Simply me? Nu! E mai mult de atat!

Cine sunt eu? E simplu Miana Nicoleta Berari sau pentru prieteni Mimi si am 22 de ani. Pare tare simplu
dar in esenta nu este. Cine sunt eu? E o intrebare la care incerc de mult timp sa raspund si trebuie sa
recunosc, inca imi lipseste un raspuns. Stiu ce imi place sau cred ca stiu, stiu ce mancare prefer, ce
muzica imi place sa ascult, ce imbracaminte sa port dar si acestea depind de multe ori de stare pe care o
am in ziua respectiva.

Ce va pot spune despre mine cu siguranta este ca sunt la varsta la care inca ma descopar si daca ma veti
intreba la cati ani voi termina acest proces, probabil va voi raspunde: niciodata. Stiu ca suna ciudat dar
sunt de parere ca o data cu lumea ne schimbam si noi, iar in ceea ce ma priveste se intampla sa ma
surprind mereu.

Dar haideti sa nu va mai povestesc despre probleme mele existentiale ci mai degraba sa va povestesc
cateva lucruri care au contribuit la cine sunt eu astazi.

Viata mea nu a fost o linie dreapta ci a coborat si urcat mergand de multe ori si in stanga si dreapta
paote mai ceva ca un motociclist care isi face drumul printre masini. Si zic asa pentru ca activitatile pe
care le-am ales de mica au fost mai mereu in contradictie.

Eram o mica scolarita cand am inceput sa fac gimnastica si imi placea tare mult, dar in acelasi bateam si
mingea in spatele blocului.

Am continuat mai tarziu cu lectii de judo, baschet, volei si handball.

Pe la 14 ani am inceput sa cochetez cu modelingul, iar de la 16 ani am devenit si arbitru de fotbal.

Aventura care a continuat 3 ani de zile, si nu oricum ci intr-un mod cat se poate de palpitant. De pe urma
acestor activitati am ramas cu asa multe lucruri care mi-au influentat viata si modul de a privi lucrurile.
De la modeling am ramas cu privirea pe care o adopt de fiecare data cand fac poze, iar de la arbitraj
atitudinea ferma si hotarata cand trebuie sa pedepsesc pe cineva care incalca regulile.

Viata in maini mi-am luat-o pot sa zic de la 17 ani, cand am ramas singura acasa, parintii mei plecand in
strainatate iar sora mea mai mare la facultate.

Am incercat mereu sa raman cu picioarele pe pamant, si sa fiu printre cei mai buni elevi la scoala, in
clasa a 9 fiind propusa pentru postul de sefa clasei, un lucru care mi-a dat batai de cap mai mult decat
mi-as fi imaginat datorita baietasilor din clasa, care desi au fost nevoie de 4 ani sa-i domolesc, am reusit.

Dupa 2 saptamani de cosmar si anume bacalaureatul, si o vacanta meritata am ajuns si la facultate. Aici
nu am mai fost sefa deoarece eram prea ocupata cu cluburile, cursurile si hmmm cluburile  . Am uitat
cred ca sa mentionez ca am participat si la ceva cursuri de dans.
Anii de facultate au fost si ei plini de extra-activitati fiind Brand Ambasadoare la Winston, hostess la
variate evenimente si tot felul de mici nebunii pe care studentii le fac. Ati trecut si voi pe acolo si stiti
despre ce vorbesc.

In ceea ce priveste personalitatea mea, puteti deduce anumite trasaturi din activitatile descrise mai sus.
Pentru ca am incercat si eu sa le definesc mai bine am apelat la un exercitiu foarte interesant de
programare neurolingvistica care zicea sa ma gandesc la animalul preferat, la ceea ce imi place la el si la
ceea ce nu imi place – acesta reprezentand ceea ce imi place si ceea ce nu imi place la mine. A doua
parte a exercitiului spune sa ma gandesc la o pasare preferata si si de data aceasta sa ma gandesc ceea
ce imi place si ceea ce nu imi place la pasarea respectiva acesta reprezentand modul in care ceilalti ma
vad cu ceea ce le place la mine si ceea ce nu le place.

Eu zic ca exercitiul este unul intersant si in cazul meu pot sa zic ca se potriveste. Va invit si pe voi sa-l
faceti poate veti afla mai multe despre d-voasta. Va multumesc.