Scrisoare către părinţi – de Romulus Chelbegean

Dacă ar avea părinţii ochi să vadă

Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;

Nu vreau bunici şi nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare…
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor !

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate

Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi !”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,

Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză,

Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat, şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat:
Vreau să devin un om adevărat !

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,

Să aibă sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriţi de viaţa fadă
Să descifreze strigătul urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”