APLICAII BIOMECANICE.

MERSUL SI PRGHIILE
I. MERSUL. ANALIZA BIOMECANIC A MERSULUI DIN PRISMA
VECTORILOR DE DEPLASARE A SEGMENTELOR CORPORALE
Miscari locomotorii
Miscarile de locomotie sunt de doua feluri: ciclice si aciclice.
In miscarile ciclice, fiecare parte a corpului revine in pozitia initiala, adica
capata mereu un ciclu asemanator de miscari. Prin ciclu de miscari se intelege
totalitatea miscarilor corpului si ale segmentelor sale, incepand de la o pozitie
initiala oarecare pana la pozitia urmatoare, identica. Locomotia ciclica rezulta din
repetarea acestor cicluri uniforme, asemanatoare numite si unitati de miscare .
La mers sau la alergare, ciclul este pasul dublu. La inot in ciclu intra ducerea
mainilor de la barbie inainte, tragerea lor inapoi si miscarea de impingerea a
picioarelor.
In locomotiile aciclice nu se produce o repetare succesiva a unor cicluri de
miscari ; executarea miscarilor aciclice, cum sunt, spre exemplu, sariturile, corpul
trece dintr-o pozitie initiala intr-una finala, dupa care miscarea inceteaza.
Mersul
Miscarea locomotorie bipeda este o achizitie relativ recenta in evolutia
filogenetica. Copilul invata sa merga dupa varsta de un an, cand s-a asigurat
statiunea bipeda. Fiind una din cele mai obisnuite miscari executate de om, mersul
se perfectioneaza in procesul cresterii pana intr-atat, incat se poate afirma ca dintre
tate miscarile omului, el se efectueaza cu cel mai mare randament, cu cea mai
economica cheltuiala de energie. Aceasta se presupune pe de o parte, adaptarea
aparatului locomotor din punct de vedere morfologic, iar pe de alta parte, o
coordonare nervoasa perfecta a miscarilor segmentelor si ale corpului in intregime,
in timpul mersului.
Analiza biomecanica a mersului a aratata ca in aceasta miscare obisnuita a
omului este extrem de complexa ; fazele sale nu pot fi sesizate cu ochiul liber.
Pentru studiul mersului s-au imaginat numeroase procedee, dintre care
cronofotografia lui Marey a dat rezultate mai bune. Ulterior s-au imbunatatit
diferite metode cinematografice, care au dat posibilitatea studierii coordonatelor
spatiale in functie de timp.
Mersul este o miscare locomotorie ciclica, care se realizeaza prin ducerea
succesiva a unui picior inaintea celuilalt. Characteristic mersului este sprijinul
0

permanent al corpului pe sol, fie pe un picior, fie pe ambele picioare. Sprijinul

