I.

Noţiuni introductive

1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte

Alături de impozitele directe orice ţară apelează şi la cele indirecte care îmbracă forma
impozitelor pe cheltuieli (pe consum).
Pentru a pune în evidenţă conţinutul şi necesitatea impozitării indirecte se impune
compararea diferențelor ce există, atât din punct de vedere științific, cât și juridic-
administrativ, între cele două mari categorii de impozite: directe și indirecte.
Din punct de vedere științific, o primă deosebire reiese din aceea că, dacă în cazul
impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existența venitului/averii, în cazul celor
indirecte obiectul impunerii îl constituie cheltuirea/consumul venitului/averii.
O a doua diferență între cele două tipuri de impozitare rezidă în incidența și
repercursiunea lor, adică a modului în care impozitele afectează pe cineva și ceva.
Impozitele directe au o incidență directă, adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul
și nu pot fi repercutate (de regulă) asupra altor persoane.
În cazul impozitelor indirecte, incidența (sarcina fiscală) este indirectă, acest lucru
fiind prevăzut prin lege.
Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o altă diferență importantă între
cele două categorii de impozite.
Astfel, în cazul impozitării directe a venitului sau averii există așa numitul rol
nominativ (o poziție, un fișier în memoria calculatorului); orice plătitor are o poziție deschisă
la fisc. Acest lucru nu se regăsește însa și la impozitele indirecte unde nu se cunoaște dinainte
contribuabilul.
Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscală și faptul că asigură
statului venituri relativ stabile.
Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp
a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă și, mai ales, iritabilă pentru
contribuabili și, nu independent de acestea, prezintă un randament destul de scăzut.
Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu
un profit, un venit, o avere ci o circulație, o vânzare, o cumpărare, un consum. Un alt avantaj
este rapiditatea perceperii impozitului și în același timp este și mai puțin costisitoare decât
impozitarea directă.

1
 Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o
parte, ca urmare a proporționalitatii cotei de impunere, iar, pe de altă parte, din cauza faptului
că nu ține seama de situația personală a plătitorului.
Principalele categorii de impozite indirecte sunt:
- taxele de consumație;
- taxele vamale;
- monopolurile fiscale;
- taxele de înregistrare și de timbru.
2. Taxele de consumație
Cea mai răspândită formă de așezare a impozitelor indirecte o reprezintă taxele de
consumație. Poartă denumirea de taxe dintr-o simplă obișnuință, în fond acestea sunt impozite
în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestație și sunt fără o destinație specială.
Taxele de consumație se așează în două moduri:
- fie ca taxă generală pe consum – taxa pe valoarea adaugată ;
- fie ca un impozit (taxă) special asezat numai pe vânzarea anumitor bunuri –
accizele.

i. Taxa pe valoarea adaugata (TVA)

Forma sub care există în prezent taxa generală de consumație este taxa pe valoarea
adăugată (TVA).
Taxa pe valoarea adăugată (impozitul unic încasat fracționat cum mai este denumit) se
calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la
ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intră sub incidența acestui
impozit.
Plătitori de TVA sunt toți agenții economici care vând produse, execută lucrări sau
prestează servicii.
Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor la
prețurile de facturare.
Materia impozabilă este suma globală a vânzării.
Suportatorul este consumatorul final.
Pentru a determina sumele de plată către autoritatea publică orice agent economic
înfiinteaza cel puțin patru conturi: TVA colectată, TVA deductibilă, TVA de plată, TVA de
recuperat.

