Interdependenţa componentelor educaţiei

Omul fiinţează şi devine ceea ce este prin educaţie. Practica educativă este una dintre cele
mai importante activităţi specifice comunităţilor umane. Din momentul în care omul a apărut,
educaţia l-a însoţit, l-a modelat, l-a spiritualizat. Ca orice tip de practică umană, aceasta a fost şi
este dublată de reflecţie, de interogaţie, de punere sub semnul şi ghidajul raţionalităţii. Reflecţia
pedagogică s-a născut o dată cu faptul educativ.
Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar
scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (Im.
Kant). Ea are următoarele note şi trăsături caracteristice:
• educaţia este un demers aplicabil doar la specia umană; această acţiune nu se poate
extinde asupra lumii animalelor sau a plantelor, întrucât în acest perimetru factorul conştiinţă -
fără de care nu există educaţie - lipseşte cu desăvârşire;
• educaţia constă într-un sistem de acţiuni preponderent deliberate, ea este o „propunere"
- cum se exprimă Daniel Hameline -, a unei anumite intenţionalităţi, a unei previzibilităţi;
acţiunile întâmplătoare şi toate influenţele ocazionale sunt purtătoare de mesaje educogene, dar
nu pot fi induse la copii în mod automat, ci trebuie mediate, integrate, exploatate - cu atenţie şi
inspiraţie - prin acţiuni conjugate ale factorilor educaţiei;
• în măsura în care influenţele sunt concentrate la nivelul unor instituţii de profil,
acţiunile permit o organizare, o structurare şi chiar o planificare sub aspectul sarcinilor şi
timpului acordat acestora;
• educaţia se realizează în perspectiva unui ideal de personalitate umană, în acord cu
repere culturale şi istorice bine determinate;
• educaţia nu este o etapă limitată numai a unei anumite vârste, ci se prelungeşte pe întreg
parcursul al vieţii unui individ.
Idealul educaţional stipulează valorificarea şi desăvârşirea potenţialului uman în vederea
formării unei personalităţi armonioase şi creatoare, capabilă să exercite rolurile cu care societatea
o va investi. Dominanta acestui ideal educaţional care circumscrie finalitatea generală a educaţiei
sub forma unui proiect de personalitate o constituie vocaţia.
În virtutea acestei dominante, acţiunea educaţională îşi propune scopuri cultural-umane
care să dezvolte şi să consolideze structura biopsihosocială a personalităţii prin asimilarea
valorilor culturale (intelectuale, morale, religioase, estetice etc.) şi profesionale.
Această stimulare conştientă pe care o înfăptuieşte educaţia se exprimă prin diversitatea
şi unitatea diferitelor sale componente, fiecare vizând o anumită latură a personalităţii.
Pedagogul francez Rene Hubert distinge în acest fel: educaţia intelectuală, educaţia morală,
educaţia profesională, educaţia estetică şi educaţia fizică. Acestor componente ale educaţiei li se
alătură, datorită prefacerilor societăţii contemporane si profundelor schimbări politice,
economice şi sociale si altele: educaţia religioasă, educaţia civică şi „noile educaţii” (educaţia
relativă la mediu, educaţia pentru democraţie, educaţia pentru pace, educaţia pentru drepturile
omului etc.)
Educaţia intelectuală constituie un pivot important în jurul căruia se vor profila şi
celelalte laturi sau conţinuturi ale cunoaşterii şi practicii umane. Având ca finalitate formarea
fiinţei raţionale prin introducerea ordinii în lume şi în acţiunile umane, educaţia intelectuală
constituie fundamentul şi axul central al acţiunilor personalităţii.
Prin procesul educaţiei morale se urmăreşte încorporarea şi punerea în act a valorilor
morale ale societăţii pentru formarea profilului moral al personalităţii. Prin intermediul acestei
educaţii valorile externe sunt interiorizate, acţionând cu de la sine putere, fără nici o forţare sau
presiune specifică regularizărilor externe. Formarea conştiinţei morale se face acţionând asupra
mai multor componente: noţiunile şi reprezentările morale, ideile şi concepţiile morale,
sentimentele morale, atitudinile morale, convingerile morale, aspiraţiile şi idealul moral al
personalităţii. Formarea conduitei morale înseamnă acţiunea corelată asupra următoarelor
structuri comportamentale: deprinderile morale, obişnuinţele morale, voinţa morală, caracterul.
