COMUNICAREA INTERCULTURALĂ ŞI TRANSDISCIPLINARĂ

ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

1.
⇒ Tema prezintă o importanţă deosebită: în ultimele decenii atât în România, cât
şi în ţările civilizate se înregistrează o explozie a preocupărilor comunicării
interumane (se apreciază în Istoria Comunicării, publicată recent în coordonarea
profesorului Paul Dobrescu). Lucrarea constituie în România o premieră în
abordarea istoriei comunicării.
⇒ Cercetarea interculturală: ocupă un loc distinct în cadrul comunicării
interpersonale; literatura de specialitate distinge două dimensiuni ale acesteia:
a) Comunicare între culturi diferite: prin indivizi, grupuri,
entităţi sociale etc.;
b) Comunicarea are scop de influenţare prin educaţie sau
persuasiune, determinând schimbări de comportamente, dorite sau
nedorite, voite sau involuntare, pozitive sau negative.
2.
⇒ Comunicarea este o relaţie complexă şi se manifestă într-un anumit context ,
într-un anumit timp şi în împrejurări spaţiale date;
⇒ Aşadar, în lucrarea de faţă abordăm comunicarea interculturală şi
transdisciplinară în sistemul administraţiei publice;
⇒ Pentru înţelegerea complexităţii comunicării interculturale am abordat, în primul
capitol Sistemul Administraţiei Publice ca Subsistem al Sistemului Social Global:
a) Lucrarea „Administraţia Publică” a prof. Ioan Alexandru prezintă Ad.
Publică în funcţia sa de putere executivă în stat;
b) Constituţia României stipulează rolul ministerelor şi al altor organe
centrale în structura Guvernului;
c) De asemenea, Constituţia statuează principiul descentralizării şi
autonomiei locale a unităţilor teritoriale ale administraţiei publice (ca
parteneri reali şi nu doar ca intermediari);
d) Este relevantă conexiunea administraţiei publice cu celelalte subsisteme
ale sistemului social: economic, cultural, ecologice etc.;
e) Sunt relevante principiile şi valorile comune, indivizibile şi universale:
demnitatea umană, libertatea, egalitatea etc., care stau la temelia
comunicării interculturale (în spaţiul naţional şi în autorităţile locale şi
regionale);
f) Prezentarea modelului sistemic DECLERIS al Administraţiei Publice care
ne permit să delimităm graniţele administraţiei publice de celelalte
subsisteme ale statului.

Elaborarea politicilor

Intrări cereri Procesor Ieşiri politici

Filtru Programare Control
de valoare public publice
3. Un alt subcapitol vizează idealul europenizării administraţiei publice
⇒ Am avut ca punct de referinţă lucrarea „Managementul Public” (Lucia Matei) şi
lucrarea „Uniunea Europeană şi Administraţia Publică” (autor Diana Camelia
Iancu);
⇒ Sunt punctate trei modele administrative: modelul englez, modelul francez şi
modelul german, care stau la temelia modernizării administraţiei europene;
⇒ Au fost punctate, în acest context, cele 9 principii europene: 1) autonomiei locale
şi descentralizării; 2) subsidiarităţii; 3) deschiderii şi transparenţei; 4)
parteneriatului şi cooperării; 5) nediscriminării; 6) proporţionalităţii; 7)
responsabilităţii; 8) eficienţei şi eficacităţii; 9) statului de drept. În ceea ce
priveşte cultura este menţionată sintagma potrivit căreia integrarea este
„europeană în formă şi naţională în fond”.

4. Primul capitol se încheie cu susţinerea conceptului de comunicare interculturală în

faţa europenizării şi mondializării. Câteva idei putem puncta:
a) Implementarea principiilor şi valorilor UE n-au găsit un vid cultural în România;
b) Aproape un secol, administraţia publică din România a fost supusă rigorilor
convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii;
c) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a ONU, adoptată în 1948 a impus
exigenţe şi în legislaţia românească;
d) Spaţiul de înfăptuire a comunicării interculturale se circumscrie între „naţional”,
„european” şi „mondial”;
e) Din lucrarea „Management intercultural” (D. Zaiţ) desprindem trei tipuri de
modele culturale care îşi pun pecetea pe comunicarea interculturală în Europa:
• Grupa ţărilor capitaliste tradiţionale: Marea Britanie, Germania, Olanda,
Franţa, Italia;
• Grupa ţărilor scandinave: Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda;
• Grupa ţărilor foste comuniste.

