Sie sind auf Seite 1von 1939

VICTOR ATHANASOVICI

- coordonator -
I.S. Dumitrescu, Roxana Pătraşcu, I. Bitir, E. Minciuc,
F. Alexe, V. Cenuşe, C. Răducanu, Carmen Coman, C. Constantin,

ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

- COGENERARE -

Editura
B u c u r e ş t i, 2010
II ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Contribuţia autorilor la elaborarea lucrării:


V. Athanasovici : coordonator:
cap. 1; § 2.8.; cap. 3 (minus: § 20.6.7.; 20.8.; 20.15.1. ÷
20.15.3.); cap. 6; cap. 7 (minus: § 7.2.1.; 7.2.3.); cap. 8, 9,
10; § 11.1.; 11.3.; 11.7.; cap. 12; cap. 13 (minus: § 13.4.;
13.5.; 13.9.2.; 13.9.3.) ; cap. 16; cap. 17 (minus § 17.6.8.);
cap. 20 (minus: § 20.6.7. ; 20.8.; 20.15.1. ÷ 20.15.3.); 23.

I. S. Dumitrescu : § 2.1. ÷ 2.7.; cap. 5; § 7.2.1.; 7.2.3.; § 17.6.8.1. ÷ 17.6.8.3.;


17.6.8.8.; 17.6.8.9.; § 20.6.7.; 20.8.; 20.15.1.÷20.15.3.;
cap. 21.

Roxana Pătraşcu : cap. 15.


I. Bitir : cap. 14.
E. Minciuc : § 11.2.; § 13.4.; 13.5.; 13.9.2.; 13.9.3.
Fl. Alexe şi V. Cenuşe : cap. 4
C. Răducanu : § 19.3.2.; 19.4.3.
Carmen Coman : § 22.1.; 22.2.
C. Constantin : § 22.2.
III

PREFAŢĂ
De la apariţia lucrării „Termoenergetica Industrială”, scrisă sub coordonarea
regretatului prof. I. D. Stănescu, au trecut 30 de ani. În această perioadă,
cogenerarea – ca soluţie de producere a căldurii şi energiei electrice – a cunoscut
pe plan mondial o dezvoltare susţinută, atât din punct de vedere cantitativ (sub
forma capacităţilor instalate în centralele de cogenerare), cât mai ales sub aspect
calitativ (din punctul de vedere al tehnologiilor de cogenerare) corelat cu reducerea
anvergurii sistemelor de alimentare centralizată cu căldură.
Între timp, prin reducerea apelului la consumul de energie primară, cogenerarea
a căpătat o nouă valenţă deosebit de importantă, determinată de reducerea poluării
mediului, devenind astfel una din căile de bază pentru conservarea acestuia.
Totodată, s-au dezvoltat noi tehnologii de cogenerare, care permit utilizarea
resurselor regenerabile şi a deşeurilor energetice, constituind încă un aport
important la diminuarea poluării mediului.
Corelate toate acestea cu reducerea – în perspectiva apropiată – a resurselor
primare clasice (mai ales a celor sub formă de hidrocarburi) simultan cu creşterea
preţului lor, au făcut ca soluţia de cogenerare să se dezvolte intensiv chiar în ţări
unde acum 30 de ani, ea reprezenta o aplicaţie de mică anvergură, îmbrăcând mai
mult caracterul unei soluţii locale, mai puţin importantă la nivelul ansamblului
politicii energetice naţionale, sau chiar transnaţionale – prin efectul asupra
mediului şi a reducerii apelului la resursele energetice clasice.
Pe de altă parte, tocmai din motivele reducerii poluării mediului, simultan cu
îmbunătăţirea performanţelor energetice, soluţiile tehnologice moderne de
cogenerare s-au dezvoltat – în mod paradoxal – bazat tocmai pe utilizarea
hidrocarburilor, mai ales a gazului metan.
Plecându-se deci de la realităţile determinate de reducerea poluării mediului,
simultan cu reducerea apelului la resursele primare clasice utilizate drept
combustibil şi cu creşterea performanţelor energetice, cogenerarea a evoluat, mai
ales în ultimii 10-15 ani, către soluţii tehnice bazate pe tehnologii performante
energo-economice. Aceasta are loc în mod continuu, la concurenţă cu producerea
separată a celor două forme de energie, constituind unul din motoarele creşterii
eficienţei cogenerării.
Din aceeaşi cauză, combinat şi cu dorinţa de asigurare a unui microclimat
superior, în contextul „încălzirii globale”, în ultimii 5-10 ani s-a dezvoltat mult şi
soluţia de trigenerare, bazată în fond tot pe cogenerare.
În acest context extrem de complex, lucrarea de faţă încearcă să pună cap la cap
toate aspectele care influenţează decizia în domeniul alimentării cu căldură, în
primul rând, ţinându-se seama însă de asigurarea simultană cu energie electrică şi,
eventual, frig, în scopul reducerii facturii totale pentru energie, la nivelul
consumatorului, simultan cu reducerea poluării mediului.
IV ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din acest complex de puncte de vedere, lucrarea de faţă, se poate spune că


urmăreşte logica abordării problemelor alimentării cu căldură, plecându-se de la
calculul cererii respective, inclusiv a celei sub formă de frig.
Odată definite aspectele cantitative, calitative şi de variaţie în timp ale cererii de
căldură şi/sau frig, lucrarea face o trecere în revistă a tehnologiilor cu care se pot
satisface cererile respective. Cu această ocazie s-au abordat în primul rând
aspectele termodinamice ale diverselor tehnologii de cogenerare şi încadrarea
tehnică a instalaţiilor respective în cadrul surselor de producere a căldurii, energiei
electrice şi frigului. Simultan s-au evidenţiat principalele aspecte tehnico-
funcţionale ale echipamentelor energetice de bază ale surselor de producere a
căldurii, cu indicii şi indicatorii energetici caracteristici. Toate acestea au avut
continuu în vedere ansamblul problemelor de concepţie, proiectare şi funcţionare
optimă tehnico-economic.
Faţă de ceea ce a apărut până acum în literatura de specialitate, din România şi
din alte ţări, prezenta lucrare îmbină aspectele tehnologice mai noi din domeniul
producerii căldurii cu cele privind ansamblul sistemului de alimentare cu căldură şi
transpunerea acestora, în final, în efectele asupra eficienţei economice.
Sunt de remarcat, din acest punct de vedere, capitolele de „cogenerare de mică
şi medie putere”, „trigenerare”, „sistemele de reţele termice”, „sistemele de
racordare a consumatorilor de căldură” şi „funcţionarea sistemelor de alimentare cu
căldură”.
Deoarece nici o soluţie tehnică nu poate fi susţinută pe piaţă, fără o analiză a
eficienţei sale economice, lucrarea tratează şi aspectele legate de stabilirea
costurilor de producere a energiei în cogenerare şi trigenerare, precum şi cele
specifice metodelor de analiză a eficienţei economice a ansamblului sistemelor de
alimentare cu căldură.
Sub aspectul mediului, sunt de remarcat capitolul „cogenerarea şi mediul” şi cel
al „utilizării resurselor energetice regenerabile şi a deşeurilor, pentru producerea
căldurii”.
Lucrarea este rezultatul experienţei colectivului de autori, dintre care unii
lucrează în domeniul respectiv de peste 45 de ani, cu multiple lucrării publicate, cu
experienţă de cadre didactice şi/sau de lucru efectiv pe bază de contracte, atât în
România cât şi în străinătate.
Prin modul de prezentare şi tratare a problemelor abordate, lucrarea se
adresează atât specialiştilor din domeniul proiectării şi cercetării, cât şi factorilor de
decizie pentru alegerea şi aplicarea diverselor soluţii din domeniul alimentării cu
căldură. Totodată ea este utilă studenţilor care se pregătesc în domeniul alimentării
cu căldură, al producerii energiei şi al mediului.
În calitate de coordonator, mulţumesc în primul rând familiei şi mai ales soţiei,
care m-au înţeles că, practic i-am sacrificat, ca timp alocat lor, pentru a putea
finaliza o lucrare de asemenea anvergură. De asemenea, mulţumesc doamnelor
ing. Roşu Felicia şi Lambru Dorina, care au asigurat tehnoredactarea acestei
lucrări, dificilă atât ca volum cât şi ca grafică. Nu în ultimul rând, mulţumesc
V

d-lui dr. ing. Ganea Ion, la a cărui propunere am elaborat această lucrare şi
care m-a înţeles privitor la volumul ei şi al termenului de predare.
În final, dedic această carte soţiei mele şi celor doi copii, împreună cu soţii lor,
care au fost tot timpul alături de mine pentru a putea finaliza această lucrare.

Coordonatorul lucrării:
prof. dr. ing. Victor Athanasovici
VI ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuvânt înainte

Lucrarea „Alimentari cu căldură – cogenerare” reprezintă o monografie despre


problemele prezente şi de perspectivă ridicate de alimentarea cu căldură a
consumatorilor urbani, terţiari şi industriali, în contextul noilor condiţii impuse de
reducerea poluării mediului. Ca urmare, autorii au insistat mai mult pe aspectele
legate de cogenerare şi trigenerare, ca soluţii de creştere a eficienţei energetice
pentru producerea căldurii şi a energiei electrice care, prin economia de energie
primară astfel realizată, faţă de producerea lor separată, reprezintă una din
principalele căi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, reducând totodată
factura energetică totală pentru utilităţi, la nivelul consumatorilor.
Plecând de la conceptul că alimentarea cu căldură – în general – şi mai ales
cogenerarea reprezintă în fond un sistem integrat format din producere, transport,
distribuţie şi consumul final de căldură, autorii au tratat diversele probleme tehnice,
de mediu şi economice specifice fiecărui subansamblu al acestui sistem, având în
vedere legăturile biunivoce dintre acestea şi efectele finale asupra ansamblului. În
acest sens, este de remarcat faptul că fiecare problemă tehnică este analizată în
final din punctul de vedere al eficienţei economice, care decide utilitatea aplicării
practice a soluţiilor propuse. Din acest punct de vedere sunt de remarcat analizele
tehnico-economice prezentate detaliat, pentru justificarea alegerii diverselor soluţii
tehnice propuse ca alternative.
Sunt tratate amplu şi soluţii tehnice mai noi, de mare perspectivă, cum ar fi
„cogenerarea de mică putere” în contextul noii tendinţe de producere distribuită a
energiei electrice, precum şi „trigenerarea” pentru producerea căldurii, frigului şi a
energiei electrice.
Este de subliniat abordarea aspectelor economice ridicate de soluţiile de
cogenerare/trigenerare, pe baza unor analize critice concrete, vizând ansamblul
sistemelor de alimentare cu căldură şi în final nivelul costurilor la consumatori.
Tratarea complexă a diverselor probleme probează profesionalismul
colectivului de autori, printre care unii au o vechime în domeniul respectiv de peste
40 de ani.
Prin conţinutul şi prin modul complet de tratare a diverselor probleme, lucrarea
este utilă tuturor specialiştilor din domeniu, inclusiv cadrelor de decizie. Totodată,
în mod selectiv, ea este utilă studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor care doresc
să se pregătească în domeniul alimentării cu căldură.

Prof. dr. ing. Adrian Alexandru Badea


Prorector al Universităţii Politehnica Bucureşti
Membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinţă din România
CUPRINS i

CUPRINS

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC ........................................1


1.1. Tipurile SAC ................................................................................................ 1
1.2. Structura SAC ................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de
alimentare cu căldură ......................................................................................4

2. SARCINA TERMICĂ A SAC ...............................................................................7


2.1. Clasificarea consumurilor de căldură..............................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ...........................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic ..........................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite .................................................... 11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire......... 11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldură pentru încălzire .................................................... 16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ................................ 21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ..................... 26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ........ 29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .......................................... 30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor ........... 30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldura pentru ventilare .................................................... 31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor..................33
2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.
Estimarea consumului anual ................................................................ 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare......................................................... 35
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum ................. 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de
consum................................................................................................ 37
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă
de consum ................................................................................................40
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei
calde de consum. Estimarea consumului anual ........................................ 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic................................................................ 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice ................................44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice ........................................ 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice ......................... 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere ................................................................ 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere ................................46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere............................................ 47
2.8. Sarcina termică a SAC .................................................................................... 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC .............................................................. 48
2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC ..................... 50
ii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul.............................................. 51


2.8.2.2. Valorile medii ..................................................................................... 56
2.8.2.3. Valorile minime .................................................................................. 57
2.8.2.4. Valorile anuale .................................................................................... 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC ................................................................ 59
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC ............................................... 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate ................................................. 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate.................................................... 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate - indicatori caracteristici ................................ 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC ............................................................ 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură ............................................... 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa caldă sau apa fierbinte ...................................................... 68
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ....................................................................................... 69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa
fierbinte ..............................................................................................
71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de
căldură ................................................................................................ 76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa (caldă sau fierbinte) .......................................................... 76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 77
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
77

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC – .............................................. 78


3.1. Tipuri de SPC................................................................................................78
3.2. Terminologie................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC................................................ 82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în
SPC ...........................................................................................................
83
3.3.2.1. Centrala termică – CT ......................................................................... 83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ........................................................... 84
3.3.3. Mărimea SPC ............................................................................................ 85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor................................ 88
3.3.4.1. Datele de intrare.................................................................................. 88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC ....................................................... 90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ........................................... 90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură.................... 91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ....................... 91
CUPRINS iii

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI


ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .......................................... 93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ..................... 93
4.2. Cicluri şi surse termice reale ........................................................................... 96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu
97
ITA .................................................................................................................
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului ............. 97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor
energetice................................................................................................ 102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în
CTE şi CCG.............................................................................................. 106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ................................ 107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în
circuit închis .............................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling .......................................................................... 108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson......................................................................... 111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ........... 113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale .............. 113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi .................................................................................. 115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea
indicată, puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ................... 116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice ........................................................................................... 120
4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP ........ 123
4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ............................................ 125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu
ITG ................................................................................................................
126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real.................................................... 126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi
domenii de utilizare .................................................................................. 132
4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şi CCG
134
cu ITG.......................................................................................................
4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a
rapoartelor de compresie ................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate ................................................................135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară ............................... 136
4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară................................ 137
4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură ........................................................... 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu
postcombustie ........................................................................................... 140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare
a ciclurilor ITG ......................................................................................... 144
iv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA ................ 145


4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG .............. 145
4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA ................................................................146
4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ................................................................148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi
CCG cu ITA, ITG şi MP ................................................................................ 153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă.......................................... 153
4.8.2. Agentul de lucru .......................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ............................................................ 154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ................................................... 155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi
asupra producţiei de lucru mecanic .......................................................... 155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare............................................................................ 156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie
156
a încărcării ................................................................................................
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ................................ 157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici............................................ 157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri
termice şi tipuri de combustibili ............................................................... 161
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
164

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE


PRODUCERE A CĂLDURII ............................................................................ 164
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte ............................................... 164
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico – funcţionale ................. 164
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice ................................164
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de
cogenerare ..........................................................................................
165
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele
electrice de cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici
tehnico-funcţionale ...................................................................................
167
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ............................................................................167
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte ................................................................ 170
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în
alimentarea cu căldură – problema rezervei ............................................. 172
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică
de cogenerare sau centrală termică ..................................................... 172
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ................... 175
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte......... 178
5.2. Cazane recuperatoare ......................................................................................
179
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur ................................................................ 179
5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ................................ 183
5.2.3. Arderea suplimentară ................................................................................
183
CUPRINS v

5.3. Turbine cu abur ...............................................................................................


186
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ................................................... 186
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.
Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu
condensaţie şi priză (prize reglabile) ........................................................ 189
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere
al puterii electrice ............................................................................... 190
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu
abur ................................................................................................193
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare
cu abur ................................................................................................ 195
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale turbinelor
de cogenerare cu abur ............................................................................... 196
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ........... 200
5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu
priză(e) reglabilă(e) ............................................................................ 202
5.4. Turbine cu gaze ...............................................................................................
207
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare ................................................... 207
5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;
caracteristici energetice ............................................................................ 209
5.4.3. Microturbinele cu gaze ............................................................................. 215
5.5. Motoare cu ardere internă ............................................................................... 216
5.5.1. Generalităţi; clasificări.............................................................................. 216
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor
cu ardere internă .......................................................................................223
5.5.3. Modulele de cogenerare ............................................................................ 227
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 228

6. STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A


CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU ....................................................... 232
6.1. Structura generală a surselor de producere a căldurii ................................232
6.1.1. Instalaţiile care transformă energia potenţială a resurselor primare
în căldură şi/sau lucru mecanic................................................................ 232
6.1.2. Instalaţiile de tratare chimică a apei de adaos şi de condensat
returnat................................................................................................ 233
6.1.3. Degazoare, schimbătoare de căldură, pompe ............................................ 233
6.1.4. Instalaţii suplimentare specifice CCG ...................................................... 234
6.2. Schemele termice de principiu ale CT ............................................................ 234
6.2.1. Schema termică de principiu a CT pentru producerea de apă
fierbinte (CT-Af) ..................................................................................... 234
6.2.2. Schema termică de principiu a CT pentru producere de abur
(CT-Ab) ................................................................................................236
6.3. Schemele termice de principiu ale CCG ......................................................... 238
vi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6.3.1. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contra-


presiune sau/şi cu priză reglabilă .............................................................. 238
6.3.2. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
condensaţie şi una sau/şi două prize reglabile .......................................... 240
6.3.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
contrapresiune şi cu condensaţie şi prize reglabile ................................241
6.3.4. Schema termică de principiu a CCG, utilizând turbine cu abur cu
condensaţie funcţionând cu vid înrăutăţit ................................................. 244
6.3.5. Schema termică de principiu a CCG utilizând turbine cu abur cu
condensaţie pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur la
una din prizele fixe regenerative .............................................................. 245
6.3.6. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu gaze, în circuit
deschis (CCG-TG) .................................................................................... 246
6.3.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând ciclul mixt
gaze/abur (TG/TA) ................................................................................... 248
6.3.8. Schema termică de principiu a CCG cu motoare cu ardere internă
250
(MAI)........................................................................................................
6.4. Schemele termice de principiu ale centralelor de trigenerare – CTG ............. 272

7. INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR


DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC ............................................................. 275
7.1. Indici şi indicatori specifici – relaţii de definiţie ............................................ 275
7.1.1. Configuraţia tip a SPC ..............................................................................275
7.1.2. Indicii de structură ai energiei livrată de CCG ......................................... 277
7.1.3. Indicii caracteristici dimensionării – proiectării – CCG ........................... 279
7.1.3.1. Relaţii de definiţie...............................................................................
279
7.1.3.2. Influenţa coeficienţilor de cogenerare asupra dimensionării şi
eficienţei economice a CCG ............................................................... 283
7.1.4. Indici caracteristici echipamentelor de cogenerare ................................291
7.1.4.1. Gradul de recuperare a căldurii........................................................... 291
7.1.4.2. Indicele de cogenerare ........................................................................ 292
7.1.5. Legăturile între diverşii indici specifici surselor de cogenerare ............... 294
7.1.6. Randamentul global al unei centrale de cogenerare ................................ 295
7.1.7. Economia de combustibil realizată prin cogenerare faţă de
producerea separată ..................................................................................
301
7.2. Estimarea valorilor principalilor indici caracteristici surselor de
producere a căldurii – SPC ............................................................................. 306
7.2.1. Estimarea valorilor nominale ale coeficienţilor de cogenerare
electrici şi termici ......................................................................................
306
7.2.2. Estimarea valorii gradului de recuperare a căldurii evacuate din
ciclul de cogenerare ...................................................................................
315
7.2.3. Estimarea valorii indicelui de cogenerare ................................................. 321
7.2.3.1. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur .............................. 321
7.2.3.2. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu gaze .............................. 326
CUPRINS vii

7.2.3.3. Cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare cu ardere internă ............. 328


7.2.3.4. Cazul ciclurilor mixte de cogenerare .................................................. 330
7.2.3.5. Influenţa încărcării instalaţiilor de cogenerare asupra valorii
indicilor de cogenerare realizaţi ......................................................... 335
7.2.3.6. Influenţa randamentului electric al instalaţiilor de cogenerare
asupra indicilor de cogenerare............................................................ 337
7.2.4. Valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare şi ale indicelui de
structură a energiei livrată de CCG .......................................................... 340
7.2.5. Estimarea şi variaţia randamentului global al centralei de
347
cogenerare ................................................................................................
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare .............................. 348
7.2.5.2. Randamentul global al CCG ............................................................... 350
7.2.6. Estimarea şi variaţia economiei relative de combustibil, realizată
prin cogenerare faţă de producerea separată............................................. 354
7.2.6.1. Economia de combustibil pentru funcţionarea în regim de
cogenerare pură ..................................................................................356
7.2.6.2. Economia de combustibil realizată de ansamblul CCG...................... 359
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
362

8. COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI


PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE ........ 363
8.1. Structura sistemelor de alimentare cu căldură şi energie electrică ................. 363
8.2. Randamentul global de producere a căldurii şi energiei electrice .................. 373
8.2.1. Ipoteze de bază .........................................................................................
374
8.2.2. Randamentul global al producerii separate ............................................... 374
8.2.3. Randamentul global al producerii în cogenerare ................................ 375
8.2.4. Analiza comparativă a randamentelor globale pentru producerea
energiei electrice şi a căldurii ................................................................377
8.3. Randamentul global al ansamblului sistemelor de alimentare cu
căldură şi energie electrică .............................................................................378
8.3.1. Valorile randamentelor de transport – distribuţie – consum..................... 379
8.3.2. Ipoteze de bază ........................................................................................
383
8.3.3. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
producere separată a celor doua forme de energie................................384
8.3.4. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
cogenerare ................................................................................................
385
8.3.5. Analiza comparativă a randamentelor globale, pentru ansamblul
sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum, între
cogenerare şi producerea separată a căldurii şi a energiei electrice ......... 387
8.4. Emisiile poluante ............................................................................................
393
393
8.4.1. Reducerea directă......................................................................................
8.4.2. Reducerea indirectă ..................................................................................393
8.5. Reducerea costurilor de producţie a energiei .................................................. 394
8.6. Reducerea pierderilor de energie electrică la transport................................395
viii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

8.7. Utilizarea cogenerării ca sursă de energie electrică de siguranţă.................... 395


8.8. Dezavantaje şi condiţionări ale cogenerării .................................................... 395
8.8.1. Dezavantaje...............................................................................................
395
8.8.2. Restricţii şi elemente de frânare ale dezvoltării soluţiei de
cogenerare ................................................................................................
397

9. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU


LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE.......................... 399
9.1. Structura generală a schemelor de livrare a apei fierbinţi ............................... 399
9.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte......................... 399
9.2.1. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu turbine cu abur (TA)........................................ 400
9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu turbine cu gaze (TG) ................................................. 422
9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA)............. 426
9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu motoare cu ardere internă (CCG – MAI) .................. 427
9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă reţelei
de apă fierbinte ...............................................................................................
428
9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi .............................. 429
9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie ........................................................... 429
9.4.2. Pompele de apă de adaos .......................................................................... 434
9.4.3. Pompele pentru regimul static ................................................................ 435
9.4.4. Pompele de recirculare.............................................................................. 435
9.4.5. Pompele de condensat secundar ............................................................... 437

10. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ


PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR ........................... 438
10.1. Instalaţiile surselor de căldură specifice livrării aburului ............................. 438
10.2. Instalaţiile de reducere (IR), sau reducere şi răcire (IRR) ............................ 439
10.2.1. Schemele de principiu pentru încadrarea IR şi/sau a IRR ...................... 439
10.2.2. Dimensionarea instalaţiilor ................................................................439
10.2.3. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale surselor de
căldură (SC) şi dimensionarea lor .......................................................... 439
10.2.4. Efectele energetice şi economice ale utilizării IR, sau a IRR ................. 440
10.2.4.1. Sursa de căldură este o CT................................................................442
10.2.4.2. Sursa de căldură este o CCG ............................................................ 444
10.3. Termocompresoarele de abur – TCAb .......................................................... 456
10.3.1. Ce sunt TC şi scopul utilizării lor ...........................................................
456
10.3.2. Caracteristicile tehnico-funcţionale şi energetice ale TCAb .................. 457
10.3.2.1. Caracteristicile TCM depind de tipul lor .......................................... 457
10.3.2.2. Caracteristicile TCJ ..........................................................................
459
10.3.3. Soluţiile tehnice alternative de utilizare a TCAb ................................460
CUPRINS ix

10.3.3.1. Situaţiile specifice utilizării TCAb ................................................... 460


10.3.3.2. Soluţiile tehnice alternative .............................................................. 461
10.3.3.3. Ipotezele avute în vedere pentru comparaţia soluţiilor tehnice
alternative .........................................................................................
467
10.3.4. Eficienţa energetică a utilizării TCAb ................................................... 468
10.3.5. Eficienţa economică a utilizării TCAb ................................................... 478
10.3.6. Exemplul de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării
TCAb ................................................................................................ 478
10.4. Transformatoarele de abur – TRFAb ............................................................ 486
10.4.1. Ce sunt TRFAb şi scopul utilizării lor .................................................... 486
10.4.2. Soluţiile tehnice alternative ale utilizării TRFAb ................................488
10.4.3. Ipotezele avute în vedere la analiza tehnico-economică
comparativă a eficienţei utilizării TRFAb .............................................. 491
10.4.4. Eficienţa energetică a utilizării TRFAb ................................................. 493
10.4.5. Eficienţa economică a utilizării TRFAb ................................................. 499
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
504

11. ACUMULAREA CĂLDURII .............................................................................. 505


11.1. Scopul şi rolul acumulării energiei .............................................................. 505
11.2. Acumularea căldurii, principii şi soluţii de realizare ................................506
11.2.1. Definiţii................................................................................................
506
11.2.2. Principiul acumulării energiei termice................................................. 507
11.2.3. Tipurile de acumulare a energiei termice (AET) ................................ 508
11.2.4. Tipuri de stocare a căldurii ................................................................ 509
11.2.4.1. Stocarea căldurii sensibile a fluidelor la saturaţie ....................... 509
11.2.4.2. Stocarea căldurii sensibile a lichidelor sub presiune
(subrăcite).....................................................................................
511
11.2.4.3. Stocarea căldurii sensibile din medii solide................................ 514
11.2.4.4. Medii solide pentru stocarea căldurii........................................... 515
11.2.4.5. Stocarea căldurii latente............................................................... 517
11.2.4.6. Acumularea gazelor sub presiune ................................................ 521
11.2.4.7. Alte sisteme de stocare a căldurii ................................................ 524
11.2.5. Comparaţie între diversele tipuri de acumulare a căldurii ................... 528
11.2.5.1. Densitatea de energie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 528
11.2.5.2. Densitatea de exergie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 529
11.2.5.3. Eficienţa energetică a acumulării căldurii ................................530
11.3. Acumularea căldurii în sistemele de alimentare cu căldură (SAC) ............. 532
11.3.1. Acumularea naturală a căldurii ............................................................ 532
11.3.2. Acumulatoare de căldură specifice SAC ............................................. 533
11.3.2.1. Acumulatoarele de căldură cu presiune variabilă ........................ 534
11.3.2.2. Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă ....................... 535
11.3.3. Capacitatea specifică de acumulare ..................................................... 536
11.3.3.1. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu
presiune variabilă ........................................................................ 537
x ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.3.3.2. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu


echipresiune ................................................................................ 540
11.3.4. Capacitatea de acumulare a acumulatoarelor cu presiune
variabilă ...............................................................................................
543
11.3.5. Volumul acumulatorului cu presiune variabilă................................545
11.3.6. Variaţia cantităţii de apă, în acumulatoarele cu presiune
variabilă ...............................................................................................
546
11.3.7. Dimensiunile constructive de bază ale acumulatoarelor cu
presiune variabilă ................................................................................ 548
11.3.8. Alegerea tipului de acumulator ............................................................ 549
11.3.9. Alegerea capacităţii de acumulare ....................................................... 550
11.4. Încadrarea acumulatoarelor de căldură în SAC ........................................... 557
11.5. Încadrarea acumulatoarelor de căldură cu presiune variabilă, în
schema termică a sursei de căldură.............................................................. 561
11.5.1. Variante de principiu ........................................................................... 561
11.5.2. Încadrarea în schema termică a CT cu cazane de abur ........................ 563
11.5.3. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu abur..................... 564
11.5.4. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu gaze, în
circuit deschis ......................................................................................
568
11.5.5. Încadrarea în schema termica a CCG cu motoare cu ardere
internă ................................................................................................
569
11.5.6. Încadrarea în schema termică a CCG cu ciclu mixt gaze/abur ............ 570
11.6. Încadrarea acumulatoarelor cu echipresiune, de apă fierbinte sau apă
caldă, în schema termică a sursei de căldură ............................................... 570
11.7. Eficienţa utilizării acumulatoarelor de căldură în SAC ............................... 575
11.7.1. Optimizarea dimensionării acumulatoarelor........................................ 575
11.7.1.1. Optimizarea consumului de material ........................................... 575
11.7.1.2. Optimizarea mărimii suprafeţei exterioare ................................ 577
11.7.1.3. Limitări în dimensionarea acumulatoarelor ................................ 578
11.7.1.4. Optimizarea globală a dimensiunilor acumulatoarelor ................ 579
11.7.2. Indicatorii economici ai acumulatoarelor ............................................ 580
11.7.3. Efectele tehnico-economice ale utilizării acumulatoarelor de
căldură ................................................................................................
583
11.7.4. Domeniile de eficienţă tehnico-economică a utilizării
acumulatoarelor de abur ................................................................ 587
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................... 596

12. COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE – CGMMP ...................... 597


12.1. CGMMP – generalităţi................................................................................. 597
12.1.1. Ce este CGMMP? ............................................................................... 597
12.1.2. Piaţa CGMMP ..................................................................................... 599
12.1.2.1. Contextul aplicării CGMMP ....................................................... 599
12.1.2.2. CGMMP în condiţiile producerii descentralizate a energiei
electrice .......................................................................................
601
CUPRINS xi

12.1.2.3. Domeniile de aplicare a CGMMP ............................................... 601


12.1.3. Avantajele şi dezavantajele CGMMP .................................................. 604
12.1.3.1. Principalele avantaje ale CGMMP .............................................. 604
12.1.3.2. Principalele dezavantaje, sau limitări, în aplicarea
CGMMP ...................................................................................... 605
12.1.4. CGMMP, un concept energetic revoluţionar ................................ 606
12.1.5. Aspectele sociale ale CGMMP ............................................................ 607
12.1.6. CGMMP şi contextul legislativ ........................................................... 610
12.1.7. Comunitatea Europeană despre CGMMP............................................ 611
12.2. Tehnologii de cogenerare specifice CGMMP, caracteristici tehnice,
economice şi de mediu ............................................................................... 617
12.2.1. Tehnologii specifice CGMMP ............................................................. 617
12.2.2. Tipurile CGMMP, ca centrale de PD a energiei electrice ................... 618
12.2.3. CGMMP cu turbine cu gaze (CGMMP–TG) ................................ 620
12.2.3.1. Caracteristicile de bază ale microturbinelor cu gaze
(MTG) .........................................................................................620
12.2.3.2. Căile de îmbunătăţire în perspectivă a performanţelor
MTG ............................................................................................
622
12.2.3.3. Cicluri combinate hibride de MTG şi pile de combustie ............. 622
12.2.3.4. Perspectivele pieţei CGMMP cu MTG ................................ 623
12.2.4. CGMMP cu mini şi micro motoare cu ardere internă – MMAI .......... 624
12.2.4.1. Randamentul electric şi investiţia unei CGMMP cu
MMAI ......................................................................................... 624
12.2.4.2. Comparaţia între CGMMP cu MMAI şi producerea
separată a căldurii şi energiei electrice........................................ 625
12.2.5. Comparaţie între CGMMP cu MTG sau MMAI ................................ 629
12.2.6. CGMMP cu motoare Stirling – MST .................................................. 634
12.2.6.1. Generalităţi ..................................................................................634
12.2.6.2. Aspectele funcţionale generale ale MST ................................635
12.2.6.3. Eficienţa energetică a MST ......................................................... 639
12.2.6.4. Comparaţia între CGMMP cu MST sau MMAI .......................... 640
12.2.7. CGMMP cu pile de combustie – PC.................................................... 645
12.2.7.1. Generalităţi ..................................................................................645
12.2.8. Caracteristicile tehnice, economice, de mediu şi funcţionale, ale
tehnologiilor utilizate în CGMMP ...................................................... 651
12.3. CGMMP utilizând resursele energetice regenerabile şi gazificarea
cărbunilor................................................................................................656
12.3.1. CGMMP utilizând biomasa ................................................................ 656
12.3.2. CGMMP utilizând gazificarea cărbunilor............................................ 663
12.4. Aplicaţiile CGMMP..................................................................................... 665
12.4.1. Stabilirea domeniilor de eficienţă a utilizării CGMMP ....................... 665
12.4.2. Aplicaţii urbane ................................................................................... 668
12.4.3. Aplicaţii în domeniul rural................................................................674
12.4.3.1. Contextul dezvoltării CGMMP în zonele rurale .......................... 674
xii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.4.3.2. Tehnologiile de mini şi micro cogenerare folosite ...................... 675


12.4.3.3. Schemele de finanţare ale proiectelor de CGMMP rurale ........... 676
12.4.3.4. Piaţa CGMMP în zonele rurale ................................................... 676
12.5. Stadiul şi perspectivele CGMMP ................................................................ 677
12.5.1. CGMMP în Germania, Danemarca, Italia, Spania şi Anglia ............... 677
12.5.2. CGMMP în SUA ................................................................................. 687
12.5.3. CGMMP în Canada ............................................................................. 689
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
693

13. TRIGENERAREA ................................................................................................ 697


13.1. Conceptul de trigenerare ............................................................................... 697
13.2. Caracteristici generale ale trigenerării – avantaje, dezavantaje,
699
limitări ..........................................................................................................
13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de alimentare cu căldură şi frig
(SACF) din centralele de trigenerare (CTG) ................................................ 701
13.4. Necesarul de frig ........................................................................................... 718
13.4.1. Domeniul avut în vedere ......................................................................... 718
13.4.2. Elementele de climă interioară ............................................................... 718
13.4.2.1. Temperatura aerului interior ............................................................. 718
13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior ................................................ 722
13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior ............................................... 723
13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare............. 723
13.4.3. Elemente de climă exterioară................................................................ 723
13.4.3.1. Temperatura aerului exterior ............................................................ 723
13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior ................................ 725
13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare ................................................... 725
13.4.3.4. Viteza vântului .................................................................................. 727
13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire........................................... 727
13.4.4.1. Aporturile de căldură ........................................................................ 727
13.4.4.2. Degajările interioare de căldură ........................................................ 733
13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire......................................................... 734
13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice ................................736
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire ............................. 737
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare ........................................................ 737
13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare......................................................... 741
13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare ................................................... 742
13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara .......................................... 742
13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara ......... 745
13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara.................................................... 748
13.5.1. Aspecte generale ..................................................................................... 748
13.5.2. Instalaţii de fereastră ............................................................................... 749
13.5.3. Instalaţii de încăpere ............................................................................... 751
13.5.4 Instalaţii pentru răcire – climatizare - centralizată ................................756
CUPRINS xiii

13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer .......................................... 756


13.5.4.2. Ventilo-convectoarele ................................................................ 758
13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al agentului de răcire – „VRV” ........... 759
13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de alimentare
centralizată cu frig – SACF .......................................................................... 760
13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................
760
13.6.2. Agenţii de răcire a aerului din incintele climatizate ............................... 761
13.6.3. Agenţii intermediari ................................................................................ 762
13.6.4. Tipurile sistemelor de distribuţie centralizată a frigului – SDF .............. 762
13.6.5. Tipurile reţelelor de transport şi distribuţie centralizată a frigului ......... 763
13.6.6. Tipuri de sisteme de transport şi distribuţie centralizată a căldurii
(STDC) şi a frigului (STDF) ................................................................ 763
13.6.7. Scheme de pompare utilizate în sistemele de transport şi
distribuţie a agentului de răcire .............................................................. 768
13.6.7.1. O singură staţie centralizată de pompare .......................................... 768
13.6.7.2. Două trepte de pompare centralizată ................................................ 770
13.6.7.3. Trei trepte de pompare ................................................................ 770
13.6.7.4. O staţie centralizată cu staţie descentralizată ................................770
13.6.8. Reglarea debitului de apă de răcire, în cadrul SACF .............................. 771
13.6.8.1. Datele iniţiale necesare la nivelul concepţiei şi proiectării
SDF ................................................................................................
771
13.6.8.2. Tipul reglajului adoptat în SDF ........................................................ 772
13.6.8.3. Reglajul calitativ – debit constant..................................................... 773
13.6.8.4. Reglajul cantitativ – debit variabil .................................................... 774
13.6.9. Racordarea consumatorilor de frig la SACF........................................... 775
13.6.9.1. Generalităţi .......................................................................................
775
13.6.9.2. Racordarea directă folosind agentul frigorific ca agent de
răcire de distribuţie ...........................................................................775
13.6.9.3. Racordarea directă, folosind un agent de răcire intermediar ............ 777
13.6.9.4. Racordarea indirectă, prin substaţie termică ................................778
13.7. Instalaţii frigorifice utilizate pentru trigenerare ............................................ 779
13.7.1. Generalităţi .............................................................................................
779
13.7.2. Tipuri de instalaţii frigorifice – IF – utilizate în soluţiile de
trigenerare...............................................................................................
780
13.7.3. Agenţii de lucru ai IF – efecte asupra mediului ................................ 781
13.7.3.1. Criterii pentru alegerea agenţilor frigorifici utilizaţi în IFC ............. 781
13.7.3.2. Soluţii utilizate în IFA, ca medii de lucru......................................... 784
13.7.4. Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori – IFC ................. 784
13.7.4.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 784
13.7.4.2. Tipuri de IFC ....................................................................................786
13.7.5. Instalaţii frigorifice cu absorbţie – IFA .................................................. 787
13.7.5.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 787
13.7.5.2. IFA cu soluţie binară apă - BrLi ....................................................... 791
xiv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.7.5.3. IFA cu soluţie amoniac - apă ............................................................ 797


13.7.6. Instalaţii frigorifice bazate pe destinderea aerului comprimat ................ 805
13.7.6.1. Principiul de funcţionare................................................................805
13.7.6.2. Eficienţa energetică .......................................................................... 806
13.7.7. Eficienţa tehnico-economică comparativă între IFA cu IFC;
domenii de utilizare ................................................................................ 807
13.7.8. Instalaţii frigorifice hibride – IFA/IFC – în industrie ............................. 812
13.7.9. Realizarea staţiilor centrale de producere a frigului (SCF) .................... 815
13.7.9.1. Generalităţi .......................................................................................
815
13.7.9.2. Instalaţii frigorifice în serie sau/şi în paralel ................................816
13.8. Încadrarea instalaţiilor frigorifice în soluţiile de trigenerare ........................ 817
13.8.1. Probleme de principiu ............................................................................. 817
13.8.2. Combinarea IFA cu IFC într-o CCG, utilizând direct căldura
produsă prin arderea combustibilului ..................................................... 818
13.8.3. Eficienţa tehnico - economică a integrării IFA cu soluţie BrLi în
CCG ........................................................................................................
821
13.8.3.1. De ce integrarea IFA în CCG?.......................................................... 821
13.8.3.2. Elemente caracteristice pentru integrarea IFA în SACC
bazate pe CCG.................................................................................. 821
13.8.4. Acumularea frigului în sistemele de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................
830
13.8.4.1. De ce acumularea de frig? ................................................................ 830
13.8.4.2. Avantaje şi inconveniente ale acumulării frigului ............................ 831
13.8.4.3. Tehnologii de stocare a frigului ........................................................ 833
13.8.4.4. Încadrarea instalaţiilor de acumulare a frigului în acoperirea
curbei de sarcină ............................................................................... 841
13.8.4.5. Eficienţa economică a stocării frigului ............................................. 844
13.9. Eficienţa tehnico-economică a trigenerării ................................................... 847
13.9.1. Elemente generale ................................................................................... 847
13.9.2. Indicatorii tehnici caracteristici trigenerării ............................................ 848
13.9.2.1. Fluxurile de energie din cadrul unei centrale de trigenerare –
CTG ................................................................................................
848
13.9.2.2. Ecuaţiile de bilanţ energetic dintr-o CCG......................................... 850
13.9.2.3. Indicatorii tehnici caracteristici CTG ............................................... 853
13.9.2.4. Eficienţa energetică globală a CTG .................................................. 855
13.9.3. Economia de energie primară realizată în cazul trigenerării................... 861
13.9.3.1. Ipoteze ..............................................................................................
861
13.9.3.2. Economia de energie primară realizată în cazul CTG faţă de
producerea separată a celor trei forme de energie ............................ 862
13.9.3.3. Economia de energie primară realizată în cazul CTG, faţă de
producerea în cogenerare a căldurii şi energiei electrice şi
separată a frigului ............................................................................. 867
13.9.4. Eficienţa economică a trigenerării .......................................................... 873
13.9.4.1. Aspecte generale ............................................................................... 873
CUPRINS xv

13.9.4.2. Criterii de analiză.............................................................................. 874


13.9.4.3. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare – CTG .................. 875
13.10. Trigenerarea şi mediul ................................................................................ 879
13.10.1. Problemele de mediu ale trigenerării .................................................... 879
13.10.2. Evaluarea impactului trigenerării asupra efectului de seră ................... 879
13.10.2.1. Efectul de seră al cogenerării .......................................................... 879
13.10.2.2. Efectul de seră al trigenerării .......................................................... 882
13.11. Trigenerarea în sectorul terţiar şi similar .................................................... 886
13.11.1. Tipul consumatorilor terţiari şi similari ................................................ 886
13.11.2. Aspectele energetice ale sectorului terţiar ............................................ 887
13.12. Trigenerarea în domeniul hotelier ............................................................... 892
13.12.1. Structura consumului de energie al hotelurilor ................................892
13.12.2. Datele de intrare necesare ................................................................893
13.12.3. Caracteristicile consumurilor de energie ale hotelurilor ....................... 894
13.12.4. Investiţiile în centralele de trigenerare – CTG................................ 897
13.12.5. Costurile anuale de exploatare şi de mentenanţă ................................ 900
13.12.6. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare (CTG) ...................... 903
13.12.7. Exemple de caz ..................................................................................... 910
13.12.7.1. Spania .............................................................................................910
13.12.7.2. Portugalia ........................................................................................ 912
13.12.7.3. Grecia..............................................................................................914
13.12.7.4. România .......................................................................................... 916
13.13. Trigenerarea în domeniul spitalelor ............................................................ 923
13.13.1. Cererea de energie – destinaţie, structură ............................................. 923
13.13.2. Exemple de caz ..................................................................................... 924
13.13.2.1. Spania .............................................................................................924
13.13.2.2. Portugalia ........................................................................................ 927
13.13.2.3. Italia ................................................................................................
929
13.13.2.4. Brazilia............................................................................................931
13.14. Trigenerarea în domeniul aeroporturilor ..................................................... 931
13.14.1. Cererea de energie - destinaţie .............................................................. 932
13.14.2. Exemple de caz ..................................................................................... 932
13.14.2.1. Spania .............................................................................................932
13.14.2.2. Aeroportul din Denver ................................................................935
13.14.2.3. Aeroportul din Cologne ................................................................ 935
13.14.2.4. Aeroportul din Műnchen................................................................ 935
13.14.2.5. Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti ............................................ 935
13.15. Trigenerarea în sectorul comercial – exemple de caz ................................ 938
13.15.1. Italia ................................................................................................ 938
13.15.2. Grecia................................................................................................940
13.15.3. Anglia ................................................................................................942
13.16. Trigenerarea în sectorul rezidenţial şi similar– exemple de caz ................. 943
13.16.1. Trigenerarea în oraşul Montpellier ....................................................... 943
xvi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.16.2. Trigenerarea în Sidney .......................................................................... 944


13.16.3. Trigenerarea la Universitatea Western Sidney ................................944
13.16.4. Trigenerarea în clădirea Reichstagului – Berlin ................................944
13.16.5. Trigenerarea la Building Innovation Center din Padova ...................... 944
13.16.6. Trigenerarea în Statele Unite – Chicago, Oklahoma City, Tulsa.......... 945
13.16.7. Trigenerarea în Anglia .......................................................................... 946
13.16.8. Trigenerarea în cazul expoziţiei de la Lisabona ................................946
13.17. Trigenerarea în domeniul industrial ............................................................ 948
13.17.1. Trigenerarea în industria alimentară ..................................................... 948
13.17.2. Trigenerarea în industria chimică ......................................................... 949
13.17.3. Trigenerarea într-o imprimerie ............................................................. 949
13.17.4. Trigenerarea la uzina Michelin din Cholet ........................................... 950
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
950

14. UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A


DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII ................................956
14.1. Aspecte generale privitoare la valorificarea energetică a resurselor
regenerabile şi a deşeurilor ........................................................................... 956
14.2. Tipuri de resurse regenerabile şi deşeuri valorificabile în România ............. 957
14.2.1. Energia solară .......................................................................................
957
14.2.2. Energia geotermală ............................................................................... 957
14.2.3. Biomasa (rapiţă şi soia pentru biodiesel) .............................................. 959
14.2.4. Deşeurile vegetale (aşchii de lemn, rumeguş, coji, şrot) ...................... 961
14.2.5. Materiile organice (nămoluri provenite din tratarea apelor
reziduale) ..............................................................................................
962
14.2.6. Deşeurile provenite din fermele de animale ......................................... 962
14.2.7. Deşeurile solide urbane......................................................................... 963
14.3. Filiere tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea directă a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor........................................................ 963
14.3.1. Incinerarea directă cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur
(cazane pe rumeguş, cazane pe coji şi/sau şrot, incineratoare de
deşeuri urbane, incineratoare de nămoluri reziduale)........................... 964
14.3.1.1. Cazane pentru arderea biomasei lemnoase ................................964
14.3.1.2. Cazane pentru arderea cojilor şi şrotului ................................ 967
14.3.1.3. Cazane pentru incinerarea deşeurilor ........................................... 968
14.3.1.4. Cazane pentru incinerarea nămolurilor reziduale ......................... 969
14.3.2. Producerea căldurii cu panouri solare ................................................... 971
14.3.3. Producerea căldurii de la forajele geotermale................................ 974
14.3.4. Producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre ................ 975
14.3.5. Consideraţii privind valorificarea directă a resurselor
regenerabile şi deşeurilor pentru producerea căldurii în
România ...............................................................................................
979
14.4. Filierele tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea
indirectă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor ................................981
CUPRINS xvii

14.4.1. Filiere tehnologice de valorificare energetică a resurselor


regenerabile sau a deşeurilor ................................................................ 982
14.4.1.1. Piroliza..........................................................................................
982
14.4.1.2. Gazificarea ....................................................................................
983
14.4.1.3. Gazificarea cu plasmă ................................................................984
14.4.1.4. Fermentarea anaeorbă – producerea biogazului ........................... 986
14.4.1.5. Compostarea .................................................................................990
14.4.1.6. Producerea biodieselului............................................................... 992
14.4.1.7. Producerea bioetanolului – fermentaţia alcoolică......................... 996
14.4.2. Valorificarea energetică a combustibililor obţinuţi din resursele
regenerabile sau deşeuri ................................................................ 998
14.4.2.1. Utilizarea cazanelor pentru producerea căldurii ........................... 998
14.4.2.2. Utilizarea turbinelor cu abur ......................................................... 999
14.4.2.3. Utilizarea turbinelor cu gaze......................................................... 999
14.4.2.4. Utilizarea motoarelor pe biogaz/gaz de gazogen .......................... 1000
14.4.2.5. Utilizarea motoarelor pe biofuel ................................................... 1001
14.5. Mecanisme de sprijin pentru finanţarea proiectelor de valorificare
energetică a resurselor regenerabile sau a deşeurilor................................ 1002
14.5.1. Protocolul de la Kyoto ................................................................ 1003
14.5.2. Joint Implementation ...........................................................................1005
14.5.3. Comerţul cu emisii...............................................................................
1006
14.5.4. Certificatele Verzi................................................................................
1010
14.6. Bariere şi modalităţi de promovare a energiei termice produse din
deşeuri sau resurse regenerabile ................................................................ 1012
14.6.1. Consideraţii administrative privitoare la producerea de energie
1013
termică verde ........................................................................................
14.6.2. Subvenţionarea producerii şi utilizării energiei termice verzi .............. 1014
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1015

15. COGENERAREA ŞI MEDIUL ............................................................................ 1016


15.1. Aspecte legislative privind cogenerarea şi impactul asupra mediului .......... 1016
15.1.1. Integrarea protecţiei mediului în politica energetică ............................ 1016
15.1.2. Cogenerarea – tehnologie curată de producere a energiei .................... 1017
15.1.3. Aspectele legislative privind limitele admisibile ale emisiilor
diferitelor instalaţii de cogenerare ........................................................1019
15.2. Metodologii de evaluare a impactului asupra mediului ale
centralelor de cogenerare ..............................................................................
1025
15.2.1. Aspecte generale ...................................................................................
1025
15.2.2. Principii de bază ale aplicării auditului................................................. 1026
15.2.2.1. Auditul ecologic. Gestiunea de mediu .......................................... 1026
15.2.2.2. Etapele auditului de mediu ........................................................... 1028
15.2.3. Evaluarea impactului asupra mediului al centralelor de
cogenerare prin „Analiza Ciclului de Viaţă”– ACV ............................ 1032
xviii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.3. Tipuri de impact asupra mediului al diferitelor centrale de


cogenerare – indicatori ................................................................................
1036
15.3.1. Epuizarea rezervelor naturale ............................................................... 1037
15.3.2. Efectul de seră.......................................................................................
1039
15.3.3. Acidificarea...........................................................................................
1041
15.3.4. Degradarea stratului de ozon ................................................................ 1041
15.3.5. Eutrofizarea...........................................................................................
1042
15.3.6. Ecotoxicitate – toxicitate ................................................................1043
15.3.7. Poluarea foto-oxidantă .......................................................................... 1045
15.3.8. Victime ................................................................................................
1046
15.3.9. Mirosuri ................................................................................................
1046
15.3.10. Zgomot................................................................................................
1047
15.3.11. Degradarea peisajului ................................................................ 1047
15.3.12. Evaluarea indicatorilor de impact ....................................................... 1048
15.4. Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale centralelor de
cogenerare................................................................................................1049
15.4.1. Oportunitatea internalizării efectelor de mediu ................................ 1049
15.4.2. Ecotaxele...............................................................................................
1050
15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu ............................................................. 1050
15.4.2.2. Efectele ecotaxelor asupra costurilor de producere a
energiei electrice şi termice .......................................................... 1051
15.5. Model de analiză a impactului asupra mediului şi internalizarea
efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare ................................1052
15.5.1. Ipoteze. ................................................................................................
1052
15.5.2. Structura modulară a modelului........................................................... 1053
15.6. Exemple privind aplicarea analizei impactului asupra mediului şi
internalizarea efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare. .............. 1069
15.6.1. Evaluarea comparativă a impactului asupra mediului a două
soluţii de cogenerare utilizând tehnologii diferite ................................ 1069
15.6.1.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
1069
vedere ...........................................................................................
15.6.1.2. Determinarea emisiilor aferente celor două etape ale
1070
ciclului de viaţă .............................................................................
15.6.1.3. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1073
15.6.2. Influenţa ecotaxei pe carbon asupra costului de producere a
energiei pentru diferitele soluţii de cogenerare ................................ 1074
15.6.2.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
vedere ...........................................................................................
1074
15.6.2.2. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1074
15.6.3. Evaluarea efectelor ecologice şi cuantificarea economică a
acestora, în cazul alimentării cu căldură a unei zone urbane................ 1075
15.6.3.1. Obiectivul analizei de caz ............................................................. 1075
15.6.3.2. Evaluarea impactului asupra mediului – indicatori de
impact ...........................................................................................
1075
CUPRINS xix

15.6.3.3. Cuantificarea economică a impactului asupra mediului –


aplicarea ecotaxelor................................................................1078
15.6.3.4. Concluzii şi comentarii ................................................................ 1080
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1084

16. NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN


SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII –
STDC ....................................................................................................................
1085
16.1. Structura SDC ...............................................................................................1085
16.2. Poziţia surselor de căldură faţă de consumatori ............................................ 1087
16.3. Agenţii termici utilizaţi în STDC................................................................ 1089
16.3.1. Alegerea naturii agenţilor termici de transport ................................1089
16.3.1.1. Natura agentului termic în cazul STDC urbane ................................ 1089
16.3.1.2. Natura agentului termic în cazul alimentării cu căldură a
consumatorilor industriali ................................................................ 1092
16.3.1.3. Comparaţia tehnico-economică între utilizarea aburului, sau
a apei fierbinţi, ca agent termic de transport ................................ 1093
16.3.2. Colectarea şi returnarea condensatului, în cazul utilizării
aburului pentru alimentarea cu căldură .................................................. 1109
16.3.2.1. Importanţa colectării şi returnării condensatului .............................. 1109
16.3.2.2. Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat ................... 1110
16.3.2.3. Căile de creştere a cantităţii de condensat colectat şi returnat .......... 1115
16.3.2.4. Schemele de colectare şi returnare a condensatului.......................... 1116
16.3.2.5. Schemele de utilizare a căldurii condensatului ................................ 1125
16.3.2.6. Alegerea şi regimurile de funcţionare ale instalaţiilor de
colectare şi returnare a condensatului .............................................. 1129
16.3.2.7. Eficienţa tehnico-economică a colectării, returnării şi
recuperării căldurii condensatului .................................................... 1140
16.4. Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici ................................ 1151
16.4.1. Aspecte generale, ipoteze iniţiale ........................................................... 1151
16.4.2. Analiza tehnică ....................................................................................... 1154
16.4.3. Analiza economică.................................................................................. 1164
16.4.4. Aspecte specifice stabilirii parametrilor nominali ai agenţilor
termici, în condiţiile ansamblului STDC ................................................ 1172
16.4.4.1. Aspecte specifice STDC urbane ....................................................... 1172
16.4.4.2. Aspecte specifice alimentării cu căldură în scopuri
tehnologice, a consumatorilor industriali ................................ 1174
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1180

17. SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT ..................................................... 1181


17.1. SRT, un subansamblu al SAC................................................................1181
17.2. Tipuri de SRT, în cadrul STDC ................................................................ 1182
17.2.1. Criterii de clasificare a SRT................................................................ 1182
17.2.2. SRT radiale .............................................................................................
1182
xx ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.2.3. SRT inelare .............................................................................................


1184
17.2.4. Numărul de conducte ale SRT din STDC ............................................... 1186
17.2.4.1. SRT monotubulare ............................................................................ 1186
17.2.4.2. SRT bitubulare ..................................................................................
1186
17.2.4.3. SRT tritubulare .................................................................................
1190
17.2.4.4. SRT multitubulare ............................................................................1201
17.3. Mărimi caracteristice ale SRT ................................................................1201
17.3.1. Mărimi caracteristice conductelor pentru tranzitul agenţilor
termici utilizaţi în SRT ...........................................................................
1201
17.3.2. Mărimi specifice ansamblului conductelor care compun SRT ............... 1202
17.4. Elemente constructive specifice SRT ........................................................... 1202
17.4.1. Conducte utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.2. Armături utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.3. Reazemele conductelor ........................................................................... 1206
17.4.4. Compensatoare de dilatare ................................................................1208
17.5. Calculul termic al SRT .................................................................................
1208
17.5.1. Calculul pierderilor de căldură ............................................................... 1209
17.5.2. Calculul temperaturii exterioare a izolaţiei termice ................................ 1218
17.5.3. Calculul căderii de temperatură într-o conductă ................................ 1219
17.5.4. Calculul grosimii izolaţiei termice .......................................................... 1220
17.6. Calculul hidraulic al SRT .............................................................................
1221
17.6.1. Scopul calculului hidraulic al SRT ......................................................... 1221
17.6.2. Calculul pierderilor de sarcină (de presiune) .......................................... 1222
17.6.2.1. Calculul pierderilor liniare de sarcină............................................... 1222
17.6.2.2. Calculul pierderilor locale de sarcină ............................................... 1225
17.6.3. Calculul hidraulic al SRT de apă fierbinte.............................................. 1228
17.6.3.1. Calculul debitelor de apă fierbinte .................................................... 1228
17.6.3.2. Calculul diametrelor tronsoanelor de conductă ................................ 1231
17.6.3.3. Calculul pierderilor de sarcină pentru tronsoanele de
conductă ...........................................................................................
1231
17.6.3.4. Alegerea diametrelor tronsoanelor de conductă ............................... 1233
17.6.3.5. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de apă fierbinte ............ 1234
17.6.4. Calculul hidraulic al SRT de abur........................................................... 1237
17.6.4.1. Calculul pierderilor de sarcină .......................................................... 1237
17.6.4.2. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de abur ......................... 1239
17.6.5. Graficul piezometric al SRT de apă fierbinte ................................ 1240
17.6.5.1. Elemente generale.............................................................................1240
17.6.5.2. Condiţii iniţiale impuse................................................................ 1242
17.6.6. Echilibrarea hidraulică a SRT de apă fierbinte ................................1244
17.6.7. Stabilitatea hidraulică a SRT de apă fierbinte................................ 1247
17.6.7.1. Sisteme cu consumatori de încălzire neautomatizaţi ........................ 1247
17.6.7.2. Sisteme cu consumatori de încălzire automatizaţi ............................ 1251
17.6.8. Dimensionarea economică a SRT de apă fierbinte ................................ 1254
CUPRINS xxi

17.6.8.1. Domenii de aplicabilitate ................................................................ 1255


17.6.8.2. Modelul matematic pentru stabilirea vitezei optime de
transport............................................................................................
1255
17.6.8.3. Domeniile de variaţie ale debitului şi temperaturilor
agentului termic ................................................................................
1263
17.6.8.4. Regimurile termice şi hidraulice din reţelele termice
primare .............................................................................................
1272
17.6.8.5. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic o
1280
treaptă paralel ...................................................................................
17.6.8.6. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
1284
trepte serie – serie.............................................................................
17.6.8.7. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
trepte serie – paralel ................................................................ 1285
17.6.8.8. Concluzii privind dimensionarea economică a SRT......................... 1290
17.6.8.9. Exemplu de dimensionare economică a SRT ................................ 1292
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1296

18. SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE


1297
CĂLDURĂ ...........................................................................................................
18.1. Generalităţi................................................................................................
1297
18.2. Racordarea consumatorilor la reţelele termice de apă fierbinte .................... 1297
18.2.1. Condiţii generale de îndeplinit ................................................................ 1297
18.2.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire ....................................................... 1298
18.2.2.1. Generalităţi .......................................................................................
1298
18.2.2.2. Racordarea indirectă ................................................................ 1299
18.2.2.3. Racordarea directă fără amestec ....................................................... 1301
18.2.2.4. Racordarea directă prin amestec cu hidroelevator ............................ 1304
18.2.2.5. Racordarea directă cu pompe de amestec ................................ 1308
18.2.2.6. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec ............... 1311
18.2.2.7. Concluzii privind schemele de racordare a instalaţiilor de
încălzire ............................................................................................
1313
18.2.2.8. Alegerea schemelor de racordare a instalaţiilor de încălzire ............ 1314
18.2.3. Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c................................1314
18.2.3.1. Generalităţi .......................................................................................
1314
18.2.3.2. Racordarea în sistem închis .............................................................. 1314
18.2.3.3. Racordarea în sistem deschis ............................................................ 1317
18.2.3.4. Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1318
18.2.4. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi
preparare a a.c.c. .....................................................................................
1319
18.2.4.1. Generalităţi .......................................................................................
1319
18.2.4.2. Schema de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea
1321
a.c.c. ................................................................................................
xxii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.4.3. Schema de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea


a.c.c. ................................................................................................
1325
18.2.4.4. Schema de racordare în două trepte serie – paralel pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1329
18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie pentru prepararea
a.c.c. ................................................................................................
1335
18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie, pentru
prepararea a.c.c.................................................................................1338
18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT ............................................... 1342
18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT ........................... 1360
18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c. pe baza energiei
1361
solare ................................................................................................
18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi
preparare a a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport .......................... 1362
18.2.5.1. Aspecte generale ............................................................................... 1362
18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise....................................................... 1363
18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise ..................................................... 1365
18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte ......................................................... 1371
18.2.5.5. PT în sisteme monotubulare deschise ............................................... 1378
18.2.6. Automatizarea PT din sistemele bitubulare închise, de apă
fierbinte ................................................................................................
1382
18.3. Racordarea consumatorilor la reţelele de abur............................................. 1385
18.3.1. Scheme de racordare cu returnarea condensatului ................................ 1386
18.3.2. Scheme de racordare fără returnarea condensatului ............................... 1388
18.4. Module termice – MT .................................................................................. 1389
18.4.1. Generalităţi .............................................................................................
1389
18.4.2. Caracteristici tehnice generale ale PT şi MT .......................................... 1391
18.4.2.1. Caracteristicile tehnice ale PT .......................................................... 1391
18.4.2.2. Caracteristicele tehnice ale MT ........................................................ 1395
18.4.2.3. Comparaţia punctelor termice centralizate cu modulele
termice ..............................................................................................
1395
18.4.3. Concluzii privind comparaţia între PT şi MT ................................ 1400
18.4.4. Schemele caracteristice MT ................................................................ 1401
18.4.4.1. MT pentru locuinţe unifamiliale ....................................................... 1402
18.4.4.2. MT pentru încălzire .......................................................................... 1402
18.4.4.3. MT pentru prepararea a.c.c. .............................................................. 1406
18.4.4.4. MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c............................................ 1406
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1413

19. FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ .......... 1414


19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură................................ 1414
19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de abur.................... 1415
19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă
fierbinte................................................................................................ 1421
CUPRINS xxiii

19.3.1. Metode generale de reglare ................................................................1421


19.3.2. Reglarea regimului termic ................................................................1425
19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare....................... 1425
19.3.2.2. Reglarea centralizată................................................................ 1432
19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură ............................................. 1448
19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi la sursa de
căldură ..............................................................................................
1457
19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic .......................... 1461
19.4.1. Reglarea calitativă ..................................................................................
1461
19.4.2. Reglarea cantitativă.................................................................................1463
19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă ................................................................ 1466
19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic ............................... 1466
19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de
funcţionare ai instalaţiilor din punctele termice ............................... 1479
19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării instalaţiilor
consumatoare de căldură ................................................................ 1487
19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra funcţionării
pompelor de reţea ............................................................................. 1523
19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ ......................... 1537
19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de
structura consumului total de căldură............................................... 1551
19.5. Reglarea regimului hidraulic ................................................................ 1554
19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT ................... 1554
19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor ce compun
SAC ................................................................................................ 1557
19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT ................................................ 1561
19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric al
SRT................................................................................................ 1562
19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de
pe colectorul de ducere al sursei de căldură ................................1562
19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea
presiunii de refulare a pompelor de apă de adaos ............................ 1565
19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul vanelor de
pe traseul RT ....................................................................................
1566
19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul staţiilor
intermediare de pompare – SIP – ..................................................... 1569
19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanelor de
legătură între conducta de ducere şi aceea de întoarcere.................. 1572
19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele de
închidere – RI – montate pe RT de apă fierbinte ............................. 1573
19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii ................................................................ 1575
19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte ................................................. 1575
19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil ....................................................... 1575
19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant ...................................................... 1579
xxiv ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.6.1.3. Reglajul intermitent ..........................................................................1580


19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur.............................................................. 1581
19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii, în cazul SACC
de apă fierbinte .............................................................................................
1582
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1583

20. COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI


TRIGENERARE................................................................................................ 1585
20.1. Aspecte generale ...........................................................................................
1585
20.2. Structura producţiei de energie într-o CCG .................................................. 1586
20.2.1. Structura producţiei de energie electrică................................................. 1586
20.2.2. Structura producţiei de căldură ............................................................... 1591
20.2.3. Energii livrate din CCG .......................................................................... 1592
20.3. Structura consumului anual de combustibil al unei CCG ............................. 1592
20.4. Structura costurilor de producţie ale CCG .................................................... 1594
20.5. Principiul stabilirii costurilor unitare ale căldurii şi energiei
electrice produse în CCG.............................................................................. 1595
20.5.1. Principiul stabilirii costurilor/veniturilor aferente producerii
energiei electrice şi termice ................................................................1595
20.5.2. Consideraţii generale asupra metodologiei de determinare a
costurilor unitare de producere în CCG a energiei electrice şi
termice ................................................................................................
1597
20.5.2.1. Principiul metodei............................................................................. 1597
20.5.2.2. Condiţii impuse metodelor de repartiţie a costurilor de
producţie...........................................................................................
1601
20.5.2.3. Metode cunoscute de repartiţie a costurilor de producţie ale
unei CCG..........................................................................................
1602
20.6. Repartiţia costurilor variabile de producere a energiei în CCG .................... 1603
20.6.1. Metoda ieftinirii căldurii ................................................................ 1603
20.6.2. Metoda ieftinirii energiei electrice .......................................................... 1605
20.6.3. Metoda fizică ..........................................................................................
1605
20.6.4. Metoda echivalenţei de producţie ........................................................... 1607
20.6.5. Metoda ISPE ...........................................................................................
1607
20.6.6. Metoda fizică - obiectivă ................................................................ 1609
20.6.6.1. Aplicarea în cazul metodei echivalenţei de producţie ...................... 1611
20.6.6.2. Aplicarea în cazul metodei fizice ..................................................... 1612
20.6.7. Metoda calitativă – UPB ................................................................ 1613
20.6.7.1. Domeniul de aplicare ................................................................ 1613
20.6.7.2. Defalcarea cheltuielilor anuale variabile .......................................... 1613
20.6.7.3. Cheltuielile anuale cu combustibilul consumat (CB) ....................... 1613
20.6.7.4. Cheltuielile anuale pentru producerea apei de adaos ........................ 1621
20.6.8. Metoda ANRE ........................................................................................ 1622
20.7. Repartiţia costurilor fixe de producere a energiei, în CCG........................... 1624
20.7.1. Metoda calitativă – UPB ................................................................ 1625
CUPRINS xxv

20.7.2. Metoda ANRE ........................................................................................ 1626


20.8. Repartiţia consumurilor totale ale serviciilor proprii ale CCG, după
metoda calitativă – UPB ............................................................................... 1626
20.8.1. Stabilirea consumurilor serviciilor proprii termice, ale CCG cu
abur ................................................................................................ 1627
20.8.2. Stabilirea consumurilor serviciilor proprii electrice ale CCG ................ 1628
20.9. Sensibilitatea metodei calitative – UPB ........................................................ 1630
20.10. Mărimi de intrare necesare aplicării metodei calitative – UPB .................. 1631
20.11. Comparaţie între diversele metode de repartiţie a costurilor de
producţie ale unei CCG .............................................................................. 1632
20.12. Efectele evoluţiei preţului combustibilului, asupra preţului
energiei termice şi electrice produse în cogenerare ................................ 1638
20.13. Efectele economice, asupra CCG, ale metodei de stabilire a
tarifelor pentru căldură şi energie electrică ................................................ 1642
20.14. Aplicaţie a comparaţiei între diversele metode de repartiţie a
costurilor de producere între condiţiile reale ale unui ansamblu de
CCG dintr-un oraş ...................................................................................... 1646
20.14.1. Date de funcţionare ............................................................................... 1646
20.14.2. Consumurile anuale de combustibil ...................................................... 1647
20.14.3. Costuri anuale totale şi costuri anuale unitare ................................1647
20.15. Metoda nouă, de piaţă, a tarifării energiei electrice şi termice
produse în CCG ..........................................................................................1653
20.15.1. Elemente generale ................................................................................. 1654
20.15.2. Costul unitar marginal şi cel mediu anual............................................. 1654
20.15.3. Tarifele corelate ale energiei electrice şi termice ale CCG –
principiul metodei ................................................................................ 1659
20.15.4. Concluzii ...............................................................................................
1661
20.15.5. Exemplu de aplicare a noii metode ....................................................... 1661
20.15.5.1. Aplicarea noii metode în condiţiile unui autoproducător ............... 1661
20.15.5.2. Aplicarea noii metode în condiţiile variaţiei în timp a
preţului mediu anual al combustibilului ................................ 1663
20.15.5.3. Aplicarea noii metode la un ansamblu de CCG ale unui
oraş ................................................................................................
1664
20.15.6. Avantajele aplicării noii metode, comparativ cu aceea actuală,
impusă de ANRE .................................................................................. 1666
20.15.7. Implicaţiile aspectelor specifice ale pieţei de energie........................... 1667
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1667

21. METODE DE ANALIZA EFICIENŢEI ECONOMICE A


SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ. ................................ 1669
21.1. Generalităţi.................................................................................................
1669
21.2. Concepte de bază în analizele financiare şi economice ................................ 1670
21.2.1. Fluxul de cheltuieli şi venituri ................................................................ 1670
21.2.1.1. Investiţiile .........................................................................................
1671
xxvi ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

21.1.1.2. Costurile reziduale ............................................................................ 1675


21.2.1.3. Cheltuieli de exploatare. ................................................................ 1675
21.2.1.4. Veniturile brute (încasările) .............................................................. 1676
21.2.1.5. Valoarea reziduală. ........................................................................... 1676
21.2.2. Sistemul de preţuri. Escaladarea preţurilor şi inflaţia ............................. 1677
21.2.3. Finanţarea proiectelor de investiţii ......................................................... 1680
21.2.4. Creşterea în timp a valorii banilor. Actualizarea ................................ 1681
21.2.4.1. Necesitatea actualizării ................................................................ 1681
21.2.4.2. Stabilirea ratei de actualizare ............................................................ 1682
21.2.4.3. Relaţii de calcul ale valorilor actualizate .......................................... 1683
21.3. Criterii şi indicatori de analiză economică pentru evaluarea
proiectelor de investiţii ................................................................................. 1684
21.3.1. Criterii de analiză economică bazate pe valori actualizate ..................... 1684
21.3.1.1. Ipoteze de bază la aplicarea criteriilor bazate pe valori
actualizate.........................................................................................
1684
21.3.1.2. Criteriul venitului net actualizat (VNA) ............................................ 1685
21.3.1.3. Criteriul cheltuielilor totale actualizate (CTA)................................ 1688
21.3.1.4. Rata internă de rentabilitate (RIR) .................................................... 1689
21.3.1.5. Indicele de profitabilitate (IP) şi venitul net actualizat
specific (vna) ....................................................................................1691
21.3.1.6. Termenul actualizat de recuperare a investiţiilor (TRA) ................... 1692
21.3.1.7. Calculele de eficienţă economică şi fiscalitatea................................ 1693
21.3.1.8. Calculul beneficiului impozabil ........................................................ 1693
21.3.1.9. Venitul net actualizat şi rata internă de rentabilitate după
impozitare.........................................................................................1694
21.3.2. Criterii de analiză economică bazate pe valori neactualizate ................. 1695
21.3.2.1. Criteriul termenului de recuperare în valori neactualizate
(TRB) ................................................................................................
1695
21.3.2.2. Criteriul ratei randamentului contabil (rc). ................................1697
21.3.3. Criterii de analiză economică bazate pe costurile de producţie .............. 1698
21.3.4. Analiza de sensibilitate ........................................................................... 1701
21.3.5. Recomandări privind alegerea criteriilor de analiză a eficienţei
economice...............................................................................................1702
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1705
MIC DICŢIONAR ROMÂN – ENGLEZ – FRANCEZ DE TERMENI
FOLOSIŢI ..................................................................................................................
1706

22. STADIUL ŞI PERSPECTIVELE ALIMENTĂRII CU CĂLDURĂ ŞI


FRIG .....................................................................................................................
1709
22.1. Stadiul sistemelor de alimentare cu căldură – SAC – şi frig – SAF ............. 1709
22.1.1. Aspecte caracteristice generale ............................................................... 1709
22.1.2. Alimentarea centralizată cu căldură ........................................................ 1711
22.1.2.1. Structura energiei primare utilizată în sistemele de
alimentare cu căldură – SACC ......................................................... 1711
CUPRINS xxvii

22.1.2.2. Evoluţia SACC ................................................................................. 1711


22.1.2.3. Bariere în calea dezvoltării SACC .................................................... 1714
22.1.2.4. Piaţa căldurii .....................................................................................
1714
22.1.3. Alimentarea centralizată cu frig .............................................................. 1714
22.1.3.1. Structura energiei primare utilizată în sistemele de
alimentare centralizată cu frig – SACF ............................................ 1714
22.1.3.2. Stadiul SACF în unele ţări ale CE .................................................... 1718
22.1.4. Dezvoltarea cogenerării .......................................................................... 1719
22.1.5. Stadiul în lume al SACC şi SACF, la nivelul anului 2006 sau
2007 ................................................................................................ 1719
22.2. Elemente specifice SACC şi SACF pentru diverse ţări ................................ 1725
22.2.1. România ................................................................................................
1725
22.2.2. Rusia ................................................................................................1732
22.2.3. Polonia ................................................................................................
1733
22.2.4. Germania................................................................................................
1738
22.2.5. Austria................................................................................................1741
22.2.6. Finlanda ................................................................................................
1743
22.2.7. Danemarca ..............................................................................................
1745
22.2.8. Suedia ................................................................................................1749
22.2.9. Franţa ................................................................................................1752
22.2.10. Statele Unite ale Americii ................................................................1753
22.2.11. China ................................................................................................1758
22.2.12. Japonia ................................................................................................
1761
22.2.13. Coreea de Sud ....................................................................................... 1764
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1767

23. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA


COGENERĂRII/TRIGENERĂRII ................................................................1769
23.1. Principii de avut în vedere ............................................................................
1769
23.2. Factorii de influenţă a deciziei privind aplicarea
cogenerării/trigenerării .................................................................................
1769
23.2.1. Factorii de natură tehnică................................................................ 1770
23.2.1.1. Cererile de energie, mărime – structură ............................................ 1770
23.2.1.2. Resursele de energie primară ............................................................ 1773
23.2.1.3. Tehnologiile de producere a energiei................................................ 1775
23.2.1.4. Tipul sistemelor de alimentare cu căldură –
centralizate/descentralizate............................................................... 1775
23.2.1.5. Legătura cu sistemul local de reţele pentru transportul şi
distribuţia energiei electrice ............................................................. 1776
23.2.2. Factorii de mediu ....................................................................................
1776
23.2.3. Factorii economici ..................................................................................
1779
23.2.3.1. Investiţiile în producerea, transportul şi distribuţia căldurii ............. 1780
23.2.3.2. Costurile anuale pentru producerea, transportul şi distribuţia
căldurii..............................................................................................
1781
xxviii ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

23.2.3.3. Pârghii economico-financiare la nivelul Statului.............................. 1782


23.2.4. Legislaţia şi reglementările specifice domeniului................................ 1785
23.2.4.1. Legi, reglementări, destinaţii ............................................................ 1785
23.2.4.2. Aspectele specifice României ........................................................... 1788
23.2.5. Capacitatea financiară a consumatorilor ................................................. 1789
23.2.6. Bariere pentru introducerea cogenerării/trigenerării ............................... 1792
23.2.6.1. Bariere specifice consumurilor de căldură................................ 1792
23.2.6.2. Bariere tehnice ..................................................................................1793
23.2.6.3. Bariere specifice încadrării în normele de mediu ............................. 1793
23.2.6.4. Bariere economice ............................................................................ 1794
23.2.6.5. Bariere financiare şi de piaţă ............................................................ 1794
23.2.6.6. Bariere legislative, organizatorice şi instituţionale ........................... 1796
23.2.6.7. Bariere sociale ..................................................................................1797
23.2.6.8. Bariere strategice .............................................................................. 1797
23.3. Concluzii ................................................................................................1797
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1798
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 1

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC


Sistemul de alimentare cu căldură – SAC, reprezintă ansamblul instalaţiilor de
producere – transport – distribuţie – consum a căldurii.

1.1. Tipurile SAC


Tipurile SAC depind de:
a. tipul consumatorilor de căldură: urbani şi/sau terţiari, industriali, sere
legumicole şi/sau floricole;
b. gradul de centralizare/descentralizare a alimentării cu căldură:
• SAC individuale – SIAC: o sursă de căldură alimentează un singur
consumator, care poate fi reprezentat de o clădire (casă) sau de un apartament în
cadrul unei clădiri comune. În general, sistemele individuale au un caracter relativ,
dependent de conturul alimentat cu căldură şi de aspectele administrativ-juridice
privind proprietatea. Ele se caracterizează prin faptul că, din punct de vedere
juridic, alimentează un singur consumator.
• SAC centralizate – SACC: o sursă de căldură alimentează mai mulţi
consumatori, caracterizaţi ca atare din punct de vedere juridic. Gradul de
centralizare diferă de la caz la caz: de la alimentarea cu căldură a mai multor
consumatori individuali situaţi în aceeaşi clădire, la gruparea mai multor clădiri, a
unor zone caracteristice (cartiere în cazul consumatorilor urbani), până la
alimentarea unei localităţi – în cazul consumatorilor urbani – sau a unei (unor)
platforme industriale.
• SAC mixte – SMAC: unii consumatori au surse individuale de căldură
(SIAC), iar alţii sunt alimentaţi în sistem centralizat (SACC), dintr-una sau mai
multe surse de căldură de zonă (SCZ) sau dintr-una singură centralizată (SCC).
Acesta este cazul majorităţii SAC urbane;
c. natura agentului termic utilizat pentru alimentarea cu căldură: SAC cu
apă caldă (cu temperatura nominală sub 100°C), SACC cu apă fierbinte (cu
temperatura nominală între 110…160°C), SAC cu abur (la diferiţi parametri ai
aburului – presiune, temperatură), SAC sub formă de frig, pentru climatizare sau în
scopuri tehnologice (SAF), SAC cu aer cald/fierbinte ca agent termic pentru
transportul şi distribuţia căldurii;
d. tehnologia de producere a căldurii, utilizată în cadrul sursei/surselor de
căldură:
• SAC cu centrale termice (CT) – SAC.CT, utilizate numai pentru
alimentarea cu căldură;
• SAC cu centrale de cogenerare (CCG) – SAC.CCG, folosite pentru
alimentarea simultană cu căldură şi energie electrică;
• Sisteme de trigenerare, cu centrale de trigenerare (CTG) – STG.CTG,
care asigură alimentarea simultană cu căldură, frig şi energie electrică.
2 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1.2. Structura SAC


Conform definiţiei, indiferent de tipul SAC, structura de principiu este
următoarea – vezi fig.1.1:
• una, sau mai multe surse de căldură (SC);
• o reţea termică de legătură între SC şi consumatorii de căldură
(instalaţiile de căldură) – RT;
• ansamblul instalaţiilor, care asigură interfaţa între reţeaua termică şi
instalaţiile consumatoare, numite puncte termice – PT sau module termice
individuale – MT, în funcţie de poziţia acestora faţă de consumatori. Acestea sunt
necesare atunci când. fie agentul termic utilizat în RT sau/şi parametrii acestuia,
diferă de cel acceptat de instalaţiile consumatoare. PT sau/şi MT „adaptează”
condiţiile de regim termic şi de presiuni din RT de legătură la cele impuse de
instalaţiile consumatoare;
• în condiţiile existenţei PT şi/sau a MT, reţeaua termică – RT se împarte în:
reţeaua termică primară – RTP, care face legătura între SC şi PT(MT) şi
reţeaua termică secundară – RTS, de legătură între PT(MT) şi instalaţiile
consumatorilor;
• instalaţiile consumatorilor – IC, care asigură alimentarea propriu-zisă cu
căldură a fiecărui consumator individual. În funcţie de destinaţia – tipul –
consumului, acestea sunt în general:
− IC pentru încălzire (încălzirea spaţială);
− IC sub formă de apă caldă de consum (a.c.c.), în scopuri menajere
şi/sau sanitare;
− IC pentru ventilarea incintelor;
− IC pentru climatizarea incintelor;
− IC în scopuri tehnologice (industriale sau pentru producerea de bunuri
de consum).

a) b)
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 3

c)

d)
Fig. 1.1. Structura de principiu a sistemelor de alimentare cu căldură – SAC: a – sisteme
individuale SIAC; b – sistem centralizat – SACC fără PT şi/sau MT; c – sistem
centralizat – SACC, cu PT; d – sistem centralizat – SACC, cu MT.
Legendă: SC – sursă de căldură (în număr de la 1…n); C,1…C,j…C,l…C,n –
consumatori; PT,1…PT,j…PT,n – puncte termice centralizate; MT,1…MT,i…MT,n –
module termice (de scară şi/sau de bloc); RT – reţea termică; RTP – reţea termică
primară; RTS – reţea termică secundară.
4 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate


de alimentare cu căldură
Tabelul 1.1 prezintă comparativ avantajele şi dezavantajele sistemelor
individuale (SIAC), respectiv ale celor centralizate (SACC), de alimentare cu
căldură.
Comparaţie între SIAC şi SACC – elemente caracteristice
Tabelul 1.1
SISTEMELE INDIVIDUALE – SIAC SISTEMELE CENTRALIZATE – SACC
1 2
Presupun:
• realizarea unei surse de căldură (SC,i) • realizarea unei surse de căldură pentru
pentru fiecare consumator (C,i) fizic/juridic mai mulţi consumatori diferiţi fizic/juridic
– vezi fig. 1.1.,a; – vezi fig. 1.1.,b–d;
• amplasarea sursei de căldură (SC,i) la • amplasarea sursei de căldură în zona
consumatorul căruia îi este destinată (C,i); consumatorilor arondaţi, sau în afara
• tehnologiile de producere a căldurii acesteia, în funcţie de gradul de centralizare
trebuie să satisfacă condiţiile de mediu şi adoptat pentru alimentarea cu căldură şi de
toate celelalte restricţii determinate de poziţia reciprocă a consumatorilor faţă de
apropierea de consumatori: sursă de foc, de aceea a sursei/surselor de căldură;
zgomot etc;
• diversele categorii de consumatori de • consumurile de căldură sunt asigurate
căldură pot fi asigurate de aceeaşi sursă, simultan de aceeaşi/aceleaşi surse de
sau de surse de căldură specializate pe căldură, la care sunt arondaţi consumatorii
diversele consumuri. respectivi.
Avantaje
• asigurarea calitativă şi cantitativă a • reducerea restricţiilor privind calitatea
alimentării fiecărui consumator şi stocarea combustibilului folosit, în cazul
individual, după cerinţe şi posibilităţi celui lichid şi/sau solid;
financiare; • prin suprapunerea cererilor de căldură de
• reducerea distanţei medii de transport a tipuri diferite, ale diverşilor consumatori,
căldurii de la sursă la consumator, cu se reduce valoarea maximă totală de
consecinţele: dimensionare a capacităţii sursei/surselor
- reducerea pierderilor de căldură la de căldură şi se aplatisează cererea totală
transport; anuală, cu consecinţele:
- reducerea consumurilor energetice - se reduce investiţia în sursa/sursele de
aferente transportului căldurii; căldură, raportată la totalul debitelor
- adaptarea mult mai bună (aproape maxime de căldură livrate;
perfectă), în timp real, a calităţii şi cantităţii - creşte încărcarea medie anuală a
căldurii produse, faţă de aceea necesară; instalaţiilor de producere, mărindu-se
• sistemul automat de reglare a randamentul mediu anual de funcţionare al
consumului, în funcţie de cererea acestora, reducând astfel costurile specifice
momentană, este simplu şi relativ ieftin variabile pentru căldura produsă;
bazat numai pe sistemul local de reglaj, la • se reduc costurile specifice medii de
aparatele consumatoare; mentenanţă;
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 5

Tabelul 1.1 (continuare 1)


1 2
• lipsa dependenţei condiţiilor asigurate • se reduce poluarea locală a mediului,
alimentării cu căldură a unui consumator, simultan cu reducerea investiţiilor specifice
de eventualele servituţi create de alţi aferente adoptării măsurilor respective,
consumatori; pentru asigurarea încadrării în aceleaşi
• valoarea minimă a investiţiei iniţiale valori limită maxime admise ale noxelor.
pentru asigurarea alimentării cu căldură. În Aceasta înseamnă în final, reducerea
final: fiecare consumă după dorinţă şi ecotoxelor ce revin pe fiecare consumator;
plăteşte corespunzător, independent de • se reduce investiţia totală – la nivelul
ceilalţi consumatori sau de alte consumatorului/zonei de consum –
reglementări valabile la nivelul necesară asigurării aceleiaşi capacităţi totale
colectivităţii. pentru alimentarea cu căldură;
• reducerea facturii energetice totale – la
nivelul ansamblului/zonei de consum,
pentru aceeaşi cantitate totală de căldură
asigurată consumatorilor.
În final: „avantajele la nivelul
colectivităţii sunt resimţite de fiecare
consumator al acesteia”.
Dezavantaje – restricţii
• obligaţia folosirii numai a • măreşte distanţa medie de transport a
combustibililor clasici superiori (gaz căldurii pe ansamblul sistemului (SACC),
metan sau combustibil lichid uşor) ori, cu consecinţele:
eventual, a energiei electrice pentru - măreşte pierderile de căldură la transport;
producerea căldurii; - măreşte consumurile de energie aferente
• probleme dificile suplimentare pentru transportului căldurii;
asigurarea stocării combustibilului lichid; - în vederea satisfacerii corespunzătoare, în
• instalaţiile de producere a căldurii şi/sau timp, a cererii de căldură a tuturor
a frigului trebuie dimensionate pentru consumatorilor alimentaţi din SACC, atât
valorile maxime însumate ale diverselor din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ,
tipuri de cereri de căldură, inclusiv impune un sistem de reglaj automat, realizat
asigurarea capacităţii de rezervă, pentru în mai multe trepte: centralizat – la sursă,
cazurile de avarie, în funcţie de condiţiile plus unul descentralizat, la nivelul punctului
impuse de fiecare consumator. Ca urmare, termic (dacă există), urmat de unul
suma capacităţilor instalate în ansamblul individual la nivelul fiecărui consumator.
surselor de căldură individuale va fi cu Aceasta complică şi măreşte costurile
mult mai mare decât suma consumurilor aferente reglajului;
maxime ce revin fiecărei surse; • în condiţiile lipsei reglajului individual,
• încărcările medii anuale ale instalaţiilor consumatorul nu îşi poate adapta
de producere sunt cu mult mai mici decât consumul de căldură la necesităţile şi
capacităţile nominale instalate. Aceasta capacitatea sa de plată. De asemenea,
înseamnă o reducere a gradului real de asigurarea sa cu căldură, în orice
utilizare a investiţiei în sursele de căldură; moment, nu este decisă numai de
• sursele de căldură individuale, mai ales condiţiile impuse de fiecare consumator
în lipsa instalaţiilor de acumulare a căldurii, în parte, ci şi de unele reglementări
sunt puse în situaţia de a funcţiona în generale, valabile pentru ansamblul SACC.
regim „DA sau NU” cu întreruperi frec- Apar deci interdependenţe – servituţi – între
6 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 1.1 (continuare 2)


1 2
vente ale alimentării cu căldură. Aceasta diverşii consumatori ai SACC. Acestea sunt
are următoarele consecinţe: cu atât mai importante – ca efecte – cu cât
- reduce randamentul mediu anual de gradul de centralizare asigurat de SACC este
funcţionare, faţă de cel maxim (nominal), mai mare şi cu cât consumatorii de căldură
diminuând efectul favorabil – la prima sunt mai neomogeni din punctul de vedere al
vedere – al reducerii facturii anuale pentru cerinţelor impuse în alimentarea cu căldură;
căldura consumată; • factura pentru căldură a fiecărui
- creşte uzura medie a subansamblelor consumator are două componente:
sursei de căldură, mărind costurile de - cota aferentă cantităţii de căldură efectiv
mentenanţă pe durata de viaţă, simultan cu primită de consumator la nivelul conturului
diminuarea acesteia faţă de valoarea dată de său, contorizată local;
constructor; - cota parte din costurile comune aferente
- se măreşte valoare investiţiei totale de SACC, stabilite pentru starea normală –
înlocuire a sursei de căldură, ceea ce reduce tehnic şi funcţional – a ansamblului
sensibil din avantajul investiţiei iniţiale mai sistemului. Stabilirea acestei cote este
mici; dificilă deoarece necesită cuantificarea
• pe ansamblul surselor individuale de „stării normale” a sistemului, pe de o parte,
căldură, aferente zonei (conturului) de şi pe de altă parte pune problema repartiţiei
alimentare cu căldură, creşte valoarea medie abaterilor de la această stare între
anuală a poluării mediului; poluarea dată consumatori şi sistemul propriu-zis de
de suma emisiilor poluante aferente transport şi distribuţie a căldurii. Pentru
fiecărei surse de căldură va depăşi rezolvarea acestor aspecte se impun:
valorile maxime admise pe care, de altfel, - transparenţa operatorului SACC faţă de
fiecare sursă le respectă; consumatori transpusă, mai ales, în
• cresc costurile specifice medii anuale, la contractul de furnizare a căldurii şi
nivelul ansamblului SIAC, pentru explicitarea – justificarea – facturii;
ecotoxe; - reglementări, monitorizare şi arbitraj
• la nivelul ansamblului zonei, pentru toate asigurat de o autoritate independentă;
SIAC creşte investiţia specifică raportată • investiţia iniţială, pe ansamblul SACC
la cantitatea anuală de căldură produsă; este mai mare decât în cazul SIAC, ceea
• cresc costurile specifice medii anuale de ce măreşte „riscul” investiţiei;
mentenanţă; • costul specific al căldurii la consumatori
• cresc costurile specifice, medii, totale depinde de simultaneitatea mai multor
pentru căldura anual produsă factori specifici condiţiilor locale ale SACC,
(consumată). printre care foarte importanţi sunt:
- numărul de consumatori, structura,
mărimea şi simultaneitatea valorilor maxime
ale consumurilor asigurate de SACC;
2
- densitatea medie de consum pe km , care
influenţează distanţa medie de transport a
căldurii de la sursă la diverşii consumatori,
mai ales în cazul SACC urbane/terţiare;
- modul de dimensionare a sursei
centralizate de alimentare cu căldură şi
tehnologia utilizată în acest scop.
Ţ
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 7

CUPRINS CAPITOLUL 1

SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC .............................................


1
1.1. Tipurile SAC ................................................................................................ 1
1.2. Structura SAC ................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de alimentare
cu căldură........................................................................................................4
8 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 1

1. SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ – SAC....................................................1


1.1. Tipurile SAC ...............................................................................................................1
1.2. Structura SAC .............................................................................................................2
1.3. Comparaţie între sistemele individuale şi cele centralizate de alimentare cu căldură .4
SARCINA TERMICĂ A SAC 7

2. SARCINA TERMICĂ A SAC

2.1. Clasificarea consumurilor de căldură


Sistemele de alimentare cu căldură acoperă, în principiu, toate necesităţile de
căldură de temperaturi joase şi medii, în măsura în care mărimea, concentrarea şi
amplasarea lor permit aplicarea economică a acestui mod de alimentare.
Consumurile de căldură asigurate de sistemele de alimentare cu căldură pot fi
clasificate după mai multe criterii, dintre care, cele mai importante sunt: scopul,
durata anuală de apariţie şi tipul agentului termic de transport şi distribuţie.
Clasificarea consumurilor de căldură după scopul lor:
o Consumuri de căldură cu caracter urban. Ele reprezintă acele consumuri
de căldură făcute în scopul realizării unor condiţii de viaţă sau de muncă impuse,
precum şi a alimentarii cu apă caldă pentru nevoile sanitare şi gospodăreşti.
În această categorie intră:
− consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor (urbane şi industriale) – qi;
− consumul de căldură pentru ventilarea clădirilor (urbane şi industriale) – qv;
− consumul de căldură pentru climatizarea clădirilor (urbane şi industriale) –
qcl;
− consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în scopuri
sanitare şi gospodăreşti (din sectorul urban şi industrial) – qacc.
o Consumuri de căldură cu caracter tehnologic. Ele reprezintă acele
consumuri de căldură făcute în scopul realizării unor producţii industriale şi/sau
agricole. În această categorie intră:
− consumul de căldură tehnologic – qth;
− consumul de căldură al serelor – qs.
Clasificarea consumurilor de căldură după durata lor de apariţie în timpul anului:
o Consumuri de căldură sezoniere: intră practic toate consumurile de
căldură urbane (cu excepţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă
de consum) şi consumul de căldură al serelor.
o Consumuri de căldură pe durata întregului an: se au în vedere practic
toate consumurile de căldură tehnologice (cu excepţia consumului de căldură
pentru sere şi a unor consumuri din industria alimentară) şi consumul de căldură
pentru alimentarea cu apă caldă de consum.
• Clasificarea consumurilor de căldură după natura agentului termic folosit la
transportul şi distribuţia căldurii:
o Consumuri de căldură transportate şi distribuite folosind drept agent
termic apa caldă sau fierbinte: toate consumurile de căldură urbane şi consumul
de căldură al serelor.
o Consumuri de căldură transportate şi distribuite folosind drept agent
termic aburul cu diverse presiuni: toate consumurile de căldură tehnologice
(cu excepţia consumului de căldură pentru sere).
8 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor

2.2.1. Noţiuni de confort termic


Omul modern îşi petrece în mod normal mai mult de două treimi din timp în
incinte închise. Din acest motiv problema menţinerii unor condiţii de confort, în
special din punctul de vedere al temperaturii interioare, în incinte optimizate
energetic este din ce în ce mai de actualitate.
Un om, aflat într-o incintă, schimbă căldură cu mediul ambiant prin convecţie –
qcv (cu aerul din incintă), prin radiaţie – qr (cu elementele de construcţie care
mărginesc incinta), prin contact – qc (cu podeaua sau cu mobilierul din incintă) şi
prin evaporare qev (evaporarea transpiraţiei şi prin umiditatea evacuată în timpul
respiraţiei). Cantitatea totală de căldură schimbată de om cu mediul ambiant este:
q S = qcv + q r + qc + qev . (2.1)
Debitele de căldură qr şi qc pot fi pozitive sau negative, după cum temperaturile
elementelor care mărginesc incinta sunt mai mici sau mai mari decât temperatura
corpului uman. De regulă, dacă se lucrează cu valori totale, aceste debite de căldură
sunt pozitive, majoritatea elementelor de construcţie având temperaturi inferioare
temperaturii corpului uman, excepţie făcând suprafeţele aparatelor schimbătoare de
căldură.
Datorită rezistenţei termice de contact mari dintre om şi podea, respectiv dintre
om şi mobilier, a suprafeţelor de contact mici şi a temperaturilor relativ coborâte
ale podelei şi mobilierului, căldura schimbată de om prin contact – qc – are valori
foarte reduse şi poate fi neglijată.
Mărimea cantităţii de căldură schimbată de om cu mediul ambiant este
influenţată de:
− în cazul schimburilor de căldură prin convecţie – qcv: de temperatura corpului
omenesc şi a aerului interior, de viteza curenţilor interiori de aer şi de gradul de
acoperire cu haine a corpului uman;
− în cazul schimburilor de căldură prin radiaţie cu elementele de construcţie
care delimitează incinta în care se află acesta – qr: de temperatura corpului
omenesc, de temperatura medie radiantă a elementelor de construcţie şi de distanţa
la care se află omul faţă de acestea.
− în cazul schimburilor de căldură prin evaporare – qev: de temperatura corpului
omenesc şi de conţinutul de apă al aerului interior.
În acelaşi timp, în interiorul organismului, se produce o cantitate de căldură – qO
datorată proceselor chimice de transformare a alimentelor şi a activităţii muşchilor
şi a unor organe interne (inima, ficatul, rinichii etc.).
Realizarea confortului termic presupune menţinerea temperaturii medii interne a
corpului în jurul valorii de 37°C, respectiv evacuarea integrală a căldurii generată
de către organismul uman. Confortul termic se atinge atunci când se realizează
egalitatea:
qO = q S . (2.2)
SARCINA TERMICĂ A SAC 9

Cantitatea de căldură generată de organismul uman este variabilă în timp,


mărimea ei fiind influenţată în principal de intensitatea activităţii depuse.
Ca urmare, există situaţii în care egalitatea de mai sus poate să nu fie realizată, şi
anume:
• qO < qS , în această situaţie se pierde şi din cantitatea de căldură acumulată în
organismul uman, temperatura corpului scade, omul având senzaţia de frig;
• qO > qS , în această situaţie creşte cantitatea de căldură acumulată în
organismul uman, temperatura corpului creşte, omul având senzaţia de cald.
În ambele cazuri, în mod normal, intervine mecanismul termoregulator al
omului fie pentru majorarea căldurii produse de organism (prin intensificarea
activităţii musculare – tremurat) – în primul caz, fie pentru majorarea căldurii
evacuate în mediu (prin apariţia şi intensificarea transpiraţiei şi prin intensificarea
respiraţiei) – în cel de al doilea caz.
Cantitatea de căldură schimbată de om cu mediul înconjurător este influenţată
de cei patru factori de microclimat interior citaţi anterior (temperatura – ti,
viteza – w şi umiditatea relativă – ϕ a aerului din incintă şi temperatura
suprafeţelor radiante – tmr). Sistemul senzorial al omului nu permite sesizarea
diferenţiată a acţiunii fiecărui factor în parte, ci doar a acţiunii compuse a celor
patru factori prin intermediul senzaţiei de temperatură. De remarcat faptul că
sistemul senzorial al omului nu permite estimarea valorii temperaturii ci doar
constatarea faptului că aceasta creează o senzaţie de cald sau de frig.
Se defineşte drept temperatură senzorială – tsz (sau temperatură medie
resimţită) o temperatură fictivă a aerului interior dintr-o incintă ipotetică în care
schimbul de căldură dintre om şi mediul înconjurător se face exclusiv prin
convecţie.
Realizarea confortului termic (egalizarea căldurii schimbate cu căldura degajată
de organism – vezi rel. 2.2) impune ca temperatura senzorială să ia o anumită
valoare denumită temperatură de confort – tc :
tsz = tc . (2.3)
Cantităţile de căldură dezvoltate de organismul uman sunt dependente de
intensitatea activităţii depuse, şi, în consecinţă temperaturile de confort sunt şi
ele dependente de tipul activităţii desfăşurate de om în incinta respectivă. Literatura
de specialitate prezintă tabele sau grafice de dependenţă între temperatura de
confort şi intensitatea activităţii depuse (vezi fig. 2.1.).
10 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

25
Temperatura de confort [°C]

20

15

10

5
0 100 150 200 250 300 350 400
Căldura degajată de om [W]
Om stând
Om lucrând uşor
Om mergând încet
Om mergând repede
Om lucrând greu
repede
Fig. 2.1. Variaţia temperaturii de confort cu intensitatea activităţii depuse.
Literatura de specialitate indică mai multe metode de estimare a realizării
confortului termic, bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale, sau pe indici de
confort termic.
Metodele bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale lucrează cu o mărime
având un sens fizic concret, uneori măsurabil direct, dar nu permit o gradare a
nerealizării perfecte a confortului termic şi nu iau în consideraţie toţi factorii care
contribuie la realizarea acestuia (în special efectul rezistenţei termice a
îmbrăcăminţii).
În cazul majorităţii încăperilor, umiditatea relativă variază în limite restrânse,
iar curenţii interiori de aer au viteze reduse (w < 0,2 m/s). În aceste condiţii,
temperatura senzorială se determină cu relaţia:
(t + t ) .
t sz ≅ i mr (2.4)
2
Relaţiile (2.3) şi (2.4) permit o estimare rapidă a îndeplinirii condiţiei de confort
termic, arătând că, în majoritatea cazurilor, confortul termic este o consecinţă
a efectului cumulat al temperaturii interioare – ti şi al temperaturii medii radiante –
tmr.
Metodele bazate pe indici de confort termic lucrează cu mărimi fără un sens
fizic concret, dar permit gradarea nerealizării perfecte a confortului termic.
Standardul românesc 7730/1997 (identic cu standardul internaţional
SARCINA TERMICĂ A SAC 11

ISO 7730/1994) prezintă o metodă pentru estimarea confortului termic, care se


încadrează în categoria metodelor bazate pe indici de confort şi foloseşte indici atât
pentru aprecierea calităţii confortului termic (indicele PMV), cât şi a numărului de
nemulţumiţi de condiţiile realizate (indicele PPD). Metoda este foarte complexă,
luând în consideraţie practic toţi factorii care influenţează realizarea confortului
termic: condiţiile de microclimat interior (temperatura, umiditatea şi viteza aerului
interior), temperatura medie radiantă a elementelor de construcţie, intensitatea
activităţii umane depusă în incinta respectivă şi rezistenţa termică a hainelor.

2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite


Calculul consumului de căldură pentru încălzire are la bază bilanţul termic al
unei incinte încălzite. El este dat de relaţia:
q pt + q pi + q tr = qi + q d + q r , (2.5)
unde qpt sunt pierderile de căldură prin transmisie (convecţie, radiaţie, conducţie) şi
prin elementele exterioare de construcţie (pereţi, ferestre, uşi); qpi – pierderile de
căldură corespunzătoare încălzirii aerului pătruns în incinta respectivă prin
neetanşeităţile elementelor de construcţie ( q vr pi ) şi prin ventilare naturală, la

deschiderea uşilor şi/sau a ferestrelor ( q vn


pi ); qtr – cantitatea de căldură

înmagazinată în elementele de construcţie; qi – cantitatea de căldură introdusă de


instalaţia de încălzire; qd – cantitatea de căldură introdusă de degajările interioare
de căldură; qr – cantitatea de căldură introdusă de radiaţia solară.
De regulă, în majoritatea cazurilor, incintele sunt încălzite în mod continuu
(chiar dacă reglarea livrării de căldură este prin intermitenţă). Cantitatea de căldură
înmagazinată în elementele de construcţie (qtr) are în majoritatea timpului valori
foarte reduse, chiar nule, putând fi neglijată. Ea are valori relativ ridicate, cam de
acelaşi ordin de mărime cu restul cantităţilor de căldură care intervin în bilanţul
termic al incintei doar în perioadele scurte de timp corespunzătoare începutului
încălzirii. Pentru restul timpului, grupând corespunzător termenii din relaţia (2.5),
se obţine valoarea consumului de căldură pentru încălzire:
qi = q pt + q pi − (q d + q r ) = q pt + (q vrpi + q vn
pi ) − (q d + q r )
, (2.6)

2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire


Determinarea consumului de căldură pentru încălzire pe baza bilanţului termic
al încălzirii cu ajutorul relaţiei (2.6) este practic imposibilă deoarece nu există
relaţii analitice care să descrie corect toţi termenii bilanţului termic. De aceea,
în practică, consumul de căldură pentru încălzire se determină prin:
− metode simplificate, care calculează analitic doar o parte din termenii
bilanţului termic al încălzirii, restul fiind luaţi în consideraţie prin intermediul unor
coeficienţi de corecţie. În România, standardul SR 1907/1997 recomandă o
metodologie de determinare a consumului de căldură pentru încălzire care se
12 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

încadrează în această categorie. Aplicarea metodologiei prezentate în standard,


necesită cunoaşterea unui număr foarte mare de date cu privire la dimensiunile
diverselor elemente de construcţie din componenţa clădirilor, a proprietăţilor
termofizice ale acestor elemente şi efectuarea unui volum foarte mare de calcule.
Folosirea calculatoarelor reduce timpul de calcul, dar introducerea unui volum
mare de date iniţiale reduce eficienţa utilizării acestora. Din motivele prezentate
mai sus, calculul consumului de căldură pentru încălzire conform SR 1907/1997 se
face doar pentru dimensionarea (proiectarea) corpurilor de încălzire.
− metode empirice, bazate pe date experimentale obţinute din exploatarea
instalaţiilor de încălzire a unor clădiri existente. Datorită simplităţii şi uşurinţei în
aplicare, ele se folosesc pentru dimensionarea (proiectarea) unor componente ale
sistemului de alimentare cu căldură (reţele de transport şi distribuţie, echipamentele
surselor etc.) şi în studiile de analiză a eficienţei diverselor soluţii de alimentare cu
căldură.
Una dintre cele mai aplicate metode de estimare a consumului de căldură pentru
încălzire, la nivelul unei clădiri, este metoda caracteristicii termice de încălzire.
Conform acestei metode, consumul de căldură pentru încălzirea unei clădiri se
determină cu relaţia:
(
qiC = xi ⋅ Ve ⋅ tiC − teC ) [kWt ] , (2.7)
în care: xi este caracteristica termică de încălzire, în kWt/m ⋅grd; iar Ve – volumul
3
3
exterior al clădirii în m .
Caracteristica termică de încălzire xi are sensul fizic al unei pierderi specifice de
căldură (raportată la volumul exterior) atunci când între interiorul şi exteriorul
clădirii există o diferenţă de temperatură de un grad.
Valorile caracteristicii termice de încălzire xi se determină prin prelucrarea
datelor statistice privind consumul de căldură pentru încălzirea unor clădiri
existente (vezi tabelul 2.1).
Valorile caracteristicii termice de încălzire de bază [2.4]
Tabelul 2.1
Caracteristica termică
Volumul
Felul clădirii 3 de încălzire x0,i
[m ]
[W/m3grd]
1 000 0,75 – 0,58
1 000 – 5 000 0,58 – 0,44
Clădiri de locuit, social-culturale şi
5 000 – 10 000 0,44 – 0,38
administrative
10 000 – 25 000 0,38 – 0,31
> 25 000 0,31 – 0,28
5 000 – 20 000 0,58 – 0,53
Ateliere, hale industriale
20 000 – 200 000 0,53 – 0,29
5 000 – 10 000 1,34 – 0,76
Garaje
10 000 – 15 000 0,76 – 0,58
SARCINA TERMICĂ A SAC 13

În unele lucrări de specialitate se încearcă exprimarea caracteristicii termice de


încălzire xi în funcţie de factorii care o influenţează [2.5]:
xi = kt ⋅ k w ⋅ x0,i , (2.8)
unde x0,i este o caracteristică termică de încălzire de bază, funcţie de natura
materialelor de construcţie folosite şi de volumul construcţiei, kt – un coeficient de
corecţie care ţine cont de faptul că realizarea constructivă a unei clădiri (gradul de
izolare termică) depinde de zona climatică în care este amplasată clădirea; kw – un
coeficient de corecţie care ţine cont de influenţa vitezei vântului asupra pierderilor
de căldură ale unei clădiri.
Fig. 2.2. prezintă dependenţa coeficientului de corecţie (kt) de temperatura
exterioară de calcul.

1.3
Coeficientul de corectie kt

Zona climatică I

Zona climatică II

Zona climatică III

1.2 Zona climatică IV

1.1

0.9
-10 -15 -20 -25
Temperatura exterioara de calcul [°C]

Fig. 2.2. Valoarea coeficientului de corecţie kt [2.4].

Coeficientul de corecţie kw se estimează cu relaţia:

kw =
( )
E + wC
4/3

E + (w ) C 4/3
, (2.9)
0
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w C , w0C – viteza reală de calcul a
vântului, respectiv viteza de calcul a vântului pentru care a fost definită
caracteristica termică de încălzire de bază x0,i (de regulă w0C = 5 m/s).
Valoarea caracteristicii termice de încălzire de bază x0,i se determină cu relaţia
(2.10):
14 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a
x0,i = 6
, (2.10)
V
în care a este un coeficient a cărui valoare depinde de materialul de construcţie
3
folosit la realizarea clădirii; iar V – volumul clădirii, exprimat în m .
În sistemul internaţional de unităţi de măsură, valorile coeficientului (a) sunt:
• pentru clădiri cu pereţi de cărămidă: a=1,85
• pentru clădiri cu pereţii din beton: a=2,3÷2,6.
Conform fig. 2.3 – 2.6 [2.6], valorile caracteristicii termice de încălzire sunt
influenţate de: volumul clădirii, natura materialelor şi grosimea pereţilor exteriori
precum şi de poziţia clădirii faţă de alte construcţii învecinate.

3
xi [W/m grd]

0,7

0,6

0,5

0,4
1
0,3 2
3
0,2 20 000 40 000 60 000 Ve[m3]
Fig. 2.3. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate înainte de
1950, cu pereţi exteriori de 1 ½ cărămidă: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 35% din
suprafaţa pereţilor exteriori lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 35 – 55 %.

3
xi [W/m grd]

0,9 2
1
0,8

0,7

0,6 5
3 4
0,5

0,4

10 000 20 000 30 000 40 000 Ve[m3]

Fig. 2.4. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate în perioada
1960 - 1980: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 20% din suprafaţa pereţilor exteriori
lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 20 – 30%; 4 – bloc P+8, cu magazine la parter şi
subsol parţial încălzit; 5 – idem, cu subsol neîncălzit.
SARCINA TERMICĂ A SAC 15

xi [%]
xi [%] 100

100 75

75 50

25
50 0,5 0,75 Sl/St
1/2 1 1 1/2 2 2 1/2 0 0,25
cărămizi

Fig. 2.5. Dependenţa caracteristicii termice pentru Fig. 2.6. Dependenţa caracteristicii
încălzire de grosimea pereţilor exteriori. termice pentru încălzire de
cota suprafeţelor exterioare
lipite de clădiri vecine.
O altă metodă de estimare a consumului de căldură pentru încălzire, la
nivelul unui apartament, a unei clădiri sau a unei zone, este metoda bazată pe
cunoaşterea suprafeţei echivalente termic a corpurilor de încălzire montate în
apartament, în clădire sau în clădirile din zona respectivă:
qiC = S Σech ⋅ q0C , (2.11)
în care S Σech este valoarea totală a suprafeţei echivalente termic a corpurilor de
încălzire montate; iar q0C – fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă.
Conform SR 11 894/1983, fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă – q0C – are valoarea de 525 W/m2, în condiţiile în care agentul termic
de încălzire are temperaturile de intrare şi ieşire de 95/75°C, iar temperatura
interioară este de 18°C (diferenţa medie logaritmică de temperatură (∆t) are în
aceste condiţii valoarea de 66,5 grd.).
Pentru alte condiţii de funcţionare, valoarea fluxului termic se corectează cu
relaţia:
k
 ∆t 
q0C ≅ 525 ⋅   , (2.12)
 66,5 
unde: ∆t este diferenţa medie logaritmică de temperatură reală la care funcţionează
instalaţia de încălzire; iar k un coeficient a cărei valoare depinde de tipul instalaţiei
de încălzire. Pentru radiatoare din fontă, k = 1,33.
Pentru clădirile de locuit, consumul de căldură pentru încălzire poate fi
estimat şi pe baza cunoaşterii numărului de apartamente convenţionale aflate în
clădirea respectivă:
qiC = N ap.conv. ⋅ qiC0 , (2.13)
16 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care N ap.conv. este numărul de apartamente convenţionale aflate în clădirea


respectivă, iar qiC0 – consumul de căldură pentru încălzirea unui apartament
convenţional.
Apartamentul convenţional este un apartament fictiv, mediu, care, în condiţiile
din România are 2,5 camere, o suprafaţă de cca. 45 m2 şi este locuit de 2,5 locatari.
Consumul de căldură pentru încălzirea unui apartament convenţional – qiC0 – este de
cca. 4 000 – 5 000 W/ap.conv., pentru o temperatură exterioară de – 15°C,
o temperatură interioară de 20°C şi o viteză de calcul a vântului de 5 m/s.
Pentru alte condiţii de temperatură valoarea de mai sus trebuie corectată prin
multiplicarea ei cu:
( )
tiC − t eC E + wC

4/3

( ) 4/3
, (2.14)
35 E + w0C
unde t eC , tiC sunt temperaturile exterioare, respectiv interioare de calcul reale, iar
restul notaţilor au fost definite la relaţia (2.9).

2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea


mărimii consumului de căldură pentru încălzire
Valorile celor mai importante componente ale bilanţului termic (pierderile de
căldură prin transmisie prin elementele exterioare de construcţie (pereţi, ferestre,
uşi) şi pierderile de căldură corespunzătoare încălzirii aerului pătruns în incinta
respectivă prin neetanşeităţile elementelor de construcţie şi prin ventilare naturală
la deschiderea uşilor şi/sau a ferestrelor) este influenţată de factorii exteriori de
climă (temperatura exterioară, temperatura solului şi viteza vântului – prin
intermediul presiunii dinamice exercitate de acesta pe elementele de construcţie
exterioare şi care influenţează mărimea pătrunderilor de aer prin neetanşeităţi) şi de
factorii de microclimat interior – temperatura interioară.
Temperatura exterioară de calcul sau temperatura exterioară minimă
convenţională t eC este temperatura exterioară minimă la care instalaţiile de
încălzire mai pot asigura condiţiile interioare de confort termic, respectiv este
temperatura exterioară pentru care se proiectează (dimensionează) instalaţiile de
încălzire.
În România, valoarea temperaturii exterioare de calcul se determină printr-o
metodă complexă, care depinde atât de frecvenţa şi durata statistică a celor mai
scăzute valori ale temperaturii aerului exterior, cât şi de efectul acestora asupra
clădirii, ţinând cont de inerţia termică a acesteia.
Conform celor de mai sus, temperaturile exterioare de calcul vor fi caracteristice
pentru:
• o anumită zonă climatică, prin intermediul frecvenţei statistice a celor mai
scăzute valori ale temperaturii aerului exterior, întâlnite într-un anumit număr de
ani (de regulă peste 30), şi a probabilităţii duratei de apariţie a temperaturilor medii
zilnice cele mai coborâte;
SARCINA TERMICĂ A SAC 17

• pentru o anumită soluţie de realizare constructivă a incintei, prin


intermediul efectului inerţiei termice.
Având în vedere că se pot realiza incinte într-o infinitate de soluţii constructive,
standardele ar trebui să indice o infinitate de valori pentru temperatura exterioară
de calcul. În practică, aceste standarde indică temperaturi exterioare de calcul
diferenţiate doar după zona climatică de amplasare a incintei şi sunt valabile doar
pentru incinte tip. Pentru incinte având alte soluţii constructive decât soluţia tip,
diferenţierea temperaturilor se face cu ajutorul unor coeficienţi de corecţie indicaţi.
Standardul românesc SR 1907 – 1/1997 (tabelul 2.3) indică valori ale
temperaturii exterioare de calcul definite pentru patru zone climatice, corespunzând
realizării clădirilor cu pereţi exteriori construiţi din cărămidă arsă din argilă cu
grosimea de 1 1/2 cărămizi. Pentru incinte având alte soluţii constructive decât
soluţia tip, diferenţierea temperaturilor se face cu ajutorul a doi coeficienţi de
corecţie, care ţin cont de efectul inerţiei termice a elementelor de construcţie
exterioare (pereţi, ferestre, uşi) şi de cel al inerţiei termice a elementelor de
construcţie interioare care compartimentează clădirea.
Temperaturi exterioare (convenţionale) de calcul t eC
valabile în România (SR 1907 – 1/1997)
Tabelul 2.2
Zona climatică
I II III IV
Temperatura exterioară
(convenţională) de calcul -12 -15 -18 -20
t eC , °C
Viteza de calcul a vântului wc este stabilită prin prelucrarea statistică a
vitezelor vântului, înregistrate pe perioade lungi de timp (20 – 30 de ani), simultane
cu temperaturile exterioare cele mai coborâte. S-a constatat că valorile ridicate ale
vitezei vântului nu sunt simultane cu valorile foarte coborâte ale temperaturilor
exterioare. Standardul românesc SR 1907 – 1/1997 indică valorile pentru vitezele
de calcul ale vântului (tabelul 2.3).
Valorile vitezelor de calcul ale vântului wC, în m/s,
valabile în România conform SR 1907 – 1/1997
Tabelul 2. 3
Amplasamentul clădirii
Zona eoliană
în localităţi în afara localităţii
I 8,0 10,0
II 5,0 7,0
III 4,5 6,0
IV 4,0 4,0
În tabelul 2.4 sunt prezentate sintetic valorile celor mai importanţi factori de
climă pentru principalele localităţi din România.
18 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile climatice pe perioada de iarnă ale principalelor localităţi din


România
Tabelul 2.4
Numărul grade Durata perioadei
Temp. Temp. Viteza zile încălzire
ext. de de vântului
Nr. Nz [zile/an] τ i
Localitatea calcul calcul a de calcul
crt. solului pentru pentru pentru pentru
wC temp. temp. temp. temp.
C C
t e [ºC] t S [ºC] [m/s] x x x x
te =12°C te =10°C te =12°C te =10°C
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Alba Iulia -18 9 4 (4) 3460 3030 196 177
2 Alexandria -15 10 4,5 3150 2920 189 171
3 Arad -15 10 4(6)
(4) 3020 2940 191 173
4 Bacău -18 9 4,5 3630 3390 208 185
5 Baia Mare -18 9 4 (4) 3350 3150 202 181
6 Bistriţa – Năsăud -21 8 4 (4) 3850 3610 223 197
7 Bârlad -18 9 4,5 3460 3220 200 180
8 Blaj -18 9 4 (4) 3530 3300 209 186
9 Botoşani -18 9 4 (4) 3630 3390 208 185
10 Braşov -21 8 4 (4) 4030 3740 229 202
11 Brad -21 8 4 (4) 3500 3280 208 185
12 Brăila -15 10 5 (7) 3170 2970 190 172
13 Bucureşti -15 10 5 (7) 3170 2940 190 171
14 Buzău -15 10 4,5 3150 2920 189 171
15 Calafat -15 10 (6)
4,5 2980 2770 182 163
16 Caracal -15 10 (6)
4,5 3100 2870 187 169
17 Călăraşi -15 10 8 (10) 3010 2810 184 165
18 Caransebeş -21 8 4 (4) 3180 3010 195 176
19 Câmpina -15 10 4 (4) 3530 3300 209 186
20 Câmpulung Mold. -21 8 4 (4) 4270 4070 244 214
21 Câmpulung Muşcel -18 9 4 (4) 3820 3610 223 197
22 Cluj -18 9 4 (4) 3730 3480 218 192
23 Constanţa -12 11 5 (7) 2840 2750 180 165
24 Craiova -15 10 4,5 3170 2940 190 171
25 Curtea de Argeş -15 10 4(6)
(4) 3540 3330 211 187
26 Deva -15 10 4 (4) 3300 3120 200 180
27 Dorohoi -18 9 4 (4) 3850 3560 216 191
28 Fagaraş -18 9 4 (4) 3930 3670 226 199
29 Focşani -18 9 4,5 3350 3160 198 178
30 Galaţi -15 10 8 (6)
(10) 3190 2970 190 172
31 Giurgiu -15 10 4,5 3030 2830 185 167
32 Gheorghieni -21 8 4 (4) 4300 3850 244 214
33 Huedin -18 9 4 (4) 3690 3490 218 192
34 Hunedoara -15 10 4 (4) 3200 3050 196 177
35 Huşi -18 9 4,5 3420 3190 199 179
(6)
SARCINA TERMICĂ A SAC 19

Tabelul 2.4 (continuare)


0 1 2 3 4 5 6 7 8
36 Iaşi -18 9 4,5 3510 3280 203 182
37 Lugoj -12 11 4 (4) 3100 2940 191 173
38 Mangalia -12 11 5 (7) 2880 2770 188 167
39 Medgidia -12 11 4,5 2960 2790 189 168
40 Mediaş -18 9 4 (4) 3200 3050 196 177
41 Miercurea Ciuc -21 8 4 (4) 4250 3840 234 205
42 Oradea -15 10 4 (4) 3150 2990 194 175
43 Odorheiul -21 8 4 (4) 3940 3670 226 199
44 Secuiesc
Petroşani -18 9 4 (4) 3960 3700 228 201
45 Piatra Neamţ -18 9 4 (4) 3560 3360 212 188
46 Piteşti -15 10 4,5 3420 3190 199 179
47 Ploieşti -15 10 4(6)
(4) 3390 3080 195 176
48 Predeal -21 8 4 (4) 5090 4620 265 233
49 Rădăuţi -21 8 4 (4) 4050 3750 228 201
50 Râmnicu Sarat -15 10 4,5 3170 2940 190 171
51 Râmnicu Valcea -15 10 4(6)
(4) 3120 2970 193 174
52 Reghin -21 8 4 (4) 3800 3560 222 196
53 Reşiţa -12 11 4 (4) 3130 2840 187 169
54 Roman -18 9 4 (4) 3700 3390 208 185
55 Satu Mare -18 9 4 (4) 3370 3170 203 182
56 Sebeş -18 9 4 (4) 3470 3250 207 184
57 Sfântu Gheorghe -21 8 4 (4) 4120 3910 236 208
58 Sibiu -18 9 4 (4) 3660 3420 215 190
59 Sighişoara -18 9 4 (4) 3640 3030 196 177
60 Sinaia -21 8 4 (4) 5650 4760 272 238
61 Slatina -15 10 4,5 3200 3100 196 177
62 Slobozia -15 10 8 (6)
(10) 3150 3050 195 174
63 Suceava -21 8 4 (4) 4080 3790 229 202
64 Sulina -12 11 5 (7) 3000 2850 186 168
65 Târgovişte -15 10 4 (4) 3390 3080 195 176
66 Târgu Jiu -15 10 4 (4) 3390 3080 195 176
67 Târgu Mureş -21 8 4 (4) 3540 3330 211 187
68 Târgu Ocna -18 9 4 (4) 3410 3200 204 183
69 Târgu Secuiesc -21 8 4 (4) 4370 3910 236 208
70 Tecuci -18 9 4,5 3390 3160 198 178
71 Timişoara -15 10 4(6)
(4) 3180 2900 190 171
72 Tulcea -15 10 4,5 3070 2810 192 170
73 Turda -18 9 4 (4) 3560 3360 212 188
74 Turnu Măgurele -15 10 4,5 3010 2810 184 165
75 Turnu Severin -12 11 4(6)
(4) 2810 2660 181 160
76 Urziceni -15 10 4,5 3170 2940 190 171
77 Vaslui -18 9 (6)(6)
4,5 3570 3250 189 171
78 Vatra Dornei -21 8 4 (4) 4580 3280 208 185
79 Zalău -18 9 4 (4) 3300 3150 202 181
20 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC este acea valoare a


temperaturii interioare care conduce la realizarea confortului termic. Conform
§ 2.2.1., senzaţia de confort termic este influenţată de:
• natura activităţii desfăşurate în incinta respectivă (de intensitatea activităţii
depuse);
• de temperatura senzorială. În cazul cel mai simplu, această temperatură este
practic egală cu media aritmetică a temperaturii interioare şi a temperaturii medii
radiante a elementelor de construcţie.
Conform celui de al doilea aspect, realizarea unei anumite temperaturi interioare
conduce la realizarea confortului termic numai dacă este corelată cu temperatura
medie radiantă a elementelor de construcţie. Valoarea temperaturii medii radiante a
elementelor de construcţie este dependentă de valoarea rezistenţei termice a
diverselor elemente de construcţie care mărginesc incinta, respectiv de soluţia
constructivă a incintei.
În rezumat, temperatura interioară (convenţională) de calcul dintr-o incintă
trebuie definită în funcţie atât de natura activităţii desfăşurate, cât şi de soluţia
constructivă adoptată la realizarea incintei respective. Există practic o infinitate de
soluţii de realizare constructivă a unei incinte, ca urmare, pentru o anumită
destinaţie a incintei, ar exista o infinitate de valori ale temperaturii interioare care
ar conduce la asigurarea confortului termic. Prevederea în standarde a tuturor
acestor valori este imposibilă. Pentru o anumită destinaţie a incintei ele indică o
singură valoare a temperaturii interioare (convenţionale) de calcul corespunzătoare
unei soluţii constructive tip. În cazul în care caracteristicile termotehnice ale
soluţiei constructive reale diferă de cele ale soluţiei tip, valoarea temperaturii
interioare (convenţionale) de calcul dată de standarde se corectează cu ajutorul
unor coeficienţi de corecţie calculaţi printr-o metodologie specificată în standardele
respective.
În România, standardul SR 1907 – 2/1997 defineşte temperatura interioară
(convenţională) de calcul tiC drept acea valoare a temperaturii aerului interior care
asigură confortul termic într-o incintă cu o anumită destinaţie, realizată cu pereţi
exteriori cu o rezistenţă termică medie (pereţi exteriori realizaţi din cărămidă arsă
din argilă cu grosimea de 1 1/2 cărămizi). În standardul SR 1907 – 1/1997 sunt
indicate modul de calcul şi valorile coeficientului de corecţie datorat abaterii
soluţiei constructive reale de la soluţia tip considerată, coeficient denumit adaos
pentru compensarea temperaturii suprafeţelor reci.
În tabelul 2.5 sunt prezentate valorile temperaturii interioare (convenţionale)
de calcul tiC valabile în România conform standardului SR 1907 – 2/1997.
SARCINA TERMICĂ A SAC 21

Valorile temperaturii interioare (convenţionale) de calcul tiC


valabile în România conform SR 1907 – 2/1997
Tabelul 2.5
Temperatura interioară
Destinaţia incintei (convenţională) de
calcul tiC °C
Locuinţe
• camere de locuit şi holuri 20
• vestibuluri, bucătării 18
• băi 22
• scări şi coridoare exterioare apartamentului 10
Clădiri administrative şi social culturale
• birouri, cancelarii, biblioteci 20
• săli de spectacole, conferinţe, festivităţi clase, amfiteatre, 18
• coridoare, scări 15
• cabinete medicale 22
• grupuri sanitare 15
Creşe şi grădiniţe
• camere de joc în creşe 22
• camere de joc în grădiniţe, dormitoare, săli de mese, birouri 20
• băi 24
• grupuri sanitare pentru copii 20
• grupuri sanitare pentru personal 18
Hoteluri şi cămine
• camere 20
• holuri, vestibule, coridoare, scări, bufete 18
• băi 22
• cabinete medicale 22
• grupuri sanitare 15
Spitale, clinici, maternităţi
• saloane, rezerve (adulţi şi copii) 20...25
• saloane, rezerve (lehuze şi sugari) 24
• săli de operaţie 25
• grupuri sanitare 20
• coridoare 20

2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire


Reglarea livrării căldurii pentru încălzire şi stabilirea unor regimuri de livrare a
acesteia convenabile atât din punctul de vedere al exploatării sistemului de
alimentare cu căldură, cât şi din punctul de vedere al asigurării condiţiilor de
confort termic la consumatori, impun cunoaşterea modului de variaţie a
consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de diverşi factori.
22 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cele mai importante variaţii ale consumului de căldură pentru încălzire, care
trebuie cunoscute, sunt variaţia în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa
diurnă (în decursul unei zile).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de bilanţ termic a încălzirii (rel. 2.2) şi
de la cunoaşterea relaţiilor de calcul ale celor mai importante componente ale
bilanţului. Neglijând valoarea pierderilor de căldură către sol, foarte mici pentru o
clădire în comparaţie cu celelalte componente ale bilanţului termic, rezultă variaţia
prezentată în fig. 2.7.
+q

1
Fig. 2.7. Variaţia consumului de
6 căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară.
5
2
0
t ex
4 3
-q te [°C]
+20 +15 +10 +5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară

În legătură cu această variaţie se fac următoarele precizări:


• curba 1 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a sumei
termenilor q pt şi q vrpi ;
• curba 2 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a
termenului q vn
pi În cazul în care numărul de schimburi de aer consumat în incintă

din condiţii de confort fiziologic ar fi constant, în funcţie de temperatura exterioară,


curba ar avea o alură asemănătoare curbei 1. În realitate numărul de schimburi de
aer se reduce la scăderea temperaturii exterioare, lucru care conduce la alura
descrescătoare a curbei;
• curba 3 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a degajărilor
interioare de căldură qd ;
• curba 4 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a aportului de
căldură datorat radiaţiei solare qr. Alura scăzătoare se explică prin faptul că în
perioadele reci, intensitatea radiaţiei solare este mai redusă şi gradul de acoperire a
cerului cu nori este mai ridicat;
• curba 5 reprezintă variaţia în funcţie de temperatura exterioară a consumului
de căldură pentru încălzire qi, obţinută prin însumarea algebrică (ţinând cont de
semn) a tuturor cantităţilor de căldură care intervin în bilanţul termic al încălzirii.
Obţinerea în practică a unei curbe de variaţie de tipul curbei 5 din fig. 2.6. este
imposibilă, deoarece nu se pot găsi relaţii analitice care să descrie corect alurile
SARCINA TERMICĂ A SAC 23

curbelor 2 şi 4 din figura respectivă. Din acest motiv, se poate lucra cu o variaţie
liniară a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de temperatura
exterioară – curba 6 din figură, variaţie descrisă practic de relaţia (2.7). Folosirea
curbei de variaţie liniară în locul celei reale conduce aparent la erori mari în timpul
perioadelor de tranziţie (primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori
relativ ridicate (peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale
între cele două variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele
motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării instalaţiilor de încălzire se acceptă
considerarea unei variaţii liniare a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară, erorile introduse fiind acceptabile.
Conform fig. 2.7., consumul de căldură pentru încălzire se anulează atunci când
temperatura exterioară are valoarea tex . Această temperatură exterioară marchează
limitele perioadei de încălzire.
Pentru România, standardele stabilesc pentru tex valoarea de +10° ÷ +12°C:
încălzirea porneşte când temperatura exterioară medie zilnică scade trei zile
consecutiv sub această valoare şi se opreşte când ea creşte timp de trei zile
consecutiv peste această valoare. Motivele care stau la baza considerării valorii
medii zilnice şi a unui interval de timp de apariţie destul de mare se datorează în
esenţă efectelor inerţiei termice ale clădirilor, aspect prezentat în continuare.
O altă variaţie ce trebuie cunoscută este variaţia diurnă (în decursul celor 24 de
ore ale unei zile) a consumului de căldură pentru încălzire. Aceasta se datorează în
principal variaţiei temperaturii exterioare în perioada de timp considerată.
În cursul unei zile, practic indiferent de anotimp, temperatura exterioară variază
în jurul unei valori medii, curbele de variaţie având o alură sinusoidală destul de
regulată. Diferenţele între diferitele zile, respectiv anotimpuri, constau în mărimile
diferite ale valorilor medii în jurul cărora oscilează temperatura exterioară
(temperatura exterioară medie zilnică), ale amplitudinilor de oscilaţie a
temperaturii exterioare şi momentelor de timp diferite la care apar extremele
temperaturii exterioare (vezi fig. 2.8.).
24 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

te
[°C]
+32
3
+28
+24
+20
+16 Fig. 2.8. Variaţiile zilnice ale temperaturii
+12 exterioare pentru:
2
+8 1 – o zi de iarnă;
+4 2 – o zi din perioada de tranziţie;
0 3 – o zi de vară.
-4
1
-8
-12
-16
0 4 8 12 16 20 τ [h]
În afara temperaturii exterioare, variaţiile consumului de căldură pentru
încălzire sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor de acumulare a
căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (inclusiv mobilierul existent),
respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.9.).
SARCINA TERMICĂ A SAC 25

te
[°C] 1
2 Ate
2

0 6 12 18 24 τ [h]
qi 3
[W] 5

4
ε
ε

0 6 12 18 24 τ [h]
ti
[°C]
7

2 Ati

0 6 12 18 24 τ [h]

Fig. 2.9. Variaţiile zilnice corelate ale temperaturii exterioare, ale consumului de căldură
pentru încălzire şi ale temperaturii interioare: 1 – variaţia zilnică a temperaturii
exterioare;2 – valoarea medie zilnică a temperaturii exterioare; 3 – variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire fără considerarea efectului inerţiei termice a
clădirii; 4 – variaţia zilnică a consumului de căldură pentru încălzire cu considerarea
efectului inerţiei termice a clădirii; 5 – valoarea medie zilnică a consumului de căldură
pentru încălzire; 6 – valoarea medie zilnică a temperaturii interioare (egală cu temperatura
interioară de confort); 7 – variaţia zilnică a temperaturii interioare în cazul livrării căldurii
pentru încălzire la valoarea medie zilnică.
În ipoteza neglijării efectului inerţiei termice a clădirii, variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire este practic inversă variaţiei zilnice a
temperaturii exterioare. În realitate, clădirile au o inerţie termică care nu poate fi
neglijată. Luarea în consideraţie a inerţiei termice modifică esenţial variaţiile
consumului de căldură pentru încălzire faţă de cazul în care inerţia termică s-ar
neglija:
• extremele curbei se modifică ca valoare, deoarece în anumite perioade de
timp, instalaţia de încălzire trebuie să dea o cantitate de căldură mai mare, ea
acoperind atât pierderile de căldură către exterior, cât şi căldura acumulată în
elementele de construcţie, iar în alte perioade de timp, instalaţia de încălzire trebuie
26 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

să dea o cantitate de căldură mai mică, pierderile de căldură către exterior fiind
acoperite parţial de căldura acumulată în elementele de construcţie;
• extremele curbei se ating mai târziu în timp;
• dacă instalaţia de încălzire livrează zilnic debitul de căldură pentru încălzire la
o valoare constantă, egală cu valoarea medie zilnică a consumului de căldură,
temperatura interioară nu mai poate fi păstrată constantă în decursul zilei, la
valoarea impusă de realizarea confortului termic. Această temperatură va oscila
zilnic în jurul unei valori medii egală cu temperatura interioară de confort, curba de
variaţie zilnică a temperaturii interioare fiind aplatizată faţă de curba de variaţie
zilnică a temperaturii exterioare. Extremele temperaturii interioare vor fi atinse
corelat cu momentele de timp în care se atingeau extremele consumului de căldură
pentru încălzire cu considerarea inerţiei termice.
Pentru caracterizarea capacităţii elementelor de construcţie de a amortiza
(aplatiza) oscilaţiile de temperatură se foloseşte coeficientul de amortizare ν :
At
ν= e , (2.15)
Ati
în care Ate şi Ati sunt amplitudinile de oscilaţie ale temperaturii exterioare,
respectiv interioare (vezi fig. 2.9.).
Clădirile de locuit din România sunt caracterizate de coeficienţi de amortizare
ν având valori de cca. 15 – 30. Având în vedere că amplitudinea oscilaţiilor
temperaturii exterioare este în cursul iernii de cca. 6 – 8 grd., oscilaţiile
temperaturii interioare vor fi de cca.:
6 ÷8
At i = = 0,2 ÷ 0,53 ⋅ grd . (2.16)
15 ÷ 30
respectând condiţia impusă de realizarea confortului termic care prevede că
valoarea acestei amplitudini nu trebuie sa depăşească cca.1 grd.
Un alt efect al inerţiei termice îl constituie defazajul ε introdus, care are, pentru
clădirile de locuit din România, o valoare de cca. 4 ÷ 12 ore (valoare medie
ponderată pentru clădire).
Având în vedere cele de mai sus, se poate trage o concluzie foarte importantă
pentru exploatarea şi reglarea instalaţiilor de încălzire: este posibilă livrarea
consumului de căldură pentru încălzire la o valoare medie zilnică, corespunzătoare
temperaturii exterioare medii zilnice, fără ca abaterile temperaturii interioare de la
condiţiile de confort termic să depăşească limitele admisibile.

2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire


O curbă clasată reprezintă frecvenţa, sau durata, intervalelor de timp în care
valorile mărimii clasate se situează deasupra sau sub o anumită valoare.
O curbă clasată poate fi:
• construită prin prelucrarea statistică a datelor cu privire la mărimea
consumului de căldură pentru încălzire, date obţinute prin măsurători. Principiul
obţinerii curbei clasate este prezentat în fig. 2.10. Metoda poate fi aplicată doar
pentru instalaţii existente;
SARCINA TERMICĂ A SAC 27

Ziua I Ziua n Curba clasată


qi

τ1 τ2 τn-1 τn τ1+ τ2+......+τn-1+ τn

0
0 24 0 24 τi
Fig. 2.10. Construcţia curbei clasate a consumului de căldură pe baze statistice.
• estimată pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare printr-o
construcţie grafică (vezi fig. 2.11.). Curbele clasate ale temperaturilor exterioare se
cunosc pentru localităţile mai importante, ele stând la baza determinării
temperaturii exterioare de calcul. Metoda poate fi aplicată atât pentru instalaţii
existente, cât şi pentru instalaţii aflate în studiu. Metoda este greoaie şi nu se
pretează calculelor efectuate cu ajutorul calculatoarelor;

qi [W]
q iC

qimin
qiC qimin
qi [W] τ [h/an]
t ex τi
2
1

teC
te [°C]
Fig. 2.11. Construcţia grafică a curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire:
1 – curba clasată a temperaturilor exterioare; 2 – variaţia consumului de căldură pentru
încălzire în funcţie de temperatura exterioară; 3 – curba clasată a consumului de căldură
pentru încălzire.
28 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• estimată pe baza unor relaţii empirice. Relaţia care permite cea mai bună
estimare a alurii curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire este:
 tex −temd 
  t − t e   τ  temd −teC 
x C
qi = qiC ⋅ 1 −  Ce ⋅ 
C    , (2.17)
τ 
  ti − te   i  
 
unde: qi este consumul de căldură de calcul pentru încălzire; tiC – temperatura
C

interioară de calcul; t eC – temperatura exterioară de calcul; tex – temperatura


exterioară care delimitează perioada de încălzire; temd – temperatura exterioară
medie pe perioada de încălzire; τ – valoarea curentă a timpului; iar τ i – durata
perioadei de încălzire.
Temperatura medie pe perioada de încălzire temd este:
N
t emd = tic − z , (2.18)
τi , z
în care: Nz este numărul de grade – zile; iar τi,z durata perioadei de încălzire
exprimată în zile/an.
Prin număr de grade – zile Nz se înţelege valoarea:
τi , z

Nz = ∫ (t ) ( )
− t e ⋅ dτ z = t iC − t emd ⋅ τ i , z
C
i , (2.19)
0
Grafic, numărul de grade – zile reprezintă suprafaţa haşurată din fig. 2.12.,
în care curba 1 reprezintă variaţia anuală a temperaturii exterioare medii zilnice pe
un interval lung de ani. Începerea, respectiv terminarea încălzirii sunt marcate de
atingerea unor temperaturi exterioare medii zilnice egale cu valoarea care
delimitează perioada de încălzire – tex .
Valorile numărului de grade – zile Nz şi ale duratei perioadei de încălzire τi,z
sunt date în standardul SR 4938/98 pentru cele mai importante localităţi din
România (vezi şi tabelul 2.4).
SARCINA TERMICĂ A SAC 29

Durata încălzirii

20 t iC
Temperatura exterioară [°C]

16

12 Fig. 2.12. Determinarea grafică


t ex
a numărului de grade – zile Nz.

Sfârşitul încălzirii
Începutul încălzirii

-4
iul. aug. sep. oct. noi. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun.
Lunile anului

2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor


Consumul anual de căldură pentru încălzirea clădirilor poate fi estimat cu
relaţia:
24 ⋅ q c
Qia = k w ⋅ kti ⋅ k d ⋅ k r ⋅ c ic ⋅ N z , [kWht/an sau MWht/an] (2.20)
ti − t e
unde: kw este un coeficient de corecţie care ţine cont că în decursul perioadei de
md
încălzire viteza medie a vântului w este diferită de viteza de calcul a acestuia wc;
k ti – un coeficient de corecţie care ţine cont că în decursul perioadei de încălzire
temperatura interioară nu este menţinută constant la valoarea de calcul t ic ; kd – un
coeficient de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare; kr – un coeficient de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a
căldurii (continuu sau intermitent); restul notaţiilor fiind definite anterior. În relaţia
(2.20), consumul de căldură de calcul pentru încălzire qic trebuie exprimat în kWt
sau MWt.
Coeficientul de corecţie kw se determină cu relaţia:

kw =
( )
E + w md
4/3

E + (w )
, (2.21)
c 4/3

unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w , wc – viteza medie a vântului în
md

perioada de încălzire (tabelul 2.7), respectiv viteza de calcul a vântului.


30 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

md
Valorile vitezelor medii ale vântului w , în m/s, valabile în România
Tabelul 2.7
Zona eoliană
I II III IV
Viteza medie a vântului 4,0 2,8 2,0 1,6
Coeficientul de corecţie, k ti , ţine cont de abaterile temperaturii interioare de la
valoarea de calcul; are valorile k ti = 1 pentru cămine, grădiniţe, spitale, sanatorii,
iar pentru restul clădirilor k ti = 0,95.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare kd are valori între 0,8 ÷ 1, în funcţie de destinaţia clădirii şi de gradul de
ocupare în timp al acesteia.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a căldurii kr are
valorile din tabelul 2.8.
Valorile coeficientului de corecţie kr
Tabelul 2.8
Regim de livrare a căldurii
cu întreruperi de cu întreruperi de
continuu
10 ore/zi 14 ore/zi
Coeficientul de corecţie kr 1,0 0,94 0,9

2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor


Prin consumul de căldură pentru ventilarea incintelor se înţelege acea cantitate
de căldură folosită pentru încălzirea aerului introdus într-o incintă prin ventilare
mecanică (sau chiar naturală organizată) de la temperatura exterioară la
temperatura din interiorul incintei respective. In consumul de căldură pentru
ventilarea clădirilor nu se consideră cantităţile de căldură folosite pentru încălzirea
aerului introdus în incinte prin ventilare naturală necontrolată şi/sau prin rosturile
elementelor de construcţie. Aceste cantităţi sunt incluse în consumul de căldură
pentru încălzirea incintei respective (vezi § 2.2.).
Cantitatea de căldură necesară încălzirii aerului introdus într-o incintă prin
ventilare mecanică poate fi transmisă aerului direct, în schimbătoare de căldură
special prevăzute, sau poate fi transmisă de către instalaţiile de încălzire
supradimensionate corespunzător.

2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor


Valoarea consumului de căldură pentru ventilarea unei incinte se determină cu
relaţia:
qv = Va ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ (ti − te ) [kWt ] , (2.22)
3
unde Va este debitul de aer introdus în incintă prin ventilare mecanică în m /s;
ρa – densitatea aerului în kg/m3; cpa – căldura specifică masică medie a aerului
în kJ/kg⋅grd; ti, te – temperaturile aerului interior, respectiv exterior în grde.
SARCINA TERMICĂ A SAC 31

Relaţia (2.22) mai poate fi scrisă sub forma:


qv = ns ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ (ti − te ) , (2.23)
în care, în afara notaţiilor definite anterior s-a mai notat cu Vi volumul interior al
incintei ventilate şi cu ns numărul de schimburi de aer.
Numărul de schimburi de aer ns este raportul:
V
ns = a , (2.24)
Vi
care arată de câte ori se primeneşte integral, în unitatea de timp, volumul de aer
interior.

2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea


mărimii consumului de căldură pentru ventilare
Conform relaţiei (2.22), valoarea consumului de căldură pentru ventilare
depinde de debitul de aer introdus de instalaţie şi de temperaturile aerului interior şi
exterior.
Debitul nominal de aer (de calcul) introdus de instalaţia de ventilare se
determină din bilanţul degajărilor interioare ale incintei, care trebuie evacuate cu
ajutorul instalaţiei respective. În cazul cel mai general, instalaţia de ventilare
trebuie să evacueze în acelaşi timp mai multe tipuri de substanţe degajate din
procesele ce au loc în interior. Pentru fiecare substanţă degajată de tip „i”, din
bilanţul masic al acestei substanţe, se poate scrie o relaţie de tipul:
Gd ,i
VaM,i = , (2.25)
cadm ,i − ca ,i
unde Gd,i reprezintă debitul de substanţă de tip „i” care rezultă din procesele care
au loc în incintă şi care trebuie evacuată; cadm,i – concentraţia admisă de substanţă
de tip „i”; iar ca,i – concentraţia de substanţă de tip „i” a aerului proaspăt introdus
de instalaţia de ventilare.
Debitul de substanţă de tip „i” care rezultă din procesele care au loc într-o
incintă se determină cu relaţii care au forme particulare specifice fiecărui tip de
substanţă şi fiecărui proces, date fie de normative, fie de literatura de specialitate.
Concentraţiile admise pentru fiecare tip de substanţă sunt date de normative
specifice.
Pentru cazul general, al unei incinte cu degajări de mai multe tipuri, debitul
nominal de aer (de calcul) introdus de instalaţia de ventilare se determină cu
relaţia:
− pentru substanţe fără efect cumulativ:
VaC = Max VaM,i{ } cu i=1…n , (2.26)
− pentru substanţe cu efect cumulativ:
n
VaC = ∑V
1
M
a ,i , (2.27)
32 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care VaM,i este debitul de aer, calculat cu relaţia (2.25), necesar pentru evacuarea
debitului corespunzător fiecăreia dintre cele „n” substanţe ce trebuie evacuate.
Pentru estimarea debitului nominal de aer necesar, în fazele preliminare de
proiectare sau pentru stabilirea oportunităţii unor măsuri de reducere a debitului de
aer, se poate utiliza indicele număr de schimburi de aer ns, definit prin relaţia
(2.24). Valorile numărului de schimburi de aer ns sunt date de normative sau de
literatura de specialitate, în funcţie de destinaţia incintei (de natura proceselor care
au loc în incinta respectivă).
Din punctul de vedere al naturii degajărilor, incintele se pot clasifica în:
• incinte fără degajări nocive, unde se poate admite ca, în anumite perioade
de timp, valoarea concentraţiei degajării respective în aerul interior să depăşească
valoarea recomandată. Pentru o astfel de incintă se definesc două valori ale
numărului de schimburi de aer ns : valoarea nominală a numărului de schimburi
de aer nsC şi valoarea minimă admisă a acestuia nsmin . Între cele două valori
există relaţia de legătură:
nsmin cadm − ca
= , (2.28)
nsc cmax − ca
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-a notat cu cmax concentraţia maxim
admisibilă a substanţei respective în aerul interior. Întrucât cadm < cmax este evident
că:
nsmin < nsC , (2.29)
• incinte cu degajări nocive, la care nu se admite ca valoarea concentraţiei
degajării respective în aerul interior să depăşească valoarea recomandată. Pentru o
astfel de incintă se defineşte o singură valoare a numărului de schimburi de aer ns :
valoarea nominală a acestuia nsC .
Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC a instalaţiilor de
ventilare se alege din condiţii de realizare a confortului termic, fiind aceeaşi cu
aceea definită pentru instalaţiile de încălzire (vezi § 2.2.4.).
Temperatura exterioară de calcul a instalaţiilor de ventilare este temperatura
exterioară minimă la care instalaţiile de ventilare mai pot asigura condiţiile
interioare de confort termic, respectiv este temperatura exterioară pentru care se
proiectează (dimensionează) instalaţiile de ventilare. Din punctul de vedere al
acestei temperaturi, instalaţiile de ventilare se dimensionează diferenţiat în funcţie
de natura degajărilor din incinta respectivă:
• în cazul incintelor fără degajări nocive, datorită posibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
temperatură exterioară de calcul tev diferită de temperatura exterioară de calcul a
instalaţiilor de încălzire tec . Valoarea sa rezultă din egalitatea:
( ) (
q vC = n sC ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t ev = n smin ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t eC ) , (2.30)
SARCINA TERMICĂ A SAC 33

cu

tev = tiC −
nsC
(
nsmin C C
⋅ ti − t e ) , (2.31)

nsmin
Cum raportul C
este subunitar (vezi rel. 2.29), rezultă că tev > t eC .
ns
În consecinţă, în această situaţie, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
diferenţă de temperatură mai mică, realizându-se economii de investiţii şi reduceri
ale cantităţii de căldură consumate anual pentru ventilarea incintei respective.
• în cazul incintelor cu degajări nocive, datorită imposibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru
aceeaşi temperatură exterioară de calcul ca şi instalaţiile de încălzire t eC .

2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor


Ca şi în cazul încălzirii, pentru reglarea corespunzătoare a căldurii livrate de
instalaţiile de ventilare este necesară cunoaşterea variaţilor consumului de căldură
pentru ventilare în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa diurnă (în
decursul unei zile).
În cazul ventilării clădirilor, căldura fiind transmisă aerului, datorită inerţiei
termice reduse a acestuia variaţiile consumului de căldură pentru ventilare sunt
mult mai puternice decât ale consumului de căldură pentru încălzire (aplatisate
datorită intervenţiei inerţiei termice a clădirilor – vezi § 2.2.5.).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru ventilare în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de calcul a acestuia (rel. 2.23). Această
variaţie este prezentată în fig. 2.13.
Conform fig. 2.13., consumul de căldură pentru ventilare se anulează practic
atunci când temperatura exterioară are valoarea tic . Această temperatură exterioară
care, marchează limitele perioadei de ventilare, este mai mare decât temperatura
exterioară care marca limitele perioadei de încălzire tex . Ca urmare, consumul de
căldură pentru ventilare începe mai devreme şi se termină mai târziu decât
consumul de căldură pentru încălzire.
34 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitolul 2 – I –

2. Sarcina termică a SAC .......................................................................................................7


2.1. Clasificarea consumurilor de căldură ..........................................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ........................................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic .....................................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite ..............................................................11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire...................11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii consumului de
căldură pentru încălzire ................................................................................................16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ..............................................21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ...............................26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ..................29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .....................................................30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor .....................30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii consumului de
căldură pentru ventilare ................................................................................................31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor ............................33
34 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

qv

q vc

1
2

q vc*

0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
ns
n sc
1 n sc*

2 n smin
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
Fig. 2.13. Variaţia consumului de căldură pentru ventilare şi a numărului de schimburi de
aer în funcţie de temperatura exterioară pentru: 1 – incinte cu degajări nocive;
2 – incinte fără degajări nocive.
Notaţii: qvc , q vc* – valorile de calcul ale lui qv , pentru incintele cu, respectiv fără

degajări nocive; n sc , n sc* – valorile de calcul ale numărului de schimburi de aer


min
pentru incintele cu, respectiv fără degajări nocive; n s – valoarea minimă a
numărului de schimburi de aer pentru incintele fără degajări nocive.
Variaţia diurnă (în decursul celor 24 de ore ale unei zile) a consumului de
căldură pentru ventilare se datorează variaţiei temperaturii exterioare în perioada de
timp considerată.
Conform celor arătate în § 2.2.5., în cursul unei zile, practic indiferent de
anotimp, temperatura exterioară variază în jurul unei valori medii, curbele de
variaţie având o alură sinusoidală destul de regulată.
Spre deosebire de încălzire, în cazul consumului de căldură pentru ventilare,
variaţiile acestuia nu mai sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor
de acumulare a căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (căldura se cedează
direct aerului), respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.14.).
SARCINA TERMICĂ A SAC 35

te
[°C]
1

2
0 6 12 18 24 τ [h]
qv
[W] 3

5 6

7
8

0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.14. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilare qv: 1 – variaţia diurnă a
temperaturii exterioare; 2 – temperatura exterioară medie zilnică temd ; 3 – variaţia lui qv
pentru o incintă cu degajări nocive într-o zi în care te < t eC ; 4 – variaţia lui qv pentru o
incintă cu degajări nocive într-o zi în care temd = t eC ; 5 – variaţia lui qv pentru o incintă cu
degajări nocive într-o zi în care te > t eC ; 6 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări
nocive într-o zi în care te < tev ; 7 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o
zi în care temd = t ev ; 8 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o zi în care
te > tev .

2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.


Estimarea consumului anual
Indiferent de tipul incintei, cu sau fără degajări nocive, curbele clasate ale
consumului de căldură pentru ventilare pot fi construite prin prelucrarea statistică a
datelor obţinute prin măsurători. Principiul obţinerii curbei clasate este prezentat în
§ 2.2.6. Metoda poate fi aplicată doar pentru instalaţii existente.
Pentru incinte cu degajări nocive, curbele clasate ale consumului de căldură
pentru ventilare pot fi estimate pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare,
printr-o construcţie grafică asemănătoare cazului încălzirii. Pentru incintele fără
degajări nocive, metoda nu poate fi aplicată deoarece între consumul de căldură
pentru ventilare şi temperatura exterioară nu mai există o legătură strictă, biunivocă
(motivul fiind intermitenţa ventilării).
36 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Estimarea consumului anual de căldură pentru ventilarea incintelor – pentru


antecalcule – este foarte dificilă întrucât nu se poate stabili o corelaţie între
perioada zilnică de funcţionare şi temperatura exterioară corespunzătoare.

2.4. Consumul de căldură pentru climatizare


Consumul de căldură pentru climatizare se determină cu relaţia:
q
qcl = F , (2.32)
ε
unde qF este cantitatea de căldură care trebuie extrasă de instalaţia de climatizare
din incinta climatizată, iar ε – coeficientul de performanţă al instalaţiei de
climatizare.
Cantitatea de căldură care trebuie extrasă de instalaţia de climatizare din incinta
climatizată este practic egală cu valoarea aporturilor de căldură în incinta
respectivă provenite din exterior şi din degajările interioare de căldură.
Metodologia de determinare a aporturilor de căldură într-o incintă este
prezentată în mod detaliat în standardul SR 6648/1, iar parametrii climatici
exteriori pentru care se dimensionează instalaţiile de climatizere sunt daţi de
standardul SR 6648/2.
Datorită necesităţii luării în consideraţie a regimurilor nestaţionare şi a
influenţei radiaţiei solare, calculele pentru determinarea aporturilor de căldură într-
o incintă sunt cu mult mai laborioase decât cele necesare stabilirii consumului de
căldură pentru încălzirea aceleiaşi incinte, intervenind mult mai mulţi factori care
terbuie calculaţi.
Din acest motiv, metodologia standardizată de determinare a aporturilor de
cădură într-o incinta climatizată se aplică în practică doar la dimensionarea
instalaţiilor de climatizare care impun condiţii deosebite. Dimensionarea
instalaţiilor de climatizare obişnuite se face pe baza indicilor specifici:
q FC = q F 0 ⋅ Vi , (2.33)
în care q F 0 este aportul specific de căldură din exterior rezultat din exploatarea
unor instalaţii de climatizare similare (cca. 50 ÷ 70 W/m3), iar Vi – volumul interior
al incintei climatizate.

2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea


cu apă caldă de consum
În cadrul acestui subcapitol va fi analizat consumul de căldură pentru
alimentarea cu apă caldă de consum a clădirilor de locuit, a celor din sectorul
terţiar şi a intreprinderilor industriale, apă folosită în scopuri menajere şi sanitare.
Nu fac obiectul subcapitolului consumul de căldură pentru alimentarea cu apă
caldă de consum a intreprinderilor industriale, folosită în scopuri tehnologice
(pentru realizarea unei producţii industriale), chiar dacă nivelul de temperatură
cerut este acelaşi cu cel al apei calde de consum.
SARCINA TERMICĂ A SAC 37

2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării


cu apă caldă de consum
Cantitatea de căldură necesară pentru alimenatrea cu apă caldă de consum qacc
se determină pe baza cantităţii de apă consumată Gacc şi a diferenţei dintre
temperatura apei calde furnizată consumatorilor tacc şi temperatura apei reci care
urmează a fi încălzită tar:
q acc = Gacc ⋅ c p ⋅ (t acc − t ar ) , (2.34)
unde cp este căldura specifică masică medie a apei intre cele două temperaturi tacc
şi tar.
Temperatura apei calde furnizată consumatorilor tacc depinde de natura
consumatorilor. Astfel, pentru scopuri sanitare este suficientă o temperatură a apei
de cca. 35 ÷ 40°C, iar pentru bucătării 50 ÷ 60°C. Normativele din ţara noastră
stabilesc drept valoare de calcul a temperaturii apei calde furnizate consumatorilor,
c
valoarea t acc = 60°C. Valori mai mari ale temperaturii apei calde de consum ar
conduce la debite de agent termic de transport mai mici, ar reduce volumul
instalaţiilor de acumulare, dar în acelaşi timp creşte riscul depunerilor de piatră şi
de coroziune a suprafeţelor de schimb de căldură şi a conductelor de transport,
precum şi riscul de accidente. În cazul surselor de cogenerare echipate cu turbine
cu abur, creşterea temperaturii apei calde de consum are şi efecte energetice
negative, reducând producţia de energie electrică pe timpul verii.
Temperatura apei reci încălzită tar depinde de sursa de apă şi de anotimp,
având valori între +5°C (iarna) şi +15°C (vara), ca medie anuală considerându-se
valoarea de +10°C.
C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc se poate detrmina
prin două metode: una bazată pe cunoaşterea gradului de neuniformitate a
consumului şi alta bazată pe echivalenţii de consum.
Conform metodei bazate pe cunoaşterea gradului de neuniformitate a
C
consumului, debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc este dat de:
α i ⋅ G z ,i ⋅ N i
GacC
=∑i τ
, (2.35)

unde: αi este coeficientul de neuniformitate orară a consumului de apă caldă de tip


„i” (v. fig. 2.15.); Gz,i – consumul zilnic de apă caldă de tip „i” pentru o persoană,
în l/pers.zi (v. tabelul 2.9); Ni – numărul de consumatori de apa caldă de consum de
tip „i” ; τ – durata zilnică de alimentare cu apă caldă de consum, în h/zi (în mod
curent 17÷24 h/zi).
38 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

α
cămine de elevi, studenţi etc.
6,0 locuinţe
hoteluri, pensiuni
5,0 spitale

4,0

3,0

2,0

1,0

0 1 000 2 000 3 000 4 000 5 000 6 000 N


Fig. 2.15. Valorile coeficientului de neuniformitate orară α.

Consumul zilnic de apă caldă al unei persoane, pentru
diverşi consumatori – Gz,i, în l/pers.zi [2.9]
Tabelul 2.9
Destinaţia clădirii Consumul specific
Locuinţe 110 ÷ 130
Hoteluri, pensiuni:
− cu duşuri în grupuri sanitare 60 ÷ 80
− cu căzi de baie la 25% din camere 80 ÷ 100
− cu căzi de baie la 75% din camere 100 ÷ 160
− cu căzi de baie la toate camerele 160 ÷ 200
Cămine de elevi, studenţi etc.:
− cu duşuri comune 40 ÷ 50
− cu duşuri comune, cantină şi spălătorie 50 ÷ 60
Spitale, sanatorii etc.:
− cu căzi de baie şi duşuri montate în grupuri sanitare 100 ÷ 130
− cu cadă de baie în fiecare cameră 130 ÷ 200
− cu cadă de baie în fiecare cameră şi tratamente 200 ÷ 250
balneologice
Consumurile includ şi cele pentru cantină şi spălătorie

Policlinici, dispensare 3
Creşe, grădiniţe 50
O altă metodă de estimare a debitului nominal (maxim) de apă caldă de consum
c
Gacc este aceea bazată pe echivalenţii de consum, prezentată amănunţit în
SR 1478/90 (v. tabelele 2.10÷2.12).
SARCINA TERMICĂ A SAC 39

C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc – l/s [2.9]
Tabelul 2.10
Domeniu
Coeficientul
Destinaţia clădirii Relaţia de calcul a debitului de
„c”
aplicare
Locuinţe C
Gacc (
= b ⋅ a ⋅ c ⋅ E + 0,004 ⋅ E ) 1 E ≥ 1,0
Hoteluri, pensiuni
− cu grupuri sanitare 2,5 E ≥ 6,0
− cu căzi de baie în camere 1,6 E ≥ 2,0
Cămine de elevi, studenţi 3,0 E ≥ 9,0
C
Gacc = a ⋅b⋅c⋅ E
Spitale, sanatorii 2,0 E ≥ 4,0

Policlinici, dispensare 1,4 E ≥ 1,65

Creşe, grădiniţe 1,2 E ≥ 1,4

Valorile coeficientului „a” [2.9]


Tabelul 2.11
Regimul de livrare a apei calde [h/zi] 24 17 14 10 6
Coeficientul „a” 0,15 0,17 0,20 0,23 0,25

Valorile coeficientului „b” [2.9]


Tabelul 2.12
Temperatura apei calde [°C] 60 50 45
Coeficientul „b” 0,7 0,9 1,0

În tabelul 2.10 „E” reprezintă suma echivalenţilor punctelor de consum de apă


caldă (vezi tabelul 2.13). În cazul particular al locuinţelor, suma echivalenţilor
punctelor de consum poate fi estimată cu relaţia (2.36):
E ≅ N ap ,e ⋅ E0 , (2.36)

în care Nap,e este numărul de apartamente echivalente din locuinţa sau zona
respectivă; E0 – suma echivalenţilor punctelor de consum de apă caldă dintr-un
apartament echivalent ( E0 ≅ 2,35 ). În cazul unui număr relativ mare de
apartamente (peste 500) se poate considera cu suficientă precizie N ap,e ≅ N ap ,
unde Nap este numărul total real de apartamente (indiferent de numărul de camere).
40 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Echivalenţii diferitelor puncte de consum de apă caldă [2.9]


Tabelul 2.13
Denumirea punctului de consum Echivalentul (E)
Baterii pentru:
− spălător sau chiuvetă Dn 15 1,0
− spălător Dn 20 1,5
− baie Dn 15 1,0
− duş flexibil Dn 15 0,5
− duş Dn 15 1,0
− lavoar Dn 15 0,35
Robinete pentru:
− spălător Dn 15 1,0
− spălător Dn 20 1,5
− chiuvetă Dn 15 1,0
− lavoar Dn 15 0,35
− rezervor de closet Dn 10 0,5

2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea


cu apă caldă de consum
Principalele variaţii analizate ale consumului de căldură pentru alimentarea cu
apă caldă sunt în funcţie de temperatura exterioară şi cele diurne (în decursul unei
zile).
Conform relaţiei (2.31), consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum nu depinde direct de temperatura exterioară, dependenţa de aceasta este
indirectă, prin intermediul temperaturii apei reci tar. Modul în care variază
temperatura apei reci tar în funcţie de temperatura exterioară depinde esenţial de
tipul sursei de apă rece. În cazul în care apa rece provine din captări de suprafaţă
(cazul cel mai des întâlnit în alimentările centalizate cu căldură ale marilor
aglomerări urbane), se poate considera că temperatura apei reci se modifică
sezonier cu temperatura exterioară (+5°C – iarna şi +15°C – vara), rezultând
variaţia aproximativă prezentată în fig. 2.16. Se consideră că temperatura apei reci
se modifică la trecerea de la sezonul de vară la cel de iarnă (de încălzire) când
temperatura exterioară ia valoarea tex , care stabileşte limitele perioadei de încălzire
(cca. +12°C).
100
80
qacc 60 Fig. 2.16. Variaţia consumului de
[%] căldură pentru alimenatarea cu
40
apă caldă de consum în funcţie de
20 tempertura exterioară.

+20 +10 0 -10 -20


te [°C]
SARCINA TERMICĂ A SAC 41

În cazul în care apa rece provine din captări de adâncime (puţuri), temperatura
acesteia este practic constantă în cursul anului (la cca. +10°C) şi consumul de
căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum qacc este practic invariabil cu
temperatura exterioară.
Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc se datorează variaţiilor diurne ale debitului de apă caldă consumat.
Ele depind în mod esenţial de tipul consumatorului de apă caldă de consum după
cum rezultă din fig. 2.17.

qacc qacc qacc

0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
a. b. c.
qacc qacc qacc

0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
d. e. f.
Fig. 2.17. Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum, pentru diverse tipuri de consumatori: a – clădiri de locuit; b – cămine;
c – hoteluri; d – spitale; e – restaurante; f – intreprinderi industriale funcţionând
în trei schimburi.
Pentru un consumator izolat, variaţiile consumului pot fi foarte mari
(v. fig. 2.17.), în timp ce pentru mai mulţi consumatori variaţiile se atenuează
datorită nesimultaneităţii consumurilor şi a capacităţii de acumulare a căldurii în
sistemul de transport şi distribuţie (capacitate naturală şi/sau special instalată) –
vezi fig. 2.18.
42 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

luni - joi vineri sâmbătă, duminică


qacc qacc

0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20

Fig. 2.18. Variaţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în
zilele săptămânii, pentru un punct termic urban.

2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea


apei calde de consum. Estimarea consumului anual
Construirea unor curbe clasate ale valorilor momentane ale consumului de apă
caldă de consum nu este posibilă decât prin clasarea unor valori înregistrate în
foncţionare pentru consumatori existenţi.
Având în vedere regimurile reale de livrare a căldurii folosită pentru prepararea
apei calde de consum şi efectele capacităţii de acumulare a căldurii în sistem
(capacitate naturală sau instalată special), se obişnuieşte să se lucreze cu curbe
clasate ale valorilor medii zilnice, care se construiesc uşor (fig. 2.19.) şi sunt
concludente pentru acest tip de consum.

100
80
md Fig. 2.19. Curba clasată anuală a
q acc
60
consumurilor medii zilnice de
[%] 40
căldură pentru alimentarea cu apă
20
caldă de consum.
0 2000 4000 6000 8000 h/an

Durata anuală de alimentare cu apă caldă de consum este:


τ acc = 8760 − τ R , (2.37)
în care τR este durata anuală a perioadei de revizie şi reparaţii a instalaţiilor de
producere şi livrare a apei calde de consum (cca. 15 ÷ 30 zile/an), deci
τacc ≅ 8000 ÷ 8400 h/an.
Între valoarea medie zilnică a consumului de căldură pentru alimentarea cu apă
caldă de consum şi valoarea sa maximă există relaţia:
SARCINA TERMICĂ A SAC 43

md
qacc 1
=µ= , (2.38)
C
qacc δ
unde µ este gradul de aplatizare a curbei zilnice de variaţie a consumului de apă
caldă de consum, iar δ este gradul de neuniformitate a acestuia (v. fig. 2.15.).
Pentru cele mai multe sisteme centralizate de alimentare cu căldură,
consumatorii majoritari sunt locuinţele, ca urmare, cu suficientă precizie se poate
scrie:
md
qacc
µ acc = C
≅ 0,45 ÷ 0,5 , (2.39)
qacc
Relaţia (2.39) este valabilă pentru un număr de locuitori alimentaţi cu căldură
de N ≥ 1000 loc. (v. fig. 2.15.), respectiv pentru un număr de apartamente,
Nap ≥ 400.
Consumul anual de căldură pentru alimentarea cu apă caldă poate fi estimat cu
relaţia:
acc ⋅τ i + q acc ⋅(τ acc − τ i )
= q mdi
a mdv
Qacc , (2.40)
în care q mdi mdv
acc , q acc sunt consumurile de căldură medii zilnice pentru prepararea apei
calde de consum în perioada de iarnă, respectiv de vară; τi şi τacc duratele
perioadelor de iarnă, respectiv de alimentare cu apă caldă. Între consumurile de
căldură medii zilnice pentru prepararea apei calde de consum în perioada de iarnă,
respectiv de vară există relaţia:
mdi
q acc C
t acc − t ar
i
= , (2.41)
mdv
qacc C
t acc − t arv
mărimile care intervin fiind definite anterior. Înlocuind în relaţia (2.40) şi ţinând
cont de relaţia (2.39), se obţine:
 t C − t arv  mdi
a
Qacc =  τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc ≅
 t acc − t ar
C i

, (2.42)
 t C − t arv  C
≅ (0,45 ÷ 0,5) ⋅  τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc
 t acc − t ar
C i

2.6. Consumul de căldură tehnologic


Consumul de căldură tehnologic reprezintă acel consum de căldură făcut pentru
obţinerea unei producţii industriale.
Spre deosebire de consumurile de căldură analizate anterior şi care se
caracterizau practic printr-un singur nivel de temperatură impus de consumatori
(temperaturi interioare apropiate în domeniul 16 – 22°C, respectiv temperaturi ale
apei calde de consum de cca. 60°C), consumul de căldură tehnologic prezintă o
mare diversitate în ceea ce priveşte nivelul de temperatură cerut.
44 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

O altă deosebire faţă de consumurile analizate anterior o constituie natura


agentului termic cerut pentru transportul şi distibuţia căldurii. Consumatorii de
căldură pentru încălzire, ventilare, climatizare şi alimentarea cu apă caldă nu impun
utilizarea unui anumit agent termic pentru transportul şi distribuţia căldurii, putând
fi folosită atât apa (caldă sau fierbinte), cât şi aburul. Hotătârea privind natura şi
parametrii agentului termic de tranport şi distribuţie este o problemă de natură pur
economică. Consumatorii de căldură tehnologici impun (cu mici excepţii) drept
agent termic aburul, acesta permiţând:
− obţinerea, prin reglaj local (laminare), a unei game foarte largi de niveluri de
temperatură cerute de aceştia;
− realizarea unor temperaturi uniforme pe suprafeţele de schimb de căldură
(aburul transferă căldură prin modificarea stării de agragare-condensare) impuse de
desfăşurarea majorităţii proceselor tehnologice;
− minimizarea suprafeţelor de schimb de căldură (a investiţiilor în aparatele
consumatoare), coeficienţii de transfer de căldură la condensare având valori
ridicate.

2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice


Datorită diversităţii proceselor tehnologice şi soluţiilor tehnice de realizare a
instalaţiilor consumatoare de căldură respective nu se pot stabili relaţii analitice cu
valabilitate generală, care să permită determinarea valorii consumurilor de căldură
tehnologice. În practică, acstea se pot obţine:
− pentru calculele care impun un anumit grad de precizie, numai pe baza
bilanţurilor energetice de proiect ale instalaţiilor respective;
− pentru calcule orientative, pe baza indicilor de consum medii, rezultaţi din
exploatarea unor instalaţii tehnologice existente similare.
Consumul tehnologic total al unui consumator sau al unei zone mai întinse se
determină cu relaţia:
n
qtC = ∑β
i =1
i ⋅ qtC,i , (2.43)

în care βi sunt coeficienţii de simultaneitate ai consumurilor componente ( βi ≤ 1 ).


Valorile acestor coeficienţi se obţin din experienţa exploatării unor instalaţii
tehnologice existente similare.

2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice


Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice depind esenţial de natura şi
desfăşurarea (organizarea) proceselor tehnologice; dependenţa lor de temperatura
exterioară fiind foarte redusă (excepţie face consumul de căldură al serelor). O altă
caracteristică a consumurilor de căldură tehnologice o constituie inerţia termică
foarte redusă a instalaţiilor consumatoare, ceea ce impune, în lipsa unor instalaţii
de acumulare, alimentarea continuă, la valoarea cerută de proces a consumului
(fără reduceri).
SARCINA TERMICĂ A SAC 45

În cursul unei zile, consumurile de căldură tehnologice pot varia esenţial în


funcţie de numărul şi încărcarea schimburilor, iar în timpul unui schimb în funcţie
de procesul consumator.
Consumurile de căldură tehnologice pot prezenta variaţii zilnice diferite în de
cursul zilelor lucrătoare ale săptămânii, fără să apară diferenţe mari între valorile
consumurilor zilnice (ale valorilor medii zilnice). De asemenea, nu se constată
diferenţe esenţiale între valorile consumurilor medii zilnice înregistrate în
perioadele de iarnă faţă de cele de vară.

2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice


Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice se pot construi prin
prelucrarea statistică a valorilor măsurate.
Duratele anuale de funcţionare ale consumatorilor de căldură tehnologice sunt
de regulă mult mai mari decăt în cazul consumurilor analizate anterior, putând
ajunge la τf,t = 8200 ÷ 8500 h/an pentru instalaţii bine întreţinute şi cu revizii
suficiente. De asemenea, duratele anuale de utilizare a debitelor nominale de
căldură qtc au valori ridicate, cele mai mici fiind τu,t = 4000 ÷ 5000 h/an în
industria alimentară şi textilă, τu,t = 6000 ÷ 6500 h/an în industria prelucrătoare a
ţiţeiului şi pot atinge τu,t = 7000 h/an în industria chimică.
Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice pot fi estimate cu
relaţia analitică aproximativă:
µt − d t
 τ  1−d t
qt = qtC ⋅ [1 − (1 − d t )]⋅   , (2.44)
 τ f ,t 
 
c
unde qt este debitul nominal de căldură cerut de consumatorul tehnologic;
dt – valoarea minimă relativă a consumului ( d t = qtmin / qtc ); µt – gradul de
aplatizare a curbei clasate ( δ t = qtmd / qtc ); τ – timpul curent; iar τf,t – durata anuală
a cererii de căldură a consumatorului tehnologic.

2.7. Consumul de căldură pentru sere


Consumul de căldură pentru sere are un dublu caracter: din puntul de vedere al
scopului urmărit este un consum de căldură tehnologic, iar din punctul de vedere al
nivelului de temperatură cerut, al modului de variaţie în funcţie de temperatura
exterioară şi în timp este un consum de căldură pentru încălzire.
Serele sunt o serie de construcţii uşoare, realizate practic din elemente de
construcţie transparente, cu inerţie termică foarte mică, în interiorul cărora se
realizează şi se menţine un microclimat dirijat, în funcţie de natura şi gradul de
dezvoltare a culturii agricole din interior. Factorii de microclimă care trebuie
controlaţi în interiorul unei sere sunt: temperatura şi umiditatea aerului, a solului şi
iluminarea. În serele de tip industrial, din considerente economice, nu se pot
46 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

controla toţi factorii, ci numai o parte, respectiv temperatura şi umiditatea aerului şi


a solului.

2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere


Calculul consumului de căldură pentru sere are la bază bilanţul termic al unei
sere încălzite. El este dat de relaţia:
q pt + q pi = qi + qd + q r , (2.45)
unde qpt sunt pierderile de căldură prin transmisie (în special prin convecţie) prin
elementele exterioare de construcţie; qpi – pierderile de căldură corespunzătoare
încălzirii aerului pătruns în sera respectivă prin neetanşeităţile elementelor de
construcţie; qs – cantitatea de căldură introdusă de instalaţia de încălzire a serei;
qd – cantitatea de căldură provenită de la degajările interioare de căldură; iar
qr – cantitatea de căldură introdusă de radiaţia solară.
Grupând corespunzător termenii din relaţia (2.45), se obţine valoarea
consumului de căldură pentru sere:
q s = q pt + q pi − (qd + q r ) , (2.46)
În România, standardul SR 1907 - 3/1997 recomandă o metodologie de
determinare a consumului de căldură maxim (de calcul) pentru sere, care are la
bază rel. (2.46). Având în vedere că dimensionarea instalaţiilor trebuie făcută
pentru condiţiile cele mai dezavantajoase de funcţionare, consumul de căldură de
calcul al unei sere se stabileşte pentru q d ≅ qr ≅ 0 , fiind dat de:
(
q sC = [0,44 ⋅ S + (0,41 + 1,26 ⋅ k c ) ⋅ S G ] ⋅ tiC − t eC ) , (2.47)
în care S este suprafaţa terenului pe care este amplasată sera; SG – suprafaţa
geamurilor serei; kc – coeficientul total de transfer termic al serei neetanşe (ţine
cont şi de pătrunderile de aer din exteriorul serei); t ic – temperatura interioară de
calcul (funcţie de natura şi gradul de dezvoltare a culturii agricole din interior); iar
tec – temperatura exterioară de calcul (aceeaşi ca pentru încălzire – vezi SR 1907 –
1/1997).
Coeficientul total de transfer termic al serei neetanşe kc se determină cu relaţia:
n n
αi ⋅ αe  α ⋅α  hi − he α ⋅α  α ⋅α 
kc = + k P ⋅  i e  ⋅ ≅ i e + 0,26 ⋅ k P ⋅  i e  , (2.48)
αi + αe  αi + αe  ti − t e α i + α e
c c
 αi + α e 
unde αi, αe sunt coeficienţii de transfer de căldură prin convecţie în interiorul,
respectiv în exteriorul serei (v. SR 1907 – 3/1997); kP – coeficientul de penetraţie
(kP = 0,1 pentru sere etanşe şi kP = 0,23 pentru sere neetanşe); n – coeficientul de
etanşeitate a serei (n = 1,7 pentru sere etanşe şi kP = 2,0 pentru sere neetanşe);
hi, he – entalpiile aerului interior, respectiv exterior (la temperaturile t ic şi tec ).
SARCINA TERMICĂ A SAC 47

2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere


În alte regimuri decât cel de calcul, aporturile de căldură datorate radiaţiei
solare qr şi degajărilor interioare de căldură q d , nu mai pot fi neglijate deoarece:
− în cazul serelor suprafaţa geamurilor este foarte mare;
− concomitent cu radiaţia solară, pentru accelerarea fotosintezei este necesară
îmbogăţirea microclimatului interior cu bioxid de carbon, obţinut de regulă prin
arderea de mangal, deci cu degajări importante de căldură.
Ca urmare, din pierderile de căldură ale serei, determinate cu o relaţie similară
rel. (2.46), dar scrisă pentru temperaturi exterioare mai ridicate, trebuie scăzute
aporturile de căldură datorate în special radiaţiei solare, care nu mai poate fi
neglijată. Înregistrările făcute de Institutul meteorologic au arătat că în condiţiile
ţării noastre, în anotimpurile de tranziţie, imediat după perioade cu temperaturi
scăzute şi vânt cu viteze mari, au apărut perioade cu temperaturi mai ridicate, fără
vânt şi cu o insolaţie puternică (fig.2.20.), provocând reduceri bruşte sau chiar
dispariţii ale consumului de căldură pentru sere (fig. 2.21.).

w te qr
[%] 150
[m/s] [°C] qr
5 15 qr 500
te
4 13 100 qs (te,w)
3 11 300 qs
w [W/m2] qs (te,w,qr)
2 9 50
qs (te)
1 7 100
0 5 0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24

Fig. 2.20. Variaţiile într-o zi din perioada de Fig. 2.21. Variaţiile într-o zi din perioada
tranziţie a factorilor de climat exterior: te, w de tranziţie a consumului de căldură al
şi qr. serelor.
Elementele climatologice exterioare accidentale (precipitaţii sub diverse forme)
pot conduce la fenomene complexe de schimb de căldură, care conduc la
modificarea sensibilă a consumului momentan de căldură al serelor. Pentru a
asigura microclimatul interior impus de dezvoltarea corespunzătoare a culturilor
din seră, este necesar să se cunoască influenţa fiecărui element climatologic
exterioar accidental şi probabilitatea simultaneităţii lui cu ceilalţi factori de climat
exterior, pentru reglarea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire a serelor.
Datorită perioadelor de întrerupere a alimentării cu căldură a serelor în
anotimpurile de tranziţie (la apariţia radiaţiei solare puternice – vezi fig. 2.21.),
curbele clasate ale consumului de căldură qs se pot construi prin prelucrarea
statistică a datelor înregistrate în funcţionarea serelor existente. Este posibilă şi o
estimare folosind o relaţie analitică aproximativă similară rel. (2.44).
48 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Curba clasată a consumului de cădură pentru sere este prezentată în fig. 2.22.
Este de observat că durata de funcţionare este mai mare decât în cazul încălzirii,
aceasta datorându-se rezistenţei şi inerţiei termice mult mai reduse a serelor decât a
clădirilor obişnuite.
qs
[%]
80
qs (te, w)
60
Fig. 2.22. Curba clasată anuală a
40 qs (te) consumului de cădură pentru sere.

20 qs (te, w, qr)
0
0 2000 4000 6000 h/an

2.8. Sarcina termică a SAC


Prin „sarcina termică a SAC” se înţelege totalitatea cererilor (consumurilor)
de căldură ale consumatorilor unui sistem de alimentare cu căldură.

2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC


În cazul cel mai general, sarcina termică a unui SAC are structura din relaţia
(2.49):
QSAC = Qi + Qv + Qcl + Qs + Qacc + Qt , (2.49)
în care Qi este consumul de căldură – c.c. – pentru încălzirea incintelor; Qv – c.c.
pentru ventilarea incintelor; Qcl – c.c. pentru climatizarea spaţiilor; Qs – c.c.
pentru sere legumicole şi/sau floricole; Qacc – c.c. pentru prepararea apei calde de
consum (a.c.c.) în scopuri sanitare şi/sau menajere; Qt – c.c. în scopuri
tehnologice, pentru realizarea diverselor produse cu caracter – în general –
industrial.
Ţinându-se seama de destinaţia consumurilor de căldură ale SAC, prezentate în
relaţia (2.49) şi de principalele elemente care le caracterizează, se poate spune:
QSAC = Q (climat.) + Q (independ. climat.) , (2.50)
în care Q(climat.) reprezintă suma c.c. dependente de condiţiile climaterice şi
Q(independ. climat.) sunt c.c. care nu depind de condiţiile climaterice.
Plecându-se de la relaţia (2.49), se poate deci scrie:
Q(climat.) = Qi + Qv + Qcl + Qs (2.51)
şi
Q(independ. climat.) = Qacc + Qt . (2.52)
SARCINA TERMICĂ A SAC 49

Cuprins capitolul 2 (continuare II)

2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare. Estimarea


consumului anual 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare 36
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de consum 37
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum 40
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum. Estimarea consumului anual 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice 44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere 46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere 47
2.8. Sarcina termică a SAC 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC 48
SARCINA TERMICĂ A SAC 49

C.c. din relaţia (2.51) depind de condiţiile climaterice, având un caracter


sezonier ( Qi , Qv, Qs sunt caracteristice perioadei de iarnă), iar Qcl este un consum
de căldură caracteristic perioadei de vară.
C.c. din relaţia (2.52), practic, nu depind de condiţiile climaterice. Ele au
caracter permanent în cursul anului, sau sezonier, în funcţie strictă de natura
consumatorului.
Ca urmare a caracterului sezonier şi a faptului că unele consumuri pot avea un
caracter intermitent chiar în cursul sezonului respectiv (cazul lui Qv şi Qcl ),
plecând de la relaţiile (2.49) şi (2.50), structura sarcinii termice a SAC, se poate
considera, în funcţie de cele două sezoane anuale caracteristice – iarnă/vară –, dată
de:
− iarna:
i
QSAC = Qi + Qv + Qs + Qai + Qti , (2.53)
− vara:
v
QSAC = Qcl + Qav + Qtv , (2.54)
unde Qai , Qav reprezintă c.c. pentru prepararea apei calde iarna, respectiv vara;
Qti , Qtv – c.c. în scopuri tehnologice iarna, respectiv vara.
Sarcina termică a sursei/surselor de căldură care asigură alimentarea cu căldură
a SAC, este dată de relaţia generală:
QSC = QSAC + Qrt , (2.55)
unde Qrt reprezintă pierderile de căldură în sistemul de transport şi distribuţie a
căldurii.
Ţinându-se seama de cele două perioade anuale specifice, relaţia generală (2.50)
conduce la:
− iarna:
i
QSC = QSAC
i
+ Qrti , (2.56)
− vara:
v
QSC = QSAC
v
+ Qrtv , (2.57)

unde Qrti şi Qrtv reprezintă pierderile de căldură ale reţelei termice de transport şi
distribuţie, în perioada de iarnă, respectiv de vară.
Legăturile dintre sarcina termică a sistemelor de alimentare cu căldură şi
cantităţile de căldură livrate de sursele de căldură sunt determinate şi de natura
agentului termic folosit pentru transportul şi distribuţia căldurii: apă (caldă sau
fierbinte) sau abur.
În cazul agentului termic apă, consumurile de căldură acoperite sunt de
regulă: încălzirea, ventilarea, alimentarea cu apă caldă de consum, serele şi
eventualele instalaţii de climatizare bazate pe instalaţiile frigorifice cu absorbţie.
50 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Între sarcina termică a unui astfel de sistem de alimentare cu căldură şi


consumurile de căldură acoperite apar diferenţe atât de ordin cantitativ, cât şi
calitativ. Diferenţele de ordin cantitativ se explică prin:
− pierderile de căldură, care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− efectele compensatoare datorate inerţiei termice a sistemului de transport şi
distribuţie, inerţiei termice a clădirilor, precum şi a eventualelor instalaţii de
acumulare a căldurii prevăzute special în sistemul de alimentare cu căldură;
− aplicarea unor regimuri de livrare a căldurii favorabile din punct de vedere
tehnico-economic sau electroenergetic.
Diferenţele de ordin calitativ se explică prin:
− pierderile de presiune şi căderile de temperatură (asociate pierderilor de
căldură), care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− diferenţele de temperatură necesare transferului de căldură în instalaţiile
consumatoare;
− considerente legate de optimizarea tehnico-economică a transportului şi
distribuţiei căldurii.
Din cele expuse mai sus rezultă că sarcina termică a unui sistem de alimentare
cu căldură livrată sub forma de apă şi consumurile de căldură acoperite nu există o
legătură rigidă, caracteristică producerii şi consumului energiei electrice. De aceea,
sarcina termică livrată sub formă de apă va fi studiată în continuare în condiţiile
unei perfecte concordanţe între căldura necesară şi cea livrată în decursul unei zile
(24 ore), cu diferenţe în ceea ce priveşte variaţiile lor în această perioadă.
În cazul agentului termic abur, consumurile acoperite sunt în majoritatea
cazurilor cu caracter tehnologic. Între sarcina termică a sistemului de alimentare cu
căldură sub formă de abur şi consumurile de căldură acoperite apar diferenţe atât
de ordin cantitativ, cât şi calitativ, explicate prin:
− pierderile de presiune şi căderile de temperatură (asociate pierderilor de
căldură), care apar la transportul şi distribuţia căldurii;
− diferenţele de temperatură necesare transferului de căldură în instalaţiile
consumatoare;
− efectele compensatoare datorate inerţiei termice a eventualelor instalaţii de
acumulare a căldurii, prevăzute special în sistemul de alimentare cu căldură;
− considerente legate de optimizarea tehnico-economică a transportului şi
distribuţiei căldurii.
Spre deosebire de cazul sistemelor de alimentare cu căldură cu agent termic apă,
în cazul acestor sisteme inerţia termică a sistmului de transport şi distribuţie şi a
instalaţiilor consumatoare este foarte redusă şi ca urmare regimurilor de livrare a
căldurii vor urmări strict regimurile de consum.

2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC


Prin valorile caracteristice ale sarcinii termice a SAC se înţeleg:
SARCINA TERMICĂ A SAC 51

− valorile debitelor de căldură specifice SAC, pentru diversele regimuri


caracteristice: maxime, medii, minime, nominale şi/sau de calcul, pentru perioadele
sezoniere considerate, iarnă/vară;
− valorile cantităţilor de căldură consumate, sezonier (iarnă/vară) şi anual,
sau pentru orice alte perioade caracteristice considerate: zi, săptămână, lună etc.
Valorile caracteristice ale diverselor c.c. ce compun sarcina termică a SAC,
conform relaţiei (2.49), se stabilesc pe baza celor indicate în [2.1 – 2.4], respectiv
în § 2.2.– 2.7.
• Valoarea de calcul este o valoare convenţională – de referinţă – a mărimii
respective, determinată de aşa-zisele „condiţii de calcul” – vezi de exemplu la
qic , qvc etc.
• Importanţa cunoaşterii valorilor corecte – reale – ale c.c. maxime,
nominale, sau de calcul, este determinată de faptul că aceste valori stau la baza
dimensionării tuturor subansamblelor din amontele instalaţiilor consumatoare:
surse de căldură şi sistemul de transport şi distribuţie a căldurii. Din acest punct de
vedere utilizarea în acest scop a unor valori incorecte, vor conduce fie la
supradimensionări, fie la subdimensionări:
− supradimensionarea subansamblelor componente ale SAC va avea
următoarele efecte principale:
a) investiţii iniţiale mai mari decât cele necesare;
b) funcţionarea ulterioară a instalaţiilor subansamblelor componente va
conduce la o încărcare medie anuală parţială redusă, cu efecte negative asupra
randamentelor de funcţionare şi în final vor conduce la creşterea costurilor
specifice aferente producerii, transportului şi distribuţiei căldurii;
− subdimensionarea subansamblelor componente ale SAC va conduce la
imposibilitatea asigurării consumurilor de căldură, corespunzător condiţiilor
impuse de consumatori.
• Principiul stabilirii valorilor maxime, nominale sau/şi de calcul este:
„de la simplu la complex”, adică de la fiecare aparat consumator în parte către
sursa de căldură, ţinând seama de:
− natura şi parametrii agenţilor termici utilizaţi pentru alimentarea cu căldură
a diverşilor consumatori;
− simultaneitatea valorilor maxime ale c.c. componente.

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul


• Valoarea maximă reprezintă cea mai mare valoare posibilă – avută în vedere
– pentru c.c. considerat. Ea este determinată, pentru fiecare tip de consum, în
funcţie de elementele caracteristice de care depinde.
• Valoarea nominală este asociată în general valorii maxime, când se pune
problema stabilirii unei anume capacităţi instalate sau disponibile.
Pe baza acestor principii, ţinându-se seama de structura sarcinii termice a SAC,
prezentată în § 2.8.1., valorile maxime ale c.c. vor fi date de:
52 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− pentru perioada de iarnă:


M ,i
q SAC = qiM + qvM + q sM + qacc
md , i
+ qtM , i , [kWt ] , (2.58)
− pentru perioada de vară:
M ,v
q SAC = qclM + qacc
md ,v
+ qtM ,v , [kWt ] , (2.59)
− valoarea maximă de dimensionare:
M
q SAC = Maximul între qSAC
M ,i M ,v
şi q SAC , [kWt ] . (2.60)
Relaţiile (2.58) şi (2.59) se bazează pe următoarele:
a) c.c. pentru încălzire, ventilare şi sere, au caracter sezonier – de iarnă –
depinzând în principal de aceiaşi factori climaterici exteriori (temperatura
exterioară, viteza vântului, umiditate, radiaţia solară, etc.) şi de factori interiori de
microclimă ai incintei consumatorilor respectivi (temperatură interioară, umiditate
relativă interioară etc.). De asemenea, c.c. respective variază, practic, în acelaşi fel
faţă de variaţia factorilor climaterici exteriori. Ca urmare, valorile maxime ale
fiecărui c.c. în parte, ale consumurilor respective, pot fi considerate simultane,
putându-se deci însuma, conform relaţiei (2.58).
b) C.c. pentru prepararea apei calde, practic nu depinde de temperatura
exterioară. Ca urmare, valoarea maximă a acestui consum are o mare probabilitate
să nu fie simultană cu valorile maxime pentru qi , qv şi q s – iarna, respectiv
md
qcl – vara. De aceea s-a considerat că valorile medii qacc sunt simultane cu
md .i
valorile maxime ale consumurilor sezoniere: iarna – qacc cu qiM , qvM şi q sM ,
md .v
vara – qacc cu qclM .
c) C.c. în scopuri tehnologice, este independent – practic – de condiţiile
climaterice, putându-se considera deci că valorile maxime aferente sunt simultane
cu valorile maxime ale celorlalte c.c. componente.
În ceea ce priveşte valorile de calcul, relaţiile (2.58) şi (2.59), devin:
− pentru perioada de iarnă:
c ,i
q SAC = qic + qvc + q sc + q acc
md ,i
+ qtc ,i , [kWt ] , (2.61)
− pentru perioada de vară:
c ,v
q SAC = qclc + qacc
md ,v
+ qtc ,v , [kWt ] , (2.62)

unde valorile de calcul qic , qvc , q sc şi qclc se stabilesc conform standardelor


respective în vigoare, iar qtc, i şi qtc, v se determină pentru fiecare caz –
consumator – în parte.
md
Valorile qacc se stabilesc ca valori medii zilnice săptămânale ale c.c. pentru
prepararea apei calde de consum, plecându-se de la consumurile de calcul stabilite
conform standardului.
SARCINA TERMICĂ A SAC 53

În general, se pot considera următoarele legături între valorile de iarnă şi cele de


vară:
md ,i
qacc md ,i
Gacc c
t acc − t armd ,i
≈ ⋅ (2.63)
md ,v
qacc md ,v
Gacc c
t acc − t armd ,v
şi
qtM ,i ≈ qtM ,v (2.64)
respectiv
qtc ,i ≈ qtc ,v (2.65)
md , i md , v
unde Gacc şi Gacc reprezintă valoarea medie, de iarnă şi respectiv de vară, a
c
debitului de apă caldă consumată, în kg/s; t acc – temperatura de calcul considerată
pentru apa caldă de consum, în °C ; t ar md , i md , v
şi t ar – temperatura medie iarna,
respectiv vara, considerată pentru apa rece consumată ca apă caldă. În condiţiile
c
standardului valabil în România, t acc = 60°C , iar pentru t ar
md
în mod convenţional
md , i
se consideră: t ar = +5°C şi t ar
md , v
= +15°C .
Valorile maxime (sau de calcul) ale c.c. în scopuri tehnologice se stabilesc
( )
pentru fiecare consumator (instalaţie consumatoare – „j” – în parte qtM, j ). Pentru
mai mulţi consumatori tehnologici alimentaţi din acelaşi SAC, consumul maxim
( )
total qtM se calculează ţinându-se seama de consumurile maxime componente
( ) şi de simultaneitatea acestora:
qtM, j

q = ∑ (q ⋅ β )
n
M M M
t t, j [kW ]
t, j t , (2.66)
j =1

sau

∑ (q )
n
qtM = β tM ⋅ M
t, j [kWt ] , (2.67)
j =1

ţinându-se seama că:

∑ (q )
n
qtM ≤ M
t, j [kWt ] , (2.68)
j =1

bazat pe faptul că:

βtM, j ≤ 1 sau βtM ≤ 1 (2.69)

în care βct, j este coeficientul de simultaneitate al consumului maxim qtM, j ( ) cu


consumul total maxim – de calcul – ( );
qtM βtM – coeficientul global de
54 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

( )
simultaneitate al consumurilor maxime componente qtM, j , cu consumul total
( )
maxim qtM .
În cazul în care consumurile tehnologice ale celor „j” consumatori sunt

∑ (q ) . Coeficienţii de simultaneitate,
n
simultane: βtM, j = 1 = βtM şi ca urmare qtM = M
t, j
j =1

βt,Mj şi respectiv βtM , se determină astfel – vezi fig. 2.23. – :

qtM, 2
qtM, 2

Fig. 2.23. Determinarea coeficienţilor de simultaneitate βt ai consumurilor maxime, pentru


trei consumatori tehnologici:
SARCINA TERMICĂ A SAC 55

1,2,3 – curbele de variaţie simultană a consumurilor celor 3 consumatori; 4 – curba sumă de


variaţie a consumului total:

∑ (q );
3
qt = t, j qtM,1 , qtM, 2 , qtM,3 – consumurile maxime ale celor 3 consumatori:
1

qtM – consumul total maxim; q1M,t , q2M,t , q3M,t – participaţia simultană a celor 3 consumuri, la
consumul total maxim qtM .

Pentru cei trei consumatori, cu regimuri diferite (nesimultane) de consum,


cererea maximă totală este dată de:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ βtM, j =βtM ∑q
j =1
M
t, j [kWt ] . (2.70)

Ţinându-se seama de curbele şi notaţiile din fig. 2.23., relaţia (2.70) se mai
poate scrie:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ β tM, j =q1M,t + q 2M,t + q3M,t = ∑q
j =1
M
j ,t , [kWt ] , (2.71)

Atunci, din partea a doua a relaţiei (2.70) rezultă βtM , dat de:
3
βtM = qtM ∑q
j =1
M
t, j (2.72)

iar din relaţia (2.71) :


βtM, j = qtM qtM, j . (2.73)

Deci, βt,Mj reprezintă „participaţia simultană” a fiecărui consumator q Mj ,t la ( )


consumul maxim total qtM . ( )
Cunoaşterea valorilor cât mai corecte ale βt,Mj şi/sau βtM , aşa cum s-a arătat
mai sus, este deosebit de importantă, pentru faza de dimensionare a unui SAC.
Ea este importantă şi în faza unui SAC în funcţiune, unde fie de la an la an, fie din
alte cauze, consumurile maxime ale consumatorilor s-au modificat, sau curbele de
variaţie simultană au alte aluri.
Valorile lui βt,Mj şi/sau βtM se pot determina în mai multe feluri, în funcţie de
elementele iniţiale cunoscute:
a) pentru un SAC existent, βt,Mj şi/sau βtM se pot calcula pe baza cunoaşterii
valorii maxime totale qtM ( ) şi a structurii sale (q ) , pentru β M
j ,t
M
t, j , sau a valorilor
(q ) , pentru determinarea lui β
M
j ,t
M
t .
56 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În general, este mai uşoară determinarea lui βtM care presupune numai
( ) ( )
cunoaşterea valorilor înregistrate ale qtM şi respectiv q Mj ,t .
Determinarea valorilor βt,Mj presupune, în mod suplimentar, cunoaşterea
structurii simultaneităţii lui (q ) ,
t
M
adică valorile (q ) ,
M
j ,t ceea ce presupune
determinarea prealabilă a simultaneităţii curbelor de variaţie a consumurilor
( )
componente, sau cel puţin structura valorică a lui qtM .
b) pentru dimensionarea (proiectarea) unui SAC nou, este mult mai uşoară
cunoaşterea valorii lui βtM :
− fie pe baza datelor de proiect, care în mod normal trebuie să pună la
dispoziţie valorile respective;
− fie pe baza datelor cunoscute pentru consumatori – cazuri – similare, în
funcţiune; similitudinea referindu-se la simultaneitatea consumurilor.
Valorile orientative ale lui βtM sunt: pentru consumatori cu regim zilnic
continuu de funcţionare, βtM ≈ 0,75 ÷ 0,80 , iar pentru cei cu consum intermitent
zilnic, βtM ≈ 0,6 ÷ 0,7 .

2.8.2.2. Valorile medii


• Principiul stabilirii valorilor medii ale consumurilor de căldură componente
constă în:
1. stabilirea „duratei de referinţă – τ ” pentru care se calculează valoarea
medie respectivă. În cazul mai multor consumuri nesimultane sau/şi cu perioade
anuale diferite de consum (cazul consumurilor sezoniere), calculul valorilor medii
ale consumurilor se face separat pentru cele două/trei sezoane caracteristice: iarna
(perioada de încălzire, ventilare etc.), vara (restul perioadei anului faţă de
perioada de încălzire) şi eventual de intersezon (perioadele de timp dintre încălzire
şi climatizare). În orice caz, pentru consumurile aferente aceleiaşi perioade
(sezoniere sau anuale), „durata de referinţă” pentru calculul valorii medii totale
a consumurilor componente se va considera durata de consum cea mai mare
dintre duratele consumurilor respective.
Exemplul 1: este cazul a 3 consumuri pe durata unui an, cu duratele anuale
efective ale consumurilor: τ1 , τ 2 , τ3 , în care τ 2 > τ 3 > τ1 . Durata de referinţă
pentru calculul consumului mediu anual va fi: τ1−3 = τ 2 .
Exemplul 2: este cazul a 3 consumatori, dintre care doi au caracter sezonier:
unul numai iarna, cu durata τ1i , al doilea numai vara, cu durata τ v2 . Al treilea
consumator are durata τ3 pe tot anul (iarnă şi vară). Duratele de referinţă se vor
stabili separat pentru cele două perioade anuale distincte:
− perioada de iarnă: τ i = τ1i ;
SARCINA TERMICĂ A SAC 57

− perioada de vară: τ v = τ v2 ;
cu condiţia ca: τ i + τ v ≥ τ 3 .
Dacă τ i + τ v < τ 3 , atunci se consideră ca referinţe: τ i = τ1i şi τ v = τ3 − τ i .
2. stabilirea simultaneităţii anuale şi/sau sezoniere a consumurilor
componente. Dacă toţi consumatorii sunt simultani ca durate de consum pe
perioada anului, atunci valoarea medie a consumului total se va determina avându-
se în vedere întregul an, cu durata de referinţă cea mai mare dintre cele ale
consumurilor componente – vezi exemplul 1 de mai sus. În cazul în care unii din
consumatori au un caracter sezonier, calculul valorii medii a consumului total se va
face separat pentru cele 2 perioade sezoniere ale consumurilor componente – vezi
exemplul 2 de mai sus.
• Valoarea medie a consumului, la nivelul unui SAC, este dată de:
n
md
q SAC = ∑q md
j , [kWt ] , (2.74)
j =1

în care q md
j
md
şi q SAC sunt calculate pentru aceeaşi durată de referinţă – „ τ ”, stabilită
în condiţiile de mai sus.

2.8.2.3. Valorile minime


• Importanţa cunoaşterii valorilor corecte – reale – ale c.c. minime este
determinată de faptul că aceste valori indică încărcarea minimă a instalaţiilor
tuturor subansamblelor componente ale SAC, de la consumatori la sursa/sursele de
căldură.
În funcţie de starea SAC, valorile minime ale consumului la nivelul SAC
condiţionează următoarele:
m
a) în situaţia unui SAC existent, valoarea minimă a consumului ( q SAC )
arată care este încărcarea minimă a instalaţiilor subansamblelor componente, faţă
de valoarea „minimului tehnic – q gol – ” a acestora, sub care ele nu mai pot
funcţiona;
b) în cazul proiectării unui SAC nou, valoarea minimă a consumului
m
( q SAC ), determină capacitatea nominală şi numărul echipamentelor instalate, de
acelaşi tip, astfel încât încărcarea acestora să fie peste minimul lor tehnic;
c) în cazul reţelelor pentru vehicularea agenţilor termici, apar nişte
condiţionări tehnice suplimentare, determinate de viteza minimă admisă a fluidului
şi de o serie de alte fenomene cum ar fi apariţia condensării vaporilor, în cazul
vehiculării aburului, sau a condensării vaporilor de apă din aer, în cazul vehiculării
aerului. În plus, odată cu reducerea debitului de căldură transportată, cresc valorile
relative ale pierderilor de căldură, înrăutăţind eficienţa tehnică şi economică a
reţelei termice.
58 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Principiul stabilirii valorilor minime ale consumurilor, la nivelul SAC,


este acelaşi cu cel aplicat în cazul determinării valorilor maxime. Ca urmare
valorile minime ale c.c. sunt date de:
− pentru perioada de iarnă:
m, i
q SAC = qim + qvm + qsm + qam, i + qtm, i , [kWt ] , (2.75)
− pentru perioada de vară:
m ,v
q SAC = qclm + qam ,v + qtm ,v , [kWt ] , (2.76)
− valoarea minimă-minimă:
m
q SAC = minimul între q SAC
m, i m, v
şi q SAC , [kWt ] , (2.77)
Relaţiile (2.75) şi (2.76) au la bază ipotezele de simultaneitate ale consumurilor
minime componente, prezentate şi în cazul consumurilor maxime.
În ceea ce priveşte efectele simultaneităţii consumurilor minime componente
( )m
q j , asupra consumului total minim la nivelul SAC qSAC m
( )
, acestea sunt similare
M
– ca tratare – celor avute în vedere la stabilirea valorii maxime qSAC : ( )
n n
m
q SAC = ∑q
j =1
m
j ,SAC ⋅ β mj = β m ⋅ ∑ q , [kW ]
j =1
m
j t , (2.78)

în care: q mj reprezintă valorile minime nesimultane ale celor „j” c.c. (în kWt);
q mj ,SAC – „participaţia simultană“ a celor „j” consumuri la consumul total minim
(q );m
SAC β mj , β m – coeficienţii de simultaneitate ai fiecărui consum minim la con-
sumul total minim, respectiv coeficientul global minim de simultaneitate, daţi de:
qm
β mj = n SAC ,
(2.79)
m

q j ,SAC
j =1

şi
m
q SAC
βm = , (2.80)
q mj ,SAC

în care β mj ≥ 1 şi β m ≥ 1 .
Determinarea practică a valorilor concrete ale lui β mj şi / sau β m se face după
aceeaşi metodologie de principiu ca şi în cazul valorilor lui β Mj şi / sau β M .

2.8.2.4. Valorile anuale


Valorile c.c., pentru o perioadă de timp „ τ " de referinţă (zilnică,
săptămânală, lunară, sezonieră sau anuală), se determină însumând valorile c.c.
SARCINA TERMICĂ A SAC 59

componente pentru perioada respectivă, ţinându-se seama de structura la nivel SAC


(conform relaţiei generale (2.1) ):
τ
QSAC = Qiτ + Qvτ + Qclτ + Qsτ + Qaτ + Qtτ , [kWh t / τ] . (2.81)
Cantitatea de căldură livrată de o sursă de căldură (SC) este:
τ
QSC τ
= QSAC + Qrtτ , [kWh t / τ] , (2.82)
unde Qiτ , Qvτ , Qclτ , Qsτ , Qaτ , Qtτ , Q τrt reprezintă cantităţile de căldură respective,
pentru perioada τ de referinţă, avută în vedere la calcule.
Determinarea unui c.c. Q τj pentru o perioadă „ τ ” de referinţă se face cu
relaţia următoare, în funcţie de elementele de calcul cunoscute:
τ
Q τj ∫
= q j ⋅ dτ = q md
j * τ j = q Mj * τ utM, j , [kWh t / τ] , (2.83)
τj
0
în care q j este valoarea curentă a debitului de căldură al consumatorului „j” în
kWt ; q md
j – valoarea medie pe durata τ j a consumului „j”, în kWt; τ j – durata
τj

consumului „j” în h/durata „j” ; τutM, j – durata de utilizare a valorii maxime a c.c.
„j” în h/durata „j”.
Valoarea q Mj este una din mărimile de bază cunoscute, indiferent de situaţia de
calcul avută în vedere: proiectarea (dimensionarea) SAC, sau existenţa sa. Valoarea
medie a consumului, pe intervalul de timp de referinţă τ j , q md
j , este cunoscută de

asemenea indiferent de situaţia avută în vedere pentru SAC considerat. În cazul în


care valoarea q md
j nu este cunoscută în mod direct, ea se poate determina în raport
cu q Mj , pentru o situaţie similară a unui SAC dat. Aceasta presupune cunoscut
τ τ
gradul de neuniformitate δ j j , sau de aplatisare µ j j , al unui consum, sau SAC,
similar celui analizat, unde:
τ q Mj τj
δ j j = md = M (2.84)
qj τu , j
τj

şi
q md
j τuM, j
τ τj 1
µ jj = = τ
= . (2.85)
q md
j δ jj τj
Valorile τ j şi τu,M j se pot cunoaşte din datele concrete pentru consumatorul „j”,
sau se aleg pe baze statistice pentru consumatori asemănători ca tip şi regimuri de
funcţionare.
60 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC


Variaţia în timp a sarcinii termice a SAC – q SAC = f (τ ) – reprezintă suma
variaţiilor consumurilor de căldură componente – conform relaţiei generale (2.49) a
structurii SAC – în condiţiile simultaneităţii acestora. Ţinând seama de structura
generală a q SAC , rezultă că alura variaţiei consumului de căldură, q SAC = f (τ ) ,
depinde de simultaneitatea celor două categorii principale:
a) consumul tehnologic şi cel pentru prepararea apei calde de consum, care sunt
independente practic de condiţiile climaterice exterioare şi depind numai de
condiţiile concrete de consum ale consumatorilor respectivi;
b) consumurile sezoniere (de iarnă şi respectiv vară) care depind, în principal,
de temperatura exterioară şi de simultaneitatea cu aceasta a celorlalţi factori
climatici specifici fiecărui consum în parte, expuşi în detaliu în § 2.2 - 2.7.
Pentru stabilirea variaţiei sarcinii termice a SAC – q SAC = f (τ ) – este necesară,
deci, cunoaşterea următoarelor elemente:
1) structura sarcinii termice q SAC ;
2) curbele de variaţie simultană, specifice fiecărei categorii de consum
component al q SAC , pe perioadele specifice necesare;
3) mărimea consumurilor de căldură componente.
În final, se vor obţine curbele simultane ale variaţiei consumurilor de căldură
componente şi curba sumă q SAC = f (τ ) , pentru perioadele caracteristice necesare
(zile, săptămâni, luni, sezoane, anual).
Utilitatea cunoaşterii curbelor caracteristice de variaţie a q SAC este: pe baza
acestor curbe urmează a se stabili regimurile caracteristice de consum, cu efectele
asupra funcţionării tuturor subansamblelor SAC, fie în condiţiile proiectării, fie în
cele ale existenţei acestuia.

2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC

2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate


Importanţa cunoaşterii curbei clasate a q SAC constă nu atât prin curba în sine, ca
în cazul curbei de variaţie, ci prin elementele indirecte rezultate pe seama sa, care
însă, de la caz la caz, se pot obţine şi pe baza altor mărimi cunoscute prin calcule.
Curba clasată este utilă mai mult sub aspect grafic, pentru că permite interpretarea
alurii sale din diverse puncte de vedere.
Ca urmare, curba clasată a sarcinii termice q SAC , având în vedere pentru
clasare, durata τ (zilnică, săptămânală, lunară, sezonieră, anuală sau orice altă
perioadă caracteristică specifică fiecărui caz concret), permite:
a) cunoaşterea directă a duratei consumului ( τ ) avută în vedere şi valoarea
M
maximă q SAC a acestuia;
b) determinarea indirectă – prin calcule – a:
SARCINA TERMICĂ A SAC 61

− valorii medii q SAC


med
, pe durata de referinţă τ SAC avută în vedere la
stabilirea curbei clasate:
, [kWt ] ,
QSAC
τ SAC =
md
q SAC (2.86)
τ SAC
unde: QSAC este valoarea cantităţii de căldură consumată la nivelul SAC
(în kWht/perioada τ SAC ), în perioada de timp de referinţă τ SAC , unde:
τ SAC

QSAC = ∫q
0
SAC ⋅ dτ , [kWht/perioada τ SAC ] ; (2.87)

− durata de utilizare τ uM a consumului maxim q SAC


M
:
QSAC
τ uM = M , [h/durata considerată] , (2.88)
q SAC
unde QSAC este cantitatea de căldură consumată de SAC în perioada τ avută în
vedere, în kWht/perioada considerată.
Mărimea acestei durate, care are un caracter convenţional, arată în cât timp, în
cursul perioadei considerate s-ar asigura întregul consum anual QSAC , dacă ar
M
rămâne constant la valoarea maximă, q SAC . Astfel se obţin informaţii asupra
gradului de neuniformitate, sau de aplatisare, al consumului respectiv.

2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate


Metodele de obţinere a curbelor clasate ale sarcinii termice a SAC depind de
tipul datelor iniţiale avute la dispoziţie.
• În cazul unui SAC existent, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) pentru o
perioadă de referinţă dorită – cel mai adesea aceea a unui an – se poate obţine prin:
a) prelucrarea statistică a valorilor, înregistrate la intervale regulate, ale
mărimii urmărite, în intervalul de timp dorit. Aceasta înseamnă, de fapt, ordonarea
valorilor respective în ordine descrescătoare, în intervalul de timp avut în vedere.
Aceasta presupune cunoaşterea valorilor mărimii respective, ca valori medii pentru
intervalele de timp regulate avute la dispoziţie – orare pe intervale de 2-4 ore,
zilnice etc.
Cu cât intervalele de timp ale valorilor medii, avute la dispoziţie pentru
construirea curbei clasate, sunt mai mici, cu atât acurateţea alurii finale a curbei
clasate creşte. Alegerea intervalului de timp este o problemă de optim între:
numărul de date necesare şi precizia dorită în obţinerea curbei clasate, în funcţie de
scopul utilizării sale ulterioare;
b) metoda grafo-analitică de transformare a curbei de variaţie a valorilor
mărimii urmărite, în intervalul de timp ales, în curba clasată pe intervalul respectiv.
Aceasta presupune cunoaşterea grafică a variaţiei mărimii analizate, pentru
intervalul de timp ales. Datorită volumului mare de date iniţiale necesare – curbe
de variaţie – care de cele mai multe ori rezultă de fapt din prelucrarea unor valori
62 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

statistice pentru intervale de timp regulate – metoda respectivă este puţin aplicată
în practică. Ea se foloseşte totuşi, pentru curbele clasate pe intervale scurte –
zilnice, lunare – pentru care se au la dispoziţie – direct – alurile de variaţie ale
mărimii urmărite, rezultate de exemplu direct de la aparatele înregistratoare.
• În cazul proiectării unui SAC nou, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) se
poate stabili prin:
a) metoda analitică, bazată pe expresia analitică a curbei respective, pentru
intervalul de timp dorit, q SAC = f (τ ) . Aceasta pleacă de la relaţia generală a lui
Rossander de forma:
β
   
M 

( )
m  τ  
q (τ ) = q ⋅ 1 − 1 − q ⋅
τf  
, [kWt] , (2.89)
   
în care τ este durata curentă, în ore; τ f – perioada de timp avută în vedere pentru
curba clasată, în ore/perioada considerată; β este dat de:
q md − q m
β= , (2.90)
1 − q md
unde:
qm
qm = M (2.91)
q
şi
q md
q md = M (2.92)
q
reprezintă valorile relative ale c.c. minim şi respectiv mediu, raportate la valoarea
maximă.
Expresia generală (2.89) este valabilă pentru orice tip de c.c. din cele care
compun q SAC , inclusiv aceasta.
b) metoda similitudinii, bazată pe stabilirea curbei clasate relative după o
curbă clasată relativă a unui c.c. similar, cu aceleaşi caracteristici calitative şi
aceeaşi durată anuală de referinţă.
Între cele două metode, este recomandabil a fi aplicată aceea analitică, care ţine
seama de caracteristicile specifice consumului de căldură avut în vedere; ea
conduce la erori foarte mici în stabilirea alurii curbei clasate. Metoda similitudinii
este cea mai aproximativă; ea se recomandă a fi aplicată numai pentru calcule care
nu impun o precizie prea mare în stabilirea curbei clasate.

2.8.4.3. Alura curbei clasate – indicatori caracteristici


Alura curbei clasate a sarcinii termice a SAC arată gradul de neuniformitate
( δ τSAC ), sau de aplatisare ( µ τSAC ) a sarcinii termice respective q SAC (τ) , în perioada
avută în vedere (τ) , după cum rezultă din fig. 2.24.:
SARCINA TERMICĂ A SAC 63

[kWt ] md
q SAC [%]
3
M 100 A E
q SAC
1

2
md
q SAC C D

 h/perioada 
F B τ 
considerată 
0 0 τ u, τ SAC
M
SAC

Fig. 2.24. Curba clasată a q SAC pe perioada τ SAC :


1 - curba clasată; 2,3 - suprafeţele echivalente cu suprafaţa curbei clasate.
Pentru curba 1
− cantitatea de caldură consumată de SAC în perioada τ SAC :
τ SAC

AriaOABO = QSAC τSAC = ∫q SAC ⋅ dτ [kWh /perioada τ


t SAC,în ore ],
0
conform relaţiei generale (2.86);
− pentru curba 2
QSAC τSAC = AriaOCDBO = q SAC
md
τSAC [
∗ τSAC kWh t /perioada τ SAC,în ore , ]
− pentru curba 3
QSAC τSAC = AriaOAEFO = q SAC
M
∗ τ uM,SAC [kWh /perioada τ
t SAC,în ore ],
conform relaţiei generale (2.83).
Din egalităţile de mai sus, privind calculul lui QSAC τ SAC , rezultă:
− gradul de neuniformitate al curbei clasate q SAC – conform relaţiei generale
(2.84):
M
q SAC τ
δ τ = = MSAC ≥ 1 , (2.93)
SAC SAC
q SAC τSAC τ u ,SAC
md

şi
64 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− gradul de aplatisare al curbei clasate q SAC – conform relaţiei generale


(2.85):
md
q SAC τ SAC τ uM,SAC
µ τ = = ≤1 . (2.94)
SAC SAC M
q SAC τ SAC
Asociind expresiile (2.93) şi (2.94), cu fig. 2.24., se poate spune că: dacă δ SAC
creşte ( µ SAC – scade), curba clasată q SAC (τ SAC ) este cu atât mai neuniformă
(mai neaplatisată) şi invers.
Pentru o sarcină termică dată – q SAC (τ SAC ) – gradul de neuniformitate, δ SAC ,
sau de aplatisare, µ SAC , depinde de structura sa, conform relaţiilor generale (2.49)
şi (2.50) şi de ponderea diverselor consumuri de căldură componente, după cum
rezultă din fig. 2.25.
Analiza alurii curbelor clasate anuale (pe perioada de iarnă, respectiv vară) în
diverse structuri şi ponderi ale sarcinii termice totale q SAC (τ ) , conform fig. 2.25.,
conduce la următoarele constatări:
• în cazul sarcini termice urbane, formată din încălzire şi a.c.c., creşterea
ponderii consumului de a.c.c. faţă de încălzire (fig. 2.25.,b faţă de 2.25.,a)
conduce la aplatisarea curbelor clasate pe cele două perioade, deci a curbei
clasate anuale totale;
• în cazul sarcinii termice urbane, apariţia consumului de căldură pentru
climatizarea incintelor (fig. 2.25.,d, faţă de 2.25.,c), determină aplatisarea
curbei clasate totale pe perioada de vară, respectiv a curbei clasate anuale totale;
• curba clasată anuală totală a sarcinii termice mixte (urbană plus
tehnologică – industrială –) se aplatisează pe măsură ce creşte ponderea
consumului tehnologic faţă de cel urban (fig. 2.25.,e faţă de 2.25.,f).

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (a)
80
1
60
Qi qi
40 2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
SARCINA TERMICĂ A SAC 65

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (b)
80 1
60 qi 2
40
20 qacc
0 0
τi τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (c)
80
1
60
Qi
40 qi
2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M ,i
q SAC 100 (d)
M ,v
q SAC 80
1 3
60
qi qcl
40 Qi 2
Qcl
20
qacc Qa
0 0
τi τ a τ[h/an ]
τ cl
66 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (e)
5
80 4
60 qu
40
20 qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]

[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (f)
80
5
4
60
40
qu
20
qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
Fig. 2.25. Alurile curbelor clasate anuale ale sarcinii termice SAC, pentru diverse structuri
ale sale şi diferite ponderi ale consumurilor de căldură componente:
a, b – curbele clasate urbane pentru încălzire şi apă caldă de consum, în două variante de
pondere a consumului pentru a.c.c.:
md
în fig. a – q acc / qiM = 0.25 ; în fig. b – q acc
md
/ qiM = 0.66 ;
c, d – curbele clasate urbane pentru încălzire şi a.c.c. (fig. c), respectiv, încălzire, a.c.c. şi
climatizare urbană (fig. d);
e, f – curbele clasate anuale pentru o sarcină termică urbană, qu şi tehnologică, qt, în două
variante de pondere a consumului tehnologic:
în fig. e – qtM / q SAC
M
= 0,6 , iar în fig. f – qtM / q SAC
M
= 0,2 ;
1 – curba clasată pe perioada de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c.;
2 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c.;
3 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c. şi climatizare;
4 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic;
5 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic şi cu caracter
urban (încălzire, a.c.c).
SARCINA TERMICĂ A SAC 67

2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC


Ţinându-se seama de structura sarcinii termice a SAC, valoarea maximă a sa
M
q SAC se reduce prin:
− reducerea valorilor maxime simultane ale consumurilor de căldură
componente;
− decalarea (nesimultaneitatea) valorilor maxime ale consumurilor componente;
− introducerea „acumulatoarelor de căldură” la nivelul consumatorilor.
Aplicarea celor trei posibilităţi de mai sus, comportă următoarele implicaţii şi
restricţii/condiţionări, prezentate în tabelul 2.14.
Posibilităţi, implicaţii, restricţii/condiţionări
M
ale aplicării metodelor de reducere a cererii maxime q SAC
Tabelul 2.14
Metode de reducere
Implicaţii Restricţii/condiţionări
1 2
Reducerea valorilor maxime simultane ale componentelor
− reducerea valorilor maxime (de calcul) – − gradul de reducere, acceptabil/posibil
q Mj – ale consumurilor componente. depinde de fiecare caz concret, în funcţie
de condiţiile impuse de consumatori;
− există riscul:
a) în cazul consumatorilor cu caracter
sezonier, dependente de condiţiile
climaterice, nu se vor mai asigura
condiţiile de calcul impuse prin standarde;
b) în cazul consumatorilor cu caracter
tehnologic (industrial) să reducă producti-
vitatea şi/sau calitatea produselor.
Ca urmare metoda are un caracter foarte
limitat pentru aplicarea concretă. Ea poate
fi aplicată mai ales în cazul SAC în curs de
retehnologizare sau modificare structurală
a instalaţiilor consumatoare de căldură, sau
la cele urbane ca urmare a modificării
structurii cererii, sau a gradului de
centralizare a producerii căldurii.
Decalarea valorilor maxime sau/şi a consumurilor componente
− decalarea consumurilor maxime − posibilităţi tehnico-organizatorice şi
tehnologice de cele dependente de sociale reale de modificare a desfăşurării
condiţiile climaterice; în timp a proceselor tehnologice
consumatoare de căldură;
− este cu atât mai eficace, pe măsură ce
creşte ponderea consumurilor tehnologice
faţă de cele cu caracter sezonier,
dependente de condiţiile climaterice;
68 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 2.14 (continuare)


1 2
− în industrie are implicaţii sociale, prin
trecerea la funcţionarea în 2 sau/şi 3
schimburi
− investiţii suplimentare, la nivelul − instalarea acumulatoarelor de căldură se
consumatorilor, pentru instalarea locală a face în baza calculelor tehnico-economice
acumulatoarelor de căldură. pentru stabilirea eficienţei lor şi a
capacităţii optime de acumulare.
Răspunsul la aceste două întrebări depinde
de mărimea absolută a consumurilor
maxime şi de gradul final de aplatisare
dorit a se realiza, faţă de cel al
consumurilor în situaţia prezentă.

2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură

2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept


agent termic apa caldă sau apa fierbinte
Sarcina termică momentană se determină cu relaţia:
q a = qi + q v + q acc + q s + ∆q rt ,a , [kW] , (2.95)
unde qi este consumul de căldură pentru încălzire; qv – consumul de căldură pentru
ventilarea clădirilor; qacc – consumul de căldură pentru alimenatrea cu apă caldă de
consum; qs – consumul de căldură al serelor; iar ∆qrt,a – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de apă.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă qt,a, în
relaţia (2.95) se adaugă termenul ∑
qt ,a .
Sarcina termică de calcul (maximă) se calculează cu relaţia:
q aC = q iC + q vC + q acc
md
+ q sC + ∆q rtC, a , [kW] , (2.96)
unde qiC , q vC şi q sC sunt consumurile de căldură nominale (maxime) pentru
md
încălzire, pentru ventilarea clădirilor şi al serelor; q acc – consumul de căldură
mediu zilnic pentru alimentarea cu apă caldă de consum; ∆q rtc ,a – pierderile de
căldură la transportul căldurii sub formă de apă în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă qt,a, în
relaţia (2.96) se adaugă termenul ∑
β i ⋅ qtC,a , unde β i sunt coeficienţii de
simultaneitate ai consumurilor tehnologice sub formă de apă caldă cu consumurile
de natură urbană.
În mod similar, sarcina termică anuală este:
Qaa = Qia + Qva + Qacc
a
+ Qsa + Qcla + ∆Qrta ,a , [kWh/an] , (2.97)
SARCINA TERMICĂ A SAC 69

Cuprins capitolul 2 (continuare III)

2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC 50


2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul 51
2.8.2.2. Valorile medii 56
2.8.2.3. Valorile minime 57
2.8.2.4. Valorile anuale 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC 60
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate – indicatori caracteristici 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
caldă sau apa fierbinte 68
SARCINA TERMICĂ A SAC 69

unde Qia , Qva , Qacc


a
şi Qss sunt consumurile de căldură anuale pentru încălzire,
pentru ventilarea clădirilor, pentru alimenatrea cu apă caldă de consum şi al serelor,
în kWh/an; Qcla – consumul de căldură anual pentru climatizare (valoarile
momentane ale acestuia – q cl şi q clC nu apar în rel.(2.95) şi (2.96) deoarece ele sunt
total nesimultane cu restul consumurilor), în kWh/an; ∆Qrta ,a – pierderile de
căldură anuale la transportul căldurii sub formă de apă, , în kWh/an.
Obs.: dacă există eventuale consumuri tehnologice sub formă de apă caldă Qta , în
relaţia (2.97) se adaugă termenul ∑Q a
t ,a .
Pierderile de căldură la transportul sub formă de apă caldă sau apă fierbinte
depind de valoarea absolută a sarcinii termice, de temperaturile agentului de
transport în conductele de ducere şi în cele de întoarcere, de temperatura mediului
ambiant şi de caracteristicile reţelei de transport şi distribuţie (lungimi, diametre,
izolaţie, mod de pozare). Ca valoare relativă, exprimate în procente din cantitatea
de căldură transportată, ele depind de densitatea consumului termic, de distanţa
medie de transport, precum şi de gradul de încărcare al reţelei faţă de capacitatea ei
nominală.
Ca indici orientativi pentru condiţiile nominale, în cazul calculelor tehnico-
economice preliminare, se pot folosi valori medii determinate cu:
(
∆q trC,a ≅ (0,05 ÷ 0,1) ⋅ qiC + q vC + q acc
md
+ q sC , [kW] ,) (2.98)
iar pentru valorile anuale:
(
∆Qrta ≅ (0,1 ÷ 0,2) ⋅ Qia + Qva + Qacc
a
+ Qsa ) , [kWh/an] . (2.99)
Obs.: la sarcini parţiale ale sistemului de transport şi distribuţie, pierderile raportate
la sarcina termică transportată au valori mult mai mari de 10 ÷ 20 %, valorile
procentuale crescând cu cât încărcarea este mai redusă (pot ajunge la cca. 20÷30%
sau chiar mai mult – peste 50÷60 %).

2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură


folosind drept agent termic aburul
Sarcina termică momentană se determină cu relaţia:
q ab = ∑q t ,ab + ∆q rt ,ab , [kW] , (2.100)
în care qt,ab sunt consumurile de caldură tehnologice sub formă de abur acoperite –
în kW –, iar ∆qrt,ab – pierderile de căldură la transportul căldurii sub formă de abur,
în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.100)
se adaugă termenul ( qi + qv + q acc + q s ).
Sarcina termică de calcul (maximă) se calculează cu relaţia:
70 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C
q ab = ∑β i ⋅ qtC,ab + ∆q rtCc,ab , [kW] , (2.101)
în care qt,ab sunt consumurile nominale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite din acelaşi sistem, în kW; β i – coeficienţii de simultaneitate ai
consumurilor tehnologice sub formă de abur; ∆q rtC – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de abur, în regim nominal, în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.101)
se adaugă termenul ( q iC + q vC + q acc
md
+ q sC ).
Coeficientul βi de simultaneitate al consumului „i” cu consumul maxim total se
determină cu relaţia:
q tmax
β i = c ≤ 1 , [kW] ,
,i

q (2.102)

în care qtmax,i este participaţia consumului „i” la consumul maxim total qtcΣ
(v. fig. 2.26.).

qt
qtΣ

qtcΣ qt , i Fig. 2.26. Curba de variaţie a sarcinii de


termice tehnologice, obţinută
qtc,i prin însumare.
qtmax
,i

0 6 12 18 24

În mod similar, sarcina termică anuală este:


a
Qab = ∑Q a
t ,ab + ∆Qrta ,ab , [kWh/an] , (2.103)

în care Qrta ,ab sunt consumurile anuale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite, în kWh/an; ∆Qrta – pierderile anuale de căldură la transportul căldurii
sub formă de abur, în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri termice de natură urbană (încălzire,
ventilare, apă caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în
relaţia (2.103) se adaugă termenul ( Qia + Qva + Qacc a
+ Q sa ).
Pierderile de căldură la transportul sub formă de abur: din cauza
caractetisticilor constructive foarte diferite ale reţelelor (diametre, lungimi, izolaţie,
amplasare) şi ale presiunilor diferite ale aburului transportat, au valori foarte
diferite de la caz la caz, trebuind determinate în funcţie de situaţia concretă.
SARCINA TERMICĂ A SAC 71

2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură

2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă


sau apa fierbinte
Variaţia în funcţie de temperatura exterioară. Această variaţie este dată de
modul de variaţie a mărimilor componente (qi, qv, qacc, qs şi ∆qrt,a) în funcţie de
temperatura exterioară. Variaţiile componentelor (qi, qv, qacc şi qs ) în funcţie de
temperatura exterioară au fost studiate anterior, în cadrul capitolelor referitoare la
consumurile respective, rămânând să se studieze variaţia pierderilor de căldură
∆qrt,a. În majoritarea sistemelor de alimentare cu căldură care folosesc drept agent
de transport şi distribuţie apa, metoda de reglare adoptată a cantităţii de căldură
livrată, este calitativă. Ca urmare, examinarea comportării pierderilor de căldură în
funcţie de temperatura exterioară se va limita la astfel de sisteme. Reglajul calitativ
presupune o variaţie aproximativ liniară a temperaturilor de pe conductele de
ducere şi de întoarcere în funcţie de temperatura exterioară. Această variaţie este
întreruptă în zona de temperaturi exterioare când temperatura pe conducta de tur ar
scădea sub 70°C (nu ar mai fi posibilă preperarea apei calde de consum), zonă în
care temperaturile pe conductele de tur şi retur rămân constante. În aceste condiţii,
variaţia pierderilor de căldură la transportul căldurii sub formă de apă (∆qrt,a), care
pentru o configuraţie de reţea dată depind numai de diferenţa dintre temperatura
agentului termic şi temperatura exterioară sau a solului, poate fi considerată liniară
în funcţie de temperatura exterioară te, cu excepţia zonei de constanţă a
temperaturii apei în reţea, zonă în care şi pierderile de căldură se consideră
constante.
Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă în funcţie de temperatura
exterioară rezultă prin însumarea corespunzătoare a diferitelor componente
(fig. 2.27.).
Folosirea curbei de variaţie liniară a consumului de căldură pentru încălzire, în
locul celei reale, conduce la erori mai mari în timpul perioadelor de tranziţie
(primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori relativ ridicate
(peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale între cele două
variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură pentru încălzire;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie, deci consumul de căldură pentru încălzire.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării sistemelor de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă, sau fierbinte, se acceptă considerarea unei variaţii
liniare a sarcinii termice în funcţie de temperatura exterioară, erorile introduse fiind
acceptabile.
72 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

100 100
qu qu
80 80 ∆qrt
∆qrt
qi qi
60 60
qau qau
[%] [%]
40 40
qacc qacc
20 20
qv qv

+20 tex 0 tev tec -20 +20 tex 0 tev tec -20
a. b.

Fig. 2.27. Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă, în funcţie de temperatura
exterioară: a – considerând variaţia reală a lui qi funcţie de temperatura exterioară;
b – considerând variaţia liniară a lui qi funcţie de temperatura exterioară.
Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte depind în special de modurile de livrare a căldurii,
alese din considerente de natură tehnico-economică. Se cunosc următoarele trei
regimuri de livrare a sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte (acestea acoperă de regulă consumuri cu caracter
urban), diferenţiate după modul de livrare a căldurii consumate pentru încălzire:
− livrarea continuă şi constantă;
− livrare continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii);
− livrare constantă sau variabilă cu întreruperi în special la vârful de sarcină
electrică.
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice în sistemele de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte se poate realiza în două moduri:
− prin livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acesteia – qimd (fig. 2.28.,a.);
− prin livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice totale a sistemului de
alimentare cu căldură, la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
Variaţiile prezentate în fig. 2.28. s-au obţinut în următoarele ipoteze simpli-
ficatoare:
− sistemul asigură alimentarea cu căldură doar a consumatorilor de încălzire şi
de apă caldă de consum. Dacă apare şi un consum de ventilare acesta este mult mai
mic decât cele două citate anterior, iar consumul de căldură al serelor este de regulă
asigurat de o reţea de transport şi distribuţie separată;
− nu s-au considerat pierderile de căldură la transport ∆qrt,a, care sunt
aproximativ constante în cursul unei zile.
SARCINA TERMICĂ A SAC 73

qa qa
qamd qa qa = qamd

qacc
qacc

qi = qimd qi = qimd
qi
qacc
qacc

0 6 12 18 24 0 6 12 18 24
a. b.
Fig. 2.28. Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte - livrarea continuă şi constantă.
În cazul livrării continui şi constante a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acestuia – qimd , variaţia zilnică a sarcinii termice qa a
sistemelor de alimentare cu căldură se obţine prin însumarea variaţiilor zilnice ale
consumurilor de căldură componente. Variaţia rezultantă are loc în jurul unei valori
medii q amd , abaterile de la această valoare depinzînd de ponderea consumului
c
maxim momentan de apă caldă q acc în consumul total. Într-o zi caracteristică
pentru dimensionarea instalaţiilor sistemului ( te ≤ t ec , respectiv qi = qic ), valoarea
maximă a sarcinii termice qa depăşeşte cu cca. 10 ÷ 15% valoarea sa medie q amd
(în mod curent raportul qaccc
/ qic are valori de 0,2 ÷ 0,3) – vezi fig. 2.28., a.
Este posibilă şi livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de
alimentare cu căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
În această situaţie, cantitatea de căldură livrată pentru încălzire qi are o valoare
variabilă în jurul valorii medii zilnice qimd a consumului respectiv. Având în
vedere inerţia termică ridicată a clădirilor încălzite, variaţia cantităţii de căldură
livrată pentru încălzire (qi) are un efect atenuat asupra temperaturii interioare,
variaţiile acesteia fiind în domeniul admis (de regulă sub 1 grd).
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.) are, faţă de
livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la valoarea
medie zilnică a acestuia – qimd (fig. 2.28.,a.), următoarele avantaje:
− capacitatea necesar a fi instalată în sursă este mai mică, investiţiile aferente
fiind mai mici;
74 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− datorită aplatisării curbelor de variaţie a sarcinii termice, este posibilă


creşterea duratei anuale de utilizare a instalaţiilor de cogenerare de la sursă (dacă
este cazul) pentru acoperirea sarcinii termice, respectiv creşte cantitatea de energie
electrică produsă în cogenerare, cu efecte pozitive asupra economicităţii sursei;
− reglarea instalaţiilor de livrare a căldurii este mai simplă.
Observaţiile făcute anterior cu privire la deosebirile cantitative dintre sarcina
termică a sistemului de alimentare cu căldură şi consumurile acoperite sunt
ilustrate de fig. 2.28.: figura din stânga (fig. 2.28.,a.) reprezintă de fapt variaţia
consumului de căldură la consumator, iar figura din dreapta (fig. 2.28.,b.)
redă variaţia sarcinii termice care se livrează în vederea acoperirii acestui consum.
În concluzie, având în vedere avantajele menţionate, în sistemele de alimentare
cu căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte modul de livrare cel mai utilizat
este livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd .
Livrarea continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii) se aplică în
general în sistemele de alimentare cu căldură sub formă de apă caldă, sau fierbinte,
cu pondere mare a clădirilor administrative, social-culturale şi magazine, în care
activitatea se reduce simţitor în timpul nopţii (vezi fig. 2.29.). Reducerea activităţii
permite şi reducerea cantităţii de căldură livrată pentru încălzirea acestor unităţi la
un nivel de gardă (pentru evitarea îngheţării instalaţiilor), cu reducerea
corespunzătoare a temperaturilor interioare în perioadele fără activităţi. Reducerea
cantităţii de căldură conduce la scăderea costului încălzirii acestor clădiri.
qa

Fig. 2.29. Livrarea continuă dar


variabilă (cu reduceri în
timpul nopţii).

0 6 12 18 24

Livrarea constantă sau variabilă cu întreruperi (fig. 2.30.). Întreruperile în


livrarea căldurii apar la vârful de sarcină electrică şi permit producerea unei puteri
electrice mai mari de către turbinele cu abur cu condensaţie şi priză reglabilă. În
restul timpului, livrarea sarcinii termice se face la o valoare relativ constantă.
Creşterea sarcinii termice la începutul perioadelor de reluare a livrării căldurii, se
explică prin efectul inerţiei termice a sistemului de alimentare cu căldură şi în
special a clădirilor încălzite (în bilanţul termic al acestora apare termenul qtr).
SARCINA TERMICĂ A SAC 75

qa

Fig. 2.30. Livrarea constantă cu


întreruperi la vârful de
sarcină electrică.

0 6 12 18 24

2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind


drept agent termic aburul
Sistemele de alimentare cu cădură folosind drept agent termic aburul acoperă de
regulă numai consumuri tehnologice, iar inerţia termică a sistemului şi instalaţiilor
consumatoare este foarte redusă.
În cursul unei zile, sarcina termică tehnologică poate varia esenţial, în funcţie de
numărul şi încărcarea schimburilor, iar în timpul unui schimb în funcţie de
desfăşurarea în timp a procesului tehnologic (fig. 2.31.÷ 2.38.). În general, raportul
dintre debitul de căldură tehnologic mediu şi cel maxim, respectiv gradul de
aplatisare a curbelor de variaţie zilnică a sarcinii termice tehnologice variază între
0,65 şi 0,95.

qt qt
[%] [%]
80 80
1
60 60
3 2
40 40

20 20

0 4 8 12 16 20 h 0 4 8 12 16 20 h
Fig. 2.31. Variaţia zilnică a consumului de Fig. 2.32. Variaţia zilnică a consumului de
căldură tehnologic: 1 – industria celulozei; căldură tehnologic pentru o forjă.
2 – industria chimică; 3 – industria textilă.

Sarcina termică tehnologică poate prezenta variaţii zilnice diferite în decursul


zilelor lucrătoare ale săptămânii, totuşi fără ca să apară diferenţe mari între valorile
consumurilor medii zilnice. De asemenea, nu se constată deferenţe esenţiale între
valorile consumurilor zilnice (ale valorilor medii zilnice ale acestora) înregistrate în
perioadele de iarnă faţă de cele de vară.
76 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice


livrată de sursa de căldură

2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind


drept agent termic apa (caldă sau fierbinte)
Pentru sistemele de alimentare cu căldură existente, construirea curbei clasate
anuale se rezumă la prelucrarea statistică a valorilor înregistrate în perioada
respectivă de timp.
Preliminarea curbelor clasate, pentru sistemele de alimentare cu căldură noi,
este mai dificilă deoarece, din cauza intermitenţei consumului de căldură pentru
ventilare qv şi a variaţiei consumului de căldura pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc, independent de temperatura exterioară, nu se poate obţine o curbă
clasată qa corectă, plecându-se de la curba clasată a temperaturilor exterioare te şi
de la variaţia qa(te), similar cu cazul încălzirii.
În ipotezele simplificatoare privind componenţa sarcinii termice a sistemelor de
alimentare cu cădură folosind drept agent termic apa, prezentate la § 2.8.6.1., se
poate obţine o curbă clasată aproximativă (fig. 2.33.) astfel:
− se trasează curba clasată a consumului de căldură pentru încălzire qi,
construită pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare te şi a variaţiei qi(te);
− se trasează curba clasată a consumului de căldură pentru alimentarea cu apă
md
caldă de consum, construită pentru valorile medii zilnice q acc ;
− se însumează cele două curbe clasate, cele două consumuri putând fi
considerate simultane;
− la curba clasată astfel obţinută se adaugă pierderile de căldură ∆qrt,a, începând
cu valoarea maximă (pentru τ = 0) şi scăzând-o apoi până la valoarea de la finele
perioadei de funcţionare (valorile relative, raportate la cantitatea de căldură
transportată, vor creşte).

100

80
qu Fig. 2.33. Construcţia
60 aproximativă a curbei
qa clasate a sarcinii
[%] ∆qrt termice a sistemelor de
40
qi alimentare cu cădură
qacc
20 folosind drept agent
termic apa.

0 2000 4000 6000 8000 h/an


SARCINA TERMICĂ A SAC 77

2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind


drept agent termic aburul
În această situaţie este posibilă construirea curbelor clasate doar pentru
sistemele de alimentare cu căldură existente. Construirea curbei clasate anuale se
rezumă la prelucrarea statistică a valorilor înregistrate în perioada respectivă de
timp. În cazul acoperirii mai multor consumuri tehnologice diferite, trebuie avută
în vedere ordinea corectă de efectuare a operaţiilor de prelucrare statistică a
datelor, şi anume:
− întâi se însumează valorile consumurilor tehnologice pentru aceleaşi momente
de timp, obţinându-se valorile consumurilor totale simultane;
− se clasează valorile consumurilor totale asfel determinate (vezi fig. 2.34.).
100
1
80 Fig. 2.34. Curbe clasate ale
consumurilor de căldură
qt 60 2 tehnologice:
[%] 1 – industria celulozei;
40 2 – industria chimică;
4
3 3 – industria textilă;
20 4 – industria zahărului.

0 2000 4000 6000 8000 h/an


0 0 0 0
Obţinerea unor curbe clasate ale unui consum total prin însumarea curbelor
clasate ale consumurilor componente este posibilă numai în cazul particular în care
toate consumurile componente sunt simultane ca variaţie în timp.
Curbele clasate ale sarcinii termice tehnologice pot fi estimate cu relaţia
analitică aproximativă (2.44).

BIBLIOGRAFIE
2.1. Georgescu, Şt., Andjulovici, Al., Confortul termic în clădiri, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1966.
2.2. *** SR 7730
2.3. *** SR 1907
2.4. Niculescu, N., Ilina, M., Instalaţii de încălzire, E.D.P., Bucureşti, 1975.
2.5. *** Teplotehniceskii spravocinik, Tom 1, Izd. Energia, Moskva, 1975.
2.6. Stăncescu, I.,D., Bazele tehnice şi economice ale termoficării, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1967.
2.7. *** SR 4839
2.8. *** SR 6648
2.9. *** SR1478
2.10. *** Manualul de instalaţii, Ed. Artecno, Bucureşti, 2002.
2.11. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială, E.D.P., Bucureşti, 1981.
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 2

SARCINA TERMICA A SAC

2. SARCINA TERMICĂ A SAC .............................................................................7


2.1. Clasificarea consumurilor de căldură..............................................................7
2.2. Consumul de căldură pentru încălzirea clădirilor ...........................................8
2.2.1. Noţiuni de confort termic ..........................................................................8
2.2.2. Bilanţul termic al unei incinte încălzite .................................................... 11
2.2.3. Metodele de determinare a consumului de căldură pentru încălzire ......... 11
2.2.4. Condiţii convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldură pentru încălzire .................................................... 16
2.2.5. Variaţiile consumului de căldură pentru încălzire ................................ 21
2.2.6. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru încălzire ..................... 26
2.2.7. Estimarea consumului anual de căldură pentru încălzirea clădirilor ........ 29
2.3. Consumul de căldură pentru ventilarea incintelor .......................................... 30
2.3.1. Determinarea consumului de căldură pentru ventilarea incintelor ........... 30
2.3.2. Condiţiile convenţionale de calcul pentru determinarea mărimii
consumului de căldura pentru ventilare .................................................... 31
2.3.3. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilarea clădirilor ..................33
2.3.4. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru ventilare.
Estimarea consumului anual ..................................................................... 35
2.4. Consumul de căldură pentru climatizare ......................................................... 35
2.5. Consumul de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum ................ 36
2.5.1. Stabilirea debitului de căldură necesar alimentării cu apă caldă de
37
consum......................................................................................................
2.5.2. Variaţiile consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
40
consum......................................................................................................
2.5.3. Curbele clasate ale consumului de căldură pentru prepararea apei
calde de consum. Estimarea consumului anual ........................................ 42
2.6. Consumul de căldură tehnologic ..................................................................... 43
2.6.1. Determinarea consumurilor de căldură tehnologice ................................44
2.6.2. Variaţiile consumurilor de căldură tehnologice ........................................ 44
2.6.3. Curbele clasate ale consumurilor de căldură tehnologice ......................... 45
2.7. Consumul de căldură pentru sere ................................................................ 45
2.7.1. Determinarea consumurilor de căldură pentru sere ................................46
2.7.2. Variaţiile consumului de căldură pentru sere............................................ 47
2.8. Sarcina termică a SAC .................................................................................... 48
2.8.1. Structura sarcinii termice a SAC............................................................... 48
2.8.2. Calculul valorilor caracteristice ale sarcinii termice a SAC ..................... 50
SARCINA TERMICĂ A SAC 79

2.8.2.1. Valorile maxime, nominale şi de calcul.............................................. 51


2.8.2.2. Valorile medii ..................................................................................... 56
2.8.2.3. Valorile minime .................................................................................. 57
2.8.2.4. Valorile anuale .................................................................................... 58
2.8.3. Variaţia sarcinii termice a SAC ................................................................ 59
2.8.4. Curbele clasate ale sarcinii termice a SAC ............................................... 60
2.8.4.1. Importanţa cunoaşterii curbei clasate.................................................. 60
2.8.4.2. Metode de obţinere a curbei clasate .................................................... 61
2.8.4.3. Alura curbei clasate - indicatori caracteristici ................................ 62
2.8.5. Reducerea sarcinii termice a SAC ............................................................ 67
2.8.6. Sarcina termică livrată de sursa de căldură ............................................... 68
2.8.6.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa caldă sau apa fierbinte ...................................................... 68
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ................................ 71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa
fierbinte ..............................................................................................
71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul................................................................................ 75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de
căldură................................................................................................ 76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic apa (caldă sau fierbinte) .......................................................... 76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent
termic aburul ...................................................................................... 77
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
77
80 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS Cap. 2 - IV -

2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..........................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa fierbinte ............71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..............76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
(caldă sau fierbinte) ..................................................................................................76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................77
• Bibliografie 77
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –

3.1. Tipuri de SPC


SPC se pot clasifica din următoarele puncte de vedere:
a) după formele de energie produse simultan:
− centralele termice (CT), care produc numai căldură;
− centralele de cogenerare (CCG), care produc simultan atât căldură cât şi
energie electrică;
− centralele de trigenerare (CTG), producând simultan căldură, energie
electrică şi frig;
b) după destinaţia consumurilor de căldură livrate:
− SPC urbane, pentru consumatori urbani şi/sau terţiari care asigură, în
general, consumurile de căldură pentru încălzire, ventilare, apă caldă de consum şi
climatizare;
− SPC pentru alimentarea cu căldură a serelor legumicole şi/sau
floricole;
− SPC industriale pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor
industriali, în scopuri tehnologice şi în vederea asigurării condiţiilor de muncă;
− SPC mixte, pentru alimentarea cu căldură atât a consumatorilor urbani
şi/sau terţiari, cât şi a celor industriali;
c) după tipurile de agenţi termici utilizaţi pentru livrarea căldurii din SPC:
− de apă fierbinte (apă cu temperatura peste 100°C) şi/sau de apă caldă
(apă cu temperatura sub 100°C);
− de abur, în general abur supraîncălzit;
− de abur şi apă fierbinte;
d) după natura combustibilului consumat ca energie primară:
− gaze naturale, combustibil lichid uşor (CLU), păcură, combustibili solizi,
diverşi combustibili rezultaţi din procesele industriale în calitate de resurse
energetice secundare sau prin tratarea unor deşeuri de tip biomasă etc., surse de
energie regenerabilă;
e) după mărimea ariei de alimentare cu căldură:
− SPC individuale, utilizate în sistemele individuale de alimentare cu
căldură (vezi cap. 1.1), care pot fi:
∆ în cazul CT: CT murale (de apartament sau casă individuală) sau CT
la nivel de scară ori de clădire;
∆ în cazul CCG şi/sau al CTG: la nivel de clădire;
− SPC pentru SAC centralizate care, în funcţie de gradul de centralizare şi
de tipul consumatorilor, pot asigura alimentarea cu căldură a diverse mărimi ale
zonelor de consum (vezi cap. 1.1);
− în cazul CCG şi/sau CTG, în funcţie de puterea electrică nominală
instalată în cogenerare, în mod convenţional, ele se împart în:
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 79

 microcogenerare, cu o unitate de cogenerare având o putere electrică


maximă sub 50 kWe;
 cogenerare de mică putere, cu unităţi de cogenerare având o putere
electrică instalată sub 1 MWe;
 cogenerare de medie putere, cu o putere electrică totală instalată în
CCG, sub 12 MWe;
 cogenerare de mare putere, cu o putere electrică totală instalată în
CCG, peste 12 MWe;
f) în funcţie de tehnologia utilizată pentru producerea formelor de energie
impuse de consumatori:
− în cazul CT: în funcţie de tipul cazanelor utilizate pentru producerea
căldurii, determinate în principal de:
 natura şi parametrii agentului termic impus de consumatorii de
căldură;
 mărimea consumului de căldură, în regimurile caracteristice: maxim,
mediu, minim;
 natura şi caracteristicile energiei primare avută la dispoziţie;
− în cazul CCG: în funcţie de tipul instalaţiei de cogenerare:
 CCG cu turbine cu abur (CCG-TA), cu contrapresiune pură sau/şi
priză reglabilă, ori cu condensaţie şi una sau două prize reglabile. CCG cu turbine
cu abur cu condensaţie pură, adaptate la funcţionarea în cogenerare: turbine cu abur
cu condensaţie pură funcţionând cu vid înrăutăţit, sau cu o priză regenerativă fixă
utilizată pentru extracţie suplimentară de abur, în vederea alimentării cu căldură;
 CCG cu turbine cu gaze (CCG-TG), în circuit deschis, cu
recuperarea căldurii gazelor de ardere evacuate din turbină pentru alimentarea cu
căldură, sau în circuit închis, cu recuperarea căldurii de la răcirea intermediară între
treptele de compresie şi prin răcirea gazelor de ardere evacuate din turbină;
 CCG cu motoare termice (CCG-MT) – motoare cu ardere internă
(CCG-MAI), cu recuperarea căldurii de la răcirile tehnologice ale MT (răcire
motor, răcire ulei de ungere, răcire aer de supraalimentare) şi de la răcirea gazelor
de ardere evacuate din motor;
 CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG-TG/TA), unde cogenerarea se
bazează de fapt pe livrarea căldurii din turbina cu abur, care poate fi de tipul celor
clasice, utilizate în CCG-TA;
 CCG cu pile de combustibil (CCG-PC), în diverse variante, în
funcţie de tipul pilei de combustie (PC);
 CCG cu motoare Stirling (CCG-MSt), în diverse variante, în funcţie
de tipul motorului stirling (MS);
 orice tehnologie sau combinaţie de tehnologii, care se încadrează în
definiţia generală a cogenerării;
80 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3.2. Terminologie
• Cogenerarea reprezintă „producerea simultană, într-un singur proces, cu
aceeaşi instalaţie şi din aceeaşi formă de energie primară, a energiei termice şi
a energiei electrice şi/sau mecanice”. Schema de principiu a centralei de
cogenerare (CCG) este prezentată în fig. 3.1.

Fig. 3.1. Schema de principiu a unei CCG:


ICG – instalaţia de cogenerare; ITV – instalaţia termică de vârf; GE – generator
electric; EPICG, EPITV – energie primară (combustibil) pentru ICG, respectiv
pentru ITV; QICG, QITV – căldură produsă de ICG şi respectiv de ITV.
Conform definiţiei, soluţia de cogenerare, reprezentată de ICG, presupune
următoarele elemente specifice:
1. simultaneitatea producerii celor două forme de energie, din aceeaşi
instalaţie (acelaşi proces) şi aceeaşi sursă de energie primară (combustibil);
2. interdependenţa cantitativă şi calitativă a celor două forme de energie
produse.
Prima condiţie impune ca cererea celor două forme de energie produse de ICG
să fie simultane în timp, deci este dependentă de caracteristicile de variaţie în timp
(de existenţa) a consumurilor respective.
A doua condiţie este determinată de tehnologia utilizată în cadrul ICG şi de
concepţia tehnică de realizare şi dimensionare a acestora.
• Trigenerarea reprezintă de fapt soluţia de cogenerare, în care căldura şi/sau
energia electrică, produse de ICG, sunt folosite parţial şi/sau integral, simultan sau
alternativ, pentru producere de frig: utilizarea căldurii în instalaţii frigorifice cu
absorbţie (IFA) şi/sau a energiei electrice în instalaţii frigorifice cu compresie
mecanică de vapori (IFC), după cum rezultă din fig. 3.2.
Soluţia de trigenerare este caracterizată de următoarele elemente de bază:
1. presupune obligatoriu existenţa unei ICG, deci a soluţiei de cogenerare;
2. acceptă faptul că frigul nu este produs direct şi simultan din ICG, odată
cu lucrul mecanic şi căldura. El este produs pe seama acestora, dar în instalaţii
frigorifice separate;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 81

3. datorită caracteristicilor cererii de frig, continuu în scopuri tehnologice


sau sezonier (vara) pentru climatizări spaţiale, se acceptă că producţia de frig poate
fi alternativă în timp, faţă de căldură.

Fig. 3.2. Schema de principiu a unei CTG:


IFC, IFA – instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori, respectiv cu
absorbţie; celelalte abrevieri sunt conform fig. 3.1.
Ca urmare a acestor aspecte, prin similitudine cu definiţia cogenerării,
„trigenerarea” în accepţiunea producerii a trei forme de energie, este incorectă
ştiinţific. Aceasta cu atât mai mult cu cât se produc de fapt două forme de energie:
energia electrică şi energia termică la două niveluri diferite de temperaturi: peste
zero grade – căldura şi sub zero grade – frigul. Mai curând se poate spune că
trigenerarea este o cogenerare cu livrarea energiei termice sub formă de căldură şi
frig. Deoarece însă noţiunea de trigenerare a intrat în vocabularul specialiştilor ca o
alternativă a monogenerării (numai căldură, sau numai energie electrică, ori numai
frig), respectiv a cogenerării (căldură şi lucru mecanic), în continuare se va folosi
ca atare: soluţie sau centrală de trigenerare (CTG).
Observaţie: în cazul CCG, din motive tehnice şi de eficienţă economică a
soluţiei respective, o parte din căldura cerută de consumator este produsă în
instalaţiile termice de vârf (ITV). Acestea pot utiliza o aceeaşi formă de energie
primară ca şi ICG (EPICG), sau diferită (EPITV).
• Producerea separată (PS) a energiei electrice, a căldurii şi a frigului,
reprezintă alimentarea unui consumator cu formele respective de energie produse
fiecare separat şi independent, în instalaţii de monogenerare:
− energia electrică din surse de producere numai a acesteia, iar în cazul cel
mai general, preluată de consumator din sistemul local de alimentare cu energie
electrică (SLAE);
− căldura, din centrale termice proprii sau ale unor terţi;
− frigul, din instalaţii frigorifice alimentate la rândul lor cu energie electrică
din SLAE – în cazul IFC –, sau cu căldură din CT – în cazul IFA.
82 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 3.3. prezintă schema de principiu a producerii separate (P.SEP) a energiei


electrice, căldurii şi frigului.

Fig. 3.3. Schema de principiu a alimentării separate cu energie electrică, frig şi căldură:
SLAE – sistemul local de alimentare cu energie electrică; TEE – transformator
de energie electrică; celelalte abrevieri conform fig. 3.2.

3.3. Alegerea SPC

3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC


Alegerea tipului SPC se face ţinându-se seama de natura şi ordinea importanţei
următorilor factori:
• natura sursei de energie primară avută la dispoziţie, în prezent şi
perspectivă pentru SPC în cauză;
• natura consumatorului/consumatorilor de căldură ce urmează a fi
alimentaţi, prin:
− natura, destinaţia şi mărimea cererii de căldură care trebuie livrată de
SPC;
− natura şi parametrii agentului termic ce urmează a fi utilizat pentru
transportul şi distribuţia căldurii;
• tehnologia de bază utilizată pentru producerea căldurii, între CT şi/sau
CCG, iar în cazul CCG în funcţie de tipul instalaţiei de cogenerare utilizată: turbine
cu abur sau cu gaze, ciclul mixt gaze/abur, motoare cu ardere internă, etc.;
• anvergura-mărimea – zonei de alimentare cu căldură ce urmează a fi
preluată, evidenţiată prin gradul de centralizare/descentralizare dorit în
alimentarea cu căldură;
• tipul SAC pe care trebuie să-l asigure cu căldură SPC respectivă: urban,
insuatrial, mixt etc.
Toţi aceşti factori trebuie avuţi în vedere simultan, deoarece SPC sunt
influenţate în măsură diferită de combinaţiile situaţiilor ce pot apare în practică.
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 83

În cele ce urmează se vor analiza unele aspecte de bază ale limitărilor introduse de
cei mai importanţi dintre aceşti factori.

3.3.2. Natura sursei de energie primară şi


tehnologia de bază utilizată în SPC
Natura şi caracteristicile sursei de energie primară reprezintă principalele
restricţii care decid tipul sursei de producere a căldurii.

3.3.2.1. Centrala termică – CT


În funcţie de tipul cazanelor utilizate pentru producerea căldurii şi de
amplasarea faţă de consumatori – în cazul celor urbani – CT este cea mai permisivă
sursă de producere a căldurii, din punctul de vedere al naturii energiei primare
posibilă a fi utilizată, fie că este vorba de resurse primare clasice de energie, fie de
resurse regenerabile sau sub formă de deşeuri combustibile. Una din principalele
condiţionări ce apar totuşi, în acest caz, o reprezintă servituţile pe care
combustibilii clasici de tip păcură, combustibil lichid uşor şi cărbuni, sau deşeurile
combustibile le creiază zonelor învecinate CT, dacă acestea sunt în intravilan. Este
vorba de depozitele de combustibil, iar în cazul cărbunilor apare în plus problema
instalaţiilor de preparare a acestora şi cele pentru evacuarea, colectarea şi
depozitarea zgurii şi cenuşii rezultate în urma arderii. În situaţia utilizării deşeurilor
solide combustibile (de regulă cele urbane), în plus se pune problema izolării
complete a CT de zona învecinată, sub aspectul menţinerii unei atmosfere fără
degajări nocive. În cazul folosirii resurselor combustibile regenerabile apar
elemente suplimentare legate de aprovizionarea, depozitarea, prepararea şi alegerea
instalaţiilor adecvate pentru incinerarea lor. De asemenea, se impune ca CT să fie
situată cât mai aproape de sursa regenerabilă de energie primară (de exemplu
biomasa), pentru a diminua la maxim costul transportului acesteia de la locul de
colectare la CT. De multe ori, această condiţie vine în contradicţie cu cerinţa – mai
ales pentru CT urbane – ca acestea să fie amplasate cât mai aproape de
consumatorii de căldură.
În orice caz, în toate cazurile de tipuri de energie primară utilizate drept
combustibil, se pune problema poluării atmosferei prin emisiile evacuate cu gazele
de ardere. În anumite situaţii, aceasta poate constitui o restricţie principală în ce
priveşte amplasarea CT faţă de zonele urbane învecinate.
În general, în cazul utilizării CT ca sursă de căldură, apare contradicţia între
necesitatea amplasării lor cât mai aproape de consumatorii de căldură, pe de o parte
şi pe de altă parte de servituţile creiate de această amplasare, asupra asigurării unui
mediu adecvat pentru consumatorii arondaţi. În final, aceasta este de fapt problema
gradului de descentralizare a producerii căldurii, valabilă de fapt oricărui tip de
sursă de producere a căldurii.
84 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG


Din punctul de vedere al tipurilor de resurse primare de energie posibile a fi
utilizate, CCG cu turbine cu abur este – practic – similară cu CT. În funcţie de
gradul de centralizare/descentralizare a producerii căldurii, în general, aceste tipuri
de CCG intră în categoria celor de medie şi mare putere, dar în ultimul timp sunt
realizări şi de turbine cu abur de cogenerare de mică putere (sub 1 MWe/turbină).
Datorită producţiei specifice mici de energie electrică, pentru cantitatea de căldură
produsă în cogenerare (indicile de cogenerare – în kWhe / kWht (v. capitolul 7),
chiar la puteri electrice instalate de cca. 1 MWe/turbină, producţia de căldură a
acestor turbine este de cca. 5…10 MWt/turbină. Dacă se ţine seama că o astfel de
CCG are instalat în cogenerare (deci în turbina cu abur) numai 20–30% din debitul
maxim total de căldură instalat în toată centrala (coeficientul nominal de
cogenerare – α cg n
– v. capitolul 7), rezultă că o asemenea centrală poate asigura
alimentarea cu căldură a unei zone urbane de cca. 5000–6500 apartamente
convenţionale, adică o populaţie de cca. 12500–16000 de locuitori. Deci, o
asemenea CCG poate reprezenta unica sursă de căldură a unui mic oraş, cu un
sistem centralizat de alimentare cu căldură şi a unei zone – cartier – dintr-un oraş
mediu. Cu alte cuvinte, o CCG de mică putere, echipată cu o turbină cu abur de
cca. 1 MWe , nu poate constitui o sursă descentralizată de alimentare cu căldură a
consumatorilor urbani şi bineînţeles nu se pune problema unei surse individuale
sau de scară ori bloc. Ea poate constitui o sursă urbană de căldură, de zonă, sau o
sursă individuală cu caracter industrial.
În concluzie: o CCG de mică putere, echipată cu turbine cu abur intră în
categoria surselor de căldură de zonă, în cazul consumatorilor urbani
(CCG.Z), sau individuală, în cazul unui consumator industrial (CCG.I),
pentru autoproducerea căldurii şi energiei electrice necesară acestuia. Ca
urmare, pentru alimentarea cu căldură a oraşelor, sau chiar a unui consumator
industrial amplasat în intravilanul acestora, natura formei de energie primară
utilizabilă este practic limitată, aşa cum s-a arătat şi în cazul CT.
Toate celelalte tehnologii de cogenerare, bazate pe folosirea motoarelor cu
ardere internă – MAI (motoare termice – întâlnite în vorbirea curentă), a turbinelor
cu gaze – TG, sau a ciclului mixt gaze/abur – TG/TA, impun restricţii deosebite din
punctul de vedere al formei energiei primare utilizabile.
Astfel, CCG cu MAI pot utiliza – în funcţie de tipul motorului – în principiu
combustibilii clasici sau deşeu în stare gazoasă, sau combustibilii lichizi de tipul
dieselului, biodieselului, sau al uleiului vegetal (v. cap. 4). Sunt MAI care pot
folosi numai unul din aceşti combustibili – este cazul în general al combustibililor
gazoşi, sau doi combustibili – de tip „dual-fuel” – (gaz metan + diesel, sau alte
combinaţii similare). Ca urmare, în cazul combustibililor regenerabili, de tip
biomasă, pentru a putea fi utilizaţi în CCG cu MAI, este necesară în prealabil
gazificarea sau piroliza acestora, pentru a-i transforma în combustibil gazos sau
respectiv lichid.
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 85

CCG cu turbine cu gaze (CCG-TG), sau cu ciclu mixt gaze/abur


(CCG-TG/TA) sunt instalaţiile cele mai restrictive, sub aspectul formei de energie
primară utilizabilă: gazul natural, combustibilul lichid uşor sau derivaţi ai acestora,
în funcţie de tehnologia adoptată de constructorii turbinelor cu gaze.
Observaţie: instalaţiile termice de vârf, existente practic în orice tip de CCG,
indiferent de tehnologia de cogenerare utilizată şi de tipul consumatorilor de
căldură alimentaţi, care produc căldura în regim de CT, au libertatea utilizării
oricărei forme de energie primară, cu recomandările şi condiţionările expuse mai
sus, pentru acest tip de sursă de căldură.

3.3.3. Mărimea SPC


Mărimea unei SPC trebuie privită din punctul de vedere al capacităţii sale de
producţie a căldurii, plecându-se de la rolul său de bază, care este acela de
alimentare cu căldură a consumatorilor arondaţi.
Ţinându-se seama deci de debitul nominal de căldură pe care trebuie să-l
n
asigure o SPC ( q SPC ), în funcţie de tehnologia adoptată pentru producerea căldurii
– CT sau CCG – , se poate stabili anvergura sa, din punctul de vedere al alimentării
cu căldură – cazul CT – , iar în cazul CCG şi al puterii electrice nominale instalate.
Ca atare, în cazul CT, producând numai căldură, puterea termică instalată este
strict dependentă de mărimea cererii maxime de căldură pe care trebuie să o
asigure, în funcţie de tipul consumatorului/consumatorilor de căldură, iar în cazul
celor urbani în funcţie şi de gradul de centralizare/descentraliare adoptat pentru
SAC respectiv.
În situaţia CCG din punctul de vedere al mărimii sale, depinde în primul rând de
tipul consumatorului/consumatorilor de căldură arondaţi:
• în cazul consumatorilor urbani şi terţiari aferenţi acestora, dimensionarea
CCG se face în funcţie de cererea de căldură maximă şi de structura acesteia,
n
stabilindu-se capacitatea termică nominală a SPC ( qCCG ): raportul între consumul
n
de căldură sub formă de apă caldă de consum ( q acc ) şi de cel pentru încălzire ( qin ),
iar în cazul centralelor de trigenerare – CTG – şi de cel pentru climatizare ( q cln ).
Plecându-se de la aceste valori, în funcţie de tipul instalaţiilor de cogenerare alese
(ICG cu: TA, TG, TG/TA, MAI etc.) se stabileşte valoarea optimă a cotei de
n
căldură dată din acestea ( q cg ), faţă de aceea dată de instalaţiile termice de vârf
n
( qvn ) – în care: qCCG
n
= q cg + qvn - prin coeficientul nominal optim de cogenerare
( α cg
n
= qcg
n n
/ qCCG ) – conform cap. 7. Cunoscându-se tehnologia de cogenerare
n
aleasă şi debitul termic nominal instalat în aceasta ( q cg ), este univoc determinată
puterea electrică nominală a acesteia, produsă în cogenerare ( Pcgn ). În acest fel,
plecându-se de la valoarea de dimensionare a cererii maxime de căldură, ce trebuie
M
livrată de CCG ( qCCG ), se stabileşte profilul echipamentelor instalate în aceasta,
86 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

n
prin: q cg şi Pcgn , respectiv prin qvn . Se spune că CCG a fost dimensionată după
cererea de căldură. În consecinţă, şi regimurile ei caracteristice de funcţionare în
cursul anului vor fi determinate de cererea momentană de căldură, iar puterea
electrică va fi o consecinţă a acesteia, în funcţie de tipul şi caracteristicile
termodinamice ale instalaţiei de cogenerare aleasă (prin indicele de cogenerare:
v. cap. 7).
Există situaţii în care, dacă CCG urbană este destinată şi pentru a prelua
momentan anumite cereri de energie electrică, mai mari decât ceea ce poate
produce pe seama cererii simultane de căldură, atunci dimensionarea sa se face din
start după cererea simultană a celor două forme de energie. Este de reţinut însă, că
în aceste condiţii, va creşte disponibilitatea anuală a producţiei de energie
electrică a acesteia, comparativ cu dimensionarea strict după „termic”, în dauna
reducerii eficienţei sale energetice globale anuale.
Opţiunea între cele două variante de dimensionare, cu stabilirea modului efectiv
de alegere a capacităţilor instalate în instalaţiile de cogenerare şi respectiv în cele
termice de vârf, este rezultatul calculelor de optimizare tehnico-economică şi de
mediu, pentru stabilirea profilului viitoarei CCG/CTG;
• în cazul consumatorilor industriali, în funcţie de raportul existent între
valorile cererilor de căldură, energie electrică şi frig (dacă este cazul),
dimensionarea CCG şi/sau CTG se face de la caz la caz, fie după „termic”, fie după
„electric şi termic”, în funcţie de o serie de alţi factori tehnici şi mai ales economici
specifici cazului analizat (v. cap. 17 şi 18).
Pentru un tip de consumatori (urbani sau/şi industriali), mărimea capacităţii
termice a instalaţiilor de cogenerare şi respectiv puterea lor nominală, este
determinată în primul rând de producţia specifică de energie electică pentru
unitatea de cantitate de căldură produsă în cogenerare (de indicele nominal de
cogenerare – v. cap. 7). Tabelul 3.1 prezintă domeniile orientative ale utilizării
diverselor tipuri de SPC specifice alimentării cu căldură a consumatorilor urbani.
Se constată că:
− centralele termice (CT) pot – teoretic şi practic – asigura orice valoare a
cererii de căldură, în funcţie de condiţiile specifice cazului analizat;
− centralele de micro-cogenerare (micro.CCG), în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare, pot alimenta cu căldură între 30 şi 300 de apartamente
convenţionale;
− minicentralele de cogenerare (m.CCG), pot asigura alimentarea cu căldură
între 550 şi 4800 apartamente convenţionale, în funcţie de tipul instalaţiilor de
cogenerare (numărul creşte de la m.CCG echipate cu MAI, la cele cu TG, care sunt
practic echivalente, din acest punct de vedere, cu cele cu TA);
− centralele de cogenerare de medie putere (md.CCG), pot alimenta cu
căldură între 5000 şi 42000 de apartamente convenţionale, valoarea acestora
crescând de la CCG cu MAI, la cele cu ciclu mixt (TG cu TA sau MAI cu TA),
urmate de cele cu TG şi respectiv cu TA;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 87

Domenii orientative de utilizare a diverselor SPC, în funcţie de tehnologia de producere a căldurii şi de capacitatea termică nominală a acestora
Tabelul 3.1
Nr. Tipul sursei de Tehnologia de n
y cg Capacităţi instalate în aria alimentată cu căldură
crt. căldură şi producere a instal. de cogener. (4 ansamblul CCG (5 (în nr. apartamente
anvergura căldurii (kWhe/kWht) termic electric termic electric convenţionale) (6
(2 (3
(MWt) (MWe) (MWt) (MWe)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
cazane apă caldă
- 0,020 - 116 - 0,020 - 116 - 4 - 20000
sau CAF
1 CT
cazane de abur - 0,500 - 100 - 0,500 - 100 - 100 - 15000
micro co- MAI 0,60/1,0 ≤ 0,05 0,17 - 0,30 ≤ 30 - 50
generare TG 0,15/0,20 ≤ 0,25 ≤ 0,05 0,80 - 1,70 ≤ 0,05 ≤ 150 - 300
(micro.CCG) TA 0,20/0,20 ≤ 0,25 0,80 - 1,70 ≤ 150 - 300
mică co- MAI 0,65/1,10 ≤ 0,90 3-6 ≤ 550 - 1100
generare TG 0,20/0,25 ≤4 ≤1 13 - 26 ≤1 ≤ 2400 - 4800
(m.CCG) TA 0,27/0,27 ≤ 3,70 12 – 25 ≤ 2200 - 4400
MAI 0,85/1,40 ≤ 8,6 29 - 57 ≤ 5300 - 10600
(1 medie co- TG 0,50/0,65 ≤ 18,5 62 - 123 ≤ 11500 - 23000
2 CCG generare TA 0,35/0,35 ≤ 34 ≤ 12 113 - 226 ≤ 12 ≤ 21000 - 42000
(md.CCG) TG/ TA 1,30/1,30 ≤ 9,2 31 - 61 ≤ 5700 - 11500
MAI/ TA 1,50/1,50 ≤8 27 - 53 ≤ 5000 - 10000
MAI ≥ 0,85/1,40 ≥ 8,6 ≥ 29 - 57 ≥ 5300 - 10600
cogenerare TG ≥ 0,50/0,65 ≥ 18,5 ≥ 62 - 123 ≥ 11500 - 23000
mare TA ≥ 0,35/0,35 ≥ 34 ≥ 12 ≥ 113 - 226 ≥ 12 ≥ 21000 - 42000
(M.CCG) TG/ TA ≥ 1,30/1,30 ≥ 9,2 ≥ 31 - 61 ≥ 5700 - 11500
MAI/ TA ≥ 1,50/1,50 ≥8 ≥ 27 - 53 ≥5000 - 10000
Notă: 1) clasificarea centralelor de cogenerare este conformă Directivei 8, din 2004, a CE; 2) pentru fiecare tip de CCG s-au considerat instalaţiile de cogenerare adecvate
n
mărimii puterii electrice nominale, conform Directivei 8, din 2004, a CE; 3) y cg - reprezintă producţia specifică de energie electrică pentru fiecare unitate de energie termică l
88 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

livrate în cogenerare (la numărător este valoarea nominală de referinţă, iar la numitor este valoarea nominală
realizată, ţinându-se seama de „gradul de recuperare a căldurii” - v. cap. 7 -); 4) valori conforme cu categoria de
CCG, după directiva 8/2004 a CE; 5) în ipoteza că CCG conţine un singur echipament de cogenerare;
6) în ipotezele: unui coeficient nominal de cogenerare ( α n ) de 0,15-0,30, conform calculelor de optimizare şi a
cg

unui consum de căldură pe apartamentul convenţional, de 5400 Wt/ap.cv., conform § 2.2.

− centralele de cogenerare de mare putere (M.CCG), pot asigura de la minim


5300 până la orice număr de apartamente convenţionale, în funcţie de capacitatea
termică (electrică) instalată şi de tipul instalaţiilor de cogenerare utilizate. Numărul
minim de apartamente convenţionale arondate unei asemenea CCG creşte de la
CCG cu ciclu mixt MAI/TA, TG/TA, MAI, TG la cele cu TA.
În final, se poate spune că în cazul consumatorilor urbani, microcogenerarea
este specifică alimentării descentralizate la nivel de clădire sau a unui număr
restrâns de clădiri. Cogenerarea de mică putere este aplicabilă surselor de căldură
de zonă, în timp ce cogenerarea de medie şi/sau mare putere se adresează surselor
de căldură de zonă, oraşelor mici şi medii sau chiar mari.
Fig. 3.4. prezintă un exemplu al modului cum se ţine seama de diverşii factori,
prezentaţi mai sus, pentru stabilirea soluţiei de alimentare cu căldură a
consumatorilor urbani.

3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor


În continuare sunt prezentate principalele etape avute în vedere la alegerea SPC,
în ordinea utilităţii lor, pentru cazul unui SAC existent sau nou. Totodată, se vor
evidenţia şi justificările, respectiv elementele suplimentare ce trebuie avute în
vedere în cadrul fiecărei etape.

3.3.4.1. Datele de intrare


Acestea trebuie să pună la dispoziţie toate informaţiile cantitative şi calitative
asupra SAC în discuţie (nou, sau existent), asupra tipului consumatorilorde căldură
şi a mărimii cererilor de căldură ale acestora, precum şi a variaţiei lor în timp, pe
durata de viaţă a majorităţii instalaţiilor energetice de bază ale SPC, cum ar fi:
• tipul SAC în discuţie: existent sau nou şi amplasarea în teren a SPC
existente;
• tipul consumatorilor de căldură (urbani, terţiari, industriali etc.) şi
amplasarea lor în teren, inclusiv natura şi parametrii agentului termic impuşi
de aceştia;
• structura şi mărimea consumurilor de căldură, în regimurile caracteristice:
maxime, medii, minime, pentru sezoanele specifice diverselor consumuri
dependente de condiţiile climaterice exterioare;
• variaţia pe durata de studiu (mai mare sau cel puţin egală cu durata normată
de viaţă a echipamentelor energetice de bază ale SPC) a valorilor maxime ale
consumurilor de căldură avute în vedere;
• stabilirea valorilor consumurilor de căldură, care vor sta la baza
dimensionării SAC;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 89

Fig. 3.4. Soluţii pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor urbani.


90 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• stabilirea valorilor cererilor locale de energie electrică şi a evoluţiei lor în


timp.

3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC


Aceasta urmăreşte „fotografierea” stării tehnice şi a eficienţei economice a SAC
existent, de la SPC existente până la consumatori, corelat cu resursele primare de
energie utilizate:
• analiza structurii SAC existent, din punctul de vedere al tipului şi poziţiei
faţă de consumatori al SPC existente şi al concepţiei de realizare a sistemului de
transport şi distribuţie a căldurii – STDC (format din reţelele termice secundare –
RTS, sau modulele de puncte termice – MT). Aceasta va permite cunoaşterea:
− poziţiei în teren a diverselor SPC, faţă de consumatorii de căldură;
− traseului reţelelor termice primare, de legătură între SPC existente şi
consumatorii de căldură;
− poziţiei în teren a resurselor primare de energie existente (în cazul gazului
metan, a traseului reţelei de distribuţie a acestuia şi a poziţiei staţiilor locale de
reducere a presiunii sale, de la medie la joasă presiune);
• pentru SAC existent: auditul tehnic, de mediu şi economic al ansamblului
SAC, în vederea evidenţierii următoarelor elemente principale:
− starea tehnică generală şi uzura morală a principalelor subansamble ale
SAC existent;
− aprecierea (dacă nu există analize pe bază de încercări de laborator)
duratelor remanente de viaţă ale principalelor echipamente energetice din SPC
existente şi ale RTP, PTC şi RTS;
− performanţele tehnice, ale SPC şi ale STDC, rezultate în funcţionarea
curentă, inclusiv stabilirea unor indisponibilităţi ale capacităţilor de producţie
existente, determinate de schema termică generală a SPC, de îmbătrânirea
echipamentelor sau/şi de evoluţia în timp a consumurilor reale de căldură, faţă de
cele avute în vedere la proiectarea instalaţiilor respective;
− eficienţa energetică şi economică a SPC, STDC şi a ansamblului SAC,
până la nivelul preţului căldurii şi al energiei electrice (în cazul CCG) de livrare
„la gardul SPC” până la cel de vânzare la consumatorii de căldură. Totodată, se
vor evidenţia structura şi mărimea emisiilor poluante, comparativ cu limitele
maxime admise de normative.
În finalul acestui audit vor rezulta propuneri privitoare la evoluţia în perioada
următoare a echipamentelor din SPC existente şi asupra diverselor elemente
componente al STDC pe care se mai poate conta în funcţionare, până când şi cu ce
performanţe tehnice, de mediu şi economice.

3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile


Analiza structurii resurselor primare de energie disponibile, a evoluţiei
disponibilităţii lor pe termen lung şi localizarea în raport cu zona de consum
termic. Aceasta este impusă de faptul că reuzultatele analizei vor influenţa decisiv
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 91

tehnologiile de cogenerare posibile a fi utilizate şi amplasarea în zonă a surselor de


producere a căldurii.
Evaluarea respectivă urmează să permită stabilirea tipului şi cantităţilor anuale
de resurse primare posibile a fi utilizate pentru producerea căldurii, pe durata de
viaţă a echipamentelor energetice ale sursei/surselor de căldură propuse ca
alternative pentru perspectivă.

3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură


Aceasta presupune ca, plecând de la situaţia existentă a sursei/surselor de
căldură, corelat cu natura resurselor primare de energie disponibile şi de gradele de
centralizare/descentralizare dorite pentru alimentarea cu căldură în perspectivă, să
se aleagă soluţiile tehnice posibile de surse de căldură, din următoarele puncte de
vedere:
− tehnologiile de producere a căldurii, bazate pe CT sau pe CCG cu diversele
variante posibile ale instalaţiilor de cogenerare;
− numărul şi poziţiile viitoarelor surse de producere a căldurii, în raport cu
consumatorii de căldură şi cu resursele primare de energie disponibile;
− capacităţile de producţie ale surselor de căldură alternative considerate,
simultan cu cele de producere a energiei electrice cum este cazul CCG, faţă de
cererile de căldură şi de energie electrică ale zonei/zonelor de consum arondate
acestora.

3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică


Aceasta înseamnă stabilirea eficienţei tehnico-economice a soluţiilor tehnice
alternative de alimentare cu căldură selectate în prealabil, pe baza criteriilor
economice recunoscute de bănci sau de cei care vor pune la dispoziţie resursele
financiare pentru realizarea obiectivelor respective, ceea ce presupune:
− dimensionarea optimă, sub aspectul capacităţii instalate pentru producerea
căldurii, iar în cazul soluţiilor de cogenerare şi al producerii energiei electrice;
− ierarhizarea din punct de vedere al eficienţei economice a soluţiilor
alternative de realizare a SAC analizat, cu evidenţierea soluţiei optime;
− calculul performanţelor energetice şi al principalilor indicatori
economici, ce caracterizează fiecare soluţie alternativă analizată;
− determinarea sensibilităţii eficienţei economice a soluţiei optime de SAC
rezultată în urma calculelor, pentru stabilirea valorilor limită ale principalelor
mărimi care influenţează această eficienţă: mărimea minimă a cererii de căldură
faţă de aceea estimată, mărimea investiţiei maxime admisibile, faţă de aceea
preconizată, preţul maxim al combustibilului utilizat, comparativ cu cel utilizat în
calcule şi valoarea minimă posibilă a preţului de vânzare a căldurii (în cazul
soluţiilor cu CT), simultan cu cel de vânzare a energiei electrice (în cazul soluţiilor
de CCG).
Calculele de eficienţă tehnico-economică se fac pentru ansamblul SAC,
ţinându-se seama de durata de studiu şi de evoluţia în cadrul acesteia a realizării
92 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

investiţiei, a capacităţilor de producţie şi a energiei anuale livrate-vândute


(în cazul CT, fiind vorba numai de căldură, iar în cazul CCG şi de energia
electrică). Aceasta presupune că toate calculele de eficienţă tehnico-economică
se fac aplicând criteriile economice bazate pe „metoda actualizării”, ţinându-se
seama şi de montajul financiar adoptat pentru realizarea investiţiei aferentă
obiectivului avut în vedere.
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 93

CUPRINS CAPITOLUL 3

SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC – .......................................... 78


3.1. Tipuri de SPC................................................................................................78
3.2. Terminologie ................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC ................................................ 82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în
83
SPC ...........................................................................................................
3.3.2.1. Centrala termică – CT ......................................................................... 83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ........................................................... 84
3.3.3. Mărimea SPC ............................................................................................ 85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor ...................................... 88
3.3.4.1. Datele de intrare .................................................................................. 88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC........................................................ 90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ........................................... 90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură .................... 91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ....................... 91
94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap. 3

3. SURSE DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC –.........................................................78


3.1. Tipuri de SPC ............................................................................................................78
3.2. Terminologie .............................................................................................................80
3.3. Alegerea SPC ............................................................................................................82
3.3.1. Elemente avute în vedere la alegerea SPC .........................................................82
3.3.2. Natura sursei de energie primară şi tehnologia de bază utilizată în SPC............83
3.3.2.1. Centrala termică – CT .................................................................................83
3.3.2.2. Centrala de cogenerare – CCG ....................................................................84
3.3.3. Mărimea SPC .....................................................................................................85
3.3.4. Etapele alegerii SPC şi justificarea eficienţei lor ...............................................88
3.3.4.1. Datele de intrare ..........................................................................................88
3.3.4.2. Analiza situaţiei existente a SAC ................................................................90
3.3.4.3. Resursele primare de energie disponibile ....................................................90
3.3.4.4. Stabilirea soluţiilor alternative de alimentare cu căldură.............................91
3.3.4.5. Elaborarea calculelor de eficienţă tehnico-economică ................................91
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 93

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE


ŞI ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE

4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale


Conform celui de-al II-lea principiu al termodinamicii, realizarea unei
transformări ciclice necesită minimum: a) două surse termice şi b) o compresie,
respectiv o destindere a agentului. Cele două surse sunt denumite convenţional
„sursă caldă” şi „sursă rece”, în funcţie de nivelele de temperatură: T1 pentru cea
„caldă” şi T2 pentru cea „rece”, unde T1>T2 . Carnot1 a definit sursele termice ideale
ca fiind finite calitativ (parametrul intensiv ce le defineşte este temperatura
termodinamică absolută) dar infinite cantitativ (indiferent de cantitatea de căldură
schimbată cu alte sisteme, temperatura lor nu se modifică).
În funcţie de schimburile de agent cu mediul ambiant ciclurile termodinamice
pot fi:
 în circuit închis, fără schimb de substanţă (Carnot, Rankine2 – Hirn3,
Stirling4, Ericsson5);
 în circuit deschis, cu schimb de substanţă (Otto6, Diesel7, Brayton8 - Joule9).
Ciclurile Carnot cu două surse realizează următoarele transformări ideale:
• două izoterme, la temperaturile celor două surse, una pentru încălzirea
agentului motor şi cealaltă pentru răcirea acestuia; pe parcursul lor se face
schimbul de căldură cu mediul;
• două adiabate, una pentru compresia agentului motor şi una pentru destinderea
acestuia.
În funcţie de sensul general de circulaţie a căldurii, ciclurile termodinamice
pot fi:
 Cicluri motoare, care primesc căldură de la sursa caldă, transformă o parte din
ea în lucru mecanic şi evacuează restul spre sursa rece. Parametrul de performanţă

1
Nicolas Léonard Sadi Carnot, 1796 – 1832, fizician şi inginer militar francez. A pus
bazele studiului teoretic al maşinilor termice şi a dat prima definiţie a celui de al doilea
principiu al termodinamicii.
2
William John Macquorn Rankine, 1820 – 1872, inginer scoţian cu importante contribuţii
la studiul ciclului cu abur.
3
Gustave-Adolphe Hirn, 1815 – 1890, fizician francez.
4
Robert Stirling, 1790 – 1878, cleric scoţian, co-inventator al maşinii termice cu aer cald
care îi poartă numele.
5
John Ericsson, 1803 – 1889, inventator american născut în Suedia.
6
Nikolaus August Otto, 1832 – 1891, inginer german, inventator al motorului cu ardere
internă cu explozie.
7
Rudolf Christian Karl Diesel, 1858 – 1913, inventator al motorului cu ardere internă cu
aprindere prin compresie.
8
George Brayton, 1830 – 1892, inginer american, inventator al ciclului cu ardere internă
continuă şi turbină cu gaze.
9
James Prescott Joule, 1818 – 1889, fizician englez, colaborator al lordului Kelvin.
94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

este randamentul de conversie a căldurii în lucru mecanic. Ciclul Carnot realizează


ηCarnot=1-(T2/T1).
 Cicluri inversate, care preiau căldura de la sursa rece, consumă lucru
mecanic pentru ridicarea nivelului termic şi evacuează căldura la sursa caldă. La
rândul lor maşinile termice cu două surse, ce realizează cicluri inversate, în funcţie
de scopul urmărit pot fi clasificate în:
 maşini frigorifice, care menţin temperatura sursei reci şi evacuează
căldura spre mediul ambiant; parametrul de performanţă este eficienţa de răcire.
Pentru ciclul Carnot aceasta este: erăc Carnot=T2/(T1–T2).
 pompe de căldură, care preiau căldura din mediu şi menţin temperatura
sursei calde; parametrul de performanţă fiind eficienţa de încălzire. Pentru ciclul
Carnot aceasta este: eînc Carnot=T1/(T1–T2).
 instalaţii de cogenerare frig - căldură (combinaţie a celor de mai sus).
Folosind diagrama T-s, în fig. 4.1. se prezintă transformările dintr-un ciclu
Carnot motor, iar în fig. 4.2. cele dintr-un ciclu Carnot inversat.

T T
2 3 4 3
T1 T1

T2 T2
1 4 1 2

s s

Fig. 4.1. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.2. Reprezentarea în diagrama T-s a
unui ciclu Carnot motor: 1-2 compresie unui ciclu Carnot inversat: 1-2 destindere
adiabată, 2-3 destindere izotermă cu primire izotermă cu primire de căldură la sursa rece,
de căldură la sursa caldă, 3-4 destindere 2-3 compresie adiabată, 3-4 compresie
adiabată, 4-1 compresie izotermă cu cedare izotermă cu cedare de căldură la sursa caldă,
de căldură la sursa rece. 4-1 destindere adiabată.
Pentru toate ciclurile teoretice cu două surse, termodinamica teoretică
demonstrează că:
 indicatorii de performanţă sunt mai mici decât, sau cel mult egali cu, cei ai
ciclului Carnot ce evoluează între aceleaşi nivele extreme de temperatură, Tmax= T1,
respectiv Tmin = T2;
 există un ciclu Carnot echivalent energetic cu temperaturile medii Tms<Tmax
(Tms = temperatura medie superioară), respectiv Tmi>Tmin (Tmi = temperatura medie
inferioară).
Deşi ciclul Carnot oferă performanţe maxime, nu s-a putut construi nici o
maşină termică reală care să funcţioneze după principiul acestuia.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 95

În funcţie de modul de curgere a agentului şi tipurile de maşini


mecanoenergetice folosite la compresie şi destindere, se deosebesc cicluri cu:
 curgere intermitentă şi maşini cu piston: Motoare cu ardere internă cu Piston
– MP – de tip Otto, Diesel sau combinaţii ale acestora, precum şi motoare cu ardere
externă de tip Stirling, Ericsson;
 curgere continuă şi maşini rotative (pompe, compresoare, turbine): a)
Instalaţii cu Turbine cu Abur, ciclu Rankine – Hirn şi ardere externă – ITA, b)
Instalaţii cu Turbine cu Gaze, ardere internă şi ciclu Brayton – Joule – ITG.
Ciclurile motoare pot folosi surse calde: a) convenţionale (combustibili fosili),
b) nucleare (reactoare de fisiune) sau c) neconvenţionale/regenerabile (căldură
recuperată din procese energotehnologice, biomasă, energie solară sau geotermală).
În funcţie de tipul sursei reci şi de tipul energiei utile, ciclurile motoare cu două
surse pot fi clasificate în:
 Cicluri de producere exclusivă a lucrului mecanic (sau de electricitate), care
folosesc mediul ambiant drept sursă rece (ex: ITA cu condensaţie, ITG şi MP fără
recuperare de căldură). Parametrul de performanţă este randamentul. Pentru
instalaţiile de producere exclusivă de electricitate pe cale termodinamică, în lucrare
se va folosi termenul de Centrale Termo Electrice (CTE), însoţit de prescurtarea
pentru tipul de instalaţie de conversie (spre exemplu CTE-TA). Pentru acestea
ηelectric = Wel/ Wth intr.
 Cicluri de cogenerare căldură – lucru mecanic (sau electricitate) care
folosesc drept sursă rece un consumator termic (ex.: ITA cu contrapresiune) sau
recuperează pierderile de căldură din instalaţia motoare pentru a fi utilizate la
consumatorul termic (ex.: MP şi ITG cu recuperare). Pentru instalaţiile de
producere combinată, pe cale termodinamică, a electricităţii şi căldurii, în lucrare
se va folosi termenul de Centrale de Cogenerare (CCG), însoţit de prescurtarea
pentru tipul instalaţiei de conversie (spre exemplu CCG-TG). Pentru asemenea
instalaţii, cele două forme de energie utilă au diferite: grade de ordonare, valori de
întrebuinţare şi costuri de producere separată. Ca urmare se pot defini doi parametri
de performanţă:
 cota din căldura intrată care se converteşte în electricitate:
ηel = Wel/Wth intr;
 cota din căldura intrată care se transmite la consumatorul termic:
ηth = Wth livr/Wth intr.
Suma celor două mărimi este randamentul global de utilizare a energiei primare
„ηglobal=ηel+ηth”, iar raportul lor este indicele de structură a energiei produsă util
„ystr=ηel/ηth”.
Pe lângă tipurile de instalaţii de mai sus, există şi instalaţii rezultate prin
combinaţii de surse şi cicluri, cum ar fi:
 Instalaţii cu două surse calde (ex.: ITG de cogenerare, cu recuperare de
căldură şi postcombustie);
 Cicluri cu două surse reci, din care una este mediul ambiant (ex.: ITA de
cogenerare cu condensaţie şi priză reglabilă, ITG şi MP cu recuperare parţială de
căldură);
96 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 Cicluri cu două surse reci, ambele fiind consumatori termici (ex.: ITA de
cogenerare cu contrapresiune şi priză reglabilă);
 Cicluri combinate, binare, sau suprapuse, la care căldura evacuată din ciclul
„înaintaş” este utilizată la sursa caldă a celui „recuperator” (cicluri binare Rankine
– Hirn şi cicluri combinate TG - TA);
 Cicluri combinate cu cogenerare căldură - lucru mecanic (ex: TG + TA de
cogenerare).
Observaţie: Cogenerarea căldură – lucru mecanic şi ciclurile combinate
constituie exemple de folosire în trepte a căldurii.

4.2. Cicluri şi surse termice reale


La studiul ciclurilor motoare reale, se ţine seama de o serie de limitări
suplimentare:
10
 procesele termodinamice reale sunt nestaţionare şi, implicit, ireversibile ;
 între sursele termice şi cicluri intervin fluide caloportoare, altele decât cele
motoare11;
 agentul motor nu este un gaz ideal; în cel mai bun caz se comportă ca un gaz
real12;
 debitul de fluid motor nu este întotdeauna acelaşi la cele două surse;
 lucrul mecanic de compresie nu se preia întotdeauna de la arborele maşinii de
destindere.
În plus, sursele termice reale:
⇒ nu sunt infinite cantitativ (puterile termice cedate – la sursele calde – sau
primite – de cele reci – sunt limitate);
⇒ nu cedează căldură izoterm (la schimbul de căldură cu agentul motor există
variaţii de temperatură, dependente de tipurile proceselor).
După circulaţia agentului caloportor/căldurii se deosebesc surse calde:
 cu recirculare integrală a agentului caloportor şi implicit a căldurii (ex.:
Reactoarele Nucleare – RN). În acest caz:
a) se poate folosi întregul potenţial energetic al sursei;
b) cu cât nivelul termic de recirculare este mai ridicat, cu atât sursa se
apropie de una ideală;
 în circuit deschis la care, după cedarea căldurii către ciclul (fluidul) motor,
caloportorul se evacuează în mediu. În acest caz:
a) nu se poate folosi întregul potenţial energetic al sursei (caloportorul mai
conţine căldură reziduală);

10
Principalele ireversibilităţi apar în procesele de transfer de căldură şi în cele de curgere.
11
În acest caz tipurile proceselor de transfer de căldură la surse influenţează procesele
termodinamice.
12
În unele cicluri agentul motor poate trece şi în stare lichidă, ceea ce implică existenţa
unor transformări de stare; aceasta are avantajul ca permite realizarea unor transformări
izobar – izoterme.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 97

b) tipul procesului de transfer de căldură influenţează major Tms a ciclului13;


14
 cu recirculare parţială a căldurii agentului caloportor , unde performanţele
sunt între cele două de mai sus.
Din punct de vedere al sursei reci, în ciclurile cu producere exclusivă de lucru
mecanic, mediul ambiant – care poate primi căldură fără să îşi modifice
temperatura – poate fi considerat o sursă rece aproape ideală. Chiar şi în acest caz,
tipul proceselor de evacuare a căldurii din cicluri influenţează performanţele
acestora:
 în procesele izobar - izoterme, cu cedare de căldură latentă (ITA, la care
agentul motor condensează), procesul este mai aproape de cel ideal şi Tmi se
apropie de Tminimă ;
 în procesele izobar – neizoterme, cu cedare de căldură sensibilă (ITG cu
evacuare de gaze de ardere fierbinţi în mediul ambiant), Tmedie inferioară creşte mult
peste Tminimă .
La ciclurile de cogenerare sursa rece este reprezentată de consumatorul termic,
fapt ce limitează posibilităţile de conversie datorită caracterului finit cantitativ. În
plus, nivelul termic cerut influenţează Tmedie inferioară şi performanţele ciclului.
În concluzie, pentru toate tipurile de cicluri motoare reale, caracterul finit al
surselor termice, nivelurile lor de temperatură, tipurile proceselor de cedare –
primire a căldurii la surse şi circulaţia sau recircularea fluidului caloportor/căldurii
influenţează:
 performanţele termodinamice ale ciclurilor;
 optimizarea termodinamică a acestora.
Efectele caracterului finit şi neizoterm al surselor termice reale asupra
performanţelor ciclului termic sunt comparabile cu cele date de ireversibilităţile
transformărilor.

4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu


ITA

4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului


Ciclurile teoretice Rankine - Hirn sunt cuprinse între două izobare şi două
adiabate. Schemele de principiu sunt prezentate în fig. 4.3. şi 4.4., iar
transformările aferente sunt prezentate în tabelul 4.1; reprezentarea procesului
termodinamic este aceea din fig. 4.5.

13
Ex.1. - procese izobar - izoterme cu cedare de căldură latentă; procesul este mai
aproape de cel ideal şi Tmedie superioară se apropie de Tmaximă. Ex.2. –procese izobar -
neizoterme cu cedare de căldură sensibilă (gaze de ardere de la ITG – în cicluri combinate,
agent geotermal fără reinjecţie, etc.) Tmedie superioară scade mult sub Tmaximă.
14
Ex.1: cazane cu combustibil fosil şi preîncălzirea aerului folosind căldura sensibilă a
gazelor de ardere. Ex.2.: ITG cu recuperare internă de căldură.
98 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3a T 3b T

GA
4a GA 4b

P P

2 1 C 2 1 C

Fig. 4.3. Schema ITA cu ciclu Rankine. Fig. 4.4. Schema ITA cu ciclu Hirn.
Prezentarea transformărilor ideale în ciclurile Rankine - Hirn
Tabelul 4.1
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
P - Pompa Maşină de compresie 1-2 ⇒ Compresie izentropă a apei
2-3 ⇒ Încălzire izobară a apei + vaporizare
G.A. - Generatorul de abur Sursa caldă
+ supraîncălzire vapori - la ciclul Hirn
T - Turbina cu abur Maşină de destindere 3-4 ⇒ Destindere izentropă a aburului
C - Condensatorul Sursa rece 4-1 ⇒ Răcire (condensare) izobar-izotermă
În continuare vom denumi convenţional:
 ciclul Rankine ⇒ cu abur viu saturat, presiuni subcritice, fără supraîncălzire;
 ciclul Hirn ⇒ cu abur viu supraîncălzit, presiuni subcritice sau supracritice,
eventual cu supraîncălzire intermediară simplă sau repetată.
T
3b

3a

2
1 4b
4a
s

Fig. 4.5. Reprezentarea în diagrama T-s a ciclurilor teoretice Rankine (1-2-3a-4a) şi


Hirn (1-2-3b-4b).
Pentru ambele tipuri de cicluri:
a) există schimbarea de fază în „generatorul de abur”;
♦ b) procesul de la sursa rece este izobar-izoterm;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 99

c) forma procesului în diagrama T-s este corelată cu forma „clopotului15”;


d) partea finală a destinderii în turbină intră în zona aburului umed.
Fig. 4.6. prezintă diagrama fluxurilor energetice într-o o CTE cu ITA cu
„condensaţie pură”, pentru producerea exclusivă a electricităţii.

Wt 1 ciclu Winternă Wmk Wbg Wel net JT Wel net IT

Wtc Wt 1 cazan
∆WSP ∆W
∆Wmec ∆Wgen trafo

∆Wconducte
∆Wcaz
∆Wsursă rece

Fig. 4.6. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ITA cu condensaţie pură.
Pentru cantităţile sau fluxurile de energie sub diferite forme, s-au folosit
următoarele notaţii:
Wtc ⇒ Energie termică dezvoltată prin arderea combustibilului;
∆Wcaz ⇒ Pierderile cazanului (căldura sensibilă în gazele de ardere, prin nearse,
radiaţie şi convecţie, etc);
Wt 1 cazan ⇒ Energie termică transmisă agentului de lucru din cazan;
∆Wconducte ⇒ Pierderile sistemului de conducte (din centrală, inclusiv serviciile
proprii termice);
Wt 1 ciclu ⇒ Energie termică intrată în ciclul termodinamic;
∆Wsursă rece ⇒ Pierderi la sursa rece (condensator);
Winternă ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de abur în turbină;
∆Wmec ⇒ Pierderi mecanice;
Wmk ⇒ Energie mecanică la cuplă (a turbinei cu abur);
∆Wgen ⇒ Pierderi la generatorul electric;
Wbg ⇒ Energie electrică brută (la bornele generatorului);
∆WSP ⇒ Energie (electrică) absorbită de serviciile proprii;
Wel net JT ⇒ Energie electrică netă la joasă tensiune;
∆Wtrafo ⇒ Pierderi la transformatorul electric;
Wel net IT ⇒ Energie electrică netă la înaltă tensiune (la bornele centralei).
15
În diagrama T-s se definesc următoarele puncte şi curbe caracteristice: a) punctul triplu,
în care în care apa se poate afla în oricare din cele 3 stări de agregare, pentru acest punct
se stabilesc prin convenţie entalpia şi entropia „tehnică” drept nule. b) curba limită x=0,
care separă zona de lichid de zona de amestec bifazic; c) curba limită x=1, care separă
zona de amestec bifazic de cea de vapori supraîncălziţi şi d) punctul critic, în care dispare
diferenţa dintre lichid la saturaţie şi vapori la saturaţie.
100 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Relaţiile între acestea sunt definite pe tipuri de instalaţii şi transformări, ca în


tabelul 4.2.
Randamentele pe instalaţii şi transformări în ITA cu cicluri Rankine - Hirn
Tabelul 4.2
Instalaţia Randamentul
Cazan ηcz=Wt1_cazan/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistem conducte ηcnd=Wt1_ciclu/Wt1_cazan=1-∆Wconducte/Wt_ag
Ciclu termic ηtermic=Winternă/Wt1_cazan=1-∆Wsursă rece/Wt1_cazan=1-Tmi cd/Tms
Maşina mecanoenergetică ηmec=Wmk/Winternă=1-∆Wmec/Winternă
Generatorul electric ηgen=Wbg/Wmk=1-∆Wgen/Wmk
Consumuri tehnologice electrice ηSP=Wel_net_JT/Wbg=1-∆WSP/Wbg
Transformatorul ridicător ηtrafo=Wel_net_IT/Wel_net_JT=1-∆Wtrafo/Wel_net_JT
Pe grupe de transformări rezultă randamentele:
ηbrut, la bornele generatorului:
ηbrut CTE-TA=Wbg/Wt c=ηcz•ηcnd•ηtermic•ηmec•ηgen (4.1)
ηnet, la bornele centralei:
ηnet CTE-TA=Wel net IT/Wt c=ηcz•ηcnd•ηtermic•ηmec•ηgen•ηSP•ηtrafo (4.2)
Se observă că pentru un şir de transformări „simple” înseriate, de tipul celor de
mai sus, pentru care energia utilă ieşită din transformarea „n-1” devine energie
intrată în transformarea „n”, randamentul şirului de transformări este egal cu
produsul randamentelor individuale. Ca urmare, acesta este mai mic decât cel mai
mic dintre randamentele individuale, respectiv decât randamentul termic.
Creşterea randamentului termic se poate realiza prin:
 Coborârea Tmi, prin reducerea temperaturii şi presiunii de condensare;
 Creşterea Tms, prin:
a) ridicarea presiunii aburului viu şi a temperaturii de vaporizare;
b) creşterea temperaturii aburului viu peste cea de saturaţie, la ciclul Hirn;
c) preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare şi
d) supraîncălzirea intermediară (s.î.i.), eventual repetată.
În practică, metodele de mai sus se aplică simultan şi corelat, funcţie de
particularităţi:
♦ La ciclul Rankine, creşterea lui p3 înseamnă şi creşterea lui t3. Aceasta
impune creşterea presiunii maxime în ciclu, pentru a putea creşte temperatura.
Când sursa caldă are Tmax<Tcritic, (cazul CNE) ciclul Rankine este cel mai apropiat
de Carnot. La creşterea lui p3 apar următoarele efecte:
a) forma ciclului Rankine se îndepărtează de cea a ciclului Carnot;
b) umiditatea finală a aburului creşte inadmisibil.
♦ La ciclul Hirn fără supraîncălzire intermediară – s.î.i.– cu t3 > tsaturaţie, poate fi
chiar t3 > tcritică, dacă sursa termică permite aceasta. Pe lângă creşterea Tms şi a ηtermic
se mai obţin efecte pozitive prin reducerea umidităţii, creşterea volumelor specifice
şi a lucrului mecanic specific. Pe de altă parte:
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 101

a) temperatura maximă este limitată de material;


b) forma reală a ciclului Hirn se îndepărtează şi mai mult de cea ideală;
c) creşterea Tms este mult mai lentă decât creşterea T3;
d) creşterea p3 şi creşterea t3 se corelează în funcţie de umiditatea finală.
♦ La ciclul cu supraîncălzire intermediară, se poate mări p3 peste valoarea din
ciclul „simplu”, menţinând t3≅ts.î.i. la valoarea limitată de material. Ca urmare a
ridicării Tms, pe lângă creşterea randamentului termic teoretic, în acest caz se obţin
efecte pozitive suplimentare prin: creşterea volumelor specifice în zonele de medie
şi joasă presiune, creşterea lucrului mecanic şi reducerea efectelor umidităţii. Este
de reţinut că presiunea de supraîncălzire intermediară trebuie corelată cu cea a
aburului viu şi cu schema de preîncălzire regenerativă.
♦ Temperatura apei de alimentare şi numărul de trepte de preîncălzire
regenerativă se corelează cu parametrii aburului viu şi cu destinderea aburului în
turbină.
Pentru exemplificare, în fig. 4.7. se prezintă schema termică a unei ITA cu
condensaţie de mare putere la care se aplică, simultan, toate măsurile de mai sus.

f e d b
c
g a
g

f
d c b a

Fig. 4.7. Schema unei ITA cu condensaţie pură cu preîncălzire regenerativă avansată şi
supraîncălzire intermediară.
102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor


energetice
Dacă se întrerupe destinderea aburului la un nivel de presiune acoperitor, în
raport cu necesarul consumatorului termic, folosind apoi căldura aburului evacuat
pentru un consumator termic, direct (la consumatorii tehnologici, folosind drept
agent caloportor aburul motor) sau indirect (la consumatorii „urbani”, prin
intermediul unui schimbător de căldură abur/apă fierbinte sau apă caldă), căldura
evacuată din ciclu este energie utilă, iar turbina devine una de contrapresiune.
Producţia de electricitate se realizează exclusiv în cogenerare (folosind drept sursă
rece consumatorul termic). În fig. 4.8. se prezintă diagrama Sankey a unei CCG cu
ITA cu contrapresiune. Pe partea de energie utilă analiza s-a oprit în acest caz la
cantităţile „brute”, fără a mai ţine seama de consumurile energetice proprii
tehnologice.
∆Wmec ∆Wgen

Winternă Wmk Wbg

Wt 1 ciclu

Wtc Wt 1 cazan

∆Wconducte Wt brută
∆Wcaz

Fig. 4.8. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG cu ITA de contrapresiune.


Notaţiile sunt aceleaşi ca în fig. 4.6., cu următoarele observaţii: A) din punct de
vedere calitativ, în loc de pierderile ∆Wsursă rece apare fluxul de căldură utilă brută
Wt brută; B) din punct de vedere cantitativ, datorită creşterii Tmi se reduce producţia
de lucru mecanic şi electricitate.
Folosind notaţiile din tabelul 4.2 şi limitând analiza la producţiile brute, se
poate scrie:
Energia electrică brută:
Wel brut CCG = Wt c•ηcazan•ηconducte•ηt CCG•ηmec•ηgen (4.3)

unde: ηt CCG = 1- Tmi CCG/Tms, (4.4)

cu observaţia că, deoarece Tmi CCG > Tmi CTE ⇒ ηt CCG < ηt CTE
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 103

Energia termică brută: Wt brută CCG = Wt c•ηcazan•ηconducte•(1-ηt CCG) (4.5)

Randamentul global brut: ηgl brut = (Wel brut CCG + Wt brută CCG) / Wt c (4.6)
Înlocuind în relaţia (4.6) expresiile din (4.3), (4.4) şi (4.5), rezultă:
ηgl CCG = ηcazan•ηconducte•[.ηmec•ηgen + (1-.ηmec•ηgen)• Tmi CCG / Tms] (4.7)
Deoarece produsul (ηmec•ηgen) este apropiat de unitate, se observă că
randamentul global este uşor mai mic decât cel al unei Centrale Termice16 (CT):
ηgl C.T. = ηcazan•ηconducte. Pe de altă parte randamentul global maxim ar putea deveni
egal cu cel al unei CT, dacă Tmi CCG = Tms, respectiv în cazul în care nu s-ar produce
electricitate. Cum energia electrică are un grad superior de ordonare, o valoare mai
mare de întrebuinţare şi un preţ mai ridicat, rezultă că randamentul global al CCG
cu ITA de contrapresiune nu este un indicator caracteristic din punct de vedere
energetic şi economic. Folosind indicatorul ystr = ηel brut/κt. = Wel brută / Wt brută,
denumit în acest caz indice de cogenerare, şi înlocuind expresiile din 4.3., 4.4. şi
4.5., rezultă:
ystr CCG ITA = ((Tms/ Tmi CCG)-1)•.ηmec•ηgen (4.8)
Creşterea indicelui de cogenerare al CCG cu ITA se poate realiza prin acţiuni de
două tipuri: 1) la sursa caldă, pentru mărirea Tms, folosind aceleaşi măsuri care
conduc la creşterea randamentului termic al ciclului CCG cu ITA de condensaţie;
2) la sursa rece, pentru apropierea Tmi CCG de valoarea necesară consumatorului. A
doua grupă de măsuri impune reducerea pierderilor şi degradărilor la transportul,
transferul şi distribuţia căldurii. Pentru consumatorii „urbani” prima sursă a
degradărilor exergetice în zona rece a ciclului este transferul de căldură de la
agentul motor spre cel caloportor. Reducerea diferenţelor de temperatură şi
aplicarea încălzirii în trepte a agentului caloportor permite apropierea procesului de
la sursa rece a ciclului motor de necesarul pentru sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii.
Principalul dezavantaj tehnic al CCG cu ITA cu contrapresiune este acela că
introduce o legătură rigidă între existenţa consumului termic şi posibilitatea
producerii eficiente a electricităţii. Pentru cazul când în aceeaşi zonă se află doi
consumatori termici de nivele diferite, din care cel puţin unul are variaţii reduse ale
necesarului de căldură, se pot utiliza turbine cu contrapresiune (la nivelul termic
mai scăzut) şi priză reglabilă (la presiunea superioară) – vezi schema termică din
fig. 4.9. Şi în acest caz producţia de electricitate se realizează exclusiv în
cogenerare.

16
Care ar produce numai căldură.
104 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

VIR VR VR

CIP CMP

10÷16bar

1,2 ÷ 2,5 bar


PIP4 Deg atm apa de
B
adaos

PIP3 Deg 6 bar

PA
PJP2 PJP1

Fig. 4.9. Schema unei CCG-TA cu contrapresiune, priză reglabilă şi prize nereglate
pentru preîncălzire regenerativă.
Diagrama Sankey este de acelaşi tip cu accea a unei ITA cu contrapresiune, dar:
1) există două cicluri de cogenerare întrepătrunse la sursa caldă şi cu surse reci de
temperaturi medii inferioare diferite, respectiv două puteri termice utile brute, iar
2) producţia de electricitate poate fi defalcată convenţional între cele două cicluri.
La consumatorii „urbani” consumul termic are variaţii cantitative şi calitative
importante. În acest caz se pot folosi ITA cu condensaţie şi priză reglabilă, având
diagrama Sankey de tipul celei din fig. 4.10.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 105

∆Wmec ∆Wgen

Winternă Wmk Wbg

Wt 1 ciclu

Wtc
Wt 1 cazan

Wt brută
∆Wconducte

∆Wcaz ∆Wcondensator

Fig. 4.10. Diagrama Sankey pentru o CCG cu ITA cu condensaţie cu priză reglabilă.
19 bar; 580 °C
76 bar; 580°C
290 bar
582° C

300°C 80 bar
PJP 1 PJP 2
21 bar PJP 5
23
PJP 3 mbar
PJP 4
tur retur
spre condensator

Fig. 4.11. Schema unei CCG – ITA moderne, cu condensaţie, parametrii ridicaţi ai aburului
viu, supraîncălzire repetată, preîncălzire regenerativă avansată şi priză reglabilă
în două trepte.
Ca şi la ITA cu contrapresiune şi priză reglabilă există două cicluri
întrepătrunse, cu surse reci diferite; căldura evacuată în mediu, la un nivel termic
coborât, reprezintă, însă, un flux de pierderi. Ca urmare, randamentul global este
106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mai mic decât la ITA cu contrapresiune. Producţia de electricitate poate fi defalcată


astfel: a) în cogenerare şi b) în condensaţie (folosind drept sursă rece mediul
ambiant).
Principalul avantaj al CCG cu ITA cu condensaţie şi priză reglabilă este datorat
posibilităţii producerii electricităţii chiar şi în lipsa consumului termic. Pentru a
reduce dezavantajul datorat randamentului global mai coborât decât la ITA cu
contrapresiune, este recomandabil ca, în absenţa consumului termic, ITA cu
condensaţie şi priză reglabilă să poată realiza un randament electric brut
comparabil cu cel al ITA cu condensaţie pură. Pentru aceasta se folosesc grupuri cu
puteri unitare ridicate, parametrii înalţi ai aburului viu, supraîncălzire intermediară
şi preîncălzire regenerativă avansată, de tipul celui prezentat în fig. 4.11.

4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi


CCG
În aplicaţiile staţionare cele mai folosite cicluri motoare sunt cele cu ITA. Ele
acoperă un domeniu larg de puteri, de la 1 MWe la peste 1000 MWe. Cu cât puterile
unitare cresc, se justifică tehnico-economic creşterea parametrilor aburului viu şi
dezvoltarea preîncălzirii regenerative a apei de alimentare. La puteri unitare sub
50÷100 MWe se folosesc uzual cicluri fără supraîncălzire intermediară. Perechile
uzuale de parametrii ale acestora sunt prezentate succint în tabelul 4.3.
Valori uzuale pentru parametrii ITA de mică şi medie putere, fără
supraîncălzire intermediară
Tabelul 4.3
Mărimea U.M. Valori numerice uzuale
Presiunea aburului viu bar sub 32 32÷40 50÷64 80÷100 140
Temperatura aburului viu °C sub 400 400÷450 450÷490 490÷540 540÷570
Puteri unitare MW sub 3 3÷12 6÷25 12÷50 40÷100
Număr de trepte de
buc 0÷1 1÷3 3÷4 4÷5 6÷7
preîncălzire
La cei mai ridicaţi parametrii din tabelul de mai sus, maşinile cu condensaţie
pură nu depăşesc randamente termice de 42%. Ca urmare, în sistemele energetice
mari şi puternic interconectate, nu se folosesc ITA cu condensaţie cu puteri sub 50
MWe. Majoritatea ITA fără supraîncălzire intermediară sunt de cogenerare
industrială sau urbană.
Pentru puteri unitare de 100÷1000 MWe, ITA folosesc ciclul cu supraîncălzire
intermediară, fapt ce permite creşterea presiunii aburului viu chiar peste 240 bar.
Utilizarea de materiale noi a permis creşterea temperaturii aburului supraîncălzit
până la 580÷600°C. În condensaţie pură, asemenea grupuri ating randamente
termice de 45÷50%. Grupurile de asemenea mărimi sunt folosite în cogenerare
numai la CCG urbane cu turbine cu condensaţie cu priză reglabilă. Pe partea de
sursă rece:
a) la maşinile de condensaţie, cu sau fără priză reglabilă, presiunea şi
temperatura la condensator se corelează cu condiţiile de răcire;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 107

b) la maşinile cu contrapresiune, presiunea de evacuare se corelează cu aceea


necesară la consumatorul termic.

4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson

4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit


închis
Folosirea agentului de lucru în circuit închis oferă o serie de avantaje
termodinamice şi tehnice în raport cu cazul circuitului deschis. În primul rând
aceasta presupune cedarea căldurii de la sursa caldă printr-o suprafaţă de transfer
de căldură care separă cele două medii, fapt ce permite arderea externă şi utilizarea
unor combustibili inferiori, fără pericol de coroziune şi/sau eroziune în maşinile
mecanoenergetice de destindere. Evacuarea din ciclu a căldurii reziduale se face,
evident, tot prin transfer de căldură, spre un circuit de răcire sau spre un
consumator termic.
În al doilea rând, aceasta permite alegerea unor agenţi termici performanţi
pentru tipul de aplicaţie dorit. Variantele iniţiale ale ciclurilor închise cu gaze, fără
schimbare de fază, foloseau drept agent de lucru aerul, fiind denumite şi „motoare
cu aer cald”. În soluţiile moderne, agentul motor este ales astfel încât să aibă
proprietăţi termice şi termodinamice mai bune decât aerul, respectiv gazele de
ardere. Cerinţele termodinamice şi tehnice sunt: a) conductivitate termică mare,
b) vâscozitate redusă17, c) coeficienţi ridicaţi de transfer de căldură, d) căldură
specifică mare18 şi e) proprietăţi termodinamice cât mai apropiate de cele ale
gazului ideal19. Gazul care îndeplineşte cele mai multe dintre cerinţele termice şi
termodinamice este Heliul.
Simultan, la alegerea agentului motor trebuie să se aibă în vedere şi cerinţe
generale tehnico-economice şi cele de risc: f) fluidul să aibă un cost redus, g) să nu
fie poluant, toxic, inflamabil sau exploziv, h) să fie stabil chimic20 pe domeniul de
temperaturi de lucru, i) să fie uşor de transportat şi de depozitat, etc. Având în
vedere caracterul contradictoriu al unora din cerinţe şi dificultatea îndeplinirii
simultane a lor, alegerea agentului de lucru necesită o ierarhizare a priorităţilor.
Un al treilea avantaj al circuitului închis este datorat faptului că presiunile de
lucru din ciclu devin independente în raport cu presiunea atmosferică. Folosirea la
sarcină nominală a unor presiuni mai mari decât cea atmosferică creşte densitatea
17
Valorile mici ale vâscozităţii reduc grosimea stratului limită, majorează randamentele
interne ale maşinilor mecanoenergetice şi îmbunătăţesc transferul convectiv de căldură.
18
Gazele cu mase molare mici au călduri specifice pe unitatea de masă mai ridicate decât
aerul.
19
Spre exemplu, gazele „nobile”, monoatomice, au variaţii mici ale căldurilor specifice cu
temperatura şi coeficienţii adiabatici κ=Cp/Cv≅5/3≅1,666, în timp ce aerul are căldura
specifică variabilă cu temperatura, şi, ca gaz biatomic, κ=Cp/Cv≅7/5≅1,4. Folosirea unor
gaze cu coeficient adiabatic ridicat reduce rapoartele de compresie optime tehnic.
20
În cazul CNE se adaugă şi cerinţa stabilităţii în câmp de radiaţii precum şi aceea de a nu
prezenta risc de radioactivitate indusă.
108 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

medie a gazului. Ca urmare, se majorează căldura specifică pe unitatea de volum şi


se reduc debitele volumetrice de agent, ambele efecte permiţând creşterea puterilor
unitare. La sarcini parţiale se poate extrage o parte din agent, reducând astfel
presiunile din circuit, cu menţinerea constantă a raportului de compresie şi a
temperaturilor caracteristice din ciclu. Aceasta permite ca la încărcări nenominale
randamentul termic să se menţină practic egal cu cel nominal.
Elementele de mai sus sunt valabile pentru toate maşinile termice cu agent de
lucru în circuit închis. Motoarele Stirling şi Ericsson au, în plus, o serie de
caracteristici specifice comune:
1. au maşini cu piston, ce pot realiza rapoarte mari de compresie / respectiv
destindere;
2. folosesc cilindri separaţi de compresie şi destindere, la care pistoanele
lucrează defazat;
3. realizează la cele două surse termice procese izoterme de tip a) încălzire -
destindere cu producere de lucru mecanic, respectiv b) răcire – compresie cu
consum de lucru mecanic;
4. au un sistem regenerator/recuperator pentru recircularea căldurii din
procesele de răcire neizotermă spre cele de încălzire neizotermă, dar care „leagă”
între ele procesele izoterme. Această caracteristică permite ca agentul motor să
absoarbă căldura din exterior, respectiv să cedeze căldura spre exterior, doar în
cadrul proceselor izoterme de la surse;
5. din cauza limitării intensităţii proceselor de transfer de căldură la surse,
pistoanele au viteze mici de deplasare şi motoarele au turaţii coborâte.
Datorită proceselor izoterme de la surse şi recirculării căldurii în ciclu, în cazul
unor procese ideale, maşinile Stirling şi Ericsson ar putea atinge, performanţele
maxime permise de principiul al doilea al termodinamicii, egale cu cele ale
ciclurilor Carnot. Pe de altă parte, procesul izoterm de la sursa rece impune ca
adaptarea la cogenerare să se realizeze prin ridicarea temperaturii inferioare,
similar ciclurilor Rankine – Hirn. Ca şi în cazul ITA cu contrapresiune aceasta
reduce lucrul mecanic net şi cota din energia primară care se transformă în lucru
mecanic, producerea de lucru mecanic în cogenerare fiind condiţionată de existenţa
consumului termic.

4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling


Ciclul Stirling teoretic este cuprins între două izoterme şi două izocore21
(vezi fig. 4.12.).

21
Cu observaţia că procesele de încălzire şi răcire izocoră satisfac punctul 4 de mai sus.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 109

p
1

Tmax

4 2
Tmin

3 V
Vmin Vmax
Fig. 4.12. Reprezentarea în diagrama T-s a unui ciclu Stirling ideal: 1-2→destindere
izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izocoră,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire
izocoră.
Spre deosebire de Carnot, care a definit un ciclu termic dar nu a inventat o
maşină capabilă să îl realizeze, Stirling a patentat în 1817, un „economizor de
căldură”, denumit azi „regenerator”, pe care l-a încorporat în schema unei maşini
termice motoare cu aer cald. În 1818 el a realizat practic un asemenea motor, într-o
variantă în prezent denumită „motor Stirling de tip beta”. Astăzi există o
multitudine de alte variante constructive.
Pentru a descrie funcţionarea unui motor Stirling, în continuare se va folosi
construcţia de tip alfa, în doi cilindri:
– cel „de detentă”, pus în contact termic cu sursa caldă;
– cel de compresie, aflat în contact termic cu sursa rece (vezi fig. 4.13.).
Cilindrul de Cilindrul de
detentă compresie
Sursa caldă Sursa rece

Regenerator

Sursa caldă Sursa rece


Fig. 4.13. Schema de principiu a unui motor Stirling de tip alfa cu 2 cilindri.
Camerele de gaz ale celor doi cilindri sunt legate direct, fără supape, prin
intermediul unui regenerator, umplut cu o substanţă pulverulentă, a cărei capacitate
calorică asigură inerţia termică necesară. Pentru fiecare din pistoane se defineşte un
Punct Mort Interior (PMI), când gazul ocupă în cilindru un volum minim şi un
Punct Mort Exterior (PME), când gazul ocupă în cilindru un volum maxim. Pentru
descrierea ciclului ideal de mai sus, să ne închipuim că pistoanele s-ar putea
deplasa independent. În acest caz:
110 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

o procesul 1-2 necesită ca pistonul cilindrului rece să rămână nemişcat, aproape


de PMI al său, iar pistonul cilindrului cald să se deplaseze dinspre PMI al său spre
PME al său;
o procesul 2-3 are loc cu deplasarea simultană a pistonului cilindrului cald, de
la PME spre PMI şi a pistonului cilindrului rece, de la PMI spre PME;
o procesul 3-4 are loc cu pistonul cilindrului cald nemişcat, aproape de PMI, iar
pistonul cilindrului rece se deplasează dinspre PME spre PMI;
o procesul 4-1 are loc cu deplasarea simultană a pistonului cilindrului rece până
la PMI, şi a pistonului cilindrului cald, prin uşoara îndepărtare de PMI spre PME.
În realitate, pistoanele sunt cuplate mecanic la arbore prin mecanisme bielă-
manivelă. Ca urmare, nu există momente în care unul din ele să se deplaseze, iar
celălalt să rămână pe loc.
Pentru a obţine un ciclu apropiat de cel descris mai sus, cilindrii, reprezentaţi în
desen coaxiali şi în opoziţie, în realitate sunt dispuşi la 90°, iar corelarea mişcărilor
pistoanelor, cu un anumit defazaj între ele, se asigură prin cuplarea bielelor pe
aceeaşi manivelă. Cu această observaţie, etapele de funcţionare devin următoarele:
• destinderea; în această fază cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
cald unde primeşte căldură şi se destinde, producând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul cald spre cel rece are loc prin regenerator,
prin deplasarea pistonului din stânga spre PMI şi a celui din dreapta spre PME.
Gazul transferat în cilindrul de compresie se răceşte, fapt care va reduce lucrul
mecanic consumat în următoarea fază a ciclului;
• compresia; de această dată cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
rece unde cedează căldura şi, simultan, se comprimă, consumând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul rece spre cel cald se face prin regenerator.
Aceasta are loc prin deplasarea pistonului din dreapta spre PMI şi a celui din stânga
spre PME. Gazul ajuns în cilindrul de destindere se încălzeşte, pregătind
următoarea fază a ciclului.
Motoarele Stirling moderne de tip alfa sunt în 4 cilindri (sau multiplu de 4), cu
pistoane cu dublu efect. Fiecare cilindru are un spaţiu rece, de compresie şi unul
cald, de detentă. Pentru o bună izolare termică între cele două spaţii, pistoanele au
o grosime mare. Spaţiul de compresie al unui cilindru este conectat cu spaţiul de
detentă al celui adiacent, printr-un ansamblu format din: sursă caldă, regenerator şi
sursă rece (vezi fig. 4.14.). În practică, pentru compactarea şi simplificarea
motorului:
a) cilindrii nu sunt dispuşi ca în fig. 4.14., în linie, ci în vârfurile unui pătrat;
b) regeneratorul ocupă zona centrală;
c) mecanismul bielă manivelă este înlocuit de un sistem cu o placă înclinată
rotitoare.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 111

Sursa caldă
Spaţiu de
destindere
Regenerator

Sursa rece
Spaţiu de
compresie

Fig. 4.14. Schema unui motor Stirling de tip alfa în 4 cilindri cu dublu efect.
Deşi, teoretic, ciclul Stirling ar putea atinge randamentul ciclului Carnot, care ar
evolua între aceleaşi temperaturi extreme, datorită ireversibilităţii proceselor reale
motoarele Stirling realizează randamente termice de cel mult 80% din cele ale
ciclului Carnot. Ţinând seama şi de pierderile mecanice, se ajunge la randamente
efective la cuplă de ordinul a 70% din cele ale unei maşini ideale Carnot.
Puterile unitare atinse de motoarele Stirling sunt de ordinul zecilor, cel mult al
sutelor de kWe, fiind potrivite pentru producţia distribuită, inclusiv în aplicaţii de
cogenerare. Deşi motoarele Stirling au atins deplina maturitate tehnică şi sunt
disponibile în variante de serie pe piaţa echipamentelor energetice, răspândirea lor
este încă destul de mică.

4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson


Ericsson a proiectat şi realizat mai multe maşini termice funcţionând după
diferite cicluri. Primul său motor, patentat în 183322, funcţiona în circuit deschis, cu
ardere externă şi maşini mecanoenergetice cu piston, după ceea-ce denumim, azi,
„ciclul Joule-Brayton”23. În materialul de faţă se va denumi drept maşină Ericsson
cel de al doilea motor termic patentat de acesta, funcţionând în circuit închis şi
folosind un regenerator/recuperator de căldură. În fig. 4.15. este prezentat ciclul

22
Cu 18 ani înainte de Joule şi 43 înainte de Brayton.
23
Ciclul Brayton este, de fapt, varianta cu ardere internă şi maşini rotative a primului
motor termic al lui Ericsson.
112 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ericsson teoretic, cuprins între două izoterme şi două izobare24, iar în fig. 4.16.,
schema sa de principiu. Se observă următoarele:
 ca şi în ciclul Stirling, cilindrul de detentă este cel cald, iar cel de compresie
este rece;
 spre deosebire de maşina Stirling, motorul Ericsson este realizat cu supape
şi are căi diferite de circulaţie a agentului între spaţiile de lucru:
a) din cilindrul cald spre cel rece pe calea din partea superioară a figurii;
b) din cilindrul rece spre cel cald pe calea de jos.
Regeneratorul are canale distincte de circulaţie a agentului cald şi rece şi o masă
de substanţă compactă pentru asigurarea inerţiei termice.

p T
4 1 1 2

pmax
Tmax
pmin
Tmin
2 4 3
3
V s

Fig. 4.15. Reprezentarea în diagramele p-V şi T-s a proceselor dintr-un ciclu Ericsson ideal:
1-2→destindere izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izobară,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire izobară.

Cilindrul de detentă Cilindrul de


Sursa rece compresie

Sursa caldă
recuperator
regenerator

Fig. 4.16. Schema de principiu a unui motor Ericsson.


Sursele termice din ciclul Stirling trebuie să realizeze un compromis: să aibă
suprafeţe mari de transfer de căldură şi volume mici. Configuraţia motorului
Ericsson permite realizarea separată a surselor termice în raport cu cilindrii,
minimizarea spaţiilor moarte şi realizarea unor rapoarte de compresie şi destindere
mai mari, respectiv a unui lucru mecanic pe ciclu mai mare. Cilindrii maşinii
termice Ericsson au secţiuni active diferite: cilindrul cald este de secţiune mare, iar
cel rece de secţiune mai mică, raportul secţiunilor fiind corelat cu raportul de
compresie.
24
Procesele de încălzire izobară şi răcire izobară satisfac punctul 4 de mai sus.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 113

La fel ca pentru ciclul Stirling, schema de principiu permite descrierea ciclului


teoretic doar dacă pistoanele s-ar mişca separat şi ar exista momente în care unul să
se deplaseze, iar celălalt să rămână pe loc. În realitate, pistoanele sunt cuplate la
arbore prin mecanisme bielă-manivelă. Pentru a obţine un ciclu apropiat de cel
teoretic, cilindrii sunt dispuşi la 120 sau 135°, iar bielele sunt cuplate pe aceeaşi
manivelă. Cu această observaţie, etapele de funcţionare seamănă cu cele ale unei
maşini termice în 2 timpi cu supape libere şi devin următoarele:
• destinderea: în această fază cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
cald, primeşte căldură şi se destinde, producând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul cald spre cel rece, prin supapa de evacuare a
primului cilindru, regenerator, sursă rece şi supapa de admisie a celui de al doilea,
se realizează ca urmare a deplasării pistonului din stânga spre PMI şi a celui din
dreapta spre PME. Gazul transferat se răceşte, fapt care va reduce lucrul mecanic
consumat în următoarea fază a ciclului;
• compresia: de această dată cea mai mare parte din gaz se află în cilindrul
rece, cedează căldură şi, simultan, se comprimă, consumând lucru mecanic;
• transferul de gaz din cilindrul rece spre cel cald, prin regenerator. Aceasta
are loc prin deplasarea pistonului din dreapta spre PMI şi a celui din stânga spre
PME. Gazul ajuns în cilindrul de destindere se încălzeşte, pregătind următoarea
fază a ciclului.
Ca şi în cazul motoarelor Stirling se pot realiza maşini Ericsson perfecţionate, în
soluţii cu mai mulţi cilindri, dispuşi în vârfurile unui poligon regulat şi pistoane cu
dublu efect, dar cu secţiuni active diferite în zona caldă şi cea rece25. Spaţiul de
compresie al unui cilindru este conectat cu spaţiul de detentă al celui vecin, prin
supape comandate, sursă caldă, regenerator şi sursă rece. Având în vedere
defazajele necesare, numărul impus de cilindri este 3 sau 6 (pentru defazaj la 120°),
respectiv 8 (pentru defazaj la 135°).
Motoarele Ericsson realizează performanţe energetice şi puteri unitare
comparabile cu cele ale motoarele Stirling şi, la fel ca acestea, au o răspândire
redusă. Principalul dezavantaj al motorului Ericsson în raport cu cel Stirling este
datorat sistemului de comandă a supapelor.

4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi


CCG cu MP

4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale


• După ciclul termodinamic şi modul de aprindere / ardere a combustibilului,
se deosebesc:
 Motoare cu ardere cvasiizocoră şi aprindere prin scânteie (M.A.S. sau
motoare Otto). M.A.S. aspiră un amestec format din aer şi combustibil sub formă
25
Şi de această dată fiecare cilindru are un spaţiu rece, de compresie şi unul cald, de
detentă, iar pentru o bună izolare termică între cele două spaţii, pistoanele au o grosime
mare.
114 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

de micropicături şi vapori de combustibil lichid sau gaz combustibil (M.A.S.


utilizate în sectorul energiei ard gaz natural). Aprinderea se face prin scânteie
electrică la sfârşitul compresiei, când pistonul se apropie de Punctul Mort Interior –
P.M.I., iar arderea este aproape instantanee. M.A.S. prezintă pericolul de detonaţie
în cursul compresiei, impunând limitarea raportului de compresie în funcţie de
inflamabilitatea combustibilului.
 Motoare cu ardere cvasiizobară şi aprindere prin compresie (M.A.C.
sau Motoare Diesel – MT). M.D. aspiră aer, fără combustibil. La sfârşitul
compresiei se injectează combustibil lichid sub presiune iar aprinderea este
realizată ca urmare a temperaturii mari a aerului comprimat. Aceasta impune
rapoarte mari de compresie, dar elimină pericolul de detonaţie în cursul compresiei
şi permite folosirea unor combustibili cu catenă mai lungă, temperatură mai mare
de vaporizare, inflamabilitate mică şi timp de aprindere şi ardere mai lung. Arderea
continuă pe durata injecţiei şi în cursul destinderii. M.D. utilizate în aplicaţiile
energetice ard motorină, CLU sau chiar păcurină.
 Motoare Diesel-Gaz (sau dual fuel – M.D.G.). Acestea reprezintă o
combinaţie a celor două tipuri de mai sus. Ele aspiră un amestec de aer şi gaz
combustibil. La sfârşitul compresiei se injectează combustibilul lichid sub
presiune, care se autoaprinde. Arderea are loc întâi cvasiizocor (cât timp arde
gazul) şi continuă cvasiizobar, pe durata injecţiei şi în cursul destinderii. Raportul
de compresie trebuie ales astfel încât gazul să nu detoneze în cilindru, dar
combustibilul lichid să se autoaprindă la sfârşitul compresiei. În aplicaţiile
energetice se utilizează M.D.G. pe gaz natural + motorină, CLU sau păcurină.
În terminologia utilizată de constructorii de motoare cu piston, raportul de
compresie nu este definit în sens termodinamic, ca la ITG, ci în sens geometric, ca
un raport de volume: εgeometric=Vmax/Vmin. La motoarele Otto raportul de compresie
este de ordinul, εgeometric∈10÷12), iar la cele Diesel, εgeometric∈(20÷40).
• După numărul de rotaţii pe ciclu „a” şi modul de realizare a schimburilor
de aer şi gaze de ardere cu exteriorul, se deosebesc:
 MP în 2 timpi, care efectuează un ciclu la fiecare rotaţie a arborelui
motor (a = 1rot/ciclu). La acestea aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se
desfăşoară aproape concomitent, când pistonul este aproape de Punctul Mort
Exterior – P.M.E.. Legătura dintre spaţiul din cilindru şi galeriile de admisie a
aerului, respectiv de evacuare a gazelor de ardere, se realizează prin ferestre (fante)
de baleiaj, a căror deschidere şi închidere se face în funcţie de poziţia pistonului.
 MP în 4 timpi, care efectuează un ciclu la două rotaţii (a = 2rot/ciclu). La
acestea aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în intervale de
timp distincte, prin supape „comandate” în funcţie de fazele procesului, care
asigură legătura intermitentă dintre spaţiul din cilindru şi galeriile de admisie /
evacuare: supape de admisie – S.A. şi de evacuare S.E.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 115

4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP,


influenţa parametrilor externi
Teoretic, la fiecare ciclu al MP se aspiră într-un cilindru un volum de aer sau
amestec egal cu diferenţa volumelor extreme (Vmax la P.M.E. şi Vmin la P.M.I.:
Vaspirat teoretic=Vmax–Vmin=(π•D2cilindru/4)•lcursă (4.9)
Frecvenţa ciclurilor este proporţională cu turaţia motorului „n” [rot/min] şi
invers proporţională cu numărul de rotaţii pe ciclu „a”:
νcicluri=n/(60•a) [Hz-cicluri/sec] (4.10)
Pe de altă parte:
 motorul are mai mulţi cilindri, fie „z” numărul acestora;
 umplerea incompletă a cilindrilor la fiecare ciclu se reflectă în coeficientul
kumplere < 1 26.
Ca urmare, debitul volumetric real aspirat va fi:
Qvol asp = νcicluri • z •Vaspirat teoretic • kumplere =
(4.11)
= n/(60•a)•z•(π•D2cilindru/4)•lcursă • kumplere [m3/s]
unde produsul (z•(π•D2cilindru/4)•lcursă) este cilindreea motorului Vcilindree , [m3], deci:
Qvolasp=νcicluri•Vcilindree•kumplere=n/(60•a)•Vcilindree•kumplere [m3/s] (4. 11’)
Densitatea amestecului aspirat, considerat gaz perfect, se poate determina din
ecuaţia Clapeyron – Mendeleev:
p•V = mgaz•R•T/µgaz ⇒ ρgaz = mgaz/V = p•V = µgaz •pasp/(R•Taspiraţie) (4.12)
unde Taspiraţie se introduce în K, paspiraţie în kPa (kiloPascali), R în kJ/(kmol•K) şi µgaz
în kg/kmol, rezultând ρgaz în kg/m3.
Ca urmare, debitul masic de gaz aspirat poate fi scris sub forma:
Dm gaz=Qvol asp•ρgaz = νcicluri•Vcilindree•kumplere•µgaz•pasp/(R•Taspiraţie) [kg/sec] (4.13)
Pentru un motor „aspirat” (care preia aer direct din atmosferă) presiunea şi
temperatura aerului, ca parametri externi, au importante influenţe termodinamice şi
tehnice. Ambele modifică densitatea agentului şi debitul masic aspirat. În cataloage
fabricanţii definesc performanţele MP în condiţii ISO (+15°C şi 760 mm col Hg).
La modificarea acestor condiţii, se constată următoarele:
• o creştere a altitudinii cu 910 m în raport cu nivelul mării, înseamnă o scădere
a presiunii absolute a aerului până la 90% din cea de referinţă şi (la aceeaşi
temperatură) o reducere similară a densităţii aerului, a debitului masic şi a puterii
pe care o poate dezvolta MPE;

26
Factorul de umplere este dependent de caracteristicile motorului. El e mai apropiat de 1
la MP în 4 timpi (la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în
intervale de timp distincte) şi mai mic la MP în 2 timpi (la care aspiraţia aerului şi
evacuarea gazelor de ardere se suprapun parţial).
116 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• o variaţie a temperaturii aerului cu ±27°C faţă de o valoare medie de 285K


(12°C) corespunde unei variaţii a densităţii aerului şi a temperaturii minime în
ciclu cu ±9,5%. Aceasta modifică atât Tmi a ciclului şi ηtermic, cu circa ±3%, cât şi
debitul masic şi puterea dezvoltată – la aceeaşi presiune a aerului – cu mai mult de
±10%.

4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată,


puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă
Diagrama „indicată” caracterizează procesul termodinamic din MP în
coordonate p–V. Alegerea acestor coordonate este oportună deoarece:
• suprafaţa de sub o curbă deschisă, care descrie un proces termodinamic în
diagrama p–V, este proporţională la scară cu lucrul mecanic schimbat de gaz cu
exteriorul în cursul acestui proces, diferenţiala lucrului mecanic fiind dl=p•dV, cu
convenţia uzuală de semne:
 când V creşte şi diferenţiala sa este pozitivă corespunzând destinderii şi
producerii lmecanic efectuat;
 când V scade şi diferenţiala sa este negativă, corespunde compresiei şi
consumului lmecanic consumat;
• suprafaţa din interiorul unei curbe închise, care descrie un proces ciclic în
diagrama p–V, este proporţională cu lmecanic net schimbat de gaz cu exteriorul în
cursul acestui ciclu:
 când curba este parcursă în sensul acelor de ceasornic, lmecanic net este
pozitiv ⇒ ciclu motor;
 când curba este parcursă în sensul trigonometric, lmecanic net este negativ ⇒
ciclu invers;
• „planimetrarea” diagramei indicate (determinarea suprafeţei prin metode
grafo-analitice sau, mai modern, prin integrare numerică pe calculator) permite
determinarea experimentală a lucrului mecanic pe cilindru şi ciclu;
• dintre cei doi parametri independenţi p şi V:
 volumul este un parametru extensiv, care depinde de poziţia pistonului;
 presiunea este parametru intensiv, care se poate măsura ca valoare
cvasiinstantanee;
• diagrama se poate ridica experimental prin metode simple şi suficient de
precise.
În fig. 4.17. se prezintă, ca exemplu, diagrama indicată pentru un motor Diesel -
gaz în 4 timpi. Din aceasta se pot deduce şi diagramele indicate ale M.A.S. şi M.D.
în 4 timpi. Se observă că diagrama indicată permite evidenţierea proceselor din
cilindru şi a schimburilor de masă cu atmosfera. Spre exemplu, pentru un MP în 4
timpi, dacă se notează cu 1 şi 3 trecerile pistonului pe la P.M.I., respectiv cu 2 şi 4
trecerile pistonului pe la P.M.E., este valabilă situaţia „timpilor” din tabelul 4.4.
În fig. 4.17. s-au folosit următoarele puncte ajutătoare:
1.a) deschiderea S.A. (înainte de trecerea prin P.M.I. „1”);
1.b) deschiderea S.E. (după trecerea prin P.M.I. „1”);
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 117

2.a) închiderea S.A. (după trecerea prin P.M.E. „2”);


3.a) începerea arderii cvasiizocore (înainte de trecerea prin P.M.I. „2” şi
sfârşitul compresiei27);
3.b) sfârşitul arderii cvasiizocore şi începerea celei cvasiizobare (după trecerea
prin P.M.I. „3”);
3.c) sfârşitul arderii cvasiizobare (în cursul procesului de detentă, după
terminarea injecţiei);
4.a) deschiderea S. E. şi începerea evacuării cvasiizocore datorate supra-
presiunii gazelor din cilindru (cu puţin înainte de trecerea prin P.M.E. „4”);
4.b) sfârşitul evacuării cvasiizocore şi începutul celei cvasiizobare (după
trecerea prin P.M.E. „4”).
p[bar]
3c
3b
3

3a

4a

4
4b
1 2 V[m3]

Vmin Vmax

Fig. 4.17. Diagrama indicată pentru un motor Diesel - gaz „atmosferic”, în 4 timpi.

27
În momentul aprinderii scânteii - la M.A.S., respectiv la injecţia combustibilului - la
M.A.C. şi Diesel-gaz.
118 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Procesele din cilindru şi schimburile de masă dintre acesta şi atmosfera,


la un MP în 4 timpi
Tabelul 4.4
„Timpul” Starea supapelor
1 – 2 ADMISIA S.A. deschisă şi S.E. închisă
2 – 3 COMPRESIA
Ambele supape închise
3 – 4 DETENTA
4 - 1 EVACUAREA S.E. deschisă şi S.A. închisă
Succesiunea proceselor termodinamice nu depinde numai de numărul de timpi
ci şi de alte elemente ca tipul aprinderii şi combustibilului, existenţa
supraalimentării, etc. Se menţionează că:
 suprafaţa haşurată cu linii înclinate spre dreapta reprezintă, la scară, lucrul
mecanic efectuat;
 cea haşurată cu linii înclinate spre stânga reprezintă, la scară, lucrul mecanic
consumat;
 diferenţa lor reprezintă lucrul mecanic net pe cilindru şi ciclu.
Lucrul mecanic „indicat” pe cilindru şi ciclu, rezultat din planimetrarea
diagramei indicate, se poate scrie în mod convenţional sub forma:
Lind=pmed ind•(Vmax-Vmin)•=pmed ind•(π•D2cilindru/4)•lcursă) [kJ/(cilindru şi ciclu)] (4.14)
3
unde (Vmax-Vmin) se introduce în m şi presiunea medie indicată în kPa.
Denumirea de presiune medie indicată vine de la faptul că aceasta este
determinată cu ajutorul diagramei indicate a maşinii cu piston. Sensul fizic al
acesteia este că dacă un gaz s-ar încălzi izobar, între volumele extreme Vmin şi Vmax
el ar produce acelaşi lucru mecanic ca şi cel net din ciclul real. Pentru motoarele
„aspirate” de tip Otto, presiunea medie indicată este cuprinsă în intervalul 650÷900
kPa, iar pentru cele Diesel depăşeşte curent 1000 kPa.
Ţinând seama de frecvenţa ciclurilor şi de numărul de cilindri, se poate defini
„puterea indicată” (transmisă de la gaz spre piston), ca fiind:
Pindicată=νcicluri•pmed ind•Vcilindree=n/(60•a)•pmed ind•z•(π•D cilindru/4)•lcursă
2
(4.15)
[kJ/s, sau kW]
În practică, datorită pierderilor prin frecări mecanice, din motor se transmite
spre exterior numai „puterea efectivă la cuplă”, Pef k = Pindicată - ∆Pmec mai mică
decât cea indicată:
Pef k = ω•M [kJ/s, sau kW] (4.16)
unde ω = viteza unghiulară a arborelui, în rad/sec şi M = momentul la cuplă, în
kN•m.
Prin similitudine cu relaţia dintre presiunea medie indicată şi puterea indicată se
poate găsi relaţia între puterea efectivă la cuplă şi o „presiune medie efectivă”:
Pef k=νcicluri•pmed ef•Vcilindree=n/(60•a)•pmed ef•z•(π•D cilindru/4)•lcursă
2
(4.17)
[kJ/s sau kW]
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 119

4.5.4. Diagramele fluxurilor energetice pentru CTE şi CCG cu MP


Principala deosebire între CTE cu MP şi CCG cu MP este dată de faptul că în al
doilea caz se recuperează o parte din pierderile de căldură spre mediul ambiant, în
vederea valorificării la consumatori termici de nivel adecvat.
Cazan Abur
recuperator
Apă de
alimentare

Gaze de ardere
Aer spre coş
Energie
Motor electrică
Combustibil la consumator

Reţea apă fierbinte


de la consumator
Fig. 4.18. Schema fluxurilor masice şi a recuperării căldurii de la un MP.
Fig. 4.18. prezintă schema fluxurilor masice şi a recuperării căldurii de la un
MP. Se observă că prin răcirea „tehnologică” a motorului se poate recupera (direct,
sau prin schimbător de căldură) pentru un consumator „urban” de nivel termic
coborât, racordat la o reţea de apă caldă, iar căldura gazelor de ardere poate fi
transferată printr-un cazan recuperator spre un consumator termic „industrial” de
nivel termic mediu, racordat la o reţea de abur. Fig. 4.19. prezintă diagrama
fluxurilor energetice pentru o CTE – MP, iar fig. 4.20. pentru o CCG – MP.
Pentru cantităţile, sau fluxurile de energie, s-au folosit următoarele notaţii
suplimentare28:
∆Wr+c+n ⇒ Pierderile motorului prin radiaţie convecţie şi nearse;
∆Wcsga ⇒ Pierderile motorului în (căldură maxim recuperabilă din gazele de
ardere);
Wrec csga ⇒ Căldura recuperată din gazele de ardere;
∆Wcoş ⇒ Pierderile motorului cu recuperare externă spre coş29;
∆Wapă răc ⇒ Pierderile motorului în (căldură recuperabilă din apa de răcire30);
Windicată ⇒ Energie (mecanică) indicată, dezvoltată de gaz în motor;
Wm k ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de motor la cuplă;
28
În raport cu cele definite la bilanţul energetic al ITA.
29
La CCG - MP cu recuperare parţială a căldurii sensibile a gazelor de ardere, avem
∆Wcsga = Wrec csga + ∆Wcoş.
30
Acestea includ pierderile mecanice şi căldura preluată direct de agentul de răcire de la
componentele motorului. La CCG - MP cu recuperare integrală a căldurii din circuitul de
răcire, avem ∆Wapă răc = Wrec apă răc.
120 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Wth rec ⇒ Energie (termică) recuperată totală.


Relaţiile între acestea sunt definite pe instalaţii şi procese, ca în tabelul 4.5.

Windicată Wmk Wbg


Wmec Wmk Wbg
Windicată
Wtc ∆Wgen
∆Wmec
Wt c
∆Wgen

Wcsga Wth rec apa răc


∆Wr+c+n ∆Wapa răc Wt rec csga

∆Wr+c+n ∆W
∆Wcsga coş

Fig. 4.19. Diagrama fluxurilor energetice Fig. 4.20. Diagrama fluxurilor energetice
pentru o CTE – MP. pentru o CCG – MP.
Indicatori de eficienţă energetică pe instalaţii şi procese în CCG – MP
cu recuperare de căldură
Tabelul 4.5
Instalaţia Indicatorul
Motor ηindicat=Windicată/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistemul de ηth = Wth rec/Wtc, unde
recuperare a căldurii βrec=Wth rec/(∆Wapă răc+∆Wcsga)=(Wrec apă răc+Wrec csga)/(∆Wapă răc+∆Wcsga)31

La producerea exclusivă de electricitate randamentul la bornele generatorului


poate fi şi în acest caz scris ca un produs al randamentelor transformărilor
individuale:
ηel brut=Wbg/Wt c=ηindicat•ηmec•ηgen (4.18)
El e mai mic decât cel mai mic dintre randamentele individuale, respectiv decât
cel indicat.

4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor MP


energetice
Creşterea puterii mecanice dezvoltate de MP poate conduce la ridicarea
performanţelor energo-economice ale acestora prin efect de scală (în principal prin
reducerea investiţiei specifice), dar şi pe alte căi. Metodele „intensiv-
termodinamice” urmăresc creşterea presiunii medii indicate şi a lucrului mecanic
indicat, acţionând în fazele de aspiraţie a aerului şi evacuare a gazelor de ardere. În
aplicaţiile MP de tracţiune se utilizează soluţii de creştere a puterii indicate bazate
pe creşterea numărului de supape pe cilindru. Aceasta reduce pierderile de presiune

31
Coeficientul global de recuperare a pierderilor MP din căldura apei de răcire şi a
gazelor de ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 121

la aspiraţie şi evacuare, scade lucrul mecanic consumat în fazele de aspiraţie –


evacuare şi îmbunătăţeşte gradul de umplere a cilindrilor. Astfel de soluţii se
utilizează rar în aplicaţiile energetice.
Principala metodă de creştere a presiunii medii indicate şi a lucrului mecanic
indicat la MP energetice este supraalimentarea, bazată pe creşterea presiunii de
introducere a aerului în motor, peste presiunea atmosferică. Prin supraalimentare se
măresc simultan atât producţia de Lmecanic cât şi consumul de combustibil. Ca
urmare, randamentul indicat al unui motor supraalimentat este comparabil cu cel al
motorului atmosferic din care provine. Chiar şi aşa supraalimentarea ridică
performanţele energetice ale MP, prin creşterea randamentului mecanic, deoarece
aceleaşi pierderi în valoare absolută se vor raporta la o putere internă mai mare. În
plus, se obţin efecte economice pozitive şi prin reducerea investiţiei specifice.
După presiunile pe galeriile de aspiraţie şi de evacuare, MP sunt:
o „atmosferice” sau „aspirate”, la care pevacuare ≥ ≅ patmosferică ≥ ≅ paspiraţie;
o „uşor supraalimentate”, la care paspiraţie ≥ ≅ pevacuare ≥ ≅ patmosferică;
o „mediu supraalimentate”, la care paspiraţie ≅ pevacuare > patmosferică , cu
paspiraţie/patmosferică∈(1,3÷1,5);
o „puternic supraalimentate”, la care paspiraţie ≅ pevacuare > patmosferică, cu
paspiraţie/patmosferică >1,5.
Supraalimentarea măreşte solicitările mecanice asupra pieselor MP şi
înrăutăţeşte condiţiile de răcire a blocului motor. Aceasta poate limita gradul de
supraalimentare.
În fig. 4.21., 4.22. şi 4.23. sunt prezentate schemele fluxurilor de aer şi gaze de
ardere la MP cu supraalimentare.
• MP cu supraalimentare slabă utilizează un compresor de aer – K, denumit şi
suflantă, antrenat mecanic de la arborele motorului, printr-un Amplificator de
Turaţie A.T. Aceasta măreşte nivelul presiunii pe galeria de admisie peste cel din
galeria de evacuare şi îmbunătăţeşte gradul de umplere a cilindrului. Se foloseşte în
special la MP în 2 timpi, la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere au
loc aproape simultan. Datorită faptului că suflanta consumă lucru mecanic de la
arborele motorului, dar şi suprapresiunii mici, câştigul de putere mecanică este
nesemnificativ. În aplicaţiile energetice turaţia suflantei este constantă, ceea ce
menţine, ca şi la motoarele „atmosferice” dezavantajul debitului volumetric
aproape constant cu încărcarea.
• MP cu supraalimentare medie utilizează o turbosuflantă, formată din
compresorul de aer K şi turbina cu gaze de antrenare T. Nivelele de presiuni pe
galeriile de admisie şi de evacuare sunt supraatmosferice. Se foloseşte în special la
MP în 4 timpi, la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere au loc la
momente diferite. Suflanta nu consumă lucru mecanic de la arborele motorului, iar
suprapresiunea este mare, ca urmare există un câştig semnificativ de putere
mecanică. Turbosuflanta are turaţie ridicată şi variabilă cu încărcarea, fapt ce
îmbunătăţeşte performanţele la sarcini parţiale, în special în aplicaţii energetice.
Răcitorul R, montat amonte de galeria de admisie coboară temperatura aerului, îi
122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap.4
4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .........................................................................93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ...............................93
4.2. Cicluri şi surse termice reale .....................................................................................96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA..................97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului .......................97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor energetice ...102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi CCG.106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ...........................................107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit închis
....................................................................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling ..................................................................................108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson ................................................................................111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ....................113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale ......................113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi ..........................................................................................115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată, puterea
efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ...............................................................116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice...................................................................................................120

122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

măreşte densitatea şi majorează debitul masic aspirat, în condiţiile aceluiaşi debit


volumetric.

Evacuare Evacuare
Admisie Admisie GA
Gaze
ardere
K
AT cilindri
cilindri R
MP
MP
K
Aer T

Aer
Fig. 4.21. Schema fluxurilor de aer - gaze de Fig. 4.22. Schema fluxurilor de aer şi gaze
ardere pentru MP cu supraalimentare slabă. de ardere pentru un MP cu supraalimentare
medie.
• MP cu supraalimentare puternică, sau soluţia „TurboIntercooler” utilizează o
turbosuflantă formată dintr-un compresor de aer în două trepte (între care se
introduce un schimbător de căldură pentru răcirea aerului) şi o turbină care o
antrenează.
Evacuare
Admisie GA

cilindri
2.
MT

Aer
K2 K1
T
RI

Fig. 4.23. Schema fluxurilor de aer şi gaze de ardere pentru un MP cu


supraalimentare puternică, tip „turbointercooler”.
La fel ca mai sus:
– turbo-suflanta nu consumă lucru mecanic de la arborele motorului;
– linia de arbori a turbosuflantei are turaţie mare şi variabilă;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 123

– schema se foloseşte la MP în 4 timpi. Răcirea intermediară reduce lucrul


mecanic de compresie, iar compresia în două trepte măreşte presiunea de aspiraţie.
Nivelele de presiuni pe galeriile de admisie şi de evacuare sunt puternic
supraatmosferice. Creşterea pindicate poate duce la dublarea puterii mecanice în
raport cu cea a unui motor atmosferic.
Se observă că, în toate soluţiile tehnice de supraalimentare, tipul acesteia trebuie
corelat cu numărul de „timpi” ai motorului. Existenţa unui număr mare de cilindri,
cu procese decalate, permite cuplarea între maşinile rotative, care au curgere
continuă (suflanta, turbina cu gaze) şi MP, cu curgere discontinuă în fiecare
cilindru, dar relativ continuă pe ansamblul cilindrilor.
În schemele cu supraalimentare medie şi înaltă răcitorul intermediar şi răcitorul
final intră în categoria răcirilor „termodinamice”. Coborârea nivelului termic la
acestea îmbunătăţeşte performanţele MP din punct de vedere al producţiei de lucru
mecanic. Ambele sunt „răciri de joasă temperatură” (mai dificil de recuperat pentru
cogenerare), în aceeaşi categorie cu răcirea uleiului.
Ca urmare a avantajelor descrise, majoritatea MP energetice sunt cu
supraalimentare:
 slabă, la M.D. lente şi semirapide în 2 timpi;
 medie, la M.D. şi M.A.S. semirapide şi rapide în 4 timpi.

4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP


• Metodele „mecanice - extensive” se bazează pe creşterea cilindreei în vederea
măririi debitului volumetric şi masic de gaz aspirat. Aceasta se poate realiza prin:
 creşterea dimensiunilor cilindrilor, respectiv a diametrului şi lungimii
cursei;
 mărirea numărului de cilindri ai motoarelor.
Ambele procedee reduc uşor investiţia specifică, dar nu aduc practic câştig de
randament (altul decât cel prin efect de scară). Din punct de vedere al investiţiei
specifice, creşterea puterii prin mărirea numărului de cilindri poate avea efecte
pozitive datorită tipizării componentelor.
După raportul între lungimea cursei şi diametrul cilindrilor MP pot fi:
a) „hiperpătrate” (cu lcursă/Dcilindru < 1);
b) „pătrate” (cu lcursă/Dcilindru ≅ 1);
c) cu cursă mai lungă decât diametrul (lcursă/Dcilindru > 1).
Pentru acelaşi volum pe un cilindru, creşterea raportului lcursă/Dcilindru are
următoarele efecte:
– îmbunătăţeşte posibilităţile de răcire a cilindrilor MP (mărind suprafaţa de
răcire), dar majorează pierderile de căldură în apa de răcire;
– permite creşterea raportului geometric de compresie;
– măreşte viteza medie a pistonului şi acceleraţia sa instantanee, amplifică
forţele inerţiale şi reduce posibilităţile de ridicare a turaţiei.
După modul de amplasare a cilindrilor şi numărul lor, MP pot fi clasificate în:
 motoare „în linie”, de obicei cu număr par de cilindri z∈ (4÷16);
124 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 motoare „boxer”, cu cilindri opuşi, obligatoriu cu număr par de cilindri;


 motoare „în H” (alcătuite din două sau 4 „linii” cu arbori separaţi);
 motoare „în V”, din două „linii” cu arbore cotit comun, au zcilindri par,
z∈ (6,8,10,12÷24);
 motoare „în W”, (alcătuite din 4 „linii” cu 2 arbori);
 motoare „în stea”, (fiecare stea are un număr impar de cilindri, numărul de
rânduri de stele este par şi toate stelele sunt cuplate la acelaşi arbore).
Majoritatea MP energetice sunt realizate cu cilindri „în linie” sau „în V”.
• Metodele „mecanice - intensive” de ridicare a performanţelor MP se bazează
pe creşterea frecvenţei ciclurilor şi implicit a puterii. Cum frecvenţa ciclurilor este
proporţională cu turaţia şi invers proporţională cu numărul de rotaţii pe ciclu,
creşterea frecvenţei ciclurilor se poate realiza prin creşterea turaţiei şi/sau
reducerea numărului de rotaţii pe ciclu, prin trecerea de la construcţia în 4 timpi la
cea în 2 timpi. După turaţiile de lucru MP (în general) pot fi: „lente”, când
n < 300 rot/min, „semirapide”, când n ∈ (300÷600) rot/min şi „rapide”, când
n > 600 rot/min. În legătură cu alegerea turaţiilor de lucru ale MP energetice, se
menţionează:
 spre deosebire de MP „de tracţiune”, care funcţionează la turaţie variabilă
cu încărcarea şi îşi pot modifica puterea atât prin variaţia cuplului cât şi prin
variaţia turaţiei, MP energetice trebuie să funcţioneze la turaţie constantă, egală cu
cea a generatorului electric şi îşi pot modifica puterea efectivă la cuplă numai prin
variaţia cuplului;
 turaţia constantă conduce la un debit volumetric aspirat aproximativ
constant şi ca urmare, MP energetice se comportă mai prost la sarcini parţiale decât
motoarele de tracţiune;
 creşterea turaţiei măreşte viteza pistonului şi acceleraţia sa instantanee,
amplifică forţele inerţiale şi reduce posibilităţile de creştere a diametrului
pistonului şi a lungimii cursei;
 motoarele „lente” şi „semirapide” permit MP să ardă combustibil lichid
mai „greu” şi mai ieftin, în timp ce motoarele „rapide” pot folosi numai
combustibil cu timp scurt de ardere.
Alegerea tipului de MP energetice dintre cele lente, semirapide şi rapide se face
corelat cu alţi parametri intensivi şi extensivi. Astfel:
■ MP energetice „lente” şi „semirapide” sunt derivate din cele navale.
Ca sistem de aprindere ele sunt M.D. (pot arde şi păcurină), iar ca tip de ciclu
în 2 timpi (aceasta creşte frecvenţa ciclurilor fără a mări turaţia). Gradul de
supraalimentare este redus, cel mult mediu. Creşterea puterii se face prin mărirea
diametrului cilindrului, a lungimii cursei şi a zcilindri. Puterile unitare ale motoarelor
Diesel lente şi semirapide sunt cuprinse în intervalul (2÷50) MWe, iar randamentele
efective la cuplă, de ordinul (42÷45)%.
■ MP energetice „rapide” sunt derivate din motoarele industriale. Ca sistem de
aprindere ele pot fi atât M.D. (când ard CLU sau motorină), cât şi M.A.S. (când ard
gaz natural). Ca tip de ciclu pot fi în 2 timpi (cu supraalimentare slabă sau medie),
şi în 4 timpi (acestea din urmă permit supraalimentarea puternică). Mărirea puterii
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 125

(în condiţiile diametrului cilindrului şi lungimii cursei mai mici), se face prin
creşterea numărului de cilindri. Puterile unitare ale motoarelor Otto sunt în
intervalul (25÷20.000) kWe, iar randamentele efective la cuplă de ordinul
(36÷40)%.
Pentru menţinerea în limite acceptabile a caracteristicilor de fiabilitate şi
mentenabilitate, MP energetice nu depăşesc în general 1500 (1800) rot/min.

4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură


După cum s-a arătat mai sus de la MP nu se pot recupera: pierderile prin
radiaţie, convecţie şi nearse şi pierderile generatorului. Transformarea unei CTE –
MP într-o CCG – MP se poate realiza prin recuperarea (cel puţin parţială) a
următoarelor pierderi de căldură:
 de la răcirea blocului motor şi a corpului turbinei turbosuflantei – recuperare
integrală;
 de la răcirea uleiului (dacă temperatura de retur a agentului caloportor este
mai mare decât cea a uleiului) şi a aerului, în schemele cu supraalimentare (dacă se
acceptă uşoare sacrificii la producerea de lucru mecanic) – recuperări opţionale;
32
 din căldura sensibilă a gazelor de ardere – recuperare parţială .
În fig. 4.24. se prezintă o schemă de preluare în trepte a căldurii reziduale,
pentru un consumator „urban”, care permite maximizarea factorului de recuperare.
Diagrama Sankey prezentată anterior ilustrează recuperarea integrală din apa de
răcire (βrec apa răc= Wth rec apa răc/∆Wapă răc=1) şi parţială din căldura gazelor de ardere.
(βrec csga=Wrec csga/∆Wcsga<1).
Tur

RBM RI
CAF
recuperator Retur
RF
RCTS
RU

Fig. 4.24. Schema de recuperare în trepte a căldurii de la un MP supraalimentat, pentru


un consumator termic racordat la o reţea de apă caldă.
Legendă: RI – răcitor intermediar de aer (la supraalimentare înaltă), RF - răcitor final de
aer (la supraalimentare medie şi înaltă), RU - răcitor ulei, RBM - răcire bloc motor,
RCTS - răcire corp turbosuflantă.
Cota din căldura combustibilului valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca fiind: ηth br=(1-ηef k-∆Wr+c+n/Wtc)•β rec. Indicele de structură a energiei utile

32
Mărimea cotei depinde de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de
transfer de căldură a cazanului.
126 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

se poate exprima ca mai sus: (ystr CCG MP= =ηel br/ηth br), iar randamentul global brut
se mai poate scrie ca:
ηgl brut CCG MP=(ηel br+ηth br)=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wgen)/Wtc) (4.19)
Este evident că recuperarea de căldură de la MP măreşte randamentul global de
utilizare a energiei primare fără a influenţa performanţele de conversie a căldurii în
lucru mecanic. Ca urmare: producţia de electricitate poate fi independentă de cerea
de căldură a consumatorului şi randamentul global al CCG – MP se maximizează
prin recuperarea maximă a căldurii33.

4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG


cu ITG

4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real


Ciclul Brayton teoretic este, la fel ca şi ciclurile Rankine – Hirn, cuprins între
două adiabate şi două izobare; deosebirea fundamentală în raport cu acestea este
dată de faptul că agentul motor este în stare gazoasă. Schema termică de principiu
este prezentată în fig. 4.25., transformările sunt redate succint în tabelul 4.6, iar
reprezentarea în diagrama T-s a procesului termodinamic este cea din fig. 4.26.
Pentru caracterizarea domeniului de variaţie a parametrilor, într-un ciclu
Brayton se folosesc următoarele mărimi adimensionale: ε ⇒ raportul de compresie
= raportul presiunilor extreme (deoarece p3=p2 şi p4=p1 rezultă ε =p2/p1 = p3/p4;
θ ⇒ raportul temperaturilor extreme θ = T3/T1. În legătură cu raportul
temperaturilor extreme se menţionează că: T1 este dată de mediul ambiant iar T3
este limitat de material şi de tehnologia de răcire a pieselor de înaltă temperatură;
aceasta limitează raportul temperaturilor extreme θ, iar în condiţiile unui raport θ
impus se poate încerca optimizarea în funcţie de raportul de compresie ε.
Pentru exemplificare în fig. 4.26. s-au prezentat trei cicluri cu aceleaşi
temperaturi extreme şi rapoarte de compresie diferite: ε3 > ε2 > ε1. Din analiza lor
se observă că:
 pentru ε1 apropiat de unitate, dacă ε1→1 suprafaţa închisă în ciclu
(proporţională cu lucrul mecanic net) tinde spre zero. Cum cantitatea de căldură
primită în ciclu (proporţională cu suprafaţa de sub curba 2-3) nu este nulă, rezultă
că randamentul termic este în acest caz nul;
κ/(κ-1)
 pentru ε3 apropiat de maxim, când T2→T3 şi ε3 → εmax = θ , unde κ este
coeficientul adiabat, suprafaţa închisă în ciclu tinde spre zero şi lucrul mecanic net
este nul. Simultan se anulează şi cantitatea de căldură primită în ciclu.
Randamentul termic se maximizează: ηt max=1-1/εκ/(κ-1)=1-1/θ=1-T1/T3, respectiv
randamentul Carnot al unui ciclu care ar evolua între aceleaşi temperaturi extreme;

33
Randamentul global al CCG – MP este uşor mai redus decât la ITA cu contrapresiune,
dar cota din energia primară ce se transformă în electricitate este mai mare la CCG – MP
decât la ITA cu contrapresiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 127

 cea mai mare valoare a lucrului mecanic net se obţine pentru ε2 egal cu
media geometrică a valorilor extreme, ε2 = θ(κ-1)/2κ, dar randamentul termic obţinut
este mai mic decât cel maxim.

Temperatura [K]
2 3
ε3 ε1
CA ε2

GE

K TG
ε3 > ε2 > ε1
1
4
Entropia [kJ/(kg·K)]

Fig. 4.25. Schema unei ITG – ciclul Fig. 4.26. Reprezentarea ciclului Brayton
teoretic „simplu”. teoretic în diagrama T – s.

Prezentarea transformărilor în ciclul Brayton teoretic


Tabelul 4.6
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
K⇒compresor Maşină mecanoenergetică „generatoare” 1-2⇒compresie adiabată
CA⇒cameră de ardere Sursă caldă 2-3⇒încălzire izobară
TG⇒turbina cu gaze Maşină mecanoenergetică „motoare” 3-4⇒destindere adiabată
atmosfera Sursă rece 4-1⇒răcire izobară
Pentru exemplificare în fig. 4.27. se prezintă variaţia cu raportul de compresie a
randamentului termic al unui ciclu Brayton teoretic, în care evoluează un gaz
biatomic cvasiideal, iar în fig. 4.28., variaţia în acelaşi ciclu a lucrului mecanic net.
128 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 4.27. Variaţia cu raportul de compresie a ηtermic al ciclului Brayton teoretic,


comparaţie cu randamentul Carnot.

Fig. 4.28. Variaţia cu raportul de compresie a lucrului mecanic net în ciclul Brayton
teoretic, pentru diferite rapoarte θ.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 129

Ciclul Brayton real are procese ireversibile. Din cauza pierderilor de presiune
la curgere, procesele de primire şi cedare a căldurii nu sunt izobare34. Ca urmare, se
definesc rapoarte diferite de compresie (εK) şi destindere(εT): εK=p2/p1 şi εT=p3/p4.
Cum p3< p2 şi p4>p1, rezultă εK> εT.
Procesele de destindere şi compresie deşi cvasiadiabate, sunt neizentrope.
Ireversibilitatea lor este caracterizată prin randamentele interne ale celor două
maşini. Randamentul intern al compresorului măreşte temperatura aerului la ieşirea
din acesta şi lucrul mecanic de compresie (LKomp real=LKomp teor/ηintern K), iar
randamentul intern al turbinei ridică temperatura la ieşirea din turbină şi reduce
lucrul mecanic de destindere (LTurb real=LTurb teoretic • ηintern turbină). Suplimentar, lucrul
mecanic de destindere în turbină este micşorat şi de faptul că raportul de destindere
este mai mic decât cel de compresie. Pe ansamblu Lnet real=LTurb real-LKomp real, scade
mult sub Lnet teoretic.
Fig. 4.29. evidenţiază schema termică a unei ITG cu ciclul real „simplu”, iar
fig. 4.30. prezintă procesul termodinamic din ciclul Brayton real în diagrama T – s.
În fig. 4.31., 4.32. şi 4.33. se prezintă variaţia temperaturii aerului la ieşirea din
compresor, respectiv a gazelor de ardere la ieşirea din turbină, a lucrului mecanic
net şi a randamentului termic, cu raportul de compresie, pentru un ciclu Brayton
real în care evoluează un gaz biatomic cvasiideal35.

Temperatura 3
2 3
CA

GE
p2
K TG

1 2
FA 2t 4
4
AZ 4t 5
0
5 p0
0
1 Entropia kJ/kg/K]

Fig. 4.29. Schema termică a unei ITG – Fig. 4.30. Reprezentarea ciclului Brayton
ciclul real „simplu”. real în diagrama T – s.

34
Gradul de ireversibilitate al proceselor din CA şi de la evacuare este caracterizat prin
pierderile relative de presiune în CA şi Filtrul de aer FA şi Amortizorul de Zgomot AZ.
35
Valorile numerice din aceste figuri au fost calculate pentru mărimi uzuale ale
randamentelor interne şi ale pierderilor relative de presiune.
130 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 4.31. Variaţia cu εcompresie a t2 aer şi a t4 gaze ardere, pentru un ciclu Brayton real.

Curbele de evoluţie a Lintern real pe compresor şi turbină sunt asemănătoare cu


cele de la ciclul teoretic. La creşterea ε cele două mărimi devin egale şi Lintern net se
anulează. Şi în acest caz Lintern net evoluează după o curbă cu maxim, dar valoarea εK
pentru care se maximizează Lintern net, εK(Lintern net max) este mai mică decât la ciclul
teoretic36. Pentru εK la care se anulează Lintern net, căldura intrată este diferită de zero
şi randamentul termic real se anulează. Alura curbei de variaţie a ηt real este şi ea cu
maxim. Valoarea εK(ηt real max), la care ηt real, devine maxim37 este mai mare decât
aceea pentru care Lintern net devine maxim.
Datorită reducerii Lintern real maximul randamentului ciclului Brayton real şi
εK(ηt real max) este cu mult mai coborât decât la ciclul teoretic, iar εK(ηt real max) este şi
el mult mai scăzut decât la ciclul ideal.

36
Maximizarea Lintern net pe 1 kg de fluid permite creşterea puterii unitare şi reducerea
investiţiei specifice în ITG.
37
Maximizarea ηt real conduce la minimizarea consumului de combustibil pentru aceeaşi
putere mecanică dezvoltată.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 131

Fig. 4.32. Variaţia cu εK a lucrului mecanic net în ciclul Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.

Fig. 4.33. Variaţia cu εK a randamentului termic al ciclului Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
132 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În ciclul Brayton real:


– aerul şi gazele de ardere nu sunt gaze perfecte, nu au aceeaşi compoziţie
chimică şi proprietăţi termodinamice, nici aceleaşi debite38;
– randamentul termic real este o funcţie multicriterială depinzând atât de
rapoartele θ şi ε, cât şi de pierderile relative de presiune (exprimate prin raportul
εT/εK), de randamentele interne, de raportul între debitul de gaze şi cel de aer şi de
coeficienţii adiabatici ai celor două fluide;
– la creşterea θ, cu menţinerea constantă a celorlalte mărimi: Lintern net creşte,
ηt real creşte, iar valorile εK „optime”, εK(Lintern net max) şi εK(ηt real max), se majorează
simultan.

4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi


domenii de utilizare
În fig. 4.34. se prezintă diagrama Sankey a unei CTE - TG pentru producere
exclusivă de electricitate. Cantităţile, sau fluxurile, de energie au fost notate la fel
ca şi cele similare de la ITA şi MP. Se observă că cele mai mari pierderi sunt cele
asociate căldurii sensibile a gazelor de ardere. Dacă se recuperează aceste pierderi
într-un cazan recuperator, se realizează o CCG - TG cu schema termică de
principiu de tipul celei din fig. 4.35.
La producerea exclusivă de electricitate, randamentul electric brut la bornele
generatorului electric poate fi scris tot ca un produs al randamentelor
transformărilor individuale:
ηel brut=Wbg/Wt c=ηCA•ηt•ηmec•ηgen (4.20)
unde ηCA=Wt 1/Wtc=1-∆Wr+c+n/Wtc, reprezintă randamentul camerei de ardere.
Valoarea sa este mai mică decât cel mai mic dintre randamentele individuale,
respectiv decât cel termic. Metodele de creştere a randamentului termic vor fi
discutate într-un subcapitol separat.

2 3
CA
Winternă Wbg GE
Wtc
K TG
∆Wmec ∆Wgen
1
FA 4
∆Wr+c+n 0 5 abur sau
gaze de
∆Wcsga ardere la coş apă
apă CR fierbinte

Fig. 4.34. Diagrama fluxurilor Fig. 4.35. Schema termică de principiu a unei
energetice pentru o CTE – TG. CCG - TG exclusiv recuperative.

38
Din cauza arderii interne şi debitului deombustibil, Dgaze ardere > D aer.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133

Cuprins capitol 4 (continuare 1)

4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP ................123


4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ....................................................125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu ITG ..............126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real ...........................................................126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi domenii de utilizare
....................................................................................................................................132
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133

Principalele tipuri de ITG folosite în scopuri energetice sunt clasificate uzual în:
 ITG staţionare (heavy-duty), realizate folosind tehnologii derivate din
construcţia TA;
 ITG aeroderivative, împărţite la rândul lor după provenienţă în maşini:
turbopropulsoare (cu toată puterea la elice – vezi fig. 4.36.), turboreactoare (cu
toată puterea în jet supersonic de gaze – vezi fig. 4.37.) şi turbofan (cu toată
puterea în jet sonic de aer şi gaze de ardere – vezi fig. 4.38.).
 micro ITG, realizate folosind tehnologii derivate din construcţia
turbosuflantelor de la MP.

nG ≅ 1.800 sau 1.500 rot/min, nTGJP = nG ≅ 3.000 sau 3.600 rot/min


constantă CA

K TG

nK = nT ≅ 15.000 rot/min, constantă


nK = nTGIP – ridicată şi variabilă
Fig. 4.36. Schema cinematică a unei ITG Fig. 4.37. Schema cinematică a unei ITG
aeroderivative turbopropulsoare, unde aeroderivative turboreactoare, unde
n este turaţia. n este turaţia.

Componentele ITG energetice sunt:


– compresorul, care este o maşină axială (la puteri medii şi mari), sau radial -
centrifugă (la micro ITG);
– camera de ardere, care poate fi realizată în diferite tehnologii: cu volum mare
şi una sau două C.A. pe o ITG (la heavy-duty „clasice”), cu volum mic şi număr
mare de camere de ardere dispuse circular (la ITG aeroderivative), sau cu volum
mediu şi de construcţie inelară (la ITG heavy-duty moderne);
– turbina propriu-zisă, o maşină axială (la puteri medii şi mari), sau radial -
centripetă (la micro ITG).
Arhitectura clasică a ITG
energetice medii şi mari este cu
TGJP compresorul şi turbina parcurse
TGIP
de fluide în acelaşi sens şi
camera de ardere amplasată între
ele. Această soluţie asigură:
KJP KÎP antrenarea directă a
TGMP compresorului de către turbină,
echilibrarea forţelor asupra
rotoarelor celor două maşini,
Fig. 4.38. Schema cinematică a unei ITG legături scurte între compresor şi
aeroderivative turbofan. camera de ardere, respectiv între
134 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CA şi TG şi posibilitatea preluării aerului de răcire de la compresor şi de


transmiterea lui, prin arbore, la TG. Puterile unitare, rapoartele de compresie,
soluţiile constructive şi domeniile uzuale de utilizare ale I.T.G energetice sunt
următoarele:
A) ITG heavy-duty de mare putere – P∈(100÷250) MW şi ε≅ε(Lintern net max):
construcţie pe o linie de arbori, folosite la CTE de vârf şi CTE cu cicluri combinate
gaze-abur;
B) ITG aeroderivative turbopropulsoare – P∈(2÷12) MW, şi ITG heavy-
duty de medie putere, P∈(10÷100) MW, - ε≅ε(Lintern net max), cu linie unică de arbori
pentru ITG, la turaţie mare, cu reductor de turaţie pentru generatorul electric;
C) ITG aeroderivative turboreactoare – P∈(20÷40) MW; ε∈[ε(Lintern net max)÷
ε(ηt max)], două linii de arbori ale ITG, din care turbinele J.P. antrenează generatoru
electricl;
D) ITG aeroderivative turbofan – P∈(25÷50) MW; ε≅ε(ηtermic max), cu trei
linii de arbori;
Observaţie: ITG aeroderivative şi cele heavy-duty de medie putere se folosesc
pentru CTE de siguranţă şi vârf, CCG – TG cu cazane recuperatoare, fără / cu
post-combustie, şi CTE / CCG de medie putere cu cicluri combinate gaze-abur.
E) micro ITG – P∈(0,025÷0,5) MW, ε≅ε(ηtermic max)39: cu o linie de arbori de
turaţie foarte mare, folosite în aplicaţii speciale (producere distribuită, CCG de
mică putere) – v. cap.12.

4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor


CTE şiCCG cu ITG

4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a


rapoartelor de compresie ε∈[ε(Lintern net max)÷ ε(ηt max)]
Aceasta este principala metodă de perfecţionare a ciclurilor ITG. Restricţiile
impuse de materiale fac ca, peste circa 850°C (1.125 K), metoda să fie posibilă
doar prin folosirea unor materiale speciale şi/sau răcirea componentelor de înaltă
temperatură cu aer prelevat de compresor. Micro TG pe o linie de arbori, cu rotoare
metalice şi unele ITG mai vechi fără răcire, se limitează la temperaturi maxime de
850°C. Micro TG pe două linii de arbori, cu rotoare ceramice, în zona de înaltă
temperatură pot atinge temperaturi maxime de 1.000÷1.150°C (1.275÷1.425 K), în
timp ce la ITG moderne de medie şi mare putere, s-au atins valori de ordinul
1.000÷1325°C (1.275÷1.600 K). Se menţionează că, pentru temperaturi ridicate de
combustie, datorită temperaturii mari a aerului la ieşirea din compresor, excesul de
aer la CA a ITG este ridicat. În condiţiile unui raport θ impus şi a corelării cu
acesta a valorilor pentru εk, se mai pot aplica şi alte metode care să conducă la
„carnotizarea” ciclului Brayton.

39
Micro TG folosesc uzual recuperarea internă de căldură, fapt ce coboară ε(ηtermic max)
sub ε(Lintern net max).
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 135

4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate


Aceasta este o metodă de micşorare a gabaritului, a consumului de metal şi a
investiţiei în ITG, prin reducerea diametrelor, creşterea vitezelor periferice,
creşterea raportului de compresie pe o treaptă de compresor şi de destindere pe o
treaptă de turbină, respectiv reducerea numărului de trepte ale celor două maşini.
Ca urmare a creşterii lungimii paletelor şi reducerii degradărilor prin curgere din
punct de vedere termodinamic, randamentele interne ale K şi TG cu turaţie ridicată,
ηintern K şi ηintern T, sunt mai mari decât cele de la ITG care ar antrena direct
generatorul electric. Rezultă o apropiere a ciclului Brayton real de cel teoretic,
respectiv o creştere a ηt real. Limita turaţiei este dată de efortul datorat forţei
centrifuge. Soluţia se aplică la ITG aeroderivative şi la ITG heavy-duty cu
Pbg<100 MW.
La construcţia ITG pe o linie de arbori, turaţia ridicată impune folosirea unui
reductor de turaţie pentru antrenarea generatorului electric (fig. 4.36.). Aceasta
măreşte costul instalaţiei şi reduce randamentul global (ca urmare a pierderilor
mecanice). În aceste condiţii folosirea turaţiei ridicate este eficientă tehnic şi
economic, dacă reducerea costului ITG este mai mare decât costul reductorului şi
sporul de ηt real al ITG acoperă pierderile mecanice din reductor.
ITG aeroderivative turboreactoare de puteri medii au două linii de arbori, din
care una de turaţie ridicată şi variabilă (fig. 4.37.). Schema cu două linii de arbori
permite:
– turaţie mare pentru K şi primele trepte din TG, cu eliminarea reductorului de
turaţie;
– îmbunătăţirea comportării ITG la sarcini nenominale, prin „autoreglarea
liniei de turaţie variabilă”;
– folosirea turbinei de aviaţie ca „generator de gaze” pentru turbina energetică
40
;
– creşterea puterii unitare, datorită turaţiei mai scăzute la turbina energetică şi
a secţiunilor mai mari;
– îmbunătăţirea fiabilităţii TG energetice care lucrează la presiuni şi
temperaturi mai coborâte.
ITG aeroderivative turbofan, cu rapoarte mari de compresie, utilizează
scheme cinematice cu 3 linii de arbori (fig. 4.38.). Dintre acestea:
– linia de turaţie intermediară, variabilă, cuprinde KJP, antrenat de TGMP;
– linia de turaţie ridicată, variabilă, cuprinde KIP, antrenat de TGIP;
– generatorul electric este antrenat (direct sau prin reductor) de TGJP, la turaţie
constantă. Pe lângă avantajele de mai sus, schema permite ca fiecare maşină
mecanoenergetică, de compresie, sau destindere să fie realizată la turaţia optimă de
lucru.

40
Aceasta uşurează reparaţiile permiţând înlocuirea rapidă a părţii de înaltă temperatură.
136 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară

Este considerată din punct de vedere termodinamic o metodă de creştere a


randamentului termic teoretic, prin coborârea temperaturii medii inferioare. În
ciclul Brayton teoretic aceasta înseamnă:
– un număr mare de compresii adiabate, între care se realizează răciri izobare,
care permit realizarea unui proces la sursa rece apropiat de cel izoterm;
– un număr mare de destinderi adiabate, între care se practică încălziri izobare,
permit realizarea unui proces la sursa caldă apropiat de cel izoterm. Pe ansamblu se
realizează o apropiere a formei ciclului de cea de la maşina Ericsson41.
Fig. 4.39. prezintă schema termică a unei ITG cu compresie fracţionată şi răcire
intermediară, iar fig. 4.40. reprezintă în diagrama T-s ciclul Brayton real al
acesteia.

Temperatură [K] 5

4 5

1 CA GE
KJP
TG
KIP
6 4
2 3 6
pintermediar
3 2 6t

1 Entropie [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.39. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.40. Reprezentarea în diagrama T-s
compresie fracţionată şi răcire intermediară. a procesului din ITG cu compresie
fracţionată şi răcire intermediară.
Indiferent de modul de realizare a destinderii, apar următoarele efecte asupra
schimburilor energetice pe 1 kg de agent motor:
– scăderea lucrului mecanic de compresie şi creşterea lucrului mecanic net42;
– creşterea cantităţii de căldură primită de CA, datorită coborârii temperaturii
la ieşirea din treapta finală de compresie.
Dacă se menţine o destindere neîntreruptă şi acelaşi raport de compresie,
datorită scăderii temperaturii aerului la intrarea în CA, metoda conduce însă şi la
coborârea temperaturii medii superioare. Pentru acest caz, fragmentarea compresiei
cu răcire intermediară determină chiar căderea randamentului termic al ciclului
teoretic.
În ciclul real, procesele de compresie nu sunt izentrope, răcirea intermediară are
loc cu pierderi de presiune şi temperatura intermediară de răcire a aerului este mai

41
Pentru ca ciclul Brayton să atingă performanţe apropiate de cele ale ciclului Ericsson,
trebuie ca TG să utilizeze şi recuperarea internă de căldură.
42
În diagrama T-s se observă creşterea suprafeţei închise în curba ce descrie ciclul.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 137

mare decât temperatura de aspiraţie a sa în prima treaptă de compresie. Aceste


ireversibilităţi şi restricţii permit ca, la alegerea corelată a rapoartelor de compresie
pe trepte, prin fragmentarea compresiei să se poată obţine şi efecte pozitive asupra
randamentului termic al ciclului real.
Pentru ciclul de bază se notează lucrul mecanic net cu (Lnet B) şi cantitatea de
căldură intrată în ciclu cu (Q1 B). Randamentul termic real „de bază”, rezultă ca
fiind ηt B=Lnet B/Q1 B.
Pentru ciclul perfecţionat:
L*net=Lnet B+∆Lnet=Lnet B•(1+∆Lnet/Lnet B) (4.21)
iar
Q*1=Q1+∆Q1=Q1•(1+∆Q1/Q1) (4.22)
Rezultă randamentul termic real al ciclului perfecţionat:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1+∆Lnet/Lnet B)/(1+∆Q1/Q1 B) (4.23)
Se observă că variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde de
raportul (1+∆Lnet/Lnet B)/(1+∆Q1/Q1 B), sau, mai simplu, de (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B).
Astfel, dacă:
■ (∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), rezultă η t<ηt B şi metoda conduce la scăderea
*

randamentului termic;
■ (∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η t≅ηt B şi nu se realizează niciun câştig de
*

randament;
■ (∆Lnet/Lnet B)>(∆Q1/Q1 B), atunci η t>ηt B şi se obţine un câştig de randament,
*

dar sporul relativ al acestuia este mai mic decât sporul relativ al lucrului mecanic
net.
Compresia fracţionată, cu răcire intermediară, măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Creşterea ε, cu menţinerea destinderii fără fracţionare şi ardere
intermediară, reduce temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-
zisă şi limitează posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare
termodinamică evidenţiază că se pot realiza, simultan: un câştig de randament de
ordinul a 2÷3% din cel de bază şi un spor de lucru mecanic net – de ordinul a
8÷10% din cel de bază, dacă raportul global de compresie creşte de circa 4/3 ori
faţă de cel de bază şi raportul de compresie al KJP este egal cu circa 3 K IP .
Metoda se foloseşte uzual la ITG de medie spre mare putere, cu rapoarte de
compresie ridicate, pentru producţie exclusivă de lucru mecanic - în aplicaţii navale
ale ITG aeroderivative turbofan, sau staţionare energetice - pentru producţie de
electricitate sau cogenerare.

4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară43


Este considerată din punct de vedere termodinamic o metodă de creştere a
randamentului termic teoretic, prin ridicarea temperaturii medii superioare,

43
Arderea intermediară este posibilă tehnic datorită excesului mare de aer la CA a ITG.
138 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

asemănătoare cu supraîncălzirea intermediară a aburului la ciclul Rankine-Hirn.


Temperatura după arderea intermediară este aproximativ egală cu temperatura după
camera de ardere de înaltă presiune – CAIP. Fig. 4.41. conţine schema termică a
unei ITG cu destindere fracţionată şi ardere intermediară, iar fig. 4.42. prezintă în
diagrama T-s procesele din ciclul real de acest tip. Dacă se menţine constant
raportul total de destindere, pe lângă creşterea Tms, metoda conduce însă şi la
creşterea Tm i, datorită scăderii presiunii de intrare în turbina de joasă presiune.
În toate cazurile, efectele tehnice ale metodei asupra schimburilor energetice pe
1 kg de fluid de lucru sunt: creşterea cantităţii de căldură intrată în ciclu, datorită
consumului suplimentar de combustibil la CA 2, creşterea lucrului mecanic de
destindere şi a lucrului mecanic net. Sporul relativ de lucru mecanic net, prin
fragmentarea destinderii cu ardere intermediară, este mult mai mare decât la
fragmentarea compresiei cu răcirea intermediară.
Temperatura [K] 3 5
2 3 4 5

CA1 CA2
GE p2 4
4t 6
K 2 6t 7
2t pintermediară
1 TG2
FA TG1 6
AZ p0
0
7
0
1 Entropia [kJ/kg/K]

Fig. 4.41. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.42. Reprezentarea în diagrama T-s
destindere fracţionată şi ardere intermediară. a procesului din ITG cu destindere
fracţionată şi ardere intermediară.
La fel ca mai sus, metoda are efecte contradictorii asupra diverselor mărimi
energetice. Prin similitudine, notând cantitatea de căldură intrată în ciclul de bază
cu Q1 B şi lucrul mecanic net în acesta cu Lnet B, iar creşterile acestor mărimi cu ∆Q1,
respectiv cu ∆Lnet, variaţia randamentului termic real în ciclul perfecţionat, faţă de
cel de bază, depinde de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Dacă
(∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η*t≅ηt b şi fragmentarea destinderii cu ardere
intermediară nu aduce câştig de randament ci numai spor de lucru mecanic net pe 1
kg de fluid.
Destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Chiar la creşterea εtotal, dacă presiunea de intrare în turbina de
joasă presiune este mai mare sau egală cu cea din ciclul de bază, metoda nu reduce
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-zisă şi nu afectează
posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare termodinamică
evidenţiază că în ciclul real, cu procese ireversibile, destinderi neizentrope şi ardere
intermediară neizobară, este posibil ca, prin dublarea raportului global de
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 139

compresie în raport cu ciclul de bază şi alegerea corelată a rapoartelor de


destindere pe trepte (raportul de destindere al TIP egal cu circa radical de indice 3
din cel al TJP), să se poată obţine simultan un câştig relativ de randament, de
ordinul a 3÷4% şi un spor relativ de lucru mecanic net, de ordinul a 25÷33%,
ambele raportate la valorile din ciclul de bază.
Metoda se foloseşte uzual la ITG staţionare energetice heavy-duty de peste
200 MW, inclusiv la cele folosite ca instalaţii înaintaşe în ciclurile combinate
gaze-abur.

4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură


Este o metodă de creştere a randamentului termic, bazată pe folosirea unei cote
din căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din turbină, pentru preîncălzirea
aerului la ieşirea din compresor şi intrarea în CA. Lucrul mecanic net teoretic Lnet B
este acelaşi în ciclul de bază şi în cel perfecţionat, dar cantitatea de căldură intrată
în ciclul perfecţionat scade cu ∆Q1, devenind Q*1=Q1 B-∆Q1. Randamentul ciclului
perfecţionat devine:
η*t=Lnet B/(Q1-∆Q1)=Lnet B/Q1/(1-∆Q1/Q1 B)=ηt B/(1-∆Q1/Q1 B) (4.24)
întotdeauna mai mare decât în ciclul de bază.
Fig. 4.43. şi fig. 4.44. prezintă schema termică a unei ITG cu recuperare internă
şi respectiv reprezentarea în diagrama T-s a proceselor din ciclul real al acesteia.
Temperatura [K] 4
6
RIC
2 5
p2
5
3 CA 4
GE 3 5t

K TG
6
1 2t 2
FA
0 p0
0 Entropia [kJ/kg/K]
1

Fig. 4.43. Schema termică a unei ITG, cu Fig. 4.44. Reprezentarea procesului din
recuperare internă de căldură. ITG, cu recuperare internă de căldură, în
diagrama T-s.
Din punct de vedere termodinamic, metoda conduce la scăderea Tm i, datorită
coborârii temperaturii de evacuare a gazelor de ardere din recuperatorul intern,
ceea ce limitează posibilităţile de recuperare externă a căldurii. Suprafaţa de sub
curba 5–6, de răcire a gazelor de ardere, este practic egală cu cea de sub curba 2–3,
de încălzire a aerului în recuperator. Principala limitare termodinamică este
datorată condiţiei de a asigura o diferenţă de temperatură gaze – aer. Astfel, pentru
a putea aplica această metodă, trebuie ca temperatura gazelor de ardere la ieşirea
140 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

din turbină să fie mai mare decât cea a aerului comprimat. Ţinând seama de
graficele de variaţie a temperaturii din fig. 4.31., aceasta limitează raportul de
compresie şi reduce cota de căldură reciclabilă. În plus, apar limitări constructive şi
funcţionale la schimbătorul de căldură gaze-aer.
În ciclul real, pierderile de presiune din schimbătorul de căldură recuperator fac
ca turbina cu gaze propriu-zisă, a ciclului perfecţionat, să dezvolte un lucru
mecanic mai mic decât în ciclul de bază. Ca urmare, L*net=Lnet B-∆Lnet, iar
randamentul termic al ciclului perfecţionat devine:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1-∆Lnet/Lnet B)/(1-∆Q1/Q1 B) (4.25)
Şi în acest caz variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde
de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Pentru valori ale ε<ε( Lnet max) se obţin valori
(∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), şi rezultă η*t>ηt B, dar sporul relativ de randament în ciclul
real este mai mic decât în cel teoretic.
Pentru ciclul ITG „simplu”, fără fracţionarea compresiei şi destinderii, folosirea
metodei permite realizarea unui randament „electric” bun, încă de la rapoarte de
compresie mai mici decât cele din ciclul fără recuperare internă, iar
ε(ηt max)<ε(Lnet max). Domeniul valorilor optime ale rapoartelor de compresie
depinde de raportul temperaturilor extreme θ, de randamentele interne ale
maşinilor mecanoenergetice de compresie şi destindere şi de performanţele
schimbătorului de căldură de suprafaţă folosit pentru recircularea căldurii44.
Recuperarea internă de căldură se aplică uzual la micro TG cu puteri de ordinul
sutelor de kWel şi chiar la TG de câţiva MWe, de obicei în combinaţie cu
recuperarea externă pentru cogenerare „urbană”, de joasă temperatură pentru
aplicaţii de cogenerare45. Ea se mai aplică la unele ITG moderne de medie putere,
cu rapoarte de compresie mari, pentru producţie exclusivă de lucru
mecanic – aplicaţii navale, sau energetice staţionare.

4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu postcombustie


Principala metodă de creştere a randamentului global de utilizare a căldurii
dezvoltate prin arderea combustibilului la ITG energetice este recuperarea externă
a căldurii sensibile a gazelor de ardere46, transformând CTE – TG într-o CCG – TG
(vezi schema din fig. 4.35.). Fig. 4.45. conţine diagrama T-s pentru CCG - TG cu
recuperare externă parţială a căldurii gazelor de ardere. În aceasta, suprafaţa de sub
curba 4-5 reprezintă căldura recuperată. Diagrama fluxurilor energetice pentru o
CCG – TG exclusiv recuperativă este cea din fig. 4.46.47.

44
În special de eficienţa termodinamică a transferului de căldură şi pierderile relative de
presiune
45
Temperatura coborâtă a gazelor de ardere la ieşirea din recuperatorul intern elimină,
practic, posibilitatea realizării de cazane recuperatoare care să producă abur.
46
De la ITG nu se pot recupera pierderile: a) prin radiaţie, convecţie şi nearse, b)
mecanice şi c) ale generatorului.
47
Ca şi la CCG – MP, s-a limitat reprezentarea la fluxurile de energie utilă brută.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 141

Temperatura [K] 3

Wtc Winternă Wmk Wb


p2
4
Wt1
4t ∆Wm ∆Wgen
Wcgsa

2t 2
Wt rec csga
5 ∆WC
p0 ∆Wcoş
0 s [kJ/kg/K]
1

Fig. 4.45. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.46. Diagrama fluxurilor energetice
procesului din CCG – TG cu recuperare pentru o CCG – TG exclusiv recuperativă.
externă de căldură.
Pentru cazanul recuperator se defineşte coeficientul de recuperare a pierderilor
din căldura sensibilă a gazelor de ardere βrec csga=Wrec csga/Wcsga<1. Acesta depinde
de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de transfer de căldură a
cazanului. Cota din energia primară valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca: ηth br=ηCA•(1-ηt)•βrec.
Ca urmare, indicele de structură a energiei utile devine:
ystr CCG TG=ηel br/ηth br=ηt•ηmec•ηgen/[(1-ηt)•βrec] (4.26)
iar randamentul global brut se poate scrie ca:
ηgl brut CCG TG=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wmec+∆Wgen)/Wtc (4.27)
sau,
ηgl brut CCG TG=(ηel br+ηth br)=ηCA•[ηt•ηmec•ηgen+(1-ηt)•βrec] (4.27’)
La TG, ca şi la MP, cogenerarea este recuperativă şi nu influenţează conversia
căldurii intrate în lucru mecanic. Datorită temperaturii mari a gazelor de ardere
evacuate din TG coeficientul de recuperare a căldurii sensibile a gazelor de ardere
este mai ridicat decât la MP şi întreaga cantitate de căldură recuperată poate fi
folosită pentru producere de abur. În plus, datorită temperaturilor ridicate la sursa
caldă, indicele de structură a energiei utile este mai mare ca indicele de cogenerare
al ITA.
142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La consumuri termice mai mici decât căldura recuperată, în absenţa consumului


termic, se poate realiza ocolirea parţială, sau chiar totală, a cazanului recuperator48.
În acest caz randamentul global de utilizare a căldurii combustibilului scade, dar se
poate continua producţia de electricitate.
„Postcombustia” este un procedeu tehnic de mărire a temperaturii gazelor de
ardere la intrarea în cazanul recuperator, prin folosirea lor drept comburant pentru
un combustibil „secundar”, de calitate inferioară celui folosit la CA a ITG. Aceasta
este posibilă datorită excesului mare de aer la CA a ITG. Din punct de vedere al
oxigenului disponibil în gazele de ardere, puterea termică ce se poate dezvolta prin
postardere poate chiar să fie dublă în raport cu cea de la CA a ITG. Dacă aceasta
este, totuşi, insuficientă se poate adăuga aer atmosferic (ardere suplimentară).
Fig. 4.47. prezintă schema termică de principiu a unei CCG – ITG cu recuperare
şi postcombustie, iar fig. 4.48. diagrama fluxurilor energetice pentru această
instalaţie.
Cantităţile de căldură dezvoltate prin arderea combustibililor s-au notat cu:
Wtc 1, pentru energia dezvoltată de combustibilul superior la CA, respectiv Wtc 2,
pentru cea dezvoltată de combustibilul inferior, la Cazanul Recuperator cu
Postcombustie – CRP.
Cantitatea totală de căldură intrată în CRP este:
Wintr CRP=Wcsga+Wtc 2=Wtc 1•ηCA•(1-ηt)+Wtc 2 (4.28)
Pierderile CRP, ∆WCRP, includ căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate la
coş, nearsele, radiaţia şi convecţia, etc. Energia termică transmisă agentului de
lucru la cazan este notată ca Wt brută, iar randamentul CRP devine:
ηCRP=Wt brută/Wintr CRP=1-∆WCRP/Wintr CRP (4.29)
Cu aceste notaţii, indicele de structură a energiei utile se poate scrie:
ystr CCG TG=Wtc 1•ηCA•ηt•ηmec•ηgen/{[Wtc 1•ηCA•(1-ηt)+Wtc 2]• ηCRP} (4.30)
sau:
ystr CCG TG=ηCA•ηt•ηmec•ηgen/{[ηCA•(1-ηt)+ Wtc 2/ Wtc 1]• ηCRP} (4.30’)
iar randamentul global brut devine:
ηgl brut CCG TG=(Wel brută+Wt brută)/(Wtc 1+Wtc 2) (4.31)
sau:
ηgl brut CCG T.G={ηCA•ηt•ηmec•ηgen+[ηCA•(1-ηt)+Wtc 2/Wtc 1]•ηCRP}/(1+Wtc 2/Wtc 1) (4.31’)

48
În aceste regimuri, la CCG–MP era necesară răcirea tehnologică a blocului motor.
CCG–TG au avantajul că, la ocolirea totală a CR se poate trece la producerea exclusivă
de electricitate, fără creşterea cantităţii de căldură evacuată în circuitul de răcire.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 143

Wtc 1 Winternă Wmk Wbg


Wt1
2 3 ∆Wm ∆Wgen
CA Wcgsa

GE ∆WCA
K TG

1
FA CRP 4 Wtc 2 Wintr CRP Wt brută
0 5
la coş
apă abur

∆WCRP

Fig. 4.47. Schema termică de principiu Fig. 4.48. Diagrama fluxurilor energetice pentru
a unei CCG – ITG cu recuperare şi o CCG – ITG cu recuperare şi postcombustie.
postcombustie.
Se observă că postcombustia ridică temperatura la cazanul recuperator şi
intensifică transferul de căldură, măreşte cantitatea de căldură livrabilă şi asigură o
elasticitate sporită în funcţionare, prin reglarea debitului adiţional de combustibil în
funcţie de consumul de căldură, îmbunătăţeşte randamentul global, atât în raport cu
cel de la ITG cu recuperare şi fără postcombustie, cât şi cu cel de la livrare de vârf
cu ardere separată a combustibilului inferior. În schimb, reduce indicele de
structură a energiei utile, mărind cantitatea de căldură livrată, pentru aceeaşi
producţie de electricitate.
La postcombustia monotreaptă „avansată” (care utilizează aproape integral
oxigenul din gazele de ardere) temperatura creşte, iar cazanul nu mai poate fi
exclusiv convectiv şi în contracurent. După caracterul intermitent sau permanent al
postcombustiei, numărul de trepte, domeniul de reglare şi tipul de transfer de
căldură, cazanele cu recuperare şi postardere pot fi:
– cazane convective cu postcombustie redusă, într-o treaptă amonte de cazan şi
domeniu de reglare de la zero până la limita permisă de construcţia convectivă a
cazanului (de obicei tga<850˚C);
– cazane de abur cu postcombustie medie, vaporizator radiativ şi convectiv şi
supraîncălzitorul amplasat pe drumul de gaze după vaporizator (în acest caz se
renunţă la construcţia în contracurent);
– cazane convective cu postcombustie în trepte49;

49
Postcombustia în trepte menţine transferul convectiv şi construcţia în contracurent. Ea
este utilizată la cazane cu mai multe nivele termice ale agenţilor. Prima treaptă se
amplasează amonte de cazan, iar celelalte între nivelele termice de cedare a căldurii.
144 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– CAF de postcombustie radiative şi convective, cu postcombustie reglabilă de


la zero până la postardere cvasi completă;
– cazane de abur cu focar radiativ şi postcombustie avansată permanentă,
pentru a realiza în focar temperatura ridicată necesară transferului radiativ la
vaporizator.

4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare


a ciclurilor ITG
Ca şi în cazul ciclurilor Rankine-Hirn ale CTE şi CCG cu ITA, metodele
termodinamice de perfecţionare a ciclului Joule din CTE şi CCG cu ITG se pot
aplica simultan şi corelat, funcţie de gradul lor de complementaritate şi de tipul de
energie utilă. În continuare se vor prezenta câteva combinaţii principial posibile:
50
♦ folosirea pe o linie de arbori a turaţiei ridicate , care se poate aplica
împreună cu compresia fracţionată şi răcirea intermediară, respectiv cu destinderea
fracţionată şi arderea intermediară. În acest caz:
– turbina „energetică” de joasă presiune funcţionează la turaţie constantă,
ea antrenând generatorul electric şi compresorul de joasă presiune;
– turbina de înaltă presiune antrenează doar compresorul de înaltă
presiune51, funcţionând la turaţie ridicată şi variabilă;
– între compresorul de joasă presiune şi compresorul de înaltă presiune se
intercalează răcirea intermediară;
– între turbina de înaltă presiune şi turbina de joasă presiune se intercalează
arderea intermediară;
♦ recuperarea internă de căldură se foloseşte la unele ITG navale sau staţionare
cu puteri de ordinul zecilor de MWel, în combinaţie cu compresia fracţionată şi
răcirea intermediară. Aceasta din urmă coboară temperatura aerului la ieşirea din
compresor şi majorează cota de căldură recirculată;
♦ compresia fracţionată cu răcire intermediară poate fi practicată în aplicaţii de
cogenerare „urbană” cu recuperare externă de căldură, dacă prima treaptă de răcire
a aerului se face cu apă caldă, sau fierbinte, din returul reţelei termice;
♦ destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte uşor temperatura
gazelor de ardere la ieşirea din turbina de joasă presiune şi majorează avantajele
recuperării externe de căldură.
Pe de altă parte, anumite perechi de metode care au efecte contrare nu se
recomandă a fi utilizate simultan. Spre exemplu, recuperarea internă de căldură
reduce posibilităţile de recuperare externă pentru cogenerare.

Treptele de postcombustie pot fi reglate separat, aceasta măreşte elasticitatea în


exploatare.
50
Respectiv schema cinematică cu două linii de arbori, din care una de turaţie ridicată şi
variabilă cu încărcarea şi a doua de turaţie constantă.
51
Raportul de compresie în treapta a doua trebuie corelat cu raportul de destindere în
prima TG, astfel încât lucrul mecanic dezvoltat de turbina de înaltă presiune să fie egal cu
cel necesar la compresorul de înaltă presiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 145

4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA

4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG


Cuplajul termodinamic şi energetic între două cicluri se bazează pe principiul
„cascadei termodinamice”, respectiv a utilizării în trepte a căldurii. În cazul
cogenerării cu un singur ciclu motor, în zona de temperaturi ridicate căldura este
folosită pentru producerea de lucru mecanic, iar în zona temperaturilor coborâte
pentru alimentarea unui consumator termic.
La ciclurile combinate convenţionale, pentru producere exclusivă de
electricitate:
 energia termică de temperatură ridicată este folosită pentru producerea de
lucru mecanic într-un „ciclu înaintaş”, cu o temperatură medie superioară ridicată.
Asemenea cicluri, cum sunt cele ale MP şi ITG, nu au însă şi o temperatură medie
inferioară destul de coborâtă. Ca urmare, evacuarea căldurii se face la un nivel
termic ce poate fi încă valorificat termodinamic pentru producerea de lucru
mecanic;
 căldura reziduală din primul ciclu trece, prin intermediul unor schimbătoare
de căldură, într-un „ciclu recuperator” cu o temperatură medie inferioară suficient
de coborâtă. Astfel de cicluri sunt cele de tip Rankine – Hirn, cu procese izobar –
izoterme de condensare la sursa rece şi temperaturi medii inferioare apropiate de
cele ale mediului ambiant.
Condiţiile pentru o suprapunere termodinamică raţională a două cicluri sunt:
A) ciclul înaintaş să aibă o temperatură medie superioară mai ridicată decât cea
realizabilă la ciclul recuperator;
B) ciclul recuperator să aibă o temperatură medie inferioară mai scăzută decât
cea realizabilă la ciclul înaintaş;
C) temperatura medie inferioară a ciclului înaintaş să fie mai mare decât cea
medie superioară a ciclului recuperator;
D) tipurile proceselor de cedare a căldurii de către agentul motor din ciclul
înaintaş, respectiv de preluare a ei de către agentul motor din cel recuperator, să
conducă la realizarea unei diagrame t-q a schimbătorului de căldură care să permită
transferul termic între cele două fluide.
Dacă nu se îndeplinesc condiţiile de la punctele (A) şi (B), este de preferat să se
utilizeze un singur ciclu de conversie. Când condiţiile (A) şi (B) sunt satisfăcute,
ansamblul celor două cicluri realizează valorificarea căldurii pentru producerea de
lucru mecanic pe un interval sporit de temperatură. Condiţiile de la punctele (C) şi
(D) sunt mai uşor de satisfăcut, prin adaptarea parametrilor pe contur la cel puţin
unul dintre cicluri.
Ciclurile combinate de cogenerare realizează o cascadă termodinamică în trei
trepte:
 la temperatură ridicată, pentru producerea de lucru mecanic în ciclul
înaintaş;
146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 4 (continuare 2)

4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şiCCG cu ITG .........134


4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a rapoartelor de
compresie ......................................................................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate 135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară 136
4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară .......................................137
4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu postcombustie ...............140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare a ciclurilor ITG
144
4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA .........................145
4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG ........................145
146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 la temperatură medie, pentru producerea de lucru mecanic în ciclul


recuperator;
 în zona temperaturilor coborâte pentru alimentarea unui consumator termic.
După cum s-a arătat anterior, cogenerarea asigură un randament global ridicat
de utilizare a energiei primare, chiar şi în cazul ciclurilor simple. Ca urmare,
folosirea ciclurilor combinate şi a cogenerării prezintă interes tehnic şi economic,
nu pentru creşterea randamentului global, ci pentru majorarea indicelui de structură
a energiei utile (creşterea energiei electrice produse).

4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA


Constructorii de motoare cu piston cu ardere internă au urmărit reducerea
pierderilor în apa răcire, respectiv creşterea randamentului indicat şi a
randamentului efectiv la cuplă, prin realizarea de motoare „fierbinţi” (cu
temperaturi mari în circuitul de răcire) şi/sau „adiabate” (fără răcire – motoare
ceramice). În practică, au apărut o serie de dificultăţi tehnologice în realizarea
motoarelor ceramice, iar la motoarele fierbinţi nu s-a reuşit un spor semnificativ al
randamentului indicat, deoarece o cotă importantă din pierderea de căldură în apa
de răcire s-a redirecţionat şi a condus la creşterea pierderii prin căldura sensibilă a
gazelor de ardere.
Principalul avantaj tehnic al motoarelor fierbinţi s-a dovedit a fi creşterea
nivelului termic al căldurii recuperate extern pentru creşterea producţiei de lucru
mecanic (pentru cogenerarea industrială) sau în aplicaţii de cogenerare. În ambele
cazuri, prin recuperarea de căldură de la gazele de ardere se produce abur de joasă
spre medie presiune şi care se destinde într-o TA.
Turbină
Cazan cu abur
recuperator

la coş
Aer
Motor
Combustibi

Reţea apă răcire la consum


termic

spre
mediul ambiant

Fig. 4.49. Schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având MP ca ciclu înaintaş şi
ITA recuperatoare de condensaţie, cu utilizarea căldurii recuperate de la blocul motor.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 147

În fig. 4.49. se prezintă schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având
MP ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare, de condensaţie, cu utilizarea la un
consumator urban a căldurii recuperate de la blocul motor. Această combinaţie
permite creşterea randamentului global brut de producere a electricităţii până la
48÷50%. Soluţia se foloseşte la MP Diesel navale de mare putere, sau în CTE cu
MP Otto care ard gaz natural. Turaţiile celor două maşini termice diferă mult. Ca
urmare, acestea antrenează generatoare electrice distincte. Datorită parametrilor
coborâţi ai aburului produs în cazanul recuperator şi al faptului că acesta valorifică
doar o parte din pierderile de căldură ale motorului (cele din căldura sensibilă a
gazelor de ardere), puterea la bornele generatorului antrenat de TA este de circa
10÷12 ori mai mică decât cea a generatorului antrenat de MP. La puteri mari se
poate colecta aburul produs de la mai multe MP pentru a fi utilizat la o singură TA.
Principalul dezavantaj al schemei precedente, în aplicaţii de cogenerare, îl
reprezintă existenţa pierderilor spre mediul ambiant prin apa de răcire a
condensatorului. Datorită lor randamentul global de utilizare a energiei primare
este mai scăzut decât în cazul unei CCG-MP.
Pentru a beneficia simultan de avantajele combinaţiei de cicluri şi al
cogenerării, se poate trece la o schemă de tipul celei din fig. 4.50.

Turbină
Cazan cu abur
recuperator

Aer Tur reţea AF

Motor
la coş
Combustibil

Retur reţea AF

Fig. 4.50. Schema termică a unei CCG urbane, cu ciclu combinat MP + ITA de
contrapresiune.
În acest al doilea caz se foloseşte o turbină cu abur cu contrapresiune. Încălzirea
apei de reţea are loc în trei trepte: (1) pentru recuperarea căldurii de la răcirea
blocului motor, (2) în condensatorul TA şi (3) într-un economizor al cazanului
recuperator. Cota din energia primară care se transformă în electricitate scade la
148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

circa 46÷48%, dar randamentul global poate să atingă valori de ordinul a 88÷90%,
iar indicele de structură a energiei utile devine supraunitar.

4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA


Cel mai întâlnit cuplaj termodinamic este acela între ITG şi ITA. El este posibil
şi interesant tehnic deoarece:
– ITG valorifică zona temperaturilor înalte, are temperatură medie superioară
ridicată, dar randamentul termic al ITG este limitat, temperatura medie inferioară
fiind mult mai mare decât în ciclul cu abur;
– ITA valorifică zona temperaturilor joase, are temperatura medie inferioară
apropiată de cea a mediului ambiant, dar randamentul termic al ITA este
restricţionat de faptul că acestea au limitări în partea caldă a ciclului, pe parte de
temperatură medie superioară;
– temperatura medie inferioară la ITG este comparabilă cu temperatura medie
superioară a ITA şi temperatura gazelor de ardere la ieşirea din ITG moderne este
mai mare decât cea a aburului la intrarea în ITA;
– în ciclul ITA se valorifică o cotă semnificativă din pierderile prin căldura
sensibilă a gazelor de ardere ale ITG, acestea reprezentând, la rândul lor, cea mai
mare parte a pierderilor totale.

la coş

ECO

VAP

SI

CA

G
E
K TG TA

Fig. 4.51. Schema termică de principiu a unei CTE cu ciclu combinat gaze-abur având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 149

În fig. 4.51. se prezintă schema termică de principiu a unei CTE cu Ciclu


Combinat, Gaze-Abur (CCGA) având TG ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare de
condensaţie. Legătura dintre cicluri este asigurată de un cazan de abur recuperator
în contracurent.
Temperatura [K] Fig. 4.52. prezintă, cu ajutorul
diagramei T-s, modul de
suprapunere termodinamică a
celor două cicluri. Se observă că
parametrii pe partea de sursă
Ciclul caldă a ITA sunt restricţionaţi
Brayton
de forma diagramei t-q a
cazanului recuperator. În fig.
4.53. se reprezintă diagrama
Ciclul fluxurilor energetice în ciclul
Hirn combinat gaze – abur pentru
producere exclusivă de
electricitate.
Entropia, [kJ/K] Se observă că toată căldura se
Fig. 4.52. Reprezentarea în diagrama T-s a
introduce în ITG, la CA, iar
proceselor pentru o CTE cu ciclu combinat gaze- ITA valorifică ceea ce ITG nu a
abur având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare. transformat în lucru mecanic.
ITG şi ITA pot antrena acelaşi generator, sau pot avea generatoare electrice
separate. Pentru clarificarea fluxurilor se consideră cel de al doilea caz. Notaţiile
sunt aceleaşi ca şi cele folosite la analiza ITG şi a ITA, cu observaţia că, în cazurile
când este vorba de fluxuri de acelaşi tip, dar care se referă la instalaţii diferite, s-au
adăugat indicii inferiori suplimentari: „G”, pentru ITG, respectiv „A” pentru ITA.
Cu aceste notaţii se poate scrie:

Wt c Winternă G Wmk G Wbg G

Wt 1
∆Wm G ∆Wgen G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm A ∆Wgen A

Winternă A Wmk A Wbg A

∆WCA ∆Wcondensator
∆Wcoş

Fig. 4.53. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ciclu combinat gaze-abur,
având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Wbg G=Wtc•ηCA•ηt G•ηm G•ηg G şi


(4.32)
Wbg A=Wtc•ηCA•(1-ηt G)•β rec•ηt A•ηm A•ηg A
iar randamentul electric brut global devine:
ηel brut CCGA=(Wbg G+Wbg A)/Wtc (4.33)
Înlocuind termenii de la numărător şi notând: •ηm G•ηg G≅ηm A•ηg A=ηm•ηg,
rezultă:
ηel brut CCGA=ηCA•ηm•ηg•[ηt G+(1-ηt G)• βrec•ηt A] (4.33’)
iar raportul puterilor electrice dezvoltate de cele două cicluri, este:
Wbg G/Wbg A=ηt G/[(1-ηt G)•βrec•ηt A] (4.34)
Se observă că randamentul global este mai ridicat decât pentru fiecare din
instalaţii luate în parte. Practic, CCGA de acest tip realizează cele mai bune
randamente de conversie termodinamică a căldurii în lucru mecanic:
ηel brut CCGA∈52÷58)%, în funcţie de performanţele celor două cicluri şi de modul de
cuplare termodinamică a lor. Pentru o ITG cu ηt G şi tev gaze ardere date, ηel brut poate fi
maximizat prin creşterea produsului βrec•ηt A. Cei doi factori sunt antagonişti, în
sensul că majoritatea măsurilor de creştere a ηt A, conduc la scăderea βrec. Astfel:
– temperatura aburului viu este limitată de temperatura cu care intră gazele de
ardere evacuate de ITG în cazan;
– creşterea presiunii aburului viu măreşte temperatura de saturaţie, ridică
temperatura gazelor de ardere la coşul cazanului recuperator, măreşte pierderile
prin căldura sensibilă a gazelor de ardere şi reduce factorul de recuperare β;
– creşterea temperaturii apei de alimentare măreşte temperatura gazelor de
ardere la coş şi reduce şi ea factorul β. Ca urmare a acestei ultime caracteristici,
majoritatea CCGA nu au preîncălzirea apei de alimentare, iar dacă totuşi ea există,
este limitată.
Cazanul recuperator din fig. 4.51. a fost reprezentat, pentru simplificarea
schemei, ca având o singură presiune de producere a aburului. În realitate, pentru a
mări factorul de recuperare β, cu menţinerea presiunii aburului viu la valori ridicate
şi minimizarea degradărilor exergetice la transferul de căldură, CCGA moderne
folosesc cazane cu mai multe presiuni de producere a aburului. La puteri medii se
folosesc cazane cu 2 presiuni de tipul celui reprezentat în fig. 4.54.
În fig. 4.55. se prezintă schema unei CTE-CCGA cu astfel de cazane
recuperatoare, având două presiuni de producere a aburului, realizată pe două linii
de arbori: două ITG şi o ITA, fiecare cu generator electric propriu.
La creşterea puterii TG şi a temperaturii gazelor de ardere se pot realiza cazane
recuperatoare perfecţionate:
– cu trei presiuni, fără supraîncălzire intermediară;
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la a doua presiune de
producere;
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 151

ECOJP

VAPJP TamburJP

SIJP

ECOÎP

VAPÎP TamburÎP

SIÎP

Gaze de ardere

Fig. 4.54. Schema de curgere a unui cazan recuperator cu două presiuni de producere a
aburului.

ITG1
CR1

ITG2
ITA
CR2

PAÎP PAJP
D

Fig. 4.55. Schema termică a unei CTE-CCGA pe trei linii de arbori (două ITG la o ITA).
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la o presiune între cele de
producere;
– cu trei presiuni şi supraîncălzire intermediară la presiunea medie de
producere.
152 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Raportul puterilor este supraunitar: Wbg G/Wbg A∈(1,8÷2). Faptul că ITG produce
cea mai mare parte din puterea electrică are avantajul că reduce investiţia specifică
pe ansamblul CCGA52, dar şi dezavantajul că limitează puterile unitare53.
CCGA presupune o întrepătrundere între cele două instalaţii, în sensul că ele nu
pot funcţiona eficient decât împreună. Totuşi, ITG pot funcţiona separat, cu
evacuarea în atmosferă. Exploatarea CCGA de tipul prezentat mai sus se face în
regimul: ITG conduce ITA.
În aplicaţiile de cogenerare cu ITA cu contrapresiune sau cu condensaţie cu
prize reglabile, pentru creşterea gradului de recuperare βrec, în zona de joasă
temperatură a cazanului recuperator se pot introduce suprafeţe suplimentare pentru
încălzirea agentului termic. În fig. 4.56. se prezintă schema termică a unei CCG
urbane cu CCGA, la care ITA este cu contrapresiune şi priză semireglată. Este de
remarcat faptul că în acest caz încălzirea apei de reţea se realizează în trepte.
Diagrama fluxurilor energetice este de tipul celei prezentată în fig. 4.58.
La aceste instalaţii, cota din energia primară care se transformă în electricitate
poate fi 50÷53%, randamentul global atinge 90÷91%, iar indicele de structură a
energiei utile devine puternic supraunitar.
CR
SAGA

ECOJP

PAÎP SJP
PAJP
SÎP
Tur ITA Retur
ITG GE

KR Am

SCTf 2
SCTf 1
Fig. 4.56. Schema termică de principiu a unei CCG cu ciclu combinat gaze-abur, având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare cu contrapresiune şi priză semireglată.

52
ITG are investiţii specifice mai mici decât ITA.
53
Puterile unitare ale celor mai mari ITG sunt mai mici decât cele atinse de ITA. Pentru
creşterea puterii ITA se pot utiliza CCGA pe mai multe linii de arbori.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 153

Wtc Winternă, G Wmk, G Wbg, G

Wt1
∆Wm, G ∆Wgen, G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm, A ∆Wgen, A

Winternă, A Wmk, A Wbg, A

∆WCA
∆Wcoş
Wt 2, A

Fig. 4.57. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG urbană cu ciclu combinat gaze-
abur, având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare, cu contrapresiune.
În mod similar, se pot realiza instalaţii de cogenerare urbană cu TA cu
condensaţie cu priză reglabilă. Ca urmare a pierderilor de căldură la condensator
(spre mediul ambiant) randamentul global în regimul de termoficare maximă este
uşor mai coborât decât cel de mai sus, iar în regimul de condensaţie este
comparabil cu cel al CTE – CCGA.
La CCG de cogenerare industrială, cazanele recuperatoare au cel puţin două
presiuni de producere a aburului (din care presiunea coborâtă este egală cu cea de
consum) şi TA cu contrapresiune. Randamentul global rămâne la fel de ridicat ca la
CCG urbane cu TA cu contrapresiune, dar cota din energia primară care se
transformă în electricitate se reduce cu atât mai mult cu cât presiunea de consum
creşte.
În oricare din aplicaţiile de cogenerare, pentru creşterea elasticităţii în
funcţionare cazanul recuperator poate fi cu postcombustie variabilă limitată.

4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice


din CTE şi CCG cu ITA, ITG şi MP
În acest subcapitol se vor analiza comparativ cele 3 tipuri de cicluri motoare
mai răspândite: ITA, ITG şi MP. Deoarece pentru fiecare criteriu de comparaţie
ITG prezintă caracteristici apropiate de una din celelalte două instalaţii, atunci
comparaţiile au avut în vedere câte două variante.

4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă


ITA utilizează „arderea externă”. Agentul de lucru nu vine în contact direct cu
sursa de căldură. Aceasta permite folosirea multor tipuri de surse calde
(combustibil inferior sau nuclear, căldură geotermală, etc.). Arderea atmosferică
reduce încărcarea specifică şi măreşte volumul focarului. Transferul de căldură de
154 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

la sursă la agentul motor are loc printr-o suprafaţă, fapt ce măreşte consumul de
metal şi impune folosirea în zona fierbinte a ciclului a unor materiale speciale, care
să reziste la o temperatură mai ridicată decât ceea mai mare temperatură a
agentului motor. Aceasta limitează posibilităţile de creştere a temperaturii medii
superioare Tms.
ITG şi MPE (maşinile cu piston – energetice) folosesc „arderea internă” sub
presiune. Agentul care întreţine arderea, respectiv care rezultă din ardere, este şi
agent de lucru. Pentru limitarea eroziunii şi coroziunii, combustibilul folosit trebuie
să fie „curat” (fără cenuşă, Sulf, Vanadiu, etc.), fapt ce impune ca aceste instalaţii
să ardă combustibil gazos sau lichid şi măreşte cheltuielile cu combustibilul.
Arderea sub presiune şi în interiorul agentului de lucru majorează încărcarea
specifică şi elimină necesitatea transferului de căldură prin suprafaţă. În ansamblu,
instalaţiile îşi reduc consumul de metal, volumul şi costul. În zona fierbinte a
ciclului materialele pot fi răcite până la temperaturi mai mici decât cele ale
agentului motor, fapt ce permite creşterea Tms.

4.8.2. Agentul de lucru


ITA energetice utilizează apă-abur, fluid ieftin, nepoluant, stabil chimic, uşor
de transportat şi depozitat. Setul de transformări (2 izobare şi 2 adiabate) cere
schimbarea stării de agregare în ciclu (vaporizare la sursa caldă şi condensare la
cea rece.) Compresia are loc în stare lichidă la densităţi mari şi debite volumetrice
mici; aceasta reduce lucrul mecanic de compresie în raport cu cel de destindere şi
măreşte lucrul mecanic net pe kilogram. Agentul motor are căldură specifică mare
şi căldură latentă de vaporizare mare. Cantităţile de căldură şi de lucru mecanic pe
kilogramul de agent sunt mari, fapt ce avantajează unităţile de puteri mari.
ITG şi MPE folosesc aer-gaze de ardere, fără schimbarea stării de agregare.
Compresia aerului la densităţi mici şi volume mari necesită un lucru mecanic ce
reprezintă circa 50 % din cel de destindere, ceea ce reduce lucrul mecanic net pe
kilogram. Căldura specifică a aerului/gazelor de ardere este de circa patru ori mai
mică decât a apei, respectiv de circa 2,5 ori mai mică decât a aburului. Agentul
motor schimbă numai căldură sensibilă, iar cantităţile de căldură şi de lucru
mecanic pe kilogramul de agent sunt mai mici. Aceasta limitează posibilităţile de
creştere a puterii unitare.

4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice


ITA şi ITG utilizează maşini mecanoenergetice de compresie (pompe,
compresoare) şi destindere (turbine) de tip rotativ. Ele funcţionează fără şocuri şi
cu vibraţii mici. Forţele inerţiale (centrifugale) solicită piesele mobile într-un
singur sens, la întindere, fapt ce reduce oboseala materialului. Turaţiile de lucru pot
fi mari, fiind limitate doar de forţa centrifugă. Punctele de frecare sunt puţine (doar
în lagăre), putând fi bine controlate şi unse. Ponderea frecărilor mecanice este mică
şi randamentele mecanice sunt bune. Uzura prin frecare este redusă, iar degradarea
uleiului este mică. Nu este necesară completarea cu ulei şi schimbarea acestuia se
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 155

face rar. Rezultă caracteristici bune de fiabilitate, disponibilitate şi mentenabilitate.


MPE folosesc acelaşi tip de maşină mecano-energetică, cu piston, atât pentru
compresie, cât şi pentru destindere. MP funcţionează cu şocuri şi vibraţii mari,
datorită schimbării sensului de mişcare a principalei piese mobile (pistonul).
Forţele inerţiale solicită numeroase piese atât la întindere cât şi la comprimare,
mărind oboseala mecanică a materialelor. Turaţiile de lucru sunt limitate, atât
mecanic cât şi termodinamic (viteza de ardere). Punctele de frecare sunt numeroase
şi dificil de controlat (piston – cilindru – bolţ – bielă – arbore cotit – maneton).
Randamentele mecanice sunt reduse şi uzura prin frecare este accentuată.
Degradarea mecanică şi termică a uleiului este mare, necesitând consum de ulei ce
se compensează prin completare. Schimbarea uleiului se face la intervale scurte.
Caracteristicile de fiabilitate, disponibilitate şi mentenabilitate sunt inferioare celor
de la ITA şi ITG.

4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor


La ITA şi ITG curgerea este continuă. Debitele masice şi volumetrice mari
favorizează creşterea puterii unitare. Transformarea ciclică se realizează prin faptul
că fluidul parcurge, pe rând, diferite instalaţii, care se pot optimiza separat. La ITA,
aceste instalaţii pot fi uzinate pe componente şi sunt asamblate la centrală. Pentru
ITG mici şi medii gradul de preasamblare este mare, comparabil cu cel de la MPE.
La MPE aceeaşi maşină mecano-energetică (cu piston) serveşte pe rând la
compresie şi la destindere; în aceasta având loc şi arderea. Curgerea este
discontinuă, debitele de agent scad şi puterile unitare realizabile sunt mai mici. Pe
de altă parte, gabaritul instalaţiei este mic şi gradul de tipizare este mare. MPE au
un grad mare de preasamblare.

4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi


asupra producţiei de lucru mecanic
La ITA agentul motor lucrează în circuit închis. Sursa rece (condensatorul)
funcţionează sub vid şi necesită debite mari de agent de răcire (termodinamică).
Aceasta conduce la coborârea Tmi către valori apropiate de cea a mediului ambiant
şi permite realizarea unor randamente termice bune, fără a creşte mult temperatura
în zona caldă, dar poate să condiţioneze amplasarea centralei de condensaţie.
Principalul parametru „extern” pe partea rece este temperatura apei de răcire (tc),
care determină variaţia temperaturii şi presiunii de condensare. Scăderea tc şi pc
conduce la coborârea Tmi şi creşterea randamentului termic, dar şi la mărirea
volumului specific al aburului evacuat şi a secţiunii de ieşire, scumpind turbina şi
mărind pierderile de energie cinetică reziduală. Iarna, chiar când taer<0°C,
tcondensare>0°C şi Tmi>273,15K (apa trebuie să rămână lichidă). În mărimi relative o
variaţie a temperaturii de condensare cu ±10°C faţă de o valoare medie de 310K
(37°C) înseamnă o modificare a Tmi cu ±3% din valoarea de referinţă şi o
modificare a volumului specific al aburului evacuat între 171% şi 61% din valoarea
de referinţă a presiunii de condensare.
156 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La MPE şi ITG închiderea ciclului termodinamic se face prin atmosferă


(ambele aspiră aer rece şi evacuează gaze de ardere fierbinţi). Necesarul de apă de
răcire este redus la cerinţele tehnologice, iar restricţiile de amplasament sunt mai
mici. Tmi a ciclului este ridicată, fiind puţin influenţată de parametrii apei de răcire
şi mai mult de parametrii aerului şi de caracteristicile instalaţiei. În ciuda Tms
ridicate randamentul de conversie în lucru mecanic este limitat. Parametrii externi
cu influenţe pe partea rece sunt presiunea şi temperatura aerului. Ambele modifică
densitatea agentului şi debitul masic aspirat. În mod curent performanţele ITG şi
MPE sunt definite în condiţii ISO (+15°C şi 760 mm col Hg). O creştere a
altitudinii cu 910 m în raport cu nivelul mării înseamnă o scădere a presiunii
absolute a aerului până la 90% din cea de referinţă şi (la aceeaşi temperatură) o
reducere similară a densităţii aerului, a debitului masic şi a puterii pe care o poate
dezvolta MPE. Variaţiile de temperatură ale aerului sunt mai largi. O modificare a
temperaturii aerului cu ±27°C faţă de o valoare medie de 285K (12°C) corespunde
unei variaţii a densităţii aerului şi a temperaturii minime în ciclu cu ±9,5%. Aceasta
modifică atât Tmi a ciclului şi ηtermic, cu circa ±3%, cât şi debitul masic şi puterea
dezvoltată – la aceeaşi presiune a aerului – cu mai mult de ±10%.

4.8.6. Adaptarea la cogenerare


La ITA cogenerarea în contrapresiune se face utilizând consumatorul termic
drept sursă rece; ea necesită întreruperea destinderii aburului în turbină la un nivel
de presiune (şi termic) acoperitor în raport cu cerinţele consumului de căldură. Ca
urmare, producţia de lucru mecanic raportată la kilogramul de fluid sau la
cantitatea de căldură intrată în ciclu se reduce când nivelul termic al căldurii livrate
creşte. Randamentul global este mare, apropiat de cel al unei CT cu cazane de abur
industriale (C.A.I.) sau C.A.F., dar eficienţa producerii electricităţii este
condiţionată de existenţa consumului termic.
La MPE şi ITG cogenerarea este recuperativă. La ITG cea mai mare parte din
căldura evacuată în atmosferă cu gazele de ardere se poate recupera la nivel termic
ridicat. La MP se poate recupera căldura gazelor de ardere (la nivel ridicat) şi cea
din agentul ce asigură răcirea tehnologică a motorului. Prezenţa consumatorului
termic nu influenţează parametrii ciclului, deci nici eficienţa producerii lucrului
mecanic. Producerea de electricitate poate fi independentă de consumul de căldură.
Randamentul global maxim al instalaţiei de cogenerare se realizează la recuperarea
integrală a căldurii şi este mai redus decât la ITA, dar cota din energia primară ce
se transformă în electricitate este mai mare.

4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi


de variaţie a încărcării
ITA au gabarite mari, consumuri ridicate de material, investiţii specifice
ridicate şi inerţie mare. La pornire ele necesită durate de încălzire de ordinul orelor.
Consumul de energie la pornire este ridicat, dar cea mai mare parte (căldura) nu
provine din SEN. Reducerea duratei de viaţă din cauza pornirilor accelerate este
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 157

mare. După cuplarea la reţeaua electrică, viteza de variaţie a încărcării este limitată.
Aceste caracteristici determină folosirea ca centrale de bază.
ITG şi MPE sunt compacte, au consumuri mici de material, investiţii specifice
mici şi inerţie redusă. Ele pot porni în durate de ordinul minutelor, sau cel mult al
câtorva zeci de minute. Consumul de durată de viaţă şi de energie, la pornire, este
mic, dar necesită Lmecanic de antrenare. Viteza de variaţie a încărcării poate fi mare.
Cele de mai sus permit folosirea ca centrale de semivârf, vârf şi rezervă - siguranţă.

4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare

4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici


Principalii combustibili energetici convenţionali sunt cei „fosili” (cărbune,
şisturi bituminoase, petrol şi derivatele acestuia, gaze naturale, etc.). La aceştia se
adaugă combustibilii biologici (biomasa folosită prin combustie directă, biogazul,
bioetanolul, biometanolul, biodiselul etc.) şi deşeurile combustibile provenite din
activităţi umane. Indiferent de provenienţă, caracteristicile tehnice şi ecologice ale
combustibililor sunt influenţate, în principal, de:
 starea de agregare (combustibili solizi, lichizi şi gazoşi);
 compoziţia chimică (participaţii masice, sau volumetrice, ale diferitelor
componente54);
 conţinutul de substanţe care nu participă la ardere: umiditate, substanţe
anorganice de tipul celor care se regăsesc în zgură şi cenuşă, etc.;
 conţinutul de substanţe volatile al combustibililor solizi, dintre acestea
substanţele volatile combustibile influenţează inflamabilitatea;
 necesarul de aer pentru arderea stoechiometrică şi producţia de gaze de
ardere „umede” (conţinând vapori de apă), respectiv „uscate” (fără vapori de apă),
exprimate în m3N de aer, sau de gaze de ardere, pentru 1 kg de combustibil solid
sau lichid sau pentru 1m3N de combustibil gazos. Aceste caracteristici pot fi
calculate din ecuaţiile de ardere pornind de la compoziţia elementară a
combustibilului. Cunoaşterea lor şi a excesului de ardere permite determinarea
compoziţiei reale a gazelor de ardere „umede” şi „uscate”;
 puterea calorifică (cantitatea de căldură degajată prin arderea completă a 1
kg de combustibil solid sau lichid, respectiv a 1m3N de combustibil gazos).
Produsele de ardere conţin apă provenită din umiditatea iniţială şi din arderea
hidrogenului. După starea de agregare în care se găseşte această apă în produsele
de ardere, se definesc următoarele tipuri de puteri calorifice: inferioară, Hi, când
apa se află în stare de vapori şi superioară, Hs, dacă apa este lichidă şi a cedat, prin
condensare, căldura latentă.
Pentru combustibilii solizi şi lichizi compoziţia elementară se exprimă în
participaţii masice. În fig. 4.58. se prezintă modul de defalcare pe componente a
structurii unui kg de combustibil solid sau lichid.

54
Aceasta influenţează atât caracteristicile ecologice cât şi pe cele de ardere.
158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C; H; O; N S0 Ss M Wt
Masa organică Sulf Masa minerală Umiditatea
convenţională Organic Sulfuri necombustibilă higroscopică de imbibaţie

(o) Masa organică


(mc) Masa combustibilă

(anh) Combustibil anhidru

(a) Proba uscată la aer

(i) Proba iniţială

Fig. 4.58. Modul de definire a compoziţiei elementare pentru combustibilii solizi şi


lichizi.
Tabelul 4.7 prezintă două exemple numerice de compoziţii elementare.
Principalul combustibil solid energetic este cărbunele. În afară de acesta se mai
utilizează:
 alţi combustibili solizi fosili (şisturi bituminoase, OrinOil);
 biomasă (lemn, deşeuri de lemn, paie);
 deşeuri combustibile industriale şi urbane, ş.a.
În tabelul 4.8 se prezintă o clasificare a cărbunilor, după gradul de
încarbonizare. Se menţionează că pentru aplicaţiile de cogenerare, în România
prezintă interes:
 cărbunele brun lemnos, de tipul lignitului autohton. Datorită puterii
calorifice reduse transportul la distanţă al acestui cărbune nu este economic. Ca
urmare, el trebuie folosit în special în vecinătatea minei sau a carierei;
 huila autohtonă, de asemenea numai în relativa vecinătate a minei;
 huila de import, în amplasamente îndepărtate de sursele autohtone.
Păcura, este un combustibil lichid rezultat ca subprodus de la distilarea
petrolului. Compoziţia elementară a sa depinde de cea a petrolului brut şi de
„adâncimea” de extracţie a păcurii utilizată la procesul de distilare55. Păcura
folosită uzual în CTE şi CCG poate fi cu conţinut de Sulf ridicat (peste 1%), mediu
(0,3÷1%) sau redus (sub 0,3%).
Puterea calorifică superioară a combustibililor solizi sau lichizi se poate
determina pe cale experimentală, sau prin calcul, pornind de la analiza elementară
cu:
– formula Doulong
Hs=33 800•C/100 +143 846•(H/100-O/800) +10 450•S/100 [kJ/kg] (4.35)
– formula Mendeleev
Hs = 33 800•C/100 +125 448•H/ +10 827•(S/100 – O/100) [kJ/kg] (4.36)

55
Cu cât petrochimia extrage mai multe “produse albe” (ex. prin hidrogenare sau cracare
termică şi catalitică) scade procentul de păcură şi creşte participaţia de hidrocarburi grele
în păcură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 159

Exemple de compoziţie elementară pentru lignitul de Oltenia şi pentru păcură


Tabelul 4.7
Componente Valori numerice
Nr. Compoziţia elementară Notaţia
principale Păcură Lignit
1a Procente Procentul de Carbon organic56 CO 83 20
1b de masă Procentul de Hidrogen organic HO 8,5 2
1c organică, Procentul de Oxigen organic57 OO 1 7,4
1
1d Morganică Procentul de Nitrogen organic58 NO 1 2
1e din care: Procentul de Sulf organic59 SO 3,5 0,6
Total masă organică Morganică 97 32
2a Procentul de Sulf din sulfuri60 Ssulfuri - 0,2
Procente de
Masă minerală necombustibilă,
2 2b masă anorganică Min necomb 1 27,8
fără Sulf din sulfuri
Total masă anorganică A 1 28
3 Procentul de umiditate W 2 40
4 Verificare compoziţie Morganică + W + A = 100

Exemplu de clasificare a cărbunilor după gradul de încarbonizare


Tabelul 4.8
Clase Grupe
1. Turbă
2.1. Cărbune brun pământos
2.2. Cărbune brun lemnos (lignit)
2. Cărbune brun
2.3. Cărbune brun mat
2.4. Cărbune brun „lucios” („smolos”)
3. Cărbune brun huilos
4.1. Huilă flambantă (cu flacără lungă)
4.2. Huilă de gaz
4.3. Huilă grasă
4. Huilă
4.4. Huilă de cocs
4.5. Huilă slabă degresantă
4.6. Huilă antracitoasă
5. Antracit
Conform definiţiei, puterea calorifică inferioară se determină pornind de la cea
superioară ţinând seama de căldura latentă de condensare a vaporilor de apă
(2 509 kJ/kg):
Hi = Hs – 2 509• (9•H/100+W/100) [kJ/kg] (4.37)

56
Acesta produce prin ardere CO2, care participă la efectul de seră.
57
Prexistenţa oxigenului în masa organică reduce necesarul de oxigen din aer pentru
ardere.
58
Azotul organic poate oxida producând NOX, responsabil, alături de SOX, de ploaia
acidă.
59
Influenţează producţia de SO2 şi SO3 (prescurtat SOX), care participă la fenomenele de
ploaie acidă.
60
La temperaturile din focar pirita se descompune iar Sulful provenit din ea oxidează.
160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Componentele combustibililor solizi şi lichizi, care prezintă „pericol” ecologic,


sunt Carbonul şi Nitrogenul (din masa organică) şi Sulful (din masa combustibilă).
La combustibilii gazoşi compoziţia elementară se exprimă în participaţii
molare. Ea variază mult în funcţie de tipul combustibilului, iar pentru gazele
naturale în funcţie de sursă. În afară de gazele combustibile combustibilii gazoşi
pot să conţină şi gaze care nu participă la ardere (N2; CO2, ş.a.). În plus:
 combustibilii gazoşi „industriali” (gaze de cocs, de furnal sau de gazogen)
conţin suspensii solide, din care unele pot fi combustibile;
 compoziţia la utilizare poate să difere în raport cu cea de la sursă.
După provenienţă, se deosebesc următoarele tipuri de combustibili gazoşi:
 combustibili fosili: gaze „de sondă”, asociate zăcămintelor petroliere, sau
gaze naturale din pungi fără hidrocarburi lichide;
 combustibili reziduali din procese industriale, ca: gazul de cocserie sau
gazul de furnal;
 combustibili sintetici, obţinuţi din cei solizi sau lichizi: gaz de gazogen;
 biogaz – combustibil gazos de fermentaţie.
În principiu, toţi aceşti combustibili pot fi trataţi ca amestecuri de gaze, cu
diferite participaţii elementare molare ale componentelor. Dacă pentru fiecare din
componente se cunosc participaţiile şi puterile calorifice inferioare şi superioare,
atunci se pot calcula puterile calorifice, superioară şi inferioară ale amestecului de
gaze, ca medii aritmetice ponderate ale puterilor calorifice inferioare şi superioare
ale componentelor. Pentru aceasta:
• fiecare componentă este luată cu ponderea molară în amestec;
• pentru fiecare din ele Hi şi Hs se raportează la 1m3N, iar rezultatul se obţine în
aceeaşi UM;
• valorile Hi şi Hs pe componente pot fi preluate din tabele (vezi tabelul 4.9);
• componentele necombustibile se iau cu puteri calorifice nule61.
Necesarul de aer de ardere şi producţia specifică de gaze de ardere „umede” şi
„uscate”, exprimate în m3N de aer (sau de gaze de ardere) pe 1 m3N de combustibil
gazos se determină, de asemenea, pornind de la ecuaţiile de ardere pe componente,
apoi se face media aritmetică ponderată molar, pentru amestec.
Componentele combustibililor gazoşi, care prezintă „pericol” ecologic, sunt
Carbonul (din CO2, CO şi hidrocarburi) şi Sulful (din H2S).

