CURS 11
VIRUSURI UMANE, GENERALITĂŢI - infecţii localizate pe tegumente şi mucoase: herpesul, negii, zona zoster;
VIRUSURILE
Definiţie
• Reprezintă o familie deosebită de agenţi infectioşi care diferă fundamental din punct de vedere
structural şi fiziologic de celelalte microorganisme, au dimensiuni foarte mici, cuprinse între 20-
300 nm.
• După A. LWOFF, virusurile sunt entităţi infectante nucleoproteice, potential patogene,
posedând un singur tip de acid nucleic, incapabile de creştere şi fisiune binară.
• Sunt lipsite de informatie genetică pentru sinteza unui sistem energetic propriu şi necesitând
pentru reproducere, ribozomii celulei gazdă.
Caractere generale ale virusurilor
• O particulă virală (virion) este format din albumină şi acid nucleic, ADN sau ARN.
• Acidul nucleic (nucleotid) este înconjurat de un înveliş albuminic protector, care îi conferă
aspectul şi structura specifică.
• Învelişul de albumină se numeşte capsidă.
• Capsida stabilizează şi protejează genomul viral, iar în cazul virusurilor neanvelopate, are rol
în fixarea virusului pe receptorii specifici pe membrana celulară.
• Unele virusuri prezintă la exteriorul nucleocapsidei un înveliş extern numit peplos (anvelopă).
• Acesta este de natură lipoproteică, în peplos pot fi implantate (de cele mai multe ori) structuri
glicoproteice (spiculi), codificate de genomul viral, ce proiemină la suprafata învelişului extern.
• Fata internă a anvelopei este tapetată cu o matrice de natură proteică (proteina matrix)
proteina M.
• Anvelopa stabilizează nucleocapsida, iar spiculii conferă antigenicitate şi ajută la fixarea
virusurilor anvelopate pe receptorii celulari.
• Virusurile sunt lipsite de echipament enzimatic producător de energie şi de metabolism
propriu, sunt paraziţii intracelulari obligatorii şi se replică cu ajutorul celulei infectate.
• Pot fi cultivate pe medii celulare (culturi de celule, ou embrionat de gaină şi animale de
experienţă).
• Nu sunt sensibile la actiunea antibioticelor, dar sunt sensibile la interferoni (IFN).
Taxonomie
Conform ICTV (Cornitetului Internaţional pentru Taxonomia Virusurilor), următoarele caractere
fizico-chimice ale virionului sunt folosite pentru gruparea virusurilor in familii:
- natura chimică a acidului nucleic viral,
- simetria capsidei,
- prezenţa sau absenţa învelişurilor pericapsulare,
- diametrul capsidei pentru virusurile cu simetrie helicoidală şi
- numărul de capsomere pentru virusurile cu simetrie cubică (icosoedrică).
Icosaedrul este un poliedru cu 20 de feţe triunghiulare echilaterale, 30 de muchii şi 12 vârfuri
(vertexuri), orientate după axele de simetrie.
• Conform ICTV există până în anul 2003 aprox. 4000 de specii de virusuri şi peste 36.000 de
tipuri şi subtipuri, care sunt păstrate in centre de referinţă.
• Pe baza naturii chimice a genomului viral, se împarte în:
- dexoxiribovirusuri şi
- ribovirusuri, cu genomul alcătuit din ADN, respectiv ARN.
• În funcţie de simetria capsidei, helicoidală sau cubică, virusurile se grupează în clase:
dezoxihelică, dezoxicubică, ribohelică, ribocubică.
Taxonomia virală cuprinde : ordin, familie, subfamilie, gen, specie.
• Nomenclatura este internaţională şi se aplică la toate virusurile (indiferent de regnul parazitat).
• Ordinul reuneşte familii de virusuri care posedă caractere care le diferenţiază de alte familii şi
are sufixul virales.
• Familia întruneşte caractere comune (morfologie distinctă a virionului, organizare genomică
specifică), care nu se întâlnesc la alte virusuri şi este desemnată cu sufixul viridae.
• Subfamilia se găsesc în interiorul unei familii, se utilizează sufixul virinae.
• Genul este un grup de specii care posedă caracterele familiei, dar au şi alte particularităţi, au
sufixul virus.
• Specia reprezintă grupuri de tulpini virale ce se deosebesc prin prezenţa unor gene, care
codifică aceste diferenţe.
• Se exprimă fără sufix, specificaţiei de virus adăugându-i-se numele întreg: virus gripal, virus
Ebola.
• Ex. familia Herpesviridae, subfamilia Alphoherpesvirinae, genul Simplex virus, Virus herpes
simplex serotip 2
Patogenie
Virusurile dau infecţii cu localizare primară în anumite organe, pentru care virusul respectiv are
afinitate:
- infecţii ale sistemului nervos central: poliomielita, turbarea;
- infecţii ale aparatului respirator: gripa, guturaiul; - imunitatea locală este limitată.
