Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
NOTE DE CUS
1
1.1. OBIECTUL ASTRONOMIEI NAUTICE.
Studiul poziţiei aştrilor este uşurat prin introducerea noţiunii de sferă cerească.
Se ştie faptul că aştrii din spaţiul înconjurător Pământului (Soare, Lună, planete, stele) se
găsesc la distanţe diferite de acesta. Distanţele se măsoară în ani lumină.
Datorită imperfecţiunii ochiului omenesc, care după o anumită limită nu mai poate aprecia
distanţele dintre obiecte, ni se pare că toţi aştrii se află la aceeaşi distanţă, ca şi cum s-ar afla pe o sferă în
centrul căreia se află observatorul.
Sfera cerească este o sferă de rază infinită cu centrul în ochiul observatorului, sferă pe
care vedem proiectaţi aştrii.
Întrucât raza Pământului este infimă în comparaţie cu distanţele la aştrii, în reprezentarea
sferei cereşti vom considera că Pământul este un punct geometric care se confundă cu centrul
sferei cereşti. Deci vom considera că observatorul se găseşte nu pe suprafaţa globului terestru, ci
în centrul lui, care în acelaşi timp este şi centrul sferei cereşti.
Linia Zenit-Nadir (Z-Na) este prelungirea la infinit a verticalei locului care înţeapă sfera
cerească în două puncte :
- Zenit (Z) deasupra capului observatorului;
- Nadir (Na) în partea opusă.
Linia Zenit-Nadir se deplasează odată cu observatorul.
Orizontul astronomic al observatorului este cercul mare obţinut prin intersectarea sferei
cereşti cu un plan perpendicular pe linia Zenit-Nadir în centrul sferei cereşti. Deoarece raza
sferei terestre în raport cu raza sferei cereşti este infimă (Pământul se consideră redus la un punct
2
situat în ochiul observatorului), orizontul astronomic se confundă cu orizontul adevărat al
observatorului.
4
Paralelul de declinaţie este cercul mic pe sferă al cărui plan este paralel cu planul
ecuatorului ceresc.
Pentru determinarea poziţiei unui astru pe sfera cerească se folosesc trei sisteme de
coordonate : - orizontale;
- ecuatoriale;
- ecliptice.
Fiecare sistem de coordonate este caracterizat prin următoarele elemente :
- axa principală a sistemului;
- cercul de referinţă (de bază);
- polii sistemului;
- cercurile polare : cercuri mari care trec prin polii sistemului şi prin astru;
- cercurile paralele : paralele cu cercul de referinţă şi trec prin astru.
5
- una care să determine poziţia cercului vertical al astrului;
- una care să determine poziţia paralelului de înălţime al astrului.
6
Amplitudinea (Ampl) astrului este arcul de orizont măsurat de la punctul cardinal E sau
W, spre N sau S, până la astru în momentul rasăritului (apusului) acestuia, luând valori de la 0°
la 90°.
Amplitudinea serveşte pentru determinarea azimutului unui astru în momentul răsăritului
sau apusului, şi cu ajutorul acestuia la controlul corecţiei compasului.
7
Relaţia dintre înălţime şi distanţa zenitală este : z = 90° - h .
8
Unghiul orar (t) este arcul de ecuator ceresc măsurat de la meridianul superior al
observatorului, în sens retrograd, până la cercul orar al astrului, luând valori de la 0° la 360°.
Unghiul la pol (PE, PW) este arcul de ecuator ceresc măsurat de la meridianul superior al
observatorului, spre est sau spre vest, până la cercul orar al astrului, luând valori de la 0° la 180°.
Se notează PE sau PW funcţie de emisfera în care se află astrul, estică sau vestică.
Coordonatele ecuatoriale independente care determină poziţia cercului orar al astrului
sunt:
- ascensia dreaptă (α);
- unghiul sideral (τ);
Punctul vernal (γ) este punctul de intersecţie al ecuatorului ceresc cu ecliptica Soarelui în
momentul în care Soarele trece din emisfera sudică în emisfera nordică (la echinocţiul de
primăvară, 21 Martie).
Ascensia dreaptă (α) este arcul de ecuator ceresc măsurat de la punctul vernal γ, în sens
direct, până la cercul orar al astrului, luând valori de la 0° la 360°.
Unghiul sideral (τ) este arcul de ecuator ceresc măsurat de la punctul vernal γ, în sens
retrograd, până la cercul orar al astrului, luând valori de la 0° la 360°.
9
1.5.1. RELAŢII ÎNTRE COORDONATELE ECUATORIALE.
10
2. MIŞCAREA AŞTRILOR PE SFERA CEREASCĂ.
Mişcarea diurnă este o mişcare aparentă a sferei cereşti în jurul axei lumii (polilor
cereşti), mişcare care determină variaţia continuă a coordonatelor orizontale ale aştrilor.
Cauza mişcării diurne este mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei proprii (axa
polilor tereştri).
Ca observator pe sfera terestră mişcarea nu poate fi percepută în mod direct. Ea este
percepută ca efect indirect prin observarea mişcării aştrilor pe sfera cerească, mişcare de sens
contrar mişcării directe de la W la E de rotaţie a Pământului în jurul axei sale.
Pentru un observator situat pe o latitudine oarecare, mişcarea se poate descompune pe
două direcţii (axe) : - linia N-S;
- verticala locului.
11
ωP : vectorul vitezei unghiulare de
rotaţie a Pământului în jurul axei sale.
ωO = ωP cos ϕ : componenta
orizontală care produce rotaţia planului
orizontului în jurul liniei N-S având
drept consecinţă variaţia continuă a
înălţimii aştrilor.
ωV = ωP sin ϕ : componenta
verticală care produce rotaţia planului
meridianului ceresc al observatorului în
jurul verticalei locului având drept
consecinţă variaţia continuă a azimutului
aştrilor.
Perioada unei mişcări diurne a
sferei cereşti este constantă, egală cu durata unei rotaţii complete a Pământului în jurul axei sale.
Această durată este egală cu o zi siderală.
Ziua siderală este intervalul de timp constant necesar unui astru pentru a trece de două ori
succesiv prin aceeaşi poziţie pe sfera cerească (de exemplu prin meridianul ceresc al
observatorului).
În timpul unei zile siderale fiecare astru descrie un paralel de declinaţie complet. Planul
paralelului de declinaţie este înclinat faţă de planul orizontului adevărat al observatorului cu un
unghi egal cu colatitudinea ℓ = 90° - ϕ .
De aici rezultă :
- aspectul general al mişcării diurne a sferei cereşti variază funcţie de latitudinea
observatorului;
- aspectul mişcării diurne a unui astru pentru un observator situat pe o anumită
latitudine variază funcţie de declinaţia astrului.
12
- paralelă : cercurile descrise
sunt în plane paralele cu planul ecuatorului
ceresc;
- izocronă : aştrii îşi descriu
paralelul de declinaţie în acelaşi timp;
- uniformă : viteza este
constantă.
13
Culminaţia superioară a
astrului A este în a , iar
culminaţia inferioară în a’ .
La culminaţia superioară
unghiul orar t şi unghiul la pol
P sunt egale cu zero (t = 0° şi
P = 0°) iar înălţimea astrului are
valoarea maximă şi se numeşte
înălţime meridiană superioară
(H).
La culminaţia inferioară
unghiul orar t şi unghiul la pol
P sunt egale cu 180° ( t = 180°
şi P = 180° ) iar înălţimea astrului are valoarea minimă şi se numeşte înălţime meridiană
inferioară (hinf).
Pentru un observator situat pe latitudini nordice, aştrii cu declinaţie pozitivă (nordică) au arcul
diurn mai mare decât arcul nocturn iar cei cu declinaţie negativă (sudică) au arcul diurn mai mic
decât arcul nocturn.
14
● Aştrii circumpolari : sunt aştrii care nu taie orizontul adevărat al observatorului. Ei par
a se roti în jurul polului ceresc al emisferei din care fac parte, emisferă în care au loc cele două
culminaţii : superioară şi inferioară. Nu au răsărit şi apus.
Aştrii circumpolari pot fi :
- aştrii circumpolari vizibili : sunt aştrii care evoluează numai în emisfera
vizibilă. Aceştia au declinaţia δ mai mare decât colatitudinea ℓ şi de acelaşi semn cu
latitudinea observatorului ϕ ;
δ > 90° - ϕ şi δ, ϕ de acelaşi semn
δ < ϕ
- aştrii care nu taie primul vertical : sunt aştrii a căror declinaţie δ , în valoare absolută,
este mai mare decât latitudinea observatorului ϕ .
δ > ϕ
15
În momentul în care un astru taie primul vertical unghiul la zenit este ZS = 90° .
Este necesară cunoaşterea trecerii aştrilor prin primul vertical pentru stabilirea cadranului
de orizont în care se află astrul.
Clasificare :
- dacă δ > ϕ şi de acelaşi semn, astrul nu taie niciodată primul vertical trecând prin două
cadrane de orizont în ordinea : NE şi NW ;
- dacă δ < ϕ şi de acelaşi semn, astrul taie primul vertical în emisfera vizibilă trecând
prin toate cele patru cadrane de orizont în ordinea : NE , SE , SW şi NW ;
- dacă δ < 90° - ϕ şi δ este de semn contrar cu ϕ , astrul nu taie primul vertical în
emisfera vizibilă ci în cea invizibilă trecând prin două cadrane de orizont în ordinea : SE şi
SW ;
- dacă δ > 90° - ϕ şi δ este de semn contrar cu ϕ , astrul nu taie primul vertical în
emisfera vizibilă şi nici orizontul adevărat al observatorului (astru circumpolar invizibil)
neprezentând interes pentru practica navigaţiei astronomice.
16
b) Observatorul se află în pol (ϕ = 90°).
Axa lumii se confundă cu linia Z-Na, ecuatorul
ceresc cu orizontul adevărat al observatorului iar
paralelul de declinaţie cu paralelul de înălţime.
Particularităţi :
- aştrii sunt aştrii circumpolari, vizibili cei a căror
declinaţie este de acelaşi nume cu polul ridicat
respectiv invizibili a căror declinaţie este de
acelaşi
nume cu polul coborât;
- înălţimea aştrilor este constantă şi egală cu
declinaţia;
- meridianul ceresc şi punctele cardinale sunt nedeterminate.
17
hI (T40-DH76 sau T39-DH90) sau valoarea unghiului la pol în primul vertical PI (T40-DH76),
elemente calculate funcţie de ϕ şi δ , avem :
- dacă h < hI sau P > PI , unghiul la zenit cuadrantal se contează de la verticalul
polului ridicat (de acelaşi nume cu ϕ );
- dacă h > hI sau P < PI , unghiul la zenit cuadrantal se contează de la verticalul
polului coborât (de nume contrar cu ϕ ).
c) dacă δ şi ϕ de semn contrar (cazul astrului C), unghiul la zenit cuadrantal se
contează de la verticalul polului coborât. Pentru a avea răsărit sau apus trebuie ca
18
a13 a 23
= = const.
T12 T22
m1 ⋅ m2
F= f⋅
d2
19
- Soarele descrie timp de un an un gen de spirală simetrică în raport cu ecuatorul ceresc,
paralelele limită fiind de +23°27’(N) şi -23°27’(S);
- aceste spire sunt parcurse într-un timp ceva mai mare decât cel necesar stelei să
parcurgă paralelul ei de declinaţie.
20
Axa polilor tereştri este înclinată faţă de planul orbitei de revoluţie cu 66°33’ , iar planul
orbitei este înclinat faţă de planul ecuatorului ceresc cu 23°27’ .
Elementele orbitei eliptice de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui sunt :
- axa A-P = axa apsidiilor
- P = periheliu (3-5 ianuarie) distanţa Pământ-Soare minimă;
- A = afeliu (3-5 iulie) distanţa Pământ-Soare maximă;
- a = semiaxa mare PA/2 a orbitei Pământului = 23.440 raze ecuatoriale terestre
≅
150 mil.Km;
- e = excentricitatea orbitei terestre = 0,0167;
- viteza pe orbită = 29,27 Km/s la afeliu;
= 30,27 Km/s la periheliu; (Legea II a lui Kepler)
- perioada de revoluţie T = 365d06h09m09s.5; (Legea III a lui Kepler)
- mişcarea unghiulară medie în sens direct = 0°59’08” ≅ 1°.
Aspectul sferei cereşti rămâne neschimbat plasând Soarele pe orbită aparentă în jurul
Pământului.
c) Ecliptica.
Ecliptica este cercul mare descris de Soare pe sfera cerească în mişcarea sa aparentă,
cauzată de mişcarea de revoluţie a Pământului.
Legile mişcării anuale aparente a Soarelui sunt :
- ecliptica este înclinată faţă de ecuatorul terestru cu un unghi de 23°27’ ;
- mişcarea aparentă a Soarelui are loc în sens direct (invers mişcării diurne);
- mişcarea este neuniformă (conform legii a II-a a lui Kepler);
- perioada unei revoluţii complete este de 1 an = 365d06h09m09s.5 .
Punctele de intersecţie ale
eclipticii cu ecuatorul ceresc se numesc
noduri :
- nodul ascendent, punct
vernal γ (Berbec); în acest punct
Soarele se află la data de 21 Martie
când trece din emisfera sudică în
emisfera nordică;
21
- nodul descendent, punct tomnal Ω (Balanţa); în acest punct Soarele se află la
data de 23 Septembrie când trece din emisfera nordică în emisfera sudică;
Când Soarele trece prin aceste puncte are declinaţia δ = 0° , arcul diurn este egal cu arcul
nocturn şi de aceea se mai numesc echinocţii :
- punctul vernal γ = echinocţiul de primăvară, α = 0° , δ = 0° ;
- punctul tomnal Ω= echinocţiul de toamnă, α = 180° , δ = 0° .
Linia γΩ este linia echinocţiilor.