Educaţia estetică presupune o pregătire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate
sub semnul inefabilului şi individualităţii estetice, o sensibilitate faţă de o regiune ontică ce
însufleţeşte, stimulează şi întemeiază prin excelenţă comportamentul autentic uman.
Rene Hubert propune trei concretizări ale educaţiei estetice (aceasta fiind înţeleasă în
sensul ei adânc de simţire, percepere, de la gr. aisthesis, „facultatea de a simţi"):
a) educaţia artistică, ce vizează atitudinea de a percepe frumuseţea unui obiect;
b) educaţia filetică, ce cultivă dragostea unui subiect faţă de un obiect (ce poate fi şi subiect);
c) educaţia religioasă, care se adresează pietăţii faţă de totalitatea existenţei.
Educaţia profesională (tehnologică) se impune de la sine într-o lume marcată de ştiinţă
şi de tehnică. Chiar dacă trăim într-o permanentă revoluţie ştiinţifică, toţi oamenii trebuie să aibă
suficiente cunoştinţe de ordin tehnic (e un aspect de cultură generală), să ştie să-şi explice cum
funcţionează numeroasele suporturi tehnice pe care le utilizăm zi de zi, să ne apropiem adecvat
produsele tehnologice, să ni le integrăm eficient şi uman în viaţa de toate zilele.
Educaţia fizică este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative. În
mod firesc, ea trebuie să facă parte din diapazonul multiform al structurării personalităţii.
Această componentă a educaţiei cuprinde un cumul de activităţi ce contribuie la dezvoltarea
fiinţei umane. Educaţia fizică este fiziologică prin natura exerciţiilor sale, pedagogică prin
metodă, biologică prin efectele sale şi socială prin modul de organizare şi prin activitate.
Toate aceste laturi ale educaţiei constituie un sistem în sensul că înfăptuirea sarcinilor
unei laturi asigură un câmp prielnic de acţiune pentru celelalte, după cum fiecare latură este
influenţată de acţiunea celorlalte. Ele se adresează personalităţii umane care este o construcţie
unitară, coerentă.
Interdependenţa dintre domeniile educaţiei poate fi analizată la nivelul următoarelor
componente: obiective, conţinuturi, principii, metode, procedee şi mijloace de realizare.
Principiile care stau la baza realizării obiectivelor specifice componentelor educaţiei
prezintă o serie de elemente comune:
1. realizarea demersului educativ pe baza unor valori autentice;
2. respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale educaţilor;
3. promovarea libertăţii şi autonomiei intelectuale a educatului;
4. structurarea demersurilor într-o manieră interdisciplinară;
5. antrenarea educatului ca element activ al propriei formări.
Metodele, procedeele şi mijloacele de realizare a componentelor educaţiei prezintă
suficiente elemente comune: toate se bazează în mare parte pe metodologia didactică utilizată în
general în activităţile instructiv-educative. Chiar şi atunci când este vorba de metode specifice
(ex. Educaţia morală – povestirea morală) acestea sunt doar nuanţări ale metodelor didactice
cunoscute.
Fiecare domeniu al educaţiei integrale deschide drumul realizării obiectivelor celorlalte
domenii, este susţinut în realizarea sarcinilor sale de către acestea şi se află în relaţie de
complementaritate cu ele.
