|
 
 




 

 
Studiul 1

d


 
d   

  

   
Toată Scriptura este
insuflată de
Dumnezeu şi de
folos ca să înveţe, să
mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune
în neprihănire,
d   

  

   
pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie
desăvârşit şi cu totul
destoinic pentru
orice lucrare bună
ë Timotei 3,16.17
d   

  

„.
|

 

  


 „rată un motiv pentru care
Dumnezeu nu putea vorbi în mod
nemijlocit cu omul păcătos. £ 

’omnul a zis:
èaţa nu vei putea
să Mi-o vezi, căci
nu poate omul să
Mă vadă şi să
trăiască!
 „rată un motiv pentru care
Dumnezeu nu putea vorbi în mod
nemijlocit cu omul păcătos. ]


mai de mine! Sunt

pierdut, căci sunt un om
cu buze necurate,
locuiesc în mijlocul unui
popor tot cu buze
necurate, şi am văzut cu
ochii mei pe Împăratul,
’omnul oştirilor!
 |are sunt cele trei căi prin
care se descoperă Dumnezeu
păcătosului?d



èiindcă ce se poate
cunoaşte despre
’umnezeu, le este
descoperit în ei, căci
le-a fost arătat de
’umnezeu.
 |are sunt cele trei căi prin
care se descoperă Dumnezeu
păcătosului? d



În adevăr, însuşirile
nevăzute ale Lui, puterea
Lui veşnică şi
dumnezeirea Lui, se văd
lămurit, dela facerea
lumii, când te uiţi cu
băgare de seamă la ele în
lucrurile făcute de El.

 

 
 |are sunt cele trei căi prin
care se descoperă Dumnezeu
păcătosului? 


Oi-a descoperit
Cuvântul la vremea
Lui, prin
propovăduirea care
mi-a fost încredinţată,
după porunca lui
’umnezeu,
Mântuitorul nostru;
 |are sunt cele trei căi prin
care se descoperă Dumnezeu
păcătosului? „ 


’escoperirea lui Isus

Hristos, pe care l-a
dat-o ’umnezeu, ca
să arate robilor Săi
lucrurile cari au să se
întâmple în curând.

 

   
 |are sunt cele trei căi prin
care se descoperă Dumnezeu
păcătosului? ]


Căci le-am dat

cuvintele, pe cari Mi
le-ai dat Tu. Ei le-au
primit, şi au cunoscut
cu adevărat că dela
Tine am ieşit, şi au
crezut că Tu M'ai

 
]     trimes.
d   

  

-.
[

  


|um a descoperit Dumnezeu soliile Sale
servilor Săi? r
!

„scultaţi bine ce vă
spun! Când va fi
printre voi un prooroc,
Eu, ’omnul, Mă voi
descoperi lui într'o
vedenie sau îi voi
vorbi într-un vis.
|um a descoperit Dumnezeu soliile Sale
servilor Săi? r
!

ru tot aşa este însă cu

robul Meu Moise. Eu
îi vorbesc gură către
gură, Mă descopăr lui
nu prin lucruri grele
de înţeles, ci el vede
chipul ’omnului.
|um au luat fiinţă Sfintele Scripturi
  


...nicio proorocie din

Scriptură nu se
tâlcuieşte singură. Căci
nici o proorocie n'a fost
adusă prin voia omului;
ci oamenii au vorbit
dela ’umnezeu, mânaţi
de ’uhul Sfânt.
|um au luat fiinţă Sfintele Scripturi




Toată Scriptura este

însuflată de
’umnezeu şi de folos
ca să înveţe, să
mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune în
neprihănire...
d   

  

C.