Linia εε‘ ⊥ pe linia echinocţiilor in centrul sferei cereşti este linia solstiţiilor :
- solstiţiul de vară ε‘ (22 iunie) , α = 90° , δ = N 23°27’ ;
- solstiţiul de iarnă ε (22 decembrie) , α = 270° , δ = S 23°27’ .
Axa ⊥ pe planul eclipticii în centrul sferei cereşti se numeşte axa polilor ecliptici, care
înţeapă sfera cerească în două puncte :
- polul boreal PB (în emisfera nordică);
- polul austral PA (în emisfera sudică).
Planul eclipticii împarte sfera cerească în două emisfere :
- emisfera boreală (conţine PB);
- emisfera australă (conţine PA).
Paralelul de declinaţie δ = N 23°27’ descris de solstiţiul de vară în mişcarea diurnă pe
sfera cerească se numeşte Tropicul Racului .
Paralelul de declinaţie δ = S 23°27’ descris de solstiţiul de iarnă în mişcarea diurnă pe
sfera cerească se numeşte Tropicul Capricornului .
Paralelul de declinaţie δ = N 66°33’ descris de polul boreal în mişcarea diurnă pe sfera
cerească se numeşte Cercul Polar Arctic (de Nord) .
Paralelul de declinaţie δ = S 66°33’ descris de polul austral în mişcarea diurnă pe sfera
cerească se numeşte Cercul Polar Antarctic (de Sud) .
Proiecţiile acestor paralele de declinaţie pe sfera terestră determină paralele de latitudine
de aceeaşi valoare şi acelaşi nume. Ele împart globul terestru în zone climatice.
Anul sideral este intervalul de timp în care Soarele, în mişcarea sa aparentă, execută o
rotaţie completă pe ecliptică (365d06h09m09s).
Anul tropic este intervalul de timp între două treceri consecutive ale Soarelui prin
punctul vernal γ (365d05h48m46s). Stă la baza întocmirii calendarului.
Anul sideral este mai mare decât anul tropic cu aproximativ 20 minute datorită
retrogradării punctului vernal γ . Punctul vernal γ face o rotaţie completă pe ecliptică în
25.800 ani în sens retrograd. Acum 2.000 ani se afla în constelaţia Berbecul iar acum se află în
constelaţia Peştii. Retrogradarea punctului vernal γ se datorează precesiei şi nutaţiei.
22
d) Consecinţele mişcării aparente a Soarelui.
Consecinţele mişcării aparente a Soarelui sunt :
- variaţia zilelor şi a nopţilor;
- anotimpurile şi zonele climatice.
a) Observatorul la o latitudine oarecare în zona temperată, 23°27’ < ϕ < 66°33’ .
În această zonă Soarele este un astru
cu răsărit şi apus deoarece δ < 90° - ϕ :
- la tropice ℓ = 90°-23°27’ = 66°33’
- la cerc polar ℓ=90°-66°33’=23°27’
Variaţia duratei zilelor şi nopţilor, pentru un observator
pe o latitudine nordică, este :
- 21 martie : ziua = noaptea, δ = 0° ;
- 21 martie la 22 iunie : ziua ↑, noaptea ↓, ziua >
noaptea iar δ ↑ având acelaşi semn cu ϕ ;
- 22 iunie : ziua cea mai lungă, noaptea cea mai
scurtă, δ = N 23°27’ ;
- 22 iunie la 23 septembrie : ziua ↓, noaptea ↑, ziua > noaptea iar δ ↓ având acelaşi
semn cu ϕ ;
- 23 septembrie : ziua = noaptea, δ = 0° ;
- 23 septembrie la 22 decembrie : ziua ↓, noaptea ↑, ziua < noaptea iar δ ↑ având semn
contrar cu ϕ ;
- 22 decembrie : ziua cea mai scurtă, noaptea cea mai lungă, δ = S 23°27’ ;
- 22 decembrie la 21 martie : ziua ↑, noaptea ↓, ziua < noaptea iar δ ↓ având semn
contrar cu ϕ .
23
- la echinocţii Soarele culminează în Z;
- la solstiţii înălţimea meridiană este minimă
H = 66°33’ ;
24
- după echinocţiul de toamnă, Soarele nu mai taie primul vertical, şi se vede numai în
cadranele SE şi SW ;
- când δ = 90° - ϕ , δ de semn contrar cu
ϕ , începe noaptea polară, Soarele nu mai răsare (circumpolar invizibil);
- durata zilei polare şi a nopţii polare sunt cu atât mai mari cu cât latitudinea
observatorului este mai mare (în pol : ziua polară ≈ 8 luni şi noaptea polară ≈ 4 luni).
2.3.2. ANOTIMPURILE.
Axa Pământului nefiind perpendiculară pe planul orbitei Lunii şi nici pe planul eclipticii,
datorită acţiunii continue de atracţie a Lunii şi Soarelui, ia naştere fenomenul de precesie .
Precesia face ca axa polilor cereşti să descrie un con de revoluţie în jurul axei eclipticii,
astfel:
- sensul mişcării este retrograd;
25
- durata unei revoluţii complete 25.800 ani;
- polii cereşti descriu cercuri de precesie cu
raza ω = 23°27’ .
Ca urmare, punctul vernal γ descrie o
mişcare lentă în sens retrograd pe ecliptică,
cunoscută sub denumirea de precesia
echinocţiilor sau retrogradarea punctului
vernal.
În decurs de un an, punctul vernal execută o
mişcare în sens retrograd pe ecliptică egală
cu:
Rezultanta mişcărilor de precesie şi nutaţie face ca axa polilor cereşti să descrie un con
de revoluţie ondulat.
Polii cereşti descriu pe sfera cerească o curbă sinusoidală continuă, în sens retrograd,
care se înscrie între două cercuri paralele, simetrice în raport cu cercul de precesie, având raza
sferică 23°27’ ± 9”.2 şi centrul în polul eclipticii.
26
2.4.1. TRĂSĂTURI PRINCIPALE ALE MIŞCĂRII LUNII.
Luna este singurul satelit natural al Pământului, care are o formă foarte puţin diferită de
o sferă, cu raza de 1737 km.
Este corpul ceresc cel mai apropiat de Pământ, aflându-se la distanţa medie de 384.400
km (de 390 de ori mai mică decât distanţa de la Pământ la Soare).
Luna are o mişcare în jurul axei sale şi în acelaşi timp şi o mişcare de revoluţie în jurul
Pământului, pe o orbită eliptică în sens direct, Pământul fiind situat într-unul din focare.
Extremitatea semiaxei mari a elipsei cea mai apropiată de Pământ se numeşte perigeu
(distanţa minimă 356.430 km) iar cea mai
depărtată se numeşte apogeu (distanţa
maximă 406.720 km).
Excentricitatea orbitei lunare este
foarte mică, e = 0,066 fiind aproape
circulară.
Luna orientează în permanenţă spre
Pământ aceeaşi faţă datorită faptului că mişcarea de rotaţie în jurul axei sale este egală ca
perioadă cu mişcarea de revoluţie în jurul Pământului.
Luna nu are lumină proprie, reflectând numai 7% din razele luminoase primite de la
Soare, restul fiind absorbite de corpul său. De asemenea este lipsită de atmosferă.
Cauza mişcării Lunii pe sfera cerească este mişcarea de revoluţie (translaţie) a Lunii în
jurul Pământului pe o orbită eliptică (excentricitate e = 0,066 ), în sens direct cu viteză
neuniformă.
27
- aparentă;
- circulară;
- directă;
- neuniformă;
- izocronă.
Luna are o mişcare aparentă evidentă printre stele în sens direct, într-un interval de
27d07h43m , descriind un cerc mare pe
sfera cerească.
Cercul mare descris de Lună în
mişcarea sa aparentă pe sfera cerească
se numeşte orbita aparentă a Lunii .
Orbita aparentă a Lunii intersectează
ecliptica în două puncte numite
noduri :
- nodul ascendent Ω : la
trecerea Lunii din emisfera australă în
emisfera boreală;
- nodul descendent : la
trecerea Lunii din emisfera boreală în
emisfera australă.
Mişcarea Lunii este una dintre cele
mai complexe mişcări, fiind influenţată şi de alte corpuri cereşti, perturbaţiile ce intervin în
mişcarea sa fiind foarte mari. Aceste perturbaţii fac ca elementele orbitei Lunii să varieze
continuu, astfel :
- planul orbitei lunare are o înclinare medie faţă de planul orbitei terestre de
5°09’, variind continuu, în decurs de 173 zile, de la 4°59’ la 5°18’ (cauza - mişc. nutaţie) ;
- linia nodurilor retrogradează în planul eclipticii cu 19°20’.5 , efectuând o rotaţie
completă în 18,6 ani, datorită mişcării de nutaţie.
28
Consecinţele mişcării Lunii pe sfera cerească sunt :
- variaţia coordonatelor Lunii;
- stabilirea unor unităţi de măsură a timpului;
- fazele şi vârsta Lunii;
- producerea mareelor.
29
Se numeşte vârsta Lunii numărul de zile care au trecut de la faza de Lună nouă şi până în
momentul dat.
30
d) Producerea mareelor.
Cauza producerii mareelor este forţa de atracţie exercitată de Lună şi Soare asupra masei
de apă din oceanul planetar (terestru).
Când unghiul de fază ρ = 0° sau ρ = 180° se spune că Luna este la sizigii, iar când
unghiul de fază ρ = 90° se spune că Luna este la cuadratură.
Amplitudinea mareei este maximă atunci când Luna este la sizigii, adică în conjuncţie
sau opoziţie cu Soarele, şi minimă atunci când Luna este la cuadratură, adică la primul sau
ultimul pătrar.
31
- mişcarea de revoluţie în jurul Soarelui, pe orbite eliptice în sens direct.
Mişcarea aparentă a unei planete este mişcarea rezultantă dintre compunerea mişcării de
revoluţie a planetei în jurul Soarelui cu mişcarea de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui.
Natura sensului mişcărilor aparente ale planetelor, când direct, când retrograd, devine
clară dacă se compară viteza de mişcare unghiulară orbitală a planetelor cu cea a Pământului.
32
2.5.1. POZIŢIILE RELATIVE ALE PLANETELOR.
33
M1 - conjuncţie (Soarele între Pământ şi planetă);
M3 - opoziţie (planeta între Pământ şi Soare);
M2, M4 - cuadratură (poate fi estică sau vestică).
Elongaţia planetelor superioare variază continuu de la 0° la 360°.
Ocultaţia este proiecţia unei planete inferioare pe discul solar, când se formează pete
mici, şi se produce numai când planetele se află în planul eclipticii, la conjuncţia inferioară.
34
Saturn are o lumină alb-gălbuie.
După culoare, planetele Marte şi Saturn, pot fi confundate cu stelele Aldebaran şi Antares din
constelaţiile zodiacale, de aceea se recomandă urmărirea lor în timp.
Stelele sunt aştrii cei mai numeroşi care se observă pe cer, sunt aştrii care respectă
riguros legile mişcării diurne.
Stelele au străluciri diferite, ceea ce a permis clasificarea lor după gradul de intensitate a
luminii acestora.
Magnitudine = număr real, pozitiv sau negativ, a cărui valoare constituie o măsură pentru
strălucirea stelelor, fiind cu atât mai mică cu cât iluminările produse de acestea sunt mai mari.
Noţiunea a apărut din antichitate, când stelele vizibile cu ochiul liber au fost împărţite în
6 clase de strălucire, de la 1 la 6 , începând cu cele mai strălucitoare.
Pornindu-se de la această bază, s-a definit ulterior o scară de magnitudine conform căreia
variaţia de strălucire este fixată de raportul 100 la 1 pentru o diferenţă de 5 magnitudine
(scară logaritmică) :
100 ≅ 2,512 m
pentru o variaţie de 1m
Diferenţa de strălucire dintre doi aştri ale căror iluminări sunt I1 şi I2 este :
I1
m1 − m2 = −2,5 ⋅ log legea lui POGSON
I2
Aceasta defineşte magnitudinea aparentă.
35
Stelele principale sunt trecute într-un tabel special în Efemeridele nautice :
- Brown’s Nautical Almanac : 174;
- Morskoi Astronomiceskii Ejegodnic : 156.
2.6.2. CONSTELAŢII.
Fiecare dintre grupările aparente, cu o anumită configuraţie ale stelelor pe sfera cerească,
imaginate din cele mai vechi timpuri, pe baza considerentului că distanţele reciproce dintre stele,
rămân aceleaşi pentru foarte mari intervale de timp.
Aceste grupări au denumiri de :
- obiecte : Carul Mare, Carul Mic, Coroana Boreală, Lira, etc;
- animale : Taurul, Scorpionul, Leul, etc.
Deoarece în emisfera australă au fost stabilite mult mai târziu (abia în sec. XVII)
denumirile lor reflectă stadiul evoluat al cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice (ex.: Maşina
Pneumatică, Orologiul, Reticulul).
Congresul din 1922 a Uniunii Astronomice Internaţionale (U.A.I.) a redus numărul
constelaţiilor la 88 precizându-le denumirile lor latine.
Ulterior, la adunările U.A.I. din 1925 şi 1928 s-a fixat ca limitele constelaţiilor să se
facă prin aria delimitată de meridianele şi paralelele cereşti ce încadrează constelaţia. În fiecare
constelaţie, alături de numele din antichitate, stelelor li s-a atribuit o denumire astronomică,
asociind fiecăreia dintre ele, în ordinea descrescândă a strălucirii, o literă a alfabetului grecesc
urmată de denumirea constelaţiei la genitiv.
1 2 3
36
CARUL MARE - Dubhe, α Ursae Majoris Constelaţie circumpolară pentru
sau - Merak, β M.Neagră. Lângă Mizar se află
URSA MARE - Phecda, γ Alcor.
- Megrez, δ
URSA MAJORIS - Alioth, ε
- Mizar, ζ
- Alkaid (Benetnash), η
1 2 3
37
Se află în continuarea arcului
VIZITIUL - Capella, α Aurigae descris de oiştea Carului Mic,
- Menkalinan, β spre constela-ţia Orion. Capella
AURIGA - Sadatoni, η este f. strălucitoare, a II-a după
Vega în emisfera nordică.
