STILURILE FUNCTIONALE Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu de activitate determinat

. Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor . Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza: oficial(administrativ), tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.

1. STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare in

sfera relatiilor oficiale . In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare : monologul scris ( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in ocazii oficiale ) , dialogul scris ( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale dintre institutii si public ) . Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal, autobiografia, cererea, raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de activitate, scrisoarea de intentie. Caracteristicile generale ale stilului : - stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala , ortografica , lexicala si grafica ; - caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv , lipsite de incarcatura afectiva ; - accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura interpretare ; - absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ; lipsesc lexicul afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative . - specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica) de tipul : ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc. Caracteristicile specifice ale stilului: a. la nivel morfologic sunt frecvente: substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)

infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul) viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri) reflexivul pasiv (comitetele se aleg) forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca .) pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati) preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in consens cu.) locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod obligatoriu) b. la nivel sintactic:

grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea; constructii infinitivale c. la nivel stilistic:

coordonarea ca mijl. principal de organizare; elipsa respectarea unor reguli de organizare grafica 2. STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii . Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice si tehnice ) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) , dialogul oral ( in cadrul colocviilor , seminariilor si dezbaterilor stiintifice ) Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica , politica , botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul stiintific. Caracteristici :

Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) ; Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade pe comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este cognitiva ;

Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un asemenea mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de

necontestat , iar receptarea se face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului , gandirii abstracte , logice (exceptie: polemica stiintifica) Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si proprietate ; formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca, fara inversiuni ; ele sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice- tabele , diagrame , schite fotografii harti etc. ; Terminologie de specialitate : fiecarui domeniu ii este proprie o anumita terminologie ( limbaje stiintifice ) . Termenii utilizati sunt monosemantici . Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe ( antebrat , contraofensiva ) sau compuse cu sufixoide si prefixoide ( biolog , geografie etc. ) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri , simboluri , semne conventionale , formule stereotype. 3. STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este informat , influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice , economice , artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) , monologul oral ( la radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul scris ( interviuri consemnate scris ) . Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda, stirea, anuntul publicitar etc. Caracteristici : Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva ( obiectiva , informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea indeplinirii sarcinilor de informare si formare de convingeri ; Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene ; este stilul cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice; Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte largi ; Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia lingvistica ( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor , titluri eliptice , adeseori formate dintr-un singur cuvant , constructii retorice ( repetitii , interogatii , enumeratii , exclamatii etc. ), utilizarea larga a sinonimelor ; tendintele de aglomerare sintactica ; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative , folosirea figurilor de stil, valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor.

SENSURILE CUVANTULUI Cuvntul este o structur fonic (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociaz un sens, i este capabil s ndeplineasc o funcie n comunicare. Numim sens lexical nelesul pe care vorbitorii l atribuie unui cuvnt. Semnificaie nseamn actualizarea sensului. Un cuvnt oarecare, considerat izolat, poate avea unul sau mai multe sensuri. ntr-un context dat, o unitate lexical nu poate avea dect o singur semnificaie. Semnificaia rezult din relaiile pe care unitatea lexical le stabilete cu celelalte uniti lexicale n context. Cuvintele care au un singur sens (i, de regul, realizeaz o singur semnificaie) se numesc monosemantice. Ele au neles unic( termenii de specialitate, zilele sptmnii, lunile anului, numeralele). Cuvintele care au mai multe sensuri (i n contexte diferite realizeaz mai multe semnificaii) se numesc polisemantice. Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, n general, un sens comun, folosit n mod curent, care este sensul de baz. Cnd cuvntul denumete (denoteaz),el trezete n minte imaginea obinuit, comuna, independenta de context a unui obiect, a unei aciuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvnt al limbii trimite la un obiect la modul general. Aceast relaie direct care se stabilete ntre cuvnt i obiectul desemnat poart numele de denotaie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative. Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri, secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat. Aceasta relatie se numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativ a cuvntului se pune n eviden numai n context. Acesta dirijeaz nelegerea. Sensurile derivate (secundare) ale cuvntului se ntemeiaz pe o modificare a sensului de baz, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou ochi, ochi de aragaz. Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvntul are alt neles dect cel firesc, atribuindu-i-se nsuiri ale altor obiecte sau aciuni, de ex.: deasupra ma pazea ochiul rece al noptii. Denotaia i conotaia sunt modaliti de a reflecta realitatea prin cuvinte. Orice cuvnt polisemantic e dat n dicionar mai nti cu sensul propriu, apoi cu sensurile derivate.