 




|e recunosc autorii cărţilor Bibliei ?
£
"


 
#   
   în
carte, ca să se
păstreze aducerea
aminte,
|e recunosc autorii cărţilor Bibliei ?
] 


 rmătorul cuvânt a
fost rostit către
Ieremia din partea
’omnului: Ia un sul
de carte, şi scrie în
ea toate cuvintele,
pe cari ţi le-am spus
|e recunosc autorii cărţilor Bibliei ?



atunci când aţi primit

Cuvântul lui ’umnezeu,
auzit dela noi, l-aţi primit
nu ca pe cuvântul
oamenilor, ci, aşa cum şi
este în adevăr, ca pe
Cuvântul lui ’umnezeu,
 „r putea dăinui Biblia dacă
autorii ei ar fi prezentat păreri şi
concepţii diferite ? # 

[rice împărăţie
desbinată împotriva ei
însăş, este pustiită; şi
orice cetate sau casă,
desbinată împotriva ei
însăş, nu poate dăinui.
 mplinirea profeţiilor cuprinse
în Biblie este o altă dovadă a originii ei
divine.  


,,Cum vom cunoaşte
cuvântul pe care nu-l va
spune ’omnul?``Când
ceeace va spune
proorocul acela în
rumele ’omnului nu va
avea loc şi nu se va
întâmpla, va fi un cuvânt
pe care nu l-a spus
’omnul.
 mplinirea profeţiilor cuprinse
în Biblie este o altă dovadă a originii ei
divine. #
"

Cerul şi pământul
vor trece, dar
cuvintele Mele nu
vor trece.
Transformarea caracterului celor ce studiază şi
cred adevărurile Bibliei atestă originea
acestei cărţi. £
"

Cuvântul lui ’umnezeu

este viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie
cu două tăişuri: pătrunde
până acolo că desparte
sufletul şi duhul,
încheieturile şi măduva,
judecă simţirile şi
gândurile inimii.
d   

  

’.
„
  



 




n disputa Sa directă cu Satana, cum a dovedit Isus
Hristos că Scriptura este singura autoritate?
#
""



Isus i-a zis:

£      [mul nu
trăieşte numai cu
pâine, ci cu orice
cuvânt care iese din
gura lui ’umnezeu.
£ste Scriptura suficientă pentru a-l îndruma pe om
să trăiască o viaţă conformă voinţei lui
Dumnezeu? 



Toată Scriptura este

însuflată de ’umnezeu
şi de folos ca să înveţe,
să mustre, să îndrepte,
să dea înţelepciune în
neprihănire...
Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de
interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din
totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu.  
"

Să n'adăugaţi nimic la
cele ce vă poruncesc eu,
şi să nu scădeţi nimic
din ele; ci să păziţi
poruncile ’omnului,
’umnezeului vostru,
aşa cum vi le dau eu.
 Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de
interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din
totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu. 




[rice cuvânt al lui

’umnezeu este
încercat. r'adăuga
nimic la cuvintele
Lui, ca să nu te
pedepsească, şi să fii
găsit mincinos.
 Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de
interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din
totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu.„ 



Mărturisesc oricui aude

cuvintele proorociei din
cartea aceasta că, dacă
va adăuga cineva ceva
la ele, ’umnezeu îi va
adăuga urgiile scrise în
cartea aceasta.
 Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de
interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din
totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu.„ 



Oi dacă scoate cineva

ceva din cuvintele cărţii
acestei proorocii, îi va
scoate ’umnezeu partea
lui dela pomul vieţii şi
din cetatea sfântă, scrise
în cartea aceasta.
Datoria fiecărui credincios ar trebui să fie
studiul zilnic al Bibliei. ]


Cercetaţi Scripturile,
pentru că socotiţi că în
ele aveţi viaţa veşnică,
dar tocmai ele
mărturisesc despre
Mine.
Datoria fiecărui credincios ar trebui să fie
studiul zilnic al Bibliei. è  

Iudeii aceştia aveau o

inimă mai aleasă decât
cei din Tesalonic. „u
primit Cuvântul cu toată
râvna, şi cercetau
Scripturile în fiecare zi,
ca să vadă dacă ce li se
spunea, este aşa.
 |aută să formulezi din citatele
următoare regula de bază a
interpretării Bibliei. ]
"