unilateral dureaza de cinci ori mai mult decat sprijinul bilateral : astfel, intr-o ora
de mers, omul se sprijina 50 de minute pe un picior.
In perioada sprijinului unilateral, membrul inferior care sustine greutatea
corpului se numeste picior de sprijin, iar celalalt, picior oscilant.
Mersul este format dintr-o succesiune de pasi : in analiza biomecanica a
mersului se foloseste pasul dublu, compus din totalitatea miscarilor care se
efectueaza intre doua sprijiniri succesive ale aceluiasi picior. Pasul dublu este
unitatea functionala de miscare in timpul mersului. El se compune din doi pasi
simpli si poate fi descompus pentru studiu in sase faze, din care doua, de foarte
scurta durata, au fost numite momente.
Fazele pasului dublu sunt urmatoarele ( fig. 1 ) :
o Faza I sau faza de amortizare incepe din momentul cand piciorul anterior ia
contactul cu solul prin calcai si dureaza pana la momentul vertical
o Faza a II-a sau momentul verticalei piciorului de sprijin corpul trece un timp
foarte scurt prin aceasta pozitie, fiind sprijinit pe un singur picior. In acest moment
corpul are inaltimea maxima, iar centrul de greutate este usor deplasat lateral, catre
piciorul de sprijin, pentru mentinerea echilibrului
o Faza a III-a sau faza de impulsie incepe imediat dupa trecerea corpului prin
momentul verticalei piciorului de sprijin si dureaza pana la desprinderea de pe sol
a acestuia. Catre partea finala a acestei faze, planta se dezlipeste de sol, incepand
cu calcaiul. Atunci cand sprijinul se face numai cu varful metatarsienelor si cu
degetele, corpul se afla in sprijin bilateral, intrucat piciorul anterior se gaseste in
contact cu solul prin calcai. In timpul mersului bilateral, centrul de greutate a
corpului are inaltimea minima. La sfarsitul acestei faze, corpul este impins inainte
si in sus prin forta de impulsie a piciorului de sprijin, care apoi devine picior
oscilant.
o Faza a IV-a sau pasul posterior al piciorului oscilant se executa liber
oscilatie in articulatia coxofemurala, concomitent cu o usoara flexi in genunchi si o
usoara flexie dorsala in articulatia talocrurala ; flexia de genunchi si talocrurala au
cas cop realizarea unei usoare scurtari a membrului inferior care oscileaza,
inlesnind astfel miscarea, mai ales in momentul trecerii pe verticala.
o Faza a V-a sau momentul verticalei piciorului oscilant piciorul oscilant trece
usor flectat pe la verticala, incrucisandu-se cu piciorul de sprijin, aflat, de
asemenea, la momentul verticalei.
o Faza a VI-a sau pasul anterior al piciorului oscilant, care oscileaza de la
verticala inainte, pregatindu-se sa ia contact cu solul, adica sa inceapa un nou ciclu
al pasului dublu.
Dintre toate fazele descrise, cea mai importanta pentru miscarea inainte este
cea de impulsie, cand forta musculaturii actioneaza in directia deplasarii corpului.

In faza de amortizare se franeaza miscarea progresiva a corpului, reactia sprijinului

opunandu-se deplasarii acestuia. ( fig. 2 )
Deplasarea prin mers a corpului in spatiu rezulta din interactiunea fortelor
interne, si anume contractia musculaturii, cu forte externe care actioneaza in toate
fazele mersului si mai ales la punctele de contact al corpului cu solul.
Desi specificul aparatului locomotor al omului imprima o forta de impulsie
periodica, discontinua, totusi, in ansamblu, mersul este o miscare continua, care
prezinta unele oscilatii.
Aceasta transformare a impulsului periodic intr-o miscare continua este rezultatul
interactiunii cu fortele de inertie care se nasc in timpul mersului si cu
particularitatile morfologice ale aparatului locomotor, constituit din parghii
articulare.
Directia oblica si intermitenta a fortei motrice in mers este determinata de
impulsia transmisa de membrul inferior pe sol in urma contractiei musculaturii din
lantul triplei extensii. Forta de frecare este necesara impulsiei : este cunoscuta
greutatea cu care se deplaseaza omul pe un plan lucios sau nisip, intrucat o parte
din forta impulsiei se pierde.
Dupa cum rezulta din descrierea fazelor pasului dublu, fiecare membru
inferior are un rol de sprijin si unu de oscilatie ; sprijinul bilateral se asigura in
mers cand se termina impulsia si incepe amortizarea. Perioada de sprijin este putin
mai mare decat cea de oscilatie.
In timpul mersului, piciorul de sprijin exercita o presiune asupra solului, care
poate fi studiata prin inscrierea grafica cu ajutorul platformelor dinamografice.
Curba presiunii normale exercitate de piciorul de sprijin pe sol, oscileaza cu
valori pozitive si negative de o parte si de alta a liniei greutatii corpului, avand o
traiectorie caracteristica in functie de felul mersului. ( fig. 3 )
In faza de amortizare, presiunea pe sol depaseste la inceput valoarea greutatii
corpului si este reprezentata de doua oscilatii pozitive care corespund contactului
cu calcaiul si apoi cu varful piciorului.
Componenta tangentiala a presiunii pe sol variaza in functie de fazele miscarii
piciorului de sprijin. ( fig. 4 )
Presiunea tangentiala a piciorului este mai intai negativa, apoi pozitiva .
Caracteristicile mersului
Pasul dublu acopera distanta care separa doua sprijiniri succesive ale aceluiasi
picior pe sol ; lungimea sa se masoara de la calcai.
Pasul simplu inseamna distanta dintre calcaiul piciorului de contact cu solul si
varful piciorului de impulsie ; el se realizeaza in timpul sprijinului bilateral.
Lungimea pasului simplu depinde de lungimea membrelor inferioare si de
actiunea de impulsie ; in medie, el este de 0,63m la barbat si de 0,50m la femeie.
S-a observat ca pasii aceluiasi individ nu sunt egali intre ei ; de regula, pasul este
mai lung cand membrul inferior stang serveste ca sprijin.
In toate tempourile de mers, cei doi pasi simplu ai unui pas dublu au,
adeseori, lungimi inegale ; pasul mai lung corespunde membrului inferior cu
2