STILUL.CALITATI GENERALE In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris (stil individual) In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii: 1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii sociale (stiluri functionale); 2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare, creand un stil literar. In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca apartine unui anume vorbitor. Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii, numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt: 1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii in comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia. Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de larga circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti, in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare. 2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul (dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice). 3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate. 4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:

potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone).

potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida).

mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari, inlocuiri).

NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)

5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente). Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii. Cele mai cunoscute calitati particulare sunt: 1. NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza. 2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite ce este vulgar, trivial, grosolan, necuviincios. 3. ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia. 4. FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ganduri, sentimente, idei (subtilitate in exprimare). 5. SIMPLITATEA reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple. Opus este simplismul, expresie a superficialitatii 6. RETORISMUL folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o nota entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.

7. UMORUL sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. Are o gama foarte variata, de la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul negru, tragic sau absurd. 8. IRONIA consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin disimulare.Poate fi persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc. 9.CONCIZIA utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa conciziei este poliloghia. 10. ORALITATEA folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite. NOTA In cerintele de anii trecuti de la bacalaureat, am intalnit si VARIETATEA STILISTICA, luata drept calitate particulara a stilului; aceasta consta in amestecul de stiluri ale limbii in exprimare.

FUNCIILE COMUNICRII
Exista ase funcii ale limbajului, n care sunt angajai factorii comunicrii(elementele situatiei de comunicare). Funciile limbii corespund siturii comunicrii lingvistice n perspectiva unuia dintre factorii comunicrii: emitator - funcia emotiv receptor funcia conativ mesaj funcia poetic cod - funcia metalingvistic context (sau referent) funcia referenial canal de transmitere funcia fatic 1.Functia corespunztoare centrrii mesajului pe emitor este funcia EMOTIVA, care trdeaz starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i cultura emitorului. Funcia emotiv a comunicrii const n evidenierea strii interne a emitorului. Aceasta se refer, cum bine se tie, la capacitatea pe care o avem, ca emitori, s marcm poziia noastr fa de informaia pe care o conine enunul nostru. Ea se se realizeaz la nivelul emotiv al limbajului prin interjecii, exclamaii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ c intonaia are un rol deosebit de important n exprimarea poziiei Emitorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor i augmentativelor, preferina pentru un anumit termen din seria de sinonime aflat la dispoziia vorbitorului. 2.Funcia orientat spre receptorul mesajului este cea CONATIV, ce servete la incitarea acestuia la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine, ndemnuri, rugmini, interdicii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcia conativ se concentreaza pe strategia lingvistic a contactrii receptorului, bazat pe mrci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale i adjective) i imperativului (mod verbal personal), de propoziii

imperative, exclamative, afirmative i negative. mesajului este la modul imperativ prin excelen.

Constructia

3. Funcia aferent mesajului este cea POETIC, prin care limbajul se orienteaz spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbete, spre deosebire de limbajul tiinific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, n special reclamele pentru serviciile turistice. Funcia poetic presupune modul n care este concentrat mesajul poetic de la emitor spre receptor i constituie funcia esenial a artei verbale. Ea nu apare singura: n poezia epica, unde se ntrebuineaza formulri la persoana a treia, apare i funcia refereniala; n poezia lirica, n care enunurile sunt la persoana nti, apare i funcia emotiv, iar n poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare i functia conativa. n opera dramatica, se exploateaz din plin resursele oferite de funciile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicrii, care creeaz atmosfera specific. 4.Funcia corespunztoare codului este cea METALINGVISTIC, ce are n vedere nelegerea corect i complet a mesajului. Ea presupune intervenii prin care se verific folosirea i nelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar s se atrag atenia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie n perifraze explicative (explicaii de genul glumesc, desigur). Funcia metalingvistic are n vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul n care funcionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizeaz i faciliteaz comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistic a comunicarii 5.Funcia limbajului corespunztoare contextului este cea REFERENIAL. Aceasta ilustreaz modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare

personal, o imagine, o prere sau o ide, aa cum o percepe emitorul. Funcia referenial transmite informatii despre lumea real sau imaginar, trimite la context i stabilete referentul. Ea poate fi denotativ sau cognitiv, avnd n vedere informarea, contextul lingvistic i extralingvistic (social, cultural,) al comunicrii. 6. Funcia limbajului corespunztoare canalului este cea FATIC, interacional. Ea servete la stabilirea relaiei de comunicare i la cultivarea interesului pentru aceasta pn la ncheierea mesajului, prin verificarea funcionrii optime a circuitului. La nivelul contactului social funcia fatic asigur comunicarea de succes prin amprenta lingvistic degajat. Majoritatea textelor ndeplinesc mai multe functii, dar hotrtor pentru includerea ntr-un stil sau altul, este funcia dominant. De pild: emotiva n memorii, confesiuni, comentarii, interpretri critice conativ n ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame poetic n operele literare, dar i n unele mesaje publicitare metalingvistic n analize gramaticale, n dicionare, n texte cu caracter didactic referenial e dominant n comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici fatic n saluturi i formule de convenien, texte de receptare a mesajului telefonic

Funciile limbajului
Scopul limbajului este acela de a transmite informaii, esenial este funcia sa de comunicare. Comunicarea organizeaz enunul n forme diferite, ceea ce duce la existena unor diferite tipuri de mesaj, care presupun mai multe funcii ale limbajului. Funcia limbajului -relaie ntre o anumit form lingvistic i situaia/ contextul/ poziia social ori interpersonal n care aceast form lingvistic este utilizat; nsumeaz comunicarea ideilor, exprimarea atitudinilor etc.

Fiecrei funcii i corespund, n procesul comunicrii, forme lingvistice specifice; chiar dac un mesaj nu are o singur funcie, una dintre ele predomin i impune un anumit uz al unitilor lingvistice n enun. Factori care intervin n procesul comunicrii FUNCTIILE CORESPUNZATOARE Emitor 1. Emotiv (numit i interjecional) - este centrat asupra emitorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului fa de coninutul enunului. Stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjecii; dincolo de emoia pur, limba posed ns i alte caracteristici formale menite s marcheze participarea afectiv a vorbitorului la enun (persoana I la pronume i verb, intonaia* interogativ/ exclamativ, lungimea sunetelor etc): Vai, ce tare plou! Destinatar(receptor) 2. Conativ (numit i persuasiv sau retoric) - orienteaz enunul ctre destinatar (receptor). Expresia gramatical a funciei conative este marcat de pers. a II-a la pronume i verb, de vocativ la substantiv i de imperativ la verb; intonaia exclamativ/interogativ caracterizeaz i ea enunurile a cror funcie primordial este centrat asupra receptorului: Ascult-m! De ce nu m crezi? Referent(context) 3. Referenial (numit i denotativ, informativ) - este orientat spre referentul mesajului, este funcia primordial ntr-o mare parte a enunurilor, coexistnd uneori cu alte funcii; i aparin enunuri neutru-informative ca: Pisica este un animal domestic. Cod 4. Metalingvistic - este predominant n frazele care aparin metalimbajului, deci care transmit informaii despre un anumit cod*, devenit el nsui obiect de descriere n enun; distincia care st la baza identificrii acestei funcii se face ntre limbajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent) i metalimbaj (care spune ceva despre limbaj); explicaiile pot privi argourile, limbajul copiilor, (in)corectitudinea unei forme gramaticale, decodificarea unui alt cod .a.: Nu se spune ei este, ei face", ci ei sunt, ei fac"; u" nseamn ho; Sgeat nainte nseamn sens unic". Contact 5. Fatic - asigur meninerea contactului dintre vorbitor i interlocutor. Enunul poate cuprinde fraze care atrag atenia destinatarului sau confirm faptul c el rmne n continuare atent, att n comunicarea direct, ct i n cea mediat: Acum urmrii-m cu atenie!; Alo, mai eti pe fir? Mesaj 6. Poetic(numit i estetic sau literar)

- este centrat asupra mesajului, constituind funcia predominant a artei verbale. Ea nu apare izolat n text, ci se combin cu celelalte funcii, de ex. n diversele genuri poetice: poezia epic, dominat de enunuri expozitive formulate la persoana a III-a. implic o participare a funciei refereniale; poezia liric, dominat de persoana I, cuprinde enunuri n care intervine puternic funcia emotiv, iar poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulat la pers. a II-a (oda, epistola), implic funcia conativ.

