Hazardul este un farsor de geniu.

Omul devine uneori, f r voia sa, c l tor pe drumurile din jocul destinului: doar un pion pe nem rginita tabl de ah a vie ii.Totu i, el este st pnul real al micului s u univers, pentru c se consider norocos, prin ideea existen ial de a ti ct de mult s se lase la voia ntmpl rii.Opera lui Caragiale satirizeaz lacunele vie ii reale, contemporane, concepnd personaje simboluri ale omului supus prin ideea unicizat a vie uirii, pierdut ntr-o serie anonim . Numele lui rica Venturiani este el insusi un incipit in descoperirea personalitatii acestuia, mijloc de caracterizare indirecta, profiland sentimentul acut al aventurii.In scena 2, actul 2, diferenta dintre aparenta si esenta reda comicul prin caracterul exagerat al scenariilor lui Rica. Printr-o joaca a destinului nelipsitul triunghi conjucal isi incurca protagonistii, motivul ridiculizand in final opera.Rica Venturiano devine un subiect al comicului de situatie, indragostitul nimerind la casa cu numarul 6, intrucat cifra fusese batuta invers de mesterul care tencuise gardul si acesta ii face declaratie cucoanei Veta.Primele sale cuvinte apar intr-o nulitate absoluta: Angel radios, corelate fiind cu stilul aproape oficial folosit gresit si adoptat in momentele imediat urmatoare: precum am avut onoarea in a va comunica in precendta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da!sunt nebun... .Comicul de limbaj este de asemenea reluat in rugamintile indragostitului fata de Veta:fii mizericordioasa, aibi pietate.Decorul agitat si incisiv este conturat si prin comicul de gestica, Rica inainteaza tiptil, cade in genunchi, se tareste un pas in genunchi, sta cu mainile rugatoare, toate culmimand cu vestea zguduitoare a confuziei dintre Veta si Zita. In scena a 8-a, monologul plin de agitatie si cu totul hiperbolizat este menit sa elibereze starile interioare, indoielnice ale lui Rica venturiano.Satirizand situatia amorezului, Caragiale ii contureaza imaginea, creand o introspectie ce se doreste a fi psihologica, prin o retrospectiva imediata asupra actiunilor: Oribila tragedie!Destinul ma persecuta implacabil...Schelele se infunda, nicio scara. Cocoana perfida ma indusese in eroare. Confuzia absoluta a sotului gelos creeaza comicul situatiei, nebunia si teama exagerate ale lui Rica.In contrast cu didascaliile(tremura si i se incurca limba la vorba; i se naluceste a spaima din cand in cand si il apuca slabiciune la incheieturi), folosirea verbului la mai mult ca perfect contureaza speranta individului, dorinta se a fi iesit deja din situatie. Blocarea ratiunii lui Rica surprinde comicul absolut, in paralel cu ridiculizarea unei scene a geloziei: Ce sa ac? pe unde sa ies? imi trebuie o inspiratiune ingenioasa...DA, am gasit-o!sa ies pe use! Dincolo de linia comicului ce invarte opera caragialiana, dramaturgul transforma in creatii irepetabile din punct de vedere estetic viziunile lui asupra moravurilor proaste, departe de micimea realit ii, de mediocritate sau banalul des vr it ce adun personalit i pierdute.