musculatura mai dezvoltata. Astfel, la fiecare om, si mai ales la sportivi, forta
musculara este mai dezvoltata la unul din membrele inferioare.
Cand omul duce greutati, lungimea pasului si frecventa mersului scad.
Frecventa sau ritmul mersului reprezinta numarul de pasi facuti intr-un minut.
Lungimea pasilor este influentata de frecventa. De asemenea, talia influenteaza
frecventa, ea fiind accelerata la persoanele cu talie submedie.
Viteza mersului, adica spatiul parcurs intr-un minut, este egala cu produsul
dintre lungimea pasului si cadenta lui ; cu cat creste unul din factori, cu atat creste
si viteza, si invers.
La un barbat adult de talie mijlocie, viteza mersului este maxima la o cadenta
de 140 pasi simpli pe minut. Astfel, la un om cu talie de 1,70m, lungimea pasului
simplu variaza intre 75-85 cm. La o cadenta economica, intre 110-130 pasi simpli
pe minut, viteza va fi de 5-6,5 km pe ora.
Pentru a obtine un randament cat mai bun al mersului se recomanda lungimea
pasului si nu accelerarea cadentei. Cu cat cadenta creste, viteza de deplasare a
corpului scare, intrucat marirea frecventei se face in dauna lungirii pasilor.
In timpul mersului, corpul este usor aplecat inainte ; aceasta aplecare se
accentueaza cu cat alura este mai rapida si oboseala omului mai accentuata.
Unghiul pasului ( fig. 5 ), care este format de linia de mars si axa piciorului,
are o valoare medie de 15.
Largimea pasului este distanta care separa calcaiul de linia de mars ; la o
viteza mijlocie, ea este de 5-6 cm ( fig. 6 ).
Urmele pe care le lasa planta pe sol in timpul mersului ( fig. 7 ) nu se afla pe
aceeasi linie dreapta, ci sunt departate in medie cu 12 cm la barbat si 13 cm femeie,
datorita faptului ca femeia are bazinul mai larg ; de asemenea, varfurile picioarelor
sunt departate putin in afara.
Oscilatiile corpului si ale centrului de greutate in mers
Deplasarea corpului in timpul mersului nu este rectilinie ; datorita conditiilor
mecanice si de echilibru, specifice mersului biped, centrul de greutate al corpului
prezinta o serie de oscilatii.
Oscilatiile verticale sunt consecinta faptului ca trunchiul se sprijina cand pe
un membru inferior extins si vertical, cand pe ambele membre inferioare orientate
oblic. Centrul de greutate este ridicat la maximum in momentul verticalei
piciorului de sprijin si cel mai coborat in sprijinul bilateral. Oscilatiile verticale
variaza intre 4-6 cm la o cadenta de 40-70 pasi pe minut.
Oscilatiile laterale ale centrului de greutate al corpului sunt determinate de
necesitatea mentinerii echilibrului in timplul sprijinului unilateral, cand baza de
sustinere a corpului este redusa la dimensiunile plantei piciorului de sprijin.
Verticala centrului de greutate trebuie adusa in interiorul bazei de sustinere, ceea ce
se obtine printr-o inclinare laterala a bazinului in partea picioruluide sprijin.
Bazinul se inclina concomitent cu trunchiul, care oscileaz astfel, odata cu centrul
de greutate, cand spre dreapta, cand spre stanga, pe membrul inferior de sprijin.
3