Căutaţi în cartea ’omnului,

şi citiţi! riciuna din toate
acestea nu va lipsi, nici una
nici alta nu vor da greş, căci
gura ’omnului a poruncit
lucrul acesta: ’uhul Lui va
strânge acele sălbătăciuni.
 |aută să formulezi din citatele
următoare regula de bază a
interpretării Bibliei. ]


Căci dă învăţătură peste

învăţătură, învăţătură
peste învăţătură,
poruncă peste poruncă,
poruncă peste poruncă,
puţin aici, puţin acolo.
 |aută să formulezi din citatele
următoare regula de bază a
interpretării Bibliei.R


"

vorbim despre ele nu cu

vorbiri învăţate dela
înţelepciunea omenească, ci
cu vorbiri învăţate dela
’uhul Sfânt, ’ar omul
firesc nu primeşte lucrurile
’uhului lui ’umnezeu,
...pentrucă trebuiesc
judecate duhovniceşte.
 rotă suplimentară
]
  
-iblia sau Sfânta Scriptură este revelaţia lui
’umnezeu dată omului păcătos prin prooroci şi
apostoli, constituind singura regulă în ce priveşte
credinţa şi felul de vieţuire creştină. Termenul de
Ä-iblie" nu se găseşte nicăieri scris în Scripturi. El
derivă din grecescul Äbiblos", însemnând Äcarte" (la
plural, biblia = cărţi). Iniţial, termenul însemna
Äpapirus egiptean", materialul de bază folosit la
copierea sulurilor antice. ’enumirea îşi are obârşia în
numele portului fenician - blos, de unde se obţinea,
de obicei, papirusul.
 rotă suplimentară

Înainte de căderea în păcat, ’umnezeu în mod

nemijlocit avea legătură cu omul.
’ar după căderea acestuia în păcat, prezenţa
slavei lui ’umnezeu ar fi însemnat pentru
păcătos prezenţa judecăţii divine, echivalentă cu
pieirea lui.
’e aceea, ’umnezeu a căutat căi accesibile şi
suportabile pentru om, prin care să comunice
voinţa şi soliile Sale, fără a pune în primejdie
existenţa umană.
 rotă suplimentară

Äratura şi Revelaţia mărturisesc

deopotrivă despre dragostea lui
’umnezeu...
Cuvântul lui ’umnezeu descoperă
caracterul Său... èiul lui ’umnezeu a
venit din ceruri ca să ne descopere pe
Tatăl."
 rotă suplimentară

Expresia greacă Äapocal psis" („poc. 1,1) , ca

şi cea latină Ärevelatio", înseamnă
descoperirea unui lucru acoperit, dezvelirea
unei statui sau, într-un sens general, revelarea,
descoperirea unui fenomen neobservat sau a
unui adevăr ascuns. Prin Ärevelaţie" sau
Ädescoperire", în sens teologic, înţelegem
căile prin care ’umnezeu a comunicat planul,
voia şi lucrarea Sa.
 rotă suplimentară

’eoarece revelaţia prin natură a fost

insuficientă spre a-l conduce pe păcătos la
cunoaşterea singurului ’umnezeu şi implică
posibilitatea căderii în idolatrie (cultul
soarelui, politeism, panteism ele) , ’umnezeu
S-a îngrijit ca, prin Cuvântul Său, prin
Cuvântul scris şi prin Cuvântul întrupat, să ne
descopere voinţa şi caracterul Său, cu scopul
cuprinderii noastre în Planul Său divin de
Mântuire.
 rotă suplimentară

-iblia este o carte inspirată. Prin

inspiraţie înţelegem acea lucrare specială
a ’uhului Sfânt prin care El a descoperit
taina realităţii lui ’umnezeu martorilor
primari (proorocilor şi apostolilor) şi i-a
înzestrat cu capacitatea de a transmite
semenilor lor descoperirea primită.
 rotă suplimentară