2
 Mecanismul prin care se determină TVA datorată bugetului statului îl prezentam în
continuare succint. În contul TVA colectata se înregistrează TVA încasată la vânzarea
produsului sau lucrării. În contul TVA deductibilă se înregistreaza TVA plătita la cumpărarea
de către agentul economic a valorilor materiale, la recepționarea lucrărilor care i s-au făcut
sau la plata prestațiilor în favoarea sa. Această TVA deductibilă exprimă un drept (o creanță)
al plătitorului față de stat. Scăzând din TVA colectată TVA deductibilă rezultă ceea ce are de
plătit agentul economic statului (TVA de plată). Dacă această diferență este negativă, adică
TVA colectată este mai mica decat TVA deductibilă, atunci înseamnă că agentul economic
are de recuperat de la stat acestă sumă. Se observă ușor că agentul economic nu este afectat de
TVA, acesta doar îl plătește. Cel care îl suportă efectiv este consumatorul final.
În ceea ce privește comerțul exterior, nu se plătește TVA pentru exporturi, iar la
importuri există taxa de compensare. Pentru exporturile făcute statul restituie firmei TVA
deductibilă (plătită în amonte). În activitățile de export datorită detaxării mărfurile acestea
devin mai competitive prin preț. TVA perceput la import are rolul de a compensa pierderile la
export care apar datorită detaxării. Dacă mărfurile s-ar livra la intern încasarile statului ar
crește. De asemenea, prin acest TVA la importuri are loc și o egalizare a șanselor pentru
firmele naționale în raport cu cele străine, pentru că dacă nu ar exista TVA de import
mărfurile externe ar fi mai competitive prin preț decât cele naționale.
TVA are o mare elasticitate față de procesele economice în sensul că, dacă afacerile se
dezvoltă și TVA colectatș, respectiv TVA de plată vor fi mai mari. Daca vânzările stagnează
și cuantumul TVA va fi mai mic și în consecință și încasările statului. Astfel, TVA ca de altfel
toate impozitele indirecte "copiază" mersul economiei.
TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, însă ca orice impozit indirect este
inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea că devine regresiv în raport cu creșterea
veniturilor și nici nu se pretează la un minim neimpozabil. Astfel, TVA afectează mai
pronunțat persoanele cu venituri mici și pe cele care își afectează o mare parte a veniturilor lor
pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de voința lor fiind vorba de cheltuieli
de strictă necesitate).
ii. Accizele
Distinct de TVA în toate statele există taxe speciale de consumație care "lovesc"
numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumație și se așează, de
regulă, pe vânzarea acestor grupe aparte de produse.

3
 În prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt
reprezentate, în principal, de bunurile care dăunează sănătății și de produsele considerate de
lux.
Spre exemplu, în țara noastră se plătesc accize pentru următoarele grupe de produse:
- alcoolul etilic alimentar, derivatele sale și orice alte băuturi alcoolice;
- produsele petroliere (excepție face păcura);
- produsele din tutun;
- alte produse și grupe de produse: cafea, bijuterii (cu excepția verighetelor), autoturisme,
parfumuri, blănuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de vânătoare și de uz
individual.
Prezentăm selectiv, câteva produse accizate în alte țări:
- Franța: vinul, cidru, berea, apele minerale;
- Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;
- Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, și anume formarea de resurse la dispoziția
statului. Cel puțin la fel de importantă este însă și motivația de ordin social a accizelor, prin
faptul că acestea pot fi folosite ca și pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul
descurăjării acelora care, spre exemplu, dăunează sănătății.
Plătitorii accizelor sunt agenții economici care importă produsul respectiv pentru
vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia. Ca și în cazul TVA, suportatorul este însa, cel
care cumpără produsul respectiv, adică consumatorul final.
Acciza se calculează, de regula, în două moduri, în funcție de cum este exprimată cota
de impunere pentru fiecare produs accizat în parte. Astfel, cota de impunere poate fi:
- fie o cotă fixă în lei sau în euro pe unitatea de măsura specifică (de exemplu pe litru, pe
gradul de concentrație, pe cifra octanică etc);
- fie o cota procentuala care se aplică asupra bazei de impozitare.
3. Taxele vamale
Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a intervenției statului în
comerțul internațional. Această intervenție a statului în economie se realizează pe două căi:
direct și indirect.
Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor
sau exporturilor (este vorba de contingentări, prohibiții etc), fie prin reglementarea
schimburilor. Intervenția directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate conturba