Inclinarile latarale ale bazinului si trunchiului dau mersului un aspect usor leganat,
care este mai accentuat la femei din cauza bazinului mai larg.
Oscilatia latarala incepe odata cu terminarea fazei de sprijin bilateral si atinge
amplitudinea maxima in momentul verticalei piciorului de sprijin ; ea coincide cu
pozitia cea mai inalta a centrului de greutate si cu cea mai mica viteza orizontala a
trunchiului. Oscilatia laterala este nula in timpul sprijinului bilateral. Amplitudinea
medie a oscilatiilor laterale este de 2,5 cm la dreapta si spre stanga.
In timpul mersului au loc diferite miscari ale trunchiului si membrelor
superioare, care se pot evidentia prin metodele cinematografice aratate mai sus.
Astfel, soldul corespunzator piciorului oscilant este impins inainte, iar cel al
piciorului de sprijin ramane inapoi ; amplitudinea acestei deplasari atinge in medie
9.
Oscilatiile axului umerilor se fac in sens invers celor alea bazinului si
corespund cu ducerea inainte a membrelor superioare. Amplitudinea acestor
oscuilatii este mai mare la umeri decat la bazin si atunge 12 in momentul
sprijinului bilateral. Oscilatiile umerilor cresc proportional cu viteza progresiei
mersului ; in alergare ele scad pana la disparitia aproape completa.
In timpul mersului exista si oscilatii inainte si inapoi ale corpului : in prima
jumatate a sprijinului acesta se inclina inainte. Aceste oscilatii sunt aproape
imperceptabile in timpul mersului si ceva mai accentuate in timpul alergarii,
exagerandu-se pe masura ce lungimea pasului creste, fara a depasii 5 in cadenta
obisnuita a mersului.
Trunchiul are si inclinari laterale miscari de translatie in care axa
trunchiului ramane paralela si se deplaseaza lateral la fiecare sprijin unilateral.
Oscilatiile laterale ale trunchiului sunt simultane cu ale bazinului si au aceeasi
explicatie : necesitatea aducerii verticalei centrului de greutate in interiorul bazei
de sustinere, pentru mentinerea echilibrului corpului.
Oscilatiile bazinului in timpul mersului descriu o traiectorie helicoidala ; ele
pot fi evidentiarte prin traiectoria descrisa de pubis (fig. 8 ).
Miscarile membrelor superioare sunt sincrone si opuse miscarilor membrului
inferior de aceeasi parte ; astfel, cand piciorul stang oscileaza inainte, bratul stang
oscileaza inapoi. Ele au rolul de a correcta in parte deplasarea centrului general de
greutate datorita miscarilor efectuate de membrele superioare si torsiunii
trunchiului. Aceste miscari efectuate de membrele superioare au o amplitudine
mica, insa daca sunt suprimate, mersul este jenat. Astfel, mersul cu mainile legate
la spate, mersul celor recent amputati, al bolnavilor cu paralizii sau atrofii
musculare mai ales la deltoid, are un aspect caracteristic.
Contributia musculaturii in mersul inainte pe plan orizontal
In timpul mersului actioneaza majoritatea grupelor musculare, succedandu-se
armonios sub conducerea centrilor nervosi corticali ; cea mai mare contributie o
are insa musculatura membrelor inferioare. Analina contributiei grupelor
musculare la efectuarea fazelor mersului trebuie facuta separat la piciorul de sprijin
si la cel oscilant, ele avand particularitati la fiecare faza.
4

