Cheia problemei st n felul n care Augustin explic guvernarea divin a voinelor.

Astfel, voina nu decide niciodat fr un motiv, adic fr s fie atras de

un bine pe care l percepe n obiect. Numai c aceast percepie asupra obiectului nu st n puterea absolut a omului. Este privilegiul lui Dumnezeu s
determine fie cauzele exterioare care acioneaz asupra percepiei, fie iluminarea interioar care ac ioneaz asupra sufletului. n acest fel, decizia voin ei se
exercit asupra unei conjuncturi de situaii pe care o creeaz Dumnezeu. Omul este stpnul gndurilor sale primare, fr a putea determina obiectele,
imaginile i prin urmare motivele care se nfieaz minii sale. Conform teoriei sale despre cunoatere, sufletul este contient de imaginile pe care le vede,
fie prin percepie fie prin iluminare, dar nu este cauza lor: pe de o parte, cauzele externe ale imaginilor percepute sunt guvernate de Dumnezeu, iar pe de alt
parte, iluminrile divine provin de asemenea de la Dumnezeu.

Mai mult, Dumnezeu tie dinainte rspunsul pe care sufletul, dispunnd de toat
libertatea posibil, l va da acestor factori exteriori. Astfel, n cunoaterea divin,
exist pentru fiecare voin creat o serie indefinit de motive care, de facto,
ctig adeziunea omului cu privire la ceea ce este binele. Dumnezeu dispune, n
omnisciena sa, de suficiente motive pentru a-l salva pe Iuda, de pild, sau de a-l
pierde pe Petru. Nici o voin nu ar putea rezista planului divin. n acest fel,
Dumnezeu, datorit autonomiei sale perfecte, poate cauza motive pentru orice
fel de alegere a sufletelor individuale, anticipnd i rspunsul acestora. n acest
sens, graia este infailibil, dei liber.
Din acest motiv Augustin spune c acel om care a acionat conform binelui trebuie s mulumeasc lui Dumnezeu pentru c i-a trimis o inspira ie eficient
(adic un sistem de factori exteriori n care a putut percepe binele datorit unei iluminri directe asupra sufletului), n timp ce altora le-a negat sau amnat
aceast favoare. Cel care a primit-o este un ales.