4
relațiile dintre state și poate avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în
perioadele următoare.
Intervenția indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea
schimburilor internaționale. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a produselor care fac
obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin
lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca număr, ca mod de așezare și fiecare având
efecte diferite, pentru a elabora o politică vamală corespunzătoare intereselor generale ale
statului se impune o clasificare a lor. Mulțimea taxelor vamale poate fi ordonată după cel
puțin patru criterii:
- în funcție de sensul fluxurilor comerciale;
- după modul de fixare;
- după modul de percepere al taxei;
- după scopul instituirii taxelor vamale.
A. În funcție de sensul fluxurilor comerciale regăsim:
- taxe vamale de import;
- taxe vamale de export;
- taxe vamale de tranzit.
Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import și acestea se plătesc de
către importatori o dată cu depunerea documentelor ce atestă efectuarea tranzacției. Această
taxă vamală se adaugă la prețul de cumpărare, sporind astfel prețul la care se vor vinde aceste
produse în interiorul țării importatoare. În final taxa va fi suportată de consumatorul
individual, ca de altfel, în cazul tuturor impozitelor indirecte.
Taxele de export se întalnesc rar, deoarece statele sunt interesate în general în
încurajarea exporturilor. Rațiunea lor este una fiscală și se întalnește în țările care au nevoie
stringentă de venituri și le pot obține, în principal, doar prin taxarea exporturilor (spre
exemplu în țările care exportă masiv bogații naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop
al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajării exporturilor de materii prime neprelucrate.
Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afectează nici
producția, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul național, statul impune taxă. Sunt
practicate în cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate în general în tranzitarea
teritoriului lor, obținând diverse beneficii de pe urma acestui lucru.
B. După modul de fixare taxele vamale pot fi:
- taxe vamale autonome;

5
- taxe vamale convenționale;
- taxe vamale autonom-convenționale;
- taxe vamale asimilate.
Taxele vamale autonome se aplică la importurile din țările cu care nu există acorduri
privind "clauza națiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale convenționale au un nivel mai redus decât cele autonome și se aplică
asupra relațiilor comerciale între țările care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai
numesc și taxe vamale preferențiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluîrii
sistemului vamal al unei alte țări.
C. După modul de percepere al taxei întalnim:
- taxe vamale ad valorem;
- taxe vamale specifice;
- taxe vamale mixte.
Taxele vamale ad-valorem presupun utilizarea unei cote procentuale definite care se
aplică asupra bazei de impozitare (valoarea în vamă). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai
întalnite. Utilizarea lor are avantajul simplității, dar prezintă neajunsul fiscal al variației
randamentului, ca urmare a modificărilor frecvente a prețurilor pieței mondiale.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea de măsură a utilității
importate.
D. După scopul instituirii taxelor vamale regăsim:
- taxe vamale cu scop fiscal;
- taxe vamale cu scop protecționist;
- taxe vamale cu scop preferențial;
- taxe de sancțiune.
Taxele vamale preferențiale sunt determinate de negocierile între guverne și constau
într-o reducere reciprocă a taxelor vamale.
Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:
- taxe anti-dumping (=preț mondial – prețul de dumping);
- taxe compensatorii – se aplică la produsele importate care beneficiază în țara de origine de
subvenții ilegale;
- taxe de retorsiune – se aplică atunci când un stat partener în relații comerciale își ridică
taxele vamale, fără a se fi căzut de comun acord asupra acestui lucru sau fără o consultare
reciprocă prealabilă.