Piciorul de sprijin oscileaza in articulatia coxofemurala, descriind un unghi cu

deschiderea in jos. In acelasi timp, articulatia talocrurala devine o axa de rotatie a
piciorului de sprijin, care descrie fata de acesta un unghi descris in sus ( fig. 9 ).
In faza de amortizare piciorul atinge solul cu calcaiul si aproape imediat se
aplica pe el cu intreaga planta. In momentul contactului cu solul, la nivelul
articulatiei talocrurale actioneaza muschii flexori dorsali ai labei piciorului, la
genunchi extensorii, iar la articulatia coxofemurala flexorii coapsei pe bazin. Dupa
contactul cu solul si pana la momentul verticalei piciorului de spijin, rolul grupelor
musculare se schimba. Astfel, la nivelul articulatiei talocrucrale isi incep actiunea
muschii flexori plantari care aplica planta pe sol, la genunchi se mentine actiunea
extensorilor, iar la sold isi incep actiunea muschii extensori pentru a contribui la
progresia corpului.
Faza de amortizare, care se desfasoara din momentul contactului calcaiului
cu solul pana la verticala piciorului de sprijin, dureaza in timp 3/5 din durata totala
a sprijinului, restul de 2/5 fiind destinat fazei de impulsie.
In momentul verticalei, grupele musculare antagoniste ale membrului inferior
de sprijin asigura fixarea articulatiilor, determinand inaltimea maxima a corpului.
In faza de impulsie, care dureaza pana la eliberarea piciorului de sprijin prin
impulsia de la sol, in articulatia talocrurala se accentueaza contractia flexorilor
plantari, iar la genunchi si sold, cea a muschilor extensori. Contractia atinge
maximum in momentul cand piciorul de sprijin trece in contact numai cu varful si
este principala forta motrica a mersului.
Intre fazele piciorului de sprijin si cele ale piciorului oscilator exista o scurta
perioada de sprijin bilateral, cand corpul se sprijina pe sol cu calcaiul piciorului
anterior si cu varful piciorului posterior. Dupa G. Demeny, durata sprijinului
bilateral este in medie de 2/40 7/40 de secunda ; ea se prelungeste cand survine
oboseala, constituind un semn obiectiv al acesteia.
Piciorul oscilant parcurge fazele sale printr-o pendulare dinapoi-inainte in
articulatia coxofemurala.
Faza pasului posterior se executa din momentul desprinderii varfului
piciorului de pe sol si dureaza pana in momentul trecerii in verticala. Ea este
asigurata de muschii flexori ai coapsei pe bazin ; in articulatia genunvhiului se
produce o usoara flexie, iar in cea talocrurala, muschii flexori dorsali ridica usor
varful piciorului.
In aceasta faza, contributia musculturii va fi mai mica, datorita faptului ca
pendularea membrului inferior este inlesnita si de forta de gravitatie.
In momentul trecerii la verticala, piciorul oscilant se alfa in usoara flexie la
genunchi, pentru a realize scrurtarea necesara; in articulatia talocrurala, grupel
musculare antagoniste isi produc o contributie egala, laba piciorului aflandu-se in
unghi drept pe gamba.
In faza pasului anterior al piciorului oscilant se accentueaza forta de
contractie a muschilor flexori ai coapsei pe bazin, iar la genunchi se produce
contractia balistica extensorilor care arunca gamba inainte, pregatind aterizarea. In
articulatia talocrurala se accentueaza contactia flexorilor dorsali, care ridica varful
piciorului, pregatind astfel calcaiul pentru contactul cu solul.
5

Trecand in revista modul cum se succed in actiune grupele musculare

antagoniste ale membrului inferior se poate arata ca mersul angreneaza aproape in
egala masura toate grupele, cu exceptia muschilor extensori ai gambei, care sunt
solicitati mai mult. In general grupele extensoare sunt solicitate mai mult decat
cele flexoare, ceea ce explica, dealtfel, si inegala lor dezvoltare la om. Mersul
constituie miscarea cea mai obisnuita a omului si, de aceea, coordonarea nervoasa
si dezvoltarea corespunzatoare a grupelor musculare asigura un randament maxim.
In mersul normal, lucrul muscular este economic si armonios repartizat
diferitelor grupe musculare, motiv pentru care oboseala nu apare repede.
In timpul mersului obisnuit pe un plan orizontal, marile functii organice sunt
influentate pozitiv, respiratia si circulatia sunt activate, iar sistemul nervos
echilibrat.
Diferite forme de mers
Mersul omului are unele particularitati in functie de conditiile in care se
executa ; de asemenea, fiecare om are mersul sau caracteristic.
a)
In marsul sportiv, dinamica activitatii musculare arata ca efortul principal
este depus de catre grupele si lanturile musculare ale membrelor inferioare si
trunchiului ; restul musculaturii participa in masura mai mica la efortul global.
Ceea ce caracterizeaza marsul sportiv este asemanarea sa cu mersul
obisnuit, cu exceptia catorva particularitati specifice in cadrul fazelor pasului
dublu. Astfel, in faza de amortizare, contactul piciorului cu solul se face pe calcai,
apoi talpa se deruleaza complet pe sol. Extensia genunchiuliu la piciorul de
impulsie si pendularea piciorului oscilant se executa mai viguros. In faza de
impulsie se produce o contractie puternica a lantului muscular al triplei extensii,
care impinge corpul inainte. In faza pasului posterior oscilant, grupa musculara a
flexorilor coapsei pe bazin se contracta mi purtenic decat la mersul obisnuit si duce
inainte viguros membrului inferior. Forta de contractie a acestei grupe musculare
creste la faza pasului anterior, intrucat este nevoie sa se adauge componenta
antigravitationala. In marsul sportib, miscarile umerilor si ale membrelor inferioare
sunt mai ample.
b) Mersul pe plan inclinat poate fi descompus in aceleasi faze ca si mersul pe
plan orizontal. In mersul pe plan inclinat ascendant, perioada sprijinului bilateral
este prelungita, iar contactul cu solul in faza de amortizare se face fie pe toata
talpa, fie pe varf. Activitatea grupelor musculare care asigura impulsia este
crescuta si solicita in mare masura aparatele cardiovascular si respirator. Cand
planul este foarte inclinat, fixarea pe sol a plantei se face cu greutate, iar omul
recurge la o pozitie speciala a piciorului, care sa-i asigure o priza mai buna
utilizand marginea laterala sau medicala a plantei, printr-o miscare pe plan inclinat,
folosit in ascensiunile din munti.
c) In mersul prin infruntarea unui obstacol, cum este, de exemplu, impingerea de
greutati sau mersul impotriva unui vant puternic, corpul este aplecat mult inainte,
6