CE PUTEM DEDUCE DESPRE AUTORUL TEXTULUI SI DESPRE SITUATIA DE COMUNICARE?CUI SE ADRESEAZA TEXTUL?
Autorul=Emitorul= sursa de informaie dintr-o situaie de comunicare; Numele autorului este indicat n subsolul textului, alaturi de titlu In general, titlul sugereaz faptul c autorul este un: 1. scriitor text beletristic; 2. om de tiin text tehnico-tiinific;

3. Instituie legislativ ( Parlamentul Romniei ) text juridico-administrativ ( oficial ) ; 4. jurnalist text publicistic ( jurnalistic ) . Cititorul=Receptorul = beneficiarul informaiei dintr-o situaie de comunicare; Acesta poate fi: 1. specializat ( un specialist n domeniu: critic literar / jurist/ om de tiin ); 2. n curs de specializare ( elevi, studeni ); 3. nespecializat ( cititor obinuit ). Mesajul = fraza care poart informaia esentiala a textului(poate fi extrasa din text, sau poate fi sintetizata de cititor); Codul= limba romn; Canalul =scris; Referentul = informaia despre ceva;despre ce este vorba n mesaj; Contextul= poate fi vorba de contextul la care se refera mesajul, sau/si de contextul in care este emis mesajul

Trecerea din vorbirea direct in vorbirea indirect

VORBIRE DIRECTA = TEXT DIALOGAT Ex.: Dar vocea de dincolo adaog:

Coni! Uite Ionel! Vrea s-mi rstoarne maina! Astmpr-te, c te arzi! Ionel! Strig iar madam Popescu; Ionel vin la mama!

Sri, coni! Vars spirtul ! s-aprinde! Ionel! Strig iar mama, i se scoal repede s mearg dup el.

VORBIRE INDIRECTA=TEXT NARATIV Ex. Vocea de dincolo(servitoarea) o strig insistent pe doamna, adaugand c Ionel vrea s-i rstoarne maina, apoi i spune lui Ionel s se astmpere, pentru c se va arde. Madam Popescu l cheam pe Ionel s vin la ea. Si mai ingrijorata, slujnica o roag pe stapana s i sar n ajutor, fiindc Ionel vars spirtul i se poate aprinde ceva. Mama l strig iar pe Ionel i se ridica repede s mearg dup el. MODIFICARI SURVENITE: eliminarea liniei de dialog; transformarea persoanei I i a-II-a a verbelor i a pronumelor n persoana a III-a; semnalarea replicilor prin verbe care exprim aciunea de a spune; plasarea, dup aceste verbe, a unor cuvinte precum: c, s , ca s, dac, unde, cnd, care etc. (elemente de subordonare in fraza); reproducerea ct mai exact a cuvintelor vorbitorului, transpunand narativ marcile afectivitatii; transformarea modului imperativ n conjunctiv; transformarea cazului V n Ac sau D; eliminarea exclamaiilor, interogatiilor, interjectiilor

TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)

Tipuri sau secvene de text Obiectivul lor Mrci lingvistice probabile Genuri de texte ce aparin sau care au o secven ce aparine unui anume tip de text - romane, nuvele, ntrebri ce evideniaz specificul textului

TEXTUL NARATIV

- repere temporale, mai

Cine? Ce face?

ales: atunci, apoi, mai trziu... - timpuri verbale: prezent i perfect compus sau perfect simplu - lexic: frecvena verbelor i adverbelor ce insist asupra aciunii Testul descriptiv - repere spaiale, mai ales: aici, mai departe, lng ... - timpuri verbale: imperfect sau prezent - lexic: frecvena substantivului i adjectivului; verbe ale strii; cmpuri lexicale ce asigur unitatea tematic Testul scenic sau dialogal / conversaional Textul informativ a informa - estomparea complet a emitorului - articulaii de tip cronologic: mai nti, apoi...; timp verbal: prezentul - lexic specific orizontului tematic Textul explicativ - a face s neleag - estomparea emitorului - conectori logici: cauz efect: deoarece, deci... - timp verbal: prezentul - punctuaie specific - mrci ale enunrii

basme... - fapte diverse - pasaje de basm, schi, nuvel...

Unde? Cnd? Cum? De ce?

- pasaje de roman, nuvel, pastelul - plane anatomice - pasaje de ghid turistic

Ce este descris? De cine? Cum? De ce?

- piese de teatru - scene n texte epice - conversaii pe viu" - unele articole de pres - rubrici de pres de tipul meteo", anunuri"

Cine vorbete? Cu cine? Despre ce? Unde? Cnd? De ce? Despre ce suntem informai? De cine? Cum? De ce?

- manuale colare - unele texte tiinifice

Ce este explicat? De cine? Cum? De ce?

