Aparentele inseala

Cat e de adevarat si de trist ca ne lasam condusi de primul instinct, de prima impresie. Nu ar trebui ca noi, oamenii, ca niste fiinte rationale cum ne place sa ne numim sa fim mai presus de asta? Octavian Paler, printre multele invataturi lasate in urma, a spus ca: am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa si stii ceva. Dar cati oameni sunt cu adevarat dispusi sa-ti ofere cele 15 minute inainte de a-si face o impresie despre tine? Sau altfel spus, cat sunt eu de dispusa sa ofer unui om mai mult de cele cateva minute inainte de a-mi face o parere despre el? Intr-o lume a vitezei si a lucrurilor facute in timp cat mai scurt, parerile se formeaza cel putin la fel de repede. E de ajuns ca o persoana sa ni se adreseze cu salut in loc de buna, si deja in mintea noastra am si incadrat persoana intr-o anumita categorie. De cate ori nu mi s-a intamplat, si sunt convinsa ca nu sunt singura, ca dupa ce zile, luni sau poate chiar ani dupa ce am cunoscut o persoana, si in toata perioada aceasta considerand-o o persoana draga, sa arunce cateva cuvinte, si din acel moment sa o privesc altfel? Sau poate chiar o situatie inversa, cand dupa perioade lungi de timp in care prezenta cuiva ma incomoda, un gest simplu, dar in acelasi timp cu importanta pentru mine, mi-a adus alaturi un nou prieten? Nu cred ca ajungi sa cunosti cu adevarat o persoana niciodata. Mai de graba oamenii inseala, si nu aparentele, pentru ca si aparentele sunt doar niste masti pe care noi oamenii le purtam zi de zi. Si cat de bine stim sa purtam masca aceasta... Dar de unde frica aceasta de a arata cine suntem cu adevarat? De unde tendinta de a parea tot timpul cat mai buni in ochii cuiva? De unde dorinta de a nu lasa pe nimeni sa se apropie de noi? Ce ne face sa ne reinventam in ochii fiecarei persoane?

La urma urmei, e un adevar general ca suntem oameni si gresim, ca suntem oameni, si nu vom putea fi niciodata perfecti. Si cu toate acestea, alegem sa mintim, si sa fim mintiti.