iar verticala coborata din centrul de greutate cade inaintea bazei de sustinere ; din
aceasta cauza, daca obstacolul ar dispare brusc, corpul ar cadea inainte. Timpul
sprijinirii bilateral este mult prelungit, iar efortul de invingere a obstacolului se
adauga la cel de impulsie, obisnuit in mersul pe plan orizontal, ceea ce solicita
puternic musculatura triplei extensii. Musculatura trunchiului si a membrelor
superioare participa la invingerea greutatii obstacolului care se opune progresiei.
Circulatia si respiratia sunt solicitate puternic, ceea ce determina aparitia rapida a
oboselii.
d) Mersul cu genunchii usor indoiti, frecvent intalnit la oamenii care duc
greutati, i-a caracterizat pe stramosii omului. Specific acestui fel de mers este
faptul ca la nivelul articulatiei genunchilor nu se poate produce extensia completa
in nici una din fazele mersului, ceea se solicita foarte mult grupele musculare
antagoniste la nivelul genunchilor. Contactul cu solul se face pe toata planta. Se
pare ca in acest fel de mers, desi viteza este mai scazuta fata de cel normal, ea
poate fi mentinuta un timp mai indelungat.
e) Mersul inapoi se compune din aceleasi faze ca si mersul inaintem cu
deosebirea ca amortizarea se face pe varfuri, cu genunchii usor flexati, sprijinul
bilateral fiind alungit in timp ; viteza mersului este scazuta, iar mersul nesigur, din
cauza ca lipseste orientarea in spatiu pe care o da vederea la mersul inainte.
f) Mersul prin tatonare sau mersul pe intuneric se caracterizeaza ca si mersul
inapoi, prin nesiguranta, datorita neparticiparii analizatorului vizual. Genunchii
sunt flexati in toate fazele acestui del de mers, sprijinul bilateral este prelungit, iar
oscilatiile laterale ale corpului crescute ; viteza mersului este scazuta. Acest fel de
mers nu poate fi mentinut timp indelungat, intrucat produce o oboseala mare
datorita solicitarii crescute a extensorilor genunchilor, care asigura, prin lucru de
cedare, pozitia flexata a articulatiei.
g) Mersul pe varfuri se executa cu membrele inferioare blocate in extensie la
nivelul genunchilor si in flexie plantara la nivelul labei piciorului. Miscarea se
produce numai in articulatiile coxofemurale si solicita puternic musculatura,
determinand aparitia rapida a oboselii. De asemenea, intrucat resortul pe care-l
reprezinta bolta plantara este anihilat print-o flexie plantara puternica corpul
sprijinindu-se pe varfurile picioarelor - acest fel de mers produce aguduituri care
sunt atenuare prin fixarea unui strat gros de pluta la nivelul pantofilor balerinelor.
h) Mersul lateral se efectueaza prin miscari de abductie si adductie succesive ale
membrelor inferioare ; contactul cu solul se face cu planta intreaga, iar impulsia
este asigurata de catre abductorii din articulatia coxofemurala si pronatorii labei
piciorului
i) Mersul patologic este determinat de leziuni ale membrelor inferioare, ca :
scurtari, anchiloze, deverse paralizii musculare si altele.
7

II.