- infecţii ale ficatului: hepatita epidemică; 3. Vaccinuri subunitare (splitate)
- infecţii ale glandelor salivare: parotidita epidemică; Sunt preparate vaccinale constituite din subunităii virale responsabile de inducerea răspunsului
- infecţii ale ganglionilor limfatici: limfogranumolatoza veneriană. imun protector.
• Vaccinul antigripal semipurificat conţine:
Profilaxia specifică antivirală se poate face prin două metode şi anume: - H (hemaglutinină) şi
1. Profilaxie activă care se face prin vaccinare. - N (neuraminidază), rezultate prin disruperea virionului,
2. Profilaxie pasivă care se face prin administrarea serurilor imune specifice. - vaccinul antihepatită B, conţine antigenul HBs.
Avantaje
► 1. Profilaxie activă - imunitatea rezultată este directionată numai faţă de antigenele conţinute în vaccin;
• Primul vaccin viral a fost vaccinul antivariolic în 1789 , a fost administrat de către Edward - stabilitate antigenică (absenţa reversiei);
Jenner, în mod empiric prin "variolizare" (transmiterea conţinutului pustelor variolice la - absenta reactiilor ndverse.
indivizi sănătoşi).
• Profilaxia imună bazată pe date ştiiniifice îi aparţine lui Louis Pasteur în 1885 când a
preparat vaccinul antirabic şi l-a administrat lui Joseph Meister. Dezavantaje
• În 1937 au fost obţinute preparate profilactice antimalarie, antigripale şi antiurliene, - tehnologie avansată, cost ridicat;
dezvoltarea preparării vaccinurilor a fost posibilă după 1949. - imunogenitate redusă (inducerea scăzută a imunitaţii de tip celular);
• Vaccinurile sunt preparate imunoprofilactice care contin antigene virale modificate, care - necesită asociere de adjuvanti şi rapeluri multiple
administrate la indivizi susceptibili, induc imunitatea activă ce determină rezistenţă specifică la
îmbolnăviri. 4. a. Vaccinuri obtinute cu ADN recombinat
• Protecţia specifică post vaccinală se bazează pe imunitatea umorală (formarea de • Genele care codifică proteinele (antigenele) vaccinului sunt selecţionate, izolate şi introduse în
anticorpi) şi pe imunitatea celulară (apariţia de limfocite specifice sensibilizate), declanşată în genomul unei celule vector bacterie (E. coli), levură (Saccharomices cerevisiae) sau celule de
mod activ în urma administrării antigenelor vaccinale. mamifere CHO (cultură de ovar de hamster), capabile apoi să le sintetizeze în cantităţi
• Pentru obţinerea răspunsului imunitar optim, în practica vaccinărilor profilactice ale industriale.
copilului este necesar să se ţină cont de o serie de factori: • Vaccinul antihepatitic, antipoliomielitic, antirabic.
- imaturitatea unor mecanisme imunitare în primele 2-3 luni după naştere, care b. Vaccinuri obtinute din virusuri ARN (vaccinul antipoliomielitic).
diminuă efectul sau face ineficace imunizarea; • Se prepară numai din polipeptidele capsidale care induc anticorpi neutralizanţi.
- prezenţa anticorpilor materni, care în primele 3-6 luni după naştere pot diminua
eficienţa imunologică a unor vaccinuri vii; a. Vaccinuri obtinute cu ADN recombinat
- rolul hipo sau anergizant al infecţiilor acute, care în perioadele de Avantaje
convalescenţă influenţează în sens negativ calitatea răspunsului imun. - induce un răspuns imun eficace;
Calităţile unui vaccin bun - posibilitatea de a induce răspunsuri faţă de mai multe antigene (inserţia mai multor gene în
- să inducă protecţie consecutiv expunerii la virusul sălbatic, exprimată vectori);
imunologic prin răspunsul înalt umoral sau celular, iar clinic prin absenta bolii. - posibilitatea de a se obţine vaccinuri fată de virusuri ce cultivă greu în culturi celulare
- rezistenţa la boala naturală să fie durabilă, eventual pentru toată viaţa. (papilomovirusuri);
- reacţiile adverse să fie minime, iar complicaţiile să fie absente. - stabilitate termică;
- să fie exclusă persistenţa virală şi reactivările precum şi potentialul oncogen. - se exclude contaminarea cu alte virusuri.
- să fie o administrare simplă pentru populaţie. Dezavantaje
- să aibă un cost redus. - tehnologie complexă, costisitoare;
Principalele tipuri de preparate vaccinale utilizate - necesită asociere de adjuvanti şi administrări repetate.
1. Vaccinuri corpusculare preparate din virusuri vii atenuate.
Acestea sunt vaccinuri complete deoarece conţin virusul infectant, cu patogenitate redusă, 5. Vaccinuri sintetice
modificată. Se obţin prin sinteza in vitro, prin gene virale, în prealabil selecţionate, a fracţiunilor peptidice.