61
Ca urmare prezenţa acestora reduce puterea calorifică inferioară a amestecului.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 161

Componente uzuale ale gazelor combustibile şi puterile calorifice ale acestora


Tabelul 4.9
Denumirea Formula Hi [kJ/1m3N]
Hidrogen H2 10 742
Oxid de Carbon CO 12 635 j =n
Hidrogen sulfurat H 2S 23 381 Hs = ∑ f j * HSj
j =1
Metan CH4 35 707
Etan C2H6 63 572
Propan C3H8 91 023 j =n

Butan C4H10 118 339 Hi = ∑ f j * Hi j


j =1
Pentan C5H12 145 767
Etilen C2H4 59 461
Propilen C3H6 86 402

4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri


termice şi tipuri de combustibili
Alegerea tehnologiei de ardere se face în funcţie de tipul combustibilului, de
compoziţia şi de proprietăţile sale. Cerinţele tehnice şi ecologice pentru asigurarea
unei arderi bune sunt:
• atingerea temperaturii de inflamabilitate a combustibilului de bază62;
• realizarea unei suprafeţe de contact cât mai mari între combustibil şi
comburant63;
asigurarea unui timp suficient de remanenţă a combustibilului în zona de ardere;
• realizarea arderii complete, atât din punct de vedere „chimic”64 cât şi „fizic”65;
• obţinerea unor produse de ardere care să nu fie nocive;
• folosirea unei cantităţi de aer apropiate de necesarul stoechiometric, dar mai
mare ca acesta66.
Elementele care definesc aceste tehnologii sunt:
 „fragmentarea” combustibilului (amestec turbulent – pentru gaze,
pulverizare – pentru combustibil lichid, respectiv tăiere, sfărâmare, concasare sau
măcinare – pentru combustibilii solizi), aceasta trebuie să asigure suprafeţe mari de
contact;
 coeficientul de exces de aer, care trebuie să fie cel „optim”, în raport cu
necesarul pentru ardere stoechiometrică;

62
Aceasta permite reducerea, până la anulare, a necesarului de combustibil suport pentru
ardere.
63
Pe această cale se intensifică schimbul de masă şi căldură.
64
În sensul că în gazele de ardere nu trebuie să existe gaze combustibile, cum ar fi CO.
65
În produsele de ardere să nu existe vapori, picături de lichid sau particule solide (zgură
şi cenuşă în focar, praf în gazele de ardere) ale unor substanţe combustibile care fie nu au
participat la ardere fie au rezultat din ardere incompletă (cocs - la arderea imperfectă a
păcurii).
66
Reducerea debitului de aer micşorează pierderile prin căldura sensibilă a gazelor de
ardere, dar o scădere excesivă poate să ducă la ardere incompletă.
162 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 forma flăcării, circulaţia combustibilului şi aerului în aceasta, astfel încât să


se asigure timpul de remanenţă a combustibilului în flacără pentru arderea
completă;
 geometria focarului, care trebuie să permită o bună evacuare a produselor de
ardere (în special a celor solide).
În fig. 4.59. ÷ 4.62. se prezintă principial forma focarului şi a flăcării pentru
cele mai importante tehnologii de ardere.
Arderea pe grătar a combustibililor solizi cu granulaţie mare, sau medie
necesită un coeficient mare de exces de aer, realizat prin introducerea aerului în
trepte (aer „primar” – pe sub grătar, respectiv aer „secundar” – pe lângă grătar
şi/sau pe deasupra acestuia). Zgura se evacuează de la partea inferioară a grătarului,
sau de sub acesta. Timpul de remanenţă pe grătar este bun, totuşi apar nearse în
zgură. Se foloseşte la cazane mici sau cel mult medii şi la incineratoare de deşeuri.
Temperaturile reduse de ardere coboară producţia de NOx. Pentru combustibilii
inferiori se poate folosi şi un combustibil suport.
Aer Aer Combustibil
secundar secundar

Combustibil Cenuşă

Aer
secundar

Zgură
Aer
Aer primar

Fig. 4.59. Arderea pe grătar. Fig. 4.60. Arderea în pat fluidizat.


Arderea în pat fluidizat a combustibililor solizi de granulaţie mică necesită
menţinerea particulelor în sustentaţie şi se realizează prin introducerea aerului pe la
partea inferioară. Pentru sustentaţie aerul trebuie să aibă o viteză de curgere
suficient de mare67, iar granulele trebuie să aibă dimensiuni adecvate68. Timpul de
remanenţă în strat este mare, coeficientul de exces de aer e mai mic decât la arderea
pe grătar şi nearsele scad. Evacuarea cenuşii se face din stratul de la suprafaţă. Se
poate folosi la cazane medii şi mari, sau mai rar la cele foarte mari. Temperatura de

67
Totuşi, o viteză prea mare a aerului poate să conducă la antrenarea în gazele de ardere
a unor particule solide care să conţină substanţe nearse fizic.
68
Dacă dimensiunile sunt prea mari scade suprafaţa de contact şi particulele nu pot fi
menţinute în sustentaţie; dacă ele sunt prea mici granulele pot fi antrenate în gazele de
ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 163

ardere rămâne coborâtă, ceea ce reduce producţia de NOx termic. Este o tehnologie
„curată” din punct de vedere ecologic şi pentru că permite folosirea unor adaosuri
pentru desulfurare în strat.

Combustibil Combustibil

Zgură,
cenuşă
Fig. 4.61. Arderea turbionară a Fig. 4.62. Arderea pulverizată a
combustibililor solizi sub formă de praf. combustibililor gazoşi şi lichizi.
Arderea turbionară a combustibililor solizi sub formă de praf asigură
traiectorii lungi ale particulelor şi timp mare de remanenţă a acestora în flacără, iar
măcinarea fină măreşte suprafaţa de contact între particule şi comburant. Această
tehnologie permite valori coborâte ale excesului de aer, aproape fără creşterea
procentului de nearse. Este cea mai răspândită metodă de ardere a combustibililor
inferiori în cazane medii, mari şi foarte mari.
Arderea pulverizată a combustibililor gazoşi şi lichizi se poate folosi la diverse
mărimi de cazane. Permite valori coborâte ale coeficientului de exces de aer şi
foarte mici de nearse. Timpul de remanenţă nu pune probleme speciale, datorită
posibilităţii fragmentării combustibilului în particule cât mai mici şi a amestecului
fin între aer şi combustibil. Combustibilii lichizi necesită pulverizarea fină a lor, pe
cale mecanică (presiune, cupă rotativă) sau gazodinamică (cu abur).
Combustibilii de tip biomasă sau gunoaie menajere au caracteristici apropiate
de cele ale cărbunilor inferiori. Pe de altă parte puterile termice ale instalaţiilor ce
utilizează aceste forme de energie primară sunt mici. Ca urmare tehnologiile uzuale
de ardere a acestora sunt:
 pe grătar, pentru deşeuri menajere şi biomasă cu grad mic de mărunţire;
 în pat fluidizat, pentru biomasă cu grad de mărunţire mediu spre mic.
Din cele de mai sus rezultă că arderea externă este tehnologia de bază pentru
ITA, în timp ce arderea internă este utilizabilă, în principal, la MP şi ITG.
164 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

BIBLIOGRAFIE
4.1. Alexe, F., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Ene, M., Optimizarea centralelor
electrice de termoficare de medie putere cu ciclu combinat gaze – abur,
Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice,
Bucureşti, Noiembrie 2000, 16-23.
4.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol I, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1995.
4.3. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol II, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1997.
4.4. Bowman, L., Small modular power development at External Power, LLC:
Residential and small commercial Stirling cogeneration systems, Fifth
International Biomass Congress of the Americas, Orlando, USA, 2001.
4.5. Cantuniar, C., Turbomaşini termice, Vol. 2, Editura Mirton, Timişoara,
2002.
4.6. Cenuşă, V., Optimizarea termoeconomică a C.E.T. industrială cu ciclu
combinat gaze/abur, Energetica, Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 210 – 214.
4.7. Cenuşă, V., Petcu, H., Producerea Energiei Electrice din Combustibili
Fosili. Aplicaţii, Editura BREN, Editura Universul Energiei, Bucureşti,
2005.
4.8. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Analysis on the thermodynamic performances
of CHP microturbines with supplementary firing and heat recovery for
district heating, Scientific Buletin of POLITEHNICA University of
Timişoara, Romania, Transactions on Mechanics, Tomul 51(65),
Fascicola 1, 2006, ISSN 1224-6077, 89 – 94.
4.9. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Petcu, H., Optimizarea tehnico-economică a
microturbinelor cu gaze pentru cogenerare urbană, cu restricţii impuse
asupra conductanţelor recuperatoarelor de căldură interne şi externe,
International Conference Energy-Environment CIEM 2005, 20-21
october 2005, Bucharest, ROMANIA, ISBN 973-86948-5-X, Editura
Universul Energiei, S5_L5.
4.10. Cenuşă, V., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Exergetic optimization of
the heat recovery steam generator by imposing the total heat transfer area,
International Journal of Thermodynamics (International Journal of
Applied Thermodynamics), Vol. 7, (No. 3), pp. 149-156, september-
2004.
4.11. Cenuşă, V.E., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Optimisation des cycles
combinés gaz/vapeur avec un ou deux niveaux de pression et chaudière à
surface d'échange imposée, Oil & Gas Science and Technology – Revue
de l’Institut français du pétrole, ISSN : 1294-4475, Vol. 61, No. 2, pp.
225-235, 2006.
4.12. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze-
abur, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
4.13. DTE Energy Technologies, DTE Energy Technologies Introduces the
ENX 55 Stirling Engine, 2004.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 165

4.14. Energy Nexus Group, Technology characterization—micro-turbines


USA: Environmental Protection Agency; 2002.
4.15. Energy Nexus Group, Technology characterization—reciprocating
engines, USA. Environ Protection Agency; 2002.
4.16. Ho, J.C., Chua, K.J., Chou, S.K., Performance study of a microturbine
system for cogeneration application, Renewable Energy 29 (2004) 1121–
1133.
4.17. Ionescu, D.C., Darie, G., Ulmeanu, A.P., Cenuşă, V., Centrale
Termoelectrice Performante, Editura AGIR, Bucureşti, 2006.
4.18. Khaliq, A., Kaushik, S.C., Thermodynamic performance evaluation of
combustion gas turbine cogeneration system with reheat, Applied
Thermal Engineering 24 (2004) 1785–1795.
4.19. Lahoda, J., Arndt, O., Hanstein, W., Biomass looking for efficient
utilization –the reheat concept, Siemens Power Generation (PG).
4.20. Onovwionaa, H.I., Ugursal, V.I., Residential cogeneration systems:
review of the current technology, Renewable and Sustainable Energy
Reviews, 10 (2006) 389–431.
4.21. Orlando JA., Cogeneration design guide. USA: ASHRAE, Inc; 1996.
4.22. Petcu, H., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Alexe, Fl., Influenţa parametrilor
aburului viu livrat şi a preîncălzirii regenerative asupra performanţelor
ciclurilor de cogenerare cu instalaţii de turbine cu abur, Energetica,
Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 206 – 209.
4.23. Romier, A., Small gas turbine technology, Applied Thermal Engineering
24 (2004) 1709–1723.
4.24. Savola, T., Fogelholm, C.J., Increased power to heat ratio of small scale
CHP plants using biomass fuels and natural gas, Energy Conversion and
Management 47 (2006) 3105-3118.
4.25. Sonntag R.E, Borgnakke C, Van Wylen G.J., Fundamentals of
thermodynamics, New York, USA, Wiley; 2003.
4.26. Zhang, N., Cai, R., Analytical solutions and typical characteristics of
part-load performances of single shaft gas turbine and its cogeneration
Energy Conversion and Management 43 (2002) 1323–1337.
166 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 4

CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI


ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE

4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI


ENERETICE. RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ..................... 93
4.2. Cicluri şi surse termice reale ........................................................................... 96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA ....... 97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului ............. 97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor
energetice................................................................................................ 102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în
CTE şi CCG.............................................................................................. 106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ................................ 107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în
circuit închis .............................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling .......................................................................... 108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson......................................................................... 111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ........... 113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale .............. 113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi .................................................................................. 115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea
indicată, puterea efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ................... 116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice ........................................................................................... 120
4.5.6. Metode „mecanice” extensive şi intensive de creştere a puterii MP 123
4.5.7. CCG - MP cu recuperare externă de căldură ............................................ 125
4.6. Analiza energetică a ciclurilor Brayton – Joule din CTE şi CCG cu
ITG ................................................................................................................
126
4.6.1. Analiza ciclului Brayton teoretic şi real.................................................... 126
4.6.2. ITG energetice: construcţie, puteri, rapoarte de compresie şi
domenii de utilizare .................................................................................. 132
4.6.3. Metode termodinamice de creştere a performanţelor CTE şi CCG
cu ITG.......................................................................................................
134
4.6.3.1. Ridicarea corelată a temperaturii maxime a ciclului şi a
rapoartelor de compresie ................................................................134
4.6.3.2. Folosirea turaţiei ridicate ................................................................135
4.6.3.3. Fragmentarea compresiei, cu răcire intermediară ............................... 136
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 167

4.6.3.4. Fragmentarea destinderii cu ardere intermediară................................ 137


4.6.3.5. Recuperarea internă de căldură ........................................................... 139
4.6.4. CCG – TG cu recuperare externă de căldură, fără / cu
postcombustie ...........................................................................................
140
4.6.5. Aplicarea combinată a metodelor termodinamice de perfecţionare a
ciclurilor ITG ............................................................................................
144
4.7. Analiza energetică a ciclurilor combinate MP + ITA şi TG + ITA ................ 145
4.7.1. Aplicarea principiului cascadei termodinamice în CTE şi CCG .............. 145
4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA ................................................................146
4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ................................................................ 148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi
CCG cu ITA, ITG şi MP ................................................................................ 153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă.......................................... 153
4.8.2. Agentul de lucru .......................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ............................................................ 154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ................................................... 155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi
asupra producţiei de lucru mecanic .......................................................... 155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare............................................................................ 156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie
156
a încărcării ................................................................................................
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ................................ 157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici............................................ 157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri
termice şi tipuri de combustibili ............................................................... 161
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
164
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 4 (partea IV)

4.7.2. Cicluri combinate MP + ITA............................................................................146


4.7.3. Cicluri combinate ITG + ITA ...........................................................................148
4.8. Analiza comparativă a instalaţiilor şi ciclurilor termice din CTE şi CCG cu ITA, ITG
şi MP ..............................................................................................................................153
4.8.1. Modul de preluare a căldurii de la sursa caldă .................................................153
4.8.2. Agentul de lucru ...............................................................................................154
4.8.3. Tipul maşinilor mecanoenergetice ...................................................................154
4.8.4. Curgerea în instalaţie a agentului motor ...........................................................155
4.8.5. „Închiderea ciclului” la sursa rece, influenţa parametrilor externi asupra
producţiei de lucru mecanic .......................................................................................155
4.8.6. Adaptarea la cogenerare ...................................................................................156
4.8.7. Gabaritele şi investiţiile specifice, vitezele de pornire şi de variaţie a încărcării
....................................................................................................................................156
4.9. Resurse primare de energie şi tehnologiile de utilizare ...........................................157
4.9.1. Combustibili energetici: tipuri, caracteristici ...................................................157
4.9.2. Tehnologii de ardere şi domenii de utilizare pentru diferite puteri termice şi
tipuri de combustibili .................................................................................................161
BIBLIOGRAFIE 164
166 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE


SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico - funcţionale
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice
Centralele termice sunt echipate cu o gamă largă de tipodimensiuni de cazane în
funcţie de natura şi mărimea centralei termice.
Cazanele cu tub de flacără şi cu ţevi de fum (fig. 5.1.) sunt cazane de debite
reduse, în mod curent sub cca. 2,8 kg/s (10 t/h) şi cu presiuni reduse, sub
cca. 20 bar. Ele se caracterizează prin circulaţia naturală a apei şi prin producerea
de abur saturat. Pot avea unul sau mai multe drumuri de gaze de ardere. Acest tip
de cazane este recomandat pentru echiparea centralelor termice industriale
deoarece, datorită masei mari de metal şi a volumului mare de apă, poate prelua
uşor variaţii mari de sarcină fără scăderea presiunii, respectiv fără intervenţia
sistemului de reglaj. Existenţa rezervorului de apă face posibilă purjarea cazanelor
şi deci condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte.
Dezavantajele principale constau în consumul mare de metal care conduce la
costuri mari, în dimensiunile ancombrante şi în timpii mari de pornire.

7 10 9 6
8 Fig. 5.1. Cazan de abur cu tub de
flacără şi ţevi de fum: 1 – arzător; 2 –
tub de flacără; 3 – ţevi de fum; 4 –
2
cameră de fum anterioară; 5 – cameră
de fum posterioară; 6 – coş de fum; 7 –
1 spaţiu de apă; 8 – spaţiu de vapori;
9 – separator de umiditate; 10 – abur
5 saturat.
4
3

Cazanele cu ţevi de apă (secţionale, de radiaţie etc.) sunt similare constructiv


cazanelor energetice cu circulaţie naturală a apei în sistemul vaporizator
(fig. 5.2.,a.). Se construiesc pentru debite mici şi medii (maxim cca. 30 kg/s –
120 t/h) şi presiuni de asemenea mici sau medii (în general sub 25 bar).
Pot produce atât abur saturat, cât şi abur supraîncălzit. Sunt recomandate pentru
echiparea centralelor termice industriale. Ele au un volum mare de apă care permite
preluarea uşoară a variaţiilor de sarcină, permit purjarea fiind puţin pretenţioase din
punct de vedere al calităţii apei de alimentare. La aceleaşi debite de abur, prezintă
de asemenea un consum de metal mai mic şi dimensiuni mai reduse decât al
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 167

cazanelor cu tub de flacără şi cu ţevi de fum. Datorită avantajelor enunţate, aceste


tipuri de cazane sunt cele mai răspândite în echiparea centralelor termice.

5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de


cogenerare
Datorită presiunii iniţiale ridicate şi a debitelor mari necesare, cazanele de abur
energetice utilizate în centralele de cogenerare cu turbine cu abur sunt de tipul cu
ţevi de apă. Aceste cazane se clasifică după natura circulaţiei apei în sistemul
vaporizator, în cazane cu circulaţie naturală şi cazane cu circulaţie forţată
(fig. 5.2.).

4 2 4 4
2
5 5 5

3 3 3
1 1 1

7 7
7
6 6
6 8
a. b. c.1. 7
6 7
6
4
1 1
5
5 5
9
4 9 4
1
3
3
3 7
6
c.2. d.1. d.2.
.
Fig. 5.2. Cazane de abur cu ţevi de apă: a. – cazan cu circulaţie naturală; b. – cazan cu
circulaţie forţată multiplă; c. – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare
variabil (c.1. – cazan cu două drumuri de gaze de ardere – în π; c.2. – cazan turn);
d – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare fix (d.1. – cazan cu două
drumuri de gaze de ardere – în π; d.2. – cazan turn). 1 – economizor; 2. – tambur;
3 – sistem vaporizator; 4 – supraîncălzitor de radiaţie; 5 – supraîncălzitor de convecţie;
6 – preîncălzitor de aer; 7 – evacuare gaze de ardere (spre coş).
Caracteristic cazanelor din centralele de cogenerare îl constituie faptul că ele
trebuie să ardă o gamă largă de combustibili. Astfel, pe lângă combustibilii clasici,
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pot arde fie gaze rezultate din procesele tehnologice drept resurse energetice
secundare (gaz de cocs, gaz de furnal), fie deşeuri menajere.
Cazanele cu circulaţie naturală. Circulaţia apei în sistemul vaporizator are loc
datorită diferenţei de densitate între emulsia apă – abur din ţevile fierbătoare şi
lichidul din ţevile coborâtoare (efectul termosifon). Se construiesc pentru debite
maxime de cca. 180 kg/s „640 t/h” şi presiuni mai mici de 160 bar.
Diferenţa de presiune motoare datorată efectului termosifon are valori reduse şi,
ca urmare, viteza de circulaţie în ţevile fierbătoare este mică conducând la diametre
mari ale ţevilor fierbătoare şi la valori limitate ale coeficienţilor de schimb de
căldură. Datorită acestor efecte, greutatea sistemului fierbător este mult mai mare
decât la alte tipuri de cazane, consumul specific de metal şi conţinutul de apă fiind
ridicat. Ca urmare, cazanele cu circulaţie naturală au o inerţie termică ridicată, care
conduce la:
– consum de căldură ridicat în perioadele de pornire şi durate lungi de pornire
ca urmare a diferenţelor de temperatură admise între diferitele puncte în materialul
tamburului;
– procesele tranzitorii sunt mai lente ceea ce face posibilă o reglare mai uşoară;
– pe baza căldurii importante acumulate, cazanele permit salturi mari de
producţie fără ca presiunea să scadă prea mult. Această caracteristică este
avantajoasă în cazul centralelor de cogenerare supuse curent la variaţii de sarcină.
Tamburul şi colectoarele ecranelor sistemului vaporizator fac posibilă purjarea
cazanului în scopul reducerii conţinutului de săruri în apa din cazan. Ca urmare,
condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte, aceste cazane
fiind preferate pentru centralele de cogenerare industrială la care cota de apă de
adaos are valori ridicate.
Conform datelor de exploatare, disponibilitatea cea mai mare se întâlneşte la
acest tip de cazan, recomandându-l pentru echiparea centralelor de cogenerare în
vederea asigurării alimentării continue a consumatorilor de căldură (în special a
consumatorilor industriali).
Ţinând cont de caracteristicile avantajoase enunţate anterior, cazanele cu
circulaţie naturală sunt cele mai indicate pentru echiparea centralelor de cogenerare
urbană şi industrială.
Cazanele cu circulaţie forţată. La acest tip de cazane circulaţia apei în
sistemul vaporizator se face cu ajutorul pompelor de alimentare (cazane cu
circulaţie forţată unică) sau, mai rar, cu ajutorul unor pompe de circulaţie speciale
(cazane cu circulaţie forţată multiplă). Se construiesc pentru debite mari de peste
180 kg/s (640 t/h) şi presiuni de peste 160 bar.
Datorită disponibilului mai mare de presiune, viteza de circulaţie a apei în ţevile
vaporizatoare este mai mare, reducându-se secţiunea necesară curgerii şi
majorându-se coeficienţii de schimb de căldură. Astfel, consumul specific de metal
este mai redus decât la cazanele cu circulaţie naturală.
Cazanele cu circulaţie forţată unică (cel mai răspândit tip de cazane cu circulaţie
forţată) au un volum mic de apă, inerţia lor fiind redusă. Ca urmare, la variaţii mari
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 169

de sarcină, au loc modificări importante de presiune. Regimurile tranzitorii au


constante de timp mici şi se impune folosirea unui reglaj rapid.
În cazanele cu circulaţie forţată unică, conţinutul de săruri din apa de alimentare
se transmite integral aburului şi, ca urmare, condiţiile de calitate impuse apei de
alimentare, respectiv apei de adaos, sunt severe.
Caracteristicile enunţate anterior precum şi disponibilitatea ceva mai redusă a
cazanelor cu circulaţie forţată unică fac ca acestea să nu fie recomandate pentru
centralele de cogenerare industrială. În cazul centralelor de cogenerare urbană,
unde debitele de apă de adaos sunt reduse, iar variaţiile sarcinii termice sunt lente,
se pot utiliza cazanele cu circulaţie forţată unică, mai ales dacă ciclul are parametrii
iniţiali ridicaţi şi este cu supraîncălzire intermediară.

5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele


electrice de cogenerare şi în centralele termice.
Caracteristici tehnico – funcţionale
5.1.2.1. Cazane de apă caldă
Aceste cazane echipează centralele termice de mică şi medie capacitate. Cele
mai folosite tipuri constructive de cazane de apă caldă sunt cele de tipul cu tub de
flacără şi ţevi de fum şi de tipul secţional.
Cazanele de apă caldă cu tub de flacără şi cu ţevi de fum sunt cazane de apă
caldă de debite termice reduse sub cca. 11,6 MWt (10 Gcal/h), similare cazanelor
de abur de acelaşi tip (vezi § 5.1.1.1.). Principalul lor avantaj îl constituie inerţia
termică mare, ele putând prelua uşor variaţii mari de sarcină fără intervenţia
sistemului de reglaj. La aceeaşi capacitate, au gabarite şi costuri mai mari decât
cazanele de alt tip şi pornesc mai greu.
Cazanele secţionale de apă caldă pot fi realizate din elemente din fontă sau
din oţel.
Cazanele secţionale din fontă se obţin prin asamblarea cu nipluri la colectoarele
de tur şi retur a unor elemente (secţiuni) turnate din fontă într-o gamă redusă de
tipodimensiuni. Ele sunt cazane de apă caldă cu capacităţi cuprinse între 10 kWt şi
5 MWt. Aceste capacităţi se pot obţine prin asamblarea unui număr corespunzător
de elemente secţionale de acelaşi tip. Datorită consumului mare de metal,
dificultăţilor de reparare şi costurilor mari, în prezent acest tip de cazan de apă
caldă este mai rar folosit.
Cazanele secţionale din oţel se asamblează din cadre realizate din ţevi de oţel,
cadre legate la colectoarele tur şi retur. Aceste cazane se execută pentru diverse
capacităţi termice, realizate prin asamblarea unui număr corespunzător de elemente
secţionale.
Cazanele secţionale din ţevi de oţel sunt uşor de realizat, montat şi reparat, ca
urmare reprezintă cel mai răspândit tip de cazan de apă caldă utilizat în centralele
termice.
170 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Folosirea arzătoarelor modulante, care permit funcţionarea la un exces de aer


optim, practic pe întreaga gama de sarcini a cazanului, a condus la curbe de
randament favorabile funcţionării la sarcini parţiale (fig. 5.3.).
O soluţie modernă de realizare a cazanelor de apă caldă o constituie cazanele cu
condensaţie [5.2], [5.3]. Introduse la începutul anilor 80 ai secolului XX, cazanele
cu condensaţie, cu toată susţinerea oficială şi subvenţiile acordate în unele ţări, au
fost iniţial un fiasco total. Atacate de condensul rezultat, materialele cazanului şi
coşului de fum erau corodate în mai puţin de doi ani. Actualmente, tehnica s-a
schimbat şi noile cazane cu condensaţie folosesc materiale rezistente la coroziune,
utilizarea lor cunoscând o puternică dezvoltare. Astfel, în Germania, Danemarca,
Olanda, Anglia, cazanele cu condensaţie deţin o pondere importantă din piaţă (în
Olanda ajungând la cca. 90%). Principiul de funcţionare a cazanelor cu condensaţie
este următorul:
în urma arderii combustibililor conţinând hidrogen în compoziţie (hidrocarburi
– gaz natural, petrol) rezultă apă sub formă de vapori. În cazul cazanelor clasice,
aceşti vapori se evacuează la coş împreună cu gazele de ardere, căldura conţinută
fiind pierdută în mediul ambiant. În cazul cazanelor cu condensaţie, vaporii de apă
rezultaţi în urma arderii condensează parţial, permiţând recuperarea unei
importante cantităţi de căldură – căldura latentă de vaporizare a apei (cca. 2400 kJ
sau cca. 670 Wht pentru fiecare kilogram de vapori condensat). Ca urmare a acestei
recuperări, cazanele cu condensaţie au performanţe energetice superioare cazanelor
clasice, putându-se realiza randamente de cca. 105-108% (raportat la puterea
calorifică inferioară a combustibilului) – fig. 5.3.
110

105

100
Randament [%]

95 Cazan clasic 90/70 oC Fig. 5.3. Randamentul unui cazan cu conden-


Cazan cu condensatie 75/55 oC saţie, comparativ cu cel al unui cazan
Cazan cu condensatie 50/30 oC
90
clasic.

85

80
20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcare [%]

Cazanele de apă caldă cu condensaţie se realizează într-o gamă foarte largă de


puteri unitare, aceasta situându-se între câţiva zeci de kW, până la ordinul
MW-lor termici. Ele pot fi concepute special (fig. 5.4.) având zona de condensare
separată sau integrată zonei de încălzire.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 171

Cazan Zonă Aer ardere


propriu-zis condensare Arzător Coş de fum
Coş de fum Gaz natural

Tur

Gaz natural

Aer ardere Retur Retur


Tur

Evacuare Ventilator Ventilator


Evacuare
Arzător condens gaze ardere gaze ardere
condens

a. b.

Fig. 5.4. Cazanele cu condensaţie, cu zonă de condensare separată (a) şi cu zonă de


condensare integrată (b).
În anumite situaţii, date de tipul şi starea cazanelor existente, este posibilă
transformarea acestora în cazane cu condensaţie prin montarea pe traseul de gaze a
unui recuperator de căldură (fig. 5.5.). Este necesară efectuarea unui studiu de
fezabilitate care să stabilească eficienţa economică a acestei transformări.
Cazan
clasic
Tur
Recuperator
Arzător

Aer ardere
Coş de fum
Gaz natural
Ventilator
gaze ardere Evacuare
Retur
condens
Fig. 5.5. Transformarea unui cazan clasic în cazan cu condensaţie.
Valorificarea maximă a căldurii latente a vaporilor de apă este posibilă folosind
cazane cu condensaţie numai dacă gazele de ardere se răcesc sub cca. 55-56°C
(valoarea temperaturii de rouă pentru excese de aer de 1,15-1,25), respectiv:
• în cazul cazanelor destinate preparării apei calde de consum (întotdeauna);
• în cazul cazanelor pentru încălzire sau pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum, numai dacă instalaţia de încălzire funcţionează la un regim mai
coborât de temperaturi (temperatura returului trebuie să fie sub valoarea
temperaturii de rouă de 56°C).
172 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte


Cazanele de apă fierbinte utilizate în centralele electrice de cogenerare şi
centralele termice mari se construiesc pentru o gamă largă de capacităţi de cca.
1,16-116 MWt (1-100 Gcal/h). Cele mai folosite tipuri constructive de cazane de
apă fierbinte sunt: cazanele cu tub de flacără şi ţevi de fum, cazanele secţionale şi
cazanele de radiaţie.
Cazanele de apă fierbinte cu tub de flacără şi cu ţevi de fum sunt cazane de
apă fierbinte de debite termice reduse sub cca. 11,6 MWt (10 Gcal/h), similare
cazanelor de abur de acelaşi tip (vezi § 5.1.1.1.), având aceleaşi avantaje şi
dezavantaje ca şi cazanele de apă caldă cu tub de flacără şi ţevi de fum. Ele asigură
încălzirea apei de la 70°C la 150°C şi echipează centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte de tip secţional sunt cazane orizontale cu ţevi
de apă, cu mai multe drumuri de gaze de ardere, având capacităţi de
1,16-5,8 MWt (1-5 Gcal/h). Aceste cazane asigură încălzirea apei de la 70°C
la 150°C şi echipează centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte de radiaţie sunt cazane cu ţevi de apă cu
circulaţie forţată (similare cazanelor de abur cu circulaţie forţată) şi cu tiraj
natural, având capacităţi de 11,6-116 MWt (10-100 Gcal/h).
Cazanele având capacităţi sub cca. 58 MWt asigură încălzirea apei de la
70°C la 150°C, ele echipând de regulă centralele termice.
Cazanele de apă fierbinte cu capacităţi de peste 58 MWt sunt de asemenea
cazane de radiaţie cu pereţi membrană, cu circulaţie forţată şi tiraj natural.
Aceste cazane pot echipa atât centralele termice cât şi centralele electrice de
cogenerare, ele putând funcţiona în două regimuri caracteristice: regim de
bază 150°C/70°C sau regim de vârf 150°C/102°C (104°C). Schimbarea
regimului de funcţionare se realizează prin modificarea modului de legătură
dintre cele patru ecrane ale focarului, cazanul putând funcţiona după schema
cu două căi(regim de bază – fig. 5.6.,a) sau patru căi (regim de vârf –
fig. 5.6.,b).

a. b.
Fig. 5.6. Schema de principiu a unui CAF de radiaţie: a – în regim de funcţionare de bază
150°C/70°C; b – în regim de funcţionare de vârf 150°C/102°C (104°C).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 173

Datorită echipării, fie cu mai multe arzătoare, fie cu arzătoare modulante,


ele pot funcţiona în limite largi ale sarcinii termice (cca. 10–100%) fără ca
randamentul să se modifice substanţial.
100

90
Randament relativ η/ηC

80 CAF
70

60 Fig. 5.7. Curba de randament a unui


50 Cazan abur CAF. şi a unui cazan de abur.
40

30

20
[%]

10
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1

Încărcare cazan

Randamentele cazanelor de apă fierbinte la sarcini parţiale sunt mai


ridicate decât la cazanele de abur, alura curbei de randament fiind favorabilă
funcţionării lor ca instalaţii în regim de vârf (majoritatea timpului funcţionând
la sarcini parţiale) – fig. 5.7.
Cazanele de apă fierbinte pot funcţiona de asemenea şi în regim de bază,
dar cu condiţia ca temperatura apei de retur la intrarea în cazan să nu fie mai
mică de cca. 70°C-80°C, valoare impusă de evitarea fenomenului de rouă. În
regimurile în care apa de retur din reţeaua termică are temperaturi mai reduse,
pentru îndeplinirea condiţiei de mai sus este necesară recircularea unei părţi
din debitul cazanului, astfel încât la intrarea în cazan să se realizeze
temperatura minimă cerută.
Cazanele de apă fierbinte nu pot funcţiona bloc cu cazanul de abur şi cu
turbina, din următoarele motive:
• variaţiile dese şi bruşte ale sarcinii termice de vârf fac ca unele
regimuri, când debitul CAF-urilor ar trebui să scadă sub minimul tehnic, să
poată fi evitate la funcţionarea pe bară colectoare prin modificarea numărului
de CAF-uri în funcţiune;
• în cazul în care este necesară instalarea unei rezerve (vezi § 5.1.3.2.)
aceasta se instalează în CAF-uri de rezervă.
Ţinând cont de cerinţele impuse unor instalaţii de vârf şi/sau de rezervă
(timpi reduşi de pornire şi de încărcare), cazanele de apă fierbinte se
construiesc în special pentru utilizarea combustibililor superiori: gazul metan
şi/sau păcura. Au fost proiectate şi construite şi cazane de apă fierbinte care
folosesc drept combustibil cărbunele.
174 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în


alimentarea cu căldură – problema rezervei

5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică de


cogenerare sau centrală termică
Din considerente tehnice şi economice (vezi cap. 7.), sarcina termică totală a
unei centrale electrice de cogenerare – q C este produsă atât în instalaţiile de bază
(sarcina termică de bază – qbC ) cât şi în instalaţiile de vârf (sarcina termică de
vârf – qvc ). Capacităţile de producţie ale acestor instalaţii de bază şi de vârf,
precum şi modul lor de instalare depind de tipul centralei de cogenerare: urbană,
industrială sau mixtă şi de mărimea acesteia.
Centralele de cogenerare urbană se caracterizează printr-o sarcină termică a
cărei curbă c1asată are alura din fig. 5.8. şi prin faptul că agentul termic care
livrează căldura este apa fierbinte. În condiţiile economice actuale, valoarea optimă
economic a coeficientului de cogenerare este mult redusă faţă de valorile uzuale în
trecut, cea ce conduce la creşterea duratelor anuale de funcţionare a instalaţiilor de
vârf. Caracterul puternic sezonier al sarcinii termice urbane limitează însă această
tendinţă de creştere a duratelor anuale de funcţionare a instalaţiilor de vârf la
maximul duratei perioadei de încălzire. În cazul particular al centralelor de
cogenerare urbană cu turbine cu abur, dacă întreaga sarcină termică ar fi
produsă de cazanele de înaltă presiune (fig. 5.9.,a.), atunci aproape 80-85% din
sarcina termică nominală a cazanelor ar fi utilizată pentru acoperirea zonei de vârf
a consumului de căldură urban, iar durata de utilizare a capacităţii nominale de
producţie a cazanelor ar fi de maxim 2000-2500 h/an. Cazanele de abur ar
funcţiona tot timpul anului la sarcini parţiale şi ar apărea probleme la funcţionarea
în regim de vară (încărcarea ar scădea sub minimul tehnic al unui cazan). Având în
vedere aceste probleme privind regimurile de funcţionare ale cazanelor de abur, la
centralele de cogenerare urbană moderne s-a renunţat la instalarea debitului termic
de vârf în cazane de abur scumpe, cu parametrii înalţi şi s-a prevăzut producerea lui
în cazane speciale de vârf (fig. 5.9.,b.). Acestea servesc ca treaptă finală de
preîncălzire a apei din reţeaua de transport, după ce aceasta a fost preîncălzită în
schimbătoarele de căldură de bază alimentate cu aburul care a lucrat în turbină.
Cazanele speciale de vârf, denumite cazane de apă fierbinte – CAF, prezintă pe
lângă investiţii apreciabil mai reduse şi următoarele avantaje:
– permit folosirea schemei bloc cazan – turbină pentru centralele de cogenerare
cu turbine cu abur de înaltă presiune şi cu supraîncălzire intermediară;
– instalaţiile de reducere răcire, scumpe şi greu de exploatat la presiuni ridicate,
sunt necesare doar ca rezervă pentru cazul avariei turbinelor cu abur;
– în perioada vârfului sarcinii termice este evitat consumul inutil de energie
pentru pomparea a aproximativ 50% din debitul de apă de alimentare pentru ca
apoi presiunea aburului produs din această apă de alimentare să fie coborâtă în
instalaţiile de reducere – răcire până la valoarea necesară preparării apei fierbinţi;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII
Sarcină termică relativă [%]
175

100
90
80
70
60
q Cv q Cv
50
40 q Cc q Cc
30
20
10
0
0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000
a. b.
Durată anuală [h/an]

Fig. 5.8. Curba clasată a sarcinii Fig. 5.9. Soluţii posibile de instalare a sarcinii
termice urbane. termice de bază şi de vârf în cazul
centralelor de cogenerare urbană cu
turbine cu abur.
– cazanele de apă fierbinte au randamente mai ridicate la sarcini parţiale decât
cazanele de abur, acest lucru fiind foarte important, deoarece cazanele de vârf
funcţionează în majoritatea timpului la sarcini parţiale (vezi fig. 5.7.);
– în afara perioadelor de vârf ale sarcinii termice (ale zilelor foarte geroase) care
au o durată scurtă de apariţie, cazanele de apă fierbinte pot constitui o rezervă
pentru sarcina termică de bază.
În cazul particular al centralelor de cogenerare urbană mici, cu turbine cu abur,
sau al centralelor de cogenerare mixte cu ponderea redusă a sarcinii termice
urbane, datorită valorilor reduse ale sarcinii termice cât şi a parametrilor iniţiali
mai reduşi ai aburului viu, instalarea sarcinii termice de vârf în cazane speciale nu
este justificată, aceasta fiind instalată în cazanele energetice de abur
supradimensionate corespunzător.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal de funcţionare se determină astfel:
– la instalaţii cu schemă bloc (grupuri de cogenerare cu turbine cu abur de puteri
unitare mari, cu parametrii iniţiali ridicaţi şi cu supraîncălzire intermediară):
DTc
DCc = K ⋅ (5.1)
nC
în care: DTc este debitul maxim (de calcul) cerut de turbină, K=1,00 ... 1,07 este un
coeficient de rezervă care ţine cont de reducerea în timp a debitului cazanului ca
urmare a murdăririi suprafeţelor de schimb de căldură, iar nC = 1 sau 2 este
numărul de cazane pe bloc;
– la instalaţiile cu bare colectoare:
nC nT
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ ∑ DTc ,i (5.2)
1 1
176 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde: nC şi nT reprezintă numărul de cazane, respectiv numărul de turbine. La


centralele de cogenerare urbană, unde cazanele de apă fierbinte pot constitui o
rezervă a sarcinii termice, nu este necesară instalarea cazanelor de abur de rezervă.
c
Capacitatea de producţie a cazanelor de apă fierbinte qCAF şi numărul de
cazane de apă fierbinte nCAF se stabileşte astfel:
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ qv
c
(5.3)
1

în care: qvc reprezintă sarcina termică de vârf nominală (de calcul). Numărul de
cazane de apă fierbinte ţine cont şi de necesitatea unei anumite rezerve a sarcinii
termice.
Centralele de cogenerare industrială se caracterizează printr-o sarcină termică
cu o curbă clasată, în general, mult mai aplatisată decât în cazul centralelor de
cogenerare urbană (vezi cap. 2.), iar parametrii de consum sunt mai ridicaţi.
Debitul termic de vârf trebuie instalat în cazane de abur, care pot fi cazanele
energetice sau cazane de joasă presiune la parametrii de consum. Caracteristicile
sarcinii termice industriale fac ca dezavantajele utilizării cazanelor de înaltă
presiune (energetice) ca instalaţii de vârf să fie diminuate. De asemenea trebuie
ţinut cont că în producţia curentă nu există cazane de joasă presiune de debite
relativ mari şi că, în perioadele de vară, debitul de vârf instalat în cazanele
energetice poate fi utilizat pentru alimentarea turbinelor ale căror cazane sunt în
revizie (turbinele având o perioadă de revizie mult mai mare decât cazanele),
producându-se suplimentar energie în cogenerare. Aceste aspecte enunţate conduc
la oportunitatea instalării debitului de vârf în cazanele energetice de înaltă presiune.
Modul de instalare a debitului de vârf se stabileşte, de la caz la caz, în urma
unor calcule tehnico-economice comparative care trebuie să ţină seama de
condiţiile concrete – alură curbă clasată, cazane de abur existente în fabricaţie
curentă, investiţiile aferente în acestea etc.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal se stabilesc ţinând cont şi de faptul că siguranţa în alimentarea
consumatorilor industriali impune utilizarea schemei de legătură cazan – turbină cu
bară colectoare sau cu bară de ajutor:
nC  nT c nIRR c 
∑ c
 ∑ ∑
DC ,i ≥ K ⋅  DT ,i + DIRR,i 

(5.4)
1  1 1 
c
în care, în afara notaţiilor utilizate anterior, s-a mai notat cu DIRR ,i şi nIRR, debitele
şi respectiv numărul instalaţiilor de reducere răcire (IRR). Numărul de cazane nC se
determină ţinând cont şi de necesitatea asigurării unei rezerve în vederea
alimentării sigure a consumatorilor industriali.
Centralele termice urbane sau/şi industriale se caracterizează prin faptul că
nu există o împărţire a sarcinii termice în sarcină termică de bază şi de vârf,
întreaga sarcină termică fiind produsă în aceleaşi instalaţii: cazane de apă
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 177

caldă, cazane de apă fierbinte sau cazane de abur, după natura sarcinii termice:
urbană sau industrială.
Capacitatea de producţie a sursei va fi:
nC
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ D c (5.5)
1
sau
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ q
c
(5.6)
1

în care: D c , q c sunt debitele nominale de abur, respectiv de căldură cerute de


consumatori. Semnul > din relaţiile (5.5 şi 5.6) ţine cont şi de necesitatea asigurării
unei anumite rezerve.
La alegerea numărului de cazane şi debitului acestora trebuie avută în vedere şi
asigurarea unor regimuri de funcţionare economice în tot cursul anului. Astfel, în
cazul centralelor termice urbane mari se aleg cazane separat pentru acoperirea
necesarului de căldură pentru încălzire (se opresc vara) şi separat pentru prepararea
apei calde de consum (funcţionează tot anul la o sarcină aproximativ constantă).

5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei


Problema se va studia diferenţiat în funcţie de tipul sursei: centrală de
cogenerare sau termică şi de natura sarcinii termice, urbană sau industrială.
• În cazul centralelor de cogenerare situaţia cea mai complexă se întâlneşte
atunci când sarcina termică are un caracter mixt: urban şi industrial. Ca urmare,
analiza siguranţei în alimentarea cu căldură se va efectua pentru acest caz. Prin
particularizare se vor obţine analizele corespunzătoare cazurilor mai simple:
centrale de cogenerare urbană sau centrale de cogenerare industrială.
Analiza siguranţei în alimentarea cu căldură porneşte de la următoarele premise:
– centrala electrică de cogenerare este realizată pe partea abur – apă de
alimentare după schema cu bară colectoare, sau cu bară de ajutor. În cazul
centralelor de cogenerare urbană unde este posibilă legătura bloc
cazan - turbină, între diferitele grupuri, există legături cu bară colectoare pe
partea de apă fierbinte;
– cazanele de abur energetice, având o durată de funcţionare în cursul
anului mult mai mare decât a cazanelor de apă fierbinte iar disponibilitatea lor
fiind mai mică, rezultă că avaria cea mai probabilă este aceea a unui cazan de
abur;
– consumatorii de căldură urbani admit întreruperi sau reduceri în
alimentarea cu căldură, cu condiţia ca temperaturile interioare să nu scadă cu
mai mult de 2-3 grade. Aceasta conduce la limitarea duratei întreruperilor,
situaţia cea mai nefavorabilă apărând atunci când temperatura exterioară este
cea mai redusă (are valoarea de calcul);
178 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– consumatorii de căldură tehnologici nu admit practic întreruperi în


alimentarea cu căldură şi nici chiar reduceri;
– probabilitatea de avariere simultană a două cazane de abur este foarte
mică, ca urmare nu va fi luată în consideraţie la analiza de avarie.
Din cele expuse mai sus rezultă că situaţia cea mai dezavantajoasă o
constituie avaria unui cazan de abur energetic în perioada vârfului de sarcină
termică – perioada temperaturilor exterioare apropiate de valoarea de calcul.
Stabilirea necesităţii rezervei se face în urma analizei asigurării consumatorilor
în această situaţie dezavantajoasă. O altă situaţie dezavantajoasă care poate
impune existenţa rezervei o constituie cazul regimurilor de vară, când se
revizuiesc cazanele, apărând posibilă oprirea simultană a două cazane de abur
(unul avariat şi unul în revizie).
Fie ∆qC cantitatea de căldură corespunzătoare debitului DC al cazanului
avariat. Această indisponibilitate poate fi acoperită prin:
– încărcarea cazanelor rămase în funcţiune de la sarcina respectivă la
sarcina nominală, cu un debit căruia îi corespunde cantitatea de căldură ∆qîC .
În cazul unor centrale de cogenerare cu un număr mare de cazane de abur
energetic ( nC ≥ 5 ), încărcate în regim de calcul în apropierea debitului optim,
această măsură este suficientă pentru acoperirea indisponibilului ∆qC
nemaifiind nevoie de rezervă;
– supraîncărcarea cazanelor rămase în funcţiune peste sarcina nominală
până la sarcina maximă admisă de constructor (cca. 110-115% din sarcina
nominală), cu un debit căruia îi corespunde cantitatea de căldură ∆q sC . Debitul
maxim la care poate să funcţioneze un cazan are o durată limitată precizată de
constructor, ca urmare în marea majoritate a cazurilor ∆q sC = 0 , durata avariei
fiind posibil mai mare decât durata de supraîncărcare admisă;
– reducerea încărcării prizei urbane cu cantitatea de căldură ∆qCAF care
poate fi preluată de cazanele de apă fierbinte prin încărcarea lor la sarcina
nominală;
– reducerea puterii produse în regim de condensaţie de turbinele de
cogenerare cu condensaţie şi priză reglabilă, dacă ele funcţionează în regim
electric (coada de condensaţie este încărcată peste debitul minim de răcire),
disponibilizând astfel cantitatea de căldură ∆q∆P ;
– reducerea consumurilor de căldură industriale cu ∆qth,adm şi a celor
urbane cu ∆qu ,adm . Conform premiselor enunţate, consumatorii industriali nu
admit practic reduceri ( ∆qth, adm = 0 ), iar durata mică a reducerilor admise de
consumatorii urbani faţă de durata posibilă a avariei face ca şi ∆qu , adm = 0 .
În cazul în care indisponibilul de căldură în urma avariei unui cazan este
acoperit prin metodele de mai sus şi:
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 179

∆qC ≤ ∆qîC + ∆q sC + ∆qCAF + ∆q∆P + ∆qth, adm + ∆qu , adm (5.7)


nu mai este necesară rezerva.
Dacă însă condiţia (5.7) nu este îndeplinită, apare ca necesară instalarea unei
rezerve cu capacitatea ∆q rc :
∆q rc = ∆qC − (∆qîC + ∆q sC + ∆qCAF + ∆q ∆P + ∆qth ,adm + ∆qu ,adm ) (5.8)
Modul de instalare a rezervei depinde de natura centralei, astfel:
– în cazul centralelor de cogenerare urbană rezerva se instalează sub
formă de cazane de apă fierbinte, din motivele enunţate la modul de acoperire
al sarcinii termice de vârf. Numărul de cazane de apă fierbinte de rezervă se
stabileşte în funcţie de mărimea rezervei necesare şi de capacitatea unui cazan
de apă fierbinte;
– în cazul centralelor de cogenerare industriale, rezerva se instalează în
cazanele de înaltă presiune, din aceleaşi motive ca şi sarcina termică de vârf,
motive care au fost enunţate anterior, astfel că numărul cazanelor este mai mare
cu o unitate decât numărul necesar în regim normal de funcţionare:
nC’ = nC + 1. La centralele de cogenerare industrială, în mod obişnuit, se
impune ca nC’ ≥ 3 astfel ca, la oprirea simultană a două cazane (unul în revizie,
celălalt în avarie), consumatorul să poată fi alimentat normal;
– în cazul centralelor de cogenerare mixte, rezerva poate fi instalată fie
sub forma unor cazane de apă fierbinte, fie sub forma cazanului de înaltă
presiune. Hotărârea se ia de la caz la caz în urma unor calcule tehnico–
economice, soluţia economică fiind influenţată în mod hotărâtor de structura
sarcinii termice (ponderea consumului urban în consumul total).
În regimurile de vară, atunci când sarcina termică scade mult, se ridică
problema funcţionării cazanelor cu un debit minim pentru funcţionarea de
durată (debitul minim tehnic al cazanului):
DCmin ≥ K m ⋅ DCc (5.9)
unde Km = 0,4 ... 0,6 este un coeficient care ţine seama de tipul cazanului şi de
combustibilul folosit. Valorile mai mici corespund cazanelor cu circulaţie
forţată şi combustibilul superior iar valorile mari, cazanelor cu circulaţie
naturală şi combustibili inferiori. Problema se rezolvă prin încărcarea părţii
suplimentare de condensaţie a grupurilor de cogenerare cu condensaţie şi prize
reglabile, în măsura în care energia suplimentar produsă în condensaţie poate fi
vândută în condiţii economice.
• În cazul centralelor termice rezerva se alege astfel:
– pentru centrale termice urbane nu se alege rezervă fizică suplimentară.
În cazul în care în centrala termică urbană sunt instalate mai mult de două
cazane, unul dintre acestea constituie rezerva celorlalte în perioada în care
sarcina termică este sub cca. 50% adică cca. 2000-2500 h/an;
– pentru centralele termice industriale se prevede un cazan de rezervă
astfel încât numărul de cazane instalat nC’ este mai mare decât cel necesar
regimului normal de funcţionare nC’ = nC + 1.
180 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte


Caracteristica energetică a unui cazan de abur, sau de apă fierbinte, reprezintă
dependenţa între consumul de combustibil al cazanului B şi cantitatea de căldură
Q0 produsă de acesta.
Relaţia analitică de dependenţă dintre cele două mărimi depinde de unităţile de
măsură în care se exprimă consumul de combustibil – unităţi fizice sau unităţi
energetice. Exprimarea în unităţi energetice este mult mai elocventă, motiv pentru
care, în continuare se va considera că este valabilă relaţia:
Q
B= 0 (5.10)
η
unde, în afara mărimilor deja definite, s-a notat cu η randamentul cazanului
respectiv.
Randamentul unui cazan de abur este dependent de încărcarea acestuia
(vezi fig. 5.10.), deci de cantitatea de căldură Q0 produsă de acesta. Ca urmare,
caracteristica energetică reală (relaţia 5.10) este reprezentată grafic de curba
ABC din figura respectivă.
B η

I II III
C Fig. 5.10. Reprezentarea grafică a caracteristicii
D energetice a unui cazan de abur:
B I – zona de nefuncţionare;
II – zona de funcţionare normală;
III – zona de suprasarcină.
A
O Q opt Q
0 0

Caracteristica energetică reală reprezentată de această curbă poate fi estimată


printr-un polinom de gradul 2, având forma:
B = a0 + a1 ⋅ Q0 + a2 ⋅ Q02 (5.11)
Coeficienţii a0, a1 şi a2 din relaţia de mai sus se determină pe baze
experimentale, prin metoda celor mai mici pătrate, fiind necesare cel puţin trei
seturi de măsurători.
Determinarea acestor coeficienţi necesită un volum mare de măsurători şi de
calcule, motiv pentru care în practică se fac o serie de simplificări bazate pe
următoarele observaţii:
• în regim de durată cazanele pot funcţiona practic doar în zonele II şi III din
fig. 5.10.;
• în aceste zone, caracteristica energetică reală poate fi înlocuită de dreapta
frântă ABC, sau de dreapta OD, fără a introduce erori mari;
• în conformitate cu datele de exploatare şi cu cele din literatură [5.5], în
intervalul de funcţionare normală, randamentul unui cazan variază cu mai puţin de
± 1,5%, motiv pentru care variaţia dată de dreapta OD, fiind cea mai simplă este
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 181

preferată liniei frânte ABC. Ecuaţia acestei drepte poate fi considerată cu suficientă
precizie drept caracteristică energetică reală şi are expresia analitică:
B = a ⋅ Q0 (5.12)
în care,
1
a= c (5.13)
η
c
unde η este randamentul nominal al cazanului.
Relaţia este valabilă pentru domeniul de funcţionare de durată a cazanului,
respectiv (0,45-0,55%) – 100% din debitul nominal al acestuia.
În cazul cazanelor de apă caldă şi fierbinte observaţiile de mai sus sunt
valabile (conf. fig. 5.3. şi 5.7. randamentul este practic constant pe un domeniu de
încărcări de cca. 15% – 100% din debitul nominal al cazanului). În consecinţă, şi în
acest caz, caracteristica energetică reală este descrisă de relaţiile (5.12) şi (5.13).

5.2. Cazane recuperatoare


Cazanele recuperatoare sunt instalaţii care permit recuperarea căldurii evacuate
de turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă, pentru alimentarea cu căldură a
unor consumatori, sau constituie o interfaţă între ciclul cu gaze şi cel cu abur, în
cazul ciclurilor mixte gaze – abur.
După natura agentului termic produs, cazanele recuperatoare pot fi cazane de
abur şi cazane de apă caldă sau fierbinte.

5.2.1. Cazane recuperatoare de abur


Cazanele recuperatoare de abur sunt construite pentru o gamă largă de presiuni,
putând fi cazane de joasă presiune (3-8 bar), medie presiune (10-35 bar) şi înaltă
presiune (50-140 bar) [5.6]. Cazanele recuperatoare de abur din primele două
categorii sunt caracteristice centralelor de cogenerare folosite pentru alimentarea cu
căldură a consumatorilor de abur. Cazanele recuperatoare de înaltă presiune sunt
utilizate în ciclurile mixte gaze – abur, constituind interfaţa între ciclul cu gaze şi
cel cu abur. Acest tip de cazane nu va fi tratat în cadrul capitolului de faţă.
Constructiv, cazanele recuperatoare de abur sunt foarte asemănătoare cazanelor
de abur clasice, diferenţele constând în nivelul de temperatură al gazelor de ardere
şi în succesiunea suprafeţelor de schimb de căldură pe traseul acestora. Dacă la
cazanele de abur clasice, prima suprafaţă de schimb de căldură pe traseul gazelor
de ardere este vaporizatorul, iar treptele de supraîncălzire sunt intercalate intre
acesta şi economizor, la cazanele recuperatoare de abur succesiunea este
supraîncălzitor – vaporizator – economizor.
Din punctul de vedere al circulaţiei celor două fluide în vaporizator, cazanele
recuperatoare de abur pot fi cu ţevi de fum (ignitubulare) sau cu ţevi de apă.
182 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2
4 2 8 4
5 5
3 3

1
1

6 7 6 7
9
a. b.

Fig. 5.11. Cazane recuperatoare de abur cu ţevi de fum: a. – cazan recuperator simplu;
b – cazan recuperator cu ardere suplimentară. 1 – intrare gaze de ardere;
2 – evacuare gaze de ardere; 3 – separator de picături; 4 – ieşire abur; 5 – spaţiu
de abur; 6 – spaţiu de apă; 7 – ţevi de fum; 8 – arzător suplimentar; 9 cameră de
ardere suplimentară.

Cazanele recuperatoare de abur cu ţevi de fum (fig. 5.11.) sunt cazane de


joasă presiune, produc abur saturat şi sunt fabricate în mod curent pentru debite de
abur maxime de cca. 8,3 kg/s (30 t/h). Au aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi
cazanele de abur cu tub de flacără şi ţevi de fum (vezi § 5.1.1.1.).
Cazanele recuperatoare de abur cu ţevi de apă pot produce atât abur de joasă
presiune cât şi abur de medie presiune, fiind construite pentru o gamă foarte largă
de debite de abur. Acest tip de cazane sunt realizate prin compunerea a trei
componente principale: sistemul economizor (fig. 5.14.), sistemul vaporizator
(fig. 5.12. şi 5.13.) şi sistemul supraîncălzitor (fig. 5.14.).
O particularitate a cazanelor recuperatoare de abur cu ţevi de apă o constituie
nivelul redus de temperatură al gazelor de ardere eşapate de turbinele cu gaze
(max. cca. 600 – 650°C), astfel că schimbul de căldură are loc practic numai prin
convecţie, cazanele recuperatoare fiind similare funcţional unor schimbătoare de
căldură în contracurent.
Sistemul vaporizator al cazanelor recuperatoare cu ţevi de apă poate fi cu ţevi
verticale (fig. 5.12.,a. şi fig. 5.13.) sau cu ţevi orizontale (fig. 5.12.,b.1. şi b.2.).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 183

2 6 6 6
3
3 2 3 2
4 4

4
7

1 1
1 5
a. b.1. b.2.

Fig. 5.12. Soluţii de amplasare a sistemului vaporizator în canalele verticale de gaze de


ardere: a. – configuraţie cu ţevi verticale în D; b.1. – configuraţie cu ţevi
orizontale şi circulaţie naturală; b.2. – configuraţie cu ţevi orizontale şi circulaţie
forţată multiplă. 1 – intrare gaze de ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – tambur
separator; 4 – ţevi vaporizatoare, 5 – colector; 6 – ieşire abur saturat; 7 – pompă
circulaţie emulsie apă - abur.

Din punctul de vedere al poziţiei traseului de gaze de ardere, cazanele


recuperatoare de abur pot fi verticale, respectiv orizontale. Cazanele recuperatoare
verticale ocupă mai puţin loc în plan decât cele dezvoltate pe orizontală. În cazul
particular al sistemelor vaporizatoare cu ţevi orizontale (fig. 5.12.,b.1), diferenţa de
nivel motoare pentru circulaţia naturală are valori mici, respectiv presiunea
disponibilă în sistemul vaporizator este redusă. Drept consecinţă, viteza emulsiei
apă-abur în sistemul vaporizator trebuie să fie redusă, coeficienţii de transfer de
căldură având valori reduse. Investiţia în cazan va fi mare, sistemul vaporizator
fiind scump datorită faptului că acesta se realizează din ţevi de diametru mare şi cu
o suprafaţă de schimb de căldură mare. Cazanul recuperator va avea un debit
minim tehnic relativ ridicat, va porni greu şi va răspunde cu întârziere la
modificările de regim. Pentru evitarea acestei situaţii se utilizează circulaţia forţată
multiplă (fig. 5.12.,b.2). Principalele dezavantaje ale soluţiei sunt: creşterea
costurilor cu energia electrică consumată şi a celor pentru mentenanţa
echipamentelor suplimentare (pompe, motoare electrice de antrenare, sistem de
control şi automatizare etc.). Pompele de circulaţie funcţionează cu emulsie
apă-abur la temperaturi ridicate şi, ca urmare, au o fiabilitate redusă, influenţând
disponibilitatea cazanului recuperator.
184 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6 6 6
3 3 3

4 4 5 4
2 2 2
1 1 1

5 5
5
a. b. c.

Fig. 5.13. Soluţii de amplasare a sistemului vaporizator în canalele orizontale de gaze de


ardere: a. – configuraţie cu ţevi verticale în “O”; b. – configuraţie cu ţevi
verticale în “A”; c. – configuraţie cu ţevi verticale în “I”. 1 – intrare gaze de
ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – tambur separator; 4 – ţevi vaporizatoare;
5 – colector; 6 – ieşire abur saturat.

Sistemul economizor şi sistemul supraîncălzitor (fig. 5.14.) au practic aceeaşi


configuraţie, aceasta fiind influenţată de poziţia traseului de gaze de ardere şi a
ţevilor.

2
3
3 3
2 2

1 1

a. b.1. b.2.

Fig. 5.14. Soluţii de realizare a sistemului economizor (supraîncălzitor): a. – amplasare în


canele verticale de gaze de ardere, configuraţie cu serpentine; b.1. – amplasare în
canele orizontale de gaze de ardere configuraţie cu serpentine; b.2. – amplasare
în canele orizontale de gaze de ardere. configuraţie cu ţevi verticale în “I”.
1 – intrare gaze de ardere; 2 – ieşire gaze de ardere; 3 – ţevile economizorului
(supraîncălzitorului).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 185

Cuprins Capitolul 5 – I –

5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE


A CĂLDURII ...............................................................................................................166
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte .......................................................166
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico - funcţionale .........................166
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice ...........................................166
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de cogenerare .167
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele electrice de
cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici tehnico – funcţionale....................169
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ..................................................................................169
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte .............................................................................172
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în alimentarea cu
căldură – problema rezervei .......................................................................................174
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică de cogenerare
sau centrală termică ................................................................................................174
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ..........................177
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte ................180
5.2. Cazane recuperatoare ..............................................................................................181
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur...........................................................................181
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 185

5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte


Din punctul de vedere al modului de circulaţie al celor două fluide, cazanele
recuperatoare de apă caldă sau fierbinte pot fi cu ţevi de fum sau cu ţevi de apă.
Cazanele recuperatoare de apă caldă sau fierbinte cu ţevi de fum sunt
similare constructiv cazanelor recuperatoare de abur de acelaşi tip (vezi § 5.2.1.) şi
sunt fabricate în mod curent pentru capacităţi termice maxime de cca. 11,6 MWt
(10 Gcal/h). Au aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi cazanele de apă caldă sau
fierbinte cu tub de flacără şi ţevi de fum (vezi § 5.1.2.1.).
Cazanele recuperatoare de apă caldă sau fierbinte cu ţevi de apă sunt
realizate din elemente similare constructiv elementelor sistemului economizor ale
cazanelor recuperatoare de abur cu ţevi de apă (fig. 5.14.).

5.2.3. Arderea suplimentară


Turbinele cu gaze utilizate în centralele de cogenerare (de puteri unitare mici şi
medii) funcţionează cu excese mari de aer în camera de ardere (în general peste 4).
Ca urmare, gazele de ardere eşapate de turbine şi intrate în cazanele recuperatoare
vor avea în compoziţie mari cantităţi de oxigen. Acest oxigen poate fi folosit pentru
arderea unei cantităţi suplimentare de combustibil mărind astfel cantitatea de
căldură ce poate fi livrată consumatorilor. În mod curent arderea suplimentară este
utilizată pentru acoperirea sarcinii termice de vârf. Arderea suplimentară poate fi
folosită atât la cazanele cu ţevi de fum (vezi fig. 5.11.,b.), cât şi la cazanele cu ţevi
de apă (vezi fig. 5.15.).
2
ieşire
5 5 gaze
de ardere

intrare ieşire intrare


gaze 4 3 1 gaze gaze
6 de ardere de ardere 6
de ardere
a. b.

Fig. 5.15. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară: a. – cazan de abur; b. – cazan de


apă caldă (fierbinte). 1 – economizor; 2 – tambur; 3 – vaporizator;
4 – supraîncălzitor; 5 – arzător suplimentar; 6 – cameră ardere suplimentară.
Cazanele recuperatoare, fiind dimensionate cu suprafeţe de schimb de căldură
convective, nu pot funcţiona la temperaturi mai mari de cca. 800°C [5.6], [5.8].
Acest lucru limitează cantitatea de combustibil care poate fi arsă suplimentar,
nefiind utilizată întreaga cantitate de oxigen din gazele de ardere. În mod curent,
după efectuarea arderii suplimentare, excesul de aer rămâne superior valorii
de 2 [5.8].
186 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cantitatea de căldură maximă q max AS ce poate fi livrată suplimentar


consumatorilor pe baza arderii suplimentare este:
0
λ TG − 1 Va,TG H i , AS y TGc c
q max
AS = η AS ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ qTG (5.14)
λ AS Va0, AS H i ,TG ηTG
în care η AS este randamentul arderii suplimentare; λ TG , λ AS – excesele de aer de
ardere din camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze, respectiv din cazanul
recuperator funcţionând cu ardere suplimentară; Va0,TG , Va0, AS – volumul specific
teoretic de aer corespunzător combustibilului folosit de instalaţia de turbină cu
gaze, respectiv al celui ars suplimentar; H i ,TG , H i , AS – puterea calorifică
inferioară a combustibilului folosit de instalaţia de turbină cu gaze, respectiv a
celui ars suplimentar; y TGc – indicele de cogenerare al turbinei cu gaze; ηTG –
c
randamentul electric al turbinei cu gaze; iar qTG – cantitatea de căldură livrată
consumatorilor de turbina cu gaze prin recuperare.
În cazul în care pentru arderea suplimentară se foloseşte acelaşi combustibil cu
cel ars în camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze (cazul cel mai întâlnit în
practică), relaţia (5.14) devine:
λ TG − 1 y TGc c
q max
AS = η AS ⋅ ⋅ ⋅ qTG (5.15)
λ AS ηTG
Arderea suplimentară modifică puţin regimul de temperaturi şi debite pe partea
de gaze de ardere a cazanului recuperator. Ca urmare, pierderile de căldură ale
acestuia în mediul ambiant şi prin gazele de ardere evacuate rămân practic aceleaşi.
Cu suficientă precizie se poate considera că arderea suplimentară are un randament
foarte ridicat, de cca. 98 - 99%, respectiv practic, întreaga căldură dezvoltată prin
arderea suplimentară este utilă. Aceasta constituie principala justificare energetică
şi economică a utilizării arderii suplimentare.
Având în vedere caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze construite în
prezent, cantitatea de căldură maximă q max AS ce poate fi livrată suplimentar
consumatorilor, pe baza arderii suplimentare, poate fi estimată cu relaţia:
max
q AS ≤ (2 ÷ 3) ⋅ qTG
c
(5.16)
Este posibilă realizarea unei arderi suplimentare în două trepte, acest lucru
permiţând o mai bună folosire a oxigenului în exces în gazele de ardere, eliminând
astfel restricţia evitării transferului de căldură radiativ. Arderea suplimentară în
două trepte poate fi aplicată practic doar cazanelor recuperatoare cu ţevi de apă
(fig. 5.16.).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 187

5 7

a.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 8 3 1 de ardere

5 7

b.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 de ardere

8
2

5 7

c.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 3 1 8 de ardere

Fig. 5.16. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară în două trepte: a. – cazan de abur;
b. – cazan de apă caldă (fierbinte); c. – cazan combinat abur – apă caldă
(fierbinte). Notaţiile au fost definite la fig. 5.15. În plus s-a notat cu 7 – arzătorul
suplimentar treapta 2-a şi cu 8 – camera de ardere a acestuia.
Arderea suplimentară poate constitui şi o rezervă în cazul avariei turbinei cu
gaze. În acest scop, arzătorul suplimentare poate fi prevăzut cu un ventilator special
de aer care intră în funcţiune la avaria turbinei cu gaze, cazanul recuperator
devenind similar unui cazan clasic.
Pentru realizarea arderii suplimentare se folosesc următoarele tipuri de arzătoare
[5.12]:
• arzătoare în venă de aer – injectează direct combustibilul în gazele de
ardere, cu exces mare de aer, fără a realiza un amestec prealabil cu acestea. Sunt
cele mai simple, mai ieftine şi mai uşor de instalat arzătoare pentru arderea
suplimentară. Pot fi folosite cu uşurinţă la modificarea unor cazane recuperatoare
existente. Datorită faptului că nu realizează un amestec prealabil cu gazele de
ardere, ele nu pot folosi întreaga cantitate de O2 din gazele de ardere fără riscul
apariţiei nearselor chimice în gazele de ardere. Se folosesc numai pentru
combustibili gazoşi. Având în vedere avantajele şi dezavantajele acestor arzătoare,
ele sunt cele mai utilizate pentru echiparea cazanelor recuperatoare cu ardere
suplimentară;
188 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• arzătoare cu turbulenţă – similare constructiv arzătoarelor obişnuite, ele


realizând un amestec prealabil cu gazele de ardere, diferenţa faţă de acestea
constând în faptul că lucrează la temperaturi mult mai ridicate (cca. 550 – 650°C).
În consecinţă, ele trebuie realizate din materiale refractare, fiind mult mai scumpe.
Principalele avantaje ale acestui tip de arzătoare sunt: realizarea unei arderi mai
bune la excese de aer mai reduse decât în cazul arzătoarelor în venă de aer şi
posibilitatea arderii atât a combustibililor gazoşi, cât şi a celor lichizi. Datorită
costurilor mari ele sunt mai puţin folosite.

5.3. Turbine cu abur


5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare
Principalele tipuri de turbine cu abur de cogenerare sunt: turbinele cu
contrapresiune sau contrapresiune şi priză reglabilă, turbine cu condensaţie şi priză
sau prize reglabile pentru prelevarea aburului de joasă presiune, cu condensaţie şi
prize reglabile pentru prelevarea aburului de joasă şi medie presiune.
Turbinele cu contrapresiune sau contrapresiune şi priză reglabilă sunt
caracteristice centralelor de cogenerare industriale, pentru a livra aburul necesar
consumatorilor tehnologici care consumă abur de 3÷21 bar. Este posibilă folosirea
turbinelor cu contrapresiune redusă (la presiuni coborâte de cca. 2÷4 bar) în cazuri
speciale, când se justifică economic, şi pentru alimentarea cu căldură sub formă de
apă fierbinte. Turbinele cu abur cu contrapresiune (cu sau fără priză reglabilă) sunt
cele mai simple şi mai ieftine instalaţii de turbine cu abur, în schimb au
disponibilitatea puterii electrice în strânsă legătură cu sarcina termică
(vezi § 5.3.1.).
Turbinele cu condensaţie şi priză reglabilă pentru prelevarea aburului de
joasă presiune (0,5÷2,5 bar), sunt caracteristice centralelor de cogenerare care
livrează căldura sub formă de apă fierbinte. Priza reglabilă de joasă presiune poate
fi realizată într-o singură treaptă, sau în două trepte (fig. 5.17.), prima treaptă fiind
priza reglabilă propriu-zisă, iar cea de a doua treaptă fiind o priza fixă (datorită
apropierii de prima treaptă se va comporta ca o priză semireglată).
Puterile electrice produse în cogenerare în cele două situaţii sunt:
P cI = q p ⋅ yc1 (5.17)
şi
P cII = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 (5.18)
unde q p , q p1 , q p 2 sunt cantităţile de căldură livrate de turbina de cogenerare în
ipoteza realizării prizei reglabile într-o singură treaptă, respectiv în două trepte
( q p = q p1 + q p 2 ); yc1 , yc 2 – valorile indicilor de cogenerare corespunzători
treptelor prizei reglabile.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 189

PcI PcII

pp1 pp1
ip1 pp2
qc qc1 ip1 pp2
qc2 ip2

ta tî ta tai tî

ic1 ic1 ic2


a. b.

Fig. 5.17. Moduri posibile de realizare a prizei reglabile urbane: a.– priza reglabilă într-o
treaptă; b. – priza reglabilă în două trepte.

Puterile electrice produse în cogenerare în cele două situaţii sunt:


P cI = q p ⋅ yc1 (5.17)
şi
P cII = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 (5.18)
unde q p , q p1 , q p 2 sunt cantităţile de căldură livrate de turbina de cogenerare în
ipoteza realizării prizei reglabile într-o singură treaptă, respectiv în două trepte
( q p = q p1 + q p 2 ); yc1 , yc 2 – valorile indicilor de cogenerare corespunzători
treptelor prizei reglabile.
Diferenţa de putere electrică în cogenerare între cele două variante de realizare a
prizei reglabile va fi:
∆PII − I = P cII − P cI = q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 − q p ⋅ yc1 =
= q p1 ⋅ yc1 + q p 2 ⋅ yc 2 − (q p1 + q p 2 ) ⋅ yc1 = (5.19)
= q p 2 ⋅ ( yc 2 − yc1 )
Deoarece presiunea prizei inferioare este evident mai mică decât presiunea
prizei superioare (pp2 < pp1), între cei doi indici de cogenerare va exista relaţia de
mărime:
yc 2 > yc1 (5.20)
respectiv:
P cII > P cI (5.21)
În concluzie, realizarea prizei reglabile în două trepte este avantajoasă din punct
de vedere energetic faţă de realizarea prizei reglabile într-o singură treaptă, ea
ducând la un plus de putere electrică produsă în cogenerare, pentru aceeaşi
cantitate de căldură livrată în cogenerare.
190 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile indicilor de cogenerare realizaţi pot fi determinate cu relaţiile


(vezi § 7.2.1.3.)
h0 − h p1
yc1 = ⋅ (1 + eregI ) ⋅ η m ⋅ η g (5.22)
h p1 − hc1
h0 − h p 2
yc 2 = ⋅ (1 + eregII ) ⋅ η m ⋅ η g (5.23)
h p 2 − hc 2
unde h0 este entalpia aburului intrat în turbină; hp1, hp2 – entalpiile reale ale
aburului livrat la cele două trepte ale prizei reglabile; hc1, hc2 – entalpiile
condensatului rezultat în schimbătoarele de bază; eregI, eregII – factori care ţin cont
de efectul pozitiv al circuitului de preîncălzire regenerativă asupra producţiei de
energeie electrică; iar ηm, ηg – randamentul mecanic al turbinei, respectiv
randamentul generatorului electric.
Se pot face ipotezele simplificatoare:
• modificarea modului de realizare a prizei reglabile conduce la modificări
insesizabile ale realizării şi funcţionării circuitului de preîncălzire regenerativă,
deci:
eregI ≅ eregII (5.24)
• izobarele pp1 şi pp2 sunt relativ foarte apropiate, ca urmare se pot scrie
relaţiile:
h p1 − hc1 ≅ h p 2 − hc 2 (5.25)
şi
h p1 − h p 2 ≅ K ⋅ (t s1 − t s 2 ) (5.26)
în care ts1 şi ts2 sunt temperaturile de saturaţie corespunzătoare presiunilor la priza
reglabilă superioară, respectiv inferioară.
Înlocuind în relaţia (5.19) valorile indicilor de cogenerare şi ţinând cont de
ipotezele anterioare, se obţine:
(1 + eregI )
yc 2 − yc1 ≅ K ⋅ ⋅ η m ⋅ η g ⋅ (t s1 − t s 2 ) (5.27)
h p1 − hc1
Considerând că schimbătoarele de bază se dimensionează în aceleaşi condiţii, se
pot scrie relaţiile:
t s1 = t a + δt (5.28)
şi
t s 2 = t ai + δt (5.29)
unde δt este diferenţa finală de temperatură pentru care se dimensionează
schimbătoarele de bază, restul notaţiilor fiind definit în fig. 5.17.
Înlocuind relaţiile (5.28) şi (5.29) în relaţia (5.27) se obţine:
(1 + eregI )
yc 2 − yc1 ≅ K ⋅ ⋅ η m ⋅ η g ⋅ (t a − t ai ) = A ⋅ (t a − t ai ) (5.30)
i p1 − ic1
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 191

în care A este o constantă ce înglobează mărimile care, prin ipotezele


simplificatoare făcute, au fost considerate constante.
Notând cu α raportul qc2/qc se poate scrie relaţia:
q t −t
α = c 2 ≅ ai î (5.31)
qc t a − tî
Exprimând diferenţa de temperatură (t a − t ai ) în funcţie de α se obţine:
( t a − t ai ) = ( t a − t î ) ⋅ (1 − α ) (5.32)
Înlocuind relaţiile (5.30) ÷ (5.32) în relaţia (5.19), se obţine:
∆PII − I = q p ⋅ A ⋅ (ta − tî ) ⋅ α ⋅ (1 − α ) (5.33)
în care singura variabilă este α.
Câştigul de putere datorat realizării prizei reglabile în două trepte ∆PII − I devine
maxim atunci când se realizează condiţia:
∂ (∆PII −I )
=0 (5.34)
∂α
Diferenţiind relaţia (5.33) în funcţie de α se obţine:
q p ⋅ A ⋅ (t a − tî ) ⋅ (1 − 2 ⋅ α) = 0 (5.35)
respectiv:
α = 0,5 (5.36)
În concluzie, efectul energetic pozitiv maxim al realizării prizei reglabile în
două trepte se obţine la repartizarea egală a sarcinii termice totale între cele două
trepte ale prizei reglabile.
Obs. : demonstraţia s-a făcut pentru o turbină de cogenerare fără supraîncălzire
intermediară. În cazul turbinelor de cogenerare cu supraîncălzire se poate face o
demonstraţie similară, ajungând la aceeaşi concluzie.
Turbinele cu condensaţie şi prize reglabile pentru prelevarea aburului de
medie presiune (5÷16 bar) şi pentru abur de joasă presiune (0,5÷2,5 bar) sunt
recomandate în cazul centralelor de cogenerare mixte, care alimentează cu căldură
consumatori atât sub formă de abur tehnologic cât şi sub formă de apă fierbinte.
Indiferent de tip, turbinele cu condensaţie şi priză sau prize reglabile sunt
mai complicate şi mai scumpe decât turbinele cu contrapresiune de aceeaşi putere
electrică. În schimb, sarcina electrică este practic independentă de sarcina termică
(vezi § 5.3.2.). În acelaşi timp, instalarea unei puteri suplimentare în coada de
condensaţie a unei turbine cu condensaţie şi priză sau prize reglabile este mult mai
ieftină decât instalarea aceleiaşi puteri în grupuri speciale cu condensaţie pură.

5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.


Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a
turbinelor cu condensaţie şi priză (prize reglabile)
Centralele de cogenerare trebuie privite nu numai ca surse raţionale pentru
alimentarea cu căldură, care produc în acelaşi timp şi energie electrică ieftină, ci
trebuie concepute şi exploatate ca surse care intervin pe piaţa de energie electrică.
192 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinând seama de condiţiile impuse de aceasta, centralele de cogenerare trebuie să


se încadreze în anumite regimuri de funcţionare şi livrare a puterii electrice,
urmărindu-se atât economicitatea producţiei de energie (obţinerea unei cantităţi cât
mai mari de energie electrică pe seama căldurii livrate), cât şi supleţea în
funcţionare, asigurarea unui grad ridicat de disponibilitate a puterii electrice.
În cazul consumurilor de căldură în scopuri tehnologice, având în general valori
ridicate ale duratelor anuale de utilizare a sarcinilor termice maxime (v. cap. 2), în
funcţie de rezultatele calculelor tehnico-economice poate apare justificată utilizarea
turbinelor cu contrapresiune.
Pentru consumurile de căldură cu caracter urban, cu durate anuale coborâte de
utilizare a sarcinilor termice maxime, aceste turbine nu permit independenţa puterii
electrice produsă faţă de mărimea sarcinilor termice livrate. În asemenea cazuri,
poate apare necesară utilizarea unor turbine de cogenerare cu condensaţie şi
priză(e) reglabilă(e), la care puterea electrică produsă să fie mai puţin dependentă
de mărimea sarcinii termice livrate. Printr-o dimensionare corespunzătoare a părţii
de condensaţie (a corpului de joasă presiune – CJP), ele permit ca la micşorarea
sarcinii termice să poată produce o putere electrică mai mare decât aceea care ar
rezulta pe seama căldurii livrate consumatorilor. În perioadele de sarcină termică
redusă aceste turbine urmează să utilizeze aburul disponibil în cazane şi capacitatea
rămasă disponibilă a corpului de înaltă presiune, pentru producerea de energie
electrică în regim de condensaţie. În acest caz, puterea electrică disponibilă
depinde de mărimea sarcinii termice într-o măsură mult mai mică. În schimb, ca
urmare a producţiei de energie electrică în condensaţie, scade economia de
combustibil realizată în cogenerare faţă de producerea separată a căldurii şi
energiei electrice.

5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul


de vedere al puterii electrice
Pentru stabilirea modului optim de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu
abur, din punctul de vedere al puterii electrice, se vor compara mai multe variante
ale acestora. Sunt posibile următoarele variante:
– varianta 1, turbină cu contrapresiune la presiunea pc;
– varianta 2, turbină cu condensaţie şi priză reglabilă, la care corpul II de joasă
presiune CJP) este dimensionat pentru debitul minim de abur necesar răcirii sale
0
( Dcd );
– varianta 3, turbină cu condensaţie şi priză reglabilă la care corpul II de joasă
presiune (CJP) este dimensionat pentru un debit mai mare decât cel necesar răcirii
sale ( Dcd = Dcd0
+ ∆Dcd ). Debitul destins suplimentar în corpul de joasă presiune
∆Dcd poate avea diverse valori în funcţie de cerinţele impuse disponibilităţii
puterii electrice:
o varianta 3.,a., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă cca. 50% din puterea electrică nominală Pcc . Varianta poate fi aplicată
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 193

turbinelor de cogenerare cu abur cu condensaţie şi două prize reglabile (pentru


prelevarea aburului de medie şi de joasă presiune). Are la bază ipoteza că cele două
consumuri asigurate nu pot deveni simultan nule;
o varianta 3.,b., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă 100% din puterea electrică nominală Pcc ;
o varianta 3.,c., la sarcină termică nulă, turbina de cogenerare trebuie să
producă puterea electrică maximă P max > Pcc .
Schemele de principiu ale turbinelor, în cele trei variante principale de realizare,
sunt prezentate în fig. 5.18.

p0 , t 0 p0 , t 0 p0 , t0
Pc P P
D0 D0 D0

I II I II

pc 0
Dreg Dc Dreg Dc pc D cd pcd Dreg Dc pc D cd pcd

1. 2. 3.

Fig. 5.18. Schemele de principiu ale turbinelor de cogenerare cu abur comparate:


1 – turbină cu contrapresiune; 2 – turbină cu condensaţie şi priză reglabilă cu
CJP nesupradimensionat; 3 – idem 2) cu CJP supradimensionat, unde CJP ≡ II.

Pentru a pune în evidenţă efectele diverselor moduri de dimensionare ale


corpului de joasă presiune al turbinelor, se va analiza modul de comportare al
acestora la modificarea încărcării termice de la 0 la 100% din sarcina termică
nominală (v. fig. 5.19.). Discuţia se face în ipoteza regimului de putere maximă,
respectiv că în corpurile turbinei se vor destinde debitele maxime posibile pentru o
anumită sarcină termică.
În cazul turbinei cu contrapresiune (varianta 1 de dimensionare a turbinei),
creşterea sarcinii termice qc, respectiv a debitului de abur eşapat de turbină la
contrapresiune se face pe seama creşterii debitului de abur D0 intrat în turbină
(linia 1’ din fig. 5.19.). Turbina va livra o putere electrică P doar când valoarea
debitului destins în turbină va depăşi debitul de mers în gol al acesteia, puterea
fiind apoi crescătoare cu sarcina termică (linia 1 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP nesupradimensionat (varianta 2 de
dimensionare a turbinei), creşterea sarcinii termice qc, respectiv a debitului de abur
eşapat de turbină la priza reglabilă se face pe seama creşterii debitului de abur D0
intrat în turbină (linia 2’ din fig. 5.19.). Debitul de abur destins în CJP rămâne
constant tot timpul la valoarea DCmin (linia 2” din fig. 5.19.). Turbina va livra o
194 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

putere electrică P > 0 practic la orice sarcină termică şi va fi crescătoare cu aceasta


(linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu conden-
5 saţie şi CJP supradimensionat în
Pcc varianta a (varianta 3.,a. de
4 dimensionare a turbinei), creş-
3
terea sarcinii termice qc, respectiv
a debitului de abur eşapat de
P turbină la priza reglabilă se face
2
în primă fază pe seama creşterii
1 debitului de abur D0 intrat în
turbină. Acesta creşte până la
atingerea valorii maxime
qcc c
admisibile D0 , după care rămâne
qc
D0c constant la această valoare (linia
4’ 5’ frântă 3’ din fig. 5.19.).
5” 3’
4” Atât timp cât D0 < D0c ,
Dcd debitul de abur destins în CJP
D0 1’
rămâne constant la valoarea de
3” dimensionare a acestuia. Când
2’ 2” debitul de abur necesar la intrarea
min în turbină atinge valoarea maximă
Dcd
qcc D0c , creşterea în continuare a
qc
sarcinii termice qc se poate face
Fig. 5.19. Variaţia puterii electrice produse şi a numai prin reducerea debitului de
debitului de abur intrat în turbine în abur destins în CJP, de la
diversele variante de dimensionare a valoarea de dimensionare până la
turbinelor de cogenerare cu abur.
valoarea DCmin (linia frântă 3” din
fig. 5.19.). Turbina va livra o
putere electrică maximă Pmax crescătoare cu sarcina termică atât timp cât debitul de
abur destins în turbină creşte, după care puterea electrică maximă scade odată cu
creşterea sarcinii termice (urmare a descărcării CJP) până la valoarea nominală Pcc
(linia frântă 3 din fig. 5.19.). Se observă că puterea electrică are valori care
depăşesc valoarea nominală Pcc . Diferenţa dintre aceste valori şi valoarea
nominală Pcc poartă numele de putere adiţională. Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia frântă 3 din
fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din
fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta b
(varianta 3.,b. de dimensionare a turbinei), comportarea turbinei va fi similară
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 195

situaţiei anterioare, diferenţele constând în valorile diferite ale debitului pentru care
s-a dimensionat corpul de joasă presiune. Variaţia debitului intrat în turbină este
dată de linia frântă 4’ din fig. 5.19., variaţia debitului destins în CJP de
linia frântă 4” din fig. 5.19., iar variaţia puterii electrice maxime de linia frântă 4
din fig. 5.19. Puterile electrice ce pot fi produse se vor situa între puterea electrică
maximă (linia frântă 4 din fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la
minim – linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta c
(varianta 3.,c. de dimensionare a turbinei), debitul de abur intrat în turbină rămâne
constant la valoarea maximă D0c indiferent de mărimea sarcinii termice qc
(linia 5’din fig. 5.19.), creşterea acesteia făcându-se numai prin scăderea debitului
de abur destins în CJP de la valoarea de dimensionare până la valoarea DCmin
(linia 5” din fig. 5.19.). Puterea electrică maximă a turbinei va fi tot timpul
descrescătoare cu sarcina termică (linia 5 din fig. 5.19.). Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia 5 din fig. 5.19.) şi puterea
electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din fig. 5.19.).
Se fac următoarele observaţii:
• fig. 5.19. este corectă în ipoteza că randamentele intern şi mecanic ale
turbinei de cogenerare cu abur şi randamentul generatorului electric sunt constante
indiferent de încărcare. În realitate, aceste randamente sunt variabile cu sarcina, dar
concluziile sub aspect calitativ rămân neschimbate;
• valoarea puterii adiţionale maxime este dependentă de gradul de
supradimensionare a CJP. Cu cât acest grad este mai mare, cu atât valoarea puterii
adiţionale maxime este mai mare;
• sarcina termică la care se poate realiza puterea adiţională maximă scade pe
măsura supradimensionării CJP.

5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor


de cogenerare cu abur
Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu abur este
dependentă de modul de dimensionare a turbinei cu abur (respectiv de
dimensionarea CJP pentru turbinele cu condensaţie şi priză reglabilă), de variaţia în
timp a sarcinii termice şi de regimul de funcţionare al sursei de cogenerare.
Din punctul de vedere al încărcării echipamentelor sursei sunt posibile două
regimuri extreme de funcţionare:
• instalaţiile de cogenerare acoperă baza curbei de sarcină, iar instalaţiile de
vârf acoperă restul. Este regimul în care efectele cogenerării sunt maxime
(v. fig. 5.20.,a.);
• instalaţiile de vârf acoperă baza curbei de sarcină, iar instalaţiile de
cogenerare acoperă restul. Este regimul de putere electrică maximă, efectele
cogenerării fiind minime (v. fig. 5.20.,b.).
196 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

P 3-3.c.

3-3.b.

3-2. 3-3.a.

a.
P τ
2-3.c.
2-3.b. 2-2. 1
2-3.a.

P
3-3.c.

3-3.b.

3-2. 3-3.a.
b.
P τ
1
2-3.c. 2-2.
2-3.b.
2-3.a.

Fig. 5.20. Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare cu
condensaţie şi prize reglabile, în diverse variante de dimensionare a CJP:
a. – în regim normal de încărcare a echipamentelor; b. – în regim de putere
maximă. 1 – curba clasată acoperită de turbina de cogenerare, 2 – curbele de
variaţie P-qc în cele patru variante de dimensionare a CJP; 3 – curbele clasate ale
puterilor electrice în cele patru variante de dimensionare a CJP. Variantele de
dimensionare sunt identificate prin notaţiile: -2 – CJP nesupradimensionat;
-3.a. – CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a cca. 50%
din puterea electrică nominală Pcc ; -3.b. . – CJP supradimensionat pentru
obţinerea în condensaţie pură a 100% din puterea electrică nominală Pcc ;-3.c. . –
CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a puterii electrice
maxime.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 197

Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare


din fig. 5.20. au la bază o curbă a sarcinii termice similară curbei clasate urbane.
Se observă că, pentru o alura dată a curbei clasate urbane, alura curbei clasate a
sarcinii termice acoperită de turbina de cogenerare depinde de valoarea
coeficientului de cogenerare considerat. Cu cât coeficientul de cogenerare are o
valoare mai redusă, cu atât curba clasată acoperită de turbina de cogenerare este mai
aplatisată.
Energiile electrice produse anual cresc odată cu creşterea gradului de
supradimensionare a CJP, conducând la puteri medii anuale disponibile dependente
ca valoare de gradul de supradimensionare a CJP.
Se vede că, odată cu creşterea supradimensionării, puterea medie anuală Pmd
creşte, dar gradul de creştere este din ce în ce mai mic, lucru amplificat la valori
reduse ale coeficientului de cogenerare instalat.
În concluzie, prin creşterea gradului de supradimensionare a corpului de joasă
presiune al turbinelor cu condensaţie şi prize reglabile, puterea medie anuală
disponibilă a grupului creşte pe seama creşterii puterii medii produsă în regim de
condensaţie. Aceasta conduce la creşterea consumului specific mediu anual de
combustibil.
Stabilirea oportunităţii folosirii turbinelor cu condensaţie şi prize reglabile şi a
gradului de supradimensionare a corpului de joasă presiune al acestora trebuie să se
facă prin calcule tehnico economice care să ia în consideraţie aspectele pozitive şi
negative care apar.

5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare


a turbinelor de cogenerare cu abur
Turbinele de cogenerare se caracterizează printr-o multitudine de regimuri de
funcţionare posibile. Se poate face o clasificare a acestor regimuri în funcţie de
mărimea considerată drept referinţă pentru sistemul de reglare a admisiei aburului
în turbină. Din acest punct de vedere există două regimuri caracteristice de
funcţionare şi anume:
• funcţionarea după grafic de reglaj termic sau, pe scurt, regim termic,
care corespunde situaţiei în care mărimea considerată drept referinţă pentru
sistemul de reglare a admisiei aburului în turbină este sarcina termică livrată
(presiunea aburului la contrapresiune sau la priza reglabilă în cazul consumatorilor
de abur sau temperatura apei fierbinţi la ieşirea din schimbătorul de bază în cazul
consumatorilor de apă fierbinte). În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză(e)
reglabilă(e), la funcţionarea în acest regim, în corpul de joasă presiune intră doar
debitul minim de răcire a acestuia indiferent de gradul de spradimensionare a
corpului de joasă presiune. De subliniat faptul că turbinele cu contrapresiune şi cele
cu condensaţie cu CJP-ul nesupradimensionat por funcţiona doar în acest regim;
• funcţionarea după grafic de reglaj electric sau pe scurt regim electric, ce
corespunde situaţiei în care mărimea considerată drept referinţă pentru sistemul de
reglare a admisiei aburului în turbină este sarcina electrică livrată (turaţia turbinei).
În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză(e) reglabilă(e), la funcţionarea în acest
198 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

regim, în corpul de joasă presiune intră un debit mai mare decât debitul minim de
răcire a acestuia. De subliniat faptul că, în regim electric, puterea electrică produsă
este mai mare decât cea produsă în regim termic la aceeaşi sarcină termică livrată
de turbină. Regimul de condensaţie pură poate fi considerat un regim electric
particular, corespunzător unei sarcini termice nule livrată de turbină.
Pentru diversele variante de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu abur,
gradul de încărcare al diferitelor corpuri este diferit, în funcţie de regimul de
funcţionare (v. tabelul 5.1).

5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale


turbinelor de cogenerare cu abur
Cunoaşterea comportării turbinelor cu abur în alte regimuri decât cel nominal
(de dimensionare) este posibilă numai pe baza cunoaşterii diagramelor de regimuri,
respectiv ale caracteristicilor energetice.
În cazul cel mai general, al turbinei de cogenerare cu condensaţie şi priză(e)
reglabilă(e), între diverşii parametri care caracterizează un anumit regim (debit de
abur viu consumat D0, putere electrică produsă P, debit de căldură livrat
consumatorilor urbani sau industriali – qu sau qi, presiune de livrare a căldurii pu
(pi), parametrii aburului viu – presiune p0 şi temperatura t0,. presiunea de
condensare pcd etc.) există o legătură funcţională:
F ( D0 , P, qu , qi , pu , pi , p0 , t0 , pcd ,....) = 0 (5.37)
Expresiile analitice care descriu legătura funcţională dată de relaţia (5.37)
constituie caracteristicile energetice ale turbinei respective, iar reprezentarea
grafică a legăturii funcţionale F constituie diagrama de regimuri (diagrama
energetică) a turbinei.
Legătura funcţională (5.37) poate fi reprezentată grafic doar într-un spaţiu
n – dimensional, n fiind numărul de parametri funcţionali consideraţi variabili.
Pentru ca să fie posibilă o reprezentare în plan, numărul de parametri funcţionali
variabili trebuie să fie n ≤ 4, restul parametrilor fiind consideraţi constanţi. Dacă
numărul de parametri variabili este mai mare decât 4, pentru o reprezentare în plan
se procedează astfel:
• se analizează şirul parametrilor naturali, stabilindu-se valoarea influenţelor
asupra legăturii funcţionale (5.37), reţinându-se cei patru parametri cu influenţa cea
mai mare. Pentru aceşti parametri se construiesc diagramele de regim, restul
parametrilor fiind consideraţi constanţi;
• se consideră influenţa celorlalţi parametri (mai puţin importanţi) prin
intermediul corecţiilor la diagramele de regim.
Cercetările şi măsurătorile duc la concluzia că diagramele de regimuri cu
dependenţe liniare între parametrii funcţionali consideraţi sunt simple şi suficient
de precise pentru descrierea corectă a legăturii funcţionale (5.37), conform
[5.9], [5.10]. Erorile introduse sunt de ordinul 1,5-2% pentru încărcări ale turbinei
mai mari de 30% [5.5], ele crescând pentru încărcări mai mici, putând ajunge la
maxim 4-5% [5.5], [5.10].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 199

Reprezentarea schematică a încărcării turbinelor de cogenerare cu abur


în diferite regimuri de funcţionare
Tabelul 5.1
Tip regim
Tip turbină Regim Funcţionare după grafic Funcţionare după grafic electric
termic Regim electric Regim condensaţie pura
1 2 3 4 5
D 0min < D 0 < D C0 0 < Pc < PcC

Oarecare - -

Turbină cu D cmin < D c < D Cc


contrapresiune D 0 = D C0 Pc = PcC

Maxim - -

D c = D Cc
Dmin
cd < D0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin

Oarecare - -

Turbină cu condensaţie 0 < Dc < DCc Dcd = Dcd


min

şi priză reglabilă cu CJP


D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 = D cd
min
Pe = Pcdmin
nesupradimensionat

Maxim -

Dc = DCc Dcd = Dmin


cd
Dc = 0 Dcd = Dcd
min
200 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 5.1 (continuare 1)


1 2 3 4 5
cd < D 0 < D 0 cd < D 0 < D 0
D min C
Dmin Pcd < PtC
C
Pt = Pc + Pcdmin D 0 < D C0 Pe > Pt

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
Dc = 0
min
Dcd < Dcd < D Max
priză reglabilă cu min
0 < Dc < DCc Dcd 0 < Dc < DCt cd < D cd < D cd
D min Max cd

CJP
D 0 < D C0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 < D C0 Pe < PtC
supradimensionat
pentru 50% din
puterea nominală Maxim

0 < D t < DCt


min
Dcd < Dcd = Dcd
Max
Dc = 0 D cd = D Max
D c = D Cc
min
D cd cd

D0 < D C0 Pt = Pc + Pcdmin D 0 < DC0 Pe > Pt D0 < D C0 Pe < PtC

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu Dc < DCc D min Dc = 0 D min
cd < D cd < D cd
Max
0 < Dc < DCc Dcd < Dcd < D cd
min Max
cd
CJP D 0 < D C0 D0 = DC0 D 0 < D C0
PtC = PcC + Pcdmin Pe > PtC Pe = PtC
supradimensionat
pentru 100% din
puterea nominală Maxim

Dc = DCc Dcd
min
< Dcd = Dcd Dc = 0 D cd = D Max
0 < D t < DCt
min Max
Dcd cd
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 201

Tabelul 5.1 (continuare 2)


1 2 3 4 5
D 0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin D0 < DC0 Pe > Pt D0 < DC0 Pe < PtC

Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu 0 < Dc < DCc Dcd
min
0 < D c < D Cc Dcd < Dcd < D cd
min Max
Dc = 0 min
Dcd < Dcd < DMax
cd
CJP
D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D0 = DC0 Pe > PtC D0 = DC0 Pe > PtC
supradimensionat
pentru puterea
maximă Maxim

Dc = DCc Dmin Dc = 0 D cd = D cd
Max Dc = 0 D cd = D cd
Max
cd
202 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Diagramele energetice ale turbinelor sunt construite fie de institutele de


proiectare turbine, fie de fabricile constructoare, pe baza calculelor regimurilor
nenominale stabilizate ale turbinelor, sau sunt stabilite pe baza prelucrării statistice
ale datelor experimentale obţinute în urma măsurătorilor efectuate asupra
instalaţiilor de turbine.
Forma diagramei de regimuri depinde esenţial de tipul turbinei de cogenerare:
cu contrapresiune cu sau fără priză reglabilă şi cu condensaţie cu una sau două
prize reglabile.

5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune


În cazul turbinei cu contrapresiune principalii parametri funcţionali variabili
sunt: debitul de abur viu D0, debitul de abur livrat la contrapresiune Dki, puterea
electrică produsă Pt şi valoarea contrapresiunii pk. Diagrama de regimuri prezintă
grafic legătura funcţională:
F ( D0 , Dk , Pt , pk ) = 0 (5.38)
care poate fi reprezentată în plan într-un cadran sau în două cadrane (fig. 5.21.).
P
Pmax

Pt
D0, max
Fig. 5.21. Diagrama energetică a turbinei
D0 cu contrapresiune.
D0

Dk

Dk, max
Dk

În general se cunoaşte cererea consumatorului de căldură, respectiv debitul de


abur Dk cerut la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea debitului de abur
viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
În marea majoritate a cazurilor, dintre parametrii funcţionali consideraţi mai sus
ca principali, valoarea contrapresiunii este luată în consideraţie prin intermediul
corecţiilor, legătura funcţională (5.38) fiind de forma:
F ( D0 , Dk , Pt ) = 0 (5.39)
Această legătură funcţională poate fi descompusă în două relaţii analitice care
descriu caracteristicile energetice ale turbinei cu contrapresiune:
Pt = f1 ( Dk ) şi (5.40)
D0 = f 2 ( Dk ) (5.41)
În unele cazuri, în funcţie de scopul urmărit, relaţia (5.39) poate fi înlocuită de
relaţia:
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 203

Q0 = f 3 (Qk , Pt ) (5.42)
unde Q0 este consumul de căldură al turbinei cu contrapresiune, iar Qk – cantitatea
de căldură livrată cu aburul eşapat la contrapresiune.
Conform [5.5], [5.10] , funcţiile f1, f2 şi f3 sunt funcţii liniare având forma:
Pt = a0 + a1 ⋅ Qk (5.43)
D0 = b0 + b1 ⋅ Qk (5.44)
sau
Q0 = c0 + Qk + c1 ⋅ Pt (5.45)
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pk) sunt luaţi în consideraţie prin
intermediul corelaţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.43) – (5.45) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
În cazul turbinelor cu contrapresiune şi o priză reglabilă apar, faţă de cazul
anterior, încă doi parametri funcţionali, care pot fi consideraţi principali şi anume:
debitul de abur extras la priza reglabilă Dp şi presiunea aburului la această priză pp,
relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p , Dk , Pt , p p , pk ) = 0 (5.46)
Această legătură funcţională poate fi reprezentată în plan (într-un cadran, două
sau chiar trei v. fig. 5.22.) numai dacă se fixează presiunile pp şi pk, ele fiind
considerate ulterior prin intermediul corecţiilor.
Se cunosc cererile consumatorilor de căldură, respectiv debitele de abur Dp şi
Dk cerute la priza reglabilă şi la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea
debitului de abur viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
Relaţia funcţională (5.46) poate fi, de asemenea, descompusă în relaţiile
analitice liniare de forma [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p + a2 ⋅ Qk (5.47)
D0 = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ Qk (5.48)
sau
Q0 = c0 + Q p + Qk + c1 ⋅ Pt (5.49)
unde: Q0 , Qp şi Qk sunt cantităţile de căldură corespunzătoare debitelor de abur D0,
Dp şi Dk.
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pp, pk) este de asemenea luat în
considerare prin intermediul corecţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.47) – (5.49) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
204 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
DK
D0,max
Dp,max Dp
D0

DK,max
a.
DK,min

Dp=0 Pmax

P
P

Dp
pp

Dp
Pt
D0 P b.

Dk

Dk
Fig. 5.22. Diagrame energetice ale turbinei cu contrapresiune şi priză reglabilă:
a. – diagrama într-un cadran; b. – diagrama în două cadrane.

5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi


cu priză(e) reglabilă(e)
În cazul turbinei cu condensaţie şi cu o priză reglabilă, principalii parametri
funcţionali sunt: debitul de abur viu D0, debitul de abur extras la priza reglabilă Dp,
presiunea prizei reglabile pp, puterea electrică produsă atât în cogenerare Pc cât şi
în condensaţie Pcd:
F ( D0 , D p , Pc , Pcd , p p ) = 0 (5.50)
Această relaţie poate fi reprezentată grafic în plan, în două sau trei cadrane,
considerând toţi parametrii din relaţie variabili (v. fig. 5.24. şi 5.25.). De multe ori,
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 205

din considerente de simplitate, se fixează presiunea prizei pp la valoarea nominală,


efectul variaţiilor ei fiind considerat prin intermediul corecţiilor, aceasta permiţând
reprezentarea grafică a relaţiei (5.50) într-un singur cadran (fig. 5.23.).
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0 şi presiunea în condensator – pcd) sunt
luaţi în considerare prin intermediul corecţiilor.
O turbină de cogenerare cu condensaţie şi o priză reglabilă poate funcţiona în
două regimuri caracteristice (v. § 5.3.) şi anume:
– regim termic, corespunzător situaţiei în care în corpul de joasă presiune se
destinde doar debitul de răcire al acestuia (aproximativ 10% din debitul nominal al
corpului de joasă presiune). Mărimile de intrare cunoscute în acest regim sunt:
cantitatea de căldură livrată la priza reglabilă Qp sau debitul de abur livrat Dp,
presiunea aburului la priza reglabilă pp sau temperatura apei la ieşirea din
schimbătorul de bază tp. Din diagrama de regimuri se obţin debitul de abur viu
intrat în turbină D0,t şi puterea electrică obţinută Pt. Trebuie subliniat faptul că
această putere este obţinută atât în cogenerare (prin destinderea debitului Dp) cât şi
în condensaţie (prin destinderea debitului minim de răcire a corpului de joasă
presiune). Diagramele energetice în două sau trei cadrane prezintă o particularitate
datorată modului de stabilire a dependenţei dintre debitul de abur intrat în turbină şi
cantitatea de căldură livrată. Dependenţa a fost stabilită în ipoteza că organul de
reglare a prizei este în poziţie minim deschisă spre CJP (linia continuă din
diagramele din fig. 5.20. şi 5.21.), astfel că, la debitul nominal de abur intrat în
turbină, acesta lasă să treacă spre CJP debitul minim de răcire. La scăderea sarcinii
termice, deci a debitului de abur intrat în turbină, păstrarea organului de reglaj în
poziţia iniţială ar face ca debitul spre CJP să scadă sub valoarea debitului minim
admis, lucru inadmisibil. Pentru evitarea acestei situaţii, în regim termic, la
scăderea sarcinii termice, organul de reglare a prizei trebuie să deschidă trecerea
spre CJP, astfel ca debitul ce se destinde în acesta să nu scadă sub valoarea
debitului minim admis (linia punctată din diagramele din fig. 5.20. şi 5.21.);
– regim electric, corespunzător situaţiei în care în corpul de joasă presiune se
destinde un debit mai mare decât cel de răcire. Mărimile de intrare cunoscute în
acest regim sunt cele cunoscute în regimul termic. În plus se cunoaşte şi puterea
electrică Pe ce trebuie produsă (evident, pentru aceeaşi sarcină termică livrată la
priza reglabilă Pe > Pt). Din diagrama de regimuri se obţine debitul de abur viu
intrat în turbină D0,e. Un regim electric particular este regimul de condensaţie. În
diagrama de regimuri este evidenţiată curba care descrie acest regim. Mărimea
cunoscută este puterea electrică Pc, rezultând debitul de abur necesar D0,c.
206 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
D0,max
Dp,max Dp
D0,e
DC,min
DC,max Fig. 5.23. Diagrama energetică a
D0,t
turbinei cu condensaţie şi
o priză reglabilă într-un
D0,c
Pmax cadran.
Dp=0

P
Pt Pc Pe

D0
tp tp
D 0, e
D 0, t

D 0, c
Reg. condensaţie

Pt
qp P
qp qp Pt Pc Pe
Fig. 5.24. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în două
cadrane.
D0
tp tp

D 0, t

Pt Pc Pe
qp P
qp qp
D 0, e
D 0, c

Reg. condensaţie
Dc
Fig. 5.25. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în trei cadrane.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 207

Relaţia funcţională de bază (5.50) poate fi exprimată prin următoarele expresii


analitice [5.11]:
– la funcţionarea în regim termic:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p (5.51)
D0, t = b0 + b1 ⋅ Q p , sau (5.52)
Q0, t = c0 + Q p + c1 ⋅ Pt (5.53)
– la funcţionarea în regim electric:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p (5.54)
D0, e = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ (Pe − Pt ) , sau (5.55)
Q0, e = c0 + Q p + c1 ⋅ Pt + c2 ⋅ (Pe − Pt ) (5.56)
Regimul termic poate fi considerat un caz particular al regimului electric
caracterizat prin Pe = Pt. În consecinţă, este suficientă exprimarea caracteristicilor
energetice numai pentru funcţionarea în regim electric.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.51) – (5.56) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi două prize reglabile.
Faţă de cazul anterior, în această situaţie apar încă doi parametri funcţionali care
pot fi consideraţi principali şi anume: debitul Dp2 şi presiunea pp2 a aburului extras
la cea de-a doua priză reglabilă, relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p1 , D p 2 , Pc , Pcd , p p1 , p p 2 ) = 0 (5.57)
Această relaţie poate fi reprezentată în plan (în două – v. fig. 5.22., trei sau patru
cadrane) numai dacă se fixează presiunile prizelor ppl şi pp2, influenţa lor fiind
considerată ulterior prin intermediul corecţiilor. De asemenea, tot prin intermediul
corecţiilor, se consideră şi influenţele parametrilor funcţionali consideraţi secundari
(p0, t0 şi pc).
Similar cazului anterior, se pot scrie expresiile analitice ale caracteristicilor
energetice [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p1 + a2 ⋅ Q p 2 (5.58)
D0, e = b0 + b1 ⋅ Q p1 + b2 ⋅ Q p 2 + b3 ⋅ (Pe − Pt ) , sau (5.59)
Q0, e = c0 + Q p1 + Q p 2 + c1 ⋅ Pt + c2 ⋅ (Pe − Pt ) (5.60)
cu observaţia că regimul termic este un caz particular al regimului electric,
caracterizat prin Pe = Pt.
208 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

D0
D0,max
Dpi,max

D0,e Dpi
D0,t DC,min
DC,max
D0,c Fig. 5.26. Diagrama energetică în
două cadrane a turbinei
Dpi=0 cu condensaţie şi două
prize reglabile.
Pt Pe Pc
P
Dpi,max
Dpu Pmax
Dpu
Dpi=0 Dpi

Dpu

Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.58) – (5.60) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Indiferent de tipul turbinei de cogenerare, domeniul de funcţionare al acesteia
este limitat de:
– capacitatea de trecere a ajutajelor de la treapta de reglare (capacitatea de
înghiţire a turbinei), corespunzând debitului maxim de abur admis în turbină
D0,max;
– capacitatea maximă a prizei reglabile (prizelor reglabile) şi/sau contrapresiunii
turbinei Dp,max;
– în cazul turbinelor de cogenerare cu două extracţii de abur pentru alimentarea
cu căldură (turbine cu contrapresiune şi priză reglabilă sau turbine cu condensaţie
şi două prize reglabile) extracţiile maxime definite anterior nu sunt simultane.
Stabilirea extracţiilor maxime simultane nu necesită introducerea unor restricţii
speciale, fiind suficientă îndeplinirea simultană a primelor două restricţii;
– debitul minim în partea de joasă presiune, corespunzător răcirii acesteia
Dc,min. Această limitare introduce restricţii speciale doar în cazul turbinelor cu
contrapresiune şi priză reglabilă, în sensul că se limitează inferior debitul ce poate
fi livrat de contrapresiune. În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză reglabilă
(prize reglabile) de această restricţie s-a ţinut cont la stabilirea caracteristicilor
energetice Pt şi Q0 care înglobează efectul debitului de răcire a părţii de
condensaţie;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 209

– încărcarea minimă admisibilă a turbinei datorată funcţionării bloc


cazan - turbină (debitul înghiţit de turbină nu poate să scadă sub valoarea
minimului tehnic al cazanului de abur).

5.4. Turbine cu gaze

5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare


În cele ce urmează, denumirea de turbină cu gaze se va referi la ansamblul
instalaţiei compusă din compresor, cameră de ardere şi turbina cu gaze propriu-
zisă.
Turbinele cu gaze de cogenerare sunt turbine cu gaze în circuit deschis, cu o
treaptă de comprimare şi una sau două trepte de destindere, de regulă fără cameră
de ardere între aceste trepte. Ele au următorele caracteristici favorabile utilizării ca
instalaţii de cogenerare [5.14], [5.16]:
• pot fi folosite atât ca instalaţii de bază, semibază, vârf şi rezervă;
• puterile nominale şi randamentele sunt comparabile cu cele ale turbinelor cu
abur convenţionale;
• au timpi de pornire şi de încărcare foarte mici;
• în comparaţie cu instalaţiile de turbine cu abur de aceleaşi capacităţi au
gabarite reduse;
• investiţiile necesare reprezintă cca. 50 - 60% din cele corespunzătoare
instalaţiilor de turbine cu abur cu aceleaşi capacităţi;
• au un grad ridicat de premontaj şi ca urmare durata de construcţie - montaj
este foarte redusă (cca. 1 an);
• cantitatea de apă necesară răcirii este minimă.
Din punctul de vedere al concepţiei (proiectării), turbinele cu gaze de
cogenerare pot fi clasificate în două categorii:
• turbine cu gaze industriale (heavy-duty), concepute de la început pentru o
utilizare staţionară (antrenarea unui generator electric, a unui compresor, ventilator
etc.). Obiectivul unei astfel de turbine cu gaze este obţinerea unei puteri specifice
maxime, datele de proiectare fiind în concordanţă cu acest obiectiv (în special
raportul de compresie – vezi cap. 4). La aceste turbine nu se pune problema
greutăţii sau spaţiului, aşa că ele pot beneficia de cele mai complexe scheme
termice în vederea creşterii randamentului, dispunând de obicei atât de răcirea
intermediară a aerului în timpul compresiei cât şi de arderea fracţionată.
• turbine cu gaze aeroderivative, concepute iniţial pentru transporturile
aeriene şi reproiectate pentru o utilizare staţionară (fig. 5.27.). Obiectivele unei
astfel de turbine cu gaze sunt reducerea rezervei necesare de combustibil, deci
obţinerea unui consum specific minim (randament maxim, raportul de compresie
fiind ales în consecinţă – vezi cap. 4) şi a unor gabarite şi greutăţi reduse ale
elementelor instalaţiei (compresorul şi turbina cu gaze vor funcţiona la turaţii
ridicate).
210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins Capitolul 5 – II –

5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ..............................................185


5.2.3. Arderea suplimentară .......................................................................................185
5.3. Turbine cu abur .......................................................................................................188
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ...........................................................188
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare. Variante de
dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu condensaţie şi priză (prize
reglabile) ....................................................................................................................191
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere al puterii
electrice ..................................................................................................................192
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu abur ...........195
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu abur ......197
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale turbinelor de cogenerare
cu abur ........................................................................................................................198
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ..................202
5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu priză(e) reglabilă(e)
................................................................................................................................204
5.4. Turbine cu gaze .......................................................................................................209
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare...........................................................209
210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2 2

1 1
3 4 6
5

a. b.
Fig. 5.27. Reproiectarea unei turbine cu gaze de aviaţie, pentru realizarea unei turbine cu
gaze aeroderivative: a. turbina cu gaze de aviaţie, iniţială; b. turbina cu gaze
aeroderivativă. 1 – compresor; 2 – cameră de ardere; 3 – turbina cu gaze iniţială;
4 – jet reactiv; 5 – turbină cu gaze reproiectată; 6 generator electric.
În tabelul 5.2 sunt prezentate sintetic caracteristicile tehnice ale turbinelor cu
gaze energetice (conform [5.13.]).
Caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze energetice
Tabelul 5.2
Tipul de turbină cu gaze
Caracteristica
Industrială (heavy-duty) Aeroderivativă
≤ 340
Puterea electrică [MW] ≤ cca. 50 pentru ≤ 50
centrale de cogenerare
Raportul de compresie ≤ cca. 16 ≤ cca. 30
Temperatura gazelor de ardere la intrarea
cca. 800 - 1 600 cca. 900 - 1 700
în turbina cu gaze [°C]
Temperatura gazelor de ardere la ieşirea
400 - 650 1) 400 - 650 1)
din turbina cu gaze [°C]
Randamentul electric [%] ≤ cca. 40 ≤ cca. 45
1 500 (1 800)
Turaţia [rot./min] ≥ 3 000 (3 600) 2)
3 000 (3 600)
pot funcţiona cu, sau necesită întotdeuna
Alimentarea cu gaze naturale fără compresor de gaze compresor de gaze
naturale naturale
Costul mic mare
Greutatea mare mică
Gabaritul mare mic
Uzura mică mare
Disponibilitatea mai mare mai mică
1)
turbinele cu gaze aeroderivative au o temperatură a gazelor la intrare mai mare
decât în cazul celor industriale, dar şi gradul de compresie este mai ridicat, în
consecinţă temperatura gazelor la ieşire este practic în acelaşi domeniu;
2)
antrenarea generatorului impune existenţa unui reductor de turaţie. Pentru
simplificarea desenelor, acesta nu este figurat.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 211

O altă clasificare a turbinelor cu gaze poate fi făcută după numărul de axe pe


care este organizată instalaţia:
• turbine cu gaze pe o singură linie de arbori (fig. 5.28.,a). În acestă soluţie
constructivă, turbina cu gaze propriu-zisă este într-un singur corp, ea antrenând la
aceeaşi turaţie atât compresorul, cât şi generatorul electric (acesta eventual prin
intermediul unui reductor de turaţie). Soluţia nu permite reglarea debitului de aer
comprimat prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului (vezi § 5.4.2.);
• turbine cu gaze pe două linii de arbori (fig. 5.28.,b). În acestă soluţie
constructivă, turbina cu gaze propriu-zisă este în două corpuri, ea antrenând
compresorul şi generatorul electric (acesta eventual prin intermediul unui reductor
de turaţie) la turaţii diferite. Soluţia permite reglarea debitului de aer comprimat
prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului (vezi § 5.4.2.). În mod
curent, cele două rotoare ale turbinei cu gaze sunt amplasate într-o carcasă comună.
Soluţia este simplă, ieftină, reduce spaţiul ocupat de turbină, însă pune probleme de
realizare a lagărelor turbinei (sunt lagăre în consolă).
2

Fig. 5.28. Realizarea turbinelor cu gaze: a.


turbină cu gaze pe o singură linie
a. de arbori; b. turbină cu gaze pe
1
două linii de arbori; 1 – compresor;
4
3 2 – cameră de ardere; 3 – turbină
2
cu gaze; 3.1. – turbină cu gaze de
înaltă presiune; 3.2. – turbină cu
gaze de joasă presiune; 4 –
generator electric.
b.
1
3.1 3.2 4

5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;


caracteristici energetice
Din punct de vedere hidraulic, regimul de funcţionare a unei turbine cu gaze se
stabileşte la intersecţia caracteristicilor hidraulice ale compresorului şi ale turbinei
cu gaze propriu-zise (fig. 5.29.).
212 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

7,0
6,5 n=ct Fig. 5.29. Funcţionarea unei instalaţii de
6,0 2 turbină cu gaze – ε = f(Gg) –:
tg0=ct
1 – caracteristica hidraulică a
5,5
turbinei cu gaze pentru o
Gradul de compresie, ε

5,0 3 temperatură iniţială constantă a


4,5 gazelor de ardere ( t g 0 = ct);
4,0 2 – caracteristica hidraulică a
1
3,5 compresorului pentru o turaţie
constantă; 3 – punctul de
3,0
funcţionare al ansamblului
2,5 compresor - turbină cu gaze;
2,0 Gg – debitul de gaze de ardere;
1,5 t g0 – temperatura de intrare a
1,0
60 80 100
gazelor de ardere în TG;
0 20 40
n –turaţia.
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) Gg [%].

Compresoarele de aer utilizate în instalaţiile de turbine cu gaze sunt


compresoare cinetice (axiale şi/sau centrifugale) caracterizate prin faptul că,
antrenate la turaţie constantă, aspiră un debit volumetric constant, respectiv debitul
masic produs va fi în funcţie numai de densitatea aerului aspirat. Aceasta depinde
atât de temperatura aerului la aspiraţie, cât şi de presiunea acestuia, respectiv de
altitudinea de amplasare a instalaţiei de turbină cu gaze. Rezultă deci că debitul
masic de aer comprimat (Ga), respectiv debitul masic de gaze de ardere destins în
turbina cu gaze depind de temperatura aerului aspirat şi de altitudinea de amplasare
a instalaţiei de turbină cu gaze (Gg) (fig. 5.30.).
7,0
6,5
tg0=1100 °C
6,0
n=100 %
Gradul de compresie, ε

5,5
5,0
4,5 Fig. 5.30. Modificarea punctului de
funcţionare a unei instalaţii
4,0
ρ1 de turbine cu gaze odată cu
3,5 modificarea condiţiilor de
3,0 ρ2 aspiraţie a aerului [5.17];
2,5 ρ3 notaţiile idem fig. 5.29.
2,0
ρ3 < ρ2 < ρ1
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere), Gg[%].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 213

În condiţiile funcţionării compresorului la turaţie constantă şi a menţinerii


constante a temperaturii gazelor de ardere la intrarea în turbina cu gaze ( t g0 = ct),
modificarea punctului de funcţionare a instalaţiei de turbină cu gaze ca urmare a
modificării densităţii aerului aspirat are drept consecinţă modificarea
performanţelor energetice ale turbinei cu gaze – putere electrică, consum specific
de căldură (randament electric) – vezi fig. 5.31. [5.20].

Fig. 5.31. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze: a - putere electrică; b – consum specific de căldură.
Există cazuri în care generatorul electric are o putere electrică maximă
inferioară puterii electrice maxime care poate fi produsă de turbina cu gaze. În
această situaţie, la scăderea temperaturii aerului aspirat sub valoarea
corespunzătoare puterii maxime a generatorului electric, puterea turbinei cu gaze se
menţine constantă prin reducerea temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbină (fig. 5.32.,a) sau prin reducerea debitului de aer comprimat (fig. 5.32.,b).
P TG , G g , t g0 P TG , G g, t g0

t g0 t g0

P TG
P TG

Gg Gg

5 10 15 20 25 30 35 5 10 15 20 25 30 35
Temperatura aerului aspirat de Temperatura aerului aspirat de
compresor [°C] compresor [°C]
a. b.
Fig. 5.32. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze în cazul limitării de către generator a puterii electrice maxime,
pentru: a – reducerea lui t g 0 şi Gg = ct, la text mici (< 10°C); b – reducerea lui Gg
şi t g 0 = ct, la text mici; PTG – puterea produsă; restul notaţiilor idem fig. 5.28.
214 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Prospectele echipamentelor şi cataloagele de echipamente prezintă indicii de


performanţă ai turbinelor cu gaze pentru condiţiile ISO (vezi cap. 7); pentru alte
condiţii decât acestea, indicii trebuie corectaţi astfel [5.4], [5.13]:
• la fiecare 10°C (10 K) creştere a temperaturii aerului aspirat, puterea
electrică se reduce cu cca. 5,5 - 9%, iar consumul specific creşte corespunzător;
• la fiecare 300 m creştere a altitudinii, puterea electrică se reduce cu cca.
3,3 - 3,5%, iar consumul specific creşte corespunzător;
• pentru fiecare kPa pierdere de presiune pe circuitul de aspiraţie, puterea
produsă se reduce cu cca. 2%, iar consumul specific creşte cu cca. 0,4%;
• pentru fiecare kPa pierdere de presiune pe circuitul de evacuare a gazelor de
ardere din turbina cu gaze, puterea produsă se reduce cu cca. 0,6%, iar consumul
specific creşte cu cca. 0,4%.
Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze, respectiv
modificarea poziţiei punctului de funcţionare a ansamblului compresor - turbină cu
gaze se poate realiza în principiu în două moduri:
• modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, fie prin
modificarea turaţiei acestuia (fig. 5.33.,a), fie prin modificarea înclinării aparatului
director la intrarea în compresor şi/sau a palelor statorice (fig. 5.33.,b).
Caracteristica hidraulică a turbinei cu gaze rămâne nemodificată, respectiv gazele
de ardere la intrarea în turbină vor avea aceeaşi temperatură t g0 .

7,0 7,0
n=100 % n=100 %
6,5 6,5 t g0 =1100 °C
tg0 =1100 °C
6,0 6,0
5,5 5,5
Gradul de compresie, ε

Gradul de compresie, ε

n=90 %
5,0 5,0
4,5 4,5
n=80 %
4,0 4,0
α1
3,5 3,5
3,0 n=60 % 3,0 α2
2,5 2,5 α3
2,0 2,0 α4
1,5 1,5
1,0 1,0
40 80 0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) (de aer de ardere)
a. b.

Fig. 5.33 Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze prin modificarea
caracteristicii hidraulice a compresorului prin: a – variaţia turaţiei (n);
b – variaţia înclinării aparatului director de la intrarea compresorului.
Practic, modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, indiferent de
modalitatea de realizare, conduce la modificarea debitului de aer comprimat, deci a
debitului de gaze de ardere destinse în turbină, în funcţie de încărcarea turbinei cu
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 215

gaze. Menţinerea nemodificată a caracteristicii hidraulice a turbinei cu gaze


presupune menţinerea constantă a temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbina cu gaze. La sarcini parţiale, acest lucru duce la creşterea temperaturii
gazelor de ardere la evacuarea din turbina cu gaze, respectiv la intrarea în cazanul
recuperator [5.14]. Metoda se aplică până la sarcini minime de cca. 80 - 85%.
[5.14]. La sarcini mai mici, modificarea debitului se completează cu modificarea
temperaturii gazelor de ardere la intrarea în turbina cu gaze, astfel încât
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din turbina cu gaze să rămână
constantă;
• modificarea caracteristicii hidraulice a turbinei cu gaze. Caracteristica
hidraulică a turbinei cu gaze, pentru rapoarte de destindere în turbina cu gaze
εTG > 3 – 4 şi pentru încărcări mai mari de 50%, poate fi scrisă sub forma [5.17]:
0
pTG , i TTG
GTG ≈ GTG ⋅ ⋅
0 ,i
(5.61)
p 0TG ,i TTG , i

7,0
6,5 n=100 %
tg0 =1100 °C
6,0 tg0 =1000 °C
Gradul de compresie, ε

5,5 tg0 =900 °C


5,0 tg0 =800 °C
4,5 tg0 =700 °C
Fig. 5.34. Modificarea regimului de funcţionare
4,0
a unei turbine cu gaze, prin
3,5
modificarea caracteristicii hidraulice
3,0 a acesteia.
2,5
2,0
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere)

0
unde GTG şi GTG sunt debitele de gaze de ardere destinse în turbina cu gaze
0
într-un regim oarecare şi în regimul nominal; pTG ,i , pTG ,i – presiunea gazelor de
ardere la intrarea în turbina cu gaze într-un regim oarecare şi în regimul nominal;
0
TTG , i , TTG ,i – temperatura absolută a gazelor de ardere la intrarea în turbina cu
gaze, într-un regim oarecare şi în regimul nominal. Situaţia este reprezentată grafic
în fig. 5.34.
Indiferent de modul adoptat pentru modificarea punctului de funcţionare
hidraulică al ansamblului compresor - turbină cu gaze, reglarea funcţionării
instalaţiei presupune şi modificarea debitului de combustibil ars în camera de
ardere. Din acest punct de vedere apar două moduri distincte de reglaj:
216 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• modificarea concomitentă a debitului de combustibil şi a celui de aer


(fie prin modificarea turaţiei de antrenare a compresorului, fie prin modificarea
unghiului de înclinare a palelor statorice ale acestuia), cu menţinerea constantă a
temperaturii gazelor de ardere;
• modificarea concomitentă a debitului de combustibil şi a temperaturii
gazelor de ardere. Conform fig. 5.34., debitul de aer, respectiv de gaze de ardere,
se modifică, însă datorită formei caracteristicii compresorului, această modificare
are valori foarte reduse, putându-se considera cu suficientă precizie că acesta
rămâne aproximativ acelaşi.
Caracteristica energetică a unei turbine cu gaze, respectiv dependenţa dintre
consumul de combustibil şi puterea electrică produsă, poate fi estimată printr-o
linie dreaptă [5.17]. Performanţele turbinelor cu gaze la sarcini parţiale sunt
influenţate de tipul de reglaj adoptat, după cum se prezintă în fig. 5.35.

100
90 2
80
combustibil B/BC[%]
Consumul relativ de

70 Fig. 5.35. Caracteristica energetică a


60 ansamblului instalaţiei unei
turbine cu gaze: 1 – în cazul
50
reglajului debitului compresorului
40 1 de aer; 2 – în cazul reglajului
30 temperaturii gazelor de ardere.
20

10
0
0 20 40 60 80 100
Încărcarea [%]

Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în


gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule), care are următoarele valori orientative [5.17]:
• pentru reglajul instalaţiei prin modificarea debitului compresorului de aer,
indiferent de modalitate:
x g ≈ 20 ÷ 25 % (5.62)
• pentru reglajul instalaţiei prin modificarea temperaturii gazelor de ardere,
fără reglarea compresorului:
x g ≈ 35 ÷ 45 % (5.63)
Forma analitică a caracteristicii energetice este:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.64)
BC
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 217

în care B şi BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în


regimul nominal; I – încărcarea electrică relativă a turbinei cu gaze.
Din punctul de vedere al producerii căldurii în cogenerare, o turbină cu gaze
poate funcţiona, similar turbinelor cu abur, în două regimuri caracteristice:
• funcţionarea după grafic de reglaj termic, sau pe scurt regim termic, care
corespunde situaţiei în care gazele de ardere trec integral în cazanul recuperator;
• funcţionarea după grafic de reglaj electric, sau pe scurt regim electric,
care corespunde situaţiei în care gazele de ardere trec parţial prin cazanul
recuperator (o parte ocoleşte cazanul recuperator, fiind evacuată direct în mediul
ambiant).

5.4.3. Microturbinele cu gaze


Utilizarea microturbinelor cu gaze, cu puteri electrice în domeniul 30 - 350 kW,
este o consecinţă a tendinţei actuale de descentralizare a producţiei de energie
electrică (v. cap. 12). Tehnologiile de realizare ale microturbinelor cu gaze actuale
sunt rezultatul preluării tehnologiilor folosite în domeniul turbinelor cu gaze pentru
acţionarea autovehiculelor, respectiv în domeniul turbosuflantelor utilizate pentru
supraalimentarea motoarelor cu ardere internă moderne.
Având în vedere scopul utilizării lor, microturbinele cu gaze trebuie să aibă
costuri şi gabarite reduse, precum şi performanţe energetice ridicate. Realizarea
acestor deziderate a condus la următoarele particularităţi de proiectare a lor [5.13]:
• microturbinele cu gaze sunt proiectate pentru grade de compresie reduse
( ε max ≈ 3,5 – 4,0) şi temperaturi reduse ale gazelor de ardere la intrarea în turbină
( t max
g0
≈ 850 – 1000°C) în comparaţie cu turbinele cu gaze actuale. În acest fel, la
construcţia microturbinelor cu gaze nu este necesară utilizarea unor materiale
scumpe. Principala consecinţă a acestor condiţii de proiectare o constituie valoarea
redusă a randamentelor electrice realizate de ciclurile simple. Pentru creşterea
acestor randamente, s-a introdus un preîncălzitor recuperativ care preîncălzeşte
aerul de ardere pe baza căldurii gazelor de ardere evacuate de turbină (fig. 5.36.)
reducând astfel consumul de combustibil în camera de ardere. Consecinţele
utilizării acestui preîncălzitor recuperativ sunt:
Fig. 5.36. Microturbină cu gaze: 1 – compresor
de aer; 2 – preîncălzitor recuperativ:
2 3 6
3 – cameră de ardere; 4 – turbină cu
gaze; 5 – generator electric de înaltă
frecvenţă; 6 – redresor curent
7 alternativ înaltă frecvenţă – curent
1
continuu; 7 – invertor curent continuu
5
4 - curent alternativ 50 (60) Hz.
- valoarea randamentului electric practic se dublează faţă de ciclul simplu,
atingând valori de ordinul 26 - 30%;
- scade valoarea cantităţii de căldură ce poate fi valorificată în cogenerare;
în mod uzual, temperatura gazelor de ardere la ieşirea din turbina cu gaze este de
218 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

600 - 650°C, iar după preîncălzitorul recuperativ temperatura gazelor de ardere se


reduce la cca. 200 - 320°C;
- introduce pierderi de presiune suplimentare atât pe circuitul de aer de
ardere, cât şi pe circuitul de evacuare a gazelor de ardere, reducând destinderea
acestora în turbină. Ca urmare, puterea electrică produsă este cu 10 - 15% mai mică
decât în cazul ciclurilor simple cu aceiaşi parametri;
• instalaţia funcţionează la turaţii foarte ridicate (peste 60 000 rot/min),
cu următoarele consecinţe:
- se reduce la minim numărul de trepte necesare compresorului
(este compresor centrifugal) şi turbinei cu gaze. Ca urmare, acestea au gabarite şi
costuri mai reduse; compresorul şi turbina cu gaze au în general o singură treaptă;
- apar probleme de răcire a lagărelor compresorului şi turbinei cu gaze;
- se complică instalaţia de livrare a energiei electrice: generatorul produce
un curent alternativ de înaltă frecvenţă (peste 1000 Hz) care este mai întâi redresat
în curent continuu, după care acesta este convertit în curent alternativ
de 50 (60) Hz;
• în mod curent, microturbinele cu gaze se realizează pe o singură linie de axe,
reducând la minim numărul de lagăre (la 2) cu reducerea corespunzătoare a
mentenanţei necesare şi creşterea disponibilităţii. Există şi microturbine cu gaze
realizate pe două linii de axe: una pentru antrenarea compresorului, alta pentru
antrenarea generatorului prin intermediul unui reductor de turaţie, astfel că acesta
produce direct curent alternativ de 50 (60) Hz. Astfel se renunţă la electronica de
putere pentru convertirea curentului alternativ de înaltă frecvenţă în curent
alternativ de 50 (60) Hz. În ambele situaţii, reglarea microturbinelor cu gaze se
face prin modificarea concomitentă atât a debitului de aer, cât şi a debitului de
combustibil consumat (vezi § 5.4.2.).

5.5. Motoare cu ardere internă

5.5.1. Generalităţi; clasificări


În sens larg, motorul cu ardere internă este motorul termic unde produsele
arderii fac parte din fluidul motor care, prin destindere, produce lucrul mecanic,
indiferent dacă arderea are loc în interiorul sau exteriorul motorului [5.16].
Conform acestei definiţii, motoarele cu ardere internă se clasifică în:
• motoare cu ardere internă cu piston;
• turbine cu gaze în circuit deschis;
• motoare cu ardere internă reactive.
În sens mai restrâns, prin motor cu ardere internă se înţelege motorul termic
la care arderea are loc în interiorul dispozitivului care face conversia energiei
termice în lucru mecanic [5.23]. Capitolul de faţă se va referi la motoarele cu
ardere internă – MAI – corespunzând ultimei definiţii.
În domeniul energetic, MAI au fost folosite iniţial ca instalaţii de pornire, de
rezervă şi de vârf. În prezent, la aceste scopuri se adaugă utilizarea lor ca instalaţii
de cogenerare şi instalaţii de producere descentralizată a energiei electrice.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 219

MAI pot avea pistoane cu mişcare rectilinie alternativă sau pistoane rotative
(motoare Wankel). MAI rotative simplifică transformarea mişcării pistonului în
mişcare rotativă (nu mai este nevoie de ansamblul bielă - manivelă - arbore cotit)
dar pun probleme de realizare tehnologică şi sunt mai puţin fiabile.
După natura combustibilului folosit, MAI pot fi:
• cu combustibili gazoşi: naturali (gaz metan, gaz de sondă), artificiali (gaz de
cocs, gaz de furnal) sau biologici (biogaz);
• cu combustibili lichizi: naturali sau biologici (biodiesel). Combustibilii
lichizi naturali pot fi lichizi uşori (benzină, petrol lampant), combustibili lichizi
grei fără preîncălzirea lor înaintea folosirii (motorină), sau combustibili lichizi
grei cu preîncălzirea lor înaintea folosirii (păcură, CLU, uleiuri de gudroane);
• cu combustibili solizi (cărbune praf) care însă nu au depăşit faza
experimentală.
MAI se proiectează pentru folosirea unui singur combustibil (motoare
monocombustibil) sau pentru folosirea a doi combustibili (motoare dual fuel).
Se folosesc doi combustibili în scopul:
• obţinerii unei independenţe a funcţionării motorului faţă disponibilitatea
cantitativă şi/sau calitativă a combustibilului;
• folosirii aprinderii prin compresie în cazul amestecului dintre doi
combustibili, dintre care cel majoritar (combustibilul de bază) ar impune
aprinderea prin scânteie (cazul gazului natural, biogazului etc.). Pentru a face
posibilă totuşi aprinderea prin compresie se foloseşte un al doilea combustibil
(combustibil pilot) care iniţializează autoaprinderea. Proporţiile dintre cei doi
combustibili, de bază şi pilot, sunt determinate de realizarea unei autoaprinderi
sigure (fig. 5.37.).

Fig. 5.37. Participaţiile celor doi combustibili


în funcţie de încărcarea motorului
cu ardere internă dual fuel.

Combustibilul arde în amestec cu aerul atmosferic. După modul de realizare a


amestecului combustibil - aer de ardere, MAI pot fi motoare cu ardere internă cu
carburator şi motoare cu ardere internă cu injecţie, injecţia combustibilului
făcându-se fie direct în cilindru, fie în conducta de aspiraţie. Comparativ, cele două
moduri de realizare a amestecului combustibil - aer de ardere prezintă următoarele
aspecte:
• motoarele cu ardere internă cu carburator sunt mai ieftine chiar şi în
cazul unor configuraţii complicate ale carburatoarelor. Carburatoarele (chiar şi cele
complicate) nu permit realizarea unui dozaj optim între combustibil şi aerul de
ardere în toate regimurile posibile de funcţionare, înregistrând consumuri specifice
220 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

medii mai ridicate. Sistemul de dozare cu carburator poate fi utilizat numai pentru
combustibilii gazoşi şi lichizi uşori (benzină, petrol lampant);
• motoarele cu ardere internă cu injecţie sunt mai scumpe, în schimb permit
reglarea uşoară a dozajului combustibil - aer de ardere şi realizarea unei valori
optime a acestuia indiferent practic de regimul de funcţionare. Sistemul de dozare
cu injecţie permite reglajul computerizat al amestecului, conducând la cele mai
reduse consumuri specifice medii. Acest sistem poate fi utilizat practic pentru orice
tip de combustibil.
Calitatea amestecului combustibil - aer de ardere este descrisă de doi indicatori
şi anume: dozajul combustibilului în aer (raportul dintre masa combustibilului şi
masa aerului din amestec) şi coeficientul de exces de aer „λ” (raportul dintre masa
de aer din amestec şi masa teoretică de aer necesară arderii). Trebuie subliniat
faptul că între cei doi indicatori există o relaţie de legătură strictă. Din punctul de
vedere al dozajului, amestecurile combustibil - aer de ardere pot fi:
• amestecuri stoechiometrice, caz în care masa de aer din amestec este egală
cu masa teoretică de aer necesară arderii (λ = 1);
• amestecuri bogate, caz în care masa de aer din amestec este mai mică decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ < 1);
• amestecuri sărace, caz în care masa de aer din amestec este mai mare decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ > 1).
MAI reglate pentru funcţionarea cu amestec bogat (cu exces de combustibil)
dezvoltă puterile maxime, accelerează puternic şi au emisii poluante mari
(fig. 5.39.), iar motoarele cu ardere internă reglate pentru funcţionarea cu amestec
sărac (cu exces mare de aer) au randamente mai mari (consumuri specifice mai
mici), emisii poluante mai mici (fig. 5.38. şi 5.39.), dar accelerează mai greu.

Temperatura de ardere [°C]


amestec
Compoziţia gazelor

amestec 1
bogat amestec sărac bogat amestec sărac
Consumul specific

de ardere [%]

2
[kWh/kWh]

Tardere
stoechiometric
stoechiometric

3
amestec

NO x
amestec

valoare reglaj
carburaţie O2

CO
1,0 1,5 2,0 1,0 1,5 2,0
Coeficientul de exces de aer Coeficientul de exces de aer

Fig. 5.38. Influenţa calităţii amestecului asupra Fig. 5.39. Influenţa calităţii amestecului
consumului specific al motorului cu asupra emisiilor motorului cu
ardere internă [5.24]: 1 – motor ardere internă şi a temperaturii
standard (λ = 1,05÷1,1); 2 – motor de ardere [5.24].
cu amestec sărac – lean burn
(λ = 1,5÷1,6); 3 – motor cu amestec
sărac – lean burn (λ = 1,5÷1,6) cu
avans mărit la aprindere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 221

Având în vedere aspectele prezentate anterior, motoarele cu ardere internă moderne


utilizate pentru cogenerare sunt reglate pentru funcţionarea cu amestec sărac
(motoare lean burn).
Aerul de ardere (în cazul dozajului prin injecţie) sau amestecul combustibil - aer
de ardere (în cazul dozajului cu carburator) este introdus în cilindru prin admisie
naturală sau prin admisie forţată (motor cu ardere internă supraalimentat).
Supraalimentarea motoarelor cu ardere internă este una dintre căile prin care se
obţine creşterea puterii specifice (cu cca. 30-150% faţă de motorul cu admisie
naturală, în funcţie de gradul de supraalimentare [5.4]) şi a randamentului acestora.
În acelaşi timp, costul motorului supraalimentat creşte substanţial faţă de cel cu
admisie naturală cu aceeaşi cilindree. Având în vedere însă şi creşterea puterii
produse, investiţia specifică într-un motor supraalimentat este cu cca. 20-25% mai
mică decât într-un motor cu admisie naturală [5.16.].
În cazul supraalimentării, aerul de ardere (sau amestecul combustibil) este
introdus în cilindru prin intermediul unei suflante. Din punctul de vedere al
raportului de compresie a aerului sau a amestecului combustibil - aer de ardere în
suflantă, supraalimentarea poate fi:
• supraalimentare de joasă presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de max. 1-1,2 bar). Acest tip de supraalimentare poate fi aplicat la orice
motor cu admisie normală fără modificări constructive esenţiale;
• supraalimentare de medie presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de max. 1,2-1,8 bar). Solicitările termice şi mecanice sunt mult mai mari la
motoarele echipate cu astfel de supraalimentare, determinând modificări
constructive importante faţă de motoarele nesupraalimentate;
• supraalimentare de înaltă presiune (creşterea de presiune pe suflantă are
valori de peste 2 bar). Similar situaţiei anterioare, datorită unor solicitări termice şi
mecanice mult mai mari, motoarele echipate cu astfel de supraalimentare prezintă
modificări constructive importante faţă de motoarele nesupraalimentate.
În cazul supraalimentărilor de joasă şi medie presiune, aerul de ardere
(sau amestecul combustibil) este comprimat într-o singură treaptă şi introdus în
cilindru fie direct, fie în urma unei răciri (există un răcitor final de aer –
aftercooler). Răcirea aerului (amestecului) comprimat se face pentru mărirea
efectului supraalimentării (cresc masele de aer sau amestec introduse în cilindru,
puterea specifică creşte cu cca. 15% [5.4]) sau pentru evitarea fenomenului de
detonaţie (la combustibilii benzină, gaz natural). În cazul supraalimentării de înaltă
presiune, aerul de ardere (sau amestecul combustibil) este comprimat în două
trepte. Între cele două trepte, aerul sau amestecul sunt răcite (există un răcitor
intermediar de aer – intercooler). Răcirea intermediară are drept scop atât
reducerea consumului de lucru mecanic pentru comprimare, cât şi majorarea
efectelor supraalimentării. Similar situaţiei anterioare, aerul sau amestecul sunt
introduse în cilindru fie direct, fie în urma unei răciri (din motivele tehnice expuse
anterior).
222 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

3
3

4
2
1 1 2

a. 5 b.

1 2

c.
Fig. 5.40. Soluţii de antrenare a suflantei pentru supraalimentarea motoarelor cu ardere
internă: a. – antrenare de la arborele motorului; b. – antrenare separată cu motor
electric; c. – antrenare separată cu turbină cu gaze. 1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric; 3 – suflantă pentru supraalimentare; 4 – motor electric;
5 – turbină cu gaze.
Suflantele pentru supraalimentare, indiferent de numărul de trepte, pot fi
antrenate de un motor electric, de la arborele motorului sau de către o turbină cu
gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (fig. 5.40.).
Tehnic şi economic, soluţia superioară este antrenarea suflantei de către o
turbină cu gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (turbosuflantă),
motiv pentru care aceasta este soluţia cea mai răspândită în prezent. Principalul
dezavantaj îl constituie funcţionarea defectuoasă a turbinei cu gaze la sarcini
parţiale ale motorului (nu mai asigură antrenarea suflantei şi o supaalimentare
corectă). Pentru eliminarea acestui dezavantaj, se cuplează sistemul de
turbosuflantă antrenată separat cu motor electric (în această situaţie motorul cu
ardere internă se numeşte twin charged). La scăderea sarcinii motorului cu ardere
internă, intră în funcţiune antrenarea separată a suflantei cu motor electric,
asigurând astfel o supraalimentare corespunzătoare. Actualmente, sistemul este rar
folosit de către automobilele sport.
Amestecul de combustibil introdus, sau format în cilindru, poate fi aprins
printr-o scânteie electrică (motoare cu aprindere prin scânteie – mas) sau ca
urmare a depăşirii în timpul compresiei a temperaturii de autoaprindere a
combustibilului (motoare cu aprindere prin compresie – mac). Motoarele cu
aprindere prin scânteie sunt mai complicate şi mai scumpe decât cele cu aprindere
prin compresie. În acelaşi timp, aprinderea prin scânteie este mai sigură faţă de cea
prin compresie la orice sarcină a motorului şi poate fi utilizată indiferent de
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 223

combustibilul folosit de motor, pe când cea prin compresie impune utilizarea unui
combustibil lichid greu (motorină, CLU, păcură, biodiesel). Este posibilă realizarea
de motoare cu aprindere prin compresie care să funcţioneze şi cu combustibili
gazoşi şi lichizi uşori, dar numai în combinaţie cu un combustibil lichid greu care
iniţializează autoaprinderea – denumit combustibil pilot (motoare dual fuel).
Trebuie subliniat faptul că în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, evitarea
fenomenului de detonaţie limitează superior raportul de comprimare cu care
funcţionează motorul, iar în cazul motoarelor cu aprindere prin compresie
realizarea temperaturii de autoaprindere limitează inferior raportul de comprimare
cu care funcţionează acesta. Ca urmare a celor de mai sus, motoarele cu aprindere
prin compresie, funcţionând cu rapoarte de compresie mai mari decât în cazul celor
cu aprindere prin scânteie, pot avea randamente energetice superioare.
Din punctul de vedere al modului de realizare a ciclului, motoarele cu ardere
internă pot fi motoare cu ardere internă în doi timpi, când ciclul se realizează
într-o singură rotaţie a arborelui, respectiv în două curse ale pistonului, dintre care
una singură activă (fig. 5.41.) şi motoare cu ardere internă în patru timpi, când
ciclul se realizează în două rotaţii ale arborelui, respectiv în patru curse ale
pistonului, dintre care una singură activă (fig. 5. 42.).
Motoarele cu ardere internă în doi timpi au următoarele avantaje şi dezavantaje
faţă cele în patru timpi:
- au puterea unitară mult mai mare decât cele în patru timpi (de cca.
1,6 - 1,8 ori);
- sunt mai simple constructiv şi mai ieftine;
- au mai puţine piese în mişcare şi sunt mai uşor de întreţinut;
- se uzează mai rapid din cauza solicitărilor termice mai mari şi modului
particular de ungere;
- au randamente energetice mai reduse, cauza principală constituind-o
sistemul de admisie - evacuare;
- sunt mai poluante atât din cauza arderii uleiului de ungere, cât şi din cauza
evacuării în stare nearsă a unei părţi din amestecul aere de ardere - combustibil -
ulei de ungere.
Puterea specifică a unui motor cu ardere internă este direct proporţională cu
turaţia acestuia [5.16] şi ca urmare o cale importantă de mărire a puterii specifice a
unui motor cu ardere internă o poate constitui creşterea turaţiei. Trebuie subliniate
următoarele aspecte restrictive:
- în cazul particular al folosirii motoarelor cu ardere internă în centrale de
cogenerare, între turaţia motoarelor şi frecvenţa curentului electric produs există o
corelaţie strictă;
- din motive de limitare a uzurii şi a consumului de metal, există de asemenea
o legătură între turaţia motoarelor şi cursele pistoanelor, respectiv nu trebuie ca
viteza medie a pistonului să depăşească cca. 10 m/s;
224 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

p p
2 3

3
4 4’ 1 4
pb pa
pa 2
1
V V
PMI PME PMI PME

FB

FE
Fig. 5.41. Ciclul unui motor cu ardere internă Fig. 5.42. Ciclul unui motor cu ardere internă
în doi timpi: 1 - 2 – compresie; în patru timpi: 1 - 2 – admisie;
2 - 3 destindere; 3 - 4 – evacuare prin 2 - 3 compresie; 3 - 4 – destindere;
ferestrele de evacuare; 4 - 4’ - 4 - 1 – 4 - 1 – evacuare; pa – presiunea de
baleiaj şi admisie; pb – presiunea de admisie;
baleiaj; pa – presiunea de admisie; PMI – punct mort interior;
PMI – punct mort interior; PME – punct mort exterior.
PME – punct mort exterior;
FB – fereastra de baleiaj;
FE – fereastra de evacuare.
- creşterea turaţiei are drept efect reducerea randamentului mecanic al
motorului ca urmare a creşterii frecărilor;
- în cazul motoarelor în doi timpi, creşterea turaţiei conduce la reducerea
randamentului ciclului din cauza proceselor de evacuare – admisie prin baleiaj,
necorespunzătoare.
În tabelul 5.4 este prezentată o clasificare a motoarelor cu ardere internă în
funcţie de turaţie [5.13], care ţine seama de limitările prezentate anterior.
Puterea motoarelor cu ardere internă în funcţie de turaţie, în MW
Tabelul 5.4.
Motoare cu ardere internă cu Motoare cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie aprindere prin compresie
Tip motor cu Turaţia n
Amestec
ardere internă [rot/min] Amestec
stoechi- Dual fuel Diesel
sărac
ometric/bogat
rapid 1 000 - 3 600 0,01 - 1,50 0,15 - 3,00 1,00 - 3,50 1,00 - 3,50
semirapid 275 - 1 000 - 1,00 - 6,00 1,00 - 25,00 0,50 - 35,00
lent 58 - 275 - 2,00 - 65,00 2,00 - 65,00
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 225

5.5.2. Regimuri de funcţionare;


caracteristici energetice ale motoarelor cu ardere internă
Din punctul de vedere al performanţelor energetice, motoarele cu ardere internă
sunt caracteriazate sintetic prin randamentul energetic, definit ca raportul dintre
puterea mecanică produsă şi puterea termică dezvoltată prin ardere de
combustibilul introdus în cilindrii motorului (în mod curent se consideră drept
putere calorifică a combustibilului puterea calorifică inferioară).
Valorile orientative ale randamentelor motoarelor cu ardere internă [5.24]
Tabelul 5.5.
Puterea motorului cu
0,050 - 0,150 0,150 - 0,500 0,500 - 2,500 2,500 - 10,000 6,000 - 50,000
ardere internă [MW]
Turatia motorului
1000 - 3000 1000 - 2500 1000 - 1800 400 - 1000 60 - 140
[rot/min]
Combustibil lichid uşor 36 - 38 36 - 40 40 - 44 42 - 46 48 - 50
Combustibil lichid greu - - - 38 - 40 45 - 48
Gaze naturale 32 - 35 33 - 36 36 - 42 36 - 42 -
Biogaz (50% metan) 28 - 33 30 - 33 30 - 39 33 - 39 -
Performanţele energetice ale motoarelor cu ardere internă sunt definite pentru
condiţiile mediului ambiant date de standardul ISO 3046 (vezi § 5.4.1., tabelul 5.2).
Similar cazului turbinelor cu gaze, la orice modificare a condiţiilor de mediu
(temperatură, presiune atmosferică – respectiv altitudine) faţă de condiţiile standard
(25°C şi 1 bar), indicii trebuie corectaţi [5.13.]:
• la fiecare 10°C (10 K) creştere a temperaturii aerului aspirat peste valoarea
de 25°C, puterea electrică se reduce cu cca. 2%, iar consumul specific creşte
corespunzător;
• la fiecare 300 m creştere a altitudinii peste altitudinea de 300 m, puterea
electrică se reduce cu cca. 3,3 - 3,5%, iar consumul specific creşte corespunzător.
După cum se observă (vezi şi § 5.4.2.), performanţele energetice ale
motoarelor cu ardere internă sunt mult mai puţin sensibile la schimbarea
condiţiilor de mediu decât performanţele energetice ale turbinelor cu gaze.
Funcţionarea la sarcină parţială a motoarelor cu ardere internă are drept
efect reducerea performanţelor energetice ale acestora (vezi fig. 5.43.).
10
3
0 Fig. 5.43. Modificarea randamentului unui
Randamentul relativ

motor cu ardere internă la


90 2
η / ηC [%]

modificarea încărcării acestuia:


1 – motor nesupraalimentat;
2 – motor cu supraalimentare
80
simplă (într-o treaptă);
1 3 – motor cu supraalimentare în
70 două trepte şi răcire intermediară
40 60 80 100 (motor diesel).
Încărcarea
[%]
226 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La 50% încărcare, randamentul motoarelor cu ardere internă este cu cca.


8 - 10% mai mic decât valoarea la plină sarcină. Dacă încărcarea scade sub 50%,
curba de randament începe să scadă mult mai puternic. Totuşi, motoarele cu ardere
internă se comportă mult mai favorabil la scăderea sarcinii decât turbinele cu gaze,
la care randamentul scade cu 15-25% la 50% din încărcare [5.13.]. Motoarele
diesel se comportă cel mai bine la sarcini parţiale, randamentul lor fiind practic
constant pe întreg domeniul de încărcări 50-100% [5.13.].
La sarcini parţiale, temperatura gazelor de ardere evacuate se reduce, iar excesul
de aer creşte. În cazul motoarelor nesupraalimentate creşterea este mai puternică
decât în cazul motoarelor supraalimentate. În ultimul caz, dacă antrenarea suflantei
se face de către o turbină cu gaze montată pe eşaparea gazelor arse din motor, în
domeniul de sarcini 50-100%, la scăderea încărcării motorului, reducerea
destinderii în turbina cu gaze are drept efect şi reducerea debitului de aer
comprimat, respectiv menţinerea aproximativ constantă a excesului de aer. La
încărcări mai mici de 50%, turbosuflanta practic nu mai are efect util, motorul
comportând-se asemănător unui motor nesupraalimentat, excesul de aer crescând
puternic (fig. 5.44.).

600
gazelor de ardere [°C]

Coeficientul de exces

Fig. 5.44. Modificarea temperaturii gazelor de


500 3
Temperatura

1 ardere şi a excesului de aer cu


3
400 încărcarea, la funcţionarea cu turaţie
de aer

300 2 constantă: 1 – temperatura gazelor de


ardere la evacuarea din cilindri;
200 2 – temperatura gazelor de ardere la
2
100 1 evacuarea din turbina cu gaze pentru
supraalimentare; 3 – excesul de aer.
40 60 80 100
Încărcarea [%]

Practic, la toate motoarele cu ardere internă (cu excepţia unităţilor foarte mici
răcite cu aer), cantităţile de căldură care pot fi recuperate pentru alimentarea cu
căldură sunt (vezi tabelul 5.6):
- căldura din apa de răcire a cilindrilor;
- căldura din apa de răcire a uleiului;
- căldura din apa de răcire a aerului de ardere sau a amestecului combustibil -
aer de ardere în răcitorul final (aftercooler) sau/şi intermediar (intercooler);
- căldura de la răcirea gazelor de ardere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 227

Bilanţul energetic estimativ al motoarelor cu ardere


internă folosite pentru cogenerare
Tabelul 5.6.
Pondere aproximativă [%]
Componenta bilanţului Motor Diesel Motor cu gaz Nivel termic [°C]
4 timpi 2 timpi natural

Putere utilă 36 - 42 36 - 40 32 - 36 -

Căldură ulei de ungere 6-8 5-7 5-6 80

Căldură apă de răcire 90 - 95


1)
cilindri şi căldură de 2)
105 - 120
răcire finală şi/sau 22 - 24 20 - 22 26 - 28 3)
intermediară aer, sau 130
4)
amestec 45 - 65

Căldură gaze de ardere 24 - 26 28 - 20 30 - 34 vezi tab. 5.7

Căldură pierdută prin


4-8 4-7 5-8 -
radiaţie şi convecţie
1)
circuit de răcire cilindri la presiune atmosferică;
2)
circuit de răcire cilindri sub presiune (1,70 – 1,95 bar);
3)
circuit de răcire cilindri prin vaporizare;
4)
circuit răcire finală şi/sau intermediară aer sau amestec.
Valorile orientative ale temperaturii gazelor de ardere
evacuate de motoarele cu ardere internă la plină sarcină
Tabelul 5.7.
Temperatură gaze
Tipul motorului cu ardere internă
de ardere [°C]

combustibil gaz cu suflanta de baleiaj 370


natural cu turbosuflantă 430
în doi timpi
cu suflanta de baleiaj 320
combustibil diesel
cu turbosuflantă 340
combustibil gaz cu aspiraţie naturală 450
natural cu turbosuflantă 450
în patru timpi
cu aspiraţie naturală 400
combustibil diesel
cu turbosuflantă 450
Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă se modifică la sarcini
parţiale, puterea utilă scăzând, iar pierderile crescând mai mult sau mai puţin (vezi
fig. 5.45.). Analizând datele din figură rezultă efectul pozitiv al supraalimentării
asupra comportării motorului la sarcini parţiale în domeniul de 50-100%.
228 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

60 60
55 55
50 50
3
45 45 3
40 40 2 1
1
35 35
2
30 30
25 25
20 20 4
5
15 4 15
10 5
10
5 5
0 0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
a. b.
Fig. 5.45. Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă: a – motor cu aspiraţie
naturală; b – motor supraalimentat cu turbosuflantă; 1 – putere utilă; 2 – căldura
gazelor de ardere; 3 – căldura apei de răcire a cilindrilor; 4 – căldura pierdută
prin radiaţie, convecţie etc.; 5 – căldura apei de răcire a uleiului.
Acest efect favorabil se explică prin faptul că, la sarcini parţiale, turaţia
turbosuflantei se reduce, debitul de aer sau de amestec comprimat reducându-se,
limitând astfel excesul de aer.
Similar cazului turbinelor cu gaze, se poate defini o caracteristică energetică
având forma analitică de mai jos:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.65)
BC
în care B, BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în
regim nominal, iar I – încărcarea electrică a motorului cu ardere internă.
Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în
gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule). Având în vedere cele de mai sus cu privire la funcţionarea
motoarelor cu ardere internă, consumul relativ de mers în gol are următoarele
valori orientative:
• pentru motoarele cu ardere internă supraalimentate:
xg ≈ 3 ÷ 5 % (5.66)
• pentru motoarele cu ardere internă cu aspiraţie naturală:
x g ≈ 5 ÷ 10 % (5.67)
Caracteristica energetică de forma de mai sus are un domeniu de valabilitate
restrâns, respectiv doar pentru intervalul de încărcări 50 - 100%.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 229

5.5.3. Modulele de cogenerare


Soluţia clasică de realizare a instalaţilor de cogenerare, indiferent de capacitate,
se baza pe asamblarea la faţa locului a unor echipamente disociate (motoare,
turbine cu abur sau gaze, generatoare electrice, cazane, schimbătoare de căldură
etc.) şi amplasarea într-o clădire specială (insonorizată dacă este cazul).
În ultimii ani, cogenerarea de mică putere s-a dezvoltat pe baza unui concept
nou şi anume „modulul de cogenerare” intergrat, compact şi gata de racordare la
instalaţia de alimentare cu combustibil şi la instalaţiile de livrare a căldurii şi
energiei electrice.
Modulul de cogenerare este un ansamblu de instalaţii montate la producătorul
de echipamente de cogenerare, conţinând practic toate componentele – motor,
cazane recuperatoare, schimbătoare de căldură, instalaţii de reglaj şi automatizare
etc. – amplasate într-o incinta compactă, monobloc şi insonorizată. Având în
vedere gama de puteri pentru care sunt realizate modulele de cogenerare, motoarele
posibil de utilizat sunt cele cu ardere internă şi microturbinele cu gaze. Comparativ,
motoarele cu ardere internă sunt superioare microturbinelor atât energetic
(au randamente electrice şi globale superioare, se comportă mai bine la sarcini
parţiale şi nu necesită gaz natural la presiuni ridicate), cât şi economic (au investiţii
specifice mai reduse). Având în vedere cele de mai sus, modulele de cogenerare
sunt echipate în mod obişnuit cu motoare cu ardere internă (fig. 5.46.).
8 9 Fig. 5.46. Schema de principiu a unui
modul de cogenerare:
1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric;
4 10 3 – sistem de carburaţie;
4 – sistem de livrare a căldurii
(preparare agent termic);
7
5 – racord gaze;
6 – racord aer;
2
7 – racorduri agent termic;
5 8 – racord electric;
1 3 9 – racord coş de fum;
6
10 – incintă insonorizată.

Date tehnice estimative cu privire la modulele de cogenerare


Tabelul 5.8.
Capacitate nominală Randament [%]
Mărimea Electrică Termică
Electric Termic Global
[kWe] [kWt]
1) 2) 3)
Valoare 9 - 1 036 21 - 1 334 25 - 37 48 - 58 83 - 85
1)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice reduse;
2)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice mari;
3)
valorile reduse se referă la module termice cu puteri electrice reduse.
230 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparativ cu o instalaţie de cogenerare clasică, principalul avantaj al unui


modul de cogenerare îl constituie simplitatea sa. El poate fi considerat un fel de
„cutie neagră” dotată cu trei intrări (combustibil, aer de ardere şi apă ce trebuie
încălzită) şi trei ieşiri (gaze de ardere, apă încălzită şi electricitate) care trebuie doar
racordate. Aceste caracteristici se traduc printr-o scădere sensibilă a cheltuielilor
aferente montajului şi a duratei de realizare a acestuia.
BIBLIOGRAFIE
5.1. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.,S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
5.2. *** Tehnologia condensaţiei, De Dietrich, www.centraleincondensatie.ro/
/documente/Condensation_rom.pdf.
5.3. Despretz, H., Fiche OX „Chaudieres a condensation en rehablitation de
chauferies”, ADEME, France.
5.4. *** Heating, Ventilation and Air-Conditioning - Systems and Equipment
Handbook, American Society of Heating, Refrigerating and Air-
Conditioning Engineers, 2000.
5.5. Kacian A.,D., Iakovlev B.,V., Sprovocinoe posobie po tehnico-
economiceskim osnovam TES, Vîşeişaia Şkola, Minsk, 1982
5.6 Flin D., Recovering heat to increase efficiency, Cogeneration & On-Site
Power Production, sept.-oct. 2004.
5.7. *** Heat Recovery Steam Generator Design, http://www.hrsgdesign.com/
5.8. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze –
abur, Ed. Agir, Bucureşti, 2001.
5.9. Benenson, E.I., Ioffe, L.S., Teplofikaţionnîe parovîe turbinî,
Energoatomizdat, Moskva, 1986.
5.10. Creţa, G., Turbine cu abur şi cu gaze, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982.
5.11. Benenson, E.I., Ioffe, L.S, Teplofikaţionnîe parovîe turbinî, Energhiia,
Moskva, 1976.
5.12. Cabanes, M., Clemens, M., Levy, M., Radanne M., Techniques et systèmes
de cogénération dans le chauffage urbain, Réseaux et chaleur, no. 5, 1990,
AFME.
5.13. *** Catalog of CHP Technologies, U.S. Environmental Protection Agency,
Combined Heat and power Partnership Division, Washington D.C.,
february 2002.
5.14. Darie G., Instalaţii energetice de turbine cu gaze, Ed. BREN, Bucureşti,
1998.
5.15. Badea, A., Necula, H., Stan, M., Ionescu, L., Blaga, P., Darie, G.,
Echipamente şi instalaţii termice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003
5.16. *** Manualul inginerului termotehnician, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1986.
5.17. Sokolov, E. Ia. ş.a., Promîşlennîe teplovîe elektrostanţii, Ed. Energiia,
Moskva, 1979.
5.18. Şliahin, P.N., Parovîe i gazovîe turbinî, Ed. Energiia, Moskva, 1974.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 231

5.19. *** Gas Turbine World 2006 handbook, Pequot Publishing Inc., U.S.A.,
2006.
5.20. Flin, D., Gas turbine air inlet cooling – increasing output maintaining
efficiency, Cogeneration & On-Site Power Production, july.-august. 2004.
5.21. *** Assement of distributed generation technology applications, Resurce
Dynamics Corporation, Vienna, february 2001.
5.22. *** Distributed generation versus central generation, VLEEM, Research
Contract ENG2-CT-2000-00441, Final report, august 2002
5.23. Ştefănescu, D. ş.a., Bazele termotehnicii, E.D.P., Bucureşti, 1970.
5.24. Daverat Ph., Moteurs á gas, Bergerat – Monnoyeur Energie, Montlhéry,
1992.
232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 5

ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE


PRODUCERE A CĂLDURII
5. ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII .............................................................................. 164
5.1. Cazane de abur şi de apă caldă şi/sau fierbinte ............................................... 164
5.1.1. Tipuri de cazane de abur. Caracteristici tehnico – funcţionale ................. 164
5.1.1.1. Cazane de abur utilizate în centralele termice................................164
5.1.1.2. Cazane de abur energetice utilizate în centralele electrice de
cogenerare ..........................................................................................165
5.1.2. Tipuri de cazane de apă caldă şi fierbinte utilizate în centralele
electrice de cogenerare şi în centralele termice. Caracteristici
tehnico – funcţionale ............................................................................... 167
5.1.2.1. Cazane de apă caldă ............................................................................ 167
5.1.2.2. Cazane de apă fierbinte ................................................................ 170
5.1.3. Determinarea capacităţii de producţie a cazanelor. Siguranţa în
alimentarea cu căldură – problema rezervei ............................................. 172
5.1.3.1. Capacitatea de producţie a cazanelor dintr-o centrală electrică
de cogenerare sau centrală termică ..................................................... 172
5.1.3.2. Siguranţa în alimentarea cu căldură – problema rezervei ................... 175
5.1.4. Caracteristicile energetice ale cazanelor de abur şi de apă fierbinte......... 178
5.2. Cazane recuperatoare ...................................................................................... 179
5.2.1. Cazane recuperatoare de abur ................................................................ 179
5.2.2. Cazane recuperatoare de apă caldă sau fierbinte ................................ 183
5.2.3. Arderea suplimentară ................................................................................ 183
5.3. Turbine cu abur ...............................................................................................
186
5.3.1. Tipuri de turbine cu abur de cogenerare ................................................... 186
5.3.2. Disponibilitatea puterii electrice a turbinelor de cogenerare.
Variante de dimensionare a părţii de condensaţie a turbinelor cu
condensaţie şi priză (prize reglabile) ........................................................ 189
5.3.2.1. Dimensionarea turbinelor de cogenerare din punctul de vedere
al puterii electrice ............................................................................... 190
5.3.2.2. Disponibilitatea anuală a puterii turbinelor de cogenerare cu
abur ................................................................................................193
5.3.3. Regimuri caracteristice de funcţionare a turbinelor de cogenerare
cu abur ................................................................................................ 195
5.3.4. Caracteristicile energetice şi diagramele de regimuri ale
turbinelor de cogenerare cu abur ............................................................ 196
5.3.4.1. Diagrama de regimuri a turbinelor de abur cu contrapresiune ........... 200
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 233

5.3.4.2. Diagrama de regimuri a turbinelor cu condensaţie şi cu


priză(e) reglabilă(e) ............................................................................202
5.4. Turbine cu gaze ...............................................................................................
207
5.4.1. Tipuri de turbine cu gaze de cogenerare ................................................... 207
5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze;
caracteristici energetice ............................................................................209
5.4.3. Microturbinele cu gaze ............................................................................. 215
5.5. Motoare cu ardere internă ............................................................................... 216
5.5.1. Generalităţi; clasificări..............................................................................
216
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor
cu ardere internă .......................................................................................
223
5.5.3. Modulele de cogenerare ............................................................................ 227
228
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................
234 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins Capitolul 5 – III –

5.4.2. Regimuri de funcţionare a turbinelor de cogenerare cu gaze; caracteristici


energetice ...................................................................................................................211
5.4.3. Microturbinele cu gaze .....................................................................................217
5.5. Motoare cu ardere internă........................................................................................218
5.5.1. Generalităţi; clasificări .....................................................................................218
5.5.2. Regimuri de funcţionare; caracteristici energetice ale motoarelor cu ardere
internă.........................................................................................................................225
5.5.3. Modulele de cogenerare ...................................................................................229
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................230
232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6. STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE


A CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU

6.1. Structura generală a surselor de producere a căldurii


În continuare sunt prezentate principalele subansamble ale unei surse de
alimentare cu căldură.

6.1.1. Instalaţiile care transformă energia potenţială a resurselor


primare în căldură şi/sau lucru mecanic
– La CT, acestea sunt cazanele de abur sau/şi apă fierbinte ori apă caldă, în
funcţie de natura şi parametrii agentului termic produs;
– la centralele de cogenerare (CCG), aceste instalaţii depind de tehnologia de
cogenerare (natura ciclului termodinamic utilizat):
 la CCG bazate pe ciclul cu turbine cu abur (CCG-TA), sunt cazanele
de abur şi turbinele cu abur (pentru partea de cogenerare – de bază) şi instalaţiile
termice de vârf, sub forma cazanelor de abur (CzAb) şi/sau de apă fierbinte (CAF);
 la CCG bazate pe ciclul cu turbine cu gaze (CCG-TG), sunt turbinele
cu gaze (inclusiv instalaţiile anexe: compresorul de aer şi camera de ardere) şi
cazanele recuperatoare: de abur sau/şi apă fierbinte, ori apă caldă, ca instalaţii de
cogenerare şi instalaţiile termice de vârf, sub forma cazanelor recuperatoare cu
postcombustie şi/sau a cazanelor clasice;
 la CCG bazate pe ciclul mixt gaze/abur (CCG-TG/TA) este ansamblul
instalaţiilor de cogenerare, format din: turbina (turbinele) cu gaze, cazanul de abur
recuperator, turbina cu abur şi instalaţiile termice de vârf, sub forma cazanelor
recuperatoare cu postcombustie şi/sau a cazanelor clasice de abur sau/şi
apă fierbinte ori apă caldă;
 la CCG bazate pe ciclul motoarelor cu ardere internă (CCG-MAI),
ansamblul instalaţiilor de cogenerare este format din MAI şi instalaţiile de
recuperare a căldurii: schimbătoare de căldură pentru recuperarea căldurii apei de
răcire a motorului, a aerului de supraalimentare şi a uleiului de ungere şi cazanul
recuperator al căldurii din gazele de ardere. Ca instalaţii termice de vârf se
utilizează fie postcombustia cazanelor recuperatoare (mai rar), fie/şi cazanele
clasice.
Tabelul 6.1 prezintă schematic tipurile de instalaţii de cogenerare şi instalaţiile
termice de vârf aferente acestora, pentru diversele cicluri termodinamice de CCG şi
respectiv CT.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 233

Tipurile instalaţiilor de transformare a energiei potenţiale a


resurselor primare în căldură şi/sau lucru mecanic
Tabelul 6.1
Tipul ansamblului instalaţiilor de bază Tipul instalaţiilor termice de
Tipul sursei pentru producerea: vârf
de căldură Cazane
Lucrului mecanic Căldurii CRAS
clasice
CzAb Cele de bază
CT – CAF – folosite şi la
CzAc vârf
CzAb
CCG-TA CzAbv+TA – – CAF
CzAC
CCG-TG CA+TG CRAb 
  şi/sau
CCG- CR: CRAf  şi/sau
(CA+TG)+CRAbv+TA
CRAc  CRAS − Ab
TG/TA
    CzAb 
CRAS − Af   
CRAb  CRAS − Ac  CAF 
    CzAc 
CCG-MAI MAI SRC+ CRAf   
CRAc 
 
Notă: CRAS – cazan recuperator cu ardere suplimentară; CzAb – cazan clasic
de abur; CAF – cazan de apă fierbinte; CzAc – cazan clasic de apă caldă; CzAbv –
cazan de abur viu; CRAbv – cazan recuperator de abur viu; SRC – schimbătoare
recuperatoare de căldură; CRAb, CRAf, CRAc – cazan recuperator producător de
abur, respectiv de apă fierbinte sau apă caldă; CRAS-Ab, CRAS-Af, CRAS-Ac –
cazan recuperator cu ardere suplimentară, producător respectiv de abur, apă
fierbinte sau apă caldă.

6.1.2. Instalaţiile de tratare chimică a apei de adaos şi de condensat returnat


pentru:
– demineralizarea totală a apei de adaos pentru cazanele de abur;
– dedurizarea apei de adaos pentru reţeaua de apă fierbinte şi/sau de apă caldă;
– pretratarea condensatului returnat;
– tratarea chimică a apei de adaos pentru circuitele de răcire ale MAI.

6.1.3. Degazoare, schimbătoare de căldură, pompe


• Degazoarele atmosferice, pentru degazarea apei de adaos şi a condensatului
returnat.
• Schimbătoarele de căldură abur/apă utilizând abur produs de cazanele de
abur (cazanele clasice şi/sau recuperatoare) folosite pentru alimentarea
consumatorilor de apă fierbinte sau apă caldă.
• Pompele de apă de alimentare, ale cazanelor de abur.
234 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Pompele de circulaţie a apei de reţea, pentru asigurarea vehiculării apei


fierbinţi, sau a apei calde, de la sursa de căldură la consumatori şi retur.

6.1.4. Instalaţii suplimentare specifice CCG


În afara instalaţiilor comune tuturor tipurilor de surse de căldură, mai sunt cele
specifice CCG.
În funcţie de tipul centralei de cogenerare, acestea sunt:
• instalaţiile aferente preîncălzirii regenerative a apei de alimentare,
specifice ciclurilor termodinamice cu abur;
• instalaţiile de răcire a apei, pentru turbinele cu abur cu condensaţie;
• instalaţiile de preîncălzire regenerativă a aerului de ardere necesar
camerei de ardere, pentru ciclurile cu turbine cu gaze;
• instalaţiile suplimentare de răcire a agenţilor de răcire utilizaţi în cazul
MAI;
• instalaţiile auxiliare specifice cazanelor recuperatoare cu ardere
suplimentară, similare cazanelor clasice;
• instalaţiile termice specifice livrării căldurii sub formă de abur, care au o
utilizare opţională, în funcţie de condiţiile concrete impuse de consumatori (v. cap.
9):
– instalaţii de reducere/răcire, pentru asigurarea alimentării consumatorilor
de abur în regim de vârf şi/sau de avarie;
– acumulatoare de abur, pentru aplatisarea producţiei de abur faţă de
variaţia cererii şi ca instalaţii de rezervă;
– transformatoare de abur, pentru separarea hidraulică a aburului livrat de
instalaţiile centralei faţă de aburul destinat consumatorilor;
– termocompresoare de abur, pentru a adapta parametrii mai coborâţi ai
aburului produs de centrală la valorile mai ridicate ale parametrilor aburului
necesar consumatorilor.

6.2. Schemele termice de principiu ale CT

6.2.1. Schema termică de principiu a CT pentru producerea de apă fierbinte


(CT-Af)
Centrala termică (CT-Af) prezentată în fig. 6.1., are CAF-ul ca element
caracteristic de bază. În continuare sunt prezentate rolul şi caracteristicile
funcţionale de bază ale elementelor componente:
• Apa brută (1) este asigurată de sursele locale (puţuri de adâncime sau apă rece
industrială) pentru a completa pierderile de apă fierbinte din interiorul CT şi mai
ales cele din sistemul tur/retur de transport şi distribuţie a apei fierbinţi, inclusiv
din instalaţiile consumatorilor de căldură – în condiţiile racordării directe a
acestora. Ea are o temperatură dependentă de condiţiile climaterice momentane şi
de tipul sursei de apă. Se consideră următoarele temperaturi ale sale: +5oC – iarna,
+15oC – vara, +10oC – valoarea medie anuală.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 235

Fig. 6.1. Schema termică bloc a CT cu CAF (CT-Af)


1 – apă burtă; 2 – preîncălzitor de apă brută; 3 – apă brută preîncălzită; 4 – staţie de tratare
chimică – dudurizare; 5 – apă dedurizată; 6 – preîncălzitor apă dedurizată; 7 – degazor
atmosferic; 8 – apă de adaos dedurizată şi degazată; 9 – pompe de apă de adaos;
10 – pompe de apă de reţea; 11 – pompe de apă de reţea de iarnă; 12 – pompe de apă de
reţea de vară; 13 – CAF; 14 – apă fierbinte de reţea – ducere; 15 – apă fierbinte pentru
serviciile proprii ale CT; 16 – apă fierbinte pentru preîncălzire păcură etc. şi alte servicii
proprii; 17 – apă de reţea de retur; 18 – rezervor de apă de adaos.
• Preîncălzitorul de apă brută (2) are rolul de a încălzi apa brută până la
temperatura optimă de cca 35–40oC impusă de mesele schimbătoare de ioni,
utilizate în staţia de tratare chimică, pentru dedurizare. Pentru preîncălzirea apei
brute se foloseşte o cotă din apa fierbinte din reţea (15).
• Staţia de tratare chimică (4) dedurizează apa brută, la nivelul impus de apa
fierbinte din reţea.
• Preîncălzitorul de apă dedurizată (6) asigură aducerea apei de adaos
dedurizate la temperatura optimă impusă de degazorul atmosferic (80–90oC).
Preîncălzirea se face cu apă fierbinte (15).
• Degazorul atmosferic (7), degazează apa de adaos la presiunea de 1,2 bar,
utilizând apă fierbinte (15).
• Pompele de apă de adaos (9) introduc apa de adaos, dedurizată şi degazată,
în „aspiraţia” pompelor de reţea (10), pentru a completa pierderile de apă ale
ansamblului sistemului de alimentare cu căldură. În funcţie de caracteristicile
nominale ale lor (debit şi înălţime de refulare), acestea se pot utiliza şi pentru
menţinerea regimului static la presiunea impusă de graficul piezometric.
• Pompele de reţea – de circulaţie – (10) asigură vehicularea apei fierbinţi, tur
– retur, de la CT la ultimul consumator.
Deoarece, atât valorile debitelor de apă fierbinte cât şi regimul de presiuni din
sistem, sunt mult diferite de la iarnă la vară, în general se instalează pompe de reţea
de iarnă (11) şi respectiv de vară (12).
• CAF-le (13) reprezintă sursa de căldură sub formă de apă fierbinte, la
temperaturi nominale de 130-150oC.
236 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Apa fierbinte (15) este utilizată pentru acoperirea consumurilor proprii de


căldură ale CT.
• Rezervorul de apă de adaos (18) pentru preluarea creşterilor bruşte de
consum de apă de adaos, care depăşesc capacitatea de tratare – degazare şi a
pompelor de apă de adaos.

6.2.2. Schema termică de principiu a CT pentru producere de abur (CT-Ab)


Schema respectivă este prezentată în fig. 6.2. şi are ca element de bază cazanul
de abur (CzAb).

Fig. 6.2. Schema termică bloc a CT cu cazane de abur, pentru alimentarea cu căldură a
consumatorilor de abur şi de apă fierbinte sau apă caldă.
1 – apă brută; 2 – preîncălzitor de apă brută; 3 – apă brută preîncălzită; 4 – staţie de tratare
chimică – dudurizare; 5 – apă dedurizată; 6 – preîncălzitor apă dedurizată; 7 – degazor
atmosferic; 8 – apă de adaos dedurizată şi degajată; 9 – pompe de apă de adaos;
10 – pompe de apă de reţea; 11 – pompe de apă de reţea de iarnă; 12 – pompe de apă de
reţea de vară; 13 – CAF; 14 – apă fierbinte de reţea – ducere; 15 – apă fierbinte de reţea de
retur; 16 – schimbător abur/apă fierbinte; 17 – răcitor al condensatului de la 16; 18 – apă
demineralizată; 19 – preîncălzitor apă demineralizată; 20 – degazor atmosferic de apă
demineralizată; 21 – pompe de apă de alimentare; 22 – cazane de abur; 23 – abur la
consumatori; 24 – condensat returnat; 25 – rezervor de condensat; 26 – pompă de
condensat returnat; 27 – instalaţie de reducere-răcire (IRR) pentru abur la 1,2 bar;
28 – abur pentru alte servicii proprii ale CT; 29 – rezervor de apă de adaos.
CT cu cazane de abur se caracterizează prin existenţa a două circuite
diferite: circuitul de apă-abur al cazanului, inclusiv condensatul returnat de la
consumatorii de abur şi circuitul apei pentru reţeaua termică de apă fierbinte. Al
doilea circuit apare numai în cazurile în care CT alimentează simultan cu căldură
atât consumatori de abur cât şi de apă fierbinte, în care cei din urmă necesită debite
mari de apă de adaos.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 237

Schema termică a unei CT de acest tip depinde de ponderea consumului de


căldură sub formă de apă fierbinte faţă de cel de abur – consumul de bază care a
decis instalarea cazanelor de abur şi parametrii aburului livrat de acestea. Astfel,
dacă faţă de consumul de abur, disponibilul de abur suplimentar, posibil a fi produs
de cazanele de abur, nu este suficient pentru a asigura consumul maxim de căldură
sub formă de apă fierbinte, atunci în schemă, pe lângă schimbătorul abur-apă
fierbinte (16) este necesară instalarea şi a CAF-lor (13). Acestea vor funcţiona
dependent de valoarea cererii momentane de căldură a consumatorilor de apă
fierbinte faţă de cota de căldură posibilă a fi asigurată de cazanele de abur, prin
intermediul schimbătorului (16).
Faţă de instalaţiile specifice alimentării cu apă fierbinte, prezentate în fig. 6.1.,
în cazul CT cu cazane de abur apar următoarele instalaţii suplimentare, sau cu
destinaţii diferite:
• Staţia de tratare chimică (4) produce – pe linii schimbătoare de ioni diferite
– atât apă dedurizată (5), pentru reţeaua de apă fierbinte, cât şi apă demineralizată
(18), pentru cazanele de abur. În plus ea asigură şi pretratarea chimică a
condensatului returnat de la consumatorii de abur, în funcţie de calitatea chimică a
acestuia.
• Preîncălzitorul de apă demineralizată (19), cu acelaşi rol ca şi cel de apă
dedurizată (6).
• Degazorul de apă demineralizată (20) are rolul de a degaza apa de
alimentare a cazanelor de abur (22).
• Rezervorul de condensat returnat (25) îndeplineşte funcţia de acumulator
de condensat, pentru a prelua variaţiile de debit ale condensatului returnat, mai ales
în cazul returnătii intermitente. În funcţie de calitatea condensatului returnat –
stabilită printr-un analizor amplasat la intrarea acestuia în CT – el este introdus în
staţia de tratare chimică pentru pretratare (ca în schema din fig. 6.2.), sau direct în
degazorul de apă de alimentare (20).
• Pompele de apă de alimentare (21) sunt specifice cazanelor de abur;
numărul şi caracteristicile nominale ale acestora sunt determinate de debitele
nominale de abur ale cazanelor şi de parametrii aburului produs de acestea.
• Consumul suplimentar de abur pentru serviciile proprii ale CT (28) este
destinat caloriferelor cazanelor de abur şi preîncălzitoarelor de păcură – când
aceasta este utilizată drept combustibil.
Pe parte de apă fierbinte, faţă de CT de apă fierbinte, la CT cu cazane de abur
apare suplimentar ansamblul format din schimbătorul abur-apă fierbinte (16) şi
răcitorul de condensat al acestuia (17).
• Preîncălzitorul abur-apă fierbinte (16) reprezintă treapta de „bază” de
alimentare cu căldură sub formă de apă fierbinte.
• Răcitorul de condensat (17) are rolul de a „recupera” căldura conţinută de
condensatul rezultat din schimbătorul (16), care are o temperatură de peste 100oC,
putând deci preîncălzi, într-o primă treaptă, apa de reţea de retur (15).
238 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6.3. Schemele termice de principiu ale CCG


Schemele termice ale CCG sunt de o mare varietate, datorită pe de o parte
diversităţii echipamentelor de cogenerare utilizate (ciclurilor termodinamice) şi pe
de altă parte în funcţie de tipul şi mărimea consumatorilor de căldură: de abur, de
apă fierbinte, sau atât de abur cât şi de apă fierbinte.
În cele ce urmează se vor prezenta schemele termice de principiu – sub formă
modulară, ale diverselor tipuri posibile de CCG, din punctul de vedere al producerii
şi livrării căldurii la consumatori. Nu se prezintă elementele de detaliu, specifice
diverselor circuite ale CCG, care se găsesc şi în centralele termoelectrice utilizând
aceleaşi cicluri termodinamice.

6.3.1. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu


contrapresiune sau/şi cu priză reglabilă
Aceasta este prezentată în fig. 6.3., fiind caracteristică existenţei a două niveluri
de consum de abur, la ( p1 ,t1 ) sau/şi ( p2 ,t2 ).

Fig. 6.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune pură
(TA.Cp) sau/şi cu priză reglabilă (TA.Cp+p):
C1... C3 – cazane de abur viu; TA1– turbină cu abur cu contrapresiunea la p1 – TA.Cp;
TA2 – turbină cu abur cu contrapresiune la p2 şi priză reglabilă la p1 – TA.Cp + p;
GE – generator electric; CAI – cazane de abur industrial – de vârf; IRR1, IRR2 – instalaţii
de reducere răcire; IR – instalaţie de reducere; SB, SV – schimbătoare de căldură abur/apă
fierbinte de bază, respectiv de vârf; CAF – cazane de apă fierbinte; Pr – pompă de apă de
reţea; Pad – pompă de apă de adaos; C1, C2 – consumatori de abur, la presiunea p1,
respectiv p2; SI1, SI2 – consumatori interni de abur ai CCG (consumuri interne); D – debite
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 239

de abur; G – debite de apă fierbinte (G – de ducere, Gr – de retur); Gad – debit de apă de


adaos pentru reţeaua de apă fierbinte; td, tr, tad – temperatura apei fiebinţi la ducere, retur şi
respectiv a apei de adaos; Bab.viu, Bab1, Bab2 – barele de abur viu şi respectiv de consum la
p1 şi p2.
• Cazanele de abur viu (Ci) asigură aburul viu (cu parametrii (p0,t0)) necesar
turbinelor cu abur. Suma debitelor produse de cazanele de abur viu (SD0) este egală
cu:
SD0 = D01 + ... + D03 = D0T 1 + D0T 2 + D0 IRR1 + D0 IRR 2 + ∆D0 , [kg/s] , (6.1)
în care: D01 ...D03 sunt debitele de abur viu produse de cazanele C1…C3;
D0T 1 şi D0T 2 – debitele de abur viu intrate în turbinele cu abur TA1 şi respectiv
TA2; D0 IRR1 şi D0 IRR 2 – debitele de abur viu intrate în IRR1 şi respectiv IRR2;
∆D0 – pierderile de abur viu din CCG.
• Turbinele cu abur (TA1 şi/sau TA2) pot fi numai cu contrapresiune – la
presiunea p1 – (TA1), sau/şi cu contrapresiune – la presiunea p1 – şi o priză
reglabilă – la presiunea p2 (TA2), unde p1 > p2. Valorile presiunilor p1 şi p2 sunt
determinate de consumatorii de abur C1 şi respectiv C2; în cazul alimentării cu
căldură şi a consumatorilor de apă fierbinte, presiunea inferioară (p2) este
determinată şi de necesitatea asigurării unei anumite temperaturi (tSB) a apei
fierbinţi la ieşirea din schimbătorul de bază (SB). Aceasta este funcţie de „graficul
de reglaj termic” adoptat pentru consumatorii de apă fierbinte. Debitele de abur
livrate de turbine (DT1.1, DT2.1 şi DT2.2 ) asigură consumurile „de bază” sub formă de
abur şi/sau de apă fierbinte ale CCG şi cele ale „consumurilor interne” – proprii –
ale CCG (DSi1 şi DSi2).
• Cazanele de abur industriale (CAI1 şi CAI2) sunt cazane de abur
supraîncălzit, utilizate ca instalaţii de vârf pentru consumatorii de abur la presiunea
p1. Parametrii aburului produs de CAI (p1, t1) sunt determinaţi de parametrii impuşi
de consumatorul de abur (C1).
• Instalaţiile de reducere – răcire (IRR1 şi IRR2) au rolul de instalaţii termice
de vârf şi/sau rezervă pentru asigurarea consumatorilor de abur de pe barele de
consum Bab1 şi Bab2. Ele sunt utilizate ca instalaţii de rezervă pentru perioadele în
care, în mod accidental, turbinele TA1 şi/sau TA2 nu mai funcţionează.
• Instalaţia de reducere a presiunii aburului (IR) de la presiunea p1 la p2, are
rolul de a suplimenta cu abur bara (Bab2), atunci când cererea de abur la p2, pe bara
(Bab2) depăşeşte debitele de abur disponibile din turbine, iar bara (Bab1) are
excedent de abur disponibil din turbine.
Ţinându-se seama de schema din fig. 6.3., pentru cele două bare de abur Bab1 şi
Bab2, sunt valabile bilanţurile de debite de abur:
− pe bara Bab.1:
SD1 = DT 1.1 + DT 2.1 + DIRR1 + SDCAI = D1 + DSi1 + DSV + DIR1, 2 , [kg/s] , (6.2)
unde SDCAI este suma debitelor de abur produse de CAI1 şi CAI2 la presiunea p1:
SDCAI = DCAI 1 + DCAI 2 , [kg/s] , (6.3)
240 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− pe bara Bab.2:
SD2 = DT 2.2 + DIR1, 2 + DIRR 2 = D2 + DSi 2 + DSB , [kg/s] , (6.4)
Important: numai căldura livrată consumatorilor de abur şi/sau de apă fierbinte
din aburul destins în prealabil în turbine (DT1.1, DT2.1 şi DT2.2) este produsă în
cogenerare. Restul cantităţilor de căldură livrate consumatorilor direct de pe bara
de abur viu, prin intermediul IRR1 şi IRR2 (DIRR1 şi/sau DIRR2), ori din CAI (DCAI1
şi/sau DCAI2), sau din CAF (qCAF), sunt produse în regim de CT; ele nu mai produc
efectele benefice ale cogenerării, comparativ cu producerea separată a căldurii şi
energiei electrice.
• Ansamblul instalaţiilor de livrare a căldurii sub formă de apă fierbinte
este compus din trei trepte înseriate, pe parte de apă fierbinte:
− schimbătorul de bază (SB), ca treaptă „de bază” pentru preîncălzirea
apei de reţea;
− schimbătorul de vârf (SV), ca treaptă de „semivârf” pentru preîncălzirea
apei de reţea;
− CAF-le, ca treaptă de „vârf” pentru alimentarea consumatorilor.
Ca urmare, pe partea livrării căldurii sub formă de apă fierbinte, este valabil
bilanţul termic:
qCCG = q SB + q SV + qCAF = G ⋅ c ⋅ t d − (Gr ⋅ c ⋅ t r + Gad ⋅ c ⋅ t ad ) , [kWt ] , (6.5)
în care: qCCG – totalul debitului de căldură livrată de CCG sub formă de apă
fierbinte, în kWt; qSB, qSV, qCAF – debitele de căldură livrate din SB, SV şi respectiv
CAF-uri, în kWt; G, Gr, Gad – conform notaţiilor din fig. 6.3., în kg/s; td, tr, tad –
idem notaţiilor din fig. 6.3., în °C; c – căldura specifică a apei, considerată
aproximativ aceeaşi pentru temperaturile tad…td, în kJ/kg·grd.
• Pompele de reţea (Pr) şi de apă de adaos (Pad) au rolurile pompelor
similare din cazul CT.

6.3.2. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu condensaţie


şi una sau/şi două prize reglabile – fig. 6.4. –
Aceasta este caracteristică existenţei simultane a unui consum de abur şi al
unuia de apă fierbinte (în cazul cel mai general).
Rolurile diverselor instalaţii din schemă, ca şi bilanţurile de debite de abur pe
cele trei bare (Bab.viu, Bab.1 şi Bab.2), respectiv de debite de căldură pentru
ansamblul instalaţiei de livrare a apei fierbinţi, sunt identice cu cele din fig. 6.3.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 241

Fig. 6.4. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu condensaţie şi o priză
reglabilă (TA.Cd + p) sau şi cu două prize reglabile (TA.Cd + 2p):
TA1 – turbină cu abur cu condensaţie şi o priză reglabilă la presiunea p1 – TA.Cd + p;
TA2 – turbină cu abur cu condensaţie şi două prize reglabile, la presiunile p1 şi p2 –
TA.Cd + 2p; Dcd.1, Dcd.2 – debite de abur la condensatoarele turbinelor; restul notaţiilor
conform celor din fig. 6.3.
Notă: turbinele cu abur cu condensaţie şi priză pot produce atât energie electrică
în cogenerare, în funcţie de mărimea debitelor DT1.1, DT2.1 şi respectiv DT2.2
prelevate la prizele reglabile, cât şi în condensaţie, în funcţie de valorile
momentane ale debitelor de abur intrate în condensatoarele respective (Dcd.1,
respectiv Dcd.2).

6.3.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu


contrapresiune şi cu condensaţie şi prize reglabile – fig. 6.5. –
Acest tip de CCG este caracteristică existenţei simultane a consumului de
căldură sub formă de apă fierbinte şi a celui de abur, la două sau trei nivele de
presiune. Este cazul marilor CCG mixte, pentru alimentarea cu căldură sub formă
de abur a unui complex industrial, care necesită abur la trei nivele de presiune
(p1>p2>p3) şi a unor consumatori de căldură sub formă de apă fierbinte. Utilizarea
turbinelor cu abur pentru alimentarea cu abur, la diversele nivele de presiune
depinde de mărirea consumurilor şi de gradul anual de aplatisare a curbelor clasate
anuale respective. De asemenea, utilizarea unei turbine de tipul TA3 depinde de
mărimea consumului de căldură sub formă de apă fierbinte, simultan cu cel de abur
la presiunea (p3).
242 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 6.5. Schema termică de principiu a unei CCG cu turbine cu abur de diverse tipuri, pentru alimentarea cu căldură a unor consumatori
de apă fierbinte şi de abur la trei nivele de presiune (p1>p2>p3):
TA1 – turbină cu contrapresiune pură, la presiunea p2 – TA.Cp; TA2 – turbină cu contrapresiune, la presiunea p3, şi priză reglabilă,
la presiunea p2-TA.Cp+p; TA3 – turbină cu condensaţie şi două prize reglabile, la p3 şi p4 –TA.Cd + 2p; restul notaţiilor conform fig. 6.3.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 243

Fig. 6.6. Schema termică de principiu a unei CCG, pentru alimentarea unui consumator de
apă fierbinte şi a unor consumatori de abur la trei nivele de presiuni, pentru
debite mici de abur; notaţiile conform fig. 6.3.
În cazul consumatorului C1 s-a considerat că el este alimentat cu abur din bara
de abur viu, prin intermediul IRR1 – p0/p1. Aceasta se utilizează, în general, fie
când valoarea mică a debitului respectiv (D1) nu justifică utilizarea unei turbine cu
abur, fie când presiunea impusă de consumatorul respectiv de abur (p1) nu este
posibil tehnic să fie asigurată de o turbină cu abur existentă.
Notă: în prezent astfel de CCG noi sunt foarte rare, ele fiind justificate pentru
consumuri mari şi simultane de abur în scopuri tehnologice. La consumuri mici de
abur, de ordinul zecilor de t/h, apare oportună economic – dacă se justifică soluţia
cu turbine cu abur – utilizarea eventual a unei singure turbine cu abur, cu
contrapresiune pură sau şi cu o priză reglabilă, ori a unei turbine cu condensaţie şi
două prize reglabile. În acest caz, prizele reglabile superioare se aleg astfel încât
presiunea aburului prelevat să fie superioară, sau cât mai apropiată, de presiunea
cea mai mare dintre presiunile impuse de consumatorii de abur – vezi fig. 6.6.
Acesta este cazul, de exemplu, al fabricilor de hârtie care includ şi producerea
celulozei, ori al rafinăriilor sau al fabricilor de produse chimice sau de
îngrăşăminte, unde cererea de abur este, simultană, la mai multe niveluri de
presiune.
244 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6.3.4. Schema termică de principiu a CCG, utilizând turbine cu abur cu


condensaţie funcţionând cu vid înrăutăţit
Este specifică unor centrale termoelectrice cu condensaţie pură, care din punctul
de vedere al producerii numai a energiei electrice nu mai sunt competitive pe piaţă.
Turbinele respective sunt în general de puteri mici spre medii (< 50 MWe),
cu durate de funcţionare de peste 200000 de ore. În condiţiile în care în zona
centralei există cereri de căldură sub formă de apă fierbinte, pentru care calculele
economice arată că ar fi eficientă utilizarea turbinei în regim de vid înrăutăţit,
pentru asigurarea cu căldură a consumatorilor respectivi, schema termică de
principiu este aceea prezentată în fig. 6.7.

Fig. 6.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând o turbină cu abur cu condensaţie,
funcţionând cu vid înrăutăţit:
TA – turbină cu abur cu condensaţie, trecută la funcţionarea cu vid înrăutăţit (TA.Cd.vi);
Cd – condensatorul turbinei; Aal – apă de alimentare la cazanul de abur (C); Pcd – pompă
de condensat principal; restul notaţiilor conform fig. 6.3.
Din punct de vedere funcţional, principalele instalaţii ale schemei au
următoarele destinaţii:
• Cazanul de abur (C) asigură aburul viu, la parametrii (p0, t0) necesari
turbinei, ca şi în cazul funcţionării acesteia în condensaţie pură.
• Turbina cu abur (TA) are condensatorul trecut de la răcirea clasică – în
condensaţie – cu apă de răcire, la „răcirea” cu apă de reţea de retur, având
temperatura (tr). În cursul funcţionării pentru alimentarea cu căldură, temperatura
de retur (tr) este mai mare decât temperatura pe care o avea apa de răcire (trăci). Ca

urmare, presiunea în condensator creşte de la valoarea pcd – corespunzătoare răcirii
cu apă de răcire –, la pcd = f (t r ) , ceea ce reduce puterea electrică produsă în
cogenerare (P), faţă de aceea produsă anterior în condensaţie ( P ∗ ). Reducerea de
putere electrică maxim posibilă a fi produsă, la funcţionarea cu vid înrăutăţit, creşte
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 245

odată cu mărirea temperaturii de retur (tr). Aceasta corespunde mai ales sezonului
de iarnă, când – conform graficului de reglaj termic al apei în reţea – temperatura
(tr) creşte odată cu scăderea temperaturii exterioare (text). Deci, la vârful de consum
termic, iarna, puterea electrică maximă disponibilă a turbinei se reduce.
Trecerea turbinei la funcţionarea cu vid înrăutăţit necesită o serie de măsuri
tehnice suplimentare ce trebuie luate, datorită creşterii presiunilor în ultimele trepte
de destindere care cresc, comparativ cu funcţionarea în condensaţie pură.

6.3.5. Schema termică de principiu a CCG utilizând turbine cu abur cu


condensaţie pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur
la una din prizele fixe regenerative
Aceasta este reprezentată în fig. 6.8.

Fig. 6.8. Schema termică de principiu a unei CCG cu turbină cu abur cu condensaţie
pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur de la una din prizele fixe,
la presiunea (ppf):
TA – turbină cu abur cu condensaţie pură, cu extracţie suplimentară a debitului DSB,
la priza fixă cu presiunea ppf (TA – Cd.pf); restul notaţiilor conform fig. 6.7.
Este cazul unor CTE existente, care funcţionând în condensaţie pură nu mai
sunt eficiente economic pe piaţa energiei electrice. În condiţiile existenţei în zonă a
unor cereri de căldură sub formă de apă fierbinte, simultan cu posibilitatea tehnică
de a extrage la una din prizele fixe (cu presiune ≥ 3-4 bar) un debit de abur mai
mare decât cel nominal, impus de funcţionarea în condensaţie pură, aceasta
constituie o soluţie de reabilitare energetică a instalaţiei existente; plusul de putere
246 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

electrică produsă de turbină pe seama suplimentului de debit de abur (DSB) extras la


priza fixă (cu presiunea ppf), este obţinută în regim de cogenerare. Ca urmare,
energia electrică obţinută în aceste condiţii este produsă cu toate avantajele
energetice, de mediu şi economice, specifice unei turbine de cogenerare cu
condensaţie şi priză.

6.3.6. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu gaze, în circuit


deschis (CCG-TG)
Schema respectivă se bazează pe recuperarea căldurii gazelor evacuate din
turbina cu gaze (TG), pentru producerea de apă fierbinte sau abur, în funcţie de
tipul consumatorului termic, conform fig. 6.9. şi de tipul cazanului recuperator
utilizat.
Schemele din fig. 6.9. se caracterizează prin următoarele subansamble:
• Instalaţia de turbină cu gaze (ITG), compusă în principal din compresorul
de aer (C), camera de ardere (CA) şi turbina cu gaze (TG), care simultan cu
producerea puterii electrice PTG, pune la dispoziţie, pentru a fi recuperată, căldura
conţinută de gazele de ardere.
• Instalaţia de cazan recuperator (CR), care recuperează căldura fizică a
gazelor de ardere evacuate din TG, răcindu-le până la temperatura tgev. Valoarea
acesteia depinde de tipul combustibilului utilizat în CA şi de dimensionarea
economică a CR: pentru combustibilii cu conţinut de sulf (cum ar fi, de exemplu,
combustibilul lichid uşor – CLU, sau păcura), temperatura minimă de răcire a
( )m
gazelor de ardere în CR t gev trebuie să fie mai mare decât „temperatura de rouă
m
( )
acidă” a acestora; în cazul arderii în CA a combustibilului gazos fără sulf, t gev
este rezultatul dimensionării optime din punct de vedere tehnico-economic a CR.
Cazanul recuperator – clasic – (CR) asigură recuperarea în regim de bază –
de cogenerare – a căldurii fizice conţinută de gazele de ardere. În aceste condiţii
căldura recuperată în CR (qCR ) este în strânsă dependenţă de puterea electrică
produsă (PTG ) şi reciproc.
Turbinele cu gaze moderne, din considerente termodinamice şi de ardere în CA,
cu reducerea emisiilor poluante, au excese de aer în camera de ardere de 4–6 şi
chiar mai mult.
Ca urmare, gazele de ardere pot fi utilizate drept comburant. Bazat pe aceasta,
CR pot fi utilizate şi ca instalaţii termice de vârf, prin introducerea unei cote de
combustibil care să ardă utilizând gazele de ardere drept aer de ardere. În aceste
condiţii CR – clasic devine un cazan recuperator cu post-ardere (CRPA). Pentru
obţinerea, la nevoie, a unei cantităţi de căldură suplimentară faţă de aceea posibil a
fi realizată prin post-ardere, se poate suplimenta combustibilul introdus, odată cu
aerul impus de arderea acestuia. În aceste condiţii, cazanul recuperator (CRAS)
devine – constructiv – similar unui cazan clasic.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 247

Fig. 6.9. Schemele termice de principiu ale CCG cu turbine cu gaze (TG) în circuit deschis.
248 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a – schema de principiu a CCG cu TG; b – cazan recuperator clasic, pentru producerea de


apă fierbinte (CR-Af); c – cazan recuperator cu post-ardere, pentru producerea de apă
caldă (CRPA-Af); d – cazan recuperator cu ardere suplimentară, pentru producerea de apă
caldă (CRAS-Af); e – idem (b), pentru producere de abur (CR-Ab); f – idem (c), pentru
producere de abur (CRPA-Ab); g – idem (d), pentru producere de abur (CRAS-Ab);
C – compresor de aer; CA – cameră de ardere; TG – turbină cu gaze; GE – generator
electric; CR – cazan recuperator (clasic); Cl – clapetă; CRPA – cazan recuperator cu post-
ardere; CRAS – cazan recuperator cu ardere suplimentară; CAF – cazane de apă fierbinte;
Pr – pompă de reţea; Pad – pompă de apă de adaos; CV – cazan de abur, de vârf; Pal –
pompă de apă de alimentare; Va – debitul de aer pentru CA; tae, ta – temperatura aerului
exterior, respectiv după compresor; BTG – consumul de combustibil al CA; Vg – debitul de
gaze de ardere destinse în TG; tg, tTG – temperatura gazelor de ardere la intrarea în TG,
respectiv la ieşire; PTG – puterea electrică produsă la bornele GE; Vg,CR – debitul de gaze
de ardere evacuate din TG şi intrate în CR; (Vg-VgCR) – debitul de gaze de ardere evacuate
din TG, care ocolesc CR; Vgev, tgev – debitul şi temperatura gazelor de ardere evacuate din
CR; BPA – consum de combustibil pentru post-arderea în CRAP; BAS – consum de
combustibil pentru arderea suplimentară în CRAS; VAS – aer de ardere pentru arderea
suplimentară în CRAS; Gr, tr – debitul şi temperatura de retur a apei din reţea; G, td –
debitul şi temperatura în conducta de ducere a apei în reţea; Gad, tad – debitul şi
temperatura apei de adaos dedurizată pentru reţeaua de apă fierbinte; Dcd, tcd – debitul şi
temperatura condensatului returnat; Dad – debitul de apă de adaos demineralizată; tal –
temperatura apei de alimentare la intrarea în CR; DCR, DCRPA, DCRAS – debitele de abur
produse respectiv de CR, CRPA şi CRAS; DCV – debitul de abur produs de CV; BCV –
consumul de combustibil al CV.
• Ca instalaţii termice de vârf, pe lângă CRPA sau CRAS, în funcţie de
necesităţile consumatorilor de căldură şi de rezultatele calculelor de eficienţă
economică, se mai pot folosi CAF-le, în cazul consumului sub formă de apă
fierbinte, sau cazanele de abur clasice (CV-le) care să producă aburul la parametrii
necesari consumatorilor.

6.3.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând ciclul mixt gaze/abur


(TG/TA)
Este caracterizată de existenţa unui ciclu înaintaş cu TG cu cazan recuperator,
care produce abur la parametrii impuşi de ciclul de cogenerare cu turbină cu abur.
Aceasta poate fi cu contrapresiune pură sau/şi cu priză reglabilă, ori cu condensaţie
şi una sau două prize reglabile. De cele mai multe ori, cazanul recuperator este cu
ardere suplimentară (CRAS), pentru a asigura debitul şi parametrii aburului impuşi
de turbina cu abur. Schema poate cuprinde un tandem format din câte o TG cu o
TA, sau două TG cu o TA, după cum se prezintă în fig. 6.10.
• Ansamblul CCG cu TG, cuprinde o TG, sau două, în paralel, în funcţie de
puterea electrică totală impusă CCG cu TG/TA, simultan cu tipo-dimensiunile de
TG avute la dispoziţie, faţă de TA impusă de cererea de căldură. În funcţie de tipul
şi mărimea TA aleasă, urmează alegerea părţii de TG.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 249

Fig. 6.10. Schemele termice de principiu ale CCG utilizând ciclul mixt gaze/abur (TG/TA):
a. Schema de principu a CCG cu TG şi CRAS, cu una sau două TG în paralel;
b, c, d – tipurile de TA care se pot cupla cu ciclul cu TG; b – turbină cu contrapresiune pură
(TACp); c – turbină cu contrapresiune şi priză reglabilă (TACp + p); d – turbină cu
condensaţie şi două prize reglabile (TACd + 2p). Celelalte notaţii corespund celor din
fig. 6.9.
• Cazanul (cazanele) recuperatoare ale CCG cu TG se dimensionează pentru
parametrii aburului impuşi de intrarea în TA ( p0 , t0 ) . În măsura în care ele nu pot
asigura debitul de abur viu necesar TA alese, atunci CR poate fi transformat în CR
cu post-ardere (CRPA) sau, chiar cu ardere suplimentară (CRAS).
• Tipul şi mărimea turbinei cu abur (TA) este determinată de mărimea cererii
de căldură, de natura şi parametrii aburului necesar a fi livrat de aceasta, la fel cu
cazul unei CCG cu TA.
• Ca instalaţii termice de vârf se utilizează aceleaşi tipuri ca şi în cazul CCG
cu TA: CAF-le pentru consumul sub formă de apă fierbinte şi IRR-le sau cazanele
de abur de vârf – clasice – (CAI) în cazul consumului sub formă de abur.
250 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

6.3.8. Schema termică de principiu a CCG cu motoare cu ardere internă


(MAI)
Se bazează pe recuperarea căldurii de la răcirile tehnologice ale motorului şi pe
recuperarea căldurii gazelor de ardere evacuate din acesta, după cum rezultă din
fig. 6.11.

Fig. 6.11. Schema de principiu a recuperării căldurii de la MAI:


RA I, RA II – răcitoare ale aerului de supraalimentare, treapta I şi respectiv II; RU – răcitor
de ulei; RIT – recuperator de căldură de la răcirea de înaltă temperatură; CR – cazan
recuperator a căldurii gazelor de ardere;
Legendă: gaze de ardere evacuate din MAI; agent de răcire a motorului;
agent termic pentru preluarea căldurii.
Din punctul de vedere al condiţiilor tehnologice – termodinamice – impuse de
procesele ce au loc în MAI, recuperarea căldurii se poate realiza prin:
• răcirile tehnologice, reprezentate de treptele (una sau două) de răcire a
aerului de supraalimentare (RA I şi/sau RA II), – răcire termodinamică – răcirea
uleiului de ungere (RU) şi răcirea diverselor subansamble ale motorului – chiulasa,
cămăşile cilindrilor, statorul generatorului şi colectoarele de evacuare – prin RIT;
• recuperarea căldurii gazelor de ardere evacuate din MAI.
Ţinându-se seama de nivelurile termice impuse de circuitele de răcire ale
motorului, recuperarea căldurii de la treptele de răcire sunt:
• recuperarea de foarte joasă temperatură (RFJT) reprezentată de răcitorul
treapta I-a a aerului de supraalimentare a MAI – RA I – din care agentul de răcire
iese cu 32 - 40°C;
• recuperarea de joasă temperatură (RJT), care constă în răcitorul treapta a
II-a a aerului de supraalimentare – RA II – din care agentul de răcire iese cu
temperaturi de 54 - 70°C, în funcţie de caracteristicile constructive ale motorului.
Notă: numai motoarele supraalimentate utilizează aer comprimat pentru
turbosuflantă. În funcţie de puterea nominală a motorului compresia aerului de
supraalimentare se face: într-o singură treaptă de compresie şi răcire ulterioară a sa
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 251

(pentru puteri mai mici, de până în cca 500 kWl), sau în două trepte de compresie,
cu răcire intermediară (în cazul MAI cu puteri mai mari). Răcirea finală a aerului
după fiecare treaptă de compresie este obligatorie pentru menţinerea constantă a
temperaturii sale la intrarea în cilindrii motorului, îmbunătăţind astfel randamentul
ciclului motor (acesta creşte cu cca 6–8%). În cazul MAI funcţionând pe gaze
combustibile, răcirea aerului la ieşirea din compresor este impusă – suplimentar –
de eliminarea detonaţiei. Ca urmare, în funcţie de tipul constructiv al motorului,
corelat cu puterea nominală a sa, răcirea aerului de supraalimentare se poate realiza
în una (RA II) sau două trepte (RA I + RA II). Aceasta influenţează temperaturile
agentului de răcire la ieşirea din fiecare treaptă şi respectiv nivelul termic al
agentului utilizat pentru recuperarea căldurii respective şi deci utilitatea tehnico-
economică a recuperării acesteia.
Este de subliniat, în mod suplimentar, că nivelul termic al aerului răcit trebuie
menţinut riguros constant în funcţionarea motorului, atât din considerente
termodinamice (menţinerea ridicată a valorii randamentului său), cât şi din cele
legate de evitarea detonaţiei – cazul motoarelor pe gaze.
• recuperarea de înaltă temperatură (RIT) este reprezentată de recuperarea
căldurii de la răcirea uleiului de ungere a motorului (RU) şi de la răcirea
elementelor fixe ale acestuia – răcirea blocului motor – şi ale turbosuflantei. Ea
presupune preluarea căldurii de la răcitorul de ulei şi de la blocul motor, putându-se
realiza în două variante:
− varianta I-a: răcirea în serie a uleiului de ungere cu apă de cca 80°C
(uleiul ajunge în motor la cca 100°C) şi apoi a blocului motor, astfel încât la ieşirea
din RIT, apa de răcire are temperaturi de 90 - 100°C şi chiar mai mult;
− varianta a II-a: răcirea separată – în paralel – a uleiului de ungere şi
respectiv a blocului motor. Din RU apa de răcire poate ieşi cu cca 75 - 80°C,
cu condiţia ca temperatura uleiului răcit, la intrarea în motor să rămână practic
constantă; altfel, modificarea vâscozităţii sale înrăutăţeşte calităţile de lubrifiant,
scurtând viaţa motorului. De asemenea, gradientul de răcire al uleiului trebuie
menţinut în limite cvasiconstante – impuse de constructor – din aceleaşi motive ca
şi cele expuse mai sus.
În paralel cu RU, se asigură separat răcirea blocului motor prin intermediul RIT,
prin reducerea debitului de apă ce trece prin acesta, comparativ cu cel vehiculat în
cazul variantei serie (RU + RIT). Ca urmare, temperatura apei de răcire la ieşirea
din motor poate ajunge la 110 - 125°C, în funcţie de condiţiile impuse de
constructor. Este de remarcat că, odată cu creşterea temperaturii agentului de răcire
la ieşirea din motor, peste 100°C, se impune şi creşterea presiunii în circuitul
respectiv, la 1,5 - 2 bar, pentru a se evita vaporizarea apei de răcire (atingerea
presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturilor de 110 - 125°C). În plus, este
obligatorie utilizarea unui regulator de debit minim de agent de răcire.
Ţinându-se seama de variantele de recuperare de joasă şi înaltă temperatură
rezultă că, în funcţie de varianta de răcire adoptată, pot apare pe partea de agent de
răcire două sau trei circuite, după cum se pot înseria răcitoarele respective
(vezi fig. 6.12.):
252 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 6.12. Variante de realizare a treptelor de răcire, simultan cu variantele de circuit de


răcire:
a. varianta cu două circuite de răcire: (RA I + RA II) şi (RU + RIT);
b. varianta cu trei circuite de răcire: (RA I + RA II), RU şi RIT;
c. varianta (b) în alternativa: RA I, (RA II + RU) şi RIT.
Par – pompă de circulaţie a apei de răcire.
În funcţie de varianta de cuplare a diverselor răcitoare, cât şi de debitul de agent
de răcire utilizat, se modifică şi nivelurile de temperaturi ale acestuia la ieşirea din
RIT – cu respectarea condiţiilor termodinamice impuse de RA şi a celor tehnice
impuse de RU şi RIT.
Din punctul de vedere al nivelului termic care se poate realiza prin
recuperarea căldurii de la MAI, există următoarele variante posibile:
− apă caldă cu temperatura de cca 40°C, din RA I;
− apă caldă cu niveluri termice de până în 65 - 75°C, din RA II;
− apă caldă cu temperaturi până în cca 80 - 90°C, din RU;
− apă fierbinte cu temperaturi de 105 - 120°C, din RIT;
− abur saturat uscat (teoretic) la presiune atmosferică, cu debite foarte mici,
din RIT;
− abur supraîncălzit cu presiuni în funcţie de temperatura gazelor de ardere
la ieşirea din MAI şi de debitul dorit a fi produs, utilizând treapta RIT pentru
preîncălzirea apei de alimentare a cazanului recuperator producător de abur pe
seama recuperării căldurii gazelor de ardere în CR.
Posibilităţile tehnice de recuperare a căldurii disponibilă de la diversele trepte
de răcire ale MAI, depind în primul rând de tipul schemelor de răcire specifice
fiecărei trepte, prezentate în cele ce urmează.
• Schema de răcire treapta I-a (de foarte joasă temperatură) a aerului de
supraalimentare – fig. 6.13. –, sau a amestecului aer/gaz, se poate realiza în mai
multe variante, după tipul agentului de răcire utilizat şi nivelul termic impus
– acceptat – pentru răcire. Scopul schemei este de a răci aerul sau amestecul
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 253

aer/combustibil, cu apă (folosită ca agent de răcire) la temperatura constantă de


32 - 40°C, impusă de condiţiile termodinamice prezentate mai sus.

Fig. 6.13. Schemele de foarte joasă temperatură pentru răcirea aerului de


supraalimentare: a – răcire cu apă, în circuit deschis; b – răcire cu aer în
circuit închis; c- răcire cu apă în circuit închis;
Legendă: apă de răcire; agent de răcire; aer de răcire.
1 – MAI; 2 – schimbătorul de căldură al instalaţiei de aer de supraalimentare, sau care
asigură amestecul aer/gaz; 3 – apă de răcire; 4 – pompă de apă de răcire; 5 – agent de
răcire (apă); 6 – pompă de agent de răcire; 7 – radiator de răcire cu aer exterior; 8 – vană
cu trei căi, termostatată; 9 – schimbător de căldură apă/aer; 10 – vas de expansiune;
11 – schimbător apă/apă;
Realizarea în circuitul agentului de răcire a unei temperaturi constante de
32 - 40°C se poate asigura în trei variante, după cum rezultă din fig. 6.13.:
− în circuit deschis – fig. 6.13.,a – cu apă de răcire preluată direct de la o
sursă de apă rece, care poate fi: puţ de adâncime, apă rece de la procese
tehnologice, apă de retur de la instalaţiile de climatizare sau apă răcită în turnuri cu
tiraj forţat, special construite. Înaintea intrării în MAI, apa de răcire trebuie tratată
chimic, pentru a elimina apariţia depunerilor, contra algelor şi a micro-
organismelor. Datorită condiţiilor calitative speciale impuse apei de răcire, această
schemă este utilizată mai rar.
Recuperarea căldurii apei de răcire poate avea loc numai în cazul preîncălzirii
apei de adaos aferentă pierderilor de apă din sistemul de alimentare cu căldură, care
are temperaturi între 5 - 15°C, în combinaţie cu altă sursă de apă, încât să asigure o
temperatură constantă la intrarea în motor de cca 32 - 40°C.
− schemele în circuit închis – fig. 6.13., b şi c – separă circuitul primar de
răcire a aerului de supraalimentare, de cel al agentului secundar folosit pentru
răcirea propriu-zisă. Separarea se face prin intermediul unui schimbător de căldură:
apă de răcire – aer de răcire (fig. 6.13.,b), sau apă/apă (fig. 6.13.,c). Varianta cu
radiator de răcire (apă/aer) este utilizabilă atâta timp cât temperatura aerului
exterior nu creşte peste cca 25°C. Pentru temperaturi exterioare mai mari este
necesară aplicarea schemei cu schimbător apă/apă, unde ca surse de răcire a apei în
circuitul secundar sunt cele similare schemei în circuit deschis.
254 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În ambele scheme, circuitul închis de răcire a aerului este sub presiune,


necesitând instalarea vasului de suprapresiune (10), pentru a asigura suprapresiunea
necesară amorsării pompei de circulaţie (6).
Vana termostatată cu trei căi (8) are rolul de a menţine constantă temperatura
apei de răcire la 32 - 40°C, atunci când, temporar, răcitorul (radiatorul (9) sau
schimbătorul (11)) nu ar putea asigura această valoare, datorită scăderii
temperaturii agentului de răcire utilizat în secundar. Aceasta este valabil în special
iarna.
Schema de răcire în circuit închis, cu schimbător de căldură apă/apă este,
teoretic, utilizabilă pentru recuperarea căldurii de joasă temperatură, sub formă de
apă la cca. 25 - 30°C, ceea ce poate fi cazul numai al apei de adaos pentru sistemul
de alimentare cu căldură.
Ca urmare a nivelului coborât al căldurii recuperabile de la răcirea de foarte
joasă temperatură a aerului (RA I), în general, în practică, aceasta nu este utilizată,
cantitatea respectivă de căldură fiind evacuată în atmosferă.
• Schema de răcire a aerului de supraalimentare – treapta a II-a (de joasă
temperatură), presupune o temperatură a apei la intrarea în instalaţia de răcire
propriu-zisă a aerului de supraalimentare de cca 54 - 65°C, în funcţie de tipul
constructiv al MAI. În cazul în care nu este posibilă utilizarea unei prime trepte de
răcire (RA I) de foarte joasă temperatură (la 32°C), realizarea răcirii aerului numai
în treapta a II-a, va determina reducerea puterii (randamentului) MAI: capacitatea
de răcire a aerului sau a amestecului aer/gaze combustibile se reduce cu cca 6–8% .
Variantele schemelor de răcire sunt similare celor prezentate în fig. 6.13., b şi c.
În acest caz, schema din fig. 6.13.,a poate presupune răcirea aerului de
supraalimentare sau a amestecului aer/gaze combustibile, cu ajutorul aerului
atmosferic, ceea ce măreşte suprafaţa de transfer de căldură a răcitorului de aer (2)
al motorului. În plus, pentru calculul corect al acestui răcitor, trebuie cunoscute
exact temperaturile şi umiditatea aerului exterior, precum şi temperaturile de
intrare/ieşire ale amestecului aer de supraalimentare/combustibil. Aceste date
constituie mărimi confidenţiale ale constructorului motorului, nefiind publicate (de
cca 43°C sau 65°C la intrarea în cilindrii, în funcţie de varianta de răcire, de foarte
joasă temperatură, de 32°C, sau respectiv de joasă temperatură, de 54°C).
• Schemele de răcire a uleiului, ca treaptă independentă de răcire, sunt
similare schemelor din fig. 6.13., b şi c, în care schimbătorul 2 este răcitorul de ulei
din cadrul motorului. Sub aspect termic, temperatura maximă a agentului de răcire
la intrarea în răcitorul de ulei (2) nu trebuie să depăşească 85 - 90°C, în funcţie de
caracteristicile constructive ale motorului. În plus, trebuie asigurată o
cvasiconstanţă a temperaturii uleiului de ungere, simultan cu gradientul de
temperatură cu care acesta se răceşte.
Datorită acestor restricţii, care influenţează direct durata de viaţă şi variaţia în
timp a performanţelor motorului, recuperarea căldurii de răcire a uleiului este
posibilă, dar necesită o mare precauţie privind siguranţa asigurării continue a
condiţiilor de mai sus, independent de tipul şi regimul de consum al
consumatorului exterior care utilizează această căldură.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 255

• Schemele de răcire de înaltă temperatură se pot realiza în mai multe


variante, în funcţie de:
− răcirea independentă a blocului motor (fig. 6.12., b sau c) ori în serie cu
răcirea uleiului (fig. 6.12.,a);
− natura agentului termic dorit a se realiza prin recuperare: apă caldă, apă
fierbinte, sau abur saturat la presiune atmosferică.
 Schema răcirii de înaltă temperatură prin înserierea răcirii uleiului şi a
blocului motor este prezentată în fig. 6.14.

Fig. 6.14. Schema de înaltă temperatură de răcire în serie a uleiului cu blocul motor:
1 – blocul motor; 2 – răcitorul de ulei al motorului; 3 – agentul de răcire în circuit închis
(apă de răcire); 4 – pompă de apă de răcire; 5 – schimbător de căldură (răcitor) – apă/apă;
6 – apă de răcire; 7 – expandor; 8 – vană cu trei căi, termostatată.
Legendă: agent de răcire a motorului (apă);
apă de răcire a răcitorului (apă/apă).
Apa, ca agent termic (3) de răcire a chiulasei, cămăşile cilindrilor
turbocompresorului şi a colectoarelor de evacuare, circulă în circuit închis sub
presiune, la 0,5 - 1 bar, cu ajutorul reglajului termostatic asigurat de vana cu trei căi
(8). Apa de răcire intră mai întâi în răcitorul de ulei (2), având o temperatură
menţinută cvasiconstantă la cca 85°C. Din răcitorul de ulei al motorului (unde
uleiul atinge cca 95° - 102°C), tot debitul de apă de răcire intră în serie (la cca.
90 - 95°C) în blocul motor, de unde iese cu o temperatură de cca 100°C. În această
configuraţie de răcire, limitele maxime admise ale temperaturilor sunt:
− pentru apa de răcire: ~99°C de atenţionare şi ~103°C de siguranţă;
− pentru uleiul de ungere: ~105°C de atenţionare şi ~110°C de siguranţă.
Circuitul de apă de răcire a uleiului şi a blocului motor fiind sub presiune la
temperaturi în jurul a 100°C, necesită un vas de expansiune (7), care asigură
totodată şi evitarea dezamorsării pompei (4).
Răcirea agentului de răcire (apă) din circuitul închis este asigurată cu apă de
răcire de la o sursă de apă rece (6), prin intermediul schimbătorului de căldură de
suprafaţă (5). Sursele de apă rece pot fi aceleaşi cu cele utilizate în cazul răcirii
separate a uleiului, ori a aerului de supraalimentare, sau a amestecului
aer/combustibil.
256 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La această schemă recuperarea căldurii de răcire se poate realiza prin


intermediul apei de răcire (6) utilizată în răcitorul de suprafaţă (5).
 Schema de răcire independentă a blocului motor – răcirea de foarte
înaltă temperatură – se bazează pe creşterea temperaturii apei de răcire la ieşirea
din blocul motor la cca. 115 - 125°C, în funcţie de tipul constructiv al acestuia.
Configuraţia schemei depinde de natura agentului termic dorit a se realiza prin
recuperarea căldurii de răcire din circuitul de răcire al motorului, după cum rezultă
din fig. 6.15.
În general, această schemă de răcire se aplică în vederea ridicării nivelului
termic al căldurii recuperate de la apa de răcire, pentru a produce apă fierbinte la
110 - 120°C. Aceasta se realizează prin reducerea debitului de agent de răcire din
circuitul închis (3). Ca urmare, uleiul nu mai poate fi răcit decât în circuit separat,
cu apă caldă – ca agent de răcire – având o temperatură de cca 70°C. De aceea,
această schemă presupune adoptarea schemelor de răcire independente pentru
ansamblul motorului, prezentate în fig. 6.12., b şi c. Circuitul închis de răcire, cu
apa de răcire ajungând la peste 115 - 125°C trebuie să fie sub presiune, la cca.
1,7–2,0 bar, inclusiv expandorul (7).

Fig. 6.15. Schema – clasică – de răcire de foarte înaltă temperatură a blocului motor, cu
producere de apă fierbinte:
1...8 – identic cu fig. 6.14.; 9 – răcitorul de aer de supraalimentare.
Legendă: agent de răcire în circuit închis; apă de răcire (apă fierbinte).
O altă variantă de răcire la foarte înaltă temperatură este aceea în care, în final,
pentru recuperarea căldurii de răcire se produce abur saturat la presiune
atmosferică. Este cazul schemei de răcire de foarte înaltă temperatură cu
recuperarea prin fierbere, prezentată în fig. 6.16.
În această schemă, răcirea motorului se bazează pe căldura de vaporizare a apei
fierbinţi în stare de saturaţie, de la intrarea în motor. Aburul nu este recuperat la
nivelul blocului motor, dar este vehiculat în circuitul de răcire al acestuia sub formă
de apă de înaltă temperatură, prin circulaţie naturală (fără pompă de circulaţie).
Amestecul apă/abur intră în separatorul (6) – amplasat oricum la un nivel geodezic
superior faţă de motor. Diferenţa de temperatură între ieşirea emulsiei apă/abur din
motor şi apa fierbinte la saturaţie de la intrare în motor este de 1 - 1,5 grade.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 257

Fig. 6.16. Schema de răcire de foarte înaltă temperatură, a blocului motor, cu producere
de abur saturat la presiune atmosferică;
Legendă: agent de răcire (apă); aer exterior; condensat;
amestec apă-abur (apă fierbinte la saturaţie).
1 – blocul motor; 2 – răcitor de ulei; 3 – răcitor de aer sau amestec aer/combustibil; 4 –
agent de răcire a uleiului; 5 – agent de răcire a aerului; 6 – separator de abur; 7 – abur
saturat; 8 – schimbător de căldură răcitor, apă de răcire/abur; 9 – rezervor de condensat;
10 – pompă de apă; 11 – agent intermediar de răcire (apă); 12 – pompă de agent de răcire;
13 – radiator de răcire cu aer exterior (14); 15 – condensat returnat; 16 – pompă pentru
circulaţia forţată.
Ansamblul traseului emulsiei apă/abur ca şi al apei la saturaţie, dintre motor şi
separatorul de abur, trebuie astfel conceput încât să evite vaporizarea bruscă,
neexistând acumulator de abur. Pierderile de apă şi condensat din circuitul primar
trebuie înlocuite cu apă de adaos tratată chimic corespunzător. Pentru o funcţionare
mai sigură, unii constructori preferă sistemul cu circulaţie forţată a apei de răcire
prin motor, introducând o pompă în acest scop (pompa 16 din schemă).
În cazul celor două scheme de răcire de foarte înaltă temperatură, prezentate
mai sus, recuperarea căldurii de răcire se face la nivelul răcitorului apă/apă al
schemei din fig. 6.15., sub formă de apă fierbinte (apă peste 100°C), sau direct sub
formă de abur saturat de joasă presiune rezultat din separatorul de abur, cum este
cazul schemei din fig. 6.16.
Cunoscându-se aspectele cantitative şi calitative ale căldurii disponibile la
nivelul MAI, inclusiv elementele restrictive de care trebuie ţinut seama pentru a
putea asigura recuperarea sa, în cele ce urmează sunt prezentate principalele
variante de recuperare complexă a căldurii de răcire şi a celei conţinută de gazele
de ardere.
Principial, schemele de recuperare a căldurii de la MAI, trebuie să răspundă la
următoarele aspecte, care apoi influenţează configuraţia lor:
258 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1) agentul termic utilizat de consumatorul de căldură, are alte caracteristici


termice şi fizico-chimice faţă de cele impuse de apa de răcire utilizată la răcirea
motoarelor;
2) recuperarea căldurii disponibilă la nivelul motorului trebuie să ţină seama de
ansamblul fluxurilor termice ale cantităţilor de căldură disponibile de la răciri şi de
la gazele de ardere;
3) consumatorii căldurii recuperate pot necesita căldura fie numai sub formă de
apă caldă sau apă fierbinte, ori abur, fie simultan sub formă de apă fierbinte şi abur;
4) regimurile cererii căldurii recuperate diferă de cele ale disponibilităţii
acesteia la nivelul motorului.
Plecând de la aceste patru aspecte calitative şi cantitative, schemele de
recuperare a căldurii de la MAI pot fi:
a) din punctul de vedere al „separării” circuitului agentului termic al
consumatorului, de cele de răcire, schemele de recuperare pot fi:
− cu recuperare (răcire) directă, ca în figura de principiu 6.17.,a;
− cu recuperare (răcire) indirectă, conform fig. 6.17.,b:

Fig. 6.17. Schema de recuperare directă (a), sau indirectă (b) a căldurii de răcire a MAI:
R – răcitor, schimbător agent de răcire/agent termic al consumatorului sau intermediar;
SCR – schimbător de căldură recuperator, agent termic de răcire intermediară/agent
termic al consumatorului; Pr, Pa – pompă de circulaţie a agentului de răcire a motorului,
respectiv a agentului intermediar de răcire.
Recuperarea directă – fig. 6.17.,a – presupune că agentul termic utilizat de
consumatorul de căldură este totodată agent de răcire al răcitorului motorului.
Schema este simplă şi presupune investiţii minime. În schimb, răcirea propriu-zisă
a motorului este dependentă de regimul termic al agentului termic utilizat de
consumator şi de variaţia în timp a cererii de căldură a acestuia. De asemenea,
pentru că presiunea în circuitul consumatorului este în general mai mare decât
aceea din circuitul de răcire al motorului, orice neetanşeitate a răcitorului (R)
înseamnă impurificarea agentului de răcire al motorului (apă cu calităţi chimice
deosebite) cu agentul termic al consumatorului (apă sau condensat cu calităţi
chimice inferioare celui din circuitul de răcire).
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 259

Cuprins capitol 6 (partea I)

6. STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII


– SCHEMELE DE PRINCIPIU ......................................................................................232
6.1. Structura generală a surselor de producere a căldurii ..............................................232
6.1.1. Instalaţiile care transformă energia potenţială a resurselor primare în căldură
şi/sau lucru mecanic ...................................................................................................232
6.1.2. Instalaţiile de tratare chimică a apei de adaos şi de condensat returnat ............233
6.1.3. Degazoare, schimbătoare de căldură, pompe ...................................................233
6.1.4. Instalaţii suplimentare specifice CCG ..............................................................234
6.2. Schemele termice de principiu ale CT.....................................................................234
6.2.1. Schema termică de principiu a CT pentru producerea de apă fierbinte (CT-Af)
....................................................................................................................................234
6.2.2. Schema termică de principiu a CT pentru producere de abur (CT-Ab) ............236
6.3. Schemele termice de principiu ale CCG.............................................................238
6.3.1. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune sau/şi
cu priză reglabilă ........................................................................................................238
6.3.2. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu condensaţie şi una
sau/şi două prize reglabile ..........................................................................................240
6.3.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune şi cu
condensaţie şi prize reglabile .....................................................................................241
6.3.4. Schema termică de principiu a CCG, utilizând turbine cu abur cu condensaţie
funcţionând cu vid înrăutăţit ......................................................................................244
6.3.5. Schema termică de principiu a CCG utilizând turbine cu abur cu condensaţie
pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur la una din prizele fixe regenerative
....................................................................................................................................245
6.3.6. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu gaze, în circuit deschis (CCG-
TG) .............................................................................................................................246
6.3.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând ciclul mixt gaze/abur (TG/TA) 248
6.3.8. Schema termică de principiu a CCG cu motoare cu ardere internă (MAI).......250
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 259

Mai mult, orice abatere în funcţionare a regimului termic al returului agentului


termic al consumatorului, influenţează direct temperatura agentului de răcire al
motorului şi cantitatea de căldură preluată prin răcire. Aceasta pune în pericol
asigurarea temperaturii de răcire impusă tehnologic de motor, în funcţie de circuitul
de răcire în discuţie (de joasă, medie sau înaltă temperatură).
Din cauza acestor dezavantaje, schema de recuperare directă este evitată în
practică.
Recuperarea indirectă – fig. 6.17.,b – este mai sigură în funcţionare, din
punctul de vedere al răcirii motorului, datorită separării hidraulice a circuitului de
răcire de cel al consumatorului termic al căldurii recuperate.
În schimb, cresc investiţiile în instalaţiile recuperatoare datorită:
− unui schimbător de căldură suplimentar (SCR);
− unui circuit intermediar de răcire, presurizat, cu tot ceea ce înseamnă acesta în
plus: pompă, vas de expansiune, vană cu trei căi termostatată;
− sursei de apă de adaos şi a staţiei de dedurizare a acesteia, corespunzător
pierderilor de apă din circuitul intermediar.
De asemenea, pentru a asigura aceleaşi condiţii tehnologice impuse de răcirea
motorului, se modifică regimul termic al agentului termic la nivelul
consumatorului, cu consecinţe de natură tehnică şi economică. Acestea conduc la
costuri suplimentare de investiţii şi/sau de cheltuieli anuale cu energia de pompare.
Pentru evidenţierea acestor aspecte, tabelul 6.2 prezintă o comparaţie între schema
de răcire directă şi indirectă, cu concluziile tehnice şi economice ce decurg din
aceasta.
Din tabelul 6.2 rezultă în final că, din punctul de vedere al schimbătoarelor de
căldură, nu numai că apare un schimbător în plus, dar suprafaţa specifică a acestuia
(sSCR ) este chiar mai mare decât aceea a răcitorului bază (sR ) . Ca urmare, investiţia
specifică aferentă lui SCR ( iSCR ≈ f (sSCR ) în Є/m2) este mai mare decât aceea a lui
R ( iR ≈ f (s R ) , în Є/m2), ceea ce amplifică gradul de creştere a investiţiei.
De asemenea, pentru că în cazul schemei indirecte debitul de apă de alimentare
( )
a consumatorului Gc* este mai mare decât la schema directă (Gc ) , rezultă că
diametrele tur/retur ale reţelei respective vor conduce la investiţiile I rc* > I rc .
( )
În plus, faptul că puterea pompelor de reţea Pc* este mai mare decât la schema
directă (Pc ) , în cazul schemei indirecte aceasta conduce la un supraconsum anual
de energie de pompare, adică la cheltuieli anuale suplimentare cu energia electrică
astfel consumată.
Toate aceste elemente comparative trebuie puse în balanţă faţă de avantajele
schemei directe. În general, în practică, din considerentele prioritare determinate de
buna şi sigura răcire a motorului, se aplică totuşi schema indirectă de recuperare.
b) Din punctul de vedere al ansamblului schemei de recuperare, la nivelul
motorului, aceasta poate fi de tip serie sau/şi paralel, după cum rezultă din
fig. 6.18.
260 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparaţia tehnico-economică între schema de răcire directă şi indirectă, în cazul MAI


Tabelul 6.2
Varianta de schemă de răcire
Schema directă Schema indirectă
Schemele de principiu

R – răcitor pentru agentul de răcire al motorului; SCR – schimbător de căldură recuperator: apă de răcire – circuit intermediar/agent
termic-consumator de căldură; C – consumator de căldură recuperată din apa de răcire; Pr, Pa, Pc – pompă de agent de răcire al motorului
(apă), respectiv de agent intermediar de răcire (apă) şi de apă caldă (fierbinte) la consumator.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU 261

Tabelul 6.2 (continuare 1)


Schema directă Schema indirectă
Regimul termic în ansamblul (R) şi respectiv (R + SRC) – diagrama: t = f(S)

t(oC) t(oC
)
’ ’
tR tR

” ”
td ta =t t a=t *
” td
tR

tî tR ’
’ t a=t
t a=t

S(m2) S(m2)

SR SR SSC
262 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 6.2 (continuare 2)


Schema directă Schema indirectă
Ipotezele avute în vedere:
• condiţiile tehnologice impuse de răcirea motorului sunt aceleaşi:
( ) ( )
t R" , t R' , GR = aceleaşi, deci: q R = Gr ⋅ cR ⋅ t R' − t R" = aceeaşi;
unde: Gr ⋅ cR = WR ;
• răcitorul motorului (R) este acelaşi: SR = aceeaşi;
• circuitul intermediar de răcire – la schema indirectă – este similar răcirii directe:
ta" ≡ t d ; ta' ≡ tî şi Ga = Gc
• pierderile de căldură către mediul ambiant ale R şi SCR se neglijează;
deci: gradele de reţinere: η R ≈ η SRC ≈ 1
Urmările ipotezelor de mai sus:
( ( )) ( (
qR = GR ⋅ cR ⋅ t R' − t R" = qc = Gc ⋅ cc td − tî )) ( ( )) [( (
qR = GR ⋅ cR t R' − t R" = qa = Ga ⋅ ca t a" − ta' = ))
(
= qc = Gc c d î ⋅ c (t − t ))] = (q
∗ ∗ ∗ ∗
SRC = Gc ⋅ cc t d − tî = qc ( ) )
sau, pentru:
GR ⋅ cR = WR ; Gc ⋅ cc = Wc ; Ga ⋅ ca = Wa ; Gc∗ ⋅ cc∗ = Wc∗ ;
rezultă:
( ( )) ( ( )) ( ( )) (
qR = WR ⋅ t R − t R = qc = Wc ⋅ t d − tî = qa = Wa ⋅ t a" − ta' = qSCR = Wc∗ ⋅ t d∗ − tî∗ = qc
' "
( ) )
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU 263

Tabelul 6.2 (continuare 3)


Schema directă Schema indirectă
Analiza comparativă a regimului termic: t = f(S)
(
td = t a" > td∗ )
Atunci, din:
( ( )) ( (
qc = Wc ⋅ td − tî = qSCR = Wc∗ ⋅ td∗ − tî∗ ))
rezultă:
( ) (
td − tî > td∗ − tî∗ )
şi atunci:
Wc < Wc∗
sau,
pentru: cc ≈ cc∗ ,
G c < Gc∗
Puterea electrică consumată de pompele de reţea (Pc) ale consumatorului:
P c < Pc∗
Mărimile suprafeţelor de schimb de căldură ale:
qR qR qSCR
SR = (m 2 ) SR = (m 2 ) şi S SCR = (m 2 )
k R ⋅ ∆t R k R ⋅ ∆t R k SCR ⋅ ∆t SCR
264 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 6.2 (continuare 4)


Schema directă Schema indirectă
Suprafeţele specifice ale schimbătoarelor de căldură:
S 1
sR = R = (m 2 kWt ) şi
q R k R ⋅ ∆t R
S 1
SR 1 sSCR = SCR = (m 2 kWt )
sR = = 2
(m kWt ) qSCR k SCR ⋅ ∆t SCR
q R k R ⋅ ∆t R
dar: q R = qSCR ,
S 1
deci: sSCR = SCR = (m 2 kWt )
qR k SCR ⋅ ∆t SCR
Considerând, pentru simplificare:
k R ≈ k SCR
şi:
t ' + t" t" + t ' t ' + t" t + t
∆t R = R R − a a = R R − d î
2 2 2 2
t ' + t" t + t
∆t R = R R − d î şi:
2 2
t ' + t" t∗ + t∗ t + t t∗ + t∗
∆t SCR = a a − d î = d î − d î
2 2 2 2
∗ ∗
deoarece: td > td şi în orice caz tî ≥ tî
rezultă:
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU 265

Tabelul 6.2 (continuare 5)


Schema directă Schema indirectă
t R' + t R" td∗ + tî∗
∆t R − ∆t SCR = −
2 2
cum: t R' > td∗ şi t R" > tî∗
rezultă: ∆t R > ∆t SCR
deci:
sR k ⋅ ∆t SCR ∆t SCR
= SCR ≈ <1
sSCR k R ⋅ ∆t R ∆t R
Adică: sR < sSRC
266 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 6.18. Schemele de ansamblu pentru recuperarea căldurii de la MAI:


a – în serie; b, c – în paralel;
1 – MAI; 2 – răcitor de aer sau amestec aer/combustibil; 3 – agent de răcire de joasă
temperatură; 4 – răcitor de ulei; 5 – agent de răcire a uleiului (apă); 6 – răcitor
(recuperator) de medie de temperatură; 7 – răcitor (recuperator) de înaltă sau foarte înaltă
temperatură; 8 – recuperator de căldură din gazele de ardere; 9, 11 – agent termic pentru
alimentarea cu căldură; 10, 12 – consumatori de căldură.
Recuperarea în serie a căldurii se aplică pentru producerea, în general a apei
fierbinţi, la un singur nivel termic, cel asigurat de recuperatorul de căldură din
gazele de ardere. În cazurile în care debitul momentan de căldură necesar
consumatorului, de exemplu pentru încălzire, iarna la temperaturi exterioare
coborâte, depăşeşte – la nivelul termic impus de consumatori în momentele
respective – debitul total de căldură posibil de recuperat de la răcirile motorului,
plus recuperatorul din gazele de ardere, se pot folosi suplimentar CAF-le, ca
instalaţii termice de vârf.
Recuperarea în paralel este aplicată, în general, când se alimentează cu
căldură consumatori care impun două niveluri diferite de temperatură pentru
acelaşi agent termic (apă caldă şi apă fierbinte), fie necesită atât apă fierbinte, cât şi
abur. În acest caz, variantele de scheme paralel, prezentate în fig. 6.18., b sau c, se
aplică ţinându-se seama în primul rând de parametrii şi debitul de abur, comparativ
cu temperatura şi debitul de apă fierbinte impuse de consumatorul termic, corelat
cu grupările schemelor de răcire expuse mai sus (răcirea aerului de
supraalimentare, cu a uleiului de ungere şi respectiv aceea a blocului motor).
c) Din punctul de vedere al naturii agentului termic necesar consumatorului
căldurii recuperate, schemele diferă în funcţie de simultaneitatea cererii respective
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 267

(numai apă fierbinte sau/şi abur). În funcţie de aceste aspecte urmează a se aplica
tipurile de scheme de principiu, prezentate în fig. 6.18., ţinându-se seama de cele
expuse mai sus.
d) Din punctul de vedere al simultaneităţii între regimurile cererii căldurii
recuperate (sub aspect atât cantitativ cât şi calitativ – în cazul producerii apei
fierbinţi) şi condiţiile tehnologice impuse de motor, schemele de recuperare a
căldurii de răcire pun următoarele probleme: consumatorul de căldură nu poate
asigura, în orice moment al funcţionării motorului, preluarea întregii cantităţi de
căldură disponibilă în diversele circuite de răcire ale acestuia (nu este cazul şi al
recuperării căldurii gazelor de ardere). De asemenea, chiar dacă sub aspect
cantitativ ar putea prelua debitele respective de căldură, prin variaţia însă a
debitului de agent consumat sau/şi prin modificările – datorită reglajelor căldurii
consumate, făcute la consumator a temperaturii de retur a sa, la nivelul agentului de
răcire al motorului nu se mai pot asigura condiţiile de răcire impuse (nivelul termic
al agentului de răcire la intrarea în motor). În aceste condiţii trebuie luate măsuri
suplimentare, la nivelul strict al circuitului de răcire al motorului, pentru a
compensa inadvertenţele cantitative, dar mai ales calitative, între „ce impune
răcirea motorului şi ceea ce poate prelua şi asigura prin recuperare,
consumatorul căldurii respective”.
Soluţiile tehnice adoptate pentru remedierea acestor restricţii sunt, în general
două, aplicate simultan la nivelul circuitului închis al agentului de răcire al
motorului: introducerea unei vane cu trei căi, termostatate şi a unei surse
suplimentare de răcire, sub forma unui „schimbător de căldură de echilibru” în
paralel cu circuitul agentului termic utilizat de consumatorul de căldură. Schema de
principiu este prezentată în fig. 6.19.
• Rolul vanei cu trei căi – termostatate – (6) este de a asigura temperatura
constantă a apei de răcire la intrarea în motor, la nivelul impus de treapta de răcire
a acestuia (a aerului, uleiului sau a blocului motor), după cum s-a arătat mai sus.
Vana este acţionată electric prin impulsul luat în funcţie de temperatura avută de
apă de răcire la intrarea în motor. Ea funcţionează atâta timp cât funcţionează
motorul, independent de recuperarea sau nu a căldurii de răcire astfel disponibilă;
deschide by-passul cărte retur, atunci când temperatura aici scade sub limita
minimă admisă tehnologic de răcirea motorului.
• Vana cu trei căi – termostatată (11) decide intrarea în funcţiune a
schimbătorului de căldură de echilibru (7 sau 8), reglând cota de debit de răcire
care va parcurge schimbătorul respectiv, pentru a asigura o temperatură de retur a
apei de răcire a motorului corespunzătoare condiţiilor impuse de motor.
• Schimbătoarele de echilibru (7 sau 9) asigură răcirea suplimentară a
agentului de răcire al motorului, faţă de ceea ce se poate realiza în mod curent pe
seama căldurii preluate de consumatorul (13), mai ales atunci când temperatura de
retur a acestuia creşte peste limitele admise de intrarea în motor a agentului de
răcire.
268 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 6.19. Schemele de principiu pentru introducerea în circuitul de răcire al motorului,


a vanei cu trei căi termostatată şi a schimbătorului de căldură de echilibru:
a – partea de circuit de răcire a motorului; b, c – variante de sursă suplimentară (de
compensare) de răcire a motorului, cu radiator apă/aer şi respectiv schimbător apă/apă de
turn, de puţ de adâncime sau de la o altă sursă locală de apă rece; 1 – blocul motor; 2 –
răcitorul din cadrul motorului (de aer, amestec aer/combustibil, ulei, sau răcirea de înaltă
temperatură); 3 – agent de răcire al motorului (în circuit închis); 4 – pompă de circulaţie a
agentului de răcire; 5 – vas de expansiune; 6 – vană cu trei căi termostatată, pe circuitul –
primar – al agentului de răcire; 7 – schimbător de căldură de echilibru (apă/apă); 8 – apă
de răcire, de turn, puţ de adâncime etc.; 9 – radiator de răcire aer/apă din circuitul de răcire
al motorului; 10 – aer exterior; 11 – vană cu trei căi termostatată pentru comanda intrării în
funcţiune a răcirii de compensare; 12 – schimbător agent de răcire (apă) a motorului/apă
de reţea de la consumator; 13 – consumatorul căldurii recuperate; 14 – apă de reţea, caldă
sau fierbinte, a consumatorului; 15 – pompă de reţea.
Notă: utilizarea în funcţionarea curentă a radiatorului apă de răcire/aer, ca
schimbător de căldură de compensare este dependentă de temperatura maximă
admisă a aerului exterior, pentru a putea răci apa din circuit, astfel încât la intrarea
în motor temperatura acestuia să nu crească peste limitele admise constructiv, în
funcţie de circuitul de răcire în care se introduce (este cazul mai ales a răcirii de
foarte joasă temperatură – treapta I-a – RA I – a aerului, la 30–32oC). Pentru astfel
de situaţii se recomandă schimbătorul de echilibru răcit cu apă rece de la o sursă
externă – varianta din fig. 6.19.,c.
• Concluzii privind recuperarea căldurii de la MAI:
a) căldura de răcire de foartă joasă temperatură (∼30 - 35oC temperatura
apei de răcire la intrarea în motor) de la treapta I-a (RA I) de răcire a aerului de
supraalimentare sau a amestecului aer/combustibil, în general nu se
recuperează din cauza condiţiilor dificile ce trebuie asigurate de agentul termic de
retur al consumatorului (temperatura de retur nu trebuie să crească în cursul
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 269

funcţionării peste 25 - 27oC). Răcirea lui RA I se asigură independent, conform


celor spuse mai sus;
b) căldura de răcire de joasă temperatură (∼54 - 60oC – temperatura apei
de răcire la intrarea în motor) de la treapta a II-a (RA II) de răcire a aerului de
supraalimentare sau a amestecului aer/combustibil, se poate recupera, cu
condiţia asigurării unei temperaturii de retur a agentului termic al consumatorului,
cvasiconstantă la cca 50 - 55oC. Pentru perioadele în care temperatura de retur
depăşeşte valorile respective – se introduce un schimbător de căldură de echilibru,
cu o sursă suplimentară de răcire a returului consumatorului;
c) căldura de răcire de medie temperatură a uleiului de ungere
(temperatura agentului de răcire la intrarea în răcitorul de ulei al motorului trebuind
să fie menţinută cvasiconstantă la 85 - 90oC(±2oC)) se poate recupera, cu condiţia
asigurării temperaturii de mai sus şi a unei diferenţe constante de
temperatură ieşire-intrare a apei de răcire în răcitorul de ulei de cca.
(4 - 5 grade) ± 1 grad. Pentru perioadele în care temperatura de retur a agentului
termic nu poate satisface aceste condiţii, sau cererea de căldură a consumatorului
este mai mică decât debitul de căldură de răcire disponibilă în uleiul de ungere, se
introduce un schimbător de căldură de echilibru, ca sursă suplimentară de răcire,
prin utilizarea unei alte surse de răcire independentă;
d) căldura de răcire de înaltă temperatură a blocului motor, a cămăşilor
cilindrilor, a statorului turbosuflantei şi a galeriei de evacuare a gazelor de
ardere, de unde apa de răcire iese cu temperaturi de 95 - 102oC – la răcirea în serie
cu uleiul de ungere – sau de 115 - 125oC – în cazul răcirii independente de foarte
înaltă temperatură numai a blocului motor – , se poate recupera pentru a produce
apă fierbinte (la 110 - 120oC) sau abur saturat la presiunea atmosferică. Pentru
perioadele în care consumatorul de căldură îşi întrerupe consumul, sau debitul de
căldură consumat este sub debitul de căldură de răcire disponibilă, şi motorul totuşi
funcţionează numai pentru a produce energie electrică (funcţionează în regim
electric), este necesar un schimbător de căldură de echilibru cu o sursă de răcire
locală independentă. În cele mai dese cazuri acest schimbător este acelaşi atât
pentru răcirea uleiului cât şi a blocului motor, el montându-se pe returul agentului
termic de la consumator;
e) căldura gazelor de ardere eşapate de motor se poate recupera, pentru
producerea de apă fierbinte sau/şi abur supraîncălzit. Trebuie avut în vedere că
temperatura de retur a apei fierbinţi nu trebuie să scadă sub valoarea temperaturii
de rouă acidă a gazelor de ardere. Valoarea acesteia este în funcţie de combustibilul
utilizat în motor (120oC pentru folosirea gazului metan şi cca. 150oC pentru
motoarele diesel sau dual-fuel). Parametrii aburului produs depind tehnic de debitul
de abur dorit, conform bilanţului termic pe recuperatorul respectiv.
Pentru producerea de apă fierbinte, ca şi de abur, în general recuperatorul
căldurii gazelor de ardere este înseriat după recuperatorul răcirii de înaltă
temperatură. De la caz, la caz, în funcţie de condiţiile concrete existente,
recuperatorul căldurii gazelor de ardere poate fi utilizat şi ca treaptă separată
– independentă – pentru alimentarea cu căldură.
270 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

f)În funcţie de cerinţele consumatorului de căldură, numai de apă


fierbinte sau numai de abur, ori de apă fierbinte şi abur, sau apă caldă şi apă
fierbinte, diversele trepte de recuperare, corespunzătoare diverselor trepte de
răcire ale motorului, plus răcirea gazelor de ardere, se pot cupla între ele în serie
sau în paralel.
g) Dependent de calitatea chimică a apei de retur a consumatorului şi în
funcţie de nivelul de siguranţă dorit a se asigura circuitelor de răcire ale
motorului, faţă de circuitul agentului termic al consumatorului căldurii recuperate,
în schema generală de recuperare se poate introduce un schimbător de
căldură de suprafaţă, care să separe hidraulic cele două circuite; este vorba de
adoptarea schemei indirecte de recuperare. În general, se introduce un singur
schimbător pentru fiecare tip de consumator sau natură a consumului.
Ţinându-se seama de toate cele expuse mai sus, inclusiv de concluziile generale
privitoare la posibilităţile şi restricţiile, sau condiţionările suplimentare, care pot
apare de la caz la caz, în cele ce urmează se prezintă schemele complexe „tip” de
recuperare a căldurii, utilizate în cadrul CCG cu MAI – vezi fig. 6.20.
• Schemele „tip” de recuperare complexă a căldurii de la MAI prezentate în
fig. 6.20., sunt de două tipuri: schema serie, pentru producerea apei fierbinţi
(fig. 6.20.,a) şi aceea paralel, pentru producerea simultană de apă fierbinte şi abur
supraîncălzit (fig. 6.20.,b).
Ambele scheme sunt prevăzute cu răcitoare de echilibru (13), atât pe partea de
apă fierbinte (pe returul acesteia), cât şi pe partea de abur (la schema b) pe circuitul
de răcire de înaltă temperatură. Fiecare circuit închis de răcire, în afara celui de
foarte joasă temperatură unde nu se recuperează căldura de răcire, are propria
pompă de circulaţie a apei de răcire şi vasul de expansiune aferent.
Pe parte de apă fierbinte, schemele sunt de tip indirect, fiind prevăzute cu
schimbătorul de căldură recuperator – final – (9). În cazul schemei paralel, există
prevăzute două răcitoare de echilibru (13), câte unul pentru circuitul recuperator
sub formă de apă fierbinte şi respectiv cel de abur.
Ca instalaţii termice de vârf, la schema (a) de producere numai a apei firbinţi,
s-au folosit CAF-le (10), iar în cazul schemei (b), pentru abur s-au utilizat cazanele
de abur de vârf (16) şi pe parte de apă fierbinte schimbătorul de căldură abur/apă
(20) şi în serie CAF-le (13). Folosirea ca instalaţie termică de vârf a schimbătorului
abur/apă fierbinte depinde de consumul momentan de abur al consumatorului, faţă
de cel produs de cazanul recuperator (22).
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 271

Fig. 6.20. Scheme tip de recuperare complexă a căldurii de la MAI:


a – schema serie, de producere a apei fierbinţi; b – schema paralel, de producere a apei
fierbinţi şi a aburului;
Legendă: aer exterior; apă de răcire;
condensat; abur;
agent de răcire al răcitorului de echilibru;
apă caldă/apă fierbinte.
272 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1 – motor; 2 – instalaţia motorului de răcire a aerului; 3 – răcirea de foarte joasă


temperatură a aerului (treapta I-a, RA I); 4 – răcitorul de ulei al motorului; 5 – răcitor de
aer trapta a II-a (RA II); 6 – răcitor de ulei; 7 – răcitor de înaltă tempeatură;
8 – recuperator al căldurii gazelor de ardere; 9 – schimbător de căldură separator, apă de
răcire/apă de reţea; 10 – CAF; 11 – consumator de apă fierbinte; 12 – pompă de reţea;
13 – răcitor de echilibru; 14 – apă de răcire de la o sursă locală; 15 – vas de expansiune;
16 – cazane de abur de vârf; 17 – consummator de abur; 18 – pompă de condensat;
19 – rezervor de condensat; 20 – schimbător de căldură abur/apă fierbinte; 21 – pompă de
apă de alimentare a cazanului recuperator producător de abur (22).
Notă: cele două scheme de mai sus sunt de principiu. De la caz la caz, în funcţie
de consumatorii de căldură existenţi şi de tipul şi caracteristicile tehnice ale MAI
utilizat, schemele respective pot suferi modificări. În general, configuraţia schemei
este decisă de ofertantul MAI, în funcţie de condiţiile concrete specifice
consumatorului căldurii recuperate.

6.4. Schemele termice de principiu ale centralelor de trigenerare –


CTG
După cum s-a arătat în § 3.2.1., centralele de trigenerare (CTG) reprezintă
ansamblul termodinamic format dintr-un ciclu de cogenerare şi cel de producere a
frigului. Ca urmare, schemele termice de principiu ale CTG, diferă în funcţie de
tipurile cuplajelor între centrala de cogenerare (CCG) şi instalaţia de frig (IF). Sub
aspectul schemelor termice de principiu ale CCG, după cum s-a arătat în § 6.3., ele
depind în primul rând de tipul instalaţiei – ciclul termodinamic – de cogenerare
utilizat. Din punctul de vedere al instalaţiilor frigorifice, acestea pot fi cu
compresie mecanică de vapori (IFC), sau cu absorbţie – cu compresie
termochimică – (IFA), conform schemelor de principiu prezentate în fig. 6.21. şi
6.22.

Fig. 6.21. Ciclul instalaţiei frigorifice cu compresie mecanică de vapori (IFC):


STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 273

Legendă: agent de lucru în stare lichidă;


agent de lucru în stare de vapori;
agent de răcire utilizat pentru realizarea frigului (la climatizare);
agent termic utilizat ca agent de răcire a IFC.

C – compresor mecanic (cu raportul de compresie π c = pi / p j ); MA – motor de


antrenare a compresorului (motor electric, sau motor cu ardere internă etc.);
Cd – condensator; VL – ventil de laminare (reduce presiunea agentului de lucru, în stare
lichidă, de la pi la pj); V – vaporizator; LC sau EC – lucru mecanic sau energie electrică
necesare motorului de antrenare; F – frig preluat din incintele răcite (climatizate);
Qcd – căldură cedată agentului de răcire din condensatorul IF.
Energia necesară „antrenării” IF este: energia mecanică sau electrică, în cazul
IFC (LC sau EC) şi energia termică – sub formă de abur sau apă fierbinte (QC), în
cazul IFA. Acestea sunt preluate de la instalaţia de cogenerare, constituind
„legătura” energetică între cele două tipuri de instalaţii; cuplajul nu este influenţat
de schema CCG. Ambele IF preiau căldura din incintele răcite (climatizate) prin
intermediul vaporizatorului (V) şi au nevoie de o sursă exterioară – locală – de
răcire, pentru preluarea căldurii de condensare a soluţiei de lucru, din condensator
(Cd) – Qcd – şi suplimentar în cazul IFA, din absorber – Qab. Sursa locală de
răcire trebuie să fie separată de eventuala sursă de răcire folosită, de exemplu, în
cazul CCG cu MAI, din cauza faptului că cele două instalaţii (CCG şi IF) nu au
regimuri de funcţionare şi încărcare similare. În plus, necesită regimuri termice
diferite pentru agentul de răcire.

Fig. 6.22. Ciclul instalaţiei frigorifice cu absorbţie – cu compresie termochimică –


(IFA);
274 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CTCh – compresor termochimic; G – generator de vapori (fierbător); Ab – absorbitor;


VLS – ventil pentru laminarea soluţiei; PS – pompă de soluţie; QC – căldură (sub formă
de apă fierbinte sau abur) pentru „antrenarea” compresorului termochimic;
Qab – căldură cedată unui agent de răcire. Restul notaţiilor, conform fig. 6.21.
Concluzia: cuplajul între CCG şi IF se realizează numai la nivelul „antrenării”
IF: cu energie mecanică şi electrică, în cazul IFC, sau cu căldură, în cazul IFA.
Energia necesară antrenării IF este preluată din aceea produsă de CCG în
cogenerare. Pot fi situaţii când aceeaşi CCG asigură „antrenarea” simultană sau
alternativă, atât a unei IFC, cât şi a unei IFA, în funcţie de structura cererii de frig,
căldură şi energie electrică, la nivelul CTG.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 275

CUPRINS CAPITOLUL 6

STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A


CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU

6. STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A


CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU ......................................................... 232
6.1. Structura generală a surselor de producere a căldurii ................................232
6.1.1. Instalaţiile care transformă energia potenţială a resurselor primare
în căldură şi/sau lucru mecanic................................................................ 232
6.1.2. Instalaţiile de tratare chimică a apei de adaos şi de condensat
returnat................................................................................................ 233
6.1.3. Degazoare, schimbătoare de căldură, pompe ............................................ 233
6.1.4. Instalaţii suplimentare specifice CCG ...................................................... 234
6.2. Schemele termice de principiu ale CT ............................................................ 234
6.2.1. Schema termică de principiu a CT pentru producerea de apă
fierbinte (CT-Af) ..................................................................................... 234
6.2.2. Schema termică de principiu a CT pentru producere de abur
(CT-Ab) ................................................................................................236
6.3. Schemele termice de principiu ale CCG ......................................................... 238
6.3.1. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contra-
presiune sau/şi cu priză reglabilă .............................................................. 238
6.3.2. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
condensaţie şi una sau/şi două prize reglabile .......................................... 240
6.3.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu
contrapresiune şi cu condensaţie şi prize reglabile ................................241
6.3.4. Schema termică de principiu a CCG, utilizând turbine cu abur cu
condensaţie funcţionând cu vid înrăutăţit ................................................. 244
6.3.5. Schema termică de principiu a CCG utilizând turbine cu abur cu
condensaţie pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur la
una din prizele fixe regenerative .............................................................. 245
6.3.6. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu gaze, în circuit
deschis (CCG-TG) ................................................................................... 246
6.3.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând ciclul mixt
gaze/abur (TG/TA) .................................................................................. 248
6.3.8. Schema termică de principiu a CCG cu motoare cu ardere internă
(MAI) ................................................................................................ 250
6.4. Schemele termice de principiu ale centralelor de trigenerare – CTG ............ 272
276 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap. 6 (partea II)

6.4. Schemele termice de principiu ale centralelor de trigenerare – CTG ...............272


INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 275

7. INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI


SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC
7.1. Indici şi indicatori specifici – relaţii de definiţie
7.1.1. Configuraţia tip a SPC
Din § 3.1., unde s-au prezentat tipurile de SPC, a rezultat că centrala de
cogenerare – CCG – este cea mai complexă. Plecând de la configuraţia unei CCG
şi punând condiţia iniţială că ea nu produce energie electrică, rezultă al doilea tip
de SPC, sub forma CT.
Ţinându-se seama de cele de mai sus, în cadrul prezentului capitol se vor defini
– în prima fază – indicii şi indicatorii energetici caracteristici CCG pe baza
schemei de principiu şi a diagramei Sankey prezentate în fig. 7.1.
Conform figurii respective, o CCG – indiferent de tehnologia de cogenerare
utilizată – are în componenţă două categorii de instalaţii energetice: instalaţiile de
cogenerare (ICG) şi instalaţiile termice de vârf (ITV); ICG produc simultan căldură
(QICG) şi energie electrică (EICG), iar ITV produc numai căldură (QITV). În funcţie de
tipul ICG şi de regimurile momentane caracteristice de funcţionare, ICG pot
produce energie electrică în regim de cogenerare (Ecg) şi/sau în regim de
noncogenerare (Encg) – conform celor prezentate în cap. 5. În aceste condiţii,
totalul energiei termice produsă de CCG este (QCCG), respectiv de energie electrică
este (ECCG ≡ EICG). Faţă de energia produsă, CCG livrează cantitatea de căldură
(QS) şi respectiv de energie electrică (ES). Diferenţele între energiile produse şi
cele livrate fiind reprezentate de consumurile serviciilor interne ale CCG, sub
formă de căldură (Qsi) şi de energie electrică (Esi).
Consumul total de energie primară al CCG – BCCG – este destinat instalaţiilor de
cogenerare (BICG) şi celor de vârf (BITV).
Pierderile de energie din conturul CCG sunt reprezentate de cele ale ICG – PICG
– şi ale ITV – PITV.
În aceste condiţii, o CCG este caracterizată de următoarele categorii de indici şi
indicatori:
a) indicele care caracterizează structura formelor de energie livrată –
indicele de structură a energiei livrate de CCG (ys);
b) indici ce caracterizează dimensionarea – proiectarea – CCG, din punct de
vedere al cantităţilor de căldură şi respectiv de energie electrică:
– coeficienţii electrici de cogenerare (αe);
– coeficienţii termici de cogenerare (αt);
c) indici care caracterizează ICG:
– indicele de cogenerare (ycg);
– gradul de recuperare a căldurii pusă la dispoziţie de ICG (xr);
d) randamentul global al CCG – ηCCG;
e) economia de combustibil (de energie primară) realizată în cazul CCG faţă
de producerea separată a căldurii şi a energiei electrice.
276 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

conturul CCG

EICG ≡ ECCG
ES
QCCG
EICG QS
QICG QITV
(a)
ICG ITV Qsi Esi

BCCG BICG BITV

Esi

EICG ES ≡ ECCG
Encg

Ecg
BICG
PICG
BCCG (b)

QICG

BITV QCCG QS
QITV

Qsi
PITV
Fig. 7.1. Schema bloc de principiu, a unei CCG – (a) şi diagrama de fluxuri energetice
aferentă – (b):
ICG – instalaţii de cogenerare; ITV – instalaţii termice de vârf; BCCG – consumul
de combustibil (energie primară) al CCG; BICG, BITV – consumul de combustibil al
ICG, respectiv al ITV; EICG – energia electrică produsă de ICG; Ecg, Encg – energia
electrică produsă de ICG în regim de cogenerare, respectiv în noncogenerare;
QCCG – căldura produsă în CCG; QICG, QITV – căldura produsă de ICG, respectiv de
ITV; PICG, PITV – pierderile de energie ale ICG şi respectiv ITV;
Esi, Qsi – consumul propriu al CCG de energie electrică, respectiv de căldură;
ES, QS – energia electrică respectiv căldură livrată de CCG.
În cazul în care SPC este o CT, practic aceasta este compusă numai din instalaţii
de cazane, similare ITV ale CCG. Ca urmare: EICG = ECCG = 0 şi QICG = 0, iar
QITV = Qcz, unde Qcz este căldura produsă de cazanele ce echipează CT. Căldura
livrată de CT este: QCT = Qcz –Qsi. Energia electrică consumată de serviciile interne
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 277

ale CT (Qsi) este preluată din afara conturului acesteia, din sistemul
electroenergetic local (SEE). Ca urmare, faţă de fig. 7.1., în cazul CT vor fi
valabile: EICG = ECCG = ES = 0, QICG = 0, QS = QCT = QITV = Qcz şi BCT = BITV
(BICG = 0), (în care QCT = Qcz – Qsi).

7.1.2. Indicii de structură ai energiei livrată de CCG – yS


Structura energiei livrată de o CCG este caracterizată de indicele de structură
a producţiei nete de energie a acesteia. În funcţie de valorile de referinţă utilizate
pentru calculul lui ys, acesta are valori momentane oarecare (ys), valori nominale –
sau de calcul – ( y sn sau y sc ) şi valori anuale ( y sa ), definite prin relaţiile
(7.1 ... 7.6), prezentate în tabelul 7.1. Valorile respective pot fi brute (ysb), sau nete
(ys), după cum mărimile utilizate pentru calculul lor se bazează pe energiile
produse în cadrul sursei, respectiv livrate din aceasta (diferenţele între ele fiind
reprezentate de consumurile de energie pentru serviciile interne ale sursei).
Din relaţiile (7.1 … 7.6), rezultă următoarea formă generală a relaţiei de
legătură între ysb şi ys:
– pentru valorile momentane;
Ps PICG − Psi PICG 1 − Psi 1 − Psi
ys = = = ⋅ = y sb ⋅ (7.12)
q s q ICG − q si q ICG 1 − q si 1 − q si

unde Psi şi q si sunt valorile relative ale consumurilor momentane pentru serviciile
interne de energie electrică, respectiv căldură ale CCG, raportate la puterea
electrică şi respectiv debitul de căldură produse de ICG, definite prin:
Psi = Psi / PICG (7.13)
şi
Qsi = Qsi / QICG (7.14)
– pentru valorile anuale:
1 − Esi
y sa = y sb
a
⋅ , (7.15)
1 − Qsi

în care E si şi Qsi reprezintă valorile relative ale consumurilor anuale pentru


serviciile interne electrice, respectiv termice ale CCG, raportate la valorile anuale
ale energiei electrice şi respectiv căldurii produse de ICG, definite ca:
E si = E si / E ICG , (7.16)
şi
Qsi = Qsi / QICG . (7.17)
278 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Indicii de structură ai energiei produse şi livrate de CCG


– cu notaţiile conform fig. 7.1. –
Tabelul 7.1
Tipul indicele de structură legături între valorile brute şi nete de energie
mărimilor brut net U.M. expresii U.M.
P P kWe
valoarea momentană y sb = CCG (7.1) ys = s (7.2) kWe/kWt
Ps = PCCG –Psi (7.7)
oarecare qCCg qs qs = qCCG – qsi (7.8) kWt

valoarea de calcul
c
PCCG Psc Psc = PCCG
c
− Psic (7.9) kWe
c
y sb = (7.3) y sc = (7.4) kWe/kWt
= −
c
(nominală) qCCG q sc q sc c
qCCG q sic (7.10) kWt

valoarea anuală
a
ECCG E sa E sa = ECCG
a
− E sia (7.11) kWhe/an
a
y sb = (7.5) y sa = (7.6) kWhe/kWht
= − Qsia
a
(medie anuală) QCCG Qsa Qsa a
QCCG (7.12) kWht/an

Notă: semnificaţiile notaţiilor mărimilor din tabel, corespund celor din fig. 7.1.: cele cu indicele inferior „CCG” reprezintă
valori ale energiilor „produse” de CCG; cele cu indicele inferior „s” reprezintă valorile energiilor „livrate” din CCG; cele cu
indicele inferior „si” reprezintă valorile „consumurilor serviciilor interne” ale CCG.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 279

7.1.3. Indicii caracteristici dimensionării – proiectării – CCG

7.1.3.1. Relaţii de definiţie


După cum rezultă din fig. 7.1., o instalaţie (echipament) de cogenerare – ICG –
poate produce energie electrică fie dependentă strict de căldura livrată
consumatorilor externi centralei – puterea (energia) electrică în cogenerare
(Pcg, Ecg) –, fie/şi pe baza energiei termice evacuată (aruncată) în mediul ambiant –
puterea (energia) electrică în noncogenerare (Pncg, Encg).
În aceste condiţii se pot defini „coeficientul de cogenerare” electric (αe) şi
termic (αt), conform relaţiilor de definiţie din tabelul 7.2, inclusiv relaţiile
(7.24 … 7.36) de legătură între diversele mărimi utilizate.
În ceea ce priveşte valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare, acestea pot fi:
– α emin = 0 , sau α eMax = 1 , după cum Ecg = 0 şi respectiv Encg = 0
(EICG = Ecg > 0);
– α tmin = 0 , sau α tMax = 1 , după cum QICG = 0 şi respectiv QITV = 0
(QICG = QCCG > 0).
în timp ce valorile nominale (de calcul) ale α ce şi α tc sunt rezultatul
dimensionării (proiectării) CCG, valorile anuale respective sunt determinate în
acelaşi timp, de două elemente:
– alura curbei clasate anuale a sarcinii electrice (în cazul lui αe), respectiv a
sarcinii termice (în cazul lui αt);
– valorile nominale (de calcul) stabilite prin dimensionare, ale puterii electrice
produse în cogenerare ( Pcgc ) în raport cu puterea electrică totală produsă de ICG
c
( PICG ) – în cazul lui α ce –, respectiv ale debitului de căldură produsă în cogenerare
c c
( q ICG ) în raport cu debitul total de căldură produsă de CCG ( qCCG ) – în cazul
αt – după cum rezultă din fig. 7.2.
280 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Coeficienţii de cogenerare, electrici şi termici


Tabelul 7.2
Tipul Coeficientul de cogenerare Legături între mărimi
mărimilor αe)
electric (α αt)
termic (α expresii U.M.
1 2 3 4 5
valoarea momentană Pcg q ICG PICG=Pcg + Pncg (7.24) kWe
αe = ≤1 (7.18) αt = ≤1 (7.19)
oarecare PICG qCCG qCCG = qICG +qITV (7.25) kWe
valoarea de calcul Pcgc qc
c
PICG = Pcgc + Pncg
c
(7.26) kWe
(nominală de α ce = c
≤1 (7.20) α tc = cICG ≤ 1 (7.21)
dimensionare) PICG qCCG c
qCCG = q ICG
c
+ q ITV
c
(7.27) kWt

valoarea anuală Ecga a


QICG
a
E ICG = a
E cg + a
E ncg (7.28) kWhe/an
α ea = ≤1 (7.22) α ta = a
≤1 (7.23)
(medie anuală) = QICG + QITV
a a a a
E ICG QCCG QCCg (7.29) kWht/an
a
E cg = Pcgmd ⋅ τ fcg (7.32) kWhe/an
md
q ICG τ cg
α ta = ⋅ ≈ a
E ICG = POCG
md
⋅ τ ICG (7.33) kWhe/an
legături între mărimile Pcgmd τ cg md
qCCG τ CCG
α ea = ⋅ ≈ α emd (7.30) (7.31) a
QICG = q ICG
md
⋅ τ fcg (7.34) kWht/an
anuale şi cele medii md
PICG τ ICG τ cg
≈ α tmd ⋅ a
QCCG = qCCG
md
⋅ τ CCG (7.35) kWht/an
τ CCG
a
QITV = md
q ITV ⋅ τ ITV (7.36) kWht/an
c a c a
Notă: Semnificaţiile notaţiilor utilizate – conform fig. 7.1. – : PICG , PICG , E ICG , q ICG , q ICG , QICG – au semnificaţiile
conform tabelului 7.1; Pcg , Pcgc , Ecg
a
– puterea electrică oarecare, de calcul (nominală), respectiv anuală, produse de ICG
c a
„în regim de cogenerare”; Pncg , Pncg , Encg – valorile similare mărimilor Pcg , Pcgc , Ecg
a
, produse de ICG „în regim de
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 281

c a
noncogenerare”; qCCG , qCCG , QCCG – valorile momentane oarecare, de calcul şi respectiv anuale ale debitelor şi cantităţii de
c a
căldură produse de ICG şi ITV; q ITV , q ITV , QITV – valorile momentane oarecare, de calcul şi respectiv anuale ale debitelor şi
cantităţii de căldură produse de ITV; Pcgmd , PICG
md
– puterea electrică medie anuală produsă de ICG în cogenerare, respectiv
md
totală; q ICG , q ITV md
, qCCG – debitele de căldură medii anuale livrate de ICG, respectiv ITV şi CCG; τcg, τICG, τITV, τCCG – duratele
anuale de funcţionare a ICG în cogenerare, respectiv în cogenerare şi noncogenerare, a ITV şi a ansamblului CCG, în h/an.
282 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

P [kWe] (a)
c
A PCCG

c
Pncg
a
E ncg = S ABCA
B C
c
Pncg
PICG
Pcgc PICG ≡PCCG
Ecga = S OBCDO
Pcg
D
O τe τ[h/an]
q [kWe]
A’ c (b)
qCCG
c
q ITV
a
QITV = S A'B 'C ' A'
B’ C’
qITV
c
qCCG c
q ICG qCCG
a
QICG = S OB 'C 'D 'O
qICG
D’
O τt τ[h/an]
Fig. 7.2. Curba clasată anuală şi definirea coeficienţilor
de cogenerare, electrici (a), respectiv termici (b).
Din fig. 7.2. rezultă că, pentru un consumator dat (caracterizat printr-o curbă
clasată dată, a sarcinii electrice respectiv termice), între valorile momentane
nominale (de calcul αc) şi valorile anuale (αa), există o strictă dependenţă; unei
valori αc îi corespunde o valoare unică αa . Aceasta se explică astfel:
– pentru o curbă clasată anuală dată, descrisă analitic de relaţiile:
- în cazul energiei electrice:
δe − d e
 
  τ  1− δe

P = P ⋅ 1 − (1 − d e ) ⋅ 
c e 
 [kWe] , (7.37)
 τ fe 
   
 
- în cazul energiei termice:
δt − d t
 
  τ  1−δt

q = q c ⋅ 1 − (1 − d t ) ⋅  t   [kWt] , (7.38)
 τ ft 
   
 
a
între valorile anuale ale coeficienţilor de cogenerare (α ) şi valorile lor nominale
c
(α ) există dependenţa dată de relaţiile:
- în cazul energiei electrice (v. fig.7.2.,a):
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 283

1− d e
δ − d e 1 − α ce  δe −d e
α ea = 1 − e ⋅  , (7.39)
δe 1 − de 
- în cazul energiei termice (v. fig. 7.2.,b):
1− d t
δ − d t 1 − α tc  δt − dt
α ta = 1 − t ⋅  (7.40)
δt  1 − dt 
în care:
δ e = P md / P c , respectiv δ t = Q md / Q c , (7.41)
şi
d e = P min / P c , respectiv d t = q md / q c , (7.42)
iar: τe, τt – valoarea oarecare a duratei pe curba clasată a sarcinii electrice, respectiv
termice, în h/an; τfe, τft – durata anuală a sarcinii electrice, respectiv termice, în
c md min
h/an; P , P , P – valorile puterii electrice, de calcul, medie anuală şi respectiv
c md min
minimă, în kWe; q , q , q – idem, pentru debitul de căldură, în kWt.

7.1.3.2. Influenţa coeficienţilor de cogenerare asupra


dimensionării şi eficienţei economice a CCG
Ţinându-se seama de cele expuse mai sus, se poate spune că: pentru un
consum dat (prin valorile de calcul, medii anuale, minime şi anuale) şi o alură
anuală dată a curbei acestui consum (prin curba clasata anuală) prin alegerea
(stabilirea) valorii de calcul a coeficientului de cogenerare se stabilesc:
a) din punct de vedere tehnic:
– structura viitoarei CCG, prin dimensionarea capacităţilor ICG şi respectiv
ITV;
– tehnologia de cogenerare (ICG) şi implicit, puterea electrică instalată în
cogenerare ( Pcgc ), respectiv totală ( PICG
c
), deci şi structura puterilor electrice de
calcul ( Pcgc şi Pncg
c
);
a a
– structura producţiilor anuale de căldură ( QICG şi QITV ), respectiv de
a a
energie electrică ( E cg şi E ncg );
a a a
– consumurile anuale de combustibil ( BICG , BITV şi BCCG );
b) din punct de vedere economic:
– investiţiile în ICG, ITV, respectiv CCG;
– cheltuielile anuale aferente consumurilor de combustibil (pentru valorile
date ale costurilor unitare ale combustibililor consumaţi);
– costurile specifice de producţie ale căldurii şi energiei electrice;
– eficienţa economică a soluţiei respective de CCG.
Aceste corelări sunt prezentate – principial – în fig. 7.3., în ordinea paşilor
necesari dimensionării unei CCG, care sunt:
284 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Datele de intrare pentru dimensionarea unei CCG:

c
qCCG curba clasată anuală a qCCG (qCCG = f(τ))

1 2
2
alege α tc α ta
3 3

c c a a
q ITV q ICG QICG QITV
4 4 7
a
ITV←alege→ ICG 6 BITV
5 5 8
6 a
IITV Pcgc E cg a
CBITV
10 9
A 11 B
dimensionare
după:
11
12 13
termic: electric:

date suplimentare de intrare:


c*
PCCG şi curba clasată anuală a PCCG = f(τ)
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 285

14 15 27 30 28 41 29 42
( c
PICG = Pcgc ) (
15
a
E ICG = a
Ecg ) ( c*
PICG = Pcgc ) (
30 a*
E ICG = a
Ecg ) ( c*
PICG < Pcgc ) (
41 a*
E ICG < a
E cg ) ( c*
PICG > Pcgc ) ( 42 a*
E ICG > Ecg
a
)
17 16 19 31 32
43 43
a 32 alege o altă ICG*, cu:
A IICG B ICG α ce * =1 α ea * =1 alege o altă ICG*, cu:
21
20
33 34
(
c*
PICG = Pcgc* < Pcgc ) c*
PICG < Pcgc
18 a 44 44
IICG B CB ICG
35
22 A (I *
ICG = I ICG ) (B a*
ICG = BICG
a
) (q c*
ICG < q ICG
c
) (α c*
e =1) (q c*
ICG = q ICG
c
) (α c*
e < α ce )
a
25 CB CCG 37 45 45
23
a
C CCG (I *
CCG
36
= I CCG )
B
(CB a*
ICG = CBICG
a
) (α c*
t < α tc ) (α c*
t = α tc )
24
38
(CB )
26
(EFE⋅ CCG)
a*
CCG = CBCCG
a

39
(C )
= C D E F
(EFE⋅ CCG)*
a*
CCG = C CCG
a

40
286 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C D E F

48 49 50 48 49 50
( c*
q ICG
46
< q ICG
c
) (
47 c*
47
q ITV > c
q ITV )( α ta* < α ta ) (P c*
ICG ) (
= Pcgc* < α ea* = 1 q ICG
c*
)(
= q ICG
c
46
)( c*
47
q ITV = q ITV
c
) (α a*
t = α ta ) (P c*
= PCCG
c
) (α a*
< α ea )
  CCG e

 < Pcgc 

51 52
53
(P c*
cg = Pcgc ) (Pn c*
cg >0 ) 53

54 55  E ICG
a*
= 
 I ICG <  QITV >  QICG <   <
* 51
   I ITV
*
>
a*

a*

52
     = E cg
a* 
 55 54 58 57
< I  > I  > Qa  < Qa  
  I ICG >   I ITV =
*
 ICG   ITV   ITV   ICG   *
 QICG
a*
=  QITV
a*
=  E ncg
a*
>  cg = 
  E a*
< E ICG
a
         
 = I  = Q 
 > I ICG   ITV  
a
ICG 
< Q 

a
ITV 
> 0  
   = Ecg 
a
61
60
*
I CCG 62 60 59
(a*
BITV > a
BITV ) ( a*
BICG < a
BICG ) ( *
I CCG > I CCG ) 61
(E a*
ICG > E ICG
a
)
63 64 62
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 287

61
63 64 62
( a*
CB ITV > a
CB ITV ) (CB a*
ICG < CB ICG
a
) (B a*
ICG > B ICG
a
) (B a*
ITV = BITV
a
)
64 63
65
a*
( a*
CB ICG > a
CBICG )( a*
CB ITV = CB ITV
a
)
CBCCG
66
65
a*
CCCG ( a*
CBCCG > CBCCG
a
)
66
67
*
(a*
CCCG > C CCG
a
)
(EFE⋅ CCG)
67
(EFE⋅ CCG)*

Fig. 7.3. Schema logică pentru demonstrarea că valorile de calcul ale coeficienţilor de cogenerare decid profilul
dimensionării CCG şi în final, eficienţa sa economică; notaţiile corespund celor utilizate în tabelul 7.2,
iar 1…67 reprezintă paşii făcuţi în urma stabilirii valorilor coeficienţilor de cogenerare, α tc şi α ce .
288 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• 1), pe baza cunoaşterii valorii qCCG


c
se alege valoarea lui α tc ;
• 2), din simultaneitatea curbei clasate anuale a qCCG = f (τ ) şi α tc , rezultă α ta ;
• 3), pe baza valorilor lui α tc şi qCCG
c
, respectiv a lui α ta şi QCCG
a
, rezultă valorile
c c a a
de calcul ale lui q ICG şi q ITV , respectiv ale lui QICG şi QITV ;
• 4), cunoscându-se debitele de calcul q ICG
c c
şi q ITV , se aleg echipamentele
corespunzătoare, ICG şi ITV;
• 5), alegerea ICG şi ITV înseamnă cunoaşterea Pcgc şi respectiv stabilirea
investiţiei în ITV – IITV;
• 6), din Pcgc şi QICG
a a
(curba clasată a QICG) rezultă E cg ;
• 7), pe baza lui QITV
a
, cunoscând echipamentele utilizate ca ITV, deci randamentul
acestora funcţie de sarcină şi natura combustibilului utilizat, se poate determina
a
consumul anual de combustibil BITV ;
• 8), în baza preţului unitar al combustibilului utilizat în ITV, se determină
a
cheltuielile anuale aferente acestuia, CBITV ;
• 9) şi 10), reprezintă valori care se vor folosi ulterior în cadrul schemei logice;
• 11), este momentul în care se face opţiunea privitoare la ce va decide în final
dimensionarea CCG: cererea de căldură şi energia electrică produsă va fi o
consecinţă a acesteia (12), sau cererea de energie electrică, iar căldura se va asigura
integral şi, ca urmare, repartiţia acoperirii sale între ICG şi ITV va fi o consecinţă a
cererii electrice (13);
• 12), dimensionarea CCG „după termic” presupune că, odată aleasă în funcţie
c
strict de cererea de căldură ( qCCG ) şi de ( α tc ), puterea electrică a ICG ( PICG
c
) va fi
tot timpul produsă strict pe seama lui (qICG), adică va fi produsă strict în cogenerare
(PICG = Pcg), după cum rezultă din pasul (14);
• 13), dimensionarea CCG „după electric”, presupune că în orice moment,
indiferent de valoarea cererii termice (qCCG), va trebui produsă strict puterea
electrică cerută (PICG), de către instalaţiile de cogenerare (ICG) ale CCG;
• 14) şi 15), în baza puterii Pcgc (stabilită la pasul 5) şi a valorii anuale a energiei
a
electrice E cg (stabilită la pasul 6), ţinându-se seama că în cadrul „regimului termic”
de funcţionare a ICG, toată puterea (energia) electrică este produsă numai în
cogenerare (v. cap 5 – în funcţie de tehnologia de cogenerare aleasă – de ICG),
c a
rezultă PICG şi respectiv E ICG ;
• 16), în funcţie de ICG aleasă se poate stabili investiţia aferentă ei IICG (raportată
la nivelul ansamblului CCG);
• 17) şi 18), cunoscându-se investiţiile în ITV – IITV şi în ICG – IICG – se determină
investiţia totală în CCG (ICCG = IICG + IITV);
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 289

• 19) şi 20), pe baza ICG alese, ţinându-se seama de performanţele energetice ale
a
sale, se calculează consumul anual de combustibil, BICG , iar în baza costului unitar
al combustibilului respectiv se determină cheltuielile anuale aferente acestuia,
a
CBICG ;
• 21) şi 22), ţinându-se seama de cheltuielile anuale cu combustibilul consumat de
a a
ITV – CBITV – şi respectiv de ICG – CBICG – rezultă cheltuielile anuale totale cu
Q a a
combustibilul – CBCCG ; calculul separat al CBITV şi CBICG presupune cazul
general în care tipul de combustibil şi preţul său, utilizat în ITV şi ICG este diferit;
• 23) şi 24), cunoscându-se tipo-dimensiunile echipamentelor energetice de bază
a a a
ale CCG (ICG şi ITV), CBCCG şi producţiile de energie QCCG , respectiv ECCG , se
a
pot determina cheltuielile anuale ( CCCG );
• 25) şi 26), pe baza investiţiilor totale ale CCG – ICCG – şi a cheltuielilor anuale
a
totale de exploatare – CCCG – prin aplicarea diverselor criterii de natură economică
(v. cap. 18), rezultă eficienţa economică a CCG, conformă cu valoarea α tc adoptată
iniţial;
• 27 … 29), în cazul dimensionării ICG după electric, puterea electrică
Pcgc rezultată în prima fază a dimensionării după termic (prin alegerea iniţială a lui
α tc ), se poate situa în trei alternative faţă de puterea totală, PICG
*
≡ PCCG
*

(conf. fig. 7.1.):


c*
– 27), PICG egală cu Pcgc ( PICG
c*
= Pcgc ) ;
c*
– 28), PICG mai mică decât Pcgc ( PICG
c*
< Pcgc ) ;
c*
– 29), PICG mai mare decât Pcgc ( PICG
c*
> Pcgc ) ;
• 30), 41) şi 42), reprezintă stabilirea valorilor anuale ale energiilor electrice
a*
necesare a fi produse de ICG – E ICG – conform condiţiilor impuse de
c*
dimensionarea după electric, corelat cu valorile de calcul ale PICG ;
• 31), ţinându-se seama de valorile impuse pentru PICG
c*
faţă de Pcgc , se determină
valoarea de calcul a coeficientului de cogenerare electric, α ce* ;
• 32), simultan, în funcţie de α ce* şi de ECCG
a*
impusă pe baza graficului electric,
rezultă α ea* ;
• 33) şi 34), din PICG
c* a*
şi E ICG , identice cu Pcgc şi respectiv E cg
a
, rezultă investiţia în
* a*
ICG – I ICG – şi consumul anual de combustibil BICG ;
• 35), 36), din suma între IITV (poz.21≡10) şi I ICG
*
rezultă totalul investiţiei în
*
CCG, I ICG ;
290 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• 37) şi 38), cunoscându-se ICG* alese, din caracteristicile energetice aferente lor
a*
rezultă consumul anual de combustibil BICG şi respectiv cheltuielile anuale
a*
aferente acestuia CBICG (cunoscând preţul unitar al combustibilului consumat de
ICG);
• 39), fiind cunoscute echipamentele din CCG şi cheltuielile anuale de producţie
ale acestora, rezultă cheltuielile anuale totale de producţie la nivelul ansamblului
a*
CCG ( CCCG );
• 40), investiţiile totale ( I CCG
a* a*
) şi ( CCCG ) determină, în final, eficienţa economică
de ansamblu a CCG (EFE⋅ CCG ); *

• 43), ţinându-se seama de valorile impuse de dimensionarea după electric, pentru


c*
PICG se aleg noile instalaţii ICG*;
• 44), pentru noile ICG* se determina noile valori simultane ale q ICG
c*
şi a valorii de
calcul a coeficientului electric de cogenerare, α ce* ;
• 45), pe baza noilor valori q ICG
c* c
stabilită anterior şi qCCG impusă ca dată de
intrare, rezultă noile valori de calcul α tc*
• 46) … 48), rezultă noile capacităţi q ICG
c* c*
, q ITV şi noua valoare anuală α ta* ;
• 49) şi 50), din noua valoare α ce* (stabilită la pasul 44), pentru PCCG
c*
impusă prin
c*
datele de intrare ( PICG ≡ PCCG
c*
), rezultă Pcgc* şi α ea* ;
• 51) şi 52), din q ICG
c* c*
şi q ITV , pentru echipamentele astfel alese (ICG şi ITV)
* *
rezultă investiţiile aferente, I ICG şi I ITV ;
• 53), din α ea (stabilit la pasul 50) rezultă valorile anuale E cg
a*
;
• 54) şi 55), pe baza lui α ta* (stabilit în pasul 48), pentru QCCG
a
ca dată de intrare, se
a* a* a*
determină valorile QITV şi QICG (egală cu Qcg );
• 56), din PCCG
c
, impusă prin datele de intrare pentru dimensionarea după electric şi
α ce* (stabilit la pasul 44) rezultă cotele valorilor de calcul pentru Pcgc* şi Pncg
c*

(conform relaţiei 7.24 din tabelul 7.2);


• 57) şi 58), din Pcgc* şi α ea* , respectiv din Pncg
c* a
şi ECCG , rezultă valorile pentru
a* a*
E cg şi respectiv E ncg ;
• 59), cunoscând pe E cg
a* a*
şi E ncg a*
, se poate verifica E ICG care trebuie să fie egală cu
a a*
valoarea ECCG = E ICG , conform datei de intrare pentru dimensionarea după regimul
a
electric ( ECCG );
• 60), din valorile lui I ICG
* *
şi I ITV *
, rezultă valoarea totală, I CCG ;
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 291

• 61) şi 62), din QITV


a* a*
şi QICG , cunoscând performanţele energetice ale ITV*
( η*ITV ) şi ICG* ( η*ICG ), rezultă consumurile de combustibil BITV
a* a*
şi BICG ;
• 63) şi 64), pe baza lui BITV
a* a*
şi BICG , cu preţurile aferente tipului de combustibil
utilizat de ITV* şi ICG*, rezultă costurile anuale cu combustibilul CBITV
a*
respectiv
a*
CBICG ;
• 65), suma lui CBITV
a* a*
şi CBICG , determină cheltuielile anuale totale cu
a*
combustibilul, ale CCG, CBCCG ;
• 66), cunoscând echipamentele ICG* şi ITV* instalate şi cheltuielile anuale
a*
aferente lor, rezultă cheltuielile anuale totale, CCCG ;
• 67), din CCCG
a* a*
şi I CCG rezultă, în final EFE⋅CCG*.

7.1.4. Indici caracteristici echipamentelor de cogenerare


7.1.4.1. Gradul de recuperare a căldurii – xr
În capitolul 4 s-a arătat că ciclurile termodinamice de cogenerare sunt de două
tipuri: închise şi deschise. Ciclurile închise sunt cele de tip Ranquine – cu abur –,
iar cele deschise, numite şi cicluri recuperative, sunt cele cu turbine cu gaze, sau cu
motoare cu ardere internă.
Dacă în cazul ciclului Ranquine se are în vedere turbina cu abur cu
contrapresiune, el poate fi asimilat tot unui ciclu termodinamic deschis. Atunci
când este vorba însă, de turbinele cu abur cu condensaţie şi prize (fixe sau
reglabile) pentru alimentarea cu căldură a unor consumatori, asimilarea acestora cu
ciclul termodinamic deschis este mai puţin pregnantă. Dacă, totuşi se forţează puţin
asimilările respective, atunci şi o turbină cu abur cu condensaţie şi prize poate fi
considerată – prin suprapunerea efectelor – ca fiind formată din două tipuri de
turbine: una cu condensaţie pură şi una/două turbine cu contrapresiune (în funcţie
de numărul prizelor pentru livrarea căldurii). Deci, în final toate echipamentele de
cogenerare pot fi considerate că fac parte din categoria ciclurilor deschise.
Conform celui de al II-lea principiu al termodinamicii, orice ciclu care produce
lucru mecanic evacuează în mediul ambiant o anumită cantitate de căldură.
Cogenerarea presupune recuperarea integrală, sau a unei părţi din căldura evacuată
din ciclul termodinamic.
În funcţie de natura ciclului care produce lucrul mecanic, căldura evacuată din
ciclu poate fi sub formă de abur (cicluri cu turbine cu abur), gaze de ardere (cicluri
cu turbine cu gaze) sau apă de răcire şi gaze de ardere (ciclurile motoarelor cu
ardere internă).
Prin definiţie, gradul de recuperare xr reprezintă:
qcg
xr = (7.43)
qcg ,o
292 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care qcg şi qcg,o reprezintă cantitatea de căldură efectiv livrată consumatorului


termic, respectiv valoarea maximă – de referinţă – posibil a fi livrată, în condiţiile
în care nivelul termic al „sursei reci” ar corespunde mediului ambiant – cantitatea
de căldură evacuată din ciclu –.
Valorile gradului de recuperare depind, pe de o parte de tipul ciclului de
cogenerare şi pe de altă parte, de nivelul termic la care se livrează căldura
consumatorilor (v. § 7.2.2.).

7.1.4.2. Indicele de cogenerare – ycg


Indicele de cogenerare reprezintă raportul între puterea (energia) electrică
produsă de ICG şi debitul (cantitatea) de căldură livrată de aceasta. Expresiile de
definiţie ale diverselor valori ale ycg sunt prezentate în tabelul 7.3, inclusiv relaţiile
de legătură între mărimile ce intervin în calcul.
Ţinându-se seama de legăturile existente între încărcările termice şi electrice
medii pe durata de funcţionare, precum şi de cantităţile de energie termică şi
electrică produsă în această perioadă, se poate scrie:
Pcgmd ⋅ τ fcg Pcgmd
y cg = md
a
= md = y cg
md
[kWhe/kWht] , (7.53)
qcg ⋅ τ fcg q cg
unde Pcgmd , qcg
md
reprezintă valoarea medie pe durata de funcţionare în cogenerare
(τfcg) a puterii electrice, respectiv a debitului de căldură, livrate de CCG în regim
de cogenerare, în kWe şi respectiv în kWt; τfcg – durata anuală de funcţionare în
md
regim de cogenerare, în h/an; y cg – valoarea medie anuală a indicelui de
cogenerare, în kWhe/kWht.
c
Valorile momentane nominale (de calcul) y cg ale indicelui de cogenerare
caracterizează calitatea procesului de conversie a energiei primare în energie
electrică din instalaţia de cogenerare respectivă. Ele depind numai de
caracteristicile tehnice ale diverselor instalaţii de cogenerare şi de aplicaţia
concretă. Pentru a separa efectele acestor două influenţe şi ţinând cont de relaţia de
definiţie a gradului de recuperare (7.43) se poate scrie relaţia:
Pcg qcg ⋅o y cg ⋅o
y cg = ⋅ = [kWe/kWt] (7.54)
qcg ⋅o qcg xr
în care ycg.o este indicele de cogenerare de bază, definit în ipoteza utilizării
integrale la consumatori a căldurii evacuate din ciclul de cogenerare, dependent
numai de tipul şi caracteristicile tehnice ale ciclului de cogenerare, iar xr – gradul
de recuperare, dependent de tipul ciclului şi de aplicaţia concretă.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 293

Indicii de cogenerare
Tabelul 7.3
Tipul Indicele de cogenerare Legături între mărimi
mărimilor relaţii de calcul U.M. relaţii de calcul U.M.
Pcg Pcg = PICG − Pncg = α e ⋅ PICG , (7.45) kWe
Valoarea momentană ycg = , (7.44) kWe/kWt
oarecare qcg q cg = qCCG − q ITV = α t ⋅ qCCG , (7.46)
kWt
Pcgc Pcgc = c
PICG − c
Pncg = α ce ⋅ PICG
c
, (7.48) kWe
Valoarea de calcul c
ycg = c
, (7.47) kWe/kWt
(nominală) qcg c
q cg = qCCG
c
− q ITV
c
= α tc ⋅ qCCG
c
, (7.49) kWt
= − = α ea ⋅ E ICG
a a a a a
E cg E cg E ICG E ncg , (7.51) kWe
Valoarea anuală a
y cg = a
, (7.50) kWe/kWt
(medie anuală) Qcg a
Qcg = QCCG
a
− QITV
a
= α ta ⋅ QICG
a
, (7.52) kWt

a
Valorile momentane oarecare ycg şi cele anuale y cg ale indicelui de cogenerare depind atât de caracteristicile tehnice ale
diverselor instalaţii de cogenerare, cât şi de regimurile efective de funcţionare a acestora.
294 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

7.1.5. Legăturile între diverşii indici specifici surselor de cogenerare


Ţinând seama de fig. 7.1., de relaţiile coeficienţilor de cogenerare, din tabelul
7.2, respectiv de relaţia (7.54), indicii de structură „neţi” – ys – din tabelul 7.1
devin:
– valoarea momentană:
α y cg ⋅o 1 − ε t ⋅si
ys = t ⋅ ⋅ [kWe/kWt] , (7.55)
α e x R 1 − ε e⋅si
– valoarea de calcul:
c
α ct y cg ⋅o 1 − ε ct ⋅si
ys = c ⋅ c ⋅
c
[kWe/kWt] , (7.56)
α e x r 1 − ε ec⋅si
– valoarea anuală:
a
α a y cg ⋅o 1 − ε ta⋅si
y sa = ta ⋅ a ⋅ [kWhe/kWht] , (7.57)
α e x r 1 − ε ea⋅si
în care εt.si, εe.si, reprezintă valorile relative ale consumurilor de căldură şi respectiv
de energie electrică, pentru serviciile interne ale CCG, raportate la puterea electrică
produsă în CCG – PCCG –, respectiv debitul de căldură produsă, pentru a fi livrată
consumatorilor termici – qCCG, conform relaţiilor pentru:
– valorile momentane oarecare:
P q
ε e.si = si şi ε t .si = si , (7.58)
PCCG qCCG
– valorile de calcul:
Pc qc
ε ce.si = csi şi ε tc.si = c si , (7.59)
PCCG qCCG
– valorile anuale:
Ea Qa
ε ea.si = a si şi ε ta.si = a si . (7.60)
ECCG QCCG
Relaţia (7.56) stă la baza proiectării unei centrale de cogenerare, ea stabilind
corelaţiile dintre diverşii indicatori caracteristici. Rezultă că între cei 5 indicatori
caracteristici ai unei surse de cogenerare există o legătură funcţională bine definită.
Ca urmare, pe baza relaţiei de mai sus este posibilă determinarea doar a valorii
unuia dintre indicatori, restul trebuind determinaţi pe baza altor considerente:
• valoarea indicelui de structură a consumului de energie depinde de situaţia
centralei de cogenerare în raport cu sistemul electroenergetic. Pot apare două
situaţii distincte şi anume:
– centrala de cogenerare funcţionează insular cu consumatorul de energie
electrică. În această situaţie, indicele nominal de structură a producţiei de energie a
centralei de cogenerare ( y sc ), are o valoare determinată de caracteristicile
consumatorului de energie electrică şi termică. Este cazul aşa numitei cogenerări
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 295

neoptimizate. Chiar şi în cazul funcţionării insulare a centralei de cogenerare cu


consumatorul de energie electrică, legătura cu sistemul electroenergetic nu poate
lipsi, ea fiind impusă din considerente de siguranţă în alimentarea cu energie
electrică;
– centrala de cogenerare funcţionează interconectat cu un sistem
electroenergetic. În această situaţie, indicele nominal de structură a producţiei de
energie a centralei de cogenerare ( y sc ) are o valoare variabilă în funcţie de valoarea
puterii electrice vândute în sistemul electroenergetic. Valoarea nominală a acestui
indice se determină în urma unei optimizări a efectelor cogenerării;
• pentru un echipament de cogenerare dat, indicele de cogenerare de bază
c
( y cg .o ) are o valoare bine determinată de caracteristicile tehnice ale acestuia (vezi
§ 7.1.4.2.);
• realizarea unui randament global cât mai ridicat impune minimizarea căldurii
evacuate din ciclul de cogenerare şi nelivrată consumatorului, respectiv realizarea
unui grad de recuperare maxim (vezi § 7.1.4.1.);
• realizarea unui randament global cât mai ridicat impune minimizarea
producţiei de energie electrică în noncogenerare. Acest deziderat corespunde
situaţiei: α ce = α ea = 1 .
Având în vedere cele de mai sus rezultă că relaţia (7.56) permite:
– în cazul funcţionării insulare a centralei de cogenerare cu consumatorul de
energie electrică (cazul cogenerării neoptimizate), determinarea valorii nominale a
coeficientului termic de cogenerare termic α tc , sau a celui electric α ce după caz
(vezi § 7.2.1.), restul indicilor având valori bine determinate;
– în cazul funcţionării interconectate a centralei cu un sistem electroenergetic
(cazul cogenerării optimizate), determinarea atât a indicelui nominal de structură a
producţiei de energie a centralei de cogenerare y sc cât şi a valorii nominale a
coeficientului termic de cogenerare α tc , restul indicilor având valori bine
determinate. Rezolvarea problemei presupune existenţa unor funcţii obiectiv
suplimentare care trebuie maximizate (energia electrică produsă în cogenerare,
veniturile nete actualizate, etc. – vezi § 7.2.1.).

7.1.6. Randamentul global al unei centrale de cogenerare


Randamentul global al unei centrale de cogenerare este definit prin raportul
dintre cantităţile de energie produse (energie electrică şi căldură) şi cantitatea de
căldură consumată sub formă de combustibil. Similar indicatorilor definiţi anterior,
randamentul global al unei centrale de cogenerare poate avea valori momentane
(oarecare şi nominale) şi valori anuale. Pentru analiza performanţelor energetice
ale unei centrale de cogenerare valoarea cea mai elocventă a randamentului global
este valoarea anuală, motiv pentru care în cele ce urmează, va fi analizată doar
această valoare.
296 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul cel mai general, al unei centrale de cogenerare care produce energie
electrică şi căldură atât în cogenerare, cât şi în noncogenerare – după cum este
prezentat în fig. 7.1. –, randamentul global poate fi scris sub forma [7.3 şi 7.4]:
– randamentul global brut, raportat la cantităţile de energie produse în cadrul
CCG:
E + QCCG E cg + E ncg + QICG + QITV
η gl .b = CCG = , (7.61)
BCCG BICG + BITV
– randamentul global net, raportat la cantităţile de energie livrate de CCG:
E + Qs ECCG − E si + QCCG − Qsi
η gl .n = s = , (7.62)
BCCG B ICG + BITV
în care mărimile utilizate corespund celor prezentate în fig. 7.1.
Ţinându-se seama că (ECCG = Ecg + Encg, în care ECCG ≡ EICG), se poate scrie şi:
BICG = Bcg + Bncg , (7.63)
unde Bcg este consumul de combustibil al ICG pentru producerea simultană – în
cogenerare – atât a căldurii (QICG ≡ Qcg), cât şi a energiei electrice (Ecg); Bncg –
consumul de combustibil pentru producerea energiei electrice, în regim de
noncogenerare Encg; restul notaţiilor corespund fig. 7.1.
Pentru a caracteriza numai producţia de energie în cogenerare, în vederea
comparaţiei performanţelor energetice ale diverselor tehnologii de cogenerare, se
mai utilizează şi noţiunea de „randament brut al CCG funcţionând în regim de
cogenerare”, ca fiind:
E cg + Qcg
ηcg = . (7.64)
Bcg
În funcţie de valorile mărimilor din relaţiile (7.61 … 7.64), adică momentane,
oarecare sau de calcul, ori anuale, rezultă valorile corespunzătoare ale
randamentelor. Aşa cum s-a afirmat şi mai sus, analiza energetică de funcţionare,
cuantificată aici prin randament, este elocventă atunci când ţine seama de
totalitatea regimurilor ce pot apare în cursul unui an. Ca urmare, relaţiile
(7.61 … 7.64), se utilizează pentru funcţionarea în cursul unui an, ca perioadă de
referinţă. În aceste condiţii relaţiile respective devin:
– randamentul anual global brut:
Ea + Qa
a
E cg + E ncg
a
+ QICG
a
+ QITV
a
η agl .b = CCG a CCG = , (7.65)
BCCG a
Bcg + Bncg
a
+ BITV
a

– randamentul anual global net:


E a + Q a E a − E a + Q a − Qsia
η agl .a = s a s = CCG a si a CCGa , (7.66)
BCCG Bcg + Bncg + BITV
– randamentul anual global al funcţionării în regim de cogenerare:
a
E cg + Qcg
a
η cg
a
= a
. (7.67)
Bcg
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 297

a a
În continuare, se vor exprima diversele consumuri de combustibil ( Bcg , Bncg şi
a
BITV ) în funcţie de valorile medii anuale ale randamentelor de producere în CCG
ale diverselor forme de energie.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor de cogenerare (ICG)
a
pentru producerea simultană şi combinată („în cogenerare”) a energiilor E cg şi
a
Qcg a
(unde Qcg ≡ QICG
a
), conform relaţiei (7.67), este:
a
E cg + Qcg
a
a
Bcg = [kWht/an] , (7.68)
ηcg
a

care este utilizată atunci când se cunoaşte valoarea medie anuală a randamentului
global pentru funcţionarea în cogenerare, η cg
a
.
a
Ţinându-se seama de relaţiile de definiţie ale y cg (relaţia 7.50) şi α ta (relaţia
a
7.23), ca şi de fig. 7.1. conform căreia, QCCG ≡ Qsa , atunci expresia (7.68) devine:
a
y cg +1
a
Bcg = Qsa ⋅ α ta ⋅ [kWht/an] . (7.69)
ηcg
a

În literatura de specialitate [7.1] se mai întâlneşte însă şi o altă variantă de


a
calcul al consumului de combustibil Bcg , raportat numai la energia electrică
a
produsă în cogenerare ( E cg ):
a
Ecg Qsa ⋅ α ta ⋅ y cg
a
a
Bcg = = [kWht/an] , (7.70)
η cg
a
⋅e η cg
a
⋅e

unde η cg
a
.e este randamentul electric anual al echipamentului de cogenerare.

Valoarea acestui randament se poate estima în funcţie de tipul ciclului de


cogenerare, astfel:
• pentru ciclurile de cogenerare cu turbine cu abur cu contrapresiune,
plecându-se de la bilanţul termic al instalaţiei, se poate scrie:
Bcg = Bcg
e
+ Bcg
c
[kWht/an] , (7.71)
în care Bcg este consumul total de căldură, în echivalent combustibil, al unei
e c
instalaţii de turbină cu abur; Bcg , Bcg – consumurile de căldură, în echivalent
combustibil, ale unei instalaţii de turbină cu abur cu contrapresiune, pentru
producerea în cogenerare a energiei electrice (Ecg) şi respectiv a căldurii (Qcg).
Pentru un ciclu cu turbine cu abur cu contrapresiune, unde toată energia
electrică şi căldură sunt produse în „regim de cogenerare”, se poate scrie:
E cg
e
Bcg = [kWht/an] (7.72)
ηc ⋅ η m ⋅ η g
şi
298 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Qcg
c
Bcg = [kWht/an] , (7.73)
ηc
unde ηc este randamentul cazanului de abur; ηm – randamentul mecanic al turbinei
cu abur; ηg – randamentul generatorului electric.
Ţinându-se seama de relaţia de definiţie a indicelui de cogenerare
(ycg = Ecg/Qcg) – v. § 7.1.4.2. – şi de relaţiile (7.72) şi (7.73), expresia (7.71)
devine:
 1 1 
Bcg = E cg ⋅  + [kWht/an] . (7.74)
 ηc ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ ηc 
 
Dar:
E cg
= ηcg ⋅e , (7.75)
Bcg
reprezintă randamentul producerii în regim de cogenerare a energiei electrice, de
către turbina cu contrapresiune.
Atunci, din relaţia (7.74) rezultă, în general:
1
η cg ⋅e = , (7.76)
1 1
+
η c ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ η c
care ca valoare medie anuală se poate scrie sub forma:
1
η cg
a
.e = , (7.77)
1 1
+ a
ηc ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ η ca
a a a

unde ηca , ηam , ηag şi a


y cg reprezintă valorile medii anuale ale respectiv
ηc , ηm , η g şi y cg .
Deoarece în cazul turbinelor cu abur cu contrapresiune, regimurile posibile de
funcţionare sunt numai cele de cogenerare, întreaga energie electrică este produsă
întotdeauna în cogenerare. Ca urmare, randamentul producerii energiei electrice de
către turbina cu abur cu contrapresiune ηea(TACp ) va fi întotdeauna identic cu
ηcg
a
⋅e (TACp ) :

ηea(TACp ) = ηcg
a
⋅e (TACp ) . (7.78)
Pentru ciclurile de cogenerare „deschise” – cu turbine cu gaze sau cu motoare
cu ardere internă – randamentul producerii energiei electrice este acelaşi (ηe),
indiferent că energia electrică este produsă în cogenerare sau nu, adică:
ηea(TG sau MAI ) ≡ ηcg
a
⋅e (TG sau MAI ) = η ncg (TG sau MAI )
a
, (7.79)
în care η ancg este randamentul mediu anual al producerii energiei electrice în regim
de noncogenerare.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 299

Notă: în relaţia (7.77) se introduce „valoarea reală” a indicelui de cogenerare,


care în cazul:
– turbinelor cu abur este identic cu cel de bază:
(TA ) ≡ y cg ⋅o (TA )
a a
y cg [kWhe/kWht] , (7.80)
– turbinelor cu gaze sau al motoarelor cu ardere internă:
a
y cg ⋅o (TG sau MAI )
a
y cg (TG sau MAI ) = [kWhe/kWht] , (7.81)
xra(TG sau MAI )
conform relaţiei de definiţie (7.54), scrisă în condiţiile de funcţionare medii anuale;
– ciclul mixt gaze/abur (TG/TA), sau motoare cu ardere internă/abur (MAI/TA)
a
y cg ⋅o ( c.m )
y cg (c.m ) = a
a
[kWhe/kWht] , (7.82)
x r ( c .m )
a
unde y cg .o ( c .m ) este indicele mediu anuale de cogenerare de bază al ciclului mixt;

xra( c.m ) – gradul mediu anual de recuperare a căldurii la nivelul ansamblului ciclului
mixt.
a
Valorile y cg .o ( c .m ) şi xra( c.m ) ţin seama de valorile corespunzătoare
a a a
y cg .o (TG sau MAI ) şi x r (TG sau MAI ) ale instalaţiei de (TG) sau (MAI) şi de y cg .o (TA ) şi
a
( xrTA = 1 ), ale instalaţiei de turbină cu abur (TA) – v. § 7.2.2. şi § 7.2.3.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor de cogenerare, pentru
a
producerea energiei electrice în regim de noncogenerare ( E ncg ) este dat de:
a
E ncg 1 − α ea
a
Bncg = = E sa ⋅ [kWht/an] , (7.83)
ηancg η ancg
a
în care E ncg este producţia anuală de energie electrică în noncogenerare, în
kWhe/an.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor termice de vârf este dat de:
Qa 1− αa
a
BITV = aITV = Qsa ⋅ a t [kWht/an] , (7.84)
η ITV η ITV
unde η aITV este randamentul mediu anual al ITV, pentru producerea cantităţii de
a
căldură QITV .
În baza relaţiilor (7.70), (7.83) şi (7.84) expresia de definiţie a randamentului
anual global brut (7.65) devine (unde ECCGa a
/ QCCG = y sa ):
y sa + 1
η agl .b = , (7.85)
α ta ⋅ y cg
a
 1− αa  1 − α ta
+  y sa ⋅ a e +
ηcg
a  η ncg  ηaITV
.e  
300 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a
Ţinându-se seama de legătura între y sa şi y cg , dată de relaţia (7.57), în care s-au
neglijat consumurile serviciilor interne ( ε ta.si = 0, ε ea.si = 0 ), expresia (7.85) devine:

 a α ta 
 y cg ⋅  +1
 α a 
η agl .b =  e 
(7.86)
α ta ⋅ y cg
a
 a α ta 1 − α ea  1 − α ta
+  y cg ⋅ a⋅ a +
ηcg
a  α e η ncg  η aITV
⋅e  

sau:
 a α ta 
 y cg ⋅  +1
 α a 
η agl .b =  e  (7.87)
 1  1  1   1 − α a
α ta ⋅ y cg
a
⋅  a +  ⋅ a ⋅  a − 1   + a t
 η cg .e  η ncg  α e 
   η ITV

Este de remarcat faptul că, în cazul ciclurilor deschise şi al celor cu turbine cu


abur cu contrapresiune, ţinând seama de relaţia (7.79), expresia (7.87) devine:

 a α ta 
 y cg ⋅  +1
 α ea 
η gl .b (TACp ,TG ,MAI ,TG / TACp ) =
a  , (7.88)
 a α ta 1  1 − α ta
 y cg ⋅ ⋅ +
 α ea ηea  η aITV

sau,
y sa + 1
η agl .b (TACp ,TG ,MAI ,TG / TACp ) = , (7.89)
y sa 1 − α ta
+ a
ηea η ITV

a
unde y cg este indicele de cogenerare mediu anual al turbinelor cu abur cu
contrapresiune (TACp), sau al turbinelor cu gaze (TG), ori al motoarelor cu ardere
internă (MAI), respectiv al instalaţiei de ciclu mixt, TG sau MAI cu TACp.
a
Notă: în condiţiile funcţionării numai în regim de cogenerare, (adică: E ncg = 0,
a
QITV = 0 , α ea = 0; α ta = 1 şi y sa ≡ y cg
a
) expresia generală a lui η agl .b din relaţia
(7.81), devine:
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 301

 1 
η agl .cg = η ea ⋅ 1 + a  , (7.90)
 y cg 

pentru orice fel de ciclu.

7.1.7. Economia de combustibil realizată prin cogenerare


faţă de producerea separată [7.5, 7.6 şi 7.7]
Prin definiţie, economia de combustibil realizată prin cogenerare reprezintă
diferenţa dintre consumul de combustibil pentru producerea separată a energiei
electrice şi căldurii şi consumul de combustibil pentru producerea în cogenerare a
celor două forme de energie. După valorile considerate, economia de combustibil
poate fi momentană (oarecare sau nominală) şi anuală. Similar cazului
randamentului global, semnificativă în calcule este valoarea anuală, motiv pentru
care va fi analizată doar aceasta.
Valoarea anuală a economici de combustibil este:
∆B a = Bsep
a
− Bcomb
a
[kWht/an] , (7.91)
a a
în care Bsep şi Bcomb reprezintă consumul anual de combustibil pentru producerea
separată, respectiv combinată, a energiei electrice şi căldurii.
Acest consum poate fi determinat cu relaţia:
E sa Qsa
a
Bsep = a + a [kWht/an] , (7.92)
η ref .e η ref .t

unde, η aref .e ,η ref


a
.t – reprezintă valorile medii anuale ale randamentelor producerii

separate a energiei electrice, respectiv a căldurii.


Valorile nominale ale celor două randamente de referinţă ( η aref .e ,η aref .t ) –
prezentate în tabelele 7.4 şi 7.5 – sunt stabilite prin normative [7.2], având în
vedere următoarele principii:
− sursele de producere separată a celor două forme de energie trebuie să
folosească acelaşi combustibil ca şi în cazul sursei de cogenerare;
− sursele considerate pentru producerea energiei trebuie să fie realizate
conform celei mai bune tehnologii disponibile la un moment dat;
− trebuie avut în vedere faptul că sursele de cogenerare pot livra energie
electrică la nivele de tensiune mai apropiate de nivelul de tensiune impusă de
consum, evitând astfel o serie de pierderi la transport şi distribuţie.
302 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 7 (partea I)

7. INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE


PRODUCERE A CĂLDURII – SPC .................................................................................275
7.1. Indici şi indicatori specifici – relaţii de definiţie ....................................................275
7.1.1. Configuraţia tip a SPC .....................................................................................275
7.1.2. Indicii de structură ai energiei livrată de CCG ................................................277
7.1.3. Indicii caracteristici dimensionării – proiectării – CCG ..................................279
7.1.3.1. Relaţii de definiţie ....................................................................................279
7.1.3.2. Influenţa coeficienţilor de cogenerare asupra dimensionării şi eficienţei
economice a CCG .................................................................................................283
7.1.4. Indici caracteristici echipamentelor de cogenerare ..........................................291
7.1.4.1. Gradul de recuperare a căldurii ................................................................291
7.1.4.2. Indicele de cogenerare..............................................................................292
7.1.5. Legăturile între diverşii indici specifici surselor de cogenerare ......................294
7.1.6. Randamentul global al unei centrale de cogenerare ........................................295
7.1.7. Economia de combustibil realizată prin cogenerare faţă de producerea separată
...................................................................................................................................301
302 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile de referinţă armonizate, aplicabile la nivel naţional, ale eficienţei


producerii separate a energiei electrice ηref.e

Tabelul 7.4
Anul PIF 2006-
≤ 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
2011
Tipul combustibilului: Valoarea eficienţei
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Huilă, (antracit)/
40.2% 50.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%
cocs
Lignit (cărbune
37.8% 38.6% 39.3% 39.9% 40.4% 40.8% 41.2% 41.6% 41.9% 42.1% 42.3%
brun)
Turbă 37.0% 37.4% 37.7% 38.0% 38.3% 38.6% 38.9% 39.1% 39.3% 39.4% 39.5%
Combustibil
25.5% 26.8% 28.0% 29.0% 30.1% 30.9% 31.6% 32.2% 32.7% 33.1% 33.5%
lemnos
Biomasă
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
agricolă

Solid
Deşeuri
biodegradabile 20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
(municipale)
Deşeuri
nerecuperabile
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
(municipale şi
industriale)
Şist bituminos 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.5%
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 303

Tabelul 7.4 (continuare)


0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Păcură (motorină
+reziduuri păcu-
40.2% 41.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%
ră), gaz petrolier
lichefiat
Biocombustibili 40.2% 41.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%

Lichid
Deşeuri
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
biodegradabile
Deşeuri
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
nerecuperabile
Gaz natural 50.5% 50.9% 51.3% 51.6% 51.9% 52.2% 52.4% 52.6% 52.8% 52.9% 53.0%
Gaz de rafinărie/ 40.2% 41.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%
Hidrogen
Biogaz 37.2% 38.0% 38.8% 39.5% 40.1% 40.6% 41.1% 41.5% 41.9% 42.2% 42.5%
Gaz de cocs, gaz

Gazos
de furnal, alte
35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5%
gaze de ardere,
căldură evacuată
recuperată

Obs.: – Tabelul a fost realizat pe baza valorilor de referinţă armonizate ale eficienţei producerii separate de energie electrică conform
Deciziei Comisiei Europene nr. 74/2007, pentru condiţiile ISO standard (temperatură exterioară 15° C, 1,013 bar, 60% umiditate relativă) şi
puterea calorifică inferioară a combustibilului;
– Valorile din tabelul de mai sus au rezultat prin aplicarea factorului de corecţie cu temperatura exterioară, prevăzut în Decizia
Comisiei Europene nr. 74/2007, care constă în majorarea eficienţei cu 0,1 % pentru fiecare grad sub valoarea standard ISO de 15° C, ţinând
seama că temperatura exterioara medie anuală din România este de 10° C. Valorile factorilor de corecţie sunt prezentate în tabelul 7.6.
304 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile de referinţă armonizate, aplicabile la nivel naţional,


ale eficienţei producerii separate a energiei termice ηref.t

Tabelul 7.5
Agent termic Abur*/Apă Gaze evacuate**
fierbinte (cu utilizare directă)
Tipul de combustibil Valoarea eficienţei
Huilă, (antracit)/cocs 88% 80%
Lignit (cărbune brun) 86% 78%
Turbă 86% 78%
Combustibil lemnos 86% 78%
Solid Biomasă agricolă 80% 72%
Deşeuri biodegradabile (municipal) 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile (municipal şi
80% 72%
industrial)
Şist bituminos 86% 78%
Păcură (motorină+reziduuri păcură),
89% 81%
gaz petrolier lichefiat
Lichid Biocombustibili 89% 81%
Deşeuri biodegradabile 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile 80% 72%
Gaz natural 90% 82%
Gaz de rafinărie/Hidrogen 89% 81%
Gazos Biogaz 70% 62%
Gaz de cocs, gaz de furnal, alte gaze
80% 72%
de ardere, căldură evacuată recuperată

Obs.: – valorile de referinţă ale eficienţei producerii separate de energie termică au


la bază puterea calorifică inferioară în condiţiile de standard ISO (15°C
temperatură exterioară, 1,013 bar, 60% umiditate relativă);
* valorile eficienţei se reduc cu 5% în cazul agentului termic abur atunci când
este aplicat art.15 – calcule alternative, paragraful 2 din HG 219/2007 şi se ia în
considerare returnarea condensatului în cadrul randamentului unei unităţi de
cogenerare;
** prin utilizarea directă a gazelor evacuate se înţelege cedarea energiei termice
conţinute de acestea printr-un proces de transfer de căldură direct, fără agent termic
intermediar. Valorile se utilizează numai dacă temperatura acestora este mai mare
sau egală cu 250°C.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 305

Factorii de corecţie pentru pierderile evitate în reţelele electrice

Tabelul 7.6
Tensiune de racordare a Pentru energia electrică Pentru energia electrică
sursei de cogenerare furnizată reţelei de consumată la producător
transport/distribuţie
> 200 kV 1 0.985
100-200 kV 0.985 0.965
50-100 kV 0.965 0.945
0.4-50 kV 0.945 0.925
< 0.4 kV 0.925 0.860

Obs.: – aplicarea la valorile de referinţă armonizate la nivel naţional ale eficienţei


producerii separate de energie electrică, a factorilor de corecţie pentru pierderile
evitate în reţele electrice se face în conformitate cu „Regulamentul de
calificare/certificare a energiei electrice produse în instalaţiile de cogenerare” emis
de ANRE.
– factorii de corecţie pentru pierderile evitate în reţelele electrice nu sunt
aplicabili pentru combustibil lemnos şi biogaz.
a a
Înlocuind în relaţia (7.91) consumurile de combustibil Bsep , Bcomb cu relaţiile
lor de calcul, se obţine valoarea absolută a economiei de combustibil realizată în
cogenerare:
Ea Qa Ea + Qa
∆B a = a s + a s − s a s =
η ref .e η ref .t η gl
[kWht/an] , (7.93)
  1 1   1 1 
a
= Qs ⋅  y s a − a + a − a 
a

  η ref .e η gl   η ref .t η gl 


în care randamentul global mediu anual al sursei de cogenerare η agl se determină
cu relaţia (7.87) sau (7.88). Înlocuind în relaţia de mai sus valoarea randamentului
global η agl cu relaţia sa de definiţie şi grupând corespunzător termenii se obţine:
  1 1
∆B a = Qsa ⋅  y sa ⋅  a − a −
  η ref .e ηcg .e
[kWht/an] , (7.94)
   a 
1 1 1 1 − α 
− α ea ⋅  a − a  + a − t

 η ncg ηcg .e  η ref .t η ITV 
  
Economia specifică de combustibil realizată în cogenerare (raportată la
cantitatea de căldură livrată consumatorilor) – conform relaţiei (7.93) – este:
∆B a  1 1   1 1 
∆b a = a = y sa ⋅  a − a  +  a − a  [kWhcb/kWht] , (7.95)
Qs  η ref .e η gl   η ref .t η gl 
   
306 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

sau
∆B a  1 1
∆b a = = y a
s ⋅  a − a −
 η ref .e η cg .e
a
Qs
[kWhcb/kWht] , (7.96)
 1 1   1 1 − α a
− α ea ⋅  a − a  + a − a t
 η ncg ηcg .e  η ref .t η ITV
 
Economia relativă de combustibil realizată în cogenerare (raportată la consumul
de combustibil pentru producerea separată a energiei electrice şi căldurii) este:
E sa + Qsa E sa + Qsa
∆B a Ba η agl a
Bsep
∆bsep
a
= a = 1− a = 1− = 1 − , (7.97)
Bsep Bsep a
Bsep [ η agl
randamentul global al producerii separate a energiei electrice şi căldurii fiind:

E sa + Qsa y se + 1
η asep = a
= . (7.98)
Bsepy sa 1
+ a
η ref
a
.e η ref .t
Înlocuind expresia randamentului global al producerii separate (relaţia 7.98) în
relaţia (7.97) de calcul a economiei relative de combustibil realizată în cogenerare,
se obţine:
η asep 1 ya +1
∆bsep
a
= 1− a = 1− a ⋅ a s . (7.99)
η gl η gl ys 1
+ a
η ref
a
.e η ref .t

7.2. Estimarea valorilor principalilor indici caracteristici


surselor de producere a căldurii – SPC
7.2.1. Estimarea valorilor nominale ale coeficienţilor
de cogenerare electrici şi termici [7.8]
În cazul în care centrala de cogenerare funcţionează insular cu consumatorul de
energie electrică, pe baza relaţiilor de definiţie ale α tc , y sc şi y cg
c
, prezentate în
§ 7.1., se obţine:
qc qc c
PCCG y sc
α tc = cICG = ICG
c
⋅ c
= c
. (7.100)
qCCG PCCG qCCG y cg
Relaţia (7.100) este valabilă pentru cazul în care este îndeplinită condiţia
y sc ≤ y cg
c
. Există situaţii foarte rare, caracterizate prin valori ridicate ale indicelui
nominal de structură a producţiei de energie a centralei de cogenerare ( y sc > y cg
c
),
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 307

în care valoarea nominală a coeficientului de cogenerare termic α tc calculată cu


relaţia (7.100) rezultă supraunitară ( α tc > 1 ), lucru imposibil. În această situaţie,
considerentele de maximizare a valorii randamentului global al centralei de
cogenerare impune:
α tc = 1 , (7.101)
rezultând:
c
y cg
α ce = ≤1 . (7.102)
ys
În cazul în care centrala de cogenerare funcţionează interconectat cu un sistem
electroenergetic, indicele nominal de structură a producţiei de energie a centralei de
cogenerare y sc este variabil în funcţie de valoarea puterii electrice vândute în
sistemul electroenergetic. În acest caz, valoarea nominală a coeficientului de
cogenerare termic α tc se determină în urma unei optimizări a efectelor cogenerării.
Indiferent de tipul echipamentului de cogenerare, între debitul de căldură livrată
în cogenerare, qICG şi puterea electrică produsă în cogenerare, PICG există o legătură
dată de caracteristica energetică a echipamentului respectiv, având forma generală:
qICG = qg + a⋅PICG [kWt] , (7.103)
în care qg este consumul de mers în gol al echipamentului de cogenerare, iar a este
un coeficient de proporţionalitate. Consumul de mers în gol al echipamentului de
cogenerare poate fi considerat ca un procent „d” din debitul de căldură maxim
c
livrată în cogenerare, q ICG de echipamentul respectiv:
q g = d ⋅ q ICG
c
. (7.104)
Scopul cogenerării este acela de a obţine o producţie anuală de energie electrică
cât mai mare, pentru aceeaşi cantitate de căldură produsă. Deci:
τf


= Pc ⋅ dτ = MAX
a
E ICG . (7.105)
0
Ţinând seama de relaţiile (7.96) şi (7.97), relaţia (7.98) devine:
τf

∫ a ⋅ (q )
1
a
E ICG = ICG − d ⋅ q ICG
c
⋅ dτ = MAX (7.106)
0
sau, având în vedere relaţia de definiţie a coeficientului nominal de cogenerare
termic α tc (v. relaţia 7.21):
τf

∫ a ⋅ (q )
1
a
E ICG = ICG − d ⋅ α tc ⋅ qCCG
c
⋅ dτ = MAX . (7.107)
0
În ipoteza simplificatoare a unei valori constante în timp a coeficientului „a”
(valabilă pentru majoritatea echipamentelor de cogenerare), relaţia (7.107) se poate
pune sub forma:
308 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

τf
1 1

= ⋅ q ICG ⋅ dτ − ⋅ d ⋅ α ct ⋅ qCCG ⋅ τ f = MAX
a c
E ICG . (7.108)
a 0 a

τf 
Integrala  q ICG ⋅ dτ  se face pe curba clasată ABCD din fig. 7.4., a cărei alură

 
0 
este dependentă de valoarea nominală a coeficientului de cogenerare termic α tc ,
considerată la dimensionarea echipamentelor de cogenerare şi de alura curbei
clasate a consumului.
Notând cu T1 termenul:
τf
1
a 0 ∫
T1 = ⋅ q ICG ⋅ dτ (7.109)

şi cu T2 termenul:
1
T2 = ⋅ d ⋅ α tc ⋅ qCCG
c
⋅τf , (7.110)
a
relaţia (7.108) devine:
a
E ICG = T1 − T2 . (7.111)

c
q/q
B
A C
qc
α ct = cICG qt
qCCG
D
0 τf τ[h/an]

Fig. 7.4. Alura curbei clasate a sarcinii termice qICG


livrată de un echipament de cogenerare.

În fig. 7.5. sunt prezentate variaţiile termenilor T1 şi T2, respectiv ale valorii
a
energiei anuale obţinută în cogenerare E ICG în funcţie de valoarea nominală a
coeficientului de cogenerare termică α tc (considerată la dimensionarea
echipamentelor de cogenerare).
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 309

a
T1, T2, E ICG

T1
a
E ICG = Max

a
E ICG

T1

0,0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 α tc


1
( α tc )opt.en

Fig. 7.5. Stabilirea valorii optime energetic a


coeficientului de cogenerare termic.

a
Analizând variaţia valorii energiei anuale obţinute în cogenerare E ICG în
funcţie de valoarea nominală a coeficientului de cogenerare termică α tc se constată
următoarele:
a
– există un maxim pentru energia electrică E ICG produsă în cogenerare, deci
coeficientul de cogenerare termică α tc considerat la dimensionarea echipamentelor
de cogenerare are o valoare optimă energetic ( α tc )opt.en;
– valoarea optimă energetic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.en este
strict subunitară: ( α tc )opt.en < 1;
– valoarea optimă energetic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.en
depinde de:
 alura curbei clasate (gradul de aplatisare µ, durata anuală de funcţionare
τf) – prin intermediul termenului T1. Cu cât curba clasată este mai aplatisată, cu atât
termenul T1 are o alură mai apropiată de o dreaptă, coeficientul de cogenerare
termic, optim energetic ( α tc )opt.en, deplasându-se spre valori mai mari
(vezi fig. 7.6.);
 valoarea debitului relativ de mers în gol „d” – prin intermediul
termenului T2: cu cât echipamentul de cogenerare se comportă mai prost la sarcini
parţiale (debitul relativ de mers în gol „d” având valori mai mari), cu atât termenul
310 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

T2 are o pantă mai accentuată, coeficientul de cogenerare termic optim energetic


( α tc )opt.en deplasându-se spre valori mai mici;
a
– curba de variaţie a energiei electrice E ICG produsă anual în cogenerare este
puternic aplatisată în jurul valorii coeficientului de cogenerare termic optim
energetic ( α tc )opt.en . Ca urmare, se poate vorbi de un „domeniu optim energetic”
în care se află valoarea recomandată a coeficientului de cogenerare termic
( α tc )opt.en şi nu de o valoare unică a acestuia.

δ = 1,0
δ = 0,8

δ = 0,6
a
E ICG
δ = 0,4

δ = 0,2

0,0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

α tc

Fig. 7.6. Influenţa gradului de aplatisare a curbei clasate asupra valorii optime energetic a
coeficientului de cogenerare termic ( α ct )opt.en (asupra energiei produse în
a
cogenerare E ICG ).

Valoarea coeficientului termic nominal de cogenerare influenţează, pe lângă


performanţele energetice ale centralei de cogenerare şi investiţiile aferente
realizării acesteia. Ca urmare, valoarea optimă a coeficientului termic nominal de
cogenerare ( α tc )opt se stabileşte în urma unor calcule complexe de optimizare, care
trebuie să ţină seama de toate efectele adoptării acesteia asupra performanţelor
tehnice şi economice ale centralei de cogenerare. Criteriul de optimizare cel mai
relevant pentru stabilirea valorii optime ( α tc )opt este Venitul Net Actualizat (VNA).
Pentru simplificarea aplicării criteriului VNA se fac ipotezele:
- momentul de referinţă a actualizării este cel al punerii în funcţiune a
centralei de cogenerare;
- durata de studiu este egală cu durata normată de viaţă a echipamentelor;
- variantele de realizare a centralei de cogenerare, diferenţiate după valoarea
coeficientului nominal de cogenerare termic, sunt echivalente după efectul util
principal – producţia de căldură (cantităţile de căldură momentane şi anuale
produse sunt aceleaşi). Nu este necesară şi o echivalare după efectul util secundar –
producţia de energie electrică;
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 311

- producţiile de energie electrică şi termică sunt constante an de an.


În această situaţie, ca urmare a funcţionării centralei de cogenerare venitul net
actualizat realizat este:
VNA = VB ⋅ C v − I ⋅ Ci [Unit. Monetare] , (7.112)
unde VB reprezintă venitul anual brut obţinut ca urmare a funcţionării centralei de
cogenerare; I – investiţiile totale necesare realizării acesteia, iar Cv, Ci – coeficienţi
rezultaţi din aplicarea teoriei actualizării valorilor.
Venitul anual brut obţinut din vânzarea energiei termice şi electrice este:
VB = Qsa ⋅ pQ + E ICG
a
⋅ p E − k ⋅ BICG
a
⋅ p B [Unit. Monetare] , (7.113)
în care Qsa este cantitatea anuală de căldură vândută de sursă (aceeaşi, indiferent de
a
valoarea coeficientului nominal de cogenerare termic); E ICG – energia electrică
produsă anual în cogenerare (în funcţie de valoarea coeficientului nominal de
a
cogenerare termic – vezi fig.7.5.); BCCG – consumul anual total de combustibil al
centralei de cogenerare (al echipamentelor de cogenerare propriu-zise şi al
instalaţiilor de vârf); pE, pQ – preţul de vânzare a energiei electrice, respectiv
termice; pB – preţul de cumpărare a combustibilului; k – coeficientul supraunitar,
care ţine cont că în mod obişnuit, în totalul cheltuielilor anuale de exploatare,
cheltuielile anuale cu combustibilul reprezintă 70÷80%.
a
Consumul anual total de combustibil BCCG al centralei de cogenerare (al
echipamentelor de cogenerare propriu-zise şi al instalaţiilor termice de vârf) este:
a
E a + QICG a
Qa Ea a
QICG a
Q ITV Eta Q
a
BCCG = ICGa + aITV = ICG + + ≅ + (7.114)
η gl .ICG η ITV η agl ηagl η aITV η η
unde în afara mărimilor definite anterior, s-a notat cu η gl . ICG – randamentul global
al echipamentului de cogenerare şi cu η ITV – randamentul producerii căldurii în
instalaţiile de vârf. În practică, randamentele η gl . ICG şi η ITV au valori relativ
apropiate (de cca. 0,8÷0,9), astfel că fără a introduce erori mari se poate considera
η gl . ICG ≅ η ITV ≅ η .
a
Înlocuind consumul anual total de combustibil BCCG al centralei de cogenerare
(relaţia 7.114) în relaţia venitului brut şi grupând corespunzător termenii se obţine:
 k   k 
VB = Qsa ⋅  pQ − ⋅ p B  + E ICG
a
⋅  p E ⋅ p B  (7.115)
 η   η 
în care, singura mărime dependentă de valoarea coeficientului nominal de
a
cogenerare termic este producţia anuală de energie electrică în cogenerare E ICG ,
restul mărimilor fiind constante în funcţie de acest coeficient. VB va atinge un
a
maxim atunci când producţia anuală de energie electrică în cogenerare E ICG este
maximă, respectiv când coeficientul nominal de cogenerare termic are valoarea
optimă ( α tc )opt.en.
312 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Investiţia totală în centrala de cogenerare este:


I = PICG
c
⋅ i ICG + q ITV
c
⋅ i ITV (7.116)
c
unde PICG este puterea electrică nominală a echipamentelor de cogenerare
propriu-zise, în kWe; iICG – investiţia specifică în echipamentele de cogenerare
c
propriu-zise, în u.m/kWe; q ITV – capacitatea termică nominală a instalaţiilor de
vârf, în kWt; iar iITV – investiţia specifică în instalaţiile de vârf, în u.m/kWt.
c
Exprimând puterea electrică nominală a echipamentelor de cogenerare PICG şi
c
capacitatea termică nominală a instalaţiilor de vârf q ITV în funcţie de coeficientul
nominal de cogenerare termic α tc şi grupând corespunzător termenii, se obţine:
I = qCCG
c
[ c
(
⋅ iITV + α tc ⋅ ycg ⋅ iICG − iITV )] . (7.117)
Înlocuind relaţiile (7.115) şi (7.117) în relaţia de calcul a venitului net actualizat
VNA se obţine:
  k   k 
VNA = Qsa ⋅  pQ − ⋅ p B  + E ICG
a
⋅  p E − ⋅ p B   ⋅ C v −
  η   η  . (7.118)
− qCCG
c
[ (
⋅ i ITV + α tc ⋅ y cg
c
)]
⋅ i ICG − i ITV ⋅ C i
Analizând variaţia venitului net actualizat VNA în funcţie de valoarea nominală
a coeficientului de cogenerare termic α tc (fig. 7.7.) se constată următoarele:

VNA a
E ICG
VB⋅Cv VNA=Max
a
E ICG = Max

E ICG ⋅ cta
VNA

I ⋅ Ci

0,0 0,2 0,4 0,6 1,0 α tc


( α tc )opt.ec ( α tc )opt.en

Fig. 7.7. Stabilirea valorii de calcul optimă economic


a coeficientului de cogenerare termic.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 313

– există un maxim al venitului net actualizat VNA, deci coeficientul de


cogenerare termic α tc considerat la dimensionarea echipamentelor de cogenerare
are o valoare optimă economic ( α tc )opt.ec;
– valoarea optimă economic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.ec
este strict subunitară şi este inferioară valorii optime energetic:
( α tc )opt.ec < ( α tc )opt.en <1;
– valoarea optimă economic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.ec
depinde de mărimile care influenţează valoarea optimă energetic a acestuia (alura
curbei clasate a consumului acoperit, debitul relativ de mers în gol, etc.) şi de:
 valoarea investiţiilor specifice în echipamentele de cogenerare, comparativ
cu cele în instalaţiile de vârf. Cu cât instalaţiile de cogenerare sunt mai scumpe, cu
atât valoarea optimă a coeficientului de cogenerare economic ( α tc )opt.ec se
deplasează spre valori mai reduse;
 preţul energiei electrice vândute şi al combustibilului consumat. Cu cât
preţul energiei electrice vândute creşte, cu atât valoarea optimă economic a
coeficientului de cogenerare ( α tc )opt.ec se apropie de valoarea optimă energetic
( α tc )opt.en a acestuia. Preţul combustibilului consumat are efect invers. Trebuie însă
avut în vedere, că în realitate cele două preţuri nu pot varia independent unul de
celălalt, ele fiind de regulă corelate. Preţul căldurii nu are nici un efect asupra
valorii optime a coeficientului de cogenerare;
– curba de variaţie a venitului net actualizat VNA este puternic aplatisată în jurul
valorii coeficientului de cogenerare termic optim economic ( α tc )opt.ec. Ca urmare,
se poate vorbi de un „domeniu optim economic” în care se află valoarea
recomandată a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.ec şi nu de o valoare
unică a acestuia. Acest lucru este important în practica dimensionării
echipamentelor din centralele de cogenerare, deoarece, din cauza unei game
discrete şi limitate de capacităţi nominale ale echipamentelor, este practic
imposibilă realizarea cu exactitate a unei valori unice recomandate a coeficientului
de cogenerare termic optim economic ( α tc )opt.ec.
Ţinându-se seama de toate acestea, tabelul 7.7 prezintă dependenţa valorilor
( α tc )opt.ec de factorii enumeraţi mai sus.
314 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile recomandate ale coeficientului de cogenerare optim


economic ( α tc )opt.ec , pentru consumatorii urbani de căldură

Tabelul 7.7
Raportul maxim preţ energie electrică/
Preţul Coeficientul /preţ combustibil
combustibilului de cogenerare Investiţia specifică în echipamentul de
[€/MWht] optim economic cogenerare(de bază) [€/kWe]
350 400 450 550
1 2 3 4 5 6
ρ md
acc
3,7 4,2 4,4 4,7
1 + ρ md
acc

10 ρ md
acc + d i
4,2 4,5 4,7 5,1
1 + ρ md
acc
0.5 8,0 9,0 9,0 10,0
0.55 12,0 12,0 12,0 12,0
ρ md
acc
3,4 3,5 3,7 3,9
1 + ρ md
acc

15 ρ md
acc + d i
3,7 3,7 4,0 4,2
1 + ρ md
acc
0.5 7,0 7,0 7,0 8,0
0.55 9,0 10,0 10,0 10,0
ρ md
acc
3,1 3,2 3,4 3,5
1 + ρ md
acc

20 ρ md
acc + d i
3,4 3,4 3,6 3,7
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,9 3,0 3,1 3,2
1 + ρ md
acc

25 ρ md
acc + d i
3,1 3,2 3,3 3,4
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 315

Tabelul 7.7 (continuare)


1 2 3 4 5 6
ρ md
acc
2,7 2,8 2,9 3,0
1 + ρ md
acc

30 ρ md
acc + d i
3,0 3,1 3,2 3,3
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,6 2,7 2,8 2,9
1 + ρ md
acc

35 ρ md
acc + d i
2,8 2,9 3,0 3,1
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,5 2,7 2,8 2,8
1 + ρ md
acc

40 ρ md
acc + d i
2,7 2,9 3,0 3,0
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0

md
Obs.: – ρ md
acc
reprezintă raportul qacc / qic , iar di este raportul qimin / qic , care
caracterizează alura curbei clasate anuale a sarcinii termice urbane; – dacă raportul
între preţul energie electrică/preţ combustibil este mai mic decât o valoare din
tabelul de mai sus, se alege drept coeficient de cogenerare optim economic
valoarea de pe rândul respectiv. Dacă raportul este mai mare, se alege drept
coeficient de cogenerare optim economic valoarea de pe rândul următor.

7.2.2. Estimarea valorii gradului de recuperare a căldurii


evacuate din ciclul de cogenerare [7.9]
Modul de determinare a mărimii gradului de recuperare şi valoarea acestuia
depind de natura agentului termic utilizat pentru evacuarea căldurii din ciclul
termodinamic, respectiv de tipul acestuia.
În cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur, căldura se evacuează din
ciclul termodinamic sub formă de abur. Teoretic, ciclul fiind închis, căldura
evacuată din acesta poate fi integral recuperată şi livrată consumatorilor termici,
gradul de recuperare având deci o valoare unitară. În realitate, mărimea gradului de
recuperare este influenţată de natura agentului termic folosit pentru livrarea căldurii
consumatorilor termici. Aceştia pot primi fie direct aburul evacuat din turbina cu
abur, fie apă caldă sau fierbinte, preparată din acesta, într-un schimbător de căldură
316 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

abur-apă (denumit schimbător de bază). Ca urmare gradul de recuperare va avea


valorile:
– în cazul livrării căldurii direct sub formă de abur:
xr = 1 (7.119)
– în cazul livrării căldurii sub formă de apă caldă sau fierbinte:
xr = η SB ≅ 1 (7.120)
în care ηSB reprezintă randamentul schimbătorului de bază (gradul de reţinere a
căldurii). Acest schimbător are randamente ridicare (peste 97%), şi ca urmare, cu
suficientă precizie, se poate aproxima că şi în acest caz, gradul de recuperare are o
valoare unitară.
Ciclurile de cogenerare cu turbine cu gaze sunt cicluri deschise, evacuând
gazele de ardere în mediul ambiant. Pentru ca aceste cicluri să fie echivalente unor
cicluri închise, gazele de ardere evacuate ar trebui răcite în cazanul recuperator
până la temperatura mediului ambiant t0 (vezi fig. 7.8.). În realitate, din cauza unor
restricţii de natură tehnică (evitarea atingerii temperaturii de rouă sau rouă acidă –
în funcţie de prezenţa sulfului în combustibilul ars), gazele de ardere evacuate sunt
răcite în cazanul recuperator până la o temperatură tev (tev = 120÷180°C).

T qc = S3’ 311’
qc0 = S2’ 211’
Tg 1

Tev
T0 2
3

3’ 2’ 1’ S
Fig. 7.8. Răcirea gazelor de ardere în cazanul recuperator.

Conform definiţiei (v. relaţia 7.43), în ipoteza neglijării variaţiei căldurii


specifice medii a gazelor de ardere cu temperatura, gradul de recuperare va avea
valoarea:
qcg Tg − Tev t g − t ev
xr = ≅ = (7.121)
qcg .o Tg − T0 t g − t0
unde Tg, tg reprezintă temperatura gazelor de ardere evacuate din ciclu, exprimată
în K, respectiv °C; Tev, tev – temperatura gazelor de ardere evacuate din cazanul
recuperator, exprimată în K, respectiv în °C; T0, t0 – temperatura mediului ambiant,
exprimată în K, respectiv în °C.
În cazul CCG cu TG cu cazane recuperatoare producătoare de abur (CRAb),
temperatura (tev) de evacuare a gazelor de ardere din CRAb depinde, în plus, de
condiţiile de dimensionare şi funcţionare ale acestuia, după cum rezultă din
diagramele t-q prezentate în fig. 7.9.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 317

t [°C] t [°C]

tg tg

t0
tev ∆tf ts,o
tev ts,o t0

∆tf tal
tal
Vap Sî
Pal

Pal Vap Sî q [kWt] q [kWt]

a. b.
Fig. 7.9. Variantele posibile ale diagramei t-q, pentru cazanele recuperatoare producătoare
de abur: a – CRAb producător de abur de joasă presiune (pab<15bar); b – CRAb
producător de abur de medie presiune (pab>15bar) unde: tg, tev sunt temperaturile
gazelor de ardere la intrarea şi respectiv ieşirea din CRAb; tal – temperatura apei
de alimentare la intrarea în CRAb; ts,o – temperatura de saturaţie a aburului
produs de CRAb, la presiunea p0; t0 – temperatura aburului supraîncălzit produs
la CRAb, la presiunea p0; ∆tf – diferenţa finală – minimă – de temperatură între
cei doi agenţi termici care evoluează în CRAb; Pal, Vap, Sî – zona de preîncălzire
a apei de alimentare, respectiv de vaporizare şi supraîncălzire a aburului în
CRAb.

La aceeaşi temperatură de intrare în CRAb a gazelor de ardere (tg) şi de intrare a


apei de alimentare în CRAb (tal), temperatura gazelor de ardere evacuate din CRAb
(tev) este diferită, în funcţie de presiunea aburului produs de acesta (p0): ts,o = f(p0).
Ca urmare a dependenţei lui (tev) de (p0), conform relaţiei (7.121), se va modifica şi
valoarea gradului de recuperare (xr), care scade pe măsură ce creşte (tev), simultan
cu dependenţa de diferenţa finală de temperatură (∆tf) avută în vedere la
dimensionarea CRAb, după cum rezultă şi din tabelul 7.8 + tab. 7.5.

Valorile orientative ale gradului de recuperare (xr) în funcţie de


presiunea aburului produs în CRAb şi de temperatura iniţială a
gazelor de ardere (tg)
Tabelul 7.8
Presiune Temperatura intrare gaze [°C]
abur [bar] 400 450 500 550 600
1 2 3 4 5 6
5 0,66 0,72 0,76 0,79 0,82
10 0,62 0,68 0,73 0,78 0,81
15 0,58 0,65 0,71 0,76 0,80
318 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 7.8 (continuare)


1 2 3 4 5 6
20 0,55 0,63 0,70 0,75 0,80
25 0,53 0,62 0,69 0,74 0,79
30 0,51 0,60 0,68 0,74 0,79
35 0,49 0,59 0,67 0,73 0,79
40 0,47 0,57 0,66 0,73 0,79
În cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare cu ardere internă căldura este
evacuată din ciclul termodinamic sub formă de gaze de ardere qg, prin convecţie şi
radiaţie în mediu ambiant ∆qcr şi sub forma unor răciri tehnologice: ulei de ungere
∆qu, bloc motor ∆qbm, aer de ardere ∆qaa – (în cazul motoarelor supraalimentate).
Din aceleaşi motive ca şi în cazul turbinelor cu gaze, căldura evacuată din ciclul
termodinamic sub formă de gaze de ardere qg nu poate fi integral recuperată,
definindu-se un grad de recuperare a acestuia xr,g, calculat cu o relaţie similară
relaţiei (7.121). Căldura pierdută în mediul ambiant prin convecţie şi radiaţie nu
poate fi recuperată, iar căldurile evacuate la răcirile tehnologice pot fi recuperate
integral sau parţial, în funcţie de nivelul termic al acestora comparativ cu nivelul
termic al căldurii livrate. Gradul de recuperare al răcirilor tehnologice xr,r are o
valoare care depinde strict de aplicaţia concretă.
Pentru un motor cu ardere internă se poate defini deci un grad echivalent de
recuperare având forma:
∆qu + ∆qbm + ∆q aa
x r = x r ,r ⋅ +
∆qu + ∆qbm + ∆q aa + ∆qcr + q g
. (7.122)
qg
+ xr , g ⋅
∆qu + ∆qbm + ∆q aa + ∆qcr + q g
Notând cu „r” raportul (∆qu + ∆qbm + ∆q aa + ∆qcr ) / q g relaţia (7.115) devine:
r 1
xr ≅ ⋅ x r ,r + ⋅ xr , g . (7.123)
1+ r 1+ r
Valoarea raportului „r ” depinde de tipul motorului cu ardere internă, astfel:
– pentru motoare cu ardere internă în patru timpi, r ≅ 1,15 ;
– pentru motoare cu ardere internă în doi timpi, r ≅ 0,9 .
Fără a introduce erori mari, în cazul motoarelor termice gradul de recuperare
poate fi estimat cu relaţia:
xr ≅ 0,5 ⋅ xr ,r + 0,5 ⋅ xr , g . (7.124)
Gradul de recuperare xr,r a căldurii evacuate cu agenţii de răcire a motorului cu
ardere internă (inclusiv căldura pierdută în mediul ambiant) poate avea următoarele
valori:
– xr,r = 0,95, dacă se recuperează atât căldura evacuată cu uleiul de ungere cât şi
aceea de la răcirea aerului comprimat de suflantă (dacă este cazul şi numai la
motoarele supraalimentate), cât şi căldura de la răcirea blocului motor (nu se
recuperează căldura pierdută în mediul ambiant);
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 319

– xr,r = 0,8, dacă se recuperează numai căldura de la răcirea blocului motor;


– xr,r = 0, dacă nu se recuperează căldura de răcire a motorului.
Pentru determinarea valorii gradului de recuperare a căldurii evacuate din
ciclurile turbinelor cu gaze şi motoarelor cu ardere internă este necesară
cunoaşterea valorii temperaturii de referinţă t0 (temperaturii mediului ambiant).
În tabelul 7.9 sunt trecute valorile condiţiilor de referinţă indicate de normativele în
vigoare.

Valorile condiţiilor de referinţă pentru


turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă
Tabelul 7.9
Nr. Motoare cu ardere
Mărimea U.M. Turbine cu gaze
crt. internă
1 Standard – ISO 3977 ISO 3046
2 Temperatură aer °C 15 25
3 Temperatură apă de răcire °C 15 25
4 Presiune barometrică bar 1,013 1,000
5 Umiditate relativă aer % 60 60

În cazul CCG cu MAI dotate cu CRAb, apar două aspecte:


a) influenţa parametrilor aburului produs de CRAb, asupra gradului de
recuperare a căldurii din gazele de ardere (xr,g);
b) dependenţa gradului de recuperare a căldurii din circuitele răcirilor
tehnologice ale MAI (xr,r) de gradul de recuperare (xr,g).
Răspunsul la primul aspect este similar cu cel prezentat mai sus, în cazul CCG
cu TG. În ceea ce priveşte dependenţa (xr,r = f(xr,g)) sunt de evidenţiat următoarele:
căldura recuperată de la răcirile tehnologice ale motorului (răcirea uleiului de
ungere – ∆qu, a blocului motor – ∆qbm şi a aerului de ardere – ∆qaa – la motoarele
supraalimentate) poate asigura numai preîncălzirea apei de alimentare a cazanului
recuperator, conform relaţiei (din bilanţul pe CR):
htmax − hal
q preinc = ⋅ q ab [kWt] , (7.125)
hab − hal

unde htmax este entalpia apei, la temperatura maximă admisă în circuitul de răcire
al motorului (cca. 100-105°C, în funcţie de valorile concrete specifice fiecărui
motor); hal – entalpia apei la intrarea în circuitul de răcire a motorului (funcţie de
temperatura de retur a agentului termic folosit pentru alimentarea cu căldură a
consumatorului); hab – entalpia aburului produs de CRAb (dependentă de presiunea
(pab) şi temperatura (tab); qab – debitul de căldură produsă sub formă de abur, în
kWt.
Faţă de cantitatea de căldură (qpreinc), în cazanul recuperator se produce
diferenţa:
320 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 h max − hal 
qCR = q − q preinc = q ⋅ 1 − t 
 [kWt] . (7.126)
 hab − hal 
Notând cu „p” raportul:
q preinc htmax − hal
p= = (7.127)
q hab − hal
rezultă:
q preinc = p ⋅ q [kWt] , (7.128)
şi
qCR = (1 − p ) ⋅ q [kWt] . (7.129)
În mod curent, temperatura apei de răcire al intrarea în circuitul de răcire a
motorului poate fi tal = 10 … 90°C. Ca urmare, „p” poate lua valori în intervalul:
p= 0,15 … 0,015.
Ţinându-se seama de bilanţul termic al circuitului de răcire:
xr ,r ⋅ (∆qu + ∆qbm + ∆q aa ) = q preinc = p ⋅ q , (7.130)
şi al cazanului recuperator:
xr , g ⋅ q g = (1 − p ) ⋅ q , (7.131)
rezultă raportul:
xr ,r ∆qu + ∆qbm + ∆q aa p
⋅ = . (7.132)
xr , g qg 1− p
Ţinându-se seama de notaţia:
r = (∆qu + ∆qbm + ∆q aa ) q g
utilizată mai sus, atunci relaţia (7.132) devine:
x r ,r p
⋅r = . (7.133)
xr , g 1− p
Relaţia (7.133) arată că, în cazul MAI, cele două grade de recuperare nu
variază independent, între ele existând relaţia:
p
xr ,r = ⋅ xr , g . (7.134)
(1 − p ) ⋅ r
Pentru valori ale apei la intrarea în circuitul de recuperare (de răcire) de:
– tal = 10°C, relaţia (7.134) conduce la:
0,15
xr ,r ≈ ⋅ x r , g ≈ (0,15...0,19) ⋅ xr , g (7.135)
(1 − 0,15) ⋅ (0,9....1,15)
– tal = 90°C, relaţia (7.134), conduce la:
0,15
xr ,r = ⋅ xr , g ≈ (0,015....0,019) ⋅ xr , g . (7.136)
(1 − 0,15) ⋅ (0,9.....1,15)
Din relaţia (7.124) a rezultat că gradul total de recuperare a căldurii (xr) are
valori foarte mici, datorită valorii reduse a gradului de recuperare al răcirilor
tehnologice ale MAI – (xr,r), după cum a rezultat din relaţiile (7.135) şi (7.136).
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 321

Ca urmare, se poate afirma că nu este recomandabilă folosirea CCG cu MAI pentru


producerea de abur, prin înserierea răcirilor tehnologice cu recuperarea căldurii
gazelor de ardere – funcţionarea în cogenerare a MAI după schema „serie”
(v. cap.6). Pentru producerea de abur din CCG cu MAI, este necesară mărirea
gradului de recuperare (xr,r), ceea ce se poate realiza prin recuperarea separată a
căldurii de la răcirile tehnologice ale MAI, adică pentru producerea de apă caldă –
funcţionarea în cogenerare a MAI după schema „paralel” (v. cap. 6). În aceste
condiţii prin recuperarea căldurii gazelor de ardere se poate produce abur de joasă -
medie presiune (sub cca.16 bar), dar cu un debit mic, după cum rezultă din bilanţul
termic pe CRAb.

7.2.3. Estimarea valorii indicelui de cogenerare


7.2.3.1. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur
Indiferent de tipul turbinei cu abur utilizate (cu contrapresiune, cu
contrapresiune şi priză reglabilă, cu condensaţie şi priză (e) reglabilă (e) şi cu sau
fără supraîncălzire intermediară), aceasta produce putere electrică atât pe baza
debitului de abur livrat pentru alimentarea consumatorului termic Pc0, cât şi pe baza
debitelor de abur extrase la prizele fixe regenerative Pc.reg, pentru preîncălzirea
unui debit de apă de alimentare corespunzător debitului de abur livrat. Având în
vedere aceasta, indicele nominal de cogenerare are valoarea – conform relaţiei de
definiţie (7.47) –
Pcgc Pcgc .o + Pcgc .reg
c
y cg = c = c
= y cg
c
.o ⋅ (1 + ereg )
c
(7.136)
qcg qcg
unde,
Pcgc .o
c
y cg .o = c
(7.137)
q cg
şi
Pcgc .reg
c
ereg = , (7.138)
Pcgc .o
c
în care y cg .o este indicele de cogenerare extern realizat de turbina cu abur în situaţia

în care aceasta nu ar avea circuit de preîncălzire regenerativă (ar livra căldură


numai pentru alimentarea unor consumatori externi), iar ereg este un factor care ţine
seama de efectul pozitiv al circuitului de preîncălzire regenerativă – cogenerarea
internă – (ereg ≥ 0). Produsul ( y cg
c
.o ⋅ ereg ) poartă numele de indice de cogenerare
c

internă (datorat alimentării în cogenerare a unui consumator intern de căldură –


circuitul de preîncălzire regenerativă).
În ipoteza echivalării ciclului real de cogenerare cu un ciclu Carnot
(v. fig. 7.10.), indicele nominal de cogenerare extern realizat de turbina cu abur
poate fi scris sub forma:
322 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tms − Tmi Tms


y cg .o = = −1 (7.139)
Tmi Tmi
unde Tms şi Tmi sunt temperaturile medii superioare, respectiv inferioare
caracteristice ciclului Carnot echivalent [7.10].

T[K]
5
s1'1234588 '
Tms =
3 4
∆s
Tms s1'18766 '
Tmi =
Tmi
2
6 ∆s
1 8 7
∆s

1’ 8’ 6’ s[kJ/kg.K]

Fig. 7.10. Ciclul Carnot echivalent unui ciclu


de cogenerare cu turbine cu abur.

Analizând relaţiile (7.138) şi (7.139) rezultă că indicele nominal de cogenerare


realizat de o turbină cu abur poate fi mărit prin:
– mărirea temperaturii medii superioare (mărirea separată sau simultană a
presiunii şi temperaturii aburului viu şi/sau supraîncălzirea intermediară);
– scăderea temperaturii medii inferioare (micşorarea nivelului termic al căldurii
livrate consumatorilor termici);
– preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare.
Pentru aprecierea efectelor modificării temperaturii medii superioare, respectiv
inferioare, se calculează derivatele indicelui de cogenerare ycg.o (v. relaţia 7.139)
în raport cu cele două temperaturi:
– în raport cu temperatura medie superioară:
dycg .o 1
= (7.140)
dTms Tmi
– în raport cu temperatura medie inferioară:
dy cg .o Tms
=− (7.141)
dTmi Tmi2
Raportând cele două derivate, se obţine:
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 323

dy cg .o
dTmi T
= ms < 1 (7.142)
dy cg .o Tmi
dTms

Relaţia (7.142) arată că valoarea indicelui de cogenerare este mai sensibilă la


modificarea temperaturii medii inferioare, decât la modificarea celei medii
superioare. Ca urmare, la utilizarea pentru cogenerare a turbinelor cu abur trebuie
acordată o atenţie deosebită măsurilor tehnice care conduc la reducerea
temperaturii medii inferioare (reducerea nivelului termic cerut de consumatori,
dimensionarea schimbătoarelor de căldură pentru diferenţe finale de temperatură
cât mai coborâte, reducerea căderilor de temperatură la transport, aplicarea
reglajului cantitativ).
Pentru un ciclu de cogenerare cu turbine cu abur, indicele de cogenerare poate fi
estimat cu relaţia (valabilă pentru ciclurile fără supraîncălzire intermediară):

y cg = y cg .o ⋅ (1 + ereg ) [kWhe/kWht] , (7.143)

unde:
h0 − h pr
y cg .o = ⋅ ηm ⋅ η g [kWhe/kWht] , (7.144)
h pt − hc
şi
h0 − h pr hal − hc
ereg = ⋅ , (7.145)
h0 − h pm h pm − hal

h0 + h pr
h pm = , (7.146)
2
în care h0 este entalpia aburului viu; hpr – entalpia reală a aburului evacuat din
turbină pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor; hc – entalpia condensatului
returnat de consumatori şi reintrodus în circuitul termic al centralei; hal – entalpia
apei de alimentare; hpm – entalpia aburului extras pentru preîncălzirea regenerativă
la o priză fixă fictivă unică, echivalentă ca efect cu circuitul real de preîncălzire
regenerativă; iar ηm, ηg – randamentul mecanic al turbinei cu abur, respectiv
randamentul generatorului electric.
În tabelul 7.10 sunt trecute principalele date tehnice care pot fi folosite la
estimarea indicilor de cogenerare pentru turbinele cu abur de construcţie curentă.
324 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Parametrii caracteristici grupurilor de cogenerare


cu abur, de construcţie curentă

Tabelul 7.10
Parametrii de Temperatura Nr. de Randamente
Parametrii
Nr. supraîncălzire apei de prize fixe mecanic*
aburului viu intern
crt. intermediară alimentare regenerative generator
p0[bar] t0[°C] psi[bar] tsi[°C] tal[°C] n ηi ηm⋅ηg
ηmg=η
1 35 435 – – 150 5 0,80 0,93
2 90 510 – – 215 8 0,80 0,93
3 135 550 – – 230 8 0,83 0,95
4 140 550 32/29 550 230 8 0,83 0,95
5 190 550 41/38 550 230 8 0,84 0,95
6 240 550 39/35 550 230 9 0,85 0,95

În fig. 7.11. şi 7.12. sunt prezentate diagramele care permit estimarea rapidă a
valorii indicilor de cogenerare realizaţi de grupurile de cogenerare cu abur, de
construcţie curentă [7.5].
Indice de cogenerare ycg.o [kWhe/kWht]

1,00

4
0,80
6
3
0,60

0,40
1
2
0,20

0,00
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 tt [°C]
0,023 0,20 1,00 2,00 5,00 10,00 20,00 pt [bar]

Fig. 7.11. Variaţia indicelui extern de cogenerare ycg.o în funcţie de parametrii aburului
livrat (presiune sau temperatură de saturaţie; curbele 1÷6 corespund numerelor
curente din tabelul 7.10.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 325

ereg
0,34
3
0,30
0,26 6
0,22
0,18 2 4
0,14
1
0,10
0,06
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 tt [°C]
0,023 0,20 1,013 2,024 6,3 10,20 19,5 pt [bar]

Fig. 7.12. Variaţia coeficientului ereg în funcţie de parametrii aburului livrat (presiune sau
temperatură de saturaţie); curbele 1÷6 corespund numerelor curente din
tabelul 7.6.

Coeficientul ereg a fost determinat în următoarele ipoteze:


– în cazul livrării aburului către consumatori la o presiune subatmosferică
(pt ≤ 1,013 bar), condensatul rezultat se reintroduce în circuitul termic al centralei
la temperatura de saturaţie tt corespunzătoare presiunii pt la care a fost livrat aburul;
– în cazul livrării aburului către consumatori la o presiune supraatmosferică
(pt > 1,013 bar), condensatul rezultat se reintroduce în circuitul termic al centralei
la temperatura de 100°C.
În baza acestora, tabelul 7.11 prezintă valorile curente ale indicilor de
cogenerare ai turbinelor cu abur, în funcţie de parametrii aburului la intrarea în
turbine şi de presiunea sa de livrare consumatorilor de căldură.

Valori estimative ale indicilor de cogenerare realizaţi


de turbinele cu abur de construcţie curentă

Tabelul 7.11
Parametrii iniţiali ai aburului
Puterea Presiunea de livrare a Indice de
Presiune Temperatură electrică aburului la consumatori cogenerare
kWhe/kWht
bar °C MW bar
(kWhe/Gcal)
1 2 3 4 5
4 0,33 (155)
40 450 4–6
13 0,052 (60)
1,2 0,322 (375)
90 540 12–50 7,0 0,193 (225)
13,0 0,155 (180)
326 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 7.11 (continuare)


1 2 3 4 5
1,2 0,447 (520)
50–100 7,0 0,267 (310)
135 550
13,0 0,215 (250)
50–175 1,2 0,447 (520)
140 550/550 135 1,2 0,490 (570)
190 550/550 160 1,2 0,588 (650)
235 540/540 250 1,2 0,649 (755)

7.2.3.2. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu gaze [7.11]


În cazul cel mai des întâlnit, turbinele cu gaze folosite pentru cogenerare sunt cu
o singură treaptă de compresie şi cu una sau două trepte de destindere (dar fără
cameră de ardere între cele două trepte de destindere). Indicele de cogenerare se
poate determina pe baza bilanţului energetic al instalaţiei de turbine cu gaze
(v. fig. 7.13.)
∆qm

BTG PTG
Instalaţia de
turbine cu gaze
qcg

∆qg

Fig. 7.13. Schema de principiu a unei instalaţii de turbine cu gaze,


cu marcarea principalelor fluxuri energetice.

Conform fig. 7.13., în ipoteza neglijării căldurii introduse cu aerul de ardere şi a


pierderilor de căldură în mediul ambiant (valori foarte mici în raport cu celelalte
componente ale bilanţului), bilanţul energetic al unei instalaţii de turbine cu gaze
este:
BTG ≅ PTG + qcg + ∆q m + ∆q g (7.147)

unde: BTG este căldura dezvoltată prin arderea combustibilului în camera de ardere;
PTG – puterea electrică produsă; qcg – cantitatea de căldură evacuată din instalaţie
cu gazele de ardere eşapate; ∆pm – căldura evacuată cu agentul de răcire a uleiului
de ungere (corespunde pierderilor mecanice în turbina cu gaze şi în compresorul de
aer); ∆pg – căldura evacuată cu agentul de răcire a generatorului electric
(corespunde pierderilor energetice ale generatorului electric).
Conform § 7.1.4.2., căldura evacuată cu gazele de ardere eşapate din turbina cu
gaze nu poate fi recuperată integral pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor
termici, existând relaţia:
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 327

q cg = x r ⋅ qcg .0 (7.148)
în care qcg este cantitatea de căldură livrată consumatorilor termici; iar xr – gradul
de recuperare a căldurii evacuate din ciclu.
Ţinându-se seama de relaţia (7.148) şi de relaţiile de definiţie ale diferitelor
randamente (al instalaţiei de turbine cu gaze – ηTG, al generatorului – ηg şi
mecanic – ηm), prelucrând convenabil relaţia bilanţului termic se obţine relaţia de
estimare a indicelui de cogenerare:
PTG P 1 1 1
yc = = TG ⋅ ≅ ⋅ (7.149)
qcg q cg .o x r 1 1 xr

ηTG η m ⋅ η g
Randamentul mecanic ηm, care intervine în relaţia (7.149) trebuie privit ca un
randament mecanic echivalent, el ţinând cont atât de pierderile mecanice din
turbina cu gaze propriu-zisă, cât şi de cele din compresorul de aer (v. fig. 7.14.).
1
Randamentul mecanic

tga=700°C
0,98 tga=800°C
echivalent

0,96 tga=1000°C
tga=1200°C
0,94
tga=1400°C
0,92
0,9
5 10 15 20 25 30
Coeficientul de compresie ε

Fig. 7.14. Valorile randamentului mecanic echivalent


ηm al unei instalaţii de turbine cu gaze.

Mărimea gradului de recuperare depinde de temperatura de evacuare a gazelor


de ardere din turbina cu gaze, respectiv din cazanul recuperator (v. § 7.2.2.).
Relaţia (7.149) se poate scrie şi sub forma:
y cg .o
y cg = (7.150)
xr
unde
1
y cg .o = (7.151)
1 1

ηTG η m ⋅ η g
Termenul definit prin relaţia (7.151) este dependent numai de performanţele
tehnice ale instalaţiei de cogenerare şi poartă numele de indice de cogenerare de
bază. El caracterizează exclusiv performanţele energetice ale echipamentului de
cogenerare (valoarea sa nu este influenţată de modul de dimensionare a cazanului
recuperator), având valorile de calcul prezentate în tabelul 7.12.
328 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile estimative ale indicilor de cogenerare de bază


realizaţi de turbine cu gaze de construcţie curentă
Tabelul 7.12
Parametrii iniţiali ai ciclului
Temperatură
turbinei du gaze Indice de
gaze de
Temperatură Putere cogenerare
Randament ardere la
gaze de ardere electrică de bază
Gradul de electric evacuarea
intrare
compresie din turbina ycg.o
turbină
cu gaze
cu gaze
- °C MW % °C kWhe/kWht
<10 600-900 0,65-10 0,15-0,28 380-600 0,230-0,530
10-20 800-1200 3-250 0,22-0,40 420-600 0,350-0,800
20-30 1100-1400 4-250 0,36-0,41 450-580 0,650-0,930
30-40 1200-1400 50-280 0,38-0,45 420-580 0,890-1,400

7.2.3.3. Cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare


cu ardere internă
Similar cazului turbinelor cu gaze, indicele de cogenerare se poate estima pe
baza bilanţului energetic al motorului (v. fig. 7.14.).

∆qrad ∆qu ∆qbm

BMAI PMAI
Motor cu ardere
internă
qco

∆qg

Fig. 7.15. Schema de principiu a unui motor cu ardere internă,


cu marcarea principalelor fluxuri energetice.
Conform fig. 7.15., în ipoteza neglijării căldurii introduse cu aerul de ardere
(valoare foarte mică în raport cu celelalte componente ale bilanţului), bilanţul
energetic al motorului cu ardere internă este:
BMAI ≅ PMAI + qco + ∆q g + ∆q rad + ∆qu + ∆qbm (7.152)

unde: BMAI este căldura dezvoltată prin arderea combustibilului în cilindrii


motorului cu ardere internă; PMAI – puterea electrică produsă; qco cantitatea de
căldură evacuată din instalaţie cu gazele de ardere eşapate; ∆qu – căldura evacuată
cu agentul de răcire a uleiului de ungere; ∆qbm – căldura evacuată cu agentul de
răcire a blocului motor; ∆qrad – căldura pierdută prin convecţie şi radiaţie în mediul
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 329

ambiant; ∆qg – căldura evacuată cu agentul de răcire a generatorului electric


(corespunde pierderilor energetice ale generatorului electric).
Obs. În bilanţul termic al unui motor cu ardere internă, pierderile mecanice nu mai
sunt o componentă distinctă, ele sunt preluate de uleiul de ungere, regăsindu-se
astfel în termenul ∆qu.
Conform § 7.1.4.2., căldura evacuată cu gazele de ardere eşapate nu poate fi
recuperată integral pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor termici, existând
relaţia:
q cg = x r ,c ⋅ (∆qu + ∆qbm ) + xr , ga ⋅ q co = xr ⋅ (∆qu + ∆qbm + qco ) (7.153)
în care qcg este cantitatea de căldură livrată consumatorilor termici; xr,c şi
xr,gz – gradul de recuperare a căldurii evacuate din ciclu sub formă de căldură de
răcire, respectiv sunt formă de gaze de ardere; xr – un grad de recuperare
echivalent.
Prelucrând convenabil relaţia bilanţului termic, se obţine relaţia de estimare a
indicelui de cogenerare:
P PMAI 1 1 1
y cg = MAI = ⋅ ≅ ⋅ ηg ⋅ (7.154)
qcg ∆qu + ∆qbm + qco x r 1 − ∆q rad xr
−1
η MAI
în care ηMAI este randamentul motorului cu ardere internă; ηg – randamentul
generatorului electric; xr – gradul echivalent de recuperare a căldurii evacuate; iar
∆q rad – valoarea relativă a pierderilor de căldură prin radiaţie şi convecţie în
mediul ambiant.
Pentru marea majoritate a motoarelor cu ardere internă folosite în cogenerare se
poate considera ∆q rad ≅ 0,05 . Ca urmare, indicele de cogenerare devine:
1 1
y cg ≅ ⋅ ηg ⋅ (7.155)
0,95 xr
−1
η MAI
Mărimea gradului de recuperare depinde de temperatura de evacuare a gazelor
de ardere din motorul cu ardere internă, respectiv din cazanul recuperator, precum
şi de posibilităţile tehnice de folosire a nivelului termic din circuitele de răciri
tehnologice ale motorului (ulei, bloc motor, aer de ardere comprimat de suflantă –
în cazul motoarelor supraalimentate) – v. § 7.1.4.2.
Similar cazului instalaţiilor de cogenerare cu turbine cu gaze, pentru instalaţiile
de cogenerare cu motoare termice se poate defini un indice de cogenerare de
bază, dependent numai de performanţele tehnice ale instalaţiei de cogenerare, dat
de relaţia:
1
y cg .o = ⋅ ηg (7.156)
0,95
−1
η MAI
Valorile estimative ale lui (ycg.o)MAI sunt prezentate în tabelul 7.13.
330 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile estimative ale indicilor de cogenerare de bază


realizaţi de motoarele cu ardere internă de construcţie curentă
Tabelul 7.13
Temperatură
Număr Putere
Randament gaze de ardere Indice de
Turaţie maxim de electrică
Tip electric evacuate de cogenerare
cilindri maximă
motor motor
kWhe/kWht
rot/min buc. MW % °C
(kWhe/Gcal)
Lent 80-300 12 30 45-50 350-400 0,930-1,200
Semi-
400-500 12-16 4-8 38-45 380-500 0,720-0,970
rapid
Rapid 800-1500 12-24 3 28-40 450-550 0,450-0,780

7.2.3.4. Cazul ciclurilor mixte de cogenerare


În general, ciclurile mixte de cogenerare utilizează ca instalaţii înaintaşe
turbinele cu gaze, sau motoarele cu ardere internă, iar turbinele cu abur sunt cele
care închid ciclul, ele utilizând căldura gazelor de ardere produse de primele.
Pentru stabilirea modului de calcul al indicelui de cogenerare al ciclului mixt
(ycg), se utilizează schema de principiu din fig. 7.16.
Bcg

TG sau P’cg
MAI
Vg ,tg
Vg ,tgev qCR p0 ,t0
o
q TA q’cg
CR P”cg
T C1
q”cg
qreg
C2
Fig. 7.16. Schema de principiu a unei CCG cu ciclu mixt,TG sau MAI şi TA cu
contrapresiune:
C1, C2 – consumatori de căldură; TG – turbină cu gaze; MAI – motor cu ardere internă;
TA – turbină cu abur; CR – cazan recuperator; Bcg – consumul de combustibil pentru
funcţionarea în cogenerare; P’cg, P”cg – puterile electrice produse în cogenerare de TG sau
MAI şi respectiv TA; qCR – debitul de căldură livrată de TG sau MAI; qoTA – debitul de
căldură sub formă de abur viu intrată în TA; q’cg, q”cg – debitele de căldură livrate în
cogenerare, consumatorilor „externi”, din TG sau MAI, respectiv din TA; qreg – debitul de
căldură livrată în cogenerare pentru preîncălzirea regenerativă a AT – „cogenerare internă a
TA”–; Vg – debitul de gaze de ardere ieşite din TG sau MAI; tg, tgev – temperatura gazelor
de ardere la ieşirea din TG sau MAI, respectiv la evacuarea în atmosferă din CR.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 331

Cuprins capitol 7 (partea II)

7.2. Estimarea valorilor principalilor indici caracteristici surselor de producere a căldurii


– SPC .............................................................................................................................306
7.2.1. Estimarea valorilor nominale ale coeficienţilor de cogenerare electrici şi termici
...................................................................................................................................306
7.2.2. Estimarea valorii gradului de recuperare a căldurii evacuate din ciclul de
cogenerare .................................................................................................................315
7.2.3. Estimarea valorii indicelui de cogenerare ........................................................321
7.2.3.1. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur ....................................321
7.2.3.2. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu gaze ....................................326
7.2.3.3. Cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare cu ardere internă ...................328
7.2.3.4. Cazul ciclurilor mixte de cogenerare........................................................330
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 331

Schema de principiu prezentată în fig. 7.16. are la bază următoarele ipoteze care
vor influenţa modul de calcul al indicelui de cogenerare al ansamblului ciclului:
– turbina cu abur este cu contrapresiune(*;
– toate instalaţiile funcţionează numai în regim de cogenerare;
– CR este clasic, fără post ardere, sau ardere suplimentară;
– există două nivele de consum de căldură: unul asigurat consumatorului C1,
având valoarea q’cg, produs de CR, deci produs în cogenerare de TG; al doilea,
pentru consumatorul C2, având valoarea q”cg, livrat de TA;
– TA are circuit de preîncălzire regenerativă, pentru a asigura „cogenerarea
internă”, cu consumul de căldură qreg;
– instalaţiile de producere a lucrului mecanic, au indicii de cogenerare:
y’cg – pentru TG sau MAI şi y”cg – pentru TA, stabiliţi conform celor prezentate în
§ 7.2.3.1. – 7.2.3.3.
Notă: TA poate fi şi cu condensaţie şi prize reglabile şi cu una sau două injecţii
de abur de la CR, ceea ce complică mult calculul indicelui de cogenerare al TA;
practic ar trebui cunoscute mult mai multe elemente privind parametrii şi debitele
de abur ce se destind în diversele trepte ale TA, ceea ce depinde de soluţia
constructivă concretă a acesteia.
În aceste condiţii simplificatoare, indicele de cogenerare al ansamblului ciclului
mixt, conform relaţiilor de definiţie prezentate în § 7.1.4.2., este dat de:
Pcg
y cg = [kWhe/kWht] , (7.157)
qcg
în care Pcg şi qcg reprezintă puterea electrică totală şi respectiv debitul total de
căldură produse în cogenerare, care sunt:
Pcg = Pcg' + Pcg" [kWe] , (7.158)
şi
q cg = qcg
'
+ q cg
"
[kWt] , (7.159)
unde notaţiile corespund celor utilizate în fig. 7.16.
Notând cu:
"
q cg
α "t = (7.160)
q cg
care exprimă cota de debit de căldură livrată în cogenerare din TA, faţă de debitul
total (qcg), atunci, din (7.159) şi (7.160) rezultă:
"
q cg = α "t ⋅ qcg [kWt] ‚ (7.161)
şi
'
q cg = (1 − α "t ) ⋅ qcg [kWt] . (7.162)
Ţinându-se seama de relaţiile de definiţie ale indicilor de cogenerare reali ai
TG sau MAI şi respectiv TA, daţi de:
332 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pcg'
'
y cg = [kWhe/kWht] , (7.163)
qCR
şi
Pcg"
"
y cg = "
[kWhe/kWht] , (7.164)
qcg
precum şi de relaţia de bilanţ termic pe bara de abur viu:
qCR = qTA
0
+ qcg
'
[kWt] , (7.165)
rezultă:
– din relaţiile (7.163) şi (7.165):
Pcg' = qCR ⋅ y cg
'
= (qTA
0
+ qcg
'
) ⋅ y cg
'
[kWe] . (7.166)
Din bilanţul termic pe TA, neglijând alte pierderi de căldură din TA, rezultă:
0
qTA = q reg + qcg
"
[kWt] . (7.167)
Notând valoarea relativa a qreg, cu:
q reg
β"reg = " , (7.168)
q cg
unde β"reg are o valoare caracteristică tipului TA şi puterii sale nominale, din relaţia
(7.167) rezultă:
0
qTA = qcg
"
⋅ (1 + β"reg ) [kWt] . (7.169)
Introducând relaţia (7.169) în (7.166), aceasta din urmă devine:
Pcg' = y cg
'
⋅ qcg
"
[ ( )
⋅ 1 + β"reg + qcg
'
]
[kWe] . (7.170)
Din relaţia (7.164), rezultă:
Pcg" = qcg
"
⋅ y cg
"
[kWe] . (7.171)
Utilizând expresiile lui Pcg' din relaţia (7.170) şi a lui Pcg" din relaţia (7.171)
precum şi de relaţiile (7.152 ... 7.154) expresia (7.158) devine:
Pcg = qcg ⋅ y cg
'
(
( (
⋅ α "t ⋅ 1 + β"reg + )
( )) ( ))
[kWe] . (7.172)
+ 1 − α "t + y cg
"
⋅ α "t
Ţinându-se seama de relaţia (7.172), expresia (7.157) de calcul a lui ycg va avea
forma finală:
y cg = y cg
'
( ( ) ( )) (
⋅ α "t ⋅ 1 + β"reg + 1 − α "t + y cg
"
⋅ α "t )
[kWhe/kWht] . (7.173)
Analiza relaţiei (7.173) permite următoarele constatări:
1) y cg = f y cg
'
( "
, y cg )
, α "t , β"reg , (7.174)
în care considerând că valorile lui β"reg sunt cuprinse, în general în intervalul:
β"reg ∈ [0;0,3) , pentru TA utilizate în ciclul mixt având în medie valori de cca. 0,05,
atunci, de fapt,
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 333

(
y cg = f ' y cg
' "
, y cg , α "t ) ; (7.175)
2) aplicând condiţiile la limită, relaţia (7.175) devine:
"
– pentru cazul în care ar funcţiona numai TG sau MAI, deci q cg = 0 , rezultă că:
α "t = 0 şi deci
Pcg = qcg ⋅ y cg
'
[kWe] , (7.176)
în care q cg = qcg
'
, ceea ce este valabil pentru cazul unei CCG cu TG sau MAI;
'
– în cazul funcţionării numai a TA, deci q cg = 0 şi α "t = 1 , relaţia (7.172)
devine:
Pcg = qcg ⋅ y cg
"'
[kWe] , (7.177)
în care q cg = qcg
"
, ceea ce este valabil pentru cazul unei CCG cu TA.
Dacă se ţine seama de domeniile posibile pentru valorile indicilor de cogenerare
'
y cg "
şi y cg (
, prezentate în § 7.2.3.1. – 7.2.3.3. şi de cele pentru α "t α "t ∈ (0,1] , atunci )
fig. 7.17. – 7.19. prezintă respectiv dependenţele: y cg = f y cg
'
, α "t , pentru ( )
"
y cg = 0,30 kWhe/kWht şi β"reg = 0,15 ; y cg = f y cg
"
( )
, α "t , pentru '
y cg = 0,90
kWhe/kWht şi β reg = 0,15 şi y cg = f y cg
' "
, y cg ( )
, pentru α "t = 1 şi β reg = 0,15 .
ycg [kWhe/kWht]
y’cg = 2,4 kWhe/kWht
3

2,1

2 1,5

0,9

1
y’cg = 0,3 kWhe/kWht

α”t
0
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
Fig. 7.17. Variaţia indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI şi
TA, în funcţie de cota de căldură livrată de TA ( α"t ) şi de indicele de cogenerare al TG sau
'
MAI ( y cg "
), pentru: – indicele de cogenerareal TA, ycg = 0,30 kWhe/kWht; – β"reg = 0,15 .
334 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ycg [kWhe/kWht]
1,6

y”cg = 0,45 kWhe/kWht

1,4

0,30

1,2
y”cg = 0,05 kWhe/kWht

1,0

0,8
α”t
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

Fig. 7.18. Variaţia indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI şi
TA, în funcţie de cota de căldură livrată de TA ( α"t ) şi de indicele de cogenerare
"
al TA ( y cg '
), pentru: – y cg = 0,90 kWhe/kWht; – β"reg = 0,15 .

ycg [kWhe/kWht]

3,2
3,0 0,30
y”cg = 0,45 kWhe/kWht

y”cg = 0,05 kWhe/kWht


2,0

1,0

y’cg [kWhe/kWht]
0,4
0 0,4 0,8 1,2 1,6 2,0 2,4

Fig. 7.19. Dependenţa indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI
' "
şi TA, în funcţie de indicii de cogenerare ai TG sau MAI ( y cg ) şi al TA ( y cg ),
pentru α "t = 1 şi β"reg = 0,15 .
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 335

Analiza acestor figuri permite următoarele concluzii:


'
1) deoarece, comparativ indicele de cogenerare al TG şi mai ales al MAI ( y cg )
"
este cu mult mai mare decât cel al TA ( y cg ), valorile indicelui de cogenerare al
ciclului mixt (ycg) sunt determinate mai ales de cele ale TG sau MAI, după cum
rezultă comparativ între fig. 7.17. şi 7.18., sau din fig. 7.19.;
2) variaţia ponderii căldurii livrată din TA, în căldura totală livrată în
cogenerare din ciclul mixt (prin valoarea lui α "t ) influenţează relativ puţin valorile
indicelui de cogenerare al ciclului mixt (ycg).
Se poate spune deci că, la ciclul mixt de cogenerare, este de urmărit ca mai ales
'
performanţele termodinamice ale TG sau MAI să fie ridicate ( y cg – mare),
" "
comparativ cu cel ale TA ( y cg ), mai ales atunci când ori cum y cg este mic din
"
cauza parametrilor ridicaţi ai aburului livrat din aceasta ( y cg < 0,2…0,3
kWhe/kWht). Indirect, se poate spune, că într-un ciclu mixt de cogenerare, ca de
altfel la orice tip de ciclu mixt (cu turbină cu abur cu condensaţie), urmărindu-se în
special creşterea producţiei de energie electrică, este mai importantă alegerea TG
sau MAI; alegerea TA sub aspectul parametrilor aburului viu este mai mult o
consecinţă a optimizării tehnico-economice a cazanului recuperator, producătorul
acestui abur. Acest aspect se amplifică pe măsură ce parametrii aburului livrat din
"
TA sunt mai mici ( y cg scade).

7.2.3.5. Influenţa încărcării instalaţiilor de cogenerare asupra


valorii indicilor de cogenerare realizaţi
Indiferent de natura ciclului care stă la baza funcţionării, datele tehnice
cunoscute pentru un echipament de cogenerare (parametrii caracteristici,
randamente etc.), se referă în mod obişnuit la regimul de proiectare (de calcul sau
nominal). Ca urmare, relaţiile de calul ale valorii indicelui de cogenerare prezentate
în paragraful anterior, pot fi folosite pentru estimarea valorilor nominale ale
c
acestuia – y cg .
Pornind de la caracteristica energetică a echipamentului de cogenerare (vezi
paragraful 7.2.1.1. – relaţia 7.96), prelucrată corespunzător, se obţine relaţia de
estimare a valorii indicilor de cogenerare ycg la sarcini parţiale:
1
1− d ⋅
y cg = ycg
c
⋅ I (7.178)
1− d
sau
1
y cg 1 − d I
= (7.179)
c
y cg 1− d
336 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde d – este debitul specific de mers în gol al echipamentului energetic (valoarea


acestuia este dependentă de tipul şi caracteristicile echipamentului de cogenerare),
iar I – încărcarea acestuia.
Pe baza relaţiei (7.171), în fig. 7.20. se prezintă dependenţa valorii relative a
indicelui de cogenerare real (ycg), în funcţie de încărcarea echipamentului de
cogenerare (I) şi debitul specific de mers în gol al acestuia:

1
Valoarea relativă a indicelui de cogenerare (ycg/y cg)
c

0,9
d = 0,10
0,8
d = 0,15
0,7
d = 0,20
0,6 d = 0,25
0,5 d = 0,30
0,4 d = 0,35
0,3 d = 0,40
0,2
0,1
0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcarea echipamentului de cogenerare [%]

Fig. 7.20. Variaţia indicelui de cogenerare cu încărcarea echipamentului de cogenerare.

Încărcarea I, considerată la estimarea indicelui de cogenerare realizat la


funcţionarea la sarcini parţiale, se determină în funcţie de regimul de funcţionare
(termic sau electric):
– la funcţionarea în regim termic (regim de cogenerare pură, puterea electrică
produsă fiind strict Pcg);
qcg
I= C
(7.180)
qcg

– la funcţionarea în regim electric (puterea electrică produsă fiind evident


P≥Pcg):
P
I= (7.181)
PcgC
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 337

7.2.3.6. Influenţa randamentului electric al instalaţiilor de


cogenerare asupra indicilor de cogenerare
În § 7.2.3.1. – 7.2.3.4. s-au prezentat elementele de calcul ale indicilor de
cogenerare „de bază – ycg.o” şi al celor „efectiv realizaţi – ycg”, în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare. S-a constatat că indiferent de tipul acestora, valorile
indicilor de cogenerare de bază – ycg.o – depind în primul rând de randamentele de
producere în regim de cogenerare a energiei electrice (ηcg.e). Aceste dependenţe
sunt exprimate de relaţiile:
– (7.76), în cazul turbinelor cu abur cu contrapresiune;
– (7.140), pentru cazul turbinelor cu gaze;
– (7.145), în cazul motoarelor cu ardere internă;
– (7.162), pentru ciclul mixt gaze/abur, în ipoteza simplificatoare în care turbina
cu abur este cu contrapresiune.
În continuare, se urmăreşte evidenţierea dependenţei valorilor indicilor de
cogenerare de randamentul producerii în cogenerare a energiei electrice, adică a
funcţiei de tipul y cg .o = f (ηcg .e ) şi y cg = f (ηcg .e ) . Este de remarcat că, spre
deosebire de cazul turbinelor cu gaze şi al motoarelor cu ardere internă, la turbinele
cu abur indicele de cogenerare de bază este dependent de tipul turbinei, de
parametrii şi debitele aburului care se destind în diversele corpuri ale turbinei, în
funcţie de tipul constructiv şi regimurile caracteristice de funcţionare ale acesteia
(v. cap. 5). Din aceste cauze, exprimarea dependenţei indicelui de cogenerare de
randamentul electric, în cogenerare, al instalaţiilor de turbine cu abur cu
condensaţie şi prize reglabile, pentru alimentarea cu căldură, nu poate fi făcută pe
baza unei relaţii generale de la care prin condiţii specifice să se poată stabili
dependenţa indicelui de cogenerare.
Acest aspect apare mai ales în cazul ciclurilor mixte gaze/abur, unde turbinele
cu abur sunt în general cu condensaţie şi prize, putând să primească abur de la
cazanul recuperator, la două - trei nivele de presiune.
Ca urmare, în cele ce urmează, pentru a avea totuşi o imagine comparativă a
dependenţei indicilor de cogenerare de randamentul producerii în cogenerare a
energiei electrice, se va considera cazul simplificat al turbinei cu abur cu
contrapresiune (TACp). În aceste condiţii, expresiile generale utilizate pentru
exprimarea funcţiilor y cg .o = f (η cg .e ) şi y cg = f (η cg .e , xr ) , vor fi cele generale,
utilizate în relaţiile prezentate în § 7.2.3.1. – 7.2.3.4. Pentru cazul ciclului mixt se
va considera că turbina cu abur cu contrapresiune asigură integral debitul de
căldură al consumatorului (în expresia 7.173, α "t = 1 ); cazanul recuperator fiind
fără ardere suplimentară, livrând abur pentru turbina cu abur la un singur nivel de
parametri.
În expresiile y cg .o = f (η cg .e ) şi y cg = f (η cg .e , xr ) , pentru celelalte mărimi ce
intervin s-au utilizat valorile medii curent întâlnite:
– pentru turbina cu abur cu contrapresiune,
338 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

η cg .e (TACp ) = 0,04 ÷ 0,26; η c = 0,85; β reg = 0,15; (η m ⋅ η g ) TACp = 0,94; xr (TACp ) = 1 ;


– pentru turbina cu gaze,
η cg .e (TG ) = η e (TG ) = 0,15 ÷ 0,45; (η m ⋅ η g )TG = 0,94; xr (TG ) = 0,686....0,804 ;
– pentru motorul cu ardere internă,
η cg .e ( MAI ) = η e ( MAI ) = 0,28 ÷ 0,50; η g ( MAI = 0,95; x r ( MAI ) = 0,474 ,
în cazul motoarelor în doi timpi şi xr ( MAI ) = 0,535 la motoarele în patru timpi
(conform relaţiei 7.116);
– în cazul ciclului mixt gaze/abur (TG/TACp) s-au considerat valorile de mai
sus specificate pentru (TA)şi respectiv (TACp), în condiţiile simplificatoare
expuse. Pentru cazurile concrete, ale unor turbine de cogenerare cu turbine cu abur
cu condensaţie şi prize reglabile, calculele lui y cg .o (TG / TACd + p ) se vor face pe baza
datelor constructive reale.
În aceste ipoteze, fig. 7.21. şi 7.22. prezintă, comparativ între diversele
tehnologii de cogenerare, dependenţa indicilor de cogenerare de randamentul
producerii în cogenerare a energiei electrice ηcg.e (care, în cazul TG şi MAI, este
tot una cu randamentul electric η e : η cg .e (TG ) = η e (TG ) şi η cg .e ( MAI ) = η e ( MAI ) ) şi de
gradul de recuperare a căldurii (xr).
ycg.o [kWhe/kWht]
1,5 xr(TG) = 0,7
1,4
pentru: TG/TACp
ηcg.e (TACp) = 4 - 26% xr(TG) = 0,8
1,2 ηcg.e (TG) = 15 - 45%
ηcg.e (MAI) = 28 - 50%
ηcg.e (TG/TACp) = 17 - 55%
1,0
MAI

0,8

0,6

0,4

TG
0,2
TACp ηcg.e [%]
0
10 20 30 40 50 60
Fig. 7.21. Dependenţa indicelui de cogenerare de bază funcţie de randamentul electric în cogenerare
pentru: TACp – turbine cu abur cu contrapresiune; TG – turbine cu gaze; MAI – motoare cu ardere
internă; TG/TACp – ciclu mixt cu turbine cu gaze/turbine cu abur cu contrapresiune.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 339

ycg
[kWhe/kWht]
Legendă:
2,5 ycg(TACp) = f (ηcg.e(TACp))
ycg(TG) = f (ηcg.e(TACp) ,xr(TG))
xr(MAI) = 0,474
ycg(MAI) = f (ηcg.e(MAI) ,xr(MAI))
2,0 0,535
ycg(TG/TACp) =
=f (ηcg.e(/TGTACp)
xr(TG/TACp) = 0,7
,x )
1,5 MAI 0,8

TG/TACp

1,0
xr(TG) = 0,7
xr(TG) = 0,8
TG
0,5
TACp

0 ηcg.e [%]
10 20 30 40 50 60

Fig. 7.22. Dependenţa indicelui de cogenerare realizat, în funcţie de randamentul electric în


cogenerare şi gradul de recuperare a căldurii, pentru:
TACp – turbine cu abur cu contrapresiune; TG – turbine cu gaze;
MAI – motoare cu ardere internă; TG/TACp – ciclu mixt turbine cu gaze/turbine
cu abur cu contrapresiune.

Analiza acestora conduce la următoarele constatări:


• indicii de cogenerare (de bază şi reali) cresc odată cu randamentele de
producere în cogenerare a energiei electrice;
• în cazul indicelui de cogenerare de bază, valorile comparative pentru cele trei
tehnologii sunt:
y cg .o (TA / TACp ) > y cg .o ( MAI ) > ( y cg .o (YTG ) ≈ y cg .o (TACp ) ,
dar diferenţele între y cg .o ( MAI ) , y cg .o (TG ) şi y cg .o (TACp ) se reduc spre zero, pentru
(η cg .e ( MAI ) = η e ( MAI ) ) < 0,35 şi (η cg .e (TG ) = η e (TG ) ) < 0,30 ;
• în cazul indicelui real de cogenerare, ordinea comparativă a valorilor, în
funcţie de tehnologiile de cogenerare, se modifică din cauza influenţei valorilor
subunitare mult diferite de la o tehnologie la alta ale xr:
340 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

( y cg (MAI ) la xr (MAI ) = 0,474 – 0,535) > ( y cg (TG / TACp ) la xr (TG ) = 0,7 – 0,8) ≥
≥ ( y cg (TG ) la xr (TG ) = 0,7 ÷ 0,8) ≥ ( y cg (TACp ) la xr (TACp ) = 1);

• la aceeaşi tehnologie, cu cât xr creşte, valorile lui ycg scad.


Ca urmare a acestor constatări, rezultă următoarele concluzii care trebuie avute
în vedere:
– alegerea tehnologiei trebuie făcută corelând valorile indicelui de cogenerare
posibil de obţinut cu cele ale structurii cererii de energie (ys) a consumatorului
respectiv;
– indiferent de tehnologia de cogenerare aleasă, indicele de cogenerare creşte
odată cu mărirea randamentului de producere în cogenerare a energiei electrice (în
cazul ciclurilor deschise, odată cu mărirea randamentului electric), ceea ce în
general – pentru toate tehnologiile – are loc odată cu creşterea puterii electrice
nominale a instalaţiei de cogenerare (este „efectul de scară”) şi cu mărirea
încărcării medii anuale a echipamentului respectiv, după cum s-a arătat în § 7.2.3.5.

7.2.4. Valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare şi ale


indicelui de structură a energiei livrată de CCG
În § 7.1.5. s-a arătat că, la dimensionarea unei CCG, trebuie ţinut seama de
legătura între coeficienţii de cogenerare (αt, αe), indicele de cogenerare (ycg) şi
indicele de structură a energiei livrate (ys), conform relaţiei cu caracter general:
α
y s = t ⋅ y cg [kWhe/kWht] . (7.182)
αe
Cu alte cuvinte, la dimensionarea sau/şi în cursul funcţionării unei CCG, pentru
o tehnologie de cogenerare dată – aleasă sau existentă –, deci cu o valoare impusă a
indicelui real de cogenerare (ycg), conform relaţiei (7.182), între valorile
coeficienţilor de cogenerare (αt, şi/sau αe) şi ale indicelui de structură (ys) există o
legătura biunivocă bine determinată. Practic, aceasta înseamnă că la o anumită
valoare a lui αt, sau αe, la nivelul instalaţiei de cogenerare aleasă, aceasta poate
realiza o structură a producţiei de energie (ys) univoc determinată. De asemenea,
este valabilă şi reciproca, adică pentru o structură (ys) impusă de consumator, CCG
se poate realiza, sau poate asigura în funcţionare o anumită valoare a lui αt,
şi/sau αe.
În aceste condiţii, pe baza relaţiei generale (7.182), fig. 7.23. – 7.26. prezintă
dependenţa valorilor limită posibile ale raportului (αt/αe) în funcţie de (ys), sau
invers, pentru cele patru tehnologii clasice de instalaţii de cogenerare (cu: turbine
cu abur, turbine cu gaze, motoare cu ardere internă şi ciclul mixt gaze-abur).
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 341

αt/αe
10
ycg =0,10
ycg =0,22
8 ycg =0,26

ycg =0,50

C
6 B

2 E
F

D A ys [kWhe/kWht]
0
1 2 3 4 5 6 7 8
Fig. 7.23. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune,
pentru domeniul indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii:
ycg(TACp) = 0,10…0,50 kWhe/kWht.

αt/αe
10
0,26
0,82 0,93
1,07
ycg = 0,22 ycg = 0,5
8 ycg = 0,73 ycg = 1,23 kWhe/kWht

ys [kWhe/kWht]
0
2 4 6 8 10 12 13
Fig. 7.24. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu turbine cu gaze, pentru domeniul
indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii: ycg(TG) = 0,22…1,23 kWhe/kWht.
342 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

αt/αe 0,93 1,07 1,25 1,40 1,70 1,98 2,10


10
ycg= 0,82
ycg= 2,24 kWhe/kWht
8

ys[kWhe/kWht]

4 8 12 16 20 24

Fig. 7.25. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de


structură a energiei livrate dintr-o CCG cu motoare cu ardere internă, pentru
domeniul indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii:
ycg = 0,82…2,24 kWhe/kWht.

αt/αe
10
0,80 1,20
ycg = 0,50
8
ycg =1,60 kWhe/kWht

ys[kWhe/kWht]

4 8 12 16
Fig. 7.26. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu ciclu mixt gaze – abur, pentru
domeniul indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii:
ycg = 0,50…1,60 kWhe/kWht.
Notă: diagrama este valabilă pentru cazul în care căldura este livrată în cogenerare numai
de turbina cu abur cu contrapresiune.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 343

Privitor la valorile raportului (αt/αe) – avute în vedere în figurile de mai sus –


este de subliniat faptul că acestea sunt determinate la rândul lor şi de condiţiile
suplimentare impuse de valorile lor simultane posibile, ţinându-se seama de
legăturile tehnologice între cele două mărimi, aşa cum rezultă din § 7.1.3.2. Astfel,
când αt = 0, în mod determinat αe = 0 şi invers, iar domeniile lor nesimultane de
definiţie sunt:
α t ∈ [0, 1] şi α e ∈ [0, 1] . (7.183)
Ca urmare, pentru o CCG, valorile minime nesimultane ale lui αt şi αe sunt:
α tmin = α emin = 0,1 , (7.184)
iar valorile maxime nesimultane pot fi:
α tMax = α eMax = 1 . (7.185)
În aceste condiţii, raportul (αt/αe) are domeniul de existenţă:
 α tmin 
( )
α t / α e ∈  Max
  α Max
= 0,1..... tmin = 10   . (7.186)
 α e   αe  
Avându-se în vedere domeniul posibil al raportului (αt/αe) şi relaţia (7.186),
simultan cu expresia (7.182), tabelul 7.14 prezintă valorile acestui raport în funcţie
de valorile simultane ale ycg şi ys (pentru ys s-au considerat valorile curent întâlnite
pentru consumatorii urbani şi terţiari cuprinse în intervalul 0,1 … 0,3 kWhe/kWht).

Valorile lui (αt/αe) în funcţie de indicele de


cogenerare (ycg) şi de structură (ys)
Tabelul 7.14
ys ycg (*
[kWhe/kWht]
[kWhe/
kWht] 0,1 0,30 0,5 0,7 0,9 1,0 1,2 1,4 1,6 1,8 2,0
0,01 10 30 50 70 90 100 120 140 160 180 200
0,05 2 6 10 14 18 20 24 28 32 36 40
0,10 1 3 5 7 9 10 12 14 16 18 20
0,15 0,67 2 3,3 4,7 6 6,7 8 9,3 10,7 12 13,3
0,20 0,50 1,5 2,5 3,5 4,5 5,0 6 7,0 8,0 9 10
0,25 0,40 1,2 2,0 2,8 3,6 4,0 4,8 5,6 6,4 7,2 8
0,30 0,33 1 1,7 2,3 3,0 3,3 4,0 4,7 5,3 6,0 6,7
Notă: *) domeniul de valori rezultate din fig. 7.17.
– domeniul imposibil tehnic pentru valorile simultane ale lui αt şi αe.

În consecinţă, diagramele din fig. 7.23. – 7.26. pot fi utilizate astfel:


– pentru o tehnologie de cogenerare aleasă, sau existentă, din caracteristicile
tehnice ale instalaţiei de cogenerare rezultă indicele de cogenerare de referinţă
(ycg.o) şi gradul de recuperare a căldurii (xr);
– în funcţie de ycg.o, xr şi de randamentul electric al instalaţiei respective, din
fig. 7.22. se determină indicele de cogenerare real ycg (vezi exemplele prezentate);
344 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– în funcţie de modul de dimensionare, sau după regimul de funcţionare al


instalaţiei de cogenerare (regimul termic sau electric), se alege valoarea
coeficientului de cogenerare αt şi αe, adică se cunoaşte valoarea raportului (αt/αe);
– pe baza valorilor simultane ale lui ycg şi (αt/αe) se determină valoarea posibilă
a lui ys (vezi exemplul din fig. 7.23.: C→ B→ A);
– în condiţiile impunerii valorii lui ys, se poate determina mărimea raportului
(αt/αe), (vezi exemplul din fig. 7.23.: D→E→F).
Punându-se cap la cap diagramele din fig. 7.23. – 7.26. cu valorile simultane
posibile ale lui αt şi αe, prezentate în tabelul 7.14 a rezultat nomograma din
fig. 7.27., pentru determinarea valorilor limită posibile ale lui α tlim , α lim
e sau y slim .

ys [kWhe/kWht]

0,3 Y

F E
J 1,6 1,8 ycg = 2,0 kWhe/kWht
I K
0,2 1,4
1,2
D C 0,7
U 0,9 1,0

0,1 0,5
0,3

Z ycg = 0,1 kWhe/kWht


O
H 2 G 4 6 8 10 αt/αe
0,2
M L
0,4 R T
H B
0,6
P N
0,8
1,0 1,0
0,9 0,7 0,5 0,3 (αe , αt) = 0,1

αt , αe

Fig. 7.27. Nomogramă pentru determinarea valorilor limită posibile:


α tlim = f ( y s , y cg , α e ) , α lim
e = f ( y s , y cg , α t )

sau y slim = f ( y cg , α t , α e ) .
Domeniile posibile simultan pentru
cele trei funcţii de mai sus.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 345

Această nomogramă se poate utiliza în mai multe feluri, în funcţie de mărimile de


intrare şi de ceea ce se urmăreşte a se determina:
– cazul 1: se cunosc αt, αe, ycg şi se doreşte determinarea lui y slim .
Este exemplul: A (αt = 0,6) → B (αe = 0,3) → C (ycg = 0,3 kWhe/kWht) →
→ D ( y slim = 0,15 kWhe/kWht);
– cazul 2: se cunosc ys, ycg şi αt (sau αe) şi se doreşte determinarea lui α lim
e

(sau α tlim ). Este exemplul: I (ys = 0,22 kWhe/kWht)→ J (ycg = 0,1 kWhe/kWht) →
→ N (αt = 0,5) → P (αe = 0,7).
Fig. 7.27. mai evidenţiază domeniul posibil al valorilor lui ys, în funcţie de
domeniul posibil al valorilor simultane ale lui αt şi αe. Astfel, dacă pentru
consumatorii de căldură urbani şi terţiari, valoarea optimă economic a lui αt ≤ 0,4
iar αe ∈ [0,1; 0,5], atunci domeniul general de valori simultane ale acestora este
triunghiul (OLTO). Corespunzător acestuia, în funcţie de tehnologia de cogenerare
utilizată (adică de valorile lui ycg) pentru y slim corespunde domeniul (VUZYV).
Se constată că, sub aspectul tehnologiilor de cogenerare, acest domeniu este
posibil numai pentru cele cu indicii reali de cogenerare: ycg ∈ [0,1; 1,18]. Aceasta
permite ca până la etapa calculelor economice, de la început să se poată alege
soluţiile tehnice de echipare a viitoarei CCG, cu acele instalaţii de cogenerare ce
pot realiza valorile respective ale indicelui de cogenerare ycg.
Suprapunând domeniile de variaţie ale lui α t / α e = f ( y s ) , sau invers
y s = f (α t / α e ) , pentru cele patru tehnologii clasice de cogenerare, prezentate în
fig. 7.23. – 7.26., rezultă fig. 7.28., care prezintă acele domenii pentru care se pot
folosii diversele alternative de tehnologii. Rezultă că în funcţie de ys se pot utiliza:
– în domeniul OACO, numai turbinele cu abur;
– în domeniul OCEO, turbinele cu abur sau cu gaze;
– în domeniul OEBO, turbinele cu abur, sau cu gaze, ori motoarele cu ardere
internă;
– în domeniul OBGO, turbinele cu gaze sau motoarele cu radere internă;
– în domeniul OGDO, turbinele cu gaze sau motoarele cu ardere internă, ori
ciclul mixt gaze/abur;
– în domeniul OIFO, motoarele cu ardere internă, sau ciclul mixt gaze/abur;
– în domeniul OFHO, numai ciclul mixt gaze/abur.
346 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

αt/αe

A C E B G D I F H
10

ys [kWhe/kWht]
O
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
Fig. 7.28. Domeniile posibile ale coeficienţilor de cogenerare, termic şi electric, funcţie de indicele
de structură a energiei livrată dintr-o CCG, pentru diversele tehnologii de cogenerare:
– domeniul OABO cu turbine cu abur;
– domeniul OCDO cu turbine cu gaze;
– domeniul OEFO cu motoare cu ardere internă;
– domeniul OGHO cu ciclu mixt gaze-abur.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 347

7.2.5. Estimarea şi variaţia randamentului global


al centralei de cogenerare
În § 7.1.6., s-a prezentat modul de determinare a randamentului global al CCG,
ajungându-se la relaţia generală (7.87). Prin particularizări, de la relaţia (7.87) s-a
ajuns la expresia randamentului global al CCG echipată cu turbine cu abur cu
contrapresiune (TACp) cu turbine cu gaze (TG), cu motoare cu ardere internă
(MAI), ori cu ciclu mixt de turbină cu gaze şi turbină cu abur cu contrapresiune
(TG/TACp) – vezi relaţia (7.88) – sau la aceea specifică funcţionării CCG numai în
regim de cogenerare (ηgl.cg), dată de expresia (7.90).
Pentru calculul efectiv al valorilor randamentului global brut al CCG (η ηgl),
conform expresiei (7.87), valorile diverşilor parametrii ce intervin (indicele de
cogenerare – ycg, coeficienţii de cogenerare termic – αt şi electric αe, precum şi ale
randamentelor electrice în cogenerare – ηcg.e, sau în noncogenerare – ηncg, şi al
instalaţiilor termice de vârf ηITV), trebuie să fie simultane şi să corespundă
condiţiilor reale de funcţionare, specifice fiecărei tehnologii de cogenerare
utilizată. După cum valorile respective se referă la regimul nominal de
funcţionare, mediu anual sau la o valoare momentană oarecare, atunci şi
randamentul global va exprima valorile respective: nominală ( η ngl ), anuală ( η agl )
sau momentană ( η gl ). De asemenea, dacă în calcul se ţine seama, sau nu, de
consumurile serviciilor proprii ale CCG, atunci în mod corespunzător vor rezulta
valorile nete (ηgl.n), sau brute (ηgl.b). În calculele ce urmează, se vor considera
valorile brute. Ele au la bază următoarele ipoteze:
• valorile indicilor de cogenerare de bază (ycg.o) sunt corelate cu cele ale
randamentului în cogenerare (ηcg.e), în cazul turbinelor cu abur cu
contrapresiune (TACp), sau al celor cu condensaţie şi prize reglabile (TACd+p),
respectiv cu randamentul producerii energiei electrice (ηe), în cazul turbinelor
cu gaze (TG) sau al motoarelor cu ardere internă (MAI). Aceste corelări sunt cele
prezentate în § 7.2.3.6., specifice fiecărei tehnologii de cogenerare utilizată în
cadrul CCG;
• valorile reale ale indicilor de cogenerare (ycg), pentru fiecare tehnologie de
cogenerare, vor ţine seama de valorile gradului de recuperare (xr) specifice
tehnologiei respective.
După cum s-a arătat în § 7.2.2., în cazul CCG cu TG, cu MAI şi bine înţeles
cele cu TG/TA, gradul de recuperare poate lua diverse valori, în funcţie de
condiţiile concrete de realizare a recuperării căldurii. Ca urmare, în cele ce
urmează, s-au avut în vedere valorile limită (minime şi maxime) întâlnite în
practica curentă:
– pentru TG, xr(TG) = 0,7 – 0,8;
– pentru MAI, xr(MAI) = 0,474 – 0,535;
348 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• în cazul CCG cu turbine cu abur cu condensaţie şi prize reglabile, care pot


funcţiona în regim de cogenerare pură, cu randamentul (ηcg.e) pentru producerea
energiei electrice sau/şi în regim de condensaţie, cu un randament în noncogenerare
(ηncg), se va ţine seama de valorile simultane de funcţionare ale acestora. Deoarece,
în acest caz, cunoaşterea valorii exacte a lui (ηncg) este dificil de calculat exact,
simultan cu valoarea lui ηcg.e, în relaţia (7.87), s-a folosit valoarea raportului
(ηcg.e/ηncg) simultan cu valoarea lui ηcg.e;
• valorile coeficientului electric de cogenerare (α αe) s-au utilizat ţinându-se
seama de simultaneitatea cu valorile lui (α αt) şi de tipul instalaţiei de
cogenerare utilizată, conform celor prezentate în § 7.2.4. Astfel, în condiţiile în
care instalaţiile de cogenerare funcţionează în regim pur de cogenerare, valoarea lui
αe este întotdeauna unitară, independent de valoarea lui αt. De asemenea, atâta
timp cât o instalaţie de cogenerare produce căldură în regim de cogenerare, deci
αt > 0, trebuie ţinut seama că simultan valorile lui αe pot fi: 0 < αe ≤ 1. Aceasta
este situaţia turbinelor cu abur cu condensaţie şi prize reglabile şi al celor cu gaze,
sau al motoarelor cu ardere internă. În Cazul turbinelor cu abur cu contrapresiune
însă pentru orice αt > 0, αe = 1.

ηgl.cg)
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare (η
Acesta caracterizează performanţele termodinamice – energetice – ale
instalaţiilor de cogenerare. Ca urmare, valorile sale pot constitui un criteriu
comparativ între diversele tehnologii de cogenerare, în vederea alegerii acestora.
Conform relaţiei (7.90), forma generală a sa este dată de:
 1 
η gl .cg = ηcg .e ⋅ 1 +
 y cg 

în care, pentru turbinele cu abur η cg.e este randamentul producerii energiei
electrice în cogenerare, iar pentru turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă
reprezintă de fapt randamentul producerii energiei electrice ( η cg .e ≡ ηe ).
În ceea ce priveşte valorile pentru (ycg.o), conform ipotezelor de mai sus, acestea
trebuie să ţină seama de simultaneitatea cu η cg.e (respectiv ηe ), pentru fiecare
tehnologie de cogenerare în parte, conform relaţiilor (7.77) – pentru turbinele cu
abur, (7.81) – pentru turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă şi (7.82)
pentru ciclul mixt turbine cu gaze – turbine cu abur cu contrapresiune. De
asemenea, se ţine seama de valoarea reală a lui (ycg) în funcţie de tehnologia de
cogenerare, ycg.o şi xr, conform relaţiei generale (7.81).
Ţinându-se seama de acestea, în fig. 7.29. se prezintă dependenţa lui η gl .cg de
ycg (η gl .cg = f ( y cg )) , comparativ pentru cele patru tehnologii de cogenerare avute
în vedere, cu: TACp sau TACd+p, TG, MAI şi TG/(TACp sau TACd+p). Pentru
CCG cu TG şi MAI s-au avut în vedere cele două valori limită ale gradelor de
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 349

recuperare a căldurii (xr), ceea ce a condus la „domeniile” care exprimă de fapt


funcţia implicită:
η gl .cg = f ( y cg ( y cg .o , x r )) .
ηgl.cg
[%] CCG-TG
90
CCG-TACp xr = 0,7
85 xr = 0,7

80
xr = 0,8
CCG-TG/TACp

75 xr = 0,8

70
CCG-MAI

65

ycg [kWhe/kWht]
60
0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5
Fig. 7.29. Dependenţa randamentului global al CCG funcţionând în cogenerare pură
(coeficienţii de cogenerare: termic αt = 1 şi electric αe =1), pentru:
CCG cu TACP; CCG cu TG; CCG cu TG/TACp;
CCG cu MAI.
Analiza diagramei din fig. 7.29. conduce la următoarele constatări:
– pentru domeniul general al valorilor lui ycg specifice turbinelor cu abur
(ycg(TA) = 0,05 – 0,453 kWhe/kWht), ηgl.cg are valorile:
η gl .cg (TA) > η gl .cg (TG ) > η gl .cg (TG / TA) , (7.187)
iar în acest interval, η gl .cg (TA) = 83 − 84% ;
– în cazul CCG cu TG, MAI şi TG/TACp, pentru fiecare tehnologie în parte,
creşterea gradului de recuperare (xr) conduce la mărirea sensibilă a randamentului
η gl.cg ;
– pentru intervalul comun de existenţă al valorilor lui ycg, pentru tehnologiile cu
TG, MAI sau TG/TACp, mărimea lui η gl.cg se află în următoarea ordine:
y gl .cg (TG ) ≥ y gl .cg (TG / TACp ) > y gl .cg ( MAI ) ; (7.188)
– indiferent de tehnologia de cogenerare utilizată, odată cu creşterea indicelui real
de cogenerare (ycg), randamentul η gl.cg se măreşte sensibil. Cum, ycg este funcţie de
ycg.o, deci de ηcg.e , care creşte, în general, cu mărimea puterii electrice nominale a
350 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

instalaţiei de cogenerare – conform efectului de scară –, după cum s-a arătat în


§ 7.2.3., rezultă că aceasta va conduce implicit şi la creşterea valorii nominale a
η gl.cg .

ηgl)
7.2.5.2. Randamentul global al CCG (η
Conform relaţiei (7.87), randamentul global al CCG (ηgl) depinde de: indicele
de cogenerare real (ycg), de randamentele ηcg.e şi ηITV – pentru tehnologiile de
cogenerare – de randamentul ηncg – numai în cazul CCG cu TACd+p şi de valorile
lui αt şi αe. Dintre aceşti factori, ycg, ηcg.e şi ηncg sunt caracteristici performanţelor
termodinamice ale instalaţiilor de cogenerare, ηITV este o caracteristică tehnică a
instalaţiilor termice de vârf (dacă există în cadrul CCG), iar valorile coeficienţilor
de cogenerare αt şi αe depind de modul de dimensionare a CCG şi de regimurile de
funcţionare ale instalaţiilor de cogenerare. De aceea, se poate spune că valoarea lui
η gl.cg caracterizează ansamblul CCG din punct de vedere al instalaţiei de
cogenerare şi al condiţiilor reale de dimensionare – funcţionare al ansamblului.
• Influenţa coeficientului termic de cogenerare (α αt), asupra randamentului
global al CCG (η gl = f (α t )) , pentru diversele tehnologii de cogenerare, este
prezentată în fig. 7.30.
ηgl
[%]
90
xr = 1

80 TACp

xr = 0,8
70
TG/TACp
xr = 0,7

60
xr = 0,8
xr = 0,53
xr = 0,47
50 MAI
xr = 1
TG
xr = 0,7
40
TACd+p
ηncg/ηcg.e=0,8
30 αt
0,2 0,4 0,6
Fig. 7.30. Influenţa coeficientului de cogenerare termic αt , asupra randamentului global al
CCG, pentru TACd+p, TACp, TG, MAI şi TG/TACp, în condiţiile:
αe = 0,2; ηITV = 90%; ycg(TACg+p) = ycg(TACp) = 0,314; ycg(TG) = 0,55 şi 0,63;
ycg(MAI) = 1,36 şi 1,53; ycg(TG/TACp) = 1,45 şi 1,59.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 351

Analiza acesteia conduce la constatarea că randamentul global este sensibil la


variaţia mărimii coeficientului termic de cogenerare (αt), scăzând odată cu
creşterea acestuia.
Ca urmare, stabilirea valorii optime a lui (αt) pe baza calculelor tehnico-
economice complete, după cum s-a arătat în § 7.2.1., este obligatorie; din punct de
vedere strict tehnic, aşa după cum rezultă din fig. 7.30., s-ar putea trage concluzia
greşită că dimensionarea CCG ar trebui să fie făcută pentru o valoare cât mai mică
a lui αt.
În realitate, dacă în relaţia (7.87) s-ar introduce valoarea αt = 1, ceea ce ar
obliga la considerarea că αe = 1 (conform ipotezelor privind valorile lor simultane
limită), ar conduce la valorile lui ηgl, din tabelul 7.16.

Valorile randamentului global al


unei CCG, pentru αt = 1*
Tabelul 7.16
Intervalul considerat Valorile randamentului
Tehnologia de cogenerare ** **
pentru ycg ( global al CCG (
instalată în CCG
(în kWhe/kWht) (în %)
TACd+p 0,05 …. 0,453 83,3 … 84,3
TACp 005 …. 0,453 83,3 … 84,3
xr = 0,7 0,25 …. 1,23 75,0 … 81,6
TG
xr = 0,8 0,22 …. 1,08 83,2 … 86,7
xr = 0,47 0,84 …. 2,34 61,3 … 71,4
MAI
xr = 0,53 0,75 …. 2,08 65,3 … 74,0
xr = 0,7 0,34 …. 1,86 67,8 … 82,9
TG/TACp
xr = 0,8 0,30 …. 1,69 75,8 … 87,9
*)
pentru: αt = 1 cu ηcg .e / η ncg = 1,25 (pentru TACd+p) şi η ITV = 0,9;
**)
valorile limită ale celor două intervale sunt simultane.

• Influenţa coeficientului electric de cogenerare (αe), asupra randamentului


global CCG (η gl = f (α e )) , pentru diversele tehnologii de cogenerare (în afara
TACp, la care αe = 1), este prezentată în fig. 7.31. Analiza sa arată ca pe măsură ce
αe creşte, randamentul global η gl creşte sensibil, indiferent de tipul tehnologiei de
cogenerare. Deci, creşterea ponderii producţiei de energie electrică în regim de
cogenerare, faţă de producţia totală de energie electrică a CCG, este benefică din
punct de vedere al eficienţei energetice a centralei. Cum creşterea cotei de energie
electrică produsă în cogenerare, pentru o tehnologie dată, este direct proporţională
cu producţia de căldură în cogenerare (în funcţie de indicele de cogenerare aferent),
înseamnă că mărirea lui αe, are loc de fapt, fie prin mărirea lui αt fie/şi prin
reducerea cotei producţiei de energie electrică în regim de noncogenerare. Cu alte
cuvinte, pentru o CCG, din punct de vedere energetic este recomandabil a
funcţiona pe cât posibil mai puţin după regimul electric. Cota de energie electrică
352 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

care rentează a fi produsă în noncogenerare, va fi rezultatul eficienţei economice


determinată de preţul de vânzare al energiei astfel produsă.

ηgl
[%]

90
TG
80 TG/TACp

MAI
70 TACp

TACd+p
60
TACp
TG la xr = 0,7
50 MAI la xr = 0,7
TACd+p
TG/TACp

40

30 αe
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

Fig. 7.31. Influenţa coeficientului de cogenerare electric αe, asupra randamentului global al
CCG, pentru TACd+p, TACp, TG, MAI şi TG/TACp, în condiţiile:
αt = 0,2; η ITV = 0,9; ycg (TACd + p ) = ycg (TACp) = 0,314 ; ycg (TG) = 0,63 ;
y cg ( MAI ) = 1,53 ; yTG / TACp = 1,59 .

• Influenţa raportului de producere a energiei electrice ( ηe = ηcg .e / η ncg )


asupra randamentului global al CCG (η gl = f ( ηe )) , pentru cazul TACd+p, este
prezentată în fig. 7.32. Se constată că odată cu creşterea raportului η , deci a
scăderii randamentului η ncg , randamentul global scade. Pentru intervalul
η = 1,05 – 1,35, scăderea lui η gl este relativ redusă, în timp ce în intervalul
η = 1,0 – 1,05 η gl scade foarte mult (de la cca. 89%, la 48–54% în funcţie de
valorile lui ycg). Deci, producerea energiei electrice în noncogenerare
(în condensaţie), în cazul TACd+p va determina reducerea sensibilă a η gl .
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 353

ηgl
[%]

Mărimile constante
90 considerate:
αt = αe = 0,2
ηITV = 0,9
80

70

60
ycg = 0,453
ycg = 0,314
ycg = 0,166
50

ycg = 0,05 ηcg.e /ηncg


40
1 1,1 1,2 1,3 1,4

Fig. 7.32. Dependenţa randamentului global al unei CCG echipată cu turbine cu abur cu
condensaţie şi priză reglabilă (TACd+p), de raportul randamentelor producerii
energiei electrice (ηcg.e/ηng) şi indicele de cogenerare ycg(TAcd+p).

În cazul CCG echipate cu TACp, TG, MAI sau TG/TACp, nu se pune problema
efectului lui η asupra lui η gl , deoarece în condiţiile TACp, acestea funcţionează
numai în cogenerare, cu randamentul ηcg.e al producerii energiei electrice, iar în
cazul TG şi MAI, ηcg.e este egal cu ηe , indiferent de regimul de producere a
energiei electrice, în cogenerare sau nu. Ca urmare, în condiţiile acestor tehnologii,
η = 1.

• Influenţa randamentului instalaţiilor termice de vârf ( η ITV ), asupra


randamentului global ( η gl ) al CCG (η gl = f (η ITV )) , pentru cazul TACp şi al TG,
este prezentată în fig. 7.33.
354 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ηgl
[%]
95

TACp
90

85 TG

ηITV [%]
80
85 90 95

Fig. 7.33. Influenţa randamentului instalaţiilor termice de vârf ( η ITV ) asupra randamentului
global al CCG echipată cu TACp, sau TG, pentru: ycg(TACp) = 0,05–0,456
ycg(TG) = 0,25–1,23 la xr(TG).

Se constată că, pe măsura creşterii valorii lui η ITV , creşte şi randamentul global
al CCG. Gradul de creştere al η gl este funcţie de tipul tehnologiei de cogenerare.

7.2.6. Estimarea şi variaţia economiei relative de combustibil,


realizată prin cogenerare faţă de producerea separată
În § 7.1.7. s-a prezentat modul de calcul a economiei specifice – relative – de
combustibil realizată prin cogenerare faţă de producerea separată a căldurii şi a
energiei electrice, ajungându-se la relaţiile finale: (7.95) – pentru economia
specifică de combustibil, raportată la cantitatea de căldură livrată consumatorilor
(Qs) din CCG, respectiv CT ( ∆b = ∆B / Qs ) şi (7.99) – pentru economia relativă de
combustibil, raportată la consumul de combustibil aferent producerii separate
( ∆bsep ).
Plecându-se de la aceste două relaţii şi ţinându-se seama de legătura între (ys) şi
(ycg, αt, αe), conform relaţiei generale (7.55), neglijând consumurile proprii de
energie ale CCG (εt.si = 0 şi εe.si = 0) şi considerând valorile curente, relaţia
economiei specifice de combustibil (∆b) şi a economiei relative ( ∆bsep ), devine:
∆B α  1 1 
∆b = = y cg ⋅ t ⋅  − +
Qs α e  η ref .e η gl 
[kWhcb/kWht] , (7.190)
 1 1 
+ −
 η ref .t η gl 
 
respectiv,
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 355

 α 
 y cg ⋅ t + 1 
∆B  1 αe 
∆bsep = = 1 − ⋅  ⋅ 100 [%] (7.191)
Bsep  η gl y ⋅ α 1
cg t
+ 
 α e ⋅ η ref .e η ref .t 
 
în care notaţiile corespund celor utilizate în § 7.1.7. şi respectiv § 7.1.5. (pentru:
y s = y cg ⋅ (α t / α e )) .
În continuare, se prezintă diagramele de variaţie ale economiei specifice de
combustibil (∆b) şi a celei relative ( ∆bsep ), conform relaţiilor (7.190), respectiv
(7.191) în trei condiţii specifice funcţionării CCG:
1) în regimul de „cogenerare pură”, pentru care (α t / α e = 1) , relaţiile de mai
sus devenind:
 1 1   1 1 
∆bcg = y cg ⋅  − + − [kWhcb/kWht] (7.192)
 η ref .e η gl .cg   ηref .t η gl .cg 
   
respectiv,
 
 
 1 y cg +1 
∆bsep.cg = 1 − ⋅  ⋅ 100 [%] (7.193)
 η y cg 1 
gl . cg
+
 η ref .e ηref .t 

unde ηgl.cg este randamentul global al CCG funcţionând în regim de cogenerare
pură , atât din punct de vedere termic cât şi electric: α t = α e = 1 . Calculul lui ηgl.cg
făcându-se cu relaţia generală (7.90) – (η gl .cg = ηcg .e ⋅ (1 + (1 / y cg ))) –;
2) în regim de cogenerare, pentru care ( 0 < α t < 1 şi 0 < α e < 1 ), aplicându-se
formele complete ale ∆b şi ∆bsep, conform relaţiilor (7.190) şi respectiv (7.191).
Este de menţionat că toate calculele pentru ∆b şi ∆bsep, se fac în condiţiile de
simultaneitate tehnică ale parametrilor care intervin:
– pe tipul de tehnologie de cogenerare, pentru valorile simultane ale: y cg , α t , α e
şi η gl .cg sau η gl ;
– pe tipul de combustibil considerat acelaşi pentru CCG si soluţia separată, din
punctul de vedere al lui ηcg .e de care depinde y cg şi al randamentelor de referinţă
η ref .e şi η ref .t , prezentate în tabelele 7.4 şi respectiv 7.5 din § 7.1.7.;
– valorile parametrilor din relaţiile (7.190) … (7.193) trebuie să fie simultane
din punct de vedere al condiţiilor reale de funcţionare, specifice fiecărei tehnologii
de cogenerare, respectiv de producere separată pentru care se vor face calculele.
În cele ce urmează, pentru calcule se vor considera valorile medii anuale,
notate – pentru simplificare –: ycg , α t , α e , η gl.cg sau η gl , ηref .e şi ηref .t .
356 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

De asemenea, pentru valorile lui ycg.o , ycg , α t şi α e se vor avea în vedere


toate ipotezele considerate şi în cazul calculelor randamentelor globale în
cogenerare ( η gl.cg şi η gl ), prezentate în § 7.2.5.
În ceea ce priveşte combustibilul utilizat, atât pentru soluţia de cogenerare,
cât şi pentru aceea separată, s-a considerat acelaşi combustibil, gazul metan.

7.2.6.1. Economia de combustibil pentru funcţionarea


∆b şi ∆bsep)
în regim de cogenerare pură (∆
Ca şi în cazul randamentului global η gl.cg – (v. § 7.2.5.1.) – aceasta
caracterizează practic performanţele termodinamice ale instalaţiilor de cogenerare,
comparativ cu cele ale instalaţiilor de producere separată a celor două forme de
energie.
Ţinându-se seama de acestea, fig. 7.34. şi 7.35. prezintă dependenţa lui ∆bcg şi
respectiv ∆bsep.cg de η gl.cg , pentru cele patru tehnologii de CCG utilizate curent:
cu turbine cu abur cu contrapresiune (CCG-TACp), cu turbine cu gaze (CCG-TG),
cu motoare cu ardere internă (CCG-MAI) şi cu ciclu mixt de turbine cu gaze şi
turbine cu abur cu contrapresiune (CCG-TG/TACp). Din acest punct de vedere se
face menţiunea că, fiind vorba de „regimul pur de cogenerare”, valorile
corespunzătoare CCG cu turbine cu abur (CCG-TA) şi (CCG-TG/TA) sunt similare
atât pentru (TACp) cât şi pentru (TACd+p). De asemenea, prin intermediul
valorilor indicilor de cogenerare (ycg) şi al randamentelor globale ( η gl.cg ),
specifice diverselor tehnologii de cogenerare, s-a ţinut seama şi de valorile
corespunzătoare ale gradelor de recuperare (xr).
∆bcg
[kWhcb/kWht] CCG-TG/TACp
1,4
xr=0,8
xr=0,7
1,0 CCG-TG
xr=0,54
xr=0,8
0,6 xr=0,47
xr=0,7
CCG-MAI
CCG-TACp
0,2 xr=1
ηgl.cg [%]
50 60 70 80 90
-0,2
Fig. 7.34. Domeniile de variaţie ale economiei specifice de combustibil realizată de o CCG
funcţionând în regim de cogenerare pură, fată de producerea separată, pentru
diversele tehnologii de cogenerare, pentru: coeficienţii de cogenerare,
α t = α e = 1 şi randamentele de referinţă ηref .e = 53% , ηref .t = 82% .
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 357

∆bsep.cg
[%]
40

CCG-TG/TACp xr=0,8
30
xr=0,7 CCG-TG
xr=0,7
xr=0,8
20
CCG-MAI
xr=0,54 ∆bsep
lim . min
.cg
10
CCG-TACp
xr=0,47
xr=1 ηgl.cg [%]
0
50 60 70 80 90
-10

Fig. 7.35. Dependenţa economiei specifice de combustibil, ∆bsep , realizată într-o CCG
funcţionând în regim de cogenerare pură, faţă de producerea separată, pentru
diversele tehnologii de cogenerare, în condiţiile:
– coeficienţii de cogenerare, α t = α e = 1 ;
– randamentele de referinţă, ηref .e = 53%, ηref .t = 82% .
Notă: ∆bsep
lim . min
.cg
– limita minimă admisă a lui ∆bsep pentru aplicarea cogenerarii.

Analiza diagramele din fig. 7.34. şi 7.35. conduce la următoarele constatări


(atenţie, sub aspectul valorilor propriu-zise ale ∆bcg şi ∆bsep.cg , acestea pot fi
utilizate cu caracter orientativ, mai ales pentru o analiză comparativă între diversele
tehnologii de cogenerare):
– economiile de combustibil ( ∆bcg ) şi ( ∆bsep.cg ) sunt foarte sensibile la variaţia
randamentului global în cogenerare ( η gl ), ele crescând rapid la creşteri mici ale
( η gl ), indiferent de tehnologia de cogenerare utilizată;
– dacă în fig. 7.29., la aceleaşi intervale pentru valorile lui (ycg), ordinea
valorilor lui ( η gl.cg ) era
η gl .cg (TACp ) > η gl .cg (TG ) > η gl .cg (TG / TACp ) > η gl .cg ( MAI ) , (7.194)
în cazul fig. 7.34. şi 7.35., în funcţie de ( η gl.cg ), ordinea valorilor maxime ale lui
( ∆bcg ) şi ( ∆bsep.cg ) este:
(∆bcg , ∆bsep.cg ) TG
Max
/ TACp ≥ ( ∆bcg , ∆bsep.cg ) TG ≥
Max

. (7.195)
≥ ( ∆bcg , ∆bsep.cg )TACp
Max
≥ (∆bcg , ∆bsep.cg ) Max
MAI
358 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Trebuie însă avut în vedere că, pentru valorile curente ale ( ∆bcg ) şi ( ∆bsep.cg ),
inegalităţile de mai sus se modifică în funcţie de valorile reale ale randamentelor
globale în cogenerare ( η gl.cg ) realizate efectiv de fiecare tehnologie;
– pentru aceeaşi tehnologie de cogenerare, economiile de combustibil ∆bcg şi
∆bsep.cg cresc odată cu creşterea randamentului global η gl.cg ;
– în fig. 7.35., dacă se impune o anume valoare limită minimă pentru
∆bsep.cg – ∆bsep
lim . min
.cg –, de exemplu de 10%, conform [7.2], atunci se pot stabili,
pentru fiecare tehnologie de cogenerare utilizată, care sunt valorile limită minime
ale ( η gl.cg ) ce trebuie realizate. De altfel, dacă în relaţiile (7.192) şi (7.193)
se pune condiţia:

∆bcg = 0 , respectiv ∆bsep.cg = 0 (7.195)

se obţine valoarea limită minimă ce trebuie realizată, pentru care cele două soluţii
comparate (cogenerarea, în regim de cogenerare pură şi producerea separată)
sunt echivalente din acest punct de vedere, conform expresiilor:
y cg + 1
η lim . min
gl .cg = ⋅ 100 [%] . (7.196)
y cg 1
+
η ref .e η ref .t

În funcţie de tehnologia de cogenerare utilizată şi de regimul real de funcţionare


al acesteia (de încărcare – v. § 7.2.3.5.), faţă de valorile de referinţă specifice
soluţiei separate, relaţia (7.196) permite calculul valorii minime acceptate pentru
η gl.cg , astfel încât soluţia de cogenerare să fie cel puţin echivalentă energetic cu
producerea separată.
Dacă în relaţia (7.193) se pune condiţia realizării unei anume valori (x)
a economiei relative de combustibil ( ∆bsep
x
.cg ), atunci, rezultă expresia ce permite

calculul valorii corespunzătoare a lui ( ∆bsep


x
.cg ) – pentru tehnologia respectivă –
dată de:

y cg + 1
η glx .cg = . (7.197)
 y cg  1 
(1 − ∆b x
sep.cg ) ⋅ +
 η ref .e  η ref .t


  
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 359

7.2.6.2. Economia de combustibil realizată


de ansamblul CCG ( ∆b şi ∆bsep )

Economiile de combustibil realizate la nivelul ansamblului CCG, faţă de


producerea separată, în funcţie de tehnologiile de cogenerare utilizate în CCG,
conform relaţiilor (7.190) şi (7.191), depind de:
( ) ( )
∆b, ∆bsep = f y cg , α t , α e , η gl , η ref .e , η ref .t . (7.198)
Pe baza relaţiilor amintite mai sus, în fig. 7.36. şi 7.37. se prezintă dependenţa
lui ( ∆b ) şi ( ∆bsep ), în funcţie de randamentul global realizat la nivelul
ansamblului CCG, ( η gl ), pentru tehnologiile de cogenerare curent utilizate.
Se constată că, în condiţiile în care CCG produc energie electrică şi în regim de
noncogenerare (adică α e < 1 ), sunt tehnologii de cogenerare care nu conduc la
economie de combustibil faţă de producerea separată, după cum rezultă din cele
două figuri pentru CCG cu TACd+p, cu TG şi cu MAI. CCG echipate cu TACp,
sau TG/TACp, pentru condiţiile de realizare a celor două diagrame
( α t = α e = 0,2 ), sunt însă eficiente din acest punct de vedere, conducând la:
(∆b, ∆bsep ) > 0 .

∆b
[kWhcb/kWht]

2
xr = 0,7
xr = 0,8
CCG-TG/TACp
1 CCG-MAI
CCG-TACp
xr=0,47…0,53
xr = 1
0
40 50 60 70 80 90 ηgl [%]
CCG-TG
-1
xr=0,7..0,8
CCG-TACd+p
-2 xr = 1

Fig. 7.36. Dependenţa economiei specifice de combustibil realizată de o CCG, faţă de


producerea separată (∆b), raportată la cantitatea totală de căldură livrată de CT,
funcţie de randamentul global real al CCG şi tehnologia de cogenerare folosită,
în condiţiile:
– coeficienţii de cogenerare, α t = α e = 0,2 ;
– randamentul instalaţiei termice de vârf din CCG, este ηITV = 0,9;
– randamentele de referinţă, ηref .e = 53%, ηref .t = 82% .
360 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆bsep [%]
40
xr = 0,7

CCG-TG/TACp xr = 0,8
20 ∆bsep
lim . min

CCG-TACp
0
40 50 60 70 80 90 ηgl [%]
CCG-MAI
CCG-TG
-20
xr = 0,47
xr = 0,53
xr = 0,7

-40 xr = 0,8

-60
CCG-TACd+p

-80

Fig. 7.37. Dependenţa economiei specifice de combustibil, ∆bsep, realizată într-o CCG, faţă
de producerea separată, pentru diversele tehnologii de cogenerare, în condiţiile
expuse în fig. 7.35.

Ca şi în cazul fig. 7.34. şi 7.35., se constată aceleaşi elemente privind influenţa


creşterii randamentului global al ansamblului CCG ( η gl ) asupra creşterii lui (∆b) şi
(∆bsep) ca şi asupra ordinii de mărime a acestora, faţă de tehnologiile de cogenerare
utilizate.
În relaţia (7.191), punându-se condiţia realizării unei anumite valori impuse a
economiei relative de combustibil ( ∆bsep
x
), la nivelul ansamblului CCG, ţinându-se
seama de tehnologia de cogenerare utilizată, de modul de dimensionare şi
funcţionare a CCG (prin valorile lui αt şi αe), ca si de valorile de referinţă ale
randamentelor producerii separate ( η ref .e şi η ref .t ), se obţine expresia de calcul a
valorii limită minimă a randamentului global al ansamblului CCG:
α
y cg ⋅ t + 1
αe
η xgl = , (7.199)
 y cg ⋅ α t 
( 1 + ∆bsep ⋅ 
x
) +
1 
 α e ⋅ η ref .e η ref .t 
 
utilă pentru calcule concrete, aferente unor situaţii reale.
În fig. 7.36. şi 7.37., s-a constatat că, pentru αe = 0,2, în condiţiile unor anume
tehnologii de cogenerare (TACd+p, TG şi MAI), pentru indicii de cogenerare
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 361

consideraţi în cazul acestora, simultan cu randamentele globale astfel realizate,


economiile de combustibil (∆b) şi (∆bsep) sunt negative, deci cogenerarea nu este
rentabilă – din acest punct de vedre – faţă de producerea separată.
Elementul care influenţează decisiv acest aspect îl reprezintă cota de producere
a energiei electrice în cogenerare, faţă de totalul energiei electrice produsă de CCG
(Es), exprimată prin valoarea lui α e (α e = Ecg / Es ) , după cum s-a arătat în
§ 7.1.3.2. şi § 7.2.1.
Ca urmare, în fig. 7.38., se prezintă influenţa valorii lui αe asupra lui (∆b) şi
(∆bsep).

αe
α elim . min
(TACd + p )
1,0
α elim . min
(TG )
0,8
α lim . min
e (TG / TACd + p )

0,6 α elim . min


(MAI )
TG/TACd+p
MAI
0,4
MAI TG/TACd+p
TG
TACd+p
TACd+p 0,2
TG
∆b [kWhcb/kWhe] ∆bsep
0
+1 0 –1 –2 –3 –100 –60 –20 0 +20 [%]
∆bsep
lim . min

Fig. 7.38. Variaţia economiei specifice de combustibil, ∆b şi ∆bsep în funcţie de coeficientul


electric de cogenerare (αe) şi tehnologia de cogenerare utilizată, pentru:
coeficientul termic de cogenerare (αt = 0,2), randamentul instalaţiei termice de
vârf (ηITV = 0,9) şi randamentele de referinţă, ηref .e = 53%, ηref .t = 82%
(pentru gaz metan).
Din analiza acesteia rezultă:
– pentru aceeaşi tehnologie de cogenerare, creşterea cotei de energie electrică
produsă în cogenerare (Ecg), faţă de producţia totală de energie electrică a CCG
(Es), conduce la creşterea economiei de combustibil (∆b) şi (∆bsep), indiferent de
tehnologia de cogenerare utilizată în CCG;
– creşterea economiei de combustibil este foarte sensibilă (bruscă) pentru
αe > (0,4 … 0,6);
– din punctul de vedere al realizării unei valori limită minimă a economiei
relative de combustibil faţă de producerea separată (∆bsep
lim . min
), se constată că
pentru o valoare a acesteia de minim 10% (impusă prin [7.2]), în funcţie de
362 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tehnologia de cogenerare utilizată, la nivelul ansamblului CCG, trebuie realizată o


anume valoare limită minimă a lui α e (α lim
e
. min
) , conform inegalităţii:

α lim
e (TACd + p ) > α e (TG ) > α e (TG / TACd + p ) > α e ( MAI )
. min lim . min lim . min lim . min
. (7.200)

Notă: nu s-a analizat şi cazul CCG cu TACp sau cu TG/TACp, deoarece în cazul
turbinelor cu abur cu contrapresiune, tehnic valoarea lui αe = 1 întotdeauna.