În formă, Scripturile sunt opera autorilor

ale căror nume sunt specificate la
începutul cărţilor. În conţinut, ele sunt
opera nemijlocită a ’uhului Sfânt. ’e
aceea obişnuim să spunem că ele, ca
scriere, sunt de origine omenească, dar,
ca sursă şi conţinut, sunt de origine
divină.
 rotă suplimentară

„ plăcut lui ’umnezeu să comunice lumii

adevărul Său prin agenţi omeneşti şi El
însuşi, prin ’uhul Său cel Sfânt, a pregătit
oameni şi i-a făcut în stare să facă lucrarea
Sa. El a călăuzit mintea pentru ca să
aleagă ce să vorbească şi ce să scrie.
Comoara a fost încredinţată unor vase
pământeşti, dar, cu toate acestea, nu este
mai puţin din Cer.
 rotă suplimentară

Mărturia este transmisă prin expresia

nedesăvârşită a limbajului omenesc, dar,
cu toate acestea, este mărturia lui
’umnezeu; şi copilul ascultător şi
credincios al lui ’umnezeu vede în ea
slava puterii dumnezeieşti, plină de har şi
de adevăr.
 rotă suplimentară

Cea mai mare ofensă ce i se poate aduce

unui scriitor este acuzaţia de a nu fi
original. „utorii -ibliei, ei înşişi
recunosc acest lucru, considerându-se a fi
numai transmiţătorii unor mesaje, ale
căror izvoare se găsesc în afara voinţei şi
intelectului lor.
 rotă suplimentară

-iblia n-ar fi putut rezista asaltului

scepticismului, dacă ar fi intrat în conflict cu
ea însăşi. Cei 39 de autori au avut ocupaţii
diferite, vorbeau limbi diferite, aveau
experienţe şi grade de cultură diferite, situaţii
sociale diferite, trăiau în ţări şi secole diferite,
pe parcursul a 1500 de ani, fără a se cunoaşte
între ei şi, totuşi, opera lor este comună şi
unitară, având o singură temă: Planul de
Mântuire.
 rotă suplimentară

Înflorirea, declinul şi pieirea unor oraşe antice

cu rezonanţă istorică, cum au fost -abilonul,
rinive şi Tirul sau prăbuşirea imperiilor
babilonian, medo-persan, grec şi roman
prezisă de proorocii mechiului Testament cu
mult înainte de declinul lor, atestă că profeţiile
respective nu puteau avea o origine
omenească, ci au fost descoperiri ale
’umnezeului adevărat, Cel care ţine în mâini
destinele istoriei.
 rotă suplimentară

ÄÎntreaga -iblie este revelaţia slavei,

lui ’umnezeu în Hristos. Primită,
crezută şi ascultată, ea este un mare
mijloc în transformarea caracterului."
 rotă suplimentară

Reformaţiunea a redat Scripturii autoritatea ei

necondiţionată de care s-a bucurat în biserica
creştină primară. Reformatorul elveţian  lrich
Zwingli (1484-1531) a fost primul care
formulează principiul ÄSola Scriptura" (numai
Scriptura) , recunoscând-o ca singura sursă
infailibilă şi autoritară a revelaţiei divine.
(Cele 67 de teze, 15ë3).
 rotă suplimentară

„dventiştii de Ziua a Oaptea stau ferm pe

această poziţie, susţinând că la baza fiecărei
învăţături şi practici creştine trebuie să stea un
Ąşa zice ’omnul!".
ÄÎn zilele noastre se vede o mare îndepărtare
de la doctrinele şi preceptele Scripturilor şi
este nevoie de o întoarcere la marele principiu
protestant, -I-LI„ şi r M„I -I-LI„, ca
regulă de credinţă şi datorie."
 rotă suplimentară

