Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
BACALAUREAT 2009
1
I. Precizări metodologice
2
opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile
propuse/ care se conturează etc.).
3
GULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos… Dar învârtita?
GULIŢĂ: Invartision.
CHIRIŢA: Bravo… Guliţă!... Bravo, Guguliţă!... (Îl sărută.)
ŞARL (în parte, furios): Gogomanition, va!...
(Vasile Alecsandri, Chiriţa în provinţie)
4
Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se
predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Odată interesul inteligenţei trezit pentru
obiecte, odată simţirile sau judecata deprinse la observaţie, elevul ajunge prin proprie
gândire la rezultate cari nu stau în carte. Dar să lăsăm aceasta; destul că şcoala n-ar
trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine, ci o gimnastică a întregei individualităţi
a omului; elevul – nu un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei
străine, sub care geme, ci un om care-şi exercită toate puterile proprii ale inteligenţei,
întărindu-şi aparatul intelectual, precum un gimnast îşi împuterniceşte pân-în gradul
cel mai mare aparatul fizic, fie-n vigoare, fie-n îndemânare.
Aici vorbim, se-nţelege, de învăţământul educativ din şcolile primare şi secundare,
nu de universităţi. La cele dentâi metodul de predare e lucrul de căpetenie; la
universităţi metodul e indiferent, căci aci se cere ştiinţă şi numai ştiinţă. […] Esenţa
universităţii rămâne ştiinţa, abstracţie făcând de orice alt scop; pe când esenţa
celorlalte şcoli e creşterea.
Mihai Eminescu, [,,Nu ştim cum să ne esplicăm…”], în Timpul, V, nr.
154, din 12 iulie 1880; articol polemic faţă de propunerea ziarului
Românul de introducere în şcolile primare a unui tratat popular de
agronomie, în locul cărţilor de citire; reprodus în M. Eminescu, Opere,
XI, Publicistică, Editura Academiei, Bucureşti,1984, p. 244
Biletul nr. 4
TITLUL I
Principii generale
ARTICOLUL 1
Statul român
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin
referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
5
Constituţia României, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 767, din 31/10/2003
Criterii de Punctaj
apreciere acordat Detalierea punctajului
1. Aplicarea 3 p. 3 p. – Candidatul prezintă un discurs adecvat
cunoştinţelor în subiectului/ cerinţei. Răspunsul este complet
analiza textelor (include toate informaţiile necesare) şi
literare/ nonli- convingător.
terare (adecvarea 2 p. – Candidatul îşi adecvează răspunsul la
la subiect; organi- subiect, cu unele ezitări. Răspunsul este corect,
zarea ideilor, dar incomplet.
corectitudinea 1 p. – Candidatul prezintă coordonatele
răspunsului) subiectului în mod satisfăcător, dar are lacune
vizibile în cunoştinţe.
0 p. – Raportarea la subiect este
nesatisfăcătoare. Candidatul nu răspunde
cerinţei de pe biletul de examen şi nici
întrebărilor ajutătoare ale examinatorului.
2. Utilizarea 3 p. 3 p. – Candidatul stăpâneşte competenţa de
corectă şi comunicare necesară, pe care o aplică prin
adecvată a limbii utilizarea corectă şi adecvată a limbii române
române în literare. Expunerea orală este fluentă, bine
comunicarea organizată şi convingătoare. Registrul de
orală comunicare este adecvat competenţei
comunicaţionale şi personalizat.
2 p. – Candidatul stăpâneşte competenţa de
comunicare necesară, pe care o aplică prin
utilizarea corectă şi adecvată a limbii române
literare. Expunerea orală este relativ fluentă, cu
anumite sincope şi cu grad redus de
persuasiune. Registrul de comunicare este
adecvat competenţei comunicaţionale şi
personalizat.
1 p. – Candidatul deţine competenţa de
comunicare susţinută de vocabular şi de
morfosintaxă, expunerea lăsând impresia
generală de improvizaţie. Registrul de comunicare
ales este cel adecvat, însă vocabularul este
limitat.
0 p. – Limba literară nu este folosită în mod
6
satisfăcător, existând abateri de la uzaj, nepermise
în comunicarea formală. Expunerea este
sincopată, cu repetarea unor idei, cu pauze sau
cu ezitări.
3. Argumentarea 3 p. 3 p. – Argumentele prezentate conţin elemente de
orală a propriilor originalitate şi sunt înlănţuite logic, susţinând
opinii asupra gândirea critică a candidatului, aplicată
textului literar/ contextului. Elaborarea argumentării orale
nonliterar respectă construcţia discursului argumentativ
(structuri, conectori şi tehnici argumentative) şi
adecvarea în totalitate a elementelor verbale,
nonverbale şi paraverbale la situaţia de
comunicare.
2 p. – Argumentele prezentate sunt înlănţuite
logic, susţinând gândirea critică a candidatului,
aplicată contextului. Elaborarea argumentării
orale respectă, în mare, construcţia discursului
argumentativ (structuri, conectori şi tehnici
argumentative) şi adecvarea parţială a
elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la
situaţia de comunicare.
1 p. – Argumentele prezentate sunt disparate sau
există un unic argument. Elaborarea
argumentării orale respectă doar accidental
construcţia discursului argumentativ (structuri,
conectori şi tehnici argumentative) şi adecvarea
elementelor verbale, nonverbale şi paraverbale la
situaţia de comunicare.
0 p. – Argumentele prezentate sunt insuficiente
pentru a se forma o imagine concludentă asupra
cunoştinţelor candidatului. Argumentarea orală
nu respectă construcţia discursului argumentativ
sau tehnica argumentării.
7
IV. Lista cu cerinţe generale/ itemi pentru evaluarea prin
proba orală (folosită ca bază pentru cerinţele specifice care vor însoţi textul
literar sau nonliterar, la prima vedere, de pe biletul pe care îl extrage candidatul în
faţa comisiei de examinare)
A. Identificarea emiţătorului şi a contextului
• identificarea şi/ sau prezentarea contextului în care este construit/ emis
mesajul;
• identificarea emiţătorului şi/ sau prezentarea ipostazei/ ipostazelor acestuia;
• identificarea şi/ sau comentarea perspectivei/ a atitudinii/ a punctului de
vedere/ a opiniei emiţătorului;
• identificarea scopului comunicării şi a particularităţilor relaţiei emiţător-
receptor.
B. Reflectarea asupra elementelor constitutive ale mesajului
• identificarea tipului de text (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ) şi a
unor elemente de structură şi de compoziţie (particularităţi ale organizării
textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori,
dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.);
• identificarea unor fapte de limbă la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie,
morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual;
• disocierea între sensul propriu şi cel figurat, între sensul general şi cel
contextual, între sensul concret şi cel abstract al unor cuvinte/ sintagme/
unităţi frazeologice;
• identificarea unor elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului,
implicite sau explicit formulate (idei, argumente, contraargumente, fapte,
opinii/ sugestii).
C. Construirea unei interpretări/ exprimarea argumentată a unui punct de
vedere
• prezentarea cauzei/ a motivului care determină atitudinea personajelor/ a
punctului de vedere al autorului;
• discriminarea între fapte şi opinii, identificate într-un text dat;
• analiza argumentelor şi/ sau a contraargumentelor identificate în textul dat;
• compararea unor fapte/ opinii/ argumente identificate într-un text, pe baza
unor relaţii de tipul asemănare-deosebire/ puncte covergente-puncte
divergente/ obiectiv-subiectiv/ perimat-modern/ eficient-ineficient, general-
particular etc.;
• formularea unei înţelegeri globale: prezentarea mesajului unui text/ a
semnificaţiei mesajului/ exprimarea argumentată a unui punct de vedere
personal asupra mesajului identificat în textul dat;
• construirea unei interpretări: comentarea unor informaţii/ fapte/ idei/
atitudini/ puncte de vedere identificate în text, pe baza cunoştinţelor şi a
convingerilor personale;
• susţinerea sau combaterea unui argument/ a unui punct de vedere/ a unei
idei/ a unei atitudini identificate într-un text dat;
• formularea/ reformularea unei ipoteze şi/ sau a unei concluzii, pe baza
faptelor prezentate în text;
• construirea unei interpretări: interpretarea dintr-o altă perspectivă, decât cea
a autorului, a unei informaţii/ a faptelor/ a opiniilor prezentate în textul dat;
• formularea unui raţionament care să susţină o concluzie personală, pe baza
corelării a două informaţii din text sau a corelării informaţiei din text cu date
din afara acestuia/ din alte surse;
8
• emiterea unei judecăţi de valoare asupra unei informaţii/ a unei idei/ a
mesajului unui text, pe baza valorilor şi a convingerilor personale.
........................................................................................................................................
9
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 1
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 2
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 3
Româna comună este o etapă fundamentală din istoria veche a limbii noastre.
Pentru a o defini mai limpede, este necesar să ne reamintim că româna s-a constituit
pe un teritoriu întins, care cuprindea regiuni romanizate nord- şi sud-dunărene. De-a
lungul câtorva veacuri şi în condiţii particulare de utilizare, din latina dunăreană se
va dezvolta un nou idiom*, cu individualitate proprie – limba română a cărei primă
fază şi formă de existenţă poartă numele de română comună. Această denumire
indică un idiom folosit ca unic mijloc de comunicare de un însemnat număr de
vorbitori, care ocupau spaţii vaste, situate în stânga şi în dreapta Dunării; mai exact,
româna comună era „limba vorbită de strămoşii dacoromânilor, aromânilor,
meglenoromânilor şi istroromânilor de azi, înainte ca orice legătură între ei să fi fost
întreruptă” (S. Puşcariu, 1974, p. 58). Iniţial, românii de la nordul şi sudul Dunării
formau o comunitate teritorială şi de civilizaţie, „oglindită în unitatea limbii” (Al. Rosetti,
1968, p. 352); mai târziu, unitatea de limbă şi de civilizaţie se va sparge, rezultatul
ultim fiind constituirea celor patru dialecte româneşti: aromân, dacoromân,
meglenoromân, istroromân. Cu acest proces se încheie perioada numită româna
comună, iar de aici înainte fiecare variantă dialectală va urma o linie proprie de
evoluţie.