BIBLIOGRAFIE
7.1. Horlock, J.H., Cogeneration - Combined Heat and Power (CHP),
Thermodynamics and Economics, Pergamon Press, 1993.
7.2. *** Directive 2004/8/ ec of the european parliament and of the council of
11 February 2004 on the promotion of cogeneration base on a useful heat
demand in the internal energy market and amending Directive
92/42/EEC.
7.3. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Analiza pe baza randamentului
energetic global al CET cu abur, Rev. Energetica , nr. 3, seria A, 1994.
7.4. Athanasovici, V., Le Core, O. s.a., Thermoeconomic analysis method for
Cogeneration Plants, Conferinţa Internaţională ECOS 2002, Part.1.
7.5. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S., Muşatescu, V., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
7.6. Stăncescu, I.D., Bazele tehnico-economice ale termoficării, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1965.
7.7. Kacian, A.D., Iakovlev, B.V., Sprovocinoe posobie po tehniko -
ekonomiceskim osnovam TEŢ, Ed. Vâşeişaia şkola, Minsk, 1982.
7.8. Dumistrescu, I.S., Athanasovici, V., Răducanu, C., Dimensionarea
optimă a instalaţiilor de cogenerare de mică putere, Conferinţa
internaţională Energie Mediu, CIEM 2003 Bucureşti, România, vol. II,
pag. 6-37.
7.9. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S. s.a., Metodă unitară de definire a
Indicatorilor tehnici caracteristici soluţiilor de cogenerare de mică şi
medie putere, Rev. Energetică, nr. 4, aprilie 1998.
7.10. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Analiza eficienţei termodinamice a
termoficării cu ajutorul metodei „ciclului echivalent Carnot”,
Rev. Energetică, nr. 6, seria A-B, 1993.
7.11. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Indicatori de eficienţă energetică ai
ciclurilor de termoficare (cogenerare) cu turbine cu gaze,
Rev. Energetica, nr. 4, seria A, iulie-august, 1995.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 363

CUPRINS CAPITOLUL 7

INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI


SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC

7. INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR


DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC ............................................................... 275
7.1. Indici şi indicatori specifici – relaţii de definiţie ............................................ 275
7.1.1. Configuraţia tip a SPC ..............................................................................275
7.1.2. Indicii de structură ai energiei livrată de CCG ......................................... 277
7.1.3. Indicii caracteristici dimensionării – proiectării – CCG ........................... 279
7.1.3.1. Relaţii de definiţie...............................................................................
279
7.1.3.2. Influenţa coeficienţilor de cogenerare asupra dimensionării şi
eficienţei economice a CCG ............................................................... 283
7.1.4. Indici caracteristici echipamentelor de cogenerare ................................ 291
7.1.4.1. Gradul de recuperare a căldurii........................................................... 291
7.1.4.2. Indicele de cogenerare ........................................................................ 292
7.1.5. Legăturile între diverşii indici specifici surselor de cogenerare ............... 294
7.1.6. Randamentul global al unei centrale de cogenerare ................................ 295
7.1.7. Economia de combustibil realizată prin cogenerare faţă de
producerea separată .......................................................................... 301
7.2. Estimarea valorilor principalilor indici caracteristici surselor de
producere a căldurii – SPC ..................................................................... 306
7.2.1. Estimarea valorilor nominale ale coeficienţilor de cogenerare
electrici şi termici .....................................................................................
306
7.2.2. Estimarea valorii gradului de recuperare a căldurii evacuate din
ciclul de cogenerare ..................................................................................
315
7.2.3. Estimarea valorii indicelui de cogenerare ................................................. 321
7.2.3.1. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu abur .............................. 321
7.2.3.2. Cazul ciclurilor de cogenerare cu turbine cu gaze .............................. 326
7.2.3.3. Cazul ciclurilor de cogenerare cu motoare cu ardere internă ............. 328
7.2.3.4. Cazul ciclurilor mixte de cogenerare .................................................. 330
7.2.3.5. Influenţa încărcării instalaţiilor de cogenerare asupra valorii
indicilor de cogenerare realizaţi ......................................................... 335
7.2.3.6. Influenţa randamentului electric al instalaţiilor de cogenerare
asupra indicilor de cogenerare............................................................ 337
7.2.4. Valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare şi ale indicelui de
structură a energiei livrată de CCG .......................................................... 340
7.2.5. Estimarea şi variaţia randamentului global al centralei de
cogenerare ................................................................................................
347
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare .............................. 348
7.2.5.2. Randamentul global al CCG ............................................................... 350
364 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

7.2.6. Estimarea şi variaţia economiei relative de combustibil, realizată


prin cogenerare faţă de producerea separată............................................. 354
7.2.6.1. Economia de combustibil pentru funcţionarea în regim de
cogenerare pură .................................................................................. 356
7.2.6.2. Economia de combustibil realizată de ansamblul CCG
359
............................................................................................................
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
362
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 365

Cuprins capitol 7 (partea III)

7.2.3.5. Influenţa încărcării instalaţiilor de cogenerare asupra valorii indicilor de


cogenerare realizaţi ...............................................................................................335
7.2.3.6. Influenţa randamentului electric al instalaţiilor de cogenerare asupra
indicilor de cogenerare ..........................................................................................337
7.2.4. Valorile limită ale coeficienţilor de cogenerare şi ale indicelui de structură a
energiei livrată de CCG .............................................................................................340
7.2.5. Estimarea şi variaţia randamentului global al centralei de cogenerare ............347
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare (ηgl.cg) ........................348
7.2.5.2. Randamentul global al CCG ....................................................................350
7.2.6. Estimarea şi variaţia economiei relative de combustibil, realizată prin
cogenerare faţă de producerea separată .....................................................................354
7.2.6.1. Economia de combustibil pentru funcţionarea în regim de cogenerare pură
(∆b şi ∆bsep) .........................................................................................................356
7.2.6.2. Economia de combustibil realizată de ansamblul CCG ...........................359
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................362
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 363

8. COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI


PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI
ELECTRICE
Analiza comparativă între soluţia de cogenerare şi producerea separată a
energiei electrice şi căldurii trebuie să aibe în vedere ansamblul sistemului de
producere-transport-distribuţie-consum al celor două forme de energie. Ca urmare,
în cele ce urmează în primul rând se va face o prezentare generală a structurii celor
două sisteme de alimentare cu căldură, cu specificităţile fiecăruia din punct de
vedere tehnic.

8.1. Structura sistemelor de alimentare cu căldură şi energie electrică


Aceasta are în vedere ansamblul producerii, transportului, distribuţiei şi
consumului celor două forme de energie – SPTDC – cu elementele specifice
producerii separate, respectiv ale cogenerării, după cum rezultă din fig. 8.1. şi 8.2.
A. Din punctul de vedere al energiei electrice, sistemul de producere,
transport, distribuţie şi consum – SPTDC.EE – este compus din elementele
prezentate în fig. 8.1.,a – pentru cazul producerii separate şi respectiv în fig. 8.2.,a
– în cazul cogenerării:
• sursa de producere a energiei electrice, care în cazul soluţiei separate de
producere a căldurii şi a energiei electrice (S.SEP), după cum rezultă din
fig. 8.1.,a, este reprezentată de sistemul electroenergetic (S.EE), prin ansamblul
surselor care produc energia electrică la nivelul acestui sistem. În cazul soluţiei de
cogenerare (S.CCG), după cum rezultă din fig. 8.2.,a, sursa de producere a energiei
electrice este reprezentată de centralele de cogenerare (CCG), prin instalaţiile
propriu-zise de cogenerare (ICG);
• sistemul de transport şi distribuţie a energiei electrice (STD.EE), care
are următoarea structură generală:
a) în cazul (S.SEP), în ipoteza unui consumator oarecare, situaţia
presupune în mod curent:
– reţeaua electrică de înaltă tensiune (RE.IT), care face legătura
între SEE şi zona de consum;
– sistemul local de distribuţie a energiei electrice (SD.EE),
compus, în general, din transformatoarele de energie electrică (de la înaltă tensiune
la medie şi/sau joasă tensiune) – TEE – şi reţeaua de medie şi joasă tensiune de
distribuţie a energiei electrice (RD,EE), care asigură, calitativ şi cantitativ, energia
electrică necesară consumatorilor;
– aparatele consumatoare de energie electrică (AC.EE), care
asigură transformarea energiei electrice în forma de energie utilă consumatorului.
364 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 8.1. Schemele bloc ale sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum ale
energiei electrice (a), respectiv a căldurii (c) şi diagramele Sankey aferente,
(b) respectiv (d), pentru producerea separată a energiei electrice şi a căldurii
Legendă: energie primară (combustibilul); energie electrică;
fluxuri termice;
- energie utilă (la consumatori); - pierderi de energie
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 365

Notaţii: SP.EE – sistemul de producere a energiei electrice (sistemul electroenergetic);


RE.IT – reţeaua electrică de transport (înaltă tensiune); T.EE – transformatoarele de energie
electrică; RD.EE – reţeaua de distribuţie a energiei electrice (RE.MT sau RE.JT – reţeaua
electrică de medie sau joasă tensiune); AC.EE – aparate consumatoare de energie electrică;
C.EE – consumatori de energie electrică; EP.EE, E.RIT, E.TEE, E.RDEE, EAC.EE, E.CEE
– fluxuri de energie electrică intrate, respectiv în: SPEE, REIT, TEE, RE.M, JT, AC.EE şi
C.EE; P.PEE, P.REIT, P.TEE, P.RDEE, P.ACEE – pierderi de energie în transformările
energetice care au loc, respectiv, în SP.EE, REIT, TEE, RE.M, JT şi AC.EE; CT – centrală
termică; RTP – reţea termică primară; PT – punct termic (centralizat sau modul la
consumator); RTS – reţea termică secundară; AC.Q – aparate consumatoare de căldură;
C.Q – consumatori de căldură; EP.CT, Q.CT (identică cu Q.RTP), Q.PT, Q.RTS, Q.ACP,
QC.Q – fluxuri termice intrate, respectiv în CT, RTP, PT, RTS, AC.Q şi C.Q; P.CT, P.RTP,
P.PT, P.RTS şi P.ACQ – pierderi de energie termică în, respectiv, CT, RTP, PT, RTS şi
ACQ; SPTDC.EE, SPTDC.Q – ansamblul sistemului de producere, transport şi distribuţie a
energiei electrice, respectiv a căldurii; STD.EE, STD.Q – ansamblul sistemului de transport
şi distribuţie a energiei electrice, respectiv a căldurii; P.STD.EE şi P.STD.Q – pierderile de
energie electrică, respectiv de căldură ale subansamblului STD.EE şi respectiv STD.Q.
Ele pot fi de diverse tipuri, în funcţie de natura consumatorului (urban, terţiar,
industrial etc.) şi destinaţia consumului (iluminat, acţionări, instalaţii tehnologice
diverse, aparate electrocasnice etc.).
b) În cazul soluţiei de cogenerare (S.CCG), existenţa centralei de
cogenerare, presupune alimentarea simultană atât cu căldură cât şi cu energie
electrică. Prin natura sa, transportul şi distribuţia căldurii presupune existenţa unui
agent termic (apă caldă, apă fierbinte, abur, aer fierbinte etc.). Condiţiile de
transport impuse de agentul termic utilizat, conduce implicit la obligaţia ca centrala
de cogenerare (CCG) să fie amplasată cel puţin în apropierea zonei de consum
termic – în cazul de exemplu a alimentării cu căldură a consumatorilor urbani – ,
sau chiar la consumatori – în cazul consumatorilor industriali sau a cogenerării
urbane descentralizate (cogenerarea de mică putere sau microgenerarea). Ca
urmare a poziţiei relative a CCG faţă de consumatori, alimentarea cu energie
electrică a acestora din centralele respective, nu mai necesită utilizarea sistemului
de reţele electrice de înaltă tensiune. În consecinţă, în aceste cazuri STD.EE este
însăşi sistemul de distribuţie SD.EE, compus din TEE şi RE.EE.
Notă: în cazul cotei părţi de energie electrică produsă de CCG şi „injectată” în
sistemul electroenergetic (SEE), apare necesitatea utilizării şi a reţelelor de înaltă
tensiune (RE.IT).
B. Din punctul de vederea al căldurii, sistemul de producere, transport,
distribuţie şi consum – SPTDC.Q – este compus din elementele prezentate în
fig. 8.1.,c – pentru cazul producerii separate – şi respectiv în fig. 8.2.,a – în cazul
cogenerării:
366 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 8.2. Schema bloc a sistemului de producere, transport, distribuţie şi consum a energiei
electrice şi a căldurii (a) şi diagrama Sankey aferentă (b), în cazul producerii în
cogenerare a energiei electrice şi a căldurii.
Legendă: – idem fig. 8.1.
Notaţii: EP.ICG, EP.ITV, EP.CCG – energie primară consumată de respectiv instalaţiile
propriu-zise de cogenerare (ICG), instalaţiile termice de vârf (ITV) şi pentru ansamblul centralei
de cogenerare (CCG); ICG, ITV – instalaţiile propriu-zise de cogenerare şi respectiv cele pentru
asigurarea consumului termic de vârf; E.CCG (identică cu E.TEE – intrată în TEE),
Q.ICG – energia electrică şi căldura livrate de ICG; Q.ITV – căldura livrată de ITV;
Q.CCG – căldura totală livrată de CCG (intrată în RTP); P.CCG, P.ITV – pierderile de energie
aferente transformărilor care au loc în ICG şi respectiv în ITV. Restul notaţiilor corespund celor
din fig. 8.1.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 367

• sursa de căldură, în cazul S.SEP, o reprezintă centrala termică (CT), iar în


cazul S.CCG este centrala de cogenerare (CCG). În funcţie de tipul consumatorilor
– urbani/terţiari şi/sau industriali – şi de gradul de concentrare a consumatorilor
(a ariei de alimentare cu căldură) atât CT cât şi CCG pot fi amplasate la
consumator – în cazul alimentării individuale – sau la diverse distanţe faţă de
zona/zonele de consum de căldură. Cu cât o sursă de căldură îşi măreşte aria de
alimentare, creşte distanţa medie de transport faţă de diverşii consumatori. În cazul
consumatorilor industriali, din ce în ce mai mulţi trec la sistemul de
autoproducere a căldurii, utilizând CT sau CCG. Ca urmare, în aceste cazuri,
sistemul de transport şi distribuţie a căldurii (STD.Q) este compus, în general,
din reţeaua de distribuţie a căldurii (RD.Q), care face legătura direct între sursa
de căldură şi instalaţiile consumatoare (AC.Q). Pentru asemenea situaţii STD.Q
este compus practic numai din RD.Q, care are rolul atât de reţea termică primară
(RTP), cât şi de reţea termică secundară (RTS). Atunci când, cel puţin pentru unii
consumatori locali, natura agentului termic livrat de sursa de căldură sau/şi
parametrii acestuia la sursă, diferă de natura şi parametrii agentului termic utilizat
de aparatele consumatoare (AC.Q), apare necesară utilizarea unui punct termic
(PT), care să adapteze calitativ condiţiile asigurate de sursa de căldură la cele
impuse de consumatori. În aceste cazuri, STD.Q este compus din reţeaua termică
primară (RTP), ce face legătura între sursa de căldură (S.Q) şi PT, din PT şi reţeaua
termică secundară (RTS), care asigură legătura între PT şi aparatul consumator.
Acesta este cazul cel mai complet şi mai general de structură a unui STD.Q.
În situaţia consumatorilor urbani şi/sau terţiari, STD.Q poate avea diverse
structuri, în funcţie de tipul consumatorilor alimentaţi simultan cu căldură din
aceeaşi sursă (SQ), de tipul sistemului de transport adoptat, natura şi parametrii
agentului termic utilizat pentru transportul căldurii şi – nu în ultimul rând – de
distanţa medie de transport, adică de gradul de concentrare a producerii căldurii –
anvergura sistemului de alimentare centralizată cu căldură (SAC). Plecând, mai
ales, de la acest ultim aspect, pot apare următoarele cazuri specifice:
a) surse individuale de alimentare cu căldură (SI.Q), la nivel de consumator
individual, care în general se compune din sursa locală ce livrează căldura prin
intermediul agentului termic utilizat direct pentru consum. Dacă sursa de căldură
este pentru încălzire şi a.c.c., pe care le produce direct şi, apoi distribuie direct cei
doi agenţi termici în cadrul consumatorului (apartament, casă individuală, clădire
tip bloc sau la nivel de scară de bloc), STD.Q se compune practic numai din
conductele locale de distribuţie a căldurii, care intră în jurisdicţia consumatorului.
În aceste condiţii se poate considera că nu există un STD.Q separat de cel al
consumatorului.
b) surse centralizate de alimentare cu căldură (SC.Q), care asigură
alimentarea cu căldură a unor zone mai mici, sau mai mari, până la nivelul chiar al
unei localităţi, în funcţie de gradul de centralizare propus. În aceste situaţii, sursa
de căldură livrează căldura în sistemul de alimentare centralizată (SAC.Q) utilizând
un anumit agent termic cu anumiţi parametrii, justificaţi de aspectele tehnice şi de
eficienţa economică. Atunci când natura şi/sau parametrii agentului termic livrat de
368 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

SC.Q diferă de condiţiile impuse de consumator – de AC.Q – , apare ca interfaţă


utilizarea PT. Ca urmare, se vor utiliza reţelele termice secundare (RTS), care vor
prelua căldura de la PT şi o vor livra AC.Q. În funcţie de gradul de concentrare a
căldurii livrate de SC.Q, distanţele de transport ale RTL şi numărul PT diferă de la
caz la caz. Această structură a STD.Q este cu atât mai justificată economic cu cât
cresc distanţele medii de transport a căldurii de la SC.Q la AC.Q, ceea ce se
întâmplă odată cu creşterea anvergurii SAC. Tocmai pentru a reduce costurile de
investiţii în RTS, în ultimul timp în aceste SAC s-a trecut la utilizarea punctelor
termice individuale, amplasate la consumatori (la nivel de scară sau clădire) – PTI.
În aceste cazuri dispare necesitatea RTS, deoarece RTP asigură transportul şi
distribuţia căldurii până la PTI, adică până la consumatori. Deci, în cazul SAC.Q,
structura efectivă a STD.Q depinde mai ales de anvergura sistemului de
alimentare cu căldură, adică implicit de gradul de centralizare adoptat în
cadrul acestuia.
Plecându-se de la aceste aspecte, în cazul consumatorilor urbani şi/sau terţiari,
utilizarea ca surse de căldură a CT sau a CCG, comparativ, capacităţile nominale
de producţie a căldurii, se pot situa în următoarele cazuri caracteristice:
– CT de zonă sau cartier, comparativ cu CCG de aceeaşi anvergură;
– CT de zonă sau cartier, comparativ cu CCG de anverguri mai mari, până
la nivel de localitate – o CCG unică pe localitate;
– CT sau CCG ca surse unice de alimentare a localităţii.
În afara situaţiei a doua, din punctul de vedere al structurii şi al anvergurii
STD.Q, cele două soluţii sunt echivalente. În situaţia a doua însă, în timp ce
CT este mai aproape de AC.Q, CCG are distanţe medii de transport a căldurii, mult
mai mari, impunând, în general, RTP mai ample, cu distanţe mai mari de transport
a căldurii, comparativ cu CT. În aceste cazuri, structura concretă a STD.Q depinde
de caracteristicile tehnico-economice specifice şi nu în ultimul rând de „densitatea
de consum termic (MWt/km2 teren, sau MWt/km, reţea). În cazul CT, cu cât
densitatea de consum de căldură este mai mică, distanţa medie de transport a
căldurii va scădea. Ca urmare STD.Q va putea fi realizat utilizând CT (şi ca PT),
încât singura RT rămâne RTS, de legătură dintre CT şi AC.Q. Faţă de această
situaţie, în cazul CCG densitatea de consum termic este mai mare, impunând, cel
mai adesea, un STD.Q cu toate cele trei subansamble caracteristice: RTP, PT, şi
RTS.
Pe baza celor expuse mai sus, tabelul 8.1 prezintă – comparativ – structura
sistemelor de producere – transport – distribuţie şi consum, ale energiei electrice şi
căldurii (S.PTDC), în cazul soluţiei de producere separată (S.SEP), respectiv al
celei de cogenerare (S.CCG).
Analiza structurilor comparative ale sistemelor de producere – transport –
distribuţie şi consum, ale căldurii şi energiei electrice, în cazul soluţiei separate,
faţă de producerea în cogenerare, evidenţiază următoarele:
1) din punctul de vedere al energiei electrice, structura S.PTDC.EE nu este
influenţată de cazurile caracteristice care pot apare sub aspectul gradului de
centralizare/descentralizare a producerii căldurii. Numai în cazul descentralizării
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 369

totale şi al utilizării CCG, structura S.PTDC.EE se poate simplifica – eventual –


deoarece centrala fiind la consumator, nu mai impune existenţa unei reţele de
transport şi distribuţie a energiei electrice; aceasta în ipoteza că energia electrică
livrată de CCG este destinată integral consumatorului termic care a justificat
realizarea sa. În cazul în care CCG este în situaţia de a vinde energia electrică într-
un sistem local de distribuţie a energiei electrice – SD.EE – , atunci în acest scop
vor apare suplimentar subansamblele specifice: TEE şi RD.EE;
2) în cazul S.PTDC.Q, structura acestuia este determinată practic de gradul de
centralizare/descentralizare a producerii căldurii. Situaţia cea mai simplă
corespunde – normal – producerii individuale a căldurii, la nivelul fiecărui
consumator (considerat „individual” sub aspect juridic). Pentru această situaţie,
între sursa de căldură (CT.I sau CCG.I)şi instalaţiile consumatoare (AC.Q) nu mai
apare nici un subansamblu suplimentar; aceasta în ipoteza că sursa de căldură
individuală livrează căldura sub forma unui agent termic la parametrii impuşi de
consumatori, ceea ce este valabil atât în cazul consumatorilor urbani, cât şi al celor
industriali.
Pe măsură ce creşte gradul de centralizare a sistemului de alimentare cu căldură
(SAC), creşte distanţa medie de transport a căldurii, de la sursă la consumatori.
Ca urmare, sursa va livra căldura la parametrii mai ridicaţi faţă de cei acceptaţi de
aparatele consumatoare, necesitând ca interfaţă punctele termice.
370 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Structura comparativă a S.PTDC a energiei electrice şi termice, pentru


producerea separată, faţă de aceea a producerii în cogenerare
Tabelul 8.1
Cazuri caracteristice

Cazuri caracteristice d.p.d.v. al: Structura S.PTDC pentru alimentarea cu :


Soluţiei de Gradului de energie electrică căldură
alimentare centralizare a
cu căldura alimentării cu căldură
şi cu
energie
electrică
1 2 3 4 5
Producerea Surse (3
separată – individuale
CT.I vezi fig. 8.1.,a CT.I AC.Q C.Q
S.SEP – SC.I

1 Producerea (3
în CCG.I AC.EE C.EE
cogenerare CCG.I sau CCG.I AC.Q C.Q
– S.CCG
CCG.I T.EE RD.EE AC.EE C.EE
(1
Producerea Surse
separată – individuale CT.I vezi fig. 8.1.,a CT.I AC.Q C.Q (3
S.SEP – SC.I
2 Producerea Surse de
în zonă - CCG.Z RTP PT.I AC.Q C.Q (4
cogenerare SC.Z CCG.Z vezi fig. 8.2.,a
– S.CCG sau / şi
(2 vezi fig. 8.2.,a (5
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 371

Tabelul 8.1 (continuare 1)


1 2 3 4 5
Producerea Surse
separată – individuale CT.I vezi fig. 8.1.,a CT.I AC.Q C.Q (3
S.SEP – SC.I
Producerea Sursă
3 în unică, la CCG RTP PT.I AC.Q C.Q (4
cogenerare nivel de
CCG vezi fig. 8.2.,a sau / şi
– S.CCG oraş –
CCG. vezi fig. 8.2.,a (5
(2
Producerea Surse de
separată – zonă – CT.Z RTP PT.I AC.Q C.Q (4
S.SEP – SCZ. CT.Z vezi fig. 8.1.,a
sau / şi
vezi fig. 8.1.,c (5
4
Producerea
CCG.Z RTP PT.I AC.Q C.Q (4
în
CCG.Z vezi fig. 8.2.,a sau / şi
cogenerare
– S.CCG (2 vezi fig. 8.2.,a (5
Producerea Surse de
CT.Z RTP PT.I AC.Q C.Q (4
separată – zonă –
S.SEP – SCZ. CT.Z vezi fig. 8.1.,a
sau / şi
(2 vezi fig. 8.1.,c (5
5 Producerea Sursă
CCG RTP PT.I AC.Q C.Q (4
în unică la
cogenerare nivel de şi / sau
CCG vezi fig. 8.2.,a
– S.CCG oraş – vezi fig. 8.2.,a (5
– CCG.
(2
372 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 8.1 (continuare 2)


1 2 3 4 5
Producerea
separată – Sursă
S.SEP CT RTP PT.I AC.Q C.Q (4
unică la CT vezi fig. 8.1.,a
nivel de şi / sau
oraş – SC vezi fig. 8.1.,c (5
6
– unică.
Producerea
în CCG RTP PT.I AC.Q C.Q (4
cogenerare CCG vezi fig. 8.2.,a
(2 şi / sau
– S.CCG
vezi fig. 8.2.,a (5
Notă: 1) cazul consumatorilor industriali sau urbani/terţiari;
2) cazul consumatorilor urbani;
3) cazul în care CT.I sau CCG.I livrează căldura sub forma unui agent termic, la parametrii impuşi de consumatori;
4) cazul consumatorilor urbani, cu utilizarea punctelor termice individuale (PT.I), amplasate la consumatori;
5) cazul consumatorilor urbani, cu utilizarea punctelor termice centralizate, ca interfaţă între sursa/sursele de căldură şi
consumatori.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 373

În funcţie de poziţia acestora faţă de consumatori pot apare două situaţii


distincte, modificând în consecinţă structura sistemului de transport şi distribuţie a
căldurii (S.TD.Q), astfel:
a) pentru puncte termice individuale (PT.I) la consumatori, ceea ce nu mai
necesită reţelele termice secundare (RTS) în sensul clasic al acestei denumiri;
b) puncte termice centralizate(PT) ca interfaţă între reţeaua termică primară
(RTP) – de legătură (între sursa de căldură (SC) şi PT – şi reţeaua termică
secundară (RTS) – de legătură între PT şi aparatele consumatoare.
Diferenţele majore între RTP şi RTS constau în nivelele termice diferite ale
agenţilor termici vehiculaţi prin ele, ceea ce determină (pentru acelaşi debit
nominal de căldură avut în vedere la dimensionarea lor), debite nominale diferite
de agent termic, deci diametre diferite între RTP şi RTS. Toate acestea conduc la
pierderi diferite de căldură, influenţate mult şi de lungimea RTP respectiv a RTS.
Deci, structurile S.PTDC ale celor două forme de energie, asigurate în cadrul
producerii separate sau al cogenerării, evoluează de la forma cea mai simplă,
specifică surselor individuale, până la forma cea mai completă aferentă surselor de
zonă sau unice pe oraş – specifice consumatorilor urbani – .
Aceste structuri vor determina randamentele transportului şi distribuţiei celor
două forme de energie, pentru fiecare caz concret în parte.

8.2. Randamentul global de producere a căldurii şi energiei electrice


Acesta se stabileşte avându-se în vedere următoarele contururi de referinţă:
– în cazul soluţiei separate – fig. 8.1. – se consideră, pe de o parte, sistemul
electroenergetic care pune la dispoziţie energia electrică (E.SPEE), prin
intermediul „sursei echivalente de producere a energiei electrice SP.EE”
(fig. 8.1., a şi b), iar pe de altă parte este centrala termică (CT), care livrează
căldura Q.CT (fig. 8.1., c şi d). Pentru producerea celor două forme de energie se
consumă energia primară (EP.EE) şi respectiv (EP.CT). Pierderile de energie
aferente producerii sunt (P.SPEE) şi respectiv (P.CT) – fig. 8.1., b şi d –.
− În cazul soluţiei de cogenerare – fig. 8.2. – instalaţiile de cogenerare (ICG)
produc în cogenerare cantităţile de energie electrică (E.CCG) şi de căldură
(Q.ICG), pe baza consumului de energie primară (EP.ICG) – fig. 8.2.,b – .
Producţia în cogenerare a celor două forme de energie are loc cu pierderile
energetice (P.CCG). Din considerente de eficienţă tehnico-economică, în cele mai
dese cazuri, instalaţiile de cogenerare (ICG) nu se justifică a fi dimensionate pentru
a livra toată căldura ce trebuie asigurată consumului (Q.CCG), ci numai o cotă
parte (Q.ICG). Diferenţa este produsă în instalaţiile termice de vârf
(Q.ITV = Q.CCG – Q.ICG), în regim de CT. Pentru aceasta se consumă energia
primară (EP.ITV), iar producerea lui (Q.ITV) se face cu pierderile de energie
(P.ITV) – fig. 8.2.,b – .
374 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

8.2.1. Ipoteze de bază

Stabilirea randamentelor energetice globale de producere a celor două forme de


energie, în cazul producerii separate şi respectiv al cogenerării, au în vedere
următoarele ipoteze:
– producţiile de energie sunt aceleaşi: E.SPEE = E.CCG şi Q.CT = Q.CCG;
– ambele soluţii utilizează acelaşi tip de combustibil (de energie primară) –
EP. Deci randamentele arderii, în cele două cazuri, sunt identice;
– se au în vedere cantităţile de energie la nivelul contururilor surselor:
- în cazul producerii separate; conturul CT şi respectiv al SP.EE (neglijând
pierderile de energie electrică în sistemul de transport şi distribuţie – P.STD.EE - );
- în cazul cogenerării: conturul CCG. – fig. 8.2.,a – şi producţia de energie
electrică;
− în cazul soluţiei de cogenerare se consideră că ambele forme de energie
(E.CCG şi Q.ICG) sunt produse numai în regim de cogenerare (αe = 1, v. § 7.1.6.).

8.2.2. Randamentul global al producerii separate

Conform fig. 8.1., randamentul global al producerii separate este dat de:
E.SPEE + Q.CT
η PS = , (8.1)
EP.EE + EP.CT
sau,
E.SPEE + Q.CT
η PS =
E.SPEE Q.CT , (8.2)
+
η PS .EE ηCT
în care ηPS.EE şi ηCT reprezintă randamentul producerii energiei electrice la nivelul
sistemului electroenergetic, respectiv al producerii căldurii în CT.
Notând cu:
E.SPEE
yS = [kWhe/kWht] , (8.3)
Q.CT
care reprezintă “indicele de structură a producerii celor două forme de energie”,
atunci relaţia (8.2) devine:
yS + 1
η PS =
yS 1 . (8.4)
+
η PS .EE ηCT
Se constată că: η PS = f ( y S , η PS .EE , ηCT ) adică randamentul global al producerii
separate a celor două forme de energie depinde de :
– structura producţiei de energie (yS), impusă de consumatori;
– performanţele termodinamice – energetice – de producere a celor două forme
de energie.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 375

Fig. 8.3. prezintă variaţia randamentului global ( η PS ) în funcţie de yS şi


η PS .EE , pentru ηCT = 90% . Analiza relaţiei (8.4) şi a fig. 8.3., conduce la
concluziile că:
 yS ↓

η PS ↑ , când η PS .EE ↑

ηCT ↑
Influenţele cele mai mari, în ordinea descrescătoare a efectelor le au:
y S , η PS . EE şi respectiv ηCT .

8.2.3. Randamentul global al producerii în cogenerare


În § 7.1.6. s-au prezentat relaţiile generale de calcul ale randamentului global de
producere în CCG a celor două forme de energie. Ţinându-se seama de relaţia de
definiţie (7.61) a valorii sale globale, în condiţiile fig. 8.2., aceasta devine:
E.CCG + Q.CCG E.CCG + Q.ICG + Q.ITV
η P.CCG = = , (8.5)
EP.CCG EP.ICG + EP.ITV
unde relaţiile utilizate au semnificaţiile celor din fig. 8.2. şi s-a considerat că toată
energia electrică este produsă numai în cogenerare, conform ipotezei de mai sus.
Ţinându-se seama de coeficientul termic de cogenerare ( αCCG):
Q.ICG
α CCG = (8.6)
Q.CCG
în care,
Q.ICG = Q.CCG · α CCG [kWht] (8.7)
şi
Q.ITV = Q.CCG - Q.ICG = Q.CCG · ( 1- α CCG ) [kWht] . (8.8)
Înlocuind relaţiile (8.7) şi (8.8) în (8.5), aceasta devine:
E.CCG + Q.CCG
η P.CCG =
E.CCG + (α CCG ⋅ Q.CCG ) (1 − α CCG ) ⋅ Q.CCG
+ (8.9)
η ICG η ITV

în care s-au înlocuit:


E.CCG + Q.ICG
EP.ICG = [kWht] , (8.10)
η ICG
şi
376 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

O.ITV
EP.ITV = [kWht] , (8.11)
η ITV
unde η ICG reprezintă randamentul global al producţiei în cogenerare în ICG, a
celor două forme de energie; η ITV - randamentul instalaţiilor termice de vârf.
Indicele de structură a producţiei de energie (yS), conform ipotezei nr.1, este
acelaşi în cazul cogenerării şi respectiv al producerii separate, deoarece:
E.SPEE = E.CCG şi Q.CT = Q.CCG. Atunci, conform relaţiei (8.3), se poate scrie:
E.SPEE E.CCG
yS = = [kWhe/kWht] , (8.12)
Q.CT Q.CCG
unde E.CCG este energia electrică produsă în cogenerare de ICG, conform ipotezei
nr.-ul 4:

E.CCG=E.ICG [kWhe] . (8.13)

Atunci, între yS şi αCCG există legătura:


E.CCG E.ICG E.ICG E.ICG
yS = = = = α CCG ⋅
Q.CCG Q.CCG Q.ICG Q.ICG [kWhe /kWht] . (8.14)
α CCG
Notând cu yICG indicele de cogenerare al ICG, dat de:
E.ICG
y ICG = [kWhe /kWht] , (8.15)
Q.ICG
atunci relaţia (8.14) devine:
y S = α CCG ⋅ y ICG [kWhe /kWht] . (8.16)
Înlocuind relaţia (8.16) în (8.9), aceasta devine:
yS + 1
η P.CCG =
 1 
y S ⋅ 1 +  1 − y S . (8.17)
 y ICG  y ICG
+
η ICG η ITV
Se constată că: η P.CCG = f ( y S , y ICG , η ICG , η ITV ) , adică randamentul global al
producerii combinate a energiei electrice şi a căldurii dintr-o CCG, depinde de:
− structura producţiei de energie (yS), respectiv a consumului;
− performanţele termodinamice ale instalaţiilor de cogenerare, prin indicele de
cogenerare (yICG) şi randamentul global al acestora (ηICG);
− randamentul instalaţiilor termice de vârf ( η ITV ).
Fig. 8.3. prezintă variaţia randamentului global ( η P.CCG ) în funcţie de yS, η ICG
şi yICG, pentru η ITV = 90% . Analiza relaţiei (8.17) şi a fig. 8.3. conduce la
concluziile că:
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 377

 ys ↓

 y ICG ↑
η P.CCG ↑ când: 
η ICG ↑
η ↑
 ITV

8.2.4. Analiza comparativă a randamentelor globale pentru producerea


energiei electrice şi a căldurii

Aceasta este prezentată în fig. 8.3., care arată că pentru acelaşi randament
al CT şi al ITV ( ηCT = η ITV = 90%) , indiferent de simultaneitatea valorilor
randamentului producerii energiei electrice (η PS .EE ) cu randamentul global al
ICG ( η ICG ) , la orice valoare a indicelui de cogenerare (yICG) şi pentru orice
structură a producţiei de energie (yS), întotdeauna η P.CCG este superior lui
η PS .
Cu cât yS creşte (creşte producţia de energie electrică, comparativ cu producţia
de căldură), diferenţa (∆ηP = ηP.CCG - ηP.S) creşte.
Fig. 8.4. prezintă comparaţia între producerea separată şi cogenerare, din
punctul de vedere al randamentelor globale de producere a celor două forme de
energie, pentru situaţia cea mai bună a producerii separate a energiei electrice într-
o centrală termoelectrică clasică cu ciclu mixt gaze/abur (ηPS.EE = 50%), şi a
căldurii într-o CT performantă (ηCT = 92%) faţă de o CCG obişnuită (ηICG = 85%),
funcţionând numai în cogenerare (Q.ITV = 0), adică:
Q.CCG = Q.ICG. Se constată:
− randamentul global al producerii separate poate atinge maxim 68,5%, în
timp ce în cazul cogenerării pure (Q.ITV = 0), randamentul global maxim ajunge la
cca. 85%, existând raportul: ηP.CCG / ηP.S = 1,24;
− pe măsură ce în cazul CCG se produce căldură şi din ITV (Q.ITV > 0), şi
cota respectivă de căldură creşte în raport cu Q.ICG (Q.ITV / Q.CCG – creşte),
raportul celor două randamente globale scade, devenind unitar când
Q.ITV = Q.CCG (Q.ICG = 0); deci când de fapt CCG se transformă într-o soluţie
separată de producere a celor două forme de energie;
− ca urmare a randamentului global superior, pentru aceleaşi energii produse
(EC şi QC), soluţia de cogenerare conduce la o economie relativă de combustibil,
faţă de producerea separată:
(EP.EE + EP.CT ) - EP.CCG = 0,3K0,6  kWh energie primară economisită  .
EC + QC  
 total energie livrată 
378 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 8.3. Variaţia randamentelor globale de producere separată (ηPS) şi combinată (ηP.CCG)
a celor două forme de energie – pentru ηCT = ηITV = 90%, în funcţie de:
1. ηP.CCG = f(ηICG = 88% , yICG = 1,0);
2. ηP.CCG = f(ηICG = 84% , yICG = 1,0);
3. ηP.CCG = f(ηICG = 84% , yICG = 0,4);
4. ηP.CCG = f(ηICG = 80% , yICG = 0,4);
5. ηPS = f(ηPS.EE = 50%);
6. ηPS = f(ηPS.EE = 40%);
7. ηPS = f(ηPS.EE = 30%);

8.3. Randamentul global al ansamblului sistemelor de alimentare cu


căldură şi energie electrică

Acesta se stabileşte avându-se în vedere ansamblul producerii – transportului –


distribuţiei şi consumului celor două forme de energie, pentru fiecare din cele două
soluţii comparate.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 379

8.3.1. Valorile randamentelor de transport – distribuţie – consum

Valorile randamentelor de transport, distribuţie şi consum sunt determinate


de structura S.TDC şi de tipul soluţiei de producere a celor două forme de
energie:
− în cazul soluţiei separate – fig. 8.1. – se consideră cele două sisteme de
producere – transport – distribuţie – consum: al energiei electrice (S.PTDC.EE) şi
respectiv al căldurii (S.PTDC.Q) cu diagramele Sankey aferente;
− în cazul soluţiei de cogenerare – fig. 8.2. – se au în vedere, de asemenea,
cele două sisteme: S.PTDC.EE şi S.PTDC.Q care formează ansamblul
S.PTDC.CCG.
În § 8.1. – tabelul 8.1 – s-a făcut o analiză comparativă a structurii S.PTDC.EE
şi S.PTDC.Q, între soluţia separată şi cogenerare, din diverse puncte de vedere.
Cu această ocazie s-a arătat că structurile S.PTDC evoluează de la forma cea mai
simplă, specifică surselor individuale de alimentare cu căldură (pentru ambele
soluţii comparate) – cazul 1 din tabelul 8.1 – , la structura cea mai complexă,
caracteristică surselor de zonă, sau unice pe oraş, pentru alimentarea cu căldură
(pentru ambele soluţii comparate) – cazurile 4-6, din tabelul 8.1 – .
Ca urmare, în tabelul 8.3 se prezintă valorile randamentelor totale ale
S.TDC.EE şi S.TDC.Q, corespunzătoare cazurilor caracteristice ale structurilor
acestora (descrise în tabelul 8.1), bazate pe valorile randamentelor diverselor
subansamble componente, prezentate în tabelul 8.2.
Analiza tabelului 8.3 conduce la următoarele constatări privitoare la
randamentele energetice ale S.TDC:
− ηS.TDC.EE are valori între cca. 79 şi 88% (curent: cca. 83%) în cazul soluţiei
separate şi de 84...92% (curent: 87%) în cazul soluţiei de cogenerare; numai în
cazul CCG individuale, amplasată la consumator (CCG.I) – cazul 1 din tabelul 8.3
– valorile lui ηS.TDC.EE sunt 95...100% (curent, 97%);
− ηS.TDC.Q are o plajă mare de valori, în funcţie de tipul surselor de căldură
(individuale, de zonă sau unice pe oraş) şi de tipul punctelor termice (centralizate –
PT, sau individuale (module) – PT.I);
□ în cazul producerii separate sau în cogenerare, din surse de căldură
individuale, ηS.TDC.Q = 95..100% (curent, 100%);
□ în cazul surselor de căldură de zonă, în ambele soluţii de producere
separată sau în cogenerare, ηS.TDC.Q are aceleaşi valori caracteristice:
380 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ESP 35
ηoSP = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 50%
EPESP 70

QSP 50
η qSP = ηCT = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 92%
EPQSP 54

ESP + QSP 35 + 50
η SP = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 68,5%
EPESP + EPQSP 70 + 54

ECCG + QCCG 35 + 50
ηCCG = ⋅ 100 = = 85%
EPCCG 100

Fig. 8.4. Bilanţurile energetice comparative între producerea separată a căldurii şi a energiei electrice şi cogenerare: notaţiile corespund
celor din relaţiile 8.1.--8.4.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 381

Randamentele energetice ale subansamblelor


S.PTDC.EE şi S.PTDC.Q
– v. fig. 8.1. şi 8.2. –
Tabelul 8.2
Subansamblul Valorile nominale ale
caracteristic al S.PTDC randamentelor (în %)
comentarii
minime maxime curente
(1 (2 (3
1 2 3 4 5 6
SP.EE 30 50 35 în funcţie de: tehnologiile
utilizate, puterile electrice
ICG 78 88 84 nominale şi performanţele
Producerea tehnice reale.
energiei (SP) CT 80 92 88 în funcţie de: tipul
cazanelor, natura
ITV 80 92 88 combustibilului şi starea
reală a cazanelor.
în funcţie de: nivelul
tensiunii, soluţiile
RE.IT 94 96 95
constructive şi distanţele de
Transportul, transport.
distribuţia şi TEE în funcţie de: nivelul
consumul + tensiunii de distribuţie, tipul
energiei RD.EE 88 92 90 şi mărimea TEE, soluţiile
electrice constructive şi lungimea
(S.TDC.EE) RD.EE.
funcţie de funcţie de în funcţie de tipul şi starea
AC.EE aparatul 100 aparatul reală a aparatului
consumator consumator (instalaţiei) consumator.
în funcţie de: starea reală,
RTP 87 94 92 nivelul termic mediu şi
distanţa de transport.
în funcţie de: tipul PT, tipul
Transportul, PT 95 99 98 schimbătoarelor de căldură
distribuţia şi şi starea reală.
consumul în funcţie de: starea reală,
căldurii nivelul termic mediu,
RTS 83 92 90
(S.TDC.Q) numărul de conducte,
distanţa de transport.
funcţie de funcţie de în funcţie de tipul şi starea
AC.Q aparatul 100 aparatul reală a aparatului
consumator consumator consumator.
Notă: 1) valori întâlnite curent în practică, pentru STDC în funcţiune;
2) valori corespunzătoare în general tehnologiilor moderne, avute în vedere
la proiectare;
3) valori întâlnite în practică, în cazul unor STDC realizate, cu tehnologii
moderne şi în bună stare de funcţionare.
382 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Randamentele energetice ale ansamblelor S.TDC.EE si S.TDC.Q


pentru cazurile caracteristice specifice producerii separate
sau în cogenerare, prezentate în tabelul 8.1
Tabelul 8.3
Cazuri caracteristice

Gradul Structura S.TDC şi randamentul ansamblului S.TDC (în %), pentru:


de Soluţia de energia electrică: S.TDC.EE căldură : S.TDC.Q
centra- alimentare randamentul randamentul
lizare a cu căldură S.TDC.EE S.TDC.Q
alimen- şi energie Structura Structura
tării cu electrică minim maxim curent minim maxim curent
căldură
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
producere RE.IT+TEE+
separată +RD.EE+ 78,6 88,3 82,9 AC.Q 95 100 100*
Surse
(CT.I) +AC.EE
indivi-
1. producere
duale TEE+RD.EE+ 78,6 88,3 82,9
în
– SC.I – +AC.EE sau: AC.Q 95 100 100*
cogenerare
numai AC.EE 95 100 97
(CCG.I)
Surse
producere RE.IT+TEE+
indivi-
separată RD.EE+ 78,6 88,3 82,9 AC.Q 95 100 100*
duale
(CT.I) +AC.EE
– SC.I –
RTP+PT+
68.6 85.6 81.1
2. producere +RTS+AC.
Surse
în TEE+RD.EE+ Q
de zonă 83,6 92,0 87,3
cogenerare +AC.EE sau/şi:
- SC.Z - 82.6 93,1 90.2
(CCG.Z) RTP+PT.I+
+AC.Q
Surse
producere RE.IT+TEE+
individu
separată RD.EE+ 78,6 88,3 82,9 AC.Q 95 100 100*
ale
(CT.I) +AC.EE
– SC.I –
3. RTP+PT.I+
Sursă 82.6 93,1 90.2
producere +AC.Q
unică
în TEE+RD.EE+ sau/şi:
pentru 83,6 92,.0 87,3
cogenerare +AC.EE RTP+PT+
oraş 68.6 85,6 81.1
– CCG +RTS+
-S.CCG-
+AC.Q
producere RE.IT+TEE+
RTP+PT.I+
separată RD.EE+ 78.6 88,3 82,9 82,6 93,1 90,2
+AC.Q
Surse (CT.Z) +AC.EE
sau/şi:
4. de zonă producere
RTP+PT+
- SC.Z - în TEE+RD.EE
83,6 92,0 87,3 +RTS+ 68,6 85,6 81,1
cogenerare ++AC.EE +AC.Q
(CCG.Z)
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 383

Tabelul 8.3 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
producere
Surse RE.IT+TEE+
separată
de zonă +RD.EE+ 78,6 88,3 82,9 RTP+PT.I+ 82,6 93,1 90,2
(CT.Z)
- SC.Z - +AC.EE +AC.Q
sau/şi:
5. Sursă
producere RTP+PT+
unică
în TEE+RD.EE+ +RTS+
pentru 83,6 92,0 87,3 68,6 85,6 81,1
cogenerare +AC.EE +AC.Q
oraş
(CCG)
-S.CCG-
producere RE.IT+TEE+
RTP+PT.I+
Sursă separată RD.EE+ 78,6 88,3 82,9 82,6 93,1 90,2
+AC.Q
unică la (CT) +AC.EE
sau/şi:
6. nivel de producere
RTP+PT+
oraş în TEE+RD.EE+
83,6 92,0 87,3 +RTS+ 68,6 85,6 81,1
-SCunică- cogenerare +AC.EE
+AC.Q
(CCG)
Notă: *cazul unor aparate statice de încălzire a incintelor.
a) în cazul punctelor termice individuale (PT.I), ηS.TDC.Q = 83...93%
(curent, 90%);
b) în cazul punctelor termice centralizate (PT), ηS.TDC.Q = 69...86%
(curent, 81%);
Deci, plajele posibile ale valorilor ηS.TDC sunt:
− pentru energia electrică: ηS.TDC.EE = 79...97%
− pentru căldură: ηS.TDC.Q = 69...100%.

8.3.2. Ipoteze de bază


Ipotezele de bază avute în vedere la comparaţia randamentelor globale de
producere – transport – distribuţie – consum – ale celor două forme de energie sunt
similare celor prezentate în § 8.2.1., la stabilirea randamentelor globale de
producere, cu specificaţia următoare privitoare la energiile consumate (EC.EE şi
QC.Q), faţă de cele produse de sursele de energie: se consideră că la nivelul
consumatorilor, energiile primite EC.EE şi QC.Q sunt identice – cantitativ şi
calitativ – în cele două soluţii comparate (producerea separată sau în cogenerare).
În afara acestor ipoteze, se mai au în vedere următoarele, privitoare la
transportul, distribuţia şi aparatele consumatoare:
1) aparatele consumatoare de energie electrică şi de căldură au aceleaşi
caracteristici tehnice şi de funcţionare în ambele soluţii de producere:
(ηAC.EE)separat = (ηAC.EE)cogenerare = ηAC.EE şi (ηAC.Q)separat = (ηAC.Q)cogenerare = ηAC.Q.
Aceasta se bazează pe faptul că, indiferent de tipul sursei de producere a energiei,
consumatorii impun aparatelor consumatoare aceleaşi condiţii calitative şi
cantitative. De asemenea, natura şi parametrii energiei „intrate” în aparatele
consumatoare sunt aceiaşi în ambele soluţii de producere.
384 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 8 (partea I)

8. COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA


SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE .................................................363
8.1. Structura sistemelor de alimentare cu căldură şi energie electrică ..........................363
8.2. Randamentul global de producere a căldurii şi energiei electrice ...........................373
8.2.1. Ipoteze de bază .................................................................................................374
8.2.2. Randamentul global al producerii separate ......................................................374
8.2.3. Randamentul global al producerii în cogenerare ..............................................375
8.2.4. Analiza comparativă a randamentelor globale pentru producerea energiei
electrice şi a căldurii ...................................................................................................377
8.3. Randamentul global al ansamblului sistemelor de alimentare cu căldură şi energie
electrică ..........................................................................................................................378
8.3.1. Valorile randamentelor de transport – distribuţie – consum.............................379
8.3.2. Ipoteze de bază .................................................................................................383
384 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2) Distanţa de transport a energiei electrice şi a căldurii, între diversele


subansamble ale S.PTDC, este aceeaşi în ambele soluţii de producere a energiei.
3) Caracteristicile tehnice şi de funcţionare – inclusiv starea reală – ale
diverselor subansamble pentru transportul şi distribuţia fiecărei forme de energie
considerată, sunt aceleaşi în ambele soluţii de producere a energiei.
4) Ca urmare a primelor 3 ipoteze de mai sus, rezultă că randamentele
diverselor subansamble componente ale S.TDC sunt aceleaşi independent de
tipul soluţiei de producere a celor două forme de energie; această concluzie
finală a stat la baza tabelului 8.3.
Avându-se în vedere aceste ipoteze, în continuare se stabilesc expresiile
analitice ale randamentului global total (producere – transport – distribuţie –
consum), în cazul producerii separate – ηSPS − şi respectiv al cogenerării –
η S.CCG − .

8.3.3. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de


producere separată a celor doua forme de energie – η SPS –
Aceasta are la bază fig. 8.1., conform căreia:
EC.EE + QC.Q
ηSPS = , (8.18)
EP.EE + EP.CT
sau,
EC.EE + QC.Q
η SPS =
EC.EE QC.Q , (8.19)
+ Q
η ESPS ηSPS
în care η SPS
E
şi ηQSPS reprezintă randamentul total al producerii, transportului,
distribuţiei şi consumului energiei electrice, respectiv a căldurii consumate, în
cazul sistemului de producere separată.
Conform fig. 8.1., randamentele η SPSE
şi ηQSPS sunt date de:
− în fig. 8.1., a şi b, pentru cazul cel mai general al structurii S.PTDC.EE:
ηSPS
E
= ηSP.EE ⋅ η RE .IT ⋅ ηTEE ⋅ η RD.EE ⋅ η AC .EE , (8.20)
sau,
ηSPS
E
= ηSP.EE ⋅ η RE .IT ⋅ η SD.EE ⋅ η AC .EE , (8.21)
în care:
ηSD.EE = ηTEE ⋅ η RD.EE , (8.22)
este randamentul sistemului de distribuţie a energiei electrice.
− Conform fig. 8.1., c şi d, pentru cazul cel mai general de structură a
S.PTDC.Q:
ηQSPS = ηCT ⋅ η RTP ⋅ η PT ⋅ η RTS ⋅ η AC .Q , (8.23)
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 385

sau,
ηQSPS = ηCT ⋅ η RTP ⋅ η S . DQ ⋅ η AC .Q , (8.24)
ori,
ηQSPS = ηCT ⋅ η S .TD.Q ⋅ η AC .Q , (8.25)
în care:
η SD.Q = η PT ⋅ η RTS , (8.26)
reprezintă randamentul sistemului de distribuţie a căldurii şi:
η STD .Q = η RTP ⋅ η PT ⋅ η RTS , (8.27)
sau,
η STD .Q = η RTP ⋅ η SD.Q , (8.28)
reprezintă randamentul sistemului de transport şi distribuţie a căldurii.
Notă: relaţiile de mai sus se aplică în funcţie de structurile reale ale S.PTDC.EE
şi S.PTDC.Q, specifice diferitelor cazuri concrete posibile de realizare a soluţiei
separate de producere a energiei electrice şi a căldurii, prezentate în tabelul 8.1.
Avându-se în vedere structura cererii de energie, la nivelul consumului,
exprimată prin „indicele de structură a consumului – yC”, dat de:
EC.EE
yC = , [kWhe / kWht] , (8.29)
QC.Q
care este o caracteristică a consumatorului, atunci relaţia (8.19) devine:
yC + 1
ηSPS =
yC 1 , (8.30)
+ Q
η SPS ηSPS
E

8.3.4. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de


cogenerare – η S.CCG –
Acesta are la bază fig. 8.2., conform căreia:
EC.EE + QC.Q
ηS .CCG = , (8.31)
EP.CCG
sau,
EC.EE + QC.Q
ηS .CCG = , (8.32)
EP.ICG + EP.ITV
ori,
386 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
E.CCG + Q.ICG Q.ITV , (8.33)
+
η ICG η ITV
în care notaţiile corespund celor utilizate în cazul § 8.2.3.
Ţinându-se seama de relaţiile (8.7)...(8.9), atunci expresia (8.33) devine:
EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
E.CCG  α 1 − α CCG  , (8.34)
+ Q.CCG ⋅  CCG + 
η ICG   η ICG η ITV 
Avându-se în vedere ansamblul transportului, distribuţiei şi consumului celor
două forme de energie, corespunzătoare soluţiei de cogenerare, se poate scrie:
EC.EE
E.CCG = , [kWh / an ] , (8.35)
η STDC
E
.CCG

şi
QC.Q
Q.CCG = , [kWh / an ] , (8.36)
ηQSTDC .CCG
în care η STDC.
E
CCG şi η STDC.CCG reprezintă randamentul total al producerii,
Q

transportului, distribuţiei şi consumului energiei electrice, respectiv a căldurii


consumate, corespunzătoare soluţiei de cogenerare. Conform fig. 8.2., pentru cazul
cel mai general al structurii S.TDC.EE şi S.TDC.Q al soluţiei de cogenerare,
rezultă:
− pentru S.TDC.EE:

ηSTDC
E
.CCG = ηTEE ⋅ η RD . EE ⋅ η AC . EE , (8.37)

sau,

ηSTDC
E
.CCG = η SD . EE ⋅ η AC . EE , (8.38)

în care ηSD.EE este dat de relaţia (8.22);


− pentru S.TDC.Q:

ηQSTDC .CCG = η RTP ⋅ η PT ⋅ η RTS ⋅ η AC .Q , (8.39)

sau,

ηQSTDC .CCG = η RTP ⋅ ηSD.Q ⋅ η AC .Q , (8.40)

ori,
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 387

ηQSTDC .CCG = η STD.Q ⋅ η AC .Q , (8.41)

în care η SD.Q este dat de expresia (8.26), iar ηSTD.Q , de relaţia (8.28).
Observaţie: relaţiile (8.37)...(8.41) se aplică în funcţie de structurile reale ale
S.TDC.EE şi S.TDC.Q, specifice cazurilor concrete posibile de realizare a soluţiei
de cogenerare, prezentate în tabelul 8.1.
Ţinându-se seama de relaţiile (8.35)...(8.41), expresia (8.34) devine:
EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
EC.EE QC.Q  α CCG 1 − α CCG
 , (8.42)
+ Q ⋅  +
η ICG ⋅ η ESTDC .CCG η STDC .CCG  η ICG
 η ITV
Avându-se în vedere structura cererii de energie a consumatorului, exprimată
prin yC, conform relaţiei (8.29), expresia (8.42) devine:
yC + 1
η S .CCG =
yC 1 α 1 − α CCG  . (8.43)
+ Q ⋅  CCG + 
η ICG ⋅ η STDC .CCG η STDC .CCG  η ICG
E
η ITV 
Utilizând relaţia (8.16), rezultă:

α CCG = y S / y ICG , (8.44)

în care înlocuind pe yS din relaţia (8.12), rezultă:


E.CCG 1
α CCG = ⋅ , (8.45)
Q.CCG y ICG
Ţinându-se seama de expresiile (8.35) şi (8.36), relaţia (8.45) devine:
yC ηQSTDC .CCG
α CCG = ⋅ , (8.46)
y ICG η ESTDC .CCG
În aceste condiţii, expresia (8.43) devine:
yC + 1
η S .CCG =
yC  1 1 1  1 , (8.47)
⋅  + −  +
η STDE .CCG  η ICG η ICG ⋅ y ICG η ITV ⋅ y ICG η ⋅ η
E Q
 ITV STDC .CCG

8.3.5. Analiza comparativă a randamentelor globale, pentru ansamblul


sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum, între cogenerare şi
producerea separată a căldurii şi a energiei electrice
Aceasta are la bază relaţiile (8.30) – pentru producerea separată şi respectiv
(8.47) – pentru cogenerare. Ea arată că randamentele respective depind de:
− structura cererii de energie la nivelul consumatorilor, yC ;
388 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− randamentele globale de producere – transport – distribuţie – consum, ale


celor două forme de energie, prin:
a) η ESPS şi ηQSPS , în cazul producerii separate;
( )
b) (η ICG , η ITV ) şi ηQSTDC .CCG , ηQSTDC .CCG , în cazul cogenerării;
− performanţele termodinamice ala cogenerării, prin y ICG .
Ţinându-se seama de relaţiile (8.30) şi (8.47), fig. 8.5. şi 8.6. prezintă variaţiile
randamentelor globale totale, η SPS şi η S.CCG , în funcţie de principalii factori de
influenţă. Valorile parametrilor variabili, privind S.TDC, considerate în cele două
figuri, sunt cele curent întâlnite – conform tabelelor 8.2 şi 8.3. În ceea ce priveşte
ceilalţi parametrii caracteristici, din relaţiile (8.30) şi (8.47), valorile avute în
vedere au fost următoarele:
− indicele de structură a cererii de energie: yC = 0,05...1,0 kWhe / kWht, unde
în general, yC = 0,05...0,15 pentru consumatorii urbani şi yC > 0,2 în cazul
consumatorilor industriali;
− indicele de cogenerare al ICG: yICG = 0,4...1,0 kWhe / kWht, în funcţie de
tehnologia de cogenerare; în cazul de faţă s-a considerat o CCG cu turbine cu gaze,
pentru care yICG = 0,7 kWhe / kWht.
Analiza fig. 8.5. şi 8.6. permite următoarele constatări:
• în cazul sistemelor de producere separată – SPS:
− ηSPS este mult influenţat de structura cererii de energie, yC;
− ηSPS este influenţat mai ales de valorile lui ηSP.EE (curbele 3...5 din
fig. 8.5.) şi mai puţin de valorile lui ηQSTDC (curbele 1 cu 3 şi 2 cu 5);
• în cazul sistemelor de producere în cogenerare – S.CCG:
− ηS.CCG este foarte puţin influenţat de structura cererii de energie (yC),
datorită faptului că în cogenerare ceea ce se reduce ca energie electrică livrată,
creşte în schimb sub aspectul căldurii livrate, astfel că în timp ce yC se modifică,
producţia totală de energie din ICG (E.CCG + Q.ICG) se modifică foarte puţin,
ceea ce face ca de fapt ηICG să fie puţin influenţat de variaţia lui yC. Ca urmare şi
ηS.CCG este puţin sensibil la modificarea lui yC;
− ηS.CCG este sensibil mai ales la variaţiile lui ηQSTDC.CCG (curbele 1 cu 3 şi
2 cu 5, din fig. 8.6.), după care, în ordine descrescătoare, urmează influenţa lui ηICG
(curbele 3...5, din fig. 8.6.).
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 389

Fig. 8.5. Variaţia randamentului global ηSPS în funcţie de yC , ηQSTDC.SPS şi ηSPEE ,


pentru ηCT = 90% şi η ESTDC.SPS = 81,2% .
Curbele 1...5 reprezintă:
1. ηQSTDC = 96% ; ηSPEE = 50%
2. ηQSTDC = 80% ; ηSPEE = 30%
3. ηQSTDC = 88% ; ηSPEE = 50%
4. ηQSTDC = 88% ; ηSPEE = 40%
5. ηQSTDC = 88%); ηSPEE = 30%
390 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 8.6. Variaţia randamentului global ηS.CCG în funcţie de yC , ηQSTDC.CCG şi ηICG ,


pentru yICG = 0,7 kWhe / kWht , ηITV = 90% şi η STDC.
E
CCG = 85,5% .
Curbele 1...5 reprezintă:
1. ηQSTDC = 80% ; ηICG = 88%
2. ηQSTDC = 60% ; ηICG = 80%
3. ηQSTDC = 70% ; ηICG = 88%
4. ηQSTDC = 70% ; ηICG = 84%
5. ηQSTDC = 70%); ηICG = 80%

Fig. 8.7. şi 8.8. prezintă comparaţia între randamentele globale totale ηSPS şi
ηS.CCG, pentru:
− valorile medii ale randamentelor de producere a energiei electrice: în
soluţia separată, ηSP.EE = 40% şi respectiv în ICG, ηICG = 84% (în fig. 8.7.);
− domeniile maxime de variaţie ale ηSPS şi ηS.CCG (în fig. 8.8.).
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 391

Fig. 8.7. Variaţia lui ηSPS şi ηS.CCG în funcţie de yC , pentru diverse valori ale lui ηQSTDC
şi: ηSPEE = 40% , respectiv ηICG = 84% ;
a...h – valori limită ale lui yC pentru care ηSPS = ηS.CCG.
392 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 8.8. Domeniile de variaţie ale ηSPS şi ηS.CCG în funcţie de ηQSTDC şi ηSPEE ,
respectiv ηICG , pentru yC = 0,05...1,0 kWhe/kWht
unde: A, B şi C – valorile limită ale lui yC pentru care ηSPS = ηS.CCG.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 393

Analiza acestor două figuri evidenţiază că: în cazul cogenerării,pe măsură ce


scade randamentul sistemului de transport şi distribuţie a căldurii ( ηQSTDC ),
comparativ cu cel din cazul sistemului separat, soluţia de cogenerare este mai
eficientă (adică ηS.CCG > ηSPS) decât soluţia separată, pentru valori din ce în ce mai
mici ale lui yC (în general pentru yC < 0,2) şi pentru ηQSTDC .CCG ≥ 75% . Aceasta
înseamnă că, ţinând seama de ansamblul sistemului, soluţia de cogenerare are şanse
să fie mai eficientă decât producerea separată, numai dacă pierderile de căldură în
S.TDC se încadrează în valori de maxim 25%, ceea ce este posibil pentru:
− reţele termice moderne, cu conducte preizolate (cresc ηRTP şi ηRTS);
− înlocuirea PT centralizate cu module termice la consumatori (dispar RTS,
deci ηRTS = 100%) şi se măreşte lungimea RTP, prin dispariţia RTS;
− reducerea distanţelor de transport a căldurii, prin soluţiile de cogenerare de
mică putere, care apropie centralele de cogenerare de consumatori (creşte ηRTP).

8.4. Emisiile poluante


Ca urmare a reducerii consumului de combustibil, la producerea energiei
electrice şi a căldurii în cogenerare, comparativ cu producerea separată, are loc
reducerea emisiilor poluante.

8.4.1. Reducerea directă


Prin reducerea consumului efectiv de combustibil, realizată în cazul cogenerării
faţă de producerea separată, se reduc emisiile poluante datorate arderii, în mod
deosebit a CO2. Astfel, prin introducerea cogenerării se estimează: reducerea
emisiilor de CO2, în medie, de la 820 la 380g/kWhe, reducerea emisiilor de SO2, în
cazul utilizării combustibililor cu sulf, de la 600 la zero mg/kWhe, şi reducerea
emisiilor de NOx, în medie de la 600 la 350 mg/kWhe.
Observaţie: reducerile de mai sus ale emisiilor de noxe au fost considerate în
următoarele ipoteze:
− soluţiile de cogenerare utilizează gazul metan drept combustibil;
− tehnologiile de cogenerare corespund unor randamente medii de producere a
energiei electrice de cca. 35…42%, aferente ciclurilor de cogenerare cu turbine cu
gaze sau motoare cu ardere internă;
− în cazul producerii separate, energia electrică este produsă cu un randament
de cca. 50%;
− reducerea la zero a emisiilor de SO2 se explică prin trecerea de la utilizarea
unui combustibil cu sulf (combustibil lichid), în cazul producerii separate, la gazul
metan – în cazul cogenerării.

8.4.2. Reducerea indirectă

Reducerea indirectă a poluării globale a sistemului ecologic, deoarece economia


de combustibil la nivelul producerii energiei determină reducerea poluării mediului
394 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

la nivelul extracţiei, transportului şi manipulării la locurile de consum a cotei


respective de combustibil economisit.
Dintre toate emisiile directe, efectul nociv cel mai ridicat îl reprezintă emisia de
CO2, care determină „efectul de seră”. Fig. 8.9. prezintă o comparaţie din acest
punct de vedere, între producerea separată şi cogenerare.

Fig. 8.9. Reducerea emisiilor poluante de CO2 în centralele de cogenerare faţă de cele
termoelectrice cu condensaţie pură: 1 – centrale clasice pe cărbune; 2 – centrale
cu arderea cărbunelui în strat fluidizat; 3 – ciclu mixt gaze/abur pe gaze
naturale; 4 – cogenerare pe biogaz.

8.5. Reducerea costurilor de producţie a energiei


• Reducerea consumului de combustibil, determină direct reducerea
proporţională a cheltuielilor anuale – variabile – aferente combustibilului.
Ţinându-se seama că în cheltuielile anuale de producţie ale unei centrale de
cogenerare, cele cu combustibilul reprezintă ponderea majoritară (între 65...75%
din cheltuielile anuale totale, în funcţie de tipul tehnologiei de cogenerare utilizată,
tipul combustibilului consumat şi preţul unitar al acestuia), atunci: pentru o
economie de combustibil, în cogenerare, faţă de producerea separată, de 0,3-0,6%
kWhPCI/kWh energie electrică şi termică livrată, care reprezintă cca. 24% din
consumul de combustibil în soluţia separată (vezi fig. 8.4.) rezultă că, datorită
acestei economii, cheltuielile anuale totale de producere a celor două forme de
energie se vor reduce cu 17% ( 0,24 ⋅ 0,7 = 0,17 ).
• Reducerea emisiilor poluante conduce la reducerea taxelor de mediu, în
final a ecotaxelor. Prin internalizarea costurilor de mediu în costurile de producţie
ale celor două forme de energie, se vor diminua costurile totale anuale de producţie
ale acestora.
În final, reducerea costurilor anuale totale de producţie aferente cogenerării, faţă
de producerea separată, conduce la diminuarea costurilor unitare ale celor două
forme de energie, comparativ cu producerea separată.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 395

8.6. Reducerea pierderilor de energie electrică la transport


Soluţia de cogenerare presupune, din punct de vedere electric, apropierea sursei
de producere a energiei electrice faţă de consumatori, comparativ cu alimentarea
lor din sistemul public. Reducerea comparativă a distanţelor pentru transportul şi
distribuţia energiei electrice este cu atât mai mare, cu cât scade gradul de
centralizare a alimentării cu căldură. Ca urmare, scad pierderile de energie electrică
aferente reducerii acestor distanţe şi implicit costul specific al acesteia la nivelul
consumatorilor. De exemplu, la nivelul unui consumator care devine
autoproducător – în cogenerare – de energie electrică, costul acesteia va fi
determinat de costurile proprii de producere. Se „evită” astfel o serie de taxe
suplimentare pentru transportul energiei electrice – până la consumatorul respectiv,
precum şi pierderile corespunzătoare în reţelele electrice şi posturile de
transformare.
Aceste reduceri sunt cu atât mai mari cu cât centrala de cogenerare este mai
apropiată de consumatori şi cu cât diferenţa între preţul de cumpărare a energiei
electrice din sistemul public, faţă de cel local rezultat prin autoproducere, este mai
mare.

8.7. Utilizarea cogenerării ca sursă de energie electrică de siguranţă


Este un alt avantaj al acesteia, prin poziţia sa faţă de consumatori. Mai mult,
sunt consumatori de energie electrică care prin natura activităţilor sunt obligaţi să
fie dotaţi cu surse locale de energie electrică de siguranţă, cum este cazul spitalelor.
Aceste surse se realizează sub forma unor grupuri electrogene dotate cu motoare cu
ardere internă. Ori, aceste instalaţii pot fi utilizate în mod curent drept instalaţii de
cogenerare, mărindu-le substanţial eficienţa investiţiei, care oricum trebuie făcută.
În plus, ele rămân şi ca instalaţii de siguranţă, conform scopului iniţial.

8.8. Dezavantaje şi condiţionări ale cogenerării

8.8.1. Dezavantaje
Principalele dezavantaje ale cogenerării, faţă de producerea separată sunt:
1. dependenţa reciprocă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, între
formele de energie produse simultan, influenţată de:
 tipul, structura şi variaţia nesimultană a cererilor de energie produse în
cogenerare/trigenerare;
 tipul şi caracteristicile tehnice ale tehnologiei de cogenerare/trigenerare
folosită, din punctul de vedere al performanţelor energetice şi al interdependenţei
între formele de energie produse: căldură, energie electrică şi frig;
 modul de stabilire a capacităţii nominale a instalaţiilor propriu-zise de
cogenerare (instalaţiile de bază) faţă de cele ale instalaţiilor termice de vârf şi/sau
de rezervă. Este vorba de comportarea la sarcini parţiale şi de minimul tehnic al
instalaţiilor utilizate, faţă de cererile minime de energie ale consumatorilor.
396 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Acestea influenţează decisiv tehnologia adecvată pentru soluţia de cogenerare şi


modul de dimensionare a instalaţiilor respective.
2. Indiferent de gradul de centralizare/descentralizare a căldurii produsă de
centralele de cogenerare, ea presupune alimentarea centralizată a consumatorilor de
căldură arondaţi sursei respective. Ca urmare, pentru a face faţă condiţiilor diferite
impuse de diverşii consumatori de căldură, se impun măsuri tehnice
suplimentare, prin instalaţii de automatizare, măsură şi reglaj atât la sursa de
căldură, cât şi la fiecare consumator în parte. În cazul consumatorilor urbani
apare, în plus, problema nesimultaneităţii cererii din punctul de vedere a
începerii/finelui alimentării cu căldură pentru încălzire, ceea ce pentru unii
înseamnă disconfort, în timp ce pentru alţii înseamnă costuri suplimentare faţă de
disponibilităţile financiare ale fiecăruia. În plus, pentru sursa de căldură
centralizată aceasta înseamnă dificultăţi tehnice cu repercusiuni economice, care nu
sunt neglijabile, privitor la menţinerea sub sarcină a sistemului de alimentare cu
căldură. Fenomenul respectiv se amplifică pe măsură ce creşte gradul de
centralizare a alimentării cu căldură.
Observaţie: aceste aspecte apar şi în cazul alimentării centralizate cu căldură
din CT. Dezavantajele relevate mai sus sunt valabile numai în cazul comparaţiei cu
CT individuale.
3. Distanţele medii de transport a căldurii de la sursă la consumatori sunt
mai mari decât în cazul alimentării individuale a fiecărui consumator. Acestea
cresc odată cu creşterea gradului de centralizare a căldurii. Ca urmare, pierderile de
căldură ale sistemului de transport şi distribuţie şi consumurile de energie pentru
pomparea agentului termic – în cazul alimentării cu căldură sub formă de apă
fierbinte – sau a condensatului returnat – în cazul alimentării cu abur – sunt mai
mari, crescând odată cu creşterea gradului de centralizare a alimentării cu căldură.
Toate acestea măresc investiţiile şi costurile anuale ale transportului şi distribuţiei
căldurii.
4. Valoarea mare a investiţiei iniţiale în centrala de cogenerare, faţă de
investiţia într-o CT dimensionată pentru alimentarea numai cu căldură.
Observaţie: în cazul cogenerării, dacă prin producerea combinată nu se reduce
substanţial costul producerii căldurii, atunci, mai ales odată cu creşterea gradului
de centralizare – creşterea distanţei medii de transport a căldurii –, costul căldurii la
consumatori va fi mai mare decât cel aferent producerii locale – individuale –
a căldurii din CT. Deci, efectul economic favorabil al cogenerării, pentru o situaţie
dată, depinde de trei aspecte majore:
• nivelul tehnic şi eficienţa economică a producerii celor două forme de energie
în centrala de cogenerare;
• politica adoptată pentru stabilirea perechii de preţuri de vânzare la gardul
centralei de cogenerare, a celor două forme de energie livrate: căldura şi energia
electrică;
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 397

• nivelul tehnic şi eficienţa economică a sistemului de transport şi distribuţie a


căldurii, corelat cu gradul optim de centralizare/descentralizare a producerii
căldurii.

8.8.2. Restricţii şi elemente de frânare ale dezvoltării soluţiei de cogenerare


Aşa cum sunt evidenţiate şi în Directiva nr.8/2004 a Consiliului Parlamentului
European, privitor la „promovarea cogenerării…”, restricţiile şi elementele de
frânare ale dezvoltării cogenerării sunt de 3 categorii: de natură tehnică, economică
şi mai ales administrativă (legislaţie şi reglementări în domeniul energiei).
• Elementele de natură tehnică sunt:
 situaţia existentă privind alimentarea cu căldură, concretizată prin:
natura, starea tehnică, durata de viaţă remanentă şi eficienţa economică a
sistemului existent de alimentare cu căldură (surse de căldură şi sistemul de
transport şi distribuţie a căldurii);
 valoarea şi structura reală a cererii de căldură, precum şi prognoza
evoluţiei sale în timp;
 tipul tehnologiilor adoptate, performanţele tehnice şi modul de
dimensionare al instalaţiilor de cogenerare existente, sau noi, corelat cu natura
combustibilului utilizat şi cu natura, structura şi valoarea cererii de căldură avută în
vedere;
 natura combustibilului disponibil în prezent şi perspectivă, simultan cu
asigurarea condiţiilor calitative minime impuse de instalaţiile de cogenerare
utilizate: presiunea minimă, în cazul gazului metan, conţinutul de sulf şi asfaltene,
în cazul păcurii;
 emisiile de noxe şi mai ales cele de CO2 şi sub formă de praf (în cazul
utilizării combustibilului solid), rezultate în urma procesului de ardere.
• Elementele de natură economică sunt, în principal:
 valoarea investiţiilor pentru reabilitarea sau retehnologizarea sistemului
existent de alimentare cu căldură, respectiv cele necesitate de realizarea unor
sisteme noi, atât din punct de vedere conceptual – cum ar fi gradul de
centralizare/descentralizare – cât şi al tehnologiilor utilizate. Un rol important în
adoptarea soluţiei de cogenerare îl are eşalonarea în timp a investiţiei – realizarea
pas cu pas –, cu atât mai mult cu cât în general valoarea acesteia este mare;
 sistemul tarifar adoptat simultan pentru combustibilul consumat şi
energia electrică cumpărată de consumatorii preluaţi de centrala de cogenerare şi
respectiv a celei vândute de aceasta sistemului local – public – de distribuţie.
Aceasta este situaţia în care centrala de cogenerare produce mai multă energie
electrică decât valoarea necesară consumatorului local, când ea nu funcţionează
strict în regim de „autoproducător”;
 costurile de vânzare a căldurii şi energiei electrice produse în
cogenerare, care sunt rezultatul politicii economice la nivelul centralei de
cogenerare, corelat cu „preţurile de referinţă” ale pieţei de energie;
398 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 capabilitatea consumatorilor de căldură de a suporta factura pentru


căldură, simultan cu factura energetică totală pentru: căldură + energie electrică +
+ apă + combustibil;
 transparenţa în stabilirea preţurilor şi tarifelor pentru căldura şi
energia electrică produse în cogenerare, care să convingă consumatorii de
eficienţa economică a soluţiei de cogenerare prin reducerea facturii energetice
totale la consumatori;
 valorile ecotaxelor, simultan cu corectitudinea stabilirii şi aplicării lor;
 tipul montajului financiar adoptat pentru reabilitarea/retehnologizarea
sistemului existent. În cazul realizării unor obiective noi se pune problema
condiţiilor de realizare a investiţiilor şi de obţinere a creditelor – dobânda, durata
perioadei de graţie şi a perioadei de returnare;
 mărimea riscului maxim acceptat de investitor pentru recuperarea
creditului şi realizarea profitului scontat, corelat cu riscul specific tipului de
investiţie şi al ansamblului economiei în care urmează a funcţiona obiectivul în
discuţie – riscul de ţară –.
• Elementele de natură administrativă sunt reprezentate de legislaţia
energetică şi de reglementările specifice cogenerării:
 obligaţia serviciilor publice de a cumpăra energia electrică excedentară
consumatorilor;
 asimilarea centralelor urbane de cogenerare în categoria
autoproducătorilor de energie;
 introducerea unor proceduri echitabile de autorizare a producătorilor
privaţi de energie electrică;
 tratarea nediscriminatorie privind accesul la reţeaua electrică publică
existentă;
 asigurarea de către serviciile publice a unei tarifări a energiei electrice
cumpărată de la autoproducători, după principiul „costurilor evitate”.
În general, relaţiile între autoproducători şi societăţile de stat care au monopolul
sistemelor de transport şi distribuţie a energiei electrice, reprezintă principala cauză
a ritmului lent al progreselor în realizarea pieţelor interne ale energiei electrice şi
principalul obstacol în calea dezvoltării cogenerării private.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 399

CUPRINS CAPITOLUL 8

COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI


PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI
ELECTRICE

8. COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI


PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE .......... 363
8.1. Structura sistemelor de alimentare cu căldură şi energie electrică ................. 363
8.2. Randamentul global de producere a căldurii şi energiei electrice .................. 373
8.2.1. Ipoteze de bază .........................................................................................
374
8.2.2. Randamentul global al producerii separate ............................................... 374
8.2.3. Randamentul global al producerii în cogenerare ................................ 375
8.2.4. Analiza comparativă a randamentelor globale pentru producerea
energiei electrice şi a căldurii ................................................................377
8.3. Randamentul global al ansamblului sistemelor de alimentare cu
căldură şi energie electrică .............................................................................378
8.3.1. Valorile randamentelor de transport – distribuţie – consum..................... 379
8.3.2. Ipoteze de bază ........................................................................................
383
8.3.3. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
producere separată a celor doua forme de energie................................384
8.3.4. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de
385
cogenerare. ...............................................................................................
8.3.5. Analiza comparativă a randamentelor globale, pentru ansamblul
sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum, între
cogenerare şi producerea separată a căldurii şi a energiei electrice ........ 387
8.4. Emisiile poluante ............................................................................................
393
8.4.1. Reducerea directă......................................................................................
393
8.4.2. Reducerea indirectă ..................................................................................393
8.5. Reducerea costurilor de producţie a energiei .................................................. 394
8.6. Reducerea pierderilor de energie electrică la transport................................395
8.7. Utilizarea cogenerării ca sursă de energie electrică de siguranţă.................... 395
8.8. Dezavantaje şi condiţionări ale cogenerării .................................................... 395
8.8.1. Dezavantaje...............................................................................................
395
8.8.2. Restricţii şi elemente de frânare ale dezvoltării soluţiei de
cogenerare ................................................................................................
397
400 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 8 (partea II)

8.3.3. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de producere


separată a celor doua forme de energie ......................................................................384
8.3.4. Randamentul global al ansamblului S.PTDC, în cazul soluţiei de cogenerare .385
8.3.5. Analiza comparativă a randamentelor globale, pentru ansamblul sistemelor de
producere, transport, distribuţie şi consum, între cogenerare şi producerea separată a
căldurii şi a energiei electrice .....................................................................................387
8.4. Emisiile poluante .....................................................................................................393
8.4.1. Reducerea directă .............................................................................................393
8.4.2. Reducerea indirectă ..........................................................................................393
8.5. Reducerea costurilor de producţie a energiei ..........................................................394
8.6. Reducerea pierderilor de energie electrică la transport ...........................................395
8.7. Utilizarea cogenerării ca sursă de energie electrică de siguranţă ............................395
8.8. Dezavantaje şi condiţionări ale cogenerării .............................................................395
8.8.1. Dezavantaje ......................................................................................................395
8.8.2. Restricţii şi elemente de frânare ale dezvoltării soluţiei de cogenerare ............397
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 399

9. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU


LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE

9.1. Structura generală a schemelor de livrare a apei fierbinţi


Instalaţiile specifice ale CT şi CCG pentru livrarea căldurii, sub formă de apă
fierbinte, reprezintă ansamblul echipamentelor pentru prepararea şi vehicularea
agentului termic.
Tipul instalaţiilor folosite în acest scop depinde de profilul sursei de alimentare
cu căldură, natura şi caracteristicile tehnice ale echipamentelor de producere a
căldurii şi de caracteristicile sistemului de transport şi distribuţie a căldurii.
Pentru sistemele de alimentare cu căldură sub formă de apă caldă sau apă
fierbinte, în funcţie de natura sursei de căldură, CT sau CCG şi de tipul instalaţiilor
care produc căldura (de exemplu, în cazul CT, în funcţie de natura cazanelor
utilizate – de abur, apă fierbinte sau apă caldă, iar în cazul CCG, în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare – turbină cu abur, turbină cu gaze, sau MAI – )
echipamentele de bază pentru livrarea căldurii sunt, în general:
− preîncălzitoarele abur/apă şi/sau apă/apă, pentru încălzirea apei de reţea;
− pompele de reţea, care asigură circulaţia apei în reţeaua de transport până la
consumatori (la punctele termice) şi retur;
− instalaţiile pentru prepararea şi degazarea apei de adaos;
− pompele de apă de adaos, de umplere şi cele de menţinere a regimului
static în sistemul de reţele primare;
− pompe de recirculare pe CAF-uri, în CT cu CAF-uri şi în CCG unde
CAF-le pot funcţiona şi în regim de bază de alimentare cu căldură;
− acumulatoare de apă fierbinte.
La toate acestea, indiferent de natura sursei şi a agentului termic de transport, se
mai adaugă ansamblul conductelor de legătură între diversele echipamente şi
sistemul instalaţiilor de automatizare, măsură şi control (A.M.C.).

9.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă deapă fierbinte


Marea majoritate a sistemelor centralizate de alimentare cu căldură utilizează ca
agent termic de transport apa fierbinte. În cazurile unor CT mici, de clădire sau
pentru mici zone urbane, se mai foloseşte ca agent termic apa caldă. Pentru aceste
ultime situaţii, CT asigură direct livrarea apei calde, din cazanele proprii, iar pentru
vehicularea apei se utilizează pompe de reţea amplasate în CT.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, în cele ce urmează se vor trata numai
instalaţiile auxiliare şi schemele specifice surselor de căldură (CT sau CCG) care
livrează căldura sub formă de apă fierbinte.
Instalaţiile auxiliare specifice CCG sunt cele mai complexe, ele cuprinzând, în
general, toate elementele caracteristice şi pentru CT. În plus, în cazul CT,
instalaţiile auxiliare fac parte organic – funcţional – din însăşi schemele termice ale
acestora, prezentate în § 4.2. De aceea, în continuare se vor analiza numai
400 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

schemele specifice CCG, ţinându-se seama de tipul instalaţiilor de cogenerare


utilizate: turbine cu abur, turbine cu gaze, MAI sau turbine gaze/abur, în cazul
ciclului mixt gaze/abur.

9.2.1. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,


utilizate în cazul CCG cu turbine cu abur (TA)
Acestea depind de tipul turbinelor cu abur: cu contrapresiune pură (TA – Cp),
cu contrapresiune şi priză reglabilă (TA – Cp + p), sau cu condensaţie şi una sau
două prize reglabile (TA – Cd + p, sau TA – Cd + 2p). În fig. 9.1. sunt prezentate
cele mai uzuale scheme pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, în cazul
CCG cu turbine cu abur. De la caz la caz, în funcţie de tipul turbinelor cu abur şi al
instalaţiilor termice de vârf, respectiv în funcţie de parametrii aburului utilizat
pentru producerea apei fierbinţi, schemele de mai sus se pot simplifica adaptându-
se la condiţiile concrete existente.
• Schema din fig. 9.1.,a este caracteristică unei CCG industriale, la care aburul
este disponibil la presiuni pv = (4...7) 105 N/m2, de la contra-presiunea sau priza
industrială a turbinei. El este utilizat – în paralel cu destinaţia sa principală, de
alimentare cu abur a consumatorilor tehnologici – şi pentru prepararea apei
fierbinţi, în preîncălzitorul 4, ca unică treaptă de preîncălzire de bază (căldură sub
formă de apă fierbinte produsă în regim de cogenerare). Este cazul CCG ale
autoproducătorilor industriali. Aici, în funcţie de mărimea momentană a
consumului de abur pentru procesele tehnologice şi de capacitatea nominală de
livrare a aburului din turbina utilizată, o parte din abur este folosit pentru
producerea apei fierbinţi. Deoarece debitul de abur folosit de preîncălzitorul
abur-apă fierbinte este variabil în funcţie de consumul momentan de abur
tehnologic al CCG, ca treaptă suplimentară – de vârf – a producerii apei fierbinţi se
folosesc cazanele de apă fierbinte (CAF). Presiunea aburului utilizat în
preîncălzitorul (4) este impusă de consumul tehnologic. Ca urmare, ea rămâne
– teoretic – constantă în cursul funcţionării. Datorită valorii ridicate a acestei
presiuni, faţă de aceea strict necesară, impusă de nivelul termic maxim ce trebuie
asigurat apei fierbinţi (110...130ºC), condensatul rezultat din preîncălzitorul (4) are
un nivel termic ridicat (corespunzător temperaturii de saturaţie la presiunea pv, de
cca.142...164ºC). Căldura conţinută de condensatul de la preîncălzitorul (4) poate fi
utilizată în răcitorul de condensat (3) pentru preîncălzirea – într-o primă treaptă –
a apei fierbinţi. Circulaţia apei fierbinţi în reţea este asigurată cu pompele de reţea,
(1), pentru iarnă, şi (2), pentru vară.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 401

Fig. 9.1. Scheme de principiu specifice pentru producerea apei fierbinţi în CCG cu
turbine cu abur.
Legendă: apă fierbinte; apă de adaos;
condensat; abur.
1 – pompe de reţea de iarnă treapta I; 2 – pompe de reţea de vară; 3 – răcitor de condensat;
4 – schimbător de vârf abur-apă; 5 – CAF; 6 – condensator; 7 – fascicol înglobat în
condensator; 8 – schimbător de bază abur-apă; 9 – schimbător de bază treapta I; 10 –
schimbător de bază treapta II; 11 – pompe de reţea de iarnă treapta II.
Pentru schema termică prezentată, se pun următoarele probleme:
a) modul de acoperire a curbei clasate anuale a sarcinii termice sub formă de
apă fierbinte care, în general, corespunde cererii de încălzire şi pentru prepararea
apei calde;
b) condiţiile avute în vedere la dimensionarea termică şi hidraulică a schemei
(a diverselor subansamble de bază: schimbătoare de căldură, CAF-uri, pompe de
reţea);
c) regimurile termice şi hidraulice – nominale – caracteristice, care apar şi cum
sunt asigurate de schema respectivă.
Datele de intrare, considerate elemente cunoscute – impuse – sunt:
− debitul nominal (maxim) de căldură ce trebuie livrată de CCG sub formă de
n
apă fierbinte: qCCG ;
402 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− valoarea minimă a lui qCCG, în cursul anului qCCG


m
( ) care, pentru structura
md ,v
cererii de căldură considerată este: – cererea de căldură sub formă de apă
q acc
caldă, medie de vară;
− temperaturile nominale ale apei fierbinţi la ieşirea din CCG – t dn – şi
respectiv la retur – t rn , şi modul de variaţie a lor în cursul anului, pentru cele două
perioade caracteristice de consum: de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c. şi de vară,
numai pentru a.c.c. Aceasta presupune cunoscut „graficul de reglaj termic” al apei
fierbinţi, adoptat la CCG;
( )
− debitul nominal de apă fierbinte vehiculată în reţea G c şi modul de variaţie
a sa în cursul perioadei de încălzire, respectiv al celei de alimentare cu a.c.c.;
− parametrii aburului disponibil la priza reglabilă, sau contrapresiunea TA (p, t);
( ) ( )
− debitul de abur nominal D n şi minim D m , disponibil la priza reglabilă sau
contrapresiunea turbinei;
− soluţiile constructive adoptate pentru SV şi RC, din punctul de vedere al
transferului de căldură în acestea.
Regimurile caracteristice de funcţionare a schemei din fig. 9.2. sunt
determinate de simultaneitatea condiţiilor impuse, pe de o parte de graficul de
reglaj al temperaturii şi debitului de apă fierbinte (curbele 2...4 din fig. 9.2.,d) şi, pe
de altă parte, de parametrii (p, t) şi debitul (D) al aburului disponibil pentru
preîncălzirea apei fierbinţi în SV+RC (fig. 9.2.,a). Parametrii (p, t) sunt rezultatul
destinderii reale a aburului în turbina cu abur TA, după cum rezultă din fig. 9.2.,c.
Legătura între regimul termic impus de graficul de reglaj al apei fierbinţi şi al
ansamblului SV+RC, este determinată de diagrama din fig. 9.2.,b.
Ţinându-se seama de elementele funcţionale ale schemei (fig. 9.2.,a), de
legăturile între schemă şi TA (prin destinderea în TA – fig. 9.2.,c), simultan cu cele
determinate de transferul de căldură din cadrul ansamblului (SV+RC – fig. 9.2.,b)
se pot determina regimurile caracteristice de funcţionare, în cursul anului,
evidenţiate în fig. 9.2.,d.
Fig. 9.2.,d face legătura între graficul de reglaj termic şi de debit adoptat
(impus) la nivelul CCG – curbele 3...5 – şi modul de acoperire a curbei clasate
anuale a căldurii livrată de ansamblul schemei (RC+SV+CAF) şi respectiv numai
de TA (de SV+RC) – curba 8 –, simultan cu valorile necesare ale debitului de abur
livrat de TA pentru preîncălzirea apei fierbinţi – curba 9 – .
Fig. 9.2.,d utilizează metoda grafo-analitică de urmărire a graficului de reglaj a
temperaturii şi debitului de apă fierbinte cu ajutorul instalaţiilor schemei 9.2.,a.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 403

Fig. 9.2. Regimurile caracteristice de funcţionare şi dimensionare, ale schemei din


fig. 9.1.,a:
a – schema de calcul; b – variaţia temperaturii în lungul suprafeţelor de schimb de căldură
ale schimbătorului de vârf (SV) şi a răcitorului de condensat (RC); c – stabilirea
parametrilor aburului la intrarea în SV, pe baza destinderii reale în turbina TA;
d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare ale schemei de livrare a apei
fierbinţi; 1 – curba clasată a temperaturii exterioare, pentru perioada de încălzire (τi);
2,3 – graficul de reglaj termic al apei fierbinţi, pe ducere (3) / retur (4), urmărit de schema
(a); 4 – variaţia debitului de apă fierbinte în cursul sezonului de încălzire; 5,6 – curbele
clasate anuale ale temperaturilor apei fierbinţi, pe ducere (5) / retur (6); 7 – curba clasată
anuală a debitului de apă fierbinte; 8 – curba clasată anuală a debitului de căldură livrată
de CCG; 9 – curba clasată anuală a debitului de abur livrat la priza / contrapresiunea TA,
pentru preîncălzirea apei fierbinţi. Curbele haşurate (////) reprezintă: pe curba
5 – temperatura t2 a apei fierbinţi la ieşirea din SV; pe curba 8 – debitul de căldură livrat
de TA (de ansamblul SV+RC), pe curba 9, debitul de abur livrat de TA.
404 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Metoda constă în următoarele: unei valori a temperaturii td din graficul de reglaj


– curba 2 – îi corespunde o valoare tr – curba 3 – şi o valoare a debitului
G – curba 4 – , pentru tipul de grafic de reglaj adoptat la CCG în vederea livrării
apei fierbinţi (în cazul de faţă s-a considerat graficul de reglaj calitativ pentru
perioada de încălzire, caracterizată de intervalul de variaţie a temperaturii
[ ]
exterioare te ∈ tex , tec ). Ca urmare, de exemplu, punctului „h” de pe diagrama de
reglaj td = f(te) – curba 2 – îi corespund punctele h’ pe curba 3 – tr = f(te) şi punctul
(h”) pe curba 4 – G = f(te). Acestora le corespunde punctul (h’’’) pe curba clasată a
temperaturii exterioare – curba 1 – ( te = f(τi) ). Mai departe, corelând grafic
punctul (h’’’) cu punctele (h, h’, h”) din graficul de reglaj, prin rabatarea acestora,
în cadranul III se obţin punctele H şi V de pe curbele clasate anuale ale lui td = f(τi)
– curba 5 – şi respectiv tr = f(τi) – curba 6. În continuare, acestora le corespund
punctele H’ pe curba qCCG = f(τ) – în cadranul IV – şi respectiv H” pe curba
D = f(τ), din cadranul V.
Corelările între qCCG, D, G, td, tr sunt determinate de relaţiile de bilanţ termic pe
diversele subansamble ale schemei din fig. 9.2.,a şi de diagrama t = f(S) – din
fig. 9.2.,b. Acestea sunt:
− debitul total de căldură livrată din CCG este:
qCCG = G ⋅ c ⋅ (t d − t r ) = q RC + q SV + qCAF , [kWt] , (9.1)
în care
− debitul de căldură livrată de ansamblul (SV+RC), este:
qTA = q RC + q SV = G ⋅ c ⋅ (t 2 − t r ) ⋅ η r = D ⋅ (h − hRC ) , [kWt] , (9.2)
unde: ηr este gradul de reţinere a căldurii pentru ansamblul (SV+RC);
h = f(intersecţia destinderii reale în TA cu izobara p) – v. fig. 9.2.,c;
hRC = f(gradul de subrăcire a condensatului rezultat din SV);
h, hRC – entalpii, în kJ/kg.
− debitul de căldură livrată de CAF:
qCAF = G ⋅ c ⋅ (t d − t 2 ) , [kWt] , (9.3)
− temperatura (t2) este funcţie de temperatura de saturaţie a aburului intrat în
SV, corespunzătoare presiunii (p), rezultată în urma destinderii reale din TA.
Conform diagramei t = f(S), din fig. 9.2.,b, rezultă:
t 2 = t s − ∆t f SV , [ºC] , (9.4)
în care: ts = f(p, la saturaţie) şi ∆t f ,SV – este diferenţa finală de temperatură pe SV
(3...8 grde pentru un schimbător abur/apă).
Din relaţia (9.2) se poate determina debitul de abur necesar a fi livrat din TA:
qTA G ⋅ c ⋅ (t 2 − t r ) ⋅ η r
D= = , [kg/s] . (9.5)
h − hRC h − hRC
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 405

Pentru condiţiile de calcul, corespunzătoare lui tec , este de subliniat că valoarea


t 2c este, conform relaţiei (9.4);
t 2c = ct = t s − ∆t f SV , [ºC] , (9.6)
deoarece p = ct în cursul funcţionării, conform condiţiilor impuse de alimentarea
simultană, din aceeaşi TA şi a consumatorului tehnologic.
Ca urmare, în diagrama de reglaj, variaţia temperaturii t2 este aceea prezentată
sub forma curbei haşurate (g – h – b – c). Atâta timp cât, în graficul de reglaj
( )
t d > t 2c = ct , diferenţa de temperatură (td - t2) va fi asigurată de CAF, încărcat
termic conform relaţiei (9.3). În perioada în care t d ≤ t 2c , toată alimentarea cu
căldură este asigurată de TA, prin ansamblul (SV+RC), iar qCAF = 0.
În consecinţă, pe curba clasată qCCG = f(τ) – cadranul IV – rezultă încărcarea
termică a TA (curba haşurată: qT = f(τ)), iar atunci când qCCG > qTA, diferenţa
(qCCG - qTA) este asigurată de CAF.
Regimurile caracteristice de funcţionare, în cursul anului, pentru schema din
fig. 9.2.,a, sunt prezentate în tabelul 9.1. Din acesta rezultă următoarele elemente
importante:
− regimul de dimensionare a (SV+RC), nu corespunde regimului de calcul,
corespunzător lui tec , ci unei temperaturi exterioare t e > t ec , la care qTA este maximă
(q ).
M
TA Ca urmare, debitul maxim de abur (DM), solicitat turbinei va avea de
M
asemenea valoarea maximă determinată de qTA ;
− regimul de dimensionare a CAF-lor corespunde regimului de calcul t ec , ( )
când qCAF =( c
qCAF )
are valoarea maximă;
− regimul minim de încărcare termică a TA, corespunde cu cel al CCG, când
sarcina termică este dată numai de cererea de a.c.c. În acest regim, cererea de abur
din TA este minimă (Dm).
Ţinându-se seama de cele de mai sus, din punctul de vedere al TA, sunt de
remarcat:
− cererea maximă de abur pentru prepararea apei fierbinţi este DM; ea trebuie
avută în vedere, simultan cu cererea de abur pentru consumul tehnologic;
− cererea minimă de abur Dm, trebuie comparată cu debitul minim (de mers în
gol) al TA, mai ales la TA cu contrapresiune şi cu debitul de mers în gol al
cazanului de abur, care alimentează TA.
În cazul în care debitul nominal disponibil Dn este mai mic decât DM necesar,
calculul porneşte invers.
− se impune: DM = Dn;
− se determină: qTA
n
(
= D n ⋅ (h − hRC ) = G c ⋅ c ⋅ t 2n − t rn )
D n ⋅ (h − hRC )
− se calculează: t 2n = t rn + .
Gc ⋅ c
406 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− Se introduce în graficul de reglaj (cadranul I al fig. 9.2.,d) valoarea t 2c = t 2n şi


se reia aplicarea metodei grafo-analitice, cu regimurile caracteristice aferente,
prezentate mai sus.
• Schema din fig. 9.1.,b este caracteristică CCG echipate cu turbine cu abur cu
condensaţie şi două prize reglabile: priza de joasă presiune (pb = (0,6...2,5)·105
N/m2) şi una de presiune medie (pv = (9...16)·105 N/m2). De asemenea, poate fi
cazul unor turbine cu abur cu contrapresiunea reglabilă la presiunea pb şi cu o priză
reglabilă la presiunea pv. În CCG cu asemenea turbine, aburul de joasă presiune
(pb) este utilizat pentru încălzirea într-o primă treaptă 8, de bază, a apei fierbinţi,
fiind destinată – din construcţia turbinei – pentru alimentarea cu căldură sub formă
de apă fierbinte a consumatorilor de căldură pentru încălzire şi a.c.c. Totodată,
posibilitatea tehnică a variaţiei presiunii pb a fost impusă de „reglajul calitativ” al
căldurii livrată iarna pentru încălzire. Acest reglaj, după cum s-a arătat şi în
fig. 9.2.,d – cadranele I şi III –, se caracterizează prin faptul că în cursul celei mai
mari părţi a sezonului de încălzire (cca. 80% din durata perioadei de încălzire, τi),
temperatura apei fierbinţi pe ducere (td) şi retur (tr), ca şi diferenţa între ele
(∆t = td - tr) variază odată cu temperatura exterioară (te):
 td
c
pb ≈ (2..2,5) ⋅10 N m 2
c 5

t ↑ → p ↓
f  d tm b
pb ≈ 0,6 ⋅10 N m 2
m 5
te  d

te ↑ c →  ∆t = t d − t r
c c c
te  şi simultan : (∆t = t d − t r ) ↓ m
c

tr
∆t = t d − t r
m m
t r ↓ m
 tr
c
iar: G = ct = G ,
unde t ef este temperatura exterioară, din cursul sezonului de încălzire, la care
graficul de reglaj calitativ devine cantitativ. Adică la:
t d = ct = t dm 
x 
m
→ (∆t = t d − t r ) = ct = (∆t m = t dm − t rm )
te t r = ct = t r 

te ↑ f → 
te  Gc
G ↓ m şi pb = ct = pbm
 G

Deci: priza reglabilă (sau contrapresiunea) la presiunea pb variabilă, este o


caracteristică constructivă a TA destinată alimentării cu căldură a
consumatorilor de încălzire, care ţine seama de faptul că reglajul căldurii
livrată din CCG acestor consumatori este cel calitativ. Adoptarea unui alt
sistem de reglaj, de exemplu cantitativ, nu ar mai necesita o presiune pb variabilă în
timp – iarna – în funcţie de temperatura exterioară –. Adoptarea acestui sistem de
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 407

reglaj, înseamnă că pb = ct ≠ f(te), deci nu ar mai necesita turbine de tipul


constructiv de mai sus – cu diafragmă de reglaj la priza pb, care să asigure variaţia
continuă a acesteia în funcţie de te.
Presiunea pv a prizei reglabile, este impusă de alimentarea cu căldură în scopuri
tehnologice, sub formă de abur, a consumatorilor industriali. Pentru înţelegerea
corectă a regimurilor de funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,b, este de subliniat că:
− valoarea presiunii pv este strict determinată de aburul necesar consumului
industrial; în cursul alimentării acestui consumator, din condiţiile tehnologice
impuse chiar de acesta, pv rămâne constantă;
− posibilitatea „variaţiei” valorii pv (pv = pvmin ÷ pvMax ), din punctul de vedere al
constructorului TA, a fost prevăzută din considerente de adaptare a turbinei la
diversele presiuni posibile în practica cererilor de căldură sub formă de abur
(pentru mărirea plajei de utilizare a TA, la diverşii parametri impuşi de
consumatorii industriali).
În concluzie, pentru un consumator industrial de abur, care necesită o presiune
pv a acestuia, (în plaja oferită constructiv de TA), în cursul funcţionării aceasta
rămâne constantă – independent de graficul de reglaj pentru încălzire adoptat pe
partea de apă fierbinte.
De aceste aspecte va trebui ţinut seama la stabilirea regimurilor caracteristice de
funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,b, pentru a determina astfel şi condiţiile de
dimensionare ale elementelor sale componente.
În plus, ca şi în cazul schemei din fig. 9.1.,a, debitul de abur Dv, disponibil
pentru schimbătorul de vârf 4 – SV – al schemei 9.1.,b, este funcţie şi de
necesităţile consumatorului tehnologic: Dv intrat în SV este diferenţa între debitul
nominal Dvn ce poate să-l livreze TA, d.p.d.v. constructiv, corespunzător presiunii
pv (conform diagramei de regimuri a sa – caracteristica energetică a TA) şi cererea
momentană de abur tehnologic a consumatorului industrial (Dind)
Dv = Dvn − Dind , [kg/s] . (9.7)
Deci, pentru dimensionarea schimbătorului SV – (4) – din schemă, va trebui
avut în vedere regimul în care disponibilul de abur (Dv) de la priza TA va fi
maxim, pentru că atunci va fi maxim aportul acesteia la încălzirea apei fierbinţi:
DvM = Dvn − Dind
m
, [kg/s] , (9.8)
Aportul minim al SV la încălzirea apei fierbinţi va corespunde consumului
M
maxim industrial, Dind :
Dvm = Dvn − Dind
M
, [kg/s] , (9.9)
408 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,a Tabelul 9.1
Nr. Regimul Punctele pe diagrama Punctele pe curbele clasate Punctele pe curbele Valorile caracteristice – observaţii.
crt. caracteristic de de reglaj (cadranul I) ale diagramei de reglaj clasate ale
funcţionare (cadranul III) qCCG qTA D
(cadra-
td tr t2 G td tr t2 G cadranul IV
nul V)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
1. De calcul t dc t rc t 2c G c
t dc t rc t 2c Gc c
qCCG c
qTA Dc c
qCCG (
= G c ⋅ c ⋅ t dc − t rc = qTA
c
+ qCAF
c
)
tec
( )
(la ) (k) (K)
(a) (d) (g) (A) (D) (G) (A’) (G’) (G”) q c = G c ⋅ c ⋅ t c − t c ⋅ η = D c ⋅ (h − h )
TA 2 r r RC
c
qCAF = G ⋅c⋅ c
( t dc − t 2c )
c
(
D = G ⋅c⋅ c
( t 2c − t rc )⋅ η )/ (h − hr RC )
2. Ieşirea din td tr t 2c Gc td tr t 2c Gc qCCG M
qTA DM qCCG = qTA
M
= Gc ⋅ c ⋅ (t − t );
d î
funcţiune a (U) (H”)
(h) (h’) (h) (h”) (H) (V) (H) (H’) (H’)
CAF-lor qCAF = 0
< te < t ef / (h − hRC )
c
( te ) D M = qTA
M

3. Punctul de
frângere al
t dm t rm t 2m = t dm G
c
t dm t rm t 2 = t dm G c qCCG qTA D qCCG = qTA = G c ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(b) (e) (b) (m) (B) (E) (B) (L) (B’) (B’) (B”)
graficului de qCAF = 0
D = qTA / (h − hRC )
reglaj
( t e = t ef )
4. Finele
perioadei de
t dm t rm t 2m = t dm G m t dm t rm t 2 = t dm G m qCCG qTA D q CCG = qTA = G m ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(c) (f) (c) (C) (F) (C) (C’) (C’) (C”)
încălzire (m) (M) q CAF = 0
( te = t ex ) D = qTA / (h − hRC )
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 409

Tabelul 9.1 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
5. Perioada de
vară:
t dm t rm t 2m = t dm G v
t dm (C–S t rm t 2m = t dm G v m
qCCG m
qTA D m m
qCCG = m
qTA v
( )
= G ⋅ c ⋅ t dm − t rm ;
(c) (f) (c) (F-R) (C-S) (P-T) (Z’-S’) (Z’-S’) (Z”-S”)
consum numai – qCAF = 0
/ (h − hRC )
de a.c.c.
D = qTA
m

m M
unde Dind şi Dind reprezintă valoarea minimă, respectiv maximă a debitului de abur necesar consumatorului industrial; Dvm şi
DvM – valoarea minimă, respectiv maximă a debitului de abur rămas disponibil la priza pv pentru încălzirea apei fierbinţi în SV.
Ca urmare a dependenţei debitului de abur disponibil în schimbătorul de vârf 4 (SV) pentru încălzirea apei fierbinţi, de
consumul momentan de abur industrial (Dv = f(Dind)), după stabilirea regimului „de calcul” de încărcare a schemei, vor trebui
făcute două verificări privitoare la DvM şi Dvm disponibile în realitate la priza pv. În funcţie de rezultatul acestor verificări se
va „corecta” modul de încărcare a schemei, respectiv repartiţia încărcării între cele două trepte de încălzire de vârf ale
apei fierbinţi, SV şi CAF. Deci, încărcarea CAF-lor ca treaptă finală de vârf va depinde de simultaneitatea între valorile
momentane ale cererii de căldură qCCG, sub formă de apă fierbinte (inclusiv temperatura td conformă graficului de reglaj adoptat)
şi ale debitului de abur cerut de consumatorul industrial Dind.
În plus, în funcţie de tipul turbinei de cogenerare, dacă aceasta este cu condensaţie şi două prize reglabile, atunci
condensatorul poate fi folosit ca o primă treaptă de preîncălzire a apei de retur din reţea, sau pentru preîncălzirea apei de adaos
aferentă acesteia, prin „fascicolul înglobat în condensator” de constructorul turbinei sau prin utilizarea întregului condensator.
Privitor la efectele unei asemenea utilizări a condensatorului, asupra funcţionării şi producţiei de energie electrică în cogenerare
de către TA şi a restricţiilor tehnice determinate de construcţia condensatorului, acestea sunt explicate de „funcţionarea
turbinelor cu condensaţie în regim de vid înrăutăţit”.
Vehicularea apei fierbinţi în reţea este asigurată iarna cu una, sau două trepte de pompare – în funcţie de pierderile totale de
presiune din ansamblul tur/retur al sistemului de alimentare cu căldură, ca în fig. 9.1.,b (cu o treaptă – 1), sau ca în
fig. 9.1.,c (cu două trepte – 1 şi 11). Vara, circulaţia apei este asigurată cu pompele de vară, 2.
În fig. 9.3. şi tabelul 9.2 sunt prezentate regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,b, şi modul de
410 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

calcul al mărimilor (td, tr, t1, t2, G, qCCG, qb, qv, qCAF, Db şi Dv) în aceste puncte.

Fig. 9.3. Regimurile caracteristice de funcţionare şi dimensionare, ale schemei din fig. 9.1., b:
a – schema de calcul; b – variaţiile temperaturilor în lungul suprafeţelor de schimb de
căldură ale schimbătoarelor SB şi SV; c – destinderea reală a aburului în TA cu condensaţie
şi două prize reglabile; d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare a schemei de
livrare a apei fierbinţi; I – graficele de reglaj ale temperaturii apei în reţea (td = f(te) şi
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 411

tr = f(te)) şi ale apei la ieşirea din cele două schimbătoare (t1 = f(te) şi t2 = f(te)), precum şi
variaţia debitului de apă de reţea iarna (G = f(te)), în condiţiile aplicării reglajului calitativ;
II – curba clasată anuală a temperaturii exterioare, pentru perioada de încălzire (te = f(τi));
III – curbele clasate anuale ale temperaturilor apei de reţea (td = f(τ), tr = f(τ), t1 = f(τ) şi
t2 = f(τ)) şi ale debitului (G = f(τ)); IV – curbele clasate anuale ale debitelor de căldură
livrate din CCG (qCCG = f(τ), qSB = f(τ), qSV = f(τ) şi qCAF = f(τ)); V şi VI – curbele clasate
anuale ale debitelor de abur livrate de TA, pentru SB (Db = f(τ)) şi respectiv SV (Dv = f(τ)).
Regimurile caracteristice de funcţionare ale
schemei din fig. 9.1.,b Tabelul 9.2
Nr. Regimul Punctele pe Punctele pe Valorile caracteristice şi modul de
crt. caracteristic diagrama de curbele clasate calcul
de reglaj anuale (cadranele
funcţionare (cadranele I şi IV-VI)
III)
1 2 3 4 5
1. De calcul t , t , t , t , G q
c
d
c
r
c c
1
c
2
c c c
,q ,q ,D , q
CCG b v
c c
b
c
CCG
c
( )
= G ⋅ c ⋅ t − t c , de unde: d r
(la t ec )
Dvc G = c
(c ⋅ (t − t ));
c
qCCG c
d
c
r

q = G ⋅ c ⋅ (t − t ) =
c
b
c c
1
c
r

= D ⋅ (h − h )⋅ η ,
c
b b
'
b b

de unde: D = q (h − h )⋅ η ; c
b
c
b b
'
b b

q = G ⋅ c ⋅ (t − t ) = D ⋅ (h − h )⋅ η
c
v
c c
2
c
1
c
v v
'
v v

de unde: D = q (h − h )⋅ η , c
b
c
v v
'
v v

şi t = t + (q G ⋅ c );
c
2
c
1
c
v
c

q c
CAF = G ⋅ c ⋅ (t − t ) = c c
d
c
2

= q -(q + q )
c
CCG
c
b
c
v
2. Ieşirea din t CAF = t c , t CAF , q CAF ( punctul 12
d 2 r CCG
CAF
CCGq = G ⋅ c ⋅ (t − t
c
2
c CAF
r );
= G ⋅ c ⋅ (t )=
funcţiune
t1CAF , în cadranul IV);
a CAF.
CAF b
CAF
q c
1
CAF
−t
CAF
r

⋅ (h − h )⋅ η ,
q (punctul 13
t 2CAF = t 2c , G c b =D
CAF '
din cadranul IV); b b b b
(punctele 1...4 de unde :
CAF
= qv (cadra-
M
din cadranul I q v
şi 8-10 din nul V); DbCAF = qbCAF hb − hb' ⋅ ηb ; ( )
cadranul III) DbCAF ( cadranul V); qvCAF = qvM = G c ⋅ c ⋅ t 2c − t1CAF = ( )
DvCAF = DvM (ca- (
= DvM ⋅ hv − hv' ⋅ η v , )
dranul VI). de unde:
DvM = qvM (h
v − hv ⋅ η v .
'
)
Iar: t1
CAF
= q rCAF + qbCAF G c ( ⋅c . )
412 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 9.2 (continuare)


1 2 3 4 5
3. Ieşirea din t SV = t SV ,
funcţiune a d 1
SV
qCCG = qbSV SV
qCCG = G ⋅c ⋅
c
(t dSV )
− t rSV = qbSV ;
SV.
(punctul 16 în
cadranul I şi 21
(punctul 24 în
cadranul IV);
(
qbSV = DbSV ⋅ hb − hb' ⋅ ηb ; )
de unde:
în cadranul III); qvSV = 0; qCAF = 0;
( )
SV

t rSV (punctul 17 SV
DbSV = qbSV hb − hb' ⋅ ηb ;
Db (punctul 25 în SV
în cadranul I şi
cadranul V);
qv = 0; DvSV = 0; qCAF
SV
= 0.
22 în cadranul
III); DvSV = 0 (punctul
G c (punctul 18 26 în VI).
în cadranul I şi
23 în III).
4. Finele
reglajului
t df = t1f , f
qCCG = qbf (punctul qCCG
f
= qbf = G c ⋅ c ⋅ t df − t rf ; ( )
calitativ
(punctele 27 – în 33 în IV);
Dbf = qbf (h b )
− hb' ⋅ ηb ;
t ef
I – şi 30 – în q f = 0; q f = 0;
q vf = 0; Dvf = 0; qCAF = 0.
(la ) v CAF f
f
III); t 2 (puncte-
Dbf (punctul 34 în
le 28 – în I – şi
31 – în III); V); Dvf = 0 .
G c (punctele 29
în I şi 32 în III).
5. Finele t d = t dm qCCG = qCCG
m
= qbm qCCG
m
= qbm = G m ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
( )
perioadei
(punctele 35 în I
de Dbm = qbm hb − hb' ⋅ ηb ;
încălzire şi 37 în III); (punctul 40 în
t =t m cadranul IV); q vm = 0; Dv = 0; qCAF
m
= 0.
( t ex ) r r
(punctele 36 în I q v = 0; qCAF = 0;
m m

şi 38 în III);
G m (punctele Dbm (punctul 41 în
19 în I şi 39 în cadranul V);
III). Dv = 0; qCAF = 0.

6. Regimul
de vară:
t d = t dm v
qCCG = qbv (punctul qCCG
v
= qbv = G v ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(punctul 37 –
τ i ≤ τ ≤ τ ac cadranul III);
43 – IV);
(
Dbv = qbv hb − hb' ⋅ ηb ; )
qvv = 0; qCAF
v
= 0;
t r = t rm v
qvv = 0; Dvv = 0; qCAF
v
= 0.
(cadranul Db (punctul 44 –
(punctul 38 –
III) cadranul V);
cadranul III);
G v (punctul 42 Dv = 0 .
v

– cadranul III).
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 413

Modul de utilizare (urmărire) a fig. 9.3.,d:


− în cadranul I: unei temperaturi td din graficul de reglaj îi corespunde o
temperatură tr şi un debit G (punctul 1→ 2 şi 3), o anume temperatură a apei de
reţea la ieşirea din SB, t1 (punctul 4), dacă t1< td, şi o temperatură exterioară te
(punctul 5);
− în cadranul II: unei temperaturi exterioare te (punctul 5) îi corespunde pe
curba clasată te = f(τi) –, (punctul 6), care determină durata anuală a acesteia
(punctul 7 – pe axa τ);
− în cadranul III: temperaturilor td, t1, tr şi G din cadranul I (punctele 1, 4, 2
şi respectiv 3) – prin rabatere –, la intersecţia cu abscisa punctului 7 (pe axa τ), le
corespund punctele de pe curbele clasate anuale: punctul 8 pe curba td = f(τ),
punctul 9 pe curba t1 = f(τ) şi punctul 10 pe curba tr = f(τ), respectiv punctul 11 pe
curba G = f(τ);
− în cadranul IV: duratei anuale aferentă punctului 7, îi corespunde debitul
total de căldură livrată de CCG – punctul 12, pe curba qCCG = f(τ) – şi debitul de
căldură livrată de SB – punctul 13, pe curba qSB = f(τ);
− în cadranele V şi VI: duratei anuale aferentă punctului 7, îi corespund
debitele de abur livrate de TA la priza reglabilă inferioară, Db – punctul 14, pe
curba Db = f(τ) – şi respectiv la priza reglabilă superioară, Dv – punctul 15, pe
curba Dv = f(τ) –.
Este de remarcat:
• în cadranul I, pentru orice temperatură t1 şi respectiv t2 corespund presiunile
aburului impuse prizelor turbinei, pb şi respectiv pv. Pe baza acestora, din
destinderea în TA, rezultă entalpiile aburului şi destinderile ∆hb, respectiv ∆hv, care
decid puterile electrice produse în cogenerare în TA, pe seama debitelor Db,
respectiv Dv. Legăturile între t1 şi pb, respectiv t2 şi pv, sunt date de variaţiile:
t1 = f(pb) = f(tsb), respectiv t2 = f(pv) = f(tsv), prin:
t1c = t sb
c
− ∆t f ,SB , [ºC] (v. fig. 9.3.,b), (9.10)
c
unde: t sb = f ( pb ) la saturaţie şi ∆tf,SB este diferenţa finală de temperatură pentru SB
(∆tf,SB ≈ 3...8 grde);
şi:
t 2c = t svc − ∆t f ,SV , [ºC] (v. fig. 9.3.,b), (9.11)

unde: t svc = f ( pv ) la saturaţie şi ∆tf,SV este diferenţa finală de temperatură pentru SV


(∆tf,SV ≈ 3...8 grde).
Tot din cadranul I rezultă:
− valorile lui t1c şi t 2c sunt determinate de caracteristicile tehnice ale TA aleasă,
după cum s-a arătat mai sus;
− variaţiile t1 = f(te) şi t2 = f(te) sunt determinate de:
414 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a) t1 = f(te), depinde de variaţia continuă a presiunii pb la priza reglabilă:


pb = f(te) care decide tsb = f(pb), respectiv t1 = f(pb) = f(tsb) = f(te). Această variaţie
este determinată de tipul reglajului adoptat pentru td şi de valorificarea la maxim a
prizei inferioare pentru a produce în TA o putere în cogenerare cât mai mare;
b) t2 = f(te), este determinată de valoarea presiunii pv impusă de
consumatorii de abur tehnologic: pv = ct = pvc .
Deci, variaţiile t1 = f(te) şi t2 = f(te) sunt determinate de caracteristicile tehnice ale
TA alese, simultan cu tipul de grafic de reglaj adoptat;
c) din graficul de reglaj rezultă modurile de utilizare a CAF, SV şi SB.
( )
Astfel, atâta timp cât t dc ≥ t d > t 2c → funcţionează:
→ CAF-ul, asigurând o diferenţă de temperatură, ∆tCAF = t d − t 2c ;
→ SV-ul, pentru o diferenţă de temperatură, ∆t SV = t 2c − t1 ;
→ SB-ul, pentru o diferenţă de temperatură, ∆t SB = t1 − t d ;
pentru: t 2c ≥ t d > t1 → funcţionează:
→ SV-ul, pentru o diferenţă de temperatură, ∆t SV = (t d = t 2 ) − t1 ;
→ SB-ul, pentru o diferenţă de temperatură, ∆t SB = t1 − t d ;
pentru: t d ≤ t1 → funcţionează numai SB-ul, pentru: ∆t SB = t1 − t d .
• În cadranul III, corelat cu cadranele I şi II, rezultă curbele clasate ale
td = f(τ), tSB = f(τ) şi tCAF = f(τ);
• În cadranul IV, corelat cu cadranul III şi cu relaţia generală (q = G·c·(td - tr)),
rezultă curbele clasate:
− qCCG = f(τ), unde:
qCCG = G ⋅ c ⋅ (t d − t r ) = q SB + q SV + qCAF , [kWt] , (9.12)
− qSB = f(τ), unde:
( )
q SB = G ⋅ c ⋅ (t1 − t r ) = Db ⋅ hb − hb' ⋅ η SB , [kWt] , (9.13)
− qSV = f(τ), unde:
( )
q SV = G ⋅ c ⋅ (t 2 − t1 ) = Dv ⋅ hv − hv' ⋅ η SV , [kWt] , (9.14)
− qCAF = f(τ), unde:
qCAF = G ⋅ c ⋅ (t d − t 2 ) = qCCG − (q SB + q SV ) , [kWt] , (9.15)
• În cadranele V şi VI, corelat cu cadranul IV şi cu relaţiile (9.13) şi (9.14),
rezultă curbele clasate:
− Db = f(τ), unde:
q SB G ⋅ c ⋅ (t1 − t r )
Db = = , [kWt] , (9.16)
( hb − hb ) ⋅ η SB (hb − hb' ) ⋅ η SB
'

− Dv = f(τ), unde:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 415

q SV G ⋅ c ⋅ (t 2 − t1 )
Dv = = , [kWt] , (9.17)
(hv − hv ) ⋅ η SV (hv − hv' ) ⋅ η SV
'

în care: hb, hv – sunt entalpiile aburului la prizele reglabile ale TA, conform
destinderii reale prezentată în fig. 9.3.,c; ηSB, ηSV fiind gradele de reţinere a căldurii
în SB şi SV.
Din fig. 9.3.,d, cadranele I – VI, rezultă condiţiile de dimensionare ale SB, SV
şi CAF, atât din punct de vedere al încărcării termice maxime ( qbM , qvM şi qCAF M
),
cât şi al regimului termic corespunzător:
– pentru SB: q M = q c = G c ⋅ c ⋅ (t c − t c )
b b , [kWt] ,
1 r (9.18)
DbM = Dbc = qbc / ((
hb − hb
'
)⋅ η )
SB , [kg/s] ; (9.19)
conform cadranelor I, III, IV şi V;
– pentru SV: qvM = G c ⋅ c ⋅ (t 2(1) − t1( 4 ) ) , [kWt] , (9.20)
DvM = qvM / ((
hv − hv' )⋅ η )
SV , [kg/s] ; (9.21)
conform cadranelor I, III, IV şi VI;
– pentru CAF: qCAF M
= qCAF
c
= qCCG
c
− qvc =
, [kWt] . (9.22)
= G c ⋅ c ⋅ (t dc − t 2c )
Suprafeţele de transfer de căldură ale schimbătoarelor SB şi SV se
determină conform relaţiei generale:
qM
S= c , (9.23) , [m2]
k ⋅ ∆t
c

unde qM este debitul maxim de căldură ce urmează a fi asigurat, dat de relaţiile de


dimensionare (9.18) şi (9.21); k – coeficientul global de transfer de căldură, de
c
calcul, al schimbătorului; ∆t – valoarea de calcul a diferenţei logaritmice de
temperatură pe schimbător, conform graficului de reglaj, pe de o parte (pentru: t1 şi
tr la SB, respectiv t2 şi t1 la SV) şi de temperatura aburului utilizat în schimbătoare
(tsb pentru SB şi tsv pentru SV), pe de altă parte.
Observaţie: diagrama din fig. 9.3.,d, are ca ipoteză principală faptul că TA este
dimensionată astfel încât poate livra debitele de abur Dbc şi DvM . În cazul în care, la
priza reglabilă superioară, din cauza cererii momentane de abur a consumatorului
tehnologic (Dind), faţă de valoarea nominală posibilă de asigurat de TA ( Dvn ),
valoarea maximă disponibilă DvM * este mai mică decât aceea rezultată din grafic
( DvM ), atunci în continuare se va avea în vedere valoarea DvM * . Pe baza ei se va
recalcula debitul maxim de căldură qvM * :
( )
qvM * = DvM * ⋅ hv − hv' ⋅ η SV , [kWt] , (9.24)
416 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

şi va rezulta temperatura maximă a apei t 2M * ce se va lua în considerare, în locul lui


t 2c , conform relaţiei:
qvM *
t 2M * = t1c + , [ºC] . (9.25)
Gc ⋅c
Se va introduce în graficul de reglaj, din cadranul I, noua valoare t 2M * (în locul
lui t 2c ) şi se vor reconstrui toate diagramele din fig. 9.3.,d, după metodologia
prezentată mai sus.
• Schema din fig. 9.1.,c este caracteristică CCG echipate cu turbine cu abur cu
condensaţie şi prize reglabile destinate numai alimentării cu căldură sub formă de
apă fierbinte, pentru încălzire şi a.c.c. Sunt, în general, turbine cu puteri electrice
instalate sub sau peste 50 MWe. Turbinele cu puteri sub 50 MWe, sunt cu o priză
reglabilă (pb = (0,6...2,5) ·105 N/m2), iar celelalte cu două prize reglabile, cu
presiunile (p1 = (0,5...2,0) ·105 N/m2 şi (p2 = (0,7...2,5) ·105 N/m2). În aceste
cazuri preîncălzirea „de bază” a apei din reţea se face cu cele două trepte de
schimbătoare 9 şi 10, iar ca treaptă de vârf se folosesc CAF-le. Ca şi în cazul
schemei 9.1.,b, condensatorul turbinei poate fi utilizat ca primă treaptă de
preîncălzire a apei din reţea, sau a apei de adaos, cu efectele energetice secundare
specifice turbinelor cu condensaţie trecute la funcţionarea cu vid înrăutăţit.
Circulaţia apei în reţea este asigurată cu una sau două trepte de pompare pentru
regimurile de iarnă, 1, şi 11, şi cu o singură treaptă vara, pompele 2.
Problemele specifice funcţionării schemei şi principiile care stau la baza
stabilirii regimurilor caracteristice de funcţionare şi a dimensionării termo-
hidraulice a sa, sunt similare cu cele prezentate în fig. 9.3. Ca elemente noi, sunt
cele determinate de faptul că în acest caz presiunea la priza/prizele reglabile
variază continuu în cursul iernii, în funcţie de necesităţile impuse de graficul
adoptat pentru reglajul termic al temperaturii apei de reţea. În fig. 9.4. şi tabelul 9.3
sunt prezentate regimurile de funcţionare ale acestei scheme, cu: punctele
caracteristice şi modul de calcul al mărimilor (td, tr, t1, t2, G, qCCG, q1, q2, qCAF, D1,
D2) în aceste puncte.
Regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei 9.4. sunt influenţate de
următoarele elemente principale:
a) tipul graficului de reglaj adoptat – cel calitativ – adecvat tipului de turbină
utilizată, construită pentru acest tip de reglaj;
b) pentru a putea produce, în cogenerare, în orice moment, maximul de putere
electrică, ambele prize de joasă presiune sunt reglabile: presiunea p2 la priza
superioară (pentru SB2) fiind reglată indirect, în funcţie de presiunea p1 de la priza
inferioară (pentru SB1), cu ajutorul diafragmei de reglaj a turbinei;
c) în condiţiile graficului de reglaj calitativ şi al posibilităţii variaţiei
presiunilor p1 şi p2 în cursul sezonului de încălzire, încărcarea termică momentană
a celor două SB se demonstrează că optim trebuie ca:
q SB1 (t e ) = q SB 2 (t e ) = qCCG (t e ) / 2 , atâta timp cât qCCG (t e ) ≤ (q SB1 (t e ) + q SB 2 (t e ) ) ;
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 417

Cuprins capitol 9

9. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII


SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE ................................................................................399
9.1. Structura generală a schemelor de livrare a apei fierbinţi ......................................399
9.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă deapă fierbinte.................................399
9.2.1. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în cazul
CCG cu turbine cu abur (TA) ....................................................................................400
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 417

Fig. 9.4. Regimurile caracteristice de funcţionare şi dimensionare, ale schemei din


fig. 9.1.,c:
a – schema de calcul; b – variaţiile temperaturilor în lungul suprafeţelor de schimb de
căldură ale schimbătoarelor SB1 şi SB2; c – destinderea reală a aburului în TA cu
condensaţie şi una (SB1) sau două prize reglabile (SB1 şi SB2) pentru alimentarea cu
căldură sub formă de apă fierbinte; d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare
a schemei; cadranele I...VI au aceeaşi semnificaţie cu aceea din fig. 9.3.
418 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

d) ca urmare a celor arătate mai sus, iarna, în cursul funcţionării, variaţiile


temperaturilor apei fierbinţi t1 şi t2, la ieşirea din SB1 şi respectiv SB2, au loc astfel
(v. fig. 9.4.):
− atâta timp cât tec ≤ te < t eCAF , vor funcţiona SB1, SB2 şi CAF, astfel încât:
t2 – t1 = t1 – tr = (t2 – tr)/2 = ct şi ∆tCAF = td – t2;
− pentru teCAF ≤ te ≤ teSB 2 , vor funcţiona SB1 şi SB2, astfel încât:
∆tSB1 = t1 – tr = ct = t1c − t rc , ∆tSB2 = td – t1 = t2 – t1 şi ∆tCAF = 0;
− pentru te > teSB 2 , va funcţiona numai SB1, astfel încât: ∆tSB1 = td – tr =
= t1 – tr, ∆tSB2 = 0 şi ∆tCAF = 0.
Notă: în cazul unei TA cu o singură priză reglabilă la p1, atunci:
− atâta timp cât td > t1, ∆tCAF = td – t1, va fi preluată de CAF, iar
t1 – tr = ∆tSB = ct = t1c − t rc , va fi asigurată de SB, funcţionând (SB + CAF);
− pentru t d ≤ t1 , ∆tCAF = 0; ∆tSB = t1 – tr = td – tr, va fi asigurată de SB,
funcţionând numai SB (qCAF = 0).
Din fig. 9.4.,d, cadranele I - VI, rezultă condiţiile de dimensionare ale
schimbătoarelor de bază şi ale CAF-lor, din punctul de vedere al debitelor de
căldură şi al regimului termic corespunzător:
– pentru SB: q M = q c = G c ⋅ c ⋅ (t c − t c )
1 1 1 , [kWt] ,
r (9.26)
( )
D1M = D1c = q1c / h1 − h1' ⋅ η SB1 , [kg/s] , (9.27)
q2M = q2c = G c ⋅ c ⋅ (t 2c − t1c ) , [kWt] , (9.28)
D2M = D2c = q 2c ( )
/ h2 − h2' ⋅ η SB 2 , [kg/s] ; (9.29)
– pentru CAF: M
qCAF = qCAF
c
= G c ⋅ c ⋅ (t dc − t 2c ) , [kWt] . (9.30)
Suprafeţele de transfer de căldură ale SB se determină cu relaţia (9.23), în
condiţiile prezentate pentru schema din fig. 9.3.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 419

Regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei din


fig. 9.1.,c. Tabelul 9.3
Nr. Regimul Punctele pe Punctele pe Valorile caracteristice şi
crt. caracteristic diagrama de curbele clasate modul de calcul
de reglaj anuale
funcţionare (cadranele (cadranele IV-VI)
I şi III)
1 2 3 4 5
1. De calcul t dc , t rc , t1c , t 2c , G c c
qCCG , q1c , q2c , qCAF
c
, c
qCCG = G ⋅ c ⋅ t dc − t rc ,
c
( )
(la tec )
D1c , D2c de unde:
G c = qCCG
c
( ( ))
c ⋅ t dc − t rc ;
q1c = G ⋅ c ⋅ (t − t ) =
c c
1
c
r

= D ⋅ (h − h )⋅ η ,
c
1 1
'
1 SB1
de unde:
(
D1c = q1c h1 − h1' ⋅ η SB1 ; )
q2c =G ⋅c⋅
c
(
t 2c − t1c )=
(
= D2c ⋅ h2 − h2' ⋅ ηSB2 , )
de unde:
(
D2c = q2c h2 − h2' ⋅ η SB 2 ; )
c
qCAF = G c ⋅ c ⋅ t dc − t 2c = ( )
= qCCG
c
− (q c
1 + q 2c )
2. Ieşirea din t dCAF = t 2CAF = CAF
qCCG ( punctul 10 în CAF
qCCG =G c
⋅ c ⋅ (t CAF
d − t rCAF )
( );
funcţiune a
CAF. = f teCAF IV);
unde t dCAF = t 2CAF ;
(la teCAF ) t rCAF , t1CAF , G c
q1CAF (punctul 11 în
IV);
q 2CAF = G c ⋅ c ⋅ t dCAF ( − t1CAF = )
(punctele 1...4
din cadranul I şi
q2CAF (punctul 7 în = D2 ⋅ h2 − h2 ⋅ ηSB 2 ;
CAF '
( )
CAF de unde :
( )
7-9 din III). IV) = qCCG ;
D2CAF = q 2CAF h2 − h2' ⋅ η SB 2
D1CAF (punctul 12 în
şi
V);
D2CAF (punctul 13 în
D1CAF = q1CAF ⋅ h1 − h1i ⋅ ηSB1 . ( )
VI);.
420 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 9.3 (continuare)


1 2 3 4 5
3. Ieşirea din
funcţiune a
tdSB2 = t2SB2 = t1SB2 SB 2
qCCG
(punctul 21 = G ⋅ c ⋅ t dSB 2 − t rSB 2 ;
SB 2
qCCG c
( )
(punctele 14 în I în IV);
SB2. SB 2
qCAF = 0; q 2SB 2 = 0;
şi 18 în III); = 0; q = 0;
( )
SB 2 SB 2
(la t eSB 2 )
q
q1SB 2 = G c ⋅ c ⋅ t dSB 2 − t rSB 2 =
2 CAF
t rSB 2 (punctele
q1SB 2 = SB 2
qCCG
15 în I şi 19 în
(punctul 21 în IV); = qCCG
SB 2
=
III);
G c (punctele D1SB 2 (punctul 22 (
= D1SB 2 ⋅ h1 − h1' ⋅ η SB1 ; )
14’ în I şi 20 în în V); D2SB2 (punctul D2SB 2 =0
III). 23 în VI) = 0. şi
D1SB 2 = qCCG
SB 2
(
h1 − h1' ⋅ ηSB1 )
4. Finele
reglajului
t df = t1f (punctul qCCG
f
= q1f (punctul qCCG
f
= q1f = G c ⋅ c ⋅ t df − t rf ; ( )
calitativ 24 în I şi 29 în 32 în IV);
D1f = q1f (h − h )⋅ η
1
'
1 SB1 ;
t ef
III); q 2f = f
0; qCAF = 0;
(la ) t rf (punctul 15 în q 2f = 0; D2f = 0; qCAF
f
= 0.
D1f (punctul 33 în
I şi 30 în III);
V);
G c (punctul 26
D2f = 0 .
în I şi 31 în III).
5. Finele
perioadei de d
t = t dm (punctul qCCGm
= q1m (punctul qCCG
m
= q1m = G m ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
încălzire
34 în I şi 38 în 41 în IV);
D1m = q1m h1 − h1' ⋅ ηSB1 ; ( )
(la t ex ) III); t1 = t d ; t r q 2 = 0; qCAF = 0;
m m m m
q 2m = 0; D2m = 0; qCAFm
= 0.
(punctul 35 în I şi Dm (punctul 42 în
1
39 în III);
V);
G m (punctul 36
D2m = 0 .
în I şi 40 în III).
6. Regimul de
vară:
t dv = t dm (punctul qCCG
v
= q1v (punctul qCCG
v
= q1v = G v ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
34 în I şi 38 în
τi ≤ τ ≤ τ ac . III);
44 în IV);
(
D1v = q1v h1 − h1' ⋅ ηSB1 ; )
q 2v = 0; qCAF
v
= 0;
(cadranul III) t v = t m = t m ; q 2v = 0; qCAF
v
= 0.
1 1 d
D1v (punctul 45 în
t rv = t rm
(punctul V);
35 în I şi 39 în D2v = 0 .
III);
G v (punctul 43 în
III).
Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, prezentate în
fig. 9.1., a...c, sunt specifice CCG cu turbine cu abur, concepute pentru a asigura
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 421

alimentarea schimbătoarelor de căldură SB şi/sau SV cu debitele de abur pentru


care s-au ales şi dimensionat turbinele respective. Sunt situaţii însă, în care, într-o
CCG cu TA, care a fost dimensionată iniţial pentru anumite consumuri de căldură
sub formă de abur şi apă fierbinte, în prezent ele sunt descărcate mai ales pe partea
de consum de abur. În noile condiţii de consum de abur, turbinele CCG au
disponibil suplimentar abur (la priza sau contrapresiunea industrială) pentru a fi
folosit eventual la încălzirea apei fierbinţi, diminuându-se (dacă este posibil chiar
anulând) necesitatea intervenţiei CAF-lor existente. Atâta timp cât diminuarea
aportului CAF-lor (qCAF) are loc pe seama unor debite de căldură livrate din abur
destins în prealabil în TA, aceasta este avantajos energetic, conducând la creşterea
producţiei în cogenerare a energiei electrice. Desigur, problemele rămase sunt:
− montarea unui nou schimbător de vârf (SV), dimensionat pentru debitul de
abur suplimentar disponibil la TA, ceea ce înseamnă investiţii suplimentare;
− pentru debitul maxim de abur disponibil la noul SV, la parametrii respectivi
ai aburului ( pv , t v ), din bilanţul termic va rezulta temperatura maximă t3M ( )
– v. fig. 9.5. – a apei fierbinţi la ieşirea din el;
− în funcţie de valoarea t3M faţă de tdc , urmează să se determine necesitatea, sau
nu, a intervenţiei CAF-lor existente, ca instalaţii de vârf, pentru a asigura consumul
c
de calcul total qCCG :

Fig. 9.5. Schema termică de principiu a preîncălzirii apei fierbinţi, la o CCG cu TA,
adaptată la utilizarea suplimentară a treptei de vârf SV (notaţiile corespund
celor utilizate în fig. 9.1.–9.4.).
a – schema de calcul; b – variaţiile temperaturilor în lungul suprafeţelor de schimb de
căldură ale schimbătoarelor SB1 şi SB2; c – destinderea reală a aburului în TA cu
condensaţie şi una (SB1) sau două prize reglabile (SB1 şi SB2) pentru alimentarea cu
căldură sub formă de apă fierbinte; d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare
a schemei; cadranele I...VI au aceeaşi semnificaţie cu aceea din fig. 9.3.
Astfel: funcţionarea lui SV şi stabilirea aportului său ( qvc ) la alimentarea cu
căldură sub formă de apă fierbinte este dependentă de îndeplinirea simultană a
următoarelor condiţii:
a) condiţie obligatorie: tvs > t 2 , pentru că: t3M = tvs – (3...8).
Aceasta arată că din punct de vedere strict al parametrilor aburului disponibil la
SV, el poate fi utilizat ca treaptă de preîncălzire de vârf;
422 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

b) din bilanţul termic pe SV rezultă:


M
q SV ( )
= G c ⋅ c ⋅ t3M − t 2c = DSV
M
(
⋅ hSV − hSV
'
)⋅ η SV , [kWt] . (9.31)
De unde:
M
DSV = q SV
M
(
/ hSV − hSV
'
⋅ η SV ) , [kg/s] , (9.32)
'
în care hSV, hSV – este entalpia aburului destins în TA până la parametrii (pv, tv) de
ieşire la priza, sau contrapresiunea, acesteia şi respectiv entalpia apei la saturaţie,
pentru presiunea pv, în kJ/kg; ηSV – gradul de reţinere a căldurii în SV;
M n
c) se compară DSV necesar cu cel maxim disponibil al TA ( DSV ) şi dacă:
− DSV
M
≤ DSV
n
, bilanţul termic (9.31) rămâne valabil, SV asigurând debitul
M
maxim de căldură q SV M
rezultat din q SV ( (
= G c ⋅ c ⋅ t3M − t 2c ; ))
− >
M
DSV n
DSV , se recalculează debitul nominal de căldură ce poate fi
asigurat de SV:
n
q SV = DSV
n
(
⋅ hSV − hSV
'
⋅ ηSV ) , [kWt] , (9.33)

şi se recalculează noua temperatură ( t3n ) din:

(
t3n = t 2c + qSV
n
/ Gc ⋅ c ) , [ºC] , (9.34)

care desigur, va fi: t3n < t3M iniţial considerată.


Regimurile caracteristice ale unei asemenea scheme, ţinându-se seama de
restricţiile de mai sus, se stabilesc după aceeaşi metodologie, ca aceea expusă în
fig. 9.2...9.4., pentru schemele 9.1., a...c.
Notă importantă: căldura livrată din TA pentru SV, produce energie în
cogenerare. Dacă ea înlocuieşte căldura livrată anterior de CAF-uri, atunci soluţia
este avantajoasă energetic. Dacă însă, cantitatea de căldură qSV ar înlocui o cantitate
echivalentă, livrată anterior de la prize ale TA cu parametrii aburului mai mici
decât (pv, tv), atunci s-ar diminua producţia de energie electrică în cogenerare, ceea
ce devine nerentabil.

9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,


utilizate în CCG cu turbine cu gaze (TG)
Acestea sunt specifice schemelor termice de principiu expuse în § 6.3.6., fiind
incluse în cadrul acestora, după cum rezultă din fig. 6.14. Regimurile caracteristice
de funcţionare şi cele de dimensionare ale principalelor instalaţii pentru livrarea
căldurii sub formă de apă fierbinte trebuie să ţină seama de următoarele
particularităţi funcţionale ale TG şi ale cazanelor recuperatoare, care livrează
propriu-zis căldura. Pentru aceasta, în fig. 9.6. se prezintă schema termică de
principiu a unei asemenea instalaţii, pentru livrarea de apă fierbinte:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 423

Fig. 9.6. Schema termică de principiu a livrării căldurii sub formă de apă fierbinte, la o
CCG cu TG şi CR de apă fierbinte (CR – Af):
CR – Af – preîncălzirea de bază a apei fierbinţi; CAF – preîncălzirea de vârf.
Din punctul de vedere al TG apar următoarele aspecte specifice pentru
funcţionarea schemei de mai sus:
a) temperatura gazelor la ieşirea din TG (tTG) este, în general, peste
350...450ºC, deci cu mult mai mare decât temperatura maximă impusă apei
fierbinţi în reţea ( tdc = 130...150ºC);
b) în cursul funcţionării, în funcţie de încărcarea electrică şi/sau termică a TG,
temperatura tTG variază în funcţie de metoda de reglare adoptată pentru TG din
construcţia acesteia. Oricum, din punctul de vedere al încărcării minime a TG,
m
temperatura minimă ( tTG ) rămâne mai mare faţă de tdc :
m
tTG − t dc ≥ 100...150 grde
c) se poate spune deci că, valorile lui td – impuse de graficul de reglaj al apei
fierbinţi – nu influenţează temperatura de ieşire a gazelor de ardere din TG (tTG).
Ca urmare, producţia de energie electrică în cogenerare a TG nu este influenţată
direct de regimul termic al apei fierbinţi în reţea (td). Ea este influenţată – indirect –
prin debitul de gaze de ardere destinse în TG (Vg), conform relaţiei de bilanţ pe
CR–Af:
c
qTG ( ) (
= Vgc,CR ⋅ hTG − hg ,CR ⋅ ηCR = G c ⋅ c ⋅ tCR
c
− t rc ) , [kWt] , (9.35)
de unde:
Vgc,CR = qTG
c
( )
/ hTG − hg ,CR ⋅ ηCR , [kg/s] , (9.36)

în care: Vgc,CR este valoarea de calcul a debitului de gaze de ardere necesare pentru
producerea apei fierbinţi în CR–Af; ea este determinată de tipo-dimensiunea TG
aleasă (de valoarea optimă a coeficientului de cogenerare α opt
n
avută în vedere la
dimensionarea TG):
424 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

c
qTG = qCCG
c
⋅ α opt
n
, [kWt] . (9.37)

şi hTG, hg,CR – entalpiile gazelor de ardere la intrarea, respectiv ieşirea din CR–Af,
determinate de caracteristicile constructive ale TG (pentru hTG, adică tTG) şi
respectiv ale CR–Af (pentru hg,CR, adică tg,CR), în kJ/kg; ηCR. – gradul de reţinere a
căldurii al CR–Af.
Din bilanţul termic (9.35) rezultă valoarea de calcul a temperaturii apei fierbinţi
ce poate fi realizată de TG, în CR–Af:
c
tCR (
= t rc + qTG
c
/ Gc ⋅ c ) , [ºC] , (9.38)

Dacă din relaţia (9.38) rezultă:

− tCR
c
≥ t dc , întregul debit de căldură qCCG
c
va putea fi asigurat de TG, prin
c
CR–Af: qTG ≡ qCCG
c
; CAF-le nu funcţionează ( α opt
n
=1);

− tCR
c
< t dc , atunci qTG
c
< qCCG
c c
, şi asigurarea lui qCCG va fi făcută astfel:
c
qCCG = qTG
c
+ qCAF
c , [kWt] , (9.39)
în care:
c
qTG (
= G c ⋅ c ⋅ tCR
c
− t rc ) , [kWt] , (9.40)

α c = qTG
c c
/ qCCG (9.41)
şi
c
qCAF = qCCG
c
( ) (
⋅ 1 − α c = G c ⋅ c ⋅ t dc − tCR
c
) , [kWt] . (9.42)
În concluzie: ca urmare a independenţei temperaturii de ieşire a gazelor de
ardere din TG (tTG), faţă de temperatura apei fierbinţi, realizabilă la ieşirea din
CR–Af, (tCR), pe parte de apă fierbinte, nu se mai justifică aplicarea reglajului
calitativ (tCR = var = f(te)) în cursul sezonului de încălzire, ca în cazul CCG cu
turbine cu abur; producţia de energie electrică în cogenerare nu este influenţată de
tCR, ci de Vg, care va decide valoarea lui tCR (conform relaţiei 9.38). Ca urmare,
în cazul CCG cu TG, reglajul recomandat pe partea de apă fierbinte este cel
cantitativ (G = f(te) = variabil şi td = ct = t dc ≠ f(te)) sau mixt (G = f(te) = variabil,
simultan cu tî = f(te) = variabil). În acest fel se reduce consumul de energie
electrică de pompare a apei fierbinţi.
Principiul stabilirii grafo-analitice a regimurilor caracteristice ale schemei din
fig. 9.6. este similar celui aplicat pentru schemele din fig. 9.1. (v. fig. 9.2...9.4.), cu
elementele specifice tipului de reglaj adoptat (vezi cadranul II al figurilor amintite).
Pentru exemplificare, în fig. 9.7. este prezentat modul de funcţionare al unei CCG
cu TG, aplicând, pe partea de apă fierbinte, reglajul cantitativ, caracterizat prin:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 425

− în perioada de iarnă (τi):


temperaturile: t di = ct ≠ f (te ) = t dc ,i ;
i
tCR = ct ≠ f (t e ) = tCR
c ,i
;

[
t ri = f (t e ) ∈ t rm , t rc ,i ] ;

debitul de apă fierbinte: [


G i = f (te ) ∈ G m ,i , G c ,i ] .

− în perioada de vară (τv = τac – τi):


temperaturile: t v = ct
d ;
tCRv
= t dv = ct ;
t rv = ct ;
debitul de apă fierbinte: G = ct = f
v md ,v
(qacc ) .
426 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 9.7. Regimurile caracteristice de funcţionare a schemei de livrare a apei fierbinţi


dintr-o CCG cu TG, după reglajul cantitativ al apei fierbinţi (v. schema din
fig. 9.6.):
I – cadranul graficului de reglaj – iarna; II – curba clasată a te – iarna; III – curbele clasate
anuale ale graficului de reglaj; IV – curbele clasate anuale ale căldurii livrate din CCG,
respectiv din TG.

9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,


utilizate în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA)
Acestea sunt similare, practic, celor prezentate pentru cazul CCG cu turbine cu
abur (CCG – TA).
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 427

9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,


utilizate în CCG cu motoare cu ardere internă (CCG – MAI)
Schemele respective sunt determinate de schemele termice de ansamblu ale
acestora, expuse în § 6.3.8, fiind practic incluse în cadrul lor.
Regimurile caracteristice de funcţionare şi de dimensionare ale principalelor
instalaţii pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte trebuie să ţină seama de
particularităţile funcţionale ale MAI, din punctul de vedere al schemelor adoptate
pentru recuperarea căldurii de răcire a diverselor subansamble (aer de
supraalimentare, ulei, răcire de înaltă temperatură a blocului motor), pe de o parte
şi pe de altă parte de elementele specifice recuperării căldurii gazelor de ardere, în
cazanul recuperator. Aceste „condiţii tehnologice” impuse pe partea de răcire
a motorului, se caracterizează, în general, prin următoarele:
a) temperatura agentului de răcire la intrarea în subansamblul MAI (răcitor de
aer de supraalimentare, răcitor de ulei, răcitor de înaltă temperatură a blocului
motor) trebuie să rămână constantă în cursul funcţionării, independent de regimul
momentan de consum al căldurii recuperate. Ca urmare, temperatura de retur
a agentului termic de la consumator nu trebuie să depăşească limita maximă admisă
tehnologic. La depăşirea acestei limite intră automat în funcţiune circuitul de răcire
de echilibru, cum s-a arătat în schemele de principiu de la § 6.3.8.;
b) temperatura agentului de răcire la ieşirea din subansamblul MAI, este cvasi
constantă, dependentă puţin şi de încărcarea momentană a motorului. Ca urmare,
temperatura agentului termic încălzit şi debitul acestuia (agentul termic utilizat
pentru alimentarea cu căldură) trebuie să rămână de asemenea cvasi constante.
Diferenţele apărute în funcţionare, care depăşesc abaterile admise constructiv de
MAI, sunt preluate automat de circuitele de răcire de echilibru.
Este de subliniat că, orice cantitate de căldură de răcire a MAI preluată de
circuitele de echilibru, înseamnă reducerea gradului de recuperarea a căldurii
respective, diminuându-se căldura produsă în regim de cogenerare. În plus,
crescând cota de căldură de răcire evacuată în atmosferă – prin răcitoarele de
echilibru – se va reduce randamentul global de funcţionare în cogenerare a MAI.
Pe partea de recuperare a căldurii gazelor de ardere, este de remarcat acelaşi
lucru evidenţiat şi în cazul TG: temperatura de evacuare a lor din MAI (tg) este
mult mai mare decât valoarea de calcul ( tdc ) impusă de graficul de reglaj al apei
fierbinţi. Ca urmare, o eventuală reducere a temperaturii (td) în cursul funcţionării,
impusă, eventual, de aplicarea reglajului calitativ pe partea de apă fierbinte, nu ar
avea nici un efect asupra temperaturii gazelor de ardere la ieşirea din MAI (tg),
şi deci asupra puterii electrice posibil a fi produsă momentan de acesta – aşa cum
era în cazul turbinelor cu abur. De aceea, în acest caz (ca şi la CCG–TG), pentru td
se recomandă aplicarea, pe partea de apă fierbinte, a reglajului cantitativ.
Aplicarea acestui tip de reglaj, însemnând G = ct ≠ f(te), poate pune probleme
dificile privitor la „buna răcire” a MAI, mai ales atunci când se funcţionează după
„schema serie”: la debite G de răcire mici, ale reţelei exterioare, nu se va mai putea
428 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

asigura răcirea completă a MAI, intrând în funcţiune răcirea de echilibru, cu


dezavantajele energetice arătate mai sus.
Ca urmare, la producerea apei fierbinţi, funcţionarea MAI are loc după graficul
cantitativ, cu luarea măsurilor tehnice suplimentare de răcire cu ajutorul circuitelor
de echilibru, cu toate dezavantajele energetice care decurg din acest mod de
reglare, la nivelul randamentului energetic global al motorului.
Ţinându-se seama de tipul de reglaj aplicat pe partea de apă fierbinte, simultan
cu tipul schemei globale adoptate pentru recuperarea căldurii de răcire şi a gazelor
de ardere ale MAI, pentru a stabili regimurile caracteristice de funcţionare şi
dimensionare a instalaţiilor respective, se poate aplica metoda grafo-analitică,
prezentată mai sus.

9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă


reţelei de apă fierbinte
Schema respectivă este prezentată în fig. 9.8.

Fig. 9.8. Schema de preparare a apei de adaos pentru reţeaua de apă fierbinte:
Legendă: apă brută; apă tratată chimic;
abur. apă de adaos;
1 – pompă apă brută; 2 – preîncălzitor de apă brută; 3 – filtre pentru tratarea chimică;
4 – preîncălzitor al apei tratată chimic – răcitor de apă degazată; 5 – preîncălzitor de apă
tratată chimic; 6 – degazor atmosferic al apei de adaos; 7 – pompă de apă de adaos;
8 – rezervor – acumulator de apă de adaos; pb – presiunea aburului utilizat la preîncălzirea
şi degazarea apei de adaos.

Apa brută (ad) este preluată de pompa de apă brută (1) de la sursa de apă brută
locală: din puţuri de adâncime, apă industrială, etc. Este apoi preîncălzită până la
35-40ºC în preîncălzitorul (2), cu abur de joasă presiune de 1,2·105 N/m2 (pentru a-i
asigura temperatura optimă în vederea tratării chimice) şi intră în instalaţia de
tratare chimică (3). Aici este dedurizată şi apoi încălzită în răcitorul apei de adaos
degazată (4) şi în preîncălzitorul (5), cu abur de 1,2·105 N/m2, pentru a ajunge la
80-90ºC în vederea unei bune degazări. Urmează degazarea sa în degazorul (6),
în general atmosferic, care foloseşte tot abur cu presiunea de 1,2·105 N/m2. De aici,
apa de adaos este preluată de pompele (7) şi trimisă în reţeaua de apă fierbinte,
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 429

în aspiraţia pompelor de reţea ale schemei de preparare a apei fierbinţi – cele


prezentate în § 9.1.2.
Pentru prelucrarea unor debite, momentan, mai mari de apă de adaos necesară în
reţea, care depăşesc capacitatea normală a instalaţiei, se introduce în schemă
acumulatorul de apă de adaos (8).
După cum se vede, schema cuprinde un răcitor (4) al apei de adaos degazată.
Atunci când degazorul atmosferic (6) este amplasat la o înălţime minimă de
cca. 14-16 m deasupra solului, asigurând astfel funcţionarea pompei de apă de
adaos (7), un asemenea răcitor nu se justifică decât numai dacă pompele respective
nu permit funcţionarea cu apă la peste 70ºC. Înălţimea de amplasare a degazorului,
faţă de axul pompei de apă de adaos, la peste minim 12 m, este impusă de
asigurarea la intrarea în pompele de apă de adaos direct din degazor a unei coloane
de apă a cărei presiune să fie mai mare decât presiunea de saturaţie a apei de
1,2·105 N/m2 corespunzătoare temperaturii de degazare de cca. 103ºC, creată de
aburul de 1,2·105 N/m2 utilizat în degazor. De aceea, în cazurile generale, pentru
funcţionarea normală nu se foloseşte răcitorul (4).
Condensatul, rezultat de la preîncălzitoarele apei de reţea şi de la instalaţiile de
preparare a apei de adaos, este colectat într-un rezervor de condensat secundar.
De aici, după controlul calităţii sale, este preluat de pompele de condensat şi
reintrodus în circuitul apei de alimentare a cazanului de abur.

9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi


Acestea au următoarele destinaţii:
− pompele de reţea (de circulaţie);
− pompele de apă de adaos;
− pompele pentru regimul static;
− pompele de recirculare;
− pompele de condensat secundar.

9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie


Pompele de reţea asigură circulaţia apei în reţelele termice bitubulare închise, de
la sursa de căldură la consumatori (sau la punctele termice) şi retur. Problemele
care se pun în cazul pompelor de reţea sunt:
− alegerea numărului treptelor de pompare şi a poziţiei acestora în schema
generală de livrare a căldurii şi în cadrul sistemului de transport a acesteia;
− dimensionarea pompelor fiecărei trepte, ceea ce înseamnă alegerea
numărului, al debitului nominal şi a înălţimii lor de refulare;
− cunoaşterea regimurilor caracteristice de funcţionare, ce pot apare,
pentru a se stabili metodele lor de reglare, simultan cu unele restricţii suplimentare
de care trebuie ţinut seama.
Numărul treptelor de pompare se stabileşte simultan cu înălţimea de refulare
a acestora, pe baza graficului piezometric al presiunii în ansamblul sistemului de
430 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

alimentare cu căldură. În acest scop se ţine seama, în principal, de următoarele


elemente:
− numărul treptelor de preîncălzire a apei de reţea;
− pierderile de presiune din instalaţia de alimentare cu căldură a sursei de
căldură, mai ales în cazul mai multor trepte de preîncălzire a apei de reţea;
− pierderile de presiune din reţeaua termică de la sursa de căldură la
consumatori (sau puncte termice) şi retur;
− temperatura agentului termic ce urmează a fi pompat, faţă de limita maximă
a temperaturii admisă constructiv de pompele alese.
Fig. 9.9. prezintă ansamblul unui sistem de alimentare cu căldură şi graficul
piezometric aferent, pentru reţeaua primară.
Din fig. 9.9. rezultă că, pe măsură ce distanţa de transport (lPT) creşte şi cu cât
dimensionarea reţelei termice primare s-a făcut cu pierderi de presiune
( ∆prd şi ∆prr) mai mari, respectiv cu cât ansamblul IAf conduce la pierderi de
presiune (∆pSC) mai mari, cu atât va creşte înălţimea de refulare necesară pompelor
de reţea (∆HPr). De aceea, în funcţie de mărimea pierderilor de presiune din RTP
(∆pr = ∆prd + ∆prr) şi din SC – de anvergura IAf – (∆pSC) urmează a se stabili
înălţimea de refulare totală ∆ΗPr şi numărul treptelor de pompare.

Fig. 9.9. Schema de principiu a unui sistem de transport bitubular închis al apei fierbinţi
(a) şi graficul piezometric aferent (b):
SC – sursa de căldură; I.Af – instalaţia din SC de livrare a apei fierbinţi; RTP – reţeaua
termică primară, bitubulară închisă; PT – punctul termic (consumatorul) cel mai depărtat
hidraulic(cu pierderile maxime de presiune) faţă de SC; Pr – pompele de reţea din SC;
HPr, HPad – presiunea de refulare a pompelor de reţea Pr, respectiv a pompelor de apă de
adaos Pad; HSC – presiunea apei fierbinţi la ducere, la limita SC; ∆HPad, ∆HPr – înălţimea
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 431

de refulare a pompelor de apă de adaos, respectiv a pompelor de reţea; ∆pSC, ∆prd, ∆prr –
pierderile de presiune în incinta SC, în schema IAf, respectiv în reţeaua termică primară la
ducere şi retur; ∆pPT – disponibilul de presiune necesar la ultimul consumator
(punct termic).

Este de remarcat că, dacă de exemplu, în cadrul SC se utilizează două trepte de


pompe de reţea, înseriate (PrI şi PrII), suma înălţimilor nominale de pompare ale
acestora este întotdeauna:
∆H Pr I + ∆H Pr II > ∆H Pr , [m·H2O] , (9.43)
diferenţa
dif .∆H Pr = (∆H Pr I + ∆H Pr II ) − ∆H Pr , [m·H2O] , (9.44)
reprezentând pierderile de presiune în subansamblele IAf din SC, de pe circuitul
apei de reţea dintre cele două trepte de pompare, plus suprapresiunea impusă la
aspiraţia pompei de reţea din treapta a II-a pentru ca, la temperatura apei în punctul
respectiv, să nu se atingă presiunea de saturaţie; aceasta ar determina vaporizarea
bruscă a apei fierbinţi la intrarea în PrII, ceea ce ar conduce la apariţia fenomenului
de cavitaţie, distrugând pompa.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, simultan cu numărul treptelor de
preîncălzire ale schemei adoptate pentru livrarea apei fierbinţi, în fig. 9.10. sunt
prezentate diversele variante posibile ale numărului de trepte şi a amplasării
pompelor de reţea.
Fig. 9.10. prezintă treptele de pompare ale apei de reţea, pentru regimurile de
iarnă. Se constată că, în cazul unor sisteme de transport la care pierderile totale de
presiune ∆pr sunt relativ mici (de ordinul (4..10)·105 N/m2), se poate utiliza o
singură treaptă de pompare (PrI) cu înălţimea de refulare ∆ΗPrI dimensionată
corespunzător: prin însumarea tuturor pierderilor de presiune tur/retur din aval de
refularea pompei.
În cazul sistemelor de alimentare cu căldură (SAC) mai mari, cu un grad mai
mare de centralizare a consumatorilor, deci implicit cu distanţe medii de transport
mai mari, poate apare oportună tehnic utilizarea a două trepte de pompare de
iarnă (PrI şi PrII). Ca urmare a experienţei de exploatare şi a limitării presiunii
maxime admise în SB, SV, pe partea de apă, s-a ajuns la concluzia că treapta I-a de
pompare (PrI) să fie amplasată înaintea primei trepte de preîncălzire (SB sau SV),
iar a doua treaptă (PrII) amplasată după treptele de preîncălzire, în faţa CAF-lor.
Ţinând seama de poziţia în schemă a pompelor, rezultă că în această ultimă soluţie,
schimbătoarele de căldură din treapta a doua de preîncălzire, SB2 sau SV, sunt
supuse pe partea de apă (în ţevi, la SB şi SV cu ţevi, sau în plăci, la cele cu plăci)
la eforturile mecanice determinate numai de presiunea de refulare a treptei I-a de
pompare, nu la întreaga presiune de refulare necesară acoperirii tuturor pierderilor
din SAC. În schimb, pompele de reţea din treapta a II-a trebuie să accepte
– constructiv – regimul termic mai ridicat al apei de reţea, care poate ajunge
– în funcţie de presiunea aburului în SV şi de graficul de reglaj termic –
la peste 105ºC.
432 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul unor distanţe mari de transport şi al unui teren accidentat, când


pierderile de presiune ∆pr ajung la valori foarte mari, poate fi obligatorie din
punctul de vedere al asigurării unei bune alimentări cu căldură a consumatorilor
depărtaţi de SC, utilizarea unei a treia trepte de pompare – SIP (staţie
intermediară de pompare). Aceasta se amplasează undeva pe reţea, cât mai aproape
de zona de consum, fie pe ducere (SIPd), fie /şi pe retur (SIPr), în funcţie de
condiţiile rezultate din graficul piezometric.
Vara, sarcina termică fiind mult mai mică decât iarna (până la 15-20% din
valoarea de calcul qc de iarnă), în acelaşi sistem de transport dimensionat pentru
debitul de agent termic de iarnă (Gc), vor fi vehiculate debite maxime mult mai
mici (Gv), conform raportului (1/8):
G c q c t dv − t rv 4 30K 40
= ⋅ ≈ ⋅ ≈2 . (9.45)
G v q v t dc − t rc 1 60K80
Ca urmare, pierderile de presiune ale SAC scad simţitor, fiind necesară o
singură treaptă de pompare, dimensionată pentru cu totul alte condiţii de debit şi
înălţime de refulare, faţă de cele avute în vedere la alegerea şi dimensionarea
pompelor treapta I-a de iarnă. Raportul între valorile maxime ale pierderilor totale
de presiune, iarna faţă de vară este de cca. (1/60).
∆ptot
c

(w ) = (G )
c 2 c 2
≈ 22 ≈ 4
(w ) (G )
. (9.46)
∆ptot
v v 2 v 2

În funcţie de caracteristicile punctului de funcţionare curentă (G , ∆t rv ) această


v

treaptă de pompare poate utiliza chiar treapta I-a de iarnă, atunci când caracteristica
lor de funcţionare o permite. Cel mai adesea acest lucru nu este posibil şi atunci se
folosesc pompe speciale de vară, dimensionate ca atare.
Pompele de reţea ale SIP se dimensionează pentru înălţimile de refulare
rezultate din graficul piezometric, care au stat la baza deciziei necesităţii instalării
lor.
Numărul pompelor de reţea (n) dintr-o treaptă, se stabileşte în funcţie de
c v
debitul maxim de apă (G – pentru pompele de reţea de iarnă, respectiv G – pentru
pompele de reţea de vară). El se determină în funcţie de sarcina termică de calcul
c v
(q – de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c., respectiv q – de vară, pentru a.c.c.):
( (
G c = q c / c ⋅ t dc − t rc )) , [kg/s] , (9.47)
şi
( (
G v = q v / c ⋅ t dv − t rv )) , [kg/s] , (9.48)
în care tdc , t rc , t dv şi t rv ca valori „de calcul” se stabilesc odată cu proiectarea SAC.
Faţă de valorile rezultate din relaţiile (9.47) şi (9.48), în cazul utilizării la SC a
unor acumulatoare de apă fierbinte, mărimile respective se reduc în funcţie de
capacitatea de acumulare proiectată.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 433

Fig. 9.10. Alegerea şi dimensionarea treptelor de pompe de reţea ale unui sistem de alimentare cu căldură sub formă de apă fierbinte – SAC:
434 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

FCd – fascicol în condensator, în cazul CCG cu TA cu condensaţie şi priză reglabilă cu


funcţionare cu vid înrăutăţit; PrI, PrII – pompe de reţea treapta I-a şi a II-a; SB (SV) – SB
sau/şi SV; SB (SB1) – SB sau SB1; SV (SB2) – SV sau SB2, unde SB1 şi SB2 sunt SB-le
de la o TA cu două prize reglabile urbane (de joasă presiune); SIP – staţie intermediară de
pompare: pe ducere SIPd, sau/şi pe retur SIPr; * – pentru situaţia fără SIP; ** – pentru
cazul cu SIP; ∆p1SC ..∆p SC
4
– pierderile de presiune în ansamblul reţelelor tur/retur şi al altor
instalaţii (în afara SB, SV, CAF) ce compun schema de livrare a apei fierbinţi în 105 N/m2;
∆p FCd , ∆p SB , ∆p SV , ∆pCAF – pierderile de presiune în fascicolul din condensator (când
există), cu schimbătoarele de bază şi/sau de vârf (în funcţie de treptele de preîncălzire a
apei de reţea) şi în CAF-uri, în 105 N/m2; ∆p r , ∆p r| , ∆p r|| – pierderile totale de presiune
în reţeaua de apă fierbinte tur/retur, de la conturul SC până la PT (consumator), respectiv
numai până la SIP şi după SIP până la PT – în 105 N/m2; ∆p PT – disponibilul de presiune
necesar ultimului PT, în 105 N/m2; ∆p Pram
I , ∆p Pr II , ∆p SIP – plusul de presiune asigurat
am am

pentru evitarea apariţiei fenomenului de cavitaţie la pompe (pentru amorsarea lor), în 105
N/m2; ∆H Pad , ∆H Pr I , ∆H Pr II , ∆H SIP – înălţimile de pompare ale pompelor respective;
SIPd, SIPr – staţie intermediară de pompare pe ducere şi/sau pe retur; SAC – sistem de
alimentare cu căldură.
Ţinându-se seama şi de siguranţa în funcţionare, numărul pompelor de reţea
trebuie să fie de minim două, identice, din care una în rezervă. Cel mai adesea, faţă
de valoarea Gc se aleg (n+1) pompe identice, din care n în funcţiune şi una de
rezervă. La CCG mari, mai ales la cele echipate cu turbine cu abur de mare
capacitate, care permit livrarea unor sarcini termice mari sub formă de apă
fierbinte, poate apare oportun ca pompele de reţea de iarnă din treapta I să fie alese
încât să funcţioneze bloc cu turbina, iar treapta a II-a comună pe ansamblul CCG.
Pentru vară, debitul de apă fiind mult mai mic, se aleg în general două pompe în
funcţiune şi una în rezervă, identice.
În cazul a două trepte de pompare de iarnă, se recomandă ca numărul de pompe
pe fiecare treaptă să fie acelaşi; pompele să aibă aceleaşi debite nominale. Acest
mod de dimensionare ajută la efectuarea reglajului debitului de apă în reţea.
Ca tip, pompele de reţea sunt pompe centrifuge. În funcţie de tipul reglajului
adoptat pe partea de apă fierbinte, ele pot fi cu turaţie constantă – pentru reglajul
calitativ, cu debit Gc = ct ≠ f(te), iarna – sau cu turaţie variabilă – pentru reglajul
mixt sau cantitativ. Cele cu turaţie variabilă, fiind în general pompe de puteri mari
(de ordinul sutelor de kWe sau chiar peste 1MWe/pompă, la CCG urbane mari),
utilizează convertizoarele de frecvenţă.

9.4.2. Pompele de apă de adaos


Pompele de apă de adaos asigură completarea pierderilor de apă din reţea. În
mod normal, pentru sistemele închise de alimentare cu căldură, aceste pierderi nu
trebuie să depăşească 0,5...0,7% din debitul nominal Gn de apă vehiculată, mai ales
în condiţiile noilor tehnologii de reţele termice preizolate, dotate cu sisteme
moderne de îmbinare şi monitorizare în timp real a stării de etanşare.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 435

Debitul nominal de apă de adaos, pentru SAC închise, se poate calcula


orientativ, cu relaţia:

= 0,005 ⋅ (VSC + Vr + VPT + Vid ) ⋅


n 1
Gad , [m3/s] , (9.49)
3600
în care: VSC este volumul instalaţiilor de livrare a căldurii, ale SC (conducte,
schimbătoare de căldură etc.), în m3; Vr – volumul reţelelor termice de transport şi
distribuţie (primare – RTP şi secundare – RTS), în m3; VPT – volumul instalaţiilor
din punctele termice centralizate – PTC, sau al modulelor de PT amplasate la
consumatori MPT – (pentru calcule aproximative se poate considera ca fiind de
cca. 10 l / 4,19·103 kJ); Vid – volumul instalaţiilor interioare de încălzire ale
consumatorilor racordaţi direct (de cca. 30 l / 4,19·103 kJ pentru consumatorii
urbani).
Faţă de valoarea dată de relaţia (9.49), debitul instalat al pompelor de apă de
adaos trebuie să ţină seama de vârful maxim de apă de adaos necesar la un moment
n
dat în sistem, care poate ajunge până la 200% faţă de Gad .
După cum rezultă şi din fig. 9.8. şi 9.10., pompele de apă de adaos aspiră apa
din degazorul atmosferic de 1,2·105 N/m2, sau din rezervoarele de acumulare ale
apei de adaos, cu temperatura posibilă între 60 şi 102°C.
Pentru siguranţa funcţionării pompelor este necesar ca presiunea apei la
aspiraţie să fie mai mare decât presiunea de saturaţie corespunzătoare temperaturii
pe care o are. Nerespectarea acestei condiţii poate provoca vaporizarea bruscă
a apei în pompă, care conduce la scăderea bruscă a presiunii hidrostatice şi
a debitului gravimetric din ea, determinând apariţia şocurilor hidraulice însoţite de
fenomenul de cavitaţie. Dacă presiunea apei la aspiraţia pompei de apă de adaos
este pa' , iar presiunea necesară pentru prevenirea cavitaţiilor este ps, atunci
presiunea minimă admisibilă a apei la sorbul pompei, este:
pa = pa' + p s , [105 N/m2] , (9.50)
Pentru temperatura apei de adaos de 102ºC la ieşirea din degazorul atmosferic
(v. fig. 9.8.), presiunea pa ≈ 1,4·105 N/m2.
Numărul pompelor de apă de adaos trebuie să fie de cel puţin două identice,
din care una de rezervă. Ele sunt cu turaţie constantă, antrenate electric.

9.4.3. Pompele pentru regimul static


Acestea au rolul de a menţine constantă presiunea statică în reţeaua termică, la
nivelul indicat de graficul piezometric. Dacă presiunea statică poate fi asigurată de
pompele de apă de adaos, atunci acestea din urmă pot fi utilizate şi pentru regimul
static.
9.4.4. Pompele de recirculare
Pompele de recirculare se instalează în CT echipate cu CAF-uri, sau în CCG,
unde CAF-le pot funcţiona şi ca „treaptă de bază” pentru preîncălzirea apei de
436 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

reţea, ceea ce înseamnă că pot funcţiona direct cu apă de retur la temperaturile


acesteia, conform graficului „de reglaj” termic. Aceste pompe preiau o parte din
debitul de apă din colectorul de ieşire al CAF şi îl refulează în colectorul de intrare
în el a apei de reţea de retur, după cum rezultă din fig. 9.11. Scopul recirculării este
de a menţine temperatura apei la intrarea în CAF cel puţin la valoarea minimă
necesară pentru evitarea atingerii temperaturii punctului de rouă acidă la evacuarea
gazelor de ardere, în funcţie de tipul combustibilului utilizat de CAF (păcură,
combustibil lichid uşor etc.). Astfel, în cazul CAF pe păcură, temperatura minimă
admisă la intrarea apei în ele este de cca. 110ºC; ea creşte pe măsură ce creşte
procentul de sulf din păcură şi odată cu mărirea excesului de aer de ardere
în arzătoarele CAF-ului. La funcţionarea pe gaz natural, temperatura minimă
admisă poate scădea la 70 - 80ºC. În acest scop, la CT echipate numai cu CAF,
(care nu au posibilitatea preîncălzirii eventuale a apei de retur cu abur produs de
cazanele de abur) sau în acele CCG unde CAF pot funcţiona perioade lungi ca
trepte de preîncălzire de bază a apei fierbinţi preluată direct din returul reţelei, este
necesar să se prevadă posibilitatea recirculării numai pe CAF a unei părţi din apa
de reţea (Grec).

Fig. 9.11. Schema de principiu a instalării pompelor de recirculare pe CAF, a apei de reţea:
1 – pompă de reţea; 2 – CAF; 3 – pompă de recirculare; 4 – motorul de
antrenare a pompei 3; 5 – regulator de temperatură pentru recirculare.
Instalaţia are următoarele regimuri caracteristice de funcţionare:
− atâta timp cât t r ≥ tCAFm
admisă de CAF la intrarea în el, pompa de
recirculare (3) nu funcţionează: Grec = 0, t’ = tr şi GCAF = G;
− în perioadele în care t r < tCAF
m
, regulatorul de temperatură (5) se deschide şi
asigură pornirea motorului (4) de antrenare a pompei de recirculare (3): Grec > 0,
t’ > tr şi t ' = tCAF
m
, GCAF = G + Grec . Mărimea debitului recirculat (Grec) depinde
m
de temperatura tr, faţă de valoarea tCAF , minim admisă. Valoarea sa rezultă din
bilanţul de debite şi cel termic în punctul corespunzător regulatorului de
temperatură (5):
G + Grec = GCAF , [kg/s] , (9.51)
m
G · c · tr + Grec · c · td = GCAF · c · tCAF , [kWt] . (9.52)
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 437

Din sistemul de mai sus, de două ecuaţii cu două necunoscute (Grec şi GCAF ),
rezultă:
m
tCAF − tr
Grec = G ⋅ , [kg/s] , (9.53)
t d − tCAF
m

şi
td − tr
GCAF = G ⋅ , [kg/s] . (9.54)
t d − tCAF
m

Temperatura apei de reţea la intrarea în pompele de recirculare (td) variază în


funcţie de graficul de reglaj termic impus de reţeaua de apă fierbinte, în regimul de
iarnă şi respectiv cel de vară. Temperatura maximă este t dc =130...150ºC, iar
presiunea la aspiraţia pompei trebuie să fie de minim (8-12)·105 N/m2. Presiunea la
refulare este determinată de rezistenţele hidraulice ale CAF şi ale conductelor de
recirculare (care însumate fac, normal, cca. (1,5-2,5)·105 N/m2) ajungând deci al
cca. (10-15)·105 N/m2. Ţinând seama de aceste condiţii se aleg pompe care să
admită funcţionarea cu apă având temperaturi de până la 200ºC şi presiunea la
aspiraţie peste 17·105 N/m2.
m
Valorile între care variază debitul de recirculare Grec, pentru o valoare a tCAF
impusă de combustibilul ars şi de condiţiile de ardere a acestuia (excesul de aer de
m
ardere) – tCAF = tCAF
rouă
– (10...20) – conform relaţiei (9.53), sunt:
− valoarea minimă:
t m − t rc
m
Grec = CAF , [kg/s] , (9.55)
t dc − tCAF
m

cu condiţia t rc < tCAF


m
( ) ( )
şi t rc , t dc = f t ec din graficul de reglaj termic;
− valoarea maximă:
t m − t rm
M
Grec = CAF , [kg/s] , (9.56)
t dm − tCAF
m

cu condiţia t dm > tCAF


m
( ) ( )
şi t rm , t dm = f t ex din graficul de reglaj termic.
Deci, pompele de recirculare se vor dimensiona pentru debitul maxim
M
Grec conform relaţiei (9.56).

9.4.5. Pompele de condensat secundar


Pompele de condensat secundar ale preîncălzitoarelor de reţea (SB, SV) se aleg
în funcţie de schema de livrare adoptată. Astfel, în cazul SC cu două trepte de
preîncălzire a apei de reţea, pompele de condensat se aleg pentru întreaga cantitate
de condensat rezultată de la cele două trepte.
438 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 9

INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU


LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE

9. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT ŞI CCG PENTRU


LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE............................ 399
9.1. Structura generală a schemelor de livrare a apei fierbinţi ............................... 399
9.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte......................... 399
9.2.1. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu turbine cu abur (TA) ................................ 400
9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu turbine cu gaze (TG) ................................................ 422
9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA)............. 426
9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte,
utilizate în CCG cu motoare cu ardere internă (CCG – MAI) .................. 427
9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă reţelei
de apă fierbinte ...............................................................................................
428
9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi .............................. 429
9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie ........................................................... 429
9.4.2. Pompele de apă de adaos .......................................................................... 434
9.4.3. Pompele pentru regimul static ................................................................ 435
9.4.4. Pompele de recirculare.............................................................................. 435
9.4.5. Pompele de condensat secundar ............................................................... 437
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 439

Cuprins capitol 9 (partea II)

9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în CCG
cu turbine cu gaze (TG)..............................................................................................422
9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în cazul
CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA) ..........................................................426
9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în CCG cu
motoare cu ardere internă (CCG – MAI) ...................................................................427
9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă reţelei de apă fierbinte
........................................................................................................................................428
9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi .......................................429
9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie...................................................................429
9.4.2. Pompele de apă de adaos ..................................................................................434
9.4.3. Pompele pentru regimul static ..........................................................................435
9.4.4. Pompele de recirculare .....................................................................................435
9.4.5. Pompele de condensat secundar .......................................................................437
438 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

10. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE


CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE ABUR

10.1. Instalaţiile surselor de căldură specifice livrării aburului


Acestea sunt impuse de necesitatea „acordării” parametrilor aburului disponibili
la nivelul sursei de căldură, cu cei impuşi de consumatori. Punerea de acord a
„ofertei” cu „cererea”, înseamnă de fapt utilizarea la sursele de căldură a unor
instalaţii intermediare de transformare a parametrilor aburului, cum sunt instalaţiile
de reducere (IR) şi/sau răcire (IRR), sau termocompresoarele (TCAb).
Primele, reduc parametrii aburului disponibil la sursa de căldură corespunzător
celor impuşi de consumatori, în timp ce TCAb fac exact invers.
O altă categorie de instalaţii, sunt cele care permit acordarea cât mai eficientă
tehnico-economic a regimului variabil de încărcare a instalaţiilor de livrare a
aburului, existente la sursa de căldură, cu regimul variabil al consumului, impus de
consumator. Aceasta se face cu ajutorul acumulatoarelor de căldură, pentru
producerea aburului.
Alimentarea cu abur a consumatorilor pune problema colectării şi returnării
condensatului la sursa de căldură, deoarece orice pierdere de abur sau de condensat
înseamnă înlocuirea sa la sursa de căldură cu apă de adaos. Pentru ca aceasta să
poată fi utilizată drept apă de alimentare în cazanele de abur ale sursei de căldură
trebuie:
− să existe sursa de apă de adaos, care să asigure debitul impus de condensatul
nereturnat, sau returnat atât de impur încât aducerea sa la condiţiile impuse de apa
de alimentare a cazanelor, uneori este practic imposibilă din cauza naturii
impurificării (de exemplu impurificarea cu uleiuri minerale) sau presupune costuri
foarte ridicate pentru pretratarea sa;
− tratarea chimică şi degazarea apei de adaos;
− preîncălzirea apei de adaos până la temperatura impusă de cazane pentru apa
de alimentare.
Toate acestea presupun consumuri suplimentare de căldură – pentru preîncălzire
şi degazarea termică – respectiv de combustibil în sursa de căldură şi costuri anuale
suplimentare pentru: combustibil, asigurarea cu apă de adaos şi tratarea chimică a
sa. Ca urmare creşte preţul unitar de livrare a aburului. În aceste condiţii poate
apare oportună economic introducerea „transformatoarelor de abur”, care să
permită separarea hidraulică a circuitului abur/condensat al sursei de căldură de cel
al consumatorului.
Toate aceste soluţii sunt utilizate în condiţiile în care ele se dovedesc eficiente
economic, ţinându-se seama, pe de o parte, de aspectele cantitative şi calitative
specifice consumului de abur al consumatorului şi, pe de altă parte, de condiţiile
impuse de ansamblul instalaţiilor de producere, transport şi distribuţie a aburului
respectiv.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 439

10.2. Instalaţiile de reducere (IR), sau reducere şi răcire (IRR)


Instalaţiile de reducere (IR), sau de reducere şi răcire (IRR) se folosesc în
sursele de căldură pentru alimentarea cu abur a consumatorilor, atunci când pentru
unii parametrii ai aburului consumat – corelat cu debitul respectiv – nu se justifică
economic, sau nu sunt posibilităţi tehnice de a avea la dispoziţie instalaţiile
corespunzătoare de producere a aburului: cazane de abur (clasice sau
recuperatoare), turbine cu abur, turbine cu gaze sau MAI.

10.2.1. Schemele de principiu pentru încadrarea IR şi/sau a IRR


Variantele de încadrare a IR/IRR în schema termică a unei surse de căldură sunt
prezentate în fig. 10.1.

Fig. 10.1. Schemele termice de principiu ale IR şi/sau ale IRR:


(p0, t0) – parametrii aburului disponibil la SC; (p1, t1) – parametrii
aburului necesari consumatorului (C).
D0,IR, D0,IRR – debit de abur de alimentare a IR, respectiv a IRR;
D1 – debit de abur necesar consumatorului (C);
Dinj – debit de apă de injecţie pentru instalaţia de răcire a IRR.

10.2.2. Dimensionarea instalaţiilor


Dimensionarea IR/IRR se bazează pe bilanţul de debite şi pe cel termic, aplicate
acestora. Elementele „de intrare” sunt: parametrii disponibili la nivelul instalaţiilor
de producere a aburului (p0, t0), parametrii (p1, t1) şi debitul de abur (D1) impuşi de
consumator. Urmează calculul debitului de abur necesar la intrarea în IR (D0,IR),
sau în IRR (D0,IRR):
− pentru IR: D0,IR = D1;
h1 − hinj
− pentru IRR: D0, IRR = D1 ⋅ , [kg/s] , (10.1)
h0 − hinj
440 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

şi
Dinj = D1 – D0,IRR , [kg/s] , (10.2)
în care: h0 este entalpia aburului cu parametrii (p0, t0); h1 = f(p1, t1) şi hinj – entalpia
apei de răcire, utilizată pentru injecţie, în kJ/kg.

10.2.3. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale surselor de căldură


şi dimensionarea lor
Acestea depind de tipul instalaţiilor care livrează aburul, după cum rezultă din
fig. 10.2.
Din analiza încadrării IR sau a IRR, în schemele termice ale diverselor tipuri de
surse de căldură, rezultă că acestea se pot utiliza ca:
a) instalaţie curentă pentru alimentarea cu căldură a unui consumator, care
necesită abur cu parametrii mai mici decât cei asiguraţi de cazanele de abur
(cazurile a şi d), sau faţă de cei disponibili la TA existentă (cazurile c şi d – pentru
IR p1/p2 –);
b) instalaţie pentru alimentarea cu căldură în regim de vârf a unui
consumator, în paralel cu instalaţia de bază, care este o TA (cazurile b, c şi e pentru
IRR (p0, t0/p1, t1));
c) instalaţie de rezervă pentru alimentarea cu căldură a consumatorului, în
cazul avariei TA, la CCG cu TA (cazurile b, c şi e pentru IRR (p0, t0/p1, t1)).
În cazurile de tip a şi d, IRR (p1, t1/p2, t2) asigură alimentarea continuă – de
bază – a consumatorului C2, la parametrii (p2, t2), mai mici decât cei impuşi de
consumatorul C1, la parametrii (p1, t1). Deoarece (p1, t1) > (p2, t2), cazanele de abur
trebuie alese pentru parametrii cei mai ridicaţi impuşi de unul din consumatori,
respectiv la (p1, t1), indiferent de mărimea debitelor respective – altfel ar fi trebuit
instalate cazane de abur diferite: pentru (p1, t1) şi debitul nominal D1n , aferent
consumatorului C1, respectiv, pentru (p2, t2) şi debitul nominal D2n necesar
consumatorului C2.
Situaţia respectivă este specifică fazei de proiectare a SC, care are de alimentat
cu abur doi consumatori, ce impun parametrii diferiţi şi pentru ale căror debite
nominale de abur consumat ( D1n şi D2n ) nu se justifică, sau nu se găsesc tipo-
dimensiunile adecvate de cazane pentru fiecare tip de consum în parte. Ea poate
apare şi în cazul unei SC existente, proiectată pentru alimentarea cu căldură a
consumatorului C1, cu parametrii (p1, t1) şi debitul nominal D1n care ulterior trebuie
extinsă pentru a prelua un nou consumator C2 cu un debit nominal D2n .
În aceste condiţii, IRR (p1, t1/p2, t2) se dimensionează pentru debitul maxim de
n
abur al consumatorului C2: DIRR = D2M .
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 441

Fig. 10.2. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale SC, în cazul: a – CT;
b – CCG cu TA şi IRR în paralel cu TA; c – CCG cu TA şi IRR în paralel cu TA şi IR în serie cu TA;
d – CCG cu TG (sau MAI); e – CCG cu ciclu mixt gaze/abur, cu IRR în paralel şi IR în serie cu TA;
C1, C2 – consumatori de abur; Cz – cazane de abur clasice; CR – cazan de abur, recuperator; TACp –
turbină cu abur cu contrapresiune; TG – turbină cu gaze; Pal – pompă de apă de alimentare a
cazanului de abur.
442 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Similare sunt cazurile utilizării IR (p1/p2) în serie cu TA (v. schemele 10.2.,


c şi e), când pentru parametrii (p2, t2), simultan cu debitul D2M , nu se justifică
economic utilizarea unei TA, sau nu există TA adecvate ca tipo-dimensiune
(care ar putea fi: TA dimensionate pentru a livra debitul D2 la (p2, t2), sau TA cu
contra-presiune şi priză, ori condensaţie şi două prize reglabile dimensionate pentru
a asigura simultan cele două consumuri).
În cazurile de tip (b, c şi d), IRR (p0, t0/p1, t1) şi respectiv IRR (p1, t1/p2, t2), au
rolul de instalaţii termice de vârf, pentru cei doi consumatori C1 şi C2.
În această situaţie, turbina TA este dimensionată (din considerente tehnico-
economice) pentru o cotă parte din suma valorilor maxime: DTn < D1M – în cazul
( )
schemei 10.2.,b, respectiv DTn < D1M + D2M , în cazul schemelor 10.2., c şi e.
Ca urmare, IRR (p0, t0/p1, t1) se dimensionează pentru:
− în cazul schemei 10.2., b:
n
DIRR = D1M − DTn , [kg/s] , (10.3)
− în cazul schemelor 10.2., c şi e:
n
DIRR ( )
= D1M + D2M − DTn , [kg/s] , (10.4)
În aceste situaţii, pentru cazul ieşirii din funcţiune a TA, IRR (p0, t0/p1, t1) poate
fi utilizată şi ca instalaţie de rezervă pentru alimentarea cu abur a consumatorilor
respectivi. Ca urmare, IRR se va dimensiona pentru maximul între debitul nominal
n
necesar ca instalaţie termică de vârf ( DIRR ) şi debitul ce trebuie asigurat în orice
a var ie
moment consumatorilor în condiţii de avarie ( D IRR ), conform contractului.

10.2.4. Efectele energetice şi economice ale utilizării IR, sau a IRR


Efectele tehnico-economice ale utilizării IR/IRR sunt determinate în primul
rând de modul încadrării lor în schemele termice ale surselor de căldură şi de tipul
acestora: CT sau CCG.

10.2.4.1. Sursa de căldură este o CT (schema 10.2.,a)


Efectele energo-economice ale utilizării IRR (p0, t0/p2, t2) sunt determinate de
diferenţa de consum de combustibil a CT, între varianta cu IRR şi aceea în care
consumatorul C2 ar fi alimentat cu căldură din cazane alese şi dimensionate în acest
scop, având randamentul ηcz . Atunci:
− în condiţiile utilizării IRR consumul de combustibil al cazanelor la (p0, t0)
este dat de:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 443

D1an (h0 − hal1 ) + D0an, IRR ⋅ (h0 − hal1 )


B an = =
ηcz1

=
(D an
1 )
+ D0an, IRR ⋅ (h0 − hal1 )
, [kWh/an] , (10.5)

ηcz1
− în condiţiile instalării unor cazane speciale, la parametrii (p2, t2), destinate
alimentării consumatorului C2, consumul de combustibil al acestora ar fi:
B an* = B1an* + B2an* , [kWh/an] , (10.6)
în care:
D1an (h0 − hal1 )
B1an* = , [kWh/an] , (10.7)
η*cz1
şi
D0an,IRR (h2 − hal 2 )
B2an* = , [kWh/an] , (10.8)
ηcz 2
− diferenţa consumurilor anuale de combustibil între cele două situaţii este:
 1 1 
∆B an = B an* − B an = D1an (h0 − hal1 ) ⋅  * − +

η
 cz1 η cz1 
, [kWh/an] , (10.9)
 h − hal 2 h0 − hal1 
+ D0an, IRR ⋅  2 − 
 ηcz 2 ηcz1 
unde: D1an , D0an,IRR reprezintă debitul anual consumat de consumatorul C1 şi
respectiv intrat în IRR, în kg/an; h0, h2 – entalpia aburului produs de cazane, la
parametrii (p0, t0), respectiv (p2, t2), în kJ/kg; hal1, hal2 – entalpia apei de alimentare
pentru cazanele la parametrii aburului produs (p0, t0), respectiv (p2, t2), în kJ/kg;
ηcz1 , η*cz1 – randamentul mediu anual al cazanelor de abur cu parametrii (p0, t0),
în condiţiile alimentării (încărcării medii) atât a consumatorului C1 cât şi a lui C2
– prin intermediul IRR (p0, t0/p2, t2) –, respectiv numai a consumatorului C1;
ηcz2 – randamentul mediu anual al cazanelor de abur care ar fi fost instalate pentru
an an
a alimenta cu abur consumatorul C2, la p2, t2; B , B * – consumurile anuale totale
de combustibil ale CT, în cazul utilizării IRR sau nu, în kWh/an.
După cum ∆B an >< 0 , rezultă că introducerea IRR este mai eficientă economic,
sau nu, comparativ cu utilizarea unor cazane speciale – dimensionate pentru
consumatorul C2. Efectul economic comparativ, indiferent de criteriul utilizat
(CTA, VNA, TRB), este influenţat în principal de:
− costurile anuale cu diferenţa de combustibil:
∆C B = ∆B an ⋅ cb , [u.m/an] , (10.10)
şi de
444 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– investiţiile în cazanele de abur aferente celor două variante:


 cu utilizarea IRR:
( )
I cz = D1n + D0n,IRR ⋅ icz1 , [u.m] , (10.11)
 cu utilizarea unor cazane special dimensionate pentru C2:
I cz* = D1n ⋅ icz* 1 + D2n ⋅ icz 2 , [u.m] , (10.12)
– diferenţa de investiţii în CT fiind:
( )
∆I CT = I cz* − I cz = D1n ⋅ icz* 1 − icz1 + D2n ⋅ (icz 2 − icz1 ) , [u.m] , (10.13)
în care cb este costul specific al combustibilului utilizat (acelaşi în cele două
cazuri), în u.m/kWhcb; D1n , D2n – debitele nominale consumate de consumatorii C1
şi C2 în kg/s; D0n, IRR – debitul nominal de abur intrat în IRR p0, t0/p2, t2, (considerat
D0n, IRR ≈ D2n ), în kg/s; icz1, icz
*
1 – investiţia specifică în cazanele pentru alimentarea
cu căldură, la p0, t0, a consumatorului C1, corespunzătoare capacităţii nominale dată
de consumul total ( D1n + D2n , unde s-a considerat D2n ≈ D0n, IRR ), respectiv pentru
consumul D1n , în u.m/kg⋅s–1; icz2 – investiţia specifică în cazanele la parametrii
p2, t2, dimensionate pentru D2n al consumatorului C2, în u.m/kg⋅s–1.
În general, calculul tehnico-economic comparativ, între varianta cu IRR
(p0, t0/p2, t2) sau cu cazane de abur speciale, pentru consumatorul C2, conduce la
concluzia că utilizarea IRR este mai eficientă economic. De la caz, la caz însă, în
funcţie de valorile reale ale randamentelor de funcţionare ( ηcz1 , η*cz1 şi ηcz2),
de parametrii aburului ((p0, t0), respectiv (p2, t2)) care influenţează valorile
entalpiilor (h0, h2, hal1 şi hal2), precum şi de valorile investiţiilor specifice în cazane
*
(icz1, icz1 şi icz2), care sunt funcţie de parametrii şi debitele nominale ale cazanelor
alese, rezultă dacă utilizarea IRR este mai eficientă economic decât a unor cazane
speciale dimensionate pentru C2.

10.2.4.2. Sursa de căldură este o CCG (schemele 10.2., b...e)


În cazul unei CCG, faţă de varianta de CT, utilizarea IRR (IR) are şi efecte
electroenergetice, influenţând puterea electrică nominală produsă în cogenerare de
către: (TA conform fig. 10.2., b şi c, TG în fig. 10.2.,d şi de ansamblul TG+TA ca
în fig. 10.2.,e), cât şi producţia anuală de energie electrică a acestora. În plus,
utilizarea IRR determină valori diferite ale investiţiilor în TA, precum şi în
cazanele de abur aferente acestora. Cuantificarea acestor efecte, trebuie să ţină
seama de modul încadrării IR (IRR) în schema termică de ansamblu a CCG
(în paralel cu instalaţia propriu-zisă de cogenerare – v. fig. 10.2., b, c şi e – pentru
IRR (p0, t0/p1, t1), sau în serie cu aceasta – v. fig. 10.2.,d pentru IRR (p0, t0/p2, t2),
sau fig. 10.2., c şi e pentru IR (p1/p2)). De asemenea, trebuie ţinut seama de tipul
instalaţiei care s-ar fi putut folosi în locul IRR (IR): cazane de abur industrial –
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 445

CAI, sau instalaţia de cogenerare de bază, care s-ar dimensiona şi ar avea alte
regimuri curente de funcţionare faţă de situaţia utilizării IRR (IR).
• Cazul CCG cu TA şi IRR în paralel cu aceasta – fig. 10.2.,b: analiza
eficienţei energo-economice a utilizării IRR (p0, t0/p1, t1) se face în ipoteza că
dimensionarea TA are la bază calculele de optimizare privind valoarea optimă
economic a coeficientului anual de cogenerare ( α opt n
). Odată această valoare
stabilită, înseamnă că debitul nominal de dimensionare a TA este determinat de:
Dtn = D1M ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.14)
Rămâne deci de comparat cu o altă alternativă de asigurare a consumului de vârf,
care este:
(
DvM = D1M − Dtn = D1M 1 − α opt
n
) , [kg/s] , (10.15)
Această alternativă o constituie utilizarea CAI-lor, dimensionate pentru debitul
DvM ( DCAI
n
≥ DvM ).
În tabelul 10.1 se prezintă modul de calcul al principalelor mărimi necesare
analizei tehnico-economice comparative între cele două variante de asigurare a
debitului de vârf Dvn : cu IRR sau cu CAI.
Comparaţie tehnico economică între IRR şi CAI, ca instalaţii
termice de vârf, într-o CCG cu TA – fig. 10.2.,b
Tabelul 10.1
Varianta: TA + IRR Varianta: TA + CAI
1 2
A. Elemente de dimensionare
A.1. Debitul nominal de abur livrat de turbina TA:
DTn = D1M ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.16)
A.2. Debitul nominal de abur livrat de instalaţia de vârf:
n
DIRR ≥ ((
D1M ) (
− DTn = D1M ⋅ 1 − α opt
n
, )) n
DCAI (( )
≥ D1M − DTn = D1M ⋅ 1 − α opt
n
,( ))
[kg,s],(10.17) [kg/s],(10.18)
A.3. Debitul nominal de abur pentru dimensionarea cazanelor de abur viu
D0n = D0n,T + D0n,IRR ≈ DTn + DIRR
n
≥ D1M , D0n* = D0n,T ≈ DTn = D1M ⋅ α opt
n
,
[kg,s],(10.19) [kg/s],(10.20)
în care, s-a considerat din considerente simplificatoare că: D0n,T ≈ DTn , adică turbina nu
are preîncălzire regenerativă şi D0n,IRR ≈ DIRR
n
, pentru că Dinj în IRR este foarte redus.
B. Elemente de natură energetică
B.1. Consumul anual total de combustibil al CCG:
an
BCCG = Bczan = D0an ⋅ (h0 − hal ) / ηcz ,
an *
BCCG = B czan* + BCAI
an
= D 0an* ⋅ (h0 − h al ) / η*cz +
+ D CAI
an
( )
⋅ h1 − halCAI / η CAI
[kWh/an],(10.21) [kWh/an],(10.22)
unde:
446 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 10.1 (continuare)


1 2
D an
0 =D an
0 ,T +D an
0 , IRR ≈ D0an* = D0an,T ≈ DTan , [kg/an] , (10.24)
, [kg/an] , (10.23)
≈ DTan + DIRR
an an
şi DCAI = DIRR
an
, [kg/an]
în care: h0 – entalpia aburului viu la parametrii (p0, t0) în kJ/kg; hal – entalpia apei de
alimentare a cazanelor de abur viu, în kJ/kg; h1 – parametrii aburului produs de CAI, la
(p1, t1), în kJ/kg; halCAI – entalpia apei de alimentare a CAI, în kJ/kg; D0an , D0an* – cantitatea
anuală de abur produsă de cazanele de abur viu, în kg/an; DCAI an
– cantitatea anuală de abur
produsă de CAI, în kg/an; Bczan , Bczan* – consumul anual de combustibil al cazanelor de abur
an
viu, în kWh/an; BCAI – consumul anual de combustibil al CAI, în kWh/an; ηcz , η*cz şi
ηCAI – randamentele medii anuale ale cazanelor de abur viu, respectiv al CAI-lor.
B.2. Producţia anuală de energie electrică:
ETan = PTmd ⋅ τ CCG = DTan ⋅ (h0 − hT ) ⋅ η m ⋅ η g , [kWh/an] (10.25)
unde DTan este cantitatea anuală de abur livrată de TA, în kg/an; ht – entalpia aburului
livrat de TA la parametrii (p1, t1), în kJ/kg; ηm, ηg – randamentul mecanic al TA, respectiv
al generatorului electric al TA; PTmd – puterea electrică medie anuală produsă de TA,
raportată la durata anuală de funcţionare a CCG (τCCG), în kWe.
C. Investiţiile efective în instalaţiile energetice, care diferă în cele două variante
C.1. Investiţia în cazanele de abur viu:
I cz = D0n ⋅ icz , [lei] , (10.26) I cz* = D0* ⋅ icz* , [lei] , (10.27)
în care: icz , icz* – investiţia specifică în cazanele de abur din cele două variante, în funcţie
( ( ) ( ))
de debitele lor nominale icz = f D0n ; icz* = f D0n* , în lei/kg⋅s–1;
C.2. Investiţia în IRR (p0, t0/p1, t1): C.3. Investiţia în CAI, la (p1, t1):
I IRR = DIRR ⋅ i IRR , [lei] , (10.28)
n
I CAI = DCAI
n
⋅ iCAI ≈ DIRR
n
⋅ iCAI , [lei] , (10.29)
în care iIRR, iCAI – investiţia specifică în IRR, (i IRR = f (DIRR
n
)) ,
respectiv în CAI (iCAI = f (DCAI
n
= DIRR
n
)), în lei/kg⋅s–1
Cu mărimile din tabelul 10.1, care diferenţiază cele două alternative posibile de
acoperire a cererii de vârf a consumatorului C1, se pot folosi criteriile economice
adecvate (CTA sau TRB), pentru a se stabili varianta optimă.
• Cazul CCG cu TA şi IRR în paralel şi în serie cu aceasta – fig. 10.2.,c –
este specific utilizării IRR (p0, t0/p1, t1) şi a IR (p1/p2) în cascadă – în serie – pentru
a asigura consumul de căldură de vârf al celor doi consumatori C1 şi C2.
Stabilirea eficienţei energo-economice a utilizării IRR (p0, t0/p1, t1) în serie cu
IR (p1/p2) se face în baza următoarelor ipoteze:
− calculele tehnico-economice prealabile au stabilit valoarea optimă a
coeficientului nominal de cogenerare pentru CCG din fig. 10.2.,c:
α opt
n
= DTn / D1M+ 2 , [kg/s] , (10.30)
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 447

care a determinat valoarea optimă tehnico-economică a capacităţii de livrare a


aburului din TA şi tipul acesteia – identic pentru toate alternativele de asigurare a
consumurilor de vârf:
DTn = D1M+2 ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.31)
cu o TA cu contrapresiune pură la p1.
Ca alternative de asigurare a consumurilor de abur în regim de vârf, rămân deci
următoarele variante:
a) fig. 10.4., a cu b:
− IRR (p0, t0/p1, t1) preia consumul cumulat de vârf al celor două
consumuri, rezultat din curba clasată sumă a variaţiilor simultane:
n(a)
DIRR (
= D1M+ 2 − Dtn = D1M+ 2 ⋅ 1 − α opt
n
) , [kg.s] , (10.32)
− IR (p1/p2) preia continuu consumul momentan al consumatorului C2:
D = D2M
n
IR , [kg/s] , (10.33)

b) fig. 10.4., c cu d:
− CAI la (p1, t1), preia consumul cumulat de vârf al celor doi consumatori,
rezultat din curba clasată sumă a variaţiilor simultane:
n (b )
DCAI ( ) (
= D1M + D2M − Dtn = D1M+ 2 ⋅ 1 − α opt
n
)
≡ DIRR
n(a)
, [kg/s] , (10.34)
− IR (p1/p2) preia continuu consumul momentan al consumatorului C2:
n
DIR = D2M – idem cazul fig. 10.4., a cu b.
c) fig. 10.4., e cu f, g şi h:
− IRR (p0, t0/p1, t1) preia consumul de vârf aferent numai consumatorului
C1, rezultat din curba clasată anuală a acestuia (fig. 10.4.,f):
n(c)
DIRR = D1M − D1md , [kg/s] , (10.35)
– CAI la (p1, t1) preia consumul de vârf aferent numai consumatorului C2,
rezultat din curba clasată anuală a acestuia (fig. 10.4.,g):
n(c)
DCAI = D2M − D2md , [kg/s] , (10.36)
– IR (p1/p2) preia continuu consumul momentan al consumatorului C2, ca şi
n
în cazurile anterioare a şi b: DIR = D2M .
Plecându-se de la ipoteza iniţială că Dtn este acelaşi în cele 3 variante, rezultă
c ă:
D1md + D2md = D1md
+ 2 = Dt = D1+ 2 ⋅ α opt
n M n
, [kg/s] , (10.37)
448 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 10.3. Curbele caracteristice de variaţie zilnică simultană şi curbele clasate anuale
corespunzătoare ale consumurilor de abur pentru consumatorii C1 şi C2:
a, b – curbele caracteristice de variaţie zilnică simultană ale consumurilor de abur, pentru
consumatorii C1 şi C2;
c – curba sumă de variaţie zilnică caracteristică a consumului de abur cumulat al celor doi
consumatori C1 şi C2;
d, e, f – curbele clasate anuale corespondente curbelor caracteristice de variaţie zilnică a,
b şi respectiv c.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 449

Fig. 10.4. Schemele termice de principiu pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor


C1 şi C2, conform fig. 10.2.,c şi curbele clasate anuale ale cantităţilor de abur livrate de instalaţia de
bază (TA) şi respectiv de instalaţiile termice de vârf IRR, IR şi CAI; a şi b – IRR (p0, t0/p1, t1) ca
instalaţie termică de vârf pentru consumul total D1+2 şi IR ca instalaţie de alimentare continuă cu abur
a consumatorului C2; c şi d – CAI – ca instalaţie termică de vârf pentru consumul total D1+2 şi IR
pentru alimentarea continuă cu abur a consumatorului C2; e – IRR (p0, t0/p1, t1) ca instalaţie termică
de vârf pentru consumatorul C1; CAI ca instalaţie termică de vârf pentru consumatorul C2 şi IR (p1/p2)
în calitate de instalaţie pentru alimentarea continuă cu abur a consumatorului C2; f şi g – curbele
clasate anuale pentru consumul de abur al fiecărui consumator în parte, C1 şi respectiv C2, consideraţi
independenţi – stabilite pe baza curbelor zilnice caracteristice a şi b din fig. 10.3.; h – curba clasată
anuală a consumului total de abur D1+2 al celor doi consumatori, stabilită pe baza curbei sume de
variaţie simultană a consumurilor respective – curba c din fig. 10.3.
450 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama de cele de mai sus, tabelul 10.2 prezintă modul de calcul al
principalelor mărimi necesare analizei tehnico-economice comparative între cele
trei variante de asigurare a debitelor de vârf pentru cei doi consumatori de abur C1
şi C2, din fig. 10.2.,c.
Pe baza mărimilor din tabelul 10.2, care diferenţiază cele trei alternative
posibile de livrare a cererilor de vârf ale consumatorilor C1 şi C2, se pot apoi
calcula valorile criteriilor economice adecvate (CTA sau TRB), stabilindu-se astfel
varianta optimă.
• Cazul CCG cu TG cu cazan de abur recuperator clasic – fără
postardere – (CR) la parametrii (p1, t1) – alimentând cu căldură consumatorii
C1 (la (p1, t1)) şi C2 (la (p2, t2)), prin IRR (p1, t1/p2, t2) – conform schemei
de principiu din fig. 10.2.,d. Acesta este specific cazului când acelaşi cazan
recuperator CR are de alimentat cu căldură – fără utilizarea acumulatoarelor de
abur – doi consumatori de abur la parametrii diferiţi (p1, t1) > (p2, t2) şi nesimultani.
Tehnic nu se recomandă realizarea unui CR cu livrare de abur la cei doi parametri.
Ipoteza de bază o reprezintă faptul că turbina TG a fost dimensionată ţinându-
se seama de valorile celor două consumuri de abur, rezultând un coeficient nominal
optim de cogenerare, α optn
stabilit prin optimizare tehnico-economică:

α opt
n
= DCR
n
(
/ D1M+ 2 ) , (10.38)

n
în care DCR este debitul nominal de abur, la parametrii (p1, t1), pentru care s-a
dimensionat CR, în kg/s; D1+M2 – debitul maxim sumat al celor două consumuri de
abur D1 şi D2, ţinând seama de curba sumă a curbelor de variaţie simultană a
acestora, conform fig. 10.3., c şi f.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 451

Comparaţia tehnico-economică între diversele variante de dimensionare ale IRR şi CAI, pentru
soluţia de bază din fig. 10.2.,c
Tabelul 10.2
Varianta a – fig. 10.4., a şi b Varianta b – fig. 10.4., c şi d Varianta c – fig. 10.4., e cu f, g şi h
1 2 3
A. Elemente de dimensionare
A.1. Debitul nominal de abur livrat de turbina TA:
DTn = D1M+2 ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.39)
unde D1+M2 este debitul maxim al consumului total C1 şi C2, ţinându-se seama de simultaneitatea lor
A.2. Debitele nominale de abur livrate de instalaţiile termice de vârf (IRR sau/şi CAI):
n( a)
D IRR = D1M+ 2 − DT = D1M+ 2 ⋅ α opt
n n n (b )
, [kg/s], (10.40) DCAI = D1M+2 − DTn = D1M+2 (1 − α opt
n n(c)
), [kg/s],(10.41) DIRR = D1M − D1md = D1M (1 − α1n ), [kg/s],(10.42)
unde: α1n = D1md / D1M ; (10.43)
n (c )
DCAI = D2M − D2md = D2M ⋅ (1 − α n2 ) ,[kg/s],
(10.44)
unde: α 2n = D2md / D2M , (10.45)
în care:
D1md + D2md = D1md
+2 = DT = D1+2 ⋅ αopt ,[kg/s],
n M n

(10.46)
A.3. Debitul nominal de abur livrat de IR (p1/p2)
n
DIR = D2M , [kg/s] , conform (10.33)
A.4. Debitul nominal de abur pentru dimensionarea cazanelor de abur viu:
D0n( a) = D0n,T + D0n,(IRR ≈ DT + DIRR = D1M+ 2 , [kg/s], D 0n ( b ) = D 0n,T ≈ DTn = D1M+ 2 ⋅ α opt , [kg/s], (10.48) D0 = D0,T + D0,IRR ≈ DT + DIRR =
a) n n( a) n n( c ) n n (c ) n n(c)

(10.47) = (D1M+2 ⋅ αopt


n
) + D1M ⋅ (1 − α1n ), [kg/s], (10.49)
452 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 10.2 (continuare 1)


1 2 3
B. Elemente de natură energetică
B.1. Consumul anual total de combustibil al CCG
= BCz = D0an(a) ⋅ (h0 − hal ) / η(Cza) , [kWh/an], BCCG = BCz + BCAI = D0 ⋅ (h0 − hal ) / η Cz + BCCG = BCz + BCAI = D0 ⋅ (h0 − hal ) / ηCz
an(a) an(a) an ( b ) an ( b ) an ( b ) an ( b ) (b) an( c ) an( c ) an( c ) an( c ) (c)
BCCG
(10.50) + DCAI ⋅ (h1 − hal ) / η CAI , [kWh/an] , (10.51) + DCAI ⋅ (h1 − halCAI ) / ηCAI
an ( b ) CAI (b) an( c ) (c)
, [kWh/an], (10.52)

în care: h0, hal – entalpia aburului viu (la (p0, t0)) şi respectiv a apei de alimentare, pentru cazanele de abur viu, în kJ/kg; h1, halCAI – entalpia
an an
aburului produs de CAI la (p1, t1) şi respectiv entalpia apei de alimentare a sa, în kJ/kg; BCz , BCAI – consumurile anuale de combustibil ale
an an
cazanelor de abur viu, respectiv ale CAI, în kWh/an; D0 , DCAI – debitele anuale de abur produse de cazanele de abur viu, respectiv de CAI;
ηCz, ηCAI – randamentul mediu anual al cazanelor de abur viu, respectiv al CAI.
În care se fac aproximările următoare:
an ( a )
D0 ≈ DT + DIRR
an an ( a )
, [kg/an] , (10.53) D0an ( b )
≈ DTan şi DCAI = D1+2 − DT ,[kg/an],(10.54) D0
an(b) an an an ( c )
≈ DTan + DIRR
an ( c )
= DTan + ( D1an − DTan,1 )
(10.55)
DCAI = D2 − DT , 2 , [kg/s] ,
an ( c ) an an
(10.56)
în care:
DTan,1 + DTan, 2 = DTan , [kg/s] , (10.57)
B.2. Producţia anuală de energie electrică
ETan = PTmd ⋅ τCCG = DTan ⋅ (h0 − hT ) ⋅ η m ⋅ η g , [kWh/an] , (10.58)
unde: ηm, ηg este randamentul mecanic al TA, respectiv al generatorului electric; hT – entalpia aburului livrat de TA, la parametrii (p1, t1),
în kJ/kg; PTmd – puterea electrică medie anuală produsă de TA, raportată la durata anuală de funcţionare a CCG – τCCG, în kWe.
C. Investiţiile efective în instalaţiile energetice care diferă în cele trei variante
C.1. Investiţia în cazanele de abur viu
(a)
I Cz = D0n ( a ) ⋅ iCz
(a)
, [lei] , (10.59)
(b)
I Cz = D0n (b ) ⋅ iCz
(b )
, [lei] , (10.60)
(c )
I Cz = D0n ( c ) ⋅ iCz
(c)
, [lei] , (10.61)
( a ) (b ) (c )
în care: iCz , iCz şi iCz sunt valorile investiţiei specifice în cazanele de abur viu, în funcţie de debitele instalate (alese) ale acestora, în cele
trei variante: a, b, respectiv c, în lei/kg⋅s–1.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 453

Tabelul 10.2 (continuare 2)


1 2 3
C.2. Investiţia în IRR şi/sau în CAI:
(a)
I IRR = DIRR
n( a )
⋅ i IRR
(a )
, [lei] , (10.62)
(b )
I CAI = DCAI
n (b )
⋅ iCAI
(b )
, [lei] , (10.63)
(c )
I IRR = DIRR
n (c )
⋅ i IRR
(c)
, [lei] , (10.64)
(c)
I CAI = DCAI
n(c)
⋅ iCAI
(c )
, [lei] , (10.65)
(a ) (c )
unde i IRR şi i IRR sunt investiţiile specifice în IRR, în funcţie de debitele nominale – instalate – în variantele a, respectiv c, în lei/kg⋅s–1;
(b ) (c )
iCAI şi iCAI – investiţiile specifice în CAI, în funcţie de debitele nominale – instalate – în variantele b, respectiv c, în lei/kg⋅s–1.
454 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din bilanţul termic pe CR rezultă mărimea TG necesară pentru ca în CR să se


n
producă debitul ( DCR ) , rezultat din relaţia (10.38):
n
DCR = D1M+2 ⋅ α opt
n
, [kg/s] . (10.66)
Bilanţul termic pe CR este:
n
DCR ⋅ (h1 − halCR ) = VCR
n
⋅ ((c g ⋅ t g ) − (c gCR ⋅ t gCR )) ⋅ ηCR , [kWt] , (10.67)
unde: h1 este entalpia aburului produs de CR, la parametrii (p1, t1) în kJ/kg;
halCR – entalpia apei de alimentare a CR, în kJ/kg; VCR
n
– debitul volumetric de gaze
n
de ardere intrate în CR (se va considera VCR = V gn – evacuate din TG), în m3/s;
tg, tg,CR – temperatura gazelor de ardere la ieşirea din TG şi respectiv din CR,
în °C; cg, cg,CR – căldura specifică medie a gazelor de ardere la ieşirea din TG,
respectiv din CR, în kJ/kg⋅grd; ηCR – gradul de reţinere a căldurii în CR.
Din condiţiile de dimensionare economică a CR, rezultă temperatura necesară
intrării gazelor de ardere:
t g ,CR ≥ t s ( p1 ) + ∆tCR
f
, [°C] , (10.68)
unde ts(p1) este temperatura de saturaţie a aburului produs de CR la presiunea p1;
∆tCR
f
– diferenţa finală (minimă) de temperatură în lungul suprafeţei de schimb de
căldură a CR, care este o mărime constructivă a CR (∆tCR f
≈ 50...100°C ) , în funcţie
de tipul CR ales.
Temperatura de ieşire a gazelor de ardere din CR – tg,CR – este limitată inferior
în funcţie de tipul de combustibil utilizat în camera de ardere a TG:
– pentru gaz metan, t gm, CR ≈ 120°C ;
– pentru orice alt combustibil ce conţine sulf, t gm, CR ≥ 150°C .
Cu aceste elemente cunoscute şi cu ηCR ≈ 0,97, din relaţia (10.67) rezultă:
n
VCR = V gn = DCR
n
⋅ (h1 − halCR ) /(hg − hg ,CR ) ⋅ ηCR , [m3/s] , (10.69)
n
pe baza căruia se alege TG, rezultând puterea sa nominală PTG , în kWe.
Din punctul de vedere al asigurării consumurilor de abur de vârf ale celor doi
consumatori, varianta aceasta de CCG este similară celei din fig. 10.2.,c, în care
turbina TA cu cazanele de abur viu Cz se asimilează ansamblului turbinei cu gaze
TG şi cazanului recuperator clasic CR. Ţinând seama de schema de principiu a
CCG cu TG, din fig. 10.2.,c rezultă că singura alternativă de acoperire a
consumurilor de vârf ale lui C1 şi C2 o constituie utilizarea CAI, dimensionat
pentru:
n
DCAI = D1M+ 2 − DCR
n
= D1M+ 2 ⋅ (1 − α opt
n
) , [kg/s] , (10.70)
Pentru alimentarea curentă a lui C2 se utilizează IRR (p1, t1/p2, t2) dimensionată
pentru:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 455

n
DIRR = D2M , [kg/s] , (10.71)
unde D2M este valoarea maximă a consumului C2, conform cererii sale
(v. fig. 10.3., b şi e).
• Cazul CCG cu ciclu mixt TG/TA, cu cazan recuperator clasic (CR)
– fără post ardere – alimentând cu căldură fie numai consumatorul C1,
la parametrii (p1, t1), fie şi C2 la parametrii (p2, t2) – conform fig. 10.2.,e.
Abordarea schemei de principiu respective este similară celei aplicată în cazul
fig. 10.2.,c, asimilând ansamblul (TG+CR) – din fig. 10.2.,e – cu cazanele de abur
viu (Cz) – din fig. 10.2.,c. Deosebirea între cele două scheme constă în energia
electrică produsă, care, în cazul fig. 10.2.,d este suma energiilor electrice produse
simultan de cele două turbine TA şi TG:
PT = PTA + PTG , [kWe] , (10.72)
în care:
PTA = f ( DT ) = f (( D1+ 2 )T ) , [kWe] , (10.73)
şi
= f(D0,T+D0,IRR), în cazul cu IRR (p0, t0/p1, t1) (10.74)
PTG = f(DCR) =
= f(D0T), în cazul cu CAI la (p1, t1) (10.75)
Deci, din punct de vedere al dimensionării turbinei cu gaze (TG), respectiv al
cazanului de abur recuperator CR (dimensionat pentru un singur nivel de
parametrii (p0, t0) ai aburului produs, determinaţi de turbina TA), în funcţie de tipul
instalaţiei utilizate pentru vârful de consum de abur la (p1, t1) pot apare două
alternative:
– varianta a: IRR (p0, t0/p1, t1) dimensionată pentru:
n
DIRR = D1M+ 2 − DTn = D1M+ 2 ⋅ (1 − α opt
n
,TA ) , [kg/s] , (10.76)
în care:
α opt
n
,TA = DT / D1+ 2
n M
, (10.77)
de unde:
DTn = D1M+ 2 ⋅ α opt
n
,TA , [kg/s] , (10.78)
iar puterea electrică nominală a TA este:
PTAn = f ( DTn ) = DTn ⋅ (h0 − h1 ) ⋅ ηm ,TA ⋅ η g ,TA , [kWe] , (10.79)
şi debitul nominal de abur produs de CR, este:
n( a )
DCR = D0n,T + D0n, IRR ≈ DTn + DIRR
n
= D1M+ 2 , [kg/s] , (10.80)
iar puterea electrică nominală produsă în cogenerare de TG, este:
n( a )
PTG = V gn ( a ) (hg 0 − hg ) ⋅ η m ,TG ⋅ η g ,TG , [kWe] , (10.81)
456 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde: V gn (a ) se calculează pe baza elementelor ciclului TG; hg0, hg – entalpia gazelor


de ardere la intrarea şi respectiv ieşirea din TG, în kJ/kg; ηm,RG, ηgTG – randamentul
mecanic al TG, respectiv al generatorului electric al TG.
Deci, puterea electrică nominală produsă în cogenerare de ansamblul format din
TG şi TA este:
/ TV = PTA + PTG
n(a ) n n( a )
PTG , [kWe] , (10.82)
n n
în care P este dată de relaţia (10.79), iar P de relaţia (10.81).
TA TG
– varianta b: ca instalaţie termică de vârf se folosesc CAI-le, dimensionate,
pentru aceeaşi valoare α opt
n
,TA , cu relaţia (10.77).

Rezultă:
n
DCAI = D1M+ 2 − DTn = D1M+ 2 ⋅ (1 − α optTA
n
) , [kg/s] , (10.83)
DTn – idem din relaţia (10.78);
PTAn – idem din relaţia (10.79);
n (b )
DCR = D0n,T ≈ DTn = D1n+ 2 ⋅ α opt
n
,TA , [kg/s] , (10.84)
PTGn – idem din relaţia (10.81) pentru noua valoare a lui Vgn (b ) , rezultă din
n (b )
relaţia (10.69), pentru noua valoare DCR din relaţia (10.84) şi :

/ TV = PTA + PTG
n (b) n n (b)
PTG , [kWe] . (10.85)
În continuare, variantele alternative posibile şi comparaţia tehnico-economică a
lor, urmează aceeaşi metodologie ca aceea aplicată în cazul fig. 10.2., c şi d.

10.3. Termocompresoarele de abur – TCAb

10.3.1. Ce sunt TCAb şi scopul utilizării lor


TCAb fac parte din categoria transformatoarelor de căldură, care măresc
parametrii aburului disponibil la nivelul celor impuşi de consumatori.
Constructiv, după cum rezultă din fig. 10.5., TCAb pot fi mecanice – TCM –
sau cu jet de abur – TCJ – . Cele mecanice pot fi antrenate de o maşină electrică
(ca în fig. 10.5.,a) sau de o turbomaşină: turbină cu abur – fig. 10.5.,b – sau cu gaze
– fig. 10.5.,c – ori motor cu ardere internă – fig. 10.5.,d. TCJ (conform fig. 10.5.,e)
face parte din categoria „aparatelor cu jet”, în care are loc amestecul şi schimbul de
energie (de impuls) între două fluide cu aceeaşi stare de agregare, având presiuni
diferite, rezultând un amestec cu o presiune intermediară.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 457

Fig. 10.5. Variante de TCAb: TCM antrenate cu motor electric (a); cu turbină cu abur (b),
cu turbină cu gaze (c), sau motor cu ardere internă (d); e – TCJ.
Notaţii: TC – termocompresor de abur (TCAb) ; TA – turbină cu abur; TG – turbină cu
gaze; MAI – motor cu ardere internă; M – motor electric; (p1, t1) şi (p2, t2) – parametrii
aburului la intrarea, respectiv ieşirea din TCM; (p0, t0), (p1, t1) şi (p2, t2) – parametrii
aburului de injecţie, respectiv de amestec şi ai aburului comprimat, în cazul TCJ;
D2 – debitul de abur comprimat; Dinj, Dam – debitul de abur de injecţie şi respectiv de
amestec; PM – puterea electrică absorbită de motorul electric de antrenare;
DTA şi Vg – debitul de abur, respectiv de gaze de ardere, destins în TA şi respectiv în TG;
tgo, tg – temperatura gazelor de ardere la intrarea şi ieşirea din TG; BMAI – debitul de
combustibil consumat de MAI.
Utilizarea TCAb este specifică numai alimentării cu abur din centralele de
cogenerare.
Scopul utilizării TCAb este de a asigura alimentarea cu abur a unui consumator,
care necesită parametrii (p2, t2) mai mari decât cei disponibili (p1, t1) la nivelul
sursei de căldură şi pentru al cărui debit (D2) nu se justifică economic utilizarea
unei instalaţii de cogenerare (turbină cu abur, turbină cu gaze sau MAI) special
dimensionată pentru acesta. În condiţiile nefolosirii TCAb, alimentarea cu abur a
consumatorului respectiv urmează a fi asigurată din IR sau IRR. Utilizarea TCAb
în CCG urmăreşte de fapt creşterea producţiei de căldură din instalaţiile de
cogenerare (ICG), mărind astfel producţia de energie electrică în cogenerare.

10.3.2. Caracteristicile tehnico-funcţionale şi energetice ale TCAb


Acestea depind de tipul compresorului: mecanic (TCM), sau cu jet de abur
(TCJ).
10.3.2.1. Caracteristicile TCAb mecanice
Acestea depind de tipul lor.
A. Mărimile specifice TCAb mecanice (TCM) sunt:
458 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• raportul de compresie ε c = p2 / p1 , utilizând notaţiile din fig. 10.5.;


• debitul volumic refulat (D2), raportat la presiunea (p1) şi temperatura (t1)
de aspiraţie, în m3/s;
• puterea necesară compresorului, în funcţie de tipul acestuia:
a) la compresoarele cu piston:
– puterea teoretică pentru compresie:
Pt = n ⋅ D2 ⋅ lv , [W] , (10.86)
unde n este turaţia, în s–1; lv – lucrul mecanic specific volumic, corespunzător
procesului izoterm (în J/m3), dat de:
lv = p1 ⋅ ln ε c , [J/m3] , (10.87)
– puterea indicată (internă):
Pi = D2 ⋅ lv / ηi ,iz , [W] , (10.88)
unde ηi,iz este randamentul indicat izoterm al compresiei, care are valorile:
ηi,iz = 0,62 ... 0,76, în funcţie de raportul de compresie εc [10.1];
– puterea efectivă, la cuplă, necesară antrenării compresorului:
Pc = Pi / η m , [W] , (10.89)
unde ηm este randamentul mecanic al compresorului (ηm = 0,88 ... 0,95), care
orientativ poate fi considerat 0,93, dar la compresoare mici poate ajunge şi la 0,8).
Ţinându-se seama de relaţia (10.88), puterea efectivă este data de:
Pc = D2 ⋅ lv ,iz /(ηi ,iz ⋅ ηm ) = ( D2 ⋅ lv ,iz ) / ηc , [W] , (10.90)
unde ηc este randamentul compresorului.
b) La compresoarele centrifugale:
ηc = ηi,iz ⋅ηm (10.91)
– puterea utilă:
Pu = D2 ⋅ lv,pol , [W] , (10.92)
unde lv,pol este lucrul mecanic politropic necesar compresiei, dat de:
n'  n '−1 
lv , pol = ⋅ p1 ε c n ' − 1 , [J/m3] , (10.93)
n'−1  
în care n’ este coeficientul politropic pentru aburul care se comprimă;
– puterea internă necesară compresiei:
Pi = Pu / ηi , pol , [W] , (10.94)
în care ηi,pol este randamentul politropic al procesului de compresie
(ηi,pol ≈ 0,68 ... 0,82);
– puterea efectivă, necesară antrenării compresorului este dată de
relaţia (10.89), care ţinându-se seama de (10.94) devine:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 459

Pc = ( D2 ⋅ lv , pol ) /(ηi , pol ∗ η m , [W] , (10.95)


în care ηm ≈ 0,95 ... 0,99, astfel că randamentul compresorului este:
ηc = ηi , pol ∗ ηm ≈ 0,66 ... 0,80 (10.96)
B. Caracteristicile energetice ale TCM exprimă comportarea compresoarelor
la regimurile diferite de cele nominale, obţinute prin diversele metode de reglare
ale acestora, ţinându-se seama şi de tipul instalaţiei de antrenare: cu turaţie
constantă sau variabilă. În general, una dintre metodele de reglare cele mai
eficiente energetic este aceea bazată pe reglarea turaţiei, care se poate face în trepte
sau continuu. Antrenarea cu turbomaşini (fig. 10.5., b, c, d) permite reglarea
continuă a turaţiei compresorului. Limita minimă posibilă a turaţiei este cuprinsă,
în general, între 50...70% din turaţia nominală, în funcţie de tipul compresorului.
La antrenarea cu turbomaşini reglarea turaţiei se realizează direct, prin variaţia
turaţiei acesteia. În cazul antrenării cu motoare electrice, variaţia turaţiei de
antrenare se asigură prin variaţia frecvenţei curentului de alimentare a acestora.

10.3.2.2. Caracteristicile TCAb cu jet


Caracteristicile TCAb cu jet (TCJ) sunt determinate de principiul de
funcţionare al acestora, ca instalaţii fără elemente în mişcare, la care compresia are
loc pe baza amestecului şi schimbului de energie (de impuls) între două fluide (Dinj
şi Dam) cu presiuni diferite, cu aceeaşi stare de agregare rezultând un amestec (D2),
cu presiune intermediară, după cum se prezintă în fig. 10.5.,b. Ca urmare, TCJ sunt
caracterizate de:
− coeficientul de amestec (de injecţie) uj:
uj = Dam/Dinj (10.97)
− raportul de compresie εcj:
εcj = p2/p1 = 1,2 ... 2,5 , (10.98)
− randamentul compresorului ηcj:
∆hcj Dam ∆hcj
ηcj = ⋅ = ⋅uj (10.99)
∆hinj Dinj ∆hinj
în care ∆hcj este compresia adiabată a debitului de amestec, Dam;
∆hinj – destinderea adiabată a debitului de abur de injecţie, Dinj.
Este de reţinut că toate elementele constructive ale TCJ sunt determinate de uj şi
εcj, pentru parametrii cunoscuţi a doi din agenţii termici: ai aburului de injecţie
(primar) şi ai celui ieşit din TCJ (secundar), sau ai aburului de amestec
(comprimat) [10.1]. TCJ nu are elemente în mişcare. De aceea, reglarea debitului
D2 se face în trepte, prin variaţia numărului de termocompresoare ce funcţionează
în paralel la un moment dat. Aceasta presupune realizarea unei baterii de
compresoare cu jet. Pentru ca numărul TCJ să nu fie prea mare şi ca treptele de
460 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

reglare a debitului D2 să nu fie la intervale prea mari, utilizarea lor este limitată la
debite nominale D2n mici, de ordinul 1 – 10 kg/s.
Ca urmare, variaţia debitului D2, impusă de consum, va determina modificarea
coeficientului de amestec, conform relaţiei (10.97).

10.3.3. Soluţiile tehnice alternative de utilizare a TCAb


Acestea sunt influenţate de:
a) parametrii (p2, t2) şi debitul D2 de abur necesar consumatorului C2;
b) tipul instalaţiilor de cogenerare – ICG şi condiţiile de dimensionare a lor.

10.3.3.1. Situaţiile specifice utilizării TCAb


Alternativele utilizării TCAb sunt determinate de:
− nivelul parametrilor (p1, t1) ai aburului disponibil a fi livrat de instalaţiile de
cogenerare şi cei impuşi de noul consumator (p2, t2);
− mărimea debitelor de abur (D2), la parametrii (p2, t2), care impune utilizarea
TCAb.
Diferenţa între parametrii (p1, t1) disponibili la nivelul instalaţiilor de cogenerare
ICG şi cei impuşi de noul consumator (p2, t2), poate apare în două situaţii:
1) în condiţiile realizării unei CCG noi, pentru a alimenta cu abur doi
consumatori (C1 şi C2), la parametrii (p1, t1) şi (p2, t2), în care:
− (p1, t1) < (p2, t2);
− debitele nominale D1n şi D2n , în care D1n > D2n , astfel încât pentru
valoarea debitului D2n la (p2, t2) fie nu se justifică economic a fi utilizată o
instalaţie de cogenerare specială, fie nu se găseşte o asemenea instalaţie pe piaţa
constructorilor de echipamente de cogenerare;
2) există o CCG ale cărei instalaţii de cogenerare au fost dimensionate pentru
a asigura un consumator de abur C1, la parametrii (p1, t1), cu un debit nominal D1n* .
Ulterior, consumul respectiv s-a redus la D1n , simultan cu apariţia unui nou
consum de abur D2n la parametrii (p2, t2) mai mici decât (p1, t1), care nu justifică
economic realizarea unei instalaţii de cogenerare destinată numai acestui consum.
În plus, noul consum D2n ar putea fi preluat de instalaţiile de cogenerare existente,
în condiţiile în care prin folosirea TCAb s-ar mări parametrii de la (p1, t1) la (p2, t2);
de fapt, se impune mărirea presiunii aburului, de la p1 la p2.
În ambele situaţii se pune deci problema soluţiei optime de alimentare cu
abur a consumatorului C2, la parametrii (p2, t2), pentru un debit D2n ,
în condiţiile în care acest debit este disponibil din instalaţiile de cogenerare la
parametrii mai mici (p1, t1).
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 461

10.3.3.2. Soluţiile tehnice alternative


Soluţiile tehnice alternative posibile pentru alimentarea cu căldură a noului
consumator C2 sunt prezentate în fig. 10.6. - 10.8. Ele diferă din două puncte de
vedere:
a – modul de asigurare a aburului – cu debitul D2, la parametrii (p2, t2) –
necesar alimentării consumatorului C2, după cum se vedere în fig. 10.6. ... 10.8.;
b – tipul instalaţiilor de cogenerare – ICG – utilizate pentru alimentarea cu
căldură a consumatorului C1, de bază:
− cu turbine cu abur – TA, în fig. 10.6.,a, 10.7.,a şi 10.8.,a;
− cu turbine cu gaze – TG, în fig. 10.6.,b, 10.7.,b şi 10.8.,b;
− cu motoare cu ardere internă – MAI, în fig. 10.6.,c, 10.7.,c şi 10.8.,c;
− cu ciclu mixt gaze/abur – TG/TA, în fig. 10.6.,d, 10.7.,d şi 10.8.,d;
Analiza comparativă se va face între cele trei variante de asigurare
a consumatorului C2 (între fig. 10.6., 10.7. şi 10.8.), pentru acelaşi tip de tehnologie
utilizată pentru ICG: a, b, c sau d.
Diversele variante alternative, prezentate în fig. 10.6. … 10.8., se caracterizează
prin:
• variantele de asigurare a consumatorului C2 dintr-o CT, (sau în regim de
CT), conform fig. 10.6.:
− varianta de ICG cu TA (fig. 10.6.,a) utilizează o TA pentru alimentarea
cu abur a consumatorului C1, iar consumatorul C2 poate fi alimentat cu abur, fie din
aceeaşi bară de abur viu a ICG, la parametrii (p0, t0), printr-o IR de la (p0, t0)
la (p1, t1), – v. fig. 10.6., a1 – fie dintr-o CT separată (SCAb), pe baza unui CAI,
care livrează debitul de abur D2, cerut de C2, la parametrii (p2, t2) impuşi de acesta
– v. fig. 10.6., a2 – ;
− varianta de ICG cu TG (fig. 10.6.,b) se bazează pe o ICG cu TG, care
alimentează cu abur – din CR –, consumatorul C1, iar consumatorul C2 este asigurat
direct din SCAb, dintr-un CAI, ca şi în cazul fig. 10.6., a2;
− varianta de ICG cu MAI (fig. 10.6.,c) este similară ca schemă cu
fig. 10.6.,b, numai că în locul TG, alimentarea cu abur a consumatorului C1 se face
din CR de abur al MAI;
− varianta de ICG cu ciclu mixt TG/TA (fig. 10.6.,d), sub aspectul
alimentării consumatorului C2, este similară variantei din fig. 10.6.,a, prezentând
alternativele: d1, similară lui a1 şi respectiv d2, similară lui a2.
În toate variantele 10.6.,a ... 10.6.,d, puterea electrică produsă de ICG – PICG –
este egală cu aceea livrată în reţeaua electrică – PR –.
462 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 463

Fig. 10.6. Variantele alimentării cu abur a consumatorului C2 dintr-o sursă de căldură


separată, SCAb, sub forma unei CT, iar consumatorul C1 asigurat dintr-o CCG cu o
instalaţie de cogenerare – ICG, sub forma: a – unei turbine cu abur – TA; b – unei turbine
cu gaze – TG;
c – unui motor cu ardere internă – MAI; d – unui ciclu mixt gaze/abur – TG/TA;
a.1, d.1 – consumatorul C2 este alimentat cu abur viu produs de TA;
a.2, d.2 – consumatorul C2 este alimentat cu abur dintr-un cazam de abur industrial – CAI,
special dimensionat pentru aceasta.
Legendă: abur; combustibil; energie electrică;
aer; gaze de ardere.
Notaţii: CzAb – cazane de abur viu pentru alimentarea TA; TA – turbină cu abur;
GE – generator electric; IR – instalaţie de reducere; CAI – cazan de abur industrial;
C1, C2 – consumatori de abur; C compresor de aer; CA – cameră de ardere; TA – turbină
cu gaze ; CR – cazan recuperator producător de abur; MAI – motor cu ardere internă;
Mărimi, parametri: D1, D2 – debite de abur necesare consumatorilor C1, respectiv C2 ;
(p1, t1), (p2, t2) – parametrii aburului necesari alimentării consumatorilor C1 şi C2;
(p0, t0) – parametrii aburului viu produs de CzAb sau de CR; Va, Vg – debitul de aer de
ardere, respectiv de gaze de ardere; text, ta – temperatura aerului exterior, respectiv
comprimat de compresor; tg0, tg, tgev – temperatura gazelor de ardere la intrarea şi ieşirea
din TG, respectiv la ieşirea din CR; BCCG, BSC – consumul de combustibil al cazanului
de abur CzAb ale CCG, respectiv al CAI; PICG – puterea electrică produsă de ICG;
PR – puterea electrică livrată în reţeaua electrică; PTA, PTG – puterea electrică produsă
de TA şi respectiv TG.
464 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 10.7. Variantele alimentării cu abur a consumatorului C2 prin utilizarea termocompre-


sorului mecanic – TCM, în cazul în care consumatorul C1 este alimentat cu abur dintr-o
CCG cu ICG de tipul:
a – turbină cu abur –TA; b – turbină cu gaze – TG; c – motor cu ardere internă – MAI;
d – ciclu mixt gaze/abur – TG/TA.
Legenda, notaţiile şi mărimile utilizate corespund celor din fig.10.6.
În plus: TCM – termocompresor mecanic; M – motor electric de antrenare a TCM;
PMC – puterea electrică consumată de motorul M.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 465
466 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 10.8. Variantele alimentării cu abur a consumatorului C2 prin utilizarea termocompre-


sorului cu jet de abur – TCJ, în cazul în care consumatorul C1 este alimentat cu abur dintr-o
CCG cu ICG de tipul:
a – turbină cu abur TA; b – turbina cu gaze – TG; c – motor cu ardere internă – MAI;
d – ciclul mixt gaze/abur – TG/TA .
Legenda, notaţiile şi mărimile utilizate corespund celor din fig. 10.6.
În plus: TCJ – termocompresor cu jet de abur; Dinj, Dam – debitul de abur de injecţie,
respectiv de amestec al TCJ; (pinj, tinj) – parametrii aburului de injecţie.
• Variantele de alimentare a consumatorului C2 prin folosirea TCM,
antrenat electric de motorul M – conform fig. 10.7. – din punctul de vedere al ICG
utilizate pentru alimentarea cu abur a consumatorului C1, sunt similare celor din
fig. 10.6. Sub aspectul alimentării consumatorului C2, întregul debit de abur D2
necesar acestuia este asigurat din aceleaşi ICG ca şi debitul D1. Deci, în toate
variantele 10.7.,a ... 10.7.,d, ICG vor livra debitul de abur sumă, D1 + D2.
Din acesta, debitul D1 (la p1, t1) asigură alimentarea lui C1, iar D2 este comprimat
de TCM la (p2, t2) şi livrat lui C2. În toate variantele 10.7.,a ... 10.7.,d, puterea
electrică livrată în reţea (PR) este dată de diferenţa între puterea electrică produsă
de ICG – (PICG) – şi aceea consumată de motorul electric (M) pentru antrenarea
TCM.
• Variantele de alimentare a consumatorului C2 prin folosirea TCJ, –
după cum rezultă din fig. 10.8. – se caracterizează prin alimentarea cu abur la
(p2, t2) a consumatorului C2, cu debitul D2, din TCJ. Aceasta face amestecul între
debitul de injecţie (Dinj) – cu presiunea pinj > p2 – preluat dintr-o sursă specială de
abur (CAI) şi debitul de amestec (Dam) cu presiunea p1< p2, preluat din ICG, care
asigură simultan şi consumatorul (C1). Sub aspectul tipurilor de ICG utilizate
pentru alimentarea lui C1, acestea sunt similare (v. fig. 10.8.,a ... 10.8.,d) celor din
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 467

fig. 10.6.,a ... 10.6.,d. De asemenea, puterea electrică produsă – PICG – este egală
cu aceea livrată în reţea – PR.

10.3.3.3. Ipotezele avute în vedere pentru comparaţia


soluţiilor tehnice alternative
Acestea sunt următoarele:
1. în cele 3 variante de alimentare cu abur a lui C2, dimensionarea ICG şi a
SCAb a avut în vedere debitele nominale de abur şi parametrii respectivi,
prezentaţi în tabelul 10.3.
Condiţiile de dimensionare ale ICG şi ale SCAb în cel trei
variante alternative de alimentare a consumatorului C2
Tabelul 10.3
Dimensionarea ICG Dimensionarea SCAb
Nr. Varianta alternativă
debitul nominal, parametrii debitul nominal, parametrii
crt. de alimentare a C2
în kg/s (p, t) în kg/s (p, t)
1 din SCAb, în regim de n n
CT (fig. 10.6.)
D1 p1, t1 D2 p2, t2
2 din TCM – (fig.10.7.) D1n + D2n p1, t1 – –
3 n
din TCJ – (fig. 10.8.) D1n + Dam
n
p1, t1 Dinj pinj, tinj
n
Notă: Dam + Dinj
n
= D2n ; (p1, t1) < (p2, t2) < (pinj, tinj); (pinj, tinj) ≤ (p0, t0)
2. Pentru aceleaşi tipuri de ICG şi CAI, performanţele tehnice nominale ale
ICG şi SCAb (CAI) nu diferă între cele trei variante alternative de alimentare a lui
C2:
– randamentele de producere în cogenerare a energiei electrice sunt, ηnICG ;
– randamentele globale de producere în cogenerare a energiei electrice şi a
căldurii sunt, ηnglICG ;
– randamentele CAI-lor din SCAb, sunt ηCAI.
3. Valorile nominale ale puterilor electrice produse în cogenerare de ICG,
respectiv livrate în sistemul electroenergetic (SEE), sunt cele din tabelul 10.4.
4. Duratele anuale de consum ale celor doi consumatori (τ1 şi τ2, în h/an),
valorile caracteristice (nominale ( D1n şi D2n ), medii anuale ( D1md şi D2md ) şi
minime ( D1m şi D2m ), ca şi variaţiile în timp (D1 f(τ) şi D2 = f(τ) sunt similare în
cele trei variante alternative de alimentare a lui C2.
468 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitolul 10 (I)

10. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU


LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR .........................................................438
10.1. Instalaţiile surselor de căldură specifice livrării aburului ......................................438
10.2. Instalaţiile de reducere (IR), sau reducere şi răcire (IRR) .....................................439
10.2.1. Schemele de principiu pentru încadrarea IR şi/sau a IRR ..............................439
10.2.2. Dimensionarea instalaţiilor.............................................................................439
10.2.3. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale surselor de căldură şi
dimensionarea lor .......................................................................................................440
10.2.4. Efectele energetice şi economice ale utilizării IR, sau a IRR .........................442
10.2.4.1. Sursa de căldură este o CT ......................................................................442
10.2.4.2. Sursa de căldură este o CCG ...................................................................444
10.3. Termocompresoarele de abur – TCAb ..................................................................456
10.3.1. Ce sunt TCAb şi scopul utilizării lor ..............................................................456
10.3.2. Caracteristicile tehnico-funcţionale şi energetice ale TCAb ..........................457
10.3.2.1. Caracteristicile TCAb mecanice ..............................................................457
10.3.2.2. Caracteristicile TCAb cu jet ....................................................................459
10.3.3. Soluţiile tehnice alternative de utilizare a TCAb ............................................460
10.3.3.1. Situaţiile specifice utilizării TCAb ..........................................................460
10.3.3.2. Soluţiile tehnice alternative .....................................................................461
10.3.3.3. Ipotezele avute în vedere pentru comparaţia soluţiilor tehnice alternative
................................................................................................................................467
468 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Puterile electrice nominale produse de ICG şi livrate în SEE


în cele trei variante alternative de alimentare a consumatorului C2
Tabelul 10.4
Puterea electrică produsă Puterea electrică livrată
Nr. Varianta alternativă
mărimea mărimea
crt. de alimentare a C2 dependenţa dependenţa
(kWe) (kWe)
din SCAb, în regim
1 PICGn PICGn = f (D1n , ( p1 , t1 )) PRn = PICGn PRn = f (D1n , ( p1,t1 ))
de CT (fig. 10.6.)
PICG n = f ( D1n + PRn = PICGn– PMC n = f ( D 2n +
2 din TCM – (fig. 10.7.) PICGn
+ D 2n , ( p1 , t1 )) –PMCn + (ε c = p 2 / p1 ))
PICG n = f ( D1n + PR n = f ( D1n +
3 din TCJ – (fig. 10.8.) PICGn PRn = PICGn
+ D am
n
, ( p1 , t1 )) + Dam
n
, ( p1 , t1 ))

5. Poziţia în teren a consumatorului C2, faţă de sursa de căldură (ICG şi


SCAb) este aceeaşi în cele trei variante alternative de alimentare a sa, adică la
distanţa (l). Sistemul de transport a debitului D2, în cele trei variante, este prezentat
în fig. 10.9.
Se consideră că din punct de vedere al transportului aburului pentru alimentarea
consumatorului C2, utilizarea TCAb presupune: în cazul utilizării TCM
(fig. 10.9.,b), termocompresorul poate fi amplasat la consumator, în timp ce în
cazul TCJ (fig. 10.9.,c) el este obligatoriu amplasat la sursa de căldură. Altfel, în
ipoteza amplasării sale la consumator, ar fi necesare două conducte de abur, cu
lungimea l, pentru transportul celor două debite Dinj şi Dam. Acestea ar mări mult
costul transportului (al conductelor), faţă de o singură conductă, dimensionată
pentru debitul D2 (unde: D2 = Dinj + Dam). De aceea, în comparaţie se va considera
că C2 este amplasat la CCG şi/sau SCAb, adică l = 0.

10.3.4. Eficienţa energetică a utilizării TCAb


Eficienţa energetică a utilizării TCAb urmăreşte să stabilească dacă, şi în ce
condiţii este eficientă energetic utilizarea acestora, comparativ cu varianta
alimentării consumatorului C2 din SCAb, în regim de CT – comparaţia între
variantele a ... d din fig. 10.6. cu cele similare care apelează la folosirea TCM
–fig. 10.7. şi respectiv a TCJ – fig. 10.8.
Criteriul energetic utilizat pentru comparaţie este „eficienţa relativă (ζ)” şi
„valoarea relativă a diferenţelor de consum total de combustibil ( ∆B tot )” stabilite
pentru cele două variante cu TCAb, raportat la varianta fără TCAb, după cum
rezultă din tabelul 10.5. Comparaţia are în vedere cazul general al unei ICG
(independent de tehnologia de cogenerare adoptată). Ca indice inferior s-a utilizat:
a – pentru varianta fără TCAb (conform fig. 10.6.); b – pentru varianta cu TCM
(conform fig. 10.7.); c – pentru varianta TCJ (conform fig. 10.8.).
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 469

Fig. 10.9. Amplasarea TCAb faţă de ICG, sau SCAb şi consumatorul C2.
Notă: ţinându-se seama de distanţa (l) între CCG + SCAB şi C2, parametrii la
consumator ( p2* , t2* ) ţin seama de parametrii la CCG şi de pierderile (de căldură şi
presiune) la transport.
470 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Analiza energetică comparativă a utilizării TCAb – conform fig. 10.6. ... 10.8.
Tabelul 10.5
Variante de alimentare cu abur a consumatorului C2
Nr.
Mărimi caracteristice U.M. din SCAb (din CT) utilizând TCAb de tipul:
crt.
– fig. 10.6. TCM – fig. 10.7. TCJ – fig. 10.8.
1 2 3 4 5 6
Debitul de abur livrat lui C2 ICG – D2 Dam
1 kg/s
din: SCAb D2 – Dinj
Parametrii aburului livrat din ICG bar p2 p1 p2
2 sau/şi SCAb pentru consumatorul t2 t1 t2
°C
C2
Debitul de căldură livrată ICG – Q2b=D2⋅(h1-hc1), (10.101) Qam=Dam⋅(h1-hc1), (10.102)
3 kWt
lui C2 din: SCAb Q2a=D2⋅(h2-hc2), (10.100) – Qinj=Dinj⋅(hinj-hc,inj), (10.103)
Valorile comparative ale debitelor Q2b > Qam > (Q2a =0) (10.104)
4 kg/s 0
de căldură livrate din ICG pentru C2 pentru că: D2 > Dam şi (h1 –hc1 = aceeaşi)
ieşit D2 D2
Debitul de abur ieşit/intrat
5 kg/s – Dinj şi Dam, unde:
în TCAb intrat D2
D2 = Dinj + Dam (10.105)
Dam
6 Coeficientul de amestec al TCAb – 0 0 uj = , (10.106)
Dinj
uj
Dam = D2 ⋅ ‚ (10.107)
Legătura între debitul ieşit-intrat din 1+ u j
7 kg/s – D2 – acelaşi
TC şi „uj” 1
Dinj = D2 ⋅ , (10.108)
1+ u j
8 Indicele de cogenerare al ICG kWhe/kWht yICG
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 471

Tabelul 10.5 (continuare 1)


1 2 3 4 5 6
Puterea electrică produsă în
9 cogenerare de ICG (PICG) pe kWe – PICGb = Q2b ⋅yICG , (10.109) PICGc = Qam ⋅yICG , (10.110)
seama aburului livrat lui C2
Puterea electrică necesară antrenării ∆hTCM
PMC = D2 ⋅
10 TCM kWe – ηTCM ⋅ η M ⋅ η re –
(10.111)
Valorile comparative ale puterilor PICG b > PICGc > (PICGa = 0) (10.112)
11 electrice produse în cogenerare de kWe pentru că: Q2b > Qam şi yICG – acelaşi
ICG, pe seama aburului livrat lui C2
PRb = PICGb − PMC = PRc = PICGc = Qam ⋅ yICG =
= (Q2b ⋅ y ICG ) − PMC = uj ,
Puterea electrică livrată de ICG în [
= D2 (h1 − hc1 ) ⋅ y icg − = D2 ⋅ ⋅ (h1 − hc1 ) ⋅ yICG
12 SEE (PR), pe seama alimentării cu kWe 0 1+ u j
căldură a lui C2 ∆hTCM 
−  (10.114)
ηTCM ⋅ η M ⋅ η re 
(10.113)
PRb  ∆hTCM 
ζ= = (h1 − hc1 ) ⋅ y ICG − 
Eficienţa energetică relativă, PRc  ηTCM ⋅ ηM ⋅ ηre  , (10.115)
13 – –
comparativă, a utilizării TCAb  uj 
 ⋅ (h1 − hc1 ) ⋅ y ICG 
1 + u j 
472 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 10.5 (continuare 2)


1 2 3 4 5 6
Qam Qinj
Bef ,c = + =
ηc ,ICG η SCAb

Q2 a D (h − h ) Q D (h − hc1 )  u j h1 − hc1 ,
Consumul nominal efectiv de Bef ,a = = 2 2 c 2 Bef ,b = 2 a = 2 2 = D2  ⋅ +
14 combustibil, pentru alimentarea cu kWt ηSCAb ηSCAb η c , ICG η c , ICG 1 + u j η c , ICG
căldură a consumatorului C2 (10.116) (10.117)
1 hinj − hc ,inj 
+ ⋅ 
1+ u j η SCAb 
(10.118)
Consumul nominal de combustibil Bech,b = –PRb⋅bSEE, (10.119) Bech,c = –PRc⋅bSEE, (10.120)
de echivalare, pentru alimentarea cu unde unde
15 kWt Bech,a = 0
căldură a consumatorului C2 (având PRb, vezi relaţia (10.113) PRc, vezi relaţia (10.114)
ca referinţă varianta „a”)
Btot,a = Bef,a , (10.121) Btot,b = Bef,b – Bech,b (10.122) Btot,c = Bef,c – Bech,c (10.123)
Consumul nominal total de
16 kWt unde Bef,a este dat de
combustibil
(10.116)
Diferenţa de consum nominal ∆Btot ,a −b = Btot ,a − Btot ,b = ∆Btot,a−c = Btot,a − Btot,c =
17 total de combustibil, faţă de kWt – = ( Bef ,a − Bef ,b ) + Bech,b = (Bef ,a − Bef ,c ) + Bech,c
varianta „a” (10.124) (10.125)
∆Btot ,a −b
∆B tot ,b−c = , (10.126)
Valoarea relativă a diferenţelor ∆Btot ,a −c
18 de consum nominal total de – – sau
combustibil, faţă de varianta „a” ( Bef ,a − Bef ,b ) + Bech,b
∆B tot ,b−c = (10.127)
( Bef ,a − Bef ,c ) + Bech,c
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 473

unde: h2, h2c reprezintă entalpia aburului la parametrii (p2, t2) şi respectiv a
condensatului returnat de consumatorul C2 (la saturaţie, la presiunea p2), în kJ/kg;
h1, hc1 – idem h1 şi hc2, pentru parametrii (p1, t1) ai aburului şi respectiv, la saturaţie
la presiunea p1; hinj, hc,inj – idem h2 şi hc2, pentru parametrii (pinj, tinj) ai aburului
livrat de SCAb în varianta „c”; yICG – indicele de cogenerare al ICG utilizate în
CCG, în kWhe/kWht; ∆hTCM – compresia adiabată a debitului de abur D2, în
compresorul mecanic (TCM), pentru raportul de compresie, εc = p2/p1;
ηTCM – randamentul efectiv al compresorului mecanic (ca produs între randamentul
său intern ηi,TCM şi cel mecanic ηm,TCM: ηTCM =ηi,TCM⋅ηm,TCM); ηM – randamentul
motorului electric de antrenare a TCM; ηre – randamentul total al reţelei de
transport şi distribuţie a energiei electrice, care alimentează motorul electric „M”
de antrenare a TCM; ηSCAb – randamentul cazanelor de producere a aburului în
SCAb; ηc,ICG – randamentul cazanelor de abur (în cazul ICG sub forma turbinelor
cu abur) sau al cazanelor recuperatoare (în cazul ICG sub forma turbinelor cu gaze
sau a motoarelor cu ardere internă) care produc aburul (total sau parţial, conform
schemelor b sau c) consumat de consumatorul C2; bSEE – consumul specific de
combustibil pentru producerea energiei electrice la nivelul sistemului
electroenergetic, în kWhcb/kWhe.
Analiza comparaţiei energetice, prezentată – de principiu – în tabelul 10.5,
conduce la următoarele constatări:
1. debitul nominal de abur livrat de CCG consumatorului C2, este acelaşi
în toate variantele, D2 (în cazul TCJ: D2 = Dam + Dinj, conform relaţiei (10.105));
2. debitele de căldură livrate din ICG, pentru alimentarea cu căldură a
consumatorului C2, sunt diferite în cele trei variante. Conform relaţiei (10.104),
ele formează şirul de inegalităţi:
(Q2,a = 0) < Qam < Q2b;
3. ca urmare a debitelor de căldură livrate din ICG, în cele trei variante,
puterile electrice nominale produse în cogenerare sunt diferite, conform şirului
de inegalităţi din relaţia (10.112):
(PICGa = 0) < PICGc < PICGb
Deci, din punctul de vedere al energiei electrice produse în cogenerare pe seama
alimentării cu căldură a consumatorului C2, variantele bazate pe utilizarea TCAb
(variantele b şi c) comparativ cu varianta a, conduc la un plus de energie electrică
produsă în cogenerare PICGb şi PICGc, unde
PICGb > PICGc ,
pentru acelaşi debit de abur (D2) livrat consumatorului C2 din CCG;
4. în variantele analizate, puterile electrice livrate în SEE pe seama
alimentării cu căldură a consumatorului C2, sunt: PRa = 0, PRb >< 0 şi PRc > 0.
Se constată că PRb poate avea valori diferite faţă de zero, după cum relaţia (10.113)
este:
 ∆hTCM 
D2 (h1 − hc1 ) ⋅ y ICG −  >< 0 ,
 ηTCM ⋅ η M ⋅ ηre 
474 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

adică:
∆hTCM
(h1 − hc1 ) ⋅ y ICG >< . (10.128)
ηTCM ⋅ η M ⋅ η re
Stabilirea exactă a semnului inegalităţii relaţiei (10.128) se poate face pentru
fiecare caz concret în parte. Răspunsul depinde în primul rând de:
– tipul ICG şi mărimea lui yICG;
– raportul de compresie al TCM (εc = p1/p2), care determină valoarea
compresiei adiabate ∆hTCM
când: (εc la p1=ct ∆hTCM ) (10.129)
În ceea ce priveşte pe yICG, în cazul variantei (b), ţinându-se seama de definiţia
sa, se poate scrie:
PICGb
y ICG (b ) = , [kWhe/kWht] , (10.130)
Q2 b
care, în funcţie de tipul ICG, este dat de expresiile:
– în cazul turbinelor cu abur (ICG –TA):
h0 − h1,ad
y ICG (b ) = yTA = ⋅ ηi ,TA ⋅ η m ,TA ⋅ ηGE , [kWhe/kWht] , (10.131)
h1 − h1,c
unde h0 este entalpia aburului viu la intrarea în TA, la parametrii (p0,t0), în kJ/kg;
h1,ad – entalpia aburului la presiunea p1, în urma destinderii adiabate în TA, în
kJ/kg; ηi,TA ηm,TA – randamentul intern, respectiv mecanic, al TA;
ηGE – randamentul generatorului electric antrenat de TA;
– în cazul turbinelor cu gaze (ICG – TG):
PTGb
y ICG (b ) = yTG = , [kWhe/kWht] , (10.132)
Q2b
în care PTGb = PICGb, depinde de tipul şi caracteristicile tehnice ale CCG cu TG;
– în cazul motoarelor cu ardere internă (CCG – MAI):
PTGb
y ICG (b ) = yTG = , [kWhe/kWht] , (10.133)
Q2b
unde PMAIb depinde de caracteristicile tehnice ale MAI utilizat;
– în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA):
( PTG + PTA)b
y ICG (b ) = yTG / TA = , [kWhe/kWht] , (10.134)
Q2b
în care (PTG + PTA)b este puterea electrică totală produsă în cogenerare de TG şi
TA pe seama debitului de căldură Q2b.
5. În ipoteza că PRb > 0, eficienţa energetică relativă comparativă a utilizării
TCM sau a TCJ, conform relaţiei (10.115), poate fi:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 475

PRb
ζ= >< 1 . (10.135)
PRc
Dacă se ţine seama de expresia (10.99), pentru TCJ rezultă:
∆hinj
u j = ηcj ⋅ , (10.136)
∆hcj
unde:
∆hinj = hinj − h2 , [kJ/kg] , (10.137)
şi
∆hcj = h2 − h1 , [kJ/kg] , (10.138)
Atunci, conform relaţiei (10.136), rezultă:
hinj − h2
u j = ηcj ⋅ , (10.139)
h2 − h1
adică:
u j = f ( hinj , ε c , ηcj ) , (10.140)
iar pentru anumiţi parametrii ai aburului de injecţie (pinj, tinj),
u j = g (ε c , ηcj ) (10.141)
sau,
u j = f ' (( p2 − p1 ), ηcj ) (10.142)
conform diagramei din fig. 10.10. [10.2].

Fig. 10.10. Variaţia coeficientului de amestec uj, pentru compresoarele cu jet de abur, în
funcţie de creşterea presiunii aburului comprimat.
p2 – p1, pentru ηcj = 0,35 şi parametrii aburului de injecţie:
1 - pinj = 90⋅105 N/m2, tinj = 480°C, p1 = 13⋅105 N/m2;
2 - pinj = 35⋅105 N/m2, tinj = 435°C, p1 = 6⋅105 N/m2;
3 - pinj = 13⋅105 N/m2, tinj = 300°C, p1 = 1,2⋅105 N/m2.
476 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se constată că, pentru un raport de compresie εj dat de diferenţa (p2–p1), unde


p1 este impusă de consumatorul C1, iar p2 de C2, coeficientul de amestec posibil de
realizat (uj) este determinat de parametrii aburului de injecţie (pinj, tinj): uj scade
odată cu reducerea acestora. În plus, pentru p1 impusă de C1 şi pentru (pinj, tinj)
disponibili, uj scade o dată cu creşterea diferenţei (p2–p1), adică a lui εj.
Ţinându-se seama de relaţia (10.139), expresia (10.115) a eficienţei relative
ζ devine:
 h2 − h1 
ζ = (h1 − hc1 ) ⋅ y ICG − ⋅
 ηTCM ⋅ η M ⋅ η re 
, (10.143)
 h −h 1 
⋅ 1 + 2 1 ⋅
 hinj − h2 ηcj 
(h1 − hc1 ) ⋅ y ICG
 
sau
 h −h 1   h −h 1 
ζ = 1 + 2 1 ⋅ ⋅ 1 − 2 1 ⋅  . (10.144)
 hinj − h2 ηcj   h1 − hc1 y ICG ⋅ ηTCM ⋅ η M ⋅ η re 
   
La limită, cele două variante de TCAb sunt echivalente din punct de vedere
electroenergetic când ζ = 1.
6. În ipoteza că Btot,b şi Btot,c sunt pozitive, atunci din relaţia (10.126) rezultă că
varianta (c) este mai bună, sau nu, decât varianta (b) după cum ∆B tot ,b −c >< 1 .
7. Eficienţa energetică comparativă a utilizării TCM, sau a TCJ, este mult
influenţată de randamentele celor două instalaţii: ηTCM şi ηcj, după cum rezultă din
relaţia (10.144).
În § 10.3.2 s-au prezentat elementele de bază care influenţează aceste
randamente. Printre acestea, un factor important îl reprezintă variaţia ηTCM şi ηcj în
funcţie de încărcarea lor. La regimurile nominale, compresorul cu jet are ηcjn mai
mic decât ηTCM
n
, raportul lor fiind de cca.: ηcjn ηTCM
n
> 0,6 . În cazul regimurilor
variabile de funcţionare, când cererea D2 se modifică în funcţie de necesităţile
consumatorului C2, raportul ηcj /ηTCM depinde de comportarea celor două
randamente la sarcini parţiale. Din acest punct de vedere sunt de remarcat
următoarele:
• metodele de reglare aplicate curent compresoarelor cu piston, în ordinea
descrescătoare a eficienţei lor energetice, conform fig. 10.11., sunt: pornirea şi
oprirea automată, mersul în gol plus pornirea şi oprirea automată, mersul în gol,
reglarea turaţiei şi laminarea aspiraţiei [10.3].
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 477

Fig. 10.11. Variaţia sporului de putere specifică necesară antrenării compresorului cu


piston, în funcţie de gradul său de încărcare şi modul de reglare:
1 – porniri şi opriri automate; 2 – idem 1, plus mersul în gol;
3 – mersul în gol; 4 – reglarea turaţiei; 5 – laminarea aspiraţiei.
Se constată că odată cu scăderea încărcării, în afara reglării prin porniri-opriri,
compresorul îşi înrăutăţeşte randamentul ηTCM ceea ce conduce la creşterea
consumului relativ de putere pentru antrenare. În domeniul încărcării relative de
50...100%, diferenţele între diversele metode de reglare, privind sporul relativ de
putere consumată pentru antrenare sunt mici, dar sub o încărcare de 50% ele devin
apreciabile. Deci, pentru un consumator cu variaţia încărcării sub 50%, este
recomandabilă reglarea prin porniri-opriri automate, ceea ce practic nu afectează
consumul de putere pentru antrenare, adică randamentul său.
• plecând de la relaţia (10.139) în cazul termocompresoarele cu jet de abur,
rezultă că ηcj este dat de:
ηcj = u j ⋅ (h2 − h1 ) /(hinj − h2 ) , (10.145)
adică
ηcj = f (u j , (hinj − h2 ), ( h2 − h1 )) , (10.146)
sau
ηcj = f (u j , ε cj ) . (10.147)
Ţinându-se seama de relaţia (10.98) de definiţie a lui εcj, pentru un consumator
C1 dat, valoarea lui p1 este impusă. La fel, în funcţie de tipul sursei de abur (SCAb)
de injecţie, parametrii pinj şi tinj sunt impuşi. Deci, pentru consumatorul C2 dat,
εcj este bine definit.
În ceea ce priveşte pe uj, din expresia de definiţie a sa (10.106), rezultă:
u j = ( D2 − Dinj ) / Dinj = ( D2 / Dinj ) − 1 (10.148)
478 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama că TCJ nu are elemente constructive care să permită ca la


variaţia lui D2, raportul D2/Dinj să rămână constant, rezultă că uj este dependent de
D2 (dacă D2↓ → uj ↓). În consecinţă, conform relaţiei (10.139), la scăderea lui D2,
ηcj se va reduce, înrăutăţind pe uj şi deci eficienţa energetică a TCJ. Dacă se are în
vedere şi fig. 10.8., rezultă că uj este influenţat şi de raportul de compresie
εcj, adică de p2. Cu cât p2 ↑, (p2–p1) ↑ şi uj ↓, înrăutăţind deci pe ηcj.
Aceasta va reduce şi mai mult domeniul de eficienţă relativă a TCJ.

10.3.5. Eficienţa economică a utilizării TCAb


Eficienţa economică a utilizării TCAb se stabileşte prin aplicarea, celor trei
variante tehnice prezentate în fig. 10.6. a unuia, sau a mai multor criterii economice
specifice domeniului energetic. De asemenea, se va ţine seama de configuraţia
sistemului de transport a aburului consumat de consumatorul C2, prezentată în
fig. 10.7.
Indiferent de criteriul economic utilizat, pentru stabilirea eficienţei economice a
utilizării TCAb este necesară evaluarea investiţiilor şi cheltuielilor anuale specifice
celor trei variante tehnice alternative de asigurare a consumatorului C2, avute în
vedere în fig. 10.6. ... 10.8. Tabelul 10.6 prezintă calculul de principiu al acestora.

10.3.6. Exemplu de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării TCAb


Exemplul de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării TCAb, prezentat
în continuare, are în vedere cazul unei CCG cu turbine cu abur, cu contrapresiunea
la (p1,t1), pentru alimentarea cu debitul de abur D1 a consumatorului C1. În plus, se
pune problema alimentării cu căldură a unui consumator C2, la parametrii (p2, t2),
pentru un debit D2 (unde: (p2, t2) > (p1, t1)).
Fig. 10.12. prezintă variantele tehnice alternative de alimentare cu abur a
consumatorului C2 şi reprezentarea în diagramele h-s a proceselor termodinamice
specifice acestora. S-a făcut ipoteza că atât aburul necesar TA, cât şi cel aferent IR
– în varianta a – sau cel pentru injecţie – în varianta c –, este produs din aceleaşi
cazane de abur Cz. În aceste condiţii, bilanţurile debitelor de abur livrate, respectiv
ale celor produse (în ipoteza că TA nu are preîncălzire regenerativă), conduc la
concluzia că producţia cazanelor de abur este aceeaşi în toate variantele:
Dcz = D1 + D2 (10.149)
Ca urmare, consumurile efective de combustibil Bef vor fi:
Bef,a = Bef,b = Bef,c (10.150)
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 479

Elemente de natură economică necesare analizei eficienţei economice a utilizării TCAb


Tabelul 10.6
Variante de alimentare cu abur a consumatorului C2
Nr.
Mărimi caracteristice U.M. din SCAb (din CT) utilizând TCAb
crt.
conform fig. 10.6. TCM – conform fig. 10.7. TCJ – conform fig. 10.8.
1 2 3 4 5 6
A. Mărimi de intrare necesare
nominal D2n
Debitul de
abur mediu
1
consumat de anual
kg/s D2md
C2 minim D2m
Cantitatea anuală de abur
2 kg/an D 2an
consumat de C2
Durata anuală a cererii de
3. h/an τ2
abur a lui C2
Parametrii aburului bar p2
4
consumat de C2 °C t2
Tipul ICG utilizate în
5 – aceleaşi în cele trei variante
CCG
Tipul SCAb utilizată în
6 – SCAb – SCAb
variantele „a” şi „c”
Parametrii aburului bar p1
7
disponibili în CCG-ICG °C t1
Parametrii aburului bar p2 – pinj
8
produs de SCAb °C t2 – tinj
Distanţa de transport a
9 m l
debitului D2
Parametrii aburului livrat bar p2 p1 p2
10
din ICG pentru C2 °C t2 t1 t2
480 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 10.6 (continuare 1)


1 2 3 4 5 6
kWhe/kWht yICG
Elemente tehnice
11 ηc,ICG
specifice ICG şi SCAb %
ηSCAb
u nj , ηcjn
ηTCM
n
, ηM , ηre
12 Elemente specifice TCAb % – u j = f ( D 2 / D 2n )
ηTCM = f ( D2 / D2n )
η cj = f ( D 2 / D 2n )
Consumul specific de
13 kWhcb/kWhe bSEE
combustibil, bSEE
B. Calculul investiţiilor
IICG = PICGn * iICG , (10.151) unde:
14 Investiţiile în ICG (1 lei PICGan = 0 [kWe] , PICGbn = f ( D2n ) [kWe] , PICGcn = f ( Dam
n
) [kWe] ,
(10.152) (10.153) (10.154)
ISCAb = DSCAb * iSCAb , (10.155)
n
lei
15 Investiţiile în SCAb unde:
kg/s DSCAban = D2n (10.156) – DSCAbcn = Dinj (10.157)
ITCM = ( PTCM n ∗ iTCM ) +
,
Investiţiile în TCAb şi  PTCM n  ITCj = D2n ∗ iTCj ,
16
anexele sale
lei 0 +  ∗ iM  + (l ∗ ire )
 ηM  (10.159)
(10.158)
Irab = l * irab (10.160)
Investiţiile în reţeaua de lei
unde:
17 abur pentru alimentarea
(10.161) rab,b f ( D2 , ( p1 , t1 ) /( p 2 , t 2 )) irab,c = f (D2 , ( p2 , t2 ) /( p2 , t2 ))
= n n
i
consumatorului C2 lei/m irab,a = f ( D2n , ( p2 , t 2 ) /( p2 , t 2 ))
(10.162) (10.163)
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 481

Tabelul 10.6 (continuare 2)


1 2 3 4 5 6
Investiţiile în reţeaua de Irad = l * irad (10.164)
lei
18 condensat returnat de la unde:
consumatorul C2 lei/m irad = f ( D2n , t c 2 ) , (10.165)
19 Investiţiile totale efective lei I = IICG + ISCAb + ITCAb + Irab + Irad , (10.166)
C. Calculul cheltuielilor anuale
CB an = Befan ∗ c B (10.167)
Cheltuielile anuale cu în care: Befan = Befmd ∗ τ an
2
, [kWhcb/an] (10.168)
20 consumul efectiv de lei/an unde
combustibil
Befmd,a = f ( Befn ,a ) , conform relaţiei Befmd,b = f ( Befn ,b ) , conform Befmd,c = f ( Befn ,c ) , conform
(10.116) relaţiei (10.117) relaţiei (10.118)
Cheltuieli efective anuale Can ≈ CBan/0,7 (10.169)
21 lei/an
totale unde s-a considerat că CBan în Can reprezintă cca. 70%
unde: 1) – corespunde cazului în care CCG se proiectează (dimensionează) ţinându-se seama de noul consum al C2. În cazul unei CCG
existente, care are o capacitate instalată ce îi permite preluarea noului debit cerut în cogenerare de C2, atunci IICG = 0; iICG – investiţia
specifică în ICG, în lei/kWe,inst; iSCAb – investiţia specifică în SCAb, în lei/kWt,inst; iTCM – investiţia specifică în TCM, în lei/ kWinst în TCM;
iM – investiţia specifică în motorul electric de antrenare a TCM, în lei/kWe,inst; ire – investiţia specifică în reţeaua electrică de alimentare a
motorului de antrenare, în lei/m reţea; irab – investiţia specifică în reţeaua de abur pentru alimentarea consumatorului C2; ircd – investiţia
specifică în reţeaua de condensat returnat de consumatorul C2 la CCG; cB – costul specific al combustibilului consumat, în lei/kWhcb.
482 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 10.12. Schemele termice de principiu ale soluţiilor tehnice de alimentare cu abur a consumatorului C2,
dintr-o CCG cu turbină cu abur cu contrapresiune şi reprezentarea în diagrama h-s a proceselor termice
care au loc: a - alimentarea consumatorului C2 printr-o instalaţie de reducere a presiunii (IR-p0/p2);
b - utilizarea TCM; c - utilizarea TCJ; Cz - cazane de abur, la parametrii (p0,t0); TA - turbină cu abur cu
contrapresiune; GE - generator electric; TCM - termocompresor mecanic; M - motor electric de antrenare
a TCM; TCJ - termocompresor cu jet de abur; 0,1,2 - puncte caracteristice ale schemelor termice; 0 - abur
produs de Cz (intrat în TA) cu parametrii (p0,t0) - entalpia h0; 1 - abur livrat de TA, la parametrii (p1,t1) -
entalpia hr1; 2 - abur livrat consumatorul C2, la parametrii (p2,t2) - entalpia hr2; 01ad şi 01 - destinderea
adiabată, respectiv reală în TA; 12' şi 12 - compresia adiabată, respectiv reală în termocompresoare a
debitului D2, în cazul TCM şi a debitului Dam, în cazul TCJ; 02 - procesul în IR respectiv a debitului de
injecţie, în cazul TCJ; Bef,a, Bef,b, Bef,c - consumurile efective de combustibil în cele trei variante.
Restul notaţiilor corespund celor din fig. 10.6. ... 10.8. şi tabelul 10.6.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 483

În aceste condiţii comparaţia energetică, prezentată în tabelul 10.5, conduce la


următoarele:
– eficienţa energetică relativă comparativă, a utilizării TCAb, (relaţia 10.115)
devine:
1 + u j  ∆hTCM 1 
ζ= 1 − ⋅  (10.170)
uj  ∆h1 π(η) 
unde:
π(η) = ηTCM ⋅ η M ⋅ ηre ⋅ ηi ,TA ⋅ ηm ,TA ⋅ ηGE , (10.171)
în care ηi,TA , ηm,TA este randamentul intern şi respectiv mecanic al TA;
ηGE – randamentul generatorului electric al TA.
Ţinându-se seama de relaţia (10.144), expresia (10.170) devine:
 1 ∆h j   ∆hTCM 1 
ζ = 1 + ⋅  ⋅ 1 − ⋅  , (10.172)
 ηcj ∆h1 − ∆h j   ∆h1 π(η) 
  
în care, conform fig. 10.12.:
∆h1 = h0 − h1ad , [kJ/kg] , (10.173)
∆h j = h2 ' − hr1 = ∆hTCM , [kJ/kg] . (10.174)
Înlocuindu-se relaţia (10.174) în (10.173), rezultă:
 1 ∆h j   ∆h j 1 
ζ = 1 + ⋅  ⋅ 1 −
 ⋅  . (10.175)

 ηcj ∆h1 − ∆h j 
  ∆h1 π(η) 
Notând raportul:
∆h j
=x , (10.176)
∆h1
atunci relaţia (10.175) devine:
 1 x   x 
ζ = 1 + ⋅ ⋅ 1 −  . (10.177)
 η cj 1 − x   π(η) 
 
Punând condiţia ca ζ = 1, rezultă valorile lui x pentru care cele două variante de
termocompresoare sunt echivalente energetic:
x1 = 0, adică ∆hj/∆h1 = 0, deci ∆hj = 0 ; (10.178)
π(η) − ηcj
x2 = . (10.179)
1 − ηcj
Din x1 = 0, adică ∆hj = 0, rezultă că nu se utilizează TCAb, deci din punct de
vedere tehnic rădăcina respectivă nu este corectă. Rămâne valabilă deci numai
rădăcina x2, conform relaţiei (10.179).
484 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile lui x = ∆hj/∆h1, permit determinarea directă a condiţiilor în care cele


două variante comparate sunt echivalente energetic, adică punctele în care curbele
ζ = f (∆h j / ∆h1 ) – din fig. 10.13. – intersectează dreapta ζ =1.

Fig. 10.13. Variaţia eficienţei energetice relative, comparativă între TCM şi TCJ, în
funcţie de raportul ∆hj/∆h1, pentru: ηm,TA⋅ηGE = 0,95;
ηTCM = ηi,TCM⋅ηm,TCM, în care ηm,TCM = 0,98; ηM = 0,97 şi ηre = 0,85;
unde: ηi,TCM – randamentul intern al TCM; ηm,TCM – randamentul mecanic
al TCM.
Observaţie
Relaţia (10.175), ca şi discuţia de mai sus, este valabilă pentru 0 < x < 1, adică
pentru 0 < ∆h j< ∆h1. Analizând relaţia (10.179), condiţia x > 0 înseamnă că trebuie
îndeplinită inegalitatea π(η) > ηcj, deoarece numitorul (1 – ηcj) > 0 întotdeauna.
Din π(η) > ηcj, pentru ηm,TA, ηGE, ηm,TCM, ηM şi ηre impuse, conform fig. 10.11.,
rezultă condiţia:
0,768 ⋅ ηi ,TA ⋅ ηi ,TCM > ηcj . (10.180)
Pentru exemplificare, curba 1 din fig. 10.13. nu îndeplineşte condiţia (10.180) şi
ca urmare x2 < 0 (x2 = –1,17), deci curba respectivă nu intersectează dreapta ζ = 1
în domeniul ∆hj/∆h1 real din punct de vedere tehnic.
Din relaţia (10.175), ţinând seama de (10.171), pentru valorile curent întâlnite
practic, rezultă că eficienţa energetică relativă ζ este determinată, în principal, de
următorii factori: raportul x = ∆hj/∆h1 şi randamentele ηcj, ηi,TA şi ηi,TCM, după cum
rezultă din diagrama prezentată în fig. 10.13. O analiză a acesteia permite
următoarele constatări:
a. eficienţa energetică relativă a compresorului mecanic antrenat electric, faţă
de cel cu jet de abur, este influenţată în special de raportul x = ∆hj/∆h1.
Pentru parametrii iniţiali (p0, t0) ai aburului viu la intrarea în turbină, daţi şi pentru
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 485

presiunea p1 impusă de celălalt consumator, C1 – de bază – al CCG, se poate


considera că ∆h1 (∆h1 = h0 − h1,ad ) este independentă de condiţiile impuse de
consumatorul C2 în discuţie, la parametrii (p2, t2) – punctul 2 pe diagramele h-s din
fig. 10.10. –, care determină utilizarea termocompresorului. Deci, dependenţa
ζ = f (∆h j / ∆h1 ) se poate exprima, de fapt, ca fiind ζ = f ' (∆h j ) , pentru ∆h1 dată.
Dacă se ţine seama de fig. 10.10. şi de aproximaţia acceptată, că în domeniul
transformărilor termodinamice ∆hTCM ≈ ∆h j , atunci ∆h j = f ( p 2 / p1 ) . Deci,
ζ = f ' (∆h j ) = f " ( p 2 / p1 ) , adică este funcţie de raportul de compresie al
compresoarelor utilizate ε c = p2 / p1 .
În concluzie această primă constatare rezultată din diagrama 10.13, arată că
eficienţa energetică relativă a celor două tipuri de TCAb este influenţată, în primul
rând, de raportul de compresie ε c = p 2 / p1 .
b. Al doilea element, în ordinea mărimii influenţei asupra eficienţei energetice
relative, îl reprezintă randamentul termocompresorului cu jet de abur ηcj (curba 1,
faţă de curba 2, din fig. 10.11.)
c. Ordinul de mărime al efectelor modificării randamentului ηi,TA sau ηi,TCM,
asupra eficienţei energetice relative este acelaşi. Variaţia acestor randamente
influenţează cel mai puţin, dar nu de neglijat, valoarea eficienţei relative.
În finalul analizei curbelor din fig. 10.13. rezultă că utilizarea TCM este mai
eficientă energetic decât aceea a TCJ numai pentru compresii ∆hTCM = ∆hj foarte
mici faţă de destinderea ∆h1 în TA, adică pentru εc mici şi pentru ηcj ≤ 0,3,
simultan cu ηi,TCM ≥ 0,65.
În § 10.3.2. s-a arătat că atât ηTCM = ηi,TCM ⋅ηm,TCM cât şi ηcj depind de regimurile
variabile de funcţionare, adică de variaţia în timp a cererii de abur D2,
a consumatorului C2. La funcţionarea în domeniul regimurilor nominale, TCJ este
mai eficient energetic decât TCM numai când ηcj/ηi,TCM > 0,6. Pentru regimurile
variabile ale consumului de abur D2, după cum s-a arătat în fig. 10.10., uj scade pe
măsură ce εc creşte şi odată cu scăderea încărcării faţă de încărcarea nominală
( D2 / D2n ) vezi relaţia (10.148). De aceea, pentru un caz concret, analiza energetică
relativă comparativă (ζ) între TCM şi TCJ trebuie să ţină seama de încărcările reale
din cursul anului. Aceasta înseamnă că se face dimensionarea TCM şi TCJ pentru
debitul nominal D2n determinându-se totodată şi valorile nominale ale ηi,nTCM şi
ηcjn . Apoi, se va determina valoarea medie anuală a lui D2 ( D2md ) şi se vor stabili
valorile medii anuale corespunzătoare pentru ηi,mdTCM şi ηcjmd , în funcţie de D2md / D2n ,
conform celor arătate în § 10.3. şi a dependenţei: ηcj = f (u j (ε c )) .
În final, cu valorile ηi,mdTCM şi ηcjmd se va stabili ζ între TCM şi TCJ.
În privinţa criteriului valorii relative a diferenţelor de consum total de
combustibil în variantele cu TCAb (b şi c), faţă de varianta cu IR (a), conform
486 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tabelului (10.5), rezultă că valorile consumurilor efective de combustibil (Bef) în


cele trei variante sunt aceleaşi, pentru că:
• din fig. 10.12., rezultă că debitul total de abur produs de cazanele de abur
este acelaşi:
Dcz = D1 + D2 ; (10.181)
• parametrii aburului produs de cazane, sunt aceiaşi în cele trei variante (p0,t0);
• cazanele de abur (Cz) sunt cele care asigură atât debitul de abur pentru TA,
cât şi cel pentru IR – în varianta a – şi respectiv pentru injecţia în TCJ – în varianta
„c”. Deci randamentele din relaţiile (10.116) ... (10.118) sunt aceleaşi:
ηSCAb = ηc,ICG = ηCz . (10.182)
Deci:
Bef,a = Bef,b = Bef,c = Bef . (10.183)
Atunci, relaţia (10.127), din tabelul 10.5 devine:
Bech,b PRb
∆B tot ,b −c = = =ζ . (10.184)
Bech,c PRc

În concluzie valoarea relativă a diferenţelor de consum total de combustibil în


variantele b şi c, faţă de varianta a, este identică cu eficienţa energetică relativă a
acestora (ζ).
După cum s-a arătat mai sus (conform fig. 10.13.), ζ > 0 întotdeauna.
Adică diferenţele de consum total de combustibil ∆Btot,a-b şi ∆Btot,a-c sunt
întotdeauna fie pozitive, fie negative. Din punctul de vedere al comparaţiei între
variantele b şi c, rezultă însă:
(∆B tot ,b −c )
= ζ >< 1 , (10.185)
în condiţiile şi în funcţie de aceiaşi factori ca şi ζ, după cum s-a arătat în fig. 10.13.
Decizia finală privind varianta optimă, se va lua în urma calculelor de eficienţă
economică, făcute conform metodologiei expusă în § 10.3.5.

10.4. Transformatoarele de abur – TRFAb

10.4.1. Ce sunt TRFAb şi scopul utilizării lor


TRFAb reprezintă o soluţie energetică utilizată pentru alimentarea cu abur a
consumatorilor care nu returnează condensatul, sau îl returnează impur.
Ele formează un ansamblu de schimbătoare de căldură de suprafaţă, care separă
hidraulic circuitul primar abur-condensat al sursei de alimentare cu căldură sub
formă de abur, de circuitul secundar abur-condensat al consumatorului, după cum
rezultă din fig. 10.14.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 487

Fig. 10.14. Schema principală a unui transformator de abur – TRFAb:


1 – circuitul „primar” abur-condensat al sursei de căldură;
2 – circuitul „secundar” abur-condensat al consumatorului;
Dp,Ds – debitul de abur primar, respectiv secundar;
(pp, tp), (ps,ts) – parametrii aburului primar, respectiv ai aburului secundar;
C – consumator de abur; SAb – sursa de abur primar; Pcp, Pcs – pompe de
condensat.

În acest fel, teoretic, debitul şi calitatea condensatului din circuitul primar – al


sursei de căldură – nu mai depind de debitul şi calitatea condensatului din circuitul
secundar al consumatorului.
Folosirea TRFAb permite alimentarea cazanelor de abur, care produc aburul
primar (Dp), cu apă de alimentare de calitate superioară, reprezentată de
condensatul primar, independent de calitatea sau pierderile de condensat ale
consumatorilor, din circuitul secundar (Ds).
Ca aparat de schimb de căldură prin suprafaţă TRFAb este un vaporizator
abur/abur, alimentat cu abur având parametrii (pp,tp), pentru a produce abur cu
parametrii (ps,ts), unde: (pp,tp) > (ps,ts).
În secundar, debitul de condensat returnat de consumator poate fi Dcs ≤ Ds; când
Dcs < Ds, diferenţa (Dad,s = Ds – Dcs) este completată cu apă de adaos (Dad,s).
Calitatea chimică a acesteia depinde şi este asigurată de consumator, în funcţie de
calitatea debitului de abur Ds impusă de acesta.
Ca urmare, problema utilizării TRFAb se pune atunci când:
– sursa de abur primar (SAb) impune o calitate superioară a condensatului
returnat, corespunzătoare celei necesară apei de alimentare a cazanelor de abur
(clasice, sau de recuperare), adică apă demineralizată total;
– condensatul returnat de consumatorul (C) este fie de o calitate inferioară
celei impusă de apa de alimentare a unui cazan de abur, fie debitul Dcs este mai mic
decât Ds şi diferenţa trebuie completată continuu, pentru a putea asigura
alimentarea corespunzătoare cu abur a consumatorului (C).
În general, prima condiţie se întâlneşte în mod curent la cazanele ce produc abur
supraîncălzit cu presiunea p0 ≥ 18 ... 20 bar, ceea ce corespunde aburului produs de
centralele de cogenerare, în special în cazul celor cu turbine cu abur (centralele de
488 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

cogenerare cu turbine cu abur sau cu ciclu mixt gaze-abur). La cazanele


recuperatoare producătoare de abur (CRAb), această condiţie privitoare la
demineralizarea apei de alimentare depinde de caracteristicile tehnice-constructive
impuse de constructorul cazanului. Aproape întotdeauna se impune utilizarea apei
de alimentare demineralizată total. Deci, la cazanele clasice de abur la parametrii
medii şi ridicaţi şi la cazanele recuperatoare producătoare de abur, prima condiţie
de mai sus se pune în mod curent.
Cea de a doua condiţie depinde efectiv de modul în care este utilizat aburul la
consumator: de calitatea condensatului returnat şi de cota de returnare. Cu cât
condensatul returnat de consumatorul de abur (C) este mai impurificat şi/sau cota
de returnare din debitul Ds este mai mică (scade raportul Dcs/Ds), cu atât utilizarea
TRFAb-ului se impune mai mult.
Decizia privind utilizarea TRFAb-lui se ia în urma calculelor tehnico-
economice între variantele:
– fără TRFAb, cu pretratarea condensatului returnat Dcs până este adus la
calitatea impusă de apa de alimentare a cazanelor de abur ale SAb şi/sau cu
tratarea, la nivelul aceleiaşi calităţi, a apei de adaos aferentă cotei de condensat
nereturnat de consumatorul C;
– cu TRFAb când, condensatul returnat, ca şi apa de adaos aferentă
condensatului nereturnat, urmează a fi tratate chimic la un nivel inferior celui
impus de apa de alimentare a cazanului de abur.
Eficienţa tehnico-economică a utilizării TRFAb este cu atât mai mare cu cât:
– creşte consumul de abur (Ds);
– creşte cota de condensat nereturnat (scade Dcs/Ds);
– creşte gradul de impurificare chimică a condensatului returnat (Dcs);
– cresc parametrii aburului produs de cazanele de abur;
– creşte costul tratării chimice a apei de adaos pentru condensatul nereturnat,
sau returnat impur.

10.4.2. Soluţiile tehnice alternative ale utilizării TRFAb


Acestea sunt prezentate în fig. 10.15. Ele diferă din două punte de vedere:
• modul de asigurare cu abur a consumatorului (C), care returnează
condensatul impurificat şi/sau parţial – conform fig. 10.15., a – c:
a) fără TRFAb – conform fig. 10.15.,a – , cu livrarea directă din ICG a
aburului necesar consumatorului C şi cu pretratarea apei de adaos aferentă
condensatului returnat impurificat şi/sau a celui nereturnat;
b) cu TRFAb amplasat la consumatorul de abur C – conform
fig. 10.15.,b – , cu livrarea aburului din ICG şi transportul său până la TRFAb, care
face separarea hidraulică între circuitul primar abur-condensat al CCG şi circuitul
secundar abur-apă de adaos şi condensat returnat al consumatorului;
c) cu TRFAb situat la CCG, cât mai aproape de ICG – pentru a limita la
minim distanţa de transport a debitului Dp de alimentare a TRFAb, conform
fig. 10.15.,c. Separarea hidraulică între circuitul primar de abur al CCG şi cel
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 489

secundar al consumatorului C se face la nivelul CCG. Ca urmare, între CCG şi C se


transportă aburul secundar furnizat de TRFAb, iar apa de adaos aferentă
condensatului nereturnat şi/sau returnat impurificat este tratată chimic – la un nivel
inferior (eventual numai dedurizat) – la nivelul CCG.
• Tipul instalaţiilor de cogenerare (ICG) care asigură alimentarea cu abur a
consumatorului C, conform fig. 10.15., 3...6: cu TA, sau TG, ori MAI sau TG+TA.
Observaţie: variantele de ICG din fig. 10.15., 3...6 se pot asocia oricărei
variante de alimentare cu abur a consumatorului C – conform fig. 10.15., a...c. Dar,
odată avută în vedere – decisă – tipul instalaţiei ICG, aceasta va rămâne aceeaşi în
toate variantele de alimentare a consumatorului (C).
În ceea ce priveşte tipul TRFAb – v. fig. 10.15., b şi c – sunt de făcut
precizările următoare:
– în cazul fig. 10.15.,b, ansamblul TRFAb este format din vaporizatorul (V)
şi răcitorul de condensat (RC): vaporizatorul asigură alimentarea cu abur a
consumatorului (C) – debitul D, la parametrii (p, t) – utilizând pentru aceasta
aburul livrat de ICG – debitul Dp, la parametrii (pp, tp). Transportul de la CCG la C
se face, atât a aburului, cât şi a condensatului primar, ambii cu debitul D.
Asigurarea apei de adaos, a tratării sale şi a condensatului returnat se face la nivelul
consumatorului C; tratarea este parţială, cu un cost mai mic decât al tratării apei de
alimentare a cazanului de abur, la nivel de demineralizare totală;
– în cazul fig. 10.15.,c, ansamblul TRFAb este compus din supraîncălzitorul
de abur (SÎ), vaporizatorul (V) şi răcitorul de condensat (RC). Supraîncălzitorul de
abur (SÎ) se impune pentru a asigura la gardul CCG un grad corespunzător de
supraîncălzire a debitului de abur (D) impus de transportul său până la
consumatorul (C), ţinându-se seama de pierderile de presiune (pICG – p) şi de
temperatură (tICG – t) pe conducta de legătură CCG – C.
Ca urmare, între CCG şi C se transportă – la distanţă – numai debitul de abur D,
cerut de consumatorul C, nu şi condensatul returnat (parţial) de la C la CCG.
În schimb, apa de adaos se tratează chimic – la nivel de dedurizare – de către staţia
de epurare chimică a CCG.
Din punct de vedere al transportului aburului şi/sau al condensatului returnat,
precum şi al tratării apei de adaos şi a eventualului condensat returnat, tabelul 10.7
prezintă variantele posibile, de care va trebui ţinut seama în stabilirea eficienţei
energo-economice a utilizării TRFAb (variantele b şi c) faţă de varianta (a), fără
TRFAb.
490 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 10.15. Schemele termice de principiu ale soluţiilor tehnice alternative pentru
utilizarea TRFAb:
a – schema fără TRFAb; b – schema cu TRFAb amplasată la consumatorul C; c – schema
cu TRFAb amplasată la CCG; 1- schema propriu-zisă; 2 – variaţia temperaturii aburului
pentru alimentarea consumatorului C; 3...6 – schemele termice de principiu ale ICG
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 491

utilizate la livrarea aburului consumatorului C; 3 – ICG cu turbină cu abur cu


contrapresiune (TA); 4 – ICG cu turbină cu gaze (TG); 5 – ICG cu motor cu ardere
internă (MAI); 6 – ICG cu ciclu mixt gaze-abur (TG/TA).
Legendă: abur; condensat/apă de alimentare a cazanului de abur;
combustibil; aer de ardere; gaze de ardere;
energie electrică.
Notaţii: D, Dp – debitul de abur cerut de consumatorul C, respectiv livrat de ICG;
(p, t, h), (pp, tp, hp), (p1, t1, h1), (p2, t2, h’2), (pICG, tICG, hICG), (p1, t1s, h1s), (p1, t1c, h1c),
(pad, tad, had) – presiunea, temperatura şi entalpia aburului, a apei, a condensatului şi a
apei de adaos, în diversele puncte caracteristice ale schemelor; Vg – debitul de gaze de
ardere; tg0, tg, tgeV – temperatura gazelor de ardere la intrarea în TG, ieşirea din TG şi
respectiv evacuarea din CR; B – consumul de combustibil al ICG; ICG – instalaţia de
cogenerare; STCh – staţia de tratare chimică a apei de adaos; GE – generator electric;
C – consumator de abur; V – vaporizator; RC – răcitor de abur; SÎ – supraîncălzitor de
abur; (V+RC) – ansamblul TRFAb în varianta (b); (SÎ+V+RC) – ansamblul TRFAb în
varianta (c); CzAb – Cazane de abur, clasice; C – compresor de aer; CA – cameră de
ardere; CR – cazan recuperator de abur; Pa, Pb, Pc – puterile electrice livrate de ICG;
PTA, PTG, PMAI, PTG/TA – puterile electrice ale ICG sub forma TA, TG, MAI,
respectiv (TG+TA).
Variantele privind transportul aburului şi al
condensatului returnat de consumatorul C,
precum şi al tratării chimice a apei de adaos
Tabelul 10.7
Varianta de Conducta de transport
Tratarea chimică a:
Nr. alimentare Schema de a:
crt. cu abur a lui principiu condensa-
aburului apei de adaos condensatului
(C) tului
1 2 3 4 5 6 7
la CCG
la CCG
abur primar dedurizare
1 Fără TRFAb fig. 10.15.,a nu demineralizare
CCG → C pentru Dc
totală
returnat
Cu TRFAb la condensat
abur primar la consumatorul la consumatorul
2 consumatorul fig. 10.15.,b primar
CCG → C (C) – dedurizare (C) –dedurizare
C CCG → C
abur condensat
Cu TRFAb la la CCG – la consumatorul
3 fig. 10.15.,c secundar secundar
CCG dedurizare (C) – dedurizare
CCG → C CCG → C

10.4.3. Ipotezele avute în vedere la analiza tehnico-economică comparativă a


eficienţei utilizării TRFAb
Acestea sunt:
1. tipul şi performanţele tehnice ale echipamentelor energetice – ICG – utilizate
în cel trei variante (a ... c) de alimentare cu abur a consumatorului C sunt aceleaşi;
492 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2. debitul (D), parametrii (p, t) ai aburului consumat şi distanţa (l) a


consumatorului C faţă de CCG, sunt aceleaşi;
3. pentru aceiaşi parametrii (p, t) ai aburului consumat (abur supraîncălzit),
în cazul utilizării TRFAb, parametrii aburului primar sunt mai mari cu o diferenţă
de temperatură:
– la varianta b (schema din fig. 10.15.,b – diagrama t–s (2)):
∆tVb = t1bS − t , [grde] , (10.186)
unde:
t1bS = t1 − ∆t sib ,V , [°C] , (10.187)
– la varianta c (schema din fig. 10.15.,c – diagrama t–s (2)):
∆t SIc = t p − t ICG , [grde] , (10.188)
unde:
t ICG = t + ∆t rtp
c
, [°C] . (10.189)
Atunci când ICG sunt TA – fig. 10.15., 3 – aceste diferenţe de temperatură vor
mări parametrii aburului livrat din TA (pp, tp), reducând producţia de energie
electrică în cogenerare, comparativ cu varianta (a), fără TRFAb.
4. Dimensionarea TRFAb se face avându-se în vedere că acesta îşi modifică în
timp parametrii funcţionali, datorită depunerilor. Acestea influenţează regimul de
transfer de căldură – mai ales în cazul vaporizatorului (V). Ca urmare, pentru
aceiaşi parametrii (p, t) ce trebuie asiguraţi în timp pentru aburul consumat de
consumatorul (C), o dată cu depunerile, parametrii (p1, t1) ai aburului de alimentare
trebuie măriţi suplimentar. De această creştere trebuie avut în vedere la stabilirea
parametrilor aburului livrat de ICG (pp, tp), în vederea dimensionării turbinei cu
abur – în cazul ICG cu TA şi TG/TA – , sau al cazanului recuperator CR – în cazul
ICG cu TG şi MAI. De aceea, în practică, dimensionarea TRFAb se face din start
(când suprafaţa sa de transfer de căldură este curată) pentru o presiune a aburului
(p’) mai mare decât presiunea (p) impusă de consumator. În timp, odată cu apariţia
depunerilor, presiunea (p’) va scădea, astfel încât la atingerea stratului maxim de
depuneri, considerat ca posibil, aceasta să nu scadă sub valoarea (p) impusă.
Ca urmare, în final, parametrii aburului de alimentare (p1, t1) vor rămâne constanţi
la valorile considerate iniţial pentru proiectarea vaporizatorului.
5. Valorile nominale ale debitului de abur consumat (Dn), pentru care se
dimensionează un vaporizator sunt, în general, destul de mici, de ordinul
3 – 10 kg/s. Atunci când este nevoie de debite mai mari, se realizează „baterii” de
transformatoare, compuse din 2 – 3 TRFAb în paralel, pentru producerea aburului
la aceiaşi parametrii (p, t). Când consumatorul necesită abur la două nivele de
parametrii, (p’, t’) şi (p”, t”), atunci transformatorul se poate realiza cu două trepte
de vaporizare, ca în fig. 10.16.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 493

Fig. 10.16. Schema termică de principiu a unei baterii de transformatoare de abur cu


două trepte: 1–ICG; 2, 3 – treapta întâi şi a doua de transformatoare de abur; 4 – pompă
de condensat principal.
Legendă: abur primar; abur secundar la p, t; abur
secundar la p’, t’; condensat principal; apă de alimen-
tare a cazanului; apă brută sau condensat impur returnat de
consumatorii tehnologici; condensat secundar.

10.4.4. Eficienţa energetică a utilizării TRFAb


Eficienţa energetică a utilizării TRFAb se analizează faţă de varianta fără
transformator. Criteriul energetic aplicat este cel al consumului anual total minim
de combustibil (B).
Pentru determinarea acestuia este necesară cunoaşterea prealabilă a parametrilor
aburului în diversele puncte ale ansamblului format din CCG – ICG, reţea de
transport, consumator, care constituie prima etapă a calculului. Tabelul 10.8
prezintă metodologia generală de calcul a acestor parametrii, în ipoteza că tipul
ICG utilizată este dată. Deci se cunosc parametrii aburului produs de ICG – (pp, tp).
494 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Parametrii aburului în punctele caracteristice


ale schemelor din fig. 10.15.
Tabelul 10.8
Varianta
Nr. cu TRFAb
Mărimea U.M. Fără TRFAb
crt. la consumatorul C la CCG
– fig. 10.15.,a –
– fig. 10.15.,b – – fig. 10.15.,c –
1 2 3 4 5 6
Parametrii aburului la consumatorul C
presiunea, p bar
p – abur saturat uscat
1 , tb = tc = t = (t”=f(p)) – pentru abur saturat uscat
t a = t ap − ∆t ab
a
temperatura, t °C (10.191)
(10.190)
Parametrii aburului produs de TRFAb
2
presiunea bar nu este cazul p p ICG = p + ∆p ab
c
,(10.192)
temperatura °C nu este cazul t t ICG = t + ∆t ab
c
,(10.193)
Parametrii aburului la intrarea în „V” al TRFAb
Se consideră: p2=p
Atunci:
presiunea bar nu este cazul p1b = p + ∆tV ,(10.194) c
p1 = p 2 + ∆pV = p + ∆pV ,
3 (10.195)
t1b = t bp − ∆t ab
b
(10.196) Se consideră:
unde: t1c = t1s + (15...20) ,(10.197)
temperatura °C nu este cazul
t bp = f ( p bp = f ' (tipul unde: t1s = f ( p1 )
c

(* pentru abur saturat uscat


ICG))
Parametrii aburului livrat de ICG
presiunea bar p ap = p + ∆pab
a
p bp = p1b + ∆p ab b
p cp =f(tipul ICG)(10.200)
(*
4 (10.198) (10.199)
c
t ap =f(tipul ICG) t bp =f(tipul ICG) (*
t p =f(tipul ICG) (*
temperatura °C
(*

Notă: indicii superiori se referă la variantele a, b şi c din fig. 10.15.


*)
reprezintă: t ap , t bp , t cp , p cp , care rezultă din parametrii aburului produs de ICG,
în funcţie de tipul acesteia (TA,TV sau MAI).
Notaţii: ∆t ab şi ∆pab reprezintă pierderile de temperatură, respectiv de presiune,
la transferul aburului de la sursă la consumator, în grade, respectiv în bar;
∆pV – diferenţa de presiune din vaporizator, între presiunea aburului primar intrat şi
aceea a aburului secundar ieşit din acesta: în varianta b: ∆pV = p – p1, iar în varianta
c: ∆pV = pICG – p2 = pICG – p, unde s-a considerat că presiunea aburului p2 la ieşirea
din V este aceeaşi cu aceea cerută de consumator (p); aburul primar intrat în V, în
varianta c, este puţin supraîncălzit: t1c = t1s + (15...20)°C , unde t1s = f ( p1c ) .
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 495

Observaţie: determinarea parametrilor aburului, ţinând seama de transportul


său la distanţă, s-a făcut în funcţie de următoarele:
a) în cazul variantelor a şi b, presiunea aburului livrat din ICG – pp – este
determinată de presiunea (p) impusă de consumator, respectiv de presiunea ( p1b ) la
intrarea în vaporizatorul (V). Gradul de supraîncălzire a aburului livrat din ICG
este, în general, mai mare decât pierderile de temperatură ce au loc la transportul
său. De aceea s-au luat în considerare temperatura tp a aburului produs de ICG şi
pierderile de temperatură ∆tab la transport, rezultând temperatura: t – în varianta a,
a

t1b – în varianta b, conform relaţiilor (10.190) şi respectiv (10.196). Ca urmare, în


varianta (a), la consumator aburul va fi puţin supraîncălzit, faţă de temperatura de
saturaţie t” corespunzătoare presiunii p impusă de acesta.
b) În varianta c, parametrii aburului produs de ICG la ieşirea din SÎ – pICG şi
tICG – s-au determinat ţinând seama de parametrii impuşi de consumator p şi t la
saturaţie (t = t”) precum şi de pierderile de presiune ∆p ab c
şi de temperatură ∆t ab
c

la transport, conform relaţiilor (10.192) şi (10.193).


A doua etapă a calculelor o constituie determinarea debitelor de abur livrate
de ICG, pentru a asigura consumatorului C debitul de căldură q, sub formă de abur,
cu parametrii p şi t (entalpia h).
– în varianta a, debitul de abur livrat din ICG este identic cu cel necesar
consumatorului, fiind dat de:
D pa = D a = q /(h − h' ) , [kg/s] , (10.201)
unde h este entalpia aburului supraîncălzit corespunzător parametrilor de la
consumator, h = f(p, t), în kJ/kg; h’ – entalpia apei la saturaţie, la presiunea p,
în kJ/kg;
– în varianta b, debitul de abur necesar consumatorului C, este dat de:
D b = q /(h"−h' ) = q / r = D , [kg/s] , (10.202)
în care: h” este entalpia aburului saturat uscat la presiunea p, în kJ/kg; r – căldură
latentă de condensare a aburului la presiunea p, în kJ/kg.
Relaţia (10.202) are la bază ipoteza că în procesul de consum aburul suferă
numai o condensare. Atunci, din bilanţul termic al vaporizatorului rezultă:
r
D bp = D ⋅
(
h1b )
− h1bs ⋅ ηV
, [kg/s] , (10.203)

unde h1b este entalpia aburului primar utilizat în vaporizator, h1b = f p1b , t1b ,( )
în kJ/kg; h1bs
– entalpia apei la saturaţie pentru presiunea p1b , în kJ/kg; ηV – gradul
de reţinere a căldurii în vaporizator.
Din bilanţul termic al răcitorului de condensat, rezultă:
D (h'− had )
h1bc = h1bs − , [kJ/kg] , (10.204)
D bp ⋅ η RC
496 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care: h’ este entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p, în kJ/kg; had – entalpia
apei de adaos pentru completarea condensatului nereturnat, în kJ/kg; ηRC – gradul
de reţinere a căldurii în răcitorul de condensat RC.
Înlocuind pe D bp din relaţia (10.203), atunci relaţia (10.204) devine:

h1bc = hisb −
(h'−had )(h1b − h1bs )⋅ ηV
, [kJ/kg] . (10.205)
r ⋅ η RC
– În varianta c, debitul de abur necesar consumatorului C este dat de relaţia
(10.202), adică:
Dc = Db = D , [kg/s] . (10.206)
Din bilanţul termic al vaporizatorului, rezultă:
r
D cp = D ⋅
( h1c )
− h1cs ⋅ ηV
, [kg/s] , (10.207)

(
în care: h1c este entalpia aburului primar utilizat în vaporizator, h1c = f p1c , t1c , )
în kJ/kg; h1cs – entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p1c , în kJ/kg.
Din bilanţul termic al răcitorului de condensat (RC), rezultă:

h1cc = h1cs −
(
d h2' − had ) , [kJ/kg] , (10.208)
D cp ⋅ η RC
unde înlocuind pe D cp din (10.207), rezultă:

h1cc = h1cs −
(h '
2 )( )
− had h1c − h1cs ⋅ ηV
, [kJ/kg] , (10.209)
r ⋅ η RC
în care h2' este entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p2 = p, în kJ/kg.
Deoarece p2 = p, rezultă că: h2' = h ' ( p ) . (10.210)
Din bilanţul termic al supraîncălzitorului, rezultă:
D (hICG − h")
h cp = h1c + , [kJ/kg] , (10.211)
D cp ⋅ η SI
unde: hICG este entalpia aburului produs de ICG, în funcţie de parametrii acestui
abur, hICG = f(pICG, tICG), în kJ/kg; ηSI – gradul de reţinere a căldurii în SÎ.
Ţinând seama de relaţia (10.207), atunci relaţia (10.211) devine:

h cp = h1c +
(hICG − h")(h1c − h1cs )⋅ ηV
, [kJ/kg] . (10.212)
r ⋅ η SI
Pentru verificarea calculelor se pot aplica relaţiile:
– în varianta b:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 497

Cuprins capitol 10 (II)

10.3.4. Eficienţa energetică a utilizării TCAb ............................................................468


10.3.5. Eficienţa economică a utilizării TCAb ...........................................................478
10.3.6. Exemplu de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării TCAb...........478
10.4. Transformatoarele de abur – TRFAb ....................................................................486
10.4.1. Ce sunt TRFAb şi scopul utilizării lor ............................................................486
10.4.2. Soluţiile tehnice alternative ale utilizării TRFAb ...........................................488
10.4.3. Ipotezele avute în vedere la analiza tehnico-economică comparativă a eficienţei
utilizării TRFAb .........................................................................................................491
10.4.4. Eficienţa energetică a utilizării TRFAb ..........................................................493
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 497

D ⋅ (h"− had )
D bp =
(
h1b )
− h1bc ⋅ ηV ⋅ η RC
, [kg/s] , (10.213)

– în varianta c:
D ⋅ (hICG − had )
D cp = c
( )
h p − h1cc ⋅ η SI ⋅ ηV ⋅ η RC
, [kg/s] , (10.214)

care trebuie să conducă la aceleaşi valori ca şi relaţiile (10.203), respectiv (10.207).


A treia etapă a calculelor este reprezentată de determinarea debitelor de
căldură transferate în diversele puncte ale sistemului, conform relaţiilor din
tabelul 10.9.
Debitele de căldură în punctele caracteristice ale
schemelor de principiu din fig. 10.15.
Tabelul 10.9
Varianta
fără TRFAb cu TRFAb
– fig. 10.15.,a –la consumator: fig. 10.15.,b la CCG: fig. 10.15.,c
La consumatorul C
q=D(h”-h’) = D⋅ r [kW] , (10.216)
q =Da(h-h’) [kW], (10.215) Din (10.215) şi (10.216) rezultă:
r [kh/s] . (10.217)
Da = D⋅
h − h'
Livrată din TRFAb
Nu este cazul q1b = q [lW] , (10.218) q1c = q + ∆q ab
c
= D( h ICG − had )
[kW], (10.219)
Primită de TRFAb
Nu este cazul qtr = D bp (h1b − h1bc ) [kW],(10.220)
b
( )
qtrc = D cp h cp − h1cc
[kW], (10.221)
Livrată de ICG
q bp = q trb + ∆q ab
b
=
[kW] ,(10.223)
= D bp (h bp − hr )
q ap =q+ ∆q ab
a
=
[kW],(10.222)
(
= D pa h ap − had ) unde: h bp = f ( p bp , t bp ) pentru
q cp = qtrc
abur supraîncălzit, funcţie de
unde: h ap = f ( p ap , t ap ) pentru c
unde: h p v. relaţia (10.212)
tipul ICG;
abur supraîncălzit, funcţie de hr=f(tr) pentru apă la saturaţie, în
tipul ICG. care t r = t1bc − ∆t cdb şi t1bc = f (h1bc )
pentru apă; i r = i1bc − (∆q cd
b
/ D bp )

Notă: ∆q ab
a
, ∆qab
b
, ∆q ab
c
reprezintă pierderile de căldură din conducta de abur de la
CCG la consumatorul C, în kWt.
A IV-a etapă o constituie comparaţia energetică, prezentată în tabelul 10.10.
498 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparaţia energetică pentru stabilirea


eficienţei utilizării TRFAb
Tabelul 10.10
Nr. Varianta
crt. Cu TRFAb la
Fără TRFAb Cu TRFAb
consumator
– fig.10.15.,a – – fig. 10.15.,c –
– fig. 10.15.,b –
1 2 3 4
Puterea electrică produsă de ICG (în kWe)
b
PICG = q ap ⋅ y ICG
a
(10.224) a
PICG = q bp ⋅ y ICG
b
(10.225) c
PICG = q cp ⋅ y ICG
c
1
(10.226)
Calculate în funcţie de tipul ICG –v. fig. 10.15., 3...6.
Puterea electrică consumată pentru returnarea condensatului, (în kW)
2 D ⋅ ∆p cd
b
Pcdb = , (10.227) Pcda = 0 (*
Pcdc = 0 (*
ηp
Puterea electrică livrată de CCG, în kWe
3
P b = PICG
b
− Pcdc , (10.228) P a = PICG
a
P c = PICG
c

Diferenţa de putere electrică livrată de CCG, în kWe


4 ∆P = P − P b , (10.229)
b a 0 ∆P c = P a − P c ,
(10.230)
Consumul anual efectiv de combustibil, în kWh/an
5 q bp q ap q cp
Befb = ⋅τ , (10.231) Befa = ⋅τ , (10.232) Befc = ⋅τ , (10.233)
η bc η ca η cc
Consumul anual de combustibil de echivalare, în kWh/an
6 b
Bech= ∆P b ⋅ τ ⋅ bSEE , a
Bech =0 c
Bech = ∆P c ⋅ τ ⋅ bSEE ,
(10.234) (10.235)
Consumul anual total de combustibil, în kWh/an
7 B b = Befb + Bech B c = Befc + Bech
b
, (10.236) B a = Befa , (10.237) c
.(10.238)
Diferenţa de consum anual total de combustibil, în kWh/an
8 b −a
∆B = B b − B a , (10.239) ∆B c − a = B c − B a , (10.240)
Diferenţa relativă de consum anual total de combustibil, în kWh/kWh
9 ∆B b − a ∆B b − a , (10.241) ∆B c − a ∆B c − a , (10.242)
∆b b, a = = ∆b c, a = =
Q D⋅r ⋅τ Q D⋅r⋅τ

unde: *) – în ipoteza nereturnării integrale a condensatului; ηca , ηbc , ηcc –


randamentul producerii căldurii în ICG, în variantele a...c; τ – durata anuală de
utilizare a consumului de că q, în h/an; bSEE – consumul specific de combustibil
pentru producerea energiei electrice la nivelul sistemului electroenergetic,
în kWhcb/kWhe; Q – consumul anual de căldură al consumatorului, în kWht/an;
∆pcd
b
– pierderile de presiune în conducta de retur a condensatului, în bar;
ηp – randamentul mediu anual al pompelor de condensat; yICG – valoarea nominală
a indicelui de cogenerare a ICG, în kWhe/kWht.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 499

Concluziile comparaţiei energetice depind de valorile ∆B şi ∆b: după cum


∆Bb-a sau ∆bb,a sunt >< ), sau ∆Bc-a ori ∆bc,a sunt >< 0, rezultă varianta a sau b, ori
a sau c că este mai bună.
Observaţie: în tabelul 10.10, relaţiile (10.227) ... (10.240) sunt funcţii de
debitele de abur din diversele puncte ale ansamblului schemelor prezentate în
fig. 10.15., a–c. Acestea se pot exprima în funcţie de debitul de abur (D) necesar
consumatorului, cum sunt: D = f(D) – relaţia (10.217), D ap = f ( D a ) – relaţia
a

(10.201), D = f(D) – relaţia (10.202), D bp = f (D) – relaţia (10.203), D = f(D) –


b c

relaţia (10.206) şi D cp = f (D) – relaţia (10.207). Ca urmare şi relaţiile din


tabelul 10.10 se pot exprima toate în funcţie de D. De aceea, pentru ca rezultatele
generale ale analizei energetice să nu depindă de valoarea debitului D
se recomandă, în final, pentru comparaţia energetică din tabelul 10.10 să se
utilizeze expresiile (10.241) şi (10.242), care nu mai sunt funcţii de D.

10.4.5. Eficienţa economică a utilizării TRFAb


Aceasta se stabileşte prin aplicarea unuia sau a mai multor criterii economice,
specifice domeniului energetic, celor trei variante tehnice prezentate în fig. 10.15.,
a...c, ţinându-se seama de ansamblul sistemului de alimentare cu căldură, format
din sursa de căldură (CCG), tipul ICG utilizate, existenţa sau nu a TRFAb,
simultan cu aspectele legate de staţia de tratare chimică a apei de adaos şi de
sistemul de conducte pentru transportul aburului, respectiv a condensatului.
Indiferent de criteriul economic utilizat, este necesară evaluarea investiţiilor şî
cheltuielilor anuale specifice celor trei variante tehnice alternative, prezentate în
fig. 10.15., a...c. Tabelul 10.11 prezintă calculul de principiu al acestora.
Pentru determinarea suprafeţelor de transfer de căldură ale elementelor
componente ale TRFAb se ţine seama de diferenţele medii logaritmice de
temperatură ale acestora, stabilite pe baza diagramelor de variaţie t = f(S),
prezentate în fig. 10.15., b şi c:
– pentru SÎ:
D (hICG − h" )
S SI = , [m2] , (10.243)
k SI ∗ ∆t SI
unde,
(t cp − t ICG ) − (t1c − t" )
∆t SI =
t cp − t ICG , [grd] ; (10.244)
ln
t1c − t"
– pentru V:
D (h"− h' )
SV = , [m2] ; (10.245)
kV ⋅ (t1S − t" )
500 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– pentru RC:
D (h'− had )
S RC = , [m2] , (10.246)
k RC ⋅ ∆t RC
unde,
(t1c − t ad ) − (t1S − t" )
∆t RC =
t −t , [grd] , (10.247)
ln 1c ad
t1S − t"
în care: kSI, kV, kRC reprezintă coeficienţii globali de transfer de căldură ai SI, V şi
respectiv RC; ∆tSI, ∆tRC – diferenţele medii logaritmice de temperatură pentru SI şi
respectiv RC.
Calculele privind eficienţa utilizării TRFAb, permit următoarele concluzii
generale:
a) din punct de vedere energetic, al consumului total de combustibil, în general
este mai eficientă varianta (a) fără TRFAb, mai ales în cazul unei ICG cu TA, unde
yICG este dependent direct de parametrii aburului livrat de TA (pp, tp). Ori, în
variantele b şi c, utilizarea vaporizatorului V introduce diferenţa suplimentară de
temperatură ∆tV, ceea ce măreşte parametrii aburului livrat de ICG, comparativ cu
varianta (a) fără RTFAb. Cu alte cuvinte, din punct de vedere strict energetic, în
acest caz valorile ∆B şi ∆B sunt pozitive.
b-a c-a

În cazul unor ICG cu TG sau MAI, introducerea diferenţei de temperatură ∆tV


de către vaporizatorul TRFAb nu mai influenţează valoarea lui yICG, ci modul de
dimensionare al cazanului recuperator, care trebuie să asigure parametrii (pp, tp) ai
aburului mai mari, faţă de cazul a. Aceasta va influenţa investiţia în cazanul
recuperator.
b) Din punct de vedere tehnico-economic, eficienţa utilizării TRFAb este mult
influenţată de costul tratării apei de adaos pentru circuitul principal condensat-apă
de alimentare, prin idemi şi cdemi, faţă de investiţia în TRFAb (ITRF) şi costurile
anuale de exploatare ale sale (CTRF). Investiţia ITRF este determinată de suprafeţele
de schimb de căldură ale aparatelor componente (SSI, SV, SRC), care sunt influenţate
mai ales de diferenţa de temperatură ∆tV pentru care se dimensionează
vaporizatorul.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 501

Elemente de natură economică necesare analizei eficienţei economice a utilizării TRFAb


Tabelul 10.11
Variante
Nr.
Mărimea U.M Cu TRFAb:
crt. fără TRFAb – fig. 10.15.,a
la consumator - fig. 10.15.,b la CCG - fig. 10.15.,c
1 2 3 4 5 6
A. Mărimi de intrare
1 Debitul nominal de abur consumat, D kg/s Da Db Dc
Parametrii aburului presiune bar p
2
consumat temperatură °C t
3 Debitul nominal de căldură consumat kWt q
Debitul nominal de abur livrat de ICG,
4 kg/s D ap D bp D cp
Dp
livrată din TRFAb – q1b q1c
Debitul nominal intrată în TRFAb
5 kWt – q trb q trc
de căldură
livrată de ICG q ap q bp q cp
6 Durata anuală a cererii de abur kg/s τ
7 Tipul ICG utilizată în CCG – aceeaşi în toate varaiantele
presiunea bar p ap p bp p cp
Parametrii aburului
8
disponibili la ICG temperatura °C t ap t bp t cp
9 Distanţa de transport CCG-C m l
a b c
kWhe/kWht y ICG y ICG y ICG
10 Elementele tehnice specifice ICG
% ηca η bc ηcc

Pierderile în reţeaua
de presiune bar ∆p ab
a
∆p ab
c
∆p ab
c

11 termică de abur de temperatură grd ∆t ab


a
∆t ab
b
∆t ab
c

CCG-C de căldură kWt ∆q ab


a
∆q ab
b
∆q ab
c
502 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 10.11 (continuare 1)


1 2 3 4 5 6
Pierderile de presiune în conducta de
12 bar – ∆pcd
b

returnare a condensatului
B. Calculul investiţiilor
a
I ICG = PICG
a
∗ i ICG
a b
I ICG = PICG
b
∗ i ICG
b c
I ICG = PICG
c
∗ i ICG
c
13 Investiţiile în ICG lei
unde iICG= f(PICG)
14 Investiţiile în conducta de abur: CCG-C lei I ra,ab = l ∗ ira,ab I rb,ab = l ∗ irb,ab I rc,ab = l ∗ irc,ab
Investiţiile în conducta de condens:
15 lei – I rb,cd = l ∗ irb,cd –
C-CCG
Investiţiile în staţia de tratare chimică a
16 lei a
I ch = Dad ∗ idemi I chb = Dad ∗ idedu c
I ch = Dad ∗ idedu
apei de adaos
17 Investiţiile în ansamblul TRFAb lei – b
I TRF = STRF
b
∗ iTRF c
I TRF = STRF
c
∗ iTRF
Investiţiile în pompele pentru returnarea
18 lei – I Pb ,cd = Pcdb ∗ i Pcd –
condensatului
I efb = I ICG
b
+ I rb,ab + I rb,cd +
19 Totalul investiţiilor efective lei I efa = I ICG
a
+ I ra,ab + I ch
a
I efc = I ICG
c
+ I rc,ab + I ch
c
+ ITRF
c

+ b
I ch + b
I TRF + I bp ,cd
20 Investiţiile de echivalare lei – b
I ech = ∆P b ∗ iSEE c
I ech = ∆P c ∗ iSEE
21 Investiţiile totale lei I a = I efa I b = I efb + I ech
b
I c = I efc + I ech
c

C. Calculul cheltuielilor anuale


cu combustibil a
C Bef = Befa ∗ c B b
C Bef = Befb ∗ c B c
C Bef = Befc ∗ c B
Cheltuieli anuale alte cheltuieli a
Crest = CBef
a
∗ γ CCG b
C rest = C Bef
b
∗ γ CCG c
C rest = C Bef
c
∗ γ CCG
22 lei/an
efective în CCG
totale
a
CCCG = CBef
a
∗ (1 + γ CCG ) b
CCCG = C Bef
b
∗ (1 + γ CCG ) c
CCCG = C Bef
c
∗ (1 + γ CCG )
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 503

Tabelul 10.11 (continuare 2)


1 2 3 4 5 6
Cheltuieli anuale cu tratarea chimică a
23 lei/an a
C ch = Dad ∗ τ ∗ c demi b
Cch = Dad ∗ τ ∗ c dedu c
Cch = Dad ∗ τ ∗ c dedu
apei de adaos
Cheltuieli anuale cu energia electrică
24 consumată de pompele pentru returnarea lei/an – b
C Pcd = Pcdb ∗ τ ∗ ce, SEE –
condensatului
25 Cheltuieli anuale cu întreţinerea TRFAb lei/an – b
CTRF = q trb ∗ τ ∗ ctrb c
CTRF = q trc ∗ τ ∗ ctrc
26 Cheltuieli efective anuale totale lei/an C efa = CCCG
a
+ C ch
a
Cefb = CCCG
b
+ Cch
b
+ CPcd
b
+ CTRF
b
Cefc = CCCG
c
+ C ch
c
+ CTRF
c

27 Cheltuieli anuale de echivalare lei/an – b


C ech = Bech
b
∗ cB c
C ech = Bech
c
∗ cB

28 Cheltuieli anuale totale lei/an C a = Cefa C b = Cefb + Cech


b
C c = Cefc + Cech
c

a b c
unde: iICG , i ICG , i ICG reprezintă investiţia specifică în instalaţiile de cogenerare, în funcţie de tipul şi capacitatea (puterea
electrică) nominală a acestora, în lei/kWe, instalat; ira,ab , irb,ab , irc,ab – investiţia specifică în reţeaua de abur CCG-C, în funcţie de
tipul conductei de abur, modul său de pozare şi diametrul nominal, în lei/m; idemi, idedu – investiţia specifică în staţia de tratare
b c
chimică a apei de adaos, pentru demineralizare şi respectiv dedurizare, în lei/kg/s; STRF , STRF – suprafaţa totală de transfer de
căldură a TRFAb, în varianta b, respectiv c, în m2; iTRF – investiţia specifică în TRFAb, în lei/m2; iPcd – investiţia specifică în
staţia de pompare a condensatului, în lei/kWe; iSEE – investiţia specifică pentru puterea electrică de echivalare la nivelul
sistemului electroenergetic, în lei/kWe; cB – costul unitar al combustibilului consumat în CCG, în lei/kWhcb; γCCG – cota de
cheltuieli anuale în cheltuielile totale anuale, minus cele cu combustibilul; cdemi, cdedu – costul specific de tratare a apei de adaos
demineralizată, respectiv dedurizată, în lei/(kg/an); ce,SEE – costul unitar al energiei electrice cumpărată din SEE;
ctr – cheltuielile anuale specifice aferente TRFAb, în lei/(kWh/an).
504 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

BIBLIOGRAFIE
10.1. Niculescu, N., Ilina, M., ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
10.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, vol. I, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1995.
10.3. Athanasovici, V., Eficienţa energetică a utilizării aerului comprimat în
industrie, Ed. Politehnica Press, Bucureşti, 2004.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 505

CUPRINS CAPITOLUL 10

INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ


PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR

10. INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ


PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR ........................... 438
10.1. Instalaţiile surselor de căldură specifice livrării aburului ............................. 438
10.2. Instalaţiile de reducere (IR), sau reducere şi răcire (IRR) ............................ 439
10.2.1. Schemele de principiu pentru încadrarea IR şi/sau a IRR ...................... 439
10.2.2. Dimensionarea instalaţiilor ................................................................439
10.2.3. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale surselor de
căldură (SC) şi dimensionarea lor .......................................................... 439
10.2.4. Efectele energetice şi economice ale utilizării IR, sau a IRR ................. 440
10.2.4.1. Sursa de căldură este o CT................................................................ 442
10.2.4.2. Sursa de căldură este o CCG ............................................................ 444
10.3. Termocompresoarele de abur – TCAb .......................................................... 456
10.3.1. Ce sunt TC şi scopul utilizării lor ........................................................... 456
10.3.2. Caracteristicile tehnico-funcţionale şi energetice ale TCAb .................. 457
10.3.2.1. Caracteristicile TCM depind de tipul lor .......................................... 457
10.3.2.2. Caracteristicile TCJ .......................................................................... 459
10.3.3. Soluţiile tehnice alternative de utilizare a TCAb ................................460
10.3.3.1. Situaţiile specifice utilizării TCAb ................................................... 460
10.3.3.2. Soluţiile tehnice alternative .............................................................. 461
10.3.3.3. Ipotezele avute în vedere pentru comparaţia soluţiilor tehnice
alternative ..............................................................................................
467
10.3.4. Eficienţa energetică a utilizării TCAb .................................................... 468
10.3.5. Eficienţa economică a utilizării TCAb ................................................... 478
10.3.6. Exemplul de analiză a eficienţei tehnico-economice a utilizării
478
TCAb ........................................................................................................
10.4. Transformatoarele de abur – TRFAb ............................................................ 486
10.4.1. Ce sunt TRFAb şi scopul utilizării lor .................................................... 486
10.4.2. Soluţiile tehnice alternative ale utilizării TRFAb ................................ 488
10.4.3. Ipotezele avute în vedere la analiza tehnico-economică
comparativă a eficienţei utilizării TRFAb .............................................. 491
10.4.4. Eficienţa energetică a utilizării TRFAb .................................................. 493
10.4.5. Eficienţa economică a utilizării TRFAb ................................................. 499
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
504
506 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins cap. 10 (partea III)

10.4.5. Eficienţa economică a utilizării TRFAb .........................................................499


BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................504
ACUMULAREA CĂLDURII 505

11. ACUMULAREA CĂLDURII


11.1. Scopul şi rolul acumulării energiei
Un sistem de consum de energie este constituit întotdeauna din trei subsisteme
de bază, pornind de la sursa de energie primară, sistemul de conversie a energie şi
consumul final de energie. Pe lângă acestea mai apar subsistemele de transport şi
distribuţie a formelor de energie şi a agenţilor energetici, care fac legătura între
cele trei elemente de bază.
Cu certitudine, între producţia şi consumul de energie există întotdeauna
neconcordanţe cantitative, calitative şi temporale. Eliminarea acestora reprezintă
scopul acumulării energiei.
Neconcordanţele amintite mai sus sunt determinate mai ales de
nesimultaneitatea între variaţiile în timp ale cererii de energie, fată de posibilităţile
reale de adaptare la acestea ale celorlalte subsisteme, dintre care cel mai important
este cel care asigură conversia energiei primare în forma/formele de energie
impuse de consum. Cu alte cuvinte, în anumite situaţii, apare următoarea întrebare
privind cererea momentană de energie: care este cota de energie ce poate fi
asigurată de sursa de energie, faţă de cerere şi cum se poate acoperi diferenţa?
Răspunsul înseamnă de fapt rezolvarea problemei asigurării vârfului de sarcină,
la care în foarte dese cazuri se poate răspunde prin utilizarea acumulării energiei.
Sub aspect economic, utilizarea instalaţiilor de acumulare a energiei poate
conduce la eforturi investiţionale mai mici decât introducerea unei instalaţii clasice
de vârf. De asemenea, cheltuielile cu combustibilul utilizat pentru producerea
energiei acumulate pot fi mai reduse decât cele aferente instalaţiilor de vârf.
În cazurile în care între energia produsă (oferită) şi aceea consumată (cerută)
apar decalaje cantitative şi temporale bine definite, atunci acumularea poate fi
utilizată şi pentru umplerea golurilor de sarcină, nu numai pentru eliminarea
vârfurilor. Aceasta înseamnă aplicarea metodei „aplatisării curbei de sarcină”,
care reprezintă o soluţie adoptată în mod curent în sistemele de energie.
De asemenea, în cazul unor instalaţii care produc simultan mai multe forme de
energie, cum este cel al centralelor de cogenerare sau trigenerare, instalaţiile de
acumulare a energiei pot armoniza producţia cu cererea formelor respective de
energie, atât cantitativ cât şi temporal.
Pe lângă rolurile expuse mai sus, acumularea energiei mai poate constitui
rezerva tampon de energie, în cazul întreruperilor bruşte ale furnizării acesteia.
Ţinându-se seama de toate acestea fig. 11.1. prezintă cazul tipic de alimentare şi
consum sub formă de energie electrică şi căldură. Întru-un asemenea sistem,
acumularea se poate face sub formă de căldură şi/sau de energie electrică ori/şi de
energie primară. De asemenea, în cazul căldurii, în funcţie de structura şi anvergura
sistemului de transport şi distribuţie a acesteia şi de natura, mărimea şi structura
cererii de căldură, acumularea poate avea loc la consumator (AQ1) sau în punctul
termic (AQ2), în reţeaua de transport – prin acumulare naturală (AQ3) –, sau la sursa
de căldură (AQ4). În funcţie de natura combustibilului utilizat la sursa de energie şi
506 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

de ansamblul instalaţiilor de preparare a sa, poate apare oportună stocarea acestuia


în instalaţii adecvate (ACb). Pe partea de energie electrică, acumularea se poate
realiza la nivelul sistemului de transport (AE) şi/sau al celui de consum (mai rar).
SP ST SD PTE SC

2
EP Q AE
1
3
AQ1
AQ4 AQ3 AQ2 4
ACb
PTQ

Fig. 11.1. Schema de principiu a posibilităţilor acumulării energiei în diversele


subansamble ale unui sistem de alimentare cu căldură si energie electrică:
SP - sistemul de producere a energiei; ST - sistemul de transport a energiei;
SD - sistemul de distribuţie a energiei; SC - sistemul de consum al energiei;
PTE - punct de transformare a energiei electrice; PTC - punct de transformare a
căldurii (punct termic); ACb, AQ, AE - acumulatoare de energie, sub formă de
combustibil, căldură şi energie electrică; E - energie electrică; Q - căldură;
EP - energie primară (combustibil); 1 - sursa de producere a energiei (căldurii
şi/sau a energiei electrice); 2 - consumatori de energie electrică;
3, 4 - consumatori de căldură sub formă de apă caldă de consum şi pentru
încălzire.

În ceea ce priveşte forma de energie acumulată, aceasta poate fi integral sub


formă de căldură sau/şi mecanică. În cazul reţelei de transport a unui agent termic,
acumularea poate fi sub formă de căldură (efectul de volant termic), pneumatică
(în cazul aerului comprimat) sau hidraulică. Pentru consumul sub formă de energie
electrică, acumularea este directă, de natură electrochimică, electromagnetică sau
prin intermediul condensatorilor electrici (AE – conform fig. 11.1.). Acumularea de
energie la nivelul consumatorilor finali, poate fi termică, electrochimică sau
mecanică.

11.2. Acumularea căldurii, principii şi


soluţii de realizare
11.2.1. Definiţii
Acumularea energiei termice (AET) este un proces fizic sau chimic, care are
loc în acumulator. Din punctul de vedere al desfăşurării în timp, procesul de
acumulare se caracterizează prin două perioade distincte: încărcarea şi descărcarea.
ACUMULAREA CĂLDURII 507

Ca aparat, acumulatorul de căldură constă într-un recipient, mediul pentru


acumulare, mecanismele pentru încărcare şi descărcare şi alte elemente auxiliare.
Sistemul de acumulare este definit – de la caz la caz – prin modul în care
energia necesară încărcării acumulatorului este preluată de la sursa de energie şi
modalitatea în care energia disponibilă prin descărcarea acumulatorului este
transferată în final în forma de energie cerută.

11.2.2. Principiul acumulării energiei termice


Pentru conturul considerat al unui acumulator, prezentat în fig. 11.2., ecuaţia de
bază a conservării energiei este dată de:
Wi − We = Wa [kW] , (11.1)
în care Wi, We reprezintă energia intrată, respectiv ieşită din acumulator;
Wa – energia acumulată.

intrare ieşire
dmi Vacm dme

dQ dW

conturul acumulatorului

Fig. 11.2. Bilanţul de energie al unui acumulator.

Aplicându-se principiul I al Termodinamicii, pentru conturul considerat,


„ecuaţia generală a acumulării energiei”, pentru un sistem deschis, conduce la
expresia generală [11.1]:
(u + p ⋅ v + g ⋅ H + c 2 / 2) i ⋅ dmi + dQ −
(11.2)
− (u + p ⋅ v + g ⋅ H + c 2 / 2) e ⋅ dme − dW = d [(u + g ⋅ H + c 2 ) a ⋅ ma ]
unde: u este energia internă specifică (raportată la un nivel de referinţă arbitrar
ales); p – presiunea; v – volumul specific; p⋅v – energia specifică a unităţii de masă,
intrată, respectiv ieşită din sistem – „fluxul energetic”; g – acceleraţia
gravitaţională; H – înălţimea (raportată al un nivel de referinţă); g⋅H – energia
potenţială specifică unităţii de masă; c – viteza; c2/2 – energia cinetică specifică
unităţii de masă; dQ – fluxul termic transmis prin transferul de masă (+dQ fiind
căldura intrată în sistem); dmi, dme – diferenţiala cantităţii de masă intrată,
respectiv ieşită din sistem; dW – lucrul mecanic produs de sistem, independent de
transferul de masă; ma – masa „mediului” folosit pentru acumularea energiei în
acumulator; dma – diferenţiala schimbului de masă.
508 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Analizând ecuaţia generală (11.2) rezultă că energia acumulată poate fi


schimbată cu exteriorul sub forma energiei interne, potenţiale, cinetice sau masice.
În general, utilizarea energiei interne este specifică acumulării energiei termice, ca
şi în cazul energiei masice, fiind caracterizată de faptul că energia internă este mai
mare decât aceea caracteristică mediului ambiant. În continuare, definirea energiei
termice acumulate va include şi energia masică, chiar dacă nivelul energiei interne
este coborât însă conţinutul de exergie (energia utilizabilă) este ridicat, datorită
stării mediului de acumulare. Aceste aplicaţii sunt utilizate, după caz, în sistemele
de acumulare a gazelor (aerului) sub presiune, care au un nivel exergetic ridicat,
chiar dacă temperatura lor indică un conţinut neglijabil de energie internă. Este
evident că un astfel de sistem de acumulare a energiei este utilizat numai la
acumularea de lucru mecanic, în timp ce acumularea de căldură este utilizată atât
pentru producerea de lucru mecanic, cât şi pentru alimentarea cu căldură.
Dacă cele două forme de energie acumulate – energie cinetică şi potenţială – se
neglijează şi dacă, în mod suplimentar,termenii care exprimă energia cinetică şi
potenţială a cantităţii de masă intrată/ieşită sunt de asemenea neglijaţi, iar lucrul
mecanic este cel schimbat la nivelul conturului, atunci:
dW == p a ⋅ dVa , (11.3)
în care dVa este volumul acumulatorului; pa – presiunea de acumulare.
În aceste condiţii, relaţia (11.2) ia forma utilă pentru acumularea energiei
termice:
(u + p ⋅ v) i ⋅ dmi + dQ − (u + p ⋅ v) e ⋅ dme =
. (11.4)
= d (u ⋅ m) a + p a ⋅ Va
Utilizând definiţia entalpiei:
h = u + p ⋅v , (11.5)
ecuaţia de bilanţ termic va deveni:
hi ⋅ dmi + dQ − he ⋅ dme = d (u ⋅ m) a + p a ⋅ Va , (11.6)
iar bilanţul de masă, pe conturul considerat, este:
dmi − dme = dma . (11.7)
Procesele de încărcare şi descărcare sunt descrise în general de ecuaţiile (11.4)
sau (11.6) şi (11.7), adică de cele două relaţii care exprimă bilanţul de energie şi de
masă.

11.2.3. Tipurile de acumulare a energiei termice (AET)


Ţinându-se seama de definiţiile şi ecuaţiile prezentate în § 11.2.1. şi 11.2.2.,
se pot distinge următoarele tipuri de acumulare a energiei termice (AET) – [11.1]:
a) după tipul de agent de stocare şi al modului în care se face transferul
căldurii acumularea căldurii se poate realiza în următoarele patru variante:
a.1) acumularea directă: acumularea mediului de lucru şi a căldurii transferată
de la acesta este simultană. Mediul pentru stocarea energiei poate fi solid, lichid în
două faze (lichid plus vapori), ori gazos;
ACUMULAREA CĂLDURII 509

a.2) acumularea indirectă: energia termică este transformată fie numai prin
transfer termic (de exemplu, prin conducţie prin peretele recipientului) sau prin
intermediul unui mediu separat de transfer termic (lichid, două faze sau în stare
gazoasă). Mediul de stocare poate fi solid, lichid sau gazos, fără schimbare de
stare, sau cu orice schimb de stare: solid/solid, solid/lichid sau lichid/vapori;
a.3) acumularea semi-directă: ca şi în cazul (a.2) exceptând capacitatea de
stocare a mediului utilizat pentru transferul căldurii, care joacă un rol mai
important (de exemplu: stocarea uleiului fierbinte);
a.4) acumularea prin adsorbţie, care se bazează pe proprietatea unor medii de
lucru de a absorbi gazele şi prin aceasta căldura degajată. Transferul de căldură
poate fi direct sau prin intermediul unui mediu gazos;
b) după variaţia în timpul procesului de acumulare a masei mediului
stocat. Din acest punct de vedere pot apare următoarele două variante:
b.1) conţinutul constant de masă (dma = 0), care este uzual la stocarea
indirectă. Oricum, aceasta poate avea loc în cazul stocării directe, dacă masa
degajată în urma răcirii (pe durata descărcării), ori a încălzirii (pe durata încărcării)
este integral returnată în acumulator (caracterizată de capacitatea de stocare);
b.2) conţinutul variabil de masă (dma ≠0): este cazul, în general, al stocării
directe;
c) după variaţia volumului de stocare:
c.1) volum constant (dVa = 0): este aplicată la folosirea recipientelor închise de
stocare (cel puţin aproximativ);
c.2) volum variabil (dVa = ≠ 0): este cazul stocării la presiunea mediului,
sau cu echipament special pentru menţinerea presiunii;
d) după variaţia presiunii de stocare:
d.1) presiunea constantă (dpa = 0);
d.2) presiunea variabilă – alunecătoare – (dpa ≠ 0).

11.2.4. Tipuri de stocare a căldurii


Conform [11.1], există diverse tipuri de acumulatoare de căldură.

11.2.4.1. Stocarea căldurii sensibile a fluidelor la saturaţie


Mediul de stocare a căldurii îl constituie aproape în exclusivitate apa/aburul.
În acest caz, în partea inferioară a acumulatorului se află agentul în stare lichidă, iar
în partea superioară este în stare de vapori; lichidul şi vaporii se află într-o stare de
echilibru termodinamic, la temperatura de saturaţie. Vasul acumulator poate
conţine o cantitate mică de lichid, sau poate fi complet încărcat cu lichid. Fig. 11.3.
prezintă toate posibilităţile de descărcare/încărcare ale unei asemenea instalaţii. Ea
poate asigura la descărcare, fie abur saturat (prin conducta 4), fie supraîncălzit (5),
prin intermediul reductorului de presiune (RP). De asemenea, poate asigura la
descărcare apă fierbinte (7), sau numai sub formă de căldură, prin intermediul
schimbătorului de căldură (6). În acest din urmă caz, cantitatea de „masă” stocată,
rămâne constantă (acumulare indirectă la presiune variabilă).
510 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Încărcarea se poate face prin introducerea apei fierbinţi (10) la saturaţie, care
asigură condensarea aburului de încărcare (11), sau cu căldură introdusă
suplimentar prin schimbătorul (9), ori prin destinderea aburului introdus prin (8) în
partea de apă (12).
3
11 4

RP
10
1 5
12
2
9 6

12

8 7

Fig. 11.3. Acumulator cu presiune variabilă: 1 - vas sub presiune; 2 – conţinut de apă;
3 - pernă de abur; 4 - descărcare abur saturat; 5 - descărcare abur supraîncălzit;
6 - suprafaţă de schimb de căldură pentru descărcare; 7 – descărcare apă
fierbinte; 8 - încărcare cu abur; 9 - suprafaţă de schimb de căldură pentru
încărcare; 10 - încărcare cu apă fierbinte; 11 - încărcare cu abur pentru încălzire;
12 - elemente interne; RP - reductor de presiune.

Caracteristica acestei instalaţii de acumulare o constituie variaţia presiunii din


interior, în timpul încărcării şi a descărcării sale.
Acumulatorul poate funcţiona cu:
a) încălzire directă la presiune variabilă, când cca. 75-95% din volumul
vasului este ocupat de apă la saturaţie şi diferenţa de 5-25% este ocupată de perna
de abur. Acest acumulator este de tip Ruths, după numele inventatorului său, care
l-a introdus din 1920, atât în industrie cât şi în centralele termoelectrice cu abur.
Avantajele acestui acumulator sunt: accesibilitatea din punct de vedere tehnic,
costul relativ redus, producerea directă de abur şi încărcarea cu abur. Încărcarea
este posibilă de asemenea, prin intermediul suprafeţei de schimb de căldură (9),
cu abur la o temperatură mai ridicată faţă de aceea a lichidului din vas. Aceasta are
loc prin condensarea aburului saturat la presiune ridicată, ori prin răcirea aburului
supraîncălzit până la o temperatură impusă. Descărcarea acumulatorului are loc
întotdeauna cu o scădere importantă a presiunii, iar încărcarea corespunde
bineînţeles unei creşteri;
b) încălzirea indirectă la presiune variabilă, unde mediul de acumulare este
în interiorul vasului de acumulare, închis. Acumularea este indirectă, la volum şi
masă constante. Încărcarea şi descărcarea se realizează prin transferul căldurii „la”
ACUMULAREA CĂLDURII 511

şi „de la” suprafeţele de transfer de căldură (6) şi (9) – conform fig. 11.3. –
încălzind şi răcind mediul de acumulare.

11.2.4.2. Stocarea căldurii sensibile a lichidelor sub


presiune (subrăcite) – vezi fig. 11.4. –
Aceasta are loc prin menţinerea presiunii peste valoarea de saturaţie, sau a
temperaturii sub valoarea de saturaţie, evitându-se fierberea lichidului utilizat ca
mediu pentru acumularea căldurii.
3
4
P

1
9
p
10
5

2
8 7

10
6

Fig. 11.4. Acumulator de căldură la presiune constantă: 1- vasul acumulatorului; 2 - mediul


de acumulare în stare lichidă; 3 - sistemul de menţinere a suprapresiunii (p);
4 - manometru; 5 - nivelul superior de încărcare/începutul descărcării;
6 - nivelul inferior de descărcare/începutul încărcării; 7 - suprafaţa de schimb de
căldură pentru descărcare; 8 - suprafaţa de schimb de căldură pentru încărcare;
9 - conductă pentru încărcarea cu apă fierbinte; 10 - elemente interioare de nivel.
Suprapresiunea poate fi asigurată din afară (pentru acumularea apei calde sub
100°C, sau pentru fluide supraîncălzire), cu gaze inerte, ori prin realizarea
presurizării în două faze: menţinerea presiunii în perna de abur prin evacuarea unei
cote din lichid, sau prin condensarea unei cote de abur. Capacitatea de acumulare
se bazează numai pe preluarea cotei părţi din conţinutul de căldură sensibilă.
Ca urmare, acest tip de acumulare se bazează pe faza lichidă a mediului de lucru.
Din punctul de vedere al mediului de stocare, majoritatea acestor acumulatoare
utilizează lichide subrăcite şi mai puţin lichide aflate la saturaţie. Tabelul 11.1
prezintă caracteristicile termice ale acestor medii lichide, utilizate mai des în
acumulatoarele respective. Temperatura de lucru a mediilor lichide se află în
general, între aceea de topire şi de fierbere.
512 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile termice ale mediilor lichide utilizate


pentru acumulare [11.1]
Tabelul 11.1
Capacitatea termică
Temperatura (°C) Densitatea (kg/m3) specifică volumetrică
Căldura (cv) ( 3
Mediul/ compoziţia Materialul
(1 limita limita specifică
de vasului ( 4
inferioară superioară de fierbere c,(kJ/kg⋅⋅K) ( 2
topire la (tm) la (tM) kJ/m3⋅K kWh/m3⋅K
de lucru de lucru (tf)
(tt)
(tm) (tM)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1bar 0 0 100 100 1000 958 4,19 4010 1,12
(a
a) apă, la: 10bar 0 0 180 180 1000 881 4,19 3690 1,03 OL
100bar 0 0 311 311 1005 688 4,19 2950 0,82
b) amestecuri:
50H2O/50Ethylen-
glicol -36 0 100 - 1075 1015 3,48 3530 0,98 -
Ethylenglicol -13 0 100 197 1130 - 2,50 2700 0,75 -
c) soluţie apoasă
50NaOH/50H2O - 20 (d 140 140 1550 - 3,27 5060 1,4 -
d) ulei pentru
transferul căldurii:
- petrochimic OL (b
(mediu) -20 - - 300 900 750 2,4 1800 0,5
-70/
- sintetic (obişnuit) - 200/350 230/410 1000 750 2,1 1600 0,44
-10
ACUMULAREA CĂLDURII 513

Tabelul 11.1 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
e) sare topită
53HnO3/40NaNo2/ 142 - 450 - 1970 1725 1,3 2300 0,64 OL (c
7NaNO3
f) metale lichide:
Na 98 - - 880 925 750 1,26 945 0,26 OLA
K 63 - - 760 830 660 0,77 508 0,14 -

1)
Observaţii: compoziţia: în % de greutate; 2) la tmedie = (tm + tM)/2; 3) cv = Min [cv(tm), cv(tM)]; 4) OL – oţel slab aliat;
OLA – oţel austenitic; a) apă degazată; b) pentru temperaturi ridicate; c) sub 450°C; d) limita de solubilitate.
514 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul lichidelor care la temperaturi reduse au viscozitate mare (cazul uleiurilor),


temperatura minimă de lucru este în jurul valorii de topire; valoarea sa putând fi
impusă şi de limitele puterii pompei care asigură presiunea lichidului respectiv.
Din tabelul 11.1 rezultă că apa şi soluţiile apoase au capacităţile termice
specifice volumetrice cele mai ridicate, fiind recomandate deoarece reduc volumul
necesar al vasului de acumulare. Oricum însă, utilizarea apei ca mediu lichid de
lucru impune existenţa în acumulator a unei presiuni minime corespunzătoare unor
temperaturi de cca. 100°C. Din acest punct de vedere, utilizarea ca mediu a
soluţiilor apoase, cum ar fi hidroxidul de sodiu (NaOH), permite realizarea unor
temperaturi mai ridicate, de cca. 130–150°C fără a fi nevoie de recipienţi de
acumulare sub presiune, ca în cazul apei, la temperaturi de cca. 100°C. Un alt
mediu de lucru este amestecul eutectic de săruri topite, care pe lângă faptul că are o
capacitate calorică volumetrică relativ ridicată, este recomandată pentru că evită
solidificarea (îngheţul).

11.2.4.3. Stocarea căldurii sensibile din medii solide


Aceasta se bazează pe preluarea căldurii corpurilor solide, încălzite sau răcite,
fără schimbarea stării lor de agregare. Cota parte a entalpiei sensibile a acestor
medii, determină capacitatea lor de acumulare.
Ca tipuri, aceste acumulatoare sunt similare celor cu lichide. Transferul căldurii
de la mediul solid de lucru se poate realiza fie în afara acumulatorului, prin
utilizarea unui „pat de pietre”, fie în interiorul acestuia, prin intermediul unui alt
fluid (lichid sau gaz). În acest ultim caz, presiunea la care are loc transferul căldurii
va determina proiectarea – dimensionarea – acumulatorului.
Dacă mediul de acumulare a căldurii este în stare solidă, atunci efectul
„thermocline” se poate realiza relativ uşor. Recipientul – vasul – de acumulare este
de formă cilindrică, cu curgerea axială ascendentă a agentului utilizat pentru
transferul căldurii, după cum rezultă din fig. 11.5.,a.
Transferul de căldură de la mediul solid la agentul termic lichid, sau gazos,
se bazează pe existenţa unor canale scurte cu transfer de căldură prin conducţie,
o suprafaţă de transfer de căldură suficientă şi o valoare redusă a conductivităţii
termice în direcţie axială.
Distribuţia temperaturii în lungul acumulatorului, în perioada de încărcare şi
descărcare este prezentată în fig. 11.5., b şi c.
În fig. 11.5.,b este prezentat în ipoteza că suprafaţa şi coeficientul global de
transfer de căldură au valori reduse în raport cu debitul, în timp ce în cazul
fig. 11.5.,c este invers (cazul patului de pietre). În ambele situaţii transferul de
căldură va fi axial, ceea ce va aplatisa curbele de temperatură.
În cazul (c) se va realiza o zonă tranzitorie, care se va deplasa în sus şi în jos,
în timpul încărcării şi respectiv a descărcării acumulatorului, odată cu deplasarea în
lungul recipientului a zonei de amestec a lichidului de lucru. Temperatura la ieşire
va rămâne practic constantă până aproape de finele descărcării.
ACUMULAREA CĂLDURII 515

2
h[m] h[m]

5 4
1 4 5
a
b
5 c

a c
a
c
b b
4
t[°C] t[°C]
3
a. b. c.
Fig. 11.5. Acumulator al căldurii sensibile cu mediu solid pentru stocarea căldurii:
a - poziţia mediului solid de stocare a căldurii; b - variaţia temperaturii în
perioada de descărcare - transfer redus de căldură şi viteză mare; c – variaţia
temperaturii în perioada descărcării - transfer bun de căldură şi viteză redusă;
1 - recipientul; 2 - descărcare; 3 - încărcare; 4 - agentul (mediul) de transfer de
căldură; 5 - mediul solid pentru stocarea căldurii; a - complet încărcat;
b - încărcat la 50%; c - gol.

Desigur, capacitatea termică a agentului de transfer de căldură din acumulator


se va adăuga la capacitatea termică a mediului solid, mărind astfel capacitatea
totală de transfer termic.
Trebuie avut însă în vedere că datorită curgerii agentului de lucru prin întregul
sistem, apar pierderi de presiune suplimentare, iar transferul de căldură va avea loc
numai în imediata apropiere a zonei de tranziţie, ceea ce poate fi considerat ca un
dezavantaj al acestui sistem.

11.2.4.4. Medii solide pentru stocarea căldurii


Tabelul 11.2 prezintă principalele proprietăţi ale mediilor solide utilizate pentru
acumularea căldurii. În general acestea se caracterizează printr-o valoare ridicată a
căldurii specifice volumetrice pe intervalul de variaţie a temperaturii. Se constată
că, printre metale, fonta are cea mai mare capacitate calorică. Dintre nemetale,
şamota are de asemenea o capacitate calorică bună, simultan însă cu o
conductivitate redusă. Oxidul de aluminiu (Al2O3) şi oxidul de magneziu (MgO) au
de asemenea capacităţi calorice ridicate. După raportul capacitate calorică/preţ,
oxidul de magneziu poate fi considerat cel mai bun mediu solid de stocare a
căldurii. Oxidul de fier, sinterizat sub formă de cărămizi este de asemenea un bun
mediu de stocare.
516 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile termice ale mediilor solide de acumulare [11.1]

Tabelul 11.2
Temperatura Căldura Căldura specifică volumetrică Conductivitatea
Densitatea ρ
Mediul solid de topire tp specifică c ρ⋅ c termică, λ
(kg/m3) ( 1
(°C) (kJ/kg⋅⋅K) (kJ/m3⋅K) (kWh/m3⋅K) (W/m⋅⋅K)
1 2 3 4 5 6 7
a) metale:
- oţel slab aliat 1510 7850 0,46 3615 1,00 50
- fontă turnată 1150-1300 7200 0,54 ( 2 3920 1,09 42 (2
- cupru 1083 8960 0,39 3190 0,97 395
- aluminiu 660 2700 0,92 2490 0,69 200
b) non-metale
- şamotă - 2100-2600 1,0 2350 0,65 1,0-1,5
- Al2O3 (90%) 1700 3000 1,0 3000 0,83 2,5
- MgO (90%) 1700 3000 1,0 3000 0,83 4,5-6
- piatră - 1900-2600 0,8-0,9 1600-2300 0,44-0,64 1,5-5,0

Observaţii: 1) la temperatura camerei; 2) valoarea medie între 20 şi 300°C dependentă de temperatură şi compoziţie.
ACUMULAREA CĂLDURII 517

Comparând capacitatea calorică a mediilor de stocare solide, cu aceea a


lichidelor, trebuie avut în vedere de fapt capacitatea calorică specifică medie între
aceea a mediului solid şi aceea a mediului utilizat pentru transferul căldurii.
În ceea ce priveşte forma, mărimea şi numărul canalelor din mediul solid de
stocare a căldurii (v. fig. 11.5.,a), acestea depind de natura mediului respectiv
(de exemplu, în cazul fontei sunt posibile canale mai înguste şi mai sinuoase decât
este posibil în cazul materialelor refractare).

11.2.4.5. Stocarea căldurii latente


Aceasta se bazează pe capacitatea de stocare a căldurii în condiţiile schimbării
stării de agregare, la temperatură constantă, a mediul de acumulare. Din acest punct
de vedere, trecerea din stare lichidă în fază gazoasă permite utilizarea celei mai
mari călduri latente. Deoarece însă capacitatea volumică de stocare a stării gazoase
este scăzută, acest tip de stocare a căldurii latente înseamnă de fapt stocarea
căldurii de topire. Uneori, au loc combinaţii ale schimburilor de fază solid-lichid cu
cel solid-solid, la temperaturi apropiate de cele de topire.
Cu toate avantajele teoretice pe care le prezintă, sistemele de stocare a căldurii
latente s-au dezvoltat mai puţin, pentru că faţă de avantajele determinate de
capacitatea calorică ridicată şi temperaturi constante la presiuni scăzute, sunt totuşi
probleme legate de:
– realizarea transferului căldurii dintre mediul de stocare şi mediul de lucru;
– nivelurile de temperaturi care se pot realiza şi necesitatea asigurării unei
atmosfere controlate;
– costurile schimbătoarelor de căldură.
La alegerea mediului pentru acumularea căldurii latente, trebuie ţinut seama de
următoarele caracteristici importante:
– cost coborât;
– valoarea ridicată a căldurii latente şi densitatea mare;
– temperatură de topire rezonabilă;
– conductivitate termică mare atât în faza solidă cât şi în aceea lichidă
(schimb de căldură intensiv);
– căldură specifică mare, atât în faza solidă, cât şi în aceea lichidă;
– lipsa tendinţei de segregare; stabilitate termică;
– lipsa subrăcirii pe durata îngheţării şi a suprasaturării pe durata topirii;
– dilatare termică redusă – modificări reduse ale volumului pe durata topirii;
– coroziune redusă (pentru a permite realizarea recipientului dintr-un material
ieftin);
– risc redus (lipsa vaporilor nocivi, fără reacţii periculoase cu mediul de lucru
sau cu mediul folosit pentru transferul căldurii).
Tabelul 11.3 prezintă caracteristicile termice de bază ale mediilor de stocare a
căldurii latente [11.1]. Acestea sunt în principal de două tipuri: substanţele pure şi
sistemele binare.
518 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Date termice caracteristice mediilor utilizate pentru


acumularea căldurii latente [11.1]

Tabelul 11.3
Densitatea Căldura Căldura specifică Conductivi- Materialul
Mediul/compoziţia
Temperatura (kg/m3)
(2
latentă [kJ/kg⋅⋅K] tate termică pentru Gradul
(1 de topire (tt) de topire ∆ht λs vasul de risc
ρs ρl cs cl (4
[°C] [kJ/kg] [W/m⋅⋅K] acumulator
(3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
a) Substanţe pure
- H2O 0 917 1000 335 2,1 4,2 2,2 P 0
- LiNO3 252 2310 1776 530 2,025 2,04 1,35 OL⋅AU -
(5
- NaOH 318 2130 1780 160 2,01 2,09 0,92 OL⋅SA 2
- LiOH 471 1425 1385 1080 3,3 3,9 1,30 OL⋅AU 2
- Al 660 2560 2370 400 0,92 - 200 - -
- Li2CO3 726 2114 1810 607 - - 1,45 OL⋅AU -
- LiF 848 - - 1050 - - - OL⋅AU
(6 -
b) Amestecuri binare
(7
- 48NaCl/52MgCl2 450 2225 1610 431 0,92 1,0 - OL⋅AU 2
- 33NaCl/67CaCl2 500 (7 1900 282 0,84 1,0 - 1
2160 OL⋅AU
- 35Li2CO3/65K2CO3 505 2265
(7 1960 345 1,34 1,76 2,18 OL⋅AU 2
- 88Al/12Si 579 2553 2445 515 1,49 1,27 înaltă - -
- 67LiF/33MgF2 741 - - 900 - - - OL⋅AU -
(6
- 67NaF/33MgF2 832 2690 2190 618 1,42 1,38 4-12 OL⋅AU 3
ACUMULAREA CĂLDURII 519

Tabelul 11.3 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
c) Amestecuri ternare
- 24,5Nacl/20,5KCl/
55MgCl2 385-393 - 1800 410 - - 1,0 - -
- 32Li2CO3/35K2CO3/
33Na2CO3 397 2300 2140 277 1,68 1,63 - OL⋅AU 2
1) 2) 3) 4)
Notă: compoziţia, în procente de greutate; aproximativă; OL⋅AU - oţel austenitic; OL⋅SA - oţel slab aliat; codul
gradului de risc: 0 – lipsă; 1 – slab; 2 – moderat; 3 – ridicat; 5) reacţii cu H2O;
6)
când are loc un schimb intens de
căldură, se vor produce gaze toxice; 7) la temperatura camerei.
520 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru substanţele pure principalele proprietăţi sunt reprezentate de capacitatea


de topire în faza lichidă şi aceea de stocare în faza solidă, ce caracterizează căldura
sensibilă de stocare, conductivitatea termică ce caracterizează transferul de căldură
– mai ales pe perioada descărcării –, precum şi coroziunea şi schimbarea densităţii,
care determină forma şi materialul din care este realizat vasul de stocare.
În ceea ce priveşte sistemele binare utilizate pentru stocarea căldurii latente, în
principal acestea au următoarele avantaje: puncte de topire bune, densităţi
energetice mari la temperaturi joase de topire, posibilitatea combinării substanţelor
cu capacităţi mari de stocare, dar scumpe, cu unele mai ieftine, fără a înrăutăţi
sensibil capacitatea finală de stocare a amestecului. Folosirea lor impune să
îndeplinească condiţia ca să îngheţe şi să se topească omogen.
Principala problemă dificilă a acumulării căldurii latente o constituie transferul
său în unitatea de stocare, pe timpul încărcării şi apoi din mediul de stocare pe
perioada descărcării. Aceasta se datorează conductivităţii şi convecţiei termice
reduse şi a variaţiei volumului.
Capacitatea de stocare în cazul acumulării căldurii latente se determină ţinându-
se seama că aceasta are loc la presiune şi masă constantă ale sistemului. Ca urmare,
creşterea de entalpie a sistemului solid/lichid de la temperatura T1 < Tt
(Tt – temperatura de topire), la T2 > Tt este dată de:
∆h = [c p⋅s ⋅ (Tt − T1 )] + ∆ht + [c p⋅l ⋅ (T2 − Tt )] [kJ/kg] (11.8)
în care: cp⋅s, cp⋅l – căldura specifică a fazei solide şi respectiv a fazei lichide
(la p = ct), în kJ/kg⋅grd; ∆ht – entalpia schimbată în timpul modificării stării de
agregare, în kJ/kg.
În relaţia (11.8), primul termen este caracteristic preluării căldurii sensibile din
faza solidă, al doilea termen este specific căldurii latente, iar al treilea este aferent
căldurii sensibile din faza lichidă.
Cunoaşterea lui (∆ht) este foarte importantă. Pentru substanţele pure, ea se
determină aproximativ astfel:
– în cazul substanţelor organice:
∆ht ≅ 0,7 ⋅ Tt [kJ/kg] (11.9)
sau,
ρ ⋅ ∆ht ≅ ρ ⋅ 0,7 ⋅ Tt [kJ/kg] , (11.10)
unde Tt în K, ρ, în kg/m . 3

Pentru majoritatea substanţelor, ρ / M ≈ 40 [11.1].


De exemplu, gheaţa (apa) are capacitatea specifică de acumulare (prin topire) de
cca. 335 kJ/kg. Aceasta corespunde unei temperaturi sensibile a apei din sistem, de
cca. (335/4,19 = 80 K). La creşterea temperaturii, capacitatea specifică creşte.
Mărimile caracteristicilor termice din tabelul 11.3, prin temperaturile de topire
(tt), căldura latentă de topire (∆ht), conductivitatea termică (λs) şi căldurile
specifice din fazele lichidă (cl) şi solidă (cs), se pot utiliza pentru a stabili căldura
sensibilă de stocare. În ceea ce priveşte conductivitatea termică, aceasta
caracterizează transferul de căldură, mai ales în timpul descărcării.
ACUMULAREA CĂLDURII 521

Coroziunea şi densitatea (ρs şi ρl) determină mărimea şi calitatea materialului


necesar realizării acumulatorului.
În cazul substanţelor pure se constată că apa/gheaţa, sărurile şi metalele (LiF)
au cele mai mari călduri latente de topire. Hidroxidul de litiu (LiOH) este de
asemenea foarte bun. Sărurile au o conductivitate termică redusă, cu capacităţi
termice volumetrice ( ρ ⋅ ∆ht ) reduse. În schimb, metalele au conductivităţi termice
ridicate, iar unele dintre ele au şi călduri specifice ridicate, deci o densitate
energetică mare.
Sistemele binare se caracterizează, în principal, prin următoarele avantaje:
temperaturi de topire cu valori potrivite; densităţi energetice mari chiar la
temperaturi joase de topire; substanţele scumpe, dar cu capacităţi bune de stocare,
se pot combina cu substanţele mai ieftine, fără a se modifica sensibil capacitatea de
stocare.
Una din condiţiile de bază, ce trebuie îndeplinită de sistemele binare, este ca ele
să îngheţe şi să se topească omogen, ceea ce are loc în cazul a două compoziţii
aparte: aceea eutectică sau disectică.
Notă:
– „compoziţia eutectică” este corespunzătoare punctului de minim al diagramei
de topire;
– „compoziţia disectică” este un amestec stoechiometric care determină faza de
amestec, comportându-se aproape ca o substanţă pură.

11.2.4.6. Acumularea gazelor sub presiune


Spre deosebire de sistemele de stocare cu pernă de abur, sistemul de stocare a
gazului sub presiune utilizează gazul ca mediu de stocare, făcând parte din
metodele de stocare fără schimbarea stării de agregare. Aici nu există o fază de
separare, deoarece gazul se află în aceeaşi stare atât la descărcare cât şi în perioada
de stocare. Sistemul constă dintr-un recipient obişnuit sub presiune, cu sau fără
(cazul cel mai uzual) izolare termică. Dacă se utilizează aer sau gaz umed, apa
reţinută prin uscare este evacuată la canal.
Domeniul industrial de aplicare a acestui tip de acumulare a multor metri cubi
de aer comprimat este specific pentru centralele termoelectrice cu turbine cu gaze,
în vederea aplatisării variaţiilor de presiune, ori pentru a prelua încărcările acestora
în regim de vârf.
Plecându-se de la relaţia (11.4), în care dmi = 0 şi Va = 0, aceasta devine:
d Q − (u + p ⋅ v) e ⋅ dme = du ⋅ ma (11.11)
Dar,
ue = ua = u (11.12)
şi
ρa ⋅ Va = ma . (11.13)
Atunci relaţia (11.11) devine:
dQ / Va + ( p ⋅ v) ⋅ dρ a = ρ a ⋅ du . (11.14)
522 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Dacă mediul de stocare este considerat gaz ideal, atunci sunt valabile relaţiile:
p⋅v = p/ρ (11.15)
respectiv,
p ⋅ v = (c p − c v ) ⋅ T (11.16)
du = cv ⋅ dT (11.17)
şi
k = cp/cv (11.18)
Ţinându-se seama de acestea, relaţia (11.14) devine:
dQ / Va + (c p − cv )T ⋅ dρ a = cv ⋅ ρ a ⋅ dT , (11.19)
În condiţiile procesului adiabat (dQ = 0), relaţia (11.19) devine:
k −1
 ρ  T
  = , (11.20)
 ρ0  a T0
Introducând pe (T) din relaţia (11.20), în relaţiile (11.15 şi 11.16), ecuaţia
descărcării se va putea scrie sub forma:
(ρ ρ 0 ) = ( p p0 )1 / k . (11.21)
Atunci, conform relaţiei (11.20), temperatura de descărcare este dată de:
T T0 = ( p p0 )
( k −1) / k
. (11.22)
În cazul unei descărcări cu o viteză foarte mică, se poate considera că ea este
aproximativ izotermă, adică ∆T = 0 . Atunci relaţia (11.19) ia forma:
∆Q (la T =ct)/Va = − (c p − cv )T ⋅ dρ a = −(k − 1)cv ⋅ T ⋅ dρ a . (11.23)
Conform relaţiei (11.14), pentru T = ct, ecuaţia descărcării devine:
ρ / ρ 0 = p / p0 . (11.24)
Comparaţia cu relaţia (11.21) arată că la descărcarea izotermă, comparativ cu
cea adiabatică, are loc o creşterea a capacităţii de stocare.
În majoritatea cazurilor, descărcarea nu este niciodată adiabată şi nici izotermă.
Sigur o oarecare cantitate de căldură se va adăuga – de exemplu, prin capacitatea
termică a vasului acumulator sub presiune – dar aceasta nu va fi suficientă pentru a
evita complet scăderea de temperatură. În asemenea cazuri, capacitatea de stocare
se poate evalua – similar acumulării la presiune alunecătoare –, conform relaţiei
(11.11). Dacă se consideră că temperatura peretelui acumulatorului nu se modifică
mult, căldura primită suplimentar ∆Q este:
∆Q = m A ⋅ c A ⋅ (Ti − T f ) [kJ] , (11.25)
în care mA este masa peretelui acumulatorului, în kg; cA – căldura specifică a
peretelui acumulatorului, în kJ/kg⋅K; Ti, Tf – temperatura iniţială, respectiv finală a
peretelui, în K.
Ţinându-se seama de ecuaţiile generale de bilanţ termic (11.6) şi de masă (11.7)
şi aplicând ecuaţia gazului perfect, ecuaţia pentru stocarea energiei devine:
∆ρ ⋅ cv (k ⋅ Tm − T f ) = ρ i ⋅ cv ⋅ (Ti − T f ) − ∆Q / V , (11.26)
unde:
ACUMULAREA CĂLDURII 523

Tm = (Ti + T f ) / 2 . (11.27)
Atunci, în baza relaţiilor (11.25) şi (11.26), ecuaţia finală a stocării energiei
devine:
 1 − T f / Ti  
 ⋅ 1 + m A ⋅ c A 

∆ρ / ρ i = − . (11.28)
 (k / 2) − (1 − k / 2) ⋅ T f / Ti   V ⋅ ρ i ⋅ cv 
   
În cazul stocării aerului (k = 1,4), relaţia (11.28) devine:
 1 − T f / Ti  
 ⋅ 1 + m A ⋅ c A 

∆ρ / ρ i = −   (11.29)
 0,7 − 0,3T f / Ti 
   V ⋅ ρ i ⋅ cv 
În relaţia (11.28), expresia
Q A = ((m A ⋅ c A V ⋅ ρ i ⋅ cv ) , (11.30)
reprezintă cota de căldură acumulată de pereţii acumulatorului la momentul iniţial
al gazului acumulat, la volum constant. Pentru acumulatoare mici de aer, la
presiuni mari, QA ≈5. Fig. 11.6. prezintă nomograma pentru determinarea
capacităţii specifice de acumulare a aerului comprimat, bazată pe relaţia (11.29) –
[11.1].
1 1
T/T0
0,5 0,5 ρ/ρ0
1
2
0,2 3 0,2
4

0,1 QA = 0 0,1

0.1
0,05 0,05
0.2
0.5
0,02 5 1 0,02

QA = ∞
0,01 0,01

0,005
0,005
0,005 0,01 0,02 0,05 0,1 0,2 0,5
pf /pi
Fig. 11.6. Determinarea capacităţii specifice de acumulare a aerului comprimat.
Exemplu: pentru QA = 5,
- la începerea descărcării: pi = 100 bar, ti = 25°C, Ti = 298 K, ρi = 118 kg/m3;
- la finele descărcării: pf = 15 bar, pf/pi = 15/100 = 0,15; ρ/ρ0 = 0,16,
T/T0 = 0,95, ρf = 0,16 ⋅ 118 = 18,9 kg/m3;
- masa ieşită: 118-18,9 = 99,1 kg/m3, Tf = 0,95 ⋅ 298 = 283 K,
tf = 283 – 273 = 10°C.
524 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Capacitatea de acumulare a căldurii este în acest caz neglijabilă. De aceea


acumularea aerului sub presiune nu este aplicabilă pentru acumularea căldurii,
ci mai ales pentru stocarea energiei electrice produsă de centralele electrice
echipate cu turbine cu gaze. În acest caz, acumulatorul este situat în faţa camerei de
ardere sau a cazanului de aer fierbinte. Din considerente de capacitate, în mod
intenţionat acumularea se face mai ales la temperatură coborâtă

11.2.4.7. Alte sisteme de stocare a căldurii


Lăsând de o parte modificările temperaturii şi/sau schimbarea de fază (de stare
de agregare), transferul obligatoriu al energiei între două sau mai multe medii de
stocare, face posibilă de asemenea folosirea, pentru stocarea căldurii, a reacţiilor
fizico-chimice reversibile. Dacă este posibilă stocarea în stare lichidă a căldurii de
reacţie, atunci prin această metodă de stocare este posibilă obţinerea unor densităţi
mari de energie. La asemenea sisteme se elimină pierderile suplimentare de căldură
datorate imperfecţiunii izolaţiei termice, care apare în cazul stocării căldurii
sensibile sau latente. De aceea, aceste sisteme de acumulare sunt recomandate
pentru stocarea pe termen lung.
Ţinându-se cont simultan de posibilităţile şi restricţiile ce apar, rezultă două
variante pentru o astfel de stocare a căldurii: prin procesele de sorbţie sau
termochimice.
• Stocarea căldurii prin procesele de sorbţie.
Unele dintre aceste sisteme se bazează pe următorul model de reacţie:
AB (solid sau lichid) + ∆Q A (solid sau lichid) + B (gaze)
Substanţa A poate fi un element, un component sau un amestec. Căldura de
reacţie (la presiune atmosferică) este de cca.:
∆hs = (125 ÷ 150) ⋅ Ts / M B [kJ.kg] , (11.31)
în care ∆hs este entalpia pentru sorbţie; Ts – temperatura de sorbţie (K); MB – masa
moleculară a elementului B (kmol/kg).
În general ∆hs este mai mare decât căldura de topire sau de evaporare. În orice
caz, masa componentei (A) contează de asemenea.
Fig. 11.7. prezintă patru scheme de bază pentru sistemele de stocare a căldurii
de reacţie.
5 4
4
8 9
1 1 10
6 10
2 7 2
11

3 3
a. b.
ACUMULAREA CĂLDURII 525

4 5

1 5 12 1
16 18
2 13 2
15
10
3 17
14
c. d.

Fig. 11.7. Schema de bază pentru stocarea căldurii de reacţie:


a - cu stocare de gaz; b - cu stocarea condensatului; c - ciclul de resorbţie;
d - cu cazan de abur şi turbină cu abur; 1 - absorberul; 2 - mediul absorbant;
3 - schimbător de căldură pentru „descărcarea/încărcarea căldurii”; 4 - conducta
de gaze; 5 - reductor de presiune; 6 - compresor; 7 - stocarea gazului;
8 - condensator; 9 - vaporizator; 10 - sursă de căldură de nivel termic (exergetic)
redus; 11 - stocarea condensatului; 12 - recipient resorbant; 13 - mediul
resorbant; 14 - pompă de alimentare; 15 - cazna de abur; 16 - turbină cu abur;
17 - abur eşapat; 18 - energie electrică.

În fig. 11.7.,a, căldura este introdusă în mediul absorbant (de ex. CaCl2),
iar mediul adsorbant (NH3) este trimis la rezervorul de stocare a gazului, care
funcţionează la presiune constantă sau alunecătoare. Răcirea gazului va mări
capacitatea de stocare. Densitatea de energie este redusă.
Dacă gazul poate fi condensat la o temperatură apropiată de aceea a mediului
ambiant, atunci se poate aplica schema din fig. 11.7.,b. În acest fel, căldura de
condensare va fi preluată de mediul de lucru. Prin descărcare, mediul de lucru în
stare lichidă se vaporizează preluând căldura la nivelul mediului ambiant.
Această schemă este similară unei instalaţii frigorifice, în care mediul absorbant
(agentul de lucru) este supus alternativ încălzirii şi răcirii; în perioada de încălzire,
căldura este preluată de condensator, iar în perioada de răcire, presiunea scade şi
condensatul din vaporizator începe să fiarbă.
În schema din fig. 11.7.,c, stocarea mediului de lucru în stare lichidă este
înlocuită de stocarea prin adsorbţie, conţinând în mod suplimentar încă un
absorbitor, care realizează absorbţia şi desorbţia, la temperatura mediului.
Schema din fig. 11.7.,d, prezintă o combinare a acumulării prin adsorbţie cu
turbina cu abur: când ventilul (5) este deschis, aburul din cazan intră în turbină şi
de aici ajunge în acumulator. Încărcarea se face cu un compresor de abur, conform
principiului compresiei de la pompa de căldură, sau după principiul pompelor de
căldură cu absorbţie.
Tabelul 11.4 prezintă principalele proprietăţi termo-fizice ale unor substanţe
utilizate ca medii pentru stocarea căldurii prin adsorbţie [11.1].
526 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Proprietăţile termo-fizice ale substanţelor utilizate pentru


stocarea căldurii prin adsorbţie
Tabelul 11.4
Reacţia Acumularea Densitatea
Condiţii pentru Parametrii Densitatea volumetrică
(3
reacţii: acumulării: (kg/m3) de acumulare
Mediul Volumul
Tipul presiune presiune Greutatea MJ/m3
Ecuaţia Starea de necesar
(1
(bar) (2 (bar) gol-încărcat kWh/m3
agregare (dm3/kg)
temperatură temperatură (kg)
(°C) (°C)
1 2 3 4 5 6 7 8
CaCl2⋅8NH3(s)+745 1/47 … 32 CaCl2⋅8NH3 1/20 550/1-0,725 1,8
(4
kJ/kg=CaCl2⋅4NH3(s) 10/90 s 10/20 600/0-0,275 0,5
30/100 (4 10/90 5,7/0-0,275 (5
S +4NH3(g) NH3/l 48,2
(5 (4 (4
NH3/g 2,3 327/91
(5 (5
50,1 15/4
(6
S MgCO3(s)+1200 kJ/kg = 1/427-327 MgCO3/s 1/20 1500 /1-0,48 0,7
D = MgO(s) + CO2(g) CO2/l 74/31 465/0-0,52 1,1
1,8 672/187
(6
S Ca(OH)2(s)+1415kJ/kg = 1/572-402 MgCO3/s 1/20 1115 /1-0,76 0,9
D = CaO(s)+H2O(g) H2O/l 1/20 1000/0-243 0,2
1,1 1241/345
SO3(g)+1235 kJ/kg = 1/520-960 SO3/l 1/45 1900/1-0 0,5
= SO2(g)+1/2O2(g) SO2/l 6,3/40 1320/0-0,8 0,6
C
O2/g 100/20 130/0-0,2 1,5
2,6 462/128
ACUMULAREA CĂLDURII 527

Tabelul 11.8 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8
CH4(g)+H2O(g)+6053 1/480-1195 CH4/g 100/20 67/0,47-0 7,0
kJ/kg = CO(g)+3H2(g) H2O/l 1/20 1000/0,53-0 0,5
C CO/g 100/20 117/0-0,82 7,0
H2/g 100/20 8/0-0,18 22,5
37,0 163/45
NH4⋅HSO4(l)+2011kJ/kg
D -/927-427 NH4HSO4/l -/- -/1-0 - 3071/858
=NH3(l)+H2O(l)+SO3(l)

Notă: 1) S – sorbţie; C – catalitic; D – descompunere; 2) s – solidă; l – lichidă; g – gazoasă; 3)


densitate de volum;
4)
stocarea NH3 în stare lichidă; 5) stocarea NH3 în stare gazoasă; 6) gol 50%.
528 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Densitatea de energie are în vedere acumularea mediului folosit pentru desorbţie, în


stare gazoasă, corespunzător fig. 11.7.,a şi respectiv în stare lichidă, corespunzător
fig. 11.7.,b.
• Stocarea termochimică constă în stocarea căldurii produsă ca urmare a
reacţiilor chimice reversibile, care pot avea loc cu/fără prezenţa unui catalizator.
După reacţie, reactanţii se separă şi sunt stocaţi fiecare separat – conform
schemei din fig. 11.7.,c. Reacţiile de încărcare au loc de la dreapta la stânga
(dinspre recipientul (12) spre (1)). Produşii de reacţie sunt gazoşi. Dacă unul din
produşii de reacţie este stocat în faza lichidă, atunci se realizează o densitate
energetică bună.

11.2.5. Comparaţie între diversele tipuri de acumulare a căldurii


În continuare se face o analiză comparativă între diversele tipuri de acumulare a
căldurii, din următoarele puncte de vedere:
– densitatea de energie a mediilor de stocare, în MJ/m3;
– densitatea de exergie a mediilor de stocare, în MJ/m3;
– eficienţa energetică a stocării căldurii – pierderile energetice aferente
procesului şi instalaţiei de acumulare a căldurii.

11.2.5.1. Densitatea de energie a sistemelor


de stocare a căldurii
În fig. 11.8. este prezentată dependenţa densităţii de energie a diverselor sisteme
de stocare a căldurii, în funcţie de temperatura mediului de stocare, pentru două
cazuri [11.1]:
– sisteme la presiunea atmosferică (nepresurizate);
– sisteme sub presiune (presurizate).
l [MJ/m3] l [kWh/m3]
3000 4
2
1000 300
3 1 a.f.

300 100 SO3


5 6 CH4+H2O
100 30 abur
36 10
[°C] [bar]
30
0 200 600 1000 t a. 1 3 10 30 100 200 p b.

Fig. 11.8. Densitatea de energie în funcţie de temperatură (a) şi de presiunea de lucru (b),
pentru: a - sisteme nepresurizate, b - sisteme sub presiune.
Unde: 1 - acumularea căldurii latente; 2 - fontă; 3 - cu ulei; 4 - Al2O3 sau MgO;
5 - ulei; 6 - săruri topite; a.f. - apă fierbinte.
ACUMULAREA CĂLDURII 529

În fig. 11.8. s-au considerat următoarele valori pentru volumele goale ale
recipientelor (vaselor) de stocare: 12,5% pentru mediile lichide de stocare;
25% pentru mediile de stocare metalice şi 37,5% pentru mediile solide nemetalice
şi cu schimbarea stării de agregare a mediului de stocare.
• Sistemele de stocare cu presiunea de saturaţie coborâtă (apropiată de aceea
atmosferică) – fig. 11.8.,a –: densitatea de energie scade sensibil odată cu reducerea
temperaturii mediului utilizat pentru acumularea căldurii. Se constată că uleiurile
se pot utiliza de la peste 350°C, iar sărurile topite cam până în această temperatură.
De asemenea, rezultă că stocarea căldurii latente conduce la o densitate de energie
mai mare decât în cazul stocării căldurii sensibile. Unele medii au o densitate foarte
mare a energiei (de ex. sărurile de litiu şi amestecurile eutectice ale compuşilor
fluoruraţi). Dintre mediile solide de stocare, fonta are cea mai mare densitate de
energie.
• Sistemele de stocare sub presiune – fig. 11.8.,b – : densitatea de energie
depinde mult de presiunea de saturaţie a mediului de lucru, comparativ cu
presiunea atmosferică. Se constată o diferenţă între valorile densităţii de energie în
cazul apei fierbinţi, faţă de cel al aburului cu presiune alunecătoare. Pantele
curbelor sunt puternic regresive în cazul aburului şi mult mai mici în cazul apei
fierbinţi, mai ales la presiuni mari.

11.2.5.2. Densitatea de exergie a sistemelor


de stocare a căldurii
Fig. 11.9. prezintă variaţia densităţii de exergie, pentru aceleaşi sisteme de
stocare avute în vedere şi în cazul fig. 11.8., în funcţie de temperatură, pentru
sistemele nepresurizate (fig. 11.8.,a) şi în funcţie de presiune, în cazul sistemelor
de stocare sub presiune [11.1].
l [MJ/m3] l [kWh/m3]
3000
4
1 300
1000
SO3
5
3 100
300
2 a.f. CH4+H2O
30
100
10
30 6 abur
aer
[°C] 3 [bar]
10
0
0 200 400 600 1000 t 1 3 10 30 100 200 p
a. b.
Fig. 11.9. Densitatea de exergie în funcţie de temperatură (a) şi de presiunea de lucru (b),
pentru: a - sisteme nepresuriate, b - sisteme sub presiune.
Notă: notaţiile corespund celor din fig. 11.8.
530 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Analiza fig. 11.9. conduce la aceleaşi constatări calitative ca şi în cazul


fig. 11.8. În plus, în cazul aerului ca mediu de stocare se constată că densitatea de
exergie este cu mult mai mică faţă de cazul apei fierbinţi.

11.2.5.3. Eficienţa energetică a acumulării căldurii


Eficienţa energetică a sistemelor de acumulare a căldurii se stabileşte avându-se
în vedere un ciclu complet de funcţionare: încărcare - staţionare - descărcare.
După cum s-a arătat în § 11.2.5.1. şi § 11.2.5.2., densitatea de energie şi de
exergie sunt – teoretic – la limitele superioare. Practic, apar pierderi de energie prin
disiparea căldurii, în perioada de staţionare şi cele prin transferul căldurii, în faza
de încărcare şi descărcare. Aceste pierderi determină, în final, „factorul de
eficienţă al instalaţiei de acumulare ζA ”, definit ca raportul între exergia
conţinută la descărcare şi aceea conţinută la încărcare, pentru a se ajunge la
condiţiile iniţiale. În cazuri speciale (de exemplu, când căldura este stocată în afara
instalaţiei de referinţă, pentru producerea energiei, atunci factorul de eficienţă
poate fi definit ca raportul entalpiilor (energiilor), numit „factor de eficientă
termică – νA – ” a instalaţiei de acumulare.
• Pierderile prin staţionare, apar în intervalul dintre faza de încărcare şi
descărcare, fiind diferite în funcţie de modul de stocare a căldurii: sensibile, latente
sau termochimice.
 Pierderile prin staţionare la stocarea căldurii sensibile.
Entalpia stocată la temperatura T, raportată la temperatura mediului ambiant
Tam, cu masa de stocare mst şi căldura specifică medie între cele două temperaturi
(la presiune constantă) cp, este dată de:
∆Q = m st ⋅ c p ⋅ (T − Tam ) [kJ] . 11.32)
Pierderile de căldură în mediul ambiant, prin izolaţia termică a instalaţiei de
acumulare sunt:
∆Qiz = ∆Q / dτ = − k ⋅ S ⋅ (T − Tam ) [kW] (11.33)
unde k este coeficientul global de transfer de căldură, în kW/m ⋅grd; S – suprafaţa
2

de transfer de căldură, în m2; τ – durata, în s.


Din relaţiile (11.32) şi (11.33) rezultă
( − τ⋅k ⋅ A / m ⋅c )
T (τ) − Tam = [T ( τ = 0) − Tam ] ⋅ e st p
. (11.34)
În timp, temperatura mediului stocat scade către Tam. Ca urmare, pentru
perioada de staţionare factorul de eficienţă termică (νA) este:
ν A⋅st = ∆Q (τ) / ∆Q (τ = 0) . (11.35)
Ţinându-se seama de relaţia (11.34), rezultă:
ν A⋅st (τ) = exp(−τ ⋅ k ⋅ A / mst ⋅ c p ) = exp(− Z * ) . (11.36)
Factorul de eficienţă (exergetică) a instalaţiei de acumulare pentru perioada de
staţionare (ζA⋅st) ţine seama de factorul Carnot ((T=Tam/T), fiind dat de:
∆E (τ)  T − Tam   T − Tam 
ζ A⋅st = =  ∆Q ⋅   ∆Q ⋅  (11.37)
∆E (τ = 0)  T  τ> 0  T  τ =0
ACUMULAREA CĂLDURII 531

Utilizând relaţiile (11.34) şi (11.36), rezultă:


1
ζ A⋅st = ⋅ exp(− Z * ) . (11.38)
1 − (Tam / T ) ⋅ (1 − exp(Z * ))

Se constată că ζ A⋅st = f (T / Tam ) , funcţie de care pot apare următoarele cazuri


caracteristice:
– temperatura ridicată a stocării, când (Tam/Tst ≈ 0), atunci conform relaţiei
(11.38) rezultă:
ζ A⋅st = exp(− Z * ) = ν A⋅st ; (11.39)
– temperatura redusă a stocării, când (Tam/Tst ≈ 1), atunci:

ζ A⋅st = exp(−2 ⋅ Z * ) = ν 2A⋅st . (11.40)


Notă: pierderile exergetice ce au loc prin amestecul zonelor calde şi reci ale
mediului de stocare, sunt independente de pierderile de căldură spre exterior.
 Pierderile prin staţionare, la stocarea căldurii latente, vor fi similare
pierderilor de căldură spre mediul ambiant, temperatura de stocare rămânând
constantă prin definiţie (fiind vorba de căldura latentă). Ca urmare, pierderile de
căldură nu depind de durată, în calculul lor aplicându-se relaţia (11.33). Pentru a
calcula pierderile exergetice se va ţine seama suplimentar de factorul Carnot, care
este de asemenea independent de durată. În aceste condiţii:
ν A⋅st = ζ A⋅st (11.41)
 Pierderile prin staţionare, la stocarea termochimică
Pentru evitarea reacţiilor reversibile se aplică stocarea separată a
componentelor. În aceste condiţii pot apare pierderi de căldură, care sunt însă
neglijabile, fiind considerate ca pierderi iniţiale.
• Pierderile la încărcare şi descărcare
Acestea sunt numai pierderi exergetice, cum ar fi cele aferente schimbătoarelor
de căldură, prin laminare şi chiar prin amestec.
• Pierderile totale ale procesului de acumulare (ζA) sunt date de produsul
factorilor de eficienţă a încărcării (ζi), a staţionării (ζst) şi a descărcării (ζd):
ζ A = ζ i ⋅ ζ st ⋅ ζ d . (11.42)
532 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.3. Acumularea căldurii în sistemele de alimentare


cu căldură (SAC)
În § 11.1. şi în fig. 11.1. s-au prezentat diversele posibilităţi, de principiu,
pentru acumularea energiei, în condiţiile unui sistem de alimentare cu căldură
(SAC). Ţinându-se seama de cele expuse cu această ocazie, din punct de vedere
numai al acumulării căldurii se poate spune că există două variante de acumulare a
acesteia: naturală, sau cu instalaţii specializate.

11.3.1. Acumularea naturală a căldurii


Acumularea naturală a căldurii (a.n.c.) reprezintă procesul de acumulare
a acesteia în diversele componente, care se regăsesc în mod normal în cadrul unui
SAC. Pornind de la consumatorii de căldură către sursele de căldură,
subansamblele care pot fi considerate ca elemente de a.n.c. sunt:
• elementele masive de construcţie, care delimitează incintele/clădirile
încălzite (pereţi, podea, plafon);
• „masa” de apă, care este vehiculată prin conducte, de la cele care asigură
distribuţia căldurii în interiorul clădirilor, la cele care compun reţelele termice
secundare (dintre clădirile consumatorilor şi punctele termice), până la reţelele
termice primare (dintre punctele termice şi sursa/sursele de căldură).
Efectele de acumulare naturală a căldurii se manifestă practic prin fenomenul de
„volant termic”. Acesta se caracterizează prin faptul că, datorită inerţiei termice a
acestor elemente, orice modificare a unui parametru la „intrarea” într-un
subansamblu al SAC va fi sesizată la „ieşirea” din acesta cu o întârziere de timp
(defazaj), simultan cu o aplatisare a amplitudinii acesteia, faţă de aceea ce a
caracterizat parametrul respectiv la intrare.
Fenomenul respectiv este strict caracteristic elementelor masive de construcţie,
care delimitează incintele şi/sau clădirile încălzite, după cum s-a arătat în § 2.2.5.
În cazul conductelor de transport al agentului termic (cel mai adesea apa caldă
sau apa fierbinte), pe lângă fenomenul de acumulare a căldurii în volumul de apa
din acestea, simultan apare şi fenomenul de „întârziere” a efectului variaţiei unui
parametru la ieşirea din conductă, faţă de momentul iniţial la care a avut loc la
intrare, din cauza vitezei finite cu care particula de fluid a parcurs distanţa
respectivă. Suprapunerea în timp a celor două fenomene, care ţin de stocarea
căldurii în masa de apă din conducte şi în masa propriu-zisă a conductelor
respective, reprezintă o acumulare importantă a căldurii.
Efectele a.n.c. sunt utile şi obligatoriu să se ţină seama de ele, în două situaţii
importante din cursul funcţionării unui SAC:
– la adoptarea metodelor de reglare a livrării căldurii, în cadrul unui SAC
(v. cap 17);
– în cazul unei întreruperi accidentale a alimentării cu căldură, datorită unui
incident ce a avut loc pe traseul sursă de căldură-consumatori.
Este de subliniat că ambele situaţii expuse mai sus, nu pot constitui elemente
pentru dimensionarea capacităţilor instalate în diversele subansamble ale SAC.
ACUMULAREA CĂLDURII 533

Se ţine seama de efectele a.n.c. în perioadele tranzitorii sau în cursul unor regimuri
deosebite apărute în funcţionare. Atunci se pot utiliza capacităţile de acumulare
naturală, pentru a face faţă unor condiţii anormale de scurtă durată.
În cazul elementelor de construcţie ale consumatorilor de căldură pentru
încălzire, capacitatea de acumulare este dependentă de caracteristicile termo-fizice
ale acestora, nedepinzând de mărimea şi anvergura SAC. În acest caz, efectul de
acumulare a căldurii este caracteristic fiecărui consumator în parte.
Capacitatea de acumulare a căldurii în reţeaua termică propriu-zisă şi în
volumul de apă conţinută de aceasta este determinată în primul rând de anvergura
SAC, caracterizată de lungimea reţelelor termice şi prin debitul de căldură ce le
tranzitează. Deci, a.n.c. în elementele masice de construcţie este o caracteristică a
fiecărui consumator în parte şi are efecte în livrarea căldurii numai pentru
consumatorul respectiv. În cazul a.n.c. în sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii, capacitatea de acumulare depinde de mărimea sistemului, fiind
o caracteristică a ansamblului SAC, crescând odată cu anvergura acestuia.

11.3.2. Acumulatoare de căldură specifice SAC


Acumulatoarele de căldură propriu-zise sunt instalaţii pentru stocarea căldurii
sub formă de apă caldă, apă fierbinte sau abur; cel mai adesea sub formă de apă
fierbinte sub presiune. Indiferent de poziţia lor în cadrul SAC, la consumator sau în
reţea, ori la sursa de căldură, ele se utilizează pentru preluarea vârfurilor de sarcină
termică şi pentru realizarea unei rezerve momentane de căldură, în vederea
alimentării consumatorilor. În cazul amplasării la sursa de căldură sub forma unei
CCG, acumulatoarele de căldură se pot utiliza şi pentru acoperirea unor vârfuri de
sarcină electrică, în funcţie de simultaneitatea acesteia cu cererea de căldură.
În domeniul consumatorilor industriali, acumulatoarele de căldură pot utiliza şi
energia produsă pe seama recuperării resurselor energetice secundare.
Indiferent de poziţia în cadrul SAC, temporar, acumulatoarele de căldură pot
constitui şi surse de căldură de rezervă, în cazul unor indisponibilităţi momentane
ale SAC, pentru a asigura cantitativ şi/sau calitativ necesarul de căldură al
consumatorilor.
Din punctul de vedere al naturii agenţilor termici utilizaţi la încărcarea şi
respectiv descărcarea acumulatoarelor specifice SAC, acestea pot fi: abur/abur,
abur/apă fierbinte sau apă fierbinte/apă caldă. Sub aspect funcţional, ele pot fi cu
presiune variabilă (cele abur/abur), sau cu echipresiune (cele abur/apă fierbinte, sau
apă fierbinte/apă caldă).
În § 11.2. s-au prezentat principiile acumulării căldurii şi tipurile de stocare a
acesteia. În continuare se vor analiza în special acumulatoarele utilizate în mod
curent în SAC.
534 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 11 – I –

11. ACUMULAREA CĂLDURII......................................................................................505


11.1. Scopul şi rolul acumulării energiei .......................................................................505
11.2. Acumularea căldurii, principii şi soluţii de realizare ............................................506
11.2.1. Definiţii .........................................................................................................506
11.2.2. Principiul acumulării energiei termice ...........................................................507
11.2.3. Tipurile de acumulare a energiei termice ......................................................508
11.2.4. Tipuri de stocare a căldurii ............................................................................509
11.2.4.1. Stocarea căldurii sensibile a fluidelor la saturaţie ..................................509
11.2.4.2. Stocarea căldurii sensibile a lichidelor sub presiune (subrăcite) ............511
11.2.4.3. Stocarea căldurii sensibile din medii solide ...........................................514
11.2.4.4. Medii solide pentru stocarea căldurii .....................................................515
11.2.4.5. Stocarea căldurii latente .........................................................................517
11.2.4.6. Acumularea gazelor sub presiune...........................................................521
11.2.4.7. Alte sisteme de stocare a căldurii ...........................................................524
11.2.5. Comparaţie între diversele tipuri de acumulare a căldurii .............................528
11.2.5.1. Densitatea de energie a sistemelor de stocare a căldurii.........................528
11.2.5.2. Densitatea de exergie a sistemelor de stocare a căldurii.........................529
11.2.5.3. Eficienţa energetică a acumulării căldurii ..............................................530
11.3. Acumularea căldurii în sistemele de alimentare cu căldură (SAC) .......................532
11.3.1. Acumularea naturală a căldurii ......................................................................532
11.3.2. Acumulatoare de căldură specifice SAC .......................................................533
534 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.3.2.1. Acumulatoarele de căldură cu presiune variabilă


Acestea fac parte din categoria acumulatoarelor abur/abur. Ele se compun
dintr-un rezervor cilindric 1 (orizontal sau vertical) şi un dom 2, ca în fig. 11.11.

2
p1 6 p2

5 7 1
M

3
4
Fig. 11.11. Schema funcţională a acumulatorului de abur cu presiune variabilă:
1- rezervor; 2 - dom; 3 - distribuitor de abur; 4 - duze; 5 - abur pentru încărcare;
6 - abur de descărcare; 7 - apă fierbinte sub presiune; M, m - nivelul maxim şi
minim al apei în rezervor.

Rezervorul 1 se află în permanenţă umplut cu apă. Nivelul acesteia scade în


cursul descărcării acumulatorului, de la nivelul maxim admis M la cel minim m şi
creşte de la m la M în cursul încărcării. Spaţiul de deasupra nivelului apei din
rezervor şi în dom este ocupat cu vapori de abur saturat, în general, uscat.
În cadrul unui ciclu descărcare-încărcare au loc următoarele:
a) la începutul perioadei de descărcare nivelul apei în rezervor este maxim M,
ocupând cca. 90% din volumul rezervorului. Conţinutul său de căldură este h’1,
corespunzător stării de saturaţie la presiunea p1 existentă în acest moment;
b) în cursul descărcării, odată cu creşterea consumului de abur, presiunea în
colectorul de distribuţie a aburului p2 începe să scadă, determinând scăderea
corespunzătoare a presiunii din rezervorul acumulatorului.
Ca urmare a scăderii presiunii în acumulator de la p1 la p2, apa aflată în stare de
saturaţie la p1, t1 se vaporizează producând abur saturat uscat la presiunea p2 cu
conţinutul de căldură h”2.
Acesta umple spaţiul de deasupra apei şi domul. Odată cu vaporizarea apei,
nivelul său în acumulator scade. Fiecărei presiuni din acumulator îi corespunde un
anumit nivel al apei în acesta: poziţia superioară M corespunde presiunii maxime
din acumulator p1, deci în stare încărcată, iar poziţia inferioară m corespunde
presiunii minime admise p2, în stare descărcată;
c) în momentul în care acumulatorul este descărcat, se închide automat vana de
pe racordul de descărcare 6 şi se deschide aceea de pe racordul de încărcare cu abur
5;
d) odată cu intrarea în acumulator a aburului pentru încărcare, în contact cu apa
rămasă în acumulator începe condensarea sa. Ca urmare, presiunea apei în rezervor
ACUMULAREA CĂLDURII 535

ca şi nivelul său încep să crească. La finele încărcării, când nivelul apei este maxim
M, presiunea sa ajunge la valoarea aceleia a aburului de încărcare p1, iar conţinutul
de căldură a crescut de la h’2 (corespunzător lui p2) la h’1 (corespunzător lui p1).
Acum poate începe un nou ciclu de descărcare.
Pentru ca procesul de condensare a aburului să se facă rapid şi schimbul de
căldură abur-apă să fie cât mai bun, aburul este introdus în acumulator în
distribuitorul 3, care se află în imersiune în apă, sub nivelul minim m admis la
finele descărcării. Din distribuitor aburul intră într-un sistem de duze 3, de forma
celei prezentată în fig. 11.12.

2 7
1

5
6

Fig. 11.12. Sistemul de distribuţie şi împrăştiere a aburului de încărcare:


1- distribuitor de abur; 2 - abur pentru încălzire; 3 - duze pentru împrăştierea
aburului; 4 - difuzor; 5 - apă din rezervor; 6 - peretele inferior al rezervorului
acumulatorului; 7 - nivelul apei în rezervor.

Duzele 3 sunt montate în ţevi de forma unor difuzoare 4. Ca urmare a efectului


duzelor (cu axele orificiilor orientate în sus), difuzorul se va umple cu vapori de
abur cu presiunea mai mică decât aceea a apei. Se formează o depresiune, un
fenomen de ejecţie, care determină aspiraţia apei prin partea inferioară 5 în sensul
indicat de săgeţi. Astfel, se asigură un amestec bun al aburului cu apa, simultan cu
încălzirea rapidă şi uniformă a acesteia.
Comutarea acumulatorului de la regimul de încărcare la cel de descărcare şi
invers se face automat prin comandă asupra organelor de închidere de pe conducta
de alimentare şi de descărcare.

11.3.2.2. Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă


Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă (cu echipresiune) numite şi
„boilere”, sunt de tip abur/apă caldă sau fierbinte, ori apă fierbinte/apă caldă.
Ele sunt reprezentate de un vas cilindric (orizontal sau vertical), în care se află o
serpentină prin care circulă agentul termic încălzitor (aburul, la acumulatoarele
536 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

abur/apă, sau apa fierbinte, la acumulatoarele apă fierbinte/apă caldă)


– v. fig. 11.13. – .
Ca şi în cazul acumulatoarelor cu presiune variabilă, funcţionarea acestora este
caracterizată de cele două perioade de încărcare şi respectiv descărcare. Ele fac
parte din categoria acumulatoarelor cu volum variabil; în cursul încărcării volumul
ocupat de agentul încălzit creşte, iar la descărcare acesta scade. Volumul de lichid
din acumulator variază deci între nivelul maxim, corespunzător finelui încărcării şi
cel minim, aferent finelui descărcării. În cazul utilizării aburului, în cursul
perioadei de încălzire, pe partea de agent termic de încălzire acesta condensează,
iar în cazul folosirii apei fierbinţi are loc numai răcirea sa.
1
M 5
a. m
3
6 4

2
5

3 M
1
b. 2 4
m

Fig. 11.13. Acumulatoare de căldură cu echipresiune, de tip orizontal (a), sau vertical (b):
1 - vasul acumulatorului; 2 - serpentina de încălzire; 3, 4 - intrarea/ieşirea
agentului termic de încălzire; 5, 6 - intrarea/ieşirea agentului termic încălzit;
M, m - nivelul maxim şi respectiv minim al agentului termic de încălzire, în
vasul acumulatorului.

11.3.3. Capacitatea specifică de acumulare


Capacitatea specifică de acumulare „g” este principala caracteristică tehnică a
unui acumulator. Ea va determina toate celelalte mărimi de funcţionare şi
dimensionare ale acestuia. Stabilirea capacităţii specifice de acumulare are la bază
bilanţul termic şi de masă al acumulatorului pe perioada unui ciclu de funcţionare
încărcare-descărcare, pe tip de acumulator şi de agenţi termici utilizaţi pentru
încărcare şi respectiv descărcare.
ACUMULAREA CĂLDURII 537

11.3.3.1. Capacitatea specifică de acumulare a


acumulatorului cu presiune variabilă
În cazul acumulatoarelor cu presiune variabilă de tip abur/abur funcţionarea se
bazează pe variaţia parametrilor termici ai mediului din interiorul acumulatorului
(apă fierbinte sub presiune), în cursul unui ciclu de funcţionare, conform fig. 11.14.

D1,(p1,t1),h1
D2 , p 2 , t 2" = f ( p2 ) sat
h2"
M
a.
apă fierbinte
m sub presiune

nivel apă
paf,haf
fierbinte

p1h1' M

b.

p 2 h 2' m
τ [ore]
τdesc. τînc.
τciclu

Fig. 11.14. Variaţia principalelor mărimi caracteristice acumulatorului cu variaţia presiunii:


a - schema funcţională; b - variaţia principalelor mărimi termice; D1, (p1, t1),
h1 - parametrii aburului supraîncălzit, utilizat la încărcare; D2, p2, t 2" ,h2" -
parametrii aburului la descărcare; h1' , h2' - entalpia apei fierbinţi la saturaţie, în
acumulator, la începutul şi respectiv finele descărcării; M, m - nivelul maxim şi
minim al apei fierbinţi din acumulator la finele şi începutul încărcării.

Bilanţul termic pe conturul acumulatorului, pe durata unui ciclu (τciclu), de


descărcare (τdesc.) şi încărcare (τînc.) este:
D1 ⋅ (h1 − h1' ) = G a ⋅ ( h1' − h2' ) ⋅ η A = D2 ⋅ (h2" − h2' ) , [kJ/ciclu] , (11.43)
unde ηA – gradul de reţinere a căldurii în acumulator, dependent de pierderile de
căldură către mediul ambiant ale acestuia; D1, D2 – cantitatea de abur supraîncălzit
(la parametrii p1 şi t1), respectiv saturat – teoretic – (la presiunea p2), în kg/ciclu;
538 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ga – cantitatea de apă fierbinte, în stare de saturaţie la presiunea din acumulator,


variabilă între p1 şi p2, în kg/ciclu.
Din partea a doua a relaţiei (11.43), rezultă capacitatea specifică de acumulare a
acumulatorului cu variaţia presiunii:
D h' − h'
g = 2 = 1" 2' ⋅ η A , [kg abur produs/kg apă fierbinte (11.44)
Ga h2 − h2
capacitate a acumulatorului]
sau:
D h' − h'
g * = 2 = 1" 2' ⋅ ρ1' ⋅ η A , [kg abur produs/m3 apă fierbinte (11.45)
Va h2 − h2
din acumulator]
unde: Va – volumul de apă fierbinte, în m3; ρ1' – densitatea apei fierbinţi la
saturaţie, la presiunea p1, în kg/m3, în care volumul de apă (Va) ocupat de cantitatea
(Ga) este:
Va = Ga / ρ1' , [m3] , (11.46)
Aceasta arată ce cantitate de abur (în kg) se poate obţine pentru fiecare m3 de
volum de apă existentă în acumulator în stare încărcată la o anumită presiune p1 şi
p2 între care evoluează ciclul respectiv.
La determinarea valorilor de calcul p1 şi p2 ale presiunilor aburului trebuie avute
în vedere şi pierderile de presiune ∆p1 de pe conducta de alimentare cu abur a
acumulatorului (de la sursa de abur pentru încărcare până la
acumulator, ∆p1 ≈ 0,5 bar) şi pierderile ∆p2 de pe conducta de alimentare cu abur
a consumatorului ( de la acumulator la consumator). Deci:
p1 = p0 – ∆p1 [bar] (11.47)
p2 = p + ∆p2 [bar] , (11.48)
unde p0 este presiunea aburului de încărcare la sura de căldură; p – presiunea
minimă admisă de consumator.
Pe baza relaţiei (11.44), în fig. 11.15. şi 11.16. sunt prezentate nomogramele
pentru determinarea capacităţii specifice de acumulare, în cazul acumulatoarelor cu
variaţia presiunii, pentru presiuni coborâte şi medii (p1 = 1 ... 30 bar şi
p2 = 0,5 … 30 bar), respectiv pentru presiuni ridicate (p1 = 30 … 20 bar şi
p2 = 20 … 200 bar). Nomograma din fig. 11.15. permite totodată determinarea
densităţii din acumulator, la începutul descărcării (ρ1 în funcţie de p1) şi la finele
acesteia (ρ2 în funcţie de p2).
Din analiza fig. 11.15. şi 11.16. se constata ca valoarea „g” creşte odată cu
scăderea presiunii p2, pentru aceeaşi p1, sau cu creşterea presiunii p1, pentru aceeaşi
valoare a lui p2, adică odată cu creşterea diferenţei de presiune pe acumulator:
∆p A = p1 − p 2 .
ACUMULAREA CĂLDURII 539

Fig. 11.15. Calculul capacităţii specifice de acumulare g în funcţie de presiunea de încărcare p1 şi descărcare p2
pentru acumulatoarele de abur cu cădere de presiune.
540 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

g Exemplu:
[kg/m3] p2=40bar;
p1=200bar p1=120bar;
200 g=154kg/m3
180
160
c 160

120 140
120
80 100
80
40 60
40
30
0
20 a 60 100 140 200
p2[bar]

Fig. 11.16. Calculul capacităţii specifice de acumulare a acumulatoarelor cu cădere de


presiune sub presiune înaltă.

11.3.3.2. Capacitatea specifică de acumulare a


acumulatorului cu echipresiune
Acumulatorul poate fi de tip abur/apă fierbinte, sau apă fierbinte/apă caldă,
unde agentul termic utilizat pentru încălzire este aburul, respectiv apa fierbinte,
iar căldura este acumulată şi livrată sub formă de apă fierbinte, respectiv apă caldă,
conform fig. 11.17. şi 11.18.

G,ta1
M D,p,t,
a. taf h
Vaf D,p,tc,
hc
m

G,ta2
ACUMULAREA CĂLDURII 541

t [°C]

t tc
ta2
ta2 t’a2
ta1
ta1
b. τ [ore]
0 nivel apă
D, G GM
GM M
[kg]
D Gm m
0 τ [ore]
încălzire descărcare încărcare
τ ciclu

Fig. 11.17. Variaţia principalelor mărimi caracteristice acumulatorului cu echipresiune


abur/apă fierbinte:
a - schiţa funcţională a acumulatorului; b - variaţia temperaturilor celor doi
agenţi termici şi a cantităţilor de abur, respectiv apă fierbinte, în cursul unui
ciclu de încălzire-descărcare-încărcare.

În care: t, tc – temperatura aburului supraîncălzit utilizat la încărcare, respectiv a


condensatului; ta1, ta2, t a' 2 – temperatura apei în acumulator la începerea perioadei
de încălzire, cu acumulatorul încărcat, respectiv la finele acesteia şi t a' 2 , la finele
perioadei de descărcare (ţinându-se seama de pierderile de căldură către mediul
ambiant din timpul descărcării); G – cantitatea de apă din acumulator
(GM – maximă, corespunzătoare perioadei de încălzire, cu acumulatorul încărcat şi
m
G – minimă, corespunzătoare finelui perioadei de descărcare); m, M – nivelul
minim, respectiv maxim al apei fierbinţi în acumulator; taf, Vaf – temperatura şi
volumul apei fierbinţi din acumulator.
Gac ,tac1

M
tac
Ga f ,ta f
a.
Vac
Ga f ,ta r
m

Gac ,tac2
542 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t [°C]
taf

tar2 tac2
tar t’ac2
tar1 tac1
tac1
b. τ [ore]
0 nivel apă
Gaf ,Gac Gac
M
Gac M
[kg]
Gaf m
G ac m
0 τ [ore]
încălzire descărcare încărcare
τ ciclu

Fig. 11.18. Variaţia principalelor mărimi caracteristice acumulatorului cu echipresiune,


apă fierbinte/apă caldă:
a - schiţa funcţională a acumulatorului; b - variaţia temperaturilor celor doi
agenţi termici şi a cantităţilor de apă fierbinte, respectiv apă caldă, în cursul
unui ciclu de încălzire-descărcare-încărcare.

Gaf este cantitatea de apă fierbinte utilizată pentru încălzire; taf, tar – temperatura
apei fierbinţi în cursul perioadei de încălzire, la intrarea şi respectiv ieşirea din
serpentina de încălzire (tar1, tar2 – la începutul şi finele perioadei de încălzire); tac –
temperatura apei calde, încălzită în acumulator, de la tac1 (la începutul perioadei de
'
încălzire), la tac2 (la finele perioadei de încălzire) şi reală t ac 2 , ţinându-se seama de
pierderile de căldură către mediul ambiant, în timpul descărcării; Gaf, Gac –
cantitatea de apă fierbinte, respectiv de apă caldă utilizată pentru încălzire şi
respectiv asigurată la descărcare; m, M – nivelul apei calde, minim şi maxim, în
acumulator; tac, Vac – temperatura şi volumul apei calde în acumulator.
Bilanţurile termice pe conturul acumulatorului pentru durata încălzirii sunt:
– în cazul acumulatorului abur/apă fierbinte:
D ⋅ (h − hc ) ⋅ η A = G ⋅ (ha 2 − ha1 ) , [kJ/τîncălz.] , (11.49)
– în cazul acumulatorului apă fierbinte/apă caldă:
Gad ⋅ (haf − har ) ⋅ η A = Gac ⋅ (hac 2 − hac1 ) , [kJ/τîncălz.] , (11.50)
unde ηA – gradul de reţinere a căldurii în acumulator; D – cantitatea de abur intrată
în serpentina de încălzire, în kg/τîncălz.; h, hc – entalpia aburului supraîncălzit
(la parametrii p, t) utilizat pentru încălzire, respectiv a condensatului
ACUMULAREA CĂLDURII 543

(la temperatura tc de saturaţie corespunzătoare presiunii p, în kJ/kg; G – cantitatea


de apă fierbinte încălzită în acumulator; ha1, ha2 – entalpia apei fierbinţi la
începutul, respectiv finele perioadei de încălzire, în kJ/kg; Gaf – cantitatea de apă
fierbinte utilizată pentru încălzire, în kg/τîncălzire; haf, har – valorile medii ale
entalpiei apei fierbinţi la intrarea şi respectiv ieşirea din serpentina de încălzire,
în kJ/kg; Gac – cantitatea de apă caldă încălzită în acumulator, în kg/τîncălzire;
hac1, hac2 – entalpia apei din acumulator, la începutul şi respectiv finele perioadei
de încălzire, în kJ/kg.
Din relaţiile (11.49) şi (11.50) rezultă capacităţile specifice de acumulare,
pentru:
– acumulatorul abur/apă fierbinte:
G h − hc
g= = ⋅ η A , (kg apă fierb. acumulată/kg abur utilizat), (11.51)
D ha 2 − ha1
sau,
Vaf h − hc η A
g* = = ⋅ , (m3 apă fierb. acumulată/kg abur utilizat) (11.52)
D ha 2 − ha1 ρ a
– acumulatorul apă fierbinte/apă caldă:
G haf − har
g = ac = ⋅ η A , (kg apă caldă acumulată/kg apă fierb.utiliz.) (11.53)
Gaf hac 2 − hac1
sau,
V haf − har η A
g * = ac = ⋅ ,(m3 apă caldă acumulată/kg apă fierb.utiliz.)(11.54)
Gaf hac 2 − hac1 ρ ac
unde ρa, ρac este densitatea medie a apei fierbinţi, respectiv a apei calde, în cursul
perioadei de încălzire, în kg/m3.

11.3.4. Capacitatea de acumulare a acumulatoarelor


cu presiune variabilă
Aceasta reprezintă cantitatea de abur (G, în kg) pe care trebuie să o producă
pentru o diferenţă admisibilă de presiune ∆p. Valoarea se determină grafo-analitic
cu ajutorul curbei integrale a diagramei de consum care trebuie aplatisată, după
cum rezultă în fig. 11.19. Astfel, dacă pe diagrama de consum zilnic care trebuie
aplatisată, fig. 11.19.,a, se trasează valoarea medie zilnică Dmd a acestuia, atunci
suprafeţele de pe grafic de deasupra acestei linii vor corespunde cantităţilor de abur
care trebuie livrate de acumulator, iar suprafeţele de sub această linie vor
corespunde cantităţilor de abur cu care se încarcă acumulatorul.
Curba integrală b a graficului de variaţie a se construieşte pe baza relaţiei
generale:
τi


∆Di = ∆Di −1 + ( D − D md ) ⋅ dτ
0
[kg] , (11.55)
544 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care: τi este perioada de timp între două puncte caracteristice ale curbei de
consum în care aceasta intersectează valoarea medie Dmd, iar i =1,…,4;
D – valoarea momentană a consumului, în kg/s. Aplicând relaţia (11.50) pentru
curba de sarcină din fig. 11.19.,a, rezultă:
τ1 τ2

∆D0 = 0; ∆D1 = ∆D0 + ( D − D ∫ ∫


) ⋅ dτ ; ∆D2 =∆D1 + ( D − D md ) ⋅ dτ;
md

0 0
τ3 τ4


∆D3 = ∆D2 + ( D − D md ) ⋅ dτ ; ∆D4 =∆D3 + ( D − D md ) ⋅ dτ;
0

0
τ5


∆D5 = ∆D4 + ( D − D md ) ⋅ dτ = 0
0
(11.56)

D Db
[kg/s]
Dd
1 2 3 4 5
Dmd
a. De
Da Dc

τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24
τ1 τ2 τ3 τ4 τ5
+∆D
[kg]

1 ∆D1
b.
∆D3 3
5 τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24
4 ∆D4
∆D2
∆D 2

Fig. 11.19. Curba de sarcină zilnică a consumului (a) şi curba integrală a încărcării
acumulatorului (b):
D - debitul mediu zilnic cerut de consumator; τ1, τ2, …τ5 - perioadele de timp
md

caracteristice; Da, Db, … De - cantitatea de abur intrată în acumulator,


suprafeţele cu (+), sau produsă de acumulator, suprafeţele cu (–);
- perioade de încărcare ale acumulatorului;
- perioade de descărcare ale acumulatorului
ACUMULAREA CĂLDURII 545

După cum rezultă din (11.19), în momentul iniţial cantitatea de abur acumulată
în acumulator ∆D0 este nulă. De asemenea, pentru verificarea corectitudinii trasării
curbei integrale în punctul final 5 al curbei de sarcină trebuie să rezulte că debitul
acumulat ∆D5 este tot zero, după cum se vede şi în fig. 11.19.,b.
Deci, pentru fiecare moment τi ordonata curbei integrale este egală cu suma
tuturor suprafeţelor cuprinse între curba de variaţie şi valoarea medie a consumului,
care se află la stânga ordonatei corespunzătoare momentului dat. În acest caz,
md
suprafeţele aflate sub linia D se calculează cu plus (+), iar cele de deasupra
acestei linii se calculează cu minus (–).
Diferenţa între ordonata pozitivă maximă + DiM (în cazul fig. 11.19.,b,
+ DiM = ∆D1 ) şi aceea negativă maximă (– ∆DiM ), unde (– DiM ) = ∆D2, determină
capacitatea de acumulare necesară:
G = + DiM + − DiM [kg] . (11.57)
Pentru determinarea valorii capacităţii de acumulare nu este necesară
construirea tuturor punctelor curbei integrale. Este suficient să se găsească punctele
şi momentele corespunzătoare pe diagrama de consum în care aceasta intersectează
linia consumului mediu Dmd (punctele i = 1,…,4 pe curba din fig. 11.19.,a asociate
duratelor τ1, τ2, τ3, τ4).
Sunt de remarcat următoarele:
1) uneori capacitatea de acumulare G necesară se calculează după cea mai mare
suprafaţă cu (+) sau cu (–). Acest procedeu nu este recomandat şi poate conduce, în
cazul unei curbe de sarcină puternic asimetrică faţă de valoarea medie zilnică, la o
valoare a lui G insuficientă (acumulatorul este subdimensionat). Astfel, în
exemplul din fig. 11.19.,a, dacă valoarea capacităţii acumulatorului s-ar calcula în
funcţie de suprafaţa cea mai mare a graficului de sarcină ∆D2, atunci capacitatea de
acumulare G’ = ∆D2 ar fi mult subdimensionată. Explicaţia constă în faptul că
acumulatorul descărcându-se complet, atunci în perioada următoare τ3 în care are
loc încărcarea cu cantitatea ∆D3, aceasta va fi insuficientă pentru a satisface
consumul de abur ∆D4 din perioada ce urmează τ4;
2) capacitatea de acumulare se poate calcula şi pe baza sumei tuturor
suprafeţelor cu (+) şi (–) de pe graficul de sarcină pentru perioada considerată de
24 de are. Acest procedeu conduce la o supradimensionare a capacităţii de
acumulare, faţă de aceea obţinută pe baza curbei integrale. Valoarea
supradimensionării depinde de alura curbei de sarcină.

11.3.5. Volumul acumulatorului cu presiune variabilă


Volumul de apă al acumulatorului, necesar pentru obţinerea a G (kg abur),
corespunzător nivelului apei în stare încărcată, se determină cu relaţia:
G
V1 = * [m3] , (11.58)
g
546 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

neglijându-se pierderile de căldură ale acumulatorului în mediul ambiant în timpul


descărcării sale, care sunt nesemnificative.
Volumul total necesar al rezervorului se ia
V = V1⋅ (1,10 … 1,15) [m3] , (11.59)
unde s-a ţinut seama că în stare încărcată volumul apei V1 reprezintă 85-90% din
volumul total al rezervorului.
Volumul minim de apă necesar în acumulator la sfârşitul perioadei de
descărcare, astfel încât duzele pentru împrăştierea aburului la încărcare să fie sub
nivelul minim al apei, se determină din bilanţul masic pentru perioada de
descărcare:
V2 ⋅ ρ" = V1 ⋅ ρ'−V1 ⋅ g s [kg] , (11.60)
în care: V1 ⋅ ρ' reprezintă greutatea apei din acumulator în stare încărcată
(la începutul descărcării); V2 ⋅ ρ" – greutatea apei care trebuie să rămână în
acumulator la sfârşitul descărcării; V1 ⋅ g s – greutatea aburului obţinut în
acumulator în timpul descărcării; ρ' , ρ" – densitatea apei la începutul, respectiv
sfârşitul descărcării, în kg/m3.
Din relaţia (11.60) rezultă volumul apei în acumulator la sfârşitul descărcării:
V ⋅ (ρ'− g s )
V2 = 1 [m3] . (11.61)
ρ"

11.3.6. Variaţia cantităţii de apă, în acumulatoarele


cu presiune variabilă
Acumulatorul se poate încărca atât cu abur supraîncălzit, cât şi cu abur saturat,
în ambele cazuri acesta producând tot abur saturat.
Considerând presiunea aburului folosit pentru încărcare (la începutul
descărcării) p1 şi presiunea aburului saturat produs la sfârşitul descărcării p2, atunci
în cursul procesului de descărcare se poate considera că presiunea în acumulator
are o valoare medie:
p + p2
p med = 1
2
Ţinând seama de aceasta, reprezentarea proceselor din acumulator este aceea
din fig. 11.20.
La încărcarea cu abur supraîncălzit conţinutul de căldură al acestuia este:
(q1)si = aria (3’322’) + aria (22’1’1) = r1 + q si1 [kJ/kg] , (11.62)
iar la încărcarea cu abur saturat este:
(q1)sat = aria (3’322’) = r1 [kJ/kg] , (11.63)
unde r1 este căldura de vaporizare a aburului folosit la încărcare la presiunea p1;
q si1 – căldura de supraîncălzire a aburului utilizat la încărcare la presiunea p1 şi
temperatura Tsi1 .
ACUMULAREA CĂLDURII 547

T
[K] p1

pmed
1
3 2
T1 Tsi1
4 5
Tmed

x=0 x=1

4’ 3’ 2’ 5’ 1’ s [kJ/kg⋅grd]

Fig. 11.20. Reprezentarea în diagrama T-s a proceselor din acumulator:


1-2 - încărcarea acumulatorului cu abur supraîncălzit;
2-3 - încărcareaacumulatorului cu abur saturat;
4-5 - descărcarea acumulatorului.

Conţinutul de căldură al aburului saturat la descărcare este:


(q2) = aria (4’455’) = rmed [kJ/kg] , (11.64)
unde:
r +r
rmed = 1 2 [kJ/kg] (11.65)
2
reprezintă valoarea medie a căldurii de vaporizare a aburului la descărcare pentru
presiunea medie pmed; r2 – căldura de vaporizare a aburului la presiunea finală de
descărcare p2.
Ţinând seama de relaţiile (11.63) – (11.65), bilanţul termic al acumulatorului pe
perioada unui ciclu de încărcare-descărcare este:
– în cazul alimentării cu abur supraîncălzit:
Dsi (r1 + q si1 ) = G ⋅ rmed [kJ] (11.66)
– în cazul alimentării cu abur saturat:
Dsat ⋅ r1 = G ⋅ rmed [kJ] . (11.67)
Din analiza fig. 11.20., se constată că întotdeauna:
r1 + q si1 > rmed (11.68)
r1 < rmed . (11.69)
Ca urmare, din relaţiile (11.66) – (11.69) rezultă că:
Dsi < G şi Dsat > G . (11.70)
Deci, într-un ciclu încărcare-descărcare cantitatea de abur (în kg) introdusă în
acumulator este diferită de aceea evacuată. Cantitatea de abur ieşită G (în kg) este
548 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mai mare decât aceea introdusă Dsi sau este mai mică decât Dsat, după cum la
alimentare se foloseşte abur supraîncălzit sau saturat. Ca urmare, în cursul
descărcării, nivelul apei în acumulator va scădea, dacă este alimentat cu abur
supraîncălzit, respectiv va creşte în cazul alimentării cu abur saturat.
De aceea, în timp, în primul caz, acumulatorul va trebui să se completeze cu apă
(cu o pompă specială), iar în al doilea caz este necesară scoaterea unei anume
cantităţi de apă din acesta.
Variaţia cantităţii de apă din acumulator ∆G în cursul unui ciclu încărcare-
descărcare rezultă din bilanţul termic scris în aceste condiţii:
– în cazul alimentării cu abur supraîncălzit:
Dsi (r1 + q si1 ) + ∆Dsi (hmed
'
− h1' ) = G ⋅ rmed [kJ] (11.71)
unde:
∆G si = G − Dsi [kg] (11.72)
– în cazul alimentării cu abur saturat:
Dsat ⋅ r1 = G ⋅ rmed + ∆Gsat ⋅ (hmed
'
− h1' ) [kJ] (11.73)
unde:
∆G sat = Dsat − G [kg] , (11.74)
în care s-au utilizat relaţiile (11.66), respectiv (11.67) şi q si1 este dat de:
q si1 = h1 − h1" [kJ/kg] , (11.75)
în care h1 este entalpia aburului supraîncălzit utilizat la alimentare, în kJ/kg;
h1" – entalpia aburului saturat uscat la presiunea p1, în kJ/kg; hmed
'
– entalpia apei la
saturaţie pentru presiunea pmed.
Relaţiile (11.71, 11.73) şi (11.72, 11.74) conduc la :
– în cazul alimentării cu abur supraîncălzit:
r1 + q si1 − rmed h1 − h1' − rmed
∆G si = G ⋅ = G ⋅ [kg] ; (11.76)
r1 + q si1 − hmed
'
+ h1' h1 − hmed
'

– în cazul alimentării cu abur saturat:


rmed − r1 r − r1
∆G sat = G ⋅ = G ⋅ med [kg] , (11.77)
r1 − hmed + h1
' '
h1" − hmed
'

unde s-a ţinut seama că r1 = h1" − h1' , în kJ/kg.

11.3.7. Dimensiunile constructive de bază ale


acumulatoarelor cu presiune variabilă
Acestea sunt diametrul d şi lungimea rezervorului l, care rezultă, de fapt, din
mărimea volumului său V, conform relaţiei (11.59).
Pentru o capacitate de acumulare G impusă, din relaţiile (11.59) şi (11.60)
rezultă că volumul acumulatorului V depinde invers proporţional de capacitatea
specifică de acumulare g. Ca urmare, pentru o limită superioară a aburului de
alimentare p1 impusă, volumul acumulatorului scade odată cu reducerea presiunii
ACUMULAREA CĂLDURII 549

de la finele descărcării p2, adică odată cu creşterea diferenţei de presiune


∆p = p1 − p 2 pe acumulator. La o presiune p2 impusă, volumul acumulatorului se
reduce odată cu creşterea presiunii p1, deci odată cu creşterea diferenţei de presiune
∆p.
Ţinând seama de acestea, se poate pune problema optimizării volumului
acumulatorului la o capacitate G impusă, ceea ce înseamnă, de fapt, determinarea
valorii optime a diferenţei de presiune ∆p, deci, Vopt = f ( ∆p opt ) .
În general, la un acumulator se impun valorile lui G şi p2 în funcţie de condiţiile
cerute de consumatorul de căldură. Rezultă că optimizarea diferenţei de presiune
∆p înseamnă, de fapt, optimizarea presiunii aburului de alimentare p1.
Deci, Vopt = f (∆popt ) = f ( p1opt ) . Dar, valoarea presiunii p1 influenţează
elementele de natură energetică ce caracterizează sursa de alimentare cu abur a
acumulatorului. Rezultă că optimizarea dimensiunilor acumulatorului trebuie
făcută ţinând seama, pe de o parte, de costul său şi pe de altă parte, de efectele
asupra sursei de alimentare cu abur, în funcţie de natura acesteia (CT sau CCG) şi
de modul de încadrare în schema termică generală.
La un volum dat, valorile optime ale dimensiunilor acumulatorului se obţin
pentru un raport l/d = 4…5 la care greutatea acumulatorului şi pierderile de căldură
ale sale au valori minime. În general, valoarea raportului l/d creşte odată cu
creşterea presiunii aburului de alimentare p1. Din considerente constructive,
diametrele rezervoarelor acumulatoarelor se aleg astfel: d = 2,5…4 m pentru
agregate mai mici; d = 4…5 m pentru cele mari.
Ca urmare a dimensiunilor mari, acumulatoarele de acest tip se montează în
incinte special amenajate, eventual în aer liber cu măsuri speciale privind izolaţia
termică, protecţia anticorozivă şi mecanică. Indiferent de modul în care sunt
amplasate acumulatoarele, aparatura de automatizare măsură şi control aferentă lor
necesită obligatoriu o incintă alăturată, închisă.

11.3.8. Alegerea tipului de acumulator


Între acumulatorul cu cădere de presiune sau cu echipresiune, alegerea se face
ţinând seama de rolul acestor instalaţii şi de efectele tehnico-economice pe care le
au asupra sistemului de alimentare cu energie.
Trebuie ţinut seama că acumulatoarele cu cădere de presiune se recomandă a fi
utilizate pentru curbele de sarcină cu oscilaţii de scurtă durată, dar care necesită
debite mari de abur. Aceasta este determinată de capacitatea G relativ mică a
acumulatorului respectiv, dar cu putere de debitare mare.
În general, acumulatoarele de abur sunt foarte elastice la supraîncărcări
instantanee, spre deosebire de cele de apă caldă care, din acest punct de vedere,sunt
concurate de cazanele de apă fierbinte.
Acumulatoarele cu echipresiune se folosesc acolo unde este necesară o
capacitate mai mare de acumulare, dar cu putere de debitare redusă.
550 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.3.9. Alegerea capacităţii de acumulare


Se face în baza calculelor tehnico-economice. Rezultatele acestora sunt
influenţate, în primul rând, de alura curbei de sarcină termică care urmează a fi
aplatisată, de tipul sursei de căldură şi de modul de dimensionare a acesteia.
a. Alura curbei de sarcină termică este principalul element care determină
mărimea capacităţii de acumulare G a acumulatoarelor. Pentru exemplificare, în
fig. 11.21. sunt prezentate câteva cazuri specifice.

D[kg/s]
10 9 10 9
7 8 8
8 7
6 Damd = 8kg/s
a. 6 Ga = 8kg
4 δa = 1,25
2
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]

D[kg/s]
10 10 9
8 8
8 7
5 6 Dbmd = 7,13kg/s
6 4
b. 4 Gb = 15,78kg
2 δb = 1,40
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]

D[kg/s]
10 10 9
8 7 Dcmd = 5,75kg/s
6 6
c. 6 4 Gc = 19,50kg
4 3
2 1 δc = 1,74
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
ACUMULAREA CĂLDURII 551

D[kg/s]
10 Ddmd = 5,75kg/s
10 9
8 7 Gd = 27,75kg
6 6
d. 64 4 δd = 1,74
3
2 1
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]

D[kg/s]
10 9
8 10 7 Demd = 5,75kg/s
6 6 Ge = 14,25kg
e. 6 4
δe = 1,74
4 3
2 1
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]

Fig. 11.21. Dependenţa capacităţii de acumulare de alura curbei de sarcină termică.

S-a considerat o curbă de sarcină termică sub formă de abur, având diverse
aluri, care trebuie aplatisată complet. În aceste condiţii, prin metoda curbei
integrale (prezentată mai înainte) s-a determinat valoarea capacităţii de acumulare.
Din analiza comparativă a diverselor curbe de sarcină rezultă:
1) din curbele a, b şi c; pentru aceleaşi valori maxime ale consumului
DM = 10 kg/s, odată cu creşterea gradului de neuniformitate zilnică δ de la δa – 1,25
la δc = 1,74, capacitatea de acumulare necesară creşte de la Ga – 8 kg la
Gc – 19,5 kg;
2) din curbele c, d şi e; pentru aceleaşi valori maxime DM=10kg/s, minime
m m
D = 1 kg/s şi medii D d = 5,75 kg/s, deci pentru acelaşi grad de neuniformitate
zilnică δ = 1,74, capacitatea de acumulare poate varia de la Gc = 14,25 kg la
Gd = 27,75 kg/s în funcţie numai de alura (alternanţa) variaţiilor curbelor de sarcină
în intervalele de timp considerate. Astfel, o analiză detaliată a acestui efect
(făcută pe calculator) pentru diverse curbe de sarcină termică şi diverse intervale de
timp în care variaţiile s-au considerat constante (în fig. 11.15. s-au considerat
8 paliere) arată că în condiţiile de mai sus curbele de sarcină se pot împărţi în două
categorii mari în funcţie de alternanţa variaţiilor:
– curba de tipul d, care în intervalul de 24 de ore intersectează o singură dată
valoarea medie Dmd, împărţind întreaga zi în două intervale distincte,
552 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

v. fig. 11.21.,d: intervalul τ1 şi τ2 în care curba de variaţie se situează numai sub,


respectiv numai peste valoarea medie sau invers;
– curbele de tipul c, e şi altele similare, care în intervalul de 24 de ore
intersectează valoarea medie Dmd la fiecare nouă alternanţă, durata unei alternanţe
fiind τa = 24/na, unde na este numărul alternanţelor (palierelor) prin care se
reprezintă curba respectivă; în fig. 11.21., na = 8, deci τa = 3 ore, v. fig. 11.21., c, e.
La primul tip de curbe, indiferent de alternanţa palierelor în cadrul intervalului
τ1, respectiv τ2, capacitatea de acumulare necesară G rămâne constantă la valoarea
maximă GM = 27,75 kg. Aceasta se explică astfel: pentru asemenea curbe
funcţionarea zilnică a acumulatorului se caracterizează prin două perioade
distincte: una de încărcare (perioada τ1 la curba d) şi una la descărcare (perioada τ2)
sau invers. Ca urmare, acesta trebuie dimensionat pentru întreaga cantitate de abur
aferentă uneia din cele două perioade, care reprezintă chiar capacitatea de
acumulare necesară.
Pentru al doilea tip de curbe, acumulatorul are o funcţionare periodică de
încărcare-descărcare de la o alternanţă la alta a curbei de sarcină. În cursul fiecărei
alternanţe, acesta este parţial încărcat sau parţial descărcat. La acest tip de curbe,
capacitatea de acumulare G depinde de ordinea alternanţelor respective. În cazul
fig. 11.21. G variază de la valoarea minimă Ge – 14,25 kg pentru curba e care are
alternanţele simetrice faţă de valoarea medie Dmd a consumului zilnic, la o valoare
intermediară Gc = 19,5 pentru curba c care are alternanţele puternic asimetrice faţă
de valoarea medie.
Generând diverse aluri de curbe de consum cu diverse alternanţe ale acestora
faţă de valoarea medie zilnică şi pentru diverse durate regulate ale palierelor τ prin
care s-au aproximat aceste curbe s-au obţinut curbele de variaţie din fig. 11.22. şi
11.23.

G [t] G [t]
800 400 GM

600 300
400 200 Gm
200 100

0,8 µ
0 0 τ [ore]
0,2 0,4 0,6 1 2 3 4 5 6

Fig. 11.22. Variaţia capacităţii de Fig. 11.23. Domeniul de variaţie a


acumulare funcţie de gradul de capacităţii de acumulare în funcţie de
aplatisare a curbei de sarcină pentru succesiunea şi durata palierelor curbei
debitul maxim zilnic al curbei de de sarcină zilnic pentru: debitul maxim
sarcină DM=100t/h şi o durată a zilnic DM=100t/h şi gradul de aplatisare
alternanţelor de variaţie τi=4 ore zilnică µ=0,4; GM corespunde curbelor de
m
(deci, şase alternanţe în 24 de ore). sarcină de tipul d din fig.11.21., iar G
celor de tipul a, b, c şi d.
ACUMULAREA CĂLDURII 553

Concluzie:
Analiza influenţei alurii curbei de sarcină asupra capacităţii de acumulare arată
că aceasta creşte odată cu scăderea gradului de aplatisare al curbei de sarcină µ
(fig. 11.22.) şi cu creşterea asimetriei variaţiei sale faţă de valoarea medie
(fig. 11.23.). Din acest ultim punct de vedere, capacitatea de acumulare are
valoarea maximă GM, când variaţia curbei de sarcină intersectează o singură dată
valoarea medie în intervalul de timp pentru care se face aplatisarea. Valoarea
m
minimă a capacităţii de acumulare G corespunde unei curbe de sarcină cu
intervale de timp cât mai mici la care intersectează valoarea medie şi cu alternanţe
ce se succed, având valori ale consumului cât mai simetrice faţă de valoarea medie.
b. Tipul sursei de căldură influenţează gradul de aplatisare al curbei de sarcină
care se doreşte a se realiza prin introducerea acumulatorului. Astfel, în cazul unei
CT, aplatisarea sarcinii termice depinde numai de alura curbei respective. Mărimea
optimă a capacităţii de acumulare Gopt se stabileşte pentru fiecare caz în parte prin
calcule tehnico-economice.
Un asemenea exemplu de optimizare este prezentat în fig. 11.24 utilizându-se
drept criteriu economia anuală de combustibil ∆BCT realizată la CT prin
introducerea acumulatoarelor. S-au analizat trei situaţii de funcţionare a CT:
a) CT fără acumulator (curba a);
b) CT funcţionează cu acumulator pentru compensarea totală a variaţiilor de
sarcină faţă de valoarea medie qmd (curba b);
c) CT funcţionează cu acumulator pentru compensarea parţială a variaţiilor de
sarcină (curba d).
Numărul de cazane de abur, capacitatea de acumulare (G) necesară în cele trei
cazuri şi economia de combustibil astfel realizată (∆BCT), sunt:

G ∆BCT
Varianta Nr. de cazane
[kWh] [kg c.c./an kWh]
a
(curba a) 4 0 0
b
(curba b) 2 25500 150
(curba c)
c
(curba d) 3 4350 480
(curba e)

După cum se vede, economia anuală de combustibil raportată la 1 kWh,


capacitatea de acumulare este maximă în cazul c, al compensării parţiale a
vârfurilor de sarcină.
554 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

q [kW]
8000
6000 a.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
8000
6000
qmd b.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
+4000
+2000
0 τ [ore] c.
12 18 24 6 12
-2000
-4000

q [kW]
8000
6000
d.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
+4000
+2000
0 τ [ore] e.
12 18 24 6 12
-2000
-4000

Fig. 11.24. Dependenţa capacităţii de acumulare de gradul de aplatisare realizat prin


introducerea acumulatorului într-o CT.
ACUMULAREA CĂLDURII 555

În urma unui studiu privind efectele gradului dorit de aplatisare a curbei de


sarcină µa asupra capacităţii de acumulare obţinut prin folosirea acumulatoarelor,
pentru o alură dată a curbei de sarcină, s-au obţinut concluziile prezentate în
fig. 11.25.
G [t]

60
1
40
2

20

0
0,4 0,6 0,8 10 µA
µA =µ = 0,576

Fig. 11.25. Domeniul de variaţie a capacităţii de acumulare în funcţie de gradul de


aplatisare obţinut în urma acumulării, pentru o curbă de sarcină cu gradul de
aplatisare µ = 0,576; curbele 1 şi 2 corespund la două curbe de sarcină cu
acelaşi µ şi acelaşi DM = 26 t/h, dar cu alt mod de variaţie zilnică
(curba 1 corespunde unei curbe de variaţie de tip a, b, c din fig. 11.21.,
iar curba 2 - celei de tip e).

În cazul în care sursa de căldură este o CCG, capacitatea optimă de acumulare


este influenţată, în mod suplimentar, faţă de cazul CT, de alura curbei de producţie
a puterii electrice, simultan cu curba de sarcină termică pe care trebuie să le
asigure. Deci, valoarea optimă a capacităţii de acumulare este influenţată şi de tipul
turbinelor de cogenerare instalate în CCG (cu contrapresiune sau cu condensaţie şi
prize reglabile), iar în cazul celor cu condensaţie şi prize reglabile depinde şi de
modul de dimensionare al corpului de joasă presiune (v. cap. 5).
De asemenea, valoarea optimă tehnico-economic a capacităţii de acumulare
depinde de modul de încadrare a acumulatorului în schema termică a sursei: în
serie sau paralel cu cazanele de abur, pentru cazul CT; în serie sau paralel cu
turbinele de cogenerare, în cazul CCG.
c. Modul de dimensionare a sursei de căldură faţă de consumul termic de
vârf. Din acest punct de vedere pot apare două situaţii:
1) surse noi, în care din faza de proiectare cazanele se dimensionează ţinând
seama de aplatisarea curbei de sarcină, obţinută prin folosirea acumulatoarelor de
căldură;
2) extinderea unei surse de căldură existente, datorită apariţiei a noi
consumatori.
În primul caz, acoperirea curbei de sarcină se poate face ca în fig. 11.26.,a,
în care, prin montarea acumulatoarelor, cazanele se dimensionează pentru un debit
556 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mediu al consumului Dcn = D md în funcţie de alura curbei de sarcină, după cum s-a
arătat mai sus, iar acumulatoarele se dimensionează pentru preluarea vârfurilor de
md
consum DA = D – D . Ca urmare, cazanele funcţionează la sarcină constantă,
permiţând să fie astfel alese, încât la sarcina respectivă să corespundă randamentul
maxim ηcM , adică să funcţioneze constant la sarcina optimă, deci cu consum
minim de combustibil. Mărimea vârfurilor de consum determină capacitatea
necesară de acumulare şi eficienţa economică a instalaţiei respective.
Pentru o instalaţie existentă, preluarea creşterii consumurilor se poate face prin
montarea unui acumulator de capacitate mică, v. fig. 11.26.,b.
D [t/h] D [t/h]
20 20
16 16
12 a. 12 b.
8 8
4 4
τ [ore] τ [ore]
0 12 24 0 12 24

Fig. 11.26. Dimensionarea acumulatorului de abur: a - la o sursă


nou proiectată; b - la o sursă existentă; consumul;
sarcină cazanelor de abur; descărcarea acumulatorului;
sarcină acumulatorului (încărcarea).

Aceasta va îmbunătăţi funcţionarea cazanelor existente, care faţă de etapa iniţială,


când preluau şi vârfurile de sarcină, acum devin unităţi de bază. Vârfurile de
sarcină vor fi preluate parţial de acumulator, acesta asigurând o funcţionare stabilă
a cazanelor existente, cu toate avantajele ce decurg din aceasta. Fiind vorba,
în general, de un acumulator de mică capacitate, costul său şi al instalaţiilor anexe
este mai mic decât costul unui cazan instalat suplimentar, care, în plus, ar fi
înrăutăţit încărcarea medie a cazanelor existente.
Trebuie ţinut seama că alegerea corectă a capacităţii acumulatoarelor cu cădere
de presiune influenţează regimul de presiune al aburului livrat consumatorilor,
după cum se poate vedea în fig. 11.27. pentru cazul unei întreprinderi textile.
În cazul în care nu se foloseşte acumulatorul, fig. 11.27.,a, apar oscilaţii mari
ale presiunii aburului livrat. Prin introducerea unui acumulator bine dimensionat,
presiunea poate fi menţinută, practic, constantă, fig. 11.27.,b. La un acumulator la
care capacitatea s-a redus, de exemplu la jumătate, presiunea aburului livrat
oscilează aproape la fel de mult ca şi cazul în care nu se foloseşte acumulatorul,
fig. 11.27.,c.
ACUMULAREA CĂLDURII 557

p [bar]
14

10 a.

