Sie sind auf Seite 1von 3

Maitrey - Allan

Romanul Maitreyi de Mircea Eliade, apărut în 1933, este un roman al experienţei şi al „autenticităţii",
pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, până la capăt, în plan interior, de către personaje, a unei experienţe
definitorii cum este iubirea.

Cei doi îndrăgostiţi aparţin unor culturi diferite (orientală şi occidentală), iar incompatibilitatea se
datorează diferenţelor de mentalitate, civilizaţie, religie. Pentru europeanul Allan, iubirea pentru Maitreyi are
semnificaţia unei duble iniţieri: erotică, într-o iubire totală şi culturală, în lumea exotică a Indiei. Iniţierea
rămâne la stadiul de experienţă, fară ca personajul să cunoască o transformare ireversibilă şi profundă. Pentru
Maitreyi, iubirea oferă iluzia împlinirii cuplului arhetipal, dincolo de cutumele de castă şi de religie, iar eşecul
este previzibil.

Evoluţia cuplului cuprinde etapele unui ciclu complet: începutul, când indianca îi pare mai curând „urâtă
şi vulgară' tânărului englez, jocul erotic, apropierea treptată când Allan doreşte să înveţe limba, tradiţiile fetei şi
să adopte chiar religia acesteia, culminarea în logodna de la Lacuri şi împlinirea erotică, destrămarea brutală a
cuplului ca urmare a intervenţiei familiei fetei, căderea în derizoriu (profan) a iubirii prin aventurile ocazionale,
respectiv, mitizarea ei (sacralizarea) de către Maitreyi.

Maitreyi, eroina romanului cu acelaşi nume scris de Mircea Eliade, cel mai exotic personaj feminin din
literatura română simbolizează misterul feminităţii. Cel mai reuşit portret al tinerei este realizat de Pompiliu
Constantinescu. Maitreyi este o femeie şi un mit; este mai ales un simbol al sacrificiului în iubire, trăind cu o
intensitate şi un farmec de substanţă tare, aromitoare ca înseşi parfumurile orientale. Portretul fetei este realizat
în întregime din perspectiva subiectivă a personajului-narator, Allan, care se îndrăgosteşte treptat de ea. Opiniile
asupra tinerei bengaleze, felul în care Allan o percepe variază în funcţie de stările şi sentimentele
îndrăgostitului, care sunt, prin excelenţă, schimbătoare (mai întâi îşi neagă sentimentele faţă de Maitreyi, apoi
recunoaşte că fata îl tulbură şi îl fascinează, dar crede că nu este îndrăgostit de ea şi că doar îl amuză jocurile ei,
pentru ca în cele din urmă sărealizeze că o iubeşte). In plus, europeanul Allan este fascinat şi de mentalitatea
indiană, pe care nu o cunoaşte şi care îl farmecă prin ineditul ei. Allan este un tânăr inginer englez care, atras de
exotismul Indiei şi dornic de a-şi face o carieră, se angajează la o societate de canalizare a deltei în Calcutta.
Raţional şi lucid, tânărul este interesat în primul rând să avanseze din punct de vedere profesional, să fie liber,
să experimenteze şi să nu se implice într-o relaţie de iubire. De aceea, reacţiile lui iniţiale faţă de Maitreyi, de
care simte că ar putea fi atras, sunt defensive. Când o vede pentru întâia oară, în timp ce alegea cărţi pentru
vacanţa de Crăciun împreună cu tatăl ei, Allan nu este impresionat de Maitreyi, ba dimpotrivă, adolescenta
bengaleză i se pare chiar „urâtă - cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii
puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin (caracterizare directă). Această primă impresie a englezului
se modifică într-o oarecare măsură în momentul în care merge împreună cu un prieten ziarist francez, Lucien
Metz, care scria o carte despre India, la o cină în casa familiei Sen, cand ii se pare mult mai frumoasa. Ba mai
mult, râsul Maitreyiei îl fascinează pe Allan. Când se îmbolnăveşte de malarie, iar Maitreyi vine să-l viziteze la
spital împreună cu tatăl ei, Allan se simte tulburat în prezenţa fetei, deşi nu-şi explică motivul acestei reacţii,
mai ales că nu crede că ea ar avea ceva deosebit, care să-l atragă.

