Recenzie „Stăpânul Inelelor” de J.R.

R Tolkien

J.R.R Tolkien (1892-1973) a fost profesor universitar la catedra de Engleză a

universităţii din Oxford, coleg cu un alt profesor şi scriitor cunoscut C.S. Lewis.
La cartea „Stăpânul Inelelor” începe să scrie în 1936 şi va termina acest volum
după Al Doilea Război Mondial în 1949.
J.R.R Tolkien creează o poveste în care pune bazele unei noi lumi, a tot ce
înseamnă ea, cum s-a format, cum a evoluat, care sunt populaţiile care o locuiesc, care
sunt primele scrieri care vorbesc despre acestea, genealogiile lor şi care este parcursul lor
în decursul timpului.
J.R.R Tolkien are o tehnică inversă de prezenatare a materialului publicat în
sensul că iniţial a publicat cartea Hobitul (1937) în care prezintă lumea „hobiţilor” adică
Hobitatul şi aventurile lui Bilbo Baggins, un hobit care merge în căutarea unei comori
ascunse. Următoarea mare lucrare prin care a devenit cunoscut, „Stăpânul Inelelor”
(1954), prezintă aventurile lui, Frodo Baggins, nepotul lui Bilbo, în drumul spre
distrugerea unui inel pe care acesta din urmă îl găseşte în aventurile sale şi care se
dovedeşte a fi un inel cu puteri supranaturale. În 1977 fiul său, Christopher, îi publică
cartea „Silmarilion”, unde autorul prezintă cum a luat naştere lumea pe care el a creat-o.
Acest lucru demonstrează că toată povestea lui Tolkien s-a dezvoltat progresiv, după cum
mărturiseşte şi autorul în prefaţa cărţii „Stăpânul Inelelor”.
Cartea este împărţită în trei volume.
Primul volum intitulat „Frăţia Inelului” prezintă modul în care au fost făurite
inelele Puterii şi cum au fost ele împărţite. Trei pentru „Regii elfilor de sub soare”, şapte
pentru „Gnomii de sub stâncă”, nouă pentru Oamenii din pământul de mijloc şi unul
pentru „Seniorul Întunecimii” din Ţinutul Mordor, iar peste toate un singur inel care să le
stăpânească.
Acest inel suprem se pierde şi ajunge în mâinile lui Bilbo Baggins. Acesta îl lasă
moştenire urmaşului său, Frodo Baggins. Frodo devine astfel personajul principal a
acestei trilogii şi are misiunea de a distruge acest inel pentru că puterea întunericul vroia
să pună mâna pe el pentru a se folosi de acesta într-un scop rău. Frodo află acest lucru şi
împreună cu Sam, un prieten de nădejde din Comitat, se hotărăsc să plece spre Mordor,
locul unde fusese făcut inelul şi locul în care acesta putea fi distrus. Seniorul Întunecimii
află că inelul este la Frodo şi dorea să ajungă în posesia lui pentru a putea stăpâni celalte
inele şi astfel întreaga lume a elfilor , gnomilor şi a oamenilor.
În drumul spre Mordor el întâmpină foarte multe greutăţi însă este sprijinit de
prieteni de nădejde pe care îi cunoştea deja sau pe care urma să îi cunoască pe parcursul
călătoriei.
Acest prim volum se încheie cu momentul în care Frodo decide să ducă mai
deaparte povara acestei călătorii singur, încercând să îi protejeze pe cei din Frăţia
Inelului, având în vedere faptul că doi prieteni ai săi deja fuseseră răpuşi de forţele
potrivnice. Nu a reuşit să plece chiar de unul singur pentru că Sam cel Înţelept a reuşit să
îşi dea seama de intenţia lui Frodo şi i s-a alăturat.
În al doilea volum intitulat „Cele două turnuri” sunt ilustrate evenimente şi
întâplări prin care au trecut cei din „Frăţia Inelului” după despărţirea de Frodo şi Sam.
În al treilea volum, „Întoarcerea Regelui”, se prezintă marele război dus de elfi,
gnomi, oameni şi alte făpturi împotriva lui Sauron, rege al ţinutului întunecat din Mordor,
distrugerea acestui ţinut şi restabilirea armoniei între elfi, gnomi, hobiţi, oameni şi toate
celelate făpturi, care la sfârşitul romanului ajung să se bucure de o nouă perioadă de pace.
„Stăpânul Inelelor” este o carte care transmite un mesaj profund creştin chiar dacă
autorul afirmă că nu a avut intenţia aceasta, spunând că nu îi place să scrie într-un mod
alegoric ci preferă să creze istorii şi poveşti noi.
După părerea mea cartea merită să fie citită tocmai pentru că din carte ries cel puţin două
dintre principiile fundamentale ale unei vieţi creştine : milostivirea şi providenţa.
Pe parcrsul întâmplărilor autorul are grijă ca să transmită constant ideea că reuşita
protagonistului, în special, şi a restabilirii păcii în general, depinde de fiecare moment în
parte, neexistând pasaje importante şi mai puţin importane, astfel încât fiecare decizie îşi
are greautatea sa, determinând într-un mod decisiv cursul următoarelor întâmplări.
Alegerea variantei optime în cadrul tuturor împrejurărilor poate fi considerat ca şi un fapt
providenţial.
Autorul vrea scoate în evidenţă importanţa aplicării principiului îndurării în
situaţiile critice pentru ca tocmai acest principiu să fie cel care salvează întreagul ideal al
„forţelor binelui”.