2
0 12 24 τ [ore]

p [bar]
14

10 b.

2
0 12 24 τ [ore]

p [bar]
14

10 c.

2
0 12 24 τ [ore]
Fig. 11.27. Variaţia presiunii aburului livrat consumatorului:
a - fără acumulator; b - cu acumulator dimensionat corect; c - cu acumulator
subdimensionat.

11.4. Încadrarea acumulatoarelor de căldură în SAC


Instalarea acumulatoarelor de căldură într-un SAC are în vedere pe de o parte
poziţia acestuia în raport cu consumatorul şi cu sursa de căldură, pe de altă parte.
În principiu, aceasta se poate realiza în două variante: la consumator, sau la sursă,
conform fig. 11.28.
Eficienţa tehnico-economică a amplasării acumulatoarelor este influenţată de
două aspecte principale: reducerea investiţiilor şi cheltuielilor anuale de exploatare
la subansamblele aflate în amonte de staţia de acumulatoare, faţă de investiţiile şi
cheltuielile anuale suplimentare ocazionate de aceasta.
Investiţiile şi cheltuielile anuale de exploatare aferente staţiei de acumulatoare
sunt determinate de capacitatea de acumulare G şi de capacitatea specifică de
558 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

acumulare g, adică de parametrii între care evoluează acumulatoarelor. Capacitatea


de acumulare este determinată, după cum s-a arătat, de alura curbei de sarcină a
consumatorului; deci pentru un consumator dat, aceasta nu este influenţată de
poziţia relativă a acumulatorului în sistemul de alimentare cu căldură. Parametrii de
funcţionare ai acumulatorului sunt influenţaţi de amplasarea acestuia faţă de
consumator, după cum rezultă din fig. 11.28.

Sursă Reţea Consumator

S A C
D cM a.
Ds Dr Dc
D sn D rn Dcmd

τ II τ I τ
III

Sursă Reţea Consumator

S A C
b.
D rn D cM
Ds Dr Dc
D sn Dcmd Dcmd

III τ II τ I τ

Fig. 11.28. Efectul instalării acumulatorului în sistemul de alimentare cu căldură faţă de


consumator şi sursă:
a - la consumator; b - la sursă; I, II, III - variaţiile sarcinii termice necesare
consumatorului, transportată prin reţea, respectiv livrată de sursa de căldură.
S - sursa de căldură; A - acumulator; C - Consumator; DcM – consumul maxim
de căldură; DAn - capacitatea nominală a acumulatorului; Drn, Dsn - sarcina
termică nominală pentru dimensionarea reţelei termice de transport şi a sursei
de căldură.

În cazul amplasării acumulatorului la consumator, fig. 11.28.,a, faţă de curba de


sarcină a consumatorului (curba I) atât reţeaua de transport (curba II), cât şi sursa
de căldură (curba III) se vor putea dimensiona pentru sarcina termică Dcmd medie
(Drn = Dsn = Dcmd). Acumulatorul urmează a prelua diferenţele de consum
D A = Dc − Dcmd . Ca urmare, se reduc investiţiile şi cheltuielile anuale aferente atât
ACUMULAREA CĂLDURII 559

reţelei de transport cât şi sursei de căldură. În general, această soluţie conduce la


cheltuieli mai mari de amenajare şi de întreţinere a staţiei de acumulare.
De asemenea, trebuie avut în vedere că în cazul consumurilor sub formă de abur,
soluţia respectivă presupune transportul aburului supraîncălzit de la sursă la
consumator, astfel încât la intrarea în acumulator să se asigure parametrii necesari
(diferenţa de presiune nominală p1n = ∆p An + p 2n ).
Amplasarea acumulatoarelor la sursă (fig. 11.28.,b) are avantajul unei exploatări
mai simple, cu personal calificat. Dar, faţă de curba de sarcină a consumatorului
(diagrama I), acumulatoarele aplatisează numai curba de livrare a căldurii din sursă
(diagrama III); pentru reţea (diagrama II) aceasta rămâne cu aceeaşi formă ca şi la
consum. Ca urmare, efectul de aplatisare a curbei de sarcină, urmărit prin instalarea
acumulatoarelor, apare numai la sursa de căldură a cărei capacitate se
dimensionează pentru Dsn = Dcmd , în timp ce reţeaua de transport se dimensionează
pentru consumul maxim Drn = DcM . În plus, în acest caz apare problema
transportului aburului la distanţă de la ieşirea din acumulator până la consumator.
Astfel, ţinând seama că aburul produs de acumulator este cel mult saturat uscat,
în cazul că acesta urmează a fi transportat la distanţă trebuie luate măsuri speciale
ca să nu condenseze pe traseu, ajungând la consumator abur umed. Pentru aceasta,
la ieşirea din acumulator aburul trebuie în prealabil supraîncălzit până la o
asemenea temperatură, încât la consumator să ajungă, în mod sigur, în stare de
saturat uscat. Operaţia de supraîncălzire complică schema generală şi măreşte
costul soluţiei cu acumulatoare.
Ţinând seama de cele prezentate, în cazul unor consumatori aflaţi la distanţe de
peste 0,5 – 1 km faţă de sursa de căldură, se justifică tehnico-economic amplasarea
acumulatoarelor la consumator.
Un caz aparte îl constituie instalarea acumulatoarelor de abur destins după
aparatele consumatoare, fig. 11.29.

C A R a.

Dc , pc DR , pR
Dcmd DRn
b.
pcmd pRn

I τ [ore] II τ [ore]

Fig. 11.29. Schema de principiu a utilizării acumulatoarelor de abur destins:


a - schema de principiu; b - diagramele de variaţie a debitului de abur D şi a
presiunii sale p; C - aparat consumator, producător de abur destins (uzat);
A - acumulator; R - instalaţie recuperatoare a aburului destins; I, II – diagrama
de variaţie a debitului şi a presiunii aburului destins la ieşirea din aparatul
consumator, respectiv la ieşirea din acumulator:
variaţia debitului de abur; variaţia presiunii aburului.
560 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Această soluţie este eficientă economic din punct de vedere al utilizării aburului
uzat, pentru alimentarea cu căldură, dar mai ales în turbinele recuperatoare pentru
producerea energiei electrice.
Problema acumulatoarelor de abur destins se pune, în mod special, la instalaţiile
consumatoare de lucru mecanic, antrenate de abur. În acest caz, aburul uzat ieşit
din instalaţii are un anumit potenţial energetic sub formă de lucru mecanic care
poate fi recuperat în turbine recuperatoare.
Pentru ca acestea să poată funcţiona este necesară aplatisarea debitului de abur
destins, dar mai ales reducerea variaţiilor presiunii acestuia înaintea intrării în
instalaţia recuperatoare.
Un caz tipic îl constituie antrenarea cu abur a forjelor şi preselor.
Din examinarea diagramei de variaţie a debitului şi a presiunii aburului destins,
rezultat de la aceste instalaţii, prezentată în fig. 11.29.,b (diagrama I), se constată
că există o oarecare simultaneitate între cele două mărimi Dc şi pc. Aceasta se
explică prin imposibilitatea de a condensa întreaga cantitate de abur destins în
preîncălzitorul recuperator.
Dacă nu se instalează acumulatoare pentru abur destins, alegerea debitului
nominal DRn al instalaţiei recuperatoare este foarte dificilă. Astfel, dacă debitul
nominal se alege în funcţie de debitul de abur, deci DRn = DcM , atunci în perioadele
când acest debit scade Dc < DcM este necesară livrarea suplimentară de abur viu D0
către instalaţia recuperatoare pentru a compensa diferenţa momentană
D0 = DRn − Dc . În ipoteza alegerii debitului nominal DRn în funcţie de valoarea
medie zilnică DRn = Dcmd , atunci în perioadele în care debitul de abur destins
depăşeşte această valoare Dc > Dcmd diferenţele Dc − Dcmd vor trebui evacuate în
atmosferă, iar când Dc < Dcmd va trebui adăugat abur viu în instalaţia recuperatoare
D0 = Dcmd − Dc .
Deci, dacă se are în vedere numai curba de variaţie a debitului (disponibilităţii)
aburului destins, rezultă că nefolosind acumulatoarele de abur destins, fie se
consumă energie suplimentară pentru producerea de abur viu D0 pentru
compensarea diferenţele momentane între Dc şi DRn , fie că se pierde, în mod
deliberat, o cotă de abur destins recuperabil. Ambele alternative reduc în final
eficienţa tehnico-economică a soluţiei de recuperare, indiferent că este vorba de
recuperarea aburului destins pentru producerea de căldură sau de energie electrică.
Dificultăţile de funcţionare fără acumulatoare cresc, în special, în cazul utilizării
aburului destins în turbina recuperatoare cu abur; înaintea acesteia presiunea
trebuie menţinută cvasiconstantă, ceea ce necesită ca debitul de abur destins să fie
menţinut constant.
În acest caz, este teoretic raţională instalarea unui acumulator a cărui capacitate
de acumulare să corespundă debitului mediu zilnic de abur destins, la care
DRn = Dcmd , fig. 11.29.,b (diagrama II). Ca urmare, presiunea aburului destins la
ACUMULAREA CĂLDURII 561

intrarea în turbina recuperatoare va rămâne constantă la valoarea nominală


p Rn corespunzătoare presiunii pcmd ; p Rn = pcmd .
Practic, instalarea unui asemenea acumulator este puţin eficace, ceea ce se
explică prin valoarea foarte mică admisă pentru căderea de presiunea ∆p A în
asemenea acumulatoare, datorită presiunii destul de coborâte p1 = 1,5…1,7 bar a
aburului destins la intrarea în acumulator; valoarea presiunii p1 corespunde
contrapresiunii nominale a ciocanelor, când pe conducta de abur destins se
instalează o rezistenţă hidraulică suplimentară determinată de instalaţia
recuperatoare. De aceea, în asemenea cazuri valoarea maximă admisă a diferenţei
de presiune pe acumulator ∆p A = p1 − p 2 este de cca. 0,3 – 0,4 bar, ceea ce
conduce la reducerea capacităţii specifice de acumulare g, relaţia (11.51).
La o anumită capacitate de acumulare G, determinată de alura curbei de variaţie a
debitului de abur destins Dc, aceasta determină creşterea sensibilă a volumului
acumulatorului, conform relaţiei (11.58), cu mărimea corespunzătoare a costului
acestuia. De aceea, în asemenea situaţii eficienţa tehnico-economică a introducerii
acumulatoarelor se reduce. Urmează ca, de la caz la caz, calculele respective să
arate dacă soluţia este rentabilă.
În plus, problema menţinerii constante a presiunii aburului destins înaintea
instalaţiei recuperatoare se poate soluţiona mai simplu şi mai rentabil economic
prin alimentarea acesteia cu abur direct de la sursa de abur viu, în funcţie de
necesităţile momentane (de alura curbei de variaţie a aburului destins).

11.5. Încadrarea acumulatoarelor de căldură cu presiune


variabilă, în schema termică a sursei de căldură
11.5.1. Variante de principiu
Indiferent de tipul sursei de căldură, acumulatorul de abur cu presiune variabilă
presupune încadrarea sa între bara de presiune ridicată (p1), pentru încărcare şi bara
de presiune coborâtă (p2), pentru descărcare. Din acest punct de vedere încadrarea
se poate face în paralel sau serie, conform fig. 11.30.
Buna funcţionare a acumulatoarelor necesită existenţa a două regulatoare, care
au rolul de a menţine constantă presiunea atât la încărcare R1, cât şi la descărcare
R2, în cazul în care consumatorul impune o presiune p2 constantă.
Regulatorul R1 are rolul de a menţine constantă presiunea de încărcare a
acumulatorului la valoarea de proiect p1. Acesta acţionează asupra unei instalaţii de
reducere-răcire în funcţie de valoarea presiunii de pe bara de abur de alimentare a
acumulatorului p1 şi totodată trebuie să menţină constantă diferenţa de presiune din
acumulator ∆p A = p1 − p 2 .
Regulatorul R2 menţine constantă presiunea aburului livrat de acumulator p2 la
valoarea impusă de consumatorul C. În cazul acumulatoarelor de joasă presiune
legate în reţele în care au loc variaţii curente de presiune, căderea mică de presiune
impusă pe traseul acumulator-distribuitor de abur nu permite prevederea unor
562 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

organe de reglare R1, care ar introduce o cădere de presiune ∆p 2 suplimentară şi ar


face imposibilă funcţionarea acumulatorului.

p1 p1

1 1
3 3
5 R1

D1 R1 a
5

R2 b

D2 A
Dc
A R2
4 4
2 p2 2 p2
Dc Dc
C C
a. b.
Fig. 11.30. Legarea acumulatoarelor de abur cu cădere de presiune:
a - în paralel; b - în serie; A - acumulator; C - consumator; 1, 2 - bara de abur
de alimentare şi de consum; 3, 4 - impuls de presiune; 5 - impuls de baleiaj;
R1 - IRR; R2 - regulator de presiune; a, b - racorduri de abur.

În cazul legării în paralel a acumulatorului, fig. 11.30.,a, funcţionarea sa în


cadrul ciclului descărcare-încărcare este următoarea: la creşterea consumului de
abur Dc, în primul moment presiunea aburului p2 pe distribuitorul 2 scade. Aceasta
este sesizată de regulatorul R2 care comandă deschiderea corespunzătoare a
organului de reglare R2 (acţionează la scădere). În acest fel creşte debitul de abur
livrat consumatorului. Creşterea respectivă de debit D2 = Dc − Dcmd este preluată
de acumulator, care se descarcă în limita impusă de noua valoare a consumului de
abur. Odată cu scăderea consumului, ordinea operaţiilor este inversă (p2 creşte,
R2 comandă închiderea ventilului, scade debitul livrat de acumulator). În momentul
când consumul atinge valoarea normală Dcmd la care nu mai solicită acumulatorul,
descărcarea acestuia încetează. Alimentarea cu abur la nivelul debitului respectiv
fiind acum asigurată pe cale directă prin IRR şi R1 de la presiunea p1 la p2.
La scăderea consumului de abur sub valoarea normală considerată Dc < Dcmd ,
în primul moment presiunea pe distribuitorul aburului de alimentare p1 creşte.
Aceasta este sesizată de regulatorul R1 care comandă deschiderea corespunzătoare
a organului de reglare R2 (acţionează la creştere). Debitul de abur D1 preluat de la
ACUMULAREA CĂLDURII 563

bara p1 creşte, astfel încât diferenţa între valoarea sa şi aceea cerută momentan de
consumator ( D1 − Dcmd ) asigură încărcarea acumulatorului.
În cazul legării în paralel, acumulatorul intervine numai la modificarea valorii
prescrise a raportului normal între debitul de abur consumat şi cel produs de sursa
de căldură (dimensionată pentru acest raport Dcmd ). La funcţionarea normală
(producţie-consum) acumulatorul nu intervine cu nimic, având o funcţionare
intermitentă. Ca urmare, racordurile de abur a şi b ale acumulatorului se
dimensionează corespunzător debitului maxim care poate apare la încărcare D1n ,
respectiv la descărcarea sa D2n . Acestea depind de alura curbei de sarcină şi de
capacitatea de acumulare avută în vedere la dimensionarea acumulatorului, adică
de gradul dorit de aplatisare a curbei de consum Dc.
La montarea în serie, fig. 11.30.,b, regimurile caracteristice de funcţionare ale
celor două regulatoare R1 şi R2 sunt aceleaşi cu cele pentru legarea în paralel.
Diferenţa constă în faptul că întregul flux de abur consumat Dc este dirijat prin
acumulator din reţeaua de înaltă presiune p1 spre aceea de joasă presiune p2,
independent de raportul între debitul de abur produs şi cel consumat. Ca urmare,
acumulatorul participă continuu la alimentarea cu căldură, chiar dacă efectiv preia
numai diferenţele momentane de consum ( Dc − Dcmd ) sau ( Dcmd − Dc ) faţă de
valoarea Dcmd asigurată constant de sursa de căldură. Din această cauză,
racordurile de abur a şi b ale acumulatorului trebuie dimensionate pentru debitul
maxim cerut de consum D1n = D2n = DcM .
Ţinând seama de aceste dezavantaje ale schemei de montare în serie (legate de
funcţionarea acumulatorului şi dimensionarea racordurilor sale de abur), schema
respectivă se foloseşte numai în cazul în care acumulatorul este utilizat şi la răcirea
aburului de încărcare, cu presiunea p1, aburul descărcat din acumulator fiind saturat
uscat.
Indiferent de schema adoptată, ventilul de pe conducta de încărcare R1 primeşte
un impuls suplimentar pentru respectarea limitelor de presiune în acumulator
∆p A = p1 − p 2 . Astfel, indiferent de mărimea presiunii aburului produs de cazane
p0, ventilul de încărcare R1 se închide imediat ce se atinge presiunea maximă de
regim în acumulator p1.

11.5.2. Încadrarea în schema termică a CT


cu cazane de abur
Încadrarea acumulatorului de abur în schema termică a CT, fig. 11.31., se face
ţinându-se seama că acesta este utilizat pentru aplatisarea curbei de sarcină termică
a consumului, atât de pe bara de înaltă presiune (de alimentare a acumulatorului),
cât şi a celui de pe bara de joasă presiune (de descărcare).
564 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 11 – II –

11.3.2.1. Acumulatoarele de căldură cu presiune variabilă ...................................534


11.3.2.2. Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă ..................................535
11.3.3. Capacitatea specifică de acumulare ...............................................................536
11.3.3.1. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu presiune variabilă
..............................................................................................................................537
11.3.3.2. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu echipresiune ..540
11.3.4. Capacitatea de acumulare a acumulatoarelor cu presiune variabilă...............543
11.3.5. Volumul acumulatorului cu presiune variabilă ..............................................545
11.3.6. Variaţia cantităţii de apă, în acumulatoarele cu presiune variabilă ................546
11.3.7. Dimensiunile constructive de bază ale acumulatoarelor cu presiune variabilă
...................................................................................................................................548
11.3.8. Alegerea tipului de acumulator ......................................................................549
11.3.9. Alegerea capacităţii de acumulare .................................................................550
11.4. Încadrarea acumulatoarelor de căldură în SAC ....................................................557
11.5. Încadrarea acumulatoarelor de căldură cu presiune variabilă, în schema termică a
sursei de căldură ............................................................................................................561
11.5.1. Variante de principiu .....................................................................................561
11.5.2. Încadrarea în schema termică a CT cu cazane de abur ..................................563
564 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

p1 1
D0 Dc1
4
C1

D1
6
D2
3

p2
2 Dc2
C2

Fig. 11.31. Încadrarea acumulatorului de abur cu cădere de presiune în schema termică a


CT; 1, 2 - bare de abur de consum de înaltă şi joasă presiune; 3 - acumulator de
abur; 4 - cazan de abur; 5 - IRR pentru aburul de alimentare; 6 - regulator de
presiune a aburului de joasă presiune; C1, C2 - consumatori de abur.

În acest caz, acumulatorul compensează direct variaţiile de debit ale


consumatorului de joasă presiune C2 şi indirect pe cele ale celui de înaltă presiune
C1. Dacă, de exemplu, necesarul de joasă presiune Dc2 este uniform, iar cel de
înaltă presiune Dc1 scade, excedentul de abur al cazanului ∆D0 este folosit la
încărcarea acumulatorului ∆D0 = D1. Invers, în cazul în care debitul de abur cerut
de consumatorului de înaltă presiune Dc1 creşte presiunea p1 scade, iar ventilul de
încărcare a acumulatorului (IRR) se închide parţial sau total în funcţie de mărimea
momentană a acestuia. Alimentarea consumatorului de joasă presiune C2 este acum
asigurată numai de acumulator.
În acest fel se pot compensa vârfurile de consum prin utilizarea întregului debit
de abur al cazanului.

11.5.3. Încadrarea în schema termică a CCG


cu turbine cu abur
Încadrarea acumulatoarelor în schema termică a CCG, fig. 11.32., depinde
de alura curbelor de sarcină termică a consumatorilor de căldură ce trebuie
aplatisate, de simultaneitatea consumurilor termice cu curbele de sarcină electrică
impuse de CCG şi de tipul turbinelor de cogenerare utilizate.
ACUMULAREA CĂLDURII 565

În funcţie de poziţia acumulatorului faţă de turbină, în schema termică a CCG


pot apare două variante, independent de tipul turbinei: în paralel cu priza sau
contrapresiunea turbinei (fig. 11.32., a şi b) sau în serie cu aceasta (fig. 11.32.,c).

p0 ,t0 p0 ,t0
D’0 D0t D’0 D0t

3
D1 4
R1 R1
D1 V R2
R2
D2

A Dt A Dt
D2
p2 ,t2 p2 ,t2
Dc 1 Dc
1
b. C2
a. C2
p0 ,t0
D0t
D’0 VR

R3 4 Dt
p1 ,t2
Dc1 2
Dt2
R1 D1
C1
R2

D2

A p2 ,t2
Dc2 1
C2
c.
Fig. 11.32. Încadrarea acumulatorului de abur cu cădere de presiune în schema termică a
CCG: a - în paralel cu turbina cu condensaţie şi priză reglabilă; b - în paralel cu
turbina cu contrapresiune; c - în serie cu turbina; 1, 2 - bare de consum de abur;
R1, R2, R3 - ventile regulatoare de presiune; VR - ventilul de reglaj al turbinei;
3, 4 - turbină cu condensaţie şi priză, respectiv cu constrapresiune;
C1, C2 - consumatori de abur; D1, D2 - debite de abur pentru încărcarea şi
descărcarea acumulatorului D’0, D0t - debit de abur viu prin IRR şi intrat în
turbină; Dt - debit de abur livrat din turbină.
566 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La montarea în paralel cu turbina, indiferent de tipul ei, presiunea p2 a prizei


sau contrapresiunii turbinei este identică cu aceea cerută de consumator,
corespunzând presiunii aburului produs de acumulator.
Ca urmare, acumulatorul nu influenţează regimul de presiuni al aburului livrat
de turbină (indicele de cogenerare nu este influenţat)
În funcţie de gradul dorit de aplatisare a curbei de sarcină termică Dc, se alege
capacitatea de acumulare a acumulatorului A şi se dimensionează capacitatea prizei
sau contrapresiunii turbinei Dt, astfel încât Dtn ≈ Dcmd . Diferenţa între debitul cerut
de consumatori Dc şi cel livrat de turbină Dt este preluată de acumulator.
În cazul turbinei cu condensaţie şi priză, fig. 11.32.,a, la funcţionarea normală,
dacă sarcina electrică variază sincron cu sarcina termică, acumulatorul nu intervine.
În condiţiile vârfului de sarcină electrică, ventilul prizei reglabile V se închide
pentru a permite creşterea debitului de abur spre corpul de joasă presiune al
turbinei, pentru acelaşi debit de abur viu intrat în aceasta D0t. Ca urmare,
consumatorul termic este preluat de acumulator, în condiţiile de funcţionare
similare celor prezentate pentru legarea lui în paralel, fig. 11.30.
Când sarcina electrică variază simultan cu sarcina termică (turbina funcţionează
după graficul termic), atât timp cât debitul de abur cerut de consumator Dc este mai
mic sau egal cu debitul nominal posibil a fi livrat la priza turbinei Dtn , alimentarea
cu căldură a consumatorului este făcută numai din turbină Dc = Dt . În perioadele
în care Dc > Dtn , diferenţa de consum este preluată de acumulator D2 = Dc − Dtn
în funcţie de poziţia regulatorului R2. Acesta va deschide numai când presiunea pe
distribuitorul de abur p2 va ajunge la valoarea minimă corespunzătoare momentului
în care Dc > Dtn (R2 deschide la scăderea presiunii p2 sub o anumita valoare p 2m ).
Invers, în perioadele în care consumul de abur Dc scade, atunci presiunea p2
începe să crească determinând închiderea lui R2. În momentul în care Dc scade
astfel încât p 2 > p 2m , acumulatorul îşi încetează descărcarea, consumul fiind
preluat integral din priza turbinei (Dc = Dt). La scăderea în continuare a debitului
Dc, dacă puterea electrică produsă de turbină după graficul termic (pe seama
debitului Dt) este suficientă, atunci odată cu scăderea debitului Dt scade şi debitul
de abur viu intrat în turbină D0t. Aceasta determină creşterea presiunii aburului pe
colectorul cazanului p0, care va fi sesizată de R1, determinând deschiderea sa.
În acest fel debitul D0' creşte asigurând încărcarea acumulatorului.
Se constată că debitul nominal la priza turbinei Dtn este mai mic decât debitul
maxim cerut de consumator DcM în funcţie de gradul de aplatisare dorit, în general,
Dcmd . Diferenţa maximă DcM − Dtn = DcM − Dcmd determină capacitatea nominală
de acumulare a acumulatorului.
În cazul turbinei cu contrapresiune, fig. 11.32.,b, în principiu, regimul de
funcţionare al acumulatorului este asemănător cu cel descris mai sus: aburul
ACUMULAREA CĂLDURII 567

acumulat în timpul scăderii sarcinii termice este livrat consumatorului la creşterea


consumului, după ce turbina a asigurat debitul Dt pe care îl poate livra Dt ≤ Dtn .
Ca şi în cazul turbinei cu condensaţie şi priză, folosirea acumulatorului permite
dimensionarea turbinei pentru un debit Dtn mai mic decât consumul maxim DcM
cerut. Aceasta determină reducerea corespunzătoare a investiţiei aferente turbinei,
dar şi a energiei electrice produse (puterea electrică produsă este proporţională cu
debitul de abur D1 prelevat). Diferenţele între consumul momentan Dc şi debitul
Dtn sunt asigurate de acumulator, care trebuie dimensionat pentru un debit
D An = DcM − Dtn . Totodată, în acest fel, se aplatisează regimul de încărcare al
turbinei, cu toate avantajele ce decurg de aici.
Când CCG livrează căldură sub formă de abur la două niveluri de parametrii
p1, t1 şi p2, t2, dar mărimea debitelor consumate nu permite (nu justifică) instalarea
unei turbine de termoficare dimensionată pentru consumul maxim total, sau două
turbine dimensionate pentru fiecare consum, atunci poate deveni rentabilă
introducerea unui acumulator de abur în serie cu turbina fig. 11.32.,c.
În acest caz, faţă de situaţia alimentării cu abur a consumatorului de joasă
presiunea (p2, t2) direct dintr-o turbină, prin înserierea acumulatorului cu turbina se
reduce puterea produsă de aceasta pe seama consumatorului C2 pentru debitul Dc2.
Reducerea este determinată de diferenţa suplimentară de presiune introdusă de
acumulator ∆p A faţă de presiunea p2 necesară consumatorului respectiv
( p1 = p 2 + ∆p A ). În schimb, turbina nu mai trebuie dimensionată pentru consumul
maxim DcM2 , ci pentru o anumită cotă Dtn2 determinată de gradul de aplatisare dorit
al curbei de sarcină a consumatorului C2. Diferenţele de consum Dc 2 − Dtn2 sunt
preluate de acumulator, care se dimensionează pentru un debit nominal:
D An = DcM2 − Dtn2 .
Pentru a se reduce pe cât posibil cota de micşorare a energiei produsă în
cogenerare, căderea de presiune în acumulator ∆p A se va alege cât se poate de
redusă, crescând astfel volumul necesar de acumulare. Rezultă că prin calcule
tehnico-economice trebuie determinată pentru fiecare caz în parte care este
valoarea optimă a diferenţei de presiune ∆p A . Aceste calcule pot lua în considerare
numai debitul de abur Dc2, independent de mărimea debitului Dc1 la înaltă presiune
(p2, t2), care nu influenţează dimensionarea acumulatorului.
Este de remarcat faptul că acumulatorul funcţionează dependent de
simultaneitatea celor două consumuri Dc1 + Dc2, astfel: se presupune că la un
moment dat debitul Dc1 este constant, în timp ce debitul Dc2 creşte peste valoarea
Dtn2 , proiectată a fi preluată de turbină. Aceasta determină scăderea presiunii p2 în
distribuitorul de abur, care este sesizată de regulatorul R2, comandând deschiderea
corespunzătoare a ventilului, ceea ce determină descărcarea acumulatorului,
568 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

preluând diferenţa momentană de debit Dc 2 − Dtn2 , unde Dtn2 = Dtn − Dt1 , în care
Dt1 = Dc1 .
În cazul reducerii debitului Dc2 sub valoarea lui Dtn2 , creşte presiunea p2 care
determină închiderea ventilului R2, oprind descărcarea acumulatorului. Dacă
debitul Dc2 scade în continuare, diferenţa de debit Dtn2 − Dc 2 disponibil pe bara
(p1, t1) determină creşterea presiunii p1. Aceasta este sesizată de R1 care deschide,
asigurând astfel încărcarea acumulatorului cu un debit Dtn2 − Dc 2 .
Când consumul momentan Dc1 creşte, astfel încât Dc1 + Dc2 depăşeşte debitul
nominal Dtn pentru care este dimensionată turbina, presiunea p1 scade sub valoarea
limită p1lim , ceea ce determină deschiderea IRR comandată de R3. Acesta va
asigura diferenţa de debit DIRR = ( Dc1 + Dt 2 ) − Dtn direct de pe bara de abur viu.
În perioadele în care debitul Dc1 + Dt 2 este mai mic decât capacitatea turbinei
Dtn , presiunea p2 fiind mai mare decât p 2lim , IRR este închis, iar întregul consum
Dc1 + Dt 2 este livrat din turbină Dt = Dc1 + Dt 2 . Creşterea presiunii p2 determină
închiderea VR, de admisie a aburului în turbină, ceea ce va determina creşterea
presiunii p0 pe distribuitorul de abur viu. Aceasta conduce la deschiderea IRR,
comandată de R3, mărind debitul de abur D0' care va asigura încărcarea
acumulatorului prin deschiderea lui R1. Aşa se explică funcţionarea acumulatorului
dependent de simultaneitatea celor două consumuri Dc1 + Dt 2 şi aplatisarea
funcţionării turbinei.

11.5.4. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine


cu gaze, în circuit deschis
Acumulatorul de abur cu presiune variabilă este utilizat în CCG cu turbine cu
gaze atunci când cazanul recuperator produce abur. În aceste condiţii încadrarea
acumulatorului în schema termică a CCG este similară cu aceea aferentă schemei
de încadrare în CT, conform fig. 11.31. Deosebirea constă în faptul că în locul
cazanului de abur al CT, în acest caz este vorba de cazanul recuperator de abur,
după cum rezultă din fig. 11.33.
Funcţionarea acumulatorului este similară cu aceea prezentată în fig. 11.31.,
din cazul CT. Ceea ce este de remarcat în plus pentru acest caz, sunt următoarele:
• acumulatorul de abur aplatisează încărcarea cazanului recuperator şi prin
intermediul acestuia şi încărcarea turbinei cu gaze;
• utilizarea acumulatorului, reduce capacităţile de dimensionare ale cazanului
recuperator şi a instalaţiei de turbine cu gaze (ITG), determinând reducerea puterii
electrice (PTG) maximă posibilă de produs, simultan cu reducerea investiţiilor în tot
ceea ce înseamnă cazan recuperator şi ITG;
ACUMULAREA CĂLDURII 569

B
tc tg0
Vg PTG
CA

GE
C TG
Va Vg , tg
te Vg 1
p1
tgev
4 5
8 6

p2
7 2

Fig. 11.33. Încadrarea acumulatorului de abur, cu presiune variabilă, în schema termică a


CCG cu turbină cu gaze, în circuit deschis: C - compresor de aer; CA - cameră
de ardere; TG - turbină cu gaze; GE - generator electric; 1- bară de alimentare
cu abur a acumulatorului; 2 - bară de alimentare cu abur a consumatorului C;
3 - acumulator de abur; 4 - cazan de abur recuperator; 5 - IRR; 6 - regulator de
presiune; 7 - consumator de abur; 8 - apă de alimentare a cazanului recuperator.

• faţă de presiunea aburului p2 impusă de consumator, cazanul recuperator se va


dimensiona pentru o presiune mai mare p1, impusă de funcţionarea (dimensionarea
– capacitatea specifică de acumulare g) acumulatorului: ∆p A = p1 − p 2 . Ca urmare,
n
pentru acelaşi debit nominal de abur de dimensionare a cazanului recuperator DCR ,
investiţia în acesta va creşte faţă de situaţia în care nu s-ar fi folosit acumulatorul;
trebuie ţinut seama însă că prin utilizarea acumulatorului, cazanul recuperator se va
dimensiona pentru un debit nominal mai mic.
În rest, regimurile caracteristice de funcţionare ale acumulatorului şi rolurile
diverselor instalaţii de reglaj, sunt similare celor expuse în cazul CT (§ 11.5.2.).

11.5.5. Încadrarea în schema termica a CCG


cu motoare cu ardere internă
Ca şi în cazul CCG cu turbine cu gaze, la CCG cu motoare cu ardere internă se
pune problema utilizării acumulatorului de abur numai atunci când centrala
produce abur. Ca urmare, cazanul recuperator a căldurii gazelor de ardere va
produce abur (în general cu presiuni până în cca. 10–15 bar), pentru debite relativ
mici. În consecinţă, schema termică de încadrare a acumulatorului cu presiune
variabilă în ansamblul schemei CCG este identică cu aceea prezentată în fig. 11.33.
570 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pentru cazul CCG cu turbină cu gaze. Regimurile caracteristice de funcţionare, ca


şi aspectele legate de efectele introducerii acumulatorului asupra dimensionării
cazanului recuperator şi a ansamblului motorului, sunt similare celor evidenţiate
mai sus, în cazul CCG cu turbine cu gaze.

11.5.6. Încadrarea în schema termică a CCG


cu ciclu mixt gaze/abur
La CCG cu ciclu mixt gaze/abur, instalaţia care asigură alimentarea cu căldură
– sub formă de abur – este turbina cu abur, care poate fi cu contrapresiune sau cu
condensaţie şi priză reglabilă. Ca urmare, încadrarea acumulatorului de abur cu
presiune variabilă în schema termică a unei asemenea CCG este similară schemelor
CCG cu turbine cu abur, prezentate în fig. 11.32.
Regimurile caracteristice de funcţionare, condiţiile de dimensionare impuse de
încadrarea acumulatorului, cu efectele asupra turbinei cu abur, a cazanului
recuperator (în locul cazanului de abur clasic al CCG cu turbine cu abur) şi asupra
turbinei cu gaze (efecte expuse mai sus), vor fi deci similare cu cele expuse cu
această ocazie, în § 11.5.3. – 11.5.5.

11.6. Încadrarea acumulatoarelor cu echipresiune, de apă


fierbinte sau apă caldă, în schema termică a sursei de căldură
Acumulatoarele de căldură cu echipresiune utilizate în sistemele de alimentare
cu căldură produc, în general, apă fierbinte sau apă caldă. Ele sunt cu încălzire
indirectă, utilizând în acest scop aburul (acumulatorul abur/apă fierbinte) sau apa
fierbinte (acumulatoare apă fierbinte/apă caldă) după cum s-a expus în § 11.2.
În cazul SAC, acumulatoarele cu echipresiune, producătoare de apă fierbinte
sau apă caldă, se pot amplasa fie la sursa de căldură, fie la consumatori. Cele ce
produc apă caldă, de exemplu în scopuri menajere şi /sau sanitare, se amplasează la
consumatori, în punctele termice; cele de apă fierbinte se amplasează, de regulă la
sursele de căldură. În § 11.3.2. s-au prezentat elementele specifice acumulatoarelor
de căldură cu echipresiune. A rezultat că în cazul SAC urbane, pentru alimentarea
cu căldură a consumatorilor de încălzire şi pentru prepararea apei calde de consum,
acumulatoarele cu echipresiune sunt utilizate, în general, astfel:
a) pentru reducerea aportului instalaţiilor termice de vârf, pe perioada de
încălzire, cu ajutorul acumulatoarelor de apă fierbinte, având un regim sezonier de
încălzire;
b) pentru aplatisarea variaţiilor zilnice ale consumului de căldură aferent
preparării apei calde de consum, prin utilizarea acumulatoarelor de apă caldă,
caracterizate de un regim zilnic al căldurii acumulate.
În general, acumulatoarele cu echipresiune de apă fierbinte se amplasează la
sursa centralizată de căldură. Dimensionarea capacităţii lor de acumulare,
caracteristicile tehnice şi regimurile specifice de funcţionare depind de tipul
reglajului adoptat pentru livrarea căldurii şi de tipul sursei de căldură (CT sau
CCG). Pentru cazul CCG intervine în plus modul de acoperire a cererii totale de
ACUMULAREA CĂLDURII 571

căldură, din punctul de vedere al instalaţiilor de cogenerare (de bază) şi al celor de


vârf, adică de coeficientul nominal de cogenerare adoptat (v. cap. 7).
Dacă se are în vedere graficul de reglaj pentru livrarea căldurii sub formă de apă
fierbinte (v. cap. 17), atunci reglarea centralizată – la sursa de căldură –
pe perioada de iarnă se poate face:
1) calitativ, prin variaţia temperaturii apei fierbinţi, în conducta de ducere şi de
retur, simultan cu diferenţa de temperatură între acestea două, la debitul constant de
apă fierbinte;
2) cantitativ, prin variaţia debitului de apă fierbinte, cu menţinerea constantă a
temperaturii acesteia în conducta de ducere. Ca urmare, temperatura apei în
conducta de retur va fi variabilă, scăzând odată cu debitul vehiculat;
3) mixt (calitativ-cantitativ), cu variaţiile simultane, corelate, atât ale
temperaturii apei în conductele de tur şi retur, cât şi ale debitului de apă fierbinte
vehiculată în sistem.
În aceste condiţii, temperatura apei fierbinţi variază în cursul perioadei de
încălzire, de la caz la caz, între 80…150°C, în conducta de ducere şi între
cca. 35…80°C în conducta de retur, ambele crescând odată cu scăderea
temperaturii exterioare locale.
Fiind vorba de apă fierbinte, la temperaturile din conducta de ducere, presiunile
de lucru trebuie să fie mai mari decât cele de saturaţie corespunzătoare acestor
temperaturi, pentru a evita vaporizarea apei fierbinţi. În consecinţă, presiunea de
lucru în reţeaua de ducere poate ajunge până la cca. 20-25 bar. Spre deosebire de
conducta de ducere, în retur temperaturile apei sunt sub 100°C, deci pot funcţiona
la presiunea atmosferică, sau aceea rezultată din graficul de presiuni, specific
fiecărui caz în parte.
Ţinându-se seama de acestea, rezultă că acumulatoarele cu echipresiune
instalate pe conducta de ducere, trebuie să lucreze sub presiune (presurizate),
corespunzător temperaturii apei fierbinţi în punctul de instalare a lor; cu atât mai
mari cu cât acumulatoarele sunt amplasate în sistem mai aproape de sursa de
căldură. În cazul instalării acumulatoarelor cu echipresiune, pe conducta de retur,
ele trebuie să asigure livrarea de apă caldă, cu temperaturi între 35 şi 80°C, deci pot
fi nepresurizate.
Din punctul de vedere al costului specific al acumulatorului de apă
caldă/fierbinte, cu echipresiune, fig. 11.34. arată că odată cu creşterea presiunii de
lucru, acesta creşte sensibil.
Este de reţinut că, în vederea măririi capacităţii de acumulare (v. relaţiile
11.51…11.54 de la § 11.3.3.2.), temperatura de funcţionare a acumulatorului
trebuie să fie cât mai mare – mai apropiată de temperatura nominală de proiectare,
cu toate pierderile suplimentare de căldură ale vasului (scade gradul de reţinere a
căldurii ηA) în cursul ciclului de încărcare-descărcare.
În funcţie de tipul sursei de căldură, acumulatorul de apă fierbinte
(cu funcţionare sezonieră – iarna) trebuie dimensionat ţinându-se seama numai de
variaţia cererii de căldură, cum este cazul CT, sau şi de simultaneitatea acestuia cu
cererea de energie electrică, cum este cazul CCG.
572 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

100
i[%]
80 a.
b.
60

40
c.

20 d.
0
0 20 40 60
[103m3]
VA

Fig. 11.34. Investiţia specifică într-un acumulator cu echipresiune (i), presurizat sau
nepresurizat, în funcţie de volumul de acumulare (VA) şi presiunea
(temperatura) apei acumulată [11.1]:
a - vas cilindric la presiunea de 21 bar ( t dn / t rn = 200/50°C); b - vas cilindric cu
presiunea de 11 bar ( t dn / t rn = 170/50°C); c - vas sferic cu presiunea de 11 bar
( t dn / t rn =170/50°C); d - rezervor nepresurizat, la t dn / t rn =90/50°C, unde
t dn , t rn sunt valorile nominale ale temperaturii apei fierbinţi în conducta de
ducere şi respectiv de retur.

Astfel, în fig. 11.35. este prezentat un caz de utilizare a acumulării de apă fierbinte
pentru un SAC urbană.

a. b.
100 100
1 2 1
sarcina termică [%]

sarcina termică [%]

80 80 QA

60 60
40 40 Qd 5
3 4

20 20

0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
(h/zi) (h/zi)
ACUMULAREA CĂLDURII 573

d.
5
c.
100 100
Qî 5 Qî
sarcina termică [%]

sarcina termică [%]


80 QA 80 7
Qd
1
1
60 60
40 40
6
QA Qd
20 20

0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
(h/zi) (h/zi)

Fig. 11.35. Regimuri posibile de funcţionare a acumulatorului cu echipresiune, în funcţie


de tipul sursei de căldură: a - variaţia zilnică a sarcinii termice şi electrice;
b - aplatisarea totală a încărcării termice; c - acoperirea optimă a cererilor de
energie de vârf, în cazul unei CCG; d - funcţionarea limită a unei CCG;
1 - cererea de căldură; 2 - cererea de putere electrică; 3, 4 - sarcina de bază,
termică şi respectiv electrică; 5 - căldură livrată; 6 - sarcina termică de bază a
sursei de căldură; 7 - sarcina termică de vârf a sursei de căldură; Qî – sarcina
termică la încărcare; Qd - sarcina termică la descărcare; QA - căldură acumulată.
Fig. 11.35.,a prezintă variaţia tip a sarcinii termice şi electrice. Aplatisarea
curbei de sarcină şi producerea simultană în CCG a căldurii şi energiei electrice
prin acumularea căldurii, va mări flexibilitatea sistemului îmbunătăţindu-i
eficienţa. În acest caz, pentru acumularea zilnică se pot considera următoarele
variante:
1) aplatisarea totală a cererii termice, asigurând sursei de căldură – CT sau CCG
– o încărcare constantă, ca în fig. 11.35.,b. Aşa cum s-a arătat în § 11.4.,
amplasarea acumulatorului se recomandă a se face cât mai aproape de zona de
consum, pentru a beneficia de avantajele acestuia şi reţeaua de transport a agentului
termic. O analiză efectuată pentru 7 oraşe din Germania [11.2] a arătat că
acumularea zilnică maximă reprezintă cca. 0,8…1,5 faţă de cererea maximă şi
corespunde iarna la temperaturi în jurul lui 0°C. Capacitatea maximă de încărcare
(Qî)/descărcare (Qd) are loc la temperaturi exterioare între (-5) şi (+5)°C.
2) Modelarea curbei de livrare a căldurii, ţinându-se seama şi de profilul cererii
de energie electrică, caz specific unei CCG, asigurând vârful şi consumul mediu de
putere electrică, după cum se prezintă în fig. 11.35.,c. În această situaţie, dacă
valoarea capacităţii de încărcare a acumulatorului este mai mare decât cererea de
căldură, atunci acesta trebuie amplasat în CCG.
3) Modelarea curbei de sarcină electrică, în cadrul unei CCG, pentru
maximizarea producţiei de energie electrică; acumulatorul fiind amplasat la CCG.
574 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În acest caz, instalaţia de acumulare se încarcă în timpul golului de cerere electrică


(între 9 si 16) şi se descarcă în perioada de vârf (între 18 şi 21), asigurând o cerere
constantă de căldură, după cum rezultă din fig. 11.29.,d. Capacitatea de acumulare
necesară reprezintă cca. 8,2…13,2 din vârful de sarcină termică, iar capacitatea de
încărcare a acumulatorului este de cca. 0,85…1,0 din acest vârf. Temperatura apei
acumulată este egală cu aceea a agentului termic livrat de CCG, în jurul a 95°C
pentru acumulatoarele nepresurizate, dar poate fi mai mare, dacă se consideră
necesar, adoptându-se atunci acumulatoare sub presiune (presiunea fiind funcţie de
temperatura apei fierbinţi impusă de sistemul de transport şi de reglaj).
În fig. 11.36. se prezintă un exemplu de încadrare a unui acumulator de apă
fierbinte (de tip abur/apă fierbinte) în schema termică a unei CCG cu turbină cu
contrapresiune.

VR
D ’0 D0t

R1

Dt
p1 ,t1
Dc

R2 A
D1 Apă
fierbinte

Apă rece R3

Fig. 11.36. Încadrarea unui acumulator de apă caldă în schema CCG: R1 - regulator cu
impulsuri limită pentru joasă presiune; R2 – regulator de preaplin cu impulsuri
limită pentru nivelul apei; R3 - regulator de temperatură; A - acumulator;
VR - ventil de reglaj.

Funcţionarea în acest caz este următoarea: pe partea de apă regulatorul R3 menţine


temperatura constantă a apei fierbinţi în acumulator, acţionând asupra debitului de
apă rece introdusă în acesta. Alimentarea cu abur a acumulatorului se face prin
intermediul regulatorului de preaplin R2 care acţionează în funcţie de nivelul apei
în acumulator. Astfel, la scăderea nivelului, regulatorul R2 deschide ventilul de
admisie a aburului în acumulator, mărind debitul D1 intrat în acesta.
Încărcarea acumulatorului se face în perioadele în care consumul de abur Dc
este redus, ceea ce determină creşterea presiunii p1. Aceasta este asigurată de R2
care deschide, asigurând debitul D1 necesar încărcării acumulatorului. În perioada
ACUMULAREA CĂLDURII 575

în care creşte debitul de abur(Dc) cerut de consumatorul de abur pe bara de


presiune p1, aceasta determină închiderea ventilului de reglaj al turbinei,
reducându-se debitul D0t intrat în turbină. Aceasta conduce la creşterea presiunii p0
pe bara de abur viu a cazanelor de abur, sesizată de R1, care deschide mărind
debitul D’0 livrat pe bara p1, t1. Ca urmare, presiunea p1 creşte, determinând
deschiderea lui R2, care va asigura încărcarea acumulatorului A.
La funcţionarea normală a acumulatorului, când consumul de apă fierbinte este
egal cu debitul de apă rece introdus, atunci nivelul apei în acumulator, ca şi debitul
de abur introdus D1, rămân constante. La vârful de sarcină termică, acumulatorul
livrează mai multă apă decât se poate asigura prin aburul disponibil la încărcare.
Aceasta determină scăderea nivelului apei din acumulator, ceea ce va determina
creşterea debitului de abur D1 introdus prin intermediul R2, asigurând încărcarea
acumulatorului.

11.7. Eficienţa utilizării acumulatoarelor


de căldură în SAC

11.7.1. Optimizarea dimensionării acumulatoarelor


Acumulatoarele de abur cu presiune variabilă sau cele abur/apă fierbinte, sau
apă fierbinte/apă caldă, cu echipresiune au în general, forma vasului simetrică,
obţinută prin rotaţia în jurul unei axe. În cele mai multe cazuri vasele sunt
cilindrice, de tip orizontal sau vertical. Vasele care nu sunt sub presiune au formă
cilindrică, cu partea inferioară plată şi capetele conice. Ca urmare caracteristica
dimensională de bază a acestora o reprezintă supleţea, exprimată de raportul:
S = H/D (11.78)
unde H este lungimea/înălţimea vasului, în funcţie de poziţie; D – diametrul
interior.
Forma, supleţea şi volumul vasului determină investiţia şi costurile de
exploatare. Acestea din urmă scad odată cu creşterea volumului, în limite tehnico-
economice care determină dimensiunile optime ale acumulatorului.

11.7.1.1. Optimizarea consumului de material


Din punctul de vedere al cantităţii şi calităţii materialului din care este executat
acumulatorul, se poate defini o mărime adimensională (M):
Vm ⋅ p M
M=
p
(11.79)
V A ⋅ p An
în care Vm – volumul materialului din care este construit acumulatorul (în m3);
VA – volumul interior al acumulatorului (v. § 11.3.7., în m3); p M n
p , p A – presiunea

maximă admisibilă a peretelui, respectiv presiunea interioară nominală de


dimensionare a acumulatorului, în N/mm2; ( V A ⋅ p An ) – „presiunea volumică” a
aparatului; ( Vm ⋅ p M
p ) – „presiunea volumică” a peretelui aparatului.
576 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru aparatele cilindrice cu două capete semisferice sunt valabile relaţiile de


dimensionare [11.1]:
V A = (π ⋅ D 2 / 4) ⋅ ( H − D) + (4 / 3) ⋅ π ⋅ ( D / 2) 3 =
, [m3] , (11.80)
= (πD / 4) ⋅ ( S − 1 / 3)
2

AA = πD ( H − D ) = πD 2 ⋅ ( S − 1) , [m2] , (11.81)

AC = πD 2 , [m2] , (11.82)
Dext ⋅ p An
sA = + C1 + C 2 , [mm] , (11.83)
2( plim / ν) ⋅ α + p An
F ⋅ Dext ⋅ p nA
sC = + C1 + C 2 , [mm] , (11.84)
4( plim / ν) ⋅ α + p nA

unde: Dext – diametrul exterior al vasului (în m); AA, AC – suprafaţa corpului
cilindric, respectiv a capetelor semisferice (în m2); sA, sC – grosimea peretelui
cilindric, respectiv a capetelor semisferice, în mm; plim – presiunea maximă
admisibilă (în N/mm2 = MPa); ν – factor de siguranţă (ν > 1); α – factor de
îmbinare (α >1); F – factor de formă (pentru capetele semisferice, F =1);
C1, C2 – adaosuri ale grosimii pereţilor, pentru minus de toleranţă şi coroziune.
Dacă se consideră că C1 = C2 = 0, plim >> pA şi s << Dext, se obţin:

s A = D ⋅ p An / 2 ⋅ σ , [mm] , (11.85)

sC = F ( D ⋅ p An / 4 ⋅ σ) , [mm] , (11.86)
Vm = ( AA ⋅ s A ) + ( AC ⋅ sC ) , [m3] , (11.87)

unde:

σ = ( plim / ν) ⋅ α , [N/mm2] , (11.88)

Atunci, mărimea adimensională din relaţia (11.79), devine:

M = (2S − 2 + F ) /( S − 1 / 3) . (11.89)

În fig. 11.37. este prezentată grafic variaţia lui (M) în funcţie de supleţea (S),
pentru diverse structuri ale peretelui acumulatorului [11.1].
ACUMULAREA CĂLDURII 577

3
M
b

2
a

D
c H
1

0
0 2 4 6 8 10 12
S=H/D

Fig. 11.37. Dependenţa dimensiunilor (M), conform relaţiei (11.89), pentru acumulatoarele
cilindrice cu capete semisferice, în funcţie de supleţea S (v. relaţia 11.78),
pentru: a - pereţi de oţel pentru jumătate din grosime; b - pereţi din oţel pe toată
grosimea; c - pereţi numai din oţel.

11.7.1.2. Optimizarea mărimii suprafeţei exterioare


Mărimea suprafeţei exterioare a acumulatorului influenţează costul acestuia,
corelată cu grosimea propriu-zisă a peretelui, plus „acoperirile” suplimentare
pentru evitarea coroziunii şi izolaţia termică. Prin intermediul pierderilor de
căldură către mediul exterior, suprafaţa acumulatorului influenţează totodată şi
costurile de exploatare aferente acestuia.
Pentru a prinde toate acestea, se poate defini o „suprafaţă adimensională ( A ) ”
definită astfel:
A = A / V A2 / 3 , (11.90)
unde A este aria exterioară totală a vasului, dată de:

A = AA + AC [m3] , (11.91)

în care AA şi AC au fost definite în relaţiile (11.81) şi (11.82)


Fig. 11.38. prezintă variaţia mărimii A în funcţie de supleţea (S), considerând
că S << Dext (adică pereţi subţiri). De aici rezultă că, din acest punct de vedere,
soluţia optimă o reprezintă forma sferică.
578 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

10
A
8
c
6
a
4
d b
2
0
0 2 4 6 8 10 12
S=H/D
Fig. 11.38. Dependenţa suprafeţei adimensionale ( A ), conform relaţiei (11.90), pentru un
acumulator cilindric cu capete semisferice, în funcţie de supleţea (S);
a - capetele semisferice; b - zona de oţel din cazul a; c - cu capetele plate;
d - zona de oţel din cazul c.

Din fig. 11.38., rezultă că, spre deosebire de M (v. fig. 11.37.), odată cu
scăderea supleţei (S), valoarea specifică a lui A nu tinde să crească asimetric,
ci are o creştere continuă odată cu mărirea lui S şi depinde de volumul
acumulatorului VA, conform relaţiei:
A
a= = A / V A1 / 3 , [m2/m3] . (11.92)
VA
Drept concluzie din punctul de vedere al minimului suprafeţei exterioare,
rezultă că soluţia optimă o reprezintă utilizarea unui singur acumulator cât mai
mare.

11.7.1.3. Limitări în dimensionarea acumulatoarelor


La dimensionarea acumulatoarelor apar următoarele limitări tehnice şi
economice:
– limitarea grosimii pereţilor la valoarea (smax) impusă de criterii de siguranţă
şi economice: creşterea sa poate conduce la o creştere semnificativă a costului
acumulatorului, mai ales atunci când o parte din suduri sunt executate la faţa
locului (la montaj). Ca urmare, pentru un anume tip de oţel, aceasta poate
determina o limitare a diametrului (D), data de:
 2 ⋅ s max ⋅ σ 
D ≤  Dmax = 
 , [m] ; (11.93)
 p an 
– limitarea mărimii diametrului aparatului, determinată de condiţii de
fabricaţie şi transport. Astfel, pentru aparatele nepresurizate limitarea mărimilor lui
D şi H este determinată de presiunea hidrostatică corespunzătoare mediului
(agentului) acumulat, având densitatea (ρ):
p = ρ⋅ g ⋅H , [N/mm2] , (11.94)
şi
ACUMULAREA CĂLDURII 579

 2 ⋅ s max ⋅ σ 
D ⋅ H ≤  ( D ⋅ H ) max =  , [m3] ; (11.95)
 ρ ⋅ g 
– limitarea înălţimii aparatului (H), determinată de forţa locală a vântului
(la acumulatoarele verticale), a traficului aerian şi de adâncimea necesară a
fundaţiei.

11.7.1.4. Optimizarea globală a dimensiunilor acumulatoarelor


Valorile optime, rezultate mai sus, pentru D şi H depind în final de limitările
specifice fiecărui caz concret. Astfel, în fig. 11.39. este prezentată o diagramă a
dependenţei volumului VA de diametrul interior D şi de înălţimea H, pentru
acumulatoarele cilindrice cu capete plate [11.1]. De asemenea, este prezentată
familia de curbe pentru a = constant (v. relaţia 11.92 în funcţie de D, H şi S,
conform relaţiei:
A πDH + 2πD 2 / 4 4 2 1
a= = = + = ⋅ (4 + 2 / S ) , [1/m] . (11.96)
VA πD H / 4
2
D H D
106 10000

1
105
1000
2

104 3

4 200
VA [m3]
5
100
103 a=1m2/m3 7
50
5
100 10 a=A/VA
30
2 A
5
VA
3 H
10 2
4

5 D.H=1m2 D
1
1 2 5 10 20 50 100
D [m]
Fig. 11.39. Dependenţa volumului acumulatorului cilindric, cu capete plate (VA), de
diametrul interior (D), [11.1].
580 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Deoarece graficul este realizat la scară dublu logaritmică, familia de curbe


pentru a = constant poate fi prezentată sub forma unor paralele cu limita
H/D = S = constant.
Forma vasului şi dimensiunile sale, care permit realizarea valorii minime a
suprafeţei (A), se obţin introducând în diagramă limitările specifice cazului
respectiv şi căutând punctul de (Amin) în lungul liniilor date de limitări. Rezultatul
poate fi un minim real, dat de tangenta la curba lui (a), sau poate fi linia de minim.
În particular, pentru:
– un acumulator cu un volum dat, (amin) se află la intersecţia tangentei la linia
VA = ct cu linia lui (a), pentru S = H/D = 1;
– un acumulator nepresurizat, (amin) se află la intersecţia liniei (D⋅H)max cu
linia lui (a); este cazul în care S = H/D = 0,5. Este posibilă, de asemenea, de
determinat optimul prin anularea derivatelor ecuaţiilor (11.95) şi (11.96). În acest
caz, amin se obţine pentru:
2 ⋅ s max ⋅ σ 1 2 ⋅ s max ⋅ σ
D= 2⋅ şi H = ⋅ , [m] . (11.97)
ρg 2 ρg
Utilizându-se valoarea lui smax, se vor obţine valorile lui (amin) simultan cu
(Mmin);
– un acumulator cu diametrul limitat şi volum nelimitat (adică S = ∞),
valoarea lui amin se află pe linia de minim, ceea ce în cazul acumulatoarelor foarte
înalte nu este corect, pentru că trebuie luată în calcul şi presiunea hidrostatică;
– un acumulator cu un volum (VA) nelimitat, limitarea înălţimii (H) conduce
la o linie de minim corespunzătoare unei valori a supleţei S = H/VA = 0.
Este de remarcat faptul că alegerea formei şi dimensiunilor acumulatorului după
criteriul consumului minim de material (Mmin) şi după cel al suprafeţei minime
(amin), poate conduce la rezultate contradictorii. De aceea, optimizarea finală
trebuie să aibă la bază un studiu parametric, sau cel puţin un studiu comparativ
între valoarea investiţiei totale, pe de o parte şi pierderile de căldură, pe de altă
parte.
Din experienţa realizărilor concrete rezultă că, în cazul acumulatoarelor
presurizate verticale, cu capete plate, proiectarea se face pentru S = 4, iar la cele
orizontale pentru S > 4 (mai ales atunci când există o limitare de diametru).
Vasele nepresurizate, cu capete plate, sunt proiectate pentru S = 1, dacă nu există
limitări privind grosimea pereţilor, sau cu 0,5 < S < 1, când există aceste limitări.

11.7.2. Indicatorii economici ai acumulatoarelor


Principalul indicator economic al acumulatoarelor de căldură este reprezentat de
costul acestuia (IA), care depinde în primul rând de tipul acumulatorului utilizat şi
de parametrii termici de funcţionare ai acestuia.
Indiferent de tipul acumulatorului, costul său depinde de volumul aparatului
(VA), conform relaţiei:
I A = VA ⋅ c A [lei] , (11.98)
ACUMULAREA CĂLDURII 581

unde VA este volumul vasului de acumulare, în m3 şi cA este costul specific al


acumulatorului, în lei/m3.
Ţinându-se seama de capacitatea de acumulare (G) şi de relaţia (11.58),
de legătură între volumul fluidului acumulat (V1) şi capacitatea specifică de
acumulare (g*) – dată pentru fiecare tip de acumulator (v. § 11.3.3.) – , rezultă că
volumul acumulatorului este dat de:
G
V A = (1,10...1,15), * [m3] , (11.99)
g
unde G este capacitatea de acumulare, în kg. fluid acumulat, stabilită conform
metodologiei prezentată în § 11.3.4.; g* – capacitatea specifică de acumulare,
stabilită pentru fiecare tip de acumulator, conform metodologiei expusă în § 11.3.3.
Atunci relaţia (11.98), devine:
G
I A = (1,10...1,15) ⋅ * ⋅ c A , [lei] . (11.100)
g
Valorile investiţiei IA, sau ale cA, depind de o serie de factori specifici fiecărui
tip de acumulator, după cum s-a arătat în § 11.7.1. Astfel, costul specific (cA),
raportat la unitatea de volum, depinde de volumul total al acestuia (VA) şi de
presiunea nominală de lucru a acumulatorului în timpul încărcării, deoarece aceşti
doi factori determină în principal consumul de metal pentru construcţia corpului
aparatului. De aceea, valoarea investiţiei (IA) se poate exprima în funcţie de
produsul dintre suprafaţa şi grosimea peretelui acumulatorului, sau între volumul şi
presiunea nominală de lucru.
Astfel, în fig. 11.40. este prezentată dependenţa valorii relative a investiţiei (IA)
de volumul (VA) al rezervorului, pentru diverse presiuni nominale de acumulare
( p1n ) , avându-se ca referinţă un acumulator de 100 m3 la 15 bar, pentru care
IA = 100%.
100 Presiunea de acumulare p1=20bar
IA [%]

75 15 bar

50
10 bar

25
5 bar

VA [m3]
0 100 200 300
Fig. 11.40. Investiţia relativă pentru acumulatoarele de abur (IA = 100% pentru un
acumulator cu VA = 100 m3 şi p1 = 15bar).
582 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru stabilirea valorii optime a presiunii de acumulare p1, pe baza investiţiei


în acumulator, se poate folosi diagrama din fig. 11.41.
Linia presiunii maxime (p1)
280 3 celei mai rentabile
240 [m ⋅bar]
Presiune x volum

p2=6 bar
200 5
4
160 3
120 2
1 bar
80
40
0 4 16 20
8 12
p1 [bar]
Fig. 11.41. Variaţia produsului presiune x volum, în funcţie de presiunea maximă de
acumulare p1, pentru 1000 kg abur.

Se constată că în funcţie de presiunea minimă din acumulator (p2) investiţia în


aparat (p1 ⋅ V) rămâne aproape constantă pentru valori p1 mai mari decât o anumită
valoare, determinată de intersecţia liniei presiunii p1 cu curbele (p1⋅V) = f(p1),
la diversele valori ale presiunii de descărcare p2. Aceste puncte permit adaptarea
presiunii de acumulare p1 la valoarea impusă de reţelele de abur existente.
În cazul acumulatoarelor cu echipresiune, trebuie să se ţină seama şi de
investiţiile pentru pompele de circulaţie.
Ţinându-se seama că principalul efect economic al introducerii acumulatoarelor
de căldură este reducerea cu ∆Q a debitului de căldură livrată de sursa de căldură,
plecând de la relaţia (11.100), rezultă raportul caracteristic:
IA 1 G
= (1,10 − 1,15) ⋅ c A ⋅ * ⋅ =
∆Q g ∆Q
, [lei/kWt] , (11.101)
(1,10 − 1,15) ⋅ c A
= ⋅β
g*
unde (β = G / ∆Q ) reprezintă unul din principalii indicatori ce caracterizează
eficienţa economică a utilizării acumulatoarelor de căldură.
Analizând în continuare relaţia (11.101), rezultă că raportul I A / ∆Q depinde şi
de valorile lui g* şi β, care pot varia în limite largi în funcţie de parametrii
energetici caracteristici instalaţiei de acumulare dată. Astfel, în cazul
acumulatoarelor abur/abur cu variaţia presiunii, pentru parametri p2 impuşi la
descărcare de consumatori, valoarea capacităţii specifice de acumulare g* depinde
de diferenţa nominală de presiune a aburului în acumulator ∆p A = p1 − p 2 .
Este evident că valoarea presiunii minime de descărcare a acumulatorului p2 este
determinată de presiunea nominală a aburului la consumator, ţinând seama de
pierderile de presiune în organele de reglare ale acumulatorului ∆p 2' şi de cele din
conductele de descărcare a aburului ∆p 2" . Pierderile totale sunt ∆p2 = ∆p2' + ∆p2" şi
ACUMULAREA CĂLDURII 583

reprezintă, în general, cca. 0,5 bar. De aceea, în practică, valoarea nominală p2 este
un parametru dat.
Alegerea presiunii iniţiale de descărcare a acumulatorului p1 sau, ceea ce este,
practic, acelaşi lucru, a presiunii maxime de încărcare, se face în funcţie de cei doi
factori contradictorii:
a) costul acumulatorului, care se reduce la creşterea presiunii p1, datorită
reducerii volumului de acumulare V, ca urmare a creşterii lui g*;
b) cheltuielile legate de eventuala reducere a producţiei de energie electrică în
CCG în regim de cogenerare, care cresc odată cu p1, când acumulatorul este montat
în serie cu turbina, fig. 11.32.,c.
De aceea, eficienţa economică a utilizării acumulatoarelor de căldură şi
capacitatea optimă de acumulare se determină pentru fiecare caz concret, ţinând
seama de ansamblul sistemului de alimentare cu căldură.

11.7.3. Efectele tehnico-economice ale utilizării


acumulatoarelor de căldură
Sunt determinate, în principal, de avantajele rezultate din reducerea sarcinii
termice maxime, simultan cu aplatisarea sa, comparativ cu costul aferent
acumulatoarelor şi eventualele reduceri ale cantităţii de energie electrică produsă în
cogenerare, când sursa de căldură este o CCG.
Avantajele folosirii sunt:
1. când vârful de consum termic este preluat de acumulator în proporţie de cel
puţin 25%, capacitatea instalată în cazane scade, reducând investiţiile aferente
acestora şi clădirii în care sunt amplasate cu:
∆I c = I c' − I c" = Dcn ' ⋅ ic' − Dcn" ⋅ ic" [lei] , (11.102)
în care: I c' , I c" sunt investiţiile în cazane (partea termoeconomică plus partea de
construcţii şi montaj), înainte şi după folosirea acumulatoarelor, în lei;
Dcn ' , Dcn" – debitele nominale instalate în cazane, înainte şi după utilizarea
acumulatoarelor, în kg/s; ic' , ic" – investiţia specifică în cazane aferente celor două
situaţii, în lei/kg⋅s-1.
Pentru cazul în care prin introducerea acumulatoarelor se utilizează aceleaşi
cazane cu aceleaşi debite unitare, modificându-se numai numărul lor, şi dacă
diferenţa de debit nominal total ( Dcn ' − Dcn" = ∆Dcn ) este mică (<30–40%), atunci se
poate considera că ic' ≈ ic" = ic şi relaţia (11.102) devine:
∆I c = ic ⋅ ∆Dcn [lei] . (11.103)
2. Prin aplatisarea sarcinii termice livrată de cazane, acestea se pot alege astfel
încât capacitatea instalată în ele să corespundă sarcinii optime, care determină
funcţionarea lor de durată la randamentul maxim, deci cu consumul specific minim
de combustibil. Ca urmare, scade consumul anual de combustibil al cazanelor,
cu valoarea:
584 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 1 1 
∆Bc = Bc' − Bc" = Qc  ' − "  [kWht/an] , (11.104)
 ηc η c 
unde: Bc' şi Bc" sunt consumurile anuale de combustibil ale cazanelor, înainte şi
după introducerea acumulatoarelor, în kWht/an; Qc – cantitatea anuală de căldură
produsă de cazane, care rămâne practic aceeaşi în cele două situaţii, în kWht/an;
η 'c , η"c – randamentul mediu anual al cazanelor, înainte şi după folosirea
acumulatoarelor.
Valorile medii anuale ale randamentelor cazanelor depind de încărcarea medie
anuală a acestora q cmd , care se determină astfel:
Q Q
q cmd ' = c' şi qcmd " = "c [kWt] , (11.105)
τ τ
unde τ ' şi τ " sunt duratele anuale de utilizare ale sarcinii cazanelor în cele două
situaţii, în h/an. Valorile acestora rezultă din curbele de sarcină ale cazanelor,
înainte şi după introducerea acumulatoarelor.
3. Datorită reducerii debitelor instalate în cazane, se reduce puterea electrică
instalată în serviciile proprii ale acestora, reducându-se corespunzător investiţiile
cu:
∆I spc = I spc
'
− I spc
"
= Pspc
'
⋅ i spc
'
− Pspc
"
⋅ ispc
"
[lei] , (11.106)
' "
în care I spc şi I spc sunt investiţiile în serviciile proprii (pompe de apă de
alimentare, ventilatoare de aer şi gaze de ardere etc.), înainte şi după introducerea
' "
acumulatoarelor, în lei; Pspc , Pspc – puterea electrică instalată în serviciile proprii
' "
ale cazanelor, în kW; ispc , ispc – investiţia specifică pentru serviciile proprii,
în lei/kW.
Dacă se consideră că valoarea consumului specific pentru serviciile proprii ale
cazanelor pspc este, practic, aceeaşi la cele două tipodimensiuni de cazane utilizate
'
şi că, de asemenea, ispc = ispc
"
= ispc , atunci relaţia (11.106) devine:
∆I spc = Dcn ' ⋅ p spc
'
⋅ i spc
'
− Dcn" ⋅ p spc
"
⋅ ispc
"
= p spc ⋅ I spc ⋅ ∆Dcn [lei] , (11.107)
'
unde p spc şi p "spc reprezintă consumul specific al serviciilor proprii ale cazanelor
în cele două variante, kW/kg⋅s-1.
4. În urma aplatisării încărcării cazanelor are loc acelaşi efect pentru încărcarea
serviciilor proprii ale acestora, permiţând funcţionarea cu randamente medii anuale
superioare. Ca urmare, scade consumul anual de energie electrică al serviciilor
proprii cu valoarea:
∆E spc = E spc
'
− E spc
"
= Pspc
'
⋅ τ ' − Pspc
"
⋅ τ" [kWh/an] . (11.108)
5. Reducerea variaţiilor de sarcină ale cazanelor se traduce prin reducerea
tensiunilor suplimentare în zidăria focarului şi în părţile metalice ale acestora,
mărindu-le durata de viaţă.
ACUMULAREA CĂLDURII 585

6. Prin aplatisarea sarcinii cazanelor se reduc efectele nefavorabile ale


variaţiilor sale asupra parametrilor aburului.
7. Rezerva de energie din acumulator are o influenţă pozitivă asupra siguranţei
exploatării şi alimentării cu căldură a consumatorilor, reducând capacitatea
instalaţiilor de rezervă cu ∆Drez.
Aceasta determină reducerea investiţiilor aferente instalaţiilor de rezervă
(cazane) cu valoarea:
∆I rez = ∆Drez ⋅ icrez [lei] , (11.109)
în care icrez este investiţia specifică în instalaţiile de cazane de rezervă, în lei/kg⋅s-1.
8. În cazul CCG, prin aplatisarea curbei de sarcină se reduce debitul nominal de
abur pe care trebuie să-l livreze turbinele Dtn , ceea ce determină reducerea puterii
instalată în turbinele respective Pt n . Aceasta reduce investiţiile în turbine cu:
∆I t = I t" − I t" = Pt ' ⋅ iCCG
'
− Pt" ⋅ iCCG
"
[lei] , (11.110)
unde I t' şi I t" sunt investiţiile pentru turbinele de cogenerare în varianta fără şi cu
acumulator; Pt' , Pt" – puterea electrică produsă în cogenerare de turbine pe seama
debitului de abur Dtn ' , respectiv Dtn" , livrat de ele în cele două variante, în kW;
' "
iCCG , iCCG – investiţia specifică în CCG, în lei/kW.
Dacă se ţine seama că Pt ' şi Pt" sunt determinate de destinderea reală în turbine
a aburului livrat consumatorilor termici, atunci relaţia (11.110) devine:
∆I t = Dtn ' ⋅ (h0 − ht' ) ⋅ η m ⋅ η g ⋅ iCCG
'
− Dtn" ⋅ (h0 − ht" ) ⋅ η m ⋅ η g ⋅ iCCG
"
[lei] (11.111)
în care h0 este entalpia aburului viu intrat în turbine (la parametrii
p0, t0 – consideraţi aceiaşi în cele două variante), în kJ/kg; ht' , ht" – entalpia
aburului livrat consumatorilor termici în cele două variante, ţinând seama de
destinderea reală a aburului în turbine până la parametrii de livrare la consumatori
pt' , t t' sau pt" , tt" , dacă prin introducerea acumulatoarelor aceştia s-au modificat,
în kJ/kg; ηm , η g – randamentul mecanic al turbinelor şi cel al generatorului
electric, considerate aceleaşi în cele două variante.
Dacă reducerea de putere ∆Pt = Pt ' − Pt" este mică, se poate considera că
'
iCCG = iCCG
"
= iCCG şi atunci relaţia (11.111) devine:
[ ]
∆I t = ∆Pt ⋅ iCCG = η m ⋅ η g Dtn ' ⋅ (h0 − ht' ) − Dtn" ⋅ (h0 − ht" ) ⋅ iCCG [lei] (11.112)
În cazul în care introducerea acumulatoarelor nu modifică parametrii aburului
livrat din turbine, acumulatorul este în paralel cu turbina, conform fig. 11.32., adică
( pt' , tt' ) = ( pt" , t t" ) = ( pt , t t ) , atunci: ht' = ht" = ht şi relaţia (11.112) devine:
∆I t = η m ⋅ η g ⋅ (h0 − ht' )( Dtn ' − Dtn" ) ⋅ iCCG [lei] , (11.112a)
586 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care Dtn ' − Dtn" = ∆Dtn reprezintă debitul nominal de abur preluat de acumulator:
∆Dtn = D An .
9. Aplatisarea curbei de sarcină termică, livrată de turbine, determină reducerea
puterii instalate şi a consumului anual de energie pentru serviciile proprii ale
acestora, datorită posibilităţii funcţionării cu randamente medii anuale mai mari
(mai apropiate de valoarea maximă). Are loc reducerea investiţiilor în serviciile
proprii respective, conform expresiei:
∆I spt = Pspt
'
⋅ ispt
'
− Pspt
"
⋅ ispt
"
[lei] , (11.113)
' "
unde: Pspt şi Pspt sunt puterile electrice instalate în serviciile proprii ale turbinelor
' "
pentru cele două situaţii, în kW; ispt , ispt – investiţiile specifice pentru serviciile
proprii ale turbinelor în varianta fără şi cu acumulator, în lei/kW.
Dacă se consideră că valoarea consumului specific pentru serviciile proprii ale
turbinelor pspt este, practic, aceeaşi la cele două tipodimensiuni de turbine utilizate
'
şi că, de asemenea, ispt = ispt
"
= ispt , atunci relaţia (11.113) devine:
∆I spt = Dtn ' ⋅ p spt
'
⋅ ispt
'
− Dtn" ⋅ p spt
"
⋅ i spt
"
= p spt ⋅ i spt ⋅ ∆Din [lei] . (11.114)
Reducerea consumului anual de energie al serviciilor proprii ale turbinelor este
dată de:
∆E spt = E spt
'
− E spt
"
= Pspt
'
⋅ τ ' − Pspt
"
⋅ τ" [kWh/an] . (11.115)
Dezavantajele determinate de introducerea acumulatoarelor sunt următoarele:
1. acumulatoarele necesită investiţii Ia şi cheltuieli anuale Ca suplimentare atât
pentru aparatul propriu-zis, cât şi pentru instalaţiile anexe (automatizare, măsură,
control) şi pentru racordurile de legătură între acumulator şi celelalte instalaţii.
În general, investiţiile depind de capacitatea de acumulare G şi de presiunea
nominală de încărcare a acumulatorului p1n , care influenţează volumul său şi
costul, după cum s-a arătat în (§ 11.7.2.).
Cheltuielile anuale sunt reprezentate, în special, de cele cu amortizarea
investiţiilor:
Ca = aa ⋅Ia [lei/an] , (11.116)
unde aa este cota medie anuală de amortizare a investiţiilor în acumulator, în an-1.
2. În funcţie de poziţia acumulatoarelor în sistemul de alimentare cu căldură, pot
apare diferenţe între investiţiile ∆Ir şi cheltuielile anuale de exploatare ∆Cr pentru
reţeaua de abur dintre sursa de căldură şi acumulator şi dintre acumulator şi
consumator, după cum acesta este amplasat la consumator sau la sursă:
∆I r = I r' − I r" = ir' ⋅ l r − ir" ⋅ l r = l r (ir' − ir" ) [lei] (11.117)
şi
∆Cr = ∆Ir ⋅ ar [lei/an] , (11.118)
' "
în care: I r şi I r sunt investiţiile în reţeaua de transport a aburului, înainte şi după
introducerea acumulatoarelor, în lei; lr – lungimea reţelei în discuţie, în m;
ACUMULAREA CĂLDURII 587

i r' , i r" – investiţiile specifice în reţea în cele două variante, care sunt în funcţie de
diametrul acesteia şi de regimul termic mediu al agentului termic vehiculat,
în lei/m de conductă; ar – cota medie anuală de amortizare a investiţiilor în reţeaua
respectivă, în an-1.
La calculul diferenţelor de cheltuieli anuale ∆Cr s-au luat în considerare numai
cheltuielile anuale cu amortizarea investiţiilor, celelalte cheltuieli considerându-se
că rămân aceleaşi în cele două variante.
3. În cazul CCG la care încadrarea acumulatoarelor de abur cu cădere de
presiune este în serie cu turbina de cogenerare, fig. 11.32.,c, se reduce energia
electrică produsă în cogenerare de turbine cu ∆Et:
∆Et = Et' − Et" = Pt ' ⋅ τ ' − Pt" ⋅ τ" [kWh/an] , (11.119)
unde puterile electrice medii anuale produse de turbine sunt date de:
Pt ' = Dt' ⋅ (h0 − ht' ) ⋅ ηm ⋅ η g şi Pt" = Dt" ⋅ (h0 − ht" ) ⋅ η m ⋅ η g [kW] , (11.120)
în care s-au folosit notaţiile din relaţia (11.113).
Ţinând seama de aceste efecte, calculul tehnico-economic pentru justificarea
eficienţei introducerii acumulatoarelor de căldură se poate face aplicând criteriul
simplificat al cheltuielilor totale actualizate în varianta fără şi cu acumulare.
Diferenţa între cheltuielile totale actualizate va indica varianta optimă:
∆CTA = CTA' – CTA" [lei/an] (11.121)
şi după cum ∆CTA ><0 , rezultă că varianta cu acumulare este mai rentabilă sau nu
din punct de vedere tehnico-economic, în care CTA' şi CTA" reprezintă CTA în
varianta fără, respectiv cu acumulare.
Considerând expresia simplificată a CTA şi ţinând seama de expresiile de mai
sus ale efectelor tehnico-economice ale introducerii acumulatoarelor, rezultă:
∆CTA = (∆I c + ∆I spc + ∆I rez + ∆I t + ∆I spt − I a − ∆I r − ∆Pt ⋅ iSEN ) ⋅ pn +
(11.122)
+ [∆Bc + (∆E spc + ∆E spt − ∆Et )(bSEN − bt )] ⋅ cb − (Ca + ∆Cr ) [lei/an]
unde pn este coeficientul normat de eficienţă economică a investiţiilor, în an-1;
bSEN, bt – consumul specific de combustibil pentru producerea energiei electrice în
SEN, respectiv în CCG în regim de cogenerare, în kgc.c./kWh; cb – costul
combustibilului de echivalare, în lei/kgc.c; iSEN – investiţia specifică în SEN pentru
diferenţa de putere electrică instalată, în lei/kW.
În relaţia (11.122) s-a ţinut seama de echivalarea energetică a celor două
variante comparate: orice cantitate de energie electrică consumată suplimentar în
varianta cu acumulare ∆Escp şi ∆Espt, sau mai puţin produsă de CCG, ∆Et, trebuie
asigurată de SEN. Aceasta se face cu consumul specific bSEN faţă de producerea în
regim de cogenerare în CCG, cu consumul specific bt.

11.7.4. Domeniile de eficienţă tehnico-economică


a utilizării acumulatoarelor de abur
Se stabilesc pe baza metodologiei generale prezentate în § 11.7.3. Aplicarea
corectă a acesteia se face ţinând seama de următoarele, v. fig. 11.42.:
588 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

DA Sursa de căldură existentă NU

DA Consumul de abur a crescut NU

Cazul a1 Cazul a2 Cazul b

Varianta fără Varianta cu Varianta fără Varianta cu Varianta fără Varianta cu


acumulator acumulator acumulator acumulator acumulator acumulator
a11 a12 a21 a22 b1 b2

Stabilirea Stabilirea Optimizarea Optimizarea Stabilirea Stabilirea


soluţiei de gradului de funcţionării şi încărcării soluţiei de gradului de
echipare a sursei aplatisare dorit, încărcării echipamentului echipare şi a aplatisare dorit,
pentru preluarea al sarcinii prin echipamentului existent regimurilor prin folosirea
creşterii folosirea existent simultan cu optime de acumulatoarelor
consumului acumulatorului capacitatea încărcare a
optimă de sursei de căldură
acumulare

Se aplică Se aplică Se aplică Stabilirea


criteriul de criteriul criteriul soluţiei de
optimizare tehnico- tehnico- echipare a
B-MINIM economic de economic sursei şi a
(consum minim optimizare pentru soluţia regimului optim
de combustibil) optimă de de încărcare a
echipare echipamentelor
sale

Calculul tehnico-economic pentru


determinarea tipodimensiunilor
Calculul tehnico-economic pentru determinarea
rentabilităţii acumulării şi a gradului optim de principalelor echipamente energetice,
a încărcării lor simultan cu
aplatisare a curbei de sarcină
capacitatea optimă de acumulare

Fig. 11.42. Schema logică a tratării problemei eficienţei utilizării acumulatoarelor de abur.

1. din punct de vedere al existenţei sursei de căldură (CT sau CCG) pot apare
două variante:
a) în condiţiile de proiectare a unei noi surse de căldură, când alegerea şi
dimensionarea cazanelor şi a turbinelor cu abur se face independent în soluţia fără
acumulare faţă de aceea cu acumulare;
b) în ipoteza existenţei sursei de căldură, când pot apare două alternative:
– se urmăreşte optimizarea funcţionării sursei de căldură în condiţiile
aceloraşi curbe de consum, când introducerea acumulatoarelor determină
menţinerea în funcţionare a unei părţi din cazanele şi/sau turbinele cu abur
existente;
ACUMULAREA CĂLDURII 589

– consumul maxim de abur a depăşit capacitatea existentă a cazanelor şi


acumulatoarele se introduc pentru a prelua aceste diferenţe de consum, simultan cu
optimizarea funcţionării instalaţiilor existente.
2. În cazul variantei fără acumulare, alegerea şi încărcarea cazanelor şi
turbinelor cu abur se face în baza calculelor tehnico-economice de optimizare, după
care soluţia optimă astfel rezultată urmează a fi comparată cu varianta cu
acumulare.
3. Pentru varianta cu acumulare, alegerea şi încărcarea cazanelor şi
turbinelor cu abur se face în baza calculelor tehnico-economice de optimizare.
Simultan se determină şi capacitatea optimă de acumulare Gopt în funcţie de gradul
dorit de aplatisare a curbei de sarcină.
4. Comparaţia tehnico-economică pentru determinarea eficienţei utilizării
acumulatoarelor se face între cele două variante optime rezultate pentru soluţia
fără acumulare, respectiv pentru aceea cu acumulare. Aceasta se realizează după
schema logică, de principiu, prezentată în fig. 11.43.
Aceasta cuprinde următoarele etape (blocuri) de calcul:
1 Blocul datelor de intrare prin care se introduc: curba de sarcină zilnică a
consumului de abur şi parametrii acestuia, tipul sursei de căldură (CT sau CCG),
iar în cazul CCG se dă poziţia acumulatoarelor de abur faţă de turbină (în paralel
sau în serie cu aceasta) şi tipodimensiunile cazanelor de abur şi turbinelor avute în
vedere la echiparea sursei de căldură (debitele nominale de abur, parametrii iniţiali
ai acestuia şi parametrii apei de alimentare a cazanelor). De asemenea, se introduc
principalele caracteristici tehnice ale cazanelor (puterea calorifică a combustibilului
utilizat, randamentele maxime, valorile relative ale debitelor minime şi optime faţă
de debitul nominal, precum şi valorile relative ale randamentelor la încărcările
respective, raportate la randamentul maxim) şi ale turbinelor (debite de mers în gol,
optime şi maxime, precum şi dependenţa de acestea a puterii electrice produse).
De fapt, toate aceste date tehnice sunt necesare pentru determinarea expresiei
analitice a caracteristicilor energetice ale cazanelor şi turbinelor cu abur utilizate
pentru echiparea sursei de căldură: la cazane Bc = f(Dc) şi la turbine Pt = f(Dt):
Bc este consumul de combustibil al cazanului; Dc – debitul de abur produs de
acesta; Dt – debitul de abur livrat din turbină consumatorului de căldură;
Pt – puterea electrică astfel obţinută.
2 Stabilirea gradului de aplatisare dorit pentru curba de sarcină µA, în
condiţiile existenţei acumulatorului, se face ţinând seama de aplatisarea iniţială a
acestuia µC.
Ca urmare, valorile posibile ale lui µA sunt:
µA ∈ (µC , 1],
unde valoarea µA = 1 se atinge pentru aplatisarea totală a curbei de sarcină dată.
Calculele se fac separat pentru variantele fără, respectiv cu acumulare, trecând
prin aceleaşi etape.
590 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1 Date de intrare privind curba de sarcină zilnică,


tipodimensiunile cazanelor de abur şi turbinelor existente,
cu principalele caracteristici ale acestora

Varianta fără acumulare Varianta cu acumulare

2 Stabilirea gradului de aplatisare dorit, al


curbei de sarcină

3 Alegerea variantelor de echipare cu cazane şi turbine cu abur

4 Stabilirea regimurilor de încărcare a cazanelor şi turbinelor cu


abur

5 Dimensionarea pompelor de apă de alimentare

6 Calculul mărimilor de natură energetică, în regimurile


caracteristice de încărcare şi anuale

7 Determinarea capacităţii de acumulare, a capacităţii specifice


de acumulare şi dimensionarea acumulatoarelor

8 Calculul elementelor de natură economică: investiţii,


cheltuieli efective şi de echivalare

9 Calculul tehnico-economic pentru stabilirea variantei optime


de echipare şi încărcare a agregatelor energetice în:

Varianta fără acumulare Varianta cu acumulare

10 Calculul tehnico-economic comparativ între varianta optimă


“fără” şi respectiv “cu” acumulare

Fig. 11.43. Schema logică, de principiu, pentru determinarea eficienţei tehnico-economice a


utilizării acumulatoarelor de abur.

3 Alegerea variantelor de echipare cu cazane şi/sau turbine cu abur, ţinând


seama de datele de intrare şi de o serie de condiţii privind minimul tehnic şi
încărcarea maximă a agregatelor respective, precum şi de numărul minim de
cazane pentru echipare. În general, pot rezulta mai multe variante posibile de
echipare, care vor constitui obiectul studiului tehnico-economic pentru
determinarea variantei optime.
4 Stabilirea încărcării cazanelor şi a turbinelor cu abur în regimurile
caracteristice de consum, conform curbei de sarcină dată. În cazul existenţei
ACUMULAREA CĂLDURII 591

acumulatoarelor trebuie să se ţină seama şi de gradul dorit de aplatisare al curbei de


sarcină µA.
5 Dimensionarea pompelor de apă de alimentare a cazanelor de abur, alese
în variantele analizate, în funcţie de debitul şi parametrii aburului viu.
6 Calculul mărimilor de natură energetică în regimurile caracteristice de
încărcare şi valorile lor anuale, conform metodologiei prezentată în cap.7.
7 Determinarea capacităţii de acumulare şi a celorlalte mărimi
caracteristice acumulatoarelor (capacitatea specifică de acumulare, numărul şi
volumul nominal al acumulatoarelor utilizate) în funcţie de: parametrii aburului
livrat de acumulator şi ai celui folosit pentru încărcare, gradul dorit de aplatisare al
curbei de sarcină µA faţă de alura iniţială a acesteia (funcţie de modul de echipare
cu cazane).
8 Calculul elementelor de natură economică pentru fiecare variantă de
echipare, conform metodologiei prezentată în § 11.7.3.
9 Calculul tehnico-economic pentru stabilirea variantei optime de echipare
şi încărcare a agregatelor energetice, separat pentru cele fără faţă de cele cu
acumulatoare de abur. Acest calcul se face aplicând unul din criteriile tehnico-
economice prezentate. În general, se recomandă criteriul cheltuielilor totale
actualizate sub forma sa simplificată, a cheltuielilor anuale de calcul minime (∆Z).
10 Calculul tehnico-economic comparativ între varianta optimă fără respectiv
cu acumulare, care stabileşte eficienţa folosirii acumulatoarelor de abur.
Pentru determinarea influenţei diverşilor factori tehnici şi economici asupra
eficienţei utilizării acumulatoarelor de abur, autorul a elaborat un program de
calcul pe calculator, în care s-au avut în vedere următoarele mărimi variabile:
a) date tehnice privind:
– consumul: debitul maxim de abur cerut de consumator DM, gradul de
aplatisare al curbei de sarcină µC, presiunea aburului livrat consumatorului p şi
durata anuală de alimentare a acestuia N;
– acumulatoarele: diferenţa de presiune între aburul utilizat la încărcarea,
respectiv la descărcarea sa ∆pA;
– Sistemul Energetic Naţional: consumul specific de combustibil pentru
producerea energiei electrice bSEN;
b) date economice privind:
– costul acumulatoarelor iA, în lei/m3;
– investiţia în cazane ic , în lei/kg⋅s-1 şi în turbinele de abur it, în lei/kWi;
– investiţia specifica pentru puterea electrică instalată în sistem iSEN,
în lei/kWi;
– preţul combustibilului efectiv utilizat pb,ef şi al celui de echivalare pb,ech,
în lei/kg c.c.
Rezultatele calculelor, făcute în condiţiile unei aplatisări totale a curbei
de sarcină µA = 1,au condus la următoarele constatări:
592 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1) indiferent de natura sursei de căldură (CT sau CCG) şi de poziţia


acumulatoarelor faţă de turbină (în paralel sau în serie), eficienţa tehnico-
economică a utilizării lor este influenţată decisiv de parametrii ce caracterizează:
– consumul de abur: debitul maxim de abur cerut de consumator DM, gradul
de aplatisare zilnică a curbei de sarcină µC şi presiunea de livrare p2, după cum
rezultă din fig. 11.44.- 11.46.;
– dimensionarea acumulatoarelor: presiunea p2 şi diferenţa de presiune pe
acumulatoare ∆pA, precum şi costul acumulatoarelor iA, faţă de cel al cazanelor
înlocuite ic, după cum se vede din fig. 11.46.- 11.48.;
2) elementele de natură economică care au efecte asupra cheltuielilor anuale
(consumurile de combustibil şi preţurile acestuia, durata de alimentare cu căldură)
şi investiţia specifică iSEN în SEN influenţează foarte puţin eficienţa tehnico-
economică a utilizării acumulatoarelor, fig. 11.49.;
3) în cazul CCG , o influenţă mare o au valorile parametrilor iniţiali ai aburului
viu la intrarea în turbină p0, t0, după cum rezultă din fig. 11.50.
∆z [106lei/an]
∆z [106lei/an]
2
DM [t/h]
0 50 100 150 200
100
-2

-4
50
-6
-∆z
0 100 200 300 400
a. DM [t/h]
∆z [106lei/an] b.
200 p2=3bar

150 9bar

100 p2=15bar

50

0 100 300 500


DM [t/h]
c.
Fig. 11.44. Efectul debitului maxim de abur consumat asupra eficienţei tehnico-economic a
utilizării acumulatoarelor de abur pentru: a – CT (la p0=40bar şi pb,ef = 1200lei/t.c.c);
b- CCG cu acumulatoarele în paralel cu turbinele, v. fig.11.32., a şi b (la p0 =100bar);
c - CCG cu acumulatoarele în serie cu turbinele, v. fig. 11.32.,c (la p2 = 3…15bar).
ACUMULAREA CĂLDURII 593

∆z [106lei/an]
∆z [106lei/an]
12 100
p0=100bar
8
p0=40bar 80
4
0,2 0,4 0,6 0,8 µc
0 60
-4
40
-8 p0=40bar
-12 20
p =15bar
-16 0
-∆z 0 0,2 0,4 0,6 0,8 µc
a.
b.
∆z [106lei/an]
200

150 p2=3bar

100
9bar
15bar
50

0 0,2 0,4 0,6 0,8 µc

c.
Fig. 11.45. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur
faţă de gradul de aplatisare a curbei de sarcină, pentru: a - CT; b - CCG cu
acumulatoarele în paralel cu turbinele; c - CCG cu acumulatoarele în serie cu
turbinele.

∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
16 40
12
8 30
4 p2 [bar]
0 20
4 8 12 16 20
-4 10
-8
-∆z 0 4 8 12 16 20
a. p2 [bar]
b.
594 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆z [106lei/an]
200

150

100

50

0 4 8 12 16 20
p2 [bar]
c.

Fig. 11.46. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur


faţă de presiunea aburului livrat consumatorului, pentru:
a - CT (la N =300 zile/an); b - CCG cu acumulatoarele în paralel cu turbinele
(la N = 300 zile/an); c -CCG cu acumulatoarele în serie cu turbinele.

∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
10 ∆pA =optim 20
8 16
6 N=300zile/an 12

4 N=350zile/an 8
2 4

0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20
∆pA [bar] ∆pA [bar]
a. b.

Fig. 11.47. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur


faţă de diferenţa de presiune necesară acumulatorului, pentru:
a - CT; b - CCG cu acumulatoarele în paralel cu turbinele.
ACUMULAREA CĂLDURII 595

∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
12
10 0,4
p2=4bar
8 0,2 N [zile/an]
6 0
100 200 300 400
-0,2
4
-0,4
2 -0,6
p2=8bar
0 -0,8
0,2 0,4 0,6 0,8 10
iA/ic -1,0
-∆z
Fig. 11.48. Dependenţa eficienţei
tehnico-economice a utilizării
acumulatoarelor de abur faţă de Fig. 11.49. Dependenţa eficienţei
raportul între investiţia specifică tehnico-economice a utilizării
aferentă acumulatoarelor iA şi aceea a acumulatoarelor de abur faţă de durata
cazanelor de abur ic, pentru cazul CT. anuală a consumului, pentru cazul CT.

∆z [106lei/an]
160

120

80

40

0 20 40 60 80 100
p0 [bar]
Fig. 11.50. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur
faţă de presiunea aburului viu la intrarea în turbină, pentru cazul CCG.

Rezultă că domeniul de eficienţă tehnico-economică a utilizării acumulatoarelor


de abur este determinat mai ales de acei parametri care decid capacitatea instalată
în cazanele şi/sau turbinele cu abur, respectiv în acumulatoarele de abur, adică
aceia care influenţează investiţiile aferente acestora. Elementele de natură
energetică (consumul anual de energie al pompelor de apă de alimentare,
consumurile anuale de combustibil, producţia anuală de energie, în cazul CCG şi
echivalarea energetică) au efecte mult mai puţin importante.
În concluzie, pentru condiţiile în care s-au făcut calculele, se constată că
eficienţa tehnico-economică a utilizării acumulatoarelor de abur este dependentă
valoric de natura sursei de căldură, iar în cazul CCG şi de amplasarea acestora în
596 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

schema termică faţă de turbine. Pentru acelaşi tip de sursă de căldură, eficienţa
economică a acumulatoarelor de abur este maximă la valori ale consumurilor
maxime de cca. DM ≈ 300 t/h, în cazul CCG şi scade, devenind chiar negativă,
odată cu creşterea debitului maxim DM, în cazul CT, fig. 11.44. Odată cu creşterea
gradului de aplatisare a curbei de sarcină µC, eficienţa utilizării acumulatoarelor de
abur se reduce, având valoarea optimă la µC ≈ 0,6...0,8, pentru cazul CCG şi
eficienţa minimă la µC ≈ 0,55...0,65, pentru cazul CT, v. fig. 11.45. Creşterea
presiunii aburului livrat de acumulator p2 determină reducerea eficienţei utilizării
acestuia, v. fig. 11.46. Valoarea optimă a diferenţei de presiune pe acumulator este
(∆pA)opt ≈ 14...16,5 bar, indiferent de natura sursei de căldură, după cum rezultă din
fig. 11.47.
Din punct de vedere economic, cu cât investiţia specifică în acumulatoarele de
abur creşte, faţă de aceea aferentă cazanelor de abur, eficienţa folosirii
acumulatoarelor se reduce sensibil, după cum rezultă din fig. 11.48. În schimb,
în cazul CCG, cu cât parametrii aburului viu sunt mai ridicaţi, cu atât eficienţa
folosirii acumulatoarelor creşte, deoarece creşte economia de investiţii aferentă
cazanelor de abur astfel înlocuite.

BIBLIOGRAFIE
11.1. Beckmann, G., Gilli, P.V., Thermal Energy Storage, Springer - Verlag,
Wien, 1984.
11.2. ***, Studie űber Energiespeicher in Systemen mit Wärme - Kraft -
Kopplung. Studie im Auftrag des BMFT, Ottobrunn MBB, 1977.
ACUMULAREA CĂLDURII 597

CUPRINS CAPITOLUL 11

ACUMULAREA CĂLDURII

11. ACUMULAREA CĂLDURII .............................................................................. 505


11.1. Scopul şi rolul acumulării energiei .............................................................. 505
11.2. Acumularea căldurii, principii şi soluţii de realizare ................................ 506
11.2.1. Definiţii................................................................................................
506
11.2.2. Principiul acumulării energiei termice................................................. 507
11.2.3. Tipurile de acumulare a energiei termice (AET) ................................ 508
11.2.4. Tipuri de stocare a căldurii ................................................................ 509
11.2.4.1. Stocarea căldurii sensibile a fluidelor la saturaţie ....................... 509
11.2.4.2. Stocarea căldurii sensibile a lichidelor sub presiune
511
(subrăcite).....................................................................................
11.2.4.3. Stocarea căldurii sensibile din medii solide................................ 514
11.2.4.4. Medii solide pentru stocarea căldurii........................................... 515
11.2.4.5. Stocarea căldurii latente............................................................... 517
11.2.4.6. Acumularea gazelor sub presiune ................................................ 521
11.2.4.7. Alte sisteme de stocare a căldurii ................................................ 524
11.2.5. Comparaţie între diversele tipuri de acumulare a căldurii ................... 528
11.2.5.1. Densitatea de energie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 528
11.2.5.2. Densitatea de exergie a sistemelor de stocare a căldurii.............. 529
11.2.5.3. Eficienţa energetică a acumulării căldurii ................................ 530
11.3. Acumularea căldurii în sistemele de alimentare cu căldură (SAC) ............. 532
11.3.1. Acumularea naturală a căldurii ............................................................ 532
11.3.2. Acumulatoare de căldură specifice SAC ............................................. 533
11.3.2.1. Acumulatoarele de căldură cu presiune variabilă ........................ 534
11.3.2.2. Acumulatoarele de căldură cu presiune constantă ....................... 535
11.3.3. Capacitatea specifică de acumulare ..................................................... 536
11.3.3.1. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu
presiune variabilă ........................................................................ 537
11.3.3.2. Capacitatea specifică de acumulare a acumulatorului cu
echipresiune ................................................................................ 540
11.3.4. Capacitatea de acumulare a acumulatoarelor cu presiune
variabilă ...............................................................................................
543
11.3.5. Volumul acumulatorului cu presiune variabilă................................545
11.3.6. Variaţia cantităţii de apă, în acumulatoarele cu presiune
variabilă ...............................................................................................
546
11.3.7. Dimensiunile constructive de bază ale acumulatoarelor cu
presiune variabilă ................................................................................ 548
11.3.8. Alegerea tipului de acumulator ............................................................ 549
11.3.9. Alegerea capacităţii de acumulare ....................................................... 550
11.4. Încadrarea acumulatoarelor de căldură în SAC ........................................... 557
598 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11.5. Încadrarea acumulatoarelor de căldură cu presiune variabilă, în


schema termică a sursei de căldură.............................................................. 561
11.5.1. Variante de principiu ........................................................................... 561
11.5.2. Încadrarea în schema termică a CT cu cazane de abur ........................ 563
11.5.3. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu abur..................... 564
11.5.4. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu gaze, în
568
circuit deschis ......................................................................................
11.5.5. Încadrarea în schema termica a CCG cu motoare cu ardere
internă ................................................................................................
569
11.5.6. Încadrarea în schema termică a CCG cu ciclu mixt gaze/abur ............ 570
11.6. Încadrarea acumulatoarelor cu echipresiune, de apă fierbinte sau apă
caldă, în schema termică a sursei de căldură ........................................................ 570
11.7. Eficienţa utilizării acumulatoarelor de căldură în SAC ............................... 575
11.7.1. Optimizarea dimensionării acumulatoarelor........................................ 575
11.7.1.1. Optimizarea consumului de material ........................................... 575
11.7.1.2. Optimizarea mărimii suprafeţei exterioare ................................ 577
11.7.1.3. Limitări în dimensionarea acumulatoarelor ................................ 578
11.7.1.4. Optimizarea globală a dimensiunilor acumulatoarelor ................ 579
11.7.2. Indicatorii economici ai acumulatoarelor ............................................ 580
11.7.3. Efectele tehnico-economice ale utilizării acumulatoarelor de
căldură ................................................................................................
583
11.7.4. Domeniile de eficienţă tehnico-economică a utilizării
acumulatoarelor de abur ................................................................ 587
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................... 596
ACUMULAREA CĂLDURII 599

CUPRINS CAPITOL 11 – partea III–

11.5.3. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu abur ...............................564


11.5.4. Încadrarea în schema termică a CCG cu turbine cu gaze, în circuit deschis..568
11.5.5. Încadrarea în schema termica a CCG cu motoare cu ardere internă ..............569
11.5.6. Încadrarea în schema termică a CCG cu ciclu mixt gaze/abur ......................570
11.6. Încadrarea acumulatoarelor cu echipresiune, de apă fierbinte sau apă caldă, în
schema termică a sursei de căldură ................................................................................570
11.7. Eficienţa utilizării acumulatoarelor de căldură în SAC ........................................575
11.7.1. Optimizarea dimensionării acumulatoarelor ..................................................575
11.7.1.1. Optimizarea consumului de material ......................................................575
11.7.1.2. Optimizarea mărimii suprafeţei exterioare .............................................577
11.7.1.3. Limitări în dimensionarea acumulatoarelor............................................578
11.7.1.4. Optimizarea globală a dimensiunilor acumulatoarelor ...........................579
11.7.2. Indicatorii economici ai acumulatoarelor ......................................................580
11.7.3. Efectele tehnico-economice ale utilizării acumulatoarelor de căldură ..........583
11.7.4. Domeniile de eficienţă tehnico-economică a utilizării acumulatoarelor de abur
...................................................................................................................................587
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................596
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 597

12. COGENERAREA DE MICĂ ŞI


MEDIE PUTERE – CGMMP
12.1. CGMMP – generalităţi
12.1.1. Ce este CGMMP?
Conceptul de „cogenerare de mică şi medie putere – CGMMP” se referă de fapt
la limitele de putere electrică şi de debite de căldură produse interdependent
– în cogenerare – de o sursă de căldură. Aceste limite sunt influenţate de condiţiile
legislative şi de reglementările specifice fiecărei ţări. Ele sunt determinate, în
principal de: posibilităţile consumatorilor de energie electrică de
a-şi alege furnizorul, condiţiile tehnice de racordare la reţelele locale de energie
electrică şi de sistemul de tarifare a acesteia.
Pe o scară în unităţi relative, a capacităţii instalată cuprinsă între 0,1 şi 1000,
prezentată în fig. 12.1., soluţia de CGMMP se încadrează între producerea
diseminată – individuală – a celor două forme de energie şi producerea centralizată
[12.1].

Tipul Aplicaţii – domenii


cogenerării
Cogenerare pt. energ. elec.
în bază şi semibază
MARE Cegenerare descentr. de zonă
PRODUCERE
Cogenerare pt. energ. elec. CENTRALIZATĂ
în baza şi semibază
Valorificarea biogazului
MEDIE PRO-
(tratarea apelor uzate) DUCERE
energie urbană de cartier DESCEN-
TRALIZATĂ
energie pt. terţiari şi colectivităţi
livrare locală intermit. de
MICĂ
energie electrică
grupuri electrogene mobile integrate PRO-
DUCERE
curent electric de calitate, condiţii COLECTIVĂ PRODUCERE
INDIVIDUALĂ
MINI speciale de sigur. şi frecvenţă
microproducţie pe grupe de cons. indice
MICRO instalaţii domestice integrate de volum

0,1 1 10 100 1000

Fig. 12.1. Domeniul relativ al cogenerării.


598 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Contextul energetic actual, mai ales cel din ultimul deceniu, a permis o
dezvoltare tot mai dinamică şi de anvergură a soluţiilor de cogenerare destinate
domeniilor de capacităţi relativ mici. Beneficiarii acestor soluţii sunt în special
consumatorii din domeniul terţiar, cei casnici – urbani – dar şi micile societăţi cu
caracter cooperatist, industrial sau fermele agricole. Nu în ultimul rând, dezvoltarea
acestor instalaţii a fost favorizată şi de apariţia pe piaţă a noilor tehnologii de
cogenerare, cum ar fi microturbinele cu gaze, micromotoarele cu ardere internă,
motoarele Stirling, sau pilele de combustie.
Termenii de micro, mică şi medie putere se referă la domeniul de puteri
electrice instalate în unităţile de cogenerare, conform [12.2]. Astfel,
microcogenerarea se referă la unităţi de cogenerare cu puteri electrice până în
50 kWe/echipament, minicogenerarea corespunde unei puteri electrice între
50 şi 500 kWe pe echipament, cogenerarea de mică putere se consideră pentru
capacităţi unitare între 500 kWe şi 1 MWe pe echipament, iar cogenerarea de medie
putere include centralele de cogenerare (CCG) având puteri electrice totale
instalate de 1…12 MWe.
Ţinându-se seama de această clasificare, tabelul 12.1 prezintă domeniile
generale de aplicare ale CGMMP, după gradul de descentralizare/centralizare a
alimentării cu căldură, tipul de administrare al sistemului de alimentare cu căldură
şi categoriile de consumatori cărora li se adresează [12.3].

Cogenerarea, anvergură şi domenii de utilizare


Tabelul 12.1
Tipul
Tipul Puterea electrică Modul de Categorii de
alimentării cu
cogenerării instalată în CCG administrare consumatori
căldură
1 2 3 4 5
case individuale,
clădiri de locuit,
Micro- individuală consumatori terţiari,
< 50 kWe/buc individuală
cogenerare (diseminată) şcoli, licee, hoteluri,
spitale, piscine,
magazine
grupuri de
consumatori urbani,
asociaţii locale consumatori terţiari,
Mini- colectivă
50..500 kWe/buc - societăţi mici consumatori
cogenerare descentralizată
cooperatiste industriali, hoteluri,
spitale, supermaga-
zine
zone urbane şi/sau
asociaţii consumatori terţiari,
Cogenerare locale - mici consumatori
500kWe…1MWe/buc descentralizată
mică societăţi locale industriali, întreprin-
deri, aşezări rurale,
complexe agricole
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 599

Tablelul 12.1 (continuare)


1 2 3 4 5
primării, so- aşezări urbane mici şi
cietăţi locale, mijlocii, consumatori
1MWe/buc
Cogenerare complexe industriali concentraţi,
… centralizată
medie sportive, turis- mici zone industriale
12MWe/CCG tice, balneo- integrate energetic,
climaterice aşezări rurale
primării, regii oraşe, mari consuma-
Cogenerare
> 12 MWe/CCG centralizată locale, socie- tori sau zone indus-
mare
tăţi locale triale

În concluzie, se poate spune că CGMMP este o urmare firească a procesului


producerii descentralizate a energiei electrice în corelare cu cererea de căldură, în
contextul dezvoltării noilor tehnologii de cogenerare, al deschiderii pieţei de
energie electrică, simultan cu dorinţa consumatorilor de utilităţi energetice, mai
ales a celor sub formă de căldură, de a beneficia de „independenţa” asigurării
acestora în funcţie de capacităţile şi posibilităţile financiare. Nu în ultimul rând,
descentralizarea producerii energiei este şi urmarea dorinţei de reducere a efectelor
întreruperilor accidentale în alimentarea centralizată cu energie electrică şi termică
(inclusiv a consecinţelor unor atentate). În final , se poate spune că soluţia de
CGMMP este şi o rezultantă a dorinţei de „individualizare” a asigurării utilităţilor
energetice, în contextul dezvoltării socio-economice, caracteristică secolului 21 şi
în viitor, pentru diverşii consumatori, consideraţi ca entităţi de sine stătătoare
[12.16; 12.17].

12.1.2. Piaţa CGMMP


12.1.2.1. Contextul aplicării CGMMP
Contextul aplicării CGMMP este cel specific producerii distribuite
– descentralizate – (PD) a energiei electrice. În aceste condiţii, asigurarea
simultană cu căldură şi/sau frig a consumatorilor respectivi de energie electrică, a
condus inevitabil la alimentarea descentralizată a acestor forme de energie.
Ca urmare, se poate afirma că soluţia de CGMMP este o urmare a producerii
descentralizate a energiei electrice.
Este normal, deci, ca soluţiile de asigurare cu toate formele de energie, impuse
de consumatorii respectivi să fie influenţate de aspectele specifice acestui mod de
alimentare cu energie, printre care cele mai importante sunt următoarele [12.17]:
• mărimea absolută a valorilor momentane şi anuale (eventual sezoniere) ale
cererilor de energie electrică, frig şi/sau căldură;
• structura cererilor respective de energie, la nivelul consumatorului sau al
grupului de consumatori arondaţi aceleiaşi surse de energie, cuantificată de indicele
de structură a cererii – yc – (nominal: y cn = Pcn / qcn , mediu anual sau sezonier,
600 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ycmd = Pcmd / qcmd şi anual sau sezonier y can = Ecan / Qcan – în kWhe/kWht sau/şi
kWhe/kWhfrig) – definit în § 7.;
• gradul de aplatisare a cererii totale de energie (pentru fiecare formă de
energie consumată), faţă de cel aferent fiecărui consumator în parte. Astfel, fiind
vorba de producerea descentralizată, numărul de consumatori alimentaţi cu energie
din aceeaşi sursă, este relativ mic. Ca mărime, variaţie în timp şi structură a cererii,
aceştia se pot considera omogeni. Ca urmare, curbele lor de variaţie a cererii de
energie sunt relativ simultane, ceea ce va trebui avut în vedere la dimensionarea
capacităţii sursei de energie, prin prevederea unor capacităţi suplimentare de
acumulare a energie, mai ales în cazul căldurii;
• distanţele de transport ale formelor de energie consumate sunt reduse
(practic nule), ceea ce măreşte gradul de simultaneitate a consumurilor maxime
componente, influenţând modul de dimensionare al reţelelor de alimentare, ce fac
legătura între sursa descentralizată de energie şi consumatorii arondaţi acesteia.
În plus, în cazul reţelei termice, distanţele foarte mici de transport al agentului
termic, reduc sensibil efectul de volant termic al reţelei respective, având efecte
asupra reglajului în timp al căldurii livrate;
• amplasarea sursei de energie la consumatori, modifică sensibil relaţia
producătorilor de energie cu aceştia, simultan cu sistemul electroenergetic.
Astfel, puterea electrică instalată în CGMMP, impune ca „evacuarea” energiei
electrice să se facă la nivelul tensiunii locale de distribuţie. Aceasta introduce o
serie de condiţii tehnice şi de tarifare, suplimentare pentru schimbul de energie
electrică cu sistemul, ceea ce în cele mai multe cazuri reprezintă o frână în calea
dezvoltării soluţiei de CGMMP;
• din punct de vedere juridic şi administrativ, în cazul CGMMP,
consumatorul de energie este în acelaşi timp producător, consumator şi vânzător de
energie, ceea ce îi conferă o serie de valenţe noi pe piaţa energiei electrice, dar şi
obligaţii suplimentare, faţă de situaţia când era numai în postura de consumator;
• sub aspect social, CGMMP îi asigură consumatorului – producător de
energie, un statut aparte, de proprietar, care îi creează o serie de drepturi, dar şi
obligaţii suplimentare;
• nu în ultimul rând, soluţia de CGMMP implică o serie de aspecte noi în
relaţia consumatorului cu mediul, care devine mult mai directă, sub aspectul
efectelor mărimii consumurilor energetice şi al modului de asigurare a lor, asupra
poluării mediului, materializate prin internalizarea costurilor de mediu direct la
nivelul consumatorului.
Toate aceste aspecte generale, plus unele locale specifice fiecărui caz concret de
aplicare a soluţiei de CGMMP şi cele caracteristice legislaţiei secundare aferente
fiecărei ţări în parte, influenţează în final însăşi piaţa CGMMP.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 601

12.1.2.2. CGMMP în condiţiile PD a energiei electrice


Tehnologiile de producere descentralizată – PD – reprezintă soluţiile locale de
producere a energiei electrice, căldurii şi/sau a frigului, pentru a asigura cererile de
energie ale unui consumator concentrat. Comparativ cu soluţiile producerii
centralizate, tehnologiile de PD asigură o energie de înaltă calitate, cu un grad
sporit de siguranţă şi mult mai „prietenoase” din punct de vedere al mediului
[12.14].
Opţiunile privind tehnologiile de PD a energiei sunt de o mare diversitate, iar
influenţele globale ale acestora asupra modificărilor pe care le introduc pe piaţa
energiei electrice sunt destul de mari. Astfel, unele tehnologii de PD oferă o
eficienţă energetică ridicată, reducând în consecinţă costurile cu energia primară.
În schimb, ele emit cantităţi de poluanţi (CO2 şi NOx) de care trebuie ţinut seama.
Altele, sunt „curate” din punctul de vedere al mediului şi totodată pot fi
considerate că au costuri anuale curente neglijabile. Sub aspectul utilizării energiei
produse, unele tehnologii de PD sunt mai potrivite ca instalaţii de vârf, având în
schimb o durată de viaţă şi o disponibilitate anuală redusă, nefiind recomandate
pentru producerea continuă de energie.
Datorită acestei game largi de considerente, ce trebuie avute în vedere, decizia
privind alegerea tehnologiei este dificilă atât pentru producătorii de utilaje, cât mai
ales pentru utilizatori. Dificultatea alegerii este cu atât mai mare pentru tehnologiile
de foarte mică putere, care sunt foarte strâns legate de specificul şi structura
cererilor de energie, atât sub aspect calitativ, cât mai ales cantitativ şi al
simultaneităţii lor în timp (cazul cogenerării şi/sau al trigenerării) [12.19].

12.1.2.3. Domeniile de aplicare a CGMMP


Acestea sunt în principal următoarele:
− sectorul de sănătate; spitale, clinici, complexe de tratament;
− complexele sportive şi turistice; piscine, staţiuni, etc.;
− habitatul; complexe rezidenţiale, case de vacanţă;
− învăţământul: licee, colegii, universităţi, complexe universitare de locuit;
− centre comerciale;
− industria hotelieră;
− mica industrie, specifică ramurilor industriei uşoare, industriei alimentare şi
de bunuri de consum;
− complexele agroindustriale şi agroturistice;
− centralele electrice „verzi”, unde principalul scop al tehnologiilor de
CGMMP, în contextul mai general al PD, este ca prin utilizarea lor să se reducă
emisiile poluante determinate de producerea energiei în alte surse, prin
valorificarea locală a resurselor primare de energie regenerabilă sau a deşeurilor
energetice.
Tabelul 12.2 prezintă repartiţia pe domenii de activitate a instalaţiilor de
CGMMP în câteva ţări europene [12.4].
602 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Piaţa unităţilor de CGMMP (în bucăţi)


Tabelul 12.2
Ţara
Sectorul
Danemarca Anglia Germania Italia Spania Franţa
Hoteluri 178 8 100MWe* 7
Sănătate 2 157 123 200MWe* 39 50
Educaţie 17 30 178 nc 8
Deşeuri/staţii de
66 199 5 nc nc
epurare
Reşedinţe 26 27 113 1 26
Birouri/industrie 1 20 56 100MWe* 2 3
Centre sportive şi
5 310 227 25MWe* 9 9
culturale
Altele - centre
2 60 662 100MWe* nc nc
comerciale
Total (bucăţi) 53 857 1566 50 58 96
Putere electrică
instalată în 15 102 303 11 5 nc
cogenerare [MWe]

Notă: nc – necunoscut; * cifrele, conform [12.44] ca piaţă potenţială.

Este de subliniat faptul că în multe locaţii, cum ar fi hotelurile, sănătatea,


educaţia şi în general în localurile cu destinaţii publice, CGMMP apare şi ca
urmare a reglementărilor specifice privitoare la obligativitatea existenţei unei surse
locale de energie electrică, de siguranţă, pentru cazuri de întrerupere a alimentării
publice. În aceste condiţii, pe fondul unor investiţii obligatorii pentru instalarea
acestor instalaţii, trecerea lor la folosirea în regim de cogenerare/trigenerare,
măreşte sensibil durata anuală de utilizare a capacităţilor respective, simultan cu
reducerea facturii energetice globale anuale (pentru energie electrică,
frig – climatizare – şi căldură).

12.1.2.4. Restricţii ale pieţei CGMMP


Ca urmare a celor expuse mai înainte, în continuare se vor avea în vedere
tehnologiile de CGMMP cu puteri electrice nominale disponibile între 5 kWe şi
30 MWe. Din punctul de vedere al valorilor acestor puteri, ele variază mult în
funcţie de diverşii consumatori. Astfel, pentru consumatorii de tip rezidenţial,
puterea nominală necesară variază, în general între 1…15 kWe. Micile magazine
sau restaurante au 30…75 kWe, supermarketurile necesită în jur de 400…750 kWe,
iar instalaţiile mari, ori unele întreprinderi industriale, pot ajunge la cereri de
ordinul a 10 MWe sau chiar mai mult.
În general, în cazul soluţiilor de cogenerare/trigenerare, căldura reprezintă
aspectul hotărâtor în justificarea eficienţei soluţiei respective, ea fiind elementul de
bază pentru dimensionarea sursei de căldură. Această condiţie este determinată mai
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 603

ales de faptul, că sub aspectul asigurării căldurii, nu se poate apela la alte surse de
căldură decât cele locale posibile de utilizat. Spre deosebire de căldură, pentru
cererea de energie electrică, dacă respectivul consumator nu este izolat de sistemul
de transport şi distribuţie a acesteia, există cel puţin o alternativă suplimentară, faţă
de sursa descentralizată de producere a energiei electrice; aceea a sistemului
electroenergetic. Sub aspectul cererii de frig, posibilitatea producerii locale a sa,
utilizând instalaţiile frigorifice cu absorbţie sau/şi cele cu compresie mecanică de
vapori, există de asemenea două alternative. Deci, în cazul aplicării soluţiilor de
CGMMP, trebuie avute în vedere acele tehnologii şi acel mod de dimensionare prin
care să se îndeplinească următoarele condiţii de bază:
• satisfacerea integrală a cererii de căldură;
• asigurarea cotei optime de energie electrică, produsă în cogenerare, iar
diferenţa faţă de cererea totală urmând a se stabili cine şi în ce condiţii urmează să
o asigure. Răspunsul la această întrebare depinde, de la caz la caz, de situaţia
consumatorului faţă de sistemul electroenergetic: este izolat sau poate fi racordat la
acesta;
• în cazul cererii de frig, în funcţie de mărimea şi simultaneitatea acesteia, în
raport cu celelalte două forme de energie, urmează a se stabili cota optimă de frig
produsă din instalaţiile cu absorbţie şi respectiv din cele cu compresie mecanică de
vapori.
În plus, la CGMMP apar o serie de restricţii specifice PD a energiei electrice,
determinate de necesitatea livrării acesteia direct în reţeaua electrică de distribuţie
şi nu în aceea de transport. Din punct de vedere tehnic aceasta introduce
următoarele condiţionări şi restricţii suplimentare:
• controlul mai dificil al tensiunii în reţelele de joasă tensiune;
• deoarece producţia de energie electrică în cogenerare este strict dependentă de
cererea de căldură, mai ales în cazul alimentării cu căldură şi/sau frig a
consumatorilor de încălzire şi de climatizare, vor apare variaţii mari sezoniere ale
producţiei de energie electrică nesincronizate cu cererea respectivă. Aceasta va
determina variaţii relativ mari ale tensiunii în reţeaua locală. Ca urmare, se impune
limitarea numărului de CGMMP, corelat cu puterea electrică instalată în acestea,
pentru a evita apariţia fenomenului de flicker;
• apariţia armonicelor secundare poluante, ceea ce impune măsuri tehnice
suplimentare – filtre de armonici – în schema staţiei electrice a CGMMP;
• în reţelele de curent alternativ, acolo unde consumatorii utilizează numai una
din cele trei faze, poate apare un dezechilibru de tensiune, conducând la pierderi
suplimentare de energie electrică la distribuţie.
În general, odată cu creşterea ponderii producţiei de energie electrică din
CGMMP, pot apare probleme suplimentare de siguranţă în alimentarea cu energie
electrică.
Studiile de marketing elaborate de diversele organisme internaţionale, ca şi de
asociaţiile producătorilor de echipamente specifice CGMMP, preconizează că
aceste tehnologii se vor dezvolta mult în perioada următoare, mai ales după anul
2010, odată cu [12.5]:
604 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

- producerea lor la scară industrială, ceea ce va reduce costul iniţial al


instalaţiilor simultan cu costurile de mentenanţă;
- dezvoltarea pieţelor deregulate ale energiei electrice.
Ţinându-se seama de toate aceste aspecte tehnice restrictive, cu efecte
economice şi de siguranţă în alimentarea cu energie electrică, pentru fiecare sistem
electroenergetic în parte va apare problema stabilirii cotei optime de producţie
descentralizată a energiei electrice, în producţia totală, ceea ce va limita de fapt
puterea electrică totală instalată în CGMMP.
Deci, din acest punct de vedere, anvergura dezvoltării CGMMP trebuie să fie
rezultatul politicii energetice globale la nivelul ţării.

12.1.3. Avantajele şi dezavantajele CGMMP


12.1.3.1. Principalele avantaje ale CGMMP
Principalele avantaje ale CGMMP sunt:
• sursele de energie electrică şi de căldură se pot amplasa, practic, la locul de
consum, ceea ce reduce pierderile prin reţelele de transport şi distribuţie;
• faţă de producerea centralizată a energiei, CGMMP conduce la [12.18; 12.19]:
- reducerea investiţiei în sursele de energie şi în reţelele de transport a
căldurii;
- reducerea semnificativă a facturii energetice a consumatorilor;
- reducerea emisiilor poluante, datorită existenţei noilor tehnologii;
• printr-o dimensionare şi alegerea adecvată a tehnologiei de cogenerare,
corespunzătoare fiecărui caz concret în parte, permite adaptarea capacităţilor
electrice şi termice instalate la indicele de structură a consumurilor energetice ale
consumatorului (v.cap.7);
• o mai bună adaptare la condiţiile locale privind variaţia cererilor de energie;
• adaptarea la tipul energiei primare disponibilă local; utilizarea „locală”
a resurselor regenerabile şi a deşeurilor energetice, minimizând distanţele de
transport ale acestora, de la locul de producere – preparare, la locul de consum.
Aceasta înseamnă reducerea costurilor pentru transportul şi manipularea acestora şi
diminuarea degradării lor energetice, ce are loc cu această ocazie;
De altfel, utilizarea resurselor energetice regenerabile şi a deşeurilor energetice
impune amplasarea CCG cât mai aproape de locaţia acestora şi în acelaşi timp
capacităţile lor de producere a căldurii sunt limitate de cantitatea de energie pusă la
dispoziţie de aceste resurse, conducând implicit la realizarea unor CGMMP;
• realizarea modulară a ansamblului CGMMP, ceea ce reduce suprafaţa de teren
ocupată şi adaptarea realizării centralei la condiţiile locale impuse de acestea;
• mărirea siguranţei în alimentarea cu energie a consumatorului;
• investiţii iniţiale mici şi realizabile etapizat – „pas cu pas” –, ceea ce reduce
riscurile financiare ale investitorului;
• creşterea probabilităţii de onorare a facturii energetice, fiind vorba de
comunităţi mici, mai uşor de colaborat din acest punct de vedere. Aceasta este
ajutată şi de faptul că sursa de energie este practic dedicată consumatorului
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 605

respectiv, care nu mai are reacţia subiectivă specifică alimentării centralizate, că ar


plăti o cotă de energie care de fapt s-a pierdut la transport, sau care nu îi aparţine.
O analiză comparativă între producerea centralizată sau descentralizată a
energiei, în cogenerare, făcută în condiţiile SUA, pentru consumul de energie
estimat la nivelul anului 2020, a arătat că prin PD se vor realiza următoarele
reduceri procentuale [12.6]:
– total investiţii pentru producere şi transport ……………… 30%
– creşterea costului energiei ………………………………... 36%
– emisii poluante sub formă de:
CO2 …………………………………………....……….... 49%
NOx ………………………………………........………… 58%
SO2 …………………………………………........………. 94%
particule solide (≤ 10 µm) …………………........……… 43%

12.1.3.2. Principalele dezavantaje, sau limitări, în aplicarea CGMMP


Acestea sunt determinate de:
• combustibilul utilizat este în general gazul metan sau resursa energetică
regenerabilă ori deşeul disponibil local. Practic, nu este posibilă utilizarea
combustibililor clasici, solizi sau lichizi, care necesită o gospodărie complexă
pentru stocarea şi prepararea lor în vederea arderii şi instalaţii speciale pentru
evacuarea şi depozitarea produselor arderii;
• tehnologiile de cogenerare trebuie să se încadreze în limitele maxime
admise, din punctul de vedere al zgomotului, vibraţiilor şi al emisiilor poluante,
ţinându-se seama de apropierea lor faţă de consumatori. De asemenea, trebuie să
îndeplinească condiţii deosebite sub aspectul protecţiei contra incendiilor şi al
oricăror servituţi create asupra vecinătăţilor;
• terenul şi spaţiul efectiv de amplasare a CGMMP, ţinându-se seama de
forma de proprietate asupra acestuia şi implicit costul său;
• energia electrică este produsă la joasă tensiune, ceea ce impune existenţa
transformatorului pentru ridicarea tensiunii la aceea impusă de reţeaua locală de
distribuţie;
• necesitatea instalării în schema staţiei electrice a centralei, a unor filtre de
armonici poluante pentru a nu influenţa negativ siguranţa şi calitatea alimentării
cu energie electrică;
• dimensionarea optimă a instalaţiilor de cogenerare, atât sub aspect termic
cât, mai ales, sub aspect electric, condiţionat de posibilitatea vânzării energiei
electrice şi de raportul între preţul de vânzare al acesteia şi cel de cumpărare din
sistemul electroenergetic local;
• legislaţia primară şi secundară privitoare la cumpărarea şi transportul
energiei electrice produse, inclusiv accesul la reţeaua electrică;
• preţurile inegale – subvenţionate mascat – ale combustibilului utilizat de
consumatorul individual, faţă de cel stabilit pentru CGMMP;
606 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• complicaţiile privind controlul sistemului de transport şi distribuţie a


energiei electrice, în condiţiile creşterii numărului de CGMPP;
• inechităţile între marile companii energetice şi producătorii independenţi,
din punctul de vedere al puterii de cumpărare, politicii de investiţii, accesul la
fonduri, posibilităţile de influenţare a reglementărilor privind accesul la reţeaua
electrică şi preţurile de vânzare/cumpărare a energiei electrice.

12.1.4. CGMMP, un concept energetic revoluţionar


În contextul producerii descentralizate a energiei electrice, prin dezvoltarea şi
comercializarea centralelor mici şi foarte mici, până la nivelul necesităţilor
energetice specifice unor case familiare mici, soluţia de CGMMP câştigă teren din
ce în ce mai mult, cu o dinamică ridicată [12.14]. Ca expresie a interesului mare
pentru aceste soluţii este faptul că din ce în ce mai multe companii se ocupă de
comercializarea tehnologiilor existente de CGMMP. Aceasta are loc în condiţiile
foarte dinamice ale pieţei specifice acestor soluţii, cu toate riscurile financiare pe
care le presupune. În acest scop, au apărut furnizorii de servicii energetice de tip
ESCO, care au un succes deosebit pe piaţa energiei de tip CGMMP dezvoltând, în
principal, trei tipuri de activităţi desfăşurate practic simultan:
• sistemele de cogenerare şi trigenerare, de mică anvergură;
• sisteme de înaltă eficienţă, de producere a energiei electrice, inclusiv de tipul
ciclurilor combinate gaze-abur, dar cu puteri instalate chiar sub 1 MWe;
• instalaţii energetice mobile, montate pe trailer.
Realizarea societăţilor de tip ESCO permite reducerea cheltuielilor de proiectare
şi inginerie. Acestea au loc deoarece soluţiile tehnice şi perioadele necesare pentru
proiectarea construcţiei şi instalarea echipamentelor se reduc substanţial, ca urmare
a modularizării şi tipizării diverselor subansamble şi a utilizării experienţei
acumulate în timp la realizarea unor instalaţii similare de capacităţi mari
[12.14, 12.15].
Interesul pe piaţă pentru aceste tehnologii este generat în special de
economicitatea lor. Astfel, sunt estimări conform cărora pe termen scurt (2-3 ani)
impactul lor la nivelul general al producerii energiei electrice va fi mic, dar va
deveni foarte important pe termen lung, mai ales datorită producerii energiei
electrice la preţuri competitive cu celelalte servicii utilitare clasice. Un exemplu
edificator în acest sens îl reprezintă preţul posibil de producere a energiei electrice,
cu ajutorul microturbinelor cu gaze, care de la producerea numai a energiei
electrice prin trecerea la funcţionarea în cogenerare ar putea scădea de la
7-10 c$/kWh, la 4-8 c$/kWh, simultan cu creşterea duratei anuale de funcţionare a
lor, după cum rezultă din fig. 12.2. [12.15].
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 607

ce[c$/kWh]
20

16

12 1

8
2
4

0 2000 4000 6000 [h/an]


8000

Fig. 12.2. Estimarea dependenţei preţului de producere a energiei electrice pe durata de


viaţă de 20 de ani a microturbinei cu gaze, în funcţie de durata anuală de
funcţionare: 1 - pentru producere numai de energie electrică; 2 - în cogenerare.
Condiţii avute în vedere:
– investiţia specifică: 400 $/kWe pentru producerea
numai a energiei electrice;
650 $/kWe pentru cogenerare
– costuri specifice de mentenanţă: 0,7 c$/kWhe pentru producerea numai
a energiei electrice;
1,0 c$/kWhe pentru cogenerare.

12.1.5. Aspectele sociale ale CGMMP


Experienţa acumulată cu dezvoltarea centralelor eoliene, arată că introducerea
tehnologiilor de producere descentralizată a energiei electrice, din care face parte şi
CGMMP, întâmpină rezistenţă din partea comunităţilor locale, atunci când este
vorba de o dezvoltare pe scară mare a soluţiilor respective. Atunci când mărimea
centralelor respective nu depăşeşte puteri prea mari, iar numărul lor rămâne încă
relativ redus, sau când odată cu noile tehnologii se dovedeşte că se înlocuiesc
instalaţii existente uzate tehnic şi moral, care în orice caz au performanţe
economice mult mai slabe şi sunt mult mai poluante, ele sunt bine primite de către
comunităţile locale. Reacţia pozitivă este cu atât mai amplă, cu cât deciziile
respective sunt susţinute de o strategie de marketing, insistând pe efectele benefice
ale noilor tehnologii de CGMMP, sub aspectul protecţiei mediului şi al controlului
corect al consumatorului.
Din aceste puncte de vedere sunt esenţiale două aspecte:
a) sub aspect electric tehnologia de CGMMP, – ca instalaţii de PD – trebuie
introdusă pentru acoperirea consumului propriu al „sitului” respectiv şi/sau pentru
608 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

zonele învecinate, dar nu şi pentru restul consumatorilor anonimi, sau în scopul


creşterii profitului unei companii „invizibile”;
b) rezistenţa populaţiei locale se reduce odată cu reducerea suprafeţei terenului
ocupat, din cadrul proprietăţii comunităţii şi cu diminuarea complexităţii lucrărilor
pentru realizarea şi punerea în funcţiune a CGMMP. Această opoziţie se
diminuează şi mai mult, când odată cu noua tehnologie de CGMMP se reduce
sensibil factura energetică totală a populaţiei locale.
O situaţie mai complexă este atunci când apare motivaţia consumatorului
– în speţă a celor casnici – să cumpere o instalaţie de CGMMP strict pentru
consumul propriu. Atunci, justificarea că în acest fel consumatorii respectivi vor
realiza o diminuare a facturii energetice lunare, de exemplu, numai de cca.
10 €/lună, nu va fi sigur un argument suficient pentru susţinerea implementării noii
soluţii de CGMMP.
Un alt aspect diferit ca reacţie a populaţiei, la introducerea tehnologiilor noi de
CGMMP, este determinat de momentul când apare această oportunitate, faţă de
situaţia consumatorilor: este vorba de o casă existentă, la care trebuie înlocuit
sistemul de alimentare cu energie electrică, căldură şi/sau frig, sau este cazul unei
clădiri noi, ce urmează a fi construită. Sub acest aspect, o clădire nouă, în
construcţie, prezintă mult mai multe argumente pro pentru introducerea unei
tehnologii noi de CGMMP, care să-i asigure la un standard de calitate şi de
siguranţă mult mai ridicat, utilităţile energetice, comparativ cu o clădire existentă.
Este cazul, de exemplu al realizării noilor cartiere rezidenţiale, centre comerciale şi
de business, ansambluri hoteliere, sportive, turistice şi bineînţeles al spitalelor şi
complexelor de tratament sau de învăţământ.
Mai ales în cazul consumatorilor casnici, a avea o sursă proprie de energie
(electrică, termică şi frig), care oferă protecţia mediului şi o bună calitate a
furnizării acestei energii, poate reprezenta o opţiune atrăgătoare pentru cei
preocupaţi de problemele de mediu şi de viitorul sistemelor energetice la nivel
mondial. Desigur, interesul respectiv depinde mult de gradul de cultură tehnică şi
de mediu al populaţiei respective. În cazul în care condiţiile actuale nu se vor
schimba semnificativ în următoarele maxim două – trei decenii, iar costurile de
investiţii ale sistemelor de CGMMP vor scădea conform estimărilor, atunci există o
oarecare siguranţă că se va înregistra o creştere lentă, dar sigură a prezenţei pe
piaţă a acestor tehnologii.
Factorii de accelerare a acestei tendinţe pot fi fenomenele naturale
(catastrofele). O altă influenţă pe termen chiar scurt şi în mod sigur pe termen
mediu şi lung o au preţurile energiei primare clasice. Astfel, pentru că majoritatea
tehnologiilor noi de CGMMP se bazează pe folosirea gazului metan, creşterea
preţului acestuia şi apariţia unor sincope grave în furnizarea sa, ar putea avea efecte
nefaste, pe termen mediu şi lung, în privinţa dezvoltării filierelor de CGMMP, dacă
nu apar între timp tehnologii alternative bazate de exemplu pe hidrogen, ori
gazificarea sau piroliza unor resurse energetice regenerabile, care în acest fel să
producă gaze combustibile similare gazului metan (v. cap. 14.).
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 609

O altă frână pentru introducerea pe piaţă a CGMMP o reprezintă problema


proprietăţii (v. § 12.1.3.2.) şi a închirierii eventuale a terenurilor necesare
amplasării acestora. Astfel, sunt numeroase cazurile în care proprietarul centralei
trebuie să facă investiţia, iar beneficiile aparţin de fapt proprietarului. Aceste
aspecte sunt valabile mai ales pentru posturile electrice de transformare şi pentru
racordurile dintre centrală şi reţeaua electrică locală: de exemplu, în România,
conform reglementărilor existente impuse de SC Electrica, investiţiile aferente
realizării acestora trebuie să le susţină producătorul, în timp ce ele devin apoi
proprietatea Electricii. Cum investiţia nu aduce beneficii directe proprietarului
centralei, acesta nu este interesat să facă nici o acţiune de acest gen, sau dacă
o face, aceasta va conduce automat la creşterea preţului energiei vândute, daca
piaţa îi permite. Dacă nu, va trebui să accepte diminuarea profitului, faţă de
valoarea scontată iniţial. În ambele cazuri , pentru investitor va scădea interesul
realizării unei asemenea investiţii. Aspectul negativ al problemei, din punctul de
vedere al interesului de a investi în CGMMP, este amplificat apoi de legislaţia
secundară şi reglementările specifice vânzării energiei electrice, care prevăd
eventuala obligativitate a Electricii de a cumpăra energie electrică dovedit că s-a
produs în cogenerare, dar preţul de cumpărare se stabileşte prin negociere directă
cu societatea locală de distribuţie a energiei electrice. Ca atare, se poate spune că
pentru a putea livra energie electrică prin intermediul reţelei locale şi a o vinde,
eventual, în afara conturului propriu pentru care s-a realizat de fapt centrala, totul
depinde de poziţia societăţilor locale care asigură transportul şi distribuţia energiei
electrice, care pe fond nu au interesul penetrării pe piaţa energiei electrice şi a unor
alţi „actori” concurenţi cu propriile interese apărate de poziţia lor de monopol.
Apare astfel un aspect nou: cel al necesităţii de a răspunde problemelor de
ansamblu pe care le pune CGMMP. De exemplu, tehnologia CGMMP, ca soluţie
de PD a energiei, poate fi tratată din faza de realizare până în aceea de operare
a ansamblului sistemului (inclusiv consumatorul final), de către o societate
de servicii – de tip ESCO – prin intermediul unor contracte de prestări servicii
energetice. Din acest punct de vedere, în lume există două curente:
- realizarea unor companii dezvoltate de servicii energetice, mai ales în
Anglia şi SUA;
- iniţierea şi realizarea CGMMP, cu soluţii specifice PD, de către societăţi
private şi/sau companii ce se ocupă de distribuţia energiei electrice sau căldurii,
cum este în cazul Europei Centrale.
Cel de al doilea curent a fost facilitat şi de saturarea pieţei de generare
convenţională a energiei electrice şi termice, ceea ce a condus la dezvoltarea unor
noi pieţe de energie.
Sunt păreri diferite privitoare la perspectiva PD şi în acest context, bineînţeles şi
cel al CGMMP. Cei mai mulţi specialişti susţin, că în lipsa unor tehnologii esenţial
noi, cum ar fi fuziunea nucleară, utilităţile energetice să fie asigurate în viitor,
într-o măsură din ce în ce mai mare, prin CGMMP, respectiv PD în general,
încercând să fructifice oportunităţile de piaţă corespunzătoare.
610 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.1.6. CGMMP şi contextul legislativ


Contextul legislativ al CGMMP se referă în special la legislaţia primară şi
secundară specifică energiei electrice, datorită faptului că soluţia respectivă este un
exponent al producerii descentralizate – distribuite – a acesteia.
O scurtă incursiune în istoria evoluţiei în ultimii 10 ani a contextului legislativ
specific cogenerării – în general – şi al CGMMP în particular, arată că dacă iniţial
reglementările au plecat de la problemele specifice producerii distribuite a
energiei, ulterior acestea au abordat din ce în ce mai mult aspectele eficienţei şi
cadrului legal al cogenerării , insistându-se pe cel al CGMMP [12.7].
Astfel, este de subliniat – în această ordine cronologică – Directiva nr. 92 din
1996 a UE, pentru piaţa internă de energie electrică. Ea fixa pentru statele membre,
cadrul juridic de a-şi crea propriile reglementări. Cu această ocazie se propunea
stabilirea unor legi comune privitoare la reţelele electrice de transport şi distribuţie,
stipulând expres că „un stat poate impune gestionarului reţelei electrice de
distribuţie să dea prioritate celor care produc energie utilizând surse
regenerabile şi deşeuri sau celor care o produc în cogenerare”.
Desigur, toate aceste reglementări, unele cu caracter obligatoriu, unele cu
caracter de recomandare, au ţinut seama că statele membre trebuie să le aplice
plecând de la specificul tehnic, economic şi social al fiecăruia, în contextul
dificultăţilor şi obstacolelor caracteristice momentului.
O asemenea problemă o reprezintă efectele liberalizării pieţei energiei electrice
şi a gazului metan, respectiv a căldurii, în cazul din urmă specific producerii
descentralizate a acesteia. Astfel, intrarea pe piaţă a mai multor actori, permite o
flexibilitate crescută; procesul de liberalizare este în general pozitiv în mod special,
de exemplu, pentru cogenerarea industrială. Astfel, toată lumea este de acord că,
cel puţin în prima perioadă, liberalizarea pieţei energiei conduce la o creştere a
costurilor acesteia. Efectele pozitive ale liberalizării apar ulterior, după „aşezarea”
pieţei, odată cu punerea la punct a mecanismelor ajutătoare şi a reglementărilor
specifice noii situaţii, ţinându-se seama de caracterul dinamic al fenomenelor
asociate liberalizării.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ prioritar pentru cogenerare, în general, şi la
CGMMP în particular, este de remarcat discrepanţa existentă între diferitele ţări
membre. Acestea se manifestă în final şi asupra distorsiunilor legate de
eligibilitatea consumatorilor, aspectul cel mai sensibil al efectului liberalizării
pieţei energiei. În acest context, cogenerarea poate fi favorizată sau nu, prin
criteriile de selecţie a ofertelor de energie (recurgerea la o sursă locală de energie
primară, anvergura sau eficienţa energetică minimă impusă). Din acest punct de
vedere, cultura energetică a fiecărui stat membru joacă, de asemenea, un rol care
nu este de neglijat.
Pe plan global, CE a trebuit să gândească şi să încerce să elaboreze o nouă
Directivă [12.2] – v. § 12.1.6. – prin care să realizeze o supraveghere eficace
a procesului de liberalizare, simultan cu asigurarea echităţii sale, mai ales pentru
noii intraţi pe piaţă.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 611

Tarifele de vânzare a energiei electrice produse în cogenerare (la joasă


tensiune), mai ales pentru CGMMP, reprezintă un punct esenţial pentru dezvoltarea
acesteia (v. § 12.1.2.3.). În general, se recomandă ca ele să fie elaborate avându-se
la bază costurile evitate. De asemenea, prin reglementările din acest domeniu,
tarifele de cumpărare a energiei produsă de CGMMP nu trebuie să fie sursă de
discriminare subiectivă între diverşii producători. Sub aceste aspecte, transparenţa
prevăzută de directive trebuie să permită evitarea apariţiei abuzurilor. În general,
Directiva este rezultatul unui compromis între interesele marilor companii
producătoare de energie în general şi producătorii de talie mai mică. Aceste
divergenţe de tratare pleacă de la tariful acordat pentru combustibil, în general mai
mic pentru marii producători – care intră în categoria „consumatorilor en gross”
– faţă de producătorii de tipul CGMMP – care produc energia descentralizat şi sunt
consideraţi drept „consumatori en detail”. Reglementările respective vin în
contradicţie cu faptul că, de cele mi multe ori, prin CGMMP eficienţa energetică
de ansamblu a producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice şi a căldurii
este superioară soluţiilor clasice, cu grad ridicat de centralizare a producerii
căldurii (v. cap. 8.).
În final, se poate afirma că decizia utilizării CGMMP este puternic
influenţată de cadrul legislativ din domeniul energetic al fiecărei ţări, în
condiţiile marjelor acceptate de Directivele UE. Dacă se urmăreşte crearea unei
pieţe concurenţiale la nivelul producătorilor de energie, CGMMP va putea
penetra pe piaţă numai ca urmare a practicării unor tarife corecte şi
transparente pentru transportul şi distribuţia energiei electrice.
Reglementarea revânzării energiei electrice în exces, fie unor terţi
consumatori, fie în sistem, reprezintă metoda prin care aceste soluţii pot fi
încurajate sau compromise.
În plus, măsurile fiscale trebuie să acompanieze orice demers pe linie
energetică, în vederea stimulării investiţiilor şi a creării unui mediu financiar
favorabil. Depinde de autorităţile fiecărei ţări să promoveze metodele cele mai
eficiente de producere a energiei electrice şi termice, în condiţiile unui consum
minim de combustibil şi al impactului redus asupra mediului înconjurător [12.3].

12.1.7. Comunitatea Europeană despre CGMMP


Obstacolele majore în calea producţiei descentralizate nu le reprezintă
tehnologiile, ci aspectele administrative în sensul lor larg [12.9, 12.10, 12.11].
În general, principala frână în calea cogenerării de mică şi medie putere o
reprezintă menţinerea structurii monopoliste a majorităţii pieţelor de energie, cu
toate urmările negative: tracasări administrative, tarife inadecvate – uneori
inechitabile între diverşii producători, interdicţii sau dificultăţi create artificial
pentru accesul altora la reţeaua de transport – distribuţie a energiei electrice şi lipsa
transparenţei privind condiţiile tehnice care trebuie îndeplinite la racordarea la
reţea.
Un alt obstacol îl reprezintă fiscalitatea şi pieţele financiare, care sunt încă
adesea puţin adaptate obiectivelor de mediu şi de utilizare raţională a energiei.
612 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Un factor motor de mare importanţă în prezent, subliniat de altfel şi la


Conferinţa Mondiala a Energiei de la Kyoto, îl reprezintă noile restricţii de mediu.
În acest sens, în preambulul conferinţei respective, Comisia a identificat
cogenerarea de mică putere ca principală măsura individuală de reducere
a emisiilor de gaz cu efect de seră, având un potenţial de 180 mil. tone/an [12.11].
Conform deciziilor la nivel european, utilizarea sporită a instrumentelor
economice referitoare la mediu – ecotaxele – , permisele negociabile privind
emisiile, acordurile voluntare directe cu statul, vor avea un impact important asupra
dezvoltării cogenerării.
Ţinându-se seama de toate aceste aspecte, la nivelul CEE s-a elaborat o
Carte albă privind „strategia comunitară de susţinere a cogenerării”, caracterizată
în principal prin [11.8]:
A. Scopuri urmărite.
1) Realizarea unor propuneri concrete pentru promovarea cogenerării în
Uniunea Europeană;
2) reducerea poluării mediului în limitele impuse de conferinţa de la Kyoto din
anul 1997, unde s-a adoptat o reducere a emisiilor poluante datorate gazelor
cu efect de seră, cu până la 15% până în 2010, faţă de anul 1990;
3) cogenerarea este una din puţinele tehnologii care, pe termen scurt şi mediu,
permite Uniunii Europene să realizeze progrese în domeniul randamentului
producerii energiei şi al politicii mediului înconjurător. Conform estimărilor UE,
cogenerarea poate determina o reducere a emisiilor de CO2/MWh de la 132 kg la
90 kg.
Cu toate aceste avantaje, cogenerarea nu reprezintă totuşi un panaceu care va
rezolva toate problemele de gestiune a energiei şi de protecţie a mediului.
B. Măsuri legislative la nivelul CEE. Recomandări.
1) Crearea în statele membre a unor organisme consultative având următoarele
sarcini:
• avizarea ansamblului acţiunilor susceptibile de creştere a randamentelor de
alimentare cu căldură şi energie electrică;
• identificarea şi înlăturarea piedicilor care nu sunt de natură tehnologică
pentru dezvoltarea cogenerării;
• promovarea cogenerării şi a transportului căldurii.
2) Promovarea cooperării între serviciile publice şi autoproducătorii de energie
bazaţi pe folosirea energiilor regenerabile, utilizarea deşeurilor combustibile şi a
cogenerării, pentru înlăturarea obstacolelor juridice şi administrative şi pentru
adoptarea unor principii comune privind:
• obligaţia serviciilor publice de a cumpăra energia electrică excedentară
a autoproducătorilor;
• introducerea unor proceduri echitabile de autorizare a producătorilor
privaţi;
• asigurarea, de către serviciile publice, a unei tarifări a energiei electrice
cumpărată de la autoproducători, după principiul „costurilor evitate”, ţinând seama
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 613

în special de costurile combustibilului şi de valoarea investiţiilor;


• tratarea nediscriminatorie privind accesul şi furnizarea energiei
electrice/termice, în reţeaua publică existenţă.
Se consideră că relaţiile între autoproducători şi producătorii de stat ai
energiei electrice reprezintă principala cauză a ritmului lent al progreselor în
realizarea pieţelor interne ale energiei electrice şi principalul obstacol în calea
dezvoltării cogenerării.
3) Punerea în valoare a eficienţei energetice ridicate şi a reducerii investiţiilor
pentru CGMMP, ca soluţie de ameliorare a eficacităţii sistemelor locale de
alimentare cu căldură (încălzire şi apă caldă, iar în viitor şi frig – trigenerare);
4) realizarea unor directive privind liberalizarea preţurilor interne de energie
electrică, simultan cu cele privind pieţele interne de gaz metan – unde este cazul –,
va contribui la viabilitatea economică a cogenerării bazată pe gaz metan, unde
acesta este disponibil şi rentabil economic;
5) introducerea unor taxe pe produsele energetice, prin acordarea unor
avantaje fiscale pentru utilizatorii de surse de energie regenerabilă şi cogenerare.
C. Măsuri tehnologice: utilizarea tehnologiilor de cogenerare cu randamente
globale ridicate.
D. Măsuri netehnologice.
1) Promovarea programelor de creştere a eficienţei economice a cogenerării prin
măsuri politice şi prin acţiuni pilot. Aceasta presupune realizarea unor studii asupra
diferitelor obstacole care apar la punerea în aplicare a cogenerării. Scopul fiind de
a găsi şi de a difuza, periodic, mijloacele care permit eliminarea obstacolelor
netehnice privitoare la funcţionarea eficace a pieţei de energie;
2) cercetarea metodelor care permit economia de energie în domeniul producerii
şi consumului acesteia şi cooperarea cu municipalităţile pentru evaluarea
sistemelor urbane de alimentare cu căldură, considerate ca programe prioritare;
3) măsuri de politică naţională pentru promovarea cogenerării, simultan cu
mediatizarea performanţelor cogenerării în celelalte ţări;
4) educarea maselor privitor la avantajele cogenerării în general şi a CGMMP
ca alternativă posibilă, simultan cu prezentarea restricţiilor care apar la aplicarea sa
practică şi a factorilor care îi pot diminua eficienţa economică.
E. Obstacole în calea cogenerării şi a sistemelor centralizate de alimentare
cu căldură şi frig
În cele ce urmează sunt expuse elementele esenţiale rezultate dintr-un studiu
privind obstacolele în calea dezvoltării cogenerării în ţările membre ale UE. Ele se
referă la problema generală a cogenerării, dar multe sunt specifice CGMMP,
în sensul mai larg dat în prezenta lucrare.
1) „La economii diferite apar obstacole diferite”, care depind de structura
sistemului economic, de natura şi structura cererii de căldură şi de energie electrică
şi bineînţeles, de deciziile politice foarte diverse ale diferitelor guverne;
2) factorul determinant îl reprezintă, în toate cazurile, politica naţională în
domeniul cogenerării. Experienţele Danemarcei, Finlandei şi Olandei arată că în
614 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

condiţiile unor iniţiative politice coordonate şi constante, este posibilă diminuarea


obstacolelor din calea dezvoltării cogenerării şi crearea unui cadru propice
dezvoltării sale;
3) relaţia în care se află instalaţiile de CGMMP cu piaţa energiei electrice este
totodată de o mare importanţă. Între o instalaţie de cogenerare, în general, şi una de
CGMMP, în special, şi reţeaua electrică există o triplă legătură:
• în primul rând instalaţia de cogenerare, şi mai ales CGMMP, cumpără
energia electrică din sistemul electroenergetic pentru a face faţă cererilor de vârf,
sau pentru a înlocui energia electrică autoprodusă, cu aceea cumpărată din sistemul
electroenergetic în perioadele în care aceasta este mai ieftină;
• în al doilea rând, ea vinde în sistemul electroenergetic propria producţie de
energie electrică excedentară;
• în al treilea rând, ea se serveşte de energia electrică preluată din sistemul
electroenergetic, ca sursă de rezervă în cazul avariei propriei instalaţii.
În cele mai multe ţări, regulile care guvernează aceste operaţii nu garantează
producătorilor independenţi un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte
accesul la reţeaua electrică.
Referitor la prima legătură între autoproducătorul sau producătorul independent
de energie electrică şi reţeaua electrică, o practică satisfăcătoare constă în a aplica
nişte condiţii tarifare generale pentru consumul de energie electrică al
autoproducătorilor, în perioadele de vârf.
În ceea ce priveşte a doua legătură, tariful (remunerarea) energiei electrice
vândute reţelei rămâne o problemă delicată, chiar şi în cazurile în care este acceptat
principiul „costurilor evitate”.
În privinţa celui de-al treilea punct, pentru instalaţiile de cogenerare
autoproducătoare sau independente, furnizarea energiei electrice de către sistemul
electroenergetic în cazurile de avarie rămâne încă o problemă deschisă din punct de
vedere al modului de rezolvare. Tarifarea acestui mod de furnizare impune alocarea
unor cote suplimentare de investiţii şi cheltuieli anuale aferente instalaţiei de
cogenerare.
4) Clasificarea diferitelor tipuri de obstacole şi analiza efectelor lor arată,
evident o anumită subiectivitate. Totuşi, se pot defini trei mai categorii de
obstacole, de care este bine să se ţină seama:
• Obstacole de natură economică, cum ar fi, de exemplu, cotele extrem de
mici aplicate exporturilor de energie electrică, produsă şi de către instalaţiile de
cogenerare, şi în schimb preţurile ridicate ale energiei electrice furnizate de
sistemul electroenergetic în cazurile de indisponibilitate a instalaţiilor de
cogenerare; absenţa unor preţuri concurenţiale pe piaţa gazului metan, tarifele mari
pentru „intrările” energetice (de exemplu pentru gazul metan), contractele pe
termen scurt şi instabilitatea preţurilor energiei, antrenează dificultăţi financiare
pentru sistemele de cogenerare şi sistemele de alimentare centralizată cu căldură;
lipsa unor instrumente eficace disponibile pe piaţă pentru internalizarea costurilor
externe de mediu.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 615

• Obstacole legislative, determinate de reglementările în domeniul emisiilor


poluante şi al procedurilor administrative de lungă durată, şi costisitoare pentru
obţinerea autorizaţiei de exploatare etc. [12.12].
• Obstacole instituţionale, legate de atitudinea întreprinderilor prestatoare de
servicii publice privind racordarea instalaţiilor de cogenerare, rămânerea în urmă şi
lipsa transparenţei pentru obţinerea permiselor etc. În foarte puţine ţări există
accesul liber la reţeaua electrică, iar în cazul altora, chiar dacă accesul este posibil,
el are un caracter restrâns şi costisitor [12.13].
În concluzie, se pare că obstacolele importante în calea dezvoltării în Europa a
CGMMP rezultă din relaţiile între „cogenerator” şi producătorii publici de energie
electrică. Piedicile în calea libertăţii accesului la reţea, plata insuficientă pentru
vânzarea în reţea a energiei electrice produse excedentar şi tarifele mari practicate
în schimb pentru energia electrică cumpărată din sistemul electroenergetic ca
energie pentru serviciile proprii sau de vârf, toate fac parte dintre elementele care
frânează penetrarea cogenerării şi mai ales a CGMMP.
5) Obstacole specifice reţelelor de alimentare cu căldură şi frig:
• obstacole de natură economică: costul mult mai mare al reţelei termice de
transport al căldurii faţă de instalarea unei CGMMP. Astfel, se estimează că în
cazul reţelelor termice urbane valoarea cheltuielilor cu amortizarea lor poate depăşi
chiar 10 ani [12.1]. În plus, pentru a fi viabilă, reţeaua sistemelor de alimentare
centralizată cu căldură are nevoie de o piaţă stabilă, trebuie să se aprovizioneze cu
combustibil la preţuri concurenţiale şi să fie în măsură să facă faţă concurenţei altor
surse şi sisteme de alimentare cu căldură, sub aspectul costului specific,
al disponibilităţii şi al calităţii căldurii livrate. Competitivitatea reţelelor de
distribuţie a gazului metan şi a reducerii costului acestuia poate avea un efect
negativ asupra eficienţei investiţiei în sistemele centralizate de alimentare cu
căldură a consumatorilor urbani;
• creşterea în timp a consumurilor de energie electrică, datorită intensificării
utilizării instalaţiilor electrice moderne, a echipamentelor informatice şi a
automatizării industriei, simultan cu ameliorarea normelor constructive şi a izolării
termice a clădirilor, antrenează o oarecare stagnare a cererii de căldură. În aceste
condiţii, reţelele termice urbane existente, de transport la distanţă, amplifică
dificultăţile dezvoltării lor. Ca urmare, s-ar putea dovedi necesitatea apelării la
acele instalaţii de cogenerare care să prezinte rapoarte mai mari ale structurii
producţiei de energie electrică/căldură.
Viitorul alimentării urbane cu căldură pare a consta în extinderea rezonabilă
a reţelelor termice existente, simultan, în timp, cu realizarea şi dezvoltarea unor
sisteme mai puţin ambiţioase, unde distanţele de transport ale căldurii vor fi
diminuate. Aceasta presupune o descentralizare a producerii căldurii, în care prin
CGMMP se pot avea în vedere mici sisteme de cogenerare de numai până în câţiva
MWt. Ulterior, acestea s-ar putea interconecta între ele, pe măsură ce încărcarea
termică ar creşte.
Un aspect esenţial şi complementar celui expus mai sus este determinat de
sistemele urbane de încălzire şi răcire, în funcţie de condiţiile climaterice locale.
616 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ca urmare, cu cât perioadele de încălzire şi respectiv de răcire sunt mai mari, cu


atât se reduc cheltuielile cu amortismentele. Tehnologia răcirii urbane centralizate
este relativ nouă în Europa şi nu este suficient de economică pentru a ocupa un loc
important pe piaţă. Sistemele urbane centralizate de răcire, de talie mare, necesită
cheltuieli mari de investiţii în infrastructura aferentă transportului frigului.
Eficacitatea tehnologiilor existente impune investiţii iniţiale mari, care frânează
încă dezvoltarea sistemelor urbane centralizate de încălzire şi răcire.
F. Strategia europeană în domeniul cogenerării
În cartea albă din 1995, se sublinia că pentru stabilirea unui cadru coerent în
vederea punerii în operă a politicii energetice comunitare, politica energetică a
CEE va fi axată pe trei obiective fundamentale:
a) competitivitatea întreprinderilor industriale europene din domeniul
energiei, în contextul mondializării din ce în ce mai mari a pieţelor;
b) protecţia mediului;
c) siguranţa în alimentarea cu energie, privită ca un „serviciu”.
CEE a reafirmat recent aceste obiective strategice în lucrarea „Vedere globală a
politicii şi acţiunilor lor energetice”, unde se arată că introducerea cogenerării este
una din principalele căi de a pune în aplicare aceste obiective. Sub aceste aspecte
sunt de subliniat următoarele două efecte benefice ale cogenerării, în general şi a
CGMMP în special:
1 – cogenerarea contribuie la creşterea competitivităţii sectoarelor industriale
şi comerciale, fiind totodată generatoare de locuri de muncă. Astfel, o
analiză a efectelor asupra locurilor de muncă arată că penetrarea în
proporţie de 44% a cogenerării în Ţările de Jos duce la creşterea cu 19% a
locurilor de muncă pentru construcţii şi cu 22% a celor pentru exploatarea
şi asigurarea mentenanţei instalaţiilor respective;
2 – în elaborarea unei politici durabile a UE, într-un climat de concurenţă din
ce în ce mai acerbă, trebuie avută în vedere importanţa creşterii producerii
descentralizate sau locale a energiei. Aceasta este ajutată de noile
tehnologii, care permit producerea energiei electrice şi a căldurii la o scară
mai mică şi deci mai apropiată de locul de consum.
Concluzii
• În condiţiile liberalizării pieţelor şi noilor restricţii de mediu, cogenerarea, în
general, şi cogenerarea de mică putere, în particular, reprezintă o soluţie
recomandată de întreaga Comunitate Europeană.
• Dezvoltarea cogenerării depinde de politica energetică specifică fiecărui stat,
materializată prin legislaţia şi reglementările din domeniu, dar şi de cultura
energetică a acestuia.
• Descentralizarea producţiei de energie şi apropierea producţiei de locul de
consum, conduce în mod natural către cogenerarea de mică putere, ca soluţie unică
sau complementară, ori alternativă pentru producerea centralizată – cogenerarea de
mare anvergură.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 617

• Noile tehnologii de cogenerare, caracterizate prin performanţe ridicate de


producere a energiei electrice şi termice, simultan cu reducerea investiţiilor
specifice, cu scăderea costurilor de producţie, o mai mare flexibilitate în
funcţionare şi cu reducerea costurilor pentru transportul energiei, favorizează
soluţiile de CGMMP.
• Penetrarea cogenerării, în general şi a CGMMP în particular, este frânată de
obstacole de natură tehnică, dar mai ales de structura monopolistă a producţiei de
energie, de aspecte de natură tarifară, legislativă şi în general de lipsa transparenţei
din domeniu.
• Obligaţia încadrării în normele limită de poluare a mediului, simultan cu
aplicarea ecotaxelor, prin internalizarea costurilor de mediu în costurile de
producere a energiei, reprezintă un factor motor pentru aplicarea CGMMP.
În final, rezultă că aplicarea sau nu a cogenerării, în particular a CGMMP, este
o rezultantă a politicii energetice, respectiv a politicii economice specifice fiecărei
ţări, ţinându-se seama şi de nivelul economico-social al acesteia şi de cultura
energetică a populaţiei.

12.2. Tehnologii de cogenerare specifice CGMMP,


caracteristici tehnice, economice şi de mediu
12.2.1. Tehnologii specifice CGMMP
Ca soluţie de producere descentralizată a energiei electrice (PD), variantele de
CGMMP se pot realiza fie sub forma unor centrale mici, fie sub forma unor
centrale cu puteri totale instalate mai mari, utilizând însă module de puteri mici.
Ca tehnologii, ele se pot împărţi după natura combustibilului utilizat:
a) tehnologiile bazate pe combustibilii fosili, cum ar fi:
– motoarele cu ardere internă, diesel sau cu gaz (MAI);
– mini şi micro turbinele cu gaze (MTG);
– miniturbinele cu abur (MTA);
– motoarele Stirling (MSt);
– diferitele tipuri de pile de combustie (PCb);
– ciclurile mixte gaze-abur (MTG/TA);
b) tehnologiile bazate pe utilizarea energiilor regenerabile, sau a celor deşeu
(v. cap 14.), cum ar fi:
– motoarele cu ardere internă pe biogaz sau cele care utilizează
biocombustibili;
– instalaţiile de turbine cu abur, la care aburul este produs în cazane utilizând
drept combustibili diversele variante de biomasă;
– instalaţiile de turbine cu gaze, utilizând în camera de ardere produse
combustibile rezultate prin gazificare sau piroliza biomasei.
În continuare se vor trata tehnologiile ce utilizează combustibilii fosili, cele
bazate pe resursele regenerabile şi pe deşeurile energetice făcând obiectul
capitolului 14.
618 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.2.2. Tipurile CGMMP, ca centrale de producere distribuită


a energiei electrice
După cum s-a subliniat şi în § 12.2.1., CGMMP este o soluţie de producere
descentralizată a energiei electrice – PD. Ca urmare, tehnologiile specifice
CGMMP fac parte din categoria mare a celor pentru PD. În acest context, în funcţie
de structura şi natura cererilor simultane de energie electrică şi căldură, de natura
instalaţiilor de cogenerare alese şi de modul de dimensionare al acestora, temporar
CGMMP pot fi folosite şi numai ca centrale de PD.
Acestea, ca producătoare de energie electrică, sunt specifice consumatorilor
care impun condiţii superioare, calitative şi de siguranţă, ceea ce presupune costuri
efective mai mari pentru producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea sa.
Varianta cu totul deosebită a opţiunilor tehnice disponibile azi pe piaţa energiei
electrice pentru PD explică amploarea aplicării lor.
De aceea, pentru producătorii tehnologiilor respective, decizia privind alegerea
direcţiei de realizare a diverselor alternative este destul de dificilă, fiind dependentă
de simultaneitatea multor factori, începând cu specificul cererilor de energie
electrică, iar în cazul cogenerării, simultan cu cererea de căldură şi/sau frig.
Ca centrale de PD a energiei electrice, principalele tipuri de CGMMP sunt
[12.23]:
– centrale electrice de bază, cu funcţionare minimă de cca. 6000 h/an;
– centrale de cogenerare şi/sau trigenerare;
– centrale electrice de vârf, cu durate anuale de funcţionare de cca.
200…3000 h/an;
– centrale electrice verzi, pentru producerea de energie electrică cu emisii
poluante reduse;
– centrale electrice premium, care permit un nivel ridicat al siguranţei şi/sau o
disponibilitate deosebită a energiei electrice livrată în reţea;
– centrale electrice de „înlocuire” realizate în scopul întârzierii dezvoltării
unui sistem nou de transport a energiei electrice, necesitând investiţii noi;
– centrale electrice pentru servicii de reţea, care au rolul de a asigura:
serviciile de sistem, sub forma rezervei turnate, a puterii reactive, controlul
tensiunii şi siguranţei zonei locale în alimentarea cu energie electrică.
Puterile electrice instalate în aceste centrale se situează într-o gamă relativ largă,
de la 5 kWe, la cca. 5 MWe.
Tabelul 12.3 prezintă sinteza principalelor caracteristici ale centralelor de PD şi
domeniile recomandate pentru utilizarea lor.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 619

Principalele caracteristici şi domeniile de utilizare a CGMMP ca centrale de PD


Tabelul 12.3
Caracteristici
Nr. Eficienţă Utilizare Durata Costuri de
Tipul centralei Investiţie Emisii Domenii de utilizare
crt. energetică căldurii de mentenanţă
mică polunate
mare disponibile pornire Fixe Variabile
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Industrie mică şi medie: ali-
Centrale de bază
mentară,mase plastice,cauciuc,
1. (≥ 6000 h/an de ** *** ** ** * ** ***
metalurgie,chimie
funcţionare)
Sector comercial, Spitale
Alimentări cu energie el. şi
Centrale de cogenerare/ căldură sub formă de: abur,
trigenerare apă fierbinte pentru încălziri
2. ** *** *** ** * ** ***
(≥ 6000 h/an de spaţiale,climatizări, apă caldă
funcţionare) de consum, pentru: industrie,
urban, terţiar, comercial etc.
Centrale de vârf şi de Companii energetice pt: redu-
înlocuire cerea costurilor cu energia el.
(200..3000 h/an de în perioadele cu tarife ridicate;
3. *** ** * * *** *** **
funcţionare) amânarea instalării unor capa-
cităţi noi în SEE,în domeniul:
industrial, comercial, educaţiei
Centrale verzi Companii energetice pt: redu-
4. (4000…6000 h/an de ** ** *** *** * ** ** cerea ecotaxelor şi obţinerea
funcţionare) certificatelor verzi pt. en. el.

Legendă: *** – caracteristică importantă; ** – importanţă moderată/importanţă în anumite aplicaţii; * – importanţă relativ mică/
fără importanţă.
620 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Analiza acestuia permite constatarea că principalele tipuri de centrale de PD pot


fi utilizate simultan şi ca surse moderate de alimentare cu căldură, mărindu-le astfel
eficienţa energetică globală şi reducând, în consecinţă, costurile de producţie.
În ceea ce priveşte utilizarea lor ca centrale de cogenerare/trigenerare, este de
subliniat faptul că, în funcţie de tehnologia adoptată pentru instalaţia de
cogenerare (de bază) şi de modul de dimensionare a sa (după cererea de căldură,
sau după aceea de energie electrică) o centrală de cogenerare poate funcţiona în
regim de cogenerare – după grafic termic – (deci urmărind strict cererea de
căldură), sau în regim de cogenerare după grafic electric (urmărind strict cererea de
energie electrică, livrând simultan şi căldură în funcţie de simultaneitatea celor
două cereri), ori în regim de noncogenerare, producând numai energie electrică
– v. cap. 5. –. Ţinându-se seama de aceste regimuri posibile de funcţionare,
de caracteristicile tehnice ale tehnologiei de cogenerare adoptate şi nu în ultimul
rând, de concepţia realizării CGMMP, aceasta se poate adapta în consecinţă
cerinţelor specifice surselor de PD a energiei electrice.

12.2.3. CGMMP cu turbine cu gaze (CGMMP–TG)


12.2.3.1. Caracteristicile de bază ale microturbinelor cu gaze (MTG)
Acestea sunt:
– gama de puteri, între 10…500 kWe;
– viteză mare de rotaţie (până la 100000 rot/min );
– arderea cu un nivel coborât al poluării, în condiţii de presiune şi temperatură
relativ reduse;
– randamente de producere a energiei electrice de 18…30% crescătoare, în
general, odată cu creşterea puterii electrice nominale;
– costuri reduse cu mentenanţa;
– construcţie compactă.
În viitor (după anul 2010), profitând de îmbunătăţirile tehnice ale fabricaţiei şi
mai ales ale materialelor utilizate, se prevăd randamente electrice de până la 30%,
pentru puteri nominale până în 50 kWe şi de 33% pentru puteri mai mari de
250 kW şi chiar 45%, la puteri de 100 – 500 kWe. Aceasta nu va implica o
schimbare prea importantă privitor la materialele utilizate, tehnica răcirii, raportul
de compresie şi temperaturile [12.5].
MTG au la bază aceeaşi tehnologice ca şi turbinele mari, având şi aceleaşi
componente. Ca orice altă centrală de PD a energiei electrice, CGMMP – MTG
poate funcţiona în următoarele configuraţii [12.21]:
• insular, complet deconectată de la reţeaua electrică;
• deconectată de la reţeaua electrică în timpul funcţionării şi conectată atunci
când centrala nu funcţionează;
• conectată permanent la reţea (funcţionare în paralel), dar fără export de putere;
• conectată permanent la reţea, cu export permanent sau intermitent de putere.
În general, microturbinele cu gaze (MTG) pot fi folosite în următoarele situaţii:
- sunt disponibili combustibili proveniţi din deşeuri;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 621

- emisiile poluante sunt foarte importante;


- se pune accent pe asigurarea locală a energiei electrice, mai mult decât pe
exportul de energie;
- există o cerere locală de căldură.
MTG pot funcţiona pe biogaz cu un conţinut de metan de până la 30%.
De exemplu, o unitate de 75 kWe necesită mai puţin de 1,4 m3/minut de biogaz
(la un conţinut de metan de 35%). Se poate spune că MTG pot fi utilizate acolo
unde calitatea combustibilului şi cantitatea sa disponibilă nu va satisface alte
tehnologii convenţionale [12.21].
Emisiile poluante ale MTG sunt mult mai mici în comparaţie cu un motor cu
ardere internă (MAI). Astfel, s-a demonstrat că pe parte de emisii de NOx, MTG
au un nivel de aproape 10 ori mai mic decât al MAI (pentru Nox, 9 ppm la 15% O2
sau 0,10….0,21 kg/MWhe [12.21]), iar la MTG pe biogaz, emisiile respective sunt
de ordinul 0,02 kg/Gcal [12.22].
Costul MTG se situează între 800…1000 $/kWe. Costurile specifice totale
pentru o centrală cu MTG, pe gaz metan, sunt de cca. 1400 $/kWe, iar în cazul
utilizării biogazului se poate ajunge la cca. 2000 $/kWe (1300 $/kWe numai pentru
MTG). Costurile mai mari pentru instalaţia care foloseşte biogazul se datorează în
special necesităţii unui compresor mai mare şi a pretratării biogazului. Costurile de
operare şi mentenanţă (COM) sunt de aproximativ 15 – 20 $/MWhe [12.21; 12.22].
Duratele totale de funcţionare: la MTG răcite cu aer, în urma testelor s-a
constatat că ele încă funcţionează bine după 3000…4000 de ore de funcţionare
[12.21].
Pentru exemplificare, în tabelul 12.4 se prezintă performanţele unei
CGMMP – MTG cu o unitate de 100 kWe [12.23].

Performanţele tehnice şi economice ale


unei CGMMP cu MTG, de 100 kWe
Tabelul 12.4
– randamentul electric ……………………………............................ 30%
– randamentul global …………………………….....…..................... 80%
– debit termic produs …………………………….............................. 167 kWt
– putere electrică produsă ……………………….........….................. 100 kWe
– indicele de cogenerare …………………….........………………… 0,60 kWhe/kWht
– durata anuală de funcţionare ……………….........………………... 6000 h
– costul combustibilului …………………………............................. 0,02 €/kWh
– preţul producerii energiei electrice ……………….......................... 0,08 €/kWh
– costul total al CGMMP cu MTG ……………….........…………… 100·103 €
– costuri de operare şi mentenanţă ………………………................. 0,01 €/kWhe
– durata brută de recuperare a investiţiei …………………........…... 3,7 ani
622 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.2.3.2. Căile de îmbunătăţire în perspectivă a performanţelor MTG


• Din punct de vedre tehnologic:
– preîncălzirea regenerativă a aerului comprimat;
– folosirea unei singure linii de arbori, care simplifică proiectarea şi
construcţia turbinei, necesitând totodată o mentenanţă mai redusă;
– combinarea MTG cu pilele de combustie (cicluri combinate hibride);
– acceptarea unor randamente electrice mai coborâte, compensate prin
recuperarea căldurii gazelor de ardere, ceea ce practic asigură o reducere
nesemnificativă a randamentului global al instalaţiei;
• din punct de vedere al controlului emisiilor poluante:
– controlul umed, folosind injecţia de apă sau de abur, pentru reducerea
temperaturii de ardere din camera de ardere, ceea ce reduce emisiile de NOx.
Aceasta are dezavantajul că necesită disponibilitatea apei pentru injecţie şi pune
problema amplasării rezervorului pentru stocarea sa;
– introducerea noului concept (Dry Low Nox – DLN –), similar cu cel
folosit la motoarele cu ardere internă, de realizare a nivelului foarte coborât de
NOx, care se bazează pe omogenizarea amestecului aer–combustibil, la intrarea
acestuia în camera de ardere. Costul acestui control – reglaj – al emisiei de NOx
creşte sensibil odată cu creşterea puterii electrice instalate, după cum rezultă din
tabelul 12.5 [12.20].

Impactul tehnologiei de control al emisiilor, asupra


investiţiei şi a costurilor anuale de exploatare
Tabelul 12.5
Control de tip DLN Control superior de tip DLN+SCR(*
Puterea electrică Investiţia specifică Costurile anuale
Investiţia specifică a
a MTG a instalaţiei de de exploatare ale
instal. de control
(MWe) control instal. de control
($/kWe)
($/kWe) ($/kWe)
0,2 – 1 30 230 36
1–5 30 130 10
5 – 10 30 105 5
10 – 20 30 80 3
20 – 30 30 60 2
*)
SCR – Strict emission control regulations.

12.2.3.3. Cicluri combinate hibride de MTG şi pile de combustie


Există numeroase obstacole în calea dezvoltării pieţei MTG, care nu sunt
determinate numai de competiţia cu producerea centralizată ce utilizează
combustibili mai ieftini. Astfel, în mod suplimentar trebuie făcut faţă şi progreselor
tehnice continui ale dezvoltării pe scară mare a ciclurilor combinate bazate pe
arderea gazului metan, care modifică piaţa cogenerării. Trendul de creştere a
costului energiei datorită creşterii costului gazului metan face competiţia respectivă
să devină dură.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 623

Ca urmare în [12.24] se analizează avantajele potenţiale ale combinării MTG cu


cele ale altor două tehnologii:
a) pilele de combustie de înaltă temperatură, de tipul oxidării solide
(„solid oxide fuel cells” – SOFCs) sau cu carbon topit („molten carbonat fuel cells”
– MCFCs);
b) cuplarea unui ciclu termodinamic invers, cu compresie, cu o MTG.
Prima opţiune, denumită în general „ciclu hibrid”, permite o creştere
spectaculoasă a performanţei termodinamice a sistemului. Se pune întrebarea dacă,
la stadiul actual al MTG, aceasta ar aduce o reală economie de energie, faţă de un
ciclu combinat modern, de înaltă eficienţă şi capacitate mare instalată, comparativ
cu economia de energie şi avantajele clare de mediu ale ciclului hibrid.
Raţiunea celei de a doua opţiuni, care constă în adăugarea unei instalaţii de
răcire sau a unei pompe de căldură, folosind o parte din energia electrică şi/sau
căldură produse de MTG, pentru încălzire şi/sau răcire, constă în deosebita
flexibilitate pe care o câştigă în acest fel sistemul. Astfel, indicele de cogenerare,
care la MTG este univoc determinat de performanţele termodinamice ale acesteia,
în cazul ciclului hibrid el poate să se modifice într-un domeniu larg. Această
posibilitate conduce la o eficienţă energetică mai mare şi la reducerea costurilor
efective aferente cogenerării, mai ales atunci când este vorba şi de trigenerare.
În § 12.2.3.4. se vor prezenta unele aspecte de principiu ale ciclului hibrid
– MTG plus pile de combustie –, performanţele posibile şi domeniile de aplicare
[12.24].

12.2.3.4. Perspectivele pieţei CGMMP cu MTG


Tabelul 12.6 prezintă o apreciere a evoluţiei probabile a cererii de MTG până în
anul 2020, pe baza unei analize făcute în [12.25].

Viitorul probabil al pieţei MTG


Tabelul 12.6
Clasa de puteri a MTG (în kWe)
Total
10 – 50 50 – 150 150 – 500
Putere Putere Putere Putere
Anul Număr Număr Număr Număr
instal. instal. instal. instal.
103buc 103buc 103buc 103buc
MWe MWe MWe MWe
% % % %
% % % %
330 10,8 1300 13,9 930 3,3 2550 28,1
2005
13 39 50,5 49,5 36,5 11,5 100 100
640 22,4 2250 24,2 1650 5,8 4550 52,4
2007
14 42,5 49,5 46 36,5 11 100 100
1100 40,3 4300 46,8 3300 11,9 8700 99,1
2010
12,5 40,5 49,5 47 37,5 12 100 100
2750 105 10900 120 7550 27,9 21200 253
2015
13 41,5 51 47,5 35,5 11 100 100
6550 273 22100 251 14400 54,3 43000 578
2020
15 47 51,5 43,5 33,5 9,5 100 100
624 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se constată următoarele:
– între anii 2007…2020, se estimează o creştere de cca. 10 ori a puterii electrice
instalate, atât pe total, cât şi pe fiecare clasă de putere electrică (din cel trei
considerate);
– din totalul puterii instalate (de 100 %), ponderea celor trei clase de puteri este
de: cca. 14 % pentru clasa 10 – 50 kWe, 50% pentru clasa 50 – 150 kWe şi restul de
cca. 36 % pentru clasa 150 – 500 kWe;
– repartiţia numărului de grupuri de MTG, între cele trei clase de puteri, arată că
cererea este aceeaşi pentru clasele 10 – 50 şi respectiv 50 – 150 kWe (de cca. 43 şi
respectiv 46 %), ponderea cea mai mică (de cca. 11%) reprezentând-o clasa de
puteri mai mari, 150 – 500 kWe.
Concluzia finală privitoare la evoluţia probabilă, până în anul 2020 a cererii de
MTG, este că aceasta va creşte deosebit, mai ales după anul 2010, simultan cu
liberalizarea pieţei energiei electrice în majoritatea ţărilor.

12.2.4. CGMMP cu mini şi micro motoare


cu ardere internă – MMAI
12.2.4.1. Randamentul electric şi investiţia
unei CGMMP cu MMAI
Mini şi micro motoarele cu ardere internă – MMAI –, sunt cele cu puteri
electrice nominale cuprinse, în general între 50 şi 500 kWe. Ele reprezintă
principalul concurent al micro turbinelor cu gaze, pe piaţa CGMMP. Astfel, faţă de
MTG, MMAI se caracterizează în mod deosebit, prin două caracteristici
importante:
– randamentul producerii energiei electrice, care influenţează eficienţa
energetică a instalaţiei;
– investiţia specifică pentru realizarea centralei de ceogenerare, care
influenţează eficienţa economică a instalaţiei.
Dependenţa de puterea electrică nominală a celor două caracteristici este diferită
în funcţie de constructorul motorului.
O analiză statistică făcută pentru producătorii existenţi pe piaţă cu asemenea
MAI, a condus la următoarele constatări:
• randamentul nominal al producerii energiei electrice, în funcţie de gama de
puteri are valorile [12.28]:
- 25…33%, pentru, Pi n ≤ 50 kWe;
- 28…35%, pentru, Pi n = 50…150 kWe;
- 33…36%, pentru, Pi n = 150…500 kWe.
• investiţia specifică pentru realizarea CGMMP cu MMAI având puteri
electrice nominale între 10 şi 100 kWe, variază funcţie de aceasta conform
fig. 12.3. [12.5]
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 625

i[Euro/kWe]
3000

2000

1000

0 Pi n [kWe]
20 40 60 80 100

Fig. 12.3. Variaţia investiţiei specifice pentru CCG cu MMAI, în funcţie de


puterea electrică instalată.

12.2.4.2. Comparaţia între CGMMP cu MMAI şi producerea


separată a căldurii şi energiei electrice
Aceasta este utilă pentru a răspunde întrebării puse curent, dacă în condiţiile
producerii descentralizate, soluţia de cogenerare este superioară sau nu producerii
separate a celor două forme de energie. Comparaţia de natură tehnico-economică,
are la bază criteriul costului specific al producerii căldurii, care este cel mai
sensibil în cazul populaţiei.
Pentru calcule, s-au avut în vedere:
– costurile curente de producere a căldurii şi a energiei electrice, costul gazului
metan (utilizat drept combustibil în ambele variante), investiţiile specifice şi alţi
indicatori economici caracteristici, prezentate în tabelul 12.7;
– datele de dimensionare şi funcţionare, din punct de vedere al cererii de
căldură, al proiectării surselor de căldură şi al performanţelor tehnice ale
principalelor instalaţii energetice utilizate, prezentate în tabelul 12.8;
– costurile anuale de producţie (fixe şi variabile), prezentate în tabelul 12.9.
În urma celor prezentate în tabelele 12.8 şi 12.9, rezultă următoarele constatări:
• pentru un debit nominal de căldură de 3360 kWt, care corespunde unei
cantităţi anuale livrate de 7000 MWt/an, aceleaşi în cele două variante comparate,
în cazul centralei de cogenerare dimensionarea s-a făcut încât numai 25 % din
debitul nominal de căldură urmează a fi asigurat de MMAI – în cogenerare –,
restul de 75% fiind asigurat de instalaţiile termice de vârf (CAF-uri). Ca urmare,
dimensionarea CGMMP cu MMAI s-a făcut pentru un coeficient nominal de
cogenerare: α cgn
= 0,25 (valoare specifică pentru consumatorii urbani de căldură,
pentru încălzire şi a.c.c., la care cererea maximă de căldură pentru a.c.c., este în jur
de maxim 20 – 25% din cererea maximă totală – încălzire şi a.c.c.);
626 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Mărimile economice iniţiale


Tabelul 12.7
Nr.
Mărimea U.M. Valoarea
crt.
1 2 3 4
1. Costul producerii căldurii €/MWht 33…43
Costul energiei electrice (tarif binom)
2.1 – partea fixă €/k We⋅an 90...180
2. 2.2 – partea variabilă: €/MWhe
– valoarea maximă 45…75
– valoarea minimă 25…45
Costul gazului natural (tarif binom)
3. 3.1 – partea fixă €/MWt⋅an 8…13
3.2 – partea variabilă €/MWhcb 15…25
Investiţii specifice pentru:
– partea termomecanică a CCG €/kWe 750…1000
4.
– construcţii (inclusiv coşul de fum), montaj €/kWe 150…200
în cazul CCG
5. Amortizarea (%)/an (10%)/an
6. Recuperarea capitalului investit %din invest/an 14,9 pe 10 ani
7. Bobânzi (pe durata de 10 ani) % 8
Costuri specifice:
8.1 cu materialele şi mentenanţa €/MWe 15…20
8. (fără reparaţii capitale)
8.2 administrative şi de personal % din investiţie 2
8.3 asigurări şi cheltuieli diverse idem 1,5

Date tehnice, de dimensionare şi


funcţionare a CT şi CGMMP–MMAI
Tabelul 12.8
Nr. Valori pentru
Mărimea U.M.
crt. CT CGMMP–MMAI
1 2 3 4 5
Debitul nominal de căldură, de
1. kWt 3360 3360
dimensionare
2. Consumul anual de căldură MWht/an 7000 7000
Capacităţi termice instalate în:
3. – centrală kWt 3360 3360
– în MMAI (25% din total) kWt 0 840
4. Numărul anual de ore de funcţionare h/an 5000 5000
5. Numărul modulelor de MMAI buc – 6
6. Puterea termică nominală a MMAI kWt/buc – 140
7. Puterea electrică nominală a MMAI kWe/buc – 88
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 627

Tabelul 12.8 (continuare)


1 2 3 4 5
Indicele nominal de cogenerare
8. kWhe/kWht – 0,63
al MMAI
Randamentul electric al CGMMP
9. % – 32
(al MMAI)
Randamentul mediu anual al
10. % 84 84
cazanelor
11. Randamentul global al CGMMP % – 84

Comparaţia economică a producerii


separate cu CGMMP – MMAI
Tabelul 12.9
Nr. Valori pentru
Mărimea U.M.
crt. soluţia sep. CGMMP–MMAI
1 2 3 4 5
Capacitatea instalată:
– electrică totală kWe – 528
1. – termică totală kWt 3360 3360
– termică în instalaţii de vârf
kWt – 2660
Investiţia specifică pentru:
– instalaţii termomecanice ale CT €/kWt 55 55
şi cazane de vârf în CGMMP
– instalaţii de cogenerare ale €/kWe – 830
2. CGMMP – MMAI
– construcţii montaj pentru:
– CT €/kWt 13 –
–CGMMP – MMAI €/kWe – 200
Investiţia totală în: 103€
– CT: (3360⋅(55+13)) 229 –
3. – 690
– CGMMP: (528⋅(830+200)
+(2660⋅55))
4. Dobânda (%)/an 8 8
Anuităţi pentru: (%)/an
– cazanele CT şi cele de vârf 11,68 11,68
5. ale CGMMP;
– MMAI; – 14,90
– construcţii 8,88 8,88
6. Total costuri fixe 103€/an 25,5 90,8
Costul specific al combustibilului
(tarif binom)
7. – cota fixă €/kWt⋅an 10 10
– cota variabilă €/MWht 20 20
Consumul de combustibil:
• debitul consumat de: kWt
8. – cazanele din CT şi din CGMMP 4000 3000
– MMAI din CGMMP – 1650
– total 4000 4650
628 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 12.9 (continuare)


1 2 3 4 5
• consumul anual al: MWht/an
– cazanelor din CT şi din CGMMP 8333 3333
– MMAI – 8077
– total 8333 11410
Costul specific al combustibilului
(tarif binom)
9. – cota fixă €/kWt⋅an 10 10
– cota variabilă €/kWht 0,02 0,02
Costurile anuale cu combustibilul: 103€/an
– costurile fixe 40 46,5
10.
– costurile variabile 166,7 228,2
– costurile totale 207 275
11. Costuri anuale cu personalul 103€/an 1,5 6,4
12. Costuri anuale cu mentenanţa 103€/an 3,2 51,3
13.
Costuri anuale totale de operare 103€/an 4,7 57,7
(poz. 11+12)
Costuri anuale totale
14. 103€/an 237 424
(poz.6+10+13)
Preţul de vânzare a energiei electrice
produsă (tarif binom)
• partea fixă €/kWe⋅an – 125
15.
• partea variabilă la: €/kWh
– înaltă tensiune (70% din total) – 0,07
– joasă tensiune (30% din total) – 0,04
16. Energie electrică produsă MWhe/an – 2640
Venituri anuale pe baza: 103€/an
• vânzării puterii electrice – 55
17. (nMAI – 1 = 5buc)
• vânzării energiei electrice – 161
• total din energia electrică livrată – 216
Costuri minus venituri anuale
18. 103€/an 237 208
(poz. 14 – 17)
Costul specific de producere a
19. căldurii (poz. 18 / poz . 2 din tabelul €/MWht 33,86 29,71
12.8)

• s-au ales 6 module de MMAI, pentru o mai bună acoperire a sarcinii termice,
evitându-se totodată ca MMAI să funcţioneze sub minimul său tehnic
(v. cap. 5.);
• performanţele energetice (randamentele) ale instalaţiilor din CT şi respectiv
CGMMP cu MMAI, s-au considerat ca valori medii anuale, ţinându-se seama de
încărcarea medie anuală a acestora, care este sub capacitatea nominală;
• MMAI ales, are un randament electric (32%) şi un indice de cogenerare
n
(0,63 kWhe/kWht) corespunzător mărimii sale ( PMMAI = 88 kWe);
• investiţia totală în CGMMP – MMAI este de cca. 3 ori mai mare decât aceea
aferentă CT;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 629

• consumul anual de combustibil al CGMMP cu MMAI este cu cca. 37% mai


mare decât cel aferent CT, pentru acelaşi randament mediu anual al cazanelor
termice de vârf instalate în CGMMP şi respectiv cazanele de bază din CT;
• costurile anuale cu combustibilul, reprezintă o pondere în costurile anuale
totale, de 87,3%, în cazul CT şi respectiv 64,9%, în cazul CGMMP cu MMAI;
• costurile anuale totale de producţie aferente CGMMP cu MMAI sunt de
1,8 ori mai mari decât cele pentru CT;
• în cazul CGMMP cu MMAI, veniturile anuale pe seama vânzării energiei
electrice produsă în cogenerare, reprezintă 51% din totalul costurilor anuale
de producţie;
• în final, costul specific al căldurii produsă de CGMMP – MMAI este cu
12,2% mai mic decât în cazul CT, demonstrând eficienţa economică superioară a
soluţiei de cogenerare de mică putere, bazată pe MMAI, comparativ cu soluţia
separată de producere a căldurii din CT.

12.2.5. Comparaţie între CGMMP cu MTG sau MMAI


Domeniile de aplicare ale CGMMP, atât sub aspectul puterilor electrice, cât şi al
tipului de consumatori cărora li se adresează, corespund în general, ca tehnologii de
cogenerare descentralizată, MTG şi MMAI. Ca urmare, apare curent problema
alegerii soluţiei optime de echipare, între aceste două tehnologii, ţinându-se seama
de capacitatea termică şi electrică precum şi de eficienţa lor energetică. Pentru
exemplificare, în tabelul 12.10 sunt prezente valorile curente ale acestor
caracteristici, pentru unele din cele mai întâlnite astfel de tehnologii pe piaţa
CGMMP, cu puteri electrice unitare până în cca., 110kWe.

Caracteristicile tehnice de bază ale


MTG şi MMAI existente pe piaţă
Tabelul 12.10
Caracteristici tehnice
Nr. Tipul Capacitate instalată Indice nom. Randament nom. (în %)
crt. tehnologiei electrică termică de cogen.
electric global
(kWe) (kWt) (kWhe/kWht)
1 2 3 4 5 6 7
Tip A 105 167 0.63 30 78
1. MTG Tip B 76 150 0,51 25 72
Tip C 30-70 51-134 0,59-0,52 26-28 70-77
Tip D 100 161 0,62 32,8 85,6
Tip E 90 138 0,65 33,2 84,1
MMA Tip F 109 208 0,52 31,7 92,2
2.
I Tip G 90 140 0,64 33,2 84,9
Tip H 90 136 0,66 33,3 83,7
Tip K 65 110 0,59 32,8 88,4
Din tabelul 12.10 rezultă că, pentru puteri electrice nominale similare,
performanţele energetice ale MMAI sunt superioare celor ale MTG. Astfel, sub
630 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

aspectul randamentelor electrice nominale, MMAI au valori cu 2…4% mai mari


decât ale MTG. Diferenţele sunt şi mai mari în cazul valorilor randamentelor
globale (cu 4…8%).
O comparaţie completă, privind performanţele tehnice, emisiile poluante,
comportarea la sarcini parţiale, investiţiile specifice şi costurile specifice de
mentenanţă, este prezentată în tabelul 12.11, pentru puteri electrice nominale
între 50 şi 250 kWe [12.15].

Comparaţie între MTG şi MMAI cu puteri electrice


nominale de 50 - 250 kWe, pe gaz metan
Tabelul 12.11
Nr. Valori pentru
Mărimea U.M.
crt. MTG MMAI
1 2 3 4 5
1. Puterea electrică kWe 50-250 50-520
2. Randament electric nominal % 25-35 30-40
Randamentul electric la % din ηe
3. 85-100 88-100
sarcini parţiale de 50.. 100% nominal
Randamentul termic global,
4. % 65-85 70-85
nominal
5. Indicele de cogenerare kWhe/kWht 0,55…0,65 0,65-0,80
60% – răcire şi
6. Tipul recuperării căldurii – gazele de ardere 40% – gaze de
ardere
Temperatura de evacuare a
7. °C 240-300 90-300
căldurii din agregat
8. Presiunea combustibilului bar 5,5 0,3-0,8
9. Timp de pornire de la rece s 90 60
10. Timp de intrare în sarcină s 60 5-20
Durata anuală a mentenanţei
11. h/an 120 250-350
şi verificărilor
Durata între două intervenţii
12. ore 750-3000 200-1000
umane
13. Durată de viaţă ore >100000 70000
Disponibilitatea puterii
14. % 95 95
în funcţionare continuă
15. Porniri-opriri – limitate frecvente
Domeniu recomandat de
16. % 75…100 50-100
variaţie a încărcării
3
17. Volum specific ocupat m /kWe 0,02-0,11 0,08-0,17
18. Suprafaţă specifică ocupată m2/kWe 0,01-0,02 0,02-0,03
19. Greutatea specifică kg/kWe 1,2-16 10-30
Consumabile:
20. – agenţi de răcire – nu da
– lubrefianţi – da-puţin da
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 631

Tabelul 12.11(continuare)
1 2 3 4 5
21. Emisii de noxe-NOx mg/Nm3 50-250 350-500
22. Investiţii specifice $/kWe 1000-1800 800-1500
23. Costuri de mentenanţă $/MWhe 5-8 10-15
În baza acestui tabel, rezultă următoarele constatări suplimentare, faţă de cele
evidenţiate de tabelul 12.10:
– MTG impun o presiune a gazului metan, utilizat drept combustibil, mult mai
mare decât MMAI. Acesta din urmă poate folosi presiunea coborâtă de distribuţie,
din reţeaua de joasă presiune, a gazului metan;
– MMAI intră în sarcină mai repede decât MTG, fiind adecvate consumatorilor
cu variaţii rapide ale încărcării;
– durata de viaţă mult mai mică a MMAI, faţă de MTG;
– încărcarea minimă acceptată de MTG este mai mare decât în cazul MMAI;
– spaţiul ocupat şi greutatea, raportate la puterea electrică nominală sunt sensibil
mai mici în cazul MMAI, faţă de MTG;
– sub aspectul emisiilor de NOx , MMAI sunt mult mai poluante decât MTG;
– investiţia specifică pentru MMAI este mai mică decât la MTG;
– costurile specifice de mentenanţă sunt în medie duble în cazul MMAI, faţă de
MTG.
Concluzia finală a comparaţiei MMAI cu MTG este că fiecare din cele două
tehnologii are unele caracteristici superioare celeilalte. Urmează ca analiza tehnico-
economică completă să stabilească soluţia optimă ce trebuie aplicată, în funcţie de
condiţiile concrete specifice fiecărui caz.
În [12.25] se prezintă analiza comparativă între MTG şi MMAI, în perspectiva
anului 2020. Comparaţia a avut în vedere mai multe scenarii ale performanţelor
tehnice pentru cele două tehnologii:
– pentru MTG, în funcţie de eficienţa energetică de producere a energiei
electrice, s-au avut în vedere trei scenarii:
1) MTG – standard (MTG–ST), cu o eficienţă normală, accesibilă pentru
marea majoritate a MTG construite curent;
2) MTG – cu costuri reduse de realizare (MTG–CR), având randamente
electrice, în medie cu zece puncte procentuale mai mici decât MTG–ST;
3) MTG – de înaltă eficienţă (MTG–EF) cu randamente electrice apropiate
de cele ale motoarelor diesel;
– pentru MMAI s-au avut în vedere cele pe gaz metan (MMAI–G) şi cele de
tip diesel (MMAI–D).
Pentru a se avea şi o imagine asupra evoluţiei în timp a performanţelor celor
două tehnologii, în continuare se vor prezenta diversele aspecte comparative dintre
acestea, avându-se ca referinţă anul 2005. Comparaţiile au în vedere dependenţa de
puterea electrică instalată a principalilor factori tehnici, economici şi de mediu,
caracteristici.
632 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 12

12. COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE – CGMMP ..............................597


12.1. CGMMP – generalităţi ..........................................................................................597
12.1.1. Ce este CGMMP? ..........................................................................................597
12.1.2. Piaţa CGMMP ...............................................................................................599
12.1.2.1. Contextul aplicării CGMMP ..................................................................599
12.1.2.2. CGMMP în condiţiile PD a energiei electrice ........................................601
12.1.2.3. Domeniile de aplicare a CGMMP ..........................................................601
12.1.3. Avantajele şi dezavantajele CGMMP ............................................................604
12.1.3.1. Principalele avantaje ale CGMMP .........................................................604
12.1.3.2. Principalele dezavantaje, sau limitări, în aplicarea CGMMP .................605
12.1.4. CGMMP, un concept energetic revoluţionar .................................................606
12.1.5. Aspectele sociale ale CGMMP ......................................................................607
12.1.6. CGMMP şi contextul legislativ .....................................................................610
12.1.7. Comunitatea Europeană despre CGMMP......................................................611
12.2. Tehnologii de cogenerare specifice CGMMP, caracteristici tehnice, economice şi
de mediu ........................................................................................................................617
12.2.1. Tehnologii specifice CGMMP .......................................................................617
12.2.2. Tipurile CGMMP, ca centrale de producere distribuită a energiei electrice ..618
12.2.3. CGMMP cu turbine cu gaze (CGMMP–TG) ................................................620
12.2.3.1. Caracteristicile de bază ale microturbinelor cu gaze (MTG)..................620
12.2.3.2. Căile de îmbunătăţire în perspectivă a performanţelor MTG .................622
12.2.3.3. Cicluri combinate hibride de MTG şi pile de combustie ........................622
12.2.3.4. Perspectivele pieţei CGMMP cu MTG ..................................................623
12.2.4. CGMMP cu mini şi micro motoare cu ardere internă – MMAI ....................624
12.2.4.1. Randamentul electric şi investiţia unei CGMMP cu MMAI ..................624
12.2.4.2. Comparaţia între CGMMP cu MMAI şi producerea separată a căldurii şi
energiei electrice ...................................................................................................625
12.2.5. Comparaţie între CGMMP cu MTG sau MMAI ...........................................629
632 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Din punctul de vedere al randamentului electric (ηe), fig. 12.4. conduce la


următoarele constatări: pentru nivelul anului 2005 toate MTG (MTG–ST şi
MTG–CR) erau încă inferioare MMAI, cele mai apropiate de MMAI–G fiind
MTG–ST, care pentru puteri de peste 25 kWe s-au apropiat mult de MMAI–G.
Pentru anul 2020, se estimează că apariţia MTG–EF va permite ca acestea să
ajungă la randamente electrice de cca. 40%, depăşind astfel chiar MMAI–D, pentru
puteri electrice superioare valorii de 250 kWe.

ηe 2005 2020
5 5 ηe
5
1 1
4 4
2
3 2 3
3 3
2 2
4
1 1 4

0 0
1 2 5 100 250 500 P[kWe] 1 2 5 100 250 500 P[kWe]

Fig. 12.4. Randamentul electric comparativ între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.

• Din punctul de vedere al emisiilor de NOx, conform fig. 12.5. rezultă că,
în 2005, MTG–CR sunt comparabile cu MMAI. Pentru 2020, MTG–EF vor atinge
un nivel foarte scăzut în raport cu MMAI.
NOx[g/kWhe] 2005 NOx[g/kWhe] 2020
5 2,5
1
4 2,0
1
3 1,5

2 1,0 2
2
1 4 0,5 5 3
3 4
0 0
10 25 50 100 250 500 P[kWe] 1 2 5 10 25 50 P[kWe]

Fig. 12.5. Emisiile de NOx, comparativ între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 633

• Din punctul de vedere al duratelor de viaţă (DV), conform fig. 12.6. în


2005 toate MMAI sunt inferioare MTG, iar în anul 2020 diferenţele cresc în
favoarea MTG.
DV[103ore] 2005 3 DV[103ore] 2020
50 80
3
40 60
1
30 5
2
40 1
20 4
20 4
10

0 0
10 25 50 100 250 500 P[kWe] 10 25 50 100 250 500 P[kWe]

Fig. 12.6. Duratele de viaţă comparative între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică instalată, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–FE.

• Din punct de vedere al investiţiilor specifice (i) se constată o puternică


tendinţă de scădere a lor în viitor, atât pentru MTG, cât şi pentru MMAI – după
cum rezultă din fig. 12.7. –. La nivelul anului 2005, MTG–CR şi MMAI–G
prezintă valori comparabile, în timp ce la nivelul anului 2020 se preconizează o
inversare a valorilor respective. În schimb, pentru MTG–EF este de aşteptat ca în
2020 să fie cu cca. 25% mai scumpă decât MMAI.

i [$/kWe] 2005 i[$/kWe] 2020


1000 500
3 5
800 400
3
600 300
2
400 2 200
1 4
200 4 100
1
0 0
10 25 50 100 250 50 P[kWe] 10 25 50 10 25 50 P[kWe]

Fig. 12.7. Investiţiile specifice pentru instalaţiile de cogenerare, comparative între MTG şi
MMAI, în funcţie de puterea electrică instalată, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.
634 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Din punctul de vedere al cheltuielilor de mentenanţă, MTG sunt în orice


caz avantajoase în raport cu MMAI. Se constată, de asemenea, o tendinţă de
reducere a acestora în intervalul 2005 – 2020, după cum rezultă din fig. 12.8.

[$/MWhe] 2005 [$/MWhe] 2020


250 200

200 2
2 150
150 1
1 100
100 3 3 5

50 50
4 4
0 0
1 25 5 100 250 500 P[kWe] 10 2 5 10 250 50 P[kWe]

Fig. 12.8. Cheltuielile anuale specifice de mentenanţă, comparative între instalaţiile de


cogenerare de tipul MTG sau al MMAI, în funcţie de puterea electrică instalată,
în anii 2005 – 2020.

În final, analiza de mai sus conduce la următoarele concluzii principale:


- indiferent de tehnologia utilizată (MTG sau MMAI), în cursul perioadei
avute în vedere, indicatorii lor tehnici, de mediu şi economici se vor îmbunătăţi
ceea ce va crea condiţii favorabile dezvoltării lor;
- evoluţia în timp, comparativă între MTG şi MMAI arată că fiecare din cele
două tehnologii au superioritate faţă de cealaltă, în funcţie de mărimea
caracteristică avută în vedere; nu se poate spune că o anume tehnologie de
cogenerare, dintre cele comparate, este superioară celeilalte din toate punctele de
vedere;
- pentru fiecare caz în parte, condiţiile locale joacă un rol decisiv, care poate
decide utilizarea uneia din tehnologii;
- la nivelul anului 2020, apariţia probabilă a MTG de mare eficienţă
energetică (MTG–EF) va oferi noi alternative de aplicare a acestei soluţii, datorită
diminuării emisiilor poluante în raport cu MMAI, chiar dacă preţul lor va fi mai
ridicat.

12.2.6. CGMMP cu motoare Stirling – MST


12.2.6.1. Generalităţi
În § 4.6. s-a prezentat principiul de funcţionare şi aspectele termodinamice ale
motorului Stirling (MST). În cele ce urmează se vor prezenta o serie de aspecte
legate de utilizarea lor ca micro instalaţii de cogenerare, din punctul de vedere al
alegerii, dimensionării, regimurilor caracteristice de funcţionare, eficienţei
energetice şi economice, respectiv al efectelor asupra mediului.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 635

Astfel, MST fac parte din categoria „motoarelor cu ardere externă”, ceea ce îi
permite utilizarea unei game largi de combustibili şi/sau alte surse de energie
primară (biomasa, deşeuri energetice, energia solară etc.), cu eficienţă energetică
ridicată. În plus, MST emit emisii poluante reduse, sunt uşor de exploatat, necesită
o mentenanţă foarte redusă şi au o durată mare de viaţă. Căldura deşeu rezultată în
răcitorul generatorului poate fi folosită pentru alimentarea cu căldură, agentul de
răcire/încălzire fiind în circuit închis.
Piaţa specifică utilizării MST, este aceea caracteristică micilor consumatori
individuali, de tipul: clădirilor cu caracter de locuinţe sau comerciale,
consumatorilor din domeniul terţiar industrial şi din sectorul agricol.
Din punct de vedere funcţional, s-au dezvoltat două tipuri de MST: cinetice şi
cu pistoane libere. La prima categorie ambele pistoane sunt conectate la acelaşi
sistem mecanic. La cea de a doua, pistonul cald este conectat la un sistem mecanic,
acţionat de presiunea gazului de lucru. MST cinetice pot avea mai multe
configuraţii, dar cel mai des folosite în cogenerare sunt MST cinetice simple şi cu
acţiune dublă. În acestea, gazul de lucru acţionează doar la un capăt al fiecărui
piston, ca în fig. 12.9.; în MST cu dublă acţiune, presiunea este aplicată la ambele
capete ale pistoanelor, în diferite momente ale ciclului,ceea ce permite compactarea
motorului.

capătul capătul
fierbinte rece

regeneratorul spaţiul de
spaţiul de
destindere compresie

Fig. 12.9. Schema simplificată a MST.

12.2.6.2. Aspectele funcţionale generale ale MST


Acestea sunt determinate de caracteristica principală a acestora, care constă în
faptul că arderea are loc în exterior, după cum rezultă din schema de principiu
prezentată în fig. 12.10.
Motorul constă din două pistoane – cald PC şi rece PR –, instalaţia de stocare a
căldurii – regeneratorul (RG), fluidul de lucru neutru (heliu, aer, azot sau
hidrogen), un sistem exterior de răcire (RC) şi o sursă externă de căldură (IC).
Principial, MST funcţionează pe seama variaţiei presiunii care rezultă prin
încălzirea şi răcirea ciclică a unui gaz, ce constituie agentul de lucru.
636 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

AG
CV
C

GA CB
RG
CA
IC
PC
GE

RC PD MST
Fig. 12.10. Schema de principiu a MST: CA – cameră de ardere; CB – combustibil;
GA – gaze de ardere; IC – schimbător de căldură – încălzitor; RC – schimbător
de căldură – răcitor; GE – generator electric; RG – regenerator; AG – agent
termic; CV – cazan de vârf; PC, PD – piston de compresie, respectiv de
destindere.

Motorul propriu-zis constă dintr-un cilindru etanş, care conţine gazul – fluidul
de lucru –. La ambele capete acesta are câte un piston: pistonul din capătul rece
(PC) este cel ce asigură compresia gazului, iar cel de la celălalt capăt transformă
energia potenţială a acestuia în lucru mecanic. Un capăt al cilindrului este încălzit
de o sursă externă de căldură, provenită de la o cameră de ardere (CA), sau altă
sursă de căldură de înaltă temperatură. Celălalt capăt este răcit cu ajutorul unui
agent termic utilizat pentru alimentarea cu căldură a unui consumator „extern”.
Între cele două capete – rece şi cald – se montează regeneratorul (RG), care
măreşte randamentul termic prin acumularea căldurii. Regeneratorul acumulează
căldură (QR) atunci când gazul se deplasează de la capătul cald spre cel rece şi
cedează căldura acumulată, când gazul se deplasează în sens invers.
Fig. 12.11. prezintă schema funcţională şi reprezentarea în diagramele p-V şi T-s
ale transformărilor termodinamice de bază, ce au loc în MST.
Prima fază a procesului o constituie transformarea (a-b), care începe din (a)
când pleacă din „poziţia exterioară”, iar pistonul cald – de destindere – (PC) este în
„poziţia interioară”; toată cantitatea de gaz (fluid de lucru) se află în partea rece, de
compresie a cilindrului. Volumul agentului de lucru este maxim iar presiunea şi
temperatura sunt minime. În continuare, pistonul de compresie (PC) începe
compresia agentului de lucru, deplasându-se spre poziţia interioară
– punctul b –. Procesul are loc la temperatură constantă, prin evacuarea căldurii
prin răcitorul RC – vezi transformarea (a-b) din fig. 12.11., diagramele p-V şi T-s.
A doua fază constă în trecerea gazului de lucru prin regenerator (RG), spre
partea caldă a cilindrului de lucru. Ambele pistoane se deplasează simultan, iar
gazul de lucru se încălzeşte la trecerea prin regenerator (RG), presiunea lui
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 637

crescând în continuare până la valoarea corespunzătoare punctului (c) din


diagramele p-V şi T-s ale fig. 12.11.
Faza a treia – transformarea (c-d) – începe din punctul (c), după ce pistonul
rece (de compresie PC) atinge limita interioară a cilindrului de lucru.
În această fază, gazul de lucru se dilată în partea caldă, deplasând pistonul cald
– de deplasare – (PC) spre limita sa exterioară, corespunzătoare punctului (d).
În această transformare presiunea scade odată cu creşterea volumului, temperatura
rămânând constantă prin introducerea căldurii în sistem, de la o sursă caldă
exterioară.

p c T
c d
d
b
b a
a QR
QR
V s

IC
intrarea
căldurii
piston cald de
destindere (PD)
RG QR QR QR QR
RC
ieşirea
căldurii
piston rece de
compresie (PC)
a b c d

Fig. 12.11. Schema funcţională a MST şi reprezentarea principalelor transformări


termodinamice în diagramele p-V şi T-s.

Faza a patra – finală – (d-a) corespunde deplasării simultane a ambelor


pistoane, pentru a transfera gazul – la volum constant –, înapoi prin regenerator,
spre capătul rece al cilindrului corespunzător pistonului de compresie (PC).
În acest fel, sistemul revine în punctul iniţial (a) şi ciclul se repetă.
În concluzie, se poate spune că MST funcţionează pe baza unui ciclu în care
lucrul mecanic consumat pentru compresia gazului de lucru – rece –, este mai mic
decât lucrul mecanic obţinut prin destinderea gazului de lucru – fierbinte –.
Diferenţă între cele două reprezintă lucrul mecanic net disponibil la axul motorului.
Principalele componente ale MST cinetice, a cărui funcţionare a fost descrisă
în § 12.2.6.2., sunt prezentate în fig. 12.12., ca una din multele configuraţii
posibile.
638 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Schimbătoarele de căldură: proiectarea schimbătoarelor de căldură este


deosebit de importantă pentru eficienţa termică ridicată a MST. Aceasta, în
condiţiile în care agentul termic de bază pentru preluarea şi respectiv cedarea
căldurii este reprezentat de un gaz, care nu este un mediu bun pentru transferul
căldurii. Ca urmare, suprafeţele de transfer de căldură ale celor trei schimbătoare
de căldură – încălzitorul, regeneratorul şi răcitorul (v. fig. 12.12. poziţiile 4 – 6)
sunt relativ mari.
4
6 5

2
3

Fig. 12.12. Principalele componente ale MST cu simplă acţiune:


1 – spaţiu sub presiune – volum tampon; 2 – piston fierbinte, de destindere;
3 – piston rece, de compresie; 4 – încălzitor (∼700°C); 5 – regenerator;
6 – răcitor (∼20°C).

Încălzitorul, este amplasat în general în exteriorul motorului pentru a face faţă


variaţiilor frecvente de temperatură, ceea ce obligă să fie executat din materiale
speciale, mărindu-i costul.
Răcitorul, nu este supus la temperaturi ridicate, în schimb trebuie să facă faţă
unor presiuni mari, impunând soluţii constructive şi materiale adecvate, ceea ce îi
măreşte de asemenea, costul.
Regeneratorul trebuie să maximizeze transferul căldurii şi să minimizeze
căderea de presiune. Ca urmare, se folosesc schimbătoare de căldură la care
raportul suprafaţă de schimb de căldură/volum ocupat este foarte mare
(cca. 1000:1); trebuie avut în vedere că orice pierdere suplimentară de presiune la
trecerea gazului de lucru prin regenerator, conduce la reducerea lucrului mecanic
produs util.
• Garniturile reprezintă una din problemele tehnice ale MST, din cauza
presiunilor ridicate de lucru ale acestuia.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 639

• Reglarea debitului de combustibil consumat şi controlul arderii sunt elemente


dificile, în condiţiile în care MST are o inerţie termică mare. Există trei metode de
reglare:
– variaţia presiunii, prin care se poate regla puterea produsă. Aceasta se
poate face prin introducerea sau extracţia din cilindrii a gazului de lucru, cu
ajutorul unui rezervor tampon, cu supapă;
– variaţia volumului mort, metodă similară cu aceea aplicată la reglarea
compresoarelor cu piston; creşterea spaţiului mort conduce la reducerea puterii
produse de motor;
– variaţia cursei de deplasare a pistonului, care este cea mai atractivă şi mai
logică din punct de vedere termodinamic.
• Gazul de lucru este unul din elementele cele mai importante ale MST, prin
calităţile speciale pe care trebuie să le îndeplinească: masă moleculară mică şi
conductivitate termică mare. Din păcate însă, gazele cu mase moleculare mici sunt
dificile la etanşare. Ţinându-se seama de aceste condiţii contradictorii, cele mai
utilizate gaze ca agenţi de lucru în MST sunt heliul, hidrogenul, azotul şi aerul, din
care cel mai des se foloseşte heliul.
• Temperatura de lucru a încălzitorului: este de ţinut seama că orice creştere
a acesteia, conduce la mărirea puterii şi a randamentului de producere a energiei
electrice. Astfel, de exemplu, creşterea temperaturii în încălzitor cu 50°C, conduce
la creşterea cu 1% a randamentului de producere a lucrului mecanic. Pentru MST
cu materiale obişnuite utilizate la realizarea încălzitorului, limita superioară a
temperaturii este de 800°C, iar în cazul celor cu materiale speciale această limită
poate ajunge la 1200°C.
• Temperatura de lucru a răcitorului: reducerea valorii acestuia cu 10°C,
conduce la creşterea randamentului de obţinere a lucrului mecanic, cu 1%. Această
necesitate de reducere a temperaturii de lucru a răcitorului vine în contradicţie cu
dorinţa de producere în cogenerare a unui agent termic cu temperaturi cât mai
ridicate. De aceea, la MST în cogenerare, valoarea temperaturii de lucru a
răcitorului este rezultatul unei optimizări tehnico-economice, între cerinţele impuse
de consumatorul termic şi cele determinate de mărirea randamentului electric al
motorului.
• Presiunea de lucru a motorului este dependentă direct de presiunea gazului
de lucru. În mod normal, creşterea presiunii de lucru conduce la puteri nominale
mai mari şi deci la investiţii specifice (pe kWe instalat) mai mici. Dar odată cu
creşterea presiunii apar probleme suplimentare legate de etanşare, costuri de
realizare mai mari, materiale speciale necesare etc.

12.2.6.3. Eficienţa energetică a MST


Teoretic, MST are randamentul termic cel mai ridicat (randamentul Carnot),
faţă de toate motoarele termice. Acesta depinde în primul rând de diferenţa de
temperatură între aceea a încălzitorului şi cea a răcitorului, după cum rezultă din
fig. 12.13.
640 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se constată că, în realitate randamentul maxim se poate situa între cca. 25-28%
şi 35-37%, pentru: ti – tr = 400…800 grde. Valorile randamentului termic al MST
sunt influenţate mult de temperatura agentului de răcire folosit în răcitor – deci
agentul termic care preia căldura, în cazul cogenerării – şi de temperatura la care
are loc arderea în camera de ardere externă. În plus, randamentul termic este foarte
sensibil la funcţionarea motorului la sarcini parţiale. Ca urmare, randamentul
electric al MST poate ajunge curent la 6,5…28%.
80
ηcarnot
tr=50°C
60
Randament

tr=100°C η max
MST
40 tr=50°C

20 tr=100°C

0
500 550 600 650 700 750 800 850 900
ti(°C)
Fig. 12.13. Dependenţa randamentului termic al MST de temperatura încălzitorului (ti) şi a
răcitorului (tr), în condiţiile Carnot şi cele maxime posibile în realitate [12.38].

12.2.6.4. Comparaţia între CGMMP cu MST sau MMAI


Aceasta are în vedere următoarele aspecte:
• zgomotul şi vibraţiile: MST au o funcţionare mai silenţioasă şi cu mai puţine
vibraţii, faţă de MMAI, ceea ce reduce costurile la nivelul CCG;
• emisiile poluante ale MST sunt mai reduse comparativ cu MMAI. Nivelul
emisiilor de CO şi de hidrocarburi este foarte mic, iar datorită nivelului termic nu
prea ridicat al combustiei, cum este cazul MMAI, nivelul de NOx este de
asemenea, foarte redus, după cum rezultă din tabelul 12.12.

Comparaţia emisiilor poluante ale MST şi


MMAI utilizate în CGMMP
Tabelul 12.12
emisii poluante
Tipul instalaţiei HC CO NOx
(g/kWh) (g/kWh) (g/kWh)
CCG pe cărbune 0,008 0,15 5,5
turbine cu gaze 0,3 0,7 2,7
MAI cu ardere stoichiometrică 2-3 13 - 22 12 - 21
MAI cu ardere săracă 1,3 4,0 2,7
MAI cu convertizor catalitic 1,3 2,7 1,0
MST 0,005 0,07 - 0,6 0,2 - 0,7
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 641

Din tabelul 12.12 rezultă că dintre toate tehnologiile clasice de cogenerare MST
au cele mai mici emisii poluante.
• Fiabilitatea şi durata de viaţă. Pentru moment în literatura de specialitate se
afirmă că durata de viaţă a MST este de cca. 20000 ore, cu cca. 3000 de ore de
funcţionare între două reparaţii. Din acest punct de vedere MAI au durate de viaţă
de cca. 50000 – 80000 ore.
• Puterea electrică specifică (raportată la greutate), este cam la acelaşi nivel cu
aceea aferentă MAI Diesel, care este de cca. 0,1 – 0,5 kW/kg.
• Disponibilitatea pe piaţă a MST, pentru cele cu puteri electrice nominale de
5 – 20 kWe, este în general redusă comparativ cu gama relativ mare valabilă curent
pentru MMAI. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de realizare a MST, în viitor se
preconizează că aceste valori vor fi depăşite.
• Randamentul. Pentru acelaşi nivel al puterii electrice nominale, randamentul
electric al MST este comparabil cu acela al MMAI, iar la sarcini parţiale acesta
este chiar ceva mai ridicat, după cum rezultă şi din fig. 12.14.

η/η
n

1,0
MST
0,8
MMAI
0,6

0,4

0,2

n
0 P/P [%]
20 40 60 80 100

Fig. 12.14. Dependenţa valorii relative a randamentului electric de încărcarea relativă,


pentru MST şi MMAI.

În ceea ce priveşte randamentul global nominal în cogenerare al MMAI, acesta


poate atinge cca. 80 – 85%, în timp ce la MST poate ajunge la 84 – 90% [12.30].
Această comparaţie pleacă de la ipoteza că temperatura de răcire a răcitorului MST
este de 100°C – suficientă pentru încălzire – , caz în care randamentul electric al
acestuia este cca. 28%. Dacă însă temperatura de răcire scade la 50°C (dacă aceasta
este acceptată de consumatorul de căldură – de exemplu sub formă de a.c.c.) atunci
randamentul electric al MST poate ajunge până la 32%. Însă, în noile condiţii
creşte costul motorului.
642 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Costul motorului propriu-zis, în funcţie de puterea electrică nominală a sa


(iM), comparativ între MST şi MMAI, este prezentată în fig. 12.15., pentru două
nivele de producţie anuală a motoarelor respective; 50 şi 300 bucăţi.

iM[%]
1,0

0,8
50 buc/an

0,6

MMAI
0,4 1

300 buc/an 3

0,2 2

MST 4

0
5 10 15 20 Pn[kWe]

Fig. 12.15. Dependenţa investiţiei specifice de puterea electrică nominală a MST, respectiv
MMAI, pentru două nivele de producţie anuală a motoarelor 50 şi 300 bucăţi.
Se constată că „efectul de scară ” influenţează foarte mult investiţia specifică în
motor, mai ales pentru MMAI (curbele 1 şi 2 din fig. 12.15.), în condiţiile unei
producţii anuale mici, de 50 bucăţi (curba 1). Pentru aceeaşi putere electrică
nominală a motorului ( PMn ), raportul între investiţia specifică pentru MST şi
aceea aferentă MMAI, se reduce de la cca. 0,75…0,82, pentru PMn = 5 kWe, şi la
0,65…0,73, pentru PMn = 20 kWe, în condiţiile în care producţia anuală de motoare
scade de la 300 la 50 bucăţi.
• Structura costului ansamblului motorului, comparativ între MST şi MMAI,
este prezentată în tabelul 12.13, pentru puteri nominale ale acestora de 5…20 kWe,
în condiţiile unei producţii anuale de 50 bucăţi. Ea are la bază următoarele
componente:
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 643

Structura costului ansamblului MST,


comparativ cu MMAI
Tabelul 12.13
Puterea electrică nominală a motorului (în kWe)
Subansamblul
Nr. 5 10 15 20
crt.
component al
motorului Structura investiţiei pentru ansamblul motor (în %)
MST MMAI MST MMAI MST MMAI MST MMAI
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. Motorul propriu-zis 15 14,6 17,4 16,3 19,9 18,3 22,5 20,2
Generatorul electric
2. 7,2 5,9 8,9 6,9 9,2 7,1 10,9 8,2
şi cuplajul cu motorul
Instalaţia de monito-
3. rizare şi control a 66,7 54,7 59,2 46,4 55,0 42,2 50,4 37,9
motorului
Instalaţia pentru
4. 5,2 12,1 6,6 15,4 7,3 16,4 7,8 16,8
recuperarea căldurii
Sistemul de alimen-
5. tare cu combustibil – 6,1 – 6,2 – 6,6 – 6,8
(gaz metan)
6. Sistemul de ungere – 1,8 – 2,1 – 2,4 – 2,5
Containerul de
7. amplasare a moto- 5,9 4,8 7,9 6,7 8,6 7,0 8,4 7,6
rului
8. Total 100
Notă: structura din tabel corespunde unei producţii anuale de 50 motoare.
a) componente comune MST şi MMAI:
– motorul propriu-zis;
– generatorul electric şi ansamblul de cuplare a sa cu motorul, în funcţie de
turaţia acestuia din urmă;
– sistemul computerizat de monitorizare, control şi protecţie a ansamblului
motorului, inclusiv pentru punerea în paralel a generatorului electric cu reţeaua
electrică exterioară;
– ansamblul instalaţiei/instalaţiilor (în cazul MMAI) de recuperare a căldurii,
de la răcitorul MST, respectiv de la răcirile tehnologice şi recuperarea căldurii
gazelor de ardere, în cazul MMAI;
– ansamblul containerului pentru montarea motoarelor în exterior;
b) componente specifice MMAI:
– ansamblul instalaţiei de ungere;
– subansamblul instalaţiei de alimentare, reglare, control a gazului metan,
folosit drept combustibil.
Analiza tabelului 12.13 permite următoarele constatări privind ponderea în
investiţia specifică totală a ansamblului motor:
1) motorul propriu-zis reprezintă numai 15 – 22,5% din total, în cazul MST şi
14,6 – 20,2% în cazul MMAI, ponderea crescând odată cu puterea electrică
nominală a acestora ( PMn = 5 – 20 kWe);
2) la aceeaşi valoare absolută a investiţiei aferentă generatorului electric plus
cuplajul dintre acesta şi motor, pentru aceeaşi PMn , ponderea acesteia în
644 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

investiţia ansamblului motorului variază între 7,2 – 10,9% din total, în cazul MST
şi între 5,9 – 8,2% la MMAI, pentru PMn = 5 – 20 kWe;
3) la aceeaşi valoare absolută a investiţiei aferentă instalaţiei de
monitorizare, control şi protecţie (de cca. 6650 €) indiferent de puterea nominală
a motoarelor şi a tipului acestora, ponderea sa în investiţia ansamblului motorului
reprezintă cota ceva mai mare, faţă de celelalte subansamble: 66,7…50,4%, în
cazul MST şi 54,7…37,9, în cazul MMAI, pentru PMn = 5 – 20 kWe;
4) investiţia pentru instalaţiile de recuperare a căldurii are o pondere mult
mai mică în cazul MST de 5,2…7,8% faţă de MMAI unde este de 12,1…16,8%,
pentru PMn = 5 – 20 kWe;
5) costul containerizării ansamblului motorului este ceva mai mare – sub
aspectul ponderii în investiţia totală corespunzătoare acestuia – în cazul MST
(5,9…8,4%), fată de cazul MMAI (4,8…7,6%), cu toate că valorile absolute
respective sunt mai mici la MST decât la MMAI, primele necesitând un nivel mai
redus de izolare fonică.
• Structura costului ansamblului CCG cu MST, sau cu MMAI, în funcţie de
n
puterea nominală instalată ( PCCG = 5 – 20 kWe), este prezentată în fig. 12.16.,
pentru trei valori ale producţiei anuale de motoare: 50, 300 şi 1000 bucăţi. Analiza
acesteia conduce la concluzia că, raportul investiţiei specifice (iCCG) între CCG cu
MST şi cele cu MMAI, este de cca. 0,82…0,79, pentru o producţie anuală de
50 motoare şi ajunge la 0,81…0,84, pentru o producţie de 1000 motoare/an,
n
în condiţiile unei PCCG de respectiv 5…20 kWe.
• Costurile de mentenanţă ale MST sunt de departe mai mici decât ale MMAI,
din următoarele cauze:
– lipsa supapelor şi a mecanismului auxiliar al acestora, ceea ce reduce
sensibil costurile de întreţinere, astfel încât intervalul între două deschideri ale
MST ajunge la cca. 40000 ore;
– la MST rulmenţii sunt capsulaţi, ceea ce nu impune folosirea pompei de
ungere, reducând elementele mecanice în mişcare;
– arderea într-o cameră separată de motorul propriu-zis, evită contactul între
produsele de ardere şi ulei, care nu mai poate fi impurificat, eliminând necesitatea
filtrului de ulei şi înlocuirea sa regulată;
– uleiul de ungere este mult mai rece la MST decât la MMAI;
– spre deosebire de MMAI moderne, la MST sistemul de răcire nu este sub
presiune, fiind proiectat să funcţioneze rece.
În acest context, costurile de mentenanţă, pentru o reparaţie capitală odată la
cca. 40000 ore de funcţionare, se ridică la cca. 0,003 €/kWhe, în timp ce la MMAI,
pentru aceleaşi puteri electrice nominale ( PMn = 5 – 20 kWe) s-ar ridica la cca.
0,030 – 0,044 €/kWhe, adică de cca. 10 ori mai mari.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 645

iCCG[%]
1,0

0,8

50 buc/an

0,6
300
buc/an

0,4 MMAI

MST
0,2
1000 buc/an

n
PCCG [kWe]
0
5 10 15 20
Fig. 12.16. Dependenţa investiţiei specifice, de puterea electrică instalată în CCG echipate
cu MST sau cu MMAI, pentru trei nivele de producţie anuală a motoarelor:
50, 300 şi 1000 bucăţi.

12.2.7. CGMMP cu pile de combustie – PC


12.2.7.1. Generalităţi
Definiţia: o PC este un generator care transformă direct energia internă a unui
combustibil în energie electrică, fără mecanisme în mişcare, utilizând un procedeu
electrochimic controlat. Acesta este determinat de o reacţie termică rezultată prin
„oxidarea” fără amestec a unui combustibil (hidrogen, metanol etc.) şi un
comburant, care în general este oxigenul din aer.
• Principiul de funcţionare al unei PC este prezentat în fig. 12.17., fiind
acelaşi indiferent de tipul său. Astfel, o PC constă din doi electrozi separaţi de un
electrolit. Hidrogenul combustibil este „ars” în anod, în timp ce oxigenul
(sau aerul) intră în PC pe la anod. Cu ajutorul catalizatorului, atomii de hidrogen se
împart în protoni (H+) şi electroni (e–). Protonii de hidrogen traversează electrolitul
înspre catod, iar electronii (e–) îl traversează prin exterior spre catod – printr-un
invertor – producând energie electrică şi asigură combinarea hidrogenului cu
oxigenul, dând apă şi căldură.
646 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

7
4
1 3 2
H2 apă/abur
H 2O sub formă
6 de căldură
5 H+
H2 O2

H 3O +

aer
(O2, N2)
e– e+

8 energie electrică

Fig. 12.17. Principiul de funcţionare a unei PC acide H2/O2:


1 – anod; 2 – catod; 3 – electrolit; 4 – procesor de combustibil; 5 – combustibil;
6 – gaze de ardere; 7 – apă sau abur; 8 – invertor.

Diferenţa de bază între diferitele PC o constituie materialul din care este realizat
electrolitul. Fiecare electrolit are avantajele şi dezavantajele sale, determinate de
natura materialului din care este realizat, costurile producerii acestuia, temperatura
de lucru, eficienţa energetică obţinută, puterea specifică obţinută (raportată la
volum şi greutate) şi de alte consideraţii specifice de funcţionare.
Ansamblul format din electrozi şi electrolit, reprezintă componenta majoră a
PC. Înlocuirea, în cazul funcţionării, a acestui subansamblu este foarte costisitoare,
dar devine necesară atunci când eficienţa PC începe să scadă – după multe ore de
funcţionare –.
După cum s-a văzut, pentru funcţionare PC necesită hidrogen. În general, nu
este practică folosirea directă a hidrogenului, în calitate de combustibil. În schimb,
acesta poate fi extras din surse bogate în hidrogen, cum ar fi gazul metan, propanul
etc. folosite drept reformer în „procesorul de combustibil” (v. poz. 4 din
fig. 12.17.). Costul acestui combustibil şi capacitatea sa de a fi convertit în
hidrogen, este una din caracteristicile de bază ale PC.
În funcţie de natura electrolitului, acid sau bazic, apa formată prin oxidarea
hidrogenului este produsă la anod sau la catod, astfel:
– pentru o pilă alcalină, are loc:
- la anod …............................... 2H2 + 4OH– → 4H2O + 4e–
- la catod ……………………. O2 + 2H2O + 4e– → 4OH–
– pentru o pilă acidă, are loc:
- la anod …............................... 2H2 + 4H2O → 4H3O+ + 4e–
- la catod ……………………. O2 + 4H3O + 4e– → 6H2O
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 647

Pe ansamblu, reacţia revine la: 2H2+O2 → 2H2O. Excepţiile apar la pilele de


foarte înaltă temperatură, pentru care hidrogenul poate fi înlocuit – eventual – cu
monoxid de carbon (CO) pentru a produce dioxidul de carbon (CO2).
Traversarea ionilor (H+, OH–, CO 32− , O2–) prin electrolit, se face într-un mediu
mai mult sau mai puţin hidratat. Electronii sunt colectaţi la anod şi se reîntorc la
catod traversând un invertor.
Din punct de vedere energetic, în cazul reacţiei folosită în general,
PC consumă combustibil, apă şi aer producând în schimb energie electrică şi
căldură, ceea ce seamănă cu procesul invers al electrolizei apei.
• Din punctul de vedere al cogenerării, conform definiţiei acesteia,
PC produce simultan – din acelaşi combustibil şi din aceeaşi instalaţie – atât
căldură cât şi energie electrică, conform schemei simplificate prezentată în
fig. 12.18.

căldură

combustibil
bogat H2 curent curent
în H2 continuu trifazat

Convertizor
reformer PC
electric

Fig. 12.18. Schema de principiu a PC, pentru cogenerare.

• Avantajele PC, în comparaţie cu echipamentele convenţionale de cogenerare,


sunt:
– randamentul cel mai ridicat şi puţin influenţat de reducerea încărcării
(sub cca. 45 – 50%), după cum rezultă din fig. 12.19. [12.15];
– poluare redusă;
– flexibilitate privind amplasarea centralei;
– mentenanţă redusă;
– posibilitatea utilizării mai multor tipuri de combustibil (biomasă, gaze
deşeu etc.);
– pot fi dimensionate pentru diferite capacităţi, prin legarea în serie şi/sau
paralel a mai multor module;
– disponibilitatea anuală ridicată (85 – 90%);
– lipsa vibraţiilor şi silenţiozitate ridicată (lipsa elementelor în mişcare).
648 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

η 1,4
pile de combustie
1,2

0,8

0,6
turbine cu gaze
0,4
MMAI MTG
0,2

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
încărcare relativă
η = (η la încărcare parţială)/(η la încărcare 100%)

Fig. 12.19. Comparaţie privind randamentul şi variaţia sa funcţie de sarcină, pentru PC,
MTG şi MMAI.

• Dezavantajele PC, în stadiul actual de dezvoltare, sunt:


– investiţiile ridicate, care se situează între 3000 şi 15000 €/kWe;
– perioada de punere în funcţiune a unei CGMMP cu PC este relativ mare;
– condiţiile de încadrare în acoperirea simultană a curbelor de sarcină
termică şi electrică la nivelul consumatorului individual.

12.2.7.2. Tipuri de PC şi domenii de utilizare


Tipurile PC şi domeniile lor de utilizare sunt determinate de natura electrolitului
utilizat, care determină printre altele temperatura de funcţionare (nivelul termic al
căldurii rezultate). Există două categorii de PC, alcaline sau acide. Cele alcaline
(PCA) se bazează pe utilizarea unui singur tip de electrolit şi cele acide având o
gamă mult mai variată:
a) PC de înaltă temperatură (>500°C), care au ca electrolit carbonul topit
(PCCT), sau oxizi solizi (PCOS);
b) PC de joasă temperatură (<200°C), având ca electrolit acidul fosforic
(PCAF), sau utilizând ca electrolit o membrană polimerică (PCMP), ori acidul
sulfuric (PCAS).
Principalele caracteristici ale celor mai utilizate cinci tipuri de PC şi domeniile
lor de utilizare sunt prezentate în tabelul 12.14 [12.5; 12.21; 12.22].
Se constată că pentru CGMMP sunt utilizabile tipurile PCAF, PCMP, PCCT şi
PCOS, caracterizate prin:
– combustibilul utilizat: hidrogenul, la toate, iar la PCOS se poate utiliza
CO-ul rezultat fie din reformarea gazului metan, fie a cărbunelui;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 649

Principalele caracteristici ale PC


Tabelul 12.14
Nr. Tipul PC
Caracteristica
crt. PCA PCAF PCMP PCCT PCOS
1 2 3 4 5 6 7
Polimer Oxizi
Hidroxid de Acid Fos- Carbon
1. Electrolitul schimbător solizi
Potasiu foric topit
de ioni (ceramică)
H2 şi H2
H2 prin tra-
prin trata- H2 şi CO, prin tratarea
tarea termi-
2. Combustibil Hidrogen rea termică termică a gazului metan
că a gazu-
a gazului sau a cărbunelui
lui metan
metan
3. Schimbul de ioni OH– H+ H+ CO 32− O2–
Nichel şi
4. Catalizator Nichel Platină Platină Nichel
Dioxizi
5. Temperatura (°C) 60 – 120 160 – 200 60 – 100 500 – 650 800 – 1000
Puterea electrică 50 − 1000 250 − 1000 25 − 1000
6. <100 5–1000
nominală (kWe) 1000 − 10000 1000 − 10000 1000 − 10000
Randament
55 − 60 40 44 47 − 50
7. electric >40
> 85 41 58 50 − 60
nominal (%)
Randament glo-
85 70 −
8. bal în cogenerare 80
− > 90 > 90
(%)
Investiţia specifi- 17500(1997) <1200 10000(2001)
9. 3000
că (€/kWe) 700(>2010) (2005) <800(2005)
Caracteristici Înaltă efi- Densitate el. Densitate el. Complexă;
Înaltă
10. tehnice şi de cienţă; nu mare; CO< mare; CO< probleme de
eficienţă
mediu CO2 15000 ppm 100 ppm coroziune
CCG mici Ciclu mixt
Domenii de Vehicule CCG de CGMMP de şi medii pt. gaze-abur,
11.
utilizare spaţiale 30kWe-5 MWe 1kWe-5 MWe consum de CCG de
abur 5-60 MWe

– căldura produsă în cogenerare este disponibilă sub formă de: apă caldă
(60 - 100°C) la PCMP, apă fierbinte (160 - 200°C) la PCAF şi sub formă de abur,
sau alt agent termic, la PCCT (500 - 650°C) şi la PCOS (800 - 1000°C);
– puterea electrică nominală realizabilă de 5–50–1000 kWe, ca instalaţii de
micro şi minicogenerare, este valabilă pentru toate cele patru tipuri de PC specifice
cogenerării, iar PCAF, PCCT şi PCOS pot fi utilizate şi pentru puteri mai mari
(1-10 MWe);
– randamentul electric nominal ( ηen ) este între 40–50% pentru micro şi mini
PC (MPC) şi poate ajunge la 50–60%, în cazul PCCT şi PCOS cu puteri nominale
de peste 1 MWe;
– comportarea foarte bună în cazul funcţionării la sarcini parţiale, chiar de
până la 20% din capacitatea nominală, fără a conduce la deteriorarea ansamblului
CCG cu PC;
650 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– randamentul nominal global în cogenerare ( ηcg


n
) este între 70–85%, pentru
micro şi mini PC, putând ajunge la peste 90% în cazul PCCT şi PCOS, cu puteri
nominale mai mari de 1 MWe;
– emisiile poluante ale PC sunt practic nule, pentru că acestea nu conduc la
produse nearse chimic, nu produc SOx, emisiile de CO şi NOx sunt de cca. 50 de
ori mai mici, iar emisiile de CO2 sunt inferioare de două ori celor ale sistemelor
concurente;
– investiţia specifică (iPC), în prezent este între 1200–3000 €/kWe, pentru
majoritatea PC. Diverşii specialişti apreciază că în viitor (până în 2010), datorită
îmbunătăţirii tehnologiilor, care vor permite obţinerea de module de PC cu puteri
unitare nominale mai mari, simultan cu utilizarea unor materiale mai ieftine şi cu o
producţie de serie mare a acestora, investiţiile specifice în instalaţia propriu-zisă de
PC va scădea chiar sub 1000 €/kWe (sunt însă alţii care afirmă contrariul, creşterea
în timp a iPC);
– costurile cu mentenanţa sunt mici, PC neavând piese în mişcare;
– domeniile recomandate pentru utilizarea PC în cogenerare depind mult de
raportul între preţul energiei electrice produsă de acestea local, faţă de cel de
cumpărare din sistem de către consumatorii respectivi, de costul combustibilului
utilizat, de preţul de livrare – locală – a căldurii şi de condiţiile de funcţionare în
cursul anului, continuu sau sezonier (numai iarna).
Integrarea PC în ansamblul consumator-sursă de căldură şi de energie electrică
trebuie să ţină seama de următoarele aspecte:
• din punct de vedere termic, PC se dimensionează pentru a asigura numai o
cotă din debitul de căldură cerută de consumator, care să-i asigure o durată anuală
de funcţionare cât mai mare. Diferenţa de debit, faţă de valoarea maximă necesară
consumatorului va fi asigurată de o sursă de căldură de vârf;
• din punct de vedere electric, PC se dimensionează avându-se în vedere ca,
simultan cu căldura furnizată consumatorului local, să-i acopere o cotă cât mai
mare din cererea de energie electrică, minimizând cota de energie electrică vândută
în reţea.
Ca urmare, PC se dimensionează avându-se în vedere simultaneitatea cererii de
căldură şi de energie electrică, în concordanţă cu specificul oricărei surse de
producere descentralizată – locală – de energie. De aceea CGMMP cu PC se
adresează în mod deosebit locuinţelor singulare – aferente unei singure familii sau
unui grup restrâns de familii, şcolilor, spitalelor, industriei locale, care necesită
puteri electrice, în general, de ordinul zecilor sau sutelor de kW.
În acest fel apar aşa zisele bariere sociale privind aplicaţiile descentralizate ale
PC, determinate de interesul consumatorilor locali – proprietarii locuinţelor,
de exemplu – de a avea propriile surse de energie electrică, faţă de alternativa unor
contracte mult mai oneroase de furnizare a energiei electrice din reţeaua publică
locală. În final totul depinde de schema de contractare cu compania locală de
furnizare a energiei electrice. Aceasta explică, de altfel, de ce majoritatea
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 651

aplicaţiilor CGMMP cu PC au fost iniţiate şi finanţate chiar de către companiile


locale de distribuţie a energiei electrice sau a gazului metan.

12.2.8. Caracteristicile tehnice, economice, de mediu


şi funcţionale, ale tehnologiilor utilizate în CGMMP
În § 12.2.1. – 12.2.7. s-au analizat în detaliu aspectele tehnologice, eficienţa
tehnico-economică şi elementele de piaţă ale tehnologiilor specifice soluţiilor de
cogenerare de mică şi medie putere. Mai departe, în tabelele 12.15 – 12.17 se face
o trecere în revistă a principalelor caracteristici tehnice, economice, de mediu şi
de funcţionare – operare, ale tehnologiilor utilizate în CGMMP. Acestea au la bază
rezultatele analizelor statistice elaborate de instituţii şi persoane de specialitate,
cu un prestigiu recunoscut în domeniul respectiv, prezentate în lucrările
[12.5 şi 12.20].
Tabelele respective conţin o sinteză privitoare la cogenerarea de mică şi medie
putere, în contextul considerării acestora ca soluţii de producere descentralizată a
căldurii şi a energiei electrice. În mare, cele trei tabele conţin informaţii despre:
• tabelul 12.15: principalele caracteristici tehnice nominale şi performanţele
economice, de la investiţii, costuri specifice de operare şi mentenanţă şi costuri
specifice de producţie ale energiei produse;
• tabelul 12.16: stadiul tehnologiilor de cogenerare de mică şi medie putere, din
punctele de vedere ale realizării CGMMP şi al încadrării lor în sistemul
electroenergetic (SEE) local, precum şi din punctul de vedere al mediului;
• tabelul 12.17: aspecte de funcţionare, de exploatare şi mentenanţă, inclusiv
cele legate de tipul combustibililor utilizabili.
652 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristici tehnice şi economice generale ale tehnologiilor utilizate în CGMMP


Tabelul 12.15
Invest. specifice Costuri specifice de Preţuri de producere
randament (%) Consum Tempe- (€/kWe) mentenanţă şi operare a energ. (€/MWh) Recoman-
Putere el. specific ratura asambl. darea apli-
Tipul tehnologiei de de com. instal.
nominală căldurii la electrice electrice caţiei ca
cogenerare global în de fixe variabile
(kWe) electric (kWhcb/ recup. nivel de numai în cogen. CGMMP
CGMMP (€/kWe) (€/kWhe)
cogen. (°C) cogen (5
kWhe) (3 (4
(1
(2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
A. MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ – MMAI
0,006-
A.1. – cu gaze 30-5000 31-42 80-89 2,4-3,2 160-410 110-435 220-510 3,6-11 55-94 44-78 ***
0,007
0,004-
A.2. – diesel 30-5000 26-43 85-90 2,3-3,8 470-600 110-435 145-510 7,3-13 51-103 41-78 ***
0,006
0,004- ***
A.3. – bicombustibil 100-5000 37-42 80-85 2,4-2,7 470-600 110-330 180-400 7,3-13 54-78 44-66
0,006
B. TURBINE CU GAZE – MTG
B.1.Micro •fără recup. 14-20 75-85 5,0-7,1 500-700 510-725 0,004- 108-163 73-115 –
30-200 180-435 2,2-7,3
turbine •cu recup. 20-30 60-75 3,3-5,0 200-300 655-945 0,007 86-137 73-122 **
0,002-
B.2 .Industriale 1000-5000 20-33 70-95 3,0-5,0 400-570 110-180 145-620 7,3-18 63-115 42-88 ***
0,003
C. PILE DE COMBUSTIBIL – PC
C.1. Cu membrană 2900- 0,007-
5-10 27-40 40-75 2,5-3,7 50-75 290-725 2,2-7,3 159-242 150-242 *
(PCMP) 3630 0,03
C.2.Cu acid fosforic 2180- 0,009-
≤200 40 84 2,5 50-70 260 2,2-7,3 135-165 123-154 **
(PCAF) 2900 0,012
1)
Notă: costurile instalaţiei pot varia în funcţie de condiţiile tehnice impuse de interconectare, cota lucrărilor şi dificultatea instalării, alţi factori locali specifici;
2)
include: instalaţia de cogenerare propriu-zisă, generatorul electric, invertorul (după necesităţi) şi echipamentele auxiliare. Costurile pot varia în funcţie de puterea
3)
unitară, natura ciclului termodinamic şi tipul combustibilului. Toate valorile din tabel nu ţin seama de echipamentele necesare recuperării căldurii; costul de
4)
producţie presupune o cotă de50% pentru cheltuielile cu combustibilul, cheltuielile de operare şi mentenanţă, ca şi amortizarea investiţiei; valorile presupun 50%
cheltuieli cu combustibilul, utilizarea a 75% din căldura ieşită din echipamentul de cogenerare, care adaugă la costurile totale, cca.: 73 €/kWe, pentru MAI,
5)
109 €/kWe, pentru TG şi 54 €/kWe, pentru PC, plus cheltuielile de exploatare, mentenanţă şi pentru amortizarea investiţiei; gradul de adaptare a tehnologiei
considerate la folosirea în CCG: * – slabă; ** – moderată; *** – bună.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 653

Caracteristici generale despre ansamblul CGMMP


Tabelul 12.16
Surafaţa Condiţii
Greutatea Nivelul de Emisii
Tipul tehnologiei specifică speciale de Tehnologia disponibilă pentru
specifică zgomot poluante
de cogenerare ocupată interconectare controlul emisiilor
(kg/kWe) (dBla … m) (g/kWhe)
(m2/MWe) cu SEE
1 2 3 4 5 6 7
A.MOTOARE CU ARDERE INTERNĂ – MMAI
80-100
necesită o NOx:0,7-42 MAI cu ardere săracă sau foarte săracă şi
A.1. – cu gaze 13-28 2,3-10 –
incintă izolată CO:0,8-27 temperatură coborâtă în camera de ardere
fonic
67-92 NOx:6-22 Sistem de urmărire a arderii sărace
A.2. – diesel 13-37 2,3-7,7 –
(idem A.1) CO:1-8 (SAR)
Camera de pre ardere pentru reducerea
67-92 NOx:2-12
A.3. – biocombustibil 9-19 2,3-7,7 – cantităţii de emisii la funcţionarea cu
(idem A.1) CO:2-7
combustibil lichid (diesel)
B. TURBINE CU GAZE – MTG
NOx:9-125
<60 în ppm
B.1. – microturbine 19-46 1,4-5,9 Invertor Nu
container CO:9-125
ppm
NOx:25-200
67-92 uneori ppm Injecţie cu apă/abur; instalaţie de
B.2. – industriale 4-93 2,3-13,6 –
în container CO:7-200 reducere a NOx – combustie calalitică
ppm
C. PILE DE COMBUSTIE – PC
C.1. – cu membrană 46: fără NOx:0,007
56-280 45-136 Invertor Nu
(PCMP) container CO:0,01
C.2. – cu acid fosforic 72 în general NOx:0,007
9-14 91 Invertor Nu
(PCAF) fără container CO:0,01
654 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristici de funcţionare, operare şi mentenanţă ale CGMMP


Tabelul 12.17
Combustibil Mentenanţa
Tipul Durata
Opţiuni de încărcare Disponibilitate Durata Durata între re-
tehnologiei presiune pornirii
parţială Tip (%) planificată Activităţi prevăzute viziile planificate
de cogenerare (bar) (sec)
(ore) (ore)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
A. MOTOARE CU ARDRE INTERNĂ –MMAI
La sarcină 50%, ran-
damentul scade cu cca. GN, Schimbare:ulei, agent de răcire,
A.1. – cu gaze 0,35-0,60 90-97 5-10 1000-2000 10000-24000
11-17%. Încărcarea BG filtru; reglat aprinderea, verificat
minimă: 50% compresia, înlocuit fişele şi
Nivel moderat-constant cablele .
al randamentului pt. Revizia generală cuprinde
A.2. – diesel încărcare până la 50%; D 0,03-0,15 90-97 10 1000-2000 înlocuire:pistoane şi cilindrii, 10000-24000
încărcarea minimă supape, injectoare combustibil,
25% tot ce reprezintă partea
A.3. – D+GN superioară a MAI
– idem A.2 – 0,03-0,15 90-95 10 1000-2000 10000-24000
bicombustibil D
B. TURBINE CU GAZE – MTG
Înlocuire filtru aer; verificare
filtru interior de combustibil şi
La sarcina de 50%, schimbare: filtru exterior de aer,
GN
B.1. – randamentul scade cu termocuplu aprindere, injector -
D,K, 0,03-10 92-98 30-60 5000-8000 10000-40000
microturbine 20%; încărcarea combustibil; rotaţia şi revizia
CHn
minimă 5-50% distribuitorului de combustibil la
10000 ore. Înlocuirea
recuperatorului la 40000 ore
Trimestrial: curăţare şi
schimbare ulei. Anual: verificare
B.2.– GN, D
– idem B.1 10-30 85-98 100-600 2000-4000 palete, controlul stării părţilor în 25000-40000
industriale K
rotaţie. Înlocuirea rotorului la
25000-40000 ore
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 655

Tabelul 12.17 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8 9
C. PILE DE COMBUSTIE – PC
Randamentul aproape Inspecţia şi reparaţia
C.1. – cu GN, P,
constant până la echipamentului auxiliar.
membrană M, E, 0,014-0,058 90-98 50-100 8000 10000-40000
încărcare 50%; Schimbarea modulelor electrice
(PCMP) H2
încărcare minimă, 5% de putere
Inspecţia şi reparaţia
C.2. – cu acid GN, P, 10 min-
echipamentului auxiliar.
fosforic – idem C1 – M, E, 0,014-0,058 88-96 12 ore 2500-8000 40000
Schimbarea ansamblului anod-
(PCAF) H2 (rece)
electroilit-catod, la 40000 ore

Notă: GN – gaz natural; BG – biogaz; D – diesel; CHn – hidrocarburi superioare; K – kerosen; P – propan; M– Metanol; E – etanol;
H2 – hidrogen.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 657

Cuprins capitol 12 (- II -)

12.2.6. CGMMP cu motoare Stirling – MST ............................................................634


12.2.6.1. Generalităţi .............................................................................................634
12.2.6.2. Aspectele funcţionale generale ale MST ................................................635
12.2.6.3. Eficienţa energetică a MST ....................................................................639
12.2.6.4. Comparaţia între CGMMP cu MST sau MMAI .....................................640
12.2.7. CGMMP cu pile de combustie – PC..............................................................645
12.2.7.1. Generalităţi .............................................................................................645
12.2.8. Caracteristicile tehnice, economice, de mediu şi funcţionale, ale tehnologiilor
utilizate în CGMMP ..................................................................................................651
656 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.3. CGMMP utilizând resursele energetice


regenerabile şi gazificarea cărbunilor
În capitolul 14 se vor trata problemele generale ale soluţiilor de alimentare cu
căldură, pe baza utilizării resurselor regenerabile de energie şi a deşeurilor
energetice. De aceea, în cele ce urmează se vor analiza aspectele eficienţei tehnico-
economice ale tehnologiilor de cogenerare şi ale CGMMP bazate pe aceste forme
de energie, în vederea alegerii, dimensionării şi stabilirii regimurilor optime de
funcţionare ale acestora.

12.3.1. CGMMP utilizând biomasa


Ca resursă energetică regenerabilă, biomasa are o densitate energetică relativ
scăzută, faţă de combustibilii clasici, după cum rezultă din tabelul 12.18.

Densitatea energetică a biomasei


Tabelul 12.18
Combustibilul Densitatea energetică (GJ/m3)
Aşchii de lemn 2,5-4
Pelete de lemn 10-14
Paie debitate 0,5-0,8
Pelete de paie 6,5-10,5
Îngrăşăminte animale 1,3-1,7
(lichide)
Păcură 35-40
Cărbune 22-25

De asemenea, costurile de transport ale biomasei, de la locul de recoltare la


centrala care urmează să o ardă, reprezintă aproape dublul faţă de costul în sine al
biomasei brute (6–12 €/MWhbiomasă). Dacă se ţine seama şi de randamentul relativ
redus – de cca. 20% al tehnologiilor de producerea energiei prin arderea biomasei,
rezultă că CGMMP utilizând aceasta drept combustibil, trebuie să fie cât mai
apropiate, atât de sursa de biomasă, cât şi de zona de consum a energiei astfel
produsă. Aceasta presupune că centralele respective trebuie să fie mici şi apropiate,
în special de sursa de biomasă. Faţă de această variantă a arderii directe a biomasei,
pentru utilizarea locală a căldurii astfel dezvoltate, există şi alte alternative, bazate
pe folosirea sa în CCG, după cum rezultă din fig. 12.20. [12.5].
Astfel, biomasa solidă de natură lemnoasă sau de paie trebuie ca înaintea
arderii, să fie procesată. Aceasta presupune ca lemnul şi deşeurile lemnoase să fie
mai întâi tocate şi mărunţite sau măcinate, pentru transformarea lor în pulbere şi
compactată apoi sub formă de pelete. În acest fel biomasa este adusă în starea
impusă de arderea sa.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 657

Procesarea Agentul termic Transformarea


Biomasă biomasei Arderea pt. transf. căldurii în lucru Aplicaţii
căldurii mecanic
tocare strat heliu/ motoare centrală
lemn măcinare solid carbonaţi Stirling termică
compactare (MST)

turbine
pat vapori cu vapori
fluidizat organici organici

motoare cu CCG
abur cu
paie piston

pulverizat abur turbine


cu
gazificare abur
termică abur de
injecţie pt.
turbine ardere
cam. de arde. gaze cu
deşeuri a turb. cu de gaze
gaze ardere
animale
(TG) ciclu
combinat
pile de CCG
combustie pe
biomasă

ape gazificare MAI cu gaze motoare cu CCG


uzate biologică aprindere de gaz pe
prin scânteie ardere biogaz

Fig. 12.20. Etapele de principiu parcurse pentru decizia privind realizarea unei CGMMP bazată pe utilizarea biomasei.
658 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În funcţie de mărimea particulelor rezultate, se pot aplica trei tehnologii de


ardere a biomasei solide: în strat solid, în strat fluidizat sau ca biomasă pulverizată.
Tehnologia de cogenerare, cea mai economică, utilizând biomasa solidă este aceea
bazată pe folosirea ciclului cu turbină cu abur, după cum rezultă din tabelul 12.19
[12.32] care prezintă – comparativ – indicatorii tehnici şi economici ai
principalelor tehnologii de cogenerare bazate pe utilizarea biomasei. Avantajele,
dezavantajele, nivelul de dezvoltare şi progresele tehnice cele mai importante ale
acestor tehnologii, sunt prezentate în tabelul 12.20 [12.5].
O altă posibilitate de utilizare în scopuri energetice a biomasei solide o
constituie arderea sa în combinaţie cu alţi combustibili fosili, care prezintă
următoarele avantaje:
- aplatisarea variaţiilor (sezoniere) în alimentarea cu biomasă;
- evitarea supradimensionării CCG, ceea ce îi măreşte gradul anual de
încărcare şi evită creşterea investiţiilor aferente realizării sale;
- permite, ca în cazul biomasei cu un conţinut de umiditate de până la cca.
69%, aceasta să nu mai impună preuscarea înaintea arderii;
- înaintea arderii, nu este necesară epurarea/curăţarea gazelor produse;
- gazogenul poate funcţiona până la 50% din capacitatea nominală;
- randamentul electric de conversie a biomasei ajunge la 38 – 40%.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 659

Caracteristicile tehnice şi economice ale CCG bazate pe utilizarea biomasei


Tabelul 12.19
Tehnologia de Puterea Randamentul Investiţia Costul de Nivelul
electrică Randamentul Indicele de
cpgenerare electric specifică producere de
global cogenerare
utilizată în nominală nominal (€/kWe) a energ. el. zgomot
(1 (%) (kWhe/hWht) (2 (3
CCG (kWe) (%) (€/MWhe) (dB)
1 2 3 4 5 6 7 8
TA >150 8-18 80 0,11-0,29 nc 78 91-94
MAI–Ab 20-1200 8-20 78 0,11-0,34 nc 91 92
TA–Org 200-1400 10-18 85 0,13-0,27 2654 105 90
MST 10-150 6,5-28 63-86 0,08-0,8 2716 147 S
TG 200-1400 14-21 74-80 0,21-0,39 4112 171 Z
GS+MAI 10-2000 15-30 75 0,25-0,67 2521 134 Z
GSF+TG >1000 20-25 75-80 0,33-0,50 3380 145 Z

Notă: 1) (TA) – turbină cu abur; (MAI–Ab) – MAI producător de abur; (TA–Org) – turbină cu abur cu fluide organice;
(MST) – motor Stirling; (TG) – turbină cu gaze, instalaţie clasică; (GS+MAI) – gazificare în strat solid + MAI;
(GSF+TG) – gazificare în strat fluidizat+TG; nc – necunoscută;
2)
investiţia cuprinde toate costruile aferente transformării unei CT în CCG;
3)
în condiţiile: preţului combustibilului de 120 €/MWh combustibil bio; 4000 h/an durata anuală de funcţionare la putere
nominală; 15 ani – durata de viaţă; 6% – rata de amortizare.
660 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Avantajele, dezavantajele şi stadiul tehnologiilor de cogenerare bazate pe utilizarea biomasei


Tabelul 12.20
Tehnologia de
Caracteristici Domenii de Nivelul de
cogenerare Avantaje Dezavantaje
de bază aplicare dezvoltare
utilizată
1 2 3 4 5 6
randament mic, mai
ales la sarcini parţiale
domeniu mare de puteri tehnologie
TA tehnologie matură şi dependent de para- CCG cu caracter industrial
nominale matură
metrii aburului livrat
consumatorului
randament electric mic;
tehnologie matură; randamentul ridicat la CCG mici şi medii, pt.
impune costuri mari de tehnologie
MAI–Ab calitatea mentenaţei sarcini parţiale; investiţii consumatori industriali –
mentenanţă, emisii de matură
curative este decisivă mici industria lemnului
ulei
tehnologia de bază –
randament bun la sarcini
matură; utilizarea bio- experienţă puţină;
parţiale; cheltuieli mici CCG mici şi medii pt. fază
TA–Org masei – nouă; natura valori mici ale presiunii
de mentenanţă; poate consumatori industriali demonstrativă
agentului de lucru este aburului
utiliza abur umed
decisivă
transferul căldurii în
compact; simplu de schimbătorul de încăl-
foarte compact; reali-
adăugat unei CT exis- zire; neetanşeităţi; adăugarea biomasei la CT
zarea schimbătorului fază de
MST tente; mentenanţă randament mic la pentru acoperirea consu-
de căldură pentru încăl- dezvoltare
redusă; nivel coborât de încărcări parţiale reduse, murilor electrice proprii
zire este decisivă
zgomot limitarea capacităţii
unitare
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 661

Tabelul 12.20 (continuare)


1 2 3 4 5 6
destindere până la
randamentul bun, posi- scumpă, experienţă
presiunea atmosferică; CCG industriale cu cerere de fază
TG bilitatea utilizării ciclului puţină, instalaţie
nu se cunoaşte efectul căldură constantă conceptuală
mixt complexă
biomasei asupra turbinei
randament electric randament electr. ridicat şi
dificultatea curăţării
mare; necesitatea foarte bun la sarcini gazelor, randament CCG mici şi medii pe faza
GS+MAI
îmbunătăţirii calităţii parţiale; domeniu larg de global redus, tehnologie biomasă dezvoltării
gazului – fără impurităţi puteri unitare nematurizată
necesitatea producerii
relativ complexă; gazului curat, aproape CCG pentru sarcini de bază
faza
GSF+TG nu este flexibilă la sarcini randament electric ridicat inflexibil pt. funcţio- aferente consumului urban şi
dezvoltării
parţiale narea la sarcini parţiale; industrial
tehnologie nematurizată

Observaţie: abrevierile utilizate la prima coloană corespund celor din tabelul 12.19.
662 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Conform fig. 12.21., principalele alternative de ardere combinată a biomasei cu


un combustibil clasic solid pulverizat, sunt:
4 4 4

3
8
5 5
5
1 2 1 1 7
6
a. b. c.
4
10
9

5
1 6

d.

Fig. 12.21. Metodele de ardere combinată a biomasei cu cărbune pulverizat:


1 – biomasă; 2– cameră de ardere în stare solidă;
3 – gaze de ardere (1000°C); 4– cazan de abur;
5 – cărbune pulverizat; 6– grătar de biomasă;
7 – moară; 8– biomasă pulbere; 9– gazogen;
10 – gaze de sinteză.

• arderea biomasei într-o cameră de ardere separată şi injecţia gazelor de ardere,


astfel rezultate, în cazanul pe cărbune pulverizat;
• utilizarea unui grătar special pentru arderea biomasei, aflat sub zona de ardere
a cărbunelui, din cazanul de abur;
• măcinarea biomasei până în stare de pulbere şi injectarea sa în cazanul de abur
împreună cu cărbunele pulverizat;
• gazificarea termică a biomasei şi injectarea gazelor astfel produse (cu putere
calorifică de 2,5–2 MJ/Nm3) în cazanul de abur pe cărbune pulverizat.
În [12.33] se subliniază faptul că penetrarea şi dezvoltarea în viitor a utilizării
biomasei drept energie primară în CGMMP, va fi din ce în ce mai „atrăgătoare”
economic şi din punctul de vedere al mediului. Interesul economic pentru utilizarea
biomasei drept combustibil, în vedere producerii în cogenerare a căldurii şi energiei
electrice, va creşte mult în viitor, odată cu creşterea sensibilă a preţului gazului
metan şi a celorlalţi combustibili clasici şi a introducerii certificatelor verzi.
Pentru aplicarea în practică a proiectelor de cogenerare bazate pe biomasă
trebuie creat în primul rând mediul local corespunzător, ceea ce înseamnă:
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 663

– cunoaşterea rentabilităţii producerii descentralizate a energiei, în comparaţie


cu producerea centralizată, soluţie impusă de valorificarea „locală” a biomasei;
– existenţa interesului „local” al comunităţii, pentru utilizarea raţională a
biomasei existente în vedere asigurării cererii locale de căldură şi energie electrică
şi avantajele economice concrete, la nivelul consumatorilor, pe care le asigură
soluţia respectivă, prin reducerea pierderilor de căldură la transport şi distribuţie,
comparativ cu producerea centralizată şi mai ales, prin reducerea facturii totale
pentru energia consumată. Sunt autori care afirmă că, în multe cazuri, pentru cei ce
asigură managementul local, inovaţia şi utilizarea raţională a resurselor primare
locale de energie – respectiv a biomasei existente – poate constitui un sprijin
important în vedere realegerii de către electoratul local [12.33];
– rolul Guvernului, prin politica energetică generală adoptată, respectiv prin
politica şi bazele create în vederea unei utilizări raţionale a energiei primare şi a
legislaţiei corespunzătoare de mediu, care poate constitui o frână, sau o pârghie
importantă pentru dezvoltarea şi penetrarea soluţiei de cogenerare bazată pe
utilarea biomasei. Acest efect trebuie avut în vedere că va acţiona pe termen lung.

12.3.2. CGMMP utilizând gazificarea cărbunilor


„Gazificarea” defineşte, în general, diversele procese de conversie la
temperaturi ridicate a combustibililor – cum ar fi păcura şi cărbunele – în gaze, prin
reacţia lor cu aburul plus oxigenul sau aburul cu aerul. Gazul produs poate fi
purificat prin îndepărtarea componenţilor poluanţi, pentru a fi folosit drept
combustibil, sau pentru a modifica în continuare reacţiile de sinteză ale gazului sau
ale hidrogenului.
Tabelul 12.21 prezintă reacţiile ce au loc în timpul procesului de gazificare.
Aceste reacţii se pot împărţi în trei categorii – toate fiind reversibile:

Reacţiile din timpul procesului de gazificare


Tabelul 12.21
Reacţiile de producere a Reacţiile de producere a Reacţiile de
gazului gazului umed hidrogazificare
C+O2↔CO2 C+H2O↔CO+H2 C+2H2↔CH4
2C+O2↔2CO C+2H2O↔CO2+2H2 2C+3H2↔C2H6
2CO+O2↔2CO2 CO+H2O↔CO2+H2 2C+2H2↔C2H4
C+CO2↔2CO
2H2+O2↔2H2O

– între carbon şi oxigen, cu producerea gazului;


– între carbon şi abur, cu producerea gazului umed;
– între carbon şi hidrogen – hidrogazificarea.
Intensitatea tuturor acestor reacţii depinde de valorile simultane ale temperaturii
şi presiunii de desfăşurare a gazificării, de cantitatea de oxigen, sau de abur,
introdusă şi de calitatea cărbunelui. Astfel, în general, concentraţia de hidrogen şi
de CO stabilită iniţial poate creşte semnificativ, odată cu creşterea temperaturii;
664 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

concentraţia de metan şi de CO2 creşte relativ moderat odată cu creşterea presiunii


şi când scade conţinutul de CO şi de hidrogen. Conţinutul de CO2 scade, când
creşte conţinutul de H2 şi metan şi cu creşterea raportului abur/oxigen. Scăderea
temperaturii şi creşterea presiunii favorizează reacţia de hidrogazificare. Simultan
au loc şi alte reacţii, dintre cele mai importante fiind reacţiile hidrogenului cu sulful
din cărbune, producând hidrogenul sulfurat. Acesta, ca şi alte produse ale
gazificării mai puţin importante, pot fi relativ uşor reţinute ulterior din gazul
rezultat în urma gazificării, prin procesele de curăţare ale acestuia.
Tipul instalaţiei de gazificare utilizată şi condiţiile de desfăşurare a proceselor
ce au loc în aceasta, se aleg în funcţie de direcţia de utilizare a gazului obţinut. În
prezent, gazificarea cărbunelui este direcţionată mai ales către producţia gazului de
sinteză prin conversia amoniacului sau a metanolului. Din acest motiv, gazogenele
funcţionează cu un raport anume de abur (oxigen) şi cărbune pentru favorizarea
reacţiilor care maximizează producţia de hidrogen şi de CO.
În cazul CCG, construcţia şi funcţionarea gazogenului se va alege în condiţiile
impuse de optimizarea arderii. Tipul centralelor cu turbine cu abur care se justifică
a fi transformate prin introducerea gazificării sunt cele mai adesea cele care în
noile condiţii – după retehnologizare – vor utiliza turbinele cu gaze.
Este de remarcat faptul că o astfel de retehnologizare complică instalaţia, care
va cuprinde:
– noul ansamblu pentru gazificarea cărbunelui;
– ansamblul noii turbine cu gaze;
– cazanul recuperator al turbinei cu gaze;
– reutilizarea – eventuală – a turbinei cu abur, cu tot ansamblul aferent privitor
la circuitul apă-abur;
– reutilizarea – eventuală – a ansamblului cazanului de abur, cu pompele sale de
apă de alimentare;
– modificarea întregului ansamblu pentru manipularea şi pregătirea cărbunelui.
Utilizarea turbinei cu gaze pentru gazul produs prin gazificare, depinde mult de
soluţia adoptată pentru combustorul folosit. În general, tipul de combustor posibil a
fi ales elimină posibilitatea utilizării turbinelor cu gaze de tip aeroderivativ.
În [12.34] se face o analiză tehnico-economică a eficienţei retehnologizării unei
CCG cu turbine cu abur, prin introducerea unei turbine cu gaze, care să utilizeze
gazele rezultate prin gazificarea cărbunelui. Un asemenea proiect trebuie să ţină
seama, printre alte, în special de:
– posibilitatea funcţionării în cogenerare a centralei, cca. 7500 h/an;
– posibilitatea vânzării energiei electrice în sistemul local de reţele electrice.;
– raportul între preţul local de cumpărare a energiei electrice din sistemul
electroenergetic şi cel de vânzare în sistem.
Un atu suplimentar al retehnologizării unei vechi CCG mică, într-o CCG cu
ciclu mixt gaze-abur, prin gazificarea cărbunelui, îl reprezintă faptul că în noua
configuraţie turbina cu gaze va putea fi proiectată pentru emisii de NOx de
25–40 ppm (la 15% O2). De asemenea, cazanul recuperator al turbinei cu gaze
va trebui echipat cu sistemul de control al emisiilor, pentru a asigura în funcţionare
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 665

nivelul prevăzut prin proiect. În acest fel, noua soluţie va beneficia de avantaje
economice suplimentare. Toate acestea trebuie înţelese însă de beneficiarii locali ai
unor asemenea soluţii, precum şi de operatorii reţelei electrice.
În final, privitor la retehnologizarea micilor CCG cu turbine cu abur,
pe cărbune, prin introducerea gazificării acestuia şi utilizarea unei turbine cu gaze
în ciclu mixt, este de subliniat că soluţia respectivă este justificată, în principal, de:
– economicitatea soluţiei, mai ales în contextul în care preţul gazului metan va
creşte mult mai mult decât cel al cărbunelui;
– scad emisiile poluante;
– se îmbunătăţeşte eficienţa energetică.
Se poate spune că în aceste condiţii, sistemele mici de gazificare a cărbunelui,
pot constitui o alternativă viabilă pentru operatorii/proprietarii CCG mici.

12.4. Aplicaţiile CGMMP


12.4.1. Stabilirea domeniilor de eficienţă a utilizării CGMMP
Domeniul de eficienţă a utilizării soluţiilor de CGMMP se stabileşte prin
calcule tehnico-economice comparative între soluţia respectivă şi aceea de
producere separată a căldurii – din CT – şi a energiei electrice preluată din sistemul
electroenergetic (SEE). Analiza se realizează prin aplicarea criteriilor generale de
eficienţă economică – specifice domeniului energetic – prezentate în detaliu în
cap. 19. Pentru cazurile în care se doreşte o rigurozitate nu prea mare în calculele
respective şi în cazurile în care în „studiul de soluţie” se urmăreşte să se determine
numai dacă soluţia de CGMMP poate fi rentabilă şi cum este influenţată aceasta, se
poate aplica criteriul mai puţin exact, al termenului de recuperare brut al investiţiei
– TRB.
În continuare se prezintă rezultatele calculelor tehnico-economice comparative,
pe baza criteriului TRB, între soluţia alimentării separate (SSEP) şi aceea a
CGMMP utilizând microturbine cu gaze (MTG) [12.35]. Analiza a avut ca obiect o
microturbină cu gaze (MTG) cu o putere electrică nominală de 150 kWe,
care funcţionând în cogenerare produce un debit de căldură de 250 kWt.
În plus, pentru consumul termic de vârf, CCG este echipată cu un cazan clasic,
dimensionat pentru un debit termic de 170 kWt. Centrala termică este dimensionată
pentru un debit termic de 420 kWt. Ipotezele de dimensionare şi funcţionare a CCG
cu MTG şi ale CT sunt:
– MTG s-a dimensionat şi va funcţiona numai în regim de cogenerare;
– cazanul termic de vârf va asigura cota cererii de căldură ce va depăşi debitul
termic instalat în MTG;
– CCG va funcţiona urmărind acoperirea cererii de căldură;
– energia electrică produsă (toată în cogenerare) de către CCG va fi consumată
local, iar plusul va fi vândută în SEE local;
– diferenţa între producţia de energie electrică, în cogenerare, a CCG şi
consumul local momentan (când acesta este mai mare) va fi cumpărată din SEE
local;
666 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– din cauza unei cereri de căldură relativ mică pe timp de vară, simultan cu
tarifele nefavorabile pentru vânzarea vara a energie electrice în SEE, faţă de preţul
de cumpărare din SEE, MTG va funcţiona numai iarna;
– randamentele la sarcină nominală sunt:
 randamentul electric al MTG, 35%;
 randamentul global al MTG în cogenerare, 85%;
 randamentul cazanului de vârf din CCG şi al celor din CT, 90%;
– înrăutăţirea randamentelor la scăderea sarcinii s-a considerat conform
tabelului 12.22;

Variaţia cu sarcina a performanţelor tehnice


ale echipamentelor
Tabelul 12.22
Debitul termic produs de: Randa- MTG
Sarcina cazanul cazanul de mentul puterea debit ter- randamentul
(%) din CT vârf din CCG cazane- electrică mic electric
(kWt) (kWt) lor (%) (kWe) (kWt) (%)
100 250 170 90 150 250 35
90 225 153 90 135 230 34
80 200 136 92 120 210 34
70 175 119 90 105 190 32
60 150 102 88 90 170 30
50 125 85 85 75 150 30
40 100 68 80 60 130 28
30 75 51 75 45 110 25

– cantităţile anuale de energie livrate:


• energia electrică din CCG şi SEE: 766 MWhe/an;
• căldură, din CCG şi CT: 1269 MWht/an.
Elementele de natură economică, considerate, au fost:
– investiţia specifică în MTG şi instalaţiile termomecanice anexe:
760 €/kWe;
– cota de investiţii pentru construcţii, montaj, proiectare, racorduri la utilităţi
etc., s-a considerat 30% din investiţia în MTG;
– costurile specifice de mentenanţă, auxiliare etc. pentru toate echipamentele,
sunt cele prezentate în tabelul 12.23.

Investiţii şi cheltuieli
Tabelul 12.23
Invest. (103€) în Investiţii totale Chelt. de mentenanţă Chelt. auxiliare
echipamente pentru: (103€) pentru: (€/MWht) pt.: (€/MWht) pt.:
MTG CZV CT MTG CZV CT MTG CZV CT MTG CZV CT
35 7,8 11,4 115 26 38,2 12 4 4 4 1 1
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 667

Din punctul de vedere al energiei electrice produse în cogenerare s-au


considerat două variante: fără/cu vânzarea integrală în sistemul electroenergetic
local. În cazul al doilea s-a considerat că preţul mediu de vânzare este de cca. 60%
din cel de cumpărare. Rezultatele calculelor sunt prezentate în tabelele 12.24 şi
12.25, în funcţie de preţul gazului metan şi cel al energiei electrice cumpărată din
SEE, iar în fig. 12.22. s-a evidenţiat efectul investiţiei în MTG (± 30% faţă de
valoarea avută iniţial în vedere).
Valorile termenului de recuperare brut a investiţiei – TRB –
(în ani), pentru cazul consumului local al întregii
energii electrice produse
Tabelul 12.24
Preţ CH4 Preţul de cumpărare a energiei electrice (€/MWhe)
€/MWht 100 120 140 160 180 200
10 5 3,7 2,8 2,3 1,9 1,7
16 – 5,4 3,8 2,9 5,4 2,0
20 – 8,4 5,0 3,7 2,8 2,3
24 – – 7,4 4,7 3,5 2,7
28 – – – 6,7 4,4 3,3
32 – – – – 6,2 4,2
36 – – – – 5,6

Valorile termenului de recuperare brut a investiţiei – TRB –


(în ani), pentru cazul vânzării integrale în SEE local
al energiei electrice produse
Tabelul 12.25
Preţ CH4 Preţul de cumpărare a energiei electrice (€/MWhe)
€/MWht 100 120 140 160 180 200
10 – 8,5 5,7 4,3 3,4 2,8
16 – – – 8,8 5,7 4,3
20 – – – – – 6,6
TRB[ani] MAX
I CCG
7
TRB limită max.
5

3 TRB

1
–30 –20 –10 0 +10 +20 +30 ICCG[%]
Fig. 12.22. Variaţia TRB în funcţie de investiţia în CCG cu MTG.
668 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Punându-se condiţia ca valoarea limită maximă admisă a TRB să fie sub 5 ani,
din tabelele 12.24 şi 12.25 rezultă domeniile de preţuri simultane – al gazului
metan şi al energiei electrice cumpărate/vândute – pentru care CCG cu MTG este
eficientă economic (zonele gri din tabele) [12.35].
De asemenea, fig. 12.22. arată care este valoarea maximă acceptată de creştere a
investiţiei în CCG, faţă de valoarea de referinţă avută în vedere în calculele iniţiale,
la care TRB ≤ (TRBMAX = 5ani), pentru condiţiile avute în vedere în calcule
(preţul gazului metan de 22 €/MWht şi cel al energiei electrice cumpărate din SEE,
de 160 €/MWhe) în condiţiile în care 100% din energia electrică produsă este
consumată local (cota zero de vânzare în SEE).
Concluziile calculelor făcute sunt următoarele [12.35]:
– un proiect de CCG cu MTG poate fi rentabil;
– investiţia în echipamentul de cogenerare este unul din cei mai importanţi
factori;
– în funcţie de cererile de căldură şi de energie electrică, simultan cu raportul
între preţul de cumpărare a energiei electrice din SEE şi cel de vânzare în SEE,
rezultă cota maximă de energie electrică ce poate fi vândută în SEE, astfel încât
soluţia să rămână rentabilă.
În final, se poate spune că structura consumurilor energetice specifică fiecărui
caz concret în parte, simultan cu politica tarifară adoptată local (sau la nivel de
ţară), vor decide eficienţa economică a proiectului considerat.
De exemplu, în condiţiile cazului analizat, proiectul poate realiza un
TRB = 4,1 ani, la un grad de 100% de autoconsum al energiei electrice produsă de
CCG, pentru perechea de valori ale preţului gazului metan de 22 €/MWhcb şi de
160 €/MWhe pentru energia electrică. La o creştere de 30% a costului
echipamentului de cogenerare, TRB creşte la peste 6 ani [12.35].

12.4.2. Aplicaţii urbane


Aplicaţiile cu caracter urban ale CGMMP se adresează consumatorilor casnici,
pentru asigurarea cererii de căldură pentru încălzirea şi prepararea apei calde de
consum, în cele mai dese cazuri, dar din ce în ce mai mult şi pentru climatizare
(sub forma trigenerării – v. cap. 13).
Folosirea soluţiei de CGMMP şi/sau trigenerare de mică şi medie putere
(TGMMP) în domeniul consumatorilor casnici, este caracteristică, în general
următoarelor situaţii:
– consumatori individuali, sau grupuri de consumatori casnici, care nu fac parte
încă dintr-un sistem centralizat de alimentare cu căldură şi doresc realizarea unei
soluţii de cogenerare/trigenerare de mică anvergură;
– consumatori individuali sau grupaţi, sunt alimentaţi în prezent cu căldură din
CT proprii şi care, odată cu creşterea puternică a preţului combustibilului folosit
(cel mai adesea gaz metan de joasă presiune) constată că factura energetică totală
(pentru căldură, energie electrică, apă şi gaz metan consumat în scopuri menajere)
devine din ce în ce mai apăsătoare faţă de venituri [12.36].
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 669

În acest al doilea caz, din punctul de vedere al modului de alimentare cu căldură


a oraşului din care fac parte consumatorii în cauză, pot exista două situaţii: fie tot
oraşul este alimentat cu căldură din CT de zonă, fie restul oraşului are alimentare
cu căldură asigurată dintr-o mare CCG.
În prima situaţie, pentru consumatorii analizaţi se pune problema analizei
eficienţei economice a trei variante posibile:
a) consumatorii rămân alimentaţi cu căldură din CT proprii existente;
b) CT existente urmează a fi transformate în CCG individuale, de tip CGMMP;
c) pentru consumatorii respectivi urmează realizarea unei singure CCG de zonă,
cel mai probabil de mică sau medie putere.
În a doua situaţie, pe lângă variantele alternative (a) şi (b) de mai sus, apare şi
varianta racordării consumatorilor respectivi la sistemul centralizat existent, bazat
pe centrala de cogenerare existentă. O situaţie de acest gen este tipică oraşelor cu
sisteme mixte de alimentare cu căldură; unii consumatori sunt alimentaţi din CT
proprii, sau de zonă, iar o altă categorie sunt racordaţi la un sistem centralizat de
alimentare cu căldură bazat pe o centrală de cogenerare, de medie sau mare putere.
Obiectul unei asemenea analize o constituie aceea prezentată în lucrarea [12.37].
Cazul în speţă tratează problema unui număr de 44 CT, cu capacităţi termice
nominale între 0,5 şi 20 MWt, care însumează cca. 275 MWt. Pentru perspectiva
alimentării cu căldură a consumatorilor arondaţi celor 44 de CT s-au avut în vedere
următoarele soluţii:
a) transformarea actualelor CT în puncte termice centralizate, racordate la
actualul sistem centralizat de alimentare cu căldură al oraşului;
b) reabilitarea CT existente, acolo unde în urma auditului tehnic a rezultat că
actualele cazane sunt uzate atât tehnic cât şi moral;
c) transformarea CT în CCG de mică capacitate, echipate cu turbine cu gaze,
sau cu motoare cu ardere internă, toate utilizând gazele naturale drept combustibil.
În a treia soluţie, dimensionarea noilor CCG s-a făcut strict după cererea de
căldură pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum. Puterea electrică a
acestor CCG a fost rezultatul dimensionării termice a instalaţiilor de cogenerare,
în baza unor optimizări făcute pentru fiecare CCG nouă. Aceasta s-a făcut în
ipoteza că CCG respective sunt racordate la SEE local, putând face „schimb” de
energie electrică cu acesta. Criteriul de optimizare utilizat a fost „ventilul net
actualizat – VNA”. El a condus la valori optime ale coeficientului nominal de
cogenerare (α n )opt – v. cap. 7. – dependente de:
– capacitatea termică totală instalată în fiecare CCG (qcgn ) ;
– preţul de vânzare în SEE a energie electrice (pev) ;
– durata anuală de utilizare a puterii electrice instală în CCG (τun, Pe ) .
Calculele de eficienţă economică au condus la concluzia generală că soluţia
optimă o constituie transformarea actualelor CT în CCG de mică şi medie putere,
echipate cu turbine cu gaze (CCG–TG), pentru valorile optime ale coeficienţilor de
cogenerare prezentate în tabelul 12.26.
670 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile optime ale coeficientului nominal de cogenerare,


de dimensionare a viitoarelor CCG–TG
Tabelul 12.26
Capacitatea Preţul de vânzare a energiei electrice ($/MWhe)
termică 40 45 50
instalată în Durata anuală de utilizare a puterii electrice instalate (h/an)
CCG
(MWt) 6000 7000 8000 6000 7000 8000 6000 7000 8000
<1 ne ne ne 0,15…0,25
1…5 0,15 0,15 0,15 0,15…0,25
5…10 0,25 0,25 0,25 0,15…0,25
10…20 ne ne ne 0,2-0,3 0,2-0,6
>20 ne ne ne 0,2-0,3 0,2-0,6
Notă: ne – nerentabil economic
După cum rezulta din tabelul 12.26, în condiţiile climatice ale oraşului avut în
vedere, pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor urbani, cogenerarea
descentralizată de mică putere – CMP – poate fi rentabilă, iar dimensionarea
miniturbinelor cu gaze (MTG) trebuie făcută:
• pentru preţul coborât al energiei electrice vândute, de 40 $/MWhe, indiferent
de durata anuală de utilizare a puterii electrice instalată în CMP
(de 6000–8000 h/an), capacitatea termică de dimensionare optimă a MTG
corespunde unui coeficient nominal de cogenerare αccg = 0,15 , pentru cereri
maxime de căldură de 1…5 MWt la nivelul CMP (adică: 0,15–0,75 MWt instalaţi
în TG), iar pentru valorile maxime ale cererii de căldură la nivelul CMP
de 5…10 MWt, rezultă α cg = 0,25 (adică: 0,25–1,25 MWt instalaţi în MTG).
c

• odată cu creşterea preţului de vânzare a energiei electrice la 45 sau


50 $/MWhe, centralele de cogenerare de mică putere cu MTG, cu capacităţi chiar
sub 1 MWt sau peste 10 MWt, devin eficiente economic. Valorile oprime α ccg cresc
odată cu creşterea preţului de vânzare a energiei electrice şi cu creşterea capacităţii
instalată, de la 1…10 MWt la peste 10 MWt, astfel:
– pentru capacităţi instalate în CMP, între 1 şi 10 MWt, α ccg = 0,15 − 0,25 ,
indiferent de preţul de vânzare a energiei electrice (pe = 45–50 $/MWhe) şi de
durata anuală de utilizare a puterii electrice instalată în MTG (adică,
0,15…2,5 MWt instalaţi în MTG);
– pentru capacităţi instalate în CMP, între 10 şi peste 20 MWt, α ccg = 0,2 − 0,3
(adică 2…6 MWt instalaţi în MTG), la preţul pe = 45 $/MWhe, iar la
pe = 50 $/MWhe, α ccg = 0,2 − 0,6 (adică 2–12 MWt instalaţi în MTG).
În aceste condiţii de dimensionare optimă, în cazul unde s-a demonstrat
eficienţa economică a CMP cu MTG, soluţiile alternative recomandate pentru
perspectiva celor 44 CT existente, sunt cele din tabelul 12.27 (criteriul economic
avut în vedere a fost: venitul net actualizat, pentru durata de studiu de 20 ani).
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 671

Soluţiile alternative recomandate pentru


evoluţia în perspectivă a CT existente
Tabelul 12.27
Capacitatea totală instalată
Soluţia tehnică Număr de CT
termică electrică
recomandată (buc)
(MWt) (MWe)
Reabilitarea CT
18 61,9 –
existente
Transformarea CT
1 2,5 –
în PTC noi
Transformarea CT
25 210,3 14,79
în CMP cu MTG
Total 44 274,7 14,79
Notaţii: CT – centrale termice; PTC – puncte termice centralizate; CMP – centrale
de cogenerare de mică putere; MTG – miniturbine cu gaze.
Faţă de aceste rezultate ale calculelor de eficienţă economică, transformarea în
CMP cu MTG a celor 25 de CT existente, practic unele dintre ele nu se pot
transforma din cauza următoarelor motive, legate de situaţia concretă locală de
amplasare a lor:
– unele CT existente sunt amplasate în subsoluri de clădiri existente, care nu
permit montarea instalaţiilor de turbine cu gaze împreună cu cazanele lor
recuperatoare, fie din lipsă de spaţiu, fie din imposibilitatea amplasării efective în
spaţiile existente;
– unele CT sunt lipite de clădirile de locuit; transformarea lor în centrale de
cogenerare cu turbine cu gaze nu este posibilă pentru că nu îndeplinesc normele
PCI şi cele de asigurarea unui nivel de zgomot impus de norme.
Din punct de vedere administrativ este de remarcat faptul că CT sunt în
patrimoniul companiei locale de transport şi distribuţie a căldurii. Ca urmare,
transformarea lor în centrale de CMP va fi susţinută financiar de această societate,
pe baza acordului consumatorilor, obţinut numai dacă în noile condiţii de sursă de
căldură, preţul unitar al acesteia – la consumatori – este dovedit că va fi mai mic
decât cel actual. Decizia depinde de raportul între preţul gazului metan „en detail”
pentru CT individuale, faţă de cel posibil a fi obţinut de noile centrale de
cogenerare, care este o problemă cu specific local. În acelaşi timp, preţul gazului
metan trebuie să-l aibă în vedere şi politica energetică la nivel de ţară, pentru că
altfel soluţia de CGMMP riscă să nu fie eficientă economic.
Fată de cazul tipic de mai sus, în continuare sunt prezentate pe scurt alte
exemple de CGMMP realizate în ţările europene printre cele mai avansate în acest
domeniu: Germania, Olanda şi Anglia. În tabelul 12.28 sunt prezentate elementele
specifice ale unor cazuri de mini sau micro centrale de cogenerare realizate pentru
alimentarea descentralizată cu căldură a consumatorilor urbani şi terţiari [12.38].
Analiza cazurilor prezentate în tabelul 12.28, a evidenţiat următoarele elemente
caracteristice pentru soluţiile de mini şi micro cogenerare:
672 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Mini şi micro centrale de cogenerare realizate – exemple de caz –


Tabelul 12.28
Ţara Tipul consumatorului Tehnologia de Investiţia
Nr. Realizatorul Caracteristici
Localitatea şi destinaţia energiei cogenerare specifică şi
crt. investiţiei tehnice
(anul realizării) produse folosită mentenanţa
1 2 3 4 5 6 7
Pe =28kWe;qcg =60kWt; iMTG =1500
Societate imo- consumatori urbani (48 apar-
Germania qv = 200kWt; €/kWe
biliară + compa- tamente); căldură pt. încălzire Turbine cu
1. Aachen ηe =26%; ηgl =73%; cm =8,5
nie de servicii şi a.c.c.; energie electrică în gaze (MTG)
(2000) €/MWhe
energetice reţeaua publică τ anf =5000-6000h/an
Integrarea într-o CT existentă,
Întreprindere pt. alimentarea unor consuma- Pile de
Germania
comunală de tori urbani; energia electrică combustie de Pe =250kWe;qcg =230kWt
2. Berlin nc
(1998)
distribuţia energ. acoperă serviciile proprii ale tip PCMP ηe =35%; ηgl =80%
electrice CT (cu o putere termică totală (v. § 12.2.7.)
de 25 MWT)
Germania Programul „Casa viitorului” o Pile de
Pe =3kWe;qcg =8kWt
3. Ludwigshafen BASF+Wingas casă de 6 apartamente; en. el. combustie de nc
(2000) în reţeaua publică tip PCMP ηe =32%; ηgl =85%
Consiliul comu- iMST =1800-4000
Motor
Germania nal+întreprinde- Consumatori urbani de căldu-
Stirling Pe = 4-9kWe;qcg =12-25kWt €/kWe
4. Frankfurt rea(comunală de ră pt. încălzire şi a.c.c.; en.el.
(2000) distribuţie a în reţeaua publică locală
(MST) ηe =24%; ηgl =87-95% iCCG =3000-5000
energiei el. €/kWe
Alimentare cu căldură a
Germania Agenţia regiona-
consumatorilor urbani şi Module de Pe=5,5…20,5kWe
5. Land Hessen lă de economie nc
(2000) de energie
terţiari; injecţia en. el. în cogenerare ηe=24,6%; ηgl=87%
reţeaua locală
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 673

Tabelul 12.28 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7
Universitate+consumatori Pile de
Germania
Compania locală urbani, pt. încălzire şi a.c.c.; combustie de Pe =250kWe; qcg =180kWt iCCG =5000
6. Bielefeld
(1999)
de energie energia electrică în reţeaua tip PCCT ηe =52%; ηgl =76% €/kWe
publică (v. § 12.2.7.)
Pile de
Olanda Alimentare urbana cu căldură
Companie locală combustie de Pe =100kWe; qcg =54kWt iCCG =9000
7. Arnhem printr-o reţea termică centra-
(2000)
de energie
lizată
tip PCOS ηe =47%; ηgl =75% €/kWe
(v.§12.2.7)
Integrarea unei CT existente Pile de
Franţa Oraşul+EDF+ pt. alimentarea cu căldură a combustie de Pe =200kWe; qcg =215kWt iCCG =4500
8.
Chelles GDF 3800 apartamente; en. el. în tip PCAF ηe =40%; ηgl =85% €/kWe
reţeaua electrică publică (v.§12.2.7)
MAI pe bio-
Primăria+Socie-
masă de lemn
Irlanda de Nord tate specializată Muzeu+400 locuinţe; en. el. în
9. şi agricolă, Pe =200kWe; qcg =400kWt nc
Armagh în utilizarea bio- reţeaua publică
prin gazifi-
masei
care
Pile de Pe =226kWe; qcg =400kWt
Elveţia Oficiul de pro- combustie de
10. Complex şcolar qv =1165kWt nc
Basel tecţia mediului tip PCOS
(v. § 12.2.7.) ηe =33%; ηgl =85%

Notă: Pe – puterea electrică nominală; qcg – debit nominal de căldură livrată în cgenerare; qv – debit nominal de căldură livrată
de instalaţia termică de vârf; ηe – randamentul nominal electric; ηgl – randamentul nominal global; τg – durată anuală de
funcţionare; iMTG, iMST, iCCG – investiţia specifică în instalaţia de TG, respectiv MST şi pe ansamblul CCG; nc – necunoscut.
674 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– implicarea factorilor locali pentru realizarea minicentralelor de cogenerare,


reprezentaţi de primării şi societăţile de distribuţie a energiei electrice, care
participă cu cote importante la realizarea investiţiilor necesare;
– punerea la punct a unei legislaţii prietenoase faţă de soluţiile respective,
inclusiv sub aspectul preţului de vânzare a energiei electrice produse, în raport cu
cel pentru energia cumpărată;
– crearea unor „programe locale” privitoare la creşterea calităţii habitatului,
simultan cu reducerea poluării mediului şi a facturii aferente utilităţilor energetice,
precum şi cu creşterea calităţii serviciului de asigurare a acestora;
– utilizarea resurselor energetice regenerabile, disponibile local;
– angajamentul companiilor locale de alimentare cu energie electrică, a căror
atitudine pozitivă faţă de cogenerare constituie totodată un factor important pentru
dezvoltarea noilor tehnologii;
– realizarea majorităţii soluţiilor de microcogenerare a beneficiat şi de un sistem
de subvenţii, pus la punct la nivel local, manifestat prin participarea cu cote
importante de investiţii, atât în domeniul cererii şi proiectării instalaţiilor
respective, cât şi în faza de execuţie, prin susţinerea unor cote importante din
investiţiile necesare realizării obiectivelor respective.
În cele mai dese cazuri mini şi micro cogenerarea este rezultatul căutărilor în
domeniul unui habitat mai puţin poluant şi cu consumuri energetice cât mai mici
[12.39]. De asemenea, în contextul mini şi micro cogenerării apare foarte adesea
oportunitatea locală a trigenerării, ca o soluţie superioară a utilizării eficiente a
energiei primare [12.17].

12.4.3. Aplicaţii în domeniul rural


12.4.3.1. Contextul dezvoltării CGMMP în zonele rurale
Un număr relativ mare de factori, inclusiv liberalizarea pieţelor de energie,
apariţia noilor tehnologii de mini şi micro cogenerare, aspectele de mediu,
siguranţa şi calitatea asigurării cererii de energie au determinat creşterea interesului
pentru CGMMP în toată Europa. În cazul consumatorilor urbani, densitatea
populaţiei oferă oportunităţi majore pentru dezvoltarea acestei soluţii, datorită
concentrării cererii industriale şi rezidenţiale de energie electrică, frig şi căldură.
Oraşele au de asemenea, avantajul existenţei reţelelor de gaze naturale.
Toate acestea au făcut ca peste 80% din aglomerările (zonele) urbane din UE,
populaţia şi marea parte a industriei sau a activităţilor economice să apeleze la
soluţiile de cogenerare.
Situaţia este inversă în cazul zonelor rurale, pentru care cogenerarea de mică
putere poate deveni totuşi interesantă, din următoarele motive:
• reducerea semnificativă a pierderilor energetice la transportul şi distribuţia
energiei, comparativ cu producerea centralizată;
• reducerea, în consecinţă a investiţiilor în infrastructură pentru transportul
energiei electrice;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 675

• permite dezvoltarea în zonele rurale a activităţilor comerciale şi


noncomerciale, care altfel nu ar fi posibile din cauza insuficienţei puterii electrice
disponibile, costurilor excesive pentru transport, sau calitatea slabă a acesteia.
Din aceste cauze se poate spune că CGMMP poate aduce o contribuţie
importantă la programele de dezvoltare rurală. Această particularitate importantă a
avut-o în vedere pentru viitor U.E. în scopul modificării structurale a nivelului
socio-economic al zonelor rurale, materializată în cadrul programului SAVE II
prin proiectului „PROSMACO”, finalizat la începutul anului 2002.

12.4.3.2. Tehnologiile de mini şi micro cogenerare folosite


Pentru zonele rurale – pentru majoritatea ţărilor membre ale U.E. – se au în
vedere puteri electrice nominale ale CGMMP în gama de la 20 kWe, la 1 MWe.
În acest interval de putere, aşa cum s-a mai arătat (v. § 12.1.), turbinele de
cogenerare cu abur devin, în general, prea scumpe, în afara cazului în care energia
primară consumată ar fi gratuită; motoarele Stirling şi ciclurile organice Rankine
nu sunt încă suficient puse la punct, ca şi în cazul pilelor de combustibil.
Ca urmare, piaţa CGMMP pentru zonele rurale va apela, majoritar, la MTG
sau MMAI, în particular, sub forma unor module integrate. Acestea se vor
dezvolta în primul rând în funcţie de natura şi caracteristicile energiei primare
avută la dispoziţie. Cel mai adesea, aşa cum s-a arătat şi în § 12.2., MTG şi MMAI
se bazează pe gazele naturale. Dar, adesea, zonele rurale sunt izolate, sau mai puţin
extinse. În multe cazuri aceasta poate determina imposibilitatea accesului la reţeaua
de distribuţie a gazului natural. În asemenea situaţii propanul este prima
alternativă energetică posibilă. Însă utilizarea acestuia necesită anumite reglaje
prealabile, referitoare la avansul la aprindere, în funcţie de indicele de metan şi de
valoarea ridicată a puterii calorifice inferioare, care pot provoca perturbaţii în
funcţionarea normală a instalaţiilor. Ca urmare, este necesară verificarea
caracteristicilor metalografice ale materialelor utilizate la camerele de ardere şi
pistoane (în cazul MMAI), supuse la temperaturi de funcţionare mai mari.
Un alt caz îl reprezintă utilizarea drept combustibil a biogazului produs
prin metanizarea deşeurilor de lemn din păduri sau a nămolului de la staţiile de
epurare a apei, care oferă o altă posibilitate pentru aplicaţiile din domeniul rural;
el este produs local în cantităţi relativ reduse. Arderea sa în MMAI sau în camerele
de ardere ale MTG, implică desulfurarea prealabilă pentru a evita astfel problemele
de coroziune. De asemenea, trebuie avute în vedere (cu mare atenţie) variaţiile
eventuale ale puterii calorifice inferioare, înainte de a finaliza optimizarea
reglajului.
Se poate avea în vedere de asemenea, utilizarea alcoolului, metanolului şi
etanolului, dar ele sunt mult prea scumpe, iar arderea lor generează mai puţin NOx,
ceea ce determină o puternică creşterea a CO, hidrocarburilor şi a aldehidelor.
676 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.4.3.3. Schemele de finanţare ale proiectelor de CGMMP rurale


Acestea reprezintă o pârghie importantă în penetrarea şi dezvoltarea CGMMP în
domeniul rural, mai ales din cauză că în general, consumatorii din zonele rurale nu
au resurse financiare suficiente pentru a implementa astfel de proiecte. Rezolvarea
acestor probleme s-ar putea face utilizând următoarea schemă de finanţare a acestui
tip de proiecte [12.47] – finanţarea ca „a treia parte”; potenţialul consumatorilor
rurali de a realiza o soluţie de CGMMP este adesea redus, sub aspectul resurselor
financiare sau tehnice, ori al cunoştinţelor financiar-juridice necesare. Totodată, în
mod curent asemenea proiecte înseamnă şi un risc financiar. Finanţarea ca a treia
parte presupune participarea unei societăţi de servicii energetice, de tip ESCO.
Acest tip de finanţare se poate realiza în mai multe forme:
– instalarea şi exploatarea noii centrale de cogenerare „BO” – building and
operation – care presupune pe de altă parte şi utilizarea energiei produse.
Ea include finanţarea, construirea şi exploatarea centralei, precum şi acoperirea
cheltuielilor anuale de exploatare;
– contract de management energetic, în cadrul căruia „a treia parte” poartă
responsabilitatea pentru furnizarea serviciului energetic, al proiectării, construcţiei
şi finanţării ansamblului sistemului de cogenerare. Recuperarea costurilor totale
astfel apărute, se bazează pe economia de energie realizată pe seama CCG. Aceste
contracte sunt – adesea – pe termen lung (6-10 ani). Ele impun pe termen lung
stabilitatea preţului, profitabilitatea şi siguranţa economiei estimate. Deoarece
adesea toate aceste condiţii nu se pot îndeplini, aplicarea în practică a schemei este
limitată. De asemenea, valoarea proastă a raportului între preţul de vânzare a
energiei electrice produse şi cel al combustibilului, precum şi reglementările în
vigoare pot reprezenta bariere importante în calea aplicării concrete a acestei
scheme. Cu toate acestea, contractul de management energetic este adesea folosit;
– discount la cumpărarea energiei electrice: finanţarea costului şi instalării
CCG este absolvită de sarcini. Energia electrică obţinută în funcţionare acoperă
costurile cu combustibilul. Pentru energia electrică produsă în cogenerare
finanţatorul obţine un preţ agreat, în timp ce căldura este consumată eliberată de
sarcini. Obstacolele care apar la utilizarea acestei scheme sunt determinate de
preţul coborât al energiei electrice, instabilitatea preţului combustibilului şi
implicarea celei de a treia părţi, care complică coordonarea şi aranjamentul
rezultat;
– discount la cumpărarea căldurii: „a treia parte” finanţează şi pune în
funcţiune CCG, eliberată de sarcini şi îi asigură exploatarea şi mentenanţa.
Beneficiul este realizat pe seama energiei electrice vândută în reţea, iar căldura este
plătită de consumator la un preţ cu discount.

12.4.3.4. Piaţa CGMMP în zonele rurale


În cadrul proiectului PRESMACO – rezultatul abrevierii din limba engleză a
„Promotin of small scale cogeneration in rural areas” – s-au realizat la nivel de ţări
(Austria, Belgia, Franţa, Polonia şi Grecia) o analiză a potenţialilor utilizatori ai
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 677

cogenerării de mică putere din zonele rurale şi preurbane, care sunt: fermele de
porci, serele, staţiile de tratare a apelor uzate, hotelurile, piscinele, mica industrie şi
bazele militare.
Aceşti consumatori, în general, au cereri de căldură/frig şi energie electrică,
ceea ce îi face foarte atractivi pentru alimentarea lor din centralele de
cogenerare/trigenerare de mică putere. Dintre consumatorii enumeraţi mai sus,
s-au considerat ca fiind specifici zonelor rurale fermele de porci, staţiile de tratare a
apelor uzate, serele şi alţii. Pentru aceştia, tabelul 12.29 prezintă consumurile medii
anuale de căldură şi energie electrică, factorii cei mai importanţi care le determină
în final termenul de recuperare brut [12.38; 12.21].
O analiză în detaliu a cifrelor prezentate în tabelul 12.29, făcută în [12.41],
conduce la următoarele concluzii:
– pentru fermele de porci, cererea anuală de căldură este în opoziţie faţă de
aceea de energie electrică. Analiza a 400 de ferme situate în Bretania arată că
unitatea de cogenerare ce ar urma a fi instalată ar putea avea o putere termică de
cca. 23 kWt pentru o durată anuală de alimentare de 4500 h/an;
– fermele de animale justifică cogenerarea de mică putere, atunci când ele
asigură totodată şi prelucrarea cărnii ca aliment – ceea ce măreşte cererea de
energie electrică –. De asemenea, este eficientă soluţia respectivă pentru fermele
care au instalaţii de metanizare pentru tratarea deşeurilor, ceea ce măreşte cererea
de căldură;
– serele au cereri reduse de energie electrică, motiv pentru care nu pot constitui
un potenţial important pentru cogenerare, decât numai dacă beneficiază de facilităţi
pentru vânzarea energiei electrice de joasă tensiune;
– în ceea ce priveşte uscătoriile de lemn, în Franţa de exemplu, majoritatea au
centrale termice cu puteri instalate sub 1 MWt. Cererea lor de căldură este relativ
constantă în cursul anului, având o funcţionare 24/24 de ore şi 365 zile/an.
Aceste caracteristici fac din uscătoriile de lemn o piaţă potenţială excelentă pentru
cogenerare, cu condiţia de a putea utiliza drept combustibil propriile deşeuri de
lemn.

12.5. Stadiul şi perspectivele CGMMP


12.5.1. CGMMP în Germania, Danemarca,
Italia, Spania şi Anglia
În tabelul 12.30 sunt prezentate principalele aspecte şi probleme ce
caracterizează stadiul şi perspectivele soluţiilor de CGMMP, pentru 5 ţări care sunt
în Europa printre promotoarele aplicării acestor soluţii: Germania, Danemarca,
Italia, Spania şi Anglia [12.42; 12.43; 12.44].
Analiza tabelului 12.30 permite următoarele concluzii:
• Conjunctura economică de ansamblu, se dovedeşte esenţială pentru
dezvoltarea rapidă în, general, a cogenerării şi a CGMMP în particular.
678 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Consumatorii tip, cererile medii de energie, potenţialul CGMMP în condiţiile


domeniului rural şi durata de recuperare brută a investiţiei
Tabelul 12.29
Parametrii de bază Consumurile medii anuale de energie Estim. potenţia- Durata de recup.
Consumatorul
care determină valorile lului CGMMP în brută a investi-
tip termică electrică
medii ale cererii UE ţiei (în ani)
1 2 3 4 5 6
Producţia de carne de
Ferme de porci 337 kWt/t 146 kWhe/t 718 MWe 10,3
porc de mâncat (t/an)
Sere (de tomate şi Sere de tomate:
Suprafaţa (m2) 217-600 kWht/m2 0-19 kWhe/m2 5,1
castraveţi) 8687 MWe
Sere floricole Suprafaţa (m2) 60-420 kWht/m2 0-126 kWhe/m2 – –
2676 kWht/1000LE 22268 kWhe/1000LE
Instalaţii de
Locuitor echivalent (Belgia) (Belgia)
tratare 27MWe 3,9-8,4
(LE) 11640 kWht/1000LE 39820 kWhe/1000LE
ape uzate
(Polonia) (Polonia)
Uzine de prelucrare Producţia de lemn
514 kWht/m3 269 kWhe/m3 – 3,0
a lemnului (în m3)
Hoteluri şi
Număr de paturi 3900kWht/pat 1880kWhe/pat – 3,4
pensiuni
19121 kWht/pat 6646 kWhe/pat
(Belgia) (Belgia)
Spitale Număr de paturi – 2,7
29578 kWht/pat 3748 kWhe/pat
(Polonia) (Polonia)
Bazine de înot Suprafaţa (m2) 2549 kWht/m2 793 kWhe/m2 – 2,8
269 kWht/t 65 kWhe/t
(fabrici de bere) (fabrici de bere)
Industrie mică Producţia industrială – 5,5
217 kWht/t 75 kWhe/t
(ind. agro-alimentară) (ind. agro-alimentară)
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 679

Tabelul 12.29 (continuare)


1 2 3 4 5 6
Bazele militare Număr de paturi – – – 4,7
2836 kWht/elev 2836 kWhe/elev
(Austria) (Austria)
Şcoli de pregătire Număr de elevi – 2,8
650 kWht/elev 163 kWhe/elev
(Franţa) (Franţa)
680 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Aceasta se manifestă prin nivelul plăţii energiei electrice produse fie


autoconsumate, fie vândute societăţilor locale de distribuţie, care trebuie să aibă un
asemenea nivel încât să rentabilizeze costurile de investiţii, de întreţinere şi cele cu
combustibilul.
• Costurile cu investiţiile pentru CGMMP sunt încă relativ ridicate,
cu diferenţe apreciabile de la ţară la ţară, influenţate mai ales de nivelul producţiei
instalaţiilor respective.
• Contextul politic, manifestat prin susţinerea tehnologiilor specifice CGMMP,
se dovedeşte de asemenea, important. Voinţa politică a diverselor ţări, în favoarea
cogenerării, este justificată mai sus prin necesitatea economiei de energie primară
şi a emisiilor de CO2. Contextul specific fiecărei ţări în domeniul producerii
energiei electrice, al structurii şi al costului energiei primare utilizate, determină
intensitatea presiunii în favoarea reducerii emisiilor de CO2.
• Susţinerea politică se traduce prin reglementările şi legile în favoarea
cogenerării.
• Diseminarea tehnică a tehnologiilor specifice CGMMP, joacă un rol
important pentru penetrarea soluţiilor respective. Avântul considerabil înregistrat,
de exemplu, în Germania, se datorează în egală măsură şi participării asociaţiilor
tehnice şi al grupurilor de interese, care au diseminat informaţiile relative la
diversele aspecte ale CGMMP: aspectele economice pentru consumatorii,
furnizorii şi societăţile de distribuţie a energiei, implicaţiile asupra puterii electrice
disponibile, asupra emisiilor şi a tuturor aspectelor de mediu.
• Societăţile de distribuţie a energiei electrice reprezintă un factor cheie al
dezvoltării CGMMP. Diseminarea soluţiilor respective depinde mult de aceste
societăţi, care sunt mai ales reticente faţă de CGMMP, care le perturbă activităţile,
preocupările şi mai ales problemele curente. În cele cinci ţări analizate, industria
energiei electrice este în general un monopol compus din mai multe societăţi.
Acolo unde structura organizatorică este mai descentralizată, aceasta favorizează
angajamentul mai deosebit al societăţilor respective – de stat – sau al celor private,
pentru dezvoltarea CGMMP. Este cazul mai ales al Germaniei, Danemarcei şi
într-o oarecare măsură al Angliei.
• Principalele obstacole întâlnite de către CGMMP, sunt practic aceleaşi
pentru toate cele cinci ţări, dar bine înţeles având impacturi diferite.
Acestea sunt, în principal:
– structura alimentării cu energie, care cel mai adesea este centralizată,
ceea ce favorizează dezvoltarea marilor capacităţi de producţie;
– monopolurile locale, care de multe ori frânează, sau chiar elimină
concurenţa CGMMP;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 681

CGMMP în Germania, Danemarca, Italia, Spania şi Anglia


Tabelul 12.30
Nr. Ţara
Caracteristica
crt. Germania Danemarca Italia, Spania, Anglia
1 2 3 4 5
Ponderea CGMMP în Italia: peste 12 MWe
1. producţia de energie a Peste 400 MWe (în 2003) Peste 25 MWe (în 2004) Spania: peste 7 MWe
ţării Anglia: peste 130 MWe
Italia: hoteluri, spitale, staţii,
Hoteluri, spitale, educaţie (universităţi),
epurare ape uzate, complexe de
birouri, cartiere rezidenţiale, complexe Educaţie (universităţi), birouri,
Domenii de aplicare agrement, case de locuit în mediul
2. de agrement/tratament, staţii de epurare cartiere rezidenţiale, complexe de
a CGMMP rural
a apelor uzate, mici aglomerări case de agrement/tratament, spitale
Spania: idem Italia
locuit
Anglia: idem Germania
Italia:MAI cu CH4(57%);MAI cu
biogaz(29%);MAI diesel (14%)
Spania:MAI cu CH4(95%) MAI
Tehnologii de MAI cu CH4 (60%); MAI cu biogaz
3. MAI cu CH4 – marea majoritate diesel (5%)
CGMMP utilizate (12%); MAI diesel (28%)
Anglia:MAI cu CH4 – marea ma-
joritate;MAI diesel (excepţii); MAI
biogaz (câteva cazuri)
Italia: dimensionarea după electric
(durata anuală de utilizare a puterii
Dimensionare:după cererea de căldură
nominale, ≥5000 h/an;
pt. a asigura o durată anuală de utilizare
Dimisionarea: după consumul Spania: dimensionare după termic
a capacităţii maxime de ≥6000 h/an. (durata anuală de utilizare a capacităţii
pt. încălzire pt. a acoperi 60-65%
Aspecte tehnice ale Încărcarea:minimă peste 20% din
4. din consumul maxim, cu durate termice maxime, de 5000-7000 h/an;
CGMMP realizate capacitatea termică maximă - instalată -
anuale de funcţionare de 5000- Anglia:dimensionare după termic, cu
încărcare termică cvasiconstantă. vânzarea surplusului de energie el. în
8000 h/an
Vârful termic: acoperit cu cazane SEE; durata anuală minimă de utilizare a
clasice
capacităţii termice maxime, de ≥5000
h/an
682 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 12.30 (continuare 1)


1 2 3 4 5
Italia: CCG în paralel cu reţeaua
Din punct de vedere electric:CCG
electrică ENEL. Termic,
sunt conectate la reţeaua locală, folosite Din punct de vedere electric.:
funcţionează şi ca trigenerare.
şi ca surse de rezervă locală. CCG sunt conectate la reţeaua
Spania: idem Italia; trigenerare mai
Din punct de vedere termic: folosite locală.
ales pt. hoteluri.
Integrarea CGMMP în în special pt. încălzire şi a.c.c., dar şi pt. Din punct de vedere termic: pt.
5. Anglia: CCG în paralel cu SEE local;
SAC şi SEE existente trigenerare, cu cazane clasice de vârf perioadele de consum de vârf se
cu acord special poate funcţiona şi
dimensionate pt. consumul maxim de folosesc cazane clasice (cu rol şi de
autonom. Termic: alimentare locală
căldură (pt. avaria ICG). Se folosesc şi rezervă de siguranţă); nu se folosesc
(hotel, spital, complexe de agrement)
acumulatoare de căldură pt. consumul acumulatoare de căldură.
mai ales pt. consumatori terţiari.
de vârf.
Uneori şi pt. trigenerare.
MAI folosite au sisteme catalitice fiind Italia: MAI cu amestec sărac şi
şi de tipul cu „ardere săracă”, se asigură catalizator; fără alte măsuri.
încadrarea în normele de mediu Din considerente economice: fără Spania: nu sunt date statistice.
germane. O comparaţie cu CT (pe CH4) eforturi suplimentare faţă de Anglia: condiţia de încadrare în
conduce în medie la reducerea emisiilor reglementările în vigoare. normele engleze – mai elastice.
6. Poluarea atmosferei anuale: SO2 cu 96%; NO2 cu 25%, pt. o CGMMP au avantaje din punct de Fără catalizator, decât la cererea
economie de combustibil de 35% vedere al particulelor, emisiilor de expresă a beneficiarului. Se foloseşte
(la o CCG de 250 kWe, 440 kWt, SO2 şi CO2, dar nu de NOx. drept combustibil aproape axclusiv
1250 MWhe/an şi 220 MWht/an, pt. gazul metan, inclusiv cel din Marea
5000 ore de funcţionare) Nordului.

Investiţia specifică
(€/kWe) Anglia: 640-115
7. 600-1500 600-1400 n
– în unitatea de cogen.: Italia: 600, pentru PCCG =380 kWe
n n
– în CCG complectă: 600, pentru PCCG =2*110 kWe 1260, pentru PCCG =50 kWe n
Spania: 1413, pentru PCCG =223 kWe
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 683

Tabelul 12.30 (continuare 2)


1 2 3 4 5
Preţurile (în €/MWh)
• gaz metan 15-25 (câteva societăţi de gaz) Tarif special de producţie: 35-40 Italia:11; Spania:22; Anglia:10
• energie el. cumpărată 120-160 110 Italia:99; Spania:85-91;
8. de mici consumatori Anglia:–lipsă date
(fără TVA)
• energie el. vândută de 55 (în medie) 63 Italia:–lipsă date; Spania:64,5-67;
CGMMP Anglia:14-29.
Italia: dezvoltarea cogenerării în
Control strict al Guvernului şi a
Nu există o politică naţională centra contextul politicii globale de econo-
Administraţiei naţionale. Guvernul
Politica energetică a lizată pt. încurajarea cogenerării, dar mie de energie, folosirea resurselor
dezvoltă diferite programe în
9. ţării şi cogenerarea în contextul politic general este favorabil energetice regenerabile şi reducerea
sectorul energetic, în contextul
general cogenerării, datorită reducerii emisiilor poluării mediului.
obiectivelor globale ale politicii
de CO2. Spania: idem Italia
energetice.
Anglia: idem Italia
Lege pentru realizarea conexiunii la
În privinţa normelor, ordonanţelor şi reţeaua el. locală. Lege pt. repartiţia Italia: Decrete, legi şi directive prin
legilor, unităţile de cogenerare sunt costurilor conexiunii, între promoto- care se impun condiţii şi restricţii
considerate ca o combinaţie între insta- rul proiectului şi serviciul de distri- CGMMP, sub aspectul siguranţei în
laţiile producătoare numai de energie buţie a energiei el.; costul alimentare, protecţiei mediului şi
Reglementări şi restricţii el. şi sistemul de alimentare cu căldură, conexiunii de la instalaţia de financiar. Obligaţiile tehnice sunt
10.
tehnice pt. CGMMP care se aplică separat. Urmarea: o serie cogenerare până la cel mai apropiat prevăzute de normele ENEL.
de restricţii neprietenoase pt. transformator este suportat de Spania: legislaţia este strâns legată de
cogenerare. Societatea locală care asi- operatorul instalaţiei de cogenerare. Planul Energetic Naţional şi alte legi
gură aprovizionarea cu energie Dacă este necesară redimensionarea ulterior apărute.
răspunde în faţa consumatorilor. reţelei locale, operatorul CGMMP Anglia: idem Italia
suportă costurile respective.
684 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 12.30 (continuare 3)


1 2 3 4 5
Italia: MAI pe CH4: NOx ≤ 450
3 3
MAI cu Pi n < 300 kWe necesită mg/Nm şi CO ≤ 300 mg/Nm .
autorizaţie de funcţionare, cu Nivelul de zgomot: după caz.
încadrarea în limitele: NOx Spania: pt. CGMMP: NOx ≤ 500
3
≤500mg/Nm3, CO ≤650 mg/m3 (la 5% mg/Nm , şi CO ≤ 950 mg/Nm3
Reglementare pt. MAI cu Pi n =50- Nivelul de zgomot: după caz.
O2 în gazele de ardere). În unele regiuni
500 kWe: NOx ≤650 mg/Nm şi CO Anglia: nu există reglementări de
3
≤50
Reglementări şi sunt alte limite: pt. Pi n buc kWe şi 3 mediu specifice CGMMP. Autorităţile
≤ 650 mg/Nm (la conţinut de O2 de
11. restricţii n
PCCG <150kWe, NOx < 350 mg/Nm3 şi locale răspund de calitatea aerului, dar
5%), pt. un randament el. al MAI de
de mediu pt. CGMMP nu pot acţiona asupra instalaţiilor cu
CO<650mg/Nm3, iar pentru 30%. Nivel de zgomot:
< 70 dB în zone industriale şi puteri nominale sub 50 MWt. Aceasta
Pi n /buc>50kWe şi PCCG
n
<300kWe,
35-45 dB în zone urbane (noaptea). a făcut ca, la aceste instalaţii să nu ia
NOx<250mg/Nm3 şi CO ≤250mg/Nm3. amploare utilizarea catalizatorilor.
Nivel de zgomot: ≤70 dB - zone Odată cu creşterea numărului de
industriale, ≤ 35dB - zone urbane, CGMMP instalate, se aşteaptă să se
noaptea. dezvolte rapid introducerea
catalizatorilor.
Promotorul (realizării, CGMMP are Promotorul unei CGMMP trebuie să Italia: municipalităţile răspund de
nevoie de autorizaţia de construcţie, ceară autorizaţia de la autorităţile eliberarea permisului de construcţie a
dată de Landul respectiv. Sunt landuri locale, la finele realizării proiec- CGMMP. Permisul este însoţit de un
(Hamburg şi Baden Wurtenberg) care tului. Aceasta trebuie să ateste acord de conformitate din punct de
Reglementări legale pt. nu impun acest lucru, la CGMMP cu
12. conformitatea proiectului cu regle- vedere fiscal, dat de MF. Preţul de
introducerea CGMMP
Pi n < 1MWe/buc. În unele cazuri mentările în vigoare în materie de vânzare a energiei electrice produsă de
CGMMP poate vinde energie el la terţi, construcţie, măsurile de securitate CGMMP este definit printr-o lege
în baza unei aprobări speciale şi a impuse şi limitele de emisii. Toate bazată pe „costurile evitate”.
dovedirii rentabilităţii economice. acestea pot deveni costisitoare şi Spania: Decret Regal care defineşte
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 685

Tabelul 12.30 (continuare 4)


1 2 3 4 5
Preţul de vânzare a energiei el. produsă reprezintă un obstacol în calea dez- toate regulile şi reglementează tot ce
de CGMMP este în medie de voltării CGMMP. înseamnă producere independentă de
0,055 €/kWh şi creşte odată cu energie electrică. Preţul de vânzare al
scăderea puterii nominale instalată (faţă energiei electrice produsă de CGMMP
de 0,16 €/kWhe care este preţul de se bazează pe „costuri evitate”, de
vânzare către consumatori. producţie, transport şi distribuţie.
Preţul mediu de vânzare (pt. CGMMP
< 15 MWA) este 0,049 €/MWhe şi
de 0,018 €/kWe şi lună.
Anglia: contextul de reglementare
pentru CGMMP este relativ suplu.
Practic, pt. puteri sub 50 MWe,
conform Legii Electricităţii din 1989,
nu este nevoie de nici o procedură de
autorizare. Ca urmare a liberalizării
pieţei energiei electrice, este posibilă
vânzarea oricui a energiei electrice
produsă de CGMMP, cu condiţia plăţii
unei taxe de transport şi distribuţie (la
un preţ relativ neinteresant - coborât).
TRB maxim acceptat Italia: ≤ 4 ani
13. ≤ 7 ani ≤ 4 ani
pentru CGMMP Spania: ≤ 5 ani
686 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 12.30 (continuare 5)


1 2 3 4 5
Italia: cele mai uzuale sunt
autofinanţarea, finanţarea bancară,
lisingul şi de către un terţ.
Pentru cele mai mici CGMMP,
Nu există încă o metodă generalizată, Spania: datorită reticenţei investi-
Modele financiare finanţarea adesea este preluată de
similară celei aplicată în cazul marii torilor faţă de riscul asumat, s-a dez-
14. aplicate pentru însăşi investitor. Pentru CGMMP
cogenerări (finanţarea de către un terţ – voltat „finanţarea în asociere” – idem
realizarea CGMMP mai mari, există o societate de tip
„un al treilea” –). Germania.
ESCO, ce realizează finanţarea.
Anglia: finanţarea furnizorului de
echipamente, sau de către societăţile de
tip ESCO.
Exceptare de taxe pentru energia Italia şi Spania: reduceri de taxe
Taxe specifice electrică produsă şi consumată cu o pentru gazul natural (şi combustibilul
15. Nu există reduceri specifice de taxe
CGMMP lichid uşor, în Spania).
putere sub 150 kWe Anglia: nu sunt reduceri de taxe.
Primă pentru energia electrică Italia: 50% din costul studiului de
fezabilitate şi din investiţie.
Subvenţii specifice La nivel regional şi/sau municipal, de la produsă, de cca. 1,4 cenţi €/kWhe şi
16. Spania: nu există, decât pentru
CGMMP caz la caz. de 2,3 cenţi €/kWe pentru utilizarea proiecte de eficienţă energetică.
r.e.r. Anglia: idem Spania.
Italia: idem Germania. În plus, prin
Diseminarea informaţiilor şi a cunoştin- Prin reglementările specifice şi prin ENEL, reducerea incertitudinilor
telor de bază privitoare la CGMMP, subvenţia pt. vânzarea energiei privind cadrul de reglementări şi preţul
adresate asociaţiilor şi societăţilor din electrice produse. Motivarea de vânzare acceptat pt. en.el. produsă
domeniul energiei. Ameliorarea economică a promotorilor soluţiei. de CGMMP.
Strategia diseminării
17. reglementărilor privind cogenerarea, în Companii promoţionale adresate Spania: încurajarea CGMMP pt.
CGMMP
general, dar mai ales privitor la preţul societăţilor interesate în proiectele domeniul terţiar. Cooptarea interesului
de vânzare a energiei produse. de CGMMP. Dezvoltarea proiec- societăţilor de distrib. a en. el. corelat
Promovarea planurilor de finanţare de telor de CGMMP bazate pe biogaz cu reducerea poluării mediului şi a
către terţi. şi gazificarea biomasei. creşterii eficienţei energetice.
Anglia: idem Italia şi Spania
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 687

– preţul coborât de cumpărare a energiei electrice produsă de CGMMP,


care nu favorizează o politică a „costurilor evitate” calculate pe termen lung;
– practica în acordarea licenţelor, care durează mult timp şi sunt, în general,
neprietenoase;
– lipsa de capital, în particular a privaţilor, pentru a finanţa investiţiile în
proiectele de eficienţă energetică, marcată în general de termene de recuperare
mari;
– deficitul de „materie cenuşie – de cunoaştere” la nivelul consultanţilor
tehnici şi al deciziei.
Noile Directive ale CE, privitoare la cererea unei pieţe interne a energiei
electrice, simultan cu Directiva cogenerării şi cu cele referitoare la mediu, au efecte
contradictorii asupra dezvoltării CGMMP. Astfel, cererea pieţei interne a energiei
electrice, constituie în general un obstacol în acest sens. Multitudinea parametrilor
cum sunt preţul energiei electrice, preţul de cumpărare al acesteia, simultan cu
preţul energiei primare, poate schimba decisiv deschiderea pieţei şi, din păcate,
aceasta poate avea loc într-un sens negativ pentru CGMMP.
Concluzia generală este că, pentru a dezvolta soluţiile de CGMMP şi a le
evidenţia avantajele sunt necesare, în principal, următoarele:
• condiţii economice favorabile care să permită preţuri competitive la nivelul
combustibililor, simultan cu cei de producere a energiei electrice şi a căldurii;
• susţinerea politică la nivel naţional, regional şi local;
• vederi largi, lipsite de prejudecăţi conservatoare, la nivelul societăţilor locale
de distribuţie a energiei electrice, motivate de avantajele reale oferite de CGMMP;
• planuri – scheme – de finanţare care să permită diminuarea dificultăţilor
legate de realizarea investiţiei, la nivelul viitorului proprietar sau utilizator, cum ar
fi finanţarea prin participaţiune sau de către societăţile de tip ESCO;
• identificarea şi coordonarea promotorilor care să asigure promovarea eficace a
soluţiilor şi avantajelor CGMMP;
• informaţii tehnice şi economice pertinente asupra tehnologiilor CGMMP, al
nivelului şi experienţei prezente;
• un număr suficient de furnizori de echipamente şi de societăţi pentru
întreţinerea curentă a cestora;
• reglementări tehnice simplificate pentru obţinerea premiselor de funcţionare,
al controlului emisiilor, al racordării la reţeaua electrică locală etc.

12.5.2. CGMMP în SUA


În SUA, ca şi în alte ţări, soluţia CGMMP s-a aplicat intens începând cu anii
1999, în contextul general al dezvoltării şi al tehnologiilor adecvate producerii
distribuite a energiei electrice [12.45]. Astfel, conform lui Energy Information
Administration (EIA) şi al Institutului de Cercetări pentru Centrale Electrice
(Electric Power Research Institute – EPRI), din totalul puterii electrice instalată şi
racordată la reţeaua electrică de 953 GWe, 72,8 GWe s-au instalat în 931 surse de
producere descentralizată, reprezentând 8,1% din producţia ţării. Din aceasta,
688 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CGMMP reprezintă 9%, realizată sub forma unor sisteme energetice integrate, de
înaltă eficienţă energetică, de tipul soluţiei de cogenerare şi/sau trigenerare.
Pentru a evidenţia importanţa acestor soluţii, fig. 12.23. prezintă unde se situează
diversele tehnologii de CGMMP, faţă de celelalte soluţii de CCG sau de producere
numai de energie electrică, din punctul de vedere al preţului acesteia [12.46].
CCG-TG-40MWe
CCG-TG-25MWe CER
MCCG-MAI-5MWe
MCCG-MAI-1MWe CER cu CbP fără reţinerea CO2
MCCG-MTG-5MWe de 500 MWe cu pe=0,044-0,045 $/kWhe
MCCG-MAI-100 kWe
MCCG-MTG-80 kWe
CER cu CC-TG/TA, de 500 MWe,
CE-TG-100MWe
MTE cu 50% subvenţie-10 kWe cu pe=0,06-0,08 $/kWhe
CE-SF cu 50% subvenţie-500 kWe
MCCG-MTG-30 kWe CER cu ITG CbG cu reţinerea CO2,
CE-TG-40MWe de 450 MWe, cu pe=0,061-0,075 $/kWhe
CE-TG-25MWe
MCCG-PCAF-200 kWe
CE-MAI-5MWe
CE-SF cu 50% subvenţie-100 kWe domeniul comparativ de pieţi
MCCG-PCCT-250 kWe
MCCG-PCMP-10 kWe domeniul de rentabilitate, cu pe=0,07-0,22
CE-MAI-1MWe $/kWhe sau mai mult
CE-TG-5MWe
CE-MD-500 kWe dependent de: gradul de încărcare,
CE-MD-400 kWe proiectare, utilizare
CE-MD-200 kWe
CE-MD-1,5MWe
CE-SF cu 50% subvenţie-5 kWe
CE-MD-1MWe
MTE-10 kWe
CE-MAI-500 kWe
CE-SF-500 kWe
CE-MAI-100 kWe
CE-MD-7,5 kWe
CE-SF-100 kWe
CE-MTG-80 kWe
CE-MD-60 kWe domeniul
CE-SF-5 kWe de pieţi
CE-MTG-30 kWe
CE-MD-30 kWe
CE-PCAF-200 kWe
CE-PCMP-10 kWe
CE-PCCT-250 kWe

0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 1,2 1,4 1,6


Costul energiei ($/kWh)

Fig. 12.23. Domeniul valorilor preţului de cost al energiei electrice (pe) pentru tehnologiile
de producere distribuită incluzând: investiţiile, cheltuielile financiare,
cu combustibilului şi de mentenanţă.
Abrevieri: CER – centrală electrică de referinţă; Cb.P – cărbune praf; CC-TG/TA – ciclu
combinat de turbină cu gaze/turbină cu abur; ITG–CbG – instalaţii de turbine
cu gaze, cu gazificarea cărbunelui; TG – turbină cu gaze; MTG – microturbină
cu gaze; CCG – centrală de cogenerare; MCCG – mini CCG; CE – centrală
electrică; MAI motoare cu ardere internă cu gaze naturale; MD – motoare
diesel; MTE – micro turbine eoliene; SF – solar fotovoltaic; PCAF – pilă de
combustie cu acid fosforic; PCCT – pilă de combustie cu carbon topit;
PCMP – pilă de combustie cu membrană polimerică.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 689

Din fig. 12.23. rezultă că, în condiţiile SUA, mini sau micro centralele de
cogenerare (MCCG) care pot asigura un preţ competitiv pe piaţa energiei electrice
(pe) sunt, în ordinea crescătoare a acestuia, următoarele:
1. MCCG cu MAI având puteri electrice instalate de Pi n = 5…1 MWe;
2. MCCG cu MTG având Pi n = 5 MWe;
3. MCCG cu MAI, având Pi n = 100 kWe;
4. MCCG cu MTG, având Pi n = 80 kWe;
5. MCCG cu MTG, având Pi n = 30 kWe
6. MCCG cu PCAF, având Pi n = 200 kWe;
7. MCCG cu PCCT, având Pi n = 250 kWe;
8. MCCG cu PCMP, având Pi n = 10 kWe.
Eficienţă economică a CGMMP, în condiţiile SUA, se justifică pe baza
aceloraşi argumente existente şi în cazul altor ţări (v. § 12.5.1.), adică: reducerea
poluării mediului, creşterea siguranţei şi a calităţii asigurării cu energie a
consumatorilor, dezvoltarea şi apariţia pe piaţă a tehnologiilor cu înaltă eficienţă
energetică, la costuri iniţiale rezonabile, crearea unui cadru administrativ şi a unor
reglementări prietenoase, cointeresarea distribuitorilor locali de energie electrică,
simultan cu reducerea condiţiilor restrictive privind accesul la piaţa locală a
energiei electrice etc.
Este de remarcat faptul că de la un Stat la altul, condiţiile specifice locale
influenţează decisiv interesul pentru aceste soluţii şi mai ales, eficienţa lor tehnico-
economică. De asemenea, se subliniază rolul „cunoaşterii” acestor tehnologii de
către consultanţii tehnici din domeniul energiei şi nu în ultimul rând, de către
factorii politici de decizie [12.45 şi 12.46].
Un alt factor pozitiv privitor la influenţa asupra penetrării CGMMP îl constituie
utilizarea pe scară din ce în ce mai mare a combustibililor de substituţie, de natură
biologică sau sub formă de deşeuri biologice [12.46].

12.5.3. CGMMP în Canada


În condiţiile creşterii mari a consumului de energie electrică, simultan cu
dorinţa consumatorilor de a beneficia de servicii energetice mai sigure şi de bună
calitate, în Canada s-a propus o restructurare a industriei energiei electrice, prin
descentralizarea producerii sale. Conceptul, dar mai ales ritmul acestei restructurări
este destul de diferit de la un Stat la altul, fiind influenţat în primul rând de
structura resurselor primare de energie, iar în cadrul acesteia, de ponderea în
special a resurselor hidro şi a celor sub formă de cărbune. Ca urmare, penetrarea
producerii descentralizate a energiei electrice este mult diferită de la Stat la Stat.
În acest context, însăşi dezvoltarea CGMMP prezintă diferenţe sensibile de
anvergură între diversele zone geografice ale ţării. În orice caz, tehnologia de bază
aplicată în cazul CGMMP se bazează în mod deosebit pe varianta de turbine cu
690 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

gaze, Canada beneficiind de o industrie bine pusă la punct şi deosebit de


competitivă pe piaţa mondială a instalaţiilor de cogenerare cu turbine cu gaze.
Dezvoltarea CGMMP în Canada este marcată, în principal, de următoarele
aspecte [12.47]:
– disponibilitatea pe piaţă a noilor tehnologii de mini şi micro cogenerare;
– creşterea preţului gazului natural;
– restructurarea pieţei, mai ales din punctul de vedere al necesităţii reducerii
distanţelor de transport şi distribuţie a energiei electrice.
Un aspect specific soluţiei de CGMMP îl constituie accesul surselor de
producere descentralizată a energiei electrice, la reţelele electrice. Din acest punct
de vedere, două din cele şapte principii ale Reglementării Energiei Electrice,
existente în Canada, se referă special la acest acces:
1) orice generator de energie electrică poate avea acces nediscriminatoriu la
reţeaua electrică;
2) utilizarea reţelelor de transport şi distribuţie trebuie plătită în acord cu
serviciile asigurate pentru accesul şi interconectarea cu reţeaua.
Cel de al doilea principiu presupune o monitorizare şi controlul continuu pentru
a respecta corelaţia între capacitatea de tranzit a reţelei şi cererea maximă de
energie electrică. Ca urmare a aplicării corecte a acestui principiu, dezvoltarea în
anumite zone a producerii descentralizate a energiei electrice poate fi practic
imposibilă, ceea ce constituie o frână în calea dezvoltării acestei soluţii în zona
respectivă. Această frână poate fi redusă, dar există trei bariere de neevitat:
• conectarea sistemelor de producere descentralizată a energiei trebuie să fie
controlată prin dispecer, bazat pe tehnologii de management la nivelul sistemului;
• politicile de mediu trebuie să evalueze capabilitatea producerii descentralizate
de a reduce impactul asupra mediului, comparativ cu sursele tradiţionale de energie
electrică;
• trebuie acceptate şi suportate noile metode de măsură.
Dintre acestea, cea de a treia este dificilă de aplicat curent în practică, mai ales
în cazul instalării sistemelor de producere descentralizată a energiei electrice la
consumatorii urbani. Astfel, costurile asociate instalării şi exploatării acestor
sisteme de măsură, combinate cu influenţa asupra structurii tarifului, pot avea
efecte negative majore pentru producerea descentralizată a energiei electrice, care
în acelaşi timp trebuie să beneficieze de efectul de scară prin efectele economice
favorabile [12.47].
Pentru a pune la punct viitorul, pe termen scurt, al producerii descentralizate a
energiei electrice – în general – şi al CGMMP – în particular – societatea de Micro
Centrale sub îndrumarea Asociaţiei Standardizării din Canada, a pus la punct un
ghid tehnic pentru interconectarea, măsurarea şi metodologia de stabilire a preţului
de vânzare/cumpărare a energiei electrice, în condiţiile funcţionării unei CGMMP.
În acelaşi timp, o serie de asociaţii nonguvernamentale, pentru producerea
descentralizată a energiei, din diversele State, alături de Guvernul Canadian,
s-au implicat intens în rezolvarea problemelor tehnice dificile şi al celor de natură
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 691

juridică ce au apărut odată cu amploarea luată de producerea descentralizată,


respectiv de CGMMP.

12.5.4. CGMMP în Japonia


În Japonia, cea mai mare parte din energia primară necesară industriei
energetice este importată. Ca urmare, avându-se în vedere cererea mare de energie,
simultan cu creşterea eficienţei utilizării sale şi a conservării mediului, a fost
normală dezvoltarea puternică a cogenerării. Astfel, aşa cum arată datele statistice,
la finele lui martie 2002 în Japonia existau 3851 de CCG, cu o putere electrică
instalată de 6049 MWe, ceea ce revine la 1570 kWe/CCG. Aceasta permite să se
spună că în Japonia cogenerarea s-a dezvoltat sub forma CGMMP [12.48].
Tabelele 12.31 şi 12.32 prezintă stadiul şi structura CCG, respectiv a CGMMP,
în Japonia şi evoluţia prevăzută la nivelul anului 2002.
Cogenerarea în Japonia, pe sectoare de consum
– stadiu în martie 2002 – [12.48]
Tabelul 12.31
Nr. de CCG Putere electrică Putere electrică
Sectorul de consum
(CGMMP) instalată (MWe) per CCG (kWe/buc)
Comercial 2381 1260 539
Industrial 1470 4789 3258
Total 3851 6049 1570

Perspectiva cogenerării în Japonia


–văzută la nivelul lui martie 2002 – [12.48]
Tabelul 12.32
Putere el. per
Tehnologia de Sectorul de Nr. de CCG/ Puterea el.
CCG/CGMMP
cogenerare consum CGMMP (buc) instal. (MWe)
(kWe/buc)
Comercial 226 242 1247
Turbine cu
Industrie 588 2748 4674
gaze
Total 814 3030 3723
Comercial 1798 406 226
MAI cu CH4 Industrie 475 231 486
Total 2273 636 280
Comercial 1796 572 319
Motoare diesel Industrie 1526 1810 1186
Total 3328 2382 717
Se constată că puterea medie instalată în CCG era, la nivelul lui martie 2002, de
1570 kWe/CCG, din care 536kWe/CCCG în domeniul comercial şi 3258 kWe/CCG
în industrie. Puterea electrică totală instalată, de 6049 kWe reprezenta 2,4% din
totalul puterii instalate în Japonia (254 GWe).
Din punctul de vedere al tehnologiilor de cogenerare, în Japonia nu se folosesc
CCG cu turbine cu abur, ponderea cea mai mare o reprezintă turbinele cu gaze
692 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(50% din totalul puterii electrice instalate), urmate de motoarele diesel (39%) şi
MAI pe gaz metan (11%).
Puterile electrice medii instalate reprezintă cca. 3,7 MWe/CCG, pentru CCG cu
turbine cu gaze, 280 kWe/CCG pentru cele cu MAI pe gaze naturale şi
717 kWe/CCG pentru cele cu motoare diesel, ceea ce arată că în cazul:
– turbinelor cu gaze, în general sunt CCG de mică spre medie putere electrică;
– motoarelor diesel şi al celor cu ardere internă pe gaz metan, sunt CCG de
micro spre mică putere electrică.
Se constată că din puterea electrică totală instalată în CCG, 79% este în
industrie şi numai 21% în domeniul comercial (unde sunt incluse şi CCG
cu destinaţie urbană.
Piaţa cogenerării, pentru sectorul comercial şi cel industrial este prezentată în
tabelele 12.33 şi 12.34 [12.48].
Structura pieţei CCG, în domeniul comercial
– în % din total –
Tabelul 12.33
Structura d.p.d.v. al: Structura d.p.d.v. al:
Subdomeniul nr-lui de puterii el. Subdomeniul nr-lui de puterii el.
CCG instalate CCG instalate
urban: încălzire/ centre de pregătire
1% 7% 5% 4%
climatizare şi sanatorii
cămine - opere birouri 11% 11%
6% 1%
caritabile hoteluri 17% 17%
piscine, băi baze sportive 10% 10%
6% 2%
publice staţii de gaz 4% 0%
şcoli 3% 3% magazine-depozite 13% 20%
spitale 13% 14% alţii 11% 13%

Structura pieţei CCG, în domeniul industrial


– în % din total –
Tabelul 12.34
Structura d.p.d.v. al: Structura d.p.d.v. al:
Ramura Ramura
nr-lui de puterii el. nr-lui de puterii el.
industrială industrială
CCG instalate CCG instalate
energie 5% 13% sticlă şi ceramică 3% 3%
constr. de maşini 13% 11% lemn 19% 7%
echipament el. 9% 8% textile 6% 5%
siderurgie-meta- celuloză şi hârtie
9% 12% 5% 8%
lurgie
chimie şi alţii
18% 25% 15% 7%
farmacie

Stimularea cogenerării în Japonia, a avut loc încă din 1987, prin măsuri de tip
financiar luate la nivelul guvernului (prin subvenţii), dar mai ales prin progresul
tehnologic, care a constat în dezvoltarea producţiei de echipamente de cogenerare
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 693

cu înaltă eficienţă energetică, cu emisii poluante reduse şi competitive economic pe


piaţa energetică.
În ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse reglementărilor în domeniul energiei
– al cogenerării – în Japonia Legea energiei a fost modificată în acest sens de mai
multe ori, ajunându-se la următoarele amendamente principale:
• ridicarea restricţiilor de a intra pe piaţa energiei şi introducerea sistemului de
licitaţie pentru cumpărarea energiei;
• introducerea permisiunii ca un furnizor de energie să poată livra energie la mai
mulţi clienţi;
• relaxarea condiţiilor pentru dezvoltarea businessului în domeniul cogenerării;
• liberalizarea pieţei pentru consumatorii cu o cerere de putere electrică până în
2 MW;
• relaxarea regulilor de siguranţă;
• creşterea gamei de puteri pentru centrale;
• scoaterea necesităţii de a avea un inginer şef pentru instalaţiile de cazan şi
turbină pentru centrale mici (sub 300 kW).
Sub aspectul tehnologiilor de cogenerare pentru CGMMP, în Japonia s-au avut
în vedere două direcţii principale:
• utilizarea mini şi micro instalaţiilor de cogenerare;
• alegerea echipamentelor cu eficienţă energetică cât mai ridicată.
Ţinându-se seama de aceste cerinţe, producătorii japonezi de turbine cu gaze
– mai ales – şi-au diversificat gama de produse, cu precădere spre microturbine.
Pe partea de motoare cu ardere internă au început să fie dezvoltate motoare cu
capacităţi foarte mici (sub 10 kW). Tendinţa este ca randamentul electric al acestor
motoare să atingă 20%, iar cel global 85%.
Pe parte de pile de combustie, în Japonia se dezvoltă această tehnologie,
iar guvernul are drept ţintă ca până în anul 2010 în sectoarele comercial şi
industrial această tehnologie să aibă o capacitate instalată de 2100 MW.

BIBLIOGRAFIE
12.1. Habay, P., Bailly, H., Le développement des micro turbines pour la
cogéneration: la productin d’électricité repartie. Colloque ATEE –
Cogénération quel avenir?, Paris, Franţa 3-4 februarie 1999.
12.2. *** Directiva 8/2004 a Parlamentului Consiliului European.
12.3. Athanasovici, V., Athanasovici, C., Europa despre cogenerare şi
cogenerarea de mică putere, Energetica nr. 7, 2001, România.
12.4. Vâjeu, R.A., Minicogenerarea folosind o microturbină cu gaze, INSA
Lyon, 2002.
12.5. *** Distributed generation versus central generation. Final report, EC/DG
Research Contract ENG2-CT-2000-00441, august 2002.
12.6. Casten, R.T., Downes, B., Optimizing power - how DC could cut costs by
40%, Cogeneration and On-Site Power Production, november - december,
2004.
694 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.7. Athanasovici, V., Bitir, I.I., Minciuc, E., Soluţii de cogenerare de foarte
mică putere - realizări şi perspective, Buletin Informativ nr.1/2000,
RADET, Bucureşti.
12.8. C.C.E. Comunication de la Comission au Conseil, au Parlement
Européen, au Comité Economique et social et au Comité des Régions;
Une stratégie communantaire pour promovoir la production combinée de
chaleur et d’électricité et supprimer les obstacles à son developpement,
Bruxelles, 15/10/1997.
12.9. Lessieur, P., Bernard, A., Total S.A., Le développement de la
cogénération, Colloque ATEE - Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa,
3-4 februarie 1999.
12.10. Beckers, G., Centre National des recherches énergie des Pays Bas
Electricité disséminée: renaissance du motor Stirling, Colloque ATEE -
Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa, 3-4 februarie, 1999.
12.11. Cotard, E., Chargé de mission COGEN Europe, L’Europe et la
cogénération: une libéralisarion en demi tente?, Colloque ATEE -
Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa, 3-4 februarie, 1999.
12.12. Neagu, C., Athanasovici, V., Aspecte legislative, reglementări şi strategii
specifice cogenerării. In WEC Regional Energy Forum, Neptun,
România, septembrie 10-14, 2000.
12.13. Stoyanovitch-Salti, Y., L’autoproduction: champ d’application de la
cogénération. Des monopoles concurrrencés, Barcelona, 16/17 iunie
1992.
12.14. *** Small scale cogeneration: the next energy revolution? Cogeneration,
nr.4 iulie-august 2000, p. 32-43, Londra, Anglia.
12.15. Joel, N. S., Small is profitable - the economic benefits of distributed
generation, Cogeneration, nr. 4, iulie-august 2000, p. 17-27, Londra,
Anglia.
12.16. Kaarsberg, T., Watson, S. Power parks, a now solution for local energy.
Cogeneration, nr.1, 2002, p. 33-38, London , Anglia.
12.17. Harvey, D., Clean building, contribution from cogeneration, trigeneration
and district energy, Cogeneration, nr. 5, 2006, p. 107-115, London,
Anglia.
12.18. Pierce, L. J., Does size really matter?; distributed power and its impact on
centralized power generation plants. Cogeneration, nr. 4, 2002, p. 41-46,
London, Anglia.
12.19. Brown, M., Decentralized energy holds 7% share of total electricity,
Cogeneration, nr.2, 2004, p. 27-33, London, Anglia.
12.20. ***Assessment of distributed generation technology application, Prepared
by Resources Dynamics Corporation. Vienna, 2001.
12.21. Hynes, T., Microturbine manoeuvres, boom, bust, and boom again?
Cogeneration, nr.2, 2005, p. 65-71, London, Anglia.
12.22. Jeffrey, L.P., Microturbine distribured generation using conventional and
waste fuel, Cogeneration, nr.1, 2002, p. 43-46, London Anglia.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 695

12.23. Lars Malmrup, Gaining experience With microturbine CHP,


Cogeneration, nr. 3, 2002, p. 60-62, London, Anglia.
12.24. Machi, E., Campanari, S., Potential developments for gas microturbines
hybrid cycles and trigeneration.
12.25. Escombe, F., Rawnsley, A., Microturbines: applications and oportunities,
Esco Vale Consultancy Services, 1999.
12.26. *** - Supplément Energie Plus, nr.237, 15 decembrie, 1999.
12.27. Buchberger, H., Stromerzeugung aus Biomas; VEOe 650/449, Wien,
1998.
12.28. Reader, G., Performance criteria for Stirling engines at maximum power
output, 5 yh ISEC Conference, Dubrovnik, 1991.
12.29. Evans, R.D., Environmental and economic implications of small scale
CHP, Energy and Environment, Paper 3, Energy Technology Support
Unit (ETSU), 1990.
12.30. West, C.D. Principles and applications of Stirling engines, Van Nostrand
Reinhold, 1986.
12.31. Bezian, J.J., Systemes de piles à combustible pour la cogénération - Etat
de l’art -, Centre Energétique de l’Ecole des Mines de Paris, 1998.
12.32. Obernberger, I., Hammerschmid, A. Dezentrale Biomasse-Kraft-Warme-
Kopplungstechnologien; bm; WV Schriftenreihe Termische
Biomassenutzung, dbv - Verlag, Graz, 1999.
12.33. Fielden, D., Descentralized power and biomass, Cogeneration, nr. 3,
2000, p. 43-46.
12.34. Wakefield, D.W., Coal gasification retrofits. Their economic and
environmental value for small power and cogeneration plants.
Cogeneration, nr. 1, 2001, p. 41-46.
12.35. Bitir, I., Tazerout, M., Le Carre, O., Systemes de cogénération de petite
taile, Etude de Marche, Rapport final, Ecole des Mines de Nantes -
Departement Systemes Energetiques et Environnment, Decembrie, 2000.
12.36. Athanavosici, V., Athanasovici, C. ş.a., Implicaţiile costurilor energiei
termice asupra populaţiei - prezent şi perspective, Energetica, nr. 2, 2006,
p. 76-84, România.
12.37. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Cogenerarea de mică putere - studii de
caz în Bucureşti -, Buletin Informativ al RADET Bucureşti, nr. 3-4, 2000,
p. 20-24.
12.38. Schilken, P., Etat de l’art - Les actions de villes europeénnes sur
l’utilisation des nouvelles technologies de petite cogénération, ADEME,
2001.
12.39. Greene, L., A revolution at home - would allow the UK to offer
international leadership on climate change, Cogeneration, nr.5, 2005,
p. 19-25.
12.40. Löffler, P., Small - scale cogeneration in rural areas, opportunities and
obstacles, Cogeneration, nr. 4, 2002, p. 97-102.
696 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.41. ***, Un marché à explorer: la petite cogénération rurale, Supplément


Energie Plus nr. 227, 15 decembrie, 2001.
12.42. ***, Développement de la petite cogénération en France (50 à 500 kWe) à
partir de l’éxperience acquise au Royaume Uni, au Danemark, en
Allemagne, et en Italie et en Espagne, RARE/Rhônalpénergie -
Environnement, France, 1998.
12.43. Leprich, U., DG in Germany, heading into the mainstream, Cogeneration,
nr. 3, 2005, p. 35-40.
12.44. Campanari, S., Macchi, E., A fresh start? outlook for DG in Italy,
Cogeneration, nr. 3, 2005, p. 73-79.
12.45. Hinrichs, D., CHP in the United States gaining momentum, Cogeneration,
nr. 4, 2002, p. 55-67.
12.46. Wood, E., An alternative view, challenging the U.S. utility perspective on
DG, Cogeneration, nr. 2, 2005, p. 29-38.
12.47. Kendall, C.A., Decentralized energy in Canada ’s electricity industry -
market restructuring and interconnection issues, Cogeneration, nr. 2,
2004, p. 43-53.
12.48. JoToshihoko, Cogeneration in Japan, in a growth phase but needs more
support, Cogeneraion, nr. 4, 2002, p. 71-75.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 697

CUPRINS CAPITOLUL 12

COGENERAREA DE MICĂ ŞI
MEDIE PUTERE – CGMMP

12.1. COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE – CGMMP ................... 597


12.1. CGMMP – generalităţi................................................................................. 597
12.1.1. Ce este CGMMP? ............................................................................... 597
12.1.2. Piaţa CGMMP ..................................................................................... 599
12.1.2.1. Contextul aplicării CGMMP ....................................................... 599
12.1.2.2. CGMMP în condiţiile producerii descentralizate a energiei
electrice ............................................................................................
601
12.1.2.3. Domeniile de aplicare a CGMMP ............................................... 601
12.1.3. Avantajele şi dezavantajele CGMMP .................................................. 604
12.1.3.1. Principalele avantaje ale CGMMP .............................................. 604
12.1.3.2. Principalele dezavantaje, sau limitări, în aplicarea
CGMMP ........................................................................................... 605
12.1.4. CGMMP, un concept energetic revoluţionar ....................................... 606
12.1.5. Aspectele sociale ale CGMMP ............................................................ 607
12.1.6. CGMMP şi contextul legislativ ........................................................... 610
12.1.7. Comunitatea Europeană despre CGMMP............................................ 611
12.2. Tehnologii de cogenerare specifice CGMMP, caracteristici tehnice,
economice şi de mediu ............................................................................... 617
12.2.1. Tehnologii specifice CGMMP ............................................................. 617
12.2.2. Tipurile CGMMP, ca centrale de PD a energiei electrice ................... 618
12.2.3 CGMMP cu turbine cu gaze (CGMMP–TG) ................................ 620
12.2.3.1. Caracteristicile de bază ale microturbinelor cu gaze (MTG)
..........................................................................................................
620
12.2.3.2. Căile de îmbunătăţire în perspectivă a performanţelor
MTG ................................................................................................622
12.2.3.3. Cicluri combinate hibride de MTG şi pile de combustie ............. 622
12.2.3.4. Perspectivele pieţei CGMMP cu MTG ....................................... 623
12.2.4. CGMMP cu mini şi micro motoare cu ardere internă – MMAI .......... 624
12.2.4.1. Randamentul electric şi investiţia unei CGMMP cu MMAI ....... 624
12.2.4.2.Comparaţia între CGMMP cu MMAI şi producerea
separată a căldurii şi energiei electrice......................................... 625
12.2.5. Comparaţie între CGMMP cu MTG sau MMAI ................................ 629
12.2.6. CGMMP cu motoare Stirling – MST .................................................. 634
12.2.6.1. Generalităţi .................................................................................. 634
12.2.6.2. Aspectele funcţionale generale ale MST ................................635
12.2.6.3. Eficienţa energetică a MST ......................................................... 639
698 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

12.2.6.4. Comparaţia între CGMMP cu MST sau MMAI .......................... 640


12.2.7. CGMMP cu pile de combustie – PC.................................................... 645
12.2.7.1. Generalităţi ..................................................................................
645
12.2.8. Caracteristicile tehnice, economice, de mediu şi funcţionale, ale
tehnologiilor utilizate în CGMMP ...................................................... 651
12.3. CGMMP utilizând resursele energetice regenerabile şi gazificarea
cărbunilor ................................................................................................656
12.3.1. CGMMP utilizând biomasa ................................................................ 656
12.3.2. CGMMP utilizând gazificarea cărbunilor............................................ 663
12.4. Aplicaţiile CGMMP..................................................................................... 665
12.4.1. Stabilirea domeniilor de eficienţă a utilizării CGMMP ....................... 665
12.4.2. Aplicaţii urbane ...................................................................................668
12.4.3. Aplicaţii în domeniul rural................................................................ 674
12.4.3.1. Contextul dezvoltării CGMMP în zonele rurale .......................... 674
12.4.3.2. Tehnologiile de mini şi micro cogenerare folosite ...................... 675
12.4.3.3. Schemele de finanţare ale proiectelor de CGMMP rurale ........... 676
12.4.3.4. Piaţa CGMMP în zonele rurale ................................................... 676
12.5. Stadiul şi perspectivele CGMMP ................................................................ 677
12.5.1. CGMMP în Germania, Danemarca, Italia, Spania şi Anglia ............... 677
12.5.2. CGMMP în SUA ................................................................................. 687
12.5.3. CGMMP în Canada ............................................................................. 689
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
693
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 699

Cuprins capitol 12 (partea III)

12.3. CGMMP utilizând resursele energetice regenerabile şi gazificarea cărbunilor ....656


12.3.1. CGMMP utilizând biomasa ...........................................................................656
12.3.2. CGMMP utilizând gazificarea cărbunilor......................................................663
12.4. Aplicaţiile CGMMP ..............................................................................................665
12.4.1. Stabilirea domeniilor de eficienţă a utilizării CGMMP .................................665
12.4.2. Aplicaţii urbane .............................................................................................668
12.4.3. Aplicaţii în domeniul rural ............................................................................674
12.4.3.1. Contextul dezvoltării CGMMP în zonele rurale.....................................674
12.4.3.2. Tehnologiile de mini şi micro cogenerare folosite .................................675
12.4.3.3. Schemele de finanţare ale proiectelor de CGMMP rurale ......................676
12.4.3.4. Piaţa CGMMP în zonele rurale ..............................................................676
12.5. Stadiul şi perspectivele CGMMP ..........................................................................677
12.5.1. CGMMP în Germania, Danemarca, Italia, Spania şi Anglia .........................677
12.5.2. CGMMP în SUA ...........................................................................................687
12.5.3. CGMMP în Canada .......................................................................................689
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................693
TRIGENERAREA 697

13. TRIGENERAREA
13.1. Conceptul de trigenerare
Etimologic, corespunzător „cogenerării”, care înseamnă producerea simultană a
două forme de energie (electrică şi căldură) şi trigenerarea reprezintă producerea
simultană a trei „produse energetice”: căldură, energie electrică şi frig. Acesta va
fi sensul noţiunii de trigenerare, utilizată în această lucrare, ca de altfel de
majoritatea specialiştilor energeticieni [3.1 ... 13.21].
Sunt însă specialişti, care dau un sens mai larg noţiunii de trigenerare, cum ar fi
producerea simultană de:
– căldură, energie electrică şi produse chimice specifice [13.22], care de fapt
integrează o centrală de cogenerare într-un ansamblu de producere a unor produse
chimice;
– căldură, energie electrică şi produse combustibile (gaze), prin gazificarea
cărbunilor [13.23];
– energie electrică, combustibil lichid şi gazos [13.24];
– căldură, energie electrică şi hidrogen [13.25] sau oxigen [13.26].
Această interpretare a noţiunii de trigenerare, după cum rezultă din cele expuse
mai sus, reprezintă de fapt asocierea cogenerării cu producerea unor combustibili
sau a unor produse chimice, care în marea lor majoritate reprezintă în fond tot nişte
combustibili superiori, faţă de cei convenţionali.
Aşa cum s-a arătat însă de la început, în prezenta lucrare se va utiliza noţiunea
de trigenerare, caracterizată în principal de producerea energiei electrice, căldurii şi
frigului, notată abreviat „CTG”.
Similar cogenerării şi trigenerarea trebuie să îndeplinească condiţiile specifice
producerii combinate de energie, cu atât mai mult cu cât ea presupune existenţa
cogenerării. Unele condiţii au însă aspecte specifice legate de instalaţiile ce produc
frigul şi de simultaneitatea consumului de frig, cu cele sub formă de căldură şi
energie electrică. Aceste condiţii sunt:
• producerea căldurii şi a energiei electrice are loc în aceleaşi instalaţii
– instalaţiile de cogenerare (ICG) – în timp ce frigul este produs în instalaţii
speciale – instalaţiile frigorifice (IF) –;
• simultaneitatea producerii căldurii şi a energiei electrice este condiţie
impusă de cogenerare, în timp ce frigul poate fi, sau nu, produs simultan cu
acestea, în funcţie de tipul consumatorului de frig (frig cu caracter tehnologic
– în industrie – sau pentru asigurarea condiţiilor de microclimat în incinte
– pentru climatizare –, după cum s-a arătat în § 2.4.);
• energia primară utilizată pentru producerea căldurii, a energiei electrice şi a
frigului este aceeaşi în cazul frigului produs din căldura sau energia electrică ce
provin din instalaţiile de cogenerare;
• consumul de frig în regim de vârf, poate utiliza, sau nu, aceeaşi formă de
energie primară ca şi frigul realizat pe seama căldurii sau a energiei electrice
produse de instalaţiile de cogenerare.
698 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparând condiţiile ce definesc noţiunea de cogenerare, cu cele pentru


trigenerare, apar următoarele contradicţii, din punct de vedere al producerii
combinate:
a) instalaţiile de producere a frigului sunt separate faţă de cele care produc
energia electrică şi căldura;
b) cererea sub formă de frig poate fi nesimultană cu aceea de energie electrică şi
căldură, care sunt simultane;
c) ca formă de energie, frigul este tot căldură, dar la alt nivel termic, deci din
punct de vedere termodinamic trigenerarea definită mai sus este tot un sistem de
bienergie, similar cogenerării;
d) trigenerarea presupune în mod obligatoriu existenţa în prealabil a cogenerării.
În concluzie, din punct de vedere termodinamic, trigenerarea nu produce
trei forme de energie şi nu îndeplineşte condiţiile de unicitate a instalaţiei de
producere şi nici cele de simultaneitate a frigului, cu energia electrică şi
căldura.
Practic însă, pentru că tehnic soluţia de producere a energiei electrice,
căldurii şi frigului este deja cunoscută sub denumirea de trigenerare, în
lucrarea de faţă se utilizează noţiunea respectivă ca o exprimare
convenţională.
În ceea ce priveşte structura unei centrale de trigenerare (CTG), plecându-se
de la cele de mai sus, rezultă că aceasta este caracterizată de existenşa a două grupe
de instalaţii:
 instalaţiile specifice centralei de cogenerare, cu:
– instalaţiile de cogenerare (ICG), pentru producerea în cogenerare a
energiei electrice şi a căldurii;
– instalaţiile termice de vârf, pentru producerea numai a căldurii;
 instalaţiile, suplimentare faţă de CCG, specifice centralei de trigenerare,
prin:
– instalaţiile de frig (IF) pentru producerea în regim de cogenerare a frigului,
pe seama căldurii sau/şi a energiei electrice produse în cogenerare (IF pot fi cu
absorbţie – IFA – sau/şi cu compresie mecanică de vapori – IFC –);
– instalaţiile de frig pentru producerea acestuia în regim de vârf, utilizând în
general IFC, antrenate cu energie electrică din sistemul electroenergetic sau
produsă de ICG dar în regim de monogenerare. În unele situaţii, în funcţie de
structura capacităţilor termice de vârf instalate (ITV), faţă de aceea a cererilor
simultane de căldură şi frig, cu IF de vârf poate apare eficientă tehnico-economic
utilizarea IFA antrenate cu căldură produsă de aceste instalaţii (ITV).
TRIGENERAREA 699

13.2. Caracteristici generale ale trigenerării –


avantaje, dezavantaje, limitări
Caracteristicile generale ale soluţiei de trigenerare, se referă la două aspecte:
producerea frigului, deci la CTG, şi la transportul şi distribuţia agentului termic
utilizat pentru alimentarea consumatorilor de frig.
Producerea frigului în CTG este caracterizată de:
– instalaţiile de cogenerare (ICG), care produc în cogenerare energia electrică
şi căldura, utilizate ca atare şi pentru producerea frigului în regim de bază, în IFA
şi/sau IFC;
– instalaţiile de producere a frigului (IF), care pot fi cu absorbţie (IFA), sau
cu compresie mecanică de vapori (IFC).
În CTG, frigul este un subprodus al căldurii (în cazul IFA) sau al energiei
electrice (în cazul IFC) produse în cogenerare de ICG.
Având la bază cogenerarea, trigenerarea este soluţia alternativă la producerea
separată a căldurii în CT, a energiei electrice în sistemul electromagnetic (SEE) şi a
frigului în IFC individuale alimentate cu energie electrică tot din SEE, după cum
rezultă din fig. 13.1.

Fig. 13.1. Schema de principiu a


producerii separate a energiei electrice,
căldurii şi frigului: SEE – sistemul
electroenergetic; CT – centrala termică;
CEE, CF, CC – consumatori de energie
electrică, respectiv de frig şi căldură;
RE, RT, RF – reţea electrică, respectiv
termică şi de frig (distribuţie a agentului
de răcire pentru alimentarea cu frig).

Ca urmare, avantajele, dezavantajele şi limitările aplicării soluţiei de trigenerare


rezultă din comparaţia acesteia cu producerea separată a celor trei forme de
consumuri energetice.
• Avantajele trigenerării faţă de producerea separată, sunt similare cu cele
evidenţiate în cazul cogenerării. Ele au la bază efectele favorabile din punct de
vedere tehnic, economic şi al mediului, faţă de producerea separată, care sunt:
– creşte eficienţa energetică globală a producerii energiei;
– pentru aceleaşi cantităţi de energie produsă, se realizează o economie de
energie primară;
– prin concentrarea producţiei celor trei forme de energie şi datorită
economiei de energie primară totală consumată, faţă de producerea separată, scad
costurile unitare de producere;
– prin reducerea consumului de energie primară se reduce poluarea directă şi
indirectă a mediului, cu consecinţele respective sub aspectul ecotaxelor, deci al
costurilor unitare ale energiei livrate de CTG;
700 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– în funcţie de gradul de centralizare/descentralizare a producerii celor trei


forme de consumuri energetice, trigenerarea este mai puţin restrictivă sub aspectul
tipului energiei primare utilizată în CTG;
– în funcţie de nesimultaneitatea consumurilor de căldură cu cele de frig şi
de energie electrică, se aplatisează curba clasată anuală a producţiei de energie a
CTG, ceea ce măreşte gradul mediu anual de încărcare al instalaţiilor de
cogenerare, mărindu-le randamentul mediu anual de funcţionare.
• Dezavantajele trigenerării, faţă de producerea separată, sunt determinate în
principal de:
– în funcţie de gradul de centralizare a producerii celor trei forme de energie,
cresc distanţele de transport ale acestora, de la CTG la consumatori. Aceasta va
influenţa decisiv sistemul de producere şi transport – distribuţie a frigului
(a agentului de răcire), sub aspectul amplasării instalaţiilor de frig – IF – şi al
reţelei de distribuţie a frigului – RF – v. fig.13.1.;
– în funcţie de gradul de centralizare a producerii frigului, cresc pierderile de
căldură – sub formă de frig – ale RF.
Creşterea acestora conduce la reducerea eficienţei energetice a ansamblului
sistemului format din CTG plus transportul şi distribuţia căldurii şi a frigului.
• Limitările de care trebuie ţinut seama la aplicarea trigenerării sunt
determinate de condiţionările suplimentare apărute ca urmare a celor trei categorii
de consumuri energetice, care trebuie asigurate din aceleaşi instalaţii de producere
şi eventual acelaşi sistem de transport şi distribuţie a agenţilor termici utilizaţi
pentru alimentarea cu căldură şi frig. În principal, acestea sunt:
– structura cererilor de energie electrică, cu cele de căldură şi frig, sub aspect
cantitativ şi al simultaneităţii orare şi anuale (sezoniere);
– transportul la distanţă al frigului şi apoi distribuţia sa la consumatori
presupune soluţii tehnice mai ample şi implicit mai costisitoare decât în cazul
căldurii. Aceasta limitează gradul de centralizare a producerii frigului, care
conduce la amplasarea IF cât mai aproape de consumatori. Problema ia amploare
pe măsură ce consumatorii de frig nu au aceleaşi locaţii cu cei de căldură;
– în funcţie de tipul agentului frigorific utilizat în IF, apar probleme
restrictive suplimentare legate de poluarea mediului şi de asigurarea securităţii
consumatorilor faţă de eventualele emisii în atmosferă sub formă de agent frigorific
(în cazul soluţiei amoniacale);
– cererea de frig pentru climatizare a diverşilor consumatori, chiar dacă sunt
de acelaşi tip (casnici, sau terţiari etc.), la aceleaşi condiţii climaterice exterioare,
nu este aceeaşi ca alură a variaţiei şi ca mărime momentană. Aceste diferenţe sunt
determinate de efectele simultane ale factorilor ce influenţează mărimea
necesarului de căldură/frig pentru climatizare (v. § 2.4.). Ca urmare, reglajul
necesarului de frig pentru climatizare trebuie să fie personalizat pentru fiecare
consumator, în parte, sau pe grupe de consumatori similari, ceea ce limitează
gradul de producere centralizată a acestuia, sau impune instalaţii de reglare
automată mai complexe, deci mai costisitoare;
TRIGENERAREA 701

– extinderea introducerii climatizării depinde mult de valoarea facturii pe


care trebuie să o achite consumatorul, adică de capacitatea financiară a acestuia,
ceea ce limitează mult probabilitatea introducerii alimentării centralizate cu frig.
În concluzie introducerea trigenerării este recomandabilă a se face pe fiecare
consumator, sau grupă de consumatori de acelaşi tip, inclusiv sub aspectul
capabilităţii lor financiare de a suporta factura respectivă. Odată cu stabilirea
oportunităţii introducerii trigenerării este obligatorie determinarea gradului optim
de centralizare/descentralizare a producerii frigului, în funcţie de situaţia concretă,
tehnică, economică şi socială a consumatorilor respectivi

13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de


alimentare cu căldură şi frig (SACF)
din centralele de trigenerare (CTG)
Concepţia de realizare a ansamblului unui SACF bazat pe soluţia de trigenerare
constă în modul în care se realizează legăturile funcţionale între centrala de
cogenerare, instalaţia de producere a frigului şi consumatorii de căldură, energie
electrică şi frig. Fig. 13.2. – 13.5. prezintă variantele de bază ale ansamblului unui
SACF, ţinându-se seama de:
– gradul de centralizare/descentralizare de producere a căldurii şi a
frigului;
– amplasarea instalaţiilor frigorifice (IF) faţă de instalaţiile specifice
centralei de cogenerare (CCG): la CCG, în cadrul centralei de trigenerare (CTG),
la consumatorii de frig, sau ca surse intermediare, amplasate între CCG şi
consumatori, în cadrul sistemului de transport la distanţă (ST), similar punctelor
termice centralizate (PTC) pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor, în
general pentru alimentarea cu apă caldă de consum (CQacc) şi încălzire (CQi));
– structura cererii de energie a consumatorilor, pentru asigurarea cu apă
caldă de consum (CQacc), încălzire (CQi), asigurarea cu energie electrică (CE) şi
frig (CF) pentru climatizare şi/sau scopuri tehnologice.
Fig. 13.2. prezintă un sistem descentralizat de alimentare individuală cu
căldură, frig şi energie electrică (SAICF).
Ca orice sistem descentralizat – individual – de alimentare cu energie, acest
SAICF se caracterizează prin:
– CTG cuprinde instalaţiile specifice unei CCG: instalaţiile de cogenerare
(ICG), cele termice de vârf (ITV) şi cele de producere a frigului, formate în cazul
cel mai general (v. § 3.1.), din instalaţia de absorbţie (IFA) şi cu compresie (IFC);
– asigurarea cu energie a consumatorului din contur (C) se face prin reţele
directe de legătură între CTG şi consumatori, specifice fiecărei forme de energie
consumată;
– consumatorul de frig (CF) este alimentat cu frig, pentru climatizare şi/sau
scopuri tehnologice, printr-o reţea de legătură, direct de la IF, utilizând un agent de
răcire ai cărui parametri sunt corespunzători condiţiilor impuse de destinaţia
consumului.
702 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 13.2. Sistemul de alimentare individuală cu căldură, frig şi energie electrică


– SAICF – ; CTG – centrala de trigenerare; C- consumator de energie; CQacc – consumator
de căldură sub formă de apă caldă de consum; CQi – consumator de căldură pentru
încălzire; CE – consumator de energie electrică; CF – consumator de frig; ICG – instalaţii
de cogenerare; ITV – instalaţii termice de vârf; IFA, IFC – instalaţie frigorifică cu
absorbţie, respectiv cu compresie mecanică de vapori; SEE – reţea electrică de legătură cu
sistemul electroenergetic; RTQacc – reţea termică de apă caldă de consum şi recirculare a
acesteia; RTQi – reţea termică de apă caldă, sau apă fierbinte, tur/retur, pentru alimentarea
cu căldură a consumatorului de încălzire; RE – reţeaua electrică locală (la nivelul
consumatorului – C) de alimentare cu energie electrică; RTF – reţea termică de apă rece,
tur/retur, pentru alimentarea cu frig a consumatorului.
Legenda: contur caracteristic; conductă de apă caldă de consum şi
pentru recircularea acesteia; conductă tur/retur de apă caldă sau apă fierbinte
pentru încălzire; conductă tur/retur de apă rece pentru alimentarea cu frig;
reţea electrică.
Acest SAICF este utilizabil pentru un consumator concentrat de căldură, energie
electrică şi frig, specific unui consumator industrial, terţiar, agricol sau unui grup
concentrat de consumatori urbani. Ca anvergură, este specific trigenerării de mică
putere (v. cap. 12).
Fig. 13.3. reprezintă un sistem centralizat de alimentare cu căldură, frig şi
energie electrică (SACCF). El se caracterizează prin:
– CTG cuprinde aceleaşi instalaţii ca şi în cazul fig. 13.2.;
– sistemul de transport a căldurii, utilizează apa fierbinte, tur/retur, în timp ce
sistemul de distribuţie a acesteia cuprinde punctul termic centralizat (PTC) şi
sistemul de reţele de distribuţie. Acestea sunt separate, pentru a.c.c. şi recirculare şi
respectiv RTQi – două conducte tur/retur de apă caldă pentru încălzire;
– sistemul de transport al frigului (RTF) cuprinde reţeaua de agent rece
(apă rece), tur/retur, produsă centralizat în IF din CTG, fiind distribuită la
TRIGENERAREA 703

consumatori. Acest sistem presupune că toţi consumatorii de frig (C1...C3) sunt de


acelaşi tip, admiţând acelaşi agent de răcire, cu aceiaşi parametri. Acesta este cazul,
în general, al consumului de frig pentru climatizarea spaţiilor, în vederea asigurării
parametrilor de microclimat pentru satisfacerea condiţiilor de desfăşurare normală
a activităţii umane, conform normelor impuse de necesarul de frig pentru
climatizare – v. § 3.1.

Fig. 13.3. Sistemul de alimentare centralizată cu căldură, frig şi energie electrică –


SACCF -; ST – sistemul de transport a energiei; SD – sistemul de distribuţie a energiei;
RTQ – reţelele de transport ale energiei; RDQacc, RDQi – reţelele de distribuţia a a.c.c. şi
recirculare, respectiv ale apei calde pentru .încălzire, tur/retur; C1...C3 – consumatori.
Restul notaţiilor şi legenda sunt identice cu cele utilizate în fig. 13.2.
Deci, în cazul acestei variante de SACFF, transportul căldurii şi al frigului se
face pe conducte separate: tur/retur apă fierbinte pentru căldură (pentru PTC) şi
tur/retur agent de răcire pentru climatizare;
– distribuţia se realizează separat pentru fiecare tip de consum în parte, printr-un
sistem de alimentare în paralel a tuturor consumatorilor (SD). El este format din:
a.c.c. şi recirculare pentru (Cacc), apă caldă pentru încălzire (CQi) – tur/retur – ,
agent de răcire pentru climatizare (CF) – tur/retur – şi reţea electrică de distribuţie,
pentru consumul de energie electrică (CE).
Ca urmare, distribuţia căldurii şi a frigului se realizează separat pentru fiecare
tip de consum în parte (a.c.c., Qi, F).
704 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Acest SACCF este caracteristic alimentării centralizate cu căldură, frig şi


energie electrică a mai multor consumatori de acelaşi tip; cu aceeaşi structură a
consumurilor şi aceleaşi condiţii generale impuse în cursul alimentării cu energie.
Fig. 13.4. prezintă o altă variantă a unui SACCF. Faţă de varianta din fig. 13.3.
apar următoarele diferenţe:
– instalaţiile de frig nu mai sunt amplasate în cadrul conturului CTG, ci ca o
staţie centralizată (SFC) amplasată în zona de consum, ca şi PTC, ambele
alimentate cu acelaşi agent termic – apă fierbinte tur/retur;
– ca urmare a noii amplasări a SFC, numărul reţelelor de transport se reduce la
două: una de apă fierbinte (tur/retur) şi reţeaua de alimentare cu energie electrică.

Fig. 13.4. Sistemul de alimentare centralizată cu căldură, frig şi energie electrică


– SACCF–, utilizând PTC pentru alimentarea cu căldură şi staţii de frig (SFC) amplasate în
zonele de consum de căldură şi respectiv de frig; RTQF – reţea de transport a apei fierbinţi
(tur/retur) pentru consumurile de căldură (pentru PTC) şi cele de frig (SFC); RDF – reţea de
distribuţie a agentului rece pentru consumatorii CF, tur/retur. Restul notaţiilor şi legenda
sunt identice cu cele utilizate în fig. 13.2.
Distribuţia căldurii şi a frigului se realizează la fel ca în cazul schemei 13.3.
Important: soluţia de alimentare în paralel cu apă fierbinte, atât a PTC cât şi a
SFC presupune că tot timpul anului aceasta va asigura parametrii cei mai ridicaţi
dintre cei impuşi pe de o parte de alimentarea PTC şi respectiv de SFC. Aceasta
înseamnă că, din cauza SFC, pe perioada funcţionării acesteia, temperatura apei
fierbinţi în reţeaua RTQF nu va putea să scadă sub cca. 110-120ºC (la intrarea în
TRIGENERAREA 705

SFC), chiar dacă pentru încălzire în PTC s-ar putea funcţiona cu o temperatură mai
redusă, conform graficului de reglaj termic impus la intrarea în PTC (v. cap. 19.).
Faţă de varianta din fig. 13.3., noua alternativă reduce numărul conductelor de
transport pentru căldură şi frig, de la două (RTQ – tur/retur şi RTF – tur/retur),
la una singură (RTQF – tur/retur), ceea ce diminuează investiţiile aferente acestora.
În schimb, în timp ce în varianta din fig. 13.3. temperatura apei fierbinţi în RTQ
poate fi variabilă în cursul funcţionării, iar vara constantă la cca. 70ºC pentru că
trebuie să asigure numai consumul de a.c.c. (la 50ºC), în varianta nouă această
temperatură trebuie să rămână constantă tot timpul anului, la cca. 110-120ºC
(inclusiv vara, dacă frigul este necesar climatizării spaţiilor). Creşterea valorii
medii a temperaturii apei fierbinţi în cazul din fig. 13.4. va determina:
a) creşterea pierderilor anuale de căldură pentru noua reţea RTQF, faţă de cele
ale RTQ din fig. 13.3. (pentru perioada de alimentare cu frig, RTF va avea acelaşi
regim termic ca şi RTQF);
b) dacă ICG din CCG sunt turbine cu abur, creşterea valorii medii anuale a
temperaturii apei fierbinţi livrată din contrapresiunea sau prizele reglabile ale
acestora, va conduce la scăderea producţiei anuale de energie electrică în regim de
cogenerare, cu toate efectele tehnice şi economice nefavorabile ce decurg din
aceasta: creşterea costului unitar al energiei produsă de CCG. Acest ultim efect este
funcţie de gradul mediu anual al creşterii temperaturii apei fierbinţi în conducta de
ducere, în perioada alimentării cu frig (a funcţionării SF), faţă de varianta
alimentării numai a PTC;
c) deoarece în varianta din fig. 13.4., returul reţelei RTQF este comun, de la
PTC şi SFC, în cursul funcţionării SFC, temperatura medie a sa va fi mai mică
decât returul rezultat de la PTC. Aceasta are următoarele consecinţe pozitive:
– în cazul ICG cu turbine cu abur, determină creşterea indicelui de
cogenerare realizat, ceea ce va mări producţia de energie electrică în cogenerare
(v. § 7.2.3.);
– în cazul ICG cu turbine cu gaze, sau cu motoare cu ardere internă, va mări
diferenţa medie logaritmică de temperatură pe cazanul recuperator, ceea ce va
determina reducerea suprafeţei de transfer de căldură a acestuia, deci va reduce
investiţia aferentă;
– în cazul ICG cu MAI, schema de recuperare a căldurii va fi în mod
obligatoriu de tip serie, deoarece pe timpul funcţionării SFC, temperatura de tur a
STQF va fi tot timpul peste 100ºC (v. § 6.3.8.).
Fig. 13.5. prezintă o a treia alternativă de realizare a SACCF, din punctul de
vedere al amplasării SF şi al PTC. Faţă de varianta din fig. 13.4. apar următoarele
elemente specifice noi:
– alimentarea cu căldură şi frig a consumatorilor se face descentralizat, prin
folosirea modulelor termice (MT) şi respectiv a (SFI);
– sistemul de reţele de distribuţie utilizează o singură reţea de apă fierbinte
(tur/retur) – RDQF – pentru alimentarea atât a MT, cât şi a SFI.
706 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 13.5. Sistemul de alimentare centralizată cu căldură, frig şi energie electrică – SACCF
-, cu distribuţia descentralizată a căldurii şi a frigului; MT – module termice (puncte
termice individuale – PTI); SFI1...3 – staţii pentru producerea descentralizată a frigului;
RDQF – reţea locala de distribuţie a agentului termic – pentru consumatorii de căldură şi
frig pentru climatizare; RDE – reţea locală de distribuţie a energiei electrice pentru
consumatorii respectivi. Restul notaţiilor şi legenda sunt identice cu cele utilizate în
fig. 13.2.
Ţinându-se seama de aceste elemente specifice, apar următoarele:
– agentul termic utilizat în reţeaua termică comună, pentru PTC şi SFI, trebuie
să asigure în fiecare moment al funcţionării condiţiile calitative şi cantitative cele
mai restrictive dintre cele impuse de instalaţiile respective;
– sistemul centralizat de reglaj, adoptat la CCG pentru agentul termic livrat în
RTQF, trebuie să ţină seama de simultaneitatea condiţiilor cantitative şi calitative
impuse de PTC şi respectiv SFI.
Ca urmare, în cursul funcţionării SFI, pentru IFA, în conducta de ducere a apei
fierbinţi (RTQF) trebuie asigurată o temperatură minimă de cca. 100ºC, chiar dacă
la intrarea în PTC consumatorii de căldură ar admite temperaturi mai mici. La fel,
în perioadele în care SFI nu funcţionează, temperatura minimă a apei fierbinţi la
intrarea în PTC va fi aceea impusă de consumatorii de încălzire (CQi), în funcţie de
tipul de reglaj adoptat pentru aceştia. Astfel, temperatura medie anuală a apei
fierbinţi în conducta tur de apă fierbinte va creşte, faţă de valoarea corespunzătoare
TRIGENERAREA 707

schemei din fig. 13.3. Efectele acestei creşteri şi respectiv a scăderii pe conducta
comună de retur a apei fierbinţi, sunt similare celor prezentate pentru schema din
fig. 13.4., extinse în acest caz şi la reţeaua de distribuţie, care are practic acelaşi
regim de funcţionare ca şi al celui din reţeaua de transport (RTQF).
Stabilirea variantei de SACCF, dintre cele trei alternative prezentate în
fig. 13.3. ... 13.5., se face pe baza calculelor tehnico-economice. Rezultatele
acestora vor fi influenţate, în principal, de următoarele elemente:
– valorile de calcul ale consumurilor de căldură sub formă de apă caldă de
( )
consum q acc c
( ) ( )
, încălzire qic şi cel de frig q cf , ţinându-se seama şi de
simultaneitatea acestora;
– structura relativă a cererii totale de căldură pentru încălzire şi prepararea apei
((
calde de consum, faţă de cererea de căldură a IFA qic + q accc
) c
)
/ q IFA ;
– gradul anual de simultaneitate a consumurilor de căldură pentru încălzire şi
climatizare, în funcţie de curbele de variaţie anuală ale acestora;
– distanţele de transport a căldurii şi frigului, între CTG sau CCG şi
consumatori, respectiv PTC şi SFC centralizată – pentru cazul fig. 13.3. şi 13.4.;
– ponderea producţiei de frig din IFA şi IFC, faţă de total, în cazul variantelor
din fig. 13.3. şi 13.4.;
– tipul ICG utilizate şi a ponderii căldurii livrată de acestea, pentru alimentarea
cu căldură şi respectiv pentru IFA, faţă de aceea livrată de ITV.
În vederea calculelor tehnico-economice, în tabelele 13.1...13.3 sunt prezentate
condiţiile de dimensionare şi regimurile caracteristice de funcţionare pentru
instalaţiile frigorifice, reţelele termice de transport şi de distribuţie, specifice
SACCF, în cele trei variante corespunzătoare fig. 13.3. ... 13.5.
708 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Condiţii de dimensionare şi regimuri caracteristice de funcţionare ale IF, în cazul SACCF


Tabelul 13.1
Configuraţia funcţională de principiu
Condiţii de dimensionare Regimuri caracteristice de funcţionare
– caracteristici
1 2 3
Varianta de SACCF din fig. 13.3.
IF ∈ (IFA+IFC) amplasată la CTG n n
FCTG c = ∑j =1
F jc = FIFAc + FIFC c , FTCG (τ F ) = ∑ (F ( τ
j =1
)
F) j = (FIFA(τ F ) + FIFC (τ F ) ),

ţinând seama de simultaneitate, unde:


unde: FIFA(τ F ) = (FCTG (τ F ) ) ⋅ (α IF (τ F ) )
FIFAc = FCTG c ⋅ α cIF FIFC (τ F ) = (FCTG (τ F ) ) ⋅ (1 − α IF (τ F ) )
FIFC = FCTG ⋅ 1 − α cIF
c c
( ) QIFA(τ F ) = (FIFA(τ F ) ) / (COPIFA (τ F ) )
QIFAc = FIFAc / COPIFA
c EIFC (τ F ) = (FIFC (τ F ) ) / (COPIFC (τ F ) )
funcţionarea RTF:
EIFC c = FIFC c / COPIFC
( ( ))
c
.
Gar (τ F ) = FCTG (τ F ) / car ⋅ t ar
'
(τ F ) − t ar
"
(τ F )
Dimensionarea RTF:
Gar c
( (
= FCTG c / car ⋅ t ar
', c
− t ar
", c
)) '
în care t ar (τ F ) şi t ar
"
(τ F ) depind de metoda de reglare
unde: a FCTG (τ F ) .
", c
(
t ar = t ar + FIFA / Gar ⋅ car
', c c c
( ))
Varianta de SACCF din fig. 13.4.
∈(IFA+IFC) amplasată semicentralizat
SFC∈ n n
FSFC c = ∑F
j =1
c
j = FIFAc + FIFC c , FSFC (τ F ) = ∑ (F ( τ
j =1
)
F) j = (FIFA(τ F ) + FIFC (τ F ) ),

ţinând seama de simultaneitate, unde:


unde: FIFA(τ F ) = (FSFC (τ F ) ) ⋅ (α IF (τ F ) )
FIFAc = FSFC c ⋅ α cIF ; FIFC (τ F ) = (FSFC (τ F ) ) ⋅ (1 − α IF (τ F ) )
TRIGENERAREA 709

Tabelul 13.1 (continuare 1)


1 2 3
notă: tRTQF identică pentru toate SFC. c c
(
FIFC = FSFC ⋅ 1 − α cIF ) QIFA(τ F ) = (FIFA(τ F ) ) / (COPIFA (τ F ) )
QIFA = FIFA / COPIFA
c c c EIFC (τ F ) = (FIFC (τ F ) ) / (COPIFC (τ F ) )

EIFC c = FIFC c / COPIFC


c ( (
G IFA (τ F ) = (QIFA(τ F ) ) / caf ⋅ t RTDF (τ F ) − t IFA (τ F ) ))
Dimensionarea racordului de apă Gar (τ F ) = (FSFC (τ F ) ) / (c ⋅ (t
ar ar (τ F )
"
− t ar
'
(τ F ) ))
fierbinte din RTQF, pentru SFC:
c
GIFA ( (
= QIFAc / caf ⋅ t RTDF
c
− t IFA
c
; ))
dimensionarea reţelei de distribuţie a
agentului de răcire – RDF:
c
( (
Gar = FSFC c / car ⋅ t ar
", c
))
− t ar
', c

Varianta de SACCF din fig. 13.5.


SFIj∈(IFA+IFC)j amplasate la FSFI j ≡ F jc = FIFAcj + FIFC cj
c
( )
n

consumatorii de frig − CFj FSFI (τ F ) = (F (τ F ) ) j = FIFA j (τ F ) + FIFC j (τ F ) ,



unde: FIFAcj = FSFI cj ⋅ α cIF , j ; j =1

( )
FIFC cj = FSFI cj ⋅ 1 − α cIF , j
unde:
( )(
FIFA j (τ F ) = FSFI j (τ F ) ⋅ α IF , j (τ F ) )
QIFAcj = FIFAcj / COPIFA
( )( )
c
,j FIFC j (τ F ) = FSFI j (τ F ) ⋅ 1 − α IF , j (τ F )
EIFC j = FIFC j / COPIFC , j
c c c
( j F ) ( IFA, j F )
QIFA (τ ) = FIFA (τ ) / COP
j F (τ )
Dimensionarea racordului de apă EIFA j (τ F ) = (FIFC j (τ F ) )/ (COPIFC , j (τ F ) )
fierbinte din RTQF, pentru SFIj:
c
G IFA c
( ( c c
))
, j = QIFA j / c af ⋅ t RTQF − t IFA, j
GIFA, j (τ F ) = (QIFAj (τ F ))/ (caf ⋅ (t RTQF (τ F ) − t IFA, j (τ F )))
notă: tRTQF identică pentru toate SFIj.
Dimensionarea racordului de agent de Gar , j (τ F ) = (FSFI j (τ F ) )/ (car ⋅ (t ar
"
, j ( τ F ) − t ar , j ( τ F ) ))
'

răcire de la consumatorul CFj:


c
Gar c
( ( ))
, j = FSFI j / car ⋅ t ar , j − t ar , j
", c ', c
710 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.1 (continuare 2)


Notaţii folosite: FCTG, FSFC, FSFIj, FIFA, FIFC – debitul de frig produs de IF la nivelul CTG, SFC, SFIj şi respectiv de IFA şi IFC, în
kWf; QIFA – debitul de căldură necesar „antrenării” IFA; EIFC – puterea electrică necesară „antrenării” IFC, în kWt, respectiv kWe; Gar –
' "
debitul de agent de răcire pentru alimentarea cu frig, în kg/s; t ar , t ar – temperatura agentului de răcire în conducta de ducere, respectiv de
retur, în °C; tar – temperatura agentului de răcire la ieşirea din IFA, în °C; α IF – cota de frig dată de IFA, din tot debitul de frig livrat de
ansamblul instalaţiei frigorifice – IF –; COPIFA, COPIFC – coeficientul de performanţă al IFA, respectiv al IFC; car, caf – căldura specifică a
agentului de răcire, respectiv a apei fierbinţi, în kJ/kg⋅grd; Fj – debitul de frig necesar consumatorului CFj, în kWf; τ F – perioada consumului
de frig; t RTQF , t IFA – temperatura agentului termic din RTQF, respectiv la ieşirea din IFA, în °C; t ICG – temperatura de ieşire a agentului
termic utilizat în IFA pentru „antrenare”, în °C; notaţiile cu indicele superior „c” corespund valorilor de calcul ale mărimilor respective;
notaţiile cu indicele inferior „j” corespund valorilor mărimilor respective, la nivelul fiecărui consumator de frig CFj.
Observaţii:
– în cazul SACCF din fig. 13.3.: în orice moment din cursul perioadei de alimentare cu frig (τ F ) , temperatura t ar '
( )
este aceeaşi pentru
toţi consumatorii de frig (CFj); temperatura ( ) este valoarea de amestec a debitelor G
"
t ar ar , j returnate de consumatorii de frig, având fiecare
"
temperatura t ar ,j ;

– în cazul SACCF din fig. 13.4.: în orice moment din cursul perioadei de alimentare cu frig (τ F ) , temperatura tRTQF a apei fierbinţi la
'
intrarea în IFA trebuie să fie cel puţin egală cu temperatura minimă necesară „antrenării” IFA (≥100°C), în funcţie de tipul acesteia; t ar este
"
aceeaşi pentru toţi consumatorii de frig arondaţi la SFC; t ar este temperatura de amestec a debitelor Gar returnate de consumatorii arondaţi la
"
SFC, cu temperaturile aferente t ar ,j ;
– în cazul SACCF din fig. 13.5.: aceleaşi observaţii făcute în cazul fig. 13.4., cu menţiunea că este cazul SFI, în loc de SFC.
TRIGENERAREA 711

Condiţii de dimensionare şi regimuri caracteristice de funcţionare ale RT, în cazul SACCF


Tabelul 13.2
Configuraţia funcţională de
Condiţii de dimensionare Regimuri caracteristice de funcţionare
principiu – mărimi caracteristici
1 2 3
Varianta de SACCF din fig. 13.3.
a) Reţeaua de apă fierbinte – RTQ – două conducte tur/retur, identice ca diametru
– iarna, pe durata ( τi ):
∑( ) ∑( )
RTQ face legătura între CTG şi m m
diversele PTC QCTG c = QPTC c l = Qic + Qacc
c

( ( ))
l m
l =1 l =1 Gaf (τi ) = (QPTCl (τi )) / caf ⋅ taf' (τi ) − taf" ,l (τi )

şi l =1

(Q ) = ∑ ((Q ) )
n
c c unde:
i l i l j n
j =1 QPTCl (τi ) = ∑ (Q i ,l (τ i ) + Qacc,l (τi ) ) j

(Q ) = ∑ ((Q ) )
n j =1
c c
acc l acc l j – vara, pe durata ( τ v ):
j =1

G = QCTG / (c ⋅ (t )) ∑ (QPTC (τ )) / (c ⋅ (t ))
m
c
af
c
af
', c
af − t af
", c
Gaf (τv ) = l v af
'
af (τv ) − t af
"
(τv )
l =1
unde:
n
QPTCl (τ v ) = ∑ (Q
j =1
acc ,l ( τ v ) j)
b) Reţeaua pentru agentul de răcire – RTF – două conducte tur/retur, identice ca diametru
– pe toată perioada alimentării cu frig ( τ F ):
∑( )
RTF face legătura între CTG şi n
consumatorii de frig – CFj – FCTG c = F c j , ţinând seama de n
j =1 FCTG (τ F ) = (F (τ F ) ) j , ţinând seama de

j =1
712 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.2 (continuare 1)


1 2 3
simultaneitatea valorilor F ( ); c
j
simultaneitatea valorilor (F (τ F ) ) j ;

∑ (G )
n

∑( )
n
c
Gar = c
Gar = Gar (τ F ) = ar ( τ F ) j =
j
j =1
j =1

∑ ((F (τ ( ( )))
n

∑ (F ) / (c ⋅ ( )) )
n
= c ", c
t ar − t ar
', c = F) j / car ⋅ t ar
"
(τ F ) − t ar
'
(τ F ) ,
j ar
j =1
j =1

este aceeaşi pentru toţi consumatorii unde: t ar (τ F ) este aceeaşi pentru toţi consumatorii de
'
', c
unde: t ar
de frig (CFj); t ar", c
este dată de: frig (CFj), pe toată perioada ( τ F ); t ar"
(τ F ) este dată
de:
∑ ((t ) )/ G
n

∑ (t ) /G
", c
t ar = ", c
⋅ Gar
c c n

j =1
ar j ar "
t ar (τ F ) = ar ( τ F ) ⋅ Gar ( τ F ) j
"
ar (τ F )
j =1
Varianta de SACCF din fig. 13.4.
Reţeaua de apă fierbinte – două conducte tur/retur, identice ca diametru
RTQF face simultan legătura între QCCG c = QPTC c + QSFC c , ţinând seama de – iarna, pe durata ( τi ):
CCG cu PTCl şi SFCl
simultaneitatea valorilor QPTC c cu QSFC c ; QCCG (τi ) = QPTC (τi ) + QSFC (τi ) , ţinând seama de
simultaneitatea lui QPTC şi QSFC;
∑( )
m
QPTC = c c
QPTC , unde: unde:
l

∑ (QPTC )
l =1 m
• QPTC (τi ) = (τi ) ,
(QPTC ) = ∑ ( )
n l
c
l QPTClc j , l =1
j =1 în care:

∑ (QPTC )
în care: n
QPTCl (τi ) = l (τi ) j
şi
j =1
TRIGENERAREA 713

Tabelul 13.2 (continuare 2)


1 2 3
(QPTC ) j = (c
Qic + Qacc
c
j ), (QPTCl (τi )) j = (Qi (τi ) + Qacc (τi )) j ,
ţinând seama de simultaneitatea Qic ( ) j cu ţinând seama de simultaneitatea Qi (τi ) ( ) j cu
(Q ) c
acc j şi de tipul PTCl ; (Q acc ( τ i ) j) şi de tipul PTC ; l

∑ (QSFC ) , unde:
m m
QSFC c = c
l
• QSFC (τi ) = ∑ (QSFC (τ ))
l =1
i l
l =1

(QSFC ) = (FIFA / COP ) =


c
l
c c
IFA l
(QSFC (τi ) )l = ((FSFC (τ i ) ⋅ α SFC (τi )) / (COPIFA (τi ) ))l
= ((FSFC ⋅ α )/ COP ) ,
c c c şi

(FSFC (τi ))l = ∑ (Flc ) j = ∑∑ (F (τi )) j ,


SFC IFA l n m n
în care:

(FSFC ) = ∑ (F ) = ∑∑ (F )
n m n j =1 l =1 j =1

ţinând seama de simultaneitatea (F (τ i ) ) j al


c c c
l l j j , ţinând
j =1 l =1 j =1
consumatorilor de frig (CF (τi ) ) j
seama de simultaneitatea (F ) al c
j

( ). ∑ (G )
m
consumatorilor de frig CF j Gaf (τ i ) = af (τ i ) + Gaf (τ i ) l
PTC SFC

l =1
Gafc = Gafc , PTC + Gafc ,SFC
unde:
unde:
∑ (G )=
m

af (τ i ) l
∑( ) = ∑( )/
m m PTC
Gafc ,PTC = Gafc , PTC l c
QPTC l l =1
l =1 l =1

( ( )) ∑ (Q (τ ) + Q (τ )) / (c ⋅ (t (τ ) − t (τ )))
m
/ caf ⋅ t af',c − t af
",c = i i acc i l af
'
af i
"
af i
l =1

în care (t (τ ) ) este aceeaşi pentru toate (PTC (τ ) ) ,


şi
'
af i i
714 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.2 (continuare 3)


1 2 3

∑ (G ) = ∑ (QSFC ) /
m m
iar "
t af (τi ) este dată de:
Gafc ,SFC = c
af ,SFC l
c
l

∑( )(
 " 
) ∑( )
l =1 l =1 m m

/ (c ⋅ (t − t ))
"
t af ( τi ) =  t af (τi ) ⋅ Gaf (τi ) / Gaf (τi ) l 
',c ",c
 l 
af af af l =1  l =1 
– vara, pe durata τ v , sunt valabile relaţiile de mai
sus, ţinându-se seama că Qi (τ v ) = 0 .
Varianta de SACCF din fig. 13.5.
Reţeaua de apă fierbinte – două conducte tur/retur, identice ca diametru
RTQF face simultan legătura între QCCG c = QMT c + QSFI c , QCCG (τ) = QMT (τ) + QSFI (τ)
CCG cu MTj şi SFIj ţinând seama de simultaneitatea valorilor
ţinând seama de simultaneitatea valorilor
c c QMT (τ) cu QSFI (τ) ;
QMT cu QSFI ;
n
QMT (τ) = ∑ (Q (τ) + Q )
acc ( τ) j
∑ (QMT ) = ∑ (Q )
n n
i
QMT c = c
j
c
i + QMTacc
c
j j =1
j =1 j =1
şi

∑ (QSFI ) = ∑ (QIFA )
n n n
QSFI c = =
∑ (QSFI (τ))
c c
j j QSFI (τ) = j =
j =1 j =1 j =1

∑ (FIFA )
n n
= =
∑ ((FSFI (τ) ⋅ α (τ) ) / (COPIFA (τ) )) j ;
c c
/ COPIFA j = SFI
j =1 j =1

∑ ((FSFI )( ))
n
Gaf (τ) = Gaf ,MT (τ) + Gaf ,SFI (τ)
= c
⋅ α cSFI / COPIFA
c
j
j =1 în care:
TRIGENERAREA 715

Tabelul 13.2 (continuare 4)


1 2 3
= Gafc ,MT + Gafc ,SFI
∑ (G )j =
Gafc n
Gaf ,MT (τ) = af ,MT (τ)
unde: j =1

∑ (G )
n

∑ (QMT (τ)) / (c ⋅ (t ))
n
Gafc ,MT = c
=
af ,MT j = j af
'
af (τ) − t af
"
( τ)
j =1
j =1

∑ (QMT ) / (c ⋅ (t ))
n
şi
= c
af
',c
− t af
",c

∑ (G )
j af n
j =1
Gafc , SFI (τ) = c
af , SFI (τ) j =
şi j =1

∑ (G )
n

∑ (Q ) / (c ⋅ (t ))
n
Gafc ,SFI = c
=
af ,SFI j = SFI ( τ) j af
'
af (τ) − t af
"
( τ)
j =1
j =1

∑ (QSFI ) / (c ⋅ (t ))
n
= c ',c
− t af
",c în care: t af' (τ) ≥ 100°C tot timpul cât FSFI>0,
j af af
j =1
aceeaşi pentru MT şi SFI, indiferent de τ; t af
"
(τ) este
în care:
dată de:
",c
taf = "
taf (τ) =
n 
∑(
=  taf
 j =1
",c c ",c
) (
,MT ⋅ Gaf ,MT j + t af ,SFI ⋅ Gaf ,SFI
c
)  / G
j
c
af
n
= ∑(( "
taf )(
,MT (τ) ⋅ Gaf ,MT (τ)

)) j + ((taf" ,SFI (τ))⋅ (Gaf ,SFI (τ))) j  /
  j=1 

(
/ Gaf (τ) )
Notaţii folosite: QCTG, QPTC, QSFC, QMT, QSFI – debite de căldură livrate/primite de diversele subansamble componente ale SACCF,
în kWt; Gaf, Gar – debit de apă fierbinte, respectiv de agent de răcire, în kg/s; t af' , t af
"
– temperatura apei fierbinţi, tur/retur;
716 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.2 (continuare 5)


'
t ar , "
t ar – temperatura agentului de răcire, tur/retur, în °C; Qi , Qacc – debit de căldură consumat pentru încălzire, respectiv pentru
prepararea apei calde de consum, în kWt; FIFA, FSFC – debite de frig produs de IFA şi respectiv de SFC, în kWf; Gaf ,PTC , Gaf ,SFC ,

Gaf ,MT şi Gaf ,SFI – debit de apă fierbinte necesar PTC, respectiv SFC, MT şi SFI; COPIFA – coeficientul de performanţă al IFA;
α SFC , α SFI – raportul între debitul de frig produs de IFA din SFC, respectiv din SFI; (l = 1...m) – numărul de PTC şi/sau SFC, ale SACCF;
(j = 1...n) – numărul de consumatori; τi , τ v , τ F – perioada de încălzire, respectiv de vară şi de alimentare cu frig; indicele superior „c”
reprezintă valorile de calcul ale mărimilor respective; celelalte notaţii corespund celor din fig. 13.3...13.5. şi tabelul 13.1.

Condiţii de dimensionare şi regimuri caracteristice de funcţionare ale RD, în cazul SACCF


Tabelul 13.3
Configuraţia funcţională de
Condiţii de dimensionare Regimuri caracteristice de funcţionare
principiu – mărimi caracteristice
1 2 3
Varianta de SACCF din fig. 13.3.
a) Reţeaua de apă caldă de consum (RDQacc) – o conductă de tur şi una de recirculare
RDQacc face legătura între PTC şi
(
Qacc = Gacc ⋅ cacc ⋅ t acc − t ar =
c c c c
n
c
Qacc j ) ∑( )
Qacc (τ acc ) = Gacc (τ acc ) ⋅ cacc ⋅ t acc
c
− t ar = ( )
consumatorii de a.c.c. – (CQacc)
∑ (Q )
n
j =1
= acc ( τ acc ) j
c
Gacc = c
Qacc (
/ cacc ⋅ ( c
t acc − t ar
c
)) j =1
c
Grec = f(condiţiile STAS); o cotă din Gacc
c
. ( (
Gacc (τ acc ) = Qacc (τ acc ) / cacc ⋅ t acc
c
− t ar ))
TRIGENERAREA 717

Tabelul 13.3 (continuare)


1 2 3
b) Reţeaua de apă caldă pentru încălzire (RDQi) – două conducte tur/retur, identice

∑ (Q )
RDQi face legătura între PTC şi n n

consumatorii de încălzire – (Qi). Qic =


j =1
c
i j ∑ (Q (τ ))
Qi (τ i ) =
j =1
i i j

( (
Gic = Qic / cac ⋅ ti', c − ti", c )) G (τ ) = Q (τ ) / (c ⋅ (t (τ ) − t (τ ) ))
i i i i ac
'
i i
"
i i

Varianta de SACCF din fig. 13.4.


a) Reţeaua de apă caldă de consum (RDQacc)
b) Reţeaua de apă caldă pentru încălzire (RDQi) idem cazul fig. 13.3.
c) Reţeaua pentru distribuţia agentului rece (RDF) – două conducte tur/retur, identice

∑ (F )
RDF face legătura între SFC şi n n
consumatorii de frig (CF) FSFC c =
j =1
c
j FSFC (τ F ) = ∑ (F ( τ
j =1
F) j )
c
Gar = FSFC c / car ⋅ t ar
", c
( (
− t ar
', c
)) Gar (τ F ) = FSFC (τ F ) / car ⋅ t ar
"
( (
(τ F ) − t ar
'
(τ F ) ))
unde: ', c
t ar este identică pentru toţi unde: în orice moment τ F , '
t ar (τ F ) este aceeaşi
consumatorii (CFj); ", c
t ar este dată de: pentru toţi consumatorii (CFj); "
t ar (τ F ) este dată de:
   
∑ (t ) ∑ (t )  / G
n n
", c
t ar = ", c
⋅ Gar
c  c
j  / Gar
"
t ar (τ F ) =  ar ( τ F ) ⋅ Gar ( τ F ) j
"
ar ( τ F ) .
 ar 
 j =1   j =1 
Varianta de SACCF din fig. 13.5.
Nu este cazul, deoarece RDQ şi RDF sunt însăşi conductele de legătură din cadrul fiecărui consumator (Cj), pentru distribuţia căldurii din
MT şi a frigului, din SFI la consumatorii respectivi.
Notaţii folosite: Gacc , Gi – debitul de acc, respectiv de apă caldă pentru încălzire, în kg/s; restul notaţiilor corespund celor din tabelul 13.2 şi
fig. 13.3...13.5.
718 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 13 (partea I)

13. TRIGENERAREA .......................................................................................................697


13.1. Conceptul de trigenerare .......................................................................................697
13.2. Caracteristici generale ale trigenerării – avantaje, dezavantaje, limitări ..............699
13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de alimentare cu căldură şi frig (SACF) din
centralele de trigenerare (CTG) .....................................................................................701
718 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.4. Necesarul de frig


13.4.1. Domeniul avut în vedere
Necesarul de frig reprezintă cantitatea de căldură ce trebuie extrasă dintr-o
incintă pentru a-i menţine un anumit microclimat, în funcţie de condiţiile climatice
exterioare caracteristice momentului respectiv.
Se constată că necesarul de frig are ca scop răcirea unei incinte date, impusă fie
din considerente de asigurarea unor anume condiţii normale de viaţă şi/sau muncă,
fie ca urmare a unor condiţionări de natură tehnologică, pentru producerea unor
bunuri.
Din categoria asigurării condiţiilor de viaţă şi/sau de muncă, fac parte
consumatorii de tip: urban, social – cultural , spitale, hoteluri, birouri, spaţii de
învăţământ, spaţii comerciale, adică toţi aşa zişii consumatori terţiari.
De asemenea, mai fac parte spaţiile de producţie ale micilor producători locali de
bunuri materiale. Necesarul de frig al acestor categorii de consumatori are ca scop
„climatizarea spaţiilor respective”, notată cu qcl (v. § 2.4.).
Necesarul de frig pentru răciri ale incintelor, impuse de condiţiile tehnologice
cu caracter industrial, în vederea producerii unor procese tehnologice, sau al
menţinerii unui microclimat general impus de acestea, intră în categoria
„necesarului de căldură tehnologic – qt” (v. cap. 2).
În continuare se vor prezenta şi analiza aspectele caracteristice climatizării.
Conform definiţiei de mai sus, necesarul de frig pentru climatizarea unei incinte
date (qcl), depinde de două categorii de factori climatologici:
a) factori specifici microclimatului interior (temperatura aerului interior,
umiditatea relativă a aerului interior, viteza de deplasare a aerului interior,
temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare);
b) factori ce caracterizează macroclimatul exterior al incintei (temperatura
aerului exterior, conţinutul de umiditate al aerului exterior, intensitatea orară a
radiaţiei solare, viteza vântului).

13.4.2. Elementele de climă interioară


Stabilirea valorilor caracteristice ale elementelor de climă interioară se bazează
pe datele prezentate în [13.27].

13.4.2.1. Temperatura aerului interior – ti


Pentru perioada caldă a anului, în încăperile climatizate, în orice moment
temperatura interioară (ti) este mai mică decât aceea exterioară (te), dar diferenţa
(te - ti) nu trebuie să depăşească 3-5 grade, pentru a evita senzaţia de rece pronunţat
care altfel ar apare la intrarea în incinta respectivă. Ca urmare ti nu este o constantă
în cursul perioadei de climatizare, spre deosebire de cazul încălzirii.
Valorile lui (ti) depind de (te) şi de destinaţia procesului de climatizare al
incintei respective. Astfel:
TRIGENERAREA 719

a) în cazul climatizării pentru asigurarea condiţiilor de confort, cum este cazul


incintelor cu caracter urban, terţiar, hoteluri, şcoli, etc., temperatura interioară
curentă, trebuie să îndeplinească condiţia:
ti = 10 + 0,5 · tev [°C] (13.1)
în care tev este temperatură maximă zilnică a aerului exterior din luna iulie, dată de:
tev = tem + Az [°C] (13.2)
unde tem este temperatura medie zilnică, stabilită de STAS 6648/1, în funcţie de
localitate şi de gradul de asigurare a temperaturii respective în încăperea dată, după
cum rezultă din fig. 13.6., pentru cazul Bucureştiului, iar Az este amplitudinea
zilnică a variaţiei temperaturii exterioare, faţă de media zilnică (conform [13.27],
Az = 6...7). t
md.zi.
e
[°C]
30
august
iulie
iunie

25

md.zi.iulie
te
md.zi.august
te
20
md.zi.iunie
te
md.zi.septembrie
te

15 md.zi.mai
te

septembrie
10 mai

τ
+5
[h/zi]
0 4 8 12 16 20 24

Fig. 13.6. Variaţia zilnică a temperaturilor exterioare medii zilnice în lunile


mai ... septembrie, pentru Bucureşti [13.27].
720 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din fig. 13.6. rezultă că temperaturile medii zilnice cele mai ridicate sunt în
c
luna iulie, ceea ce a condus la a considera această valoare de calcul t em , care
c
pentru Bucureşti este ( t em ) = 21°C. Aplicând relaţia (13.2), rezultă valoarea
tev = 21 + 7 = 28°C, care este totodată temperatura exterioară de calcul pe perioada
de vară, pentru oraşul Bucureşti: (tec ) Buc = (tev ) Buc = 28°C;
b) în cazul climatizării tehnologice (a incintelor climatizate din considerente
tehnologice – de producţie – specifice unor procese din unele ramuri industriale)
temperatura interioară se stabileşte în funcţie de condiţiile impuse de procesele
respective, astfel:
– pentru incinte cu degajări interioare de căldură Qdeg ≤ 23 W/m 2 ,
temperatura interioară pe perioada de climatizare trebuie să îndeplinească condiţia:
ti ≤ t e + 3 [°C] (13.3)
2
– pentru incinte cu Qdeg > 23 W/m , ti este dată de:
ti ≤ t e + 5 [°C] (13.4)
În ceea ce priveşte temperaturile exterioare medii lunare, pentru lunile
corespunzătoare – în general – perioadei de climatizare – în cazul unor localităţi
din România, acestea sunt prezentate în tabelul 13.4, iar fig. 13.7. prezintă variaţiile
anuale ale temperaturilor exterioare medii lunare (maxime zilnice, mediile mediilor
zilnice şi minime zilnice) pentru perioada lunilor mai ... septembrie.
Temperaturile medii – tml – ale lunilor mai ... septembrie,
pentru unele localităţi din România [13.27]
Tabelul 13.4

Nr. luna Media


Localitatea
crt pe 5 luni
mai iunie iulie august sept.
1 2 3 4 5 6 7 8
1. Arad 16,0 19,0 20,8 20,2 16,3 18,5
2. Bacău 15,2 18,6 20,0 19,4 15,2 17,7
3. Baia Mare 15,4 18,2 19,7 19,0 15,1 17,5
4. Botoşani 15,4 18,6 19,9 19,2 15,2 17,7
5. Braşov 13,3 16,1 17,5 17,0 13,4 15,5
6. Brăila 16,9 20,4 21,9 21,1 17,4 19,5
7. Bucureşti 16,7 20,2 22,0 21,2 16,9 19,4
8. Buzău 16,7 20,3 22,0 21,4 17,5 19,6
9. Câmpina 14,2 17,5 19,0 18,3 14,5 16,7
TRIGENERAREA 721

Tabelul 13.4 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7 8
10. Cluj Napoca 14,2 16,7 18,3 17,7 14,1 16,2
11. Constanţa 15,5 20,0 22,0 21,8 18,3 19,5
12. Craiova 16,6 19,8 21,9 21,3 17,4 19,4
13. Deva 15,1 18,0 19,7 19,2 15,5 17,5
14. Focşani 15,7 19,2 21,6 20,9 16,7 18,8
15. Galaţi 16,6 20,2 22,0 21,4 17,2 19,5
16. Giurgiu 17,5 20,9 22,7 21,9 17,6 20,1
17. Iaşi 16,1 19,2 20,5 19,9 15,9 18,3
18. Mangalia 14,9 19,4 21,5 21,4 18,0 19,0
19. Medgidia 17,0 20,7 22,1 21,5 18,0 20,0
20. Oradea 15,8 18,7 20,5 19,9 16,1 18,2
21. Sibiu 14,2 17,1 18,7 18,1 14,4 16,5
22. Piteşti 15,2 18,6 20,3 19,6 15,9 17,5
23. Ploieşti 16,0 19,4 21,1 20,6 16,6 18,7
24. Râmnicu Vâlcea 15,8 19,1 20,9 20,1 16,3 18,4
25. Reşiţa 15,8 19,3 21,5 21,2 17,6 19,1
26. Satu Mare 15,4 18,4 19,9 19,1 15,1 17,6
27. Suceava 13,7 16,7 18,1 17,5 13,8 16,0
28. Timişoara 16,3 19,4 21,1 20,4 16,5 18,7
29. Târgu Mureş 15,0 17,9 19,3 18,7 14,8 17,1
30. Tulcea 16,6 20,6 22,2 21,4 17,0 19,6
31. Vaslui 17,4 19,9 20,8 19,7 16,7 18,9
32. Zalău 15,1 17,9 19,6 19,0 15,3 17,4
722 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

temed.zi.lunar
[°C]
+30

media maximelor zilnice

+20 media mediilor zilnice

media minimelor zilnice

+10
mai iunie iulie august septembrie
Fig. 13.7. Variaţia anuală a temperaturilor exterioare medii lunare (maxime şi minime)
în lunile mai ... septembrie, pentru Bucureşti [13.27].

13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior – φ i


Umiditatea relativă a aerului interior se alege în funcţie de condiţiile de confort,
sau tehnologice, impuse în incintele climatizate, ca şi în cazul încălzirii. Ea trebuie
menţinută în cursul perioadei de climatizare, la valoarea de calcul (ϕic ) în funcţie
de destinaţia incintei şi temperatura interioară (tic ) :
– pentru asigurarea condiţiilor de confort φ i = 50...60%, dar valoarea maximă a
sa, corelată cu ti, trebuie să evite senzaţia de zăpuşeală, după cum rezultă din
tabelul 13.4 bis.
Pentru incintele cu caracter tehnologic, φi este impusă de considerente
tehnologice.
TRIGENERAREA 723

Umiditatea relativă maximă a aerului interior (φi)


în funcţie de temperatura interioară a acestuia (ti)
Tabelul 13.4 bis
ti °C 22 23 24 25 26 27
φi % ≤ 70 66 63 60 56 53

13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior (vi)


Aceasta se stabileşte corelat cu temperatura ti şi natura activităţii din incintă,
pentru a se evita senzaţia de curent. În cazul climatizării de „confort” se adoptă
valorile:
– pentru spaţiile de odihnă, care impun un confort sporit, se adoptă o valoare
vi = 0,15...0,20 m/s, iar pentru un confort mediu, vi = 0,20...0,25 m/s;
– în cazul instalaţiilor tehnologice, în funcţie de categoria activităţii (dificultatea
muncii) şi a intensităţii degajărilor interioare de căldură, vi = 0,5...1,5 m/s.

13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a


suprafeţelor delimitatoare – θmr –
În general, această valoare nu se prescrie. Numai în cazuri cu totul speciale,
impuse de procesele tehnologice şi materialele utilizate, se fac recomandări
privitoare la variaţiile temperaturii medii de radiaţie. În aceste situaţii, pentru
încadrarea valorilor lui θmr , în limitele impuse, se măreşte gradul de izolare
termică, astfel încât nivelul radiaţiilor termice să nu depăşească limitele de
700...2100 W/m2.

13.4.3. Elemente de climă exterioară [13.27]


Parametrii climatici de calcul pentru vară (perioada caldă), se consideră cei
specifici condiţiilor lunii iulie, deoarece temperatura aerului exterior şi radiaţia
solară conduc la solicitarea termică exterioară cea mai defavorabilă.
Pentru încăperile care nu sunt destinate să funcţioneze în lunile iulie sau august
(ex. teatre, opere) ca valori de calcul se adoptă cele pentru luna iunie.
Pentru instalaţiile de climatizare, valorile de calcul ale temperaturii aerului
exterior tec,cl şi ale conţinutului de umiditate, ϕce,cl sunt prevăzute în STAS 6648/2.

13.4.3.1. Temperatura aerului exterior – te


Pentru fiecare oră din zi, temperatura aerului exterior – te – se calculează cu
relaţia (13.2), în care valorile lui tem şi Az sunt cele prezentate în tabelul 13.5.
724 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile de calcul ale temperaturii medii zilnice lunare tem, ale conţinutului
de umiditate – xcl – ale aerului exterior şi amplitudinea zilnică – Az –
în luna iulie, pentru o serie de localităţi din România [13.27]
Tabelul 13.5
Gradul de asigurare (în %) Valori
Nr. medii:
Localitatea 95 90 80 tml / xcl Az
crt.
tem / xcl tem / xcl
1 2 3 4 5 6 7
1. Arad 26/10,95 24,7/10,65 23,3/10,25 20,9/9,6 7
2. Bacău 23,8/11,95 23/11,7 22,2/11,45 19,9/10,85 6
3. Baia Mare 24,5/12,1 23,7/11,8 22,5/11,5 19,9/10,5 6
4. Botoşani 24,4/11,40 23,5/11,4 22,4/11,35 20/11,25 6
5. Braşov 21,6/10,4 20,7/10,3 19,6/10,15 17,8/9,9 7
6. Brăila 26,7/11,55 25,8/11,35 24,6/11,15 22,2/10,7 7
7. Bucureşti 26,5/11,8 25,7/11,65 24,6/11,50 22,4/11,15 7
8. Buzău 26,6/12,15 25,5/11,8 24,3/11,50 22/10,9 6
9. Cluj Napoca 23/10,15 22,2/10,05 21,1/9,95 18,7/9,55 6
10. Constanţa 25,6/12,7 24,8/12,65 23,9/12,4 21,8/12,10 4
11. Craiova 26,4/11 25,1/10,8 23,6/10,6 21,4/10,2 7
12. Deva 23,7/10,85 22,9/10,8 21,8/10,7 19,7/10,5 7
13. Focşani 26,2/12 25,1/11,7 23,9/11,4 21,6/10,7 6
14. Galaţi 26,7/11,55 25,8/11,35 24,6/11,15 22,2/10,7 6
15. Iaşi 25/11,35 24,1/11,2 22,9/11,0 20,4/10,45 6
16. Oneşti 23,5/11,85 22,7/11,65 21,9/11,4 19,6/10,75 6
17. Oradea 25,5/10,15 24,4/10,1 23,2/10,05 20,7/10 7
18. Piatra Neamţ 23,7/11,35 22,7/11,15 21,6/10,9 19,2/10,4 6
19. Piteşti 24,3/10,5 23,3/10,3 22,2/10,05 20/9,6 7
20. Ploieşti 25,6/10,8 24,3/10,7 23,1/10,6 20,9/10,3 7
21. Reşiţa 23,2/11 22,2/10,75 21/10,4 18,7/9,95 6
22. Râmnicu Vâlcea 25/11,35 23,6/11 22,6/10,75 20,7/10,3 6
23. Satu Mare 24,8/11,4 23,9/11,05 22,7/10,8 19,9/9,95 7
24. Sibiu 22,7/11,25 21,9/11,05 20,8/10,85 18,9/10,5 7
TRIGENERAREA 725

Tabelul 13.5 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7
25. Suceava 22,3/10,25 21,5/10,15 20,5/10 18,1/9,7 6
26. Târgu Mureş 23,6/10,55 22,7/10,45 21,6/10,3 19,5/10 6
27. Timişoara 25,6/10,8 24,7/10,5 23,6/10,3 21,2/9,55 7
28. Tulcea 26,4/12,8 25,5/12,45 24,4/12,05 22,2/11,4 6
29. Vaslui 24,7/10,65 23,8/10,55 22,6/10,45 20,2/10,1 6
30. Zalău 24,6/9,75 23,6/9,55 22,3/9,3 19,7/8,75 6
Din tabelul 13.5, rezultă că pe ansamblul ţării, valorile temperaturilor exterioare
medii zilnice, ale lunii iulie, pentru un grad de asigurare de 90%, sunt în intervalul:
tem = 20,7...25,8°C. Valorile medii lunare ale lunii iulie, sunt cuprinse în intervalul:
tml = 17,8...22,4°C.

13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior – xcl


Valorile caracteristice medii zilnice, pentru luna iulie, pentru unele oraşe din
România, sunt prezentate în tabelul 13.5.

13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare – I


Valoarea intensităţii orare a radiaţiei solare (I) se determină cu relaţia:
I = (a1 · a2 · ID) + Id [W/m2] (13.5)
în care a1 este un coeficient de corecţie în funcţie de gradul local de poluare, cu
valorile prezentate în tabelul 13.6; a2 – coeficientul de corecţie în funcţie de
altitudinea la care se află oraşul (la peste 500 m), cu valorile redate în tabelul 13.7;
ID, Id – intensitatea radiaţiei solare directe, respectiv difuze, considerate pentru luna
iulie, conform tabelului 13.8.
Valorile coeficientului de corecţie (a1) în funcţie de gradul de poluare
Tabelul 13.6
Zona Valoarea lui a1
1 2
Localităţi rurale; parcuri 1,00
Localităţi urbane mici şi mijlocii 0,92
Localităţi urbane mari 0,85
Platforme industriale, iarna 0,78
Platforme industriale, vara 0,67

Valorile coeficientului de corecţie (a2), în funcţie de altitudine


Tabelul 13.7
Altitudinea, h (în m) ≤ 500 500 750 1000 1250 1500 1750 2000
a2 1,00 1,03 1,04 1,06 1,08 1,10 1,12 1,14
726 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile de calcul ale intensităţii radiaţiei solare (ID) şi difuze (Id),


2
pentru 23 iulie (în W/m )

Tabelul 13.8
)
Ora zilei *
Orientare iDm
6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 idm
N 53 3 - - - - - - - - - 3 53 5
Suprafaţă verticală

NE 333 402 301 130 4 - - - - - - - - 49


E 383 568 575 498 338 144 - - - - - - - 105
SE 188 370 468 514 485 393 241 58 - - - - - 113
ID S - - 41 159 316 354 394 354 316 159 41 - - 89
SV - - - - - 58 241 393 485 514 468 370 188 113
V - - - - - - - 144 338 498 575 568 383 105
NV - - - - - - - - 4 130 301 402 333 49
Suprafaţă
89 241 381 532 647 711 734 711 647 532 381 241 89 247
orizontală
Id 53 80 103 123 136 146 147 146 136 123 103 80 53 60
)
Observaţie: Orele din tabel reprezintă ore solare; * - valori medii pe mare.
TRIGENERAREA 727

13.4.3.4. Viteza vântului – ve


Pentru perioada de vară, valorile medii din luna iulie ale vitezei vântului,
în condiţiile diverselor localităţi din România, sunt prezentate în tabelul 13.9.
Viteza medie a vântului (ve) în luna iulie, pentru unele
localităţi din România
Tabelul 13.9
Nr.
Localitatea
vec,cl Nr.
Localitatea
vec,cl
crt. (m/s) crt. (m/s)
1. Arad 2,8 11. Galaţi 4,6
2. Bacău 2,8 12. Iaşi 3,1
3. Baia Mare 1,8 13. Oradea 2,8
4. Botoşani 2,5 14. Piteşti 2,7
5. Braşov 2,25 15. Ploieşti 1,9
6. Bucureşti 2 16. Râmnicu Vâlcea 1,7
7. Cluj Napoca 2,3 17. Satu Mare 2,5
8. Constanţa 4 18. Târgu Mureş 1,8
9. Craiova 3,5 19. Timişoara 2,3
10. Deva 1,5 20. Tulcea 2,7
21. Vaslui 2,7

13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire


Sarcina termică de vară a unei incinte, denumită şi sarcină termică de răcire,
sau de climatizare – Qr – se obţine în baza bilanţului termic general, pentru
perioada de vară, dat de:
Qr = Qap + Qdeg [W] , (13.6)
în care Qap reprezintă aporturile de căldură din exterior, prin elementele inerţiale
înconjurătoare (pereţi, plafon, podea), prin elementele mobile (ferestre,
luminatoare) şi de la încăperile învecinate, în Wt; Qdeg – degajările de căldură de la
sursele interioare (oameni, iluminat, calculatoare, instalaţii electrocasnice, sau alte
surse de căldură), în Wt.

13.4.4.1. Aporturile de căldură – Qap


Aporturile de căldură din exterior sunt exprimate de:
Qap = QPE + QFE + QIV [Wt] , (13.7)

unde QPE reprezintă suma aporturilor de căldură din exterior, prin elementele
inerţiale (pereţi, planşee), în Wt; QFE – aporturile de căldură pătrunse prin
elementele neinerţiale (ferestre, luminatoare), în Wt; QIV – fluxurile termice
pătrunse prin elementele de delimitare faţă de incintele vecine, în Wt.
728 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Notă: degajările de căldură de la sursele interioare au, în general, o intensitate


constantă.
În ceea ce priveşte sarcina termică Qr, conform relaţiei (13.6), aceasta este
maximă când aporturile de căldură sunt maxime. Deoarece în timp, în cursul zilei,
valorile maxime ale acestora pot fi nesimultane, pentru obţinerea valorii maxime a
sarcinii termice totale este necesar a se ţine seama de simultaneitatea curbelor de
variaţie zilnică ale acestora, pe perioada funcţionării instalaţiei de climatizare.
Aceasta înseamnă că trebuie ţinut seama de orientarea diferită a diverselor
elemente de construcţie, de amortizarea şi defazarea cu care ele ajung în interiorul
incintei, în final considerându-se valoarea maximă a sumei variaţiilor acestora.
• Aporturile de căldură prin elementele masive – inerţiale – ale incintei –
QPE

St

H
Sf h
h l
l

Sl Sp
B
L

Fig. 13.8. Schiţa unei incinte climatizată - răcită -, cu dimensiunile: L x B x H, înconjurată


de podea Sp, tavan St, pereţi laterali Sl şi cei frontali Sf, cu ferestre, având
suprafaţa totală SFE = l x h .
Acestea se calculează conform STAS 6648/1, pentru o incintă ca aceea
prezentată în fig. 13.8., cu relaţia:
n
Q PE = ∑ S PE, j ⋅ q PE, j [W] , (13.8)
j =1
în care: j = 1...n reprezintă numărul de elemente masive înconjurătoare ale incintei;
2
SPE,j – suprafaţa elementului de construcţie „j”, în m ; qPE,j – fluxul termic unitar –
raportat la suprafaţa Sj a elementului de construcţie „j” considerat, în W/m2.
În cazurile în care elementele masive exterioare de construcţie, au aceeaşi
structură şi aceeaşi grosime (aceleaşi caracteristici termice de transfer de căldură)
relaţia (13.8) se poate scrie sub forma:
QPE = S PE ⋅ q PE [W] , (13.9)
TRIGENERAREA 729

unde SPE este suprafaţa totală a elementelor inerţiale ale incintei, în contact cu aerul
exterior, în m2; qPE – fluxul termic intrat din exterior, raportat la unitatea de
2
suprafaţă, în W/m .
De remarcat faptul că datorită inerţiei termice a elementelor masive de
construcţie, fluxul termic unitar (qPE) este amortizat şi defazat în timp, la trecerea
prin elementul considerat.
Mărimea fluxului termic unitar qPE, este dată de relaţia:
q PE = k PE ⋅ (t sm − t i ) + α i ⋅ η PE ⋅ (t s − t sm )
2
[W/m ] , (13.10)
în care: tsm este temperatura echivalentă medie a aerului exterior, în °C;
ti – temperatura interioară pe perioada de vară (v. relaţiile 13.1...13.4) în °C;
ts – temperatura echivalentă de calcul a aerului exterior, în °C; αi – coeficientul de
transfer de căldură superficial la suprafaţa interioară a elementului de construcţie,
2
în W/m ·K (pentru trecerea căldurii prin pereţi, sau prin podea de jos în sus,
αi = 8 W/m2·K, iar pentru trecerea căldurii prin tavan de sus în jos,
αi = 5,8 W/m2·K); ηPE – coeficientul de amortizare a fluxului termic pătruns în
încăpere (v. § 13.4.4.3.).
Calculul lui tsm şi ts se face cu relaţiile:
A
t sm = t em + ar ⋅ I m [°C] (13.11)
αe
şi
A
t s = t e + ar ⋅ I [°C] , (13.12)
αe
în care tem s-a definit la § 13.4.2.1; te – temperatura aerului exterior în momentul
calcului, în °C; Aar coeficientul de absorbţie a radiaţiei solare (v. [13.27],
tabelul 9.1.1, pag. 192); αe – coeficientul de transfer de căldură superficial la
exterior, având valoarea αe = 17,5 W/m2·K; Im – intensitatea medie a radiaţiei
solare totale, pentru orientarea incintei, calculată cu relaţia (13.5) pentru valorile
medii zilnice ale radiaţiei directe (ID,m) şi ale celei difuze (Id,m) – (v. § 13.4.3.3. –
tabelul 13.8) – în W/m2; I – definită de relaţia (13.5).
Ţinându-se seama de relaţiile (13.11) şi (13.12), expresia (13.10) devine:
 A 
q PE = (α i ⋅ η PE ) ⋅ t e +  α i⋅ ⋅ η PE ⋅ rs  ⋅ I − k PE ⋅ t i +
 αe 
[W/m2] . (13.13)
 
⋅ I m  ⋅ (k PE − α i ⋅ η DE )
Ars
+  t em +
 αe 
Pentru o incintă dată, corespunzător unor condiţii constructive şi caracteristici
termice date, în anume condiţii climaterice exterioare, relaţia (13.13) se poate scrie
în forma generală:
q PE = K1 ⋅ t e + K 2 ⋅ I − K 3 ⋅ t i + K 4 [W/m2] , (13.14)
în care:
730 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

K1 = α i ⋅ η PE [W/m ⋅K]
2
, (13.15)
Ars A
K 2 = α i ⋅ η PE ⋅ = K1 ⋅ rs [°C] , (13.16)
αe αe
K 3 = k PE [W/m ⋅K]
2
, (13.17)
şi
 
K 4 =  t em + rs ⋅ I m  ⋅ (k PE − α i ⋅ η PE )
A 2
[W/m ] . (13.18)
 α e 
În condiţiile de calcul (ale lunii iulie), relaţia (13.14) devine:
c
q PE = K1 ⋅ t ec + K 2 ⋅ I c − K 3 ⋅ t ic + K 4 [W/m2] , (13.19)
unde t ec , t ic c
şi I sunt valorile de calcul (maxime convenţionale) ale respectiv te , ti
şi I .
Concluzie: din relaţia (13.14) rezultă că valorile curente ale fluxului termic
unitar pătruns în incinta climatizată – dată – este o funcţie de tipul:
q PE = f (t e , ti , I ) [W/m ]
2
, (13.20)
iar valoarea sa de calcul este:
c
q PE (
= f t ec , tic I c ) [W/m ]
2
. (13.21)
Observaţie: efectele asupra lui qPE ale lui te şi I, deci asupra climatului interior
al incintei, se resimt după un interval de timp – defazaj – de ε ore. Ca urmare,
variaţia diurnă a lui qPE este întotdeauna decalată în urmă cu „ε” ore, faţă de
variaţiile simultane ale lui t şi I.
• Aporturile de căldură prin elementele vitrate – QFE
Conform STAS 6648/1, fluxul termic intrat în incintă prin ferestre şi
luminatoare, se poate calcula cu relaţia:
QFE = Qrs + Qt [W] , (13.22)
în care Qrs reprezintă fluxul termic datorat radiaţiei solare directe şi difuze, în W;
Qt – fluxul termic intrat în incintă datorat diferenţei de temperatură: ∆t = t e − ti .
Aceste fluxuri termice se calculează cu relaţiile:
( ∗
Qrs = c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ ( S PE )
⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 ) + ( S FE ⋅ I dMax ) [W] , (13.23)
şi:
(
Qt = S FE ⋅ k FE ⋅ t s∗ − ti ) [W] , (13.24)
unde c1 este un coeficient de calitate, în funcţie de tipul ferestrei şi caracteristicile
sticlei (valorile sale sunt conform [13.27] – tabelul 9.1.2, pag. 193);
c2 – coeficient de ecranare a ferestrei (valorile sale vezi în [13.27] – tabelul 9.1.2,
pag. 193); c3 – raportul între suprafaţa totală a sticlei şi suprafaţa totală a ferestrei
(v. [13.27] – fig. 9.1.1, pag. 192 – c3 = 0,7...0,9); m – coeficientul de acumulare a
fluxului termic radiant în elementele delimitative interioare ale încăperii, în funcţie
de coeficientul mediu de asimilare termică (v. [13.27] – tabelele 9.1.3 şi 9.1.4 –

pag. 194 şi 195); S FE – suprafaţa însorită a ferestrei (v. [13.27] – fig 9.1.2,
TRIGENERAREA 731

2
pag. 193); SFE – suprafaţa golului ferestrei, în m ; I DMax , I dMax – intensitatea
2
maximă a radiaţiei solare directe, respectiv difuze (v. § 13.4.3.3.), în Wt/m ;
a1 – factor de corecţie în funcţie de starea atmosferei (v. § 13.4.3.3.); a2 – factor de
corecţie în funcţie de altitudine (v. § 13.4.3.3.); kFE = 1/RFE, unde RFE este
2
rezistenţa termică globală a ferestrei (conform STAS 1907/1), în m ·K/Wt;
ti – temperatura aerului interior în °C; t s∗ – temperatura echivalentă de calcul a
aerului exterior, calculată cu relaţia (13.12), iar pentru ferestrele duble se determină
cu expresia:
2 A ⋅ ( Aar − 1)
t s∗ = t e + ar ⋅I [°C] , (13.25)
αe
în care notaţiile corespund celor din relaţia (13.12).
Notă: în funcţie de tipul constructiv al ferestrelor, din lemn, simple sau duble,
cu geamuri din sticlă obişnuită, se consideră că t s∗ = t e ; pentru ferestrele metalice
simple cu geamuri din sticlă obişnuită, t s∗ ≤ t e + 10 ; pentru ferestrele metalice
duble cu sticlă obişnuită, t s∗ ≤ te + 15.
Raportând relaţiile (13.23) şi (13.24) la SPE şi ţinând seama de relaţia (13.25),
atunci se poate scrie:
Q S
q rs = rs = c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ FE ⋅
S PE S PE
2
[W/m ] , (13.26)
 S ∗  
⋅ FE
⋅I Max
⋅ a1 ⋅ a 2  + I d
MAX 
  S FE D  
  
şi:
Q S  2 A ⋅ ( Aar − 1) 
qt = t = FE ⋅ k FE ⋅  t e + ar ⋅ I − ti  [W/m ] ,
2
(13.27)
S PE S PE  α e 
în care SFE /SPE reprezintă cota de suprafaţă din incintă, ce revine suprafeţei vitrate,

raportată la toată suprafaţa laterală a incintei; S FE / S FE cota din SFE însorită.
Ţinându-se seama de fig. 13.8., rezultă:
nFE nl

S FE
∑ ∑
S FEi + S l , j
i =1 j =1
= (13.28)
S PE 2 ⋅ ( L ⋅ B + B ⋅ H + L ⋅ H )
în care nFE este numărul de FE; nl – numărul de luminatoare.
Introducând relaţiile (13.26) şi (13.27) în (13.22) (după raportarea sa la SPE)
rezultă:
732 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

  S∗  
c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅  FE ⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 + I dMax  + 
  S FE   S
q FE =    ⋅ FE [W/m2]. (13.29)
 S
  2 Aar ⋅ ( Aar − 1)   PE
+ k FE ⋅  t e + ⋅ I − t i 

αe 
   
Pentru o incintă dată, relaţia (13.29) se poate scrie sub forma generală:
q FE = K 5 ⋅ t e + K 6 ⋅ I − K 7 ⋅ t i + K 8 [W/m2] , (13.30)
în care:
S
K 5 = k FE ⋅ FE [W/m2·K] , (13.31)
S PE
S 2 A ⋅ ( Aar − 1)
K 6 = k FE ⋅ FE ⋅ ar [°C] , (13.32)
S PE αe
S
K 7 = K 5 = k FE ⋅ FE
2
[W/m ·K] (13.33)
S PE
şi
S   S∗ 
K 8 = FE ⋅ c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅  FE ⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 + I dMax  [W/m ] .
2
(13.34)
S PE  S 
 FE 
În condiţiile de calcul (ale lunii iulie), relaţia (13.30) devine:
= K 5 ⋅ t ec + K 6 ⋅ I c − K 7 ⋅ t ic + K 8
c 2
q FE [W/m ] , (13.35)
c
unde t ec , t ic şi I sunt valorile de calcul (maxime convenţionale) ale respectiv,
te, ti şi I.
Concluzie: din relaţia (13.30) rezultă că valorile curente ale fluxului termic
unitar pătruns prin suprafeţele vitrate înconjurătoare ale incintei climatizate dată,
este o funcţie de tipul:
q FE = f (t e , ti , I ) [W/m ]
2
, (13.36)
iar valoarea sa de calcul este:
= f (t ec , tic , I c )
c 2
q FE [W/m ] . (13.37)
• Aporturile de căldură de la incintele vecine – Qiv
Calculul acestora depinde de gradul de vitrare al incintelor vecine:
a) cazul curent al încăperilor vecine cu un grad mic de vitrare (slab sau normal
însorite), când fluxul termic pătruns din aceste încăperi în aceea vecină climatizată
este considerat constant, dat de relaţia:
Qiv = (∑ )
S p,i ⋅ k p,i ⋅ (t a − ti ) [W] , (13.38)
unde: ∑ S p,i reprezintă totalul suprafeţelor pereţilor interiori care despart
2
încăperea climatizată de încăperile vecine, în m ; k p ,i – coeficientul global de
transfer de căldură al pereţilor interiori despărţitori de încăperile vecine, în
TRIGENERAREA 733

Wt/m2 · grad; ti – temperatura interioară din încăperea climatizată, în °C;


t a – temperatura aerului din încăperea învecinată.
b) în cazul încăperilor alăturate care au suprafeţe vitrate mari, fiind supuse
efectului de seră, fluxul termic pătruns în încăperea climatizată se calculează cu
relaţia:
Qiv = S p,i ⋅ k p,i ⋅ (tim − ti ) + η pi ⋅ ∆Qv [W] , (13.39)
în care tim este temperatura medie a aerului din încăperea alăturată;
∆Qv – fluxul termic variabil pătruns din încăperea învecinată; η p,i – coeficientul
de amortizare a fluxului termic datorat peretelui despărţitor dintre încăperea
climatizată şi aceea învecinată.
Raportând expresia (13.39) la S PE , rezultă fluxul unitar corespunzător:
S p ,i η p,i ⋅ ∆Qv 2
qiv = Qiv / S PE = ⋅ k p,i ⋅ (tim − ti ) + [W/m ] . (13.40)
S PE S PE
Relaţia (13.40), în formă generală este dată de:
qiv = − K 9 ⋅ t i + K10
2
[W/m ] , (13.41)
unde:
S p,i
K9 = ⋅ k p,i ⋅ t i
2
[W/m ·K] , (13.42)
S PE
şi
S p,i η p ,i ⋅ ∆Qv
K10 = ⋅ k p,i ⋅ tim +
2
[W/m ] , (13.43)
S PE S PE
în care ∆Qv este dat de relaţia:
n p ,i
∆Qv = ∑ [S p,i ⋅ η p,i ⋅ α i ⋅ (t s − t sm )] j [W] , (13.44)
j =1
unde j = 1... np,i reprezintă numărul elementelor de delimitare exterioară ale
incintei climatizate; restul notaţiilor corespund celor folosite anterior.
Notă: În cazurile în care încăperile vecine celei climatizate au acelaşi regim
termic interior (sunt tot climatizate – cazul climatizării centralizate), atunci în
relaţia (13.38), diferenţa de temperatură (ta - ti = 0) şi ca atare : Qiv = 0 .

13.4.4.2. Degajările interioare de căldură


Degajările interioare de căldură, într-o incintă climatizată, pot proveni de la:
a) oameni, prin căldura cedată de organismul uman:
Qom = N ⋅ qom [W] , (13.45)
unde N este numărul de persoane; qom – degajarea specifică de căldură a unui om
(în W/pers), în funcţie de efortul fizic depus şi de temperatura aerului interior.
În [13.27] – fig. 9.1.17 – se prezintă o nomogramă de calcul al lui qom în funcţie
734 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

de ti şi tipul activităţii (muncă grea, medie şi uşoară). Astfel, pentru temperaturi


interioare ti = 20...30°C, rezultă următoarele valori ale qom :
– pentru muncă grea: qom = 290...320 W/persoană;
– pentru muncă medie: qom ≈ 255 W/persoană;
– pentru muncă uşoară: qom ≈ 115 W/persoană;
b) iluminatul artificial:
Qilum. = B ⋅ N [Wt] , (13.46)
unde N este puterea instalată a surselor de iluminat, în W; B – coeficientul care ţine
seama de cota din energia electrică transformată în căldură;
c) maşini şi instalaţii electrocasnice [13.27 – § 9.1.1.2.]:
QM ≈ (0,12...0,16) ⋅ N M [W] , (13.47)
în care NM este puterea instalată, în W;
d) de la răcirea materialelor:
Qr .mat = Gmat ⋅ cmat ⋅ (ti.mat − t f .mat ) ⋅10 −3 [W] , (13.48)
unde Gmat este cantitatea de materiale care se răcesc, în kg/s; cmat – căldura
specifică medie a materialelor, în kJ/kg·grd; ti.mat, tf.mat – temperatura iniţială,
respectiv finală a materialului, în °C.
Ţinându-se seama de relaţiile (13.45)...(13.48), totalul degajărilor interioare de
căldură, într-o incintă răcită sunt:
Qdeg = Qom + Qilum + QM + Qr .mat [W] . (13.49)
Raportată la SPE, relaţia (13.49) devine:
Q + Qilum + QM + Qr .mat
q deg = Qdeg / S PE = om = 2
S PE [W/m ] . (13.50)
= qom + qilum + q M + qr .mat
Se constată că:
q deg ≠ f (t e , ti , I ) [W/m2] . (13.51)

13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire – Qr


Raportând sarcina termică totală de răcire (Qr), din relaţia (13.6), la suprafaţa
elementelor inerţiale înconjurătoare ale incintei (SPE), rezultă:
Qap + Qdeg
q r = Qr / S PE =
2
[W/m ] (13.52)
S PE
Ţinându-se seama de relaţiile (13.7) şi (13.50), atunci expresia (13.52) devine:
q r = qap + qdeg
2
[W/m ] . (13.53)
Conform relaţiei (13.7), q ap este dat de:
QPE + QFE + Qiv
q ap = = q PE + q FE + qiv
2
[W/m ] . (13.54)
S PE
TRIGENERAREA 735

Avându-se în vedere relaţiile (13.14), (13.30), (13.41), (13.54), şi (13.53),


relaţia finală de calcul a sarcinii termice totale, de răcire – vara – a unei incinte
climatizate, conform relaţiei (13.52), este:
q r = q PE + q FE + qiv + qdeg [W/m2] , (13.55)
adică forma generală:
qr = A ⋅ t e + B ⋅ I − C ⋅ t i + D
2
[W/m ] , (13.56)
în care:
A = K1 + K 5 [W/m ⋅K]
2
, (13.57)
B = K2 + K6 [°C] , (13.58)
C = K3 + K7 + K9 [W/m2⋅K] , (13.59)
D = K 4 + K 8 + K10 + q deg [W/m2] , (13.60)
pentru o incintă dată, sunt constante.
În condiţiile de calcul, qrc este dată de:
q rc = A ⋅ t ec + B ⋅ I c − C ⋅ t ic + D
2
[W/m ] . (13.61)
În continuare, pe baza metodologiei expusă în § 13.4.4., se prezintă rezultatele
aplicării sale, pentru următoarele condiţii iniţiale:
– condiţiile climaterice specifice oraşului Bucureşti;
– incinta este o cameră de locuit amplasată într-un condominiu, la un etaj
curent, cu un singur perete exterior;
– incintele vecine sunt tot camere de locuit, de asemenea climatizate
(climatizare centralizată la nivel de clădire), cu acelaşi regim termic specific celei
analizate.
Rezultatele calculelor sunt următoarele:
q PE = 1,88 ⋅ t e + 0,086 ⋅ I − 0,52 ⋅ t i − 58,34
2
[W/m de SPE];
q FE = 0,066 ⋅ t e + 0,0009 ⋅ I − 0,066 ⋅ t i + 10,164
2
[W/m de SPE];
qiv = 0 .
Deci:
q ap = 2,54 ⋅ t e + 0,0869 ⋅ I − 0,586 ⋅ t i − 48,176 2
[W/m de SPE];
q deg = 0 .
Ca urmare:
q r ≡ qap = 2,54 ⋅ t e + 0,0869 ⋅ I − 0,586 ⋅ t i − 48,176
2
[W/m de SPE].
Considerând incinta având dimensiunile: L × B × H = 5m × 4m × 3m,
cu dimensiunile suprafeţei locuite L × B = 5 × 4 = 20 m , atunci:
2

– SPE = 2·((5 × 4) + (4 × 3) + (5 × 3)) = 47 m


2
2
– S locuinţă = 20 m .
În aceste condiţii, valoarea qr raportată la S locuinţă, va fi:
q r∗ = q r · (SPE / S locuinţă) = 2,35 · qr
2
[W/m locuit],
adică:
736 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

q r∗ = 5,97 ⋅ t e + 0,204 ⋅ I − 1,377 ⋅ t i − 113,21


2
[W/m locuit].
Conform metodologiei de calcul prezentată în § 13.4.2. şi § 13.4.3., pentru
condiţiile oraşului Bucureşti, în cazul climatizării pentru „confort”, valorile de
calcul pentru te, I şi ti, sunt:
t ec = t eMaxim, iulie = 28°C;
I c = I Maxim, iulie, ora 12 = 809,6 W/m 2 de PE;
tic = 24°C.
Atunci valoarea de calcul a lui qr este: q rc = 79,23 W/m de PE, respectiv:
2

q r∗ ,c ≈ 186 W/m locuit, sau q r∗∗ ,c = 62 W/m locuit.