- lexic specific orizontului tematic Textul - estomparea emitorului injonctiv a indica modul - timpuri verbale: de aciune imperativ sau infinitiv Textul argumentativ a convinge - conectori logici: deoarece, n consecin, cu toate acestea... - lexic, n funcie de strategia adoptat: neutru sau valorizant vs. devalorizant - reete - prospecte La ce se refer indicaiile? Cine le d? De ce? - expuneri, Cine argumenteaz? prezentare de carte Ce argumenteaz? - editoriale, cronici Pe cine dorete s i comentarii de pres conving? Cui i se opune? De ce?

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia dintre voi care nu pot invata teorie foarte multa; cititi cu atentie mai ales coloana a 2-a (marci lingvistice probabile), ca sa va fixati cateva trasaturi ale fiecarui tip de text.

TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR

Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a bacalaureatului. MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau NONLITERAR, n funcie de scopul comunicrii i modul particular de concretizare a informaiei transmise.

A. TEXTUL LITERAR particularizeaz comunicarea artistic, pentru c n el se recunoate originalitatea reflectrii lumii nconjurtoare de ctre creatorul operei artistice (populare sau culte). n text se manifest funcia poetic a limbajului, prin excelen reflexiv, ntruct expresivitatea coninutului primeaz i nu informaiile oferite. B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un coninut n care acioneaz, cu precdere, funcia referenial. Vizeaz domenii diverse, de la cele tiinifice i juridico-administrative la mass-media audio-vizual, concretizndu-se; cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul i jargonul). Indiferent de textul funcional reprezentat n comunicare, emitorul abordeaz obiectiv realitatea i folosete un limbaj comun, convenional, prin excelen tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaii). TEXTUL LITERAR - caracter reflexiv - subiectivitatea emitorului - nclcarea intenionat a normelor lingvistice - limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil i al procedeelor artistice - acioneaz funcia poetic - modalizare afectiv maxim TEXTUL NONLITERAR - caracter tranzitiv - obiectivitatea emitorului - respectarea normelor de redactare a textului funcional - limbaj specializat pe domenii de activitate - acioneaz funcia referenial - modalizare afectiv minim

STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV

Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie ntotdeauna prezente.

1.

Introducerea:

In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care l face autorul este de a introduce subiectul pe care arede gnd sa l prezinte. Scopul primului paragraf este de a capta atenia cititorului si de a-i da cteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniial

urmeaz de obicei o serie de pai, de la situaii mai generale nspre situaia specifica ce urmeaz sa fie abordata. Dei nu exista nici o formula pentru redactarea introducerii, urmtoarele elemente apar de cele mai multe ori: Propoziia de introducere: Prima propoziie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta pentru a determina cititorul sa citeasc mai departe. Aceasta propoziie ar putea fi una provocativ sau o ntrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus in subiect si focalizat asupra subiectului ce va fi discutat. Formularea tezei(ipotezei): E de obicei ultima propoziie a primului paragraf si servete ca linie directoare a eseului. Ea reprezint ideea care va fi susinuta de-a lungul ntregului eseu. Pentru muli pare ciudata situarea la bun nceput a concluziei pe care o vor desprinde, ei prefernd sa lase pentru sfritul eseului exprimarea poziiei lor in argumentare. Cu toate acestea, e firesc si dezirabil ca cititorul sa fie informat despre teza ce va fi susinuta in eseu.

2.

Cuprinsul: Susinerea tezei/ipotezei

Odat ce in introducere a fost pregtit terenul pentru discuie si a fost prezentata poziia ce va fi adoptata, urmeaz partea cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta argumentele menite sa conving cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca ntruct anumite elemente sunt adevrate si pentru ca anumite convingeri sunt mprtite de autor si de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa accepte ca valide concluziile autorului. Modul cel mai obinuit de a susine teza este de a face o aseriune si de a oferi apoi suporturi, dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se nceap cu o rezumare a exemplelor (dovezile) si apoi sa se extrag concluzia . O practica obinuita in eseul argumentativ este ca autorul sa i prezinte opiniile si apoi sa considere critic posibilele preri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se nceap cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face loc prerii sale.

3.

