente sunt recognoscibile, se amesteca cu cele vechi. In functie de
tipul si de gradul de afectare, arhitectii au cautat o solutie individuala pentru
fiecare incapere. Acestea au fost restaurate, reconstruite, completate sau
refacute in grade diferite. Oricum, prioritatea a fost prezervarea elementelor
istorice. Partile cladirii care au fost complet sau in cea mai mare parte distruse,
asa cum a fost aripa nord-vest, cupola sud-est si scara monumentala au fost
reconstruite de David Chipperfield in forma lor istorica, dar cu un vocabular
modern.
Proiectul a fost unic, dat fiind ca nicio incercare de reconstructie nu a fost pe
deplin realizata pe o perioada lunga inactiva. Intentiile initiale de a lega designul
muzeului si prezetarea intr-o relatie simbiotica de exponate si spatii de expozitie
nu si-a pierdut numai atractivitatea pentru vizitatorul contemporan, dar in multe
cazuri nu ar mai fi putut fi creata din moment ce o mare parte din materialul
original -atat exponate, cat si incaperi- nu mai existau, mai ales in spatiile mari
unde aceasta unitate didactica era initial mult mai aparenta.
Cand a fost stabilita calea de urmat, a fost clar ca ruina nu ar trebui interpretata
ca un fundal pentru o arhitectura noua, dar nici nu nu avea sa fie o reconstructie
exacta a ceea ce a a fost ireversibil pierdut in razboi. O singura structura
continua care incorporeaza aproape in intregime materialul deteriorat permitand
in acelasi timo o serie de elemente contemporane a devenit calea preferata, fiind
descrisa adesea ca "a treia cale". Obiectivele principale ale proiectului au fost
recompletarea volumului original, si reparatia si restaurarea partilor ramase dupa
distrugerile celui de-al doilea razboi mondial. Procesul poate fi descris ca o
interactiune multidisciplinara intre reparatia, conservarea, restaurarea si

recrearea tuturor componentelor sale. Secventa initiala a camerelor a fost

restaurata cu sectiuni noi care creaza o continuitate cu structura existenta.
Restaurarea aproape arheologica urmeaza pasii Cartei de la Venetia, respectand
structura istorica in diferite stari de conservare. Toate lipsurile din structura
existenta au fost completate fara a concura cu luminozitatea sau suprafata
acesteia. Restaurarea si reparatia elementelor existente ale cladirii a fost
condusa de ideaa ca materialitatea si contextul spatial al structurii originale ar
trebui evidentiat- contemporanul reflectand ceea ce s-a pierdut, dar fara a-l imita.
Noile sali de expozitie sunt construite din elemente de beton prefabricate,
constand in ciment alb amestecat cu fulgi de marmura saxona. Din aceleasi
elemente de ciment, noua scara repeta ideea formala a originalului, fara a o
replica si ramane in cadrul salii maiestuoase care e este conservata doar ca un
volum din caramida, lipsit de fosta sa decoratie. Celelalte volume noi - aripa de
nord-vest cu curtea egipteana si risalitul Apollo; absida din curtea greceasca si
domul sudic- sunt construite din caramizi reciclate, lucrate manual.
In octombrie 2009, dupa mai mult de 60 de ani de existenta ca ruina, muzeul
Neue a fost redeschis publicului ca cea de-a treia cladire restaurata a insulei
muzeelor, prezentand colectiile egiptene si cele de preistorie si istorie timpurie.
Cladirea este martotul propriei istorii in timp ce unele dintre inovatiile tehnologice
initiale au fost lasate la vedere. Decoratia incompleta ajuta la crearea unei
intelegeri holistice a structurii istorice si contemporane si a scopului original si
actual.