2 3

Analizând structura sarcinii totale qrc (sau q r∗,c ) rezultă că aportul termenului
determinat de te , faţă de cel determinat de I, este:
c
 qr (t e )  5,97 ⋅ 28 167,16
  = = ≈ 1,012 .
 qr ( I )  0,204 ⋅ 809,6 165,16
În concluzie, din exemplul dat rezultă că în mărimea valorii de calcul a
sarcinii termice de vară, pentru climatizarea incintei date, în condiţiile
climatice ale oraşului Bucureşti, aportul de căldură de calcul datorat radiaţiei
solare exterioare (q rc ( I c )) este, aproximativ, de acelaşi ordin de mărime cu cel
datorat temperaturii exterioare ( q rc ( t ec )).
Aceasta este o constatare importantă atât pentru dimensionarea sarcinii
termice totale qr, cât şi sub aspectul variaţiei acesteia (zilnice, lunare şi în
sezonul de vară), care trebuie să ţină seama de simultaneitatea variaţiei celor
doi termeni: qr (I) cu qr (te).

13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice


• Coeficientul de amortizare a oscilaţiilor de temperatură reprezintă – ca şi
în cazul încălzirii – raportul între amplitudinea oscilaţiei temperaturii pe faţa
interioară a elementului de construcţie (Ai) şi aceea aferentă temperaturii pe faţa
exterioară a elementului respectiv (Ae):
η = Ai / Ae (13.62)
• Coeficientul de defazare ( ε ) se calculează – ca de altfel şi valorile lui η – cu
ajutorul unor funcţii de variabilă complexă, de forma: β = a + i ⋅ b .
Conform STAS 6648/1, calculul lui η şi ε se face diferenţiat, pe categorii de
elemente constructive: monostrat, multistrat, structuri compuse cu un strat
intermediar de aer cu grosime mică (5...6 cm) şi structuri compuse cu un strat gros
intermediar de aer.
În aceste condiţii din [13.27 – fig. 9.1.9...9.1.16], rezultă, orientativ, următoarele
domenii de valori:
TRIGENERAREA 737

a) pentru pereţi simpli monostrat, cu rezistenţa termică Rp = 0,1...1,0 m2·grd/Wt,:


– coeficientul de amortizare, η = 0,41...0,06;
– coeficientul de defazare, ε = 2...28 ore;
b) pentru structuri multistrat (2 straturi), în funcţie de natura termoizolaţiei
(cu grosimea de 12,5 cm):
– coeficientul de amortizare, η = 0,06...0,12;
– coeficientul de defazare, ε = 3...5 ore;
c) pentru structuri multistrat, din zidărie şi diverse tipuri de termoizolaţie
(cu grosimea de 12,5 cm):
– coeficientul de amortizare, η = 0,06...0.10;
– coeficientul de defazare, ε = 5...6 ore;
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire
Din relaţia generală (13.56) rezultă că , pentru o incintă dată, sarcina termică de
vară – de răcire – qr este o funcţie de formă:
q r = A ⋅ t e + B ⋅ I − C ⋅ t i − D = f (t e , I , t i )
Dacă se ţine seama că, prin relaţiile (13.1)...(13.4), ti = f (te ) , rezultă că de
fapt:
q r = f (t e , I )
2 3
[W/m ] sau [W/m ] , (13.63)
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare
Fig. 13.6. prezintă variaţiile diurne ale temperaturii exterioare pentru lunile
mai...septembrie, în condiţiile oraşului Bucureşti, ca valori medii orare - lunare,
iar fig. 13.7. prezintă variaţiile valorilor medii zilnice în lunile respective
(mediile maximelor zilnice, media mediilor zilnice şi a minimelor zilnice).
Din analiza acestora rezultă că valorile maxime ale te corespund lunii iulie
(v. tabelul 13.10).
Valorile temperaturilor exterioare orare - zilnice caracteristice
perioadei de răcire din cursul verii, pentru Bucureşti (în°C)
Tabelul 13.10
Nr. lunile
Mărimi caracteristice
crt. mai iunie iulie august septembrie
Valoarea maximă, ca medie orară
1. 23,0 26,3 28,0 27,0 23,5
lunară (v. fig. 13.6.)
Valoarea medie a maximelor
2. 30,0 32,5 34 32,5 30,0
zilnice (v. fig.13.7.)
Valoarea medie a mediilor zilnice
3. 16,7 20,2 22,0 21,2 16,9
(media lunară)
4. Valoarea medie a minimelor zilnice 11,0 13,0 15,0 14,5 10,5
Pe baza variaţiilor diurne ale te − (t e (τ )) – din fig. 13.6., rezultă variaţiile lui
zi

te din fig. 13.9.,a.


Analiza acestora, a condus la valorile zilnice caracteristice din tabelul 13.11.
738 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile zilnice caracteristice ale temperaturii exterioare (te), în perioada de răcire - de vară (mai...septembrie), pentru
oraşul Bucureşti
Tabelul 13.11
Nr. luna
Mărimi caracteristice U.M.
crt. mai iunie iulie august septembrie
1. Amplitudinea variaţiei zilnice lunare grd. 14 12 13 12 12
2. Valoarea maximă zilnică - lunară °C 23 26,3 28 27 23,5
Ora apariţiei valorii maxime - zilnice,
3. (1 ora 19 19 18 18 19
lunare
4. Valoarea minimă zilnică - lunară °C 9,1 14 15 15 11,1
Ora apariţiei valorii minime - zilnice,
5. (1 ora 8-9 8 7 7-8 8
lunare
6. Intervalul zilnic în care t e ≥ 20°C ora 16 - 21 13 - 24 11 - 1 12 - 1 15 - 22
7. Numărul zilnic de ore, în care t e ≥ 20°C ore/zi 6 12 15 14 8
Valoarea medie zilnică pe 24 de ore
8.
(t
med . zi
e ) °C 15,4 19,8 21,7 21,1 16,8

Valoarea medie pe intervalul zilnic în care


9. ti ≥ 20°C (t emed .zi
(t ) )
°C 21,6 23,3 26,3 24,1 21,8
i

Notă: 1) – ţinându-se seama de defazaj.


TRIGENERAREA 739

te [°C]

30

28
a
iulie
26
august
24

22

20 te= 20°C
mai
iunie
18

16
septembrie

14

12

10

τ [h/zi]
8
0 4 8 12 16 20 24
740 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ti [°C] b
26

august
24 iulie

22 iunie

20 ti= 20°C
mai
18
septembrie

16

τ [h/zi]
14
0 4 8 12 16 20 24

2
I [W/m ]

800 c
media orară zilnică în lunile
mai - septembrie
600

400

200

τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24 4

Fig. 13.9. Variaţiile orare zilnice, în perioada de răcire - vara -, în condiţiile Bucureştiului,
ale: a - temperaturii exterioare (te); b - temperaturii interioare (ti); c - radiaţiei
solare (I).
TRIGENERAREA 741

13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare


Fig. 13.9.,b. prezintă variaţiile diurne ale temperaturii interioare (ti), simultane
cu cele ale temperaturii exterioare (te), bazate valoric pe relaţia (13.1) valabilă
pentru răcirea „de confort” a incintelor vara. Conform acesteia în cursul
climatizării de confort – vara – temperatura: ti = 10 + 0,5 ⋅ te (τ). Analizând
această expresie rezultă că la te (τ) = 20°C, atunci ti (τ) = 20°C, după cum se poate
vedea din fig. 13.9.,a şi 13.9.,b.
Analiza variaţiilor diurne ale temperaturii interioare, evidenţiază valorile zilnice
caracteristice prezentate în tabelul 13.12.

Valorile zilnice caracteristice ale temperaturii interioare (ti), în perioada de


răcire – de vară (mai ... septembrie), pentru oraşul Bucureşti
Tabelul 13.12
Nr. luna
Mărimi caracteristice U.M
crt. mai iunie iulie august sept.
0 1 2 3 4 5 6 7
Amplitudinea variaţiei
1. grde. 6,9 6,2 6,4 6,1 6,5
zilnice
Valoarea maximă zilnică -
2. °C 21,5 23,2 24 23,5 22
lunară
Ora apariţiei valorii
3. ora 19 19 18 18 19
maxime - zilnice
Valoarea minimă zilnică -
4. °C 14,6 17 17,6 17,4 15,5
lunară
Ora apariţiei valorii
5. ora 8-9 8 7 8 8
minime - zilnice
Intervalul zilnic în care
6. ora 16-21 13-24 11-1 12-1 15-22
t i ≥ 20°C
Numărul zilnic de ore în
7. care t e ≥ 20°C ore/zi 6 12 15 14 8
Valoarea medie zilnică
8.
(
pentru 24 de ore t imed.zi ) °C 17,7 19,9 20,8 20,3 18,4

Valoarea medie pe
intervalul zilnic în care
9. °C 20,8 21,6 22,2 22,0 20,9
ti ≥ 20°C (t imed.zi )
( ti )
742 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare


Fig. 13.9.,c prezintă variaţia diurnă a valorilor orare zilnice, de calcul, la nivelul
Bucureştiului, ale intensităţii radiaţiei solare totale (directe şi indirecte),
pentru incinta cu elemente inerţiale considerată în § 13.4.4.3. Analiza curbei din
fig. 13.9.,c conduce la următoarele valori caracteristice ale intensităţii radiaţiei
solare totale:
– perioada zilnică de calcul a radiaţiei solare totale, pe perioada de răcire – vară
– a lunilor mai - septembrie este între orele 515...1845, însumând o durată de cca.
τ Izi = 13,5 ore/zi;
– valoarea maximă zilnică este I rM , zi =770 W/m2, corespunzând orei 12oo;
– cantitatea zilnică de căldură primită de incintă, de la radiaţia solară totală,
este QIzi = 6475 Wh/m2·zi;
– valoarea medie zilnică, raportată la τ Izi , este: I med . zi ≈ 480 W/m2.

13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara


Fig. 13.10. prezintă variaţiile diurne – medii lunare ale sarcinii termice de răcire
– vara – în scopuri de confort, pentru incinta cu elemente de construcţie inerţiale,
prezentată în § 13.4.4.3., în condiţiile climatice ale oraşului Bucureşti. Acestea au
la bază variaţiile diurne simultane ale te, ti şi I, prezentate în fig. 13.9. Ţinându-se
seama de relaţia qr = f (te , ti , I ) exprimată de relaţia generală (13.56), care pentru
cazul incintei considerate, amplasată în oraşul Bucureşti, are forma:
2
– raportat la m de suprafaţă locuită (v. fig. 13.10.,a):
q r ( Sl ) = 5,97 ⋅ t e + 0,204 ⋅ I − 1,377 ⋅ ti − 113,21 [W/m ·locuit] ,
2
(13.64)
3
– raportat la m construit (v. fig. 13.10.,b):
q r (V ) = 1,99 ⋅ t e + 0,068 ⋅ I − 0,458 ⋅ ti − 37,67 [W/m ·construit] ,
3
(13.65)
Analiza curbelor din fig. 13.10., a condus la valorile zilnice caracteristice ale
qr, prezentate în tabelul 13.13.
TRIGENERAREA 743

qr [W/m ⋅locuit]
2
150

140
iulie

august
120
iunie

septembrie

100

mai

80

60

40

+20

τ [h/zi]

0 4 8 12 16 20 24

a
744 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

qr [W/m ⋅construit]
3

50

august iulie

40

iunie

septembrie
30

mai

20

10

τ [h/an]

0 4 8 12 16 20 24
b

Fig. 13.10. Variaţiile orare zilnice ale sarcinii termice de răcire – vara – pentru o incintă
urbană, în condiţiile Bucureştiului: a – qr, raportată la suprafaţa locuită;
b – qr raportată la volumul interior.
TRIGENERAREA 745

Valorile zilnice caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara –


în condiţiile oraşului Bucureşti
Tabelul 13.13
Nr. luna
Mărimi caracteristice U.M
crt. mai iunie iulie august sept.
0 1 2 3 4 5 6 7
Durata zilnică în care
1. ore/zi 11 11 16 11 11
qrzi ≥ 0 , (τ rzi )
2
Valoarea maximă W/m 101 114 145 124 114
2. zilnică M .zi 3
(q r ) W/m 34 38 48 41 38
3. Ora apariţiei valorii maxime ora din zi 13 12-13 12-13 13 13
2
Valoarea medie zilnică, W/m 65 73 75 80 73
4.
raportată la τ rzi (q rmd .zi ) W/m
3
22 24 25 27 24
5. Ponderea lui q rmd . zi în q rM . zi % 64,3 64,0 51,7 64,5 64
2
Valoarea minimă zilnică W/m
6. 3 0 0 0 0 0
( q rm.zi ) W/m
2
Wh/m .zi 716 802 1202 880 808
7. Cantitatea zilnică Qrzi 3
Wh/m zi 238 267 398 293 268
Intervalul zilnic în care
8. t ≥ 20°C ora 16-18 13-18 11-22 12-18 15-18
i
Numărul zilnic de ore, în
9. ore/zi 3 6 12 7 4
care ti ≥ 20°C
2
Cantitatea zilnică pentru Wh/m .zi 139 445 954 608 237
10. intervalul în care
ti ≥ 20°C Wh/m zi
3
46 147 316 202 79
2
W/m 46,3 74,2 79,5 86,9 59,2
Valoarea medie pe intervalul 3
11. în care W/m 15,3 24,5 26,3 28,9 19,7
ti ≥ 20°C
%. q rM . zi 45,8 65,0 54,9 70,0 52,0

13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii


termice de răcire – vara
Ţinându-se seama de valorile zilnice - lunare caracteristice, ale sarcinii termice
de răcire – vara, conform § 13.4.5.4., tabelul 13.14 prezintă aceleaşi caracteristici
pentru ansamblul perioadei de răcire: mai ... septembrie.
746 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara – în


condiţiile oraşului Bucureşti
Tabelul 13.14
Nr. Mărimi
Notaţia U.M. Valoarea Mod de calcul
crt. caracteristice
0 1 2 3 4 5

∑( )
Durata anuală totală a 5
1. τ an 1838 τrzi ⋅ nzi j
sarcinii termice Qran r
j =1
h/an
∑ (τrzi(t ) ⋅ nzi ) j
Durata anuală pentru 5
2. zi τ an 982
t i ≥ 20°C
r (t i ) i
j =1

∑ (Qrzi ⋅ nzi )j
2 5
Sarcina termică Wh/m ·an 135038
3. Qran 3
anuală totală Wh/m ·an 44849 j =1
2
Sarcina termică Wh/m ·an 73191
∑ (Qrzi(ti) ⋅ nzi )j
5
4. anuală pentru Qran(t ) 3
i
Wh/m ·an 24264 j =1
t izi ≥ 20°C
2
Sarcina termică W/m 73,5
5.
medie anuală totală
q rmd .an 3 Qran / τ an
r
W/m 24,4
2
Sarcina termică W/m 74,5
6. medie anuală pentru q rmd .an
(t ) 3 Qran(ti ) / τ an
r ( ti )
i
W/m 24,7
tizi ≥ 20°C
(1 (3
Gradul anual de 0,507 0,514
7. µ an
r - (2 (4 q rmd .an / q rM
aplatisare a qr 0,508 0,515
(1 (3
Durata anuală de 73,5 24,5
8. τ M .an / τ an
utilizare a maximului r.u r % (2 (4 Qran / τ an
r
74,5 247
Notă: 1)
– pentru qr în W/m2 şi τ an
r ; 2)
– pentru qr în W/m3 şi τ an
r ;
3)
– pentru qr în W/m2 şi τ an
r (ti ) ;
4)
– pentru qr în W/m3 şi τ an
r (ti ) .
Analiza acestora permite următoarele constatări importante referitoare la
condiţiile de dimensionare şi funcţionare a instalaţiilor ce compun centralele de
trigenerare:
– în timp ce durata anuală a cererii de căldură pentru climatizarea de confort,
vara – τ an
r – bazată numai pe condiţia qr > 0, este de cca. 1840 h/an, în realitate,
ţinându-se seama şi de microclimatul incintei climatizate, prin care
ti ≥ (te = + 20°C), aceasta scade la cca. 980 h/an. Deci, condiţia de microclimat
este aceea care decide în final durata şi modul de funcţionare a instalaţiilor de
trigenerare;
– sarcina termică anuală impusă de respectarea condiţiei de microclimat
(adică ti ≥ (te = 20°C)) – Qran(ti ) – reprezintă cca. 54% din valoarea Qran ,
determinată de condiţia qr > 0;
TRIGENERAREA 747

– valorile relative, raportate la valorile maxime q rM , ale sarcinii termice medii


anuale, rezultate din condiţia qr > 0 şi respectiv din ti ≥ t e = 20°C , sunt
aproximativ aceleaşi (cca. 51%);
– din curbele clasate anuale ale sarcinii termice qr şi q r (ti ) , prezentate în
fig. 13.11. rezultă că gradul anual de aplatisare – µ an
r – al acestora este de
cca. 0,51, iar duratele anuale de utilizare ale valorii maxime – τ rM.u.an – sunt de
cca. 74% din durata τ an r , în cazul considerării condiţiei qr > 0 şi de cca. 25%,
în cazul condiţiei impusă de: ti ≥ (t e = 20°C) .
Aceste elemente constituie mărimi foarte importante pentru alegerea,
dimensionarea şi stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare ale instalaţiilor
frigorifice şi ale celor de cogenerare, la realizarea unei centrale de trigenerare.
qr

150
145
140

140

120

100

80

60
3 1
48
40 2

20 4
τ [h/an]

0 500 1000 1500 2000


982 1838
Fig. 13.11. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice de răcire - vara – în condiţiile
oraşului Bucureşti, pentru: 1 - τ an =1838 h/an şi q rM =145 W/m ⋅locuit;
2
r

2 - τ an
r =1838 h/an şi q r = 48 W/m ⋅construit; 3 - τ r = 982 h/an şi
M 3 an

q rM =145 W/m ⋅locuit; 4 - τ an


r = 982 h/an şi q r = 48 W/m ⋅construit.
2 M 3
748 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara


Instalaţiile interioare utilizate vara pentru răcirea aerului interior, simultan cu
menţinerea unei anume umidităţi a acestuia, ceea ce înseamnă climatizare, depind
de tipul consumatorului de frig şi de gradul de centralizare/descentralizare a
producerii şi distribuţiei „frigului”.
Este de remarcat: climatizarea încăperilor se poate realiza fie prin scăderea
temperaturii aerului (deci prin preluarea căldurii sensibile), fie prin reducerea
umidităţii acestuia (deci prin preluarea căldurii latente). În general, scăderea
temperaturii şi a umidităţii se realizează în acelaşi echipament – instalaţia
frigorifică. Aceasta coboară temperatura aerului sub aceea a punctului de rouă, iar
umiditatea este eliminată prin condensarea vaporilor de apă pe suprafaţa bateriei de
răcire a agregatului de răcire (preluarea căldurii latente), pe măsura răcirii aerului.

13.5.1. Aspecte generale


Toate aparatele de răcire şi climatizare se caracterizează constructiv,
prin realizarea sub forma unor carcase metalice, în care se găsesc elementele
componente corespunzătoare scopului şi destinaţiei acestora. Din punctul de vedere
al centralizării/descentralizării alimentării cu frig, aparatele de răcire a încăperilor
pe timp de vară, pot deservi una sau mai multe incinte. Ele se execută sub forma
unor module sau monobloc.
Tipurile caracteristice de aparate de răcire, vara, sunt:
– după felul răcirii: aparate care includ şi maşina frigorifică, înglobată în
aceeaşi incintă metalică, sau amplasată separat, cum este cazul „sistemului split”;
– după modul de tratare a aerului: aparate de climatizare utilizate tot timpul
anului (iarna - vara), cu reglarea simultană a temperaturii şi umidităţii aerului
interior;
– după modul de asigurare cu aer rece: aparate de climatizare cu refulare
directă a aerului rece în incintă (climatizare descentralizată, la nivelul incintei),
sau cu racordarea la un sistem centralizat de distribuţie a aerului rece,
prin intermediul unei tubulaturi locale - metalice;
– după destinaţie: aparate de climatizare în scopuri de confort, care trebuie să
asigure tot timpul anului o temperatură interioară de 20...25°C şi o umiditate
relativă de 40...50%, sau aparate de climatizare în scopuri tehnologice care,
în funcţie de condiţiile de producţie, trebuie să asigure o anumită climă;
– după mărime şi tipul constructiv: aparate de climatizare de fereastră, sau de
încăpere, dulapuri de climatizare, aparate de climatizare tip casetă, centrale de
climatizare, aparate de climatizare de acoperiş, sau la nivel de locuinţă;
– după forma de energie consumată: aparate utilizând energia electrică sau
căldura asigurată prin intermediul unui agent termic sau cu gazele de ardere
rezultate prin arderea unui combustibil. Fiind vorba de trigenerare, din acest punct
de vedere se vor avea în vedere numai aparatele ce consumă căldura cedată de un
agent termic (în general, aburul de joasă presiune sau apa fierbinte – v. § 13.6.)
sau energia electrică.
TRIGENERAREA 749

13.5.2. Instalaţii de fereastră


Se caracterizează prin:
– au dimensiuni mici;
– maşina frigorifică este inclusă în aparatul de răcire;
– au capacităţi mici (sarcini de răcire de 2...8 kWr/buc);
– utilizează instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori (freon),
două ventilatoare (unul pentru aspiraţia aerului cald din exterior şi unul pentru
refularea aerului rece în incinta răcită), un vaporizator (care reprezintă bateria de
răcire a aerului intrat în incintă) şi un condensator răcit cu aer exterior. Antrenarea
compresorului (ermetic) se face cu energie electrică, utilizând un motor electric cu
puteri electrice instalate de 0,8...3 kWe/buc;
– racordul electric este monofazic;
– pot fi cu ciclu reversibil, sau cu o rezistenţă electrică suplimentară, ceea ce le
permite utilizarea vara – pentru răcirea aerului – sau iarna – pentru încălzirea
acestuia;
– iarna, pot asigura încălzirea aerului interior, pentru temperaturi exterioare de
minim cca. 0°C; la text < 0°C, vaporii de apă din aerul exterior se condensează la
intrarea în schimbătorul de căldură (vaporizatorul), îngheţând pe aripioarele
suprafeţei de transfer de căldură a acestuia, obturând trecerea aerului.
Din punctul de vedere al soluţiei de trigenerare, este de remarcat faptul că
instalaţiile de acest tip utilizează energia electrică.
Fig. 13.12. prezintă schema de principiu a funcţionării aparatului de răcire
individuală, de fereastră [13.27].
El funcţionează astfel:
– agentul frigorific (freonul) vaporizează în bateria de răcire 5 preluând căldură
de la aerul interior (vehiculat de ventilatorul 4), care se răceşte de la ti la tr. Vaporii
de freon sunt aspiraţi de compresorul 1, comprimaţi mecanic, proces în care cresc
presiunea şi temperatura, şi conduşi în condensatorul 7. Aici, vaporii de freon sunt
răciţi cu aer exterior care se încălzeşte de la te la tc. Vaporii de freon condensează
cedând aerului de răcire fluxul de căldură Ql egal cu sarcina de răcire QR (căldura
absorbită din aerul interior) plus echivalentul caloric al lucrului mecanic al
motorului electric. Condensatul rezultat este trecut printr-un tub capilar, suferind
un proces de laminare, şi este adus la parametrii (presiunea şi temperatura) la care
pot vaporiza, din nou, în bateria de răcire (vaporizatorul maşinii frigorifice),
ciclul reluându-se astfel din nou.
750 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

11 12

7 3 2 4 5

8
tc
tr
10
QI QR

te ti

6
1

Fig. 13.12. Schema de principiu a instalaţiei de răcire de fereastră; 1 - compresor; 2 - motor


electric monofazat; 3 - ventilator pentru vehicularea aerului exterior; 4 - idem,
pentru aerul interior; 5 - baterie de răcire (vaporizator); 6 - tub capilar (duză,
ventil laminare); 7 - condensator; 8 - jaluzele reglabile; 9 - grilă aspiraţie aer
interior; 10 - grilă aspiraţie - evacuare aer exterior (de răcire); 11 - exterior;
12 - interior.
O mare parte din aparate sunt cu ciclu termodinamic reversibil folosind atât la
răcirea cât şi la încălzirea încăperilor. Inversarea ciclului termodinamic se face cu
ajutorul unui ventil cu 4 căi (fig. 13.13.).
1 1

2 2

a b
Fig. 13.13. Inversarea circulaţiei agentului frigorific: a - regim de răcire; b - regim de
încălzire; 1- compresor; 2 - ventil cu 4 căi.
TRIGENERAREA 751

13.5.3. Instalaţii de încăpere [13.27]


Pot fi fixe sau mobile şi se folosesc, fie numai la răcirea încăperilor, fie la
răcirea şi încălzirea lor. Cele fixe sunt, în majoritatea cazurilor, aparate de tip split
compuse dintr-o unitate interioară (fig.13.14.,a) şi o unitate exterioară, care se
montează pe peretele exterior al încăperii (fig. 13.14.,b) sau se aşează pe un
planşeu (fig. 13.14.,c). Unitatea interioară este compusă dintr-o carcasă metalică 1,
un ventilator silenţios 2, o baterie de răcire (evaporatorul maşinii frigorifice) 3,
sub care se găseşte o tavă pentru colectarea condensatului 4, rezultat în urma
procesului de răcire şi uscare a aerului, un filtru de praf lavabil 5, o grilă de
aspiraţie a aerului din încăpere 6 şi o grilă de refulare cu jaluzele reglabile 8,
pentru modificarea direcţiei jetului de aer. Unitatea exterioară conţine un ventilator
axial 11 care asigură aerul pentru răcirea condensatorului 10, compresorul 9,
tubul capilar 13 şi grila de absorbţie a aerului de răcire 12.
cca. 10
150
8 12 11
1

3
7
4 1
7
5 9

6
13
a b
11
10 10 1

12 12

c
Fig. 13.14. Minisplit: a - unitatea interioară; b - unitatea exterioară cu refulare laterală
(schemă); c - idem, cu refulare în sus (schemă); 1 - carcasa aparatului; 2 - ventilator având
curent transversal (tangenţial); 3 - baterie de răcire (încălzire); 4 - tavă pentru colectarea
condensatului; 5 - filtru de praf lavabil; 6 - grilă absorbţie; 7 - conducte freon (lichid,
vapori); 8 - grilă cu jaluzele reglabile; 9 - compresor; 10 - condensator/evaporator;
11 - ventilator axial; 12 – grilă şi plasa de sârmă; 13 - tub capilar.
752 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Aparatele minisplit (split, de la cuvântul englezesc cu semnificaţia de


separare) se folosesc în variantele monosplit (1 unitate exterioară + 1 unitate
interioară), dual split (1 unitate exterioară + 2 unităţi interioare), multisplit
(1 unitate exterioară cu 3 sau 4 unităţi interioare). În prezent, unitatea exterioară
conţine atâtea compresoare câte unităţi interioare deserveşte.
Unităţile interioare îmbracă 4 forme, după locul de amplasare (montare):
de perete, de plafon, de tip casetă (pentru montare în plafon fals), de montat în
dreptul ferestrei.
Tot ca aparate de încăpere se utilizează ventilo-convectoarele, care pot
funcţiona în regim de recirculare (fig. 13.15.,a) sau cu aer amestecat
(exterior + interior) (fig. 13.15.,b).
Aparatele mobile se folosesc pentru puteri de răcire mai mici (până la 2,5 kW).
Pot fi de tip monobloc (fig. 13.15.,b.1) sau cu condensatorul răcit cu aer
(cu ajutorul unui ventilator axial) separat, montat în exterior şi legat prin tuburi
flexibile de aparatul de bază (fig. 13.15.,b.2). Schema de principiu a unui aparat de
cameră mobil este arătată în fig. 13.15.,a. Aparatul are un racord flexibil prin care
se elimină aerul pentru răcirea condensatorului 3, care este aspirat din încăpere cu
ajutorul ventilatorului 5. Aerul de compensaţie poate fi introdus printr-o fereastră,
sau se amenajează o priză specială de aer proaspăt pentru cca. 200 m3/h. Aparatul
are dimensiuni convenabile, circa 250 x (500..100) x 600 mm, iar greutatea este de
40-45 kg. El poate fi echipat şi cu o rezistenţă electrică de 2 kW pentru curent
monofazic.


1

2
3
4
5 8
6
ti ti
te

a b
Fig. 13.15. Ventilo-convertoare: a - numai cu aer recirculat; b - cu aer amestecat (exterior şi
interior); 1 - carcasă fonoizolată; 2 – jaluzele reglabile; 3 - baterie de
răcire/încălzire; 4 - tavă colectare condensat; 5 - ventilator; 6 - filtru de praf;
7 - clapetă reglare; 8 - priză de aer proaspăt.
TRIGENERAREA 753

Tot ca instalaţii de încăpere se pot utiliza şi „aparatele de climatizare de tip


dulap”. Ele pot fi fixe – v. fig. 13.16. – sau mobile – v. fig. 13.17. – realizate sub
formă bloc, sau modular.

3
2
4

tr
5
1

6 15
7
m
9
8
11
10
te
ti

13
m
14

12 16

Fig. 13.16. Schema unui dulap de climatizare: 1 - carcasă fonoizolantă prevăzută cu


panouri demontabile; 2 – jaluzele reglabile; 3 - cutie de distribuţie cu refulare
pe 1, 2, 3 direcţii sau cutie de racordare la tubulatură; 4 - baterie de încălzire;
5 - ventilator; 6 - distribuitor de abur; 7 - baterie de răcire (vaporizator);
8 - filtru de praf; 9 - tavă colectoare condensat şi racord evacuare; 10 - grilă de
aspiraţie aer reciclat (racord tubulatură); 11 - racord priză aer; 12 - compresor;
13 – ventil de laminare; 14 - condensator răcit cu apă; 15 - racord abur;
16 - racord apă răcire.
754 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4 5 6 7

3 8
9

12
10
2
11
1

15 13
14

Fig. 13.17. Aparat mobil pentru răcirea aerului: 1 - compresor; 2 - condensator; 3 - racord
flexibil; 4 - tub capilar; 5 – ventilator pentru aerul de răcire a condensatorului;
6 - motor electric; 7 - ventilator; 8 - baterie de răcire; 9 - jaluzele reglabile;
10 – grilă pentru recircularea aerului interior; 11 - grilă pentru evacuarea
aerului (răcire condensator); 12 - tavă colectoare şi scurgere condensat;
13 - recipient colectarea condensatului; 14 - uşiţă pentru golirea recipientului de
condensat; 15 - carcasa aparatului.
Aceste aparate au toate elementele necesare tratării aerului (bateria de încălzire,
bateria de răcire, duzele pentru umidificarea aerului), vehiculării acestuia,
echipamentul electric şi de automatizare, amplasate într-o carcasă de forma unui
dulap.
Ele sunt destinate pentru debite mari de aer, de până la cca. 40000 m3/h.
Se construiesc dulapuri de climatizare cu maşina frigorifică înglobată, la care
condensatorul este răcit cu apă sau aer şi, mai rar, cu răcire mixtă (apă + aer).
Unele dulapuri de climatizare au încorporat şi un recuperator de căldură cu plăci,
tip aer - aer. Se construiesc, de asemenea, (din cauza dimensiunilor mari) dulapuri
de climatizare fără maşină frigorifică (în sistem split). Dulapul de climatizare poate
refula aer liber în încăperea deservită, sau poate fi racordat la o reţea de canale.
Bateria de răcire a aparatului poate funcţiona cu apă răcită, sau poate fi cu detentă
directă. Schema de principiu a unui dulap de climatizare cu maşină frigorifică
înglobată este prezentată în fig. 13.16.
Utilizarea cea mai largă o au dulapurile de climatizare parţială care se împart în
două grupe, după debitul de aer şi puterea de răcire: dulapuri pentru debite mici
TRIGENERAREA 755

(1000...3000 m3/h) şi dulapuri pentru debite mari de aer (4000...40000 m3/h).


La cele mici, încălzirea aerului se face electric sau cu pompă de căldură, iar la cele
mari, la alegere: electric, cu baterii de încălzire funcţionând cu apă caldă/fierbinte,
abur sau combinat. Pentru unele tipodimensiuni există şi varianta de pompă de
căldură.
În fig. 13.18. este prezentată schema de principiu a unui dulap de climatizare
parţială, pentru debite mici (pentru uşurinţa transportului şi a montajului, dulapul
se realizează sub forma a 2 - 3 module). Pentru debite mari de aer, în fig. 13.19.
este arătată schema de principiu a unui dulap de climatizare. Acestora din urmă,
după caz, se adaugă o baterie de încălzire electrică sau cu apă caldă (fierbinte),
ori abur.
La aparatele mici reglarea temperaturii se face, de regulă, în sistemul cu două
puncte. Un termostat, montat în încăpere sau în grila de aspiraţie a aerului din
încăpere, porneşte sau opreşte compresorul cu ajutorul unui releu de temporizare.
Pentru o reglare mai bună se poate monta suplimentar în circuitul de răcire,
un regulator, sau se prevăd 2-3 compresoare care, prin intermediul unui termostat,
permite funcţionarea lor în trepte (le cuplează secvenţial).
1 2 3 5
4

6
7
Fig. 13.18. Dulap de climatizare realizat modular, pentru debite mici de aer
3
(1000...3000 m /h; QR =7,0...16,0 kW; QI =5,0...15,0 kW): 1 - modul de
amestec; 2 - modul de filtrare; 3 - modul de răcire; 4 – ventilator cu/fără baterie
electrică (5); 6 - tavă colectare a condensatului (pentru montarea orizontală a
instalaţiei); 7 - idem, pentru montare verticală.
3b 1 3a 2 4

Fig. 13.19. Dulap de climatizare parţială, realizat modular, pentru debite mari de aer
3
(4000...40000 m /h; QR = 20...180 kW; QI =30...300 kW - apă caldă/abur,
QE = 10...15 kW - electric): 1- bateria de răcire şi filtrul; 2 - ventilator;
3 - bateria de încălzire cu apă caldă/abur, în poziţia 3a/3b; 4 - bateria electrică
(variantă alternativă).
756 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Aparate de climatizare modulate


Aparatele modulate sunt alcătuite din casete independente prismatice având
două dimensiuni identice (lăţimea şi înălţimea), în fiecare găsindu-se unul, două
sau trei elemente, de exemplu, modulul de filtrare, modulul conţinând bateria de
încălzire şi bateria de răcire sau modulul conţinând filtrul + bateria de încălzire +
+ bateria de răcire. Aparatele de climatizare se pot realiza în orice combinaţie
dorită. Pe lângă altele, prezintă avantajul manipulării uşoare, introducerii pe rând în
centrala de ventilare pentru montare, transport şi amplasare uşoară.
Important: toate aceste instalaţii de răcire – climatizare – vara, utilizează
energia electrică deoarece instalaţiile frigorifice înglobate în ele sunt cu compresie
mecanică de vapori.

13.5.4. Instalaţii pentru răcire – climatizare – centralizată


Spre deosebire de instalaţiile descentralizate de răcire, prezentate în § 13.5.3,
care presupun amplasarea instalaţiei de răcire chiar în incinta răcită, în cazul răcirii
centralizate sursa de răcire se află în afara incintelor climatizate. Ca urmare,
pentru răcire se poate utiliza – teoretic – orice tip de instalaţie de răcire; în general,
instalaţiile frigorifice cu compresie mecanică de vapori (IFC), sau cu absorbţie
(IFA).
Indiferent de tipul instalaţiei de răcire, producerea centralizată a frigului
presupune existenţa unui sistem de distribuţie a frigului, prin intermediul unui
agent termic de transport, care să facă legătura între instalaţia de răcire şi incintele
răcite. În funcţie de natura agentului de răcire utilizat în acest scop – v. § 13.6. –
există mai multe variante de realizare a instalaţiilor interioare de răcire, prezentate
în continuare.

13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer


În general, instalaţiile interioare de climatizare cu aer pot fi utilizate – alternativ
– şi pentru încălzirea aerului. Aerul climatizat (încălzit sau răcit şi/sau
umidificat/uscat) este pregătit centralizat în instalaţii de răcire/încălzire,
după schemele de principiu din fig. 13.20. şi 13.21.: schema cu vaporizarea directă
a agentului frigorific utilizat în maşina frigorifică, ca instalaţie centralizată de
producere a frigului, sau schema cu vaporizare indirectă.
TRIGENERAREA 757

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea II)

13.4. Necesarul de frig ...................................................................................................718


13.4.1. Domeniul avut în vedere................................................................................718
13.4.2. Elementele de climă interioară ......................................................................718
13.4.2.1. Temperatura aerului interior...................................................................718
13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior......................................................722
13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior .....................................................723
13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare .................723
13.4.3. Elemente de climă exterioară.........................................................................723
13.4.3.1. Temperatura aerului exterior ..................................................................723
13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior .............................................725
13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare .........................................................725
13.4.3.4. Viteza vântului .......................................................................................727
13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire..................................................727
13.4.4.1. Aporturile de căldură..............................................................................727
13.4.4.2. Degajările interioare de căldură .............................................................733
13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire ..............................................................734
13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice ...........................................736
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire ....................................737
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare..............................................................737
13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare ..............................................................741
13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare.........................................................742
13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara................................................742
13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara ................745
13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara ............................................................748
13.5.1. Aspecte generale ............................................................................................748
13.5.2. Instalaţii de fereastră ......................................................................................749
13.5.3. Instalaţii de încăpere ......................................................................................751
13.5.4. Instalaţii pentru răcire – climatizare – centralizată ........................................756
13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer................................................756
TRIGENERAREA 757

2 8
6
4
3 8

1
7
5 8

Fig. 13.20. Schema producerii centralizate a frigului, cu utilizarea instalaţiilor interioare de


climatizare cu vaporizarea directă a unui agent frigorific: 1 - intrare aer
proaspăt; 2 - intrare aer recirculat; 3 - ieşire aer răcit/încălzit şi uscat/umidificat,
intrat în incinta răcită/încălzită; 4 - baterie de răcire/încălzire
(vaporizatorul/condensatorul maşinii frigorifice); 5 - agent frigorific utilizat în
instalaţia centralizată de răcire; 6 - apă de injecţie; 7 - instalaţie de tratare a
aerului; 8 - guri (grile) de introducere a aerului răcit/încălzit în incinta
respectivă.
Această schemă presupune că agentul frigorific, ce lucrează în instalaţia
frigorifică centralizată, este distribuit apoi la fiecare instalaţie interioară de
climatizare cu vaporizare directă. Apar o serie de dezavantaje legate de transportul
agentului frigorific de lucru în însăşi maşina frigorifică şi de la aceasta la fiecare
instalaţie interioară. De asemenea apar aporturi de căldură pe traseul conductelor
de distribuţie, pierderi de agent de răcire prin neetanşeităţile acestora şi pierderi de
presiune suplimentare, ce trebuie acoperite de pompa de circulaţie a instalaţiei de
răcire.
A doua variantă, cu agent intermediar de răcire/încălzire, prezentată în
fig. 13.21., presupune că instalaţia interioară este un schimbător de căldură
intermediar, cu un agent termic intermediar răcit în vaporizatorul instalaţiei de
răcire şi care apoi este distribuit către bateriile locale de răcire/încălzire.
În acest caz, transportul şi distribuţia frigului, de la staţia centrală de răcire
(vaporizatorul 4 al acesteia), la instalaţiile interioare de climatizare, se face prin
intermediul unui agent de răcire clasic (apă, soluţie apă – glicol), reducând
dificultăţile legate de transportul său (asigurat de pompa 11) şi de eventualele
pierderi de agent. Agentul termic intermediar preia, sau cedează, căldura din spaţiul
climatizat, sub forma căldurii sensibile.
758 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2 8
6
9 8
3

1
11 7
10
8
4

5
Fig. 13.21. Schema producerii centralizate a frigului, cu utilizarea instalaţiilor interioare de
climatizare cu agent termic intermediar între acestea şi vaporizatorul instalaţiei
de răcire: 9 - schimbător de căldură intermediar; 10 - agent de răcire
intermediar; 11 - pompă de circulaţie a agentului intermediar de răcire; restul
notaţiilor corespund celor din fig. 13.20.
Schimbătorul de căldură intermediar este un ventilo-convector – v. fig. 13.22.

13.5.4.2. Ventilo-convectoarele
Ventilo-convectoarele sunt aparate de încălzire/răcire, la care transferul de
căldură către spaţiul încălzit/răcit se face mai ales prin convecţie forţată. Aceasta
este realizată de circulaţia aerului (antrenat de un ventilator) peste o baterie de
încălzire/răcire prevăzută cu suprafeţe de schimb de căldură cu aripioare
– v. fig. 13.22. Bateria poate avea un singur registru de ţevi – „ventilo-convector cu
două ţevi” – sau poate avea două registre de ţevi – „ventilo-convector cu patru
ţevi”. 2
2 3
3 7
4 6
5
4

1 1

a b
Fig. 13.22. Ventilo-convectoare: a - cu două ţevi; b - cu patru ţevi; 1 - aer rece/cald preluat
de afară/din incintă, încălzit/răcit, iarna/vara; 2 - aer cald/rece introdus în
incinta încălzită/răcită, iarna/vara; 3 - convecto-radiatorul; 4 - suprafaţa de
schimb de căldură; 5 - agent de încălzire/răcire pentru iarnă/vară; 6 - agent de
încălzire, iarna; 7 - agent de răcire, vara.
TRIGENERAREA 759

Ventilo-convectoarele cu două ţevi costă mai puţin decât cele cu 4 ţevi.


Prin bateria ventilo-convectoarelor cu 2 ţevi trece agentul de încălzire în timpul
iernii şi agentul de răcire în timpul verii.
Ansamblul baterie - ventilator se montează într-o carcasă închisă, sau se poate
încastra în zidărie, astfel încât circulaţia aerului peste bateria de încălzire/răcire să
poată fi controlată.
În funcţie de locul de montaj, ventilo-convectoarele pot fi: de pardoseală, de
perete, sau de tavan (eventual putând fi înglobate în tavanul fals).
Ventilo-convectoarele pot funcţiona fie numai cu recircularea aerului din încăperea
unde se montează, fie pot fi racordate şi la o tubulatură de aer proaspăt – în acest
fel, diferenţa dintre sistemele de încălzire/climatizare devenind din ce în ce mai
redusă. La nivelul aparatelor de utilizare din sistemele de încălzire/climatizare
există o mare asemănare între sistemele cu vaporizare directă şi cele cu vaporizare
indirectă, în special din punct de vedere al posibilităţilor de montaj.
Marele avantaj al ventilo-convectoarelor constă în faptul că ele pot fi
racordate atât la o sursă de încălzire, cât şi la o sursă de răcire, putând astfel
răspunde necesităţilor de a realiza confortul interior atât în anotimpul rece, cât şi în
cel cald. Ventilo-convectoarele sunt adaptabile oricărui tip de clădire
(administrativă, hotel, etc.) în care încăperile pot avea sarcini termice diferite.
În perioada de nefuncţionare a ventilo-convectorului (noaptea sau în week-end),
bateria acestuia cedează căldura prin convecţie naturală asigurând o temperatură de
gardă, evitând subrăcirea încăperii.
Ventilo-convectoarele pot avea puterea termică cuprinsă între 1,2 şi 23 kW şi
puterea frigorifică cuprinsă între 0,6 şi 12 kW.

13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al


agentului de răcire – „VRV”
Spre deosebire de sistemele cu vaporizare directă cu două ţevi de legătură între
unitatea interioară şi aceea exterioară, sistemul VRV prezintă trei ţevi prin care
circulă agentul de răcire. El poate fi utilizat simultan pentru încălzirea şi răcirea
unor spaţii, putând să recupereze căldura preluată de la spaţiile răcite pentru a o
utiliza în spaţiile care în acelaşi timp necesită încălzirea (de exemplu, în cazul unor
clădiri unde, la un moment dat, unele încăperi – orientate de exemplu spre Sud –
necesită răcirea, în timp ce acelea orientate spre nord, necesită încălzirea).
Ca urmare, sistemul VRV prezintă un domeniu larg posibil de funcţionare,
pentru temperaturi exterioare de la - 5°C (funcţionare în regim de răcire),
până la - 15°C (funcţionare în regim de încălzire – ca pompă de căldură), putând
asigura astfel climatizarea pe perioada întregului an [13.28].
Fig. 13.23. prezintă structura unei unităţi interioare de tip VRV.
760 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t2 7

4 2
1

tar
3 w tai
M SC tc

t1
5

8 6

U.I.
Fig. 13.23. Structura unei unităţi interioare (U.I) dintr-un sistem VRV: SC - sistem de
comandă automată; 1 - aer aspirat; 2 - ventilator de aer aspirat; 3 - motor
electric de antrenare; 4 - aer evacuat răcit/încălzit; 5 - răcitor prin vaporizare
directă a agentului frigorific - vaporizator -; 6 - agent frigorific în stare lichidă;
7 - agent frigorific în stare de vapori; 8 - robinet electronic de laminare;
impulsuri de temperatură; t1 - de la intrarea agentului frigorific
(în stare lichidă); t2 - de la ieşirea agentului frigorific (în stare gazoasă); tai - de
la aerul de intrare; tc - temperatura de control a aerului; w - comanda turaţiei
ventilatorului de aer (2).

13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de


alimentare centralizată cu frig – SACF
În § 13.3. s-au prezentat elementele de concepţie ale ansamblului de alimentare
centralizată cu căldură şi frig (SACCF), dintr-o centrală de trigenerare.
În continuare sunt prezentate câteva elemente specifice sistemului de alimentare
centralizată cu frig (SACF), sub aspectele transportului şi distribuţiei acestuia, de la
instalaţiile de producerea frigului (IF), la instalaţiile consumatoare de frig (ICF).

13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare


centralizată cu frig – SACF
Fig. 13.24. prezintă structura de principiu a sistemului de alimentare centralizată
cu frig – SACF.
Acesta cuprinde instalaţiile de producere a frigului ( IPCF) şi sistemul de
distribuţie a sa (SDF), compus din: reţelele principale (RPF) şi, eventual, secundare
(RSF) pentru transportul agentului de răcire utilizat în instalaţiile interioare
consumatoare de frig (ICF) şi opţional, staţiile intermediare de frig (STIF).
TRIGENERAREA 761

IPCF

W.IFC
RPF
IFC
SR.IF
ICF

Q.IFA IFA STIF

RSF

SACF
Fig. 13.24. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu frig - SACF -:
IPCF - instalaţii de producere centralizată a frigului; IFC - instalaţie frigorifică
cu compresie mecanică de vapori; IFA – instalaţie frigorifică cu absorbţie;
STIF - staţie termică intermediară, de frig; ICF - instalaţiile consumatoare de
frig; RPF - reţea primară de transport şi distribuţie a frigului; RSF - reţea
secundară de distribuţie a frigului; W.IFC - energie mecanică/electrică pentru
antrenarea IFC; Q.IFA – căldură pentru „antrenarea IFA”; SR.IF - sursă de
răcire pentru condensatorul IF.
Aşa cum se va arăta în continuare, existenţa staţiei intermediare de frig (STIF)
depinde de tipul instalaţiilor interioare pentru răcirea aerului din incintă
(v. § 13.5. ) simultan cu natura şi parametrii agentului de răcire a aerului, produs de
IPCF.

13.6.2. Agenţii de răcire a aerului din


incintele climatizate
Vara, climatizarea unui spaţiu implică preluarea excesului de căldură şi de
umiditate de la aerul din încăpere. În acest sens, aerul introdus este, în prealabil,
uscat şi răcit cu ajutorul unui agent de răcire care poate fi:
– apa, naturală (de puţ) sau răcită artificial într-o instalaţie frigorifică;
– un agent frigorific;
Tratarea aerului se poate face în următoarele două moduri:
– bateria de răcire, când între aer şi agentul de răcire există o suprafaţă de
transfer de căldură;
– în camera de pulverizare, caz în care aerul este în contact direct cu apa rece,
cu care este stropit.
Se disting astfel (exceptând varianta care utilizează apa rece naturală) două
tipuri de instalaţii frigorifice:
– cu răcire directă, când agentul frigorific vaporizează chiar în bateria de
răcire aflată în contact cu aerul;
762 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– cu răcire indirectă, când agentul frigorific vaporizează într-un vaporizator-


răcitor de apă, aceasta participând apoi la răcirea aerului, fie într-o baterie de răcire,
fie într-o cameră de pulverizare.

13.6.3. Agenţii intermediari


În instalaţiile interioare cu răcire indirectă a aerului din incintele climatizate
(v. § 13.6.5.), la care contactul cu mediul răcit al agenţilor frigorifici folosiţi în
instalaţiile frigorifice, poate avea efecte negative (cum este cazul instalaţiilor
frigorifice cu soluţie amoniacală), apare oportună utilizarea unor agenţi de răcire
intermediari.
Pentru aceasta se folosesc aerul, apa şi soluţiile apoase de săruri minerale, sau
alcooli. În acest caz, temperatura de solidificare a soluţiei este dependentă de
concentraţia de sare sau de alcool, până la atingerea punctului eutectic.
Soluţiile de sare cu apă (saramurile) utilizate frecvent, se bazează pe clorurile de
sodiu, de calciu şi de magneziu. Acestea au avantajul că sunt ieftine, dar în timp
conduc la depuneri în ţevi, reducându-le secţiunea de curgere, şi de asemenea, sunt
corozive. Pentru reducerea corozivităţii se adaugă inhibitori. Soluţiile alcoolice nu
conduc la apariţia depunerilor, folosind etilenglicolul sau metanolul, în schimb sunt
mai scumpe.

13.6.4. Tipurile sistemelor de distribuţie centralizată


a frigului – SDF
Sistemele de alimentare centralizată cu frig – SDF, din punctul de vedere al
reţelei de transport şi distribuţie a agentului de răcire, pot fi realizate în circuit
închis, sau deschis.
• Sistemele închise se folosesc în cazul cunoaşterii numărului de consumatori şi
sarcinile termice sub formă de frig. Ele se aplică mai ales în cazul în care toate
clădirile răcite sunt racordate la sistemul SDF. Ele sunt specifice campusurilor
universitare, spitalelor, aeroporturilor şi centrelor comerciale. În acest fel se reduce
distanţa medie de transport a frigului (a agentului de răcire), se reduce durata medie
de funcţionare a instalaţilor frigorifice, conducând la reducerea costurilor de
exploatare şi de mentenanţă, deci în final reduce costul unitar al frigului produs.
În funcţie de mărimea şi numărul clădirilor cunoscute înainte de realizarea SDF,
pentru o proiectare optimizată, pe termen lung, în final, soluţia respectivă poate
conduce la condiţii superioare de eficienţă tehnico - economică.
• Sistemele închise se utilizează în cazurile în care nu se cunoaşte evoluţia în
timp a numărului şi sarcinii termice sub formă de frig a consumatorilor ce urmează
a fi racordaţi la SDF. Este cazul în care realizarea SDF se află la concurenţă cu
răcirea individuală (descentralizată) şi operatorul sistemului are de optimizat SDF
în funcţie de evoluţia fiecărui consumator. În general, astfel de sisteme se utilizează
pentru alimentarea centralizată cu frig a oraşelor, sau a unor cartiere ale acestora.
TRIGENERAREA 763

13.6.5. Tipurile reţelelor de transport şi distribuţie


centralizată a frigului
Ca şi în cazul reţelelor de alimentare cu căldură (v. § 17.), sistemele de reţele
pentru alimentarea cu frig (SRF), pot fi radiale, buclate (inelare) sau mixte (radiale
cu bretele de legătură). În prezent, majoritatea SRF sunt de tip radial: fiecare
consumator de frig este alimentat numai de la o singură instalaţie centrală, printr-o
„cale” unică de legătură între acesta şi instalaţia centrală de producere a frigului
IPCF. Aceste reţele sunt relativ uşor de proiectat - dimensionat (v. § 17.2.),
dar prezintă dificultăţi în caz de extindere ulterioară a lor.
În cazul unei probleme apărută pe „calea” de alimentare a unuia sau mai mulţi
consumatori, alimentarea cu frig a consumatorilor respectivi este întreruptă.
Asemenea întreruperi nu sunt întotdeauna acceptate de consumatori, depinzând de
contractul existent în cazul fiecărui consumator de frig în parte (industrial, spitale
etc.).
În schimb, realizarea reţelelor inelare are avantajul că orice consumator de frig
poate fi alimentat de la orice instalaţie de producere centralizată a frigului (IPCF)
mărind siguranţa alimentării cu frig a acestuia. Această soluţie presupune că
parametrii de funcţionare ai reţelei se pot schimba în cursul funcţionării prin
continua adaptare a regimului hidraulic al staţiei de pompare a agentului de răcire.
O asemenea reţea se potriveşte foarte bine la sistemele deschise, deoarece
facilitează extinderea în timp a SDF, pentru preluarea de noi consumatori.

13.6.6. Tipuri de sisteme de transport şi distribuţie


centralizată a căldurii (STDC) şi a frigului (STDF)
În anumite situaţii, sistemele de alimentare cu frig pot fi interconectate cu cele
de alimentare cu căldură, utilizând practic acelaşi sistem de transport şi distribuţie:
soluţia respectivă se poate dovedi a fi mai eficientă economic decât utilizarea
sistemelor separate (SDC, respectiv SDF). Un asemenea sistem, este de ţinut
seama, că trebuie să asigure cele două cereri de energie termică, fie alternativ în
timp, fie simultan, ceea ce complică problema, din punctul de vedere al sistemului
de reţele termice, simultan cu tipul instalaţiilor interioare utilizate la consumatori,
după cum s-a arătat în § 13.5.
În fig. 13.25. sunt prezentate variantele cele mai utilizate pentru distribuţia
centralizată, simultană a căldurii şi a frigului.
• Sistemul cu două conducte – prezentat în fig. 13.25.,a – se caracterizează
prin existenţa a două conducte, una de ducere şi alta de retur, care funcţionează
alternativ: iarna, pentru agentul termic utilizat de consumator pentru asigurarea
necesarului de căldură şi vara, pentru agentul de răcire al aerului necesar pentru
răcire.
Principalul dezavantaj al sistemului constă în faptul că nu permite alimentarea
simultană cu căldură şi frig.
764 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

SPC.Q/F

A.T
SPC.Q 1 3
IC.Q/F
4
2 RTQ/Ft
SPC.F a.
A.R

RTQ/Fr

SPC.Q/F
RTt
SPC.Q
RTQ/Fr
IC.Q/F b.

SPC.F
RFt

SPC.Q RTQt/r

IC.Q/F c.

RTFt/r
SPC.F

SPC.Q/F
Fig. 13.25. Schemele de principiu ale variantelor sistemelor de transport şi distribuţie
centralizată a căldurii (STDC) şi a frigului (STDF): a - STDQ/F cu două
conducte; b - STDQ/F cu trei conducte, c - STDQ/F cu patru conducte: SPCQ/F
- ansamblul producerii centralizate a căldurii şi/sau a frigului: SPCQ - sursa de
producere centralizată a căldurii; SPCF- sursa de producere centralizată a
frigului; ICQ/F - instalaţii consumatoare de căldură şi/sau de frig; RTQt, RTQr,
RTQt/r - reţea de transport a căldurii: tur, retur, atât pentru tur cât şi pentru retur;
RFt, RFr, RFt/r - reţea de transport a agentului de răcire: tur, retur, atât pentru tur
cât şi pentru retur; RTQ/F,t, RTQ/F,r - reţea de transport a căldurii şi/sau a
frigului, pentru tur, respectiv pentru retur.
TRIGENERAREA 765

• Sistemul cu trei conducte – prezentat în fig. 13.25.,b – presupune că ambele


categorii de consumatori utilizează acelaşi tip de agent termic – de exemplu apa.
Ca urmare, este caracterizat de existenţa câte unei conducte de ducere pentru
agentul termic (RTt) şi respectiv pentru cel de răcire (RFt) şi una comună pentru
returul ambilor agenţi termici (RTQ/F,r). Aici, dispare dezavantajul schemei
13.25.,a, în schimb amestecul pe retur al agentului termic folosit la încălzire (G.Q)
cu temperatura (tr,Q), cu cel de la răcire (G,F), cu temperatura (tr,F) conduce la o
temperatură comună de retur ((tr,Q/F) mai mică decât aceea impusă de graficul de
reglaj al consumatorului de căldură ((tr,Q) şi mai mare decât aceea impusă de
consumatorul de frig (tr,F), după cum rezultă din următoarele:
– pentru un debit de căldură q consumat
q = Gq ⋅ cq (t q,t − t q,r ) [kWt] , (13.65)
temperatura de retur t q, r este dată de:
q
t q ,r = t q,t − [°C] , (13.66)
Gq ⋅ c q
respectiv,
– pentru un debit de frig f, consumat de consumatorul de frig,
f = G f ⋅ c f ⋅ (t f ,t − t f ,r ) [kWf] , (13.67)
temperatura de retur t f ,r este dată de:
f
t f ,r = t f ,t − [°C] , (13.68)
Gf ⋅cf
în care Gq , G f – este debitul de apa caldă, respectiv de agent de răcire (apă)
utilizată pentru alimentarea cu căldură, respectiv pentru producerea frigului în
scopul răcirii (climatizării), în kg/s; t q,t , t q ,r – temperatura de tur/retur a apei calde
utilizată de consumatorul de căldură; t f ,t , t f ,r – temperatura tur/retur a agentului de
răcire (apă) pentru alimentarea cu frig a consumatorului respectiv, în °C;
cq , c f – căldura specifică medie a agentului termic utilizat pentru alimentarea
consumatorului de căldură şi respectiv a agentului de răcire utilizat pentru
alimentarea consumatorului de frig, în kW/kg·grd.
Atunci, temperatura pe conducta comună de retur (tr) va rezulta din amestecul
debitelor Gq şi G f , cu temperaturile de respectiv t q,r şi t f ,r , fiind dată de
bilanţul amestecului:
(Gq ⋅ cq ⋅ t q,r ) + (G f ⋅ c f ⋅ t f ,r ) =
[kW] , (13.69)
= (Gq + G f ) ⋅ c am ⋅ t r
de unde rezultă temperatura de retur a amestecului:
(Gq ⋅ cq ⋅ t q,r ) + (G f ⋅ c f ⋅ t f ,r )
tr = [°C] , (13.70)
(Gq + G f ) ⋅ cam
766 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care cam este căldura specifică medie a amestecului format din apa caldă şi apa
de răcire.
Dacă se are în vedere că pentru intervalul de temperatură între care evoluează
apa ca agent termic ( ∆t q = t q,t − t q,r ) şi respectiv cel aferent apei ca agent de răcire
( ∆t f = t f ,t − t f ,r ), se poate considera că cq ≈ c f ≈ cam = c , atunci relaţia (13.70)
devine:
( G q ⋅ t q ,r ) + ( G f ⋅ t f ,r )
tr = [°C] . (13.71)
Gq + G f
În condiţiile de „calcul” avute în vedere la dimensionarea sistemului de reţele de

transport de ducere – pentru fiecare tip de consumator şi respectiv de retur, pentru

amestec, relaţiile (13.65), (13.66) şi (13.71) devin respectiv:

q c = Gqc ⋅ c ⋅ (t qc,t − t qc,r ) [kW] , (13.72)


q cf = G cf ⋅ c ⋅ (t cf ,t − t cf ,r ) [kW] , (13.73)
(Gqc ⋅ t qc,r ) + (G cf ⋅ t cf ,r )
t rc = [°C] , (13.74)
Gqc + G cf
Din relaţiile (13.72) şi (13.73) rezultă:
qc
Gqc = [kg/s] , (13.75)
c ⋅ (t qc,t − t qc,r )
q cf
G cf = [kg/s] , (13.76)
c ⋅ (t cf ,t − t cf ,r )
Atunci:
Gqc q c t cf ,t − t cf ,r
= ⋅ . . (13.77)
G cf q cf t qc,t − t qc,r
Considerând debitele de căldură şi de frig unitare:
q c = q cf = 1 kW ,
atunci relaţia (13.77) devine:
g qc t cf ,t − t cf ,r
= c , (13.78)
g cf t q,t − t qc,r
unde g qc şi g cf reprezintă debitul specific de agent termic pentru debitul de
căldură, respectiv de frig, consumate, în kg/kJ.
Din aplicaţiile curente pentru sistemele de distribuţie a căldurii (SDC) şi
respectiv ale frigului, utilizând apa ca agent termic de transport, se cunoaşte că:
TRIGENERAREA 767

∆t qc = t qc,t − t qc,r ≈ 15...20 grde (13.79)


şi
∆t cf = t cf ,t − t cf ,r ≈ 5...10 grde , (13.80)
atunci relaţia (13.78) va avea valoarea relativă faţă de unitate:
g qc 5 − 10
≈ ≈ 0,3...0,4 , (13.81)
g f 15 − 25
c

adică: g qc << g cf [kg/kJ] . (13.82)


Din relaţia (13.71) rezultă că:
tr = f (tq,r, tf,r, Gf /Gq) (13.83)
şi anume:
tf,r < tr < tq,r . (13.84)
Deci, regimul termic al apei de retur, comun pentru cele două surse de căldură
(SPC.Q) şi respectiv de frig (SPC.F), va influenţa diferit din punct de vedere
calitativ eficienţa energetică a acestora:
– în cazul sistemului de distribuţie a căldurii – SDQ – reducerea temperaturii tr
faţă de valoarea tq,r corespunzătoare returului aferent numai consumatorului de
căldură, influenţează diferit eficienţa energetică a sursei de căldură, în funcţie de
tipul acesteia (dacă este o CT sau o CCG, iar în cazul acesteia din urmă influenţa
depinde de tipul instalaţiilor de cogenerare de bază, după cum s-a arătat în
§ 19.3.2.4.);
– în cazul sistemului de distribuţie a frigului – SDF – creşterea temperaturii tr
faţă de valoarea tf,r corespunzătoare returului aferent numai consumatorului de frig,
va determina creşterea temperaturii medii – pe parte de agent răcit – în
vaporizatorul IF, ceea ce va diminua COP acesteia şi pentru acelaşi debit de frig
livrat, va mări consumul de energie pentru antrenarea IF.
Principalul dezavantaj al acestui sistem îl constituie faptul că el presupune ca
agentul termic pentru distribuţia atât a căldurii, cât şi a frigului să fie apa.
De asemenea, nu sunt de neglijat efectele energetice datorate returnării comune a
apei la o temperatură mai mare decât necesită IF şi mai mică decât aceea impusă de
sursa de căldură. În plus, faţă de varianta cu două conducte, conduce sigur la
investiţii şi costuri totale de producţie suplimentare, datorită utilizării a trei
conducte, în loc de două.
Principalul avantaj al soluţiei este determinat de faptul că se poate asigura
alimentarea simultană cu căldură şi frig, a celor două categorii de consumatori,
în condiţiile cantitative şi calitative impuse de aceştia, în orice moment din cursul
verii sau al iernii.
• Sistemul cu patru conducte – prezentat în fig. 13.25.,c, se caracterizează prin
faptul că fiecare sursă de căldură/frig îşi asigură alimentarea propriilor
consumatori, de căldură, respectiv de frig, prin intermediul propriului sistem
bitubular – tur/retur – de distribuţie a agentului termic aferent.
768 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În general, acest sistem se utilizează în cazul consumatorilor concentraţi, ce


consumă simultan atât frig, cât şi căldură, cum ar fi marile complexe comerciale,
unde totodată distanţele de transport şi distribuţie nu sunt prea mari, diminuând
efectul negativ al creşterii investiţiei iniţiale aferente celor două perechi de
conducte tur/retur.
13.6.7. Scheme de pompare utilizate în sistemele de
transport şi distribuţie a agentului de răcire
Pompele care asigură circulaţia agenţilor de răcire reprezintă o componentă
importantă a sistemelor de distribuţie a frigului – (SDF) – din mai multe motive:
– mărimile nominale ale debitului şi presiunii de refulare a pompelor agentului
de răcire determină limitele - anvergura – SDF;
– consumul de energie al pompelor de răcire – care în general sunt antrenate
electric – reprezintă o cotă importantă a costurilor de exploatare curentă,
influenţând semnificativ costul unitar al frigului la nivelul consumatorilor.
De aceea, alegerea sistemului de pompare a agenţilor de răcire în SDF trebuie să
fie rezultatul calculelor comparative economice ale diverselor variante de asigurare
a pierderilor totale de sarcină, specifice fiecărui caz concret în parte.
Sistemul de pompare al agentului de răcire în cadrul SDF are de răspuns la trei
aspecte principale (similar pompelor de circulaţie din SACC):
1°) alegerea tipului de pompă, simultan cu modul de antrenare a sa: la turaţie
constantă, sau variabilă, care determină modul de reglare a debitului;
2°) dimensionarea pompelor, sub aspectul debitului maxim de fluid posibil a fi
pompat, simultan cu înălţimea maximă posibilă de refulare a lor (limita de pompare
etc.);
3°) amplasarea pompelor în cadrul sistemului de distribuţie a agentului de
răcire, faţă de staţia centralizată de frig, pe de o parte, şi faţă de instalaţiile de răcire
ale aerului de la consumatori, pe de altă parte.

13.6.7.1. O singură staţie centralizată de pompare


O primă soluţie o reprezintă realizarea unei singure staţii centralizate de
pompare – SPR,I – amplasată în amontele instalaţiei frigorifice – v. fig. 13.26.,a.
SPR,I
IF ICF ICF ICF
RPF

IF

RPF
IF

a.
TRIGENERAREA 769

SPR,I
IF SPR,II

IF
ICF ICF ICF
RPF RPF
IF

SPR,I b.
IF SPR,II

IF ICF ICF ICF


RSF
RPF SPR,III
IF

RPF
SPR,I c.
IF
ICF ICF ICF
RSF
PRD
IF

IF RPF RPF

d.
Fig. 13.26. Variante de poziţionare a pompelor de agent de răcire, utilizate în sistemele
centralizate de distribuţie a agentului de răcire: a - staţie centralizată de
pompare, într-o treaptă; b - staţie centralizată primară şi secundară - în două
trepte; c - staţii centralizate de pompare în trei trepte; d - pomparea în două
trepte: una centralizată în amonte de IF şi una descentralizată la instalaţiile
consumatoare de frig; IF - instalaţii centrale de frig; ICF - instalaţii interioare
consumatoare de frig; SPR,I – pompe primare - treapta I-a - de răcire;
SPR,II - pompe secundare - treapta a II-a - de răcire; SPR,III - pompe de răcire
la consumatori - treapta a III-a; PRD - pompe de răcire, de distribuţie;
RPF - reţea primară de frig; RSF - reţea secundară de frig.
770 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Această staţie de pompare asigură circulaţia prin instalaţiile frigorifice, conductele


de distribuţie a agentului de răcire şi instalaţiile consumatorilor terminali. Pompele
trebuie să asigure o presiune adecvată în ansamblul sistemului, pentru a satisface
condiţia acoperirii pierderilor de sarcină ale clădirilor cele mai înalte. Principalul
avantaj al acestui sistem îl constituie costurile mici de mentenanţă ale instalaţiei
consumatoare şi exploatarea curentă simplă.
Deoarece constructorii instalaţiilor frigorifice recomandă funcţionarea acestora
cu debit constant de agent de răcire – reglaj calitativ – rezultă o creştere a
consumului anual de energie al pompelor de răcire. De asemenea, la funcţionarea
curentă, coordonarea simultană a debitului şi temperaturii agentului de răcire
întâmpină unele dificultăţi. Un alt dezavantaj al acestei soluţii îl reprezintă
dificultăţile de extindere ale staţiei de pompare, odată cu apariţia altor consumatori,
care poate afecta calitatea alimentării cu frig a unei părţi din consumatori.
Acest dezavantaj se poate diminua prin supradimensionarea iniţială a pompelor.

13.6.7.2. Două trepte de pompare centralizată


Schema cu pompe primare – v. fig. 13.26.,b – instalate în amonte de
IF – SPR, I – şi a pompelor treapta a II-a, în avalul acestora – SPR, II – permit
realizarea unor presiuni mai ridicate la nivelul consumatorilor de frig. Ele sunt utile
în cazul unor reţele mai lungi de apă de răcire. Dezavantajul constă în faptul că la
consumatorii de frig situaţi în apropierea IF, presiunea agentului de răcire la
intrarea în instalaţiile interioare poate fi mai mare decât presiunea maximă admisă.
Acest dezavantaj poate fi eliminat prin dimensionarea adecvată (diametre mai mici)
ale tronsoanelor finale de reţea din apropierea instalaţiilor consumatoare, sau prin
diafragmarea locală.

13.6.7.3. Trei trepte de pompare


Schema cu trei trepte de pompare – v. fig. 13.26.,c – rezolvă dificultăţile
schemei precedente, în schimbul complicării sistemului de pompare, care poate
conduce la un consum sporit de energie, la investiţii totale mai mari în sistemul de
pompare şi la costuri mai mari de mentenanţă.

13.6.7.4. O staţie centralizată cu staţie descentralizată


Schema cu pompare distribuită – v. fig. 13.26.,d – care cuprinde treapta I-a şi
a III-a de pompare, include avantajele schemelor precedente şi elimină
dezavantajele acestora.
Sub aspectul tipului de pompe, aşa cum s-a arătat şi în cazul pompelor de
circulaţie din sistemele centralizate de alimentare cu căldură, pentru a minimiza
consumul de energie de pompare al apei de răcire, se recomandă reglajul cantitativ,
cu variaţia debitului pe seama variaţiei turaţiei acestora.
TRIGENERAREA 771

13.6.8. Reglarea debitului de apă de răcire, în cadrul SACF


În continuare sunt prezentate unele aspecte legate de reglarea debitului de frig
livrat prin intermediul unui SACF, conform structurii sale prezentate în fig. 13.24.
Analog sistemelor de alimentare centralizată cu căldură – SACC – (v. cap. 19.),
funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu frig, respectiv a sistemelor de
distribuţie centralizată a frigului, după cum rezultă din fig. 13.24., pune aceleaşi
tipuri de probleme: satisfacerea cererilor de frig ( q f ) variabile în timp
( q f (τ f ) = variabil) de către sistemul de distribuţie SDF – format din instalaţiile de
frig ale consumatorilor (ICF), reţelele de transport şi distribuţie ale agentului de
răcire (RPF şi RSF), pompele de circulaţie ale agentului de răcire SPR – în funcţie
de numărul de trepte şi poziţia lor în SDF – şi de instalaţiile centralizate de frig
(IF), funcţie de tipul lor: cu compresie mecanică de vapori (IFC), sau cu absorbţie
(IFA).
Ca şi în cazul SACC, în SDF, reglarea sarcinii termice sub formă de frig,
impusă de consumatori ( q f (τ f ) = variabil), depinde în principal de următoarele
elemente de bază, ce constituie datele iniţiale pentru realizarea (concepţia şi
proiectarea) sistemului respectiv.

13.6.8.1. Datele iniţiale necesare la nivelul concepţiei şi proiectării SDF


• Datele privitoare la amplasamentele în teren, ale consumatorilor de frig şi/sau
căldură, corelat cu destinaţiile cererilor de căldură/frig: în scopuri de confort şi/sau
tehnologic;
• datele referitoare la aspectele calitative (destinaţiilor) cererilor de utilităţi,
pentru fiecare entitate (plasament în zonă) consumatoare de: căldură (încălzire,
a.c.c., ventilare – iarna, scopuri tehnologice pe tipuri de astfel de consumatori),
de frig (pentru confort – pe tipuri de destinaţii ale incintelor climatizate vara şi/sau
iarna, sau/şi în scopuri tehnologice şi de energie electrică), pe tipuri de destinaţii:
iluminat, consum al aparaturii electrocasnice urbane, al instalaţiilor electrice
specifice biroticii şi IT-ului, ori în alte scopuri, eventual tehnologice, de producţie;
• debitele maxime, medii, minime ale cererilor de utilităţi, pe perioadele
anuale caracteristice de consum: iarna, intersezon (între iarnă şi climatizarea de
vară) şi vară, pe categoriile de consumatori evidenţiaţi mai sus. Acestea se vor
specifica în funcţie de destinaţii (confort, tehnologic, etc.) iar în cazul căldurii şi al
răcirii, pe nivel termic impus de consumator;
• cantităţi de energie – sub formă de utilităţi – pe tipuri de utilităţi şi destinaţii,
simultan cu duratele efective (orare/zilnice/sezoniere/anuale) de consum ale
acestora, cu o atenţionare deosebită în cazul încălzirii şi al răcirii de confort,
ţinându-se seama de variaţiile simultane reale ale factorilor de macroclimat şi de
efectele elementelor inerţiale de construcţie, respectiv de suprafeţele vitrate;
• informaţii privind poziţiile consumatorilor de frig şi căldură din cadrul
aceleiaşi clădiri şi condiţiile simultane de confort ce trebuie asigurate vara/iarna –
772 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

calitatea microclimatului impus (în special la hoteluri, birouri, spitale, spaţii de


învăţământ etc.);
• tipurile instalaţiilor interioare utilizate în incintele consumatorilor,
din punctul de vedere al asigurării atât a frigului de confort cât şi a încălzirii;
• corelarea sistemelor interioare de distribuţie a frigului şi/sau a căldurii
pentru încălzire cu tipul aparatelor – instalaţiilor – interioare utilizate şi al
instalaţiilor centralizate de producere a frigului şi/sau încălzirii, în scopuri de
confort;
• natura şi parametrii agenţilor de răcire/încălzire utilizaţi pentru
distribuţia frigului/căldurii, furnizaţi de instalaţiile centralizate şi/sau
descentralizate, corelat cu sistemul de distribuţie al acestora şi tipul instalaţiilor
interioare adoptate la consumatori;
• tipul instalaţiilor centralizate/descentralizate de producere a frigului şi
comportarea lor la sarcini nenominale, impuse de cererile variabile în timp pentru
răcirea incintelor;
• corelarea tipului IF alese şi al regimurilor caracteristice de încărcare la
care sunt supuse de consumatori, cu caracteristicile tehnico - funcţionale şi
eficienţa economică a instalaţiilor de cogenerare din care fac parte.
În concluzie, pentru studiul eficienţei tehnico-economice a implementării
soluţiei de trigenerare este necesară cunoaşterea cât mai exactă a tuturor datelor
enumerate mai sus, pentru a se evita supradimensionări/subdimensionări ale
capacităţilor de producţie sub formă de frig şi în cogenerare, care influenţează
negativ şansa eficienţei economice a însăşi soluţiei de trigenerare, manifestată în
final prin costul unitar de producţie – mediu anual – al celor trei forme de energie
produse.
13.6.8.2. Tipul reglajului adoptat în SDF
În cele ce urmează se au în vedere SDF din cadrul SACF, unde ca agent primar
de răcire în RPF şi/sau RSF – v. fig. 13.24. – se utilizează apa rece cu
t r .tur / t r .retur ≈ (3...5) /(7...10)°C.
Sistemul primar de distribuţie a frigului poate fi proiectat (conceput) fie pentru
debit constant – reglajul calitativ – fie pentru debit variabil. Decizia între cele două
variante, depinde în primul rând de:
• tipul IF, al modului de legare a lor în cadrul staţiei centrale de frig (SCF),
după cum se va arăta în § 13.7.;
• proiectarea SDF, după cum s-a arătat mai sus;
• sistemele de racordare ale consumatorilor la sistemul primar de transport şi
distribuţie a frigului.
Notă: în general, aspectele legate de reglarea sarcinii de răcire a consumatorilor
de frig, în SACF, sunt similare celor prezentate în cap. 19., pentru sistemele de
alimentare centralizată cu căldură (SACC), cu unele aspecte suplimentare
specifice:
– scopul este răcirea incintelor şi nu încălzirea;
TRIGENERAREA 773

– regimul termic interior al incintelor răcite – vara – nu este independent de


temperatura exterioară momentană, ca în cazul încălzirii; ea acceptă un prag
minim, faţă de temperatura exterioară de vară;
– cererea de frig – vara – de confort, este rezultatul efectelor simultane,
însumate, ale temperaturii exterioare cu intensitatea radiaţiei solare. Ambele efecte,
ca mărime şi mod de suprapunere în timpul zilei, depind de o multitudine de factori
constructivi ai elementelor înconjurătoare ale incintei (elemente inerţiale, suprafeţe
vitrate şi orientarea acestora faţă de razele solare) şi nu în ultimul rând de un
anume grad de subiectivitate al beneficiarului, privitor la confortul dorit de fiecare,
ce poate uneori diferi mult de la o incintă la alta, chiar eventual în cadrul aceluiaşi
condominiu. Situaţia se complică şi mai mult, în cazul unor clădiri cu o asemenea
poziţie în teren, încât în perioadele de tranzit – mai ales – dintre iarnă şi vară – în
unele incinte se impune răcirea, în timp ce în altele încălzirea.
Ca urmare, se recomandă ca studiile de eficienţă tehnico - economică
privitoare la soluţiile de trigenerare să fie făcute pentru fiecare caz - locaţie -
concretă, ţinându-se seama de factorii enumeraţi în § 13.6.8.1., atât sub
aspectele cantitative şi calitative ale utilităţilor cât şi – mai ales – ale celor
legate de variaţiile caracteristice zilnice – lunare – anuale, care pot apare;
aceasta presupune o simulare a simultaneităţii cererilor de energie, de tipul
celei prezentate în [13.29].

13.6.8.3. Reglajul calitativ – debit constant


Caracteristica de bază a reglajului calitativ aplicat în sistemul de distribuţie a
frigului, este: în cursul sezonului de răcire debitul de apă de răcire şi consumul de
energie de pompare rămân constante continuu la valorile maxime corespunzătoare
cererii de frig.
Conform fig. 13.27., o vană cu trei căi asigură debitul constant în circuitul
primar tur/retur dintre instalaţiile consumatoare (ICF) şi staţia centrală de frig
(SCF), iar la nivelul consumatorilor, prin recirculare, se asigură variaţia debitului
impusă de cererea de frig a acestora.
ti,r
VR
ICF

bypass

SCF
PRP
Fig. 13.27. Reglarea calitativă centralizată a căldurii sub formă de frig (qF) livrată
instalaţiilor consumatoare de frig; VR - vană de reglaj cu trei căi;
ICF - incintele consumatorilor de frig; SCF - staţie centralizată de producere a
frigului; PRP - pompe de răcire principale (treapta I-a); bypass – pentru
reglarea debitului de apă de răcire la nivelul ICF; ti,r – temperatura interioară
asigurată în ICF.
774 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Vana cu trei căi asigură variaţia continuă a debitului agentului de răcire pe


instalaţia consumatorului, în funcţie de mărimea cererii de frig. În acest fel,
cantitatea de apă de alimentare a ICF se amestecă - în amonte de aceasta – cu apă
de retur de la ICF, reducând temperatura apei de intrare în ICF. Temperatura apei
de răcire din sistemul primar este determinată de sarcina de răcire. De exemplu,
dacă sarcina de răcire a clientului este nulă, temperatura în primar – pe tur – trebuie
să fie aceeaşi cu aceea de pe retur.
Reglajul calitativ în sistemul primar de distribuţie a frigului este aplicat,
în general, în sistemele mici, în care simplificarea proiectării – realizării – şi a
exploatării este importantă, comparativ cu costurile nesemnificative ale energiei
consumată de pompele de răcire pentru distribuţie.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă Universitatea Regelui Saud, din Riad,
unde sistemul este realizat pentru o putere de răcire de 211 MW. Aceasta este
distribuită printr-un sistem de pompare, care asigură un debit de răcire a oraşului şi
a „auxiliarelor”, de 6 MW, care reprezintă cca. 10% din sarcina nominală de frig
[13.30].
Instalaţiile de răcire sunt legate, în general, în serie, pentru că, dacă sarcina
creşte, atunci temperatura furnizată de IF va scădea.
Reglajul calitativ, cu debit constant al agentului de răcire, impune funcţionarea
cu ambele trepte centralizate de pompare (SPR,I şi SPR,II) plus staţia
descentralizată (PRD).
O altă aplicaţie de acest gen o reprezintă tunelul ce traversează canalul Mânecii,
dintre Franţa şi Anglia, care utilizează IF în serie cu debit constant de distribuţie a
agentului de răcire. Răcirea funcţionează pe baza unui sistem mixt, între răcirea
directă naturală şi aceea forţată – cu ventilatoare centrifugale. În condiţiile unor
sarcini parţiale de răcire, răcirea directă naturală scade, într-o primă treaptă,
temperatura apei de răcire, iar în continuare – în funcţie de sarcina de răcire, până
la temperatura necesară sarcinii momentane de răcire, intră în funcţiune răcirea
complementară.

13.6.8.4. Reglajul cantitativ – debit variabil


Reglajul debitului de agent de răcire folosit în SDF – care în general este apa –
are avantajul principal că reduce consumul de energie de pompare, în ipoteza că
pompele sunt cu turaţie variabilă, bazat pe variatoare electronice de turaţie.
Celelalte soluţii de reglare a debitului, prin utilizarea variaţiei numărului de
pompe identice, funcţionând în paralel, ca şi alte metode – prezentate în § 19.4.,
în cazul SACC - sunt mai puţin eficiente energetic.
Variaţia debitului în perioada de răcire, conduce la reducerea sa, odată cu
scăderea cererii de frig. Simultan, creşte regimul termic al agentului termic de retur
de la instalaţiile răcite ale consumatorilor de frig reducând aporturile de căldură din
exterior, ale sistemului de reţele de agent de răcire.
Sunt de reţinut două aspecte caracteristice:
TRIGENERAREA 775

– răspunsul în timp al sistemului de comandă al pompelor de circulaţie a apei de


răcire este foarte redus (< 500 mili sec.), putând asigura urmărirea oricărei variaţii
(ca amplitudine şi viteză) a cererii de debit de răcire;
– pentru evitarea unor scurtcircuite datorate scăpărilor de apă ale pompelor şi
ale sistemelor de conducte locale de legătură aferente acestora cu reţeaua, este
obligatorie ca amplasarea variatoarelor electronice de turaţie să fie amplasate într-o
incintă separată faţă de aceea a pompelor.

13.6.9. Racordarea consumatorilor de frig la SACF


13.6.9.1. Generalităţi
Racordarea consumatorilor la sistemele de alimentare centralizată cu frig se face
ţinându-se seama, în principal, de următoarele aspecte:
– destinaţia frigului: de confort sau tehnologic;
– tipul instalaţiilor interioare utilizate pentru răcirea incintelor şi utilizarea lor,
eventual şi pentru încălzirea acestora;
– soluţia tehnică adoptată pentru distribuţia frigului, din punctele de vedere ale:
• naturii agentului de răcire utilizat pentru preluarea frigului de la
instalaţia/instalaţiile de producere a acestuia;
• anvergurii sistemului de transport şi distribuţie a frigului - densitatea de
consum de frig pe km. de reţea de transport şi distribuţie;
• cuplării sistemului de distribuţie a frigului cu cel al căldurii;
• sistemului de pompare a agentului de răcire şi/sau pentru alimentarea cu
căldură;
– tipul instalaţiilor frigorifice utilizate şi a agentului frigorific utilizat în ciclul
acesteia;
– existenţa, sau nu, a mai multor niveluri de frig impuse de alimentarea
diverselor categorii de consumatori: în scopuri tehnologice şi/sau de confort;
– existenţa, sau nu, a sistemelor de acumulare a energiei produse şi/sau
consumate de instalaţiile de producere a frigului.
Avându-se în vedere toate acestea racordarea consumatorilor de frig la SDF se
poate face direct, indirect sau mixt.

13.6.9.2. Racordarea directă folosind agentul frigorific ca


agent de răcire de distribuţie
Racordarea directă a instalaţiilor de răcire ale consumatorilor (în calitate de
clienţi cărora li se satisface o utilitate – un serviciu) la sistemul de distribuţie a
frigului (SDF) este soluţia tehnică cea mai des utilizată în cazul sistemelor mici.
Ea se poate realiza în două variante:
– în cazul sistemului individual – descentralizat – de producere şi distribuţie a
frigului, în scopuri de confort, când agentul frigorific utilizat de IF poate intra
direct în instalaţia de răcire din incinta consumatorului, care îndeplineşte funcţia de
vaporizator al IF, preluând căldura din incinta respectivă prin răcirea unui alt agent
termic (în general aerul) vehiculat cu ajutorul unui ventilator. Agentul primar de
776 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

răcire, care reprezintă însuşi agentul frigorific de lucru din IF se returnează integral
la IF (teoretic).
Schema de principiu a acestei racordări este prezentată în fig. 13.28.
incinta răcită

tr Va te
Paf

Vap
qr
IFD A.F

Va

te
Fig. 13.28. Racordarea directă a instalaţiei interioare de răcire a consumatorului,
cu folosirea agentului frigorific de lucru al instalaţiei frigorifice descentralizată:
IFD - instalaţie de producere descentralizată a frigului; AF - agent frigorific de
lucru din IFD; Paf - pompa de circulaţie a agentului frigorific, de la IFD şi
instalaţia de răcire a consumatorului - vaporizatorul IF (Vap); V - ventilator de
aer aspirat; Va - debit de aer răcit; te, tr - temperatura aerului exterior - cald,
respectiv a celui răcit; qr - debit de răcire preluat în vaporizator (Vap) de la aerul
cald, introdus cu ventilatorul (V).
• Avantajele acestei scheme de racordare sunt:
– costurile reduse ale racordului de legătură pe partea de reţea de distribuţie
a agentului frigorific (A.F.), datorită distanţelor mici între IFD şi incinta răcită
(de ordinul zecilor de metri);
– lipsa oricărei suprafeţe intermediare între serpentina prin care circulă
agentul frigorific al maşinii frigorifice şi aerul cald intrat în vaporizatorul (Vap)
reduce la minim diferenţa de temperatură la „capătul rece” al Vap, ceea ce măreşte
diferenţa de temperatură de răcire pe partea de aer (∆ta = te - tr), reducând la minim
suprafaţa de schimb de căldură a aparatului interior de răcire.
• Dezavantajele schemei sunt:
– natura agentului frigorific, utilizat şi ca agent termic de transport a frigului,
el intrând efectiv în instalaţiile interioare de răcire ale consumatorilor de frig.
Ca urmare, aceasta nu trebuie să prezinte proprietăţi toxice şi să nu fie un pericol
pentru ambient, în cazul unor neetanşeităţi;
– pentru evitarea încălzirii agentului de răcire, pe traseul tur/retur de la IFD
la incintele răcite, reţeaua de transport şi distribuţie trebuie să fie cât mai scurtă şi
TRIGENERAREA 777

bine izolată termic. Orice creştere a temperaturii agentului frigorific în conducta de


retur, la intrarea în IF, prin aport de căldură din exterior în lungul său, conduce la
creşterea temperaturii medii inferioare din IF, ceea ce – pentru acelaşi debit de frig
produs – va mări consumul de energie pentru antrenarea „maşinii” frigorifice,
reducând eficienţa sa energetică (COP - ul);
– aportul exterior de căldură primit de conducta de tur a agentului frigorific,
pe traseul dintre IF şi aparatul de răcire de la consumator, măreşte nivelul termic
mediu al acestuia în Vap, ceea ce reduce producţia de frig livrată şi deci eficienţa
economică de ansamblu a sistemului SDF.
Pentru compensarea – evitarea – acestui efect ar trebui mărită suprafaţa de
transfer de căldură a Vap, ceea ce ar conduce la:
– creşterea costului său;
– apariţia unor probleme complicate legate de creştere gabaritului acestuia,
cu toate dificultăţile ce urmează sub aspectul spaţiului ocupat în chiar incinta
răcită;
– un alt dezavantaj al schemei, ce apare atunci când administrativ, sub
aspectul exploatării şi al mentenanţei instalaţia frigorifică este sub jurisdicţia unei
societăţi comerciale separată de asociaţia consumatorilor de frig.
În asemenea situaţii, orice incident apărut la transportul şi distribuţia agentului
de răcire (agentul frigorific) poate conduce la litigii între cei doi operatori, dificil
de rezolvat atât tehnic, cât şi economic, dar mai ales juridic.
Concluzia: sub ultimul aspect, se recomandă ca la aplicarea acestei scheme de
racordare, să existe un administrator unic, pentru tot SDF, inclusiv pentru
instalaţiile interioare de răcire ale consumatorilor.

13.6.9.3. Racordarea directă, folosind un agent


de răcire intermediar
Toate dezavantajele schemei din fig. 13.28., se datorează utilizării simultane a
agentului frigorific ce lucrează în maşina frigorifică şi ca agent de transport şi
distribuţie a frigului. Pentru a se evita această situaţie, în fig. 13.29., s-a adoptat
racordarea directă a instalaţiilor consumatoare de frig, utilizând însă un agent
termic intermediar între vaporizatorul maşinii frigorifice şi aerul răcit în instalaţiile
interioare ale consumatorilor de frig.
Principalul avantaj al acestei scheme, faţă de aceea din fig. 13.28., constă în
faptul că transportul şi distribuţia frigului se face prin intermediul unui agent de
răcire (în general apa) diferit de agentul frigorific de lucru din vaporizatorul (Vap)
al IF. În plus, în cazul unor distanţe mai mari de transport şi distribuţie a frigului,
această schemă poate asigura regimul de presiuni impus de consumatorii depărtaţi
de IF, printr-o dimensionare corespunzătoare a presiunii de refulare a PAR,
eventual special alese pentru traseul de distribuţie aferent consumatorilor
respectivi.
Ca şi în cazul racordării directe a consumatorilor de încălzire, la SDF apar
probleme deosebite de asigurare a consumatorilor aflaţi la etajele superioare ale
778 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

clădirilor înalte. Acest mod de racordare, suplimentat cu regulatoare de presiune


diferenţială şi/sau clapete de închidere, permit o alimentare normală cu frig.
Dezavantajul schemei îl constituie, ca şi la schema anterioară, problemele
administrative ce apar între societatea care administrează sistemul de producere,
transport şi distribuţie a frigului şi administraţia locală a consumatorilor. Remediul
constă în aceeaşi soluţie ca şi în cazul schemei anterioare.

Va incintă răcită
Vap PAR tr

ICF
IF qr

A.R
VA

Va , te

Fig. 13.29. Racordarea directă a instalaţiei interioare de răcire a consumatorului, utilizând


un agent de răcire intermediar - apa de răcire - AR; IF - instalaţie frigorifică;
Vap - vaporizatorul IF; AR - agent de răcire pentru transport şi distribuţie;
PAR – pompă de circulaţie a agentului de răcire; ICF - instalaţia interioară a
consumatorului de frig; VA - ventilator de aer; Va - debit de aer;
te, tr - temperatura aerului cald - exterior, respectiv a celui răcit, introdus în
incinta răcită; qr - flux de răcire preluat de IF din incinta răcită.

13.6.9.4. Racordarea indirectă, prin substaţie termică


Racordarea indirectă a consumatorilor de frig, prezentată în fig. 13.30., constă
într-o separare hidraulică între circuitul agentului de răcire furnizat de instalaţia
frigorifică şi cel ce este utilizat în instalaţia interioară de răcire a incintei
consumatorului de frig. Separarea se face printr-un schimbător de căldură de
suprafaţă, care constituie o staţie termică (ST), ca interfaţă între circuitul agentului
primar de răcire şi cel secundar.
În cadrul acestei scheme, ST constă în unul sau mai multe schimbătoare de
căldură. Controlul celor două debite de agenţi de răcire este automat, simultan, în
funcţie de cererea de frig (qr) a consumatorului/consumatorilor.
Această schemă se aplică în cazul SACF cu distanţe de transport şi distribuţie a
frigului de peste 5-10 km.
• Principalele avantaje ale schemei sunt:
– agentul de răcire utilizat de instalaţiile consumatoare de frig
(pentru condiţionarea aerului) poate fi diferit de cel folosit în circuitul primar,
respectiv în vaporizatorul IF;
TRIGENERAREA 779

– permite o separare fizică clară între cele două circuite, inclusiv din punctul
de vedere al societăţii care furnizează frigul şi aceea care administrează
consumatorii. incintă răcită

Va
tr
PARP ST

IF ICF

ARP ARS PARS

Va , te

Fig. 13.30. Racordarea indirectă a instalaţiilor interioare de răcire ale consumatorilor de


frig, utilizând o staţie termică de separare hidraulică: ST - staţie termică;
ARP - agent de răcire primar; ARS - agent de răcire secundar; PARP, PARS -
pompe pentru agentul de răcire primar, respectiv secundar; celelalte notaţii
corespund fig. 13.29.
• Dezavantajele schemei sunt:
– costurile suplimentare determinate de schimbătoarele de căldură ale ST;
– pentru acelaşi nivel de frig impus de consumatori în sistemul secundar,
în sistemul primar este nevoie ca IF să producă un agent de răcire cu o temperatură
mai coborâtă, mărind consumul de energie pentru antrenarea sa, ceea ce reduce
COP aferent (scade eficienţa energetică a IF);
– deoarece diferenţele de temperatură din primarul şi secundarul ST sunt
mici (de ordinul 7 - 10 grde), diferenţă medie logaritmică de temperatură pentru
schimbătorul/schimbătoarele ST este redusă, mărind sensibil suprafaţa de transfer
de căldură, deci implicit costul acestora.

13.7. Instalaţii frigorifice utilizate


pentru trigenerare
13.7.1. Generalităţi
În § 13.4. s-a arătat că, din punctul de vedere al nivelului frigului şi al variaţiilor
sale în timp, inclusiv al principalilor parametrii variabili de care depinde mărimea
sa, consumatorii de frig se pot împărţi în două categorii principale: cei care necesită
frigul în scopuri tehnologice, sau pentru asigurarea condiţiilor de confort.
Frigul în scopuri tehnologice (în industrie, depozite frigorifice etc.) se
caracterizează, în general, prin temperaturi interioare negative (frig mediu către
780 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

adânc), dependent cantitativ şi ca variaţii în timp mai ales de condiţiile tehnologice


impuse de natura consumatorului.
Frigul pentru realizarea condiţiilor de confort (climatizarea incintelor),
fie numai vara, fie şi iarna – în funcţie de destinaţia incintei – se caracterizează prin
următoarele elemente de bază (v. § 13.4.):
– agenţii de răcire ai aerului din incintele climatizate impun temperaturi
pozitive, în general, peste 0°C (3...7°C);
– cererea de frig este strict dependentă de efectele simultane ale variaţiilor orare
- zilnice - lunare ale temperaturii exterioare şi ale intensităţii solare;
– temperatura interioară a incintei climatizate nu este constantă, ci depinde de
temperatura exterioară (v. § 13.4.2.1.).
Aceste elemente influenţează decisiv tipul şi caracteristicile tehnice ale
instalaţiilor frigorifice utilizabile în cele două cazuri de consum, ca şi modul de
încadrare a lor în ansamblul sistemelor de trigenerare.

13.7.2. Tipuri de instalaţii frigorifice – IF – utilizate


în soluţiile de trigenerare
Pentru realizarea frigului în scopuri tehnologice, aproape întotdeauna se
folosesc instalaţiile frigorifice – IF – cu compresie mecanică de vapori (IFC), care
permit producerea de frig la niveluri curente de - 20...- 50°C. Acestea se bazează,
în general, pe ciclul clasic cu compresie mecanică de vapori, realizat tehnic în
diverse variante.
În cazul climatizării, vara, a unui spaţiu dat, aceasta presupune prelucrarea
excesului de căldură şi de umiditate de la aerul din incintă. În acest scop, aerul
introdus este, în prealabil răcit şi uscat, cu ajutorul unui agent de răcire, care poate
fi (v. § 13.6.2.):
• apa, naturală (de puţ) sau aceea răcită artificial într-o IF;
• un agent frigorific.
În afara cazului utilizării apei reci naturale, pentru climatizare se folosesc,
în general două tipuri de IF:
– cu răcire directă, când agentul frigorific de lucru în IF vaporizează chiar
în bateria de răcire a aerului (care are rolul şi de vaporizator al IF);
– cu răcire indirectă, când agentul frigorific de lucru al IF vaporizează într-un
vaporizator ce face parte din IF, răcind totodată apa – ca agent termic intermediar -
pentru răcirea în final a aerului, în bateria de răcire a consumatorului.
În funcţie de procedeul de răcire adoptat, IF pentru climatizare pot fi cu:
– destinderea unui gaz comprimat, agentul de lucru al IF fiind chiar aerul;
– vaporizarea unui lichid – care este chiar agentul frigorific – în următoarele
variante: cu compresie mecanică de vapori (IFC), sau cu absorbţia vaporilor într-o
soluţie binară (IFA).
Principala deosebire între IFC şi IFA constă în natura energiei consumată de IF
pentru producerea frigului: IFC necesită energie mecanică pentru antrenarea
compresorului, în timp ce IFA consumă căldură în „compresorul termo-chimic”,
după cum rezultă din schemele de principiu prezentate în fig. 13.31.
TRIGENERAREA 781

10
2 2
7 7
IP IP
3 9 3

8
1 4 4
JP JP
6 6
5 5

a. b.
Fig. 13.31. Schemele de principiu ale funcţionării IFC (schema „a”) şi IFA (schema „b”):
IP, JP - înaltă presiune, joasă presiune; 1 - compresor antrenat mecanic;
2 - condensator; 3 - ventil de laminare - reglare; 4 - vaporizator; 5 - agentul
frigorific (de lucru în IF); 6 - agent termic răcit (apă); 7 - agent termic utilizat
ca sursă de căldură deşeu; 8 - ventil de reglare pentru soluţia binară; 9 - pompă
de soluţie; 10 - compresor termochimic.

13.7.3. Agenţii de lucru ai IF – efecte asupra mediului


Pe lângă aspectele tehnico-economice care se au în vedere la alegerea şi
dimensionarea IF utilizate în soluţiile de trigenerare, un criteriu deosebit de
important îl reprezintă şi caracteristicile agentului frigorific utilizat ca mediu de
lucru, sub aspectul poluării mediului.
Criteriile generale de alegere a naturii agentului frigorific, intră în primul rând
în sarcina constructorului instalaţiei frigorifice. Totodată însă, utilizatorul IF
trebuie să cunoască toate aspectele legate de aceste criterii, pentru a putea analiza
comparativ toate elementele care pot influenţa eficienţa termodinamică, producţia
frigorifică, securitatea instalaţiei şi a mediului înconjurător, eficienţa economică şi
efectele asupra poluării mediului.

13.7.3.1. Criterii pentru alegerea agenţilor frigorifici utilizaţi în IFC


• Criterii termodinamice
1. Regimul termic. Din punct de vedere termic, ciclul unei IFC este
caracterizat de diferenţa de temperatură ∆t IF între valoarea critică ( t K ), ce trebuie
să fie cât mai ridicată şi aceea a punctului triplu ( t r ), care trebuie să fie cât mai
coborâtă, astfel în cât ∆t IF să fie cât mai mare: aceasta asigurând evoluţia ciclului
frigorific pe un domeniu cât mai larg de temperaturi.
Un alt element termic îl reprezintă temperatura normală de vaporizare tv ,
care este de dorit a fi cât mai coborâtă, pentru ca presiunea de vaporizare ( pv ) să
782 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

fie mai mare decât aceea atmosferică, evitând pătrunderea aerului în instalaţie, prin
neetanşeităţi.
Temperatura de refulare din compresor (la IFC), ( t R ) trebuie să fie cât mai
redusă, pentru a asigura o bună stabilitate a agentului frigorific şi a uleiului de
ungere. În acest scop, indicele adiabatic al compresiei ( γ = c p / cv ) trebuie să fie cât
mai mic.
2. Presiunea de condensare ( pc ), corespunzătoare temperaturii de
condensare( tc ) din condensator, este determinată de aceea a mediului utilizat în
condensator (30...50°C).
3. Raportul de compresie ( π = pc / pv ) trebuie să fie cât mai mic, pentru a
reduce consumul de energie pentru compresie.
4. Producţia frigorifică volumetrică ( q Fv ) trebuie să fie cât mai mare,
pentru a reduce dimensiunile compresorului. De asemenea, după cum rezultă din
relaţia (13.85), agentul frigorific trebuie să aibă o capacitate frigorifică
volumetrică, cât mai mare:
q F ,m qv − c p ⋅ (t c − t v ) 3
q Fv = = [kJ/m ] , (13.85)
VA VA
unde: qv este căldura latentă de vaporizare; c p – căldura specifică a lichidului
frigorific; V A – volumul masic al vaporilor aspiraţi de compresor;
t c , t v – temperatura de condensare în condensator, respectiv aceea de vaporizare.
• Criterii de securitate: fluidul utilizat trebuie să fie perfect stabil, la
temperaturile la care este supus pe parcursul unui ciclu normal sau chiar accidental,
în cazul unei funcţionări anormale (manevră greşită, avarie). Agentul frigorific
trebuie să fie neinflamabil şi neexploziv în amestec cu aerul, în orice proporţii.
Se vor evita fluidele toxice sau cu acţiune dăunătoare asupra produselor răcite.
• Criterii tehnice: fluidul frigorific trebuie să fie inert faţă de uleiurile utilizate
în compresor, faţă de metalele din care este realizată instalaţia şi faţă de materialele
plastice utilizate la etanşări sau la partea electrică. Nu trebuie să conţină apă,
aceasta fiind responsabilă de unele deranjamente în funcţionarea instalaţiei.
• Criterii ecologice: fluidul frigorific trebuie să fie inofensiv faţă de mediul
ambiant. Scăpările de agent frigorific din instalaţie nu trebuie să contamineze aerul,
apele sau solul (ploi acide). Nu trebuie să distrugă stratul de ozon stratosferic,
protector al Pământului contra radiaţiilor solare ultraviolete. Contribuţia la
încălzirea atmosferei terestre, prin efect de seră, trebuie să fie minimă.
• Criterii economice: fluidele trebuie să fie disponibile în cantităţile dorite,
uşor transportabile, cu o stocare simplă şi ieftină. Nici unul din fluidele existente
nu îndeplineşte toate aceste cerinţe, încât trebuie acceptat un compromis. Alegerea
agentului frigorific se face în funcţie de scopul şi mărimea instalaţiei, de
particularităţile ei constructive, de condiţiile de funcţionare şi în urma unei analize
tehnico-economice.
TRIGENERAREA 783

Avându-se în vedere aceste criterii, Norma ISO 5149 şi norma franceză NFE
35 - 400, clasifică agenţii frigorifici ai IFC în trei grupe, utilizarea lor fiind admisă
după încadrarea în criteriile prezentate în [13.27], funcţie de:
– condiţiile de ocupare a clădirii (5 categorii A...E);
– amplasarea elementelor IF în spaţiu închis, sau în exterior;
– modul de prelucrare a frigului (în sistem direct, sau indirect).
Ca urmare, IFC utilizează mai ales următorii agenţi frigorifici:
a) freonii, dintre care din punctul de vedere al poluării mediului, al efectului de
seră şi al distrugerii stratului de ozon al stratosferei (în afara celor de tip HFC),
cei mai recomandaţi sunt cei din categoria hidrofluorocarbonilor (HFC).
Marele dezavantaj al freonilor îl reprezintă miscibilitatea lor cu uleiul de ungere
al compresorului, care are loc în orice proporţii şi la orice temperatură. Ca urmare,
trebuie luate măsuri severe ca uleiul de ungere al compresorului să nu vină în
contact direct cu freonii;
b) amoniacul, este un fluid toxic, cu acţiune iritantă asupra plămânilor, cu efect
sufocant (doza mortală de 0,3% volume de aer, după 30 - 60 minute). Din această
cauză, la IFC cu amoniac în calitate de agent frigorific, instalaţiile de climatizare se
racordează prin intermediul unui agent de răcire intermediar - racordarea indirectă
(v. §.13.6.9.4.). La concentraţii de aer de 15...28% în volum, amestecul se aprinde
uşor, având caracter exploziv. Dizolvarea amoniacului în apă este puternic
exotermă, atacând ochii, gura şi căile respiratorii, impunând luarea unor măsuri
speciale de protecţie a personalului de exploatare.
În prezenţa apei, atacă cuprul şi aliajele sale (bronzul, alama).
Nu absoarbe radiaţiile infraroşii, necontribuind deci la efectul de seră. Are un
exponent adiabatic mare ( γ NH 3 = 1,335 ), conducând la un consum ridicat de
energie pentru comprimare. Are bune proprietăţi termodinamice de transfer de
căldură, conducând la suprafeţe de transfer de căldură şi la investiţii reduse
(mai mici decât în cazul freonilor). Amoniacul are avantajul că nu este miscibil cu
uleiul de ungere. Este ieftin (1kg de amoniac costă de 5 ori mai puţin decât
1 kg de R22) şi uşor accesibil.
c) apa are multe avantaje ca agent frigorific: proprietăţi de transfer de căldură
foarte bune, nu este toxică, este inofensivă faţă de organismul uman, este ieftină şi
uşor accesibilă. Are însă următoarele dezavantaje:
– la temperaturile de lucru ca agent frigorific (5...10°C), are o presiune de
vaporizare foarte scăzută (cca. 0,01 bar) favorizând pătrunderea aerului în
instalaţie, necesitând o instalaţie suplimentară pentru menţinerea depresiunii
necesară bunei funcţionări;
3
– volumul specific al vaporilor (în m /kg) este foarte mare, ceea ce exclude
utilizarea în IFC a compresoarelor cu piston (se folosesc compresoarele cu jet, la IF
cu ejecţie) sau termochimice (la IFA cu soluţie binară apă - amoniac), sau cu
turbocompresoare;
– punctul triplu ridicat (0,01°C) limitează aplicarea IFC cu amoniac,
la domeniul climatizării;
784 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– vaporii de apă absorb radiaţiile infraroşii, contribuind la încălzirea


atmosferei.

13.7.3.2. Soluţii utilizate în IFA, ca medii de lucru


În IFA, ca medii de lucru se utilizează soluţiile binare, în care: un component
este mediul dizolvant (absorbant) al celuilalt component, mai volatil, care are rolul
de agent frigorific. Se folosesc în special două soluţii: soluţia hidroamoniacală,
unde agentul frigorific îl reprezintă amoniacul, iar absorbantul este reprezentat de
apă, şi soluţia de BrLi - apă, unde dizolvantul este BrLi.
a) soluţia hidroamoniacală are avantajele datorate amoniacului, printre care
sunt de menţionat: valoarea relativ redusă a temperaturii normale de vaporizare
(- 33,4°C), căldură latentă mare de vaporizare, ieftin. Principalele dezavantaje sunt:
– valoarea mică a diferenţei între temperaturile normale de fierbere ale celor
doi componenţi; ca urmare, prin fierberea soluţiei rezultă vapori atât de amoniac,
cât şi de apă;
– deoarece agentul frigorific nu este pur, vaporizarea sa are loc pe un
interval de temperaturi cu atât mai mare, cu cât conţine mai multă apă.
b) soluţia BrLi - apă prezintă, în primul rând, avantajele utilizării apei ca agent
frigorific, după cum s-a arătat în § 13.7.3.1.
În plus, BrLi nu este volatilă, astfel încât prin fierbere se obţin vapori puri de
agent frigorific (apa).
Bromura de litiu prezintă o limită maximă de absorbţie a apei, iar în soluţie cu
apa şi în contact cu aerul, devine corozivă (mai ales la temperaturi mai mari).
Pe de altă parte, la concentraţii mari şi temperaturi reduse, soluţia BrLi - apă
cristalizează.
Datorită acţiunii corozive, impune utilizarea materialelor inoxidabile, a unor
inhibitori anticorozivi şi construcţii speciale pentru fierbător şi absorbitor.

13.7.4. Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori – IFC


13.7.4.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică
Cel mai răspândit mod de producere a frigului în procesele industriale este bine
cunoscutul ciclu al IFC, în care un fluid este comprimat, condensat şi se
vaporizează într-un sistem închis – v. fig. 13.32..
Ciclul IFC constă în următoarele:
• agentul frigorific de JP, sub formă de vapori saturaţi uscaţi (1),
este comprimat în compresor de la presiunea pjp (din vaporizator), la pip
(din condensator);
• ca urmare a creşterii presiunii, vaporii de agent frigorific se condensează în
Cd, eliberând în mediul înconjurător căldura Qc (apei , sau aerului), la temperatura
constantă de condensare (tac = 30...40°C);
• agentul frigorific, în stare lichidă, la IP (presiunea din Cd) se destinde în VL,
vaporizându-se;
TRIGENERAREA 785

6
tac Qc
Cd

3 2
Tc IP
VL C
pIP
pJP W
JP
Tv
4 1

V
Qv
5 tar
Fig. 13.32. Schema de principiu a IFC: C - compresor mecanic; Cd - condensator;
VL - ventil de laminare; V - vaporizator; 1 – agent frigorific (vapori saturaţi
uscaţi - joasă presiune); 2 - agent frigorific (vapori supraîncălziţi - înaltă
presiune); 3 agent frigorific - condensat; 4 - agent frigorific (vapori umezi -
joasă presiune); 5 - apă răcită în IFC (tar = 0,5 ... 10°C); 6 - apă caldă
(tac = 30 ... 40°C); W - energie (lucru mecanic) pentru antrenarea
compresorului; Qc - căldură cedată în condensator; Qv - căldură preluată
(frig livrat) în vaporizator.
• la presiunea coborâtă de după VL (pjp), agentul frigorific în stare de vapori
umezi, în vaporizator preia căldura Qv, răcind un alt agent termic (apă, aer),
la temperatura de răcire tar = 0,5...10°C; în stare de vapori saturaţi uscaţi de JP
(pjp), reintră în compresorul C.
Eficienţa energetică (coeficientul de performanţă) al IFC este dată de:
Q
COPIFC = v , (13.86)
W
unde:
Qv + W = Qc . (13.87)
În cazul ciclului teoretic:
Tv
COPIFCt
= , (13.88)
Tc − Tv
în care Tc şi Tv reprezintă temperatura de condensare , respectiv de vaporizare,
în K.
Relaţia (13.88) se poate scrie sub forma:
786 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1
t
COPIFC = (13.89)
Tc
−1
Tv
care arată că eficienţa energetică teoretică se măreşte când: (Tc/Tv) scade
(cu condiţia Tc>Tv, care este îndeplinită tehnic, pentru că Tc = f ( pip ) ) şi
Tv = f ( p jp ) ambele la saturaţie. Ori pip >> p jp , deci Tc > Tv, adică Tc/Tv >1.
Pentru a reduce Tc/Tv, înseamnă să scadă Tc (să scadă pip) şi să crească Tv
(să crească pjp), adică să se reducă, ∆ IFC = Tc − Tv .
Mărimea reală a COPIFC este în jur de 50% faţă de valoarea teoretică
t
(COPIFC ) fiind, în general, în domeniul 0...5. Ea este influenţată de încărcare,
scăzând sensibil la încărcări reduse.

13.7.4.2. Tipuri de IFC


• IFC cu o treaptă de compresie sunt utilizate pentru realizarea unor
temperaturi de vaporizare tv = - 25...30°C, utilizând ca agenţi frigorifici freonii sau
amoniacul.
Presiunea de vaporizare ( pv ≈ p jp ) trebuie să fie superioară presiunii
atmosferice, iar aceea de condensare ( pc ≈ pîp ), inferioară valorii de 16 bar
[13.27].
Raportul de compresie este de cca. 8...10, la freoni şi 6...8, la amoniac.
Dimensiunile compresorului sunt mai mari în cazul freonilor decât pentru
amoniac. Ca urmare, în instalaţiile cu putere frigorifică (Qv) mică şi medie,
se recomandă freonii (au puteri frigorifice volumice mici); în schimb, la IFC cu
puteri mari, sau utilizate pentru realizarea unor temperaturi de vaporizare (tv)
reduse, se recomandă amoniacul (are putere frigorifică volumică mare).
• IFC cu compresie multiplă, se justifică atunci când consumatorul de frig
necesită o temperatură scăzută, ceea ce impune realizarea unei temperaturi de
vaporizare (tv) mai coborâtă, adică o diferenţă ∆t IFC = Tc − Tv cât mai mare.
Cum temperatura mediului ambiant (tac), care fixează temperatura (tc) şi presiunea
( pc = pîp ), este constantă rezultă că trebuie să crească raportul de compresie ( π c )
al compresorului, care poate depăşi valorile maxime recomandate ( π cmax = 10 ,
la freoni şi π cmax = 8 , la amoniac).
Ca urmare, compresia într-o singură treaptă ar conduce la o eficienţă energetică
redusă, influenţând direct şi capacitatea frigorifică Qv a compresorului
(prin randamentul său volumetric redus). De asemenea, la ieşirea din compresor,
va mări temperatura de supraîncălzire a vaporilor la valori periculoase.
Pentru limitarea acestor dezavantaje, se recomandă compresia agentului
frigorific în mai multe trepte înseriate, cu răciri intermediare. În acest fel, pentru
TRIGENERAREA 787

fiecare treaptă de compresie, aspiraţia vaporilor de agent frigorific se va face de la


o stare cât mai apropiată de saturaţie.
Cele mai utilizate sunt IFC cu două trepte de compresie, unde se pot obţine
temperaturi de vaporizare minime tv = - 65°C, la freoni şi - 50°C, la amoniac.

13.7.5. Instalaţii frigorifice cu absorbţie – IFA


Pentru a produce frigul, instalaţiile frigorifice cu absorbţie folosesc căldura ca
energie primară, sub formă de abur, apă fierbinte sau direct gazele de ardere,
în funcţie de tehnologia adoptată. Ele pot fi utilizate atât în sistemele de alimentare
centralizată cu frig (SACF), cât şi în procesele industriale.

13.7.5.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică


În IFA, agentul frigorific nu este comprimat mecanic, ci este absorbit de un
fluid absorbant la presiunea de vaporizare coborâtă. În procesele ce au loc în ciclul
IFA este nevoie de două fluide:
– agentul frigorific, care în general este apa şi care se evaporă în vaporizator şi
condensează în condensator;
– absorbantul, care absoarbe vaporii de agent frigorific, reprezentat, în general
de BrLi, ori uneori de amoniac. Amoniacul poate realiza temperaturi negative
(până la - 60°C), în timp ce BrLi poate realiza frig până la cca. + 5°C,
în concordanţă cu necesităţile unui sistem de alimentare centralizată cu
frig – SACF.
Fig. 13.32.,bis prezintă schema de principiu a unei IFA.
Comparând fig. 13.32.,bis cu fig. 13.32., se constată că IFC şi IFA au un
ansamblu comun de elemente, reprezentate de condensator, ventilul de laminare -
reglare şi vaporizator. În schimb, compresorul mecanic al IFC este înlocuit, la IFA,
de un ansamblu care joacă rolul compresorului termo-chimic, format din:
generatorul de vapori, absorbitor şi pompa de soluţie.
• Principiul de funcţionare al unei IFA, pornind de la vaporizatorul (V), este
următorul:
– vaporizarea agentului frigorific (2), are loc în vaporizatorul (V), ca în
orice vaporizator clasic, prin căldura (Qv) preluată de la agentul de răcire (5),
folosit pentru producerea frigului la consumatorul de frig. Ca agent de răcire la
consumatorul de frig se utilizează – de exemplu – apa, care intră cu cca. 10°C şi
iese cu cca. 5°C.
– vaporii de agent frigorific (2) intră apoi în absorbitorul (Ab). Aici soluţia
săracă în agent frigorific (1), care intră pe de altă parte în (Ab), absoarbe vaporii de
agent frigorific (2), dând o soluţie bogată în agent frigorific (3). Aceasta are loc
prin cedarea căldurii (QAb), unui mediu de răcire (apă sau aer);
– soluţia bogată în agent frigorific (3) este preluată din absorbitor cu
pompa de soluţie (P) şi trimisă în generatorul de vapori (GV), prin intermediul
schimbătorului de căldură (SC); acesta permite preîncălzirea soluţiei bogate – rece
– cu soluţia săracă – caldă (1), răcind-o astfel înaintea intrării în Ab;
788 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

QG (a) Qc
GV 4
3 2
2

(a,b) 1

Cd

(b)
SC IP (a)

VL
JP
VR (a)
(a,b)
1 2
3 5°C
3 5
Ab 10°C
QAb V
Qv
P
W
Fig. 13.32.,bis. Schema de principiu a IFA: V - vaporizator; Ab - absorbitor; P - pompă de
soluţie; SC - schimbător de căldură; GV - generator de vapori;
Cd - condensator; VL - ventil de laminare; 1 - soluţie săracă în agent
frigorific; 2 - vapori de agent frigorific; 3 - soluţie bogată în agent frigorific;
4 - apă (aer) de răcire; 5 - apă rece; W - energie pentru antrenarea pompei de
soluţie; Qc, QAb - căldură cedată mediului ambiant (cu apa sau aerul din
atmosferă); QG - căldură consumată pentru „antrenarea termică” a IFA;
Qv – căldură preluată de la consumatorul de frig; (a) - circuitul agentului
frigorific; (b) - circuitul solventului; (a, b) - circuit comun lui (a) şi (b).
– în generatorul de vapori (GV), amestecul binar (3), format din solvent şi
agentul frigorific, bogat în acesta din urmă, primeşte căldura QG, care permite
separarea de solvent în soluţie săracă (1) şi vapori de agent frigorific (2). Aceştia
din urmă intră în condensatorul (Cd), în timp ce solventul se reîntoarce în
absorbitorul (Ab); acesta nu este pur, el conţinând un procent oarecare de agent
frigorific, care nu a putut fi degajat în (GV). Totodată, titlul în vapori al
amestecului, fiind coborât, se spune că este soluţie săracă (1) în agent frigorific;
– soluţia săracă (1), reîntoarsă în absorbitor, va absorbi vaporii de agent
frigorific (2), care provin din vaporizator (V), redevenind soluţia bogată (3),
preluată de pompa de circulaţie (P) şi retrimisă în generatorul de vapori (GV);
– în acest timp, vaporii de agent frigorific (2) care s-au separat de solvent în
generatorul de vapori, vor trece în condensator, unde condensează prin căldura
TRIGENERAREA 789

preluată (Qc) de un agent de răcire (4). Lichidul astfel format, este apoi laminat în
(VL), destinzându-se înaintea intrării în vaporizatorul (V).
În concluzie, se pot considera două circuite, fiecare presupunând două părţi
distincte – v. fig. 13.32.,bis –:
a) circuitul agentului frigorific pur, care se consideră de la ieşirea din GV,
până la intrarea în Ab, trecând prin Cd, VL şi V şi circuitul agentului frigorific
impur (soluţia bogată în agent frigorific) care ţine de la ieşirea din Ab, până la
intrarea în GV;
b) circuitul solventului bogat în agent frigorific, dintre Ab şi GV şi circuitul
de solvent sărac în agent frigorific, dintre ieşirea din GV şi intrarea în Ab, trecând
prin SC.
După cum rezultă din fig. 13.32.,bis – VL – plasat între Cd şi V – asigură
reducerea presiunii, în timp ce în sens invers, pompa de circulaţie (P) asigură
creşterea respectivă a presiunii, precum şi diferenţa de temperatură dintre cele două
elemente (Ab fiind răcit şi GV încălzit). În acest fel se asigură creşterea presiunii de
la pjp la pip.
De asemenea, pe circuitul soluţiei sărace (1), între GV şi Ab, se află un reductor
de presiune (VR), care reduce presiunea de la pip la valoarea pjp stabilită.
În IFA, extracţia vaporilor de agent frigorific (2) din soluţia bogată (3)
– v. fig. 13.32.,bis – se poate face în GV numai cu aport de căldură (QG), sub formă
de abur, apă fierbinte, gaze de ardere sau alţi agenţi termici. Pentru aceasta, (GV)
poate fi considerat şi ca un „concentrator” în care titlul agentului frigorific al
amestecului, scade, iar concentraţia în solvent a amestecului, creşte.
Se remarcă, de asemenea, că într-o IFA, există un circuit de răcire, la nivelul
vaporizatorului şi două circuite de încălzire: unul al Cd, ca la toate IF şi altul al Ab.
• Notă: schema de principiu a IFA din fig. 13.32.,bis este foarte simplificată.
În realitate, sunt prevăzute numeroase aparate complementare; subrăcitorul de
lichid dintre Cd şi V, rectificatorul dintre GV şi Cd, deflegmatorul, între GV şi
rectificator. Rolul acestora fiind de a retrimite în GV solventul care ar putea fi
antrenat cu agentul frigorific, la ieşirea din GV.
• Amestecurile – binare – de solvent şi agent frigorific cele mai utilizate sunt
amestecurile de apă şi BrLi (apa fiind agentul frigorific şi BrLi – solventul),
precum şi cel de amoniac şi apă (în care amoniacul este agentul frigorific şi apa,
solventul).
• Producţia – puterea – frigorifică (QIFC) este întotdeauna foarte apropiată de
puterea calorică a condensatorului (Qc). Ca urmare, determinarea pe loc a lui QIFC
se poate face simplu, măsurând puterea termică a Cd, pe baza debitului de apă de
răcire – încălzită.
• Coeficientul de performanţă „COPIFA” al IFA, ca şi în cazul general al
IFC, se poate defini pe baza ciclului real (COPIFA) sau cel teoretic – Carnot –
t t
(COPIFA ) . COPIFA este dat de relaţia;
790 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tv TG − Tc
t
COPIFA = ⋅ , (13.89)
TG Tc − Tv
unde: Tv este temperatura termodinamică de vaporizare în V, presupusă constantă;
TG , Tc este temperatura termodinamică, presupusă constantă, din GV, respectiv din
Cd.
t
Diagrama din fig. 13.33. permite determinarea directă a valorii COPIFA ,
în funcţie de diferenţele de temperatură (TG − Tc ) şi (Tc − Tv ) .

t 10
COP IFA
8
6
TG –Tc =180 [grde]

4 120
3 80

2 60
1,5 40

1
0,8
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
10 15 20 30 40 60 80 100
Tc –Tv [grde]
t
Fig. 13.33. Dependenţa COP IFC - al ciclului ideal - Carnot, de diferenţele de temperatură
de lucru: (Tc–Tv) şi (TG–Tc).
Valoarea reală a COPIFA , ca raport al producţiei frigorifice (QIFA) şi puterea
termică a GV (QG), neglijând lucrul mecanic consumat de pompa de soluţie, este
dată de:
QIFA
COPIFA = . (13.90)
QG

Valorile lui COPIFA depind, conform relaţiei (13.89) de temperatura de


vaporizare Tv: de exemplu, pentru t v ≈ −40 o C, COPIFA ≈ 0,3 , în timp ce la
tv ≈ 0 o C , COPIFA ≈ 0,6 .
TRIGENERAREA 791

Important: utilizarea drept criteriu energetic a valorii COP pentru o comparaţie


între IFC şi IFA, nu este corectă, deoarece ea nu ţine seama de modul de producere
şi valorificare a celor două forme de energie consumate: lucru mecanic, în cazul
IFC şi căldura, în cazul IFA.
Singurul mod complet de comparaţie între cele două tipuri de IF este criteriul
randamentului exergetic. Atunci, este de avut în vedere că randamentele globale ale
celor două IF sunt mult mai apropiate decât valorile COP. Astfel, în cazul IFC,
COPIFC este calculat pe seama energiei mecanice, furnizate sub formă de energie
electrică de la un motor electric, fără a ţine seama de diferitele randamente care
intervin la nivelul, de exemplu, al unei CTE, pentru a transforma combustibilul în
lucru mecanic, pe urmă pentru a transporta energia electrică în reţelele de înaltă şi
medie tensiune, până la motorul electric de antrenare.
În cazul IFA căldura consumată în GV este introdusă direct la nivelul său de
producere.
t
Cunoscând valoarea practică (reală) a ( COPIFA ) şi aceea teoretică (COPIFA ),
se poate aprecia „nivelul intern de calitate al IFA”, dat de:
COPIFA
ζ= t
.
COPIFA
Este de atenţionat că: determinarea indicilor de performanţă ai IFA pentru
anumite condiţii de funcţionare – diferite de cele nominale – cum ar fi noua
producţie frigorifică, aşa cum se procedează în cazul IFC, nu este posibil. Aceasta
datorită faptului că la IFA caracteristicile diferitelor aparate nu depind de debitul
(volumul) agentului frigorific din ciclul IF. Pentru aceasta, calculul performanţelor
energetice ale IFA se face numai pentru temperaturile nominale. În cazul IFA de
serie, cel mai adesea constructorul furnizează familii de curbe, care permit trecerea
de la condiţiile nominale, la cele efective de funcţionare.

13.7.5.2. IFA cu soluţie binară apă - BrLi


Cel mai adesea IFA cu soluţie binară apă - BrLi, în construcţii de serie, produc
apă rece la temperaturi în jurul a 7oC. Ele pot fi utilizate, pentru climatizare, pe
toată perioada anului, putând furniza fie apă rece, fie apă caldă. Trecerea de la
funcţionarea în regim de răcire, la cel de încălzire se face cu ajutorul unui robinet
de inversare. Scoaterea din funcţiune a circuitelor apei de răcire ale absorbantului
si condensatorului, în timp ce vaporizatorul asigură funcţionarea în regim de
condensator (la o presiune ceva mai ridicată, de ordinul a 465 mbar), permite
producerea de apă caldă cu temperatura de ducere de 75oC.
Unele IF sunt cu încălzire directă cu gaze a GV. Pentru apa de răcire care este
produsă de vaporizator la + 12oC, se poate asigura o răcire de cca. 5 grde., adică o
temperatură la ieşire de 7oC. În aceste condiţii, apa de răcire a condensatorului, sau
a absorbitorului, intră în acestea la cca. 26oC şi iese la cca. 39oC.
Aceste IFA se realizează în serii mari, ca instalaţii monoetajate, în care GV şi
Cd sunt montate într-o aceeaşi anvelopă - de înaltă temperatură – iar V şi Ab într-o
anvelopă de joasă temperatură. În acest fel se reduce gabaritul IF, care odată
792 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

livrată, nu rămâne decât să fie racordată la diversele reţele de utilităţi. Producţia


frigorifică a acestor IF se situează între 180 şi 5300 kW; încălzirea GV se face cu
abur sau apă fierbinte, dar sunt module în care încălzirea se face direct, arzând
păcură, sau gaz metan.
Unele IFA cu soluţie de BrLi sunt realizate cu un GV în două trepte, care permit
reducerea consumului de abur cu cca. 33% faţă de cel care ar fi necesar în mod
normal. În schimb, au nevoie de abur cu presiunea de 9...10 bar. Încălzirea treptei
a II-a a GV se face cu ajutorul vaporilor de agent frigorific extras de la prima
treaptă, la o presiune şi temperatură mai ridicate.
Se poate spune că, în prezent, IFA cu soluţie binară de apă şi BrLi sunt
puse la punct, sunt uşor de exploatat şi au o fiabilitate excelentă. Aceasta se
datorează, printre altele, nivelului foarte bun de etanşare pe care îl poate atinge şi
condiţiilor de fabricaţie foarte ridicate.
Printre altele, aceste IFA, prezintă numeroase alte avantaje:
– durata de viaţă ridicată;
– absenţa uzurii, pentru că singurele piese în mişcare sunt pompele de soluţie;
– absenţa vibraţiilor şi zgomotului;
– valoarea redusă a puterii electrice consumate şi posibilitatea reglării sale.
Aceste IFA sunt utilizate adesea pentru asigurarea condiţionării aerului
imobilelor de birouri, marilor magazine, spitalelor, diverselor întreprinderi unde
este răspândită răcirea circuitelor de apă rece, cum ar fi în industria chimică, fie în
IF ale universităţilor, aeroporturilor etc.
• Condiţiile curente de funcţionare ale IFA cu soluţie apă - BrLi sunt:
– presiunea din anvelopa GV plus Cd, este de cca. 93 mbar, corespunzătoare
unei temperaturi la saturaţie de 45°C, în timp ce în anvelopa de joasă presiune,
conţinând Ab şi V, nu este decât de 8 mbar, corespunzătoare unei temperaturi de
saturaţie de 3°C;
– IFA au două dispozitive speciale: unul de „cristalizare” şi „sistemul de
reglare” a producţiei frigorifice;
– temperatura apei de răcire, care determină concentraţia şi temperatura soluţiei
de BrLi, precum şi presiunea din anvelopa de joasă presiune (Ab + V). Plaja de
lucru a amestecului binar H2O/BrLi este foarte strânsă, fiind limitată pe de o parte
de punctul de congelare a apei (0°C) şi pe de altă parte de curba de cristalizare a
soluţiei. Din această cauză toate IFA cu BrLi trebuie echipate cu termostat antigel,
pentru a limita temperatura agentului de încălzire a GV printr-un dispozitiv de
control automat al tuturor parametrilor circuitului.
• Condiţii de utilizare
1. Caracteristicile nominale ale multor IFA – majoritatea construite în SUA –
sunt stabilite pe baza următoarelor valori de referinţă:
– temperatura apei de răcire, 29,4°C;
– presiunea efectivă a vaporilor, 0,82 bar;
– răcirea apei de răcire cu 5,5 grde, de la 12,2 °C, la 6,7°C.
TRIGENERAREA 793

Pentru aceste condiţii, în fig. 13.34. se prezintă variaţia producţiei frigorifice


QIFA în funcţie de temperatura de ieşire a apei răcite (tar) şi a celei de intrare a apei
de răcire (tac) [13.27].
tac 23,9°C
120 tac 26,7°C
QIFA [%]
110 tac 29,4°C

100 tac 32,2°C

90

80

70

60
5 6 7 8 9 10
tar [°C]
Fig. 13.34. Variaţia producţiei frigorifice a unei IFA funcţionând cu BrLi - apă, în funcţie
de temperatura apei răcite în vaporizator (tar) şi a celei de răcire la intrarea în
Cd şi Ab (tac).
2. Pentru evitarea riscului apariţiei cristalizării, temperatura apei răcite de ieşire
din V, se limitează la minim + 4,4°C. Pierderea de sarcină (de presiune) în acest
circuit variază, în mod normal între 0,1...1,8 bar în funcţie de tipul IFA.
În acest scop, temperatura maximă a apei de răcire din Cd şi Ab (tac), nu trebuie
să depăşească 35°C, iar valoarea sa minimă nu trebuie să scadă sub 7°C. Încălzirea
apei de răcire (∆tac) este de cca. 5,6 grde, în Ab şi de 4,4 grde. în condensator,
însemnând un total de cca. 10 grde.
Pentru aceasta, pierderea de sarcină din acest circuit poate fi de 0,2...1,8 bar.
n
Este de menţionat că producţiile frigorifice nominale ( QIFA ) s-au calculat pe
baza unei ape de răcire curate, al cărei coeficient de murdărire este de cca.
0,9⋅10-4 m2⋅K/W, iar în cazul apei murdare este de cca. 3,5⋅10-4 m2⋅K/W, pentru
care producţia frigorifică se reduce cu 25%.
3. Aburul utilizat în GV, pentru încălzire, trebuie să fie saturat uscat, cu o
presiune de cca. 0,6...0,8 bar. Dacă GV este în două trepte, trebuie avut abur cu
presiunea de 6...8 bar. Dacă se dispune de abur cu presiune mai mare, ea trebuie în
prealabil redusă. Nici o IF nu poate funcţiona cu o presiune efectivă a aburului,
sub 0,1 bar.
4. Reglarea debitului de abur utilizat în GV, se face în funcţie de temperatura
dorită a apei răcite la ieşirea din V.
794 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5. În locul aburului, se poate utiliza apa fierbinte, sau orice alt agent de
încălzire, cu condiţia ca temperatura sa să fie sub 180°C.
6. Atunci când se doreşte utilizarea energiei solare, trebuie să se dispună de un
agent de încălzire cu temperatura minimă de 80°C. Pierderea de sarcină pe circuitul
de încălzire variază în intervalul 0,04...1,2 bar, în funcţie de tipul IF.
• Consumuri şi debite
Acestea sunt în funcţie de temperatura de ieşire din V a apei răcite (tar),
de temperatura de intrare a apei de răcire în Cd şi Ab (tac), de presiunea aburului
avut la dispoziţie şi bineînţeles, de importanţa instalaţiei.
În calculele de preproiectare, pentru fiecare 1000 kW de producţie frigorifică,
se pot considera:
– debit consumat de abur: 2400kg/h;
3
– apă de răcire: 235 m /h, pentru un ecart de temperatură de cca. 9 grde. între
intrare şi ieşire;
– puterea pompelor de circulaţie: 4 kWe;
n
– în condiţii normale COPIFA = 0,65...0,70. Aceasta însemnă că pentru a obţine
o producţie frigorifică de 1000 kWf, în GV trebuie asigurat o putere calorică de
1482 kWt.
Când creşte temperatura de ieşire a apei răcite (tar) şi scade aceea de intrare a
Max
apei de răcire (tac), COPIFA creşte putând depăşi limita COPIFA = 0,7 .
Consumul de abur permite de asemenea, să se calculeze COPIFA , corelarea în
mare între cele două mărimi fiind următoarea (întotdeauna pentru o producţie de
frig de 1000 kW):
– la 2600 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,60 ;
– la 2400 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,65 ;
– la 2200 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,70 ;
În cazul unui GV în două trepte, consumul de abur poate să scadă de asemenea
la 1500 kg/h, pentru o producţie frigorifică de 1000 kWf.
• Comportarea la sarcini parţiale
IFA funcţionând cu BrLi se adaptează foarte bine la funcţionarea la sarcini
parţiale. Aceasta convine perfect instalaţiilor de climatizare, sau de condiţionare a
aerului, deoarece este posibilă reglarea continuă a producţiei frigorifice între 100 şi
10%. Atunci când cererea de frig se reduce, debitul de apă de răcire (în Cd şi Ab)
se menţine constant (prin menţinerea constantă a turaţiei pompelor de soluţie), dar
se reduce consumul de agent de încălzire.
În fig. 13.35. se prezintă – cu caracter orientativ – variaţia consumului de abur
în funcţie de încărcare, pentru o IFA cu BrLi. Se constată că prin introducerea unui
economizor (v. curba a din fig. 13.35.), la sarcini parţiale mici (sub 50% din
nominal) se pot economisi până la 50 kg/h de abur la fiecare tranşe de 1000 kWh
de frig produs [13.27].
TRIGENERAREA 795

Consum de abur [%]


100

80

60

40
a

20

0 10% 20 40 60 80 100 QIFC [%]


Fig. 13.35. Consumul de abur la sarcină parţială, al unei IFA cu BrLi; curba (a): cu
economizor la sarcini parţiale mici, putând economisi până la 50 kg/h de abur
pentru o tranşe de 1000 kWh de frig produs.
Consumul de abur la sarcină parţială este variabil în funcţie de constructorul
IFA, de tipul schimbului de căldură, de sistemul de reglare şi de temperatura apei
de răcire utilizată în Cd şi Ab.
• Reglarea producţiei frigorifice
Reglarea producţiei frigorifice se poate face prin variaţia concentraţiei soluţiei
în absorber, sau prin variaţia temperaturii de vaporizare. Cum tot ecartul de
temperatură al apei răcite în vaporizator, în raport cu punctul impus, are drept
consecinţă o variaţie a cererii de frig, rolul termostatului apei răcite este de a
controla unul din dispozitivele următoare:
– reglajul prin bypass al soluţiei sărace de BrLi, cu ajutorul unei vane cu
3 căi, prin care o parte din soluţie ocoleşte generatorul de vapori şi este returnată în
absorbitor, conducând la o economie de fluid de încălzire;
– reglajul debitului de agent de încălzire;
– reglajul combinat, cu acţionare în primul rând asupra debitului de agent de
încălzire şi urmat de bypassul soluţiei.
În IFA moderne, nu mai este nevoie să se regleze temperatura de ducere a apei
de răcire (± 3 grde), cu ajutorul vanei cu trei căi, deoarece aceasta se face cu un
dispozitiv de stabilizare a circuitului. În acest fel funcţionarea sa este independentă
de variaţiile temperaturii apei de răcire, asigurând o funcţionare economică (cu un
consum mai redus de agent de încălzire, chiar şi atunci când temperatura apei de
răcire coboară la 7°C).
796 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Sunt dispozitive performante de siguranţă, care controlează continuu evoluţia


ciclului, întrerupând funcţionarea IF în cazul apariţiei unei anomalii. Acesta poate
fi atunci când temperatura de vaporizare este prea scăzută, în cazul reducerii prea
mari a debitului de apă de răcire sau a celui de apă răcită în vaporizator, atunci
când începe fenomenul de cristalizare sau al unei suprapresiuni în generatorul de
vapori.
• Exploatarea şi întreţinerea
Toate elementele componente ale unei IFA funcţionând cu BrLi, sunt asamblate
într-o unitate compactă, încă din fabricaţie. Modelele „cu un corp”, adică cele cu
Cd şi V montate într-o aceeaşi anvelopă, sunt separate în interior printr-o foaie de
oţel, în părţile de înaltă şi joasă presiune, ceea ce permite reducerea costului şi a
înălţimii instalaţiei.
În cazul modelelor „în două corpuri”, cu Cd şi V separate, fiecare dintre
acestea au serpentine, cu separarea naturală în zonele de înaltă şi joasă temperatură
şi presiune. Aceasta reprezintă o dispoziţie avantajoasă din punctul de vedere al
izolaţiei şi întreţinerii, în plus nu mai este nevoie de pompa de soluţie pentru Ab.
Unele module de IFA au prevăzute dispozitive speciale, cum ar fi:
economizorul, limitatorul de concentraţie, sau cel de consum al sursei calde.
Agentul frigorific şi soluţia sunt pulverizate pe serpentinele vaporizatorului şi
absorbitorului cu ajutorul unor jiglere din material plastic, prin acestea circulând
apa răcită şi respectiv apa de răcire.
Generatorul de vapori (GV) este echipat cu un fascicol de ţevi dilatabile,
imersate în soluţie. Prin ţevi circulă agentul de încălzire.
Răcirea condensatorului (Cd) se face cu apă. Schimbătorul de căldură
regenerativ, dintre Ab şi GV este tot cu fascicol de ţevi.
Toate aceste instalaţii sunt realizate din materiale necorozive faţă de soluţia de
BrLi. În plus, se adaugă inhibatori de tipul – de exemplu – cromatului de Litiu,
cu un pH = 9...10,5. Ţevile utilizate la V şi Cd sunt din alamă, cu aripioare, în timp
ce la Ab şi GV sunt din Cu - Ni.
Pompele de soluţie şi agent frigorific sunt închise perfect etanş, inclusiv
motorul electric.
În general, toată IFA trebuie aerisită eficace, cu ajutorul unei pompe de vid.
Este bine de avut în vedere că, un minim de aer intrat, conduce la reducerea
producţiei de frig şi favorizează coroziunea. De aceea se impune controlul
-5 3
etanşeităţii, astfel încât pierderile de agent să fie sub 2·10 cm /s.
Procesul de decristalizare are loc automat, atunci când o eroare de funcţionare
a blocat schimbătorul de căldură regenerativ (dintre Ab şi GV) cu cristale de
soluţie. Cel mai adesea, fenomenele de cristalizare au la origine o eroare de
exploatare, pătrunderea aerului, o pană de alimentare cu energie electrică sau o
variaţie neprevăzută a temperaturii apei de răcire.
Întreţinerea unei IFA trebuie făcută la intervale regulate urmând
recomandările fabricantului, fiind necesare:
– controlul concentraţiei cu inhibator, pentru a evita coroziunile;
TRIGENERAREA 797

– efectuarea regulată a unei aerisiri corecte, controlul pierderii de debit şi


stabilirea cauzelor acestora;
– curăţarea periodică a ţevilor de apă de răcire ale vaporizatorului şi
absorbitorului;
– menţinerea ansamblului IFA sub o uşoară suprapresiune de azot, pentru a
evita riscurile coroziunii.
Instalaţiile de condiţionare a aerului, echipate cu IFA funcţionând cu energie
solară, nu sunt rentabile decât atunci când creşte mult costul energiilor primare
clasice. Tehnicile privitoare la panourile solare şi la IFA bazate pe energia solară
au progresat mult în ultima perioadă, impunând însă în funcţionare următoarele
condiţii (cu caracter de exemplu): producerea de apă răcită la 7°C, când se dispune
de apă caldă la cel puţin 86°C (returul la 76°C, deci un ∆t = 10 grde) şi apă de
răcire la 29°C.

13.7.5.3. IFA cu soluţie amoniac - apă


• Generalităţi
IFA funcţionând cu un amestec binar de amoniac - apă, sunt utilizate mai ales
pentru o plaje de temperaturi de la - 60°C, la 0°C. Datorită domeniului lor larg de
aplicare, aceste IF au o plaje progresivă a producţiei frigorifice; unele modele fiind
cuplate la IFC cu turbocompresoare, funcţionând cu amoniac. Aceste instalaţii se
bazează pe module formate din elemente prefabricate care sunt preasamblate şi
livrate ca un ansamblu.
Toate IFA de serie, care se găsesc pe piaţă, sunt cu o capacitate de producţie
frigorifică relativ redusă (10...17 kWf), generatorul de vapori fiind cu încălzire
directă cu gaz, iar condensatorul şi absorbitorul fiind răcite cu aer. Ele permit
răcirea apei până la 4,5°C, COP fiind practic în jur de 0,52. Atunci când se doreşte
obţinerea unor producţii frigorifice mai mari, se pot grupa mai multe module
elementare de astfel de IF.
IFA funcţionând pe amoniac sunt indicate totodată în cazul industriei care
dispune de un sistem de trigenerare, cum este cazul fabricilor de bere şi de zahăr,
sau industriei chimice, care necesită întotdeauna reţele de răcire a numeroase
fluide, rafinăriilor, fabricilor de fire şi fibre sintetice, industriei agro–alimentare
(ciocolatei şi a cremelor glasate), în industria produselor din lapte, depozite
frigorifice, abatoare, tunele de congelare, centrale urbane de producere a apei reci
şi în pompele de căldură (sere, patinoare etc.).
Procedeele de încălzire a GV sunt foarte diverse: poate fi aburul rezultat ca
deşeu, sau livrat de o turbină cu abur cu contrapresiune, sau uleiul ori apa fierbinte,
aerul cald sau gazele de ardere supraîncălzite sau rezultate ca resurse energetice
secundare din diverse procese tehnologice industriale, ori produse lichide sau
gazoase utilizate direct prin ardere, sau energie solară.
Generatorul de vapori (GV) al IFA cu soluţie amoniacală necesită în plus,
faţă de cazul IFA cu soluţie apă - BrLi, o coloană de rectificare, pentru a separa
vaporii de amoniac care se mai pot găsi în condensator, asigurând astfel un nivel de
798 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

puritate a vaporilor de amoniac de cca. 99,8%. Ceea ce mai rămâne în apă se


concentrează în vaporizator, fiind retrimis în absorbitor.
Este de reţinut că nu există riscul congelării soluţiei deoarece curba sa de
solidificare coboară foarte jos. Existenţa unui răcitor suplimentar al amoniacului
lichid (schimbător de căldură lichid - vapori) permite reducerea consumurilor şi a
suprafeţelor de schimb de căldură ale aparatelor, datorită subrăcirii amoniacului
lichid; aceasta având loc cu ajutorul „vaporilor reci” din vaporizator.
• Principiul de funcţionare al IFA cu soluţie amoniacală, cu o singură
treaptă
Fig. 13.36. prezintă schema de principiu a IFA cu soluţie amoniacală, într-o
singură treaptă.
b
i
k

r
p
a f
o d

l1
l2 q e
n c
g g

Fig. 13.36. Schema de principiu a IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă:


Legendă: agent frigorific în stare lichidă; soluţie bogată:
soluţie săracă; agent frigoportor; mediu de încălzire;
apă de răcire.
a - generator de vapori; b condensator; c - vaporizator; d - absorbitor;
e - schimbător de căldură regenerativ; f - subrăcitor; g - pompe de soluţie
bogată; h - coloană de rectificare; i - deflegmator; k – zona lichidă din
condensator; l1, l2 - zone inferioare ale absorbitorului şi GV; m/n - ventil de
laminare/reglaj; o, p - sistem de destindere - reglaj; q, r - sistem de reglaj.
Aceasta se caracterizează prin: aportul de căldură la nivelul GV (a) permite
desorbţia, adică extracţia amoniacului din soluţia bogată (în amoniac), care provine
din schimbătorul de căldură regenerativ (e). Vaporii de agent frigorific extras, trec
prin coloana de rectificare (h), după care ajung în condensatorul (b), unde se
condensează, fiind acumulat în zona de jos (k). Agentul frigorific în stare lichidă,
este apoi obligatoriu subrăcit în schimbătorul (f), după care trece prin sistemul de
destindere/reglaj (m/n), înainte de a fi supus vaporizării în vaporizatorul (c).
TRIGENERAREA 799

De aici, vaporii trec prin subrăcitorul (f) supraîncălzindu-se şi apoi ajung în


absorbitorul (d), unde sunt absorbiţi de soluţia săracă; înainte aceasta a trecut prin
schimbătorul de căldură regenerativ (e), destinzându-se în sistemul de reglaj (o,p).
Absorbţia agentului frigorific de către soluţia săracă, dă naştere unei soluţii
bogate, care se acumulează în partea de jos (l1) a absorbitorului, pentru a fi preluată
de pompele de soluţie bogată (g). Acestea o trimit în deflegmatorul (i) – situat în
partea superioară a anvelopei generatorului de vapori (a). După traversarea
deflegmatorului (i), soluţia bogată (g) revine în zona mediană a GV (a), după ce a
trecut prin schimbătorul de căldură regenerativ (e). Aici, soluţia bogată este
pulverizată, cu aport de căldură controlat de sistemul de reglaj (q, r), permiţând
desorbţia agentului frigorific, pentru a relua un nou ciclu.
Presiunea de lucru stabilită în condensator şi în generatorul de vapori este,
în general, cuprinsă între 10...17 bar, în funcţie de temperatura apei de răcire,
în timp ce presiunea din vaporizator şi absorbitor este de 0,2...4 bar, în funcţie de
temperatura din vaporizator.
• Coeficientul de performanţă
La IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă, coeficientul de performanţă
(COPIFA) are valori într-un domeniu ale cărui limite depind de: cota masică de
agent frigorific în amestecul binar (în general aceasta este de 18...23%),
de temperatura apei de răcire şi de temperatura de vaporizare din vaporizator (tv).
COP al IFA creşte odată cu temperatura de vaporizare (tv), după cum rezultă
mai jos:
– pentru: 0 ≤ tv ≤ - 10°C, 0,68 ≤ COPIFA ≤ 0,58;
- 20 ≤ tv ≤ - 30°C, 0,53 ≤ COPIFA ≤ 0,47;
- 40 ≤ tv ≤ - 50°C, 0,40 ≤ COPIFA ≤ 0,33;
• Consumuri şi debite
În fig. 13.37. se prezintă o diagramă de variaţie a consumului de căldură (QG) al
generatorului de vapori, al debitului volumetric de apă de răcire (Vac) şi a puterii
electrice consumată de pompele de soluţie (PPS) în funcţie de temperatura de
vaporizare (tv), pentru o IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă, având o putere
frigorifică QIFA = 1160 kWf [13.27].
Din fig. 13.37. rezultă influenţa temperaturii de vaporizare (tv) şi a apei de răcire
(tac), asupra performanţelor tehnice ale IFA: cu cât scade (tv) şi creşte (tac), trebuie
să crească consumul de căldură al GV (QG), simultan cu debitul de apă de răcire
(Vac) şi puterea PPS.
800 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tac=30°C
QGV [kWt] 25°C
3500 20°C

tG=180°C
3000
tG=160°C
2540
2500 tG=140°C a.

tG=120°C
2000

1500

1000
0 –20 –40 –60 tv [°C]

3
[m /h]
Vac
600
tac =30°C

b.
25°C
400

320
tac =20°C

200
0 –20 –40 –60 tv [°C]
TRIGENERAREA 801

[kWe]
PPS
tac =30°C

40 25°C c.
34 tac =20°C

20

0 –20 –40 –60 tv [°C]

tv= –30°C
Fig. 13.37. Variaţia puterii termice a GV (a), a debitului de apă de răcire (b) şi a puterii
electrice consumată de pompele de soluţie (c), în funcţie de temperatura de
vaporizare (tv), pentru o IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă, având o
putere frigorifică de 1160 kWf.
Exemplu: la tv = –30°C şi tac = 25°C, rezultă că: t Gmin ≥ 160 °C, la QIFA = 1160 kWf rezultă
QGV = 2540 kWt, Vac = 320m3/h şi PPS = 35 kWe.
Din punct de vedere constructiv, ca materiale se pot folosi fierul şi oţelul, dar în
nici un caz zincul şi alama.
• Reglarea producţiei de frig
Producţia de frig a IFA cu amoniac, într-o treaptă, este reglabilă continuu pe o
plajă a sarcinii de 25...100%, dar poate să funcţioneze şi sub 25%, practic până la
zero.
Reglajul pentru sarcini parţiale se realizează prin modificarea diverşilor
parametrii ai soluţiei: volumul, concentraţia şi temperatura. Reducerea consumului
de agent de încălzire a GV este practic proporţională cu reducerea producţiei de
frig.
Este de remarcat faptul că în cazul unei anumite IFA livrată pentru a funcţiona
în anumite condiţii date, cel mai adesea se pot modifica parametrii de bază, încât să
poată fi posibilă funcţionarea în condiţii diferite.
• IFA cu soluţie amoniacală în mai multe trepte
Faţă de IFA într-o singură treaptă, la cele cu mai multe trepte, fenomenele de
absorbţie şi de desorbţie au loc în două sau mai multe trepte. IFA cu mai multe
trepte permit mai multe variante de montare pentru a se adapta mai bine
funcţionării în condiţii momentane diferite de cele nominale, din punctul de vedere
al: temperaturilor de vaporizare, debitului de agent de încălzire folosit în
generatorul de vapori, a variaţiei temperaturii apei de răcire etc.
802 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Apelarea la IFA în mai multe trepte devine obligatorie atunci când în cursul
funcţionării este posibilă atingerea valorilor limită ale temperaturilor, la care IFA
cu o treaptă nu mai poate funcţiona: este cazul, de exemplu, al momentului în care
temperatura apei de răcire, de care se dispune, este prea mare faţă de temperatura
de vaporizare impusă, sau atunci când temperatura agentului folosit pentru
încălzire în GV, este prea coborâtă.
În fig. 13.38. se prezintă condiţiile limită ale utilizării IFA într-o treaptă, pentru
cazul în care la încălzirea GV se utilizează aburul.

p [bar] t [°C]
10
180
8
170
tac =30°C
6
160 20°C

4
10°C
140
2
120
0 100

–70 –60 –40 –20 0 tv [°C]

Fig. 13.38. Condiţiile limită de funcţionare ale IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă,
în funcţie de temperatura de vaporizare (tv) şi aceea a apei de răcire (tac).
Diagrama din fig. 13.38. a fost stabilită pe baza unei plaje de variaţie a
concentraţiei agentului frigorific, de numai 6%, ceea ce explică valorile relativ mai
reduse ale agentului de încălzire utilizat în GV, faţă de cele din fig. 13.37.,
care corespundeau unei concentraţii normale, de 8%.
După cum arată fig. 13.39., IFA cu soluţie amoniacală în două trepte, presupune
existenţa unui circuit de soluţie de joasă presiune şi unul de înaltă presiune, fiecare
din acestea având propriul ansamblu format din absorbitor, generator de vapori şi
schimbătoarele regenerative aferente. Desorbţia agentului frigorific în două trepte,
în generatorul de vapori, necesită o putere termică mai mare, în schimb nivelul
termic impus agentului încălzitor este sensibil mai redus. În consecinţă COPIFA se
reduce.
TRIGENERAREA 803

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea III)

13.5.4.2. Ventilo-convectoarele ............................................................................758


13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al agentului de răcire – „VRV” .................759
13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de alimentare centralizată cu frig –
SACF .............................................................................................................................760
13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu frig – SACF
...................................................................................................................................760
13.6.2. Agenţii de răcire a aerului din incintele climatizate ......................................761
13.6.3. Agenţii intermediari .......................................................................................762
13.6.4. Tipurile sistemelor de distribuţie centralizată a frigului – SDF .....................762
13.6.5. Tipurile reţelelor de transport şi distribuţie centralizată a frigului ................763
13.6.6. Tipuri de sisteme de transport şi distribuţie centralizată a căldurii (STDC) şi a
frigului (STDF)..........................................................................................................763
13.6.7. Scheme de pompare utilizate în sistemele de transport şi distribuţie a agentului
de răcire .....................................................................................................................768
13.6.7.1. O singură staţie centralizată de pompare ................................................768
13.6.7.2. Două trepte de pompare centralizată ......................................................770
13.6.7.3. Trei trepte de pompare ...........................................................................770
13.6.7.4. O staţie centralizată cu staţie descentralizată .........................................770
13.6.8. Reglarea debitului de apă de răcire, în cadrul SACF .....................................771
13.6.8.1. Datele iniţiale necesare la nivelul concepţiei şi proiectării SDF ............771
13.6.8.2. Tipul reglajului adoptat în SDF ..............................................................772
13.6.8.3. Reglajul calitativ – debit constant ..........................................................773
13.6.8.4. Reglajul cantitativ – debit variabil .........................................................774
13.6.9. Racordarea consumatorilor de frig la SACF ..................................................775
13.6.9.1. Generalităţi .............................................................................................775
13.6.9.2. Racordarea directă folosind agentul frigorific ca agent de răcire de
distribuţie ..............................................................................................................775
13.6.9.3. Racordarea directă, folosind un agent de răcire intermediar ..................777
13.6.9.4. Racordarea indirectă, prin substaţie termică ..........................................778
13.7. Instalaţii frigorifice utilizate pentru trigenerare ....................................................779
13.7.1. Generalităţi ....................................................................................................779
13.7.2. Tipuri de instalaţii frigorifice – IF – utilizate în soluţiile de trigenerare........780
13.7.3. Agenţii de lucru ai IF – efecte asupra mediului .............................................781
13.7.3.1. Criterii pentru alegerea agenţilor frigorifici utilizaţi în IFC ...................781
13.7.3.2. Soluţii utilizate în IFA, ca medii de lucru ..............................................784
13.7.4. Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori – IFC ........................784
13.7.4.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică .......................................784
13.7.4.2. Tipuri de IFC ..........................................................................................786
13.7.5. Instalaţii frigorifice cu absorbţie – IFA .........................................................787
13.7.5.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică .......................................787
13.7.5.2. IFA cu soluţie binară apă - BrLi .............................................................791
13.7.5.3. IFA cu soluţie amoniac - apă..................................................................797
TRIGENERAREA 803

4.3 1

4.2

3.3 4.1

3.2

3.1 2

Fig. 13.39. Schema de principiu a unei IFA în 2 trepte, cu soluţie amoniacală:


1 - condensator; 2 - vaporizator; 3.1 - absorbitor de j⋅p; 3.2 - pompă soluţie de
j⋅p; 3.3 - generator de vapori de j⋅p; 4.1 - absorbitor de IP; 4.2 - pompă de
soluţie de IP; 4.3 – generator de vapori de IP.
În cazul unei asemenea IFA se constată că atunci când agentul de încălzire din
generatorul de vapori are o temperatură mai coborâtă, aceasta trebuie compensată
printr-o creştere a debitului respectiv de agent.
Pe de altă parte, trebuie ţinut seama că IFA în două trepte, dă posibilitatea de
utilizare a agentului de încălzire din generatorul de vapori într-o gamă de
temperaturi mai largă: de exemplu, încălzirea soluţiei în prima treaptă permite
scăderea bruscă a temperaturii aburului de încălzire de la 200°C, la 170°C, iar în
treapta a II-a, de la 170°C, la 140°C, ceea ce n-ar fi fost posibil în cazul unei IFA
într-o treaptă. În anumite circumstanţe, aceasta poate conduce la o reducere a
suprafeţelor necesare, reducând investiţia în IFA.
Atunci când cantitatea şi calitatea agentului de încălzire utilizat în generatorul
de vapori nu permite realizarea desorbţiei în două trepte, se poate recurge la o altă
soluţie, care constă în: cuplarea unei IFA cu un turbocompresor de amoniac.
Acesta are rolul de a ridica presiunea soluţiei până la valoarea de aspiraţie a IFA
(turbocompresor booster).
• Consumuri de căldură şi debite
Tabelul 13.15 prezintă consumurile de energie şi de debite ale unei IFA în două
trepte, pentru o producţie de frig de 1160 kWf.
Analiza comparativă a cifrelor din acest tabel, între IFA cu o treaptă, faţă de
aceea cu două trepte, conduce la următoarele constatări:
1) la aceleaşi temperaturi de vaporizare (tv), consumul de căldură al
generatorului de vapori (QG) este mult mai mare în cazul IFA în două trepte, faţă
de cel al IFA cu o treaptă: diferenţa fiind de cca. 75% în cazul lui tac = 15°C şi de
53...79% în cazul în care tac creşte la 25°C (această ultimă diferenţă se reduce de la
79% la 53%, ceea ce corespunde scăderii temperaturii de vaporizare de la - 5°C,
la - 50°C);
804 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Consumuri de energie şi de debite, comparative între IFA cu o treaptă, sau cu două trepte,
n
funcţionând cu soluţie amoniacală, pentru o putere frigorifică Q IFA = 1160 kWf [13.27]

Tabelul 13.15
Temperatura de vaporizare tv °C -5 - 20 - 35 - 50
Temperatura apei de răcire tac °C 15 25 15 25 15 25 15 25
IFA cu o treaptă
Qg kWt 1856 1972 2088 2204 2320 2668 2784 3480
- Consum de căldură al generatorului de vapori
- Temperatura agentului de încălzire a GV tg °C 100 110 120 135 140 165 160 190
3
- Debitul de apă de răcire Vac m /h 250 260 270 280 300 330 340 400
- Puterea electrică absorbită PPS kWe 16 23 20 30 24 35 28 39
IFA în două trepte
Qg kWt 3248 3480 3596 3944 4060 4524 4872 5336
- Consum de căldură al generatorului de vapori
- Temperatura agentului de încălzire a GV tg °C 64 76 75 89 86 103 95 114
3
- Debitul de apă de răcire Vac m /h 370 395 405 435 445 495 505 560
- Puterea electrică absorbită PPS kWe 15 23 19 30 24 36 28 39
TRIGENERAREA 805

2) odată cu scăderea temperaturii de vaporizare, temperatura necesară


agentului de încălzire a generatorului de vapori (tg) creşte, pentru ambele tipuri
de IFA. Gradul de creştere este însă mult mai mic în cazul IFA cu 2 trepte, faţă de
aceea cu o treaptă (în primul caz creşte de la 100°C, la 160°C – cu 60% – iar în
cazul al II-lea creşte de la 64°C la 95°C, adică cu 58%). De asemenea, indiferent de
temperatura de vaporizare (tv), valorile necesare agentului de încălzire (tg), pentru
IFA cu 2 trepte sunt sensibil mai mici decât la IFA cu o treaptă (cu cca. 36...40%),
în funcţie şi de valorile temperaturii apei de răcire tac;
3) debitul de apă de răcire (Vac) pentru condensator şi absorbitor este
sensibil mai mare la IFA cu două trepte, faţă de IFA cu o treaptă (cu cca.
40...48%). Diferenţele în valoare absolută cresc pe măsură ce scade temperatura de
vaporizare (tv) şi la aceeaşi tv, odată cu creştere temperaturii apei de răcire (tac);
4) puterea electrică consumată de pompele de soluţie sunt aproximativ
aceleaşi, pentru cele două tipuri de IFA; ea creşte cu cca. 160%, pentru
reducerea temperaturii de vaporizare de la - 5°C, la - 50°C şi de asemenea odată cu
creşterea temperaturii apei de răcire tac (cu cca. 53%, pentru creşterea lui tac de la
15, la 25°C).
Concluzia finală rezultată din tabelul 13.15, este că scăderea temperaturii
agentului de încălzire utilizat în generatorul de vapori, trebuie compensată printr-o
creştere semnificativă a consumului de căldură QG, fără a excepta şi o investiţie
suplimentară. Dar această soluţie poate fi rentabilă atunci când pentru GV se
dispune de căldură deşeu, înainte ca aceasta să fie evacuată în atmosferă.
De asemenea, în tabelul 13.15 se evidenţiază că şi atunci când se dispune de
nivele relativ coborâte ale agentului de încălzire utilizat în generatorul de vapori,
este totuşi posibilă atingerea unor temperaturi de vaporizare destul de coborâte.

13.7.6. Instalaţii frigorifice bazate pe destinderea aerului comprimat


13.7.6.1. Principiul de funcţionare
Instalaţia frigorifică cu compresia gazelor (aerului), fără schimbarea stării de
agregare (IFCG) foloseşte ca fluid frigorific un gaz, care există în natură în mod
normal, cum ar fi aerul. În timpul proceselor din instalaţia frigorifică aerul rămâne
în stare gazoasă, de unde vine denumirea şi de „IF fără schimbare de fază”.
Una din variante o constituie IFCG cu compresie şi destindere, cu producere
simultană de lucru mecanic pentru exterior. Aceasta se bazează de fapt pe un ciclu
Brayton - Joule închis, în care agentul de lucru este aerul, după cum rezultă din
fig. 13.40.
806 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Qc
5
M
p 4 pM
3 tM t0
6 IP
Pt
JP
m 2 m
p 7 p
m
t t1
1
8
QF

Fig. 13.40. Schema de principiu a ciclului de răcire Brayton-Joule: 1 - agentul de lucru


(aerul); 2 - compresor de aer; 3 - motor electric de antrenare; 4 - schimbător de
căldură - răcitor; 5 - apă (agent ) de răcire; 6 - turbină cu aer; 7 - schimbător de
căldură - răcitor al agentului folosit de consumatorul de frig; 8 - agent termic
răcit, utilizat de consumatorul de frig; QF - căldură primită de la consumatorul
de frig; QC - căldură cedată mediului ambiant; Pt - lucru mecanic produs de
m M m M
turbina (6): p = 7 bar; p = 20,5 bar; t = 16°C; t = 121°C; t0 = 30°C;
t1 = 46°C.

Instalaţia poate fi asimilată cu o IFC în care aerul, după ce a preluat frigul Qf de


la consumatorul de frig, fiind încălzit izobar de la t1 la tm în schimbătorul 7
(echivalentul vaporizatorului IFC), este comprimat de compresorul (2), până la
presiunea pM, având temperatura tM > tm datorită procesului de compresie din
M M
compresor. Aerul comprimat, (cu parametrii p , t ) este răcit izobar în
schimbătorul (5) (rolul condensatorului IFC) până la temperatura (t0), cu care intră
în turbina cu aer (care are rolul detendorului IFC). Aici, el se destinde izentropic
până la pm şi t1, cu care intră în schimbătorul (8), reluându-se ciclul.

13.7.6.2. Eficienţa energetică


Coeficientul de performanţă al ciclului Bryton de răcire, este dat de raportul
dintre (Qf) şi puterea netă consumată de ciclu, conform relaţiei:
Q T1 1 1
COPIFCG = F = = = k −1
. (13.91)
PNET T0 − T1 T0
−1  p M  k
T1   −1
 pm 
 
Soluţia are avantajul că aerul este disponibil în cote nelimitate şi răcirea sa în
răcitorul (4) se poate face cu aer din exterior.
TRIGENERAREA 807

13.7.7. Eficienţa tehnico-economică comparativă între


IFA şi IFC; domenii de utilizare
Pentru a putea compara corect rentabilitatea unei IFA cu o IFC, trebuie ţinut
seama de numeroşi factori, iar analiza trebuie să aibă în vedere condiţiile anuale
reale de funcţionare, nu numai caracteristicile nominale, date de constructor, după
cum rezultă din tabelele 13.16 şi 13.17.
Principalele caracteristici tehnice comparative, sunt prezentate în tabelul 13.16,
iar cele anuale, cu caracter economic sunt date în tabelul 13.17.
Un aspect tehnic deosebit de important îl reprezintă plaja posibilă de
funcţionare la sarcini parţiale: IFA se adaptează uşor la sarcini reduse de până la
10% din valoarea nominală.
În cazul IFC, limita minimă a sarcinii este determinată de fapt de ansamblul
compresor - maşină de antrenare. În general, sarcina minimă depinde simultan de
trei elemente: tipul compresorului, metoda de reglare adoptată pe compresor şi
modul de antrenare a sa. Aşa după cum rezultă din [13.31], limita de încărcare
minimă este mult mai mică pentru compresoarele cu piston (până la cca. 20-30%),
în timp ce turbocompresoarele sunt limitate de „limita de pompaj”, la cca. 60% din
sarcina nominală (variabilă în funcţie de metoda de reglare; la reglarea prin variaţia
turaţiei, odată cu creşterea acesteia, limita de pompaj – deci încărcarea minimă
admisă – creşte).
• Investiţia specifică într-o IFA este, în general, superioară celei aferente IFC –
după cum rezultă şi din fig. 13.41. [13.30].
808 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile tehnice comparative


Tabelul 13.16
Tipul IF
Nr. Mărimea IFC IFA
U.M.
crt. caracteristică Compresor cu Compresor Compresor
Cu o treaptă Cu două trepte
pistoane libere cu şurub centrifugal
1 2 3 4 5 6 7 8
abur sau gaze de
Forma de energie apă fierbinte la
1 - Lucru mecanic Lucru mecanic Lucru mecanic ardere la peste
consumată 65 - 80°C
170°C
Agenţi frigorifici - de R134a, HCFC, R134a, R134a, H2O+BrLi H2O+BrLi
2 -
lucru NH3 HCFC, NH3 HCFC, NH3 NH3+H2O NH3+H2O
3 COP - 4...6 4...6 sub 5,5 0,6...0,75 1,2
2
4 Suprafaţă ocupată m /kWf 0,006...0,016 8,5...22
5 Greutate kg/kWf 5,2...9,1 8,5...22
Frig produs/frig
6 - 1,2...1,25 1,91...2,50
asigurat
TRIGENERAREA 809

Plusul de investiţie poate fi recuperat într-o perioadă rezonabilă, datorită în


special economiei realizată pe seama căldurii utilizate în generatorul de vapori,
comparativ cu costul anual al energiei electrice consumată de compresorul IFC.

iIF [$/kWf]

350

300

200

100

0
IFC IFC IFA IFA
CE TC 1Tr 2Tr

Fig. 13.41. Investiţia specifică comparativă, pentru IFC şi IFA; IFC - CE - IFC cu
compresor electric centrifugal; IFC - TC - IFC cu termocompresor antrenat de
turbină cu abur; IFA, 1Tr, 2Tr - IFA într-o treaptă, respectiv în 2 trepte.
810 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Parametrii de luat în considerare pentru stabilirea unui bilanţ anual comparativ al costurilor de
investiţie şi de exploatare ale unei IFA şi a unei IFC
Tabelul 13.17
Nr. crt. Mărimea caracteristică IFC IFA
Costul energiei
1. Putere electrică absorbită de motoa- Compresor; Pompa circuitului de apă de Pompe de soluţie; pompele circuitului
rele de antrenare răcire; Ventilatorul turnului de răcire, de apă de răcire; ventilatorul turnului de
A
2. Energia termică sub formă de: căldura de la carterul compresorului răcire; încălzirea generatorului de
energie electrică, abur, căldură deşeu, vapori
păcură, gaz metan
Costuri consumabile Apa de răcire şi apa de adaos; pierderi de apa de răcire şi apa de adaos; pierderile
1. Fluide curente agent frigorific; apa de răcire a de agent frigorific
cilindrilor, uleiul de ungere a
compresorului; compresorul şi motoarele
B
de antrenare; aparatura de comandă şi
reglaj
2. Piese de schimb pentru 10 ani de Compresor şi motoare de antrenare; Pompe de soluţie şi antrenarea lor;
funcţionare, în medie pe an aparatură de comandă şi reglaj aparatură de comandă şi reglaj
Costuri de personal
1. Pentru întreţinere curentă Personal specializat pentru compresor Personal format special
C 2. Pentru reparaţii, lucrări de vopsitorie
şi de întreţinere (la fiecare 10 ani) – ca
valori medii anuale
IF; compresorul de rezervă cu motorul de IM; pompă de rezervă cu motorul de
D Amortizări şi dobânzi antrenare; turnul de răcire, postul de antrenare; turnul de răcire, îngrădire
transformare. exterioară, post de transformare
TRIGENERAREA 811

În tot cazul, într-o asemenea comparaţie, între IFC şi IFA, trebuie ţinut seama
de următoarele avantaje certe ale IFA [13.33]:
– foarte mare fiabilitate;
– costuri reduse de mentenanţă şi pentru reparaţii, datorită lipsei pieselor în
mişcare, în afara pompelor de soluţie;
– uzură nulă în timp, în afara pompelor de soluţie;
– absenţa uleiului şi a tuturor problemelor determinate de acesta;
– piaţa bună pentru agentul frigorific;
– lipsa problemelor de umiditate;
– posibilitatea amplasării în aer liber;
– funcţionare silenţioasă;
– reglarea producţiei de frig, în mod frecvent până la cca. 10% din capacitatea
nominală;
– curba caracteristică a COP funcţie de încărcare este relativ plată;
– posibilitatea creşterii producţiei de frig, prin creşterea temperaturii agentului
de încălzire a generatorului de vapori şi a debitului de apă de răcire a
condensatorului şi absorbitorului;
– nu există un raport fix de compresie;
– posibilitatea atingerii unor temperaturi de vaporizare foarte coborâte (- 60°C)
cu IF într-o treaptă, prin încălzire directă a generatorului de vapori cu combustibili
clasici superiori.
Faţă de cele expuse în § 13.7.4...13.7.7., fig. 13.42. prezintă domeniile de
n
utilizare ale IFC şi IFA, în funcţie de puterea frigorifică nominală produsă ( QIF ),
ţinându-se seama de costurile de producţie a frigului [13.27].
tv [°C] 5

+10
4
3
–10

2
–30

–50 1

–70
10–2 10–1 1 10
3
102 10 10
4
n
QIF [kWf]
Fig. 13.42. Domeniile de utilizare ale IFC şi IFA: 1 - IFA - 2 trepte cu soluţie NH3-H2O;
2 - IFA - 1 treaptă cu soluţie NH3-H2O; 3 - IFC - 1 treaptă, cu NH3, R12, R22;
4 - IFC cu turbocompresor, cu NH3, R12, R22; 5 - IFC cu H2O-BrLi.
812 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.7.8. Instalaţii frigorifice hibride – IFA/IFC – în industrie


Sunt situaţii în practică, mai ales în cazul industriei, când în funcţie de energia
primară avută la dispoziţie şi de structura sa (energia electrică/căldură/frig), poate
apare oportună tehnico-economic utilizarea unor IF hibride, reprezentând o
combinaţie între IFA şi IFC.
În continuare sunt prezentate două exemple tipice de astfel de combinaţii.
Atunci când se dispune de abur de înaltă presiune (8...42 bar) este posibilă
cuplarea unei IFC cu turbocompresor şi o IFA cu soluţie BrLi, prezentată în
fig. 13.43.

3 9 10
4

11
5
6
2 12
14

7
15
13
8
Fig. 13.43. Schema de principiu a unei combinaţii de IFC cu turbocompresor antrenat de o
turbină cu abur cu contrapresiune, al cărui abur de la contrapresiune este folosit
în generatorul de vapori al unei IFA cu BrLi 1 - apă de răcire; 2 - apă răcită
pentru instalaţia de climatizare; 3 - condensator; 4 - abur de înaltă presiune;
5 - turbocompresor; 6 - turbină cu abur, cu contrapresiune; 7 - vaporizator;
8 - pompe de soluţie; 9 - abur de joasă presiune; 10 – generator de vapori de
joasă presiune; 11 - schimbător de căldură - regenerativ; 12 - vaporizator;
13 - absorbitor; 14 - apă de răcire; 15 - pompă de apă de răcire.
Un asemenea cuplaj se dovedeşte rentabil, în general pentru o producţie
nominală de frig sub 3500 kWf. Într-o asemenea IF, căldura pentru generatorul de
vapori este obţinută prin condensarea la cca. 1,8 bar a aburului de la
contrapresiunea turbinei de antrenare a compresorului. În acest caz, turbina cu abur
(cu condensaţie) de antrenare a compresorului poate fi înlocuită cu turbina cu
contrapresiune, iar condensatul aburului respectiv este utilizat la generatorul de
vapori al IFA. Circulaţia apei răcite şi a celei de răcire are loc în contracurent.
În funcţie de starea aburului viu – de înaltă presiune – avut la dispoziţie, există
posibilitatea de a-l folosi mai întâi în turbină şi apoi în generatorul de vapori.
TRIGENERAREA 813

Astfel scade consumul specific de abur, raportat la puterea frigorifică a maşinii,


după cum rezultă din următoarele:
parametrii aburului de încălzire debitul de abur:
- 8 bar, 275°C..................................................................1700 kg/h;
- 32 bar, 400°C..................................................................1500 kg/h;
- 42 bar, 430°C..................................................................1400 kg/h.
pentru o putere frigorifică nominală de 1000 kWf.
Într-o asemenea funcţionare mixtă a IFC cu IFA, producţiile frigorifice ale
IFC + IFA se combină într-o asemenea măsură încât turbina cu abur produce cota
de abur care altfel nu ar fi folosit. Repartiţia producţiei totale de frig între cele două
tipuri de IF este: 35%/65% – la joasă presiune şi 45%/55% – la înaltă presiune
[13.27].
În cazul unor uzine care îşi autoproduc energia electrică, utilizarea unei IFA
permite, în cele mai multe cazuri, o funcţionare interesantă ca performanţe tehnico-
economice, sub forma trigenerării: căldură/lucru mecanic/frig. Datorită unei
asemenea instalaţii, pe seama fiecărei tone de abur consumat de IFA, în amonte de
ea se produce un plus de energie electrică, ceea ce permite reducerea consumului
de energie electrică din SEE, pentru alimentarea motoarelor electrice necesare IFC
(compresorul acesteia). În acest fel se realizează un câştig dublu de energie,
permiţând o amortizare mai rapidă a IF, după cum rezultă din fig. 13.44.
∆E [kWe]

480

tac = 25°C
abur de 40 bar, 450°C la
intrare şi 2,5 bar la ieşire
15°C
400

320 tac = 25°C


abur de 18 bar, 350°C la
15°C intrare şi 2,5 bar la ieşire

240 tv [°C]
–10 –12 –14 –16 –18 –20

Fig. 13.44. Câştigul de energie electrică pentru o IF cu o putere calorifică de 1160 kWf,
prin montarea unei instalaţii de cogenerare cu turbină cu abur, în amonte de o
IFA, în funcţie de: temperatura de vaporizare (tv) din vaporizatorul IFA,
de temperatura apei de răcire a condensatorului şi absorbitorului IF şi de
parametrii aburului viu la intrarea în turbina cu abur, respectiv la
contrapresiunea sa (tac).
814 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se constată, de exemplu, că pentru o putere frigorifică nominală, de 1160 kWf


şi o temperatură de vaporizare de - 15°C, la o temperatură a apei de răcire la
consumator, de + 35°C, o IFA are nevoie de 29 kWe, iar o IFC, de 380 kWe.
Dacă se foloseşte o IFA alimentată cu abur de 40 bar, 450°C, cuplată cu o turbină
cu abur se va dispune de un plus de putere electrică de 430 kWe. Dacă parametrii
aburului viu avut la dispoziţie sunt 18 bar, 350°C, câştigul de putere scade,
rămânând însă, încă la o valoare importantă, de 300 kWe.
Sunt, de asemenea, numeroase cazuri în care se poate cupla direct o IFA
alimentată cu abur deşeu provenit de la o IFC antrenată de o turbină cu abur, ca în
schema de principiu din fig. 13.45. Aceasta reprezintă o utilizare deosebit de
raţională a căldurii, pentru producerea de frig. În exemplul din fig. 13.44. IFC şi
IFA au fiecare o putere frigorifică de 2150 kWf. Consumul de abur este de numai
1400 kg/h pentru 1000 kWf , ceea ce înseamnă un câştig important faţă de instalaţia
hibrid prezentată în fig. 13.43.

1 5 9

2 6 8

3 7 10

Fig. 13.45. Schema de principiu a cuplajului unei IFA cu o IFC, pentru o fabrică de
produse din carne: 1 - generatorul de abur la 40 bar/450°C; 2 - turbina cu abur,
cu contrapresiune; 3 - abur la 3 bar; 4 - turbocompresor cu freon R22;
5 - consumator de frig; 6 - pompă pentru R22; 7 - IFC cu turbocompresor de
R22, la –10/+35°C; 8 - răcitor de condensat; 9 - IFA, la –15/+40°C;
10 - consumator de abur în scopuri tehnologice.

În special în industria chimică, se urmăreşte în mod curent creşterea


rentabilităţii diferitelor procese de fabricaţie, prin utilizarea căldurii deşeu,
convertind-o în cerere de frig – după cum rezultă din fig. 13.46.
TRIGENERAREA 815

4a
1a

2 6
3 4 5 7

1b QH Q0

Fig. 13.46. Schema de principiu a unei IFA funcţionând cu căldură deşeu de la un proces
tehnologic:1a, 1b - materii prime; 2 - reacţii exoterme prin care se încălzeşte
generatorul de vapori al IFA; 3, 4, 5 - etape tehnologice intermediare; 6 - etapă
tehnologică care necesită frigul produs de vaporizatorul IFA; 7 - etapă finală a
procesului tehnologic; 8 - IFA.
Acesta este cazul industriei petrochimice, unde se folosesc cantităţi mari de
căldură deşeu (la ≥ 170°C), ce pot fi utilizate pentru acoperirea cererilor de frig la
nivele termice de - 30 ... - 45°C.

13.7.9. Realizarea staţiilor centrale de producere a frigului (SCF)


13.7.9.1. Generalităţi
În majoritatea cazurilor, staţiile de frig producătoare de apă rece sunt bazate pe
IFC, care utilizează ciclul clasic, având COP cel mai ridicat. Uzual, ele sunt
realizate sub forma unor ansamble, bazate pe soluţii tehnice moderne pentru toate
componentele: schimbătoare de căldură cu plăci, de înaltă eficienţă şi volum redus,
cu controlul automat al funcţionării, cu o mentenanţă bine pusă la punct şi cu piese
de schimb uşor accesibile.
Sursele de energie pentru funcţionarea IF sunt cel mai adesea motoarele
electrice, dar în cazul sistemelor de alimentare centralizată cu frig, adesea se
utilizează şi alte soluţii eficiente, ca forme de energie consumate. Acestea pot fi
aburul – cu diverse provenienţe – turbinele cu gaze, sau alte motoare de antrenare.
În asemenea situaţii, de multe ori se preferă IFA, alegerea fiind determinată şi
de costurile locale ale energiei consumate.
Proiectarea unei staţii centralizate de producerea frigului – SCF – înseamnă, pe
lângă stabilirea capacităţii sale totale de producere a frigului şi modul de realizare –
legare – a diferitelor componente necesare în condiţiile diverselor restricţii tehnice
şi ale unor costuri coborâte, inclusiv cele privitoare la investiţii şi cheltuielile de
mentenanţă de lungă durată. Acestea se au în vedere în condiţiile unor extinderi
viitoare, inclusiv din punctul de vedere al posibilelor modificări viitoare ale
soluţiilor.
816 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Într-un sistem de reţele pot exista mai multe centrale de producere a apei reci,
inclusiv instalaţii de acumulare, care măresc siguranţa şi flexibilitatea distribuţiei.
Atunci când cererea de frig creşte, aceasta poate necesita o creştere a capacităţii în
reţelele existente.
Existenţa mai multor surse de producere a frigului pot asigura, de asemenea,
o mai bună legătură pentru controlul în exploatare a diverşilor parametri şi o
reducere a costurilor, datorită:
– evitării creşterii inutile a costurilor;
– reglării temperaturii furnizate şi a debitului pe fiecare centrală;
– eventual, alegerii tipului adecvat al sursei de energie primară, pentru fiecare
centrală;
– integrării unora din instalaţiile de răcire pentru producţia de vârf;
– integrării în sistem a centralelor de frig existente, pentru a limita investiţiile
aferente unei eventuale IF noi.

13.7.9.2. Instalaţii frigorifice în serie sau/şi în paralel


În general, instalaţiile frigorifice producătoare de apă rece pentru un sistem
centralizat de alimentare cu frig (SACF), necesită adesea funcţionarea la sarcini
variabile. În acest scop, ele se pot lega în serie, în paralel sau în combinaţii între
acestea.
Legarea în serie permite realizarea răcirii apei la mai multe nivele.
De exemplu, procesul de răcire a aerului în tunelul Franţa – Anglia funcţionează cu
un sistem format din trei IF de tip deschis, completat cu o IFC, care răcesc apa la
temperatura impusă.
Această tehnică are însă puterea limitată: când cererea este prea ridicată, aceasta
nu poate fi asigurată numai cu o instalaţie de frig. Dacă sistemul are mai multe
instalaţii în serie, aceasta face imposibilă funcţionarea.
Cel mai utilizat sistem este cel cu legare în paralel a IF. În aceste condiţii, apa
răcită de la fiecare IF este amestecată într-un colector, înaintea trimiterii sale în
reţeaua de apă rece. Un astfel de sistem este realizat, de exemplu în centrul
comercial „Les Halles” din Paris, compus din 10 IF în paralel: 9 sunt IFC cu
compresoare centrifugale şi una cu compresor cu şurub [13.30].
O combinaţie serie - paralel, poate oferi o flexibilitate superioară pentru
adaptarea la variaţia cererii, cum este cazul schemei din fig. 13.47. aplicată în cazul
Capitoliului din Washington D.C, cu ocazia refacerii sale.
Cu această ocazie, odată cu creşterea cererii, s-au instalat 3 module
independente cu capacităţii între 70 şi 84,5 MWf.
TRIGENERAREA 817

reţea de apă rece


de retur

reţea de alimentare
cu apă rece

IF IF

IF IF

Fig. 13.47. Schema de principiu a centralei de răcire utilizând 4 IF serie/paralel - două câte
două - utilizată pentru Capitoliu la Washington DC.

13.8. Încadrarea instalaţiilor frigorifice în


soluţiile de trigenerare
13.8.1. Probleme de principiu
Orice instalaţie frigorifică, pe lângă consumatorul de frig, necesită două surse
exterioare de energie; una este sub formă de căldură la nivelul mediului ambiant,
necesară răcirii condensatorului (în cazul IFC şi IFA) şi a absorbitorului (în cazul
IFA) şi cea de a doua este aceea care asigură funcţionarea propriu-zisă a IF. Ea se
manifestă sub formă de lucru mecanic pentru antrenarea IFC, sau sub formă de
căldură în generatorul de vapori al IFA.
Pe de altă parte, soluţia de trigenerare presupune existenţa soluţiei de
cogenerare, care pune la dispoziţie instalaţiei frigorifice energia necesară
„antrenării” sale.
În funcţie de natura şi parametrii agentului termic livrat de instalaţia de
cogenerare, simultan cu raportul între cantităţile de energie sub formă de căldură,
energie electrică şi frig, care trebuie asigurate în timp consumatorilor prin soluţia
de trigenerare, rezultă modalităţile tehnice de încadrare practică a IF în centralele
de cogenerare (CCG), realizându-se soluţiile concrete de trigenerare. Încadrarea
respectivă trebuie decisă în urma unor calcule tehnico - economice de optimizare la
nivelul ansamblului soluţiei de trigenerare. În continuare se prezintă o serie de
aspecte caracteristice şi unele rezultate ale acestor optimizări.
818 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.8.2. Combinarea IFA cu IFC într-o CCG, utilizând


direct căldura produsă prin arderea combustibilului
• Principiul de funcţionare. Fig. 13.48. prezintă o asemenea centrală de
trigenerare (CTG) sub aspectul nivelelor termice caracteristice între care se
desfăşoară principalele procese [13.32].

T1
Q1
W1 ciclul de înaltă temperatură
pentru „antrenarea” IF
Tg
QG

T1

Tac
compresorul IFC

QE QE1
Te
IFA în
două trepte

Fig. 13.48. Schema principală a unei combinaţii de IFC şi IFA în două trepte, încadrată
într-o CCG.
Aici, sistemele pentru producerea frigului sunt cele unde procesele de răcire
sunt asigurate de către sursa caldă, care este un proces de ardere. Tehnic, schema
din fig. 13.48. se bazează pe un ciclu de instalaţie frigorifică cu absorbţie – în două
trepte – unde căldura evacuată din treapta de înaltă temperatură (din condensator
şi/sau absorbitor) este utilizată în generatorul de vapori al treptei de joasă
temperatură.
Ciclul de cogenerare asigură simultan lucrul mecanic pentru antrenarea
compresorului IFC şi sursa de căldură de înaltă temperatură – prin căldura gazelor
de ardere evacuate din turbina cu gaze, sau dintr-un motor cu ardere internă –
pentru alimentarea generatorului de vapori al treptei de înaltă temperatură a IFA.
Deci, sistemul de trigenerare din fig. 13.48. consumă căldura la înaltă temperatură
(Q1), prin arderea unui combustibil, pe care o livrează sub forma lucrului mecanic
(W1) compresorului IFC, iar o altă cotă (QG) este utilizată de generatorul de vapori
al IFA de înaltă temperatură. Toată căldura (QE şi QE1) introdusă în ansamblul
TRIGENERAREA 819

sistemului la temperaturile T1 şi Te este disipată în mediul ambiant, la temperatura


Tac.
• Din punct de vedere termodinamic, eficienţa energetică a ansamblului
acestei instalaţii este dată de:
Te T −T
COP = ⋅ 1 c , (13.92)
Tc − Te T1
care se mai poate scrie sub forma:
COP = COPCC ⋅ ηcpe (13.93)
în care,
Te
COPCC = (13.94)
Tc − Te
reprezintă COP echivalent ciclului de răcire, iar
T −T
ηcpe = 1 c (13.95)
T1
este eficienţa ciclului de producere a lucrului mecanic.
În aceste condiţii, valoarea maximă a COPCC, pentru un număr infinit de trepte,
reprezintă eficienţa ciclului Carnot reversibil:
Te
COPMAX = (13.96)
Tac − Te
Plecându-se de la aceste aspecte, în [13.32] se prezintă o analiză economică
comparativă între patru situaţii reale:
a) ciclul „motor” cu turbină cu gaze (TG), cu o IFC cu compresor centrifugal,
plus două trepte de IFA, cu abur pentru generatorul de vapori;
b) ciclul „motor” cu motor cu ardere internă (MAI) şi o IFA cu o treaptă,
utilizând apă fierbinte în generatorul de vapori;
c) ciclul „motor” cu motor cu ardere internă şi o IFC cu compresor centrifugal;
d) o IFA în două trepte, cu ardere directă.
Cu excepţia cazului (d), toate celelalte au acelaşi consum de lucru mecanic de
1050 kWe (produs în condiţii ISO, fie cu TG, fie cu MAI) şi o cerere de frig de
cca. 5800...7600 kWf.
• Rezultatele calculelor tehnico - economice, pe baza criteriului termenului de
recuperare brut – TRB – a investiţiei, sunt prezentate în fig. 13.49. Se constată că,
sub acest aspect, cea mai eficientă este varianta (b), la care
TRB = 1...4 ani, urmată îndeaproape de varianta (c). Varianta (a) are valorile cele
mai ridicate ale TRB de cca. 9...16 ani, urmată de varianta (d), cu TRB = 4...6 ani.
Indiferent de varianta analizată, creşterea duratei anuale de utilizare a capacităţii
nominale a ansamblului, conduce la creşterea eficienţei economice a acestuia
(scade TRB).
820 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

TRB [ani]

16

12 1

8
4
4 3

2 τ u.
an
IF [ore/an]
0
500 1000 1500 2000

Fig. 13.49. Variaţia TRB în funcţie de durata anuală de utilizare la capacitate nominală a
instalaţiei: 1 - TG+IFC+IFA cu abur în 2 trepte; 2 - MAI+IFC+IFA cu apă
fierbinte într-o treaptă; 3 - MAI+IFC; IFA cu ardere directă, în 2 trepte.
Dacă s-ar face o analiză comparativă sub aspectul consumului specific de
combustibil, atunci varianta (b) este aceea care conduce la valoarea cea mai mică
(1,02...1,07) şi la o valoare a COP de 5,5 - 6, în timp ce în varianta (c) – fără IFA –
consumul specific de combustibil ajunge la 1,14...1,19.
În plus, sunt de remarcat următoarele aspecte tehnice, legate de CCG în care se
integrează IF:
– IFA asigură cea mai mare flexibilitate, deoarece căldura necesară
generatorului de vapori poate fi asigurată sub diverse forme, în funcţie de
posibilităţile concrete ale CCG;
– IFA cu două trepte asigură un COP ridicat dar, în cazul unei singure trepte,
necesită o temperatură ridicată a căldurii utilizată în generatorul de vapori;
– încadrarea IFA într-o CCG se poate realiza în următoarele feluri:
• pentru IFA într-o treaptă: cu apă fierbinte la 80...130°C, sau cu abur de cca.
1 bar;
• pentru IFA cu două trepte: cu abur de 3...9 bar, sau cu gaze de ardere la
280...800°C;
– deşi IFA cu o treaptă poate folosi abur de joasă presiune, totuşi sursa de
căldură cea mai răspândită o reprezintă ansamblul de răcire al MAI, la care apa
fierbinte este disponibilă, cel mai adesea, la 70...140°C. Aici trebuie ţinut seama
însă că valoarea căldurii utilizate depinde de debitul şi diferenţa de temperatură
realizată între tur şi retur şi de faptul că însăşi valoarea temperaturii de retur
influenţează mult capacitatea de producţie a IF.
Multe CCG cu turbine cu abur utilizează abur cu presiunea de 8...15 bar, utilă
IFA cu două trepte proiectată pentru abur de 8 bar. În cazul TG şi MAI, gazele
fierbinţi evacuate, pot fi folosite direct pentru IFA cu două trepte.
TRIGENERAREA 821

13.8.3. Eficienţa tehnico - economică a integrării IFA


cu soluţie BrLi în CCG
13.8.3.1. De ce integrarea IFA în CCG?
În cursul unui an de funcţionare, încărcarea termică a instalaţiilor de cogenerare
(ICG) dintr-o CCG este variabilă, în funcţie de condiţiile impuse de consumatorii
de căldură. Ca urmare, curbele clasate anuale ale sarcinilor termice ale ICG sunt
mai puţin sau mai mult aplatisate; mai ales în cazul consumatorilor urbani şi al
celor similari lor, gradele de aplatisare ale acestor curbe sunt relativ reduse, motiv
pentru care însăşi dimensionarea optimă economic a ICG conduce curent la valori
( )
nominale ale coeficientului de cogenerare α urb
n
apt < 0,3. În cazul consumatorilor
termici industriali, gradele anuale de aplatisare ale curbelor clasate anuale
respective sunt în general mai mari, ceea ce conduce la α ind n
( )
apt ≈ 0,6...0,8
(v. § 2.8. şi 7.2.1.).
Ca urmare, încărcarea termică medie anuală a ICG – din CCG urbane – este,
în general, cuprinsă între 40...80%, cu valorile minime pe timp de vară, când
singura cerere de căldură a SACC – urbane o constituie aceea pentru prepararea
a.c.c.
Această situaţie face să crească interesul pentru orice cerere de căldură – mai
ales pe timp de vară – care ar putea umple golul respectiv, astfel încât să crească
încărcarea termică medie anuală a ICG, ceea ce determină implicit creşterea
eficienţei tehnico-economice a ansamblului soluţiei de cogenerare.
Ori, cererea de căldură ce poate apare suplimentar vara, la consumatorii urbani,
sau în diverse alte perioade ale anului, pentru consumatorii industriali, o reprezintă
cererea de căldură pentru producerea frigului în cadrul IFA. Aceasta este
justificarea pentru care IFA sunt atât de „interesante” pentru integrarea în SACC
bazate pe CCG.
Astfel se justifică însăşi tendinţa specialiştilor de a considera că o veritabilă
soluţie de trigenerare trebuie să aibă la bază producerea frigului cu IFA, pe
seama folosirii pentru „antrenarea” sa, a căldurii obţinută în ICG, în regim de
cogenerare. Bineînţeles că, de la caz la caz, în funcţie de rezultatele calculelor de
eficienţă tehnico-economică, poate apare optimă soluţia mixtă de producerea
frigului: IFA pentru consumul de frig în bază - semibază şi eventual IFC pentru
regimurile de consum la vârf.

13.8.3.2. Elemente caracteristice pentru integrarea IFA


în SACC bazate pe CCG
Soluţiile tehnice adoptate pentru integrarea IFA în SACC bazate pe CCG şi
eficienţa lor economică, depind de trei categorii de factori:
A. factori ce caracterizează cantitativ şi calitativ, inclusiv variaţia anuală
simultană a cererii de căldură, energie electrică şi frig – balanţa cererilor de
energie – pentru consumatorii în discuţie;
822 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

B. factori de natură tehnico - economică specifici IF posibil a fi utilizate;


C. factori „externi”, de natură tehnico-economică specifici funcţionării
ansamblului format din CCG, transportul şi distribuţia căldurii, în care
urmează a se integra IF.
În continuare se prezintă principalele aspecte legate de cele trei categorii de
factori, cu efectele tehnico - economice asupra ansamblului format din IF şi SACC
bazat pe CCG.
A. Factorii ce caracterizează balanţa cererilor
de energie la nivelul consumatorilor
A.1. Tipul consumatorilor: industriali sau urbani (ori asimilabili acestora).
În cazul consumatorilor industriali, tipul şi mai ales variaţia în timp a
cererilor de energie depind aproape exclusiv de natura proceselor tehnologice.
Ca urmare, balanţa celor trei forme principale de energie consumate (căldură,
energie electrică, frig) este caracteristică fiecărui caz concret în parte. O influenţă
aparte asupra integrării IF în CCG o are existenţa unor resurse energetice secundare
locale, sub formă de căldură, care ar putea fi utilizate pentru „antrenarea”
eventualelor IFA şi a căldurii deşeu cu temperaturi de 25...35°C, ce ar putea fi
folosită pentru răcire în absorbitorul şi condensatorul IFA.
În cazul consumatorilor urbani, o influenţă deosebită o are ponderea – mai
ales vara – a cererii de frig şi de a.c.c., faţă de cererea de încălzire şi a.c.c., pe timp
de iarnă. Şi aici, o influenţă mare o are mărimea sursei de apă de răcire şi
temperatura acesteia, în funcţie de tipul ei (turn de răcire, apă din puţuri de
adâncime, din lacuri etc.).
Între cele două mari categorii de consumatori, prezentaţi mai sus, mai apare un
aspect specific, legat de nivelul termic al frigului necesar. Astfel, în cazul
industriei, de la caz la caz poate fi vorba de frig peste 0°C sau sub 0°C, ceea ce
schimbă complet tipul de IF posibil a fi folosite şi în orice caz, pentru frig ≤ 0°C,
nu se mai poate vorbi de IFA, şi în special de cele cu soluţie apă - BrLi. În cazul
consumatorilor urbani, este vorba de consumul de frig pentru climatizare pe timp
de vară, ceea ce necesită frig la 5 - 10°C, posibil a fi realizat în mod curent cu orice
IFA.
A.2. Simultaneitatea consumului de frig cu cel de căldură şi de energie
electrică:
– în cazul consumatorilor industriali această simultaneitate este specifică
fiecărui caz concret în parte, ceea ce impune ca analiza eficienţei tehnico-
economice a tipului de IF folosită şi a modului de integrare a sa în ansamblul unei
CCG să fie făcută pentru condiţiile reale locale;
– în cazul consumatorilor care necesită frigul pentru climatizare (consumatorii
urbani, terţiari şi similari acestora) există posibilitatea stabilirii unor curbe tip de
variaţie simultană a cererii de căldură, energie electrică şi frig.
Aceasta permite elaborarea unor metodologii generale pentru stabilirea
domeniilor de eficienţă a încadrării IF în SACC bazate pe CCG, după cum se va
arăta în § 13.11.
TRIGENERAREA 823

B. Factorii de natură tehnico-economică


specifici IF
B.1. Tipul IF: cu absorbţie (IFA), sau/şi cu compresie mecanică de vapori
(IFC); în cazul IFA, în funcţie de natura agentului de lucru (soluţie amoniac - apă
sau apă - BrLi) şi de numărul de trepte (cu o treaptă, sau cu două trepte).
B.2. Natura şi parametrii agentului termic utilizat pentru „antrenarea”
IFA: căldură provenită de la o sursă de producere de tipul unei CT sau CCG,
ori căldură deşeu, sub formă de abur de joasă - medie presiune sau de apă fierbinte,
la nivele termice cuprinse, în general, între 90 - 130°C.
B.3. Eficienţa energetică a IF, cuantificată de valoarea COP:
COPIFA - BrLI = 0,7 (la o treaptă)...= 1,25 (la două trepte), faţă de COPIFC = 4...6
(uzual).
B.4. Consumul specific de energie electrică, raportat la puterea frigorifică
produsă: cca. 6% în cazul IFA (pentru pompele de soluţie), şi cca. 20% în cazul
IFC [13.33].
B.5. Domeniul de funcţionare la sarcini parţiale, al IFA: până la 10% din
sarcina (capacitatea) nominală, cu reduceri relativ mici ale COP – printr-o
exploatare corectă, controlată continuu [13.33 şi 13.34].
B.6. Temperatura minimă realizabilă a apei răcite în vaporizatorul IFA –
cu BrLi – : + 4°C – la IFA cu o treaptă şi ≈ 0°C la IFA cu două trepte, în funcţie
de debitul şi temperatura agentului termic utilizat pentru „antrenare” [13.34].
B.7. Creşterea temperaturii necesară agentului termic de antrenare a
IFA - BrLi, odată cu creşterea încărcării sale şi cu scăderea temperaturii apei
folosită la răcirea absorbitorului şi a condensatorului, după cum rezultă din
fig. 13.50. [13.33].
tGV [°C]

120
tar =120°C
100

80

tar =90°C
60
105°C

40

20

0 20 40 60 80 100 QF [%]
Fig. 13.50. Variaţia temperaturii necesare la intrarea în generatorul de vapori (tGV),
în funcţie de sarcina frigorifică (QF) şi temperatura apei de răcire (tar), pentru
IFA cu BrLi - apă.
824 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

B.8. Creşterea investiţiei specifice pentru IFA - BrLi, odată cu reducerea


temperaturii de intrare în generatorul de vapori a agentului termic pentru
antrenarea IFA (tGV) şi cu creşterea gradului de răcire a acestuia în GV (∆tGV),
după cum rezultă din fig. 13.51. [13.33].
iIFA [USD/kWF]

230 ∆tGV =20°

15

190 QFn = 800 kWF

15

150
20
∆tGV =5°

QFn = 1600 kWF


110 tGV [°C]
85 95 105 115 125
Fig. 13.51. Dependenţa investiţiei specifice a IFA BrLi (iIFA) în funcţie de temperatura de
intrare a agentului termic de antrenare a IFA (tGV) şi gradul de răcire a acestuia
(∆tGV).
C. Factorii de natură tehnico - economică specifici ansamblului
IFA şi SACC cu CCG
C.1. Eficienţa energetică a ansamblului, comparativ cu aceea a IF (COP) şi a
producerii energiei pentru „antrenarea” IF, este prezentată în tabelul 13.18 şi
fig. 13.52. [13.33].
Eficienţa energetică a procesului de răcire
Tabelul 13.18
Tipul IF Eficienţa energ. a Eficienţa energ. a Eficienţa
IF (COP) producerii energiei energetică
- fără cosumurile pentru antrenarea globală
auxiliare - IF
IFC 5,20 0,38 (1 1,98
(2
IFA 0,70 0,90 0,63
1)
Notă: – centrală de producere numai a energiei electrice;
2)
– CT – cazanul.
TRIGENERAREA 825

2 143

28
3
4
249
128 1
100 100

IFC IFA 2

a. b.
Fig. 13.52. Diagrama Sankey pentru o IF cu o putere frigorifică nominală QFn = 800 kWF;
a - pentru o IFC; b - pentru o IFA; 1 - consuma de energie al IFC; 2 - pierderi
de energie electrică la transport până la IF; 3 - cerere de frig; 4 - căldură intrată
în GV; 5 - căldură ieşită cu apa de răcire.

C.2. Eficienţa energetică totală a ansamblului format din IF şi sursa de


energie pentru antrenarea sa este puternic influenţată de tipul acestei surse;
astfel, în cazul în care sursa de căldură pentru antrenarea IFA este o turbină cu
abur, care asigură (din contrapresiunea sau din priza reglabilă) aburul/apa fierbinte
pentru alimentarea generatorului de vapori, atunci presiunea aburului respectiv, sau
temperatura apei fierbinţi influenţează indicele de cogenerare al turbinei, adică
determină producţia de energie electrică a sa. Cum, odată cu creşterea debitului de
frig produs (QF) şi/sau a reducerii temperaturii apei răcită în vaporizator (∆tv) s-a
constatat că nivelul termic al căldurii intrată în IF trebuie să crească – fig. 13.50. şi
13.51. – rezultă că simultan se va reduce producţia de energie electrică în
cogenerare a TA (Ecg – scade), reducând randamentul global în cogenerare al CCG.
Acelaşi efect îl are trecerea de la o IFA - BrLi cu o treaptă, la una cu două
trepte.
Acest efect nu apare în cazul în care căldura pentru „antrenarea” IFA este
livrată dintr-o turbină cu gaze sau un motor cu ardere internă, ori căldura respectivă
este o „căldură deşeu”, provenită prin recuperarea sa de la o resursă energetică
secundară.
Urmarea acestui efect poate fi adoptarea unei soluţii combinate de acoperire a
frigului necesar unui consumator: acoperirea cererii de frig (QF) numai până la o
826 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

( )
cotă parţială QF∗ din turbinele cu abur ale CCG şi vârful de cerere de frig va fi
( )
asigurat dintr-o IFC. Cota respectivă QF∗ se stabileşte printr-un calcul de
optimizare tehnico-economică, care urmăreşte de fapt valoarea optimă

corespunzătoare a temperaturii tGV ( )
asigurată pentru IFA, conform metodologiei
propusă în [13.34].
C.3. Soluţia adoptată pentru distribuţia frigului şi a căldurii, în cazul
ansamblului IFA plus CCG, influenţează limita din (QF) care poate fi distribuită
( )
centralizat, faţă de valoarea nominală QFn pentru care s-a dimensionat IFA.
Aceasta apare în momentul în care se stabileşte soluţia de distribuţie simultană a
căldurii şi respectiv a frigului produse de ansamblul IFA +CCG pentru alimentarea
alternativă a aceloraşi consumatori: iarna cu căldură, vara cu frig. Într-o asemenea
situaţiei (v. § 13.3.) pentru distribuţia frigului produs centralizat de IFA se pot
aplica trei soluţii de bază:
a) utilizarea sistemului de reţele termice existent – sau nou – atât pentru
distribuţia căldurii (qc) – iarna – cât şi pentru distribuţia frigului (qF) – vara,
v. fig. 13.53.,a;
b) utilizarea sistemului de reţele termice pentru distribuţia căldurii (qc) – iarna şi
pentru distribuţia agentului termic de antrenare a IFA (qGV) – vara, v. fig. 13.53.,b;
c) utilizarea a două sisteme de reţele termice separate, pentru distribuţia căldurii
(qc) – iarna plus vara pentru a.c.c. – şi respectiv pentru distribuţia frigului produs
(qF) de IFA, sau pentru distribuţia agentului termic de antrenare a IFA – (qGV) –
vara, v. fig. 13.53.,c.
Problema ce apare este aceea a compatibilităţii condiţiilor de dimensionare a
sistemelor de reţele termice de distribuţie în cele trei variante şi implicaţiile
tehnico-economice respective. Aceasta este determinată de fapt de valorile diferite
ale ∆ttur
n
/ retur între temperaturile nominale ale agentului termic/agentul răcit, în
condiţiile impuse de alimentarea cu căldură, faţă de cele aferente distribuţiei
frigului.

RD
ttn n
GRT PTC
n
t dt C.C

CCG a.
t rn n
t dr
IFA C.F
n
GRD
RT
TRIGENERAREA 827

n
RDC
n GRDC
t dtc
n
ttn GRT PTC C.C
n
CCG t drc n
t dtf
b.
t rn
IFA C.F
n
RT t drf n
GRDF
RDF

RTC n n RDC
ttn GRTC t dtc n
GRDC
t rn PTC C.C

CCG n n
GRTGV n
t drc n
t dtf c.
ttGV
n IFA C.F
t rGV
n n
t drf GRDF
RTGV RDF

Fig. 13.53. Variante pentru transportul şi distribuţia căldurii şi a frigului, în condiţiile unui
sistem de alimentare centralizată atât cu căldură, cât şi cu frig - SACCF - : RT - reţea
termică de transport la distanţă, atât pentru căldură - iarna - cât şi pentru frig - vara;
RD - reţea termică de distribuţie atât pentru căldură - iarna -, cât şi pentru frig - vara - ;
RTC, RTGV - reţea termică de transport la distanţă pentru căldură, respectiv pentru
alimentarea (antrenarea) IFA; RDC, RDF - reţea termică pentru distribuţia căldurii,
respectiv a frigului; t tn , t rn - temperatura nominală tur/retur a agentului termic din RT;
n n
t tGV , t rGV - temperatura nominală tur/retur a agentului termic pentru „antrenarea” IFA;
t dtn , t dr
n
- temperatura nominală tur/retur de distribuţie a căldurii - iarna, respectiv a agentului
n n
răcit de IFA - vara; t dtc , t drc - temperatura nominală tur/retur de distribuţie a agentului
n n n n
termic pentru distribuţia căldurii - iarna; t dtf , t drf - idem t dtc , t drc - pentru agentul răcit de
IFA - vara; CCG - centrală de cogenerare; PTC – punct termic centralizat pentru distribuţia
căldurii; IFA - instalaţie frigorifică cu absorbţie, de producere centralizată a frigului;
CC - consumatori de căldură; CF - consumatori de frig; a - conducte comune pentru
transportul la distanţă şi distribuţia căldurii (pe timp de iarnă) şi a agentului răcit pentru
distribuţia frigului (pe timp de vară);b - idem (a) pentru RT şi conducte separate pentru
distribuţia căldurii (RDC), respectiv a frigului (RDF); c - conducte separate pentru
transportul şi distribuţia căldurii (RTC şi RDC), respectiv a agentului termic pentru
n n n
antrenarea IFA (RTGV) şi pentru distribuţia frigului (RDF); G RT , G RTC , G RTGV - valorile
n n n
nominale ale debitelor de agent termic prin RT; G RD , G RDC , G RDF - valorile nominale ale
debitelor de agent termic prin RD.
828 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea IV)

13.7.6. Instalaţii frigorifice bazate pe destinderea aerului comprimat .......................805


13.7.6.1. Principiul de funcţionare ........................................................................805
13.7.6.2. Eficienţa energetică ................................................................................806
13.7.7. Eficienţa tehnico-economică comparativă între IFA şi IFC; domenii de
utilizare ......................................................................................................................807
13.7.8. Instalaţii frigorifice hibride – IFA/IFC – în industrie ....................................812
13.7.9. Realizarea staţiilor centrale de producere a frigului (SCF)............................815
13.7.9.1. Generalităţi .............................................................................................815
13.7.9.2. Instalaţii frigorifice în serie sau/şi în paralel ..........................................816
13.8. Încadrarea instalaţiilor frigorifice în soluţiile de trigenerare.................................817
13.8.1. Probleme de principiu ....................................................................................817
13.8.2. Combinarea IFA cu IFC într-o CCG, utilizând direct căldura produsă prin
arderea combustibilului .............................................................................................818
13.8.3. Eficienţa tehnico - economică a integrării IFA cu soluţie BrLi în CCG ........821
13.8.3.1. De ce integrarea IFA în CCG? ...............................................................821
13.8.3.2. Elemente caracteristice pentru integrarea IFA în SACC bazate pe CCG
..............................................................................................................................821
828 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparaţia celor trei variante prezentate în fig. 13.53., din punctul de vedere al
condiţiilor de dimensionare a RT şi RD, conduce la valorile din tabelul 13.19
stabilite în condiţiile următoare:
– regimurile termice nominale în RT, RTC, RTGV, RD, RDC, şi RDF s-au
considerat conform valorilor uzuale în practică;
– debitele nominale de dimensionare ale RT, RTC, RTGV, RD, RDC, şi RDF
s-au stabilit pe baza relaţiei generale:
(
G n = q n / c ⋅ ∆t n ) [kg/s] (13.96)
care, pentru q = 1 MW , conduce la:
n

(
G n = 1 / c ⋅ ∆t n ) [(kg/s)/MW] . (13.97)
Analiza tabelului 13.19 conduce la următoarele constatări privitoare la
dimensionarea reţelelor termice de transport şi distribuţie ale căldurii şi respectiv
ale frigului:
Comparaţia condiţiilor de dimensionare a RT şi RD, pentru variantele
de transport şi distribuţie a căldurii şi frigului, prezentate în fig. 13.53.
Tabelul 13.19
Varianta
Nr. regimul de
Mărimea U.M. a b c
crt. funcţionare
(fig.13.53.,a) (fig.13.53.,b) (fig.13.53.,c)
1 2 3 4 5 6 7
iarna 130/80 130/80 130/80 (1
1. t tn / t rn °C
vara 120/80 120/80 120/80 (2
iarna 90/70 90/70 (3 90/70 (3
2. t dtn / t dr
n
°C
vara 7/12 7/12 (4 7/12 (4
n iarna 4,8 4,8 4,8 (1
3. GRT (kg/s)/MW
vara 6,0 6,0 6,0 (2
n iarna 11,9 11,9 (3 11,9 (3
4. GRD (kg/s)/MW
vara 47,8 47,8 (4 47,8 (4
5. n ,v
G RT n,i
/ G RT - % 125 125 125 (1
n n
G RTGV / G RTC
6. - % 125 125 125 (2

7. n ,v
G RD n ,i
/ G RD - % 400 400 (3 400 (3
8. n
GRDF n
/ GRDC - % 400 400 (4 400 (4
9. (q M
F / q Cn ) RT - % 80 80 100 (2
10. (q M
F / qCn ) RD
- % 25 100 (
4
100 (
4

Notaţiile corespund celor din fig. 13.53.


1) 2) 3) 4)
în RTC; în RTGV; în RDC; în RDF.
TRIGENERAREA 829

• datorită valorilor nominale diferite ale t tn / t rn şi respectiv t dtn / t dr


n
, valorile
n ,v n ,i n,v n ,i
nominale ale G RT / G RT şi respectiv G RD / G RD sunt mult supraunitare
n ,v n,i n, v n,i
( G RT / G RT = 4,8) şi G RD / G RD = 6,0;
• valorile supraunitare ale rapoartelor G RT n,v n ,i
/ G RT n ,v
şi G RD n ,i
/ G RD limitează
valorile maxime posibile ale debitelor de căldură ce tranzitează RT şi RD, în
variantele în care acestea sunt comune pentru alimentarea cu căldură (iarna) şi
respectiv pentru frig (vara). Astfel, pentru cazul utilizării aceleiaşi RT, valorile
( )
maxime posibile ale q FM reprezintă cca. 80% din valorile nominale qCn , iar în ( )
cazul utilizării aceleiaşi RD, valoarea respectivă scade la 25%.
Deci, în ipoteza utilizării aceleiaşi RT şi/sau RD, atât pentru alimentarea cu
căldură, cât şi pentru frig, apar necesare de aplicat două alternative:
a) fie se supradimensionează atât RT (cu 20%) cât şi RD (cu 75%), faţă de
valorile debitelor necesare asigurării alimentării cu căldură (iarna);
b) fie, la depăşirea cererii de frig a valorilor maxime limită de 80%, în cazul RT
şi de 25%, în cazul RD, intră în funcţiune o IFC, pentru asigurarea diferenţei până
la 100%.
Ambele variante înseamnă investiţii suplimentare, iar varianta a doua, în plus
reduce eficienţa energetică a ansamblului (CCG + RT + RD + IFA + IFC).
Analiza comparativă a celor trei variante prezentate în fig. 13.53. conduce la
concluziile:
1) sub aspectul plusului de investiţii în RT şi/sau RD, soluţia (a) este cea mai
bună, deoarece plusul de investiţii în RT şi RD pentru a face faţă cererilor
nominale de căldură şi frig, sunt în orice caz mai mici decât cele aferente unor
RTGV şi RDF suplimentare, dimensionate numai în funcţie de cererea nominală de
frig;
2) sub aspectul consumului anual de energie de pompare – din variantele b şi c
n n
– asigurarea vehiculării debitelor G RTGV şi G RDF , aferente frigului, sunt sigur mai
mari decât cele aferente variantei (a);
3) efectele energetice asupra CCG, ale celor 3 variante analizate, depind de tipul
instalaţiilor de cogenerare (ICG) ale acestora.
Concluzia finală privind varianta optimă între cele trei variante, rezultă în urma
calculelor tehnico-economice care ţin seama de aspectele specifice ansamblului
SACCF, format din CCG, IFA, RT şi RD.
C.4. Tipul ICG din CCG, existente, influenţează, uneori, decisiv eficienţa
tehnico-economică a utilizării IFA - BrLi. Din acest punct de vedere sunt de
subliniat următoarele aspecte:
a) utilizarea CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune; în cazul utilizării
IFA, poate conduce la un preţ de producere a frigului cu cca. 30% mai coborât,
comparativ cu IFC clasică. Justificarea constă în faptul că în acest fel creşte
încărcarea termică a turbinei, mărind corespunzător (proporţional) producţia anuală
de energie electrică, ceea ce este un efect pozitiv;
830 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

b) utilizarea căldurii deşeu, pentru CCG, de exemplu cu turbine cu gaze,


sau cu motoare cu ardere internă, prin folosirea IFA influenţează, de asemenea,
producţia anuală de energie electrică în cogenerare;
c) utilizarea unor resurse energetice secundare termice, pentru „antrenarea”
IFA nu influenţează producţia de energie electrică, dar reduce sensibil costul unitar
al frigului produs;
d) utilizarea unor surse de producere a energiei electrice în regim de
noncogenerare, avantajează folosirea IFC. Eficienţa globală a ansamblului de
producere a energiei şi a frigului este, în acest caz de acelaşi ordin de mărime cu
cazul folosirii IFA;
e) utilizarea unei CT pentru asigurarea căldurii necesară antrenării IFA, nu este
eficientă economic.
În condiţiile realizării unei CCG noi, pentru alimentarea cu căldură, energie
electrică şi frig, ordinea eficienţei producerii frigului cu IFA, raportată la consumul
total echivalent de combustibil, este:
1. utilizarea unei CCG cu ciclu combinat turbină cu gaze - turbină cu abur;
2. utilizarea CCG cu MAI;
3. utilizarea CCG cu turbină cu gaze;
4. utilizarea CCG cu turbine cu abur, cu contrapresiune şi/sau cu condensaţie
şi priză reglabilă [13.33]
C5. Impactul producerii frigului asupra mediului
Majoritatea agenţilor de lucru folosiţi în IFC, contribuie la distrugerea stratului
de ozon şi la încălzirea globală. Alternativa mai nouă la utilizarea ca agenţi de
lucru în IFC a CFC şi HCFC o constituie utilizarea HFC şi a altor agenţi care nu
distrug stratul de ozon. În viitor, când noii agenţi frigorifici de lucru în IFC nu vor
mai avea efect negativ asupra stratului de ozon, similar BrLi, atunci singurul
impact negativ asupra mediului se va datora emisiilor de CO2 datorate proceselor
de producere a energiei de antrenare a IF; a energiei electrice, în cazul IFC şi a
căldurii, în cazul IFA.

13.8.4. Acumularea frigului în sistemele de


alimentare centralizată cu frig – SACF
13.8.4.1. De ce acumularea de frig?
În cap. 11 s-a prezentat problematica generală a acumulării energiei în sistemele
de producere, transport, distribuţie şi consum a energiei, cu accentuarea aspectelor
specifice acumulării căldurii, destinată consumatorilor de căldură la nivele termice
în general peste 40 - 50°C.
În continuare se vor aborda elementele specifice acumulării căldurii sub formă
de frig, la nivele termice cu puţin peste 0°C, adică proceselor de climatizare şi
condiţionare a aerului, în general, pe timp de vară, destinat incintelor de locuit şi
celor similare acestora sub aspectul condiţiilor de microclimat ce trebuie asigurate.
Acumularea frigului, ca orice acumulare de energie, reprezintă în fond un
mijloc tehnic de creştere a eficienţei tehnico-economice a ansamblului sistemului
TRIGENERAREA 831

energetic din a cărui componenţă face parte. În final, în condiţiile în care


instalaţiile de acumulare se justifică economic, atunci operaţia acumulării energiei
reprezintă, ca efecte principale, următoarele:
– măreşte considerabil condiţiile de confort termic al beneficiarilor acestui
sistem, ceea ce la nivelul ansamblului societăţii înseamnă: creşterea duratei medii
de „succes” – de viaţă – a oamenilor, simultan cu creşterea productivităţii muncii,
deci cu beneficii importante atât la nivelul individului, cât mai ales la cel al
ansamblului societăţii;
– măreşte eficienţa economică a sistemelor de producere, transport şi distribuţie
a tuturor formelor de energie consumate, deoarece întotdeauna consumul de frig
este asociat şi cu alte categorii de cereri de energie;
– efectul financiar la nivelul societăţii, pentru a asigura consumatorilor de frig,
condiţiile cantitative şi calitative impuse de aceştia, prin introducerea acumulării de
frig – cu eficienţă economică demonstrată în condiţiile reale de funcţionare – este
dovedit mai mic faţă de cazul lipsei acumulării.
În fond, în final, printr-o soluţie de acumulare a frigului, dovedită practic ca
fiind eficientă economic, are de câştigat ansamblul economiei, atât sub aspect
economic, dar din ce în ce mai mult şi sub aspectul reducerii efectelor negative
asupra mediului.
Pe lângă cele expuse mai sus, răspunsul la întrebarea retorică „de ce acumularea
de frig” îşi are esenţa în faptul că pe lângă celelalte două utilităţi energetice de bază
ale omului – căldura şi energia electrică – frigul complică şi mai mult aspectul
nesimultaneităţii acestor trei cereri, ceea ce numai acumularea de energie o poate
diminua.

13.8.4.2. Avantaje şi inconveniente ale acumulării frigului


Acumularea de frig, menţionată cel mai adesea ca „acumulare de energie
termică – AET” este aplicată în perioadele în care cererea de frig este redusă.
Acumularea agentului răcit permite utilizarea sa ulterioară pentru asigurarea cererii
de frig în creştere.
În funcţie de tipul instalaţiei frigorifice utilizate şi de natura agentului răcit,
acumularea frigului se poate face în mai multe variante, fiecare prezentând
avantaje, inconveniente şi restricţii în aplicare, diferite de la caz la caz.
Ca avantaje principale acumularea „în general” a energiei termice, prezintă
următoarele:
– permite reducerea consumului de energie utilizată pentru antrenarea instalaţiei
de producere a frigului – IF – mai ales când este vorba de energie electrică, pentru
aplatisarea vârfurilor respective de consum;
– permite reducerea în general cu 25...50% a capacităţii instalate în IF, reducând
în consecinţă investiţiile aferente acestora. Totodată creşte încărcarea medie a IF,
cu toate avantajele energetice şi economice ce decurg din aceasta:
• creşterea valorii medii anuale a eficienţei energetice a IF;
• scad costurile anuale de mentenanţă;
• creşte durata de viaţă a instalaţiei şi scade frecvenţa reparaţiilor capitale;
832 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– în orice perioadă de funcţionare a anului, faptul că eficienţa energetică a IF


creşte odată cu scăderea temperaturii apei de răcire utilizată în condensator, face ca
pe timp de noapte – de exemplu – această eficienţă să crească.
În contextul încadrării IF într-un sistem de cogenerare, asocierea acumulării de
căldură cu aceea de frig, pentru alimentarea centralizată cu căldură şi frig, are în
plus următoarele avantaje:
– pe timp de vară – în perioada alimentarii – în ipoteza folosirii IFC, reduce
dependenţa producţiei de energie electrică a CCG de cererea momentană de
căldură;
– permite aplatisarea încărcării echipamentelor de cogenerare ale CCG,
determinând creşterea randamentului mediu anual global al acestora, cu toate
consecinţele favorabile asupra creşterii eficienţei tehnico-economice a ansamblului
plus IF;
– în condiţiile introducerii acumulării de frig (peste 20-30% din capacitatea
nominală de producţie a acesteia) aceasta determină reducerea corespunzătoare a
capacităţii ICG din CCG, ceea ce reduce investiţia iniţială aferentă realizării sale;
– în cazul utilizării IFA, facilitează utilizarea surselor ieftine de căldură, mai
ales în situaţiile în care necesarul de energie nu poate fi perfect corelat cu
producerea sa;
– facilitează folosirea pompelor de căldură, pentru a mări nivelul termic al
căldurii livrată, conform condiţiilor impuse de IFA, la creşterea cererii de frig.
Principalele inconveniente ale acumulării energiei termice sub formă căldură
şi/sau frig, constau în următoarele:
– pierderile de energie termică, care apar în sistemele de stocare, în unele
situaţii pot fi destul de mari, acestea crescând – în valoare relativă – odată cu
reducerea anvergurii sistemelor de stocare. De exemplu, s-a constatat că, pentru
sistemele mici şi medii de stocare a frigului, pierderile zilnice de căldură sunt de
cca. 1...5% din capacitatea de stocare [13.30];
– în anumite situaţii de necesar de frig mai adânc (sub 0°C) sistemele de
acumulare a frigului constau, cel mai adesea, în acumulare sub formă de gheaţă,
care impune frig la cca. - 10°C, faţă de exemplu de + 5°C cât impune necesarul
propriu-zis de frig. În asemenea situaţii, scăderea temperaturii de vaporizare în IFA
poate conduce la o reducere a eficienţei lor energetice (a COP) până la 30-35%;
– în situaţia IFA care folosesc apa fierbinte la 100 - 125°C ca sursă de căldură
pentru „antrenarea” IF, în locul acumulării frigului se poate utiliza acumularea de
apă fierbinte în acumulatoare cu echipresiune, la presiune atmosferică (v. cap. 11.).
Asemenea instalaţii de acumulare sunt mai ieftine, dar au un dezavantaj: pentru a
putea funcţiona la presiunea atmosferică, trebuie ca temperatura maximă a apei
fierbinţi utilizată de generatorul de vapori să fie sub cca. 90 - 95°C. Aceasta are
două inconveniente majore asupra IFA: reduce capacitatea nominală de răcire
şi/sau creşte nivelul termic minim posibil de realizat al apei răcite şi în plus reduce
COP. Pe de altă parte, este adevărat că dacă apa fierbinte respectivă este produsă pe
seama aburului livrat de o turbină cu abur a unui CCG, reducerea temperaturii sale
măreşte în schimb producţia de energie electrică în cogenerare a acesteia,
TRIGENERAREA 833

compensând într-o oarecare măsură reducerea COP a IFA. Este adevărat însă, că
acest avantaj este valabil numai în cazul apei fierbinţi produsă din abur livrat de
turbinele cu abur ale CCG. În cazul ICG cu cicluri deschise (cu turbine cu gaze sau
cu MAI), fiind vorba de utilizarea unei călduri deşeu cu temperaturi oricum mult
mai mari decât aceea impusă de prepararea apei fierbinţi (peste 250 - 300°C),
această influenţă favorabilă a reducerii temperaturii apei fierbinţi dispare,
rămânând numai aspectul negativ al reducerii COPIFA.
Un alt inconvenient al stocării energiei termice în sistemele integrate de CCG
plus IFA este determinat de regimul termic al apei în reţeaua termică de transport şi
distribuţie a SACCF. Astfel, în sistemele centralizate existente de încălzire,
ventilare şi climatizare, temperatura de retur a apei din reţeaua de alimentare cu
căldură nu scade, în general - în funcţie de sistemul de reglaj adoptat (v. cap. 19.) –
sub cca. 35...50°C. Ca urmare, diferenţa medie anuală de temperatură între tur şi
retur este de maxim cca. 60-70 grde. La o asemenea diferenţă de temperatură
3
capacitatea "energetică" de stocare este de cca. 70 kWht/m (în practică de obicei
este chiar mai mică). Faţă de aceasta, noile tehnologii şi echipamente de încălzire,
ventilare şi climatizare, permit realizarea unor temperaturi de retur mult mai mici,
de cca. 15...20°C. Ori aceasta, pentru acelaşi volum al instalaţiilor de stocare,
permit capacităţi de stocare mult mai mare decât cca. 70 kWh/m3.
De aceea, pentru că în practica sistemelor de frig, diferenţa de temperatură
pentru instalaţiile de stocare este destul de mică, atunci capacitatea energetică de
stocare este limitată la cca. 10kWh/m3; de exemplu, pentru o stocare perfectă
teoretic, cu un ∆t = 10 grde. capacitatea maximă de stocare este de cca. 12 kWh/m3
[13.30]. Este de reţinut că, pe măsură ce diferenţa de temperatură creşte, cu atât
creşte şi capacitatea specifică de stocare. În acest scop, una din metodele de
creştere a capacităţii energetice de stocare o reprezintă folosirea în locul apei, a
saramurii.

13.8.4.3. Tehnologii de stocare a frigului


Tehnologiile de stocare a frigului sunt influenţate de tipul IF folosită şi de
eventuala încadrare a acesteia în ansamblul unui sistem de alimentare centralizată
cu căldură şi frig – SACCF. Sub aspectul tipului IF, tehnologiile de stocare pot
urmări stocarea frigului, ceea ce este valabil atât pentru IFC, cât şi pentru IFA, sau
stocarea căldurii utilizată pentru antrenare, cum este cazul IFA.
Mediul de lucru cel mai des utilizat pentru acumularea energiei termice, fie sub
formă de căldură, fie sub formă de frig, îl reprezintă apa. Este de reţinut însă, că
pentru menţinerea apei în stare lichidă, valoarea acceptabilă a diferenţei maxime de
temperatură, în cazul răcirii sale, nu trebuie să depăşească 15 grde., iar în cazul
încălzirii – producerii apei fierbinţi – de maxim cca. 70° - 80°C. Ca urmare, spre
deosebire de rezervoarele de stocare a apei fierbinţi. cele de apă răcită sunt mult
mai voluminoase. De aceea stocarea energiei termice sub formă de apă fierbinte
este singurul sistem utilizat pentru acumularea căldurii, în timp ce pentru
acumularea frigului s-au dezvoltat o serie de alte sisteme, care încearcă în primul
834 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

rând să reducă volumul instalaţiilor (recipientelor) respective de stocare.


Acumularea sub formă de apă răcită devine economică, în general, în cazul
capacităţilor mari (de peste 20000 m3) pentru care investiţia specifică creşte de la
cca. 11 $/kWh – la rezervoarele supraterane – la cca. 27 $/kWh – pentru cele
subterane [13.30].
Sistemele moderne de acumulare a frigului sunt cele „stratificate termic”, fiind
simple, sigure şi considerate cele mai economice [13.30, 13.35, 13.36]. Ele se
bazează pe realizarea separaţiei apei răcite de aceea de retur de la consumatorii de
frig, pe principiul gravitaţiei, determinată de diferenţa de densitate existentă funcţie
de diferenţa de temperatură.
Sistemele de stocare a frigului, bazate pe „schimbarea de fază”, au avantajul
3
reducerii volumului necesar, datorită conţinutului mare de căldură latentă (kJ/m ).
În acest caz se stochează gheaţa, care prin topire se transformă în apă răcită. Există
mai multe soluţii tehnice pentru topirea gheţii: dezgheţarea periodică a
vaporizatorului IF, stocarea suspensiei de gheaţă, topirea interioară sau exterioară a
gheţii de pe serpentine sau, gheaţă sub formă de capsule.
În condiţiile integrării IF într-un sistem de cogenerare, există în general trei
variante posibile, după cum rezultă din fig. 13.54.

Combustibil

Centrala de cogenerare - CCG

Lucru Căldură Căldură


mecanic înaltă-temp. deşeu

IFC IFA IFA

Consum Consum de Consum Consum Consum


de energie de de de
frig electrică frig căldură frig

Fig. 13.54. Variante posibile de cuplare a unei IF cu o CCG:


a) CCG → lucru mecanic → IFC;
b) CCG →căldură de înaltă temperatură → IFA;
c) CCG → căldură deşeu → IFA.

Deoarece în timp cele trei categorii de consumuri – de căldură, energie electrică,


şi frig – sunt nesimultane, în vederea creşterii eficienţei tehnico-economice a
TRIGENERAREA 835

ansamblului, apare necesară acumularea energiei termice, fie numai sub formă de
căldură, fie şi sub formă de frig.
În acest context, lucrarea [13.35] prezintă o metodă de „stocare şi înnobilare
energetică prin separare şi amestec”. Acestea se bazează pe principiul
– v. fig. 13.55, – că, separarea unui amestec în componentele sale necesită un
consum de exergie. Ulterior, prin procesul de reamestecare a acestor componente,
teoretic, exergia consumată iniţial poate fi recuperată, ceea ce echivalează de fapt
cu stocarea sa. În plus, separarea poate fi totodată şi o sursă de energie de nivel
exergetic coborât - sub formă de căldură deşeu - iar amestecul ulterior poate, tot
aşa, furniza energie cu nivel mai ridicat.

Energie de
calitate
ridicată
Amestecul

Rezervor de Rezervor al
amestec separării
componentelor

Separarea
Energie de
calitate
coborâtă

Fig. 13.55. Principiul stocării şi creşterii calităţii energiei prin „separare + amestec”.

Deci, operaţiile de separare şi reamestec pot constitui, pe lângă procesul de


stocare a energiei şi o cale de îmbunătăţire energetică a ansamblului sistemului de
trigenerare.
Procesul de separare se poate realiza în diverse variante, utilizând diferite forme
de energie: termică, mecanică sau electrică. În industria chimică, de exemplu, sunt
folosite curent cel puţin 20 - 30 de procese distincte de separare, sau de amestec.
În final pot fi utilizate o duzină de combinaţii distincte pentru ansamblul unui
proces de separare cu unul de amestec. Unele dintre acestea pot fi considerate ca
836 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

fiind rezultatul unor fenomene naturale ca de exemplu: evaporarea apei de mare,


condensarea vaporilor de apă din aer, amestecul apei râurilor cu apa de mare, etc.
În lucrarea [13.35] sunt analizate în detaliu cazurile particulare în care
separarea, pe de o parte şi amestecul, pe de altă parte, se realizează bazat pe
vaporizare - condensare. Sunt prezentate patru cazuri distincte, în funcţie de sursa
de exergie în cazul separării şi aceea produsă prin amestecul termic sau mecanic.
Ca urmare, orice asemenea sistem energetic de descompunere - amestec (SEDA)
poate fi considerat ca o cutie neagră traversată de fluxuri de exergie care, la intrare
au un conţinut de căldură sau de exergie mecanică şi ies din aceasta sub două
forme, după cum se prezintă în fig. 13.56.

Produse în procesul
de „amestec”

Exergia căldurii prin


inversul distilării: Exergia mecanică
 T  prin procesul
Qa ⋅ 1 − 0 

 Ta 
invers al
"CMV"
Exergia căldurii prin T→T T→M
distilare: Absorbţie şi adsorbţie: Decuplarea
 T  pompe de căldură şi motoarelor
Qs ⋅ 1 − 0 
 Ts 
transformatoare de termice
(2
Consumuri la căldură
„separare” M→T M→M
Exergie mecanică prin Compresie absorbţie: Stocarea
procesul de compresie pompe de energiei
mecanică a vaporilor căldură electrice
(1 (3
„CMV”

Fig. 13.56. Cele patru variante de bază de conversie exergetică în cuplajul „separării” cu
„amestecul” componentelor în urma separării: T→T: separarea şi amestecul
termic; M→T: separarea mecanică şi amestecul termic; T→M: separarea
termică şi amestecul mecanic; M→M: separarea şi amestecul mecanic;
Qs - fluxul termic utilizat în procesul de separare, la temperatura Ts; Qa – fluxul
termic deşeu al procesului de amestec la temperatura Ta; T0 - temperatura
mediului ambiant (în K) CMV - compresia mecanică de vapori.
1)
Notă: – căldura este utilizată intermitent, iar energia mecanică (electrică) în perioadele de
2) 3)
vârf; – creştere pe seama sursei intermitente de căldură; – creştere pe seama sursei
intermitente de energie mecanică.
• Separarea termică + amestecul termic (T→T) – v. fig. 13.57. – se bazează
pe combinaţia între procesul de distilare şi cel invers acesteia: un amestec de două
componente volatile se separă prin distilare, între un desorber termic şi o sursă de
căldură deşeu la 80°C. Aceasta este urmată de condensare, prin utilizarea unei
TRIGENERAREA 837

surse exterioare de căldură (la cca. 30°C) din mediul ambiant. Ulterior, are loc
reamestecul în ansamblul format din vaporizator – care produce frig la 5°C – şi
absorbitor; acesta din urmă evacuează căldura în mediul ambiant.

Căldură deşeu Desorber Separator Condensator


la 80°C
Mediul
Separare Amestec ambiant,
la 30°C
Frig consumat,
Vaporizator Amestec Absorbitor
la 5°C

Fig. 13.57. Pompă de căldură cu absorbţie pentru a produce frig util, la 5°C.

• Separarea mecanică + amestecul mecanic (M→M) – v. fig. 13.58. – este de


fapt un sistem pentru stocarea energiei mecanice (electrice), prin cuplarea unei
maşini bazată pe compresia mecanică de vapori (CMV), trei vase de stocare şi
reversul CMV.
În afara orelor de vârf electric, sistemul funcţionează pe baza CMV, care
asigură separarea componentelor (compresorul fiind antrenat electric). Solventul
pur şi concentratul sunt stocate în vase separate.
Pe durata orelor de vârf electric, sistemul funcţionează pe baza inversului CMV.
Vaporii de solvent lichid (la înaltă presiune) se destind în turbină producând lucru
mecanic (energie electrică). Sistemul poate adăuga o cotă suplimentară de exergie,
sub formă de căldură, pe seama utilizării unei surse de căldură deşeu, sub formă de
apă la 60°C, răcită în atmosferă [13.35]. De asemenea, în viitor, odată cu
dezvoltarea tehnologică va fi posibilă înlocuirea celor două grupe de turbomaşini
(compresorul cu motorul electric şi respectiv turbina cu generatorul electric), cu
una singură, care va asigura ambele forme de energie necesare fazei de separare şi
celei de amestec.
838 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ws
diluant
M

S
23°C 17°C Separarea

Concentrat
Solvent

T Amestecul
Wa
G

A
17°C 23°C Solvent vapori

diluant

Fig. 13.58. Stocarea exergiei prin separarea mecanică şi amestecul mecanic; sistem
cvasiizoterm la înaltă temperatură - cu autoîncălzire- ; S - separator; A - vas de
amestec; C - compresor; M - motor electric; T - turbină; G - generator electric.
• Separarea mecanică + amestecul termic (M→T) – v. fig. 13.59., prezintă o
combinaţie între CMV şi inversul distilării. Aceasta este, de fapt, un nou tip hibrid
de pompă de căldură, care reprezintă o combinaţie între pompa de căldură cu
compresie şi aceea cu absorbţie. Instalaţia ridică nivelul termic coborât prin
reamestecarea componenţilor separaţi provizoriu în urma utilizării CMV antrenat
de un motor electric. Acesta consumă energia electrică în afara orelor de vârf, când
este costul redus.
• Separarea termică + amestecul mecanic (T→M) – are loc după procesele şi
circulaţia inversă faţă de desfăşurarea lor conform fig. 13.59.: separarea este
asigurată prin distilarea termică, iar amestecul printr-un ciclu de CMV inversat,
care produce lucrul mecanic necesar. Faţă de situaţia anterioară, aici cererea de
energie mecanică (în schemă, de energie electrică) nu poate fi simultană cu aceea
de energie termică. Aceasta îi permite, de exemplu, să folosească energia electrică
produsă în orele de vârf, pe seama căldurii deşeu produsă în afara orelor de vârf.
TRIGENERAREA 839

Ws
C
M

SD
(50%)

Ds Cd Separare mecanică

S.SD S.SC S.SP Stocare


SC
(60%) SP
Amestec termic

Qr Frig la
consum
(30°C) (5°C)
V
Ab

Fig. 13.59. O pompă de căldură hibrid - compresie/absorbţie, cu separare mecanică şi


amestec termic: C - compresor; M - motor electric; Ds - desorber;
Cd - condensator; V - vaporizator; Ab - absorbitor; SD - soluţie diluată (50%);
SC - soluţie concentrată (60%); SP - solvent pur; S.SD, S.SC, S.SP – stocare de
SD, SC, respectiv SP; Qr - căldură prin răcire, în mediul ambiant (la 30°C).
• Eficienţa energetică globală, de exemplu, a sistemului M→M, prezentat în
fig. 13.58. este dată de:
EF.EN.TOT(M→M) = Wa/Ws (13.98)
Tabelele 13.20 şi 13.21 prezintă rezultatele calculelor tehnice şi ale eficienţei
energetice totale pentru schemele 13.58. şi 13.59. îmbunătăţită, iar tabelul 13.22
prezintă valorile capacităţilor respective de acumulare [13.35].
840 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Eficienţa energetică a sistemului M → M din fig. 13.58.


Tabelul 13.20
Condiţii de dimensionare a ansamblului
Nr. condensator - vaporizator (∆t)
Mărimi caracteristice U. M.
crt. Standard Foarte eficient Eficienţă infinită
∆t = 6 grd. ∆t = 2 grd. ∆t = 0 grd.
Presiunea în separator:
1,32 1,43 1,47
1. - vaporizator bar
- condensator 9,32 8,73 8,46
Presiunea la amestec
3,24 3,02 2,92
2. - vaporizator bar
- condensator 7,68 8,19 8,46
Consum specific de
energie la: 265 247 237
3. kJ/kg
- separate (Ws)
- amestec (Wa) 116 133 142
Eficienţa energetică
4. - 0,44 0,54 0,60
totală (EF.EN.TOT)

Eficienţa energetică a sistemului M → M îmbunătăţit, din fig. 13.58., cu sursa


de răcire la 30°C şi producerea de frig la 4°C
Tabelul 13.21
Condiţii de dimensionare a ansamblului
Nr. condensator - vaporizator (∆t)
Mărimi caracteristice U. M.
crt. Standard Foarte eficace Eficienţă infinită
∆t = 6 grd. ∆t = 2 grd. ∆t = 0 grd.
Presiunea la separare:
1,72 1,92 2,12
1. - vaporizator bar
- condensator 6,08 5,28 4,92
Presiunea la amestec:
9,61 10,26 11,54
2. - vaporizator bar
- condensator 2,07 1,79 1,67
Consum specific de
energie la: 162 126 108
3 kJ/kg
- separate (Ws)
- amestec (Wa) 192 226 202
4 EF.EN.TOT - 1,18 1,80 2,24
TRIGENERAREA 841

Capacităţile de acumulare pentru cazurile analizate în tabelele 13.20 şi 13.21


Tabelul 13.22
∆t de dimensionare a condensatorului şi
Nr. vaporizatorului
Mărimi caracteristice U. M.
crt. Standard Foarte eficace Eficienţă infinită
∆t = 6 grd. ∆t = 2 grd. ∆t = 0 grd.
Schema din fig. 13.58.
1. Consum de energie 174 137 132
pentru stocare (Ws) MWh
Energie livrată prin
2. 64 74 79
stocare (Wa)
Schema din fig. 13.58.
îmbunătăţită
1. 90 70 60
Consum de energie
MWh
pentru stocare (Ws)
Energie livrată prin
2. 107 126 134
stocare (Wa)

• Investiţiile şi costurile de exploatare ale variantelor prezentate mai sus, ca şi


termenul brut de recuperare a investiţiei, conform afirmaţiei autorilor lucrării
[13.35], rezultă că sunt de acelaşi ordin de mărime cu cele întâlnite şi la alte
procedee de stocare a energiei, cum ar fi: sistemele de pompare - acumulare sau
stocarea aerului comprimat în cavităţile subterane.
Sub aspectul poziţiei instalaţiei de stocare a frigului, faţă de consumatorii
de frig, pot apare două variante:
a) acumularea centralizată, unde instalaţia de stocare a frigului este amplasată
la sursa centralizată de frig, presupunând distribuţia apei răcite, cu elementele
caracteristice transportului la distanţă a acesteia;
b) acumularea descentralizată, care presupune amplasarea instalaţiilor de
acumulare la consumatori. Această soluţie este mai des utilizată, pentru că reduce
limitările şi inconvenientele legate de transportul apei răcite (v. § 13.8.3.2.).

13.8.4.4. Încadrarea instalaţiilor de acumulare a frigului


în acoperirea curbei de sarcină
Modul de încadrare în asigurarea cererii de frig a instalaţiilor respective de
acumulare determină în final însăşi capacitatea de acumulare a acestora. Sub acest
aspect, instalaţiile de acumulare a frigului (IAF) pot fi dimensionate în funcţie de:
a) curba de sarcină orară-zilnică de frig;
b) variaţia zilnică-săptămânală a cererii de frig;
c) variaţia sezonieră a cererii de frig.
Conform principiului funcţionării oricărui acumulator de căldură (v. cap. 11.),
cantitatea de frig acumulată în perioada de încărcare, este egală cu aceea livrată
consumatorului, la descărcare, plus pierderile de energie termică ocazionate de
acumulare pe parcursul unui ciclu încărcare-descărcare.
842 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul climatizării, acumularea are în vedere curba de sarcină orară-zilnică de


frig, cu caracteristicile sale, prezentate în § 13.4. De aceea, în continuare se va trata
încadrarea IAF în curba de sarcină zilnică a cererii de frig pentru climatizarea
– vara – a incintelor cu caracter urban sau similare acestora (v. fig. 13.10.).
Ţinându-se seama de aceasta, în fig. 13.60. sunt prezentate trei variante, aplicate
curent, de încadrare a acumulatoarelor de frig (AF) în curba de sarcină zilnică.
Ele se caracterizează prin elementele prezentate în tabelul 13.23.
qF [%]
B
100 q Fn

80 a.

60
D F
E G n
( q IF )a

40

20

H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]
qF [%]
B
100 q Fn

80 b.

60
D' F'
E' G' n
( q IF )b

40

IF
20

H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]
TRIGENERAREA 843

qF [%]
B
100 q Fn

80 c.

60 F"
D G"
E" n
(q IF )c
40
K L

20
IF

H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]

Fig. 13.60. Variante de încadrare a AF în curba de sarcină zilnică a cererii de frig (qF):
a - acumulare totală (maximă); b - IF încărcată constant; c - IF dimensionată
pentru o cerere de frig cu tendinţă de creştere ulterioară – în timp;
A, B, C, D - curba de sarcină zilnică de frig, qF (τzi);
- cantitate de frig încărcată în acumulator
- perioada de încărcare a IA;

- cantitate de frig livrată de acumulator (la descărcare)


- perioada de descărcare a IA;
IF - cantitatea de frig livrată de IF.

Elemente caracteristice încadrării AF în curba


zilnică a cererii de frig, q F = f (τ zi )
Tabelul 13.23
Variante de încadrare a AF, conform
Nr.
Mărime caracteristică U.M. fig. 13.60.
crt.
a b c
1 2 3 4 5 6
1. Cererea nominală de frig - qFn kWF q Fn
n
2. Capacitatea instalată în IF - q IF kWF (q )n
IF a (q )
n
IF b (q )
n
IF c

− (q ) q − (q )
Debitul nominal de frig livrat de
q Fn − (q )
n n
3. n kWF q Fn n
IF b F IF c
IA - q IA
844 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.23 (continuare)


1 2 3 4 5 6
4. Cererea zilnică de frig (Q Fzi ) kWhF/zi AABCA
Cantitatea zilnică de frig, livrată AOE''D''AO +
AOEDAO +
5.
( )
zi
de IF Q IF
kWhF/zi
ACFGHC
AOE'D'F'G'HAO + AAKLCA +
+ ACF''G''HC
AOEDAO+
Cantitatea zilnică de frig: +ACFGHC =
( ) (Q )
AOE'D'AO + AOE''D''AO +
zi zi
- acumulată de IA QIA IF + ACF'G'HC = + AOF''G''HC
6. kWhF/zi
zi
- livrată de IA Q IA ( ) AABCA = AD'BF'D' AKBLK
(Q Fzi )
Perioadele zilnice de funcţionare ale :
- IF (τ IF ) OA + CH OH = τ zi OH = τ zi
7. - încărcări IA ( )
τ iIA h/zi OA + CH OA + CH OA + CH
- descărcări IA ( )
τ dIA AC D' F ' KL
Încărcarea medie zilnică a IF
(AOEDAO + q IF b =
n
( ) (AOE''D''AO +
( md , zi
q IF ) +ACFGHC)/ = q IF
md . zi
( ) + AAKLCA +
( )
b + ACF''G''HC)/
8. - / q IF a =
( )=
n
n

= (q )
/ q IF c

= (q )
nd . zi
IF a md . zi
IF c

Analiza elementelor tehnice din tabelul 13.23 permite următoarele concluzii


comparative între cele 3 variante de încadrare a AF în curba zilnică a cererii de
frig, q F = f (τ zi ) :
1) capacităţile instalate în:
( ) < (q ) >< (q ) ;
n
- IF sunt: q IF b
n
IF a
n
IF c

- IA sunt: ((q ) = q ) > (q ) > (q


n
IA a
n
F
n
IA c
n
IA ) b ;
2) încărcarea medie zilnică a IF:
((q IF = (q IF
md . zi n
)b ) b > (q IF
md . zi
)
) c > ( q IF
md . zi
)a
Prima constatare va determina acelaşi şir de inegalităţi pentru investiţiile în IF şi
respectiv în IA, iar cea de a doua va determina acelaşi şir de inegalităţi privitoare la
eficienţa energetică totală a ansamblului (IF + IA).

13.8.4.5. Eficienţa economică a stocării frigului


Eficienţa economică a stocării frigului depinde, în principal, de următorii
factori;
a) caracteristicile cererii de frig: durata, mărimea cererii, gradul de aplatisare a
acesteia şi nivelul termic tur/retur al agentului răcit;
b) gradul de aplatisare a cererii de frig, dorit a se realiza prin introducerea
instalaţiilor de stocare;
TRIGENERAREA 845

c) caracteristicile tehnico-economice ale IF utilizate:


– tipul IF: IFC sau/şi IFA;
– eficienţa energetică (COP);
– calitatea căldurii consumată pentru antrenare, în cazul IFA şi sursa căldurii
respective: căldură de înaltă temperatură produsă de ICG ale CCG, sau căldură
deşeu;
– investiţiile şi cheltuielile anuale de exploatare aferente IA şi IF;
d) modul de încadrare a IF în sistemele de cogenerare:
– structura cererilor simultane de căldură, energie electrică şi frig şi variaţiile
lor în timp;
– tipul CCG şi eficienţa tehnico - economică a sa;
– încadrarea IA a frigului în ansamblul IF + CCG.
Din cele expuse mai sus, rezultă că eficienţa economică a stocării frigului este
dependentă de condiţiile concrete ale ansamblului sistemului de alimentare cu frig.
De aceea, în continuare se prezintă rezultatele unor analize de eficienţă tehnico -
economică pentru două cazuri distincte de consumatori de frig: un ansamblu de
clădiri destinate birourilor [13.37] şi Expoziţia de la Lisabona [13.38].
• Ansamblul de clădiri destinate birourilor – prezentat în [13.37] – este un
caz tipic de stocare a frigului, în contextul unei soluţii de trigenerare, utilizând IFA.
Stocarea frigului se face utilizând glicolul.
S-au analizat trei variante de CCG, cu caracteristicile tehnice de bază prezentate
în tabelul 13.24, pentru trei variante de valori ale cererilor nominale de putere
electrică şi debit de căldură, pentru care s-au avut în vedere trei variante de
dimensionare corespunzătoare ICG care compun CCG.
Se constată că introducerea IA, conduce la o reducere substanţială a TRB,
la 4,56 ani.

Caracteristicile tehnico-economice de bază ale centralei


de trigenerare – CTG
Tabelul 13.24
Nr. Variante de CTG
Mărimi caracteristice U.M.
crt. „1” „2” „3”
1 2 3 4 5 6
Debit maxim de căldură
1. Max kWt 206 659 659
consumată (q )
Debit termic instalat în ICG ale
2.
( n
CTG q ICG ) kWt 130 610 610

Putere electrică instalată în ICG


(
ale CTG PCTGn
) 54 = 500 = 500 =
3. - kWe
3 ∗ 18 2 ∗ 250 2 ∗ 250
n
PICG = n ICG (buc) ∗ PICG
n
(kW/buc
846 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.24 (continuare)


1 2 3 4 5 6
Debit maxim de frig, consumat
4. Max kWF 764 764 764
(Q )
2,37-4,41 0,5 0,5-2,37
5. COP -
(IFC) (IFA) (IFA+IFC)
Debit de frig instalat în IA
6. n kWF 0 0 504
( Q IA )
Cantitatea anuală de căldură
7. an MWht/an 678 2170 2170
produsă de CTG ( QCTG )
3
8. Investiţia în CTG 10 £ 54 171,25 426,715
Termenul brut de recuperare a
9. ani 10,6 7,92 4,56
investiţiei (TRB)
• Expo 1998 – Lisabona [13.38] este un caz caracteristic de trigenerare cu
stocarea de frig, după tehnologia "stratificării", care are o capacitate specifică de
3
cca. 10kWh/m , în comparaţie cu alte tehnologii (v. §.13.8.4.3.) care ajunge la
50 - 80 kWh/m3. În schimb, pentru capacităţi mari de stocare (de peste 10000 m3),
costul IA este de cca. 50% faţă de stocarea frigului sub formă de gheaţă, după cum
rezultă din fig. 13.61.

iIA [%]

200

100

0
1 2 3
Fig. 13.61. Valorile comparative ale investiţiei specifice în instalaţiile de acumulare a
frigului (IA), de tipul: 1 - IA de tip stratificat; 2 - IA cu soluţie eutectică; 3 - IA
cu gheaţă.
Centrala de trigenerare utilizează o turbină cu gaze având puterea electrică
n
nominală PICG = 5,2 MWe , cu un cazan recuperator având capacitatea termică de
n
q CR = 12 MWt .
Instalaţia frigorifică este formată din două module: unul sub forma unei IFC
de 2 ∗ 5 MWf şi al doilea, sub forma unei IFA de 2 ∗ 5 MWf.
TRIGENERAREA 847

Capacitatea de stocare sub formă de gheaţă este de 140 MWf într-un vas
cilindric de beton, cu un volum de 15000m3. Capacitatea de încărcare/descărcare
este de 18 MWf.
Comparaţia soluţiei cu stocare a frigului, faţă de aceea fără stocare, a
condus în ultimul caz la:
– o CTG cu turbină cu gaze de 8 MWe, cu un cazan recuperator de 20 MWf;
– o IFC de 4 ∗ 5 MWf şi o IFA identică, de 4 ∗ 5 MWf .
Investiţia totală, pentru IF + IA, în varianta cu stocare a fost de cca.
2,5·106 €, faţă de 3,6·106 € în varianta fără stocare.
Economiile anuale realizate în varianta cu stocare, faţă de aceea fără stocare,
au fost de cca. 1,6·106 €/an.
Reducerea emisiilor poluante, în varianta cu stocare, au fost de:
– 17500 t/an, emisii de CO2;
– 45 t/an, emisii de NOx.
Investiţia totală în CTG, în varianta cu stocare de frig, a fost de cca. 48·106 €.

13.9. Eficienţa tehnico-economică a trigenerării


13.9.1. Elemente generale
Eficienţa tehnico-economică a trigenerării se stabileşte pe baza aceloraşi
elemente de principiu utilizate în cazul cogenerării, a cărei existenţă reprezintă
condiţia de bază, după cum rezultă din majoritatea referinţelor bibliografice ce
tratează acest subiect [13.39 –13.42]. Astfel, principalele aspecte ce influenţează
eficienţa tehnico-economică a trigenerării, sunt:
– structura cantitativă a celor trei categorii de cereri de energie: căldură (Q),
frig (F) şi energie electrică (E), simultaneitatea şi variaţia lor în timp;
– tehnologia de cogenerare utilizată;
– tehnologia de producere a frigului şi modul de încadrare a acesteia în
ansamblul de producere a celor trei forme de energie;
– ansamblul sistemului de transport şi distribuţie a frigului şi încadrarea sa în
ansamblul similar pentru căldură;
– tipul şi caracteristicile energiei primare utilizate: combustibili clasici, energii
regenerabile sau deşeu;
– costurile unitare ale energiei primare şi ale formelor de energie produse:
căldură, frig, energie electrică;
– investiţiile aferente sistemului de producere , transport şi distribuţie a frigului.
Metodologia de stabilire a eficienţei tehnico-economice a trigenerării se
bazează, în principal, pe comparaţia cu producerea separată – convenţională – a
celor trei forme de energie: căldura din CT prin ardere de combustibili clasici,
frigului din IFC şi energia electrică din sistemul de reţele electrice.
848 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.9.2. Indicatorii tehnici caracteristici trigenerării


13.9.2.1. Fluxurile de energie din cadrul unei centrale
de trigenerare – CTG
Stabilirea indicatorilor tehnici specifici trigenerării se referă la cei ce
caracterizează producerea celor trei forme de energie, similar cogenerării, conform
schemei de principiu prezentată în fig. 13.62.
E
Encg
Ecg
WEncg
WICG EIFC.B
Qcg FIFC.B
ICG
IRC IFC.B
WEQcg Qr
WIRC QIFA.B Fcg
IFA.B
WITV QITV Q* FIFA.B Q
W
ITV
F
WE.IFC.V FIFC.V
IFC.V
WE FV
WIFA.V
FIFA.V
IFA.V

Conturul CTG
Fig. 13.62. Schema de principiu a unei centrale de trigenerare - CTG -: ICG - instalaţii de
cogenerare (de bază): ITV - instalaţii termice de vârf; IRC - instalaţii de recuperare a
căldurii; IFC.B, IFA.B - instalaţii frigorifice de baza, cu compresie mecanică de vapori
şi/sau respectiv cu absorbţie; IFC.V, IFA.V, instalaţii frigorifice, de vârf, cu compresie
mecanică de vapori şi/sau respectiv cu absorbţie; W - total energie primară intrată în
conturul CTG; WE - energie electrică din sistemul local de reţele electrice; WICG - energie
primară consumată de ICG; WEncg, WEQcg – energie primară consumată în ICG pentru
producerea energiei electrice în regim de noncogenerare (Encg) şi/sau în regim de
cogenerare, atât a căldurii (Qcg) cât şi a energiei electrice (Ecg); WIRC - energie primară
consumată „suplimentar în IRC”; WITV - energie primară consumată de ITV; WE.IFC.V -
energie electrică din reţelele electrice, consumată de IFC de vârf; WIFA.V - energie primară
consumată de IFA.V; Qrcg - căldură în cogenerare recuperată din ICG; Qr - căldură totală
produsă de ICG şi/sau IRC; QITV - căldură produsă de ITV; QIFA.V - căldură consumată
pentru „antrenarea” IFA.V; EIFC.B - energie electrică consumată pentru „antrenarea” IFC.B;
QIFA.B - căldură consumată pentru „antrenarea” IFA.B; FIFC.B, FIFA.B - frig produs de IFC.B
şi/sau de IFA.B; FIFC.V, FIFA.V - frig produs de IFC.V şi/sau de IFA.V; Fcg, Fv - frig produs
de ICG, în cogenerare, respectiv de instalaţiile de vârf; Q, E, F - căldură, energie electrică şi
frig, livrate de CTG.
TRIGENERAREA 849

La stabilirea componenţei conturului CTG, considerată în fig. 13.62., s-au avut


în vedere următoarele ipoteze:
– partea de CCG se compune din instalaţiile de cogenerare (ICG) şi instalaţiile
termice de vârf (ITV), ca orice CCG; drept ICG se pot utiliza tehnologiile de
cogenerare (turbina cu abur (TA), turbina cu gaze (TG), ciclul mixt gaze/abur
(TG/TA), motoare cu ardere internă (MAI), etc), iar ca ITV, instalaţiile specifice
(cazane de orice tip). Pentru CCG cu ciclu deschis, ca instalaţii de bază pot fi
utilizate cele specifice recuperării căldurii gazelor de ardere (cazanele
recuperatoare) şi/sau cele care recuperează căldura agenţilor tehnologici de răcire a
ICG, numite în ansamblul lor ca fiind „instalaţii de recuperarea căldurii” (IRC);
– partea de producere a frigului, este compusă din două subansamble: cel al
instalaţiilor frigorifice „de bază”, sub forma (IFA.B) sau/şi a (IFC.B) şi cel al
instalaţiilor frigorifice „de vârf”, sub forma (IFC.V) sau/şi (IFA.V);
– ca fluxuri energetice ieşite din contur – livrate util – sunt: căldura (Q),
frigul (F) şi energia electrică (E);
– fluxurile energetice intrate în contur sunt cele de energie primară, sub
forma combustibililor clasici, deşeu sau energii regenerabile (W) şi sub formă de
energie electrică (WE) preluată din reţelele electrice ale sistemului electroenergetic
(SEE), pentru „antrenarea” IFC.V;
– fluxurile de energie produse în conturul CTG, din punctul de vedere al
modului de producere a lor, sunt de următoarele tipuri:
a) fluxuri de energie produse de ICG, în regim de cogenerare, sub formă
de: căldură (Qcg), energie electrică (Ecg) şi frig (QIFA.B sau EIFC.B);
b) fluxuri energetice produse în regim de noncogenerare, sub formă de:
căldură (QITV sau/şi prin ardere suplimentară în IRC-QIRC), energie electrică
(Encg, produsă de ICG în regim de noncogenerare), frig (FIFC.V şi/sau FIFA.V).
Pe baza fluxurilor de energie prezentate mai sus, conform fig. 13.62., rezultă
următoarele ecuaţii caracteristice conturului CTG:
– ecuaţia energiilor intrate în conturul CTG, sub formă de combustibil şi
energie electrică din SEE:
W + W E = WICG + W IRC + W ITV + W IFA.V + W E (13.98)
unde:
WICG = WEncg + WEQcg (13.99)

– ecuaţia energiilor ieşite din conturul CTG, sub formă de căldură, energie
electrică şi frig:
• sub formă de energie electrică:
E = Encg + Ecg − E IFC.B (13.100)
850 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• sub formă de căldură:

Q = Q ∗ + Qv (13.101)
în care:
Q∗ = Qr − QIFA.B (13.102)
unde:
Qr = Qrcg + QS .IRC (13.103)

în care QS .IRC este căldura produsă de IRC prin ardere suplimentară;


iar: Qv = QITV (13.104)
• sub formă de frig:
F = Fcg + Fv (13.105)

unde:
Fcg = FIFC .B + FIFA.B (13.106)

şi
Fv = FIFC.V + FIFA.V (13.107)

13.9.2.2. Ecuaţiile de bilanţ energetic dintr-o CCG


În final, tabelul 13.25 prezintă bilanţurile energetice, pierderile de energie şi
eficienţa energetică pentru principalele instalaţii din conturul CCG. Acestea vor fi
utilizate în continuare la definirea şi analiza indicatorilor tehnici caracteristici
CTG.
TRIGENERAREA 851

Bilanţurile energetice dintr-o centrală de trigenerare – CTG


Tabelul 13.25
Conturul/ Eficienţa energetică în forma
Pierderile
Nr. instalaţia/
Ecuaţia de bilanţ energetic U.M. de
crt. /forma de directă indirectă
energie
energie
1 2 3 4 5 6 7
EFEN .CTG =
ansamblul E +Q+F PCTG
1. W + WE = E + Q + F + PCTG (13.98) PCTG EFEN .CTG =
W + WE
=1−
CTG W + WE
(13.99) (13.100)
WICG = WEncg + WEQcg =
(13.101) EFEN .ICG = EFEN .ICG =
= E ICG + Qrcg + PICG kW sau E ICG + Q rcg (13.103) (13.104)
2. ICG PICG P
= 1 − ICG
unde: kWh/ =
W ICG W ICG
E ICG = Encg + Ecg (13.102) /τ
(∗

WIRC + Qrcg = Qr + PIRC (13.105) EFEN . IRC =


Q P IRC
3. IRC unde: PIRC EFEN , IRC = IRC =1−
W IRC W IRC
Qr = Qrcg + QIRC (13.105 bis) (13.106) (13.107)
EFEN .ITV =
Q ITV (13.109) (13.110)
4. ITV WITV = QITV + PITV (13.108) PITV EFEN .ITV =
= 1−
PITV
W ITV
W ITV
852 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.25 (continuare)


1 2 3 4 5 6 7
EFEN .IFC.B = EFEN .IFCB =
FIFC .B PIFC .B
5. IFC.B E IFC.B = FIFC.B + PIFC.B (13.111) PIFC .B = = COPIFC .B =1−
E IFC .B E IFC .B
(13.112) (13.113)
EFEN .IFAB = EFEN .IFAB =
FIFA.B PIFA.B
6. IFA.B Q IFA.B = FIFA.B + PIFA.B (13.114) PIFA.B = = COPIFA.B = 1−
Q IFA.B Q IFA.B
kW sau
(13.115) (13.116)
kWh/
(∗ EFEN .IFCV =
/τ EFEN .IFCV =
F IFC .V
=
P
7. IFC.V WE.IFCV = FIFC.V + PIFC.V (13.117) PIFC.V
W EIFC .V
= 1 − IFC .V
= COP IFC .V W E. IFCV
(13.118) (13.119)
F EFEN .IFAV =
EFEN . IFAV = IFA .V =
P
8. IFA.V WIFA.V = FIFA.V + PIFA.V (13.120) PIFA.V W IFA .V
= 1 − IFA.V
= COP IFA .V W IFAV
(13.121) (13.122)
)
Notă: * – durata de funcţionare a CTG.
TRIGENERAREA 853

13.9.2.3. Indicatorii tehnici caracteristici CTG


În continuare se prezintă relaţiile de definiţie ale principalilor indicatori tehnici
caracteristici CTG, ce anume arată ei din punt de vedere energetic şi economic,
care sunt căile de bază ale îmbunătăţirii lor şi efectele acestora.
• Indicele de cogenerare de referinţă
E cg
o
y cg = [kWhe/kWht] (13.123)
Qcg
care arată: producţia de energie electrică, în cogenerare, pentru fiecare kWht produs
în cogenerare.
0
Căile de îmbunătăţire a ycg : creşterea producţiei de energie electrică (Ecg) pe
seama aceleiaşi producţii de căldură în cogenerare (Qcg), în vederea satisfacerii
unei cereri utile de căldură. Din acest punct de vedere sunt două categorii de
0
posibilităţi de creştere a valorii lui ( ycg ):
a) căi de natură termodinamică, specifice fiecărui tip de ICG (cu: turbine cu
abur, turbine cu gaze, motoare cu ardere internă, ciclul mixt turbine cu gaze sau
motoare cu ardere internă/turbine cu abur);
b) căi dependente de încărcarea ICG, faţă de capacitatea lor nominală, fiind
0
demonstrat (v. cap. 7) că ycg se reduce odată cu scăderea încărcării în cogenerare a
ICG.
0
Influenţa fiecărei căi de îmbunătăţire a ycg este specifică tehnologiei ICG şi de
gradul de uzură fizică a acesteia (v. cap. 7).
0
Efectele îmbunătăţirii ycg sunt de natură energetică şi, în final, de natură
economică.
a) Principalele efecte de natură energetică sunt:
– creşterea randamentului - eficienţa energetică a producerii în cogenerare a
energiei electrice ( ηecg , respectiv EFEN.EEcg);
– creşterea randamentului global – eficienţa energetică globală –
(v. tabelul 13.25, relaţiile 13.99 şi 13.100) – ( η ge , respectiv EFEN.CTG);
– creşte puterea electrică nominală în cogenerare ( Pcgn ) a ICG;
– măreşte economia de energie primară consumată, comparativ cu
producerea separată (convenţională) a energiei electrice;
b) principalele efecte de natură economică sunt:
– reducerea costurilor anuale de producţie pentru energia primară consumată,
ceea ce conduce la reducerea costului unitar al producerii energiei electrice.
• Gradul de recuperare a căldurii produsă de ICG
854 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Qrcg
xr = ≤1 (13.124)
Qcg
care arată care este cota reală de căldură utilizabilă pentru alimentarea cu căldură
( Qrcg ), faţă de aceea produsă în cogenerare de ICG ( Qcg ). În § 7.2.2. s-a arătat de
cine depinde xr şi care sunt valorile limită posibile ale sale, în funcţie de tehnologia
de cogenerare utilizată.
Căile de îmbunătăţire ale xr sunt cele care pot aduce valoarea efectiv
utilizabilă ( Qrcg ) cât mai aproape de aceea disponibilă la nivelul conturului ICG -
( Qcg ). Acestea sunt dependente în primul rând de tipul ICG şi modul de utilizare a
agentului termic produs de aceasta, pentru alimentarea cu căldură:
– în cazul utilizării directe a agentului termic livrat de ICG pentru alimentarea
cu căldură a consumatorului, fără a interveni a altă instalaţie intermediară de
transfer de căldură, cum este cazul aburului din turbinele cu abur, sau al gazelor de
ardere evacuate din TG sau MAI, atunci xr = 1 şi deci Qrcg = Qcg ;
– în cazul în care agentul termic livrat de ICG intră într-un schimbător de
căldură de suprafaţă (de exemplu, gazele de ardere de la TG sau MAI intră într-un
cazan recuperator), cantitatea de căldură Qrcg < Qcg . Diferenţa ( Qcg − Qrcg )
depinde de mai mulţi factori, determinaţi de modul de dimensionare a cazanului
recuperator (CR); cu cât ( Qcg − Qrcg ) se reduce, creşte cantitatea de căldură
recuperată ( Qrcg ), dar în acelaşi timp creşte suprafaţa de transfer de căldură a (CR)
şi respectiv costul său. Până la urmă, în acest caz valoarea lui (xr) este rezultatul
optimizării tehnico-economice a ansamblului (ICG + CR).
În consecinţă, efectele îmbunătăţirii gradului de recuperare (xr) depind de
rezultatele calculelor tehnico-economice de optimizare a valorii sale, pentru fiecare
caz concret de ITG.
• Coeficienţii de trigenerare aferenţi celor trei forme de energie produse în
conturul CTG:
 coeficientul de trigenerare pentru energia electrică produsă:
Ecg Ecg
αE = = (13.125)
E Ecg + E ncg
 coeficientul de trigenerare pentru căldura produsă:
Qrcg Qrcg
αQ = = (13.126)
Q QITV + Qrcg + QS .IRC − QIFA.B
unde QS .IRC reprezintă cantitatea de căldură produsă în IRC prin ardere
suplimentară;
 coeficientul de trigenerare pentru frigul produs:
TRIGENERAREA 855

Fcg Fcg
αF = = , (13.127)
F Fcg + Fv
în care:
Fcg = FIFC .B + FIFA.B (13.128)
şi
Fv = FIFC.V + FIFA.V . (13.129)
• Indicii de structură ai energiei livrate la nivelul conturului CTG, aferenţi
celor trei forme de energie livrate din contur:
 indicele de structură a energiei electrice livrate de CTG:
E
γE = ; (13.130)
E +Q+ F
 indicele de structură a căldurii livrate de CTG:
Q
γQ = , ; (13.131)
E +Q+ F
 indicele de structură a frigului livrat de CTG:
F
γF = . (13.132)
E +Q+ F
Din relaţiile (13.130) ÷ (13.132), rezultă:
γ E + γQ + γ F = 1 . (13.133)
• Coeficienţii de structură ai frigului produs:
– în cogenerare:
F
β IFC .B = IFC.B (13.134)
Fcg
– respectiv în noncogenerare (în vârf):
F
β IFC.V = IFC.V (13.135)
Fv
unde Fcg şi Fv sunt date de relaţiile (13.128) şi respectiv (13.129).

13.9.2.4. Eficienţa energetică globală a CTG


Conform relaţiei (13.99), din tabelul 13.25 şi a relaţiilor (13.98) şi (13.99),
rezultă că eficienţa energetică globală a CTG este dată de:
E +Q+F
EFEN .CTG = (13.136)
W Encg + W EQcg + W IRC + W ITV + WIFA.V + WE
în care:
E ncg
WEncg = [kWh] , (13.137)
η ncg
şi
856 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ecg + Qcg
WEQcg = [kWh] , (13.138)
ηcg
QS .IRC
WIRC = [kWh] , (13.139)
η S .IRC
unde QS .IRC este cantitatea de căldură produsă de IRC prin ardere suplimentară
(kWh) şi η S.IRC este randamentul mediu (pentru intervalul de timp analizat) al
IRC, în condiţiile arderii suplimentare.
Q
WITV = ITV [kWh] , (13.140)
η ITV
în care η ITV este randamentul mediu (pentru intervalul de timp analizat) al ITV.
QIFA.V
WIFA.V = [kWh] , (13.141)
η B.IFA.V
în care η B.IFA.V este randamentul de utilizare a combustibilului în IFA.V, pentru a
produce cantitatea de căldură ( QIFA.V ) necesară antrenării IFA.V, în vederea
producerii cantităţii de frig ( FIFA.V ).
Ţinându-se seama de valoarea medie (pentru intervalul de timp analizat) a
coeficientului de performanţă al IFA.V, care este COPIFA.V , atunci relaţia (13.141)
devine:
FIFA.V
WIFA.V = [kWh] . (13.142)
COPIFA.V ∗ η B.IFA.V
Expresia de calcul a lui WE este:
FIFC .V
WE = WE .IFC.V = [kWh] , (13.143)
COPIFC.V ∗ η SEE
în care η SEE este randamentul de producere - transport şi distribuţie a energiei
electrice în ansamblul sistemului electroenergetic şi COPIFC.V este valoarea medie
(pentru intervalul de timp analizat) a COP pentru IFC utilizată ca IF de vârf.
Utilizând relaţiile (13.137) ÷ (13.143) expresia (13.136) devine:
E +Q+ F
EFEN.CTG=
Encg Ecg + Qcg QS.IRC QITV FIFA.V FIFC.V
+ + + + +
ηncg ηcg ηS.IRC ηITV COPIFA.V ∗ ηB.IFA.V COPIFC.V ∗ ηSEE
(13.144)
Ţinându-se seama de relaţiile (13.100)...(13.107), ca şi de relaţiile de definiţie
ale diverşilor indicatori tehnici prezentaţi mai sus, relaţia (13.144) ia forma [13.21].
TRIGENERAREA 857

1
EFEN .CTG =
 γ F ⋅ α F (1 − β IFC . B )  o
y cg
γ Q ⋅ α Q +
o
y cg  1− γQ − γ F − ⋅
 COP IFA . B  + xr
x r ⋅ η cg
E η ncg
1
 γ F ⋅ α F (1 − β IFC . B ) γ F ⋅ α F ⋅ β IFC . B γ Q ⋅ (1 − α Q ) γ F ⋅ β IFC .V ⋅ (1 − α F )
⋅ γ Q ⋅ α Q + + + + +
 COP IFA . B η ncg η ITV COP IFC .V ⋅ η SEE
1
γ F ⋅ (1 − β IFC .V )(1 − α F )
+
COP IFA .V ⋅ η B . IFA .V
(13.145)
Relaţia (13.145) are un caracter general. Introducând diverse condiţii specifice
se pot obţine formele corespunzătoare ale eficienţei energetice globale a CTG.
Astfel, pentru cazul în care CCG funcţionează strict în regim de cogenerare ca
CCG, fiind echipată cu TG sau MAI, adică: E ncg = 0 , QS .IRC = 0 , QITV = 0,
F = 0, atunci relaţia (13.145) devine:
 x  E  x  1
EFEN .CCG = 1 + or  ⋅ ηcg = 1 + or  ⋅ (13.146)
 y cg   y cg  1 + 1
 
y cg η m ⋅ η g
o

unde ηcg
E
este randamentul producerii energiei electrice în regim de cogenerare;
ηm – randamentul mecanic al TG sau MAI; η g – randamentul generatorului
electric.

În cazul ICG cu TG sau MAI, randamentul ηcg


E
este tot una cu randamentul de
producere a energiei electrice în noncogenerare, adică:
(η )
E
cg TG ;MAI ≡ (ηe )TG ,MAI = η ncg( )TG ,MAI . Atunci relaţia (13.145) ia forma:
1
EFEN .CTG =
 γ ⋅ α ⋅β   1 1 

 (1 − γ Q − γ F + F F IFC.B  ⋅ +
  y cg η m ⋅ η g 
COPIFC.B o
  (13.147)
1
γ Q ⋅ (1 − α Q ) γ F ⋅ β IFC .V (1 − α F ) γ F ⋅ (1 − β IFC.V )(1 − α F )
+ +
η ITV COPIFC .V ⋅ η SEE COPIFA.V ⋅ η B.IFA.V

Analiza dependenţei EFEN.CTG de principalii factori, conform relaţiei


(13.147), conduce la următoarele constatări [13.21]:
858 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1) unul din principalii factori ce influenţează EFEN.CTG, este reprezentat de


0
indicele de cogenerare de referinţă ycg , după cum rezultă din fig. 13.63.
0
Se constată că EFEN.CTG creşte sensibil odată cu creşterea lui ycg ;
EFEN.CTG

1,2

1,1

1
0
0,4 0,6 0,8 1,0 1,2 ycg
[kWhe/kWht]
0
Fig. 13.63. Dependenţa EFEN.CTG de indicele de cogenerare de referinţă ycg .

2) efectele randamentelor de producere a căldurii în instalaţiile de vârf ( η ITV ),


în IFA.V ( η B.IFA.V ) şi respectiv în IFC.V ( η SEE ) sunt prezentate în fig. 13.64.
EFEN.CTG
1,2

ηITV

1,0
ηSEE
ηB.IFA.V

0,8
20 40 60 80 100
ηITV, ηB.IFA.V, ηSEE [%]

Fig. 13.64. Dependenţa EFEN.CTG de randamentele ηITV, ηB.IFA.V şi ηSEE.


TRIGENERAREA 859

Se constată că η SEE influenţează cel mai mult EFEN.CTG, fiind urmată de


influenţa lui η B.IFA.V şi aproape nesemnificativ de η ITV ; EFEN.CTG creşte odată
cu mărirea acestor randamente.
3) EFEN.CTG nu este influenţată de eficienţa energetică a IFA.B, adică nu
depinde de COPIFA.B , care utilizează pentru „antrenare” căldura produsă în
cogenerare de ICG ( QIFA.B ).
4) În schimb, EFEN.CTG creşte odată cu reducerea consumului de energie
pentru antrenarea IFC.B şi a IFC.V, prin intermediul COPIFC.B , COPIFC.V şi
respectiv COPIFA.V , după cum rezultă din fig. 13.65.

EFEN.CTG

1,2
COPIFA.V

1,0
COPIFC.B

0,8 COPIFC.V

0,6
0 2 4 6 8 COP

Fig. 13.65. Dependenţa EFEN.CGT de COP ai IFC.B, IFC.V şi IFA.V.

Se constată ca EFEN.CTG creşte odată cu creşterea COP: cel mai mult


influenţează COP cu valorile cele mai mici, care corespund IFA.V ( COPIFA.V ),
urmată de influenţa lui COPIFC.V şi foarte puţin influenţată de COPIFC.B .
Deci, EFEN.CTG creşte mai ales odată cu creşterea eficienţei energetice a IFC
utilizate ca instalaţii de producerea frigului în regimurile de vârf de consum;
efectele influenţei se amplifică pe măsură ce valoarea COP este mai mică.
5) EFEN.CTG creşte, aproape linear, odată cu creşterea coeficientului de
trigenerare pentru căldură α Q şi cel pentru frig ( α F ), după cum rezultă din
fig. 13.66.
860 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

EFEN.CTG

1,05
a.
1,0

0,95

0,90 αQ
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1

EFEN.CTG

2
b.

αF
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

Fig. 13.66. Dependenţa EFEN.CTG de coeficientul de trigenerare:


a - pentru căldură (αQ); b - pentru frig (αF).

6) EFEN.CTG creşte cu cât cresc ponderile consumurilor de căldură γ Q şi de


frig γ F în consumul total de energie livrată de CTG (E + Q + F), după cum se
vede din fig. 13.67.
Concluzia finală este: pentru a obţine o eficienţă energetică globală cât mai
ridicată ((EFEN.CTG)MAX ≤ 1,05...1,2) este necesar ca randamentele de producere
a energiei în conturul CTG şi în SEE şi coeficienţii de performanţă ai instalaţiilor
frigorifice de vârf să fie cât mai mari.
Producerea frigului în instalaţii frigorifice de bază se recomandă să se facă
utilizând IFA, care măresc astfel şi coeficientul de cogenerare al căldurii α Q ;
producerea frigului în regim de vârf se recomandă a fi făcută utilizând IFC.
Eficienţa energetică globală a CTG este cu atât mai mare cu cât se utilizează
tehnologii (instalaţii) de cogenerare cu indici de cogenerare mai mari.
TRIGENERAREA 861

EFEN.CTG

1,0

0,8 γF

0,6
γQ
0,4

0,2 γQ ,γF
1,0 0,3 0,5 0,7 0,8

Fig. 13.67. Dependenţa EFEN.CTG de ponderea producţiei de căldură (γQ) şi de frig (γF),
în totalul energiei livrate din CTG (E+Q+F).

De remarcat faptul că în lucrarea [13.43], prin aplicarea aceleiaşi metodologii


de principiu pentru stabilirea EFEN.CTG, în cazul folosirii ca ICG a MAI Diesel şi
ca IF a IFA, autorii au ajuns la aceleaşi concluzii.

13.9.3. Economia de energie primară realizată


în cazul trigenerării
13.9.3.1. Ipoteze
Economia de energie primară realizată în cazul soluţiei de trigenerare se poate
stabili în două moduri, în funcţie de soluţia tehnică avută în vedere pentru
comparaţie:
a) comparaţia trigenerării (CTG) cu producerea separată (PS) independentă a
celor trei forme de energie: căldura (Q) din centrale termice (CT), energia electrică
(E) din reţelele electrice ale sistemului electroenergetic (SEE) şi frigul (F) din
instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori (IFC), care folosesc energia
electrică din SEE pentru antrenarea compresoarelor;
b) comparaţia trigenerării (CTG) cu producerea în cogenerare, din CCG,
a căldurii (Q) şi a energiei electrice (E) şi producerea frigului (F) din IFC antrenate
cu energie electrică din SEE.
Varianta (a) corespunde, în general, cazurilor în care un consumator de căldură
(Q), energie electrică (E) şi frig (F) îşi pune problema alegerii soluţiei optime
pentru satisfacerea acestor cereri, între alternativa soluţiei separate de producere a
lor (PS) şi aceea a trigenerării (CTG);
Varianta (b) corespunde unui consumator care are o CCG pentru asigurarea
cererii de căldură (Q) şi de energia electrică (E) şi care, în timp, are nevoie şi de
frig (F). Pentru satisfacerea cererii de frig are două alternative: fie soluţia separată
(PS) de producere a sa din IFC, care folosesc energia electrică din SEE pentru
antrenare, fie transformarea CCG (prin extindere) în CTG, astfel încât o parte din
862 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

căldura produsă suplimentar în cogenerare de ICG să fie utilizată pentru


„antrenarea” IFA, care vor asigura frigul (F) necesar.
În ambele variante, ca ipoteză de bază o constituie asigurarea celor trei categorii
de consumatori cu aceleaşi valori ale energiilor consumate (Q, E şi F), atât din
punct de vedere cantitativ, calitativ cât şi al modului variaţiei lor în timp.
Sub acest ultim aspect, pentru a cuantifica efectul strict al „producerii”, valorile
consumurilor se vor considera la „gardul surselor de energie”, fără a ţine seama şi
de efectele suplimentare introduse de transportul şi distribuţia formelor respective
de energie, de la sursele de producerea lor până la consumatori. În aceste condiţii,
în toate variantele se va considera că cererile de energie livrate (Q, F, E) sunt
aceleaşi.

13.9.3.2. Economia de energie primară realizată în cazul CTG faţă de


producerea separată a celor trei forme de energie
• Consumul total de energie primară pentru producerea separată a celor
trei forme de energie (E, Q şi E) este dat de:
Wsep = Wsep
E
+ Wsep
Q
+ Wsep
F
[kWh] , (13.148)
în care:
– pentru producerea energiei electrice (E), la nivelul SEE:
E
E
Wsep = [kWh] ; (13.149)
η SEE
– pentru producerea căldurii (Q) în CT de referinţă:
Q
Q
Wsep = [kWh] ; (13.150)
ηCT , R
– pentru producerea frigului (F) în IFC de referinţă:
E IFC , R
F
Wsep = [kWh] (13.151)
η SEE
în care E IFC , R este energia electrică (preluată din SEE) consumată din IFC de
referinţă, dată de:
F
E IFC .R = [kWh] (13.152)
COPIFC , R
unde COPIFC , R este COP mediu (pe durata avută în vedere) al IFC de referinţă
(IFC.R);
ηCT , R reprezintă randamentul mediu (pe durata avută în vedere) al CT de referinţă
considerată că ar produce cantitatea de căldură (Q).
Ţinându-se seama de relaţiile (13.149)...(13.152), expresia (13.148) devine:
E Q F
Wsep = + + [kWh] . (13.153)
η SEE ηCT , R η SEE ∗ COPIFC , R
Avându-se în vedere relaţiile (13.130)...(13.152), relaţia (13.153) devine:
TRIGENERAREA 863

 1  γF  γ 
Wsep = ( E + Q + F )  ⋅γE +  + Q  [kWh] (13.154)
 η SEE  COPIFC , R  ηCT , R 
în care trebuie ţinut seama de relaţia (13.133), conform căreia ( γ E + γ Q + γ F = 1 ),
adică între cele 3 mărimi numai două pot fi considerate variabile independente
subunitare, a treia rezultând din (13.133).
• Consumul total de energie primară pentru CTG – WCTG este dat de relaţia
(13.98):
WCTG = WICG + WIRC + WITV + WIFA.V + WE ,
în care, ţinându-se seama de expresiile (13.137)...(13.143), rezultă:
Encg Ecg + Qcg αS.IRC QITV
WCTG = + + + +
ηncg ηcg ηS.IRC ηITV
[kWh] . (13.155)
FIFA.V FIFC.V
+ +
COPIFA.V ∗ ηB.IFA.V COPIFC.V ∗ ηSEE
• Economia absolută de energie primară (∆W) realizată în cazul CTG, faţă de
soluţia separată, este:
∆W = Wsep − WCTG [kWh] . (13.156)
Înlocuind în relaţia (13.156), expresiile (13.154) şi (13.155) prelucrate în
prealabil, ţinându-se seama de relaţiile (13.123)...(13.135), atunci conform [13.43]:
Ecg ⋅ (1 − λ E ) Ecg ⋅ xr ⋅ (1 − λQ ) Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B
∆W = + o + −
α E ⋅ ηSEE ycg ⋅ αQ ⋅ ηCT ,R βb ⋅ α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE

  1   1 
⋅ − λ ⋅  −  E ⋅ x (1 − λ ) ⋅  − 1
 Ecg (1 )
E  1 cg r Q  αQ 
E α
 E +  +
−
cg
+
 ηEcg ηEncg ycg ⋅ ηITV
0


 1   1  
Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B ⋅ βv ⋅  − 1 Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B ⋅  − 1(1 − βv ) 
+  αF  +  αF  
βb ⋅COPIFC.V ⋅ ηSEE βb ⋅COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V 


[kWh] , (13.157)

în care s-au notat:


E
λ E = IFC.B (13.158)
Ecg
şi
864 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

QIFA.B
λQ = (13.159)
Qr
care reprezintă gradul de utilizare a energiei electrice şi respectiv a căldurii, pentru
producerea frigului în regim de bază, în IFC.B şi respectiv IFA.B.
• Economia relativă de energie primară ( ∆w ) realizată în cazul CTG, faţă de
soluţia separată este:
∆W
∆w = . (13.160)
Wsep
Înlocuind expresiile (13.154) şi (13.157) şi prelucrându-le corespunzător, relaţia
(13.160) devine [13.43]:

1
∆w =
(1 − λ E )(1 − γ Q − γ F ) xr (1 − λQ )
+ +
 ycg
0
 1 − βb  α F ⋅ γ F ⋅ βb 
0
ycg⋅ αQ ⋅ ηCT.R
 ⋅  αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅ −  ⋅ ηSEE
 xr  COPIFC.B  COPIFC.B 



1  (1 − λ E )(1 − γ Q − γ F )
⋅ +
λ E ⋅ COPIFC.B   ycg
0
 − β  α ⋅ γ ⋅ β 
+ 1
βb ⋅α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE   x ⋅  αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅ COP  − COP  ⋅ ηSEE
b  F F b

  r  IFA.B  IFC.B  
xr (1 − λ Q ) λ E ⋅ COPIFC.B  1 1 
+ + − 0 + ⋅
0
ycg ⋅ αQ ⋅ ηCT.R βb ⋅α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE  ycg ηm ⋅ η g 
 
   1 
  xr (1 − λ Q ) − 1


⋅ 0
(1 − λ E )(1 − γ Q − γ F )   αQ  −
−
 ycg  1 − βb  α F ⋅ γ F ⋅ βb 
0
ycg ⋅ ηITV
 x ⋅  αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅  −

 r  COPIFA.B  COPIFC.B 
 1   1  
λ E ⋅ COPIFC.B ⋅ βv  − 1 λ E ⋅ COPIFC.B  − 1(1 − βv ) 
 αF   αF  
− − 
βb ⋅COPIFC.V ⋅ ηSEE βb ⋅COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V 


(13.161)
În relaţia (13.161), conform expresiilor (13.158) şi (13.159), λ E şi respectiv
λ Q sunt funcţii implicite. Ca urmare, plecându-se de la relaţiile lor de definiţie,
γ F ⋅ α F ⋅ βb 1
rezultă: λE = ⋅ (13.162)
COPIFC.B γ ⋅ α ⋅β
γE ⋅αE + F F b
COPIFC .B
TRIGENERAREA 865

şi
γ F ⋅ α F ⋅ (1 − β b ) 1
λQ = ⋅ . (13.163)
COPIFA.B γ F ⋅ α F ⋅ (1 − β b )
γ Q ⋅ αQ +
COPIFA.B

• Dependenţa economiei relative ∆w de principalii factori, conform relaţiei


(13.161):
1) fig. 13.68. prezintă dependenţa ∆w = f (β b .β v ) :
∆w

+0,2
βb

βv
–0,2

βv
min
βb
min

–0,4
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
β b, β v

Fig. 13.68. Dependenţa economiei relative de energie primară ∆w, realizată în cazul
trigenerării, faţă de producerea separată, de indicele frigorific de bază (βb) şi de
vârf (βv).

Se constată că ∆w creşte odată cu creşterea lui β b şi respectiv β v , adică pe


măsură ce creşte ponderea producţiilor de frig ale IFC, de bază şi respectiv de vârf,
în valorile totale ale frigului produs în cogenerare (cazul lui β b – v. relaţia 13.134),
respectiv ale celui produs în regim de vârf (cazul lui β v – v. relaţia 13.135).
Totodată există valori limită minime ( βbmin şi β vmin ). Scăderea lui β b şi β v sub
aceste limite determină ca ∆w < 0 .
2) Fig. 13.69. prezintă dependenţa lui ∆w de coeficientul de trigenerare pentru
frigul produs ( α F = Fcg / F ).
Se constată că economia de combustibil ∆w creşte odată cu mărirea
coeficientului frigorific de trigenerare ( α F ). adică pe măsură ce creşte cota de frig
produsă pe seama cogenerării; valoarea maximă a lui ∆w corespunde lui α F = 1
( ∆w Max = f (α F = 1) ).
866 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆w
0,8

0,6

0,4

0,2

αF
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

Fig. 13.69. Dependenţa economiei relative de combustibil (∆w) de coeficientul frigorific de


trigenerare (αF).

3) Fig. 13.70. prezintă dependenţa lui ∆w de structura relativă a cererii de


( )
căldură γ Q = Q /(Q + F + E ) şi a cererii de frig (γ F = F /(Q + F + E ) ) .

∆w

0,3
γQ
0,2

γF
0,1
γQ ,γF

0 0,2 0,4 0,6 0,8


Fig. 13.70. Dependenţa economiei relative de combustibil (∆w) de indicii de structură ai
producţiei de căldură (γQ) şi de frig (γF).

Se constată că economia relativă de combustibil (∆w) creşte pe măsură ce creşte


ponderea cererii de căldură şi de frig, în cererea totală, faţă de aceea de energie
( )
electrică γ E = 1 − ( γ Q + γ F ) .
Notă: în lucrarea [13.39], autorul ajunge la o expresie similară pentru ∆w cu
aceea prezentată mai sus, în care evidenţiază dependenţa de aceiaşi factori
principali.
TRIGENERAREA 867

13.9.3.3. Economia de energie primară realizată în cazul


CTG, faţă de producerea în cogenerare a căldurii
şi energiei electrice şi separată a frigului
Fig. 13.71. prezintă schema de principiu a soluţiei în care energia electrică (E) şi
căldură (Q) sunt produse de o CTG, iar frigul (F), de IFC.S antrenate cu energie
electrică din SEE.
Conturul CTG

E
*
E cg *
E ncg
*
W ICG
*
Q r Q
ICG IRC
*
WCCG Q rcg
*
W IRC

* *
W ITV Q ITV
ITV

WE.IFC.S F
F
IFC.S

Conturul ansamblului
(CCG+IFC.S)
Fig. 13.71. Schema de principiu a producerii energiei electrice (E) şi a căldurii (Q) într-o
CCG, iar a frigului (F) în IFC.S antrenate cu energie electrică din sistem.
Unde: WCCG - consumul de energie primară al CCG; WE.IFC.S - consumul de
energie electrică din SEE, pentru antrenarea IFC.S. Restul notaţiilor, cu (*),
sunt similare celor utilizate în fig.13.62., fără (*).

• Ipoteza de bază avută în vedere în comparaţie, este: în ambele variante se


produc aceleaşi cantităţi de energie utilă (E, Q şi F), cu aceeaşi structură
( γ E , γ Q , γ F – v. relaţiile (13.130)...(13.132)).
• Consumul total de energie primară pentru producerea celor trei forme de
energie utilă, este:
*
Wsep = WCCG + WE.IFC.S [kWh] , (13.164)
în care, conform fig. 13.71.:
WCCG = WICG
*
+ WIRC
*
+ WITV
*
[kWh] , (13.165)
* * *
unde WICG , WIRC , W ITV au semnificaţiile lui WICG , WIRC şi respectiv WITV din
fig. 13.62.
868 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

*
Similar relaţiei (13.99), WICG este dat de:
*
WICG = WEncg
*
+ WEQcg
*
[kWh] , (13.166)

Atunci, relaţia (13.164) devine:


*
Wsep = WEncg
*
+ WEQcg
*
+ WIRC
*
+ WITV
*
+ WE .IFC.S [kWh] , (13.167)

Similar relaţiilor (13.137)...(13.143), se pot scrie:


*
E ncg
*
WEncg = [kWh] , (13.168)
η*ncg
*
Ecg + Qcg
*
*
WEQcg = [kWh] , (13.169)
η*cg

QS*.IRC
*
WIRC = [kWh] , (13.170)
η*S .IRC
*
QITV
*
WITV = [kWh] (13.171)
η*ITV
şi
F
WE.IFC.S = [kWh] , (13.172)
COPIFC.S ∗ η SEE

unde COPIFC .S este valoarea medie a COP (pe perioada avută în vedere), pentru
IFC.S.
Ţinându-se seama de relaţiile (13.168)...(13.172), expresia (13.167) devine:
*
Encg *
Ecg +Qcg
*
QS*.IRC QITV
*
F
*
Wsep = + + + + [kWh] . (13.173)
ηncg
*
ηcg
*
ηS.IRC ηITV COPIFC.S∗ηSEE
* *

• Economia absolută de energia primară ( ∆W * ) realizată în cazul CTG,


faţă de soluţia separată de tipul (CCG + IFC.S), similar relaţiei (13.156), este:

∆W * = Wsep
*
− WCTG [kWh] . (13.174)

Ţinându-se seama de relaţiile (13.155) şi (13.173), expresia (13.174) devine:


TRIGENERAREA 869

 Encg Encg   Ecg + Qcg Ecg + Qcg   Q*


 +  S .IRC − QS .IRC  +
* * *

∆W = * −
*
+ −
η ηncg   ηcg   η* ηS .IRC 
  ηcg
*
 ncg   S .IRC
 Q* Q   F FIFA.V FIFC.V 
+  *ITV − ITV + − − 
η   COPIFC.S ∗ ηSEE COPIFA.V ∗ ηB.IFA.V COPIFC.V ∗ ηSEE 
 ITV ηITV   
[kWh] . (13.175)

Notând cu:

*
E ncg E ncg
A= − , (13.176)
η*ncg η ncg

*
Ecg + Qcg
*
Ecg + Qcg
B= − , (13.177)
η*cg ηcg

QS*.IRC QS .IRC
C= − , (13.178)
η*S .IRC η S .IRC

*
QITV QITV
D= − , (13.179)
η*ITV η ITV

F FIFA.V FIFC.V
G= − − , (13.180)
COPIFC.S ⋅ ηSEE COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V COPIFC.V ⋅ ηSEE

atunci, relaţia (13.175) devine:

∆W * = A + B + C + D + G [kWh] , (13.181)

în care η*ncg , η*cg , η*S .IRC , η*ITV au semnificaţiile respective ale


ηncg , ηcg , η S .IRC , η ITV pentru cazul (CCG +IFC.S).

Tabelul 13.27 prezintă expresiile mărimilor din relaţiile (13.176)...(13.181),


ţinându-se seama de notaţiile din fig. 13.62. (pentru cazul TCG) şi din fig. 13.71.
(pentru cazul CCG + IFC.S), în care notaţiile cu (*) corespund soluţiei
(CCG + IFC.S), având semnificaţiile similare notaţiilor utilizate în cazul soluţiei
CTG.
870 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea V)

13.8.4. Acumularea frigului în sistemele de alimentare centralizată cu frig – SACF 830


13.8.4.1. De ce acumularea de frig? ......................................................................830
13.8.4.2. Avantaje şi inconveniente ale acumulării frigului ..................................831
13.8.4.3. Tehnologii de stocare a frigului .............................................................833
13.8.4.4. Încadrarea instalaţiilor de acumulare a frigului în acoperirea curbei de
sarcină ...................................................................................................................841
13.8.4.5. Eficienţa economică a stocării frigului ...................................................844
13.9. Eficienţa tehnico-economică a trigenerării ...........................................................847
13.9.1. Elemente generale .........................................................................................847
13.9.2. Indicatorii tehnici caracteristici trigenerării ...................................................848
13.9.2.1. Fluxurile de energie din cadrul unei centrale de trigenerare – CTG ......848
13.9.2.2. Ecuaţiile de bilanţ energetic dintr-o CCG ..............................................850
13.9.2.3. Indicatorii tehnici caracteristici CTG .....................................................853
13.9.2.4. Eficienţa energetică globală a CTG........................................................855
13.9.3. Economia de energie primară realizată în cazul trigenerării..........................861
13.9.3.1. Ipoteze ....................................................................................................861
13.9.3.2. Economia de energie primară realizată în cazul CTG faţă de producerea
separată a celor trei forme de energie ....................................................................862
13.9.3.3. Economia de energie primară realizată în cazul CTG, faţă de producerea
în cogenerare a căldurii şi energiei electrice şi separată a frigului ........................867
870 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Expresiile mărimilor utilizate pentru calculul lui ∆W *


Tabelul 13.27
Nr. Expresiile, pentru:
Mărimea U.M.
crt. soluţia cu CTG soluţia cu (CCG + IFC.S)
1 2 3 4 5
(13.182) *
1. Q rcg kWht Qrcg = α Q ⋅ Q Qrcg = α *Q ⋅ Q (13.183)
* *
Qcg = Qrcg / xr (13.184) Qcg = Qrcg / xr (13.185)
2. Qcg kWht αQ ⋅ γ Q ⋅ (E + Q + F ) α*Q ⋅ γ Q ⋅ ( E + Q + F )
(13.186) *
Qcg = Qcg = (13.187)
xr xr*
o * o∗ *
Ecg = ycg ⋅ Qcg (13.188) Ecg = y cg ⋅ Qcg (13.189)
o o*
3. Ecg kWhe ycg ⋅ αQ ⋅ γQ (E + Q + F ) * ycg ⋅ α *Q ⋅ γ Q ( E + Q + F )
Ecg = (13.190) Ecg = (13.191)
xr xr*

E ncg = E − E cg + E IFC . B (13.192) * *


Encg = E − Ecg (13.193)
  y 0 ⋅ α Q  
1 − γ Q ⋅  1 + cg − o*
  xr     y cg ⋅ α *Q 
4. E ncg kWhe E ncg =     ⋅ (E + Q + F )
*
E ncg = 1 − γ F − γ Q ⋅ 1 +  ⋅ (E + Q + F )
  α F ⋅ β IFC . B     x r* 
 − γ F ⋅  1 −    
  COP IFC . B   (13.195)
(13.194)
TRIGENERAREA 871

Tabelul 13.27 (continuare 1)


1 2 3 4 5
QS.IRC = αQ.SIRC ⋅ Q (13.196) QS*.IRC = α*Q.SIRC ⋅ Q (13.197)
QS .IRC = (E + Q + F ) ⋅ γ Q ⋅ α Q.SIRC (13.198) QS*.IRC = (E + Q + F ) ⋅ γ Q ⋅ α*Q.SIRC (13.199)
5. QS .IRC kWht
unde: α Q.SIRC = QS .IRC / Q (13.200) unde: α *Q.SIRC = QS*.IRC / Q (13.201)

* *
QITV = Q − (Qrcg + QS.IRC + QIFA.B ) (13.202) Q ITV = Q − ( Q rcg + Q S* . IRC ) (13.203)
γQ ⋅ (1−αQ −αQ.SIRC) +   α*
Q

6. Q ITV kWht   *
QITV =  γF ⋅ αF ⋅ (1−βIFC.B )  ⋅ (E +Q+ F) (13.204) QITV = γQ ⋅(E+Q+F)⋅ 1− * +α*Q.SIRC (13.205)
+   xr 
 COP    
 IFC.B 
FIFA.V = FV − FIFC.V (13.206)
7. FIFA.V kWhf FIFA.V = γ F ⋅ ( E + Q + F ) ⋅ (1 − β IFC.V ) (13.207) -

FIFC.V = FV ⋅ β IFC.V (13.208)


8. FIFC.V kWhf FIFC.V = γ F ⋅ ( E + Q + F ) ⋅ (1 − α F ) ⋅ β IFC.V -
(13.209)
o 
(1
E + Q + F  γQ ⋅ ycg γ ⋅ α ⋅β
9. A kWh A= ⋅ ⋅ αQ − α*Q + F F IFC.B 
( ) (13.210)
ηncg  xr COPIFC.B 
 
872 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.27 (continuare 2)


1 2 3 4 5
o
(2
γ Q ⋅ ( y cg + 1)
10. B kWh B = ( E + Q + F ) ⋅ α *Q − α Q ⋅
( ) (13.211)
η cg ⋅ x r

(3
γQ
11. C kWh C = (E + Q + F ) ⋅ ⋅ α *Q . SIRC − α Q . SIRC
( ) (13.212)
η S . IRC
 α*Q   γ ⋅ α ⋅ (1−β 
(4 E + Q+ F   IFC.B )  (13.213)
12. D kWh D= ⋅ γQ ⋅ αQ −  + αQ.SIRC −α*Q.SIRC  + F F
( ) 
ηITV   xr   COPIFC.B
    

 1  1 (1 − α F ) ⋅ βIFC.V  (1 − α F ) ⋅ (1 − β IFC.V )  (13.214)


13. G kWh G = (E + Q + F ) ⋅ γ F ⋅  ⋅ − − 
η
 SEE  COP IFC.S COPIFC.V  COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V 

Notă: pentru ca ∆W * să nu fie influenţată de alte elemente, decât cele determinate de producerea frigului, s-au considerat
1) o o* 2)
că în ambele soluţii se utilizează aceleaşi ICG. Ca urmare: ηncg = η*ncg ; ycg = ycg ; xr = xr* ; ηcg = η*cg ;
3) 4)
η S .IRC = η*S .IRC η ITV = η*ITV .
TRIGENERAREA 873

• Economia relativă de energie primară ( ∆W * ) realizată în cazul CTG, faţă


de soluţia (CCG + IFC.S) este:
∆W *
∆w* = * (13.215)
Wsep
Ţinându-se seama de relaţiile (13.183)...(13.205) şi de nota de subsol la tabelul
13.27, expresia (13.173) devine:
   y o ⋅ α *Q   
 1 1 − γ F − γ Q ⋅  1 + cg + 
 η ncg   xr  
    
   
1 αQ ⋅ γQ
( )
*
 
*
W sep = ( E + Q + F ) ⋅ +  ⋅ ⋅ y cg
o
+ 1  + γ Q ⋅ α *Q .SIRC + γ Q ⋅ (13.216)
  η cg xr  
 
   α *Q  γF 
⋅ 1 −  + α Q .SIRC   + 

   r x   COP IFC . S ⋅ η SEE 

Avându-se în vedere expresia (13.181), în care se ţine seama de relaţiile
(13.210)...(13.214) şi de expresia (13.216) atunci, conform relaţiei (13.215),
se poate stabili relaţia finală pentru calculul lui ∆w* . Analiza sa arată că:
a) nu depinde de valoarea absolută a totalului energiei livrată util, (E + Q +F);
b) depinde de structura totalului energiei livrată util, γ Q şi γ F ;
c) depinde de indicatorii tehnici ce caracterizează performanţele energetice ale
o
ICG utilizate: ycg , xr , ηcg , η ncg , η S .IRC ;
d) depinde de modul de dimensionare a CCG şi CTG:
α Q , α *Q , α Q.SIRC , α *Q.SIRC ;
e) depinde de performanţele energetice ale instalaţiilor frigorifice utilizate în
soluţia (CCG +IFC.S) şi respectiv CTG: COPIFC.S , COPIFC.B , COPIFC.V , COPIFA.V ;
f) depinde de eficienţa energetică a surselor de energie utilizate la antrenarea
IFC.S, IFC.V şi respectiv IFA.V: η SEE şi η B.IFA.V
În funcţie de valorile simultane ale acestor mărimi, va rezulta ∆w* >< 1,
adică soluţia de CTG este mai eficientă energetic, sau nu, faţă de soluţia
(CCG + IFC.S).

13.9.4. Eficienţa economică a trigenerării


13.9.4.1. Aspecte generale
• Scopul analizei eficienţei economice a soluţiei de trigenerare este, în general,
de a arăta dacă şi în ce condiţii, soluţia respectivă este rentabilă economic. Aceasta
se poate stabili prin comparaţie cu alte alternative de producere a energiei electrice,
căldurii şi frigului (v. § 13.9.3. – ca exemplu) sau, pentru a stabili dacă investiţia în
874 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

soluţia de trigenerare, avută în vedere, este eficientă economic sau nu.


De asemenea, atunci când tehnic sunt posibile mai multe variante de trigenerare,
analiza economică poate avea ca scop stabilirea variantei optime şi a condiţiilor în
care aceasta este rentabilă.
• Contextul analizei eficienţei economice a soluţiei de trigenerare este
determinat de situaţia iniţială de la care se pleacă şi de cadrul acestei analize.
Aceasta se poate face din mai multe puncte de vedere:
1. din punctul de vedere al anvergurii analizei se poate considera:
a) numai sursa de producere a energiei;
b) ansamblul sursă - transport - distribuţie a celor trei forme de energie
produse;
2. din punctul de vedere al stadiului alimentării cu căldură al arealului
avut în vedere: există, sau nu, un sistem centralizat de alimentare cu căldură bazat
pe o centrală de cogenerare;
3. din punctul de vedere al energiei primare avută la dispoziţie: tipul
(clasică şi/sau regenerabilă, ori deşeu) şi disponibilitatea sa în timp.
• Factorii care influenţează eficienţa economică a soluţiei de trigenerare
sunt în principal:
– mărimea, structura şi evoluţia în perspectivă a cererilor de energie electrică
(E), frig (F) şi căldură (Q);
– tehnologiile şi performanţele termodinamice aferente, utilizate ca instalaţii
de cogenerare (ICG) şi pentru producerea frigului (IF)
– investiţiile iniţiale necesare realizării centralelor de trigenerare (CTG);
– valorile şi evoluţia în timp a preţului energiei primare utilizată şi a energiei
electrice cumpărată/vândută, în contextul pieţei;
– emisiile poluante, taxele eferente acestora, ca şi „bonusurile” acordate
pentru reducerea emisiilor de CO2.
• Ipotezele avute în vedere la calculele de eficienţă economică, se referă la:
– restricţiile termodinamice şi tehnologice impuse de ICG şi IF, în funcţie de
tipul acestora;
– scenariile posibile de funcţionare în cursul anului. pentru acoperirea
simultană a celor trei cereri de energie: E, Q, şi F;
– scenariile posibile privind structura formelor de energie primară consumate
şi preţurile acestora;
– scenariile posibile de variaţie în timp ale preţului energiei electrice
vândute/cumpărate;
– restricţiile impuse de piaţă;
– restricţiile impuse de mediu.

13.9.4.2. Criterii de analiză


Criteriile aplicate pentru stabilirea eficienţei soluţiei de trigenerare se împart în
două categorii:
a) cele care arată ierarhizarea soluţiilor alternative analizate;
TRIGENERAREA 875

b) cele care arată că investiţia în soluţia analizată este, sau nu, rentabilă.
Din prima categorie fac parte criteriul „termenului de recuperare” brut (TRB),
sau actualizat (TRA). El presupune în prealabil o analiză energetică comparativă,
bazată pe criteriile: eficienţei energetice (EFEN) şi/sau al economiei de energie
primară consumată – absolută (∆W) sau relativă (∆w) – între soluţiile alternative
studiate, faţă de una considerată de referinţă (v. §. 13.9.2.4. şi § 13.9.3.).
Este de remarcat faptul că, întotdeauna este de aşteptat ca „optimul energetic”
să difere de „optimul economic”, ultimul fiind cel decisiv.
Din a două categorie face parte criteriul venitului net actualizat (v. cap. 21.).

13.9.4.3. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare – CTG


În cele ce urmează se prezintă rezultatele unor analize complexe ale eficienţei
energo-economice, referitoare la centralelor de trigenerare (CTG). Ele au în vedere
fie numai variantele alternative de instalaţii frigorifice [13.40], fie şi tipul de CCG
utilizată, inclusiv condiţiile de proiectare a acesteia [13.41].
În continuare se prezintă mai în detaliu analiza făcută de autori în lucrarea
[13.40] care, printre multe altele, poate fi considerată de referinţă, sub aspectul
ipotezelor şi al variantelor considerate, raportându-se totodată la condiţiile
calitativ - cantitative ale unui consumator tip, cum este cel al marilor complexe
spitaliceşti.
Printre ipotezele avute în vedere, sunt de remarcat:
a) se urmăreşte în special stabilirea variantei optime de asigurare a cererii de
frig;
b) toate instalaţiile utilizate sunt noi – inclusiv cele de cogenerare – excluzând
soluţia retehnologizării unei CCG existente sau a încorporării IF într-o CCG
existentă;
c) soluţia de referinţă este considerată soluţia separată, în care energia electrică
este preluată din SEE, iar căldura şi frigul sunt asigurate de un generator de gaze
fierbinţi, care foloseşte gazul metan;
d) soluţiile alternative de IF, utilizate sunt:
• V.1 (de referinţă) şi V.2: IFC alimentate cu energie electrică din ICG
ale CCG şi/sau din SEE, în funcţie de balanţa momentană de energie electrică,
între aceea produsă de ICG şi aceea necesară (E) la „gardul” CCG – IFC.ICG –,
cu o capacitate de 2 ∗ 250 kWf;
• V.3: IFC care foloseşte ca sursă de căldură în condensator, căldură
preluată de la ICG - IFC.Rec , cu o capacitate de 2 ∗ 250 kWf;
• V.4: pompe de căldură reversibile, alimentate cu energie electrică –
PCE.Rev, cu o capacitate de 2 ∗ 250 kWf;
• V.5: IFA, care folosesc direct căldura dezvoltată prin arderea gazului
metan – IFA.G cu o capacitate de 2 ∗ 281 kWf;
• V. 6: IFA care utilizează pentru „antrenare” căldura sub formă de apă
fierbinte, disponibilă de la ICG ale CCG, iar pentru completare, la nevoie, un
876 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

cazan clasic de apă fierbinte, pe gaz metan – IFA.Af, cu o capacitate de


1 ∗ 515 kWf.
e) curbele tip de variaţie zilnică ale cererilor de energie electrică, frig şi căldură
– v. fig. 13.72. – care corespund celor 3 perioade anuale caracteristice unui spital
(unde frigul este majoritar pentru climatizare): iarna (150 zile/an), intersezon
(125 zile/an) şi vara (90 zile/an;);

[kW] vara
600 frig intersezon

500 iarna
a.
400

300
energie
200 electrică

100
0
0 4 8 12 16 20 24 [ore/zi]

[kWt]

1200 iarna
1000
800 intersezon b.
600
400
vara
200
0
0 4 8 12 16 20 24 [ore/zi]
TRIGENERAREA 877

[kWh]
500
frig
400 c.

300 căldură
electric
200

100

0
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
[h/an]

Fig. 13.72. Variaţiile zilnice „tip” ale cererii de energie electrică şi frig (a), respectiv de
căldură (b) şi curbele clasate anuale corespunzătoare (c).

f) structura cererilor maxime de energie, sub formă de:


– energie electrică, 280 kWe ;
– căldură: pentru încălzire, total , 1150 kWt
din care încălziri tehnologice, 400 kWt ;
– climatizare generală 500 kWf ;
g) scenariile de funcţionare – acoperirea simultană a curbelor clasate anuale ale
celor trei forme de energie livrate, rezultate din experienţa de exploatare a CCG,
au fost:
• S.1, urmează cererea electrică – 5200 h/an – E.TOTAL;
• S.2, urmează cererea electrică numai pe durata zilnică a tarifului de vârf
pentru aceasta – 3026 h/an – E.PARŢIAL;
• S.3, urmăreşte cererea de căldură – 7400 h/an – Q.TOTAL;
• S.4, urmăreşte cererea de căldură, cu ICG din CCG, pe durata zilnică a
tarifului de vârf pentru energia electrică – 3202 h/an – Q.PARŢIAL;
• S.5, ICG funcţionează tot timpul – 8100 h/an – ICG.TOTAL;
• S.6, ICG funcţionează pe durata zilnică a tarifului de vârf pentru energia
electrică – 3250 h/an – ICG. PARŢIAL;
h) ca ICG s-a considerat un MAI pe gaz metan, de 330 kWe şi ca ITV s-au avut
în vedere 3 cazane ∗ 575 kWt/buc. pe gaz metan. În toate scenariile s-a avut în
vedere că la sarcini electrice sub 50% din valoarea puterii nominale, MAI se
opreşte, din considerente de funcţionare stabilă;
i) în orice moment, cererea de căldură şi de energie electrică este asigurată cu
prioritate de ICG; când producţia ICG este insuficientă şi/sau ele nu funcţionează,
878 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

diferenţa de cerere de căldură este preluată de cazanele de apă fierbinte, iar aceea
de energie electrică este livrată de SEE;
j) în cazul scenariilor S.3 - S.6, în perioadele în care producţia de energie
electrică depăşeşte cererea spitalului, diferenţa este vândută pe piaţa energiei
electrice.
Criteriile avute în vedere pentru stabilirea variantei optime de IF au fost:
eficienţa energetică totală (EFEN), economia relativă de energie primară (∆w) şi
termenul de recuperare brut (TRB). Rezultatele calculelor, sunt prezentate în
tabelul 13.28. [13.40], în care (V1) s-a considerat de referinţă, randamentul
producerii energiei electrice la nivelul SEE s-a luat η SEE = 0,5 , iar cel al
producerii căldurii în CT, ηCT = 0,9 .
Valorile lui EFEN , ∆w şi TRB (în ani) pentru variantele B...F,
în scenariile S.1...S.6
Tabelul 13.28
Nr. Variante de CTG
Scenariul de funcţionare Indicatorul
crt. V.2 V.3 V.4 V.5 V.6
EFEN 0,74 0,74 - (1 0,74 0,76
S.1:
1. ∆w 0,11 0,11 - (1 0,11 0,12
E.TOTAL
TRB 5,1 4,1 - (1 10,9 17,8
EFEN 0,76 0,76 - (1 0,76 0,77
S.2:
2. ∆w 0,12 0,12 - (1 0,12 0,12
E.PARŢIAL
TRB 2,6 2,3 - (1 3,6 3,8
EFEN 0,77 0,77 0,77 0,77 0,79
S.3:
3.
Q.TOTAL ∆w 0,15 0,15 0,15 0,15 0,16
TRB 3,0 2,7 3,2 4,1 4,6
EFEN 0,79 0,79 0,79 0,79 0,80
S.4:
4. ∆w 0,16 0,16 0,16 0,16 0,17
Q. PARŢIAL
TRB 2,2 2,0 2,3 2,8 2,7
EFEN 0,71 0,71 0,71 0,71 0,73
5. S.5: ICG - TOTAL ∆w 0,10 0,10 0,10 0,10 0,12
TRB 3,2 2,8 3,5 4,3 5,4
EFEN 0,77 0,77 0,77 0,77 0,78
6. S.6: ICG - PARŢIAL ∆w 0,15 0,15 0,15 0,15 0,16
TRB 2,2 2,0 2,3 2,9 2,7
1)
Notă: – TRB nu are sens fiind <0.
Analiza tabelului 13.28 conduce la următoarele constatări:
a) în cadrul aceluiaşi scenariu de funcţionare, indiferent de acesta (S.1...S.6),
conform criteriilor energetice (EFEN şi ∆w) varianta optimă este V.6 (cu IFA.Af),
dar din punct de vedere economic (TRB), varianta optimă este V.3 (cu IFC.Rec),
urmată îndeaproape de V.2 (cu IFC.ICG);
b) în cadrul aceleiaşi variante de IF (V.2...V.6), din punctul de vedere al
tuturor criteriilor considerate (EFEN, ∆w şi TRB), scenariile optime de funcţionare
ale CTG sunt S.4 – Q.PARŢIAL şi S.6 – ICG. PARŢIAL. Apropiată, ca
performanţe, de acestea se situează S.2 – E. PARŢIAL. Cu alte cuvinte în toate
TRIGENERAREA 879

variantele de IF avute în vedere, scenariile de funcţionare de tip „PARŢIAL” sunt


mai eficiente decât cele de tip „TOTAL”;
c) în general, indiferent de varianta de IF, scenariul de funcţionare după căldură
este mai eficient decât cel după energia electrică.
d) din punct de vedere al variantei de IF (V.2...V.6) simultan cu cel al
scenariilor de funcţionare anuală (S.1...S.6), soluţia optimă economic şi energetic
este V.3 în scenariul S.4, urmată foarte aproape de V.3 în scenariul S.6.
Sub aspectul efectelor variaţiei pe termen mediu şi lung al preţului de
cumpărare a gazului metan şi al energiei electrice, se constată că: mărirea preţului
gazului metan favorizează toate variantele de IF bazate pe antrenarea electrică
(IFC şi PCE.rev), în timp ce creşterea preţului de cumpărare a energiei electrice din
SEE le dezavantajează [13.41].

13.10. Trigenerarea şi mediul


13.10.1. Problemele de mediu ale trigenerării
Trigenerarea reprezintă una din soluţiile de creştere a eficienţei producerii
energiei, aşa cum s-a arătat în § 13.9. Faţă de această evidenţă se pun două întrebări
de bază:
1) care este impactul asupra mediului, dacă frigul, căldura şi energia electrică ar
fi produse pe scară largă în cadrul soluţiei de trigenerare?
2) odată cu creşterea ponderii trigenerării, cât de mult se va reduce emisia de
CO2 şi ce va reprezenta aceasta în contextul controlului schimbărilor climatice?
Răspunsurile la aceste întrebări presupun în primul rând o evaluare corectă a
emisiei de CO2, determinată de aplicarea soluţiei de trigenerare.

13.10.2. Evaluarea impactului trigenerării asupra efectului de seră


Pentru evaluarea impactului trigenerării asupra emisiei de CO2, trebuie ţinut
seama de structura tehnologică a sa, ca fiind formată din două subansamble
integrate, reprezentate de tehnologia de cogenerare, plus aceea de producere a
frigului.

13.10.2.1. Efectul de seră al cogenerării


Pentru o instalaţie de cogenerare (ICG) care produce în regim de cogenerare
energia electrică Ecg şi cantitatea de căldură Qcg , consumând energia primară
Wcg , conform cap. 7, se pot defini: randamentul electric în cogenerare,
(η el
cg )
= E / Wcg şi randamentul global în cogenerare η g .cg = ( Ecg + Qcg ) / Wcg .
În condiţiile respectării unei emisii specifice de CO2, em CO2, raportată la kWh
de energie primară consumată, atunci cantitatea de CO2 emisă în urma funcţionării
în cogenerare, este:
cg
EM CO = Wcg ⋅ emCO2 [CO2] (13.217)
2
880 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul producerii separate a aceloraşi cantităţi de energie electrică (Ecg) şi


căldură (Qcg), emisia absolută de CO2 ar fi:
Q
sep
EM CO = E ⋅ emCO
el
+ ⋅ emCO2 [CO2] (13.218)
2 2
ηCT
el
unde emCO 2
este emisia de CO2 la producerea separată a energiei electrice,
în CO2/kWhe; ηCT – randamentul CT.
Atunci raportul REM CO2 între soluţia separată şi cogenerare este:
sep
EM CO el
emCO η g .cg − ηel
cg
REM CO2 = 2
= ηel
cg ⋅ 2
+ (13.219)
cg
EM CO emCO2 ηCT
2

Economia relativă de emisie de CO2 realizată în cazul cogenerării, faţă de


producerea separată este dată de:
sep
EM CO − EM CO
cg
1
∆emCO2 = 2
sep
2
= 1− (13.220)
EM CO REM CO2
2

Din relaţia (13.220) rezultă condiţia ca soluţia de cogenerare să conducă la


reducerea emisiei de CO2, faţă de producerea separată ( ∆emCO2 > 0 sau
REM CO2 < 1 ). Ca urmare, din corelarea relaţiei (13.220) cu (13.219) rezultă:
el
emCO 1 η g ⋅cg − ηel
cg
2
> − (13.221)
emCO2 ηel
cg ηCT

unde η g ⋅cg şi ηel


cg depind de tehnologia de cogenerare utilizată şi de încărcarea
medie a acestora, în perioada de referinţă avută în vedere (în general, un an).
Astfel, tabelul (13.29) şi fig. 13.73. prezintă valorile caracteristice ale
( ηel
cg , η g ⋅cg , REM CO2 , ∆emCO2 ), pentru diversele tehnologii de ICG (turbine cu abur
(TA), turbine cu gaze (TG), motoare cu ardere internă (MAI) şi ciclu mixt TG/TA),
respectiv dependenţa : ∆emCO2 = f ηel
cg [13.44]. ( )
Se constată că REM CO2 şi ∆emCO2 cresc mai ales odată cu creşterea
randamentului producerii energiei electrice în regim de cogenerare al ICG ( ηel
cg ) şi
odată cu creşterea randamentului global al soluţiei de cogenerare ( η g⋅cg ), respectiv
cu reducerea randamentului CT ( ηCT ).
TRIGENERAREA 881

Economia de emisii de CO2, în funcţie de tehnologia de cogenerare, pentru


el
emCO 2
/ emCO2 = 3
Tabelul 13.29
REM CO2
Nr. crt.
Tehnologia
ηel
cg (%)
η g .cg (%) ∆emCO2 (%)
ICG (cantit. de CO2)
1. TA 15 75 1,11 10
2. TG 30 70 1,34 25
3. MAI 40 75 1,58 37
4. TG/TA 50 80 1,83 45

80

∆em CO2
[%] 60

3
40 1 2

4 5
20

6
0
20 40 60 80
el
ηcg [%]
–20

Fig. 13.73. Dependenţa economiei relative de CO2 - ∆em CO2 - realizată în cogenerare în
funcţie de randamentul η el
cg , pentru curbele:
1- el
emCO / emCO2 = 3 şi ηg.cg = 85%;
2

el
2 - emCO / emCO2 = 3 şi ηg.cg = 75%;
2

el
3 - emCO / emCO2 = 2 şi ηg.cg = 85%;
2

el
4 - emCO / emCO2 = 2 şi ηg.cg = 75%;
2

el
5 - emCO / emCO 2 = 1,5 şi ηg.cg = 85%;
2

el
6 - emCO / emCO2 = 1,5 şi ηg.cg = 75%;
2
882 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din tabelul 13.29 şi fig. 13.73. rezultă următoarele concluzii:


a) cogenerarea este cu atât mai eficientă, din punctul de vedere al economiei de
el
emisii de CO2, cu cât raportul emisiilor specifice emCO 2
/ emCO2 este mai ridicat.
Aceasta corespunde ţărilor cu o eficienţă energetică redusă şi în cazul în care
celelalte tipuri de centrale electrice (în afara celor de cogenerare) sunt utilizate
numai pe durata orelor de vârf de consum electric;
b) utilizarea CCG pentru a înlocui centralele clasice vechi, poate aduce o
contribuţie importantă (de 25-30%) la reducerea emisiilor de CO2; această reducere
este cu atât mai mare, cu cât actualele centrale electrice clasice produc energie
electrică cu randamente mai mici;
c) sub aspectul emisiei de CO2, se poate spune că soluţia de cogenerare nu este
„prietenoasă”, atunci când CTE clasice produc energie electrică pe baza energiei
regenerabile, sau din energie nucleară. În ţările unde are loc acest lucru, prioritatea
o constituie utilizarea energiilor regenerabile şi/sau nucleare, iar CCG trebuie
utilizate numai pentru înlocuirea centralelor electrice clasice, pe combustibili fosili;
d) un caz aparte, în care cogenerarea este cea mai „prietenoasă” cu mediul, îl
constituie cel în care energia electrică produsă de CCG se bazează pe
biocombustibili (biogaz, deşeuri etc).

13.10.2.2. Efectul de seră al trigenerării


În sistemele centralizate de alimentarea cu căldură a consumatorilor urbani şi a
celor similari, cogenerarea este folosită mai ales pentru încălzirea spaţiilor şi numai
o cotă mică (de cca. 10...15%) este destinată preparării apei calde. Pe timpul verii,
în schimb poate apare necesară climatizarea, care apelează la soluţia de trigenerare.
Problema dificilă care apare însă, în acest ultim caz, îl constituie faptul că în
majoritatea climelor, vara, consumul de energie pentru condiţionarea aerului este
mult mai mare decât cel pentru încălzire pe timp de iarnă.
În plus, climatizarea foloseşte adesea instalaţii frigorifice cu compresie
mecanică de vapori, antrenate electric. Aceasta măreşte consumul de energie
electrică în cursul verii şi totodată conduce la creşterea vârfurilor de consum
electric, destabilizând balanţa de energie electrică a reţelelor electrice, faţă de
condiţiile avute în vedere la proiectarea lor, cum a fost cazul recent din California.
Ca urmare, există două argumente suplimentare în favoarea trigenerării:
– unul determinat de reţelele electrice, atunci când cererea de aer condiţionat
este mare;
– al II-lea îl constituie reducerea emisiilor de CO2, ceea ce va constitui obiectul
analizei de mai jos.
Ipoteza de bază considerată în continuare o constituie faptul că în calitate de IF
se va considera o IFA „antrenată” de căldura produsă de ICG, neţinându-se seama
de căldura livrată ca atare consumatorilor din aceleaşi ICG. Adică ICG produc
numai energie electrică şi căldură pentru antrenarea IF.
TRIGENERAREA 883

În aceste condiţii se definesc randamentele ηel


cg = E / W , η g .cg = ( E + Q ) / W şi
randamentul global în trigenerare (pentru Q = 0, conform ipotezei de mai sus):
η g .tg = ( E + F ) / W , unde F = QIFA ⋅ COPIFA în care QIFA este căldura produsă de
ICG pentru antrenarea IFA; COPIFA – COP al IFA. De aici rezultă că:
η g .tg = η g .cg + (η g .cg − η el ) ⋅ (COPIFA − 1) (13.222)
Emisia de CO2 datorată centralei de trigenerare (CTG), este dată de:
tg
EM CO = W ⋅ emCO 2 [cantitate de CO2] (13.223)
2

Dacă E şi F ar fi produse în soluţia separată, în care (E) ar fi produsă din CTE


clasice şi frigul (F) ar fi produs de IFC cu COPIFC, atunci emisia de CO2 aferentă
soluţiei separate numai pentru producerea lui (E) şi (F), este:
F
ind
EM CO = E.emCO
el
+ ⋅ emCO
el
[cantitate de CO2] (13.224)
2 2
COPIFC 2

La aceste emisii indirecte se adaugă emisiile de CO2 datorate scurgerilor de


agent frigorific din IFC, dată de:
dir
EM CO 2
= Ga. f ⋅ β a. f ⋅ GWPa. f [cantitate de CO2] (13.225)
în care Ga. f este cantitatea de agent frigorific din IFC; β a. f – cota anuală a
scurgerilor de agent frigorific din IFC; GWPa. f – potenţialul global de încălzire
(„global potential warming”) al agentului frigorific din IFC.
Conform [13.44] pentru halocarbonaţi, GWPa. f este ridicată (cca. 1500 kg
CO2/kg.refrigerent), iar β a. f poate fi de asemenea ridicată (cca. 10% sau chiar mai
mult). În aceste condiţii, contribuţia emisiei directe de CO2, la emisia totală a IFC
poate constitui o contribuţie importantă. Pentru noile IFC valorile lui β a. f se
dir
preconizează a se ajunge sub 1%, astfel încât contribuţia emisiei directe ( EM CO 2
)
va fi mică putând fi neglijată.
ind
Ca urmare, raportul între emisia indirectă de CO2 din soluţia separată ( EM CO 2
)
şi aceea aferentă ICG, este dată de:
ind el el
EM CO emCO F emCO
ind
REM CO = 2
= ηel
cg ⋅ 2
+ ⋅ 2
(13.226)
2 cg
EM CO emCO2 COPIFC ⋅ W emCO2
2

sau:

[ ( )] em
el
CO2
ind
REM CO = η el
cg + γ ⋅ η g .cg − ηcg ⋅
el
(13.227)
2
em CO2
tot
iar REM CO 2
este dat de:
884 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

[ ( )] em
el
CO2
tot
REM CO = REM CO
ind
+ REM CO
dir
= η el
cg + γ η g .cg − η cg ⋅
el
+ REM CO
dir
2 2 2
em co2
2

(13.228)

unde: γ = COPIFA / COPIFC (13.229)


Condiţia ca soluţia de trigenerare să conducă la o emisie totală de CO2 mai mică
decât în cazul soluţiei separate , este ca:
tot
REMCO 2
>1 (13.230)
ceea ce înseamnă de fapt,
ind
REMCO 2
>1 (13.231)
care, conform relaţiei (13.227), conduce la:
el
emCO 1
>
( )
2
(13.232)
emCO2 η el
cg + β ⋅ η g .cg − η el
cg

Tabelul 13.30 prezintă valorile economiei absolute (REM ) ind


CO2 şi relative
∆emCO
tg
, realizată în cazul trigenerării, faţă de producerea separată, iar fig. 13.74.
2

arată dependenţa lui ∆emCO


tg
, funcţie de ηel el
cg , de raportul ( emCO2 / emCO ) şi de
2 2

η g .tg , conform [13.44].

Economia de emisii de CO2, realizată în cazul trigenerării, faţă de producerea


el
separată, în funcţie de tehnologia de cogenerare, pentru ( emCO 2
/ emCO = 3) şi
2

γ = 0,4 (adică COPIFA = 1,2 şi COPIFC = 3 ).


Tabelul 13.30
Nr. Tehnologia
ηel
cg (%)
η g .cg (%) ind
REM CO ∆emCO
tg
(%)
crt. ICG 2 2

1. TA 15 75 1,17 15
2. TG 30 70 1,38 27
3. MAI 40 75 1,62 38
4. TG/TA 50 80 1,86 46
TRIGENERAREA 885

tg
∆em CO2

[%]
80

60

40

20

0
el
20 40 60 80 ηcg [%]

Fig. 1.3.74. Dependenţa economiei relative de CO2 realizată prin trigenerare - ∆emCO -,
tg
2

în funcţie de randamentul producerii energiei electrice în ICG - ηel


cg - pentru
curbele:
1. ηg.cg = 85%
la emelCO2 / emCO2 =3;
2. ηg.cg = 75%
3. ηg.cg = 85%
la emelCO2 / emCO2 =2;
4. ηg.cg = 75%
5. ηg.cg = 85%
la emelCO2 / emCO2 =1,5;
6. ηg.cg = 75%

Concluziile rezultate din tabelul 13.30 şi fig. 13.74. sunt similare celor
evidenţiate în cazul cogenerării. Ca şi la cogenerare, soluţia de trigenerare, cea mai
bună pentru mediu, este în cazul utilizării biocombustibililor. Se remarcă faptul că
în prezent există realizări de CTG cu puteri electrice instalate de ordinul până în
200 kWe, la care investiţia specifică aferentă IFA este de cca. 1000 Euro.c/kWf
[13.44]. Asemenea instalaţii s-au dezvoltat atât pentru condiţionarea aerului, cât şi
pentru alimentarea cu energie electrică, frig şi căldură a birourilor şi în industria
agro-alimentară.
886 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.11. Trigenerarea în sectorul terţiar şi similar


13.11.1. Tipul consumatorilor terţiari şi similari
În categoria consumatorilor terţiari şi asimilaţi lor, intră, în general, acei
consumatori care necesită căldură, frig şi energie electrică pentru asigurarea
condiţiilor normale de desfăşurare a activităţii. Este vorba de consumatorii de tip:
• urban, unde consumurile energetice au ca scop, asigurarea (iarna-vara)
a microclimatului interior impus şi a necesarului de apă caldă de consum
(în scopuri menajere şi sanitare), precum şi a condiţiilor de iluminat interior, de
preparare a hranei şi de funcţionarea corectă a instalaţiilor electronice.
Aceşti consumatori se caracterizează printr-o cerere de energie electrică pe toată
durata anului. În ce priveşte cererea de căldură, aceasta are două componente:
a) cererea de căldură pentru prepararea apei calde de consum, care are un
caracter permanent în cursul anului;
b) cererea pentru încălzirea spaţiilor de locuit, cu caracter sezonier – pe
timpul iernii, cu durate anuale de cca. 3500 - 5000 h/an, în funcţie de condiţiile
climatice locale.
• terţiar, la care consumurile energetice au aceleaşi scopuri, ca şi în cazul celor
urbani, apărând însă unele elemente specifice fiecărui tip de astfel de consumator,
sub aspectul structurii cantitative a fiecărei forme de energie în consumul total,
precum şi al modului de variaţie în timp al acesteia. În plus, în cazul
supermarketurilor şi al aeroporturilor apare şi o componentă de consum energetic
cu caracter „tehnologic”, cum este consumul de energie electrică şi/sau frig necesar
spaţiilor de depozitare, aparaturii specifice conservării alimentelor, sau alte
destinaţii diferite de cele aferente asigurării condiţiilor de desfăşurare a vieţii
curente.
La aceşti consumatori, cererile de energie au următoarele caracteristici de bază:
a) cererea de energie electrică are ca scop:
– iluminatul interior şi exterior obiectivului respectiv, cu variaţii diurne
noapte - zi caracteristice şi determinate de ciclul sezonier (iarna-intersezon-vara );
– alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor frigorifice destinate
depozitării alimentelor;
– consumul instalaţiilor destinate preparării hranei sau altor tipuri
de activităţi specifice, cum este cazul spitalelor, hotelurilor şi aeroporturilor;
b) cererea de căldură are ca scop:
– încălzirea spaţiilor pe timp de iarnă;
– prepararea apei calde de consum în scopul sanitar, iar în unele cazuri
şi pentru prepararea hranei (cazul spitalelor, hotelurilor şi aeroporturilor),
cu caracter permanent în cursul anului;
c) cererea de frig, în scopul:
– climatizării spaţiilor destinate activităţilor umane curente, cu caracter
sezonier – vara;
TRIGENERAREA 887

– menţinerii unei temperaturi ambiante sub aceea exterioară, impusă


de natura consumatorilor, care în cazul acestora poate fi considerată ca fiind în
scop tehnologic, având un caracter permanent în cursul anului;
– conservării şi depozitării produselor agro-alimentare, cu caracter
permanent în cursul anului.

13.11.2. Aspectele energetice ale sectorului terţiar


În continuare sunt prezentate principalele caracteristici energetice - cantitative şi
calitative – ale sectorului terţiar, pentru patru ţări mediteraneene (Spania,
Portugalia, Italia şi Grecia), care prin climă favorizează implementarea trigenerării
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă [13.45].
• Spania
Una din principalele caracteristici ale sistemului terţiar din Spania o reprezintă
marea diversitate a activităţilor pe care le include. În a doua jumătate a anilor 90,
consumul de energie în sectorul serviciilor a crescut cu o rată medie anuală de 5%,
iar în anul 2000, aceasta a ajuns la 10%, după cum rezultă din fig. 13.75.

ktep.

6000 4% (5)

30% (4)

4000

22% (3)
5% (5)
11% (2)
2000 17% (4)
31% (3) 33% (1)
7% (2)
40% (1)
0
1980 2000

Fig. 13.75. Evoluţia, în intervalul anilor 1980-2000, a structurii consumului de energie,


în sectorul serviciilor: 1 - birouri; 2 - spitale; 3 - comerţ; 4 - restaurante şi
hoteluri (turism); 5 - educaţie.
În perioada 1980-2000, consumul de energie (în kt echivalent petrol) a crescut
de la 2500, la cca. 6600 kt.ep.
888 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Structura consumului de energie în sectorul terţiar, la nivelul anului 1995, a fost


cea prezentată în fig. 13.76.

[%]
100
26% (4) energie electrică

80 (3) energie electrică


9%
încălzire
60
22% (2) aer condiţionat
40

20 43% (1) - căldură – încălzire +


a.c.c.

0
Fig. 13.76. Structura consumului de energie al sectorului servicii, la nivelul anului 1995.
Se constată că ponderea cea mai mare o reprezintă consumul sub formă de
căldură pentru încălzire şi apă caldă de consum (43%), urmat de consumul sub
formă de energie electrică (35%) şi cel de frig, pentru condiţionarea aerului (22%).
Este de remarcat lipsa consumului de energie pentru aeroporturi, deoarece în
Spania acesta intră în consumul aferent industriei transporturilor.
• Portugalia
În ultimele două decenii, consumul de energie al sectorului terţiar a înregistrat o
creştere semnificativă, crescând cu cca. 60% în anii 80 şi cu 115%, în anii 90.
Ca urmare, în anul 2000, clădirile din sectorul terţiar reprezentau 9% din consumul
final total de energie al ţării (1,8·10 6tep).
Formele de energie consumate au un caracter divers, predominând însă cel sub
formă de energie electrică, reprezentând 65% din consumul total al serviciilor şi
cca. 31% din consumul total naţional de energie electrică. Această pondere diferă
mult însă în funcţie de destinaţia consumului. De exemplu, în cazul spitalelor
ponderea consumului sub formă de energie electrică în consumul lor total de
energie, poate varia de la o medie de cca. 45%, la 100% în cazul marilor complexe
comerciale. În aceste ultime două cazuri, situaţia este favorabilă în mod deosebit
implementării trigenerării, pentru că nivelul ridicat al consumului de energie
electrică coincide cu cererea mare de căldură şi frig pentru condiţionarea aerului.
În perioada, de exemplu, a anilor 1990 - 1999, clădirile din sectorul terţiar au
înregistrat cea mai mare rată de creştere a consumului de energie (7,1% creştere
medie anuală), în comparaţie cu cele din sectorul rezidenţial (unde a fost de numai
3,7%). Această creştere semnificativă a consumului de energie electrică a fost
influenţată de mărimea consumului echipamentelor electrice de aer condiţionat, a
echipamentelor de birou, consumatoare de energie electrică, de creşterea nivelului
TRIGENERAREA 889

iluminatului artificial şi al programului extins de lucru. Fig. 13.77. arată că există o


mare eterogenitate a consumului specific de energie al diverselor clădiri din
domeniul terţiar, de la micile magazine (care au consumuri mai mici chiar decât o
locuinţă), la restaurante, bazine de înot acoperite, spitale, hoteluri şi mari centre
comerciale (care au cele mai mari consumuri dintre toate clădirile sectorului
terţiar). 2
[kWh/m .an]

800

600

400

200

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Fig. 13.77. Consumul specific de energie al clădirilor tip ale sectorului terţiar, pentru:
1 - armată; 2 - cinema şi teatre; 3 - piscine închise; 4 - birouri; 5 - clinici;
6 - spitale; 7 - învăţământ superior; 8 – învăţământ de bază; 9 - municipalităţi;
10 - tribunale; 11 - ministere; 12 - biserici; 13 - muzee; 14 - bănci - asigurări;
15 - restaurante; 16 - hoteluri de 3 stele şi mai puţin; 17 - hoteluri de 4 stele şi
mai mult; 18 – magazine mici; 19 - magazine mari; 20 - supermarketuri.
Este de făcut remarca asupra faptului că valorile din fig. 13.77. reprezintă
mediile pe fiecare tip de clădire. Analiza făcută pentru fiecare categorie de clădiri
arată că valorile consumurilor specifice aferente variază mult de la un caz la altul,
cum ar fi de exemplu analiza pentru 74 de hoteluri: consumurile specifice ale
acestora s-au situat între 50 şi 600 kWh/m2.an, faţă de valoarea medie de
290 kWh/m2.an – la hotelurile de 5 stele – [13.45]. Pentru aceste clădiri, consumul
de energie electrică reprezintă, în medie, 45% din consumul total, urmat de cel
pentru climatizare (frig), de 30-35%, cel pentru prepararea apei calde de consum,
de 10-18%, catering-bucătării, de 16-18%, iluminat şi spălătorii.
890 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul hipermarketurilor şi al altor centre comerciale mari, consumul de


energie al clădirilor înregistrează de asemenea consumuri specifice mari
(240 - 300 kWh/m2.an), cu următoarea structură: sub formă de frig (70%), din care
pentru frigidere cca. 35% şi pentru condiţionarea aerului plus iluminatul, cca. 30%.
• Italia
În anului 2003, necesarul (cererea) de energie al sectorului rezidenţial şi terţiar a
fost de 40,6 mil.tep., reprezentând 30% din totalul energiei necesară, în stadiul
final la nivelul ţării. Din acesta, cererea la nivelul sectorului terţiar a fost de
cca. 30%, adică echivalentul a 12 mil.tep., reprezentând 9% din cererea totală de
energie.
Fig. 13.78. prezintă structura cererii totale de energie, sub aspectul ponderii
diverselor forme iniţiale de energie consumată (fig. 13.78.,a) şi al tipului
consumatorilor terţiari (fig. 13.78.,b).
[%]
(0,1%) 4
100 13,4%
(10,9%) 3 13
13,4%

80 12 3,5%
(53%) 2 11 6,9%
10 3,4%
60
9 5,1%
8
40 14,4%
7

6 24,6%
20
(36%) 1
5 15,3%
0
a. b.
Fig. 13.78. Structura consumului iniţial de energie (a) şi a cererii finale de energie (b),
pentru consumatorii terţiari, unde:
1 - consum de energie electrică; 2 - consum de combustibil; 3 - consum de
căldură; 4 - alte surse de energie consumată; 5 - comerţ; 6 - hoteluri,
restaurante, baruri; 7 - transport şi comunicaţii; 8 - instituţii financiare;
9 - activităţi diverse profesionale - cercetare; 10 - administraţie publică;
11 - educaţie; 12 - spitale, asigurări sociale; 13 - servicii publice, sociale.
• Grecia
Tabelul 13.31 prezintă structura consumului specific mediu anual terţiar de
energie (în kWh/m2.an), pe tipuri de clădiri (destinaţii) şi după scopul consumului
[13.45].
TRIGENERAREA 891

Structura consumului de energie în


domeniul terţiar (în kWh/m2.an)
Tabelul 13.32
Destinaţia consumului
Nr. Tipuri de Total
încălzire răcire iluminat alte instalaţii
crt. clădiri 2 (1 2 (1 2 (1 2 (1 2
kWh/m .an % kWh/m .an % kWh/m .an % kWh/m .an % kWh/m .an
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 birouri 113,8 50,8 24 10,7 28,2 12,6 58,1 25,9 224,1
2 comerciale 98,7 48,4 24,9 12,2 24,9 12,2 55,5 27,2 204,0
3 învăţământ 79,5 72,3 2,3 2,1 18,8 17,1 9,35 8,5 109,95
4 spitale 264,5 71,2 20 5,4 43,8 11,8 43,1 11,6 371,0
5 hoteluri 198 72,5 8,2 3,0 22,1 8,1 44,8 16,4 273,1
1)
Notă: % din total, corespunzător coloanei 10.
892 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Concluzii
Din cele prezentate mai sus rezultă următoarele concluzii privitoare la
consumurile de energie ale sectorului terţiar:
1. structura consumurilor finale de energie este diferită mult de la ţară la
ţară şi chiar de la caz la caz. Ca urmare, eventualele analize ale eficienţei soluţiei
de trigenerare trebuie să aibă la bază situaţia concretă a fiecărui caz în parte.
Aceasta înseamnă stabilirea în primul rând a mărimii şi structurii cererii de energie
în condiţiile reale de desfăşurare a activităţilor respective;
2. sub aspectul destinaţiei consumului final de energie, în sectorul terţiar,
ponderea cea mai mare în consumul total o reprezintă căldura (45-55%), urmată de
energia electrică (25-35%) şi frigul (20-25%).
În cadrul sectorului terţiar, domeniul hotelier reprezintă o aplicaţie puternic
dezvoltată a soluţiei de trigenerare. Pentru aceasta, în continuare se va face o
analiză mai detaliată a sectorului respectiv ce poate fi considerat ca exemplu de
analiză.

13.12. Trigenerarea în domeniul hotelier


Există două motive pentru care hotelurile reprezintă un important obiectiv din
punctul de vedere al trigenerării. Primul, îl constituie faptul că ele se adresează
turismului şi businessului, ambele cu o creştere considerabilă a solicitanţilor.
Al doilea este justificat de constatarea că energia reprezintă în general, după
costurile cu personalul, ponderea cea mai mare în costurile de funcţionare ale unui
hotel.
Sectorul hotelier este caracterizat de o mare diversitate în privinţa dimensiunilor
hotelurilor (număr şi mărimea camerelor), a calităţii (numărul de stele), ratei de
ocupare, serviciilor oferite, destinaţiei majoritare (pentru turism sau/şi business)
etc.
În general, la nivelul Uniunii Europene consumul anual total de energie în
domeniul hotelier s-a estimat la cca. 39 TWh. Potenţialul estimat al economiei de
energie realizată prin introducerea cogenerării/trigenerării este de cca. 8 TWh/an,
adică 20% din totalul energiei utilizate de hoteluri [13.46].

13.12.1. Structura consumului de energie al hotelurilor


Cererea de energie a hotelurilor depinde de numeroşi factori: categoria
clienţilor, tipul hotelului, poziţia geografică, zona climaterică, vechimea şi starea
sistemelor consumatoare de energie şi, nu în ultimul rând, abilităţile – calitatea –
managementului energetic.
Datorită diversităţii hotelurilor, este dificilă stabilirea unor valori generale ale
consumului. Aşa cum rezultă din fig. 13.79., încălzirea şi climatizarea reprezintă în
medie cca. 48%, restul consumului reprezentându-l cel pentru catering (25%),
producerea apei calde de consum (13%), iluminat (7%) şi alte servicii (7%)
[13.46].
TRIGENERAREA 893

[%]
100
alte servicii - 7%
iluminat - 7%
80 a.c.c. - 13%

60 catering - 25%

40
încălzire + climatizare - 13%
20

Fig. 13.79. Structura generală a consumului de energie pentru hoteluri.

13.12.2. Datele de intrare necesare


Pentru evaluarea eficienţei tehnico-economice a introducerii trigenerării în
domeniul hotelier, este necesară cunoaşterea în primul rând a tuturor
elementelor legate de consumurile de energie, momentane, zilnice, săptămânale
şi sezoniere, respectiv anuale [13.46].
Simultaneitatea consumurilor respective joacă un rol esenţial în aprecierea
finală a eficienţei tehnico-economice a soluţiei de trigenerare. Ea trebuie cunoscută
pentru cele trei sezoane anuale caracteristice sub acest aspect: iarna, inter sezon şi
vara; perioadele de inter sezon fiind caracterizate de lipsa încălzirii şi a climatizării.
Situaţia energetică prezentă a hotelului, din punctul de vedere al modului de
asigurare cu energie, comparativ cu situaţia introducerii trigenerării.
Tehnologiile utilizate pentru partea de producere a frigului, cu principalele lor
caracteristici tehnice şi performanţe energetice.
Legislaţia referitoare la introducerea cogenerării şi reglementările specifice
domeniului, mai ales referitoare la condiţiile ce trebuie să le îndeplinească o
CCG/CTG sub aspectul funcţionării interconectate cu SEE, pentru
preluarea/injectarea în SEE a diferenţei momentane de putere electrică produsă,
comparativ cu cererea de energie electrică a hotelului.
Preţurile combustibilului consumat şi ale energiei electrice cumpărate/vândute
în SEE.
Condiţiile de realizare a investiţiei şi de asigurare a mentenanţei pe durata
normată de viaţă a principalelor echipamente de cogenerare şi de producerea
frigului.
Ecotaxele şi eventualele bonusuri acordate soluţiei de cogenerare/trigenerare,
corelat şi cu tipul energiei primare utilizată pentru autoproducerea energiei
894 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

electrice (în cazul utilizării pentru cogenerare a energiilor regenerabile sau a


deşeurilor).
În general, datele privind consumurile de energie pe conturul energetic al
obiectivului analizat, este bine a fi stabilite pe bază de măsurători, în condiţiile
concrete de funcţionare ale acestuia. Pe baza măsurătorilor este recomandabilă
realizarea unui audit energetic, pentru a se vedea care sunt posibilităţile tehnice şi
eficiente economic de a reduce consumurile existente de energie. Abia apoi se pot
stabili valorile cererilor de energie care vor sta la baza dimensionării viitoarei
CTG, influenţând decisiv eficienţa economică a acesteia. În mod categoric, nu se
recomandă trecerea la dimensionarea viitoarei CTG, înainte de a stabili
soluţiile eficiente economic de reducere a consumurilor de energie prezente.
Printre acestea sunt de remarcat în mod special – ca efect asupra reducerii
consumului – măsurile referitoare la reducerea consumului de energie pentru
încălzirea şi climatizarea clădirilor, prin îmbunătăţirea izolaţiei termice a clădirilor
din contur.
Toate calculele de eficienţă economică privind CTG, se fac comparativ cu
situaţia existentă, raportat în timp la durata de studiu/de viaţă – normată – a
obiectivului analizat, ceea ce presupune utilizarea criteriilor economice bazate pe
„actualizare”.

13.12.3. Caracteristicile consumurilor de energie ale hotelurilor


Un hotel este o clădire a cărei destinaţie urmăreşte să ofere condiţii de odihnă şi
confort. Totuşi, un consum de energie mai mare nu înseamnă neapărat un plus de
confort. Eficienţa energetică pe ansamblu este optimă tehnico-economic în
condiţiile asigurării unor corelări adecvate între confortul sporit şi consumul de
energie aferent, cu respectarea condiţiilor de micro şi macro climat stabilite de
standardele în vigoare.
Ţinându-se seama de toţi factorii ce influenţează consumul de energie,
hotelurile se pot clasifica în următoarele trei categorii:
– hoteluri mari, având peste 150 de camere, cu încălzire, cu aer condiţionat,
spălătorie şi piscină acoperită;
– hoteluri medii, cu 50 - 150 camere, cu încălzire şi aer condiţionat (în anumite
zone ale hotelului), fără servicii auxiliare de spălătorie etc.;
– hoteluri mici, cu 4 - 50 camere (inclusiv pensiuni), cu încălzire şi aer
condiţionat (în funcţie de zona climaterică de amplasare şi gradul de confort
asigurat – numărul de stele obţinute prin clasificare – fără spălătorie).
Tabelul 13.33 prezintă consumurile specifice de energie, pentru cele trei
categorii de hoteluri [13.46].
TRIGENERAREA 895

Consumul specific anual total de energie


al hotelurilor, în kWh/m2.an
Tabelul 13.33
Calitatea managementului energetic
Tipul utilizare eficientă utilizare adecvată utilizare inadecvată
hotelului energie energie energie
combustibil combustibil combustibil
electrică electrică electrică
Mare < 200 < 165 200 - 240 165 - 200 > 240 > 200
Mediu < 190 < 70 190 - 230 70 - 90 > 230 > 90
Mic < 180 < 60 180 - 210 60 - 80 > 210 > 80
 Consumul de energie pentru încălzirea şi climatizarea spaţiilor –
consumul pentru satisfacerea condiţiilor de confort este foarte diferit de la un hotel
la altul, depinzând în primul rând de zona climatică în care este amplasat,
de mărimea diferenţei de temperatură iarnă - vară, de tipul sistemului de încălzire,
respectiv de climatizare şi de calitatea izolaţiei termice a clădirii respective,
după cum rezultă din tabelul 13.34 [13.46].
Regimul termic interior al diverselor spaţii - zone ale hotelurilor
Tabelul 13.34
Tipul de confort Temperaturi interioare
Destinaţia spaţiilor
asigurat recomandate (°C)
Încălzire normală Ocupate 20 - 22
Încălzire la temperatură
Neocupate în anumite perioade 16 - 18
redusă
Încălzire în regim
Neocupate pentru perioade mari 12 - 14
stand-by
Încălzire în regim minim Neocupate în timpul iernii 7-8
Spaţii comune şi camere, pe timpul
Răcire 5 grade sub text.
verii
Spaţii comune şi camere, pe timpul
Răcire 23
iernii
 Consumul de energie pentru prepararea a.c.c.
Cererea de a.c.c. a hotelurilor variază, în general, mult în funcţie de clasa
hotelului (numărul de stele). Astfel, pentru un hotel de 5 stele, acest consum este de
cca. 150 l/zi.client, în timp ce la unul de 3 stele acesta ajunge la cca. 90 l/zi.client.
Apa caldă este destinată în primul rând duşurilor/băilor din camere, bucătăriei
hotelului şi diferite alte servicii auxiliare. Pentru hotelurile care au restaurante,
bucătării şi spălătorii, energia consumată pentru producerea a.c.c. este de cca.
1500-2300 kWh/an.cameră.
Sub aspectul sistemelor adoptate pentru producerea a.c.c. acestea pot fi cu
acumulare, cu sistem instant, sau mixt. A.c.c. este acumulată, de obicei, la 60°C
(şi distribuită în camere) la 45°C. Ea poate fi produsă cu ajutorul energiei electrice,
gazelor naturale, păcurii, energiei solare sau din recuperarea căldurii produsă prin
arderea deşeurilor.
896 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 Consumul de energie pentru iluminat


Instalaţiile de iluminat ale hotelurilor trebuie să asigure nivelurile de iluminat
impuse de natura activităţii, creând totodată un mediu plăcut şi senzaţia de confort.
În funcţie de clasa hotelului, consumul pentru iluminat poate reprezenta între
7 şi 40% din consumul total de energie electrică al acestuia.
Nivelurile de iluminat necesare fiecărei zone a hotelului, sunt stabilite prin
2
reglementări specifice. De exemplu, puterea instalată este de cca. 10-20 W/m
pentru camere şi 15-30 W/m2 pentru zonele comune, conducând la un consum
2
specific anual de 25-55 kWh/an.m .
 Consumul de energie pentru catering-bucătării
În bucătării se desfăşoară activităţile cu cel mai mare consum specific de
energie (kWh/m2) din hoteluri. Acesta depinde de numărul de locuri pentru servitul
mesei şi de numărul zilnic de mese servite, ca şi de modul de preparare.
Se apreciază că bucătăriilor le corespund cca. 25% din consumul total de energie al
unui hotel. Din acesta, cea mai mare parte (60-70%) este necesară instalaţiilor de
gătit. Este de remarcat faptul că există o cerere de bază importantă în timpul nopţii
şi în primele ore ale dimineţii, necesară refrigerării alimentelor.
Cel mai adesea, ca sursă de energie pentru gătit o reprezintă gazul natural, dar şi
energia electrică.
Consumul specific mediu anual de energie al bucătăriilor este de cca.
1 - 2 kWh/an.masă. În plus, se estimează următoarele consumuri de energie:
– 4,5 l/masă de apă caldă menajeră, la 60°C, plus apa caldă pentru spălarea
vaselor, totalizând cca. 0,2 - 0,3 kWh/an.masă;
– 0,1 - 0,3 kWh/an.masă pentru conservarea alimentelor, în vederea preparării;
– energia electrică consumată pentru ventilarea bucătăriilor, reprezintă un aport
important, raportat la consumul total. Mărimea consumului respectiv depinde de
puterea electrică instalată în motoarele de antrenare a ventilatoarelor şi de durata
anuală de funcţionarea efectivă a bucătăriei.
 Consumul de energie pentru spălătorii
Destinaţiile de bază ale consumului de energie pentru spălătorii sunt
reprezentate de: căldura/energia pentru prepararea apei calde, uscătoria, instalaţiile
de călcat şi eventual căldura sub formă de abur pentru sterilizare.
Consumul specific mediu de energie este de cca. 2 - 3 kWh/an.kg de rufe.
În general spălătoriile folosesc abur la 110 - 120°C.
Este de remarcat faptul că gradul anual de utilizare a energiei rămâne constant,
independent de gradul de ocupare; aceasta înseamnă că anumite echipamente şi
iluminatul funcţionează zilnic în aceleaşi perioade. O planificare adecvată a
regimului orar-zilnic de funcţionare a spălătoriilor poate reduce sensibil vârful de
consum zilnic de energie al ansamblului hotelului.
 Consumul de energie al piscinelor acoperite
Se estimează că piscinele acoperite utilizează cca. 45-75 MWh/sezon [13.46].
 Consumul specific anual total de energie al unui hotel este influenţat mai
ales de numărul de camere, după cum rezultă din fig. 13.80. [13.46]. Faţă de
aceasta, se poate spune că hotelurile cu un consum specific anual total de energie,
TRIGENERAREA 897

care se situează sub linia din diagramă, sunt cele cu un bun management energetic.
Celelalte, cu un consum specific mai mare, impun mai întâi aplicarea măsurilor de
reducere a acestora şi abia apoi urmează a se stabili eficienţa soluţiei de trigenerare.

2
[kWh/m .an]
500 3

400
2
300

200
1
100

0 100 200 300 400 500 600


nr. de camere

Fig. 13.80. Dependenţa valorii limită a consumului specific anual de energie al hotelurilor,
de numărul de camere, pentru consumul de: 1 - energie electrică; 2 - căldură;
3 - total.

13.12.4. Investiţiile în centralele de trigenerare – CTG


Conform celor prezentate în § 13.9.4., investiţiile într-o CTG se compun, în
principal din cele aferente:
a) sistemului de cogenerare, care cuprinde ICG propriu-zisă, generatorul
electric şi echipamentele suplimentare acestora;
b) sistemului care asigură preluarea căldurii de la ICG şi livrarea
acesteia sub forma agentului termic, la parametrii impuşi de consumatori; în cazul
ICG de tip „deschis” acest sistem este reprezentat de sistemul de recuperare a
căldurii, care la limită poate fi considerat ca făcând parte din ICG, ca şi generatorul
electric;
c) sistemelor de răcire – cu absorbţie IFA şi/sau cu compresie (IFC);
d) sistemului de răcire al IF, format din turnul de răcire şi schimbătorul de
căldură asociat;
e) instalaţiei termice de vârf (ITV) şi de rezervă, sub forma unui cazan, în
general de apă fierbinte (CAF).
 Costurile iniţiale ale CCG depind de tipul şi mărimea ICG,
de complexitatea sistemelor de AMC, de necesitatea unor echipamente speciale
pentru reducerea/evitarea poluării aerului şi fonică, pentru pregătirea locaţiei,
conectarea la reţelele de utilităţi (apă, combustibil – CH4, energie electrică)
şi pentru ansamblul instalaţiilor electrice care asigură preluarea energiei electrice
produsă şi livrarea sa în SEE.
898 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În practică, costurile totale de instalare ale CCG variază considerabil.


Producătorii de MAI, livrează aceste instalaţii cu investiţii specifice de chiar sub
n
800 €/kWe, pentru CCG cu puteri electrice instalate PICG > 500 kWe ajungând
n
până la 1300 €/kWe, în cazul ICG cu PICG < 500 kWe. Atunci când CCG utilizează
şi un CAF pe CH4, valorile respective pot atinge 1700 €/kWe. În cazul CCG cu
turbine cu gaze, investiţia specifică totală poate ajunge la 1600...2000 €/kWe.
Fig. 13.81. prezintă – informativ – dependenţa investiţiei specifice în ansamblul
( (
CCG, de puterea electrică instalată iCCG = f PCCGn
))
, pentru echiparea cu MAI sau
turbine cu gaze [13.46], rezultate pentru proiecte de CCG realizate.

iCCG [€/kWei]

2000

1000

0
n
400 800 1200 1600 P CCG [kWei]

Fig. 13.81. Dependenţa investiţiei specifice a unei CCG, de puterea electrică instalată,
pentru ICG de tipul MAI sau turbine cu gaze ( nu include cota aferentă
alimentării cu CH4) [13.46].

 Costurile iniţiale ale sistemului de recuperare a căldurii (SCR), includ


valorile respective pentru: cazanul recuperator cu ardere suplimentară (CRAS),
rezervorul de apă de alimentare, pompele aferente şi tabloul de comandă şi control.
Din experienţă, pentru CRAS producătoare de abur (pentru IFA), investiţia
specifică este iCRAS = 36...95 €/kg.abur, în medie fiind 59 €/kg.abur, după cum
rezultă şi din tabelul 13.35 [13.46].
TRIGENERAREA 899

Investiţia specifică în CRAS de abur pentru alimentarea IFA


Tabelul 13.35
Debit nominal de frig al IFA
Mărimi caracteristice U.M.
1 MWf 1,4 MWf
1 2 3 4
(1 (1
Temperatura de evacuare a gazelor de 260 212
ardere din MAI: °C (2 (2
117 138
Debit de abur la 9 bar, 175°C (1 1,4
(1
2,0
(1

parametrii: (2 t/h (2 (2
2,5 bar, 130°C 2,4 3,0
(1 (1
-1 90 67,5
Investiţia specifică, iCRAS €/kg.h (2 (2
54,6 49,3
Notă: 1) valori pentru IFA cu două trepte, respectiv 2)
pentru IFA cu o treaptă.
 Costurile iniţiale ale sistemelor de răcire cu absorbţie (IFA), cu soluţie
BrLi - apă, pentru o unitate cu două trepte sunt cu cca. 20-40% mai mari decât una
cu o treaptă, de aceeaşi capacitate (datorită generatorului şi condensatorului
suplimentar). De asemenea, o IFA pe apă fierbinte este cu cca. 25% mai scumpă
decât una similară pe abur, de aceeaşi capacitate (conductele de legătură necesare
furnizării căldurii necesară sistemului prin absorbţie sunt de diametre mai mari la
IFA cu apă fierbinte, faţă de cele cu abur). Sunt totuşi păreri diferite, în funcţie de
producătorul IFA, conform cărora o IFA cu două trepte este mai ieftină cu 5-8%,
faţă de una cu o treaptă, cu funcţionare pe apă fierbinte „la temperatură scăzută”.
Fig. 13.82. prezintă valorile orientative ale investiţiei specifice pentru CRAS,
n
în funcţie de debitul nominal de răcire QIFA .
iCRAS [€/kWf]

300

200

100

0 2000 4000 6000


n
Q IFA [kWf]

Fig. 13.82. Dependenţa investiţiei specifice în sistemul de răcire cu IFA, cu soluţie


BrLi - apă, în funcţie de debitul nominal de frig produs de IFA.
900 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 Costurile iniţiale ale sistemului format din turnul de răcire şi


schimbătorul de căldură pentru răcirea agentului frigorific (SR) al IFA sunt
prezentate în fig. 13.83. şi tabelul 13.36 (pentru schimbătorul de căldură
agent frigorific - aer) [13.46].

iSR [€/kWr]

16

12

8
0 2000 4000 6000

Qrn [kWt ]
n
Q [kW ]
Fig. 13.83. Dependenţa investiţiei specifice aferentă sistemului de răcire al IFA (turn de
răcire plus schimbătorul de căldură), în funcţie de debitul termic nominal de
n
răcire (Q r).

Investiţia specifică în schimbătorul de căldură de răcire,


agent frigorific - aer
Tabelul 13.36
Temperatura de ieşire din Debitul de căldură preluat Investiţia
schimbător a agentului de specifică
răcire [°C] prin răcire ( Qrn ) - [kWt] [€/kWt].
28 400 55
28 550 57
30 350 89

13.12.5. Costurile anuale de exploatare şi de mentenanţă


 Costurile anuale pentru instalaţia de cogenerare (CICG) sunt
determinate în mare parte de costurile anuale cu combustibilul consumat. Acesta
este funcţie de randamentul global al ICG, de raportul între energia electrică şi
căldura produse în cogenerare (indicele de cogenerare – ycg) şi de gradul de
încărcare faţă de sarcina nominală.
Astfel, în fig. 13.84. - 13.86. sunt prezentate – orientativ – variaţiile
randamentului global (η g ) şi ale (y cg ) , funcţie de sarcină, pentru MAI şi TG,
utilizate în centralele de trigenerare [13.46].
TRIGENERAREA 901

ηg
MAI
n [%]
y cg [kWhe/kWt]
1 100
0,9 89
80
0,8
60
2

0,6 40

20
0
0,4
0 400 800 1200
n
P [kWe]
Fig. 13.84. Variaţia randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a indicelui
n
nominal de cogenerare - ycg (curba 2), în funcţie de puterea electrică nominală
a MAI de mică capacitate.

ycg [kWhe/kWt]
ηg
MAI
[%]
1,0
2 100
89
80
0,6 1
60

0,4 40

20
0
0 20 40 80 100
60
sarcina [%]
Fig. 13.85. Dependenţa randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a
indicelui de cogenerare (curba 2) în funcţie de încărcare, pentru MAI de mică
capacitate.
902 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ηg ycg [kWhe/kWt]

0,9 1
0,8

0,6
2

0,4

0,2

0 20 40 60 80 100
sarcina [%]
Fig. 13.86. Dependenţa randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a
indicelui de cogenerare (curba 2) în funcţie de încărcare, pentru CTG cu turbine
cu gaze.
Costurile anuale de mentenanţă ale ICG (CM.ICG), cu cele două
componente fixe (CMF.ICG) şi variabile (CMV.ICG) sunt estimate la cca.
17 €/MWhe, pentru MAI şi 12 €/MWhe, în cazul turbinei cu gaze.
 Costurile anuale ale IFA (C.IFA) sunt determinate mai ales de consumul de
căldură pentru „antrenare”, adică de COP. Se consideră că COP.IFA rămâne
( )
constant la cca. 0,75, independent de mărimea IFA Q nf . În schimb el este
influenţat de încărcarea IFA, pentru temperatura constantă a apei de răcire, după
cum rezultă din fig. 13.87. [13.46].
λCOP
1,2

1,0

0,8

0,6
0 20 40 60 80 100
încărcare [%]
Fig. 13.87. Variaţia factorului de corecţie a valorii nominale a COP, în funcţie de încărcare,
pentru IFA, BrLi - apă.
TRIGENERAREA 903

La încărcări ale IFA de peste 60%, din fig. 13.87 rezultă că valoarea lui λ COP
se poate considera ca fiind constantă, λ COP ≈ 1,0 .
Ca urmare, costurile anuale de mentenanţă fixe şi variabile ale IFA, în funcţie
( )
de capacitatea de răcire Q nf , sunt prezentate în fig. 13.88. şi tabelul 13.37 [13.46].
Costurile anuale cu mentenanţa variabilă
(C.MV) pentru instalaţiile frigorifice
Tabelul 13.37
Tipul instalaţiei C.MV (€/MWhf)
IFC 2
IFA 0,5
Turnul de răcire 3

CMF [€/an]
3000
1

2000
2

3
1000

0 2 4
1 3
n
Q f [MWf]

Fig. 13.88. Dependenţa costurilor cu mentenanţa fixă (CMF) pentru IFC(curba 1), turnul de
răcire (curba 2) şi IFA (curba 3), de capacitatea frigorifică Q nf .

 Costurile de exploatare şi mentenanţă ale cazanului, utilizat ca ITV,


se estimează la cca. 300 €/an.

13.12.6. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare (CTG)


În lucrarea [13.46] s-a făcut analiza eficienţei economice a utilizării CTG în
cazul mai multor hoteluri din 5 ţări cu o industrie turistică avansată: Cipru,
Portugalia, Grecia, Italia şi Suedia. Se constată că ţările alese corespund aproape
tuturor zonelor climatice specifice Sudului şi Sud - Vestului Europei.
Mai jos se prezintă concluziile acestei analize care, din punctul de vedere al
datelor de intrare, s-a bazat pe elementele prezentate mai sus.
904 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

 Pentru Cipru analiza a arătat că CTG nu pot fi rentabile în condiţiile de


preţuri ale combustibilului (combustibili lichizi) şi ale energiei electrice. S-au avut
în vedere CTG care se bazează pe CCG cu capacităţi electrice instalate de
37...195 kWe, termice de 73...318 kWt şi frig de 300 kWf (în IF) şi durate anuale de
( )
utilizare a răcirii maxime τ uMax de 3300 - 4632 h/an.
Astfel, valorile termenului brut de recuperare a investiţiilor (TRB), s-au situat în
jurul a 9 ani, în timp ce numai pentru partea de CCG a rezultat a fi de
3,9 - 4,7 ani. Valoarea TRB = 9 ani este puţin acceptabilă în sectorul hotelier.
Soluţia poate deveni interesantă în condiţiile unor scheme de finanţare a
investiţiilor şi a unor bonusuri pentru energia electrică produsă în cogenerare care,
faţă de soluţia separată, conduce la economii anuale de energie primară de
cca. 7...17%, după cum se va arăta de altfel într-un paragraf următor.
 În cazul Greciei s-au avut în vedere 8 cazuri, la care CCG este, în principiu,
eficientă; CCG asigură în principal a.c.c., având capacităţi instalate de
18...210 kWe şi 112...9646 kWt. Pentru acestea, faţă de soluţia separată economia
anuală de energie primară consumată s-a situat la 5,4...19,8%, cu condiţia ca ICG
să aibă o durată anuală de utilizare la sarcină maximă de peste 4000 h/an. În aceste
condiţii, TRB = 4,6 - 6,0 ani şi venitul net actualizat, VNA > 0.
Eficienţa CTG echipată cu IFA cu absorbţie a fost analizată pentru două hoteluri
caracteristice: unul mare, cu peste 400 de camere şi unul mediu având sub 400 de
camere.
Pentru corelarea între puterea instalată în CTG şi numărul de camere ale
hotelurilor analizate, din analiza făcută a rezultat un coeficient de corelare
R2 = 0,986, ceea ce a condus la diagrama din fig. 13.89.

[kWe]
n
P CTG

250

200

150

100

50

0 100 200 300 400 500


nr. de camere

Fig. 13.89. Relaţia între puterea electrică instalată în CTG şi numărul de camere ale
hotelurilor analizate în cazul Greciei.
TRIGENERAREA 905

Analiza a avut în vedere trei variante: 1. numai CCG; 2. – o CTG cu IFA cu o


treaptă, având o capacitate frigorifică Q nf = 17 kWf, în cazul hotelurilor mici şi de
115 kWf la cele mari şi 3. – aceeaşi CTG, dar cu Q nf = 26 kWf în cazul hotelurilor
mici şi 150 kWf la cele mari. Rezultatele calculelor economice, în baza criteriului
VNA, sunt prezentate în fig. 13.90.
[10 €]
3
VNA

70
1
a.

50
2

30
3

10

0 20 40 60 80 100
P CTG [kWe]
n
3
VNA [10 €]
3000 1

2000 2
3

1000 b.

0 100 200 300 400


n
P CTG [kWe]
Fig. 13.90. Variaţia VNA în funcţie de puterea electrică instalată în CTG, pentru hotelurile
mici (fig. a) şi respectiv cele mari (fig. b), pentru: 1 - numai partea de CCG;
2 - CTG cu IFA de capacitate17 kWf, pentru hotelurile mici (a), respectiv cele
n
mari (b) cu capacitatea IFA de 115 kWf; 3 - idem (2), pentru Q f = 26 kWf (a) şi
respectiv 150 kWf (b).
906 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din analiza fig. 13.90. rezultă că:


1) la creşterea numărului de camere, eficienţa economică a CCG (curbele de
tip 1) şi a CTG (curbele de tip 2 şi 3) creşte (valorile lui VNA cresc în fig. 13.90.,b
faţă de fig. 13.90.,a);
2) la aceeaşi capacitate a hotelurilor, instalarea IFA şi creşterea capacităţii de
producere a frigului (curbele 2 şi 3, faţă de 1) conduce la reducerea eficienţei
economice a CTG;
3) în toate cazurile analizate, dar mai ales în cazul CTG, la anumite capacităţi
ale IFA, odată cu trecerea de la o valoare la alta, ceea ce obligă la schimbarea scării
( )
de tipodimensiuni a IFA existente pe piaţă, în cadrul curbelor VNA = Q nf apar
nişte discontinuităţi determinate de variaţia bruscă a investiţiilor iniţiale aferente
acestora.
 Pentru Italia, în cazul hotelurilor analizate, a rezultat că realizarea CTG este
eficientă, conducând la valori ale TRB = 2,5 - 4,1 ani, după cum rezultă din
tabelul 13.38.
Rezultatele evaluării economice a CTG,
pentru hotelurile din Italia
Tabelul 13.38
Capacităţi instalate în CTG
Nr. Număr de hoteluri TRB
putere electrică căldură frig
crt. analizate [ani]
[kWe] [kWt] [kWf]
0 1 2 3 4 5
1. 1 1500 1766 700 2,5
2. 2 200 335 100 3,9
3. 5 200 335 100 4,1
4. 6 130 235 110 3,8
5. 11 168 291 110 3,4
6. 13 200 335 90 3,2
7. 15 100 187 40 3,6
8. 16 250 399 150 3,0
Notă: pentru hotelurile studiate, din grupa celor cu 100-250 camere, CCG ale CTG
au o putere electrică instalată de 100-250 kWe. Pentru un hotel de 650 camere
(cel mai mare dintre hotelurile analizate, puterea instalată în CCG a CTG este de
1,5 MWe.
Se constată că, utilizarea CTG pentru hotelul de 650 camere – poz. 1 din tabelul
13.38 – conduce la cea mai bună rentabilitate (TRB = 2,5 ani), comparativ cu
celelalte hoteluri mai mici.
 În cazul Portugaliei s-au avut în vedere două hoteluri cu un potenţial mai
important din punct de vedere electric şi al căldurii şi cu un consum mai mare de
răcire. Rezultatele analizei arată că soluţia de CTG nu este eficientă economic, nici
chiar în condiţiile unor „preţuri speciale” ale gazelor naturale, pentru cogenerare.
Aceasta se datorează valorilor investiţiilor şi costurilor de mentenanţă aferente IFA
şi turnurilor de răcire ale acestora.
TRIGENERAREA 907

 Pentru Suedia, soluţia de CTG nu este rentabilă. Datorită cererii de căldură


de bază foarte redusă, reprezentată exclusiv de apa caldă de consum şi al preţurilor
ridicate al gazelor naturale şi al energiei electrice, tehnologiile de cogenerare nu
pot fi rentabile. În plus, valorile coborâte ale COP, pentru IFA şi investiţiile
aferente acestora - inclusiv pentru instalaţiile de răcire – elimină aproape orice
şansă ca o CTG să devină rentabilă economic [13.46].
 Concluzii generale privitoare la eficienţa economică a implementării CTG,
pentru alimentarea cu energie a hotelurilor, au arătat că: în primul rând nivelul
preţurilor practicate pentru gazul metan şi energia electrică şi în al doilea rând
investiţiile în IFA şi anexele acestora, iar în final alura anuală a cererii termice de
bază, sunt cele care determină răspunsul respectiv.
Finanţarea/subvenţionarea investiţiei poate influenţa considerabil rezultatele.
De asemenea, în perspectiva apropiată a ecotaxelor şi a bonusurilor pentru
cogenerare şi utilizarea energiilor primare regenerabile, care conduc la reducerea
efectului de seră, vor putea modifica esenţial concluziile de mai sus.
De exemplu, în cazul Ciprului, o finanţare de 30% din investiţie ar reduce
valorile TRB, de la 8,4 la 4,2 ani. Dacă la aceasta s-ar adăuga o subvenţie la preţul
combustibilului, de 15% – după cum rezultă din fig. 13.91. – atunci TRB s-ar
reduce de la 4,2 la 3,6 ani.

TRB [ani]
9
8
1
2
6 3
4
5
4

0 10 20 30 40 50

Subvenţia pentru investiţii [%]

Fig. 13.91. Variaţia TRB, în funcţie de subvenţia investiţiei în CTG, în condiţiile Ciprului,
pentru o subvenţie a preţului energiei primare de : 1 - 0%; 2 - 5%; 3 - 10%;
4 - 15%; 5 - 20%.
În cazul Greciei, efectele asupra eficienţei economice a CTG, în funcţie de
principalii factori ce o influenţează, sunt prezentate în fig. 13.92. - 13.94.
908 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

VNA [10 €]
3
TRB[ani]

70 14
60 12
VNA

40 8

20 TRB
4

0 0
23,2 24,4 25,6 26,9 28,2

pCH4 [€/MWh]

Fig. 13.92. Sensibilitatea valorilor VNA şi TRB, funcţie de preţul gazului metan (pCH4),
pentru eficienţa economică a introducerii CTG la hotelurile analizate, în cazul
Greciei.

VNA [10 €]
3

70
60

40

20

0
5 5,5 6 6,5 7 7,5
Rata dobânzii [%]

Fig. 13.93. Influenţa ratei dobânzii asupra VNA, în cazul introducerii CTG la hotelurile
analizate, în cazul Greciei.
TRIGENERAREA 909

VNA [10 €]
3
TRB[ani]

100 14
VNA
12
80
10
60 8
6
40 TRB
4
20 2
0
0 10 20 30 40 50
împrumut/finanţare [%]
Fig. 13.94. Influenţa cotei împrumutului/ratei finanţării asupra VNA şi TRB, în cazul
introducerii CTG la hotelurile analizate, în cazul Greciei.
Analiza acestora conduce la următoarele concluzii:
– o creştere cu 10% a preţului gazelor naturale, conduce la reducerea cu 30% a
VNA, iar o creştere cu 30% determină o reducere cu 65%;
– creşterea ratei dobânzii cu 10-20%, determină o reducere a VNA cu respectiv
6-12%;
– finanţarea numai cu 10% a investiţiei în CTG, conduce la creşterea
semnificativă a eficienţei economice a soluţiei.
În cazul Portugaliei introducerea unui bonus de 12 €/MWh la preţul gazelor
naturale a făcut ca soluţia de CTG – partea de CCG – să devină eficientă economic,
având pentru hotelurile cu caracteristicile din tabelul 13.39 – valori ale TRB de
4,4 - 7 ani.
Eficienţa economică a CCG, din cadrul CTG, pentru hotelurile analizate, în
cazul Portugaliei, la o reducere a preţului gazului metan cu 12 €/MWht
Tabelul 13.39
Capacitate instalată în
CCG Durata de funcţionare
Hotel TRB VNA
la sarcină maximă 3
analizat electrică termică [ani] [10 €]
[h/an]
[kWe] [kWt]
1. 26 57 6846 6,8 26,4
2. 9 20 7111 7,0 10,8
3. 14 31 7357 6,2 20,9
4. 11 25 7090 6,6 14,5
5. 17 38 7000 6,2 24,1
6. 11 25 6818 6,8 13,7
7. 19 42 6263 4,4 51,4
8. 17 38 7235 5,9 26,8
9. 26 57 6923 5,6 42,6
910 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea VI)

13.9.4. Eficienţa economică a trigenerării .................................................................873


13.9.4.1. Aspecte generale ....................................................................................873
13.9.4.2. Criterii de analiză ...................................................................................874
13.9.4.3. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare – CTG .......................875
13.10. Trigenerarea şi mediul ........................................................................................879
13.10.1. Problemele de mediu ale trigenerării ...........................................................879
13.10.2. Evaluarea impactului trigenerării asupra efectului de seră ..........................879
13.10.2.1. Efectul de seră al cogenerării ...............................................................879
13.10.2.2. Efectul de seră al trigenerării................................................................882
13.11. Trigenerarea în sectorul terţiar şi similar ............................................................886
13.11.1. Tipul consumatorilor terţiari şi similari .......................................................886
13.11.2. Aspectele energetice ale sectorului terţiar ...................................................887
13.12. Trigenerarea în domeniul hotelier .......................................................................892
13.12.1. Structura consumului de energie al hotelurilor ............................................892
13.12.2. Datele de intrare necesare ............................................................................893
13.12.3. Caracteristicile consumurilor de energie ale hotelurilor ..............................894
13.12.4. Investiţiile în centralele de trigenerare – CTG.............................................897
13.12.5. Costurile anuale de exploatare şi de mentenanţă .........................................900
13.12.6. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare (CTG) .............................903
910 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.12.7. Exemple de caz


13.12.7.1. Spania [13.45]
• Situaţia generală. Hotelul Farragut din Ciutadella, este situat în Menorea
(Insulele Baleare). Este un hotel de 3 stele, cu 440 camere şi 880 locuri de cazare,
având 4 etaje. La parter se găsesc serviciile comune: recepţia, restaurantul şi câteva
săli cu destinaţii diferite. Hotelul are şi următoarele facilităţi: centru de întreţinere
corporală, piscină, curăţătorie-spălătorie, brutărie etc.
• Asigurarea consumurilor energetice. Apa caldă de consum (la 55°C) şi de
încălzire este produsă într-o CT proprie cu un cazan, folosind drept combustibil,
propanul (nu există gaze naturale). Aceeaşi apă caldă este utilizată şi la
spălătorie/curăţătorie. Apa caldă de consum şi aceea pentru celelalte destinaţii este
preparată prin intermediul schimbătoarelor de căldură cu plăci şi acumulatoare de
apă caldă.
Aerul condiţionat se obţine cu IFC într-o staţie centrală.
Alimentarea cu energie electrică se face de la reţeaua de joasă tensiune,
de 380 V.
• Funcţionarea hotelului (cu scop turistic), 6 luni/an, mai – octombrie.
• Consumurile energetice sunt cele prezentate în tabelul 13.40.
Consumurile de energie
Tabelul 13.40
Nr. Consumul anual Sarcina de vârf Durata anuală de
Consumuri energetice
crt. (MWh/an) (kW) funcţionare (ore/an)
0 1 2 3 4
1. Energie electrică (fără IFC):
1163 400 4400
iluminat, bucătării etc.
2. Energie electrică pentru IFC
430 nc nc
(pentru răcire)
3. Apă caldă de consum şi (1 (2
759 600 4400
pentru încălzire
4. Frig 1506 950 3500
5. Combustibil 881 nc nc
Notă: nc – valori necunoscute.
1)
– din care sarcina maximă de încălzire: 45 kWt; 2) – încălzirea: 2 luni/an.
• Costurile energetice anuale, pentru:
– energia electrică, 134 000 €/an;
– combustibil , 14 000 €/an.
• Soluţiile alternative de trigenerare, faţă de prezent:
– varianta 1: CTG cu 2 x MAI de 736 kWe, cu IFA având COP = 0,65 cu
simplu efect; randamentul electric nominal al MAI – ηen, MAI = 38,9%; debitul
nominal de răcire, q rn = 560 kWf ;
TRIGENERAREA 911

– varianta 2: CTG cu 1 x TG de 60 kWe, cu – ηen, TG = 27,4%; q rn = 90 kWf


al IFA cu COP = 0,65.
• Analiza tehnică comparativă între cele două variante este prezentată în
tabelul 13.41.
Comparaţia tehnică între cele două alternative
de CTG
Tabelul 13.41
Nr. valori, în:
Mărimi caracteristice U.M.
crt. varianta 1 varianta 2
0 1 2 3 4
A. Durata anuală de funcţionare h/an 4416 4416
Producţii, sub formă de:
783 310
– apă caldă, prin recuperare
– apă caldă din cazan de vârf MWh/an 10 483
B.
– apă rece de la IFA 1187 203
– apă rece de la IFC 319 1303
– en. electrică produsă de CTG 3245 259
Consumuri, sub formă de:
8337 947
combustibil la MAI/TG
combustibil la cazanul de vârf MWh/an 11 536
C.
en. el. pentru hotel 1163 1163
en. el. pentru răcire 91 372
consum propriu al CTG 65 7
Balanţa de energie. electrică
1926 0
D. – energie excedentară MWhe/an
– rezervă de energie 0 1283
E. Eficienţa energ. globală % 70,2 78,0
F. Economia de energie primară MWh/an 1039 104
• Analiza economică a eficienţei investiţiei pentru realizarea CTG a arătat că
nici una din cele două variante nu este eficientă pentru un investitor. În varianta 2 a
rezultat un termen de recuperare a investiţiei mult mai mare decât în varianta 1,
iar venitul net actualizat şi RIR au rezultat negative în ambele variante.
Comparativ, varianta 1 este mai bună economic, fiind caracterizată de:
– venitul total în anul 1: .............................................................. 257·103 €/an
din care, pentru:
- vânzarea energiei electrice, .................................................124·103 €/an;
pentru un preţ unitar de 68,6·€/MWhe
- consum energie electrică pentru hotel ....................................98·103 €/an;
- consum energie electrică pentru răcire .....................................8·103 €/an;
pentru un preţ unitar de 24,04·€/MWhe
- consum energie termică pentru IFA .......................................29·103 €/an;
pentru un preţ unitar de 18,2·€/MWh
- consum energie termică pentru apă caldă ..............................14·103 €/an;
912 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

- discounturi (10%) ................................................................. -15·103 €/an;


– cheltuieli anuale (în anul 1), cu: .............................................. 230·103 €/an
3
- combustibilul consumat de MAI/TG,................................... 152·10 €/an,
pentru un preţ unitar de 16,4·€/MWh;
- combustibilul consumat de cazanul de vârf .......................... 0,2·103 €/an,
pentru un preţ unitar de 72,12·€/MWh;
- energia electrică, cumpărată ........................................................... 0 €/an,
pentru un preţ unitar de 0,78·€/MWh;
3
- mentenanţa MAI/TG ................................................................3·10 €/an;
- apa de adaos ........................................................................... 70·103 €/an,
pentru un preţ unitar de 0,6·€/m3;
- asigurări – (0,5% din investiţie) ...............................................5·103 €/an;
– rezultate economice finale:
- beneficiu (fără amortizări)......................................................29·103 €/an;
- investiţii .................................................................................... 792·103 €;
- termenul de recuperare .................................................................. 5,2 ani;
- VNA (fără aplicarea taxelor) ................................................................<0;
- RIR (15 ani, fără aplicarea taxelor) ...................................................... <0.

13.12.7.2. Portugalia
• Situaţia generală. Este un hotel de 5 stele, cu 387 camere (774 paturi).
• Asigurarea consumurilor energetice. Are o CT cu un CAF pentru încălzire
şi asigurarea a.c.c. Răcirea se face cu IFC în sistem centralizat.
• Consumurile energetice anuale actuale: sub formă de energie electrică
(4220 MWhe/an) şi sub formă de GPL (4100 MWhcb/an).
• Curbele de variaţie orară – zilnică ale cererilor de căldură (v. fig. 13.95.,a)
şi de energie electrică (v. fig. 13.95.,b), în cele trei sezoane caracteristice ale
anului: iarna (lunile noiembrie...februarie), primăvara cu toamna (lunile
martie...mai şi octombrie) şi vara (lunile iunie...septembrie).

Fig. 13.95. Variaţiile caracteristice orare-zilnice, ale cererii de căldură (a) şi de energie
electrică (b), în cursul sezonului de : vară; iarnă; intersezon.
TRIGENERAREA 913

• Soluţia de trigenerare propusă se caracterizează prin:


– menţinerea uneia din IFC existente şi înlocuirea celei de-a doua cu o IFA,
care va utiliza căldura produsă de CTG, dintr-o TG sau MAI.
În cazul utilizării unui MAI, deoarece acesta nu poate funcţiona la sarcini
parţiale reduse, el ar urma ca pentru alimentarea cu căldură a hotelului să poată
funcţiona numai 5 ore/zi în intersezon şi 7 ore/zi, vara. Ca urmare, pentru a asigura
funcţionarea MAI, acesta trebuie dotat suplimentar cu o instalaţie de disipare în
mediul ambiant a surplusului de căldură neconsumată de IFA, folosind un turn de
răcire, simultan cu existenţa unui bypass al instalaţiilor de recuperare a căldurii.
În consecinţă, pentru viitoarea CTG s-a optat pentru TG, caracterizată prin:
– debitul de căldură livrată de TG pentru o IFA (prin cazanul recuperator),
de 1330 kWt;
– randamentul electric al TG, ηe, TG = 29%;
– randamentul global al TG , ηTG = 87%;
– structura producţiei zilnice de energie a TG:
a) vara, pe durata a 4 ore, o producţie de energie electrică de
24,0 MWhe/zi şi de 25,4 MWht/zi de căldură;
b) în intersezon, pe durata a 5 ore(cu o încărcare parţială), o producţie de
energie electrică de 4,8 MWhe/zi şi de 6,6 MWht/zi de căldură;
c) iarna, datorită lipsei cererii de frig, TG nu funcţionează în trigenerare,
putând însă funcţiona în regim de cogenerare;
– durata anuală de funcţionare în regim de trigenerare, este de 3055 ore/an;
– eficienţa anuală a sistemului de trigenerare este de 47%.
• Eficienţa economică – concluzii
– preţul unitar al energiei electrice, utilizat în calcule: 67·€/MWhe, pentru
energia vândută în reţea, 40 €/MWhe pentru aceea cumpărată din reţea în regim de
vârf şi 33 ·€/MWhe pentru aceea cumpărată în restul zilei;
– rezultatele calculelor de eficienţă economică sunt prezentate în tabelul
13.42;
Rezultatele calculelor de eficienţă economică
Tabelul 13.42
Energie Energie
Energie Costuri anuale Căldură
Cheltuieli electrică electrică
Perioada electrică cu energia autoprod. sub
cu CH4 autoprod. în autoprod. în
unei zile vândută autoprod. formă de a.c.c.
(€/zi) regim de regim de
(€/zi) (€/zi) (€/zi)
bază (€/zi) vârf (€/zi)
vara 1170 22 142 407 355 76
intersezon 229 130 46 68 114 29
– investiţia totală în CTG (IFA cu BrLi, turnul de răcire al IFA, turbina cu
gaze – TG), de 233·103 €;
a) durata brută de recuperare a investiţiei, de 17,7 ani.
914 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.12.7.3. Grecia
• Situaţia generală: hotel de 5 stele, situat în Atena, cu 453 camere,
funcţionând tot timpul anului, 24 ore/zi.
• Asigurarea cererilor de energie:
– energia electrică este preluată din reţeaua publică de medie tensiune;
– căldura este produsă de o CT echipată cu 3 cazane de abur de joasă
presiune, cu un debit de 8 t/h, dimensionate pentru a asigura integral cererea de
căldură, ceea ce determină durate mari (mai ales vara) de încărcare parţială redusă
a acestora. Combustibilii utilizaţi: motorina, pentru încălzire şi producerea a.c.c. şi
CH4 exclusiv pentru bucătării. Condensatul aburului este utilizat parţial pentru
alimentarea cu căldură;
– frigul este asigurat de 2 IFC x 550 Mcal/h, plus 1 x 550 Mcal/h;
– puterea electrică instalată pentru iluminat este de 350 kWe.
• Consumurile anuale de energie şi costurile aferente sunt prezentate în
tabelul 13.43 şi fig. 13.96. şi 13.97.
Valorile anuale ale consumurilor de energie
şi ale costurilor anuale
Tabelul 13.43
Nr. crt. Mărimea U.M. Valori
1. Consumuri de:
- energie electrică MWhe/an 8076
3 684
- combustibil (diesel) 10 l/an
2. Costuri pentru:
- puterea electrică 107
3
- energia electrică 10 €/an 362
- combustibil (diesel) 342
- totale 811
3. Preţuri unitare ale:
- puterii electrice 8628
- energ. electrică (primii 400 kWhe) €/MWe 0,0514
- energ. electrică (pentru restul consumului) 0,0340
- combustibilul diesel €/t 0,5
TRIGENERAREA 915

Fig. 13.96. Structura consumului anual de


energie electrică.

Fig. 13.97. Consumul lunar de energie electrică şi de combustibil diesel:


Legendă: – combustibil; – energie electrică la vârf;
– energie electrică pentru iluminat; – alte consumuri de energie electrică.
• Soluţia de trigenerare propusă constă într-un MAI pe CH4, dimensionat
pentru sarcina electrică de bază şi sarcina termică minimă, plus o IFA cu BrLi şi o
instalaţie IFA cu gaze, cu ardere directă.
CTG are următoarele caracteristici:
– MAI cu puterea electrică nominală de 800 kWe, având ηe,MAI = 35%;
– IFA cu o capacitate de răcire de 800 kWf, simplu efect, cu COP = 0,7;
– IFA cu ardere directă cu o capacitate de răcire de 2900 kWf şi COP = 1.
• Consumurile de energie şi costurile anuale ale CTG sunt prezentate în
tabelul 13.44.
916 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile anuale ale consumurilor de energie


şi ale costurilor anuale ale CTG
Tabelul 13.44
Nr. crt. Mărimi caracteristice U.M. Valori
1 2 3 4
1. Număr anual de ore de funcţionare h/an 5000
3
2. Consum anual de gaze naturale Nm /an 1550000
3. Consum anual de combustibil diesel l/an 150000
Consum anual de energie electrică din
4. MWhe/an 2205
reţeaua publică
Costuri anuale de exploatare, mentenanţă şi 3
5. 10 €/an 51
pompare
3
6. Costuri totale cu energia 10 €/an 531
3
7. Economii de cheltuieli 10 €/an 260
Efecte asupra mediului:
- reducerea emisiei de CO2 t/an 3600
(1
8. % 43
- reducerea altor poluanţi t/an 54
(1 72
%
Notă: 1) faţă de valoarea existentă în cazul lipsei CTG.
• Eficienţa economică a soluţiei de CTG:
– durata brută de recuperare a investiţiei: 6,9 ani (4,5 ani în cazul unei
finanţări de 35% din investiţie, de către Stat);
– rata internă de rentabilitate, de 23,8%;
– venitul net actualizat, 831·103 €.

13.12.7.4. România [13.47]


• Situaţia generală. Este vorba de un complex hotelier din Bucureşti, care în
faza finală (2011-2012) va cuprinde cca. 200 de camere şi 29000 m3 construiţi sub
formă de birouri, locuinţe de serviciu, centru de fitness, piscină, garaj subteran,
restaurant, centru de afaceri, mai multe săli de conferinţe (cu capacităţi de la 20-40,
la 300-400 de locuri, fiind destinat businessului. Ca hotel, complexul are nivelul
de 3 şi 4 stele, în funcţie de clădiri.
• Cererile de energie sunt sub formă de:
– energie electrică, pentru iluminatul interior şi exterior, prepararea hranei
în restaurant, aparatura electrică din dotarea camerelor de hotel (frigidere, cafetiere,
mese de călcat, legături IT etc.), din dotarea bucătăriei restaurantului, a spălătoriei
etc. În prezent (la nivelul finelui anului 2009) climatizarea diverselor spaţii este
asigurată cu instalaţii individuale, la nivelul fiecărei camere de hotel sau a fiecărui
spaţiu destinat diverselor activităţi, cu IFC locale, utilizând energia electrică pentru
antrenarea compresoarelor respective.
Evoluţia prezentă şi estimată până în anul 2015, avută în vedere în studiul de
prefezabilitate (SPF), a cererii de energie electrică este prezentată în tabelul 13.45.
TRIGENERAREA 917

Valorile consumului de energie electrică


pentru complexul hotelier
Tabelul 13.45
Puterea electrică (kWe) Energia anuală
Nr. crt. Anul
maximă medie minimă (MWhe/an)
0 1 2 3 4 5
1. 2004 102 80 42 701
2. 2005 325 240 150 2102
3. 2008 548 397 275 3478
4. 2010 760 545 390 4774
5. 2015 1318 932 672 8164
Variaţia în timp avută în vedere a valorilor caracteristice ale puterilor electrice
absorbite, a fost aceea prezentată în fig. 13.98.

Fig. 13.98. Variaţia în perioada 2004-2015 a valorilor caracteristice ale puterilor electrice
absorbite de complexul hotelier, pentru:
Max med
valoarea maximă (P ); valoarea medie (P );
min
valoarea minimă (P ).
• Cererea de căldură pentru încălzirea spaţiilor, în condiţiile climaterice de
iarnă ale Bucureştiului, în funcţie de destinaţia acestor spaţii, conform STAS,
este aceea din tabelul 13.46, corespunzătoare variaţiei în timp din fig. 13.99.
Valorile consumului de căldură
pentru încălzire
Tabelul 13.46
Debit de căldură - încălzire (kWt) Consumul
Nr. crt. Anul anual
maxim ( qiMax ) media anual ( qimd ) (MWht/an)
0 1 2 3 4
1. 2004 1562 752 3200
2. 2006 3200 1590 6754
3. 2008 5000 2400 10195
4. 2010 6650 3100 13169
5. 2015 11000 5302 22523
918 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 13.99. Variaţia în perioada


2004-2015 a valorilor
caracteristice ale
debitelor de căldură
necesare pentru
încălzire, în condiţiile:
cererii maxime ( qiMax );
cererii medii ( qimed ).

• Cererea de căldură pentru prepararea apei calde de consum, ţinându-se


seama de tipul consumatorilor şi dotarea lor cu instalaţii sanitare şi/sau prepararea
hranei, conform STAS, este prezentată în tabelul 13.47, cu variaţia în timp redată
în fig. 13.100.
Valorile consumului de căldură
pentru prepararea apei calde de consum
Tabelul 13.47
Debit de căldură – a.c.c. – (kWt) Consum anual
Nr. crt. Anul Max md min
maxim ( q acc ) mediu ( q acc ) minim ( q acc ) (MWht/an)
0 1 2 3 4 5
1. 2004 81 32 15 277
2. 2006 246 90 48 788
3. 2008 400 150 70 1314
4. 2010 560 210 98 1840
5. 2015 958 359 157 3148

Fig. 13.100. Variaţia în perioada


2004-2015 a valorilor caracteris-
tice ale debitelor de căldură
necesare sub formă de a.c.c.,
pentru:
Max
cererea maximă ( q acc );
med
cererea medie ( q acc );
min
cererea minimă ( q acc ).
TRIGENERAREA 919

• Cererea de căldură (frig) pentru climatizare, în funcţie de destinaţia


încăperilor climatizate şi de condiţiile climaterice specifice Bucureştiului, conform
STAS, este prezentată în tabelul 13.48, cu variaţia în timp redată în fig. 13.101.
Valorile consumului de frig
pentru climatizare
Tabelul 13.48
Debit de frig (kWf) Consum anual
Nr. crt. Anul
maxim ( q Max
f ) mediu ( q med
f ) (MWhf/an)
0 1 2 3 4
1. 2004 163 118 105
2. 2006 600 410 365
3. 2008 1010 710 632
4. 2010 1450 1020 908
5. 2015 2509 1780 1859

Fig. 13.101. Variaţia în perioada


2004-2015 a valorilor caracte-
ristice ale debitului de frig pentru
climatizare, în cazul:
cererii maxime ( q Max
f );

cererii medii ( q med


f ).

• Perioadele anuale caracteristice considerate pentru cele patru categorii de


consumuri energetice, au fost:
– pentru energia electrică: tot timpul anului;
– pentru încălzire: conform STAS, o durată de 4248 h/an (de la 15
octombrie, la 15 aprilie);
– pentru a.c.c.: tot timpul anului;
– pentru climatizare: în lunile iunie şi august.
• Variaţiile orare-zilnice caracteristice ale consumurilor de energie s-au
stabilit pentru fiecare din cele 7 zile caracteristice ale săptămânii, pentru fiecare
perioadă caracteristică anuală (iarnă, inter-sezoane şi vară), pe baza simultaneităţii
celor patru tipuri de cereri. Ca urmare, s-au considerat:
– iarna: energia electrică, încălzirea şi a.c.c.;
– intersezon: energia electrică şi a.c.c.;
– vara: energia electrică, climatizarea şi a.c.c.
920 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Au rezultat curbele caracteristice de variaţie orară-zilnică, prezentate în


fig. 13.102.

Fig. 13.102. Variaţiile caracteristice orare-zilnice ale consumurilor de energie, pentru


ansamblul complexului hotelier, la nivelul anului 2004, stabilite pe bază de
măsurători, pentru: a – puterea electrică; b – încălzire; c – a.c.c.; d – frig
pentru climatizare.
• Asigurarea cu energie în prezent, a ansamblului hotelier, este următoarea:
– cu energie electrică, din reţeaua publică locală, prin intermediul unui
punct de transformare al complexului;
– cu căldură şi a.c.c. din CT locale, amplasate în diversele clădiri,
funcţionând pe gaz metan;
– cu frig, pentru climatizare, cu splituri individuale, folosind IFC
descentralizate.
• Soluţii de asigurare cu energie a complexului, în perspectivă:
A) din punctul de vedere al tipului sursei – tehnologiei – de producere a
energiei:
A.1. centrale termice (CT) la nivel de clădiri – soluţia existentă;
A.2. centrale de cogenerare (CCG) cu MAI şi CT existente ca instalaţii
termice de vârf;
A.3. centrale de trigenerare (CTG) cu instalaţii frigorifice cu absorbţie
(IFA) în bază şi cu compresie (IFC) pentru vârful de consum de frig;
B) din punctul de vedere al gradului centralizării alimentării cu energie:
– o CCG/CTG unică pentru tot complexul, echipată cu MAI;
– CT existente, descentralizate, utilizate ca instalaţii termice de vârf
(iarna) şi de rezervă.
TRIGENERAREA 921

• Dimensionarea CTG
Principala ipoteză avută în vedere la dimensionarea viitoarei CTG a fost aceea
de a se evita pe cât posibil (în funcţie de încărcarea electrică minimă admisă de
MAI) o producţie de energie electrică mai mare decât aceea necesară complexului.
Ca urmare, puterea electrică nominală a MAI s-a considerat sub 200 kWe.
În funcţionare s-au considerat următoarele regimuri caracteristice:
– iarna: funcţionarea după grafic electric (v. cap. 5.), atâta timp cât cererea de
căldură ar conduce la o încărcare a MAI, care ar determina producerea unei puteri
electrice mai mici decât aceea necesară momentan;
– vara, în funcţie de cererea momentană de a.c.c. şi de frig pentru climatizare
apar următoarele regimuri caracteristice de funcţionare:
a) atâta timp cât cererea totală de căldură determinată de q acc şi q f
determină o încărcare electrică a MAI, mai mică decât puterea electrică necesară
complexului, încărcarea MAI se face după „grafic electric”, în limitele de încărcare
minimă admisă de motor;
b) când cererea totală de căldură ( q acc + q f ) determină o încărcare electrică
mai mare decât puterea electrică necesară momentan complexului, încărcarea MAI
se face după „grafic termic”, în limitele cererii electrice momentane.
Din punctul de vedere al asigurării cererii de frig pentru climatizare apar
următoarele variante:
– în cazul (a) de mai sus, tot frigul va fi asigurat din IFA, pentru a utiliza la
maxim efectul favorabil al trigenerării. Ca urmare IFC nu va funcţiona;
– în cazul (b), în funcţie de cererea momentană de frig pentru climatizare,
faţă de încărcarea termică momentană posibilă a MAI – funcţionând după grafic
termic – , asigurarea frigului se poate face numai cu IFA, sau cu IFA în baza cererii
de frig şi IFC în calitate de instalaţii frigorifice de vârf, în limita puterii electrice
nominale a MAI.
Dacă în acest fel nu se asigură toată cererea de frig pentru climatizare,
atunci diferenţa rămasă neasigurată de IFA plus IFC va fi produsă cu IFC pe baza
energiei electrice preluate din sistemul local electroenergetic.
• Producţiile de energie ale CTG – la nivelul anului 2006 – , în condiţiile
regimurilor de funcţionare prezentate mai sus, sunt cele redate în tabelul 13.49,
pentru trei variante de dimensionare a raportului: α nf , IFA = q nf , IFA / q nf , în care
q nf , IFA este debitul nominal – instalat – în IFA (diferenţa ( q nf − q nf , IFA ) fiind
instalată în IFC ( q nf ,IFC )) şi q nf este debitul maxim de frig necesar climatizării.
922 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile anuale ale cantităţilor de


căldură şi de energie electrică produse de CTG,
la nivelul anului 2006
Tabelul 13.49
Valori, pentru α nf ,IFA :
Nr. crt. Mărimea U.M.
0,25 0,30 0,35
0 1 2 3 4 5
1. n 200 225,6 253,5
Puterea electrică instalată a MAI ( PMAI ) kWe
Energia electrică produsă anual:
- totală, din care: 1752,0 1976,2 2220,7
2. MWhe/an
- în cogenerare 1255,5 1386,9 1530,2
- în noncogenerare 496,5 589,3 690,5
Energia electrică:
3. - vândută în SEE MWhe/an 13,2 75,1 145,4
- cumpărată din SEE 553,7 440,3 319,6
Căldură produsă:
- totală, din care: 2695,3 3040,3 3416,5
4. MWht/an
- în cogenerare 1931,5 2133,7 2354,2
- în noncogenerare 763,8 906,6 1062,3
Notă: s-au avut în vedere următoarele performanţe tehnice nominale:
– indicele de cogenerare al MAI: 0,65 MWhe/MWht;
– coeficientul de performanţă (COP) al: COPIFC = 4; COPIFA = 0,7;
– randamentul MAI al producerii energiei electrice: ηe,
n
MAI = 37% ;
– randamentul CT existente, pe CH4 : ηCT = 90% .
• Eficienţa economică a CTG, pentru cele trei valori ale lui α nf .IFA
considerate în tabelul 13.49, sunt prezentate în tabelul 13.50.
Rezultatele calculelor de eficienţă
economică a CTG propusă
Tabelul 13.50
Valori, pentru α nf ,IFA :
Nr. crt. Mărimea U.M.
0,25 0,30 0,35
0 1 2 3 4 5
(1
1. Investiţii „noi” în CTG mii € 312,9 342,6 375,0
(2
2. Cheltuieli totale mii € 215,75 214,28 218,77
3. Încasări totale mii € 285,0 287,2 289,6
(3
4. Venitul net actualizat mii € 158,7 153,9 107,5
(3
5. Rata internă de rentabilitate – 0,21 0,20 0,17
(3
6. Termenul de recuperare actualizat ani 6,9 7,3 8,9
(3
7. Termenul de recuperare brut ani 4,5 4,7 5,3
TRIGENERAREA 923

Notă: 1) pentru o investiţie specifică în MAI, de 1000 €/kWe – în cazul CCG la


cheie şi pentru IFA, de 300 €/kWf , respectiv pentru IFC, de 150 €/kWf ;
2)
pentru:
– preţul CH4 de 130 €/1000 Nm3;
– preţul de cumpărare a energiei electrice de către complexul hotelier (în
2006), de 77 €/kWhe;
– preţul viitor de vânzare de către CTG, a energiei electrice în SEE (în
2006), de 35 €/kWht;
– preţul (în 2006) de producere a căldurii în CT existente, de 16 €/kWht;
– cheltuielile anuale specifice cu mentenanţa fixă:
- pentru MAI, 10 €/kWe;
n
- pentru IFA, 3,28 €/kWf , la q IFA = 152,4 kWf ;
n
- pentru IFC, 1,56 €/kWf , la q IFC = 447,6 kWf ;
- pentru CT, 1% din investiţie;
– cheltuielile anuale specifice cu mentenanţa variabilă:
- pentru MAI, 6 €/kWe ;
- pentru IFA, 0,5 €/kWf ;
- pentru IFC, 2,0 €/kWf ;
3)
pentru:
– rata de actualizare, de 12%;
– durata de studiu, de 15 ani.
• Concluzia: soluţia optimă o reprezintă realizarea unei noi CTG cu un motor
MAI, având puterea electrică nominală de 200 kWe, corespunzătoare lui
α nf .IFA = 0,25.

13.13. Trigenerarea în domeniul spitalelor


13.13.1. Cererea de energie – destinaţie, structură
Spitalele sunt mari consumatori de energie, pe durata întregului an şi a unei zile.
Ele trebuie să asigure un nivel ridicat de confort termic şi o siguranţă specială
privind alimentarea cu energie. Sub aspect calitativ, se impun standarde ridicate de
calitate pentru aerul interior.
În ceea ce priveşte destinaţia consumurilor, pe lângă cele specifice spaţiilor
direct implicate în actul medical, mai sunt şi utilizările specifice pentru
spălătorii/curăţătorii, sterilizare şi unele instalaţii folosite la tratament şi diagnoză,
consumatoare în special de energie electrică.
Mărimea cererii de energie şi structura acesteia sunt influenţate de numărul de
paturi, profilul privitor la bolile tratate şi dotarea cu aparatură medicală specifică.
Cererea de căldură se caracterizează prin faptul că sunt consumuri atât pentru
asigurarea microclimatului interior (pentru încălzire – iarna şi pentru climatizare –
vara), utilizând ca agent termic apa fierbinte, cât şi aburul, pentru spălătorii şi
sterilizare.
924 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.13.2. Exemple de caz


13.13.2.1. Spania
• Prezentarea generală – consumuri energetice
Spitalul Clinic din Barcelona [13.45] este echipat cu tehnologie performantă,
având o capacitate de cca. 1000 de paturi, care asigură tratamentul anual a 38500
pacienţi interni şi 375000 externi. De asemenea asigură cca. 140000 de intervenţii
în regim de urgenţă.
Tabelul 13.51 prezintă caracteristicile de bază ale consumurilor de energie ale
spitalului, care funcţionează tot timpul anului.
Caracteristicile consumurilor de energie ale spitalului
Tabelul 13.51
Sarcina Durata anuală
Consumul anual
Nr. crt. Destinaţia consumului maximă de funcţionare
MW MWh/an % (h/an)
0 1 2 3 4 5
1. Energie electrică (exclusiv răcirea) 2,6 11405 55,5 8760
2. Energie electrică pentru răcire – 3235 15,7
Cererea de apă caldă pentru 8760
3. 1,9 5927 28,8
încălzire şi a.c.c.
(1 (1
4. Cererea de frig pentru climatizare 2 8088 – 8700
(2 (2
5. Consum gaze naturale nc. 6586 – 8760
(3
6. Total nc. 20567 100 –
Notă:
1)
cererea sub formă de frig (prin intermediul valorii medii a COP al IFC
determină valoarea consumului aferent de energie electrică , de la poziţia (2);
2)
– consum de combustibil pentru producerea căldurii (poziţia 3));
3)
– valoare rezultată ca sumă a poziţiilor 1 şi 3.
Fig. 13.103. şi fig. 13.104. prezintă curbele clasate anuale ale consumului
propriu-zis de energie electrică (exclusiv cererea pentru răcire) şi de apă caldă
pentru încălzire şi a.c.c.

Fig. 13.103. Curba clasată anuală a puterii Fig. 13.104. Curba clasată anuală – valori
electrice consumată de spital (exclusiv medii lunare – a debitului de căldură
aceea cerută pentru producerea frigului). consumată de spital, pentru încălzire şi a.c.c.
TRIGENERAREA 925

Se constată că cererea anuală totală sub formă de energie electrică este


majoritară: 71,2% din cererea totală de energie, din care 55,5% exclusiv pentru
consum propriu-zis şi 15,7% pentru antrenarea IFC utilizate în vederea producerii
frigului pentru climatizare. Faţă de aceasta, cererea sub formă de căldură pentru
încălzire şi a.c.c. reprezintă cca. jumătate (28,8%).
Cererea de frig are o curbă clasată anuală foarte aplatisată
(cca. 770 MWhf/lună), datorită cererii de frig pentru sălile de operaţii.
Consumurile specifice de energie, raportate la numărul de paturi, sunt:
– consumul specific total ....................................................... .20,6 MWh/an·pat;
– consumul specific de energie electrică,
exclusiv cel pentru răcire .................................................... 11,4 MWhe/an·pat;
– consumul specific de căldură pentru
încălzire şi a.c.c. .................................................................. ..5,9 MWht/an·pat;
– consumul specific de frig .................................................... ..8,1 MWhf/an·pat.
• Asigurarea, în prezent a cererilor de energie.
Energia electrică este preluată din SEE local.
Căldura este produsă într-o CT, cu un randament mediu anual (rezultat din
raportul poziţiei (3)/poziţiei (5) din tabelul 13.51) de ηCT
an
= 90% .
Frigul este produs de IFC cu o valoare medie anuală a COP (raportul poziţiei
an
(4)/poziţiei (2) din tabelul 13.51) de COPIFC = 2,5.
• Trigenerarea, ca soluţie de perspectivă.
S-au avut în vedere două opţiuni de trigenerare:
a) o CTG cu MAI, echipată cu:
n
- MAI cu PMAI = 2,7 MWe , având un randament electric nominal de
η nMAI = 42,8% ;
- un cazan recuperator de căldură de la MAI, cu producere de apă fierbinte;
n
- un sistem de răcire cu IFA, având un COPIFA = 0,65, cu o capacitate,
n
q IFA = 2 MWt .
n
b) o CTG cu o turbină cu gaze cu PTG = 1 MWe , având un randament electric
nominal de ηTG
n
= 24,9% ; cazanul recuperator (CR) al TG asigură căldura necesară
n
încălzirii, a.c.c. şi a frigului, într-o IFA cu COPIFA = 0,65 şi o capacitate nominală
n
de producere a frigului de q IFA = 3,2 MWf .
• Performanţele tehnice ale variantelor de CTG, sunt prezentate în tabelul
13.52.
926 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Performanţele tehnice şi de eficienţă economică


ale noilor variante de CTG
Tabelul 13.52
Variantele de CTG
Nr. crt. Mărimi caracteristice U.M.
a. b.
0 1 2 3 4
1. Durata anuală de funcţionare h/an 6246 6246
Producţii anuale de:
apă fierbinte, prin recuperare MWht/an 4569 4569
apă fierbinte de la CAF de vârf MWht/an 1358 1358
Total căldură produsă MWht/an 5927 5927
2. apă rece produsă de IFA 5357 4859
MWhf/an
apă rece produsă de IFC MWhf/an 2731 3229
Total apă rece produsă MWhf/an 8088 8088
Energie electrică de la MAI/TG MWhe/an 17077 6349
Consumuri anuale de:
- gaze naturale pentru MAI/TG MWht/an 39906 25468
- gaze naturale la CAF-ul de vârf MWht/an 1509 1509
- energie electrică pentru spital
3. MWhe/an 11405 11405
(exclusiv pentru răcire)
- energie electrică pentru răcire MWhe/an 846 1031
- consum propriu al CTG MWh/an 342 279
Total consum MWh/an 54008 39692
Balanţa de energie a CTG:
- producţie suplimentară de energie
4. MWhe/an 7482 139
electrică (vândută)
- rezervă de energie electrică MWhe/an 2996 6505
globală 75,5 72,2
5. Eficienţa energetică % (*
în cogenerare 67,2 52,5
MWht/an 8709 –
6. Economia anuală de energie primară % din
21,0 –
poz. (3)
Notă: 52,5 < 59%, care reprezintă limita minimă admisă pentru CCG cu TG.
Din punctul de vedere energetic, varianta (b) este scoasă din discuţie, deoarece
eficienţa energetică în cogenerare este sub 59%, care reprezintă limita minimă
admisă pentru CCG cu TG.
• Eficienţa economică a variantei (a) este prezentată în tabelul 13.53.
TRIGENERAREA 927

Eeficienţa economică a introducerii


variantei cu MAI (1 x 2,7 MWe)
Tabelul 13.53
Costuri unitare Costuri anuale
Nr. crt. Mărimi caracteristice 3
(€/MWh) (10 €/an)
0 1 2 3
Venituri (în anul 1) – 1494
1. vânzare energie electrică 66,3 496
2. energie electrică spitalului 68,6 828
3. energie electrică la IFC – 61
4. frig de la IFA 24,04 111
5. căldură spitalului 18,2 108
6. discounturi (10%) – -111
Cheltuieli (în anul 1)
cu combustibilul (CH4) pentru MAI/TG 654 (pt. MAI/TG)
7. 16,4
şi CAF 25 (pt. CAF)
8. cu energia electrică cumpărată 81,4 244
9. cu mentenanţa pentru MAI/TG 7,8 133
2
10. cu apa de adaos 0,6 €/m 20
11. asigurări 0,5% din investiţie 15
12. Investiţii – 2083
13. Beneficiu (fără investiţii) – 402
14. Venitul net actualizat (VNA) – 1991
15. Rata internă de rentabilitate (IRR) – 18%
16. Termen de recuperare, brut (TRB) – 5,2 ani
• Concluzii. Instalarea în acest spital a unei CTG cu un MAI, pe gaze
naturale, de 2,7 MWe este rentabilă, conducând la o perioadă de amortizare de
5,2 ani. Aceasta se datorează, în principal, următoarelor cauze:
– mărimea absolută a cererii maxime de putere electrică, de 2,5 MWe;
– oricum, spitalele sunt obligate să-şi instaleze sisteme proprii de generare a
energiei electrice, pentru situaţiile de criză deci, o cotă importantă din investiţia în
CTG trebuie oricum făcută;
– realizarea CTG reduce emisiile de CO2 (faţă de soluţia cu CT plus IFC pentru
asigurarea climatizării) cu 1744 t/an.
În general, pentru condiţiile climaterice şi preţurile unitare ale energiei
electrice şi combustibilului – gazului metan – specifice Spaniei, instalarea
centralelor de trigenerare în spitale este viabilă, acolo unde capacitatea
acestora este mai mare de 200-250 de paturi.

13.13.2.2. Portugalia [13.45]


• Prezentarea generală. Este cazul unui spital construit în 1997, situat în
regiunea centru-nord a Portugaliei. Este compus dintr-o clădire principală având o
suprafaţă de 21000 m2 şi o alta, de 1100 m2, destinată centralei termice, centrala ce
asigură gazele pentru uz medical, un incinerator şi două clădiri mici în scop
928 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

administrativ. În plus, are o suprafaţă utilă de 46595 m2, destinată activităţilor


medicale, cu o capacitate de 644 paturi, însumând aproape 1000 de angajaţi.
Spitalul asigură serviciile medicale specifice, pentru cca. 400000 de persoane,
care conduc în medie la cca. 185300 zile de internare/an, 721000 mese servite/an şi
o capacitate a spălătoriei de cca. 996900 kg/an.
Instalaţiile electromecanice consumatoare de energie electrică ale spitalului,
funcţionează 24/24 ore, tot timpul anului, asigurând toate cererile termice şi
electrice de energie.
• Cererile de energie ale spitalului
Energia electrică este asigurată din reţeaua locală de medie tensiune,
asigurându-se toate consumurile pentru: iluminat, câteva sisteme de aer condiţionat
etc.
Gazele naturale sunt utilizate la trei CAF-uri, asigurând necesarul de căldură
pentru încălzire (71%) şi de a.c.c. (12%). De asemenea, există două cazane de abur
pentru spălătorie (restul de 17% din cererea de căldură).
Consumul de frig pentru climatizare este asigurat de trei IFC, cu o putere
electrică instalată de 234kWe, care produc un debit de frig de 702 kWf, având un
COP = 3. Acestea reprezintă 17% din consumul de energie electrică. Agentul răcit
este apa, distribuită la 36 de instalaţii – unităţi – de tratare a apei, situate pe întreg
spitalul.
La nivelul anului 2002, pentru ansamblul spitalului s-au înregistrat:
– un consum anual de energie electrică de 10700 MWhe , conducând la o factură
anuală de 656110 €;
– un consum anual de gaze naturale de 1258·103 Nm3/an, însemnând o factură
de 251470 €.
• Structura cererii de energie este prezentată în fig. 13.105., care evidenţiază
ponderea majoră a consumului anual sub formă de căldură pentru încălzire (40%)
şi sub formă de energie electrică – exclusiv consumul IFC – (36%).

Fig. 13.105. Structura consumului anual


de energie al spitalului.

Fig. 13.106. prezintă consumurile lunare de energie electrică şi de gaze naturale


ale spitalului.
TRIGENERAREA 929

Fig. 13.106. Consumurile lunare de energie electrică (a) şi de gaze naturale (b).
Legendă: consumuri lunare; consumul lunar mediu anual;
consumul maxim lunar de putere electrică.
Fig. 13.107. redă variaţiile orare-zilnice ale necesarurilor zilnice de energie în
perioada de iarnă şi respectiv în lunile de vară (iunie-august).

Fig. 13.107. Variaţia orară-zilnică a cererilor de energie, în perioada de iarnă –


decembrie-februarie – (a); de vară – iunie-august – (b).
Legendă: răcire; spălătorie; a.c.c.; încălzire;
alte consumuri.
Se constată consumul considerabil pentru încălzire, iarna-primăvara şi respectiv
pentru răcire, vara-toamna, în timp ce consumul de gaz metan şi sub formă de abur
pentru spălătorie este relativ constant în cursul anului.
• Trigenerarea, ca soluţie de perspectivă, s-a avut în vedere în două
variante: cu MAI, sau cu TG. A doua soluţie nu este eficientă energetic deoarece
conduce la o valoare a eficienţei energetice în cogenerare sub 55%, care este limita
minimă admisă în Portugalia.
Soluţia de CTG cu MAI se caracterizează prin:
– puterea electrică instalată 3 MAI * 508 = 1524 kWe , având o eficienţă
electrică ηe,
n
MAI = 37,7% şi o eficienţă energetică globală de 82,7%;
930 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– căldura recuperată de la MAI este utilizată pentru producerea de abur şi apă


fierbinte, din care o parte este utilizată într-un sistem de IFA, cu un
n
COPIFA = 0,672, producând 1600 kWf . În acest fel se asigură integral cererea de
abur pentru spălătorie şi cea mai mare parte din necesarul de căldură pentru
încălzire, a.c.c. şi climatizare, precum şi cererea de energie electrică, după cum
rezultă din tabelul 13.54;
– cazanele din CT existentă vor fi utilizate ca instalaţii termice de vârf şi
rezervă;
– pentru climatizare, în regimul de consum de bază se va folosi IFA (pe baza
apei fierbinţi asigurată de MAI), iar în regimul de vârf se vor utiliza în continuare
IFC existente;
– surplusul de energie electrică produsă de MAI se vinde în SEE local;
– investiţia totală, pentru MAI, cazanul recuperator, IFA şi schimbătoarele de
căldură necesare suplimentar s-a estimat la cca. 1,46·106 €;
– economia anuală netă de cheltuieli, determinată de noua soluţie, faţă de
situaţia existentă, s-a apreciat la cca. 330·103 €/an;
– emisia anuală de CO2 se reduce cu 2020 tone/an, ceea ce reprezintă peste 26%
din valoarea actuală.
Balanţa de energie pe ansamblul spitalului
Tabelul 13.54
Mărimi caracteristice U.M. Valori
1 2 3
Situaţia existentă:
- consum de energie electrică MWhe/an 10070
- consum de combustibil (CH4) MWht/an 13240
- consum total de energie MWh/an 23310
Situaţia în condiţiile trigenerării:
- energie electrică cumpărată din SEE MWhe/an 15,3
3
- costul energiei electrice cumpărată din SEE 10 €/an 0,84
- energie electrică vândută MWhe/an 4914
3
- beneficii pe seama vânzării energiei electrice 10 €/an 211,2
- consumul de CH4:
- al MAI MWht/an 35412
- al cazanelor de vârf 5614
- costul de CH4:
- total 3 709
10 €/an
- al CH4 pentru MAI 612
- al CH4 pentru cazane 97
3
- costul mentenanţei 10 €/an 80
- consum total de energie MWh/an 41041
3
- beneficii 10 €/an 211
3
- costuri totale 10 €/an 790
TRIGENERAREA 931

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea VII)

13.12.7. Exemple de caz ............................................................................................910


13.12.7.1. Spania ...................................................................................................910
13.12.7.2. Portugalia .............................................................................................912
13.12.7.3. Grecia ...................................................................................................914
13.12.7.4. România ...............................................................................................916
13.13. Trigenerarea în domeniul spitalelor ....................................................................923
13.13.1. Cererea de energie – destinaţie, structură ....................................................923
13.13.2. Exemple de caz ............................................................................................924
13.13.2.1. Spania ...................................................................................................924
13.13.2.2. Portugalia .............................................................................................927
TRIGENERAREA 931

Valorile estimate ale eficienţei economice, pentru noua soluţie de trigenerare,


sunt:
3
– venitul net actualizat (VNA) ................................................ 1349·10 €;
– termenul de recuperare brut a investiţiei (TRB) .................. .......3,7 ani,
în condiţiile unui împrumut pe 10 ani, cu o dobândă de 8%, care acoperă 40% din
valoarea investiţiei.

13.13.2.3. Italia [13.45]


• Prezentarea generală. Este cazul unui mic spital public, cu o capacitate de
135 paturi, având următoarele domenii de activitate: medicină generală, chirurgie,
pediatrie şi obstetrică. El este construit pe cinci nivele, dintre care unul subteran, cu
3
un volum total de cca. 31520 m .
Spitalul este situat în provincia Roma. Ca urmare, pe timpul iernii (noiembrie-
aprilie) el este încălzit. De aer condiţionat beneficiază numai sălile de operaţie, de
terapie intensivă şi o parte a laboratoarelor pentru analize.
• Cererile de energie. În urma unei analize statistice pe durata a patru ani, au
rezultat următoarele valori medii anuale ale consumurilor de energie: consumul
anual total a fost 301,15 t. echiv petrol, din care 77,5% sub formă de căldură
(233,34 t.e.p.) şi 22,5% sub formă de energie electrică (68 t.e.p.).
Consumul de energie electrică este destinat în primul rând instalaţiilor medicale,
iluminatului, răcirii pentru climatizare şi celorlalte instalaţii electrice de uz comun
(ascensoare, motoare, pompe).
Energia termică este aferentă, în primul rând, încălzirii spaţiilor – iarna – şi tot
anul, pentru prepararea a.c.c. şi producerii aburului pentru sterilizare.
Media costurilor anuale totale pentru energie au fost de cca. 450854 €, din care
76,4% (344565 €) pentru energia electrică şi 23,6% (106288 €) pentru consumul de
combustibil – păcură –.
Preţul mediu anual pentru energia electrică consumată a fost de
139,2 €/MWhe, iar pentru păcură, de 0,3533 €/t.
• Caracteristicile consumurilor de energie.
Pe baza facturilor lunare pentru energia electrică şi păcură, din ultimii trei ani,
au rezultat variaţiile medii lunare din fig. 13.108.
932 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 13.108. Consumurile lunare de energie electrică (a) şi de păcură (b), medii, pentru trei
ani.
Legendă: valorile lunare; valorile puterilor electrice maxime lunare.
În ceea ce priveşte cererea de frig, pentru climatizare vara, aceasta este
prezentată în fig. 13.109., pentru situaţia viitoare, în condiţiile în care partea de
spital climatizată în prezent, va creşte cu cca. 20% (zonele deja climatizate vor fi
deservite în continuare de actualele IFC).

Fig. 13.109. Variaţia cererii lunare de


frig în perioada de vară:
iunie-septembrie.

• Trigenerarea, ca soluţie de perspectivă, constă în instalarea unui MAI, pe


gaz metan, cu o putere electrică nominală de 338 kWe, având o eficienţă
energetică nominală a producerii energiei electrice, ηe,
n
MAI = 37%. Pentru răcire,

pe lângă IFC existentă, se va instala o IFA cu un COP n = 0,7 şi o capacitate


n
nominală q IFA = 436 kWf.
• Eficienţa economică a introducerii soluţiei de trigenerare este prezentată în
tabelul 13.55.
TRIGENERAREA 933

Performanţele tehnice şi eficienţa economică


a soluţiei de trigenerare
Tabelul 13.55
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. Valori
0 1 2 3
1. Durata anuală de funcţionare h/an 8640
3 3
2. Consumul de CH4 pentru MAI 10 Nm /an 696
3
3. Consumul de păcură al cazanelor de abur şi vârf 10 t/an 24
4. Energia electrică livrată în SEE MWhe/an 83,4
3
5. Costuri de operare şi mentenanţă 10 €/an 44,8
3
6. Total cheltuieli ale CTG 10 €/an 363,5
3
7. Economii de cheltuieli 10 €/an 106,3
8. Reducerea emisiei de CO2 tone/an 52,7
9. Reducerea emisiei de SO2 % faţă de existent 97,0
3
10. Venitul net actualizat 10 € 39,1
11. Rata internă de rentabilitate % 19,7
12. Durata brută de recuperare ani 6,38

13.13.2.4. Brazilia [13.48]


• Prezentarea generală. Este vorba de un spital de 400 de paturi, cu o
suprafaţă construită de 60000 m2.
Cererea de energie constă în: abur saturat la 7,5 bar pentru sterilizare, apă caldă
pentru încălzire şi a.c.c. (la 60°C) şi apă rece (la 7°C) pentru climatizare.
• Soluţia de trigenerare constă în utilizarea unei turbine cu gaze şi a unui
cazan recuperator producător de abur şi a unei IFA cu o capacitate de 2,5 MWf şi
n
un COPIFA = 0,65.
n
Pentru patru variante de turbine cu gaze cu PTG = 259...1721 kWe, cu o durată
de funcţionare de 7000 ore/an, un cost unitar al CH4 de 11 $/MWht şi al energiei
electrice cumpărată din SEE, de 70 $/MWhe şi vândută în SEE cu 50 $/MWhe, la o
rată de actualizare de 12%, pentru investiţia în CTG de 331000-1590000 $
(corespunzătoare puterii electrice nominale de 259-1721 kWe), a rezultat un termen
de recuperare brut al investiţiei de respectiv 5-3 ani.

13.14. Trigenerarea în domeniul aeroporturilor


Trebuie spus de la început, că toate marile aeroporturi din lume sunt dotate cu
centrale de trigenerare (CTG), fie că a fost vorba de instalaţii noi, fie că s-a pus
problema numai a introducerii cogenerării/trigenerării. În cele ce urmează se vor
prezenta câteva cazuri caracteristice.
934 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.14.1. Cererea de energie - destinaţie


Principala formă de energie utilizată în aeroporturi este energia electrică, urmată
de apă rece pentru climatizare şi combustibil.
Consumatorii de bază de energie sunt pentru: iluminat (interior şi al pistelor de
aterizare), aerul condiţionat, apa caldă, încălzirea spaţiilor, frigul pentru spaţiile de
depozitare a alimentelor şi serviciile conexe transportului.

13.14.2. Exemple de caz


13.14.2.1. Spania [13.45]
Este vorba de aeroportul Prat, de lângă Barcelona, care înregistrează un trafic de
11 mil. pasageri/an.
• Consumurile de energie şi duratele lor anuale sunt prezentate în tabelul
13.56.
Consumuri de energie şi duratele lor
anuale
Tabelul 13.56
Consumuri Consumuri Durate anuale
Nr.crt. Mărimi caracteristice maxime anuale ale consumurilor
(MW) (MWh/an) (h/an)
0 1 2 3 4
Consum de energie electrică
1. 5,8 27000 8760
(exclusiv pentru răcire)
Consum de energie electrică (1
2. – 2398 4360
pentru răcire (cu IFC)
3. Consum total de energie electrică – 29398 8760
Consum de căldură
4. 6,8 23288 5800
(încălzire şi a.c.c.)
5. Necesar pentru răcire 4,36 8393 4360
6. Consum de gaze naturale – 25875 8760
1)
Notă: – consum pentru IFC – (17,8 MW) şi de căldură pentru cazane şi pompe
de căldură (12,8 MW).
Factura energetică anuală a fost de 2134·103 €/an pentru energia electrică şi
647·103 €/an pentru gaze naturale.
Fig. 13.110. prezintă curba clasată anuală a consumului de energie electrică şi
variaţia anuală a consumurilor lunare sub formă de apă fierbinte pentru încălzirea
spaţiilor şi a.c.c. (asigurată de cazane pe gaze naturale).
TRIGENERAREA 935

Fig. 13.110. Curba clasată anuală a consumului de energie electrică – (a) şi a variaţiei
consumurilor lunare de căldură – (b).
Cererea de frig pentru climatizarea clădirilor este asigurată de IFC pe durata a
patru luni: iunie – septembrie.
• Soluţia de trigenerare pentru perspectivă a fost analizată în două variante:
a) o CTG cu 2*MAI de 2,7 MWe/buc, cu cazan recuperator (CR) de apă
fierbinte, din care o parte este utilizată într-un sistem de răcire cu IFA, având o
capacitate de răcire q nf , IFA = 1,75 MWf, la un COPIFA
n
= 0,6. Eficienţa electrică
nominală a MAI este ηen,MAI = 42,8%;
a) o CTG cu o turbină cu gaze de 0,6 MWe, echipată cu un CR de apă fierbinte
şi cu o IFA cu dublu efect (cu q nf .IFA = 1,9 MWf, la un COPIFA
n
= 1,2). Eficienţa
electrică a TG este ηen,TG = 18,7%.
• Performanţele tehnice anuale de funcţionare ale soluţiilor de CTG sunt
prezentate în tabelul 13.57, iar cele economice, în tabelul 13.58.
Performanţele tehnice de funcţionare
Tabelul 13.57
valori, în varianta:
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. a) 2*MAI*2,7 b) 1*TG*0,6
MWe/buc MWe
0 1 2 3 4
1. Durata anuală de funcţionare h/an 6246 6246
Producţii de:
MWht/an 15568 6983
apă fierbinte din recuperare
apă fierbinte din CAF MWht/an 8308 16556
2.
apă rece de la IFA MWhf/an 4543 4437
apă rece de la IFC MWhf/an 3850 3956
energie electrică de la MAI/TG MWhe/an 34153 3597
936 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.57 (continuare)


0 1 2 3 4
Consumuri de:
MWht/an 79811 19243
gaze naturale la MAI/TG
gaze naturale la CAF MWht/an 9774 18396
3. energie electrică pentru aeroport
MWhe/an 27000 27000
(exclusiv IFC)
energie electrică pentru IFC MWhe/an 1100 1130
consum propriu al CTG MWhe/an 683 172
Balanţa de energie electrică:
- energie electrică vândută în MWhe/an 12375 0
4. SEE
- energie electrică cumpărată din
MWhe/an 7005 22101
SEE
Eficienţa energetică:
% 71,8 74,2
5. - globală
(*
- în cogenerare % 63,1 48,8
6. Economia de energie primară MWht/an 14344 –
(*
7. Reducerea emisiilor de CO2 tCO2/an 2869
Notă: * ) – varianta (b) nu îndeplineşte prevederile legale ca EEcg ≥ 59% valabilă în
Spania pentru CCG cu TG. Ca urmare, varianta (b) a fost exclusă de la analiza
economică.
Eficienţa economică a
variantei (a) de CTG
Tabelul 13.58
valoari anuale preţuri unitare
Nr.crt. Mărimi caracteristice
(în k€/an) (€/MWh)
0 1 2 3
Venituri (în anul 1) din: 3123 –
- vânzarea energiei electrice 820 66,3
- energie electrică consumată de aeroport 1960 72,6
1. - energie electrică pentru IFC 80 –
- răcire cu IFA 94 20,7
- apă fierbinte pentru aeroport 424 18,2
- discounturi (10%) – 256 –
Cheltuieli anuale (în anul 1) cu: 2320 –
- CH4¤ pentru MAI 1309 16,4
- CH4¤ pentru CAF 160 16,4
2. - cumpărarea energiei electrice din SEE 543 77,5
- mentenanţa MAI 266 7,8
3
- apa de adaos 29 0,6 €/m
- asigurări 13 0,5% din investiţie
TRIGENERAREA 937

Tabelul 13.58 (continuare)


0 1 2 3
Rezultate finale:
- beneficiu (înaintea amortizării) 803 –
- investiţii 3958 –
3.
- TRB 4,9 ani –
- VNA (pentru 15 ani, fără taxe) 4167 –
- RIR 19% –
• Concluzii: varianta (a) este viabilă atât tehnic, cât şi economic. Ea nu poate,
însă, satisface integral cererea de răcire şi încălzire a aeroportului, necesitând
utilizarea suplimentară a echipamentelor convenţionale (IFC şi CAF) pentru
consumurile de vârf.

13.14.2.2. Aeroportul din Denver


Noul aeroport internaţional din Denver se întinde pe cca. 215000 m2, fiind unul
din cele mai mari din lume. El are o CTG cu o putere termică instalată de cca.
40 MWt şi un debit de frig de 70 MWf. În final aceste capacităţi vor creşte la cca.
70 MWt şi respectiv 130 MWf.
Centrala de trigenerare este echipată cu 3 MAI*1,9 MWe/buc, care antrenează
direct compresoarele instalaţiilor de frig (3 buc*24 MWf/buc). În plus CCG mai are
– ca instalaţii termice de vârf – CAF cu capacităţi de (1*5 MWt , plus 3*30 MWt),
având o încărcare medie anuală de 36 MWt , asigurat numai cu două CAF.
Ele produc apă fierbinte cu temperaturile nominale de 150/90°C.

13.14.2.3. Aeroportul din Cologne


Este cazul unei CTG echipată cu 3 MAI*2 MWe/buc, care asigură alimentarea
cu căldură a unei IFA cu o putere frigorifică nominală q nf , IFA = 4 MWf, sub formă
n
de apă rece cu 12/6°C şi un COPIFA = 0,83.

13.14.2.4. Aeroportul din Műnchen


Centrala de trigenerare a aeroportului este echipată cu un MAI de 1,5 MWe.
Apa de răcire a motorului este utilizată într-o IFA cu simplu efect, în două trepte,
cu soluţie binară de bromură de litiu, având o putere frigorifică nominală
n
q nf , IFA = 3,6 MWf, şi un COPIFA = 0,65...0,7, după cum temperaturile apei fierbinţi
livrată de MAI sunt 120/60 sau respectiv 95/60°C. În acest fel se produce apă rece
la 12/5°C.

13.14.2.5. Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti [13.49]


• Situaţia energetică prezentă a aeroportului Henri Coandă (fost Otopeni)
din Bucureşti este caracterizată de:
938 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– alimentarea cu căldură pentru încălzire şi a.c.c. este asigurată de două


CT echipate cu cazane de apă fierbinte: una de 2*3 MWt amplasată în zona tehnică
a aeroportului (echipată cu cazane vechi, având randamente sub 75%, ce urmează a
fi dezafectate) şi o a doua CT de 5*3 MWt ,.apă fierbinte, situată în zona aerogării
(echipată cu cazane moderne, având randamente de 88-92%). Toate cazanele
utilizează gaz metan. Există o reţea (canal termic) de legătură între cele două zone
caracteristice ale aeroportului – zona tehnică şi aceea a terminalelor – care poate
asigura tranzitul apei fierbinţi între cele două zone caracteristice sub aspectul
consumului de căldură;
– alimentarea cu frig pentru climatizare, este asigurată de 3 IFC, amplasate
în zona terminalului plecări şi 2 IFC amplasate în zona terminalului sosiri. Primele
3 IFC sunt noi, iar celelalte două urmează a fi înlocuite;
– alimentarea cu energie electrică este asigurată de 3 feed-uri de 20 kV,
din 3 staţii zonale de transformare, care asigură alimentarea prin intermediul
staţiilor de transformare amplasate în zonele centrelor de consum. Aceleaşi staţii
asigură atât alimentarea diverşilor consumatori ai aeroportului, cât şi a motoarelor
electrice de antrenare a celor 5 IFC existente.
• Necesarul de energie al aeroportului, pentru perspectivă, s-a evaluat în
două scenarii (pesimist şi optimist), cu valorile prezentate în tabelul 13.59.
Cererile de energie ale aeroportului
Tabelul 13.59
valori, în scenariul:
Nr.crt. Mărimea caracteristică U.M.
pesimist optimist
0 1 2 3 4
1. Valori momentane:
a. – sub formă de căldură, pentru:
- încălzire (maxim) MW 20,8 23
- a.c.c. (mediu) 2,9 3,2
- total (maxim) 23,7 26,2
b. – sub formă de frig MWf 6,1 6,1
– sub formă de energie electrică
c. MWe 6,0 8,0
(exclusiv IFC)
2. Valori anuale, sub formă de:
MWht/an 69059 76320
a. - căldură
b. - frig MWhf/an 4847 4847
c. - energie electrică MWhe/an 26273 37973
• Noua centrală de trigenerare (CTG) propusă pentru realizare, a avut la
bază următoarele ipoteze:
– amplasarea CTG în clădirea existentă a CT din zona tehnică a
aeroportului, având avantajele determinate de: existenţa clădirii şi a utilităţilor,
apropierea de staţia existentă de distribuţie a energiei electrice şi posibilitatea
extinderii ulterioare, lipsa servituţilor create asupra arhitecturii şi accesului la cele
două terminale (plecări şi sosiri);
TRIGENERAREA 939

– echiparea de bază a CTG, în două variante: cu turbine cu gaze, sau cu


MAI, pe gaze naturale;
– asigurarea frigului: în regimul de bază se vor utiliza IFA alimentate cu
căldură (apă fierbinte) din cazanele recuperatoare ale instalaţiilor de cogenerare,
iar pentru consumul de frig de vârf se vor utiliza cele 3 IFC existente – aflate în
stare bună de funcţionare.
• Analiza eficienţei economice s-a făcut în următoarele variante:
– funcţionarea din punct de vedere electric: fără vânzare de energie electrică
(funcţionare insulară), sau cu vânzarea excedentului de energie electrică. Aceasta a
însemnat funcţionarea instalaţiilor de cogenerare (TG/MAI) după regimul electric
sau respectiv după cel termic;
– asigurarea, prin autoproducere, a unei cote anuale din consumul de energie
electrică a aeroportului, între 30 şi 100%;
– ponderea în consumul total de frig a acoperirii din IFA, faţă de IFC,
de 0...70%.
Analiza financiar economică, pe baza criteriilor VNA, RIR şi TRB a condus la
varianta optimă, care constă în (v. tabelul 13.60): o CTG cu turbine cu gaze, cu
vânzarea plusului de energie electrică în SEE, pentru un grad de asigurare a
consumului de energie electrică a aeroportului de 100% şi cu un aport al IFA în
asigurarea cererii totale de frig de 40-45%.
Eficienţa energetică şi economică
a viitoarei CTG
Tabelul 13.60
valori în scenariul de consum:
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M.
pesimist (a) optimist (b)
0 1 2 3 4
Puterea electrică instalată în
1. MWe 9,6 7,6
CTG – în TG –
Debitul termic nominal al
2. MWt 15,0 11,0
cazanului recuperator al TG
Debitul termic instalat în CAF de
3. MWt 12,6 14,5
vârf
Debitul nominal de frig instalat
în:
4. MWf
- IFC 1,93 1,93
- IFA 6,10 6,10
Randamentul anual global
5. % 92,3 97,0
funcţionând cu CTG
6
6. Investiţii noi 10 $ 7,06 6,0
6
7. Venitul net actualizat – VNA 10 $ 1,80 2,1
8. Rata internă de rentabilitate-RIR % 16,0 17,4
Termenul brut de recuperare a
9. ani 5,9 5,5
investiţiei – TRB
940 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.15. Trigenerarea în sectorul comercial – exemple de caz


13.15.1. Italia [13.45]
• Prezentarea generală. Este cazul unui mare centru comercial situat în
Roma, într-o clădire cu 7 nivele (din care 2 nivele în subteran, utilizate ca
depozite). Suprafaţa care beneficiază de aer condiţionat este de cca. 7600 m2,
echivalând unui volum de 22850 m3.
Centrul comercial are următorul orar: în perioada octombrie-martie în zilele de
00 30
luni-vineri între orele 9 -19 şi în perioada aprilie-septembrie, între orele
900-2000.
• Cererile de energie. În perioada 2000-2002, consumul total mediu anual de
energie a fost de cca. 332700 t.echiv.petrol, din care 87,9% (292500 t.e.p.)
sub formă de energie electrică şi 12,1% (40200 t.e.p.) sub formă de căldură.
Energia electrică este furnizată la medie tensiune, fiind utilizată în cea mai mare
parte pentru iluminat şi pentru antrenarea diverselor instalaţii ca şi pentru IFC care
asigură condiţionarea aerului.
Căldura, necesară în primul rând încălzirii, pe perioada de iarnă şi ca a.c.c.,
tot timpul anului, este furnizată sub formă de apă caldă de o CT pe gaze naturale.
Factura energetică medie anuală a fost, în perioada analizată, de 429215€,
din care 394203€ (91,8% din total) pentru energia electrică şi numai 35012€
(8,2%) pentru gazul natural consumat în CT, avându-se în vedere nişte preţuri
unitare medii anuale de 115,9€/MWhe şi respectiv 719,2€/mia Nm3.
• Aliurile consumurilor anuale de energie electrică şi de gaz metan, sunt
prezentate în fig. 13.111. Vara, consumul de frig (deci de energie electrică pentru
IFC) este destinat răcirii spaţiilor (din care pentru depozite şi climatizarea celorlalte
spaţii, care funcţionează tot timpul anului) înregistrând un consum electric de vârf
în perioada de vară (lunile iunie-iulie), după cum rezultă din fig. 13.111.,a.