1 2 3
38
PERSEU - Mirfak, α Persei Este un şir de stele aproape
- Algol, β perpendicular pe Andromeda.
PERSEUS - Menkib, ε
1 2 3
39
TAURUL - Aldebaran, α Tauri Lângă Orion, pe aliniamentul
- Nath (El Nath), β diagonal Saiph-Bellatrix în sens
TAURUS - Alcyone, η opus faţă de Canis Major.
- Hyadum, γ
1 2 3
40
SCORPIONUL - Antares, α Scorpii Constelaţie zodiacală, dispusă
- Acrab (Graffias), β pe aliniamentul Canopus-
SCORPIUS - Dschubba, δ Centaurus.
- Sargas, θ
- Lesath, χ
- Shaula, λ
1 2 3
PAVO
41
SĂGETĂTORUL - Kaus Borealis, δ Sagittarii Constelaţie zodiacală dispusă la
- Kaus Meridionalis, γ Sud de constelaţia Ophiucus.
SAGITTARIUS - Kaus Australis, ε
- Nunki, σ
CORVUS
COLUMBA
1 2 3
PHOENIX
42
3. TRIUNGHIUL SFERIC DE POZIŢIE.
43
- meridianul ceresc al observ.;
- cercul vertical al astrului;
- cercul orar al astrului.
Elementele triunghiului sferic
sunt :
- vârfurile triunghiului;
- laturile triunghiului;
- unghiurile triunghiului.
Vârfurile triunghiului sferic de
poziţie sunt :
- zenitul Z;
- polul ceresc ridicat PN (PS);
- astrul A.
Laturile triunghiului sferic de poziţie sunt arcuri de cerc mare rezultate
prin combinarea coordonatelor orizontale şi ecuatoriale la intersecţia celor
trei cercuri mari :
- colatitudinea ℓ = 90° - ϕ ;
- distanţa zenitală z = 90° - h ;
- distanţa polară p = 90° - δ ;
Unghiurile triunghiului sferic de poziţie sunt :
- unghiul la zenit Z ;
- unghiul la pol P ;
- unghiul la astru A (unghiul paralactic).
Unghiul paralactic A este format între planul cercului vertical şi planul
cercului orar al astrului. Determinarea lui nu este necesară, nefiind
important pentru navigaţia astronomică.
44
- se dau coordonatele orizontale ale unui astru – să se determine
coordonatele
ecuatoriale şi invers;
- se dau coordonatele unui astru obţinute prin observaţii – să se
determine o
coordonată geografică a observatorului, cealaltă fiind
cunoscută.
În rezolvarea triunghiului sferic de poziţie trebuie să se respecte următoarele reguli:
- se respectă tipurile de calcul;
- se va scrie citeţ şi clar, unităţi sub unităţi, zeci sub zeci etc.;
- unde lipsesc unităţi se înlocuiesc cu 0 (ex.: 3 h 24s = 3h 00m
24s );
- calculele să se execute rapid şi cu precizia cerută;
- pentru a arăta gradul de precizie, când lipsesc unităţi, se
înlocuiesc cu 0 (ex.: 34°15’00” );
- după efectuarea fiecărui calcul se face controlul;
- pentru căutarea în table se va folosi o riglă.
45
semnul cadranului I dacă h este pozitivă (toate funcţiile pozitive) şi IV
dacă h este sudică (toate funcţiile negative mai puţin “cos” şi “sec”).
Unghiul la zenit Z – dacă Z < 90° atunci funcţiile trigonometrice au
semnul cadranului I (toate funcţiile pozitive) iar dacă Z > 90° atunci
funcţiile trigonometrice au semnul cadranului II (toate funcţiile negative
mai puţin “sin” şi “cosec”).
Unghiul la pol P - dacă P < 90° atunci funcţiile trigonometrice au
semnul cadranului I (toate funcţiile pozitive) iar dacă P > 90° atunci
funcţiile trigonometrice au semnul cadranului II (toate funcţiile negative
mai puţin “sin” şi “cosec”).
Dacă din calcul rezultă :
- declinaţia - pozitivă : are acelaşi semn cu latitudinea;
- negativă : are semn contrar latitudinii;
- înălţimea astrului - pozitivă : astrul în emisfera vizibilă;
- negativă : astrul în emisfera invizibilă;
- unghiul la zenit - pozitiv : Z < 90° ;
- negativ : Z > 90° , se obţine 180° - Z ;
- unghiul la pol - pozitiv : P < 90° ;
- negativ : P > 90° , se obţine 180° - P .
46
a > 0 dacă ϕ şi δ de acelaşi semn; b > 0 dacă P < 90° ;
a < 0 dacă ϕ şi δ de semne contrare; b < 0 dacă P > 90° .
Aplicaţie :
Ze ( ϕ = 44°08’.0 N ; λ = 30°22’.0 E ) , PW = 14°14’.0 , δ = S 26°19’.6
Calculul h _
ϕ = 44°08’.0 N lg sin ϕ = 0,84282 lg cos ϕ = 9,85596
δ = S 26°19’.6 + lg sin δ = 9,64688 + lg cos δ = 9,95244
PW = 14°14’.0 + lg cos P = 9,98646
lg a = 9,48970 lg b = 9,79486
a = - 0,30881
+ b = +0,62353
sin h = +0,31472
h = 18°20’.6
Se foloseşte pentru mărirea preciziei când înălţimile aştrilor sunt mai mari de 30°.
2 sin2 P/2)
sin2 P/2
Dacă ϕ şi δ sunt de acelaşi semn se scade cel mai mic din cel mai
mare, iar dacă sunt de semne contrare se adună neţinând cont de semne.
Formula se rezolvă logaritmic pe părţi, valorile sin2 (( ϕ - δ ) / 2) şi
sin2 P/2 fiind scoase din coloana sin2 α/2 , în care se intră cu unghiurile (ϕ -
δ) şi P :
Aplicaţie :
48
Ze ( ϕ = 43°10’.0 N ; λ = 20°32’.0 W ) , PW = 53°05’.6 , δ = N 8°46’.2
Calculul h _
PW = 53°05’.6 lg sin2 (P/2) = 9,30047
ϕ = 43°10’.0 N + lg cos ϕ = 9,86295
δ = N 8°46’.2 + lg cos δ = 9,99490
ϕ - δ = 34°23’.8 lg n = 9,15832
lg sin2 ( ( ϕ - δ ) / 2 ) = 8,94165 n = 0,14399
lg m = 8,94165 +m = 0,08743
sin2 ( z / 2 ) = 0,23142
(-) z= 57°30’.6
90° = 89°59’.10
h = 32°29’.4
a) Deducerea formulei.
În triunghiul sferic de poziţie se aplică teorema sinusurilor :
“raportul dintre sinusurile unghiurilor şi sinusurile laturilor opuse sunt
egale”.
sin Z sin P
= ⇒ sin Z = sec h cos δ sin P
cos δ cos ( h )
Calculul h şi Az _
50
ϕ = …… lg sin ϕ = …… lg cos ϕ = …… lg sec
he = ……
δ = …… + lg sin δ = …… + lg cos δ = …… + lg
cos δ = ……
P = …… + lg cos P = …… + lg sin P = ……
lg a = …… lg b = ……
lg sin ZC = ……
a = …… ZC
= ……
+ b = …… Az = ……
sin h = ……
h = ……
3.4. CALCULUL AZIMUTULUI (Az) FUNCŢIE DE LATITUDINE (ϕ), DECLINAŢIE (δ)
ŞI UNGHI LA POL (P) CU FORMULA “ctg Z”.
a) Deducerea formulei.
În triunghiul sferic de poziţie se aplică formula celor patru elemente
consecutive:
“cotangenta unghiului de margine înmulţită cu sinusul unghiului de mijloc este egală cu
produsul cotangentei laturii de margine prin sinusul laturii de mijloc, minus produsul
cosinusurilor elementelor de mijloc”.
Elementele consecutive se consideră :
- unghiul la zenit Z ;
- colatitudinea ℓ = 90° - ϕ ;
- unghiul la pol P ;
- distanţa polară p = 90° - δ .
Atunci formula este :
ctg Z sin P = ctg p sin ℓ - cos ℓ cos P
ctg Z sin P = ctg (90° - δ) sin (90° - ϕ) - cos (90° - ϕ) cos P
Sau :
ctg Z sin P = tg δ cos ϕ - sin ϕ cos P
51
ctg Z = tg δ cos ϕ cosec P - sin ϕ ctg P
Dacă ctg Z > 0 , atunci ZC = valoarea scoasă din T67a-DH90, iar dacă ctg
Z < 0 , atunci ZC = 180° - valoarea scoasă din T67a-DH90.
Aplicaţie :
ϕ = 44°30’.2 N , δ = S 8°15’.0 , PW = 44°47’.4
Calculul Az _
δ = S 8°15’.0 lg tg δ = 9,16135
ϕ = 44°30’.2 N + lg cos ϕ = 9,85322 lg sin ϕ = 9,84569
52
PW = 44°47’.4 + lg cosec P = 0,15211 + lg ctg P = 0,00318
lg m = 9,16668 lg n = 9,84887
m = -0,14678
+n = -0,70610
ctg Z = -0,85288
Z’ = 49°.5
ZS = N 130°.5 W
Az = 229°.5
a) Mod de întocmire.
La baza întocmirii tablei stă formula :
ctg Z = tg δ cos ϕ cosec P - sin ϕ ctg P
Aceasta este incomodă pentru calculul logaritmic şi de aceea s-a transformat prin
împărţirea la cos ϕ şi înmulţirea cu 10 , astfel :
10 ⋅ ctgZ 10 ⋅ tg δ ⋅ cos ϕ ⋅ cos ecP 10 ⋅ sin ϕ ⋅ ctgP
= −
cos ϕ cos ϕ cos ϕ
Sau :
10 ctg Z sec ϕ = 10 tg δ cosec P - 10 ctg P tg ϕ
Se notează :
A = 10 tg δ cosec P
B = -10 ctg P tg ϕ C=A+B
C = 10 ctg Z sec ϕ
53
argument vertical ϕ B este - dacă P < 90°
b) Utilizare.
Tipul de calcul este : Aplicaţie:
Calculul Az Calculul Az
δ = …… A = …… δ = N 44°25’.5 A
= +10.6
ϕ = …… +B = …… ϕ = 44°30’.0 N + B
= - 4.0
P = …… C = …… PE = 67°40’.5 C = + 6.6
ZC = …… ZC
= NE 64°.8
Az = …… Az
= 64°.8
4. TIMPUL.
54
4.1. DEFINIŢIA TIMPULUI.
55
1h = 15° 1° = 4min
1min = 15’ 1’ = 4sec
1sec = 15” = 0’.25 0’.1 = 0.4sec
56
- timp civil.
Timpul astronomic este măsurat de la meridianul superior al locului (la
culminaţia superioară) şi este folosit în astronomie.
Timpul civil este măsurat de la meridianul inferior al locului (la
culminaţia inferioară) şi este folosit pentru cerinţele practice ale vieţii
sociale.
57
Timpul la Greenwich este unghiul orar al astrului la un moment dat,
măsurat de la meridianul Greenwich; se notează cu T .
t1 = T + λE şi t2 = T - λW
t = T ± λWE_
t = T + λ_ - formula fundamentală a timpului.
Timpul unui astru, pentru un observator situat pe longitudine estică
este mai mare decât al unui observator situat pe longitudine vestică.
58
deci t = ts - α.
Conform formulei fundamentale a timpului avem : ts = Ts + λ
Atunci :
Ts = T + α
deci T = Ts - α.
59
- ascensia dreaptă (α) a Soarelui are creşteri maxime la solstiţii
şi minimă la
echinocţii;
- ziua solară adevărată are variaţie maximă la solstiţii şi minimă
la echinocţii
( ta = ts - α );
- declinaţia (δ) Soarelui are creşteri maxime la echinocţii şi
minime la solstiţii.
Durata mişcării aparente a Soarelui pe ecliptică se numeşte an.
Datorită retrogradării punctului vernal γ se face deosebire între anul sideral
şi anul tropic.
Anul sideral este intervalul de timp necesar Soarelui pentru a trece de
două ori consecutiv prin acelaşi punct al eclipticii. Este un interval de timp
constant (conform legii a III-a a lui Kepler).
Anul tropic este intervalul de timp necesar Soarelui pentru a trece de
două ori consecutiv prin punctul vernal γ . El condiţionează revenirea
Soarelui la echinocţii şi solstiţii, asigurând respectarea succesiunii
anotimpurilor. Anul tropic stă la baza întocmirii calendarului.
Anul tropic = 366,2422 zile siderale (numărul de rotaţii aparente ale
punctului vernal γ în mişcarea diurnă pe timp de un an tropic).
Într-un an tropic, Soarele descrie o mişcare aparentă completă pe
ecliptică în sens direct (invers sensului mişcării diurne). Rezultă că în acest
interval de timp, Soarele execută o mişcare aparentă diurnă pe sfera
cerească mai puţin decât punctul vernal γ .
Anul tropic = 365,2422 zile solare adevărate (numărul de rotaţii
aparente ale Soarelui în mişcarea diurnă pe timp de un an tropic).
60
Soarele mediu este un astru fictiv, care se deplasează pe ecuatorul
ceresc, în sens direct, parcurgându-l cu o viteză uniformă în timpul unui an
tropic (timp necesar Soarelui adevărat să treacă de două ori consecutiv prin
punctul vernal γ .
Simboluri : - Soarele adevărat ;
- Soarele mediu ⊕.
Timpul solar mediu (timpul mediu) este unghiul orar al Soarelui mediu
⊕ măsurat de la meridianul inferior al observatorului, putând fi :
- timp mediu al locului, tm ;
- timp mediu la Greenwich, Tm .
Are o variaţie uniformă, fiind folosit ca timp civil în viaţa societăţii.