Putem particulariza aceste coordonate ale interdependenţei dintre domeniile educaţiei
prin analiza raportului specific dintre două sau mai multe componente:
Prin conţinutul şi obiectivele urmărite educaţia intelectuală asigură nucleul valoric al
personalităţii şi un nivel al dezvoltării intelectuale, indispensabile înfăptuirii celorlalte laturi ale
educaţiei. Conturarea şi îmbogăţirea continuă a culturii umanist-ştiinţifice şi tehnologice
facilitează înţelegerea mai profundă a fenomenelor realităţii naturale şi socio-umane. Aceasta se
va răsfrânge în mod firesc asupra formării profilului moral al personalităţii. În procesul asimilării
cunoştinţelor ştiinţifice se consolidează anumite trăsături morale cum ar fi : dragostea şi
respectul pentru muncă, spiritul de iniţiativă, întrajutorarea, perseverenţa, spiritul de disciplină
etc. Cercetările întreprinse în acest sens evidenţiază că formarea unor asemenea calităţi este
posibilă numai prin antrenarea copiilor în activitatea de muncă. Educaţia intelectuală oferă
multiple posibilităţi de exersare şi călire morală a tinerei generaţii.
Educaţia intelectuală se răsfrânge în mod nemijlocit asupra înfăptuirii sarcinilor educaţiei
profesionale. Formarea unui orizont profesional prin asimilarea cunoştinţelor ştiinţifice depinde
în primul rând de temeinicia însuşirii lor. Dezvoltarea unor capacităţi intelectuale constituie, pe
de altă parte, premisa a realizării unei educaţii profesionale adecvate.
Semnificative sunt, de asemenea, influenţele pe care le exercită educaţia intelectuală
asupra educaţiei estetice. Acest fapt se remarcă prin sporirea capacităţii de înţelegere a mesajului
artistic al operei de artă, prin multiple corelaţii care pot fi surprinse între creaţiile artistice
aparţinând unor genuri diferite, prin surprinderea interdependenţei dintre creaţia artistică şi
viaţa socială. Educaţia intelectuală are repercusiuni şi asupra dezvoltării unor aptitudini
artistice.
Înfăptuirea sarcinilor educaţiei intelectuale va influenţa şi educaţia fizică printr-o
înţelegere mai profundă a corelaţiilor funcţionale dintre componentele fizice şi cele psihice ale
personalităţii şi a necesităţii exerciţiilor fizice pentru dezvoltarea armonioasă a acesteia.
Educaţia morală urmăreşte conturarea şi consolidarea profilului moral în concordanţă
cu imperativele moralei sociale. In consecinţă, structura unui asemenea profil va influenţa
realizarea sarcinilor tuturor celorlalte componente ale educaţiei. Acest profil reprezintă un ade-
vărat filtru ce imprimă o nuanţă personală întregului evantai de acţiuni educative ce se exercită
din exterior.
Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educaţiei intelectuale.
Trăsături ca perseverenţa, tenacitatea, spiritul de disciplină, respectul pentru adevăr, spiritul de
răspundere, conştiinciozitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalităţii în di-
recţia unei productivităţi mai mari a educaţiei intelectuale, a receptivităţii şi asimilării valorilor
ştiinţifice. Un asemenea profil moral întreţine în permanenţă curiozitatea pentru descoperirea
continuă de soluţii, pentru impunerea noului în viaţa de zi cu zi. Activitatea creatoare presupune
şi un suport moral.
Aceleaşi influenţe pot fi extinse şi asupra educaţiei profesionale, prin stimularea efortului
şi curiozităţii de aplicare în practică a cunoştinţelor asimilate, de formare a unor capacităţi,
priceperi şi deprinderi indispensabile exercitării unei profesiuni.
Profilul moral imprimă un consens între valorile ştiinţifice şi cele tehnologice prin prisma
aplicării lor în folosul şi beneficiul oamenilor.
Educaţia estetică relaţionează cu cea morală prin interacţiunea dintre idealul moral şi cel
estetic. Morala stimulează împlinirea de sine a omului şi prin intermediul valorilor estetice.
Acestea, la rândul lor, sensibilizează şi stimulează cunoaşterea şi înţelegerea valorilor morale.
Judecata şi aprecierea estetică se întemeiază şi pe considerente de ordin moral. Putem vorbi
astfel de frumuseţea relaţiilor interumane şi a comportamentelor. Pe de altă parte, putem vorbi de
arta cu efect moralizator, arta care-şi propune să atenţioneze oamenii asupra tarelor societăţii şi
să indice posibile soluţii.