Fig. 13.111. Variaţiile lunare ale cererii de energie electrică – (a) şi de gaz metan – (b).
Legendă: cantităţi lunare; puterea electrică maximă consumată.
TRIGENERAREA 941

Consumul lunar de gaz metan al CT, variază în cursul anului în funcţie de


variaţiile simultane ale cererii pentru încălzire şi a celei pentru a.c.c., conform
fig. 13.111.,b.
Cererea de frig este asigurată vara de 3 IFC cu capacităţi de producere a frigului
de (2*670 kWf) + (1*663 kWf).
• Soluţia de trigenerare, pentru perspectivă, constă în instalarea unui MAI de
485 kWe, cu o eficienţă energetică nominală de producere a energiei electrice,
η nMAI = 37,3%, utilizând gazul metan. O parte din căldura recuperată de la MAI
asigură funcţionarea unei IFA cu absorbţie, având o capacitate de răcire
q nf , IFA = 436 kWf, la o valoare nominală a COP de 0,7. Diferenţa cererii de frig este
asigurată de IFC existente, funcţionând în regim de vârf de consum. Energia
electrică necesară IFC este preluată din sistemul energetic, când MAI nu
funcţionează.
CTG s-a dimensionat astfel încât să asigure cererea de energie electrică a
spaţiilor comerciale, evitând vânzarea eventuală a surplusului în SEE local.
Cantitatea anuală de energie electrică astfel produsă în CTG, este de
1511940 kWhe/an. Se evită vânzarea în SEE a eventualului surplus de producţie de
energie electrică, datorită obstacolelor tehnice, dar mai ales a celor administrative
şi financiare existente.
Pentru creşterea eficienţei economice a soluţiei de trigenerare s-a adoptat
următorul regim de funcţionare: în perioadele tarifare cu tarif redus ale energiei
electrice aceasta este cumpărată din SEE, CTG nu funcţionează, toată cererea
electrică fiind asigurată de SEE. În restul perioadelor tarifare, care însumează
3150 ore/an, cererea de energie electrică este asigurată de propria CTG. În funcţie
de aceasta, cererea de frig este acoperită cu IFC (pe baza energiei electrice preluată
din SEE) şi respectiv cu IFA (din căldură recuperată de la IMA).
• Performanţele anuale, tehnice şi economice, previzionate a fi realizate cu
noua soluţie de trigenerare, sunt prezentate în tabelul 13.61.
Eficienţa tehnico-economică a
introducerii trigenerării
Tabelul 13.61
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. valori
0 1 2 3
1. Durata anuală de funcţionare h/an 3150
3
2. Consumul anual de gaz metan Nm /an 423105
3. Energie electrică cumpărată din SEE MWhe/an 1430,5
4. Costuri anuale de exploatare şi mentenanţă €/an 29985
Cheltuieli anuale cu energia electrică
5. €/an 289810
cumpărată din SEE
6. Economii anuale de cheltuieli €/an 161950
942 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 13.61 (continuare)


0 1 2 3
Reducerea emisiilor poluante, faţă de
situaţia existentă a:
7. - CO2 % 19% (1599 t/an)
- SO2 şi NOx 58%
- alţi poluanţi 17%
8. Investiţia totală € 640690
9. Venitul net actualizat € 949380
10. Rata internă de rentabilitate % 25
11. Durata brută de recuperare a investiţiei ani 4,79
• Concluzia: proiectul este viabil economic, în condiţiile date privitoare la
costul unitar al gazului metan şi al raportului între preţul de vânzare a energiei
electrice în SEE, faţă de cel pentru cumpărarea sa din SEE (în orice caz, subunitar).

13.15.2. Grecia [13.45]


Este vorba de proiectul pilot, de introducerea trigenerării, al unui mare
2
hypermarket având o suprafaţă de 15000 m , situat în Atena. Clădirea are multiple
utilizări, având un program de funcţionare de luni până vineri, între orele 8-20 şi
sâmbăta între 9-18.
• Consumul actual de energie este integral sub formă de energie electrică, de
cca. 7350 MWhe/an (în 2002), pentru care factura totală anuală s-a ridicat la
470 mii €, compusă din costul energiei de 363 mii € (un preţ unitar de
51,4 €/MWhe) şi din cel pentru putere, de 117 mii € (un preţ unitar de 34 €/kWe ,
la o putere electrică maximă consumată de 8,3 MWe).
Energia electrică asigură toate utilităţile energetice, inclusiv răcirea pentru aerul
condiţionat şi antrenarea diverselor instalaţii. În aceste condiţii, cererea lunară de
bază sub formă de energie electrică este de cca. 440 MWh/lună – după cum rezultă
din fig. 13.112. Aerul condiţionat şi iluminatul necesită fiecare câte 37% din
consumul anual de energie electrică, iar restul este consumul pentru frig (15%) şi
alte utilizări (11%).
Consumul zilnic pentru iluminat şi aer condiţionat atinge chiar 18 ore/zi,
ceea ce conduce la o variaţie orară zilnică a consumului total de energie electrică,
destul de aplatisată, după cum rezultă din fig. 13.113.
TRIGENERAREA 943

Fig. 13.112. Consumul lunar de energie electrică, pentru:


– aer condiţionat; – răcire; – iluminat şi altele.

.
Fig. 13.113. Variaţiile zilnice tip ale cererii de energie electrică pentru:
zile de lucru; ziua de sâmbătă.

• Utilizarea în perspectivă a trigenerării constă în introducerea unui MAI pe


gaze naturale, cu o putere de 515 kWe, având o eficienţă electrică de 37%, cu o IFA
(cu soluţie brom litiu-apă), cu o capacitate de 420 kWf care să înlocuiască sistemul
existent de producere a aerului condiţionat), un turn de răcire aferent IFA şi toate
celelalte instalaţii anexe, inclusiv modificarea tubulaturii de ventilare, existente.
În funcţionarea MAI s-a adoptat „regimul electric”, pentru a se evita vânzarea în
SEE a surplusului de energie electrică, faţă de aceea consumată local. Astfel, se va
asigura şi cca. 40% din consumul total de energie pentru producerea aerului
condiţionat.
Tabelul 13.62 prezintă principalele performanţe tehnice şi economice ale
viitoarei CTG.
944 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Performanţele tehnico-economice
de funcţionare ale CTG
Tabelul 13.62
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. valori
0 1 2 3
1. Durata anuală de funcţionare h/an 4500
3 3
2. Consumul anual de gaz metan 10 Nm /an 667
3. Energie electrică produsă MWhe/an 2250
4. Energie electrică cumpărată din SEE MWhe/an 2260
Costuri anuale de exploatare, mentenanţă, cu
5. €/an 37250
apa şi pomparea
6. Costuri anuale totale €/an 336000
7. Economii anuale de cheltuieli €/an 153000
3
8. Investiţii totale 10 € 1200
Reducerea emisiilor:
- de CO2 tone/an 3100
9.
- de SO2 % 57
- de alţi poluanţi % 70
10. Venitul net actualizat – VNA € 438000
11. Rata internă de rentabilitate – RIR % 20
12. Durata brută de recuperare a investiţiei – TRB ani 6

13.15.3. Anglia [13.54]


Este cazul unui supermarket tipic, care ocupă o suprafaţă de aproximativ
2
5000 m , împărţit pe 2 niveluri: nivelul de jos cuprinde magaziile, zonele de
preparare şi procesare a hranei, lăzile frigorifice şi un restaurant. Magazinul este
deschis de la ora 7 a.m. până la ora 10 p.m., 7 zile pe săptămână.
Supermarketurile au nevoie de frig atât la temperaturi ridicate (lăzi frigorifice)
cât şi la temperaturi coborâte (congelatoare). Din motive de fiabilitate magazinele
au două sisteme, fiecare dimensionat la 50% din capacitatea totală.
Consumul total de energie electrică a fost evaluat la 2.367.403 kWh/an.
Consumul anual de gaz metan a fost calculat ca fiind 1.128.815 kWh. Utilizând
randamentul mediu de generare şi distribuţie a energiei electrice s-a estimat că
energia primară consumată de către magazinul convenţional este de aprximativ
7.892.821 kWh/an.
Sistemul de trigenerare este compus dintr-o instalaţie de cogenerare cu un MAI
având o putere electrică nominală de 251 kWe, un debit termic recuperat din apa de
răcire de 293 kWt şi, din gazele de ardere, de 68 kWt, cu un consum de gaz metan
de 711 kWt.
Instalaţiile frigorifice cu absorbţie, în număr de cinci, au următoarele
caracteristici:
• o IFA într-o treaptă, cu NH3/Apă; mediul răcit – propilenă; COP = 0,58;
temperatura medie produsă = - 8...- 4°C pentru refrigerarea hranei reci, care se face
TRIGENERAREA 945

cu ajutorul glycolului rece; refrigerarea hranei îngheţate se face cu ajutorul unei


IFC convenţionale; temperatura apei la ieşirea din MAI trebuie să fie de minim
124°C. Randamentul global al MAI este de 78%, iar cel electric de 32%;
• o IFA în două trepte, cu NH3/Apă, la care mediul răcit este propilena, având
un COP = 0,4 şi temperatura medie produsă este de (- 8...- 4°C). Ea asigură
refrigerarea hranei reci, cu ajutorul glycolului rece, iar refrigerarea hranei îngheţate
se face cu ajutorul unei compresii de vapori convenţionale; temperatura nominală a
apei la ieşirea din MAI trebuie să fie de 90°C. Randamentul global al MAI este de
90%, iar cel electric de 33%;
• o IFA într-o treaptă, cu LiBr/Apă; mediul răcit este apa; COP = 0,71;
temperatura medie produsă este (7...14°C). Ea realizează refrigerarea hranei reci şi
a celei îngheţate cu ajutorul unui sistem de IFC în cascadă. Temperatura nominală
a apei la ieşirea din MAI trebuie să fie de 90°C. Randamentul global al MAI este
de 90%, iar cel electric de 33%;
• o IFA într-o treaptă, cu LiBr/Apă; mediul răcit este apa; COP = 0,62;
temperatura medie realizată este (7...14°C); refrigerarea hranei reci şi a celei
îngheţate se face cu ajutorul unei IFC în cascadă. Temperatura nominală a apei la
ieşirea din MAI trebuie să fie de 70°C. Randamentul global al MAI este de 92%,
iar cel electric de 33%;
• o IFA cu silicagel/adsorbţie de apă; mediul răcit este apa; COP = 0,6;
temperatura medie produsă este (7...14°C); refrigerarea hranei reci şi a celei
îngheţate se face cu ajutorul unei IFC în cascadă. Temperatura nominală a apei la
ieşirea din MAI trebuie să fie de 80°C. Randamentul global al MAI este de 91%,
iar cel electric de 33%.
Perioada de recuperare este de 6 ani, cu un consum de energie primară mai mic
cu 20% decât în cazul producerii separate.

13.16. Trigenerarea în sectorul rezidenţial şi similar – exemple de caz


13.16.1. Trigenerarea în oraşul Montpellier [13.50]
Centrala de trigenerare situată în cadrul primăriei „Hotel de Ville”, este echipată
cu două motoare cu ardere internă, ce funcţionează cu combustibil gazos, cu o
putere totală instalată de 6,3 MWe.
O mare parte din căldura produsă de MAI (13 MWt) este livrată consumatorilor
în sistem centralizat. Restul este folosită într-o IFA cu apă - brom litiu. Pentru
siguranţa în alimentarea cu căldură este prevăzut şi un cazan pe gaz metan, iar
pentru frig o a doua IFA similară celei de bază.
Centrala asigură 1/3 din necesarul de căldură al oraşului şi 2/3 din necesarul de frig
(250000 m2 de birouri, 7000 de apartamente, centre comerciale, administrative
etc.). Ea poate furniza 7 MWt de apă răcită la 6°C. Randamentul total maxim al
valorificării energiei este de 76% (38% pentru electricitate şi 38% pentru
căldură + frig). Investiţia, de 6,45 Mil. € (ispec = 1024 €/kWei), a beneficiat de
subvenţii. Această centrală de trigenerare din Franţa, intrată în funcţiune în
noiembrie 2000, este singura centrală de trigenerare racordată la o reţea urbană.
946 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.16.2. Trigenerarea în Sidney


Este cazul unei centrale de trigenerare, care alimentează cu apă fierbinte, apă
rece şi energie electrică New South Wales State Parliament, spitalul general din
Sidney şi librăria New South Wales [13.51]. În centrală este instalat un motor cu
ardere internă, care poate funcţiona pe gaz natural şi păcură. Motorul produce
aproximativ 550 kWe energie electrică şi 800 kWt căldură. Ca instalaţii frigorifice
sunt folosite instalaţii pe gaze care asigură producţia de frig la baza sarcinii.
Instalaţiile frigorifice cu compresie sunt uneori folosite în calitate de capacităţi de
rezervă. Sistemul este forate eficient, folosind la maxim căldura de la răcirea
blocului motor şi a gazelor de ardere evacuate din acesta. În fiecare an motorul cu
ardere internă, care produce energie electrică, a condus la economii de aproximativ
100000 AUD, iar instalaţia frigorifică pe gaze – 300000 AUD în 18 luni.

13.16.3. Trigenerarea la Universitatea Western Sidney


Este vorba de realizarea unei centrale de trigenerare care să asigure toate
cerinţele universităţii. În centrală este instalat un motor cu ardere internă cu o
putere electrică de 1 MW, care asigură sarcina maximă de energie electrică de
680 kWe şi 1537 kWt pe baza căldurii de răcire a motorului şi a gazelor de ardere,
iar 1500 kWt sunt produşi într-un cazan de vârf. Pentru producerea frigului se
foloseşte o instalaţie frigorifică cu absorbţie de 1 MW şi o instalaţie frigorifică cu
compresie de 1 MW. Timp de 15 ore pe zi, 5 zile pe săptămână toate cerinţele de
energie electrică, inclusiv pentru serviciile proprii, sunt satisfăcute de către motorul
cu ardere internă, iar când acesta nu funcţionează energia electrică este livrată în
sistem. Când nu funcţionează motorul cu ardere internă cererea de apă rece este
asigurată de instalaţia frigorifică cu compresie, iar cererea de apă fierbinte este
asigurată de cazan. În astfel de perioade aceste două instalaţii consumă energie
electrică din sistem.

13.16.4. Trigenerarea în clădirea Reichstagului – Berlin


Centrala de trigenerare este echipată cu o IFA care funcţionează pe baza căldurii
recuperată din gazele de ardere evacuate de MAI. Aceasta permite obţinerea a
800 kWt de apă rece cu temperatura de 6°C, folosiţi pentru climatizarea clădirii pe
perioada de vară. O cantitate simultană de căldură din circuitul de răcire al MAI
este utilizată pentru alimentarea cu apă de 40°C pentru încălzire. În acest caz IFA
funcţionează ca o pompă de căldură. Această instalaţie este capabilă a consuma în
totalitate căldura recuperată de la motorul instalaţiei de cogenerare, prin
intermediul unui circuit de apă caldă 105°C / 65°C.

13.16.5. Trigenerarea la Building Innovation Center din Padova


Este cazul unei clădiri care necesită energie electrică pentru diverse servicii
(iluminat, camera calculatoarelor, pompe, ventilatoare etc.), energie termică pentru
încălzire şi prepararea apei calde de consum [13.52]. În proiect o parte importantă
TRIGENERAREA 947

din puterea electrică instalată este folosită în instalaţii frigorifice cu compresie


pentru condiţionare. Plecând de la această situaţie, s-a propus realizarea unei CCG
cu MAI. Aceasta ar urma să asigure căldura pentru prepararea apei calde, pe toată
perioada anului şi încălzirea iarna, prin recuperarea căldurii disponibile sub formă
de apă caldă la 90°C.
Performanţele noului sistem
3
Clădirea „Building Innovation Center” are un volum de 20000 m şi o suprafaţă
a podelei de 6400 m2. Raportul suprafaţă/volum are o valoare favorabilă de
2 3 2
0,3 m /m . Sarcina electrică a fost presupusă pe baza unui coeficient de 10 W/m
de podea. Prezenţa persoanelor este estimată ca fiind de 1 persoană/20 m2. Rata de
ventilare este stabilită la 0,5 vol/oră.
Motorul termic ce echipează centrala are o putere de 50 kWe cu un randament
electric nominal de 30% şi o recuperare a căldurii de 60% (10% pierderi).
Cu privire la IFC, acestea au un COP = 5 (în funcţionarea ca pompă de căldură)
şi COP = 3 (funcţionarea ca instalaţie de frig).
Sistemul cuprinde o IFA cu ciclu deschis, „antrenată” de căldura recuperată de
la un MAI, pentru prepararea apei calde în timpul verii. Pe perioada de iarnă acest
sistem funcţionează ca pompă de căldură, cu ciclu deschis, utilizând căldura deşeu
conţinută de aerul cald viciat, evacuat din spaţiile încălzite.
Comparaţia cu un sistem convenţional, conduce la o economie de energie
primară de 60% la funcţionarea pe timpul verii şi 50% la funcţionarea pe timpul
iernii.

13.16.6. Trigenerarea în Statele Unite – Chicago, Oklahoma City, Tulsa


Corporaţia energetică TRIGEN din S.U.A. a instalat şi operează 5 centrale de
trigenerare, [13.53]. Una în oraşul Tulsa, una în Oklahoma City şi trei în Chicago.
Centralele de trigenerare sunt bazate pe ciclul cu turbină cu gaze, având un cazan
cu abur, care recuperează căldura din gazele de ardere şi o instalaţie frigorifică cu
absorbţie cu soluţie de amoniac care produce frig. Turbina cu gaze şi cazanul
recuperator funcţionează tot timpul la sarcină nominală. Când producţia de energie
electrică este mai mică decât cererea instalaţiei frigorifice atunci se foloseşte
energie electrică din sistem pentru antrenarea compresorului, iar când se produce
mai multă energie electrică decât necesită instalaţia frigorifică surplusul este folosit
pentru cerinţele proprii ale centralei. Cazanul recuperator produce abur pentru
încălzire şi pentru instalaţia frigorifică – IFA –. Astfel de centrale sunt folosite de
obicei la baza sarcinii. Pe timp de vară turbina cu gaze asigură funcţionarea
instalaţiei frigorifice, iar producţia de energie electrică este redusă. Pe timp de
iarnă, însă, când cererea de frig este redusă, se produce mai multă energie electrică
pentru serviciile proprii. Aburul produs în cazanul recuperator este livrat
consumatorilor arondaţi.
Randamentul global al unei astfel de centrale ajunge la 90-93%. Este de
remarcat că o astfel de centrală poate fi uşor adaptată la cerinţele variabile ale
consumatorilor de căldură şi frig.
948 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Centrala de trigenerare din Oklahoma City are în total 16 angajaţi care


deservesc 19 clădiri amplasate în centrul oraşului, din care 12 sunt administrative
sau comerciale. Centrala de trigenerare are o capacitate de producţie de
aproximativ 143 tone de abur pe oră, 500 kWe de energie electrică şi 16200 tone de
apă rece. O reţea de distribuţie de aproximativ 3 km (abur) şi 3 km (apă rece) leagă
centrala cu consumatorii de energie. În anul 1998 au fost livrate către consumatori
aproximativ 5000000 tone de abur şi 22228 tone de apă rece.
Centrala de trigenerare din Tulsa aprovizionează cu abur şi frig 32 de clădiri din
centrul oraşului. Aburul şi apa răcită sunt transportate către consumatori prin
intermediul unui sistem de distribuţie de aproximativ 10 km. Întreaga centrală este
foarte flexibilă din punct de vedere al producerii celor trei forme de energie, în
timp ce turbina cu gaze funcţionează continuu. Pentru a evita pierderile de energie
în instalaţia de reducere a presiunii aburului, a fost instalată o turbină cu abur cu
contrapresiune. Aceasta permite să producă până la 500 kWe energie electrică
pentru serviciile proprii. La consumatori sunt instalate aparate de măsură şi control,
ceea ce creşte eficienţa producerii energiei. Totodată are loc un control strict al
debitului de abur livrat şi de condensat returnat la centrală. În acest fel se reduce
cantitatea de combustibil necesară pentru producerea aburului.

13.16.7. Trigenerarea în Anglia


În Londra, din 1993 se exploatează un sistem de trigenerare, care livrează mai
multor consumatori căldură, energie electrică şi frig (11 clădiri). Acest sistem are o
capacitate de producţie de 32 MWe, 32 MWt şi 11 MWf. Un alt sistem de
trigenerare funcţionează în Southampton. Ca sursă de energie electrică este utilizat
un motor cu ardere internă care, pe timp de vară, alimentează cu căldură o instalaţie
frigorifică cu absorbţie.

13.16.8. Trigenerarea în cazul expoziţiei de la Lisabona [13.13 – 16]


Centrala de trigenerare Climaespaco, construită pentru Expoziţia Mondială de la
Lisabona din 1998, asociază cogenerarea şi producţia frigorifică pentru furnizarea
electricităţii, căldurii şi a apei reci. Sunt de remarcat mai multe caracteristici
originale dintre care prezenţa unui rezervor de apă rece – care a introdus în Europa
tehnologia bazată pe stratificarea termică (v. cap. 11). Acestea fac din centrala de
cogenerare de la Lisabona, o realizare marcantă în domeniu. Bazată pe conceptul
de trigenerare, centrala Climaespaco furnizează:
• energie electrică, generată de o turbină cu gaz de 5 MWe;
• căldură, prin intermediul recuperării căldurii gazelor de ardere evacuate;
• apă rece – produsă prin asocierea în serie a unor IFA ce utilizează căldura
recuperată, apoi un al doilea rând de IFC antrenate de motoare electrice.
Căldura recuperată alimentează, prin intermediul schimbătoarelor de căldură
abur/apă caldă, reţeaua urbană şi boilerele grupurilor frigorifice cu absorbţie. Un
cazan auxiliar asigură rezerva, iar în cazul opririi turbinei poate suplini producţia
de abur a acesteia. Reţeaua de încălzire urbană, situată în aval de schimbătoare,
TRIGENERAREA 949

distribuie apă caldă la 105°C cu returul de 65°C. Grupurile IFA sunt în număr de
două şi au o putere frigorifică unitară de 5 MWf, iar IFC sunt tot în număr de două,
funcţionează pe amoniac, având puterea unitară de 5,8 MWf. Apa rece este produsă
şi distribuită la o temperatură de 4°C, cu un retur la 12°C. Toată această apă rece
este vehiculată prin reţeaua de încălzire, reglarea efectivă a debitului efectuându-se
prin variaţia turaţiei pompelor. Ansamblul reţelei termice şi de apă rece reprezintă
cca. 40 km.
Depozitarea/stocarea termică din rezervorul cu apă rece utilizează principiul
stratificării – prin diferenţa de densitate volumică funcţie de temperatură, pentru
separarea celor două volume variabile de apă, unul cu temperatură joasă (4°C),
iar celălalt cu temperatură înaltă (12°C). Instalaţia din Lisabona constituie o
premieră tehnologică în Europa, ea fiind realizată ca urmare a lucrărilor desfăşurate
sub egida ASHRAE şi EPRI (Institutul de Cercetări în Energetică) în a doua
jumătate a anilor 80, procedeul fiind implementat în America de Nord. Rezervorul
termic echivalează cu o capacitate suplimentară de 18 MWf, care poate compensa
variaţiile zilnice ale cererii de frig. Stocarea frigului permite optimizarea producţiei
în orele de vârf şi pentru securitatea şi disponibilitatea serviciului.
Descrierea echipamentelor din centrală
1. Ansamblul turbo-alternator, format dintr-o TG cu putere electrică
nominală de 5,2 MWe, cu un debit de gaze de ardere de 12,35 kg/s, la 480°C.
Ea are un răcitor cu apă rece, pentru menţinerea constantă a aerului la intrarea în
compresor, la 15°C, permiţând funcţionarea la parametrii nominali timp de
8000 ore/an.
2. Sistemul de producere a apei calde se compune din:
• un cazan recuperator, de tip fire-power, cu o producţie de 18,5 t/h de
abur la 10 bar, prevăzut cu post combustie, care permite creşterea temperaturii
gazelor evacuate până la 731°C;
• un cazan auxiliar, cu o putere de 15,3 MWt, cu carcasă fonic izolatoare.
3. Reţeaua de apă caldă: apa caldă este produsă într-un schimbător de căldură
multitubular de 11,5 MWt, alimentat cu abur saturat, cu presiunea de 10 bar,
având un regim termic de 105/65°C.
4. Producţia de frig: puterea frigorifică totală instalată este de 21,9 MWf. Apa
rece, cu temperatura de 4°C pe tur şi 12°C pe retur, este furnizată prin 4
subansambluri de producţie montate în serie paralel, fiecare rând cuprinzând o IFC
şi o IFA. Circulaţia este asigurată prin pompe cu debit variabil, montate în paralel.
Această configuraţie oferă o posibilitate de alegere formată din 6 combinaţii a
grupurilor, ceea ce permite o mai bună adaptare la cererea variabilă de frig.
Instalaţiile frigorifice cu absorbţie sunt cu soluţie apă – bromură de litiu, cu
dublu efect, având o putere frigorifică de 5100 kWf, cu un debit nominal de apă
rece, de 1075 m3/h (minim acceptat fiind 550 m3/h), la un regim termic de 12/8°C
(temperatura minimă de retur fiind 6,6°C). Consumul nominal de abur este de
6300 m3/h, iar apa de răcire folosită are un debit nominal de 995 m3/h, la un regim
termic de 26/34°C.
950 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Instalaţiile frigorifice cu compresie, cu soluţie amoniacală, având o capacitate


de producere a frigului de 5850 kWf, cu o putere electrică nominală de 1050 kWe.
Ea produce apă răcită cu un debit nominal de 1075 m3/h (minim acceptat de
550 m3/h), la un regim termic de 8/4°C. Condensatorul utilizează apă de răcire,
cu un debit nominal de 743 m3/h, la un regim termic de 26/34°C.
5. Stocarea şi depozitarea apei reci. Apa rece este furnizată prin intermediul a
3 (+1 de rezervă) pompe de reţea cu debit variabil, de 1190 m3/h. În derivaţie se
află un rezervor pentru stocarea apei reci şi o a doua staţie de pompare echipată cu
3
3 pompe egale ca debit (dintre care una este de rezervă) de 2050 m /h, care
vehiculează apa în reţea. Rezervorul de apă rece utilizează principiul stratificării,
având o capacitate de 15000 m3, echivalent unei puteri de 18 MW, fiind cel mai
important rezervor din Europa. El este construit din beton, având forma cilindrică
cu diametrul de 35 m şi înălţimea de 17 m, dintre care 6 m în subteran,
determinând un volum util de 14432 m3. Pentru asigurarea unei bune stratificări a
apei reci şi pentru a garanta performanţele stocării, introducerea apei reci se face
prin partea inferioară, prin intermediul difuzoarelor. Fiecare difuzor este construit
din trei coroane concentrice de tuburi găurite, cu diferite calibre. Fiecare coroană
este alimentată de o reţea arborescentă de ţevi de plastic, dispuse astfel încât să
asigure un echilibru natural. Stratul limită, ce separă partea rece de partea caldă,
este în mod normal de aproximativ un metru.

13.17. Trigenerarea în domeniul industrial


13.17.1. Trigenerarea în industria alimentară
• Trigenerarea cu turbină cu gaze într-o fabrică de margarină [13.54]
Într-o fabrică de margarină din Rotterdam (Olanda) a fost instalată o turbină cu
gaze cu o putere electrică de 5MWe. După restructurarea producţiei, a apărut un
exces de abur şi un necesar de frig, acesta din urmă fiind acoperit cu o IFA de
1400 kWf la -23°C, plus 7 IFC, fiecare producând 500 kWf. Pentru a evita
amestecarea amoniacului de la compresoare, care întotdeauna conţine ulei, cu
amoniacul de la IFA, care conţine o cantitate mică de apă, a fost prevăzută o
instalaţie în cascadă.
• Trigenerarea într-o fabrică de alimente [13.55]
Centrala de trigenerare instalată la Campofrio Alimentación produce căldură,
frig şi energie electrică, pentru necesităţile companiei. Numărul anual de ore de
funcţionare a centralei este de 8700 h. Centrala constă din patru MAI funcţionând
pe gaz metan, fiecare având o putere electrică de 3 MWe. Pentru producerea
frigului este utilizată o IFA care foloseşte abur de la cazanul recuperator al MAI.
O altă centrală de trigenerare instalată este aceea de la compania Oxaquim,
Spania, care utilizează 10 MAI cu o putere electrică totală de 6,6 MW. Centrala
funcţionează 24 de ore/zi, 365 zile/an. Ea produce energie electrică pentru
necesităţile proprii şi totodată livrează şi în sistem. La fel se produce abur la o
presiune de 8 bar, apă caldă la o temperatură de 70°C şi apă rece la o temperatură
TRIGENERAREA 951

de 7°C. Pentru producerea frigului este utilizată o instalaţie frigorifică cu absorbţie


brom-litiu.
13.17.2. Trigenerarea în industria chimică
Este vorba de studiul pentru introducerea trigenerării la o uzină chimică din
Spania [13.56], care se caracterizează printr-un necesar tehnologic de frig la +7°C,
având totodată o cantitate importantă de căldură reziduală, pentru producerea
aburului la diferite nivele de temperatură. Aburul de joasă presiune este utilizat în
IFA cu soluţie H2O-BrLi într-o treaptă, pentru a produce un debit de frig de
2500 kWf, sub formă de apă rece la 7°C.
Pentru producerea energiei electrice în prezent se foloseşte o turbină cu abur de
1290 kWe, cu contrapresiune.
În perspectivă, se consideră instalarea unei turbine cu gaze de 9 MWe,
care asigură, prin cazanul recuperator, producerea de abur necesar atât în procesele
tehnologice, cât şi pentru IFA.
Bilanţul energetic al TG este: din fiecare 100 kWt intraţi în turbină, 42 kWt sunt
utilizaţi sub formă de căldură, 35 kWe sub formă de energie electrică, 5 kWf sub
formă de frig şi 18% sunt pierderi, ceea ce reprezintă un randament electric de 35%
şi un randament global de 82%.
Venitul net actualizat astfel obţinut este de 15,32 mil $, iar durata brută de
recuperare este de 4,2 ani (pentru o investiţie în IFA – cu dublu efect – de
540 mii $, faţă de 400 mii $, pentru o IFC, investiţia specifică în sistemul de
cogenerare fiind de 733 $/kWe).

13.17.3. Trigenerarea într-o imprimerie [13.55]


Este cazul unei CTG pusă în funcţiune la o imprimerie din Spania, unde s-au
instalat două TG de 3000 kWe fiecare. Gazele de ardere eşapate din TG la 500°C
sunt utilizate în două IFA – BrLi-H2O – cu o capacitate de 1700 kWf/buc.,
care produc frig sub formă de apă rece la 7°C, în scopuri tehnologice.
Datorită sistemului electronic de control şi comandă a tuturor subansamblelor IFA
(ventilatoarele turnurilor de răcire, pompele de circulaţie cu controlul turaţiei etc.),
se atinge un COP = 1,25.
O parte din gazele de ardere de la TG sunt utilizate pentru producerea de apă
fierbinte utilizată în scopuri tehnologice.
Randamentul electric al CTG este de 25,3%, iar cel global de 76%,
având următorul bilanţ energetic anual:
– consumul de combustibil ..................................................... 150000 MWht/an
– producţia de energie electrică .............................................. 38000 MWhe/an
din care vândută în afară (în SEE) ..................................... 11000 MWhe/an
– producţia de frig, sub formă de apă rece .............................. 33000 MWhf/an
– producţia de căldură, sub formă de apă fierbinte ................. 5000 MWht/an
952 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.17.4. Trigenerarea la uzina Michelin din Cholet [13.11, 13.12]


Uzina de anvelope Michelin din Cholet, construită în anii 1969-1970, are o
producţie zilnică de 22200 cauciucuri (cca. 200 tone/zi). Pentru a-şi îmbunătăţi
eficienţa energetică globală, în 1998 a fost pusă în funcţiune o centrală de
trigenerare, cu următoarele caracteristici de bază:
a) instalaţia de cogenerare: o turbină cu gaze de 10700 kWe, având un
randament electric nominal de 30%;
b) cazanul recuperator produce abur la 25 bar, cu un debit de 22 t/h şi apă
fierbinte, prin intermediul unui schimbător de căldură abur/apă fierbinte la 120°C,
cu un debit termic de 2660 kWt;
c) ansamblul frigorific: o IFA cu o putere frigorifică nominală de 1800 kWf,
alimentată cu un debit de apă fierbinte de 106 m3/h, cu temperatura de 120/98°C,
utilizând un debit de apă de răcire de 425 m3/h, la temperatura de 27/36°C şi
producând apă rece la 6/12°C, cu un debit de 258 m3/h.
Combustibilul folosit de CTG este gazul natural. Durata anuală de funcţionare a
IFA, cu cazanul recuperator al TG, este de 8000 ore/an.
Instalarea centralei a durat sub 10 luni.

BIBLIOGRAFIE
13.1. Horlock, J.H., - Cogeneration - Combined Heat &Power (CHP).
Thermodynamics and Economics, Pergamon Press, Oxford, 1987.
13.2. Horlock, J.H., Combined Power Plants Including Combined Cycle Gas
Turbine (CCGT) Plants, Pergamon Press, Oxford, 1992.
13.3. Haywood, R.W., Analysis of Engineering Cycles, Power, Refrigerating
and Gas Liquefaction Plant, Pergamon Press, Oxford, 1991.
13.4. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, Vol. I, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1995.
13.5. Athanasovici, V., Le Corre, O., Brecq, G. şi Tazerout, M.,
Thermoeconomic Analysis Method for Cogeneration Plants,
Proceedings of ECOS'2000, Nederland, pp. 157-164, 2000.
13.6. Staicovici, M. D., Polybranched regenerative GAX cycles for combined
power and cooling production, Proceedings of Int. Congr. Refrig.,
19th, 4A, pp. 542-551, 1995.
13.7. Archer, D. H., Wimer ,J. G. şi Wiliams, M. C., A phosphoric acid fuel
cell cogeneration system retrofit to a large office building, Proceedings
of Intersociety Energy Conversion Engineering Conference, Vol. 2, pp.
817-824, 1997.
13.8. Silveria, L. J., Walter, A. C. da S. şi Luego, C. A., Cogeneration for
small users: case studies for Brazilian tertiary sector, Proceedings,
ASME Cogen-Turbo Power Conference, Austria, 1995.
13.9. Silveira, L. J., Leak, E. M. şi Ragonha Jr. L. F., Analysis of a molten
carbonate fuel cell: cogeneration to produce electricity and cold water,
Energy 26, pp. 891-904, 2001
TRIGENERAREA 953

13.10. Fang, M., Luo, Z., Li, X., Wang, Q., Ni, M. şi Cen, K., A multi-product
cogeneration system using combined coal gasification and combustion,
Energy Vol. 23, No. 30 pp. 203-212, 1998.
13.11. ***, Trigénération. Production frigorifique par valorisation de la
chaleur d' une cogénération, Energie Plus Supliment, Nr. 134,
pp. 26-31, Decembrie 1999.
13.12. Rongieres, J.-D., L'unité‚ de trigénération de l'usine Michelin Cholet,
Proceedings IFFI/AFF, Noiembrie 1999, pp. 69-85.
13.13. Poeuf, P., Un exemple de trigénération pour un reseau urbain d'energies:
Lisbone, Proceedings IFFI/AFF, Noiembrie 1999, pp. 59-68.
13.14. Dharmadhikari, S., Un instalation de trigénération exemplaire, GAZ
d'aujourd'hui Nr. 6, pp. 7-12, 2000.
13.15. Cornette, R., Cogénération & froid associés (trigénération) à Lisbone,
Chauffage Ventilation Conditionnement, Nr. 7-8, pp.42-44,
Iulie - Aug.2000.
13.16. Vrinal, G., Ammoniac et absorption pour l'exposition universell de
Lisbone, Revue Générale du Froid, Nr. 984, pp. 40, Iunie 1998.
13.17. Casten T. R., District energy with trigenerated ammonia cooling,
ASHRAE Transactions, Vol. 100, nr. 1, pp.1136-1143, 1994.
13.18. Daolin, L. şi Shifei, Z., Trigeneration (electrical, headed and chilled
water) system and their application in Shanghai, Proceedings Goint
Power Generation Conference, ASME, Vol. 2, pp.265-270, 1999.
13.19. Minciuc, E., Wahlund, B. şi Yan, J., Exergy analysis of a tri-generation
plant; A case study of the existing plant in Skellefteå, Proceedings
ECOS 2002, pp. 917-924, Iulie 2002.
13.20. Jacques Delbes şi Adrien Vadrot, The District Cooling Handbook, a
doua ediţie, 1999.
13.21. Eduard Minciuc, Teză de Doctorat, Soluţii tehnice şi domenii de
eficienţă a trigenerării, Bucureşti, 2003.
13.22. Dijkema, G. P. J., Luteijn, C. P. Si Weijnen M. P. C., Design of
trigeneration systems. Process integrated apllications of energy
conversion devices in chemical plants, Chemical Engineering
Communications, Vol. 168, pp.111-125, 1998.
13.23. Wang O. şi al., Design of a 12 MW tri-cogeneration system of gas, heat
and power, Proceedings International Conference on Fluidized Bed
Combustion, pp. 439-448, 2001.
13.24. Jaber J. O. şi Probert S. D., Environmental-impact assessment for the
proposed oil-shale integrated tri-generation plant, Applied Energy 62,
pp. 169-209, 1999.
13.25. Stanley P., Dynamic simulation improves plant operations, International
Journal hydrocarbon engineering, pp. 49-52, Iunie 1998.
13.26. ***, New patents,Environment International, Vol. 21, Nr. 3, 1995.
13.27. Manualul de instalaţii – Ventilare, Climatizare – AIIR, Editura Artecno
Bucureşti – (cap. 2).
954 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.28. Universitatea Tehnică de Construcţii, Bucureşti, Cercetări privind


creşterea eficienţei producerii combinate de energie – cogenerare,
trigenerare de mică şi medie putere – ECOENCOMB – Contract CEEX
207/2006 – Etapa a III-a, Activitatea II.1.2., Noiembrie 2007.
13.29. Athanasovici, V., Răzvan Dupleac ş. a, COGEPRO – Logiciel d' étude
de l'opportunité des installations de cogénération – version mars 1997.
Contract între UPB – Facultatea de Energetică, Catedra PUE, şi Centre
Enérgétique de L'Ecole de Mines de Paris.
13.30. Adrien Vadrot, Jacques Delbès, District Cooling Handbook, a survey of
techniques and choise system. European Marketing Group District
heating and Cooling, 2and edition published June 1999.
13.31. Athanasovici, V., Eficienţa energetică a utilizării aerului comprimat în
industrie, editura Politehnica Press, Bucureşti, 2004.
13.32. Robert Tozer, Ron.W. James, Heat powered refrigeration cycles,
Applied Thermal Engineering 18 (1998), pp.731-743.
13.33. Ahola, P., Cost effective cooling with heat- driven absorbtion – New
possibilities for CHP companies, Euroheat & Power – Fernwärme
International, 9/1999, pp. 12-19.
13.34. Bruno, J. C., Miquel, J., Castells, F., Optimization of energy plants
including water/litium bromide absorption chillers, International Journal
of energy reserch, 2000, 24, pp.695-717.
13.35. Le Goff, P., Hornut, J. M., The coupling of an absortion – refrigerator
with cogeneration system, Trans I ChemE, vol. 77, part A, october
1999, pp. 663-668.
13.36. Hisaki, H., Kobayashi, N., Yonezawa, Y., Morikawa, A., Developement
of ICl – thermal storage system using an adsorbtion chiller, AES – vol.
31, International Absorbtion Heat Pump Conference, ASME, 1993, pp.
439-444.
13.37. Maidment, G. G., Prosser, G., The use of CHP and absorbtion cooling
in cold storage, Applied Thermal Engineering, nr. 20, 2000, 1059-1073.
13.38. Shashi Dharmadhikari, Une installation de trigénération
exemplaire, Gaz d' aujourd'hui, nr. 6, 2000, 7-12.
13.39. Havelsky, V., Energetic efficiency of cogeneration system for combined
heat, cold and power, International Journal of Refrigeration, 22, 1999,
479-485.
13.40. Gianfranco Chicco, Pierluigi Mancarella, From cogeneration to
trigeneration; profitable alternatives in a competitive market, IEEE
Transactions on energy conversion, vol. 21, no. 1, march 2006,
265-272.
13.41. Gianfranco Chicco, Pierluigi Mancarella, Planning evaluation and
economic assessement of the electricity production from small-scale
trigeneration plants.
13.42. Dharmadhikard, S., Consider trigeneration technique for process plants,
Hydrocarbon processing, July, 1997, 91-100.
TRIGENERAREA 955

13.43. Mostafari, M., Agnew, B., Thermodynamic analysis of combined diesel


engine and absorbtion unit-turbo-charged engine with intercooling,
Applied Thermal Engineering, vol. 16, p. 733-740.
13.44. Meunier, F., Co – and tri- generation contribution to climate change
control, Applied Thermal Engineering, vol. 22, 2002, 703-718.
13.45. ***, Survey Raport „Promotion of trigeneration technologies in the
tertiary sector in Mediterranean coutries, SAVE Project, August 2003.
13.46. *** Chose, Energy savings by combined heat cooling and power plants
(CHCP) in the hotel sector, Final Raport, may 2001 – European
Commission, Directorate – General For Energy.
13.47. Athanasovici, V. ş. a, „Studiul alimentării cu căldură, energie electrică
şi frig a complexului Caro”, A 31-a Conferinţă de Termoenergetică şi
Termoficare, Braşov, decembrie 2004, lucrarea II. 2.
956 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 13
TRIGENERAREA
13. TRIGENERAREA................................................................................................ 697
13.1. Conceptul de trigenerare ............................................................................... 697
13.2. Caracteristici generale ale trigenerării – avantaje, dezavantaje,
limitări ..........................................................................................................
699
13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de alimentare cu căldură şi frig
(SACF) din centralele de trigenerare (CTG) ................................................ 701
13.4. Necesarul de frig ........................................................................................... 718
13.4.1. Domeniul avut în vedere ......................................................................... 718
13.4.2. Elementele de climă interioară ............................................................... 718
13.4.2.1. Temperatura aerului interior ............................................................. 718
13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior ................................................ 722
13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior ............................................... 723
13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare............ 723
13.4.3. Elemente de climă exterioară................................................................ 723
13.4.3.1. Temperatura aerului exterior ............................................................ 723
13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior ................................ 725
13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare ................................................... 725
13.4.3.4. Viteza vântului .................................................................................. 727
13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire........................................... 727
13.4.4.1. Aporturile de căldură ........................................................................ 727
13.4.4.2. Degajările interioare de căldură ........................................................ 733
13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire......................................................... 734
13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice ................................736
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire ............................. 737
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare ........................................................ 737
13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare......................................................... 741
13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare ................................................... 742
13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara .......................................... 742
13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara ......... 745
13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara.................................................... 748
13.5.1. Aspecte generale ..................................................................................... 748
13.5.2. Instalaţii de fereastră ............................................................................... 749
13.5.3. Instalaţii de încăpere ............................................................................... 751
13.5.4 Instalaţii pentru răcire – climatizare - centralizată ................................756
13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer .......................................... 756
13.5.4.2. Ventilo-convectoarele ................................................................ 758
13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al agentului de răcire – „VRV” ........... 759
13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de alimentare
centralizată cu frig – SACF .......................................................................... 760
13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................ 760
TRIGENERAREA 957

13.6.2. Agenţii de răcire a aerului din incintele climatizate ............................... 761


13.6.3. Agenţii intermediari ................................................................................ 762
13.6.4. Tipurile sistemelor de distribuţie centralizată a frigului – SDF .............. 762
13.6.5. Tipurile reţelelor de transport şi distribuţie centralizată a frigului ......... 763
13.6.6. Tipuri de sisteme de transport şi distribuţie centralizată a căldurii
(STDC) şi a frigului (STDF) ................................................................ 763
13.6.7. Scheme de pompare utilizate în sistemele de transport şi
distribuţie a agentului de răcire .............................................................. 768
13.6.7.1. O singură staţie centralizată de pompare .......................................... 768
13.6.7.2. Două trepte de pompare centralizată ................................................ 770
13.6.7.3. Trei trepte de pompare ................................................................ 770
13.6.7.4. O staţie centralizată cu staţie descentralizată ................................770
13.6.8. Reglarea debitului de apă de răcire, în cadrul SACF .............................. 771
13.6.8.1. Datele iniţiale necesare la nivelul concepţiei şi proiectării
771
SDF ................................................................................................
13.6.8.2. Tipul reglajului adoptat în SDF ........................................................ 772
13.6.8.3. Reglajul calitativ – debit constant..................................................... 773
13.6.8.4. Reglajul cantitativ – debit variabil .................................................... 774
13.6.9. Racordarea consumatorilor de frig la SACF........................................... 775
13.6.9.1. Generalităţi .......................................................................................
775
13.6.9.2. Racordarea directă folosind agentul frigorific ca agent de
răcire de distribuţie ...........................................................................775
13.6.9.3. Racordarea directă, folosind un agent de răcire intermediar ............ 777
13.6.9.4. Racordarea indirectă, prin substaţie termică ................................778
13.7. Instalaţii frigorifice utilizate pentru trigenerare ............................................ 779
13.7.1. Generalităţi .............................................................................................
779
13.7.2. Tipuri de instalaţii frigorifice – IF – utilizate în soluţiile de
trigenerare...............................................................................................
780
13.7.3. Agenţii de lucru ai IF – efecte asupra mediului ................................ 781
13.7.3.1. Criterii pentru alegerea agenţilor frigorifici utilizaţi în IFC ............. 781
13.7.3.2. Soluţii utilizate în IFA, ca medii de lucru......................................... 784
13.7.4. Instalaţii frigorifice cu compresie mecanică de vapori – IFC ................. 784
13.7.4.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 784
13.7.4.2. Tipuri de IFC ....................................................................................786
13.7.5. Instalaţii frigorifice cu absorbţie – IFA .................................................. 787
13.7.5.1. Principiul de funcţionare, eficienţa energetică ................................ 787
13.7.5.2. IFA cu soluţie binară apă - BrLi ....................................................... 791
13.7.5.3. IFA cu soluţie amoniac - apă ............................................................ 797
13.7.6. Instalaţii frigorifice bazate pe destinderea aerului comprimat ................ 805
13.7.6.1. Principiul de funcţionare................................................................805
13.7.6.2. Eficienţa energetică .......................................................................... 806
13.7.7. Eficienţa tehnico-economică comparativă între IFA cu IFC;
domenii de utilizare ............................................................................................
807
13.7.8. Instalaţii frigorifice hibride – IFA/IFC – în industrie ............................. 812
958 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.7.9. Realizarea staţiilor centrale de producere a frigului (SCF) .................... 815


13.7.9.1. Generalităţi ....................................................................................... 815
13.7.9.2. Instalaţii frigorifice în serie sau/şi în paralel ................................816
13.8. Încadrarea instalaţiilor frigorifice în soluţiile de trigenerare ........................ 817
13.8.1. Probleme de principiu ............................................................................. 817
13.8.2. Combinarea IFA cu IFC într-o CCG, utilizând direct căldura
produsă prin arderea combustibilului ................................................................ 818
13.8.3. Eficienţa tehnico - economică a integrării IFA cu soluţie BrLi în
CCG ....................................................................................................................
821
13.8.3.1. De ce integrarea IFA în CCG?.......................................................... 821
13.8.3.2. Elemente caracteristice pentru integrarea IFA în SACC
bazate pe CCG.................................................................................. 821
13.8.4. Acumularea frigului în sistemele de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................ 830
13.8.4.1. De ce acumularea de frig? ................................................................ 830
13.8.4.2. Avantaje şi inconveniente ale acumulării frigului ............................ 831
13.8.4.3. Tehnologii de stocare a frigului ........................................................ 833
13.8.4.4. Încadrarea instalaţiilor de acumulare a frigului în acoperirea
curbei de sarcină ............................................................................... 841
13.8.4.5. Eficienţa economică a stocării frigului ............................................. 844
13.9. Eficienţa tehnico-economică a trigenerării ................................................... 847
13.9.1. Elemente generale ................................................................................... 847
13.9.2. Indicatorii tehnici caracteristici trigenerării ............................................ 848
13.9.2.1. Fluxurile de energie din cadrul unei centrale de trigenerare –
CTG ................................................................................................ 848
13.9.2.2. Ecuaţiile de bilanţ energetic dintr-o CCG......................................... 850
13.9.2.3. Indicatorii tehnici caracteristici CTG ............................................... 853
13.9.2.4. Eficienţa energetică globală a CTG .................................................. 855
13.9.3. Economia de energie primară realizată în cazul trigenerării................... 861
13.9.3.1. Ipoteze .............................................................................................. 861
13.9.3.2. Economia de energie primară realizată în cazul CTG faţă de
producerea separată a celor trei forme de energie ............................ 862
13.9.3.3. Economia de energie primară realizată în cazul CTG, faţă de
producerea în cogenerare a căldurii şi energiei electrice şi
separată a frigului ............................................................................. 867
13.9.4. Eficienţa economică a trigenerării .......................................................... 873
13.9.4.1. Aspecte generale ............................................................................... 873
13.9.4.2. Criterii de analiză.............................................................................. 874
13.9.4.3. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare – CTG .................. 875
13.10. Trigenerarea şi mediul ................................................................................ 879
13.10.1. Problemele de mediu ale trigenerării .................................................... 879
13.10.2. Evaluarea impactului trigenerării asupra efectului de seră ................... 879
13.10.2.1. Efectul de seră al cogenerării .......................................................... 879
13.10.2.2. Efectul de seră al trigenerării .......................................................... 882
TRIGENERAREA 959

13.11. Trigenerarea în sectorul terţiar şi similar .................................................... 886


13.11.1. Tipul consumatorilor terţiari şi similari ................................................ 886
13.11.2. Aspectele energetice ale sectorului terţiar ............................................ 887
13.12. Trigenerarea în domeniul hotelier ............................................................... 892
13.12.1. Structura consumului de energie al hotelurilor ................................892
13.12.2. Datele de intrare necesare ................................................................893
13.12.3. Caracteristicile consumurilor de energie ale hotelurilor ....................... 894
13.12.4. Investiţiile în centralele de trigenerare – CTG................................ 897
13.12.5. Costurile anuale de exploatare şi de mentenanţă ................................ 900
13.12.6. Eficienţa economică a centralelor de trigenerare (CTG) ...................... 903
13.12.7. Exemple de caz ..................................................................................... 910
13.12.7.1. Spania .............................................................................................910
13.12.7.2. Portugalia ........................................................................................ 912
13.12.7.3. Grecia..............................................................................................914
13.12.7.4. România .......................................................................................... 916
13.13. Trigenerarea în domeniul spitalelor ............................................................ 923
13.13.1. Cererea de energie – destinaţie, structură ............................................. 923
13.13.2. Exemple de caz ..................................................................................... 924
13.13.2.1. Spania .............................................................................................924
13.13.2.2. Portugalia ........................................................................................ 927
13.13.2.3. Italia ................................................................................................
929
13.13.2.4. Brazilia............................................................................................931
13.14. Trigenerarea în domeniul aeroporturilor ..................................................... 931
13.14.1. Cererea de energie - destinaţie .............................................................. 932
13.14.2. Exemple de caz ..................................................................................... 932
13.14.2.1. Spania .............................................................................................932
13.14.2.2. Aeroportul din Denver ................................................................935
13.14.2.3. Aeroportul din Cologne ................................................................ 935
13.14.2.4. Aeroportul din Műnchen................................................................ 935
13.14.2.5. Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti ............................................ 935
13.15. Trigenerarea în sectorul comercial – exemple de caz ................................ 938
13.15.1. Italia ................................................................................................ 938
13.15.2. Grecia................................................................................................940
13.15.3. Anglia ................................................................................................942
13.16. Trigenerarea în sectorul rezidenţial şi similar– exemple de caz ................. 943
13.16.1. Trigenerarea în oraşul Montpellier ....................................................... 943
13.16.2. Trigenerarea în Sidney .......................................................................... 944
13.16.3. Trigenerarea la Universitatea Western Sidney ................................944
13.16.4. Trigenerarea în clădirea Reichstagului – Berlin ................................944
13.16.5. Trigenerarea la Building Innovation Center din Padova ...................... 944
13.16.6. Trigenerarea în Statele Unite – Chicago, Oklahoma City, Tulsa.......... 945
13.16.7. Trigenerarea în Anglia .......................................................................... 946
13.16.8. Trigenerarea în cazul expoziţiei de la Lisabona ................................946
960 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

13.17. Trigenerarea în domeniul industrial ............................................................ 948


13.17.1. Trigenerarea în industria alimentară ..................................................... 948
13.17.2. Trigenerarea în industria chimică ......................................................... 949
13.17.3. Trigenerarea într-o imprimerie ............................................................. 949
13.17.4. Trigenerarea la uzina Michelin din Cholet ........................................... 950
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................
950
TRIGENERAREA 961

CUPRINS CAPITOLUL 13 (partea VIII)

13.13.2.3. Italia .....................................................................................................931


13.13.2.4. Brazilia .................................................................................................933
13.14. Trigenerarea în domeniul aeroporturilor .............................................................933
13.14.1. Cererea de energie - destinaţie .....................................................................934
13.14.2. Exemple de caz ............................................................................................934
13.14.2.1. Spania ...................................................................................................934
13.14.2.2. Aeroportul din Denver .........................................................................937
13.14.2.3. Aeroportul din Cologne ........................................................................937
13.14.2.4. Aeroportul din Műnchen ......................................................................937
13.14.2.5. Aeroportul Henri Coandă – Bucureşti ..................................................937
13.15. Trigenerarea în sectorul comercial – exemple de caz .........................................940
13.15.1. Italia .............................................................................................................940
13.15.2. Grecia ..........................................................................................................942
13.15.3. Anglia ..........................................................................................................944
13.16. Trigenerarea în sectorul rezidenţial şi similar – exemple de caz.........................945
13.16.1. Trigenerarea în oraşul Montpellier ..............................................................945
13.16.2. Trigenerarea în Sidney.................................................................................946
13.16.3. Trigenerarea la Universitatea Western Sidney ............................................946
13.16.4. Trigenerarea în clădirea Reichstagului – Berlin ..........................................946
13.16.5. Trigenerarea la Building Innovation Center din Padova .............................946
13.16.6. Trigenerarea în Statele Unite – Chicago, Oklahoma City, Tulsa .................947
13.16.7. Trigenerarea în Anglia .................................................................................948
13.16.8. Trigenerarea în cazul expoziţiei de la Lisabona ..........................................948
13.17. Trigenerarea în domeniul industrial ....................................................................950
13.17.1. Trigenerarea în industria alimentară ............................................................950
13.17.2. Trigenerarea în industria chimică ................................................................951
13.17.3. Trigenerarea într-o imprimerie ....................................................................951
13.17.4. Trigenerarea la uzina Michelin din Cholet ..................................................952
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................952
956 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14. UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE


ŞI A DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII

14.1. Aspecte generale privitoare la valorificarea energetică


a resurselor regenerabile şi a deşeurilor
Valorificarea energetică a resurselor regenerabile şi a deşeurilor reprezintă unul
dintre răspunsurile pe care specialiştii le pot oferi la întrebarea
„Care este viitorul energetic al omenirii?”. Criza resurselor fosile şi acutizarea
fenomenului de încălzire globală, urmată de schimbări climatice pronunţate,
au condus la o dinamică foarte pronunţată în ceea ce priveşte implementarea
proiectelor de producere a energiei electrice şi termice pe baza resurselor
regenerabile şi a deşeurilor.
Majoritatea experţilor din domeniu, au ajuns la un acord privind modul de
clasificare a resurselor regenerabile şi a deşeurilor care pot să constituie obiectul
unei valorificări energetice. Fig. 14.1. ilustrează această clasificare, precizând şi
care sunt tehnologiile curente, disponibile comercial, pentru obţinerea energiei
electrice şi/sau termice.

Fig. 14.1. Clasificarea resurselor regenerabile şi a deşeurilor, tehnologii şi echipamente


disponibile pentru producerea energiei electrice şi termice [14.1].

Dintre resursele regenerabile, energia solară, geotermală şi biomasa sunt


utilizabile pentru producerea energiei termice. În ceea ce priveşte deşeurile, există
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 957

o gamă largă de tipologii care sunt utilizabile pentru producerea energiei termice,
în majoritatea cazurilor prin cogenerare. Toate componentele prezentate în
fig. 14.1. vor fi descrise pe larg în continuare.

14.2. Tipuri de resurse regenerabile şi deşeuri valorificabile în România


14.2.1. Energia solară
Reacţiile termonucleare din interiorul Soarelui generează o imensă cantitate de
energie care este transmisă în toate direcţiile. Distanţa dintre cele două planete face
ca, din această energie, Pământul să beneficieze la nivelul superior al atmosferei
exterioare de o putere radiantă echivalentă cu aproximativ 1 400 W/m2. La trecerea
prin atmosferă intensitatea radiaţiei se diminuează (prin absorbţie la nivelul
particulelor de aer, apă, corpuri solide, prin reflexie şi/sau difuzie), astfel încât la
nivelul scoarţei terestre se poate conta pe aproximativ 1 000 W/m2.
Începând cu anul 1979, în România, a demarat un program pe scară largă pentru
valorificarea energiei solare: încălzirea apei calde pentru hotelurile de la Marea
Neagră, pentru sectorul rezidenţial, uscătoare solare pentru produse agricole, etc.
Din cauza calităţii scăzute, a lipsei întreţinerii şi a schimbărilor din anii 90,
doar circa 10% din capacităţile instalate mai sunt în exploatare.
Radiaţia solară medie din România (exprimată în valori energetice) se situează
în intervalul 1 100 ÷ 1 800 kWh/m2an. Harta radiaţiei solare a fost realizată de
către Autoritatea Naţională pentru Meteorologie şi este prezentată în fig.14.2.
Zona cea mai favorizată de pe teritoriul ţării este litoralul Mării Negre,
unde perioada de însorire are durate care depăşesc 2 300 ore/an. În prezent,
potenţialul de valorificare a energiei solare în România este de aproximativ 40000
TJ/an, din care sunt valorificaţi aproximativ 140TJ/an, adică sub 0,35%.
De remarcat că, în România, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a valorilor
perioadelor de însorire, fapt care favorizează proiectele de producere a căldurii prin
panouri solare.

14.2.2. Energia geotermală


Energia geotermală a fost folosită în România încă din anul 1960. În prezent,
sunt utilizaţi aproximativ 137 MWt, din 61 de captări active, cu apă geotermală
având temperatura în intervalul 55-115°C. Resursele geotermale reprezintă
proprietatea statului. Rezervele cunoscute, inclusiv forajele deja realizate, se ridică
la aproximativ 200 PJ pentru următorii 20 ani. Oportunităţile de dezvoltare a
proiectelor de valorificare a energiei geotermale sunt importante, exclusiv pentru
producerea de energie termică. Fig. 14.3. prezintă harta resurselor geotermale din
România.
958 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 14.2. Harta radiaţiei solare din România (kWh/m2an) [14.1].

Surse geotermale exploatate prin foraje


Surse geotermale încă neexploatate
Fig. 14.3. Harta resurselor geotermale din România [14.1].
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 959

În subsolul Câmpiei de Vest se găsesc zonele cele mai fierbinţi din ţara noastră,
cinci din cele opt sisteme hidrogeotermale identificate prin foraj, precum şi cele
mai importante dintre perimetrele de exploatare energetică a resurselor produse:
Oradea, Borş, Săcuieni, Marghita, Ciumeghiu, Beiuş (toate în judeţul Bihor),
precum şi perimetrele Lovrin, Tomnatec, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Nădlac (în
judeţul Timiş).
Un alt aspect al energiei geotermale, care a fost mai puţin studiat până în
prezent, dar este într-o continuă dezvoltare, îl reprezintă energia înmagazinată în
scoarţa terestră. Evident, potenţialul acestei resurse este inepuizabil. Numărul mare
de aplicaţii realizate în lume face ca acest tip de resursă să fie abordată şi în
România.

14.2.3. Biomasa (rapiţă şi soia pentru biodiesel)


Biomasa reprezintă una dintre cele mai vechi surse cunoscute de energie.
Termenul de biomasă (ca resursă regenerabilă) cuprinde culturile agricole
energetice, plante, alge, etc. Pentru clasificarea din această lucrare, lemnul nu este
considerat o resursă regenerabilă, el fiind încadrat la deşeuri. Nu este acceptabilă
valorificarea directă a lemnului în scopuri energetice, ci doar a deşeurilor lemnoase
provenite din tăieri, prelucrări mecanice, etc. Dintre toate resursele regenerabile,
biomasa este singura care stochează efectiv energia solară. Dioxidul de carbon
produs prin valorificarea energetică a biomasei este considerat neutru, fără aport la
creşterea efectului de seră.

Fig. 14.4. Harta resurselor de biomasă din România [14.2].


Biomasa nu este o formă ideală pentru a fi folosită direct drept combustibil.
Randamentul de utilizare a potenţialului energetic al biomasei poate să scadă până
la 70%, în funcţie de tehnologia de valorificare şi de conţinutul de energie iniţial al
său.
960 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Rapiţa colza este o plantă anuală sau bienală, cu rădăcina pivotantă bine
dezvoltată, cu puţine ramificaţii laterale. Ea pătrunde până la 60-80 cm adâncime.
În condiţii favorabile, rădăcina poate ajunge la adâncimi mult mai mari, uneori
până la 300 cm. Pătrunderea rădăcinilor în adâncime este influenţată de numeroşi
factori ca: textura, fertilitatea şi umiditatea în sol, precum şi de tehnica de cultivare.
Rădăcinile laterale sunt răspândite pe un diametru de 20÷40 cm. Cea mai mare
parte din masa de rădăcini este răspândită la adâncimea de 25÷45 cm.
Tulpina este erectă, înaltă de 1,3÷1,5 m, rareori 2 m, şi bine ramificată.
Numărul de ramuri variază între 5 şi 10. Frunzele rapiţei au diferite forme, cele de
la bază fiind petiolate, lirate, penat sectate. Frunzele din mijloc sunt sesile şi
lanceolate, iar cele de la vârf au forma oblong-lanceolată cu baza cordat
ampexicaula, fiind, de asemenea, sesile. Frunzele bazale sunt formate din
2-4 perechi de lobi mărunţi ovali sau triunghiulari, în afară de lobul principal care
este mult mai mare.
Tabelul 14.1 prezintă un exemplu de caracteristici principale ale rapiţei. Planta a
fost uscată natural, tocată şi apoi cernută, astfel încât piroliza s-a realizat pe clase
granulometrice (diferite diametre ale particulelor).
Principalele caracteristici ale rapiţei
Tabelul 14.1
(a)
Umiditate [%] Volatile [%] Carbon fixat [%] Cenuşa [%]
Analiza primară
4,9 81,7 7,9 5,5
(b)
C H N O PCS
H/C O/C
Analiza elementară [%] [%] [%] [%] [MJ/kg]
CH1,76N0,05O0,3 62,1 9,1 3,9 24,9 1,76 0,3 26,7
Soia este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, originară din Extremul
Orient, cu flori mici, albe sau violete şi cu fructul în formă de păstaie, seminţele
fiind folosite în industria alimentară şi farmaceutică.
Tabelul 14.1 prezintă un exemplu de caracteristici principale ale rapiţei. Planta a
fost tocată şi apoi cernută astfel încât piroliza s-a realizat pe clase granulometrice
(0,224<dp<0,425mm; 0,425<dp<0,85mm; 0,85<dp<1,25mm; 1,25<dp<1,8mm;).
Caracteristicile tehnico-chimice ale soiei folosite sunt prezentate în
tabelul 14.2 (a, b).
Principalele caracteristici ale soiei
Tabelul 14.2
(a)
Umiditate Volatile Carbon fixat Cenuşă
Analiza primară [%] [%] [%] [%]
8,38 71,60 14,39 5,63
(b)
C H N O PCS
Analiza elementară H/C O/C
[%] [%] [%] [%] [MJ/kg]
CH1,4N0,14O0,38
55,89 6,57 9,29 28,25 1,41 0,38 23,23
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 961

14.2.4. Deşeurile vegetale (aşchii de lemn, rumeguş, coji, şrot)


Aşchiile de lemn şi rumeguşul reprezintă materialul care provine din prelucrarea
mecanică a copacilor. În general, umiditatea acestora este destul de mare, în jurul
valorii de 80%. Din acest motiv, pentru o valorificare energetică este necesară
uscarea prealabilă.
Uscătoarele pentru materialul granular lemnos au capacitatea de producţie
cuprinsă între 200 ÷ 350 kg/h, funcţie de specia de lemn utilizată. În general,
materialul ce urmează a fi uscat trebuie introdus direct şi în mod continuu în gura
de alimentare a uscătorului, prin mijloacele proprii ale utilizatorului.
Agentul termic utilizat este aerul cald, la o temperatură cuprinsă între 60÷80°C,
funcţie de programul de uscare dorit. Generatorul pentru producerea aerului cald
utilizează rumeguşul de lemn uscat cu un consum maxim de cca. 30 kg/h.
Rumeguşul umed introdus în gura de alimentare a uscătorului este preluat de
sistemul rotativ al corpului principal de uscare, format din trei cilindrii concentrici,
executaţi din tablă groasă de oţel, special nervurată şi purtat în suspensie de aer
cald. Aceasta se realizează cu un sistem de electroventilatoare, controlate cu
invertoare electronice de variaţie a turaţiei, funcţie de viteza impusă particulelor
lemnoase de către ciclul de uscare programat. În funcţie de programul de uscare
ales, procentul minim de umiditate la care poate fi uscat rumeguşul poate ajunge la
10÷12%. Rumeguşul astfel uscat este evacuat în mod continuu pe gura de evacuare
a uscătorului.
Pentru o valorificare energetică superioară, rumeguşul este supus unui proces de
compactare sub formă de brichete. Prin termenul de brichetă se înţelege rezultatul
unui proces de comprimare a materialului, caracterizat de o importantă creştere a
densităţii. Densitatea brichetelor este mult mai mare decât aceea a lemnului de foc.
Brichetele au o capacitate calorică mare, reţinând căldura pe o perioadă de timp
mare. Este favorizată astfel menţinerea temperaturii ridicate în interiorul focarului
din cazan, facilitând o ardere uşoară a brichetelor noi introduse. Avantajele
procesului de brichetare sunt următoarele:
– îmbunătăţirea caracteristicilor fizice ale deşeului lemnos (densitate,
omogenitate);
– micşorarea volumului de stocare în raportul 12:1.
Tabelul 14.3 prezintă o serie de informaţii disponibile pe piaţa de combustibili
lemnoşi, cu referire la puterea calorifică şi alte caracteristici.
Caracteristicile energetice ale deşeurilor lemnoase
Tabelul 14.3
Putere calorifică inferioară Umiditate Cenuşă
Denumire combustibil
kcal/kg kJ/kg % %
Lemn de foc, aşchii 750 3 140 25 ÷ 50 n.a.
Rumeguş, tocătură 2 000 ÷ 2 500 8 374 ÷ 10 467 < 45 n.a.
Brichete oferta 1 4 538 19 000 8 0,24
Brichete fag oferta 2 4 900 ÷ 5 200 20 516 ÷ 21 772 8 0,9
Brichete fag oferta 3 4 363 18 268 3,6 0,8
Brichete oferta 4 4 443 18 603 6,1 0,43
962 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cojile şi şrotul reprezintă materii vegetale rezultate în urma procesului de


fabricare a uleiului alimentar. Acest tip de deşeu prezintă un potenţial energetic
destul de important, interesant pentru aplicaţii industriale. Din cauza densităţii
foarte reduse, nu se întâlnesc în mod curent aplicaţii de producere a căldurii la
nivel rezidenţial bazate pe acest tip de combustibil.
Tabelul 14.4 prezintă caracteristicile tehnice ale diferitelor tipuri de coji şi
şroturi provenite de la o fabrică de producere a uleiului din România.
Caracteristicile energetice ale cojilor şi şrotului
Tabelul 14.4
Greutatea Conţinut de
Puterea calorifică Umiditate
Denumire specifică cenuşă
kcal/kg kJ/kg kg/m3 % %
Coajă soia 2500÷3500 10 467÷14 110 4,8 11
654
Coajă floarea soarelui 3700 15 492 150 4,4 9
Şrot floarea soarelui 3900 16 329 460 7 9÷10
Şrot rapiţă 4000 16 748 540÷580 5,5÷6,5 9÷10
Din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, valorificarea
energetică a acestor deşeuri vegetale, pentru producerea energiei termice,
reprezintă un proiect perfect. Teoria ecologică spune că substituţia combustibililor
fosili cu resurse regenerabile sau deşeuri vegetale duce la reducerea cu 100%
a emisiilor corespunzătoare de gaze cu efect de seră.

14.2.5. Materiile organice (nămoluri provenite din tratarea apelor reziduale)


Nămolurile reziduale provin din primele etape de epurare a apelor reziduale
urbane. Ele se obţin prin sedimentare în bazine speciale. Eliminarea materiilor
organice conţinute de aceste nămoluri este obligatorie.
Una din Directivele Europene referitoare la materiile organice conţinute în
nămolurile reziduale stipulează faptul că acestea nu pot fi folosite ca îngrăşământ
agricol dacă au un conţinut de materii organice mai mare de 5%. Din această cauză,
se folosesc tehnologii specifice care să valorifice potenţialul energetic al
nămolurilor: fermentarea anaerobă, incinerarea, co-incinerarea, etc.
Combustia acestui tip de deşeu este caracterizată de o viteză mică de ardere, cu
menţinerea constantă a temperaturii în focar. Puterea calorifică a nămolurilor
reziduale uscate poate să urce până la valoarea echivalentă lignitului, de
aproximativ 11 MJ/kg. Valoarea acestui indicator variază mult în funcţie de gradul
de poluare al apelor uzate.

14.2.6. Deşeurile provenite din fermele de animale


Deşeurile provenite din fermele de animale prezintă un potenţial deosebit de
ridicat de poluare a apelor. Este absolut interzis ca aceste dejecţii să fie lăsate în
natură. Distrugerea materialelor organice conţinute de deşeuri are ca rezultat
obţinerea unor fertilizatori naturali bogaţi în minerale. Puterea calorifică a acestor
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 963

deşeuri este relativ redusă. Din această cauză nu a fost calculată în mod direct,
ci doar pentru biogazul care se poate obţine din aceste deşeuri.

14.2.7. Deşeurile solide urbane


Deşeurile solide urbane sunt constituite din deşeurile menajere colectate
neselectiv de la populaţia urbană, deşeurile menajere de la agenţii economici şi
deşeurile provenite din serviciile municipale. Ele sunt colectate, transportate şi
eliminate prin depozitare pe sol sau în depozite ecologice. Tabelul 14.5 prezintă
compoziţia medie a deşeurilor solide urbane pentru România, după statisticile
disponibile pentru anul 2005.
Compoziţia deşeurilor urbane
Tabelul 14.5
Deşeuri urbane %
Deşeuri menajere 75-80
Deşeuri stradale 10-12
Nămol orăşenesc de epurare 7-9
Alte deşeuri similare 3-4
Tabelul 14.6 oferă informaţii despre ponderea componentelor recuperabile în
totalul deşeurilor menajere din România. Din cauza faptului că nu se realizează
colectarea separată, se poate afirma că aproximativ 36% din cantitatea anuală de
deşeuri menajere (reprezentând materiale reciclabile - hârtie, carton, plastic, sticlă,
metale) se elimină prin depozitare. Ca urmare, mari cantităţi de materii prime
secundare şi resurse energetice sunt pierdute.
Compoziţia procentuală medie a deşeurilor menajere
Tabelul 14.6
Material %
Hartie, carton 13,8
Sticla 5,5
Metale 2,5
Materiale plastice 11
Textile 3,2
Alte materiale 64
Total 100

14.3. Filiere tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea


directă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor
Valorificarea directă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor pentru
producerea căldurii reprezintă procedura cea mai veche care a fost folosită de
oameni pentru a se încălzi. Tehnologiile sunt simple, uşor de aplicat,
cu randamente destul de bune. Principalele filiere de valorificare directă a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor sunt:
– incinerarea directă (cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur);
– producerea căldurii cu panouri termosolare;
964 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– producerea căldurii prin foraje geotermale;


– producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre.

14.3.1. Incinerarea directă cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur


(cazane pe rumeguş, cazane pe coji şi/sau şrot,
incineratoare de deşeuri urbane,
incineratoare de nămoluri reziduale)
14.3.1.1. Cazane pentru arderea biomasei lemnoase
Cazanele care folosesc biomasa lemnoasă pot fi împărţite în diferite categorii în
funcţie de tipul de combustibil utilizat, capacitatea termică generată şi sistemul de
alimentare al cazanului:
– cazane cu lemne, alimentate manual, destinate încălzirii locuinţelor
individuale, cu capacităţi între 15 kWt şi 50 kWt. Aceste echipamente sunt perfect
adaptate pentru producerea energiei termice la nivelul locuinţelor din zonele rurale
de munte. Ele pot reprezenta cel mai eficient mod de a produce căldura, în absenţa
unor reţele de gaze naturale. Pot să atingă randamente de până la 82%,
la funcţionarea pe lemn;

Fig. 14.5. Cazan pentru încălzire şi Fig. 14.6. Cazan cu brichete, cu alimentare
producere de apă caldă cu funcţionare automată (OkoFEN) [14.4].
pe deşeuri lemnoase sau motorină
(Thermostahl) [14.3].
– cazane mici, cu ardere de brichete, cu alimentare automată, destinate încălzirii
locuinţelor individuale, cu capacităţi între 10 kWt şi 30 kWt: alimentarea automată
uşurează foarte mult sarcina utilizatorului şi permite un confort sporit la nivelul
locuinţelor (1 – vatră; 2 – tub de flacără; 3 – colector de cenuşă; 4 – motor circuit
apă; 5 – schimbător de căldură; 6 – ventilator aer de ardere; 7 – izolaţie;
8 – regulator; 9 – aprindere electronică; 10 – alimentare cu brichete în focar;
11 – acţionare electrică 12 – protecţie contra incendiului; 13 – alimentare din
depozitul de brichete; 14 – acţionare electrică; 15 – ventilator gaze de ardere);
– cazane mici si medii, cu arderea aşchiilor de lemn, cu grătar înclinat fix şi
alimentare automată cu şnec (vezi fig. 14.7.), destinate încălzirii clădirilor publice
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 965

de dimensiuni medii, cu capacităţi între 25 kWt şi 500 kWt. Cu aceste echipamente


se trece deja la o scară de tip industrial, instalaţiile fiind mult mai complexe.

Fig. 14.7. Cazan cu ardere de aşchii de lemn, cu grătar înclinat fix (KWB) [14.5].
Semnificaţia indicaţiilor din figură este: 1 – vatră; 2 – grătar postardere;
3 – cameră postardere; 4 – senzor; 5 – evacuare cenuşă; 6 – depozit cenuşă;
7 – schimbător de căldură; 8 – sistem de circulaţie a apei calde; 9 – pompă
circulaţie apă caldă; 10 – ventilator; 11 – dozator combustibil; 12 – controler;
13 – aprindere electronică; 14 – depozit tampon; 15 – propulsor de combustibil;
16 – cutie de viteze; 17 – protecţie anti-incendiu; 18 – grătar fix; 19 – canal de
alimentare cu combustibil; 20 – motor cu şnec; 21 – protecţie termică;
– cazane medii si mari, cu grătar mobil şi alimentare automată cu şnec sau
dispozitiv de împingere, destinate producerii energiei termice pentru uz industrial,
cu capacităţi mai mari de 500 kWt: pentru exemplificare, în fig. 14.8. este prezentat
un cazan de 4,5 t/h abur cu parametrii de 16 bar şi 320°C, destinat valorificării
deşeurilor lemnoase rezultate din procesele specifice industriei forestiere. Arderea
combustibilului se realizează pe un grătar în trepte, cu două trasee de ţevi
orizontale, o cameră în care este amplasat supraîncălzitorul şi un canal de gaze în
care este amplasat economizorul. Cazanul este cu circulaţie naturală.
Instalaţia funcţionează parţial în aer liber, fiind prevăzută cu un acoperiş pentru
a proteja cazanul de intemperii. Gazele rezultate din arderea rumeguşului intră în
fascicolele de ţevi de fum şi cedează căldura apei din sistemul fierbător al
cazanului în care sunt amplasate ambele fascicole. La ieşirea gazelor de ardere din
fascicolul I, acestea cedează căldura serpentinelor supraîncălzitorului, intrând în
fascicolul II. Cazanul se compune din următoarele subansambluri principale:
– sistemul fierbător, alcătuit dintr-o manta cu funduri plate, în care sunt
rigidizate fascicolele de ţevi de fum; sistemul este prevăzut cu un colector de abur,
înainte de a intra în supraîncălzitor;
– supraîncălzitorul este format din două pachete de serpentine în eşichier,
plasate în spaţiul dintre cele două fascicole de ţevi de fum, susţinute prin două plăci
din tablă de oţel. Ansamblul serpentinelor cu plăcile de susţinere constituie un bloc
demontabil, care este introdus într-o carcasă mobilă cu ramă;
– economizorul este plasat în drumul gazelor de ardere, înaintea evacuării
acestora la coş;
966 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– instalaţia de ardere este formată dintr-un grătar fix, în trepte, construit din
două grătare separate de un perete de cărămidă refractară; alimentarea cu
combustibil se poate face fie mecanic, prin intermediul alimentatoarelor celulare,
fie manual, prin două guri de vizitare (câte una pe fiecare bandă de grătar).
Admisia aerului se face printr-un sistem reglabil cu jaluzele, care permite reglarea
debitului şi realizează o repartiţie uniformă a aerului sub grătar.

Fig. 14.8. Cazan industrial pentru ardere deşeuri lemnoase (IPCT)[14.6]: 1 – vaporizator;
2 – supraîncălzitor; 3 – economizor; 4 – grătar; 5 – valva rotativă; 6 – focar;
7 – scări şi platforme; 8 – ventilator.
Caracteristicile tehnice principale ale unui astfel de cazan, care funcţionează pe
deşeuri lemnoase, sunt:
– debitul nominal de abur: 4,5 t/h;
– debitul minim: 2,25 t/h;
– presiunea nominală: 16 bar;
– presiunea maximă: 17,5 bar;
– presiunea de intrare a apei în cazan: 22 bar;
– temperatura nominală a aburului: 320±3°C;
– temperatura apei de alimentare: 15°C;
– temperatura gazelor la coş: 150°C;
– calitatea apei de alimentare:
o aspect: limpede, incolor, fără suspensii;
o lipsă ulei;
o duritate totală: 0,1 mval/l;
o alcalinitate: 1÷4 mval/l;
– randamentul: 80%.
Combustibilul utilizat îl reprezintă deşeurile de lemn – rumeguş, capete de
lemn, tocătură, coajă. Umiditatea relativă a combustibilului, raportată la masa
iniţială, este de max 45%. Plaja de variaţie a puterii calorifice inferioare este de
2000÷2600 kcal/kg. Consumul specific de combustibil este de 0,5 kg/sec.
Dimensiunile maxim acceptabile ale combustibilului sunt:
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 967

– rumeguş: 15 mm;
– capete, deşeuri tocate: 60 mm;
– coajă: 50 mm.
Din punct de vedere economic, în România, se înregistrează situaţii ciudate cu
privire la valorificarea deşeurilor lemnoase. Foarte multe fabrici de prelucrare
a lemnului deţin cantităţi importante de deşeuri pe care nu pot să le gestioneze
adecvat din punct de vedere ecologic. Din contră, ele plătesc penalităţi
considerabile pentru deversarea acestor deşeuri în apele limitrofe. În clipa în care
apare un consumator al acestor materiale, în loc să le predea cu titlu gratuit,
scăpând astfel de nişte costuri suplimentare, se încearcă obţinerea unor câştiguri
materiale din această oportunitate. Până la o limită, este de înţeles. Ce nu se poate
accepta, însă, este faptul că, dacă se ia în calcul preţul cerut pe unitatea de deşeu,
ţinând cont de conţinutul de energie, se constată uneori că din punct de vedere
caloric preţul acestui deşeu depăşeşte preţul echivalent al gazului natural.

14.3.1.2. Cazane pentru arderea cojilor şi şrotului


Pentru exemplificare a fost ales un cazan de 15 t/h, care produce abur saturat
uscat la presiunea de 10 bar, folosind coji şi şrot de floarea soarelui şi soia. Aburul
poate fi folosit pentru antrenarea unei turbine de 1 MWe şi pentru producerea de
apă caldă cu parametrii 80/60°C.
Combustibilul din coji de seminţe de floarea soarelui este descărcat într-un
buncker de beton. La partea inferioară a pâlniei acestuia se află un transportor cu
bandă, ce este încărcat cu ajutorul unui transportor elicoidal, pe bandă, cu mai
multe niveluri. Transportorul cu bandă alimentează cazanul printr-un sistem de
elevatoare cu cupe.
Un bunker tampon al sistemului de dozare al cazanului preia combustibilul,
distribuindu-l către sistemul de alimentare cu combustibil. Acest recipient asigură
funcţionarea continuă a cazanului timp de 20 de minute de la întreruperea
alimentării cu combustibil. Construcţia camerei de ardere şi a camerei de
postcombustie permite obţinerea unui conţinut foarte mic de monoxid de carbon în
gazele de ardere, permiţând totodată recircularea gazelor de ardere pentru
recuperarea căldurii reziduale.
Grătarul, acţionat hidraulic, este compus din 3 parţi aflate în mişcare şi un
sistem de distribuţie a aerului, ce asigură un amestec optim combustibil-aer. Cele 3
părţi sunt dispuse sub forma unor scări, special concepute pentru a facilita arderea
oricărui tip de biomasă. Întregul sistem de grătare este alcătuit din două module.
Sistemul de evacuare a cenuşii este de tip uscat, complet automatizat. Cenuşa
este colectată din toate secţiunile, de un şnec sau prin intermediul transportorului
cu lanţ, către un sistem de elevator cu cupe şi este descărcată în containere speciale.
Combustibilul utilizat este reprezentat de cojile de floarea soarelui cu următorii
parametri:
– cantitatea orară consumată: 4 310 kg/oră;
– putere calorifică inferioară: 4 002 kcal/kg;
– umiditate: 1%;
968 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– conţinut de cenuşă: 5%;


– caracteristică fizică: netratată;
– plajă de încărcare: 50-100%.
Cazanul poate să funcţioneze şi cu alţi combustibili proveniţi din soia sau rapiţă.
El poate fi alimentat cu amestecuri formate din coji de floarea soarelui şi alte
plante, cu respectarea indicaţiilor privind dimensiunile particulelor de combustibil
(maxim 30×30×30 mm).

14.3.1.3. Cazane pentru incinerarea deşeurilor


Incinerarea, urmată de recuperarea energiei termice, reprezintă o combustie
controlată a deşeurilor. De obicei, căldura este recuperată printr-un schimbător de
căldură şi transmisă unui agent termic (apă fierbinte sau abur). Apa fierbinte poate
fi utilizată pentru alimentări centralizate cu căldură, iar aburul pentru procese de
uscare sau producere de energie electrică.
Utilizarea directă a căldurii este posibilă prin folosirea gazelor de ardere în
procese termice, de exemplu uscări sau fabricarea cimentului. În acest ultim caz,
există limitări determinate de natura combustibilului, care pot face gazele de ardere
incompatibile cu procesul tehnologic.
Incinerarea deşeurilor poate să ducă la producerea de abur la 20, 30 sau 40 bar.
Acesta poate să fie folosit într-o turbină cu contrapresiune la 3÷10 bar, la o
temperatură suficientă pentru a folosi căldura într-o reţea de alimentare cu energie
termică.
O tonă de deşeuri cu o PCI de 2000 kcal/kg poate furniza 1700 kWht sub formă
de abur care, în cogenerare, pot să ducă la obţinerea a 100÷200 kWhe şi
1000÷1500 kWht. Există o cotă de 20%, aproximativ 90 kWhe, de autoconsum
al energiei electrice produse, valoare care, pentru capacităţi mai mari, poate
să scadă la 15%.
Imaginea ecologică a incinerării a avut mult de suferit în urma depistărilor, la
instalaţiile mai vechi, a emisiilor de dioxină. Reacţia reglementatorilor a fost pe
măsura impactului mediatic: norme ecologice care obligă, în cazul dioxinelor, la o
eficienţă a epurării de până la 99%.
De la o instalaţie la alta costurile sunt foarte diferite, de la simplu la dublu
pentru investiţie şi chiar pentru costurile de funcţionare. În cazul unei unităţi de
100 000 tone/an (14 t/h), nivelul de investiţie este de aproximativ 45 mil. €, în care
este inclusă şi instalaţia de valorificare energetică. Costurile de exploatare se ridică
la aproximativ 35 €/tonă pentru personal şi consumabile. Gestionarea produselor de
incinerare poate să coste 18 €/tonă, iar veniturile aduse de valorificarea energiei
electrice sunt de 18 €/tonă; cele aduse prin valorificarea căldurii (acolo unde se
poate) se ridică la 30 €/tonă. În aceste valori nu sunt cuprinse costurile cu
transportul deşeurilor sau eventualele premieri din partea comunităţilor locale
pentru preluarea deşeurilor menejere.
Prin incinerarea unei tone de deşeuri urbane se emite în atmosferă 212 kg de
dioxid de carbon, din care 126 kg sunt de origine organică şi 86 sunt de origine
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 969

fosilă. Situaţia de referinţă o reprezintă evacuarea liberă în natură a deşeurilor,


caz în care emisiile de dioxid de carbon sunt de 126 kg. Dacă se utilizează energia
termică obţinută prin valorificare energetică aceasta va substitui un echivalent de
cărbune sau păcură, evitându-se emisia a 100 kg de dioxid de carbon. Dacă se
înlocuieşte o cantitate echivalentă de gaz natural, balanţa ecologică este echilibrată,
valoarea ecologică a utilizării energetice a deşeurilor fiind zero.

14.3.1.4. Cazane pentru incinerarea nămolurilor reziduale


Incinerarea nămolurilor reziduale nu este o practică foarte obişnuită în cadrul
proceselor de tratare a apelor uzate urbane. Tehnologia respectivă poate fi aplicată
acolo unde dimensiunile staţiei de tratare sunt foarte reduse, iar tratarea biologică a
nămolurilor este mai dificilă.
Există 3 tipuri de incineratoare în funcţiune. Primul tip este incineratorul
multicameră – vezi fig. 14.9. – folosit iniţial pentru arderea diverselor reziduuri
metalurgice. Ca formă, incineratorul este un cilindru vertical. Mantaua este
realizată din oţel, placat cu elemente refractare. O serie de panouri refractare
orizontale creează mai multe camere separate între ele. Alimentarea incineratorului
se face pe la partea superioară.

Fig. 14.9. Schema unui incinerator de nămoluri multicameră.


970 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Incineratorul poate să fie împărţit în 3 zone distincte: zona de uscare


(temperatura este cuprinsă între 425°C şi 760°C), zona de combustie (temperatura
creşte până la aproximativ 925°C) şi zona de răcire. În condiţii normale de operare,
pentru a asigura arderea completă a materiilor organice din nămolurile reziduale,
se utilizează un exces de aer de până la 100%.
Al doilea tip de echipament întâlnit în exploatare este incineratorul cu pat
fluidizat – vezi fig. 14.10. Iniţial, acesta a fost dezvoltat de către industria
petrolieră pentru procesele de regenerare catalitică. Caracteristic acestei tehnologii
este existenţa unui pat de nisip cu o grosime de aproximativ 0,75 m, pe care se
desfăşoară procesul principal de combustie.

Fig. 14.10. Schema unui incinerator de nămoluri cu pat fluidizat.


Nămolurile sunt trecute printr-o zonă de preîncălzire care recuperează o parte din
căldura gazelor de ardere. Odată uscate, ele sunt introduse în incinerator pe la
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 971

partea inferioară, în zona de combustie, împreună cu aerul de ardere sub presiune.


Local este menţinută o temperatură situată în intervalul 750°C ÷ 925°C. Timpul de
combustie este între 2 şi 5 secunde. Reziduurile sunt apoi conduse înspre partea
superioară a incineratorului, unde se realizează combustia secundară pentru
eliminarea completă a particulelor nearse. Avantajul acestui tip de echipament
constă în excesul limitat de aer folosit care este în gama 20÷50%, aproape la
jumătate faţă de primul incinerator prezentat.

Fig. 14.11. Schema unui incinerator de nămoluri cu radiaţii infraroşii.


Cel mai modern tip de incinerator utilizează tehnologia electrică pe bază de
infraroşii, prezentat în fig. 14.11. Primul astfel de echipament a fost instalat în
1975. Ca formă, este un cilindru orizontal, dotat la partea superioară cu elemente
electrice care emit radiaţii infraroşii. Nămolurile străbat incineratorul în
contracurent cu aerul de ardere. Excesul de aer de ardere variază între 20 şi 70%.
Avantajul principal al acestei tehnologii este dat de costurile reduse de investiţii.
Costurile anuale de exploatare pot sa fie ridicate, totuşi, din cauza tarifelor pentru
energia electrică. Durata de viaţă redusă a generatoarelor de radiaţii infraroşii
(3-5 ani) reprezintă, de asemenea, un cost suplimentar de exploatare.

14.3.2. Producerea căldurii cu panouri solare


Panourile termosolare sunt instalaţii ce captează energia conţinută în razele
solare şi o transformă în energie termică. Deoarece aproape întreg spectrul radiaţiei
solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul acestor
panouri este ridicat dacă se raportează la energia razelor solare incidente, fiind în
jur de 60%-75%.
Din punct de vedere funcţional, componenta principală a panoului solar o
reprezintă elementul absorbant. Captarea energiei solare sub formă de căldură se
realizează prin captatori speciali (cu sau fără concentrare), fiind apoi transferată
unor fluide caloportoare vehiculate în circuitul primar al instalaţiilor de captare şi
care pot produce apă caldă de consum de max. 60°C.
Realizarea unei instalaţii de valorificare termică a energiei solare presupune
existenţa următoarelor sisteme [14.4]:
– sistemul de colectare a energiei solare şi circuitul primar al agentului termic
(circulaţie prin pompare sau termosifon);
972 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– sistemul de stocare a energie termice obţinute (acumulator simplu, cu


stratificare sau cu serpentină înglobată);
– sistemul de distribuţie a energiei termice;
– sistemul de automatizare şi aparatura de măsură şi control.
În funcţie de soluţiile tehnice adoptate, instalaţiile solare se pot clasifica după
următoarele criterii:
a) după modul în care este transportată căldura de la captatorul solar la
consumator, instalaţiile sunt:
• fără transportul căldurii – captator solar cu acumulator;
• cu circulaţie gravitaţională;
• cu circulaţie forţată;
b) după modul în care se face transferul termic de la captatorul de căldură la
consumator, sistemele pot fi:
• fără schimbător de căldură;
• cu schimbător de căldură montat în acumulator;
• cu schimbător de căldură montat în exteriorul acumulatorului;
c) după presiunea din sistemul de producere şi transport al căldurii:
• sisteme deschise – (circuit deschis);
• sisteme închise – (circuit închis).
Instalaţiile termosolare moderne, cu acumulare, sunt realizate sub forma unor
rezervoare cu o suprafaţă mare, expusă radiaţiei solare, ca în fig. 14.12., sau cu
concentrarea radiaţiei solare spre suprafaţa absorbantă care este izolată termic cu
un material izolator transparent (fig. 14.13.). Dacă avantajele acestei forme de
producere a căldurii sunt evidente (construcţie simplă, robustă şi preţuri scăzute)
trebuie menţionate şi posibilele dezavantaje:
• pentru a obţine temperaturi suficiente ale apei, este necesară o intensitate
mare a radiaţiei solare;
• apa rămâne caldă în captatorul solar un timp mai scurt decât dacă ar fi
acumulată într-un boiler convenţional izolat termic;
• în sezonul rece, sistemul trebuie golit în întregime de apă (existând
pericolul de îngheţ).

Fig. 14.12. Instalaţie termosolară simplă cu circuit închis.


UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 973

Fig. 14.13. Instalaţie termosolară automată cu circulaţie gravitaţională.

Fig. 14.14. Instalaţie termosolară cu circuit închis şi circulaţie forţată.


Instalaţiile solare cu circulaţie gravitaţională – vezi fig. 14.13. – funcţionează pe
principiul circulaţiei gravitaţionale a agentului termic - apa care este încălzită în
cazan îşi măreşte volumul, scăzând greutatea specifică a acesteia (termosifonul).
Apa încălzită urcă în conducta de distribuţie a agentului termic şi pătrunde în
corpurile radiante unde cedează căldura. În cazul acumulării, agentul termic
încălzit în captatorul solar urcă şi parcurge traseul până la rezervorul de acumulare,
montat deasupra captatorului solar. După cedarea căldurii, acesta coboară prin
conducta de întoarcere la captatorul solar.
Circulaţia agentului termic este cu atât mai intensă cu cât creşte intensitatea
radiaţiei solare captate adică, pe măsura creşterii diferenţei de temperatură a
agentului termic din captator şi rezervorul de acumulare. Circulaţia agentului
974 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

termic şi schimbul de căldură se autoreglează fără a fi necesare alte sisteme de


reglare sau control. Această variantă constructivă simplă este adoptată acolo unde
se construiesc instalaţii solare mici. Pentru o funcţionare corespunzătoare a
sistemului este necesară respectarea unor condiţii de amplasare şi montare:
• rezervorul de acumulare trebuie să fie montat cu 0,6÷1m deasupra captatorului
solar pentru realizarea unei circulaţii gravitaţionale corespunzătoare, precum şi
pentru a evita circulaţia inversă, atunci când agentul termic din rezervorul de
acumulare este mai cald decât agentul termic din panoul solar (spre exemplu în
timpul nopţii);
• conductele de legătură dintre captatorul solar şi rezervorul de acumulare
trebuie să fie verticale sau cu pantă ascendentă înspre rezervorul de acumulare.
• se vor evita traseele lungi de conducte orizontale;
• pentru a avea pierderi de presiune mici în conducte, acestea vor avea diametre
mai mari decât în cazul sistemelor solare cu circulaţie forţată şi traseele se vor
realiza cât mai scurte posibil.
În cazul instalaţiilor solare cu circulaţie forţată se montează pompe de circulaţie,
cu funcţionare controlată între captatorul solar şi rezervorul de acumulare
(vezi fig. 14.14.), eliminându-se condiţiile de montare impuse la instalaţiile cu
circulaţie gravitaţională. Dacă pompa de circulaţie a fost aleasă corect (înălţimea de
pompare, debitul pompat şi randamentul pompei) se poate realiza o circulaţie
corespunzătoare folosind conducte de diametre mici, astfel încât creşterea de
temperatură în captatorul solar să fie de 5÷10°C, asigurând captatorului un
randament cât mai mare. Un termostat diferenţial sesizează temperatura apei în
colector şi în rezervorul de acumulare şi pompa de circulaţie va porni atunci când
transferul termic este eficient, adică atunci când diferenţa de temperatură dintre
captatorul solar şi rezervorul de acumulare este mai mare decât o valoare stabilită.
Datorită avantajelor pe care le prezintă, sistemul cu circulaţie forţată a agentului
termic este folosit chiar şi la instalaţiile solare mici, cele mari folosindu-l în
totalitate.
În cazul în care transferul termic se realizează clasic − fără schimbător de
căldură − captatorul solar şi rezervorul de acumulare sunt în legătură directă, iar
agentul termic care circulă prin acestea este, de fapt, consumatorul de căldură.
Prin introducerea unui schimbător de căldură în rezervor se realizează o separare
hidraulică a circuitului agentului termic din captatorul solar de circuitul hidraulic
al consumatorului de căldură.

14.3.3. Producerea căldurii de la forajele geotermale


Caracteristicile apei geotermale (debitul nominal al sondei, temperatura apei la
gura sondei, chimismul) indică posibilitatea exploatării energetice pentru
prepararea apei calde de consum, care se poate distribui centralizat consumatorilor.
Pentru asigurarea temperaturii de regim a apei calde de consum, în perioada de
iarnă, ar putea fi necesară o încălzire suplimentară (cu 5-10 grade) cu ajutorul
energiei geotermale.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 975

Schema de valorificare energetică a potenţialului unei sonde geotermale este


prezentată în fig. 14.15.

Fig. 14.15. Schema de principiu a buclei geotermale şi a circuitului consumator, pentru


preluarea şi utilizarea apei geotermale: 1 − sonda de producţie apă geotermală;
2 − degazor atmosferic; 3 − staţie de pompare apă geotermală către centralele
termice urbane; 4 − conductă de transport apă geotermală; 5 − schimbătorul de
căldură geotermal; 6 − schimbător de căldură pentru încălzirea finală a apei
calde la temperatura de consum, folosind agent termic produs de cazanele
existente în CT; 7 − intrare /ieşire agent termic de la cazanul din CT;
8 − acumulator de apă caldă de consum; 9 − distribuitor de apă caldă la
consumatorii urbani.

Exploatarea energetică a acestei resurse presupune următoarele operaţii:


• realizarea amenajărilor de la gura sondei, în vederea exploatării acestui debit
disponibil al resursei;
• realizarea unei aducţiuni a apei geotermale de la gura sondei până la centrala
termică, prin conductă pre-izolată;
• răcirea apei geotermale în schimbătoare de căldură cu plăci pentru
preîncălzirea apei calde de consum, de la temperatura din reţea (5-16°C) până la
circa 47°C;
• aducerea apei calde de consum la parametrii de livrare prin intermediul unui
schimbător de căldură, cu apă fierbinte de la cazanele centralei termice;
• livrarea apei calde de consum prin reţeaua de distribuţie existentă
(modernizată).

14.3.4. Producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre


Această filieră utilizează energia termică a scoarţei terestre ca sursă pentru
sistemul de încălzire, ventilaţie şi răcire al clădirilor. Pentru a concentra sursa
976 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

naturală şi pentru a obţine parametrii optimi ai agentului de încălzire şi răcire a


clădirii se foloseşte suplimentar o sursă de energie electrică.
În cazul clădirilor dotate cu acest sistem de încălzire, se obţine un nivel ridicat
al confortului în condiţiile unor costuri de operare foarte scăzute. De asemenea,
se poate furniza şi apă caldă de consum.
Această tehnologie are la bază un principiu diferit de cel al sistemelor clasice
(cazan cu arzător). Arzătoarele clasice furnizează căldura prin arderea unui
combustibil, cel mai frecvent gaz metan, propan sau păcură; în acest caz, se elimină
complet combustia chimică. Iarna se colectează căldura naturală a scoarţei terestre,
printr-o reţea de conducte, sub forma unei bucle instalată fie în pământ, fie într-un
bazin sau lac. Fluidul care circulă prin buclă transportă căldura în casă. Partea din
interiorul clădirilor utilizează un circuit frigorific închis, care include un
schimbător de căldură şi un compresor care realizează procesele de evaporare şi de
comprimare a vaporilor, pentru a concentra energia Pământului şi a o transmite în
interiorul clădirii unui fluid secundar, aflat la o temperatură mai ridicată.
Acesta poate fi aerul care, prin ventilatoare si tubulaturi de aer, distribuie căldura în
camere.
Instalaţiile pot fi amplasate în interiorul clădirii, deoarece nu este necesar
schimbul de căldură cu aerul din exterior, iar prezenţa lor nu deranjează, fiind
deosebit de silenţioase. Întregul ansamblu este compact şi se poate instala în mod
uzual în pivniţă sau în pod/mansardă; în cazul unei case mai mici, echipamentul are
dimensiuni foarte reduse şi se poate monta în plafonul fals al unei camere.
Instalarea la interior prezintă avantajul unei bune protecţii a echipamentului faţă de
intemperii.
Aceste instalaţii lucrează diferit faţă de o pompă de căldură convenţională, care
foloseşte aerul din exterior ca sursă de căldură. Aportul energetic al acestor sisteme
este foarte redus deoarece utilizează o sursă de căldură cu temperatură constantă,
cea a solului sau a apei aflată la câţiva metri sub suprafaţa Pământului.
Pe timp de iarnă, temperatura medie a solului (la o adâncime de peste 15 metri)
este de 10°C, faţă de temperatura aerului atmosferic care are valori negative.
Ca urmare, prin folosirea acestui sistem, în interiorul clădirii se obţine o
temperatură confortabilă chiar şi în cazul unui sezon extrem de friguros. Studiile
arată că aproximativ 70% din energia folosită la încălzire este preluată din sol.
Sistemele pot furniza în întregime sau parţial necesarul de apă caldă de consum.
O soluţie economică de obţinere a apei calde constă în adăugarea la sistemul de
bază a unui desupraîncălzitor. Desupraîncălzitorul este un mic schimbător de
căldură care foloseşte vaporii supraîncălziţi de la ieşirea compresorului pompei
pentru a încălzi apa. Această apă fierbinte circulă apoi prin conducte către
rezervorul de apă caldă al clădirii.
În cazul în care, însă, sistemul funcţionează puţin sau deloc (de exemplu
primăvara sau toamna), desupraîncălzitorul nu produce suficient agent încălzitor,
ceea ce face necesară montarea suplimentară a unui încălzitor convenţional de apă
pentru a acoperi necesarul de apă caldă de consum.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 977

Bucla sistemului este îngropată în pământ. Ea are rolul de a extrage din sol
căldura pe timp de iarnă şi de a reinjecta căldura în sol, pe timp de vară. Bucla este
confecţionată dintr-un material foarte rezistent din punct de vedere mecanic, care
permite totodată şi transmisia eficientă a căldurii. În general, ţevile din care se
confecţionează buclele sunt fabricate din polietilenă de înaltă densitate. Când sunt
necesare îmbinări de ţevi, acestea se fac prin topire la cald (termofuziune);
prin acest procedeu îmbinările devin extrem de rezistente. Buclele sunt în general
garantate pentru 50 de ani. Fluidul din buclă este apă sau o soluţie antigel, sigură
din punct de vedere ecologic (în buclele închise).

Fig. 14.16. Tipuri de bucle pentru instalaţiile de încălzire care folosesc scoarţa terestră
[14.7].
Un alt tip de tehnologie este aceea care utilizează ţevi din cupru instalate
în pământ. Când agentul de răcire este pompat prin buclă, căldura este transferată
prin cupru, direct în pământ.
Lungimea buclei depinde de diverşi factori: configuraţia aleasă, cantităţile de
căldură şi de frig necesare clădirii, condiţiile din sol, condiţiile de climă,
configuraţia terenului. Clădirile mari necesită bucle mai mari faţă de cele din
clădirile cu dimensiuni mai reduse. Clădirile situate în zone cu temperaturi extreme
necesită, în general, bucle mai mari. Analiza sistemului, a eficienţei lui, calculul
pierderii / aportului de căldură trebuie făcute înaintea instalării buclei.
Majoritatea buclelor utilizate la clădirile rezidenţiale sunt instalate orizontal sau
vertical, în pământ sau sunt scufundate în apa unui heleşteu sau lac. În majoritatea
cazurilor, fluidul circulă prin bucle într-un sistem închis, dar, în cazul în care
condiţiile locale o permit, se pot folosi şi sisteme deschise.
Bucla orizontală închisă: această configuraţie este cea mai puţin costisitoare şi
se aplică atunci când suprafaţa deţinută este destul de mare, iar solul permite uşor
săparea şanţurilor. Procedeul constă din săparea în paralel a şanţurilor, la o
adâncime de 90÷180 cm sub nivelul solului, urmată de întinderea în şanţuri a
ţevilor din plastic şi acoperirea acestora cu pământ fără a le deteriora. Prin ţevi,
fluidul circulă în sistem închis. Un sistem orizontal închis are 35÷52 metri pentru
1 kWt. Ţevile se pot încolăci în forme şerpuitoare, pentru a folosi şanţuri mai
scurte, astfel că se poate folosi un teren cu o suprafaţă mai mică, dar, în acest caz,
978 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

este necesară o cantitate mai mare de ţeavă. Buclele orizontale sunt mai uşor de
instalat când clădirea este în construcţie, dar se pot instala şi după finalizarea
clădirii cu minimum de deranj pentru locatari.
Bucla verticală închisă: acest tip de bucle este ideal pentru clădirile care au un
spaţiu mic pentru curte, în care buclele orizontale nu încap, când solul în
apropierea suprafeţei este pietros sau când se doreşte o mai mică distrugere a
peluzei. Constructorii realizează găuri verticale în pământ, la o adâncime de
45÷135 m. Fiecare gaură conţine o singură buclă din ţeavă prevăzută cu un
terminal în formă de U la bază. După ce ţeava este introdusă în gaura verticală,
aceasta se umple cu pământ sau cu un tip special de ciment. Fiecare buclă verticală
este apoi conectată la o buclă orizontală, care este de asemenea instalată sub
pământ. Bucla orizontală conduce apoi fluidul într-un punct de racord. Instalarea
buclelor verticale este, în general, mai costisitoare, dar necesită mai puţină ţeavă
faţă de buclele orizontale.

Fig. 14.17. Tip de buclă scufundată în apa unui lac [14.7].


Bucla închisă scufundată în apa unui lac: în cazul unei clădiri situate în
apropierea unui lac, a unei bălţi sau a unui heleşteu, montarea buclelor în apă este
cel mai economic sistem. Fluidul circulă prin ţevi de polietilenă, identice cu ţevile
îngropate în pământ. Se recomandă folosirea buclelor scufundate în apă numai în
cazul în care nivelul cel mai mic al apei nu scade de-a lungul anului sub minimum
180÷240 cm, astfel încât să se asigure permanent o capacitate optimă de transfer de
căldură.
De curând, tehnologia „buclei închise scufundate” are o variantă alternativă
care foloseşte, în locul buclelor de ţeavă imersate, un schimbător de căldură
metalic, scufundat vertical sub nivelul de îngheţ al lacului, la minimum
50 de centimetri deasupra fundului lacului.
Această configuraţie este folosită cu eficienţă dacă apa din sol este în cantitate
mare. Sistemul cu buclă deschisă – vezi fig. 14.18. – este cel mai ieftin şi cel mai
simplu de instalat. În acest tip de sistem, apa dintr-un foraj pus în legătură cu
straturile freatice ale pământului, este pompată în clădire, unde cedează energia
termică unei pompe de căldură. După ce părăseşte clădirea, apa este pompată
înapoi în straturile freatice ale pământului, printr-un al doilea puţ – numit puţ de
restituţie – amplasat la o distanţă adecvată faţă de primul.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 979

Fig. 14.18. Sistem de încălzire cu buclă deschisă [14.7].


Forajele de apă verticale, numite şi puţuri în sistem turbionar, ce au un diametru
de 18cm şi o adâncime de până la 450 m, pot fi folosite ca puţuri de extracţie şi
restituţie în acelaşi timp. În acest caz, apa este extrasă de la baza forajului, apoi
circulată către schimbătorul de căldură al pompei de căldură după care este redată
părţii superioare a coloanei de apă. În mod obişnuit, puţul furnizează şi apă
potabilă. Totuşi, apa din pământ trebuie să fie din abundenţă, iar viteza de curgere
a straturilor să fie suficient de mare, pentru ca sistemul să funcţioneze optim.
În cazul în care temperatura apei din puţ creşte sau scade prea mult, apa de
restituţie poate fi „purjată” din sistem pentru a permite apei din pânzele freatice ale
pământului să restabilească temperatura apei extrase, la valoarea normală de
operare.

14.3.5. Consideraţii privind valorificarea directă a resurselor regenerabile


şi deşeurilor pentru producerea căldurii în România
După cum s-a afirmat la începutul capitolului, valorificarea directă a resurselor
regenerabile şi a deşeurilor pentru producerea căldurii este una dintre cele mai
vechi şi mai comode metode folosite de oameni. Tendinţele actuale de înlocuire a
combustibililor fosili cu variante ecologice au dus la dezvoltarea soluţiilor
prezentate mai sus.
România este o ţară cu un potenţial mediu în ceea ce priveşte resursele
regenerabile utilizabile pentru producerea căldurii. Exploatările forestiere, fabricile
prelucrătoare de lemn, fabricile de ulei sunt surse importante de combustibili
ecologici. Valorificarea acestor resurse oferă avantaje clare în domeniul reducerii
emisiilor de gaze cu efect de seră.
Din punct de vedere economic, eficienţa acestor tehnologii trebuie să fie foarte
atent studiată. În măsura în care entitatea care realizează un astfel de proiect este şi
generatorul de combustibil (deşeuri lemnoase, coji sau deşeuri urbane), eficienţa
economică nu poate să fie pusă la îndoială. Dacă se ţine cont şi de creşterea
alarmantă a preţurilor combustibililor fosili, este clar că aceste proiecte de
valorificare directă a resurselor regenerabile şi a deşeurilor sunt favorizate pe
termen mediu şi lung.
Din păcate, aceste tehnologii au dezavantajul major de a nu fi aplicabile în orice
loc. În primul rând, transportul combustibilului creşte foarte mult costul resursei şi,
simultan, diminuează efectul de evitare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
980 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Aşadar, atât din punct de vedere economic, cât şi ecologic, aplicabilitatea filierelor
descrise este limitată local, la regiunea sau chiar locul unde resursele sunt produse.
Al doilea dezavantaj major apare din cauza necesităţii organizării schemei de
alimentare cu combustibil. Dat fiind caracterul particular al acestor aplicaţii,
aprovizionarea cu combustibil trebuie să facă obiectul unei organizări foarte
riguroase. La demararea unei investiţii care să implementeze una din filierele
descrise, finanţatorii cer, în majoritatea cazurilor, un contract de aprovizionare cu
combustibil pe o durată foarte mare de timp. Dacă aspectele legale sunt rezolvabile,
nu trebuie neglijate aspectele practice. O centrală de dimensiuni medii necesită un
volum imens de resursă vegetală sau de deşeuri, ca să funcţioneze la capacitate
maximă tot timpul anului. Acest volum de combustibil trebuie transportat până la
depozitele centralei, pe o infrastructură care poate să existe sau nu. La realizarea
studiilor de specialitate, au fost cazuri în care s-a renunţat la un proiect, în ciuda
unor evidente avantaje economice. Volumul imens de materii care ar fi trebuit adus
zilnic la gardul centralei ar fi blocat practic traficul în zonă.
Dacă există o posibilitate de utilizare a energiei termice în proximitatea unităţii
de tratare a deşeurilor se pot obţine performanţe economice foarte bune ale
valorificării energetice, în condiţiile unor investiţii minime.
La aplicaţiile aflate în funcţiune costul specific de producere a căldurii (care a
fost redus cu suma aferentă ce s-ar fi cheltuit dacă nu ar fi existat o valorificare
energetică) este de ordinul a 0,3÷0,5 c€/kWht, considerându-se că se livrează
căldură tot timpul anului pentru un proces industrial. În mod obişnuit, costul pe
care îl plăteşte un consumator industrial pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie
termică este de minimum 3 c€/kWht. În condiţiile date de proximitate şi de grad
anual de utilizare a căldurii de 100%, valorificarea energetică a deşeurilor pentru
alimentarea cu energie termică a unui consumator industrial este un proiect extrem
de eficient energetic. Această eficienţă deosebită depăşeşte net chiar şi
performanţele unui eventual proiect de producere de energie electrică pe baza
combustiei deşeurilor.
Ţinând cont de aceste consideraţii, proiectele cele mai întâlnite de valorificare a
resurselor regenerabile sau deşeurilor pentru producerea directă de căldură sunt:
– alimentarea individuală a locuinţelor, folosind cazane cu lemne sau brichete
din lemn, în zone rurale şi/sau montane;
– alimentarea clădirilor mici şi medii folosind cazane cu lemne sau brichete din
lemn, de asemenea, în zone rurale şi/sau montane;
– alimentarea centralizată cu căldură pentru consumatorii rezidenţiali din oraşe
de mici dimensiuni (sau în zone ale unor oraşe) aflate foarte aproape de zone cu
potenţial forestier important;
– alimentarea cu căldură a consumatorilor industriali care generează deşeuri
lemnoase (fabrici de prelucrarea lemnului);
– alimentarea cu căldură a consumatorilor industriali care generează deşeuri de
tip biomasă (fabrici de ulei alimentar);
– alimentarea cu căldură a staţiilor de epurare a apelor uzate urbane,
prin valorificarea termică a nămolurilor reziduale;
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 981

– alimentarea cu căldură a unor consumatori industriali aflaţi în apropierea unor


staţii de incinerare a deşeurilor solide municipale;
– alimentarea cu căldură a unor locuinţe individuale sau a unor clădiri prin
utilizarea instalaţiilor cu panouri termosolare;
– alimentarea cu căldură a unor zone rezidenţiale folosind instalaţii geotermale;
– alimentarea cu căldură a unor locuinţe sau clădiri folosind instalaţii de
valorificare a căldurii scoarţei terestre.
După cum se observă, la nivelul alimentărilor cu căldură pentru încălzirea
locuinţelor, proiectele de valorificare directă a resurselor regenerabile şi deşeurilor
sunt relativ limitate ca număr, în primul rând de criterii geografice. Talia acestor
proiecte nu este foarte mare, din cauza restricţiilor date de transportul resurselor.
Din acelaşi motiv, gradul de descentralizare al proiectelor este mare.
14.4. Filierele tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea
indirectă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor
După cum s-a prezentat în capitolele anterioare, valorificarea directă a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor pentru producerea căldurii prezintă cel
puţin două dezavantaje majore: restricţiile legate de locaţia unde se captează sau se
produce resursa sau deşeul care trebuie să fie cât mai apropiată de locul de
valorificare şi posibilităţile limitate de producere a energiei electrice, simultan cu
căldura.
Plecând de la aceste consideraţii, au fost dezvoltate o serie de tehnologii care să
transforme componentele combustibile din resurse sau deşeuri în combustibili
solizi, lichizi sau gazoşi, uşor de transportat şi adaptaţi pentru arderea în
echipamente generatoare de energie electrică şi căldură. Acest demers a apărut în
ideea de a combina avantajul principal al cogenerării (reducerea consumului de
combustibil faţă de producerea separată) cu principalul efect benefic asupra
mediului al utilizării resurselor regenerabile sau deşeurilor (reducerea emisiilor de
gaze cu efect de seră, prin înlocuirea combustibililor fosili).
Tehnologiile prezentate în această lucrare sunt:
– piroliza;
– gazificarea;
– gazificarea cu plasmă;
– fermentarea anaerobă;
– compostarea;
– producerea biodieselului;
– producerea bioetanolului.
În continuare, pentru fiecare filieră se prezintă tipurile de resurse sau deşeuri pe
care le utilizează, o scurtă descriere a tehnologiei, tipurile de combustibili obţinuţi,
caracteristicile energetice ale acestora, precum şi parametrii care influenţează
calitatea produselor combustibile.
982 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 14 (partea I)

14. UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A


DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII ...................................................956
14.1. Aspecte generale privitoare la valorificarea energetică a resurselor regenerabile şi a
deşeurilor .......................................................................................................................956
14.2. Tipuri de resurse regenerabile şi deşeuri valorificabile în România .....................957
14.2.1. Energia solară ................................................................................................957
14.2.2. Energia geotermală ........................................................................................957
14.2.3. Biomasa (rapiţă şi soia pentru biodiesel) .......................................................959
14.2.4. Deşeurile vegetale (aşchii de lemn, rumeguş, coji, şrot) ...............................961
14.2.5. Materiile organice (nămoluri provenite din tratarea apelor reziduale) ..........962
14.2.6. Deşeurile provenite din fermele de animale ..................................................962
14.2.7. Deşeurile solide urbane .................................................................................963
14.3. Filiere tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea directă a resurselor
regenerabile sau a deşeurilor ..........................................................................................963
14.3.1. Incinerarea directă cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur (cazane pe
rumeguş, cazane pe coji şi/sau şrot, incineratoare de deşeuri urbane, incineratoare de
nămoluri reziduale) ....................................................................................................964
14.3.1.1. Cazane pentru arderea biomasei lemnoase .............................................964
14.3.1.2. Cazane pentru arderea cojilor şi şrotului ................................................967
14.3.1.3. Cazane pentru incinerarea deşeurilor .....................................................968
14.3.1.4. Cazane pentru incinerarea nămolurilor reziduale ...................................969
14.3.2. Producerea căldurii cu panouri solare............................................................971
14.3.3. Producerea căldurii de la forajele geotermale ................................................974
14.3.4. Producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre .........................975
14.3.5. Consideraţii privind valorificarea directă a resurselor regenerabile şi deşeurilor
pentru producerea căldurii în România......................................................................979
14.4. Filierele tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea indirectă a resurselor
regenerabile sau a deşeurilor ..........................................................................................981
982 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14.4.1. Filiere tehnologice de valorificare energetică a


resurselor regenerabile sau a deşeurilor

14.4.1.1. Piroliza
Piroliza este procesul termochimic de conversie a biomasei în gaze
(necondensabile), lichid (apă şi gudroane) şi reziduu solid, prin încălzirea
biomasei, în absenţa aerului, la temperaturi ridicate (>250°C). Procesul este
ireversibil, dar incomplet. Această tehnologie se aplică, în general, pentru biomasa
lemnoasă.
Biomasa este încălzită în absenţa oxigenului sau este parţial arsă în atmosferă
săracă în oxigen. Există trei grupe principale de produşi de reacţie:
– reziduurile solide: la piroliza deşeurilor lemnoase, reziduul solid de carbon
este de fapt mangalul, care are o putere calorifică energetică mult mai mare decât
combustibilul iniţial şi arde cu degajare uşoară de fum, ideal pentru folosirea în
gospodării. Una din vechile metode de a produce mangal este acoperirea lemnului
cu pământ şi arderea lui, dar această metodă este foarte lentă şi cu o productivitate
scăzută;
– fracţiile lichide: reprezintă în proporţie de 80-90% apă, restul fiind acizi
organici;
– gazele: reprezintă un amestec de hidrogen, monoxid de carbon, metan, etan şi
propan.
Piroliza lemnului a fost studiată şi ca un proces zonal, din punctul de vedere al
palierelor de temperatură. Zona A (zona de degradare uşoară) este în jurul
temperaturii de 200°C, când suprafaţa lemnului devine deshidratată, şi, împreună
cu vaporii de apă, se degajă şi dioxid de carbon, acid formic, acid acetic şi glioxal.
În intervalul 200-270°C lemnul este în zona B şi, în plus faţă de zona A, apare
monoxidul de carbon. Piroliza propriu-zisă începe între 260 şi 500°C, numită şi
zona C. În acest interval apar şi reacţii exoterme, iar până când căldura va fi
disipată, temperatura va creşte lent. Dacă temperatura ajunge la 500°C se formează
un strat de reziduu solid, fiind clasificată ca zonă D. Carbonizarea este completă
dacă se atinge intervalul 400-600°C.
Procesul de piroliză poate fi condus în funcţie de tipul combustibilului dorit,
adică în favoarea obţinerii reziduului carbonic solid, a gazelor sau a lichidului. Prin
piroliză se produc combustibili lichizi cu randament ridicat al conversiei.
Dacă se doreşte maximizarea producţiei de bio-oil, trebuie folosită o
temperatură joasă (aprox. 500°C) şi un flux de căldură ridicat (flash pyrolysis).
Pentru maximizarea producţiei de mangal (piroliza convenţională) se foloseşte
temperatura joasă şi un flux de căldură scăzut. În cazul maximizării producţiei de
gaz, se foloseşte temperatură înaltă (peste 800°C) şi flux de căldură scăzut
(gazificare).
În cazul gazificării biomasei, factorii care influenţează produşii de reacţie sunt:
temperatura de reacţie, fluxul de căldură, conţinutul de umiditate, dimensiunea
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 983

particulelor, compoziţia atmosferei de lucru, presiunea şi timpul de staţionare al


vaporilor de apă. Tabelul 14.7 prezintă efectele pe care le pot avea diverşii factori
asupra produşilor reacţiei de piroliză a biomasei.

14.4.1.2. Gazificarea
Gazificarea este o formă a pirolizei, realizată la temperaturi înalte (>750°C),
pentru a optimiza producţia de gaz. Tehnologia se aplică în special pentru
produsele solide (cărbune, deşeuri urbane şi industriale, cocs metalurgic, biomasă,
etc).
Produsul de bază al gazificării este syn-gazul. Acesta este un amestec de
monoxid de carbon, hidrogen, metan, dioxid de carbon şi azot şi poate fi folosit în
aplicaţii cum ar fi arderea directă în cazane sau în turbinele cu gaze.
Influenţa condiţiilor de reacţie asupra apariţiei
diverşilor produşi obţinuţi din piroliza biomasei [14.8]
Tabelul 14.7
Produşi de reacţie
Lichizi
Factori
Solizi Putere calorifică Putere calorifică Gazoşi
mare redusă
Temperatura de reacţie Descreştere Descreştere Creştere Creştere
Fluxul de căldură Descreştere Creştere Descreştere
Conţinutul de umiditate Creştere Descreştere Descreştere
Timpul de staţionare al
Descreştere Descreştere Creştere Creştere
vaporilor
Dimensiunea particulelor Creştere Descreştere Creştere
Presiunea vaporilor Creştere Descreştere Descreştere
Tehnologia gazificării biomasei duce la obţinerea unui gaz bogat în hidrogen.
Agentul oxidant în gazificare poate fi aerul, aer bogat în oxigen, abur sau amestec
de aer cu abur. Problema majoră în timpul gazificării este formarea gudronului.
Acesta este un amestec complex de hidrocarburi condensabile.
Pentru realizarea proceselor de piroliză sau de gazificare, au fost dezvoltate mai
multe tehnologii. Tipurile de reactoare existente includ: tehnologia cu pat fix, cu
pat fluidizat, cu pat antrenat sau cu cuptor rotativ. De asemenea, reactoarele pot
funcţiona într-o treaptă sau în două trepte.
Echipamentele mai pot fi clasificate după factorul de densitate, care reprezintă
raportul dintre biomasa prezentă în reactor în condiţii normale de operare şi
volumul total al reactorului. Acest indicator permite clasificarea reactoarelor în
echipamente cu factor crescut de densitate, în intervalul 0,5÷0,8 (în care se pot
distinge zonele de reacţie) şi reactoare cu factor coborât de densitate, în intervalul
0,05÷0,2 (care este omogen, fără distingerea zonelor de reacţie).
În cazul reactoarelor cu factor crescut de densitate, în literatura de specialitate
sunt prezentate trei tipuri de echipamente: în contracurent, în echicurent şi în curent
încrucişat. Primele două tipuri sunt mult mai des întâlnite decât ultimul tip de
reactor. Principala diferenţă între aceste gazificatoare este dată de mişcarea relativă
984 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în interiorul reactorului dintre faza gazoasă şi cea solidă. În cazul echipamentului


în contracurent, gazul urcă spre partea superioară a reactorului pe unde este
introdusă biomasa. În cazul echipamentului în echicurent, atât biomasa, cât şi gazul
străbat reactorul, în acelaşi sens, către partea lui inferioară.
Există trei tipuri de reactoare cu factor coborât de densitate: cele cu pat fix, cu
pat fluidizat şi cele cu pat antrenat. Ele au fost concepute pentru gazifierea
cărbunelui.
Atât piroliza, cât şi gazificarea, nu reprezintă soluţii destinate în mod special
producerii energiei termice. Ele sunt dezvoltate, în principal, pentru obţinerea unor
fracţii combustibile din diversele tipuri de biomasă, din deşeuri sau din cărbune.
Eficienţa economică a acestor soluţii este relativ redusă, de aceea nu există un
număr prea mare de aplicaţii cu scop direct de producere a căldurii.

14.4.1.3. Gazificarea cu plasmă


O centrală de gazificare cu plasmă poate reţine şi procesa orice tip de deşeuri –
solide, în primul rând, lichide şi chiar gaze. Cele solide le poate transforma în
materii valorificabile: metal, materie vitrifiată prelucrabilă, gaze lichefiate, apă
distilată. De asemenea, tehnologia permite producerea de energie electrică şi
termică. Această tehnologie reprezintă cea mai modernă variantă de valorificare a
deşeurilor de tip urban.
Principalul avantaj este că pot consuma orice tip de deşeuri, inclusiv cele slab şi
mediu radioactive. Principalul dezavantaj este că centrala funcţionează non-stop,
deci şi aprovizionarea trebuie să fie asigurată permanent. Aceasta înseamnă un
management extrem de riguros al deşeurilor.
Dezvoltarea unui astfel de management al deşeurilor are în vedere două mari
direcţii:
– se pot procesa inclusiv deşeurile tehnice (echipamente şi instalaţii de orice fel,
aparate, etc.), tehnologice (resturi) şi industriale, inclusiv cele chimice de orice fel,
toxice sau expirate şi cele alimentare de orice fel;
– se poate lua în calcul „importul de deşeuri”.
Managementul foarte performant al deşeurilor nu presupune doar o
aprovizionare continuă, ci şi o mixare optimă între diferitele tipuri de deşeuri.
Pentru centralele mari, se pot folosi reactoare separate pentru diverse tipuri de
deşeuri, cum ar fi un reactor separat pentru „surse regenerabile” - biomasă. În acest
caz, optimizarea funcţionării concomitente a reactoarelor este esenţială.
O centrală de gazificare cu plasmă reprezintă o schemă integrată formată din
două centrale: o centrală de procesare a deşeurilor şi o centrală de producere a
energiei electrice.
Centrala de procesare a deşeurilor implică descompunerea acestora în mediu
controlat - într-un reactor cu arc electric puternic - a aproape oricărui tip de deşeuri.
Deşeurile de natură organică devin gaze şi se acumulează la partea superioară a
reactorului, iar deşeurile de natură anorganică formează o materie vitrifiată şi,
separat, metal lichid şi se acumulează la partea inferioară a reactorului.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 985

Centrala în sine are o baterie de astfel de reactoare, numărul lor depinzând de


cantitatea estimată pentru procesare. Rezultă un gaz de sinteză supra-încălzit,
care cedează o mare parte a energiei sale printr-un schimbător de căldură unui
circuit apă – abur. Acest circuit face parte dintr-o centrală de cogenerare.
Esenţială într-o astfel de centrală este producerea gazului de sinteză obţinut în
reactoare, proces influenţat de procentul de materii organice din deşeuri, care se pot
transforma în gaz de sinteză. Desigur, dacă se doreşte producerea unei anumite
cantităţi de energie electrică, acest procent poate fi ajustat prin adaos de gaz metan.
Aceste proiecte pot avea un mare avantaj, aparent colateral: performanţele
economice ale unei astfel de centrale cresc simţitor. Procesarea unei tone de
gunoaie costă între 9 şi 20 €, dacă se aplică riguros principiul „Poluatorul plăteşte”.
Procesarea unei tone de deşeuri industriale costă între 100 – 150 €, iar poluatorul
chiar plăteşte. Pe de altă parte, taxele acestea nu depind în mod necesar de
procesarea în sine, ci de gradul lor de periculozitate pentru societate. Acest grad de
periculozitate – de exemplu de toxicitate – este un indicator strict tehnic.

Fig. 14.19. Schema de principiu a unei centrale de gazificare cu plasmă.


Diferenţa este dată de „imaginea” impactului unor astfel de deşeuri asupra
mediului şi asupra conştiinţei publice. Societatea recepţionează acest impact pentru
că va fi întotdeauna dispusă să „scape de gunoaie”. O astfel de centrală se
confruntă de la început cu „problema de imagine” a gunoaielor. Ceea ce, de fapt,
este departe de realitatea imediată: aceste deşeuri trebuie procesate, nu îndepărtate.
986 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Iar dacă discutăm şi de deşeuri industriale, istorice chiar, cum sunt cele de tip haldă
sau cărbune cu putere calorică mică sau foarte mică atunci sunt şi alte perspective.
Gazul de sinteză obţinut prezintă valori de temperatură şi de presiune foarte
mari. Acest potenţial poate fi valorificat energetic într-un ciclu pentru producerea
energiei electrice şi termice.
Un dezavantaj major îl reprezintă faptul că o parte din energia electrică produsă
se foloseşte pentru servicii proprii. Un alt dezavantaj este dat de dependenţa
producţiei de energie electrică de „calitatea” deşeurilor. Din această cauză se ştie
că procesarea continuă nu înseamnă şi energie produsă continuu (oarecum similar
cu variabilitatea surselor regenerabile). Dezavantajul este redus parţial printr-o
atentă administrare a deşeurilor, mai exact a puterii lor calorifice. Dacă se doreşte
producerea unei anumite cantităţi de energie electrică (din raţiuni financiare),
trebuie să existe un adaos de gaz natural.
De obicei, 1 tonă de deşeuri urbane produce cam 0,8÷1,2 MWh. O tonă de
deşeuri industriale necesită adaos de gaz natural pentru a atinge o astfel de
performanţă. În schimb, se produc şi alte materii valorizabile.
Gazul de sinteză se poate separa în componente, iar gazele componente
(oxizi de azot, oxizi de sulf, monoxid şi dioxid de carbon alte gaze) se pot separa şi
utiliza. Utilizările importante ale gazelor lichefiate sunt deja cunoscute. Există o
variantă tehnologică a centralei care permite obţinerea unor gaze pure: oxigen, azot
etc. Pentru toate variantele, la răcirea reactoarelor se foloseşte azotul.
Combustibilii produşi de o astfel de centrală depind de temperatura din reactor
şi, mai ales, de nivelul vidului din reactor. Gazele obţinute pot fi combinate chimic:
se obţin acizi (acid clorhidric, acid sulfuric, acid azotic etc.).
Un produs important (considerat chiar produsul principal în afara energiei
electrice şi termice) este materia vitrifiată. Aceasta are iniţial consistenţa şi
caracteristicile lavei vulcanice. Utilizarea sa este preţioasă. Dacă parcurge un
anumit proces de răcire, se pot obţine „granule” de diverse mărimi. Ele sunt extrem
de utile pe post de balast sau criblură ori lest în diverse domenii: de exemplu,
în construcţii, utilizarea sa este de „umplutură” pentru fundaţii, diguri etc. Materia
vitrifiată se poate transforma în vată minerală sau se poate turna, la propriu, în
forme, rezultând dale, pavele sau cărămizi.

14.4.1.4. Fermentarea anaeorbă – producerea biogazului


Producerea biogazului reprezintă un proces foarte complex, ce presupune mai
multe etape tehnologice. Etapa de bază este digestia deşeurilor. Unitatea care
produce biogazul (digestorul sau fermentatorul) trebuie corect integrată în sistem,
respectându-se legăturile cu sursa de biomasă, pe de o parte, şi cu utilizarea
biogazului şi a efluenţilor, pe de altă parte (vezi fig. 14.20.) [14.9].
Fermentarea anaerobă se aplică deşeurilor cu umiditate mare, cum ar fi
nămolurile reziduale de la staţiile de tratare a apelor sau deşeurile provenite din
marile ferme de creştere a animalelor.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 987

Metanizarea sau, mai precis, metanogeneza, reprezintă un proces microbian de


transformare a materiilor organice complexe în molecule simple. Procesul
presupune diferite etape distincte:
– hidroliza: prima etapă este realizată de către bacteriile fermentative anaerobe.
Mai întâi, sub acţiunea enzimelor ce sunt situate pe exteriorul pereţilor celulari, sau
sunt eliminate în mediul exterior de către bacterii (aceste enzime sunt denumite
exo-enzime), deşeul solid este descompus, hidrolizat în mai multe molecule
solubile mai mici. De exemplu, celuloza este transformată în glucoză sau
celobioză;
– fermentarea: la rândul lor, moleculele solubile, sunt utilizate de către alte
bacterii fermentative pentru creşterea lor în cursul procesului; se elimină în exterior
produşi finali, mai reduşi. Aceşti produşi sunt alcooli cu masă moleculară redusă,
cum ar fi etanolul, acizi cu masă moleculară redusă, cum ar fi acidul lactic sau acizi
graşi volatili cu 2 până la 5 atomi de carbon (acetat, propionat, sau butirat).
De asemenea, se produce bicarbonat ( HCO3− ) sau hidrogen molecular ( H 2 );

UNITATEA Stocarea şi tratarea


PRODUCĂTOARE biogazului
Legătura cu
DE BIOGAZ utilizatorii
biogazului
Legătura Stocarea şi
cu sursa de pretratarea Digestor
deşeuri afluenţilor metanic
Legătura cu
utilizarea sau
Stocarea, post- eliminarea
tratarea efluenţilor
efluenţilor

Fig. 14.20. Schema unei unităţi de producere a biogazului [14.9].


– reducerea: toţi produşii sau metaboliţii rezultaţi din etapa de fermentare
(alţii decât acetatul ( CH 3 COO − ), bicarbonatul ( HCO3− ) şi hidrogenul molecular
(H2)) necesită o transformare suplimentară înainte de a putea, efectiv, să producă
metan. Aici intervin un număr de bacterii strict anaerobe care metabolizează aceşti
produşi în acetat, bicarbonat şi hidrogen molecular;
– metanizarea finală: etapa este realizată de două tipuri de bacterii
metanigene. Acetoclasticele transformă acetatul ( CH 3 COO − ) în metan ( CH 4 ) şi
în bicarbonat ( HCO3− ). Hidrogenotroficele reduc bicarbonatul ( HCO3− ), cu
ajutorul hidrogenului molecular (H2), în metan. Din metabolismul prezentat rezultă
biogazul, conţinând între 50–75% metan ( CH 4 ) şi între 25–50% dioxid de carbon
( CO 2 ).
988 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Bacteriile metanigene, care sunt utilizate în prezent, aparţin toate unei clase
speciale de bacterii, arheobacteriile. Acestea sunt cele mai vechi forme de viaţă
existente pe Pământ. Nu toate deşeurile trebuie să parcurgă toate etapele descrise.
De exemplu, apele reziduale provenite din industria agro-alimentară, conţin
molecule solubile, fapt care duce la schimbarea concepţiei instalaţiilor de biogaz.
Principalele componente ale biogazului sunt metanul (CH4) şi dioxidul de
carbon (CO2). Compoziţia detaliată, precum şi ponderea elementelor de bază,
depind de sursa deşeurilor care sunt tratate prin digestie anaerobă, după cum se
prezintă în cpntinuare:
Metan (CH4) 40÷70%
Dioxid de carbon (CO2) 30÷60%
Hidrogen sulfurat (H2S) 0÷3%
Hidrogen (H2) 0÷1%
Similar oricăror procese biologice, condiţiile de desfăşurare a reacţiilor
influenţează decisiv randamentul şi viteza procesului de biometanizare. Două tipuri
de factori trebuie luaţi în consideraţie: factorii fizici (temperatura şi agitarea) şi
factorii chimici (pH-ul, potenţialul redox şi raportul carbon azot C/N).
a) Temperatura
Procesul de metanogeneză poate să se producă într-un interval larg de
temperatură, plecând de la 4°C, în cazul unui lac cu sedimente, până la 60÷70°C.
Ca în majoritatea proceselor biologice, daca nu în toate, intensitatea procesului
creşte cu temperatura. Cea mai mare parte a digestoarelor funcţionează la nivelul
bacteriilor mezofile, adică între 30°C şi 40°C. Doar o foarte mică parte dintre
digestoare folosesc intervalul 50°÷70°C. Intervalul 42°÷50°C nu pare să favorizeze
nici o specie de bacterii anaerobe.
b) Agitarea
Efectul agitării asupra conţinutului digestorului nu este încă foarte bine
cunoscut. Agitarea nu este necesară procesului în sine, în schimb, aceasta permite
menţinerea unei temperaturi uniforme în interiorul reactorului şi reducerea,
sau chiar eliminarea, formării crustelor şi a depunerilor în interior.
c) pH-ul
Comunităţile de bacterii care produc reacţia de metanogeneză trăiesc în mediu
cu pH neutru, în jur de 7. Pentru valori mai mici de 6 sau mai mari de 8, digestia
anaerobă încetează imediat; pH-ul soluţiei conţinută de digestor este în funcţie de
alcalinitate, un parametru complex care ţine cont, printre alţi factori, de
concentraţia în acizi graşi volatili şi de prezenţa bicarbonatului.
d) Potenţialul redox
Potenţialul redox este un parametru complex dat de prezenţa în digestor a
compuşilor chimici solubili. Bacteriile metanogene au nevoie de un potenţial redox
foarte scăzut, de ordinul – 250 mV, pentru a produce metan. Potenţialul redox este
dat de cuplul metan-dioxid de carbon şi de cuplul proton ( H + )- hidrogen
molecular.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 989

e) Raportul carbon/azot (C/N)


Pentru menţinerea populaţiei microbiene, este necesar un raport maxim de
100:3. Această limitare este impusă de compoziţia elementară a pereţilor bacterieni
şi de faptul că 15% din carbon este asimilat de către bacterii. Pe de altă parte, dacă
este prea mult azot în digestor, el se acumulează sub formă de amoniac,
NH 3 / NH 4+ , ce poate să devină toxic pentru bacteriile metanogene.
Fig. 14.21. prezintă o schemă de tratare a apelor reziduale urbane cu
valorificarea prin cogenerare a biogazului obţinut din fermentarea anaerobă
a nămolurilor.

Ape Ape
uzate tratate
Pretratare Tratament Rezervor Decantor
primar de aerare
Efluenţi
Ape uzate solizi
Digestor Digestor
Efluenţi primar secundar

Biogaz Energie
Filtrare Motor pe
biogaz biogaz electrică
Apă caldă
Compresor
Cazan pe
biogaz

Fig. 14.21. Schema de tratare a apelor urbane uzate cu utilizarea biogazului prin cogenerare
[14.9].
Această tehnologie este foarte des întâlnită la staţiile de tratare a apelor
deoarece reuşeşte să asigure complet necesarul de energie termică al exploatării,
precum şi până la 70% din necesarul de energie electrică.
Din punct de vedere economic metanizarea prezintă indicatori interesanţi.
De exemplu, un proiect de metanizare a deşeurilor urbane a costat 20 mil. €
inclusiv instalaţia de triere a deşeurilor şi de producere a energiei electrice şi
termice pe baza biogazul produs. Cantitatea anuală de deşeuri utilizate este de
80 000 tone/an, ceea ce duce la o investiţie specifică de 250 €/tonă, raportat la
aproximativ 450 €/tonă, cât se obţine în cazul incinerării. O astfel de comparaţie
trebuie, însă, nuanţată deoarece prin incinerare se poate trata practic orice tip de
deşeu, ceea ce nu este cazul metanizării.
Costurile de funcţionare se ridică la aproximativ 31 €/tonă tratată (în care au
fost incluse beneficiile valorificării energiei electrice şi termice obţinute prin
cogenerare). Aceste costuri poziţionează foarte bine performanţele economice ale
metanizării raportate la incinerare. În plus, digestoarele pot fi amplasate mai
aproape de mediile urbane, fapt care facilitează valorificarea căldurii obţinută prin
arderea biogazului la alimentarea centralizată cu energie termică a consumatorilor
rezidenţiali.
990 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14.4.1.5. Compostarea
Compostarea reprezintă tehnica de transformare a deşeurilor organice în
îngrăşăminte, cuprinzând totalitatea transformărilor microbiene, biochimice şi
fizice pe care le suferă deşeurile vegetale sau animale de la starea lor iniţială şi
până când ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ superioară diferită
stării iniţiale.
Reziduurile pentru care compostarea se poate folosi sunt: cele din agricultură,
din industrie şi din administraţiile locale (parcuri, plaje, staţiile de epurare
orăşeneşti). Cele mai mari probleme sunt legate de cantităţile uriaşe de reziduri
care trebuie gestionate (deşeuri menajere şi reziduurile zootehnice).
În funcţie de cantităţile de deşeuri ce urmează a fi supuse transfomărilor
microbiene, biochimice şi fizice pe care le suferă acestea, compostarea se poate
clasifica în: compostare de tip gospodăresc şi compostare de tip industrial.
Compostarea de tip gospodăresc a apărut odată cu dezvoltarea creşterii
animalelor şi a acumulării dejecţiilor în preajma adăposturilor animalelor şi a
omului. Cunoscută fiind valoarea fertilizantă a gunoiului de grajd de la animale,
agricultorii îl cărau şi-l răspândeau pe ogoare. Datorită caracterului sezonier al
lucrărilor solului şi al cantităţilor mici de gunoi de grajd care se acumulează zilnic,
a apărut nevoia de stocare. După felul şi durata stocării, se pot deosebi două
tehnologii de biotransformare: compostare extensivă şi compostare intensivă.
Compostarea extensivă reprezintă aruncarea gunoaielor în grămezi
dezordonate în care transformarea materialelor vegetale şi a dejecţiilor animale se
produce de regulă în absenţa aerului, prin prezenţa apei şi a tasării puternice.
În aceste condiţii, descompunerea se produce lent, incomplet şi la temperaturi care
nici vara nu depăşesc 40°C. După un an de zile, stratul superior al grămezii este
fermentat complet, iar restul a suferit o fermentare incompletă. Prin acest proces, se
acumulează cantităţi mari de acizi organici, unii având acţiune toxică pentru
rădăcinile plantelor.
Compostarea intensivă se execută după anumite reguli tehnologice şi are la
bază o tehnologie care duce la obţinerea unor produse superioare calitativ.
În funcţie de tehnologia de constituire a grămezii de compostare, se pot deosebi trei
tipuri:
– compostarea intensiv anaerobă;
– compostarea intensiv anaerobă cu strat aerob, urmată de o fază prelungită în
anaerobioză;
– compostarea intensivă aerobă.
Compostarea intensivă anaerobă se bazează pe eliminarea aerului din
interiorul grămezii de compostare. Pentru aceasta, grămezile se construiesc cu
materiale având o umiditate mai mare de 70%, în pachete paralelipipedice (înălţime
mai mare de 2 m şi laturile mai mari de 4 m), bine îndesate în timpul construirii lor.
În cazul în care producţia zilnică de gunoi de grajd este mică, se construiesc
pachete cu laturi mici, iar a doua zi se continuă înălţarea lor. Se recomandă
acoperirea grămezii cu scânduri sau alte materiale împotriva uscării stratului de la
suprafaţă şi contra infiltraţiei provenite din precipitaţii. În absenţa oxigenului
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 991

atmosferic, se dezvoltă o microfloră anaerobă care descompune lent şi incomplet


celuloza, hemicelulozele, pectinele şi foarte puţin lignina, lăsând în masa
compostului produşi intermediari ai descompunerii. După acelaşi principiu se
execută şi o tehnologie de compostare anaerobă în grămezi semiîngropate sau
îngropate total.
Compostarea intensivă cu strat aerob, urmată de o fază anaerobă, constă în
aşezarea gunoiului de grajd pe un strat de 30 cm de vreascuri uscate care să asigure
drenajul mustului de grajd şi accesul aerului la baza grămezii. Grămezile se
construiesc în platforme îngropate în pământ care au pereţii şi fundul
impermeabilizaţi. Blocurile de grămezi se clădesc începând de la un capăt al
platformei, care vor forma un trunchi de piramidă înalt de cel puţin 1 m şi cu latura
bazei de aproximativ 1 m. Gunoiul se aşează afânat, bloc după bloc, timp în care se
verifică temperatura primului bloc şi, dacă aceasta a atins în interiorul stratului de
gunoi 55°C, se trece la îndesarea gunoiului prin călcare. Dacă nu se ating cele
55°C, se mai aşteaptă o zi, timp în care se continuă clădirea de noi blocuri până la
umplerea platformei. La acest procedeu, în primele zile (3-4 zile) se dezvoltă
microflora aerobă, care determină procese biochimice de energie şi temperaturi
ridicate, favorizând activitatea microflorei mezofile şi înmulţirea celei termofile.
Apoi, prin îndesare, se elimină aerul din stratul de gunoi, micşorându-se astfel
activitatea microflorei aerobe, fiind favorizate microorganismele anaerobe.
Prin acest procedeu se obţin mai puţini produşi intermediari. Prin autoliza
celulozelor microbiene aerobe care s-au înmulţit, se asigură o cantitate însemnată
de enzime care vor acţiona şi în condiţii de anaerobioză asupra celulozei,
hemicelulozelor, proteinelor, grăsimilor şi altor compuşi. Astfel, descompunerea
acestora se va afla într-un stadiu mult mai avansat, şi anume aşa-zisa formă de
humus brut. Trebuie menţionat faptul că humusul nutritiv nu se poate realiza în
lipsa oxigenului.
Compostarea aerobă intensivă este o tehnologie originală de descompunere a
gunoiului de grajd bazată pe principiul după care gunoiul poate fi transformat
într-un îngrăşământ organic concentrat, cu efect favorabil pentru menţinerea şi
creşterea fertilităţii solului, la obţinerea unor culturi sănătoase de plante cu
productivitate ridicată.
Dirijarea proceselor de compostare se realizează prin biopreparate. Acestea sunt
produse din maceratele unor plante medicinale (muşeţel, valeriană, păpădie şi
coada calului), ele având rolul asemănător celui hormonal – de a dirija intensitatea
şi direcţia transformărilor din grămada de gunoi. Compostarea decurge mai bine
când resturile vegetale sunt zdrobite, pentru că astfel se produce o îmbibare mai
rapidă cu apă a ţesuturilor vegetale, facilitându-se astfel atacul microbian.
La amestecarea materialelor trebuie avut grijă să se realizeze un raport C:N=33:1
prin proporţionarea deşeurilor animale faţă de cele vegetale. Înălţimea grămezii nu
trebuie să depăşească 2 m. Locul pe care se aşează grămada de compostare trebuie
să fie uşor înclinat pentru a nu bălti apa din precipitaţii. Grămada trebuie orientată
cu axul lung în aşa fel încât să fie protejată contra vântului dominant şi să fie cât
mai egal însorită de ambele părţi. După 2-3 săptămâni de compostare, se execută
992 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

prima remaniere a grămezii, cu scopul aerisirii, omogenizării şi trecerii straturilor


de la bază către vârf şi a celor exterioare către interior. În acest fel, se asigură o
transformare mai uniformă a resturilor organice şi se grăbeşte compostarea prin
aerisirea grămezii. După încă 2-3 săptămâni, se mai execută o remaniere. Cu ocazia
fiecărei remanieri se pot aduce corecturi pentru umiditate. După 3 luni compostul
este gata de folosire.
Compostarea de tip industrial a apărut ca o necesitate în momentul în care
municipalităţile nu mai făceau faţă cantităţilor uriaşe de gunoaie menajere care
poluau mediul ambiant, zonele mărginaşe ale oraşelor, şi când legile împotriva
celor care poluează prin arderea întâmplătoare a gunoaielor s-au înăsprit. Probleme
şi mai mari ridicau şi ridică actualmente nămolurile separate din apele uzate
orăşeneşti. Arderea lor, ca şi a gunoaielor menajere, în cuptoare special construite,
devenea din ce în ce mai costisitoare, odată cu scumpirea petrolului şi nu eliminau
decât parţial poluarea atmosferei.
Multitudinea de tehnologii de compostare brevetate şi aplicate în lume se poate
clasifica în două categorii:
1. tehnologii care pun accentul pe instalaţii tehnice pentru o compostare forţată;
2. tehnologii care folosesc tehnica industrială, în special în faza finală a
producţiei, adică după terminarea compostării.
Costurile compostării pot să varieze foarte mult, în funcţie de tehnologia
utilizată, investiţiile mergând până la 30 €/tona de deşeuri tratate anual. Cheltuielile
de exploatare se ridică până la 92 €/tona tratată. Trebuie menţionat aici că aceste
valori corespund celei mai simple tehnologii posibile, aceea de compostare în aer
liber, care poate duce la mirosuri foarte puternice dacă nu este suficient de bine
condusă. Dacă se mai adaugă şi faptul că sunt necesare suprafeţe foarte mari pentru
realizarea compostării, se poate concluziona că metanizarea este preferabilă
economic compostării.

14.4.1.6. Producerea biodieselului


Biodieselul este un combustibil ecologic similar cu dieselul fosil. Acesta poate
fi produs din ulei vegetal, uleiuri şi grăsimi animale, seu sau din ulei pentru gătit,
folosit. Procesul de transformare a acestor uleiuri şi grăsimi în biodiesel se numeşte
transesterificare. Cea mai importantă sursă de obţinere a uleiurilor corespunzătoare
pentru fabricarea biodieselului sunt culturile de rapiţă, palmier şi soia. În România,
soia şi rapiţa reprezintă culturile eligibile pentru producţia de biodiesel. În prezent,
în lume, cea mai mare cantitate de biodiesel este produsă din uleiul de gătit uzat,
preluat de la restaurante, producătorii de alimente şi fast-food-uri. Deşi uleiul
vegetal este cea mai bună sursă pentru producerea biodieselului, din raţiuni
financiare, acesta nu poate fi folosit direct. În schimb, uleiul de gătit uzat este
gratuit sau la un preţ foarte mic (pentru că trebuie curăţat de impurităţi înainte de a
fi transformat în biodiesel). În acest fel, se poate produce biodiesel la un preţ
scăzut.
Există trei metode de producere a biodieselului din uleiuri şi grăsimi:
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 993

– transesterificarea cu catalizator bază a uleiului;


– transesterificarea directă catalizată cu acid a uleiului;
– conversia uleiului în acizii săi graşi şi apoi în biodiesel.
Practic, aproape tot biodieselul este produs folosind transesterificarea cu
catalizator bază a uleiului, deoarece este cea mai economică metodă de producţie
(temperaturi şi presiuni joase) şi având o rată de conversie de aproximativ 98%.
Procesul de transesterificare este reacţia dintre o trigliceridă (grăsime sau ulei)
cu un alcool pentru a forma esteri şi glicerină. O trigliceridă are o moleculă de
glicerină la bază şi, ataşate, trei lanţuri de acizi graşi. Caracteristicile uleiurilor şi
grăsimilor sunt date de natura acizilor graşi ataşaţi glicerinei. Natura acizilor graşi
afectează proprietăţile biodieselului. În timpul procesului de esterificare,
triglicerida reacţionează cu alcoolul în prezenţa unui catalizator, de obicei cu
caracter puternic bazic, ca hidroxidul de sodiu (NaOH). Alcoolul reacţionează cu
acizii graşi pentru a forma mono-alchil-esteri sau biodiesel şi glicerină brută.
În majoritatea cazurilor, se foloseşte ca alcool etanolul sau metanolul (metanolul
produce metil-esteri, iar etanolul etil esteri). Baza folosită drept catalizator este
hidroxidul de sodiu (NaOH) sau hidroxidul de potasiu (KOH). Hidroxidul de
potasiu a fost găsit mai potrivit pentru producerea biodieselului de etil-esteri, iar
pentru producerea de metil-esteri putând fi folosite oricare dintre cele două baze.
Un produs obişnuit al transesterificării este metil-esterul rapiţei (Rape Methyl Ester
– RME), produs din ulei de rapiţă brut în reacţie cu metanolul.
Reacţia de mai jos arată procesul chimic de obţinere a biodieselului
(metil-ester). Reacţia dintre grăsime sau ulei şi alcool este o reacţie reversibilă, deci
alcoolul trebuie să fie adăugat în exces pentru a ne asigura că reacţia este condusă
către o transformare completă.

O
CH2O C R CH2OH
O OH - O
CH O C R + CH3O 3CH3O C R + CH OH
O H
CH2O C R CH2OH
Grăsime
Alcool Catalizator Ester Glicerină
animală/vegetală

Produşii de reacţie sunt biodieselul şi glicerina. Este important ca reacţia de


transesterificare să fie reuşită, datorită faptului că, la sfârşitul reacţiei, glicerina şi
esterul vor fi separate. Glicerina, fiind mai grea, se depune, putând fi vândută ca
atare, sau poate fi purificată pentru a fi folosită în industria farmaceutică, a
cosmeticelor etc.
Uleiul vegetal brut (Straight Vegetable Oil – SVO) poate fi folosit şi direct ca
înlocuitor al dieselului fosil, dar utilizarea lui poate produce probleme serioase
994 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

motorului. Datorită vâscozităţii sale relativ ridicate, uleiul vegetal brut conduce la o
pulverizare necorespunzătoare a combustibilului, având ca efecte arderea
incompletă a sa, cocsificarea injectoarelor, carbonizarea segmenţilor şi acumularea
de combustibil în baia de ulei. Cea mai bună metodă pentru rezolvarea acestor
probleme este transesterificarea uleiurilor.
Avantajele arderii în motoare a uleiurilor transesterificate sunt următoarele:
– vâscozitate scăzută;
– îndepărtarea totală a gliceridelor;
– punct de fierbere scăzut;
– punct de aprindere scăzut.
Un exemplu de schemă de producţie a biodieselului este dat în fig. 14.22.:

Amestecul
catalizatorulu Purificare Recuperare Control al
Metil-ester
i cu alcoolul metanol calităţii

Reciclare
metanol Glicerină
Ulei farmaceutic
vegetal, ă
Transesterificare
ulei de gătit
uzat, Purificare
grăsimi Biodiesel glicerină
brut

Separarea Recuperare Glicerină


Neutralizare Neutralizare Reneutralizare
fazelor metanol brută

Fig. 14.22. Schema de producere a biodieselului [14.10].


Amestecul alcoolului cu catalizatorul – Catalizatorul este hidroxidul de sodiu
(soda caustică) sau hidroxidul de potasiu. Acesta se dizolvă în alcool utilizând un
agitator. Amestecul alcool-catalizator este pus într-un vas de reacţie închis, unde
este adăugată şi grăsimea sau uleiul. Sistemul trebuie să fie cât mai etanş, pentru a
evita pierderile de alcool în atmosferă. Amestecul se desfăşoară la o temperatură
apropiată de cea a fierberii alcoolului. Pentru ca reacţia să fie completă,
se recomandă o durată de amestecare care variază în funcţie de componente de la
1 la 8 ore. De obicei, este folosit excesul de alcool pentru a asigura conversia totală
a grăsimii sau uleiului în esteri. Trebuie foarte bine monitorizate apa si acizii graşi
liberi, din grăsimi sau uleiuri, pentru că dacă unul din cele două are un nivel ridicat,
pot apărea saponificarea şi separarea fazelor.
Separarea fazelor – Reacţia fiind completă, vor exista două produse: glicerina
şi biodieselul. Fiecare din ele va avea o cantitate însemnată de alcool în exces, care
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 995

a fost folosit în reacţie. Glicerina fiind mult mai densă decât biodieselul se va
depune, deci se poate separa gravimetric.
Îndepărtarea alcoolului – După separarea glicerinei de biodiesel, excesul de
alcool poate fi îndepărtat prin evaporare instantanee, ori prin distilare. Se mai poate
îndepărta alcoolul şi înainte de separarea fazelor, prin alte metode.
Neutralizarea glicerinei – Glicerina rezultată din reacţie mai conţine
catalizator nefolosit şi săpunuri (care sunt neutralizate cu acid), apoi este depozitată
ca glicerină brută. În unele cazuri, sarea rezultată din reacţia de neutralizare este
folosită ca îngrăşământ, dar, în cele mai multe cazuri, aceasta rămâne în glicerină.
Pentru a folosi glicerina în industria cosmetică şi farmaceutică, trebuie purificată
(99%) prin distilare.
Spălarea esterului – Biodieselul este purificat prin spălare cu apă caldă, pentru
a îndepărta resturile de catalizator sau săpunuri, uscat şi apoi depozitat. Uneori,
acesta este distilat încă o dată pentru a obţine un biodiesel cât mai deschis la
culoare. După toate aceste operaţii se obţine un combustibil cu o viscozitate
asemănătoare dieselului fosil.
Calitatea produsului finit – Înainte de a fi comercializat, biodieselul trebuie
analizat cu echipamente performante, pentru a stabili dacă are parametrii
corespunzători. Cele mai importante aspecte sunt:
– reacţia trebuie sa fie completă;
– separarea glicerinei;
– îndepărtarea catalizatorului;
– îndepărtarea alcoolului;
– absenţa acizilor graşi liberi.
Prin transesterificare, uleiul de rapiţǎ dobândeşte proprietǎţi asemǎnǎtoare cu
dieselul fosil. Vâscozitatea şi proprietǎţile de ardere ale biodieselului sunt
asemǎnǎtoare cu cele ale dieselului fosil, putându-se folosi amestecuri de biodiesel-
diesel fǎrǎ a schimba motoarele. În tabelul 14.8 sunt prezentate câteva dintre
proprietăţile biodieselului şi ale dieselului fosil.
Proprietǎţi ale biodieselului din rapiţǎ
Tabelul 14.8
Biodiesel Diesel
Cifra cetanică >51 >51
Căldura latentă [MJ/kg] 37 40-44
Vâscozitate cinematică la 15°C [mm²/s] 3,5-5 2-4,5
Densitate la 15°C [g/cm3] 0,875-0,9 <0,845
Conţinut de sulf [%] <0,01 0,035
Biodieselul obţinut din rapiţǎ poate fi folosit direct, dar cel obţinut din floarea
soarelui nu poate fi folosit decât în combinaţii cu uleiul de rapiţǎ sau cu diesel fosil,
din cauza conţinutului de iod. Uleiul de rapiţǎ este uniform, dar, în funcţie de zona
climatericǎ, compoziţia în acizi graşi poate fi schimbatǎ.
996 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14.4.1.7. Producerea bioetanolului – fermentaţia alcoolică


Principalul combustibil folosit ca înlocuitor pentru motoarele pe benzină este
bioetanolul. Acesta este produs în principal prin fermentaţia zahărului, dar poate fi
produs şi chimic, prin reacţia etilenei cu aburul.
Sursa cea mai importantă pentru a produce etanolul este biomasa vegetală.
Există culturi agricole dedicate uzului energetic (porumb, cereale, paie, salcie şi
alte plante). De asemenea, s-au început studii şi cercetări pentru obţinerea
etanolului din deşeuri municipale.
Etanolul, sau alcoolul etilic (C2H5OH), este un lichid clar, transparent,
biodegradabil, foarte puţin toxic, cu un impact minim asupra mediului. Prin ardere,
etanolul produce dioxid de carbon şi apă. Este un combustibil cu cifră octanică
mare şi este folosit pentru a creşte cifra octanică a combustibililor petrolieri.
Prin amestecul etanolului cu benzina, se poate îmbunătăţi arderea, reducându-se
poluarea. Cel mai întâlnit amestec este 10% etanol şi 90% benzină (E10),
motoarele neavând nevoie de modificări. Doar motoarele modificate pot funcţiona
cu un amestec de cel puţin 85% etanol şi 15% benzină (E85).
Etanolul poate fi produs prin hidroliză şi fermentaţia zahărului din biomasă.
Biomasa vegetală conţine un amestec complex de polimeri carbohidraţi, cunoscuţi
sub denumirea de celuloză, hemiceluloză şi lignină. Pentru a produce zahăr din
biomasă, aceasta este pretratată cu acizi sau enzime pentru a desface structura
plantei. Cu ajutorul enzimelor sau acizilor (hidroliză), porţiunile de celuloză şi
hemiceluloză se desfac în sucroză, care prin fermentare devine etanol. Lignina,
care este şi ea prezentă în biomasă, rămâne şi este folosită drept combustibil pentru
cazanele de producţie a etanolului.
Există trei metode de extragere a zahărului din biomasă: hidroliza cu acizi
concentraţi, hidroliza cu acizi diluaţi si hidroliza enzimatică:
– Hidroliza cu acizi concentraţi – (Metoda Arkanol) presupune adăugarea la
biomasă a acidului sulfuric (70÷77%), după ce a fost uscată până la un conţinut de
umiditate de 10%. Se foloseşte o parte biomasă la 1,25 părţi acid, la o temperatură
constantă de 50°C. Pentru a dilua acidul până la 20-30%, este adăugată apă, apoi
amestecul este încălzit la 100°C timp de o oră. Gelul astfel obţinut este presat
pentru a rămâne doar amestecul de acid şi zahăr, separarea făcându-se cu ajutorul
unei coloane cromatografice.
– Hidroliza cu acizi diluaţi – este una dintre cele mai vechi, simple şi eficiente
metode de producere a etanolului din biomasă. Acidul diluat este folosit pentru a
extrage sucroza din biomasă. În prima etapă se foloseşte acid sulfuric 0,7%,
la 190°C pentru hidroliza hemicelulozei. A doua etapă presupune folosirea acidului
sulfuric 0,4% la 215°C pentru hidroliza celulozei. Lichidul de hidroliză este apoi
neutralizat şi recuperat din proces.
– Hidroliza enzimatică – pentru a hidroliza biomasa în sucroză, în locul
folosirii acizilor, se pot utiliza cu acelaşi efect şi enzime, însă acest procedeu este
foarte costisitor, fiind la faza de început a dezvoltării sale.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 997

Cerealele pot fi transformate în etanol şi prin măcinare uscată sau umedă.


La metoda umedă, boabele de cereale sunt ţinute în apă caldă, care ajută la
eliberarea proteinelor şi a amidonului prezent în cereale şi în acelaşi timp înmoaie
bobul, pentru o măcinare mai uşoară. Cerealele sunt apoi măcinate pentru a se
obţine produse din germeni, fibre şi amidon. Germenii sunt extraşi pentru a
produce ulei din cereale, iar părţile cu amidon sunt folosite pentru a produce tablete
de gluten. Etanolul este extras prin procesul de distilare.
Măcinarea uscată presupune curăţarea cerealelor şi apoi măcinarea într-o moară.
Prin acest proces se obţine o pudră asemănătoare cu făina, care conţine germeni,
amidon şi fibre. Pentru a produce soluţii de zahăr, amestecul este hidrolizat, sau
împărţit în zaharuri folosind enzime sau acizi diluaţi. Amestecul este apoi răcit,
după care se adăugă drojdie pentru a fermenta şi a deveni alcool.
Procesul de hidroliză transformă partea cu celuloză a biomasei sau cerealelor în
soluţii zaharoase, care prin fermentare devin etanol. La soluţie este adăugată
drojdie şi apoi este încălzită. Drojdia conţine o enzimă numită invertază, care
acţionează ca un catalizator şi ajută sucroza să se transforme în glucoză şi fructoză
(C6H12O6).
Reacţia chimică este prezentată mai jos:

Invertază
C12H22O11 + H2O C6H12O6 + C6H12O6
Catalizator
Sucroză Apă Fructoză Glucoză

Fructoza şi glucoza reacţionează cu o altă enzimă conţinută de drojdia de bere,


zimaza, pentru a produce etanol şi dioxid de carbon.
Reacţia chimică este prezentată mai jos:

Zimază
C6H12O6 2C2H5OH + 2CO2
Catalizator
Fructoză/Glucoză Etanol Dioxid de carbon

Etanolul obţinut prin procesul de fermentare mai are o cantitate însemnată de


apă, aceasta urmând a fi îndepărtată prin procesul de distilare fracţionată.
Prin fierberea amestecului de etanol cu apă, etanolul având o temperatură de
fierbere (78,3°C) mai mică decât apa (100°C), acesta vaporizează înaintea apei
putând fi condensat şi separat de apă.
În amestecuri cu motorina, bioetanolul poate fi utilizat şi în motoarele cu
compresie. În tabelul 14.9, sunt prezentate principalele caracteristici ale
bioetanolului, ale amestecului benzină/bioetanol 15/85% (E85*) şi ale amestecului
motorină/bioetanol 85/15% (E15**).
998 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristicile bioetanolului şi ale amestecurilor sale


Tabel 14.9
Valori
Proprietăţi
Bioetanol E85* E15**
Masa molară relativă 46,1 - -
Carbon (% masice) 52,2 56 – 58 -
Hidrogen (% masice) 13,1 13 – 14 -
Oxigen (% masice) 34,8 29 – 30 5
Apă (% masice) <6,2 2,9 – 6,6 -
Fosfor (ppm) - <0,5 -
Sulf (ppm) - <30 0,01%
Densitate (15°C/ 1 bar) 0,8 – 0,82 0,78 – 0,80 0,815
Temperatura de fierbere (°C/ 1 bar) 78 49 – 80 -
Temperatura de congelare(°C) - 114 - -
Temperatura de autoaprindere(°C) 423 > 257 -
PCI (MJ/kg) 25 – 27 27 – 29 -
Cifra octanică 108,6 107 -
Căldura latentă de vaporizare (kJ/kg) 923 836 -
Căldura specifică (kJ/kg/K) 2,4 2,3 -
Cifra cetanică - - 41

14.4.2. Valorificarea energetică a combustibililor obţinuţi din resursele


regenerabile sau deşeuri
14.4.2.1. Utilizarea cazanelor pentru producerea căldurii
În general, obţinerea diferiţilor combustibili din resurse regenerabile sau deşeuri
este o procedură costisitoare. De aceea, este de evitat combustia acestora în cazane
pentru obţinerea numai de energie termică. Utilizarea cogenerării este obligatorie.
Se pot întâlni, cel mult, cazane utilizate pentru perioade foarte scurte de timp din an
la arderea acestor combustibili.
Din acest motiv, în practică, nu există cazane construite special pentru arderea
biogazului, a gazului de gazogen sau a biodieselului. Elementele tehnice generale
care sunt caracteristice cazanelor pe combustibili gazoşi sau lichizi se regăsesc în
întregime şi la cazanele care funcţionează cu biocombustibili. Singurul element
specific îl reprezintă arzătoarele.
Arderea biogazului într-un cazan sau într-un cuptor este metoda de valorificare
cea mai veche, cea mai cunoscută şi cea mai folosită. Conţinutul minim de metan
în biogaz poate să coboare până la 20%. Pentru combustia biogazului se utilizează
arzătoare speciale, alimentate la o presiune de cel puţin 300 mbar. Aceste arzătoare
au injectoare cu un diametru mai mare decât cele pentru arderea gazului natural, iar
funcţionarea lor este mai puţin flexibilă. Problema cea mai delicată care se pune la
valorificarea biogazului în cazane este coroziunea cauzată de prezenţa vaporilor de
apă şi a hidrogenului sulfurat. De aceea, operaţiunea de filtrare a biogazului este
indispensabilă.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 999

14.4.2.2. Utilizarea turbinelor cu abur


Utilizarea turbinelor cu abur este posibilă doar pentru aplicaţii cu puteri mari, de
peste 50MWe. Ca noutate, gazificarea cu plasmă conduce la producerea unor
cantităţi mari de abur, care pot fi destinse în turbine cu abur pentru producerea
energiei electrice şi termice. În toate aplicaţiile realizate, modificările produse la
nivelul tehnologiilor de producere a energiei electrice şi căldurii (faţă de utilizarea
combustibililor clasici) apar doar în zona generatoarelor de abur.

14.4.2.3. Utilizarea turbinelor cu gaze


În cazul utilizării biogazului în turbinele cu gaze, o problemă tehnică o
reprezintă purificarea combustibilului, dat fiind faptul că produsele arderii
acţionează direct asupra ajutajelor şi paletelor turbinei. Ca atare, este necesară
eliminarea gudroanelor şi respectarea limitelor de maximum 1 mg/Nm3 sulf şi
compuşi ai acestuia şi maximum 0,1 mg/Nm3 compuşi de metale alcaline.
Utilizarea biogazului cu putere calorifică scăzută, pentru aceeaşi temperatură
maximă, presupune un consum mai mare de gaz combustibil, care trebuie asigurat
la presiunea corespunzătoare din camera de ardere. În acest sens, fermentarea la o
presiune potrivită reprezintă un avantaj care ajută la îmbunătăţirea randamentului.
În continuare, sunt prezentate rezultatele experimentale obţinute pentru un
amestec biogaz – gaz natural, precum şi pentru metan pur. S-a urmărit efectul
introducerii biogazului într-o anumită cotă într-o turbină cu gaze dată.
Pentru o turbină cu gaze cu puterea efectivă de 1,4 MW, rezultatele sunt
indicate în tabelul 14.10. Din cauza puterii calorifice mici, utilizarea biogazului
(chiar în amestec cu gaz natural), impune un debit de combustibil de 3,56 ori mai
mare, comparativ cu gazul natural. În cazul utilizării gazului natural este necesar un
debit de aer cu 10% mai mare. Debitele de aer şi de gaze arse se modifică foarte
puţin, fapt care face ca turbina cu gaze să fie relativ puţin influenţată, putându-se
adapta la schimbarea combustibilului. În cazul în care instalaţia de fermentare
furnizează biogazul la o presiune scăzută, pentru comprimarea sa trebuie să se
consume suplimentar lucru mecanic. Consumul intern pentru comprimarea
biogazului va duce la scăderea cu 3% a randamentului, respectiv cu 11% a puterii
utile.
Parametrii obţinuţi de o turbină cu gaze la funcţionarea
pe biogaz şi pe gaz natural
Tabelul 14.10
Amestec biogaz (70%) – gaz
Parametrii Gaz natural
natural (30%)
puterea electrică nominală (kWe) 1 400 1 400
excesul de aer de ardere (λ) 2,96 3,07
randamentul electric (ηITG) 0,269 0,271
1000 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14.4.2.4. Utilizarea motoarelor pe biogaz/gaz de gazogen


Principalul mod de valorificare a biogazului/gazului de gazogen este combustia
sa în motoare. Motoarele obişnuite pot să funcţioneze utilizând biogaz doar dacă
sunt supuse unui proces de modificare. Există două posibilităţi:
a) combustia într-un motor cu aprindere prin scânteie : în acest caz,
modificările impuse de utilizarea biogazului sunt făcute la nivelul reglajului
(creşterea avansului la aprindere). Amestecul aer-biogaz este aprins de la o scânteie
produsă de bujie. Variaţia sarcinii este dată de cantitatea de amestec aspirată, la o
îmbogăţire constantă. Cazul combustiei biogazului se încadrează în domeniul
arderii unui amestec sărac. La valorificarea biogazului, cele mai importante sunt
emisiile de HC nearse. Motorul trebuie să fie echipat cu un filtru catalitic pentru
reducerea emisiilor poluante. Un parametru foarte important într-un motor cu
ardere internă este raportul de compresie. Cu cât este mai ridicat, cu atât
randamentul motorului este mai bun. La proiectarea motoarelor, nu se pot depăşi
rapoarte de compresie de 20÷22, din cauza constrângerilor tehnice şi mecanice.
În cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, raportul de compresie este limitat la
9÷11, din cauza apariţiei fenomenului de autoaprindere, foarte periculos pentru
motor. De asemenea, variaţia compoziţiei biogazului poate să ducă la apariţia
autoaprinderii. Pentru optimizarea producerii energiei electrice şi a căldurii,
se utilizează reglaje foarte stricte pentru motor, în funcţie de compoziţia
combustibilului utilizat;
b) combustia într-un motor dual-fuel : motoarele dual-fuel provin din motoarele
Diesel modificate pentru a funcţiona cu doi combustibili. Ideea de bază este
folosirea unui amestec biogaz-aer într-un motor Diesel. Prin această tehnică, nu se
produce putere electrică exclusiv pe bază de biogaz, dar se asigură stabilitatea
funcţionării echipamentului în regim de dual-fuel la fluctuaţii ale debitului. Practic,
ele nu sunt aproape deloc modificate; trebuie doar adăugată o cameră specială
pentru a realiza amestecul aer-biogaz. Combustibilul pilot (lichid) se auto-aprinde
îndată ce este introdus în camera de ardere (fig. 14.23.). Debitul de biogaz introdus
se poate regla manual. Într-un motor dual-fuel, energia corespunzătoare biogazului
care participă la ardere nu poate depăşi 80% din total. Restul este asigurat de către
combustibilul pilot. Pentru o anumită sarcină, regulatorul de turaţie stabileşte
cantitatea de combustibil lichid adăugat. Raportat la aceeaşi putere produsă în
regim de motor Diesel, această tehnică permite arderea biogazului cu emisii
poluante reduse. Totuşi, prezenţa unei anumite cantităţi de combustibil lichid face
ca efectul ecologic al valorificării biogazului să fie mai redus. La motoarele
dual-fuel, raportul de compresie este ales după aceleaşi criterii ca şi la motoarele cu
aprindere prin scânteie. Totuşi, există încă o constrângere, legată de autoaprinderea
combustibilului pilot. În momentul injecţiei, temperatura în interiorul cilindrului
trebuie să fie cel puţin egală cu cea de autoaprindere a combustibilului lichid.
Raportul de compresie se alege astfel încât această condiţie să fie respectată.
Motoarele dual-fuel folosite în practică au un raport de compresie în intervalul
14÷16, ele existând în gama de puteri ale motoarelor Diesel. Alegerea acestora este
dictată de considerente de disponibilitate a biogazului şi a altor combustibili.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1001

În exploatările agricole de talie mică, acest tip de motoare este de preferat. Un


motiv important pentru care se folosesc aceste motoare îl reprezintă lipsa reţelelor
de gaze naturale, situaţie prezentă în majoritatea cazurilor studiate. Din această
cauză, pentru a produce căldură şi/sau energie electrică, beneficiarii sunt obligaţi
să utilizeze combustibilul lichid. La valorificarea biogazului, disponibilitatea
combustibilului lichid este un factor decisiv pentru decizia privind alegerea tipului
de motor folosit.

Bujie
Bougie forte intensité
Eşapament
Admission Injector combustibil
Injecteur combustible
Admisie (supapa+galerie)
(soupape + galerie) pilote pilot
Echappement
(supapa+galerie
(soupape + galerie) Admisie
Echappement
) (supapa+galerie)
(soupape + galerie)

Injecţie
Spray combustible
combustibil
pilote pilot
Scânteie
Etincelle Noyau de combustion
Centre de combustie
Front flamme
Front de flacără Piston
Piston
Mélange combustible
Amestec combustibil
Amestec
Mélange biogaz + air
primaire (biogaz) + air
primar (biogaz) -aer
biogaz-aer

Cilindru
Cylindre

a. b.

Fig. 14.23. Principiul de funcţionare al motoarelor cu aprindere prin scânteie (a), respectiv
dual-fuel, pe biogaz (b) [14.9].

14.4.2.5. Utilizarea motoarelor pe biofuel


Constrângerile de mediu şi presiunile pieţei au impulsionat cercetările privind
utilizarea biodieselului pentru arderea în motoare în cadrul aplicaţiilor energetice.
Au apărut o serie de centrale de cogenerare care funcţionează exclusiv pe baza
acestui combustibil. Aplicaţiile din acest sector au la bază motoare Diesel de puteri
mari (>1 MW). Cele mai intense eforturi au fost depuse pentru îmbunătăţirea
sistemului de alimentare cu combustibil. Tehnologiile moderne permit controlul
temperaturii şi vâscozităţii combustibilului, eliminând supraîncălzirile sau zonele
reci, care pot să modifice caracteristicile acestuia.
Fig. 14.24. prezintă un astfel de sistem de alimentare cu biocombustibil a unui
motor care funcţionează într-o centrală electrică.
1002 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 14.24. Sistemul de alimentare cu biocombustibil al unui motor într-o centrală de


cogenerare [14.10]:
1 – rezervor de stocare; 2 – rezervor tampon; 3 – separator; 4 – rezervor pentru
o zi; 5 – rezervor de siguranţă; 6 – colector deşeuri; 7 – pompă alimentare;
8 – filtru; 9 – rezervor de amestec; 10 – încălzitor; 11 – filtru de siguranţă;
12 – răcitor combustibil returnat; 13 – încălzitor combustibil de siguranţă.
Motoarele Diesel modificate pentru a produce energie electrică şi termică
folosind biodieselul au demonstrat performanţe tehnice comparabile cu cele
clasice. Astfel, marii producători de motoare asigură pentru produsele lor (motoare
cu compresie pe biodiesel) randamente de producere a energiei electrice de
41÷42%, la puteri de peste 1 MWe. Pentru moment, nu există în exploatare
motoare mai mici de 0,9÷1 MWe, care să producă energie electrică şi termică
utilizând biodiesel.
14.5. Mecanisme de sprijin pentru finanţarea proiectelor de valorificare
energetică a resurselor regenerabile sau a deşeurilor
Din capitolele anterioare a rezultat o concluzie destul de clară: producerea
căldurii (cu sau fără producerea simultană de energie electrică) prin utilizarea
resurselor regenerabile sau deşeurilor necesită folosirea unor tehnologii care nu
sunt, în majoritatea lor, foarte simple. Din această cauză, investiţiile necesare
pentru montarea unui astfel de proiect se ridică, la momentul actual, la niveluri
superioare aplicaţiilor similare din sfera energiilor clasice. Chiar şi discutabilul
avantaj legat de costurile mult inferioare ale „combustibililor” utilizaţi nu reuşeşte
să ridice parametrii economici până la valori care să convingă foarte rapid
potenţialii finanţatori să investească în astfel de proiecte.
Există totuşi un orizont optimist pentru folosirea resurselor regenerabile şi a
deşeurilor la producerea energiei electrice şi termice. La momentul redactării
acestei lucrări, se asistă la o creştere spectaculoasă a preţului mondial al petrolului.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1003

Toţi ceilalţi combustibili clasici vor urma, la scurt timp, această linie. Nivelurile
atinse la bursele internaţionale prezintă aproape zilnic recorduri ale tuturor
timpurilor. Cel puţin din acest punct de vedere, înlocuirea unei părţi din
combustibilii clasici cu resurse regenerabile sau deşeuri pare un element cert, pe
termen mediu şi lung.
Un alt aspect legat de combustibilii clasici este epuizarea acestora.
Toate statisticile de specialitate ne asigură de faptul că rezervele au o durată
limitată şi că trebuie să se găsească soluţii clare de înlocuire a acestor combustibili.
Acesta este încă un motiv pentru promovarea resurselor regenerabile şi a
valorificării deşeurilor.
Din punctul de vedere al protecţiei mediului, însă, înlocuirea combustibililor
fosili devine absolut necesară, cât mai repede cu putinţă. Se ştie că industria
energetică mondială reprezintă unul dintre cei mai mari vectori care agravează
fenomenul de încălzire globală, cu urmări catastrofale. Dacă nu se vor lua măsuri,
existenţa vieţii pe pământ este ameninţată.
Elementele prezentate mai sus au condus, în ultimele două decenii, la acţiuni la
nivel mondial pentru crearea unor mecanisme capabile să sprijine finanţarea
proiectelor de valorificare a energiilor regenerabile şi deşeurilor pentru producerea
energiei electrice şi termice. Apreciate drept încă timide, aceste mecanisme s-au
dezvoltat într-un cadru legislativ şi tehnologic în continuă evoluţie.

14.5.1. Protocolul de la Kyoto


Întregul mecanism de combatere a efectelor cauzate de schimbările climatice
are la bază însăşi definiţia efectului de seră: un rezultat al poluării cu gaze cu efect
de seră (GES), având un caracter global. Indiferent de locul în care apare emisia de
GES, efectul de seră se manifestă pe întreaga suprafaţă a planetei.
Ca urmare a sesizărilor făcute de experţi privind schimbările climatice, în 1988,
Programul de Mediu al Naţiunilor Unite (United Nations Environmental Program -
UNEP) şi Organizaţia Meteorologică Mondială (World Meteorological
Organisation - WMO) au înfiinţat Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări
Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC), cu scopul de a
evalua toate informaţiile ştiinţifice disponibile despre schimbările climatice,
impactul socio-economic al schimbărilor climatice şi potenţialele strategii de
reacţie.
Urmare a activităţilor IPCC, în 1992, la „Earth Summit” din Rio de Janeiro,
154 de state au adoptat Convenţia Naţiunilor Unite pentru Schimbări Climatice
(UNFCCC). Convenţia furnizează un cadru legal internaţional şi un set de principii
acceptabile pentru aproape toate ţările implicate. Convenţia recunoaşte fenomenul
schimbărilor climatice ca fiind o problemă serioasă şi asigură statele în curs de
dezvoltare că abordarea acestui fenomen este responsabilitatea , în principal,
a ţărilor industrializate.
UNFCCC a intrat în vigoare în martie 1994. Statutul său de Convenţie Cadru
înseamnă că pot fi adăugate protocoluri pentru a specifica obiectivele de reducere
sau anumite măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
1004 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În urma negocierilor de la Rio, din 1992, au fost constituite două grupuri de ţări
în jurul cărora s-au polarizat acţiunile privind Schimbările Climatice:
– 35 ţări din Anexa I (24 ţări OECD, plus 11 ţări din fosta Uniune Sovietică şi
Estul Europei - ţări cu economie în tranziţie);
– 132 ţări din Non-Anexa I (ţări în curs de dezvoltare).
UNFCCC este bazată pe patru principii fundamentale:
1. echitatea – modul echitabil de distribuire între state a sarcinii de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră, având în vedere că, până în prezent, emisiile au
provenit în special din ţările industrializate din Europa şi America de Nord;
2. acţiunea precauţionară – climatologia se bazează pe prognoze ce presupun
anumite nivele de incertitudine. Părţile trebuie să acţioneze acum pentru a proteja
clima şi nu trebuie să aştepte până la obţinerea unor dovezi ştiinţifice absolute
asupra impactului exact al schimbărilor climatice;
3. eficienţa – politicile şi măsurile de abordare a schimbărilor climatice trebuie
să fie eficiente din punct de vedere al costului, pentru a asigura beneficii globale la
cele mai mici costuri posibile;
4. dezvoltarea durabilă – definită ca „dezvoltarea ce satisface toate necesităţile
prezentului fără a pune în pericol capacitatea generaţiilor viitoare de a le satisface
pe ale lor”.
Convenţia presupune angajamentul tuturor Părţilor:
– să dezvolte, să actualizeze periodic, să publice şi să pună la dispoziţia
Conferinţei Părţilor inventare naţionale de surse şi bazine de absorbţie a emisiilor
de gaze cu efect de seră;
– să formuleze, să implementeze, să publice şi să actualizeze regulat programele
naţionale şi regionale ale măsurilor de limitare a schimbărilor climatice şi de
facilitare a adaptării corespunzătoare la schimbările climatice, inclusiv transferul de
tehnologii, practici şi procese, educaţie, instruire şi conştientizare publică;
– să coopereze în pregătirea pentru adaptarea la impactul schimbărilor
climatice; să dezvolte şi să elaboreze planuri integrate adecvate pentru
managementul zonelor de coastă, al resurselor de apă şi al agriculturii şi pentru
protecţia şi reabilitarea zonelor afectate de secetă şi deşertificare, în special în
Africa, precum şi a zonelor afectate de inundaţii;
– să transmită Conferinţei Părţilor informaţii privind implementarea.
Protocolul de la Kyoto a fost adoptat formal în cadrul Sesiunii a-III-a a
Conferinţei Părţilor (COP-3), la 11 Decembrie 1997. Protocolul urma să intre în
vigoare la 90 zile după ratificarea de către cel puţin 55% din ţări, care trebuie să
reprezinte cel puţin 55% din totalul emisiilor aferente Anexei I, condiţie care a fost
îndeplinită în Februarie 2005. Principala realizare a acestui Protocol este stabilirea
unor constrângeri privind emisiile de gaze cu efect de seră ale ţărilor
industrializate.
Tabelul 14.11 prezintă valorile emisiilor de referinţă de la care s-a plecat în
stabilirea reducerilor aferente fiecărei regiuni semnatare. De asemenea, în tabel au
fost introduse şi valorile estimate ale emisiilor de gaze cu efect de seră în lipsa
funcţionării Protocolului (conform WEO, 2000). După cum se observă, cel mai
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1005

mare decalaj între valoarea ţintă şi cea estimată se înregistrează pentru America de
Nord. Un caz special este Rusia care, alături de Ucraina şi ţările est-europene,
va atinge un nivel mult mai scăzut decât cel impus prin Protocol.
Cerinţele privind reducerile de emisii şi estimările cantităţilor de emisii
Tabelul 14.11
Emisii CO2 Emisii reduse, Emisii - ţintă Emisii estimate Decalaj
Regiune referinţă % faţă de 2010 de WEO 2010 estimări faţă
[Mt CO2 ] referinţă, [Mt CO2 ] [Mt CO2 ] de ţintă
Cf. Kyoto (%)
America de Nord 5 301 93,1 4 935 6 817 +38,1
Europa de Vest 3 961 92,5 3 664 4 295 +17,2
Pacific 1 350 96,8 1 307 1 625 +24,3
Rusia 2 357 100 2 357 1 449 -38,5
Ucraina şi
1 188 96,8 1 150 750 -34,8
Europa de Est
Total global 14 158 94,7 13 413 14 936 11,4
Din datele prezentate, rezultă că este foarte greu să se realizeze cerinţele impuse
fără o colaborare între părţi. Pornind de la această situaţie, Protocolul de la Kyoto
stipulează în articolul 6 că orice parte inclusă în Anexa 1 a Convenţiei poate
transfera către, sau achiziţiona de la, oricare altă parte unităţi de reducere a
emisiilor rezultate din proiecte ce au ca scop evitarea emisiilor de gaze cu efect de
seră. Protocolul a introdus mai multe instrumente capabile să minimizeze costurile
atingerii ţintelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea sunt:
Comerţul cu emisii (Emissions Trading - ET), Mecanisme de dezvoltare curată
(Clean Development Mechanism - CDM) şi Proiecte bazate pe implementarea
comună (Joint Implementation - JI). Aceste Mecanisme s-au transformat în
instrumente foarte utile de promovare a proiectelor de valorificare energetică a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor.

14.5.2. Joint Implementation


În timpul celei de a VII-a Sesiuni a Conferinţei Părţilor (COP-7) de la
Marrakesh (29 Octombrie-10 Noiembrie 2001), SUA au anunţat că nu vor ratifica
Protocolul. „Grupul Umbrelă” (Rusia, Japonia, Austria, Canada, Noua Zeelandă,
Norvegia, Islanda şi Ucraina) intenţionând să-l ratifice. Acordul de la Marrakesh a
reprezentat un progres în ceea ce priveşte procesul de negociere, deoarece au fost
clar definite instrumentele de funcţionare a Protocolului (ET, CDM şi JI).
Mecanismul JI permite transferul de tehnologie către ţări în curs de dezvoltare
în vederea realizării cu costuri minime a obiectivelor Protocolului de la Kyoto.
În cadrul lucrărilor de la reuniunea COP-7, a fost stabilit principiul
suplimentarităţii, prin care ţărilor industrializate le revine responsabilitatea de a-şi
reduce emisiile de gaze cu efect de seră prin mijloace locale, folosirea
mecanismelor flexibile urmând să se facă doar pentru o parte din aceste emisii.
1006 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

JI este un mecanism bazat pe proiecte şi permite tranzacţionarea emisiilor de


gaze cu efect de seră care ar apărea în cazul în care proiectele nu ar fi
implementate. Aceste proiecte trebuie să se concretizeze în beneficii cuantificabile
pe termen lung, în cadrul eforturilor contra schimbărilor climatice.
Un proiect de tip JI reprezintă un program de transfer de tehnologie, prin care se
doreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră aferente realizării unui anumit
produs. Proiectele de tip JI pot să fie implementate în ţări în tranziţie (ţări din
Anexa I a UNFCCC). Aceasta implică cel puţin două ţări care să fi acceptat ţintele
de reduceri de emisii. Reducerile provenite dintr-un proiect JI se numesc unităţi de
reducere a emisiilor (ERU) şi provin din ţara în care proiectul se implementează
(ţara gazdă). Rezultatele implementării unui proiect JI sunt reprezentate de
transferul de unităţi ERU de la o ţară la alta, suma emisiilor celor două ţări
rămânând constantă. Datorită acestui fapt, proiectele de acest tip sunt supuse unei
proceduri de control mai puţin strict, în conformitate cu acordul de la Marrakech.
Deşi ţările semnatare ale Protocolului de la Kyoto sunt responsabile de
atingerea obiectivelor propuse, ar fi fost de aşteptat ca sectorul privat să fie cel care
să accelereze folosirea acestor mecanisme. Până în momentul de faţă, sectorul
privat a fost reticent faţă de aceste mecanisme. Cei mai importanţi factori care au
condus la reticenţele sectorului privat au fost riscurile asociate unei implementări
prea timpurii a proiectelor de tip JI şi lipsa de capacitate a instituţiilor din
potenţialele ţări gazdă de a analiza şi aproba aceste proiecte.
România a fost prima ţară cuprinsă în Anexa I a Convenţiei care a ratificat prin
Legea nr. 3/2001 acest Protocol, obligându-se astfel la o reducere de 8% în
perioada 2008-2012, faţă de anul de bază 1989, în vederea armonizării cu măsurile
Uniunii Europene de reducere cu acelaşi procent.
Prin HG nr.1275/1996, s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Schimbări
Climatice, organism interministerial, a cărui activitate este coordonată de MMGA,
cu scopul de a promova măsuri şi acţiuni necesare aplicării unitare pe teritoriul
României a obiectivelor şi prevederilor Convenţiei Cadru.
Esenţa funcţionării Mecanismului JI îl reprezintă faptul că ţara gazdă vinde
reduceri de emisii care vor apărea în viitor datorită implementării proiectului
propus, în prezent.

14.5.3. Comerţul cu emisii


Curbele de reducere marginală (Marginal Abatement Curves - MAC) reprezintă
un model matematic, bazat pe analiza de costuri marginale, folosit pentru studierea
costului reducerilor emisiilor de CO2. Acest model poate evidenţia beneficiile
pieţei de emisii, în condiţiile trasate de Protocolul de la Kyoto.
Preţurile-umbră reprezintă un rezultat al analizei de costuri marginale, luând în
considerare o constrângere privind emisiile de CO2, într-o regiune R, pe o perioadă
de timp T. Un exemplu de astfel de constrângere poate fi o reducere de 10%, care
trebuie realizată în 5 ani. Preţul-umbră indică un cost pentru reducerea ultimei tone
de emisii CO2 în vederea îndeplinirii constrângerii. O curbă a costurilor marginale
a reducerii emisiilor este reprezentarea grafică a preţurilor-umbră care corespund
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1007

unor constrângeri din ce în ce mai severe, în perioada de timp T, după cum rezultă
din fig. 14.25.
Un punct M de coordonate (qM, pM) de pe curbă reprezintă costul marginal pM,
pentru o regiune R, aferent reducerii unităţii de CO2 din cantitatea qM, în timpul T.
Suprafaţa haşurată reprezintă costul total al reducerii emisiilor de CO2.

p- costul marginal al
reducerii

pM M(pM,qM)
Costul total al
reducerii CO2

q – reducerea de
qM emisii
Reducere CO2

Fig. 14.25. Reprezentarea grafică a costului total al reducerii unei cantităţi de emisii pentru
regiunea R, în timpul T.
Pentru o regiune, orice reducere de emisii poate fi reprezentată pe curba
costurilor sale marginale. Dacă mai multe regiuni ale aceluiaşi sistem îşi propun să
reducă emisiile în acelaşi timp, este foarte posibil ca preţurile-umbră asociate
acestor reduceri să fie diferite.
Costul total al reducerii emisiilor poate să fie mai mic dacă regiunea cu
preţul-umbră mai mic va diminua emisiile mai mult decât cea cu preţul-umbră mai
ridicat. Reducând mai mult decât este constrânsă, regiunea cu costuri mai reduse
creează „dreptul de a emite” sau permisul de emisii, care poate fi vândut regiunii
cu costuri mai ridicate ale reducerii. Reducerea totală a emisiilor poate fi realizată
la costuri mai mici atunci când cele două regiuni tranzacţionează până când
costurile marginale devin egale.
În fig. 14.26. este ilustrat modul în care se realizează un efect benefic în cazul
unei tranzacţii cu reduceri de emisii de CO2. Presupunând că există două regiuni R1
şi R2 care sunt constrânse să reducă fiecare o cantitate de emisii notată q1, respectiv
q2, în lipsa oricărei pieţe, suma reducerilor pentru cele două regiuni va fi q1+q2.
Costurile marginale la care se vor realiza aceste reduceri vor fi, pentru fiecare
regiune în parte, p1, respectiv p2. Costul total al reducerii emisiilor de CO2 pentru
cele două zone va fi dat de suma ariilor suprafeţelor AOQ1 şi BOQ2. În momentul
în care piaţa se deschide, cele două regiuni pot să tranzacţioneze. Ca urmare, se va
stabili un preţ de echilibru p, corespunzător unei reduceri mai mici (q1′) pentru
regiunea R1, respectiv unei reduceri mai mari (q2′) pentru regiunea R2.
Suma reducerilor pentru cele două regiuni va rămâne constantă (q1′+q2′=q1+q2),
condiţie impusă prin constrângerile iniţiale. Costul total al reducerilor, pentru cazul
existenţei pieţei, va fi dat de suma ariilor suprafeţelor A′OQ1′ şi B′OQ2′.
1008 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 14.26. Beneficiul tranzacţiei între două regiuni, R1 şi R2, supuse constrângerilor:
q1 – reducerea de CO2 pentru R1; q2 – reducerea de CO2 pentru R2.

Analiza comparativă a situaţiilor, cu sau fără piaţă de emisii de CO2


Tabelul 14.12
Criteriul Situaţiile comparate
comparaţiei Fără piaţă Piaţă între R1 şi R2
În R1: q1 redus
Constrângeri În R1 şi R2: q1+q2 reduse
În R2: q2 redus
Cost marginal = În R1: p1 În R1 şi R2: p, când p1′(q1′) = p2′(q2′) = p
Preţul pieţei În R2: p2 şi q1′+q2′=q1+q2
În R1: aria AOQ1 În R1: aria A′OQ1′
Costul reducerii
În R2: aria BOQ2 În R2: aria B′OQ2′
Permise de emisii R1 cumpără permise de emisii pentru (q1-q1′)
-
tranzacţionate R2 vinde dreptul de emisii pentru q2′-q2=q1-q1′
R1 plăteşte p⋅(q1-q1′)=aria(A′I1Q1Q1′) către R2
Cash-flow -
R2 primeşte p⋅(q2′-q2)=aria(B′I2Q2Q2′) de la R1
În R1: aria AOQ1 R1:aria(A′OQ1′)+aria(A′I1Q1Q1′)<aria(AOQ1)
Cost total În R2: aria BOQ2 R2:aria(B′OQ2′)-aria(B′I2Q2Q2′)=aria(BOQ2)
În R1: aria colorată (AI1A′)
Costuri evitate -
În R2: aria colorată (BI2B′)
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1009

Posibilitatea de a vinde sau de a cumpăra aceste permise este ilustrată în


fig. 14.27. Curbele MAC stau la baza determinării cererii şi ofertei de permisii de
emitere în orice piaţă. Linia punctată reprezintă cantitatea de CO2 care trebuie
redusă pentru o regiune, în conformitate cu Protocolul de la Kyoto. În absenţa
pieţei, intersecţia acestei linii cu curba MAC va determina costul marginal.
Dacă piaţa de emisii există, regiunea poate să cumpere sau să vândă permise de
emisii în funcţie de relaţia între preţul pieţei şi costul marginal, după cum urmează:
– dacă preţul pieţei este mai mic decât costul marginal, regiunea va putea
vinde permise de emisii;
– dacă preţul pieţei este mai mare decât costul marginal, regiunea va putea
cumpăra permise de emisii;
– zonele care nu au constrângeri (de exemplu ţările ex-sovietice) sunt un caz
special; costul marginal de reducere a emisiilor lor este foarte redus, deci ele vor fi
doar furnizori de permise pe piaţă, la orice preţ pozitiv.

p – costul
marginal al
reducerii EXPORT IMPORT

Preţ superior celui de echilibru

curba MAC

Preţ de echilibru

Preţ inferior celui de echilibru

q – reducerea
qKyoto de emisii

Fig. 14.27. Determinarea posibilităţii de vânzare sau de cumpărare de permise de emisii


pentru o regiune.
Pentru cazul în care piaţa nu funcţionează, costurile marginale pot să ajungă
până la următoarele valori:
– Japonia – 584 $/tonă CO2;
– UE – 273 $/tonă CO2;
– SUA – 186 $/tonă CO2.
Ţările dezvoltate vor fi toate cumpărătoare de permise, deoarece preţul pieţei
pentru acestea este mai mic decât costurile lor marginale ale reducerilor. Ţările
ex-sovietice vor fi cele care vor acapara în proporţie de 90% piaţa de vânzări de
1010 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

permise. Un preţ de echilibru calculat, în cazul în care piaţa ar fi complet deschisă


tuturor actorilor ar fi de 127 $/tonă, după cum rezultă din fig. 14.28.

p – costul marginal
al reducerii

p echil=127$/tonă

q – reducerea
de emisii
Aer Reduceri
fierbinte emisii
Cantitatea optimă de
permise tranzacţionate

Fig. 14.28. Determinarea grafică a cantităţii de „aer fierbinte”.


Rezultatele studiilor care tratează acest subiect indică faptul că aproximativ
1/3 din cantitatea de CO2 aferentă permiselor vândute are costul zero, aşa numitul
„aer fierbinte”. Restul de 2/3 reprezintă diferenţa obţinută pe baza decalajului
dintre preţul pieţei şi costurile marginale aferente ţărilor ex-sovietice. Costul zero
sau aerul fierbinte apare pentru ţările ex-sovietice datorită faptului că ele au un
nivel impus de Protocolul de la Kyoto mai mare decât cel pe care îl vor putea
atinge în 2010.

14.5.4. Certificatele Verzi


Certificatul Verde (CV) este un document ce atestă că o cantitate de 1 MWh de
energie electrică provine din surse regenerabile şi a fost livrată în reţea. Certificatul
verde are, teoretic, valabilitate nelimitată şi se poate tranzacţiona distinct de
energia electrică asociată acestuia, pe o piaţă a contractelor bilaterale sau pe piaţa
centralizată de certificate verzi.
România şi-a stabilit ţinta orientativă pentru anul 2010 de 33%, reprezentând
ponderea energiei electrice din surse regenerabile în consumul intern brut de
energie electrică. Pentru fiecare an, începând din 2005 şi până în 2012 inclusiv,
sunt stabilite prin lege cote obligatorii pe care furnizorii de energie electrică trebuie
să le ofere consumatorilor deserviţi.
Un CV poate face obiectul unei singure tranzacţii şi este considerat „consumat”
în momentul în care furnizorul îl utilizează pentru a dovedi îndeplinirea cotei
obligatorii proprii. Valoarea de tranzacţionare a CV se stabileşte prin mecanisme
concurenţiale specifice celor două pieţe cu încadrare în scala de preţ stabilită de
Autoritatea Competentă. Transferul CV din contul vânzătorului în contul
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1011

cumpărătorului se face de către OPCV, orice transfer fiind înregistrat în Registrul


CV.
Anul 2005 a fost anul în care piaţa de certificate verzi a devenit funcţională în
România, prima sesiune de licitaţie pe piaţa centralizată de certificate verzi având
loc în data de 16 noiembrie. Pe durata funcţionării ei, a beneficiat de sistemul de
sprijin adoptat în România, respectiv sistemul de cote obligatorii combinat cu
tranzacţionarea de certificate verzi. În 2005, s-a înregistrat o producţie de energie
electrică de 7 608 MWh, din care 94,4% o reprezintă energia hidroelectrică,
iar 5,58% producţia de energie electrică bazată pe energie eoliană.
Luând în considerare preţul mediu anual de tranzacţionare a certificatelor verzi
de 149,26 RON, rezultă că nivelul sprijinului de care au beneficiat producătorii de
energie electrică din surse regenerabile, în anul 2005, a fost de cca.
1,136 mil RON, adică 260,7 lei/MWh (0,026 RON/MWh).
Anul 2006 a fost primul an complet în care în România a funcţionat piaţa de
certificate verzi, prima sesiune de tranzacţionare de CV pe piaţa centralizată de CV
având loc în data de 16 noiembrie 2005. A beneficiat de sistemul de sprijin adoptat
pentru promovarea E-SRE o producţie de energie electrică de 22745 MWh, din
care 94,4% o reprezintă energia hidroelectrică, iar 5,58% energia electrică bazată
pe energie eoliană. Luând în considerare preţul mediu anual de tranzacţionare a
certificatelor verzi de 155,01 lei/MWh, rezultă că în anul 2006 nivelul sprijinului
de care au beneficiat producătorii de E-SRE este de cca. 3,556 mil. RON,
implicând o creştere cu 0,0788 lei/MWh a preţului energiei electrice la
consumatorul final.
Producătorii de E-SRE utilizează sumele alocate pentru investiţii în promovarea
surselor regenerabile de energie. Emisia de CO2 evitată prin producerea E-SRE,
care a beneficiat de sistemul de sprijin a fost de cca. 12,442 mil. tone.
Acest sistem este aplicat în prezent în şapte state membre ale UE, respectiv:
Belgia, Marea Britanie, Italia, Polonia, Suedia, România şi cel mai recent în
Bulgaria. Din analizele efectuate la nivelul Uniunii Europene asupra ţărilor care
utilizează pentru promovarea E-SRE sistemul de cote obligatorii combinat cu
comercializarea certificatelor verzi, se constată următoarele:
• certificatele verzi sunt emise în 5 ţări de către Reglementator şi în 2 de
Operatorul de Transport şi Sistem;
• valabilitatea certificatelor verzi este teoretic nelimitată în Suedia şi limitată în
restul ţărilor;
• în general obligaţia (cotele obligatorii) de cumpărare a CV este la furnizori,
excepţie făcând Suedia şi Olanda, unde obligaţia este pusă la consumatori şi Italia
unde obligaţia este la producători;
• cu excepţia Belgiei pentru zona Valoniei, preţul E-SRE este acelaşi
indiferent de tipul SRE din care se produce energia electrică;
• cu excepţia Italiei, în toate ţările care utilizează sistemul certificatelor verzi,
preţul acestora variază între valori minime şi/sau maxime prestabilite. Preţul mediu
anual de tranzacţionare al CV variază între 25 €/CV în Suedia şi 103 €/CV
în Belgia, regiunea Valonia;
1012 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• în Italia preţul mediu al CV a crescut continuu începând de la 98,9 €/MWh


în anul 2003 la 139,1 €/MWh în anul 2006;
• cu excepţia Angliei, unde nu este permis comerţul internaţional cu CV,
în restul ţărilor este permis comerţul regional în Belgia, importul în Italia şi Olanda
şi exportul în Suedia.
În România, organismul emitent al CV este Operatorul de Transport şi Sistem.
Durata de viaţă a CV este teoretic nelimitată. Obligaţia de cumpărare de E-SRE
revine furnizorilor de energie electrică. Producătorii de E-SRE sunt obligaţi să
oferteze pe piaţă toate CV pe care le deţin cât timp, la nivelul unui an, oferta anuală
de CV este mai mică decât cererea anuală de CV, cu excepţia producătorilor care
deţin şi licenţă de furnizare a energiei electrice şi utilizează CV proprii pentru
îndeplinirea cotei anuale obligatorii ce le revin.
14.6. Bariere şi modalităţi de promovare a energiei termice
produse din deşeuri sau resurse regenerabile
Pentru sublinierea barierelor care se ridică în faţa unor proiecte de utilizare a
deşeurilor sau a resurselor regenerabile pentru alimentarea cu căldură, se vor
analiza două studii de caz.
a) Aeroportul Roissy Paris.
Un aeroport reprezintă un mare consumator de căldură. Aeroportul din Roissy
este echipat cu o centrală care furnizează 184 MWt şi 21 MWe. Cum necesarul de
căldură creştea, s-a decis construirea unei noi capacităţi de aproximativ 30 MWt.
În acelaşi timp, aeroportul produce anual 10 000 tone de deşeuri combustibile şi
metanizabile care sunt, la ora actuală stocate în gropi ecologice.
În cadrul unui plan departamental de eliminare a deşeurilor, s-a luat în calcul
proiectul de construire a unei uzine de incinerare chiar la sud de Roissy: aeroportul
putea să utilizeze căldura care se producea la o distanţă de 5 km de locul de
utilizare. În acelaşi timp, întreaga cantitate de deşeuri din aeroport putea fi distrusă
în uzina de incinerare. Cantitatea de căldură produsă prin incinerare şi-ar fi găsit un
client foarte important, deoarece o putere termică de 30 MWt necesită tratarea unei
cantităţi anuale de 130 000 de tone de deşeuri urbane.
Totuşi, Aeroportul a decis să investească într-o centrală pe gaz natural. Pentru a
motiva acest proiect, s-au avansat mai multe idei printre care: decizia târzie a
investitorilor în uzina de tratare a deşeurilor, costul ridicat al aburului livrat, costul
atractiv al gazului oferit de distribuitor şi faptul că nu se poate risca siguranţa în
alimentarea cu energie a aeroportului.
Este interesant de analizat din ce categorie fac parte motivele prezentate: un
criteriu tehnico-economic, unul care ţine de politica comercială a unei companii şi
două de ordin politic: decizie şi siguranţă în alimentare.
Chestiunea întârzierii nu a fost decisivă; era vorba mai degrabă de
autosuficienţă. Acest motiv ar fi putut fi eliminat dacă celelalte şi-ar fi găsit
rezolvarea. Or, simpla luare în calcul a reducerilor de emisii de gaze cu efect de
seră care s-ar fi înregistrat prin substituirea cantităţii de gaz natural înlocuită prin
incinerarea deşeurilor ar duce la economii în gama 1÷2 mil. €/an, echivalentul a
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1013

minim 30 000 MWh în unităţi de combustibil, adică o treime din cantitatea de gaz
consumată.
b) Valorificarea biogazului pentru producerea de energie într-un contur
industrial.
Groapa ecologică a unui oraş de talie medie este echipată pentru recuperarea
biogazului produs. În prezent, biogazul este utilizat pentru producerea de energie
electrică într-un motor. La o distanţă de ordinul kilometrilor se găseşte un contur
industrial. S-a pus problema realizării unei reţele care să facă legătura între cele
două locaţii, deoarece era clar că, din punct de vedere economic era mult mai
eficient să se alimenteze cu căldură un proces industrial decât să se producă energie
electrică. Proiectul a fost abandonat din cauza dificultăţilor legate de traversarea
proprietăţilor private aflate pe traseul conductei.

14.6.1. Consideraţii administrative privitoare la producerea de


energie termică verde
În contrast cu producerea de energie electrică verde, nu există nici un fel de
stimulent în utilizarea energiei termice provenite de la valorificarea energetică a
deşeurilor sau a resurselor regenerabile, deşi există dovezi clare că această
procedură duce la reduceri la fel de importante a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În mod straniu, obstacolele care împiedică utilizarea pe scară largă a energiei
termice provenite din deşeuri sau resurse regenerabile nu sunt de natură economică.
În primul rând, valorificarea termică trebuie să facă parte dintr-un plan local de
gestionare a deşeurilor şi a resurselor regenerabile care cuprinde: colectarea şi
tratarea deşeurilor menajere, alimentarea centralizată cu energie termică,
amenajarea zonelor industriale, gruparea de colectivităţi cum ar fi scoli, spitale,
sanatorii, primării etc. Se pot prevedea unităţi de valorificare a deşeurilor sau
regenerabilelor aproape de consumatori sau se pot inventa consumatori de căldură
aproape de unităţile de producere: sere, fabrici de uscare etc.
Este mult mai simplu să se găsească o piaţă pentru căldura provenită din aceste
surse dacă deciziile legate de urbanism sunt luate de o manieră coordonată.
Separarea responsabilităţii gestiunii deşeurilor, pe de o parte, şi a urbanismului şi
dezvoltării locale, pe de altă parte, nu este în măsură să favorizeze alimentarea cu
căldură din aceste surse, mai ales dacă cele două servicii sunt încredinţate unor
companii concurente sau care nu aparţin aceloraşi perimetre. Pare dificil să se
implanteze astfel de centrale foarte aproape de consumatorii rezidenţiali. Totuşi,
o vizită la Freiburg, în Germania, demonstrează că este posibil. Un metanizator a
fost implantat lângă un supermarket, alături de care s-a deschis şi un restaurant.
Dacă se adaugă şi avantajele legate de preţul de cost al energiei livrate populaţiei şi
o campanie clară legată de beneficiile de mediu, se poate ajunge la o acceptare a
acestor soluţii din partea populaţiei.
Pentru a elimina aceste bariere ne-economice pot fi utilizate mijloace
economice. Este vorba de luarea în calcul a efectelor asupra reducerilor de emisii
de gaze cu efect de seră care favorizează utilizarea energiei termice provenită din
deşeuri sau surse regenerabile.
1014 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

14.6.2. Subvenţionarea producerii şi utilizării energiei termice verzi


La momentul actual, nu există un mecanism de subvenţionare a producţiei de
energie termică pe baza deşeurilor sau a regenerabilelor, similar celui care este
implementat pentru producerea de energie electrică.
Cea mai simplă modalitate de subvenţionare ar fi cea legată de utilizarea
energiei termice verzi: realizarea unei reţele de abur ecologic, de biogaz, o staţie de
filtrare a biogazului reprezintă exemple de subvenţionare. Suma investită se
regăseşte multiplicată de 10 ori în economii legate de evitarea emisiilor de gaze cu
efect de seră.
O subvenţie de 1,5 c€/kWht produsă de o uzină de tratare a deşeurilor de
100000 tone/an, care produce 1700 kWht/tonă reprezintă 2,6 mil. €/an, respectiv o
valoare de 26 mil. € pe durata de exploatare.
Există o serie de motive care conduc la necesitatea unei acţiuni la nivel naţional
privind producerea şi utilizarea energiei termice verzi:
a) securitatea şi sănătatea populaţiei;
b) stimularea actorilor economici şi a colectivităţilor locale de a lua în calcul
efectele externe ale utilizării energiei termice verzi, în special efectul de seră;
c) o mai bună funcţionare a autorităţilor locale în efortul de a gestiona
colectivitatea şi nevoile ei;
d) o mai bună gestiune a banului public, cât mai eficient cu putinţă;
e) respectarea regulilor concurenţei pe piaţă.
De asemenea, există şi o serie de mijloace de a implementa un sistem de
stimulare a producerii energiei termice verzi:
a) negocierea reglementărilor şi Directivelor europene;
b) utilizarea instrumentelor economice cum ar fi politicile fiscale sau
subvenţiile;
c) reglementări naţionale pentru fixarea limitărilor cantitative;
d) stabilirea unui cadru legislativ care să permită colectivităţilor să acţioneze
mai bine împreună pentru realizarea acestor proiecte;
e) stabilirea unui cadru legislativ care să conducă producătorii de deşeuri spre
aceste proiecte;
f) normative care să oblige furnizorii de gaze de a cumpăra certificate termice
verzi în interesul naţional, în condiţii de piaţă prestabilite;
g) normative care să oblige consumatorii de combustibili fosili pentru
producerea exclusivă de căldură să plătească anumite taxe ecologice.
Rolul reglementatorilor, în special ANRE şi ANRSC, este vital în dezvoltarea
proiectelor de producere şi utilizare a energiei termice verzi. Aceste reglementări
trebuie să fie în acord cu planurile regionale şi locale de dezvoltare privind
gestiunea deşeurilor şi cu strategiile de valorificare a resurselor regenerabile.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1015

BIBLIOGRAFIE
14.1. BITIR-ISTRATE, I., SCRIPCARIU, M. şi NEGREANU, G.-P.:
Overview of the Romanian renewables energy potential and use,
9th Annual Conference of Environmental Management Accounting and
Cleaner Production, 26-27 Aprilie 2006, Gray, Austria.
14.2. ISPE: Penetrarea accelerată a tehnologiilor la scară redusă de utilizare
a biomasei şi a energiei solare, Raport de etapă pentru Contract nr
EIE/05/048/SI2.420191.
14.3. www.thermostahl.ro
14.4. www.oekofen.co.uk
14.5. www.kwb.at
14.6. www.ipct.ro
14.7. www.geoexchange.ro
14.8. Henri PREVOT: La recuperation de l’energie issue du traitement des
dechets, Ministere de l’Economie, des Finances et de l’Industrie, Iulie
2000.
14.9. Ioan BITIR: Oportunitatea valorificării prin cogenerare a biogazului
provenit din tratarea deşeurilor, Teză de Doctorat, Universitatea
„Politehnica” Bucureşti, Facultatea de Energetică, Ianuarie 2002.
14.10. WARTSILA, Liquid biofuel power plant presentation, PDF Document
Presentation.
1016 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 14

UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A


DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII

14. UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A


DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII............................................ 956
14.1. Aspecte generale privitoare la valorificarea energetică a resurselor
regenerabile şi a deşeurilor ........................................................................... 956
14.2. Tipuri de resurse regenerabile şi deşeuri valorificabile în România ............. 957
14.2.1. Energia solară .......................................................................................
957
14.2.2. Energia geotermală ............................................................................... 957
14.2.3. Biomasa (rapiţă şi soia pentru biodiesel) .............................................. 959
14.2.4. Deşeurile vegetale (aşchii de lemn, rumeguş, coji, şrot) ...................... 961
14.2.5. Materiile organice (nămoluri provenite din tratarea apelor
reziduale) ..............................................................................................
962
14.2.6. Deşeurile provenite din fermele de animale ................................ 962
14.2.7. Deşeurile solide urbane................................................................ 963
14.3. Filiere tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea directă
a resurselor regenerabile sau a deşeurilor ..................................................... 963
14.3.1. Incinerarea directă cu sau fără utilizarea turbinelor cu abur
(cazane pe rumeguş, cazane pe coji şi/sau şrot, incineratoare
de deşeuri urbane, incineratoare de nămoluri reziduale) ..................... 964
14.3.1.1. Cazane pentru arderea biomasei lemnoase ................................ 964
14.3.1.2. Cazane pentru arderea cojilor şi şrotului ................................ 967
14.3.1.3. Cazane pentru incinerarea deşeurilor ........................................... 968
14.3.1.4. Cazane pentru incinerarea nămolurilor reziduale ......................... 969
14.3.2. Producerea căldurii cu panouri solare ................................................... 971
14.3.3. Producerea căldurii de la forajele geotermale................................ 974
14.3.4. Producerea căldurii prin utilizarea energiei scoarţei terestre ................ 975
14.3.5. Consideraţii privind valorificarea directă a resurselor
regenerabile şi deşeurilor pentru producerea căldurii în România .................. 979
14.4. Filierele tehnologice de producere a căldurii prin valorificarea
indirectă a resurselor regenerabile sau a deşeurilor ................................ 981
14.4.1. Filiere tehnologice de valorificare energetică a resurselor
regenerabile sau a deşeurilor ................................................................ 982
14.4.1.1. Piroliza..........................................................................................
982
14.4.1.2. Gazificarea ....................................................................................
983
14.4.1.3. Gazificarea cu plasmă ................................................................ 984
14.4.1.4. Fermentarea anaeorbă – producerea biogazului ........................... 986
14.4.1.5. Compostarea ................................................................................. 990
14.4.1.6. Producerea biodiesel-ului ............................................................. 992
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1017

14.4.1.7. Producerea bioetanolului – fermentaţia alcoolică......................... 996


14.4.2. Valorificarea energetică a combustibililor obţinuţi din
resursele regenerabile sau deşeuri ........................................................ 998
14.4.2.1. Utilizarea cazanelor pentru producerea căldurii ........................... 998
14.4.2.2. Utilizarea turbinelor cu abur ......................................................... 999
14.4.2.3. Utilizarea turbinelor cu gaze......................................................... 999
14.4.2.4. Utilizarea motoarelor pe biogaz/gaz de gazogen .......................... 1000
14.4.2.5. Utilizarea motoarelor pe biofuel ................................................... 1001
14.5. Mecanisme de sprijin pentru finanţarea proiectelor de valorificare
energetică a resurselor regenerabile sau a deşeurilor................................ 1002
14.5.1. Protocolul de la Kyoto. ................................................................ 1003
14.5.2. Joint Implementation. ..........................................................................
1005
1006
14.5.3. Comerţul cu emisii...............................................................................
14.5.4. Certificatele Verzi................................................................................
1010
14.6. Bariere şi modalităţi de promovare a energiei termice produse din
deşeuri sau resurse regenerabile ................................................................ 1012
14.6.1. Consideraţii administrative privitoare la producerea de
energie termică verde ...........................................................................
1013
14.6.2. Subvenţionarea producerii şi utilizării energiei termice verzi .............. 1014
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................
1015
1018 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 14 (partea II)

14.4.1. Filiere tehnologice de valorificare energetică a resurselor regenerabile sau a


deşeurilor ...................................................................................................................982
14.4.1.1. Piroliza ...................................................................................................982
14.4.1.2. Gazificarea .............................................................................................983
14.4.1.3. Gazificarea cu plasmă ............................................................................984
14.4.1.4. Fermentarea anaeorbă – producerea biogazului .....................................986
14.4.1.5. Compostarea...........................................................................................990
14.4.1.6. Producerea biodieselului ........................................................................992
14.4.1.7. Producerea bioetanolului – fermentaţia alcoolică ..................................996
14.4.2. Valorificarea energetică a combustibililor obţinuţi din resursele regenerabile
sau deşeuri .................................................................................................................998
14.4.2.1. Utilizarea cazanelor pentru producerea căldurii .....................................998
14.4.2.2. Utilizarea turbinelor cu abur ..................................................................999
14.4.2.3. Utilizarea turbinelor cu gaze ..................................................................999
14.4.2.4. Utilizarea motoarelor pe biogaz/gaz de gazogen ..................................1000
14.4.2.5. Utilizarea motoarelor pe biofuel...........................................................1001
14.5. Mecanisme de sprijin pentru finanţarea proiectelor de valorificare energetică a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor .......................................................................1002
14.5.1. Protocolul de la Kyoto .................................................................................1003
14.5.2. Joint Implementation ...................................................................................1005
14.5.3. Comerţul cu emisii ......................................................................................1006
14.5.4. Certificatele Verzi .......................................................................................1010
14.6. Bariere şi modalităţi de promovare a energiei termice produse din deşeuri sau
resurse regenerabile .....................................................................................................1012
14.6.1. Consideraţii administrative privitoare la producerea de energie termică verde
.................................................................................................................................1013
14.6.2. Subvenţionarea producerii şi utilizării energiei termice verzi .....................1014
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................1015
1016 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15. COGENERAREA ŞI MEDIUL


15.1. Aspecte legislative privind cogenerarea
şi impactul asupra mediului
15.1.1. Integrarea protecţiei mediului în politica energetică
Cartea Verde a energiei
Complexitatea aspectelor legate de producerea, transportul şi consumul energiei
a crescut mult în ultimele decenii, odată cu acutizarea problemelor globale de
mediu, schimbările climatice şi epuizarea rezervelor naturale.
Aflată sub presiunea angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto,
Comisia Europeană a lansat în anul 2000 cea de-a III a Carte Verde: „Spre o
strategie europeană a siguranţei în alimentarea cu energie”. Cartea Verde a
Energiei reprezintă primul studiu energetic cu o importanţă deosebită, realizat în
spaţiul european şi constituie baza unei strategii energetice pe termen lung a
Comunităţi Europene. Scopul definit este de a atenţiona ţările semnatare asupra
stării actuale a sectorului energetic, precum şi a implicaţiilor producerii şi a
consumului de energie asupra economiei şi mediului înconjurător. Pentru a
îmbunătăţi siguranţa în alimentarea cu energie şi a răspunde problemelor de mediu
(problematica schimbărilor climatice şi a încălzirii planetei) se evidenţiază
necesitatea ca resursele regenerabile să devină o parte importantă în structura
producţiei de energie. Astfel, se doreşte ca până în anul 2010, ponderea resurselor
regenerabile să ajungă la cca. 12%.
În acelaşi timp, se vor reconsidera sursele convenţionale de energie cu potenţial
poluant mai redus: gazul natural, păcura, sprijinindu-se dezvoltarea în termeni noi a
acestora. Comisia Europeană susţine ideea promovării subvenţiilor de stat pentru
stimularea producătorilor de energie din surse neconvenţionale. Cele mai
vehiculate modele pentru promovarea energiei verzi sunt certificarea şi
reformularea taxelor de mediu (ecotaxe).
Principalele direcţii generale de acţiune lansate de Cartea Verde sunt:
• managementul cererii de energie – consumul de energie trebuie să fie
controlat şi dirijat , în special prin monitorizarea atentă a eficienţei energetice şi
prin diversificarea surselor de energie primară;
• stocurile de combustibil şi siguranţa alimentării – pentru siguranţa în
alimentarea cu combustibili energetici este necesară asigurarea de stocuri strategice
de petrol şi gaz natural şi coordonarea judicioasă a acestora;
• surse de energie noi şi regenerabile – în prezent acestea reprezintă doar 6%
din balanţa energetică a Uniunii Europene. Directiva privind promovarea energiei
regenerabile conţine prevederi care fac referire la programe de sprijin naţionale
pentru producătorii de energie pe bază de surse energetice regenerabile, în
condiţiile acordării unor garanţii de origine a electricităţii produse din aceste surse
şi suportarea costurilor tehnice determinate de racordarea la reţea a producătorilor
de energie;
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1017

• piaţa internă de energie – este singura modalitate de a asigura competiţia


reală şi poate garanta siguranţa alimentării cu energie, întărind competivitatea
economiei, dar necesită capacităţi trans-frontaliere îmbunătăţite;
• comerţul cu energie şi conceptul global de siguranţă în alimentare.
Acest deziderat presupune un efort de anticipaţie pe termen lung şi relaţii întărite
între ţări, precum şi existenţa unor proiecte de interes european pentru dezvoltarea
infrastructurii de gaz şi reţele electrice;
• decuplarea consumului de creşterea economică – reprezintă tendinţa politicii
comune de energie, prin care se încearcă reducerea sau stoparea influenţelor
negative ale sectorului energetic asupra mediului şi vieţii sociale, instrumentul
recomandat fiind folosirea eficientă a energiei concomitent cu reducerea impactului
asupra mediului.

15.1.2. Cogenerarea – tehnologie curată


de producere a energiei
Strategiile de dezvoltare au ca obiective prioritare creşterea eficienţei energetice
şi identificarea de noi resurse energetice (dezvoltarea energiilor neconvenţionale)
concomitent cu protejarea mediului.
În ultimii 30 de ani Comunitatea Europeană a adoptat un evantai de măsuri
legislative care urmăresc protejarea mediului şi înlăturarea efectelor poluării,
fixând normele de calitate ecologică. Legislaţia în domeniul mediului la nivelul
Comunităţii Europene, constituie baza de referinţă pentru ţările membre şi
reprezintă un exemplu de colaborare suprastatală.
Activitatea umană determină două categorii principale de impact asupra
mediului ambiant:
• consumul, ca materii prime, ale resurselor naturale neregenerabile, ceea ce
conduce la „sărăcirea” şi agresarea mediului;
• emisiile în mediul ambiant ale diferitelor substanţe rezultate în urma
activităţilor, conducând la degradarea acestuia în timp.
Dezvoltarea industrială şi demografică, precum şi raportul producţie-consum,
a condus la creşterea consumului de materii prime dar şi a cantităţii de deşeuri şi
substanţe poluante emise în atmosferă.
Faţă de această realitate, politica europeană actuală în domeniul mediului are
ca obiective principale:
• protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
• protejarea sănătăţii oamenilor;
• utilizarea raţională a resurselor naturale.
Aplicarea acestei politici se bazează pe următoarele principii:
• protejarea mediului;
• poluant – plătitor;
• solidaritatea tuturor factorilor care pot contribui la protejarea mediului.
Din aceste considerente, preocupările actuale în domeniul utilizării energiei dar
şi în cel al producerii acesteia, sunt orientate către aplicarea tehnologiilor „curate”
1018 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

de consum şi producere (tehnologii care produc „mai bine” şi cu o „poluare mai


redusă”).
Cogenerarea, ca soluţie de producere combinată şi simultană a energiei
electrice şi termice, prin avantajele energetice, economice şi ecologice pe care le
prezintă, conform Protocolului de la Kyoto, se încadrează în categoria
tehnologiilor „curate” de producere a energiei.
Arderea combustibililor convenţionali în surse staţionare şi mobile reprezintă
activitatea umană cu cea mai mare pondere şi răspândire, răspunzătoare de
încărcarea atmosferei cu un complex de poluanţi gazoşi şi solizi de natură
anorganică şi organică.
Pentru analiza impactului asupra mediului a diferitelor instalaţii de cogenerare,
în domeniul legislativ sunt stabilite principalele categorii de instalaţii, restricţiile
impuse prin lege fiind stabilite în concordanţă cu aceste clase (categorii) de
instalaţii. În ceea ce priveşte instalaţiile de cogenerare (turbinele şi motoarele) , în
legislaţia aferentă protecţiei mediului din ţările Uniunii Europene (UE), acestea
sunt incluse în categoria „mici instalaţii de ardere”. În această categorie sunt
incluse toate instalaţiile de cogenerare (turbine, motoare termice ) cu puteri termice
intrate (a combustibilului utilizat) mai mici de 50 MWt. Celelalte instalaţii, cu
puteri termice mai mari de 50 MWt sunt sub incidenţa altor directive europene şi
anume acelea referitoare la limitarea emisiilor poluante atmosferice provenite de la
instalaţiile de ardere cu putere (termică a combustibilului utilizat) mai mare de
50 MWt. Poluanţii rezultaţi din arderea combustibililor fosili conduc nu numai la
deteriorarea calităţii atmosferei, ci şi a celorlalţi factori de mediu, biotici şi abiotici,
afectând astfel, direct sau indirect, omul.
Astfel, s-a ajuns în situaţia impunerii de restricţii privind cantităţile de poluanţi
ce pot fi evacuate de către fiecare ţară, la nivel global, respectiv de către fiecare
companie, la nivel local. De asemenea, din cauza schimbărilor climatice generale
cauzate în principal de poluare, s-au luat măsuri de limitare a cantităţilor de
poluanţi emişi prin:
• creşterea randamentelor instalaţiilor de depoluare, introducerea de tehnologii
noi;
• îmbunătăţirea proceselor tehnologice sau schimbarea acestora cu unele mai
puţin poluante;
• înlocuirea combustibililor clasici „neregenerabili şi poluanţi” cu surse
regenerabile, cum sunt energia solară, eoliană, biomasă şi nu în ultimul rând
hidrogenul.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1019

15.1.3. Aspecte legislative privind limitele admisibile


ale emisiilor aferente diferitelor instalaţii de cogenerare
Limitarea emisiilor
Cadrul legislativ din domeniul protecţiei mediului îşi propune prevenirea şi
reducerea poluării de orice natură, conservarea şi păstrarea calităţii factorilor de
mediu, gospodărirea responsabilă a resurselor naturale şi evitarea supraexploatării,
reconstrucţia ecologică a zonelor afectate de poluarea produsă de activităţile
antropice şi fenomenele naturale distructive şi păstrarea unui echilibru între mediul
natural şi calitatea vieţii [15.1], [15.2].
Întrucât instalaţiile de ardere a combustibililor clasici se situează pe unul dintre
primele locuri în ceea ce priveşte poluarea mediului ambiant, s-a considerat normal
să se fixeze pentru acestea valori limită ale emisiilor nocive la coşul de fum.
Asemenea norme au fost elaborate în toate ţările industrializate din lume, ele fiind
mai mult sau mai puţin severe, în funcţie de specificul fiecărei ţări, de
combustibilii utilizaţi, de puterea termică unitară a grupului energetic, de
durata de viaţă reziduală a instalaţiilor, de nivelul de dezvoltare a
tehnologiilor de ardere şi curăţire a gazelor de ardere etc. În acest sens, în
România, Ministerul Apelor Pădurilor şi Protecţiei Mediului a elaborat Ordinul
nr. 462/1993 – „Norme de limitare a emisiilor de poluanţi pentru instalaţiile de
ardere”.
Funcţionarea centralelor de cogenerare (trigenerare), în România, se desfăşoară
sub incidenţa Ordinului 462/1993 [15.3].
Actul normativ prevede atât condiţiile tehnice privind protecţia atmosferei
precum şi normele metodologice privind determinarea emisiilor de poluanţi
atmosferici produşi de surse staţionare.
Prin norme de emisie se înţeleg valorile concentraţiilor maxime admisibile în
atmosferă ale unor substanţe poluante.
Actul legislativ mai sus menţionat se referă atât la instalaţiile care urmează a
intra în funcţiune, cât şi la cele existente transformate, dezvoltate sau
retehnologizate, atunci când aceste amenajări conduc la degajarea de emisii mai
mari sau diferite de cele anterioare, cheltuieli de realizare mai mari decât jumătate
din costul unei instalaţii similare noi.
Limitarea preventivă a emisiilor la instalaţiile de cogenerare noi presupune
următoarele aspecte:
o instalaţiile staţionare noi trebuie echipate cu sisteme de reţinere a poluanţilor
încă de la darea lor în funcţiune si exploatate pe tot parcursul existentei lor, astfel
încât sa fie respectate normele de limitare a emisiilor prevăzute de prezentele
condiţii tehnice;
o măsurile şi lucrările destinate a asigura încadrarea emisiilor de poluanţi în
limitele impuse se examinează de autoritatea competentă pentru mediu, care emite
acordul de mediu la documentaţia de investiţii privind instalaţia staţionară nouă şi
autorizaţia de mediu, la punerea în funcţiune a instalaţiei respective.
1020 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul unor emisii pentru care prezentele condiţii tehnice nu prevăd limite, pe
baza propunerii documentare a proiectantului instalaţiilor, autoritatea pentru mediu
stabileşte o normă de emisie preventivă, în conformitate cu normele din ţări
europene dezvoltate industrial, cu condiţia ca aceasta să poată fi realizabilă pe plan
tehnic, iar tehnologia aplicabilă să fie economic suportabilă. La stabilirea acestor
norme se va ţine seama de nivelul emisiilor din zona de amplasare a instalaţiilor
noi, precum şi de tipul şi mărimea celorlalte emisii existente, urmând a se aplica
tehnica de depoluare, în primul rând la acele surse unde reducerea emisiilor va fi
semnificativă şi economic suportabilă.
Declararea şi supravegherea emisiilor centralelor de cogenerare existente se
face conform aceluiaşi act legislativ mai sus menţionat. Deţinătorii legali ai
instalaţiilor de cogenerare existente trebuie să furnizeze autorităţii pentru mediu
informaţii cu privire la:
o natura şi cantitatea emisiilor de poluanţi şi variaţia lor in timp;
o locul de evacuare a emisiilor, înălţimea (de la sol) la care se produce
evacuarea si alte caracteristici ale evacuării;
o declararea emisiilor se stabileşte de deţinătorul instalaţiei, pe bază de
măsurători sau de bilanţ cantitativ al substanţelor utilizate.
Supravegherea emisiilor se face sistematic, urmărindu-se nivelurile emisiilor
şi asigurarea încadrării în limitele impuse. Evaluarea nivelurilor emisiilor se
realizează prin măsurători în cadrul instalaţiilor de cogenerare, efectuate prin forţe
proprii sau prin terţi. La stabilirea programului de măsurători se vor avea în vedere
particularităţile tehnologice ale instalaţiilor respective.
Aprecierea emisiilor
Valorile măsurate vor fi comparate cu valorile de referinţă precizate în normele
de limitare a emisiilor, prevăzute în anexele Ordinului 462/1993.
Se consideră că este respectată norma de limitare a emisiei, atunci când nici una
dintre mediile determinate pentru indicatorii specifici instalaţiei, nu depăşeşte
valoarea limită înscrisă în anexele actului normativ, în condiţii tehnice precizate.
În cazul măsurării permanente a emisiilor, valorile limită sunt considerate
respectate, dacă în decursul unui an calendaristic se respectă următoarele condiţii:
o nici o medie zilnică nu depăşeşte valoarea limită, cu excepţia perioadelor de
porniri-opriri ale instalaţiilor;
o 97% din totalul mediilor orare nu depăşesc de 1,2 ori valoarea limită;
o nici una dintre mediile orare nu depăşeşte dublul valorii limită.
În cadrul acestui act legislativ instalaţiile de cogenerare sunt încadrate în
categoria instalaţiilor de ardere sub 100 MWt, nefiind specificate
subdomeniile de puteri pentru instalaţiile de cogenerare (conform clasificării
efectuate în paragrafele anterioare) de mică şi medie putere.
De aceea, având in vedere integrarea României în UE, funcţionarea
centralelor de cogenerare (trigenerare) de mică şi medie putere, trebuie să
respecte normele AT pentru implementarea Directivei IPPC privind valorile
limită de emisii pentru instalaţiile de ardere sub 50 MWt (Document nr.
360039.19.RP.135J).
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1021

În paragrafele următoare sunt prezentate valorile limită admisibile ale emisiilor


pentru toate tipurile de instalaţii care intră sub incidenţa acestui document
[15.4], [15.5].
Diferenţierea valorilor limită de referinţă s-a făcut având în vedere
următoarele aspecte:
o tipul instalaţiei: instalaţii de ardere (cazane aferente ciclului de cogenerare
cu turbine cu abur), cu turbine cu gaze, sau cu motoare termice;
o tipul combustibilului utilizat: convenţional sau regenerabil;
o clase de puteri caracteristice (specifice fiecărui tip de echipament);
o condiţii de funcţionare (specifice fiecărui tip de echipament).
I. Instalaţii de ardere (cazane aferente ciclului de
cogenerare cu TA)
În tabelul 15.1 sunt prezentate prevederile legislative privind limitele admisibile
ale emisiilor aferente acestor tipuri de instalaţii. Acestea sunt structurate în funcţie
de tipul combustibilului, puterea termică a instalaţiilor precum şi alte condiţii
specifice menţionate în cele ce urmează [15.3].

Instalaţii de ardere – ciclu cu TA


Tabelul 15.1
Tip emisie
Tip
Monoxid de Oxizi de Substanţe
combustibil Emisii de praf Oxizi de azot
carbon sulf organice
mg/m3 g/m3 g/m3 g/m3 mg/m3
1 2 3 4 5 6
0.35
20 0.25
(pat
(peste 5 MWt) (lemn netratat)
fluidizat)
0.30 1.3
50
solid (alţi combustibili în 0.15 (cărbune 10
(sub 5 MWt)
pat fluidizat): brun)
100 0.15
1.0
(cărbune în pat
(sub 2.5 MWt) (alţi comb.)
fluidizat)
1
0.18 - 0.25
(pentru:
(uleiuri de încălzire
metanol, etanol,
lichid în funcţie de temp.) 0.08 0.85 -
uleiuri vegetale)
50 0.35
(alţi combustibili) (alţi combustibili)
5 0.10 - 0.15 50
(din reţea publică, 0.20...5
(din reţea publică în (din reţea
gaz lichefiat, (în funcţie de
gazos hidrogen, biogaz) funcţie de temp.) publică)
tipul combust.
-
10 0.20 80 [15.3])
(alte gaze) (alte gaze) (alte gaze)
1022 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Observaţii
1. Tipuri de combustibil
A. Combustibilul solid (convenţional şi regenerabil) – se consideră: cărbunele,
cocsul, inclusiv cocsul petrolier, brichetele de cărbune, brichetele de turbă, turba
bituminoasă sau lemnul netratat, cu o capacitate termică de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă. Standardele de emisie ale instalaţiilor de ardere folosind
cărbune, cocs, inclusiv cocs petrolier sau brichete de cărbune, trebuie să se refere la
un conţinut de oxigen în gazul de ardere de 7%, iar pentru cele care folosesc
brichetele de turbă, turba bituminoasa sau lemnul netratat de 11%;
B. Combustibilul lichid (convenţional şi regenerabil) [15.3] – se consideră:
uleiurile de încălzire, bitumul natural emulsionat, metanolul, etanolul, uleiurile
vegetale netratate sau esterii metilici din uleiurile vegetale, cu o capacitate termică
de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă. Standardele de emisie trebuie să se refere la un volum de
oxigen în gazul de ardere de 3%.
C. Combustibilul gazos (convenţional şi regenerabil) – se consideră: gazul de
la cuptoarele de cocserie, gazul de mină, gazul de la oţelării, gazul de rafinărie,
gazul de sinteză, gazul de la produsele petroliere, de la exploatarea terţiară a
ţiţeiului, biogazul, gazul natural netratat, gazul lichefiat, gazul de la reţeaua publică
de alimentare cu gaz sau hidrogen, cu o capacitate termică de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă: standardele de emisie trebuie să se refere la un volum de
oxigen în gazele de ardere de 3%.
2. Emisiile de monoxid de azot şi dioxid de azot din gazele de ardere sunt
indicate ca dioxid de azot
3. Emisiile de dioxid de sulf şi trioxid de sulf din gazele de ardere sunt
indicate ca dioxid de sulf
4. Emisiile de dioxid şi trioxid de sulf din gazele de ardere, (indicate ca
dioxid de sulf), nu trebuie sa depăşească următoarele concentraţii masice:
o pentru gazul lichefiat: 5 mg/m³;
o pentru gazele din reţeaua publică de alimentare cu gaz: 10 mg/m3;
o pentru gazul de la cuptoarele de cocserie, sau gazul de rafinărie: 50 mg/m³;
o pentru biogaz: 0,35 g/m3;
o pentru gazul de la produsele petroliere, folosit drept combustibil pentru
obţinerea aburului în timpul exploatării terţiare a ţiţeiului: 1,7 g/m³;
o pentru gazul combustibil folosit în mod obişnuit în instalaţiile de producere a
fierului şi oţelului şi în cocserii:
– pentru gazul de furnal: 0,20 g/m³,
– pentru gazul de la cuptoarele de cocserie: 0,35 g/m³;
o pentru alţi combustibili: 35 mg/m³.
5. Instalaţiile de ardere care funcţionează cu combustibil mixt, cu o
capacitate termica de ardere sub 50 MWt [15.3].
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1023

Standardele de emisie determinate pentru combustibilii respectivi trebuie


stabilite prin raportarea energiei generate de fiecare combustibil la cantitatea totală
de energie generată. Standardele de emisie specifice fiecărei instalaţii de ardere pot
fi atinse prin adunarea valorilor stabilite în acest mod.
Excepţie de la regula anterioară se face pentru combustibilul la care se aplică
cel mai ridicat standard de emisie, dacă în timpul funcţionarii instalaţiei acest
combustibil se utilizează pentru producerea a cel puţin 70% din cantitatea totală de
energie generată.
6. Instalaţiile de ardere, care utilizează mai multe tipuri de combustibil, cu
o capacitate termică de ardere sub 50 MWt: trebuie să fie în vigoare acele
reglementări care se aplică combustibilului respectiv, deşi cerinţele pentru
reducerea emisiilor de praf ale combustibililor solizi trebuie aplicate pe o perioadă
de 4 ore după trecerea de la combustibili solizi la combustibili gazoşi, sau la
uleiurile de încălzire menţionate în DIN 51603 Partea 1 (versiunea martie 1998).

II. Motoare cu ardere interna [15.3]


Valori de referinţă: standardele de emisie trebuie sa se refere la un volum de
oxigen în gazele de ardere de 5%.
Emisiile de praf (inclusiv conţinutul substanţelor cancerigene, mutagene
sau toxice pentru reproducere):
o emisiile de praf din gazele de ardere de la motoarele cu aprindere prin
compresie, ce funcţionează pe combustibili lichizi, nu trebuie să depăşească
concentraţia masică maximă de 20 mg/m³.
o emisiile de praf din gazele de ardere de la motoarele cu ardere internă,
folosite exclusiv în cazuri de urgenţă, sau utilizate până la 300 de ore/an în
perioadele de solicitare maximă, nu trebuie să depăşească concentraţiile masice
maxime de 80 mg/m³.
Monoxidul de carbon: emisiile de monoxid de carbon din gazele de ardere nu
trebuie sa depăşească concentraţiile maxime prezentate în tabelul 15.2:
Limitele admisibile pentru CO (g/m3) – ciclul cu
motoare cu ardere internă [15.3]
Tabelul 15.2
Limite admisibile CO (g/m3)
Tip combustibil
Pt < 3 MWt Pt > 3 MWt
- motoarele cu aprindere prin compresie (combustibil
lichid şi gazos)
0,30 0,30
- motoarele cu aprindere prin scânteie (combustibil
lichid şi gazos)
- motoarele cu aprindere prin scânteie care 1,0 0,65
funcţionează cu biogaz
- motoarele cu aprindere prin scânteie, care 0,65 0,65
funcţionează cu gaz de mină
- motoarele cu injecţie, care funcţionează cu biogaz 2,0 0,65
1024 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Oxizii de azot: emisiile de monoxid şi dioxid de azot din gazele de ardere nu


trebuie să depăşească concentraţiile masice prezentate în tabelul 15.3, care trebuie
indicate ca dioxid de azot:
Limitele admisibile pentru NOx (g/m3) – ciclul cu
motoare cu ardere internă [15.3]
Tabelul 15.3
Limite admisibile CO (g/m3)
Tip motor - combustibil
Pt < 3 MWt Pt > 3 MWt
motoarele cu aprindere prin compresie (combustibil
1,0 0,50
lichid)
motoarele cu aprindere prin compresie pe gaz
1,0 0,50
(motoare cu injecţie) - biogaz
motoarele cu ardere uşoară şi alte motoare Otto în
0,50 0,50
4 timpi, care funcţionează cu biogaz
motoarele cu injecţie,
motoarele cu ardere uşoară care funcţionează cu alţi 0,50 0,50
combustibili gazoşi
motoarele în 4 timpi 0,25 0,25
motoarele în 2 timpi 0,80 0,80
Oxizii de sulf
Când sunt utilizaţi combustibilii minerali lichizi, directiva se aplică numai
pentru uleiurile de încălzire.
Când sunt utilizaţi combustibilii gazoşi, trebuie aplicate cerinţele menţionate
anterior, cu condiţia să aibă loc o conversie la un conţinut de oxigen de referinţă
din gazele de ardere de 5%.
Când este folosit biogazul, trebuie aplicate cele mai bune tehnici primare
disponibile pentru reducerea ulterioară a emisiilor (purificarea gazului).
Substanţele organice
Emisiile de formaldehidă din gazele de ardere nu tebuie să depaşească o
concentraţie masică de 60 g/m3.

III. Turbinele cu gaze cu o capacitate termica de ardere


de sub 50 MWt (v. tabelul 15.4) [15.3]
Valorile de referinţă: standardele de emisie trebuie să se refere la un volum de
oxigen în gazele de ardere de 15%.
Emisiile de praf: când sunt folosiţi combustibilii lichizi, nivelul de funingine
nu trebuie să depăşească valoarea de 2 mg/m³ în timpul exploatării continue şi
valoarea de 4 mg/m³ la pornire.
Monoxidul de carbon: emisiile de monoxid de carbon din gazele de ardere nu
trebuie să depăşească o concentraţie masică de 0,10 g/m³ în timpul exploatării, la o
încărcare de minim 70%.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1025

Oxizii de azot:
o combustibilul gazul natural: emisiile de monoxid şi dioxid de azot din gazele
de ardere nu trebuie să depăşească o concentraţie masică de 75 g/m³, indicată ca
dioxid de azot, în timpul exploatării la o încărcare de 70% sau mai mare. Pentru
turbinele cu gaze, care funcţionează singular, cu o eficientă de peste 32% la 15°C,
101,3 kPa şi o umiditate relativa a aerului de 60% (condiţii ISO), standardul
emisiei de 75 mg/m³ trebuie mărit, conform îmbunătăţirii procentuale a eficienţei.
o alţi combustibili lichizi sau gazoşi: emisiile de monoxid şi dioxid de azot din
gazele de ardere de la turbinele cu gaze nu trebuie să depăşească o concentraţie
masică de 0,15 g/m³, indicată ca dioxid de azot.
Standardele de emisie pentru oxizii de azot nu trebuie aplicate turbinelor cu
gaze folosite exclusiv în cazuri de urgentă, sau utilizate cel mult 300 de ore/an
în perioadele de maximă solicitare pentru alimentarea cu gaz.
Oxizii de sulf:
Când sunt folosiţi combustibili lichizi, sau numai uleiurile de încălzire din
DIN 51603 partea 1 (versiunea martie 1998) cu un conţinut masic de sulf pentru
uleiurile uşoare de încălzire, conform Ordonanţei române, care se aplică în mod
uzual, sau motorina cu un conţinut de sulf al uleiurilor uşor încinse conform
Ordonanţei, aşa cum se aplică în mod curent, pot fi folosite sau trebuie aplicate
măsuri echivalente.

15.2. Metodologii de evaluare a impactului


asupra mediului al centralelor de cogenerare
15.2.1. Aspecte generale
Abordarea analizei impactului asupra mediului al diferitelor centrale de
cogenerare (turbine cu abur, turbine cu gaze, motoare termice) se poate face:
individual, sau comparativ între diferitele soluţii de cogenerare şi/sau cu
producerea separată a celor două forme de energie.
În general, pentru evaluarea impactului asupra mediului al unui sistem de
cogenerare, se pot utiliza următoarele metodologii (instrumente de evaluare):
• auditul de mediu: constă în aprecierea impactului asupra mediului (direct
sau indirect) al soluţiei de cogenerare, într-un interval de timp, pentru un contur
definit prealabil. Această metodologie permite diagnosticarea comportării unei
centrale de cogenerare în raport cu mediul, în vederea detectării priorităţilor
privitoare la politica de mediu;
• raportul de mediu: în cadrul acestuia se prezintă interacţiunile între
sistemul de producere a energiei şi mediu, printr-un ansamblu de indicatori
specifici. Este un instrument util de informare şi de planificare, care permite
urmărirea evolutivă în timp a impactului asupra mediului şi fixarea obiectivelor
principale;
• studiul de impact: reprezintă un studiu sistematic şi formalistic, prin prisma
reglementărilor şi legilor în vigoare, al consecinţelor asupra mediului a
implementării unui proiect de cogenerare, în cazul funcţionării normale a
1026 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

instalaţiilor avute în vedere. Acest tip de studiu are un caracter obligatoriu pentru
autorizarea de funcţionare a unei centrale de cogenerare nouă;
• analiza ciclului de viaţă (ACV): permite evaluarea impactului asupra
mediului a energiei produsă pe întreaga durată de viaţă a sistemului care a
produs-o.

15.2.2. Principii de bază ale aplicării auditului


de mediu pentru centralele de cogenerare
15.2.2.1. Auditul ecologic. Gestiunea de mediu
În etapa actuală, reducerea impactului asupra mediului constituie o problemă de
maximă importanţă pentru „contururile” în care se desfăşoară o activitate cu
caracter industrial şi nu numai. Industria „energetică”, analizată atât separat cât şi
ca parte componentă a unui contur industrial, ca surse de autoproducere a energiei,
este direct răspunzătoare de creşterea nivelului poluării mediului ambiant. Această
preocupare se reflectă, în primul rând, în auditările ecologice cu caracter intern.
Datorită abordării din ce în ce mai pregnant a problemelor de mediu, este necesară
realizarea de audituri de mediu specializate, conduse de către organisme autorizate.
Principalul rol al acestor audituri este de a conduce către o politică de mediu
corectă, concomitent şi direct corelată cu cea energetică. În cele ce urmează,
detalierea elementelor caracteristice auditului de mediu, ca instrument de evaluare
a eficienţei ecologice a unui contur dat, se vor referi în mod special la aplicarea în
cazul sistemelor de producere a energiei, în speţă pentru centralele de cogenerare.
Definiţiile şi etapele metodologice sunt general valabile tuturor contururilor
industriale, în funcţie de specificul activităţii.
Similar cu gestiunea energiei, se pune tot mai mult problema „gestiunii
mediului”, în sensul gospodăririi cât mai judicioase a resurselor naturale, care sunt
epuizabile şi a monitorizării emisiilor în aer, apă, sol, în scopul limitării acestora.
Prima etapă în elaborarea programelor de management al mediului o constituie
întocmirea auditului de mediu. Rezultatele vor fi fructificate ulterior prin
implementarea unor planuri de măsuri în vederea eliminării deficienţelor
semnalizate.
Auditul de mediu poate fi definit prin obiectivele urmărite, cum ar fi:
• analiza globală a situaţiei ambientale a sistemului de producere a energiei,
efectuată, atât sub aspectele de tip constructiv, cât şi de tip funcţional;
• tratarea unui singur aspect din activitatea sursei de cogenerare auditate:
analiza riscului ambiental determinat de un nou reziduu, eventual, rezultat prin
introducerea unei noi tehnologii, sau a unei modificări a celei existente;
• tratarea aspectelor legate de posibilităţile implementării unei noi tehnologii
de producere a energiei; în acest caz sunt analizate o serie întreagă de aspecte de
ordin geografic, economic şi social.
Auditul mai poate fi definit şi prin scopul său final:
• aplicarea politicii generale de mediu la nivelul sursei de energie auditate;
• evaluarea periodică a impactului ambiental al acesteia;
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1027

• informarea publicului cu privire la riscul ambiental al implementării


centralei de cogenerare.
Gama largă de obiective face să existe mai multe tipuri de audit de mediu:
– auditul de conformitate: acesta stă la baza tuturor tipurilor de audit şi are
rolul de a verifica dacă conturul auditat (centrala de cogenerare) respectă normele
de impact. Trebuie menţionat că aspectele juridice prezintă o foarte mare
importanţă în cadrul auditului de conformitate;
– auditul pentru accidente şi dezastre naturale: acest tip de audit este
efectuat cu scopul identificării cauzelor accidentelor, in cazul funcţionării
centralelor de cogenerare, stabilirii responsabilităţilor (penale şi civile), eliminării
efectelor nedorite şi limitării acestora pe viitor;
– auditul de risc: care are drept scop determinarea riscului de mediu şi în
consecinţă, a riscului juridic şi economic, pentru implementea unei centrale de
cogenerare;
– auditul de fuzionare, absorbţie sau achiziţie: este specific cazului în care
obiectivul analizat fuzionează cu un altul, acesta din urmă fiind susceptibil de a
contamina mediul peste limitele admise;
– auditul punctual: este acel tip de audit cu obiectiv restrâns şi foarte precis
(urmărirea din punct de vedere al impactului asupra mediului a unui anumit
produs);
– auditul de gestiune, generalizat: are o mare extindere şi urmăreşte impactul
general pe care îl are centrala de cogenerare asupra mediului şi societăţii.
O altă posibilă clasificare a auditurilor de mediu le împart pe acestea în două
categorii: audit de conformitate şi responsabilitate, respectiv eco-auditul
operaţional.
Auditul de conformitate şi responsabilitate reprezintă un instrument eficace
pentru evaluarea agresiunii ecologice a unui obiectiv, în situaţii foarte concrete.
Acest tip de audit are un caracter defensiv şi aspect predominant juridic,
evidenţiind responsabilităţile societăţii, precum şi modul în care centrala de
cogenerare se conformează normativelor de mediu. Din această categorie fac parte
următoarele tipuri de audit:
− eco-auditul situaţiei administrative;
− eco-auditul de responsabilitate: care constă în studiul responsabilităţii civile
şi penale, în legătură cu relaţia între centrala de cogenerare şi mediul ambiant;
− eco-auditul de risc; are scopul de a identifica şi diminua riscul ecologic al
centralei de cogenerare;
− eco-auditul efectuat după accidente şi după dezastre naturale.
În concluzie, auditurile din această categorie pot fi utilizate pentru stabilirea
unor responsabilităţi în legătură cu evenimente trecute (eco-auditul de dezastre
naturale şi accidente), prezente (eco-auditul situaţiei administrative, eco-auditul de
responsabilitate) şi viitoare (eco-auditul de risc).
Eco-auditul operaţional reprezintă categoria de audit cu caracterul cel mai
dinamic. El ia în considerare toate aspectele legate de soluţiile tehnice şi juridice
pentru protecţia mediului, scoţând în evidenţă şi responsabilităţile potenţiale.
1028 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Acest gen de audit este destinat pregătirii unei acţiuni, sau a unei noi activităţi.
Astfel, auditul operaţional poate fi:
– auditul pentru cumpărarea unei noi tehnologii;
– auditul de urbanism;
– auditul ecologic al produselor fabricate.
Auditul de mediu trebuie să combine aspectele legate de protecţia mediului cu
acelea de ordin economic, urmărind de fapt echilibrele dintre cele două aspecte.
Auditul ecologic poate fi util unei centrale de cogenerare noi implementate, sau în
curs de modernizare şi în mod indirect, prin facilitarea obţinerii de:
– asigurări speciale cu privire la riscul ambiental;
– licenţe;
– subvenţii şi credite;
– contracte publice.
În Uniunea Europeană, tendinţa actuală este generalizarea auditului de mediu.
În etapa actuală, aceste audituri periodice au un caracter opţional.

15.2.2.2. Etapele auditului de mediu


Etapele necesare realizării unui audit de mediu, aferent unei centrale de
cogenerare, sunt:
• stabilirea şi aplicarea politicilor, programelor şi sistemelor de gestiune a
mediului, în strânsă concordanţă cu impactul determinat de activităţile specifice din
cadrul centralei de cogenerare;
• evaluarea periodică şi sistemică a stadiului managementului de mediu al
centralei de cogenerare, revizuind obiectivele propuse în etapa anterioară;
• elaborarea planului strategic de impact al centralei de cogenerare asupra
mediului.
În cazul centralelor de cogenerare, se disting următoarele etape de realizare a
auditului de mediu: definirea obiectivelor auditului, efectuarea unui preaudit
propriu-zis şi efectuarea postauditului.
Definirea obiectivelor
În această etapă se defineşte misiunea, se stabileşte forma concretă a
obiectivelor auditului şi se realizează o selecţie a criteriilor şi priorităţilor.
Obiectivele unui audit ecologic, în cazul unei centrale de cogenerare, pot fi
generale sau sectoriale.
Exemple de obiective generale:
• realizarea de proiecte de plan de acţiune pentru încadrarea în normele
legiferate de mediu, fie ele pe plan local, naţional sau comunitar;
• adoptarea celor mai bune tehnologii din punct de vedere tehnic, pentru
reducerea impactului asupra mediului al centralei de cogenerare.
Pe lângă obiectivele cu caracter general, prin auditare trebuie identificate
sectoarele sau departamentele care pot avea obiective distincte şi să le adapteze, în
mod corespunzător, obiectivelor generale. Aceste obiective sectoriale se
concretizează de fapt în studii minuţioase, care au drept scop eliminarea agresiunii
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1029

ambientale determinate de anumite etape ale procesului de producţie, de transport


şi de depozitare a combustibililor şi reziduurilor, sau de serviciile auxiliare.
În această etapă a auditului ecologic se desfăşoară următoarele activităţi
principale, în strânsă dependenţă de tipul auditului:
• definirea misiunii auditului;
• selecţionarea criteriilor şi a priorităţilor;
• stabilirea obiectivelor şi fixarea metodelor.
Alegerea metodelor de efectuare a auditului este strâns dependentă de
caracteristicile obiectivului auditat. Pentru selecţionarea judicioasă a activităţilor
auditate, este necesară efectuarea unor vizite tehnice preliminare, acestea având şi
scopul de a permite elaborarea calendarului auditului şi a chestionarelor necesare.
Preauditul
Această etapă are drept scop reducerea timpului consumat de către echipa de
auditare. Practic, în această etapă se stabileşte forma finală de realizare a auditului,
chiar dacă pe parcurs pot să mai apară unele modificări de formă şi de conţinut.
Pregătirea auditului implică o serie de activităţi, unele dintre acestea fiind
specifice numai acestei etape, iar altele putând continua şi în etapa ulterioară.
Activităţile specifice preauditului pot fi:
• stabilirea planului de auditare a centralei de cogenerare, în care intră
activităţi cum sunt:
− stabilirea aspectelor şi a problemelor care vor fi analizate;
− identificarea surselor de informaţii necesare, a fluxurilor informaţionale
şi elaborarea chestionarelor;
− analiza programului de auditare şi a priorităţilor.
Pentru stabilirea corectă a planului de auditare trebuie să fie luaţi în considerare
mai mulţi factori: timpul necesar efectuării auditului, timpul disponibil pentru
aceasta, activităţile desfăşurate în centrala de cogenerare, complexitatea proceselor
tehnologice, resursele economice şi resursele umane disponibile etc.
Identificarea surselor informaţionale şi a fluxurilor de transmitere a
informaţiilor este o etapă foarte importantă în efectuarea auditului, datorită faptului
că ea determină durata de efectuare a acestuia. Principalele categorii de informaţii
pe care trebuie să le prelucreze echipa de audit sunt următoarele: informaţii
generale asupra centralei, documentaţiile tehnice ale instalaţiilor şi echipamentelor
energetice, autorizaţii, licenţe, documentaţii cu privire la emisiile şi reziduurile
poluante specifice proceselor desfăşurate, precum şi documentaţii referitoare la
gestiunea reziduurilor.
Tot în această etapă pot fi incluse şi activităţile de reconsiderare a planurilor
mai vechi de auditare şi gestiune de mediu, dacă acestea există, precum şi
activităţile de reconsiderare a normativelor de mediu;
• selectarea membrilor echipei care va efectua auditul. Practic, activităţile
componente sunt următoarele:
− formarea echipei pe criterii de competenţă şi calitate;
− stabilirea sarcinilor şi responsabilităţilor fiecărui membru al echipei.
1030 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Auditul propriu-zis
Primele activităţi ale acestei etape sunt acelea de culegere a datelor necesare,
prin: vizite cu caracter tehnic în centrală, elaborarea unor chestionare, studierea
documentelor centralei de cogenerare, efectuarea de interviuri cu personalul
întreprinderii, efectuarea de observaţii directe, prelevarea şi analizarea probelor etc.
O a doua fază cuprinde activităţi de procesare a datelor, incluzând şi aspecte de
ordin economic şi juridic, pentru evaluarea impactului asupra mediului.
Etapa efectuării auditului are două faze: identificarea activităţilor şi efectuarea
auditului propriu-zis.
Identificarea activităţilor
Deoarece obiectivele auditului sunt cunoscute în bună măsură, punctele
principale fiind stabilite din etapa de preauditare, la începutul acestei faze se poate
încheia contractul de audit. În contract trebuiesc incluse următoarele aspecte:
misiunile şi obiectivele echipei care efectuează auditul, tipurile de control tehnic
care vor fi efectuate, documentaţiile necesare, cronologia activităţilor etc.
Efectuarea auditului propriu-zis
O parte a informaţiilor necesare efectuării auditului fiind cunoscute din etapa
anterioară, de preaudit, în continuare poate fi stabilită metodologia de efectuare a
auditului, precum şi tehnicile de auditare adaptate situaţiei particulare date.
În normativele aflate în vigoare în ţările Uniunii Europeane, sunt sugerate cinci
faze pentru efectuarea auditului propriu-zis: studiul tuturor informaţiilor culese,
studiul punctelor forte şi a celor slabe ale întreprinderii auditate, prelevarea de
probe, evaluarea probelor şi efectuarea unei informări preliminare asupra
rezultatelor.
Faza 1. Toate informaţiile culese din diferite surse trebuiesc analizate profund
şi în manieră critică constructivă. Astfel, atât în ceea ce priveşte aspectele pozitive,
cât şi deficienţele în raport cu normativele de mediu, rezultatul auditului trebuie să
fie susţinut de o foarte bună bază de date.
Faza 2. În această fază trebuie efectuată o evaluare riguroasă şi obiectivă a
fiecărui sector în parte. Conform sugestiilor stipulate în normativele Uniunii
Europene, trebuiesc urmărite aspecte precum:
• nivelul de pregătire profesională şi experienţa personalului;
• dacă sunt stabilite, în mod clar, atribuţiile şi responsabilităţile personalului;
• care este modul de repartizare a responsabilităţilor la nivelul factorilor de
decizie, astfel încât să poată fi minimizate suprapunerile în luarea deciziilor,
evitându-se astfel conflictele de decizie;
• care sunt sistemele de autorizare şi acreditare utilizate;
• dacă există un sistem de control intern şi dacă acesta funcţionează
corespunzător;
• dacă există mijloace pentru asigurarea securităţii de mediu;
• dacă există documente de gestiune a emisiilor.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1031

Echipa care efectuează auditul trebuie să analizeze toate aceste categorii de


informaţii în sensul stabilirii riscului ecologic al întreprinderii şi al eficienţei
controlului intern.
Faza 3. În această fază, de prelevare a probelor, nu se desfăşoară doar simple
activităţi de recoltare efectivă a unor mostre de emisii şi de reziduuri poluante,
urmărindu-se de fapt obţinerea unui volum mult mai mare de date prin:
chestionare, teste, interviuri, observaţii directe şi vizite tehnice ale membrilor
echipei care efectuează auditul şi doar în final, prin prelevarea de mostre destinate
analizelor de laborator.
Faza 4. Este aceea de evaluare a informaţiilor de orice natură. În mod concret,
sunt analizate toate datele, urmărindu-se evidenţierea eventualelor deficienţe în
funcţionarea întreprinderii şi evaluarea riscului ambiental, în ipoteza în care aceste
deficienţe nu sunt eliminate.
Faza 5. În această ultimă fază se realizează o informare a conducerii tehnice şi
administrative asupra deficienţelor observate şi asupra celor mai potrivite metode şi
tehnologii, care trebuiesc aplicate pentru eliminarea deficienţelor în raport cu
mediul ambiant. De asemenea, această informare preliminară trebuie să evidenţieze
riscul ambiental al obiectivului analizat, cu toate consecinţele de ordin juridic şi
economic pe care le implică aceasta.
Postauditul
În cazul centralei de cogenerare, postauditul, ca etapă finală a unui audit de
mediu, implică în mod cronologic, următoarele activităţi: evaluarea rezultatelor,
efectuarea unei prime prezentări a acestora – însoţită de discuţii şi observaţii,
elaborarea formei finale a materialului scris, elaborarea rezumatului şi a
concluziilor auditului de mediu.
Rezultatele auditului trebuiesc prezentate sub forma unui material scris,
evidenţiindu-se concluziile şi observaţiile referitoare la deficienţele observate în
cazul funcţionării centralei de cogenerare, în strânsă legătură cu mijloacele propuse
pentru corectarea acestora. Concluziile trebuiesc evidenţiate de o manieră care să
convingă asupra necesităţii şi urgenţei adoptării măsurilor propuse pentru
ameliorarea impactului asupra mediului.
Într-un prim stadiu de analiză a rezultatelor, este recomandabilă o informare
preliminară, fie ea şi verbală, a administraţiei obiectivului auditat.
Forma finală de prezentare a rezultatelor auditului depinde atât de obiectivele
iniţiale cât şi de rezultatele obţinute prin auditare. Raportul final trebuie elaborat
într-o formă clară şi directă, evidenţiindu-se faptul că au fost atinse toate
obiectivele auditului, iar tehnicile şi metodele de auditare au fost alese şi aplicate
corect pentru cazul dat. De asemenea, acesta trebuie să sublinieze situaţiile de
nerespectare a normelor de mediu, atât ca urmare a unor deficienţe de natură
funcţională, organizatorică, cât şi a neglijenţei.
Structura şi conţinutul raportului final al auditului de mediu nu sunt impuse prin
normative, totuşi este recomandat ca rezultatele să fie structurate pe categorii,
pentru fiecare dintre factorii de mediu (apă, aer, sol). Conţinutul trebuie să redea cu
1032 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

fidelitate rezultatele auditului şi permanenta analiză comparativă între rezultate şi


legislaţia de mediu.
În mod obligatoriu, partea finală a raportului auditului de mediu trebuie să
conţină sugestiile de ameliorare a situaţiei ambientale a centralei de cogenerare
analizate.
Rezumatul raportului trebuie să conţină informaţii care să susţină explicit
concluziile finale. Acestea pot fi structurate pe două categorii:
• concluzii sectoriale, destinate iniţierii unor acţiuni pe termen scurt şi care, în
ordinea priorităţii, se referă la aspecte precum:
− impactul major asupra sănătăţii publice, sau a securităţii angajaţilor;
− impactul major asupra mediului ambiant;
− impactul major asupra unor bunuri private,
− nereguli administrative;
• concluzii generale şi posibilităţi de utilizare a rezultatelor auditului, care se
referă la următoarele aspecte:
− mai buna cunoaştere a proceselor care se desfăşoară în cadrul centralei de
cogenerare auditate, în strânsă legătură cu posibilitatea apariţiei unor emisii
poluante cu caracter permanent sau accidental;
− creşterea calităţii activităţii;
− aplicarea unor programe de securitate şi igienă a personalului;
− creşterea productivităţii muncii;
− creşterea beneficiului.

15.2.3. Evaluarea impactului asupra mediului al centralelor


de cogenerare prin „Analiza Ciclului de Viaţă” – ACV
Definiţiile „Analizei ciclului de viaţă” se aplică sub forma generală şi în cazul
impactului asupra mediului a centralelor de cogenerare (sisteme de producere a
energiei termice şi electrice) [15.6], [15.7]:
• conform Society of Environmental Toxicology and Chemistry (SETAC),
1993 – „ACV reprezintă o evaluare a impactului asupra mediului a unui sistem,
care constă în ansamblul activităţilor asociate unui produs, de la extracţia materiilor
prime aferente până la eliminarea deşeurilor rezultate”; după Normele ISO/FDIS
14040 – ACV reprezintă „Inventarierea intrărilor şi ieşirilor aferente unui sistem de
produse (contur de bilanţ) ca şi potenţialele impacturi asupra mediului ale acestuia,
pe parcursul întregii durate de viaţă”.
Aplicarea ACV-ului, în cazul diferitelor centrale de cogenerare, se face
parcurgând patru etape metodologice principale (stabilite prin normele ISO 14040):
• definirea „conturului” de referinţă în concordanţă cu obiectivele urmărite;
• realizarea bilanţului material şi de energie;
• calculul cantităţilor de poluanţi emişi;
• evaluarea impactului asupra mediului.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1033

Definiţii, etape metodologice


Analiza Ciclului de Viaţă (ACV) este un instrument care se utilizează în
evaluarea impactului asupra mediului a ansamblului de activităţi asociate unui
produs, unui serviciu, unui proces sau unei filiere de producţie, începând de la
extracţia materiei prime până la eliminarea deşeurilor.
În cazul unei centrale de cogenerare, ACV este compusă din patru etape
principale:
• definirea obiectivelor (prezentarea problemei de rezolvat şi descrierea
ciclului de viaţă aferent centralei de cogenerare analizate);
• bilanţul materie-energie, sau ecobilanţul (recenzarea fluxurilor intrate şi
ieşite din centrala de cogenerare, susceptibile a fi responsabile de consecinţele
asupra mediului înconjurător);
• analiza de impact (traducerea acestor fluxuri în impacturi potenţiale);
• evaluarea comparativă şi interpretarea rezultatelor.
ACV este înainte de toate o metodă iterativă, în centrul căreia se regăsesc
obiectivele şi cadrul studiului, (vezi fig. 15.1.).

Evaluarea impacturilor
Bilanţ materie-energie (analiza de impact)

Definirea obiectivelor
Cadrul de studiu

Interpretarea rezultatelor

Fig. 15.1. Reprezentarea procedurii „Analiza Ciclului de Viaţă (ACV)”.

Aceste patru etape ale ACV sunt legate între ele printr-un proces dinamic şi
iterativ care nu se succed neapărat în mod linear. Foarte adesea studiile ce cuprind
problematica mediului înconjurător se opresc după cea de-a doua etapă, acest lucru
constituind de fapt un ecobilanţ.
1034 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Definirea obiectivelor
Obiectivele sunt dependente de cine comandă ACV: centrala de cogenerare sau
autorităţile publice.
Câmpul de studiu este divizat în mai multe componente:
• câmpul spaţial (teritoriul spaţial): o secţie, întreaga centrală;
• câmpul temporal (perioada de referinţă: trecut, prezent, viitor). Alegerea
acestei perioade şi durata sa trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele:
o comparaţie presupune aceeaşi perioadă de referinţă;
• câmpul tehnic.
De asemenea, în cadrul acestei prime etape de realizare a ACV, trebuie precizat
dacă se doreşte numai realizarea parţială a ACV pentru produsele obţinute (energia
electrică şi termică), sau filiera de producere a lor, ori se doreşte o ACV completă.
Se vor face de asemenea precizări privitoare la categoriile efectelor asupra
mediului, ce vor fi luate în considerare în timpul studiului, precizându-se totodată
sursa şi calitatea datelor [15.6], [15.7].
Bilanţul materie – energie
Întocmirea unui astfel de bilanţ presupune realizarea următoarelor etape:
• definirea cu precizie a limitelor şi a conţinutului sistemului ce face obiectul
studiului, centrala de cogenerare;
• alegerea unei metodologii de calcul ce poate lua sau nu în calcul reciclarea;
• stabilirea tipului datelor necesare întocmirii bilanţului şi al preciziei acestora
în funcţie de obiectivele fixate în cadrul primei etape a Analizei Ciclului de Viaţă.
Sistemul
Precizia cu care se va defini sistemul şi trasarea frontierelor acestuia, va
condiţiona calitatea ACV-ului. Bilanţul materie – energie constă în măsurarea
fluxurilor de materie şi energie care traversează limitele sistemului:
• flux de materii intrate (input): materii prime, materiale şi consumabile;
• flux de materii ieşite (output) : produse finite, subproduse, deşeuri solide şi
lichide din: aer, apă şi sol;
• fluxuri de energie intrate şi ieşite (input şi output): energie electrică şi
energie termică.
Trebuie făcută precizarea că prin termenul de „mediu înconjurător” se înţelege
tot ceea ce înconjoară sistemul considerat, respectiv centrala de cogenerare.
În scopul evaluării impactului unui produs de-a lungul ciclului său de viaţă, vor
fi luate în considerare următoarele etape:
• extragerea de materii prime;
• fabricaţie (proces);
• distribuţie;
• transport;
• utilizare/reutilizare/mentenanţă;
• reciclare (nu mereu);
• tratarea deşeurilor.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1035

Într-o analiză completă a ciclului de viaţă a unui produs este necesar să fie luat
în considerare si bilanţul materie–energie al materialelor auxiliare aferente
produsului.
Pentru stabilirea caracterului neglijabil al unui flux sunt luate în considerare trei
criterii: contribuţia sa la masa ansamblului, contribuţia sa energetică şi impactul
său asupra mediului înconjurător.
Teoretic, ACV-ul unui produs sau proces trebuie să acopere patru domenii:
ciclu de viaţă al produsului sau procesului propriu-zis (de la materie până la
deşeuri), agenţii energetici şi producţia acestora, instalaţiile şi construcţiile aferente
precum şi activităţile umane.
În practică ultimele două domenii sunt neglijate pe baza considerentelor
energetice.
Ultimele recomandări ale cercetătorilor privind întocmirea bilanţurilor materie–
energie privesc luarea în calculul acestora a:
• fluxurilor datorate emisiilor întâmplătoare, ce pot avea loc în diverse puncte
ale ciclului de viaţă. Chiar dacă nu se dispune de date cantitative, trebuie să fie
luată în calcul o estimare calitativă;
• fluxurilor relative la accidente. Dacă nici o schimbare de natură să diminueze
frecvenţa sau gravitatea emisiilor accidentale nu intervine, atunci trebuie introdus
un factor de corecţie privind emisiile accidentale.
În general, la întocmirea unui bilanţ materie-energie, principalele elemente
componente sunt: consumul materiilor prime, consumul de energie, emisiile în apă,
în aer şi deşeurile solide.
Aplicarea în cazul centralelor de cogenerare a metodologiei ACV.
Analiza complexă a impactului asupra mediului a producerii diferitelor forme de
energie este necesară:
• în vederea stabilirii „optimului ecologic”, în cazul implementării unei surse
noi de energie;
• pentru analiza funcţionarii unor surse de energie existente, în vederea
aplicării celor mai eficiente măsuri pentru reducerea impactului asupra mediului.
O analiză completă a impactului asupra mediului, a producerii diferitelor
forme de energie, presupune:
• selectarea unei metodologii cât mai complexe de analiză a impactului asupra
mediului a soluţiilor de producere a diferitelor forme de energie;
• stabilirea ipotezelor aplicării metodei de analiză ecologică considerate;
• alcătuirea unei baze de date, necesare întocmirii analizei de mediu având în
vedere ipotezele stabilite;
• determinarea emisiilor aferente producerii diferitelor forme de energie;
• stabilirea şi calculul indicatorilor de impact;
• analiza indicatorilor de impact determinaţi;
• interpretarea şi compararea indicatorilor de impact rezultaţi pe baza analizei
ecologice efectuate, cu normativele şi reglementările interne şi internaţionale în
vigoare pentru tipologia de instalaţii utilizate în cadrul surselor de căldură
considerate.
1036 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cadrul subcapitolului 15.5 „Analiza impactului asupra mediului a soluţiilor


de cogenerae şi a internalizării efectelor de mediu”, vor fi detaliate particularităţile
aplicării metodologiei în cadrul diferitelor centrale de cogenerare.

15.3. Tipuri de impact asupra mediului al diferitelor


centrale de cogenerare – indicatori
Definirea şi determinarea indicatorilor de impact asupra mediului a sistemelor
de cogenerare, permite cuantificarea impactului ecologic al acestora, element
deosebit de util atât în faza implementării unei soluţii noi de cogenerare, cât şi în
cazul întocmirii auditului funcţionării instalaţiilor deja existente [15.7].
În tabelul 15.4, sunt sintetizate principalele tipuri de impact asupra mediului şi
factorii care le produc, specifice sistemelor de cogenerare.

Tipuri de impact asupra mediului al centralelor de cogenerare

Tabelul 15.4
Tipul Asupra cui
Acţiunea
de impact acţionează
Epuizarea rezervelor de Consumul de rezerve Rezervele de resurse
resurse naturale neregenerabile naturale
Emisia gazelor cu efect de
Echilibrul termic al
Efectul de seră seră: CO2, CH4,N2O,CFC,O3,
planetei
NOx, CO, COV
Emisia gazelor cu efect
Degradarea stratului de ozon Stratul de ozon
fotochimic (CFC)
Emisii de substanţe chimice,
Toxicitate Oameni, faună, floră
căldură, emisii radioactive
Emisii chimice: SO2, NO2,
Toxicitate şi Acidificare Floră, faună
HCl
ecotoxicitate
Emisii de elemente ca azot,
Floră, faună
Eutrofizare fosfor în componenţa apelor
uzate
Zgomot Emisii sonore Oameni, faună
Miros Emisii mirositoare Oameni, faună
Factori Ocuparea Gradul de ocupare a unei
Oameni, faună, floră
perturbatori spaţiului suprafeţe şi a timpului
Impact Construcţii (înălţime, volum,
Oameni
vizual formă)

Fiecărui tip de impact i se asociază indicatori sau indici de impact, pe baza


cărora se poate face evaluarea din punct de vedere ecologic a diferitelor centrale de
cogenerare. Calculul indicilor de impact se face pe baza poluanţilor emişi în cadrul
fiecărui tip de impact.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1037

În continuare se vor prezenta principalii indicatori de impact prin care se


caracterizează efectul ecologic al diferitelor filiere de cogenerare [15.7], [15.8].

15.3.1. Epuizarea rezervelor naturale


Pentru calculul acestui indicator se fac următoarele ipoteze:
o se consideră materiile prime de natură energetică, aferente fiecărui subsistem
al ciclului de viaţă;
o impactul materiilor rezultate din procesele de reciclare sau recuperare din
cadrul diverselor subsisteme se consideră nul.
„Epuizarea resurselor naturale” este caracterizată de trei parametri:
a. consumul de materii prime;
b. contribuţia la epuizarea rezervelor naturale;
c. imposibilitatea regenerării materiilor prime.
a. Consumul de materii prime, (M) este un parametru care exprimă
intensitatea impactului. El se defineşte ca suma tuturor cantităţilor de materii prime
energetice (combustibil) consumate în cadrul soluţiei de cogenerare, în unităţi de
masă raportate la unitatea funcţională.

M = Σ Mi = Σ mij [masă/unitate funcţională] , (15.1)

unde: Mi este consumul de materii prime energetice ale subsistemului „i”, în


unităţi de masă/unitate funcţională; mij – masa materiei prime energetice de tip „j”
consumată în cadrul subsistemului „i”, în unităţi de masă/unitate funcţională.
Un caz particular îl reprezintă procesul de incinerare al deşeurilor (menajere) cu
recuperare de energie, pentru producerea combinată de energie electrică şi termică
(se poate considera o centrală de cogenerare). Comparativ cu celelalte sisteme de
cogenerare, deşeurile menajere pot fi considerate ca materii prime combustibile,
deşi procesul în sine constituie o filieră de eliminare a deşeurilor.
b. Contribuţia ciclului de viaţă a centralei de cogenerare la epuizarea
rezervelor naturale de materii prime, T .
Acest parametru caracterizează gradul în care un tip de materie primă poate fi
supusă pericolului dispariţiei, datorită consumului său. El permite estimarea
contribuţiei sistemului de cogenerare la epuizarea rezervelor de materii prime,
în funcţie de fracţia masică a fiecărei materii prime consumate. Parametrul se
defineşte pornind de la perioada de abundenţă „a” (aferentă fiecărui tip de resursă
primară, combustibil):

a = Rezerva mondială / Consumul mondial anual [an] . (15.2)

Această mărime este variabilă în timp şi este funcţie de locul rezervei. În tabelul
15.5, se pot urmării valorile perioadei de abundenţă ale principalelor materii prime
(energetice).
1038 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Perioadele de abundentă ale materiilor prime (energetice)


Tabelul 15.5
Materii prime energetice
Deşeuri
- a - în ani Cărbune Păcură (petrol) Gaze Uraniu
menajere
220 40 50 50 1

Observaţie: Perioada de abundenţă aferentă deşeurilor menajere, utilizate drept


combustibil (în cazul procesului de incinerare cu recuperare de energie) are
valoarea 1, deoarece se consideră că toate rezervele de deşeuri sunt consumate în
întregime (tratate sau eliminate).
Cunoscând perioada de abundenţă (a), contribuţia soluţiei de cogenerare la
epuizarea stocului de materii prime (pentru fiecare subsistem „i”) se poate calcula
cu relaţia:

Ti = (Σ mij / aj ) / Mi , (15.3)

în care aj reprezintă abundenţa materiei prime de tip „j”, în ani.


Valoric, parametrul „T” este cuprins în intervalul 0 – 1 iar limitele intervalului
au semnificaţia:
T = 0, corespunde unei contribuţii nule la epuizarea rezervelor de materii prime;
T = 1, corespunde unei contribuţii maxime la epuizarea totală a rezervelor de
materii prime.
c. Neregenerarea materiilor prime consumate, R .
Acest parametru se calculează pornind de la timpul relativ de regenerare a
materiilor prime, t, ale cărui valori caracteristice sunt prezentate în tabelul 15.6.
Timpul relativ de regenerare a materiilor prime (energetice)
Tabelul 15.6
Tipul
Biomasă
cogenerării Materii Materii Materii minerale
nefosilă şi
materiei fisibile fosile (nefisibile, nefosile)
apă
prime
t infinit 10000 infinit 1
Timpul relativ de regenerare al materiilor prime este adimensional şi reprezintă
durata de regenerare a materiilor prime în raport cu biomasa (pentru biomasă t = 1).
Pentru deşeurile menajere, acesta are valoarea „1”.
Cu ajutorul lui „t” se poate calcula capacitatea de „neregenerare” a materiilor
prime energetice utilizate în sistemele de cogenerare, R. Pentru un subsistem „i”,
relaţia de calcul este:
Ri = [Σ mij ( 1 – 1 / tj )] / Mi , (15.4)
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1039

unde tj reprezintă timpul relativ de regenerare a materiilor prime „j” .Acest indice
variază de la valoarea „0” (materie primă total regenerabilă), la valoarea „1”
materie primă neregenerabilă).

15.3.2. Efectul de seră


Acesta reprezintă încălzirea atmosferei provocată de captarea radiaţiilor
infraroşii reflectate de suprafaţa pământului. În fig. 15.2. este ilustrat lanţul cauzal
al provocării efectului de seră.
Emisia gazelor cu efect de seră

Perturbarea bilanţului de radiaţii

Creşterea temperaturii globale

Creşterea nivelului apelor prin topirea


gheţarilor

Impact negativ asupra ecosistemelor

Fig. 15.2. Modul de provocare al efectului de seră.


Alături de alte procese, cogenerarea este răspunzătoare şi de producerea acestui
tip de impact.
Compararea potenţialelor de încălzire aferente emisiilor de gaze pentru
diferitele soluţii de cogenerare, se face pe baza indicatorului Global Warming
Potentiel (GWP), recomandat de SETAC (Society of Environmental Toxicology
and Chemistry).
GWP al unui gaz este definit de Intergovernmental Pannel on Climat Change
(IPCC) ca integrala pe un interval de timp (T) dat a variaţiei schimbului de energie
prin radiaţie, generat prin injecţia unui kg de gaz în atmosferă.
T

∫ A (t )C (t )dt
i i

CWP = T
0
, (15.5)

∫A
0
CO2 (t )CCO2 (t )dt

unde: Ai reprezintă forsajul radioactiv instantaneu dat de creşterea cu o unitate a


concentraţiei gazului „i”; Ci – concentraţia gazului „i” , menţinută o perioadă de
timp „t” după emisie ; ACO2, CCO2 – au semnificaţiile menţionate anterior,
fiind aferente CO2. Pentru diferite gaze GWP este exprimat raportat la GWP
aferent CO2.
1040 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cu alte cuvinte, acest indice compară emisia instantanee a unui kg de gaz cu


emisia unui kg de dioxid de carbon considerat drept referinţă (potenţialul de
încălzire global al acestuia este considerat unitar).
Potenţialul global al efectului de seră al unui efluent gazos este determinat
însumând potenţialele elementare ale efectului corespunzător fiecărui gaz
component al emisiilor aferente cogenerării:

S (ki) = Σ Sij = Σ mij sj [kg/unitatea funcţională] , (15.6)

unde: S(ki) reprezintă potenţialul efectului de seră al efluentului gazos „k” emis de
subsistemul „i”; Sij – potenţialul efectului de seră al elementui „j” emis de
subsistemul „i”; mij – cantitatea de element care produce efectul de seră „j” emis de
subsistemul „i”, în kg/unitatea funcţională ; sj – GWP (pe 20 ani) al unui kg de
element „j”.
Principalele gaze cu efect de seră sunt: bioxidul de carbon (CO2), gazul metan
(CH4), protoxidul de azot (N2O), vaporii de apă (H2O), derivaţi clorofloruraţi ai
hidrocarburilor saturate (CFC, HCFC), ozonul, monoxidul de carbon (CO), precum
şi compuşii organici volatili (COV). Primele trei gaze au o influenţă directă asupra
efectului de seră, în timp ce ultimele au un efect indirect.
Ponderea acestor gaze în producerea efectului de seră ţine cont de trei
parametri:
o durata de viaţă în atmosferă;
o capacitatea fiecărui gaz de a absorbi căldura;
o concentraţia acestora în atmosferă şi a cantităţilor de emisii antropogene
pentru fiecare gaz.
Perioadele de încălzire pot fi de 20, 100 şi 500 de ani. În calcule se consideră în
special perioada cea mai scurtă, respectiv cea de 20 de ani (vezi Tabelul 15.7).
GWP caracteristici principalelor gaze cu efect de seră
Tabelul 15.7
Substanţă GWP (la 20 ani) GWP (la 100 ani) GWP (la 500 ani)
CO2 1 1 1
CH4 35 11 4
N 2O 260 270 170
Determinarea indicelui GWP pentru un sistem se realizează prin însumarea
potenţialelor elementare de efect de seră ale fiecărui gaz ce intră în componenţa
efluentului gazos al sistemului, multiplicate cu cantitatea corespunzătoare fiecărei
componente.
GWP = ∑ m × GWP
i
i i (15.7)

unde: GWPi este potenţialul efectului de seră al elementului i din efluentul gazos,
în kg CO2 echivalent; mi – cantitatea de element i, în kg/unitatea funcţională.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1041

Principalele gaze care participă în mod direct la crearea efectului de seră sunt:
dioxidul de carbon (sCO2 = 1) şi metanul (sCH4 = 35).

15.3.3. Acidificarea
Reprezintă perturbarea echilibrului acido-bazic al atmosferei datorată emisiilor
gazoase cu caracter acid, rezultate din procesele aferente cogenerării. Acestea pot
provoca perturbări semnificative ale tuturor elementelor mediului ambiant
(aer, apă, sol), inducând o creştere a ph-ului.
Cel mai utilizat indicator de acidificare este aciditatea echivalentă în raport cu
SO2:

I i = Σj APi × m j =Σ j (γj/Mj)/ (γSO2/MSO2) × m j [kg echivalent SO2],


i i
(15.8)

unde: I i reprezintă contribuţia la acidificare a subsistemului „i”, în kg echivalent


SO2; APj – potenţialul de acidificare al substanţei „j” (valoare definită);
γj – numărul de moli de protoni liberi pe mol de substanţă j; Mj – masa molară de
substanţă j.
Relaţia de determinare a acestui indicator este:
AP = ∑ mi × APi , (15.9)
i
unde: APi – potenţialul de acidificare al unei substanţe i (tabelul 15.8);
mi – cantitatea de substanţă i, în kg/unitatea funcţională; AP – potenţialul global de
acidificare, în kg echivalent SO2/unitatea funcţională.
Valorile APi ale unor substanţe
Tabelul 15.8
Substanţa APi
SO2 1
NO 1.07
NO2 0.7
NOx 0.7
NH3 1.88
HCl 1.88
HF 1.6

15.3.4. Degradarea stratului de ozon


Indicele utilizat pentru măsurarea contribuţiei unei substanţe la distrugerea
stratului de ozon este ODP (Ozon Depletion Potential). ODP-ul unei substanţe
gazoase reprezintă efectul asupra ozonului stratosferic al emisiei unui kg de
substanţă raportată la freonul CFC 11.
În tabelul 15.9 sunt prezentate valorile ODP pentru o serie de substanţe.
1042 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ODP pentru diferite substanţe raportat la CFC 11


Tabelul 15.9
Substanţa Factorul ODP Substanţa Factorul ODP
CFC 11 1 Halon 1211 3.0
CFC 12 1.0 Halon 1301 10.0
CFC 113 0.8 HCFC 22 0.055
CFC 114 1.0 HCFC 123 0.05
CFC 115 0.6 CCl 14 1.1
Determinarea indicelui ODP pentru un sistem se realizează prin însumarea
ODPi ale fiecărui gaz ce intră în componenţa efluentului gazos al sistemului,
multiplicat cu cantitatea corespunzătoare a fiecărui component.
ODP = ∑
mi × ODPi , (15.10)
i
unde: ODPi este indicele ODP al elementului i din efluentul gazos, în
kg CFC11 echivalent; mi – cantitatea substanţei i, în kg/unitatea funcţională.

15.3.5. Eutrofizarea
Fenomenul respectiv conduce la creşterea consumului de oxigen în mediile
acvatice şi terestre datorită unei concentraţii ridicate de produse azotate şi fosfatice.
Acest lucru are drept consecinţă o dezvoltare a planctonului în zonele acvatice cu
consecinţe directe asupra faunei: o reducere până la eliminarea ei din cauza
consumului ridicat de oxigen. Trebuie precizat faptul că emisiile din aer ale
compuşilor azotaţi şi fosfaţi contribuie de asemenea la acest efect. În studiile de
ACV se consideră deocamdată numai fenomenul de eutrofizare a mediului
acvatic. Contribuţia la fenomenul de eutrofizare a unei substanţe i este reprezentată
de potenţialul de eutrofizare NP ale cărui valori sunt exprimate în kg echivalent
fosfat PO43-.
NP = ∑ mi × NPi , (15.11)
i
unde: NPi – potenţialul de eutrofizare al unei substanţe i (tabelul 15.10);
mi – cantitatea substanţei i, în kg/unitatea funcţională; NP – potenţialul de
eutrofizare, în kg echivalent fosfat/unitatea funcţională.
Valorile NP caracteristice diferitelor substanţe
Tabelul 15.10
Substanţa NP
PO43- 1
NO 0.2
NO2 0.13
NOx 0.13
NH4 0.33
N 0.42
P 3.06
CCO (cererea chimică în oxigen) 0.022
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1043

15.3.6. Ecotoxicitate – toxicitate


a. Ecotoxicitatea
Acest efect regrupează efectele toxice emanate în principal de metalele grele şi
hidrocarburile aromatice nehalogenate, în mediile acvatice şi terestre. Se definesc
doi indicatori de cuantificare a ecotoxicităţii acvatice şi respectiv terestre:
– ECA (Ecotoxicological Classification factor for Aquatic Ecosistem) pentru
mediul acvatic: apă dulce şi sărată;
– ECT (Ecotoxicological Classification factor for Terrestrial Ecosistem) pentru
mediul terestru.
Aceşti indici se calculează ca fiind inversul concentraţiei maxime tolerabile
(MTC):

ECA (T) i=1/MTC A(T) i (15.12)


corespunzător unei substanţe i
ECA = ∑ ma i × ECAi , (15.13)
i

ECT = ∑ mt i × ECTi , (15.14)


i
unde: ECAi, ECTi sunt factori de ponderare a ecotoxicităţii (indici) acvatice şi
terestre pentru o substanţă i, (kg/mg), (m3/mg), prezentaţi în tabelul 15.11;
mai, mti – cantităţile emise de o substanţă i în apă, sol (în mg/unitatea funcţională);
ECA, ECT – indici de caracterizare a ecotoxicităţii acvatice şi terestre,
în m3/unitatea funcţională, sau kg/unitatea funcţională.

Valorile ECA, ECT pentru diferite substanţe


Tabelul 15.11
Substanţa ECA ECT
As 0.2 3.6
Cd 200 13
Cr 1 0.42
Co - 0.42
Cu 2 0.77
Pb 2 0.43
Hg 500 29
Ni 0.33 1.7
Zn 0.38 2.6
C6H6 (benzen) 0.029 -
C6H5OH (fenol) 5.9 5.3
dioxină - 1400
petrol brut 0.05 -
1044 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

b. Toxicitatea umană
Stabilirea contribuţiei unei substanţe la indicele de impact asupra mediului,
respectiv a toxicităţii umane, se face pornind de la trei factori de ponderare în
funcţie de mediu: aer, apă şi sol:
o HCA (Human Toxicological Classification factor for the Air), pentru aer;
o HCW (Human Toxicological Classification factor for the Water), pentru apă;
o HCS (Human Toxicological Classification factor for the Soil), pentru sol.
Aceşti indici se calculează pentru fiecare substanţă imisă în mediile: aer, apă şi
sol, după un mod de calcul complex. În cadrul acestuia se iau în considerare:
dimensiunea mediului, maniera în care are loc un schimb de substanţe imise între
medii, degradarea substanţelor în cadrul fiecărui mediu, mijloacele prin care omul
poate absorbi substanţele, numărul de persoane expuse, cantităţile acceptabile de
substanţe absorbite de om. Pornind de la aceşti factori se calculează:
TH = ∑ (ma i × HCAi + mwi × HCWi + msi × HCS i ) , (15.15)
i
unde: HCAi, HCWi, HCSi sunt factori de ponderare pentru imisiile atmosferice,
acvatice şi terestre (sol) pentru substanţa i, în kg/kg, conform tabelului 15.12;
mai, mwi, msi – cantităţile imise de substanţa i în aer, apă şi sol, în
kg/unitatea funcţională, TH – indice de caracterizare a toxicităţii umane, în
kg/unitatea funcţională.
Valorile factorilor HCA, HCW şi HCS pentru unele substanţe
Tabelul 15.12
Substanţa HCA HCW HCS
1 2 3 4
metale
As 4700 1.4 0.043
Ba 1.7 0.14 0.019
Cd 580 2.9 7
Co 24 2 0.065
Cu 0.24 0.02 0.0052
Fe 0.042 0.0036
Hg 120 4.7 0.15
Mn 120
Ni 470 0.057 0.014
Pb 160 0.79 0.025
Zn 0.033 0.0029 0.007
compuşi neorganici
NH4 0.02 0.0017
CO 0.012
CN (cianură) 2.6 0.22 5.4
F 0.48 0.041
H 2S 0.78
NOx 0.78
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1045

Tabelul 15.12 (continuare)


1 2 3 4
NO2 0.26 0.022
SO2 1.2
altele
C6H6(benzen) 3.9 0.66
C6H5 OH
0.56 0.048 0.62
(fenol)
dioxină 3 300 000 290 000
petrol 1.7 0.00092

15.3.7. Poluarea foto-oxidantă


Ca urmare a reacţiilor fotochimice ale oxizilor de azot şi ale compuşilor
organici volatili (COV), la baza troposferei se formează cantităţi importante de
foto-oxidanţi, deosebit de toxici pentru organismele vii. Creşterea semnificativă a
concentraţiei acestor produse are repercusiuni importante asupra ecosistemelor.
Aceste perturbări sunt sesizate în general la nivel local, sau regional. Printre foto-
oxidanţi cel mai important este ozonul. Indicatorul utilizat pentru exprimarea
acestui impact se numeşte indice al potenţialului de formare a ozonului fotochimic
(PCOP) şi reprezintă masa de ozon produsă de 1 kg de o substanţă emisă
suplimentar. Pentru referinţă se consideră etilena. De aceea el se exprimă în
kg echivalent etilenă.
Formarea ozonului fotochimic mai este cunoscută şi sub denumirea de
„smog de vară”. Ozonul este considerat dăunător pentru sănătatea oamenilor.
Formarea oxidanţilor fotochimici, dintre care ozonul este reprezentantul majoritar,
reprezintă rezultatul reacţiilor între oxizii de azot (NOx) şi COV, sub influenţa
radiaţilor ultraviolete. Denumirea originală a POCP este Photochimical Creation
Potential.
Relaţia de calcul a potenţialului de formare a ozonului fotochimic este:
POCP = ∑ mi × POCPi , (15.16)
i

unde: POCPi sunt indicii potenţialului de creare a ozonului fotochimic pentru


substanţa i (v. tabelul 15.13); mi – cantităţile emise de o substanţă i, ce influenţează
formarea ozonului fotochimic, în kg/unitatea funcţională; POCP – indicele
potenţialului de creare a ozonului fotochimic, în kg echivalent C2H4/unitatea
funcţională.
1046 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile POCP ale unor substanţe


Tabelul 15.13
Substanţa POCP
metan 0.007
etan 0.082
propan 0.42
alcani 0.398
hidrocarburi halogenate 0.021
metanol 0.123
etanol 0.268
alcooli 0.196
acetonă 0.178
esteri 0.223
etilenă 1
propilenă 1.03
acetilenă 0.168
benzen 0.189
formaldehidă 0.421
aldehide 0.443
hidrocarburi 0.377

15.3.8. Victime
În timpul ciclului de viaţă al unui produs, sau al unui proces, se pot întâmpla
evenimente nedorite care au ca rezultat pierderi de vieţi omeneşti, rănirea gravă a
unor persoane participante la realizarea ciclului de viaţă respectiv. Până în prezent,
nu există nici o metodă care să ia în calcule aceste pierderi de vieţi omeneşti sau
accidente.
15.3.9. Mirosuri
Aprecierea confortului olfactiv depinde de fiecare individ. Emisia unei
substanţe rău mirositoare este raportată la un prag numit OTV (Odour Threshold
Value). Acest prag este definit drept concentraţia substanţei care în condiţii
standard definite este apreciată de cel puţin 50% dintr-un eşantion reprezentativ de
populaţie ca fiind diferită de aerul curat. În tabelul 15.13 sunt prezentate valorile
OTV pentru unele substanţe.
OTV = ∑ vi × OTVi , (15.17)
i
unde: OTVi – indicii corespunzători ai unei substanţe i, ce contribuie la impactul
asupra mediului numit mirosuri (v. tabelul 15.14); vi – volumele emise de
componentele unei substanţe i, în m3; OTV – indicele ce defineşte efectul de miros
al unui produs, sau proces, în m3/unitatea funcţională.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1047

Valorile OTV ale diferitelor substanţe


Tabelul 15.14
Substanţă OTV
amoniac (NH3) 1
clorobenzen (C6H5Cl) 1
diclormetan (CH2Cl2) 640
disulfit de carbon (CS2) 0.18
etanol (C2H5OH) 0.64
metanol (CH3OH) 73
fenol (C6H5OH) 0.039
hidrogen sulfurat (H2S) 0.00043
acetonă 72

15.3.10. Zgomot
În general, în foarte puţine studii de stabilire a impactului asupra mediului al
unui produs sau proces (stabilirea ACV-ului) este luat în considerare acest tip de
impact. Stabilirea sa se face după o ecuaţie logaritmică ce conduce la un rezultat
reprezentând o valoare relativ normalizată:
Ni
N t = 10 × lg ∑
i
10 10 , (15.18)

unde: Ni – surse sonore (dB); Nt – zgomotul rezultant (dB).


În calculul ACV, dacă se utilizează metoda punctajului, atunci în situaţia creată
de impactul zgomotului asupra mediului, penalităţile luate în calcul sunt:
0 dacă Nt < 60 dB
2 dacă 60 ≤ N t < 90 dB
4 dacă Nt ≥ 90 dB
În aceste condiţii impactul (I) se calculează după formula:

I = 2 × Nt (dacă 60 ≤ N t < 90) ... 4 × Nt (dacă Nt ≥ 90) . (15.19)

15.3.11. Degradarea peisajului


Pentru luarea în calcul a unor astfel de efecte este relativ dificil de a dezvolta o
metoda care să evalueze degradarea peisajului. Degradarea mediului este
caracterizată de o modificare a mediului ambiant. Cu toate acestea cele mai recente
ACV au luat în considerare acest efect, având grijă ca folosind metoda punctajului
să atribuie penalităţi sau bonificaţii pentru unele reabilitări ale spaţiului considerat.
Se definesc astfel patru nivele de urbanism:
Nivelul I: sisteme naturale fără nici o intervenţie umană
Nivelul II: influenţa umană este mai mare decât cea a florei şi faunei iniţiale,
dar nu sunt prezente suprafeţe cultivate
Nivelul III: majoritatea spaţiului este cultivat
Nivelul IV: urbanizarea este preponderentă (autostrăzi, imobile etc.).
1048 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Trecerea de la un nivel de urbanism inferior la unul superior se traduce printr-o


penalizare (P), în timp ce reabilitarea unei zone (trecerea de la un nivel superior la
unul inferior) se face prin acordarea unei bonificaţii, lucru ce se poate observa în
tabelul 15.15.
Modul de aplicare al penalităţilor şi bonificaţilor
pentru zonele de urbanism
Tabelul 15.15
Degradare Penalităţi Reabilitare Bonificaţie
I → II 4 II → I 0.25
II → III 3 III → II 0.33
II → IV 4 IV → II 0.25
III → IV 2 IV → III 0.5
Se remarcă faptul că penalităţile acordate sunt supuse următoarelor reguli:
– cu cât degradarea este mai importantă, cu atât penalizarea este mai mare;
– cu cât zona considerată este într-o stare iniţială mai aproape de starea naturală,
cu atât mai mult este penalizată degradarea sa.
Impactul este măsurat prin suprafaţa ocupată corespunzătoare unităţii
funcţionale, cât şi ţinând cont de penalităţi:
I=S × P , (15.20)
în care: I este impactul asupra mediului; S – suprafaţa ocupată, în m2;
P – penalitate.
Pentru o analiză completă trebuie luată în considerare şi durata de ocupare a
spaţiului (d):
I=S × P × d . (15.21)

15.3.12. Evaluarea indicatorilor de impact


O etapă deosebit de importantă în studiul impactului asupra mediului al
sistemelor de cogenerare, constă în interpretarea valorilor calculate ale indicatorilor
de impact. Evaluarea centralelor de cogenerare, din punct de vedere al impactului
asupra mediului, se poate face:
A. „impact cu impact”, luând în consideraţie câte un singur indicator de impact
calculat;
B. global (având în vedere mai mulţi indicatori de impact).
A. Evaluarea centralelor de cogenerare „impact cu impact”
Se stabilesc indicatorii semnificativi pentru sistemele de cogenerare şi pe baza
acestora se face comparaţia între diferitele centrale de cogenerare sau/şi între
acestea şi producţia separată a celor două forme de energie. Acest mod de evaluare
se mai numeşte şi „sistem cu sistem”. Se poate utiliza şi reprezentarea grafică a
indicilor de impact calculaţi, prin histograme, denumite ecoprofile.
În acest fel se obţin concluzii parţiale privind impactul centralelor de cogenerare
asupra mediului:
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1049

• impactul ecologic al unui sistem de cogenerare comparativ cu producţiile


separate;
• impactul ecologic comparativ al mai multor centrale de cogenerare,
putându-se realiza un „clasament” al acestora din punct de vedere ecologic (având
în vedere un anumit indicator de impact).
Deficienţele evaluării „impact cu impact”, ale cărui grad de elocvenţă este dat şi
de numărul de indicatori de impact consideraţi, se pot elimina prin aplicarea
evaluării globale.
B. Evaluarea globală a sistemelor de cogenerare constă în traducerea în
parametrii decizionali a rezultatelor calculelor indicatorilor de impact, pentru
caracterizarea din punct de vedere ecologic a sistemelor de cogenerare, prin
aprecierea metodelor matematice de analiză multicriterială, diferenţiate în special
prin modul de formulare a rezultatelor obţinute, ceea ce impune alegerea metodei
de analiză. Câteva exemple de astfel de metode sunt: LAEPSI (CARRE 97),
FRENAL 99, ELECTREIS.
Acest mod de evaluare se poate utiliza în compararea din punct de vedere al
impactului asupra mediului a mai multor centrale de cogenerare, în cazul în care
evaluarea „impact cu impact” nu oferă informaţiile necesare.

15.4. Cuantificarea economică a efectelor ecologice


ale centralelor de cogenerare
15.4.1. Oportunitatea internalizării efectelor de mediu
Elaborarea unui model complex de analiză tehnico-economică a soluţiilor de
cogenerare are în vedere următoarele aspecte:
o elemente de natură energetică
o elemente economice
o elemente ecologice
Calculul eficienţei tehnico-economice a soluţiilor de cogenerare, care utilizează
atât combustibil convenţional cât şi resurse energetice regenerabile (biomasă), cu
diverse tehnologii (turbine cu abur, turbine cu gaze, motoare cu ardere internă),
trebuie să aibă în vedere şi efectul ecologic al acestor sisteme.
În general, efectele asupra mediului ale diferitelor soluţii de cogenerare,
utilizând diferite filiere de combustibil, sunt cuantificate ecologic prin indicatorii
de impact, cum sunt: epuizarea resurselor neregenerabile, eutrofizarea, efectul de
seră, acidificarea, poluarea foto-oxidantă (detaliaţi în cadrul subcapitolului 15.3.).
Concluziile rezultate dintr-o astfel de analiză nu sunt direct cuantificabile
economic. De aceea se impune „internalizarea” efectelor ecologice în cadrul unui
model complex de analiză tehnico-economică.
În sfera impactului asupra mediului a proceselor de producere a diferitelor
forme de energie, „externalităţile” reprezintă efectele indirecte induse de aceste
procese. În domeniul producerii energiei, „externalităţile” sunt materializate de
diferitele tipuri de impact asupra mediului, ca de exemplu:
1050 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 15 (partea I)

15. COGENERAREA ŞI MEDIUL .................................................................................1016


15.1. Aspecte legislative privind cogenerarea şi impactul asupra mediului.................1016
15.1.1. Integrarea protecţiei mediului în politica energetică ...................................1016
15.1.2. Cogenerarea – tehnologie curată de producere a energiei ...........................1017
15.1.3. Aspecte legislative privind limitele admisibile ale emisiilor aferente diferitelor
instalaţii de cogenerare ............................................................................................1019
15.2. Metodologii de evaluare a impactului asupra mediului al centralelor de cogenerare
.....................................................................................................................................1025
15.2.1. Aspecte generale ..........................................................................................1025
15.2.2. Principii de bază ale aplicării auditului de mediu pentru centralele de
cogenerare ...............................................................................................................1026
15.2.2.1. Auditul ecologic. Gestiunea de mediu .................................................1026
15.2.2.2. Etapele auditului de mediu ...................................................................1028
15.2.3. Evaluarea impactului asupra mediului al centralelor de cogenerare prin
„Analiza Ciclului de Viaţă” – ACV ........................................................................1032
15.3. Tipuri de impact asupra mediului al diferitelor centrale de cogenerare – indicatori
.....................................................................................................................................1036
15.3.1. Epuizarea rezervelor naturale ......................................................................1037
15.3.2. Efectul de seră .............................................................................................1039
15.3.3. Acidificarea .................................................................................................1041
15.3.4. Degradarea stratului de ozon .......................................................................1041
15.3.5. Eutrofizarea .................................................................................................1042
15.3.6. Ecotoxicitate – toxicitate .............................................................................1043
15.3.7. Poluarea foto-oxidantă .................................................................................1045
15.3.8. Victime ........................................................................................................1046
15.3.9. Mirosuri .......................................................................................................1046
15.3.10. Zgomot ......................................................................................................1047
15.3.11. Degradarea peisajului ................................................................................1047
15.3.12. Evaluarea indicatorilor de impact ..............................................................1048
15.4. Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale centralelor de cogenerare ....1049
15.4.1. Oportunitatea internalizării efectelor de mediu ...........................................1049
1050 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– construcţii aferente minelor, sondelor, clădirilor centralelor de cogenerare;


– pierderi de combustibil în timpul transportului şi prelucrării acestuia;
– efectul emisiilor în aer, apă şi sol.
În general, încorporarea „costurilor” impactului asupra mediului ale
diferitelor soluţii de cogenerare este denumită „internalizare” şi se poate
realiza atât prin metode directe, cât şi indirecte.
Analiza complexă a impactului asupra mediului a diferitelor soluţii de
cogenerare şi internalizarea acestor efecte este necesară atât în cazul implementării
unei surse noi de cogenerare dar şi pentru analiza funcţionarii unor surse de
cogenerare existente, în vederea aplicării celor mai eficiente măsuri pentru
reducerea impactului asupra mediului.

15.4.2. Ecotaxele
15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu
Pe plan mondial, cele mai uzuale metode de evaluare a externalităţilor de mediu
sunt taxele de mediu (ecotaxele). În afara ecotexelor, pe plan mondial, se utilizează
şi alte metode de „internalizare” a „externalităţilor” de mediu, cum sunt:
– aprecierea valorii statistice a unei vieţi umane – VOSL (Value of Statistical
Life);
– cuantificarea valorică a unui an de viaţă pierdut datorită degradării mediului –
YOLL (Years of Life Lost).
Evaluarea monetară prin metoda VOSL se exprimă prin relaţia:
VOSL=WTP/MRD , (15.22.)
în care: WTP reprezintă disponibilitatea individului afectat de a plăti pentru a evita
impactul negativ al poluării, iar MRD – modificarea riscului de deces. Ca valori
uzuale în studiile europene se consideră VOSL în intervalul 2,6 – 3,6 mil. € (1995)
iar YOLL în jur de 70000 € (1995).
În evaluarea „externalităţilor”, prin aceste metode, intervin diferite grade de
incertitudine: date statistice cu caracter tehnic, epidemiologic, modele meteo de
împrăştiere a emisiilor etc. Din aceste motive în ultimul timp ecotaxele sau
penalităţile de mediu reprezintă soluţiile cele mai adecvate de internalizare a
externalităţilor de mediu.
Dificultatea aplicării ecotaxelor constă în stabilirea legăturii directe între
„efecte” (indicatorii de mediu) şi taxele propriu-zise (valorile economice).
În cele ce urmează sunt specificate principalele tipuri de taxe de mediu aplicate
în prezent şi caracteristicile acestora [15.9], [15.10].
Taxa pe energie – este o taxă de tip cantitativ. Ea se aplică asupra consumului
de energie. Pe baza acesteia sunt promovate măsurile de economisire a energiei şi
eficientizare energetică. Aceste taxe se aplică atât în sfera producerii cât şi a
consumului (utilizării) energiei.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1051

Taxa pe diferiţi poluanţi (SO2, NOx etc.) – este o taxă de tip calitativ.
Rolul determinant îl are conţinutul unui anumit poluant al combustibilului ars.
Aceasta poate constitui o motivaţie pentru schimbarea structurii consumului de
combustibil, nu numai energetic dar şi tehnologic. Dintre taxele pe poluanţi cea
mai utilizată este taxa pe carbon.
Aceasta este o taxă de tip calitativ, în care rolul determinant îl are conţinutul de
carbon al combustibilului ars.
Taxa mixtă (poluant/energie), înglobează atât aspecte cantitative dar şi
calitative îmbinând elementele menţionate anterior.
Studiile europene în domeniu, subliniază principala caracteristică a taxelor de
mediu: spre deosebire de celelalte taxe, îmbunătăţesc eficienţa energetică şi
implicit şi pe cea economică. Această caracteristică rezultă din faptul că taxele de
mediu stimulează interesul simultan pentru utilizarea resurselor energetice curate,
regenerabile, alături de tehnologiile curate de producere (tehnologii cu eficienţă
energetică ridicată şi poluare redusă).

15.4.2.2. Efectele ecotaxelor asupra costurilor de producere


a energiei electrice si termice
Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale diferitelor filiere de
cogenerare, trebuie să se reflecte în costurile de producere, respectiv în preţurile
energiei electrice şi căldurii.
O importanţă deosebită o are stabilirea prealabilă a ipotezelor în care se face
analiza ecologică şi economică, precum şi a legăturilor existente între valorile
ecologice (mărimea emisiilor, a indicatorilor de impact) şi valorile economice
corespunzătoare (taxa pe energie, taxa pe carbon, taxa mixtă, alte taxe pe diverşi
poluanţi – în cazul existenţei acestora).
În cadrul costului de producţie al celor două forme de energie, o pondere
importantă o au cheltuielile anuale variabile cu combustibilul. Această componentă
se consideră ca fiind afectată de „externalităţile” de mediu, efectul fiind atât direct,
cât şi indirect.
Efectul direct este cuantificat ecologic prin mărimea emisiilor aferente,
iar economic – prin mărimea taxelor pe poluanţi (taxa pe carbon).
Efectul indirect este cuantificat ecologic prin indicatorul de impact „mărimea
consumului de combustibil”, iar economic – prin mărimea taxei pe energie
(consum de combustibil).
Utilizarea ecotaxei mixte (carbon/energie) permite înglobarea în costurile
energiei electrice si a căldurii atât a aspectelor cantitative, cât şi a celor calitative.
În prezent cea mai utilizată ecotaxă este taxa pe carbon (emisiile de CO2), valoarea
ei variind în funcţie de legislaţia în vigoare din fiecare stat (3 – 40 €/tCO2).
Tendinţa este de creştere, estimându-se că în 2020 va ajunge la cca. 80 €/tCO2.
1052 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.5. Model de analiză a impactului asupra mediului şi


internalizarea efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare
Modelul prezentat în paragrafele următoare permite analiza impactului asupra
mediului (pe baza indicatorilor de impact) a diferitelor centrale de cogenerare
(CCG), precum şi internalizarea externalităţilor de mediu.
Internalizarea efectelor de mediu este o componentă structurală a unui model
complex de calcul a eficienţei tehnico-economice a centralelor de cogenerare,
având conexiuni structurale şi funcţionale cu modulele de analiză energetică şi
economică.
În cadrul acestui capitol vor fi detaliate principalele aspecte privind structurarea
şi funcţionarea Modelului de analiză a impactului asupra mediului şi
internalizare a efectelor de mediu.

15.5.1. Ipoteze
În cazul sistemelor cu un grad de complexitate ridicat, precum sunt centralele de
cogenerare, pentru analiza impactului asupra mediului şi internalizarea
externalităţilor de mediu este necesară stabilirea unor ipoteze simplificatoare.
Printre cele mai curente ipoteze considerate, se numără următoarele:
o în general, se consideră două etape principale aferente conversiei
combustibilului (atât pentru combustibilul convenţional cât şi pentru cel
regenerabil): prima etapă anterioară sursei de energie, care cuprinde conversia
acestuia de la extracţie până la sursă şi a doua, conversia combustibilului în cadrul
sursei;
o se neglijează aspectele de impact asupra mediului a fabricării instalaţiilor de
producere a energiei din cadrul centralelor de cogenerare, deoarece impactul
materialelor componente ale acestor instalaţii este mult mai scăzut decât impactul
funcţionării acestora, pe întreaga durată de viaţă (relativ mare);
o randamentele turbomaşinilor (turbine cu abur – TA, turbine cu gaze – TG,
motoare – MAI), generatoarelor electrice, cazanelor recuperatoare, sunt considerate
incluse în randamentul global al centralei de cogenerare – CCG;
o se consideră impactul tuturor subsistemelor aferente producerii
combustibilului utilizat în centralele de cogenerare: extracţia, prelucrarea şi
transportul până la unităţile de cogenerare;
o se poate considera neglijabil impactul asupra mediului a utilizării apei în
unităţile de cogenerare (răcire, agent termic). Efectele fluenţilor lichizi rezultaţi din
funcţionarea diferitelor centrale de cogenerare (în special în cazul turbinelor cu
gaze şi al motoarelor termice) sunt neglijabile, deoarece în cadrul acestor tipuri de
instalaţii, apa are rol numai de fluid caloportor. Circuitele recuperative se pot
considera cu o aproximaţie suficient de bună ca fiind cvasiînchise, fără pierderi
mari de apă. De asemenea, consumul de apă al sistemelor considerate nu are un
impact semnificativ asupra mediului ambiant;
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1053

o efectele consumului de aer comburant se iau în consideraţie în cadrul


poluării atmosferice produse de sistemele de producere a energiei (în cadrul
procesului de ardere);
o efectele asupra mediului ale centralelor de cogenerare se consideră pe
întreaga durată de viaţă a obiectivelor analizate (aceeaşi cu durata de viaţă
considerată în cadrul analizei economice).

15.5.2. Structura modulară a modelului


Modulul M1 – Baza de date aferentă combustibilului utilizat (date privind
tipul, caracteristicile si conversiile intermediare ale combustibilului, anterioare
centralelor de cogenerare):
A – date şi transformări ale filierelor de combustibil convenţional;
B – date şi transformări ale resurselor energetice regenerabile (biomasa).
Modulul M2 – Baza de date privind sursele de energie: centralele de
cogenerare, surse de producere separată a celor două forme de energie
(date privind tipul, structura, caracteristicile echipamentelor şi procesele de
conversie ale combustibilului în cadrul acestora).
Modulul M3 – Determinarea emisiilor:
M3.1 – Determinarea emisiilor aferente sistemelor de combustibil anterior
sursei de cogenerare, pentru:
A – combustibil convenţional;
B – resurse regenerabile de energie (biomasă).
M3.2 – Determinarea emisiilor aferente conversiei combustibilului
(convenţional si regenerabil) la sursă (centrala de cogenerare).
M3.3 – Determinarea emisiilor totale.
Modulul M4 – Determinarea şi analiza indicatorilor de impact asupra mediului
ale centralelor de cogenerare.
Modulul M5 – Cuantificarea economică a efectelor ecologice:
M5.1 – Cuantificarea economică a emisiilor aferente filierelor de cogenerare
care utilizează combustibil convenţional – ecotaxele.
M5.2 – Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale utilizării resurselor
regenerabile în soluţiile de cogenerare – certificatele verzi.
M5.3 – Cuantificarea economică a emisiilor aferente filierelor de cogenerare
care utilizează combustibilul convenţional sau regenerabil – vânzările de CO2.
Modulul M1. Baza de date aferentă combustibilului utilizat
Modulul aferent sistemului combustibil este structurat avându-se în vedere cele
două variante privind natura combustibilului utilizat:
M1A. Filierele de combustibil convenţional: gazos, lichid, solid.
M1B. Resursele energetice regenerabile – biomasa.
1054 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cele două situaţii vor fi tratate separat, avându-se în vedere conversiile diferite
suferite de cele două categorii de combustibil.
Modulul M1.A. Date şi transformări ale filierelor de combustibil
convenţional.
În tabelul 15.16 este prezentată structura bazei de date aferente unui sistem de
combustibil convenţional şi conversia acestuia (anterior centralei de cogenerare).
M1.B – Date şi transformări ale resurselor energetice regenerabile
(biomasa).
Baza de date aferentă resurselor energetice regenerabile – biomasa este
structurată având în vedere principalele procese de conversie ale biomasei [15.11],
[15.12], [15.13].
De aceea este necesară prezentarea schemelor de principiu ale proceselor de
conversie a biomasei, având în vedere tipurile de biomasă care stau la baza fiecărui
proces şi biocombustibilii finali obţinuţi, utilizaţi ulterior în centralele de
cogenerare, sau la producerea separată a celor două forme de energie
(fig. 15.3. – 15.5.).
Structura modulului M1.A
Tabelul 15.16
M1.A. Date şi transformări aferente sistemului de combustibil convenţional
(anterior surselor de energie)
1 2
gazos
Tipul combustibilului lichid
solid
Caracteristicile combustibilului: putere calorifică Hi
inferioară, compoziţie, volum gaze de ardere Vg
Randament extracţie combustibil ηex
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipurile de emisii aferente extracţiei
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
combustibilului
compuşi organici volatili (COV), metale
Randamentul de prelucrare a combustibilului
(tratarea); se consideră randamentul global dacă
ηprel
prelucrarea se face în mai multe etape, înainte şi
după transport
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipurile de emisii aferente prelucrării
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
combustibilului
compuşi organici volatili (COV), metale
Randamentul de transport al combustibilului (se
consideră randamentul global dacă transportul se ηtr
face diferenţiat pe porţiuni)
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipuri de emisii aferente transportului diferitelor
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
tipuri de combustibil
compuşi organici volatili (COV), metale
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1055

Combustia directă căldură


biomasă solidă:
lemn, paie, abur CCG:
dejecţii animale - TA energie
- motor electrică
Spilling
- ciclu
Rankine
organic

Fig. 15.3.,a. Procese de conversie termo-chimică. Combustia directă.

căldură
CCG:
- TG energie
- Ciclu electrică
combinat
- MAI
Gazeificare hidrogen de CCG: pile de
gaz
biomasă sinteză combustie
cocsificată

- metanol
- hidrocarburi combustibil

Fig. 15.3.,b. Procese de conversie termo-chimică. Gazificarea.

căldură

gaz CCG: - TG
energie
- ciclu combinat
electrică
- MAI
Piroliză
biomasă ulei diesel
îmbogăţire combustibil
cocs

Fig. 15.3.,c. Procese de conversie termo-chimică. Piroliza.


1056 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

căldură

Digestie anaerobă biogaz CCG: MAI energie


deşeuri organice TG electrică

combustibil

Fig. 15.4.,a. Procese de conversie bio-chimică. Digestia anaerobă.

căldură
Fermentare
biomasă: etanol energie
- porumb distilare combustibil
electrică
- trestie
- sfeclă

Fig. 15.4.,b. Procese de conversie bio-chimică. Fermentarea.

căldură
Conversie fizico-chimică
biomasă: seminţe rapiţă, extracţie energie
CCGMAI
floarea soarelui ulei vegetal electrică

esterificare biodiesel
combustibil

Fig. 15.5. Procese de conversie fizico-chimică. Extracţii ulei – Esterificarea.

În tabelul 15.17 este prezentată structura bazei de date aferente unui sistem de
resurse regenerabile (biomasa)şi conversia acesteia (anterior centralei de
cogenerare).
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1057

Structura modulului M1B


Tabelul 15.17
M1A. Date şi transformări aferente sistemului de resurse regenerabile
(anterior surselor de energie)
1 2
• Biomasa lemnoasă: pădurile şi plantaţiile forestiere produse
reziduale din industria prelucrării lemnului, şi produse lemnoase
care sunt scoase din uz.
• Biomasa din plante: plante energetice, produse agricole
reziduale, produse agro-industriale reziduale şi materii finite
scoase din uz.
Tipurile de biomasă
• Biomasa din fructe şi seminţe: plante energetice, produse
agricole reziduale, produse agro-industriale reziduale şi materii
finite scoase din uz.
• Altele/Amestec: produse animale reziduale, produse horticole
reziduale, produse agro-industriale reziduale şi materii finite
scoase din uz.
1. Procese termo-chimice: a. combustia directă, b. gazificarea,
Procesele de conversie
c. piroliza;
ale biomasei (conform
schemelor din 2. Procese bio-chimice: a. digestia anaerobă, b. fermentarea
fig. 15.3. – 15.5.) etanolului;
3. Procese fizico-chimice: a. extracţie b. esterificarea.
Caracteristicile biocom-
bustibilului (rezultat în
urma proceselor de con-
Hi
versie): puterea calori-
fică inferioară, compo- Vg
ziţia, volumul de gaze
de ardere
1. Procesele termo-chimice
a. combustia directă – randamentul prelucrării primare a
biomasei, ηprelb (v. fig. 15.3.,a.).
b. Gazificarea
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
Randamentele gazificării, ηgazificare; randamentul total al procesului,
proceselor de conversie ηpoces=ηprelb. ηgazificare;
a biomasei (conform - randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
schemelor din gazificării, ηgazificare; randamentul de obţinere a hidrogenului, ηH2;
fig. 15.3. – 15.5.)
randamentul total al procesului, ηpoces=ηprelb. ηgazificare.ηH2;
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
de gazeificare, ηgazificare; randamentul de obţinere al metanolului,
al hidrocarburii), ηmetan, hidroc;
randamentul total al procesului, ηpoces = ηprelb. ηgazificare.ηmetan,hidroc
(v. fig. 15.3.,b.).
1058 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 15.17 (continuare)


1 2
c. Piroliza
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
piroliză-gaz, ηpiroliza-gaz; randamentul total al procesului,
ηpoces=ηprelb. ηpiroliza-gaz;
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
procesului de piroliză-ulei, ηpiroliza-ulei; randament de îmbogăţire,
ηimbog ; randamentul total al procesului,
ηpoces=ηprelb. ηpiroliza-ulei.ηimbog
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
procesului de piroliză-cocs, ηpiroliza-cocs; randamentul total al
procesului, ηpoces=ηprelb. ηpiroliza-cocs (v. fig. 15.3.,c.).
2. Procesele bio-chimice
a. digestia anaerobă
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
obţinerii biogazului, ηbiogaz; randamentul total al procesului,
ηpoces=ηprelb. ηbiogaz (v. fig. 15.4.,a.).
b. Fermentarea etanolului
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
distilării, ηdistilare; randamentul total al procesului,
ηpoces=ηprelb. ηbiogaz (v. fig. 15.4.,b.).
3. Procese fizico-chimice
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
extracţiei-ulei, ηextractie-ulei; randamentul total al procesului,
ηpoces = ηprelb. ηextractie-ulei;
- randamentul prelucrării primare a biomasei, ηprelb; randamentul
extracţiei-ulei, ηextractie-ulei; randamentul esterificării, ηesterificare;
randamentul total al procesului,
ηpoces = ηprelb. ηextractie-ulei.ηesterificare (v. fig. 15.5.).
Tipurile de emisii În funcţie de tipul biomasei şi a proceselor de conversie:
aferente conversiei praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau compuşi organici volatili
biomasei (COV), metale.
Modulul M2 – Bază de date privind sursele de energie si transformări ale
combustibilului în cadrul acestora: centralele de cogenerare, surse de
producere separată a celor două forme de energie.
Se tratează centralele de cogenerare (CCG) care utilizează următoarele tipuri de
maşini: turbina cu abur (TA), turbina cu gaze (TG), motoare cu ardere interna
(MAI) – precum şi producerea separată a celor două forme de energie: căldură în
centrala termică (CT) şi energie electrică în centrale termoelectrice (CTE).
În tabelul 15.18, a este prezentată structura modulului privind datele şi
transformările în cadrul surselor de energie (centrale de cogenerare şi surse de
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1059

producere separată a căldurii şi energiei electrice) care utilizează combustibil


convenţional.
În cazul utilizării biomasei conţinutul modulului M2 este completat de
precizările stipulate în tabelul 15.18, b.

Structura modulului M2
Tabelul 15.18, a
M2. Date aferente transformărilor energetice din centralele de cogenerare
1 2
Căldură - Eu =Q (kWh)
Tipul energiei produse (consumate) Energie electrică - Eu =E (kWh)
Căldură şi energie electrică - Eu=Q+E (kWh)
CT (Eu=Q) (kWh) – producere separată
Tipul sursei de energie şi forma de
CTE (Eu=E) (kWh) - producere separată
energie produsă (consumată)
CCG(Eu=Q+E) (kWh) –TA, TG, MAI
Număr de unităţi de 100 KWh,
n = Eu/100 (kWh/kWh)
energie utilă consumată
ηtrannsf – cu formele particulare în funcţie de tipul
sursei şi a energiei produse, astfel:
CT (Eu=Q) - ηcz (randament cazane)
CTE (Eu=E) (kWh) - ηcz.ηt (randament cazane,
randament instalaţie turbine cu abur – global intern
Randamentul global al
turbină, mecanic, generator)
transformărilor energetice din cadrul
CCG(Eu=Q+E) (kWh) – cu TA, TG, MAI
sursei de energie (centrala de
cogenerare sau producerea separată) - - TA - ηcz.ηTA (randament cazane, randament
instalaţie turbine cu abur – global: intern turbină,
ηg
mecanic, generator);
- TG - ηTG – randament global instalaţie turbină cu
gaze
- MAI - ηMAI– randament global instalaţie motor
termic
Se consideră:
Eu=Q+E
Indicatorii specifici CCG E=Ecg+Ec , în care Ecg – energia electrică produsă în
cogenerare, Ec – energie electrică produsă în
noncogenerare
Q=Qcg+Qv , în care Qcg – căldura produsă în
instalaţiile de bază (pe baza energiei produse în
cogenerare), Qv – căldura produsă în instalaţiile de
vârf.
Indice de structură - ys = E/Q
Grad de cogenerare – x = Ecg/(Ecg+ Ec)
Coeficient de cogenerare - α= Qcg/ Qcg+Qv
Indice de cogenerare – y= Ecg/Qcg
Q=100/(ys+1); E = ys .100/(ys+1)
ys = y.α/x
1060 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 15.18, a (continuare)


1 2
ηd – cu formele particulare în funcţie de tipul sursei
şi a energiei produse, astfel:
ηre – pentru Eu=E (CTE), randament reţele
electrice de distribuţie de la CTE la consumator,
Randamentul distribuţiei energiei de
- pentru Eu=Q+E (CCG) – randament reţele termice
la sursa de energie la consumator
de distribuţie a căldurii de la CT la consumator
avându-se în vedere: distanţa, tipul
reţelei de distribuţie ηrt - pentru Eu=Q (CT), randament reţele termice de
distribuţie a căldurii de la CT la consumator,
- pentru Eu=Q+E (CCG) – randament reţele termice
de distribuţie a căldurii de la CCG la consumator,
numai pentru căldura produsă de către CCG
Tipuri de emisii aferente arderii
diferitelor tipuri de combustibil, în praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, alte hidrocarburi.
cadrul sursei de energie

Particularităţile utilizării biomasei pentru producerea energiei


Tabelul 15.18, b
Tip Instalaţii de
Tip Biomasă utilizată
Biocombustibil sursă/energie conversie din
conversie/proces iniţial în proces
electrică cadrul sursei
1 2 3 4 5
Deşeurile lemnoase CT-
Procese cazan
(prelucrare lemn), căldură
termo-chimice/ direct biomasă
deşeurile agricole, CTE -
combustia directă TA
peleţi de lemn energie electrică
CCG - TA, motor
căldură şi Spilling,
energie electrică ciclu Rankine
organic
gaz TG, ciclu
Procese Hidrogen de CCG - combinat,
termo-chimice/ deşeurile lemnoase sinteză căldură şi MAI
gazificarea Metanol, energie electrică Pile de
hidrocarburi combustie
Procese deşeurile lemnoase gaz
TG, Ciclu
termo-chimice/ (prelucrare lemn), ulei (bio-oil) CCG – căldură şi
combinat,
piroliza deşeurile agricole energie electrica
cocs MAI
(rapiţa, soia),
Procese Deseuri animale, CT - căldură cazan
bio-chimice/ ape uzate, biogaz CCG - căldură şi MAI
digestia anaerobă deşeuri urbane energie electrică TG
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1061

Tabelul 15.18, b (continuare)


1 2 3 4 5
culturi agricole:
porumb, cereale,
Procese paie, salcie, trestie,
bio-chimice/ sfecla rumeguşuri bioetanolul CCG MAI
fermentarea etano- şi alte plante.
lului deşeuri municipale
(în studiu)
Procese Rapiţă, uleiuri şi
fizico-chimice/ grăsimi animale,
biodieselul CCG MAI
extracţie, esterifi- seuri, ulei uzat de
care la gătit

Notă: se vor urmări schemele din fig. 15.3. – 15.5.


Modulul M3 – determinarea emisiilor
A – Pentru combustibilii convenţionali
În modulele anterioare au fost prezentate transformările energetice pe întreaga
durată a ciclului de viaţă, cu toate etapele stabilite prin ipoteze, pentru diferitele
filiere de cogenerare (CCG cu TA, TG, MAI), dar şi pentru sursele de producere
separată a celor două forme de energie: a căldurii în centrală termică (CT) şi a
energiei electrice în centrală termoelectrică cu condensaţie (CTE).
Determinarea randamentului energetic global al utilizării unui tip de
combustibil convenţional în vederea obţinerii unei cantităţi utile de energie (Eu), se
face aplicând transformările energetice de la etapa „consum” către etapa
„extracţie”, avându-se în vedere pierderile energetice care apar în cadrul lanţului
energetic şi utilizând mărimile definite în cadrul modului M2.
În aceste condiţii, pentru obţinerea unei cantităţi de energie utilă dată – Eu,
consumul de combustibil convenţional, cu puterea calorifică – Hi, este dat de:
B= Eu / Hi.(ηex.ηprel.ηtr.ηtrannsf.ηd) . (15.23)
Calculul consumurilor de combustibil aferente producerii energiei utile, pentru
tipurile de surse de energie considerate, sunt prezentate în tabelul 15.19.
Consumurile de combustibil aferente producerii energiei utile,
pentru diferite tipuri de surse de energie
Tabelul 15.19
Tipul de Forma de energie utilă
Consumul de combustibil (B)
sursă (Eu) produsă
1 2 3
Centrală
Căldură: Eu=Q B= Q/Hi.(ηex.ηprel.ηtr.ηcz.ηrt)
termică (CT)
Centrală
termoelectrică Energie electrică: Eu=E B= E/Hi.(ηex.ηprel.ηtr.ηcz.ηt .ηre)
(CTE)
1062 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 15.19 (continuare)


1 2 3
Căldură şi energie
electrică: B=BQ+BE = BQv +BQcg+BEc+BEcg=
Eu=Q+E
BQv+BEc+(BQcg+Ecg)* = Qv/ Hi.(ηex.ηprel.ηtr.
unde:
E=Ecg+Ec ; Q=Qcg+Qv ηczv.ηrt)+Ec/Hi.(ηex.ηprel.ηtr.ηcz.ηtc.ηre+
Centrală de
cogenerare ys = E/Q (BQcg+Ecg)*
(CCG) x = Ecg/(Ecg+ Ec)
α= Qcg/ Qcg+Qv unde (BQcg+Ecg)* - depinde de metoda de
y= Ecg/Qcg defalcarea a consumului de combustibil
Q=100/(ys+1); E = pe cele două forme de energie în cadrul
ys.100/(ys+1) soluţiilor de cogenerare.
ys = y. α/x
Masele totale de poluanţi aferente consumului de combustibil au două
componente :
1. masa de poluant, M1, asociată etapelor ciclului de viaţă a combustibilului
anterior sursei de energie ;
2. masa de poluant, M2, asociată conversiei combustibilului, în cadrul sursei de
energie.
Masele de poluant – M1 şi M2 , pentru producerea a 100 kWh se determină cu
relaţiile generale:
M1 = ri (Eu)/ ηg Hi [g/100kWh] , (15.24)
M2 = nj Vg (Eu)/ ηg Hi [g/100kWh] , (15.25)
unde: i reprezintă mulţimea: materii prime, praf, CO,CO2, SOx, NOx, CH4 , HC
sau COV; ri – emisia poluantului „i” asociat producerii unei unităţi de combustibil
considerat, în g/m3N combustibil gazos sau în g/kg combustibil lichid;
j – mulţimea: praf, CO,CO2, SOx, NOx; nj – emisia poluantului „j”, în g/m3N
gaze de ardere; Vg – volumul gazelor de ardere aferente combustibilului considerat
pe unitatea de combustibil, în m3N gaze de ardere/m3N combustibil gazos sau
m3N gaze de ardere/kg combustibil lichid; ηg – randamentul global al tuturor
transformărilor energetice din etapele ciclului de viaţă considerat.
Masa totală Mk, a poluantului „k”, aferentă producerii a 100 kWh este:
Mk = M1k + M2k = (rk + nkVg) (Eu)/ ηgHi [g/100kWh] . (15.26)
În tabelul 15.20 sunt particularizate relaţiile de determinare a maselor de
poluanţi, pentru diferitele tipuri de surse de energie.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1063

Determinarea maselor de poluanţi aferente


diferitelor tipuri de surse de energie
Tabelul 15.20
Consumul de combustibil (B)
Tipul de Masa de poluant
pentru obţinerea energiei utile
sursă [g/100kWh]]
(Eu)
1 2 3
Centrală
B= Q /Hi.(ηex.ηprel.ηtr..ηcz.ηrt) MkCT=(rk+nkVg)(Q)/(ηex.ηprel.ηtr.ηcz.ηrt)Hi
termică (CT)
Centrală
MkCTE= (rk + nkVg) (E)/.(ηex.ηprel.ηtr..ηcz..
termoelectrică B=E /Hi.(ηex.ηprel .ηtr..ηcz.ηt.ηre)
(CTE) ηt. ηre)Hi
B=BQ+BE= BQv+BQcg+BEc+
BEcg=
BQv+BEc+(BQcg+Et)*=Qv/Hi.
(ηex.ηprel.ηtr.ηczv.ηrt)+Ec/Hi.(ηex.η
prel.ηtr.ηcz.ηtc.ηre) +(BQcg+Ecg)* MkCCG = (rk + nkVg) (E+Q)/ ηgHi=
unde: =(rk+nkVg)(Qv)/(ηex.ηprel.ηtr.ηczv.ηrt)Hi+
Centrală de E=Ecg+Ec Q=Qcg+Qv (rk+nkVf) (Ec)/.(ηex.ηprel.ηtr..ηcz.ηtc.ηre)Hi
cogenerare Q=100/(ys+1); +
(CCG) E = ys.100/(ys+1) Q (y+Q)/ ηg* i
ys = E/Q ηg* - randamentul global al instalaţiilor
x = Ecg/(Ecg+ Ec) de cogenerare
α= Qcg/ Qcg+Qv
y= Ecg /Qcg
Q=100/(ys+1);E= ys .100/(ys+1)
ys = y.α/x
Observaţie:
Emisiile specifice, utilizate în determinarea emisiilor totale, pe întreaga durată
de viaţă a obiectivului analizat se obţin astfel:
a. în cazul implementării unor obiective noi – centrale de cogenerare sau alte
surse de producere separată a energiei (CT şi CTE):
– din caracteristicile echipamentelor (când acestea sunt specificate);
– din emisiile specifice limită admisibile – stabilite prin actele normative în
vigoare, aferente tipologiei de echipamente, tipului de combustibil utilizat si gamei
de puteri a acestora (v. § 15.1.).
b. în cazul analizei funcţionării unor obiective existente – centrale de
cogenerare/trigenerare sau alte surse de producere separată a energiei (CT şi CTE):
– din măsurători;
– din emisiile specifice limită admisibile – stabilite prin actele normative în
vigoare aferente tipologiei de echipamente, tipului de combustibil utilizat şi gamei
de puteri a acestora (v. § 15.1.).
B – Pentru biomasă – Determinarea emisiilor respectă procedura detaliată
anterior având în vedere procesele de conversie ale biomasei prezentate în
fig. 15.3.– 15.5. şi tabelul 15.18.
1064 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Modulul M4 – Determinarea şi analiza indicatorilor de impact asupra


mediului a sistemelor de cogenerare
Modulul cuprinde două etape metodologice:
o selectarea şi calculul indicatorilor de impact;
o analiza acestora.
Se selectează indicatorii de impact consideraţi semnificativi pentru soluţiile de
cogenerare analizate (dintre cei detaliaţi în cadrul § 15.3.) şi se calculează valorile
aferente pe baza emisiilor determinate conform procedurilor prezentate în cadrul
modulului M3.
Pentru exemplificare, în tabelul 15.21 sunt sintetizaţi principalii indicatori de
impact, cel mai curent utilizaţi în evaluarea ecologică a filierelor de cogenerare,
poluanţii care produc impactul respectiv şi modul de determinare a acestora.

Principalii indicatori de impact caracteristici filierelor de cogenerare


Tabelul 15.21
Poluanţii care
Impactul Indicatorul Modul de determinare
produc impactul
1 2 3 4
Epuizarea
Consumul de Epuizarea rezervelor
rezervelor de ERN = Σi (mi/a)
materii prime naturale, ERN (kg/an)
resurse naturale
GWP=Σi (GWPi × mi)
Global Warming
Efectul de seră CO2, CH4 GWP CO2 = 1
Potential, GWP (kg CO2)
GWP CH4 = 35
AP =Σi (APi × mi)
Acidificarea Potentialul de acidificare,
SO2, NOx AP SO2 = 1
atmosferică AP (kg SO2)
AP NOx = 0.7
POCP =Σi (POCPi × mi)
Photochemical Ozone
Emisiile POCP HC=0.416
HC, CH4, CO Creation Potentiel,
fotooxidante POCP CH4 = 0.07
PCOP (g C2H4)
POCP CO = 0.036
Ipraf=Σi (mi/Ci)
Emisiile de praf praf Volumul critic (m3 aer)
Cpraf=0.07
unde mi este masa materiei prime energetice consumată în cadrul subsistemului „i”,
în unităţi de masă/unitate funcţională; a – rezerva mondială/consumul mondial
anual, în ani, aferent unui tip de combustibil.
Analiza indicatorilor de impact calculaţi se face având în vedere cele două
situaţii posibile:
a. cazul implementării unor obiective noi – centrale de cogenerare sau alte surse
de producere separată a energiei;
b. cazul analizei funcţionării unor obiective existente – centrale de cogenerare
sau alte surse de producere separată a energiei.
În primul caz (a): soluţiile analizate se „ierarhizează” pe baza indicatorilor de
impact calculaţi, având în vedere combustibilul şi gama de puteri ale acestora.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1065

În al doilea caz (b): se compară indicatorii de impact calculaţi pentru obiectivele


analizate, cu cei de referinţă din domeniu având în vedere tipul tehnologiei
utilizate, combustibilul şi gama de puteri, apreciindu-se astfel eficienţa ecologică a
soluţiilor de producere a energiei.
În ambele situaţii, calculul indicatorilor de impact permit analiza:
o impactului ecologic al unui sistem de cogenerare, comparativ cu producţiile
separate ale celor două forme de energie;
o impactului ecologic comparativ al mai multor sisteme de cogenerare,
putându-se realiza un „clasament” al acestora din punct de vedere ecologic, având
în vedere unul sau mai mulţi indicatori de impact, conform celor arătate în cadrul
paragrafului 15.3, analiza „impact cu impact” sau globală.
Modulul M5 – Cuantificarea economică a efectelor ecologice
M5.1 – Cuantificarea economică a emisiilor aferente filierelor de
cogenerare, care utilizează combustibili convenţionali – ecotaxele
În cadrul § 15.4. au fost prezentate aspectele privind ecotaxele, principalele
tipuri şi semnificaţia acestora. Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale
diferitelor filiere de producere a celor două forme de energie, trebuie să se reflecte
în costurile de producere, respectiv preţurile celor două forme de energie, energia
electrică şi căldura.
În elaborarea metodologiei, o importanţă deosebită o are stabilirea prealabilă a
ipotezelor în care se face analiza ecologică şi economică, precum şi a corelărilor
între valorile ecologice (mărimea emisiilor, a indicatorilor de impact) şi valorile
economice corespunzătoare (taxa pe energie, taxa pe carbon, taxa mixtă, alte taxe
pe diverşi poluanţi – în cazul existenţei acestora).
În cadrul costului de producţie al celor două forme de energie, atât la
producerea separată, cât şi la producerea combinată în cogenerare, o pondere
importantă o au cheltuielile anuale variabile cu combustibilul. Această
componentă se consideră ca fiind singura afectată de „externalităţile” de mediu,
efectul fiind atât direct, cât şi indirect.
Efectul direct este cuantificat ecologic prin mărimea emisiilor aferente iar
economic prin mărimea taxelor pe poluanţi (exemplu: taxa pe carbon, sulf
etc.).
Efectul indirect este cuantificat ecologic prin indicatorul de impact „mărimea
consumului de combustibil”, iar economic prin mărimea taxei pe energie
(consum de combustibil).
Deci, în cadrul prezentei metodologii se are în vedere taxa mixtă
(carbon/energie) pentru a îngloba atât aspectele cantitative, cât şi cele calitative.
Pentru a „internaliza” „externalităţile” de mediu în costul energiei produse, se
stabilesc ipotezele în care se elaborează modelul de calcul.
Principalele etape şi ipoteze avute în vedere sunt:
o stabilirea etapelor ciclului de viaţă a combustibilului utilizat în soluţiile de
producere a diferitelor forme de energie. În acest sens, se pot considera două
variante:
1066 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– numai etapa arderii combustibilului şi conversiei energiei în cadrul


centralei de cogenerare;
– etapa anterioara intrării combustibilului în cadrul sursei şi etapa conversiei
combustibilului în cadrul acesteia;
o se neglijează aspectele de impact asupra mediului a fabricării instalaţiilor de
producere a energiei din cadrul centralelor de cogenerare, deoarece impactul
materialelor componente ale acestor instalaţii este mult mai scăzut decât impactul
funcţionării acestora, pe întreaga durată de viaţă (relativ mare);
o pentru emisiile aferente conversiei combustibilului în cadrul sursei, conform
ultimelor normative aflate în vigoare la nivelul Uniunii Europene, se poate adopta
o listă comună (pentru diferitele sisteme de cogenerare şi/sau producere separată de
energie): praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, alte hidrocarburi, iar pentru celelalte etape
ale conversiei combustibilului utilizat (în etapele de extracţie, prelucrare, transport)
se poate adopta următoarea listă de substanţe: praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC
sau compuşi organici volatili (COV), metale.
Etape de calcul:
o se consideră ca elemente care influenţează costul de producere a celor două
forme de energie, (pentru care se calculează cantităţile de poluanţi emişi), numai
acele componente pentru care există prin normele legislative în vigoare la
momentul efectuării analizei, echivalentele economice – taxele pe poluanţi;
o se determină pentru fiecare etapă considerată (având în vedere ipotezele
stabilite şi baza de date) atât consumul de combustibil utilizat, în kg sau m3N, cât şi
valorile emisiilor poluante în atmosferă, în kg/unitatea de combustibil;
o se stabileşte o unitate funcţională de 100 kWh energie utilă produsă (energie
electrică şi căldură);
o în componenţa costului producerii energiei (CE) sunt cuprinse cheltuielile cu
combustibilul (CB), plus alte cheltuieli (AC), care nefiind influenţate de efectele
ecologice nu se vor detalia în cadrul acestui model.
Ca urmare, costul total al producerii energiei este dat de:
CE = CB + AC . (15.27)
Cheltuielile cu combustibilul se pot considera ca având două componente:
CB = CBef +TE , (15.28)
în care: CBef reprezintă cheltuielile efective cu combustibilul, dependente de
cantitatea de combustibil consumată pentru producerea energiei utile: energie
electrică şi căldură; TE – taxele ecologice (ecotaxele). În cadrul acestora, efectul
direct este cuantificat economic prin mărimea taxelor pe poluanţi – TP, având ca
echivalent ecologic mărimea emisiilor care conţin substanţele pentru care
normativele în vigoare prevăd ecotaxe. Efectul indirect este cuantificat economic
prin mărimea taxei pe energie consumată – TEN, cu echivalent ecologic prin
indicatorul de impact „mărimea consumului de combustibil”. Se poate considera că
utilizarea taxei mixte (carbon/energie) – TC+TEN permite cuantificarea economică
atât a aspectelor cantitative, cât şi a celor calitative.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1067

Deci, cheltuielile cu combustibilul se pot detalia sub forma:


CB = CBef +TP+TEN . (15.29)
Relaţia se poate adapta condiţiilor extinderii şi altor tipuri de ecotaxe pe
poluanţi, aferente diferitelor tipuri de emisii (SOx, NOx etc.):
CB = CBef + TP* +TEN , (15.30)
unde ecotaxa TP* depinde de tipul poluantului pentru care normativele de mediu în
vigoare, au prevăzute taxe ecologice.
Pentru determinarea cheltuielilor cu combustibilului este necesară:
– determinarea consumurilor de combustibil aferente producerii energiei utile
pentru diferitele filiere de cogenerare, conform tabelului 15.18;
– determinarea cantităţilor de poluanţi asociate tuturor etapelor ciclului de viaţă
a combustibilului, considerate anterioare surselor de energie (extracţie, prelucrare,
transport) şi transformărilor energetice din cadrul acestora (v. tabelul 15.19);
– cunoaşterea costului specific al combustibilului şi a mărimii ecotaxelor.
M5.2 – Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale utilizării
resurselor regenerabile în soluţiile de cogenerare – certificatele verzi
Se pleacă de la semnificaţia Certificatului Verde, respectiv de la documentul
care atestă cantitatea de 1MWhe energie electrică produsă din resurse regenerabile
de energie. În aceste condiţii, în cadrul modelului de analiză economică, fluxul de
venituri şi cheltuieli va ţine seama de valoarea Certificatelor verzi, care reprezintă
un câştig suplimentar primit de producători ca urmare a beneficiilor aduse
mediului pentru „energia curată” pe care o livrează [15.14], [15.15], [15.16].
Ca urmare, venitul net actualizat se determină ca sumă algebrică a veniturilor
nete anuale actualizate.
Momentul de referinţă este considerat pentru actualizare momentul începerii
exploatării proiectului de investiţii.
În acest caz, venitul net actualizat se determină cu relaţia:
n
IN i − Ci nr
VNA = ∑ (1 + a ) ∑ I (1 + a )
i =1
i

i =1
i
i
, (15.31)

unde: IN i sunt încasările efectuate în anul „i”; Ci – cheltuielile totale: pentru


procurarea combustibilului şi pentru de exploatarea şi întreţinerea echipamentelor
din anul „i” – exclusiv amortismentele; I i – investiţiile efectuate din fonduri
proprii în anul „i”; a – rata de actualizare considerată; iar n – durata pe care se
calculează venitul net actualizat (durata de studiu). Durata de timp pe care se
calculează venitul net actualizat este:
n = nr + n f , (15.32)
unde nr reprezintă durata de realizare a investiţiei (de montaj), iar n f – durata de
funcţionare considerată.
În cadrul fluxului de venituri şi cheltuieli, termenul afectat de valoarea
Certificatelor Verzi este: IN i , (încasările), care pe lângă componentele uzuale
1068 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(încasările obţinute prin vânzare energiei electrice şi a căldurii produse) se


adaugă termenul:
IN* = nCV.pCV , (15.33)
unde: nCV reprezintă numărul de certificate verzi primite, iar pCV – preţul unui
Certificat Verde, care variază conform celor menţionate în § 15.4., între
24 şi 42 €/certificat.
Se cunoaşte că o soluţie de investiţie – soluţia de cogenerare propusă – este
eficientă economic dacă:
VNA ≥ 0 , (15.34)
iar în cazul comparării mai multor soluţii, soluţia optimă corespunde:
VNA = max . . (15.35)
În concluzie, creşterea termenului încasări, IN i conduce la creşterea
indicatorului economic VNA, deci la creşterea eficienţei economice a soluţiei
analizate, favorizând astfel soluţiile de cogenerare care utilizează drept
combustibil resursele regenerabile.
M5.3 – Cuantificarea economică a emisiilor aferente filierelor de
cogenerare care utilizează combustibil convenţional sau regenerabil –
vânzările de CO2
Conform celor prezentate în § 15.4., prin Protocolul de la Kyoto, în articolul 6,
se stipulează că orice parte inclusă în Anexa I a Convenţiei poate transfera către,
sau achiziţiona de la, orice altă parte unităţi de reducere a emisiilor de gaze cu efect
de sera (ERU) rezultate din proiecte de tip „Joint Implementation” (JI), care are
drept scop reducerea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră, de la surse.
Revenind la relaţia (15.31) a venitului net actualizat (VNA), termenul afectat de
„comerţul cu CO2” va fi „investiţia”, care se va reduce cu termenul:
I*=nERU × pERU , (15.36)
în care nERU – reprezintă numărul de unităţi de reducere a emisiilor de gaze cu efect
de seră, iar pERU – preţul unei unităţi ERU.
Pentru determinarea reducerii investiţiei totale cu valoarea I*, este necesară
determinarea economiei de combustibil convenţional şi a emisiilor aferente
(prin utilizarea unei anumite tehnologii sau a resurselor de energie regenerabile)
precum şi cunoaşterea preţului de comercializare a gazelor cu efect de seră (pERU),
pe „piaţa europeană a emisiilor de CO2”.
Astfel, reducerea termenului investiţii, Ii conduce la creşterea indicatorului
economic VNA, deci la creşterea eficienţei economice a soluţiei analizate,
favorizând astfel soluţiile de cogenerare care utilizează tehnologii performante
din punct de vedere ecologic, sau utilizează drept combustibil resursele
regenerabile.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1069

15.6. Exemple privind analiza impactului asupra mediului şi


internalizarea efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare
15.6.1. Evaluarea comparativă a impactului asupra mediului
a două soluţii de cogenerare utilizând tehnologii diferite
15.6.1.1. Prezentarea situaţiei analizate
şi a ipotezelor avute în vedere
În cazul acestui exemplu, s-au analizat comparativ din punct de vedere al
impactului asupra mediului, două soluţii de cogenerare cu tehnologii moderne
cu motoare termice (MT) şi cu turbine cu gaze (TG), care utilizează drept
combustibil gazul natural.
Un prim pas îl constituie definirea conturului analizat, care în prezenta situaţie
se consideră compus din următoarele subsisteme:
• subsistemele extracţiei, tratării şi transportului combustibilului gazului
natural, utilizat în centralele de cogenerare – aceste subsisteme vor constitui
„etapa A”, anterioară conversiei combustibilului în cadrul CCG;
• subsistemul conversiei energiei în cadrul centralei de cogenerare (CCG) – va
constitui „etapa B”.
O importanţă deosebită o are definirea unităţii funcţionale, la care se vor raporta
emisiile determinate. În CCG analizate, cantităţile de energie produsă se exprimă în
aceleaşi unităţi (au acelaşi sistem de raportare).
Unitatea funcţională utilizată în mod curent în cadrul analizei impactului asupra
mediului a diferitelor CCG, o reprezintă producţia unei cantităţi totale de energie
electrică plus termică de 100 kWh, considerată la ieşirea din instalaţia de producere
într-un interval de timp de o oră.
Abordarea centralelor de cogenerare analizate, ca sisteme complexe, impune
stabilirea următoarelor ipoteze simplificatoare:
• se neglijează aspectele de impact asupra mediului a fabricării instalaţiilor de
producere a energiei din cadrul centralelor de cogenerare analizate, deoarece
impactul materialelor componente ale acestor instalaţii este mult mai scăzut decât
impactul funcţionării acestora, pe întreaga durată de viaţă (aceeaşi pentru ambele
cazuri analizate);
• randamentele turbomaşinilor (TG, MAI), generatoarelor electrice şi ale
cazanelor recuperatoare sunt considerate incluse în randamentul global al soluţiei
de cogenerare considerate;
• se consideră impactul ambelor etape A şi B (conform celor definite anterior):
subsistemele extracţiei, tratării şi transportului gazului natural, utilizat în centralele
de cogenerare – etapa anterioară conversiei combustibilului la sursă („etapa A”) şi
subsistemul conversiei energiei în cadrul soluţiei de cogenerare –etapa conversiei
energiei la sursă („etapa B”);
• se poate considera neglijabil impactul asupra mediului a utilizării apei în
unităţile de cogenerare (răcire, agent termic). Efectele efluenţilor lichizi rezultaţi
din funcţionarea diferitelor sisteme de cogenerare (în special în cazul TG şi al
1070 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

MAI) sunt neglijabile, deoarece în cadrul acestor tipuri de instalaţii, apa are rol
numai de fluid caloportor. Circuitele recuperative se pot considera cu o aproximaţie
suficient de bună ca fiind cvasiînchise, fără pierderi mari de apă. De asemenea,
consumul de apă al sistemelor considerate nu are un impact semnificativ asupra
mediului ambiant;
• efectele consumului de aer comburant se iau în consideraţie în cadrul
poluării atmosferice produse de sistemele de producere a energiei (în cadrul
procesului de ardere).

15.6.1.2. Determinarea emisiilor aferente


celor două etape ale ciclului de viaţă
Emisiile aferente „etapei A” a ciclului de viaţă a combustibilului gazos:
extracţie, transport, prelucrare, nu sunt dependente de forma de energie produsă şi
natura sursei care o produce. Pentru gazul natural (cu caracteristicile menţionate),
în tabelele 15.22 şi 15.23 sunt prezentate emisiile poluante aferente atât fiecărei
subetape: „etapa A” (extracţie, transport, prelucrare), precum şi cele specifice
„etapei B”, în ansamblu.

Emisii aferente „etapei A”, anterioare utilizării combustibilului


gaz metan la sursa de energie
Tabelul15.22
Etapa A Tip emisie Valoare Condiţii specifice
1 2 3 4
SO2 133,4 g/100 kWh gaz industrial
NOx 4,3 g/100 kWh gaz industrial Putere calorifică:
3
CO2 4175 g/100 kWh gaz industrial Hi = 35600 kJ/Nm
1. Extracţie Compoziţie:
combustibil 1,7MWh/an CH4=95%, C2H6=5%
Consumuri
energie electric`
energetice* ηext=99,98%
365 MWh/an
2. Prelucrare
SO2 0,94 g/Nm3
Ranadmente prelucrare:
2.1. Prelucrare 1 NOx 0,31 g/Nm3
ηprel 1 = 71%
CO2 29 g/Nm3
ηlichefiere = 83%
Pierderi de
2.2. Lichefiere 0,061 Nm3/Nm3
combustibil
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1071

Tabelul15.22 (continuare)
1 2 3 4
3.Transport
praf 0,02 g/Nm3 cons.
CO 2,2 g/Nm3 cons.
3.1. Transport NOx 4,4 g/Nm3 cons.
gazoduct SO2 0,03 g/Nm3 cons. Randamente transport:
(stare gazoasă) CH4 0,4 g/Nm3 cons.
• ηtr=97%
Consumuri
• gaz = 0,01 g/Nm3 cons. (stare gazoasă)
energetice
CO 0,2 g/km/t transp.
NOx 0,6 g/km/t transp.
SO2 0,1 g/km/t transp. • ηprel = 73%
3.2. Transport HC
0,1 g/km/t tarnsp. (lichefiat)
gaz metan nemetanic
lichefiat CO2 33,4 g/km/t transp.
Consumuri
• en. el.=0,5 MJ/km/t
energetice

Emisii aferente ansamblului „etapei A”


(ansamblul extracţie – prelucrare – transport)
Tabelul 15.23
Valoare
Tip
Tip emisie g/100kWh g/Nm3 Observaţii
comb.
energie utilă gaze de ardere
CH4 0,1 7,61. 10-3 Putere calorifica, Hi = 35600 kJ/Nm3
-3
Praf 5,28.10 4,10-3 Compozitie,CH4=95%, C2H6=5%
CO 1,85 0,14 Randament extractie, ηext=99,98%
Gaz SOx 13,4 1,02 Ranadmente pre
natural NOx 9,94 0,754 lucrare, ηprel 1 = 71%,
CO2 671 50,9 η2 lichefiere = 83%
Randament transport,
HC 1,19 0,09
ηtr1=97%(st.gaz), ηtr2 = 73%(lichefiat)

Emisiile aferente „etapei B” sunt dependente de forma energiei şi a sursei care


o produce.
În tabelul 15.24 sunt prezentate emisiile atmosferice aferente acestei etape,
specificându-se totodată condiţiile în care apar.
1072 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Emisii aferente „etapei B” a transformării


combustibilului la sursa de energie
Tabelul 15.24
Valoare (g/100kWh)
Tip
Tip sursa Putere Putere Observaţii
emisie
< 20 MW > 20 MW
Praf 2.15 0.715
Volum gaze de ardere,
CO 14.3 14.3
157 1.43 Vg=10,85 Nm3/ Nm3
CCG (TG) SOx
ηTG = 78%
NOx 21.5 14.3
4
CO2 2.2.10 2.2.104
Praf 6.34 12.7
CO 101 82.4
380 4.44 ηMT = 88%
CCG (MT) SOx
NOx 63.4 63.4
CO2 2.9.104 2.9.104
În tabelul 15.25 sunt sintetizaţi principalii indicatori de impact, cel mai curent
utilizaţi în evaluarea ecologică a celor două filiere de cogenerare, poluanţii care
produc impactul şi modul de determinare a acestora.

Principalii indicatori de impact, caracteristici


celor două filiere de cogenerare
Tabelul 15.25
Poluanţi care
Impact Indicator Mod de determinare
produc impactul
1 2 3 4
Epuizarea rezervelor Consumul de Epuizarea rezervelor ERN = Σi (mi/a)
de resurse naturale materii prime naturale, ERN (kg/an) a = 50 ani
Global Warming GWP=Σi (GWPi × mi)
Efect de seră CO2, CH4 Potential, GWP GWP CO2 = 1
(kg CO2) GWP CH4 = 35
AP =Σi (APi × mi)
Acidificare Potential de acidificare,
SO2, NOx AP SO2 = 1
atmosferică AP (kg SO2)
AP NOx = 0.7
POCP=Σi(POCPi × mi)
Photochemical Ozone
POCP HC=0.416
Emisii fotooxidante HC, CH4, CO Creation Potentiel, PCOP
POCP CH4 = 0.07
(g C2H4)
POCP CO = 0.036
Ipraf=Σi (mi/Ci)
Emisii de praf praf Volumul critic, m3 aer
Cpraf=0.07
unde mi reprezintă masa materiei prime energetice consumată în cadrul
subsistemului „i”, în unităţi de masă/unitate funcţională; a – rezerva mondială/
consumul mondial anual, în ani, aferent gazului natural.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1073

15.6.1.3. Rezultate şi concluzii


Pentru compararea din punct de vedere al impactului asupra mediului a soluţiilor
de cogenerare menţionate, în tabelul 15.26 sunt prezentate valorile calculate ale
indicatorilor de impact, prezentaţi anterior pentru soluţiile analizate.
O etapă deosebit de importantă a studiului impactului asupra mediului al CCG,
constă în interpretarea valorilor indicatorilor de impact calculaţi. Evaluarea CCG,
din punct de vedere al impactului asupra mediului, se poate face:
• „impact cu impact”, luând în consideraţie câte un singur indicator de impact
calculat;
• evaluarea globală a impacturilor.

Valorile indicatorilor de impact ai soluţiilor analizate


(pentru 100 kWh energie utilă)
Tabelul 15.26
Tip soluţie de cogenerare
CCG - TG CCG - MT
Indicator Observaţii
Putere Putere Putere Putere
< 20 MW > 20 MW < 20 MW > 20 MW
Epuizarea Soluţia CCG cu MT
rezervelor de 2.3 × 10-4 2.3 × 10-4 2.04 × 10-4 2.04 × 10-4 mai eficientă
resurse naturale ecologic
Soluţia CCG cu MT
Efectul de seră 0.674 0.674 0.598 0.598 mai eficientă
ecologic
Soluţia CCG cu TG
Acidificare
0.185 0.0313 0.424 0.0647 mai eficientă
atmosferică
ecologic
Soluţia CCG cu TG
Emisii
1.06 1.06 14.1 8.37 mai eficientă
fotooxidante
ecologic
Soluţia CCG cu TG
Emisii de praf 5.07 × 104 3.12 × 104 1.05 × 105 1.92 × 105 mai eficientă
ecologic
În cazul analizat, după stabilirea indicatorilor de impact consideraţi
semnificativi pentru CCG, s-a făcut comparaţia între cele două CCG avute în
vedere. Acest mod de evaluare se mai numeşte şi „sistem cu sistem”.
Astfel, pentru cazurile analizate atât pentru puteri mai mici de 20 MW cât şi mai
mari, din punctul de vedere al indicatorilor: „Epuizarea rezervelor de resurse
naturale” şi „Efectul de seră”, soluţia CCG cu MAI este mai eficientă ecologic.
Din punct de vedere al celorlalţi trei indicatori, soluţia CCG cu TG este mai
eficientă ecologic.
1074 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.6.2. Influenţa ecotaxei pe carbon asupra costului de producere


a energiei, pentru diferitele soluţii de cogenerare
15.6.2.1. Prezentarea situaţiei analizate
şi a ipotezelor avute în vedere
Pentru exemplificarea internalizării externalităţilor de mediu prin ecotaxe, s-a
determinat creşterea costului de producere a unui MWhech în următoarele condiţii:
– s-au analizat ca soluţii alternative de cogenerare (CCG): cu turbină cu gaze
(TG), cu motor cu ardere internă (MAI), cu turbină cu abur (TA) şi producerea
separată a căldurii în centrală termică (CT) şi a energiei electrice în centrala
termoelectrică (CTE);
– aplicarea ecotaxei pe carbon (s-a considerat o valoare de 10 €/t CO2);
– pentru toate soluţiile de producere a energiei s-a considerat ca tip de
combustibil gazul natural;
– instalaţiile de cogenerare utilizate în cadrul soluţiilor analizate se încadrează
în domeniul de putere sub 10 MW.

15.6.2.2. Rezultate şi concluzii


În aceste condiţii, rezultatele obţinute sunt sintetizate în tabelul 15.27.

Efectul ecotaxei pe CO2 asupra costului


de producere a energiei
Tabelul 15.27
Efectul asupra
Soluţie de producere
Emisii poluante costului de
a căldurii si energiei Tehnologia
(g/kWhech) producere
electrice
(€/MWhech)
Turbine cu gaze (TG) 1) 220 2,20
Motoare cu ardere internă
CCG, cu: 290 2,90
(MAI) 2)
Turbine cu abur (TA) 3) 484 4,84
Centrale termice (CT) -
căldură4)
Producere separată
Centrale termoelectrice 629 6,29
(CTE) - energie electrică5)
Notă: valorile medii ale randamentelor globale considerate pentru tipurile de
CCG :1) η= 0,78 ; 2) η= 0,88 ; 3) η= 0,78 ; 4) η= 0,82; 5) η= 0,43 .

În cazul cogenerării, efectul ecotaxelor asupra costurilor de producere a celor


două forme de energie (căldură şi energie electrică) este dependentă de politica
producătorului de energie privind repartizarea cheltuielilor pe cele două „produse”.
Aplicaţia este posibilă în condiţiile existenţei ecotaxei pe CO2 în cadrul
sistemului legislativ aferent mediului.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1075

Înglobarea efectelor de mediu în cadrul costului celor două forme de energie,


este mai exactă în cazul considerării întregului ciclu de viaţă al combustibilului
utilizat pentru producerea celor două forme de energie. Determinarea maselor de
poluanţi aferente etapelor de extracţie, prelucrare şi transport este mai dificilă
datorită lipsei de informaţii complete privind randamentele şi consumurile
energetice. Creşterea gradului de precizie în determinarea datelor aferente acestor
etape, îmbunătăţeşte corelarea efectelor ecologice cu cele economice, pentru
întreaga durată a ciclului de viaţă.

15.6.3. Evaluarea efectelor ecologice şi cuantificarea


economică a acestora, în cazul alimentării
cu căldură a unei zone urbane
15.6.3.1. Obiectivul analizei de caz
Aceasta reprezintă o abordare complexă a problematicilor de mediu şi a
reflectării economice a acestora, în cazul alimentării cu căldură a unei zone urbane.
Poate constitui completarea cu aspecte de mediu a studiului de prefezabilitate
efectuat în scopul stabilirii soluţiei optime de alimentare cu căldură a unei zone
urbane.
După determinarea consumurilor de căldură caracteristice zonei urbane
(încălzire şi apă caldă de consum), s-au stabilit soluţiile tehnic posibile de
alimentare cu căldură a zonei urbane. Din considerente tehnice şi energetice s-au
selectat două soluţii alternative de alimentare cu căldură, care vor fi analizate
economic şi din punct de vedere al impactului asupra mediului:
• centrală de cogenerare echipată cu turbine cu gaze – CCG cu TG;
• centrală de cogenerare echipată cu motoare cu ardere internă – CCG cu
MAI.
Pentru cele două soluţii de cogenerare propuse s-a efectuat:
• analiza impactului asupra mediului a celor două soluţii de alimentare cu
căldură a zonei urbane şi cuantificarea ecologică, pe baza indicatorilor de impact;
• cuantificarea economică a impactului asupra mediului (a efectelor ecologice)
a soluţiilor de cogenerare propuse.
Analiza impactului asupra mediului a soluţiilor de cogenerare propuse s-a făcut
individual, pentru fiecare soluţie analizată.

15.6.3.2. Evaluarea impactului asupra mediului – indicatori de impact


Obiectivul realizării analizei impactului asupra mediului, este furnizarea de
elemente necesare evaluării comparative din punct de vedere al impactului asupra
mediului al diferitelor soluţii de alimentare cu energie în cogenerare (turbine cu
gaze, motoare cu ardere internă), elemente necesare selectării soluţiei optime.
S-au parcurs următoarele etape metodologice:
o stabilirea conturului de referinţă – zona urbană;
o stabilirea perioadei de analiză ecologică – pe întreaga durată de viată
(aceeaşi ca în cazul analizei tehnico-economice);
1076 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

o stabilirea ipotezelor aplicării metodei;


o alcătuirea unei baze de date (caracteristici combustibil, conversie,
caracteristici echipamente, emisii specifice);
o determinarea emisiilor totale;
o stabilirea şi calculul indicatorilor de impact;
o analiza indicatorilor de impact determinaţi;
o cuantificarea economică a efectelor de mediu (pe baza ecotaxelor).
După stabilirea conturului de referinţă a analizei – zona urbană, se stabilesc
ipotezele avute în vedere în cadrul analizei de impact asupra mediului:
o se consideră numai etapa conversiei energiei în cadrul sursei;
o pentru cele două filiere de cogenerare analizate se considera acelaşi tip de
combustibil, cu aceleaşi caracteristici (gazul natural);
o se neglijează aspectele de impact asupra mediului a fabricării instalaţiilor de
producere a energiei din cadrul centralelor de cogenerare, deoarece
impactul materialelor componente ale acestor instalaţii este mult mai scăzut
decât impactul funcţionarii acestora;
o randamentele turbomaşinilor (TG, MAI), generatoarelor electrice şi al
cazanelor recuperatoare sunt considerate incluse în randamentul global al
sistemelor de cogenerare;
o valorile emisiilor poluante degajate în atmosferă în urma proceselor de
ardere, exprimate în mg/Nm3 gaze de ardere (aferente conversiei
combustibilului în cadrul centralelor de cogenerare).
Deoarece analiza are drept scop implementarea unei soluţii noi de alimentare cu
energie, emisiile nu se pot determina prin măsurători (instalaţiile analizate nefiind
în funcţiune). Ca urmare, pentru determinarea emisiilor a fost necesar să se
cunoască:
– tipul şi caracteristicile combustibilului utilizat în cadrul fiecărei soluţii
analizate;
– consumul de combustibil aferent;
– valorile emisiilor specifice (garantate de furnizorul de echipamente
caracteristice fiecărei soluţii, sau considerate prin similitudine cu soluţii aflate în
funcţiune şi în cazul cărora s-au putut face determinări);
– aspectele tehnice caracteristice ale fiecărei CCG analizate, prin randamentul
global, ηg ;
– producţiile de energie (electrică, termică);
– indicatorii tehnici specifici soluţiilor de cogenerare.
Principalele etape de calcul sunt sintetizate în schema logică din fig. 15.5.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1077

Date initiale:
• Caracteristicile combustibilului;
• Energia utilă (electrică şi termică);
• Indicatorii specifici CCG (indice de cogenerare, randamente globale);
• Modul de asigurare a necesarului de energie (căldură şi energie electrică).

Calculul consumului de
combustibil la sursa de producere

Calculul volumului de gaze de


ardere corespunzător cantităţii de
combustibil ars

Calculul emisiilor corespunzătoare


volumului de gaze de ardere
produse

POLUARE ASOCIATĂ
ARDERII COMBUSTIBILULUI

Fig. 15.5. Etape de calcul.

Valorile emisiilor anuale sunt prezentate în tabelul 15.28.


Emisiile specifice pentru soluţiile de cogenerare analizate au fost preluate din
determinări efectuate pentru soluţii de alimentare similare aflate în funcţiune.
Emisii anuale
Tabelul 15.28
Cantităţi anuale (t/an)
Tip emisie
CCG cu MAI CCG cu TG
CH4 56 18
CO 227 31
NOx 167 65
SO2 95 40
CO2 82 667 59 616
Având în vedere emisiile anuale, se poate cuantifica efectul ecologic asupra
zonei urbane al implementării fiecărei soluţii de alimentare cu energie propuse
1078 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(CCG), prin determinarea principalelor tipuri de impact asupra mediului şi a


indicatorilor de impact aferenţi.
Pentru a putea fi comparate din punct de vedere al impactului asupra mediului, a
diversele soluţii de alimentare cu energie a zonei urbane trebuie sa fie echivalente
energetic.
Având în vedere tipurile de emisii şi efectele produse de acestea, se consideră
semnificative următoarele tipuri de impact asupra mediului şi indicatorii aferenţi:
− efectul de seră;
− acidificarea;
− emisiile fotooxidante.
Rezultatele calculului indicatorilor de impact sunt prezentate în tabelul 15.29.

Indicatori de impact
Tabelul 15.29
Impact - indicator CCG cu MAI CCG cu TG
Efect de sera - GWP (t CO2) 84 636 60 231
Acidificare - AP(t SO2) 212 86
Emisii fotooxidante - POCP (t C2H4) 12 2
Din punctul de vedere strict al impactului asupra mediului, pe baza
indicatorilor consideraţi, se poate afirma că soluţia de CCG cu TG este mai
eficientă ecologic decât soluţia CCG cu MAI, în condiţiile specifice în care s-a
făcut analiza.

15.6.3.3. Cuantificarea economică a impactului


asupra mediului – aplicarea ecotaxelor
Analiza tehnico-economică, pe baza indicatorilor economici actualizaţi (VNA) a
permis clasificarea soluţiilor posibile de alimentare cu energie propuse pentru zona
urbană, neluându-se în consideraţie impactul asupra mediului al acestor soluţii.
Cuantificarea economică a impactului asupra mediului (considerarea valorilor
ecotaxelor în determinarea indicatorilor economici – de exemplu VNA) poate
conduce la o nouă ierarhizare a soluţiilor de alimentare cu energie propuse, având
în vedere şi impactul acestora asupra mediului.
Pentru realizarea acestui obiectiv s-a avut în vedere şi efectul ecotaxelor asupra
costurilor de producţie a căldurii şi energiei electrice.
S-a considerat taxa pe carbon – taxă de tip calitativ, în care rolul determinant îl
are conţinutul de carbon al combustibilului ars. S-a considerat valoarea ecotaxei de
10 €/tCO2.
Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale diferitelor filiere de
producere a celor doua forme de energie trebuie să se reflecte în costurile de
producere, respectiv preţurile celor doua forme de energie, energia electrică şi
termică.
Aplicarea ecotaxelor influenţează sensibil eficienţa economică a soluţiei de
CCG cu MAI (v. tabelul 15.30), în condiţiile introducerii acesteia soluţia devenind
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1079

nerentabilă economic. Efectul se manifestă şi în cazul soluţiei de CCG cu TG,


prin scăderea venitului net actualizat (VNA) cu aproximativ 30 %.

Efectul ecotaxelor asupra VNA


Tabelul 15.30
CCG cu MAI CCG cu TG
VNA fără ecotaxe [€] 5 566 332 VNA fără ecotaxe [€] 12 648 319
VNA cu ecotaxe [€] - 600 608 VNA cu ecotaxe [€] 8 200 951
Principalele etape de calcul pentru determinarea influenţei ecotaxelor asupra
costurilor de producţie sunt:
− calculul cheltuielilor cu combustibilul şi defalcarea lor pe cele două forme de
energie;
− calculul amortismentelor pe cele două forme de energie;
− calculul cheltuielilor de mentenanţă şi operare;
− determinarea costului de producţie a energiei electrice şi al căldurii, fără
ecotaxe;
− defalcarea cheltuielilor suplimentare cu ecotaxele pe cele două forme de
energie;
− calculul costului pe cele două forme de energie cu ecotaxe;
− determinarea creşterii procentuale a costului de producţie ca urmare a
includerii ecotaxelor.
Defalcarea amortizărilor pe cele două forme de energie se face conform
ipotezei în care cotele de amortizare sunt egale pe toată durata de viaţă a
echipamentelor.
În tabelul 15.31. sunt prezentate rezultatele acestui calcul.

Creşterea costurilor de producţie a energiei termice şi electrice


Tabelul 15.31
Mărimea CCG cu TG CCG cu MAI
CQf [€ / MWht] 14.2 16.5
CQt [€ / MWht] 16.6 19.4
∆CQ[%] 16.9 17.5
CEf [€ / MWhe] 22.7 27.2
CEt [€ / MWhe] 25.2 33.7
∆CE[%] 11 23.9
1080 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.6.3.4. Concluzii si comentarii


În fig. 15.6. – 15.13. sunt evidenţiate grafic concluziile analizei costurilor de
producţie pentru cele două soluţii alternative de cogenerare considerate, cu turbine
cu gaze şi motoare fără ecotaxe înglobate şi respectiv cu ecotaxe. Se constată că,
pentru soluţiile analizate, ponderea ecotaxelor în costurile de producere a celor
două forme de energie variază între 10 – 15%.

Combustibil 58%

M+O

33%

Amortizări

9%
Fig. 15.6. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în CCG
cu TG, fără ecotaxe.

10%

Ecotaxe
57%
Combustibil

M+O

Amortizări
25%

8%
Fig. 15.7. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în CCG
cu TG, cu ecotaxe.

Notă: M + O – costuri de mentenanţă şi operare.


COGENERAREA ŞI MEDIUL 1081

73%
Combustibil
M+O

19%
Amortizări

8%

Fig. 15.8. Structura costului de producţie al căldurii produse în CCG cu TG,


fără ecotaxe.

14%
Ecotaxe

63%

Combustibil
M+O

Amortizări
16%

7%

Fig. 15.9. Structura costului de producţie al căldurii produse în CCG cu TG,


cu ecotaxe.
1082 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

35%
M+O

Combustibil

Amortizări
53%

12%
Fig. 15.10. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în
CCG cu MT, fără ecotaxe.

11%
47%
Ecotaxe
Combustibil

M+O

Amortizări

31%

11%

Fig. 15.11. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în


CCG cu MT, cu ecotaxe.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1083

27%

M+O

Amortizări
Combustibil

11%

62%

Fig. 15.12. Structura costului de producţie al căldurii produse în CCG cu MT,


fără ecotaxe.

15%

Ecotaxe

53%

Combustibil
M+ O

23%
Amortizări

9%
Fig. 15.13. Structura costului de producţie al căldurii produse în CCG cu MT,
cu ecotaxe.
1084 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

BIBLIOGRAFIE
15.1. Directiva IPPC privind valorile limită de emisie pentru instalaţiile de
ardere sub 50 MW. (Document nr. 360039.19.RP.135J).
15.2. HOTARAREA nr. 541 din 17 mai 2003 privind stabilirea unor masuri
pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din
instalaţii mari de ardere.
15.3. ORDIN nr. 462 din 1 iulie 1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice
privind protecţia atmosferei si Normelor metodologice privind
determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse
staţionare.
15.4. Hotărâre nr. 647 din 12 iulie 2001 privind aprobarea Strategiei
naţionale de dezvoltare energetica a României pe termen mediu - 2001-
2004.
15.5. Directiva 88/609/EEC privind limitarea emisiilor în aer a anumitor
poluanţi proveniţi de la marile centrale cu ardere.
15.6. ISO 14040 (1997). Analyse de Cycle de Vie. Principe et cadre,
Genève, 1997.
15.7. ROUSSEAUX P., Analyse de Cycle de Vie: évaluation des impacts.
Les techniques de l’ingénieur, 1998.
15.8. ***, Législation communitaire en matière d’environnement, Volume 2,
Air CCE, Bruxelles, 1998.
15.9. Pătraşcu, R., Situaţia pe plan mondial privind evaluarea economica a
impactului diferitelor soluţii de cogenerare asupra mediului, Revista
Energetica, 2001, pag. 310-315.
15.10. Pătraşcu, R., Evaluarea economica comparativă a impactului diferitelor
soluţii de cogenerare asupra mediului, Weg Regional Energy Forum,
iunie 2004.
15.11. Bioenergy Information Network web-site: http://bioenergy.ornl.gov/.
15.12. Hoogwijk, M., Faaij, A., van den Broek, R., Berndes, G., Gielen, D.,
Turkenburg, W., 2003, Exploitation of the ranges of the global
potential of biomass for energy. Biomass & Bioenergy.
15.13. Unified Bioenergy Terminology, UBIET, FAO Forestry Department,
Wood Energy Programme, December 2004.
15.14. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Pieţei de Certificate Verzi
(Ord. ANRE nr. 15 / 2005).
15.15. Directiva UE 77/2001. Promovarea energiei electrice din SRE pe piaţa
internă de energie electrică.
15.16. HG 958 / 18 august 2005 publicată în Monitorul Oficial Nr. 809 din 6
septembrie 2003 (Modificarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2003
privind promovarea producţiei de energie electrică din surse
regenerabile de energie si modifica şi completează Hotărârea
Guvernului nr. 1892/2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a
producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie)
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1085

CUPRINS CAPITOLUL 15

COGENERAREA ŞI MEDIUL

15. COGENERAREA ŞI MEDIUL ............................................................................ 1016


15.1. Aspecte legislative privind cogenerarea şi impactul asupra mediului .......... 1016
15.1.1. Integrarea protecţiei mediului în politica energetică ............................ 1016
15.1.2. Cogenerarea – tehnologie curată de producere a energiei .................... 1017
15.1.3. Aspectele legislative privind limitele admisibile ale emisiilor
diferitelor instalaţii de cogenerare ........................................................ 1019
15.2. Metodologii de evaluare a impactului asupra mediului ale
centralelor de cogenerare ..............................................................................1025
15.2.1. Aspecte generale ...................................................................................
1025
15.2.2. Principii de bază ale aplicării auditului................................................. 1026
15.2.2.1. Auditul ecologic. Gestiunea de mediu .......................................... 1026
15.2.2.2. Etapele auditului de mediu ........................................................... 1028
15.2.3. Evaluarea impactului asupra mediului al centralelor de
cogenerare prin „Analiza Ciclului de Viaţă”- ACV ............................. 1032
15.3. Tipuri de impact asupra mediului al diferitelor centrale de
cogenerare– indicatori .................................................................................
1036
15.3.1. Epuizarea rezervelor naturale ............................................................... 1037
15.3.2. Efectul de seră.......................................................................................
1039
15.3.3. Acidificarea...........................................................................................
1041
15.3.4. Degradarea stratului de ozon ................................................................ 1041
15.3.5. Eutrofizarea...........................................................................................
1042
15.3.6. Ecotoxicitate – toxicitate ................................................................1043
15.3.7. Poluarea foto-oxidantă .......................................................................... 1045
15.3.8. Victime ................................................................................................
1046
15.3.9. Mirosuri ................................................................................................
1046
15.3.10. Zgomot................................................................................................
1047
15.3.11. Degradarea peisajului ................................................................ 1047
15.3.12. Evaluarea indicatorilor de impact ....................................................... 1048
15.4. Cuantificarea economică a efectelor ecologice ale centralelor de
cogenerare................................................................................................
1049
15.4.1. Oportunitatea internalizării efectelor de mediu ................................ 1049
15.4.2. Ecotaxele...............................................................................................
1050
15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu ............................................................. 1050
15.4.2.2. Efectele ecotaxelor asupra costurilor de producere a
energiei electrice şi termice .......................................................... 1051
15.5. Model de analiză a impactului asupra mediului şi internalizarea
efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare ................................ 1052
15.5.1. Ipoteze. ................................................................................................
1052
1086 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

15.5.2. Structura modulară a modelului........................................................... 1053


15.6. Exemple privind aplicarea analizei impactului asupra mediului şi
internalizarea efectelor de mediu pentru centralele de cogenerare. .............. 1069
15.6.1. Evaluarea comparativă a impactului asupra mediului a două
soluţii de cogenerare utilizând tehnologii diferite ................................ 1069
15.6.1.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
vedere ........................................................................................... 1069
15.6.1.2. Determinarea emisiilor aferente celor două etape ale
ciclului de viaţă ............................................................................ 1070
15.6.1.3. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1073
15.6.2. Influenţa ecotaxei pe carbon asupra costului de producere a
energiei pentru diferitele soluţii de cogenerare ................................ 1074
15.6.2.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în
vedere ........................................................................................... 1074
15.6.2.2. Rezultate şi concluzii ................................................................ 1074
15.6.3. Evaluarea efectelor ecologice şi cuantificarea economică a
acestora, în cazul alimentării cu căldură a unei zone urbane................ 1075
15.6.3.1. Obiectivul analizei de caz ............................................................. 1075
15.6.3.2. Evaluarea impactului asupra mediului – indicatori de
impact ........................................................................................... 1075
15.6.3.3. Cuantificarea economică a impactului asupra mediului –
aplicarea ecotaxelor................................................................1078
15.6.3.4. Concluzii şi comentarii ................................................................ 1080
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................
1084
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1087

CUPRINS CAPITOLUL 15 (partea II)

15.4.2. Ecotaxele .....................................................................................................1050


15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu .....................................................................1050
15.4.2.2. Efectele ecotaxelor asupra costurilor de producere a energiei electrice si
termice.................................................................................................................1051
15.5. Model de analiză a impactului asupra mediului şi internalizarea efectelor de mediu
pentru centralele de cogenerare ...................................................................................1052
15.5.1. Ipoteze .........................................................................................................1052
15.5.2. Structura modulară a modelului...................................................................1053
15.6. Exemple privind analiza impactului asupra mediului şi internalizarea efectelor de
mediu pentru centralele de cogenerare.........................................................................1069
15.6.1. Evaluarea comparativă a impactului asupra mediului a două soluţii de
cogenerare utilizând tehnologii diferite ...................................................................1069
15.6.1.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în vedere ..............1069
15.6.1.2. Determinarea emisiilor aferente celor două etape ale ciclului de viaţă 1070
15.6.1.3. Rezultate şi concluzii ...........................................................................1073
15.6.2. Influenţa ecotaxei pe carbon asupra costului de producere a energiei, pentru
diferitele soluţii de cogenerare ................................................................................1074
15.6.2.1. Prezentarea situaţiei analizate şi a ipotezelor avute în vedere ..............1074
15.6.2.2. Rezultate şi concluzii ...........................................................................1074
15.6.3. Evaluarea efectelor ecologice şi cuantificarea economică a acestora, în cazul
alimentării cu căldură a unei zone urbane ...............................................................1075
15.6.3.1. Obiectivul analizei de caz ....................................................................1075
15.6.3.2. Evaluarea impactului asupra mediului – indicatori de impact..............1075
15.6.3.3. Cuantificarea economică a impactului asupra mediului – aplicarea
ecotaxelor ............................................................................................................1078
15.6.3.4. Concluzii si comentarii.........................................................................1080
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................1084
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1085

16. NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI


UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI
DISTRIBUŢIE A CĂLDURII – STDC

16.1. Structura STDC


STDC este componenta unui sistem de alimentare cu căldură (SAC), care face
legătura între sursa/sursele de căldură şi consumatorii respectivi. În cap.1 s-au
prezentat elementele componente ale SAC. Se constată că STDC are următoarea
structură generală – v. fig. 16.1. – :
– reţelele termice primare (RTP), ce fac legătura între sursa/sursele de căldură
şi punctele/modulele termice;
– punctele termice (PT) şi/sau modulele termice (MT), care reprezintă
interfaţa între RTP şi instalaţiile consumatoare de căldură (IC);
– reţelele termice secundare (RTS), ce asigură legătura între PT şi/sau MT şi
instalaţiile consumatoare de căldură (IC).
De la caz, la caz, în funcţie de natura agentului termic utilizat pentru transportul
căldurii, mai pot apare şi alte componente, cum ar fi staţiile intermediare de
pompare – în cazul apei fierbinţi ca agent termic – sau ansamblul instalaţiilor
pentru colectarea şi returnarea condensatului, pentru cazul aburului ca agent termic.
În consecinţă, fig. 16.1. prezintă structura generală – cea mai posibilă – a unui
STDC, în funcţie de natura agentului termic utilizat pentru alimentarea cu căldură a
consumatorilor.
Cele două STDC din fig. 16.1. se caracterizează prin:
• STDC utilizând apa fierbinte ca agent termic de transport:
– RTP este de tip bitubular închis (tur/retur) – pentru detalii v. § 16.5.;
– pentru adaptarea parametrilor apei fierbinţi din RTP, la cei impuşi de
consumatorii de căldură (6), se pot folosi fie punctele termice (2), fie modulele
termice (5);
– un PT (2) asigură alimentarea simultană cu căldură a unei zone cu mai
mulţi consumatori fizici (clădiri), în timp ce MT (5) preia alimentarea cu căldură a
unei clădiri, sau a unei părţi dintr-o clădire;
– staţiile intermediare de pompare – SIP – (7), se pot justifica tehnico-
economic fie numai pe ducere (7.a), sau numai pe retur (7.b), fie ambele variante
(7.a şi 7.b);
– RTS (3), apar numai în cazul utilizării PT; în cazul folosirii MT (5),
RTS este reprezentată de fapt de reţeaua interioară de distribuţie a căldurii în
clădirea alimentată cu căldură de modulul termic respectiv.
1086 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.1. Structura generală a unui STDC: a – de apă fierbinte; b – de abur; SCAf, SC.Ab
– sursă/surse de căldură sub formă de apă fierbinte, respectiv de abur; 1 – RTP de apă
fierbinte, tur/retur; 2 – puncte termice (PT); 3 – RTS; 4 – zone de consum de căldură;
5 – module termice (MT); 6 – consumatori de căldură; 7 – staţie intermediară de pompare
(SIP); 7.a / 7.b – SIP pe ducere/pe întoarcere; 8 – reţea de alimentare cu abur; 9 – reţea de
condensat returnat; 10 – consumatori de abur cu returnarea condensatului; 11 – ansamblul
instalaţiilor pentru colectarea şi returnarea condensatului; 12 – consumator de abur fără
returnarea condensatului.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1087

• STDC utilizând aburul ca agent termic de transport:


– pentru consumatorii de abur (10), care pot returna condensatul aburului
consumat (9), este necesar un ansamblu de instalaţii pentru recuperarea şi
returnarea acestuia (11), a cărui componenţă se va prezenta în § 16.3. şi 16.6.;
– consumatorii (12), care nu pot asigura returnarea condensatului, nu mai
necesită instalaţiile (11).
Important: structura STDC, prezentată în fig. 16.1. este caracteristică, în
general, sistemelor de alimentare centralizată cu căldură (SACC), v. cap. 1. Pentru
cele individuale (SAIC), fiecare consumator este alimentat din propria sursă de
căldură, în general la parametrii agentului termic impuşi de acesta.

16.2. Poziţia surselor de căldură faţă de consumatori


Fiind vorba de surse pentru alimentarea cu căldură a unor consumatori, este
normal ca poziţia lor să fie determinată în special de condiţiile specifice impuse de
aceştia. Totodată însă, în calitate şi de consumatoare de energie primară, poziţia
surselor de căldură este determinată de simultaneitatea celor două categorii
principale de factori. Pe lângă aceştia trebuie avut în vedere şi stadiul SAC în
discuţie: existent, sau nou – în stadiul de concepţie şi proiectare.
În general, amplasarea unei surse de energie faţă de consumatori este
determinată de principalele fluxuri de masă şi energie care străbat instalaţiile
acesteia: combustibil, energie termică şi electrică livrată consumatorilor, apă de
răcire, evacuarea şi depozitarea deşeurilor rezultate de pe urma combustibililor
utilizaţi. Pe lângă aceştia, condiţia de bază pentru o soluţie durabilă, o constituie
reducerea poluării mediului.
Plecându-se de la aceste condiţionări şi restricţii cu caracter general, poziţia
surselor de căldură se stabileşte ţinându-se seama simultan de următorii factori
principali:
a) starea SAC:
a.1) SAC există şi se pune problema retehnologizării sale, a extinderii, sau a
introducerii unor noi forme de energie primară nepoluante sau pentru înlocuirea
totală sau parţială a celor existente, dar în curs de epuizare ori nesigure ca
disponibilitate viitoare;
a.2) proiectarea şi realizarea unui nou SAC, pentru consumatori de
căldură existenţi şi/sau noi;
b) formele de energie primară avute la dispoziţie, pe termen scurt, mediu, dar
mai ales lung şi implicaţiile socio-economice, de mediu şi politice de care trebuie
ţinut seama:
b.1) pentru combustibilii clasici, neregenerabili:
– disponibilitatea lor pe termen lung, accesul pe piaţă şi evoluţia
preţurilor aferente;
– efectele asupra mediului, determinate de toate operaţiile impuse de la
nivelul extracţiei, transportului şi depozitării lor, simultan cu cele datorate
produselor arderii – evacuarea în atmosferă şi depozitarea pe termen lung;
1088 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

b.2) pentru deşeurile utilizate drept combustibil:


– disponibilitatea lor în timp, pe termen lung şi implicaţiile tehnice,
economice şi de mediu determinate de colectarea, depozitarea şi arderea lor;
– limitarea distanţelor impuse de colectarea şi transportul lor până la
amplasamentele surselor de căldură;
b.3) pentru resursele energetice regenerabile:
– disponibilitatea lor în timp, pe termen lung;
– limitarea distanţelor de transport ale resurselor energetice respective, în
funcţie de natura acestora;
– efectele pe termen lung asupra ciclului normal de regenerare a lor şi
eventualele implicaţii sociale – reducerea resurselor naturale alimentare ale
populaţiei;
c) poziţia faţă de consumatorii de căldură:
– posibilităţile tehnice concrete de preluare de către consumatorii de
căldură existenţi şi/sau noi a căldurii produse;
– costurile suplimentare pentru transportul căldurii de la sursa/sursele de
căldură, la zona/zonele de consum termic, determinate de tipul, disponibilitatea şi
locaţia resurselor primare de energie utilizate;
– efectele folosirii unor noi surse de căldură, asupra eficienţei tehnico-
economice a celor eventual existente, pentru un SAC existent sau în extindere;
d) poziţia faţă de sistemul electroenergetic existent, prin posibilităţile tehnice
şi implicaţiile economice pentru a asigura preluarea energiei electrice produsă în
eventualele centrale de cogenerare;
e) costurile unitare ale căldurii produse şi implicaţiile socio-economice
asupra consumatorilor arondaţi surselor respective de căldură;
f) factorii de natură instituţională şi reglementările specifice domeniului
producerii şi alimentării cu căldură;
g) nivelul de educaţie tehnică a consumatorilor care urmează a beneficia de
căldura produsă;
h) gradul de implicare reală a factorilor politici de decizie, pentru a realiza o
anumită politică în domeniul alimentării cu căldură a consumatorilor.
Independent de toţi aceşti factori cu caracter general, sunt de reţinut şi
următoarele aspecte care, în final, pot decide poziţia sursei/surselor de căldură faţă
de consumatori:
– anvergura (capacitatea termică) a sursei de căldură: cu cât creşte puterea
termică instalată a sursei de căldură, va creşte valoarea investiţiei iniţiale, cu
dificultăţile specifice finanţării şi recuperării sale. Totodată vor creşte distanţele
medii de transport a căldurii, ceea ce va mări: valoarea absolută a investiţiei în
STDC, pierderile de căldură şi consumurile de energie de pompare a agentului
termic, în cazul folosirii apei fierbinţi;
– posibilităţile tehnice şi costurile ocazionate de integrarea sursei/surselor noi
de căldură (sau retehnologizate) într-un SAC existent;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1089

– în cazul centralelor de cogenerare, tehnologiile utilizate de producere


simultană a celor două forme de energie pot impune anumite forme de energie
primară;
– tehnologiile de cogenerare de mică şi foarte mică putere constituie soluţii
curente, cu o dezvoltare a pieţei respective, care pot influenţa decisiv tipul şi
anvergura sursei de căldură, simultan mai ales cu utilizarea ca energie primară a
deşeurilor, sau a resurselor regenerabile, după cum s-a arătat în cap. 12.
În cazul consumatorilor industriali, poziţia surselor de căldură este determinată
în primul rând de condiţiile locale specifice, legate de:
– mărimea consumurilor simultane de căldură, energie electrică şi eventual de
frig;
– natura şi parametrii agenţilor termici impuşi de consumatori, în special în
cazul celor tehnologici;
– natura combustibililor avuţi la dispoziţie, inclusiv a celor posibili a fi utilizaţi
ca resurse energetice secundare rezultate din procesele tehnologice;
– poziţia consumatorilor faţă de sistemul electro-energetic şi condiţiile locale –
tehnico-economice – de conectare la acesta.

16.3. Agenţii termici utilizaţi în STDC


Agenţii termici utilizaţi în STDC pot fi: aburul, apa fierbinte (apă cu
temperatura nominală peste 100°C), sau apa caldă (apă cu temperatura nominală
sub 100°C), iar în sistemele de ventilaţie se poate folosi aerul cald.

16.3.1. Alegerea naturii agenţilor termici de transport


Alimentarea cu căldură a unui consumator presupune întotdeauna asigurarea
unui anumit debit de căldură la un anumit nivel termic, impuse de natura şi modul
de desfăşurare a procesului, precum şi de caracteristicile aparatului consumator.
Din acest ultim punct de vedere, în cele mai dese cazuri, aparatele consumatoare
sunt schimbătoare de căldură de suprafaţă.
Plecând de la aceste premise, natura şi parametrii agentului termic de transport
utilizat în STDC depind, în primul rând, de regimul termic impus la aparatul
consumator.

16.3.1.1. Natura agentului termic în cazul STDC urbane


STDC urbane asigură alimentarea cu căldură pentru încălzirea spaţială, cu
aparate de schimb de căldură specifice, sau cu aer cald.
• Procesele de încălzire impun realizarea în incintele respective, temperaturi
de cca. 18...25°C, care se pot realiza cu oricare din agenţii termici prezentaţi mai
sus. Ca urmare, pentru încălzirea cu aparate statice, în general, se utilizează apa
caldă cu parametrii maximi tur/retur de cca. 80...95/60...75°C. În cazul încălzirii cu
aer cald, în funcţie de caracteristicile tehnice ale bateriei de încălzire a aerului, se
poate folosi oricare din cei trei agenţi termici prezentaţi mai sus.
1090 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Alimentarea cu apă caldă de consum – a.c.c. – impune, conform STAS,


realizarea unei temperaturi a apei calde de 50-60°C. Indiferent de schemele de
racordare pentru prepararea a.c.c. – v. § 16.6. – , pentru asigurarea acestui nivel
termic se poate utiliza oricare din cei trei agenţi termici prezentaţi mai sus.
• Alimentarea cu frig, pentru climatizarea spaţiilor, după cum s-a arătat în
§ 13.5. şi 13.6., presupune utilizarea unui agent termic de răcire, cu temperaturi de
cca. 3-8°C, utilizat în instalaţiile interioare de climatizare. Pe de altă parte, pentru
producerea frigului în instalaţiile frigorifice cu absorbţie, în funcţie de tipul
constructiv al acestora, se poate folosi ca agent termic pentru „antrenarea maşinii”,
atât apa fierbinte cu temperaturi de cca. 115...160°C, fie aburul de joasă presiune
(până în cca. 6-10 bar).
În concluzie, în STDC urbane se poate utiliza ca agent termic de transport
şi/sau distribuţie a căldurii, atât apa fierbinte (sau apa caldă), cât şi aburul. Decizia
între aceşti doi agenţi termici se ia în baza rezultatului calculului tehnico-economic
comparativ. Acesta este influenţat în principal de aspectele prezentate mai jos.
a. Returnarea agentului termic la sursă constituie o problemă foarte
importantă din două puncte de vedere: nereturnarea parţială sau integrală necesită
completarea la sursa de căldură cu un debit echivalent de apă de adaos, care
presupune existenţa (disponibilitatea) acestui debit de apă şi apoi tratarea chimică a
sa până la nivelul impus de calitatea apei de alimentare a cazanelor (v. cap. 10.).
În cazul apei fierbinţi, în funcţie de modul de racordare la reţea a aparatelor
consumatoare, se poate considera că se returnează integral şi neimpurificată.
Când apar pierderi de apă din reţea şi unele impurificări ale celei returnate,
completarea pierderilor şi pretratarea apei de adaos necesită la sursa de căldură
numai o dedurizare (v. § 16.6.).
Când se utilizează aburul ca agent termic, orice pierderi de agent sau
impurificarea condensatului returnat necesită, la sursa de căldură, înlocuirea cu apă
de adaos, demineralizată în prealabil. Chiar şi la returnarea condensatului pur este
necesară o pretratare înaintea introducerii în circuitul apei de alimentare a
cazanelor. Aceasta este impusă de impurităţile antrenate de condensat din aparatele
consumatoare şi instalaţiile anexe de colectare, inclusiv din reţeaua de transport.
Ca urmare, utilizarea aburului ca agent termic, comparativ cu apa fierbinte,
conduce la un consum suplimentar de apă de adaos şi mărirea corespunzătoare a
capacităţii instalaţiilor de tratare chimică a acesteia.
b. Schemele pentru racordarea consumatorilor depind de parametrii maximi
ai agentului termic admişi de aparatele consumatoare.
Atunci când aparatele consumatoare admit parametrii agentului termic,
schemele de racordare ale acestora sunt, în general, mult mai simple în cazul apei
fierbinţi decât în cazul aburului, deoarece lipseşte toată gospodăria de colectare şi
returnare a condensatului.
În situaţia în care aparatele consumatoare nu admit parametrii agentului termic
şi mai ales atunci când se utilizează apă fierbinte la temperaturi peste 150°C, apar
probleme tehnice deosebite faţă de cazul folosirii aburului. Astfel, la temperaturi de
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1091

peste 100°C, pentru evitarea vaporizării apei fierbinţi este necesar ca în orice punct
al sistemului de alimentare cu căldură presiunea sa să fie mai mare decât presiunea
de saturaţie corespunzătoare temperaturii respective. Ca urmare, la temperaturi de
peste 150°C, presiunea apei în sistem trebuie menţinută la peste 6 bar. Scăderea
bruscă a presiunii într-unul din punctele sistemului poate conduce la apariţia
fenomenului de vaporizare, ceea ce determină eforturi mecanice suplimentare în
punctul respectiv, cu posibilităţi de degradare a instalaţiei.
Acest fenomen poate apare mai ales în două puncte ale sistemului de alimentare
cu căldură:
– la robinetele de comandă de pe conducta de alimentare a aparatelor
consumatoare;
– la aspiraţia pompei de circulaţie, când apa este preluată direct de la cazanul
de apă fierbinte al CT locale.
În cazul robinetelor de comandă greşit alese, cu pierderi locale de presiune mari,
la poziţia parţial deschis se poate atinge presiunea de saturaţie corespunzătoare
temperaturii locale a apei fierbinţi. Apariţia bruscă a fenomenului de vaporizare
conduce la eforturi mecanice mari în aparatul consumator, având ca urmare,
degradarea sa. Pentru evitarea acestor fenomene este necesară utilizarea unor
robinete cu cădere de presiune foarte mică.
La aspiraţia pompelor de circulaţie a apei fierbinţi, dacă presiunea scade brusc,
vaporizarea apei determină apariţia fenomenului de cavitaţie. Pentru evitarea
acestuia este necesar un racord de by-pass (de recirculare) de la refularea pompei în
conducta de aspiraţie, menţinând astfel suprapresiunea necesară.
Pentru a evita vaporizarea apei fierbinţi sub presiune, în orice punct al
sistemului de alimentare cu căldură, se pot realiza instalaţii speciale în vederea
menţinerii presiunii peste valorile de saturaţie, independent de variaţiile locale de
presiune şi de valorile temperaturii apei. Suprapresiunea necesară se poate asigura
cu aer comprimat, sau cu gaz inert (azot) sub presiune, aflat într-un recipient
racordat la reţeaua de apă fierbinte. În cazul aerului comprimat, există dezavantajul
că în contact direct cu apa se măreşte oxigenarea acesteia şi se intensifică astfel
acţiunea ei corozivă. Folosirea azotului evită acest fenomen, dar în schimb se
impun măsuri suplimentare de siguranţă privind neetanşeităţile.
Rezultă că în cazul apei fierbinţi sub presiune, instalaţiile de racordare ale
consumatorilor sunt mai complicate decât în cazul aburului, necesitând instalaţii şi
măsuri tehnice suplimentare.
c. Complexitatea problemelor de exploatare ale sistemelor de alimentare cu
căldură, care în cazul aburului sunt amplificate de variaţia debitelor la consumatori.
Pentru consumatorii cu regim intermitent, în două schimburi, acestea conduc la
apariţia condensului în conducte după perioada de întreruperi, ceea ce determină
producerea loviturilor de berbec cu avariile corespunzătoare.
Se impune un personal de exploatare cu pregătire superioară.
d. Reglarea cantităţii de căldură livrată consumatorilor, în cazul apei fierbinţi,
se poate face centralizat, prin variaţia temperaturii sau/şi a debitului, ceea ce este
1092 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mai complicat decât în cazul aburului, unde reglajul se poate face simplu prin
laminarea la aparatul consumator.
e. Transportul şi distribuţia la distanţă a apei fierbinţi se face cu ajutorul
pompelor de circulaţie, care permit atingerea unor distanţe de ordinul zecilor de
kilometri. În cazul aburului, distanţele de transport sunt limitate la ordinul
kilometrilor, datorită presiunii iniţiale mari pe care trebuie să o aibă la sursă şi a
posibilităţii condensării lui pe traseu până la consumator.
f. Domeniul de aplicabilitate a aburului este mai mare, putând asigura simultan
consumuri termice cu parametrii diferiţi, ceea ce în cazul apei fierbinţi este limitat.
Având în vedere aceste aspecte tehnice principale, rezultă că alegerea naturii
agentului termic pentru procesele de medie temperatură, între apă fierbinte sau
abur, trebuie să ţină seama de condiţiile concrete impuse de consumatori şi de cele
determinate de eficienţa energetică de ansamblu a sistemului de alimentare cu
căldură.
Ca urmare, în cazul STDC urbane, în marea majoritate a cazurilor, utilizarea
apei fierbinţi ca agent termic de transport este avantajoasă faţă de utilizarea
aburului (v. § 16.3.1.3.).

16.3.1.2. Natura agentului termic în cazul alimentării cu căldură a


consumatorilor industriali
În cazul consumatorilor industriali, alimentarea cu căldură se face, în principal,
în două scopuri:
– pentru satisfacerea condiţiilor de muncă;
– pentru asigurarea bunei desfăşurări a proceselor tehnologice.
• Satisfacerea condiţiilor de muncă, presupune alimentarea cu căldură
pentru încălzirea spaţială, pentru prepararea apei calde de consum şi eventual a
climatizării. Fiind vorba de procese de consum de căldură similare celor specifice
STDC – urbane, problemele legate de natura agentului termic de transport sunt
aceleaşi cu cele tratate mai sus, în § 16.3.1.1.
• Agentul termic utilizat pentru alimentarea cu căldură a proceselor –
instalaţiilor - tehnologice se .alege în funcţie de condiţiile impuse de acestea, atât
din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ (al productivităţii).
Sub aspect calitativ, trebuie ţinut seama de natura proceselor tehnologice de
consum:
– procesele de consum de lucru mecanic, impun pentru antrenare fie
motoarele electrice sau cu ardere internă, fie cele pneumatice bazate pe utilizarea
aerului comprimat, ori utilizarea directă a aburului sub presiune. În acest din urmă
caz, pentru abur se impune o anume presiune şi o temperatură care să asigure un
minim grad de supraîncălzire de 15-25 grde;
– procesele de consum de căldură, la nivele termice ridicate, de peste
200-250°°C, impun utilizarea unor agenţi termici speciali, aleşi în funcţie de
procesul tehnologic consumator;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1093

– procesele de consum de căldură, care au loc la nivele termice medii, de


100-150°°C, pot utiliza ca agent termic de transport, atât aburul, cât şi apa fierbinte.
În cazurile proceselor de uscare la aceste temperaturi, natura procesului tehnologic
presupune preluarea căldurii latente de vaporizare a apei din materialul uscat.
De aceea, se impune utilizarea aburului ca agent termic; procesul de condensare a
acestuia este izoterm, asigurând o temperatură uniformă pe suprafaţa materialului
uscat. În restul proceselor, care sunt în general procese de încălzire, se poate
utiliza atât aburul, cât şi apa fierbinte. Decizia pentru alegerea între aceşti doi
agenţi termici se ia în baza rezultatului calculului tehnico-economic
comparativ.

16.3.1.3. Comparaţia tehnico-economică între utilizarea aburului,


sau a apei fierbinţi, ca agent termic de transport
Comparaţia tehnico-economică presupune două etape principale: analiza
comparativă energetică şi respectiv economică.
• Comparaţia energetică
Se urmăreşte să se pună în evidenţă cantitatea de căldură şi de energie electrică
livrată de sursa de căldură în funcţie de natura sa.
Pentru generalitate se va considera că sursa de căldură este o CCG.
Schemele de principiu ale alimentării cu căldură, în cele două variante analizate
sunt prezentate în fig. 16.2.
În ambele variante, se consideră că necesarul de căldură al consumatorului este
q2, cu durata anuală de utilizare τ, realizat la nivelele termice t2' şi t2" impuse de
procesul de consum.

Varianta:
Abur Apă fierbinte
1. Stabilirea parametrilor agentului termic la aparatul consumator se face
plecând de la parametrii t2' , t2" impuşi de proces, ţinând seama de diferenţa finală
de temperatură pe aparatul respectiv ∆t f , AC şi de gradul de supraîncălzire impus
aburului de către consumator ∆t si = t1' − t1" , respectiv de diferenţa de temperatură
aleasă pentru apa fierbinte ∆t1 = t1' − t1" :

t1" = t2" + ∆t f , AC [°C] (16.1,a) t1" = t2' + ∆t f , AC [°C] (16.1,b)

t1' = t1" + ∆t si , AC [°C] (16.2,a) t1' = t1" + ∆t1 [°C] (16.2,b)

În funcţie de temperatura condensatului la saturaţie t1" , rezultă presiunea


aburului la aparatul consumator p1' .
1094 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.2. Schemele termice de principiu (a) ale utilizării aburului sau a apei fierbinţi ca
agent termic de transport, cu variaţia temperaturii (b) şi a presiunii (c) în lungul sistemului
de alimentare cu căldură: CCG – reţea – consumator; ICG – instalaţia de cogenerare;
AC – aparat consumator; OC – oală de condensat; RC – rezervor de condensat;
PC – pompă de condensat; SB – schimbător de bază abur-apă fierbinte; CAF – cazan de apă
fierbinte; PR – pompă de reţea – de circulaţie; IRR – instalaţie de reducere-răcire.

Analiza energetică comparativă se face plecând de la condiţiile impuse de


consumator, avându-se în vedere următoarele etape:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1095

2. Stabilirea debitului de căldură consumată de aparatul consumator,


ţinând seama de randamentul său termic η AC (considerat acelaşi în ambele
variante):
q1 = q2 / η AC [kW] (16.3)
3. Determinarea debitului de agent termic vehiculat:
q1 q1 q1
D= G= =
h1' − h1"
[kg/s]
c⋅ (
t1' − t1" ) c ⋅ ∆t1
[kg/s] (16.4,b)

(16.4,a)

unde: h1' , h1" sunt entalpiile aburului la presiunea p1' şi temperatura t1' , respectiv a
condensatului la temperatura t1" , în kJ/kg; c – căldura specifică medie a apei,
în kJ/kg⋅grd.
4. Calculul parametrilor agentului termic la ieşirea din CCG se face ţinând
seama de pierderile de presiune şi de temperatură (căldură) ale acestuia prin
transport:
– pe ducere:
p1 = p1' + ∆pr ,ab [bar] p d = p1' + ∆p rd [bar] (16.5,b)
(16.5,a)
t d = t1' + ∆t rd [°C] (16.6,b)
t1 = t1' + ∆t r ,ab [°C]
(16.6,a)

– pe întoarcere:

p r = pc' − ∆p r ,ab [bar] pî = pî' − ∆prî [bar] (16.7,b)


(16.7,a)
tî = t1" − ∆t rî [°C] (16.8,b)
t r = t1" − ∆t rc [°C]
(16.8,a)

unde, conform fig. 16.2., ∆p r ,ab , ∆p rc , ∆p rd şi ∆prî reprezintă pierderile de


presiune prin transport pentru abur (de la CCG la consumator), prin condensatul
returnat (de la consumator la CCG, inclusiv în incinta CCG), respectiv ale apei
fierbinţi pe conducta de ducere de la CCG la consumator şi pe aceea de întoarcere,
în bar; ∆t r ,ab , ∆t rc , ∆t rd şi ∆t rî – pierderile de temperatură similare, în grade.
5. Determinarea parametrilor aburului prelevat din turbine are la bază
parametrii agentului termic la ieşirea din CCG (conform punctului 4) şi eventualele
pierderi suplimentare ce apar prin transport în cadrul incintei CCG sau diferenţe de
temperatură aferente schimbului de căldură în CAF şi schimbătorul de bază SB. În
1096 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

cazul apei fierbinţi, se ţine seama de aportul CAF la încălzirea apei din reţea.
Atunci rezultă:

tt = t1 + ∆t CCG [°C] t SB = t d − ∆t CAF [°C] (16.9,b)


(16.9,a)
tc = t SB + ∆t f ,SB [°C] (16.10,b)
pt = p1 + ∆pCCG [bar]
Deci:
(16.10,a)
pt = f (tc ) , la saturaţie
tt = tc + ∆t si , SB [°C] (16.11)

Ţinând seama de relaţiile (16.1) ... (16.11) rezultă:


tt = t1" + ∆t si , AC + ∆t r ,ab + ∆tCCG [°C]
tt = t1" + ∆t1 + ∆t rd + ∆t f ,SB +
(16.12,a) 16.12,b)
∆t si ,SB − ∆t CAF [°C]
pt = f (t1" + ∆t1 + ∆t rd + ∆t f ,SB −
pt = p1' + ∆p r ,ab + ∆pCCG [bar] (16.13,b)
− ∆tCAF ), la satur. [bar]
6.13,a)
Analizând relaţiile (16.12) şi (16.13) se pot trage următoarele concluzii privind
mărimea comparativă a parametrilor aburului prelevat de turbine (pt, tt), în cele
două variante de agent termic:
În cazul aburului ca agent termic, calculele de transport arată că, în general,
temperatura tt rezultată din relaţia (16.12,a) pentru ∆t si , AC = 5...7°C, ∆t r ,abC şi
∆tCCG având valori conform normativelor privind transportul la distanţă, este, în
general, mai mică decât temperatura de prelevare a aburului din turbinele de
cogenerare la presiunea pt. Aceasta are loc deoarece în urma destinderii reale
(politrope) în turbine la presiunea pt, aburul are un grad de supraîncălzire care
conduce la o temperatură reală ttr mai mare decât valoarea necesară la transport tt .
Ca urmare, elementul care decide parametrii aburului prelevat din turbine este
presiunea pt, determinată conform relaţiei (16.13,a).
Ţinându-se seama că presiunea p1' este determinată de temperatura la saturaţie
t1" şi luând în considerare expresia (16.1,a) pentru t1" , rezultă:
( )
p1' = f t 2" + ∆t f , AC , la saturaţie.

Pentru valorile maxime ale lui t 2" de 130 ... 180°C (conform celor enunţate
privitor la agenţii termici pentru procesele de medie temperatură) şi
∆t f , AC ≈ 5...7°C, rezultă:
p1' ≈ f (130...180) + (5...7 ) , la saturaţie ≈ f (135...187°C), la saturaţie ≈ 3...12 bar.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1097

Pierderile de presiune ale aburului în reţeaua de transport la distanţă ∆p r ,ab şi în


reţeaua de legătură în incinta CCG, de la ieşirea din turbină până la gardul centralei
∆pCCG , sunt funcţie de pierderile specifice de presiune adoptate ∆p sp şi de distanţa
de transport în reţea lr , respectiv în CCG, lCCG .
În ipoteza unei distanţe lr egală cu zero şi neglijând distanţa lCCG , rezultă
pentru p1 o valoare minimă:
p1min = p1' = 3...12 [bar]
În cazul apei fierbinţi ca agent termic, presiunea aburului prelevat din turbină
p1 este determinată de regimul termic al apei, după cum rezultă din relaţia
(16.13,b).
Temperatura tt .(16.12,b) este, în general, mai mică decât temperatura reală
a aburului prelevat din turbină ttr, la presiunea p1 , în urma destinderii
politrope, din aceleaşi motive ca în cele expuse mai sus.
Analizând relaţia (16.13,b) pentru condiţiile normale de dimensionare ale
aparatelor de schimb de căldură ( ∆t1max ≈ 40 şi ∆t f , SB ≈ 5...7°C ) şi de funcţionare a
CAF ( ∆t CAF ≈ 40...70°C ), în funcţie de coeficientul nominal de cogenerare
t SB − tî
adoptat α n = ≈ 0,4...0,5 , rezultă că:
td − tî
( )
pt = f t1" + 40 + ∆t rd + (5...7 ) − (40...70) , la saturaţie.
Pentru t1" = 130 ... 180°C şi în condiţiile limită ale unei distanţe de transport lr
egală cu zero, ca şi în cazul aburului, valoarea minimă a presiunii pt este:
ptmin = f (135 ... 157°C ) ≈ 3 ... 6 bar
Se constată că în medie presiunea aburului prelevat de turbine, în cazul utilizării
sale ca agent termic de transport, este mai mare decât în cazul apei fierbinţi. Odată
cu creşterea distanţei de transport lr, diferenţa între valorile presiunilor pt
pentru cei doi agenţi termici de transport, cresc din următoarele motive: în cazul
aburului ca agent termic, creşterea distanţei de transport influenţează direct
presiunea pt , conform relaţiei:
(p ) = (p )
t ab
min
t ab + ∆psp ⋅ (lt + lCCG ) [bar], (16.14,a)

iar în cazul apei fierbinţi, aceasta influenţează indirect presiunea pt prin


intermediul valorilor de saturaţie corespunzătoare pierderilor de temperatură ∆trd :
(p ) = (p )
t af
min
t af
( )
+ f ∆psp ⋅ (lr + lCCG ) , la saturaţie [bar], (16.14,b)
1098 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Presupunând, conform valorilor recomandate de normativele în vigoare, că


∆psp ≈ 8 mm H2O/m conductă şi pierderile specifice de temperatură
∆t sp ≈ 0,3°C/km conductă, rezultă că pe măsură ce distanţa de transport lr creşte,
expresia ∆psp ⋅ (lr + lCCG ) creşte mult mai mult decât valoarea la saturaţie a
presiunii determinată de expresia ∆t sp ⋅ (lr + lCCG ) .
Deci, în final, din punct de vedere al parametrilor aburului prelevat din turbine –
în cazul CCG cu TA, sau de cazanul recuperator, în cazul CCG cu TG sau MAI –
se poate trage concluzia că:
( pt ,⋅ttr )ab > ( pt ,⋅ttr )af , (16.15)

unde t tr este valoarea temperaturii aburului supraîncălzit, prelevat din turbine la


presiunea pt în condiţiile destinderii reale (politrope).
6. Calculul puterii electrice produsă de CCG pe seama debitelor de căldură
livrate, în cele două variante de agent termic, trebuie să ţină seama de aspectele
specifice instalaţiilor de cogenerare (ICG): turbine cu abur (TA), sau cu gaze(TG),
motoare cu ardere internă (MAI), ciclul mixt gaze-abur (TG/TA) sau alte tipuri de
instalaţii de cogenerare.
Astfel, în cazul ICG de tip TG şi MAI, nivelul termic al gazelor de ardere
eşapate din acestea sunt cu mult mai mari (la TG: tg = 370 - 550°C; la MAI:
tg = 280 - 350°C) decât valorile necesare în cazanele de recuperare pentru a
produce abur la parametrii ( pt , tt )ab , sau apă fierbinte la temperatura (t tr )af ,
impuse de transport. Ca urmare, utilizarea ca agent termic de transport a
aburului, sau a apei fierbinţi, nu influenţează temperatura finală (tg) de
eşapare a gazelor de ardere din TG ori MAI. Deci, nu influenţează puterea
electrică produsă de acestea.
În situaţia CCG cu ITG de tip turbine cu abur (TA), sau cu ciclu mixt (TG/TA),
unde TA este aceea care alimentează cu căldură – în regim de cogenerare –
consumatorii, situaţia este următoarea: în cazul aburului ca agent termic de
transport, deoarece el este livrat direct din TA, rezultă că parametrii impuşi la
CCG, rezultaţi din condiţiile expuse la punctul 5 - ( pt , tt )ab – sunt influenţaţi
direct de condiţiile impuse de consumator şi de cele de transport:
( pt , t t )ab. la TA = f ( p, t )ab. la consumator + transport .
Ca urmare, în cazul aburului ca agent termic de transport, cu cât:
( p, t )ab .la consumator + transport ↑⇒ ( p t , t t )ab . la TA ↑ ,
reducând puterea electrică produsă în cogenerare de TA:
Pcg .TA va scădea.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1099

La fel, în cazul apei fierbinţi ca agent termic, pe măsură ce creşte


temperatura apei fierbinţi necesară la ieşirea din CCG, pentru transport, cu
atât va creşte temperatura sa impusă la ieşirea din SB (tSB), ceea ce va mări
presiunea necesară aburului livrat de TA în SB (pt – va creşte). Ca urmare, va
scădea puterea electrică produsă în cogenerare de TA:
t af .la consumator + transport ↑⇒ t SB ↑⇒ ( pt )TA ↑⇒ Pcg.TA ↓ .

Ţinându-se seama de cele expuse mai sus, rezultă că între utilizarea ca agent
termic de transport a aburului, sau a apei fierbinţi, apar diferenţe din punctul de
vedere al puterii electrice produse în cogenerare, numai în cazul CCG echipate cu
TA, sau la ciclul mixt TG/TA, unde tot TA este aceea care livrează căldura.
De aceea, în continuare, sub acest aspect se va analiza numai cazul CCG cu TA
sau TG/TA.
În aceste ipoteze, puterea electrică produsă în cogenerare pe seama debitelor de
căldură livrate în cele două variante de agent termic, este dată de relaţiile:

Pt = Dt' ⋅ (h0 − ht ) ⋅ η m ⋅ η g = Pt = Dt ⋅ (h0 − ht ) ⋅ ηm ⋅ η g =


= α n ⋅ D ⋅ (h0 − ht ) ⋅ η m ⋅ η g [kW], G ⋅ c ⋅ (t SB − tî )
= ⋅ (h − h ) ⋅ η ⋅ η [kW ],
(ht − hc ) ⋅ η SB 0 t m g
(16.16,a) (16.16,b)
unde: α n = Dt' / D este coeficientul nominal de cogenerare adoptat (identic pentru
cele două variante de agent termic), în care D este dat de relaţia (16.4,a);
ηSB − gradul de reţinere a căldurii în schimbătorul de bază; Dt' , Dt − debitele de
abur prelevate din turbine în cele două variante, în kg/s; h0 − entalpia aburului viu
la intrarea în turbine, în kJ/kg; ht − entalpia aburului prelevat din turbine în urma
destinderii reale până la presiunea pt determinată ca la punctul 5,
ht = h0 − (h0 − ht ,ad )⋅ ηi ; ht , ad − entalpia aburului prelevat din turbine în urma
destinderii adiabate până la presiunea pt , în kJ/kg; hc − entalpia la saturaţie a
condensatului la presiunea ( pt )af , în kJ/kg; ηi − randamentul intern al turbinei;
η m , η g − randamentul mecanic al turbinei, respectiv al generatorului electric.
Temperatura t SB se poate stabili pe baza aceleiaşi valori a coeficientului
nominal de cogenerare:
t SB = t î + α n ⋅ (t d − t î ) [°C], (16.17)
atunci relaţia (16.16,b) se mai poate scrie:
G ⋅ c ⋅ α n ⋅ (t d − t î ) h0 − ht
Pt = ⋅ ⋅ ηm ⋅ η g [kW ], (16.18)
η SB ht − hc
1100 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care t d şi t î sunt date de relaţiile (16.6,b), respectiv (16.8,b).


Comparând puterile electrice produse în cele două cazuri de agent termic
(în condiţiile aceluiaşi coeficient nominal de cogenerare α n ), calculele arată că,
în general:
(Pt )ab < (Pt )af (16.19)
şi diferenţa între ele ∆Pt = (Pt )af − (Pt )ab se măreşte pe măsură ce distanţa de
transport şi coeficientul nominal de cogenerare cresc şi odată cu creşterea
diferenţei de temperatură ( t d − tî ), conform fig. 16.3. [16.1].
7. Determinarea puterii electrice consumată pentru vehicularea agentului
termic înseamnă stabilirea puterii electrice necesară pompelor de condensat PC, în
cazul aburului ca agent termic şi a pompelor de reţea PR, în cazul apei fierbinţi.
D ⋅ ∆H PC G ⋅ ∆H PR
Pc = [kW], (16.20,a) Pr = [kW], (16.20,b)
ρ c ⋅ η PC ρ a ⋅ η PR

unde, conform fig. (16.2.,c):


∆H PR ≈ ∆pCCG + ∆prd + ∆p AC + ∆prî =
∆H PC ≈ ∆p rc = ∆p sp ⋅
(16.21,a) = ∆psp ⋅ (2 ⋅ lCCG + 2 ⋅ lr ) + ∆p AC [N/m2 ],
⋅ (l r + lCCG ) [N/m ] 2
(16.21,b)

în care pierderile specifice de presiune ∆p sp , în Nm /m conductă, se pot


-2

considera, practic, aceleaşi în cazul condensatului şi al apei fierbinţi, având


densităţi ρ c şi ρ a apropiate.

Fig. 16.3. Producţia specifică de putere a


unui grup turbogenerator cu
parametrii aburului viu de 150 bar
şi 540/540°C:
a - agent termic apă fierbinte;
b - agent termic abur.

Neglijându-se diferenţa de presiune ∆p AC care trebuie asigurată la aparatul


consumator (în general, ∆p AC ≈ (1,96...2,94) ⋅105 N/m ) rezultă:
2

∆H PR
≈2 (16.22)
∆H PC
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1101

Ţinându-se seama de relaţiile (16.4), rezultă:


G h1' − h1"
= (16.23)
D c ⋅ ∆t1

Pentru temperaturile t 2" = 130...180 °C, ∆t f , AC = 5...7 °C, deci


t1" = 135...187 °C şi pentru ∆t si , AC = 10...15 °C, rezultă h1' − h1" = 2164...1987 kJ/kg.
În cazul apei fierbinţi, la ∆t1 = 40...80 °C, corespunde c ⋅ ∆t1 ≈ 167...324 kJ/kg.
Atunci, din relaţia (16.23) se constată că:
G 2164...1987
= ≈ 13...6 ori (16.24)
D 167...324
Ţinând seama de valorile curente ale rapoartelor debitelor G/D şi ale înălţimilor
de pompare ∆H PR / ∆H PC , în ipoteza considerării ρc ≈ ρa şi ηPC ≈ ηPR , se poate
trage concluzia că:
Pr
= 2 ⋅ (13...6) ≈ 26...12 ori (16.25)
Pc
adică puterea electrică consumată de pompele de reţea de apă fierbinte este de cca.
12…26 ori mai mare decât aceea consumată de pompele de condensat.
8. Puterea electrică livrată reprezintă diferenţa între puterea electrică produsă
şi aceea consumată pentru pompare:
(P )ab = (Pt )ab − Pc [kW], (16.26,a) (P )af = (Pt )af − Pr [kW], (16.26,b)

Diferenţa de putere electrică livrată ∆P între cele două variante de agent termic
pentru transport este:
∆P = (P )af − (P )ab = (Pt )af − (Pt )ab − (Pr − Pc ) [kW], (16.27)
Calculele efectuate, în condiţiile normativelor în vigoare, conduc la concluzia că
(Pt )af − (Pt )ab > (Pr − Pc ) , adică ∆P>0, deci (P )af
> P ab .( )
Concluzia privind comparaţia energetică este că, în general, apa fierbinte
conduce la o putere electrică livrată în sistem mai mare decât în cazul aburului.
Diferenţa de putere ∆P creşte odată cu distanţa de transport a căldurii lr .
Dacă se ţine seama de durata anuală τ de utilizare a sarcinii termice q2, atunci
concluziile privind puterea electrică sunt valabile pentru energia livrată anual:
∆E = Eaf − Eab = (Et )af − (Et )ab − (Er − Ec ) [kWh/an], (16.28)
în care:
1102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

τ ⋅ G ⋅ c ⋅ α a ⋅ (t SB − tî )
(E ) = τ ⋅ D ⋅ α a ⋅ (h0 − ht ) [kWh/an](16.29,a) Et ( ) = ⋅
t ab ab
(ht − hc ) ⋅ ηSB
⋅ (h0 − ht ) ⋅ ηm ⋅ η g [kWh/an] (16.29, b)
Ec = τ ⋅ Pc [kWh/an], (16.30,a) Er = τ ⋅ Pr [kWh/an], (16.30,b)
unde α este coeficientul anual de cogenerare adoptat, considerat acelaşi în ambele
a

variante de agent termic.


În cazul în care sursa de căldură este o CT, comparaţia energetică se face în
baza criteriului consumului anual de combustibil.
Plecându-se de la aceeaşi cantitate anuală de căldură livrată consumatorului,
atunci consumul anual de căldură la CT este:
ab
QCT = τ ⋅ qCT
ab
(
= τ ⋅ q1 + ∆qrab ) (16.31,a) af
QCT = τ ⋅ qCT
af
(
= τ ⋅ q1 + ∆qraf ) (16.31,b)
[kWh/an] [kWh/an]
ab af
în care qCT , qCT reprezintă debitul de căldură produsă de CT, în cazul aburului ca
agent termic, respectiv al apei fierbinţi, în kW; ∆qrab , ∆qraf − pierderile de căldură
la transportul agenţilor termici prin reţea, de la CT la consumatori, în kW. Aceste
pierderi se calculează cu relaţiile:

[( ) ( )] [( )(
∆q rab = D ⋅ h1 − h1' + hc − hr (16.32,a) ∆q raf = G ⋅ c ⋅ t d − t1' + t1" − tî (16.32,b), )]
[kW] [kW]

în care h1 şi h1' sunt entalpiile aburului la ieşirea din CT, respectiv la intrarea în
aparatul consumator (corespunzătoare parametrilor aburului: p1 , t1 şi p1' , t1' ),
în kJ/kg; hc şi hr − entalpia condensatului la ieşirea din aparatul consumator
(cu temperatura t1" ) şi la intrarea în CT (cu t r ), în kJ/kg; td , t1' , t1" şi tî −
corespund notaţiilor din fig. 16.2.,a.
Consumul anual de energie electrică consumată pentru pompare este cel
exprimat cu relaţiile (16.20).
Atunci, consumul anual total de combustibil este:
ab af
QCT QCT
ab
BCT = + Ec ⋅ bSEN (16.33,a) af
BCT = + Er ⋅ bSEE (16.33,b)
H i ⋅ ηCZ
ab
H i ⋅ ηCZ
af

[kg c.c./an] [kg c.c./an]

în care: H i este puterea calorifică inferioară a combustibilului utilizat, în


kJ/kgc.c.; ηCZ
ab
, ηCZ
af
− randamentul mediu anual al cazanelor de abur, respectiv de
apă fierbinte din CT; bSEE − consumul specific de combustibil pentru producerea
energiei electrice în sistemul electro-energetic, în kgc.c./kWh.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1103

Comparaţia energetică pe baza acestui criteriu conduce, în general, la


următoarele constatări:
– datorită pierderilor de căldură ∆qrtab > ∆qrtaf , rezultă că ∆QCT
ab
> ∆QCT
af
, dar
diferenţele sunt mici, dacă se ţine seama că în cazul CT distanţele de transport sunt,
în general, mult mai mici decât în cazul CCG;
– randamentele ηCZab
, ηCZ
af
ale celor două tipuri de cazane sunt, practic, aceleaşi
(la sarcini parţial reduse, ηCZ
ab
scade mult mai mult decât ηCZ af
);
– raportul Er/Ec este, practic, acelaşi în cazul CCG, dar valorile absolute ale
diferenţei (Er - Ec) sunt mult mai mici din cauza distanţelor mici de transport.
Ţinându-se seama de aceste constatări, rezultă că din punct de vedere strict
energetic, varianta cu agent termic abur este mai eficientă. Sub aspect exergetic,
privind modul de utilizare a exergiei combustibilului, varianta cu abur este
inferioară celei cu agent termic apă fierbinte; cazanele de apă fierbinte produc
agentul termic la nivelul termic al consumatorilor (neglijând pierderile prin
transport), în timp ce cazanele de abur produc aburul la o temperatură mult mai
mare decât aceea impusă de consumatori.
• Comparaţia economică
Se ţine seama de ansamblul sistemului de alimentare cu căldură: sursa
(CCG sau CT), reţeaua de transport şi distribuţie şi instalaţiile consumatorilor.
Comparaţia economică se face pe baza criteriului cheltuielilor totale actualizate
CTA, particularizate pentru cazul de faţă astfel: investiţiile se pot considera că se
realizează într-un an, cheltuielile anuale totale sunt constante în timp şi durata de
studiu este mai mare sau egală cu durata de viaţă a instalaţiilor. În aceste condiţii
expresia matematică a CTA devine:
CTA ⋅ an = an ⋅ I + C [lei/an], (16.34)
în care: I reprezintă investiţiile totale, în lei; C – cheltuielile anuale totale efective
(minus cele cu amortizările) şi de echivalare, în lei/an; an – un coeficient, care
reprezintă suma între coeficientul mediu anual de amortizare ca şi cel de eficienţă
-1
economică a investiţiilor pn , în an .
Ţinând seama de principalele elemente componente ale sistemului, în cele două
variante de agent termic şi de acele investiţii sau cheltuieli anuale care diferă de la
o variantă la alta, calculul CTA se face astfel:
1104 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Varianta:
Abur Apă fierbinte
Investiţiile totale:

I ab = I CCG
ab
+ I rab + I AC
ab
+ I PC [lei](16.35,a) I af = I CCG
af
+ I raf + I AC
af
+ I PR [lei](16.35,b)

Investiţiile în CCG:

ab
I CCG = I Pab + I ch
ab
[lei] (16.36,a) af
I CCG = I Paf + I ch
af
[lei] (16.36,b)

unde:

I Pab = Pt ab ⋅ iCCG
ab
[lei] (16.37,a) I Paf = Pt af ⋅ iCCG
af
[lei] (16.37,b)
ab
I ch = Dad ⋅ idemi = γ ab ⋅ D ⋅ idemi [lei](16.38,a) I ch
af
= Gad ⋅ ided = γ af ⋅ G ⋅ ided [lei](16.38,b)

Investiţiile în reţeaua de transport:

(
I rab = I ab + I cd = iab + icd ⋅ ) (
(16.39,a) I r = 2 ⋅ iaf ⋅ lr + lCCG [lei]
af
) (16.39,b)
( )
⋅ lr + lCCG [lei]

Investiţiile în aparatele consumatoare:

ab
I AC = i AC
ab
⋅ S AC
ab
= i AC
ab
⋅ af
I AC = i AC
af
⋅ S AC
af
= i AC
af

q2 (16.40,a) q2 (16.40,b)
⋅ [lei] ⋅ [lei]
ab
k AC ⋅ ∆t AC
ab af
k AC ⋅ ∆t AC
af

Investiţiile în staţiile de pompare a agentului termic:

I PC = iPC ⋅ Pc [lei] (16.41,a) I PR = iPR ⋅ Pr [lei] (16.41,b)

în care s-au utilizat următoarele notaţii: I P − investiţiile în CCG pentru Pt ;


I ch − investiţiile în staţia de tratare chimică a apei de adaos, corespunzătoare
pierderilor de agent termic de reţea; Pt − puterea electrică produsă, în kW;
iCCG − investiţia specifică pentru puterea electrică instalată în CCG, în lei/kW;
Dad , Gad − debitul de apă de adaos pentru pierderile de abur-condensat, respectiv
de apă fierbinte din reţea, în kg/s; γ − cota de pierderi din debitul de agent termic
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1105

vehiculat; idemi , ided − investiţia specifică în staţia de demineralizare, respectiv de


dedurizare a apei de adaos, în lei/kg⋅s ; I ab , I cd − investiţiile în reţeaua de abur şi
-1

de condensat, în lei; iab , icd , iaf − investiţia specifică în reţeaua de abur, de


condensat, respectiv de apă fierbinte, în lei/m de conductă; i AC − investiţia
specifică în aparatul consumator, în lei/m de aparat; S AC − suprafaţa de schimb de
2

căldură a aparatului consumator, în m ; k AC − coeficientul global de transfer de


2

căldură în kW/(m ⋅°C); ∆t AC − diferenţa medie logaritmică de temperatură pe


2

aparatul consumator, în grade; iPC , iPR − investiţia specifică în staţia de pompare a


condensatului şi pentru pompele de reţea de apă fierbinte, în lei/kW;
ab şi af − indicii superiori care corespund variantei utilizării aburului, respectiv
apei fierbinţi ca agent termic.
Comparaţia diferitelor investiţii pentru cei doi agenţi termici conduce la
următoarele constatări:
a. Investiţiile aferente puterii electrice instalate în CCG:
af
I Paf Pt af iCCG Pt af
= ⋅ ≈ > 1,
I Pab Pt ab iCCG
ab
Pt ab

deoarece Pt af > Pt ab (v. concluziile de la comparaţia energetică şi în ipoteza că


af
iCCG ≈ iCCG
ab
(în realitate iCCG depinde de mărimea puterii instalate Pt ).

b. Investiţiile în staţia de tratare chimică:


af
I ch γ af G ided
= ⋅ ⋅ ≈ (0,8...0,9) ⋅ (6...13) ⋅ (0,4...0,6) ≈ 1,92...7,02 ,
ab
I ch γ ab D idemi
af
I ch
ab
> 1 , datorită, în special, debitelor de agent termic G >> D.
I ch

c. Investiţiile în reţeaua de transport:

I raf 2 ⋅ iaf 2 ⋅ iaf 2


= = ≈ ≈ 0,95...0,83 ,
Ir ab
iab + icd (1,1...1,4) ⋅ iaf + iaf ( 2,1...2,4)

unde s-a considerat că iaf ≈ icd şi iad ≈ (1,1...1,4) ⋅ iaf , după cum rezultă din
fig. 16.4. [16.2].
( )
Se constată că I raf / I rab < 1 .
1106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

d. Investiţiile în aparatele consumatoare sunt:


af
I AC i af k AC
ab
∆t ab
= AC ⋅ af ⋅ AC ≈ (0,98...1,0) ⋅1,67 ⋅ (0,6...0,8) ≈ 0,9...1,3 .
I AC i AC k AC ∆t AC
ab ab af

af
Se poate spune că în cele mai dese cazuri I AC (
ab
/ I AC ≥ 1. )

Fig. 16.4. Costul relativ al reţelelor de transport


a căldurii:
a - agent termic abur;
b - agent termic apă fierbinte, cu
td - tî = 40 grade;
c – idem b, cu td - tî = 60 grade.

e. Investiţiile în staţiile de pompare sunt:


I PR iPR Pr
= ⋅ ≈ (0,9...1) ⋅ (12...26) ≈ 11...26
I PC iPC Pc

I PR / I PC >> 1.
Ţinând seama de constatările privind valorile comparative ale principalelor
investiţii efective, ca şi ponderea lor în valoarea totală, se poate spune că,
în general, I af > I ab .
În ceea ce priveşte cheltuielile totale, acestea sunt date de relaţiile:

Varianta:
Abur Apă fierbinte

Cheltuielile totale:

C ab = Cefab + Cech
ab
[lei/an] (16.42,a) C af = Cefaf [lei/an] (16.42,b)

Cheltuielile efective:

Cefab = CCCG
ab
+ Crab + C AC
ab
+ C PC (16.43,a) Cefaf = CCCG
af
+ Craf + C AC
af
+ C PR (16.43,b)
[lei/an] [lei/an]
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1107

Cheltuielile anuale efective ale CCG:

ab
CCCG = C Bab + C Pab + Cch
ab
+ Crest
ab af
(16.44,a) CCCG = C Baf + C Paf + Cch
af
+ Crest
af
(16.44,b)
[lei/an] [lei/an]

unde:

CBaf = [
( ) ⋅ (h − h ) +
τ ⋅ G ⋅ c ⋅ α a ⋅ t SB − tî
(h − h )⋅ η
0 al

t c H ⋅η i
af

( )⋅ p
SB CZ

[lei/an](16.45,a) + τ ⋅ G ⋅ c ⋅ (1 − α )⋅ (t − t )] ⋅ p (16.45, b)
τ ⋅ D ⋅ h0 + hal a
C Bab = B
d SB
H i ⋅ ηCZ
ab
H i ⋅ ηCAF
B

[lei/an]

C Pab = nCCG
ab
⋅ Pt ab ⋅ rCCG [lei/an] (16.46,a) C Paf = nCCG
af
⋅ Pt af ⋅ rCCG [lei/an]
(16.46,b)
ab
Cch = τ ⋅ Dad ⋅ cdemi = τ ⋅ γ ab ⋅ af
Cch = τ ⋅ Gad ⋅ cded = τ ⋅ γ af ⋅
(16.47,a)
⋅ D ⋅ cdemi [lei/an] ⋅ G ⋅ cded [lei/an]
(16.47,b)
ab
Crest = βCCG ⋅ I CCG
ab
[lei/an] (16.48,a) af
Crest = βCCG ⋅ I CCG
af
[lei/an]
(16.48,b)
Cheltuielile anuale efective ale reţelei de transport:

( )(
Crab = nrab + nrcd ⋅ lr + lCCG ⋅ rr + ) (16.49,a)
(
Crab = nraf ⋅ lr + lCCG ⋅ rr + ) (16.49,b)
+ β r ⋅ I rab [lei/an] + β r ⋅ I raf [lei/an]

Cheltuielile anuale efective ale aparatelor consumatoare:

ab
C AC = β AC ⋅ I AC
ab
[lei/an] af
(16.50,a) C AC = β AC ⋅ I AC
af
[lei/an] (16.50,b)

Cheltuielile anuale cu energia de pompare:

C PC = Ec ⋅ ce + β P ⋅ I PC + nP ⋅ C PR = Er ⋅ ce + β P ⋅ I PR + nP ⋅
(16.51,b)
⋅ Pc ⋅ rP [lei/an] ⋅ Pr ⋅ rP [lei/an]
(16.51,a)
1108 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 16 (partea I)

16. NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE


DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII – STDC ........................................1085
16.1. Structura STDC...................................................................................................1085
16.2. Poziţia surselor de căldură faţă de consumatori ..................................................1087
16.3. Agenţii termici utilizaţi în STDC ........................................................................1089
16.3.1. Alegerea naturii agenţilor termici de transport ............................................1089
16.3.1.1. Natura agentului termic în cazul STDC urbane ...................................1089
16.3.1.2. Natura agentului termic în cazul alimentării cu căldură a consumatorilor
industriali ............................................................................................................1092
16.3.1.3. Comparaţia tehnico-economică între utilizarea aburului, sau a apei
fierbinţi, ca agent termic de transport..................................................................1093
1108 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cheltuielile anuale de echivalare cu energia:

ab
Cech = ∆E ⋅ bSEN ⋅ Pb,ech [lei/an] (16.52),

în care: C B , C P , Cch şi Crest reprezintă cheltuielile anuale efective ale CCG cu


combustibilul consumat, cu personalul de exploatare, ale staţiei de tratare chimică a
apei de adaos, respectiv alte cheltuieli, în lei/an; ηCAF − randamentul mediu anual
al CAF utilizate pentru livrarea sarcinii termice de vârf; pb − preţul
combustibilului utilizat în CCG, în lei/kgc.c.; nCCG − numărul specific de personal
utilizat pentru exploatarea CCG, în om/MW; rCCG − salariul mediu anual al
personalului de exploatare din CCG, în lei/om⋅an; cdemi , cded − costul tratării apei
de adaos la nivel de demineralizare, respectiv de dedurizare, în lei/kg⋅s ;
-1

βCCG − alte cheltuieli pentru exploatarea CCG; nrab , nrcd , nraf − numărul specific de
personal utilizat pentru exploatarea reţelei de abur, condensat, respectiv de apă
fierbinte, în om/m de conductă; rr , rP − salariul mediu anual al personalului de
exploatare a reţelei termice, respectiv al staţiilor de pompare, în lei/om⋅an;
βr , β AC , β P − alte cheltuieli pentru exploatarea reţelei termice, a aparatelor
consumatoare, respectiv a staţiilor de pompe de condensat sau de reţea; ce − costul
energiei electrice la nivelul SEE, în lei/kWh; nP − numărul specific al personalului
de exploatare a pompelor de condensat şi apă de reţea, în om/kWi în pompe;
pb , ech − preţul combustibilului de echivalare, în lei/kgc.c.
Ţinându-se seama de relaţiile de calcul ale investiţiilor şi ale cheltuielilor anuale
de exploatare se poate calcula diferenţa CTA între cele două variante de agent
termic:
∆CTA = CTA af − CTAab [lei/an], (16.53)

După cum ∆CTA <> 0, rezultă că varianta cu abur ca agent termic este mai
eficientă economic sau nu decât aceea cu apă fierbinte.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1109

Fig. 16.5. Variaţia diferenţei de cheltuieli:


totale actualizate între apa fierbinte
şi aburul, ca agenţi termici de
transport, în funcţie de distanţa de
transport lr.
∆CTA = CTA af − CTA ab .

Rezultatul unui asemenea calcul este prezentat în fig. 16.5. Se constată că în


cazul considerat (q2 = 116 MW, t2" / t2' = 70/100°C) varianta utilizării aburului ca
agent termic este eficientă economic pentru distanţe de transport lr < 2,2 km [16.3].