Ziua solară medie (ziua medie) este intervalul de timp constant dintre
două culminaţii consecutive ale Soarelui mediu ⊕ la meridianul inferior al
locului. Se împarte în ore, minute şi secunde medii. Timpul mediu se
măsoară cu ceasornice obişnuite.
Anul tropic = 365,2422 zile solare adevărate = 365,2422 zile solare
medii.
Creşterea ascensiei drepte α a Soarelui mediu ⊕ este constantă =
3m56s,556 .
Soarele adevărat şi Soarele mediu ⊕
se află pe acelaşi cerc orar la datele :
- 25 decembrie;
- 16 aprilie;
- 14 iunie;
- 01 septembrie.
61
Em = ( tm ± 12h ) – ta = αa - αm
Ecuaţia medie a timpului, notată cu Em , este arcul de ecuator ceresc cuprins între cercul
orar al Soarelui adevărat şi cercul orar al Soarelui mediu ⊕ .
Em se foloseşte pentru transformarea timpului mediu în timp
adevărat, astfel :
ta = ( tm ± 12h ) – Em , sau
Ta = ( Tm ± 12h ) – Em , când observatorul este pe meridianul
Greenwich.
Semnul + sau – se pune astfel încât ta (Ta) să rezulte întotdeauna
mai mic de 24h .
62
Fiecare fus orar are un meridian central a cărui longitudine λf este
multiplu de 15° , începând cu meridianul de longitudine λ = 0° , şi se
numeşte longitudinea fusului.
Meridianele limită au o diferenţă de longitudine ∆λ = 7°30’ faţă de
meridianul central al fusului.
Numărul de ordine al fusului este
dat de longitudinea fusului λf
exprimată în ore spre Est sau spre
West .
Pe întreaga suprafaţă a fusului
orar este aceeaşi oră.
Fusurile estice sunt numerotate
de la 0 la –12, iar fusurile vestice de la
0 la +12.
Timpul fusului tf este unghiul
orar al Soarelui mediu ⊕ măsurat de
la meridianul inferior al fusului, luând valori de la 0h la 24h . Se exprimă în
ore, minute şi secunde de timp mediu.
Stabilirea fusului orar, în care se află un observator la un moment dat,
se face împărţind longitudinea observatorului λ la 15 . Dacă restul este
mai mare de 7°30’ se adaugă o unitate la câtul obţinut.
63
tf = Tm + λf
⇒ tf = tm - λ + λf
tm = Tm + λ
Ora legală (timpul legal, oficial) este timpul stabilit prin lege pentru
uniformizarea timpului pe teritoriul unui stat. De regulă, timpul legal
adoptat este acela al fusului pe suprafaţa căruia se află teritoriul statului
respectiv (România: timpul fusului –2 sau 2 estic).
Ora de vară este o reglementare sezonieră stabilită prin lege pe o
durată de timp (România: ultima duminică din luna martie – ultima duminică
din luna octombrie +60min ).
Ora bordului este ora indicată de ceasurile de la bordul navei şi
reprezintă timpul fusului în care se află nava, la precizie de 1 minut.
64
La navigaţia pe distanţe mici, cu diferenţe mici de fus, ora bordului se
menţine aceeaşi până aproape de intrarea în port, când se reglează după
ora legală a portului respectiv.
La navigaţia pe distanţe mari, ora bordului se schimbă funcţie de
timpul fusului în care se află nava astfel :
- când nava se deplasează spre Est , ceasurile de bord se pun
înainte cu o oră, la orele 20.00 , scurtându-se fiecare cart de noapte cu 20
minute;
- când nava se deplasează spre West , ceasurile de bord se pun
în urmă cu o oră, la orele 08.00 , prelungindu-se fiecare cart de zi cu 20
minute.
65
Pentru teritoriile şi insulele din zonă, s-a adoptat o linie internaţională de schimbare a
datei (indicată pe hărţi, “Linia internaţională de schimbare a datei” sau “The date line”).
66
- cadranul : - împărţit în ore, de la 0h la 12h , şi în minute;
- cadran separat pentru secunde împărţit din ½ în
½ secunde;
- cadran separat pentru indicarea numărului de ore
de funcţionare;
- cheie de întoarcere a cronometrului;
- cutia cronometrului;
- cutia pentru transportul cronometrului.
Particularităţi constructive ale mecanismului de orologerie :
- mecanismul balansier de tip bimetal;
- mecanismul de transmitere a mişcării resortului cronometrului
pentru asigurarea unui moment constant asupra sistemului demultiplicator :
- tambur profilat;
- lanţ de transmisie.
Ora citită la cronometru se notează funcţie de cronometrul la care s-a
citit aceasta, notată A , B , C : A = 12h 13m 14s.5 B = 02h 07m 55s.0 C =
22h 38m 44s.5
Citirea cronometrului se face în ordine inversă, şi anume :
- secunde (la precizie de ½ secundă) : deoarece variază cel
mai rapid;
- minute;
- ore.
Reguli de exploatare şi întreţinere a cronometrului de navigaţie :
- se întoarce zilnic, de regulă la orele 08.00 , şi dacă este posibil
de către aceeaşi persoană;
- pornirea se face întorcând cronometrul cu cheia, fără a
tensiona la maxim resortul spiral (până la indicaţia 8 ), după blocarea în
suspensia cardanică, se dă un impuls prin
rotirea puternică a cronometrului în jurul axei acelor, după care se
deblochează;
- se instalează într-un loc special amenajat (de regulă, în masa
de navigaţie), ferit de vibraţii puternice, variaţii de temperatură şi câmpuri
magnetice puternice;
67
- pe timpul navigaţiei starea absolută se determină zilnic iar pe
timpul staţionării odată la 5 zile când se determină şi marşa diurnă;
- starea absolută şi marşa diurnă se trec în registrul
cronometrului;
- pentru transport se imobilizează suspensia cardanică şi se
aşează în cutia pentru transport care se transportă cu grijă, fără şocuri.
68
Este folosită pentru determinarea Tm cu relaţia :
Tm = A + (Tm-A)
Tipul de calcul este :
Calculul Tm _
A = …… A nu este ora indicată de cronometru de la 0h
la 12h ci timpul
+ (Tm-A) = …… corespunzător măsurat de la 0h la
24h .
Tm = …… (Tm-A) intră în calcul cu semnul ei.
Exemple :
1. A = 08h12m15s , (Tm-A) = - 15m21s ; 2. A = 06 h45m20s , (Tm-A) =
+ 1h38m03s ;
Calculul Tm _ Calculul Tm _
A = 08h12m15s A = 06h45m20s
+ (Tm-A) = - 15m21s + (Tm-A) =
+1h38m03s
Tm = 07h56m54s Tm = 08h23m23s
69
Starea absolută se obţine din diferenţa dintre Tm recepţionat şi ora
cronometrului citită simultan cu recepţia.
70
4.9.4. MARŞA DIURNĂ A CRONOMETRULUI .
km =
(Tm − A) 2 − (Tm − A)1
n
71
- variaţiile de umiditate.
Calculul km
(Tm-A)2 =
+ 40m10s
- (Tm-A)1 = +
25m40s
n km = +
14m30s
n= 7
zile
km = +
2m4s.3
∆h
algebric ∆k = km la starea absolută înscrisă în registrul cronometrului
24
pentru Tm = 0h din ziua respectivă (actualizarea stării absolute) :
(Tm-A)act = (Tm-A)i + ∆k
72
Dacă în ziua observaţiei nu s-a determinat starea absolută, actualizarea acesteia pentru
momentul observaţiei se realizează cu relaţia :
(Tm-A)act = (Tm-A)i + n km + ∆k
unde : (Tm-A)i = ultima stare absolută determinată;
n = numărul de zile dintre data ultimei determinări şi data
executării observaţiei;
km = marşa diurnă medie.
73
5. EFEMERIDA NAUTICĂ.
Are şapte părţi mari, completate cu : reclame, informaţii despre tehnica de navigaţie,
posibilităţi de aprovizionare şi reparaţii, titlurile documentelor şi manualelor noi apărute.
Noţiuni preliminare :
- introducere;
- calendarul pentru anul în curs şi pentru anul următor;
- sărbătorile legale şi aniversările din Marea Britanie;
- eclipsele de Soare şi Lună pentru anul în curs (al efemeridei);
- începutul astronomic al anotimpurilor;
74
- informaţii asupra mareei înalte pe Tamisa şi inundaţiile
probabile;
- explicaţia simbolurilor astronomice folosite;
- fazele Lunii pentru anul în curs;
- table de corecţii pentru înălţimile măsurate la aştrii;
- tablă de conversie a mărimilor de timp în mărimi de arc şi
invers;
- tablă de conversie a mărimilor circulare în mărimi
semicirculare şi invers.
Partea I – efemerida nautică :
- explicaţii despre efemeridele nautice;
- informaţii despre planete pe anul în curs;
- table astronomice zilnice;
- table de interpolări şi corecţii;
- table cu unghiul sideral τ şi declinaţia δ stelelor;
- table de corecţii pentru determinarea latitudinii din înălţimea
stelei Polare şi
azimutul stelei Polare;
- informaţii pentru identificarea stelelor principale.
Notaţii şi simboluri :
G.M.T. = timp mediu la Greenwich Tm ;
G.H.A. = timp la Greenwich T ;
S.H.A. = unghiul sideral τ ;
ARIES = punctul vernal γ ;
Dec. = declinaţia δ ;
75
v = variaţia orară (medie) a timpului la Greenwich;
d = diferenţa orară (medie) a declinaţiei;
Mer.Pass. = ora culminaţiei;
S.D. = semidiametrul;
H.P.= paralaxa orizontală;
Lat. = latitudinea ϕ ;
Twilight = crepuscul;
Sunrise = răsăritul Soarelui;
Moonrise = răsăritul Lunii;
Sunset = apusul Soarelui;
Moonset = apusul Lunii;
Eqn. of Time = ecuaţia medie a timpului Em ;
Upper = superioară;
Lower = inferioară;
Age = vârsta Lunii;
Phase = faza Lunii;
L.H.A. ARIES = timpul sideral al locului ts ;
┌─┐ = astru nu răsare (circumpolar invizibil);
┌─┐ = astru nu apune (circumpolar vizibil);
/ / /= zi crepusculară.
76
Data la Greenwich pentru momentul observaţiei :
- dacă 0h < Tm < 24h data este aceeaşi cu data locului;
- dacă Tm > 24h se scad 24h din Tm şi se adaugă o zi la data
locului;
- dacă Tm < 0h se adună 24h la Tm şi se scade o zi la data
locului.
Unghiul orar al astrului se calculează cu relaţia :
t=T+λ
care se transformă în unghi la pol : - dacă t <180° atunci PW = t;
- dacă t > 180° atunci PE = 360° - t .
Calculul P şi δ _
Data Ptr. Tm = …h Ta =… δ = …
(d=± …)
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆Ta =… + ∆δ = …
_
Pentru Tm = …h…m…s Ta = … δ =…
+ λe =…
ta= …
P =…
unde :
- ∆Tm reprezintă diferenţa dintre Tm pentru momentul observaţiei şi
cel imediat inferior pentru care s-a intrat în tablă;
- ∆Ta reprezintă creşterea unghiului orar la Greenwich al Soarelui,
corespunzător ∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări şi corecţii;
77
- d reprezintă variaţia orară a declinaţiei Soarelui din ziua observaţiei
şi se citeşte în partea de jos a coloanei stabilindu-se semnul acesteia prin
compararea a două mărimi consecutive ale declinaţiei, corespunzătoare Tm
imediat inferior şi imediat superior Tm corespunzător momentului
observaţiei;
- ∆δ reprezintă corecţia declinaţiei Soarelui funcţie de ∆Tm şi d şi se
obţine din tablele de interpolări şi corecţii pe coloana “Corr” .
1. Calculul Tm _
A= 10h12m15s
+ (Tm-A) = - 2h01m40s
Tm = 08h10m35s
Calculul P şi δ _
24.09 Ptr.Tm = 08h Ta = 301°58’.6
δ = S 0°27’.7 (d=+1’.0)
Var. ptr. ∆Tm = 10m35s + ∆Ta = 2°38’.8 + ∆δ =
+ 0’.2 _
Pentru Tm = 08h10m35s Ta = 304°37’.4 δ = S
0°27’.9
+ λe = + 29°18’.1
ta= 333°55’.5
PE = 26°04’.5
78
Calculul P şi δ (♂) _
Data Ptr. Tm = …h T (♂) = … (v=± …) δ (♂)
= … (d=± …)
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆1T (♂) =…
Var. ptr. ∆Tm, v şi d + ∆2T (♂) =… + ∆δ = …
unde :
- ∆1T (♂) reprezintă creşterea unghiului orar la Greenwich al Lunii
(planetei Marte), corespunzător ∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări şi
corecţii;
- ∆2T (♂) reprezintă corecţia suplimentară a unghiului orar la
Greenwich care se obţine din tablele de interpolări şi corecţii funcţie de ∆Tm
şi v , pe coloana “Corr” ;
- v reprezintă diferenţa dintre variaţia unghiului orar la Greenwich şi
variaţia orară folosită în calculul tablelor de interpolări (Lună - 14°19’.0 ,
planete - 15°00’.0), şi se citeşte în partea de jos a coloanei.
2. Calculul P şi δ _
15.04 Ptr. Tm = 00 h
T = 217°10’.3 (v=+13’.6) δ
= S 2°28’.7 (d=-10’.1)
Var. ptr. ∆Tm = 20m45s.5 + ∆1T = 4°57’.2
79
Var. ptr. ∆Tm , v şi d + ∆2T = + 4’.6 + ∆δ = - 3’. 5
_
Pentru Tm = 00h20m45s.5 T = 222°12’.1 δ = S 2°25’.2
+ λe = +28°50’.0
t = 251°02’.1
PE = 108°57’.1
unde :
- ∆Ts reprezintă creşterea timpului sideral la Greenwich corespunzător
∆Tm şi se obţine din tabla de interpolări şi corecţii;
- δ şi τ reprezintă coordonatele ecuatoriale ale stelei la data
observaţiei.