Caracterizarea indirectă a fetei se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele ei, pe măsură ce
Allan se îndrăgosteşte. După ce se mută însă în casa lui Sen, Allan începe să ia lecţii de bengaleză de la
Maitreyi, iar el o învaţă în schimb franceză. Treptat, tânărul englez este fascinat de viaţa bengalezilor, dar şi de
complexitatea sufletului Maitreyiei. Cu siguranţă că tânăra are o anumită complexitate, dar ea capătă un plus de
profunzime în mintea îndrăgostitului Allan. Adolescentă, poetă precoce preocupată de filozofie şi apreciată în
cercurile intelectuale bengaleze, care ţine conferinţe despre esenţa frumosului, copil şi femeie, în acelaşi timp,
Maitreyi reprezintă pentru Allan un mister inepuizabil, o sursă de uimire continuă. De asemenea, candoarea,
inocenţa sufletului ei indian îl impresionează. Astfel Maitreyi îi mărturiseşte lui Allan că a fost mai întâi
îndrăgostită de un pom „şapte frunze", aşa cum este acum şi sora ei mai mică, Chabu, apoi a iubit ani în şir un
tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu, pentru ca în cele din urmă să se lege cu jurământ de
Tagore, modelul ei spiritual şi gurul său. Această senzualitate, a cărei universalitate este greu de înţeles de către
protagonist, se dovedeşte a fi o parte componentă elementară a concepţiei filozofice a indienilor. Insuşi Allan
observă complexitatea şi misterul sufletului ei de brahmană. Toate iubirile Maitreyiei se dovedesc însă efemere
în faţa pasiunii fetei pentru Allan. Deşi iniţial îşi neagă sentimentele faţă de Maitreyi, englezul se lasă, în cele
din urmă, sedus de jocurile asiaticei, jocul privirilor, al mâinilor, al picioarelor, jocul pasiunii, care se
transformă pe nesimţite într-o iubire devoratoare. Maitreyi se joacă cu naivitate, fară să realizeze că la un
moment dat, pentru ea, nu va mai exista cale de întoarcere. La început, fata îl admiră pe tânărul englez, crede ca
îl iubeşte ca pe un frate, aşa cum îşi dorea familia ei, pentru ca într-un final să nu mai poată trăi fară el. Ca să
oficializeze într-un fel legătura lor, naiva asiatică imaginează o logodna mistică, săvârşeşte un jurământ cosmic
la Lacuri, având ca martor pământul, apa, pădurea, cerul. Intr-una din nopţile următoare, Maitreyi i se dăruieşte
lui Allan.

Descoperită prin imprudenţa sorei Chabu, iubirea dintre Allan şi Maitreyi este repudiată cu ferocitate.
Albul este alungat din familia Sen şi tânăra concupiscentă, vinovată faţă de tradiţia hindusă, este sechestrată.
După suferinţa despărţirii de Maitreyi, Allan se va retrage în Hjmalaya, pentru a se purifica de pasiunea şi
dependenţa pe care le simte faţă de Maitreyi. Cu toate acestea, el are o scurtă aventură amoroasă cu Jenia Isaac
care îi confirmă o dată în plus lui Allan, că trăise alături de Maitreyi iubirea absolută. Apoi el pleacă din India la
Singapore, hotărât să o uite definitiv pe tânăra bengaleză, însă după o vreme se întâlneşte cu J., nepotul doamnei
Sen, care îi povesteşte că Maitreyi, în încercarea disperată de fi alungată de acasă pentru a-şi regăsi iubitul, i se
dăruise vânzătorului de fructe. Sacrificiul ei se dovedeşte inutil, pentru că Narendra Sen refuză să o izgonească.
Lucid, raţional, individualist şi oarecum egoist, europeanul Allan se vindecă în cele din urmă de pasiune şi îşi
duce viaţa mai departe, chiar dacă fata va rămâne pentru el un mister. Maitreyi însă se consumă în focul pasiunii
pînă la capăt. Despărţită cu sila de Allan înnebuneşte, ca şi Chabu. Fata se sacrifică pe altarul pasiunii, îşi
sanctifică iubitul, îl idealizează, iar prin gestul disperat de a se dărui vânzătorului de fructe încearcă nu numai
să-l regăsească pe Allan prin izgonirea de acasă, ci şi să înlăture posibilitatea căsătoriei cu un alt bărbat.

Maitreyi îşi ia asupră-şi toată vina păcatului; noţiunea de ispăşire îi este atât de organică, încât suportă
umilinţi, claustrare, dar nu-şi reneagă şi nu regretă o pasiune funestă. Vrea să-şi reîntâlnească iubitul şi să se
cufunde, nelimitat, cu un simţ al eternului indic, în pasiunea care a sanctificat-o prin suferinţă. Dacă nu-l va
putea regăsi, îşi dă întâlnire în viaţa de dincolo.