PARGHIILE IN ORGANISMUL UMAN

1. Scurt istoric
2. Prghia
3. Exemple de prghii
4. Prghii n organismul uman
5. Prghii n medicin
6. Fi de lucru
1. Scurt istoric
Dei prghiile i alte mecanisme simple erau cunoscute de mai mult timp, Arhimede a fost
primul care a stabilit legile matematice de micare a prghiilor. n legtur cu aceste realizri ale
lui Arhimede, au aprut o serie de legende. Potrivit uneia dintre ele, Arhimede a utilizat un
sistem de prghii pentru a trage un vas ncrcat la rm, vrnd s demonstreze astfel ideea
exprimat ntr-o afirmaie ce i se atribuie: "Dai-mi un punct de sprijin i voi urni Pmntul".

2. Prghia
DEFINIIE:
O prghie este o bar rigid care se poate roti n jurul unui punct fix, numit punct de sprijin.
Asupra unei prghii acioneaz dou fore: o for activ, F, care pune n micare prghia i o
for rezistent, R, care trebuie nvins. La prghia osoas, punctul de sprijin S, este reprezentat
de axul biomecanic al micrii, de punctul de sprijin pe sol sau de un aparat oarecare (din sala de

sport). Fora rezistent R este reprezentat de greutatea corpului sau segmentului care se
deplaseaz, iar fora activ F este reprezentat de muchiul care realizeaz micarea.
Aciunea prghiilor se bazeaz pe echilibrul momentelor celor dou fore: activ i rezistent
pasiv.

unde:
MF momentul forei active;
MR momentul forei rezistente;
bF braul forei active;
bR braul forei rezistente.
Prghiile sunt caracterizate prin trei puncte principale:
- punctul de aplicaie a forei F,
- punctul de aplicaie a rezistenei R,
- punctul de aplicaie S a rezultantei forelor, numit punct de sprijin al prghiei, n jurul acestuia
forele F i R dnd prghiei o micare de rotaie.
Clasificarea prghiilor se face n funcie de poziiile celor trei puncte de aplicaie F, R i S :

- prghia de gradul I are punctul de sprijin situat ntre punctele de aplicaie ale celor dou fore
- prghia de gradul II are punctul de sprijin situat la un capt, iar la cellalt capt se afl
punctul de aplicaie al forei active
- prghia de gradul III are punctul de sprijin situat situat la un capt, iar la cellalt capt
se afl punctul de aplicaie al forei rezistente

3. Exemple de prghii
- prghii de gradul I : balana, balansoarul, foarfecele, cletele, ranga, levierul etc.

- prghii de gradul II : roaba, sprgtorul de nuci, pedala de frn, perforatorul, vsla etc.
10

- prghii de gradul III : penseta, capsatorul, grebla, bul undiei etc.

4. Prghii n organismul uman

Prghiile de gradul I sunt prghii de echilibru deoarece realizeaz echilibrul static. Fora
rezistent este reprezentat de greutatea corpului sau a segmentului care se deplaseaz, iar fora
activ este reprezentat de inseria pe segmentul osos a muchiului care realizeaz micarea.
Identificarea prghiilor de gradul I n organismul uman:
trunchiul se afl n echilibru pe picioare ca o prghie de gradul I;
capul n echilibru pe coloana vertebral. Punctul de sprijin este vertebra atlas,
rezistena este reprezentat de greutatea capului, care tinde s cad nainte, iar fora activ este
dezvoltat de muchii cefei, care opresc cderea capului nainte;
antebraul n extensie se comport ca o prghie de gradul I; cnd se face ndoirea i
extinderea braelor n poziia stnd pe mini, antebraul acioneaz ca o prghie de gradul I,
muchii extensori preiau rolul de agoniti att n micarea de extensie, ct i n cea de flexie,
ndoirea braelor n aceast poziie o face greutatea i o gradeaz muchii extensori (triceps), iar
extensia coatelor este realizat de muchii extensori;
n situaia n care piciorul este fixat pe sol (la mers, alergare, momentul btii n sritur, cdere
de la nlime), segmentul gambei este tot o prghie de ordinul I cu punctul de sprijin la mijloc.

