Voievodatul Transilvaniei este rezultatul unificării micilor formaţiuni politice existente în
perioada cuprinsă între secolele IX – XI, sub conducerea unui voievod. a. Etapa voievodatelor Izvoarele care atestă formaţiunile politice româneşti sunt: Gesta Hunganorum a lui Anonnymus(sec IX ): – voievodatul lui Menumorut ( Crişana – Biharea) – voievodatul lui Gelu ( Transilvania – Dăbâca) – voievodatul lui Glad ( Banat – Cuvin)
Legenda Sfântului Gerard (sec XI):
- voievodatul lui Gyla ( Transilvania – Bălgrad) - voievodatul lui Ahtum ( Banat – Morisena)
b. Etapa cucerii maghiare (sec. XI – XIII)
Transilvania este cucerită sistematic de maghiari, care au încercat s-o organizeze după model occidental în principat, fiind atestat principele Mercurius în documente. Dar s-a revenit la forma iniţială de voievodat în 1176 fiind atestat voievodul Leustachius. Teritoriile stăpânite direct de maghiari devin comitate sub autoritatea voievodului. Voievodul era numit de către regele maghiar şi avea atribuţii administrative, militare şi juridice. În momentele de criză pentru regalitate anumiţi voievozi au condus ca adevăraţi suverani: Roland Borşa, Ladislau Kan – avea o adevărată curte la Deva şi se opunea pe faţă Ungariei. Era ajutat de un vice – voievod şi de un consiliu. În anul 1541, în condiţiile dispariţiei regatului maghiar, Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană. Din punct de vedere etnic şi religios, voievodatul era structurat astfel: - românii – populaţia autohtonă majoritară, de religie ortodoxă, organizaţi în districte; Începând cu secolul al XIV – lea, situaţia românilor s-a înrăutăţit considerabil. Credinţa ortodoxă a fost scoasă în afara legii – 1366 Diplomele lui Ludovic D A ۥnjou. În secolul XV apare Unio Trium Nationum ( alianţa dintre maghiari, saşi şi secui) iar în secolul XVI prin Tripartitul lui Werboczi, românii primesc statutul de toleraţi. - maghiarii de religie catolică, se stabilesc în Transilvania după anul 1000, organizaţi în comitate; - saşii şi secuii – populaţii colonizate de maghiari, organizaţi în scaune. Sistemul politic din Transilvania a avut la bază existenţa naţiunilor şi religiilor privilegiate sau recunoscute oficial (recepte). Naţiunile care se bucurau de recunoaşterea drepturilor lor erau maghiarii, saşii şi secii. Religiile recunoscute oficial erau: catolică, calvină, luterană şi unitariană. Acest sistem excludea dintre naţiunile privilegiate pe românii de religie ortodoxă, cei care formau, de fapt, populaţia majoritară a Transilvaniei. Accesul acestora în funcţiile de conducere a fost îngrădit, românii ortodocşi devenind o populaţie marginalizată din punct de vedere politic.