Exemplu : La data 04.01 nava în Ze(22°11’.4 N; 13°14’.2 W) . Se execută o
observaţie la steaua α Aquilæ (ALTAIR) pentru A = 04 h41m45s ,
(Tm-A) = + 2h30m28s . Să se calculeze unghiul la pol şi declinaţia
stelei.
1. Calculul Tm _ 2. Calculul P* şi δ* _
A= 04h41m45s 04.01 Ptr. Tm = 07h
Ts = 208°46’.6
80
+ (Tm-A) = +2h30m28s Var. ptr. ∆Tm = 12m13s +
∆Ts = 3°03’.8
Tm = 07h12m13s Pentru Tm = 07h12m13s
Ts = 211°50’.4
+ λe = - 13°14’.2
ts = 198°36’.2
δ* = N 8°48’.5 ← + τ* = 62°35’.3
t* = 261°11’.5
PE = 98°48’.5
81
Calculul orei culminaţiei Soarelui _
Data Ora culm. la Gr. ( Tm = ) tm =…
Cor. ptr. λe = … şi ∆t = … + ∆tm =…
Ora culm. la meridianul locului tm =…
- λe = …
Tm =…
+ λf =…
tf =…
OB =…
82
Pe longitudini estice momentul culminaţiei este anterior celui de la
Greenwich, iar pe longitudini vestice este posterior celui de la Greenwich.
Datorită acestui fapt, este necesar a se aplica o corecţie de
longitudine la timpul mediu la Greenwich Tm scos din efemeridă.
Corecţia se determină funcţie de :
- λe longitudinea locului observatorului;
- ∆t retardaţia dintre două culminaţii succesive.
∆t se determină astfel :
- pentru λE : diferenţa dintre Tm din ziua anterioară şi cea
respectivă (∆ negativă);
- pentru λW : diferenţa dintre Tm din ziua următoare şi cea
respectivă (∆ pozitivă).
Relaţia de calcul a corecţiei este :
λ[ore ] λ[ ]
cor . ptr .λ = ⋅ ∆t[min] sau cor . ptr .λ = ⋅ ∆t[min]
24 360
Astfel rezultă corecţia pentru longitudine :
- negativă (-) pentru longitudini estice (λE);
- pozitivă (+) pentru longitudini vestice (λW).
Această corecţie pentru longitudine se mai poate determina şi cu
ajutorul unei table dată în efemeridă.
Ca şi în cazul calculului orei culminaţiei Soarelui, pentru calculul orei
culminaţiei Lunii, se transformă timpul mediu al locului tm în timpul fusului
tf , şi mai departe în ora bordului OB.
Tipul de calcul este :
83
Exemplu : La data 02.01 în Ze(44°10’.0 N; 28°36’.0 E) să se calculeze ora
culminaţiei superioare a Lunii.
Algoritm de calcul :
- se scoate Tm din efemeridă;
- se calculează diferenţa ∆t ;
- se calculează corecţia pentru longitudine;
- se transformă tm în tf şi mai departe în OB .
Se utilizează acelaşi tip de calcul prezentat la calculul orei culminaţiei
Lunii.
Se face prin “procedeul invers” celui aplicat la calculul unghiului la pol al unui astru,
astfel :
- la culminaţia superioară avem t* = 0° (360°) , iar la cea inferioară t* = 180° ;
- se transformă t* în Ts pentru stele;
- se transformă Ts în Tm (intrarea în tablă invers);
84
- se transformă Tm în A (ora la cronometru) sau în tf ,
respectiv OB .
86
Efemerida nautică conţine ora răsăritului (apusului) Soarelui
exprimată în timp mediu la Greenwich Tm pentru ϕ = 72°N ÷ 60°S .
Deoarece mişcarea aparentă a Soarelui pe ecliptică este de numai
aproximativ 4m pe zi, Tm din efemeridă poate fi considerat ca fiind tm .
NOTĂ : Pentru calculul orei apusului Soarelui tipul de calcul este similar.
87
Tm = 05h41m
+ λf = +2h _
tf = 07h41m
OB = 07h41m
88
5.6. CALCULUL OREI ÎNCEPUTULUI (SFÂRŞITULUI) CREPUSCULULUI NAUTIC.
NOTĂ : Pentru calculul orei începutului crepusculului civil (ora I.C.C.), orei sfârşitului
crepusculului civil (ora S.C.C.) şi orei sfârşitului crepusculului nautic (ora S.C.N.),
tipul de calcul este similar.
89
Exemplu : La data 04.01 în Ze(44°10’.0 N; 28°36’.0 E) să se calculeze ora
sfârşitului crepusculului civil.
90
3. Se calculează ora răsăritului şi apusului Lunii, cu ajutorul
efemeridei, pentru fiecare zi a lunii respective;
4. Se calculează azimutul Lunii în momentul răsăritului şi
apusului;
5. Se pun orele calculate pe grafic în funcţie de dată şi se
trasează curbele răsăritului şi apusului Soarelui, începutului şi sfârşitului
crepusculului nautic, răsăritului şi apusului Lunii;
6. Se vor trece pe grafic, din 5 în 5 zile, azimutul Soarelui
pentru răsărit şi apus;
7. Se va trece în dreptul datei respective simbolul fazei Lunii
(cele 4 faze);
8. Spaţiul cuprins între curba apusului Soarelui şi curba
sfârşitului crepusculului nautic se va colora cu roşu; la fel, cel cuprins între
curba începutului crepusculului nautic şi curba răsăritului Soarelui;
9. Nopţile cu Lună se vor colora cu galben, iar cele fără Lună cu
negru;
10. Ziua rămâne de culoare albă.
91
6. CORECTAREA ÎNĂLŢIMILOR MĂSURATE LA AŞTRII.
92
6.1. NOŢIUNI PRELIMINARE.
Orizontul :
- geometric : este determinat de
tangenta la suprafaţa pământului din
ochiul observatorului.
- vizibil : este determinat de linia
aparentă care separă marea de cer situat
mai departe decât orizontul geometric
datorită efectului de refracţie terestră.
- adevărat : este determinat de planul perpendicular pe verticala
locului ce trece prin ochiul observatorului.
- astronomic adevărat : este determinat de planul perpendicular pe
verticala locului ce trece prin centrul Pământului.
93
vizibil la ochiul observatorului şi tangenta la curba de refracţie pe care ajung
razele de lumină sub influenţa refracţiei atmosferice de la astru la ochiul
observatorului.
Pentru determinarea punctului astronomic al navei este necesară
înălţimea adevărată (ha).
6.2. CORECŢII ALE ÎNĂLŢIMILOR AŞTRILOR.
Depresiunea (Depr.)
reprezintă unghiul din planul vertical
format intre planul orizontului
adevărat al observatorului şi tagenta
la curba de refracţie pe care ajung
94
razele de lumină sub influenţa refracţiei terestre de la orizontul vizibil la
ochiul observatorului.
Depresiunea (Depr.) se scade întotdeauna din înălţimea observată (ho) şi se obţine
înălţimea vizibilă (hv) :
hv = ho - Depr..
Valoarea depresiunii orizontului vizibil se extrage din T.25 / DH-90 , în funcţie de înălţimea
ochiului observatorului exprimată în metri. Tabla s-a calculat cu formula :
D
ep
r . =
1.7
66 i
h = hv - ρ .
95
Corecţia pentru refracţia atmosferică (ρ) este :
- maximă : când astrul este pe orizont (ρ = -34’.4 ≈ -35’);
- minimă : când astrul este în Zenit (ρ = 0’).
Valoarea corecţiei pentru refracţia atmosferică (ρ) se extrage din T.26 / DH-90 , în funcţie de
înălţimea vizibilă (hv) a astrului. Tabla a fost întocmită pentru condiţii normale de temperatură
şi presiune, t = 10° şi p = 760 mmHg .
Când condiţiile diferă de cele normale şi înălţimea astrului este mai mică de 30° (h<30°) se
aplică două corecţii suplimentare :
- corecţia pentru variaţia temperaturii aerului (∆ht) : se extrage din T.27 / DH-90, în
funcţie de temperatura aerului în momentul observaţiei şi înălţimea astrului;
- corecţia pentru variaţia presiunii atmosferice (∆hp) : se extrage din T.28 / DH-90 , în
funcţie de presiunea atmosferică în momentul observaţiei şi înălţimea astrului.
96
observatorului, respectiv ha înălţimea aceluiaşi astru în centrul Pământului
deasupra orizontului astronomic, rezultă că :
ha = h + π’ .
Din ∆AOT avem relaţia :
sin π ' sin( 90 ° + h) R
= → sin π ' = cos( h)
R d d
Din ∆A’OT avem relaţia :
R
sin π = → sin π’ = sin π cos h
d
Deoarece paralaxa are valori foarte mici, se poate scrie :
π’ = π cos h
În BNA avem valoarea paralaxei orizontale ecuatoriale a Lunii
exprimată cu formula :
R0
sin π 0 =
d
unde : - R0 este raza ecuatorială a elipsoidului terestru.
În T.22 / DH-90 se dă valoarea corecţiei pentru paralaxă si refracţie a
Soarelui, având ca argument de intrare înălţimea vizibilă a Soarelui.
6.2.5. SEMIDIAMETRUL.
ha = haO – SD
ha = hi + ε - Depr. - ρ + π’ ± SD
ho
hv
h
98
6.3. CORECTAREA ÎNĂLŢIMILOR MĂSURATE LA SOARE.
99
- T.19c : corecţia suplimentară a înălţimii bordului superior al
Soarelui
cor.supl. = – 16’.02 - SD
- reprezintă corecţia pentru variaţia semidiametrului
Soarelui funcţie de luna calendaristică in care se fac
observaţiile fiind întotdeauna negative.
Tipul de calcul :
Calculul ha Calculul ha _
hiO= … hiO= …
+ε =… +ε =…
ho = … ho =…
+ cor. tot. =… + cor. tot. =…
+ cor.supl.O =… + cor.supl.O =…
+ ∆ht = … + ∆ht = …
+ ∆hp = … + ∆hp = …
ha = … ha =…
100
hiO= 42°36’.2
+ε = - 1’.2
ho = 42°35’.0
+ cor. tot. = + 10’.4
+ cor.supl.O = - 0’.2
ha = 42°45’.2
Tipul de calcul :
Calculul ha Calculul ha_
hiO= … hiO= …
+ε =… +ε =…
ho = … ho =…
- Depr. =… - Depr. =…
hv = … hv =…
+ (ρ+π’) =… + (ρ+π’) =…
101
+ ∆ht = … + ∆ht = …
+ ∆hp =… + ∆hp =…
haO =… haO =…
+ SD =… - SD =…
ha =… ha =…
Calculul ha _
hiO= 20°18’.3
+ε = - 0’.8
ho = 20°17’.5
- Depr. = 5’.3
hv = 20°12’.2
+ (ρ+π’) = - 2’.5
+ ∆ht = - 0’.2
+ ∆hp = - 0’.1
haO = 20°09’.4
+ SD = 15’.9
ha = 20°25’.3
6.4. CORECTAREA ÎNĂLŢIMILOR MĂSURATE LA LUNĂ.
102
- T.21a : corecţia totală a înălţimii Lunii – calculată pentru
bordul inferior
cor.tot. = - ρ + 54 cos hv + SD + ∆dh - 2
unde :
ρ - refracţia astronomică pentru t = 10° şi p = 760
mmHg;
54’ – paralaxa orizontală ecuatorială a Lunii utilizată
în calcul (πO’);
54 cos hv – paralaxa înălţimii Lunii (π’);
SD – semidiametrul topocentric al Lunii
corespunzător πO’=54’ egal cu 14’.7 ;
∆dh – corecţia semidiametrului geocentric al Lunii
funcţie de înălţimea vizibilă egală cu 0.26 sin hv .
103
ha = hi-- + ε - Depr. + cor.tot. + cor.supl.-- + ∆ht + ∆hp
Tipul de calcul :
Calculul ha Calculul ha _
hi_ = … hi-- =…
+ε =… +ε =…
ho = … ho =…
- Depr. =… - Depr. =…
hv = … hv =…
+ cor. tot. =… + cor. tot. =…
+ cor.supl._ =… + cor.supl.-- =…
+ ∆ht = … + ∆ht = …
+ ∆hp = … + ∆hp = …
ha = … ha =…
Calculul ha _
hi_ = 37°41’.6
+ε = - 1’.6
ho = 37°40’.0
- Depr. = 4’.7
hv = 37°35’.3
+ cor. tot. = + 54’.3
+ cor.supl._ = + 2’.2
ha = 38°31’.8
104
- T.26 : corecţia înălţimii aştrilor pentru refracţie
ρ = f ( hv)
- T.27 : corecţia înălţimii aştrilor pentru variaţia temperaturii
aerului
∆ht = f ( hv , t )
- T.28 : corecţia înălţimii aştrilor pentru variaţia presiunii
atmosferice
∆hp = f ( hv , p )
Tipul de calcul :
Calculul ha Calculul ha _
hi_ =… hi-- =…
+ε =… +ε =…
ho = … ho =…
- Depr. =… - Depr. =…
hv = … hv =…
- ρ =… - ρ =…
+ πo cos hv =… + πo cos hv =…
+ ∆ht = … + ∆ht = …
+ ∆hp =… + ∆hp =…
ha_ =… ha-- =…
+ SD =… - SD =…
ha =… ha =…
105
Calculul ha _
hi_ = 25°38’.3
+ε = - 1’.8
ho = 25°36’.5
- Depr. = 6’.1
hv = 25°30’.4
- ρ = - 2’.0
+ πo cos hv = + 49’.2
+ ∆ht = - 0’.2
+ ∆hp = + 0’.0
ha_ = 26°17’.4
+ SD = 14’.8
ha = 26°32’.2
106
- T.20b : cor. suplim. pentru paralaxă a înălţimii planetelor
Venus şi Marte
cor.supl. = πO cos ho
unde :
πO – paralaxa orizontală ecuatorială a planetei scoasă
din
efemerida nautică pentru momentul
observaţiei;
Tipul de calcul :
Calculul ha Calculul ha _
hi =… hi =…
+ε =… +ε =…
ho = … ho =…
+ cor. tot. =… + cor. tot. =…
+ cor.supl. =… + ∆ht = …
+ ∆ht = … + ∆hp = …
107
+ ∆hp = … ha = …
ha =…
Calculul ha _
hi♀ = 38°42’.5
+ε = - 1’.1
ho = 38°41’.4
+ cor.tot. = - 6’.5
ha = 38°34’.9
Tipul de calcul :
108
Calculul ha
hi =…
+ε =…
ho = …
- Depr. =…
hv = …
- ρ= …
h= …
+ ∆ht =…
+ ∆hp =…
ha = …
Exemplu : La data 19.10 se măsoară hi * = 18°23’.4 . Să se calculeze ha
cunoscând
ε = + 1’.3 , i = 8 m , t = + 18°C , p = 750 mmHg .