16.3.2. Colectarea şi returnarea condensatului, în cazul utilizării


aburului pentru alimentarea cu căldură

16.3.2.1. Importanţa colectării şi returnării condensatului


Colectarea şi returnarea condensatului reprezintă o importantă sursă de
economii de căldură şi de combustibil atât pentru consumatori, cât mai ales pentru
sursele de căldură. Aceasta se datorează valorii condensatului ca materie primă
pentru producerea aburului, cât şi din punct de vedere termic. De aceea, colectarea,
returnarea şi folosirea condensatului este reglementată de „Prescripţiile pentru
colectarea şi folosirea condensatului în întreprinderile industriale (E.23-62)”,
„Prescripţiile pentru exploatarea tehnică a unor instalaţii termice din întreprinderile
industriale (E.21-61)” şi „Regulamentul consumatorilor de energie termică”.
În economia utilizării condensatului, primul loc îl ocupă returnarea acestuia la
cazanele de abur ca apă de alimentare, iar pe plan secundar se află folosirea
căldurii condensatului. Nereturnarea condensatului la cazane determină:
– pierderi directe de căldură la nivelul sălii cazanelor;
– mărirea debitului de apă de adaos tratată chimic, folosită ca apă de alimentare
a cazanelor;
– creşterea purjării cazanelor, ceea ce conduce la pierderi suplimentare de
căldură ale acestora;
– mărirea şi complicarea schemelor de tratare chimică şi a dispozitivelor de
separare din interiorul cazanului, cu creşterea corespunzătoare a investiţiilor şi
cheltuielilor de exploatare aferente;
De aceea, în fiecare întreprindere industrială care are instalaţii consumatoare de
căldură sub formă de abur, se impune realizarea unui sistem adecvat de colectarea
condensatului la cazane, simultan cu controlul chimic continuu al său. Se pot
excepta cazurile în care, dintr-un calcul tehnico-economic făcut pe ansamblul
1110 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

instalaţiilor (instalaţiile de tratare a apei de alimentare, cazanele de abur şi purja


acestora, instalaţiile de colectare şi returnare a condensatului, instalaţiile de
pretratare a condensatului impurificat, când este cazul) ar rezulta că această
returnare este neeconomică sau este economică numai pentru o cotă parte din
condensat. În acest ultim caz, condensatul a cărei returnare la cazane este
neeconomică, trebuie colectat şi recuperată căldura conţinută. Recuperarea se poate
face în funcţie de necesităţi în cadrul întreprinderii de la care provine condensatul
sau la alţi consumatori din zonă. Trebuie avut în vedere că prin recuperarea numai
a căldurii conţinute în condensat se realizează o economie de combustibil la nivelul
întreprinderii sau consumatorului, unde se utilizează căldura respectivă.
Condensatul returnat la sala cazanelor ca apă de alimentare trebuie să
îndeplinească condiţiile impuse acestei ape. Când condensatul nu îndeplineşte
aceste condiţii, el trebuie în prealabil tratat (epurat) chimic, dacă în urma calculului
tehnico-economic această operaţie rezultă că este rentabilă.
În cazul când furnizorul aburului (care este totodată cel ce primeşte condensatul
returnat) este o întreprindere diferită de aceea consumatoare de abur, calculele
tehnico-economice privind eficienţa returnării condensatului se vor face ţinând
seama de ansamblul celor două întreprinderi.

16.3.2.2. Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat


Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat urmăreşte calculul
debitelor de condensat returnat, nereturnat, respectiv al pierderilor, precum şi a
cantităţilor de căldură aferente acestora.
• Bilanţul material
Acesta are la bază cunoaşterea debitelor (prin măsurători) de abur consumate de
fiecare aparat, pentru perioada analizată şi a debitelor de condensat astfel rezultate.
Considerând suma debitelor de abur:

∑ (G )
n
Ga = a j [kg/s] (16.53)
1

şi a celor de condensat returnat la sala cazanelor de la cei 1,...,j consumatori:

∑ (G )
n
Gcr = cr j [kg/s] (16.54)
1

Atunci, bilanţul material al gospodăriei de condensat este:


Ga = Gc = Gcr + Gcn [kg/s] (16.55)
unde: Gc este debitul total de condensat returnat, egal cu Ga , în kg/s, care este
cunoscut în urma măsurării lui Ga pe fiecare aparat consumator; Gcr – debitul de
condensat returnat la sala cazanelor, în kg/s, cunoscut prin măsurători directe la
colectorul de condensat returnat sau calculat indirect din măsurarea debitului de
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1111

apă de adaos consumată Gad = Gcn ; Gcn – debitul de condensat nereturnat sălii de
cazane, în kg/s.
Cunoscând prin măsurători debitul Gc = Ga şi unul din debitele Gcr sau Gcn ,
din relaţia (16.55) se poate calcula celălalt debit.
Debitul de condensat nereturnat Gcn este dat de suma între debitul de
condensat pierdut Gcp şi cel folosit direct în instalaţiile recuperatoare de căldură
Gcrec :
Gcn = Gcp + Gcrec [kg/s] (16.56)

Cunoscând prin măsurători debitul de condensat recuperat direct Gcrec , din


relaţia (16,56) rezultă valoarea pierderilor de condensat Gcp care sunt formate din:

Gcp = Gcpp + Gas + Gcev [kg/s], (16.57)

în care: Gcpp reprezintă pierderile de condensat pur, în kg/s; Gas – pierderile de


condensat prin scăpări sub formă de abur rezultat din condensat, în kg/s;
Gcev – pierderile sub formă de abur rezultat prin evaporarea condensatului, în kg/s.
Pierderile de condensat pur Gcpp nereturnat de la agregatele tehnologice sunt
în funcţie de natura şi modul de desfăşurare a procesului tehnologic. Acestea se pot
calcula prin însumarea pierderilor reale de condensat pur de la fiecare agregat, dacă
ele se cunosc.
Pierderile de condensat prin scurgeri sub formă de abur Gas sunt
determinate de nefolosirea unei cantităţi de abur în agregatele tehnologice, datorită
funcţionării defectuoase a oalelor de condensat, care permit trecerea de abur
nefolosit. Aceste pierderi se pot determina, fie prin măsurare cu ajutorul unui
aparat calorimetric, fie se pot aprecia astfel: 10-15% din debitul de abur Ga
consumat pentru reţelele interioare ramificate şi număr mare de oale de condensat
de diferite tipuri sau 5% pentru reţelele mici cu oale de condensat de acelaşi tip.
Pierderile de abur rezultat prin evaporarea secundară s condensatului Gcev
se datorează scăderii presiunii condensatului la transportul prin conducte, la
intrarea în rezervoare etc., care determină evaporarea sa parţială. Aceasta se explică
astfel: presiunea condensatului este, în general, mai mare decât cea atmosferică, iar
temperatura are valoarea de saturaţie corespunzătoare acestei presiuni.
La transportul acestui condensat prin conducte, la intrarea în rezervoare etc., are
loc scăderea bruscă a presiunii, ceea ce determină evaporarea sa parţială,
obţinându-se abur secundar. Astfel, la presiunea condensatului p1 = 3...10 bar poate
avea loc producerea aburului secundar într-o proporţie de 4,6-13,6% din debitul de
condensat.
1112 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.6. Variaţia debitului de abur secundar, rezultat din condensat prin evaporare, în
funcţie de presiunea p1 :
1- p1 = 3 bar; 2- p1 = 5 bar; 3- p1 = 10 bar; 4- p1 = 20 bar; 5- p1 = 30 bar.
Valoarea acestor pierderi se stabileşte cu relaţia:
Gcev = x ⋅ Gcp [kg/s], (16.58)
în care x, în kg abur/kg condensat pierdut, este dat de:
( )
x = h1' − h2' / r2 , (16.59)

unde: h1' ş h2' sunt entalpiile apei la saturaţie, corespunzătoare presiunii


condensatului în aparatul consumator (înainte de detentă) p2 , în kJ/kg;
r2 – căldura latentă de vaporizare la presiunea p2 , în kJ/kg.
Fig. 16.6. prezintă variaţia debitului de abur x astfel rezultat în funcţie de
p1 şi p2 .
Calculând pe Gcev cu relaţia (16.58) şi apreciind Gas ca mai sus, din relaţia
(16.57) se poate determina indirect Gcpp , când acesta nu poate fi măsurat direct.
• Bilanţul termic
Bilanţul termic al gospodăriei de condensat este dat de:
Qc = Qcr + Qcn [kW], (16.60)
unde Qc , Qcr şi Qcn corespund debitelor Gc , Gcr şi Gcn .
Valoarea lui Qc este determinată de:
Qc = Gc ⋅ h1' [kW], (16.61)
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1113

în care h1' este entalpia întregului debit de condensat, care se determină astfel:

∑ (Gc ⋅ h1' ) j
n

h1' = 1
[kJ/kg], (16.62)
∑ (Gc ) j
n

∑ (Gc ⋅ h1' ) j
n
unde se referă la diversele cantităţi de condensat care rezultă de la
1

fiecare agregat consumator de abur Gc ( ) , cu entalpia corespunzătoare (h ) ,


j
'
1 j

pentru presiunea în aparat p1 ( ). j

Valoarea lui Qcr se determină cu relaţia:


Qcr = Gcr ⋅ hcr [kW], (16.63)
în care hcr este entalpia condensatului returnat la sala cazanelor, cu temperatura de
la colectorul de condensat returnat t cr , în kJ/kg.
Căldura condensatului nereturnat Qcn este:

Qcn = Gcp + Qcrec [kW], (16.64)

unde Qcp şi Qcrec corespund debitelor Gcp .respectiv Gcrec , în kW şi se calculează


cu relaţiile:
Qcp = Qcpp + Qas + Qcev [kW], (16.65)

Qcrec = Gcrec ⋅ hcrec [kW], (16.66)


în care: Qcpp , Qas şi Qcev corespund debitelor Gcpp , Gas şi Gcev , în kW;
hcrec – entalpia condensatului utilizat pentru recuperarea căldurii conţinută la
temperatura de la colectorul de condensat t crec .
Conţinutul de căldură al condensatului pierdut Qcp , conform relaţiei (16.65),
este dat de:
Qcp = Gcpp ⋅ hcpp + Gas ⋅ has + Gcev ⋅ hcev [kW], (16.67)

în care: hcpp este entalpia condensatului pur pierdut de la fiecare agregat şi se


determină în funcţie de temperatura condensatului tc , după separarea aburului
scăpat şi a celui rezultat prin evaporarea secundară, în kJ/kg; has – entalpia
1114 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

aburului saturat scăpat, considerată la presiunea p1 , deci has ≈ h1' , în kJ/kg;


hcev – entalpia aburului saturat format la presiunea p2 , în kJ/kg.
Este de remarcat faptul că pentru sala cazanelor, datorită condensatului
nereturnat, apare suplimentar pierderea de căldură cu apa de purjare, care în valori
relative este dată de relaţia:
0,01 ⋅ h pj ⋅ a
∆Q pj = [%] , (16.68)
ha

în care: h pj este entalpia apei de purjare, la temperatura tpj, evacuată din instalaţia
care utilizează căldura acesteia, sau din cazan, în lipsa unei asemenea instalaţii, în
kJ/kg; – entalpia aburului produs de cazan, la parametrii p a , t a , în kJ/kg; a – cota
de purje, în %.
Valorile lui a sunt: pentru cazane fără vaporizare în trepte, cu presiunea
aburului pa < 59 bar, în medie a = 0,2%, iar pentru cele cu presiunea pa = 60...118
bar, a = 0,5%; pentru cazanele cu vaporizare în trepte, a = 0,08...0,12%.
Pentru cazurile frecvent întâlnite în întreprinderi, când elementele măsurabile
sau cunoscute sunt limitate, în vederea determinării debitelor Gc , Gcr şi Gcn ,
se poate folosi următoarea metodă: se ia în considerare ansamblul instalaţiei de
colectare a condensatului pentru care condensatul colectat, cu entalpia h1' şi debitul
Gc reprezintă totodată debitul de apă de alimentare Gc = Gal , cu entalpia apei de
alimentare a cazanelor de abur hal = h1' . De asemenea, condensatul nereturnat Gcn ,
cu entalpia hcn , se înlocuieşte la cazane cu apă de adaos Gad = Gcn , iar had = hcn .
În aceste condiţii, bilanţul material, conform expresiei (16.55) şi cel termic,
conform relaţiei (16.60), devin:
Gal = Gcr + Gad , [kg/s], (16.69)

Gal ⋅ hal = Gcr ⋅ hcr + Gad ⋅ had [kW], (16.70)

Din acest sistem de două ecuaţii, presupunând entalpiile hal , hcr , had , adică
temperaturile t al , t cr , t ad cunoscute, se pot determina două dintre debite,
cunoscându-l numai pe cel de-al treilea, conform relaţiilor prezentate în tabelul
16.1.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1115

Relaţiile de calcul ale debitelor aferente gospodăriei de condensat


Tabelul 16.1
Entalpii * Debite Gal = Ga = Gc Gad = Gcn Gcr
[kJ/kg] ** [kg/s]
h − hal hal − had
I Gal = Ga = Gc măsurat Gal ⋅ cr Gal ⋅
hcr − had hcr − had
hal = h1'
hcr − had hal − had
hcr II Gad = Gcn Gad ⋅ măsurat Gad ⋅
hcr − hal hcr − hal
had hcr − had hcr − hal
III Gcr Gcr ⋅ Gcr ⋅ măsurat
hal − had hal − had
* Entalpiile se cunosc din tabel în funcţie de temperaturile condensatului.
** Cazuri caracteristice în funcţie de debitul cunoscut:
Gal = Ga = Gc ; Gad = Gcn sau Gcr .

16.3.2.3. Căile de creştere a cantităţii de condensat colectat şi returnat


În vederea creşterii cantităţii de condensat colectat şi returnat, simultan cu
evitarea pierderilor de căldură aferente acestuia, se pot lua următoarele măsuri:
a) modificarea echipamentelor consumatoare de abur prin înlocuirea acestuia
cu un alt agent de lucru (cazul înlocuirii injectoarelor funcţionând cu abur cu cele
mecanice folosind aer comprimat).
Când condiţiile desfăşurării procesului tehnologic permit înlocuirea
preîncălzitoarelor de amestec cu cele de suprafaţă, aceasta va permite retunarea
condensatului aburului consumat.
În aceeaşi categorie intră înlocuirea aburului de la maşinile de acţionare cu aer
comprimat;
b) dotarea tuturor aparatelor (punctelor) consumatoare de abur cu oale de
condensat adecvate, pentru a împiedica evacuarea aburului necondensat, fără a i se
prelua întreg conţinutul de căldură;
c) organizarea sistemului de drenaj al conductelor de abur prin: alegerea unui
număr suficient şi amplasarea corectă a punctelor de drenaj, evacuarea drenajului
prin intermediul oalelor de condensat şi nu prin folosirea unor ventile simple care
conduc la pierderea condensatului rezultat;
d) alegerea schemei optime şi organizarea dispozitivelor corespunzătoare pentru
evacuarea şi colectarea condensatului cu utilizarea la maxim a căldurii acestuia.
Astfel, în cazul în care între punctele de consum de abur sunt distanţe mari, se vor
monta rezervoare intermediare de colectare a condensatului. Acesta va fi transvazat
în rezervorul principal;
e) curăţarea condensatului returnat de ulei şi alte impurităţi, care ar împiedica
utilizarea lui ca apă de alimentare a cazanelor de abur. Aceasta necesită o bună
etanşare a suprafeţelor de încălzire ale aparatelor consumatoare de abur;
1116 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

f) utilizarea (recuperarea)căldurii amestecului abur-condensat prin separarea şi


folosirea aburului sau prin răcirea acestui amestec în schimbătoare de căldură.
Pentru reducerea pierderilor de căldură din condensat toate dispozitivele, inclusiv
oalele de condensat şi instalaţiile gospodăriei de condensat se vor izola termic şi se
vor vopsi;
g) utilizarea căldurii amestecului abur-condensat prin separarea şi folosirea
aburului, sau prin răcirea acestui amestec în schimbătoare de căldură. Acelaşi lucru
este valabil şi în cazul condensatului supraîncălzit;
h) echiparea sistemelor de colectare a condensatului cu aparate de măsură şi
instalaţii de automatizare.

16.3.2.4. Schemele de colectare şi returnare a condensatului


Schema generală de colectare şi returnare a condensatului este prezentată în
fig. 16.7. Aceasta cuprinde ansamblul instalaţiilor de la evacuarea condensatului
din aparatul consumator până la reţeaua de transport a sa către sursa de abur, fiind
formată din: oale de condensat instalate pe aparatele consumatoare, separatoare de
abur, rezervoare de condensat (principal şi/sau intermediar) şi pompe pentru
returnarea condensatului (una sau două trepte). În funcţie de nivelul termic şi
calitatea condensatului colectat, schema de ansamblu mai poate cuprinde şi
instalaţiile pentru recuperarea căldurii conţinută de acesta.

Fig. 16.7. Schema de principiu a ansamblului instalaţiei de colectare şi returnare a


condensatului: 1 – distribuitor de abur; 2 – conductă de abur; 3 – aparat
consumator de abur; 4 – oală de condensat; 5 – condensat, eventual şi abur; 6 –
separator abur-condensat; 7 – abur saturat la consumator; 8 – condensat; 9 –
rezervor intermediar de condensat; 10 – staţie intermediară de pompe de
condensat; 11 – rezervor principal de condensat; 12 – staţie finală de pompe de
condensat.
Faţă de schema de principiu, în funcţie de condiţiile concrete existente,
schemele de colectare şi returnare a condensatului sunt de două tipuri: deschise şi
închise. La schemele deschise, fig. 16.8., rezervoarele de condensat sunt în legătură
cu atmosfera, pe când la cele închise, în fig. 16.9. – 16.13., rezervoarele de
colectare şi întreaga reţea sunt sub presiune, sistemul necomunicând cu atmosfera.
Se pot aplica şi soluţii combinate de colectare a condensatului.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1117

Fig. 16.8. Schema deschisă de colectare şi reutrnare a condensatului: 1 – condensat de la


consumatori; 2 – apă de adaos dedurizată; 3 – rezervoare de condensat; 4 – flotor
pentru închidere; 5 – sticlă de nivel; 6 – aerisire; 7 – regulator de nivel;
8 – pompe de condensat; 9 – golire; 10 – condensat la cazane; 11 – conducte de
preaplin.
Legendă: condensat; apă de adaos;
amestec abur-condensat; apă de alimentare.

• Schemele deschise de colectare a condensatului


Acestea au avantajul unei construcţii şi exploatări simple, cu investiţii mici.
Principala deficienţă a schemelor o constituie contactul condensatului cu aerul şi
saturarea lui cu oxigen. Aceasta contribuie la apariţia coroziunii interioare a
conductelor de condensat şi a celorlalte instalaţii ale schemei.
Pentru reducerea la maximum a vaporilor care se pot forma în ţevile de preaplin
11, se pot aplica următoarele:
a) răcirea amestecului abur-condensat în schimbătoarele de căldură (până la
introducerea acestuia în pompele de condensat) pentru preîncălzirea unui alt fluid;
b) introducerea amestecului abur-condensat în separatoare pentru separarea
aburului „de la începutul fierberii secundare” şi folosirea acestuia împreună cu
aburul de circulaţie pentru preîncălzirea unui alt fluid.
Când procesul tehnologic o permite, răcirea condensatului trebuie făcută chiar
în aparatele consumatoare. Dacă această soluţie nu este posibilă, în cazul
întreprinderilor mici se poate aplica următoarea soluţie simplă de răcire:
introducerea apei reci, cu duritate redusă, tratată chimic, direct în colectorul de
condensat, unde trebuie asigurat un bun amestec. Debitul de apă de adaos
dedurizată trebuie să fie de cca. 1,5 ori mai mare decât debitul de condensat
colectat. Această soluţie se aplică în cazul când răcirea condensatului se face în
schimbătoare de căldură speciale sau când separarea aburului într-un vas de
expansiune special nu este raţională din punct de vedere tehnico-economic.
De asemenea, răcirea condensatului nu trebuie să se facă sub 95-100°C, pentru a
evita apariţia fenomenelor intense de coroziune.
1118 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinând seama de dezavantajele pe care la prezintă, schemele deschise de


colectare a condensatului se recomandă pentru întreprinderi cu debite mici de
condensat (4-6 t/h). Se acceptă aplicarea lor şi la debite mai mari de condensat,
atunci când este exclusă coroziunea interioară a conductelor (cazul transportului
condensatului cu conţinut de ulei).
• Schemele închise de colectare a condensatului
Acestea nu prezintă dezavantajele schemelor deschise, determinate de
îmbogăţirea cu oxigen datorită contactului cu aerul. În schimb, au condiţii mai
grele de exploatare din cauza necesităţii menţinerii suprapresiunii în rezervoarele
de colectare a condensatului. Ca urmare, aceste rezervoare trebuie prevăzute cu
dispozitive de protecţie, mărind astfel investiţia. Cu toate acestea, în general, se
recomandă utilizarea schemelor închise în locul celor deschise.
La schemele închise, în colectoarele de condensat se recomandă menţinerea
unei perne de abur cu presiunea de maximum 1,03-1,18 bar. La presiuni mai mari
se înrăutăţeşte funcţionarea sistemelor de încălzire, a echipamentelor tehnologice, a
oalelor de condensat şi cresc pierderile prin neetanşeităţi. Suprapresiunea în
colectoarele de condensat se poate asigura cu abur din conductele de alimentare sau
cu aburul rezultat la începutul fierberii secundare a condensatului, adus în partea
superioară a rezervorului. În acest din urmă caz, presiunea pernei de abur din
colectorul de condensat este determinată de temperatura condensatului adus în
rezervor. Ca urmare, pentru menţinerea unei presiuni mici în colectoarele de
condensat trebuie redusă temperatura acestuia, ceea ce se poate realiza aplicând
cele două procedee descrise mai sus, prin răcirea preliminară a condensatului sau
prin separarea aburului.
La schemele închise, faţă de cele deschise, se poate realiza o răcire mai intensă
a condensatului până la 80°C. Dar această răcire până la 80°C şi mai jos este
justificată numai în cazul în care utilizarea căldurii condensatului reduce deficitul
de abur al întreprinderii. De asemenea, trebuie avut în vedere că la temperaturile
sub 90°C se îmbunătăţeşte şi funcţionarea pompelor de transvazare (intermediare).
În fig. 16.9.–16.13. sunt prezentate câteva scheme principiale de colectare şi
returnare a condensatului în sistem închis, cu avantajele, dezavantajele şi
recomandările privind domeniul de aplicare a acestora. La alegerea uneia din
scheme trebuie să se ţină seama de următoarele elemente principale:
a) distanţele existente între consumatorii de abur şi locurile posibile de
amplasare a rezervoarelor de condensat;
b) înălţimea de plasare a consumatorilor de abur faţă de rezervoarele de
colectare a condensatului;
c) presiunea de consum a aburului şi aceea existentă după oala de condensat,
dacă poate sau nu asigura curgerea prin cădere liberă a condensatului până la
rezervorul de colectare a sa;
d) debitele de condensat rezultate de la diverşii consumatori şi regimul de
producere a lor;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1119

Fig. 16.9. Schema sistemului închis de colectare a condensatului, cu răcitor intermediar de


condensat: 1 – colector-distribuitor de abur; 2 – consumatori de abur; 3 – oale de
condensat; 4 – răcitor de condensat; 5 – apă de răcire; 6 – rezervor de condensat;
7 – abur pentru menţinerea suprapresiunii; 8 – zăvor hidraulic; 9 – sticlă de
nivel; 10 – golire; 11 – pompe de condensat; 12 –condensat returnat la cazane.
Legendă: abur; condensat; apă de răcire.

În continuare, sunt prezentate avantajele şi dezavantajele, precum şi domeniul


recomandabil de utilizare.
■ Schema sistemului închis de colectare a condensatului cu răcitor intermediar
de condensat, fig. 16.9., se caracterizează prin colectarea şi returnarea
condensatului la presiunea existentă după oala de condensat 3. Condensatul rezultat
de la fiecare consumator 2, având aproximativ aceeaşi temperatură de saturaţie,
corespunzătoare presiunii p1 a aburului utilizat, este strâns într-un colector, de
unde curge liber în rezervoarele de condensat 6. Pentru menţinerea suprapresiunii,
în rezervoare se introduce abur de joasă presiune 7. Aburul format, eventual,
pe traseul de curgere a condensatului, se separă şi este evacuat.
Din rezervoarele 6 condensatul este preluat de pompele principale 12 şi returnat
la cazane.
1120 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru evacuarea condensatului puternic impurificat, când este cazul, şi a


depunerilor rezultate în timp pe fundul rezervoarelor, acestea se pot goli la canal
prin 10.
În vederea recuperării căldurii din condensat şi totodată, asigurării răcirii
acestuia în limitele recomandate, se poate utiliza răcitorul 4, cu apă de răcire 5,
pentru prepararea apei calde.
Prin amplasarea pompelor de condensat după rezervoarele 6 se asigură
suprapresiunea necesară amorsării acestora, independent de regimul de producere a
condensatului la consumatorii de abur 2.
Nivelul condensatului în rezervoare este indicat de sticlele de nivel 9, iar nivelul
maxim este asigurat cu zăvoarele hidraulice 8.
În cursul funcţionării se impune, periodic, curăţarea şi revizia rezervoarelor şi a
pompelor de condensat. De aceea, este necesară instalarea a două rezervoare
principale de colectare a condensatului 6 şi două pompe de circulaţie pentru
returnarea acestuia 11. Pentru cazurile de avarie a unei pompe este bine ca pornirea
celei de-a doua să se facă automat.
Avantajul schemei constă în simplitatea ei.
Dezavantajele sunt determinate de diametrele mari ale conductelor de
condensat, care trebuie dimensionate pentru circulaţia emulsiei apă-abur
(cu densitatea corespunzătoare). De asemenea, datorită circulaţiei libere a
condensatului de la aparatele consumatoare până la rezervoarele principale,
distanţele de transport ale acestuia sunt limitate.
Ţinându-se seama de particularităţile constructive şi funcţionale ale schemei,
aceasta se recomandă a fi utilizată atunci când consumatorii de abur se află la
distanţă mică de rezervorul de condensat sau în cazul unor consumatori răspândiţi,
având cantităţi mici de condensat.
■ Schema sistemului închis de colectare a condensatului cu separatoare ale
aburului rezultat prin fierberea secundară, fig. 16.10., se caracterizează prin
colectarea şi returnarea condensatului la presiunea existentă după oala de
condensat, ca şi în cazul schemei din fig. 16.9. În mod suplimentar, în cazul acestei
scheme, la consumatorii de abur se prevăd separatoare ale aburului rezultat din
detenta condensatului 13. Aburul saturat rezultat în separatoare poate fi utilizat la
consumatorii de abur cu presiunea mai coborâtă p2 sau în răcitorul pentru
încălzirea apei calde de consum 4. Condensatul rezultat din separatoare curge liber
în rezervoarele de colectare 6.
Faţă de schema din fig. 16.9., pe lângă simplitate, schema aceasta permite
reducerea diametrelor conductelor de condensat de la aparatele consumatoare la
rezervoarele de colectare, deoarece se transportă numai condensat (nu emulsie
abur-condensat).
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1121

Fig. 16.10. Schema sistemului închis de colectare a condensatului, cu separatoare ale


aburului rezultat din fierberea secundară: 1-12 – idem fig. 16.9.;
13 – separatoare de abur din condensat; 14 – eşapare abur în atmosferă.
Legendă: idem fig. 16.9.

Dezavantajele schemei sunt determinate de limitările în aplicare, datorită


necesităţii amplasării separatoarelor 13 mai sus faţă de rezervoarele de colectare 6,
pentru a asigura circulaţia prin cădere liberă a condensatului între separatoare şi
rezervoare. Ca urmare, domeniul de utilizare a acestei scheme este determinat de
înălţimea amplasării separatoarelor faţă de rezervoarele de condensat
(de configuraţia terenului).
În rest, funcţionarea instalaţiilor şi rolul diverselor subansamble sunt similare
schemei anterioare.
■ Schema sistemului închis de colectare a condensatului cu separatoare ale
aburului rezultat prin detenta condensatului şi cu staţie intermediară de pompare
pentru condensat, fig. 16.11., se caracterizează, faţă de cele două scheme
precedente, prin existenţa pompelor intermediare de condensat 15. În acest fel,
condensatul colectat la presiunea de după oalele de condensat este trecut prin
separatoarele 13, după care, cu ajutorul staţiei intermediare de pompare 15,
este colectat în rezervoarele de condensat principal 6. Condensatul de la
1122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

consumatorul care lucrează la presiunea mai ridicată p1 intră într-un separator,


unde aburul rezultat este utilizat în bara de alimentare de joasă presiune p2 ,
iar condensatul din separator este trimis prin pompare în rezervorul principal 6.
Schema este simplă şi economică, dar impune supravegherea continuă a
pompelor intermediare 15, sau automatizarea privind amorsarea lor, în funcţie de
regimul de consum al consumatorilor de abur.

Fig. 16.11. Schema sistemului închis de colectare a condensatului, cu separatoare ale


aburului rezultat prin detenta condensatului şi cu staţie intermediară de pompare
pentru condensat: 1-14 – idem fig. 16.10.; 15 – pompe intermediare de
condensat.
Legendă: idem fig. 16.9.
Existenţa staţiei intermediare de pompare 15 permite aplicarea acestei scheme
pentru agregatele consumatoare de abur care funcţionează la presiuni mici,
de asemenea, când configuraţia terenului şi poziţia consumatorilor nu asigură
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1123

transportul condensatului prin cădere liberă până la rezervorul principal de


colectare 6.
■ Schema sistemului închis de colectare a condensatului cu rezervor
intermediar şi pompe intermediare de condensat, fig. 16.12., are, în mod
suplimentar faţă de schema din fig. 16.11., rezervorul intermediar de condensat 16.
Acesta colectează condensatul de la consumatori la presiunea de după oalele de
condensat sub acţiunea presiunii aburului de consum (prin cădere liberă).

Fig. 16.12. Schema sistemului închis de colectare a condensatului, cu rezervor intermediar


şi pompe intermediare de condensat: 1-15 – idem fig. 16.11.; 16 – rezervor
intermediar de condensat; 17 – expandor.
Legendă: idem fig. 16.9.
1124 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Din rezervorul intermediar 16 condensatul este preluat de pompele intermediare


15 şi pompat în rezervoarele principale 6. Aburul rezultat din detenta condensatului
din rezervorul intermediar 16 este separat şi recondensat în expandorul 17.
■ Schema sistemului închis de colectare a condensatului cu cădere liberă în
rezervorul intermediar, fig. 16.13., se deosebeşte faţă de schema din fig. 16.12.
prin existenţa separatoarelor de abur 13.

Fig. 16.13. Schema sistemului închis de colectare a condensatului, cu cădere liberă în


rezervorul intermediar: 1-17 – idem fig. 16.10.; 18 – ejector abur-abur.
Legendă: idem fig. 16.9.
Aburul rezultat prin detenta condensatului cu presiunea p2 este recuperat şi
poate fi utilizat în două variante: fie este trimis în bara de consum de abur de joasă
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1125

presiune p3 , fie este folosit în ejectorul 18 şi trimis în bara de consum de medie


presiune p2 , utilizând pentru injecţie abur de înaltă presiune p1 . Principalul
avantaj al schemei îl constituie posibilitatea transportului condensatului la distanţe
mari de la consumatorii de abur la rezervoarele intermediare prin conducte
dimensionate numai pentru apă. Aceasta permite şi reducerea numărului
rezervoarelor intermediare.
În schimb, necesită supravegherea continuă sau automatizarea pompelor
intermediare 15.
Ţinând seama de particularităţile constructive ale schemei, aceasta se
recomandă pentru distanţe mari de transport ale condensatului de la consumatorii
de abur până la rezervoarele principale 6 şi pentru teren cu relief local accidentat.

16.3.2.5. Schemele de utilizare a căldurii condensatului


Toate schemele prezentate, cu colectarea condensatului în rezervoare închise
sau deschise, necesită răcirea condensatului pentru a recupera o parte din căldura
conţinută sau pentru a facilita posibilitatea returnării sale la sala cazanelor.
Soluţiile pentru recuperarea căldurii conţinută de condensat – considerat ca
sursă de energie secundară – fac parte integrantă din ansamblul gospodăriei de
condensat.
Ţinând seama de particularităţile schemelor de colectare şi returnare a
condensatului, ca şi de regimul termic al acestuia (presiunea), soluţiile de
recuperare a căldurii conţinute se pot împărţi, în principiu, în două categorii:
1) recuperarea căldurii sensibile a condensatului, în răcitoare de suprafaţă;
2) recuperarea căldurii latente a aburului rezultat prin detenta condensatului.
• Recuperarea căldurii condensatului în schimbătoarele de căldură de
suprafaţă (răcitoare)
Schemele de colectare şi returnare a condensatului, prezentate în fig. 16.9.–
16.10., utilizau un răcitor al condensatului rezultat din aparatele consumatoare,
pentru a evita transportul emulsiei abur-condensat până la rezervoarele de
colectare. Utilizarea căldurii condensatului, prin răcirea acestuia în schimbătoarele
de căldură de suprafaţă, are următoarele lipsuri:
a) schimbătoarele de căldură trebuie amplasate în apropierea traseului
conductelor de condensat ale aparatelor consumatoare pentru a diminua
dificultăţile legate de transportul emulsiei abur-condensat. Dacă în apropiere nu
există consumatorii de căldură corespunzători, atunci soluţia respectivă de
recuperare a căldurii condensatului îşi reduce sensibil eficienţa economică;
b) debitul şi regimul de producere a condensatului depind de caracteristicile
consumurilor de abur. Ca urmare, cantitatea de căldură recuperabilă cu ajutorul
răcitoarelor de condensat, amplasate imediat după aparatele consumatoare, va avea
un caracter variabil. Pentru menţinerea constantă a căldurii recuperate este
necesară, de multe ori, încălzirea suplimentară a agentului termic (apa de răcire),
care a preluat căldura de la condensat. Aceasta necesită utilizarea suplimentară a
1126 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unui debit de abur într-un schimbător de căldură abur-apă cu toate instalaţiile


anexe, ceea ce reduce eficienţa economică a recuperării.
Ţinând seama de acestea, recuperarea căldurii condensatului cu ajutorul
schimbătoarelor de căldură de suprafaţă (condensat-apă rece) se aplică în cazul
unor întreprinderi cu un număr redus al aparatelor consumatoare de abur, la
presiuni mici (sub cca. 3 bar) şi amplasate apropiat, ceea ce presupune distanţe
mici de transport ale emulsiei abur-condensat de la aparatele consumatoare până la
recuperatoarele de căldură de condensat. De asemenea, în cazul regimului
intermitent de producere a condensatului, pentru a mări gradul efectiv de
recuperare a căldurii conţinute, utilizarea unor acumulatoare de căldură între
aparatele consumatoare şi răcitorul de condensat poate fi oportună tehnico-
economic. În acest caz, apare însă o dificultate suplimentară legată de tipul
acumulatorului utilizat şi dimensionarea sa (v. cap. 10.), ţinând seama că acesta
trebuie încărcat cu emulsie abur-condensat şi să livreze apă fierbinte. Totodată,
soluţia respectivă măreşte costul recuperării căldurii condensatului.
Utilizarea răcitoarelor de condensat cu apă de răcire devine avantajoasă
economic în cazul returnării continue a condensatului. În funcţie de regimul termic
al apei calde astfel rezultate (dependent de temperatura condensatului colectat) şi
de necesităţile sub formă de căldură ale întreprinderii şi zonei urbane învecinate,
aceasta poate fi folosită în scopuri tehnologice pentru încălzire ori sub formă de
apă caldă de consum. Dintre acestea, direcţia tehnologică are avantajul unei durate
anuale mari de utilizare a căldurii condensatului. Aceasta, spre deosebire de
încălzire, unde recuperarea are un caracter sezonier şi de folosire pentru prepararea
unei ape calde de consum, care asigură practic, recuperarea efectivă numai a unei
cote relativ reduse din căldura disponibilă.
Din punct de vedere tehnic, răcitorul de condensat (v. fig. 16.2.–16.10.) aflat
înaintea rezervorului de condensat, se poate amplasa la acelaşi nivel cu acesta sau
mai jos. A doua variantă facilitează funcţionarea staţiei de pompare cu o înălţime
disponibilă redusă la aspiraţie.
Temperatura maximă de încălzire a apei în răcitor este de 55-60°C, pentru a
evita depunerea de săruri. Pentru realizarea unor temperaturi mai mari, apa de
răcire trebuie, în prealabil, dedurizată. La temperaturi de peste 75°C ale
condensatului în rezervor, se impune creşterea diferenţei de nivel între acesta şi
aspiraţia pompelor de condensat.
Schema se poate realiza şi cu răcitorul de condensat înglobat în rezervor.
Aceasta se poate aplica numai când temperatura condensatului trebuie redusă foarte
puţin, iar dimensiunile rezervorului permit montarea unui răcitor sub formă de
serpentină. Pentru îmbunătăţirea schimbului între amestecul abur-condensat şi apa
de răcire, răcitorul de condensat trebuie amplasat parţial în spaţiul de abur al
rezervorului, deasupra nivelului condensatului. Avantajul acestei scheme constă în
absenţa schimbătorului de căldură special, ceea ce simplifică instalaţia. În schimb,
răcitorul sub formă de serpentină necesită o suprafaţă mare, datorită coeficientului
redus de schimb de căldură.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1127

• Recuperarea căldurii latente a aburului rezultat prin detenta


condensatului
În cazul unor consumatori de abur cu presiuni coborâte (sub 3-4 bar) şi aproape
de saturaţie, se poate recupera căldura latentă a aburului de joasă presiune rezultat
prin detenta condensatului (aburul de la începutul fierberii secundare). Această
soluţie de recuperare a căldurii condensatului evită utilizarea schimbătoarelor de
căldură prin suprafaţă şi permite recuperarea – în condiţii eficiente economic –
chiar în cazul unei reţele ramificate de colectare a condensatului.
Avantajele sunt următoarele:
a) transportul aburului secundar până la aparatele consumatoare este mai puţin
dificil decât condensatul, pentru că se face prin presiunea aburului, fără pompe;
b) în cazurile regimurilor variabile de producere a condensatului, debitul de
abur rezultat prin detenta condensatului se poate completa direct de la sursă, prin
SRR.
Schemele respective de recuperare se pot realiza în mai multe variante în funcţie
de modul de producere a aburului de la începutul fierberii secundare şi de soluţia
de utilizare a acestuia.
■ Recuperarea căldurii latente a aburului rezultat prin detenta condensatului în
separatoare ale emulsiei abur-condensat. Separatoarele sunt amplasate pe
conducta de legătură a condensatului, între aparatele consumatoare de abur şi
rezervorul de condensat, fig. 16.14.

Fig. 16.14. Recuperarea căldurii aburului rezultat în separatoarele de abur-condensat: a –


separatorul este înglobat în rezervorul de condensat; b – separatorul amplasat
separat; 1 – rezervorul de condensat; 2 – sticlă de nivel; 3 – racord al
dispozitivului de siguranţă pentru evacuare; 4 – separatorul abur-condensat;
5 – condensat de la consumatori; 6 – abur din separator; 7 – abur rezultat la
suprafaţa liberă a condensatului, din rezervor, prin fierberea secundară;
8 – preîncălzitor abur-apă; 9 – apă rece; 10 – abur de rezervă de la cazane prin
SRR; 11 – condensat returnat; 12 – pompă de condensat; 13 – abur pentru
menţinerea suprapresiunii; 14 – răcitor de condensat.
Legendă: idem fig. 16.9.
1128 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Separatorul abur-condensat poate fi înglobat în rezervorul de condensat,


fig. 16.14., a, sau poate fi separat de acesta, fig. 16.14., b. Prima variantă este
aplicabilă în cazul unor debite mici de condensat, cu producerea unui debit mic de
abur secundar, când dimensiunile separatorului permit amplasarea lui în rezervorul
de colectare a condensatului. Dacă acest lucru nu este posibil, separatorul este
amplasat în afara rezervorului de condensat, fig. 16.14., b.
Emulsia abur-condensat de la consumatorii de abur intră în separatorul 4,
de unde vaporii de abur saturat 6 sunt utilizaţi pentru preîncălzirea apei reci 9,
iar condensatul este colectat în rezervorul 1. În cazul schemei din fig. 16.14., b,
preîncălzirea apei are loc în două trepte: în răcitorul de condensat 14, cu
condensatul rezultat în preîncălzitorul 8, unde apa se încălzeşte într-o a doua
treaptă.
Apa caldă din preîncălzitorul 8 se poate utiliza în diverse scopuri, ca şi în cazul
schemei de recuperare cu răcitor de condensat. Atunci când variaţiile debitului de
condensat nu asigură debitele necesare de apă caldă, se poate utiliza suplimentar
abur 10 direct de la cazane, prin SRR.
Pentru curgerea liberă a condensatului din preîncălzitorul 8 (în cazul schemei
din fig. 16.14., a) sau din răcitorul 14 (în cazul schemei din fig. 16.14., b), acestea
trebuie amplasate deasupra rezervorului 1; diferenţa între nivelul inferior al
condensatului din răcitor (sau preîncălzitor) şi nivelul superior al condensatului din
rezervor trebuie să fie mai mare decât pierderile de presiune din conducta de
legătură.
■ Recuperarea căldurii latente a aburului rezultat la începutul fierberii
secundare, la suprafaţa liberă a condensatului din rezervorul de condensat,
fig. 16.15.

Fig. 16.15. Recuperarea căldurii aburului rezultat la începutul fierberii secundare în


rezervorul de condensat pentru:
a – preîncălzirea apei reci; b – producerea aburului pentru consum;
1-14 – idem fig. 16.14.; 15 – preîncălzitor pelicular de amestec; 16 – apă caldă
pentru consum; 17 – acumulator de apă caldă; 18 – pompă de apă caldă;
19 – termocompresor cu jet; 20 – abur de medie presiune pentru consum.
Legendă: idem fig. 16.9.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1129

CUPRINS CAPITOL 16 (partea II)

16.3.2. Colectarea şi returnarea condensatului, în cazul utilizării aburului pentru


alimentarea cu căldură .............................................................................................1109
16.3.2.1. Importanţa colectării şi returnării condensatului ..................................1109
16.3.2.2. Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat .......................1110
16.3.2.3. Căile de creştere a cantităţii de condensat colectat şi returnat ..............1115
16.3.2.4. Schemele de colectare şi returnare a condensatului .............................1116
16.3.2.5. Schemele de utilizare a căldurii condensatului ....................................1125
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1129

Vaporii rezultaţi prin detenta condensatului în rezervorul de condensat 1 sunt


folosiţi într-un schimbător de căldură pelicular 15 pentru producerea apei calde,
fig. 16.15., a, sau într-un termocompresor cu jet 19 pentru producerea aburului de
medie presiune, fig. 16.15., b.
În cazul producerii apei calde, se utilizează un acumulator de apă caldă 17
pentru a face faţă nesimultaneităţii între ritmul colectării condensatului şi cel al
consumului de apă caldă. În funcţie de înălţimea de amplasare a acumulatorului
faţă de consumatori, alimentarea cu apă caldă a acestora se poate face cu sau fără
pompe speciale 18.
Schema din fig. 16.15., a se aplică pentru cantităţi mici de vapori formaţi în
rezervorul 1 şi, dacă este posibilă, folosirea rezervorului de condensat ca separator
de abur. Avantajul schemei constă în simplitate şi cost redus. Are însă dezavantajul
că o cotă de condensat se pierde, fiind antrenat de apa caldă în schimbătorul de
căldură pelicular.
Varianta de recuperare din fig. 16.15., b utilizează aburul de joasă presiune,
rezultat din detenta condensatului în rezervorul 1, pe care îl introduce în
termocompresorul cu jet 19, împreună cu aburul de injecţie (abur viu) luat direct de
la cazane. În acest fel, se reduce debitul total de abur livrat de cazane (cu cota de
abur rezultat din condensat), dar se măreşte consumul de abur viu.

16.3.2.6. Alegerea şi regimurile de funcţionare ale instalaţiilor


de colectare şi returnare a condensatului
• Aspecte generale de funcţionare
O cale însemnată de îmbunătăţire a organizării colectării condensatului este
alegerea corespunzătoare a regimului de returnare a acestuia, care influenţează
decisiv fenomenul coroziunii conductelor, rezervoarelor şi schimbătoarelor de
căldură.
Coroziunea acestora poate avea loc sub două forme: coroziunea uniformă şi
locală (sub formă de pete). Coroziunea locală este mai periculoasă, deoarece duce
la formarea de crăpături şi găuri, care scot din funcţiune instalaţiile respective mult
mai repede decât în cazul coroziunii uniforme. Condiţiile favorabile dezvoltării
coroziunii locale se creează în perioadele de oprire a circulaţiei condensatului, când
suprafeţele interioare – în special ale conductelor – vin în contact cu oxigenul
separat din condensat.
Măsurile pentru protecţia contra coroziunii interne sunt:
a) pomparea continuă sau prelungirea la maximum a perioadelor de pompare a
condensatului;
b) pomparea condensatului în partea inferioară a rezervorului de condensat;
c) la schemele deschise de colectare, montarea în rezervoarele de condensat a
închizătoarelor cu flotor.
Pomparea periodică a condensatului este condiţionată, în general, de
neconcordanţa între debitul pompelor instalate şi debitul mediu orar de condensat
1130 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

returnat în realitate. Astfel, în unele cazuri, datorită alegerii unor pompe de


condensat cu caracteristici neadecvate situaţiei concrete existente, se ajunge la
situaţia funcţionării intermitente. Aceasta are efecte negative şi asupra alimentării
cazanelor de abur. Prin alegerea corectă a pompelor de condensat se poate asigura
pomparea continuă sau cu întreruperi scurte, reducându-se la minimum acţiunea
corozivă interioară.
Pomparea condensatului în partea inferioară a rezervoarelor şi instalarea
închizătoarelor cu flotor (pentru schemele deschise) permit reducerea procesului de
saturare cu oxigen. Închizătorul cu flotor se execută din lemn şi pluteşte pe
suprafaţa condensatului, reducând astfel absorbţia oxigenului de către condensat.
Flotorul trebuie astfel executat, încât lăţimea spaţiului lăsat între acesta şi peretele
rezervorului să fie minimă pentru a asigura deplasarea sa liberă. Acest spaţiu
trebuie să ţină seama şi de umflarea flotorului în contact cu condensatul fierbinte.
În cazul schemelor închise de colectare a condensatului, reducerea saturaţiei cu
oxigen se realizează prin menţinerea suprapresiunii în rezervoarele şi conductele de
condensat. Cu toate că la aceste scheme saturaţia condensatului cu oxigen este
minimă, se recomandă, totuşi, pomparea continuă sau cu mici pauze sub nivelul
inferior al rezervorului de condensat.
Ansamblul gospodăriei de condensat cuprinde toate instalaţiile care asigură
colectarea şi returnarea condensatului: oalele de condensat şi ventilele
termodinamice, conductele de condensat, pompele de condensat, vasele de
expansiune, separatoarele vaporilor formaţi prin detenta condensatului,
rezervoarele intermediare şi principale de condensat, supapele de siguranţă,
hidraulice şi de reţinere, instalaţiile de curăţare şi preparare a condensatului
(după caz) şi degazoarele.
• Oalele de condensat
Oalele de condensat reprezintă un element de bază al sistemului de colectare a
condensatului. Acestea se montează după aparatele consumatoare de abur şi pe
conductele de transport ale aburului. Destinaţia oalelor de condensat este de a
asigura trecerea automată a condensatului şi reţinerea aburului neutilizat
(necondensat) în aparatele consumatoare sau pe conducte. În acest fel, oalele
contribuie la reducerea considerabilă a consumului de abur. Montarea oalelor de
condensat pe conductele de abur permite evacuarea la timp a drenajului, protejând
conductele şi echipamentul contra şocurilor hidraulice. De asemenea, asigură
păstrarea condensatului format pentru folosirea ulterioară.
■ Alegerea oalelor de condensat
Se face în funcţie de debitul de calcul şi de variaţia presiunii condensatului.
Debitul de calcul al condensatului G c se consideră astfel:
− pentru sistemele de încălzire şi ventilaţie: la suprapresiuni ale aburului la
intrarea în schimbătoarele de căldură până la 1 bar, G c = 2 ⋅ G md , unde G md este
debitul mediu de condensat, iar la aparatele cu suprapresiuni ale aburului peste
1 bar, G c = 4 ⋅ G md ;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1131

− pentru sistemele de alimentare cu apă caldă şi pentru consumatorii


industriali, G c = 4 ⋅ G md ;
− pentru conductele de abur amplasate în aer liber, debitul de calcul al
drenajului se consideră orientativ de 1,25 kg/m ⋅h la conductele de abur izolate şi
2

5 kg/m ⋅h la cele neizolate.


2

Considerând schema de principiu din fig. 16.7., care prezintă elementele


componente de bază ale oricărei instalaţii de colectare şi retunare a condensatului,
suprapresiunea în conducta de condensat este considerată:
a) în faţa oalei de condensat, la evacuarea din aparatul consumator
p3 = 0,95 ⋅ p2 , iar la drenajul conductei de abur p3 = p2 (unde p2 este presiunea
aburului utilizat în aparatul consumator de abur);
b) după oala de condensat, la suprapresiuni ale condensatului în sistemele de
joasă presiune (până la presiunea de 1,7 bar) p3 = 0,4 ⋅ p2 , iar în sistemele de înaltă
presiune (peste 1,7 bar), p3 = 0,7 ⋅ p2 .
Presiunile exacte după oala de condensat p3' se pot determina prin însumarea
înălţimii reale a coloanei de condensat cu rezistenţa hidraulică a conductei de
condensat şi cu presiunea acestuia în punctul de golire. La scurgerea liberă în
rezervor, direct după oala de condensat, presiunea p3' este egală cu aceea
atmosferică.
Din punct de vedere constructiv, oalele de condensat sunt: cu închidere
mecanică, cu rezistenţă hidraulică (cu închidere hidraulică). Cele mai răspândite
sunt oalele de condensat cu închidere mecanică. Defecţiunile curente apărute la
acestea sunt determinate de condensatul care curge cu viteză mare, împreună cu
noroi, rugină şi alte impurităţi, deteriorând etanşările. Neetanşeitatea oalelor de
condensat conduce la pierderi de căldură cu aburul scăpat din aparatele
consumatoare, fără să se utilizeze căldura conţinută. Aceste pierderi sunt
inevitabile la orice tip de oală, dar trebuie să fie cât mai mici posibile.
Oalele cu închidere hidraulică sunt cu
flotor (plutitor), termostatice şi
termodinamice. Cele cu flotor pot fi cu
flotor deschis sau închis (regulatoare de
nivel).
Oalele de condensat cu flotor deschis,
fig. 16.16.: cele cu diametrul nominal
Fig. 16.16. Oală de condensat cu flotor
d e ≤ 25 mm sunt folosite pentru presiuni
deschis: până la 15,7 bar, iar cele cu diametrul
1 – corpul oalei; d e > 25 mm pentru presiuni până la 10
2 – flotorul; 3 – supapa;
bar.
4 – intrarea amestecului
vapori-condensat; Diametrul orificiului locaşului supapei
5 – evacuarea condensatului. oalei de condensat se poate determina cu
1132 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

relaţia empirică:
Gc
d= [mm], (16.71)
32 ⋅ p3 − p3'

în care G c este debitul de calcul al condensatului, în kg/h.


Diferenţa minimă de presiune p3 − p3' , la care este posibilă funcţionarea oalei
de condensat, este de 0,25 bar.
Pentru alegerea diametrului
orificiului locaşului supapei şi a
debitului de calcul de condensat, se
poate utiliza nomograma din fig. 16.17.,
construită pe baza relaţiei (16.71).
Aceste oale de condensat se
montează cu capacul în sus, strict
vertical, pentru evitarea blocării
flotorului. Înaintea pornirii, oala de
condensat trebuie umplută cu condensat
sau cu apă tratată chimic.
Oalele de condensat cu flotor închis
(regulatoare de nivel sau de preaplin)
sunt destinate reglării nivelului apei în
recipienţii de presiune, fig. 16.18. În Fig. 16.17. Nomogramă pentru alegerea
oalelor de condensat cu flotor
timpul funcţionării, camera flotorului
deschis.
este în legătură cu spaţiul de abur şi de
apă al rezervorului din care se
evacuează condensatul.
Aceste oale se montează cu axa
longitudinală a camerei flotorului strict
verticală; se pot monta individual, la
fiecare aparat consumator (schimbător
de căldură) sau pentru un grup de
aparate consumatoare. În primul caz, se
montează alături de schimbătorul de
căldură, iar în cel de-al doilea caz, Fig. 16.18. Oală de condensat cu flotor
condensatul din schimbătoarele de închis:
căldură este colectat într-un mic 1 – corpul oalei; 2 – flotor
rezervor montat sub acestea (pentru a (plutitor); 3 – ventil; 4 – ventil
asigura circulaţia liberă a emulsiei abur- de aerisire; 5 – intrarea
condensat). Spaţiile de abur ale amestecului vapori-condensat;
6 – evacuarea condensatului.
schimbătoarelor de căldură sunt legate
la rezervorul de condensat cu o conductă de nivel.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1133

Regulatorul de nivel se montează astfel încât nivelul superior admis pentru


condensat în schimbător şi în rezervorul de condensat să corespundă poziţiei
flotorului cu supapa complet deschisă.
Oalele de condensat termostatice, fig. 16.19., au gabarite şi greutăţi mici, fiind
utilizate pentru presiuni ale aburului în aparatul consumator de până la 6 bar şi
temperaturi sub 160°C. Dilatarea şi comprimarea burdufului depind de temperatura
aburului şi a condensatului trecut prin
oală. De aceea, oala de condensat
temostatică nu poate fi amplasată în
zone cu temperaturi ridicate, care pot
astfel influenţa asupra funcţionării
burdufului. De asemenea, aceste oale nu
se izolează termic. Montarea se face în
orice poziţie.
Oalele de condensat termodinamice,
Fig. 16.19. Oală de condensat termostatică:
fig. 16.20., sunt cele cu pierderile cele
1 – corpul oalei; mai mici de abur scăpat, cca. 1...1,5%
2 – burduful metalic; din debitul de condensat care parcurge
3 – ventil de închidere; armătura.
4 – intrarea amestecului vapori- Debitul de calcul al oalei de
condensat; condensat termodinamice se determină
5 – evacuarea condensatului. cu relaţia:

G c = 1000 ⋅ k v ⋅
(p 3 )
− p3' ⋅ ρ
[kg/h], (16.72)
1000
în care: ρ este densitatea medie a condensatului care trece prin oala de condensat,
în kg/m ; k v − coeficient al capacităţii de transport, cu valorile date în tabelul 16.2
3

pentru p3 − p3' = 0,5...13,5 bar.


Oalele de condensat termo-
dinamice se montează perfect
orizontal (cu capacul în sus) şi au
avantajul că funcţionează într-un
ecart mare de sarcini termice (0,5-1,0
din valoarea nominală), dar au
următoarele două mari dezavantaje:
a) funcţionarea oalei este
dependentă de temperatura mediului
înconjurător, care poate accelera
Fig. 16.20. Oală de condensat termodinamică: condensarea aburului din camera
1 – corpul oalei; 2 – taler; termodinamică. Aceasta măreşte
3 – suprafeţe inelare de etanşare;
frecvenţa deschiderilor plăcii ventil
4 – intrarea amestecului vapori-
condensat;
conducând la creşterea pierderilor de
5 – evacuarea condensatului. abur prin scăpări. De aceea, se
1134 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

impune ca oala termodinamică să fie izolată termic;


b) în timp, discul plăcii ventil se uzează, datorită impurităţilor şi ruginii
antrenate de condensat, reducând gradul de etanşare şi permiţând trecerea aburului
direct în conducta de condensat.
Oalele de condensat cu rezistenţă hidraulică sunt diafragmele, ventilele şi
vanele. Utilizarea acestora nu este însă recomandabilă, datorită scăpărilor mari de
abur şi pentru că nu se pot adapta la variaţiile debitului de abur în aparatele
consumatoare. Când în conducta magistrală de condensat există o oarecare
suprapresiune, diafragma trebuie combinată (urmată) cu o supapă de reţinere.
Valorile factorului kv pentru oalele de condensat termodinamice
Tabelul 16.2
Diametrul d [mm] 15 20 25 32 40 50
kv 0,8 0,9 1,1 1,4 1,5 2,9
Diafragmele se folosesc pentru evacuarea condensatului de la aparatele
consumatoare cu o suprapresiune a aburului până la 6 bar pentru o diferenţă de
presiune constantă pe diafragmă şi la variaţii mici (până la 30%) ale debitului de
abur.
Pentru condensatul pur, cu densitatea considerată de 1000 kg/m3, diametrul
orificiului diafragmei se determină cu relaţia:

d = 0,21 ⋅ 4
(G )
c 2
, (16.73)
p3 − p3'

în care G c este debitul de calcul al condensatului, în kg/h.


Zăvoarele hidraulice, fig. 16.21., reprezintă soluţia cea mai simplă pentru
evacuarea condensatului; au rolul ca în timpul funcţionării să menţină înălţimea
coloanei de apă h, care echilibrează presiunea aburului. Au avantajul unei
construcţii simple, dar necesită înălţimi mari. Din această cauză, se pot folosi
pentru suprapresiuni ale aburului în rezervorul de colectare a condensatului de
maxim 0,5 bar.
Folosirea zăvoarelor hidraulice se recomandă
pentru cazurile în care nu se pot instala oale de
condensat de alte tipuri şi când presiunea aburului
utilizat în aparatul consumator este constantă.
La creşterea presiunii aburului, condensatul din zăvor
este aruncat şi aburul scapă în exterior; la scăderea
presiunii, aparatul consumator este încălzit de
condensat în loc de abur, micşorându-se astfel
suprafaţa utilă de schimb de căldură a sa.
Înălţimea zăvorului hidraulic h se determină cu
relaţia: Fig. 16.21. Zăvor hidraulic
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1135

(
h = 9,8 ⋅ p3 − p3' ) [m], (16.74)

în care p3 şi p3' se exprimă în bar.


■ Instalarea oalelor de condensat
Instalarea se face, în general, după schemele prezentate în fig. 16.22. în funcţie
de varianta de colectare a condensatului. Acestea sunt prevăzute cu ocolire 7
destinată, în primul rând, circulaţiei condensatului în timpul reparaţiilor sau
curăţării oalelor de condensat, precum şi în perioada punerii în funcţiune, când se
formează o mare cantitate de condensat.
După oalele de
condensat, care funcţio-
nează cu trimiterea con-
densatului în conducta
colectoare sub presiune sau
într-un rezervor aflat mai
sus, se montează supape de
siguranţă 6. Acestea au
rolul de a preveni retur-
narea condensatului în
aparatul tehnologic sau în
conducta de abur. La unele
tipuri de oale linia de
ocolire şi supapele de
Fig. 16.22. Scheme de instalare a oalelor de condensat: reţinere sunt montate chiar
a – după aparatul consumator de abur, cu
în corpul acestora.
scurgerea condensatului prin suprapresiunea
aburului; b – idem, prin curgerea liberă a Evacuarea condensatului
condensatului; c – pe drenajul unei conducte de la aparatele consu-
de abur; 1 – aparat consumator; 2 – conductă matoare de abur, într-o
de abur; 3 – suport; 4 – oală de condensat; oală de condensat ampla-
5 – conductă de condensat; 6 – supapă de sată sub locul de drenare,
siguranţă; 7 – ventil de ocolire; 8 – drenaj; se face cu ajutorul unei
9 – purje. conducte verticale sau
înclinate corespunzător. Aceasta nu trebuie să aibă curburi, unde se pot forma
perne de abur sau aer. În măsura posibilităţilor, oalele de condensat se montează
cât mai aproape de aparatul consumator de abur sau de conducta de abur drenată,
permiţând evacuarea mai bună a aerului şi evitând pierderile suplimentare de
presiune şi căldură.
La ieşirea din oala de condensat, sub acţiunea presiunii aburului p3' ,
condensatul poate fi evacuat într-un rezervor sub presiune amplasat mai sus.
Înălţimea maximă de ridicare a condensatului, după oală, nu trebuie să depăşească
8 m.
În cazul unor consumatori cu debite mici de condensat, se poate admite
instalarea unei singure oale de condensat. Aceasta numai pentru pierderi mici de
1136 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

presiune în oale şi în cazul existenţei pe conducta de abur a unui singur ventil de


reglaj. Astfel, se asigură aceeaşi diferenţă de presiune p3 − p3' pentru toţi
consumatorii. Totodată, pe conductele de condensat ale fiecărui aparat consumator
se montează supape de siguranţă pentru a împiedica pătrunderea condensatului
dintr-un schimbător de căldură în altul.
Când există mai multe conducte de abur, cu parametri identici sau diferiţi, se
montează câte o oală de condensat pe fiecare conductă. În cazul unui mare
consumator de abur, se admite instalarea în paralel a mai multor oale de condensat
pentru acelaşi aparat consumator.
Trebuie să se ţină seama că funcţionarea defectuoasă a oalelor de condensat
conduce la pierderea unor mari cantităţi de căldură cu aburul necondensat.
De aceea, pentru simplificarea şi creşterea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor
de evacuare a condensatului, se pot adopta scheme simplificate de instalare a
oalelor de condensat, cum sunt cele prezentate în fig. 16.23. Acestea se deosebesc
de cele din fig. 16.22. prin renunţarea la ventilul de ocolire 7.

Fig. 16.23. Scheme simplificate de instalare a oalelor de condensat termodinamice pentru:


a –aparate consumatoare de abur; b, c – drenarea conductelor de abur cu
lungimi l >10 m; 1 – conductă de abur; 2 – conductă de condensat; 3, 9 – ventile
de izolare; 4 – consumator de abur; 5 – oale de condensat; 7 – supape de
siguranţă; 6, 8 – ventile de închidere; 10 – ventil de control.

Aceste scheme se aplică în special în cazul evacuării condensatului din aparatul


consumator, în regimul impus strict de procesul tehnologic. În aceste scheme,
ventilul de control 10 se montează înaintea oalei de condensat pentru a permite
utilizarea sa şi la purjarea conductei de abur.
• Vasele de expansiune (expandoarele)
Vasele de expansiune (expandoarele) se montează pentru a asigura preluarea
aburului, rezultat prin detenta condensatului, la curgerea acestuia prin conducte de
lungime mare (prin curgere, presiunea scade şi atinge valoarea de saturaţie
corespunzătoare temperaturii pe care o are condensatul).
Expandoarele se instalează cât mai sus posibil faţă de rezervoarele de
condensat. La un vas de expansiune se pot racorda mai mulţi consumatori de abur.
Numărul racordurilor de intrare a condensatului în fiecare vas de expansiune
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1137

trebuie să corespundă cu numărul de trepte de presiune a aburului consumat de


agregatele care evacuează condensatul la vasul respectiv. Aceasta are rolul de a
evita dereglările în funcţionare, care ar putea apărea datorită parametrilor diferiţi.
• Rezervoarele de condensat
Rezervoarele de condensat, ca şi pompele de returnare a acestuia, se pot realiza
pentru un mare consumator individual sau pentru grupe de consumatori (secţii).
3
Staţiile individuale se realizează pentru debite minime de condensat de 3 m /h.
Rezervoarele de condensat se dimensionează astfel încât la pornirea automată a
pompelor de condensat să asigure o pompare de minim 10 min, iar la pornirea
manuală a acestora, minim 30 min. Pentru fiecare staţie de pompare se recomandă
instalarea a cel puţin două rezervoare de condensat, dimensionate fiecare pentru
50% din totalul capacităţii utile necesare. În cazul funcţionării sezoniere se poate
monta un singur rezervor.
Pentru reducerea pierderilor de căldură, rezervoarele de colectare a
condensatului se izolează termic. Aceasta este necesară mai ales în cazul sistemelor
deschise de colectare, unde răcirea condensatului contribuie la saturarea sa rapidă
cu oxigen.
Când este posibil ca în rezervor să ajungă condensat impurificat, se prevăd două
rezervoare, sau unul compartimentat, pentru a se putea controla calitatea
condensatului înainte de trimiterea sa în rezervorul principal de colectare.
Din rezervorul de colectare, condensatul pur este trimis la degazor, când se face
acest lucru, sau direct la cazane, când instalaţia nu este prevăzută cu degazor.
În timpul funcţionării, rezervorul de condensat se umple până la 80% din
capacitatea sa pentru a se evita „aerarea” condensatului. Pentru controlul
condensatului, rezervoarele de condensat sunt dotate cu sticle de nivel şi cu
armăturile necesare pentru golire.
La montarea a două rezervoare, acestea se amplasează la 0,6-1 m unul de altul.
Legătura între rezervoare se asigură printr-o conductă de egalizare a presiunii. În
cazul circuitului deschis, rezervoarele au conducta de egalizare în partea inferioară.
Rezervoarele din circuitul închis au două conducte de egalizare, una pentru
condensat şi cealaltă pentru spaţiul de deasupra condensatului
Racordul şi conducta de golire au diametrul de minim 50 mm. La rezervoarele
din circuitul deschis, diametrul racordului la conducta de preaplin se
dimensionează astfel încât să poată evacua întreaga cantitate de condensat din
rezervor, având viteza maximă de 0,3-0,4 m/s.
• Pompele de condensat
Pompele de condensat se caracterizează prin funcţionare la temperatura
condensatului. Staţiile de pompare a condensatului (intermediare sau principale) se
prevăd, în general, cu câte două pompe, fiecare dimensionată pentru 100% din
debitul de condensat. Dacă acest debit diferă mult de la iarnă la vară, atunci pentru
perioada de vară poate fi raţională instalarea suplimentară a unei pompe speciale.
Presiunea de refulare a pompelor de condensat trebuie să ţină seama de:
1138 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− presiunea (înălţimea) necesară pentru pomparea (ridicarea) condensatului de


la nivelul din rezervorul de colectare până la nivelul rezervorului unde este pompat;
− diferenţa de presiune (înălţime) existentă între aceste rezervoare;
− pierderile de presiune în conductele de aspiraţie şi de refulare până la
rezervoarele finale.
Se impune ca presiunea de refulare a pompelor să nu depăşească cu peste 10%
presiunea de calcul, iar când nu este posibil pe refularea pompelor se montează o
diafragmă de laminare, calculată pentru reducerea suprapresiunii pompei la debitul
maxim de condensat. Pentru prevenirea cavitaţiei şi în vederea unei funcţionări
stabile trebuie ca în conducta de aspiraţie a pompelor să se asigure o presiune mai
mare decât presiunea de saturaţie corespunzătoare temperaturii de intrare a
condensatului în pompă. Aceasta impune ca diferenţa între nivelul inferior al
condensatului din rezervor şi axul pompei (cotele geodezice) să fie mai mare decât
presiunea de saturaţie evidenţiată mai sus.
Stabilirea debitului de calcul al pompelor de condensat, pentru alegerea
acestora, se face ţinându-se seama de necesitatea evacuării continue a
condensatului în funcţie de regimul de consum al consumatorilor de abur.
În cazul funcţionării mai multor pompe de condensat care refulează pe o
conductă comună, la alegere trebuie să se ţină seama de condiţiile impuse de
funcţionarea acestora în paralel.
În general, la alegerea, dimensionarea şi urmărirea funcţionării pompelor de
condensat trebuie avute în vedere condiţiile generale impuse de funcţionarea
pompelor centrifuge care vehiculează apă caldă sau fierbinte cu temperaturi de
60-150°C.
• Supapele de siguranţă
Supapele de siguranţă au rolul de a limita presiunea maximă în instalaţiile pe
care sunt montate (vase de expansiune, colectoare de condensat etc.). Acestea sunt
obligatorii pentru toate schemele închise de colectare a condensatului.
Supapele hidraulice (închizătoarele hidraulice) se montează pe rezervoarele de
colectare a condensatului pentru a limita presiunea maximă, a proteja contra
pătrunderii aerului în rezervor când în acesta se produce o depresiune şi pentru a
asigura deversarea condensatului din rezervor în cazul umplerii acestuia peste
limita maximă admisă. Se realizează sub forma zăvoarelor hidraulice,
iar elementele principale de dimensionare sunt prezentate în fig. 16.24.
Aceste zăvoare au o mare influenţă asupra bunei funcţionări şi a siguranţei
întregii gospodării de condensat, iar realizarea (alegerea) trebuie făcută ţinând
seama de o serie de detalii funcţionale şi constructive. Colectorul 2 se umple cu
condensat (prin ţeava 9 de 12,5 mm) până la nivelul robinetului de control 8,
formând astfel un zăvor hidraulic. Pe măsura creşterii presiunii în rezervorul de
condensat 1, nivelul apei în conducta de legătură 3 scade, iar în conductele
verticale 4 şi 7 creşte. La o presiune mai mare decât aceea de calcul, nivelul apei în
conducta 3 scade sub nivelul intrării acesteia în colectorul 2. Atunci, aburul din
rezervorul de condensat 1 pătrunde în colectorul 2, împingând coloana de apă din
conducta 4 în vasul de preaplin 6. În continuare, aburul din acest bazin este evacuat
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1139

în atmosferă prin conducta 5. În acest timp, presiunea aburului în rezervorul de


condensat scade şi, ca urmare, apa din bazinul 6 va umple din nou zăvorul
(colectorul 2) prin conducta 7.

Fig. 16.24. Zăvor hidraulic pentru rezervoarele de colectare a condensatului:


1 – rezervor de condensat; 2 – colector; 3 – conductă de legătură; 4 – conductă
de evacuare a aburului; 5 – ventil de evacuare în atmosferă; 6 – vas de preaplin;
7 – conductă de umplere şi control; 8 – ventil de control; 9 – ventil de umplere.
Diametrul exterior d e al conductelor 3 şi 4 se alege în funcţie de cantitatea de
condensat G c colectat în rezervorul 1, conform indicaţiilor date în tabelul 16.3.
Înălţimea H (cu o mică rezervă) se alege în funcţie de suprapresiunea p din
rezervorul de condensat, conform indicaţiilor din tabelul 16.4.

Diametrul exterior al conductelor zăvoarelor hidraulice


Tabelul 16.3
Debitul de condensat, G c [t/h] 5,1 7,6 11 16 30
Diametrul exterior, d e [mm] 89 108 133 159 219

Înălţimea coloanei de apă pentru zăvorul hidraulic


Tabelul 16.4
Suprapresiunea, p [bar] 0,05 0,1 0,2 0,3 0,4
Înălţimea, H [m] 0,75 1,20 2,25 3,30 4,40
Un alt tip de zăvor hidraulic, cu evacuare în atmosferă, utilizat la rezervoarele
de condensat cu suprapresiunea de 0,2 bar, este prezentat în fig. 16.25. şi în tabelul
16.5 cu principalele dimensiuni în funcţie de debitul de condensat al
rezervorului G c .
1140 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.25. Zăvor hidraulic cu evacuare în atmosferă:


A, B – rezervoare mici intermediare;
1 – conductă de legătură cu rezervorul de condensat; 2 – conductă de evacuare
în atmosferă a aburului; 3 – conductă de reumplere a dispozitivului.
Zăvorul este racordat la rezervorul de condensat prin conducta 1, care vine la
rezervorul mic A. La creşterea presiunii în rezervorul de colectare a condensatului
peste valoarea de calcul, aburul format în partea de sus a acestuia împinge coloana
de apă în bazinul mic B şi este evacuat în atmosferă prin conducta 2. În acest fel,
scade presiunea aburului în rezervorul de condensat şi apa din bazinul B revine prin
conducta 3, reumplând dispozitivul.
Caracteristicile de bază ale zăvorului hidraulic cu evacuare în atmosferă
Tabelul 16.5
Dimensiunile de bază [mm]
Debitul G c [t/h] De d H H1 H2 b l
3 350 76x3,5 2000 2000 400 80 350
5 350 76x3,5 2000 2000 400 80 350
8 450 108x4 2200 2000 500 110 410
12 500 133x4 2200 1800 550 130 440
20 500 133x4 2200 1800 550 130 440
30 600 159x4,5 2200 2000 650 130 490
45 600 219x7 2200 2000 650 160 490

16.3.2.7. Eficienţa tehnico-economică a colectării, returnării şi recuperării


căldurii condensatului
Condensatul rezultat din aburul utilizat la diverşii consumatori tehnologici sau
pentru asigurarea condiţiilor de muncă are importanţă tehnico-economică atât ca
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1141

materie primă, cât şi din punct de vedere termic, după cum s-a arătat în § 16.3.2.1.
Ca urmare, trebuie asigurată returnarea sa la sursa de căldură, în cantitate cât mai
mare şi cât mai curat posibil.
În industrie sunt situaţii în care cel puţin o parte din condensat (rezultat de la
unii consumatori) este impurificat. Deci, se pune problema eficienţei tehnico-
economice a colectării şi returnării sale la sursă faţă de posibilitatea aruncării la
canal. În acest din urmă caz, trebuie să se ţină seama de tratarea chimică a apei de
adaos care înlocuieşte condensatul nereturnat.
Eficienţa tehnico-economică a recuperării căldurii condensatului se determină
cu metodele generale, aplicate în cazul analizei eficienţei recuperării resurselor
energetice secundare. În general, eficienţa tehnico-economică a colectării şi
returnării condensatului nu este influenţată de soluţia adoptată pentru recuperarea
căldurii sale. Trebuie să se ţină seama însă de efectele asupra ansamblului
sistemului energetic industrial, pornind de la aparatele consumatoare de abur,
gospodăria de colectare şi returnare a condensatului, conductele de returnare a
acestuia, instalaţiile pentru curăţirea, tratarea chimică şi degazarea condensatului şi
a apei de adaos corespunzătoare condensatului nereturnat, precum şi asupra sursei
de abur (cazanele de abur).
Fig. 16.26. prezintă schema generală a alimentării cu abur a unor consumatori
industriali, cu principalele elemente privind colectarea, returnarea, transportul,
tratarea condensatului şi a apei de adaos şi producerea aburului. S-au considerat
două tipuri de consumatori 4 şi 5, la parametri diferiţi ai aburului consumat p1 , t1
şi p2 , t2 , cu calităţi diferite ale condensatului rezultat. În aceste condiţii, se
recomandă ca instalaţiile de colectare şi returnare a condensatului să fie realizate
separat pentru cele două categorii de consumatori, după cum s-a arătat în
§ 16.3.2.4., precum şi în fig. 16.26.
Eficienţa tehnico-economică a returnării condensatului se stabileşte faţă de
situaţia nereturnării sale, când debitul respectiv de condensat se înlocuieşte cu apă
de adaos. Criteriul aplicat este cel al cheltuielilor totale actualizate CTA sub forma
simplificată, ţinând seama că ansamblul gospodăriei de condensat se realizează, în
general, într-un an, iar cheltuielile anuale de exploatare eferente sunt, practic
constante în timp. Fiind vorba de comparaţia a două variante, în aceste condiţii se
poate aplica criteriul termenului de recuperare Tr , care trebuie să rezulte sub
valoarea normată Trn . În cazul analizei comparative a mai multor variante de
colectare şi returnare a condensatului, aplicarea acestui criteriu se face pentru
fiecare variantă în parte, comparată cu varianta de referinţă, fără colectarea şi
returnarea condensatului. Valoarea minimă a termenului de recuperare astfel
rezultat determină varianta optimă.
1142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.26. Schema de principiu a alimentării cu abur şi a recuperării şi returnării


condensatului: a – sistemul de ansamblu; b – sursă de căldură; c – consumatorii
de abur; 1 – cazan de abur; 2, 3 – conducte de abur; 4, 5 – aparate consumatoare
de abur; 6 – oale de condensat; 7 – recuperatoare de căldură din condensat; 8 –
rezervoare de condensat; 9 – pompe de condensat; 10, 11 – conducte de
condensat returnat; 12 – condensat impurificat utilizat numai ca resursă
energetică secundară; 13 – instalaţia de curăţire a condensatului; 14 – răcitor de
condensat; 15 – staţie de tratare chimică a condensatului; 16 – degazor de 1, 2
bar; 17 – pompă de apă de alimentare; 18 – apă de adaos; 19 – pompă de apă de
adaos.
Legendă: .abur; .condensat; apă de alimentare;
apă de adaos.
În continuare, se prezintă calculul complet al eficienţei tehnico-economice a
colectării şi returnării condensatului pe baza celor două criterii enunţate mai sus.
Comparaţia are la bază următoarele ipoteze, v. fig. 16.26.:
a) în ambele variante consumatorii de căldură primesc aceleaşi debite de abur
D1 şi D2 , la aceiaşi parametri p1 , t1 şi p2 , t2 ;
b) temperaturile de returnare tcr1 şi tcr 2 ale condensatului sunt aceleaşi în
ambele variante, dar diferă debitele respective Dcr1 şi Dcr 2 ;
c) variantele comparate sunt echivalente, sau sunt aduse la echivalenţă
energetică.
În comparaţie se va nota: varianta cu returnarea condensatului cu indicele
superior a şi cu b aceea fără returnare:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1143

Varianta:
a – cu returnarea condensatului b – fără returnarea condensatului

A. Subansamblul consumatorilor, CTAC

CTAC = CTAAC + CTAOC + CTARC + CTACC + CTAVE + CTAPC [lei/an], (16.75)


unde: CTAAC , CTAOC , CTARC , CTACC , CTAVE , CTAPC reprezintă CTA pentru
aparatele consumatoare de abur, oalele de condensat, răcitoarele de condensat,
rezervoarele pentru colectarea condensatului, vasele de expansiune (expandoarele),
respectiv pompele de condensat, în lei/an.
Expresiile detaliate ale acestor cheltuieli sunt:
1. Pentru aparatul consumator, AC:
CTAAC = I AC ⋅ pn + C AC [lei/an] (16.76)
în care investiţiile în aparatul consumator I AC depind de tipul acestuia, de măsurile
speciale luate pentru asigurarea returnării condensatului neimpurificat şi de
mărimea suprafeţei de schimb de căldură a acestuia:
a
I AC = S AC ⋅ c aAC [lei], b
(16.77,a) I AC = S AC ⋅ c bAC [lei], (16.77,b)

unde: SAC , este suprafaţa de schimb de căldură a aparatului consumator, în m2;


a
c AC , c bAC − costul specific al aparatului consumator, în lei/m . 2

În cazul existenţei mai multor aparate consumatoare:

∑ (S ) ⋅ (c )
n
I AC = AC j AC j [lei], (16.77,c)
j =1

unde j = 1,...,n reprezintă numărul de aparate consumatoare.


Pentru exemplul din fig. 16.26., n = 2.
În cazul variantei a, datorită unor măsuri speciale pentru asigurarea purităţii
a
condensatului returnat, se poate ca valoarea costului specific c AC să fie mai mare
decât c bAC . Atunci când aceste măsuri nu există, se poate considera că c AC
a
= c bAC ,
a b
ceea ce înseamnă I AC = I AC .
Cheltuielile anuale aferente aparatului consumator C AC sunt date de suma
cheltuielilor anuale cu amortismentele Cam , AC , cu personalul C p , AC (dacă există
personal specializat pentru exploatarea aparatului consumator), cu întreţinerea,
reparaţiile şi alte cheltuieli Cr , AC :
C AC = Cam , AC + C p , AC + Cr , AC [lei/an] (16.78)
Aceste cheltuieli sunt date de relaţiile:
1144 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cam , AC = I AC ⋅ a AC [lei/an], (16.79)


C p , AC = N AC ⋅ s AC [lei/an], (16.80)
Cr , AC = β AC ⋅ I AC [lei/an], (16.81)
în care: a AC este cota medie anuală de amortizare a investiţiilor în aparatul
consumator, în an ; N AC − numărul de personal pentru întreţinerea şi exploatarea
-1

curentă, în oameni; s AC − salariul mediu anual, în lei/an⋅om; β AC − cota parte din


investiţii pentru întreţinere, reparaţii şi alte cheltuieli (în general, β AC ≈ 2% ).
Aplicând aceste relaţii în cele două variante comparate, rezultă:
a
C AC = I AC
a
( )
⋅ a AC + β AC + N AC ⋅ s AC [lei/an] C AC
b
= I AC
b
( )
⋅ a AC + β AC + N AC ⋅ s AC [lei/an]
(16.82,a) (16.82,b)
S-a considerat că valorile a AC , β AC , N AC şi s AC sunt aceleaşi în ambele
variante.
Ţinând seama de relaţiile (16.77) şi (16.82), înlocuite în relaţia (16.76), rezultă:
a
CTAAC = S AC
a
⋅ c AC
a
(
⋅ pn + a AC + β AC + ) b
CTAAC = S AC
b
( )
⋅ c bAC ⋅ pn + a AC + β AC +
+ N AC ⋅ s AC [lei/an] (16.83, a) + N AC ⋅ s AC [lei/an] (16.83, b)
-1
în care pn este coeficientul normat de eficienţă economică a investiţiilor, în an .
În cazul existenţei mai multor aparate consumatoare (în număr n), atunci:

( ) ∑ (S ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTAAC = pn + a AC + β AC ⋅ AC j AC j AC AC j [lei/an] (16.83,c)
j =1 j =1

2. Pentru oalele de condensat, OC:


CTAOC = I OC ⋅ pn + COC [lei/an], (16.84)
unde, folosind notaţiile generale utilizate în cazul aparatului consumator, rezultă:

a
CTAOC = nOC
a
⋅ cOC
a
(
⋅ pn + aOC + βOC + ) b
CTAOC = nOC
b
⋅ cOC
b
(
⋅ pn + aOC + βOC + )
+ N OC ⋅ sOC [lei/an], (16.84, a) + N OC ⋅ sOC [lei/an], (16.84, b)

unde: cOC este costul specific al oalelor de condensat, în lei/bucată; nOC − numărul
oalelor de condensat de acelaşi tip, în bucăţi, dat de raportul între debitul de abur al
n
aparatului consumator D şi debitul nominal al oalei de condensat utilizată DOC :
nOC = D / DOC
n
, (16.85)
acesta fiind cel mai apropiat număr întreg, superior raportului rezultat din relaţia
(16.85).
În cazul a: n = 1,...,j aparate consumatoare, relaţia (16.84) ia forma generală:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1145

( ) ∑ (n ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N ) [lei/an],
n n
a
CTAOC = pn + aOC + βOC ⋅ OC j OC j OC OC j (16.84, c)
j =1 j =1

în care:

(n ) = (DD )
OC j n
j
(16.85,a)
OC j

3. Pentru răcitoarele de condensat, RC:


CTARC = I RC ⋅ pn + CRC [lei/an], (16.86)
în care, folosind notaţiile generale de mai sus, rezultă:
a
CTARC = S RC
a
⋅ cRC
a
⋅ ( pn + aRC + b
CTARC = S RC
b
⋅ cRC
b
⋅ ( pn + a RC +
(16.87,a) (16.87,b)
+ β RC ) + N RC
a
⋅ sRC [lei/an], + β RC ) + N RC
b
⋅ sRC [lei/an],
unde s-a considerat că suprafeţele de schimb de căldură ale răcitoarelor de
condensat S RC , costul specific al acestora cRC şi numărul personalului de
exploatare N RC corespunzător, sunt diferite între cele două variante.
Pentru cazul mai multor răcitoare de condensat (j = 1,...,n), expresiile (16.87)
devin:

( ) ∑ (S ) ⋅ (c ) ∑ (N )
n n
CTARC = pn + a RC + β RC ⋅ RC j RC j + s RC ⋅ RC j [lei/an], (16.87,c)
j =1 j =1

4. Pentru rezervoarele de colectare a condensatului, CC:


CTACC = I CC ⋅ pn + CCC [lei/an], (16.88)
În cazul celor două variante:
a
CTACC = VCC
a
⋅ cCC
a
⋅ ( pn + aCC + b
CTACC = VCC
b
⋅ cCC
b
⋅ ( pn + aCC +
(16.89,a) (16.89,b)
+ βCC ) + N CC
a
⋅ sCC [lei/an], + βCC ) + N CC
b
⋅ sCC [lei/an],

unde volumul rezervoarelor de condensat VCC se determină în funcţie de debitul de


condensat colectat Dc şi de regimul de livrare a acestuia. Costul specific cCC al
3
acestora, în lei/m , depinde de volumul rezervoarelor şi de calitatea materialului
folosit în funcţie de caracteristicile fizico-chimice ale condensatului colectat şi de
tipul rezervorului (pentru schema închisă sau deschisă de colectare a
condensatului). Numărul personalului de exploatare şi întreţinere curentă a
rezervoarelor de colectare a condensatului N CC depinde de schema concretă
adoptată pentru colectarea şi returnarea acestuia.
În cazul mai multor tipodimensiuni ale rezervoarelor de condensat j = 1,...,n,
expresiile (16.89) devin:

( ) ∑ (V ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTACC = pn + aCC + βCC ⋅ CC j CC j CC CC j [lei/an], (16.89,c)
j =1 j =1
1146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5. Pentru vasele de expansiune (expandoarele), VE:


CTAVE = IVE ⋅ pn + CVE [lei/an], (16.90)
în care, folosind notaţiile de până acum, rezultă:
a
CTAVE = VVEa ⋅ cVE ⋅ ( pn + aVE + b
CTAVE = VVE
b
⋅ cVE ⋅ ( pn + aVE +
(16.91,a) (16.91,b)
+ βVE ) + NVE
a
⋅ sVE [lei/an], + βVE ) + NVE
b
⋅ sVE [lei/an],

unde volumul expandoarelor VVE se determină în funcţie de debitul de condensat


3
intrat şi de presiunea de saturaţie a acestuia, ca şi costul specific cVE , în lei/m .
În ipoteza utilizării mai multor tipodimensiuni ale vaselor de expansiune
j = 1,...,n, relaţiile (16.91, a, b) devin:

= (p )⋅ c ⋅ ∑ (V ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTAVE n + aVE + βVE VE VE j VE VE j [lei/an], (16.91,c)
j =1 j =1
6. Pentru pompele de condensat, PC:
CTAPC = I PC ⋅ pn + C PC [lei/an], (16.92)
Investiţiile aferente staţiilor de pompe de condensat se determină cu relaţia:
a
I PC = k ⋅ PPC
a
⋅ cPC
a
= b
I PC = k ⋅ PPC
b
⋅ cPC
b
=
Dcra ⋅ ∆hPC
a (16.93,a) Dcrb ⋅ ∆hPC
b (16.93,b)
=k⋅ ⋅ cPC
a
[lei/an], =k⋅ ⋅ cPC
b
[lei/an],
η PC η PC
iar cheltuielile anuale totale sunt date de relaţia:
C PC = Ce,PC + Cam ,PC + C p ,PC + Cr ,PC [lei/an], (16.94)

în care Ce , PC reprezintă cheltuielile anuale cu energia electrică consumată de către


pompele de condensat, date de relaţia:

Ce, PC = EPC ⋅ ce = PPC ⋅ τ PC ⋅ ce [lei/an], (16.95)

în care: PPC este puterea electrică necesară staţiei de pompe de condensat (eventual
a celor două trepte de pompare), în kW; cCP − costul specific al staţiei de pompare
(inclusiv costul motoarelor electrice de antrenare), în lei/kW; Dcr − debitul de
condensat returnat (vehiculat de pompele de condensat), în m /s; ∆hPC − înălţimea
3

de refulare necesară pompelor de condensat, în N/m ; η PC − randamentul mediu


2

anual al pompelor de condensat; k − coeficient de supradimensionare a staţiei de


pompare (în general, k = 1,1...1,2); EPC − energia electrică consumată anual de
staţiile de pompare, în kWh/an; ce − costul energiei electrice la nivelul
consumatorilor, în lei/kWh; τ PC − durata anuală de utilizare a staţiei de pompare,
la valoarea puterii electrice PPC , în h/an. Restul cheltuielilor din relaţia (16.94)
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1147

corespund semnificaţiilor folosite până acum şi au expresii similare.


Ţinând seama de toate acestea, relaţia (16.92) devine:

Dcra ⋅ ∆hPC
a
Dcrb ⋅ ∆hPC
b
a
CTAPC = ⋅ [k ⋅ cPC
a
⋅ b
CTAPC = ⋅ [k ⋅ cPC
b

ηPC ηPC
⋅ ( pn + aPC + β PC ) + τ PC
a
⋅ ce ] + (16.96,a) ⋅ ( pn + aPC + β PC ) + τ PC
b
⋅ ce ] + (16.96,b)
+ N PC
a
⋅ sPC [lei/an] + N PC
b
⋅ sPC [lei/an]

B. Subansamblul reţelei de transport a condensatului, CTAR:


CTAR = I R ⋅ pn + C R [lei/an], (16.97)
Relaţia (16.97) aplicată celor două variante comparate, ţinând seama de
totalitatea consumatorilor j = 1,...,n şi a conductelor de condensat (din incinta
consumatorilor şi de transport la sursă), conduce la:
– investiţii:
n
IR = ∑ l ⋅(i )
j =1
j R j [lei], (16.98)

– cheltuieli anuale:
C R = Cam , R + C p , R + Cr , R = (aR + β R ) ⋅ I R + N R ⋅ s R [lei/an], (16.99)
care, aplicate celor două variante, conduc la expresiile:

( ) ∑l ( ) ∑l
n n
CTARa = pn + aR + β R ⋅ a
j ⋅ CTARb = pn + aR + β R ⋅ b
j ⋅
j =1 (16.100,a) j =1 (16.100,b)
⋅ ( )
iRa j + N Ra ⋅ sR [lei/an], ⋅ ( )
iRb j + N Rb ⋅ sR [lei/an],

În relaţiile (16.100) investiţia specifică în reţea pentru tronsonul j, iR j , ( )


cu lungimea l j , depinde de diametrul conductei, adică de debitul de condensat
( )
returnat Dcr j . Celelalte notaţii corespund celor utilizate în relaţiile anterioare.
C. Subansamblul sursei de căldură, CTAS:
Ţinând seama de notaţiile din fig. 16.26. pentru conturul b al sursei de căldură,
se poate scrie:
– debitul total de apă de adaos Dad este determinat de:
Dad = Dad 1 + Dad 2 [kg/s], (16.101)
deci, pentru j = 1,...,n consumatori:

∑ (D )
n
Dad = ad j [kg/s], (16.101,a)
j =1
1148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

( )
în care: Dad 1 , Dad 2 ,K, Dad j
reprezintă cota parte a debitului de apă de adaos
aferentă condensatului nereturnat de consumatorul respectiv;
– debitul total de abur livrat diverşilor consumatori este:

∑ (D )
n
D = j [kg/s], (16.102)
j =1

în care D j , pentru j = 1,...,n, reprezintă debitul de abur livrat consumatorului j;


– debitul total de condensat returnat de la diverşii consumatori este:

∑ (D ) = ∑ [D − (D ) ] ,
n n
Dcr = cr j j ad j (16.103)
j =1 j =1

( )
în care Dcr j , pentru j = 1,...,n, reprezintă debitul de condensat returnat de
consumatorul j;
– valoarea relativă a debitului de apă de adaos, aferentă fiecărui consumator de
abur, este:
(Dad ) j
aj = (16.104)
Dj
– debitul de căldură livrată fiecărui consumator este:
n
Q = ∑ D j ⋅ [h j − (1 − a j ) ⋅ (hcr ) j − a j ⋅ had ] [kW], (16.105)
j =1

unde h j , (hcr ) j reprezintă entalpia aburului livrat, respectiv a condensatului


returnat de consumatorul j, în kJ/kg; had − entalpia apei de adaos, în kJ/kg;
– consumul anual de combustibil, la sursă, pentru producerea căldurii este:
Q
Bj = ⋅ 3600 ⋅ τ [kg c.c./an], (16.106)
ηCZ ⋅ H i
în care ηCZ este randamentul mediu anual al cazanelor sursei de căldură; H i −
puterea calorică inferioară a combustibilului utilizat, în kJ/kg c.c.; τ − durata anuală
a debitului de căldură Q considerat, în h/an.
Relaţia generală a cheltuielilor totale actualizate – sub forma simplificată –
aplicată asupra conturului sursei de căldură b, v. fig. 16.26., are forma:
CTAS = I S ⋅ pn + CS [lei/an], (16.107)
în care investiţiile totale aferente sursei de căldură sunt:
I S = I cz + I tb + I ad + I ch + I pal + I ech [lei], (16.108)
iar cheltuielile anuale totale au forma:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1149

CS = Ccz + Ctb + Cad + Cch + C pal + Cech [lei/an], (16.109)


în care: I cz , I tb , I ad , I ch , I pal reprezintă investiţiile aferente cazanelor de abur,
turbinelor de cogenerare care livrează aburul (dacă sursa este o CCG), ansamblului
instalaţiilor de captare şi vehiculare a apei de adaos, instalaţiilor de tratare chimică
a apei de adaos şi a condensatului returnat, respectiv pentru preîncălzitoarele apei
de adaos, în lei; I ech – investiţiile de echivalare pentru diferenţa de putere totală
livrată în sistem între variantele comparate, în lei; Ccz , Ctb , Cad , Cch , C pal – sunt
cheltuielile anuale efective corespunzătoare investiţiilor în obiectivele enumerate
mai sus; Cech – cheltuielile anuale de echivalare aferente diferenţei de consum
anual total de combustibil între variantele comparate, în lei/an.
Ţinând seama de expresia generală a cheltuielilor anuale pentru fiecare obiectiv
enumerat mai sus, v. relaţia (16.84), atunci relaţia (16.109) devine:
( )
C S = a S + β S ⋅ I S + N S ⋅ sS [lei/an], (16.110)
Ca urmare, relaţia (16.107) devine:
( )
CTAS = pn + aS + β S ⋅ I S + N S ⋅ sS [lei/an], (16.111)
în care, N S este numărul personalului de exploatare al sursei de căldură, în
oameni; sS – retribuţia medie anuală a personalului de exploatare, în lei/om⋅an.
Calculul investiţiilor diverselor obiective, din relaţia (16.108), se face pe baza
următoarelor expresii:
n
I cz = Dcz ⋅ icz = icz ⋅ k ⋅ ∑D j =1
j [lei], (16.112)

n
I tb = Ptb ⋅ itb = itb ⋅ ∑Q
j =1
j ⋅ yj [lei], (16.113)

n
I ad = Dad ⋅ iad = iad ⋅ ∑D
j =1
j ⋅ a j [lei], (16.114)

I ch = I demi + I chcr = Dad ⋅ idemi + Dcr ⋅ ichcr =

∑ D ⋅ (1 − a ) [lei],
n n (16.115)
= idemi ⋅ ∑
j =1
D j ⋅ a j + ichcr ⋅
j =1
j j

QRC
I pal = S RC ⋅ iRC = ⋅ iad [lei], (16.116)
k RC ⋅ ∆t RC
în care:

∑ D ⋅ (1 − a )⋅ [(h ) − (h )]
n
QRC = j j cr j cr [kW], (16.117)
j =1
1150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(t cr − t ad ) − (t cr' − t ch )
∆t RC = [°C], (16.118,a)
t cr − t ad
ln '
t cr − t ch
pentru Dcr > Dad , sau:

∆t RC =
(t '
cr ) (
− t ch − t cr − t ad ) [°C], (16.118,b)
'
t cr − t ch
ln
t cr − t ad
pentru Dcr < Dad , unde:

∑ D j ⋅ (1 − a j )⋅ (tcr ) j
n

j =1
'
t cr = [°C], (16.119)
∑ D j ⋅ (1 − a j )
n

j =1

I ech = ∆P ⋅ iSEE [lei], (16.120)


-1
în care: icz este investiţia specifică pentru cazanele de abur, în lei/kg⋅s ;
k – coeficient de supradimensionare a capacităţii instalată în cazanele de abur;
Dcj – debitul total de abur instalat în cazane, în kg/s; Ptb – puterea electrică
obţinută din turbine în regim de cogenerare pe seama debitelor de abur livrate
( )
consumatorilor D j , în kW; itb − investiţia specifică în turbinele respective, în
lei/kW; y j − indicele de cogenerare pentru consumul de căldură Q j la parametrii
aburului livrat, p j şi t j , în kJ/kJ; iad − investiţia specifică aferentă instalaţiilor de
captare şi vehiculare a apei de adaos, în lei/kg⋅s ; I demi − investiţiile în staţia de
-1

tratare chimică pentru demineralizarea apei de adaos, în lei; idemi , ichcr − investiţiile
specifice pentru demineralizarea apei de adaos şi tratarea condensatului returnat, în
lei/kg⋅s ; S RC − suprafaţa de schimb de căldură a răcitorului de condensat
-1

(preîncălzitorul apei de adaos), în m ; iRC − investiţia specifică aferentă răcitorului


2

de condensat, în lei/m ; QRC − debitul de căldură cedat în RC, în kW;


2

k RC − coeficientul global de transfer de căldură pentru RC, în kW/(m2⋅°C);


∆t RC − diferenţa medie logaritmică de temperatură pentru RC, în °C;
(hcr ) j − entalpia condensatului returnat de consumatorul j, în kJ/kg; hcr – entalpia
condensatului la ieşirea din RC, v. fig. 16.26., în kJ/kg; tcr' şi tcr − temperatura de
amestec a condensatului la intrarea în RC, respectiv la ieşirea din acesta, în °C;
tad , tch − temperatura apei de adaos la intrarea şi ieşirea din RC, în °C;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1151

(tcr ) j − temperatura condensatului returnat de consumatorul j, în °C;


iSEE − investiţia specifică pentru puterea electrică instalată în centrala electrică de
echivalare, în lei/kW; ∆P − diferenţa de putere totală consumată pentru returnarea
condensatului şi vehicularea apei de adaos, care apare între variantele comparate, în
kW.
Aplicând relaţiile de mai sus, în cazul celor două variante comparate, rezultă:
(
CTASa = pn + aS + β S ⋅ I Sa + ) (16.121,a)
(
CTASb = pn + aS + β S ⋅ I Sb + ) (16.121,b)
+ N S ⋅ sS [lei/an], + N S ⋅ sS [lei/an],

în care:

I Sa = I cz + I tb + I ad
a
+ I ch
a
+ I pal
a
+ I ech [lei], I Sb = I cz + I tb + I ad
b
+ I ch
b
+ I bpal [lei],
(16.122,a) (16.122,b)

în care: I cz şi I tb s-au considerat aceleaşi în cele două variante, iar I ad , I ch şi I pal


se calculează cu relaţiile generale prezentate mai înainte, aplicate în cazul fiecărei
variante a şi b. Investiţiile de echivalare I ech se iau în considerare numai la varianta
care consumă mai multă putere electrică pentru returnarea condensatului şi
vehicularea apei de adaos.
I ech = ∆P ⋅ iSEE = iSEN E ⋅ PPC
a
[(
+ Pad
a
− PPC
b
+ Pad
b
) ( )] [lei], (16.123)
în care: Pada şi Padb este puterea electrică instalată în pompele de apă de adaos, în
variantele comparate, în kW.
Ţinând seama de expresiile CTA pentru cele trei subansamble, în cazul celor
două variate comparate, în final se determină:
( )
∆CTA = CTA a − CTAb = CTACa + CTARa + CTASa −
− (CTA + CTA + CTA ) [lei/an]
(16.124)
b b b
C R S

=
∆I
=
I −I
a
=
(I + I + I )− (I + I + I ) [ani]
b a a a b b b

(C + C + C )− (C + C + C )
C R S C R S
Tr (16.125)
∆C C − C b a b
C
b
R
b
S C
a a
R
a
S

După cum, ∆CTA < 0 sau ∆CTA > 0, ori Tr < Trn sau Tr > Trn , rezultă că este
optimă, din punct de vedere tehnico-economic, varianta a sau b.

16.4. Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici


16.4.1. Aspecte generale, ipoteze iniţiale
Schema de principiu a unui sistem de alimentare cu căldură, în funcţie de tipul
consumatorilor de căldură şi de natura agentului termic utilizat pentru alimentarea
cu căldură, este prezentată în fig. 16.27.
1152 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.27. Schemele de principiu pentru alimentarea cu căldură sub formă de apă fierbinte
(a) şi sub formă de abur (b):
Legendă: apă fierbinte; apă caldă; abur;
condensat
C1...C4 – incinte încălzite; Ct1...Ct4 – consumatori tehnologici de abur; S.C.Af, S.C.Ab. –
sursă de căldură sub formă de apă fierbinte, respectiv de abur; tic – temperatura interioară
de calcul; qi – necesarul de căldură al incintelor încălzite; qt1 ... qt 4 – necesarul de
căldură în scopuri tehnologice; 1 – aparate consumatoare de căldură pentru încălzire;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1153

2 – punct termic (ansamblu de schimbătoare de căldură de suprafaţă); 3 – modul termic – la


consumator; 4 – reţea de apă caldă pentru încălzire, tur/retur; 5 – reţea de apă fierbinte,
tur/retur; 6 – sursă de căldură, sub formă de apă fierbinte; 7, 8, 9 – aparate (instalaţii)
tehnologice pentru alimentarea cu căldură a proceselor tehnologice; 10 – reţea de
alimentare cu abur; 11 – reţea de condensat returnat; 12 – reductor de presiune a aburului;
p – presiune; t – temperatură; G, D, Dc – debit de apă, de abur, respectiv de condensat
returnat; tc1... tc 4 – temperatura condensatului returnat de consumatorii C1...C4.

Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici, înseamnă:


a) în cazul STDC pentru consumatorii de tip urban şi similari, determinarea
parametrilor nominali ai:
− apei calde de încălzire, sau de ventilare: tdin şi tîin ;
− apei fierbinţi la aparatele de schimb de căldură din PT şi/sau MT: tdn şi trn ;
(
b) în cazul STDC pentru alimentarea cu abur a consumatorilor „j”: p j , t j . )
Indiferent de tipul de STDC, a naturii agentului termic utilizat şi de natura
consumatorului, este de remarcat faptul că, în marea majoritate a cazurilor,
aparatele consumatoare sunt schimbătoare de căldură de suprafaţă; natura agentului
termic şi parametrii nominali ai acestuia, pentru fiecare aparat consumator,
fac parte din caracteristicile de firmă, prezentate de constructor pe plăcuţa de
fabricaţie. Utilizarea în practica funcţionării a unui agent termic cu alţi parametrii
decât cei recomandaţi de fabricant poate avea efecte negative asupra
performanţelor aparatului consumator şi poate influenţa negativ modul de
funcţionare al ansamblului SAC din care face parte.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, care subliniază că parametrii agentului
termic de transport şi distribuţie a căldurii influenţează eficienţa energetică şi
economică a ansamblului SAC din care face parte, în cele ce urmează se vor
analiza efectele acestor parametri, în funcţie de natura agentului termic utilizat, de
tipul şi structura cererii de căldură şi de momentul în care se pune problema
alegerii, sau modificării valorilor acestora – SAC existent, ce trebuie
retehnologizat, sau un SAC nou, proiectat şi realizat în momentul punerii
problemei respective.
Din acest ultim punct de vedere, este recomandabil ca problema stabilirii
parametrilor nominali ai agenţilor termici la aparatele consumatoare să fie
rezolvată din faza de concepţie şi proiectare a SAC, prin calcule tehnico-economice
jusificative, ţinându-se seama de legăturile – influenţele – biunivoce cu toate
subansamblele SAC. Subiectul respectiv rămâne valabil şi în cazul SAC existente,
în condiţiile modificării unor condiţii iniţiale avute în vedere la proiectarea şi
utilizarea sa, ori în condiţiile necesităţii retehnologizării sale parţiale, sau
complecte. Este cert că, pentru un SAC existent, posibilităţile tehnice de rezolvare
a problemei în discuţie şi eficienţa lor economică se reduc, ca urmare a unor
restricţii suplimentare care apar.
Indiferent de stadiul în care se află SAC, stabilirea parametrilor agentului termic
în diversele puncte caracteristice ale acestuia, va conduce la dificultăţi
1154 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

suplimentare privind decizia care trebuie luată. Aceasta se datorează faptului că


trebuie ţinut seama de efectele contradictorii asupra diverselor subansamble ale
SAC. Din această cauză, decizia privitoare la mărimea parametrilor agenţilor
termici, în diversele puncte ale SAC, trebuie făcută în baza unor calcule tehnico-
economice de optimizare. Acestea urmează să ţină seama de efectele contradictorii
asupra tuturor elementelor SAC: aparat consumator, reţea de transport, sursă de
căldură.
16.4.2. Analiza tehnică
Analiza tehnică a alegerii parametrilor nominali ai agenţilor termici la aparatele
consumatoare de căldură urmăreşte punerea în evidenţă a aspectelor tehnice şi
energetice care apar. Aceasta se face plecându-se de la condiţiile cantitative
(debit de căldură) şi calitative (nivele termice) impuse de buna desfăşurare a
procesului consumator. În continuare, se ţine seama de natura agentului termic
utilizat, de natura sursei de căldură şi de condiţiile în care se face transportul
căldurii.
În procesele industriale de alimentare cu căldură, ca aparate consumatoare, cel
mai adesea, se folosesc schimbătoarele de căldură de suprafaţă. Agenţii termici
utilizaţi, în general, sunt aburul şi apa fierbinte. În industria chimică şi
petrochimică se folosesc şi alţi agenţi termici.
Aria lor de utilizare este mult mai mică. În aceste cazuri, parametrii la aparatele
consumatoare se aleg strict din considerente tehnologice şi în funcţie de
caracteristicile fizico-chimice ale agentului termic respectiv. De aceea, în cele ce
urmează, se va analiza numai cazul utilizării ca agent termic a aburului şi a apei
fierbinţi.
Considerându-se un aparat consumator, făcând parte dintr-un sistem de
alimentare cu căldură, ca în fig. 16.28., elementele impuse acestuia de procesul
tehnologic de consum sunt: debitul de căldură utilă desfăşurării procesului q2 şi
parametrii t 2' , t 2" ai agentului termic de lucru.
Problema constă în stabilirea valorilor optime ale parametrilor agentului termic
primar utilizat pentru alimentarea cu căldură t1' , p1' .
Din punct de vedere tehnic, ţinând seama că aparatul consumator (AC) este, în
general, un schimbător de căldură de suprafaţă, atunci parametrii t1' , p1' se pot
determina în funcţie de t 2' , t 2" , ţinându-se seama de diagramele de variaţie ale
temperaturii celor doi agenţi termici de-a lungul suprafeţei de schimb de căldură
(v. fig. 16.29.).
Ţinând seama de diagramele de variaţie ale temperaturilor, pentru t 2' şş t 2"
impuse, rezultă valorile parametrilor agentului termic primar:
a) în cazul aburului ca agent termic, în funcţie de diferenţa finală de
temperatură pe aparat ∆t f :
t1" = t 2" + ∆t f [°C], (16.126)
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1155

CUPRINS CAPITOL 16 (partea III)

16.3.2.6. Alegerea şi regimurile de funcţionare ale instalaţiilor de colectare şi


returnare a condensatului ....................................................................................1129
16.3.2.7. Eficienţa tehnico-economică a colectării, returnării şi recuperării căldurii
condensatului ......................................................................................................1140
16.4. Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici ..........................................1151
16.4.1. Aspecte generale, ipoteze iniţiale ................................................................1151
16.4.2. Analiza tehnică ............................................................................................1154
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1155

care determină la rândul său presiunea de saturaţie corespunzătoare p1' .


Ţinând seama de gradul minim de supraîncălzire ∆t sî = 10...15°C impus
aburului la aparatul consumator, rezultă:
t1' = t1" + ∆t sî [°C] (16.127)
Deci, parametrii aburului la aparatul consumator trebuie să fie p1' , t1' , daţi de
relaţiile (16.126) şi (16.127).

Fig. 16.28. Schema sistemului de alimentare cu


căldură (a) şi a fluxurilor energetice
(b): 1 – sursa de căldură; 2 – aparatul
consumator; 3 – agentul termic de
transport; 4 – returul agentului termic
de transport; 5 – agentul termic
utilizat în proces; 6 – pompă pentru
vehicularea agentului termic primar;
qs – căldură livrată de sursă;
q1 – căldură primită de aparatul
consumator; q2 – căldură utilă
procesului de consum; ∆qrt, ∆qAC –
pierderi de căldură din reţeaua
termică, respectiv ale aparatului
consumator.

Fig. 16.29. Diagramele de variaţie a temperaturii în cadrul aparatelor consumatoare,


utilizând ca agent termic primar aburul (a) sau apa fierbinte în contracurent
(b), ori echicurent (c).
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic, în funcţie de schema circulaţiei celor
două fluide, se poate scrie:
− pentru contracurent:
t1" = t 2' + ∆t f [°C], (16.128,a)
− pentru echicurent:
t1" = t 2" + ∆t f [°C], (16.128,b)
1156 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− în ambele cazuri:
t1' = t1" + ∆t1 [°C], (16.129)
unde ∆t1 este gradul de răcire al agentului termic primar, care depinde de debitul
de căldură primit de aparatul consumator q1 şi de debitul de apă fierbinte G:
q
∆t1 = 1 [grd], (16.130)
G ⋅c
în care:
q1 = q2 + ∆q AC [kW], (16.131)
q1 = q2 / η AC [kW], (16.132)
unde η AC este randamentul termic (gradul de reţinere) al aparatului consumator.
În funcţie de parametrii agentului termic la aparatul consumator ( t1' , p1' pentru
abur şi t1' , t1" pentru apă fierbinte), rezultă valorile sale la sursă:
t s' = t1' + ∆t rd [°C], (16.133)
p s' = p1' + ∆prd [bar], (16.134)
iar pentru conducta de ducere, respectiv întoarcere:
t s" = t1" − ∆t rî [°C], (16.135)
p "s' = p1" − ∆p rî [bar], (16.136)
în care: ∆t rd , ∆t rî sunt pierderile de temperatură ale agentului termic în conducta
de ducere, respectiv întoarcere, în grade; ∆p rd , ∆p rî − pierderile corespunzătoare
de presiune, în bar.
Din relaţiile (16.126) – (16.136) rezultă că parametrii agentului termic la sursă
t s' , p s' sunt daţi de:
a) în cazul aburului ca agent termic:
t s' = t 2" + ∆t f + ∆t si + ∆t rd [°C], (16.137)

( ) (
deci, pentru t 2" impus, t s' = f ∆t f , ∆t si , ∆t rd şi p s' = f ∆t f , ∆t si , ∆t rd ; )
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:
− pentru aparatele în contracurent:
t s' = t 2' + ∆t f + ∆t1 + ∆t rd [°C], (16.138,a)
− pentru aparatele în echicurent:
t s' = t 2" + ∆t f + ∆t1 + ∆t rd [°C], (16.138,b)
− pentru t2' , t2" şi q2 impuse:
(
t s' = f ∆t f , ∆t1 , ∆t rd . )
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1157

Pentru condiţii de consum date de t2' , t2" şi q2 , valorile parametrilor agentului


termic al aparatelor consumatoare depind de valoarea diferenţei finale de
temperatură ∆t f şi de gradul de suprîncălzire ∆t sî , în cazul aburului, respectiv de
gradul de răcire ∆t1 , în cazul apei fierbinţi.
Gradul de supraîncălzire a aburului ∆t sî este impus de siguranţa alimentării
consumatorului în orice condiţii, cel puţin cu abur saturat uscat. Aceasta nu
influenţează dimensionarea aparatului consumator, atunci când are valorile
prezentate mai sus (10...15 grade).
Gradul de răcire a apei fierbinţi ∆t1 , rezultă din relaţia (16.130), deci este
funcţie de debitul G pentru care s-a dimensionat reţeaua de transport.
În continuare, se analizează efectele tehnice ale mărimii parametrilor agentului
termic, la aparatul consumator t1' , p1' , asupra elementelor componente ale
sistemului de alimentare cu căldură.
• Efectele asupra aparatului consumator se manifestă prin mărimea
suprafeţei de schimb de căldură a acestuia S AC , dată de relaţia:
q2 2
S AC = [m ], (16.139)
k AC ⋅ ∆t AC
în care: k AC este coeficientul global de transfer de căldură al aparatului
consumator, în W/(m2⋅grad); ∆t AC − diferenţa medie logaritmică de temperatură pe
aparat, dată de relaţiile:
a) în cazul aburului ca agent termic:

∆t AC =
(t"
1 ) (
− t 2' − t1" − t 2" )= t 2" − t 2'
=
∆t 2
[grd], (16.140)
t" − t 2' t1" − t 2" + t 2" − t 2'  ∆t 
ln 1" ln ln1 + 2 
t1 − t 2" t1" − t 2"  ∆t 
 f 
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:
− aparat în contracurent:

∆t AC =
(t '
1 ) (
− t 2" − t1" − t 2' )= (t '
1 ) (
− t1" − t 2" − t 2' ) =
∆t1 − ∆t 2 [grd],(16.141,a)
t' − t 2" t1' − t 2" − t1" + t1" − t 2' + t 2'  ∆t − ∆t 
ln 1" ln ln1 + 1 2 
t1 − t 2' t1" − t 2' ∆t 
 f 
− aparat în echicurent:

∆t AC =
(t − t ) − (t
'
1
'
2 1 − t2
" "
)= (t − t ) + (t
'
1
"
1 2 − t2
" '
) =
∆t1 + ∆t2
[grd],(16.141,b)
t' − t2' t1' − t2' + t1" − t1" + t2" − t2"  ∆t + ∆t2 
ln 1" ln ln1 + 1 
t1 − t2" t1" − t2"  ∆t f 

unde s-a notat:
1158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t 2" - t 2' = ∆t 2 [grd], (16.142)


care este impusă de procesul consumator.
Ţinându-se seama de relaţiile (16.140) şi (16.141), relaţia (16.139) devine:
a) în cazul aburului ca agent termic:
q2  ∆t 
S AC = ⋅ ln1 + 2 
2
[m ], (16.143)
k AC ⋅ ∆t2  
 ∆t f 
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:
− aparat în contracurent:
q2  ∆t − ∆t 2 
S AC = ⋅ ln1 + 1  [m2],
(
k AC ⋅ ∆t1 − ∆t 2 ) 
 ∆ t f


(16.144)

− aparat în echicurent:
q2  ∆t + ∆t 2 
S AC = ⋅ ln1 + 1  [m2]
(
k AC ⋅ ∆t1 + ∆t 2 ) 
 ∆t f


(16.145)

În ipoteza simplificatoare că valoarea lui k AC rămâne constantă, independent de


regimul termic din aparat, din relaţiile (16.143) şi (16.144), rezultă că odată cu
creşterea diferenţei finale de temperatură ∆t f scade suprafaţa de schimb de căldură
a aparatului consumator S AC . În cazul apei fierbinţi, suprafaţa S AC depinde de
gradul de răcire al acesteia ∆t1 şi scade odată cu creşterea lui ∆t1 .
Deci, sub aspectul reducerii
suprafeţei de schimb de căldură
(care influenţează, practic, direct
proporţional costul său) este necesară
creşterea diferenţei finale de
temperatură pe aparat ∆t f , iar în cazul
apei fierbinţi ca agent termic şi al
gradului ei de răcire ∆t1 .
Este de remarcat că, odată cu
Fig. 16.30. Reducerea suprafeţei de schimb creşterea diferenţei finale de
de căldură a unui cilindru
temperatură ∆t f şi a gradului de răcire
(calandru) pentru uscat hârtia în
funcţie de creşterea presiunii ∆t1 (la apă fierbinte), gradul de
aburului folosit la încălzire:
1 – hârtie de ziar; 2 – hârtie de
reducere a suprafeţei de schimb de
ambalaj; 3 – valoarea medie. căldură S AC se micşorează. Aceasta
este exemplificată în fig. 16.30., în cazul procesului de uscare a hârtiei (calandrul
utilizează abur ca agent termic).
Aceasta se explică prin faptul că la o producţie planificată a maşinii de uscare,
reducerea sensibilă a suprafeţei de schimb de căldură are loc pentru creşterea
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1159

iniţială a presiunii aburului până la o anumită limită (p1 ≈ 1,5…2 bar), adică pentru
∆t f = 3...5 °C. Peste această limită, odată cu creşterea lui ∆t f suprafaţa de schimb
de căldură se reduce din ce în ce mai puţin, la un moment dat aplatisându-se.
Aplatisarea este determinată de faptul că reducerea sub o anumită limită a
suprafeţei de schimb de căldură ar reduce productivitatea procesului de uscare şi
chiar calitatea sa.
Deci, influenţa parametrilor agentului termic asupra suprafeţei de schimb de
căldură trebuie analizată în paralel cu principalele sarcini de producţie şi cu
posibilităţile practice de construcţie a schimbătoarelor de căldură. Aceasta cu atât
mai mult cu cât în procesele de producţie industriale aparatul consumator de
căldură este adesea un element al instalaţiei tehnologice, fiind legat constructiv de
aceasta, ceea ce limitează alegerea liberă a formei constructive a schimbătorului
respectiv. Ca urmare, caracterul practic al dependenţei mărimii aparatului
consumator (a costului său) de parametrii agentului termic reprezintă o funcţie
complexă discontinuă.
Pe de altă parte, odată cu creşterea parametrilor agentului termic, creşte
presiunea exercitată asupra pereţilor şi ţevilor schimbătorului. În cazul aburului
este vorba de presiunea p1' , iar la apă fierbinte de presiunea de saturaţie
corespunzătoare temperaturii t1' . O analiză, din acest punct de vedere, a
parametrilor agenţilor termici utilizaţi în industrie arată că marea majoritate a
consumatorilor de căldură necesită abur la presiuni maxime între 10 şi 14 bar cu
temperatura maximă de 250°C, sau apă fierbinte la temperaturi maxime de
150…180°C, cărora le corespund presiuni de saturaţie de cca. 5…10 bar. La aceste
valori ale parametrilor agenţilor termici, variaţia diferenţei finale de temperatură
∆t f şi, deci, a parametrilor t1' , p1' în limitele normale tehnice şi economice nu
influenţează, practic, grosimea ţevilor cu diametre cuprinse între 14 şi 57 mm.
Această grosime este impusă, în general, de considerente privind protecţia contra
coroziunii sau de elemente de natură constructivă.
Mărimea parametrilor agenţilor termici influenţează, în general, numai grosimea
pereţilor schimbătoarelor cu manta, în special, în cazul folosirii aburului.
• Efectele asupra reţelei de transport se manifestă prin mărimea secţiunii de
curgere, a diametrului şi a grosimii izolaţiei termice a conductelor (ducere-
întoarcere).
Pentru acelaşi debit de căldură ( q1 ) la aparatul consumator, conform relaţiei
(16.132), odată cu creşterea diferenţei ∆t f debitul de agent termic scade:
− în cazul aburului:
(
D = q1 / h1 - hc ) [kg/s] (16.146)
− în cazul apei fierbinţi:
(
G = q1 / c ⋅ t1' - t1" ) [kg/s], (16.147)
1160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde h1 şi hc este entalpia aburului la parametrii p1' , t1' , respectiv a condensatului


acestuia la presiunea de saturaţie p1' , în kJ/kg.

De asemenea, din relaţia (16.147) rezultă că la aceeaşi temperatură t1" impusă


de ∆t f şi t 2' sau t 2" , după cum aparatul este în contracurent sau echicurent,

debitul G scade odată cu creşterea gradului de răcire ∆t1 .


Scăderea debitului de agent termic conduce la reducerea secţiunii de curgere
necesară reţelei, deci a diametrului acesteia, în ipoteza aceloraşi pierderi specifice
de presiune la curgere.
Creşterea temperaturii agentului termic t1' conduce la creşterea pierderilor de
căldură în reţeaua de transport ∆q rt . Pentru a menţine aceste pierderi la aceleaşi
valori economice, este necesară creşterea grosimii izolaţiei termice a reţelei δ iz .
• Din punctul de vedere al sursei de căldură, efectele mărimii parametrilor
agentului termic la aparatul consumator depind de natura acestuia şi de tipul sursei
de căldură.
■ În cazul în care sursa de căldură este o CT, creşterea parametrilor
agentului termic (deci a lui ∆t f şi ∆t1 ) conduce la următoarele:
a) în cazul aburului ca agent termic, atâta timp cât prin creşterea
diferenţei finale ∆t f , ţinând seama de pierderile ∆prd şi ∆trd din reţea, parametrii
aburului la CT ( ps , t s ) nu depăşesc valorile parametrilor aburului produs
în cazane ( p0 , t0 ), atunci consumul de combustibil al acestora rămâne constant,
conform relaţiei:

Bc =
(
D ⋅ h0 - hal ) [kg/s] (16.148)
ηc ⋅ H i
în care: D este debitul de abur produs de cazane (cerut de consumatori), în kg/s; h0
− entalpia aburului produs de cazane la parametrii p0 , t0 ( ( p0 , t0 ) ≈ ( ps , t s ) ,
în kJ/kg; hal − entalpia apei de alimentare a cazanelor, în kJ/kg; ηc − randamentul
cazanelor; H i − puterea calorică inferioară a combustibilului, în kJ/kg.
Dacă se ţine seama că odată cu creşterea lui ∆t f debitul de abur consumat D se
reduce, conform relaţiei (16.145), atunci Bc scade.
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic, creşterea lui ∆t f şi ∆t1
conduce la creşterea temperaturii t1' , respectiv a t s' , relaţia (16.138), simultan cu
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1161

reducerea debitului de apă fierbinte G, conform relaţiei (16.147). Atunci, în ipoteza


aceloraşi pierderi de căldură ∆q rt , debitul de căldură livrată de sursă q s rămâne
acelaşi şi, deci, consumul de combustibil al CAF din CT rămâne acelaşi, conform
relaţiei:
( )
G ⋅ t s' - t s" ⋅ c
BCAF = [kg/s] (16.149)
ηCAF ⋅ H i

în care ηCAF este randamentul CAF.


■ Când sursa de căldură este o CCG, creşterea parametrilor agentului
termic livrat de CCG depinde de tipul instalaţiei de cogenerare a acesteia şi de
instalaţiile afectate de această creştere.
Astfel, pot apare următoarele alternative:
a). CCG este echipată cu turbine cu abur:
− în cazul aburului ca agent termic livrat direct de turbinele cu abur
(TA), creşterea parametrilor acestuia cu ∆pTA , ca urmare a creşterii la aparatul
consumator, va conduce la reducerea destinderii aburului în TA, ceea ce va reduce
producţia de energie electrică în cogenerare, cu:
*
(
∆PTA = DTA ⋅ hTA )
- hTA ⋅ ηi ⋅ η m ⋅ η g [kW], (16.150)

unde DTA este debitul de abur livrat de TA consumatorului în discuţie, în kg/s;


*
hTA , hTA − entalpia aburului, livrat de TA în condiţiile iniţiale (la pTA , tTA ) şi
respectiv în urma creşterii parametrilor de transport
(la: *
pTA = pTA + ∆p, tTA
*
= tTA + ∆tTA ) – în urma destinderii adiabate –
; ηi , η m , η g – randamentul intern, mecanic ale TA şi respectiv al generatorului
electric (unde s-a considerat că indiferent de creşterea parametrilor aburului livrat
de TA, randamentul intern ηi rămâne aproximativ constant;
− în cazul apei fierbinţi ca agent termic, efectul creşterii
temperaturii apei fierbinţi de la ( td ) la ( td* ), depinde de instalaţia care preia această
creştere, conform schemei de principiu de livrare a apei fierbinţi, prezentată în
fig. 16.31.:
1162 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.31. Schema de principiu a livrării apei fierbinţi din CCG cu turbine cu abur – în
cazul de faţă o TA cu contrapresiune: CzAb – cazan de abur viu;
TACp –turbină cu abur cu contrapresiune; SB – schimbător de bază, de
suprafaţă, abur/apă fierbinte; Pr – pompă de reţea; RTD, RTÎ – reţea termică de
apă caldă/fierbinte, de ducere, respectiv de întoarcere; V1, V2, V3 – vane
(la funcţionarea CAF-ului, V1.este închisă, iar V2 şi V3 sunt deschise); la
funcţionarea fără CAF, V1.este deschisă, iar V2 şi V3 sunt închise.
Astfel:
a) dacă diferenţa ∆t d = t d* − t d este preluată de CAF, cu menţinerea
constantă a temperaturii tTA a apei la ieşirea din SB, atunci:
t sp = tTA + ∆t f ,SB = ct [°C], (16.151)
şi ca urmare:
p p = f (t sp ) = ct , (16.152)
ceea ce va determina ca puterea electrică produsă în cogenerare de TA să rămână
aceeaşi:
*
PTA ( )
= PTA = D ⋅ h p - hsp ⋅ ηi ⋅ ηm ⋅ η g [kW], (16.153)

În schimb, va creşte debitul de căldură livrată de CAF, cu:


(
∆qCAF = Gaf ⋅ caf ⋅ td* - td ) [kWt], (16.154)

ceea ce va determina un consum suplimentar de combustibil pe CAF:


∆qCAF
∆BCAF = [kWt], (16.155)
ηCAF

în care ηCAF este randamentul mediu anual al CAF;


NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1163

b) dacă diferenţa ∆t d = t d* − t d este preluată de SB, aceasta presupune:


− diferenţa de temperatură a CAF rămâne constantă:
∆tCAF = td - tTA = ⋅td* - tTA
*
[grde], (16.156)
− temperatura apei la ieşirea din SB, va creşte cu ∆tTA :
∆tTA = tTA
*
- tTA = ⋅td* - t d [grde] (16.157)
*
Ca urmare a creşterii lui tTA , la tTA , va creşte temperatura de saturaţie:
*
t sp = tTA
*
+ ∆t f ,SB = (tTA + ∆tTA ) + ∆t f ,SB [°C], (16.158)

Aceasta va determina creşterea presiunii ( p p = f (t sp ) ), la ( p*p = f (t sp


*
) ), cu
∆p p = p*p − p p , (16.159)

Pentru acelaşi ηi al TA, va rezulta o reducere a puterii electrice produsă în


cogenerare de TA, cu:
(
∆PTA = DTA ⋅ ∆hTA - ∆hTA
*
)
⋅ ηi ⋅ ηm ⋅ ηg [kW], (16.160)
în care, ∆hTA , ∆hTA
*
reprezintă destinderea adiabată în TA de la ( p0 , t0 ) la p p şi
respectiv la p*p , kJ/kg.
b). CCG este echipată cu turbine cu gaze (TG) sau cu motoare cu
ardere internă (MAI). În acest caz, după cum s-a arătat şi în § 16.3.1.3.,
temperatura gazelor de ardere la intrarea în cazanul recuperator este în general,
peste 370-400°C, în cazul MAI. Aceste niveluri termice sunt acoperitoare, în cazul
apei fierbinţi ca agent termic, chiar dacă se măreşte temperatura sa la ieşirea din
cazanul recuperator, cu cca. 10-20 grde. Dacă însă, agentul termic de transport este
aburul, atunci creşterea parametrilor acestuia atinge o presiune a aburului ce trebuie
asigurată de cazanul recuperator, care să nu mai poată fi asigurată de gazele de
ardere, la temperatura normală de evacuare a acestora din TG sau MAI. În această
situaţie, există trei alternative tehnice posibile:
1) în situaţia unei CCG noi, se poate alege o altă TG, sau un alt MAI,
cu o temperatură mai ridicată de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât cazanul
recuperator să poată asigura noii parametri mai ridicaţi ai aburului produs;
2) în situaţia unei CCG existente, sau noi, se alege un alt cazan
recuperator, care la aceeaşi temperatură şi debit de gaze de ardere eşapate din ICG
(TG sau MAI) să permită producerea aburului la noii parametri mai ridicaţi, impuşi
de agentul termic de transport;
3) introducerea arderii suplimentare în cazanul recuperator, care să
permită creşterea parametrilor aburului produs de acesta.
În toate cele trei alternative sunt necesare investiţii suplimentare:
1164 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

− în cazul 1: pentru noua TG sau MAI, cu puteri electrice nominale mai mari şi
cu alte cazane recuperatoare producătoare de abur;
− în cazul 2: pentru un nou cazan recuperator, care să asigure noile valori mai
mari pentru aburul produs;
− în cazul 3: transformarea cazanului recuperator clasic într-unul cu ardere
suplimentară.
În plus, în varianta a 3-a, creşterea parametrilor aburului produs de cazanul
*
recuperator, de la pCR la pCR , va necesita un consum suplimentar de combustibil:

∆BCR =
(
D ⋅ hCR
*
- hCR )
[kW], (16.161)
ηCRAS
unde: D este debitul de abur livrat de CR consumatorului în discuţie, în kg/s;
hCR = f ( pCR , tCR ) − entalpia aburului produs de CR, la parametrii ( pCR , tCR ) ,
*
în kJ/kg; hCR = f ( pCR
* *
, tCR ) − entalpia aburului produs de CR, la parametrii măriţi
*
( pCR > pCR , tCR
*
> tCR ) , în kJ/kg, ca urmare a condiţiilor impuse de agentul termic
de transport.
c). CCG este echipată cu ciclu mixt TG/TA, în care TA este aceea care
asigură alimentarea cu căldură. Ca urmare, consecinţele creşterii parametrilor
aburului utilizat ca agent termic de transport în SAC sunt similare celor analizate în
cazul CCG cu TA.

16.4.3. Analiza economică


Din cele prezentate în subcapitulul anterior rezultă că stabilirea valorilor optime
ale parametrilor agenţilor termici la aparatele consumatoare se poate face prin
determinarea valorilor optime ale diferenţei finale de temperatură ∆t f aferentă
acestora.
Criteriul tehnico-economic de optimizare este cel al cheltuielilor totale
actualizate CTA. Aplicat în condiţiile unor cheltuieli anuale de exploatare
constante, al realizării investiţiilor într-un an şi al unei durate mari de viaţă a
obiectivului, acesta conduce la forma simplificată a cheltuielilor anuale de calcul Z
(v. § 2.):
Z = a ⋅ I t + Ct = minim [lei/an], (16.162)
unde: a este rata de actualizare; I t − investiţiile totale, în lei; Ct − cheltuielile
anuale totale, în lei/an.
Dacă se ţine seama de ansamblul sistemului de alimentare cu căldură,
investiţiile I t şi cheltuielile Ct se exprimă prin relaţiile:
( )
I t = I S + I RT + I AC + I ech = f ∆t f [lei], (16.163)
Ct = C S + C RT + C AC + Cech = f (∆t )
f [lei/an], (16.164)
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1165

în care: I S , I RT , I AC reprezintă investiţiile efective aferente sursei de căldură,


reţelei termice (conducta propriu-zisă plus izolaţia termică) respectiv ale aparatului
consumator (inclusiv pentru returnarea, pomparea, agentului termic), în lei;
I ech − investiţiile de echivalare aferente diferenţei totale de putere electrică
consumată (în cazul CT ca sursă de căldură) sau livrată în sistem (când sursa este o
CCG), în lei; CS , C RT , C AC − cheltuielile anuale efective aferente sursei de
căldură, reţelei termice şi aparatului consumator, în lei/an; Cech − cheltuielile
anuale de echivalare corespunzătoare diferenţelor de energie electrică anuală
consumată din, sau livrată în sistem (după cum sursa de căldură este o CT sau o
CCG), în lei/an.
Expresiile I ech şi Cech sunt:
I ech = ∆P ⋅ i SEE [lei], (16.165)

C ech = ∆E ⋅ bSEE ⋅ pb,ech [lei/an], (16.166)


în care: ∆P şi ∆E reprezintă diferenţa de putere electrică, respectiv de energie
electrică (consumată sau livrată) între varianta analizată şi aceea de referinţă.
Varianta de referinţă se consideră aceea de putere şi energie electrică minimă
consumată (cazul CT) sau maximă livrată (cazul CCG), în kW, respectiv kWh/an;
i SEE − investiţia specifică de echivalare pentru puterea electrică instalată în
sistemul electro-energetic – SEE –, în lei/kWi; bSEE − consumul specific de
combustibil de echivalare pentru producerea energie electrice în SEE, în
kgc.c./kWh; pb ,ech − preţul combustibilului de echivalare (marginal), în lei/kgc.c.
Valoarea minimă a funcţiei Z ∆t f ( ) determină valoarea optimă a diferenţei
( )
finale de temperatură ∆t f opt
, adică valoarea optimă a parametrilor agentului
termic de transport la aparatul consumator. Aceasta permite studiul influenţei
( )
asupra valorilor ∆t f opt a o serie de mărimi de natură tehnică şi economică, dintre
care: distanţa de transport de la sursă la aparatul consumator l, valoarea
temperaturilor t 2' şi t 2" impuse agentului termic secundar în procesul de consum,
modul de dimensionare a sursei (atunci când aceasta este o CCG), duratele anuale
de alimentare cu căldură a consumatorului τ, coeficientul global de transfer de
căldură al aparatului consumator k AC , investiţia specifică aferentă acestuia i AC şi
preţul combustibilului utilizat pb . De asemenea, în cazul folosirii apei fierbinţi ca
agent termic de transport, valorile lui (∆t )
f opt sunt influenţate şi de natura
reglajului adoptat pentru căldura livrată consumatorului (reglaj calitativ, cantitativ,
sau mixt − v. cap. 17.).
1166 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru exemplificare, fig. 16.32. prezintă variaţia cheltuielilor anuale de calcul


Z în funcţie de valorile lui ∆t f , pentru cazul aburului şi apei fierbinţi ca agenţi
termici de transport şi sursă CCG [16.1].

Fig. 16.32. Variaţia cheltuielilor anuale de calcul în funcţie de diferenţa finală de


temperatură pe aparatul consumator, pentru agent termic:
abur:
reglaj cantitativ
apă fierbinte:
reglaj calitativ
(∆tf)opt – valorile optime ale lui ∆tf.

( )
Se constată că în cazul aburului valoarea ∆t f opt
este mai mare decât în cazul
apei fierbinţi, unde valoarea mai mare corespunde reglajului cantitativ (variaţia
debitului de apă fierbinte în cursul anului în funcţie de necesităţile
consumatorului).
Lungimea distanţei de transport influenţează sensibil valorile optime ale ∆t f ,
după cum rezultă din fig. 16.33. Se constată că aceste valori scad proporţional
odată cu creşterea distanţei de transport, pentru l > 1 km, situându-se între 10 şi
7 grade la abur, între 7 şi 3,5 grade la apă fierbinte cu reglaj calitativ, pentru
distanţe de transport de 0-5 km.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1167

Fig. 16.33. Variaţia diferenţei finale optime de temperatură (∆tf)opt pe aparatul consumator,
în funcţie de distanţa de transport pentru agentul termic:
abur:
reglaj calitativ
apă fierbinte:
reglaj cantitativ
(∆tf)opt – valorile optime ale lui ∆tf.

Fig. 16.34. prezintă efectele celorlalţi factori asupra mărimii ∆t f , în cazul CCG
ca sursă de căldură.
Din analiza fig. 16.34. rezultă că valorile optime ale diferenţei finale de
( )
temperatură pe aparatul consumator ∆t f opt scad sensibil odată cu creşterea
duratei anuale de utilizare a sarcinii termice nominale τ (v. fig. 16.34.,b),
cu creşterea coeficientului global de transfer de căldură al aparatului consumator
( )
kAC (v. fig. 16.34.,a) şi cu creşterea preţului combustibilului. Valorile lui ∆t f opt
cresc odată cu creşterea investiţiei specifice în aparatul consumator iAC.
Calculele efectuate pentru mai multe cazuri pun în evidenţă că valorile optime
ale diferenţei finale de temperatură la aparatul consumator ∆t f se situează,
în general, între 4 şi 10 grade la abur şi între 4 şi 8 grade la apă fierbinte [16.1].
Odată cu reducerea coeficienţilor de transfer de căldură kAC sub cca. 2500W/m2⋅°C,
aceste valori cresc sensibil, putând ajunge între 11-17°C, respectiv 9-12°C.
1168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 16.34. Variaţia diferenţei finale optime de temperatură (∆tf)opt în funcţie de:
a – coeficientul global de transfer de căldură pe aparatul consumator kAC ;
b – durata anuală de utilizare a consumului nominal de căldură τ;
c – investiţia specifică în aparatul consumator iAC ;
d – preţul combustibilului de echivalare pb .
abur:
apă fierbinte:

Pentru distanţe mici de transport (sub 1 km), sau pentru calcule mai puţin
exacte, se poate neglija efectul reţelei de transport. În aceste condiţii în relaţiile
(16.163) şi (16.164) se poate considera I RT = 0 şi C RT = 0. De asemenea, ţinând
seama că în funcţie de valorile diferenţei de temperatură ∆t f investiţiile şi
cheltuielile anuale de exploatare (altele în afara celor cu combustibilul) ale CCG
sunt constante ( I S = const. şi CS = const.), atunci relaţia (16.162) capătă forma
simplificată:
Z = pn ⋅ I AC + C AC + Cech = minim [lei/an], (16.167)
Considerând că valoarea cheltuielilor anuale de exploatare pentru aparatul
consumator este determinată, în special, de cheltuielile cu amortizarea investiţiilor,
atunci:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1169

C AC = a AC ⋅ I AC [lei/an], (16.168)
în care a AC este coeficientul mediu anual de amortizare a investiţiilor pentru
-1
aparatul consumator, în an .
Ţinând seama de relaţia (16.163) şi de faptul că ∆E din relaţia (16.166) se poate
exprima sub forma:
∆E = q1 ⋅ ∆y ' ⋅ τ [kWh/an], (16.169)
atunci, conform relaţiei (16.166):
q
Cech = 2 ⋅ ∆y ' ⋅ τ ⋅ bSEE ⋅ pb,ech [lei/an], (16.170)
η AC
unde ∆y ' este diferenţa între indicele de cogenerare y1' cu care se livrează căldura
consumatorului (pentru valoarea ∆t f considerată) şi y2' valoarea maximă posibilă
de realizat (în condiţiile în care ∆t f = 0, adică t1' = t2" , v. fig. 16.28.).
Diferenţa ∆y ' este dată de:
h −h h − h1 
∆y ' = y 2' − y1' = η m ⋅ η g ⋅  0 2
− 0  [kW/kW], (16.171)
 h − h' h − h' 
 2 2 1 1 
în care: ηm este randamentul mecanic al turbinei de cogenerare care livrează
căldura consumatorului; η g − randamentul generatorului electric; h0 − entalpia
aburului viu la intrarea în turbină, în kJ/kg; h1 , h2 − entalpiile aburului livrat
consumatorului din turbină, la p1' , t1' pentru ∆t f considerată, respectiv la p2" , t2"
pentru ∆t f = 0, în kJ/kg; h1' , h2' − entalpia condensatului la presiunea de saturaţie
p1' , respectiv p2" , în kJ/kg.
Pentru simplificarea calculelor şi pentru ca rezultatele să nu depindă de
cantitatea de căldură q2 necesară procesului consumator, se poate folosi criteriul
cheltuielilor anuale de calcul specifice:
Z p ⋅ I + C AC + Cech
z= = n AC = minim [lei/(an⋅kW)], (16.172)
q2 q2
Investiţiile în aparatul consumator I AC se pot exprima în funcţie de suprafaţa de
2
schimb de căldură S AC şi de investiţia specifică i AC , în lei/m :
I AC = S AC ⋅ i AC [lei] (16.173)
Înlocuind în relaţia (16.173) expresiile lui S AC din relaţiile (16.143) şi (16.144),
iar acestea în relaţia (16.172), rezultă:
a) în cazul aburului ca agent termic:
1170 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

z=
(p + a AC ⋅ i AC
n )  ∆t  ηm ⋅ η g
⋅ ln1 + 2  + ⋅ bSEE ⋅ pb,ech ⋅ τ ⋅
k AC ⋅ ∆t 2  ∆t f  η AC
  (16.174)
 h0 − h2 h0 − h1 
⋅  − ' 
 [lei/(an ⋅ kW)],
 h2 − h2 h1 − h1 
'

b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:


− aparat în contracurent:

z= n
( p + a AC ⋅ i AC )  ∆t − ∆t  η m ⋅ η g
⋅ ln1 + 1 2 
+ ⋅ bSEE ⋅ pb ,ech ⋅ τ ⋅
(
k AC ⋅ ∆t1 − ∆t 2 
 ) ∆ t f

 η AC
(16.175,a)
 h0 − h2 h0 − h1 
⋅  − ' 
 [lei/(an ⋅ kW)],
 h2 − h2 h1 − h1 
'

− aparat în echicurent:

z=
(p + a AC ⋅ i AC)  ∆t + ∆t
⋅ ln1 + 1
 ηm ⋅ η g
+ ⋅ bSEE ⋅ pb ,ech ⋅ τ ⋅
( )
n 2
k AC ⋅ ∆t1 + ∆t 2  ∆ t  η AC
 f  (16.175,b)
 h − h2 h0 − h1 
⋅  0 −  [lei/(an ⋅ kW)]
' 
h
 2 − h2
'
h1 − h1 

În relaţiile (16.174) şi (16.175) pentru intervalul posibil de variaţie a lui ∆t f ( ) opt

în funcţie de valorile celorlalte mărimi (care pot avea valori de cca. 2 până la 20
grade) se poate spune că:
h 2 − h 2' ≈ h1 − h1' ≈ r [kJ/kg], (16.176)
Atunci h1 , care este funcţie de p1' , t1' , reprezintă o funcţie de ∆t f . Ca urmare,
pentru celelalte valori considerate constante, rezultă că z = f( ∆t f ). Valoarea
minimă a acestei funcţii corespunde valorii optime a lui ∆t f ( ) opt
, adică valorilor

optime ale parametrilor p1' , t1' ai aburului la aparatul consumator.


Deci, valoarea optimă ∆t f ( ) opt
se obţine din anularea derivatei parţiale:
δz
=0,
( )
(16.177)
δ ∆t f
care conduce la z = minim, deoarece derivata de ordinul doi:
δ2 z
>0.
( )
δ ∆t f
2
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1171

Dacă se ia în considerare că pentru intervalul de variaţie posibilă a lui ∆t f , între


zero şi valoarea optimă ce va rezulta, h1 şi h1' variază liniar după funcţii de forma:

h1 = h2 +
(h
1
M
− h2 )
⋅ ∆t f [kJ/kg], (16.178)
∆t Mf

h1' = h2' +
(h 'M
1 − h2' )
⋅ ∆t f [kJ/kg], (16.179)
∆t Mf
atunci anularea derivatei expresiei (16.177) duce la o ecuaţie de gradul doi de
forma:
M ⋅ ∆t 2f + N ⋅ ∆t f + P = 0 (16.180)
care are o singură rădăcină pozitivă de forma:

f opt (∆t )
− N + N2 − 4⋅M ⋅ P
2⋅M
= [grd] (16.181)

unde, de exemplu, pentru cazul aburului ca agent termic,

M =−
(p n )
+ a AC ⋅ i AC
(
⋅ h1M − h2 − h1'M + h2' ) 2
+
η m ⋅ η g ⋅ pb ⋅ τ ⋅ (bSEE − bt )

k AC η AC

⋅ ∆t M [ (
f ⋅ h0 ⋅ h1 − h2 − h1 + h2 + h2 ⋅ h1 − h2 ⋅ h1
M 'M ' 'M ' M
) ]
(16.182)

N = −2 ⋅
(p )
+ a AC ⋅ i AC
(
⋅ h2 − h2' ⋅ ∆t M ) ( )
f ⋅ h1 − h2 − h1 + h2 +
n M 'M '
k AC
ηm ⋅ η g ⋅ pb ⋅ τ ⋅ (bSEE − bt )
+
η AC
⋅ ∆t M M
[ (
f ⋅ h0 ⋅ h1 − h2 − h1 − h2 + h2 ⋅ h1 − h2 ⋅ h1 ⋅ ∆t 2
'M ' 'M ' M
) ]
(16.183)

P=−
(p n + a AC ⋅ i AC) ( 2
⋅ h2 − h2' ⋅ ∆t Mf ) ( ) 2
, (16.184)
k AC

în care: ∆t Mf este valoarea maximă a lui ∆t f , considerată posibilă; h1M , h1'M −


valorile lui h1 , respectiv h1' pentru ∆t M 'M 'M
f la t1 , p1 .
Utilizând această metodă, se pot determina, practic, valorile optime ale
parametrilor p1' , t1' ai agentului termic al aparatului consumator, pentru diverse
valori ale celorlalţi factori consideraţi constanţi: ∆t2 , ∆t1 , ( bSEE − bt ), k AC , i AC ,
τ şi pb .
1172 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Aceste ipoteze sunt valabile, mai puţin pentru investiţia specifică în aparatul
consumator i AC . Astfel, în general, i AC scade odată cu creşterea suprafeţei de
schimb de căldură a aparatului consumator S AC pentru acelaşi tip constructiv al
acestuia. Totuşi, pentru calculul simplificator prezentat mai sus, ipoteza făcută
privind valoarea constantă a lui i AC , independent de S AC , nu conduce la erori
( )
semnificative privind valorile optime ∆t f opt
.
( )
Valorile pentru ∆t f opt
, rezultate pe baza acestui calcul tehnico-economic
simplificat sunt, practic, aceleaşi cu cele rezultate în urma calculului complet,
prezentat iniţial (care ţine seama şi de reţeaua termică de transport), pentru distanţe
de transport sub cca. 1 km. Odată cu creşterea distanţei de transport diferenţele
( )
cresc. Calculul simplificat conduce la valori mai mici ale lui ∆t f opt cu cca.
2-3. grade faţă de cele rezultate în urma calculului complet.
În rest, concluziile privind efectele diverşilor factori asupra mărimilor lui
( )
∆t f opt rămân valabile (sub aspect calitativ) cele rezultate pe baza calculului
tehnico-economic complet.

16.4.4. Aspecte specifice stabilirii parametrilor nominali


ai agenţilor termici, în condiţiile ansamblului STDC
Metodologia de calcul prezentată în § 16.4.2. şi 16.4.3., are un caracter general,
pentru cazul unui singur consumator de căldură al unui STDC nou. În practică,
apar unele condiţii suplimentare specifice, determinate de:
− STDC există şi se pune problema racordării unor noi consumatori de căldură,
sau STDC este în stadiul de a fi proiectat şi realizat, pentru nişte consumatori
daţi (cunoscuţi sub aspectul condiţiilor cantitative şi calitative impuse de
alimentarea lor cu căldură);
− STDC alimentează cu căldură un singur tip de consumatori (urbani şi
asimilabili acestora, sau industriali-tehnologici), sau mai multe tipuri de
consumatori, care impun condiţii calitative de consum de căldură, diferite
(consumatori neomogeni);
− aparatele consumatoare de căldură nu sunt standardizate, sub aspectul
parametrilor nominali ai agentului termic utilizat (este cazul aparatelor
consumatoare de căldură în scopuri tehnologice-industriale).

16.4.4.1. Aspecte specifice STDC urbane


În cazul STDC urbane, aparatele consumatoare de căldură, la care poate apare
problema stabilirii parametrilor nominali ai agenţilor termici, pot fi:
− aparatele de încălzire a consumatorilor de încălzire;
− bateriile de încălzire ale aerului, în cazul ventilării centralizate şi/sau
aerotermele, în cazul ventilării descentralizate;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1173

− schimbătoarele de căldură din PT, sau din modulele termice, aferente


încălzirii şi preparării apei calde de consum.
• Aparatele de încălzire pentru încălzirea spaţiilor: în funcţie de tipul
constructiv fabrica producătoare stabileşte valorile nominale ale parametrilor
agenţilor termici, ţinând seama de natura acestora. De aceea, pentru o anume
mărime nominală a cererii de căldură, în funcţie de tipul constructiv al aparatului
consumator, furnizorul aparatului de încălzire stabileşte parametrii nominali ai
agentului termic primar, în funcţie şi de natura acestuia: apă caldă, apă fierbinte sau
abur de joasă presiune. Ca urmare, în acest caz nu mai este necesar un calcul
tehnico-economic pentru stabilirea parametrilor nominali ai agentului termic
primar, la aparatele de încălzire. Pentru valorile nominale ale cererii de căldură
aferentă încălzirii (qin ) şi ale parametrilor agentului termic primar utilizat – de
exemplu, în cazul apei calde ttur n n
/ tretur = 80/60°C, sau 90/70°C, sau 95/75°C,
se alege tipul aparatului de încălzire, simultan cu suprafaţa de transfer de căldură
n
necesară a acestuia. O mărire a valorii nominale a ttur nu este admisă din
n
considerente de rezistenţă mecanică a aparatului de încălzire. O reducere a ttur ,
impune redimensionarea suprafeţei de transfer de căldură a aparatului, simultan cu
recalcularea valorii nominale a debitului de agent termic primar şi cu calculul de
verificare a regimului de transfer de căldură pe aparat, din punctul de vedere al
asigurării temperaturii interioare de calcul (tic ) ce trebuie asigurată în incinta
încălzită.
• Bateriile de încălzire centralizată a aerului, sau schimbătoarele de
căldură ale aerotermelor, în cazul încălzirii descentralizate a spaţiilor, utilizate
pentru încălzirea cu aer cald: în funcţie de agentul termic primar utilizat,
constructorul indică valorile nominale ale parametrilor acestuia. Ca urmare, pentru
o anumită valoare a cererii nominale de căldură, în funcţie de tipul constructiv al
bateriei de încălzire, furnizorul acesteia impune valorile nominale ale parametrilor
agentului termic primar folosit, simultan cu mărimea nominală a debitului de agent
termic ce trebuie asigurat. Nu se mai pune, deci, problema optimizării valorilor
nominale ale parametrilor agentului de încălzire, utilizat.
Atunci când, în condiţiile nominale de consum de căldură apar abateri ale
parametrilor agentului termic primar folosit, comparativ cu valorile nominale, apar
acelaşi tip de probleme ca şi în cazul aparatelor statice de încălzire, conform celor
expuse mai sus.
• Schimbătoarele de căldură din PT şi/sau MT sunt cele care pot necesita
un calcul de optimizare tehnico-economică a parametrilor nominali ai agentului
termic primar, în condiţiile impunerii debitului nominal de căldură ce trebuie
asigurată în secundar, simultan cu natura şi valorile nominale ale parametrilor
agentului termic utilizat în secundarul schimbătoarelor. În calculele respective
trebuie ţinut seama de schema de ansamblu de funcţionare a PT, sau MT, de
structura cererii nominale de căldură (încălzire şi apă caldă de consum) şi de tipul
1174 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

sursei de căldură (CT sau CCG), iar în cazul CCG şi de tipul ICG (cu turbine cu
abur – TA –, cu turbine cu gaze – ITG –, cu motoare cu ardere internă – MAI –,
sau cu ciclu mixt TA/TG), conform metodologiei prezentată în § 16.4.2. şi 16.4.3.

16.4.4.2. Aspecte specifice alimentării cu căldură în scopuri


tehnologice, a consumatorilor industriali
Optimizarea tehnico-economică a parametrilor agentului termic, prezentată în
§ 16.4.2. şi 16.4.3. a avut ca obiect un singur aparat consumator.
În practică, numai la nivelul unei întreprinderi, există o diversitate de procese de
consum şi de tipuri constructive ale aparatelor consumatoare de căldură. Aplicarea
metodei de optimizare expusă, în faza de concepţie şi de proiectare a platformei, ar
conduce pentru fiecare proces şi aparat consumator la diverse valori optime ale
parametrilor agentului termic. Ca urmare, sursa de căldură va trebui să asigure o
gamă mare de parametri ai agentului termic, cu următoarele efecte:
a) dacă sursa de căldură este o CT, aceasta se va dimensiona cu asemenea
cazane (de abur sau apă fierbinte), încât să facă faţă celor mai ridicate valori ale
parametrilor impuşi; valorile mai coborâte fiind asigurate local la aparatele
consumatoare. În asemenea condiţii, optimizarea tehnico-economică făcută ca mai
sus nu se mai justifică. Unicul criteriu ar fi stabilirea valorilor parametrilor
agentului termic pentru fiecare aparat consumator, astfel încât costul său să fie
minim;
b) în cazul în care sursa de căldură este o CCG, diversitatea de parametri
optimi ai agentului termic la aparatele consumatoare ar impune (mai ales în cazul
aburului ca agent termic) o diversitate corespunzătoare de parametri la ieşirea sa
din instalaţiile de cogenerare. Aceasta, în practică, este foarte dificil de realizat,
uneori chiar imposibil, pentru că necesită fie ICG diferite (corespunzătoare
diverselor nivele de presiune ale aburului consumat), fie alte instalaţii suplimentare
(transformatoare de abur, sau instalaţii de reducere) care măresc costul CCG sau îi
diminuează eficienţa energetică. Astfel, în cazul folosirii instalaţiilor de reducere a
presiunii aburului au loc pierderi exergetice mari, iar transformatoarele de căldură
se justifică tehnico-economic numai într-un domeniu limitat, în funcţie de mărimea
consumatorilor de abur, parametrii săi etc.
De aceea, în cazul CCG cu turbine cu abur, cel mai adesea, deoarece CCG nu
poate fi echipată cu ICG de prea multe tipodimensiuni, se aplică următoarea
soluţie: se livrează aburul la nivelele superioare de presiune (compatibile
posibilităţilor constructive ale turbinelor), corespunzătoare unora dintre
consumatori, iar pentru cei care necesită presiuni mai mici se aplică laminarea
locală la aparatul consumator. În cazurile în care consumatorii cu nivele superioare
ale presiunii aburului reprezintă o pondere mică în consumul total, rezultă că cea
mai mare parte a acestuia este asigurat prin abur laminat, deci cu pierderi
exergetice mari;
c) diversitatea parametrilor impuşi de aparatele consumatoare conduce la
necesitatea transportului agentului termic pe conducte diferite, ceea ce nu se
justifică tehnico-economic şi, de multe ori, nici nu este posibil tehnic din
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1175

următoarele cauze: la diverşi parametri, debitele de agent termic nu se încadrează


în gama discretă de valori ale diametrelor conductelor în fabricaţie curentă.
Ţinând seama de aceste aspecte, pentru o întreprindere sau platformă
industrială, soluţia ideală ar fi ca optimizarea parametrilor agenţilor termici la
aparatele consumatoare să se facă pentru ansamblul acestora, ţinându-se seama de
natura sursei de căldură, sistemul de transport adoptat etc.
O asemenea optimizare este foarte dificil de realizat practic, mai ales în cazul
unei CCG care alimentează cu căldură mai multe întreprinderi diferite ca profil.
Plecând de la aceste aspecte, rezolvarea problemei optimizării parametrilor
agenţilor termici la aparatele consumatoare presupune unificarea în prealabil a
parametrilor pe tipuri de aparate şi procese de consum. Aceasta impune examinarea
simultană a metodelor posibile de modificare şi adaptare a proceselor tehnologice
pentru principalele procese şi ramuri industriale.
În condiţiile unui sistem energetic industrial existent, optimizarea parametrilor
agenţilor termici la aparatele consumatoare presupune următoarele:
− examinarea metodelor posibile de modificare a proceselor tehnologice pentru
a permite unificarea tipurilor de consumatori pe categorii de agenţi termici şi
parametri ai acestora;
− verificarea din punct de vedere termic, dacă aparatele consumatoare existente
pot funcţiona cu diferenţa optimă de temperatură ∆t f , rezultată în urma calculelor
de optimizare făcute pentru ansamblul platformei;
− verificarea şi modernizarea, dacă este cazul, a reţelei termice de transport şi
distribuţie existentă, pentru noile condiţii ale parametrilor optimi ai agenţilor
termici;
− verificarea capacităţii sursei de căldură şi a posibilităţilor ei de a asigura
agentul termic cu parametrii impuşi de consumatori;
− folosirea transformatoarelor de căldură în limitele în care sunt eficiente
tehnico-economic.
În continuare, sunt analizate principalele aspecte care apar prin aplicarea
metodelor mai sus amintite.
• Examinarea posibilităţilor de modificare a proceselor tehnologice are la
bază natura şi caracterul acestora şi influenţa proprietăţilor agentului termic
încălzit.
În majoritatea cazurilor, atât la proiectarea, cât şi în exploatarea instalaţiilor,
valoarea parametrilor utilizaţi este hotărâtă, în special, în funcţie de tehnologia
proceselor, de condiţiile de natură calitativă şi cantitativă ale acestora.
Pentru optimizarea şi din punct de vedere energetic, este necesară o bună
cunoaştere a tehnologiei, a dependenţei calităţii şi intensităţii proceselor
tehnologice de modificarea parametrilor termici.
Astfel, în procesele unde au loc reacţii chimice, caracterul acestei dependenţe
nu permite o libertate prea mare în alegerea parametrilor agenţilor termici. Aceleaşi
limitări apar şi în cazul proceselor în care agentul termic încălzit suferă modificări
de stare.
1176 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Este cazul tipic al instalaţiilor de uscare echipate cu schimbătoare de căldură


funcţionând pe abur. În acest caz, temperaturile necesare agentului termic încălzit
sunt aproape întotdeauna sub 100°C. În cazul uscării prin contact nu sunt necesare
presiuni ridicate ale aburului încălzitor. Utilizarea unor parametri ridicaţi este
justificată de tendinţa intensificării uscării în faza sa iniţială (uscare prin
evaporare). Aceasta conduce totodată la reducerea suprafeţei de încălzire a
schimbătoarelor de căldură şi a spaţiului aferent. De asemenea, la uscarea prin
convecţie se reduce şi cantitatea de aer necesară uscării. În a doua fază (uscarea
prin convecţie) în care începe eliminarea umidităţii higroscopice, apare limitarea
folosirii mijloacelor de intensificare de mai sus. Aceasta se datorează faptului că
viteza de limitare a umidităţii higroscopice influenţează, în mod deosebit, calitatea
produsului uscat. De aceea, viteza de uscare nu trebuie să depăşească o anumită
limită. Ţinând seama de aceste aspecte, spre deosebire de tendinţa de creştere a
parametrilor agentului termic de încălzire, în tehnica uscării se manifestă o anumită
stabilitate a plafonului lor maxim. Aceasta se bazează pe valoarea proprietăţilor
produselor supuse uscării, cum ar fi mărirea difuziei. Se poate astfel înlocui
necesitatea ridicării potenţialului termic al agentului termic de încălzire pentru o
plajă de valori destul de mare.
De asemenea, există procese, cum ar fi cele de vaporizare şi concentrare a
soluţiilor (vaporizatoare, rectificatoare) sau cele în care căldura aburului este
necesară desfăşurării reacţiilor chimice (reactoare, autoclave, fierbătoare), unde
gradele de libertate în alegerea parametrilor agentului încălzitor sunt şi mai mici.
Mai mult, în aceste cazuri însăşi tendinţa de creştere a acestora pentru reducerea
suprafeţei de schimb de căldură este limitată de apariţia unor reacţii chimice şi
fenomene secundare, care pot modifica natura şi calităţile produsului finit.
De exemplu, este cazul fenomenelor fierberii peliculare care apare la diferenţe de
temperatură prea mari între perete şi agentul termic care fierbe, separării unor
adaosuri de săruri solide şi apariţia depunerilor, modificărilor structurii substanţelor
concentrate (caramelizarea soluţiilor de zahăr etc.) şi uneori chiar pericolul de
explozie al mediului de lucru în proces.
Spre deosebire de aceste cazuri, procesele tehnologice în care agentul termic
încălzit suferă modificări numai ale regimului termic (cum ar fi preîncălzirea,
răcirea etc.) sunt mai uşor de stăpânit şi problema optimizării parametrilor
agentului termic pe aparatele consumatoare este mai uşoară (cu mai multe grade de
libertate).
• Verificarea posibilităţilor de funcţionare a aparatelor consumatoare cu
valori reduse ale diferenţei finale de temperatură apare necesară când nu este
posibilă modificarea proceselor de producţie pentru a putea funcţiona cu parametrii
rezultaţi din calculele tehnico-economice ale ansamblului sistemului de alimentare
cu căldură. În aceste cazuri, plecând de la menţinerea constantă a fluxului total de
căldură preluat de la agentul încălzit, se pot aplica următoarele măsuri bazate pe
mărirea: suprafeţei de schimb de căldură, a coeficientului global de transfer de
căldură şi a debitului de agent termic folosit pentru încălzire sau a celui încălzit.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1177

Mărirea suprafeţei de schimb de căldură este limitată de caracterul exponenţial


al dependenţei acesteia faţă de reducerea diferenţei ∆t f . Ca urmare, sub o anumită
valoare minimă (∆t )
f min , creşterea suprafeţei de schimb de căldură devine
neeconomică.
Creşterea coeficientului global de transfer de căldură k AC poate fi analizată
plecându-se de la relaţia cu caracter general:
1
k AC = [w/(m ⋅grd)],
2
(16.185)
1 1
+
B1 ⋅ w1n B2 ⋅ w2n

în care: w1 şi w2 sunt vitezele celor doi agenţi termici, în m/s; B1, B2 − constante ce
depind de caracteristicile geometrice ala aparatului consumator (schimbător de
căldură) şi cele de transfer de căldură; n − coeficient dependent de caracterul
circulaţiei şi transferului de căldură între cei doi agenţi termici.
Din relaţia (16.185) rezultă că, pentru un anumit tip de aparat consumator,
coeficientul global de transfer de căldură este influenţat considerabil de vitezele de
circulaţie ale celor două fluide. La rândul lor, pentru o anumită secţiune de curgere,
acestea sunt direct proporţionale cu debitele de fluid.
Deci, metodele de mărire a valorii coeficientului global de transfer de căldură
corespund celor de creştere a debitelor fluidelor între care are loc transferul.
În funcţie de natura agenţilor termici utilizaţi, mărirea debitelor acestora
conduce la creşterea (cu cubul valorilor respective) consumului de energie pentru
vehicularea lor. Ca urmare, gradul de creştere a debitelor trebuie să rezulte în urma
unor calcule tehnico-economice. Dacă din totalul aparatelor schimbătoare de
căldură racordate la sistem, în special în cazul sistemelor de cogenerare, numărul
celor care necesită un consum suplimentar de energie pentru vehicularea agenţilor
termici este redus, atunci soluţia de reducere a diferenţei de temperatură ∆t f poate
fi justificată tehnico-economic.
Cu alte cuvinte, pentru o situaţie existentă, toate aceste metode de reducere a
diferenţei finale de temperatură trebuie aplicate în baza unor calcule tehnico-
economice de rentabilitate, ţinându-se seama de ansamblul sistemului de
alimentare cu căldură.
• Verificarea reţelei termice de transport şi distribuţie constă în a vedea
dacă în noile condiţii de debite ale agentului termic (corespunzătoare unor diferenţe
de temperatură ∆t f mai mici) nu se depăşesc valorile maxime admise ale vitezelor
de transport. Aceasta este necesară în cazul în care reducerea diferenţelor de
temperatură ∆t f la unele aparate consumatoare s-a făcut pe seama măririi debitului
de agent termic încălzitor.
• Verificarea capacităţii sursei de căldură este necesară atât sub aspect
cantitativ, cât şi sub cel calitativ. Din punct de vedere calitativ, urmează a se
1178 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

verifica dacă noii parametri ai agentului termic la aparatele consumatoare pot fi


asiguraţi cu instalaţiile existente ale sursei, sau impun instalarea unor noi capacităţi
în transformatoarele de căldură. Verificarea cantitativă constă în a vedea dacă
debitele de agent termic la diverşi parametri pot fi asigurate de instalaţiile existente
şi în ce condiţii concrete de funcţionare (încărcare).
Totodată este necesară o verificare a posibilităţilor de pompare a agentului
termic, dacă în noile condiţii de debit (deci de pierderi de presiune) se asigură, în
mod corespunzător, alimentarea cu căldură a diverşilor consumatori. Acest lucru
este valabil atât în cazul apei fierbinţi, cât şi al condensatului returnat.
O altă problemă ridicată de valoarea în exploatare a parametrilor agentului
termic la aparatele consumatoare o constituie diferenţele între valorile acestor
parametri, care apar între momentul punerii în funcţiune a instalaţiilor
consumatoare şi cel al intrării lor în regim staţionar. Astfel, în practica obiectivelor
industriale date în funcţiune s-a constatat că, după o perioadă de timp,
când obiectivul respectiv a intrat în regim stabilizat de funcţionare, acesta permite
reducerea parametrilor agentului termic prelevat de sursă, comparativ cu cei
prevăzuţi în proiect.
• Concluzii finale
Dacă se consideră sistemul de alimentare cu căldură în ansamblul său, problema
alegerii parametrilor agentului termic la aparatele consumatoare din industrie,
trebuie abordată avându-se în vedere următoarele aspecte principale (fig. 16.35):
1. Nivelul p2 , t2 al parametrilor impuşi de fiecare proces tehnologic
reprezintă valoarea minimă limită la care pot ajunge parametrii agentului termic de
încălzire.
Fig. 16.35. Variaţia para-
metrilor agentului termic în
lungul unui sistem de ali-
mentare cu căldură:
1 – nivelul ;impus de pro-
cesul tehnologic;
2 – nivelul determinat de
natura aparatului consuma-
tor şi de modul de dimen-
sionare al său;
3 – nivelul ales din conside-
rente de siguranţă tehnolo-
gică; 4 – nivelul determinat
de modul de. dimensionare
şi starea reală a reţelei termice din incinta consumatorului; 5 – nivelul determinat de modul
de dimensionare şi starea reală a reţelei termice de transport la distanţă; 6 – nivelul
determinat de dimensionarea reţelei din incinta sursei de căldură şi de siguranţa alimentării
cu căldură; p2, t2 – parametrii la care se desfăşoară procesul tehnologic; ∆f – diferenţa finală
pe aparatul consumator; ∆th – diferenţa rezultată din considerente tehnologice şi
comerciale; ∆ri, ∆rt, ∆rs, – diferenţe determinate de transportul şi distribuţia agentului
termic; ps, ts – parametrii agentului termic la ieşirea din instalaţiile de producere a căldurii.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1179

2. În funcţie de tipul aparatului consumator, de caracteristicile sale


constructive şi tehnologice, se determină valoarea parametrilor p1 , t1 ai agentului
termic la aparat. Diferenţa ∆ f = ( p1 , t1 ) - ( p2 , t2 ) se stabileşte în baza unor
calcule tehnico-economice de optimizare pe ansamblul sistemului de alimentare cu
căldură, după cum s-a prezentat în paragrafele anterioare.
3. Ţinând seama de ansamblul aparatelor consumatoare, de unele rezerve
tehnologice şi de siguranţa în alimentarea cu căldură, se aleg valorile p AC , t AC ale
parametrilor agentului termic la nivelul incintei consumatorului. Diferenţa
∆ th = ( p AC , t AC ) - ( p1 , t1 ) este rezultatul unei analize tehnico-economice pe
ansamblul incintei consumatorului, ţinându-se seama de necesitatea unificării
parametrilor ceruţi, după cum s-a arătat în prezentul paragraf.
Valoarea rezervei tehnologice şi a celei de siguranţă în alimentarea cu căldură
trebuie alese cu foarte mare atenţie pentru a nu mări nejustificat mărimea
parametrilor p AC , t AC cu efectele negative arătate. Ideal ar fi ca valoarea acestor
rezerve să fie zero; dacă sursa de căldură şi sistemul de transport pot asigura în
orice moment şi în orice condiţii de funcţionare mărimea parametrilor efectiv
necesari platformei de consum p AC , t AC .
Deci, se poate spune că ∆ th = ∆1th + ∆2th , unde ∆1th este determinată de
optimizarea parametrilor pe ansamblul platformei, iar ∆2th este determinată de
considerentele de siguranţă. Valoarea ∆2th se recomandă să fie cât mai mică
posibilă, eventual zero.
4. Transportul agentului termic de la instalaţiile producătoare ale căldurii
până la cele consumatoare presupun o serie de pierderi de presiune şi temperatură
(căldură) ∆ r : în incinta consumatorului ∆ ri , în reţeaua de transport şi distribuţie la
distanţă ∆ rt şi în incinta sursei de căldură ∆ rs :
∆ r = ∆ rs + ∆ rt + ∆ ri (16.186)
Valorile acestor pierderi trebuie să fie cât mai mici, în limitele de eficienţă
tehnico-economică ale ansamblului sistemului de alimentare cu căldură, ţinând
seama de o serie de factori privind mărimea consumurilor de căldură, distanţele de
transport etc.
5. Nivelul parametrilor agentului termic livrat de instalaţiile de producere a
căldurii p s , t s este rezultatul valorilor impuse şi/sau optimizate ale diferenţelor
∆ f , ∆ th şi ∆ r . Aceşti parametri trebuie să fie compatibili cu posibilităţile tehnice
ale instalaţiilor de producere şi livrare a căldurii cu care este dotată sursa de
căldură.
1180 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

BIBLIOGRAFIE
16.1. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, vol. I, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1995.
16.2. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
16.3. Athanasovici, V., Prisecaru, I., Utilizarea transportului la distanţă sub
formă de abur sau apă fierbinte, Conferinţa de Energetică, Bucureşti, 1986.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1181

CUPRINS CAPITOLUL 16

NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN


SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII –
STDC

16. NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN


SISTEMELE DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII –
1085
STDC ....................................................................................................................
16.1. Structura STDC............................................................................................. 1085
16.2. Poziţia surselor de căldură faţă de consumatori ............................................ 1087
16.3. Agenţii termici utilizaţi în STDC................................................................ 1089
16.3.1. Alegerea naturii agenţilor termici de transport ................................1089
16.3.1.1. Natura agentului termic în cazul STDC urbane ................................ 1089
16.3.1.2. Natura agentului termic în cazul alimentării cu căldură a
consumatorilor industriali ................................................................ 1092
16.3.1.3. Comparaţia tehnico-economică între utilizarea aburului, sau
a apei fierbinţi, ca agent termic de transport ................................ 1093
16.3.2. Colectarea şi returnarea condensatului, în cazul utilizării
aburului pentru alimentarea cu căldură ................................................. 1109
16.3.2.1. Importanţa colectării şi returnării condensatului .............................. 1109
16.3.2.2. Bilanţul material şi termic al gospodăriei de condensat ................... 1110
16.3.2.3. Căile de creştere a cantităţii de condensat colectat şi returnat .......... 1115
16.3.2.4. Schemele de colectare şi returnare a condensatului.......................... 1116
16.3.2.5. Schemele de utilizare a căldurii condensatului ................................ 1125
16.3.2.6. Alegerea şi regimurile de funcţionare ale instalaţiilor de
colectare şi returnare a condensatului .............................................. 1129
16.3.2.7. Eficienţa tehnico-economică a colectării, returnării şi
recuperării căldurii condensatului .................................................... 1140
16.4. Stabilirea parametrilor nominali ai agenţilor termici ................................ 1151
16.4.1. Aspecte generale, ipoteze iniţiale ........................................................... 1151
16.4.2. Analiza tehnică ....................................................................................... 1154
16.4.3. Analiza economică.................................................................................. 1164
16.4.4. Aspecte specifice stabilirii parametrilor nominali ai agenţilor
termici, în condiţiile ansamblului STDC ................................................ 1172
16.4.4.1. Aspecte specifice STDC urbane ....................................................... 1172
16.4.4.2. Aspecte specifice alimentării cu căldură în scopuri
tehnologice, a consumatorilor industriali ................................ 1174
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1180
1182 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 16 (partea IV)

16.4.3. Analiza economică ......................................................................................1164


16.4.4. Aspecte specifice stabilirii parametrilor nominali ai agenţilor termici, în
condiţiile ansamblului STDC ..................................................................................1172
16.4.4.1. Aspecte specifice STDC urbane ...........................................................1172
16.4.4.2. Aspecte specifice alimentării cu căldură în scopuri tehnologice, a
consumatorilor industriali ...................................................................................1174
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................1180
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1181

17. SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT

17.1. SRT, un subansamblu al SAC


SRT cuprinde ansamblul reţelelor termice ale SAC. În calitate de subansamblu
al SAC, ele au rolul de a asigura transportul şi distribuţia căldurii de la
sursa/sursele de căldură la consumatori. Ele cuprind totalitatea conductelor tur/retur
de agent termic şi instalaţiile auxiliare specifice: elemente constructive, elemente
mecanice, de reglaj, automatizare, măsură şi control. Ca urmare, SRT trebuie să
asigure condiţiile cantitative, calitative şi de siguranţă impuse de consumatorii de
căldură, cu costuri minime pentru ansamblul SAC.
Sub aspect juridic, RT a unui STDC trebuie privită ca un „bun” care
asigură serviciul public al alimentării cu căldură a consumatorilor racordaţi
la sistemul respectiv. Din funcţia de „utilitate publică” derivă toate aspectele
caracteristice indiferent de cine este proprietarul, sau administratorul reţelei termice
respective. Pentru consumatorii racordaţi, SRT reprezintă un monopol natural.
Aceasta implică o serie de avantaje pentru RT respective dar şi condiţii
suplimentare, privitoare la satisfacerea condiţiilor impuse de consumatorii de
căldură arondaţi.
Un alt aspect rezultat din poziţia SRT, ca subansamblu al SAC (deci al unui
STDC), este determinat de durata normată de viaţă a RT; în timp ce unele din
celelalte componente ale SAC au durate normate de viaţă (DNV) de cca. 15-20 ani,
RT au DNV de cca. 25-30 ani. Ca urmare, înlocuirea RT se impune a fi făcută la
intervale de timp mult mai mari decât celelalte subansamble ale STDC. Aceasta le
conferă practic o siguranţă sporită în funcţionare, ceea ce le amplifică aspectele
legate de poziţia lor de monopol, pentru consumatorii de căldură arondaţi.
De asemenea, în condiţiile retehnologizării ansamblului SAC, pentru
introducerea unor noi tehnologii pentru toate subansamblele sale, deci în condiţiile
gândirii unei noi strategii pe ansamblul SAC, aceste diferenţe pot influenţa decisiv
soluţiile de retehnologizare şi eşalonarea lor în timp.
În concluzie, ca subansamblu al unui STDC, SRT are legături biunivoce cu
acesta, de care trebuie ţinut seama încă din faza de concepţie şi proiectare a
ansamblului SAC, pe toată durata normată de viaţă şi pentru orice regim nenominal
de funcţionare. În plus, pentru că în majoritatea cazurilor SRT alimentează cu
căldură mai mulţi consumatori, identici sau diferiţi, importanţa fiabilităţii sale în
timp este mult sporită, comparativ cu situaţia alimentării cu căldură a unui singur
consumator. Importanţa acestui aspect se amplifică odată cu creşterea anvergurii
STDC.
Deci, ca subansamblu al SAC, SRT trebuie să îndeplinească toate atributele
conceptului „strategiei durabile” din domeniul alimentării cu căldură.
1182 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.2. Tipuri de SRT, în cadrul STDC

17.2.1. Criterii de clasificare a SRT


Ca subansamblu al STDC, sistemele de transport a căldurii se pot clasifica
după:
• natura agentului termic folosit în sistemul respectiv: abur, apă fierbinte sau
apă caldă;
• felul de amplasare RT ale STDC se pot clasifica în:
- reţele din incinta CCG;
- RT primare, de la ieşirea din CCG până la punctul termic, care
vehiculează agentul termic la parametrii de transport;
- RT secundare: de la punctul termic până la instalaţiile consumatoare
propriu-zise. Ele vehiculează agentul termic la parametrii impuşi de consumatori;
• gradul de returnare de la consumatori a agentului termic utilizat, în: reţele
deschise (fără returnare sau cu returnare parţială a agentului termic) şi reţele
închise (cu returnarea totală a agentului termic);
• din punct de vedere al configuraţiei reţelelor termice ale STDC acestea pot
fi: radiale (ramificate), inelare (buclate) sau mixte (inelare-radiale).

17.2.2. SRT radiale (fig.17.1.)


Acestea sunt ieftine (diametrul conductei magistrale se diminuează pe măsura
îndepărtării de sursă – CCG sau CT), uşor de exploatat, însă prezintă dezavantajul
că în cazul unei avarii pe conducta magistrală, sau pe cea de distribuţie, toţi
consumatorii aflaţi în aval de locul avariei rămân nealimentaţi. Acest dezavantaj se
poate elimina prin prevederea unei bretele de legătură între două ramuri principale.
Aceste bretele de legătură (x - y) se dimensionează pentru 50% din sarcina termică
de pe conducta magistrală cu sarcina termică cea mai mare. De asemenea, conducta
magistrală se supradimensionează între sursă şi punctul de legătură cu breteaua , cu
50% din sarcina termică a celeilalte conducte magistrale (porţiunea SC-x şi SC-y).
În condiţii normale de funcţionare, vana „V” a bretelei de legătură (x - y) dintre
cele două magistrale, este închisă; toţi consumatorii celor două magistrale fiind
alimentaţi cu căldură prin magistrala aferentă (breteaua x - y nu este folosită).
O avarie pe una din cele două magistrale pe porţiunile SC-x (pe magistrala II), sau
pe SC-y (pe magistrala I), permite alimentarea cu căldură a consumatorilor de pe
cealaltă magistrală, prin breteaua de legătură x-y (cu vana „V” deschisă).
Ca urmare, în funcţie de poziţia avariei pe una din cele două magistrale, breteaua
x - y poate fi parcursă de agentul termic, fie de la „x” la „y”, pentru avaria pe
magistrala I, pe porţiunea „SC-y”, fie de la „y” la „x”, pentru magistrala II,
cu avaria pe porţiunea „SC-x”. În consecinţă, dimensionarea porţiunilor SC-x şi
respectiv SC-y şi a bretelei x - y, se face astfel:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1183

V
Mag.II
SC
Mag.I y

Fig. 17.1. SRT de tip radial; reţea termică primară;


bretea de legătură (x - y); V– vană normal închisă;
Mag. I, II – magistrala I şi II; SC – sursa de căldură (CT
sau CCG); puncte termice sau module termice.

– porţiunea SC-x, a magistralei II, se va supradimensiona – faţă de cererea


nominală de căldură a consumatorilor racordaţi la magistrala respectivă – cu 50%
din cererea nominală de căldură a consumatorilor racordaţi la magistrala I;
– porţiunea SC-y, a magistralei I, se va supradimensiona – faţă de cererea
nominală de căldură a consumatorilor magistralei respective – cu 50% din cererea
nominală de căldură a consumatorilor racordaţi la magistrala II;
– breteaua x - y se va dimensiona pentru 50% din valoarea cea mai mare dintre
cererile nominale de căldură aferente magistralei I sau II.
În concluzie, existenţa bretelei (bretelelor) de legătură conduce la
supradimensionarea cu 50% din cererea nominală de căldură, a porţiunilor de
magistrale cuprinse între SC şi punctele între care face legătura breteaua. Aceasta
va mări sensibil investiţiile în porţiunile respective ale magistralelor şi va impune o
investiţie suplimentară – nouă – în breteaua de legătură. Cu cât punctele x şi y de
legătură ale bretelei sunt mai apropiate de SC, cu atât cresc supradimensionările
porţiunilor SC-x şi SC-y şi dimensionarea bretelei x - y, cu efectele în consecinţă
ale investiţiilor aferente acestora.
De aceea, existenţa şi poziţia bretelei de legătură se stabileşte pe baza
considerentelor legate de creşterea siguranţei acelor consumatori care nu acceptă
întreruperea alimentării cu căldură. Decizia privind necesitatea bretelei/bretelelor
de legătură şi poziţia lor în cadrul STDC, aparţine proiectantului. Ea implică
consecinţe importante care trebuie puse în balanţă, între: costurile suplimentare
ocazionate de realizarea bretelei, pe de o parte şi daunele determinate la nivelul
consumatorilor, în cazul avariei RT fără bretea de legătură.
1184 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama de acestea şi de principalul avantaj economic ale SRT


radiale, rezultat din scăderea diametrului lor de la sursa de căldură spre ultimul
consumatori, soluţia respectivă cu RT radiale se recomandă atunci când
alimentarea cu căldură se face dintr-o singură sursă de căldură amplasată, fie în
centrul de greutate al zonei de consum, fie excentric faţă de aceasta (la limita zonei
de consum, sau în afara acesteia).

17.2.3. SRT inelare (buclate)


SRT inelare (fig. 17.2.) se caracterizează prin faptul că, în cazul unei avarii pe
una din ramurile principale ale reţelei, sau al uneia din sursele de căldură existente,
permit alimentarea în continuare a consumatorilor, cu excepţia celor cuprinşi între
vanele care izolează porţiunea defectă.
Reţeaua implică investiţii mai mari (inelul magistral, de diametru constant,
se dimensionează pentru sarcina termică maximă), şi sunt mai greu de exploatat în
regim normal de funcţionare. În realitate nu există reţele inelare pure, ci mixte,
care pe lângă un inel magistral prezintă şi o serie de magistrale de distribuţie
radiale. Reţelele inelare (mixte) se pot întâlni atât în cazul SAC cu o singură sursă
de alimentare (17.2.,a) cât şi în cazul sistemelor cu mai multe surse de alimentare
(17.2.,b).
Adoptarea schemei inelare (mixte) se face pe baza unor calcule tehnico-
economice, în care se ţine seama de importanţa consumatorilor, de necesitatea
asigurării unei alimentări continue şi de sporul de investiţii pe care le implică.
În cazul schemelor inelare cu mai multe surse de alimentare, proiectarea reţelei
trebuie făcută astfel ca în cazul ieşirii din funcţiune a unei surse, celelalte să
asigure alimentarea în continuare a consumatorilor, chiar dacă, pentru scurt timp se
diminuează cantitatea de căldură livrată.
Schemele inelare se folosesc în cazul consumatorilor care nu admit întreruperi
în alimentarea cu căldură, de exemplu în cazul marilor oraşe.
De asemenea, în cazul CCG, în perioada de vară, pentru a evita funcţionarea
tuturor surselor de căldură la sarcini termice parţiale – uneori atât de mici încât nu
s-ar putea asigura minimul tehnic al instalaţiilor de cogenerare – se poate renunţa
temporar la utilizarea uneia/unora din CCG făcându-se în schimb încărcarea în
regim de cogenerare a celorlalte surse de căldură. Asemenea regimuri de
funcţionare pot fi mai rentabile economic, pe ansamblul SAC, reducând preţul de
cost al căldurii produse. În schimb, cresc mult distanţele medii de transport a
căldurii, de la unele CCG la zonele de consum ale celor oprite. Aceasta are
următoarele efecte economice negative:
– cresc pierderile de căldură la transport;
– cresc consumurile de energie de pompare ale agentului termic, sub formă de
apă fierbinte;
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1185

1
2

2
a.

SC 2

2.1
SC4

2.1; 2.2
b. SC1
2.3 2.2
2.3

2.2; 2.3
SC3

2.3
SC2

Fig. 17.2. SRT inelare (buclate) sau mixte (inelar - radiale);


a – cu o singură sursă de căldură (CT sau CCG); b – cu mai
multe surse de căldură (CT sau CCG); reţea termică
primară radială; reţea termică inelară; 1 – puncte termice;
2.1 – reţeaua buclată a inelului (1); 2.2 – reţeaua buclată a
inelului (2); 2.3 – reţeaua buclată a inelului (3); SC – surse
de căldură (CT sau CCG).
1186 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– scade gradul de încărcare medie anuală a inelului, ceea ce determină


reducerea vitezei de circulaţie a apei prin aceasta, uneori sub nivelul minim tehnic
admis. Aceasta va reduce substanţial coeficienţii globali de transfer de căldură ai
aparatelor de schimb de căldură din punctele termice îndepărtate, existând riscul ca
acestea să nu mai asigure debitele de căldură sub formă de apă caldă necesare în
regimurile de consum maxim de a.c.c.

17.2.4. Numărul de conducte ale SRT din STDC


În cadrul STDC, sub aspectul numărului de conducte utilizate, sistemul de reţele
termice poate fi realizat în mai multe variante.

17.2.4.1. SRT monotubulare


Utilizând a singură conductă pentru tranzitul agentului termice, de la sursa de
căldură la consumatori. Este cazul „STDC deschise”, în care, indiferent de natura
agentului termic de transport, se renunţă la returnarea sa de la consumatori la sursa
de căldură.
Se aplică în cazul STDC utilizând apa fierbinte ca agent termic, care după a
ce a fost utilizată pentru încălzire, este folosită în continuare pentru prepararea
a.c.c. (v. cap. 18); ceea ce momentan nu se consumă sub formă de a.c.c., se aruncă
la canal, sau se recirculă local la nivelul zonei de consum, pentru a completa astfel
diferenţa de debit consumată în calitate de a.c.c.
Aplicarea soluţiei respective este specifică unor STDC urbane cu distanţe foarte
mari de transport a apei fierbinţi (peste 100 km), la care calculele de eficienţă
economică arată că este mai rentabil să se renunţe la conducta de retur şi să se
asigure completarea continuă cu apă, corespunzător celei consumată drept a.c.c. şi
a celei neconsumate dar nereturnată sursei de căldură. Pentru SRT ale apei fierbinţi
cu distanţe maxime de ordinul km-lor, sau al zecilor de km, soluţia este nerentabilă,
cu atât mai mult cu cât se reduc sursele locale de apă utilizată ca a.c.c. şi cu cât
creşte costul acesteia.
De asemenea, se aplică în cazul alimentării cu abur la o singură presiune, a unui
consumator care, din motive tehnice nu returnează condensatul.

17.2.4.2. SRT bitubulare


În funcţie de natura agentului termic şi de modul în care se asigură transportul
propriu-zis al agentului termic, acestea pot fi realizate în variantele din fig. 17.3.
pentru cazul apei fierbinţi şi fig. 17.4. pentru cazul aburului.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1187

1 1

Gt G't
3 3
SC SC
2 2

Gr G'r
4 4
a. b.1
1 G"t

Gt
2 G't
SC 3

5 Gr =2·G't
4
b.2

Fig. 17.3. STDC şi SRT bitubulare de apă fierbinte, cu: a – două conducte (1 şi 2), tur/retur,
identice; b – trei conducte: – b.1: în faza iniţială a realizării RT, cu două
conducte (1 şi 2), tur/retur, identice; – b.2: în faza finală a realizării RT, cu două
conducte (1 şi 2) identice, pentru ducere (sau întoarcere) şi o conductă (3) pentru
retur sau ducere; 1, 2 – conducte identice ca diametre; 3 – consumator;
4 – pompă de circulaţie; 5 – conductă cu secţiunea de curgere egală cu suma
secţiunilor de curgereale conductelor 1 şi 2; SC – sursa de căldură.

• În cazul utilizării apei fierbinţi ca agent termic de transport, STDC cu


SRT bitubulare – v. fig. 17.3.,a – înseamnă că sistemul de transport este închis.
El este format dintr-o conductă de ducere (tur) – (1) şi una identică de retur (2).
Ambele sunt dimensionate pentru acelaşi debit de apă fierbinte (Gr), corespunzător
stadiului final de dezvoltare a STDC, adică pentru consumul nominal final de
căldură ( q nf ).
Aceasta presupune că atâta timp cât, de la punerea în funcţiune a STDC pentru
n
un debit nominal de căldură ( q PIF ), până la creşterea în timp a acestuia, la valoarea
finală ( q nf ) reţeaua va funcţiona descărcată; gradul de creştere a încărcării sale în
n
timp, de la q PIF , la q nf , va depinde de evoluţia cererii de căldură (extinderea
eventuală a zonei de consum). Ca urmare, investiţia iniţială în RT va fi
corespunzătoare cererii finale: I PIF ⋅RT = f (q nf ) . Ea însă va fi utilizată la valoarea
1188 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

sa, abia în momentul final, când q n = q nf . Până atunci, investiţia în RT va fi parţial


utilizată, corespunzător creşterii:
q nf
qn [kWt] . (17.1)
n
q PIf
Pentru a se evita blocarea unor fonduri de investiţii în RT, pe perioada cât qn va
n
creşte de la q PIF , la q nf , se poate aplica varianta de STDC cu „SRT bitubulare, cu
trei conducte” – v. fig. 17.3.,b –. Ea se caracterizează prin următoarele:
– principial, sistemul este închis, de tip tur/retur, deci bitubular;
– în faza iniţială de realizare (de la PIF) şi dezvoltarea sa până la o anumită fază
„j”, în care cererea nominală de căldură (qn) se preconizează că va creşte de la
n
q PIF , la q nj , STDC este un tip clasic, – v. fig. 17.3.,b.1 – cu SRT bitubulare cu
două conducte identice, ambele dimensionate pentru debitul:
G n = Gtn = Grn [kg/s] , (17.2)
unde: G = f (q ) ;
n n
j
– din momentul „j”, până la stadiul final al STDC, când cererea de căldură qn,
va creşte de la q nj , la q nf , pentru a se prelua cu RT diferenţa de debit nominal de
apă fierbinte:
∆G n = G nf − G nj [kg/s] , (17.3)
în care: G = f (q ) şi G = f (q ) ,
n
f
n
f
n
j
n
j
se instalează o a treia conductă (5 – în fig. 17.3.,b.2). Secţiunea de curgere a
acesteia este egală cu suma secţiunilor de curgere ale primelor două conducte
(1 şi 2 în fig. 17.3.,b.2), montate iniţial şi menţinute în funcţionare până în anul „j”;
– ca urmare, în faza finală de dezvoltare a STDC, SRT va avea următoarea
configuraţie:
a) două conducte identice (1 şi 2 – în fig. 17.3.,b.2) dimensionare fiecare pentru
G j = f (q nj ) , fiecare utilizată fie pentru ducere, fie pentru retur;
n

b) o conductă montată la momentul „j” (5 – în fig. 17.3.,b.2), dimensionată


pentru, G nf = f (q nf ) , utilizată fie pentru retur, fie pentru ducere.
Din punct de vedere economic, în acest fel, investiţia totală în RT se eşalonează
în timp:
– la momentul PIF:
I RT , PIF = f (G nj = f (q nj )) [lei] , (17.4)
sub forma a două conducte identice;
– la momentul „j”:
I RT , j = f (G nf = f (q nf )) [lei] , (17.5)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1189

sub forma unei singure conducte.


Investiţia totală finală aferentă SRT, va fi:
, f = I RT , PIF + I RT , j
*
I RT [lei] , (17.6)
sigur mai mare decât ( I RT , f ) aferentă realizării SRT încă din momentul PIF,
dimensionată pentru aceeaşi q nf .
Notând investiţiile totale în SRT:
– pentru varianta cu 2 conducte:
I RT , f = I RT , PIF = f (q nf ) [lei] , (17.7)
– pentru varianta cu 3 conducte:
, f = I RT , PIF + I RT , j
* *
I RT [lei] , (17.8)

, PIF = f ( q j ) , sub forma a două conducte identice;


* n
unde: I RT
şi
I RT , j = f (q nf ) , sub forma unei singure conducte, în care:
q nf = q PIF
n
+ q nj [kWt] , (17.9)
Rezultă:
– în valori absolute, neactualizate, sigur întotdeauna:
, f > I RT , f
*
I RT , (17.10)
– în valori actualizate se poate ca:
, f >< I RT , f
*
I RT . (17.11)

, f < I RT , f , înseamnă că economic este mai eficientă soluţia de


*
Atunci când, I RT
SRT bitubulare cu 3 conducte, faţă de varianta cu 2 conducte. Probabilitatea
îndeplinirii inegalităţii de mai sus, depinde mult de perioada „j” de ani după care se
instalează a treia conductă şi de investiţiile specifice aferente RT, în varianta cu
2 conducte identice, faţă de varianta cu două conducte identice mai mici, plus a
treia conductă cu secţiunea de curgere echivalentă sumei secţiunilor de curgere ale
celor două conducte montate iniţial, pentru că sigur există întotdeauna inegalitatea:
, PIF < I RT , f < I RT , f
* *
I RT . (17.12)
• În cazul utilizării aburului ca agent termic SRT bitubular depinde ca
realizare practică, de numărul de conducte de abur cu presiuni diferite, impuse de
consumatori, simultan cu condiţiile de returnare ale condensatului (debit şi
calitate). Fig. 17.4. prezintă variantele alternative, care ţin seama de condiţiile
expuse mai sus.
1190 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1 2 Dn1 , p1, t1 7
C
Dn, p, t 3 C1

SC 4 SC 1
n 5
D c , tc
C2
6 Dn2 , p2, t2
a. b. 7

Fig. 17.4. STDC cu RT de abur, bitubulare: a – un nivel de consum de abur (C), cu


returnarea condensatului; b – două nivele de consum de abur (C1 şi C2), ambele
fără returnarea condensatului; 1 – conducte de abur; 2 – consumator de abur (C)
cu returnarea condensatului; 3 – oală de condensat; 4 – rezervor de condensat;
5 – pompă de condensat; 6 – conductă de condensat returnat; 7 – consumatori de
abur (C1 şi C2) la două niveluri de parametri, ambii fără returnarea
condensatului; SC – sursa de căldură.

Fig. 17.4.,a prezintă cazul unui STDC pentru un consumator de abur (C),
la parametrii (p, t), cu returnarea condensatului. Faţă de debitul nominal de abur
consumat (Dn) debitul de condensat returnat ( Dcn ) poate fi: Dcn ≤ D n .
Fig. 17.4.,b prezintă alternativa unui STDC utilizând aburul ca agent de
transport pentru alimentarea a doi consumatori de abur (C1 şi C2), la parametrii
diferiţi (p1, t1) şi respectiv (p2, t2). Debitele nominale de abur consumate de cei doi
consumatori, sunt D1n şi D2n . Ambii consumatori nu returnează condensatul.

17.2.4.3. SRT tritubulare


În funcţie de natura consumurilor de căldură, de natura agentului termic
(apă fierbinte sau abur), iar în cazul aburului şi de numărul de parametrii impuşi de
consumatori, simultan cu returnarea condensatului respectiv (sub aspect calitativ şi
cantitativ) şi cu poziţia relativă a consumatorilor faţă de sursa de căldură (SC),
pot apare următoarele variante alternative:
• în cazul consumatorilor de încălzire şi a.c.c., utilizând apa fierbinte ca agent
termic de transport, prin sistemul tritubular se separă complet livrarea căldurii
pentru încălzire, de aceea pentru a.c.c., după cum rezultă din fig. 17.5.
SRT de apă fierbinte pentru încălzire şi prepararea a.c.c. se caracterizează prin:
– o conductă tur de apă fierbinte pentru încălzire (1) cu temperatura tdi şi
debitul Gi, determinate de cererea de căldură pentru încălzire, (Gi , t di , t ri ) = f (qi ) ,
atât ca valori nominale (Gin , t din , t rin = f ( qin )) , cât şi ca valori oarecare în cursul
sezonului de încălzire. Ca valori nominale există legătura:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1191

tai,Gi 1
4

3 tri
SC tr,Gr
5 7
tr,a tacc
tda 8
Ga Gacc

2
6
tar

Fig. 17.5. Schema SRT tritubular, utilizând ca agent termic apa fierbinte, pentru
alimentarea cu căldură a consumatorilor de încălzire şi a.c.c.: 1– conductă ducere
de apă fierbinte, pentru încălzire; 2 – conductă ducere de apă fierbinte pentru
prepararea a.c.c.; 3 – conductă de retur de apă fierbinte, comună pentru încălzire
şi prepararea a.c.c.; 4 – aparat consumator, de încălzire; 5 – schimbător de
căldură pentru prepararea a.c.c.; 6 – apă rece potabilă; 7 – apă caldă de consum;
8 – consumatori de a.c.c.; SC – sursă de căldură.

qin
Gin = [kg/s] , (17.13)
c pi ⋅ (t din −t rin )
unde qin este impusă de consumatori, iar t din şi t rin sunt valori determinate de
caracteristicile constructive ale aparatelor de încălzire (4), conform celor arătate în
§ 16.4.4.1.;
– o conductă tur de apă caldă/fierbinte (2), cu temperatura ( t d ⋅a ) şi debitul
(Ga), determinate de consumul de căldură sub formă de a.c.c. (qa), pentru a asigura
n
o temperatură constantă ( t acc ) impusă de a.c.c., independent de consumul
momentan de a.c.c. (Gacc), conform relaţiilor:
qacc = Gacc ⋅ c pa ⋅ (t acc
n
− t arn ) = Ga ⋅ c pa ⋅ (t dn⋅a − t rn⋅a ) [kWt] , (17.14)
De unde rezultă:
– pentru condiţiile oarecare de consum:
Gacc ⋅ (t acc
n
− t arn )
Ga = [kg/s] , (17.15)
t dn⋅a − t rn⋅a
– pentru condiţiile nominale de consum:
n
Gacc ⋅ (t acc
n
− t arn )
Gan = [kg/s] ; (17.16)
t dn⋅a − t rn⋅a
– o conductă de apă caldă (3) pentru returul comun aferent încălzirii şi
a.c.c., caracterizată de:
1192 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• în regimurile oarecare de consum:


– debitul de apă caldă:
Gr = Gi + Ga [kg/s] , (17.17)
– temperatura de retur:
(Gi ⋅ t ri ) + (Ga ⋅ t ra )
tr = [°C] , (17.18)
Gi + Ga
• în regimul nominal de consum:
– debitul nominal de apă caldă:
Grn = Gin + Gan [kg/s] , (17.19)
– temperatura nominală de retur:
(Gin ⋅ t rin ) + (Gan ⋅ t ran )
t rn = [°C] , (17.20)
Gin + Gan
în care Gin = f ( qin , t din , t rin ) , conform relaţiei (17.13) şi
Gan = f (Gacc
n n
, (t acc , t arn ), t dn⋅a , t rn⋅a ) , conform relaţiei (17.16).
Faţă de sistemul bitubular de apă fierbinte,cu două conducte, pentru
consumatorii de încălzire şi a.c.c., sistemul tritubular de RT prezintă următoarele
aspecte caracteristice:
1) din punctul de vedere al costului reţelei, sistemul bitubular utilizează
două conducte, de tur şi retur, cu diametre identice (DN), determinate de valorile
nominale simultane ale cererilor de căldură pentru încălzire şi a.c.c.:
DN tur = DN retur = f (qin + qacc n
) [mm] , (17.21)
Faţă de acesta, sistemul tritubular utilizează trei conducte: două de tur, pentru
încălzire şi respectiv a.c.c. şi una de retur comună, cu diametre (DN) diferite,
determinate de valorile nominale ale celor două cereri de căldură, după cum
urmează:
DN d ,i = f (Gin ) = f (qin , (t din , t rin )) [mm] , (17.22)
DN d ,a = f (Gan ) = f (qan , (t acc
n
, t arn ), (t dn,a , t rn,a ) [mm] , (17.23)
DN r = f (G = G + G ) = f (G , t , G , t )
n
r i
n n
a i
n n
ri
n
a
n
r ,a [mm] . (17.24)
Comparaţia între sistemul bitubular cu două conducte şi cel tritubular,
din punctul de vedere al diametrelor RT, arată:
(DN tur )bitub = (DN r )tritub [mm] , (17.25)
(DN ret )bitub > (DN d ,i )tritub > (DN d ,a )tritub [mm] . (17.26)
Ca urmare, sub aspectul investiţiei totale în RT:
(( I RT ) bitub = f (2 xDN tur ) bitub ) <
< (( I RT ) tritub = I RT ,d ,i + I RT ,d ,a + I RT ,r )
[mm] , (17.27)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1193

Deci, din punctul de vedere al investiţiei totale în SRT, sistemul tritubular


conduce întotdeauna la o valoare totală mai mare decât în cazul sistemului
bitubular cu două conducte.
2) Sub aspectul regimului termic al apei în conductele de ducere, sunt de
remarcat următoarele: în funcţie de schema generală a punctului termic, sau al
modulului termic, aplicată la sistemul bitubular, poate apare situaţia:
(t d ) bitub ≥ (t d ,i ) tritub [°C] , (17.28)
şi
(t d ) bitub >> (t d ,a ) tritub [°C] . (17.29)
Inegalităţile de mai sus, influenţează cantitatea anuală de energie electrică
produsă în cogenerare de ICG, atunci când sursa de căldură este o CCG cu turbine
cu abur, pentru că: la acelaşi coeficient de cogenerare, creşterea temperaturii (td)
determină reducerea cantităţii de energie electrică produsă în cogenerare (v. cap 7).
Astfel, ca urmare a inegalităţilor (17.28) şi (17.29), în sistemul tritubular cu o
CCG cu turbine cu abur, se va produce suplimentar faţă de sistemul bitubular,
o cantitate anuală de energie electrică în cogenerare:

∆Ecg ( tritub −bitub ) = f ((t d ,bitub − t d ,i ,tritub ) şi


(t d ,bitub − t d ,a ,tritub )) [kWhe/an] , (17.30)
unde ∆Ecg creşte pe măsură ce diferenţele de temperatură din relaţia (17.30),
cresc.
Concluzia: în cadrul unei analize tehnico-economice comparative a aplicării
sistemului bitubular, sau a celui tritubular, în final se va pune în balanţă economia
de investiţii realizată în sistemul bitubular (v. inegalitatea 17.27) cu efectul
economic favorabil al unei producţii mai mari de energie electrică produsă în
cogenerare, în sistemul tritubular (v. relaţia 17.30),valabilă numai în cazul unei
CCG cu turbine cu abur. Rezultatul acestei comparaţii va decide SRT optim.
În cazul unei CCG echipată cu TG, sau MAI, valorile diferite ale temperaturilor
(td) în cele două variante de RT nu influenţează practic producţia de energie
electrică în cogenerare. Ca urmare, conform relaţiei (17.30), ∆Ecg = 0 .
Cum diferenţa de investiţii în RT este întotdeauna în favoarea sistemului
bitubular, rezultă că în această situaţie sistemul respectiv va fi întotdeauna mai
eficient economic faţă de cel tritubular.
• În cazul consumatorilor de abur sistemul tritubular se aplică în funcţie de
numărul parametrilor aburului consumat şi de condiţiile cantitative şi calitative de
returnare a condensatului acestuia, după cum rezultă din fig. 17.6.
1194 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1 C1 1
D1, p1, t1 D1, p1, t1 C1

D2, p2, t2 1 C2 D2, p2, t2 1


SC SC C2
Dc, tc D2c, t2c

2 2
a. b.
D1, p1, t1 1
C1

D2, p2, t2 1
SC C2
D3, p3, t3 1 C3

c.
Fig. 17.6. SRT tritubular, pentru abur: a – cu doi consumatori de abur la parametri diferiţi
şi returnarea comună a condensatului; b – idem (a), dar cu returnarea
condensatului numai de la un consumator; c – cu trei consumatori de abur la
parametri diferiţi, fără returnarea condensatului; SC – sursa de căldură (CT sau
CCG); C1, C2, C3 – consumatori de abur; 1 – conducte de abur; 2 – conductă de
condensat returnat; abur; condensat; – consumator de abur, cu
returnarea condensatului; – consumator de abur fără returnarea condensatului.

 Varianta din fig. 17.6.,a corespunde cazului în care, SC alimentează doi


consumatori de abur (C1 şi C2) la două nivele de parametrii ai aburului (p1, t1) şi
(p2, t2), cu consumurile nominale D1n şi D2n . Condensatul aburului de la cei doi
consumatori are o calitate care îl face rentabil economic pentru a fi returnat la SC.
Condiţiile pentru aplicarea acestei variante sunt:
a) consumatorii C1 şi C2 să fie amplasaţi în aceeaşi direcţie faţă de SC şi
grupaţi;
b) debitele nominale D1n şi D2n şi parametrii respectivi să justifice economic
realizarea unor conducte separate de abur;
c) condensatul rezultat de la cei doi consumatori are o calitate care justifică
economic colectarea şi returnarea sa, ţinându-se seama că în cazul impurificării
sale de către unul din consumatori, aceasta va determina impurificarea întregului
condensat rezultat de la cei doi consumatori.
Notă: în cazul în care cei doi consumatori sunt amplasaţi în direcţii diferite fată
de SC, indiferent de îndeplinirea condiţiilor (b) şi (c) de mai sus, soluţia din
fig. 17.6.,a nu mai poate fi aplicată, ea putând fi realizată în varianta din fig. 17.7.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1195

C1 D1, p1, t1 D2, p2, t2


C2

SC
D1c, t1c D2c, t2c

Fig. 17.7. Varianta de SRT tritubulară din fig. 17.6.,a, în cazul în care cei doi consumatori
de abur (C1 şi C2) sunt amplasaţi în direcţii diferite faţă de SC şi condensatul
rezultat de la ambii consumatori justifică economic colectarea şi returnarea sa.
(notaţiile şi legenda corespund celor din fig. 17.6.).

În situaţia în care cei doi consumatori de abur sunt amplasaţi în aceeaşi direcţie
faţă de SC, în funcţie de poziţia efectivă a lor faţă de aceasta, simultan cu mărimile
debitelor de abur D1n şi D2n şi cu parametrii comparativi ai acestora, varianta din
fig. 17.6.,a poate fi realizată conform alternativelor din fig. 17.8.
Aplicarea uneia din cele trei variante prezentate în fig. 17.8. depinde de valorile
comparative simultane ale parametrilor aburului şi ale debitelor nominale
consumate de cei doi consumatori:
– varianta din fig. 17.8.,a este specifică situaţiei în care parametrii
( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) , simultan cu D1n << D2n . În acest caz, deoarece
( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) , în mod obligatoriu trebuie ca din SC să se plece cel puţin cu o
conductă de abur cu parametrii ( p1 , t1 ) , obligaţie impusă de alimentarea
consumatorului C1. Plecarea din SC cu două conducte de abur diferite, este
rezultatul calcului tehnico-economic şi corespunde, în cele mai dese cazuri situaţiei
în care D1n << D2n , când în general este mai economic să se realizeze două
conducte de abur diferite, dimensionate fiecare pentru condiţiile impuse de fiecare
consumator, decât să se aplice, de exemplu, varianta din fig. 17.8.,b;
– varianta din fig. 17.8.,b este similară variantei 17.8.a, sub aspectul
parametrilor aburului ( ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) ), în schimb D1n >< D2n . D1n >< D2n .
În această situaţie, deoarece nu sunt diferenţe mari între debitele de abur (chiar şi
atunci când, eventual, D1n < D2n ), calculul economic poate arăta că este mai
rentabilă faţă de varianta de bază, din fig. 17.6.,a, alternativa din fig. 17.8.,b, care
presupune: pe distanţa l2, o conductă de abur, dimensionată pentru parametrii
(p1, t1) cei mai mari impuşi de C1 şi pentru debitul nominal total ( D n = D1n + D2n ).
1196 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Dn1, p1, t1
C1
Dn2, p2, t2 C2 Dn1c
SC Dn2c t1c
Dnc, tc t2c
a.
l2
l1

(Dn1 + Dn2) , p1, t1 Dn1, p1, t1


C1
IR
p1/p2 C2
SC D'1c
Dn2, p2, t2 t1c
b.
Dc, tc
l2
l1

IR p1/p2
n n
(D 1 + D 2) , p1, t1 Dn1 p1, t1
C1
Dn2, p2, t2
C2
SC D2c c.
D1c , t1c
t2c
Dc, tc
l2
l1

Fig. 17.8. Varianta de SRT tritubulară din fig. 17.6.,a în diversele variante funcţie de
valorile comparative ale distanţelor consumatorilor faţă de SC (l1, l2, pentru C1,
respectiv C2), ale mărimilor parametrilor aburului condensat ((p1, t1), faţă de (p2,
n
t2)) şi de debitele nominale de abur, consumate ( D1 faţă de D2n ); IR – instalaţie
de reducerea presiunii aburului la C2, de la p1 la p2
pentru: a – ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) şi D1n << D2n ;
b – ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) şi D1 >< D2 ;
n n

c – ( p1 , t1 ) < ( p 2 , t 2 ) şi D1 >< D2 ,
n n

şi l1 > l2 în toate cazurile.


SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1197

Local, la C2 se face reducerea p1n / p2n , pentru debitul D2n , necesar lui C2.
Pe distanţa (l1 – l2), conducta de abur se va dimensiona pentru (p1, t1) şi D1n ,
impuşi de C1. În acest fel, faţă de varianta din fig. 17.8.,a, se renunţă la conducta de
abur aferentă numai pentru C2. În schimb, pe distanţa l2, conducta de alimentare cu
abur a lui C1 se supradimensionează cu debitul D2n , în timp ce pe distanţa
(l1 – l2 = ∆l12) dimensionarea rămâne tot pentru D1n , la (p1, t1).
În general, investiţia suplimentară (∆ ∆IRTAb) în reţeaua de abur, pe distanţa
n
(l2), pentru D2 , la (p1, t1) este mai mică decât investiţia în conducta de abur
aferentă lui C2, dimensionată tot pentru D2n , la (p2, t2) mai mici decât (p1, t1).
Deci, economic varianta din fig. 17.8.,b este mai eficientă decât varianta din
fig. 17.8.,a.
– varianta din fig. 17.8.,c corespunde principial celei din fig. 17.8.,b, pentru
situaţia în care (p1, t1) < (p2, t2). Atunci, în mod obligatoriu trebuie plecat din SC cu
parametrii cei mai mari dintre (p1, t1) şi (p2, t2), adică la (p2, t2). Sub aspectul
debitelor nominale de alimentare, acestea sunt similare cazului din fig. 17.8.,b.
Atenţie: sub aspect energetic, atunci când SC este o CCG cu turbine cu abur,
care livrează aburul la cei doi parametrii impuşi de cei doi consumatori, faţă de
varianta din fig. 17.8.,a, cele din fig. 17.8.,b şi 17.8.,c conduc la o reducere a
producţiei totale de energie electrică în regim de cogenerare, pentru că:
– în varianta din fig. 17.8.,a energia electrică totală produsă în cogenerare va fi
dată de:
Ecg( a ) = Ecg( a1) + Ecg( a2) [kWhe/an] , (17.31)
în care:
Ecg( a1) = f ( D1n , ( p1 , t1 )) [kWhe/an] (17.32)
şi
Ecg( a2) = f ( D2n , ( p2 , t2 )) [kWhe/an] ; (17.33)
– în varianta din fig. 17.8.,b:
Ecg(b ) = f (( D1n + D2n ), ( p1 , t1 )) = Ecg( b1) + Ecg(b 2) [kWhe/an] , (17.34)
în care:
Ecg( b1) = f ( D1n , ( p1 , t1 )) [kWh/an] (17.35)
şi
Ecg(b 2) = f ( D2n , ( p1 , t1 )) [kWh/an] ; (17.36)
– în varianta din fig. 17.8.,c:
Ecg( c ) = f (( D1n + D2n ), ( p2 , t2 )) = Ecg( c1) + Ecg( c )2 [kWhe/an] , (17.37)
în care:
Ecg( c1) = f ( D1n , ( p2 , t2 )) [kWhe/an] (17.38)
şi
1198 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ecg( c )2 = f ( D2n , ( p2 , t2 )) [kWhe/an] . (17.39)


Comparând valorile lui Ecg, produse în variantele a, b şi c, conform relaţiilor
(17.31)÷(17.39), rezultă:
– între variantele (17.8.,a) şi (17.8.,b):
Ecg( a1) ≡ Ecg( b1) = f ( D1n , ( p1 , t1 )) (17.40)
şi
[ Ecg( a2) = f ( D2n , ( p2 , t2 ))] > [ Ecg(b 2) = f ( D2n , ( p1 , t1 ))] (17.41)
pentru că (p2, t2) < (p1, t1).
Deci:
Ecg( a ) > Ecg( b ) ; (17.42)
– între variantele (17.8.,a) şi (17.8.,c):
[ Ecg( a1) = f ( D1n , ( p1 , t1 ))] > [ Ecg( c1) = f ( D1n , ( p2 , t 2 ))] (17.43)
pentru că (p1, t1) < (p2, t2)
şi
Ecg( a2) ≡ Ecg( c )2 = f ( D2n , ( p2 , t 2 )) (17.44)
ceea ce conduce la:
Ecg( a ) > Ecg( c ) (17.45)
(b )
Deci: Ecg < Ecg( a ) > Ecg( c )
În concluzie: aplicarea variantelor alternative din fig. 17.8. depinde de
rezultatul calculelor tehnico-economice comparative, care trebuie să pună în
balanţă în special cel două aspecte prezentate mai sus: investiţia totală în reţelele de
abur, faţă de efectele energetice asupra sursei de căldură, în funcţie de tipul ICG şi
modul de dimensionare al acestora.
 Varianta din fig. 17.6.,b corespunde cazului în care alimentează doi
consumatori de abur, la presiuni diferite, dar numai condensatul de la unul (C2)
îndeplineşte condiţiile calitative în care este rentabilă colectarea şi returnarea sa.
Soluţia este valabilă indiferent de poziţia relativă a celor doi consumatori faţă de
SC, de mărimile parametrilor şi debitelor de abur consumate, deoarece oricum
numai condensatul de la C2 poate fi returnat la SC.
Din punctul de vedere al transportului aburului, faţă de varianta de bază din
fig. 17.6.,b, pot apare alternativele expuse în fig. 17.8., dar numai în cazul în care
cei doi consumatori de abur se află amplasaţi în teren în aceeaşi direcţie faţă de SC
şi când aceasta este o CCG echipată cu turbine cu abur.
 Varianta din fig. 17.6.,c corespunde situaţiei – mai rară în practică – în care
trei consumatori de abur la parametrii diferiţi nu returnează condensatul. În funcţie
de poziţia relativă a consumatorilor faţă de sursa de căldură, pot apare diverse
alternative ale transportului aburului, după cum rezultă din fig. 17.9. şi 17.10.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1199

Cuprins capitol 17 – I –

17. SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT ..........................................................1181


17.1. SRT, un subansamblu al SAC .............................................................................1181
17.2. Tipuri de SRT, în cadrul STDC...........................................................................1182
17.2.1. Criterii de clasificare a SRT .........................................................................1182
17.2.2. SRT radiale...................................................................................................1182
17.2.3. SRT inelare (buclate)....................................................................................1184
17.2.4. Numărul de conducte ale SRT din STDC ....................................................1186
17.2.4.1. SRT monotubulare ................................................................................1186
17.2.4.2. SRT bitubulare ......................................................................................1186
17.2.4.3. SRT tritubulare ......................................................................................1190
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1199

a. Dn1 p1, t1
C1
Dn3, p3, t3
C3
SC Dn2, p2, t2
C2

b. (Dn1 + Dn2) , p1, t1 Dn1 p1, t1


n
D 3, p3, t3
C3 IR p1/p2 D n2 C1
SC p2

C2

c. IR
n n p1/p2 Dn1
D1+D 2
Dn3, p3, t3 (p2, t2) p1/p2
C3 D n2 C1
SC p2 ,t2

C2
l3 l2
l1

Fig. 17.9. Variante de SRT tritubulare, cu toţi trei consumatorii de abur fără returnarea
condensatului şi cu un consumator (C3) respectiv a celorlalţi doi (C1 şi C2)
amplasaţi în alte direcţii faţă de SC. Notaţiile corespund fig. 17.8. În plus,
l3 – distanţă de amplasare a C3 faţă de SC.

Se constată că din punctul de vedere al consumatorului C3 nu apar mai multe


alternative de asigurare a alimentării cu abur. În privinţa alimentării cu abur a
consumatorilor C1 şi C2, cele trei alternative din fig. 17.9. (a, b şi c) sunt similare
celor din fig. 17.8. Deci decizia între acestea se ia în baza calculelor tehnico-
economice comparative, care trebuie să ţină seama de aceleaşi elemente ca şi în
cazul celor prezentate în fig. 17.8.
1200 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Dn1 p1, t1
C1

Dn2, p2, t2
SC
C2 a.
n
D 3, p3, t3
C3

(Dn1+Dn2+Dn3) (Dn1+Dn2) D n1
p1, t1 p1, t1 p1, t1 C1
IR2
IR3
p1/p3 D n2
SC p1/p2 p2, t2
D n3
p3, t3 C2 b.
C3
l3

l2
l1

Fig. 17.10. Variante de SRT tritubulare, cu toţi trei consumatorii de abur (C1, C2, C3) fără
returnarea condensatului, amplasaţi în aceeaşi direcţie faţă de SC şi cu
parametrii impuşi la consum: (p1, t1)>((p2, t2)><(p3, t3)).
Varianta a – 3 conducte de abur, dimensionate fiecare pentru debitul şi
parametrii impuşi de consumatorii respectivi;
Varianta b – o conductă de abur dimensionată pentru debitul total de abur
cerut de cei 3 consumatori şi cu parametrii cei mai mari dintre cei
3 necesari (aici, conform ipotezei făcute, (p1, t1) = maxim,
iar între (p2, t2) şi (p3, t3) nu contează mărimea).

Alternativei din fig. 17.10.,b, faţă de varianta din fig. 17.10.,a, caracteristica o
constituie faptul că în locul realizării a 3 conducte de abur, dimensionate fiecare
funcţie de debitul nominal şi parametrii aburului impuşi de fiecare consumator în
parte, aici se realizează o singură conductă de abur, dimensionată telescopic
– descrescător – astfel:
– pe distanţa l3: pentru debitul nominal ( D n = D1n + D2n + D3n ), la parametrii
maximi (p1, t1);
– pe distanţa (l2-l3): pentru debitul nominal ( D12n = D1n + D2n ), la parametrii
(p1, t1);
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1201

– pe distanţa (l1-l2): pentru debitul nominal D1n , la parametrii (p1, t1).


Local, la consumatorii mai apropiaţi, l-i se asigură parametrii impuşi ai
aburului, prin instalaţii de reducere dimensionate corespunzător: IR2, pentru
debitul D2n şi p1/p2, respectiv IR3, pentru debitul D3n şi p1/p3.
Stabilirea variantei optime între cele două alternative, se face pe baza calculului
tehnico-economic comparativ, ţinându-se seama de aceleaşi elemente ca şi în cazul
comparaţiei alternativelor prezentate în fig. 17.8.

17.2.4.4. SRT multitubulare


Reţele cu patru sau mai multe conducte se întâlnesc în cazul unor SAC mixte
care utilizează drept agenţi termici apa fierbinte şi aburul la mai multe nivele de
presiune şi returnarea condensatului pe o conductă comună sau conducte diferite.
De asemenea, reţelele cu patru sau mai multe conducte se pot întâlni în cazul SAC
urbane, care au şi un consum pentru climatizare, prepararea frigului făcându-se
centralizat la CCG. În acest caz apar distincte, faţă de conductele obişnuite în cazul
SAC urbane, conductele de ducere şi de întoarcere pentru agentul de răcire.
Alegerea uneia din variantele prezentate mai sus se face pe baza unor calcule
tehnico-economice comparative care să ţină cont de condiţiile concrete specifice
fiecărui caz.

17.3. Mărimi caracteristice ale SRT


Mărimile caracteristice ale SRT sunt de două categorii:
– cele ce caracterizează orice conductă utilizată pentru tranzitul unui agent
termic;
– cele specifice sistemului de conducte care compun SRT.

17.3.1. Mărimi caracteristice conductelor pentru tranzitul


agenţilor termici utilizaţi în SRT
Este vorba de valorile parametrilor ce caracterizează dimensiunea de bază a
oricărei conducte – diametrul – şi cele specifice condiţiilor de funcţionare:
• diametrul nominal (DN), reprezentat de o valoare convenţională pentru a
caracteriza mărimea conductei şi a tuturor celorlalte elemente aferente conductelor.
Valoarea respectivă corespunde – aproximativ – diametrului interior efectiv al
conductei (Di) dat în mm;
• presiunea nominală (pn) este o presiune convenţională (în bar sau kgf/cm2),
care constituie un criteriu pentru alegerea şi calculul de rezistenţă al conductelor şi
al celorlalte elemente ale reţelei termice. Presiunea nominală reprezintă valoarea
maximă la care conducta şi celelalte elemente ale reţelei pot fi folosite pe durata de
calcul, la o temperatură care depinde de materialul de execuţie (maxim 200°C
pentru oţel şi 120°C pentru fontă, bronz, alamă);
• presiunea de încercare (pîn) este presiunea la care se face proba de rezistenţă
şi de etanşeitate, proba hidraulică făcându-se la temperatura ambiantă;
1202 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• presiunea de lucru (pl) est presiunea maximă admisibilă la care poate fi


utilizată o conductă şi celelalte elemente ale reţelei pentru anumite condiţii de
temperatură, material şi de exploatare. Valoarea presiunii de lucru este inferioară
presiunii nominale.

17.3.2. Mărimi specifice ansamblului conductelor


care compun SRT
Acestea sunt reprezentate de:
– natura agentului termic utilizat şi parametrii nominali ai acestuia, la sursa de
căldură;
– tipul constructiv al SRT, numărul de conducte, modul de amplasare a acestora
şi schema de circulaţie a agentului termic (arborescentă sau inelară);
– lungimile diverselor tronsoane de conducte, în funcţie de configuraţie şi
poziţiile consumatorilor (punctelor termice şi/sau al modulelor termice);
– debitele nominale, medii şi minime ce tranzitează diversele tronsoane de
conducte ale SRT;
– pierderile de presiune şi de temperatură aferente tronsoanelor de conducte ale
SRT, în regimurile caracteristice de consum (sezoniere şi momentane).

17.4. Elemente constructive specifice SRT


Elementele constructive specifice SRT sunt: conductele, armăturile, reazemele,
compensatoarele de dilatare, ansamblul transmiterii la distanţă a informaţiilor
privitoare la starea conductelor şi a izolaţiei termice şi ansamblul aparatelor de
măsură, comandă, reglare şi automatizare aferente SRT.

17.4.1. Conducte utilizate în SRT


Conductele utilizate în SRT sunt realizate prin procedee tehnologice de:
laminare la cald sau la rece, găurire prin presare, sudare, extrudere din materiale
metalice (oţel, fontă, alamă, bronz) şi nemetalice anorganice (beton, azbociment,
sticlă) sau organice ( faolit, textolit, materiale plastice).
Alegerea materialului şi a procedeului tehnologic prin care este realizată
conducta trebuie să ţină seama de proprietăţile de rezistenţă mecanică şi chimică
impuse de condiţiile concrete de lucru. În mod obişnuit, la construcţia reţelelor de
alimentare cu căldură se folosesc ţevi din oţel laminat la cald (Dn ≤ 350 mm) sau
ţevi din oţel sudate elicoidal (Dn ≥ 350 mm).

17.4.2. Armături utilizate în SRT


Armăturile servesc separării diferitelor porţiuni de reţea, la modificarea
debitului şi parametrilor agentului termic, la asigurarea instalaţiei sau a anumitor
porţiuni în cazul creşterii presiunii, la evacuarea condensatului format etc.
Armăturile de închidere se clasifică după tipul organului de închidere în:
ventile, vane cu clapetă (valvă sau fluture), cu cep şi cu sertar (fig. 17.11.).
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1203

Ventilele (robinetele cu ventil) sunt armături de închidere folosite într-un


domeniu larg de presiuni şi temperaturi. Ele se caracterizează prin: etanşare bună,
dimensiuni de gabarit relativ reduse, pierderi de presiune mari (din cauza
perturbării curgerii prin schimbarea direcţiei de curgere) şi se montează pe
conductele la care curgerea are loc într-un singur sens. Pentru reducerea pierderilor
de presiune s-au realizat robinete cu ventil la care ansamblul suprafeţei de etanşare
– corp de închidere – formează un anumit unghi cu direcţia de curgere.
Vanele (robinetele cu sertar) prezintă faţă de ventile avantaje legate de:
pierderile de presiune mai mici, posibilitatea montării pe conducte în care fluidul
îşi schimbă sensul de curgere, forţe mai mici de acţionare. Dezavantajele vanelor
sunt: etanşare mai slabă, dimensiuni de gabarit mai mari, uzură rapidă a
suprafeţelor de etanşare (datorită frecărilor de alunecare la închidere şi deschidere),
viteză mai mică de acţionare.

a. b.

c. d.

e. f.

Fig. 17.11. Tipuri de organe de închidere: a – ventil; b – vană; c – clapetă-valvă; d – clapetă


fluture; e – cep; f – sertar.

Clapetele de reţinere sunt armături cu clapetă valvă şi permit circulaţia


fluidului într-un singur sens, împiedicând circulaţia inversă.
Robinetele cu cep sunt armături simple de închidere, la care corpul de
închidere are o mişcare de rotaţie care se realizează în timp scurt şi care introduc
pierderi de presiune relativ mici. Prezintă dezavantajul unei etanşări slabe
1204 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(se folosesc deci la presiuni şi temperaturi scăzute), al uzurii şi al posibilităţii de


gripare a suprafeţelor de etanşare.
Armăturile de reglaj se folosesc pentru modificarea debitului şi parametrilor
agentului termic din reţea, fiind integrate în instalaţia de reglare automată,
constituind organele de reglare ale acesteia. Indiferent de parametrul controlat,
reglajul se realizează prin modificarea debitului de agent termic.
Cele mai răspândite armături de reglare sunt ventilele de reglare şi într-o
măsură mai mică clapetele de reglare.
Armăturile de siguranţă se folosesc pentru protejarea diferitelor elemente ale
reţelei împotriva creşterii presiunii peste o anumită valoare sau a scăderii ei sub o
anumită valoare. Cele mai răspândite armături de siguranţă sunt ventilele sau
supapele de siguranţă. Ele pot fi acţionate direct de presiunea fluidului respectiv,
etanşarea fiind asigurată de contragreutăţi sau de resoarte (fig. 17.12.), sau pot fi cu
impuls, cu o sursă de energie auxiliară de execuţie, realizată de cele mai multe ori
chiar cu fluidul de lucru din elementul protejat (fig. 17.13.).

a. b.

Fig.17.12. Supape de siguranţă cu acţionare directă:


a – cu contragreutate; b – cu resort.

2
4
3

Fig. 17.13. Supapă de siguranţă cu impuls:


1 – corp de închidere; 2 – piston ajutător;
3 – conductă de impuls; 4 – ventil de descărcare.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1205

Oalele de condensat (v. § 16.3.2.6.) asigură evacuarea condensatului din spaţii


care conţin şi vapori ai fluidului de lucru. Oalele de condensat pot fi:
– oala de condensat cu plutitor (fig. 17.14.,a şi 17.14.,b). Evacuarea
condensatului este asigurată de un plutitor care deschide ventilul de evacuare la
creşterea nivelul condensatului în corpul oalei şi îl închide atunci când acesta scade
sub o anumită valoare;
– oale de condensat termice (17.14.,c şi 17.14.,d) care asigură evacuarea
condensatului cu ajutorul unor ventile acţionate de diferenţa dintre temperatura
aburului şi a condensatului prin intermediul unor elemente (burduf, bimetal) care
îşi modifică dimensiunile cu diferenţa de temperatură;
– oale de condensat termodinamice (fig. 17.14.,e). Condensatul care trece prin
armătură ridică plăcuţa ventil şi iese din armătură. Când curge abur, din cauza
vitezei de curgere (volum specific mare) între plăcuţa ventil şi scaunul ei se
produce o scădere de presiune, iar în spaţiul de deasupra plăcuţei ventil creşte
presiunea din cauza acumulării de abur, astfel încât plăcuţa este apăsată în jos
oprind curgerea aburului. Placa ventil rămâne în poziţia închis până când aburul
din spaţiul de deasupra ei condensează, după care urmează ridicarea plăcii, aburul
evacuează acest condens şi placa revine în poziţia închis. Funcţionarea oalei de
condensat este influenţată de schimbul de căldură cu mediul, de aceea trebuie bine
izolată termic;

a. b. c.

f.
d. e.

Fig. 17.14. Oale de condensat:


a – cu plutitor închis; b – cu plutitor deschis; c – cu burduf (termică);
d – cu bimetal (termică; e – termodinamică; f – cu evacuare continuă.

– oale de condensat cu evacuarea continuă (fig. 17.14.,f) care funcţionează pe


principiul că printr-un spaţiu îngust debitul de condensat evacuat este mult mai
mare decât debitul de abur.
1206 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.4.3. Reazemele conductelor


Conductele sunt montate pe suporţi, care servesc la transmiterea sarcinilor
(eforturilor) mecanice la elementele de construcţie şi la asigurarea stabilităţii
conductelor în timpul deformării lor datorită regimului termic al agentului termic.
Reazemele fixe servesc la rigidizarea conductei în anumite puncte ale reţelei
faţă de construcţiile portante. Ele au rolul de a prelua eforturile din planul orizontal
(axiale şi transversale) datorate presiunii interioare, forţele de frecare în reazemele
mobile, forţele de deformare a compensatoarelor datorate greutăţii elementului de
conductă.
Efortul cel mai mare la care este supus reazemul fix se datorează forţelor de
presiune interioară. Un reazem fix se numeşte nedescărcat dacă pe porţiunea de
conductă solidarizată de acesta există un compensator axial, un organ de închidere
sau un cot (fig. 17.15., a şi b). Dacă secţiunea transversală a conductei nu este
modificată deloc sau dacă compensarea se face cu compensatoarele curbate, atunci
forţele de presiune interioară se echilibrează, reazemul fix fiind descărcat.
Reazemele fixe se calculează din punct de vedere al rezistenţei mecanice pentru
efectul însumat al tuturor forţelor, deoarece în perioadele de punere în funcţiune a
reţelelor eforturile datorate dilatărilor termice au valori însemnate determinate de
diferenţele mari de temperatură care apar.
Construcţia punctelor fixe diferă după locul de montaj. În canalele nevizitabile
şi în pereţii construcţiilor se execută sub forma unui scut din beton armat
(fig. 17.16.,a) încastrat în pereţii canalului, iar în cămine se execută în sistemul cu
grinzi sau montanţi şi guseu (fig. 17.16.,b) sau cu bride (fig. 17.16.,c).

a. b.

c.
d.

Fig. 17.15. Tipuri de reazeme fixe:


a, b – nedescărcate; c, d – descărcate;

suport fix
compensator axial cu presgarnitură
organ de închidere
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1207

3
2

1
a. 1 b.

c.
Fig. 17.16. Realizări constructive de reazeme fixe:
a – cu scut din beton armat; b – cu grinzi şi guseu;
1 – placă; 2 – guseu; 3 – grinzi; c – cu bride.

Reazemele fixe sunt construcţii care scumpesc reţeaua de conducte şi de aceea


trebuie executate în număr cât mai redus, la distanţe cât mai mari limitate de
capacitatea compensatoarelor de dilatare şi de rezistenţele admisibile ale
materialelor.
Reazemele mobile asigură libertatea de deplasare a conductelor ca urmare a
dilatărilor termice, preluând greutatea acestora şi transmiţând-o construcţiilor
portante. Este necesar ca pe porţiunea dintre două reazeme fixe să existe cel puţin
un reazem mobil care să preia greutatea conductei şi să permită uşoare deplasări ale
acesteia. Reazemele mobile se construiesc sub formă de: reazeme mobile
suspendate (fig. 17.17., a, b), reazemele mobile cu role şi reazeme mobile cu
alunecare (fig. 17.17.,c).

a. c.
b.
Fig. 17.17. Realizări constructive de reazeme mobile:
a – suspendat simplu; b – suspendat clasic; c – alunecător.
1208 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.4.4. Compensatoare de dilatare


Temperatura pereţilor conductelor unei reţele termice variază în timp,
conducând la variaţii de lungime ale conductelor cu atât mai importante cu cât
lungimea acestora este mai mare, producând solicitări mecanice mari.
Pentru eliminarea acestor solicitări, se iau măsuri de compensare a dilatărilor:
– prin compensarea naturală, datorată schimbării repetate a direcţiei
conductelor, acolo unde traseul permite acest lucru;
– prin intercalarea compensatoarelor de dilatare.
Compensatoarele pot fi: în formă de U sau de liră, axiale cu presetupă şi
lenticulare (fig. 17.18.).

a. b. c. d.

Fig. 17.18. Compensatoare de dilatare:


a – în formă de U; b – în formă de liră;
c – axial cu presetupă; d – lenticular.

Compensatoarele de tip U şi liră sunt simple din punct de vedere constructiv,


mai sigure în exploatare şi nu necesită o întreţinere permanentă, fiind preferate
atunci când traseul permite utilizarea lor (conducte supraterane sau subterane care
trec prin terenuri neconstruite). La montaj toate compensatoarele de tip U sau liră
se pretensionează.
Compensatoarele axiale cu presetupă se montează pe porţiunile rectilinii ale
conductelor de sub străzi, unde spaţiul avut la dispoziţie nu permite utilizarea
compresoarelor tip U sau liră. Principalul dezavantaj al acestui tip de compensator
îl constituie faptul că necesită o întreţinere permanentă în scopul menţinerii
etanşeităţii.
Compensatoarele lenticulare necesită tehnologii speciale, mai ales pentru
presiuni interioare mari. Ca urmare nu sunt utilizate în reţelele SRT.
Calculele mecanice pentru alegerea şi dimensionarea elementelor constructive
specifice SRT sunt prezentate detaliat în [17.1].

17.5. Calculul termic al SRT


Calculul termic al SRT presupune mai întâi calculul termic al reţelelor de
conducte care compun SRT respectiv. Scopul acestui calcul este dependent de
starea reţelei la care se referă:
• la o reţea nouă: scopul este determinarea grosimii izolaţiei termice, astfel
încât să satisfacă cerinţele impuse, care pot consta în:
– încadrarea în valorile normale impuse pierderilor de căldură şi de temperatură;
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1209

– asigurarea unei anume temperaturi la suprafaţa izolaţiei;


– încadrarea într-o anumită diferenţă de temperatură între capetele tronsonului
de reţea, în funcţie de condiţiile (parametrii) impuşi agentului termic la aceste
capete;
• la o reţea existentă, scopul poate fi:
– de a calcul pierderile reale de căldură şi/sau de temperatură pe tronsonul de
reţea dat;
– pentru nişte valori impuse parametrilor agentului termic la unul din capetele
reţelei, să se verifice dacă la celălalt capăt se pot realiza parametrii impuşi, în
condiţiile unui debit de fluid diferit de cel de calcul, avut în vedere la
dimensionarea izolaţiei termice existente (în starea reală a acesteia).

17.5.1. Calculul pierderilor de căldură


Avându-se în vedere fig. 17.19., neglijând efectele termice ale stratului
protector din punct de vedre mecanic, expresia generală a pierderilor de căldură în
conductele ce transportă fluide calde, este:

Peretele conductei Izolaţie Strat protector

δiz
tf
ti tp

λp te
tiz
αi t0 λf
λp λiz
αe
Ri Riz
Re Rf
di
de
diz
dc

Fig. 17.19. Trecerea căldurii printr-o conductă izolată.

t m − t0
Q = q (1 + β )L = (1 + β)L [W] (17.46)
R
în care q reprezintă pierderea specifică de căldură, în W/m; tm – temperatura medie
a fluidului, în K; t0 – temperatura mediului înconjurător, în K; R – rezistenţa la
transfer termic de la fluid la mediul înconjurător, în mK/W; L – lungimea
conductei, în m; β – coeficientul de corecţie care ţine seama de pierderile de
căldură prin reazemele neizolate ale conductelor (β = 1,10 – 1,15).
1210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Rezistenţa termică R are structura:


R = Ri + Riz + Rc =
1 1 d 1 [mK/W] , (17.47)
= + ln iz +
πd i αi 2πλ iz d e πd iz α e
unde s-a notat: di, de – diametrul interior, respectiv exterior al conductei, în m; αi,
αe – coeficientul de transmisie a căldurii prin convecţie de la fluid la suprafaţa
interioară a conductei, respectiv prin convecţie şi radiaţie de la conducta izolată la
mediul ambiant, în W/m2·K; λiz – conductivitatea termică a izolaţiei, în W/m·K.
Relaţia (17.47) capătă forme particulare, în funcţie de soluţia de montare a
conductelor (suprateran în exterior sau în încăperi, subteran în canale).
În tabelele 17.1-17.5 sunt prezentate principalele mărimi şi relaţii utilizate în
calculul termic al SRT [17.2].

Mărimile şi relaţiile de bază în calculul termic


ale reţelelor de conducte
Tabelul 17.1
Denumirea Perete Relaţia de calcul Unitatea de măsură Observaţii
1 2 3 4 5
Coeficient de 2 Tabelele
kW/m K
transfer de căldură – – 17.2 şi
(kcal/m2·h·grd)
prin convecţie α 17.3
Conductivitate
kW/mK
termică a peretelui – – Tabelul 17.4
(kcal/m·h·grd)
(izolaţie), λ
Diametru, d – – m –
Grosime, δ – – m –
Grosimea
echivalentă strat – – m Tabelul 17.5
protector, ∆
Diferenţă de tem-
– K (grd) –
peratură
Lungime perete
– – m –
cilindric, l
Suprafaţă perete
– – m –
plan, S
Temperatură – – K (°C) –
1 m·K/kW
cilindric Ri = –
Rezistenţă termică πd i α i (m·h·grd/kcal)
interioară, Ri 1 m2·K/kW
plan Ri = –
αi
2
(m ·h·grd/kcal)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1211

Tabelul 17.1 (continuare)


1 2 3 4 5
1 d m·K/kW
cilindric Rp = ln e –
Rezistenţă termică 2πλ p d i (m·h·grd/kcal)
perete, Rp δp m2·K/kW
plan Rp = –
λp
2
(m ·h·grd/kcal)
1 d m·K/kW
cilindric Riz = ln iz –
Rezistenţă termică 2πλ iz d e (m·h·grd/kcal)
izolaţie, Riz δ m2·K/kW
plan Riz = iz –
λ iz
2
(m ·h·grd/kcal)
1 d sp m·K/kW
cilindric Rsp = ln –
Rezistenţă termică 2πλ sp d iz (m·h·grd/kcal)
strat protector, Rsp δ sp m2·K/kW
plan Risp = –
λ sp
2
(m ·h·grd/kcal)
1 m·K/kW
cilindric Re = –
Rezistenţă termică πd iz α e (m·h·grd/kcal)
exterioară, Re 1 m2·K/kW
plan Re = –
αe
2
(m ·h·grd/kcal)
m·K/kW
cilindric –
Rezistenţă termică (m·h·grd/kcal)
Rt = ∑ R
totală Rt m2·K/kW
plan 2 –
(m ·h·grd/kcal)
kW/m
cilindric ∆t –
q= (kcal/m·h)
Flux termic, q
Rt kW/m2
plan –
(kcal/m2·h)

Coeficientul de convecţie αi între fluidul transportat


şi peretele interior (valori orientative)
Tabelul 17.2
αi
Mediul şi regimul de curgere
W/m2K (kcal/m2hgrd)
1 2 3
Gaze si abur supraîncălzit de joasă presiune,
convecţie forţată 12–350 (10 – 300)
Abur supraîncălzit de înaltă presiune,
convecţie forţată 3500 – 9300 (3000 – 8000)
Apă, convecţie forţată 580 – 1200 (500 – 10000)
Condensare peliculară 4600 – 17500 (4000 – 15000)
Fierbere nucleică 2300 – 46000 (2000 – 40000)
1212 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Coeficientul de transfer de căldură între peretele exterior


al conductei si mediul ambiant (W/m2K)
Tabelul 17.3
Modul în care se
efectuează schimbul de Relaţia Domeniul de aplicabilitate
căldură
1 2 3
Convecţie liberă în spaţiu limitat
(conducte în încăperi sau canale
α e = 1,663 ∆t
dacă ∆td < 9,8·10-2 conducte de
diametru mare)
Convecţie liberă în spaţiu limitat
∆t (conducte în încăperi sau canale
α e = 1,37 4 dacă 9,8·10-2≥ ∆td <6,49·10-5
d
conducţie de diametru mic)
Convecţie
Convecţie forţată în spaţiu
w 0,6
α e = 3,89 nelimitat (conducte în aer liber cu
d 0, 4 vânt)
Convecţie forţată în spaţiu
α e = 4,35 + 3,54 w nelimitat (conducte în aer liber cu
vânt)
Conducte verticale - convecţie
α e = 1,97 4 ∆t liberă
Conducte izolate termic,
Convecţie şi α = 9,4 + 0,052 ∆t amplasate în spaţii închise, cu
radiaţie temperatura exterioară <150°C
α = 11,6 + 6,96 w Conducte în aer liber

Conductivitatea termică λ a unor materiale izolante


Tabelul 17.4
Materialul Densitatea, Temperatura maximă λ
kg/m3 de utilizare, °C W/mK
1 2 3 4
200 600°C pe reţea 0,049+0,00019 tm
metalică
Saltea vată minerală
250 350°C pe ţesătură 0,053+0,00018 tm
300 de sticlă 0,059+0,00018 tm
Saltele şi benzi fibră sticlă 200 450°C 0,041+0,00023 tm
Cărămizi spongioase 350 850°C 0,081+0,00023 tm
diatomit 400 850°C 0,093+0,00021 tm
Produse din beton spongios 400 400 0,109+0,0003 tm
neautoclavizat 500 400 0,126+0,0003 tm
Produse din beton spongios
autoclavizat 400 200 0,104+0,00023 tm
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1213

Tabelul 17.4 (continuare)


1 2 3 4
Produse din şamotă
spongioasă 950 1350 0,278+0,00023 tm
350 500 0,075+0,00018 tm
Produse de solevit
400 500 0,079+0,00018 tm
Solevit mastic 500 500 0,098+0,0001 tm
Observaţie: La amplasările subterane valorile lui λ obţinute din tabel se majorează
cu 20%.
Corecţia ∆, a grosimii izolaţiei ţinând cont de stratul protector
Tabelul 17.5
Stratul protector Conductivitatea termică a izolaţiei, W/mK
0,07 0,08 0,09 0,10 0,116 0,13 0,14 0,15 0,16 0,17 0,18
Azbozurit cu 10 3 3 4 4 5 5 6 6 7 7 8
grosimea, mm 15 4 5 6 7 8 8 9 10 10 11 12
20 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Azbociment cu 10 2 2 2 3 3 3 4 4 4 5 5
grosimea, mm 15 3 3 4 4 5 5 6 6 6 7 7
20 4 4 5 5 6 7 7 8 9 9 10
Coeficientul β pentru determinarea pierderilor de căldură
prin elementele de susţinere a conductelor
Tabelul 17.6
Susţinerea conductei Coeficientul K pentru
conducte în încăperi închise conducte în aer liber
1 2 3
prin agăţare 1,10 1,20
prin rezemare 1,15 1,15
Lungimea conductei izolate (l) care echivalează pierderile de căldură
prin organele de închidere şi prin îmbinări, m
Tabelul 17.7
Conducte în încăperi închise Conducte în aer liber
Elementul
t = 100°C t = 400°C t = 100°C t = 400°C
di = 100 mm 2,3 4,8 4,5 6,2
Armături
di = 500 mm 3,0 7,5 5,5 8,5
Îmbinări prin flanşe 1 – 1,5
La stabilirea debitului de căldură pierdut, în mod obişnuit în locul lungimii reale
L a conductei se ia lungimea echivalentă Lc care ţine seama de pierderile de căldură
prin elementele de susţinere a conductei prin organele de închidere şi prin îmbinări:
Lc = (βL + l ) , (17.48)
în care: L este lungimea reală a conductei; K – un coeficient care ţine seama de
pierderile de căldură prin elementele de susţinere a conductei (tabelul 17.6);
l – lungimea de conductă izolată, care echivalează pierderile prin organele de
închidere şi prin îmbinare (tabelul 17.7), în m.
Metodele de calcul termic al conductelor pozate în aer liber sunt prezentate în
tabelul 17.8.
1214 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Metode de calcul termic al conductelor pozate în aer liber


Tabelul 17.8
Calculul grosimii izolaţiei pentru Calculul grosimii izolaţiei pentru
Calculul grosimii izolaţiei pentru o
Metoda realizarea unei temperaturi la o cădere de temperatură în
pierdere de căldură dată
suprafaţa izolaţiei lungul conductei
1 2 3 4
Mărimi cunoscute - modul de amplasare a conductei; - modul de amplasare a conductei; - modul de amplasare a conductei;
- natura şi parametrii agentului - natura şi parametrii agentului - natura, debitul şi parametrii
termic; termic; agentului termic la începutul
(tf1) şi sfârşitul conductei (tf2);
- temperatura mediului ambiant; - temperatura mediului ambiant; - temperatura mediului ambiant;
- caracteristicile constructive ale - caracteristicile constructive ale - caracteristicile termofizice ale
conductei; conductei; materialelor izolante
- caracteristicile termofizice ale - caracteristicile termofizice ale
materialelor izolante; materialelor izolante;
- pierderea de căldură (totală ∆Q sau - temperatura la suprafaţa izolaţiei;
specifică q - tabelul 17.10)
- Coeficientul de transfer de căldură
la exteriorul izolaţiei (tabelul 17.3)

Aproximaţii făcute - se consideră Ri ≈0 şi Rp ≈ 0; - se consideră Ri = 0 şi Rp = 0; - rezistenţa Re se alege (tabelul


- în primă etapă Rsp = 0. Se ia în - în primă etapă Rsp = 0. Se ia în 17.9);
consideraţie ulterior prin corecţia consideraţie ulterior prin corecţia - rezistenţa Ri se poate neglija
∆ (tabelul 17.5); ∆ (tabelul 17.5) numai pentru lichide;
- rezistenţa Re se alege (tabelul 17.9) - în primă etapă Rsp = 0. Se ia în
consideraţie ulterior prin corecţia
∆ (tabelul 17.5)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1215

Tabelul 17.8 (continuare)


1 2 3 4
Relaţii de calcul ∆Q 2λ(t f − t e ) d iz
= 2πλ iz (R − Ri − Re )
d iz d iz
q= ln = ln
kL + l de d e d e α e (t e − t 0 ) de
d  t f − t0  ecuaţia se rezolvă prin încercări; t −t
ln iz = 2πλ iz  − Re  pentru f 1 0 ≥ 2
de  q  t f 2 − t0
d e  d iz  de d iz  kL + l
δ iz' =  − 1 δ iz' =  − 1 R=
2  d 
2  de  t f 1 − t0
Gc p ln
δ iz = δ iz − ∆
' δ iz = δ iz − ∆
'
t f 2 − t0
t f 1 − t0
- pentru <2
t f 2 − t0
(t fm − t 0 )(kL + l )
R=
Gc p (t f 1 − t f 2 )
unde:
t fm = (t f 1 −t f 2 ) / 2
de d i1 
δ iz' =  − 1
2  de 
δ iz = δ iz − ∆
'

Mărimi obţinute - grosimea izolaţiei δiz; - grosimea izolaţiei δiz; - grosimea izolaţiei δiz;
- temperatura la suprafaţa izolaţiei - pierderea de căldură q - pierderea de căldură q

Observaţie: Notaţiile folosite sunt cele din fig. 17.19.


1216 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Valorile orientative ale rezistenţei termice Re, în m·K/W

Tabelul 17.9
Diametrul nominal, Conducte în spaţii închise conducte în aer liber
mm tf=100°C tf=300°C tf=500°C tf=100°C tf=300°C tf=500°C
1 2 3 4 5 6 7
25 0,30 0,22 0,19 0,10 0,086 0,077
32 0,28 0,20 0,14 0,095 0,077 0,060
50 0,20 0,14 0,10 0,069 0,052 0,043
100 0,155 0,11 0,077 0,052 0,043 0,034
125 0,13 0,095 0,069 0,043 0,034 0,026
150 0,10 0,077 0,060 0,034 0,026 0,026
200 0,086 0,069 0,052 0,034 0,026 0,017
250 0,077 0,060 0,043 0,026 0,017 0,017
300 0,069 0,052 0,043 0,026 0,017 0,017
350 0,060 0,043 0,043 0,017 0,017 0,017
400 0,052 0,043 0,034 0,017 0,017 0,017
500 0,043 0,034 0,034 0,017 0,017 0,017
600 0,036 0,032 0,028 0,014 0,013 0,011
700 0,033 0,029 0,026 0,013 0,011 0,010
800 0,029 0,026 0,024 0,011 0,010 0,009
900 0,026 0,024 0,022 0,010 0,009 0,008
1000 0,023 0,021 0,020 0,009 0,008 0,008
Notă: Pentru valori ale tf<100°C se aleg valorile Re pentru tf=100°C; pentru valori
intermediare ale diametrelor şi temperaturilor, Re se determină prin interpolare.

Pierderile de căldură specifice maxime admisibile q, în W/m


Tabelul 17.10
Diametrul nominal, Temperatura fluidului transportat
mm 50°C 100°C 150°C 200°C 300°C
1 2 3 4 5 6
25 14-31 32-44 50-58 67-72 102-108
35 15-37 36-56 57-70 75-87 118-125
50 16-43 37-63 62-75 81-94 125-133
100 25-70 52-99 79-116 104-133 159-174
125 31-81 62-116 88-133 117-153 176-191
150 36-93 70-127 97-151 130-168 192-215
200 44-122 81-174 116-191 153-215 227-261
250 49-151 91-209 129-226 169-249 252-272
300 52-180 99-238 141-261 185-284 287-342
350 58-203 107-273 152-203 203-319 301-377
400 61-226 114-302 162-324 220-354 325-411
500 76-278 140-371 197-389 255-423 377-481
600 95-325 162-435 226-458 294-487 429-551
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1217

Tabelul 17.10 (continuare)


1 2 3 4 5 6
700 110-371 186-493 255-516 325-545 470-609
800 128-423 209-557 290-580 365-609 516-673
900 156-475 238-615 319-644 400-673 557-737
1000 174-522 261-679 348-708 429-736 609-800

Notă: Valorile mici se aleg pentru conducte izolate amplasate în încăperi şi canale
cu temperatura 20-40°C, iar valorile mari pentru conducte amplasate în aer liber şi
canale cu t=5°C.

Calculul termic al conductelor pozate în canale vizitabile – fig. 17.20. – se


efectuează similar calculului conductelor pozate în încăperi închise (tabelul 17.8).
Rezistenţele termice care intervin în calculul termic al conductelor pozate direct
în sol, sau în canale nevizitabile, sunt trecute în tabelul 17.11.

Rezistenţele termice care intervin în calculul termic


al conductelor subterane
Tabelul 17.11
Rezistenţa Rezistenţa
Formula de calcul Formula de calcul
termică termică
1 2 3 4
1 d Rezistenţa solu- 1 4h
Rezistenţa Riz = ln iz Rsol = ln
lui (conducta
izolaţiei 2πλ iz d e 2πλ sol d iz
îngropată)
1 .
Rezistenţa 1 d sp Rsol =
stratului Rsp = ln 2πλ sol
protector 2πλ sp d iz
2he + 4he2 − Dec2
Rezistenţa ln
1 solului Dec
Rezistenţa Re =
exterioară πd iz α e (conducta în dacă h/Dec<2,5
canal) 1 4h
R sol = ln
Rezistenţa 1 2πλ sol Dec
interioară a Rican = dacă h/Dec ≥ 2,5
πDei α i
canalului he = h + λsol/αs-a
2
Rezistenţa 1 D Rezistenţa de 1  2h 
R can
= ln ee R1, 2 = ln   + 1
peretelui interacţiune 2πλ sol  b 
2πλ can Dei
p
canalului reciprocă

Observaţii: Notaţiile folosite sunt cele din fig. 17.19.


Dimensiunea b reprezintă distanţa între axele a două conducte vecine;
λcan = λsol = 1,5 ... 2.5 kcal/m·h·grd.
1218 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tsol
tsol
λcan λsol
λsol
λiz te αi
diz αe
tf tf

λiz tcan
de
diz
b.

a.
Fig. 17.20. Pozarea subterană a conductelor:
a – îngroparea în teren; b – în canal nevizitabil.

17.5.2. Calculul temperaturii exterioare a izolaţiei termice


• În cazul conductelor montate suprateran, izolate, pierderea de căldură se
determină cu relaţia 17.46. În calcul se aproximează temperatura suprafeţei
exterioare a izolaţiei în vederea determinării rezistenţei Re, apoi se verifică cu
egalitatea:
tm − t0 t −t
= m iz . (17.49)
Re + Riz Riz
Din relaţia (17.49) rezultă:
( Re ⋅ t m ) + ( Riz ⋅ t 0 )
t iz = [°C] , (17.50)
Re + Riz
în care s-a neglijat rezistenţa la transmisia căldurii prin convecţie, de la fluid la
suprafaţa interioară a conductei.
În cazul în care nu se poate neglija această rezistenţă, tiz este dată de relaţia:
( Re ⋅ t m ) + ( Ri + Riz ) ⋅ t 0
t iz = [°C] (17.51)
Re + Riz + Ri
• În cazul conductelor montate în canale, temperatura suprafeţei exterioare a
izolaţiei termice se determină cu relaţia (17.50), în care temperatura (t0) se
înlocuieşte cu temperatura aerului din canal (tcn), dată de relaţia 17.52 [17.1]:
n t m, j t0
∑R
j =1
+
R0 ⋅ (1 + β)
t cn = n
j
[°C] , (17.52)
1 t0
∑j =1 R j
+
R0 ⋅ (1 + β)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1219

unde j = 1 ... n reprezintă numărul de conducte amplasate în canal; Rj – rezistenţa la


trecerea căldurii de la fluid la aerul din canal (în m·k/W); R0 – rezistenţa la trecerea
căldurii de la aerul din canal la teren.
Expresiile pentru calculul lui Rj şi R0 sunt:
1 1
R j = Riz + Re = + [m·k/W] (17.53)
d π ⋅ d iz ⋅ α e
2πλ iz ln iz
de
şi
1 1 D 1 4⋅h
R0 = + ⋅ ln e + ⋅ ln [m·k/W] , (17.54)
π ⋅ De ⋅ α e 2π ⋅ λ e Di 2π ⋅ λ sol De
unde, h este adâncimea de la suprafaţa terenului la axul canalului (în m);
Di, De – diametrul echivalent interior, respectiv exterior al canalului (în m),
care pentru o secţiune dreptunghiulară se determină cu relaţia generală:
4⋅S
D= [m] , (17.55)
P
în care S este suprafaţa secţiunii transversale a canalului (în m2); P – perimetrul
acestuia (în m).

17.5.3. Calculul căderii de temperatură într-o conductă


Ca urmare a pierderilor de căldură ale fluidului cald transportat, către mediul
ambiant, se produc modificări ale parametrilor. În cazul apei ca agent termic,
modificările afectează în principal temperatura, iar în cazul aburului, atât
temperatura, cât şi presiunea.
Căderea de temperatură pe traseul conductelor izolate termic transportând apă
caldă sau apă fierbinte, se determină cu relaţia:
∆Q
∆t = [°C] , (17.56)
c ⋅G
în care ∆Q sunt pierderile de căldură, în W; c – căldura specifică, în J/kg·K;
G – debitul de agent, în kg/s.
Pentru un tronson de conductă cu lungimea l (în m),prin care circulă apă
caldă/fierbinte, cu temperatura t1 la intrare şi t2 la ieşire, pentru un debit de fluid
G (în kg/s), căderea de temperatură este dată de:
− k ⋅l

∆t1, 2 = t1 − t 2 = (t1 −t ext ) ⋅ (1 − e G ⋅c


) [grde] , (17.57)
unde text este temperatura mediului exterior conductei; k – coeficientul global de
transfer de căldură, de la apă la aerul exterior (W/m·grd).
Pentru calculele practice se poate folosi relaţia simplificată:
k ⋅ l ⋅ (t1 − t ext )
∆t1, 2 = [grde] , (17.58)
G ⋅c
rezultată din bilanţul termic pentru elementul finit de conductă cu lungimea l:
G ⋅ c ⋅ (t1 − t 2 ) = k ⋅ l ⋅ (t m − t ext ) , (17.59)
1220 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care s-a făcut aproximaţia tm ≈ t1, bazată pe căderile mici de temperatură ale apei
pe conductă.

17.5.4. Calculul grosimii izolaţiei termice


În cazul în care nu se pun condiţii de ordin tehnic privind temperatura finală a
agentului sau temperatura la suprafaţa izolaţiei, grosimea acesteia se stabileşte prin
calcule tehnico-economice. Criteriul de bază pentru stabilirea grosimii optime a
stratului de izolaţie termică, la un material termoizolant dat, îl constituie
cheltuielile anuale de calcul:
Cc = C + pI [lei/an] , (17.60)
în care C reprezintă cheltuielile anuale (în principal pentru amortizarea investiţiei
şi pentru plata pierderilor de căldură); I – investiţia aferentă izolaţiei termice;
p – coeficientul (indicele) de eficienţă economică, egal cu 0,10 - 0,125.
Calculul se efectuează pentru fiecare diametru de conductă, considerând o gamă
de grosimi ale izolaţiei termice; se reţine acea grosime care corespunde
cheltuielilor anuale de calcul minime; cele două mărimi, C şi pI, inclusiv suma lor
Cc pot fi reprezentate grafic, în funcţie de grosimea izolaţiei al cărei optim este pus
în evidenţă deoarece corespunde valorii minime a cheltuielilor de calcul.
Când se impune (de regulă din motive de protecţie sanitară) ca temperatura
suprafeţei exterioare a izolaţiei tiz să nu depăşească o anumită valoare (de exemplu
50°C), cu ajutorul relaţiei (17.51) se poate determina, prin încercări sau pe cale
grafică, diametrul exterior al izolaţiei, deci implicit grosimea acesteia. În acest
sens, egalitatea care trebuie verificată de diametrul exterior necesar al izolaţiei este:
Re (t m − t iz ) = Riz (t iz − t ext ) . (17.61)
În cazul în care se impune temperatura finală a agentului termic – t2 – (aşa cum
apare necesar uneori pentru aburul tehnologic), grosimea stratului izolaţiei termice
se determină din relaţia
− k ⋅l
 
∆t = t1 − t 2 = (t1 − t ext ) ⋅ 1 − e G⋅c  [grde] , (17.62)
 
unde: t1, t2 sunt temperaturile agentului termic la intrarea, respectiv ieşirea din
tronsonul de conductă considerat, de lungime (l); k – coeficientul global de transfer
de căldură de la agentul termic la text (W/m·grd); G – debitul de agent termic prin
tronsonul respectiv (kg/s).
Atunci, prin explicitarea rezistenţei la trecerea căldurii de la fluid la aerul
înconjurător rezultă:
L t fin − t ext
R= ln . (17.63)
G ⋅ c t in − t ext
Întrucât rezistenţa totală este R = Re + Riz, se impune aprecierea temperaturii
suprafeţei exterioare a izolaţiei (pentru calculul coeficientului αext).
Astfel, diametrul exterior al izolaţiei trebuie să verifice egalitatea:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1221

1 1
Riz = = R− . (17.64)
d 2πd ext ⋅ α ext
2πλ iz ⋅ ln ext
d int
Determinarea diametrului exterior al izolaţiei se poate face prin încercări sau
prin reprezentarea grafică a celor doi membri ai expresiei (17.64), dându-se diverse
valori diametrului dext. La intersecţia celor două curbe de variaţie se determină
valoarea necesară a diametrului exterior al izolaţiei. Se verifică apoi temperatura
suprafeţei exterioare a izolaţiei cu relaţia (17.51).

17.6. Calculul hidraulic al SRT


17.6.1. Scopul calculul hidraulic al SRT
Calculul hidraulic al SRT determină legătura între caracteristicile geometrice şi
constructive ale conductelor componente (diametru, lungime, armături, trasee etc.)
şi caracteristicile curgerii fluidului transportat (presiune, debit, viteză etc.).
Pentru acest calcul este necesară cunoaşterea prealabilă a:
– planului şi configuraţiei reţelei:
– natura agentului termic şi parametrii nominali ai acestuia (presiune,
temperatură, vâscozitatea cinematică şi dinamică, greutatea specifică şi variaţia
acestora din urmă cu presiunea şi temperatura);
– debitele de agent termic, din fiecare tronson de conductă;
– regimurile caracteristice de funcţionare ale SRT;
– soluţia de reglare a furnizării căldurii.
Scopul calculului hidraulic constă în alegerea diametrelor conductelor, pentru
diversele tronsoane ale reţelei şi în determinarea pierderilor de sarcină, care apar
prin circulaţia agentului termic.
În tabelul 17.12 sunt prezentate principalele mărimi utilizate în calculul
hidraulic al SRT.
Mărimi şi relaţii de bază în calculul hidraulic
Tabelul 17.12
Unitatea de
Denumirea Relaţii de calcul
măsură
1 2 3
Secţiunea de curgere, S m2 –
Viteză locală a fluidului ws m/s –
Diametrul interior al conductei, d m –
Densitatea fluidului, ρ kg/m3 –
1
S∫
Viteza medie, w m/s w= ws dS
Ecuaţia de continuitate: πd 2
Qs = Sw = w
4
Debit volumic, Qs m3/s
πd 2
G s = Qs ρ = Swρ = wρ
Debit masic, Gs kg/s 4
1222 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 17.12 (continuare)


1 2 3
Vâscozitate: m2/s νγ
cinematică, ν kgfs/m2 η = νρ =
dinamică, η Ns.m2 g
dw
Relaţia lui Newton kgf,N F = ηS =
dz
4S
Diametrul echivalent hidraulic m d ech =
P
wd
Numărul Reynolds – Re =
ν
Relaţia presiune (p) – înălţime (h) – p = ρgh; ∆p = ρg∆h
L w2
Pierderi lineare de presiune N/m2 ∆plin = f ρ
d 2
w2
Pierderi locale de presiune N/m2 ∆ploc = ζ ρ
2
p w2
Legea lui Bernoulli m E = z+ + = ct
ρg 2 g

17.6.2. Calculul pierderilor de sarcină (de presiune)

17.6.2.1. Calculul pierderilor liniare de sarcină


Se consideră o conductă orizontală dreaptă de lungime l, diametru interior d,
prin care se transportă izoterm cu viteza w un fluid a cărui densitate ρ variază puţin
cu presiunea.
l w2
∆plin = ρg∆hlin = f ρ , (17.65)
d 2
unde f reprezintă coeficientul de pierderi liniare de presiune. În general el depinde
de regimul de curgere (adică de valoarea criteriului Re) şi de starea pereţilor
k
conductelor (rugozitatea absolută k şi relativă ε = ). La gaze şi la abur
d
supraîncălzit coeficientul f cuprinde şi coeficientul de pierderi prin accelerare
datorat modificării densităţii (volumului specific) cu presiunea.
Regimul de curgere al fluidului în conductă poate fi caracterizat de numărul
adimensional Re, el determinând mărimea şi dependenţa coeficientului de frecare f
(tabelul 17.13) [17.2].
În cazul curgerii neizoterme, coeficientul de frecare f∆t este funcţie de
coeficientul de frecare la curgere izotermă şi de temperatura fluidului şi a peretelui
conductei (tabelul 17.14) [17.12].
Pentru ţevi cu rugozitatea discretă ε = 0,07 ... 0,035 se poate considera cu
suficientă aproximaţie f∆t = f.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1223

Principalele formule de calcul al coeficientului


de frecare f la curgerea izotermă
Tabelul 17.13
Regimul
Natura Domeniul de Condiţia de
de Autorul Formula
conductei aplicabilitate valabilitate
curgere
1 2
Netedă şi 3 4 5 6
Laminar

f=f (Re)
rugoasă
Stokes 64
f = 0<Re<2300 –
Re

Blasius f = 0,3164 Re–0,25 4000<Re<105


McAdams f = 0,184 Re–0,2 5000<Re<2·105
1
Netedă hidraulic f = f(Re)

Filonenko = 1,82 lg Re −1, 61 4000<Re<107


f
Herman f = 0,0054+0,396 Re–0,3 105<Re<2·106
Turbulent

Nikurades f = 0,0032+0,221 Re–0,237 105<Re<3,24·106


Lorenz f = 0,0076+0,899 Re–0,394 Re<1,2·106 Re<Re1
Koo f = 0,0056+0,5 Re–0,32 3000<Re<3·106
Prandtl 1  Re f 
= 2 lg  3000<Re<107
Karman f  2,51 
 
1
Konakov f = 3000<Re<107
(1,8 lg Re− 1,5) 2
1224 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 17.13 (continuare)


1 2 3 4 5 6
  10 6  
1/ 3

Moody f = 0,00551 +  20000ε +   4000<Re<107

Semirugoasă f = f(Re, ε)
 
Re  

Colebrook- 1  2,51 ε 
= −2 lg + –
White f  3, 72 
 Re f Re1<Re<Re2
Turbulent

0 , 25
 100 
Altşul f = 0,11,46ε +  –
 Re 
1  6,81  0,9 ε 
Frenkl = 2 lg   +  –
f  Re  3,72 
Prandtl 1 3,72
= 2 lg
Rugoasă
f = f(ε)

ε –
Nikuradse f Re<Re2
Şifrinson f = 0,11 ε0,25

1,125
6,35 10  120  560
Observaţie: S-a notat cu Re1 = 1.143 ≈ şi Re 2 =   ≈ .
ε ε  ε  ε
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1225

Coeficientul de frecare la curgerea neizotermă f∆t


Tabelul 17.14
Relaţia Domeniul de valabilitate
f ∆t = f (η p / η f ) n 5·10 <Ref<2,5·105
3

- la încălzire n = 0,14 0,3<ηp/ηf<38


- la răcire n = 0,28 Prf 1,3<Pr<180
f∆t = f(Prf/Prf)1/3 –
f∆t = f(1–0,0045 ∆t) canale drepte încălzite
−1 / 2 1/ 2
 T   ηf T 
 f ∆t m  = 2 lg Re f f ∆t m  − 0,8 –
 T f   ηm T f 
 
canale drepte încălzite
f∆t = f(1–0,0037 ∆t0,94) ∆t=0 ... 50grd
2,5·104<Ref<2,5·105

17.6.2.2. Calculul pierderilor locale de sarcină


Pierderile de sarcină care apar în sistemele de conducte la schimbarea direcţiei
de curgere a fluidului, sau la schimbarea secţiunii de curgere, se numesc pierderi
locale de presiune.
Ele sunt pe de-o parte produse de frecarea fluidului cu pereţii, iar pe de ală parte
de vârtejurile formate în zona rezistenţei locale.
Pierderea de presiune în rezistenţa locală este proporţională cu energia cinetică
a fluidului:
w2
∆ploc = ρ ⋅ g ⋅ ∆hloc = ζh ⋅ρ , (17.66)
2
iar pentru n rezistenţe locale:
n
w2
∆ploc = ρ ⋅ g ⋅ ∆hloc = ∑ζi ρ . (17.67)
i =1 2
Valorile coeficientului ζ sunt date în diferite surse bibliografice pentru diferite
rezistenţe locale [17.3]. În marea majoritate a cazurilor aceste valori sunt
determinate experimental. Din acest motiv, ca şi din cauza varietăţii soluţiilor
constructive, valorile coeficientului ζ indicate în literatură diferă mult faţă de cele
reale, chiar pentru acelaşi tip de rezistenţă (tab. 17.15) [17.2].
Se defineşte drept lungime echivalentă a unei rezistenţe locale, lungimea
ipotetică a unei conducte drepte care are aceeaşi pierdere de presiune cu rezistenţa
locală:
w2 x w2
∆ploc = ζ ρ= f ⋅ ⋅ ρ . (17.68)
2 d 2
Deci,
1226 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

d
x = ζ⋅ . (17.69)
f
Atunci, lungimea echivalentă totală, a unei conducte de lungime efectivă (l), cu
(n) rezistenţe locale, cu lungimile echivalente (xi), este dată de:
n
lech = l + ∑ xi [m] . (17.70)
i =1

Coeficienţii de pierderi locale pentru diferite rezistenţe locale


Tabelul 17.15
Rezistenţa locală Schema ζ
1 2 3

0,50-1,0

0,85-1,0
Ieşire dintr-un rezervor
0,3-0,6

Cot curb
δ = 90° 0,35
δ = 60° 0,25
δ = 45° 0,15
Cot din segmente
δ = 90° 0,7-1,0
δ = 60° 0,55
δ = 45° 0,50

1,2

Teuri
1-1,5

0,2-0,6

0,2-3,0
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1227

Tabelul 17.15 (continuare)


1 2 3

Difuzor
0,20

Confuzor 0,10

Mărire bruscă a 0,05-1 (valori mari pentru


secţiunii diferenţe mari de diametru)

Reducerea bruscă a 0,05-0,5 (valori mari pentru


secţiunii diferenţe mari de diametru)
Compensator axial cu
0,20
presetupă
Compensator lenticular 1,7-2,7

Compensator liră 1,7

Ventil - normal 3,5-4,0


- îmbunătăţit 3,5
- Koswa 2,5
- special 0,6
Vană - total deschisă 0,13
- deschisă 75% 0,8
- deschisă 50% 3,8
- deschisă 25% 15
Ventil reţinere
6-9
- complet deschis
9-35
- deschis 50%

Diafragmă de măsură
1228 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.6.3. Calculul hidraulic al SRT de apă fierbinte

17.6.3.1. Calculul debitelor de apă fierbinte


Pentru o RT cu configuraţia stabilit ă (traseu şi poziţia în reţea a
consumatorilor), prima etapă în calculul hidraulic, îl reprezintă „stabilirea
circulaţiei de debite”. Aceasta înseamnă cunoaşterea debitului de apă fierbinte ce
tranzitează fiecare tronson de conductă al SRT, după cum rezultă din fig. 17.21.
pentru o reţea arborescentă.

4 q4

RTD
t4d t4î
G4
RTÎ
qSC td GAB GBC C G8
A t8d
SC 8 q8
tî B t8î
GSC
GA⋅A1 G7 GC⋅C1
q3 3 t3î t7d
q7 7 C1
t3d t7î GC1⋅C2
A1
G2 t5î t6î
t2î GA1⋅A2
q5 5 6 q6
q2 2
A2 t5d t6d
t2d C2
G5 G6
G1 t1d
1 q1
t1î

Fig. 17.21. Schema circulaţiei de debite pentru o reţea termică primară de tip arborescent,
de apă fierbinte: SC – sursa de căldură; RTD, RTÎ – reţea termică de ducere,
respectiv de întoarcere; td/tî - temperaturile pe ducere/retur la SC; t(1 ... 8)d/t(1 ... 8)î
- temperaturile pe ducere/retur la cei 1 ... 8 consumatori de căldură;
G1 ... G8 – debitele de apă fierbinte aferente consumatorilor 1 ... 8;
GSC – debitul de apă fierbinte la nivelul SC; GAB, GBC, GA1A2, GCC1, GC1C2 –
debitele de apă fierbinte vehiculate pe tronsoanele A - B ... C1 - C2;
q1 ... q8 – debitele de căldură cerute de consumatorii 1 ... 8; qSC – debitul de
căldură livrată de SC.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1229

Stabilirea circulaţiei de debite se face în următoarea ordine:


a) stabilirea debitelor de agent termic necesar fiecărui consumator de
căldură (i) în funcţie de debitul de căldură al fiecăruia (qi) şi regimul termic al apei
fierbinţi pe ducere (tid)/întoarcere (tiî);
b) stabilirea debitelor de agent termic care tranzitează fiecare tronson „j”
de conductă. Aceasta se poate face:
– fie plecând de la consumatorii de capăt ai RT, spre SC, însumând debitele în
punctele de concurenţă ale sale, până la SC, astfel încât, în ipoteza neglijării
pierderilor de agent şi al sistemului de RT bitubulară închisă, se poate scrie:
n
GSC = ∑ Gi = GSC ⋅d = GSC ⋅i [kg/s] , (17.71)
i =1
în care şi
Gi⋅d = Gi⋅i [kg/s] . (17.72)
– fie plecând de la SC către consumatorii de capăt ai RT, scăzând debitele care
se distribuie (plecând) din punctele de concurenţă ale sale, în aceleaşi ipoteze de
mai sus.
Pentru schema RT din fig. 17.21. aplicarea celor două etape de calcul al
„circulaţiei de debite”, conduce la expresiile din tabelul 17.16.

Expresiile „circulaţiei de debite” pentru RT din fig. 17.21.


Tabelul 17.16
Punctul – tronsonul de conductă Expresiile debitelor de fluid,
al RT în kg/s
1 2
Consumatorii de căldură: qi
i = 1 ... 8 Gi = (17.73)
c ⋅ (t id − tii )
La SC q SC
GSC = (17.74)
c ⋅ (t SC⋅d − t SC⋅i )
şi
8
GSC = ∑ Gi (17.75)
i =1
Tronsoanele RT (*
- tronsonul: 8-C G8-C = G8
- tronsonul: 5-C2 G5-C2 = G5
- tronsonul: 6-C2 G6-C2 = G6
- tronsonul: C2-C1 GC2-C1 = G5+G6
- tronsonul: 7-C1 G7-C1 = G7
- tronsonul: C1-C GC1-C = G7-C1 + GC2-C1
- tronsonul: C-B GC-B = GC1-C + G8-C
- tronsonul: 4-B G4-B = G4
- tronsonul: B-A GB-A = G4-B + GC-B
1230 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 17.16 (continuare)


1 2
- tronsonul: 1-A2 G1-A2 = G1
- tronsonul: 2-A2 G2-A2 = G2
- tronsonul: A2-A1 GA2-A1 = G1-A2 + G2-A2
- tronsonul: 3-A1 G3-A1 = G3
- tronsonul: A1-A GA1-A = G3-A1 +GA2-A1
- tronsonul: A-SC GA-SC = GA1-A + GB-A = GSC
*)
după alternativa „dinspre consumatori spre SC”.

Notă: circulaţia de debite corespunde fiecărui regim caracteristic al consumatorilor


de căldură, care în general depinde de natura (destinaţia) acestora:
– pentru încălzire:
qi.incz
Gi.incz = [kg/s] , (17.76)
c(t i.d .incz − t i.i.incz )
– pentru a.c.c.:
qi.acc
Gi.acc = [kg/s] , (17.77)
c(t i.d .acc − t i.i.acc )
– pentru ventilaţie
q i .v
Gi.v = [kg/s] , (17.78)
c(t i.d .v − t i.i.v )
– pentru un punct termic de încălzire şi acc:
qi. PT
Gi. PT = [kg/s] , (17.79)
c(t i.d .PT − t i.i. PT )
unde :
qi.PT = qi.incz + qi.acc [kWt] , (17.80)
– pentru un punct termic de încălzire, acc şi ventilare:
qi.incz + qi.acc + qi.v
Gi. PT = [kg/s] , (17.81)
c(t i.d . PT − t i.i. PT )
în care:
qi. PT = qi.incz + qi.acc + qi.v [kWt] , (17.82)
unde: qi .incz , qi .acc , qi .v reprezintă debitele de căldură pentru încălzire, respectiv
a.c.c. şi ventilare ale consumatorului „i”, în kWt; ti.d.incz, ti.d.acc, ti.d.v, ti.d.PT –
temperaturile apei fierbinţi în conducta de ducere, pentru încălzire, respectiv a.c.c.
şi ventilare, ale consumatorului „i”; ti.i.incz, ti.i.acc, ti.i.v, ti.i.PT – temperaturile apei
fierbinţi în conducta de întoarcere, pentru încălzire, respectiv a.c.c. şi ventilare, ale
consumatorului „i”; c – căldura specifică medie, pe intervalul de temperaturi ti.d şi
ti.i, în kJ/kg.grd.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1231

Notă: în cazul SRT inelare, prin utilizarea vanelor de separare, ele se transformă în
sisteme arborescente, pentru care circulaţia de debite se stabileşte conform celor
prezentate mai sus.

17.6.3.2. Calculul diametrelor tronsoanelor de conductă


După circulaţia de debite, urmează determinarea diametrului fiecărui tronson de
conductă (ducere/întoarcere) şi pierderile de sarcină aferente.
Diametrul unui tronson „j” de conductă, tranzitată de debitul de agent termic Gj,
rezultă din ecuaţia continuităţii scrisă pentru condiţiile tronsonului „j”:
G j = S j ⋅ wj ⋅ρ j [kg/s] , (17.83)
de unde rezultă secţiunea Sj a tronsonului j:
Gj
Sj = [m2] . (17.84)
wj ⋅ρ j
Pe baza acesteia rezultă diametrul „dj” al tronsonului „j”
Sj Gj
dj =2 =2 [m] , (17.85)
π π⋅ wj ⋅ρ j
în care: wj este viteza considerată, de curgere a agentului termic prin tronsonul „j”,
în m/s; ρj – densitatea medie a apei fierbinţi în tronsonul j, în kg/m3 (se consideră
că apa este incompresibilă la nivelul termic al apei fierbinţi (30 ... 150°C), deci
ρj = constantă în lungul tronsonului j).
Faţă de valoarea (dj) rezultată din relaţia (17.85), se alege diametrul nominal
(dnj) cel mai apropiat, conform valorilor standardizate ale acestuia.

17.6.3.3. Calculul pierderilor de sarcină pentru


tronsoanele de conductă
Calculul pierderilor de sarcină (căderile de presiune) în reţelele de apă fierbinte
se face cu ajutorul relaţiilor generale prezentate în § 17.6.2. Este de precizat că,
datorită vitezelor de circulaţie acceptate în reţelele de apă fierbinte (w =0,5 .. 3m/s),
şi al diametrelor în general mari ale ţevilor, curgerea apei se situează în domeniul
turbulent (pătratic).
În aceste condiţii, relaţia de calcul a pierderilor liniare de sarcină nu depinde de
Re, coeficientul de rezistenţă hidraulică liniară f având expresia (Prandtl-
Nicuradze) [17.1]:
1
f = 2
(17.86)
 D
1,14 + 2 lg 
 Ke 
în care Ke reprezintă rugozitatea echivalentă.
1232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 17 – II –

17.2.4.4. SRT multitubulare .................................................................................1201


17.3. Mărimi caracteristice ale SRT .............................................................................1201
17.3.1. Mărimi caracteristice conductelor pentru tranzitul agenţilor termici utilizaţi în
SRT ..........................................................................................................................1201
17.3.2. Mărimi specifice ansamblului conductelor care compun SRT .....................1202
17.4. Elemente constructive specifice SRT ..................................................................1202
17.4.1. Conducte utilizate în SRT ............................................................................1202
17.4.2. Armături utilizate în SRT .............................................................................1202
17.4.3. Reazemele conductelor.................................................................................1206
17.4.4. Compensatoare de dilatare ...........................................................................1208
17.5. Calculul termic al SRT ........................................................................................1208
17.5.1. Calculul pierderilor de căldură .....................................................................1209
17.5.2. Calculul temperaturii exterioare a izolaţiei termice......................................1218
17.5.3. Calculul căderii de temperatură într-o conductă ...........................................1219
17.5.4. Calculul grosimii izolaţiei termice ...............................................................1220
17.6. Calculul hidraulic al SRT ....................................................................................1221
17.6.1. Scopul calculul hidraulic al SRT ..................................................................1221
17.6.2. Calculul pierderilor de sarcină (de presiune) ................................................1222
17.6.2.1. Calculul pierderilor liniare de sarcină ...................................................1222
17.6.2.2. Calculul pierderilor locale de sarcină ....................................................1225
17.6.3. Calculul hidraulic al SRT de apă fierbinte ...................................................1228
17.6.3.1. Calculul debitelor de apă fierbinte.........................................................1228
17.6.3.2. Calculul diametrelor tronsoanelor de conductă .....................................1231
17.6.3.3. Calculul pierderilor de sarcină pentru tronsoanele de conductă ............1231
1232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Deoarece, aşa cum rezultă din literatură, domeniul pătratic de curgere are loc la
D
valori Re > 560 , se poate determina valoarea minimă aproximativă a vitezei
Ke
care separă regimul pătratic de cel prepătratic, la temperaturile curente ale apei de
reţea, pentru rugozitatea unor conducte relativ noi (Ke= 0,2 mm) sau a unor
conducte după o exploatare îndelungată (Ke= 0,5 mm).
În tabelul 17.17 se prezintă valorile acestor viteze [17.1]. Se poate constata că
pentru Ke= 0,5 mm, respectându-se recomandarea ca la alegerea diametrelor viteza
să fie mai mare de 0,4-0,5 m/s, curgerea este în regim pătratic; în cadrul unei
reglări mixte a furnizării căldurii, se pot admite reduceri ale debitului de agent de
ordinul 40-50% din debitul nominal, mai ales la temperaturi ridicate ale agentului,
fără ca regimul să devină prepătratic şi astfel pierderile de sarcină să fie influenţate
de numărul Re.

Viteza minimă a apei în regim pătratic de curgere prin conducte rugoase

Tabelul 17.17
Temperatura, în oC
50 60 70 80 90 100 110 130 150
Vâscozitatea cinematică,
0,557 0,480 0,417 0,368 0,325 0,296 0,267 0,226 0,201
104 ν, în m2/s
Viteza minimă în regim
pătratic, pentru Ke = 0,5 0,63 0,54 0,47 0,41 0,36 0,33 0,30 0,25 0,22
mm, în m/s
Viteza minimă în regim
pătratic, pentru Ke = 0,2 1,56 1,34 1,17 1,03 0,91 0,83 0,75 0,63 0,56
mm, în m/s

În cazul conductelor noi sau al celor date de curând în exploatare (Ke=0,2mm),


mai ales dacă dimensionarea s-a făcut mai larg (viteze mici) este posibil ca regimul
să fie prepătratic chiar la debitul nominal.
Pentru regimul turbulent rugos prepătratic relaţia de calcul al coeficientului f ,
după Frenkel, este:
1  K  6,81  
0, 9

= −2 lg  e
+    . (17.87)
f  3,7 D  Re  
În cazul situării curgerii în domeniul prepătratic la debitul maxim (nominal)
reducerile de viteză (debit) de 3-4 ori conduc la creşteri ale coeficientului f cu
15-20%; la scăderi de 5 ori ale debitului (debitul devine 20% din debitul nominal),
creşterea coeficientului poate depăşi cu 50% valoarea de referinţă (corespunzătoare
debitului nominal).
Se impune deci ca în cazul curgerii în domeniul prepătratic, pentru calculul
pierderilor de sarcină, în regimuri hidraulice cu debite variabile (reglare mixtă),
să se ţină seama de influenţa pe care o are numărul Re asupra coeficientului f.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1233

Pe baza calculelor a rezultat că în reţelele de transport si distribuţie a căldurii


utilizând ca agent apă fierbinte în cadrul reglării mixte a furnizării căldurii, pot fi
admise reduceri mari de debit, fără a apare pericolul trecerii în zona de instabilitate,
sau în zona regimului laminar. Această concluzie rămâne însă valabilă în
următoarele condiţii:
– viteza de circulaţie a agentului este de cel puţin 0,5 m/s;
– rugozitatea suprafeţei interioare a conductelor este de cel puţin 0,2 mm;
– diametrul interior al conductelor este de cel puţin 80-100 mm.
În ceea ce priveşte pierderile locale de sarcină, acestea se calculează
considerând o lungime echivalentă de conductă, ca o cotă din lungimea fizică a
tronsonului respectiv. În acest sens, conform normelor de proiectare fundamentate
pe calcule concrete, pentru lungimea echivalentă pierderilor locale Le se consideră
o cotă de 20-30% din lungimea fizică L a tronsonului. Ca urmare, pierderea totală
de sarcină va fi:
∆p = ∆plin + ∆ploc = ∆p s (L + Le ) = (1,2...1,3)∆p s L (17.88)
în care ∆ps este pierderea specifică (unitară) de sarcină.
Pe ansamblul sistemului, pierderile de sarcină sunt determinate de circuitul de
alimentare cel mai dezavantajos, de obicei cel mai lung, incluzându-se în final şi
pierderile de sarcină din instalaţia de racordare a consumatorilor (punctul termic,
staţia centralizată de preparare a apei calde de consum etc.).
Pe restul circuitelor de alimentare a consumatorilor, respectându-se cerinţa
echilibrării hidraulice, pierderile de sarcină trebuie să le egaleze pe cele ale
circuitului de referinţă (cel mai dezavantajos). În măsura în care este posibil,
echilibrarea pierderilor de sarcină trebuie rezolvată prin dimensionare (acţionând
asupra diametrului conductei); atunci când nu este posibilă echilibrarea prin
dimensionare se prevăd rezistenţe locale, de obicei de tipul diafragmelor de
laminare, care să preia sarcina hidraulică excedentară.

17.6.3.4. Alegerea diametrelor tronsoanelor de conductă


În principiu, la un debit de agent vehiculat pe un tronson de reţea se poate
prevedea orice diametru de conductă, diferenţele fiind concretizate în pierderi de
sarcină mai mici sau mai mari.
Normativele şi instrucţiunile de proiectare din ţara noastră prescriu drept
criteriu principal de alegere a diametrelor conductelor „pierderile specifice de
sarcină”, care trebuie să se înscrie într-un anumit domeniu de valori în funcţie de
poziţia ocupată de tronsoanele dimensionate în ansamblul reţelei, astfel:
– pe branşamente, pierderea specifică de sarcină ∆ps trebuie să fie cuprinsă între
150 şi 300 Pa/m;
– pe tronsoanele reţelei de distribuţie din interiorul ansamblurilor de locuinţe;
∆ps = 80-150Pa/m;
– pe tronsoanele reţelei de distribuţie care alimentează zone mari de
consumatori şi pe magistralele de transport ∆ps = 30-60 Pa/m.
1234 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Viteza de circulaţie a apei de reţea nu constituie un criteriu de alegere a


diametrelor, însă se recomandă să se situeze în domeniul 0,5-3,0 m/s.
În cazul în care există un disponibil mare de presiune în punctul de racordare al
unui consumator, este admisă depăşirea limitei maxime a pierderii specifice de
sarcină menţionată mai sus pe branşamentul acestuia, cu condiţia să nu se
depăşească viteza de 3 m/s.
La alegerea diametrelor se folosesc în mod curent nomograme de calcul în care
se pot citi uşor, la orice debit de agent şi diametrul de conductă, pierderea specifică
de sarcină şi viteza de circulaţie a acestuia.

17.6.3.5. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de apă fierbinte


SRT se dimensionează pe baza debitelor de căldură orare de calcul ce trebuie
livrate consumatorilor. Debitele de căldură orare de calcul se stabilesc pentru etapa
finală de dezvoltare a consumului, în funcţie de schema de alimentare adoptată,
de schemele de racordare a consumatorilor de căldură şi de regimurile adoptate
pentru livrarea căldurii.
Calculele hidraulice pot fi de dimensionare sau verificare. Calculul de
dimensionare se face în două etape: calculul hidraulic preliminar şi definitiv.
La acest calcul trebuie avut în vedere că durata normată de viaţă a unei conducte
este de 30 de ani. În această perioadă consumurile de căldură de calcul, pe baza
cărora se stabilesc valorile de calcul ale debitelor de apă fierbinte ce tranzitează
reţeaua, se pot modifica, crescând (prin racordarea de noi consumatori) sau
reducându-se (prin reducerea consumurilor de căldură ale consumatorilor existenţi,
sau prin dispariţia unora – eventual prin debranşări).
• În situaţia în care cererea de căldură creşte în timp, dimensionarea SRT
trebuie să ţină seama de această evoluţie, punându-se problema valorii alese pentru
dimensionare, care poate fi: valoarea finală a cererii, sau o valoare intermediară.
Întrebarea ce se pune cu această ocazie, este deci alegerea valorii de dimensionare
a cererii de căldură, pentru a face faţă condiţiilor tehnice impuse de curgerea –
regimul hidraulic – apei fierbinţi în diversele etape de evoluţie a cererii de căldură.
Trebuie avut în vedere că modificarea în timp a cererii de căldură nu poate fi
urmărită prin instalarea unei alte reţele, sau prin adăugarea unei noi conducte,
decât în condiţii speciale de evoluţie a sa, cum este cazul utilizării sistemului
bitubular cu trei conducte (v. § 17.2.4.3.).
• Atunci când, în timp, cererea de căldură are o involuţie, se pune iar
problema alegerii valorii sale de calcul, pentru dimensionarea reţelei.
În ambele situaţii, se va efectua calculul de dimensionare în condiţiile de calcul
considerate la un moment în timp al evoluţiei cererii de căldură, urmând calculul de
verificare al reţelei astfel dimensionată, pentru valoarea minimă a sa şi pentru unele
valori corespunzătoare unor etape caracteristice de evoluţie a cererii respective.
Pentru orice situaţie avută în vedere la dimensionare, aceasta se face în cele
două etape: calculul preliminar şi definitiv.
• Calculul preliminar al SRT de apă fierbinte se desfăşoară în următoarele
etape:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1235

1) determinarea debitelor de calcul de agent termic pentru fiecare tronson în


parte, pe baza sarcinilor termice de calcul şi a schemelor de racordare considerate
iniţial. Calculul se efectuează începând de la ultimele puncte termice spre sursă, pe
tronsoanele de distribuţie şi magistrale; la însumarea debitelor punctelor termice
ţinându-se cont de coeficienţii de simultaneitate şi inerţie a sistemului,
caracteristici fiecărei scheme de racordare a consumatorilor;
2) determinarea diametrului fiecărui tronson în parte, cunoscând valorile
pierderilor liniare specifice de presiune recomandate la transportul apei fierbinţi:
– pe conducte magistrale – 3–5 mm H2O/m:
– pe conducte de distribuţie – 8–15 mm H2O/m;
– pe ramificaţii secundare şi racorduri – 15–20 (25) mm H2O/m.
Aceste calcule se pot efectua analitic cu relaţiile generale prezentate anterior,
grafo-analitic (pe baza unor diagrame – fig. 17.22. şi tabele) sau cu ajutorul
calculatoarelor electronice. Datorită volumului mare de calcule (număr mare de
tronsoane), în proiectare se folosesc calculatoare electronice [17.5];
3) determinarea valorilor exacte ale pierderilor liniare specifice de presiune pe
baza diametrelor stabilite, a debitelor de agent termic şi a pierderilor liniare totale
de presiune;
4) determinarea pierderilor locale de presiune. În calculul hidraulic preliminar,
când caracterul şi amplasarea rezistenţelor locale nu sunt cunoscute, lungimile
echivalente ale rezistenţelor locale se determină ca un procent din lungimea reală:
– pentru conductele magistrale cu compensatoare de dilatare axiale, 20%;
– pentru conductele magistrale cu compensatoare de dilatare liră, 25%;
– pentru conductele de racord şi ramificaţii cu compensatoare de dilatare
liră, 30%;
5) stabilirea presiunilor disponibile în fiecare punct al reţelei (graficul
piezometric) pe baza pierderilor liniare şi locale de presiune pe conductele de tur şi
retur şi a disponibilului de presiune necesar la consumatori şi pe instalaţiile din
CCG, astfel:
– pentru punctele termice – 15 m H2O;
– pentru staţiile centrale de preparare
a apei calde de consum 30 m H2O;
– pentru instalaţiile din CCG max. 30 m H2O.
Graficul piezometric se construieşte pentru consumatorul cel mai îndepărtat din
punct de vedere hidraulic (pierdere de presiune maximă) şi trebuie să îndeplinească
condiţiile expuse în cadrul § 17.6.5.;
6) stabilirea, pe baza graficului piezometric, a înălţimii de pompare a
instalaţiilor din sursa de căldură şi a eventualelor staţii intermediare de pompare;
7) stabilirea modului de racordare a consumatorilor, impus de regimul
presiunilor din reţeaua termică (modul de racordare real).
1236 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 17.22. Nomogramă pentru calculul hidraulic al reţelelor cu apă fierbinte. Nomograma
este valabilă pentru conducte de apă cu densitatea ρ = 975 kg/m . Pentru alte
3

densităţi ale apei (ρ), pierderile de presiune citite în nomogramă se vor înmulţi
cu 975/ρ.
Calculul hidraulic definitiv parcurge aceleaşi etape ca şi calculul hidraulic
preliminar; diferenţele faţă de acesta constând în:
– debitele de agent termic de calcul se determină în funcţie de schemele de
racordare reale stabilite în urma calculului hidraulic preliminar;
– racordurile şi ramificaţiile apropiate de sursă vor fi dimensionate pentru valori
mai mari ale pierderilor liniare specifice de presiune, în funcţie de disponibilul de
presiune determinat în urma calculului hidraulic preliminar.
În urma efectuării celor două faze ale calculului hidraulic rezultă:
– diametrele tuturor tronsoanelor de reţea;
– graficul definitiv de repartizare a presiunilor, care permite stabilirea măsurilor
în vederea echilibrării reţelei şi alegerea instalaţiilor de pompare din sursa de
căldură (pompe de reţea, pompe de adaos şi pompe de umplere) şi din eventualele
staţii intermediare de pompare.
Calculul hidraulic de verificare cuprinde aceleaşi etape ca şi calculele
hidraulice preliminare şi definitive. El se întocmeşte în următoarele cazuri:
– determinarea capacităţii de transport a unei reţele existente;
– verificarea funcţionării unei reţele într-o etapă intermediară de funcţionare;
– verificarea funcţionării în caz de avarie.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1237

17.6.4. Calculul hidraulic al SRT de abur


Faţă de SRT de apă fierbinte, în cazul celor de abur trebuie avută în vedere în
mod deosebit siguranţa sporită în funcţionare şi reducerea maximă – justificată
economic – a pierderilor de presiune şi temperatură în lungul conductei

17.6.4.1. Calculul pierderilor de sarcină


În calculul hidraulic al conductelor de abur trebuie luate în consideraţie
temperatura, presiunea aburului şi umiditatea lui (la abur saturat).
Calculul hidraulic cuprinde trei etape principale:
– alegerea vitezei aburului;
– calculul diametrului conductei;
– calculul pierderilor de presiune.
Viteza aburului se alege în urma unui calcul tehnico-economic, similar cu cel
aplicat conductelor de apă. Apar următoarele particularităţi:
– la parametri înalţi şi foarte înalţi ai aburului, greutatea specifică a aburului
creşte, fapt care produce mărirea pierderilor de presiune;
– pe conductele de abur sunt montate multe armături, piese de derivaţie şi de
compensare a dilatărilor termice, care introduc pierderi de presiune suplimentare
care depind de w2.
În lucrările de specialitate [17.4] sunt indicate valori recomandate ale vitezei
aburului pentru conducte cu diverse destinaţii.
Pierderile de presiune în cazul conductelor de abur se determină cu ajutorul
relaţiilor generale, ţinând cont că aburul este un fluid compresibil. Ca urmare
coeficientul de frecare trebuie să ţină seama şi de coeficientul de pierderi prin
accelerare – fa (fig. 17.23.)
 1 fa 
f ' = f 1 + ⋅  (17.89)
 100 f 
în care f este coeficientul de frecare calculat pentru fluide incompresibile.
Din punctul de vedere al variaţiei densităţii în lungul conductelor, acestea se
clasifică în:
– conducte scurte, la care pierderile de presiune au valori reduse, variaţia
densităţii în lungul conductei putându-se neglija. Pierderile de presiune se pot
calcula cu relaţiile generale prezentate anterior;
– conducte lungi, la care pierderile de presiune au valori importante,
iar variaţia densităţii în lungul conductei nu se mai poate neglija. Calculul pierderii
de presiune se face printr-o metodă aproximativă iterativă: se apreciază o cădere de
presiune ∆p, cu care se determină densitatea medie ρ în lungul conductei.
Cu această valoare a densităţii se calculează pe baza relaţiilor generale, pierderea
de presiune, valoarea obţinută verificându-se cu valorile alese iniţial. Calculul se
reia de mai multe ori până se obţin valori apropiate între mărimile alese iniţial şi
cele obţinute prin calcule. O altă metodă o constituie împărţirea conductei lungi în
mai multe tronsoane, care pot fi considerate conducte scurte, calculându-se
1238 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pierderile de presiune pe fiecare tronson, începând de la intrarea în conductă, cu


considerarea pentru densitate a valorii de la începutul tronsonului respectiv.

Temperatura aburului, 100°C


6
200°C
fa/f [%]

300°C
4
400°C
500°C
2

0
30 40 60 80 100
Viteza aburului [m/s]

Fig. 17.23. Coeficientul de pierderi prin accelerare, pentru abur.

În tabelul 17.18 sunt prezentate relaţiile de calcul recomandate în literatura de


specialitate, pentru determinarea pierderilor de presiune în conducte de abur
[17.4.].
Pentru conductele lungi, cu pierderi importante de căldură, trebuie să se ţină
seama de influenţa variaţiei temperaturii asupra variaţiei densităţii, pierderile de
presiune calculându-se cu ultima relaţie din tabelul 17.18.

Formule pentru calculul hidraulic al conductelor de abur


Tabelul 17.18
Felul
Autorul formulei Formula
conductei
1 2 3
 92  vG ⋅ 1
2

Conducte Unwin ∆p = 6,961 +  h5


scurte  d  d
Fritzsche ∆p = 32,1νGh l / d 4 ,97
1, 85

l 1,852
Biel - Fritzsche p12 − p22 = 71,5 p1ν 1 Gh
d5
l 2
– p12 − p22 = 1275 fp1ν 1 Gh
d5
Conducte lungi  Gh2l 
– ∆p = p1 1 − 1 − 1275 f 
 p1γ 1d 5 
 Gh2l 
– ∆p = p2  1 + 1275 f − 1
 p2γ 2 d 5

SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1239

Tabelul 17.18 (continuare)


1. 2 3
 Gh2l  0,5ql  
– ∆p = p1 1 − 1 − 1275 f 1−
 p1γ 1d  Tc p Gh  
5 
 

Notaţiile folosite sunt: ∆p – pierderea de presiune în kgf/cm2; p – presiunea,


în kgf/cm2; T – temperatura, în K; v – volumul specific, în m3/kgf; γ – greutatea
specifică, în kgf/m3; f – coeficientul de frecare; l – lungimea conductei (eventual
lungimea echivalentă), în m; d – diametrul conductei, în mm; cp – căldura specifică
medie a aburului, în kcal/kgf⋅grd; q – pierderea specifică de căldură în conductă,
în kcal/m⋅h. Mărimile cu indicii 1 şi 2 se referă la intrarea, respectiv ieşirea din
conductă, iar mărimile fără indici se referă la valorile medii în conductă.

17.6.4.2. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de abur


Acest calcul are drept scop stabilirea diametrelor diferitelor tronsoane ale reţelei
şi pierderile de presiune pe fiecare tronson, funcţie de debitele de abur vehiculate şi
parametrii agentului la începutul şi sfârşitul tronsonului.
În cazul conductelor de abur se efectuează şi calcule termice de dimensionare,
care stabilesc căderile de temperatură pe fiecare tronson, sau în cazul unei căderi de
temperatură impuse, grosimea izolaţiei necesare, pierderile de temperatură
influenţând calculul hidraulic (vezi § 17.5.).
Calculele hidraulice de dimensionare se efectuează pentru debitele de abur
orare simultane ce trebuiesc transportate, prin metode grafo-analitice (fig. 17.24.)
sau cu ajutorul calculatoarelor electronice. Metodele analitice nu sunt utilizate în
proiectare din cauza volumului foarte mare de calcule necesare.
Calculele hidraulice de dimensionare constau în:
– determinarea diametrelor tronsoanelor de reţea, pe baza vitezelor de curgere
admise în conducte (tabelul 17.19);
– determinarea pierderilor liniare de presiune;
– determinarea pierderilor locale de presiune. Când caracterul şi amplasarea
rezistenţelor locale pe conducte nu sunt cunoscute, lungimile echivalente se
determină procentul, luându-se 40% din lungimea reală a traseului.
Calculele de verificare se întocmesc pentru:
– determinarea posibilităţii de transport a debitelor minime;
– determinarea posibilităţii de transport a debitelor în etapele intermediare de
dezvoltare;
– determinarea capacităţii de transport a unei reţele existente;
– determinarea pierderilor de presiune şi temperatură ale unei conducte,
pentru un debit dat şi compararea acestora cu valorile necesare în vederea asigurării
presiunii şi temperaturii cerute de consumatori.
1240 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

debit abur
Fig. 17.24. Nomogramă pentru calculul hidraulic al reţelelor de abur (pentru rugozitatea
k = 0,5 mm şi densitatea aburului ρ0 = 2045 kg/m3; pentru alte valori ale lui
ρabur pierderile de presiune citite în nomogramă se vor înmulţi cu 2,45/ρ).

Viteze admise în conductele de abur


Tabelul 17.19
Diametrul nominal Viteza, m/s
al conductelor
abur saturat abur supraîncălzit
mm
≤ 200 30 40
> 200 40 60

17.6.5. Graficul piezometric al SRT de apă fierbinte

17.6.5.1. Elemente generale


În studiile privind regimurile hidraulice de funcţionare a sistemelor ce folosesc
apa fierbinte ca agent termic, ca şi în cadrul proiectelor de reţele de apă fierbinte,
se obişnuieşte să se elaboreze graficul piezometric al conductelor. Acesta este
constituit de linia piezometrică din reprezentarea grafică a structurii ecuaţiei lui
Bernoulli, scrisă pentru nodurile reţelei. În fig. 17.25. se redă grafic structura
sarcinii hidraulice totale, pe baza legii lui Bernoulli, scrisă pentru două puncte
extreme ale unui tronson de conductă, amplasată la nivelul solului şi cu panta
acestuia. În acest sens se poate scrie:
p1 α1v12 p α v2
z1 + + = z 2 + 2 + 2 2 + ∆p1−2 [m] , (17.90)
ρ1 g 2g ρ2 g 2g
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1241

în care: z este energia specifică de poziţie (cota geodezică faţă de un plan de


p v2
referinţă); – energia specifică de presiune; – energia specifică cinetică;
ρg 2g
α – coeficient de energie cinetică (Coriolis); α = 1,05 (mişcare turbulentă)
∆p1-2 – pierderea de sarcină pe traseul dintre secţiunile 1 şi 2.
Suma dintre energia de poziţie şi energia de presiune defineşte energia
potenţială a fluidului.
Având în vedere că termenii ecuaţiei (17.90) au dimensiunea [m], energia de
presiune este denumită şi înălţime de presiune, iar linia continuă care delimitează
înălţimile de presiune din toate secţiunile conductei poartă denumirea de
linie piezometrică.
Pe un tronson de conductă cu diametrul constant, linia piezometrică se poate
trasa cunoscând presiunea p la o extremitate şi pierderea de sarcină ce apare prin
circulaţia fluidului în lungul tronsonului considerat.
Înainte de trasarea efectivă a graficului piezometrică este necesar să se
cunoască:
– cotele de nivel z1 şi z2 ale terenului pe traseul reţelei, în scopul întocmirii
profilului longitudinal al acestuia (asimilat cu profilul longitudinal al reţelei);
– înălţimile hidrostatice ale instalaţiilor interioare de încălzire;
– presiunile maxime admise de instalaţiile de încălzire şi de cele de racordare;
– parametrii nominali ai temperaturii şi ale căderilor de presiune (pierderile de
sarcină) din instalaţiile de racordare şi din instalaţiile interioare.
αw12 ∆p1-2
2g
αw22
2g
p1 Linia piezometrică
p2
ρ1 g ρ2 g
2

Poziţia conductei Z2
Z1

x x1

Fig. 17.25. Reprezentarea grafică a structurii ecuaţiei lui Bernoulli în cazul curgerii apei
prin conducte circulare.
Dintre utilizările graficelor piezometrice se menţionează:
– punerea în evidenţă a presiunii disponibile excedentare şi a amplasării optime
în instalaţia de racordare a robinetelor de reglare şi a dispozitivelor ce introduc
rezistenţele locale fixe (de obicei de tipul diafragmelor de laminare) pentru
eliminarea acestei presiuni (v. § 17.6.7.);
1242 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– oferă elementele necesare pentru alegerea schemelor de racordare la reţeaua


de apă fierbinte a instalaţiilor de încălzire;
– oferă presiunea necesară a apei de reţea în conducta principală de întoarcere
din sursă.
În scopul adoptării unor soluţii corecte pentru schemele de racordare,
pentru instalaţia de adaos şi pentru elementele de asigurare din sursele de căldură
este necesară elaborarea graficelor piezometrice pentru toate etapele de dezvoltare
a sistemului şi toate regimurile posibile de funcţionare.
În cazurile în care energia hidrodinamică a agentului, realizată cu ajutorul
pompelor de circulaţie ale sursei de căldură, nu poate acoperi pierderile de sarcină
într-o zonă a sistemului, se prevăd instalaţii de pompe pentru ridicarea presiunii;
când astfel de pompe se montează la consumatori, sunt integrate în punctele
termice de racordare a acestora; dacă instalaţiile de ridicare a presiunii apar
necesare în reţea, fie pe conducta de ducere sau de întoarcere, fie pe ambele
conducte, constituie staţiile intermediare de pompare ale sistemului.

17.6.5.2. Condiţii iniţiale impuse


La elaborarea unui grafic piezometric se impune respectarea următoarelor
condiţii care asigură buna funcţionare a sistemului:
• pe conducta principală de întoarcere din sursă, presiunea agentului trebuie
menţinută la o valoare constantă (însă de cel puţin 1,0...1,5 bar – suprapresiune),
respectiv la valoarea care rezultă drept convenabilă la elaborarea graficului
piezometric. Această condiţie vizează stabilitatea presiunii fluidului din punct de
vedere al efectului pierderilor de agent din zonele neetanşe şi al variaţiilor de
volum provocate de variaţiile de temperatură; de asemenea, această condiţie are în
vedere evitarea fenomenului de cavitaţie la pompele de circulaţie din sursa de
căldură;
• la consumatorii racordaţi direct, presiunea din conducta de întoarcere trebuie
să fie mai mare decât înălţimea hidrostatică a instalaţiei interioare, în scopul
evitării golirii acesteia;
• la limita instalaţiilor consumatorilor, presiunea din conducta de ducere trebuie
să fie mai mică decât presiunea maximă admisă de instalaţiile respective. Presiunea
maximă admisă de o instalaţie este dictată de elementul component cu rezistenţa
cea mai mică la efectul presiunii interioare a agentului. Această condiţie are în
vedere evitarea avariilor în instalaţii;
• în oricare punct al sistemului se impune ca presiunea apei fierbinţi să fie mai
mare decât presiunea de vaporizare a apei la temperatura maximă de funcţionare, în
scopul evitării fierberii. Probabilitatea de fierbere a apei este mai mare pe conducta
de ducere din instalaţiile interioare racordate direct, fără modificarea temperaturii
apei de reţea, mai precis în punctul de cotă maximă al acestor instalaţii, întâlnite de
regulă în hale industriale;
• presiunea disponibilă din instalaţiile de racordare a consumatorilor trebuie să
fie egală, în condiţii de calcul, cu suma pierderilor de sarcină corespunzătoare
circulaţiei debitului nominal de agent. Când presiunea disponibilă este mai mare
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1243

decât pierderile de sarcină, se introduc rezistenţe hidraulice suplimentare pentru


eliminarea sarcinii hidraulice excedentare.
În situaţia opririi pompelor de circulaţie din centrală, în sistem trebuie să se
realizeze o presiune, denumită presiune în regim static, marcată de linia x-x’ din
fig. 17.26. Această presiune se stabileşte punând condiţia ca în punctul de cotă
maximă din instalaţiile interioare racordate direct să existe o suprapresiune de
0,4...0,5 bar, în scopul evitării golirii instalaţiilor de la cotele înalte ale sistemului.
90
80
∆pSC
70
60
1 ∆p1-2
50
∆pex
40 Hc ∆pI
∆pex
∆pII 2
30 ∆pinst ∆pe
x 3 ∆pap ∆pinst 2
25 x
∆pI
∆pex ∆pI ∆pI
20 Hsat
15
Hst
10 hs
hs C SC
+5
Ha
+0 A B
5
SC D
10
1 A 2 3 C
SC B
D
linia presiunii maxime admise
linia presiunii în regim static
Hc – înălţimea de pompare a pompelor de
circulaţie
∆pex – presiunea disponibilă excedentară
∆pinst – căderea de presiune în instalaţia
de încălzire
Ha – presiunea realizată la instalaţia de adaos
Hst – presiunea în regim static (necesară la sursă)
Fig. 17.26. Graficul piezometric al unui sistem cu reţea de apă fierbinte, bitubulară închisă
SC – sursa de căldură; 1 – linia presiunii în regim de funcţionare; 2– linia presiunii maxime
admise; 3 – linia presiunii în regim „static”(când pompele de circulaţie nu funcţionează);
Hc – înălţimea de pompare a pompelor de circulaţie; ∆pex – presiunea disponibilă
excedentară; ∆pinst – căderea de presiune în instalaţia de încălzire; ∆pI,II – căderea de
presiune în trepte I şi II de preparare a apei calde de consum; ∆pe – căderea de presiune în
hidroelevator şi instalaţia de încălzire; Ha – presiunea realizată de instalaţia de adaos;
Hst – presiunea necesară în regim „static” (la sursă); hs – înălţimea hidrostatică a instalaţiei
interioare de încălzire.
1244 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În fig. 17.26. se prezintă un grafic piezometric al unui sistem în care reţeaua


este bitubulară închisă, iar agentul termic este apa fierbinte cu temperatura
nominală pe conducta de ducere de 150oC. La sistem sunt racordaţi următorii
consumatori:
A - hală industrială (parametrii 150/70oC);
B - punct termic urban cu amestec prin hidroelevator (PT) şi prepararea apei
calde de consum (SC) în două trepte serie;
C - punct termic urban centralizat (PTC), având racordare directă cu pompa de
amestec şi prepararea apei calde de consum în două trepte serie;
D - punctul termic urban centralizat (PTC), având racordare indirectă şi
preparare a apei calde de consum în două trepte serie - paralel.
Se constată că la consumatorul D nu s-a putut prevedea racordarea directă
deoarece ar fi în pericol de avarie ca urmare a situării presiunii din instalaţie
deasupra presiunii maxime admise. În fapt, ori de câte ori cel puţin una din
condiţiile de evitare a golirii, avariei şi vaporizării nu se poate respecta, se impune
racordarea indirectă (prin aparate de contracurent) a instalaţiilor de încălzire
respective. (v. cap. 18.).

17.6.6. Echilibrarea hidraulică a SRT de apă fierbinte


Graficul repartiţiei presiunilor se construieşte pentru asigurarea alimentării
corespunzătoare a celui mai îndepărtat consumator din punct de vedere hidraulic.
Ca urmare, la majoritatea consumatorilor disponibilul de presiune (diferenţa între
presiunea pe conducta tur şi presiunea pe conducta retur) este mai mare decât cel
necesar. Pentru realizarea unei distribuţii corespunzătoare a debitului de agent
termic, este necesară distrugerea surplusului de disponibil de presiune, operaţie
care poartă numele de echilibrarea reţelei termice.
Din analiza graficului piezometric rezultă nivelul de presiune statică în fiecare
punct al sistemului, dar şi disponibilul de presiune (între conducta de ducere şi
întoarcere) în punctul de racordare, disponibil ce trebuie să fie egal cu pierderea de
sarcină în instalaţia interioară a consumatorului, considerând debitul său nominal.
În general însă, deoarece viteza fluidului este limitată la cel mult 2,5-3 m/s,
iar diametrele standardizate în prezent nu permit alegerea oricărei dimensiuni de
conductă, consumatorii mai apropiaţi de sursă au un disponibil de presiune mai
mare decât este necesar; în cazul neechilibrării acestor consumatori (în cazul în
care la debitul nominal nu se epuizează tot disponibilul de presiune din punctul de
racordare), aceşti consumatori vor prelua din sistem debitele de apă fierbinte
(deci şi cantităţile de căldură), mai mari decât cele nominale.
Aceasta duce la supraîncălziri ale consumatorilor la care disponibilul de
presiune depăşeşte pierderile de sarcină nominală, în timp ce restul de consumatori
vor fi subîncălziţi. De aceea, în instalaţiile de racordare a abonaţilor se impune
prevederea unor rezistenţe locale (de obicei de tipul diafragmelor de laminare)
pentru consumarea presiunii disponibile excedentare.
În cazul sistemelor cu instalaţii de automatizare a consumatorilor, rezistenţele
locale (diafragme de laminare) pentru preluarea presiunii disponibile excedentare
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1245

se dimensionează în corelare cu alegerea robinetelor de reglare; când într-o


instalaţie dată există robinete de reglare, la stabilirea sarcinii hidraulice ce trebuie
preluată de diafragmele de laminare se ţine seama de caracteristicile acestor
robinete, respectiv de căderea de presiune pe care o antrenează.
Calculul presiunii excedentare disponibile la un consumator, constă în
efectuarea diferenţei dintre pierderile de sarcină din circuitul consumatorului cel
mai dezavantajat şi cele din circuitul de alimentare a consumatorului respectiv.
În calcul se includ şi pierderile de sarcină din instalaţiile de racordare şi din
instalaţiile interioare (în cazul racordării directe).
Disponibilul excedentar de presiune rezultă şi din graficul piezometric, deoarece
trasând graficul pentru consumatorul cel mai dezavantajat se stabileşte şi
disponibilul de presiune din punctul de racordare pentru toţi ceilalţi consumatori.
Pentru echilibrarea circuitelor se utilizează de regulă diafragme de laminare
executate din tablă de oţel, cu orificiul circular, având muchiile drepte, teşite sau
rotunjite. În fig. 17.27. se arată rezolvarea cea mai simplă, în care orificiul are
muchiile drepte. În instrucţiunile tehnice pentru echilibrarea hidraulică prin
diafragmarea instalaţiilor şi reţelelor termice sunt prezentate nomograme de
dimensionare, plecând de la relaţiile caracteristice fiecărei rezolvări constructive
privind forma orificiului diafragmei.

Fig. 17.27. Diafragmă de laminare.

În practica exploatării se pot aplica relaţii simplificate de calcul al diafragmelor,


cu o aproximaţie satisfăcătoare. Astfel, diametrul orificiului se poate determina cu
relaţia [17.1]:
10 −3 G
d =K [mm] , (17.91)
∆pex
în care: G este debitul de apă, în kg/h; ∆pex – presiune disponibilă excedentară în
s
mcol⋅H2O, iar K – un coeficient egal cu: K = 10,5 − 1,3 (s – grosimea diafragmei,
d
iar d – diametrul orificiului acesteia).
O verificare importantă este aceea a evitării vaporizării apei în zona orificiului,
cu relaţia:
v2
p ≥ 0,5 + p sat + ρ 0 5 + ∆pex , (17.92)
2 ⋅ 10
1246 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care: p este presiunea apei în conductă, înainte de diafragmă, în bar;


psat – presiunea de saturaţie a apei la temperatura maximă de regim, în bar;
ρ – densitatea, în kg/m3; v0 – viteza apei în diafragmă, în m/s; ∆pex – căderea de
presiune în diafragmă, în bar.
La proiectare se ţine seama de următoarele recomandări generale:
Dn
– diametrul orificiului diafragmei trebuie să respecte relaţia: d > ,
5
în scopul evitării obturării curgerii şi al limitării vitezei agentului prin orificiu
(Dn – diametrul nominal al conductei);
– în cazul reţelelor exterioare de apă fierbinte, diafragmele se montează în
instalaţiile de racordare sau pe branşamente;
– în cazul reţelelor secundare, diafragmele de laminare se montează pe
racordurile fiecărei clădiri, în reţelele de distribuţie interioare, pe conductele de
legătură la corpuri şi aparate;
– în cazul echilibrării unei reţele în funcţiune este indicat ca proiectul de
diafragmare să aibă la bază măsurători efective de debit şi pierderi de sarcină în
scopul determinării capacităţii de trecere (sau al modulului de rezistenţă) pe fiecare
tronson, sau zonă a sistemului;
– amplasarea diafragmelor trebuie să rezulte din analiza graficului
piezometric, urmărindu-se respectarea condiţiilor care asigură buna funcţionare;
– în acţiunea de echilibrare se începe executarea diafragmării de la
extremităţile sistemului către sursă (instalaţii interioare, reţea secundară, instalaţii
de racordare, reţea exterioară).
• Echilibrarea reţelelor primare se face printr-o dimensionare a racordurilor,
astfel încât să distrugă surplusul de disponibil de presiune, sau în cazul în care
această măsură este insuficientă, prin introducerea unor rezistenţe hidraulice locale
(diafragmare).
Diafragmarea reţelelor primare se face, în general, la consumatori sau pe
racordurile acestora. Se admite diafragmarea reţelelor primare pe conductele
magistrale numai în cazuri particulare, pe baza justificărilor tehnico-economice.
Diafragmele de laminare se pot monta atât pe racordul de tur cât şi pe racordul de
retur, locul de montare stabilindu-se de la caz la caz în funcţie de presiunile
disponibile pe conductele magistrale (presiunile absolute pe aceste conducte):
– Diafragmarea pe racordul de ducere se face până când presiunea
disponibilă pe aceasta devine mai mică decât presiunea maximă admisibilă din
punct de vedere mecanic în schimbătoarele de căldură, respectiv ale elevatoarelor
(pompelor de amestec) şi instalaţiilor interioare ale consumatorilor. Se recomandă
diafragmarea în continuare pe racordul de ducere până când presiunea disponibilă
are valoarea minimă necesară evitării vaporizării agentului de transport pe această
conductă şi evitării golirii instalaţiilor.
– Diafragmarea pe racordul de întoarcere se face în toate cazurile în care
presiunea disponibilă pe magistrala de întoarcere are valori mai mici decât cele
necesare evitării golirii instalaţiilor şi a vaporizării apei pe racordul de tur.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1247

Se consideră că diafragmarea a rezolvat problema echilibrării hidraulice atunci


când eroarea relativă între disponibilul de presiune existent şi cel necesar este mai
mică de 1%.
• Echilibrarea hidraulică a reţelelor secundare se asigură, în general printr-o
dimensionare corespunzătoare a acestora. Pe ramurile principale rămase cu un
surplus de disponibil de presiune trebuiesc montate pe lângă vanele de separare,
vane suplimentare de laminare, sigilate într-o poziţie prestabilită.
Dimensionarea diafragmelor de laminare pentru o conductă de diametru dat
constă în stabilirea diametrului orificiului şi a grosimii diafragmei, astfel ca pentru
debitul de agent termic cu durata de utilizare cea mai mare, să distrugă surplusul de
disponibil de presiune. Se recomandă ca pe o diafragmă surplusul de disponibil de
presiune distrus să fie mai mic de 30 mH2O (pentru reţele urbane) şi 10 mH2O
(pentru reţele industriale). În cazul unor surplusuri mai mari este necesară montarea
mai multor diafragme în serie, montate la distanţe impuse.

17.6.7. Stabilitatea hidraulică a SRT de apă fierbinte

17.6.7.1. Sisteme cu consumatori de încălzire neautomatizaţi


Într-un SRT, mărimile care determină regimul hidraulic la un moment dat sunt
variabile, ceea ce înseamnă modificări de debit de agent termic. Aceasta se
manifestă prin modificarea presiunii disponibile la nivelul fiecărui branşament.
Ca urmare, consumatorii de încălzire pot fi subîncălziţi, sau supraîncălziţi,
în funcţie de amplasarea perturbaţiei şi de sensul variaţiei debitului de agent.
Dintre evenimentele obişnuite care produc perturbaţii hidraulice într-un sistem,
neautomatizat, se menţionează:
– scoaterea din funcţiune (punerea în funcţiune) a instalaţiilor de preparare a
apei calde de consum;
– scoaterea din funcţiune (punerea în funcţiune) a instalaţiilor de încălzire din
una sau mai multe construcţii (de exemplu, din cauza unei avarii sau din obligaţia
respectării unui anumit program de lucru etc.);
– izolarea (cuplarea) unei ramuri mai mici sau mai mari de reţea.
Pentru un sistem de alimentare cu căldură conţinând o sursă de căldură SC,
o reţea de apă fierbinte şi un număr redus de consumatori, de exemplu patru
abonaţi (fig. 17.28.), în urma calculelor rezultă: graficul piezometric,
caracteristicile instalaţiei de pompare din sursă şi ale reţelei, presiunea excedentară
disponibilă la fiecare consumator în regimul nominal de funcţionare. Presiunea
excedentară disponibilă, care stă la baza calcului de dimensionare a diafragmelor
de laminare din punctele termice, se calculează cu relaţiile următoare
(consumatorul C1 fiind cel mai dezavantajos amplasat):
– pentru consumatorul C2:
∆pex = 2∆p1−C1 + ∆pC1 − 2∆p1−C 2 − ∆pC 2 , (17.93)

în care ∆p1-C1 şi ∆p1-C2 reprezintă pierderile de sarcină în reţea (pe un fir) de la


nodul 1 până la consumatorii C1, respectiv C2;
1248 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– pentru consumatorul C3:


∆pex = 2∆p 2−C1 + ∆pC1 − 2∆p2−C 3 − ∆pC 3 (17.94)
– pentru consumatorul C4:
∆pex = 2∆p3−C1 + ∆pC1 − 2∆p3−C 4 − ∆pC 4 . (17.95)
În fig. 17.28. s-au notat cu a (având indicii 2-1; 3-2 etc.) capacităţile de trecere
aferente diferitelor tronsoane ale reţelei, pe un fir, iar cu a1, a2 şi a3 capacităţile de
trecere ale sistemului în nodurile respective, ţinând seama de capacităţile de
trecere, cu modul lor de legare (în serie sau paralel), ale tronsoanelor de conducte,
consumatorilor şi diafragmelor de laminare. De exemplu, în regimul normal de
funcţionare capacitatea de trecere a2 rezultă din relaţia:
1
a2 = + a 2 −C 3 , (17.96)
1 2
+
a12 a22−1

a b
H

∆ps

H's
∆pex ∆pex ∆pex
∆prn ∆pC1
Hs ∆pC4 ∆pC3 ∆pC2

G'G

C4 C2
a3-C4 a1-C2 C1
as-3 2 a2-1 1
SC
3 a3-2 a1-C1
asr a2-C3 C3

as a3 a2 a1

Fig. 17.28. Graficul piezometric al unui sistem neautomatizat în regim normal


(linia continuă) şi în regim perturbat (linia întreruptă) în ipoteza alimentării
numai a consumatorului C1: a – caracteristica pompelor; b – caracteristica
sistemului (sursă + consumatori + reţea).
în care a2-C3 este capacitatea de trecere a consumatorului C3, incluzând
branşamentul (ducere + întoarcere), diafragma de laminare, punctual termic şi
instalaţia interioară (dacă este racordat direct). Capacitatea de trecere a1 se
determină cu relaţia:
a1 = a1-C1 + a1-C2 . (17.97)
Pentru sursă, capacitatea de trecere a întregului circuit al agentului s-a notat cu
asr. Capacitatea de trecere a întregului sistem s-a notat cu as.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1249

Se reaminteşte că prin capacitatea de trecere a unui circuit simplu între două


puncte, de pildă, a unui tronson delimitat de două noduri, cu lungimea l şi
diametrul di (secţiunea F) se defineşte factorul a din relaţia:
1 1
G = a ∆p sau ∆p = M⋅G2; deci M = 2 sau a = ,
a M
în care G este debitul masic, în kg/s; ∆p – pierderea de sarcină, în N/m2,
iar M – modulul total de rezistenţă hidraulică, exprimat cu relaţia:
1 λ⋅L 
M= 
2 d
2ρ ⋅ F  i

+ ζ  [kg-1 ⋅ m-1]

. (17.98)

Se pune problema debitului primit de consumatorii respectivi, când într-un


punct al sistemului se produce o perturbare a regimului (de exemplu, la un
consumator se acţionează un robinet sau unul ori mai mulţi consumatori ies din
funcţiune). În cazul cel mai defavorabil se face ipoteza întreruperii funcţionării la
n-1 consumatori, rămânând unul singur în funcţiune. Cu alte cuvinte se urmăreşte
să se stabilească dereglarea provocată de o perturbaţie maximă, definită, la fiecare
consumator, ca raportul dintre debitul de agent corespunzător regimului perturbat şi
debitul de agent nominal, adică:
G'
Xg = n . (17.99)
G
Pentru a putea caracteriza un sistem din punctual de vedere al efectului
perturbaţiei maxime asupra dereglării, s-a introdus noţiunea de stabilitate
hidraulică, exprimată printr-un coeficient (de stabilitate) dat de relaţia:
∆p
K= . (17.100)
∆p r +c
Stabilitatea hidraulică reprezintă proprietatea sistemului ca la o perturbaţie
hidraulică maximă să se obţină în instalaţiile consumatorilor neautomatizaţi o
anumită modificare a debitului de agent.
Cu cât creşte K (adică pe reţeaua de transport şi distribuţie se obţine o pierdere
de sarcină mică şi în schimb are loc o pierdere mare de sarcină la consumatori),
cu atât, sub aspectul dereglării, situaţia este mai avantajoasă, deoarece disponibilul
de presiune ce apare în noua situaţie se îndepărtează mai puţin de cel al regimului
nominal. De aici, rezultă recomandarea ca pe reţeaua de transport şi distribuţie
pierderile specifice de sarcină să aibă valori mici (30 – 60 Pa/m), iar pe
branşamente aceste pierderi să se situeze la peste 150 Pa/m [17.1].
Dereglarea sistemului (modificarea debitului) se calculează ţinând seama de
structura reţelei, în ipoteza de perturbare considerată cu ajutorul capacităţilor
de trecere a diverselor elemente componente şi corelat cu caracteristica
pompelor de circulaţie.
Astfel, în ipoteza considerată anterior şi având graficul piezometric cu notaţiile
din fig. 17.28., debitul G ' , asigurat consumatorului C1 rămas în funcţiune
(în configuraţia de lucru perturbată) se stabileşte astfel:
1250 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– se calculează capacitatea de trecere totală a sistemului a s' :


1
a s' = ; (17.101)
1 2 2 2 1
+ + + + 2
a12−C1 a22−1 a32−2 a32−3 a sr
– se trasează caracteristica sistemului (linia întreruptă din fig. 17.28.) şi la
intersecţia cu caracteristica pompelor va rezulta debitul G '.
Dereglarea va fi:
G'
Xg = n , (17.102)
GC1
în care GCn1 este debitul nominal al consumatorului C1 în regim normal de
funcţionare.
Dacă ar rămâne în funcţiune numai consumatorul C4 va rezulta o altă dereglare,
deoarece capacitatea de trecere a s' este diferită de cea aferentă primei ipoteze şi
anume:
1
a s' = . (17.103)
1 2 1
+ + 2
a32−C 4 a s2−3 a sr
În situaţia unor perturbaţii mai reduse, de exemplu în ipoteza izolării unui
număr mai mic de consumatori, se procedează identic, dar debitul de agent pompat
de sursă trebuie să fie repartizat consumatorilor, în fiecare nod, proporţional cu
capacităţile de trecere ale ramurilor care pornesc din nodul respectiv.
În ipoteza unei presiuni disponibile constante, la limita centralei, se poate
deduce dereglarea în funcţie de coeficientul de stabilitate:
G' a s' ⋅ ∆p r +C a s'
Xg = n = = . (17.104)
GC1 a1−C1 ⋅ ∆pc a1−C1 K
Dacă, în plus, dimensionarea (alegerea diametrelor) reţelei de transport şi
distribuţie s-a făcut larg, cu pierderi specifice foarte mici, se constată că a s' ≅ a1−C1
şi deci:
1
Xg = . (17.105)
K
În ipoteza presiunii disponibile constante la limita centralei (ipoteză valabilă
dacă se prevăd instalaţii de modificare automată a turaţiei pompelor), capacitatea
de trecere a s' nu trebuie să mai conţină circuitul din centrală, cu capacitatea de
trecere asr.
Graficul piezometric al sistemului prevăzut cu instalaţie de modificare automată
a turaţiei pompelor, luând ca exemplu aceeaşi reţea cu patru abonaţi, din care în
regim perturbat rămâne numai consumatorul C1 în funcţiune (fig. 17.29.) arată,
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1251

ceea ce este confirmat şi de calcule, că debitul G’ nu mai este influenţat de


caracteristica pompelor de circulaţie.
În [17.1 – anexa 23.5] se prezintă un exemplu de calcul al dereglării hidraulice.
n
a
n'

∆ps
∆p's

b
Hs ∆pex
∆pC1
H's ∆pC2
∆pC4 ∆pC3
∆pr+G

G' G
Ha

C4 C2
C1
3 2 1
S
C3

Fig. 17.29. Graficul piezometric al unui sistem neautomatizat în regim normal


(linia continuă) şi în regim perturbat (linia întreruptă) în ipoteza alimentării
numai a consumatorului C1; sursa este prevăzută cu instalaţie de reglare
automată a turaţiei pompelor: a – caracteristica pompelor; b – caracteristica
sistemului (consumatori + reţea).

17.6.7.2. Sisteme cu consumatori de încălzire automatizaţi


Automatizarea instalaţiilor de încălzire, sau de preparare a apei calde de
consum, răspunde la două cerinţe funcţionale distincte şi anume:
• corectarea presiunii disponibile înaintea instalaţiei alimentate (presiune care a
apărut modificată prin efectul unei perturbaţii introduse într-o zonă oarecare
a sistemului) în scopul menţinerii debitului la valoarea cerută de proces;
• modificarea rezistenţei hidraulice (capacităţii de trecere) a instalaţiei
abonatului, având ca scop modificarea debitului de agent (eventual anularea
acestuia), în concordanţă cu nevoile procesului; în această situaţie intervenţia
elementului de automatizare constituie un factor perturbator pentru ceilalţi abonaţi.
În cazul sistemelor automatizate este necesar să se selecteze, de la sistem la
sistem, ipoteza de funcţionare cea mai dezavantajoasă pentru robinetele de reglare
ale consumatorilor, în scopul stabilirii presiunii maxime disponibile la intrarea în
branşamentele respective. Deci, se poate calcula pierderea de sarcină suplimentară
1252 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pe care trebuie să o asigure un robinet de reglare, faţă de pierderea în regim normal


de funcţionare (neperturbat, cu toţi abonaţii funcţionând la debite nominale).
Deoarece în cazul sistemelor automatizate nu se mai poate pune problema
dereglării (în sensul modificărilor de debit generate de perturbaţiile hidraulice) nici
noţiunea de stabilitate hidraulică nu mai are acelaşi sens. De data aceasta,
coeficientul de stabilitate hidraulică exprimă măsura în care, la o perturbaţie
maximă, se modifică sarcina hidraulică suplimentară ce revine robinetului de
reglare.
Deci, sarcina hidraulică suplimentară ce revine unui robinet de reglare va fi cu
atât mai mică cu cât coeficientul de stabilitate va fi mai mare.
Raţiunea pentru care se urmăreşte să se diminueze sarcina hidraulică ce revine
în mod suplimentar unui robinet de reglare, faţă de sarcina preluată în regim
normal, este legată de necesitatea înscrierii robinetului din punct de vedere
funcţional pe caracteristici de lucru apropiate de liniaritate, ceea ce este favorizat
de valori mai reduse ale cursei ventilului. De asemenea, diametrul robinetului de
reglare poate rezulta relativ mai mic, ca urmare a posibilităţii de a admite căderi de
presiune mai mari pe robinet, în poziţia deschis complet.
Ca ipoteze raţionale privind perturbaţia maximă posibilă, care se poate lua în
considerare pentru stabilirea presiunii disponibile maxime în punctul de racordare a
unui consumator, sunt:
– izolarea de reţea a tuturor consumatorilor, cu excepţia celui analizat
(se poate considera această ipoteză în cadrul sistemelor mici cu un număr relativ
redus de abonaţi);
– izolarea unui anumit număr din abonaţi, de exemplu 50%, restul rămânând
alimentaţi cu debite nominale (de aplicat la sisteme de întindere medie);
– izolarea unei ramuri importante de reţea, a unei magistrale, cu toţi
consumatorii aferenţi (de aplicat la SAC mari).
Pentru acelaşi sistem cu patru consumatori, însă automatizaţi, graficul
piezometric, în regim perturbat (fig. 17.30.), având ca premiză menţinerea în
funcţiune numai a consumatorului C1, coeficientul de stabilitate hidraulică este dat
de raportul:
∆p C 1
K= , (17.106)
∆p r + c
în care: ∆pC1 reprezintă căderea de presiune în instalaţia abonatului, incluzând şi
căderile în robinetul de reglare (complet deschis) şi în diafragmele de laminare,
corespunzătoare debitului nominal de agent (sau maxim cerut de proces), iar
∆pr+c – căderea de presiune din reţea şi consumatori, egală cu disponibilul de
presiune la limita centralei, corespunzător debitului nominal de agent pe ansamblul
sistemului.
Disponibilul maxim de presiune, care apare la intrarea în instalaţia
consumatorului C1, este:
∆p max = H s' − ∆p s' − ∆pr' − ∆pbr . (17.107)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1253

În această relaţie H s' reprezintă înălţimea de pompare din sursă şi rezultă din
intersecţia ordonatei debitului vehiculat GC1 cu caracteristica pompelor de
circulaţie.
Termenul ∆p s' este căderea de presiune în sursă în cadrul regimului perturbat.
El rezultă din relaţia următoare, în care asr reprezintă capacitatea de trecere a
circuitului din sursă:
G2
∆p s' = C2 1 . (17.108)
a sr
a
H b
∆ps
∆p's

H's
∆pre ∆pre
Hs ∆pmax
∆pC2
∆pC4 ∆pC3
∆pr+C
∆pC1

GC1 G
Ha

C4 C2
C1
as-3 2 a2-1 1
SC
3 a3-2
as C3

Fig. 17.30. Graficul piezometric al unui sistem automatizat, în regim normal


(linia continuă) şi în regim perturbat (linia întreruptă) în ipoteza alimentării
numai a consumatorului C1: a – caracteristica pompelor; b – caracteristica
sistemului (sursă + reţea + consumatori).

Termenul ∆pr' reprezintă în regim perturbat căderea de presiune pe reţea între


sursă şi branşamentul consumatorului C1 (nodul 1). El se calculează cu relaţia:
2G 2
∆pr' = 2 C1 . (17.109)
a s −1
Termenul ∆pbr reprezintă căderea de presiune pe branşament, egală cu cea din
regimul normal de funcţionare.
Pierderea de sarcină suplimentară, pe care trebuie s-o preia robinetul de reglare,
rezultă din diferenţa dintre disponibilul maxim de presiune şi pierderea de sarcină
din instalaţia consumatorului, adică:
1254 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆psup lim = ∆p max − ∆pC1 . (17.110)


Rezultă că la un sistem automatizat dat (debitul de agent G şi ∆pr+c cunoscute),
în măsura în care reţeaua de transport şi distribuţie în regim nominal are pierderi
mari de sarcină, iar în compensaţie consumatorii au pierderi mici (∆pc mic),
în regim perturbat de funcţionare vor apare sarcini hidraulice suplimentare
corespunzător mai mari pentru robinetele de reglare.

17.6.8. Dimensionarea economică a SRT de apă fierbinte


Dimensionarea economică a reţelelor constituie una din problemele de bază care
trebuiesc avute în vedere la realizarea sistemelor de alimentare centralizată (SAC)
deoarece valoarea mare a investiţiilor aferente acestora este una din principalele
cauze care reduc economicitatea alimentării centralizate cu căldură. SRT sunt doar
o parte a SAC, ca urmare la optimizarea acestora trebuie să se ţină seama de toate
aspectele tehnice şi economice pe care le implică legătura reţelei cu sursa de
căldură (SPC) şi cu consumatorii.
Dimensionarea economică a SRT este influenţată în mod hotărâtor de natura şi
parametrii agentului termic, de debitul orar nominal de căldură transportat şi de
durata anuală de utilizare a acestuia.
În cazul SRT cu apă fierbinte, influenţa pierderilor de căldură asupra soluţiei de
dimensionare a fost luată în considerare la stabilirea parametrilor nominali ai
agentului termic în conducta de ducere. Ca urmare, calculul de dimensionare
optimă a reţelei se reduce, practic, la determinarea diametrului optim.
Determinarea grosimii izolaţiei se face pe baza pierderilor de căldură admise la
optimizarea temperaturii nominale a agentului termic.
În cazul SRT cu abur, dimensionarea economică a acestora cuprinde atât
determinarea diametrului economic cât şi a grosimii optime a izolaţiei conductei.
În lucrarea [17.5] autorii au prezentat un model matematic pentru determinarea
variantei optime de dezvoltare a unui SRT în cadrul unui sistem de alimentare
centralizată cu căldură (SAC), utilizând apa fierbinte ca agent termic. Scopul
modelului era determinarea valorilor optime ale diametrelor şi pierderilor de
presiune aferente, pentru diversele tronsoane ale reţelei. Simultan, se stabileau
noile valori ale înălţimii de refulare pentru pompele de reţea ale sursei de căldură.
În acest fel, odată cu dimensionarea reţelei se obţine şi noul grafic piezometric al
ansamblului acesteia.
Ulterior, în lucrarea [17.6], autorii au prezentat un model mai elaborat şi mai
complect sub aspectul datelor de intrare. Se urmărea stabilirea condiţiilor optime,
din punct de vedere tehnico-economic, de dimensionare a reţelelor termice de apă
caldă şi fierbinte, în contextul funcţionării acestora în cadrul unui SAC compus
din: sursa de căldură (CT şi/sau CCG), reţeaua termică primară (RTP), de tip
bitubulară închisă, puncte termice centralizate pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum (PTC) şi reţeaua termică secundară (RTS) pentru încălzire
(bitubulară – închisă) şi prepararea a.c.c. (monotubulară – deschisă, cu recirculare).
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1255

17.6.8.1. Domenii de aplicabilitate [17.6]


Metoda de optimizare este aplicabilă dimensionării unei reţele termice noi, sau
pentru retehnologizarea sa. Ea se bazează pe criteriul tehnico-economic al
cheltuielilor totale actualizate (CTA), ţinând seama de condiţiile reale privind:
– tehnologiile de realizare a reţelei – conductelor – sub aspectul materialelor
utilizate, al modului de realizare/amplasare în teren;
– destinaţia reţelei (reţeaua primară de apă fierbinte, de apă caldă), pentru
încălzire şi/sau a.c.c.;
– regimurile de livrare a agentului termic – tipul reglajului adoptat în circuitul
primar de apă fierbinte (RTP) şi cel secundar de apă caldă pentru încălzire şi a.c.c.
(v. cap. 19);
– schema tehnologică pentru funcţionarea punctului termic (o treaptă paralel,
două trepte serie-serie, sau două trepte mixt) – v. cap. 18;
– condiţiile reale privitoare la aspectele climaterice avute în vedere pentru
încălzire;
– structura cererii totale de căldură la nivelul PTC (ponderea consumului de
a.c.c. faţă de încălzire).
Din punct de vedere economic s-au avut în vedere:
– investiţiile în reţelele termice;
– cheltuielile anuale cu energie electrică, consumată pentru pompare, de către
pompele de reţea din circuitul primar şi cele de circulaţie din circuitul secundar de
încălzire.
Din acest ultim punct de vedere, pentru a evidenţia efectele tehnico-economice
ale consumului de energie de pompare, s-au avut în vedere două tipuri de pompe
folosite: cu turaţie constantă, sau variabilă, corelată cu tipul reglajului adoptat –
calitativ, mixt sau cantitativ.
În consecinţă, ca mod de abordare, metodologia de optimizare aplicată
răspunde tuturor cazurilor reale ce pot apare în realizarea şi funcţionarea
practică a unui SAC pentru încălzire şi a.c.c., utilizând ca agent termic apa fierbinte
sau apa caldă.

17.6.8.2. Modelul matematic pentru stabilirea


vitezei optime de transport
Valorile optime ale vitezelor, pentru dimensionarea reţelelor termice de apă
caldă şi fierbinte, indicate de normativele de proiectare existente şi de literatura de
specialitate nu mai corespund situaţiei actuale deoarece:
– tehnologiile de realizare a reţelelor s-au modificat (se folosesc şi alte
materiale decât oţelul, deci cu alte caracteristici tehnice);
– costurile materialelor şi energiei – combustibilul – sunt altele faţă de
momentul considerat la stabilirea vitezelor indicate de normativele de proiectare
existente şi de literatura de specialitate;
– regimurile de livrare a căldurii (agentului termic) sunt altele (s-a trecut de la
reglajul pur calitativ la reglajul mixt sau chiar cantitativ).
1256 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Viteza de transport a apei în conductele reţelelor termice are o influenţă


multiplă asupra:
– diametrului conductelor reţelei termice;
– pierderilor de presiune la transportul agentului termic, deci a valoarii
energiei consumate pentru pompare;
– pierderilor de căldură la transport.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că la baza stabilirii valorii optime a
vitezei de transport trebuie să stea un criteriu care să ia în considerare toate
influenţele, exprimate în mod unitar, prin efectele economice ale acestora.
Astfel, influenţa asupra diametrului va fi luată în considerare prin intermediul
investiţiei aferente realizării reţelelor termice; influenţa asupra pierderilor de
presiune, prin intermediul valorii cheltuielilor aferente procurării energiei de
pompare; iar influenţa asupra pierderilor de căldură la transport este luată în
considerare prin valoarea costului căldurii pierdute. Întrucât efectele economice
citate mai sus se manifestă la momente de timp diferite, criteriul economic folosit
trebuie să ia în considerare o perioadă lungă de timp, precum şi modificarea în
această perioadă a valorii banilor (actualizarea). Criteriul economic recomandat
pentru astfel de cazuri este venitul net actualizat (VNA). Deoarece în situaţia de
faţă nu se poate defini un efect util (un venit anual), nu se poate aplica forma de
bază a criteriului venit net actualizat, ci doar o variantă simplificată a acestuia,
respectiv cheltuielile totale actualizate (CTA).
Forma matematică a criteriului cheltuielilor totale actualizate este:
ts
I +C V
CTA = ∑ (1i+ a )ii − (1 + ar )ts , (17.111)
i =1 i ts
unde Ii este investiţia realizată în anul „i”; Ci – cheltuielile anuale de exploatare
(exclusiv amortismentele) în anul „i”; ai – rata anuală de actualizare din anul „i”;
ts – durata de studiu; Vr – valoarea reziduală (neamortizată) a investiţiei la sfârşitul
perioadei de studiu.
Obs. În valoarea cheltuielilor anuale de exploatare nu se includ amortismentele
pentru a evita luarea în considerare de două ori a investiţiilor, o dată direct prin
termenii Ii şi o dată indirect prin intermediul amortismentelor.
Pentru simplificarea aplicării criteriului de analiză considerat se pot face
următoarele ipoteze simplificatoare, care nu modifică rezultatele aplicării acestuia:
• durata de montaj a conductelor este scurtă (sub un an), ca urmare se poate
considera că investiţiile se realizează integral într-un singur an;
• cantităţile de agent termic transportate anual nu se modifică esenţial de la an
la an, deci cheltuielile anuale de exploatare rămân constante an de an: Ci = ct = C.
Atunci, se poate scrie relaţia:
ts ts
Ci 1
∑ (1 + a )i =C⋅ ∑ (1 + a )i (17.112)
i =1 i i =1 i
• pentru evitarea complicaţiilor legate de estimarea valorii anuale a inflaţiei se
lucrează în monedă constantă. În consecinţă, valoarea anuală a ratei de actualizare
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1257

rămâne constantă an de an: ai = ct = a. Valoarea ratei anuale de actualizare diferă


în funcţie de domeniul economic şi de la ţară la ţară, ea reflectând condiţiile
economice specifice. Pentru sectorul energetic din România, valoarea ratei anuale
de actualizare este de cca. 12%. Exprimarea sumelor în euro sau dolari poate fi
considerată cu suficientă precizie ca exprimarea acestora în monedă constantă.
Ca urmare:
ts
1 (1 + a )t −1
∑ (1 + a )i
s

= . (17.113)
i =1 i ⋅ a (1 + a )t s

Valoarea exprimată prin relaţia (17.113) are sensul fizic al unui timp şi poartă
denumirea de durată de studiu actualizată Ts;
• pentru evitarea problemelor legate de stabilirea valorii reziduale a investiţiilor
Vr se recomandă ca durata de studiu să fie egală cu durata de viaţă contabilă a
investiţiei (cu durata de amortizare contabilă a acesteia), în consecinţă se poate
considera Vr ≅ 0 ;
• pentru conducte (conform instrucţiunilor Ministerului Finanţelor), durata de
viaţă contabilă este foarte ridicată (cca. 50 de ani). Fără a introduce erori foarte
mari (sub cca. 2% – v. fig. 17.31., valori inferioare marjei de eroare acceptate în
calcule economice – cca. 5%), se poate scrie relaţia de mai jos:

(1 + a )t s
−1

1
. (17.114)
(1 + a )t s
⋅a a

100
8 90
7 80
Durata de studiu

Durata de studiu
actualizata [ani]

6 70
actualizata [%]

60
5
50
4
40
3 30
2 20
1
10
0 0
0 10 20 30 40 50 60

Durata de studiu [ani]


Fig. 17.31. Dependenţa dintre durata de studiu ts şi durata de studiu actualizată Ts.

Valorile procentuale ale duratei de studiu actualizate Ts sunt raportate la


valoarea 1/a.
Având în vedere ipotezele de mai sus, criteriul cheltuielilor totale actualizate se
poate scrie şi sub forma simplificată:
1258 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

C
CTA = I + . (17.115)
a
Ambii termeni ai relaţiei (17.115) au valori influenţate de viteza de transport
(w). Ca urmare, valoarea optimă a acesteia se obţine din minimizarea funcţiei CTA:
C ( w)
CTA( w) = I ( w) + = min . (17.116)
a
Dacă funcţiile I(w) şi C(w) sunt continui, deci şi derivabile faţă de variabila
„w”, valoarea optimă a acesteia se determină ca rădăcină a ecuaţiei:
∂CTA( w) ∂I ( w) 1 ∂C ( w)
= + ⋅ =0 . (17.117)
∂w ∂w a ∂w
În realitate, datorită unei scări discrete a diametrelor pentru care se realizează
conductele, atât investiţiile, cât şi cheltuielile anuale nu sunt funcţii continui, deci
nu sunt derivabile faţă de variabila „w”. Ca urmare relaţia (17.110) nu poate fi
scrisă, valoarea optimă a vitezei de transport fiind stabilită printr-o metodă grafo-
analitică, respectiv din reprezentarea grafică a variaţiei CTA(w) – v. fig. 17.32.
CTA(w)

CTAmin

wopt W [m/s]

Fig. 17.32. Stabilirea grafică a valorii optime a vitezei de transport.

Datorită scării discrete a diametrelor conductelor, pentru viteza de transport nu


se indică o valoare optimă unică, ci un domeniu în care se poate plasa această
valoare.
● Determinarea investiţiilor aferente realizării reţelei.
Investiţia aferentă realizării reţelei (conducte şi instalaţie de pompare) este:
I = I p + Ic , (17.118)
unde I p este investiţia în staţia de pompare, iar Ic – investiţia în conducte.
Investiţia în staţia de pompare se determină cu relaţia:
I p = Ppc ⋅ i p , (17.119)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1259

în care Ppc este puterea nominală (maximă) a pompelor. iar ip – investiţia specifică
în instalaţia de pompare (inclusiv instalaţia de alimentare cu energie electrică).
Puterea nominală (maximă) de pompare se determină cu relaţia:
G c ⋅ ∆p c
Ppc = 3 [kW] , (17.120)
10 ⋅ η p ⋅ ρ
c
unde G este debitul de calcul de agent termic (debitul de agent termic pentru care
se dimensionează conducta), în kg/s; ∆p – pierderile nominale (maxime de
c

presiune), în N/m2; η p – randamentul pompelor; iar ρ – densitatea agentului


termic, în kg/m3.
Pierderile nominale (maxime de presiune) sunt:
k h ⋅ L ( wc ) 2
∆p = f ⋅
c
⋅ ⋅ρ [N/m2] , (17.121)
d 2
cu
4 ⋅ Gc
d= [m] , (17.122)
π ⋅ wc ⋅ ρ
în care f este coeficientul de frecare; kh – un coeficient supraunitar care ţine cont de
pierderile locale de presiune; L – lungimea conductei, în m, d – diametrul
c
conductei în m; w – viteza pentru care se dimensionează conducta, în m/s;
c
G – debitul de agent termic pentru care se dimensionează conducta, în kg/s;
ρ – densitatea agentului termic, în kg/m3.
Înlocuind relaţia (17.122) în relaţia (17.121), se obţine:

∆p c =
4
π k ⋅L
c
( )
⋅ f ⋅ h ⋅ wc
2 ,5
⋅ ρ1,5 [N/m2] . (17.123)
G
Investiţia aferentă realizării conductei Ic este:
Ic = ki ⋅ L ⋅ ic , (17.124)
unde ki este un coeficient supraunitar care ţine cont şi de costul armăturilor
instalate pe conductă; L – lungimea conductei; iar ic – investiţia specifică în
conductă, valoare dependentă de diametrul conductei, precum şi de modul de
realizare a acesteia (din oţel sau PEX, cu izolaţie clasică sau preizolată, pozată
subteran sau aerian etc.).
Investiţiile în reţea depind de:
• mărimea conductelor (prin debitul G transportat);
c

• condiţiile de dimensionare ale conductelor (viteza aleasă pentru regimul


c
nominal w );
• performanţele staţiei de pompare (prin randamentul pompelor)
• investiţiile specifice în conducte (depinde de modul de realizare a acestora);
• investiţiile specifice în pompe.
1260 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

● Determinarea cheltuielilor anuale de exploatare


Cheltuielile anuale de exploatare pot fi scrise sub forma:
C = C ∆E + C ∆Q , (17.125)
în care C∆E sunt cheltuielile anuale aferente procurării energiei electrice
consumată pentru pomparea agentului termic; iar C ∆Q – cheltuielile anuale
aferente căldurii pierdute la transportul agentului termic.
● Cheltuielile anuale aferente procurării energiei electrice consumată
pentru pomparea agentului termic C∆E se determină cu relaţia:
C∆E = ∆E ⋅ pE , (17.126)
unde ∆E este consumul anual de energie electrică pentru pompare, iar pE – preţul
mediu de cumpărare a energiei electrice.
În decursul unui an, o reţea termică funcţionează în două regimuri diferite –
regim de iarnă, respectiv regim de vară. Având în vedere acest aspect, consumul
anual de energie electrică pentru pompare poate fi estimat cu relaţia:
∆E = ∆Ei + ∆Ev = Ppmd
,i ⋅ τ i + Pp ,v ⋅ τ v
md
, (17.127)
în care ∆Ei, ∆Ev sunt consumurile de energie electrică pentru pompare în perioada
de iarnă, respectiv de vară; Ppmd md
,i , Pp ,v – puterile electrice de pompare medii pe
perioada de iarnă, respectiv de vară; iar τi, τv – durata anuală a perioadei de iarnă,
respectiv de vară.
Puterile electrice de pompare medii se determină cu relaţii similare relaţiei
(17.20):
• pentru perioada de iarnă:
Gimd ⋅ ∆pimd
,i =
Ppmd ⋅ k RP [kW] ; (17.128)
10 3 ⋅ η p ⋅ ρ
• pentru perioada de vară:
Gvmd ⋅ ∆pvmd
,v =
Ppmd ⋅ k RP [kW] (17.129)
10 3 ⋅ η p ⋅ ρ
unde, în afara notaţiilor definite la relaţia (17.115), s-au mai notat cu Gimd , Gvmd –
debitele medii de agent termic pe perioadele de iarnă, respectiv de vară, în kg/s;
∆pimd , ∆pvmd – pierderile medii de presiune în conducte iarna, respectiv vara, în
N/m2; iar kRP – un coeficient care ţine cont de tipul de antrenare a pompelor – cu
turaţie constantă (kRP > 1) sau cu turaţie variabilă (kRP = 1).
Pierderile de presiune se pot scrie folosind relaţii similare cu relaţia (17.116).
Scriind relaţiile pentru regimul mediu iarna/vara şi pentru cel de calcul şi
raportându-le, se obţine:
2 2
∆pimd  w md   Gimd 
= ic  ⋅  , (17.130)
∆p c  w   Gc 
   
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1261

respectiv:
2 2
∆pvmd  wvmd   Gvmd 
=   ⋅  . (17.131)
∆p c  wc   G c 
   
Relaţiile (17.130) şi (17.131) au fost scrise în ipotezele simplificatoare ale
neglijării variaţiei coeficientului de frecare cu viteza (lucru valabil pentru
conductele rugoase hidraulic) şi a variaţiei densităţii cu temperatura (temperaturile
medii ale agentului termic pe perioadele de iarnă, respectiv de vară, sunt diferite de
temperatura nominală a acestuia).
Folosind relaţiile (17.130), (17.131) şi relaţia (17.123) se obţine:
2
π k ⋅L  G md 
∆p md
i =
4
⋅ f ⋅ h ⋅ wc( ) 2,5
⋅ ρ ⋅  i c
1, 5
 [N/m2] , (17.132)
Gc  G 
respectiv:
2
π k ⋅L  G md 
∆p md
v =
4
⋅ f ⋅ h ⋅ wc( ) 2,5
⋅ ρ ⋅  v c
1, 5
 [N/m2] . (17.133)
Gc  G 
Cheltuielile anuale aferente procurării energiei electrice consumată pentru
pomparea agentului termic C∆E depind de:
▪ mărimea conductelor (prin debitul Gc transportat);
▪ caracteristicile tehnice ale conductelor (coeficientul de frecare f, lungimea de
conductă L) şi ale pompelor (randament η şi mod de antrenare);
▪ condiţiile de dimensionare ale conductelor (viteza aleasă pentru regimul
c
nominal w );
▪ regimurile de livrare a căldurii în reţea, respectiv regimurile de variaţie ale
c
debitului în decursul perioadelor caracteristice (prin raportul Gimd
( v ) / G ). Modul de
c
stabilire a valorii raportului Gimd
( v ) / G este tratat pe larg în § 17.6.8.3.;
▪ preţul energiei electrice.
● Cheltuielile anuale aferente procurării căldurii pierdute la transportul
agentului termic C∆Q sunt:
C∆Q = ∆Q ⋅ pQ , (17.134)
unde ∆Q este cantitatea de căldură pierdută la transportul agentului termic;
pQ – preţul mediu de cumpărare a căldurii.
Similar pierderilor de presiune, în cazul pierderilor de căldură apar două
regimuri diferite de funcţionare – regim de iarnă, respectiv regim de vară. Având în
vedere acest aspect, pierderile anuale de căldură la transport pot fi estimate cu
relaţia:
∆Q = ∆Qi + ∆Qv = ∆qimd ⋅ τ i + ∆qvmd ⋅ τ v , (17.135)
în care ∆Qi, ∆Qv sunt pierderile de căldură la transport în perioada de iarnă,
respectiv de vară; ∆qimd , ∆qvmd – pierderile de căldură la transport orare medii în
1262 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

perioada de iarnă, respectiv de vară; τi, τv – durata anuală a perioadei de iarnă,


respectiv de vară.
Indiferent de regim, pierderile de căldură orare pot fi scrise sub forma:
k ⋅L
( )
∆q = t ⋅ t f − t m = ∆q sp ⋅ k t ⋅ L
R
, (17.136)
unde R este rezistenţa termică a conductei (inclusiv izolaţia termică); kt – un
coeficient supraunitar care ţine cont de pierderile suplimentare de căldură prin
armături şi sistemul de pozare; L – lungimea conductei; tf, tm – temperatura
fluidului, respectiv a mediului în care este amplasată conducta (sol sau aer);
iar ∆qsp – pierderea specifică de căldură a conductei.
Pe baza relaţiei (17.136), scrisă în regimurile caracteristice iarnă, vară şi
regimul de calcul se obţin relaţiile:

∆qimd = ∆q sp
(
t md
⋅ kt ⋅ L ⋅ c
)
f ,i − t m,i
md

( )
c
(17.137)
t f ,i − t mc ,i
în care, în afara mărimilor definite anterior, ∆q sp
c
este pierderea specifică de
căldură în regim nominal; t cf , t md md
f ,i , t f ,v – temperatura de calcul a fluidului,

temperatura medie a fluidului iarna, respectiv vara; iar t mc , t mmd,i , t mmd,v – temperatura
de calcul a mediului în care este amplasată conducta, temperatura medie a mediului
în care este amplasată conducta iarna, respectiv vara.
În cazul reţelelor secundare de încălzire şi al reţelelor primare, temperatura
medie a fluidului trebuie considerată ca medie aritmetică între temperaturile medii
ale agentului termic de pe conductele de tur, respectiv de retur.
Cheltuielile anuale aferente procurării căldurii pierdute la transportul agentului
termic C∆Q depind de:
▪ caracteristicile tehnice ale conductelor (lungime, grad de izolare, mod de
pozare);
▪ mărimea conductelor şi condiţiile de dimensionare ale conductelor
c c
(debitul nominal transportat G şi viteza aleasă pentru regimul nominal w );
▪ destinaţia conductei (reţea primară sau secundară – încălzire, apă caldă de
consum, recirculare) şi regimurile de livrare a căldurii în reţea, respectiv regimurile
de variaţie ale temperaturilor în decursul perioadelor caracteristice. Modul de
stabilire a temperaturilor agentului termic este tratat pe larg în continuare;
▪ preţul căldurii.
● Concluzii
Analizând relaţiile din paragrafele anterioare, rezultă că prin înlocuirea
expresiilor investiţiilor şi cheltuielilor în relaţia CTA (relaţia 17.115), lungimea
conductei L poate fi scoasă factor comun, respectiv valoarea vitezei optime nu este
influenţată de către aceasta. În cele ce urmează, calculele vor fi efectuate pentru o
conductă cu lungimea unitară (1 m).
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1263

Domeniul în care se situează valoarea vitezei optime depinde de:


c
▪ mărimea conductelor (prin debitul G transportat);
▪ destinaţia conductei (reţea primară sau secundară – încălzire, apă caldă de
consum, recirculare);
▪ tipul sarcinii termice transportate – numai încălzire, numai apă caldă de
consum, sau încălzire plus apă caldă de consum – şi structura ei în ultimul caz
(prin raportul dintre consumul de căldură pentru prepararea apei calde de consum şi
consumul de căldură pentru încălzire);
▪ tipul punctelor termice (pentru conductele din circuitul primar);
▪ regimurile de livrare a căldurii în reţea, respectiv regimurile de variaţie ale
debitelor şi ale temperaturilor în cursul perioadelor caracteristice;
▪ modul de antrenare a pompelor;
▪ caracteristicile tehnice ale conductelor şi pompelor folosite;
▪ investiţiile specifice în conducte şi pompe;
▪ preţul energiei electrice şi al căldurii.

17.6.8.3. Domeniile de variaţie ale debitului şi


temperaturilor agentului termic
Variaţia debitului de agent termic într-o reţea de alimentare cu căldură
(indiferent că este primară sau secundară) se datorează atât variaţiei consumului de
căldură, cât şi tipului de reglaj adoptat.
Domeniile de variaţie a debitelor de agent termic trebuie stabilite corelat cu
ipoteza de bază privitoare la calitatea alimentării cu căldură, şi anume: căldura
livrată consumatorilor de încălzire este corelată cu necesarul de căldură pentru
încălzire astfel că temperatura interioară medie zilnică este egală cu temperatura
interioară de calcul, bilanţul termic se închide la nivelul unei zile şi nu în orice
moment (este luat în consideraţie efectul compensator al inerţiei termice a
consumatorilor de încălzire).
Ţinând cont de diversitatea capacităţii instalaţiilor, pentru o tratare unitară şi
sugestivă, domeniile de variaţie ale debitelor nu se vor referi la valorile absolute ale
acestora ci la valorile relative, definite prin relaţia:
G
G= C , (17.138)
G
unde G este o valoare oarecare a debitului (valoarea curentă), iar GC valoarea de
calcul a debitului respectiv.
Circuitele secundare ale punctelor termice sunt separate pentru alimentarea
consumatorilor de încălzire şi a celor de apă caldă de consum. În consecinţă,
domeniile de variaţie ale debitului de agent termic pot fi studiate separat pe fiecare
circuit.
În cazul circuitului secundar de încălzire, domeniul de variaţie a debitului de
agent termic depinde de domeniul de variaţie al necesarului de căldură pentru
încălzire şi de regimul ales de livrare a căldurii.
1264 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Necesarul de căldură pentru încălzire poate varia în cursul anului între valoarea
sa maximă (de calcul) qiC şi valoarea sa minimă qim . Ţinând cont de dependenţa
liniară între necesarul de căldură pentru încălzire şi temperatura exterioară, rezultă
că între cele două valori extreme ale necesarului de căldură pentru încălzire există
relaţia:
qim tic − t ex
= , (17.139)
qic tic − t ec

în care: tic este temperatura interioară de calcul, tec – temperatura exterioară de


calcul, iar tex – temperatura exterioară la care începe, respectiv se termină perioada
de încălzire.
Deci, domeniul de variaţie a necesarului de căldură pentru încălzire este:

qim ≤ qi ≤ qic (17.140)


sau, exprimat în valori raportate:
tic − t ex  q 
≤ qi = ci  ≤ 1 , (17.141)
ti − t e 
c c
qi 
unde notaţiile folosite sunt cele definite anterior.
Ecuaţia de reglaj a livrării căldurii în circuitul secundar este [17.2]:
Wi ,s = qi s
r
, (17.142)
în care Wi ,s reprezintă capacitatea termică relativă a agentului termic secundar;
qi – sarcina termică relativă de încălzire; iar rs – coeficientul de reglaj din circuitul
secundar. Acest coeficient ia valorile:
• rs = 0 – cazul reglajului pur calitativ;
• 0 < rs < 1 – cazul reglajului mixt (cantitativ - calitativ);
• rs = 1 – cazul reglajului pur cantitativ.
Capacitatea termică relativă a reglajului termic secundar se defineşte prin
relaţia:
c p ⋅ Gi ,s Gi ,s
Wi ,s = C C ≅ C = Gi ,s , (17.143)
c p ⋅ Gi,s Gi ,s
unde Gi,s şi GiC,s sunt debitele de agent termic din circuitul secundar de încălzire
într-un regim oarecare, respectiv în regimul nominal (de calcul); Gi ,s – debitul
relativ de agent termic din circuitul secundar de încălzire; iar cp şi c Cp – căldurile
specifice medii ale apei din circuitul secundar de încălzire într-un regim oarecare,
respectiv în regimul nominal ( c p ≅ c Cp ).
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1265

Domeniul de variaţie a debitului relativ de agent termic din circuitul secundar


de încălzire depinde de tipul de reglaj adoptat pentru livrarea căldurii în acest
circuit, conform ecuaţiei:
r
 tiC − t ex  s
  ≤ Gi ,s ≤ 1 . (17.144)
 tC − tC 
 i e 
Ţinând seama de cele de mai sus, în tabelul 17.20 sunt prezentate domeniile de
variaţie ale debitelor relative Gi ,s de agent termic din circuitul secundar de
încălzire, în funcţie de tipul reglajului adoptat în circuitul respectiv (adică în
funcţie de valoarea coeficientului de reglaj rs).
În condiţii reale, considerând şi restricţiile impuse de transferul de căldură în
instalaţiile de încălzire, relaţia (17.144) nu este valabilă şi pentru rs = 1, această
condiţie corespunzând [17.9] de fapt şi relaţiei:
t d ,s − ti,s = t dC,s − tiC,s = ct (17.145)
adică, diferenţa dintre temperaturile agentului termic pe tur td,s şi pe retur ti,s
rămâne constantă în orice regim, lucru imposibil.
Ca urmare, reglajul cantitativ corespunde condiţiei t d ,s = t dC,s = ct , debitul de
agent termic Gi,s şi ti,s fiind variabile după legi rezultate din modelarea funcţionării
instalaţiilor de încălzire la regimuri nenominale (v. cap. 19).
Se pot scrie relaţiile:
(
qi = Wi ,s ⋅ (t d ,s − ti ,s ) = ε i ,s ⋅ Wi ,s ⋅ t d ,s − tiC ) (17.146)
în care, în afara mărimilor definite anterior, s-a notat cu ε i, s – eficienţa termică a
instalaţiilor de încălzire şi cu tiC – temperatura de calcul a aerului interior.
Eficienţa termică a instalaţiilor de încălzire (schimbătoare de căldură apă - aer)
ε i este:
ki , s Si , s

Wi , s
ε i ,s = 1 − e , (17.147)
unde ki , s este coeficientul global de transfer termic în instalaţiile de încălzire, iar
Si,s – suprafaţa de schimb de căldură a acestora.
Pentru regimurile nenominale se poate scrie relaţia [17.9]:
k i ,s ⋅ S i ,s = Φ 0 ⋅ qi−0,2 , (17.148)
unde Φ 0 este o constantă caracteristică instalaţiilor de încălzire.
Relaţia (17.141) este valabilă şi în regimul nominal ( qi = 1 ), deci:
 t dC,s − tiC   C 
 = W C ⋅ ln t d ,s − ti
C
qiC qiC
Φ0 = = ⋅ ln C  . (17.149)
∆t md
C
t dC,s − tiC,s  ti ,s − tiC  i ,s
 tiC,s − tiC 
,s    
1266 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 17 – III –

17.6.3.4. Alegerea diametrelor tronsoanelor de conductă ....................................1233


17.6.3.5. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de apă fierbinte .................1234
17.6.4. Calculul hidraulic al SRT de abur ................................................................1237
17.6.4.1. Calculul pierderilor de sarcină...............................................................1237
17.6.4.2. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de abur ..............................1239
17.6.5. Graficul piezometric al SRT de apă fierbinte ...............................................1240
17.6.5.1. Elemente generale .................................................................................1240
17.6.5.2. Condiţii iniţiale impuse .........................................................................1242
17.6.6. Echilibrarea hidraulică a SRT de apă fierbinte .............................................1244
17.6.7. Stabilitatea hidraulică a SRT de apă fierbinte ..............................................1247
17.6.7.1. Sisteme cu consumatori de încălzire neautomatizaţi .............................1247
17.6.7.2. Sisteme cu consumatori de încălzire automatizaţi .................................1251
17.6.8. Dimensionarea economică a SRT de apă fierbinte .......................................1254
17.6.8.1. Domenii de aplicabilitate .......................................................................1255
17.6.8.2. Modelul matematic pentru stabilirea vitezei optime de transport ..........1255
17.6.8.3. Domeniile de variaţie ale debitului şi temperaturilor agentului termic .1263
1266 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Înlocuind relaţiile (17.148) şi (17.149) în relaţia (17.147) şi prelucrând


corespunzător, se obţine:
qi−0 , 2  t d , s −ti 
C C
− ⋅ln C C 
Wi , s  t −t 
ε i ,s = 1 − e  i ,s i 
. 17.150)
Din relaţia (17.139) prelucrată corespunzător, ţinând cont de faptul că
td , s = t dC, s , reglajul fiind pur cantitativ, se obţine:
tdC, s − tiC, s qi
εi , s = C ⋅ . (17.151)
td , s − tiC Wi , s
Pentru un regim parţial oarecare, caracterizat printr-o anumită valoare qi ,
relaţiile (17.150) şi (17.151) formează un sistem în care necunoscutele sunt ε i, s şi
Wi .
Considerând condiţiile normale de proiectare a instalaţiilor de încălzire
(t dC,s = 90 o C, tiC,s = 70 o C şi tiC = 20 o C ), relaţiile (17.150) şi (17.151) devin:
qi0 , 2
− 1, 2527⋅
ε i ,s = 1 − e
Wi , s
şi (17.152)
qi
ε i ,s = 0,2857 ⋅ . (17.153)
Wi , s
Sistemul format din ecuaţiile (17.152) şi (17.153) se rezolvă prin încercări
iterative, rezultatele fiind prezentate în fig. 17.33.
O dată determinată valoarea debitului relativ Wi ,s , se poate determina şi
valoarea ti , s , (v. fig. 17.33.)
qi
ti , s = 90 − 20 ⋅ . (17.154)
Wi , s
Spre exemplificare , pentru condiţiile Municipiului Bucureşti, domeniile de
variaţie a debitului Gi ,s în circuitul secundar pentru încălzire sunt prezentate
centralizat în tabelul 17.20 [17.6].
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1267

Domeniile de variaţie a debitului, în circuitul secundar pentru încălzire,


pentru condiţiile municipiului Bucureşti1)
Tabelul 17.20
Valorile debitului relativ
Tipul de Coeficientul de Domeniul de variaţie a
Reg. încz. Reg. încz. Reg. încz.
reglaj reglaj rs debitului
min. med.2) max.
1 2 3 4 5 6
Calitativ rs = 0 Gi , s = 1 1,00 1,00 1,00
r = 0,1 r 0,86 0,93 1,00
s
 t C − t ex  s
0 < rs < 13) rs = 0,2  i  < Gi , s < 1 0,74 0,87 1,00
Mixt  tC − tC 
 i e 
rs = 0,3 0,64 0,83 1,00
rs = 0,4 0,55 0,75 1,00
Cantitativ rs = 1 4)
0,07 0,17 1,00
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: t iC = +20 o C, t sC − 15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rs să
nu depăşească cca. 0,4 [17.2; 17.9].
4)
Valori din fig. 17.32.

Fig. 17.33. Graficul de reglaj pur cantitativ în circuitul secundar de încălzire.


1268 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Temperaturile agentului termic din circuitul secundar de încălzire variază după


legi rezultate din modelarea funcţionării instalaţiilor de încălzire la regimuri
nenominale, corelate cu legea adoptată pentru variaţia agentului termic [17.2].
Similar situaţiei anterioare, se pot scrie relaţiile:
Wi ,s = qi s
r
(17.155)

( )
qi = Wi ,s ⋅ t d ,s − t i ,s = ε i ,s ⋅ Wi ,s ⋅  t d ,s − tiC 
 
(17.156)
cu rel. (17.140) ÷ (17.143)
q 0 , 2  td , s −ti 
C C
− ⋅ln C C 

Wi , s  ti , s −ti 
ε i ,s = 1 − e  (17.157)
în care s-au folosit următoarele notaţii:
qi
qi = (17.158)
qiC
Gi,s
Wi ,s ≅ (17.159)
GiC,s

(td ,s − ti,s ) = tdC,s − tiC,s (17.160)


t d , s − t i ,s

 t − t C  = t d ,s − t i
C
(17.161)
 d ,s i  t dC,s − t iC
Prelucrând corespunzător relaţiile de mai sus se obţin:
1−rs t d , s − t i , s
C C
t d ,s = ti + (qi ) ⋅
C
(17.162)
ε i ,s
şi
(
ti ,s = t d ,s − (qi )1−rs ⋅ t dC,s − tiC,s ) (17.163)
cu

−(qi )0, 2−rs
 t dC,s − tiC
ε i ,s = 1 − e  ⋅ ln C (17.164)
  ti ,s − tiC
 
Considerând condiţiile normale de proiectare a instalaţiilor de încălzire
t dC = 90 o C, tiC = 70 o C şi tiC = 20 o C , relaţiile (17.162) ÷ (17.164) devin:

t d ,s = 20 + (qi )1−rs ⋅
20
(17.165)
ε i ,s
t i ,s = t d ,s − 20 ⋅ (qi )1−rs (17.166)

ε i ,s = 1 − e −1,2527⋅(qi )
0 , 2 − rs
(17.167)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1269

În fig. 17.34. sunt prezentate variaţiile mărimilor t d ,s şi ti ,s , în decursul


perioadei de încălzire, pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rs .
Domeniile de variaţie ale temperaturilor tur şi retur din circuitul secundar pentru
încălzire, pentru condiţiile municipiului Bucureşti, sunt prezentate centralizat în
tabelul 17.21.

Domeniile de variaţie a debitului în circuitul secundar


pentru încălzire pentru condiţiile municipiului Bucureşti1)
Tabelul 17.21
Valorile temperaturilor [oC]
Tipul de
Coeficientul de reglaj rs Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
reglaj
td ti td ti td ti
Calitativ rs = 0 40,6 36,1 58,7 48,9 90 70
rs = 0,1 41,0 35,7 59,1 48,6 90 70
3) rs = 0,2 41,5 35,4 59,6 48,3 90 70
Mixt 0<rs<1
rs = 0,3 42,0 35,9 60,0 47,9 90 70
rs = 0,4 42,7 34,4 60,5 47,5 90 70
Cantitativ rs = 1 90 21,7 90 32,7 90 70
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt conform SR
1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate conform SR 4839/1997
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rs să
nu depăşească cca. 0,4.
4)
Valori din fig. 17.33.

● Stabilirea domeniilor posibile de variaţie a debitului de agent termic din


circuitul secundar de apă caldă de consum. Valorile medii anuale.
În cursul unei zile, consumul de apă caldă poate lua orice valoare în domeniul
dintre consumul nul şi consumul maxim, deci:
0 ≤ Gacc ≤ 1 . (17.168)
C
Valoarea maximă zilnică Gacc a consumului de apă caldă depinde de numărul
de consumatori alimentaţi în zona respectivă prin intermediul echivalenţilor de
consum (v. cap. 2.).
md
Între valoarea medie zilnică Gacc a consumului de apă caldă şi cea maximă
C
Gacc există relaţia de dependenţă:
md
Gacc = δ acc ⋅ Gacc
C
, (17.169)
unde δ acc este gradul de aplatisare zilnică a consumului de apă caldă.
1270 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

90.0
Temp.tur rs=0
Temp.tur rs=0,1
Temp.tur rs=0,2 tmde
80.0
Temperaturile apei calde pe conductele de tur şi retur

Temp.tur rs=0,3
Temp.tur rs=0,4
Temp.retur rs=0
70.0 Temp.retur rs=0,1
Temp.retur rs=0,2
Temp.retur rs=0,3
Temp.retur rs=0,4
60.0
[°C]

50.0

40.0

30.0
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioara [°C]

Fig.17.34. Graficul de reglaj în circuitul secundar de încălzire pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rs.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1271

Valoarea gradului de aplatisare zilnică a consumului de apă caldă depinde


esenţial de numărul de consumatori aflaţi în zona alimentată cu căldură [17.7].
Având în vedere dependenţa valorilor Gacc C
şi δ acc de numărul de consumatori
alimentaţi, rezultă că între cele două mărimi există o dependenţă. În fig. 17.35. este
prezentată dependenţa dintre gradul de neuniformitate zilnică µ acc (µ acc = 1 / δ acc )
C
şi debitul maxim de apă caldă Gacc .

5
4,5
4
3,5
Gradul de neuniformitate

2,5

1,5
1
0,5

0
0 10 20 30 40 50 60
3
Debitul maxim de apă caldă de consum [m /h]

Fig. 17.35. Valorile gradului de neuniformitate a consumului de apă caldă.

Curba din fig. 17.35. este descrisă de relaţiile analitice:


• pentru domeniul de debite 0 < Gacc
C
≤ 3 m3/h :

µ acc = 8,5817 − 5,6732 ⋅ Gacc


C
( )
+ 1,8884 ⋅ Gacc
C
( ) 2
( )
− 0,212 ⋅ Gacc
C 3
; (17.170)
• pentru domeniul de debite 3 < Gacc
C
≤ 50 m3/h:
C
( )
µ acc = 3,0178 ⋅ Gacc
−0,1041
; (17.171)
• pentru domeniul de debite 60 m3/h < Gacc
C
:
µ acc ≅ 2,00 . (17.172)
1272 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.6.8.4. Regimurile termice şi hidraulice din reţelele primare


În circuitul primar, cele două consumuri de căldură (încălzire şi apă caldă de
consum) se suprapun. În consecinţă, domeniile de variaţie a debitelor de agent
termic vor fi date de variaţiile corelate ale acestora.
În funcţie de existenţa sau inexistenţa încălzirii, apar două perioade distincte de
funcţionare: perioada de iarnă (perioada de încălzire) şi perioada de vară (când
încălzirea lipseşte).
Debitul de agent termic, necesar livrării căldurii, este:
G = Gi∗, p + Gac

, (17.173)
unde Gi∗, p şi Gac

sunt debite simultane de apă fierbinte necesare pentru încălzire şi
prepararea apei calde de consum, care conduc la valoarea maximă a debitului de
agent termic necesar.
Valorile acestor debite depind de tipul reglajului adoptat şi de tipul punctelor
termice. Pentru reducerea numărului de combinaţii posibile, ţinând seama de
situaţia reală din SAC, în care majoritatea punctelor termice urbane sunt de tipul
două trepte serie - serie sau o treaptă serie cu injecţie – de fapt două trepte
serie - paralel, iar cele industriale de tipul o treaptă paralel, s-au considerat doar
aceste tipuri de puncte termice.
Modificarea debitului de agent termic (G ) depinde esenţial de tipul de reglaj
adoptat pentru instalaţiile de încălzire în circuitul primar.
Similar celor prezentate anterior în § 17.6.8.3., pentru circuitul primar de
încălzire aferent unui punct termic, indiferent de tipul acestuia, se pot scrie relaţiile:
Gi , p c p ⋅ Gi, p Wi , p
Gi , p = c ≅ c = = Wi , p (17.174)
Gi , p c p ⋅ Gic, p Wic, p
r
Wi , p = qi p (17.175)
( ) (
qi = Wi , p ⋅ t d , p − ti , p = ε i, p ⋅ Wi, p ⋅ t d , p − ti,s ) (17.176)
ki , p ⋅Si , p  Wm 
− ⋅ 1− 
Wm  WM 
1− e
ε i, p = (17.177)
ki , p ⋅Si , p  Wm 
− ⋅ 1− 
Wm Wm  WM 
1− ⋅e
WM
k i , p ⋅ S i , p = Φ 0 ⋅ Wm ⋅ WM (17.178)
în care s-au folosit următoarele notaţii:
qi tic − t e
qi = = (17.179)
qiC tic − t ec
Gi , p
Wi , p ≅ c (17.180)
Gi , p
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1273

(t d , p − ti, p ) = t dc , p − tic, p (17.181)


t d , p − ti, p

(t d , p − ti,s ) = tdc , p − tic,s (17.182)


t d , p − ti ,s
(
Wm = min Wi, p ,Wi ,s ) (17.183)
WM = Max Wi , p ,Wi ,s ( ) (17.184)

k ic, p ⋅ S i , p δt cp ⋅ δt sc
Φ0 = = (17.185)
Wmc ⋅ WMc ∆t md
c
,i

în care mărimile folosite au semnificaţii cunoscute. Indicii inferiori „p” şi „s” se


referă la reţeaua primară, respectiv la cea secundară. În afara notaţiilor cunoscute,
s-au mai folosit notaţiile:

∆t md ,i =
( ) (
t dc , p − t dc ,s − tic, p − tic,s )
( )
c
(17.186)
t dc , p − t dc ,s
ln c
(
ti , p − tic,s )
δ cp = t dc , p − tic, p (17.187)
δ cs = t dc ,s − tic,s . (17.188)
Coeficientul de reglaj din circuitul primar r p poate lua valorile:
• rp = 0 – cazul reglajului pur calitativ;
• 0 < rp < 1 – cazul reglajului mixt (cantitativ - calitativ);
• rp = 1 – cazul reglajului pur cantitativ.
Conform [17.8], condiţiile maxime de eficienţă ale reglajului, respectiv ale
schimbului de căldură, se realizează atunci când rp = rs. Ca urmare, în cele ce
urmează se va considera îndeplinită condiţia de egalitate a celor doi coeficienţi de
reglaj. O consecinţă importantă a celor de mai sus o constituie faptul că, indiferent
de regim, relaţiile (17.183) şi (17.184) devin:
Wm = Wi,p (17.189)
WM = Wi,s . (17.190)
Prelucrând corespunzător relaţiile anterioare, se obţine:
δt cp Wi , s  Wi , p δtsc 
− ⋅ ⋅ 1 − ⋅ 
∆tmd ,i Wi , p  Wi , s δt cp 
1− e 
εi, p = , (17.191)
δt cpWi , s  Wi , p δtsc 
− c ⋅ ⋅ 1 − ⋅ 
Wi , p δt sc ∆tmd ,i W i , p  Wi , s δt cp 

1− ⋅ ⋅e
Wi ,s δt cp
în care δt cp , δt sc şi ∆t md
c
,i sunt definite de relaţiile (17.186) ÷ (17.188).
1274 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Domeniul de variaţie a debitului relativ de agent termic din circuitul primar de


încălzire depinde de tipul reglajului adoptat pentru livrarea căldurii în acest circuit,
conform ecuaţiei:
r
 tic − t ex  p
  ≤ Gi , p ≤ 1 . (17.192)
 tc − tc 
 i e 
Ţinând seama de cele de mai sus, în tabelul 17.22 sunt prezentate domeniile de
variaţie ale debitelor relative Gi , p de agent termic din circuitul primar de încălzire,
în funcţie de tipul reglajului adoptat în circuitul respectiv (adică în funcţie de
valoarea coeficientului de reglaj în circuitul primar rp, valoare corelată cu cea din
circuitul secundar rs.
În condiţii reale, considerând şi restricţiile impuse de transferul de căldură în
schimbătoarele de căldură de încălzire din punctul termic (similar situaţiei din
circuitul secundar) relaţia (17.191) nu este valabilă şi pentru rp = 1, această condiţie
corespunzând relaţiei următoare [17.2]:
t d , p − ti , p = t dc , p − tic, p = ct . (17.193)
Aceasta conduce la concluzia că diferenţa dintre temperaturile agentului termic pe
tur td,p şi pe retur ti,p rămâne constantă în orice regim, ceea ce este imposibil tehnic.
Ca urmare, reglajul cantitativ corespunde condiţiei t d , p = t dc , p = ct , debitul de
agent termic Gi,p şi ti,p fiind variabile după legi rezultate din modelarea funcţionării
instalaţiilor de încălzire în regimuri nenominale [17.9].
În aceste condiţii se pot scrie relaţiile:
( ) (
qi = Wi, p ⋅ t dc , p − ti , p = ε i , p ⋅ Wi , p ⋅ t dc , p − ti ,s ) (17.194)
în care, în afara mărimilor definite anterior, s-a notat cu ε i, p – eficienţa termică a
schimbătoarelor de încălzire din punctul termic.
Din relaţia (17.194), prelucrată corespunzător, se obţine:
t dc , p − tic, p qi
ε i, p = c ⋅ . (17.195)
t d , p − t i,s Wi , p
Pentru un regim parţial oarecare, caracterizat printr-o anumită valoare qi ,
relaţiile (17.191) şi (17.195) formează un sistem în care necunoscutele sunt ε i , p şi
Wi , p , mărimile ti ,s şi Wi ,s fiind cunoscute din modelarea circuitului secundar de
încălzire (fig. 17.33.).
Considerând condiţiile normale de proiectare a instalaţiilor de încălzire
(t dc , p = 150 o C, tic, p = 80 o C, t dc ,s = 90 o C, tic,s = 70 o C şi tic = 20 o C ), relaţiile
(17.191) şi (17.195) devin:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1275

Wi , s  Wi , p 
− 2,5085⋅ ⋅ 1−0, 286⋅ 
Wi , p  Wi , s 

1− e
ε i, p = . (17.196)
Wi , s  Wi , p 
− 2,5085⋅ ⋅ 1−0, 286⋅ 
Wi , p Wi , p  Wi , s 

1 − 0,286 ⋅ ⋅e
Wi ,s
70 q
εi, p = ⋅ i (17.197)
150 − ti ,s Wi , p

Sistemul format din ecuaţiile (17.196) şi (17.197) se rezolvă prin încercări


iterative, rezultatele fiind prezentate în fig. 17.36.
Odată determinată valoarea debitului Wi , p , se poate determina şi valoarea ti,p
(v. fig. 17.36.).
qi
ti , p = 150 − 70 ⋅ (17.198)
Wi , p

160 tur, primar 1


150 0.9
140 0.8
Temperaturi tur, retur primar [°C]

130 0.7

120 debit relativ de 0.6


agent termic
110 0.5

100 0.4

90 0.3
retur primar
80 0.2

70 0.1

60 0
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioara [°C]

Fig. 17.36. Graficul de reglaj pur cantitativ în circuitul primar de încălzire.

Domeniile de variaţie a debitului Gi,p în circuitul primar pentru încălzire, pentru


condiţiile municipiului Bucureşti, sunt prezentate centralizat în tabelul 17.22.
1276 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Domeniile de variaţie a debitului, în circuitul primar pentru încălzire,


pentru condiţiile municipiului Bucureşti1)
Tabelul 17.22
Valorile debitului relativ
Tipul de Domeniul de variaţie a
Coeficientul de reglaj rp Reg. încz. Reg. încz. Reg. încz.
reglaj debitului 2
min. med. ) max.
Calitativ rp = 0 Gi , p = 1 1,00 1,00 1,00
rs
 tiC − t ex 
rp = 0,1  C C  < Gi , p < 1 0,86 0,93 1,00
 ti − t e 
Mixt 0 < rp < 13) rp = 0,2 0,74 0,87 1,00
rp = 0,3 0,64 0,83 1,00
rp = 0,4 0,55 0,75 1,00
Cantitativ rp = 1 4)
0,20 0,45 1,00
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt conform
SR 1907/1997: t ic = +20 o C, t sc = −15o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4.
4)
Valori din fig. 17.36.

Temperaturile agentului termic din circuitul primar de încălzire variază după


legi rezultate din modelarea funcţionării instalaţiilor de încălzire în regimuri
nenominale, corelate cu legea adoptată pentru variaţia agentului termic [17.9].
Ecuaţiile care descriu regimurile termice din circuitul primar au fost prezentate
anterior (vezi relaţiile 17.174 ÷ 17.191). Conform celor spuse anterior, acestea se
scriu pentru cazul particular al egalităţii coeficienţilor de reglaj din circuitul primar,
respectiv secundar (rp = rs = r), deci, indiferent de regim sunt valabile relaţiile:
Wi , p = Wi ,s = qir , (17.199)
respectiv:
Wi , p
=1 . (17.200)
Wi ,s
Înlocuind relaţia (17.200) în relaţia eficienţei transferului de căldură
(relaţia 17.191), se obţine:
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1277

δt cp  δt c 
− ⋅ 1 − s c 

∆tmd ,i 
c
− δt p 
1− e 
ε i, p = = ε ic, p , (17.201)
 δt c 
δt cp
− ⋅ 1 − sc 
δt s
c
∆t c  δt p 
1− ⋅ e md ,i 
δt p
c

lucru care confirmă afirmaţia anterioară că eficienţa maximă a schimbului de


căldură se realizează atunci când cei doi coeficienţi de reglaj au valori egale rp = rs.
Prelucrând corespunzător relaţiile (17.174) ÷ (17.191), se obţine:
t dc , p − tic, p
t d , p = ti ,s + (qi )1−rp ⋅ (17.202)
ε i ,s

şi

(
ti , p = t d , p − (qi )1−rp ⋅ t dc , p − tic, p ) (17.203)

cu
t dc , p − tic, p
ε i , p = ε ic, p = . (17.204)
t dc , p − tic,s

Considerând condiţiile normale de proiectare a instalaţiilor de încălzire


(t dc , p = 150 o C, tic, p = 80 o C, t dc ,s = 90 o C, tic,s = 70 o C şi tic = 20 o C ), relaţiile
(17.202) ÷ (17.204) devin:

t d , p = ti ,s + (qi )1−rp ⋅
70
, (17.205)
ε i, p

ti , p = t d , p − 70 ⋅ (qi )1−rp , (17.206)

ε i , p = ε ic, p = 0,875 . (17.207)

În fig. 17.37. sunt prezentate variaţiile mărimilor td,p şi ti,p, în decursul perioadei
de încălzire pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rp.
1278 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

150
Temp.tur rs=0
140 Temp.tur rs=0,1
Temperaturile apei fierbinţi pe tur şi retur [°C]
Temp.tur rs=0,2 temd
130 Temp.tur rs=0,3
Temp.tur rs=0,4
120
Temp.retur rs=0
110 Temp.retur rs=0,1
Temp.retur rs=0,2
100 Temp.retur rs=0,3
Temp.retur rs=0,4
90

80

70

60

50
40

30
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară [°C]

Fig. 17.37. Graficul de reglaj în circuitul primar de încălzire, pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rp .
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1279

Domeniile de variaţie ale temperaturilor tur şi retur din circuitul primar pentru
încălzire, pentru condiţiile municipiului Bucureşti (ca exemplu) sunt prezentate
centralizat în tabelul 17.23.

Domeniile de variaţie a temperaturilor în circuitul primar pentru încălzire,


pentru condiţiile municipiului Bucureşti1)
Tabelul 17.23
Valorile temperaturilor [oC]
Tipul de Coeficientul de reglaj 2)
Reg. încz. min. Reg. încz. med. Reg. încz. max.
reglaj rp
td,p ti.p td,p ti,p td,p ti,p
Calitativ rp = 0 70 45,7 88,13 53,83 150 80
rp = 0,1 70 44,5 90,70 53,87 150 80
3) rp = 0,2 70 43,1 93,47 53,91 150 80
Mixt 0 < rp < 1
rp = 0,3 70 41,5 96,44 53,96 150 80
rp = 0,4 70 39,7 99,64 54,01 150 80
4)
Cantitativ rp = 1 150 71 150 73 150 80
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Valori din fig. 17.36.

Debitul de apă fierbinte necesară preparării apei calde de consum, Gac depinde
de: tipul de punct termic, regimul de temperaturi din circuitul de încălzire şi de
mărimea consumului de căldură pentru prepararea apei calde de consum.
Consumul urban de căldură se caracterizează prin indicele de structură al acestuia,
definit prin raportul:
md
qacc
ρ ac = (17.208)
qic
md
în care q acc şi qic sunt consumurile medii de căldură pentru prepararea apei calde
md
de consum, respectiv maxime pentru încălzire. Raportul q acc / qic este o
caracteristică a consumatorilor de căldură, având pentru România valori de cca.
0,15, şi nu depinde de gradul de centralizare a consumului de căldură [17.2; 17.7].
Din punctul de vedere al tipului de punct termic se vor considera cele mai
utilizate tipuri de puncte termice existente în SAC al municipiului Bucureşti,
respectiv punctele termice o treaptă paralel, două trepte serie - serie cu sau fără
corecţia graficului de reglaj şi două trepte mixt (serie - paralel); punctul termic o
treaptă serie cu injecţie de pe tur este, din punct de vedere al debitelor de agent
termic necesare, practic identic cu punctul termic două trepte mixt.
1280 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.6.8.5. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului


termic o treaptă paralel
În cazul punctului termic o treaptă paralel (în general cu acumulare), instalaţia
de preparare a apei calde de consum se dimensionează pentru regimul cel mai
defavorabil de funcţionare, respectiv pentru situaţia în care apa fierbinte din
circuitul primar are temperaturile cele mai reduse. Această situaţie corespunde
punctului de frângere a graficului de reglaj pentru încălzire (vezi fig. 17.37.).
În ipoteza dimensionării schimbătoarelor de căldură pentru prepararea apei calde
de consum pentru diferenţa de temperatură din circuitul de încălzire
corespunzătoare acestui regim, debitul de apă fierbinte maxim necesar va fi:
∗ qaccmd
ρ acc ⋅ qic
= = =
Gac
(
c p ⋅ t dm, p − tim, p ) (
c p ⋅ t dm, p − tim, p )
=
(
ρ acc ⋅ Gic ⋅ c p ⋅ t dc , p − tic, p )
= ρ acc ⋅ Gic ⋅ m
t c
d,p( − t c
)
i, p
(17.209)

(
c p ⋅ t dm, p − tim, p ) ( )
t d , p − tim, p
unde t dm, p şi tim, p sunt temperaturile minime ale apei fierbinţi în circuitul primar pe
conductele de tur, respectiv de retur, iar t dc , p şi tic, p valorile de calcul ale acestora
(vezi fig. 17.37.).
În alte regimuri de funcţionare din cursul perioadei de încălzire, temperatura
apei fierbinţi pe conducta de tur este mai mare decât cea considerată la
dimensionarea instalaţiei, în consecinţă şi celelalte condiţii de funcţionare se vor
modifica. Similar schimbătorului de căldură pentru încălzire, pentru schimbătorul
de preparare a apei calde menajere se pot scrie relaţiile:
md
q acc = Wacc
md
⋅ t ac
C
(
− t ar
C
) (
= Wac, p ⋅ t d , p − ti , p,acc = )
( )
, (17.210)
= ε ac ⋅ Wm ⋅ t d , p − t ar
C

k ac ⋅Sac  Wm 
− ⋅ 1− 
1− e  WM 
ε ac = , (17.211)
kac ⋅Sac  Wm 
− ⋅ 1− 
Wm Wm  WM 
1− ⋅e
WM
k ac ⋅ S ac = Φ 0 ⋅ Wm ⋅ WM , (17.212)
md
qacc
md
Wacc = c p ⋅ Gacc
md
= , (17.213)
c
t ac − t ar
c

md
q acc
Wac, p = c p ⋅ Gac = , (17.214)
t d , p − ti , p,ac
Wm = min Wacc
md
(
,Wac, p ) , (17.215)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1281

WM = Max Wacc
md
(
,Wac, p ) , (17.216)
C
k ac ⋅ S ac δt Cp,ac ⋅ δt ac
C
Φ0 = = , (17.217)
WmC ⋅ WMC ∆t md
C
,ac

∆t md =
(t m
i, p − t ar
C
) (
− t dm, p − t ac
C
)
( )
c
,ac , (17.218)
tim, p − t ar
C
ln
( t dm, p − t ac
C
)
δt Cp,ac = t dm, p − t im, p , (17219)
δt ac
C
= t ac
C
− t ar
C
, (17.220)
md
în care s-au folosit notaţiile: q ac – necesarul mediu zilnic de căldură pentru
md
prepararea apei calde de consum; Gac , Gac debitul mediu zilnic de apă caldă de
consum, respectiv debitul de apă fierbinte consumată într-un regim oarecare pentru
C C
prepararea acesteia; t ac , t ar – temperatura nominală a apei calde de consum
(cca. 60 C), respectiv temperatura apei reci încălzite (cca. 5oC pentru perioada de
o

iarnă); t d , p , ti , p ,ac – temperaturile apei fierbinţi la intrarea în schimbătorul de


căldură pentru prepararea apei calde de consum, respectiv la ieşirea din acesta.
Restul mărimilor au semnificaţii cunoscute.
În sistemul de ecuaţii constituit de relaţiile (17.210) ÷ (17.220) mărimile
necunoscute sunt Gac şi ti,p,ac.
În tabelele 17.24 şi 17.25 sunt prezentate valorile acestor mărimi necunoscute,
în regimurile caracteristice de funcţionare a sistemului.
Domeniile de variaţie a debitului în circuitul primar pentru prepararea apei
calde de consum, în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui punct
termic o treaptă paralel1)
Tabelul 17.24
5)
Tipul de 4) Valorile debitului relativ
Coeficientul de reglaj rp
reglaj Reg. încz. min. Reg. încz. med.2). Reg. încz. max.
Calitativ rp = 0 0,432 0,306 0,1490
rp = 0,1 0,411 0,285 0,1502
3) rp = 0,2 0,390 0,265 0,1505
Mixt 0 < rp < 1
rp = 0,3 0,369 0,247 0,1507
rp = 0,4 0,347 0,230 0,1509
Cantitativ rp = 1 0,150 0,150 0,1500
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
1282 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8]
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
Domeniile de variaţie a temperaturilor în circuitul primar pentru prepararea
apei calde de consum, în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui
1)
punct termic o treaptă paralel
Tabelul 17.25
Valorile temperaturilor [oC]
Tipul de Coeficientul de reglaj Reg. încz.
Reg. încz. min 2) Reg. încz. max.
reglaj rs med.
tdp tip tdp tip tdp tip
Calitativ rp = 0 70 45,7 88,13 63,8 150 125,7
rp = 0,1 70 44,5 90,70 65,2 150 124,5
0 < rp < 1 rp = 0,2 70 43,1 93,47 66,6 150 123,1
Mixt 3)
rp = 0,3 70 41,5 96,44 68,0 150 121,5
rp = 0,4 70 39,7 99,64 69,4 150 119,7
4)
Cantitativ rp = 1 150 80 150 80 150 80
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform SR
1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Schimbătorul de căldură pentru prepararea apei calde de consum funcţionează practic în
regim nominal tot timpul.
Debitul total de apă fierbinte necesară punctului termic o treaptă paralel rezultă
din însumarea debitelor simultane de apă fierbinte necesare asigurării celor două
consumuri: încălzire şi apă caldă de consum (vezi tabel 17.26)
Temperaturile apei fierbinţi pe conducta de tur a punctului termic sunt identice
cu cele necesare schimbătorului de încălzire, iar temperaturile apei fierbinţi pe
conducta de retur a punctului termic se determină din bilanţul termic al amestecului
returului de la schimbătorul de încălzire cu returul de la schimbătorul de preparare
a apei calde de consum:
Gi, p ⋅ t i , p + Gac ⋅ t i, p,ac
ti , PT = , (17.221)
Gi , p + Gac
în care Gi,p, Gac sunt debitele de apă fierbinte aferente încălzirii, respectiv
preparării apei calde de consum într-un regim oarecare (vezi tabel 17.22 şi 17.24);
iar ti,p, ti,p,ac – temperaturile apei fierbinţi pe conducta de retur de la schimbătorul
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1283

de încălzire, respectiv de la schimbătorul de preparare a apei calde de consum


(vezi tabel 17.23 şi 17.25).
Valorile rezultante, ale temperaturii, pe returul punctului termic sunt trecute în
tabelul 17.27.
Domeniile de variaţie a debitului în circuitul primar, în condiţiile
1)
municipiului Bucureşti, în ipoteza unui punct termic o treaptă paralel
Tabelul 17.26
Valorile debitului relativ
Tipul de 4) Regim de iarnă
Coeficientul de reglaj rp Regim de
reglaj Reg. încz. Reg. încz. Reg. încz.
vară 2)
min. med. max.
5) 5)
0,432 1,432 1,306 5) 1,1490 5)
Calitativ rp = 0
0,3017 6) 1,000 6)
0,912 0,8024 6)
0,411 5) 1,271 5) 1,215 5) 1,1502 5)
rp = 0,1
0,3234 6) 1,000 6) 0,9559 0,9050 6)
5)
0,390 1,300 5) 1,1350 5) 1,1505 5)
rp = 0,2
3) 0,3390 6) 0,9822 6) 0,9865 6) 1,0000 6)
Mixt 0 < rp 1 5) 5)
0,369 1,009 1,057 5) 1,1507 5)
rp = 0,3 6) 6)
0,3207 0,8769 0,9186 6) 1,0000 6)
0,347 5) 0,897 5) 0,980 5) 1,1509 5)
rp = 0,4 6) 6)
0,3015 0,7794 0,8515 6) 1,0000 6)
5) 5)
0,1500 0,350 0,600 5) 1,1500 5)
Cantitativ rp = 1 6) 6)
0,1304 0,3043 0,5217 6) 1,0000 6)
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt conform SR
1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
6)
Raportarea s-a făcut la debitul maxim de apă fierbinte din circuitul primar.
Domeniile de variaţie a temperaturii în circuitul primar, în condiţiile
municipiului Bucureşti, în ipoteza unui punct termic o treaptă paralel 1)
Tabelul 17.27
Valorile temperaturilor
Tipul de Coeficientul de reglaj rp Regim de iarnă
4) Regim de vară
reglaj Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT
Calitativ rp = 0 70 45,7 70 45,7 88,13 56,2 150 85,9
rp = 0,1 70 44,5 70 44,5 90,70 56,5 150 85,8
3) rp = 0,2 70 43,1 70 43,1 93,47 56,9 150 85,6
Mixt 0 < rp < 1
rp = 0,3 70 41,5 70 41,5 96,44 57,2 150 85,4
rp = 0,4 70 39,7 70 39,7 99,64 57,6 150 85,2
Cantitativ rp = 1 150 80 150 74,9 150 74,8 150 80
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
1284 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.

17.6.8.6. Regimurile termice şi hidraulice ale


punctului termic două trepte serie - serie
Punctul termic două trepte serie - serie se realizează în două variante de
dimensionare: cu corecţia graficului de reglaj şi fără corecţia graficului de reglaj
termic pentru încălzire (v. cap. 19). Cea mai utilizată variantă este aceea cu corecţia
graficului de reglaj, avută în vedere în continuare.
În cazul punctului termic două trepte serie - serie, cu corecţia graficului de
reglaj, se consideră că, indiferent de regim, debitul de apă fierbinte necesar
punctului termic rămâne constant, la valoarea impusă de consumul de căldură
pentru încălzire: G PT = GiC = 1 (vezi relaţia 17.175). Pentru a compensa apariţia
apei calde de consum, se modifică temperaturile agentului termic pe conductele de
tur (cresc), respectiv pe retur (se reduc) faţă de cele impuse de încălzire, conform
relaţiilor:
t d , PT = t d , p + δ II , (17.222)

ti , PT = ti , p − δ I , (17.223)
unde td,PT este temperatura apei fierbinţi la intrarea în punctul termic;
td,p – temperatura apei fierbinţi la intrarea în schimbătorul de căldură pentru
încălzire (vezi tabelul 17.23); δ II – corecţia de temperatură pentru prepararea apei
calde de consum în treapta doua ; ti,PT – temperatura apei fierbinţi la ieşirea din
punctul termic; ti,p – temperatura apei fierbinţi la ieşirea din schimbătorul de
căldură pentru încălzire (vezi tabelul 17.23); δ I – corecţia de temperatură pentru
prepararea apei calde de consum în treapta întâia.
Corecţia de temperatură pentru prepararea apei calde de consum în treapta întâia
este:

( )
ti , p − t ar
c
ρ ac c
δ I = r ⋅ t d , p − ti , p ⋅ C
c
, (17.224)
q p ti , p − t ar
C

iar corecţia de temperatură pentru prepararea apei calde de consum în treapta a II-a
este:
 ti , p − t arc 
ρ ac c
p
( 

)
δ II = r ⋅ t d , p − ti , p ⋅ 1 − c
c
t − t c 
 , (17.225)
q  i, p ar 
în care mărimile care intervin au fost definite anterior.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1285

În cazul reglajului cantitativ pur, pe tot timpul anului temperatura de pe retur


permite prepararea integrală a apei calde de consum într-o singură treaptă, cea de
pe retur – treapta I-a.
Corecţia va fi dată de relaţia:
ρ
(
δ I = ac ⋅ t dC, p − tiC, p
Gi
) (17.226)

În tabelul 17.28 sunt trecute valorile temperaturilor agentului termic apă


fierbinte la intrarea în punctul termic, respectiv la ieşirea din punctul termic în
ipoteza unui punct termic două trepte serie - serie cu corecţia graficului de reglaj.
Domeniile de variaţie ale temperaturilor apei fierbinţi în circuitul primar,
în condiţiile municipiului Bucureşti în ipoteza unui punct termic două trepte
serie - serie cu corecţia graficului de reglaj 1)
Tabelul 17.28
Valorile temperaturilor
Tipul de Coeficientul de Regim de iarnă
4) Regim de vară
reglaj reglaj rp Reg. încz. min. Reg. încz. med. 2) Reg. încz. max.
td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT
Calitativ rp = 0 70 45,7 74,8 40,0 91,8 47,0 150 69,5
rp = 0,1 70 44,5 75,8 38,0 94,6 46,5 150 69,5
3) rp = 0,2 70 43,1 76,9 35,9 97,7 46,0 150 69,5
Mixt 0 < rp < 1
rp = 0,3 70 41,5 78,4 33,6 101,0 45,5 150 69,5
rp = 0,4 70 39,7 80,2 31,0 104,5 44,9 150 69,5
Cantitativ rp = 1 150 80 150 19,7 150 49,5 150 69,5
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.

17.6.8.7. Regimurile termice şi hidraulice ale


punctului termic două trepte serie - paralel
În cazul punctului termic două trepte serie - paralel (în general cu acumulare),
instalaţia de preparare a apei calde de consum se dimensionează similar cazului
„o treaptă paralel”, adică pentru regimul cel mai defavorabil de funcţionare,
respectiv pentru situaţia în care apa fierbinte din circuitul primar are temperaturile
cele mai reduse. Această situaţie corespunde punctului de frângere a graficului de
reglaj pentru încălzire (vezi fig. 17.37.). În ipoteza dimensionării schimbătoarelor
de căldură pentru prepararea apei calde de consum pentru diferenţa de temperatură
din circuitul de încălzire, corespunzătoare acestui regim, debitul de apă fierbinte
maxim necesar va fi:
1286 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∗ q acc, II ρ acc ⋅ qiC C


t ac − t aC
= = ⋅ =
Gac
(
c p ⋅ t dm, p − tim, p ) (
c p ⋅ t dm, p − tim, p )t C
ac − t ar
C

=
(
ρ acc ⋅ GiC ⋅ c p ⋅ t dC, p − tiC, p )⋅ tC
− t aC
=
( )
ac
, (17.227)
c p ⋅ t dm, p − tim, p C
t ac − t ar
C

= ρ acc ⋅ GiC ⋅
(t C
d, p − tiC, p )⋅ t
C
− t aC
(t )t
ac
m
d, p − tim, p C
ac − t ar
C

unde t dm, p şi tim, p sunt temperaturile minime ale apei fierbinţi în circuitul primar pe
conductele de tur, respectiv de retur, iar t dC, p şi tiC, p valorile de calcul ale acestora
md
(vezi fig. 17.37.); q acc ,II – cantitatea de căldură preparată de treapta a doua de
C
preîncălzire a apei calde de consum în regimul respectiv; t ac – temperatura
C
nominală a apei calde de consum; t ar – temperatura nominală a apei reci
preîncălzite; t aC – temperatura apei calde de consum între cele două trepte de
preîncălzire, în regimul de dimensionare t aC ≅ tim, p − (5...10) . ( )
În alte regimuri de funcţionare din cursul perioadei de încălzire, temperatura
apei fierbinţi pe conducta de retur este mai mare decât cea considerată la
dimensionarea instalaţiei, în consecinţă şi celelalte condiţii de funcţionare se vor
modifica.
Similar schimbătorului de căldură pentru încălzire, în cazul schimbătorului
pentru prepararea apei calde de consum treapta I, se pot scrie relaţiile:
md
q acc ( ) ( ∗
,I = Wacc ⋅ t a − t ar = Wi , p + WacII , p ⋅ t i , p − t i , PT =
md C C
)( )
( )
, (17.228)
= ε ac ⋅ Wm ⋅ ti∗, p − t ar
C

t a − t ar
C
,I = q acc ⋅
md md
q acc , (17.229)
C
t ac − t ar
C

kac , I ⋅S ac , I  W 
− ⋅ 1 − m , I 
Wm , I  WM , I 

1− e
ε ac,I = , (17.230)
kac , I ⋅Sac , I  W 
− ⋅ 1 − m , I 
Wm , I Wm , I  WM , I 

1− ⋅e
WM ,I

k ac,I ⋅ S ac,I = Φ 0,I ⋅ Wm,I ⋅ WM ,I , (17.231)


md
qacc
= c p ⋅ Gacc =
md md ,I
Wacc , (17.232)
t a − t ar
C
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1287

Wm,I = min Wacc


md
(
,WiC + WacII , p ) , (17.233)

WM ,I = Max Wacc
md
(
,WiC + WacII , p ) , (17.234)

C
k ac ,I ⋅ S ac ,I
δt Cp,ac,I ⋅ δt ac
C
,I
Φ 0, I = = , (17.235)
WmC,I ⋅ WMC ,I ∆t md ,ac,I

∆t md =
(t m
i , PT − t ar
C
) (
− tim, p∗ − t aC )
(t )
c
,ac ,I , (17.236)
i , PT − t ar
m C
ln
(t i , p − t ac
m C
)
δt Cp,ac = tim, p∗ − tim, PT , (17.237)

δt ac
C
= t aC − t ar
C
, (17.238)

WiC, p ⋅ ti , p + Wac,II ⋅ t i, p,ac


ti∗, p = . (17.239)
WiC, p + Wac,II
În cazul schimbătorului pentru prepararea apei calde de consum treapta II
se pot scrie relaţiile:
md
q acc ( )
,II = Wacc ⋅ t ac − t a = Wac , p ,II ⋅ t d , p − t i , p ,acc =
md C
( )
( )
, (17.240)
= ε acII ⋅ Wm,II ⋅ t d , p − t a
C
t ac − ta
,II = q acc ⋅
md md
q acc , (17.241)
C
t ac − t ar
C

kac , II ⋅Sac , II  W 
− ⋅ 1 − m , II 
Wm , II  WM , II 
1− e
ε ac,II = , (17.242)
kac , II ⋅S ac , II  W 
− ⋅ 1 − m , II 
Wm,II Wm , II  WM , II 
1− ⋅e
WM ,II

k ac,II ⋅ S ac,II = Φ 0,II ⋅ Wm,II ⋅ WM ,II , (17.243)


md
qacc
= c p ⋅ Gacc =
md md ,II
Wacc , II , (17.244)
C
t ac − ta
md
qacc
Wac, p = c p ⋅ Gac =
, II
, (17.245)
t d , p − ti , p,ac

Wm,II = min Wacc


md
(
,Wac, p ) , (17.246)
1288 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

WM ,II = Max Wacc


md
(
,Wac, p ) , (17.247)

C
k ac , II ⋅ S ac ,II
δt Cp ,ac,II ⋅ δt ac
C
, II
Φ 0,II = = , (17.248)
WmC,II ⋅ WMC ,II ∆tmd ,ac,II

∆t md =
(t m
i, p ) (
− t aC − t dm, p − t ac
C
)
(t )
C
,ac , (17.249)
m
i, p − t aC
ln
(tm
d, p − tac
C
)
δt Cp ,ac = t dm, p − tim, p , (17.250)

δt ac
C
= t ac
C
− t aC , (17.251)
în care notaţiile folosite au semnificaţiile cunoscute.
Sistemul de ecuaţii constituit de relaţiile (17.229) ÷ (17.251) este folosit pentru
determinarea necunoscutelor Gac şi ti,PT.
În tabelele 17.29 şi 17.30 sunt trecute valorile acestor mărimi necunoscute în
regimurile caracteristice de funcţionare a sistemului.
Domeniile de variaţie a debitului în circuitul primar pentru prepararea apei
calde de consum, în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui
punct termic două trepte serie – paralel 1)
Tabelul 17.29
Tipul de Valorile debitului relativ 5)
Coeficientul de reglaj rp 4)
reglaj Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
Calitativ rp = 0 0,198 0,107 0
rp = 0,1 0,195 0,099 0
rp = 0,2 0,192 0,092 0
0 < rp < 1
3)
Mixt
rp = 0,3 0,189 0,086 0
rp = 0,4 0,186 0,080 0
Cantitativ rp = 1 0 0 0
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: tiC = +20o C, tsC = −15o C şi tex = +12o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin temd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4 [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
În cazul reglajului cantitativ pur, pe tot timpul anului temperatura de pe retur
permite prepararea integrală a apei calde de consum într-o singură treaptă,
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1289

treapta I-a, cea de pe retur. Nu este necesară treapta II şi nici suplimentarea


debitului pe tur.
Domeniile de variaţie ale temperaturilor apei fierbinţi în circuitul primar,
în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui punct termic două
1)
trepte serie – paralel
Tabelul 17.30
Valorile temperaturilor
Tipul de Coeficientul de Regim de iarnă
Regim de vară
reglaj reglaj rp 4) Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT td.PT ti:PT
Calitativ rp = 0 70 45,7 70 40,2 88,13 47,3 150 69,5
rp = 0,1 70 44,5 70 38,2 90,70 46,7 150 69,5
3) rp = 0,2 70 43,1 70 36,1 93,47 46,4 150 69,5
Mixt 0 < rp < 1
rp = 0,3 70 41,5 70 33,7 96,44 45,9 150 69,5
rp = 0,4 70 39,7 70 31,2 99,64 45,2 150 69,5
Cantitativ rp = 1 150 80 150 19,7 150 49,5 150 69,5
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: tiC = +20o C, t sC = −15o C şi tex = +12o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4 [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
Debitul total de apă fierbinte necesar punctului termic două trepte serie - paralel
rezultă din însumarea debitelor simultane de apă fierbinte necesare asigurării celor
două consumuri: încălzire şi apă caldă de consum (vezi tab. 17.31).
Domeniile de variaţie a debitului în circuitul primar, în condiţiile
municipiului Bucureşti, în ipoteza unui punct termic două
1)
trepte serie - paralel
Tabelul 17.31
Valorile debitului relativ
Tipul de Coeficientul de
4) Regim de iarnă
reglaj reglaj rp Regim de vară
Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
0,432 5) 1,198 5) 1,107 5) 1,000 5)
Calitativ rp = 0 6)
0,3017 1,000 6)
0,976 0,835 6)
0,411 5) 1,055 5) 1,029 5) 1,000 5)
rp = 0,1 6) 6) 6)
0,3234 1,000 0,976 0,948 6)
5) 5) 5)
0,390 0,932 0,962 1,000 5)
rp = 0,2
3) 0,3390 6) 0,932 6) 0,962 6) 1,0000 6)
Mixt 0 < rp 1
0,369 5) 0,829 5) 0,916 5) 1,000 5)
rp = 0,3 6) 6) 6)
0,3207 0,829 0,916 1,0000 6)
0,347 5) 0,736 5) 0,830 5) 1,000 5)
rp = 0,4 6) 6) 6)
0,3015 0,736 0,830 1,0000 6)
5) 5) 5)
0,1500 0,200 0,450 1,000 5)
Cantitativ rp = 1 6) 6) 6)
0,1304 0,200 0,450 1,0000 6)
1290 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: tiC = +20o C, tsC = −15o C şi tex = +12o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin temd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4 [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
6)
Raportarea s-a făcut la debitul maxim de apă fierbinte din circuitul primar.

17.6.8.8. Concluzii privind dimensionarea economică a SRT [17.6]


Din calculele de optimizare a dimensionării SRT, efectuate pe baza modelului
matematic, prezentat în § 17.6.8.2. – § 17.6.8.7., rezultă următoarele concluzii cu
caracter practic:
1. problema dimensionării optime a conductelor nu constă în stabilirea unei
viteze optime general valabile, ci în stabilirea unui diametru optim al conductei.
Afirmaţia are la bază următoarea constatare: o conductă, de un anumit diametru,
poate tranzita în condiţii economice o gamă de debite de agent termic. Acestei
game de debite îi va corespunde o gamă de viteze ale fluidului, deci nu poate fi
vorba de o viteză unică optimă a acestuia. Ca urmare, viteza nu poate constitui
criteriul folosit la dimensionarea conductelor;
2. antrenarea cu turaţie variabilă a pompelor de circulaţie influenţează
dimensionarea optimă a reţelelor doar în cazul reglajului cantitativ şi a celui mixt,
cu coeficienţi de reglaj „r” având valori ridicate (cca. 0,4);
3. în cazul pompelor antrenate la turaţie constantă, tipul de reglaj în reţea
(cantitativ, calitativ sau mixt) nu are practic nici o influenţă asupra dimensionării
optime a reţelelor;
4. tipul de punct termic nu are o influenţă sesizabilă în dimensionarea optimă a
reţelelor;
5. modul de realizare a reţelei (tipul de conductă folosit) influenţează
dimensionarea reţelei, însă nu se poate stabili o lege clară de influenţare;
6. în şirul de valori de viteze optime, apar valori care par anormale (după valori
situate într-un domeniu restrâns şi având o tendinţă de creştere, apare o valoare
mult mai mică);
7. toate aspectele de mai sus au următoarele cauze:
– conductele sunt realizate într-o gamă discretă de diametre, ca urmare
modificarea vitezelor nu este continuă, ci în trepte, corespunzând treptelor de
diametre pentru care se fabrică în mod curent conductele;
– între diametrele conductelor şi caracteristicile lor tehnice şi economice cu
influenţă asupra eficienţei economice (investiţii specifice, pierderi de căldură) nu
există dependenţe care să poată fi descrise prin funcţii continui (vezi fig. 17.38.).
Aceste dependenţe neuniforme amplifică aspectele date de caracterul discret al
valorii diametrelor.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1291

600
180
160
500

Investiţia specifică [W/mK]


140
120
Investiţia specifică [€/m]

400
100
80
300 60
40
200 20
0
25 50 75 100 125
100
Diametru nominal [mm]
b.
0 200 400 600 800 1000 1200
Diametru nominal [mm]

a.
300,00
0,4500
Pierderi specifice de căldură [W/mK]

0,4000
250,00
Pierderi specifice de căldură [W/m]

0,3500
200,00 0,3000

0,2500
150,00
0,2000

100,00 0,1500

0,1000
30 60 90 120 150
50,00
Diametru nominal [mm]

0,00 d.
0 200 400 600 800 1000 1200
Diametru nominal [mm]
c.
Fig. 17.38. Exemple de dependenţă între investiţiile specifice în conducte şi diametru
(a – conducte preizolate pentru tur primar, b – conducte PEX pentru acc) şi
dintre pierderile specifice de căldură în conducte şi diametru (c – conducte
preizolate pentru tur primar, d – conducte PEX pentru a.c.c.).
1292 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Având în vedere cele de mai sus, rezultă că dimensionarea economică corectă


a unei conducte trebuie să aibă la bază nu „viteze economice recomandate”,
ci calcule efective de optimizare care să ia în consideraţie toate mărimile cu
influenţă în funcţionarea economică a reţelei;
• pot fi dimensionate economic tronsoane de conducte din cadrul unor reţele
noi, precum şi tronsoane din cadrul unor reţele existente. În acest ultim caz, este
obligatorie verificarea încadrării pierderilor de presiune realizate pe tronsonul
dimensionat în pierderile de presiune disponibile în reţeaua existentă.

17.6.8.9. Exemple de dimensionare economică a SRT [17.6]


În continuare se prezintă un exemplu de aplicare a programului SIMID pentru
dimensionarea optimă economic a SRT, în condiţiile climaterice ale Municipiului
Bucureşti [17.6]. Programul respectiv este de fapt un pachet de programe,
aplicabile diverselor cazuri concrete de RT întâlnite în practică. Acestea sunt
pentru:
▪ conducte ale reţelelor primare;
– conducte clasice;
– conducte preizolate;
▪ conducte ale reţelelor secundare de încălzire;
– conducte clasice;
– conducte preizolate;
– conducte PEX;
▪ conducte ale reţelelor secundare de apă caldă de consum;
– conducte clasice;
– conducte preizolate;
– conducte PEX.
Fiecare program are în componenţă două foi de calcul pentru:
▪ datele economice de intrare;
▪ viteza optimă.
• Datele economice de intrare, cuprind toate informaţiile iniţiale privitoare la:
investiţiile specifice aferente pompelor, conductelor tur/retur (în cazul sistemului
bitubular), pierderile specifice de căldură, preţurile unitare ale căldurii şi energiei
electrice şi al ratei de actualizare. Toate datele referitoare la conducte se dau pentru
gama de diametre nominale standard avute în vedere pentru folosire.
• Datele tehnice de intrare cuprind: debitul nominal de agent termic,
temperaturile nominale (de calcul) tur/retur şi cele medii reale pentru iarnă/vară,
ale agentului termic, duratele perioadelor de alimentare cu căldură (iarnă/vară),
rugozitatea absolută a conductei, coeficientul de pierderi locale de sarcină, debitul
mediu relativ (raportat la cel nominal – de calcul) de iarnă/vară şi tipul pompelor
de reţea/circulaţie, din punctul de vedere al variaţiei turaţiei.
În urma calcului, rezultă curba de variaţie a CTA, în funcţie de viteza fluidului
(w), în m/s, de tipul celei prezentată în fig. 17.39., pentru datele de intrare
prezentate în tabelele 17.32 ÷ 17.34.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1293

Datele de intrare, de natură economică


Tabelul 17.32
Date Investiţie specifică în reglaj pompe, iprg [€/kW] 200
instalaţie Investiţie specifică în pompe, ip [€/kW] 180
de pompare Investiţie specifică totală în pompe, ipt [€/kW] 380
Diametru nominal, dn [m] 0,025 0,040 0,050 0,065 0,080 0,100
tur [€/m] 6,3 8,4 10,2 12 14,7 19,1
Investiţie specifică în conducte, ic
retur [€/m] 5,10 6,80 8,60 10,40 12,80 17,50
tur [kW/m] 0,0483 0,0561 0,0624 0,0703 0,0781 0,0860
Pierd. spec. căldură nom. 1)
retur [kW/m] 0,0263 0,0315 0,0368 0,0438 0,0490 0,0543
Diametru nominal, dn [m] 0,125 0,150 0,200 0,250 0,300 0,400 0,500
tur [€/m] 27,1 32,9 51,5 69,8 109 102,8 135,3
Date Investiţie specifică în conducte, ic
retur [€/m] 24,80 30,30 46,50 62,60 96,70 89,20 116,90
conducte
tur [kW/m] 0,0939 0,1017 0,1221 0,1362 0,1565 0,2007 0,2275
Pierd. spec. căldură nom. 1)
retur [kW/m] 0,0613 0,0665 0,0805 0,0928 0,1050 0,1435 0,1663
Diametru nominal, dn [m] 0,600 0,700 0,800 0,900 1,000 1,200
tur [€/m] 154,7 199,3 232,9 292,8 325,7 435,3
Investiţie specifică în conducte, ic
retur [€/m] 134,50 163,00 180,50 224,30 248,30 300,20
tur [kW/m] 0,2510 0,2761 0,3140 0,3535 0,4009 0,4560
Pierd. spec. căldură nom. 1)
retur [kW/m] 0,1820 0,2013 0,2363 0,2713 0,3150 0,3588
Preţ căldură [€/MWh] 50
Preţ energie electrică [€/MWh] 90
Rată actualizare – 0,12
1294 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Datele de intrare, de natură tehnică


Tabelul 17.33
C [t/h] 10,00
Debitul nominal de agent termic, G
[kg/s] 2,78
tur 150
Temperatura nominală agent termic [oC]
retur 80
tur 90
iarna [oC]
retur 50
Temp. reală med. agent termic
tur 70
vara [oC]
retur 40
iarna 4512
Durata perioadei de alim. cu căld. [h/an]
vara 3648
Rugozitatea absolută, k [mm] 0,50
Coeficificient pierderi locale hidraulice, kh – 0,35
iarna – 0,8500
Debit mediu relativ
vara – 0,4500
Reglaj pompe n = ct → 1; n = var. → 2 – 2

Rezultatele optimizării
Tabelul 17.34
CTA [€] 133,09
Viteza reală w optimă [m/s] 1,45
Diametrul nominal, dn [mm] 50
Pierd. nom. spec. de pres., ∆pC [N/m2/m] 961,03

600,0

500,0

400,0
CTA [€/m]

300,0

200,0

100,0

0,0
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 6,5
Viteza [m/s]
a

Fig. 17.39. Variaţia CTA cu viteza:


a – domeniul de viteze optime.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1295

Fig. 17.39. este caracteristică pentru cazurile în care CTA = f(w) are un minim.
Acesta este reprezentat, în general, de un domeniu de viteză optim (a – în
fig. 17.39.). Faţă de aceasta, proiectantul are gradul de libertate de a îşi alege o
anume valoare a vitezei, din domeniul „a”, în funcţie de alte criterii tehnice şi/sau
economice (constanţa diametrului în lungul RT, disponibilitatea conductei cu un
anume diametru nominal, simultan cu unele facilităţi de cost unitar şi de
disponibilitatea în timp – la livrare – a acestui diametru.
Faţă de alura funcţiei CTA = f(w) din fig. 17.39., pot apare şi alte aluri
caracteristice, de tipul celor prezentate în fig. 17.40.

250 3000

200
CTA [€/m]

150 CTA [€/m] 2000

100
1000
50

0 0
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 0 2 4 6 8
Variaţia CTA cu viteza w [m/s] Variaţia CTA cu viteza w [m/s]
a. b.
1600

1200
CTA [€/m]

8000

6000

4000

0
0 2 4 6 8
Variaţia CTA cu viteza w [m/s]
c.

Fig. 17.40. Posibilităţi de aliuri a variaţiei CTA în funcţie de viteză (w).

Alura din fig. 17.40.,a – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a
rulat programul nu există conducte având un diametru suficient de mic care să
permită creşterea în continuare a vitezei – CTA nu are un minim, respectiv nu
există un diametru optim de conductă.
Alura din fig. 17.40.,b – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a
rulat programul există o valoare CTA = minim, respectiv există un diametru optim
de conductă.
1296 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Alura din fig.17.40.,c – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a rulat
programul nu există conducte având un diametru suficient de mare care să permită
scăderea în continuare a vitezei – CTA nu are un minim, respectiv nu există un
diametru optim de conductă.
Notă: fig. 17.39. are un caracter informativ, corespunzând valorilor avute în
vedere în exemplul de calcul elaborat de autorii lucrării [17.6], pentru condiţiile
climaterice ale Municipiului Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE
17.1. Niculescu, N., Ilina, M. ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
17.2. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981.
17.3. Idelcik, I.E., Îndrumător pentru calculul rezistenţelor hidraulice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
17.4. Leca, A. ş.a., Conducte şi reţele termice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1974.
17.5. Popa, R., Athanasovici, V., Model matematic şi program de calcul
pentru determinarea variantei optime de dezvoltare a unei reţele de
termoficare existente, Revista Energetica, nr.7, iulie 1989, Bucureşti.
17.6. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Constantin, C., Studiu privind
stabilirea vitezei optime pentru dimensionarea reţelelor termice de apă
caldă şi apă fierbinte, Contract de cercetare comandat de RADET
Bucureşti, 2006.
17.7. Dumitrescu, L., Instalaţii sanitare pentru ansambluri de clădiri, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1980.
17.8. Sokolov, E. Ia., Teploficaţia i teplovîe teplofikaţionnîh sistem,
Energoatomizdat, Moskva, 1982.
17.9. Zingher, H.M., Ghidravliceskie i teplovîe rejimî teploficaţionnâh
sistem, Energoatomizdat, Moskva, 1987.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1297

CUPRINS CAPITOLUL 17

SISTEMELE DE REŢELE TERMICE - SRT

17. SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT ................................................ 1181


17.1. SRT, un subansamblu al SAC................................................................1181
17.2. Tipuri de SRT, în cadrul STDC ................................................................ 1182
17.2.1. Criterii de clasificare a SRT................................................................ 1182
1182
17.2.2. SRT radiale .............................................................................................
17.2.3. SRT inelare .............................................................................................
1184
17.2.4. Numărul de conducte ale SRT din STDC ............................................... 1186
17.2.4.1. SRT monotubulare ............................................................................ 1186
17.2.4.2. SRT bitubulare ..................................................................................
1186
17.2.4.3. SRT tritubulare .................................................................................
1190
17.2.4.4. SRT multitubulare ............................................................................1201
17.3. Mărimi caracteristice ale SRT ................................................................1201
17.3.1. Mărimi caracteristice conductelor pentru tranzitul agenţilor
termici utilizaţi în SRT ...........................................................................
1201
17.3.2. Mărimi specifice ansamblului conductelor care compun SRT ............... 1202
17.4. Elemente constructive specifice SRT ........................................................... 1202
17.4.1. Conducte utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.2. Armături utilizate în SRT ................................................................1202
17.4.3. Reazemele conductelor ........................................................................... 1206
17.4.4. Compensatoare de dilatare ................................................................1208
17.5. Calculul termic al SRT .................................................................................
1208
17.5.1. Calculul pierderilor de căldură ............................................................... 1209
17.5.2. Calculul temperaturii exterioare a izolaţiei termice ................................ 1218
17.5.3. Calculul căderii de temperatură într-o conductă ................................ 1219
17.5.4. Calculul grosimii izolaţiei termice .......................................................... 1220
17.6. Calculul hidraulic al SRT .............................................................................
1221
17.6.1. Scopul calculului hidraulic al SRT ......................................................... 1221
17.6.2. Calculul pierderilor de sarcină (de presiune) .......................................... 1222
17.6.2.1. Calculul pierderilor liniare de sarcină............................................... 1222
17.6.2.2. Calculul pierderilor locale de sarcină ............................................... 1225
17.6.3. Calculul hidraulic al SRT de apă fierbinte.............................................. 1228
17.6.3.1. Calculul debitelor de apă fierbinte .................................................... 1228
17.6.3.2. Calculul diametrelor tronsoanelor de conductă ................................ 1231
17.6.3.3. Calculul pierderilor de sarcină pentru tronsoanele de
conductă ...........................................................................................
1231
17.6.3.4. Alegerea diametrelor tronsoanelor de conductă ............................... 1233
17.6.3.5. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de apă fierbinte ............ 1234
1298 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

17.6.4. Calculul hidraulic al SRT de abur........................................................... 1237


17.6.4.1. Calculul pierderilor de sarcină .......................................................... 1237
17.6.4.2. Calculul hidraulic de dimensionare al SRT de abur ......................... 1239
17.6.5. Graficul piezometric al SRT de apă fierbinte ......................................... 1240
17.6.5.1. Elemente generale.............................................................................1240
17.6.5.2. Condiţii iniţiale impuse................................................................ 1242
17.6.6. Echilibrarea hidraulică a SRT de apă fierbinte ................................1244
17.6.7. Stabilitatea hidraulică a SRT de apă fierbinte......................................... 1247
17.6.7.1. Sisteme cu consumatori de încălzire neautomatizaţi ........................ 1247
17.6.7.2. Sisteme cu consumatori de încălzire automatizaţi ............................ 1251
17.6.8. Dimensionarea economică a SRT de apă fierbinte ................................ 1254
17.6.8.1. Domenii de aplicabilitate ................................................................ 1255
17.6.8.2. Modelul matematic pentru stabilirea vitezei optime de
1255
transport............................................................................................
17.6.8.3. Domeniile de variaţie ale debitului şi temperaturilor
agentului termic ................................................................................
1263
17.6.8.4. Regimurile termice şi hidraulice din reţelele termice primare.......... 1272
17.6.8.5. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic o
1280
treaptă paralel ...................................................................................
17.6.8.6. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
1284
trepte serie – serie.............................................................................
17.6.8.7. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două
trepte serie – paralel .........................................................................
1285
17.6.8.8. Concluzii privind dimensionarea economică a SRT......................... 1290
17.6.8.9. Exemplu de dimensionare economică a SRT ................................ 1292
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................
1296
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1299

Cuprins capitol 17 – IV –

17.6.8.4. Regimurile termice şi hidraulice din reţelele primare ...........................1272


17.6.8.5. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic o treaptă paralel 1280
17.6.8.6. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două trepte serie -
serie ......................................................................................................................1284
17.6.8.7. Regimurile termice şi hidraulice ale punctului termic două trepte serie -
paralel ...................................................................................................................1285
17.6.8.8. Concluzii privind dimensionarea economică a SRT .............................1290
17.6.8.9. Exemple de dimensionare economică a SRT ........................................1292
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................1296
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1297

18. SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR


DE CĂLDURĂ

18.1. Generalităţi
În general, natura agentului termic şi parametrii săi (presiune, temperatură)
diferă între reţeaua de transport (RTP) şi reţeaua de distribuţie (RTS), care la
rândul său trebuie să asigure condiţiile calitative şi cantitative impuse de instalaţiile
consumatoare, în funcţie de tipul consumatorilor.
Ansamblul instalaţiilor situate la limita între reţeaua de distribuţie a căldurii şi
instalaţiile consumatorilor (reţeaua exterioară de distribuţie şi instalaţiile interioare
ale consumatorilor) se numeşte staţie termică (ST) sau punct termic (PT). Punctul
termic trebuie să satisfacă condiţiile funcţionale atât ale reţelei de transport a
căldurii cât şi ale consumatorilor şi să coordoneze parametrii acestora.
Tipul punctelor termice depinde în principal de următorii factori:
– natura şi mărimea consumurilor de căldură;
– natura şi parametrii agentului termic de transport, faţă de agentul termic
folosit la consumatori;
– sistemul de transport al căldurii (numărul de conducte).
Punctele termice pot asigura distribuţia căldurii numai pentru un anumit tip de
consum (încălzire, ventilaţie sau apă caldă), sau pot distribui căldura mai multor
tipuri de consumatori, de exemplu încălzire şi apă caldă. Astfel, în cazul cel mai
complex, punctul termic serveşte la prepararea centralizată a apei calde de consum
(a.c.c.) şi la transformarea parametrilor pentru instalaţia de încălzire a
consumatorilor. În cazul racordării directe cu hidroelevatoare, PT se completează
cu puncte termice locale pentru instalarea acestora. Pentru instalaţiile de ventilare,
schimbătoarele de căldură aferente se amplasează local. Aceasta depinde în primul
rând de modul de racordare al consumatorilor respectivi la reţeaua termică.

18.2. Racordarea consumatorilor la reţelele termice


de apă fierbinte

18.2.1. Condiţii generale de îndeplinit


Apa fierbinte, ca agent termic, în reţelele de transport a căldurii, în funcţie de
graficul de reglare adoptat la sursa de căldură, presupune valori maxime de:
– pe ducere, cuprinse, în general, între 115 – 150°C;
– pe întoarcere, cuprinse între 60 – 80°C.
Pe ducere, fiind vorba de temperaturi peste 100°C, presupune ca în orice punct
al RTP, presiunea apei fierbinţi să fie mai mare decât valoarea de saturaţie
corespunzătoare temperaturii respective. Deci, în tot lungul traseului RTP, de la
sursa de căldură până la PT, apa fierbinte va trebui să aibe o presiune locală pRTP:
(pRTP > (psat (tRTP) = psat (115 ... 150°C) = 2,7 ... 6 bar)).
1298 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Consumatorii care se racordează la reţeaua de apă fierbinte sunt, cel mai adesea,
instalaţiile de încălzire, de preparare a apei calde de consum şi/sau de ventilare,
ori în scopuri tehnologice.

18.2.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire

18.2.2.1. Generalităţi
Alegerea celor mai adecvate soluţii de racordare a instalaţiilor interioare de
încălzire la reţelele de distribuţie de apă fierbinte prezintă o importanţă deosebită
pentru funcţionarea sistemului.
Soluţia de racordare trebuie să satisfacă atât condiţiile funcţionale impuse de sursa
de căldură, cât şi pe cele de alimentare cu căldură ale consumatorului racordat.
Uzual, instalaţia de racordare a consumatorilor la reţeaua exterioară se numeşte
punct termic – PT.
La alimentarea cu căldură a câtorva clădiri din centrale termice este posibilă
asigurarea parametrilor necesari instalaţiilor interioare de încălzire, prin
amenajarea corespunzătoare a centralei termice; legătura la instalaţiile interioare se
reduce astfel la un simplu racord, deoarece regimul de presiune necesar, reglarea
debitului şi a temperaturii fluidului se asigură din CT.
La alimentarea centralizată cu căldură, pentru fiecare instalaţie trebuie să se
asigure un anumit regim termic şi hidraulic, care poate fi diferit de la un
consumator la altul. Datorită varietăţii instalaţiilor interioare racordate, punctele
termice au un caracter complex.
Instalaţiile de încălzire, în general, utilizează ca agent termic apa caldă (mai rar
apa fierbinte) cu temperaturi sub 100°C: cu diverse valori maxime în conducta de
ducere/întoarcere, de la 95/75 la 80/60°C, în funcţie de tipul constructiv al
aparatului de încălzire.
Există următoarele două tendinţe contradictorii privitoare la valorile maxime ale
temperaturilor apei calde – ducere/întoarcere –:
a) pe de o parte creşterea acestor temperaturi, o dată cu diferenţa de temperatură
(∆t = tducere - tîntoarcere), ceea ce presupune:
– elemente de încălzire de construcţii adecvate şi din materiale care să reziste la
temperaturile respective;
– reţeaua secundară de încălzire să reziste la regimul termic maxim al apei calde
utilizată în RTS;
– pentru acelaşi debit maxim de căldură cerut pentru încălzire ( qiM ), creşterea
lui ∆tiM (∆tiM = t dM,i − tiM,i ) conduce la scăderea valorii maxime a debitului de apă
caldă din RTS ( GiM ), conform relaţiei:

qiM
GiM = [kg/s] , (18.1)
cac ⋅ ∆tiM
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1299

în care, pe lângă notaţiile prezentate mai sus s-a folosit: cac – căldura specifică
medie a apei calde, pentru intervalul de temperatură cuprins între t dM,i şi tiM,i ,
în kJ/kg⋅grd. În consecinţă, scade diametrul de dimensionare a RTS, cu toate
avantajele tehnice şi economice care decurg de aici (v. cap. 17).
Ca urmare a acestor efecte contradictorii, de la caz la caz, se folosesc valori
t dM,i , tiM,i şi ∆tiM , diferite. În prezent, în sistemele de alimentare centralizată cu
căldură se folosesc mai ales parametrii maximi: t dM,i / tiM,i = 90/70 ... 95/75°C.
Instalaţiile de încălzire se pot racorda la reţeaua de apă fierbinte, direct
(dependent) sau indirect (independent). La rândul său, racordarea directă se poate
realiza fără/cu instalaţii de amestec.

18.2.2.2. Racordarea indirectă


Acest tip de racordare se caracterizează prin separarea hidraulică a instalaţiilor
de încălzire ale consumatorilor faţă de reţeaua termică de distribuţie. Aceasta
permite funcţionarea aparatelor de încălzire ale consumatorilor la presiunea
hidrostatică determinată de propriul vas de expansiune. Ca urmare, aparatele de
încălzire nu sunt supuse presiunii, în general ridicate, din reţeaua termică şi
variaţiilor inevitabile a ei. Se garantează astfel izolarea completă a instalaţiilor
consumatoare faţă de eventualele creşteri accidentale – de avarie – ale presiunii în
reţeaua termică exterioară. Această separare hidraulică este deosebit de utilă pentru
racordarea sistemelor de încălzire mai vechi, care au funcţionat pe centrale termice
locale.
Racordarea indirectă se recomandă a fi utilizată în clădirile unde avarii
accidentale şi neînsemnate pot avea totuşi urmări grave (muzee, arhive etc.),
precum şi în zonele reţelei termice unde presiunea în conducta de întoarcere este
mai mare decât valoarea admisă de instalaţiile de încălzire ale consumatorilor.
Separarea hidraulică se realizează cu ajutorul preîncălzitoarelor apă fierbinte –
apă caldă, în diverse variante, ca în fig. 18.1.
Diferenţa de presiune în punctul de racordare (A, B) la reţeaua termică trebuie
să fie suficientă pentru acoperirea pierderilor de presiune din conductele de
distribuţie, cele de legătură din cadrul punctului termic şi cele ale preîncălzitorului
(cca. 0,4 – 0,5 bar).
Sistemul de încălzire trebuie să funcţioneze cu vasul propriu de expansiune (2).
Alimentarea cu apă de adaos a sistemului local, pentru compensarea pierderilor,
poate fi făcută – periodic – cu apă din reţeaua termică (dedurizată şi degazată),
prin vana (4) manuală sau automată. Pentru alimentarea automată cu apă de adaos,
vasul de expansiune este dotat cu două relee de nivel (maxim şi minim), care
transmit impulsurile respective la ventilul (4) acţionat electric. În cazul
insuficienţei presiunii în conducta de întoarcere a reţelei termice, pentru umplerea
vasului de expansiune se poate monta o pompă specială, care nu este pusă în
fig. 18.1.
1300 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Schemele de racordare indirectă permit, cu ajutorul regulatorului 5, funcţionarea


cu debit constant sau variabil în reţeaua termică exterioară. De asemenea, permite
reglajul „cu opriri” pe partea de apă fierbinte, deoarece funcţionarea pompei de
circulaţie 3 asigură vehicularea continuă a apei în instalaţiile de încălzire, cu
reducerea însă treptată a temperaturii ei.

6 2
7

5
A
1 6
B 3

4
Fig. 18.1. Schema indirectă de racordare a instalaţiilor de încălzire: 1 – preîncălzitor
apă-apă; 2 – vas de expansiune; 3 – pompă de circulaţie; 4 – vană pentru
umplere; 5 – regulator de debit; 6 – aparate de încălzire ale consumatorilor;
7 – robinete de reglare.

Pentru satisfacerea în bune condiţiuni a cerinţelor consumatorilor şi pentru


evitarea supraconsumurilor de căldură, se pot utiliza scheme mai complexe de
reglare automată.
Circulaţia apei calde în instalaţiile de încălzire (6) este asigurată cu pompele de
circulaţie (3) – în număr de două –, dimensionate în funcţie de pierderile de
presiune din circuitul secundar (inclusiv cele ale preîncălzitorului 1).
De regulă, trebuie să funcţioneze una din cele două pompe. Pentru aceasta sunt
posibile două variante de comandă a pompelor:
– una din pompe este în funcţiune şi a doua în rezervă; punerea în funcţiune a
pompei „de lucru” o face personalul de exploatare, iar pompa de rezervă intră
automat în funcţiune la oprirea celeilalte;
– comutarea pentru înlocuirea unei pompe cu cealaltă se face periodic, cu
ajutorul unui releu de timp, de exemplu, la fiecare 12 h. În caz de defect al pompei
în funcţiune, se conectează automat pompa de rezervă.
Dezavantajul principal al racordării indirecte îl constituie costul echipamentului
şi cheltuielile pentru construcţii-montaj aferente punctului termic. De asemenea,
cresc cheltuielile de exploatare determinate de consumul de energie electrică al
pompelor de circulaţie, de cele pentru întreţinerea instalaţiilor şi pentru retribuirea
personalului de exploatare.
Existenţa preîncălzitoarelor apă-apă conduce la creşterea temperaturii apei
fierbinţi din reţeaua de ducere şi întoarcere, faţă de racordarea directă. Aceasta este
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1301

determinată de schimbul de căldură prin suprafaţă între cei doi agenţi termici.
În acelaşi timp permite însă reţelei termice de transport funcţionarea cu regimuri
termice mai mari decât cele admise de instalaţiile de încălzire. Aceasta conduce la
reducerea suprafeţei de schimb de căldură a preîncălzitorului şi a debitelor de apă
fierbinte vehiculate în reţea, cu toate avantajele care rezultă.
În ambele circuite, preîncălzitorul 1 funcţionează cu apă dedurizată şi degazată.
De aceea el se poate realiza din ţevi de oţel. Experienţa a arătat că aceste
preîncălzitoare nu necesită rezervă. Atunci când, din considerente deosebite de
siguranţă în alimentarea cu căldură este necesară o rezervă, se pot instala două
grupuri de preîncălzitoare. Fiecare din ele se pot dimensiona pentru sarcini de la
50% la 100% din debitul de căldură pentru încălzire, în funcţie de gradul de
siguranţă dorit. Datorită numărului mare de armături, racordarea în paralel a
grupurilor de preîncălzitoare este dificilă şi reduce fiabilitatea ansamblului
instalaţiei. De aceea, independent de debitul termic, în regimul normal de
funcţionare trebuie utilizate toate grupurile de preîncălzitoare instalate în PT.

18.2.2.3. Racordarea directă fără amestec


Racordarea directă se poate clasifica, în funcţie de existenţa dispozitivelor de
amestec, în două variante: fără amestec şi cu amestec.
Spre deosebire de racordarea indirectă, la racordarea directă regimul hidraulic al
consumatorilor de încălzire este determinat de regimul presiunilor din RTP.
De aceea, toate schemele directe se pot aplica numai dacă presiunea – în regim
dinamic sau static – în conducta de întoarcere de la consumatori la PT nu depăşeşte
presiunea maximă admisă de aparatele de încălzire.
Racordarea directă fără amestec, prezentată în fig. 18.2., este cea mai simplă.
Ea se utilizează în cazurile în care regimul de presiuni şi temperaturi din RTP este
acelaşi cu cel admis de instalaţiile interioare. Graficul piezometric (b) din fig. 18.2.,
mai conţine linia (1) a presiunii maxime admisă de instalaţia interioară şi linia (2)
a presiunii statice. Poziţia acesteia este determinată de consumatorul (abonatul)
racordat direct, având cota maximă din sistem; ca valoare ea poate fi acceptată
oriunde între linia (1) şi punctul de cotă maximă corespunzător instalaţiei
respective.
Pentru evitarea pericolului de vaporizare locală a agentului termic, este necesar
ca în punctul de cotă maximă, presiunea (la mijlocul segmentului EE') să fie mai
mare decât presiunea de vaporizare Hs, corespunzătoare la saturaţie pentru
temperatura maximă de regim.
Schema este specifică instalaţiilor de încălzire cu aer cald (baterii de încălzire)
sau de ventilare, a halelor industriale, sau la încălzirea cu corpuri care permit
utilizarea directă a apei fierbinţi. Aceasta presupune că respectivele corpuri au
rezistenţa necesară, corespunzătoare presiunii din reţeaua de apă fierbinte,
iar modul de transmisie a căldurii în incinta încălzită nu conduce la senzaţia de
inconfort datorită temperaturii ridicate a agentului termic.
Această schemă asigură o mare economie de investiţii în conductele de
distribuţie (permite reducerea debitului de apă vehiculată şi o reducere sensibilă a
1302 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

suprafeţelor aparatelor de încălzire, datorită folosirii apei cu temperatură ridicată


(130–150°C).