Allan este personajul principal şi, în acelaşi timp, personajul-narator al romanului Maitreyi scris de
Mircea Eliade, el putând fi considerat un alter-ego al autorului. El oferă o perspectivă subiectivă asupra
întâmplărilor. Noutatea construcţiei discursului narativ constă în faptul că personajul-narator nu evocă pur şi
simplu întâmplările, rememorându-le, ci reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar
şi la felul în care percepuse respectivele evenimente în momentul în care le trăise, folosindu-se în acest scop de
jurnalul acelei perioade. Astfel că pe măsură ce scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se
modifică. Neconcordanţa dintre istoria propriu-zisă relatată în jurnal şi rememorarea acesteia în romanul pe care
Allan îl scrie relativizează evenimentele şi le conferă caracter subiectiv; are o dublă perspectivă asupra
evenimentelor: contemporană şi ulterioară. In epoca iubirii pentru Maitreyi, el ţine un jurnal intim pe care îl
completează şi corectează mai târziu, când istoria acestei iubiri s-a consumat; când scrie în jurnal întâmplările
fiecărei zile, nu ştie cum se va sfârşi totul, dar când rescrie jurnalul, sub forma unui roman, cunoaşte acest
sfârşit. Din această perspectivă Maitreyi poate fi considerat şi romanul scrierii unui roman. Allan este un tânăr
inginer englez care, atras de exotismul Indiei, dar şi dornic de a-şi face o carieră se angajează la o societate de
canalizare a deltei în Calcutta. Raţional şi lucid, tânărul este interesat în primul rând să avanseze din punct de
vedere profesional, să fie liber, să experimenteze totul şi să nu se implice într-o relaţie de iubire. De aceea,
reacţiile lui iniţiale faţă de Maitreyi, de care simte că ar putea fi atras, sunt defensive. Allan se îmbolnăveşte de
malarie iar inginerul hindus Narendra Sen îl invită să locuiască în casa lui, în timpul convalescenţei. Narendra
Sen intenţionează să-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi să se mute cu toată familia în Anglia, pentru că în India
începuse revoluţia. Insă Allan crede iniţial că inginerul hindus vrea să-l însoare cu fiica lui cea mare, Maitreyi.
Tânărul european raţional, preocupat de fizică şi matematică se implică treptat într-o experienţă erotică iniţiatică
şi, prin introspecţie, monolog interior, confesiune îşi analizează cu luciditate trăirile. Deşi la început o
considerase pe Maitreyi „urâtă", îi atrage apoi atenţia râsul Maitreyiei. După ce se mută în casa lui Sen, Allan
începe să ia lecţii de bengaleză de la Maitreyi, iar el o învaţă în schimb franceză. Treptat, tânărul englez este
fascinat de complexitatea sufletului Maitreyiei. Deşi este înzestrat cu luciditate şi cu spirit de analiză, Allan se
lasă sedus de jocurile Maitreyiei, traversând toate etapele iubirii: începutul, negarea sentimentelor, îndoiala,
instalarea, „cristalizarea" şi, în cele din urmă, apoteoza, iubirea totală, pasiunea şi dependenţa faţă de celălalt.
Europeanul lucid e gata să-şi abandoneze religia şi să treacă la hinduism de dragul femeii iubite. Cu toate
acestea, în vârtejul marii pasiuni pentru tânăra bengaleză, Allan păstrează o urmă de luciditate, specifică omului
civilizat, incapabil să se piardă în totalitate pe sine

Descoperită prin imprudenţa sorei Chabu, iubirea dintre Allan şi Maitreyi este întreruptă brutal, Allan
este alungat din familia Sen, iar fata care a încălcat tradiţia este sechestrată. Disperat, Allan rătăceşte o vreme pe
străzile din Calcutta, şi se va retrage apoi în Himalaya, pentru a se purifica de iubi¬rea, pasiunea şi dependenţa
pe care le simte faţă de Maitreyi. Pasiunea lasă urme în sufletul tânărului englez pentru că Allan devine un
individ situat între două lumi, eşuat, care nici în lumea indiană nu a putut intra cu adevărat, nici în cea
europeană nu se mai poate întoarce. După izgonirea lui Allan din casa lui Narendra Sen, d. Eliade urmăreşte şi
procesul de dezintoxicare al romanticului său erou. Retras într-o singurătate de pustnic indian, departe de
oameni, de civilizaţie şi de prezenţa fascinatoare a Maitreyiei, Allan se exercitează să-şi recapete luciditatea.
Aici apare contrastul între două mentalităţi: între europeanul stăpân pe voinţa care-i scăpase din mână şi
asiaticul cufundat în fericirea propriei suferinţi. Două civilizaţii şi două moduri specifice de reacţiune morală se
definesc în final. Maitreyi îşi ia asupră-şi toată vina păcatului; noţiunea de ispăşire îi este atât de organica, încât
suportă umilinţi, claustrare, dar nu-şi reneagă şi nu regretă o pasiune funestă. Vrea să-şi reîntâlnească iubitul şi
să se cufunde, nelimitat, cu un simţ al eternului indic, în pasiunea care a sanctificat-o prin suferinţă. Dacă nu-l
va putea regăsi, îşi dă întâlnire în viaţa de dincolol. Clătinat în temeliile personalităţii, Allan doreşte o refacere
şi o purificare. Şi-o regăseşte în retragerea în sine.

Cuplul Allan şi Maitreyi ilustrează mitul iubirii imposibile, între cei doi aflându-se profunde diferenţe
cauzate de civilizaţie, mentalitate, religie. Spre deosebire de alte cupluri celebre din literatura lumii, aici doar
femeia îşi asumă dimensiunea tragică, în timp ce bărbatul eternizează iubirea în poveste.