-iblia nu are nevoie să fie completată sau

întregită, deoarece ea este suficientă
pentru a ne conduce, prin ’uhul Sfânt, la
mântuire.
ru există puncte vitale ale adevărului
practic, care să rămână învăluite de
mister.
 rotă suplimentară

|ând, în providenţa lui Dumnezeu, va sosi

timpul ca lumea să fie încercată cu privire la
adevărul pentru acel timp, minţile vor fi
mânate de Duhul Său să cerceteze Scripturile,
chiar cu post şi rugăciune, până când inel
după inel va fi descoperit şi unit într-un lanţ
desăvârşit. èiecare adevăr care se referă
direct la mântuire va fi făcut atât de lămurit,
încât nimeni nu va trebui să rătăcească sau să
umble în întuneric.
 rotă suplimentară

În formularea lui Martin Luther, această

regulă sună astfel: ÄScriptura este cel mai bun
comentariu al ei" (Scriptura est sui ipsius
interpres).
roi ar trebui să studiem zi de zi Biblia cu
sârguinţă, cântărind fiecare gând şi
comparând verset cu verset. Prin ajutor divin,
trebuie să ne formăm propriile noastre opinii,
deoarece vom răspunde noi înşine înaintea lui
Dumnezeu.
 rotă suplimentară

În interpretarea textelor legate de anumite

circumstanţe, primează textul original (ebraic,
grec) , istoria perioadei şi a ţării respective,
scopul şi împrejurările în care s-a scris,
obiceiurile celor cărora s-a adresat solia şi
informaţiile etnografice şi geografice.
Legendele sau tradiţia extra-biblică nu pot
constitui dovezi valabile pentru susţinerea
unor adevăruri biblice.
 |

 


În baza dovezilor biblice citate mai sus, noi,

„dventiştii de Ziua a Oaptea credem că
Sfintele Scripturi ale mechiului şi roului
Testament sunt insuflate de ’umnezeu,
formând revelaţia vie, suficientă şi autentică a
lui ’umnezeu. Credem că ele constituie
singura şi infailibila regulă în ce priveşte
credinţa şi felul de vieţuire creştină şi că
tradiţia nu poate fi hotărâtoare în problemele
de credinţă.
 |



’eoarece -iblia este cu adevărat Cuvântul lui
’umnezeu, trebuie cercetată zilnic cu sârguinţă, dar
nu ca pe o carte obişnuită de lectură. ru ar trebui să
o deschidem fără rugăciune şi fără un spirit umil de
supunere.
-iblia este vocea lui ’umnezeu care ne vorbeşte tot
aşa de sigur, ca şi cum L-am auzi cu urechile
noastre. ’acă înţelegem acest lucru, cu ce veneraţie
ar trebui să deschidem Cuvântul lui ’umnezeu şi cu
câtă ardoare ar trebui să cercetăm principiile lui!
Studiul şi contemplarea Scripturilor ar fi privite ca o
audienţă la Cel remărginit.
 r

  
|

$$
ÄCanon", un cuvânt grecesc, de obârşie semitică,
înseamnă toiag sau trestie de măsurat. În teologie
are semnificaţia unei legi, prescripţii, reguli sau
a unei reguli de credinţă, a unei hotărâri
colective. Sub denumirea de Äcanonul biblic"
înţelegem acele cărţi ale mechiului şi roului
Testament care au fost recunoscute ca fiind
inspirate. ’upă o tradiţie rabinică veche, Sinodul
iudeu din Iamnia (100 d.Hr.) a consfinţit cele 39
de cărţi ca formând canonul ebraic.
 r

  
„ceste cărţi au fost grupate în trei categorii:
legea (Torah) , profeţii (rebi¶im) şi scrierile
(Ketubim). ’in prima categorie făceau parte
cele 5 cărţi ale lui Moise. ’in cea de a doua:
profeţii mari şi mici, plus cărţile istorice,
rapoartele scrise despre cele două regate
iudaice. ’in cea de-a treia categorie făceau
parte cărţile înţelepciunii iudaice: Psalmii,
Iov, scrierile lui Solomon şi cărţile istorice
mici (Rut, Ezra, etc.).
 r