(Maria Cvasnîi Cătănescu, Limba română - Origini şi dezvoltare)
*idiom, idiomuri, s.n. – termen general care denumeşte o unitate lingvistică (limbă,
dialect, grai).
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 4
Recurgerea la împrumuturi din alte limbi este favorizată şi, adeseori, determinată
de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: vecinătatea geografică,
amestecul de populaţie (sau chiar convieţuirea propriu-zisă) şi relaţiile de ordin
politic, economic şi cultural, care se pot stabili între diverse popoare aflate, uneori,
la distanţe considerabile. Ca mijloc extern de îmbogăţire a vocabularului, împrumutul
lexical este un fapt obiectiv şi el apare ca o consecinţă de ordin lingvistic a unor
factori extralingvistici, cum sunt cei enumeraţi mai înainte. Cuvintele luate din alte
limbi sunt, în chip firesc, adaptate la sistemul fonologic şi morfologic al limbii
receptoare sau influenţate. În procesul adaptării (pe care ne mulţumim numai să-l
menţionăm), are mare importanţă calea pe care pătrund cuvintele dintr-o limbă într-alta.
Acestea pot fi împrumutate fie pe cale directă (ceea ce presupune un contact
nemijlocit între populaţii cu limbi diferite), fie pe cale indirectă (adică prin intermediul
cărţilor şi al scrisului, în general). Pe calea directă sau orală (care are de cele mai
multe ori un caracter popular), au pătruns în limba română o serie de cuvinte slave şi
maghiare, iar, mai rar, turceşti, greceşti şi de alte origini. Pe calea indirectă (care are
un caracter cult sau livresc), au apărut la noi mai întâi o serie de cuvinte slave,
cărora, după secolul al XVI-lea, le-au urmat împrumuturi de origine latină şi greacă,
în special în scrierile cu caracter istoric.
(coord. Theodor Hristea, Împrumuturi lexicale în limba română, în Sinteze de
limba română)
Biletul nr. 5
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 6
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 7
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează limba cronicii lui Grigore
Ureche.
2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative în textul citat.
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Sintaxa e curat
românească, neologismele lipsesc şi termenii necesari sunt căutaţi în limba de
toate zilele, care era pe vremea aceea şi graiul poporului, limpede, vânjos şi plin
de imagini. În limba noastră pătrunde acum o comoară lexicală necunoscută
scrierilor bisericeşti, cu cercul lor restrâns de noţiuni.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 8
Deşi n-a văzut (rod al mentalităţii feudale) utilitatea unirii politice a tuturor
românilor, Miron Costin are meritul de a fi demonstrat convingător unitatea poporului
român pe cuprinsul vechii Dacii. În De neamul moldovenilor afirmă chiar la
început: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere
felul neamului, din ce izvor şi seminţie sântu lăcuitorii ţărâi noastre, Moldovei şi
Ţărâi Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, că toţi un neam şi odată discălecaţi
sântu.”
El subliniază prezenţa masivă a elementului românesc în Transilvania […] Cât
despre munteni, la care face referiri frecvente, ei sunt priviţi drept „rude şi fraţi ai
noştri, aflători în aceeaşi soartă şi suferinţe cu noi.”
Conştiinţa latinităţii şi a unităţii poporului român este efectul cel mai fecund al
activităţii de istoric şi ideolog a lui Miron Costin. Rezultatul deliberat al scrierilor sale
este formarea conştiinţei de sine a poporului român. „Caută acum cu cugetul”, îl
îndeamnă el pe cititor, faţă de care se simte dator a-i modela conştiinţa: „Caută-te
dară acum cetitorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti, lepădându de la
tine toate celelalte basne*, câte unii au însemnatu de tine.”
Este rezultatul practic cel mai important al activităţii lui Miron Costin.
(Mircea Scarlat, Introducere în opera lui Miron Costin)
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează contribuţia lui Miron Costin
la dezvoltarea spiritualităţii româneşti.
2. Prezintă două elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului, implicite
sau explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii/ sugestii).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată asupra unui îndemn al cronicarului, citat de
autor în fragmentul dat (la alegere): „Caută acum cu cugetul” sau „Caută-te dară
acum cetitorule, ca într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti, lepădându de la tine
toate celelalte basne, câte unii au însemnatu de tine.”
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 9
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 10
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 11
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 12
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 13
1. Precizează perspectiva din care autorul îşi exprimă punctul de vedere despre
mitul fondator roman, aşa cum se reflectă în textul citat.
2. Precizează două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat
(particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri
argumentative, conectori etc.)
3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, un fapt, un
argument, o idee, o informaţie sau o opinie identificată în textul citat.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 14
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează modul în care Miron Costin
îşi construieşte personajul.
2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative în textul citat.
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: Tocmai aici stă
progresul artei narative a lui Costin: descoperirea devenirii personajului şi a
biografiei. Cu cât rezumatul narativ care reţine faptele şi obârşia viitorului domn
este mai amplu, cu atât se subordonează mai bine şi serveşte acestei noi viziuni.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 15
În urmă trebuie să ştii, bade Pereo, cum că această operă (lucrare) nu este
furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao şi orighinală
românească. Deci, bună sau rea cum este, aduce în limba aceasta un product nou.
Soiul acestor feliu de alcătuiri să chiamă comicesc, adecă de râs, şi de acest feliu să
află şi într-alte limbi. Însuşi Omer cel vestit, moşul tuturor poeţilor (cântăreţilor în
stihuri), au alcătuit Bătălia şoarecilor cu broaştele. Deci Omer este de bună samă
începătoriul, precum aceii înaltei neasemănate poesii ce s-află în Illiada şi Odisea,
aşa şi aceştii mai gioase şuguitoare a noastre. După dânsul, în cât ştiu, au scris
Tassoni italieneşte un poem, La sechia rapita, adecă „vadra răpită”, şi pecum
înţălesăi, în ceste zile un abate Casti, acum pe vremile noastre, încă au alcătuit o
asemenea istorie, ce au numit-o Li animali parlanti, adecă „jivinile vorbitoare”.
Numai cât povestea lui nu atârnă pe temeiu istoricesc ca a noastră.
(Ion Budai-Deleanu, Epistolie închinătoare cătră Mitru Perea, vestit cântăreţ,
în Ţiganiada)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 16
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 17
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 18
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 19
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 20
Ce deosebire a judecăţii!
Din toate ţările Europei orientale, Moldova şi Muntenia sunt aproape cele mai
puţin cunoscute şi totuşi aceste principate nu merită în nicio privinţă o asemenea
nepăsare. Istoria acestor ţări este plină de fapte eroice, care ar fi putut fi spre onoare
chiar grecilor şi romanilor; să ne aducem aminte numai de izbânzile lui Ştefan cel
Mare, domnul Moldovei, de curajul Elenei, mama sa, de întreaga viaţă a lui Mihai
Viteazul, domnul Munteniei. Guvernele moldovenesc şi muntenesc au dat popoarelor
orientale din Europa cel dintâi exemplu de dezrobirea robilor. În Polonia, în Rusia şi în
alte ţări sunt ţăranii şi până în ziua de azi robi, pe când la noi ei cu toţii se bucură de
starea libertăţii încă din anul 1740. De aceeaşi desconsiderare este lovită şi limba
română, cu toate că este o fiică a celei latine şi că este vorbită de mai bine de cinci
milioane de oameni, căci ea este limba maternă nu numai a muntenilor şi
moldovenilor, ci ea se mai vorbeşte încă şi în Bucovina, în Ardeal, în Banatul
Timişoarei, în Macedonia, Tracia şi chiar în mai multe colonii din Ucraina. Trei sferturi
din cuvintele ei provin din latineşte şi numai un sfert este compus de cuvinte din
limba slavă, gotică, turcă şi greacă.
(Mihail Kogălniceanu, Moldova şi Muntenia)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 21
* arnăut, arnăuţi, s.m. – soldat mercenar (de origine albaneză) angajat în garda
domnească din ţările române; p. ext. servitor înarmat, angajat de boieri mai ales
pentru paza personală.
**ulan, ulani, s.m. – militar (mercenar) din cavaleria uşoară a armatei române.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 22
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 23
Mihail Kogălniceanu şi-a mărturisit odată năzuinţele literare: „... când veneam
de la Universitate, capul îmi era plin de planuri, unele mai bune decât altele; vroiam
prin literatură să prefac năravurile, să introduc în patria mea o nouă viaţă, noi
principii. În nebuna mea prezumţie, ce se putea ierta numai ideilor copilăreşti ce
aveam atunci, mă socoteam c-oi ajunge odată a fi un Prometeu.”