6
 Așezarea taxelor vamale pornește de la declarația vamală de import. Fiecare declarație
de import este însoțită de licență care atestă legalitatea tranzacției, factura, documentele de
transport internațional, certificatul care atestă originea mărfurilor și alte documente.
Baza o reprezintă factura deoarece pornind de la aceasta se calculează valoarea în
vamă.
Valoarea în vamă cuprinde prețul extern transformat în moneda națională la cursul
oficial al zilei, la care se adaugă cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare și alte
cheltuieli efectuate pentru transportul mărfii până la vamă.
Asupra acestei valori în vamă se aplică taxa vamală. După achitarea acesteia se
primește în scris "liberul de vamă" și operația de vămuire s-a încheiat. Vămuirea se face de
obicei la punctele vamale de frontieră, dar se poate face și la vămile de interior cu respectarea
anumitor condiții privind garantarea efectuării plații taxelor.
Ansamblul taxelor vamale ale unei țări se constituie în tariful vamal. Tariful vamal
stabilește modul concret de aplicare al taxelor vamale pe fiecare produs în parte. Practic este
reprezentat de o listă vamală care cuprinde toate produsele ce fac obiectul comerțului
internațional și conține precizări precise privind modul de percepere al taxelor vamale.
4. Monopolurile fiscale
Prin monopol fiscal se înțelege dreptul statului de a produce și/sau comercializa, în
regim de exclusivitate, anumite produse.
Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul obținut
din activitatea de producție sau comercializare în regim exclusiv și de taxa cuprinsă în prețul
de vânzare încasat de la consumatori. Practic, acest impozit (taxă) fixat asupra prețului de
vânzare și care se include în acesta, se numește monopol fiscal.
5. Taxele de înregistrare și de timbru
Aceste taxe sunt obligatorii numai în cazul în care cetățeanul solicită un serviciu din
partea statului.
În prezent există o multitudine de astfel de taxe și câteva dintre ele le vom prezenta
mai jos.
Taxele judecătorești și notariale sunt printre cele mai des întalnite și se plătesc pentru
diferite procese. Taxele notariale reprezintă o taxă datorată bugetului statului pentru diferite
înregistrari.
Pe lângă taxele de înregistrare mai există și șase tipuri de taxe de timbru: timbrul
literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice, care alimentează
diferite fonduri publice destinate susținerii unor activităti din domeniul culturii etc.

7
 Deosebit de taxele de înregistrare și de timbru mai există și diverse tarife, ca de
exemplu:
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul Național de Cadastru;
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare și Control în Turism etc.

8
 II. Evoluţia impozitelor indirecte în Uniunea Europeană

În ţările membre ale Uniunii Europene, politica fiscală este departe de a fi câştigat
consensul tuturor, deoarece nici un stat nu este dispus să renunţe la dreptul de a încasa
impozite de la cetăţenii săi în modul în care doreşte.
Pentru a exista o comparabilitate a datelor furnizate de fiecare stat membru privind
impozitele a fost creat în anul 1995 Sistemul European de Conturi (European System of
Accounts) – denumit ESA95, prin care s-a încercat aducerea la un numitor comun a
clasificării conturilor naţionale, şi în cadrul lor, a impozitelor şi taxelor în Uniunea
Europeană.
Conform clasificării ESA95, impozitele indirecte sunt definite ca fiind impozitele
legate de producţie şi importuri. Acestea includ TVA, taxe vamale de import, accize şi alte
impozite asupra unor servicii specifice (transport, asigurări), impozitele asupra producţiei care
sunt definite ca fiind „impozite ce apar ca urmare a desfăşurării unei activităţi de producţie”
(licenţe de afaceri, compensare de TVA în sistemul cu rată uniformă etc).
Reformele în domeniul impozitelor indirecte au fost destul de dure. După 1995 multe
ţări membre ale UE15, au implementat o serie de reforme privind introducerea aşa numitelor
„impozite verzi” – impozite menite să ajute la protejarea mediului înconjurător. Ţările care au
impus aceste impozite au fost: Suedia, Danemarca, Olanda, Germania, Austria şi Marea
Britanie.
Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în anul 1970 în Comunitatea Economică
Europeană şi a înlocuit o serie de taxe existente atunci asupra producţiei şi consumului, care
îngreunau schimburile comerciale între state. În anul 1977, prin Directiva a şasea, se pun
bazele armonizării taxei pe valoarea adăugată în statele membre, legislaţie care a fost
modificată ulterior. Statele membre pot aplica următoarele tipuri de cote de TVA: o taxă
normală şi una sau două taxe reduse.
Taxa normală de TVA nu trebuie să fie mai mică de 15%, iar taxele reduse să nu fie
mai mici de 5%. Principiul de taxare al TVA-ului este cel al consumului (destinaţiei
bunurilor), taxa urmând a fi percepută asupra livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în
statul în care se consumă. Sunt supuse TVA-ului şi importurile.
În legislaţia europeană sunt prevăzute şi o serie de regimuri speciale în ceea ce
priveşte TVA pentru: societăţile mici, agricultori, bunuri second-hand, opere de artă,
antichităţi, aur, agenţiile de turism.
În ţările membre ale Uniunii Europene - 154, cu excepţia Austriei, Belgiei, Franţei şi