  
Canonul roului Testament este format din ë7
de cărţi şi cea mai veche recunoaştere
canonică datează din 180 d.Hr. (Canonul
Muratori). În această colecţie nu figurează
Epistola către Evrei, 1 şi ë Ioan şi ë Petru. În
lista lui „thanasius din „lexandria (367 d.Hr.)
figurează deja toate cele ë7 de cărţi cunoscute
de noi în cadrul roului Testament.
Recunoaşterea lor oficială s-a făcut de către
sinoadele din Roma (38ë) , Hippo (393) şi
Cartagena (397).
 r

  
„    :
Ąpokr phos" (gr.) înseamnă ascuns, dosit,
secret, tainic. În această categorie se includ în
primul rând acele cărţi ebraice care nu au fost
canonizate de sinodul din Iamnia, dar apar în
versiunea greacă Septuaginta printre cărţile
mechiului Testament. „mintim doar câteva
dintre aceste cărţi: Cartea lui Tobit, Iudita,
-aruh, Ezdra, Isus fiul lui Sirah, Susana, -el
şi -alaurul, Cărţile Macabeilor, etc.
 r

  

„cestea sunt cărţi neautentice, căci nu

corespund criteriilor unor cărţi realmente
inspirate. Sixt din Siena (1549) le-a denumit
Ädeuterocanonice" şi au fost canonizate pentru
uzul bisericii romano-catolice cu ocazia
Conciliului din Trident (1546). Marea familie
a bisericilor protestante nu le recunoaşte ca
fiind canonice.
 r

  

’ar şi literatura roului Testament cunoaşte

cărţi apocrife, cum ar fi: Evanghelia egipteană
(sec. ë), cea atribuită lui Petru (sec. ë), lui
Toma (descoperită în Egipt în anul 1946), lui
Iacov şi lui ricodim (sec. 4), etc. Se cunosc în
total cam 50 de evanghelii apocrife,
bineînţeles nici una nu a fost canonizată,
recunoscută printre cele autentice şi inspirate.
 r

  
ë $ %$ 
Cuvântul lui ’umnezeu este cunoscut de noi
prin traducerile apărute în limba noastră. [
traducere oricât de perfectă ar fi, niciodată nu
va reuşi să echivaleze cu originalul.

I. Cu puţine excepţii, m & 

 a
fost scris în limba ebraică, fapt pentru care
textul critic (ştiinţific) pus la punct de Kittel şi
Kahle, poartă titlu de Ä-I-LI„ HE-R„IC„".
 r

  

Există însă pasaje din mechiul Testament (ca

de exemplu, fragmentul din ’aniel ë,4 până la
cap. 7,ë8), care au fost scrise în aramaică
(siriană), limba oficială a ţinuturilor din
apusul imperiului ahemenid (Medo-Persia),
apoi sub dominaţia diadochilor seleucizi (198-
63 în.Hr.) a devenit limba de circulaţie a
Palestinei. În Iudeea, pe timpul Mântuitorului
se vorbea numai limba aramaică.
 r

  
Ebraica a fost folosită în sinagogi pentru
citirea Torei, iar un meturgemam (translator)
traducea textul sfânt în aramaică, spre a fi
înţeles de popor. „stfel au luat fiinţă
targumurile, acele manuscrise siriene care au
fost o combinaţie de traducere şi comentariu
al Torei ebraice. „ceste manuscrise nu au
importanţă în evaluarea textului original
ebraic, dar au o valoare inestimabilă în
cunoaşterea limbii în care a predicat ’omnul
Isus Hristos.
 r

  
II. r 
 a fost scris, fără excepţie,
în limba greacă, într-un dialect mai puţin
literar, numit Äkoine" (comun). „ fost limba
soldaţilor romani, care cutreierau provinciile
răsăritene aflate sub influenţă elenă.
Rapoartele lui Luca sunt scrise în limba cea
mai literară. Pavel vorbea un Äkoine" greoi,
plin de ebraisme şi aramaisme, greu de înţeles
pentru un elin, dar uşor inteligibil pentru un
palestinian.
 r