Întrucât toate dimensiunile şi aspectele devenirii personalităţii sînt supuse modelării şi
controlului moral înseamnă că şi dezvoltarea fizică se va afla sub influenţele moralităţii. Acestea
se exercită prin mobilizarea voinţei în direcţia fortificării fizice a organismului, a formării unor
calităţi, priceperi şi deprinderi motrice.
Educaţia estetică interferează cu educaţia intelectuală în dezvoltarea senzorială, a
spiritului de observaţie, în cultivarea imaginaţiei creatoare, a supleţei gândirii, a inventivităţii şi
originalităţii, în cunoaşterea propriilor trăiri emotive şi ale celor din jur, în declanşarea unei
motivaţii superioare. Aceste calităţi psihice se impun a fi dezvoltate încă de la vârsta preşcolară
şi, apoi, la un nivel corespunzător, la vârsta şcolară mică.
La aceste vârste, interacţiunea dintre procesul educaţiei estetice şi cel al educaţiei morale
este de asemenea complexă. Educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor
morale prin trăirile afective în faţa operelor artistice, prin observarea a tot ce este corect şi
frumos în comportarea şi în activitatea celor din jur. Argument în acest sens este şi limbajul
utilizat de educatoare (învăţătoare) în comunicarea cu preşcolarii, cu elevii; li se cere copiilor să
se poarte frumos, li se atrage atenţia că nu este frumos un gest, un cuvânt, sau că au mers frumos
pe stradă etc. Se poate observa că la şcolarii mici şi mai ales, la preşcolari, reprezentările morale,
ca şi conduita disciplinata se însuşesc prin metode şi forme de activitate ce au caracter
predominant artistic: povestiri, recitări, jocuri, dansuri, dramatizări, desene, modelaj etc.
Explicaţia o găsim în concreteţea, accesibilitatea, puterea de convingere a mijloacelor artistice, în
coloratura lor afectivă, însuşiri atât de propice pentru formarea morală a copiilor care acţionează
şi reacţionează predominant afectiv şi la care abia începe trecerea la gândirea pe bază de noţiuni
abstracte, iar imaginaţia este atât de vie.
Educaţia prin muncă la preşcolari şi la şcolarii mici este saturată, de asemenea, de
elemente estetice. Aceştia îngrijesc florile pentru a înfrumuseţa şcoala, curtea, grădina etc.
Aranjează sala în care învaţă si se joacă pentru a fi cât mai frumoasă, confecţionează hăinuţe
frumoase pentru păpuşi etc.
Mobilul principal al muncii în această etapă este nu atât utilul, cât mai ales frumosul,
strâns îmbinat cu moralul. Educaţia fizică la vârsta preşcolară şi la vârsta şcolară mică este
impregnată şi ea de obiectivele şi de mijloacele educaţiei estetice. Gimnastica, jocurile sportive,
dansul, însuşirea regulilor de igienă şi alte componente ale educaţiei fizice implică, în mod
necesar, variate elemente din domeniul educaţiei estetice: ritm, armonie, expresivitate etc., care
sânt asigurate mai ales de muzică şi adesea de poezie.
Dacă la preşcolari activitatea predominantă este jocul, care îşi păstrează un loc important
şi la şcolarii mici (îndeosebi la clasele I—II), ne explicăm de ce educaţia estetică este implicată
adânc în celelalte laturi ale educaţiei, adesea integrându-le. Jocul, produs al imaginaţiei
creatoare, este, prin finalitatea şi formele lui de manifestare, unul din aspectele cele mai estetice
din comportarea umană şi unul din mijloacele educative cele mai adecvate pe treptele incipiente
ale învăţământului.
Educaţia profesională oferă o imagine de ansamblu asupra interdependenţei dintre
cunoştinţele ştiinţifice şi cele tehnologice, facilitând astfel o înţelegere mai profundă a
principiilor generale care stau la baza procesului de producţie.