Nutrind asemenea numeroase proiecte literare, studentul berlinez se arată şi în
această direcţie atins de duhul vremii, al romantismului care imprima scriitorilor un
iluminism reformator, compatibil cu exaltarea individualistă. Din acest citat se
evidenţiază o concepţie practică, necomplicată cu un ideal de frumos. […]
Prin revista Dacia literară, pe care o întemeiază în 1840, îşi acoperă intenţiile,
interzicându-şi, în Introducţia programatică, politica, spre a se „îndeletnici numai cu
literatura naţională”. De fapt, organul literar are o fermă politică culturală, prin care
se deosebeşte de celelalte periodice, care adăpostesc ocazional literatura, fără vreun
criteriu precis. Însuşi titlul manifestă o poziţie naţională, al cărui ţel mărturisit,
norocos formulat, este „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură
comună pentru toţi”. […] Dacia literară combate „dorul imitaţiei… manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”. Prin imitaţie, Kogălniceanu
înţelege traducerile, pe atunci proliferante, împotriva cărora anunţă o prigoană
necruţătoare. Propune ca subiecte de literatură originală faptele eroice din istorie,
frumuseţile ţării şi obiceiurile noastre „destul de pitoreşti şi poetice”. Prin
preconizarea unei literaturi etnice, programul Daciei literare stă la originea curentelor
tradiţionaliste; prin dezideratul unei limbi literare comune, revista formulează un
principiu neatacabil, filologiceşte şi esteticeşte; nu încape îndoială că unitatea de
limbă şi literatură constituie un pas înainte către unitatea politică a naţiunii.
(Şerban Cioculescu, Mihail Kogălniceanu, în Istoria literaturii române
moderne)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 24
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 25
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 26
Despre vechimea jocului de şah din ţara noastră se cunosc puţine date certe şi nu
este de mirare că ele ne vin din opere literare sau din articole de presă care zugrăvesc
într-un fel sau altul aspecte din trecut.
Este de mult ştiut că prima referire la faptul că în Muntenia „se juca şah” se
găseşte la N. Filimon, în Ciocoii vechi şi noi, sau că în Moldova cunoaşterea jocului
de şah era, aproximativ în aceeaşi perioadă, după cum se scrie în articolul Magaziile
Iaşului, publicat în Albina românească din 3 februarie 1846, una din condiţiile
cerute pentru „un om ce se respectează, un om de societate, un om de gust, într-un
cuvânt un om ca oamenii”, alături de altele, precum „să fie abonat la un cabinet de
lectură, să bea şampanie sau... să danţeze polca”.
Aceste mărturii ne fac să înţelegem că pe atunci jocul era apanajul păturilor de
sus ale societăţii şi că era practicat încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea.
Totodată, prin ele se atestă răspândirea noului termen şah (provenit din germ.
Schach), care va înlocui treptat vechiul nume de origine turcă şatrange.
(Virgil Nestorescu, Cercetări etimologice)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 27
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează teoria formelor fără fond a lui
Titu Maiorescu.
2. Precizează două elemente de structură şi de compoziţie ale textului argumentativ
citat (particularizări ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri
argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre o un fapt, o idee sau o opinie identificată
în textul dat.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 28
Colaboraţia [lui Vasile Alecsandri] la Convorbiri, şapte luni după apariţia lor (15
oct. 1867), şi mai ales publicarea Pastelurilor la începutul anului următor (1868)
constituie un eveniment istoric în destinul mişcării şi al revistei ieşene şi, deci, al
culturii noastre. [...]
În ochii lui Vasile Alecsandri, Convorbirile literare reprezentau o continuitate;
continuau anume propria lui revistă România literară apărută cu doisprezece ani
înainte (1855) şi lupta împotriva latinismului şi a teoreticienilor ardeleni ce voiau să
ne fabrice o limbă artificială; pe această linie acţiunea lui s-a confundat cu lupta
întreprinsă cu un alt aparat ştiinţific de T. Maiorescu la revistă şi la Academie. Faptul
că în colaboraţia lui poetul a debutat printr-un gen nou, în care se simţea o primenire
evidentă a talentului său în Pasteluri, maturizându-se oarecum prin mai multă
densitate şi pregnanţă de expresie, a dat putinţă criticului [Titu Maiorescu] ca, fără
să se retracteze, să-l înglobeze pe poetul generaţiei trecute în „direcţia nouă” de
începători; nu-i rămânea criticului şi Convorbirilor decât să insiste asupra acestei
metamorfoze a bardului, ce-i legitima prezenţa într-o mişcare nouă.
[...] nu e aşadar o exagerare afirmaţia că o bună parte a producţiei lui
V. Alecsandri n-ar fi existat dacă n-ar fi fost îmbrăţişată cu atâta căldură de
Junimea.[...] V. Alecsandri şi-a găsit nu numai o revistă, cea mai bună apărută până
atunci, ci şi un critic, primul şi cel mai mare critic al nostru.
(E. Lovinescu, T. Maiorescu şi contemporanii lui)
1. Prezintă opinia autorului despre rolul lui Titu Maiorescu în critica literară
românească.
2. Prezintă două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau
explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată referitoare la rolul revistelor culturale în
dezvoltarea fenomenului literar, pornind de la informaţiile pe care le oferă textul
dat.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 29
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 30
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 31
Din multe părţi ale lumii primeşte poetul razele de lumină, dar prin mintea lui
ele nu trec pentru a fi stinse sau pentru a ieşi cum au intrat, ci se răsfrâng în prisma
cu care l-a înzestrat natura şi ies numai cu această răsfrângere şi colorare
individuală.
Altfel descrie lumea Goethe, altfel o descrie Heine, altfel Leopardi, altfel Victor
Hugo, deşi cu toţii au primit impresii de la aceeaşi lume. [...]
Căci prisma poetului este menită a răsfrânge raza directă a luminei, dar nu
este menită a mai răsfrânge raza odată răsfrântă de o prismă străină.
Aceasta însemnează individualismul poetului.
Criticul, din contră, pe cât este mai puţin impresionabil pentru însăşi lumina
directă a obiectelor (din care cauză nici nu se încheagă în el vreo senzaţie a lumii
până la gradul de a cere manifestare în forma poetică), pe atât este şi mai puţin
individual. Căci criticul este tocmai foarte impresionabil pentru razele răsfrânte din
prisma altora şi individualitatea lui este dar consumată în înţelegerea şi simţirea altor
individualităţi.
Criticul este din fire transparent; artistul este din fire refractar. Esenţa
criticului este de a fi flexibil la impresiile poeţilor; esenţa poetului este de a fi inflexibil
în propria sa impresie. De aceea criticul trebuie să fie mai ales nepărtinitor; artistul nu
poate fi decât părtinitor.
(Titu Maiorescu, Poeţi şi critici)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 32
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 33
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează rolul poetului naţional Mihai
Eminescu în cadrul societăţii ieşene Junimea.
2. Prezintă două dintre faptele de limbă identificate în textul dat (la alegere dintre
nivelurile: morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual), prin care sunt
portretizaţi Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu.
3. Comentează, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale, următoarea
afirmaţie a autorului: Nici nu putea găsi Junimea şi T. Maiorescu o expresie mai
puternică a propriilor tendinţe estetice şi filosofice decât au găsit-o în marele nostru
poet.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 34
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 35
Noi suntem cei care numărăm anii? Sau ne numără anii pe noi? La fiecare
început de an ne gândim la trecerea timpului. Dar nu cumva se gândeşte Timpul la
trecerea noastră? Aşa i se pare lui Eminescu, la 20 de ani, iar toate trec laolaltă cu
noi, spune el,
Ca şi miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
(Numai poetul)
Ce exact vorbeşte poezia, când poezie este! Nu ştim bine ce e timpul şi nici ce
trebuie să numim suflet; dar din două impreciziuni, alăturarea poetică poate face
exactitatea însăşi. Căci timpul nu este ceva în afara lucrurilor, e un suflet al lor; dar
nu e nici ceva înlăuntrul lucrurilor doar, ci tocmai ceea ce le pătrunde, [...] le „treieră”.
El preia lucrurile abia când sunt coapte de tot şi le ia rodul, pe care tot el l-a ajutat să
se împlinească...
(Constantin Noica, Despre timp şi treier, în Introducere la
miracolul eminescian)
Biletul nr. 36
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 37
Nu l-am cunoscut pe Eminescu, nu sunt nici chiar aşa de bătrân. De multe ori
m-am gândit însă cum ar fi fost. Au fost sute, mii de oameni care l-au văzut şi l-au
auzit, şi cărora asta nu li s-a părut nimic special. Căci, fireşte, Eminescu a devenit cu
adevărat Eminescu abia după boală şi moarte. Pâna atunci era un ziarist în forfota
bucureşteană, puteai sta lângă el în tramcar sau într-o berărie, iar dacă cineva ţi-ar fi
zis „ăsta-i poetul Eminescu”, poate că abia i-ai fi aruncat o a doua privire. Am mai
scris-o: înfăţişarea lui nu corespundea mitului creat ulterior. Nu era nici înalt, nici cu
pletele-n vânt. Devenise, după treizeci de ani, un om corpolent, puţin greoi, cu golfuri
adânci la tâmple. Vorbea probabil cu accent moldovenesc. [...]
Când a venit la Bucureşti, oraşul care l-a distrus, nu scrisese încă nici
Luceafărul, nici Scrisorile, dar perioada genială a poeziei şi prozei lui se încheiase,
totuşi. [...]
Dac-aş fi trăit în vremea lui, n-aş fi ştiut că este Eminescu, poate nici măcar
dacă i-aş fi citit versurile. Mă chinuie gândul că poate nu m-aş fi apropiat de el, nu
l-aş fi preţuit, poate că nici măcar nu l-aş fi remarcat. Căci mai erau poeţi în preajmă,
şi pe-atunci distanţa dintre el şi Samson Bodnărescu sau Dimitrie Petrino nu părea
atât de abisală ca azi. N-aş fi fost, oricum, Creangă, poate singurul om care l-a iubit
cu adevărat, deşi nici el nu ştia că iubeşte un poet, ci doar un om mai curat şi mai
fantast decât cei din jur.