9
Germaniei, societăţile comerciale care au sediul social în acel stat primesc la înregistrarea lor
ca firmă un număr de înregistrare TVA, care va fiutilizat în scopul deducerii TVA-ului.
S-a creat posibilitatea ca şi societăţile comerciale care nu dispun de un sediu social
într-un anumit stat membru al Uniunii Europene, dar desfăşoară activităţi acolo, să solicite un
număr de înregistrare TVA, pentru a-şi putea depune declaraţiile şi de a plăti TVA direct
acelui stat unde îşi desfăşoară activitatea, fără a mai apela la un reprezentant fiscal.
A mai fost introdus sistemul VIES=Vat Information Exchange System, adică Sistemul
de schimb al informaţiilor în domeniul TVA, care permite verificarea numărului de
identificare a TVA-ului de către cei implicaţi – societăţi comerciale, autorităţi fiscale.
Reglementările fiscale la nivelul accizelor au impus un regim definitiv şi general
asupra deţinerii, circulaţiei şi controlului produselor supuse accizelor. Produsele supuse
acizelor printr-un regim comun (accize armonizate) sunt: uleiurile minerale, alcoolul şi
produselor din alcool, tutunul şi produsele din tutun.
Acest regim al accizelor armonizate a intrat în vigoare după 1 ianuarie 1993 şi se
înscrie în strategia globală de armonizare a impozitelor indirecte. Produsele supuse accizelor
sunt impozitate în statul în care acestea sunt consumate. Circulaţia produselor supuse accizării
se face în regim suspensiv prin intermediul unor antrepozite fiscale şi trebuie să fie însoţită de
documente fiscale.
Legislaţia privind accizele, prevede şi existenţa unei accize minime asupra fiecărei
categorii de produse. Acciza minimă a fost stabilită în anul 1992 pentru alcool şi băuturi
alcolice, ţigarete şi tutun, pentru celelalte produse supuse accizelor urmând să intre în vigoare
mai târziu.

1. Austria

În Austria, contribuţiile provenite din impozitele indirecte se ridică la 34,2%, din care
TVA-ul reprezintă mai mult de jumătate.

10
 Rata standard de impozitare a TVA-ului este de 20%. Se aplică o rată redusă de 10%
alimentelor de bază, cărţilor, ziarelor, transportului public, chiriei proprietăţilor imobiliare şi
medicamentelor. Accizele cele mai importante sunt aplicate asupra produselor petroliere;
tutunului; energie electrică, gaz şi cărbuni(3,2%; 1,3%; 0,7%, din totalul impozitării).

2. Danemarca

Rata TVA-ului este de 25% şi numai ziarele sunt scutite de impozit. Începând cu anul
2008 accizele pe energie cresc anual cu 1,8%.

3. Finlanda

Contribuţia impozitelor indirecte (30,9%) este sub media statelor din UE(38,4%).Din
octombrie 2009 conform deciziilor şi programului de guvernare, TVA-ul la alimente a fost
redus de la 17% la 12%.
Accizele pe alcool şi tutun au crescut cu 10%, ceea ce va creşte contribuţia la bugetul
statului cu aproximativ 100 milioane €.
Rata TVA-ului este de 22% din 1998.Se aplică o rată redusă pentru o anumită listă de
bunuri: medicamente, cărţi, ziare şi pentru anumite servicii.
Accizele se aplică pentru bere,vin, petrol,tutun şi sunt printre cele mai ridicate din UE.

11
 4. Franţa

Contribuţia taxelor indirecte este de 1% din PIB, peste media UE.