Antrenarea copiilor de vârsta preşcolară şi a elevilor din ciclul primar în efectuarea unor
activităţi practice va avea o influenţă pozitivă
asupra profilului moral al acestora, prin consolidarea tuturor calităţilor morale solicitate în aceste
activităţi. Se fortifică în acest fel spiritul de disciplină, respectul pentru munca fizică,
întrajutorarea colegială etc.
Prin elementele estetice pe care le oferă produsele muncii educaţia profesională
contribuie la realizarea sarcinilor educaţiei estetice.
în acelaşi context pot fi subliniate şi influenţele acestei laturi asupra educaţiei fizice. Angrenarea
într-o activitate practică contribuie la fortificarea fizică, la dezvoltarea armonioasă a
organismului, la întreţinerea stării de sănătate, la formarea unor calităţi şi deprinderi motrice de
bază.
Educaţia fizică contribuie la fortificarea psihofizică a copiilor prin întărirea sănătăţii,
formarea şi perfecţionarea unor calităţi, priceperi şi deprinderi motrice. Toate acestea constituie
premise favorabile în realizarea sarcinilor educaţiei intelectuale şi profesionale. Un copil cu un
organism robust, armonios dezvoltat, stăpân pe mişcări poate desfăşura o activitate intelectuală
intensă şi executa operaţii de muncă solicitate de activitatea practică.
Anumite deprinderi motrice, cum ar fi viteza, rezistenţa, forţa, îndemânarea etc., formate
în cadrul activităţii de educaţie fizică, pot fi transferate şi utilizate în cadrul muncii care solicită
precumpănitor efort fizic.
 Practicarea educaţiei fizice şi sportului contribuie în mod nemijlocit la dezvoltarea şi
consolidarea unor trăsături morale, de voinţă şi caracter. Frumuseţea şi armonia acestor exerciţii
facilitează formarea unor calităţi estetice.
Cum şcoala pregăteşte sistematic individul în perspectivă intelectuală, morală, civică,
estetică, fizică etc, componenta religioasă se adaugă acestora ca ceva firesc, organic, urmărindu-
se complementaritatea şi continuitatea de ordin instructiv şi formativ. Este important ca aceste
laturi ale educaţiei să fie vizate nu în chip autarhic, concurenţial, ci ca un demers educaţional
global, integrator, realizat cu profesionalism şi responsabilitate de către întreg personalul
didactic.
Calitatea unei educaţii este dată de capacitatea acesteia de a-şi multiplica efectele
formative la individ, de a reverbera perpetuu în timp prin impulsurile permanente de continuare
şi reproducere a acestei nevoi esenţiale. Învăţarea - s-a spus - este condiţia existenţei şi
progresului umanităţii. Dar aceasta nu se poate exercita întotdeauna numai din exterior, din
partea unor factori anume desemnaţi (şcoală, familie, biserică, instituţii de cultură etc).
Activitatea formativă este autentică atunci când ea creează posibilitatea individului de a ieşi de
sub directivitatea exteriorităţii formative pentru a trece sub controlul unei autonomii interioare şi
a unei normativităţi autoconstruite.
Civilizaţia umană parcurge una dintre treptele cele mai agitate, determinând schimbări
structurale profunde în toate domeniile vieţii. „Era nucleară", „era informaticii", „era roboţilor",
„era genetică" etc, toate aceste „ere în concurenţă" creează un mediu nou de viaţă şi o nouă
conştiinţă în raport cu acesta. Ritmul rapid al schimbărilor a determinat constituirea unei
problematici complexe a lumii contemporane. Problematica lumii contemporane nu are un
caracter naţional şi particular, ci universal şi global şi o cauzalitate complexă, ramificată, pe care
numai demersurile globale, holiste o pot lumina şi rezolva. Educaţia propune astăzi un asemenea
demers, răspunzând exigenţelor valorice contemporane prin formula specifică a noilor educaţii,
corespunzătoare unei schimbări paradigmatice a actului educativ în favoarea unei învăţări
inovatoare, capabilă să se substituie învăţământului strict adaptativ, de menţinere sau prin şoc.