(Mircea Cărtărescu, Cum i-am cunoscut...)
1. Prezintă punctul de vedere al autorului despre omul Eminescu, aşa cum apare în
textul dat.
2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale textului citat (particularităţi
ale organizării textuale, convenţii specifice, dispunerea ideilor etc.).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată (pro sau contra) despre afirmaţia lui Mircea
Cărtărescu: Dac-aş fi trăit în vremea lui, n-aş fi ştiut că este Eminescu, poate nici
măcar dacă i-aş fi citit versurile. Mă chinuie gândul că poate nu m-aş fi apropiat de el,
nu l-aş fi preţuit, poate că nici măcar nu l-aş fi remarcat.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 38
Stimată doamnă,
Aseară v-am zărit într-o lojă pe care o ocupaţi la reprezentaţia de binefacere
dată în folosul săracilor, în sala societăţii dramatice. Atunci mi-am amintit de invitaţia
primită de a veni într-o joi la serata Dv. literară.
Nu merit laude pentru poezia „Epigonii”. E o concepţie pe care o făurisem la
Viena, într-un elan de patriotism.
Trecutul m-a fascinat întotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează, în
clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor. Cred că voi putea ceti
în salonul Dv. o poezie având un subiect cules din acest material.
Primiţi respectul meu,
Eminescu
(Dulcea mea doamnă/ Eminul meu iubit, Corespondenţă inedită
Mihai Eminescu – Veronica Micle)
Biletul nr. 39
1. Prezintă punctul de vedere al lui Mihai Eminescu despre creaţia literară a lui
Ioan Slavici, aşa cum apare în textul dat.
2. Precizează două dintre faptele de limbă identificate în textul jurnalistic dat (la
alegere dintre nivelurile: morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textual).
3. Compară două fapte sau două argumente identificate în textul dat, pe baza unei
relaţii de tipul: asemănare-deosebire, subiectiv-obiectiv sau puncte convergente-
puncte divergente.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 40
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 41
1. Prezintă punctul de vedere al lui Liviu Rebreanu despre tendinţa în opera de artă.
2. Precizează două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau
explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului Arta înseamnă
creaţiune de oameni adevăraţi şi de viaţă reală. Nu atât meşteşugul stilistic, cât mai
ales pulsaţia vieţii interesează, prin corelarea informaţiilor din text cu propriile
cunoştinţe despre creaţia lui I.L. Caragiale.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 42
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 43
Cine parcurge etapele mai de seamă ale vieţii lui Caragiale are o parte din
explicaţia scrisului său. Omul trecuse prin multe şi variate medii. Petrecându-şi prima
copilărie la ţară, luând parte mai apoi la viaţa teatrală şi politică, trecând prin mediile
literare, cunoscând de aproape pe politicienii liberali şi conservatori, personaje
înălţate din noianul anonimatului social sau posesori de nume istorice, patronând
deopotrivă gazetele care îl întrebuinţau, cunoscând la fel de bine mica burghezie a
oraşelor de provincie şi a Capitalei, pe profesori, avocaţi şi funcţionari, pe munteni,
moldoveni şi ardeleni, în experienţa lui Caragiale s-au amestecat toate categoriile şi
toate tipurile. Omul arăta de altfel o foame de experienţă, o curiozitate nesecată. În
berărie, în trenuri şi gări, mereu călătorind, primind şi expediind scrisori, asociindu-se
cu oricine socotea că i-ar putea oferi un nou element de caracterizare, fie chiar numai
numele său, după cum o dovedeşte lunga şi pitoreasca nomenclatură onomastică
găsită în manuscrisele lui, Caragiale manifesta o pasiune a observaţiei pentru care
nu se poate găsi niciun alt exemplu asemănător. Întinsa şi variata lui experienţă s-a
revărsat în întregime în opera sa. Nu va fi posibil să se scrie istoria socială a veacului
nostru al XIX-lea fără o continuă referinţă la opera lui Caragiale.
„Am învăţat la şcoala lumii”, scria el. Cealaltă învăţătură, a cărţilor, el o privea
cu rezerve, ca şi pe posesorii ei, rămaşi numai la ea, pedanţii de toate categoriile şi
tipurile doctorale.
(Tudor Vianu, I.L. Caragiale, în Istoria literaturii române moderne)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 44
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 45
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 46
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 47
1. Precizează perspectiva din care autorul îşi prezintă opinia cu privire la specificul
poeziei.
2. Compară două fapte, două argumente sau două opinii identificate în textul dat,
pe baza unei relaţii de tipul: asemănare-deosebire, puncte convergente-puncte
divergente sau obiectiv-subiectiv.
3. Susţine sau combate argumentat o idee a autorului, identificată în textul dat,
prin corelarea informaţiei din text cu informaţii din afara acestuia (din domeniul
literar şi/ sau cultural).
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 48
1. Precizează perspectiva din care autorul analizează rolul lui Al. Macedonski în
contextul literar al epocii.
2. Explică efectul stilistic al următorului enunţ: Poeţii dinaintea lui [...] aşezau
cărămidă lângă cărămidă la un edificiu care creştea văzând cu ochii, oferind
constructorilor nu numai satisfacţia umplerii unui gol, ci şi sentimentul durabilităţii
în timp.
3. Comentează, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale, următoarea idee:
poeţii [...] acordau teoretizării actului poetic o importanţă echivalentă creării
poeziei înseşi.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 49
Dacă literatura contemporană arată originalitate chiar atunci când îşi însuşeşte
teme care au fost tratate şi altădată, cu atât mai mult apare astfel când aduce un
fond cu desăvârşire nou, inspirându-se din ceea ce mai înainte părea că nu poate
avea valoare poetică. Pătrunzători mai adânci ai tainelor poeziei şi călăuziţi de
principiul că literatura trebuie să-şi întindă mereu hotarele, să nu rămână străină de
spiritul timpului, scriitorii de azi caută să derive în creaţiunea lor cât mai mult din ce
le oferă realitatea, să fie interpreţii idealişti ai vieţei, să redea mai ales aspectele
caracteristice ale vieţii moderne. În aceste treceri de la o lume la alta, ei ni se
revelează ca suflete mlădioase, capabile de a primi cât mai multe şi mai intense
impresii din realitate şi de a alege din ea tot ce poate fi transformat în emoţie
artistică. Să cânţi cu pasiune natura, să te extaziezi în faţa priveliştilor ei, şi totodată
să admiri ce se desfăşoară în alt cadru, să preamăreşti lumea de care suntem mai
mult legaţi astăzi – aceea care e numită de obicei artificială – şi să descoperi poezie în
ea, [...], nu este oare aceasta o dovadă de superioritate sufletească?
Natura reprezintă primitivitatea, ceea ce din timpurile cele mai depărtate se
continuă până la noi şi de atâtea ori neschimbat, ca o imagine a eternităţii. Pentru a o
înţelege, pentru a simţi farmecul ei, trebuie oarecum să aduci un suflet de primitiv, să
trezeşti reminiscenţe ancestrale, să retrăieşti viaţa celor de odinioară. Lumea mai
apropiată de noi, aceea a existenţei cotidiene, lumea înălţată prin atâtea sforţări de
ieri şi de azi, apare ca antiteza primitivităţii şi este expresia prefacerilor continue a
aspiraţiilor spre ceva nou, spre nenumărate cuceriri, aşa cum civilizaţia ne face să le
întrezărim în mersul ei neoprit. Ca să te identifici cu această lume, s-o trăieşti intens
şi să pătrunzi poezia ei ţi se cer însuşiri deosebite: sensibilitate vie, comprehensiune
largă, suflet complex, în stare să înţeleagă varietatea de aspecte, aşa de nouă, aşa
de surprinzătoare, ale vieţei contemporane.
(Ovid Densuşianu, Poezia oraşelor)
1. Prezintă punctul de vedere al autorului despre natură, aşa cum apare în textul
dat.
2. Compară două idei sau două opinii identificate în textul dat, pe baza unei relaţii
de tipul: asemănare-deosebire, puncte convergente-puncte divergente sau general-
particular.
3. Comentează, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale, următoarea
afirmaţie: Ca să te identifici cu această lume [a vieţii moderne], s-o trăieşti intens şi
să pătrunzi poezia ei ţi se cer însuşiri deosebite: sensibilitate vie, comprehensiune
largă, suflet complex, în stare să înţeleagă varietatea de aspecte, aşa de nouă, aşa
de surprinzătoare, ale vieţei contemporane.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 50
Atâtea strigăte-mblânzite
De legea ritmului sonoră,
Vă frângeţi glasul cuminţite,
Ca să-ncăpeţi şi voi în horă.
Vă las cu mintea-ndurerată
Şi ochii-nchişi pe jumătate,
Mă duc în ţara fermecată
A cântecelor necântate...
(Octavian Goga, Cântecele mele)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 51
2 noiembrie 1927
Romanul în înţelesul său elementar este numaidecât poveste.
Fiecare pas pe care îl face dincolo de limitele acestea înseamnă din punctul de
vedere al genului o scădere, ori în ce parte s-ar îndrepta. Poezia şi ,,teza’’, morala,
filozofia şi istoricul îl primejduiesc deopotrivă. Căci povestea este un element ce, cu
atribute ireductibile şi cu o evidenţă desăvârşit proprie, trăieşte după legile ei precise,
fără nici un punct de contact cu alte rosturi. Este un gen. Este o entitate artistică.
Faptul că nici un roman aproape nu a izbutit să se creeze numai din aceste resurse
speciale nu spune altceva decât că elemente străine din firea sa au izbutit să-l
altereze. […]
Un romancier bun expune, nu creează, povesteşte, nu discută. Fiindcă roman
însemnează fapt. Acest unic element epic a fost lent transformat până la distrugere.