Rata standard a TVA-ului este de 19,6%. O rată redusă de 5,5% se aplică bunurilor
esenţiale, anumitor periodice şi serviciilor oferite de restaurante. De asemenea, se aplică o rată
redusă de 2,1% ziarelor, spectacolelor de teatru şi medicamentelor aprobate.

5.Germania

Impozitele indirecte sunt departe de media UE(32,7%).

Rata TVA-ului a fost mărită de la 16% la 19% începând cu 1 ianuarie 2007.
Alimentele de bază, transportul public,cărţile, chiriile şi serviciile medicale sunt supuse unei
rate de 7%, o cotă limitată faţă de cele aplicate în celelalte state membre.

6. Italia

Contribuţia impozitelor indirecte este de 34,6% şi se poziţionează sub media UE, ceea
ce reflectă faptul că Italia se bazează pe impozitele directe.
Cota TVA este de 20%. Există o rată redusă de 10% pentru anumite alimente,
electricitate, petrol, medicamente şi diverse spectacole şi, de asemenea, o rată foarte redusă de
4% pentru alimentele de bază,ziare, anumite servicii medicale şi locuinţe rezidenţiale.

12
 7. Spania

Spaniei îi revine o contribuţie din impozite indirecte de 12% din PIB. Spania are a
treia cea mai redusă astfel de contribuţie din UE(cu 2,3% procente mai puţin decât media
UE).
Rata TVA-ului este 16% şi există două cote reduse de 7% şi de 4% aplicabile unor
anumite categorii de bunuri, activităţi sportive, alimente, produse pentru sănătate, gospodărie,
servicii de divertisment, hoteluri şi restaurante, servicii de agricultură şi cărţi.

8. Suedia

Contribuţia impozitelor indirecte este de 35,3%(sub media UE).

Cota TVA-ului este de 25%. Există o rată redusă de 12% pentru alimente şi servicii
turistice şi o altă rată de 6% pentru ziare şi periodice, transport public, cinema, circ şi bilete la
concerte.
Scutite de TVA sunt medicamentele pe reţetă, investiţiile în aur şi o serie de servicii
financiare, printre care şi asigurările şi reasigurările.

13
 9. Marea Britanie

Impozitele indirecte reprezintă 35,4%, mult mai mari fiind cele directe (46,3%).
De la 1 decembrie 2008 Tva-ul este de 15 %. O rată redusă de 5 % se aplică energiei
electrice şi combustibililor, dar şi pentru instalarea anumitor materiale folosite pentru
reducerea consumului de energie.
Nu se aplică TVA anumitor alimente, construcţiilot noi, transportului public, hainelor
şi încălţămintei pentru copii.

14
 III. Concluzii

Se constată o tendinţă de diminuare, în general, a impozitelor în Europa, fapt ce poate

fi interpretat ca o uşoară slăbire a modelului social european, a modelului bunăstării bazat pe
taxe înalte.
Se poate observa o scădere a impozitelor directe ca urmare a aplicării unor taxe mai
mici asupra impozitului pe profit și a impozitului pe venit, concomitent cu o creștere a
impozitelor indirecte.
În 2007, impozitele indirecte depăşeau impozitele directe, fapt arătat de graficele de
mai jos.

15
 Tot în 2007 se înregistrau următoarele cote ale TVA-ului în ţările membre:

România este a patra țară care se bazează pe impozitele indirecte, după

Bulgaria,Cipru și Malta. Impozitele indirecte constituie 43,4 % (în comparație cu media UE

16
de 38,4%)

TVA-ul este de 19% și se aplică o taxă redusă de 9% anumitor bunuri cum ar fi :

produsele farmaceutice, echipament medical pentru persoane cu dizabilități, cărți, ziare,
admiterea la anumite evenimente culturale, cazarea la hotel. Se aplică TVA fără deduceri :
tratamente medicale, activități culturale și educaționale(cu unele excepții), servicii poștale,
anumite tranzacții bancare și financiare, asigurări și reasigurări, clădiri și pământuri.

17