5. Capitolul II este consacrat Comunicării Interculturale:

a) Sunt citate câteva paradigme conceptuale ale comunicării interculturale (definiţii);
b) Prezentarea celor 7 axiome ale comunicării: Axioma 1: comunicarea este
inevitabilă sau necomunicarea este imposibilă; Axioma 2: comunicarea se
desfăşoară pe două niveluri – informaţional şi relaţional; Axioma 3: comunicarea
este un proces continuu şi nu poate fi tratată în termeni de cauză – efect; Axioma
4: comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică; Axioma 5:
comunicarea este ireversibilă; Axioma 6: comunicarea implică tranzacţii
simetrice sau suplimentare; Axioma 7: comunicarea presupune procese de
ajustare sau acomodare.
c) În subcapitolul „Interculturalitatea” este prezentată, pe larg, concepţia savantului
francez Basarab Nicolescu privind „apropierea culturilor”, componentele
comunicării interculturale: cuvântul, limbajul verbal sau scris, educaţia, şcoala,
biserica, familia, ştiinţa etc.;
d) Prezentarea concepţiei lui Arnold T. Toynbee privind harta economică şi harta
politică ale lumii, rămase occidentalizate, şi harta culturală a lumii care persistă în
configuraţia de dinainte de manifestarea societăţii occidentalizate;
 e) Prezentarea concepţiei lui Mircea Eliade privind „recuperarea trecutului” şi
imperativul descoperirii propriei istorii a poporului român în comunicarea
interculturală;
f) Promovarea în comunicarea interculturală a istoriei şi culturii dacilor, care a
premers culturii sumeriene, ca şi adevărul „limbii rumâne ca limbă a vechii
Europe”;
g) Promovarea conceptului „Inteligenţă Emoţională” în reuşita comportamentelor
performante, a empatiei şi toleranţei;
h) O idee interesantă o reprezintă concepţia lui Constantin Noica privind „limbajul
tăcut” care se decupează din „Scrisoarea lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie”;
i) Se preia, în acest context, conceptul „neguvernabilităţii” administraţiei publice
din România, avansat de Ani Matei, în lucrarea „Analiza sistemelor
Administraţiei Publice”;
j) Este demn de relevat complexul acţional al „repersonalizării” continue a
funcţionarului public şi „redescoperirii” respectului faţă de omul care solicită
servicii la administraţia publică, decupate din lucrarea „Managementul Public”
(Lucia Matei);
k) Este dezbătut, de asemenea, conceptul comunicării virtuale în administraţia
publică.

6. În capitolul III sunt abordate teme de larg interes privind „Omul ca fiinţă
multidimensională” prin supraevaluarea celor „5 simţuri” şi formarea piramidei celui
de-al 6-lea simţ.
a) Primul pas este să vă treziţi simţul văzului;
b) Corelaţia între capacitatea de a „asculta” şi de a „înţelege”. „Ascultaţi tăcerea din
cuvinte”;
c) În ceea ce priveşte simţul „atingerii”, se acceptă postulatul că atunci când sunetul
atinge un obiect, lasă o „amintire” la un nivel atomic sau subatomic;
d) Să „punem la lucru” simţul olfactiv şi simţul gustului.
O contribuţie aparte este şi explicitarea corelaţiei dintre inteligenţa infinită a
subconştientului şi comunicarea interculturală, potrivit aserţiunii ştiinţei cunoaşterii că
subconştientul este constructorul şi menţine toate funcţiile vitale.
Totodată este prezentat mariajul dintre astrologie şi ştiinţă, relaţiile de
complementaritate stabilite între ele.