Exemple: antipoliomielitic, antirujeolos, antiurlian. Avantaje
Avantaje: - preparate chimic definite;
- induc imunitatea similară bolii naturale; - stabilitate îndelungată,
- răspunsul imun este dirijat faţă de toate antigenele virale; - absenta reacţiilor adverse;
- imunitatea indusă este durabilă (ani de zile); - pot fi preparate pe scară mare;
- previn boala naturală. - agenti contaminanti absenţi.
Dezavantaje: Dezavantaje
- reversia spre patogenitate, în cazul vaccinului antipoliomielitic frecvenţa reversiilor este de 1 - imunogenitate slabă;
caz la 107 vaccinaţi; - răspuns imun monospecific:
- eliminare de virus (consecutiv vaccinării antipolio); - degradare rapidă produsă de peptidazele sanguine.
- infecţia persistentă: la copiii vaccinati antiruleolos, virusul poate persiste perioade îndelungate
in limfocite; 6. Vaccinuri din acizi nucleici: vaccinuri ADN sau ARN.
- stabilitate scăzută la temperaturi ambientale (vaccinul rujeolos, rubeolos); • Vaccinuri ADN care pot fi plasmide purificate (ADN circular) care conţine inserată o genă
- sunt contraindicate la indivizi cu imunodeficien(e, codificantă pentru antigenul urmărit.
- posibilitatea contaminării cu agenii adventiţiali, unii • Vaccinuri ARN, unde ARNm încorporat în lipozomi, administrat subcutan sau intravenos,
cu potenţinl oncogen din cauza cultivării virusurilor vaccinale pe culturi celulare vii. induc sinteza proteinelor faţă de care sunt generaţi anticorpii şi răspunsul celular antitoxic.
Avantaje
2. Vaccinuri inactivate (vaccin antipoliomielitic, antirabic, antigripal). - tehnologie de preparare şi purificare simple, comparativ cu vaccinurile ADN recombinate
• Contin particule virale întregi cu infectivitate anihilată, dar imunogenitatea intactă. - stabilitate înaltă;
Inactivarea se realizează cu agenţi fizici (căldură, radiaţii, RUV, RX) sau chimici (fenol, formol, - răspuns imun complex, umoral şi celular;
β -propiolactonă). - stabilitate termică.
Avantaje Dezavantaje
- răspuns foarte bun de tip umoral; - integrarea posibilă în ADN-ul gazdă, mai ales a genelor nereplicative.
- stabilitote antigenică (absenţa reversiei şi eliminării de virus); - costuri foarte ridicate în special pentru vaccinurile ARN.
- stabilitate la temperaturi uzuale:
- pot fi adminisiraţi la imunosupresati (virusul inactivat nu se multiplică); ► 2. Profilaxie pasivă
- indivizii vaccinati nu transmit virusul la contacti. • Este administrarea de anticorpi specifici persoanelor susceptibile, în scopul de a le conferi o
Dezavantaje protecţie rapidă, imediată.
- induc imunitate de durată mai scurtă (necesită rapelări numeroase); • Rezistenta astfel obţinută este de tip umoral.
- imunitatea de tip celular este redusă; • Se utilizează preparate de imunoglobuline umane purificate exemplu:
1
 - imunoglobuline standard de tip Ig G;
- imunoglobuline specifice Ig G, ambele se administrenză i.m.
• Imunoglobulinele sunt eficace administrate înainte sau imediat după contactul infectant.
• Boala poate fi prevenită complet sau modificată, cu simptomatologie clinică atenuată.
• Se administrează pentru următoarele boli virale: rujeolă, rubeolă, hepatita A, hepatita B,
varicela-zoster, rabia, în imunodeficienţe.

Chimioterapia în viroze
• Este combaterea unor agenţi infectioşi ce au multiplicare intracelulară obligatorie, de aceea
eficacitatea agenţilor antivirali va trebui să satisfacă două exigenţe majore.
- acţiune selectivă asupra virusului situat intracelular;
- absenţa toxicităţii pentru gazdă.

Principalele substante utilizate în terapia virozelor umane:

- inhibitori ai iniţierii infecţiei virale: amantadina şi rimantadina;
- inhibitori ai sintezei acizilor nucleici: vidarabina, aciclovir, ganciclovir, famciclovir,
ribavirin, idoxiuridina;
- inhibitori ai ARNm: metisazona;
- inhibitori ai polimerazei virale: foscarnet;
- inhibitori nucleozidici ai reverstranscriptazei: zidovudin, stavudin, didanozina;
- inhibitori nenucleozidici ai reverstrancriptazei: TIBO, nevirapine;
- inhibitori ai proteazei virale: saquinavir, ritonavir;
- inhibitori ai neuraminidazei: zanamivir, oseltamivir.