Gama dimensiunilor formării personalităţii se îmbogăţeşte şi se modifică în raport cu
valorile noi, prioritare ale societăţii contemporane : pace şi cooperare, toleranţă, participare şi
democraţie, comunicare şi mass-media, schimbare şi dezvoltare etc. îmbogăţirea conţinutului
valoric al educaţiei, dinamic şi complex, impune schimbarea sensului formării prin trecerea de la
modelul pluridisciplinar la modelul interdisciplinar.
În documentele UNESCO sunt menţionate următoarele noi educaţii (noi componente ale
educaţiei sau noi tipuri de conţinuturi), care au apărut ca răspuns la sfidările PLC (Văideanu,
1988):
• educaţia relativă la mediu, care îşi propune dezvoltarea conştiinţei, a simţului
responsabilităţii fiinţei umane în raport cu mediul şi problemele sale;
• educaţia pentru pace, care presupune cultivarea unor atitudini superioare, formarea
oamenilor pentru evitarea conflictelor, receptivitate şi flexibilitate, respect pentru valori etc.
(Cozma, 1998);
• educaţia pentru participare şi democraţie: democraţia nu poate fi definită doar sub aspect
formal; existenţa instituţiilor specifice democraţiei (alegerile, reprezentarea, mijloacele de
exprimare a opiniei publice etc.) constituie o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru
funcţionarea democraţiei. În afară de instituţii, democraţia presupune şi o cultură politică
specifică şi atitudini democratice; în consecinţă, democraţia este inseparabilă de educaţie.
• educaţia pentru comunicare şi mass-media, care urmăreşte formarea unei atitudini selective
şi responsabile faţă de informaţie, formarea competenţei comunicative şi a capacităţii de a
dialoga etc.;
• educaţia pentru schimbare şi dezvoltare: sursa dezvoltării economice şi sociale o constituie
înscrierea în competiţia educaţiei. Dezvoltarea „trece" prin educaţie, progresul se bazează din ce
în ce mai mult pe „produsele" educaţiei.
• educaţia economică şi casnică modernă, practicată mai ales în ţările dezvoltate, ca
modalitate de pregătire pentru viaţă în general şi pentru viaţa de familie în special. Iniţierea în
problematica economiei casnice este un pas important în sensul formării capacităţii de
autogestiune.
• educaţia nutriţională, întâlnită ca disciplină de învăţământ sau ca activitate extraşcolară,
vizând cunoaşterea alimentelor sau a substanţelor nutritive, producerea şi conservarea acestora
etc.;
• educaţia pentru timpul liber, care include componente culturale, artistice, turistice, sociale,
sportive etc.
La acestea se adaugă:
• educaţia interculturală - constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează
pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în
contextele multiplicării sistemelor de valori. Adaptarea la mutaţia şi diversitatea culturală e
necesară atât pentru „minorităţi", cât şi pentru „majoritari", în interacţiunile prezente şi viitoare.
Educaţia interculturală presupune o nouă abordare a orizontului valorilor. Acestea nu mai
trebuie concepute într-o manieră binară, exclusivistă (bune/rele, ale noastre/ale altora etc).
Problemele care se pun acum sunt cele legate de negocierea valorilor, de interpenetrarea lor, de
juxtapunerea şi complementaritatea lor.
• educaţia antreprenorială – îşi propune să formeze spiritul întreprinzător, să determine o
atitudine activă şi responsabilă a elevilor faţă de muncă şi faţă de propria carieră.
Aceste noi conţinuturi vin să completeze şi să îmbogăţească valenţele formativ-educative
ale educaţiei. Între noile educaţii şi componentele tradiţionale ale educaţiei există relaţii de
strânsă interdependenţă, relaţii evidenţiate atât la nivelul obiectivelor educaţionale, precum şi al
metodelor de realizare. Astfel, finalităţi ale educaţiei relative la mediu sunt vizate şi în educaţia
intelectuală, morală şi chiar estetică.