Calculul ha _
hi* = 18°23’.4
+ε = + 1’.3
ho = 18°24’.7
- Depr. = 5’.0
hv = 18°19’.7
- ρ= 2’.9
h = 18°16’.8
+ ∆ht = + 0’.1
+ ∆hp = + 0’.0
ha = 18°16’.9
109
7.1. GENERALITĂŢI.
Natura geometrică a liniei de poziţie determinată din măsurarea unei înălţimi la un astru
derivă din locul geometric care-l determină această înălţime în raport cu astrul.
Pe sfera terestră, locul geometric determinat de aceeaşi înălţime măsurată la un astru este
un cerc mic având centrul în punctul subastral şi raza egală cu complementul înălţimii, adică cu
distanţa zenitală.
Cercul de înălţime este locul geometric al punctelor de pe sfera terestră, din care
observatorii măsoară în acelaşi moment aceeaşi înălţime la astru, fiind un cerc mic pe sfera
terestră cu centrul în punctul subastral (A’) şi raza egală cu distanţa zenitală (z) a astrului (A);
raza cercului de înălţime în Mm = distanţa zenitală z în minute de arc [‘] .
Cercul de înălţime se mai numeşte şi cerc de egală distanţă zenitală.
110
Din punct de vedere geometric, cercul de înălţime este determinat de coordonatele
geografice ale punctului subastral (proiecţia pe sfera terestră a astrului A) ca centru şi distanţa
zenitală ca rază.
Considerând sfera terestră concentrică cu sfera cerească avem următoarea reprezentare :
111
- Latitudinea (ϕ) unui punct de pe Pământ (Z’) este egală cu declinaţia (δ) zenitului (Z)
corespunzător acelui punct;
- Longitudinea (λ) unui punct de pe Pământ (Z’) este egală cu unghiul la pol (PGr) la
Greenwich al zenitului (Z) corespunzător acelui punct.
Punctul navei se poate determina la intersecţia a două sau mai multe cercuri de înălţime
rezultate din înălţimile observate simultan la un număr corespunzător de aştrii. Dar rezolvarea
grafică (trasarea cercurilor de înălţime) nu satisface cerinţele practice ale navigaţiei (1mm pe
glob = 1 Mm → glob cu raza de 3,44 m).
112
unde A’Z’ - raza cercului de înălţime adevărată a astrului egală cu distanţa zenitală
adevărată
( A’Z’ = za = 90° - ha ) ;
A’Ze - raza cercului de înălţime estimată a astrului egală cu distanţa zenitală estimată
( A’Ze = ze = 90° - he ) ;
ZeZ’ = ze – za = ( 90° - he ) – ( 90° - ha ) = ha – he = ∆h
ZZ’ - reprezintă distanţa în mile marine dintre punctul estimat al navei Ze şi punctul
determinativ Z’ de pe cercul de înălţime .
∆h poate fi :
- pozitiv (+) dacă punctul estimat Ze se află în exteriorul cercului de înălţime
adevărată, ha > he ;
- negativ (-) dacă punctul estimat Ze se află în interiorul cercului de înălţime
adevărată, ha < he .
∆h = ze – za = ha – he > 0 ∆h = ze – za = ha – he < 0
113
Unghiul PNZeA’ reprezintă azimutul calculat (Az) , adică acela în care s-ar vedea astrul
din punctul estimat Ze .
Elementele dreptei de înălţime sunt :
- azimutul estimat Az ;
- diferenţa ∆h = ha – he .
Pentru a trasa pe harta Mercator o dreaptă de înălţime rezultată în urma unei observaţii la
un astru, sunt necesare două elemente :
- azimutul estimat sau calculat Az ;
- diferenţa ∆h în minute de arc (Mm) .
Trasarea, pe harta Mercator, a dreptei de înălţime se face astfel :
- prin punctul estimat Ze se trasează
azimutul estimat al astrului Az ;
- se stabileşte poziţia punctului determinativ
Z’ în raport cu punctul estimat Ze la o distanţă în
Mm egală cu diferenţa ∆h în minute de arc,
astfel :
- în sensul azimutului Az dacă
∆h > 0 ;
- în sens opus azimutului Az dacă
∆h < 0 ;
- prin punctul determinativ Z’ se trasează
dreapta de înălţime ca perpendiculară, ridicată în
ambele sensuri, pe direcţia determinată de azimutul
estimat Az .
Pentru trasarea dreptei de înălţime rezultată din măsurarea înălţimii la astru este necesar
să se calculeze :
- înălţimea adevărată ha ;
114
- înălţimea estimată he ;
- azimutul estimat Az .
Succesiunea calculelor :
1. Calculul (Tm-A) – actualizarea stării absolute pentru momentul observaţiei,
folosind starea absolută determinată la un moment dat şi marşa diurnă k .
2. Calculul timpului mediu la Greenwich Tm corespunzător momentului
observaţiei.
3. Calculul unghiului la pol P şi declinaţiei δ a astrului pentru momentul
observaţiei – cu ajutorul efemeridei nautice.
4. Calculul înălţimii estimate he şi azimutului estimat Az corespunzătoare
momentului observaţiei.
a) sin h = sin ϕ sin δ + cos ϕ cos δ cos P
sin Z = sec h cos δ sin P
b) sin2(z/2) = sin2((ϕ∼δ)/2) + cos ϕ cos δ sin2(P/2)
h = 90° - z
c) ctg Z = tg δ cos ϕ cosec P - sin ϕ ctg P
d) tablele A.B.C.
- he la precizie de zecime de minut de arc (0’.1);
- Az la precizie de zecime de grad (o°.1).
5. Calculul înălţimii adevărate ha – corectarea înălţimii (hi → ha).
6. Calculul diferenţei ∆h.
7.4. CAZURILE PARTICULARE ALE DREPTEI DE ÎNĂLŢIME.
115
7.4.1. GENERALITĂŢI.
Prin cazuri particulare ale dreptei de înălţime se înţelege că aceasta se confundă fie cu un
paralel de latitudine, determinându-se latitudinea adevărată, fie cu un meridian, determinându-se
longitudinea adevărată.
Latitudinea adevărată ϕa se poate calcula din înălţimea observată la un astru, şi anume :
- din înălţimea meridiană superioară H (când astrul este la culminaţia
superioară)
sau din înălţimea meridiană inferioară Hinf (când astrul este la culminaţia
inferioară);
- din înălţimea circummeridiană (când astrul este în apropierea meridianului
ceresc al observatorului, în limitele circummeridiane);
- din înălţimea stelei Polare (care se menţine în apropierea Polului nord ceresc
PN ).
Longitudinea adevărată λa se poate determina astfel :
- prin observarea unui astru aflat în primul vertical (estic sau vestic);
- fiind cunoscută latitudinea ϕ , prin observarea unui astru cu o poziţie oarecare
pe sfera cerească (în afara limitelor circummeridiane).
116
- aştrii cu declinaţia δ de acelaşi semn cu latitudinea ϕ şi declinaţia δ mai mare decât
latitudinea ϕ ( δ > ϕ ) culminează în meridianul de acelaşi nume cu latitudinea ϕ în emisfera
vizibilă (astrul C);
- aştrii cu declinaţia δ mai mică decât latitudinea ϕ ( δ < ϕ ) culminează în meridianul de
nume opus latitudinii ϕ în emisfera vizibilă (astrul D).
z = 90° - H z = 90° - H
ϕ= z + δ ϕ= - z + δ
ϕ= z + δ .
118
Ora culm. la merid. locului tm = 11h44m
- λ = + 2h27m
δ = S 17°09’.2 (d=+0’.7) ← Tm = 09h17m
+ ∆δ = + 0’.2 + λf = + 2h _
δ = S 17°09’.4 h
tf = 11 17 m
2. Calculul Ha _ 3. Calculul ϕa _
Hi= 49°27’.0 90° = 89°60’.0
+ε = - 1’.3 - Ha = 49°35’.1
Ho = 49°25’.7 zm = 40°24’.9
+ cor. tot. = + 9’.2 + δ = - 17°09’.4
+ cor. supl. = + 0’.2 ϕa = 23°15’.5
Ha = 49°35’.1
p = 90° - δ
ϕa = Hainf + p
ϕa = 90° - δ + Hainf .
119
Ts = …………. / Data
Ts = …………. Tm = …
∆Ts = …………. + ∆Tm = …
Tm = …
+ λf = …
tf = …
Înălţimea circummeridiană reprezintă înălţimea pe care o are astrul, înălţime ce este între
anumite limite, în raport cu înălţimea meridiană (înălţimea în momentul culminaţiei).
Aceste limite se exprimă funcţie de unghiul la pol limită, unghi la pol ce se calculează în
funcţie de declinaţia astrului δ şi latitudinea observatorului ϕ .
Procedeul se utilizează când :
- nu se poate măsura înălţimea meridină (cer acoperit);
- nava are Da ≈ 0° sau Da ≈ 180° situaţie în care nu se poate sesiza
înălţimea meridiană pe baza variaţiei înălţimii;
- când unghiul la pol se încadrează în limite circummeridiane.
Înălţimea măsurată poate fi considerată înălţime circummeridiană dacă unghiul la pol
calculat pentru momentul observaţiei este mai mic decât unghiul la pol limită (P < Plim).
înălţime circummeridiană superioară înălţime circummeridiană
inferioară
120
H = h1 + AB H = h1 - AC
H = h2 + AC H = h2 - AB
H=h+r. H=h–r.
Corecţia r reprezintă arcul de cerc vertical ce trebuie adăugat (sau scăzut) înălţimii
circummeridiane pentru a obţine înălţimea meridiană.
Relaţia pentru calculul corecţiei r (reducţie) se deduce astfel :
din relaţiile :
sin h = sin ϕ sin δ + cos ϕ cos δ cos P
h=H–r
cos P = 1 – 2 sin2(P/2)
obţinem :
sin (H – r) = sin ϕ sin δ + cos ϕ cos δ - 2 cos ϕ cos δ sin2 (P / 2)
sin (H – r) = sin (ϕ - δ) - 2 cos ϕ cos δ sin2 (P / 2)
Ştiind că z = ϕ- δ şi z = 90° - H
obţinem :
sin H cos r - cos H sin r = sin H - 2 cos ϕ cos δ sin2 (P / 2)
sau :
P
2 ⋅ sin 2
2 1
r= − ⋅ r 2 ⋅ tgH ⋅ arc1'
( tgϕ − tgδ ) ⋅ arc1 2
'
Se introduce coeficientul k :
k = 100 tg ϕ ∼ 100 tg δ
unde k este întotdeauna pozitiv, atfel :
semnul ∼ = + când ϕ şi δ sunt de semne contrare
∼ = - când ϕ şi δ sunt de acelaşi semn (se scade cel mic din cel mare).
121
Rezultă relaţia :
P
sin 2
200 2 − 1 ⋅ r 2 ⋅ tgH ⋅ arc1'
r= ⋅
k arc1' 2
relaţie ce este rezolvată de tablele nautice, astfel :
P
sin 2 1 2
200 2 corII = − ⋅ r ⋅ tgH ⋅ arc1'
corI = ⋅ 2
k arc1'
r = cor I + cor II .
Când cor I < 15’ , cor II se consideră neglijabilă.
Corecţia r este întotdeauna pozitivă.
Tipul de calcul este :
2. Calculul Tm 3. Calculul P şi δ _
A =… Data Ptr.Tm = …h Ta = … δ = … (d=± …)
+ (Tm-A) = … Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆Ta =… + ∆δ = … _
Tm = … Pentru. Tm = …h…m…s Ta =… δ =…
+λ =…
ta = …
P =…
122
5. Calculul coeficientului k _ 6. Calculul reducţiei r
100 tg ϕ = … (din T.33a DH-90) cor I = … (din T.33b DH-90)
- 100 tg δ = … (din T.33a DH-90) + cor II = … (din T.33c DH-90)
k =… r=…
7. Calculul Ha _ 8. Calculul ϕa _
hi = … 90° = 89°59’.10
+ε =… - Ha = …………
ho = … zm = …………
+ cor. tot. = … + δ = …………
+ cor. supl. = … ϕa = …………
ha = …
+r =…
Ha = …
3. Calculul P şi δ _
10.08 Ptr.Tm = 10h Ta = 328°40’.1 δ = N 15°32’.5 (d=-0’.8)
Var. ptr. ∆Tm = 16m40s + ∆Ta = 4°10’.0 + ∆δ = - 0’.2 _
123
Pentru Tm = 10h16m40s Ta = 332°50’.1 δ = N 15°32’.3
+ λ = + 29°41’.4
ta = 362°31’.5
PW = 2°31’.5
7. Calculul Ha _ 8. Calculul ϕa _
hi = 60°45’.0 90° = 89°59’.10
+ε = + 1’.5 - Ha = 61°01’.3
ho = 60°46’.5 zm = 28°58’.7
+ cor. tot. = + 10’.2 + δ = + 15°32’.3
+ cor. supl. = - 0’.2 ϕa = 44°31’.0
ha = 60°56’.5
+r = 4’.8
Ha = 61°01’.3
124
Steaua Polară se află în imediata apropiere a
polului nord ceresc, având declinaţia δ
≈ N 89°09’ .