Concluziile

In condiiile in care s-a spus deja in introducere ce prere va fi susinuta, muli autori de argumentari sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a eseului pentru ca nsumeaz teza si argumentele in favoarea ei, lsnd cititorului o imagine clara asupra poziiei pe care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se introduc idei noi, care nu au fost abordate in eseu. E de asemenea nenelept a folosi concluziile ca loc de exprimare a opiniei proprii, ca loc pentru ceea ce cred eu. Fcnd aa, cititorul poate avea impresia ca oricine poate gndi ce dorete. In principiu, ideea e adevrata. Cu toate acestea, autorul trebuie sa-si aminteasc scopul pentru care a scris eseul. Acesta e nu doar de a spune cititorilor care e poziia sa fata de subiect, ce gndete, ci si de a-i convinge de validitatea argumentelor sale, pe care sa doreasc si ei sa le susin, sau mcar sa le cunoasc. De aceea, e absolut ineficient a spune ca oricare poziie fata de subiect e in egala msura de ndreptita. Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt: Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt principalele puncte ale argumentului. Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susine importanta tezei, ntruct ntregul eseu a gravitat in jurul demonstrrii sale. Unii considera ca a rescrie teza

intocmai este o metoda retorica foarte eficienta. Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza. Propoziiile de final: Aceasta seciune semnaleaz sfritul eseului si da o impresie de final cititorului. Iat cteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziii: - discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului. De asemenea, aceasta poate ajuta cititorul sa aplice noua informaie sau sa vad lucrurile global - da cititorului ceva la care sa se gndeasc, poate un mod de a utiliza eseul in viata de zi cu zi - revine la primele propoziii pentru a da o forma circulara eseului - pune ntrebri, ori cititorului, ori ntrebri generale, care sa ajute cititorul sa obin o noua perspectiva asupra subiectului Lista utila de conectori(adverbe, locuiuni adverbiale, conjuncii sau locuiuni conjuncionale, structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de: succesiune, continuitate : n primul rnd, n al doilea rnd, etc, pe de o parte... pe de alt parte, n plus, de asemenea contrast: dar, ns, ci, n contrast cu, dimpotriv ierarhizare: nainte de toate, mai presus de toate, mai important dect comparaie: la fel cu, tot aa, ca n comparaie cu, n mod asemntor probabilitate: probabil, posibil, este cu putin, s-ar putea ca certitudine: cu siguran, desigur, firete, nu este nici o ndoial c concesie: dei, totui, cu toate acestea, chiar dac concluzie: deci, aa, prin urmare, n concluzie, n consecin, la urma urmelor De-a lungul ntregului eseu, autorul trebuie sa aib in minte cititorul cruia i se adreseaz si care sunt ateptrile acestuia. innd seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi mai eficienta.

Model de argumentare: Scrie un text de tip argumentativ, de 15 20 de rnduri, despre ur, pornind de la ideea exprimat n urmtoarea afirmaie: Pe cnd iubirea, de oriice fel ar fi ea, lumineaz viaa i-o ndulcete, ura o-ntunec, o umple de amrciune i-o face nesuferit. (Mihai Eminescu, Opere) Introducere: Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?...

M numr printre cei care susin ideea enunat n citatul dat i anume aceea c iubirea, de orice fel, este sentimentul care lumineaz i face viaa mai frumoas, pe cnd ura nu face altceva dect s aduc amrciune i frustrare n viaa oamenilor.(opinie proprie+ipoteza-atentie, relationare cu citatul!!!) Cuprins n primul rnd, att iubirea pe care o druim ct i cea pe care o primim, ne face s privim viaa i din alte puncte de vedere i s uitm de lucrurile materiale. Aa, noi oamenii, ne dm seama c avnd iubire avem o via frumoas i nvm s preuim momentele cu adevrat minunate. Acest lucru l poate face orice tip de iubire, fie ea printeasc, pasional, pentru prieteni sau pentru oricare dintre semenii notri, dar consider c dac n viaa unui om se regsesc toate acestea, acel om poate spune c este cu adevrat mplinit. Firete c iubirea aduce i suferin, dar numai cunoscnd toate tririle pe care iubirea le aduce ne vom da seama c nu exist sentiment mai nltor ca acesta.(argument 1 cu exemplificare ) n al doilea rand, sunt de parere c ura nu ar trebui s existe n viaa noastr ntruct ne face s uitm de noi, s nu acordm atenie lucrurilor frumoase din via i s ne concentrm doar pe a le face ru celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni dect nite oameni frustrai care i vor da seama n final c viaa a trecut pe lng ei i nu s-au bucurat de lucrurile cu adevrat importante.(argument 2/contraargument cu sustinere) Concluzie Aadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaa lui dar n cele din urm toi ne vom da seama c, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin iubire toate lucrurile frumoase sunt posibile, c acest sentiment ne face mereu s tresrim de emoii i ca nu mai exist vreunul care s dea mai mult frumusee vieii, pe cnd ura ne va aduce doar o via trist i ntunecat.(reformularea ipotezei+perspectiva generalizatoare asupra temei eseului)