7. Cartea savantului francez de origine română, Basarab Nicolescu, intitulată

„Transdisciplinaritatea” a incitat elaborarea unui capitol distinct în prezenta
lucrare:
• În „Istoria comunicării” (Paul Dobrescu) se apreciază că pionierul
transdisciplinarităţii este englezul Gregori Bateson (1904-1980), care a lansat
conceptul „ecologia minţii”, ca metodă de a gândi despre idei şi agregate de idei
(numite „minţi”);
• Într-o viziune ecologică, Gregori Bateson consideră că „selecţia naturală”
determină extinderea sau moartea ideilor; a făcut studii de biologie, antropologie,
ecologie, psihologie, cibernetică (l-a cunoscut pe Wiener) etc.;
• Însă elaborarea complexă a conceptului a fost realizată de academicianul
român Basarab Nicolescu, în lucrarea „Trasdisciplinaritatea”, în 1996;
• Basarab Nicolescu îl consideră pe Wiener Norbert drept părintele
„ciberneticii”; am relevat în disertaţie faptul că savantul român Ştefan Odobleja a
publicat cu 10 ani mai devreme, în 1938, la Lugoj, faţă de academicianul
american Wiener („Cibernetica” – 1948), lucrarea „Psihologia Consonantistă”, în
limba franceză;
• Basarab Nicolescu avansează studiul disciplinarităţii,
pluridisciplinarităţii şi interdisciplinarităţii, ca „punţi” între diferite ştiinţe;
• Definiţiile lui Nicolescu (cei trei stâlpi ai cercetării):
⇒ Pluridisciplinaritate: studierea unui obiect din aceeaşi disciplină
prin intermediul metodelor de cercetare;
⇒ Interdisciplinaritate: transferul metodelor de cercetare dintr-o
disciplină în alta. Generează noi discipline de cercetare;
⇒ Transdisciplinaritate: defineşte ceea ce se află în acelaşi timp şi
între discipline şi înăuntrul diverselor discipline şi dincolo de orice
disciplină (deci ÎNTRE, ÎNĂUNTRU şi DINCOLO);
⇒ „HOMO TRANSDISCIPLINARIS” este pe cale de a se naşte –
spune Nicolescu.
• Cele „trei săgeţi” ale cunoaşterii, ale unuia şi aceluiaşi arc:
o Al cunoaşterii;
o Ca punţi între discipline.
• Transdisciplinaritatea = înseamnă o nouă viziune asupra comunicării
= înseamnă o metadisciplină, deschide mai multe Niveluri
de Realitate.
• S-a născut comunicarea transdisciplinară, care duce şi la educaţia
transdisciplinară
• Administraţia publică este, de asemenea, spaţiul de comunicare
transdisciplinară:
o Administraţia publică:
 Ca sistem cibernetic social găseşte în comunicarea
transdisciplinară sistemul de reglare şi autoreglare (afirmă Ani
Matei);
 Studierea comportamentelor umane (atitudini, performanţe);
 Impactul psihologiei, sociologiei, antropologiei etc.;
 Lucica Matei: activităţile umane (deci şi în administraţia publică)
sunt purtătoare de valoare.
• Piramida lui Maslow (ca sursă de referinţă de bază pentru nevoi umane):
 Autorealizar
e

Stimă

Recunoaştere

Siguranţă

Supravieţuire

• Maslow spune: omul are nevoie de a-şi afirma potenţialul, talentele;

potenţialul său poate fi activat şi reactivat la orice vârstă;
• Ani Matei se referea la faptul că viziunea transdisciplinară cuprinde: a)
transculturalul; b) ; c) transnaţionalul; d) transistoricul; e) transpoliticul.
• Sistemul politicilor sociale după Decleris cuprinde (după cum susţine Ani
Matei):
o Sistemul valorilor;
o Comunicarea socială (educaţie, media etc.);
o Ierarhia socială (politica socială, sănătate etc.);
o Guvernarea;
o Controlul mediului;
o Sisteme afective (politica familială etc.);
o Personalitate (libertate, creativitate).
• Lucica Matei susţine că sistemul culturii administraţiei publice
interacţionează cu sistemul valorilor morale ale administraţiei publice;
 • Am prezentat în finalul disertaţiei: CODUL DE ETICĂ AL SOCIETĂŢII
AMERICANE DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ;
• Transdisciplinaritatea asigură punţile dintre elementele sistemului
administraţiei publice:
o Vizează modificarea mentalităţilor;
o Vizează schimbarea comportamentelor;
o Vizează o nouă dezvoltare culturală şi spirituală;
o Vizează un nou umanism.

8. Studiul de caz, Satul Lucieni, judeţul Dâmboviţa:

a) Primăria Comunei Lucieni reprezintă un caz particular de comunicare
interculturală şi transdisciplinară:
o Istorie multiseculară, conservarea ei;
o Stiluri şi valori manageriale în administraţia publică;
o Eroii comunei, omagierea lor;
o Cultul familiei, celebrări anuale;
o Biblioteca comunal şi Muzeul Etnografic;
o Creaţia spirituală intergeneraţii şi transfamilială;
o Crucea medievală şi ca imn de slavă creştinismului
b) Analiza SWOT şi semnificaţia sa epistemologică.

9. Lucrarea de disertaţie finalizată prin POSTFAŢĂ. SENSURI ŞI DIRECŢII DE

ACŢIUNE:
a) Perspectiva interculturală;
b) Perspectiva transdisciplinară.