Ea descrie astfel, un paralel de declinaţie cu
raza egală cu distanţa polară p = 90° - δ = 51’ .
S1 → h1
h1 = h2 = ϕ
S3 → h3
S2 → h2 → ϕ = h2 + p , culm.inf.
S4 → h4 → ϕ = h4 – p , culm.sup.
Pentru poziţia oarecare S , când înălţimea Stelei Polare este h , avem :
ϕ = h – x
ϕ = h - p cos P - formula aproximativă (se rezolvă ∆SAPN în plan)
x = p cos P
ϕ = h - 1° + a0 + a1 + a2 .
3. Calculul ha 4. Calculul ϕa
hi* = … ha – 1 = …
+ε =… + a0 = …
ho = … + a1 = …
+ cor. tot. = … + a2 = …
ha = … ϕa = …
126
1. Calculul Tm 2. Calculul ts _
A = 20h45m20s 13.07 Ptr.Tm = 20h Ts = 231°34’.9
+ (Tm - A) = - 36m40s Var. ptr. ∆Tm = 08m40s + ∆Ts = 2°10’.4
Tm = 20h08m40s Pentru Tm = 20h08m40s Ts = 233°45’.3
+ λ = + 29°15’.7
ts = 263°01’.0
3. Calculul ha 4. Calculul ϕa _
hi* = 43°32’.4 ha – 1 = 42°27’.6
+ε = + 1’.5 + a0 = 1°31’.1
ho = 43°33’.9 + a1 = 0’.6
+ cor. tot. = - 6’.3 + a2 = 0’.8
ha = 43°27’.6 ϕa = 44°00’.1 N
7.5.1. GENERALITĂŢI.
127
- deplasarea navei (schimbarea orizontului observatorului);
- condiţiile hidrometeorologice;
- antrenamentul observatorului.
La măsurarea înălţimii aştrilor pot apare erori :
- sistematice;
- accidentale.
Erorile sistematice apar fiecare măsurătoare având o mărime constantă, cauzele lor fiind
cunoscute. Influenţa lor asupra rezultatului poate fi, uneori, eliminată.
Erorile accidentale sunt acele erori ale căror cauze nu se cunosc, având valori diferite la
măsurarea aceleiaşi mărimi. Ele nu pot fi eliminate dar influenţa lor poate fi micşorată.
Eroarea în înălţimea măsurată se transmite integral în diferenţa ∆h = ha – he , având ca
efect deplasarea dreptei de înălţime într-o poziţie paralelă cu cea iniţială, astfel :
- în sensul azimutului, adică spre punctul subastral, dacă înălţimea măsurată este
mai mare decât cea reală;
- în sens opus azimutului, când înălţimea măsurată este mai mică decât cea reală.
Pentru micşorarea influenţei acestei erori se recurge la măsurarea unei serii de observaţii,
prin aceasta înţelegându-se măsurarea repetată a înălţimii unui astru la intervale scurte de timp şi
pe cât posibil egale, de către acelaşi observator, cu acelaşi sextant şi în aceleaşi condiţii de
observaţie, simultan cu măsurarea fiecărei înălţimi din serie citindu-se ora cronometrului.
Se calculează media înălţimilor măsurate şi media orelor citite la cronometru, care se
folosesc ca date de observaţie pentru calculul elementelor dreptei de înălţime sau se face
reducerea înălţimilor la acelaşi moment astfel :
- variaţia înălţimii într-un minut de timp este :
∆h1min = ± 15 cos ϕ sin Z (T.29a-D.H.)
şi atunci ∆ht = ∆h1min ∆t(m)
- variaţia înălţimii în 10 secunde de timp este :
∆h10sec = ± 2,5 cos ϕ sin Z (T.29b-D.H.)
şi atunci ∆ht = ∆h10sec ∆t(10sec)
unde ∆t reprezintă intervalul de timp intre momentul observaţiei şi momentul pentru care s-a
făcut reducerea (de obicei momentul ultimei observaţii).
Dacă reducerea s-a făcul la momentul :
- ultimei observaţii, ∆ht este :
- pozitiv înainte de culminaţie;
- negativ după culminaţie;
- primei observaţii, ∆ht este :
128
- negativ înainte de culminaţie;
- pozitiv după culminaţie.
Dacă notăm :
a = valoarea adevărată cunoscută
ai = valorile măsurate, i = 1 .. n
vi = erorile valorilor măsurate, i = 1 .. n
atunci :
n n
n
∑(a i − a ) = ∑ vi
n
→
n
∑a i
n
− n ⋅ a = ∑ vi → ∑ ai
i =1
∑v
i =1
i
i =1 i =1 i =1 i =1 a= −
n n
n n
Valoarea raportului ∑v
i =1
i
poate servi ca măsură a preciziei observaţiilor efectuate,
n
însă nu se cunosc valorile erorilor vi .
n
n
care îndeplineşte următoarele condiţii :
- este diferită de zero (nu există observaţie neafectată de erori);
- nu depinde de semnul erorilor vi ;
- exprimă existenţa unor erori accidentale mari.
Notăm ∑a
i =1
i
media aritmetică a unei serii de observaţii şi
a0 =
n
a = valoarea adevărată
n
atunci : ∑v i
şi reprezintă eroarea mediei aritmetice.
a0 − a = i =1
= ε0
n
129
n
Relaţia : ∑v i
v1 + v 2 + ... + v n ridicată la pătrat devine :
ε0 = i =1
=
n n
v12 + v 22 + ... + v n2 2v1 v 2 + 2v1 v 3 + ... + 2v 2 v 3 + 2v 2 v 4 + ... + 2v n −1 v n
ε 02 = +
n2 n2
Datorită faptului că fiecărei erori pozitive +vi îi corespunde o eroare negativă -vi , termenul al
doilea din drepta este egal cu zero, şi relaţia devine :
n
∑v 2
i
ε 02 = i =1
n2
n
Cunoscând că : ∑v 2
i
(expresia erorii medii pătratice la pătrat) rezultă :
ε2 = i =1
n
ε2 ε
ε 02 = → ε0 =
n n
adică, eroarea mediei aritmetice a unei valori dintr-o serie de observaţii este egală cu eroarea
medie pătratică a observaţiei împărţită la rădăcina pătrată a numărului observaţiilor.
Se cunoaşte că ∑a
i =1
i
reprezintă media aritmetică a unui număr finit (n) de
a0 =
n
măsurători (ai).
Notăm : ∆i = ai – a0 diferenţa dintre valoarea măsurării şi valoarea mediei aritmetice.
vi = ai – a diferenţa dintre valoarea măsurării şi valoarea adevărată necun.
şi avem :
v1 = a1 – a ∆1 = a1 – a0
v2 = a2 – a ∆2 = a2 – a0
… …
vn = an – a ∆n = an – a0
Ştiind că eroarea mediei aritmetice ε 0 = a0 – a se obţine :
v1 = ∆1 + a0 – a = ∆1 + ε 0
v2 = ∆2 + a0 – a = ∆2 + ε 0
…
vn = ∆n + a0 – a = ∆n + ε 0
130
Ridicând la pătrat egalităţile, adunând şi împărţind la numărul observaţiilor membru cu membru,
avem :
n n n
∑ vi2 ∑ ∆2i ∑∆ i
i =1
= i =1
+2 i =1
ε 0 + ε 02
n n n
Ştiind că :
n
∑v i
2
, ∑∆
n
i =0 şi ε 02 =
ε2
i =1
=ε2 i =1 n
n
relaţia devine :
n n n
∑ ∆2i ε2
→ ε 2 ∑ ∆2i → 1
∑∆ 2
i
ε2 = i =1
+ ε2 − = i =1
ε 2 1 − = i =1
n n n n n n
n
→ ε 2 ( n − 1) = ∑ ∆2i
n
→
∑∆ 2
i
→
ε2 = i =1
i =1
( n − 1)
n
∑∆ 2
i
ε =± i =1
( n − 1)
adică, eroarea medie pătratică a unei observaţii este egală cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor
erorilor celor mai probabile, împărţită la numărul observaţiilor, mai puţin unul.
131
dacă se măsoară pe scara longitudinilor, sau
Z’T1 = Z’T2 = ∆P cos ϕ
dacă se măsoară pe scara latitudinilor.
Distanţa Z’1Z’2 care caracterizează zona de incertitudine dintre dreptele de înălţime
rezultate, L1L’1 şi L2L’2 , paralele cu LL’ , este
132
Dacă s-a procedat la determinarea punctului navei cu observaţii la aştrii prin intersecţia a
două drepte de înălţime şi valoarea ∆h a uneia sau a ambelor drepte este mai mare de 15 ÷ 20’
atunci se aplică metoda aproximaţiilor succesive.
Metoda aproximaţiilor succesive constă în :
- punctul determinat de dreptele de înălţime, caracterizate de valori ale
diferenţei ∆h > 20’ , se consideră punct aproximativ;
- se scot coordonatele punctului aproximativ care se folosesc pentru calculul
elementelor dreptelor de înălţime utilizând datele de observaţie iniţiale (prima aproximaţie);
- dacă valorile ∆h obţinute sunt mici (de ordinul minutelor de arc), punctul navei
se obţine prin intersecţia dreptelor de înălţime ale căror elemente au fost calculate din
coordonatele punctului aproximativ, altfel se aplică din nou algoritmul prezentat (următoarea
aproximaţie).
Punctul astronomic al navei se determină la intersecţia a două sau trei drepte de înălţime,
conform teoriei dreptei de înălţime.
Elementele celor două drepte de înălţime D1 (Az1, ∆h1) şi D2 (Az2, ∆h2) se calculează
pentru acelaşi punct estimat Ze (ϕe, λe) .
Observaţiile se consideră efectuate în acelaşi
moment, simultane.
Acest procedeu se aplică pe timpul nopţii când
sunt vizibili mai mulţi aştrii deodată, în poziţii care
oferă condiţii favorabile, şi anume :
- pe timpul crepusculului;
- pe timpul nopţilor cu Lună, în funcţie
de vizibilitatea orizontului.
Se recomandă utilizarea ca linie de poziţie latitudinea adevărată ϕa din înălţimea stelei
Polare, pentru simplitatea determinării.
Intervalele de timp cele mai favorabile pentru executarea observaţiilor simultane sunt :
- crepusculul nautic de dimineaţă;
- crepusculul nautic de seară.
133
Un lucru foarte important îl reprezintă pregătirea observaţiilor, problemă ce va fi tratată
pe larg într-un curs ulterior.
Pe timpul crepusculului de seară se recomandă ca observaţiile să înceapă cu aştrii cei mai
luminoşi şi să se termine cu cei mai puţin luminoşi. Ordinea executării observaţiilor se
inversează pe timpul crepusculului de dimineaţă.
În anumite condiţii, se poate aplica procedeul şi pe timp de zi utilizând observaţii
simultane la Soare, Lună, Venus sau chiar Sirius.
134
- o dreaptă de înălţime oarecare şi o latitudine cu Polara;
- o dreaptă de înălţime oarecare si o latitudine dintr-o înălţime circummeridiană
(foarte dificil pe timpul nopţii);
- o dreaptă de înălţime la Soare şi una la Lună, Venus sau Sirius, pe timpul zilei,
în condiţii favorabile.
Operaţiuni care se execută :
- se aleg aştrii care oferă condiţii favorabile (dacă este posibil chiar ideale) de
observaţie : 30° <h < 70° şi 30° < ∆Az < 150° ;
- se măsoară înălţimile la aştrii aleşi, la intervale cât mai scurte de timp, citindu-
se simultan ora cronometrului O corespunzătoare momentului respectiv al observaţiei, în final
ora bordului O şi citirea la loch Cℓ ;
- cu ora bordului O şi citirea la loch Cℓ se determină punctul estimat al navei
pentru momentul observaţiei şi se scot coordonatele acestuia (ϕe, λe) ;
- se calculează elementele dreptelor de înălţime în funcţie de înălţimile observate,
coordonatele aştrilor pentru momentul observaţiei şi coordonatele geografice ale punctului
estimat;
- se trasează dreptele de înălţime pe hartă, la intersecţia cărora se obţine punctul
navei.
L.P.A.1 ( Az1 = ... ; ∆h1 = ... ) L.P.A.1 ( Az1 = ... ; ∆h1 = ... )
L.P.A.2 ( Az2 = ... ; ∆h2 = ... ) L.P.A.2 ( ϕa = ... )
135
Dezavantajul acestui procedeu constă în faptul că nu oferă posibilitatea controlului
preciziei punctului obţinut.
xx’ ║ Zey
Erori sistematice :
- eroare în depresiune;
- eroare în refracţia astronomică;
- eroare de paralelism oglinzi sextant;
- eroare proprie observatorului.
136
Dreapta de poziţie adevărată se trasează astfel :
- prin punctul de intersecţie Z al dreptelor de înălţime se duc două săgeţi,
paralele şi de acelaşi sens cu azimuturile respective;
- se trasează dreapta de poziţie adevărată xx’ , în ambele sensuri, ca bisectoare a
acelui unghi determinat de intersecţia dreptelor, astfel ca aceasta să treacă
printre cele două săgeţi.
Dacă cele trei drepte de înălţime se intersectează în acelaşi punct, ce reprezintă punctul
navei, înseamnă că observaţiile nu au fost afectate de erori.
În cazul existenţei unor erori de observaţie sau calcul, dreptele de înălţime nu se mai
intersectează într-un singur punct ci în trei puncte, două câte două, formând astfel un triunghi,
numit triunghiul erorilor .
Dacă triunghiul este mic, cu latura de cel mult 2 Mm , punctul navei se consideră în
centrul de greutate al triunghiului.