Reabilitarea lui se impune.
(Mihail Sebastian, Jurnal, II )
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 52
1. Precizează perspectiva din care Liviu Rebreanu şi Dan Petraşincu îşi construiesc
mesajele, în contextul dat.
2. Prezintă două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau
explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii).
3. Comentează, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale, afirmaţia lui
Liviu Rebreanu: Inspiraţia e suverană. E ca un fluid magnetic care te conduce.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 53
1. Indică perspectiva din care autorul analizează însemnările zilnice ale lui Liviu
Rebreanu.
2. Explică rolul stilistic al unei enumeraţii identificate în textul dat.
3. Susţine sau combate următoarea afirmaţie: Scriitor de strictă factură obiectivă şi
ca atare impersonală, opera literară a lui Liviu Rebreanu îşi ascunde cu grijă autorul,
exemplificându-ţi opinia prin referiri la un roman al prozatorului.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 54
Biletul nr. 55
D-l Camil Petrescu şi-a lămurit concepţiunea actuală despre roman pe larg, în
articolul [Noua structură şi opera lui] Marcel Proust, din Teze şi antiteze. În linii
generale se declară aci proustian şi ar fi o problemă interesantă de dezlegat (dar nu e
momentul) cum se face că romancierii români nu sunt nici balzacieni, nici
dostoievskieni, nici flaubertieni, dar au devenit toţi, deodată, proustieni.
Articolul în sine merită să fie analizat. Nu mai încape îndoială că d-l Camil
Petrescu este un scriitor cu cultură filozofică şi cu cap abstractiv şi e o adevărată
plăcere (pentru cine ştie să guste astfel de plăceri) să te laşi năvălit de acel puhoi de
argumente în spume care se scurg aci pe coperişul paginei, aci prin subsolurile ei, cu
o febrilitate inimaginabilă. [...]
D-l Camil Petrescu este impetuos în discuţie, mergând până la extravaganţă cu
disperare şi luciditate, dar armele sale de luptă sunt serioase şi cred că este unul
dintre cei mai de seamă dialecticieni pe care i-a produs generaţia de după război. [...]
Dacă nu vom fi întotdeauna de acord cu ele [ideile sale], asta vine din condiţia
generală umană care face ca doi indivizi să nu participe la adevăr decât parţial.
Prima idee care surprinde este aceea a progresului în materie de artă. După d-l
Camil Petrescu, „o literatură trebuie să fie sincronică structural filozofiei şi ştiinţei ei”,
iar literatura epică rămăsese, constată d-sa, anacronică „faţă de evoluţia realizată de
ştiinţă şi de filozofie în ultimii patruzeci de ani”. Opinia e paradoxală, trebuie să
recunoaştem, şi a o discuta prea mult nu duce la nimic. Oare geniul e condiţionat de
cunoaşterea progreselor ştiinţei şi filozofiei?
(G. Călinescu, Camil Petrescu, teoretician al romanului, 1939)
Biletul nr. 56
30 aprilie 1933
Am citit Maitreyi de Mircea Eliade. Un cuceritor roman de dragoste. Dragostea
unei tinere bengaleze cu un european. Perfect scrisă descrierea vieţii bengaleze
modernizate. Ceea ce nu mi-a plăcut în acest roman e sfârşitul.
12 septembrie 1933
Am citit Vinul de viaţă lungă de Cocea. La început tablou provincial extrem
de interesant şi bine descris, apoi o istorie foarte originală de dragoste. În genere, o
carte destul de bună.
23 septembrie
[...] Am citit pentru a cincea oară – cred – primul volum din La Medeleni. E un
roman pe care-l „simt". Singura carte care vibrează într-un colţ al inimii mele, chiar
dacă nu mă gândesc la ea. Dacă Olguţa e un personaj creat de autor – ceea ce nu
cred, căci eu cred că el există – Ionel Teodoreanu e un geniu, căci cu adevărat acest
volum, care de altfel nu e în întregime decât Olguţa, este o capodoperă. Eşti inundat
de un râs care te scaldă întreg, pentru ca după câteva pagini să te apuce o
îngrozitoare durere de cap datorită efortului pe care îl faci să-ţi reţii lacrimile (ce vrei,
sunt o tânără de 17 ani făcută să plângă pentru nimica).
(Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 57
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 58
19 decembrie [1963]
Romanul trebuie „să povestească" ceva, pentru că naraţiunea (adică invenţia
literară) îmbogăţeşte Lumea nici mai mult nici mai puţin decât Istoria, desigur pe un alt
plan. Suntem creatori în universurile imaginare cu mai multă şansă decât putem fi pe
planul Istoriei. Faptul că se petrece ceva, că se petrec tot soiul de lucruri — este la fel
de semnificativ pentru destinul omului ca şi faptul de a trăi în Istorie sau de a spera să o
modifici.
28 decembrie [1963]
În nuvela pe care sunt pe cale de a o scrie (Podul), aş vrea să fac să se înţeleagă
până la obsesie sensul ei secret: camuflajul misterelor în evenimentele realităţii
imediate. A face să reiasă, în consecinţă, ambivalenţa oricărui „eveniment", în sensul că
un „eveniment" aparent banal poate să reveleze un întreg univers de semnificaţii
transcendente şi că un „eveniment" aparent extraordinar, fantastic, poate fi acceptat de
cei care îl trăiesc ca ceva care vine de la sine şi de care ei nici nu se gândesc măcar să
se mire — este la fel de semnificativ pentru destinul omului ca şi faptul de a trăi în
Istorie sau de a spera să o modifici.
(Mircea Eliade, Jurnal, 1941-1969)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 59
La 17 ani, citind primele 6-7 volume din În căutarea timpului pierdut al lui
Proust, mi-am descoperit (sub semnul ficţiunii: dar nu-s amintirile ţesute din aceleaşi
fire din care sunt ţesute ficţiunile?) copilăria şi adolescenţa atât de deosebite de ale
lui Marcel şi totuşi atât de magic rezonante cu ale sale. Citeam subiectiv, exaltat de
sensul unor regăsiri intime mai neaşteptate decât cele mai neaşteptate aventuri
fantastice, de-o prospeţime pură, de-o vitalitate contagioasă. Mi se deschidea un nou
registru, până atunci necunoscut, al lecturii, deşi lectura însăşi, geniul ei ascuns îmi
scăpa şi avea să continue să-mi scape încă multă vreme. Înainte de a încerca să
explic acest paradox, aş nota că lectura lui Proust s-a întins ea însăşi pe mai mulţi
ani; dar între timp, începuse lucrarea reculeasă, reluată de multe ori, a relecturii.
Faimoasa metaforă proustiană a romanului-catedrală (sortit să rămână neterminat
asemeni catedralelor medievale) eu o interpretez şi în acest sens: cartea e o
construcţie, un loc al spiritului pe care-l revizitezi ca să vezi cum te-ai schimbat şi ca
să dai sens schimbării; e rezumatul unui univers interior într-o operă de arhitectură
enigmatică, la care trebuie să te întorci de multe ori în diferite momente şi dispoziţii
pentru ca, înţelegând-o în timp, să-ţi poţi înţelege propria viaţă în timp – şi poate
dincolo de timp.
(Matei Călinescu, Ion Vianu, Amintiri în dialog)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 60
Biletul nr. 61
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 62
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 63
Din Ardeal ne vin foarte frumoasele versuri ale d-lui Lucian Blaga.
D-sa crede că ne dă Poemele luminii. E în datina celei mai nouă şcoli să
caute cuvinte mari şi neobişnuite, dar, mai la urma urmei, cum nu fac bine când nu e
putere, când puterea este, ele nu fac rău.
Nu sunt poeme şi nu lumina e ce stăpâneşte. Sunt bucăţi de suflet, prinse
sincer în fiecare clipă şi redate cu o superioară muzicalitate în versuri care, frânte
cum sunt, se mlădie împreună cu mişcările sufleteşti înseşi. Această formă elastică
permite a se reda şi cele mai delicate nuanţe ale cugetării şi cele mai fine acte ale
simţirii.
E şi filosofie înăuntru, o melancolie, dar nu deprimantă, filosofie care leagă
împreună, ca în cele mai bune produse ale poeziei din toate timpurile, toate aspectele
din afară ale naturii şi, înlăuntru, toate mişcările prin care – şi noi o parte din
imensitate, din veşnicie şi astfel părtaşi la incomensurabilitatea şi la nemurirea ei – îi
răspundem.
E aici un tânăr care întinde braţe de energie către tainele lumii. Tainele nu se
prind niciodată, căci avem un singur chip de a le prinde: să le trăim. Dar avântul
acestor braţe, drept şi nobil întinse, trebuie preţuit şi el, ca şi distincţia de aşa
naturală graţie, a formei.
Pierdem zilnic atâtea forţe. E o mare bucurie când vedem cum din fondul
binecuvântat al neamului răsar totuşi altele pentru a le înlocui.
În rândurile, rărite îngrijorător, ale cântăreţilor simţirii noastre de astăzi, fii
binevenit, tinere Ardelean!
(Nicolae Iorga, Rânduri pentru un tânăr, 1919)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 64
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 65
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 66
În vara anului 1926, l-am cunoscut pe Tudor Arghezi. Era un bărbat voinic, dar
scund, cu timbrul vocal în falset, de o politeţe protocolară exagerată; îţi strângea
mâna timp de câteva minute, rămânând în tot timpul descoperit şi spunându-ţi
„domnia-ta”. Cine cunoştea violenţa de limbaj a pamfletarului rămânea uimit de acest
aspect al omului privat. Mai târziu l-am vizitat pe marele poet acasă şi am putut
cunoaşte o altă vocaţie rară a omului: aceea a paternităţii, căreia îi datorăm şi
inconfundabilele pagini din Cartea cu jucării. Arghezi nu mai frecventa cafeneaua,
devotându-se integral familei şi Mărţişorului unde totul, de la împrejmuire şi alei până
la clădiri şi plantaţii, a fost făcut cu munca şi, uneori, cu braţele lui, ce e drept,
vânjoase. La masă tăcea, mastica încet şi-mi spunea:
– Mănânc călugăreşte.