  
   ' 
Prin tradiţie, sau predanie, înţelegem
învăţătura bisericii transmisă oral la
începuturile creştinismului, care mai târziu a
fost fixată în scris. Protestantismul insistă
foarte viguros asupra doctrinei că -iblia este
singura bază autorizată a cunoaşterii noastre
de ’umnezeu, descoperită în Isus Hristos, şi
că tradiţia nu poate constitui un izvor egal cu
al revelaţiei divine.
 r

  
Reformatorul  lrich Zwingli, enunţând
principiul ÄSola Scriptura", susţinea că Äeste o
eroare să afirmi că Scriptura nu are valoare fără
mărturia bisericii". Cu ocazia Conciliului din
Trident (1563) s-a formulat acea teză contra
reformaţiunii, care a declarat că Scriptura şi
tradiţia sunt două izvoare de importanţă egală a
revelaţiei. „proape aceeaşi greşeală s-a strecurat
şi în poziţia protestantismului liberal, când a
identificat revelaţia divină cu credinţa
mărturisită a bisericii.
 r

  
]
      
„celaşi Conciliu din Trident a pus
interpretarea Scripturilor exclusiv în mâna
bisericii şi a interzis orice altă explicaţie. În
protestantism, deoarece primatul Scripturii
corespunde cu primatul credinţei (Sola èide),
un alt principiu de bază al reformaţiunii,
-iblia devine realmente |uvântul lui
Dumnezeu, prin mărturia lăuntrică a ’uhului
Sfânt şi această mărturie actualizează
 r

  
solia de atunci şi de acolo, făcând-o vie pentru
acum şi aici. „cest principiu stă la baza
hermeneuticii şi a omileticii teologiei nou-
reformatoare, iniţiată de teologul reformat Karl
-arth (1886-1968).
„dventiştii de Ziua a Oaptea cred că cea mai
sigură interpretare a Scripturilor este
comentariul primit prin inspiraţie din acelaşi
izvor, din care rezultă însăşi -iblia, fapt pentru
care dau prioritate comentariilor Spiritului
Profetic faţă de comentariile obişnuite.
 r

  
]
 
$
Timpul celei de a doua şi a treia generaţii
protestante (1600-1660) este cunoscut în
istoria bisericească ca fiind era
protestantismului ortodox. Hermeneutica
acestei ere se caracterizează prin susţinerea
inspiraţiei verbale a -ibliei. Ei afirmau că
totul, chiar şi punctuaţia -ibliei, a fost insuflat
de ’uhul Sfânt şi că autografii ei au fost
numai Äcalami viventes et scribentes" (Calov),
adică pene vii şi scriitoare.
 r

  
ru admiteau posibilitatea ca, de pildă, vedeniile
primite de prooroci să fi fost exprimate de ei în
propriile lor cuvinte umane, în care conţinutul,
esenţa soliei divine să fi fost descrisă în
cuvintele nedesăvârşite ale graiului uman de
rând. Prin această atitudine extremistă,
involuntar, au pregătit terenul criticii iluministe,
care s-a axat pe criticarea laturii literar-
gramaticale greoaie ale unor texte sfinte, cu
concluziile ei sceptice şi - câteodată - cinice, la
adresa inspiraţiei Scripturilor.
 r

  
è

 
„cest curent teologic al protestantismului
american este continuarea ortodoxiei
protestante europene şi îşi are obârşia în
confruntările cu modernismul teologic, mai cu
seamă în polemicile susţinute pe teme
ştiinţifice, în problema teoriei evoluţioniste.
’enumirea îşi are originea în eseurile
polemice, cu titlul The èundamentals
(fundamentele sau bazele).
 r

  

În teologie, curentul mai este cunoscut şi prin

denumirea de neo-ortodoxism. La ora actuală
el este mai degrabă o atitudine religioasă,
decât o mişcare religioasă, şi duce o luptă
ironică şi paradoxală împotriva noii versiuni
engleze a -ibliei (Revised Standard mersion),
neadmiţând posibilitatea căutării exegetice a
unor sensuri mai profunde sau mai delicate ale
expresiilor ebraice şi greceşti.
 |


 




m