Dacă latura triunghiului erorilor este mai mare de 2 Mm , şi cauza o reprezintă existenţa
unei erori sistematice de observaţie, punctul navei se obţine la intersecţia dreptelor de poziţie
adevărată, punct care se poate situa în interiorul triunghiului erorilor sau în exteriorul acestuia.
137
În cazul în care scara hărţii este mică se recomandă folosirea unei construcţii auxiliare,
numită scara grafică a latitudinii şi longitudinii (schiţa la scară).
Calculul ϕa_
ϕe = …
+ ∆ϕ = …
ϕa = …
Calculul λa_
λe = …
+ ∆λ = …
λa = …
138
În cazul când observaţiile nu pot fi considerate simultane, nava fiind în marş, este
necesară raportarea înălţimilor, măsurate la intervale diferite de timp, la acelaşi orizont (cu alte
cuvinte, la acelaşi zenit).
Orizontul execută o rotaţie după axa transversală a navei, astfel :
- coboară în prova navei;
- urcă în pupa navei.
Considerăm astrul imobil (intervalul de timp ∆t mic între cele două observaţii).
Nava parcurge spaţiul : m = V ∆t
Z1 – zenitul în momentul primei observaţii la astrul A.
z = Z1A = 90° - h1
Z2 – zenitul în momentul celei de-a doua observaţii
z = Z2A = 90° - h2
Z1Z2 [‘] = m [Mm] spaţiul parcurs de navă în intervalul de timp ∆t
Z1B = ∆z = m cos( Az – Da )
∆hz [‘] = m [‘] cos Rp
hr = h + ∆hz
Variaţia ∆hz este maximă când astrul se află în prova sau pupa şi zero când astrul este la
travers.
m poate fi :
- pozitiv dacă reducerea se face la momentul ultimei observaţii;
- negativ dacă reducerea se face la momentul primei observaţii.
cos Rp poate fi :
- pozitiv dacă astrul se află înaintea traversului (Rp<90°);
- negativ dacă astrul se află înapoia traversului (Rp>90°).
Semnul variaţiei ∆hz depinde de semnul lui m şi cos Rp .
Tabla 32 din DH-90 oferă variaţia înălţimii ∆h în interval de un minut în funcţie de
relevmentul prova Rp = Az – Da [°] şi viteza navei VN [nd] , astfel încât :
∆hz [‘] = ∆hmin [‘/min] ∆t [min]
Procedeul aplică metoda transportului liniilor de poziţie. Se aplică pe timpul zilei, când
sunt posibile observaţii numai la Soare, cât şi pe timpul nopţii, când observaţiile se execută din
139
anumite motive la intervale prea mari de timp astfel încât nu se mai poate aplica reducerea
înălţimilor la acelaşi zenit.
La Soare se utilizează următoarele observaţii succesive :
- două observaţii succesive oarecare înainte de culminaţia Soarelui;
- o observaţie oarecare în cursul dimineţii (a.m.) şi o observaţie meridiană sau
circummeridiană;
- o observaţie oarecare în cursul dimineţii (a.m.) şi o observaţie oarecare în cursul
după-amiezii (p.m.).
- o observaţie meridiană sau circummeridiană şi o observaţie oarecare în cursul
după-amiezii (p.m.);
- două observaţii succesive oarecare după culminaţia Soarelui
În toate situaţiile, a doua observaţie se execută după ce azimutul Soarelui a avut o
variaţie minimă de 30° faţă de momentul primei observaţii. Pentru o intersecţie favorabilă a
dreptelor de înălţime se recomandă ca variaţia azimutului ∆Az să fie de 40°÷60° .
Pentru determinarea punctului cu două observaţii succesive oarecare la Soare (cazul
general) se procedează astfel :
- se execută prima observaţie la Soare şi se calculează elementele dreptei de înăl-
ţime Az1 şi ∆h1 , utilizând coordonatele punctului estimat corespunzător Ze1 ;
- după ce azimutul Soarelui a avut o variaţie suficientă (min. 30° ), se execută a
doua observaţie;
- se determină punctul estimat Ze2 în raport de Ze1 , în funcţie de drumul
deasupra fundului Df şi spaţiul parcurs deasupra fundului mf ;
141
Se transportă latitudinea adevărată ϕa pentru momentul celei de-a doua observaţii,
utilizând diferenţa de latitudine ∆ϕ = ϕa - ϕe1 . La intersecţia latitudinii adevărată ϕa transportată
cu dreapta de înălţime se determină punctul estimat-observat al navei.
Punctul navei poate fi obţinut prin intersecţia unei drepte de înălţime cu o altă linie de
poziţie oarecare, cele mai des utilizate procedee fiind:
- o dreaptă de înălţime cu un relevment radio la un radiofar (relevment vizual la
un reper de la coastă), având o intersecţie favorabilă când astrul observat este
într-o direcţie apropiată de cea a relevmentului;
- o dreaptă de înălţime cu o linie batimetrică, având o intersecţie favorabilă când
astrul observat este într-o direcţie apropiată de orientarea liniilor batimetrice.
Când se dispune de o singură dreaptă de înălţime, aceasta poate oferi informaţii preţioase
pentru conducerea navei în siguranţă, astfel:
- o dreaptă de înălţime paralelă cu drumul navei (astrul observat este la travers)
arată deplasarea laterală a navei, adică deriva navei faţă de drumul preliminar
trasat pe hartă;
- o dreaptă de înălţime perpendiculară (normală) pe drumul navei (astrul observat
este în prova sau pupa navei) permite determinarea distanţei parcurse pe drumul
preliminar trasat pe hartă urmat de navă;
142
- o dreaptă de înălţime paralelă cu coasta (sau la un pericol de navigaţie) permite
determinarea distanţei la coastă (pericolul de navigaţie);
- aterizarea la coastă cu ajutorul unei singure drepte de înălţime este facilitată
dacă astrul observat este dispus pe o direcţie paralelă cu coasta.
143
8.1. GENERALITĂŢI.
144
- ulterior se determină azimutul Az al astrului pentru momentul la care s-a făcut
măsurarea Rc sau Rg la astru;
- corecţia ∆c sau ∆g rezultă din diferenţa dintre azimutul astrului Az care
reprezintă Ra şi Rc sau Rg :
∆c = Az (Ra) – Rc Rc = Dc + Rp δc = ∆c – d
∆g = Az (Ra) – Rg
Procedeele astronomice folosite cel mai frecvent pentru controlul corecţiei compasului
sunt următoarele :
- cu Soarele (sau Luna) în momentul răsăritului sau apusului vizibil;
- cu Steaua Polară;
- cu un astru la o înălţime oarecare.
În cazul controlului corecţiei totale giro ∆g , dacă aceasta rezultă diferită cu mai mult de
± 0°.2 faţă de valoarea cunoscută, se repetă controlul şi dacă diferenţa se menţine atunci se
verifică sincronizarea repetitorului cu indicaţiile girocompasului mamă.
În cazul controlului deviaţiei compasului magnetic δc , dacă aceasta rezultă diferită cu
mai mult de ± 0°.5 faţă de valoarea din tabla de deviaţii a compasului (corespunzătoare Dc din
momentul observaţiei), se repetă controlul şi dacă diferenţa se menţine atunci se determină
complet deviaţiile compasului magnetic cât mai repede posibil.
Metoda este accesibilă numai de două ori pe zi, la răsăritul respectiv la apusul vizibil al
Soarelui (sau Lunii), funcţie de condiţiile de vizibilitate. Deoarece este dificil să se aprecieze
momentul când centrul Soarelui (Lunii) se află pe orizontul adevărat, măsurarea relevmentului
de face la bordul superior al Soarelui (Lunii), când acesta se află tangent la orizontul vizibil, la
răsărit sau apus.
Azimutul Soarelui (Lunii) se calculează cu ajutorul tablelor T.37a sau T.37b din DH-
90 funcţie de latitudinea observatorului şi declinaţia Soarelui (Lunii), rezultând unghiul la zenit
semicircular, şi cu ajutorul tablelor T.38a şi T.38b din DH-90 funcţie de unghiul la zenit
obţinut, latitudinea observatorului, coeficientul K şi înălţimea ∆h a Soarelui (Lunii), toate
pentru momentul observaţiei, rezultând corecţia unghiului la zenit semicircular.
Algoritmul operaţiilor executate la bord este :
- se calculează ora răsăritului (apusului) şi declinaţia δ Soarelui (Lunii) pentru
poziţia viitoare în care se va afla nava la momentul respectiv;
145
- se măsoară Rg sau Rc (simultan se citeşte Dc) la bordul superior al Soarelui
(Lunii) când acesta este tangent la orizontul vizibil;
- se calculează mărimea ∆h = Depr. + ∆ht + ∆hp dacă relevarea s-a efectuat la
bordul superior, respectiv mărimea ∆h = Depr. + ∆ht + ∆hp + 32' dacă relevarea
s-a efectuat la bordul inferior;
- se calculează azimutul Az;
- se determină ∆g în cazul controlului corecţiei girocompasului respectiv δc în
cazul controlului corecţiei compasului magnetic.
146
Având în vedere condiţia restrictivă impusă de eventualele erori de înclinare a alidadei,
metoda se poate aplica cu suficientă precizie pentru latitudini nordice cuprinse între 5° ÷ 20°
N.
Pentru latitudini nordice mai mari este necesar ca măsurarea relevmentului să se facă cu
deosebită atenţie, menţinându-se alidada într-o înclinare mai mică de 10' faţă de planul vertical
de vizare la astru.
Algoritmul operaţiilor executate la bord este :
- se măsoară Rg sau Rc (simultan se citeşte Dc) la Steaua Polară, simultan se
stabileşte momentul observaţiei la cronometru A (sau după ora bordului O la
precizie de minut);
- imediat se citeşte şi notează ora bordului O şi citirea la loch Cℓ pe baza
cărora se determină punctul estimat al navei;
- se calculează timpul sideral local ts corespunzător momentului observaţiei;
- funcţie de latitudinea observatorului ϕ şi timpul sideral local ts se extrage
valoarea azimutului Stelei Polare Az*P din efemerida nautică (tablele pentru
Polară);
- se determină ∆g în cazul controlului corecţiei girocompasului respectiv δc în
cazul controlului corecţiei compasului magnetic.
1. Calculul Tm 2. Calculul ts _
A = …h…m sau O =…… h m
Data Ptr. Tm = …h
Ts =…
+ (Tm-A) = … tf = …h…m Var. ptr. ∆Tm = …m
+ ∆Ts =…
Tm = …h…m - λf = …h Pentru Tm = …h…m
Ts =…
Tm = …h…m +
λe =…
ts
=…
3. Calculul Az*P 4. Calculul ∆g 4. Calculul δc
Cu ts = … Az = … sau Az = …
şi ϕ = … - Rg = … - Rc = …
147
Az*P = … ∆g = … ∆c = …
- dm = …
δc = …
8.2.3. CONTROLUL CORECŢIILOR CU UN ASTRU LA O ÎNĂLŢIME OARECARE.
Este metoda cea mai accesibilă, deoarece se poate aplica în orice moment, singura
condiţie restrictivă fiind impusă de înălţimea astrului la care se face observaţia; această înălţime
nu trebuie să fie mai mare de 15° ÷ 20° .
Înălţimile mai mari de 20° determină apariţia erorilor în Rc sau Rg măsurat, erori
determinate de eventualele înclinări ale alidadei faţă de planul vertical de vizare la astru.
Algoritmul operaţiilor executate la bord este :
- se alege ( h < 20° ) şi se identifică astrul (pe timpul nopţii în cazul stelelor şi
planetelor);
- se măsoară Rg sau Rc (simultan se citeşte Dc) la astrul ales, simultan se
stabileşte momentul observaţiei la cronometru A (sau după ora bordului O la
precizie de minut);
- imediat se citeşte şi notează ora bordului O şi citirea la loch Cℓ pe baza
cărora se determină punctul estimat al navei;
- se calculează azimutul astrului Az cu formula „ctg Z” sau cu tablele ABC
(T.40 – DH90);
- se determină ∆g în cazul controlului corecţiei girocompasului respectiv δc în
cazul controlului corecţiei compasului magnetic.
1. Calculul Tm 2. Calculul P şi δ* _
A = …h…m…s Data Ptr. Tm = …h
Ts =…
+ (Tm-A) =… Var. ptr. ∆Tm = …
m
…s + ∆Ts =…
Tm = …h…m…s Pentru Tm = …h…m…s
Ts =…
+ λe
=…
148
ts
=…
δ* = … ← +
τ* =…
t*
=…
P= …
Sau
2. Calculul P şi δ _
Data Ptr. Tm = …h Ta =… δ = …
(d=± …)
Var. ptr. ∆Tm = …m…s + ∆Ta =… + ∆δ = …
_
Pentru Tm = …h…m…s Ta = … δ =…
+ λe =…
ta= …
P =…
3. Calculul Az
δ = …… lg tg δ = ……
ϕ = …… + lg cos ϕ = …… lg sin
ϕ = ……
P = …… + lg cosec P = …… + lg ctg P = ……
lg m = …… lg
n = ……
m = ……
+n = ……
ctg Z = ……
ZS = ……
Az = ……
Navisfera orientată : partea globului stelar aflată deasupra cercului azimutal (orizontal)
va reprezenta aspectul bolţii cereşti pentru momentul pentru care s-a făcut orientarea.
150
Pregătirea observaţiilor
Algoritmul operaţiilor:
- se calculează ora începutului crepusculului nautic;
- se calculează ts pentru momentul de început al crepusculului;
- se orientează navisfera funcţie de ϕ şi ts ;
- se aleg de pe navisferă grupările de stele propice pentru observaţii, stele care
trebuie să satisfacă condiţiile de înălţime şi azimut.
Identificarea stelelor
Algoritmul operaţiilor :
- se măsoară h* , simultan se citeşte A ;
- imediat se masoară relevmentul la astru;
- se calculează ts ;
- se orientează navisfera;
- cu h şi Az se identifică pe navisferă astrul.
După ce astrul a fost identificat poate fi utilizat pentru calculul liniei de poziţie rezultată
din observaţia respectivă.
151