11

Prghiile de gradul II sunt prghii de for deoarece au rolul de a multiplica fora. Aceste
prghii au, de obicei, form de pan.
Identificarea prghiilor de gradul II n organismul uman:
incisivii
caninii
piciorul avnd ca rezisten greutatea corpului transmis prin tibie; greutatea
corpului este aplicat la nivelul articulaiei tibio-tarsiene, astfel nct fora o vor da muchii
inserai prin tendonul lui Ahile pe calcaneu; punctul de sprijin, cnd stm pe vrful picioarelor,
se afl la extremitatea metatarsienelor n contact cu solul;
segmentul membrului superior n timpul executrii flotrilor.

12

Prghiile de gradul III sunt prghii de deplasare, ele utiliznd o for mare pentru a nvinge o
for mic, n schimb deplaseaz mult punctul de aplicaie a forei rezistente. Acest tip de prghii
este
cel
mai
frecvent
ntlnit
n
corpul
uman.
La acest tip de prghii punctul de aplicaie al forei active locul de inserare a muchiului se
afl ntru punctul de sprijin articulaia i punctul de aplicaie a forei rezistente.
Identificarea prghiilor de gradul III n organismul uman:
antebraul n flexie funcioneaz ca o prghie de gradul al III-lea cnd muchii
flexori se contract pentru a-l ridica; bicepsul se contract producnd o for care are punctul de
aplicaie pe antebra. n acest caz, braul forei active este de aproximativ 8 ori mai mic dect
braul forei rezistente, rezult c fora activ trebuie s fie de 8 ori mai mare dect fora
rezistent;
coastele, n timpul respiraiei, la inspiraie i expiraie. Articulaia costo vertebral
reprezint punctul de sprijin, zonele de inserie a muchiului pe corpul coastei reprezint punctul
de aplicaie al forei active iar partea anterioar a coastelor reprezint rezistena;
gamba acioneaz ca o prghie de gradul III, la fotbal, n cazul unui voleu, piciorul
nu este fixat pe sol, deci punctul de aplicaie al forei active se afl la mijloc iar rezistena este
reprezentat de un ansamblu de fore (greutatea mingii, greutatea piciorului etc.). Spre exemplu,
nsumnd greutatea piciorului, greutatea gambei, greutatea obiectului lovit (mingii), fora de
contracie a extensorilor gambei pe coaps, precum i valorile acceleraiei rezultate din
pendularea gambei spre nainte, rezult c o minge de fotbal poate fi lovit cu o for de
aproximativ 2 kN chiar de un individ neantrenat;

Trebuie s reinem faptul c, n organismul uman, aceeai prghie poate s-i schimbe gradul n
raport cu poziia n care acioneaz segmentele: antebraul, n micarea de flexie, se comport ca
o prghie de gradul III, iar n poziia stnd pe mini, ca o prghie de gradul I.
13

5. Prghii n medicin
Prghiile de gradul I
n practica medical, prghiile de gradul I sunt foarte numeroase, n primul rnd prghiile duble
cum sunt foarfecele i cletii, care se mpart n funcie de utilitate, dup lungimea braelor.
Foarfece pentru nvins rezistene mari (cum ar fi gipsul sau cletii pentru extracii dentare) cu
gur puternic i mic i mnere lungi (Kocher); apsnd pe un bra de prghie lung se poate
nvinge o rezisten mare;
Cletii la care braele prghiei pe care apsm sunt mici, iar cele pe care se aplic rezistena sunt
lungi (forcepsul). Foarfecele i cletii la care mrimea braelor forei nu difer prea mult de cea a
braelor rezistenei (cletele pentru traciunea limbii n caz de asfixiere, cletele de manipulat
pansamentele etc.)
n seciile de fizioterapie i n laboratoare exist tot felul de prghii de gradul I (balane analitice,
scripei etc.)

Prghiile de gradul al II-lea

Instrumentele medicale care au form de pan funcioneaz ca prghii de gradul al II-lea:
depresorul tobold pentru limb, atela, divaricatoarele chirurgicale etc.

Prghiile de gradul al III-lea

n laborator i n practica medical ntlnim prghii de gradul al III-lea cum ar fi: pensele

14

anatomice, pedalele diferitelor aparate dentare etc.

15