Scopul principal a fost conservarea substantei originale. Completarile tencuielii si

culoarea ar trebui doar sa atinga o stare armonioasa, inchisa si unificata vizual,
datorita diferentelor dintre suprafetele constrastante. Semnele timpului nu ar
trebui eliminate.
Coloanele arse, mai vechi de un secol si jumatate par sa dobandeasca o si mai
mare antichitate. Asteptandu-ne sa vedem arhitectura clasica in ruina, coloanele
par mai autentice decat daca ar fi fost curate.
Elementele care altadata ar fi fost diferite unele de altele- marmura, vasele de
lut, scenele care ilustreaza Nilul, decoratia pompeica, mozaicul -sunt unificate de
calitatea comuna a degradarii oprite in timp.
Schinkel insusi este citat de Julian Harrap spunand: "Restaurarea ar trebui sa se
limiteze la ceea ce reprezinta o amenintare sau este susceptibil de a fi in viitor, si
acestea ar trebui rezolvate cat mai discret posibil".
Mai recent, Carta de Venetia care stabileste liniile directoare pentru conservare si
restaurare, prevede: "nlocuirea (re-ntregirea) prilor lips trebuie s se
integreze armonios cu ntregul, dar n acelai timp trebuie s fie deosebit
de original, astfel nct restaurarea s nu falsifice mrturia istoric". (Articolul
12, Carta de la Venetia, 1964)

Din moment ce doar o treime a suprafetei de calcare a supravietuit intr-o stare ce

permitea reparatia si conservarea, o optiune a fost pastrarea materialului in
conditiile existente si acoperirea acestuia, fie cu o carcasa protectoare de lemn,
fie cu o placa de sticla astfel incat suprafetel originale sa poata fi inca vazute,
chiar daca intr-un context diferit. Cealalta optiune a fost reparatia si conservarea
suprafetelor ce au supravietuit si completarea cu un material now, restaurand
intreaga suprafata cu un finisaj dur, neted, functional. Ultima otpiune a fost cea
aleasa, reutilizand fragmente ale pardoselii ca agregate acolo unde conservarea
nu era posibila. Rezultatul a fost ca aproximativ o treime din suprafata pardoselii
era originala, pe cand restul cuprindea in mare parte o pardoseala noua care nu
incerca sa emuleze designul original.realizata din materialele initiale aceasta
respecta culoare si compozitia.
Noile suprafete se leaga cu noua scara, care a fost proiectata ca un element in
intregime nou, intr-un stil modern, urmarind designul initial doar ca forma, in
acest caz scara originala fiind in intregime pierduta.
Suprafetele de desupra nivelului pardoselii au fost tratate cu mai multa libertate
intrucat acestea nu trebuie sa reziste pasilor milioanelor de vizitatori. Acestea ar
fi putut fi pastrate asa cum au fost descoperite, cu conditia ca integritatea lor
structurala sa fie restabilita. Sau ar fi putut fi readuse la starea initiala.
Aceasta abordare moderata a conservarii este ilustrata in restaurarea domului
din partea sudica a cladirii, care a fost modificat la sfarsitul secolului 19 si distrus
in 1945. Expus intemperiilor, materialul s-a imbibat cu apa, si mare parte din
tencuiala a cazut, sau a fost eliminata in timpul investigatiilor structurale din anii
1980, pastrand putin din suprafata originala. In total, 26 de picturi au fost
salvate, catalogate si salvate de curatorii muzeului pentru o eventuala
restaurare. Cu toate acestea, tot ar fi ramas o arie semnificativa de structura
vizibila si cateva zone ar fi fost presarate cu fragmente izolate ale decoratiilor
initiale. Rezultatul final al unei abordari de consevare puriste nu ar fi transmis
caracterul structurii orignale. Valoarea sa istorica ar fi ramas doar in sens
arheologic, dar majoritatea vizitatorilor nu ar fi fost capabili sa o aprecieze.
Solutia adoptata in cadrul domului completa forma sa structurala de la sfarsitul
secolului al XIX-lea prin reconstruirea acelor elemente lipsa utilizand caramida
recuperata. Aceasta a redus cantitatea de lumina care patrundea prin
deschiderea de la partea superioara. Cu mai putina reflexie detaliile suprafetelor
puteau fi observate mai bine. Zonele de zidarie aparenta au fost tratate cu
suspensie de var pentru a fi in acelasi ton cu tencuiala, conturand coastele,
pentru a ajuta ochiul sa treaca peste lacune, restaurand domul la forma si
ordinea sa initiala. Sectiunile de tencuiala variate au fost consolidate, si sectiunile
lipsa au fost reinstalate pentru a intregi formele panourilor casetate
supravietuitoare. Cu toate acestea, noile zone de tencuiala nu au fost pictate, asa
ca ele raman distinct vizibile fata de ariile originale. Rezultatul este o balanta
intre o restaurare completa si conservare. Materialul original este identificabil dar
fara a detriora lizibilitatea compozitiei arhitecturale.

