Sie sind auf Seite 1von 1

Motive si simboluri in Toiagul pastoriei de Ion Druta Din cand in cand cerul isi arata simpatia si bunavointa fata

de neam prin anumiti oameni vizionari. Ei ne invata sa privim lumea cu ochii binelui, adevarului, frumosului. Acest lucru ne indeamna sa-l facem si opera lui Ion Druta, care se manifesta ca scriitor prin maiestrie si originalitate, dragoste nestavilita pentru tema si eroi. O piesa de rezistenta a prozatorului e Toiagul pastoriei, ce poate fi considerata prin structura ei inca balada sau parabola. Scrisa in 1984 si publicata mai tarziu in Literatura si arta, lucrarea nu sa bucurat de atentia cuvenita din partea criticii. Lectura textului captiveaza cititorul si ne dam seama de intonatia diversa a lucrarii: usor ironica, indurerat-patetica, duios nostalgica. Registrul afectiv si psihologic e si el cel drutian: nostalgia, zimbetul, lacrime. Subiectul lucrarii e simplu de tot si ar putea sa incapa usor in cateva fraza: a fost odata un pastor care nu avea oi si De fapt, pe autor l-a interesat semnificatia unui caz cu multe elemente de generalizare. In centrul atentiei e omul nedreptatit de soarta, de timp, de semeni. Druta a fost si a ramas o constiinta intens solicitata de problemele timpului, e convins ca exista lucruri durabile, avand un ochi ager de observator moral. Sa ne referim la poetica titlului. Toiagul e o emblema a ciobaniei, e un crez, un suport spiritual al pastorului. E o metafora ce vizeaza un anumit mod de existenta. Ion Druta ne prezinta stravechea existenta a pastorului mioritic. Motivul Mioritei e adus in mottoul lucrarii si reprezinta o cheie a baladei. Prima deosebire de balada populara e adevarul ca n-avea oi. De fapt, ciobanul avea oite in imaginatie. Ne doare faptul ca nimereste in bataia invidiei si a lacomiei. Ciobanul nostru e tanar, puternic, visator, incapatinat, perseverent, intelept, dar mai ales poseda o stranie putere spirituala asupra consatenilor sai. Un alt motiv des intalnit la Druta e mutenenia: Se mai zicea ca e mult prea zgarcit la vorba, si atunci cand nu vrea el, nu poti scoate cu clestele vorba dintr-insul. Invaluindu-si eroul intr-o aura poetica, Druta el vede simbolic. O trasatura a sa e incandescenta spirituala. E omul stapanit de o pasiune creatoare, are devotament pentru un anumit mod de viata. Drumurile din lucrare deseneaza vitregiile unui destin. E un drum concret si totodata generalizator-simbolic. Ne impresioneaza descrierile de natura din lucrare. Acolo, pe deal, pastorul exista fizic. Satul e in vale, iar casa lui se inalta pe pisc de deal, iar dealul e inaltarea spirituala. Bucuria lui e cea a artistului care pastreaza gandul ca odata numaidecat va porni iara cu turma pe poteci. Timpul l-a lipsit de turma, a adus instrainarea intre oameni. Eroul nostru se trece si ne doare faptul ca simte tot mai acut fiorul rece al singuratatii. Se subliniaza faptul ca o fi ajuns singur, cu mintea lui la acel adevar si a tinut mortis sa le faca pe toate singur cu mana lui. De fapt pastorul e un neinteles care a gustat din amaraciunile deziluziei. In cazul pastorului e vorba de singuratatea-destin, acceptata in mod constient, urmarim omul izolat ce suporta consecintele izolarii. Se subintelege din nuvela si motivul vinei si in final ne doare pentru destinul pastorului. Autorul condeamna instrainarea, amnezia, iar finalul ne prezinta inca o risipire dramatica, lipsa puntilor de comunicare. Pastorul nostru canta. S-ar fi vrut ascultat de brazi, dar si de oameni. Un alt motiv drutian e focul. Popasurile langa foc sunt de fapt niste gesturi ale sufletului. E cazul de referit si la motivul casei. Pentru pastor ea e spatiu al statorniciei, puritatii, al sigurantei, retragerii in intimitate. Iarba rasarita pe mormant in final semnifica permanenta, dainuirea. Lucrarea emotioneaza prin faptul ca Druta gandeste plastic, muzical si parca auzim o doina de jale in urma lecturii. Scriitorul e un adevarat poet in proza care ne-a produs adevarate momente de bucurie sufleteasca.