Conversaţia lui era uluitoare. Ca şi în tabletele sale, desfăşura, când era în vervă,
o trâmbă de metafore despre oameni şi lucruri, cu caracteristici totdeauna inedite.
Spre deosebire de scriitorii diluaţi, care scriu cum vorbesc, Arghezi vorbea cum scria,
cu aceeaşi forţă de viziune şi de expresie scurtă, colorată. Acelaşi este stilul său
epistolar, deferent la culme, dar şi de o bogăţie metaforică neobişnuită. Am publicat,
cândva, o scrisoare a lui, de intervenţie în favoarea unei femei sărmane, mamă de
copii, cu soţul mobilizat, trimisă în calitate de delegat de mahala, la data de 13 martie
1942. Un document uman impresionant… şi o mică bucată literară.
(Şerban Cioculescu, Amintiri)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 67
1. Identifică perspectiva din care autorul textului analizează poemul lui Barbu.
2. Prezintă structura şi tehnicile argumentării identificate în text.
3. Susţine sau combate o idee a autorului, prin corelarea informaţiei din text cu
propriile cunoştinţe (din domeniul literar şi/ sau cultural).
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 68
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 69
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 70
Împrejurările istorice noi [întregirea ţării după Primul Război Mondial] determină o
adevărată mutaţie de sensibilitate. Epoca antebelică se îndepărtează peste noapte
foarte mult de prezent, sub efectul traumatizant al războiului. Lirismul anilor 1900-
1916 lasă impresia a fi fost produsul unei lumi definitiv apuse, cu preocupări
sentimentale cuminţi, cam prăfuite şi provinciale. Întregirea ţării şi convulsiile sociale
violente, în condiţiile cărora visul atâtor generaţii se realizase, lărgesc dintr-odată
considerabil orizontul conştiinţei poetice româneşti. Ea capătă într-adevăr sentimentul
că a devenit europeană şi nicio frământare lirică a vremii nu-i mai este străină. […]
Simbolismul suferă cel dintâi o astfel de convertire particulară. El îşi prelungeşte doar
în poezia post-bacoviană „spleen”-ul, adaptat la rândul lui „plictisului” şi atmosferei
apăsătoare care stăpânea viaţa târgurilor noastre de provincie. Astfel, se
autohtonizează complet într-un bucolism cu vie coloratură locală, stăpânit de
sentimentul tradiţiei. Dar modernizarea intimă a limbajului poetic, sincronă cu aceea
a societăţii româneşti, intervine peste tot. Este un lucru pe care l-a surprins foarte
bine E. Lovinescu, arătând că şi aşa-numita lirică tradiţionalistă recurge, sub raportul
expresiei, la cuceririle „poeziei noi”. Blaga sau Adrian Maniu nu sunt mai puţin
„moderni” decât Ion Vinea. Veacul tehnicizat al maşinilor îi obsedează şi pe poeţii
primitivităţii, stârnindu-le anxietatea, ca şi gustul cufundării în elementaritate şi
primitivitate. De altfel, curând, epitetele „modernist” şi „tradiţionalist” îşi pierd practic
orice putere definitorie. Care dintre ele i se potriveşte lui Arghezi? Întrebarea l-a pus
în încurcătură chiar şi pe Lovinescu.
(Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, II)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 71
Literaţii noştri, care între cele două războaie au construit o literatură de exemplară
compacteţe în ansamblu, comparabilă global sau prin câteva mari individualităţi cu
oricare din literaturile străine contemporane ei, scriau totuşi într-o literatură care în
accepţia modernă a cuvântului avea doar o sută de ani. De aici enorma capacitate de
deschidere către oricare realizare viabilă a scrisului european, şi implicit o mare
capacitate de sinteză. Fără ca prin aceasta să vedem în literatura dintre războaie
doar un produs al unei conjuncţii de influenţe, ci, departe de aşa ceva, o posibilitate
de intrare în marea literatură prin participare la toate problemele ei. „Modernist” este,
aşadar, Ion Barbu, sau mai degrabă modern, aşa cum sunt moderni toţi scriitorii de
mare clasă pe care această epocă ni i-a transmis. [...]
Paradoxal, problema modernităţii tuturor scriitorilor de până la al Doilea Război
Mondial trebuie discutată în raporturile sale cu romantismul, pentru că există o
extrem de puternică migraţiune dinspre acesta înspre secolul nostru. Tradiţionalismul
barbian, pe care poetul îl revendică aproape cu simţ avangardist al polemicii, este în
fond elementul de legătură cu perioada romantică.
(Marian Papahagi, Exerciţii de lectură)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 72
Întâia formulare a ideologiei lui [E. Lovinescu] s-a afirmat mai întâi în domeniul
socialului, susţinând în cele trei volume ale Istoriei civilizaţiei române moderne
(1924-1925) că procesul civilizaţiei noastre, ca şi al tuturor statelor intrate brusc în
contact cu Apusul, în solidarismul unei vieţi cu mult mai înaintate, nu s-a făcut
evolutiv, ci, dintr-o necesitate sociologică, revoluţionar. Nu era vorba de a exprima o
preferinţă, ci de a scoate o concluzie din analiza procesului de formaţie şi a altor
civilizaţii tinere cu destin identic. Principiul acestei fatalităţi sociologice, criticul l-a
numit sincronism, pe baza căruia civilizaţia noastră actuală s-a format prin
importaţie integrală, fără refacerea treptelor de evoluţie ale civilizaţiei popoarelor
dezvoltate pe cale de creştere organică. Se poate spune că la popoarele tinere imitaţia
este prima formă a originalităţii. Nimeni nu recomandă, fireşte, principial, imitaţia;
prin interdependenţa materială şi morală a vieţii moderne ea există însă ca fenomen
incontestabil. Dacă ar rămâne sub forma ei brută, imitaţia n-ar fi un element de
progres [...]. Numărul „invenţiilor” sau al „ideilor originale” al fiecărui popor în parte
fiind foarte limitat, originalitatea oricărei civilizaţii stă mai mult în capacitatea de
adaptare şi prelucrare, decât în elaboraţie proprie – şi acesta mai ales la popoarele
tinere.
(E. Lovinescu, Critica modernistă, în Istoria literaturii române contemporane)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 73
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 74
Încă nu s-a potolit discuţia angajată de două reviste cu caracter polemic, în jurul
unei probleme, e drept, destul de vechi. Susţine una dintre ele, anume, că prea
suntem înconjuraţi cu ziduri chinezeşti, că vegetăm într-o orientală indiferenţă când
nu e vădită ostilitate faţă de curentele de idei şi fapte noi care agită lumea
Occidentului. Suntem prea locali, numai locali, trăim în suburbia culturii. Nu suntem
deloc europeni, scriu dânşii... Şi iată că din cealaltă tabără se flutură cu îndârjire
steagul, care, dacă nu se vedea prea bine, vina venea de acolo că vechimea îl
decolorase. Ne ameninţă cu o adevărată invazie cosmopolită, vestesc apărătorii, dând
alarma. Limba, obiceiurile, literatura sunt în primejdie. […] Căci pentru unul ăsta este
europenismul: cea mai nouă modă apuseană, cel din urmă dans, cea din urmă formă
a versului, cea mai recentă poză strâmbă […] cea mai nouă absurditate discutată cu
furie.
Iar pentru altul, de cele mai multe ori, tradiţie înseamnă pluguşorul, steaua,
antereul, coliba şi opincile lui Dincă Priboi; însemnează neapărat cântecul lăutarilor,
cuvântul turcesc, călugărul incult şi mobila pirogravată.
Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufletească a unui popor la un moment dat.
Nu tradiţiile sunt sufletul unui popor, ci scriitorii, gânditorii şi artiştii lui, oricum ar fi
ei, cu condiţia să fie mari. Nici Goethe, nici Eminescu nu sunt mari prin arta lor
naţională, ci naţiunile sunt mari prin arta acestor artişti.
(Camil Petrescu, Sufletul naţional. Analiza descriptivă a termenului)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 75
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 76
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 77
1. Prezintă perspectiva din care autorul relevă lecţia majoră a avangardei, mişcare
artistică din perioada interbelică.
2. Precizează două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau
explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii).
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre o trăsătură a avangardei, identificată în
textul dat.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 78
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 79
Mi-am recitit acest lung manuscris şi, dincolo de ceea ce conţine, m-a uimit
barbaria concretului, pe larg etalat, şi cu plăcere vizibilă, şi pe care nu l-am putut ocoli
fiind încredinţat că altfel m-aş fi chinuit îndelung, fără să obţin, spiritualmente,
eliberarea totală a conştiinţei mele de ceea ce am trăit. Am fost ispitit, o clipă, să-l
arunc pe foc. Şi totuşi, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulţi dintre
semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca şi mine, au suferit şi au fost fericiţi în
acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici şi nu al
iubirii aproapelui, n-a încetat şi nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară
adică şi să renască perpetuu. Şi tot atâta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de
mine, vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi
oricând: ...dacă dragoste nu e, nimic nu e!...
(Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)
1. De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am
aramă sunătoare şi chimval* răsunător. 2. Şi de-aş avea darul prorocirei şi tainele
toate de-aş cunoaşte şi orice ştiinţă şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi
munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de-aş împărţi toată avuţia mea, şi
de-aş da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu
se laudă, nu se trufeşte. [...] 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,
toate le rabdă. 8. Dragostea niciodată nu va conteni, chiar de vor înceta prorociile,
vor amuţi limbile şi ştiinţa va pieri.
(Sf. Apostol Pavel: Epistola I către Corinteni, 13: 1-8)
*chimval - vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau
lovite unul de altul
1. Precizează perspectiva din care autorul emite mesajul unuia dintre textele de
mai sus (la alegere).
2. Prezintă două elemente de structură şi de compoziţie ale unuia dintre textele
date (la alegere): particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice,
dispunerea ideilor etc.
3. Compară cele două opinii despre iubire exprimate în textele date, pe baza unei
relaţii de tipul: asemănare-deosebire, obiectiv-subiectiv, puncte convergente-puncte
divergente sau general-particular.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 80
R.: Aţi spus în mai multe rânduri că Moromeţii nu este o carte terminată.
„Atunci va fi împlinit romanul Moromeţilor, când şi destinul povestitorului va fi
relevat.” Între cele două volume ale Moromeţilor, distanţate în timp, se plasează, ca
perioadă istorică, romanul Delirul, din care a apărut primul volum. Cum s-a conturat
destinul celor trei fii ai lui Moromete?
M.P.: Între cele două romane, se intercalează Delirul, în care Moromeţii sunt
scoşi – o parte din ei – pe scena mare a ţării şi destinul lor urmărit în situaţii
caracteristice pentru istoria ţării noastre. După cum ştie cititorul care a citit deja
Delirul, acesta vede că a apărut un personaj nou, şi anume un nepot al lui Moromete.
Paul Ştefan, poreclit „a lu Parizianu”, fiul lui Parizianu, care apare deja în Moromeţii,
volumul întâi. Toate cărţile mele le-am scris în aşa fel, încât fiecare volum să poată fi
citit şi cititorul să poată fi satisfăcut de conţinutul independent al unui singur volum.
Ele între ele însă se vor lega, după Delirul va apărea Delirul partea a doua, în care
scena se extinde, eroii aceştia vor fi urmăriţi […] în destinele lor individuale, prin
interferenţe cu evenimentele şi destinul întregii ţări. Într-adevăr, se poate spune că
Delirul este cartea aspiraţiei în profesiunea mea.
(Lucia Chirilă, interviu cu Marin Preda)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 81
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 82
Biletul nr. 83
Noi n-am avut, până la revoluţie, decât foarte puţine cărţi despre felul celei a lui
Virgil Ierunca, totuşi obişnuite în culturile moderne. Din motive pe care nu mai e cazul
să le înfăţişez, în literatura noastră din deceniile postbelice au avut mai mare căutare
speciile de ficţiune decât acelea nonfictive. Cărţile valoroase cu caracter documentar
apărute în tot acest timp se numără pe degetele de la o mână. Adevăratele noastre
documente de epocă au fost, cum se ştie, romanele. Despre închisorile politice,
romancierii au depus cele mai multe şi mai zguduitoare mărturii. În Fenomenul
Piteşti, autorul se referă, de exemplu, la câteva pasaje din Caloianul lui Ion
Lăncrănjan, unde oribila experienţă de la Piteşti este evocată de un personaj, în
limitele înţelegerii vremii, fireşte, dar nu mai puţin semnificativ pentru prioritatea
revelaţiilor de acest fel pe care romancierii au deţinut-o, ca şi pentru faptul că ei au trecut
realitatea în ficţiune. Fenomenul Piteşti este una dintre cele mai izbutite cărţi-document
pe care am citit-o. Admirabil concepută şi scrisă, ea este precisă şi lipsită de orice
patetism verbal. Foarte clară în idei, formulate deseori memorabil, ea conţine şi o
analiză a lucrurilor, dincolo de nararea lor. [...] Documentar, Virgil Ierunca s-a sprijinit
pe mărturia unui fost deţinut politic, Dumitru Bacu, a cărui carte Piteşti a apărut în
1963 în străinătate, şi în româneşte, prea devreme pentru a putea provoca şi alte
mărturii şi chiar pentru a sensibiliza opinia publică, şi pe un dosar, în legătură cu
care nu ne furnizează însă nicio informaţie.
(Nicolae Manolescu, Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 84
Când se desprinseră din îmbrăţişare erau palizi şi-i orbi soarele. Matei închise
repede ochii. Din negura lichidă şi fără fund se desprindeau stele tremurând şi
stingându-se, izvorânde, o clipă, mereu, apoi nu mai simţi arsura. În faţa lui, pe
buturuga acoperită cu muşchi, Dora îşi scutura liniştită un pantof din care cădeau în
iarbă, ca nişte mici pene incinerate, câteva fragmente dintr-o frunză uscată.
— Ce curios te uiţi la piciorul meu! râse ea.
— Nimic nu mi se pare mai frumos pe lumea aceasta.
Ea râse din nou, îşi ridică piciorul pe genunchiul celuilalt şi se încălţă.
— Începuseşi să-mi spui despre bicicletă...
— Vrei să vorbim despre asta?
— Dar tu ce vrei?
— Să te îmbrăţişez.
Dora sări în picioare şi se îmbrăţişară, strâns apropiaţi.
— Cât de puternic eşti!
— Şi tu eşti puternică. Ţin în braţe parcă o statuie. Dacă aş fi sculptor, nu
mi-aş dori alt model.
— Dar dacă ai fi sculptor, te-ai uita mereu la mine... şi la mine în fond nu te-ai
gândi niciodată.
— S-ar gândi ceilalţi care mi-ar vedea statuile.
— Nu vreau să te gândeşti decât tu. Ceilalţi nu mă interesează deloc şi m-ar
jigni ca ei să se gândească la mine.
— Bănuiesc că mulţi se gândesc la tine, glumi el. Pe unul în orice caz îl cunosc.
(Radu Petrescu, Matei Iliescu)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 85
Nichita Stănescu îşi face greu loc în acestă atmosferă dominată, în plan literar, de
poezia anecdoticului, evenimentului. În 1960 (la 27 de ani) îi apare primul volum:
Sensul iubirii. În acelaşi an debutează Cezar Baltag, Ştefan Bănulescu, Nicolae
Velea, apoi Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Alexandru, Adrian Păunescu,
N. Breban, Al. Ivasiuc, şi despre ei scriu, cu entuziasm, criticii de aceeaşi vârstă. Cu
puţin timp înainte apăruseră Fănuş Neagu şi D.R. Popescu. Debutează o nouă
generaţie care face joncţiunea cu „promoţia Labiş” şi cu altă promoţie, cu zece ani mai
tânără. Reapar poeţii momentului 1945-1946 (Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Ştefan
Aug. Doinaş) şi revin în actualitate marile modele lirice din trecut.
Nichita Stănescu îi reactualizează pe Ion Barbu şi pe Eminescu, în latura lui
serafică, vizionaristă. [...] Poezia reîncepe să vorbească la persoana întâi.
Recăpătându-şi conştiinţa de sine, eul recapătă şi conţiinţa raporturilor sale cu
universul. De mult nu mai fusese formulată atât de limpede şi atât de firesc natura
acestei relaţii, în nişte versuri încântătoare prin ingeniozitatea şi dinamismul lor:
„Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe.
Câmpul tăindu-l, pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegând.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigând”.
(Eugen Simion, Scriitori români de azi, IV)
Biletul nr. 86
1. Precizează perspectiva din care autorul emite mesajul textului cu titlul Rolul
literaturii.
2. Precizează două elemente de referinţă pentru conţinutul textului, implicite sau
explicit formulate (idei, argumente, fapte, opinii).
3. Comentează, pe baza valorilor şi a convingerilor personale, mesajul textului sau o
afirmaţie/ o idee exprimată în text de autor.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 87
În versurile mai noi ale lui Geo Dumitrescu, ideea lirică pe care poetul şi-o face
despre sine, ca poet, precum şi interesul faţă de mijloacele de creaţie poetică sunt
teme ce revin stăruitor. Când practica poeziei ajunge temă în poem, ea oferă
cercetătorilor un material nu numai nobil, dar şi bogat în valenţe analitice. Şi nu
neapărat pe o linie teoretic-estetică, în fixarea unei poetici generale, ci chiar în sensul
unei mai adecvate şi mai adânci înţelegeri a lirismului propriu autorului respectiv. Or,
ambiţia cea mai înaltă a criticului poeziei este întotdeauna aceea de a defini lirismul,
atitudinea creatoare originală a poetului în cauză. Fără a fi un poet cerebral, [...] Geo
Dumitrescu trăieşte pe planul purei afectivităţi – estetic şi moral – problemele
artistului ca spirit şi ca meşteşugar. [...]
Evocând fără ironie cuminţenia inspiraţiei – desigur, cu trecerea vremii,
decantările sufleteşti şi intelectuale i-au dat o pondere a gândirii şi o îngăduinţă pe
care experienţa o certifică:
cuminţi, râzând catifelat,
ne jucam cu furca
în maldărul de frunze uscate
al timpului,
ascultând pierduţi amăgitoare sirene
ce cântau în noi
ca în apele mărilor. (Obrazul rumen al amintirii)
[...] În fond, Geo Dumitrescu a rămas pe aceeaşi poziţie de adversitate faţă de
poezia pură – căci Libertatea de a trage cu puşca era totodată şi o manifestare
profund ostilă estetismului poetic.
(Ion Negoiţescu, Ars poetica la Geo Dumitrescu)
1. Prezintă perspectiva din care autorii emit mesajul textului nonliterar, respectiv,
al textului literar citat.