Interioarele lui Stuler erau bogat decorate si variate, limbajul lor era deseori in
concordanta cu artefactele pe care urmau sa le adaposteasca. Incaperile grecesti,
egipetene si pompeice sunt alaturate unor camere cu un caracter contemporan,
mai ales in cadrul ultimului etaj unde structura este din fonta aparenta. Niciuna
dintre incaperi nu a supravietuit intacta si multe au fost intr-adevar grav avariate.
Unde fresca a fost pierduta, stucatura nu a fost reinstalata, ci caramizile expuse
au fost decolorate pentru a ameliora constrastul cu pictura alaturata. Boltile plate
de teracota au fost reparate si pe alocuri tencuite, finisajul a fost marcat pentru a
restabili gemetria decoratiei pierdute- iar arhitravele avariate au fost reintregite
de o noua tamplarie care ofera o versiune abstracta a vechiului. Aceste deciziifoarte multe- au fost luate in functie de caracteristici specifice, utilizand deserori
studii in Photoshp pentru a testa relativele valori tonale ale noilor si vechilor
suprafete. Toate acestea reprezinta o sensibilitate care ar putea fi considerata
mai naturala pentru un pictor decat pentru un arhitect.
In alte cazuri s-au facut interventii demonstrativ moderne. Scara centrala a
cladirii a fost distrusa in intregime. Scara propusa nu este nicidecum a copie ci o
fantoma a formei pierdute. A fost construita cu maiestrie absoluta din beton
prefabricat. Zidurile sale acoperite de fresce au fost reparate, dar caramida a fost
lasata aparenta, si au fost inchise de o noua acoperire- structura de stejar
intunecat. Aceasta este evident o piesa contemporana dar materialitatea ei,
geometria si greutatea stabilesc o relatie cu materialul existent, o relatie mai
degraba sintetica decat contradictorie.
Fatadele sunt reconstruite din caramida originala recuperata din cladire in
proportie de 65 %. Toate suprafetele care au rezistat timpului au fost curatate si
consolidate. Golurile fatadei sunt reluate, mai putin directiile orizontale- proprii
stilului initial, dar fara a intrerupe unitatea. Fatada este tratata cu tencuiala la
piele (compozitie mare de var, unificare cromatica si de textura, dar cu obtinerea
unui relief usor) si spalari cu silicati pentru a suprima culoare materialului
substrat, concomitent cu diminuarea liniei aparute odata cu deteriorarea zonelor
de tencuiala care au supravietuit. Culoarea rosie a caramizii a fost suprimata
pentru a armoniza culoare tencuielii existente in asa fel incat de la distanta
cladirea clasica pare a fi unitara.
Prin urmare proiectul de restaurare si consolidare a muzeului Neues urmeaza
principiile cartii de la Venetia, prin protejarea atat a monumentului, cat si a
marturiei istorice a celui de-al Doilea Razboi Mondial (Articolul 3- " Scopul
conservrii i restaurrii monumentelor este de a le proteja att ca opere de art
ct i ca mrturii istorice."), prin interventiile in care se citeste modernitatea si
care se opresc acolo unde incepe ipoteza (Articolul 9-" Ea trebuie s se opreasc
acolo unde ncepe ipoteza, iar n acest caz orice lucrare suplimentar ce este
indispensabil trebuie s se disting de compoziia arhitectural i trebuie s
poarte amprenta contemporaneitii.").
Bibliografie:
http://www.davidchipperfield.co.uk/project/neues_museum

http://www.buildingconservation.com/articles/neuesmuseum/neuesmuseum.htm
http://www.bdonline.co.uk/david-chipperfield-architects-neues-museumberlin/3135293.article
http://app.thebestinheritage.com/presentations/2012/neues-museum,204.html