2. Precizează două caracteristici ale nivelului stilistico-textual, identificate în
fragmentul poetic dat.
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia autorului: ambiţia cea mai
înaltă a criticului poeziei este întotdeauna aceea de a defini lirismul, atitudinea
creatoare originală a poetului în cauză.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 88
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 89
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 90
Biletul nr. 91
1. Precizează perspectiva din care criticul Eugen Simion relevă locul scriitorului
Eugen Ionescu în literatura română.
2. Prezintă tehnicile şi structurile argumentative identificate în textul citat.
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre rolul interogaţiei formulate de criticul
literar: ce a dat Eugen Ionescu literaturii române şi, evident, ce a primit…?!
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 92
Primul volum de teatru al lui Marin Sorescu apare după ce piesele au fost
reprezentate sau publicate în reviste. Mai mult decât atât: faima dramaturgului n-a
aşteptat să iasă de sub tipar Setea muntelui de sare şi nu cred că va spori
considerabil de pe urma cărţii, fiindcă teatrul este făcut să fie pe scenă, nu citit. Este
o artă mai directă decât poezia sau proza, mai şocantă. Satisfăcând nevoia de
participare a spectatorului, de dialog nemijlocit cu artistul, are şi un public mai larg.
Cartea este pentru câţiva cititori şi pentru criticii literari, al căror acces la spectacol
trece obligatoriu prin text, care, deprinşi să simtă pământul sub picioare, suferă,
îmbarcându-se pentru călătorii pe ocean de nostalgia uscatului. Mă număr printre
ei, deşi admit că e vorba în definitiv de o rutină periculoasă: lectura înainte de toate.
Căci o piesă este, chiar şi tipărită, un spectacol virtual; n-o citeşti, o înscenezi. Esenţa
ei este reprezentabilă, concret-plastică. Lucrul rămâne adevărat pentru orice teatru,
fie el modern poetic, ca al lui Marin Sorescu. [...]
Fără îndoială, Marin Sorescu este un dramaturg excepţional, care are forţa de a
ne oferi în piesele lui acele tragedii moderne ale speranţei, de care avem totdeauna
nevoie; fără să închidă ochii la întuneric şi absurd; regăsind toată superba măreţie a
omului care n-a fost cruţat nici de experienţa întunericului, nici de aceea a
absurdului.
(Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică)
Biletul nr. 93
Aceeaşi lume ca a literaturii lui Ion Băieşu apare şi în dramaturgia lui Teodor
Mazilu (1930-1980): sub privire integral satirică şi redusă, precum în teatrul
ionescian, la ultima expresie caricaturală a unor scheme tipologice. Asemenea prozei
acestui scriitor, şi în măsură sporită, opera lui dramatică se înfăptuieşte original în
opoziţie sfidătoare cu principiul realist al creării de oameni vii. Întocmai ca
personajele caragialiene în viziunea lui Eugen Ionescu, şi cele din piesele lui Mazilu
nu sunt oameni, ci... marionete, fantoşe. [...]
În ciuda schematismului extrem, comicele evoluţii scenice procură o anume
veridicitate prin aceea că pun în lumină mecanisme psihice reale: acele mecanisme
care, în practica existenţială, nu se afişează, caută să se ţină cât mai ascunse. [...]
Însuşiri şi propensiuni dezonorante sunt asumate cu satisfacţie, chiar cu mândrie.
„Sunt mediocru până în vârful unghiilor şi sunt mândru de asta”. Sentimentul
provocat de asemenea enunţuri este, evident, de inadecvare frapantă. Apare un
contrast violent, dar nu între aparenţă şi esenţa inferioară (contrast care, potrivit
uneia dintre definiţiile comicului, tocmai îl generează pe acesta), ci între judecata
normală şi un mod de a gândi aberant.
Piesele lui Teodor Mazilu aduc o lume întoarsă.
(Dumitru Micu, Scurtă istorie a literaturii române)
1. Prezintă punctul de vedere al autorului despre teatrul lui Teodor Mazilu, aşa
cum apare în textul dat.
2. Compară două fapte sau două opinii identificate în textul dat, pe baza unei relaţii
de tipul: asemănare-deosebire, puncte convergente-puncte divergente sau general-
particular.
3. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre afirmaţia Piesele lui Teodor Mazilu aduc o
lume întoarsă, pe baza informaţiilor din text.
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 94
Irina: […] Ca să vorbesc trebuie să-mi ţin capul pe spate... Şi să văd steaua
aia de sus. O singură stea... Poate că acoperişul s-a spart anume ca să pot zări
mereu steaua aceea... care n-a apus... dar parcă e mai palidă... pentru că se face
ziuă... şi va fi şi ea inundată de o altă lumină şi mai puternică. (Privind steaua) Câtă
vreme se mai vede ceva în zare... o rază de stea... sau un pai... speranţa nu-i
pierdută... Şi dacă există o singură speranţă trebuie să existe şi o jumătate din
speranţa aceea... şi jumătate din jumătate... şi aşa la infinit... Cei vechi ştiau ei ce
spun! Ne-au învăţat să fim optimişti... la infinit. Uf, ce lăudăroasă mai sunt! Parcă mă
ia o nelinişte... Nu ştiu de ce apa mă nelinişteşte... Regret însă că n-am avut timp să
mă gândesc prea mult şi la el... la omul meu. Odată... (Încercând să-şi amintească)
Odată, când eram însărcinată cu copilul nostru, s-a uitat mult la mine... Într-un
anume fel... cum nu mă privise el niciodată... Zic: ce mă tot măsori aşa din creştet
până-n tălpi, că n-oi fi alta. Şi el mi-a spus... şi-i tremura glasul... O clipă, să-mi aduc
aminte bine ce mi-a spus... A, da (Cu voce stinsă) Aşa cum stai dreaptă cu braţele
moi pe pântecul plin, pari o veche soţie de voievod ţinându-şi ctitoria. Şi parc-aud un
glas venind de dincolo de dispariţia materiei: „Noi, Ion şi Ioana, cu puterile noastre,
am durat acest sfânt copil, întru veşnica pomenire a acestui soare şi-a acestui
pământ...”.
(Marin Sorescu, Matca)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 95
Despre postmodernism este cu atât mai greu de vorbit cu cât şi acesta, dacă
nu e numai un moment, un ultim moment, al modernităţii, dacă este ceea ce
înlocuieşte epoca modernă, atunci se va întinde pe decenii şi va suferi repetate
transformări.
Şi totuşi, în ciuda nesocotinţei considerabile de a face afirmaţii, fie ele doar
presupuneri, care mai târziu vor părea amuzante, rămâne ispititor să participi la
efortul unei epoci de a se autodefini. Este ispititor să reflectezi asupra
postmdernismului, fiindcă acesta pare a nu fi doar un concept – încă vag – produs în
laborator de teoreticieni. De câţiva ani avem sentimentul că nu ne aflăm într-un
moment oarecare al necontenitei metamorfoze a artei, în speţă a literaturii, ci la un
capăt de epocă şi poate chiar dincolo de el. Avem sentimentul că epoca modernă s-a
încheiat. [...]
O presupunere ar fi, deci, aceea că unele lucruri despre postmodernism se pot
afla prin deducţie şi simplă răsturnare a imaginii literaturii moderne. Ca atare, va fi
necesară în prealabil definirea modernităţii, ceea ce acum, după ce am depăşit-o, ne
stă, oricum, mai la îndemână. [...]
Postmodernismul, dacă va fi să fie o mare perioadă literară, n-ar trebui să
poată fi definit de pe acum. Atrage atenţia numele ce i s-a dat. Prin nume, nu este
încă decât ceea ce vine după literatura modernă. Prin urmare, nici nu poate fi încă
descris decât prin raportare la literatura modernă. Dacă va aduce, ca să fie cu
adevărat o nouă perioadă literară, un mod nou de a gândi literatura, teoria îl va
conceptualiza şi va fabrica, pentru ca să-l definească, un cuvânt nou. Cât timp vorbim
de postmodernism, numim doar sentimentul că ceva nou, încă neclar, a început.
(Livius Ciocârlie, Presupuneri despre postmodernism)
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 96
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 97
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 98
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Biletul nr. 99
........................................................................................................................................
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
Art. 58
(1) Învăţământul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de şcolarizare aprobată
anual de Guvern, şi cu taxă, conform legii.
(2) În învăţământul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru: depăşirea
duratei de şcolarizare prevăzute de lege, admiteri, înmatriculări, reînmatriculări,
repetarea examenelor şi a altor forme de verificare, care depăşesc prevederile
planurilor de învăţământ. […]
Art. 59
(1) Pot participa la admiterea în învăţământul universitar absolvenţii de liceu cu
diplomă de bacalaureat. Organizarea admiterii este de competenţa fiecărei instituţii
de învăţământ superior, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei
Naţionale. Admiterea se poate organiza în două sesiuni.
(2) Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut în unul din ultimii
2 ani de studii distincţii la olimpiade şcolare internaţionale, la concursuri artistice sau
sportive de nivel continental, mondial sau olimpic, au dreptul de a se înscrie în
învăţământul universitar fără susţinerea admiterii.
(3) Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut, în cel puţin unul
din ultimii 2 ani de studii, premii la olimpiade şcolare, la concursuri artistice sau
sportive, de nivel naţional sau pe grupe de ţări, pot fi admişi în învăţământul
universitar, conform criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi
criteriilor specifice elaborate de senatele universitare.
(4) În învăţământul universitar de stat condiţiile de admitere, reţeaua şi cifrele de
şcolarizare se fac publice cu cel puţin 6 luni înainte de începerea anului universitar.
(Legea Învăţământului)
........................................................................................................................................