A 1
D
100 E
D'
H1 H2
80 2 b.
Presiunea [m]

E'
60 Hs
A'
40

20 a.
D D' E
±0 E'
A A'

Fig. 18.2. Racordarea directă fără amestec a instalaţiei de încălzire: 1 – lina presiunii
maxime admise; 2 – lina presiunii în „regim static”, în care: a – schema
funcţională de principiu; b – graficul de presiuni aferente schemei, de la punctele
de racord A şi A', la aparatele locale de încălzire,H1 – presiunea disponibilă la
intrarea în PT; DD' – căderea de presiune locală, egală cu surplusul de presiune
locală în punctul de racordare A şi A'; H2 – presiunea disponibilă la baza ultimei
coloane a instalaţiei interioare.

În ceea ce priveşte modul de racordare al aparatelor de încălzire ale diverşilor


abonaţi, aceasta se poate face: în serie, sau în paralel, după cum este prezentat în
fig. 18.3.
Schema din fig. 18.3.,a asigură o rezistenţă hidraulică mare, ceea ce permite
funcţionarea în bune condiţii chiar şi la debite mici ale apei. În cazul unui număr
mare de aparate de încălzire, se utilizează montarea lor în paralel, ca în fig. 18.3.,b.
La această schemă este necesară perfecta funcţionare a robinetelor de reglare ale
aparatelor de încălzire. Atunci când acestea funcţionează defectuos, este necesară
mărirea de 2-3 ori a debitului de apă vehiculat. Dacă această creştere se face pe
seama apei din reţeaua termică, atunci creşte temperatura apei la ieşirea din
instalaţia de încălzire, mărind consumul de energie pentru pomparea apei şi are
efecte negative asupra funcţionării sursei de căldură, când aceasta este CCG.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1303

1 4
3 a.
2

1 3 4 b.
4

2
Fig. 18.3. Scheme de racordare directă fără amestec ale instalaţiilor de încălzire:
a – orizontal monotubular şi b – bitubular; 1, 2 – reţeaua termică cu apă fierbinte,
de ducere şi întoarcere; 3 – vane de separare (izolare); 4 – consumatori (corpuri)
de încălzire; 5 – robinete de reglare.

• Dacă pierderile de presiune (de sarcină) din instalaţia interioară depăşesc


presiunea disponibilă din punctul de racord (H1 – în fig. 18.2.), iar temperaturile
maxime de regim corespund cerinţelor abonatului, se aplică racordarea directă fără
amestec, cu pompe de ridicare a presiunii pe conducta de ducere, ca în fig. 18.4.

A E
80
Presiunea [m]

2 E'
60
Hs

40 A'

20 P
E
E'
±0,0
A A'

Fig. 18.4. Racordarea directă cu pompe de ridicare a presiunii pe conducta de ducere:


1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”.

În aceste condiţii, pompa se montează pe conducta de ducere pentru a ridica


nivelul presiunii din instalaţia interioară dincolo de limita de vaporizare, dar sub
valoarea maximă admisă.
1304 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pompele utilizate în acest caz trebuie să fie de construcţie specială


(pentru temperatura maximă a apei fierbinţi).
• Atunci când presiunea necesară pentru asigurarea circulaţiei în instalaţiile
interioare este mai mare decât diferenţa de presiune disponibilă în punctul de
racord la RTP, se utilizează schema de racordare directă, fără instalaţii de amestec,
cu pompă de ridicare a presiunii pe conducta de întoarcere, prezentată în fig. 18.5.

100
A
1
80
Presiunea [m]

E
60 2
E'
Hs
40 A'

20 P
E
E'
±0,0
A A'

Fig. 18.5. Racordarea directă cu pompe de ridicare a presiunii pe conducta de întoarcere:


1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”;
restul notaţiilor idem fig. 18.4.

Această situaţie se întâlneşte, în general, la consumatorii de capăt de reţea, unde


presiunea în conducta de întoarcere este relativ mai ridicată, din cauza pierderilor
de sarcină în RTP, ceea ce poate constitui un caz frecvent. Prin aplicarea acestei
soluţii, faţă de varianta cu pompă pe ducere, se asigură o solicitare mai redusă a
instalaţiilor interioare de încălzire, care sunt supuse la o presiune de regim
– pe întoarcere – mai mică. În plus, de data aceasta sunt pompe obişnuite,
construite pentru apă caldă, cu temperaturi sub 100°C.

18.2.2.4. Racordarea directă prin amestec cu hidroelevator


Cel mai adesea, în sistemele de alimentare centralizată cu căldură temperatura
admisă de instalaţiile interioare de încălzire este mai mică decât aceea a reţelei
termice primare, care utilizează apa fierbinte. În cazul racordării directe, reducerea
acestei temperaturi se face prin amestec cu apa din conducta de întoarcere a
instalaţiei de încălzire.
Pentru toate variantele de realizare a amestecului, acest mod de racordare
impune funcţionarea instalaţiilor de încălzire cu debite mai mari de apă din reţea,
faţă de racordarea directă fără amestec.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1305

Schema de racordare directă prin amestec cu hidroelevator – v. fig. 18.6. –,


este posibilă dacă instalaţiile interioare de încălzire sunt construite astfel încât să
accepte regimul de presiuni din reţeaua primară de întoarcere. În schimb, regimul
de temperaturi al apei, pe conducta de ducere a instalaţiilor interioare de încălzire,
este mai mică decât temperatura nominală din conducta de ducere a RTP, de apă
fierbinte.

A
100 D

80 1
D'
Presiunea [m]

H B b.
60
h B' 2
40
6
A'
3 G3/t3 5
G ,t
20 D D' p1 1 1 a.
B
G2
±0,0 B'
4 p2
A A' G1 G3,t2

Fig. 18.6. Racordarea directă cu amestec prin hidroelevator: 1 – linia presiunii maxime
admise; 2 – linia presiunii în „regim static”; 3 – hidroelevator; 4 – apă fierbinte
din RTP; 5 – apă caldă în instalaţia interioară de încălzire (6); a – schema
funcţională; b – graficul de presiuni.

Din condiţia de egalitate a căldurii livrată din RTP de apă fierbinte, cu aceea
consumată, dată conform fig.18.6. de:
qi = G3 ⋅ c(t 3 − t 2 ) = G1 ⋅ c(t1 − t 2 ) [kWt] , (18.2)
pentru t1 > t3 rezultă G3 > G1.
Reducerea temperaturii (t1) la valoarea (t3) se realizează prin amestecul, în
camera de amestec a hidroelevatorului (ejector apă-apă), a apei fierbinţi cu
temperatura (t1), cu aceea care iese din instalaţiile de încălzire (t2).
Din punct de vedere hidraulic, perturbaţiile care apr în reţeaua exterioară de apă
fierbinte sunt resimţite şi în instalaţiile interioare, ca la toate schemele de racordare
directă. Aceasta impune echiparea PT respective cu aparatură de reglare automată
şi armături de siguranţă (clapetă de siguranţă contra suprapresiunilor, montată pe
conducta de întoarcere de la instalaţiile consumatoare).
Funcţionarea acestei scheme este caracterizată de coeficientul de amestec u,
care se determină din sistemul de două ecuaţii format din:
– bilanţul material al hidroelevatorului
G1 + G2 = G3 ; (18.3)
– bilanţul termic al hidroelevatorului
1306 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

G1 ⋅ c1 ⋅ t1 + G2 ⋅ c2 ⋅ t 2 = G3 ⋅ c3 ⋅ t 3 . (18.4)
La nivelele termice t1, t2 şi t3 se poate considera că c1=c2=c3. Atunci,
coeficientul de amestec este:
G2 t1 − t 3
u= = . (18.5)
G1 t 3 − t 2
Pentru condiţiile de calcul ale funcţionării instalaţiilor de încălzire
(la temperatura exterioară minimă convenţională), considerând temperaturile de
calcul t3/t2 = 95/75°C, acceptate în general în instalaţiile interioare de încălzire şi
temperatura de calcul a apei fierbinţi în reţeaua termică t1=130 ... 150°C, conform
relaţiei (18.5) rezultă u = 1,75 ... 2,75.
Ţinând seama de regimul termic, valoarea coeficientului de amestec determină
valoarea relativă a debitului de apă G3 din instalaţiile de încălzire ale
consumatorilor, pentru un anumit debit de apă fierbinte G1.
Notând cu H = p1 - p2 diferenţa de presiune disponibilă în reţeaua termică de
distribuţie la intrarea în punctul termic (vanele de separare 3) şi cu h = p3 - p2
diferenţa de presiune disponibilă în instalaţiile de încălzire ale consumatorilor,
atunci randamentul hidroelevatorului este:
G2 ⋅ h u
η= sau η = (18.6)
G1 ⋅ ( H − h) H
−1
h
şi are valori coborâte (η = 0,20 ... 0,30).
Ca urmare, pentru condiţiile de calcul t1=150°C, t3/t2=95/75°C la care u = 2,75,
pentru un randament η = 0,2 ... 0,3, conform relaţiei (18.6) este necesar ca:
H / h = u / η + 1 = 14,75...10,17 ≈ 12 . (18.7)
Dacă pentru o circulaţie normală a apei în instalaţiile de încălzire este necesară
o diferenţă de presiune h = 1,2 ... 1,5 mH2O, atunci conform relaţiei (18.7) este
necesar ca H ≈ 14.4 ... 18 mH2O.
În acest fel este exprimat domeniul posibil de folosire a hiroelevatoarelor:
numai pentru cazul în care în reţeaua de apă fierbinte există o diferenţă de
presiune dinamică (disponibilă ) Hmin ≈ 20 mH2O.
Este de remarcat că, pentru acelaşi debit relativ de apă în reţeaua de apă
fierbinte, pe măsura creşterii coeficientului de amestec, creşte debitul relativ de apă
recirculată G2 şi cel din instalaţiile de încălzire G3, precum şi diferenţa de presiune
H necesară la intrarea în PT. Aceasta se poate vedea din tabelul 18.1.
Instalaţiile de încălzire au pierderi de presiune (h) relativ mici, rezultând că sunt
de capacitate redusă. Ca urmare, în general, se utilizează câte un elevator la o
instalaţie de încălzire cu un consum maxim de căldură de cca. 1,163 MW
(1 Gcal/h).
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1307

Variaţia diferenţei de presiune H în reţea


Tabelul 18.1
Coeficientul de amestec u 2,2 2,5 2,7 3,0 3,5
G1 1,0
Debitul relativ de apă G2 3,2 3,5 3,7 4,0 4,5
G3 1,0 1,1 1,15 1,25 1,4
Diferenţa de presiune h 1,0 1,21 1,32 1,56 1,96
(în mH2O) H 9 12 15 20 30
La proiectarea şi exploatarea sistemelor de încălzire, dacă nu se ia în
consideraţie diferenţa de presiune (H) necesară pentru funcţionarea normală a
hidroelevatorului, aceasta conduce la reducerea coeficientului de amestec şi ca
urmare la creşterea debitului de apă G1, deci la creşterea cantităţii de căldură
consumată.
Pentru evitarea creşterii ulterioare a diferenţei de presiune (H) necesară în faţa
hidroelevatorului, trebuie ales foarte atent locul instalării sale şi determinat corect
diametrul conductelor de legătură. Hidroelevatorul se amplasează în subsolurile
tehnice ale clădirilor consumatorilor, cât mai aproape de începutul sistemului de
încălzire al consumatorului (de punctul de racord al primei coloane). Diametrul
conductelor de legătură între elevator şi sistemul de încălzire (conductele 5 din
fig. 18.6.) trebuie ales ţinând seama de debitul G2 de apă de amestec şi pierderile
specifice de presiune recomandate. De asemenea, pentru a reduce pierderile de
presiune (h) din instalaţiile consumatorilor, care ar determina creşterea lui H, este
necesar ca în exploatare şi mai ales la reviziile din timpul verii, să se elimine
depunerile sub formă de nămol care s-au format în acestea.
Datorită acestor aspecte, folosirea elevatoarelor pentru racordarea directă a
instalaţiilor de încălzire este limitată. O mărire a acestor limite se poate realiza prin
creşterea diferenţelor de temperatură în instalaţiile de încălzire ale consumatorilor
astfel:
a) mărirea temperaturii de calcul (t3) a apei la intrarea în instalaţiile de încălzire
(de ex.: la 110 – 115°C);
b) reducerea temperaturii de calcul (t2) a apei care iese din instalaţiile de
încălzire.
Ambele variante reduc coeficientul de amestec necesar şi ca urmare diferenţa de
presiune H necesară în reţeaua de apă fierbinte.
Atunci când, în regim dinamic, la PT nu se poate asigura o diferenţă de presiune
H necesară pentru a putea folosi în bune condiţii hidroelevatorul, se poate utiliza
racordarea directă cu pompe. În general, acesta este cazul capetelor reţelei de apă
fierbinte unde H scade. În asemenea situaţii poate deveni neraţională mărirea
presiunii în toată reţeaua de apă fierbinte (sau numai pe o porţiune a sa
– v. cap 19), pentru a o consuma apoi cu un randament coborât în cadrul
hidroelevatorului.
Din punctul de vedere constructiv, toate dimensiunile caracteristice al
hidroelevatorului sunt dependente de coeficientul de amestec (u), conform [18.1].
1308 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Principalele avantaje ale hidroelevatoarelor sunt: au o construcţie simplă, pot


fi confecţionate uşor şi rapid (oţel, îmbinate prin sudură), sunt robuste în
exploatare, nu au piese în mişcare, deci nu necesită o întreţinere specială şi implică
investiţii relativ mici.
Dezavantajele sunt: randamentul redus în funcţionare, ceea ce conduce la
limitarea utilizării hidroelevatoarelor la clădiri urbane cu necesarul de căldură
pentru încălzire de maximum 0,5 MW şi pierderile de sarcină h de maximum
1,5 m H2O. Aceasta menţine regimul hidraulic între limite strânse, aspect care nu
se înscrie satisfăcător în specificul sistemelor unde se aplică reglarea mixtă a
furnizării căldurii sau în al acelor sisteme cu o dezvoltare şi restructurare continuă.

18.2.2.5. Racordarea directă cu pompe de amestec


În instalaţiile în care disponibilul de presiune din punctul de racordare nu poate
asigura funcţionarea hidroelevatorului, sau nu acoperă nici pierderile de sarcină din
instalaţia interioară, pentru reducerea temperaturii apei de reţea la valoarea cerută
de consumator se folosesc pompe de amestec.
Pompele de amestec se montează fie pe conducta de legătură între firul de
ducere şi cel de întoarcere (când disponibilul de presiune depăşeşte pierderile de
sarcină), fie pe conducta de ducere sau întoarcere (când disponibilul de presiune
este mai mic decât pierderile de sarcină din instalaţia consumatorului).
Acest sistem se mai poate utiliza şi în cazul dezafectării unor centrale termice
existente, odată cu apariţia sistemului centralizat, păstrând pompele de circulaţie ca
pompe de amestec. O altă situaţie în care este indicată soluţia cu pompe de amestec
este aceea a halelor industriale cu degajări mari şi variabile de căldură sau cu
inerţie termică redusă, soluţia permiţând reglarea uşoară a instalaţiilor
consumatoare de căldură.
• Varianta cu pompe montate pe conducta de legătură, (fig. 18.7.) se aplică
atunci când în reţeaua de apă fierbinte presiunea dinamică este suficient de mare
pentru a face faţă pierderilor de presiune din instalaţia de încălzire.
În acest caz pompa de amestec vehiculează debitul de amestec (G2), având un
consum de energie pentru pompare mai mic decât în variantele celelalte.
Curent, se folosesc două sau trei pompe de amestec, din care una de rezervă.
Deoarece temperatura apei din instalaţia interioară este, în general, sub 100°C –
pentru consumatorii urbani – nu se pune problema vaporizării agentului termic,
dacă se evită golirea acesteia ca urmare a depăşirii înălţimii hidrostatice.
Verificarea condiţiei de evitare a vaporizării agentului termic trebuie făcută în
punctul (C) din schemă, unde pe partea de apă fierbinte presiunea este minimă.
Graficul piezometric aferent instalaţiei interioare trebuie să fie situat sub limita
presiunii maxime admisă de aceasta (linia 1 din fig. 18.7.). Linia presiunii statice
(linia 2 din fig. 18.7.) poate fi oriunde între linia presiunii maxime admise şi
punctul de cotă maximă al instalaţiei.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1309

50 A D
Presiunea [mH2O] P
40 C 1
D'
B
2
30 B'

C' P'
20 A'
C
10 D P' B
D'
P B'
±0,0 C' 3
A A'
Fig. 18.7. Racordarea directă cu amestec prin pompe montate pe conducta de legătură:
1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”;
3 – pompa de amestec.

În cazul acestei scheme, înălţimea pompelor de circulaţie este egală cu suma


pierderilor de sarcină din instalaţia interioară şi de pe conducta de legătură.
• Schema cu pompe montate pe conducta de ducere (fig. 18.8.) se adoptă
atunci când presiunea disponibilă în punctul de racord este mai mică decât sunt
pierderilor de sarcină din instalaţia interioară. Poziţia pompei pe conducta de
ducere trebuie să rezulte din analiza situaţiei concrete, din punct de vedere
hidraulic, respectând condiţia de a nu depăşi presiunea maximă admisă. În acest
caz, montarea eventual a pompei pe conducta de întoarcere ar fi condus la
realizarea unor presiuni mai mici decât presiunea hidrostatică, ceea ce ar fi
însemnat golirea instalaţiei la partea superioară. Aşa cum rezultă şi din fig. 18.8.,
în zona conductei de legătură este obligatoriu ca presiunea pe conducta de
întoarcere să fie mai mare decât presiunea pe conducta de ducere.
P 1
Presiunea [mH2O]

40 B
A
C B'
30 D 2

D' C' P'


20
A'
C P' P
10 B
B'
±0,0 C'
D D'
A A'

Fig. 18.8. Racordarea directă cu pompe de amestec montate pe conducta de ducere:


1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”.
1310 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Schema cu pompe montate pe conducta de întoarcere (fig. 18.9.) se aplică


atunci când se doreşte reducere presiunii în conducta de întoarcere din instalaţia
interioară de încălzire. În aceste condiţii, dacă s-ar fi montat pompe pe conducta de
ducere, aceasta ar fi condus la depăşirea presiunii maxime admise.
Presiunea [mH2O]

A D C' P 1
40

C B
30
B' 2
D' P'
20 A'
C B
10
B'
D' D
±0,0 C' P P'
A A'
Fig. 18.9. Racordare directă cu amestec prin pompe montate pe conducta de întoarcere:
1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”.

Pentru o corectă corelare a graficului instalaţiei interioare cu graficul reţelei se


prevede o rezistenţă locală variabilă (de exemplu robinet de reglare), putându-se
corecta astfel perturbaţiile hidraulice din sistem sau din instalaţia interioară.
În general, racordarea directă cu pompe de amestec permite realizarea unor
coeficienţi mari de amestec, pentru diferenţe de presiune (H) la PT mult mai mici
decât în cazul hidroelevatoarelor.
În porţiunile terminale ale reţelei termice, unde se folosesc în general schemele
de racordare, cu pompe de amestec; diferenţa de presiune în reţeaua de apă
fierbinte la PT nu numai că este mică, dar este supusă şi modificărilor zilnice sau
sezoniere. Uneori, aceste modificări sunt atât de mari încât conduc la livrarea
incompletă a debitelor de apă din reţea şi deci a cantităţii de căldură primită de
consumatori. În aceste cazuri, instalarea pompei în variantele pe ducere şi pe
întoarcere permite obţinerea unei diferenţe suplimentare de presiune necesară
circulaţiei apei în instalaţiile de încălzire ale consumatorilor. Astfel, printr-o
creştere relativ redusă a consumului de energie pentru pompare şi a puterii instalată
în pompe, se măreşte siguranţa în funcţionare a schemei. În cazul acestor variante
schema de legare a pompei nu influenţează asupra mărimii presiunii de refulare a
sa, deoarece în ambele cazuri pompa trebuie să asigure aceleaşi pierderi de
presiune, care apar în instalaţiile de încălzire. Aceste pierderi de presiune depind de
debitul de apă vehiculat, deci de valoarea coeficientului de amestec real, faţă de cel
de calcul.
Alegerea între schemele de racordare din fig. 18.8. şi 18.9. este funcţie de
analiza condiţiilor concrete de funcţionare a sistemului de încălzire împreună cu
reţeaua termică. În general se aplică mai mult schema cu pompa pe retur deoarece
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1311

în sectoarele terminale ale reţelei termice, de regulă, are loc creşterea presiunii în
conducta de retur a instalaţiilor de încălzire. Existenţa în PT a pompei de amestec
pe conducta de retur permite totodată aplicarea unei scheme de automatizare mai
bună, cu menţinerea unui regim termic mai aproape de cel necesar.
Din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică a pompelor, în varianta
cu pompa pe întoarcere a instalaţiei de încălzire, oprirea pompei conduce imediat la
creşterea presiunii în instalaţiile de încălzire. Dacă presiunea creşte peste valoarea
admisă de elementele de încălzire aceasta va provoca avaria lor.
Dezavantajul principal al acestor scheme este consumul mare de energie
electrică. De asemenea, necesită o gamă largă de pompe tipizate şi instalaţii de
protecţie adecvate. Astfel, trebuie avut în vedere că, indiferent de schema de
racordare a pompei de amestec, oprirea sa conduce la pătrunderea apei fierbinţi
direct în instalaţiile de încălzire, cu consecinţe grave. Ca urmare schema de
alimentare cu energie electrică a pompelor de amestec trebuie să asigure un grad
sporit de siguranţă. În plus, este necesar să se prevadă dispozitive de protecţie care
sa izoleze instalaţiile de încălzire de restul reţelei de apă fierbinte, pentru cazul
opririi pompelor.
În plus, pompele fiind pentru debite mici de cca. 5,6 kg/s (pentru sarcini termice
de încălzire ≤ 0,5 MWt, (0,4 Gcal/h) se instalează, de regulă, în clădirile
consumatorilor. Ca urmare, trebuie să fie silenţioase şi cu o fiabilitate mărită.
Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii este recomandabilă realizarea unor staţii
centralizate de pompe, eventual în PT unde se prepară şi apă caldă, care au dat
rezultate bune în exploatare.
Ţinând seama de toate acestea şi în special datorită siguranţei sporite, necesară
la funcţionarea pompelor de amestec, poate apare oportună tehnico-economic
utilizarea schemelor combinate de racordare directă prin amestec.

18.2.2.6. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec


Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec este prezentată în
fig. 18.10., sub diverse variante.
În acest caz oprirea pompei de amestec va determina reducerea coeficientului de
amestec fără însă a-l anula, ca în cazul schemelor anterioare. Gradul de reducere a
coeficientului de amestec depinde de diferenţa de presiune H, care este asigurată în
faţă elevatorului în cazul opririi pompei. Astfel, schema este utilă dacă valoarea
minimă a coeficientului de amestec este cel puţin unu. Aceasta înseamnă că pentru
o valoare a pierderilor de presiune în instalaţiile de încălzire, h = 1 mH2O,
la intrarea în PT este necesară o diferenţă de presiune disponibilă H ≥ 5 mH2O.
De aceea, această schemă se poate utiliza în cazurile în care H în faţa elevatorului
au valorile: 5 ≤ H ≤ 15 mH2O. În reţelele termice asemenea zone sunt destul de
mari şi de frecvente.
Schema racordării directe cu hidroelevator şi pompă de amestec are şi avantajul
că permite o reglare mai fină a temperaturii agentului termic în instalaţiile de
încălzire, în zona temperaturilor exterioare ridicate (te = 2 ... 6°C). Durata acestor
temperaturi în sezonul de încălzire este destul de mare (peste 1000 h/an).
1312 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5 5
1
6
3 4 10 10
7
2
9 8 11

a. b.

10

12

c.

Fig. 18.10. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec: 1, 2 – conducte de


apă fierbinte de ducere/întoarcere; 3 – vane de separare; 4 – regulator de debit;
5 – hidroelevator; 6, 7 – conducte de apă caldă pentru încălzire,
ducere/întoarcere; 8 – conductă de amestec; 9 – impuls de temperatură;
10 – pompă de amestec; 11 – clapetă de siguranţă; 12 – vană de închidere.

Instalarea pompelor de amestec împreună cu elevatorul, care funcţionează


normal, permite creşterea considerabilă a coeficientului de amestec, micşorând
astfel temperatura apei care intră în instalaţiile de încălzire.
În fig. 18.10. sunt prezentate trei variante ale acestei racordări. Schema din
fig. 18.10.,a se poate aplica numai în cazul în care pierderile de presiune în pompa
10 oprită este foarte mică şi nu determină în acest fel reducerea suplimentară
considerabilă a coeficientului de amestec al elevatorului. Pentru diminuarea acestui
dezavantaj se poate aplica schema din fig.18.10.,b. În acest caz, prin pompă trece
numai o parte din debitul de apă de amestec G2, în funcţie de coeficientul de
amestec necesar faţă de cel pe care-l poate realiza hidroelevatorul. Atunci când în
mare parte din timp se poate folosi numai hidroelevatorul, se aplică schema din
fig. 18.10.,c. În regimul normal (H > 15 mH2O) pompa 10 este oprită; la reducerea
diferenţei de presiune H în faţa hidroelevatorului se închide vana 12, intrând în
funcţiune pompa de amestec 10.
La utilizarea tuturor schemelor de racordare directă apar adesea cazuri în care
presiunea în conducta de întoarcere de la instalaţiile de încălzire în PT, este mai
mică decât aceea necesară acestora. În aceste cazuri, pe conducta de retur a PT
trebuie montat regulatorul de presiune 1 din fig. 18.11., care are rolul de a menţine
presiunea necesară în instalaţiile de încălzire.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1313

Fig. 18.11. Schema montării regulatorului de presiune pe conducta de retur a PT:


1 – regulator de presiune; 2 – clapetă.

În perioadele sezonului de încălzire în care reţeaua termică funcţionează cu


„opriri centralizate” regulatorul de presiune poate preveni golirea apei din
instalaţiile de încălzire numai prin conducta de retur. De aceea, schema de racord
poate fi completată cu o clapetă de reţinere 2 montată pe conducta de ducere.

18.2.2.7. Concluzii privind schemele de racordare


a instalaţiilor de încălzire
• Pentru racordarea instalaţiilor aferente halelor industriale cea mai avantajoasă
este schema de racordare directă simplă, condiţionată însă de existenţa unui
disponibil suficient de presiune în punctul de racord.
• Pentru racordarea construcţiilor urbane cea mai favorabilă apare schema de
racordare prin hidroelevator; ca urmare însă a comportării slabe a hidroelevatorului
la variaţiile regimului hidraulic, generate de reglajul mixt, se preferă de multe ori
schemele cu pompe de amestec pe conducta de ducere sau de întoarcere.
• Din punctul de vedere al siguranţei în exploatare toate schemele de racordare
directă cu amestec se situează pe aceeaşi treaptă; se poate chiar afirma că schema
cu pompe de amestec este mai dezavantajoasă decât cea cu hidroelevatoare,
întrucât modificările în regimul hidraulic pot fi amplificate de însăşi pompele de
amestec; de aceea la toate schemele cu racordare directă trebuie prevăzut aparataj
de protecţie împotriva suprapresiunilor care pot să apară în instalaţiile interioare.
• În comparaţie cu schemele cu pompe, cea cu hidroelevator are nevoie de un
disponibil de presiune în punctul de racord mai mare, asigurat cu pompele de
circulaţie din sursa de căldură, ceea ce determină un consum de energie electrică
mai mare pe ansamblu decât la schemele cu pompe de amestec.
În cazul elevatoarelor energia se suportă la preţul de producere al energiei în
CCG în timp ce în cazul pompelor de amestec energia consumată este produsă,
transportată şi distribuită, deci creşte costul.
• Schema de racordare indirectă se adoptă în cel mai multe sisteme de la noi din
ţară, datorită siguranţei maxime în exploatare şi elasticităţii la variaţiile regimului
de funcţionare; schema de racordare indirectă se adaptează cel mai bine la reglarea
mixtă a furnizării căldurii. Este necesar însă să se acţioneze în sensul producerii
unor aparate în contracurent eficiente, cu o construcţie robustă şi uşor de întreţinut.
1314 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.2.8. Alegerea schemelor de racordare


a instalaţiilor de încălzire
Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor de încălzire se face avându-se în
vedere în primul rând valorile de calcul – curente – ale presiunilor în PT, ţinând
seama de următoarele două condiţii:
– diferenţa de presiune dinamică H disponibilă la PT să fie de minim 20 mH2O;
– presiunea totală în regim dinamic p1, sau static, în reţeaua termică la intrarea
în PT să fie mai mică decât presiunea maximă admisibilă în instalaţiile de încălzire
ale consumatorilor.
Luându-se în considerare acestea se recomandă următoarea ordine preferenţială
în alegerea soluţiei de racordare: când sunt îndeplinite ambele condiţii, se utilizează
racordarea cu elevator. Când este îndeplinită numai condiţia a doua se foloseşte
racordarea cu pompă de amestec sau elevator şi pompă de amestec. Atunci când nu
sunt îndeplinite ambele condiţii, se utilizează racordarea indirectă.
În cadrul capitolului 19 se va prezenta, pe baza graficului presiunilor din reţeaua
termică, un exemplu de alegere a schemei de racordare a instalaţiilor de încălzire.

18.2.3. Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c.

18.2.3.1. Generalităţi
Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c., la reţelele de apă fierbinte,
trebuie să ţină seama de următoarele aspecte specifice:
– conform STAS, a.c.c., impune realizarea unei temperaturi a acesteia de 60°C,
constantă în timp, independent de mărimea momentană a consumului, de
temperatura momentană a apei fierbinţi din reţeaua termică (RTP) şi de
temperatura apei reci utilizată în calitate de a.c.c.;
– a.c.c., impune respectarea condiţiilor de potabilitate, motiv pentru care în
calitate de a.c.c., se utilizează apa rece din reţeaua de apă potabilă;
– tot debitul consumat sub formă de a.c.c., nu se mai returnează la sursa de apă
rece, ea fiind evacuată la canal.

18.2.3.2. Racordarea în sistem închis


Acest tip de racordare – reprezentat în fig. 18.12. – este caracterizat de faptul că
pentru a i se asigura condiţiile de potabilitate, a.c.c. este încălzită prin intermediul
unui schimbător de căldură 3 (apă fierbinte – a.c.c.), ceea ce presupune o separare
hidraulică totală între instalaţiile consumatoare şi reţeaua de apă fierbinte.
Schemele elementare de racordare în sistem închis pot fi fără acumulare de apă
caldă (fig. 18.12.,a) sau cu acumulare (fig. 18.12.,b). Acumulatoarele de apă caldă
pot avea un dublu rol: asigură rezerva în cazul întreruperii alimentării cu apă caldă
şi aplatisează consumul. În general, acumulatoarele de rezervă se instalează numai
în cazurile în care consumatorii nu admit întreruperea alimentării cu apă caldă.
Ele se dimensionează pentru o rezervă de 1 – 2 h la consumul maxim de apă.
Existenţa acumulatoarelor pentru aplatisarea consumului de apă caldă conduce la
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1315

posibilitatea reducerii debitelor de apă fierbinte folosită pentru încălzirea a.c.c.,


deci la reducerea corespunzătoare a diametrului reţelei respective. Capacitatea de
acumulare creşte odată cu raportul între consumul maxima şi cel mediu zilnic de
apă caldă.
4 10
4
5 6

9
1

7
2 3

11
8

a. b.

Fig. 18.12. Racordarea în circuit închis a instalaţiei de preparare a apei calde:


1, 2 – conducte de apă fierbinte, ducere şi întoarcere; 3 – schimbător pentru
prepararea apei calde; 4 – apă caldă de consum; 5 – consumatori de apă caldă;
6 – apă caldă recirculată; 7 – pompă de recirculare; 8 – apă rece; 9 – regulator
de temperatură; 10 – acumulator de apă caldă; 11 – regulator.

Regulatorul de temperatură 9 are rolul de a menţine constantă temperatura apei


calde la valoarea de calcul, independent de valoarea consumului. El acţionează
asupra debitului de apă fierbinte intrat în schimbătorul 3. În cazul schemei din
fig. 18.12.,b mai apare regulatorul 11 necesar pentru a menţine debitul de apă rece
la valoarea impusă de consum, în funcţie de nivelul apei în rezervorul
acumulatorului. Acest regulator acţionează astfel încât consumul mediu zilnic
săptămânal este asigurat numai pe seama preîncălzitorului de apă caldă 3;
la scăderea consumului are loc încărcarea acumulatorului, iar la creşterea
consumului urmează descărcarea acestuia.
Pompa de recirculare 7 are rolul de a vehicula apa caldă în sistemele locale de
consum. Ea are un rol important pentru asigurarea unei alimentări normale şi
totodată economice cu apă caldă. Astfel, lipsa unei circulaţii sigure în coloanele
sistemului de alimentare cu apă caldă, conduce la răcirea sa şi ca urmare creşte
cantitatea de apă rece, returnată, crescând consumul de energie al pompei.
De asemenea, funcţionarea pompei în perioada consumului maxim de apă caldă nu
este recomandabil. Din aceste motive se recomandă instalarea a două pompe de
recirculare, din care una în funcţiune şi cealaltă în rezervă. Intrarea în funcţiune a
pompei de rezervă se face automat, pe baza impulsului de temperatură preluat din
conducta de recirculare şi a impulsului de presiune preluat din conducta de
alimentare cu apă rece. Astfel, pompa intră în funcţiune la scăderea temperaturii
1316 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

apei calde sub valoarea minimă (40–45°C) şi când presiunea la aspiraţie este
maximă. Aceasta corespunde lipsei sau valorii minime a consumului de apă caldă.
Pompa este scoasă din funcţiune când temperatura apei în conducta de recirculare
depăşeşte valoarea de calcul (60°C).
Deoarece de multe ori această schemă de automatizare este nesigură în
funcţionare, impulsul pentru pornirea sau oprirea pompei de recirculare este bine să
fie dat de debitul de apă caldă consumată. Aceasta se explică prin faptul că timpul
de răcire al apei în conducta de recirculare este variabil şi dependent de diametrul
conductelor, starea izolaţiei termice a acestora şi temperatura mediului ambiant.
De asemenea, impulsul de presiune din conducta de apă rece este nesigur şi
variabil, presiunea aici depinzând de consumul de apă caldă şi de presiunea în
conducta de apă rece a oraşului, care în general este supusă la variaţii dese şi relativ
mari.
Pe baza noului mod de comandă a pompei de recirculare, ea va intra în
funcţiune când debitul de apă caldă scade sub o anumită limită (cu 10–15%) sub
cel normal. Funcţionarea pompei poate fi continuă sau întreruptă la atingerea
valorii minime impusă temperaturii apei (de ex. 45–50°C). În acest caz pornirea
periodică a pompei de recirculare este comandată de un releu de timp.
Ţinând seama de zgomotul produs, ca şi de întreţinerea pe care o necesită, se
recomandă ca pompele de recirculare să fie montate în punctele termice
centralizate, evitându-se amplasarea lor în clădirile consumatorilor.
O problemă deosebită pe care o ridică racordarea în sistem închis pentru
prepararea apei calde este aceea a coroziunii şi depunerilor în instalaţiile punctului
termic şi ale consumatorilor. Aceasta se datorează faptului că în circuitul secundar
al schimbătorului şi în instalaţiile de consum se utilizează apă rece netratată chimic
şi nedegazată. Din acest punct de vedere apa potabilă se poate clasifica astfel:
– foarte acidă, pentru o duritate până la 1,5 mVal/l;
– puţin acidă 1,5 – 3 mVal/l;
– duritate medie 3 – 6 mVal/l;
– dură 6 – 9 mVal/l;
– foarte dură peste 9 mVal/l.
Ţinând seama de acestea, schimbătorul pentru prepararea apei calde este
confecţionat din ţevi de alamă.
În scopul reducerii fenomenului de coroziune internă a instalaţiilor un rol
important îl are menţinerea constantă a temperaturii apei calde la valoarea de calcul
(60°C). O mărire a acestei temperaturi conduce la creşterea cantităţii de oxigen
degajat, intensificând procesul de coroziune. În cazul apei calde folosită în scopuri
industriale, pentru reducerea intensităţii coroziunii se introduce hidrazină. Aceasta
formează pe suprafaţa interioară a conductelor un strat hidrofob protector, care
reduce reacţia între metal şi O2 sau CO2 din apă.
Pentru reducerea efectului negativ al depunerilor pe suprafeţele interioare ale
ţevilor din preîncălzitor şi ale conductelor de apă caldă este necesară instalarea
unor filtre la intrarea apei reci în instalaţie şi curăţirea periodică a acesteia.
Din această cauză schimbătoarele de apă caldă se instalează cu rezervă, pentru a
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1317

asigura continuitatea alimentării cu apă caldă în perioadele de revizii şi reparaţii ale


unuia din aparatele de schimb de căldură.
Ca urmare, instalaţia necesită spaţii mai mari, special construite, mărind
investiţiile în partea termomecanică şi de construcţii-montaj, precum şi cheltuielile
anuale pentru exploatare, întreţinere şi reparaţii.
Din punctul de vedere al ariei de aplicabilitate, schema în sistem închis necesită
un sistem de distribuţie bitubular pentru apa fierbinte.
Din punct de vedere energetic, în perioadele din timpul iernii în care în reţeaua
termică consumatorii de încălzire ar permite nivele termice sub 60–70°C, sistemul
închis de preparare a apei calde nu permite acest lucru. Mai mult, existenţa
schimbătorului de căldură prin suprafaţă introduce o diferenţă de temperatură
suplimentară faţă de aceea de calcul a apei calde. Aceasta are efecte negative
asupra producţiei de energie electrică în regim de cogenerare, atunci când sursa de
căldură este o CCG cu turbine cu abur.
De asemenea, această schemă de racordare necesită un consum suplimentar de
energie electrică pentru antrenarea pompei de recirculare, mărind astfel preţul de
vânzare al căldurii.

18.2.3.3. Racordarea în sistem deschis


Acest tip de racordare prezentat în fig. 18.13., se caracterizează prin faptul că
prepararea apei calde se face prin amestecul apei din reţeaua termică de ducere cu
aceea din reţeaua de întoarcere. Amestecul se face în scopul asigurării în punctul A
a temperaturii necesare apei calde de consum de 60°C.

A
3 4
1
2

Fig. 18.13. Racordarea deschisă pentru prepararea apei calde: 1,2 – reţea de apă fierbinte de
ducere şi întoarcere; 3 – regulator de temperatură; 4 – vană; 5 – conductă de
recirculare a apei calde; A – punct de amestec.

Funcţionarea schemei din fig. 18.13. este: atâta timp cât temperatura apei din
reţeaua termică de întoarcere 2 este cel puţin egală cu aceea impusă de apa caldă
(60°C), consumul de apă caldă este asigurat integral din conducta de întoarcere,
prin vana 4 deschisă. În perioadele în care temperatura apei în conducta de retur
este mai mică de 60°C, consumul de apă caldă este asigurat prin amestecul în
1318 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

punctul A între apa din conducta de retur şi aceea din conducta de ducere.
Debitul de apă fierbinte preluată din conducta de ducere este reglat cu regulatorul
de temperatură 3, în funcţie de consumul de apă caldă, astfel încât în punctul A
temperatura de amestec să fie menţinută constantă la 60°C.
Acest mod de racordare impune completarea debitului de apă fierbinte luată din
reţea, pentru consumul sub formă de apă caldă, cu apa de adaos.
În sistemele deschise de alimentare cu apă caldă debitul de apă de adaos este
mult mai mare decât în sistemele închise, unde el reprezintă în general maxim
1-2% din debitul vehiculat; el poate atinge 40-50% la sistemele bitubulare,
sau chiar 100% la sistemul monotubular. Ca urmare, sursa de căldură trebuie să
asigure tratarea chimică (dedurizarea) şi degazarea unui debit de apă de adaos mult
mai mare.
Din punct de vedere hidraulic, sistemele deschise de preparare a apei calde se
caracterizează prin variaţii mari ale debitelor de apă vehiculate în reţea,
corespunzător consumului momentan de apă caldă.
Principalele avantaje ale sistemelor deschise de preparare a apei calde sunt:
a) instalaţiile aferente preparării apei calde sunt simple şi ieftine;
b) în funcţie de temperatura apei în conducta de întoarcere, atâta timp cât în
cursul anului este mai mare de 60°C, întregul consum de apă caldă este asigurat
numai din aceasta. În restul perioadei apa se prepară prin amestec. Ca urmare,
conducta de întoarcere se poate dimensiona pentru debite mai mici decât cele din
conducta de ducere, reducându-se investiţiile în reţea;
c) folosirea sistemului deschis de preparare a apei calde permite „recuperarea
căldurii” din apa rezultată de la instalaţiile de încălzire, ceea ce măreşte cantitatea
de căldură preluată util din apa fierbinte. De asemenea, este posibilă utilizarea
sistemului de transport monotubular (v. § 18.2.5.5.).
Una din condiţiile de bază impuse de racordarea deschisă este asigurarea
calităţilor igienico-sanitare şi biologice ale apei din reţea, corespunzător condiţiilor
impuse de folosirea sa ca apă caldă de consum. Aceasta necesită măsuri
suplimentare pentru tratarea, eventual în PT, a apei de reţea înainte de a fi utilizată
ca apă caldă, ceea ce impune investiţii şi cheltuieli suplimentare.
În vederea reducerii variaţiilor de debit în reţeaua de apă fierbinte, determinate
de variaţiile consumului de apă caldă, racordarea deschisă poate fi asociată cu
acumulatoare de apă caldă amplasate în PT.

18.2.3.4. Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor


pentru prepararea a.c.c.
Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor pentru prepararea apei calde
depinde de următoarele caracteristici tehnice ale sistemului de alimentare cu
căldură:
– sistemul de transport adoptat pentru reţeaua termică (bitubular sau
monotubular) şi distanţele de transport;
– calitatea apei potabile folosită în sistemul de alimentare cu căldură,
din punctul de vedere al calităţilor sale chimice şi biologice;
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1319

– posibilităţile tehnice ale sursei de alimentare cu căldură privind debitul


necesar de apă de adaos şi tratarea acesteia;
– mărimea sistemului de alimentare cu căldură, corelat cu regimurile hidraulice
şi termice admise de diverşi consumatori.
Afară de aceste caracteristici tehnice, decizia privind soluţia de racordare
trebuie luată în baza calculelor tehnico-economice comparative. În cadrul acestora
un rol esenţial îl are economia de investiţii realizată prin reducerea diametrului
conductelor de retur ale reţelei termice de transport şi distribuţie (eventual
renunţarea la ea, în cazul sistemului de transport monotubular), reducerea nivelului
termic mediu al apei în conducta de ducere, faţă de investiţiile şi cheltuielile anuale
suplimentare necesitate de tratarea chimică a apei de adaos şi tratarea suplimentară
biologică a apei în vederea consumului.
În general, racordarea deschisă a instalaţiilor pentru prepararea apei calde
devine eficientă economic cu cât ponderea consumului de apă caldă faţă de cel
pentru încălzire creşte, cu cât distanţele de transport în cadrul sistemului sunt mai
mari şi cu cât apa de adaos are o duritate mai coborâtă.
În prezent, datorită dificultăţilor deosebite în a asigura condiţiile de potabilitate
impuse de a.c.c., în practică s-a renunţat aproape complet la racordarea deschisă.

18.2.4. Scheme combinate pentru racordarea


instalaţiilor de încălzire şi preparare a a.c.c.

18.2.4.1. Generalităţi
În cadrul sistemelor de alimentare centralizată cu căldură, cel mai adesea,
cererea de căldură are un caracter eterogen: în cazul consumatorilor urbani şi a
celor asimilabili acestora fiind vorba, în general, de încălzire (qi) şi căldură pentru
prepararea a.c.c. (qac), iar în cazul celor industriali mai poate apare cererea de
căldură pentru ventilare (qv). Ca urmare, cele două/trei categorii de consumatori se
racordează în cadrul aceluiaşi ansamblu de instalaţii, denumit punct termic sau
staţie termică.
Schemele de racordare utilizate în aceste cazuri, depind în primul rând de
sistemul folosit pentru prepararea a.c.c. (închis, deschis sau mixt) şi de numărul de
conducte folosite pentru transport. Ele cuprind, în general, atât instalaţiile de
racordare ale consumatorilor de încălzire, cât şi cele pentru prepararea a.c.c.
Schemele punctelor termice trebuie să ţină seama de următoarele caracteristici
generale:
– structura cererii totale de căldură pe care trebuie să o asigure un punct
termic (PT), sub aspectul raportului între valorile de calcul ale cererilor
componente; cel mai adesea de raportul între valorile de calcul ale cererii pentru
încălzire ( qic ) şi aceea pentru prepararea a.c.c. ( q acc
c
):
ρ t = q acc / qic ; (18.8)
– condiţiile diferite impuse de cele două cereri de căldură, regimului termic
al apei fierbinţi din RTP (la intrarea în PT): încălzirea impune un regim termic al
1320 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

apei fierbinţi, constant sau/şi variabil în cursul sezonului de încălzire (în funcţie de
tipul reglajului adoptat – v. cap.19.), în timp ce prepararea a.c.c. impune un regim
termic constant, la 65-70°C, pentru a putea asigura a.c.c. cu 60°C la consumatori;
– perioadele anuale de existenţă ale celor două cereri: în timp ce încălzirea
are un caracter sezonier (numai iarna), a.c.c. este tot timpul anului;
– nivelul de siguranţă impus de satisfacerea celor două categorii de cereri
de căldură: încălzirea poate accepta reduceri temporare (până la întreruperi totale)
ale debitului de căldură livrată din PT consumatorilor, cu condiţia ca în perioada
respectivă temperatura interioară să nu scadă sub o anume valoare limită impusă de
consumatori prin contractul încheiat cu furnizorul de căldură. În cazul a.c.c.,
teoretic nu se acceptă întreruperi, decât în cazuri accidentale. Ca urmare a acestor
condiţii, se poate spune că în schemele PT trebuie asigurată în primul rând cererea
de a.c.c. şi pe planul doi – cu caracter temporar – trebuie asigurată cererea de
căldură pentru încălzire;
– sub aspectul variaţiei în timp a celor două cereri, sunt deosebiri care
influenţează realizarea schemei PT, pe partea de a.c.c.: cu/fără instalaţii de
acumulare de a.c.c. în PT. Astfel, variaţia cererii de căldură pentru încălzire
depinde de variaţia temperaturii exterioare, cu o aplatisare şi decalaj în timp
– în cursul zilei – determinată şi funcţie de inerţia termică a clădirilor încălzite.
Spre deosebire de încălzire, cererea de a.c.c. variază de la oră la oră, cu o viteză şi
un gradient al variaţiei relativ mare;
– efectul creşterii numărului de consumatori racordaţi la acelaşi PT:
în cazul încălzirii practic, toate clădirile alimentate cu căldură din acelaşi PT au
aceleaşi caracteristici constructive, ceea ce determină aceeaşi comportare
– variaţie a cererii respective – în timp. Deci, în cazul încălzirii valoarea de calcul a
cererii totale de încălzire reprezintă suma valorilor de calcul ale consumatorilor
arondaţi aceluiaşi PT; consumul maxim de încălzire la nivelul PT creşte odată cu
creşterea numărului de consumatori racordaţi la acelaşi PT. În cazul consumului de
a.c.c., odată cu creşterea numărului de consumatori, curba sumă a consumului la
nivelul PT se aplatisează, datorită nesimultaneităţii consumurilor maxime ale
consumatorilor racordaţi la acelaşi PT. De aceea, în anumite scheme de PT,
dimensionarea pe parte de a.c.c. se face pentru consumul mediu zilnic de a.c.c.,
mai ales când se utilizează şi acumulatoare de a.c.c. încadrate în schema PT.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, schemele PT diferă între ele din punctul de
vedere al numărului de trepte de preparare a a.c.c. (1-2 trepte) şi de poziţia acestora
faţă de sistemul de încălzire (în paralel, în serie sau mixt).
În general, în SACC din România, din cauza dificultăţilor tehnice apărute pe
parcursul exploatării, s-a renunţat la racordarea directă cu amestec a
consumatorilor de încălzire. Ca urmare, în toate schemele de PT şi MT
(module termice) s-a adoptat racordarea indirectă, motiv pentru care în continuare
discuţia are la bază această variantă.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1321

18.2.4.2. Schema de racordare într-o treaptă paralel


pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.14.
Schema o treaptă paralel pentru prepararea a.c.c., este cea mai veche.

Gacc
tacc Atm
10
11 9 4
12 Va
Ga RT
8 CAr Cl t2

Gar,t8 A Gi,t3
13 Gii
GPT,t1
1 3 t7
t6
RD 6 7
2
t5 B t4 5

Fig. 18.14. Schema PT de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea a.c.c.:
1, 2 – reţea apă fierbinte (RTP); 3 – schimbător de căldură pentru încălzire;
4 – consumatori de căldură de încălzire; 5 – pompă de circulaţie; 6, 7 – reţea
apă caldă pentru încălzire; 8 – apă rece potabilă; 9 – schimbător de căldură
pentru prepararea a.c.c.; 10 – a.c.c.; 11 – consumatori de a.c.c.; 12 – acumulator
de a.c.c.; 13 – pompă apă rece; RT – regulator de temperatură pentru a.c.c.;
RD – regulator de debit pentru încălzire; CAr – contor de apă rece; Cl – clapetă
de siguranţă; Va – ventil de expansiune; Atm – atmosferă.

În această schemă cele două categorii de consumatori pot fi trataţi independent,


alimentarea lor cu căldură neinfluenţându-se reciproc. În orice moment schema
asigură ambelor categorii de consum, condiţiile calitative şi cantitative impuse de
fiecare în parte. Problema este ca sistemul de transport şi de producere a căldurii să
poată asigura această independenţă.
Se spune că prepararea a.c.c. în schimbătorul de căldură (9) se face „în paralel”
cu schimbătorul de căldură pentru încălzire (3) deoarece sunt parcurse în paralel de
apa fierbinte din reţea. Cota de debit de apă fierbinte necesară preparării a.c.c. este
asigurată de regulatorul direct de debit (RT). Acesta reglează debitul de apă
fierbinte (Ga) ce intră în schimbătorul (9), în funcţie de consumul momentan de
a.c.c. (Gacc), astfel încât temperatura acesteia la consumatori să rămână constantă la
valoarea impusă de STAS (tacc = 60°C = ct. în timp).
Pe partea de încălzire, menţinerea constantă a temperaturii interioare la valoarea
de calcul ( t ic ), conform STAS, este asigurată de regulatorul de debit RD.
Acesta compară diferenţa de temperatură (t6 - t7) din circuitul de încălzire al
1322 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

consumatorilor, cu aceea impusă de graficul de reglare pentru încălzire, introdus în


memoria sa.
• Regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei sunt determinate de
simultaneitatea şi modul de variaţie în timp a valorilor momentane ale celor două
cereri de căldură: pentru încălzire qi(τ) şi qacc(τ).
Ca urmare a independenţei între variaţiile celor două consumuri, pentru orice
interval de timp considerat, debitul de apă fierbinte necesar pentru qacc şi respectiv
qi, vor varia între valoarea maximă şi minimă specifică cererii respective, conform
relaţiilor generale:
a) pentru prepararea a.c.c.:
Ga (τ) = f (Gacc (τ)) = f (q acc (τ)) , (18.9)
astfel încât în orice moment, pentru prepararea a.c.c.:
(Gam = f (qacc m
)) ≤ Ga (τ) ≤ (GaM = f (qacc
M
)) , (18.10)
în condiţiile în care PT nu are acumulator de a.c.c. şi
Ga (τ) = (Gamd = f (q acc md
)) , (18.11)
atunci când PT are acumulator de a.c.c.;
b) pentru încălzire:
Gi (τ) = f (qi (τ)) , (18.12)
cu variaţii în limitele:
(Gim = f (qim )) ≤ Gi (τ) ≤ (Gic = f (qic )) , (18.13)
indiferent de existenţa, sau nu, a acumulării a.c.c.;
c) la nivelul ansamblului PT:
G PT (τ) = Ga (τ) + Gi (τ) , (18.14)
cu variaţii în limitele:
m
(G PT = Gam + Gim ) ≤ G PT (τ) ≤ (G PTc
= GaM + Gic ) , (18.15)
în cazul PT fără acumulator de a.c.c. şi
m
(G PT = Gamd + Gim ) ≤ G PT (τ) ≤ (G PT c
= Gamd + Gic ) (18.16)
în cazul PT cu acumulator de a.c.c.,
m md M
unde: q acc , q acc , qacc – valorile minimă, medie zilnică săptămânală şi respectiv
maximă a lui qacc, la nivelul PT , în kWt; Gam , Gamd , GaM – valorile similare lui
m md M
q acc , q acc , qacc , pentru debitele de apă fierbinte necesare preparării a.c.c., în kg/s;
qim , qic – valoarea minimă şi respectiv de calcul a lui qi, în kWt; Gim , Gic – valoarea
similară lui qim , qic , a debitului de apă fierbinte pentru încălzire, în kg/s;
m c
G , G – valoarea minimă, respectiv de calcul, a debitului total de apă fierbinte
PT PT
intrată în PT, în kg/s.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1323

Ţinându-se seama de caracterul sezonier al lui qi (iarna), faţă de cel continuu


anual al lui qacc, valorile debitelor de apă fierbinte intrată în PT, în cele două
sezoane anuale specifice, se vor modifica în intervalele:
– vara:
m ,v
(GPT = Gam,v = f (qam,v )) ≤ GPT
v

[kg/s] (18.17)
≤ (GPT
M ,v
= GaM ,v = f (qaM ,v ))
în cazul PT fără acumulator de a.c.c., sau:
v
GPT = Gamd ,v = f (qamd ,v ) [kg/s] , (18.18)
pentru PTcu acumulare de a.c.c.;
– iarna:
m ,i
(GPT = Gam ,i + Gim ) ≤ GPT
i
≤ (GPT
c
= GaM ,i + Gic ) [kg/s] , (18.19)
– pe perioada unui an:
m ,v
G PT ≤ GPT ≤ GPT
M ,i
[kg/s] , (18.20)
m ,v md ,v M ,v
în care: G a ,G a ,G a – valoarea minimă, medie şi maximă a lui Ga, în cursul
m ,v md ,v
verii, în kg/s; q a ,q a , q aM ,v – valorile consumului de a.c.c., în cursul verii,
corespunzătoare lui Gam ,v , Gamd ,v , GaM ,v , în kWt; G PT
m ,v md ,v
, GPT M ,v
, GPT – valorile lui
GPT, minimă, medie şi respectiv maximă, vara, în kg/s; Gic – valoarea de calcul a
lui Gi, în kg/s.
În baza relaţiilor 18.17 ÷ 18.20, rezultă că valorile extreme posibile între care
variază GPT în cursul unui an de funcţionare, sunt:
 pentru un PT fără acumulator de a.c.c.:
– valoarea minimă :
G PT = G PT
m m ,v
= f (q acc
m ,v
) ; (18.21)
– valoarea maximă:
M
G PT = GPT
M ,i
= GaM ,i + Gic ; (18.22)
 pentru un PT cu acumulator de a.c.c.:
– valoarea minimă:
m
G PT = GPT
md ,v
= f (qacc
md ,v
) , (18.23)
– valoarea maximă:
G M
PT = G PT
md ,i
+ Gic . (18.24)
Calculul valorilor caracteristice pentru Ga şi Gi se face cu relaţiile:
– pentru prepararea a.c.c.:
q acc
Ga = [kg/s] , (18.25)
c ⋅ ∆t acc
– pentru încălzire:
1324 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

qi
Gi = [kg/s] , (18.26)
c ⋅ ∆t i
unde: qacc şi qi reprezintă valorile corespunzătoare diverselor regimuri
caracteristice de consum, expuse mai sus, în kWt; c – căldura specifică medie a
apei fierbinţi, pentru intervalul de temperatură ∆tacc, respectiv ∆ti, în kJ/kg.grad;
∆tacc, ∆ti – diferenţele de temperatură între care evoluează apa fierbinte în
schimbătorul pentru prepararea a.c.c. (9, în fig. 18.14.) şi respectiv pentru încălzire
(3, în fig. 18.14.), în condiţiile diferenţei minime de temperatură din graficul de
reglaj termic adoptat pentru încălzire ( ∆t acc = ∆t acc
m ,i
), respectiv în condiţiile de
calcul pentru încălzire ( ∆t i = ∆t ic = f (t ec )) .
Diferenţele ∆t acc
m .i
şi ∆t ic fiind date de:
∆t acc
m ,i
= t1m ,i − t 2m ,i [grde] , (18.27)
şi
∆t ic = t1c − t 4c [grde] , (18.28)
în care se consideră că t m ,i
2 ≈t m ,i
4 .
• Suprafeţele de schimb de căldură ale schimbătoarelor de încălzire (3) şi
pentru prepararea a.c.c. (9), se determină pentru valorile maxime sau de calcul ale
m ,i c
qacc şi respectiv qi şi valorile minime ale ∆t acc , respectiv de calcul, pentru ∆t i :
qic
S3 = c
[m2] , (18.29)
k 3 ⋅ ∆t i

şi :
M
q acc
S9 = m ,i
[m2] , (18.30)
k 9 ⋅ ∆t acc

pentru PT fără acumulare de a.c.c., sau:


md
q acc
S 9* = m ,i
[m2] , (18.31)
k 9 ⋅ ∆t acc

în care: k3, k9 sunt coeficienţii globali de transfer de căldură ai schimbătorului de


c m ,i
încălzire (3) şi respectiv de preparare a a.c.c. (9), în kWt/m2⋅grd; ∆t i , ∆t acc –
diferenţa medie logaritmică de temperatură, în condiţiile de calcul din graficul de
reglare pentru încălzire, respectiv în regimul minim de temperaturi ale acestuia,
calculate cu:
c
∆t i = f (t ec ) = f (t 6c , t 7c , t 3c , t 4c ) [grde] , (18.32)
şi
m ,i
∆t acc = f (t em,i ) = f (t1m,i , t 2m,i ≈ t 4m,i , t acc
c
= 60 °C, t8 ≈10°C) [grde] (18.33)
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1325

• Avantajele schemei constau în: simplitate şi faptul că tot timpul anului cele
două categorii de consum sunt asigurate independent în orice moment. În plus
temperatura t1 de intrare în PT nu este influenţată de qacc , ci numai de graficul de
reglaj termic impus de qi.
• Dezavantajele schemei sunt determinate de faptul că în orice moment debitul
de apă fierbinte ( GPT ) la intrarea în PT, reprezintă suma debitelor necesare
încălzirii ( Gi ) şi preparării a.c.c. ( Ga ). Ca urmare valoarea maximă(de calcul) a
c
lui GPT reprezintă suma între ( Gic ) şi ( Gac ) (unde la PT fără acumulator de a.c.c.,
Gac = GaM = f (qacc
M
) , iar la PT cu acumulator, Gac = Gamd = f (q acc
md
) . În consecinţă
c
reţeaua termicǎ primarǎ din amonte de PT se va dimensiona pentru ( GPT ). În plus,
în cursul funcţionării, în orice moment τ, ( GPT (τ) = Gi (τ) + Ga (τ) ), vor apare
variaţii ale ( GPT ) determinate de suma variaţiilor independente ale ( Gi ) şi mai ales
ale ( Ga ), ceea ce determină un regim hidraulic variabil în RT din amonte de PT.
Introducerea acumulatorului de a.c.c. reduce gradul de variaţie a lui ( GPT ),
deoarece reduce gradul de variaţie al lui ( Ga ).
• Domeniul de utilizare a schemei: este cazul în general, al PT cu caracter
urban, unde ponderea consumului de căldură ( qacc ) faţă de cel pentru încălzire este
M
mic ( qacc / qic ≤ 0,2 ), dacă nu se foloseşte acumulator de a.c.c., sau pentru
M
( qacc / qic ≤ 0,3 − 0,4 ), în cazul utilizării acumulatorului. Se aplică la PT
industriale, cu acumulator de a.c.c., pentru că la consumatorii respectivi consumul
de a.c.c. are creşteri bruşte şi de mare amplitudine odată cu ieşirile din schimb ale
salariaţilor.
În general, pentru consumatorii urbani se aplică la PT mici
(la qPTc
≤ 1 − 2 MWt), cu ponderea mică a qacc faţă de qi , în limitele lui qacc
M
/ qic
prezentate mai sus.

18.2.4.3. Schema de racordare într-o treaptă serie


pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.15.
La această schemă, schimbătorul (9) pentru prepararea a.c.c. este parcurs de apa
fierbinte din RTP, în serie, înaintea schimbătorului de încălzire (3). Debitul de apă
fierbinte intrată în PT ( GPT ) se distribuie – în punctul A – în două: debitul ( Ga )
necesar preparării apei calde în schimbătorul (9) şi diferenţa ( GPT − Ga )
bypassează acest schimbător. Cele două debite se însumează în punctul (B), astfel
încât în schimbătorul (3) pentru încălzire intră tot debitul de apă fierbinte intrată în
PT ( Gi ≡ GPT ).
1326 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cota de debit de apă fierbinte aferentă preparării a.c.c. ( Ga ) din ( GPT ) este
determinată de poziţia regulatorului de temperatură (RT), care are rolul de a
menţine constantă temperatura a.c.c. la consumator ( t a.c.c. = ct ), independent de
mărimea momentană a consumului de a.c.c. ( Gacc (τ) ).

10
Gacc , tacc

11 9 Va 4

Ga te
8 CAr Cl 13 t1
t2 5 Gii
Gar,t8 t6 t7
RT 6
A GPT= Gi
GPT,t1 B t3 RD
1 2 D 3 7
Gi = GPT , t4

t5 ≡ t4

Fig. 18.15. Schema PT de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea a.c.c.
Toate notaţiile idem fig. 18.14.; D – diafragmă de laminare; te – impuls de
temperatură exterioară.

Caracteristic acestui PT este faptul că, în funcţie de consumul momentan de


a.c.c. ( Gacc (τ) ), pentru un debit de apă fierbinte ( Ga ) intrată în schimbătorul (3),
temperatura ( t2 ) variază. Ca urmare, făcând bilanţul termic în punctul (B) rezultă
temperatura ( t3 ) a apei fierbinţi la intrarea în schimbătorul de încălzire (3):
Ga
t3 = t1 - (t1 -t2)⋅ [°C] . (18.34)
GPT
Ţinându-se seama de notaţiile din fig. 18.15., rezultă:
qacc
Ga = [kg/s] (18.35)
c ⋅ (t1 − t2 )
şi
qPT
GPT = [kg/s] (18.36)
c ⋅ (t1 − t5 )
unde:
qPT = qacc + qi [kWt] , (18.37)
atunci relaţia (18.34) devine:
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1327

qacc
t3 = t1 − (t1 − t5) ) ⋅ [oC] , (18.38)
qPT
în care:
qPT = qi + qacc [kWt] . (18.39)
Analizând simultan relaţiile (18.38) şi (18.39), rezultă că, în condiţiile
menţinerii constante a debitului de căldură intrată în PT (qPT ) şi a temperaturii
apei fierbinţi la intrarea în PT ( t1 ), dacă ( qacc ) creşte, atunci ( t3 ) şi ( qi ) scad.
Cu alte cuvinte, consumatorului de încălzire nu i se mai poate asigura o
temperatură interioară constantă ( tic ), conform STAS.
Ţinându-se seama de aceste aspecte funcţionale, legate de simultaneitatea
consumurilor de căldură qacc cu qi şi de efectul nefavorabil asupra încălzirii al
creşterii lui qacc , se pune problema – conform relaţiei 18.35 – a stabilirii valorii de
c
referinţă ( qacc ) şi a diferenţei de temperatură (t1 - t5) avută în vedere.
Astfel, valorile de calcul se vor stabili pe baza relaţiilor:
– pentru încălzire:
qic
Gic = [kg/s] , (18.40)
c ⋅ (t3c − t4c )
în care conform schemei, ( t 4c ≡ t5c ; t3c , t 4c ) sunt valorile de calcul corespunzătoare lui
( tec ) din graficul de reglare pentru încălzire:
– pentru a.c.c.:
md
qacc
G =
c
[kg/s] , (18.41)
c ⋅ (t1md − t 2md )
a

unde t1md şi t2md reprezintă valorile medii, conform graficului de reglaj termic
pentru încălzire, ale lui t1 şi t2 din cursul perioadei de încălzire (pentru temd ).
c
Ca urmare a acestui mod de dimensionare a lui GPT c
, dat de ( GPT = Gic + Gac )
în funcţie de valorile lui Gic şi Gac stabilite cu relaţiile (18.40) şi respectiv (18.41),
în cursul funcţionării pe timp de iarnă, apar două situaţii, în funcţie de valoarea
momentană a lui qacc ( q acc (τ)) faţă de qacc md
şi de valoarea momentană a lui
te ( te (τ)) faţă de temd :
 dacă qacc ( τ) > qacc
md
, atunci:
a) pentru te (τ) > temd , rezultă că t1 ( τ) − t2 ( τ) < t1md − t2md , deci Ga ( τ) > Gac
(conform relaţiei 18.31). Atunci, în ipoteza reglajului calitativ la nivelul PT, adică
GPT (τ) = ct (τ) = GPT
c
, rezultă, conform relaţiei (18.28), că t3 ( τ) < t3 impusă de
1328 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

încălzire, ceea ce însemnă că qi (τ) < q (te (τ)) , adică ti < tic . Diferenţa
∆ti (τ) = tic − ti (τ) va creşte pe măsură ce te (τ) este mai mare faţă de temd ,
md
simultan cu creşterea lui qacc (τ) faţă de qacc .
În ipoteza reglajului mixt, sau cantitativ, la nivelul intrării în PT), creşterea
momentană a debitului Ga(τ) cu ∆Ga ( τ) = Ga ( τ) − Gac ) – poate fi preluată prin
creşterea lui GPT (τ) cu: ∆GPT (τ) = ∆Ga (τ) , care va compensa scăderea
temperaturii t3 ( τ) cu ∆t3 ( τ) = t3m − t3 ( τ) ;
b) pentru te (τ) < temd , rezultă că t1 (τ) − t2 (τ) > t1md − t2md , deci
Ga (τ) >< G , în funcţie de cât a crescut q acc (τ) faţă de q
c
a
md
acc : în ipoteza că
∆qacc (τ) = qacc (τ) − qacc
md
este compensată de scăderea ∆t e ( τ) = t emd − t e ( τ) , este
posibil ca qi ( τ) ≈ qi impusă în momentul respectiv de consumatorul de încălzire.
Dacă se aplică reglajul calitativ GPT ( τ) = ct = GPT
c
, atunci, în funcţie de
comparaţia între ∆qacc (τ) şi ∆t (τ) = t1 (τ) − t2 (τ) faţă de ∆t md = t1md − t2md , poate
apare o uşoară creştere a ti , dacă ( ∆qacc ( τ) < GPT
c
⋅ c ⋅ ∆t (τ) ) sau o mică reducere
a ti , dacă ( ∆qacc ( τ) > GPT
c
⋅ c ⋅ ∆t (τ) ).
În cazul reglajului mixt, ori cantitativ, la nivelul PT ( GPT (τ) = variabil),
diferenţele ∆qacc (τ) pot fi compensate prin variaţia debitului GPT ;
 dacă qacc ( τ) < qacc
md
, atunci variaţiile diverselor mărimi sunt exact în sens
invers faţă de cazul anterior. În general, în acest caz, la reglarea calitativă
(GPT (τ) = ct (τ) = GPT
c
) apar supraîncălziri ale t i (t i (τ) > t ic ) . Evitarea acestor
diferenţe ale ti , faţă de tic , se poate realiza prin variaţia corespunzătoare a lui GPT ,
adică prin reglarea mixtă sau cantitativă.
• În concluzie, în cazul schemei din fig. 18.15., datorită treptei înaintaşe de
preparare a a.c.c., faţă de încălzire, variaţiile momentane ale cererii de a.c.c., faţă
de valoarea medie (de calcul), la nivelul consumatorului de încălzire, poate
conduce la subîncălziri, sau supraîncălziri, după cum este în momentul respectiv
temperatura exterioară, faţă de valoarea medie din sezonul de încălzire (temd ) şi în
funcţie de tipul reglajului adoptat în reţea (calitativ sau mixt).
Această schemă de racordare determină o influenţă negativă asupra asigurării
cererii de căldură a consumatorului de încălzire, ceea ce reprezintă principalul
dezavantaj al său. Ca urmare, schema respectivă se aplică în cazul unor PT cu
consum qacc mic faţă de qi . Pentru că diferenţele momentane ( ∆qi = qi ( τ) − qi
(conform graficului de reglaj)) pot fi compensate de inerţia termică a clădirii
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1329

respective, schema cu o treaptă serie pentru prepararea a.c.c. se justifică, în general,


în cazul unor PT care asigură încălzirea unor clădiri cu inerţie termică mare.
• Dimensionarea schimbătoarelor de căldură (3) şi (9) se face pentru
următoarele condiţii:
– a schimbătorului pentru încălzire (3), în aceleaşi condiţii – de calcul – ca şi
în cazul schemei PT cu o treaptă paralel pentru prepararea a.c.c. (v. relaţiile (18.29)
şi (18.32));
M
– a schimbătorului pentru a.c.c. (9): pentru debitul maxim de căldură qacc ,
m
în condiţiile diferenţei minime de temperatură ( ∆t 12 ) corespunzătoare temperaturii
exterioare minime din cursul perioadei de încălzire ( tex ).

18.2.4.4. Schema de racordare în două trepte serie – paralel


pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.16.
Schema două trepte serie - paralel („două trepte mixt”) este o combinaţie între
cele două scheme prezentate mai sus.

10
Gacc , tacc Va 4

11 te
12

RT1 t6
GaII Gii t7
Gi , t3 ≡ t1 5 6
GPT,t1 RD 7
1 t9 t2 3
GaII
2 t4
A
GPT,t5 RT2 GaI

8 9

Gacc ,t8

Fig. 18.16. Schema PT de racordare în două trepte serie-paralel pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile: 1÷8 şi 10,11 idem fig. 18.14.; 9 – treapta I-a de preparare a a.c.c.;
12 – treapta a II-a de preparare a.c.c.
1330 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

O caracteristică a sa o constituie faptul că treapta I-a de preparare a apei calde


utilizează „căldura deşeu” conţinută de apa caldă care vine din instalaţia de
încălzire şi care altfel ar fi fost returnată sursei de căldură (ca la schemele
anterioare). De aceea se spune că această schemă asigură un grad sporit de utilizare
a căldurii intrată în PT cu apa de reţea.
În cazul acestei scheme apa caldă de consum se prepară în schimbătoare de
căldură grupate în două trepte. Prima treaptă se realizează în schimbătoare
apă-apă cu volum redus, racordate la conducta de apă de reţea după sistemul de
încălzire. A doua treaptă de preparare a apei calde de consum este racordată
în paralel cu instalaţia de încălzire. Instalaţia poate fi prevăzută cu acumulatoare de
apă caldă.
Schema serie-paralel este o dezvoltare a schemei de racordare în paralel,
constând în introducerea unei trepte suplimentare de preparare, în scopul majorării
capacităţii de transport a reţelei termice prin utilizarea căldurii de potenţial scăzut
al apei de reţea la ieşirea din sistemul de încălzire. Ea se poate aplica cu sau fără
acumulare locală de apă caldă de consum. Faţă de schema în paralel, rezultă o
diminuare a debitului de apă de reţea aferent preparării apei calde de consum cu o
cantitate proporţională cu cantitatea de căldură preluată de către apa caldă de
consum în prima treaptă de încălzire.
Toate aspectele referitoare la regimurile caracteristice de funcţionare şi la
dimensionare sunt determinate de următoarele:
– prepararea a.c.c. se realizează în cele două trepte, în serie, reprezentate de
schimbătorul (9), ca treapta I-a şi (12), ca a doua treaptă;
– treapta I-a este în serie cu schimbătorul de încălzire (3), în timp ce a doua
treaptă este în paralel cu (3);
– treapta I-a utilizează pentru încălzirea apei reci ( Gacc ), căldura „deşeu”
conţinută de apa caldă ieşită din (3), caracterizată prin debitul GPT şi temperatura
t4 . Ea funcţionează atâta timp cât este nevoie de a.c.c., preîncălzind apa rece,
cu debitul Gacc , de la temperatura apei reci potabile t8 la temperatura maximă
posibilă t9 .
Important: iarna, în funcţionarea curentă, atâta timp cât se utilizează treapta I-a
de preparare a a.c.c. RT2 este închis pentru a asigura un grad maxim de
„recuperare” a căldurii conţinută de debitul GPT , cu temperatura t4 ;
– treapta a II-a este în serie cu treapta I-a, pe parte de a.c.c. şi în paralel cu
schimbătorul de căldură (3). Ea încălzeşte apa caldă de consum, de la t9 la tacc
impusă de consumator, având rolul de instalaţie de încălzire de vârf a a.c.c. Treapta
a II-a intră în funcţiune numai când, pentru un consum momentan de a.c.c..
(Gacc (τ)) , temperatura t9 nu poate atinge valoarea lui tacc , sau/şi când în urma
bilanţului termic pe treapta I-a, debitul de căldură livratǎ de aceasta (qacc,I (τ)) nu
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1331

poate asigura cererea momentană de a.c.c., la tacc , adică:


((q acc,I (τ) = Gacc (τ) ⋅ (t 9 (τ) − t8 ) ⋅ c) < (q acc (τ) = Gacc (τ) ⋅ c ⋅ (t acc − t ar )) .
Cu alte cuvinte, debitul de căldură livratǎ sub formă de a.c.c. de către treapta a
II, în orice moment (τ) este determinat de:
q acc,II (τ) = qacc ( τ) − qacc,I (τ) =
[kWt] (18.42)
= Gacc (τ) ⋅ c ⋅ (t acc − t9 (τ))
în care:
qacc (τ) = Gacc (τ) ⋅ c ⋅ (tacc − t8 ) [kWt] (18.43)
şi
q accI (τ) = Gacc (τ) ⋅ c ⋅ (t9 (τ) − t8 ) [kWt] (18.44)
unde t acc = 60 °C şi t8 ≅ 5 °C (iarna) şi 15°C (vara), sau este considerată 10°C ca
medie anuală.
Din relaţiile (18.43) şi (18.44) rezultă:
q accI (τ) t9 (τ) − t8
= (18.45)
q acc (τ) t acc − t8
în care, ţinându-se seama de diagrama (t – S) de variaţie a temperaturilor în lungul
suprafeţei de transfer de căldură a schimbătorului (9), se poate scrie (v. fig. 18.16.):
t9 (τ) ≈ t4 (τ) − 10 [°C] . (18.46)
De asemenea, din relaţiile (18.42) şi (18.43) rezultă:
qacc,II (τ) t acc − t9 (τ)
= . (18.47)
qacc (τ) t acc − t8
Din relaţiile (18.45) şi (18.47) rezultă aportul de căldură al celor două trepte de
preparare a a.c.c., la orice moment (τ) :
t (τ) − t8
q acc,I (τ) = q acc (τ) ⋅ 9 [kWt] (18.48)
t acc − t8
şi
t − t (τ)
q acc,II (τ) = q acc (τ) ⋅ acc 9 [kWt] , (18.49)
t acc −t 8
unde t9 (τ) este dependentă de t4 (τ) , conform relaţiei (18.46).
Din relaţiile (18.48) şi (18.49), corelate cu (18.46) rezultă următoarele, privitor
la aportul în timp al celor două trepte de preparare a a.c.c.:
– aportul minim al treptei a I-a are loc atunci când t9 (τ) = minim, ceea ce,
conform lui (18.46), este cazul atunci când t 4 (τ) = minim = t4m . Aceasta se
întâmplă în cursul sezonului de încălzire, când conform graficului de reglaj
1332 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

adoptat, valoarea lui t4 (τ) = t4m , care corespunde temperaturii exterioare tex .
Simultan are loc aportul maxim al treptei a II-a. Adică la t4m (tex ) :

q acc,I ( τ) = minim = q acc (τ) ⋅


(t m
4 )
− 10 − t8 t m − 15
= qacc (τ) ⋅ 4 [kWt] (18.50)
t acc − t8 55
şi
t acc − (t 4m − 10) 50 − t 4
q acc,II (τ) = Maxim = qacc (τ) ⋅ = q acc (τ) ⋅ [kWt] (18.51)
t acc − t8 55
unde s-au considerat: tacc = 60oC ≠ f (τ) şi t8 = + 5oC, pentru perioada de iarnă;
– aportul minim al treptei a II-a are loc atunci când q acc,I (τ) = Maxim.
În baza aceloraşi relaţii (18.46, 18.48 şi 18.49) rezultă că aceasta va fi valabil când
t9 (τ) = Maxim, adică t4 (τ) = Maxim = t4c :

q acc,I (τ) = Maxim = qacc (τ) ⋅


(t c
4 )
− 10 − t8 t c − 15
= q acc (τ) ⋅ 4 [kWt] (18.52)
t acc − t8 55
şi
t acc − (t 4c − 10) 50 − t 4c
q acc,II (τ) = minim = qacc (τ) ⋅ = qacc (τ) ⋅ [kWt] (18.53)
t acc − t8 55
Important:
Din cele prezentate mai sus, rezultă că faţă de debitul de căldură pentru încălzire
qi (τ) , la un moment dat ( τ ), în acest tip de schemă de PT, pentru prepararea a.c.c.
este nevoie în PT de un aport suplimentar de căldură din reţeaua termică egal cu
q acc,II (τ) . Cu alte cuvinte, în orice moment ( τ ), debitul de căldură intrat în PT din
RT este dat de:
q PT (τ) = qi (τ) + q acc,II (τ) [kWt] . (18.54)
Din relaţia (18.54) rezultă că la un moment ( τ ), valoarea maximă a lui
qPT (τ) va fi dată de:
M
q PT (τ) = qi (τ) + q acc
M
,II ( τ) [kWt] , (18.55)

,II ( τ) este dat de relaţia (18.51), la t 4 , adică la qi .


M m m
unde q acc
Deci:
(τ) = qic + q acc ,II (τ, la care t 4 = t 4 , adică la t e ).
M M m x
q PT
• Dimensionarea debitului necesar PT ( G PTc
) şi a suprafeţelor de schimb de
căldură ale celor trei schimbătoare de căldură se face ţinându-se seama de cele
expuse mai sus:
 debitul de calcul:
– pentru încălzire:
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1333

Cuprins capitol 18 – I –

18. SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ ...............1297


18.1. Generalităţi ..........................................................................................................1297
18.2. Racordarea consumatorilor la reţelele termice de apă fierbinte ..........................1297
18.2.1. Condiţii generale de îndeplinit .....................................................................1297
18.2.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire .............................................................1298
18.2.2.1. Generalităţi ............................................................................................1298
18.2.2.2. Racordarea indirectă ..............................................................................1299
18.2.2.3. Racordarea directă fără amestec ............................................................1301
18.2.2.4. Racordarea directă prin amestec cu hidroelevator .................................1304
18.2.2.5. Racordarea directă cu pompe de amestec ..............................................1308
18.2.2.6. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec ....................1311
18.2.2.7. Concluzii privind schemele de racordare a instalaţiilor de încălzire .....1313
18.2.2.8. Alegerea schemelor de racordare a instalaţiilor de încălzire .................1314
18.2.3. Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c. ..........................................1314
18.2.3.1. Generalităţi ............................................................................................1314
18.2.3.2. Racordarea în sistem închis ...................................................................1314
18.2.3.3. Racordarea în sistem deschis .................................................................1317
18.2.3.4. Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor pentru prepararea a.c.c. ..1318
18.2.4. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi preparare a
a.c.c. .........................................................................................................................1319
18.2.4.1. Generalităţi ............................................................................................1319
18.2.4.2. Schema de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea a.c.c. ......1321
18.2.4.3. Schema de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea a.c.c. .........1325
18.2.4.4. Schema de racordare în două trepte serie – paralel pentru prepararea a.c.c.
..............................................................................................................................1329
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1333

qic
Gic = [kg/s] , (18.56)
c ⋅ (t 3c − t 4c )
în care t3c ≡ t1c şi qic = f (tec ) ;
– pentru a.c.c. în treapta a II-a:
c
q acc ,II
Gac,II = [kg/s] (18.57)
c ⋅ (t1 − t 9m )
m

unde: t1m şi t9m = t 4m − 10 , corespund temperaturilor minime din graficul de reglaj


c
pentru încălzire, iar q acc ,II depinde de existenţa, sau nu, a acumulării locale a
a.c.c.:
– în cazul existenţei acumulatorului:
c
q acc ,II = q acc
md
,II [kWt] (18.58)
md
unde q acc ,II , conform relaţiei (18.49) este dat de:

t acc − t9m
,II = q acc ⋅
md md
q acc [kWt] (18.59)
t acc − t8
– în cazul inexistenţei acumulatorului:
c
q acc ,II = q acc
M
,II [kWt] (18.60)
unde:
t acc − t9m
,II = q acc ⋅
M M
q acc [kWt] (18.61)
t acc − t8
– pentru intrarea în PT:
c
G PT = Gic + Gac,II [kg/s] (18.62)
 suprafeţele de transfer de căldură ale:
– schimbătorului de căldură pentru încălzire (3):
qic
Si = c
[m2] , (18.63)
k 3 ⋅ ∆t 3
unde k3 este coeficientul de transfer de căldură al schimbătorului (3), în funcţie de
c
tipul său constructiv, în kWt/m2 ·grd; ∆t 3 – valoarea diferenţei logaritmice de
temperatură pe schimbătorul de căldură (3), în condiţiile de calcul ( te = tec ) ale
graficului de reglare a regimului termic adoptat pentru încălzire;
– schimbătorului de căldură treapta I-a pentru a.c.c. (9):
M
q acc ,I
S acc,I = m
[m2] , (18.64)
k 9 ⋅ ∆t 9
1334 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care k9 este coeficientul global de transfer de căldură al schimbătorului (9),


m
în funcţie de tipul său constructiv, în kWt/m2 grd; ∆t 9 este diferenţa medie
logaritmică de temperatură pentru schimbătorul de căldură (9), în condiţiile
temperaturilor minime din graficul de reglaj termic pentru încălzire, în grd;
– schimbătorul de căldură treapta a II-a pentru prepararea a.c.c. (12)
c
qacc
S acc,II =
,II
m
[m2] (18.65)
k12 ⋅ ∆t 12
unde k12 este coeficientul global de transfer de căldură al schimbătorului (12), în
m
funcţie de tipul său constructiv, în kWt/m2 grd; ∆t 12 – diferenţa medie logaritmică
de temperatură pentru schimbătorul (12), în condiţiile temperaturilor minime din
graficul de reglaj termic pentru încălzire, în grade.
M c
În ceea ce priveşte semnificaţiile lui q acc ,I şi q acc,II , acestea corespund celor
M
prezentate mai sus (v. relaţia (18.52), pentru q acc ,I şi relaţiile (18.58) şi (18.59),
c
sau (18.60) şi (18.61), pentru q acc ,II ).
• Avantajele schemei „două trepte serie - paralel” pentru prepararea a.c.c,
faţă de schema o „treaptă paralel” şi „o treaptă serie” sunt:
– faţă de schema „o treaptă paralel”, conduce la o valoare de calcul a
c
debitului GPT , mai mică, pentru aceleaşi condiţii din punctul de vedere al
existenţei sau nu a acumulatorului de a.c.c.;
– faţă de schema „o treaptă serie”, permite o asigurare independentă a celor
două categorii de consumuri, ca şi în cazul variantei „o treaptă paralel”, reducând
influenţele negative asupra consumatorilor de încălzire;
– faţă de ambele scheme de preparare a a.c.c. într-o treaptă, se reduce
temperatura t5 de ieşire a apei fierbinţi din PT, ceea ce are două efecte importante:
a) reduce temperatura medie a apei în conducta de retur a reţelei termice
primare, ceea ce, pentru aceeaşi pierdere specifică de căldură pe m2 acceptată la
dimensionarea izolaţiei termice, permite reducerea grosimii acesteia, deci al
costului aferent;
b) în cazul în care sursa de căldură, a SAC respectiv, este o CCG echipată
(ca ICG) cu turbine de abur cu contrapresiune variabilă, sau cu condensaţie şi priză
reglabilă, reducerea temperaturii apei fierbinţi de retur la CCG, conduce la
creşterea indicelui de cogenerare (ycg) al acestora, mărind astfel producţia anuală de
energie electrică în cogenerare [18.2 şi 18.3].
c
– nu apar limitări privitoare la valoarea raportului qacc / qic .
• Dezavantajele schemei constau în investiţii mai mari pentru ansamblul celor
două schimbătoare de căldură pentru a.c.c. şi pentru regulatorul de temperatură
suplimentar (RT2 ) montat pentru treapta I-a de preparare a a.c.c.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1335

• Domeniul de utilizare a schemei „două trepte serie – paralel”: deoarece nu


c
apar limitări privitoare la valoarea raportului maxim între q acc şi qic , ea poate fi
utilizată pentru orice valoare a acestui raport. Trebuie remarcat însă faptul că,
c
atunci când q acc este mult mai mic decât qic , aportul maxim al treptei a II-a de
încălzire a a.c.c. se reduce. Ca urmare, avantajul principal al acestei scheme, de
c
reducere a debitului de apă fierbinte ( G PT ) poate deveni neînsemnat, ne mai
justificând economic plusul de investiţii ocazionat de introducerea treptei a II-a de
preparare a a.c.c.

18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie


pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.17.
Schema două trepte serie – sau „serie – serie” – pentru prepararea a.c.c. este o
extindere a schemei două trepte mixt, în scopul reducerii cât mai mult posibil a
c
valorii de calcul a debitului de apă fierbinte necesară la intrarea în PT, G PT .

10
Gacc , tacc Va 4

11 te
12
Ga , t1
5
t6
Gii t7
RT1 GPT,t3 6

RD 7
1 GPT,t1 A D B
t9 3

2 RT2 t4
GPT,t4
GPT,t5 t5

GPT,t4
9
8

Gacc ,t8

Fig. 18.17. Schema PT de racordare în două trepte serie pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile, idem fig. 18.16. Notă: RT2 este normal închis.
1336 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• Aspectele referitoare la regimurile caracteristice de funcţionare şi de


dimensionare sunt determinate de:
– prepararea a.c.c. se realizează în cele două trepte în serie, reprezentate de cele
două schimbătoare (9) şi (12), ca şi în cazul schemei două trepte serie - paralel ;
– ambele trepte de preparare a a.c.c. sunt în serie cu schimbătorul (3) pentru
încălzire;
– regimurile de funcţionare, pe partea de a.c.c., a celor două trepte de preparare
a a.c.c., sunt similare celor prezentate în cazul schemei două trepte serie – paralel.
Ca urmare, aportul la prepararea a.c.c. al fiecărei trepte este determinat de aceleaşi
relaţii: q acc,I (τ) – de relaţia (18.48) şi q acc,II (τ) – de relaţia (18.49);
– de asemenea, condiţiile în care q acc,I şi q acc,II devin maxime şi respectiv
minime, sunt similare celor prezentate prin relaţiile: (18.50) ÷ (18.53) stabilite în
cazul schemei douǎ trepte mixt;
– funcţionarea pe partea de apă fierbinte a treptei a II-a de preparare a a.c.c,
principial este similară schemei „o treaptă serie”, ca şi efectele sale asupra cantităţii
de căldură primită de consumatorul de încălzire. Numai că din punct de vedere
cantitativ, treapta a II-a de preparare a a.c.c. asigură, în acest caz, numai o cotă
parte din cererea totală de căldură qacc, conform relaţiei (18.48). Ca urmare,
mărimea influenţei sale asupra reducerii/măririi debitului de căldură primită de
consumatorul de încălzire, atunci când q acc,II (τ) este mai mare/mic decât q acc
md
,II ,
este mult diminuată faţă de cazul PT cu o treaptă serie. Efectele sunt cu atât mai
M
mult diminuate, cu cât ponderea lui q acc în qic este mai redusă şi cu cât
construcţiile consumatorilor de încălzire au o inerţie termică mai mare.
Pentru a elimina complet acest dezavantaj, legat de influenţa treptei a II-a de
preparare a a.c.c. asupra cantităţii de căldură primită de consumatorii de încălzire,
faţă de necesarul lor momentan, se pot aplica două soluţii alternative:
a) fără corecţia graficului de reglaj aferent încălzirii (care redă funcţiile:
(t1, t4, t6, t7) = f(te)), caz în care pentru orice te > tec şi q acc,II > 0 , debitul
c
G PT = Gia + Gac,II , în care Gac,II se determină în funcţie de q acc
md
,II (v. relaţia (18.49)
md
scrisă pentru qacc şi t9md = t 4md − 10 , unde t 4md este valoarea medie a lui t4, în
cursul sezonului de încălzire)
b) cu corecţia graficului de reglaj aferent încălzirii, când pentru orice te > tec
şi q acc,II > 0 , debitul GPT
c
= Gic = f (qic ) şi în schimb se măreşte temperatura t1
de intrare a apei fierbinţi în PT (adică t1 > t3 , în condiţiile în care la tec , t1c = t3c ).
• Dimensionarea debitelor de calcul:
– pentru încălzire, se utilizează relaţia (18.56);
– pentru treapta a II-a de preparare a a.c.c.:
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1337

md
q acc
Gac,II =
,II
[kg/s] ; (18.66)
c ⋅ (t1md − t9md )
– pentru intrarea în PT, conform relaţiei (18.62).
• Dimensionarea suprafeţelor de schimb de căldură ale:
– schimbătorului de căldură pentru încălzire (3), conform relaţiei (18.63);
– schimbătorului de căldură treapta I-a pentru prepararea a.c.c. (9), cu relaţia
(18.64);
– schimbătorului de căldură treapta a II-a pentru prepararea a.c.c. (12), cu:
md
q acc ,II
S acc,II = md
[m2] (18.67)
k12 ⋅ ∆t 12
md
în care ∆t 12 este diferenţa medie logaritmică de temperatură pe schimbătorul de
căldură (12), în condiţiile graficului de reglaj pentru încălzire, la temperatura
exterioară medie a sezonului de încălzire (t emd ) .
Este de urmărit ca: S acc,II / S acc,I = 3 / 4 ÷ 1 .
• Avantajul schemei două trepte serie pentru prepararea a.c.c. faţă de schema
două trepte serie - paralel îl constituie faptul că, – la funcţionarea fără corecţia
graficului de reglaj aferent încălzirii (varianta (a), de mai sus) – Gacc,II se reduce.
md
Aceasta are loc în urma faptului că el se determină funcţie de q acc ,II , în loc de

,II şi pentru diferenţa de temperatură (t1 − t9 ) care este mai mare decât
c md md
q acc
(t1m − t 9m ) .
În cazul adoptării graficului de reglaj corectat, faţă de cel pentru încălzire,
,II = 0 , adică reţeaua de apă fierbinte pentru
c
(varianta (b) de mai sus), debitul Gacc
alimentarea PT se dimensionează numai pentru GPT c
= Gic , deci avantajul prezentat
mai sus se amplifică.
• Dezavantajul schemei două trepte serie pentru prepararea a.c.c., faţă de
schema două trepte mixt, îl constituie faptul că, la funcţionarea cu corecţia
graficului de reglaj aferent încălzirii, creşterea temperaturii ( (t1 ) a apei fierbinţi
faţă de aceea necesară încălzirii, determină creşterea temperaturii apei fierbinţi în
conductele de ducere. Atunci când sursa de căldură este o CCG cu turbine cu abur,
cu contrapresiune, sau cu condensaţie şi priză reglabilă, această creştere a
temperaturii în conductele de ducere determină reducerea valorii medii anuale
– pentru sezonul de încălzire – a indicelui de cogenerare realizat, ceea ce înseamnă
reducerea producţiei anuale de energie electrică în cogenerare.
În plus, aplicarea schemei fără corecţia graficului de reglaj pentru încălzire se
bazează pe inerţia termică a clădirilor consumatorilor. Ca urmare, schema
M
respectivă este utilizată la PT cu valori mici ale raportului qacc / qic .
1338 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie,


pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.18.
Schema „o treaptă serie cu injecţie” pentru prepararea a.c.c., este o alternativă a
celei cu două trepte serie – paralel.

10
Gacc , tacc Va 4

11 te

5
t6
Gii t7
A 6

GPT,t1 Gi,t1≡t3 7
1 RT1 3
Ga
2 RT2 t1 t4

GPT,t5 Gi
t4
B
GPT,t*4
8 Gacc ,t8 9

Fig. 18.18. Schema PT de racordare într-o treaptă serie, cu injecţie, pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile, idem fig. 18.16., cu RT2 normal închis.

• Aspectele referitoare la regimurile caracteristice de funcţionare şi de


dimensionare sunt determinate de:
– prepararea a.c.c. se realizează într-o unică treaptă (schimbătorul de
căldură 9), în serie, pe parte de apă fierbinte, cu schimbătorul de încălzire (3).
Pentru consumul de a.c.c. de bază se poate utiliza numai schimbătorul (9),
iar pentru momentele când acesta nu poate asigura tot consumul de a.c.c. (Gacc)
şi/sau nivelul termic impus de aceasta (tacc) atunci, pentru completare, se utilizează
injecţia de apă fierbinte din conducta de ducere (Ga), la temperatura (t1);
– regimurile de funcţionare ale treptei I-a de preparare a a.c.c. sunt similare
celor din cazul schemelor cu două trepte de preparare a a.c.c.;
– rolul treptei a II-a de preparare a a.c.c., din schema cu două trepte mixt,
este preluat aici de racordul AB. Cu ajutorul acestuia se asigură plusul de debit de
căldură pentru prepararea a.c.c., în perioadele în care – cu Ga ≠ 0 – fie temperatura
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1339

(t4) nu este suficientă pentru a asigura tacc la debitul necesar (Gacc), fie nu se poate
asigura toată qacc necesară consumatorului de a.c.c.
În aceste condiţii schimbătorul de căldură (9) este supus la trei tipuri de
regimuri:
a) regimul de vară (τ v ) , când toată cererea de căldură q acc (τ v ) este asigurată
de schimbătorul de căldură (9), pe seama debitului Ga (τ v ) , cu temperatura t1 (τv ) ,
iar Gi (τ v ) = 0 şi t 4 (τv ) = 0 , conform bilanţului termic:
q acc (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τ v )) =
[kWt] . (18.68)
= Ga (τ v ) ⋅ c ⋅ (t1 (τ v ) − t5 (τ v ))
Din partea I-a a relaţiei (18.68), rezultă Gacc (τv ) :
q acc (τ v )
Gacc (τ v ) = [kg/s] , (18.69)
c ⋅ (t acc − t8 (τ v ))
în care t8 (τ v ) ≈ +15o C şi t acc ≠ f (τ v ) = 60 o C .
Din partea a doua a bilanţului termic dat de relaţia (18.68) rezultă:
t − t (τ )
Ga (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ acc 8 v [kg/s] (18.70)
t1 (τ v ) − t5 (τ v )
în care t1 (τ v ) şi t5 (τ v ) sunt impuse de regimul termic al apei fierbinţi din reţea,
conform graficului de reglaj termic, cu condiţia ca:
t1 (τ v ) = t acc + 10 [°C] (18.71)
b) regimul de iarnă (τi ) , în timpul căruia, în funcţie de valorile simultane ale
Gi (τ i ) şi t 4 (τ1 ) , cu Gacc (τ i ) , pot apare două subregimuri caracteristice:
b.1) subregimul (τ1 ) , în care:
t 4 ≥ t acc + 10 [°C] (18.72)
simultan cu:
[qacc (τ1 ) = Gacc (τ1 ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τi ))] ≤
[kW] (18.73)
≤ (Gi (τ1 ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ1 ) − t5 (τ1 ))
În aceste condiţii toată cererea momentană de căldură q acc (τ1 ) este asigurată
prin recuperarea căldurii conţinută de apa fierbinte ieşită din schimbătorul de
căldură pentru încălzire (3), adică debitul de injecţie de apă fierbinte: Ga (τ1 ) = 0 .
Din prima parte a inecuaţiei (18.73), rezultă valoarea corespunzătoare
Gacc ( τ1 ) ; similară ca formă cu (18.70). Din a doua parte a lui (18.73) rezultă:
t − t (τ )
Gi ( τ1 ) = Gacc (τ1 ) ⋅ acc 8 i [kg/s] (18.74)
t 4 (τ1 ) − t5 (τ1 )
1340 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde: t acc = 60 o C , t8 (τ i ) ≈ +5o C , iar t 4 (τ1 ) şi t5 (τ1 ) corespund valorilor


momentane din graficul de reglaj termic pentru încălzire (τ1 ) , în care t 4 (τ1 )
îndeplineşte condiţia (18.72).
Valoarea maximă a lui Gi (τ1 ) M corespunde, conform relaţiei (18.74), când
Gacc (τ1 ) = Maxim, adică la qacc = Maxim, simultan cu t 4 ( τ1 ) − t5 (τ1 ) = minim,
conform graficului de reglaj termic pentru încălzire. Conform relaţiei (18.74)
rezultă:
t acc − 5
(Gi (τ1 )) M = (Gacc (τ1 )) M ⋅ [kg/s] (18.75)
(t 4 (τ1 ) m − (t5 (τ1 )) m
b.2) regimul (τ 2 ) , în care una din inegalităţile din relaţiile (18.72), sau (18.73),
nu sunt îndeplinite, adică:
t 4 < t acc + 10 [°C] (18.76)
sau
[qacc (τ 2 ) = Gacc (τ 2 ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τi ))] ≥
[kWt] (18.77)
≥ (Gi (τ 2 ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ 2 ) − t5 (τ 2 ))
În aceste condiţii, toată cererea de căldură q acc ( τ 2 ) este asigurată de
schimbătorul de căldură (9) astfel:
,
– o cotă q acc ( τ 2 ) este dată prin recuperarea căldurii debitului (Gi (τ 2 )) , cu
temperatura t 4 (τ 2 ) , conform părţii a două a relaţiei (18.77)
'
q acc (τ 2 ) = Gacc (τ 2 ) ⋅ c ⋅ (t acc (τ 2 ) − t8 (ti )) =
[kWt] (18.78)
= Gi (τ 2 ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ 2 ) − t5 (τ 2 ))
Din prima parte a egalităţii (18.78), rezultă:
'
q acc (τ 2 )
t acc (τ 2 ) = t8 (τi ) + [°C] (18.79)
c ⋅ Gacc (τ 2 )
în care Gacc (τ 2 ) rezultă din prima parte a relaţiei (18.77)
qacc (τ 2 )
Gacc (τ 2 ) = [kg/s] , (18.80)
c ⋅ (t acc − t8 (τi ))
unde tacc = 60°C şi t8 (τi ) = + 5°C.
Din a două parte a relaţiei (18.77), rezultă:
t − t (τ )
Gi ( τ 2 ) = Gacc (τ 2 ) ⋅ acc 8 i [kg/s] . (18.81)
t 4 (τ 2 ) − t5 (τ 2 )

Înlocuind relaţia (18.81) în (18.78), rezultă valoarea lui q acc '


( τ 2 ) , şi înlocuind-o
în (18.79) va da valoarea lui t acc (τ 2 ) , în care: t acc (τ 2 ) < (t acc = 60 °C);
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1341

– diferenţa:
''
q acc (τ 2 ) = qacc (τ 2 ) − qacc
'
(τ 2 ) [kWt] , (18.82)

va fi asigurată pe baza debitului de injecţie Ga (τ2), conform relaţiei:


''
qacc (τ 2 )
Ga ( τ 2 ) = [kg/s] . (18.83)
c ⋅ (t1 ( τ 2 ) − t5 (τ 2 ))
În acest fel, pe parte de a.c.c. temperatura t acc (τ 2 ) va creşte la tacc = 60°C.
Conform relaţiei (18.83), valoarea maximă a lui (Ga ( τ 2 )) M va rezulta când
''
q acc (τ 2 )) = Max. = q acc
'',M
(τ 2 ) simultan cu
t1 (τ 2 ) − t5 ( τ 2 )) = min im = (t1 (τ 2 )) m − (t5 (τ 2 )) m :
''
( qacc ( τ 2 )) M
(Ga (τ 2 )) M = [kg/s] (18.84)
(t1 (τ 2 )) m − (t5 (τ 2 )) m
''
Valoarea q acc (τ 2 )) M va corespunde valorii minime a lui q acc
'
(τ 2 )) m .
În concluzie, în cursul iernii ( τi ) , debitul Ga ( τi ) va varia de la Ga ( τ1 ) = 0 , la
(Ga (τ 2 )) M , dat de relaţia (18.84), unde (Ga (τ 2 )) M = f [(q acc
"
(τ 2 )) M şi
(t1 (τ 2 )) m − (t5 (τ 2 )) m )] .
• Dimensionarea debitelor de calcul ale apei la intrarea în PT:
– pentru încălzire, se utilizează relaţia generală (18.56);
– pentru debitul de injecţie:
''c
qacc
Gac = [kg/s] , (18.85)
c ⋅ (t1m − t5m )

,II depinde de existenţa acumulatorului (când ( q acc ) = ( q acc )


c '' c '' md
în care q acc ) sau a
''
lipsei sale (când (q acc ) c = (q acc
''
)M ) ;
– pentru debitului G1c de intrare în PT, este valabilă relaţia:
c
G PT = G1c = Gic + Gac [kg/s] . (18.86)
• Dimensionarea suprafeţelor de schimb de căldură ale:
– schimbătorului de căldură pentru încălzire (3), conform relaţiei (18.63);
– schimbătorului de căldură pentru prepararea a.c.c. (9), cu relaţia:
c
q acc
S acc = m
[m2] , (18.87)
k9 ⋅ ∆t 9
1342 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde:
c
– în cazul inexistenţei acumulatorului de a.c.c.: q acc = q acc
M
;
c
– în cazul existenţei acumulatorului de a.c.c.: q acc = q acc
md
.
• Avantajul schemei „o treaptă cu injecţie” pentru prepararea a.c.c. faţă de
schema „două trepte mixt”, este: investiţia în unicul schimbător de căldură (9)
pentru prepararea a.c.c. este mai mică decât aceea aferentă celor două schimbătoare
corespunzătoare celor două trepte de preparare a a.c.c. Aceasta este urmarea
suprapunerii a două cauze:
– la aceeaşi suprafaţă utilă totală de transfer de căldură, în general, investiţia
specifică în lei/m2 este mai mică în cazul realizării acesteia sub forma unui singur
schimbător, faţă de cazul realizării sub forma a două schimbătoare;
– în cazul schemei o treaptă cu injecţie, în perioada de iarnă (τ 2 ) , regimul
termic al debitului de injecţie t1 (τ 2 ) este mai mare decât temperatura (t2) cu care
apa fierbinte intra în schimbătorul (9), în cazul schemei două trepte mixt.
Ca urmare, conform relaţiei (18.87), diferenţa medie logaritmică de temperatură
m
∆t 9 pentru schimbătorul (9) (la schema o treaptă cu injecţie) este mai mare decât
m
∆t 12 (la schema două trepte mixt). Deci, surplusul de suprafaţă a schimbătorului
(9), pentru asigurarea funcţionării numai a acestuia în vederea preparării a.c.c., este
mai mică decât aceea a schimbătorului (12), al treptei a II-a de preparare a a.c.c. în
cazul schemei cu 2 trepte mixt.
• Domeniul de utilizare a schemei „o treaptă cu injecţie” este acelaşi cu cel
valabil în cazul schemei „două trepte mixt”.

18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT


Tabelul 18.2 prezintă comparativ elementele privitoare la regimurile
caracteristice de funcţionare, condiţiile de dimensionare, avantajele-dezavantajele
şi domeniile recomandate de utilizare ale celor 5 scheme de PT prezente în
§ 18.2.4.2. – § 18.2.4.6.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1343

Comparaţie între diversele scheme de PT, în sistemele bitubulare de apă fierbinte

Tabelul 18.2.a
Nr. Mărimea caracteristică Tipul punctelor termice
crt. O treaptă paralel pentru prepararea a.c.c. O treaptă serie pentru prepararea a.c.c.
1 2 3 4
1. Schema termică caracteristică. Fig. 18.14. Fig. 18.15.
2. Modul de racordarea al instalaţiilor de direct cu amestec, sau indirect direct cu amestec, sau indirect
încălzire.
3. Modul de racordare al instalaţiilor de închis o treaptă în paralel cu instalaţia de închis o treaptă în serie cu instalaţia de
preparare a.c.c. încălzire încălzire
4. Elemente de regim termic şi de debite t1≡t3=f(qi(τ)) t1≥t3 când qacc≥0
caracteristice schemei. GPT=Gi+Ga GPT≡Gi
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire în perioada de încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară, 0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară,
Intervalul de variaţie a cererii de căldură unde: unde:
6.
pentru a.c.c.: qacc (τ).
c
- cu acumulator de acc: q acc = q acc
md c
q acc = q acc
M

c
- fără acumulator de acc: q acc = q acc
M - Nu foloseşte acumulator de a.c.c.
1344 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.a (continuare 1)


1 2 3 4
0 ≤ q acc (τ v ) ≤ q acc
c
, unde la: 0 ≤ q acc (τ v ) ≤ q c
acc
c
, unde: q acc = q acc
M
.
c
- cu acumulare de acc: q acc = q acc
md
; În care:
- fără acumulare de a.c.c.: q acc = q acc
c M
. q acc (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ v )) =
Unde: = Ga (τ v ) ⋅ c ⋅ (t1 (τ v ) − t 2 (τ v ))
vara, cu qacc (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τ v )) = pentru: tacc=60°C, t8(τv) = +15°C,
durata (τv) qi(τv)=0 şi
= Ga (τ v ) ⋅ c ⋅ (t1 (τ v ) − t 2 (τ v ))
GPT(τv)≡Ga(τv)=f(qacc(τv)), deoarece
în care: tacc= 60°C, t8(τv) = +15°C, Gi(τv)=f(qi(τv))=0
qi(τv)=0 şi
GPT(τv)≡Ga(τv)=f(qacc(τv)), deoarece:
Gi(τv)=f(qi(τv))=0
a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec ) a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec )
Regimuri caracteristice
7. unde: unde:
de funcţionare
qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i )) qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i ))
în care: Gi(τi)=GPT(τi)-Ga(τi), în care: Gi(τi)≡GPT(τi) şi: t3(τi)≤t1(τi),
t3(τi)≡t1(τi); după cum qacc(τi)≥0 adică Ga(τi)≥0;
b) 0 ≤ qacc (τ i ) ≤ qacc c
(τi ) , b) 0 ≤ q acc (τ i ) ≤ q acc c
iarna, cu
pentru PT: unde:
durata (τi) c
- cu acumulare de acc: q acc (τ i ) = q acc
md
(τ i ) ; q acc (τ i ) = Gacc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 ( τ i )) =
- fără acumulare de acc: q acc (τ i ) = q acc (τ i ) ,
c M = Ga ( τ i ) ⋅ c ⋅ (t1 ( τ i ) − t 2 (τ i ))
unde: şi
q acc ( τ i ) = Gacc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ i )) = t 3 ( τ i ) = t1 (τ i ) −
= G a (τ i ) ⋅ c ⋅ (t1 (τ i ) − t 2 ( τ i )) G a (τ i )
− (t1 ( τ i ) − t 2 (τ i )) ⋅
G PT ( τ i )
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1345

Tabelul 18.2.a (continuare 2)


1 2 3 4
Unde: tacc=60°C, t8(τi) = +5°C şi t2(τi) ≈t4(τi) În care: tacc=60°C, t8(τi) = +5°C
Notă: qi(τi)≠f(qacc(τi)) Notă: qi(τi)=f(qacc(τi))
Întotdeauna: Întotdeauna:
GPT(τi)=Ga(τi)+Gi(τi) GPT(τi)=Ga(τi)+Gi(τi)
în care: în care:
Ga(τi)=f(qacc(τi)) şi Ga(τi)=f(qacc(τi)) şi
Gi(τi)=f(qi(τi))= Gi(τi)=f(qi(τi))=
= f(te(τi)) = f(te(τi))
debit qi = f (t ec )
c
qi = f (t ec )
c

termic
regimul ((t1c ≡ t 3c ) şi t 4c ) = f (t ec ) (t 3c şi t 4c ) = f (tec )
încălzire termic
debit de q ic q ic
Gic = Gic =
apă fierbinte c ⋅ (t 3c − t 4c ) c ⋅ (t 3c − t 4c )
Valorile de a) fără acumulare: q acc c
= q acc
M
; md
dimensionar debit termic q acc
8.
e b) cu acumulare: q acc = q acc
c md

pentru: regimul a) cu/fără acumulare: (t1md , t 2md ) = f ( q imd (t emd ))


termic (t , t ) = f (q (t ))
m
1
m
2
m
i
x
e
a.c.c.
a) fără acumulare: G c = q aM q amd
debit de G ac =
c ⋅ (t1m − t 2m ) c ⋅ (t1md − t 2md )
a

apă md
fierbinte b) cu acumulare: G c = q a

c ⋅ (t − t 2m )
a m
1
1346 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.a (continuare 3)


1 2 3 4
debit a) fără acumulare: q c
PT =q +qc
i
M
acc q c
PT =q +qc
i
md
acc
termic b) cu acumulare: q c
PT =q +qc
i
md
acc

(t , t ) = f (q (t ))
c
1
c
5
c
i
c
e (t1c , t 5c ) = f [( q ic (t ec )) + q acc
md
],
total regimul
(t1m , t 5m ) = f (q im (t ex )) cu condiţia: t1m ≥ t acc +(5 - 10°C)
PT termic
cu condiţia: t1m ≥ t acc +(5 - 10°C)
debit de c
a) fără acumulare: G PT = Gic + GaM (q acc
M
) c
G PT = Gic + Gac ( q acc
md
)
apă
fierbinte
c
b) cu acumulare: G PT = Gic + Gamd (q acc
md
)
qic qic
S3 = c
S3 = c
încălzire k 3 ⋅ ∆t i k 3 ⋅ ∆t i
c c
unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) . unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) .
M M
Valorile de di- a) fără acumulator de a.c.c.: S = q acc q acc
S9 =
mensionare ale 9 m m
9. k 9 ⋅ ∆t 9 k 9 ⋅ ∆t 9
schimbătoarelor de md m
căldură pentru: b) cu acumulare de a.c.c.: S = q acc unde: ∆t 9 = f (t1m , t 2m , t8 , t acc )
a.c.c. 9 m
k 9 ⋅ ∆t 9 pentru (t1m , t 2m ) = f (t ex )
m
unde: ∆t 9 = f (t1m , t 2m , t 8 , t acc ) ,
pentru (t1m , t 2m ) = f (t ex )
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1347

Tabelul 18.2.a (continuare 4)


1 2 3 4
- simplă; - simplă;
- schemă de AMC, simplă; - suprafaţa minimă de schimb de căldură
10. Avantajele schemei qi (τ i ) ≠ f (qacc (τ i )) şi a lui S9, faţă de celelalte scheme de
preparare a a.c.c.
q acc (τ i ) ≠ f (qi (τ i ))
c
- GPT are cea mai mare valoare dintre toate - valoarea momentană a lui qacc, pe
schemele, conducând la creşterea timpul iernii, influenţează valoarea
diametrelor reţelelor de alimentare cu apă momentană a lui qi primită de
fierbinte a PT şi creşterea corespunzătoare a consumatori, faţă de valoarea necesară,
investiţiei aferentă acesteia; conform lui te - conduce la sub/supra
- în cursul anului, vara/iarna, conduce la încălziri ale incintelor încălzite.
11. Dezavantajele schemei mari variaţii zilnice ale GPT;
regimuri hidraulice instabile;
- valorile medii anuale mari ale lui GPT(τan),
determină consumuri anuale mari de energie
an
de pompare ( E ppe ) şi creşterea pierderilor de
apă fierbinte din reţea.

Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
1348 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Comparaţie între diversele scheme de PT, în sistemele bitubulare de apă fierbinte

Tabelul 18.2.b
Nr. Mărimea caracteristică Tipul punctelor termice
crt. Douǎ trepte serie-paralel pentru O treaptă serie cu injecţie pentru
prepararea a.c.c. prepararea a.c.c.
1 2 3 4
1. Schema termică caracteristică. Fig. 18.16. Fig. 18.18.
2. Modul de racordarea al instalaţiilor de direct cu amestec sau indirect direct cu amestec sau indirect
încălzire.
3. Modul de racordare al instalaţiilor de închis două trepte în serie pentru prepararea închis o treaptă în serie cu instalaţia de
preparare a.c.c. a.c.c.: treapta I, în serie şi treapta a II-a în încălzire, cu injecţie de apă fierbinte,
paralel cu instalaţia de încălzire pentru prepararea a.c.c.
ti≡t3=f(qi(τ)) ti≡t3≠f(qi(τ)) şi (qi(τ))
GPT=Gi+GaII GPT≥Gi când, qaccI ≥qacc(τ2)
Elemente de regim termic şi de debite în care: GPT=Gi+Ga , unde
4.
caracteristice schemei. Gi=f(τi) şi Ga=f(t4(τi)) şi
qacc(τi)≥qacc(τ2) simultan cu
t4(τi)≤60+10
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire în perioada de încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1349

Tabelul 18.2.b (continuare 1)


1 2 3 4
0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară; 0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară,
0 ≤ q acc,I (τ) ≤ q acc
M
,I
şi 0 ≤ q acc,II ( τ) ≤ q acc
c
, II
cu: 0 ≤ q acc,I (τ) ≤ q acc
M
,I

unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,II (τ) 0 ≤ q acc ,inj (τ) ≤ q acc
c
,inj (τ)
,

Intervalul de variaţie a cererii de căldură când: qacc,I = Max, atunci qacc,II = min şi invers. unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,inj (τ)
6. Pentru PT:
pentru a.c.c.: qacc (τ). când: qacc,I = Max, atunci qacc,inj = min şi
, II = q acc, II
- cu acumulator de acc: q acc c md ;
invers.
Pentru PT:
, II = q acc, II
c
- fără acumulator de acc: q acc M .
,inj = q acc ,inj
c md
- cu acumulator de a.c.c.: q acc ;

,inj = q acc ,inj


c M
- fără acumulator de a.c.c.: q acc .
0 ≤ q acc (τ v ) ≤ q acc
c c
cu q acc = q acc
c
,I + q acc, II
c 0 ≤ q acc (τ v ) ≤ q acc
c
, cu:
în care, la: q acc ( τ v ) = Gacc ( τ v ) ⋅ c(t acc − t 8 ( τ v )) =
,I = q acc,I
c M
- cu acumulare de a.c.c.: q acc şi = G a (τ v ) ⋅ c ⋅ [(t1 ( τ v ) − t 5 (τ v ))]
c
q acc , II = md
q acc , II
; în care:
- cu acumulator de a.c.c.: q acc c
= q acc
md
;
,I = q acc,I
c
- fără acumulare de a.c.c.: q acc M şi
Regimuri caracteristice vara, cu
7. c
- fără acumulator de a.c.c.: q acc = q acc
M
,
de funcţionare durata (τv) c
q acc , II = q acc, II
M ,
în care: tacc=60°C, t8(τv)=80°C.
unde: q acc,I (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ c(t 9 (τ v ) − Deoarece
− t 8 (τ v )) = G aI (τ v ) ⋅ c(t 4 (τ v ) − t 5 (τ v )) qi(τv) = 0, deci Gi(τv)=f(qi(τv))=0
rezultă:
şi: q acc,II (τ v ) = G acc ( τ v ) ⋅ c(t acc − t 9 ( τ v ) = GPT(τv)=Ga(τv)=f(qacc(τv)) şi
= G aII ( τ v ) ⋅ c(t1 (τ v ) − t 2 (τ v )) Gi(τv)=f(qi(τv))=0.
1350 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.b (continuare 2)


1 2 3 4
în care: tacc=60°C, t8(τv)=+15°C
şi qi(τv) = 0,
iar:
GPT(τv)≡GaII(τv)=f(qa(τv))
a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec ) a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec )
unde: unde:
qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i )) , qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i )) ,
în care: în care:
Gi(τi)=GPT(τi)-GaII(τi) şi t3(τi)≡t1(τi) Gi(τi)=GPT(τi)-Ga(τi) şi t3(τi)≡t1(τi),
după cum: după cum:
qacc,II(τi)≥0, qacc,II(τi)>qacc,I(τi),
adică: GaII(τi)≥0; adică: Ga(τi)>0;
iarna, cu b) 0 ≤ qacc (τi ) ≤ qacc c
( τi ) unde: b) 0 ≤ q acc (τ i ) ≤ q accc
, unde:
durata (τi) q acc (τ i ) = q acc,I (τ i ) + q acc,II (τ i ) = q acc (τ i ) = q acc,I (τ i ) + q acc (τ 2 ) =
= Gacc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ i )) = G acc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ 2 ))
iar: q acc,I (τ i ) = q acc (τ i ) ⋅ t 9 (τ i ) − t 8 (τ i ) iar: q acc,I (τ i ) = q acc (τ i ) ⋅ t acc (τ 2 ) − t 8 (τ i )
t acc − t 8 ( τ i ) t acc − t 8 (τ i )
şi: q acc,II (τ i ) = q acc (τ i ) ⋅ q acc (τ i ) ⋅ t acc − t 9 (τ i ) şi:
t acc − t 8 ( τ i ) t acc − t acc (τ 2 )
q acc (τ 2 ) = q acc (τ i ) ⋅
în care: t9(ti)=t4(τi)-10, tacc=60°C, t acc − t 8 (τ i )
t8(τi)=+5°C. în care: tacc(t2)=t4(τ2)-10, tacc=60°C,
t8(τi)=+5°C.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1351

Tabelul 18.2.b (continuare 3)


1 2 3 4
Întotdeauna: Întotdeauna:
GPT(τi)=GaII(τi)+Gi(τi), în care GPT(τi)=Gi(τi)+Ga(τi), în care
q acc ,II ( τ i ) qacc (τ 2 )
G aII ( τ i ) = şi Ga (τ i ) = şi
c (t1 (τ i ) − t 2 (τ i )) c(t1 (τ 2 ) − t5 (τ 2 ))
GaI(τi)≡GPT(τi). GaI(τi)≡GPT(τi).
debit qic = f (t ec ) qic = f (t ec )
termic
regimul ((t1c ≡ t 3c ) şi t 4c ) = f (t ec ) ((t1c ≡ t 3c ) şi t 4c ) = f (t ec )
încălzire termic
debit de q ic q ic
apă Gic = Gic =
c ⋅ (t 3c − t 4c ) c ⋅ (t 3c − t 4c )
fierbinte
M M M
Valorile de debit a) fără acumulare: q acc şi q acc , II
; a) fără acumulare: q acc ;
8. dimensionare termic md
b) cu acumulare: q acc md
şi q acc md
b) cu acumulare: q acc
, II
pentru:
regimul a) cu/fără acumulare:
(t 4md , t 5md , t1m ) = f (q im (t ex ))
termic (t1m , t 2m ) = f (q im (t ex ))
a.c.c.
a) fără acumulare: G c = q acc − q acc, I ;
M M m
a) fără acumulare: G c = q acc , II ;
debit de aII
c ⋅ (t1m − t 2m )
a m m
c ⋅ (t1 − t 5 )
apă
fierbinte b) cu acumulare: G c =
md
q acc , II . b) cu acumulare: G c =
md
q acc − q acc
md
,I .
aII a
c ⋅ (t1m − t 2m ) c ⋅ (t1m − t 5m )
1352 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.b (continuare 4)


1 2 3 4
a) fără acumulare: c
q PT = qic + M
q acc ; a) fără acumulare:
,II
debit
c
q PT = q ic + ( q acc
M
− q acc
m
,I ) ;
c
b) cu acumulare: q PT = qic + q acc
md
,II .
termic b) cu acumulare:
c
. q PT = q ic + ( q acc
md
− q acc
md
,I )
a) fără acumulare: a) fără acumulare:
regimul (t , t ) = f [( q (t )) + q
c
1
c
5
c
i
c
e
M
acc ]; (t1c , t 5c ) = [ f (q ic (t ec )) + q acc
M
];
total termic b) cu acumulare: b)cu acumulare:
PT (t , t ) = f [( q (t )) + q
c
1
c
5
c
i
c
e
md
acc ]. (t1c , t 5c ) = [ f (q ic (t ec )) + q acc
md
].
a) fără acumulare: a) fără acumulare:
c
G PT = Gic + G acII unde:
c
G PT = Gic + G ac unde:
debit de G acII = f (q acc
M
,II )
; G ac = f (q acc
M
− q acc
m
,I )
;
apă
b) cu acumulare: b) cu acumulare:
fierbinte c
G PT = Gic + G amdII
unde: c
G PT = Gic + G amd unde:
G amd
II = f md
(q acc,II ) . G amd = f (q acc
md
− q acc
md
,I )
.
qic , qic ,
S3 = c
S3 = c
încălzire k 3 ⋅ ∆t i k 3 ⋅ ∆t i
Valorile de di- c c
mensionare ale unde: ∆t = f (t , t , t , t ) = f (t ) .
i
c c c c c
unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) .
9. 3 4 6 7 e
schimbătoarelor de M a) fără acumulare:
căldură pentru: - treapta I-a de a.c.c.: S = q acc,I , M
9 q acc
a.c.c. m
k 9 ⋅ ∆t 9 S = ,
9 m
k 9 ⋅ ∆t 9
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1353

Tabelul 18.2.b (continuare 5)


1 2 3 4
m m
unde: ∆t 9 = f (t , t , t , t 8 ) ,
m
4
m
5
m
9
unde: ∆t 9 = f (t , t 4m , t 5m , t 8 , t acc ) ,
m
1

pentru (t 4m , t 5m , t ) = f (t ex ) ;
m
9
pentru: (t1m , t 4m , t 5m ) = f (t ex ) .
c
- treapta a II-a de a.c.c.: S = q acc,II ,
12 m
k12 ⋅ ∆t 12
m
unde: ∆t 12 = f (t , t , t , t acc ) ,
m
4
m
2
m
9

pentru: (t1m , t 2m , t ) = f (t ex ) şi:


m
9
a) la PT cu acumulator de a.c.c.:
, II = q acc, II
c md ;
q acc
b) la PT fără acumulator de a.c.c.:
, II = q acc, II
c M .
q acc
- treapta I-a de a.c.c. recuperează „căldura - scade suprafaţa de transfer de căldură a
deşeu” rezultată de la schimbătorul de S9 pentru a.c.c., comparativ cu (S9+S12),
încălzire. Aceasta reduce debitul de apă din cazul schemelor cu două trepte de
10. Avantajele schemei c
fierbinte G PT ; preparare a a.c.c;
- scade t5;
- qi(τi)≠f(qacc,I);
- faţă de schema două trepte serie, impune o - idem cazul schemei „două trepte serie-
c
valoare mai mare a lui G PT , consecinţele paralel” pentru prepararea a.c.c.;
11. Dezavantajele schemei respective asupra creşterii diametrelor reţelei - creşterea investiţiei în unicul
de apă fierbinte (creşte şi investiţia aferentă) schimbător de căldură pentru prepararea
a.c.c., este
1354 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.b (continuare 6)


1 2 3 4
şi a creşterii consumului anual de energie de mai mică decât în cazul schemelor cu
pompare; două trepte de preparare a a.c.c., în
- cresc pierderile anuale de agent termic din comparaţie cu schemele cu o treaptă de
reţeaua primară de apă fierbinte; preparare a a.c.c.
- faţă de schemele cu o treapta de preparare
a a.c.c., cresc investiţiile în schimbătoarele
de preparare a a.c.c.

Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1355

Comparaţie între diversele scheme de PT, în sistemele bitubulare de apă fierbinte

Tabelul 18.2.c
Nr. Tipul punctelor termice
Mărimea caracteristică
crt. Două trepte serie-serie pentru prepararea a.c.c.
1 2 3
1. Schema termică caracteristică Fig. 18.17.
2. Modul de racordare al instalaţiilor de încălzire direct cu amestec sau indirect
închis două trepte în serie cu instalaţia de încălzire, pentru
3. Modul de racordare al instalaţiilor de preparare a a.c.c. prepararea a.c.c.;
două trepte în serie pe partea de a.c.c.
a) fără corecţia graficului de reglaj termic al încălzirii:
t1≥t3 când qacc,II≥0, unde:
t1=f(qi(τ)) şi GPT=f(qi(τ)+qacc,II(τ))
4. Elemente de regim termic şi de debite caracteristice schemei
b) cu corecţia graficului de reglaj termic al încălzirii:
t1≥t3 când qacc,II≥0, unde:
t3=f(qi(τ)) şi GPT=f(qi(τ))
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de încălzire în perioada de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară,cu:
Intervalul de variaţie a cererii de căldură pentru a.c.c.: 0 ≤ q acc,I (τ) ≤ q acc
M
,I
şi 0 ≤ q acc,II ( τ) ≤ q acc
c
, II
6.
qacc(τ). unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,II (τ)
când: qacc,I = Max, atunci qacc,II = min şi invers.
1356 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.c (continuare 1)


1 2 3
0 ≤ q acc (τ v ) ≤ q acc
c c
cu: q acc = q acc
c
,I + q acc, II
c , fără acumulator de a.c.c.,

,I = q acc,I , II = q acc, II
c
unde: q acc M c
şi q acc M ,
în care:
q acc ,I ( τ v ) = G acc ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t 9 ( τ v ) − t 8 ( τ v )) = G PT ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ v ) − t 5 (τ v ))
şi
vara cu durata (τv) q acc ,II ( τ v ) = G acc ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 9 ( τ v )) = G a ⋅ c ⋅ (t1 ( τ v ) − t 2 (τ v )) ,
pentru: tacc = 60°C;
t9(τv) = t4(τv) -10;
t8(τv) = +15°C şi qi(τv) =0.
Ca urmare:
Regimuri caracteristice de GPT ( τv ) ≡ Ga (τ v ) = f (qacc (τ v )) şi qi(τv)=0.
7.
funcţionare
a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec ) ,
unde:
qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i )) ,
în care: Gi(τi)≡GPT(τi) şi: t3(τi) ≤ t1(τi),
după cum qacc,II(τi) ≥ 0 adică Ga(τi) ≥ 0;
iarna, cu durata (τi) b) 0 ≤ q acc (τ i ) ≤ q accc
,
unde: q acc (τ i ) = q acc ,I (τ i ) + q acc ,II (τ i ) = G acc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ i )) ,
iar:
t ( τ ) − t 8 ( τ i ) şi t − t (τ )
q acc ,I ( τ i ) = q acc (τ i ) ⋅ 9 i q acc ,II ( τ i ) = q acc ( τ i ) ⋅ acc 9 i ,
t acc − t 8 ( τ i ) t acc − t8 ( τ i )
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1357

Tabelul 18.2.c. (continuare 2)


1 2 3
unde:
t9(ti)=t4(τi-10), tacc=60°C şi t8(τi)=+5°C.
În ceea ce priveşte GPT(τi) şi t1(τi):
- la funcţionarea fără corecţia graficului de reglaj al încălzirii:
t1(τi)=f(qi((τi)) şi
G pt (τ i ) = G PT (q i (τ i )) + G a (q acc,II (τ i )) =
q acc,II (τ i )
= G PT (q i (τ i ) + ;
c ⋅ (t1 (τ i ) − t 2 (τ i )
- la funcţionarea cu corecţia graficului de reglaj al încălzirii:
GPT (τi ) ≡ GPT (qi (τi )) şi
G (τ )
t1 (τ i ) = t 2 (τ i ) + acc i ⋅ (t acc − t 9 ( τ i ) ,
G a (τ i )
în care: t9(τi) = t4(τi) – 10.
debit termic qic = f (t ec )
regimul termic (t 3c şi t 4c ) = f (tec )
încălzire
debit de apă q ic
fierbinte Gic =
Valorile de c ⋅ (t 3c − t 4c )
8. dimensionare
debit termic md
q acc md
şi q acc
pentru: ,II
regimul termic (t1md , t 2md ) = f ( q imd (t emd ))
a.c.c.
debit de apă md
q acc , II
fierbinte G ac,II =
c ⋅ (t1md − t 2md )
1358 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 18.2.c (continuare 3)


1 2 3
debit termic c
q PT = qic + q acc
md
,II

regimul termic (t1c , t 5c ) = f [(qic (t ec )) + q acc


M
, I + q acc ,II ]
md

total PT a) fără corecţia graficului de reglaj pentru încălzire:


debit de apă
c
G PT = Gic + Gac,II ;
fierbinte b) cu corecţia graficului de reglaj pentru încălzire:
c
G PT = Gic .
c
S3 =
qic unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) .
încălzire c
k 3 ⋅ ∆t i
M
treapta I-a de a.c.c.: S = q acc, I ,
9 m
k 9 ⋅ ∆t 9
m
Valorile de dimensionare ale unde: ∆t 9 = f (t 4m , t 5m , t 9m , t 8 ) ,
9. schimbătoarelor de căldură
pentru: pentru (t 4m , t 5m , t 9m ) = f (t ex ) ;
a.c.c. md
- treapta a II-a de a.c.c.: S = q acc,II ,
12 md
k12 ⋅ ∆t 12
md
unde: ∆t 12 = f (t1md , t 2md , t 9md , t acc ) ,
pentru: (t1md , t 2md , t 9md ) = f (t emd ) .
- la funcţionarea cu corecţia graficului de reglaj pentru încălzire,
10. Avantajele schemei c
G PT = Gic .
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1359

Tabelul 18.2.c (continuare 4)


1 2 3
- măreşte investiţia totală în schimbătoarele de căldură ale celor două
trepte de preparare a a.c.c.;
- faţă de schemele cu o treaptă de preparare a a.c.c. şi a celei cu o treaptă
serie cu injecţie, măreşte pierderile de sarcină ale PT, necesitând
creşterea corespunzătoare a disponibilului de presiune la intrarea apei
fierbinţi în PT;
11. Dezavantajele schemei - complică schema de automatizare;
- la funcţionarea „cu corecţia graficului de reglaj termic al încălzirii”,
măreşte temperatura medie anuală a lui t1. În cazul alimentării cu căldură
dintr-o CCG cu turbine cu abur, din priza sau contrapresiunea reglabilă a
acestora, creşterea lui t1 reduce producţia anuală de energie electrică în
cogenerare Ecgan ; aceasta este suplinită parţial de creşterea lui Ecgan , prin
reducerea temperaturii t5, la ieşirea apei fierbinţi din PT.

Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
1360 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT


Dintre cele cinci scheme prezentate mai sus, cea mai des folosită este schema
două trepte serie de preparare a apei calde. Principalul avantaj al acesteia este
faptul că faţă de celelalte scheme necesită debitul minim GPT de apă fierbinte din
reţea. Aceasta conduce la dimensionarea reţelei termice cu diametre mai mici şi la
reducerea energiei consumată pentru pomparea apei în reţea.
O comparaţie între cele cinci scheme analizate, din punct de vedere al debitelor
de apă fierbinte GPT, în funcţie de ponderea consumului de apă caldă qacc faţă de
cel pentru încălzire qi, este prezentată în fig. 18.19.

GPT/Gi
1
3,0

4
2
2,0
3 5

6
1,0 7

0 0,4 0,8 1,2 qaM / qic

Fig. 18.19. Variaţia raportului GPT/Gi în funcţie de ponderea consumului de apă caldă şi
schema de preparare a apei calde: 1 – o treaptă paralel fără acumulare; 2 – idem
1 cu acumulare; 3 – o treaptă serie; 4 – două trepte mixt fără acumulare;
5 – două trepte mixt cu acumulare; 6 – două trepte serie cu grafic pentru
încălzire; 7 – idem 6, cu grafic de reglaj corectat.

Se constată că eficienţa maximă se obţine în cazul schemei de racordare cu două


trepte serie de preparare a apei calde cu corecţia graficului de reglaj pentru
încălzire (curba 7), când Ga = 0 şi GPT/Gi = 1. În cazul acestei scheme
dimensionarea reţelei termice de transport se face pentru debitul minim de apă de
reţea (Gi), iar cheltuielile de pompare a apei din reţea sunt minime. Cea mai
dezavantajoasă schemă de racordare este aceea cu o treaptă paralel fără acumulare
(curba 1).
Ţinând seama de aceste constatări rezultă următoarele domenii recomandabile
de utilizare a diferitelor scheme de preparare a apei calde:
M
– schema cu două trepte serie, pentru qacc / qic = 0,1...1,0
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1361

– schema cu o treaptă serie, pentru qaccM


/ qic ≤ 0,3 şi în special pentru valori mai
mici de 0,1, când eficienţa este comparabilă cu schema două trepte serie;
M
– pentru qacc / qic > 1,0 se recomandă schema o treaptă paralel cu acumulare;
– schemele o treaptă paralel şi două trepte mixt fără acumulare, sau o treaptă cu
injecţie, nu sunt indicate a se utiliza. Pentru qaccM
/ qic > 0,1 poate deveni oportună
schema două trepte mixt sau o treaptă cu injecţie;
– schema două trepte serie cu graficul de reglaj corectat se recomandă în cazul
M
în care qacc / qic are aceleaşi valori pentru majoritatea consumatorilor.

18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c.


pe baza energiei solare
În ultimii ani au apărut în ţara noastră tot mai multe instalaţii de preparare a apei
calde de consum cu ajutorul energiei solare. În cele ce urmează, având în vedere
faptul că energia solară nu este continuu disponibilă şi la nivelul necesar de
intensitate, se prezintă rezolvarea, ca schemǎ de principiu, a unei astfel de instalaţii,
în care sursa auxiliară de căldură o constituie un punct termic urban, prevăzut cu
două trepte de preparare în serie – paralel faţă de sistemul de încălzire şi cu
acumulatoare de apă caldă (fig. 18.20.).

tac

tr.II R
RRAE
S VE Ac RDT
Pc2
reţea
exterioară
Pc3

A Pc1 tr.I

tar

Fig. 18.20. Schema de preparare a apei calde de consum pe baza energiei solare, având ca
sursă auxiliară un punct termic centralizat – clasic –: S – panouri (captatoare)
solare; VE – vas de expansiune; Ac – acumulatoare de apă cadă;
Pc1, Pc2 – pompe de circulaţie; Pc3 – pompe de circulaţie din circuitul de captare
a energiei solare.
1362 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

O particularitate a acestei soluţii este prevederea unor acumulatoare comune


celor două instalaţii de preparare a apei calde de consum, solară şi respectiv a
punctului termic, ceea ce constituie un avantaj economic.
Schema permite funcţionarea în paralel a instalaţiei solare şi a punctului termic,
ca şi funcţionarea lor în serie. În altă variantă, schema poate fi modificată în sensul
utilizării schimbătoarelor de căldură din instalaţia solară ca primă treaptă de
preparare a apei calde de consum, sursa de ajutor fiind numai treapta a doua a
punctului termic.
Soluţii asemănătoare pot fi adoptate şi în cazul preparării apei calde de consum
în incinte industriale.
În concluzie, se observă că:
– schema optimă de preparare este cea în două trepte serie, având avantajul
funcţionării cu un debit minim de agent şi al diminuării în măsura cea mai mare a
temperaturii pe conducta de întoarcere;
– schema de preparare într-o treaptă, în paralel cu sistemul de încălzire fără
acumulare este cea mai neeconomică; se utilizează numai la debite foarte mici de
căldură pentru prepararea apei calde de consum în raport cu cel de încălzire, în
varianta cu acumulatoare (de exemplu la hale industriale);
– schemele de preparare într-o treaptă serie şi în două trepte serie – paralel cu
acumulare sunt avantajoase în numite condiţii, ultima fiind apropiată ca eficienţă
de schema în două trepte serie;
– schema de preparare în două trepte serie - paralel cu acumulare este indicată
pentru consumatori cu inerţie termică mai redusă şi cu o diagramă de consum a
apei calde menajere având o durată mare a sarcinii de vârf.

18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi


preparare a a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport

18.2.5.1. Aspecte generale


Pe parcursul timpului, în afara schemelor de PT prezentate mai sus, specifice
sistemelor de transport bitubulare închise, utilizând ca agent termic apa fierbinte,
s-au utilizat şi alte tipuri de PT, prezentate în detaliu în [18.4]. Astfel, este vorba de
schemele PT utilizate în sistemele: tritubulare închise, bitubulare deschise,
bitubulare mixte, monotubulare deschise.
Fiecare din aceste scheme de PT au apărut cu ocazia unor sisteme speciale de
transport la distanţă a căldurii, coroborate cu transportul la mari distanţe şi cu
necesitatea de a reduce investiţiile în reţelele termice primare, fie prin reducerea
numărului acestora, fie şi prin simplificarea însăşi a schemelor de PT.
Este adevărat că în ultimii 10 – 15 ani, odată cu tendinţa reducerii anvergurii
sistemelor de alimentare centralizată cu căldură, deci şi a reducerii distanţelor
medii de transport a căldurii, corelat cu introducerea noilor tehnologii de reţele
termice cu izolaţie termică poliuretanică şi cu modificările apărute în structura
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1363

M
cererilor urbane de căldură (manifestată prin raportul qacc / qic ), gradul de aplicare
al acestor sisteme de transport cu PT aferente, s-a redus sensibil.
Pe de altă parte, odată cu scăderea disponibilităţii pe termen lung (de peste
15 - 20 ani) a asigurării gazului metan pentru mari CCG, simultan cu creşterea
spectaculoasă a preţului său şi cu creşterea totodată a costului conductelor
preizolate, este posibilă schimbarea conceptului actual de realizare a sistemelor de
transport a căldurii. Aceasta poate avea loc determinat de natura surselor de energie
primară folosite în viitoarele surse de producere a căldurii bazate, de exemplu, pe
utilizarea cărbunilor şi/sau a energiei nucleare. Asemenea surse de energie primară
pot scoate sursele de producere a căldurii în afara zonelor urbane, mărind
semnificativ distanţele de transport ale căldurii.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, s-a considerat utilă prezentarea în
continuare a acestor tipuri de scheme de PT, specifice altor sisteme de transport a
căldurii, diferite de sistemele bitubulare închise de apă fierbinte. Totodată, prin
evidenţierea condiţiilor specifice de funcţionare, cu avantajele, dezavantajele şi
restricţiile impuse în aplicare, aceste scheme pot constitui un material util pentru
găsirea unor alte soluţii hibrid, cu o eficienţă tehnico – economică sporită şi cu un
grad sporit al calităţii alimentării cu căldură a consumatorilor de încălzire şi a a.c.c.

18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise


PT utilizate în sistemele tritubulare închise (§ 17.2.4.) se caracterizează prin
racordarea închisă a instalaţiilor pentru prepararea apei calde dintr-o conductă cu
un regim termic corespunzător cerinţelor acesteia, iar instalaţiile de încălzire se
racordează la o altă conductă cu un regim termic mai ridicat decât în prima. Returul
agentului termic de la ambele tipuri de instalaţii este comun, după cum rezultă din
fig. 18.21.
De la sursă pleacă două conducte de ducere 1 şi 2 în care se menţin regimuri
termice diferite. Din conducta 1 sunt alimentaţi consumatorii de încălzire, iar din 2
sunt alimentaţi consumatorii de apă caldă.
Conducta 3 de retur este comună tuturor consumatorilor. Schemele de racordare
ale instalaţiilor de încălzire nu diferă de sistemul bitubular, după cum rezultă şi din
fig. 18.21., a – d. La fel şi pentru schemele de racordare închisă ale consumatorilor
de apă caldă, ca în fig. 18.21., e.
Principalul avantaj al acestui sistem îl constituie faptul că întregul consum de
apă caldă este asigurat separat de încălzire. Aceasta permite folosirea în conducta 2
a unui regim termic corespunzător apei calde (60°C) inferior celui impus în
conducta de ducere comună a sistemelor bitubulare de încălzire. Ca urmare,
la sursă livrarea căldurii pentru consumul de apă caldă se poate face la un nivel
termic mai coborât, ceea ce în cazul unei CCG cu turbine cu abur conduce la
creşterea producţiei de energie electrică în regim de cogenerare. De asemenea,
există o independenţă totală a regimurilor termice şi hidraulice între conductele
1 şi 2. Aceasta permite o stabilitate hidraulică mare în conducta 1 de încălzire, cu
efecte favorabile privind alimentarea cu căldură a consumatorilor respectivi.
1364 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a b c d e

6 10 15
5

14
11

7
8 9
D 13 16

RD RD RD 17 RT
RD 12 12
4
t1,G1 t2 t1 t2 t1 t2 t1 t2
1
t3,Ga RP t3
2
t5,Gi+Ga t4
3

Fig. 18.21. Schemele PT în sistemele tritubulare închise:


1 – conductă apă fierbinte pentru încălzire; 2 – conductă apă fierbinte pentru
prepararea apei calde; 3 – conductă comună de retur; 4 – vane pentru izolarea
instalaţiilor de încălzire; 5 – consumatori de încălzire; 6 – aerisire;
7 – hidroelevator; 8 – pompă de amestec; 9 – preîncălzitor pentru încălzire;
10 – vas de expansiune; 11 – pompă de circulaţie; 12 – vane pentru izolarea
consumatorilor de apă caldă; 13 – preîncălzitor pentru apă caldă;
14 – consumatori de apă caldă; 15 – acumulator de apă caldă; 16 – pompă de
recirculare; 17 – apă potabilă; RD – regulator de debit; RT – regulator de
temperatură; RP – regulator de presiune; D – diafragmă de laminare;
a – racordare directă pentru încălzire; b – racordare directă cu hidroelevator
pentru încălzire; c – idem b, cu pompă de amestec; d – racordare indirectă
pentru încălzire; e – racordare închisă cu acumulator superior de apă caldă.

În schimb, sistemul tritubular măreşte investiţiile pentru reţeaua termică de


transport şi consumul de energie pentru transportul agentului termic.
Elementele necesare dimensionării PT în sistemele tritubulare închise sunt
prezentate în [18.4].
• Calculul principalelor elemente ale schemei din fig. 18.21.
Valorile de calcul ale debitelor de apă din reţea se determină astfel:
– pentru încălzire, deci în conducta 1:
qic
G1c = Gic = [kg/s] (18.88)
ca (t1c − t2c )
– pentru apă caldă, cu acumulator, deci în conducta 2:
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1365

qamd
G2c = Gac = [kg/s] ; (18.89)
ca (t3 − t4 )
– în conducta 3 comună:
G = Gic + Gac
c
3 [kg/s] (18.90)
unde qic este valoarea de calcul a consumului de căldura pentru încălzire, în kW;
q amd – consumul mediu săptămânal de căldură sub formă de apă caldă, în kW;
t1c , t 2c – temperatura apei fierbinţi la intrarea şi ieşirea din instalaţiile de încălzire,
în condiţiile de calcul t ec , în °C; t3 – temperatura apei din reţea pentru prepararea
apei calde, fiind constantă în timp (t3 ≅ 60 o C) ; t4 – temperatura apei de retur de la
instalaţia de preparare a apei calde, având o valoare constantă în timp, pentru un
anumit consum de apă caldă.
Temperatura apei în conducta de retur 3 comună, se obţine din bilanţul termic în
punctul de amestec A:
Gi ⋅ t2 + Ga ⋅ t4 = (Gi + Ga ) ⋅ t5 (18.91)
de unde:
Gi ⋅ t2 + Ga ⋅ t4
t5 = [°C] . (18.92)
Gi + Ga
În ipoteza reglajului calitativ pentru încălzire (Gi = Gic = ct în cursul perioadei
de încălzire), în conducta comună de retur debitul va varia în limitele:
Gic ≤ G3 ≤ Gic + Gac
determinate de variaţiile debitului Ga pentru prepararea apei calde.

18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise


Punctele termice centralizate, în sistemele bitubulare deschise, se
caracterizează prin folosirea unei conducte de ducere comună, ca regim termic,
pentru încălzire şi apă caldă. Ea asigură transportul agentului termic necesar celor
două tipuri de consumatori. Conducta de retur asigură returnarea numai a diferenţei
între debitul instalaţiei de încălzire şi cel folosit pentru prepararea apei calde.
Schemele PT în sistemele bitubulare deschise sunt prezentate în fig. 18.22.
Ele se deosebesc din punctul de vedere al poziţiei relative a punctelor B şi C,
de racord ale instalaţiilor de consum de apă caldă, faţă de regulatorul de debit RD.
Aceste scheme nu depind de modul de racordare al instalaţiilor de încălzire,
care însă cel mai adesea sunt racordate direct prin amestec, atunci când reţeaua
termică este cu apă fierbinte.
Se deosebesc două tipuri caracteristice de scheme ale PT în sistemele bitubulare
deschise: independente (fig. 18.22.,a) şi dependente cu regulator de debit
RD (fig. 18.22.,b) sau cu diafragmă de laminare D (fig. 18.22.,c).
1366 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Aceste scheme au o arie mai mică de utilizare datorită problemelor deosebite pe


care le ridică racordarea deschisă a instalaţiilor consumatoare de apă caldă,
după cum s-a arătat în § 18.2.3.3.

a b c

9 9 9
7 7 7
8 8 8

6 6 6

RD 4 4
4 4
C C
A B5 A B5 A B5
RT RT RT D
3 RD 3 3
1
2

Fig. 18.22. Schemele de principiu ale PT în sistemele bitubulare deschise: 1, 2 – reţea


termică de ducere şi întoarcere; 3 – vane de izolare a PT; 4, 5 – vane de izolare
ale instalaţiilor de încălzire şi de apă caldă; 6 – elevator; 7, 8 – consumatori de
încălzire şi de apă caldă; 9 – ventile de aerisire; RT – regulator de temperatură;
RD – regulator de debit; D – diafragme de laminare. a – racordare
independentă; b – racordare dependentă cu RD; c – racordare dependentă cu D.

• Schema independentă (fig. 18.22.,a) se caracterizează prin reglarea


independentă a consumului de căldură pentru încălzire faţă de cel pentru prepararea
apei calde. Aceasta se realizează prin montarea regulatorului de debit RD după
punctele de racord B şi C ale consumatorilor de apă caldă. Ca urmare, cei doi
consumatori (încălzire şi apă caldă) funcţionează independent. Astfel, consumul de
căldură pentru încălzire este satisfăcut prin intermediul regulatorului de debit RD,
iar cel de apă caldă cu ajutorul regulatorului de temperatură RT.
Regulatorul de debit RD reglează debitul de apă fierbinte de injecţie Gi în
elevatorul 6, pentru a asigura cantitatea de căldură necesară încălzirii; el ia impuls
de debit de la ieşirea din instalaţiile de încălzire (v. fig. 18.22.,a)
Regulatorul de temperatură RT reglează debitul de apă fierbinte Ga' preluat
direct din conducta de ducere de apă fierbinte, astfel încât să asigure necesarul de
apă caldă Ga la temperatură constantă ta; el ia impuls de temperatură din punctul de
amestec A (v. fig. 18.22.,a) pentru a menţine constantă temperatura ta.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1367

Ca urmare a poziţiei relative între RD şi RT, debitul de apă fierbinte (Gi) pentru
încălzire este independent de cel pentru prepararea apei calde Ga' . Debitul total de
apă fierbinte (GPT) intrat în punctul termic, reprezintă în orice moment suma celor
două debite (G PT = Gi + Ga' ) .
Elementele de calcul pentru dimensionarea PT, sunt prezentate în continuare,
avându-se în vedere schema de calcul din fig. 18.23. După cum rezultă din aceasta,
prin aplicarea schemei independente are loc o creştere a valorii de calcul a
debitului de apă în conducta de ducere a reţelei termice, ceea ce determină
creşterea diametrului reţelei termice, a cheltuielilor de construcţie ale acesteia şi a
transportului (creşte consumul de energie pentru pompare).

t2 t3

ta
Ga G"a Gi Gi
C
A G'a
B
G'PT
t1 GPT t3

Fig. 18.23. Schema de principiu de calcul a PT în sistemele bitubulare deschise.

Debitul de calcul în reţelele termice bitubulare deschise scade considerabil, prin


aplicarea schemei dependente.
• Schema dependentă a PT în sistemele bitubulare deschise, prezentată în
fig.18.22., b şi c, se caracterizează printr-o dependenţă a cantităţii de căldură
primită pentru încălzire, de consumul de căldură pentru prepararea apei calde.
Aceasta se datorează montării regulatorului de debit RD înaintea punctelor de
racord B şi C ale consumatorilor de apă caldă (fig. 18.22.,b). Ca urmare,
regulatorul de debit RD reglează întregul debit de apă fierbinte GPT intrat în punctul
termic. Din acest debit este preluată cota Ga' necesară preparării apei calde, în
funcţie de comanda regulatorului de temperatură RT, iar diferenţa (G PT − Gai )
reprezintă debitul aferent instalaţiilor de încălzire.
De această dată, regulatorul RD ia impuls de debit înaintea punctului B de
racordare a consumului de apă caldă.
Regulatorul de temperatură RT funcţionează în aceleaşi condiţii ca şi în cazul
schemei independente.
1368 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ca urmare a poziţiei regulatorului RD faţă de consumatorii de apă caldă, debitul


de apă fierbinte pentru încălzire Gi este dependent de cel pentru prepararea apei
calde Ga' . În schimb, aşa după cum rezultă din § 18.2.2.3., valoarea de calcul G PT
c

a debitului de apă fierbinte din reţea este mai mică decât în cazul racordării
independente. Aceasta permite dimensionarea cu diametre mai mici a reţelei de
ducere, reducând cheltuielile de construcţie aferente şi cele pentru transportul apei.
De asemenea, din punct de vedere hidraulic, sistemul de alimentare cu căldură are
în timp o stabilitate hidraulică mai mare, deoarece intervalul de variaţie a debitului
GPT în reţea este mai mic.
Deoarece aceste avantaje sunt obţinute pe seama reducerii temporare a cantităţii
de căldură primită de consumatorii de încălzire, pentru a reduce acest efect se poate
proceda ca şi în cazul PT două trepte serie cu corecţia graficului de reglaj:
când consumul momentan pentru apa caldă (qa) este mai mare decât cel de calcul
qac , se poate mări temperatura apei de reţea la intrarea în PT, de la valoarea t1
impusă de încălzire, la valoarea t1' .
În ipoteza existenţei la majoritatea punctelor termice a aceleiaşi structuri a
sarcinii termice (acelaşi raport ρ PT = q aM / qic ), rezultă că în cursul zilei debitul de
apă GPT în reţea variază aproximativ între aceleaşi limite la toţi consumatorii.
În aceste condiţii se poate renunţa la regulatorul de debit RD şi introduce în schimb
diafragmele de laminare D, ca în fig. 18.22.,c. Acestea au rolul de a mări
stabilitatea hidraulica a sistemului, prin introducerea unor rezistenţe locale
suplimentare la acele PT unde raportul ρ PT este diferit de cel considerat pentru
majoritatea PT.
• Calculul principalelor elemente ale schemei de PT independente –
fig.18.22.,a.
Valoarea de calcul (maximă) a debitului de apă fierbinte din reţea Gic pentru
încălzire se determină pentru condiţiile temperaturii exterioare minime de calcul
tec , cu relaţia:
qic
Gic = [kg/s] (18.93)
ca (t1c − t8c )
unde t1c şi t3c sunt valorile de calcul ale temperaturilor apei fierbinţi din conducta
de ducere, respectiv de întoarcere, în °C.
Stabilirea valorilor de calcul ale debitelor de apă din reţea Ga'c şi Ga''c se face
ţinând seama de valoarea maximă a debitului de apă caldă Gac necesar consumului
şi de proporţia în care se face amestecul în punctul A, între cele două debite Ga' şi
Ga' ' .
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1369

Proporţia necesară între debitele de apă caldă din conducta de ducere Ga' şi cel
din conducta de întoarcere Ga' ' depinde de temperatura t3 şi t1 a apei din reţea şi
este stabilită de regulatorul de temperatură RT.
În cursul funcţionării, atât timp cât temperatura t3 ≥ t a (ta fiind temperatura apei
calde de consum, constantă la valoarea de calcul de 60°C) şi debitul Gi ≥ Ga ,
atunci întregul consum de căldură sub formă de apă caldă este asigurat din
conducta de întoarcere de la încălzire, adică Ga = Ga'' . Pentru perioadele de timp în
care t3 < t a , sau chiar la t3 ≥ t a dar Gi < Ga, consumul de apă caldă este asigurat
prin amestecul în punctul A între Ga' ' cu temperatura t3 şi Ga' cu temperatura t1.
Valoarea maximă a debitului Ga' va avea loc (în cazul reglajului calitativ pentru
încălzire Gi = const = Gic ) pentru valoarea minimă a temperaturii t3.
Notând cu β raportul:
Ga'
β= (18.94)
Ga
atunci:
Ga' = β ⋅ Ga [kg/s] (18.95)
Ga'' = (1 − β)Ga [kg/s] (18.96)
Din bilanţul termic în punctul de amestec A, rezultă:
t −t
β= a 3 (18.97)
t1 − t3
Valoarea maximă a lui β are loc pentru valorile minime ale temperaturilor t3 şi
t1, adică:
t a − t3m
βM = (18.98)
t1 − t3m
unde t1m şi t3m sunt valorile minime din cursul perioadei de încălzire ale
temperaturilor t1 şi t3 .
Atunci, din relaţia (18.95) rezultă valoarea de calcul a debitului Ga'c :
Ga'c = Gac ⋅ β M [kg/s] (18.99)
Valoarea de calcul a consumului de apă caldă este:
q ac
Gac = [kg/s] (18.100)
ca (t a − t ar )
în care qac este valoarea de calcul considerată pentru consumul de căldură sub
formă de apă caldă, în kW; tar – temperatura apei reci din conducta de apă potabilă,
în °C.
1370 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinând seama de relaţiile (18.98) şi (18.100), înlocuindu-le în (18.95), rezultă:


qac t − tm
Ga'c = ⋅ ma 3m [kg/s] (18.101)
ca (ta − tar ) t1 − t3
Valoarea de calcul a consumului de căldură qac se consideră astfel: când în PT
există acumulatoare de apă caldă q ac = q amd (consumul mediu săptămânal de
căldură), iar când nu există, q ac = q aM (consumul maxim de căldură).
Faţă de regimurile caracteristice de funcţionare ale PT şi valorile de calcul ale
debitelor de apă de reţea Gic , Ga'c , rezultă următoarele debite de apă din reţea,
'
GPT la intrarea în PT şi GPT la ieşirea din el:
– în conducta de ducere a PT, valoarea maximă a debitului GPT are loc pentru
valorile de calcul Gic , şi Gc'a , adică:
c
GPT = Gic + Ga'c [kg/s] (18.102)
'
– în conducta de întoarcere a PT, valoarea maximă a debitului G PT are loc
atunci când Ga'c este zero, adică:
'c
G PT = Gic [kg/s] (18.103)
În cursul perioadei de încălzire, dacă reglajul pentru încălzire este calitativ şi
deci Gic = ct. rezultă că debitul de apă GPT va varia funcţie de consumul de apă
caldă qa şi valorile temperaturilor t1 şi t3. Ca urmare, el poate varia în limitele:
Gic ≤ G PT ≤ Gic + Ga'c (18.104)
'
Variaţiile debitului de apă în conducta de retur, GPT sunt în limitele:

Gic − Ga''M ≤ GPT


'
≤ Gic' (18.105)

unde valoarea maximă a debitului Ga' ' are loc pentru valoarea minimă a lui β, adică
atunci când tot consumul de apă caldă Ga este asigurat din conducta de întoarcere
de la încălzire:
Ga' ' M = Gac [kg/s] (18.106)
şi atunci inegalitatea (18.105) devine:
Gic − Gac ≤ G PT
'
≤ Gic (18.107)
Din această ultimă inegalitate rezultă condiţia de eficienţă maximă a soluţiei de
racordare deschisă; ea este eficientă atâta timp cât consumul de căldură pentru
încălzire necesită un debit Gic ≥ Gac . Sub aceste limite racordarea deschisă îşi
reduce eficienţa tehnico – economică.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1371

• Calculul principalelor elemente ale schemei de PT dependente, cu


regulator de debit – fig. 18.22., b şi c.
Valoarea de calcul a debitului de apă fierbinte din reţea Gic pentru încălzire se
determină, ca şi în cazul schemei independente, cu relaţia (18.93).
Pentru valorile de calcul ale debitelor de apă Ga'c şi Ga''c respectiv G PT
c 'c
şi G PT
se utilizează aceeaşi metodologie şi relaţii ca în cazul schemei independente,
considerându-se ca valoare de calcul pentru consumul de căldură qac valoarea:
q ac = x s ⋅ qamd [kW] (18.108)
în care xs este un coeficient de corecţie. El ţine seama de următoarele: debitul
maxim de apă GPT aferent punctului termic este determinat ţinându-se seama de
sarcina termică qic şi qac , aceasta din urmă fiind mai mică decât valoarea maximă
q aM ce poate apare în timpul consumului. În perioadele din zi în care valorile
momentane qi = qic şi q a > q ac , pentru GPT
c
constant, înseamnă că pentru apa
caldă se va folosi un debit de apă din reţea Ga' mai mare decât cel avut în vedere la
calcul. Ca urmare instalaţiile de încălzire vor primi un debit de apă Gi mai mic
decât cel necesar Gic' , reducându-se cantitatea de căldură primită, faţă de cea
necesară. Acest efect este cu atât mai important cu cât consumul momentan de
căldură qa este mai apropiat de valoarea sa maximă q aM . În vederea diminuării
gradului de reducere a cantităţii de căldură qi' real primită faţă de aceea necesară
qi, nu se ia în considerare valoarea medie a consumului de căldură q amd ci o
valoare mai mare qac introducându-se coeficientul de corecţie xs = 1,1.
Căldura primită mai puţin pentru încălzire qi − qi' se consideră că este
compensată de inerţia termică a incintelor încălzite, mai ales că durata neîntreruptă
a unor asemenea regimuri este de ordinul 1 - 4 h. De asemenea, trebuie ţinut seama
că asemenea diminuări pot apare numai în condiţiile consumului maxim de căldură
pentru încălzire qic , când de fapt distribuţia de debit Ga' are valoarea minimă (βm),
consumul de apă caldă fiind asigurat în cea mai mare parte, sau chiar integral, din
conducta de retur de la instalaţiile de încălzire.
c
În acest fel, debitul total GPT este mai mic decât în cazul racordării
independente.

18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte


După cum s-a putut vedea şi din subcapitolul precedent, sistemele deschise de
preparare a apei calde sunt, din multe puncte de vedere, mai avantajoase decât
sistemele închise. Pe lângă acestea prezintă însă şi o serie de dezavantaje, printre
1372 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

care instabilitatea regimului hidraulic al reţelei termice. Această instabilitate este


determinată de variaţia bruscă a debitelor de apă în reţea, atât în conducta de
ducere cât şi în cea de întoarcere.
Astfel, o cotă importantă din sarcina termică aferentă alimentării cu apă caldă în
sistem deschis este acoperită, în cursul perioadei de încălzire, din conducta de
ducere la sistemul de încălzire. În intervalul temperaturilor exterioare ridicate din
cursul perioadei de încălzire, consumul de apă caldă este asigurat numai din
conducta de ducere. Aceasta conduce adeseori la dereglări ale sistemelor de
încălzire, cărora nu li se asigură o cantitate suficientă de apă, după cum s-a arătat şi
mai sus.
• Schema mixtă închis – deschis. Pentru înlăturarea dezavantajului de mai sus,
în punctul termic se poate instala un „preîncălzitor înaintaş” de alimentare cu apă
caldă, ca în fig. 18.24. Schema poate fi prevăzută cu regulator de debit RD pentru
încălzire, ca în fig. 18.24.,a sau fără, ca în fig. 18.24., b şi c.
Schema permite ca, în toată perioada de încălzire, alimentarea cu apă caldă să se
facă numai cu apă care a fost folosită în instalaţiile de încălzire. Aceasta, având în
cursul perioadei de încălzire temperaturi cuprinse între 35 - 75°C, este adusă la
temperatura necesară (ta = 60°C) în preîncălzitorul înaintaş 1.
În cazul schemei din fig. 18.24.,a, regulatorul de debit RD menţine constant
debitul de apă Gi, care intră în instalaţia de încălzire, adică debitul de apă GPT din
reţeaua termică care intră în punctul termic. Ţinând seama de schema de calcul
prezentatǎ în fig. 18.25., în continuare sunt prezentate elementele de calcul
necesare dimensionării unui asemenea PT.
Faţă de schema din fig. 18.24.,a cu regulator de debit pentru încălzire, în cazul
schemelor din fig. 18.24., b şi c lipsa regulatorului de debit nu mai permite
menţinerea constantă a debitului de apă de reţea GPT aferent PT, ci numai a celui
pentru încălzire Gi (Gi = Gic ) . Ca urmare, debitul G PT c
> Gic' , spre deosebire de
c
schema din fig. 18.24.,a unde G PT = Gic . Astfel, renunţarea la regulatorul de debit
RD conduce la creşterea debitului de apă fierbinte în reţea.
După cum rezultă din dimensionare, în toate cele trei cazuri variaţiile de debit
GPT în cursul sezonului de încălzire sunt mult mai mici decât în cazul sistemului
deschis. Ca urmare, dereglările hidraulice în sistemul de încălzire şi în ansamblul
sistemului de alimentare cu căldură vor fi mai mici decât la sistemul bitubular
deschis.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1373

a b c

1 1 1

D
RT RT RT
RD

Fig. 18.24. Schemele de principiu ale PT mixte „închis-deschis”, cu preîncălzitor înaintaş:


1 – preîncălzitor înaintaş de apă caldă; RD, RT – regulator de debit şi de
temperatură; D – diafragmă de laminare. Celelalte notaţii corespund figurilor
anterioare.
• Calculul principalelor elemente ale schemei de PT mixt închis – deschis
din fig. 18.24.
Din schema de calcul, prezentată în fig. 18.25., rezultă că în orice moment
Gi = GPT. Considerând că în cursul perioadei de încălzire se aplică reglajul calitativ,
adică Gi = G PT = ct = Gic = G PT
c
' rezultă următoarele:

a) în condiţiile temperaturii exterioare de calcul tec' când qi = qic' rezultă


c
debitul de calcul G PT :
qic
c
G PT = [kg/s] (18.109)
ca (t3c − t 5c )
iar consumul de căldură sub formă de apă caldă este asigurat integral din conducta
de întoarcere de la instalaţiile de încălzire, deoarece t5c asigură temperatura ta
necesară apei calde (t5c > 60 o C) .
Pentru acest regim, debitul de apă în conducta de retur de la punctul termic este:

'
G PT = G PT
c
− Gr [kg/s] (18.110)
unde Gr este debitul de apă caldă preluat din conducta de întoarcere.
1374 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Acest regim este posibil atâta timp cât debitul maxim de apă caldă necesar este:
GrM ≤ G PT
c
' , deci Gr ≤ Gi . Pentru cazurile în care Gr > Gi în punctul termic
M c M c

este necesar un debit de apă fierbinte GPT mai mare decât Gic cu cota necesară
consumului maxim de apă caldă;

t4 t5
ta
t3 GPT GPT
Gr t2
A
Gr
t5
Ga
t1 G'PT
GPT

Fig. 18.25. Schema de calcul a PT închis-deschis, cu preîncălzitor înaintaş.

b) pe măsură ce temperatura exterioară creşte, necesarul de căldură pentru


încălzire qi scade şi odată cu el şi temperaturile t3 şi t5. Ca urmare, cantitatea de
căldură sub formă de apă caldă ce poate fi preluată din conducta de întoarcere de la
încălzire scade, chiar dacă debitul de apă Gr = constant (GrM ≤ G PTc
) . Diferenţa de
cantitate de căldură necesară apei calde, pentru a încălzi debitul Gr de la
temperatura t5 la ta, este preluată din schimbătorul înaintaş, folosind apă cu
temperatura t1 din reţeaua de ducere a PT.
Debitul de apă din reţea Ga necesar preparării apei calde va fi maxim în
condiţiile în care temperatura t5 este minimă. Deci valoarea sa de calcul se
determină astfel:
q aM
Gac = [kg/s] (18.111)
ca ⋅ (t1m − t 2m )
unde consumul maxim de apă caldă q aM este dat de:
q aM = GrM ⋅ ca ⋅ (t a − t5m ) [kW] (18.112)
Atunci relaţia (18.111) devine:
t −tm
Gac = GrM ⋅ ma 5m [kg/s] (18.113)
t1 − t 2
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1375

unde t1m , t 2m , t5m sunt valorile minime ale temperaturilor t1, t2 şi t5 din cursul
perioadei de încălzire.
Acest mod de dimensionare este făcut în ipoteza că în cursul sezonului de
încălzire debitul de apă GPT = ct = G PT c
şi este egal cu cel pentru încălzire.
În asemenea condiţii, ca şi în cazul schemei bitubulare închise cu două trepte serie,
este necesară corecţia graficului de reglaj aferent încălzirii, adică este necesar ca
t1 > t3. Determinarea temperaturii t1m necesară pentru a realiza temperatura t3m în
condiţiile consumurilor (qim + qaM ) , rezultă din bilanţul termic scris în punctul A al
schemei din fig.18.25., pentru aceste condiţii:
t 2m ⋅ Gac + t1m (G PT
c
− Gac ) = G PT
c
⋅ t 3m (18.114)
de unde rezultă:
G c ⋅ t m − Gac ⋅ t 2m
t1m = PT c3 [°C] (18.115)
G PT − Gac
Înlocuind în relaţia (18.115) pe Gac din (18.113) rezultă valoarea lui t1m
necesară pentru a asigura cele două consumuri de căldură. Diferenţa: t1m − t3m = δ1M
este valoarea maximă a corecţiei temperaturii t1 a graficului de reglaj pentru sarcina
termică sumă, încălzire şi apă caldă.
Suprafaţa de schimb de căldură a schimbătorului 1 se calculează pentru
condiţiile în care aportul termic al acestuia este maxim adică pentru valorile
minime ale temperaturilor t1, t2 şi t5 şi valoarea maximă a cantităţii de căldură
cedată q aM .
În cazul schemelor 18.24., b şi c, lipsa regulatorului de debit RD nu mai permite
menţinerea constantă a debitului de apă de reţea GPT aferent punctului termic, ci a
debitului aferent încălzirii Gi = ct = Gic . Valoarea de calcul a acestuia se determină
conform relaţiei (18.109).
qic
Gic = [kg/s] (18.116)
ca (t1c − t5c )
Regimul de funcţionare al schimbătorului înaintaş de preparare a apei calde este
acelaşi cu cel descris mai sus. Ca urmare:
qamd
Gac = [kg/s] (18.117)
ca (t1md − t 2md )
unde:
q amd = G rmd ⋅ c a (t a − t 5md ) [kW] (18.118)

şi atunci relaţia (18.117) devine:


1376 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 18 – II –

18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie pentru prepararea a.c.c. ........1335
18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie, pentru prepararea
a.c.c. .....................................................................................................................1338
18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT ....................................................1342
18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT ................................1360
18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c. pe baza energiei solare ......1361
18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi preparare a
a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport ..............................................................1362
18.2.5.1. Aspecte generale....................................................................................1362
18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise ...........................................................1363
18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise ..........................................................1365
18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte ..............................................................1371
1376 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t a − t5md
Gac = Grmd ⋅ [kg/s] (18.119)
t1md − t 2md
în care: q amd este consumul mediu de căldură pentru prepararea apei calde, în kW;
Grmd – debitul mediu de apă caldă consumată, în kg/s; t1md , t 2md , t 5md – valorile
medii pentru perioada de încălzire ale temperaturilor t1 , t 2 şi respectiv t 5 .
În condiţiile inexistenţei regulatorului de debit pentru încălzire, deci fără
corecţia graficului de reglaj pentru încălzire, debitul de calcul al apei de reţea care
intră în PT este:
c
G PT = Gic + Gac [kg/s] (18.120)
La creşterea sarcinii pentru alimentarea cu apǎ caldă va creşte debitul de apă Ga
şi deci şi GPT, care trece prin instalaţia de încălzire, simultan cu reducerea
temperaturii t3 faţă de t1 (în condiţiile temperaturii exterioare t ec , t 3c = t1c ).
La reducerea sarcinii pentru alimentarea cu apă caldă, în sistemul de încălzire va
circula un debit mai mic de apă, dar cu o temperatură t3 mai mare; valoarea
temperaturii t3 fiind dată de bilanţul termic în punctul A, conform relaţiei (18.116)
scrisă pentru un regim oarecare:
t 2 ⋅ Ga + t1 (G PT − Ga )
t3 = [°C] (18.121)
G PT
Rezultă că în cazul acestor două scheme (b şi c) în toate regimurile în care
există consum de apă caldă (Ga>0), debitul de apă vehiculat în sistemul de încălzire
va creşte (GPT > Gi).
În orice caz, variaţiile de debit GPT în cursul sezonului de încălzire sunt mult
mai mici decât în cazul sistemului deschis, el fiind cuprins între limitele:
– pentru conducta de ducere: Gic ≤ G PT ≤ Gic + Gac
– pentru conducta de întoarcere: Gic − Gr ≤ G PT
'
≤ Gic + Gac − Gr
• Schema deschis - închis este o altă variantă pentru sistemele bitubulare
mixte, după cum rezultă din fig. 18.26.
Ea constă în preîncălzirea apei reci cu temperatura tr, într-un preîncălzitor 1, cu
apă care a fost folosită în instalaţia de încălzire.
Apoi, în funcţie de temperatura t a' realizată prin preîncălzire, ea este utilizată
direct sub formă de apă caldă (dacă t a' = t a ) sau este amestecată cu o cotă Ga de
apă din reţeaua termică de ducere (dacă t a' < t a ). Debitul de apă Ga luat din
conducta de ducere este stabilit de regulatorul de temperatură RT.
Faţă de sistemul deschis clasic, sistemul deschis - închis prezintă următoarele
avantaje:
a) reduce debitul de apă din conducta de întoarcere şi debitul de apă de adaos
pentru compensarea debitului de apă caldă consumată;
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1377

b) îmbunătăţeşte calitatea alimentării cu apă caldă, prin evitarea distribuţiei apei


din conducta de retur a sistemului de încălzire, unde de multe ori apa este instabilă
ca miros, culoare şi calităţi sanitare, datorită diverselor antrenări din aparatele de
încălzire ale consumatorilor.

t2

ta t3
RT Ga Gc t1
A t'a
t1,GPT Gi Gi
t5,Gi
t4
tr,Gr 1

Fig. 18.26. Schema PT deschis-închis:


1 – preîncălzitor de apă caldă. Restul notaţiilor idem fig. 18.24.

Totodată acest sistem are şi următoarele dezavantaje:


a) măreşte costul PT, datorită instalării preîncălzitorului 1 pentru prepararea
apei calde;
b) măreşte debitul de apă potabilă faţă de schema deschisă;
c) creşte pericolul coroziunii instalaţiilor de consum de apă caldă, din cauza
alimentării parţiale a lor, cu apă nedegazată.
În continuare sunt prezentate elementele de calcul necesare dimensionării
acestui PT. Se constată că, în cursul sezonului de încălzire, limitele de variaţie a
debitului de apă în reţea se reduc în comparaţie cu sistemul deschis. Ca urmare,
acest tip de PT asigură o stabilitate hidraulică mai mare în cursul funcţionării.
• Calculul principalelor elemente ale schemei de PT mixt deschis - închis
– fig. 18.26. – .
Debitele de calcul ale apei din reţea se determină astfel:
– pentru încălzire, ţinând seama de consumul de căldură de calcul qic , pentru
regimul termic al apei de reţea aferent temperaturii exterioare de calcul t ec :
qic
Gic = [kg/s] ; (18.122)
ca (t1c − t3c )
– pentru prepararea apei calde în preîncălzitorul 1 se aplică metoda utilizată la
stabilirea regimului de funcţionare al treptei I de preparare a apei calde, din cazul
PT cu două trepte serie sau două trepte mixt.
1378 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Determinarea valorii de calcul a debitului Gac se face, ca şi în cazul racordării


deschise, ţinând seama de bilanţul termic în punctul de amestec A şi temperatura
t a' , în condiţiile valorii minime a temperaturii t 3m .
Debitul de calcul al PT pe conducta de ducere este:
c
G PT = Gic + Gac ,
iar pe conducta de retur este G ic .
În cursul perioadei de încălzire debitele de apă în reţeaua de apă fierbinte
variază între următoarele limite: în conducta de ducere Gic ≤ G PT ≤ Gic + Gac , iar în
conducta de întoarcere este constant la valoarea Gic , în ipoteza reglajului calitativ
pentru încălzire ( Gi = const. = Gic ).

18.2.5.5. PT în sisteme monotubulare deschise


Odată cu creşterea consumului urban de căldură şi a ponderii consumului sub
formă de apă caldă, precum şi a distanţelor de transport, sistemul monotubular
permite o serie de avantaje tehnico - economice importante.
Caracteristica de bază a acestui sistem de transport şi distribuţie constă în
utilizarea integrală a apei de reţea care vine din instalaţia de încălzire, în vederea
alimentării cu apă caldă. Aceasta permite renunţarea la conducta de întoarcere,
reducând sensibil investiţiile şi cheltuielile aferente reţelei de transport.
În fig. 18.27. este prezentată schema de principiu a sistemului de transport
monotubular.
Apa de reţea, după instalaţia de încălzire (în fig. 18.27.,a) sau după
preîncălzitorul instalaţiei de încălzire (în fig. 18.27.,b), este utilizată pentru
alimentarea cu apă caldă.
În nodul de amestec M al instalaţiei de alimentare cu apă caldă, cu ajutorul
regulatorului de temperatură RT, temperatura apei calde este menţinută constantă.
Aceasta se face prin adăugarea la apa din returul instalaţiei de încălzire a unui debit
de apă fierbinte direct din conducta de ducere. În cazul unei cantităţi insuficiente de
apă de reţea adusă în nodul de amestec M, care poate avea loc în cazul temperaturii
ridicate a apei din reţea şi a unei sarcini termice mici pentru încălzire, în schema
din fig. 18.27.,b este prevăzut amestecul şi cu apă rece potabilă.
Aplatisarea graficului zilnic al sarcinii pentru alimentarea cu apă caldă se
realizează cu ajutorul acumulatoarelor de apă caldă A, instalate pe racordurile
abonaţilor.
La racordarea numai a instalaţiei de alimentare cu apă caldă (fig. 18.27.,c)
în nodul de amestec M se menţine constantă temperatura cu ajutorul regulatorului
RT. El face amestecul apei reci cu aceea din reţea.
Posibilităţile folosirii eficiente a sistemelor monotubulare sunt limitate datorită
necesarului maxim de apă caldă, care reprezintă în medie până la 40 - 50% din
valoarea de calcul a necesarului de căldură pentru încălzire. De asemenea,
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1379

evacuarea la canal a apei calde nefolosită după instalaţia de încălzire, nu este


rentabilă economic. De aceea, în principiu sistemele monotubulare se recomandă a
fi folosite numai în condiţiile unei sarcini relativ mari de alimentare cu apă caldă,
când la toţi, sau la marea majoritate a abonaţilor, debitul mediu zilnic pentru
alimentarea cu apă caldă este egal sau depăşeşte debitul de calcul al apei pentru
încălzire.

a b c
R A A

V V

M CR RT
M
P M
ar CR ar
RT2
RT
A RT1
RD

Fig. 18.27. Sistemul monotubular deschis de transport şi distribuţie: a, b – PT cu racordare


deschisă pentru apa caldă şi direct, respectiv indirect, pentru încălzire; c – PT
deschis pentru apă caldă. Notaţiile idem fig. 18.24.

Pentru mărirea eficienţei acestui sistem se recomandă ca reţeaua magistrală de


transport să fie monotubulară, iar reţelele de distribuţie, bitubulare. În acest caz
magistrala de transport la distanţă şi reţelele de distribuţie pot funcţiona cu
regimuri termice şi hidraulice diferite. Reţeaua de distribuţie poate funcţiona ca un
sistem bitubular obişnuit, magistrala de transport la distanţă îndeplinind funcţiile
conductei de apă de adaos (apă fierbinte) a sistemului. Debitul de apă fierbinte
vehiculat în magistrala de transport este egal cu debitul de apă necesar pentru
alimentarea cu apă caldă.
Ca urmare a acestui mod de funcţionare, în reţeaua de transport la distanţă
regimul termic este determinat de puterea termică a CCG, de debitul de apă
vehiculat şi de distanţa de transport. El este mai ridicat decât în cazul sistemului
bitubular obişnuit.
Schema de principiu a sistemului de transport monotubular cu distribuţie
bitubulară este prezentată în fig. 18.28.
În fig. 18.28.,a instalaţiile de încălzire şi alimentare cu apă caldă sunt racordate
după schema independentă, iar în fig. 18.28.,b după schema dependentă.
Principiul funcţionării sistemului de alimentare cu căldură este: din CCG, prin
conducta monotubulară de transport la distanţă (1), apa ajunge în zona de
1380 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

distribuţie. La intrarea în această zonă este instalat regulatorul de debit RD1.


El menţine în conducta magistrală un debit constant, egal cu debitul mediu zilnic
de alimentare cu apă caldă. Circulaţia apei în reţeaua bitubulară de distribuţie este
asigurată de staţia de pompe (3).
Pe conducta de ducere (8) apa din reţea ajunge la punctele termice, trece prin
sistemul de încălzire, parţial este folosită pentru alimentarea cu apă caldă iar
diferenţa de debit se întoarce la staţia de pompe, pe conducta de retur (9). Staţia de
pompare cuprinde un acumulator de apă caldă (5) şi o pompă de recirculare a apei
de adaos (4). Regimul de încărcare – descărcare a acumulatorului şi de funcţionare
a pompei de apă este reglat cu ajutorul regulatoarelor 6 şi 7 (6 – de golire şi
7 – de adaos).

a b

CR RT2 RT1

RT

CR

2 RD

1 RD1 3 8
9
7
6
4 5

Fig. 18.28. Sistemul monotubular deschis de transport şi distribuţie bitubulară:


a – racordarea independentă; b – racordarea dependentă; 1 – magistrală de
transport monotubular; 2 – centrală termică de vârf; 3 – pompă de circulaţie;
4 – pompă de apă de adaos; 5 – acumulator de apă; 6, 7 – regulator de debit
pentru apa de adaos; 8; 9 – reţea bitubulară de distribuţie.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1381

În perioada consumului ridicat de apă caldă, când acesta depăşeşte debitul de


apă fierbinte adusă în sistemul de distribuţie prin conducta monotubulară (1), scade
presiunea în conducta de legătură a pompei de circulaţie (3). Aceasta determină
deschiderea regulatorului (6) şi pompa de apă de adaos va prelua apa din
acumulatorul (5) refulând-o în sistemul de distribuţie.
În perioada consumului redus de apă caldă, când debitul de apă în sistemul de
distribuţie este mai mic faţă de cel din conducta magistrală (1), creşte presiunea în
conducta de legătură a pompei de circulaţie (3). Regulatorul (6) se închide,
deschizându-se regulatorul (7), care asigură umplerea acumulatorului (5). În acest
fel acumulatorul aplatisează graficul sarcinii zilnice de alimentare cu apă caldă şi
debitul de apă fierbinte din conducta magistrală monotubulară (care corespunde
consumului mediu zilnic de apă caldă).
Cu cât sarcina de alimentare cu apă caldă este mai mică comparativ cu sarcina
de încălzire, cu atât trebuie să fie mai mare temperatura apei în reţeaua
monotubulară, deoarece în acest caz aceeaşi cantitate de căldură pentru încălzire
(qi) trebuie preluată de la CCG cu un debit mai mic de agent termic. La creşteri
mari ale temperaturii apei în reţeaua de transport (peste 190 - 200°C) se complică
tehnica transportului agentului termic, din cauza creşterii considerabile a presiunii
de saturaţie din interiorul reţelei.
Temperatura apei în reţeaua monotubulară poate fi redusă prin preluarea unei
cote din puterea termică a CCG de către instalaţii de vârf 2 (CAF-uri) amplasate în
zonele de consum. Acestea se montează pe conducta de alimentare (8) a reţelei
bitubulare, după pompa de circulaţie. În acest fel, apa din conducta de transport
monotubulară se amestecă cu apa din reţeaua de retur (9) şi amestecul este refulat
de pompa de circulaţie (3) în instalaţiile de vârf (2), unde este încălzită în
continuare până la temperatura necesară.
Pentru o anumită structură a sarcinii termice urbane (exprimată de
ρ = qamd / qic ), în linia de tranzit monotubulară trebuie menţinută o temperatură mai
ridicată a apei, faţă de conducta de alimentare a reţelelor termice bitubulare.
Aceasta se datorează faptului că debitul de apă în conducta monotubulară, egal cu
debitul mediu de alimentare cu apă caldă, este de regulă mai mic decât în reţeaua
bitubulară, unde debitul este egal sau mai mare decât valoarea de calcul pentru
încălzire.
Creşterea temperaturii apei în conducta monotubulară conduce la scăderea
producţiei de energie electrică în cogenerare la CCG (cu turbine cu abur),
ca urmare a creşterii presiunii aburului la prizele turbinelor.
Eficienţa acestui sistem de transport se determină pe baza calculelor tehnico -
economice comparative ţinând seama de avantajele şi dezavantajele pe care le
prezintă.
1382 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.2.6. Automatizarea PT din sistemele


bitubulare închise, de apă fierbinte
Metoda cea mai bună de reglaj a cantităţii de căldură livrată în sistemele de
alimentare centralizată, având sarcini termice diferite (încălzire, apă caldă,
ventilaţie) o constituie reglarea centralizată a sarcinii de încălzire sau a sarcinii
sumă, încălzire şi apă caldă, urmată de reglarea în punctele termice. Aceasta din
urmă este în general cantitativă, modificând debitul de agent termic primar utilizat
în punctul termic.
Alegerea impulsului de bază pentru reglarea locală, din PT, depinde de tipul şi
regimul de funcţionare a instalaţiei consumatoare. Pentru apa caldă de consum se
alege, în general, temperatura apei după preîncălzitor (în sistemele închise)
sau după dispozitivele de amestec (în sistemele deschise). În instalaţiile de
ventilaţie, în calitate de impuls se alege temperatura aerului după aerotermă.
Pentru reglarea locală a instalaţiilor de încălzire este posibilă folosirea următoarelor
impulsuri, separate sau împreună: temperatura interioară a încăperilor încălzite
luate separat sau valoarea medie a acesteia, temperatura interioară a unei încăperi
considerată etalon sau din instalaţia care modelează regimul termic interior al
incintelor încălzite, indicatorul meteorologic care consideră temperatura exterioară,
efectul vântului şi radiaţia solară.
Metoda cea mai simplă de a lua în considerare influenţa diverşilor factori
exteriori asupra incintelor încălzite, care să ţină seama de caracteristicile
termofizice ale acestora şi de regimul de funcţionare al instalaţiei de încălzire,
este modelarea regimului termic al clădirii încălzite.
Schema de principiu a automatizării punctului termic centralizat, cu racordare
indirectă pentru încălzire şi închisă cu două trepte serie pentru prepararea apei
calde de consum este prezentată în fig. 18.29.
Ea cuprinde următoarele regulatoare: un regulator de debit RD şi trei
regulatoare de temperatură RT.
Regulatorul de debit RD are rolul de asigura livrarea cantităţii de căldură
necesară pentru încălzire, prin reglarea debitului de apă fierbinte ce intră în
schimbătorul 1. El acţionează ţinând seama în primul rând de temperatura apei
calde din conducta de ducere şi întoarcere a circuitului secundar, de parametrii
climatici (temperatura exterioară te, viteza vântului v, radiaţia solară qr şi diagrama
de reglaj (v. cap. 19)).
Principiul de funcţionare al regulatorului se bazează pe faptul că acesta este
echilibrat când la o anumită temperatură a apei calde pe conducta de ducere,
corespunde pe conducta de întoarcere temperatura indicată de graficul de reglaj
recomandat. În cazul în care pentru o anumită temperatură din conducta de ducere,
are loc depăşirea temperaturii de întoarcere stabilită prin graficul de reglaj, se
creează un dezechilibru în regulator. Acesta comandă închiderea ventilului de
reglaj, reducându-se corespunzător debitul de apă fierbinte, până la restabilirea
regimului termic impus de diagrama de reglaj. Starea de echilibru a regulatorului
este corectată de impulsul de temperatură exterioară, care la rândul ei este corectată
de impulsul de la viteza vântului. În cazuri speciale, ca impuls de corecţie se mai
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1383

foloseşte radiaţia solară şi umiditatea relativă a aerului. Regulatorul este electronic,


în el intrând cele trei impulsuri principale: temperatura apei calde din conducta de
ducere, din conducta de întoarcere şi temperatura exterioară corectată.
De asemenea, el mai este prevăzut cu un blocaj de referinţă în care se introduce
diagrama de reglaj.

v qr
te
8 9 5 6

7
ta ta 3 4
10
7 RD

RT2 1
RT3

CC

RT1
CR 2

Fig. 18.29. Schema de automatizare a unui PT cu racordare indirectă pentru încălzire şi


prepararea apei calde în două trepte serie: 1– schimbător de căldură pentru
încălzire; 2, 3 – schimbător de căldură pentru prepararea apei calde de consum,
treapta I şi II; 4 – pompă de circulaţie pentru încălzire; 5, 6 – distribuitor şi
colector de apă caldă pentru încălzire; 7 – separator de nămol; 8, 9 – distribuitor
şi colector de apă caldă de consum; 10 – pompă de recirculaţie a apei calde de
consum; CC – contor de căldură; CR – contor de apă rece; ta – impuls de
temperatură a apei calde; te – impuls de temperatură exterioară; v – impuls de la
viteza vântului; qr – impuls de la radiaţia solară; RD – regulator de debit;
RT1-RT3 – regulatoare de temperatură;
apă fierbinte tur; apă fierbinte retur;
apă caldă încălzire tur;
apă caldă încălzire retur;
apă rece şi caldă pentru consum;
apă caldă de consum recirculată;
impulsuri la elementele de reglaj.

Acest mod de reglare a căldurii livrată pentru încălzire, permite o concordanţă


maximă între necesarul de căldură şi cantitatea de căldură livrată, luându-se în
considerare toţi factorii care intervin în procesul real.
Pentru cazul reglajului mixt (v. cap. 19), regulatorul RD este echipat cu un
robinet de reglare cu două căi.
1384 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Regulatoarele de temperatură RT în număr de trei, au rolul de a menţine


constantă temperatura ta a apei calde de consum, independent de consumul
acesteia. Toate regulatoarele sunt de tip direct.
Regulatorul RT1, un ventil cu două căi, montat pe conducta de ocolire a treptei I
de preparare a apei calde, deschide în momentul în care temperatura apei calde de
consum la ieşirea din schimbător atinge valoarea de calcul impusă. În acest fel se
utilizează întreaga cantitate de căldură a apei de reţea care vine de la schimbătorul
1 de încălzire, eliminându-se totodată necesitatea instalării unei diafragme de
laminare pe conducta de ocolire.
Regulatorul de temperatură RT2, cu trei căi, acţionează în funcţie de temperatura
ta a apei calde de consum la ieşirea din treapta II-a. El reglează debitul de apă
fierbinte intrată în schimbător în funcţie de consumul de apă caldă; la creşterea
consumului de apă caldă, temperatura ta tinde să scadă ceea ce este sesizat de
regulatorul RT2 care deschide, mărind debitul de apă fierbinte intrată în
schimbătorul 3.
Regulatorul de temperatură RT3, cu două căi, montat pe conducta de ocolire a
instalaţiei de încălzire, are rolul de a asigura temperatura de calcul a apei calde
menajere în cazul în care nu funcţionează instalaţia de încălzire, sau a reducerii sale
temporare din perioadele de tranzit ale sezonului de încălzire. În acest ultim caz,
debitul de apă de reţea intrat în schimbătorul 1 pentru încălzire poate fi mai mic
decât cel necesar preparării apei calde de consum şi atunci plusul de debit de apă
fierbinte întrat în PT este vehiculat numai prin schimbătoarele 3 şi 2 de preparare a
apei calde.
În cazul reglajului calitativ de livrare a căldurii (v. cap. 19), regulatorul RT3
poate lipsi.
Faţă de instalaţia de automatizare prezentată mai sus, în cazul racordării directe
cu pompe de amestec (fig. 18.30.) mai apar două regulatoare cu rol de protecţie:
– RT4, regulator direct de temperatură, care închide alimentarea cu apă fierbinte
în cazul depăşirii temperaturii de 95°C la consumatorii de încălzire;
– RP, regulator direct de presiune, care închide returul de la încălzire în cazul
scăderii presiunii în aspiraţia pompelor de amestec. În acest fel se asigură
împotriva golirii instalaţiilor interioare de încălzire, atunci când regimul hidraulic
(graficul piezometric) al reţelei ar conduce la aceasta.
În cazul schemelor PT cu racordare directă cu hidroelevator, reglajul automat al
cantităţii de căldură livrată pentru încălzire este dificil datorită regimului instabil
care se poate crea în funcţionarea sa. În privinţa reglării sarcinii termice pentru
alimentare cu apă caldă, regulatoarele folosite sunt aceleaşi cu cele prezentate mai
sus.
În afara aparaturii de reglare descrisă, schemele de automatizare ale punctelor
termice mai cuprind:
– ceas programator pentru pornirea şi oprirea automată a pompei de recirculare
a apei calde de consum;
– AAR electric şi tehnologic pentru pompele de circulaţie din circuitul secundar
de încălzire.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1385

În cazul punctelor termice cu caracter industrial şi agricol, principiile de


realizare a schemelor de automatizare sunt similare celor aplicate în punctele
termice urbane, descrise mai sus.
v qr
te
8 9 5 6

7
ta ta 10
3
7 RT4 12
RD
RT2
RT3
11 11
CC
RP
RT1
CR 2

Fig. 18.30. Schema de automatizare a unui PT cu racordare directă cu pompe de amestec


pentru încălzire şi prepararea apei calde în două trepte serie: 11 – pompă de
amestec; 12 – colector de amestec; restul notaţiilor idem fig.18.29.

Pe lângă instalaţiile de automatizare, schemele PT mai cuprind aparatura de


măsură şi control. Aceasta are următoarele roluri funcţionale:
– crearea condiţiilor de manevră şi intervenţie, conform actelor normative
(termometre, manometre indicatoare);
– crearea condiţiilor de urmărire a funcţionării economice a instalaţiilor termice
şi a aparaturii de reglare automată, în condiţiile de protecţie a consumatorilor
(termometre şi manometre înregistratoare, debitmetre indicatoare pe intrarea apei
fierbinţi în PT şi pe fiecare plecare din circuitul secundar de încălzire);
– crearea posibilităţilor de facturare.
În acest ultim scop, pentru stabilirea cantităţii de căldură intrată în PT se poate
monta un contor de căldură CC, iar pentru cunoaşterea consumului de apă caldă de
consum se utilizează un contor de apă rece CR.

18.3. Racordarea consumatorilor la reţelele de abur


Schemele de racordare ale consumatorilor termici la reţelele de abur sunt de
două tipuri: cu sau fără returnarea condensatului.
1386 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

18.3.1. Scheme de racordare cu returnarea condensatului


Schemele de acest tip depind de natura consumatorului termic şi a parametrilor
aburului necesar acestuia.
În cazurile consumatorilor care necesită un singur nivel termic în aparatele de
consum, diversele scheme de racordare cu returnarea condensatului sunt prezentate
în fig. 18.31.

a b c d e
C R C A AT AT
CO

IRR S S CO CO
CO CO RC RC
P2 RC IRR M

VR VR VR VR TC

RC
I P P P P
P1
CR CR CR CR CR
II

Fig. 18.31. Scheme de racordare ale consumatorilor la reţeaua de abur cu o singură


presiune şi cu returnarea condensatului: a – consumatori de încălzire racordaţi
direct; b – consumatori de încălzire utilizând apa caldă, racordaţi indirect;
c – consumatori de apă caldă; d – consumatori tehnologici racordaţi direct;
e – consumatori tehnologici cu termocompresor pentru amestec; I – conductă
de abur; II – conductă de condensat; IRR – instalaţie de reducere - răcire;
VR – ventil de reglaj; C – consumatori de încălzire; AC – consumatori de apă
caldă; V – ventil de aerisire; CO – oale de condensat; CR – clapetă de reglaj;
RC – rezervor de condensat; P – pompă de condensat; S – schimbător abur-apă;
R – rezervor – vas de expansiune; AT – consumator tehnologic;
TC – termocompresor mecanic.

Racordarea consumatorilor de încălzire se face în funcţie de tipul aparatelor de


încălzire utilizate. Când acestea permit folosirea aburului la parametrii din reţea,
racordarea se face direct, ca în fig. 18.31.,a. Dacă instalaţiile de încălzire sunt
dimensionate pentru funcţionare cu apă caldă, racordarea se face indirect, ca în
fig. 18.31.,b.
Racordarea consumatorilor de apă caldă se face în sistem închis, prin
intermediul unui schimbător de căldură abur-apă caldă (fig. 18.31.,c).
Aparatele consumatorilor tehnologici din industrie se racordează la reţeaua de
abur în funcţie de natura procesului ce are loc. În general racordarea se face direct
(fig. 18.31.,d) cu sau fără IRR, în funcţie de parametrii aburului din reţea faţă de
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1387

cei pentru care este dimensionat aparatul consumator. În cazurile în care presiunea
aburului impusă de aparatul consumator este mai mare decât aceea din reţea, se pot
utiliza termocompresoare mecanice. Acestea pot fi antrenate electric, ca în
fig. 18.31.,e, sau cu turbină. Amplasarea termocompresorului la consumator sau la
sursă depinde de parametrii aburului necesar tuturor consumatorilor. Astfel, atunci
când marea majoritate a acestora necesită o presiune mai mare decât aceea
disponibilă în reţea, ridicarea ei se face cu compresor amplasat la CCG.
Acesta poate fi mecanic sau cu jet, ca în fig. 18.32.

Cz

T I

AT
Cj CO
RC
PC
SC CR

II
Pal Pad

Fig. 18.32. Schema de alimentare cu abur la o singură presiune, folosind un


termocompresor cu jet: Cz – cazan de abur ; T – turbină cu abur; SC – staţie
colectoare de condensat; Pad, Pal – pompă de apă de adaos şi de alimentare.
Restul notaţiilor idem fig. 18.31.

În cazurile consumatorilor tehnologici, care necesită aburul la mai multe nivele


de presiune, se pot folosi două sau mai multe conducte de abur, cu returnarea
condensatului pe aceeaşi conductă colectoare (dacă acesta rezultă curat de la toţi
consumatorii).
Oportunitatea returnării condensatului depinde de tipul instalaţiilor din CCG şi
de posibilităţile folosirii raţionale a sa la consumatori. La CCG cu parametrii
ridicaţi ai ciclului, trebuie căutat să se returneze condensat cât mai pur deoarece
tratarea sa, sau a apei de adaos, este scumpă iar debitele disponibile de apă de
adaos sunt de multe ori limitate. La CCG cu parametrii medii, în multe cazuri,
poate deveni oportună renunţarea la returnarea condensatului, mai ales dacă acesta
poate fi folosit la consumator. În acest fel se ieftineşte transportul condensatului la
sursă şi scade costul aparatelor consumatoare deoarece schimbul de căldură se
poate face prin amestec în loc de suprafaţă. Se economiseşte totodată şi energia
pentru pomparea condensatului. Obligativitatea recuperării condensatului şi a
căldurii acestuia este reglementată.
1388 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru cazurile în care se justifică economic, pentru acei consumatori care


impurifică condensatul, racordarea la reţeaua de abur se poate face folosind
transformatoare de abur.
Indiferent de schema de racordare adoptată, pentru returnarea condensatului este
necesară o gospodărie specială care să asigure colectarea şi returnarea sa la sursă.
Este vorba de necesitatea instalării oalelor de condensat pentru fiecare aparat
consumator de abur (la unii consumatori se folosesc regulatoare de nivel condens),
a rezervoarelor de condensat, care să asigure o funcţionare bună a pompelor de
condensat şi a unor staţii centrale de colectare a sa, pentru mai mulţi consumatori
sau la sursă. Pentru acoperirea pierderilor de abur sau condensat din sistem este
necesară apă de adaos tratată chimic la sursă (v. § 6.6.). Toate acestea măresc
investiţiile şi cheltuielile anuale ale alimentării cu căldură, adică măresc preţul de
vânzare al acesteia.

18.3.2. Scheme de racordare fără returnarea condensatului


Aceste scheme se caracterizează prin racordarea directă a aparatelor
consumatoare tehnologice la reţeaua de abur, iar în cazul consumatorilor de
încălzire şi apă caldă aceştia utilizează condensatul rezultat de la aparatele
consumatoare racordate indirect.
În cazul unor consumatori numai de încălzire şi apă caldă, schemele de
racordare pot fi cele prezentate în fig. 18.33.

A
R AC
V A
CO
I

CR Ij
Ar
E

a b c

Fig. 18.33. Scheme de racordare la reţeaua de abur, fără returnarea condensatului:


a – instalaţii de încălzire şi apă caldă utilizând apă fierbinte; b – idem a,
utilizând aburul; c – instalaţii de apă caldă. Ij – injector de abur; Ar – apă rece
din reţea; E – ejector abur apă.

Ele depind de tipul aparatelor de încălzire utilizate. În cazul în care acestea nu


admit utilizarea aburului, ci numai a apei fierbinţi, se aplică schema a, cu injecţie.
Atunci când admit utilizarea aburului se aplică schema b. În ambele cazuri apa
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1389

caldă de consum se prepară după schema deschisă, folosind apa caldă (schema a)
sau condensatul (schema b) care rezultă din aparatele de încălzire. Pentru
consumatorii numai de apă caldă se foloseşte schema c, unde cu ajutorul
ejectorului E se realizează apă de consum. În vederea menţinerii constante a
temperaturii apei calde, în funcţie de mărimea consumului, se foloseşte
introducerea prin barbotare a aburului în acumulatorul A.

18.4. Module termice – MT

18.4.1. Generalităţi
Modulele termice (MT), întâlnite şi sub denumirea de puncte termice compacte
pentru încălzire şi a.c.c., sau puncte termice individuale (descentralizate), sunt o
alternativă la punctele termice centralizate (clasice) – (PT). Ca urmare, ele
reprezintă tot interfaţa dintre instalaţiile consumatoare de căldură ale
consumatorilor şi sistemul de transport la distanţă al căldurii. Aceasta pleacă de la
realizarea transportului şi distribuţiei căldurii produsă centralizat, în două variante
distincte, prezentate în fig. 18.33., care sunt independente de natura sursei de
căldură şi de tipul tehnologiilor de producere a acesteia.
• Soluţia clasică – fig. 18.34.,a, în care transportul se face cu ajutorul unei
reţele care utilizează drept agent de transport apa fierbinte (reţeaua primară), iar
distribuţia se face cu ajutorul unor reţele (reţeaua secundară de încălzire şi reţeaua
de apă caldă, inclusiv recircularea acesteia – dacă există), care utilizează drept
agent termic de transport apa caldă la parametrii de consum: încălzire – 90/70°C
sau 95/75°C şi apă caldă de consum – 60°C. Livrarea căldurii din reţeaua primară
în cea secundară se face prin intermediul punctelor termice centralizate.
• Soluţia modernă – fig. 18.34.,b, în care atât transportul cât şi distribuţia
căldurii se fac cu ajutorul unei reţele bitubulare închise, care utilizează drept agent
termic de transport apa fierbinte. Livrarea căldurii consumatorilor, la parametrii de
consum (încălzire – 90/70°C sau 95/75°C şi apă caldă de consum – 60°C) se face
prin intermediul unor puncte termice descentralizate sau module termice.

6
5
4 6
6 5

1 3 4
5 3
2
6 a
2 3
6 5

4 6
5 6 5
1390 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

5 7
6
6 7 5
1 7
2
5 6
5 b
2 2 2 6
2 7
5
5
6
6 7 6
6
5 5
5 7

Fig. 18.34. Soluţii de transport şi distribuţie a căldurii, în SACC: a – cu PT; b – cu MT;


1 – sursă de căldură; 2 – reţea apă fierbinte de transport la distanţă; 3 – puncte
termice centralizate (PT); 4 – reţea termică secundară de apă caldă pentru
încălzire (bitunulară-tur/retur) şi de a.c.c. (tur şi recirculare); 5 – clădiri de tip
condominiu; 6 – distribuţia căldurii în interiorul clădirilor; 7 – module termice
(MT).

În această situaţie, reţeaua primară ajunge practic la consumatori (la clădiri),


reţeaua secundară lipsind.
În cazul punctelor termice centralizate, instalaţiile aferente sunt amplasate în
general în spaţii – clădiri – speciale şi mai rar în clădirea consumatorului
(cazul consumatorilor terţiari şi industriali), dar în spaţii special concepute. În cazul
punctelor termice descentralizate (modulelor termice), instalaţiile componente ale
punctului termic sunt amplasate întotdeauna în subsolul tehnic al clădirilor
consumatorilor. Având în vedere spaţiul de amplasare foarte redus avut la
dispoziţie în această situaţie, punctele termice descentralizate se pot realiza numai
dacă sunt echipate cu schimbătoare de căldură cu plăci, caracterizate prin gabarite
foarte reduse.
Scopul principal, urmărit prin realizarea MT a fost apropierea instalaţiilor din
PT de consumatorii propriu-zişi, în acest fel realizându-se economii de investiţii
aferente reţelei termice secundare, care:
– în loc de 4 conducte (tur/retur pentru încălzire şi tur/recirculare pentru a.c.c.)
se instalează tot două conducte de apă fierbinte, tur/retur ca şi în cazul reţelei
primare;
– diametrele noilor conducte de apă fierbinte, dintre fostul PT şi noul MT,
au diametre mai mici decât cele 4 conducte folosite anterior;
– regimul termic în cele două conducte noi de apă fierbinte este mai mare decât
cel existent în cele 4 conducte astfel înlocuite. Ca urmare, grosimea izolaţiei
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1391

termice ale noilor două conducte este mai mare (per conductă) faţă de situaţia
anterioară. Dar, ţinându-se seama că în loc de 4 conducte, este vorba acum de
numai două, care au şi diametre mai mici decât cele patru, rezultă că masa
(cantitatea), de izolaţie termică se reduce.
În general, prin trecerea de la 4 la 2 conducte, pe porţiunea dintre vechiul PT şi
noul MT, se realizează o economie importantă de investiţii.
Pentru o integrare tehnică şi arhitectonică cât mai bună, noul MT trebuie
amplasat în clădirea consumatorilor. Aceasta impune un grad ridicat de compactare
a ansamblului MT, ceea ce înseamnă de fapt reducerea gabaritelor şi numărului
schimbătoarelor utilizate. În consecinţă, obligatoriu toate schimbătoarele de căldură
din MT sunt cu plăci – SCP. Oricum suprafaţa de schimb de căldură, în cazul SCP
este mai mică, deoarece aceste schimbătoare au de alimentat un număr mai mic de
consumatori decât în cazul PT.
Eficienţa tehnico-economică de ansamblu a utilizării MT, faţă de PT, depinde
de situaţia SAC: existent, dotat cu PT, ori nou, de condiţiile tehnice impuse de
sistemul primar de transport a căldurii şi nu în ultimul rând de condiţiile de spaţiu
existente în clădirile consumatorilor, corelat cu valorile cererilor de căldură ale
acestora.

18.4.2. Caracteristici tehnice generale ale PT şi MT

18.4.2.1. Caracteristicile tehnice ale PT


Punctele termice centralizate sunt caracterizate de următoarele aspecte:
a. din punct de vedere al reţelei termice primare
• sunt alimentate cu căldură sub formă de apă fierbinte, cu temperaturi
nominale – maxime – de 120°C - 150°C, prin intermediul unei reţele termice
bitubulare închise. Aceasta presupune acelaşi debit de apă fierbinte în reţeaua
tur - retur, deci cele două conducte au diametre identice;
• diferenţa nominală – maximă – de temperatură tur - retur pe partea de apă
fierbinte depinde, pe de o parte de temperatura nominală adoptată pentru conducta
de tur (la noi în ţară până în prezent, teoretic aceasta este de 150°C, practic este în
general mai mică de 120 - 130°C) şi pe de altă parte de modul de racordare a
consumatorilor de căldură pentru încălzire: direct cu hidroelevator sau pompă de
amestec, ori indirect prin schimbătoare de căldură. În primul caz temperatura apei
fierbinţi în returul reţelei primare este identică cu aceea din returul reţelei
secundare de încălzire (70 - 75°C pentru ţara noastră), iar în cazul al doilea este
mai mare decât aceasta (în medie cu 5 - 7°C), din cauza transferului de căldură
impus de schimbătorul pentru încălzire al punctului termic. În consecinţă diferenţa
nominală de temperatură tur - retur pe primarul punctului termic este considerată
de cca. 75 - 80°C, în cazul racordării directe şi de cca. 65 - 70°C în cazul racordării
indirecte. Valorile nominale mai sus menţionate sunt influenţate însă şi de schema
de realizare a punctului termic, după cum s-a arătat în § 18.2.4. La schemele cu o
treaptă pentru prepararea apei calde, temperatura de retur la ieşirea din punctul
termic centralizat este identică cu aceea de la ieşirea din schimbătorul de căldură
1392 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

pentru încălzire. Ca urmare, diferenţa nominală de temperatură tur - retur pe


primarul punctului termic va avea valorile prezentate mai sus.
În cazul schemelor pentru prepararea apei calde cu două trepte sau cu o treaptă
serie cu injecţie, temperatura apei în conducta primară de retur, la ieşirea din
punctul termic este mai mică decât aceea de la ieşirea din schimbătorul de căldură
pentru încălzire, cu aşa numita corecţie pe retur a graficului de reglaj al
temperaturii pentru încălzire. Mărimea valorii „de calcul” a acestei corecţii depinde
de cota consumului de apă caldă de consum faţă de aceea pentru încălzire şi de
condiţiile de dimensionare ale schemei de preparare a apei calde, cu sau fără
acumulare;
• debitul nominal – maxim – de apă fierbinte necesar unui punct termic
centralizat, pentru un anumit debit de căldură de calcul aferent acestuia, depinde de
două elemente specifice punctului termic respectiv, corelate între ele: diferenţa
nominală de temperatură tur - retur la vanele de separaţie faţă de reţeaua primară şi
de schema de preparare a apei calde;
• deferenţa nominală de presiune tur - retur la intrarea în punctul termic
trebuie să asigure regimul hidraulic normal în cadrul acestuia, impus de modul de
racordare a consumatorilor de încălzire, pe de o parte, şi de schema de preparare a
apei calde, pe de altă parte;
• diametrele nominale ale reţelei termice primare sunt determinate, simultan,
de debitele nominale de apă fierbinte impuse de punctele termice şi de pierderile
specifice de presiune admise în conductele de alimentare ale acestora, plecând de la
diferenţele nominale de presiune tur - retur ce trebuie asigurate;
• pompele de reţea amplasate la sursa de căldură şi eventual cele din staţiile
intermediare de pompare, se dimensionează în funcţie de debitul maxim de apă
fierbinte din reţeaua primară şi de presiunea pe care trebuie să o asigure în
conducta de tur a acesteia. Alegerea pompelor se face în funcţie de aceste două
elemente şi de tipul reglajului adoptat: debit constant sau variabil. În cazul
reglajului bazat pe variaţia debitului, alegerea pompelor de reţea ţine seama şi de
modul în care se realizează această variaţie. Toate aceste elemente vor determina în
final energia electrică consumată anual de pompele de reţea. Ştiind că puterea
consumată de o pompă este aproximativ proporţională cu cubul debitului vehiculat,
rezultă că valorile acestuia – de dimensionare şi de funcţionare curentă –
influenţează foarte mult consumul anual de energie de pompare, deci trebuie să i se
acorde o atenţie deosebită atât în faza de dimensionare, cât şi în cursul funcţionării
– reglajul în timp;
• reglajul cantităţii de căldură este determinat de modul în care a fost gândit
şi dimensionat ansamblul sistemului, format din sursa de căldură, reţeaua termică
primară, punctul termic. Astfel, pentru majoritatea sistemelor centralizate de
alimentare cu căldură existente la noi în ţară, reglajul cantităţii de căldură în
sistemul primar este de tip „calitativ” iarna şi „cantitativ” vara, caracterizate prin:
– iarna: menţinerea constantă a debitului de apă la valoarea maximă de
calcul şi variaţia în schimb a temperaturii apei în reţeaua primară de tur şi respectiv
de retur, simultan cu variaţia diferenţei de temperatură tur/retur;
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1393

– vara: menţinerea constantă a temperaturii apei de reţea pe tur şi variaţia


debitului de apă fierbinte în funcţie de cererea momentană de căldură pentru
prepararea apei calde.
Acest tip de reglaj este corelat – conceptual – cu tipul turbinelor cu abur cu
priză reglabilă folosite în CCG şi cu tipul de puncte termice utilizate pentru
aproape 100% din consumatorii urbani – schema cu două trepte serie pentru
prepararea apei calde de consum.
Deci, tipul de reglaj adoptat în sistemul primar este corelat cu caracteristicile
tehnico - funcţionale ale subansamblelor care îl compun. O modificare a tipului de
reglaj trebuie făcută simultan cu adaptarea tehnică a instalaţiei de producere a
căldurii şi a modificării concepţiei de realizare a punctelor termice.
b. Din punctul de vedere al reţelei termice secundare:
• punctele termice centralizate livrează simultan căldura, atât consumatorilor
de încălzire cât şi celor de apă caldă de consum. Consumatorii de încălzire sunt
alimentaţi cu apă caldă, cu un regim termic nominal tur/retur, la noi în ţară, în
general de 90/70°C sau 95/75°C, deci pentru o diferenţă de temperatură de
cca. 20°C. Aceasta se face prin intermediul unei reţele termice secundare închise,
cu aceleaşi diametre pe tur/retur. Consumatorii de apă caldă, în scopuri menajere
şi/sau sanitare, sunt alimentaţi cu apă caldă de 60°C, provenită din încălzirea în
punctul termic a apei reci din reţeaua de apă potabilă, cu o temperatură medie
anuală de cca. 10°C, deci cu o diferenţă nominală de temperatură de cca. 50°C.
Pentru aceasta reţeaua secundară este deschisă, cu o conductă de tur dimensionată
pentru debitul maxim de apă caldă de consum şi o conductă de recirculare la
punctul termic de la fiecare clădire consumatoare, dimensionată pentru o cotă din
debitul nominal de apă caldă de consum;
• debitele nominale – maxime – de apă caldă necesare pentru alimentarea cu
căldură a consumatorilor de încălzire şi respectiv a celor de apă caldă de consum,
sunt diferite: pentru încălzire corespunde unei diferenţe de temperatură de 20°C şi
pentru cei de apă caldă, corespund unei diferenţe de 50°C;
• diametrele nominale ale reţelei termice secundare vor fi diferite între
reţeaua închisă tur - retur pentru încălzire şi respectiv aceea de alimentare cu apă
caldă de consum;
• regimul hidraulic impus de consumatori este asigurat pentru încălzire, cu
ajutorul pompelor de circulaţie din punctul termic – în cazul racordării indirecte,
sau elevator ori pompa de amestec, în cazul racordării directe. Pentru consumatorii
de apă caldă de consum, regimul hidraulic impus de consumatori este asigurat de
presiunea din reţeaua locală de apă rece şi/sau aceea creată suplimentar de
instalaţiile de hidrofor;
• pompele de circulaţie pentru încălzire, existente în cazul punctelor termice
cu racordare indirectă, se aleg şi se dimensionează în funcţie de debitul maxim – de
calcul – de căldură, de diferenţa de temperatură de calcul tur - retur şi de tipul
reglajului adoptat în timp – calitativ sau cantitativ. Pentru reglajul calitativ – debit
constant la valoarea maximă – pompele sunt cu turaţie constantă. În cazul
reglajului cantitativ – debit variabil în funcţie de cererea de căldură pentru încălzire
1394 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– pompele trebuie să fie cu turaţie variabilă. În funcţie de tipul reglajului adoptat,


pompele de circulaţie vor funcţiona în sezonul de încălzire cu o putere electrică
constantă egală cu valoarea maximă – nominală – în cazul reglajului calitativ,
respectiv cu o putere variabilă (mai mică decât aceea maximă), în cazul reglajului
cantitativ. Deci tipul pompelor de circulaţie se alege în funcţie de reglajul adoptat.
El va influenţa decisiv consumul de energie de pompare din perioada încălzirii.
Adoptarea tipului pompelor de circulaţie, simultan cu tipul de reglaj aplicat pentru
consumatorii de încălzire, se face deci corelat;
• reglajul cantităţii de căldură se face independent pentru încălzire şi
respectiv pentru consumul de apă caldă menajeră. Adoptarea reglajului cantitativ
pentru încălzire, trebuie să ţină seama şi de „dereglarea interioară” a instalaţiilor de
încălzire. Aceasta limitează valoarea minimă admisă a debitului din instalaţia de
încălzire, la cca. 33%, pentru a nu deregla hidraulic alimentarea pe verticală a
consumatorilor de încălzire amplasaţi în aceeaşi clădire la nivele diferite. În cazul
apei calde, reglajul este cantitativ, debitul de apă caldă de consum variind în
funcţie de cererea respectivă.
Ţinându-se seama de aceste aspecte caracteristice, se poate spune că în cazul
punctelor termice centralizate apar următoarele elemente tehnice specifice:
1. debitele maxime de agent termic în reţeaua primară, faţă de reţeaua
secundară, pentru o unitate de debit de căldură tranzitată prin punctul termic,
sunt invers proporţionale cu diferenţele de temperatură maxime adoptate:
– pentru încălzire:
debit apa retea primara 20 grade
= ≅ 0,29 ÷ 0,25
debit apa retea secundara de incalzire (70 ÷ 80) grade
– pentru prepararea apei calde:
debit apa retea primara 50 grade
= = 0,625 .
debit apa retea secundara de apa calda 80 grade
Deci, în reţeaua termică secundară debitul maxim de agent termic, raportat la
unitatea de debit de căldură, este mai mare decât în reţeaua primară cu cca.
71 ÷ 75%, în cazul încălzirii şi cu cca. 37% în cazul apei calde de consum;
2. diametrele nominale ale conductelor, pentru aceleaşi viteze de circulaţie
ale apei în reţeaua primară faţă de aceea secundară, sunt proporţionale cu radicalul
pătratic al debitelor vehiculate în reţeaua primară şi respectiv în reţeaua secundară.
Deci:
– pentru încălzire:
diametrul retelei primare
= 0,29 ÷ 0,25 = 0,54 ÷ 0,50
diametrul retelei secundare
– pentru prepararea apei calde
diametrul retelei primare
= 0,625 = 0,79 .
diametrul retelei secundare
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1395

Deci, pentru transportul aceluiaşi debit de căldură, diametrele reţelei termice


primare, faţă de cele ale reţelei termice secundare, reprezintă cca. 50% – în cazul
încălzirii şi cca. 79% în cazul apei calde de consum.
Aceste valori corespund unor diametre rezultate direct din calcule. Ele nu
reprezintă valorile rezultate din comparaţia diametrelor nominale conform STAS.
Deoarece acestea din urmă au valori discrete, este posibil ca în realitate rapoartele
de mai sus să difere de valorile prezentate. În orice caz, în conductele respective
vor fi mai mici în cazul reţelei termice primare faţă de aceea secundară, pentru
acelaşi debit de căldură şi aceeaşi destinaţie a consumului său.

18.4.2.2. Caracteristicile tehnice ale MT [18.5]


Punctele termice descentralizate – MT – sunt caracterizate de următoarele
aspecte specifice:
a. din punctul de vedere al reţelei termice primare
Aspectele legate de dimensionarea şi funcţionarea sistemului primar sunt
similare celor specifice punctelor termice centralizate, în afara celor legate de
reglajul cantităţii de căldură. Astfel, în cazul sistemelor de alimentare cu căldură cu
puncte termice descentralizate, schemele punctelor termice sunt realizate în general
în varianta o treaptă paralel cu acumulator pentru prepararea apei calde de consum
sau cu o treaptă serie. Aceasta permite ca în sistemul primar, să se menţină o
temperatură constantă la o anumită valoare – iarna (de cca. 110 - 130°C) şi o altă
valoare vara (70°C). Acest tip de reglaj este adoptat de cele mai multe ori
ţinându-se seama şi de tipul instalaţiilor de cogenerare din CCG.
Introducerea punctelor termice individuale în sistemele centralizate existente de
alimentare cu căldură, concepute şi dimensionate pentru reglajul calitativ în
sistemul primar, impune realizarea lor după schemele două trepte serie sau
serie - paralel pentru prepararea apei calde de consum. În aceste condiţii, punctele
termice individuale îşi pierd o serie de avantaje tehnico - economice legate de tipul
reglajului adoptat în sistemul primar;
b. din punctul de vedere al reţelei termice secundare de legătură cu
consumatorii, aceasta dispare, rolul său jucându-l însăşi sistemul de distribuţie a
căldurii în clădirea deservită de MT. Toate aspectele de dimensionare şi
funcţionare sunt determinate de „apropierea” punctului termic de consumatori şi de
faptul că nu se mai pune problema existenţei unei reţele secundare intermediare
între punctul termic şi clădirea pe care o deserveşte;
c. sub aspectul consumatorilor de a.c.c., apropierea MT de aceştia şi existenţa
conductei de recirculare a a.c.c., neconsumată, face ca a.c.c. să ajungă practic
instantaneu la consumatori, evitând contorizarea ca a.c.c. a unei cote de apă rece.

18.4.2.3. Comparaţia punctelor termice centralizate


cu modulele termice
Aspectele comparative ale utilizării punctelor termice centralizate, sau
descentralizate, se tratează diferit, după cum sistemul de alimentare cu căldură este
1396 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

nou proiectat sau este în curs de reabilitare şi modernizare. În continuare se tratează


aspectele, mai dificile, ale înlocuirii punctelor termice centralizate cu module
termice, în sistemele de alimentare cu căldură supuse reabilitării şi modernizării.
Schemele de realizare a punctelor termice, indiferent de gradul lor de
centralizare, sunt diferenţiate prin modul de racordare al instalaţiilor de livrare a
căldurii pentru încălzire şi pentru prepararea apei calde menajere (serie sau
paralel), prin numărul de trepte de preparare a apei calde menajere (una sau două
trepte) şi prin existenţa sau inexistenţa acumulării apei calde menajere. Literatura
de specialitate indică diverse scheme pentru realizarea punctelor termice, şi anume:
scheme o treaptă paralel cu şi fără acumularea apei calde, scheme o treaptă serie cu
şi fără acumularea apei calde, scheme două trepte serie – paralel cu şi fără
acumularea apei calde şi scheme două trepte serie – serie cu şi fără corecţia
graficului de reglaj aferent încălzirii. Adoptarea uneia dintre aceste scheme este
influenţată esenţial de structura consumului de căldură asigurat de punctul termic
respectiv. Această structură poate fi caracterizată în mod sintetic prin indicele de
structură a consumului de căldură, definit prin raportul:
qc md
q acm
ρ cacm = acm = δ acm ⋅ (18.123)
qic qic
c
în care: q acm şi qic sunt consumurile nominale (maxime) de căldură pentru
prepararea apei calde şi pentru încălzire; δ acm = q acm
c md
/ q acm – gradul de
md
neuniformitate zilnică a consumului de apă caldă; q acm – consumul mediu zilnic
de căldură pentru prepararea apei calde.
md
Raportul q acm / qic este o caracteristică a consumatorilor de căldură alimentaţi şi
nu depinde de gradul de centralizare a consumului, în schimb, gradul de
neuniformitate zilnică a consumului de apă caldă δ acm depinde esenţial de gradul
de centralizare a consumului de căldură – vezi fig. 18.35. [18.5].
Pentru consumatorii de căldură urbani, în mod obişnuit, pentru condiţiile din
md c
România, raportul q acm / qi are valori cuprinse în domeniul 0,15 - 0,25.
Ca urmare, valorile indicilor de structură a consumurilor acoperite de punctele
termice se situează în domeniile [18.5]:
• 0,3 - 0,7 – pentru punctele termice centralizate (de regulă alimentând peste
500 apartamente convenţionale);
• 0,7 - 1,2 – pentru punctele termice descentralizate.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1397

Grad neuniformitate consum


5
4
3
a.c.m.

2
1
0
0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000

Număr de consumatori [ap. convenţionale].


Fig. 18.35. Dependenţa dintre gradul de neuniformitate zilnică a consumului de apă caldă
δacm şi numărul de apartamente convenţionale alimentate de punctul termic.
Pentru primul nivel de valori, literatura de specialitate recomandă schema de
realizare a punctelor termice cu prepararea apei calde cu două trepte serie – serie cu
sau fără corecţia graficului de reglaj, iar pentru cel de al doilea interval, schema de
realizare a punctelor termice cu prepararea apei calde într-o singură treaptă paralel
cu sau fără acumularea apei calde sau schema două trepte serie - paralel cu sau fără
acumularea apei calde, (inclusiv subvarianta cu injecţie a agentului termic de pe
conducta de tur) – după cum s-a prezentat în § 18.2.4.
O primă consecinţă a descentralizării punctelor termice o constituie, deci,
necesitatea modificării schemelor de realizare a acestora, respectiv renunţarea la
schemele două trepte serie - serie şi utilizarea schemelor o treaptă paralel sau
o treaptă serie, sau două trepte serie - paralel. Ca urmare a modificării schemei de
realizare a punctului termic se modifică şi debitul de apă fierbinte necesar
transportului de căldură – vezi fig. 18.19.
După cum se vede din fig. 18.19., trecerea de la schema două trepte serie –
serie, folosită în cazul punctelor termice centralizate, la schemele o treaptă paralel
sau două trepte serie – parale (inclusiv varianta cu injecţie), folosite în cazul
punctelor termice descentralizate, conduce la creşterea debitului de apă fierbinte
necesar punctului termic. Pentru ca această creştere să fie cât mai mică este
necesară prevederea acumulării apei calde menajere la punctele termice.
Ca urmare a distribuţiei căldurii sub formă de apă fierbinte (a trecerii de la
punctele termice centralizate la punctele termice descentralizate – module termice)
apar următoarele aspecte:
• investiţia în reţeaua termică de distribuţie (de la vechile PT, devenite simple
distribuitoare, la blocuri) scade faţă de cazul în care distribuţia se făcea utilizând
apă caldă. Aceasta se explică prin faptul că pentru transport sunt necesare doar
două conducte (tur şi retur apă fierbinte), faţă de trei sau patru conducte în soluţia
clasică (tur şi retur secundar încălzire, tur apă caldă şi recircularea acesteia, dacă
există). În acelaşi timp şi diferenţa de temperatură dintre tur şi retur este mai mare
(cca. 70 - 80°C faţă de cca. 20°C în cazul secundarului de încălzire şi cca. 50°C în
cazul apei calde). Reducerea numărului de conducte şi creşterea diferenţei de
1398 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

temperatură, compensează creşterea debitului necesar punctului termic şi conduc


la reducerea investiţiilor în reţeaua de distribuţie după cum rezultă din fig. 18.36.
[18.5].
Reducerea investiţiei totale depinde de distanţa de transport, respectiv de
lungimea traseului reţelei de distribuţie;
• reţeaua primară de transport (de la sursă la vechile PT-uri centralizate) este
puţin influenţată din punct de vedere al dimensionării de creşterea debitului de
agent termic (scara de diametre în zona valorilor mari este relativ rară) şi ca urmare
investiţiile aferente nu sunt influenţate de descentralizarea punctelor termice;
• creşterea debitului de agent termic transportat de reţeaua primară având
diametrele nemodificate conduce la creşterea pierderilor de presiune la transport
(cu pătratul raportului debitelor) şi la reducerea presiunilor disponibile pentru
distribuţia căldurii (în cazul PT descentralizate vehicularea agentului termic în
reţeaua de distribuţie se face pe baza presiunii disponibile din reţeaua primară).
Compensarea acestei creşteri a pierderii de presiune se poate realiza prin creşterea
presiunii de refulare din staţiile de pompare ale surselor de căldură. Creşterea
debitelor pompate (vehiculate) şi creşterea presiunilor de refulare a staţiilor de
pompare conduce la creşterea consumului de energie electrică pentru pompare (cu
raportul debitelor la cub), respectiv a cheltuielilor anuale pentru transportul şi
distribuţia căldurii. Este posibil ca pompele instalate în staţiile de pompare să nu
permită creşterea debitelor pompate, caz în care, la descentralizarea punctelor
termice, consumatorii de căldură să nu mai poată fi alimentaţi corespunzător.
900
Investiţie specifică în reţeaua de distribuţie [$/m traseu]

800

700
1
600 2
3
a 500

400

300

200

100

0
0 5 10 15 20

Mărime zonă distrubuţie [MW]


SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1399

900

Investiţie specifică în reţeaua de distribuţie [$/m traseu]


800

700
1
600 2
3

b 500

400

300

200

100

0
0 5 10 15 20

Mărime zonă distrubuţie [MW]

Fig. 18.36. Investiţiile specifice în reţeaua de distribuţie a căldurii pentru indicii de


structură ai consumului de căldură ρ cacm de 0,6 (a) şi de 1 (b):
1 – PT centralizate; 2 – PT descentralizate o treaptă paralel; 3 – PT
descentralizate două trepte mixt.

Un alt efect al descentralizării punctelor termice îl constituie creşterea


investiţiilor totale aferente realizării punctelor termice descentralizate comparativ
cu cazul celor centralizate. Explicaţia acestui fapt o constituie creştere investiţiilor
specifice, în special în schimbătoarele de căldură, odată cu reducerea capacităţii
nominale a acestora, după cum rezultă din fig. 18.37.
În cazul punctelor termice centralizate, capacităţile nominale ale
schimbătoarelor de căldură utilizate sunt de regulă peste 1 - 2 MWt, iar în cazul
punctelor termice descentralizate sub cca. 0,5 MWt. Conform fig. 18.37. rezultă o
creştere substanţială a investiţiilor specifice în schimbătoarele de căldură, respectiv
a investiţiilor totale în punctele termice descentralizate.
1400 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

10000
Investiţie specifică [$/MW] 8000
Încălzire
6000
a.c.c.
4000
2000
0
0 1 2 3 4
Capacitate schimbător de căldură [MW]

Fig. 18.37. Investiţia specifică în schimbătoarele de căldură cu plăci.

18.4.3. Concluzii privind comparaţia între PT şi MT


Conform celor prezentate mai sus, înlocuirea punctelor termice centralizate cu
puncte termice descentralizate are o serie de efecte contradictorii şi dificil de
cuantificat printr-un model general valabil. Ca urmare, trecerea de la punctele
termice centralizate la module termice trebuie decisă numai în urma unor studii
tehnico - economice care să ţină cont de toate condiţiile particulare, respective:
• capacitatea nominală a punctului termic centralizat ce urmează a fi înlocuit;
• capacităţile nominale ale punctelor termice descentralizate ce urmează a fi
realizate (dependente de numărul şi tipul blocurilor alimentate de punctul termic
centralizat respectiv);
• configuraţia şi lungimile de traseu ale reţelei de distribuţie;
• capacitatea staţiilor de pompare de la sursa de căldură de a asigura debitele şi
presiunile de refulare necesare în condiţiile noii circulaţii de debite;
• presiunea disponibilă la punctul termic centralizat respectiv în condiţiile noii
circulaţii de debite şi modul în care aceasta asigură distribuţia corectă a debitului la
toate punctele termice descentralizate;
• reglarea cantităţii de căldură pentru încălzire, calitativ sau cantitativ,
în sistemul primar şi secundar de transport. Tipul reglajului adoptat este corelat cu
tipul instalaţiilor de alimentare cu căldură existente în sursele de căldură şi cu
schemele tehnologice adoptate pentru punctele termice. Adoptarea reglajului –
cantitativ – de debit, presupune îndeplinirea a două condiţii de bază: existenţa
pompelor de circulaţie cu turaţie variabilă şi utilizarea unor alte scheme
tehnologice de puncte termice. Totodată trebuie ţinut seama de limitarea valorilor
minime ale debitelor în cursul funcţionării, impuse atât de sistemul de reglare a
debitului adoptat pentru pompe, cât şi de condiţiile asigurării unor regimuri
hidraulice stabile în sistemul de transport, dar mai ales la consumatori.
În final, este de reţinut că: indiferent de situaţia SACC – nou proiectat sau
existent – introducerea MT trebuie justificată prin eficienţa economică superioară a
lor, comparativ cu PT. Aceasta trebuie demonstrată prin calcule tehnico -
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1401

economice făcute pentru fiecare caz concret, în funcţie de condiţiile specifice, după
cum s-a arătat mai sus.
În cazul SACC existente, înlocuirea PT cu MT trebuie să ţină seama în plus de
o serie de restricţii tehnice care, indiferent de rezultatele calculelor tehnico -
economice, pot face imposibilă adoptarea lor, sau în orice caz pot conduce la
investiţii exagerat de mari, datorită necesităţii adoptării unor soluţii constructiv -
arhitectonice speciale.
Este vorba, în special, de următoarele aspecte:
1. existenţa, în clădirea unde urmează a se amplasa MT, a spaţiului necesar, fără
a crea servituţi suplimentare pentru celelalte utilităţi ale clădirii şi a asigura
posibilitatea intervenţiilor pentru exploatarea curentă şi mentenanţa instalaţiilor ce
compun MT;
2. schemele de MT cu prepararea a.c.c., care implică şi utilizarea
acumulatoarelor de a.c.c., necesită spaţii suplimentare, care pe cât posibil trebuie să
fie în cadrul ansamblului MT. Cu cât capacitatea termică nominală sub formă de
a.c.c., a MT, este mai mare, cu atât prin volumul său, amplasarea acumulatorului
este mai dificilă (inclusiv introducerea sa în clădirea unde este amplasat MT şi
spaţiul suplimentar necesar montajului şi întreţinerii lui);
3. compactarea la maxim a ansamblului tehnologic al MT, impusă de spaţiul
avut la dispoziţie pentru amplasarea sa, conduce implicit la creşterea pierderilor de
sarcină pe circuitul primar de apă fierbinte. Aceasta impune creşterea
disponibilului de presiune ce trebuie asigurată la vanele de separaţie ale MT faţă de
reţeaua primară de apă fierbinte. Cum MT este amplasat la capătul reţelei de apă
fierbinte, există riscul ca aceasta să nu poată asigura diferenţa de presiune minimă
necesară impusă de MT;
4. în cazul subsolurilor tehnice ale condominiilor, plasarea MT în aceste spaţii
impune ca ele să fie perfect uscate şi cu acces rapid la instalaţie.

18.4.4. Schemele caracteristice MT


Schemele tehnologice caracteristice MT depind de:
a) tipul clădirii arondată MT: locuinţe unifamiliale având CT, sau locuinţe
individuale, scări de bloc sau blocuri, spaţii comerciale şi administrative, sau anexe
ale clădirilor industriale, unde sursa de căldură pe primar este o CT, un PT de zonă
sau o reţea termică de apă fierbinte;
b) natura cererii de căldură asigurată de MT: numai încălzire, numai a.c.c., sau
încălzire şi a.c.c.;
c) tipul schemei de preparare a a.c.c., faţă de încălzire: o treaptă pentru
prepararea a.c.c. în paralel sau în serie cu instalaţia de încălzire;
d) existenţa, sau nu, a acumulatorului de a.c.c.
În cele ce urmează se prezintă schemele termice de principiu ale principalelor
tipuri de MT cu caracter mai ales urban, împreună cu schemele de AMC aferente.
În cadrul acestora s-au utilizat următoarele abrevieri [18.6].
• componente de bază:
– HPHE schimbător de căldură pentru încălzire
1402 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– WPHE schimbător de căldură pentru a.c.m.


– HCP pompă circulaţie încălzire
– WP pompă injecţie agent primar
– CP pompă circulaţie a.c.m.
– RCP pompă recirculare a.c.m.
– H-3(2)WV vană cu 3(2) căi reglare încălzire
– W-3(2)WV vană cu 3(2) căi reglare a.c.m.
– ELC regulator electronic
– TE sondă temperatură exterioară
– T1, T2, T3 sonde temperatură agent termic
– SV1,2 supapă siguranţă
– ELP tablou electric
• componente suplimentare:
– EXP vas expansiune
– F1...- filtru impurităţi
– V1...- armături izolare
– CV1 ventil de reţinere
– EV, DV robinet golire, aerisire
– T termometru
– M manometru
• componente opţionale:
– P1... - senzor presiune
– FM contor energie termică
– FC regulator debit/presiune diferenţială
– AC echipament tratare electromagnetică anticalcar.

18.4.4.1. MT pentru locuinţe unifamiliale – fig. 18.38.


MT pentru locuinţele unifamiliale se pot realiza în două variante, după schema
de racordare a instalaţiilor de încălzire:
a) „Încz. Dir.” – încălzire directă – fig. 18.38.,a – cu reglajul calitativ al
sarcinii termice pentru încălzire, în funcţie de temperatura exterioară şi producerea
a.c.c., în paralel cu încălzirea, în schimbătorul – WPHE – ;
b) „Încz. Indir” – încălzire indirectă – fig. 18.38.,b – prin schimbătorul de
căldură pentru încălzire – HPHE – , cu reglaj calitativ al sarcinii termice pentru
încălzire în funcţie de temperatura exterioară şi producerea a.c.c. în paralel cu
încălzirea, în schimbătorul – WPHE.
Capacităţile termice nominale ale acestor MT se situează în intervalul:
– pentru încălzire: 25 - 25000 kWt;
– pentru a.c.c.: 20 - 5000 kWt .

18.4.4.2. MT pentru încălzire – fig. 18.39.


MT destinate producerii apei calde în scopul încălzirii locuinţelor individuale,
scări de bloc sau blocuri, spaţii comerciale şi administrative, sau a clădirilor
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1403

TE

ELC

FM1 DV1
Agent cald
intrare M M T T1 T M
V1 FC V3 V7
H-3WV Încălzire
F1 HCP
T M
V4 V8

F2

SV1
T T T2
V5 V9

W-2WV M WPHE M Apă caldă


M T M menajeră
V2 V6 M M V10

Agent cald T T F3
ieşire
EV1 EV2

a
1404 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

TE

ELC EXP
(HCP)

Agent cald FM1 DV1 SV1


intrare
M M T T T T1
V1 FC V3 V7

F1 M HPHE M
M
Încălzire
V4 M M V8

H-2WV
T T HCP F2 V11
EV1 EV3
Adaos

SV2
T T T2
V5 V9

M WPHE M Apă caldă


V2 M T
V6 M M M
V10 menajeră

Agent cald T T F3
ieşire W-2WV
EV2 EV4

Fig. 18.38. Scheme de MT destinate locuinţelor unifamiliale, pentru încălzire şi a.c.c. în paralel cu încălzirea, la: a) racordarea directă a
instalaţiilor de încălzire; b) racordarea indirectă a instalaţiilor de încălzire.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1405

TE
La sistem monitorizare
FM1
(HLC) ELC EXP
ELP
P1P2P3P4
Agent cald FM1 DV1
intrare SV1
M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7

M HPHE M DV2
F1 Încălzire
M P4 M
V4 M V8

H-2WV
T T HCP F2 V11
EV1 EV3
Adaos

Conexiune posibilă pentru varianta


M T P2
cu două unităţi în paralel
V2

Agent cald
ieşire

Fig. 18.39. Schema MT pentru încălzirea indirectă a spaţiilor încălzite.


1406 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

industriale, utilizând apa fierbinte din reţeaua de transport a apei fierbinţi,


se caracterizează prin racordarea indirectă a instalaţiilor de încălzire.
Aplicarea sa presupune că sursa de căldură (reţeaua primară) asigură debitul,
presiunile şi temperaturile adecvate la intrarea în MT.
Dotarea cu instalaţii de AMC asigură:
– reglajul sarcinii termice în funcţie de temperatura exterioară, prin reglarea
temperaturii agentului livrat;
– circulaţia agentului livrat la consumator;
– protecţia la suprapresiune a circuitului de încălzire;
– opţional: contorizarea energiei termice, opţional: reglaj debit/presiune
diferenţială pe racordul la reţeaua de agent primar, opţional: interfaţă monitorizată.
Capacitatea termică nominală a acestui MT este de 20 - 25000 kWt.

18.4.4.3. MT pentru prepararea a.c.c. – fig. 18.40.


Acest MT este destinat producerii a.c.c. pentru clădirile civile sau anexe ale
clădirilor industriale, atunci când sursa locală de căldură este o CT, un PT de zonă
sau o reţea termică de distribuţie.
Pompa de injecţie (WP) din circuitul primar de ducere a apei fierbinţi, menţine
apa la intrarea în schimbător la o valoare redusă , limitând astfel depunerile de
calcar pe suprafeţele de schimb de căldură a schimbătorului (WPHE), reducând
costurile de mentenanţă ale acestuia.
Principalele funcţiuni ale instalaţiei de AMC sunt:
– livrarea a.c.c. la temperatură constantă şi după un program prestabilit;
– circulaţia agentului termic între sursa de căldură şi schimbătorul de căldură
pentru prepararea a.c.c.;
– WPHE – cu pompa (WP);
– recircularea automată a a.c.c. neconsumată, cu pompa (RCP)
– protecţia la suprapresiune a circuitului de a.c.c.
– opţional: contorizarea energiei termice, recircularea a.c.c. şi interfaţa pentru
monitorizare.
Capacitatea termică nominală a acestui modul termic este de 20 - 5000 kWt .

18.4.4.4. MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c. – fig. 18.41.


MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c. sunt realizate în trei variante:
– când sursa de căldură este o CT ce produce agentul termic utilizat direct
pentru încălzire (racordare directă a instalaţiilor de încălzire) şi prepararea a.c.c. în
paralel cu încălzirea, prin intermediul schimbătorului de căldură (WPHC), ca în
fig. 18.41.,a.
Cele trei variante de scheme pentru MT aferente alimentării simultane cu
căldură a consumatorilor de încălzire şi a celor de a.c.c, prin instalaţiile de AMC,
asigură următoarele funcţiuni de bază:
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1407

La sistem monitorizare
(RCP)
FM
REL

ELP
P1 P2

Agent cald FM DV1


SV1
intrare W-3WV T T1
M M P1 T
V1 V3

F1 WP M WPHE M Apă caldă menajeră


M T P2 AC M
V2 M M V4

Agent cald T T F2 T2 M Apă caldă menajeră


CV1 V5
ieşire
EV1 EV2
Recirculare
RCP

a
1408 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La sistem monitorizare

FM (CP)
(RCP) REL
V3
Apă caldă menajeră
ELP P1 P2

Vas acumulare
Agent cald FM DV1
SV1
intrare W-3WV T T1
M M P1 T
V1

F1 WP M WPHE M
M T P2 M
V2 M M CV2 V4
Apă caldă menajeră
Agent cald T T F2 CP T2 M
CV1 V5
ieşire Recirculare
EV1 EV2
RCP

Fig. 18.40. Schema MT pentru prepararea a.c.c, în varianta: a – fără acumulare; b – cu acumulator de a.c.c.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1409

La sistem monitorizare
TE

(RCP) (T3)
FM ELC

ELP
P1 P2
FM DV1
Agent cald
M M T P1 T1 T M
intrare V1 FC V3 V7
H-3WV
F1 HCP Încălzire
T M
V4 V8

F2

SV1
T T T2
V5 V9

W-3WV M WPHE M Apă caldă


M T P2 M menajeră
V2 V6 M M V10

Agent cald T T F3 Apă caldă


CV1 T3 M
ieşire V11 menajeră
EV1 EV2
Recirculare
RCP
a
1410 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La sistem monitorizare
TE
FM2 (RCP)
(T3)
FM1 ELC EXP
(HCP)

ELP
P1P2P3P4
FM1 DV1
Agent cald SV1
intrare M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7

F1 M HPHE M DV2
P4 M Încălzire
V4 M M V8

H-2WV T T HCP F2 V11


EV1 EV3
Adaos

SV2 FM2

T T T2
V5 V9

M WPHE M Apă caldă


M T P2 M menajeră
V2 V6 M M V10

Agent cald T Apă caldă


W-2WV
T F3
ieşire T3 M menajeră
EV2 EV4 CV1 V12
Recirculare
RCP
b
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1411

La sistem monitorizare ELP


TE
FM2 (RCP)
(T3)
FM1 ELC EXP
(HCP)

P1P2P3P4
FM1 DV1
Agent cald SV1
intrare M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7

F1 M HPHE M DV2
P4 M Încălzire
V4 M M V8

H-3WV T T HCP F2 V11


EV1 EV3
Adaos

SV2 FM2

T T T2
V5 V9

M WPHE M Apă caldă


M T P2 M menajeră
V2 V6 M M V10
Agent cald T Apă caldă
T F3
ieşire W-3WV T3 M menajeră
EV2 EV4 CV1 V12
c Recirculare
RCP
Fig. 18.41. Scheme de MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c.: a – sursa de căldură este o CT producătoare de apă caldă, cu racordare directă
pentru încălzire şi prepararea a.c.c. în paralel cu instalaţiile de încălzire, fără acumulare de a.c.c, b – sursa de căldură este reţeaua
de apă fierbinte, cu consumatorii de încălzire racordaţi indirect, prin intermediul schimbătorului de încălzire (HPHE) şi cu
prepararea a.c.c. în paralel cu încălzirea, în schimbătorul de căldură (WPHE), cu/fără acumulator de a.c.c. c – idem (b), dar cu
racordarea în serie cu încălzirea, a schimbătorului (WPHE).
1412 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– reglajul debitului de căldură pentru încălzire, în funcţie de temperatura


exterioară şi circulaţia apei calde pentru încălzire cu ajutorul pompei (HC);
– livrarea a.c.c. la temperatură constantă în funcţie de consumul momentan de
a.c.c. şi/sau după un program prestabilit;
– protecţia la suprapresiune a circuitelor secundare de încălzire şi a.c.c;
– recircularea a.c.c;
– reglajul de debit şi presiune diferenţială pe racordul la reţeaua de apă
fierbinte;
– contorizarea energiei termice intrată în MT;
– interfaţa pentru monitorizare la distanţă.
Schema 18.41., a şi b, face posibilă livrarea agentului termic, din sursa de
căldură, la temperatură constantă. În acest fel reglajul pentru încălzire este
transferat consumatorului (aparatelor de încălzire ale acestuia), pentru a răspunde
mai bine cererilor sale, reducând totodată la minim consumul de energie de
pompare, prin montarea pompelor de circulaţie (HCP) la consumator.
Schema 18.41., c asigură returul agentului termic primar la cel mai scăzut nivel
de temperatură, cu un consum minim de energie termică la nivelul ansamblului
MT, datorită preparării a.c.c. în schimbătorul (WPHE) parcurs în serie de agentul
primar, după ieşirea din schimbătorul de căldură pentru încălzire (HPHE). De fapt,
această schemă este similară celei adoptată la PT, cu prepararea apei calde într-o
treaptă serie cu injecţie, prin utilizarea vanei (W) cu 3 căi.
Pentru reglarea temperaturii agentului termic primar, la intrarea în schimbătorul
pentru încălzire (HPHE), în condiţiile menţinerii constante a debitului intrat în MT
(la reglajul cantitativ pe ansamblul MT), se utilizează o cotă de debit de injecţie de
la ieşirea sa din HPHE. Această „cotă” este reglată prin vana cu 3 căi (h) de reglare
pentru încălzire.
Restricţiile specifice pentru utilizarea acestor module termice privesc
asigurarea de către sursa de căldură (sistemul de reţele termice primare de
transport), a debitului, presiunilor şi temperaturilor, adecvate şi în limita
parametrilor acceptaţi de consumatori.
Capacităţile termice nominale ale acestor MT sunt:
– schema 18.41.,a şi 18.41.,b:
- pentru încălzire...............20 – 25000 kWt;
- pentru a.c.c..................... 20 – 5000 kWt;
– schema 18.41.,c:
- pentru încălzire...............20 – 25000 kWt;
- pentru a.c.c..................... 20 – 25000 kWt;
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1413

BIBLIOGRAFIE
18.1. Niculescu, N., Ilina, M. ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice,
E.D.P, Bucureşti, 1985.
18.2. Moţoiu, C., Athanasovici, V. ş.a, Posibilităţi de economisire a
combustibililor şi căldurii în centralele termice industriale şi
termoelectrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
18.3. Athanasovici, V., Alimentări cu căldură, Curs la Facultatea de
Energetică a U.P.B, Forma electronică, 2008.
184. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I. S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, E.D.P., Bucureşti, 1981.
18.5. Athanasovici, Victor, Dumitrescu, Ion Sotir ş.a, Technical and
economical aspects of introduction of thermal points modulus into the
existing heating systems, COFRET Conference, Nancy, France, April
2004.
18.6. *** Prospecte de MT, 2007 – 2008.
1414 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOLUL 18

SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE


CĂLDURĂ

18. SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE


CĂLDURĂ ...........................................................................................................
1297
18.1. Generalităţi................................................................................................
1297
18.2. Racordarea consumatorilor la reţelele termice de apă fierbinte ................... 1297
18.2.1. Condiţii generale de îndeplinit ................................................................ 1297
18.2.2. Racordarea instalaţiilor de încălzire ....................................................... 1298
18.2.2.1. Generalităţi .......................................................................................
1298
18.2.2.2. Racordarea indirectă ................................................................ 1299
18.2.2.3. Racordarea directă fără amestec ....................................................... 1301
18.2.2.4. Racordarea directă prin amestec cu hidroelevator ............................ 1304
18.2.2.5. Racordarea directă cu pompe de amestec ................................ 1308
18.2.2.6. Racordarea directă cu hidroelevator şi pompă de amestec ............... 1311
18.2.2.7. Concluzii privind schemele de racordare a instalaţiilor de
încălzire ............................................................................................
1313
18.2.2.8. Alegerea schemelor de racordare a instalaţiilor de încălzire ........... 1314
18.2.3. Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c................................1314
18.2.3.1. Generalităţi .......................................................................................
1314
18.2.3.2. Racordarea în sistem închis .............................................................. 1314
18.2.3.3. Racordarea în sistem deschis ............................................................ 1317
18.2.3.4. Alegerea schemei de racordare a instalaţiilor pentru
prepararea a.c.c.................................................................................
1318
18.2.4. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi
preparare a a.c.c. .....................................................................................
1319
18.2.4.1. Generalităţi .......................................................................................
1319
18.2.4.2. Schema de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea
a.c.c. ................................................................................................
1321
18.2.4.3. Schema de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea
1325
a.c.c. ................................................................................................
18.2.4.4. Schema de racordare în două trepte serie – paralel pentru
1329
prepararea a.c.c.................................................................................
18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie pentru prepararea
a.c.c. ................................................................................................
1335
18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie, pentru
prepararea a.c.c.................................................................................
1338
18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT ............................................... 1342
18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT ........................... 1360
18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c. pe baza energiei
solare ................................................................................................
1361
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1415

18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi


preparare a a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport .......................... 1362
18.2.5.1. Aspecte generale ............................................................................... 1362
18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise....................................................... 1363
18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise ..................................................... 1365
18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte ......................................................... 1371
18.2.5.5. PT în sisteme monotubulare deschise ............................................... 1378
18.2.6. Automatizarea PT din sistemele bitubulare închise, de apă
fierbinte ................................................................................................
1382
18.3. Racordarea consumatorilor la reţelele de abur............................................. 1385
18.3.1. Scheme de racordare cu returnarea condensatului ................................ 1386
18.3.2. Scheme de racordare fără returnarea condensatului ............................... 1388
18.4. Module termice – MT .................................................................................. 1389
18.4.1. Generalităţi .............................................................................................
1389
18.4.2. Caracteristici tehnice generale ale PT şi MT .......................................... 1391
18.4.2.1. Caracteristicile tehnice ale PT .......................................................... 1391
18.4.2.2. Caracteristicile tehnice ale MT ......................................................... 1395
18.4.2.3. Comparaţia punctelor termice centralizate cu modulele
1396
termice .............................................................................................................
18.4.3. Concluzii privind comparaţia între PT şi MT ................................ 1400
18.4.4. Schemele caracteristice MT ................................................................ 1401
18.4.4.1. MT pentru locuinţe unifamiliale ....................................................... 1402
18.4.4.2. MT pentru încălzire .......................................................................... 1402
18.4.4.3. MT pentru prepararea a.c.c. .............................................................. 1406
18.4.4.4. MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c............................................ 1406
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................1413
1416 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Cuprins capitol 18 – III –

18.2.5.5. PT în sisteme monotubulare deschise ....................................................1378


18.2.6. Automatizarea PT din sistemele bitubulare închise, de apă fierbinte ...........1382
18.3. Racordarea consumatorilor la reţelele de abur ....................................................1385
18.3.1. Scheme de racordare cu returnarea condensatului........................................1386
18.3.2. Scheme de racordare fără returnarea condensatului .....................................1388
18.4. Module termice – MT .........................................................................................1389
18.4.1. Generalităţi ...................................................................................................1389
18.4.2. Caracteristici tehnice generale ale PT şi MT ................................................1391
18.4.2.1. Caracteristicile tehnice ale PT ...............................................................1391
18.4.2.2. Caracteristicile tehnice ale MT ..............................................................1395
18.4.2.3. Comparaţia punctelor termice centralizate cu modulele termice ...........1395
18.4.3. Concluzii privind comparaţia între PT şi MT ...............................................1400
18.4.4. Schemele caracteristice MT .........................................................................1401
18.4.4.1. MT pentru locuinţe unifamiliale ............................................................1402
18.4.4.2. MT pentru încălzire ...............................................................................1402
18.4.4.3. MT pentru prepararea a.c.c....................................................................1406
18.4.4.4. MT pentru încălzire şi prepararea a.c.c. ................................................1406
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................1413
1414 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19. FUNŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE


CU CĂLDURĂ
19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură
Alimentarea cu căldură a consumatorilor are drept scop satisfacerea necesarului
de căldură a fiecărui consumator atât din punct de vedere cantitativ (debitul de
căldură necesar), cât şi din punct de vedere calitativ (nivelul parametrilor agentului
termic utilizat). Deoarece orice consumator necesită debite de căldură variabile,
iar uneori şi parametri variabili, rezultă că alimentarea lor cu căldură trebuie să facă
faţă unor regimuri variabile atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
Se pune problema ca regimurile variabile adoptate să satisfacă, în condiţii cât
mai bune, toţi consumatorii şi totodată să fie optime din punct de vedere tehnico-
economic şi fiabil, mai ales în cazul alimentării cu căldură a unor consumatori
pretenţioşi.
Din acest punct de vedere, consumatorii de căldură se împart în trei categorii:
– consumatori de gradul I, la care întreruperea alimentării cu căldură poate
provoca pierderi de vieţi omeneşti, opriri de lungă durată ale proceselor
tehnologice sau perturbarea sistemului normal de viaţă al unui oraş;
– consumatori de gradul II, unde întreruperea alimentării cu căldură conduce
la reduceri parţiale şi de scurtă durată a producţiei;
– consumatori de gradul III, la care întreruperile în alimentarea cu căldură nu
provoacă reduceri ale capacităţii de producţie.
Ca urmare, furnizarea energiei termice se face pe baza contractelor anuale sau a
celor cadru de lungă durată, între producător şi consumatorii lui direcţi sau între
consumatori şi subconsumatori, după cum aceştia aparţin juridic sau nu de aceeaşi
întreprindere. În cazul unei întreprinderi industriale care are propria sursă de
căldură, nu se mai încheie un asemenea contract decât numai între acesta şi
eventualii consumatori din afara întreprinderii. Dar, chiar şi în cadrul aceleiaşi
întreprinderi, furnizarea căldurii de către propria sursă de căldură trebuie să se
încadreze, practic, în aceleaşi condiţii impuse de proprii consumatori (secţii de
producţie, fluxuri tehnologice caracteristice, consumatori tehnologici importanţi,
consumatori auxiliari pentru asigurarea condiţiilor de muncă etc.).
Contractele se încheie pentru fiecare punct de consum şi pentru fiecare tip de
agent termic în parte. Consumurile se defalcă după scopul utilizării lor: tehnologic
şi asigurarea condiţiilor de muncă (încălziri spaţiale, ventilare, climatizare,
prepararea apei calde de consum în scopuri sanitare, eventual menajere).
Cantităţile de căldură consumate în scopuri tehnologice se defalcă pe tipuri şi
parametrii agentului termic. Pentru fiecare se precizează: debitele orare maxime
necesare în regim de iarnă şi vară, parametrii de calitate (presiune, temperatură),
procentul şi indicii de calitate ai condensatului şi/sau ai apei fierbinţi returnate,
volumul instalaţiilor prin care circulă agentul purtător sub formă de apă fierbinte
(conducte, aparate consumatoare, recipienţi).
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1415

În cazul consumurilor pentru încălzire, ventilare, climatizare şi prepararea apei


calde, în contract se înscriu debitele orare maxime, volumul instalaţiilor în care
circulă purtătorul primar de căldură (apa fierbinte), precum şi regimul de consum
(continuu sau intermitent). Consumul de căldură dependent, în special,
de condiţiile meteorologice se evidenţiază separat, cu precizarea condiţiilor
meteorologice medii ale localităţii respective. Consumul de căldură pentru
prepararea apei calde sanitare se determină pe baza indicatorilor specifici.
Contractul cuprinde o serie de precizări privitoare la continuitatea, calitatea şi
siguranţa alimentării cu căldură, cum ar fi:
– indicatorii gradului de siguranţă cerut de consumator, diferenţiaţi pe etape de
realizare a investiţiilor, pe perioada de funcţionare stabilă şi de funcţionare după
scheme provizorii;
– curbele pagubelor medii probabile, în funcţie de durata întreruperilor în
alimentare sau de funcţionare cu parametri reduşi;
– graficele de sacrificiu şi de repornire a instalaţiilor tehnologice, în cazuri de
întrerupere a alimentării cu căldură.
Sursa trebuie să asigure furnizarea căldurii la parametrii menţionaţi în contract,
în limita abaterilor prevăzute în tabelul 19.1.
Abateri admisibile ale parametrilor agentului termic
Tabelul 19.1
Agentul termic Abateri de presiune Abateri de temperatură
Abur cu presiunea nominală
- sub 10 bar ±10%
- 10...14 bar ±1 bar
- 14...20 bar ±3,5 bar ±5% din temperatura nominală
- 20...30 bar ±1,5 bar
- peste 30 bar ±5%
Apă fierbinte pentru scopuri ±5% din temperatura nominală,
tehnologice
– dar minim 5°C
±5% din temperatura conform
Apă fierbinte pentru încălzire – graficului de reglaj

19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a


consumatorilor de abur
Alimentarea cu căldură a consumatorilor de abur, în condiţiile variabile impuse
de aceştia, presupune asigurarea (reglarea) regimurilor termice şi hidraulice
corespunzătoare fiecărui consumator în condiţii energo-economice optime pentru
tot ansamblul (aparat consumator, reţea de transport şi distribuţie, sursă de
căldură).
Din punctul de vedere al consumatorului, cantitatea de căldură sub formă de
abur se foloseşte, în general, în aparate de schimb de căldură pentru încălzirea unui
alt mediu sau agent termic. Ca urmare, mărimea sarcinii termice şi modul de
variaţie (reglare) a acesteia depinde, în primul rând, de regimul de schimb de
căldură al aparatelor consumatoare.
1416 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru un aparat de schimb de căldură prin suprafaţă, utilizând aburul ca agent


termic, metodele de reglare a cantităţii de căldură consumată într-o perioadă de
timp τ sunt determinate de cele două ecuaţii caracteristice:
– de transfer de căldură pe aparat:
 t +t 
Q = k ⋅ S ⋅  ts − 1 2  ⋅ τ [kJ] ; (19.1)
 2 
– de bilanţ termic pe aparat:
( )
Q = D ⋅ h − h ' ⋅ τ = Ga ⋅ c ⋅ (t1 − t 2 ) ⋅ τ [kJ] , (19.2)
care trebuie îndeplinite simultan.
2
În care: k este coeficientul global de transfer de căldură, în kW/(m ·°C);
2
S – suprafaţa de transfer de căldură, în m ; ts – temperatura de saturaţie a aburului
la presiunea de lucru a acestuia, în °C; t1, t2 – temperatura agentului termic încălzit
(în general, lichid) la ieşirea şi intrarea în aparatul consumator, în °C; τ – durata
alimentării cu căldură, în s; D – debitul de abur, în kg/s; h, h’ – entalpia aburului la
intrarea în aparat şi a apei la saturaţie la temperatura ts, în kJ/kg; Ga – debitul de
apă (de lichid) încălzită, în kg/s; c – căldura specifică media a apei, în kJ/kg·°C.
Observaţie: Relaţia (19.1) s-a scris în ipoteza simplificatoare că diferenţa
medie de temperatură este dată de diferenţa între temperaturile medii ale celor doi
agenţi termici care evoluează în aparatul de schimb de căldură.
Variaţia cantităţii de căldură Q, conform relaţiilor (19.1) şi (19.2) care trebuie
îndeplinite simultan, este:
 t +t 
( )
Q = k ⋅ S ⋅  t s − 1 2  ⋅ τ = D ⋅ h − h ' ⋅ τ = Ga ⋅ c ⋅ (t1 − t 2 ) ⋅ τ = var . [kJ] . (19.3)
 2 
Din punctul de vedere al regimurilor variabile de funcţionare pe partea de abur,
interesează numai prima parte a egalităţii:
 t +t 
( )
Q = k ⋅ S ⋅  t s − 1 2  ⋅ τ = D ⋅ h − h ' ⋅ τ = var .
 2 
[kJ] (19.4)

Din analiza matematică a relaţiei (19.4) rezultă următoarele posibilităţi de


variaţie a cantităţii de căldură Q:
a. Variaţia coeficientului global de transfer de căldură al aparatului
(k = var) înseamnă, ţinând seama de relaţia sa de calcul, variaţia acelor factori ce
influenţează, în special, transferul de căldură prin convecţie, adică, în mod
deosebit, vitezele de deplasare ale celor două fluide Wabur şi Wapă. Pentru un aparat
dat, cu anumite secţiuni de curgere constante, variaţia vitezelor celor două fluide se
poate realiza, conform ecuaţiei continuităţii, prin modificarea debitelor respective:
D şi G.
Deci, metoda ar însemna, din punctul de vedere al aburului, variaţia debitului:
D = var.
Trebuie ţinut seama că modificarea artificială a coeficientului global de schimb
de căldură k al aparatului, ca metodă de reglare a cantităţii de căldură, este foarte
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1417

greu de realizat practic, deoarece coeficientul respectiv prezintă valori destul de


stabile.
b. Modificarea suprafeţei active de schimb de căldură (S = var) este
complicată din punct de vedere tehnic şi, în principiu, este posibilă prin aplicarea
unor procedee tehnice speciale şi costisitoare (realizarea modulară a aparatului de
schimb de căldură şi variaţia numărului de module în funcţiune la un moment dat).
c. Variaţia perioadei de alimentare cu căldură (τ = var) a aparatului
consumator, ceea ce înseamnă reglaj prin intermitenţă (prin opriri). Utilizarea
acestei metode direct la aparatul consumator este posibilă practic, uşor de
implementat, dar conduce la dificultăţi în cazul aplicării centralizate. Dificultăţile
apar din cauză că momentul şi durata opririlor trebuie să satisfacă regimurile de
funcţionare ale tuturor consumatorilor, care diferă foarte mult de la un consumator
la altul. În plus, durata opririlor nu trebuie să depăşească limitele admise de
capacitatea de acumulare (inerţia termică) a consumatorilor. Aceasta limitează şi
mai mult posibilităţile reglării centralizate a opririlor, mai ales în cazul
consumatorilor tehnologici.
d. Variaţia regimului termic t1 şi t2 al agentului termic, pentru anumite
condiţii de desfăşurare a procesului în care acesta este utilizat, este practic
imposibilă pentru t1 la procesele tehnologice, iar t2 este rezultatul (răspunsul)
procesului de consum, în funcţie de mărimea debitului de agent termic vehiculat G.
e. Modificarea temperaturii de condensare ts presupune variaţia
corespunzătoare a presiunii aburului p. Aceasta se poate face local, pe fiecare
aparat consumator prin laminare, dar are următoarele limite practice: pentru
temperaturi ts sub 100°C, presiunea aburului p trebuie să scadă sub presiunea
atmosferică (0,1 bar), deci aparatul consumator trebuie astfel construit încât să
poată funcţiona sub vid. Ca urmare, intervalul posibil de reglare a cantităţii de
căldură prin modificarea temperaturii de saturaţie este destul de mic. În orice caz,
aceasta rămâne singura soluţie aplicabilă practic (cu limita inferioară arătată),
însemnând de fapt, variaţia locală prin laminare a debitului de abur D introdus în
aparat.
Din analiza metodelor de reglare a cantităţii de căldură Q, rezultate pe seama
ecuaţiei de transfer de căldură, se constată că variaţia temperaturii de condensare ts,
respectiv a debitului de abur D şi a duratei de alimentare cu căldură τ, sunt totodată
posibilităţile de reglare rezultate şi din ecuaţia de bilanţ termic (partea a doua a
relaţiei 19.4), deoarece variaţia temperaturii de condensare ts înseamnă totodată
variaţia entalpiei la saturaţie h’.
Deci, din punctul de vedere al cantităţii de căldură primită sub formă de abur de
aparatul consumator Q, reglarea se poate face prin modificarea debitului de abur D,
a temperaturii de saturaţie a acestuia ts şi a duratei de alimentare cu căldură τ.
Ultimele două metode de reglare se aplică cu limitările arătate mai sus.
În ceea ce priveşte locul în care se realizează reglarea, variaţia temperaturii ts
se poate face numai local, pe fiecare aparat consumator. Variaţia duratei τ se poate
face semicentralizat pentru grupe de aparate consumatoare cu aceleaşi caracteristici
1418 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

constructive şi cu aceleaşi regimuri de funcţionare. Modificarea debitului de abur D


se poate face atât local cât şi centralizat. Aplicarea uneia sau a ambelor metode
depinde de modificarea regimurilor hidraulice în ansamblul sistemului de
alimentare cu căldură.
Din punct de vedere hidraulic, sistemele de alimentare cu căldură sub formă
de abur au o stabilitate hidraulică mare. Aceasta are loc datorită faptului că
pierderea de presiune pe reţea este mică în comparaţie cu presiunea necesară
înaintea aparatelor consumatoare de căldură, conform relaţiei generale a stabilităţii
hidraulice a unui tronson de reţea:
2
 Dj
∆p j 
k= = '  = 1 , (19.5)
∆p s  D j  y 2j
 
în care: ∆pj este presiunea disponibilă la consumatorul j în regim normal;
∆ps – presiunea disponibilă la sursa de căldură; D j – debitul consumat în regim
normal de consumatorul j; D 'j – debitul consumat de consumatorul j, dacă ar
rămâne singur în reţea; yj – dereglarea hidraulică la consumatorul j.
De aceea, variaţiile debitului de abur la diferitele aparate consumatoare nu
determină perturbări mari ale regimului normal de alimentare cu căldură a celorlalţi
consumatori.
Reglarea locală, pe aparatul consumator, se poate realiza prin închiderea parţială
sau totală a ventilelor de alimentare ale acestora.
Pentru o funcţionare sigură şi cât mai economică este necesar ca reglarea
debitelor de abur să se facă ţinându-se seama de următoarele:
a) presiunile aburului necesare la racordurile de intrare în diferitele secţii,
luându-se în considerare presiunile impuse de diversele aparate consumatoare ale
secţiei şi pierderile normale de presiune în reţeaua de abur din interiorul secţiei;
b) graficul piezometric al reţelei de abur, indicându-se variaţiile de presiune la
distribuitorul sursei de căldură, în condiţiile normale de funcţionare.
Este de subliniat că, pentru menţinerea regimurilor normale de funcţionare a
tuturor consumatorilor, în condiţiile variabile ale cantităţilor de căldură cerute de
aceştia, o mare importanţă o are reglarea iniţială corectă a sistemului. Conform
relaţiei de definiţie a stabilităţii hidraulice prezentată mai sus, reglarea iniţială
trebuie astfel efectuată încât, în cazul consumului nominal de abur, întregul exces
de presiune de la fiecare aparat consumator să poată fi preluat de ventilele
aparatelor respective. Numai în caz extrem excesul de presiune va fi preluat de
vanele de pe racordurile de intrare în diferitele secţii, în timp ce vanele de ieşire din
distribuitorul sursei de căldură trebuie să fie complet deschise, după cum rezultă
din fig. 19.1.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1419

Fig. 19.1. Schema alimentării cu abur a unei întreprinderi industriale: 1 – colectorul-


distribuitor de abur din sursa de căldură; 2 – reţele magistrale de alimentare cu
abur; 3 – secţii de producţie; 4 – consumatori (aparate consumatoare) de abur;
V – vanele de pe alimentările cu abur din sursa de căldură; V1 – vanele
principale de pe plecările aburului din sursa de căldură; V2 – vanele locale de pe
aparatele consumatoare; V3 – vanele de pe intrările aburului în secţiile de
producţie.
Ulterior, reglarea corectă a sistemului de alimentare cu căldură se face numai cu
ventilele V2 de pe aparatele consumatoare, fără manevrarea vanelor V1 de pe
plecările aburului din distribuitorul sursei de căldură, fig. 19.1. La acest distribuitor
se urmăreşte numai valoarea consumului total şi presiunea aburului.
Orice încercare de reglare a alimentării cu căldură prin manevrarea vanelor V1
conduce la perturbarea regimului normal de alimentare cu căldură a tuturor
consumatorilor racordaţi la reţeaua (magistrala) respectivă.
Pentru a determina rapid valoarea presiunii aburului la sursă ps, datorită
variaţiei consumului de abur al unui consumator j, se poate aplica relaţia generală a
pierderilor lineare de presiune pentru condiţiile nominale (iniţiale) cunoscute,
sau de referinţă şi condiţiile noi de funcţionare:
l (w n ) 2
∆p n = p sn − p nj = f ⋅
⋅ ⋅ ρn
2
[N/m ] , (19.6,a)
d 2
2
l w
∆p = p s − p j = f ⋅ ⋅ ⋅ρ
2
[N/m ] . (19.6,b)
d 2
Ţinând seama de ecuaţia continuităţii, pentru o conductă cu acelaşi diametru,
rezultă:
1420 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

w Dρn
= ⋅ . (19.7)
wn D n ρ
n
Făcând raportul ∆p/∆p şi ţinând seama de relaţiile (19.6,a,b) şi (19.7), rezultă:
2
 D  ρn
p s = p j + ∆p n ⋅  n  ⋅
2
[N/m ] , (19.8)
D  ρ
unde p sn , p nj sunt presiunile aburului la colectorul CCG şi la consumatorul j, în
2
condiţiile iniţiale (cunoscute), în N/m ; p s , p j – idem p sn şi p nj , în noile condiţii
de funcţionare, în N/m ; ∆p n , ∆p – pierderile lineare de presiune în condiţiile
2

iniţiale şi modificate, în N/m2; f – coeficientul de frecare; l – lungimea tronsonului


de reţea considerat, în m; d – diametrul conductei, în m; wn, w – vitezele de
circulaţie a aburului în condiţiile iniţiale şi modificate, în m/s; ρn, ρ – densitatea
aburului în condiţiile iniţiale şi modificate, în funcţie de presiune şi temperatură, în
kg/m3; Dn, D – debitul de abur vehiculat în condiţiile iniţiale şi modificate, în kg/s.
În cazul unor reţele scurte şi al unor variaţii mici ale presiunii aburului, se poate
considera în relaţia (19.8) că ρn = ρ. La variaţii mari ale presiunii, sau la reţele
n
lungi, este necesar să se ţină seama şi de variaţia densităţii aburului ρ ≠ ρ.
În exploatarea curentă, când sursa de căldură nu poate livra integral debitele de
abur cerute de consumatori (în cazuri de avarie ale instalaţiilor de cazane de abur),
reducerea temporară a debitelor livrate se poate face, în principiu, în două feluri:
1) închiderea parţială a vanelor de ieşire a aburului V1 din distribuitorul central,
fig. 19.1.;
2) decuplarea unei părţi din aparatele consumatoare de căldură, conform
diagramelor de sacrificiu întocmite anterior în acest scop.
Prima metodă se aplică rar, deoarece conduce la perturbarea completă a
regimului normal de alimentare cu abur a tuturor consumatorilor. Aceasta se
explică, conform relaţiei (19.8), prin faptul că, odată cu reducerea debitului de abur
livrat, scade brusc atât presiunea, cât şi temperatura aburului la toţi consumatorii,
ceea ce echivalează practic cu o întrerupere totală a livrării aburului din sursa de
căldură. Aceasta se aplică numai în cazurile extreme de avarie. De aceea se
recomandă aplicarea metodei a doua, care permite menţinerea parametrilor normali
ai aburului la toţi consumatorii rămaşi în funcţiune.
La decuplarea diferiţilor consumatori, debitului de abur şi căderea de presiune
în reţea se modifică, conform relaţiei (19.8). Ca urmare, pentru aplicarea practică a
acestei metode este necesară elaborarea (cunoaşterea) prealabilă a diagramelor de
variaţie a presiunii aburului în colectorul-distribuitor al sursei de căldură în funcţie
de variaţiile consumului de abur, corespunzătoare decuplării diferiţilor
consumatori. Construcţia acestor grafice piezometrice pentru regimurile de avarie
ale sursei de căldură trebuie făcută în funcţie de succesiunea decuplării diferitelor
aparate consumatoare, în funcţie de importanţa fiecărui consumator, conform
graficului de sacrificiu stabilit.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1421

19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor


de apă fierbinte
19.3.1. Metode generale de reglare
Ca şi în cazul aburului ca agent termic, se consideră că se utilizează un aparat de
schimb de căldură apă fierbinte-apă, ale cărui regimuri variabile de funcţionare
sunt determinate de:
– ecuaţia de transfer de căldură:
Q = k ⋅ S ⋅ ∆t ⋅ τ = var . [kJ] (19.9)
– ecuaţia de bilanţ termic:
Q = G ⋅ c ⋅ (t d − tî ) ⋅ τ = Ga ⋅ c ⋅ (t1 − t 2) ⋅ τ = var . [kJ] (19.10)
în care se consideră relaţia simplificată a diferenţei medii de temperatură ca fiind
diferenţa temperaturilor medii ale celor doi agenţi termici care evoluează în aparat:
t +t t +t
∆t = d î − 1 2 [°C] , (19.11)
2 2
unde: G este debitul de apă fierbinte, în kg/s; td, tî – temperaturile agentului termic
de încălzire la intrarea şi ieşirea din aparat, în °C; celelalte notaţii corespund celor
utilizate în relaţiile (19.3) şi (19.4).
Din prima parte a relaţiei (19.10), rezultă:
Q
tî = t d − [°C] , (19.12)
G⋅c⋅τ
care, înlocuită în relaţia (19.9), conduce la o ecuaţie în Q, a cărei unică soluţie este:
t +t
td − 1 2
Q= 2 = var . [kJ] (19.13)
1 0,5
+
k ⋅S ⋅τ G ⋅c⋅τ
Relaţia (19.13) indică posibilităţile de principiu pentru reglarea sarcinii termice
Q pe seama variaţiei a cinci parametri: coeficientul global de schimb de căldură al
aparatului consumator k, mărimea suprafeţei de schimb de căldură a acestuia S,
durata alimentării cu căldură τ, debitul de agent termic G şi temperatura de intrare a
agentului termic primar td (pentru anumite valori ale temperaturilor t1 şi t2 ale
agentului termic încălzit, impuse de procesul de consum).
Posibilităţile practice de reglare pe seama variaţiei primilor trei factori enunţaţi
mai sus k, S şi τ, cu limitările respective, au fost prezentate în § 19.2., în cazul
aburului ca agent termic, rămânând valabile şi în cazul de faţă.
De aceea, în continuare se vor analiza posibilităţile de reglare pe care le prezintă
variaţia temperaturii td şi a debitului de agent termic primar G. Acestea depind în
mare măsură de natura consumului de căldură.
1. În cazul consumurilor tehnologice, unde temperaturile t1 şi t2 ale agentului
termic sunt, practic, constante, deoarece procesele se desfăşoară, în general,
la regimuri termice uniforme (continuu sau pentru intervale de timp date), reglarea
1422 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

cantităţii de căldură consumată Q se face prin variaţia debitului de agent termic


primar G, în timp ce regimul termic td rămâne acelaşi. Numai în cazul unor procese
care impun un regim termic constant pentru toată suprafaţa de schimb de căldură se
apelează şi la modificarea în trepte a regimului termic td. Dar, în asemenea cazuri,
în general, se utilizează ca agent termic aburul care asigură prin condensare un
regim termic perfect constant, corespunzător temperaturii de saturaţie (v. § 16.3.).
2. În cazul consumurilor de căldură pentru încălzire, ventilare, condiţionare şi
prepararea apei calde de consum, reglarea cantităţii de căldură se face în funcţie de
structura consumului:
a) în situaţia unor sarcini termice omogene, adică numai încălzire sau
ventilare ori condiţionare, reglarea cantităţii de căldură Q se face, fie numai prin
variaţia temperaturii td, fie prin variaţia simultană a temperaturii td şi a debitului G.
Aceste metode de reglare sunt determinate de natura şi condiţiile impuse de
consumurile respective: parametrii constanţi de microclimat, în timp ce parametrii
climaterici exteriori variază;
b) pentru consumurile de căldură numai sub formă de apă caldă de consum,
se face reglarea debitului de agent termic primar G, în timp ce temperatura td
rămâne constantă la o valoare superioară impusă de apa caldă ta (td = ta + 5...10°C)
în funcţie de condiţiile de transfer de căldură ale aparatului respectiv;
c) în cazul unor consumuri de căldură eterogene (iarna: încălzire+
+ventilare+apă caldă de consum, sau vara: condiţionare+apă caldă de consum),
care se întâlnesc în majoritatea cazurilor, se pot aplica ambele metode de reglare
(prin variaţia temperaturii td şi a debitului G), fie separat pe perioade caracteristice
ale consumurilor, fie simultan. Aplicarea în acest caz a reglării pe seama variaţiei
temperaturii td trebuie să ţină seama de unele limitări, determinate de satisfacerea
condiţiilor impuse în alimentarea cu căldură de toate categoriile de consumuri.
Astfel, limita inferioară a temperaturii td este de cca. 70°C, impusă de prepararea
apei calde de consum în scopuri sanitare, cu temperatura de 60°C,
iar limita superioară este determinată de presiunea admisă în reţeaua de ducere la
consumatori, care este dată de presiunea de saturaţie a apei în funcţie de
temperatura td.
Limitele de variaţie ale debitului G sunt determinate de regimurile hidraulice
admise de instalaţiile consumatoare: limita superioară este determinată de
înălţimile geodezice de amplasare a consumatorilor şi de rezistenţele hidraulice ale
instalaţiilor acestora, iar limita inferioară de dereglarea hidraulică maxim admisă,
care apare la aceste regimuri.
Din punct de vedere al locului în care se poate realiza reglarea cantităţii de
căldură sub formă de apă fierbinte, se disting următoarele posibilităţi:
a) reglarea prin intermitenţă, variaţia lui τ se poate face centralizat sau
semicentralizat, pentru consumatori de acelaşi tip (omogeni), cu aceleaşi
caracteristici ale cererii, sau pentru consumatori eterogeni cu aceeaşi structură a
consumului (de exemplu: pentru încălzire şi apă caldă la acelaşi raport
ρ = q ac / qic al consumurilor respective de calcul). În cazul în care aceste condiţii nu
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1423

sunt îndeplinite, reglarea prin intermitenţă se aplică numai local (în punctele
termice), pentru acei consumatori care au aceleaşi caracteristici ale necesarului de
căldură;
a) reglarea prin variaţia temperaturii td şi/sau a debitului G, se poate
face numai centralizat (la sursa de căldură) sau/şi semicentralizat (la punctele
termice) şi local (la aparatele consumatoare). Soluţia cea mai bună este aplicarea
simultană a celor trei niveluri de reglare, care este optimă din punctul de vedere al
egalităţii cantitative şi calitative în timp, între necesarul de căldură al
consumatorilor şi cantitatea de căldură livrată de sursă. Deoarece reglarea locală pe
aparatele consumatoare necesită un număr mare de tipodimensiuni ale instalaţiilor
de reglare automată, aceasta se aplică pe grupe de aparate consumatoare de acelaşi
tip, cu aceleaşi condiţii funcţionale.
Faţă de cele arătate mai sus, rezultă că regimurile variabile de alimentare cu
căldură sub formă de apă fierbinte se pot realiza tehnic aplicând următoarele
metode de reglare:
1. calitativă, care constă în reglarea cantităţii de căldură prin variaţia
temperaturii agentului termic la intrarea în aparat td şi păstrarea constantă a
debitului G. Ca urmare, conform relaţiei (19.9), pentru q = var., rezultă că şi
temperatura agentului termic la ieşirea din aparat tî va fi variabilă. Deci, această
metodă de reglare înseamnă: G = const. şi td, tî = var., simultan cu (td - tî) = var.
Această reglare se aplică centralizat, în funcţie de natura şi caracteristicile
consumului de căldură şi de modul de racordare al consumatorilor respectivi la
reţeaua de apă fierbinte, în condiţiile şi cu limitările prezentate mai sus.
2. cantitativă, care constă în reglarea cantităţii de căldură prin variaţia debitului
de agent termic G şi menţinerea constantă a temperaturii agentului termic la
intrarea în aparat td. Ca urmare a relaţiei (19.9), rezultă că temperatura de ieşire a
agentului termic din aparat tî va fi variabilă, ceea ce înseamnă td = const. şi
G = variabil cu tî = variabilă, adică (td - tî) = variabilă.
Această metodă de reglare se poate aplica atât centralizat, cât şi local
(la punctele termice sau/şi pe aparatele consumatoare), cu unele limitări
determinate de regimurile hidraulice variabile care apar. Astfel, reducerea debitului
de apă în instalaţiile consumatoare conduce, pentru td = const., la creşterea
diferenţei de temperatură în aparatele de consum (td - tî), simultan cu reducerea
rezistenţelor hidraulice locale ale acestora. În cazul aparatelor amplasate la cote
geodezice diferite faţă de nivelul solului, reglarea cantitativă conduce la creşterea
diferenţei de presiune gravitaţională între acestea. Ca urmare, apar distribuţii
diferite ale agentului termic G pe verticală. În consecinţă, apar variaţii diverse ale
cantităţilor de căldură primite de aparatele consumatoare aflate la etaje (înălţimi)
diferite. Cu cât este mai mică pierderea de presiune din instalaţiile consumatoare în
condiţiile de calcul nominale şi mai mare diferenţa de nivel între acestea, cu atât
creşte efectul dereglării gravitaţionale pe verticală.
Pentru evitarea acestui fenomen şi reducerea sa la minim, în cazul aplicării
locale a reglării cantitative pe fiecare aparat consumator sau grupe de aparate aflate
1424 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

la acelaşi nivel geodezic, se recomandă utilizarea în acest scop a robinetelor de


reglaj speciale. Acestea au calitatea constructivă (caracteristica robinetului) că, pe
măsura reducerii parţiale a debitului G, intrat în aparatul consumator respectiv,
introduc o rezistenţă hidraulică locală corespunzătoare şi compensează reducerea
pierderilor de presiune determinate de reducerea debitului.
Datorită debitului variabil de apă vehiculată în reţea, această metodă de reglare
permite reducerea consumului anual de energie electrică al pompelor de reţea faţă
de reglarea calitativă.
Totodată, în cazul în care sursa de căldură este o CCG şi căldura sub formă de
apă fierbinte este livrată prin intermediul aburului destins în turbinele de
cogenerare, menţinerea constantă a temperaturii apei fierbinţi la valoarea nominală
maximă td, pe toată perioada alimentării cu căldură, conduce la reducerea
producţiei anuale de energie electrică în cogenerare faţă de reglarea calitativă.
În cazul în care sursa de căldură este o CT, acest ultim aspect dispare;
3. calitativ-cantitativă (mixtă), care constă în reglarea cantităţii de căldură atât
prin variaţia debitului G, cât şi a temperaturii td. Conform relaţiei (19.9), aceasta
determină şi variaţia temperaturii tî, adică a diferenţei (td - tî). Variaţia celor doi
parametri G şi td poate avea loc continuu sau în trepte de debit, în funcţie de natura
consumatorului, de caracteristicile aparatelor consumatoare, de natura sursei de
căldură (CT sau CCG) şi de tipul pompelor care asigură vehicularea apei fierbinţi
(pompe cu turaţie variabilă sau nu).
Din punct de vedere energetic (efectul cumulat al consumului de energie
electrică pentru pomparea apei fierbinţi şi cel al producţiei de energie electrică în
cogenerare, când sursa de căldură este o CCG) şi al dereglărilor hidraulice pe
verticală ce pot apărea la consumatori, reglarea mixtă este optimă. Aplicarea sa şi
alegerea legii de variaţie a debitului G, respectiv a temperaturii td, depind,
în primul rând, de natura consumului (omogen sau eterogen), iar în cazul unui
consum eterogen depind de structura acestuia.
În funcţie de natura consumatorilor, a sursei de căldură şi a instalaţiilor
consumatoare de apă fierbinte (pentru încălzire şi ventilare), cele trei metode de
reglare prezentate mai sus, se pot aplica în cursul anului singular, sau combinat,
pentru diversele perioade caracteristice consumatorilor respectivi.
Reglarea centralizată a cantităţii de căldură se poate realiza atât în condiţiile
livrării continue a căldurii, cât şi prin livrarea periodică. În acest din urmă caz,
coordonarea graficelor de livrare şi folosire a căldurii se realizează cu ajutorul
diverselor capacităţi de acumulare termică existente în sistem.
Pentru toate sistemele, reglarea se bazează pe expresia bilanţului termic şi a
schimbului de căldură pe aparatul consumator considerat. Dacă se scriu aceste
expresii în condiţiile oarecare (variabile) şi în condiţiile de calcul (cunoscute) ale
debitului de căldură primit de aparatul consumator, rezultă:
q = G ⋅ c ⋅ δt = k ⋅ S ⋅ ∆t [kW] , (19.14,a)
q c = G c ⋅ c ⋅ δt c = k c ⋅ S ⋅ ∆t c [kW] , (19.14,b)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1425

unde s-au folosit notaţiile utilizate în relaţia (19.13); indicele c reprezintă valorile
de calcul: δt = td - tî, iar δt c = t dc − tic , în grade.
Raportul relaţiilor (19.14,a,b) conduce la exprimarea în valori relative:
q = G ⋅ δt = k ⋅ ∆t (19.15)
Dacă se ţine seama că, pentru o serie de cazuri, dependenţa debitului relativ de
agent termic faţă de sarcina termică relativă este exprimată de relaţia:
r
G=q (19.16)
în care r este coeficientul de reglaj, atunci, în funcţie de valorile sale se pot descrie
matematic toate metodele de reglare prezentate mai sus:
– pentru r = 0, adică G = 1 , rezultă că G = G c , deci este cazul reglării calitative
care, conform relaţiei (19.15), înseamnă:
q = δt , adică variaţia lui td, tî şi a diferenţei td - tî;
r
– pentru r ≠ 0, adică G = q , rezultă cazul reglării mixte cu următoarele
posibilităţi:
- dacă r < 0, rezultă G > 1 , atunci q > δt ;
- dacă r > 0, rezultă G < 1 , atunci q < δt ;
- dacă r > 1, rezultă G < q , atunci δt < 1 .
Se constată că ecuaţia (19.16) este valabilă tehnic numai pentru domeniul:
r ∈ (- ∞, + ∞) [19.1].
În cazul în care r = 1, conform relaţiilor (19.15)-(19.16) ar rezulta δt = 1 , adică
t dc − tîc = t d − tî , deci δt = const . Dar, din punct de vedere al transferului de
căldură, odată cu modificarea debitului G ( pentru că la r = 1, G = q ), chiar dacă
t d = const ., temperatura t î variază, deci δt ≠ const . Ca urmare, din punct de
vedere tehnic, soluţia r = 1 este imposibilă.

19.3.2. Reglarea regimului termic


19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare
În sistemele de alimentare cu căldură reglarea regimului termic înseamnă
cunoaşterea modului de variaţie a temperaturii agentului termic în diversele puncte
caracteristice ale sistemului, de la aparatul consumator până la sursa de căldură.
Pentru a putea cunoaşte variaţia regimului termic trebuie ţinut seama de natura
consumului de căldură şi de caracteristicile termice ale diverselor subansamble ce
compun sistemul. Din acest ultim punct de vedere, principalele elemente care
influenţează regimul termic sunt aparatele de schimb de căldură care intră în
componenţa sistemului. De aceea, în cele ce urmează se va pleca de la aparatul
consumator de căldură considerat ca un schimbător de căldură prin suprafaţă între
apa fierbinte şi agentul termic utilizat efectiv în procesul de consum.
1426 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Dacă se consideră că orice sarcină termică q a unui aparat consumator poate fi


scrisă ca o funcţie de unul sau doi parametri caracteristici, de exemplu α şi β,
atunci pentru aparatul respectiv sunt valabile următoarele egalităţi:
– pentru un regim oarecare de consum:
q = q (α, β) = k ⋅ S ⋅ ∆t = G ⋅ c ⋅ δt [kW] , (19.17,a)
– pentru un regimul de calcul al consumului:
q c = q c (α c , β c ) = k c ⋅ S ⋅ ∆t c = G c ⋅ c ⋅ δt c [kW] , (19.17,b)
Deci, rezultă valoarea relativă a sarcinii termice:
q q (α, β) k ∆t G δt
q= c = c c c = c ⋅ c = c ⋅ c , (19.18)
q q (α , β ) k ∆t G δt
în care, utilizând valorile relative ale diverselor mărimi, rezultă:
q = q (α, β) = k ⋅ ∆t = G ⋅ δt , (19.19)
unde notaţiile corespund celor utilizate în relaţiile anterioare.
Pentru aparatele de schimb de căldură la care predomină schimbul de căldură
prin convecţie, cum este cazul celor din sistemele de alimentare cu căldură cu apă
fierbinte, este valabilă cu o aproximaţie admisibilă următoarea legătură între
valorile relative ale coeficientului global de transfer de căldură şi cele ale diferenţei
medii de temperatură:
m
k = ∆t , (19.20)
în care m este un parametru cunoscut, care depinde de caracteristicile constructive
ale aparatului de schimb de căldură; în funcţie de tipul constructiv al aparatului de
schimb de căldură, în cazul încălzirii de exemplu, el are valorile 0,25...0,36 [19.1].
Valoarea relativă a debitului de apă fierbinte G care parcurge aparatul
consumator este determinată de natura reglajului adoptat, după cum s-a arătat în
paragraful anterior, prin valoarea coeficientului de reglaj r din relaţia generală
(19.16).
Ţinând seama de relaţiile (19.16) şi (19.20), atunci egalităţile (19.19) devin:
m+1 r
q = q (α, β) = ∆t = q ⋅ δt , (19.21)
Egalităţile de forma generală (19.21) reprezintă un sistem de două ecuaţii în
care necunoscutele sunt temperaturile apei fierbinţi la intrarea şi ieşirea din
aparatul consumator considerat.
Relaţia (19.21)se va aplica în cazul aparatelor consumatoare, utilizate pentru
încălzirea incintelor, ventilarea acestora sau pentru prepararea apei calde de
consum.
Schemele de principiu ale funcţionării acestor aparate, cu diagramele aferente
pentru variaţia temperaturii agenţilor termici între care are loc transferul de căldură,
sunt prezentate în fig. 19.2.
În continuare, în cazul aparatelor de schimb de căldură utilizate, se prezintă
metodologia generală pentru obţinerea curbelor de variaţie ale temperaturii
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1427

agentului termic primar td şi tî, pentru satisfacerea celor trei tipuri de consumuri de
căldură enumerate mai sus.

Fig. 19.2. Schemele de principiu ale funcţionării aparatelor consumatoare de căldură,


utilizând ca agent termic primar apa fierbinte şi diagramele de variaţie ale
temperaturilor agenţilor termici în lungul suprafeţei de schimb de căldură:
a – aparat static pentru încălzire; b – aerotermă sau baterie de ventilare;
c – preîncălzitor al apei calde de consum sanitar. 1 – aparat de încălzire;
2 – incintă încălzită; 3 – aer interior; 4 – apă fierbinte; 5 – baterie de ventilare;
6 – aer pentru ventilare; 7 – schimbător de căldură pentru prepararea apei calde
de consum; 8 – apă caldă de consum.
Natura consumului de căldură
a) încălzire b) ventilare c) apă caldă de consum

1. Elementele iniţiale considerate cunoscute:


– valorile de calcul caracteristice agentului termic încălzit:
- temperatura interioară a - temperatura aerului introdus - temperatura apei calde de
incintei încălzite t ic în care se în incinta ventilată t ic ; consum sanitar t ac ;
află aparatul de încălzire;
– valorile de calcul ale principalilor factori ce caracterizează procesele de consum:
– temperatura exterioară de calcul t ec : - temperatura de calcul a
c
– caracteristicile termofizice – tipul incintei (cu sau fără apei reci t ar , folosită ca apă
ale incintei încălzite degajări nocive), care caldă de consum;
determină valoarea de calcul a - valoarea de calcul a
numărului de schimburi de debitului de apă caldă de
aer n sc ; consum Gac ;

– valorile de calcul ale temperaturii apei fierbinţi t dc şi t îc , stabilite prin considerente


tehnico-economice pentru fiecare fel de consum de căldură şi tip constructiv de aparat
consumator;
– valorile de calcul ale debitelor de căldură consumate şi ale debitelor de apă fierbinte
necesare în aceste condiţii:
1428 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

qic şi Gic qvc şi Gvc qac şi Gac


– valorile coeficientului m, conform relaţiei (19.20), arată dependenţa valorilor relative ale
coeficienţilor globali de transfer de căldură de diferenţele medii de temperatură pentru
aparatele consumatoare:
mi mv ma
– valoarea coeficientului de reglaj adoptat, v. relaţia (19.16):
ri rv ra
2. Relaţiile generale de calcul ale consumurilor de căldură în condiţii oarecare
(conform cap. 2):
qi = a + b ⋅ (tic − t e ), qv = n s ⋅ Vi ⋅ c a ⋅ (tic − t e ), q a = Ga ⋅ ca ⋅ (t ac − t ar ).
3. Relaţiile de calcul ale consumurilor de căldură în condiţiile de calcul:
qic = a + b ⋅ (tic − t ec ), qvc = nsc ⋅ Vi ⋅ c a ⋅ (tic − t ec ), q ac = Gac ⋅ ca ⋅ (t ac − t ar
c
).
4. Valorile relative ale consumurilor de căldură rezultate prin aplicarea relaţiei
generale (19.19):
a + b ⋅ (t ic − t e ) (t ic − t e ) (t ac − t ar )
qi = = qv = ns ⋅ = qa = Ga ⋅ =
a + b ⋅ (t ic − t ec ) (t ic − t ec ) (t ac − t ar
c
)
m +1 r m +1 r m +1 r
= ∆t i i = q ii ⋅ δt i (19.22, a) = ∆t v v = q vv ⋅ δt v (19.22, b) = ∆t a a = q aa ⋅ δt a (19.22,c)

5. Din sistemul de două ecuaţii cu două necunoscute vor rezulta relaţiile:

t e (q i ) = t ic +
a a
− qi ⋅[ + t e (q v , n s ) = t ic − θ v [ o C], t ar (q a , G a ) = t ac − θ a [ o C],
b b
(t ic − t ec )] [ o C], (19.23, a) (19.23,b) (19.23,c)

t î = f (q i , ri ) = t î = f (q v , rv , n s ) = t ic − t î = f (q a , G a , ra ) = t ac −

εi θ − εv ⋅ e γv θ a − ε a ⋅ e γa
= t ic − [ o C], (19.24, a) − v [ o C], (19.24, b) − [ o C], (19.24, c)
1− e γi
1 − e γv 1 − e γa

t d (q i , ri ) = t d = f (q v , n s , rv ) = t d = f (q a , G a , ra ) =
(19.25,a) (19.25,b) (19.25,c)
= t î + ε i [ C], o
= t î + ε v [ o C], = tî + ε a [ o C],
în care: în care: în care:
(1− r ) (1− r ) (1− ra )
εi = δt ic ⋅ qi i (19.26,a) ε v = δt vc ⋅ qv v (19.26,b) ε a = δt ac ⋅ q a (19.26,c)

qv qa
θv = ⋅ (tic − tec ) (19.27,b) θ a = ⋅ (t ac − t ar
c
) (19.27,c)
ns Ga
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1429

1 1
( ) ( )
1+ mv 1+ ma
χv = ∆t vc ⋅ qv (19.28,b) χ a = ∆t ac ⋅ qa (19.28,c)
 mi 
 1+ m − ri 
 
δt ic θ − εv θ − εa
γi = 
⋅ qi i  (19.29,a) γv = v (19.29,b) γ a = a (19.29,c)
∆t ic χv χa

6. Discuţii privind valorile lui td şi tî în funcţie de natura reglajului aplicat:


În cazul reglajului calitativ, rezultă:
ri = 0, deci G = 1, adică rv = 0, deci G = 1, adică Pentru consumul de căldură
sub formă de apă caldă,
G = G c = const. G = G c = const. temperatura apei reci tar este,
practic, constantă în cursul
zilei, iar pe perioade mai
mari (iarnă, respectiv vară)
variază foarte puţin; în mod
Atunci, odată cu reducerea sarcinii termice care corespunde convenţional, se consideră
creşterii temperaturii exterioare, din ultima parte a relaţiei că pe perioada de iarnă
(19.22,a,b) rezultă: i
t ar = +5 o C iar pe perioada
de vară t ar v
= +15 o C .
În aceste condiţii, raportul:
teχ
→ qi qic
→ te =tic qvo t ac − t ar
la te la t e → qv → = const.,
tec qimin c v
t (t
e e ) 0 t ac − t ar
c
1 1 1 1
→ qi min → δt i min → → qv → δt v → temperatura apei calde
qi δt i 0 0
t ac = 60 o C = const .,
t tdc t t dc
conform normativelor.
d tdmin d t dmin = tic
→ tîc
→
tîc
 t î tîmin t î tîmin = tic

Curbele de variaţie pentru:
(G , t d , t î ) = f (t e , ri = 0) = (G , t d , t î ) = f (t e , n s , rv = 0) =
= f (q i , ri = 0) = f (q v , rv = 0)

sunt reprezentate în fig. 19.3.,a,b, unde întotdeauna:


t î ≥ t ic + δt fi , conform t d ≥ t ic + δt fv , conform
fig. 19.2.,a fig. 19.2.,b
În cazul reglajului mixt, rezultă:
dacă ri > 0, atunci: dacă rv > 0, atunci: Atunci, din prima egalitate a
relaţiei (19.22,c), rezultă:
1430 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tex qic te =tic qvc t −t


când t e
tec
→ qi qimin
→ când t e
tec
→ qv → qa
= ac ar = const.
0
G a t ac − t ar
c
1 1 δt v 1 
→ qi min → → qv 0 →  0
1 
→ Aceasta înseamnă că la
qi G 0  q a = var . → q a = var . →
δt 1  t t dc  → G a = var . → Ga = var .
 i min
( δt i ) •   d t dmin = tic  c

→ →
G
1
→  tc  → G 0 Pe de altă parte, din diagrama
G min
(G )•
  t î tîmin = t c  de variaţie a temperaturii,
   î i  conform
t t dc  fig. 19.2.,c, rezultă că
d (t dmin ) •  Gc t dm = t ac + δt fa = const. =
→ tîc →G (G min )•
 tî (tîmin )•
 = 60 o C.
 

în care: în care: Din relaţia de bilanţ:


min min q a = G ⋅ c ⋅ (t d − t î ) = var .,
(δt i )* > δt i curbele G (q v , n s , rv ) ,
pentru a fi îndeplinită, în
(t dmin )* > t dmin (t î , t d ) = f (q v , n s , rv ) , condiţiile în care
(t îmin )* < t îmin indiferent de valorile lui rv , t d = const., rezultă că
trebuie G = var. Aceasta
(G ) <G ,
min * c sunt concurente la q v = 1 ,
determină variaţia cantităţii
<1 unde t d = t dc şi t î = t îc şi la de căldură q a prin reglarea
iar pe măsură ce ri 0 ,
cantitativă:
rezultă: q v = 0 , unde t d = t î =
(t dmin − (t dmin ) * ) = t e = t ic . t d = const. = 60o C

(t îmin − (t îmin ) * ) Pentru orice 0 < q v < 1 , pe  G = var.
rv → 1
 t î = var.

(G c − (G min ) * ) măsură ce rv 0 , rezultă
1 în care G a = G = var. ,
Deci, pentru orice qi < qic , că: G
G ( rv →1) conform fig. 19.3.,c,
adică pentru orice q i < 1 , t d ( rv → 1)
td t d ( rv = 0)
(t e > t ec ) , rezultă curbele:
tî ( rv = 0)
tî tî ( rv = 1)

Pe intervalul 0 < q v < 1 ,


rezultă curbele:

t d* (q i , ri > 0) > t d (q i , ri = 0) t d* (q v , rv > 0) > t d (q v , rv = 0)


t î* (q i , ri > 0) < t î (q i , ri = 0) t î* (q v , rv > 0) < t î (q v , rv = 0)
G * (q i , ri > 0) < G (q i , ri = 0), G * (q v , rv > 0) < G (q v , rv = 0),
conform fig. 19.3.,a. conform fig. 19.3.,b.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1431

Fig. 19.3. Diagramele de reglaj ale regimului termic al apei fierbinţi pentru aparatele
consumatoare de căldură, în cazul: a – încălzirii; b – ventilării; c – alimentării cu
apă caldă de consum.
În general, în cazul aparatelor de încălzire se face un reglaj calitativ ri = 0, iar la
prepararea apei calde se face un reglaj cantitativ.
Graficele de reglaj pentru încălzire şi ventilare, prezentate în fig. 19.3.,
corespund perioadelor în care temperatura exterioară ia valori între t ex ≥ t e ≥ t ec ,
respectiv t e − t ic ≥ t e ≥ t ec sau t ev , conform celor arătate în cap. 2. În cazul apei
calde, alimentarea cu căldură se face în tot timpul anului, elementul variabil
principal fiind debitul de apă caldă consumată Ga.
Alimentarea cu căldură a consumatorilor de încălzire şi de apă caldă de consum
se poate face individual, dar şi combinat, prin intermediul punctelor termice
centralizate (staţii termice centralizate).
1432 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul alimentării individuale, reglarea cantităţii de căldură se face după


principiile şi expresiile analitice prezentate mai sus. Regimul termic de calcul al
agentului termic utilizat depinde de natura acestuia (apă caldă sau fierbinte) şi de
caracteristicile constructive ale aparatelor consumatoare.
Pentru cazul ventilării, metoda de reglare depinde de natura procesului de
ventilare (incinte cu sau fără degajări nocive) şi de tipul aparatelor consumatoare:
aeroterme (instalaţii de ventilare descentralizată) sau staţii centrale de ventilare
(centrale de ventilare).

19.3.2.2. Reglarea centralizată


În paragraful § 19.3.2.1. s-au prezentat relaţiile de calcul ale temperaturii apei
fierbinţi, la intrarea şi ieşirea din aparatele individuale consumatoare de căldură
pentru încălzire, ventilare şi pentru prepararea a.c.c., în condiţiile reglării locale, pe
fiecare aparat în parte. În continuare se tratează cazul reglării centralizate a
regimului termic, pentru consumatorii de încălzire şi a.c.c., specifici sistemelor de
alimentare centralizată cu căldură, utilizând ca agent termic apa fierbinte.
Ca şi în cazul reglajului local, principalele elemente care determină regimul
termic al SACC, sunt aparatele de schimb de căldură care intră în componenţa sa,
după cum rezultă din fig. 19.4. Pentru a determina modul de variaţie a temperaturii
agenţilor termici la aceste aparate este necesară cunoaşterea caracteristicilor
termice ale lor.
• Ecuaţiile caracteristice ale aparatelor de schimb de căldură descriu
funcţionarea acestora, ţinând seama de specificul şi destinaţia lor. În cadrul unui
SACC – v. fig. 19.4. – se utilizează schimbătoare de căldură de suprafaţă,
de diverse tipuri constructive, dar cel mai adesea sunt fie tubulare, fie cu plăci.
Ecuaţiile ce descriu funcţionarea schimbătoarelor de căldură de suprafaţă din
cadrul sistemului de distribuţie a căldurii rezultă din ecuaţiile de bilanţ termic şi
cele de transfer de căldură, scrise pentru un debit de căldură q:
q = G p ⋅ c pp ⋅ (t1 p − t2 p ) ⋅ η p = Gs ⋅ c ps ⋅ (t1s − t2 s ) = k ⋅ S ⋅ ∆t [kWt] , (19.30)
în care: G p , Gs reprezintă debitul de agent termic primar şi respectiv secundar,
intrate în schimbător, în kg/s; c pp , c ps – căldura specifică medie a agentului
termic primar, respectiv secundar, în kJ/kg·grd; t1 p / t 2 p – temperatura agentului
termic primar, la intrare/ieşire, în °C; t1s / t 2s – temperatura agentului termic
secundar, la ieşire/intrare, în °C; η p – gradul de reţinere a căldurii în schimbător;
k – coeficientul de transfer de căldură al schimbătorului, în kW/m2·grd;
S – suprafaţa de transfer a căldurii, în m2; ∆t – diferenţa medie logaritmică de
temperatură pe schimbător, în grd.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1433

Fig. 19.4. Elementele componente ale sistemului de distribuţie a căldurii, în cadrul unui
SACC: 1 – consumator de căldură pentru încălzire şi a.c.c.; 2 – reţea termică
secundară (dacă există); 3 – punct termic centralizat, sau modul termic;
4 – consumatori de a.c.c.; 5 – consumatori de încălzire; 6 – schimbător de
căldură pentru încălzire, apă fierbinte/apă caldă; 7 – hidroelevator; I, II – cele
două trepte pentru prepararea a.c.c., conform schemei două trepte serie-serie.
Considerând că:
G p ⋅ c pp = W p [kJ/s·grd] , (19.31)
şi
G s ⋅ c ps = Ws [kJ/s·grd] , (19.32)
reprezintă echivalenţii termici în apă ai agentului termic primar (apa fierbinte) şi
respectiv ai agentului termic secundar (apă), atunci egalităţile (19.30) fac legătura
între debitul termic q al aparatului de schimb de căldură şi echivalenţii termici în
apă ai agenţilor termici între care are loc transferul de căldură.
• Diferenţa medie logaritmică de temperatură ∆t, din relaţia (19.30), este
dată de relaţia cu caracter general:
∆t M − ∆t m
∆t = , (19.33)
∆t
ln M
∆t m
în care ∆t M şi ∆t m depind de variaţiile temperaturilor din primarul t p şi
secundarul t s schimbătorului de căldură, prezentate în fig. 19.5., pentru diferitele
schimbătoare folosite în sistemul de distribuţie a căldurii.
1434 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama de fig. 19.5., rezultă:


∆t M = ∆θ − δt m [grde] , (19.34)
şi
∆t m = ∆θ − δt M [grde] , (19.35)
unde: ∆t m şi ∆t M sunt diferenţele de temperatură între cei doi agenţi termici, mai
mică, respectiv mai mare, în grade; ∆θ – diferenţa maximă de temperatură, care
poate apare în procesul de schimb de căldură, între cei doi agenţi termici, în grade;
δt m , δt M – diferenţa de temperatură mai mică, respectiv mai mare, între care
evoluează cei doi agenţi termici, în grade.

Fig. 19.5. Procesele de schimb de căldură pentru diversele schimbătoare folosite în sistemul
de cogenerare: a – radiator apă-aer; b – preîncălzitor apă fierbinte – apă caldă
pentru încălzire din PTC; c, d – preîncălzitor treapta I de preparare a apei calde la
PTC două trepte serie; e, f – preîncălzitor treapta II-a de preparare a apei calde la
PTC.
Diferenţa de temperatură ∆t se poate determina fie cu relaţia exactă (19.33),
fie cu relaţia simplificată (19.36), care are avantajul unei expresii liniare, de forma:
∆t = a ⋅ ∆θ − b ⋅ δt m − c ⋅ δt M [grde] , (19.36)
în care valorile coeficienţilor a, b şi c sunt prezentate în tabelul 19.2, pentru
diversele tipuri de aparate de schimb de căldură utilizate în SACC [19.2.].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1435

Valorile coeficienţilor a, b, c
Tabelul 19.2
Valorile
Expresia simplificată a diferenţei de
Destinaţia schimbătorului coeficienţilor
temperatură ∆t
a b c
∆t p = 1,38 ⋅ ∆θ p − 0,28 ⋅ δt mp − 1,1 ⋅ δt MP
Încălzire apă-apă în PT 1,38 0,28 1,1
(19.37)
Preparare apă caldă ∆t I = ∆θ I − 0,4 ⋅ δt mI − 0,6 ⋅ δt MI (19.38)
1,0 0,4 0,6
treapta I
Preparare apă caldă ∆t II = 1,38 ⋅ ∆θ II − 0,28 ⋅ δt mII − 1,1 ⋅ δt MII
1,38 0,28 1,1
treapta II (19.39)
Elemente interioare de
1,0 0 0,5 ∆t i = ∆θ i − 0,5 ⋅ δt Mi (19.40)
încălzire (radiatoare)

• Capacitatea termică specifică. Calculul ecuaţiilor reglării sistemului de


alimentare cu căldură se face pentru aparatele de schimb de căldură care
funcţionează în condiţii diferite de cele de calcul. În aceste regimuri se cunoaşte,
în general, numai temperatura agentului termic la ieşirea din instalaţiile
consumatoare de căldură. De aceea, expresia puterii termice a schimbătorului
(Q = k·S·∆t ) nu este bună pentru aceste calcule, deoarece nu se cunoaşte mărimea
lui ∆t, care se poate determina numai prin aproximaţie.
Ţinând seama de acestea, în cazul reglării, rolul variabilei ∆t îl ia diferenţa
maximă de temperatură ∆θ , care apare în aparatul de schimb de căldură între
temperatura mediului încălzitor şi a celui încălzit, la intrarea în aparat; această
valoare se cunoaşte în cazul reglajului.
Puterea termică a tuturor tipurilor de aparate de schimb de căldură prin
convecţie se poate determina cu relaţia:
Q = ε ⋅ W m ⋅ ∆θ [kJ/s] , (19.41)
unde: ε este puterea termică specifică a aparatului de schimb de căldură
(mărime adimensională); Wm – valoarea cea mai mică a echivalentului termic în
apă al debitului de agent termic, în kJ/s·°C [ Wm = (G ⋅ c) m ]; Gm – valoarea minimă
a debitului unuia din cei doi agenţi termici ai aparatului de schimb de căldură,
în kg/s; c – căldura specifică a agentului termic respectiv, în kJ/kg·°C.
Mărimea ε reprezintă puterea termică a aparatului raportată la unitatea celui mai
mic echivalent termic, pentru o diferenţă maximă de temperatură ∆θ de 1°C.
Dacă se ia în considerare diferenţa medie logaritmică de temperatură,
atunci expresia lui ε este de formă exponenţială. Ea devine deosebit de complexă în
cazul aparatelor de schimb de căldură în curent încrucişat. Pentru simplificarea
expresiei lui ε este necesară considerarea expresiei simplificate a diferenţei de
temperatură ∆t, conform celor prezentate în tabelul 19.2. În acest caz, expresia
generală a lui ε este:
1436 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a
ε= < ε* , (19.42)
Wm W
+ b⋅ m + c
k ⋅S W M
în care ε* se calculează pe baza ecuaţiilor exponenţiale, ea reprezentând puterea
termică specifică a unui aparat cu suprafaţa de schimb de căldură infinită. Semnul
inegalităţii este datorat folosirii expresiei simplificate, liniare, a diferenţei medii de
temperatură, în locul celei medii logaritmice. Inegalitatea arată că, fizic, mărimea ε
nu poate depăşi valoarea ε*, adică temperatura mediului încălzit nu poate depăşi
temperatura mediului încălzitor, în nici o secţiune a aparatului, deoarece valorile
locale ale lui ∆θ sunt pozitive.
În calcule, dacă din relaţia (19.42) rezultă că ε ≤ ε*, atunci în continuare se
consideră valoarea respectivă. În cazurile în care rezultă ε > ε*, mai departe în
calcule se ia ε = ε*.
Pentru aparatele de schimb de căldură cu modificarea stării de agregare a unuia
sau a ambilor agenţi termici (condensare, vaporizare) şi pentru cele în echicurent:
1
ε* = , (19.43)
Wm
1+
WM
iar pentru cele în contracurent ε* = 1.
Relaţia (19.42) este valabilă pentru orice tip de aparat de schimb de căldură,
adică în limitele 0 ≤ Wm/WM ≤ 1, ceea ce înseamnă: 0 < k ⋅ S / Wm ≤ ∞ . Din punct de
vedere fizic alt domeniu nu există.
Cu ajutorul relaţiilor (19.41) şi (19.42) se poate rezolva practic orice problemă
legată de regimurile de funcţionare ale aparatelor de schimb de căldură, în condiţii
diferite de cele de calcul.
În calcule, se poate folosi şi expresia:
ω = k ⋅ S / Wm , (19.44)
unde ω este un coeficient de regim.
În tabelul 19.3 sunt prezentate expresiile capacităţii termice specifice ε, pentru o
serie de aparate de schimb de căldură caracteristice sistemelor de alimentare cu
căldură, cu notaţiile conform fig. 19.4.
• Ecuaţiile reglării regimului termic. În continuare sunt prezentate ecuaţiile,
pentru diferitele metode de reglare şi ţinând seama de structura sarcinii termice sub
formă de apă fierbinte (numai încălzire sau încălzire şi apă caldă).
Pentru calcule s-a considerat schema generală a sistemului de alimentare cu
căldură, prezentată în fig. 19.4., adică sistemul de transport bitubular închis,
cu prepararea apei calde în două trepte serie.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1437

Expresiile capacităţilor termice specifice


Tabelul 19.3
Mod de racordare
Tipul aparatului Expresia lui ε Nr. relaţiei
în P.T.C.
direct 1 (19.45)
εi =
ci + u W
+ 1
1 + u ki ⋅ S i
unde:
Radiator de încălzire t −t
(apă-aer) u = 3 6 (coeficient de amestec) (19.46)
t6 − t4
indirect 1
εi = (19.47)
W
ci + 7
ki ⋅ Si
Schimbător pentru indirect ap
încălzire în PTC. εp = (19.48)
W1 W
(apă fierbite – apă + bp ⋅ 1 + c p
caldă) kp ⋅Sp W7
două trepte serie: aI
treapta I εI = (19.49)
Ws W
+ bI ⋅ s + cI
Schimbător pentru kI ⋅ SI W1
prepararea apei
treapta a II-a aII
calde în PTC. ε II = (19.50)
Ws W
+ bII ⋅ s + cII
kII ⋅ S II W2
Ecuaţiile urmăresc stabilirea temperaturii apei în diversele puncte caracteristice
ale schemei din fig. 19.4., în funcţie de mărimea şi structura sarcinii termice, pentru
diverse condiţii climaterice exterioare. Structura sarcinii termice s-a considerat prin
raportul „tip”:
 Q md 
ρT =  a  . (19.51)
 Qic 
T
Notaţiile folosite sunt următoarele: Qi, Qic – cantitatea de căldură pentru încălzire
pentru un regim oarecare şi în condiţiile de calcul, în kJ/s; Qa, Qac – cantitatea de căldură
necesară preparării apei calde în aceleaşi regimuri ca şi încălzirea; QI, QIC – cantitatea de
căldură necesară preparării apei calde în treapta I, în aceleaşi regimuri ca şi încălzirea;
QII, QIIC – idem. treapta I, în cazul treptei a II-a; Wi, Wa, WI, WII – echivalentul termic în
apă al apei pentru încălzire, apă caldă-total, apă caldă treapta I şi a II-a, în kJ/s°C; τ – durata
, în s; ∆t – diferenţa medie de temperatură pentru aparatul considerat, în °C; δt – diferenţa
de temperatură între care evoluează acelaşi agent termic, în °C, ∆θ – diferenţa maximă de
temperatură între cei doi agenţi termici care evoluează în aparatul considerat, în °C;
1438 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ti – temperatura interioară a incintei, în °C; tec – temperatura exterioară de calcul pentru


încălzire, în °C.
Ca indici se mai folosesc: indicele inferior „m”, sau „M” pentru mai mic sau mai mare;
indicele inferior „c” pentru regimul de calcul; indicii inferiori „i”, „p” sau „a” arată că
mărimea considerată se referă la aparatul de încălzire de la consumator, la aparatul de
încălzire racordat indirect la PT, respectiv la aparatele pentru prepararea apei calde în PT
(înlocuit cu indicele inferior „I” sau „II” pentru treapta I sau a II-a de preparare a apei
calde).
Notaţiile: Q, W , ∆t , δt şi k reprezintă valorile relative ale mărimilor Q, W, ∆t, δt
şi k, adică raportul între valorile absolute momentane şi cele de calcul.
Ecuaţia generală a reglării, conform relaţiei generale (19.16), devine:
– pentru circuitul termic secundar al consumatorului de încălzire:
r
W 7 = Q ii ; (19.52)
– pentru circuitul primar al PT şi la sursa de căldură:
r
W 1 = Qi p , (19.53)
unde ri şi rp sunt coeficienţii de reglaj adoptaţi în sistemul local de încălzire al
consumatorului, respectiv al PT şi la limita sursei de căldură. Valorile lor pot fi
diferite între ele (ri ≠ rp) sau egale (ri = rp) în cazul PT cu racordarea indirectă a
instalaţiilor de încălzire, iar la PT cu racordarea directă, în general, ri = rp = r.
Ecuaţiile reglării sarcinii termice de încălzire sunt prezentate în tabelul 19.4,
iar pentru încălzire şi apă caldă sunt date în tabelul 19.4.
Ecuaţiile reglajului termic pentru încălzire
Tabelul 19.4
Mări- Punct termic cu racordare
U.M.
mea Indirectă Directă
1 2 3 4
1
δt mpc 1− ri 1− ri
t6 °C t i + ⋅ Qi (19.53) 1+
ti + ∆t ic ⋅ Q i m + ci ⋅ δt Mic ⋅ Q i
εi
(19.54)
1−ri
t6 − δt mpc ⋅ Q i (19.55)
1
sau: 1−ri
t7 °C ti + ∆tic ⋅ Qi1+m + (ci −1) ⋅ δt Mic ⋅ Qi
δt mpc 1− ri
ti + ⋅ (1 − ε i ) ⋅ Q i (19.56) (19.57)
εi
δt Mpc 1− r p 1−ri
t7 + (t3c − t 7 c ) ⋅ Q i
t7 + ⋅ Qi (19.58) sau: (19.60)
εp sau:
1
δt 
t3 °C
 mpc 1 δtMpc 1  t + ∆t ⋅ Q1+m + Q1−ri ⋅ [(c −1) ⋅ δt +
ti + Qi ⋅ ⋅ (1− εi ) ⋅ r + ⋅ i ic i i i Mic
 εi ε p Qrp 
i  + (t3c − t7c )]
i
 Q i
(19.59) (19.61)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1439

Tabelul 19.4 (continuare)


1 2 3 4
1− rp
t3 − δt Mpc ⋅ Q i (19.62)
sau:
δt
1
ti + Qi ⋅ 
mpc
⋅ (1− εi ) ⋅ r +
t4 °C  εi i t4 = t7
 Qi
(19.63)
δtMpc 
1 
+ ⋅ (1− ε p ) ⋅ r
εp Qi 
p

Ecuaţiile reglajului termic pentru încălzire şi apă caldă


Tabelul 19.5
Mărimea U.M. Ecuaţia
t6, t7, t3, t4 °C Idem ca în tabelul 19.3
χ s ⋅ ρT  ∆θ I 
t1 °C t 3 + ⋅ δt Mpc ⋅ 1 −  (19.64)
rp  ∆θ 
Qi  cI 
χ s ⋅ ρT ∆θ I
t5 °C t 4 − ⋅ δt Mpc ⋅ (19.65)
rp
Qi ∆θ cI

t1 − t3 (19.66)
sau:
δ1 °C χ s ⋅ ρT  ∆θ I 
⋅ δt Mpc ⋅ 1 −  (19.67)
rp  ∆θ 
Qi  cI 
t 4 − t5 (19.68)
sau:
δ2 °C χ s ⋅ ρT ∆θ I
⋅ δt Mpc ⋅ (19.69)
r
Qip ∆θ c I
δ °C δ1 + δ 2 (19.70)
1 ∆θ I
t9 °C t8 + ⋅ δt Mpc ⋅ (19.71)
γ ∆θ c I
în care s-au folosit următoarele notaţii:
δt mpc = t6c − t 7c [°C] ; (19.72)
δt Mpc = t3c − t 4c [°C] ; (19.73)
δt Mic = t 6c − t 7 c = δt mpc [°C] ; (19.74)
∆tic = ∆θic − ci ⋅ δt Mic = (t 6c − ti ) − ci ⋅ δt Mic [°C] ; (19.75)
1440 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆θ I = t 4 − t 8 [°C] ; (19.76)
∆θ cI = t 4c − t8 [°C] ; (19.77)
δt Mac = t12 − t8 [°C] , (19.78)
şi m este un parametru care caracterizează gradul de modificare a coeficientului
global de schimb de căldură în funcţie de variaţia diferenţei medii de temperatură,
conform relaţiei:
m
k  ∆t  m
=   sau k = ∆t . (19.79)
k c  ∆t c 
Valorile exponentului m depind de tipul aparatului de încălzire şi de schema de
legare a sa la coloana verticală, după cum rezultă din tabelul 19.6.
Valorile exponentului „m” pentru aparatele de încălzire
Tabelul 19.6
Tipul aparatului de încălzire m
Toate tipurile de radiatoare 0,33
Registre de ţeavă 0,25
Convectoare de toate tipurile IA ICA 0,345
Convecto-radiatoare tip SP IA ICA 0,36
Factorul χ s este coeficientul de corecţie pentru compensarea variaţiei sarcinii
termice pentru încălzire în timp de 24 de ore, faţă de valorile necesare, datorită
neuniformităţii zilnice a alimentării cu apă caldă. El se justifică astfel: în cursul
zilei sarcina termică pentru prepararea apei calde este foarte neuniformă, după cum
s-a arătat şi în capitolul 2. Ţinând seama de aceasta, în calculele de dimensionare
ale punctelor termice este recomandabil să se ia în considerare o sarcină termică
pentru prepararea apei calde Qas „de siguranţă”, mai mare decât sarcina medie
zilnică Qamd . Legătura între aceste două valori este dată de relaţia:
Qas = χ s ⋅ Qamd . (19.80)
În acest fel diferenţa între sarcina Qamax şi Qas este mai mică decât
(Qamax − Qamd ) şi efectul nefavorabil asupra reducerii temporare a sarcinii termice
pentru încălzire (atunci când momentan Qa este mai mare decât Qamd )
se diminuează (v. § 18.2.4.3.).
Pentru PT cu acumulatoare de apă caldă χ s = 1 , iar pentru cele fără acumulare
χ s = 1,1...1,2 .
Consumul momentan de căldură pentru prepararea apei calde fiind Qa , raportul
între Qa şi Qas se notează cu γ:
γ = Qa / Qas , (19.81)
sau, ţinând seama de relaţia (19.80), rezultă:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1441

Qa
γ= . (19.82)
χ s ⋅ Qamd
Ecuaţiile de reglare prezentate în tabelele 19.4 şi 19.5 sunt valabile pentru
punctele termice cu prepararea apei calde în două trepte serie, cu corecţia graficului
de reglaj pentru încălzire (v. § 18.2.4.5.). Aceasta a impus condiţia ca la
temperatura exterioară de calcul pentru încălzire t ec corecţia graficului de reglaj
aferent încălzirii (a temperaturilor t3 şi t 4 funcţie de Q i ) să fie: pe conducta de
ducere-intrare în PT – δ1c = 0 , iar pe conducta de întoarcere-ieşire din PT –,
δ 2 c = δ ; unde δ1 şi δ 2 sunt diferenţele de temperatură ale apei din reţea în
preîncălzitoarele pentru prepararea apei calde, conform relaţiilor (19.66), (19.68) şi
(19.70).
După cum s-a arătat în § 18.2.4.3., această condiţie este impusă de necesitatea
menţinerii temperaturii t1c a apei de reţea la valoarea stabilită de calculele tehnico-
economice pentru încălzire.
• Determinarea corecţiilor graficului de reglaj pentru încălzire, în cazul
PTC cu două trepte serie-serie, are la bază schema de principiu din fig. 19.6. şi
graficul de reglaj termic – pentru cazul reglajului calitativ – prezentat în fig. 19.7.

Fig. 19.6. Schema termică de principiu a unui PTC cu două trepte serie pentru prepararea
a.c.c.: 1 – schimbător de căldură pentru încălzire; 2 – vanele de separare ale
PTC de RT de apă fierbinte; 3 – la/de la consumatorii de încălzire; I, II – cele
două trepte de preparare a a.c.c.;
Legendă: apă fierbinte; apă caldă pentru încălzire;
apă rece/a.c.c.
1442 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.7. Graficul de reglaj termic pentru PTC două trepte serie, cu corecţia graficului de
reglaj pentru încălzire: q i – valoarea relativă a lui qi ; δ1 , δ 2 – corecţiile
graficului de reglaj;
Legendă: – graficul de reglaj aferent încălzirii; – graficul de reglaj
corectat. Toate notaţiile corespund celor din fig. 19.6.

Pentru stabilirea corecţiilor δ1 şi δ 2 se au în vedere ca elemente cunoscute:


– structura sarcinii termice a PTC: ρT = q amd / qic ,
unde q amd este mărimea medie săptămânală a consumului de a.c.c.; qic – valoarea
de calcul a lui qi , la tec ;
– variaţia caracteristică orară-zilnică a consumului de a.c.c.:
q a = f (τ 24 ) ;
– variaţiile temperaturilor t3 şi t 4 , în funcţie de q i :
(t , t ) = f (q ) = f (t ) ;
3 4 i e

– mărimea coeficientului de siguranţă χ s : χ s = 1,2 , pentru PTC fără acumulare


de a.c.c.;
– suprafeţele de schimb de căldură ale schimbătoarelor pentru prepararea a.c.c.:
( ) (
S I = f q as şi S II = f q aM − qas . )
Calculul graficului de reglaj corectat (v. fig. 19.7.):
a) în condiţiile de calcul (la tec , unde q i = 1 ):
– valoarea de calcul a consumului de căldură pentru încălzire este dată de:
qic = G1c ⋅ c pp ⋅ (t1c − t 4c ) [kWt] , (19.83)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1443

CUPRINS CAPITOL 19 (partea I)

19. FUNŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ ..................1414


19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură ..............................................1414
19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de abur ..........................1415
19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă fierbinte .............1421
19.3.1. Metode generale de reglare..........................................................................1421
19.3.2. Reglarea regimului termic ...........................................................................1425
19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare ..........................1425
19.3.2.2. Reglarea centralizată ............................................................................1432
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1443

– valoarea de calcul a debitului de căldură intrată în PTC:


c
q PT = qic + q ac,II = qic + q as = G1c ⋅ c pp ⋅ (t1c − t 5c ) [kWt] , (19.84)

unde q ac ,II este valoarea de calcul a debitului de căldură de dimensionare a treptei


a II-a de prepararea a a.c.c., în kWt; c pp – căldura specifică medie, la presiune
constantă a apei fierbinţi, în kJ/kg·grd; celelalte notaţii reprezintă valorile de calcul
ale mărimilor respective, corespunzătoare fig. 19.6. şi 19.7.
Din relaţiile (19.83) şi (19.84), rezultă valorile lui:
qic
t 4c = t1c − c
[ºC] , (19.85)
W PT
şi
qic + q as
t 5c = t1c − c
[ºC] , (19.86)
W PT
c
unde WPT este echivalentul termic în apă al debitului de apă fierbinte intrată/ieşită
din PTC, dat de:
c
WPT = G1c ⋅ c pp [kWt/grd] , (19.87)
Din relaţiile (19.85) şi (19.86) rezultă valoarea de calcul a corecţiei graficului de
reglaj pentru încălzire, determinată de treapta I-a de prepararea a a.c.c.
q as q as
δ cI = t 4c − t 5c = c
= ⋅ (t 3c − t 4c ) [grde] . (19.88)
W PT qic
Notă: calculele au la bază ipoteza de funcţionare a celor două trepte de preparare a
a.c.c. – prezentată în § 18.2.4.5. – conform căreia, la temperatura exterioară de
calcul t ec , treapta I-a de preparare a a.c.c. asigură consumul de siguranţă q as ,
iar treapta a II-a nu funcţionează ( q IIc = 0 ).
b) în condiţiile punctului de frângere a graficului de reglaj pentru încălzire
f
(la t ef , unde q i = q i ):
– valoarea de calcul q Ic este dată de:
q Ic = q as = W PT
c
⋅ (t 4f − t 5f ) = Was ⋅ (t 9f − t ar ) [kWt] , (19.89)
din care rezultă:
Was
t 4f − t 5f = δ If = c
⋅ (t 9f − t ar ) [grde] . (19.90)
W PT
Dar,
q as
Was = [kWt/grd] , (19.91)
t ac − t ar
1444 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

şi
qic
c
W PT = [kWt/grd] . (19.92)
t 3c − t 4c
Introducând relaţiile (19.91) şi (19.92) în (19.90), aceasta devine:
q as t 3c − t 4c
δ If = ⋅ ⋅ (t 9f − t ar ) [grde] , (19.93)
qic t ac − t ar
unde:
t 9f = t 4f − (5...10) [ºC] . (19.94)

Deoarece la orice t e , deci la orice q i , valorile lui q a nu depind de t e , rezultă


că la PTC două trepte serie,
δ I + δ II = δ c = ct ≠ f (t e ) ≠ f (q i ) [grde] . (19.95)
Cum:
δ c = δ cI , [grde] , (19.96)
rezultă că:
– la t ec , δ cII = 0 ;
– la t ef : δ IIf = δ c − δ If [grde] , (19.97)
unde δ şi c
δ If sunt date de relaţia (19.88), în care δ =
c
δ cI , respectiv de relaţia
(19.93).
f
c) În condiţiile unei temperaturi t e oarecare ( q i oarecare: q i < q i < 1 ),
rezultă:
– corecţia δ I datorată treptei a I-a de preparare a a.c.c. este dată de:
Wa q t −t
δI = ⋅ (t 9 − t ar ) = a ⋅ 3 4 ⋅ (t 9 − t ar ) [grde] . (19.98)
W PT qi t ac − t ar
Din relaţiile (19.93) şi (19.98) rezultă:
δI q a qic t 3 − t 4 t 9 − t ar
= ⋅ ⋅ ⋅ (19.99)
δ If qi q as t 3c − t 4c t 9f − t ar

de unde rezultă valoarea oarecare a lui δ I :


q a qic t 3 − t 4 t 9 − t ar
δ I = δ If ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ , (19.100)
qi q as t 3c − t 4c t 9f − t ar

în care: t 9 = t 4 − (5...10) [ºC] . (19.101)


FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1445

Important: în expresia (19.100), conform datelor de intrare cunoscute,


prezentate mai sus, se cunosc toate elementele. Ea este valabilă independent de
tipul reglajului adoptat pentru încălzire.
În condiţiile generale, raportul qic / qi este dat de:

qic c
WPT ⋅ (t 3c − t 4c )
= . (19.102)
qi W PT ⋅ (t 3 − t 4 )

După cum reglajul pentru încălzire este calitativ sau mixt, WPT = ct = WPT
c
, sau
WPT < W PT
c
. Deci, în cazul reglajului calitativ, expresia (19.102) devine:

qic t 3c − t 4c
= . (19.103)
qi t3 − t4

Atunci, expresia (19.100) devine:

1 t 9 − t ar
δ I = δ If ⋅ ⋅ [grde] . (19.104)
χ s t 9f − t ar

Conform relaţiei (19.95), δ = ct = δ c = δ cI = δ1 + δ 2 ≠ f (t e ) .

Atunci, în orice moment t e ( q i ≠ 1 ), rezultă că:

δ IIf = δ c − δ If = δ cI − δ If [grde] . (19.105)

Ţinându-se seama de relaţiile (19.88) şi (19.93), din (19.105) rezultă că în


punctul de frângere:
t ac − t 9f
δ IIf = δ cI ⋅ [grde] (19.106)
t ac − t ar
şi într-un regim oarecare:
δ II = δ cI − δ I [grde] . (19.107)
• Graficele de reglaj termic, la nivelul PTC, sunt prezentate în fig. 19.8. şi
19.9., ţinându-se seama de relaţiile din tabelele 19.3 şi 19.4.
Fig. 19.8. prezintă graficele de reglaj numai pentru sarcina termică de încălzire.
Ele reprezintă variaţia temperaturilor t 3 , t 6 , t 7 , funcţie de temperatura exterioară
t e (funcţie de valoarea relativă a sarcinii termice qi ) pentru PT cu racordare
directă şi a lui t 4 pentru PT cu racordare indirectă.
1446 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se constată că, odată cu creşterea coeficientului de reglaj r, la o anumită


temperatură exterioară au loc următoarele: când r↑: t3↑, t6↑, t7↓ şi t4↓, iar W ↓,
în condiţiile aceloraşi valori de calcul, t 3c , t 4c , t 6c şi t 7c .
Fig. 19.9. prezintă graficele de reglaj ale sarcinii termice însumate (încălzire şi
apă caldă); s-au reprezentat numai variaţiile temperaturilor de la intrarea şi ieşirea
din PT ( t1 şi t 5 ). Se constată că, la o anumită structură a sarcinii termice totale
ρT , odată cu creşterea coeficientului de reglaj r, t1 creşte şi t5 scade. De asemenea,
se poate vedea efectul creşterii ponderii cantităţii de căldură Qa pentru prepararea
apei calde faţă de aceea pentru încălzire Qi prin intermediul lui ρT ; cu cât ρT↑,
la acelaşi r, t1↑ şi t5↓. Scăderea lui t5 are loc pentru toată perioada de încălzire,
inclusiv la tec ( t 5, c > t 5,;c > t 5,;c; ), în timp ce creşterea lui t1 faţă de t3 are loc numai
pentru temperaturi t e > t ec (la t ec , t1 = t 3c şi la t e > t ec , t1 > t 3 ).
min
În afara perioadei de încălzire (pentru t e > t e* = + 10ºC şi respectiv Q i < Q n ),
reglarea cantităţii de căldură pentru prepararea apei calde se face cantitativ:
se menţine constantă temperatura t1 a apei de reţea la valoarea minimă t1min impusă
de realizarea temperaturii t12 = 50ºC a apei calde de consum şi se reglează debitul
de apă din reţea G1 în funcţie de consumul de apă caldă G8 .
Ţinând seama de faptul că temperatura t1 asigură şi prepararea apei calde,
se impune condiţia ca în nici un moment al perioadei de alimentare cu căldură
valoarea sa să nu scadă sub valoarea minimă admisibilă în acest scop, care este:
t1min = t12 + ∆t f ≈ 80 [ºC] , (19.108)

în care t12 = 50ºC şi constantă, conform condiţiilor impuse de necesarul de căldură


pentru prepararea apei calde, iar ∆tf este diferenţa de temperatură necesară pentru
schimbul de căldură în schimbătorul pentru prepararea apei calde.
Pe baza acestor considerente, fig. 19.10. prezintă un grafic de reglaj la nivelul
PTC, aşa cum se găseşte el practic în exploatare, ţinând seama de: condiţiile
climaterice exterioare (te şi viteza vântului) şi de consumul de căldură pentru
prepararea apei calde.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1447

Fig. 19.8. Graficele de reglaj ale sarcinii termice de încălzire, în funcţie Fig. 19.9. Graficele de reglaj ale sarcinii termice de încălzire şi apă caldă:
de temperatura exterioară: a – variaţia temperaturilor; a – variaţia temperaturilor; b – variaţia debitelor relative de apă.
b – variaţia debitelor relative de apă.
1448 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.10. Graficul de reglaj calitativ


pentru livrarea căldurii la un
punct termic.

19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură


Ecuaţiile de reglare pentru temperaturile t1 şi t5, conform notaţiilor din
fig. 19.4., corespund punctului de separare (intrare-ieşire) al PT, sau MT, faţă de
reţeaua de transport. Pentru a stabili valorile corespunzătoare ale apei fierbinţi la
sursă (td şi ti) trebuie ţinut seama de pierderile de temperatură ∆trd, din conducta de
ducere şi ∆trî, din conducta de întoarcere. Atunci, în regim static – la un moment
dat – al sistemului de alimentare cu căldură, se poate spune că:
t d = t1 + ∆t rd [ºC] ; (19.109)
t î = t 5 − ∆t rî [ºC] . (19.110)
Diferenţele de temperatură ∆t rd şi ∆t rî depind de distanţele de transport
(sursă-PT), grosimea izolaţiei termice a reţelei şi gradul de încărcare al acesteia
faţă de capacitatea nominală (W1/W1C).
Trebuie avut în vedere că în regim dinamic, în timp, în funcţie de variaţia
echivalentului termic în apă al debitului de agent W1 (respectiv G1), diferenţa de
temperatură ∆t rd este variabilă. De asemenea, ţinând seama de distanţele de
transport diferite ale apei de la fiecare PT al sistemului la sursă, timpii necesari
curgerii diverselor debite sunt diferiţi şi, ca urmare, temperatura t î la sursă
reprezintă o rezultantă la un moment dat a tuturor debitelor G1 (respectiv W1) de la
diversele PT cu temperaturile aferente ( t 5 − ∆t rî ). De aceea, determinarea în regim
dinamic a temperaturii t î este dificilă, necesitând calcule laborioase.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1449

Urmărirea reglajului termic la nivelul sursei de căldură depinde de tipul acesteia


– CT sau CCG –, iar în cazul CCG de tipul instalaţiilor de cogenerare – ICG – şi de
modul de încadrare a acestora în schema de producere a apei fierbinţi, după cum
s-a prezentat în cap. 9.
• În cazul CT, urmărirea regimului termic, conform graficului de reglaj, este
asigurată de cazane: cazanele de apă caldă, în cazul CT cu producerea apei calde
(90/70ºC, sau 95/75ºC) pentru încălzire ( t 6 şi t 7 – conform fig. 19.4. –) şi pentru
prepararea a.c.c., sau CAF-le, pentru producerea apei fierbinţi ( t d şi t î ), conform
relaţiilor (19.109) şi (19.110).
• În cazul CCG, urmărirea graficului de reglaj depinde de tipul instalaţiilor de
cogenerare – ICG – utilizate şi de ansamblul schemei de producere a apei fierbinţi,
după cum s-a arătat în cap. 9.
Indiferent însă de acestea, la CCG urmărirea graficului de reglaj termic ţine
seama că, în cazul cel mai general, o cotă parte din sarcina termică totală qCCG, este
livrată din instalaţiile de cogenerare ICG, în regim de cogenerare qcg şi diferenţa
din instalaţiile termice de vârf qv (în valori anuale: QCCG, Qcg şi respectiv Qv).
Raportul între cele două valori este determinat de coeficientul de cogenerare αcg
(momentan oarecare αcg sau nominal α cg n
şi respective anual α cg
an
), după cum s-a
arătat în cap. 9.
• Urmărirea graficului de reglaj termic în cazul unei CCG echipată cu
turbine cu abur – TA – depinde de tipul TA: cu priză sau contrapresiune reglabilă
(TA.Cd + p.r ori CP.r) ori cu presiunea fixă (TA.Cd + p.f, ori CP.f). În fig. 19.11.
este prezentată schema termică de principiu a instalaţiei de cogenerare a unei CCG
echipată cu o TA, iar în fig. 19.12. este redată urmărirea graficului de reglaj al
regimului termic cu această instalaţie.

Fig. 19.11. Schema de principiu a producerii apei fierbinţi într-o CCG cu turbină cu abur
TA: RTAf – reţeaua termică de apă fierbinte; PR – pompe de reţea;
SB – schimbător de bază abur/apă fierbinte; CAF – cazan de apă fierbinte.
Legendă: abur de la TA; apă fierbinte.
Indiferent de tipul CCG şi al ICG, urmărirea graficului de reglaj termic
– v. fig. 19.12. – înseamnă stabilirea modului de variaţie a temperaturii apei
1450 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

fierbinţi în diversele puncte caracteristice ale instalaţiei – cum este cazul


exemplului din fig. 19.11. – în funcţie de mărimea momentană a lui q i (adică de
temperatura te) şi a valorilor momentane ale lui qacc. Pentru a stabili modul în care
se face această urmărire, în prealabil este necesar a fi cunoscute următoarele:
1) curba clasată anuală a sarcinii termice şi a coeficientului nominal de
cogenerare α nh , adică a sarcinii termice totale qCCGn
ce urmează a fi livrată de
n
CCG, a sarcinilor termice nominale ce urmează a fi livrate de turbine qcg şi din
instalaţiile de vârf q vn . Pe baza acestora rezultă:
n
OA q cg t an − t în
α nh = = = . (19.111)
OB n
qCCG t dn − t în
2) graficul de reglaj al regimului termic pentru CCG şi a modului de variaţie
a temperaturii apei la ieşirea din schimbătoarele de bază, adică td, tî şi ta, funcţie de
te. Pentru aceasta, pe lângă graficul de reglaj dat, se determină în prealabil
temperatura nominală t an a apei la ieşirea din SB, pe baza relaţiei (19.111):
t an = t în + α nh ⋅ (t dn − t în ) [ºC] . (19.112)
Pentru cazul reglajului calitativ considerat şi pentru o TA cu priză/
contrapresiune reglabilă se stabileşte că, cel mai eficient energetic, este ca
temperatura apei ta să varieze în funcţie de te astfel încât atâta timp cât diferenţa
(t d − t î ) ≥ (t an − t în ) , diferenţa t d − t î = ct = t an − t în = ∆t an . Aceasta conduce în
fig. 19.12. la următoarele:
– în graficul de reglaj, temperatura ta variază după linia frântă abcd.
Pentru această zonă, în care tec ≤ te ≤ tev graficul de reglaj este asigurat astfel:
– diferenţa de temperatură: ∆t a = t a − tî = ∆t an este asigurată de SB;
– diferenţa de temperatură: ∆t v = t d − t a este preluată de CAF. Aceasta are
valoarea nominală ∆t vn = t dn − t an la tec şi scade odată cu creşterea temperaturii
exterioare te, devenind nulă la te = tev (punctul b în fig. 19.12.,d).
Pentru perioada de timp în care tev ≤ te ≤ tex )pe porţiunea bcd din fig. 19.12.,d),
∆t a = t d − tî = ∆t an . Ca urmare, temperatura ta = td, iar ∆ta scade odată cu creşterea
temperaturii exterioare.
n
3) Sarcina termică maximă qcg , ce o poate livra priza turbinei, este:
n
qcg = G n ⋅ c ⋅ (t an − t în ) [kJ/s] . (19.113)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1451

Fig. 19.12. Urmărirea graficului de reglaj termic cu instalaţiile din CCG, cu TA cu


condensaţie şi priză/contrapresiune variabilă:
a – curba clasată anuală a sarcinii termice livrată din CCG (în valori relative);
b – curbele clasate anuale ale graficului de reglaj al regimului termic; c – curba
clasată, pentru perioada de încălzire, a temperaturii exterioare; d – graficul de
reglaj al regimului termic.
Ţinând seama de schimbul de căldură din schimbătorul SB rezultă:
t an = t np − ∆t p [ºC] (19.114)
n
în care G este debitul nominal de apă fierbinte vehiculată în reţea (constant în
perioada reglajului calitativ), în kg/s; c – căldura specifică a apei, în kJ/kg·°C;
t np – temperatura de saturaţie a aburului prelevat de priza turbinei, corespunzătoare
1452 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

presiunii p np nominală a acesteia, în °C; ∆t p – diferenţa finală de temperatură a


celor doi agenţi termici care evoluează în SB (ea are valoarea de 5-10°C).
Considerând pe t an din relaţia (19.114), atunci relaţia (19.113) devine:
n
qcg = G n ⋅ c ⋅ [(t np − ∆t p ) − tîn ] [kJ/s] . (19.115)
n
Ea reflectă posibilităţile de livrare a cantităţii de căldură qcg din abur prelevat
la priza turbinei, în funcţie de temperatura apei tî din conducta de întoarcere.
Totodată, prin introducerea valorii maxime t max
p care o poate realiza priza turbinei
(care este funcţie de presiunea maximă p max
p a debitului de abur la priză), relaţia
(19.115) devine:
n
qcg = G n ⋅ c ⋅ [(t max
p − ∆t p ) − tîn ] [kJ/s] . (19.116)
Ea arată care sunt debitele maxime de căldură ce pot fi livrate de priza turbinei.
Livrarea efectivă de căldură din priza turbinei se face în măsura în care sunt
respectate simultan relaţiile (19.113) şi (19.116). Aceasta înseamnă existenţa unei
sarcini termice suficient de mare pe partea de consum şi a posibilităţii efective de a
acoperi această sarcină, din punctul de vedere al temperaturilor t p ale aburului în
schimbătorul de bază SB.
În concluzie, urmărirea graficului de reglaj al regimului termic se face astfel:
a) atâta timp cât: t ec < t e ≤ t ev → t a ≤ t d → ∆t a = ∆t an = t an − tîn şi
∆t v = t d − t a , temperatura t a variind după linia ab (fig. 19.12.,d).
Corelând graficul de reglaj cu curba clasată a temperaturii exterioare
(fig. 19.12.,c), cu curbele clasate ale sarcinii termice (fig. 19.12.,a) şi ale graficului
n
de reglaj (fig. 19.12.,b) rezultă: qcg = OA ; Qvn = AB şi durata anuală τ v de
funcţionare a CAF-lor.
De asemenea, curba clasată a lui t a pe perioada τ v , este A’C’ (fig. 19.12.,b).
b) cât timp t ev < t e ≤ t ex = +12°C → t a = t d → ∆t a = t d − tî şi ∆t v = 0 ,
temperatura t a variind după linia frântă bcd (fig. 19.12.,d). În această perioadă de
timp ( τ − τ v ) întreaga sarcină termică este livrată din priza turbinei (curba CDEF

din fig. 19.12.,a), iar curba clasată a lui t a este C’D’E’ (fig. 19.12.,b).
În final, conform ipotezelor făcute, urmărirea graficului de reglaj al regimului
termic se face astfel:
– variaţia lui t a = f (t e ) este abcd (v. fig. 19.12.,d);
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1453

– variaţia lui ∆t v este de la ∆t vn = t dn − t an pentru t ec , până la ∆t v = 0 , la t ex


(v. fig. 19.12.,d);
– curba clasată anuală (fig. 19.12.,b) a lui t a este A’C’D’E’ şi a lui ∆t v este
de la ∆t vn = t dn − t an = A’B’, până la ∆t v = 0 în punctul C’.
Ţinând seama de legătura directă între t a şi t p , conform relaţiei (19.114) şi de
corespondenţa t p = f ( p p ) , variaţia lui t a = f (t e ) din fig. 19.12.,d şi a curbei
clasate t a = f (τ) din fig. 19.12.,b, reprezintă la altă scară variaţia lui p p = f (t e )
şi respectiv curba clasată p p = f (τ) .
Astfel, fig. 19.12.,b şi d reprezintă legătura între presiunea prizei turbinei cu
temperatura exterioară şi curba clasată anuală a sarcinii termice, pentru condiţiile
climaterice medii din ţara noastră şi un coeficient nominal de cogenerare α nh = 0,5 .
În situaţia în care TA este cu priză/contrapresiune având presiunea fixă
p p = p np , urmărirea graficului de reglaj termic este prezentată în fig. 19.13. Ea este
caracterizată prin:
a) variaţia temperaturii apei fierbinţi la ieşirea din SB ( t a = f (q i ) = f (t e ) )
este dată – în cadranul b al fig. 19.13. – de linia frântă abc, determinată de:
– atâta timp cât t an , posibilă de realizat cu aburul de priză la presiunea p np ,
este t an ≤ t d , temperatura t a = ct = t an , deoarece p p = ct = p np , datorită presiunii
fixe la priza/contrapresiunea TA; variaţia lui t a este dată de linia (ab). Adică, atâta
timp cât t ec ≤ t e ≤ t ev , temperatura t a = ct = t an , după segmentul (ab);

– în momentul în care t d < t an (la te > t ev ), temperatura apei fierbinţi,


realizată de TA, va deveni egală cu t d ( t a = t d ), scăzând simultan, pe măsură ce
t e creşte până la t ex . Adică, atâta timp cât t ev < t e < t ef , temperatura t a ≡ t d ,
scăzând odată cu aceasta, până la t dmin , după segmentul (bc);
– în intervalul în care t ef ≤ t e ≤ t ex , temperatura t a ≡ t d = t dm , după
segmentul (cd);
b) variaţia presiunii prizei/contrapresiunii ( p p ) – v. cadranul d al fig. 19.13.
– va rămâne tot timpul constantă la valoarea nominală p np , din cauza presiunii fixe
la priza/contrapresiunea turbinei. Deci, pe porţiunile (bc) şi (cd) ale lui t d ≡ t a ,
reducerea presiunii p p de la p np = f (t an ) la o p p = f (t a < t an ) , se va realiza local,
1454 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

printr-o staţie de reducere a presiunii aburului prelevat din TA. Ca urmare,


posibilitatea reducerii temperaturii t a de la t an = f ( p np ) la t am = t dm , nu va avea
niciun efect energetic favorabil asupra TA, deoarece indicele de cogenerare rămâne
n
la valoarea nominală ( ycg = f ( p np ) ), adică la valoarea minimă ( ycg
n
= y cg
m
);

Fig. 19.13. Urmărirea graficului de reglaj termic cu instalaţiile din CCG cu TA cu


presiunea p np fixă la priză/contrapresiune: a – curba clasată anuală a sarcinii
termice livrată din CCG (în valori relative); b – curbele clasate anuale ale
graficului de reglaj al regimului termic; c – curba clasată, pentru perioada de
încălzire, a temperaturii exterioare; d – graficul de reglaj al regimului termic.
c) curba clasată anuală a temperaturii t a , după cum rezultă din cadranul (b)
al fig. 19.13., va fi dată de punctele A’, B’, C’, D’, E’;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1455

d) curba clasată anuală a debitului de căldură livrată din turbină ( qcg ),


după cum rezultă din cadranul (a) al fig. 19.13., va fi dată de punctele A, B”, C, D,
E;
e) funcţionarea CAF, ca instalaţie termică de vârf, va fi caracterizată de:
– atâta timp cât t d > t an , adică la t ec ≤ t e ≤ t ev , CAF-ul va funcţiona pe
perioada τ v , la o încărcare termică – în cazul reglajului calitativ – :
qvn > (qv = G1c ⋅ c ⋅ (t d − t an )) ≥ 0 ; (19.117)

– din momentul în care te > t ev , atunci t a = t d şi ca urmare qv = 0 ;


– curba clasată anuală a debitului de căldură livrată din CAF
– v. fig. 19.13.,a – va fi dată de tronsonul B, B”.
Observaţii:
– din cadranul d al fig. 19.13. rezultă că diferenţa maximă de temperatură ce
revine pe SB – ∆t SB
M
– , apare la temperatura exterioară tev :

∆t SB
M
= t dv − tîv [grde] (19.118)

în care t dv şi tîv reprezintă temperatura lui t d şi respectiv a lui tî , la t ev ;


– în condiţiile unui reglaj calitativ în cursul încălzirii ( Gic = ct ), rezultă că SB
M
se va dimensiona pentru qcg care corespunde în fig. 19.13.,a, punctului B”
M
( qcg > qcg
n
).
O analiză comparativă între urmărirea graficului de reglaj termic cu o TA cu
condensaţie şi priză, sau contrapresiune reglabilă (fig. 19.12.) şi o TA cu priză,
sau contrapresiune fixă (fig. 19.13.), conduce la următoarele constatări:
– posibilitatea variaţiei presiunii aburului prelevat, în cazul TA cu priză sau
contrapresiune reglabilă, comparativ cu TA cu presiune fixă conduce, în primul
caz, la o valoare medie anuală a temperaturii t a la ieşirea din SB ( t amd ) mai mică
decât în cazul presiunii fixe;
md
– ca urmare, valoarea medie anuală a indicelui de cogenerare ( ycg ) realizat în
cazul presiunii variabile la TA, va creşte, comparativ cu TA cu presiune fixă.
an
Aceasta înseamnă că şi producţia anuală de energie electrică în cogenerare ( Ecg )
va fi mai mare în primul caz, comparativ cu al doilea;
– valoarea de dimensionare a debitului termic produs de SB, este mai mică în
n
cazul TA cu presiune variabilă ( q SB ), faţă de valoarea corespunzătoare TA cu
M
presiune fixă ( q SB ), ceea ce înseamnă implicit cost mai ridicat al SB în cazul al
doilea;
1456 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– durata anuală a perioadei de funcţionare a CAF ( τ v ) este mai mare, în cazul


TA cu presiunea p p variabilă , faţă de TA cu presiunea fixă. Aceasta măreşte
an
corespunzător producţia anuală de căldură a CAF ( QCAF ), în cazul TA cu priză
an
variabilă, faţă de aceea cu priză fixă; valorile produse în cogenerare ( Qcg ) sunt
inverse. Aceasta favorizează varianta cu TA cu presiunea fixă.
Concluzia finală a comparaţiei de mai sus, este că în cazul în care TA nu
permite tehnologic variaţia presiunii aburului prelevat ( p p ), astfel încât pe măsură

ce t e creşte, deci q i scade, să permită reducerea presiunii şi în consecinţă


reducerea temperaturii ( t a ), atunci practic se pierde însăşi raţiunea aplicării
reglajului calitativ.
Cu alte cuvinte, reglajul calitativ este justificat de posibilitatea TA cu presiune
variabilă de a reduce p p odată cu scăderea lui qi , datorită avantajelor legate de o
mai mare producţie în cogenerare a energiei electrice. În consecinţă, atunci când
tehnic nu este posibilă scăderea lui t a simultan cu creşterea lui qi , poate deveni
mai avantajos energetic (economic) reglajul cantitativ, prin care toată perioada de
încălzire ( τ i ), se menţin constante temperaturile t d = t dn ≠ f (t e ) şi respectiv
t a = t an ≠ f (t e ) .
Toate regimurile caracteristice de funcţionare ce apar simultan cu urmărirea
graficului de reglaj, pentru diversele scheme de preparare a apei fierbinţi, în cazul
CCG cu turbine cu abur, sunt analizate detaliat în § 9.2.1. – fig. 9.3. cu tabelul 9.2
şi în fig. 9.4. cu tabelul 9.3.
• Urmărirea graficului de reglaj termic în cazul unei CCG echipată cu
turbine cu gaze şi cazan recuperator producător de apă fierbinte (cu/fară ardere
suplimentară), are la bază schema termică de principiu a livrării căldurii sub formă
de apă fierbinte, prezentată în § 9.2.2. – fig. 9.6.
Pe baza acestei scheme, în acelaşi subcapitol – v. fig. 9.7. – se prezintă
regimurile caracteristice din punctul de vedere al urmăririi graficului de reglaj
termic – considerat cantitativ în cazul respectiv – . Concluzia rezultată cu această
ocazie este: „ca urmare a independenţei temperaturii gazelor de ardere la ieşirea
din turbina cu gaze (TG), faţă de temperatura apei fierbinţi la ieşirea din cazanul
recuperator producător de apă fierbinte ( tCR ), nu se mai justifică aplicarea
reglajului calitativ în cursul sezonului de încălzire, ci unul cantitativ
( t d = ct = t dc ≠ f (t e ) ), sau mixt ( G1 = f (t e ) = variabil, simultan cu tî = f (t e ) =
= variabil)”. În acest fel se reduce consumul de energie electrică de pompare a apei
fierbinţi, fără a se influenţa producţia de energie electrică în cogenerare a TG.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1457

• Urmărirea graficului de reglaj termic în cazul unei CCG cu ciclu mixt


gaze/abur (CCG – TG/TA) se face similar cu cazul CCG cu turbine cu abur,
în funcţie de tipul acestora (cu priză/contrapresiune având presiunea variabilă sau
fixă), după cum s-a prezentat mai sus.
• Urmărirea graficului de reglaj termic în cazul unei CCG cu MAI este
prezentată în § 9.2.4. Se specifică faptul că, în acest caz, ca şi la CCG cu TG, iarna
se justifică aplicarea reglajului termic cantitativ ( G1 = ct ≠ f (t e ) simultan cu
t d = ct = t dc ≠ f (t e ) şi tî = f (t e ) ), cu restricţiile impuse de recuperarea căldurii
de la răcirile tehnologice ale motorului.
• Urmărirea graficului de reglaj termic în cazul oricărui alt tip de CCG
depinde de schema adoptată pentru prepararea apei fierbinţi, simultan cu
caracteristicile tehnologice (v. cap. 4.) şi energetice (v. cap. 5.) specifice ICG
utilizate, din punctul de vedere al dependenţei producţiei de energie electrică în
cogenerare, de regimul termic al apei fierbinţi pe ducere: t d = f (t e ) . În general,
orice caz concret determinat de aceste elemente se încadrează – sub aspectul
urmăririi graficului de reglaj termic – într-unul din cazurile prezentate mai sus,
pentru CCG clasice.

19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi


la sursa de căldură, tî
Din cele expuse mai sus, s-a constatat că, indiferent de tipul de reglaj termic
adoptat, iarna, pentru apa fierbinte şi independent de tipul surselor de căldură,
acesta presupune întotdeauna variaţia temperaturii de retur tî în funcţie de t e ,
respectiv de qi şi anume: pe măsură ce t e scade de la t ex la t ec , valoarea lui qi
creşte de la qim la qic şi, în consecinţă, tî creşte de la t îm la tîc . Modul de variaţie
a lui tî în intervalul tîm ... tîc depinde de schema adoptată la PTC, sub aspectul
preparării a.c.c., după cum a rezultat din tabelul 19.1.
În continuare, se prezintă aspectele specifice CCG echipate cu turbine cu abur
cu priză/contrapresiune având presiunea variabilă ( p p = variabilă), la care
temperatura de retur a apei fierbinţi la CCG ( tî ) influenţează producţia de energie
electrică în cogenerare. De asemenea, la toate tipurile de surse de căldură,
indiferent de tipul reglajului termic adoptat, pentru aceeaşi valoare a temperaturii
de ducere t d a apei fierbinţi, valoarea temperaturii de retur tî a acesteia determină
– la aceeaşi valoare a debitului de căldură livrată din CCG ( qCCG ) direct mărimea
debitului de apă fierbinte (G), adică influenţează mărimea energiei electrice
consumată de pompele de reţea, după proporţionalităţile:
1458 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

G t d − tî
= (19.119)
G* t d − t î*
şi
3
PPR  G 
= k ⋅ *  (19.120)
*
PPR G 
 
în care tî şi tî* reprezintă valoarea de referinţă, respectiv valoarea la un moment
dat a temperaturii de retur a apei fierbinţi, în °C; G, G* – debitele de apă fierbinte
pompate de pompele de reţea PR ale sursei de căldură, unde G = f (t d − tî ) şi
G * = f (t d − tî* ) , în kg/s; PPR , PPR
*
– puterea electrică consumată de PR, unde
PPR = f (G ) şi PPR
*
= f (G * ) , în kWe; k – un coeficient de proporţionalitate între
PPR şi G, specific pompelor, cu valori în general puţin supraunitare, dependente de
efectul variaţiei lui G asupra randamentului volumetric al pompelor centrifuge,
utilizate ca pompe de reţea de apă fierbinte.
Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi tî , asupra performanţelor
energetice ale turbinelor cu abur din CCG, se manifestă prin intermediul valorii
indicelui de cogenerare ycg . Pentru a evidenţia acest efect se pleacă de la ipoteza
că, la un moment dat, pentru valoarea relativă a debitului total de căldură livrată
( q CCG = qCCG / qCCG
n
), atât qCCG , cât şi qcg (livrată de ICG) rămân aceleaşi,
independent de variaţia temperaturii tî* faţă de aceea de referinţă tî recomandată
de graficul de reglaj adoptat la CCG, pentru sarcina termică.
Ţinându-se seama că, în cazul CCG cu TA, încălzirea „de bază” a apei fierbinţi
are loc în schimbătorul abur-apă fierbinte, alimentat cu abur din TA, conform
fig. 19.14., atunci pe SB se poate scrie:
qcg = G ⋅ c p ⋅ (t a − tî ) [kWt] , (19.121)
de unde:
qcg
ta = tî + [°C] , (19.122)
Waf

Fig. 19.14. Schema încălzirii apei fierbinţi în schimbătorul de


căldură SB, cu abur din priza/contrapresiunea reglabilă
a unei TA.
Legendă: apă fierbinte; abur din TA;
condensat.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1459

în care Waf reprezintă echivalentul în apă al debitului de apă fierbinte livrată din
CCG:
Waf = G ⋅ c p [kWt/grd] . (19.123)
Dacă se are în vedere variaţia temperaturilor aburului şi ale apei fierbinţi în
lungul suprafeţei de schimb de căldură a SB, conform fig. 19.15., atunci se poate
scrie:

Fig. 19.15. Variaţia temperaturilor agenţilor


termici abur/apă fierbinte, în
lungul suprafeţei de schimb de
căldură a SB.

t ps = t a + ∆t f = t a + (3...5) [°C] , (19.124)


în care ∆t f este diferenţa finală de temperatură la capătul cald al SB
(o caracteristică termică determinată de tipul SB; pentru SB în contracurent se
poate considera că ∆t f = 3...5 grde).
Considerând relaţia (19.122), rezultă:
qcg
t ps = tî + + (3...5) [°C] . (19.125)
Waf
Din relaţia (19.125) rezultă că, pentru aceleaşi valori momentane ale lui qcg şi
Waf , temperatura t ps creşte odată cu tî .

Dar t ps este temperatura de saturaţie a aburului cu presiunea p p : t ps = f ( p p )


conform proprietăţilor aburului saturat, crescând odată cu p p .
Deci, în final: creşterea temperaturii de retur a apei fierbinţi tî , conduce la
creşterea presiunii aburului prelevat de priza/contrapresiunea TA, ceea ce
determină scăderea indicelui de cogenerare al acesteia, după cum s-a arătat în
§ 7.2.3.1.
Astfel, dacă la un moment dat temperatura de retur a apei fierbinţi este tî* mai
mare decât valoarea normală recomandată de graficul de reglaj, tî (t î* > tî ) , atunci
faţă de indicele de cogenerare ycg dat de:
1460 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(h0 − h p ) ⋅ ηi ⋅ η m ⋅ η g
ycg = (1 + β) ⋅ [kWhe/kWht] , (19.126)
h p − h ps
*
noua valoare ycg va fi dată de:

(h0 − h *p ) ⋅ ηi ⋅ η m ⋅ η g
*
ycg = (1 + β) ⋅ [kWhe/kWht] , (19.127)
h *p − h *ps
în care: β este coeficientul ce ţine seama de „cogenerarea internă a TA”
(preîncălzirea regenerativă a sa), ce poate fi considerat independent de presiunea la
priză p p , deci de t ps , adică de tî ; h0 – entalpia aburului viu la intrarea în TA, în
kJ/kg; h p , h*p – entalpia aburului la priza/contrapresiunea TA, în condiţiile lui tî ,
respectiv a lui tî* , în kJ/kg; h ps , h *ps – entalpia condensatului aburului,
corespunzătoare presiunii p p , respectiv p *p , determinate de tî şi respectiv de tî* ,
în kJ/kg; ηi , ηm , η g – randamentul intern şi mecanic al TA, respectiv al
generatorului electric, considerate constante, pentru că încărcarea TA ( qcg ) rămâne
constantă, conform ipotezei iniţiale expusă mai sus.
Pentru limitele de variaţie ale lui tî , deci ale lui t p , se poate considera că:

h0 − h p ≈ h0 − h*p ≈ r [kJ/kg] . (19.128)

Atunci, pentru o diferenţă de temperatură (pozitivă) ∆tî = tî* − tî , va apare o


reducere a indicelui de cogenerare egală cu:

(∆y )
cg ∆t
î
= y cg (tî ) − y cg
*
(t î* ) ≅ (1 + β) ⋅
r
ηi ⋅ η m ⋅ η g
⋅ (h*p − h p ) [kWhe/kWht](19.129)

Considerându-se, cu aproximaţie suficient de mică, faptul că valorile lui β ,


ηi , η m , η g şi r nu sunt influenţate de modificarea lui p p , respectiv de h p , atunci
relaţia (19.129) se poate scrie sub forma:
(∆y ) cg ∆t
î
≅ k ⋅ (h*p − h p ) [kWhe/kWht] . (19.130)

Rducerea specifică a indicelui de cogenerare ( ∆y cg / ∆t î ) depinde de tipul TA şi


de numărul treptelor de preîncălzire a apei de reţea, după cum rezultă din
tabelul 19.7, pentru cazul unei TACd + 2p, cu: p p = 0,5...2 bar şi p p = 0,6...2,5
1 2

bar,
p0 = 127 bar, t 0 = 565°C, qcg = 107 MWt [19.3].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1461

Reducerea indicelui de cogenerare ycg cu temperatura de retur a apei tî


Tabelul 19.7
qcg pp ycg ∆y cg
med
tî ∆tî tp
med
ycg ∆ycg
med
qcg,1 qcg,2 p p1 p p2 ycg,1 ycg,2 ∆tî
kWh
Gcal Gcal kJ kWh kJ kWh kJ kWh kJ kWh 10-1kJ
°C grd °C MW MW bar Gcal
h h kJ Gcal kJ Gcal kJ Gcal kJ Gcal kJ·grd
·grd
35,4 34,6 78,6 186 38,15 265 54,45 0,22 0,784 0,585 680,3 0,498 580,3 0,537 625 0,069 80 1,99 2,32
50,8 19,2 90,9 226 46,35 221 45,25 0,446 0,98 0,548 638,68 0,490 571 0,520 605 0,052 60 2,68 3,12
56 14 101,4 273 56,1 178 36,50 0,740 1,27 0,517 600,8 0,477 555,9 0,503 585 0,034 40 2,45 2,85
70 – 111 299 61,45 147 30.15 1,22 1,67 0,472 549,3 0,454 528,18 0,468 545 – – – –

19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic


În continuare sunt prezentate principalele aspecte tehnice, de eficienţă
energetică şi economică ale celor trei metode de reglare a regimului termic în
reţelele de apă fierbinte, pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor de
încălzire, prepararea a.c.c. şi eventual pentru ventilare.

19.4.1. Reglarea calitativă


Graficul de reglaj calitativ pentru perioada de încălzire, este prezentat în
fig. 19.16.
A. Elemente tehnico-funcţionale caracteristice:
n
• în perioada de încălzire ( τ i ), în care: q i ≤ q i ≤ 1 , adică t ev ≥ t e ≥ t ec ;
– temperatura t d variază în domeniul t dm ≤ t d ≤ t dc , pentru t ef ≤ t e ≤ t ec şi
rămâne constantă la valoarea minimă, t dm , pentru t ex ≤ t e ≤ t ef ;
– temperatura tî variază în domeniul tîm ≤ tî ≤ tîc , pentru t ef ≤ t e ≤ t ec şi
rămâne constantă la valoarea minimă, tîm , pentru t ex ≤ t e ≤ t ef ;
– temperatura t a a apei fierbinţi la ieşirea din SB variază în funţie de
tipul TA: cu presiune variabilă – indicele inferior (v) –, sau fixă – indicele inferior
(f) – a aburului prelevat pentru SB:
a) în cazul presiunii variabile: t ac ≥ t a ≥ t a (t ev ) v , după segmentul 7, 9,
pentru tec ≤ t e ≤ (t ev ) v şi t a ≡ t d după segmentele 9, 2, 3, pentru (t ev ) v ≤ t e ≤ t ex ;
b) în cazul presiunii fixe: t a = t ac , după segmentul 7, 8, pentru
tec ≤ te ≤ (t ev ) f şi t a ≡ t d după segmentele 8, 2, 3, pentru (t ev ) f ≤ t e ≤ t ex ;

– debitul relativ de apă fierbinte rămâne constant la G = 1 , pentru


m
t ec ≤ t e ≤ t ef şi scade la G , pentru tef ≤ t e ≤ t ex ;
1462 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.16. Graficul de reglaj termic (a) şi variaţia debitului relativ de apă fierbinte (b), în
cazul reglajului calitativ:
1, 2, 3 – variaţia, td = f(te); 4, 5, 6 – variaţia, tî = f(te); 7, 8, 9, 2, 3 – variaţia (ta)f = f(te), în
cazul TA cu presiunea fixă la priză/contra-presiune; 7, 9, 2, 3 – variaţia (ta)v = f(te) în cazul
TA cu presiunea reglabilă la priză/ contrapresiune; 10, 11, 12 – variaţia G i = f(te);
Alte notaţii: (t ev ) f , (t ev ) v – temperatura exterioară de intrare/ieşire din funcţiune a CAF,
în cazul TA cu presiune fixă, respectiv variabilă; (SB+CAF)v, (SB+CAF)f – perioada de
funcţionare a SB+CAF, în cazul TA cu presiune variabilă, respectiv fixă; SBv, SBf –
perioada de funcţionare a SB, în cazul TA cu presiune variabilă, respectiv fixă.
• în perioada de alimentare numai cu a.c.c. ( τ acc ), în care qi = 0 , pentru
te > t ev :
– temperaturile apei fierbinţi rămân constante la t dm > ( t ac = 60°C) şi
respectiv tîm , precum şi ∆t m = t dm − tîm ;
– debitul de apă G = f (q acc ) este variabil;
– temperatura apei la ieşirea din SB, t a = ct = t dm ;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1463

B. Elemente energetice caracteristice:


• în cursul perioadei de încălzire ( τ i ):
– la TA cu presiune variabilă la priza/contrapresiunea TA, odată cu:
tev p np Pcgn
te → pp → Pcg ;
t ec p mp Pcgm
– la TA cu presiune fixă la priza/contrapresiunea TA, indiferent de
t ec ≤ t e ≤ t ev , presiunea p p = ct = p np şi, ca urmare, Pcg = ct = Pcgm ;
– pentru:
t ef
te → G = ct = 1 → PPR = ct = PPR
n
;
t ec
iar pentru:
tev 1 n
PPR
te → G → PPR ;
m
t ef G m
PPR
• în perioada de alimentare numai cu a.c.c. ( τ a.c.c. ):

G = f (q acc ) şi PPR = f (G 3 ) .
C. Elemente economice:
– pompe de reţea cu turaţie constantă, deci ieftine.
D. Recomandări de aplicare:
– în cazul CCG cu TA cu presiune variabilă la priză/contrapresiune.

19.4.2. Reglarea cantitativă


Graficul de reglaj cantitativ pentru perioada de încălzire, este prezentat în
fig. 19.17.
A. Elemente tehnico-funcţionale caracteristice:
• în perioada de încălzire ( τ i ), în care pentru t ex ≥ t e ≥ t ec :
– temperatura: t d = ct = t dc şi tîm ≤ tî ≤ tîc ;
– temperatura apei fierbinţi la ieşirea din SB: t a = ct = t ac ;
– debitul de apă fierbinte vehiculat de pompele de reţea:
m
G ≤ G ≤ (G = 1) ;
1464 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.17. Graficul de reglaj


termic (a) şi variaţia debitului
relativ de apă fierbinte (b), în
cazul reglajului cantitativ:
1 – variaţia lui td = f(te)= ct = t dc ;
2 – variaţia lui tî = f(te);
3 – variaţia lui G = f(te);
4 – variaţia lui ta = f(te).

• în perioada de alimentare numai cu a.c.c. ( τ a.c.c. ):


– temperatura apei fierbinţi la ieşirea din CCG: t dx = ct = t acc + (5...10) ;
– temperatura apei fierbinţi de retur, la intrarea în CCG,
tîv = t SB
v
= f (q acc ) ;
– debitul de apă fierbinte, G = f (q acc ) , este variabil.
B. Elemente energetice caracteristice:
• în cursul perioadei de încălzire ( τ i ), deoarece temperatura apei fierbinţi
realizată de ICG este t a = ct = t an , rezultă că puterea electrică produsă în
cogenerare depinde numai de debitul de căldură livrată în cogenerare qcg (t e ) .
Din bilanţul termic pe schimbătorul de căldură (SB), în cazul TA, sau pe cazanul
recuperator (CR), în cazul TG, ori pe instalaţia de răcire plus cazanul recuperator
(CR), în cazul MAI, rezultă:
– la TA:
qcg = Waf ⋅ (t ac − tî ) = D p ⋅ (h cp − h ps ) ⋅ η SB [kWt] , (19.132)

unde t ac = ct ≠ f (t e ) şi h cp = ct ≠ f (t e ) , pentru că p p = ct = p np ≠ f (t e ) ;
Waf = G ⋅ c p , conform relaţiei (19.123); D p este debitul de abur livrat de TA;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1465

CUPRINS CAPITOL 19 (partea II)

19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură.................................................1448


19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi la sursa de căldură .......1457
19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic ................................1461
19.4.1. Reglarea calitativă .......................................................................................1461
19.4.2. Reglarea cantitativă .....................................................................................1463
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1465

h ps = f (t ps ) = f (t î ) , conform relaţiei (19.125).


Din relaţia (19.132) rezultă:
t ac − t î 1
D p = Waf ⋅ ⋅ [kg/s] , (19.133)
h cp − h ps η SB

în care: h ps = f (t ps ) = f (t î ) şi h p = f (( p p , t p ), ηi ) .

Din relaţia (19.133) rezultă că, în cursul perioadei de încălzire, când:


t ex D np Pcgn
te → Dp → Pcg ,
t ec Dm
p Pcgm
unde
Pcg = D p ⋅ (h0 − h p ) ⋅ ηi ⋅ ηm ⋅ η g [kWt] , (19.134)

cu notaţiile cunoscute, în care h0 = ct ≠ f (t e ) .


Deci, în cursul sezonului de încălzire, odată cu creşterea lui te , debitul D p se
va reduce, ceea ce va determina şi scăderea puterii electrice produsă în cogenerare.
În schimb, după cum s-a arătat în § 19.3.2.4., simultan va creşte indicele de
cogenerare, datorită reducerii temperaturii de retur a apei fierbinţi tî .
– Odată cu:
t ex 1 n
PPR (
= f (G n ) 3 )
te → G → ( PPR = f (G 3 ) )
t ec G
m m
PPR = f (G m ) 3 ( )
adică, prin reducerea debitului de apă fierbinte, odată cu creşterea temperaturii
exterioare, va scădea sensibil consumul de energie de pompare al pompelor de
reţea.
• În cursul perioadei de alimentare numai cu a.c.c. ( τ a.c.c. ) situaţia este
similară cazului reglajului calitativ (v. § 19.4.1.).
C. Elemente economice:
– impune pompe de reţea cu turaţie variabilă, deci mai scumpe decât cele cu
turaţie constantă.
D. Recomandări de aplicare:
– utilizarea efectivă a reglajului cantitativ, în care pentru t ex ≤ t e ≤ t ec , G să
1466 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

varieze în intervalul G m ≤ G ≤ G n , este limitată din punctul de vedere al valorii

lui G m / G n , de condiţiile de funcţionare ale lui PR cu turaţie variabilă


 Gm   nm 
  ≈  PR  ≥ minim 50% ,
 Gn   n 
  limită minimă  n PR  limită minimă
m n
unde n PR este turaţia PR ( n PR – turaţia minimă; n PR – turaţia nominală).

19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă


Reglarea calitativ-cantitativă (mixtă) este metoda de reglare cea mai eficientă
din punct de vedere energetic şi economic, dar şi ca efecte asupra calităţii
alimentării cu căldură a consumatorilor de încălzire şi de a.c.c. Totodată, variaţia
simultană, în cursul sezonului de încălzire, a temperaturii apei fierbinţi pe ducere
cu debitul de apă fierbinte atât la sursa de căldură, la PTC sau MT şi mai ales la
consumatori, pune o serie de probleme tehnice speciale care, în final, conduc la
limitarea gradului de variaţie a debitului, adică a coeficientului de reglaj „r”,
r
din ecuaţia generală a reglării W = Q .
Ca urmare, în cele ce urmează, se vor analiza cele mai importante dintre
aspectele specifice – limitative – ale reglajului mixt, stabilindu-se astfel domeniul
de aplicare a sa şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească.

19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic


Variaţia debitului de agent termic, atât în primarul, cât şi în secundarul
punctului termic centralizat, este datorată atât variaţiei consumului de căldură,
cât şi modului de reglaj considerat.
Domeniile de variaţie a debitului de agent termic trebuie stabilite corelat cu
ipotezele făcute cu privire la calitatea alimentării cu căldură, şi anume:
– în cazul consumului de apă caldă, o alimentare de calitate presupune
realizarea în orice moment a debitului de apă caldă necesar şi a temperaturii
c
nominale a acesteia t ac (cca. 60°C);
– în cazul consumului de căldură pentru încălzire, o alimentare cu căldură poate
fi considerată de calitate dacă:
• temperatura interioară este menţinută constantă, în tot timpul zilei,
la valoarea sa de calcul tic (cca. 20°C);
• temperatura interioară se poate abate în cursul zilei, de la valoarea de
calcul ti , cu condiţia ca să nu se depăşească ± 1,5°C, dar temperatura medie
zilnică să fie egală cu cea de calcul [19.4, 19.5].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1467

Ţinând seama de diversitatea capacităţilor instalaţiilor, pentru o tratare unitară şi


sugestivă, domeniile de variaţie a debitelor nu se vor referi la valorile absolute ale
acestora, ci la valorile relative, definite prin relaţia:
G
G = (19.135)
Gc
c
unde G este o valoare oarecare; G – valoarea de calcul a debitului respectiv.
• Domeniile de variaţie a debitelor de agent termic în circuitul
secundar
Circuitele secundare pentru livrarea căldurii pentru încălzire şi pentru apă caldă
sunt separate şi, în consecinţă, domeniile de variaţie vor fi estimate pe fiecare
circuit în parte:
a. Domeniul de variaţie a debitului pe circuitul de apă caldă. Consumul de
apă caldă poate lua orice valoare în domeniul consumului nul şi consumului
maxim, deci:
0 ≤ G ac ≤ 1 (19.136)
b. Domeniul de variaţie a debitului pe circuitul de încălzire. Necesarul de
căldură pentru încălzire qi se situează între valoarea minimă qim şi cea maximă
(de calcul) qic , între cele două valori existând relaţia:
tic − tex
qim = qic ⋅ [kWt] , (19.137)
tic − t ec

în care tic , t ec sunt temperaturile interioare, respective exterioare de calcul, iar


t ex – temperatura exterioară la care începe sau se termină încălzirea.
Deci, domeniul de variaţie a cererii de căldură qi este:
 m x 
 qi = qic ⋅ ti − t e  ≤ qi ≤ qic
c
(19.138)
 tic − t ec 

În ceea ce priveşte domeniul de variaţie a debitului de agent termic din circuitul
secundat pentru încălzire ( W is ) depinde de tipul reglajului adoptat pentru livrarea
căldurii, exprimat prin ecuaţia generală a reglării, scrisă pentru circuitul respectiv
de apă caldă pentru încălzire:
r
W is = q i s (19.139)

unde W is este capacitatea termică relativă a debutului de agent termic din circuitul
secundar pentru încălzire, iar rs este coeficientul de reglaj din circuitul secundar.
Neglijând variaţia căldurii specifice a apei cu temperatura, se poate scrie relaţia:
1468 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

r
G is = q i s (19.140)

unde G is este debitul relativ de agent termic în circuitul secundar, pentru încălzire.
În tabelul 19.8 sunt trecute domeniile de variaţie ale debitelor relative de agent
termic în circuitul secundar pentru încălzire, în funcţie de tipul de reglaj adoptat în
circuitul respectiv.
Domeniile de variaţie a debitului de agent termic
în circuitul secundar pentru încălzire
Tabelul 19.8
Coeficientul de reglaj Domeniul de variaţie a debitului1)
Tipul de reglaj
rs General Condiţii medii2)
calitativ rs = 0 G is = 1 G is = 1
rs
 tic − t ex 
mixt 0 < rs < 1   < G is < 1 0,228 rs < G is < 1
 tc − tc 
 i e 
tic − t ex
cantitativ rs = 1 < G is < 1 0,228 < G is < 1
tic − t ec
Notă: 1) Reprezintă domeniul de variaţie a debitului pe perioada de încălzire.
Evident, pe perioada de vară G is = 0 , pentru toate tipurile de reglaj.
2)
S-au considerat drept condiţii medii cele caracterizate prin tic = + 20°C;
tec = - 15°C; tex = + 12°C.
Observaţie: dacă a şi b sunt două numere subunitare, atunci a b > a , deci limitele
cele mai largi de variaţie a debitului apar în cazul reglajului cantitativ.
• Domeniile de variaţie a debitelor de agent termic în circuitul primar
Debitul de agent termic pentru care se dimensionează un punct termic este
(v. § 18.2.4.):
c
G PT = Gic* + Gac* = max [kg/s] (19.141)

unde Gic* şi Gac* sunt debitele simultane de apă fierbinte necesare pentru încălzire
şi apa caldă de consum, care conduc la valoare maximă a debitului necesar
punctului termic.
Valorile acestor debite depind de tipul reglajului adoptat şi de tipul punctului
termic.
A. Cazul reglajului cantitativ
A.1. Puncte termice într-o singură treaptă
În această situaţie, valoarea maximă a debitului de agent termic se atinge în
regimul de simultaneitate a maximelor de consum termic. În ipoteza dimensionării
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1469

schimbătoarelor de căldură pentru încălzire şi apă caldă, pentru aceleaşi diferenţe


de temperatură pentru agentul primar, se poate scrie:
– pentru punctul termic o treaptă paralel, fără acumulare (dimensionat pentru
c
q ac ):
 Gc 
c
G PT = Gic + Gac = Gic ⋅ 1 + ac  [kg/s] . (19.142)
 G 
 i 
Dar, conform ipotezei făcute, Gac / Gic = q ac
c
/ qic , deci:
c
G PT = Gic ⋅ (1 + ρ cac ) [kg/s] ; (19.143)
– pentru punctul termic o treaptă paralel, cu acumulare sau o treaptă serie
md
(dimensionat pentru q ac = δ ac ⋅ q ac
c
), se obţine în mod similar:
c
G PT = Gic ⋅ (1 + δ ac ⋅ ρ cac ) [kg/s] . (19.144)
A.2. Puncte termice în două trepte
În cazul acestor tipuri de puncte termice, în prima treaptă de preîncălzire a apei
calde este posibilă livrarea unei cantităţi de căldură maxime:
M
q ac = Gic ⋅ ca ⋅ (tîc − tîc* ) [kWt] , (19.145)

unde Gic este debitul de calcul de agent termic necesar încălzirii, iar tîc , tîc*
temperaturile la ieşirea din schimbătorul de căldură pentru încălzire (în condiţiile
dimensionării instalaţiilor de încălzire pentru temperaturile nominale 90°C/70°C
sau 95°C/75°C, tîc ≅ 80°C, diferenţa datorându-se schimbului de căldură din
preîncălzitorul de apă caldă ( tîc* ≅ t ar
i
+ 20 ≅ 25°C).
Rezultă:
tîc − tîc* 55
M
q ac = qic ⋅ = ⋅ qic [kWt] . (19.146)
t dc − tîc t dc − tîc
Valoarea maximă a indicelui de structură ce poate fi realizat este:
M
q ac 55
ρ ac
M
= = (19.147)
qic t dc − tîc
adică,
– pentru t dc = 150°C, rezultă ρ ac
M
= 0,78;
– pentru t dc = 130°C, rezultă ρ ac
M
= 1,1.
Se observă că valorile maxime realizate depăşesc cu mult valorile normale
ρ cac ≤ 0,4. Ca urmare, în regim de temperaturi exterioare tec , prima treaptă de
preîncălzire este suficientă.
1470 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

La temperaturi exterioare t e > t ec , debitul de agent termic pentru încălzire


scade, temperatura de ieşire din instalaţia de încălzire modificându-se de asemenea.
Determinarea perechilor de valori Gim şi tîm se face prin metoda
θ – P – R – ε – NTC (schema 15-V din [19.6., cap. 14.8.]
Efectuând calculele pentru condiţiile considerate, rezultă:
m
– în cazul, t dc = 150°C: tîm = 94°C şi G i = 0,288;
m
– în cazul, t dc = 130°C: tîm = 91°C şi G i = 0,295.
În schimbătorul de căldură pentru prepararea apei calde de consum se livrează o
cantitate de căldură a cărei valoare se determină de asemenea prin metoda
θ – P – R – ε – NTC (schema 21-VI din [19.6., cap. 14.8.], calcul iterativ).
Efectuînd calculele, pentru condiţiile considerate, rezultă:
– pentru t dc = 150°C: tî*m ≅ 20°C şi ρ m
ac ≅ 0,3;

– pentru t dc = 130°C: tî*m ≅ 21°C şi ρ m


ac ≅ 0,413.

Rezultă că, în cazul t dc , treapta II trebuie să primească un debit de agent termic


numai dacă ρ m
ac > 0,3, debitul necesar fiind:

m t dc − tîc
G a = (ρ ca − 0,3) ⋅ (19.148)
t dc − t îc*

Pentru ρ cac = 0,4 obţinându-se:


m
– pentru t dc = 150°C, G a = 0,055;
– pentru t dc = 130°C, ρ mac ≥ 0,4.
Deci, iarna, treapta a II-a nu este necesară, debitul pentru încălzire permiţând
obţinerea întregii cantităţi de căldură pentru a.c.c.
În regim minim iarna:
m m m
G PT = G i + G a (19.149)
Vara, indiferent de tipul punctului termic, debitul de agent termic necesar este
dat de relaţiile:
– pentru punctele termice fără acumulare:
m Gam v
q ac t dc − tîc
Ga = = ⋅ ρ cac ⋅ (19.150)
c
G PT c
q ac t dc − tîc*
– pentru punctele termice cu acumulare:
m Gam v
q ac t dc − tîc
Ga = = ⋅ δ ac ⋅ ρ cac ⋅ = ct în timpul zilei, (19.151)
c
G PT c
q ac t dc − tîc*
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1471

v c
unde raportul q ac / q ac este influenţat de temperaturile diferite ale apei reci vara
v
( t ar = +15°C) şi iarna ( t ar
i
= +5°C):
v
qac 50 − 15
= = 0,78 (19.152)
c
qac 50 + 15
În tabelul 19.9 sunt prezentate în mod recapitulativ limitele de variaţie ale
debitelor necesare unui punct termic, în cazul reglajului cantitativ.
Domeniile de variaţie ale debitelor de agent termic
necesare unui PT, în cazul reglajului cantitativ
(în timpul anului)
Tabelul 19.9
Grafic de reglaj caracterizat de temp. t dc / tîc
Nr. 150°C/80°C 1) 130°C/80°C 1)
Tipul punctului termic
crt.
Structură consum, ρ cac Structură consum, ρ cac
0,1 0,2 0,3 0,4 0,1 0,2 0,3 0,4
Regim de vară
O treaptă paralel fără
1. 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
acumulare
O treaptă paralel cu
2. 0÷0,021 0÷0,042 0÷0,063 0÷0,084 0÷0,018 0÷0,036 0÷0,053 0÷0,071
acumulare
3. O treaptă serie 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
Două trepte mixt fără
4. 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
acumulare
Două trepte mixt cu
5. 0÷0,021 0÷0,042 0÷0,063 0÷0,084 0÷0,018 0÷0,036 0÷0,053 0÷0,071
acumulare
6. Două trepte serie-serie2) 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
Regim de iarnă
O treaptă paralel fără 4) 3)
1. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare
5)
O treaptă paralel cu 0,316 3
2. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare ÷1,00
4) 3)
3. O treaptă serie 0288÷1,00 0,295÷1,00
Două trepte mixt fără 4) 3)
4. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare
5)
Două trepte mixt cu 0,316 3)
5. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare ÷1,00
6. Două trepte serie-serie2) 0288÷1,00
4)
0,295÷1,00
3)

Notă: Domeniile de variaţie a debitului, în regim de vară, sunt datorate variaţiei lui
q ac . În consecinţă, se referă la variaţiile zilnice.
Domeniile de variaţie a debitului, în regim de iarnă, sunt datorate variaţiei lui
qi ( q ac se prepară practic numai în treapta I-a de pe returul încălzirii), deci ele se
1472 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

referă la perioada de încălzire. În cursul zilei, debitul va fi practic constant


corespunzător valorii qi mediu zilnic (temperaturii exterioare medii zilnice).
1)
S-a considerat tîc = 80°C din cauza diferenţei de temperatură impusă de
transferul de căldură pe schimbătorul de încălzire;
2)
tipul de punct termic două trepte serie-serie cu corecţia graficului de reglaj,
nu are sens în cazul reglajului cantitativ;
3)
variaţiile se datorează doar debitului de încălzire, treapta I de preîncălzire a
apei calde fiind suficientă;
4)
este domeniul maxim de variaţie, corespunzător simultaneităţii qim şi q ac = 0
(deci G a = 0 );
5)
în cazul acumulării, debitul de apă fierbinte pentru prepararea apei calde este
constant în cursul zilei, la valoarea medie (nu se anulează).
B. Cazul reglajului calitativ
Noţiunea de reglaj calitativ se referă la reglarea sarcinii termice de încălzire.
Reglajul pe punctul termic rezultă din suprapunerea celor două debite de agent
termic.
Debitele de agent termic pentru care se dimensionează punctul termic sunt:
c
G PT = Gic + Gac [kg/s] , (19.153)
unde Gic este debitul de apă fierbinte necesar în regim de calcul instalaţiei de
încălzire, valoare care nu depinde de tipul de punct termic; Gac – debitul de apă
fierbinte necesar preparării apei calde de consum, valoare care depinde de tipul
punctului termic.
Relaţia (19.153) mai poate fi scrisă şi sub forma relativă:
c*
c
G PT Gac
G PT = = 1+ (19.154)
Gic Gic

unde valoarea raportului Gac / Gic este influenţată de tipul punctului termic
(v. tab. 19.10) şi de modul de reglaj.
În tabelul 19.10 s-a notat cu ρ cac raportul q ac
c
/ qic ; δ ac – gradul de aplatisare a
curbei de consum de apă caldă; ∆t c = t dc − tîc ; ∆t m = t dm − tîm ; ∆t md = t dmd − tîmd ;
iar cu δt – diferenţa de temperatură pentru care se dimensionează schimbătoarele
de căldură din punctele termice pentru prepararea apei calde de consum.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1473

Gac
Relaţiile de calcul ale raportului pentru diverse
Gic
tipuri de puncte termice
Tabelul 19.10
Nr. Gac
Tipul punctului termic Relaţia de calcul a raportului
crt. Gic
∆t c
1. O treaptă paralel fără acumulare ρ cac ⋅
∆t m
∆t c
2. O treaptă paralel cu acumulare δ ac ⋅ ρ cac ⋅
∆t m
∆t c
3. O treaptă serie δ ac ⋅ ρ cac ⋅
∆t md

Două trepte serie-paralel fără t îm − δt − t arc ∆t c


4. ρ cac ⋅ c ⋅ m
acumulare t ac − t ar
c
∆t

Două trepte serie-paralel cu tîm − δt − t arc ∆t c


5. δ ac ⋅ ρ cac ⋅ ⋅
acumulare c
t ac − t ar
c
∆t m

Două trepte serie-serie fără tîmd − δt − t ar


c ∆t c
6. δ ac ⋅ ρ cac ⋅ ⋅
corecţia graficului de reglaj c
t ac − t ar
c
∆t md
Două trepte serie-serie cu
7. 0
corecţia graficului de reglaj
c*
Pe baza relaţiilor din tabelul 19.10 s-au calculat debitele nominale relative G PT
definite prin relaţia (19.154), prezentate în tabelul 19.11.
c*
Debitele nominale relative G PT pentru
diverse tipuri de puncte termice
Tabelul 19.11
Grafic de reglaj caracterizat de temp. t dc / t îc
Nr. 150°C/80°C 1) 130°C/80°C 1)
Tipul punctului termic
crt. Structură consum, ρ cac Structură consum, ρ cac
0,1 0,2 0,3 0,4 0,1 0,2 0,3 0,4
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
O treaptă paralel fără
1. 1,26 1,52 1,78 2,04 1,21 1,43 1,65 1,87
acumulare
2. O treaptă paralel cu acumulare2) 1,13 1,26 1,39 1,52 1,105 1,215 1,325 1,435
3)
3. O treaptă serie 1,1 1,2 1,3 1,4 1,1 1,2 1,3 1,4
1474 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 19.11 (continuare)


0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Două trepte serie-paralel fără
4. 1,16 1,32 1,49 1,65 1,15 1,31 1,46 1,62
acumulare
2)
Două trepte serie-paralel cu
5. 1,08 1,16 1,25 1,32 1,075 1,155 1,23 1,31
acumulare
2,3)
Două trepte serie-serie fără
6. 1,06 1,12 1,19 1,25 1,07 1,14 1,21 1,28
corecţia graficului de reglaj
Două trepte serie-serie cu
7. 1 1 1 1 1 1 1 1
corecţia graficului de reglaj
Notă: 1) S-a considerat tîc = 80°C deoarece s-a avut în vedere racordarea indirectă a
consumatorilor de încălzire, dimensionaţi pentru 90°C/70°C şi 95°C/75°C; 2) s-a
considerat un grad de aplatisare δ ac ≅ 0,5; 3) s-au considerat condiţiile climatice
medii, caracterizate prin: tec = -15°C; t emd = 2,5°C; tex = +12°C.
În perioada de iarnă, debitul punctului termic variază diferit după existenţa sau
nu a acumulării. Astfel:
– în cazul PT cu acumulare:
G PT = ct = 1 , (19.155)
– în cazul PT fără acumulare:
Gic ≤ G PT ≤ G PT
c
= Gic + Gac (19.156)
sau, în valoare relativă:
Gic
c
≤ G PT ≤ 1 (19.157)
G PT
În tabelul 19.12 sunt prezentate domeniile de variaţie a debitului necesar unui
punct termic în perioada de iarnă, în cazul reglajului calitativ al sarcinii de
Gic c*
încălzire. Valoarea c
este 1/ G PT (v. tab. 19.11).
G PT
În perioada de vară, debitele preluate de punctele termice depind de existenţa
acumulării. Ele se determină printr-un calcul similar cazului reglajului cantitativ,
cu diferenţa că pe perioada de vară t d are valoarea t dm = 70°C, indiferent de
valoarea t dc . Valorile se raportează la G PT
c
.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1475

Domeniile de variaţie ale debitelor de agent termic


necesare unui PT, în regim de iarnă,
în cazul reglajului calitativ
Tabelul 19.12
Grafic de reglaj caracterizat de temp. t dc / t îc
Nr. 150°C/80°C 1) 130°C/80°C 1)
Tipul punctului termic
crt.
Structură consum, ρ cac Structură consum, ρ cac
0,1 0,2 0,3 0,4 0,1 0,2 0,3 0,4
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
O treaptă paralel fără 0,79÷ 0,66÷ 0,56÷ 0,49÷ 0,83÷ 0,70÷ 0,61÷ 0,53÷
1.
acumulare 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
O treaptă paralel cu
2. 1 1 1 1 1 1 1 1
acumulare
0,90÷ 0,83÷ 0,77÷ 0,71÷ 0,90÷ 0,83÷ 0,77÷ 0,71÷
3. O treaptă serie
1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
Două trepte mixt fără 0,86÷ 0,76÷ 0,67÷ 0,606÷ 0,87÷ 0,763÷ 0,68÷ 0,62÷
4.
acumulare 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
Două trepte mixt cu
5. 1 1 1 1 1 1 1 1
acumulare
Două trepte serie-serie
0,94÷ 0,89÷ 0,84÷ 0,80÷ 0,93÷ 0,88÷ 0,83÷ 0,78÷
6. fără corecţia graficului
1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
de reglaj
Două trepte serie-serie
7. cu corecţia graficului de 1 1 1 1 1 1 1 1
reglaj
Efectuarea calculelor conduce la rezultatele prezentate în tabelul 19.13.
Domeniile de variaţie ale debitelor de agent termic
necesare PT, în regim de vară
Tabelul 19.13
Grafic de reglaj caracterizat de temp. t dc / t îc
Nr. 150°C/80°C 1) 130°C/80°C 1)
Tipul punctului termic
crt.
Structură consum, ρ cac Structură consum, ρ cac
0,1 0,2 0,3 0,4 0,1 0,2 0,3 0,4
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
O treaptă paralel fără
1. 0÷0,16 0÷0,26 0÷0,34 0÷0,40 0÷0,17 0÷0,23 0÷0,30 0÷0,36
acumulare
O treaptă paralel cu
2. 0,09 0,16 0,22 0,26 0,075 0,14 0,195 0,2
acumulare
3. O treaptă serie 0÷0,101 0÷0,202 0÷0,303 0÷0,404 0÷0,085 0÷0,17 0÷0,254 0÷0,34
Două trepte mixt fără
4. 0÷0,11 0÷0,19 0÷0,26 0÷0,30 0÷0,10 0÷0,19 0÷0,22 0÷0,38
acumulare
Două trepte mixt cu
5. 0,075 0,11 0,155 0,19 0,053 0,10 0,145 0,287
acumulare
1476 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 19.13 (continuare)


0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Două trepte serie-serie
6. fără corecţia graficului 0÷0,105 0÷0,217 0÷0,301 0÷0,453 0÷0,087 0÷0,178 0÷0,273 0÷0,371
de reglaj
Două trepte serie-serie
7. cu corecţia graficului 0÷0,11 0÷0,24 0÷0,394 0÷0,57 0÷0,093 0÷0,203 0÷0,44 0÷0,475
de reglaj
Observaţie: – calculul prin metoda θ – P – R – ε – NTC s-a efectuat numai pentru
PT dimensionate pentru regimul mediu de temperaturi (respectiv poz. 3, 6 şi 7 din
tabel);
– s-a ţinut seama de diminuarea necesarului de căldură pentru
prepararea apei calde de consum, vara faţă de iarnă (v. paragraful anterior).
Observaţie: domeniile de variaţie a debitelor prezentate în tabelele 19.12 şi 19.13
sunt determinate de modificarea lui q ac în cursul zilei, reprezentând variaţiile
zilnice maxime posibile
Analizând valorile din tab. 19.12 şi 19.13 se pot trage următoarele concluzii:
– reglajul întregii sarcini termice ( qi + q ac ) pe perioada de iarnă, poate să fie
efectuat centralizat pur calitativ ( GCCG = ct), numai pentru punctele termice cu
acumulare, sau pentru cel cu două trepte serie-serie cu corecţia graficului de reglaj
(PT poz. 2, 5, 7 din tab. 19.12 şi 19.13);
– în cazul celorlalte tipuri de puncte termice (poz. 1, 3, 4, 6) reglajul întregii
sarcini termice nu poate fi pur calitativ, ci practic mixt. Reglajul de debit nu se face
centralizat, ci la punctul termic, prin intervenţia regulatorului de temperatură ce
reglează debitul de apă fierbinte necesar preparării apei calde de consum, ceea ce
face ca debitul pe punctul termic să fie variabil în cursul unei zile. Datorită
nesimultaneităţii consumurilor de apă caldă, domeniul de variaţie zilnică a
debitului de apă fierbinte la CCG este mai redus decât cel de la punctul termic;
– în cazul punctelor termice o treaptă serie şi două trepte serie-serie fără
md
corecţia graficului de reglaj, dimensionate pentru q ac , se poate considera un reglaj
pur calitativ întrucât, datorită inerţiei termice a clădirilor, perturbaţiile zilnice ale
sarcinii de încălzire [în domeniul qi − (q ac
c
− q ac
md
) şi qi + q ac
md
] sunt aplatisate.
Gradul de aplatisare depinde de amplitudinea absolută a variaţiei (practic de
raportul qi / qac , unde qi este o valoare curentă – corespunzătoare te mediu
zilnică – nu cea de calcul) şi de caracteristicile termodinamice ale construcţiilor,
stabilirea acestui grad de aplatisare necesitând un calcul complex privind
stabilitatea termică a construcţiilor. Perturbaţia cea mai mare apare atunci când qi
ia valoarea minimă (la te = t ex ), iar perturbaţia cea mai mică apare când qi ia
valoarea de calcul (la te = t ec ). Considerând δ ac ≅ 0,5, rezultă că domeniul cel mai
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1477

mare de variaţie a sarcinii termice de încălzire în timpul zilei (conform celor de mai
sus, pentru te = t ex ) este în valori relative:
qim c
qac qim c
qac
− 0,5 ⋅ ≤ qi ≤ + 0,5 ⋅ (19.158)
qic qic qic qic
sau
mm mM
qi = 0,23 − 0,5 ⋅ ρ cac ≤ q i ≤ 0,23 + 0,5 ⋅ ρ cac = q i (19.159)
Perturbaţia maximă apare pentru cazul sarcinilor termice caracterizate de indici
de structură ρ cac ridicaţi, respectiv pentru domeniul considerat în cazul ρ cac = 0,4.
Din punctul de vedere al efectului asupra elementelor construcţiilor, această
variaţie a lui qi este similară unei perturbaţii a temperaturii exterioare:
1
Ate = Aq ⋅ (19.160)
x ⋅V i

unde x este caracteristica termică de încălzire; V – volumul total al clădirilor


încălzite; Aq – amplitudinea de variaţie a sarcinii termice de încălzire:
i

mM mm
Aq = qimM − qimm = ( q i − q i ) ⋅ qic (19.161)
i

Înlocuind în relaţia (19.160), rezultă:


mM mm
Ate = (q i − qi ) ⋅ (tic − t ec ) = 0,5 ⋅ ρ cac ⋅ (tic − t ec ) (19.162)
Pentru ponderea cea mai mare considerată a necesarului de căldură pentru
prepararea apei calde ρ cac = 0,4, rezultă Ate ≅ 14 grd. ((12-7)°C ≤ t e ≤ (12+7)°C).
Clădirile din România se caracterizează printr-un grad de amortizare a temperaturii
exterioare [19.5; 19.6]:
Ate
ν= ≅ 10 ÷ 25 . (19.163)
Ati
În aceste condiţii, rezultă că:
Ate 14
Ati = = ≅ 0,6 ÷ 1,4 . (19.164)
ν 10 ÷ 25
Deci, ipoteza făcută cu privire la amplitudinea admisă a temperaturii interioare
este respectată.
Observaţie: – în cazul PT două trepte serie-serie, fără corecţia graficului de
c
reglaj, cantitatea de căldură preparată în treapta II-a este mai mică decât q ac , deci
perturbaţiile ti vor fi mai mici decât cele determinate anterior (valabile pentru PT
o treaptă serie);
1478 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– în cazul PT o treaptă paralel şi două trepte mixt, nu este posibil un


c
reglaj centralizat pur calitativ, deoarece ele se dimensionează pentru q ac şi livrarea
căldurii la un debit constant este imposibilă, ea ducând la o subrăcire continuă
(dacă G = Gic ), sau la o supraîncălzire continuă (dacă G = Gic + Gac = G PT c
).

C. Cazul reglajului mixt


Noţiunea de reglaj mixt se referă la modul de livrare a căldurii pentru încălzire,
putându-se scrie relaţia:
r
W ip = q i p (19.165)
sau:
r
Gi = qi p
Punctul termic se dimensionează pentru debitul
c
G PT {
= Max Gim + Gam ; Gic + Gac } (19.166)

unde Gim , Gic sunt debitele de apă fierbinte necesare consumatorului de încălzire
în regim minim (la t e = t ex ) şi în regim de calcul (la t e = t ec ); iar Gam , Gac sunt
debitele de apă fierbinte necesare pentru prepararea apei calde în aceleaşi regimuri.
Conform relaţiei (19.166), între debitele Gim şi Gic există relaţia:
rp
 qm 
Gim = Gic ⋅  ic  (19.167)
q 
 i 
sau, pentru condiţiile medii considerate ( tex = 12°C, tec = -15°C şi tic = 20°C):
rp
Gim = Gic ⋅ 0,228 (19.168)

Debitele Gam şi Gac se determină în funcţie de tipul de punct termic, prin relaţii
similare celor din tab. 19.10. Aplicarea acestor relaţii necesită descrierea analitică a
graficului de reglaj pentru încălzire.
Conform tabelului 19.1, se pot scrie relaţiile:
− rs
 20 − t e   t ds  
 ⋅  − tîs ⋅ (1 − ε i ) ⋅  20 − t e
c c
t d = 20 +   +
 35   εi  35 
    
, şi (19.169)
− rp 
t dc − tîc  20 − t e 
+ ⋅  
εp  35  
  
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1479

− rp
 20 − t e 
tî = t d − (t dc − tîc ) ⋅   (19.170)
 35 
 
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-au notat cu ε i şi ε p eficienţele termice
ale schimbătoarelor de căldură de la consumatori, respectiv pentru prepararea
agentului termic din instalaţia de încălzire. Aceste eficienţe sunt variabile, care
depind atât de debitele de agent termic, cât şi de regimul respectiv de temperaturi.
Stabilirea limitelor de variaţie a debitelor, în cazul reglajului mixt, necesită un
volum mare de calcule, corelat cu o serie de combinaţii posibile ale mărimilor de
c
calcul ce intervin în diversele relaţii ( t ds , t îsc , t dc , tîc , rs , r p etc.), lucru care
amplifică substanţial volumul de muncă.
Pentru cazurile particulare considerate anterior, rezultatele calculelor, respectiv
domeniile de variaţie a debitelor vor depinde de:
– valorile coeficienţilor de reglaj consideraţi în circuitul primar şi secundar
(rp , rs ) ;
– structura sarcinii termice, ρ ca = q ac
c
/ qic ;
– tipul punctului termic.
Se pot trage următoarele concluzii de ordin calitativ (pentru un anumit tip de
punct termic şi o anumită structură a sarcinii termice):
– domeniul de variaţie a debitelor în cazul reglajului mixt este mai restrâns
decât în cazul reglajului cantitativ, dar mai larg decât în cazul reglajului calitativ;
– domeniul de variaţie a debitelor se lărgeşte pe măsură ce valorile
coeficienţilor de reglaj r p şi rs cresc.

19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de


funcţionare ai instalaţiilor din punctele termice
• Influenţa variaţiei debitului asupra schimbătoarelor de căldură
A. Influenţa variaţiei debitului asupra regimului termic al schimbă-
toarelor de căldură
Variaţia debitului are o influenţă complexă, ea fiind însoţită şi de o variaţie a
regimului de temperaturi, datorată pe de o parte graficului de reglaj al
temperaturilor corelat cu variaţia de debit considerată, iar pe de altă parte a
răspunsului schimbătoarelor de căldură funcţionând în condiţii diferite faţă de cele
de dimensionare.
Funcţionarea unui schimbător de căldură este descrisă de ecuaţiile bilanţului
termic şi ecuaţia transmisiei căldurii, care constituie un sistem de ecuaţii liniare şi
neliniare, a cărui rezolvare analitică exactă este foarte dificilă, efectuându-se prin
aproximaţii succesive, în urma unui volum foarte mare de calcule.
Literatura de specialitate [19.6] propune metode simplificate mult mai operative
decât metodele (ε - NTC), (θ, P ε, NTC) etc.
1480 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Metoda care face apel la numărul cel mai mic de date şi deci este cea mai
aplicabilă, este metoda parametrului Φ (o nouă variantă a metodei ε – NTC)
[19.7; 19.8].
Conform acestei metode, pentru schimbătoarele de căldură fără schimbarea
stării de agregare, se pot scrie relaţiile:
q = ε ⋅ Wm ⋅ ∆θ = Wm ⋅ ∆t M = WM ⋅ ∆t m (19.171)
şi
q = k ⋅ S ⋅ ∆t md (19.172)
unde ε este eficienţa termică a schimbătorului de căldură (mărime adimensională);
Wm , WM – capacitatea termică cea mai mică, respectiv cea mai mare a celor două
fluide; ∆θ – diferenţa dintre temperaturile de intrare ale celor două fluide
(v. fig. 19.18.); ∆t M , ∆t m – intervalul de încălzire/răcire a capacităţilor termice
Wm , respectiv WM (v. fig. 19.18.); k – coeficientul global de transfer de căldură
(mărime variabilă în funcţie de debite şi temperaturi); ∆t md – diferenţa medie
logaritmică de temperatură între cele două fluide.
Diferenţa de temperatură medie logaritmică este dată de:
δt M − δt m
∆t md = , (19.173)
δt M
ln
δt m

în care diferenţele de temperatură δt M şi δt m sunt definite în fig. 19.18.


Utilizarea relaţiei (19.173) este dificilă, motiv pentru care se recomandă
liniarizarea acesteia sub forma dată de relaţia (19.36):

∆t md ≅ ∆θ − 0,35 ⋅ ∆t m − 0,65 ⋅ ∆t M (19.174)

cu semnificaţiile din fig. 19.18.


Din relaţiile (19.171), (19.172) şi (19.174) se obţine:
1
ε= (19.175)
Wm 1
0,35 ⋅ + 0,65 +
WM ω
unde ω = k·S/Wm – v. relaţia (19.44) – poartă numele de coeficient de regim şi poate
fi determinat cu relaţia [19.7]:

ω = Φ ⋅ Wm ⋅ WM (19.176)
unde Φ este un parametru al aparatului schimbător de căldură, definit prin relaţia:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1481

k ⋅S
Φ= (19.177)
Wm ⋅ WM

Fig. 19.18. Definirea mărimilor utilizate în relaţiile (19.171) şi (19.172): a. – cazul


preîncălzitoarelor pentru încălzire şi a preîncălzitoarelor de apă caldă;
b. – cazul preîncălzitoarelor de apă caldă recuperative – treapta I-a.

Lucrarea [19.7] analizează influenţa unor factori funcţionali (viteze,


temperaturi) asupra parametrului Φ pentru două tipuri de schimbătoare de căldură
utilizate în punctele termice (schimbătoare de căldură secţionale şi schimbătoare de
căldură cu plăci).
În fig. 19.19. şi 19.20. sunt prezentate variaţiile parametrului specific Φ u ,
definit ca valoare raportată la lungimea tronsonului (pentru cele secţionale) sau la
numărul de treceri (pentru cele cu plăci).
Se observă că valorile parametrilor caracteristice Φ se grupează în jurul unor
valori care depind practic numai de tipul schimbătoarelor de căldură.
Considerarea unor valori constante pentru parametrul Φ introduce erori sub
cca. 3-4% [19.8]. În consecinţă, poate considera că:

Φ = Φ 0 = k c ⋅ S ⋅ Wmc ⋅ WMc (19.178)

unde k c este coeficientul nominal de schimb de căldură (în regim de calcul);


Wmc , WMc – capacităţile termice nominale ale celor două fluide (în regim de calcul).
1482 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.19. Variaţia parametrului specific Φ u , pentru schimbătoare de căldură, în funcţie


de viteza agentului termic în ţevi (agent rece):
a. – pentru t1med = 60°C, t2med = 30°C şi diferite viteze ale apei între ţevi (agent
cald) wit : 1 – wit = 2,0 m/s; 2 – wit = 1,0 m/s; 3 – wit = 0,5 m/s; 4 – wit = 0,3 m/s;
5 – wit = 0,2 m/s; 6 – wit = 0,1 m/s;
b. – pentru t1med = 80°C, wit = 1,0 m/s şi diferite temperaturi medii ale agen-
tului încălzit (în ţevi) t2med : 1 – t2med = 20°C; 2 – t2med = 30°C; 3 – t2med = 40°C;
4 – t2med = 50°C;
c. – pentru t2med = 30°C; wit = 1,0 m/s şi diferite temperaturi medii ale
agentului încălzitor: 1 – t1med = 40°C; 2 – t1med = 60°C; 3 – t1med = 80°C;
4 – t1med = 100°C.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1483

Fig. 19.20. Variaţia parametrului specific Φ u , pentru schimbătoare de căldură cu plăci


(a, b, c – diferite soluţii constructive).

Ştiind că există relaţia:

q c = k c ⋅ S ⋅ ∆t md
c
(19.179)
cu
∆t md
c
= ∆θ c − 0,35 ⋅ ∆t mc − 0,65 ⋅ ∆t M
c
, (19.180)
rezultă
qc qc
kc ⋅S = = (19.181)
∆t md
c
∆θ − 0,35 ⋅ ∆t mc − 0,65 ⋅ ∆t M
c

Înlocuind în relaţia (19.178) şi făcând o serie de transformări, rezultă

Wmc ⋅ WMc
Φ= (19.182)
∆θ c 1 1
− 0,35 ⋅ − 0,65 ⋅
qc WMc Wmc
1484 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 19 (partea III)

19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă .......................................................................1466


19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic ...................................1466
19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de funcţionare ai
instalaţiilor din punctele termice .........................................................................1479
1484 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În consecinţă, relaţiile care permit stabilirea comportării schimbătoarelor de


căldură, la variaţia debitelor de agent termic, sunt:
q = ε ⋅ Wm ⋅ ∆θ = Wm ⋅ ∆t M = WM ⋅ ∆t m (19.183)
unde,
1
ε= . (19.184)
Wm 1
0,35 ⋅ + 0.65 + ⋅ Wm / WM
WM Φ0
Relaţiile permit stabilirea unui sistem de trei ecuaţii în care intervin şapte
mărimi diferite (o cantitate de căldură, două capacităţi termice şi patru temperaturi
– câte două pentru fiecare fluid). Rezolvarea este posibilă numai dacă se fixează
patru dintre mărimile ce intervin, fixarea lor depinzând de situaţia concretă
studiată.
B. Influenţa variaţiei debitului asupra regimului hidraulic al
schimbătoarelor de căldură
Schimbătoarele de căldură sunt caracterizate din punct de vedere hidraulic de
valoarea pierderilor de presiune pe circuitul primar, respectiv secundar al acestora.
Pentru un schimbător de căldură se poate considera că rezistenţa hidraulică a
acestora este practic constantă, indiferent de valoarea debitului de agent termic.
Această concluzie se bazează pe următoarele constatări:
– în pierderea totală de presiune pe un schimbător de căldură, pierderile de
presiune locale au o pondere importantă, iar coeficientul pierderilor locale ξ este
constant indiferent de viteza fluidului (de debitul de fluid);
– dacă schimbătorul de căldură a fost dimensionat pentru viteze de 0,4÷2m/s,
curgerea fluidelor în schimbător este turbulentă, conducta fiind rugoasă hidraulic.
În consecinţă, coeficientul de frecare f nu depinde de regimul de curgere
(de criteriul Reynolds), deci nu depinde de debit [19.7 şi 19.8].
Pierderile de presiune în circuitul primar ∆Hp şi secundar ∆HS ale unui
schimbător de căldură se determină cu relaţiile:
2
∆H p = ∆H cp ⋅ G p , (19.185)
şi
2
∆H S = ∆H Sc ⋅ G S , (19.186)

unde ∆H cp şi ∆H Sc sunt pierderile de presiune pe circuitul primar, respectiv


Gp GS
secundar în regim nominal, iar G p = , GS = – debitele relative de agent
G cp GSc
termic în circuitul primar, respectiv secundar al schimbătorului de căldură.
De remarcat că, în cazul unor puncte termice complexe, căderea de presiune pe
punctul termic este dată de relaţii de tipul (19.185), (19.186) numai dacă în
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1485

schemele lor nu există rezistenţe hidraulice reglabile (regulatoare de debit,


presiune, temperatură). În cazul existenţei unor rezistenţe hidraulice variabile –
regulatoare –, dacă regimurile de funcţionare sunt normale (nu se ajunge la ieşirea
regulatoarelor din domeniul de reglaj – respectiv ca acestea să fie deschise
complet), între debitele de agent termic şi căderea de presiune pe PT nu există nici
o dependenţă, aceasta din urmă fiind constantă, indiferent de debite.
• Influenţa variaţiei debitului asupra pompelor din punctul termic
Pompele utilizate în punctele termice ale sistemelor de alimentare cu căldură au
o caracteristică ∆H (Qv ) strict descrescătoare, sau care (pe domeniul de
funcţionare) poate fi considerată descrescătoare. În această situaţie, caracteristica
pompei poate fi scrisă sub una din formele [19.7]:
– în cazul reglajului prin laminare (turaţia de antrenare constantă n = n0 = ct):
∆H p = H 0 − R p ⋅ Qv2 = H 0 − R p ⋅ ρ −a 2 ⋅ G 2 (19.187)
– în cazul reglajului prin modificarea turaţiei (n = var):
2 2
 n   n 
∆H p = H 0 ⋅   − R p ⋅ Qv2 = H 0 ⋅   − R p ⋅ ρ −a 2 ⋅ G 2 (19.188)
 n0   n0 
în care H 0 , R p sunt caracteristici constante pentru o pompă; n0 – turaţia pentru
care s-au stabilit mărimile caracteristice ale pompei respective; Qv – debitul
volumetric pompat; G – debitul masic pompat; ρ a – densitatea apei în condiţiile de
aspiraţie.
Pompele din punctele termice (de pe circuitul secundar de încălzire)
funcţionează pe o reţea hidraulică fără înălţime statică de pompare, având o
caracteristică hidraulică de forma:
2
 G 
∆H r = ∆H rc ⋅  c  = Rc ⋅ Gc2 (19.189)
G 
unde ∆H rc reprezintă pierderea de presiune în reţeaua secundară (de încălzire) a
punctului termic în regim nominal (G = Gc); Rc – rezistenţa hidraulică a circuitului
secundar ( Rc = ct).
În cazul în care în reţea există un regulator, relaţia (19.189) devine:
2
 G 
∆H r = ( Rc + Rr ) ⋅  c  (19.190)
G 
unde Rr este rezistenţa hidraulică a regulatorului. Spre deosebire de mărimile H 0 ,
R p şi Rc definite anterior, care sunt constante, rezistenţa hidraulică a regulatorului
1486 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

este variabilă, luând practic valori între „0” (regulatorul complet deschis) şi
„∞” (regulatorul complet închis).
Egalitatea relaţiilor (19.187) sau (19.188) cu relaţiile (19.189) sau (19.190),
stabileşte punctul de funcţionare al sistemului pompă-reţea secundară, în funcţie de
modul de reglare considerat.
Comportarea sistemului pompă-reţea secundară la debite mai mici decât cele
nominale se stabileşte pe baza relaţiilor (19.187)÷ (19.190), fiind prezentată grafic
în fig. 19.21.

Fig. 19.21. Influenţa modificării debi-


tului asupra sistemului pompă-reţea:
1 – punct de funcţionare nominal; 2l –
punct de funcţionare la debit redus –
reglaj prin laminare; 2t – punct de
funcţionare la debit redus – reglaj prin
modificarea turaţiei.

Analizând fig. 19.21. se trag următoarele concluzii cu privire la efectul variaţiei


debitului (scăderii sale) asupra pompelor din punctul termic:
– înălţimea de pompare are o variaţie complet diferită în funcţie de modul de
reglare a debitului. Astfel, pentru creşterea debitului, în cazul reglării prin laminare
pe refularea pompei, ∆H creşte, iar la reglarea prin variaţia turaţiei, ∆H scade.
Valorile efective ale înălţimilor de pompare depind de caracteristicile pompelor
(mărimile H 0 şi R p ) şi ale reţelei (mărimea Rc );
– puterea consumată de pompe scade indiferent de modul de reglaj, însă în cazul
reglajului prin variaţia turaţiei scăderea este mult mai puternică decât în cazul
reglajului prin laminare. Pentru o reţea cu înălţimea statică de pompare nulă
(cazul circuitelor secundare), în condiţiile reglajului turaţiei, se pot scrie relaţiile:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1487

G n
c
= (19.191)
G n0
2 2
∆H r  G   n 
=  c  =   (19.192)
∆H r  G 
c
 n0 
3 3
P G ⋅ ∆H r
 n   G 
≅ c =   = c  (19.193)
P c
G ⋅ ∆H r  n0 
c
G 
Relaţia (19.193) permite estimarea puterii consumată de pompă la sarcini
parţiale, în cazul reglajului prin modificarea turaţiei. În cazul reglajului prin
laminare estimarea puterii consumate presupune cunoaşterea caracteristicilor
pompei ( H 0 , R p şi eventual η p ).
Observaţie: relaţia (19.193) este scrisă în ipoteza neglijării variaţiei randamentului
pompei cu sarcina. În cazul unor calcule care cer o precizie mai mare, relaţia
(19.193) devine:
P  G 
3
ηc
c
= c  ⋅ 0, 2
(19.194)
P G   Gc 
1 − (1 − ηcp ) ⋅  
 G 
 
unde ηcp este randamentul pompei în regim nominal.
În intervalul maxim posibil de variaţie a debitelor, de 0,228÷1 (după cum a
rezultat în § 19.4.3.1.), raportul care ţine seama de modificarea randamentelor,
ia valori în intervalul de cca. 1...1,15, în funcţie de valoarea ηcp .

19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării


instalaţiilor consumatoare de căldură
• Influenţa asupra regimului termic al aparatelor consumatoare de
căldură
Cantitatea de căldură transmisă de instalaţia interioară de încălzire a aerului
interior este:
q = k ⋅ S ⋅ ∆t m (19.195)
unde S este suprafaţa de schimb de căldură; k – coeficientul global de schimb de
căldură; ∆t m – diferenţa medie logaritmică de temperatură.
Pentru eliminarea efectului de scară datorat suprafeţei S şi simplificarea analizei
influenţei debitului asupra funcţionării instalaţiilor consumatoare de căldură,
relaţia (19.195) se scrie în mărimi raportate:
q = k ⋅ ∆t m (19.196)
S
1488 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

unde q = q / q c ; k = k / k c şi ∆t m = ∆t m / ∆t mc S , mărimile fără indice fiind


S S

mărimi curente, iar cele cu indice „c” fiind mărimile de calcul.


În literatura de specialitate [19.9], pentru corpurile de încălzire, variaţia
coeficientului global de schimb de căldură faţă de condiţiile de calcul este dată de
relaţia:
m p
 ∆t   W 
k =  md  ⋅ (19.197)
 ∆t c   W c 
 md   
unde „m” şi „p” sunt coeficienţi caracteristici fiecărui tip de corp încălzitor
(v. tab. 9.13).
Înlocuind în relaţia (19.196), se obţine:
1+ m p
 ∆t  W 
q = ⋅ md  ⋅  c 
 (19.198)
 ∆t c  W
 md   
în care diferenţa medie logaritmică de temperatură se poate estima cu relaţia liniară
[19.6]:

td + tî
∆t md = S S
− t ic (19.199)
2

unde t d şi t î sunt temperaturile pe conductele de ducere şi întoarcere ale


S S

circuitului secundar de încălzire.


Analizând relaţiile (19.197) ÷ (19.199) şi datele din tabelul 19.14, rezultă
următoarele concluzii:
– modificarea debitului are o influenţă directă şi una indirectă prin modificarea
diferenţei medii de temperatură (chiar şi în cazul reglajului pur cantitativ la td = ct,
corespunde tî variabil, deci se modifică diferenţa medie de temperatură, respectiv
coeficientul global de transfer termic);
– influenţa directă a debitului este puţin importantă întrucât coeficientul „p” are
valori foarte reduse (v. tab. 19.15).
Pornind de la condiţia că, indiferent de debitul de agent termic ajuns la
consumatori, aparatele de încălzire să livreze cantitatea de căldură necesară q,
problema stabilirii influenţei debitului se reduce la determinarea temperaturilor t d
S

şi t î .
S
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1489

Valorile coeficienţilor „m” şi „p” din relaţia (19.197)


pentru corpurile de încălzire
Tabelul 19.15
Coeficientul
Tipul corpului de încălzire Modul de racordare
m p
paralel -0,023
Radiator din fontă cu coloană serie sus-jos 0,03
0,33
circulară serie jos-sus 0,076
serie jos-jos 0,10
paralel -0,023
Radiator din fontă cu coloană serie sus-jos 0,03
0,27
eliptică serie jos-sus 0,076
serie jos-jos 0,10
Convector – 0,34 -0,068
Convectoradiator – 0,25 -0,043
simplu 0,28 -0,054
Convectoradiator panou
dublu 0,33 -0,054
Radiatoare din tablă – 0,325 –
Registru ţevi netede – 0,27 0,013
Utilizarea numai a relaţiilor anterioare este dificilă, motiv pentru care se
utilizează metoda ε-NTC, pentru cazul particular caracterizat prin WM = ∞.
În această situaţie şi pentru estimarea diferenţei de temperatură prin relaţia (19.199)
se pot scrie relaţiile:
 0,5 1 
t d = t ic +  + ⋅q (19.200)
S
 W k ⋅S 
q
tî = t d − (19.201)
S
W
şi

k ⋅S =
(q ) ⋅ (t − t ) ⋅ [0,5 ⋅ (t
c 1− p c
dS
c p
îS c
) ]
+ t îcS − tic
m
⋅W p

[0,5 ⋅ (t + t )− t ]
(19.202)
c 1+ m
dS
c c
dS îS i

În sistemul de ecuaţii (19.200) ÷ (19.202) se cunosc toate mărimile


corespunzătoare regimului de calcul ( q c , t dcS , tîcS , tic ), caracteristicile aparatelor
de încălzire (m şi p – v. tab. 19.14) şi mărimile q şi W corespunzătoare regimului
nenominal, necunoscutele fiind t d , t î şi k . Rezolvarea analitică este dificilă,
S S

sistemul fiind neliniar. El se rezolvă iterativ, pornind de la:

k ⋅S ≅ k ⋅S ≅
c qc
[ ( ) ]
⋅ 0,5 ⋅ t dcS + tîcS − tic
m
⋅W p
[0,5 ⋅ ( ) ] 1+ m
(19.203)
t dcS + tîcS − tic
1490 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Schema de calcul este:


k·S (ales iniţial - rel.19.203)→ t dcS (rel.19.200)→ t îcS (rel.19.201)→ k·S (rel.19.202)→ t dcS , t îcS , k (19.204)

Iteraţiile după schema (19.204) se fac până când între două temperaturi td
S

succesive diferenţele sunt mai mici de 1 grd.:


td , i +1 − td ,i ≤ 1 grd. (19.205)
S S

Notă: în relaţiile anterioare, între legea de variaţie a debitului W şi aceea a


cantităţii de căldură, poate să nu existe nicio relaţie sau poate să existe relaţia dată
de ecuaţia de reglaj (v. relaţia 19.16) scrisă pentru circuitul secundar de încălzire, al
PT:
rs
W =q (19.206)
sau, în valori absolute:

W =q rs

(q ) c 1− rs
(19.207)
t dc S − ticS
Relaţia (19.207) permite determinarea debitului necesar de agent termic pentru
livrarea cantităţii de căldură q, în condiţiile unei ecuaţii de reglaj (relaţia 19.206)
date (rs cunoscut).
Ecuaţia de reglaj (19.206) are sens numai pentru rs ≤ 1 [19.1.], pentru rs = 1
(reglaj cantitativ pur W = var, t d = ct = t dcS ); problema stabilirii influenţei
S

debitului se modifică, sistemul de ecuaţii care descrie situaţia fiind:


0,5 ⋅ q
W= (19.208)
q
t dcS − t ic −
k⋅S
q
tî = t dcS − (19.209)
S
W
şi

k ⋅S =
(q ) ⋅ (t − t ) ⋅ [0,5 ⋅ (t
c 1− p c
dS
c p
îS c
) ]
+ tîcS − tic
m
⋅W p

[0,5 ⋅ (t + t )− t ] dS (19.210)
c c c
dS îS i

Similar sistemului de ecuaţii (19.200) ÷ (19.202), în sistemul de ecuaţii


(19.208) ÷ (19.210) se cunosc mărimile corespunzătoare regimului de calcul şi
caracteristicile aparatelor consumatoare. Se cunoaşte de asemenea q, necunoscutele
c
fiind W, tîcS şi k. Rezolvarea este iterativă, pornind de la un k·S = k ·S (rel. 19.203)
ales. Schema de calcul este:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1491

k·S (ales iniţial - rel.19.203)→W (rel.19.208)→ t î (rel.19.209)→ k·S (rel.19.210)→W, t î (19.211)


S S

Iteraţiile după schema (19.211) se fac până când între două temperaturi
succesive t î diferenţele sunt mai mici de 1 grd.:
S

tî ,i +1 − tî ,i ≤ 1 grd. (19.212)
S S

• Influenţa asupra regimului termo-hidraulic din circuitul secundar de


încălzire
Teoretic, temperatura interioară a încăperilor încălzite trebuie să rămână
constantă la valoarea de calcul în toată perioada de încălzire, sau cel mult să
varieze în limite foarte reduse, conform condiţiilor impuse de microclimatul
interior.
Practica arată însă că această temperatură este variabilă în cursul perioadei de
încălzire. Modul de variaţie depinde mai ales de: mărimea consumului,
caracteristicile termofizice ale elementelor constructive înconjurătoare, poziţia
încăperii faţă de direcţia predominantă a vântului, modul în care se face reglarea
cantităţii de căldură etc.
Chiar şi atunci când în încăperile „de referinţă” temperatura interioară are
valoarea de calcul, apar diferenţe între temperaturile interioare ale diverselor
încăperi. Aceste diferenţe sunt constante chiar pentru încăperile din aceeaşi clădire,
pe acelaşi palier – la fel orientate – sau pe verticală, între diversele etaje.
De asemenea, măsurătorile efectuate în două apartamente orientate diferit
(spre Nord, respectiv spre Sud), au indicat diferenţe între temperaturile interioare în
medie de două grade, după cum rezultă din [19.2].
Se poate spune deci, că dacă instalaţia interioară de încălzire şi întreg sistemul
de alimentare cu căldură au fost proiectate pentru o temperatură interioară de 20°C
(cazul încăperilor cu caracter urban), aceasta nu înseamnă că, în funcţionare,
toate încăperile încălzite vor avea aceeaşi temperatură.
În cele ce urmează sunt analizate principalele cauze care conduc la dereglările
regimului termic interior al încăperilor încălzite.
A. Efectul reglajului centralizat
Analiza teoretică a reglajului centralizat neseparat pe zone de orientare (uzuală
la noi în ţară), unde acest reglaj se face pentru satisfacerea condiţiilor interioare
impuse de încăperile amplasate pe faţa adăpostită faţă de direcţia vântului
dominant – încăperile echipate cu radiatoare de putere mai mică – conduce la
constatările prezentate în fig. 19.22. [19.9].
Ipoteza avută în vedere: lipsa reglajului automat pe aparatele de încălzire ale
fiecărui consumator; reglajul este centralizat la nivelul PT.
1492 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.22. Abaterea temperaturii interioare a


încăperilor încălzite ∆ti, datorită
reglajului calitativ pe clădire în funcţie
de poziţia acestora faţă de direcţia
vântului.
e – coeficient eolian, pentru caracteri-
zarea încăperilor sub aspect constructiv.
I – direcţia reală a vântului;
II – direcţia dominantă considerată a
vântului.

Cazul considerat corespunde unei clădiri proiectate pentru condiţiile climaterice


de calcul, din Bucureşti, conform STAS –1907 – (tec = -15°C şi v = 6m/s), supusă
la un vânt real de 7m/s, care bate din direcţia opusă celei dominante (Sud-Est, în
loc de Nord-Vest). Zonele haşurate corespund unor temperaturi interioare ale
încăperilor diferenţiate din punct de vedere constructiv prin coeficientul eolian ”e”
care, în general, este 20 ≤ e ≤ 70, în funcţie de poziţia încăperii respective în cadrul
blocului (e = 20 pentru camere de locuit la etaje curente, cu şi fără balcon; e = 70
pentru camere de colţ, la parter sau la ultimul etaj, cu şi fără balcon).
Din analiza graficului rezultă următoarele:
– dispersia temperaturilor interioare între camere creşte odată cu scăderea
temperaturii exterioare, putând ajunge până la 5-6 grade, dacă te < 0°C;
– metoda de reglaj centralizat, bazată pe satisfacerea condiţiilor de temperatură
în încăperile adăpostite faţă de vântul dominant nu poate provoca reclamaţii atâta
timp cât te > -5°C, deoarece în camere apar numai supraîncălziri. La temperaturi
mai scăzute vor apare însă temperaturi interioare mai mici decât cele admise.
Pentru înlăturarea acestor deficienţe ar fi necesară ridicarea temperaturii medii pe
clădire, ceea ce este greu de realizat, din cauza puterii termice limitată de care se
dispune;
– depăşirea abaterilor de temperatură arătate este foarte posibilă când apare un
efect de însorire puternic, suprapusă acţiunii vântului, sau în cazul unei clădiri
proiectată pentru o zonă cu condiţii climaterice mai blânde (aceasta în ipoteza unui
reglaj centralizat bine efectuat).
În concluzie, în cazul adoptării unui reglaj nediferenţiat pe zonele clădirii,
în lipsa reglării automate locale, apariţia unor abateri mari de temperatură între
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1493

încăperile aceleiaşi clădiri este inevitabilă, putând apare supraîncălziri sau


subîncălziri.
Limitarea dispersiei temperaturilor la cca. ± 1 faţă de valoarea medie pe clădire,
se poate obţine numai printr-un reglaj separat pe zone de orientare şi cu o
automatizare descentralizată.
Faţă de aceste situaţii, diferenţele între temperaturile interioare din clădiri pot fi
mai mari în realitate, deoarece peste imperfecţiunile reglajului centralizat neseparat
pe zone ale clădirii, se pot suprapune şi efectele legate de dezechilibrul hidraulic.
Acesta poate proveni din nereglarea iniţială corectă a instalaţiei, din efectul
termosifon sau din laminarea accidentală a circulaţiei în conductă.
B. Efectul termosifon [19.2]
Efectul termosifon este determinat de diferenţa între greutatea specifică a apei
în coloana de ducere faţă de aceea din coloana de retur, a sistemului local de
încălzire. Ca urmare, apar dereglări pe verticală în regimul de încălzire, la aceeaşi
coloană a sistemului local. Aceste dereglări depind în primul rând de tipul
reglajului adoptat pentru sarcina termică aferentă încălzirii.
Astfel, în cazul unui eventual reglaj cantitativ, odată cu micşorarea sarcinii
termice se reduce debitul de apă şi diferenţa de presiune la punctul termic (PT).
Ca urmare, ponderea diferenţei de presiune datorată efectului termosifon se
măreşte, ceea ce conduce la creşterea diferenţei între temperaturile aparatelor de
încălzire şi la dereglarea pe verticală a sistemului de încălzire.
Dereglarea pe verticală creşte odată cu micşorarea variaţiei de presiune
(pierderilor) în instalaţiile de încălzire şi odată cu creşterea înălţimii coloanei de
alimentare. Din aceste motive, reglarea locală cantitativă nu este aplicabilă, fiind
necesară reglarea calitativă sau calitativ-cantitativă.
Aplicarea reglării calitative nu elimină însă acest efect, după cum rezultă din
analiza făcută pentru un sistem local de încălzire cu distribuţie superioară
bitubulară, considerat – pentru simplificare – ca fiind format din două etaje, fiecare
cu câte un element de încălzire – fig. 19.23.

Fig. 19.23. Sistemul de încălzire cu


distribuţie superioară a două
aparate de încălzire, la etaje
diferite:
1 – element de încălzire;
2 – coloană de ducere;
3 – coloană de întoarcere.
1494 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru punerea în evidenţă a efectului termosifon, în cazul de faţă se consideră


un sistem local care, iniţial, este perfect echilibrat hidraulic, corespunzător
condiţiilor de calcul avute în vedere.
Analiza făcută este valabilă indiferent de schema de racordare a instalaţiei de
încălzire în PT – direct sau indirect –.
În sistemul de încălzire din fig. 19.23., presiunea totală este determinată de
presiunea creată de pompa de circulaţie din PT, la care se adaugă aceea locală
datorată efectului termosifon.
Considerând regimul de calcul stabilizat, în care necesarul de căldură al fiecărei
încăperi este acelaşi, atunci se pot scrie următoarele bilanţuri termice:
t +t 
G1 ⋅ (t1 − t 21 ) = k i ⋅ Fi ⋅  1 21 − t i1  = k p ⋅ F p ⋅ (ti1 − t c ) (19.213)
 2 
 
t +t 
G2 ⋅ (t1 − t 22 ) = k i ⋅ Fi ⋅  1 22 − t i 2  = k p ⋅ F p ⋅ (t i 2 − t c ) (19.214)
 2 
 
unde G1 şi G2 sunt debitele de apă în aparatele de încălzire ale etajului 1, respectiv
2, în kg/s; t1 – temperatura agentului termic în conductele de ducere, în °C;
t21, t22 – temperatura agentului termic în conducta de întoarcere a etajului 1,
respectiv 2, în °C; ti1, ti2 – temperatura interioară a etajului 1, respectiv 2, în °C;
ki, kp – coeficientul de schimb de căldură al aparatului de încălzire, respectiv al
2
elementelor de construcţie înconjurătoare, în kWt/m ·grd.; Fi, Fp – suprafaţa de
schimb de căldură a aparatului de încălzire, respectiv a elementelor de construcţie
2
înconjurătoare, în m .
Pentru simplificare, în ecuaţiile prezentate s-a neglijat pierderea de temperatură
a agentului termic în conductele sistemului local de încălzire, al cărui efect va fi
analizat separat.
Considerând inelele de circuit „a b c d”, respectiv „a e f d” ale etajului 2,
respectiv 1, diferenţa de presiune totală în fiecare este:
∆p II = ∆p E + hII ⋅ ( γ 22 − γ1 ) = RM ⋅ (G1 + G2 ) 2 + R2 ⋅ G22 (19.215)

∆p I = ∆p E + hI ⋅ ( γ 21 − γ1 ) = RM ⋅ (G1 + G2 ) 2 + R1 ⋅ G12 (19.216)


unde
∆p E – este diferenţa de presiune creată în sistemul local de către elevator
(pompă); hI , hII – înălţimile de amplasare ale elementelor de încălzire, în m;
γ1 , γ 21 , γ 22 – greutăţile specifice ale apei în coloana de ducere şi de întoarcere de
la etajul 1, respectiv 2, în kg/m3; RM , R1 , R2 – rezistenţele hidraulice ale
magistralelor de distribuţie (ducere şi întoarcere), ale coloanei de ducere, respectiv
întoarcere.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1495

În ecuaţiile (19.215) şi (19.216), considerând că nu apar pierderi de temperatură


în coloana verticală dintre etaje, se poate spune că γ 21 = γ 22 . Atunci, diferenţa
totală de presiune este:
∆p = ∆pII − ∆pI = (hII − hI ) ⋅ ( γ 22 − γ1 ) = R2 ⋅ G22 − R1 ⋅ G12 (19.217)
Dacă se presupune că la temperatura exterioară (te), sistemele formate din
ecuaţiile (19.213) şi (19.214), respectiv debitele de apă în aparatele de încălzire şi
temperaturile interioare ale încăperilor celor două etaje vor fi aceleaşi, atunci, la
orice altă temperatură ( t e' ), datorită modificării diferenţei de presiune prin efectul
termosifon, se va modifica egalitatea debitelor de apă şi a temperaturilor.
Ca urmare, relaţiile (19.213), (19.214) şi (19.217) devin:
 t' + t' 
G1' ⋅ (t1' − t 21
'
) = k i ⋅ Fi ⋅  1 21 − ti'1  = k p ⋅ F p ⋅ (t i'1 − t e' ) (19.218)
 2 
 
 t' + t' 
G2' ⋅ (t1' − t 22
'
) = k i ⋅ Fi ⋅  1 22 − ti' 2  = k p ⋅ F p ⋅ (ti' 2 − t e' ) (19.219)
 2 
 
∆p ' = ∆pII' − ∆pI' = (hII − hI ) ⋅ ( γ '22 − γ1' ) = R2 ⋅ G2"2 − R1 ⋅ G1"2 (19.220)
Pentru simplificarea calculelor, în ecuaţiile (19.218) şi (19.219) s-au presupus
coeficienţii globali de schimb de căldură constanţi, ceea ce micşorează efectul
termosifon. Acelaşi efect îl are şi neluarea în consideraţie a răcirii apei în
conductele verticale locale.
Se consideră reglajul calitativ în care caz, indiferent de regimul de funcţionare,
debitul total de apă în sistemul de încălzire rămâne constant:
G = G1 + G2 = ct. (19.221)
Din relaţiile (19.218) şi (19.213), (19.219) şi (19.214), respectiv (19.220) şi
(19.217) rezultă:
G1' ⋅ (t1' − t 21
'
) t1' + t 21
'
− 2 ⋅ t i'1 t i'1 − t e'
= = , (19.222)
G1 ⋅ (t1 − t 21 ) t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 ti1 − t e

G2' ⋅ (t1' − t 22
'
) t1' + t 22
'
− 2 ⋅ ti' 2 ti' 2 − t e'
= = , (19.223)
G2 ⋅ (t1 − t 22 ) t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 ti 2 − t e

γ '22 − γ1' R2 ⋅ G2'2 − R1 ⋅ G1'2


= . (19.224)
γ 22 − γ1 R2 ⋅ G22 − R1 ⋅ G12
Rezolvând sistemul de şase ecuaţii format din relaţiile (19.221) ÷ (19.224), se
pot calcula valorile necunoscute: G1' , G2' , t 21
' '
, t 22 , ti'1 , ti' 2 , când se cunosc valorile
1496 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

mărimilor respective în regimul de calcul şi t1' cu t e' . De asemenea, se consideră


cunoscute rezistenţele hidraulice: RM , R1 şi R2 .
Astfel, din egalităţile din dreapta ale relaţiilor (19.222) şi (19.223) rezultă:
t1' + t 22
'
G ' ⋅ (t ' − t ' ) ⋅ (t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 )
ti' 2 = − 1 1 22 (19.225)
2 2 ⋅ G2 ⋅ (t1 − t 22 )
Din primul raport al relaţiilor (19.222) şi (19.223) rezultă:
2 ⋅ G1' ⋅ (ti1 − t e ) ⋅ t1' − G1 ⋅ (t1 − t 21 ) ⋅ t1' + G1' ⋅ (t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 ) ⋅ t1' + 2 ⋅ G1 ⋅ (t1 − t 21 ) ⋅ t e'
'
t 21 =
G1 ⋅ (t1 − t 21 ) + G1' ⋅ (t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 ) + 2 ⋅ G1' ⋅ (ti1 − t e )
(19.226)
şi
2 ⋅ G2' ⋅ (ti 2 − te ) ⋅ t1' − G2 ⋅ (t1 − t22 ) ⋅ t1' + G2' ⋅ (t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 ) ⋅ t1' + 2 ⋅ G2 ⋅ (t1 − t 22 ) ⋅ te'
'
t22 =
G2 ⋅ (t1 − t 22 ) + G2' ⋅ (t1 + t22 − 2 ⋅ ti 2 ) + 2 ⋅ G1' ⋅ (ti2 − te )
(19.227)
Aplicând variaţia lineară între greutatea specifică (γ) şi temperatura apei (t),
cu aproximaţia respectivă, relaţia (19.224) devine:
t1' − t 22
'
R2 ⋅ G2'2 − R1 ⋅ G1'2
= (19.228)
t1 − t 22 R2 ⋅ G22 − R1 ⋅ G12
Din relaţiile (19.225) ÷ (19.228) şi (19.221) se constată că mărimea dereglării
debitelor de apă ( G1' şi G2' ) şi a temperaturilor interioare ( ti'1 , ti' 2 ), la variaţia
temperaturilor agentului termic şi, în mod corespunzător, mărimea efectului
termosifon, este independentă de diferenţa de nivel între cele două etaje (hII - hI),
dar depinde mult de debitul de apă din conductele verticale. Prima constatare este
valabilă în cazul în care robinetele de reglare ale ambelor aparate de încălzire sunt
complet deschise. Numai în aceste condiţii modificarea diferenţei de nivel între
cele două aparate va conduce la o variaţie proporţională a rezistenţelor hidraulice
ale conductelor de alimentare ale aparatelor de la ambele etaje şi, ca urmare,
soluţiile ecuaţiilor (19.224) şi (19.228) nu se vor modifica.
În cazul unei laminări pe robinetul de reglare al aparatului de încălzire de la
etajul II, pierderile de presiune ale celor două aparate nu se modifică proporţional
odată cu modificarea diferenţei de nivel (hII şi hI), aceasta fiind echivalentă cu o
dereglare hidraulică locală, efect ce se va studia în paragraful „C”.
Pentru analiza concretă a regimului termic şi hidraulic al sistemului de încălzire
din fig. 19.23., s-a considerat o conductă verticală de ½” (15,75 mm), cazul cel mai
frecvent întâlnit practic şi totodată minim posibil [19.20]. Atunci, pentru calculul
rezistenţei hidraulice în conducte rugoase [19.21], rezultă:
∆p = 0,885 ⋅ 10 −10 ⋅ d −5,25 ⋅ l ⋅ G 2 ⋅ (1 + ξ) [m.c.a] , (19.229)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1497

unde: d este diametrul conductei în m; G – debitul de apă t/h; l – lungimea


conductei, în m; ξ – coeficientul ce ţine seama de rezistenţele locale.
Dacă în relaţia (19.229) diametrul se introduce în mm, debitul de apă în kg/h şi
pierderile de presiune în mm c.a., atunci ea devine:
∆p = 500 ⋅ d −5, 25 ⋅ l ⋅ G 2 ⋅ (1 + ξ) [mm.c.a] . (19.230)
Considerând relaţia generală a pierderilor de presiune:
∆p = R ⋅ G 2 = r ⋅ lech ⋅ G 2 (19.231)

unde lech = l ⋅ (1 + ξ) , rezultă că „r” este rezistenţa specifică a unei ţevi de ½” şi,
conform relaţiei (19.230), ea are valoarea:
r = 500 ⋅ d −5,25 = 0,26 ⋅ 10 −3 [mm.c.a/(kg/h)2·m] .
Notând: hII - hI = 1, relaţia (19.217) devine:
γ 22 − γ1 = (1 + ξ) ⋅ (r2 ⋅ G22 − r1 ⋅ G12 ) (19.232)
de unde rezultă:
r2 ⋅ (1 + ξ) = [( γ 22 − γ1 ) + r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G12 ] ⋅ G2−2 (19.233)
în care r1 ⋅ (1 + ξ) = 3·10 .
-4
(19.233,a)
Ţinând seama că (hII - hI = 1), relaţiile (19.217) şi (19.220) devin:
∆p = l ⋅ ( γ 22 − γ1 ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G22 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G12
şi
∆p ' = l ⋅ ( γ '22 − γ1' ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G2'2 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G1'2
Ţinând seama de legătura între (γ) şi (t), [19.21]
γ t = 1019 − 0,6 ⋅ t
şi, înlocuind-o în relaţiile de mai sus, rezultă:
0,6 ⋅ (t1 − t 22 ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G22 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G12 (19.233,b)

0,6 ⋅ (t1' − t 22
'
) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G2'2 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G1'2 (19.233,c)
Ţinând seama de (19.233) şi (19.233,a), înlocuidu-le în (19.233,c), rezultă:
t1' − t 22
'
= (t1 − t 22 ) ⋅ G2'2 ⋅ G2−2 + (r1 / 0,6) ⋅ (1 + ξ) ⋅ G ⋅ (G2' − G1' ) (19.233,d)
Ţinând seama de situaţia iniţială de calcul în care:
G1 = G2 = G0
şi că: G = G1 + G2 = 2 ⋅ G0 , (19.234)
înlocuind această valoare a lui G2 = G0 în (19.233,d), rezultă:
1498 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t1' − t 22
'
= (t1 − t 22 ) ⋅ G2'2 ⋅ G0−2 + 3,33 ⋅ r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) (19.235)
Atunci, relaţiile (19.221) şi (19.225) ÷ (19.227), împreună cu (19.235),
formează noul sistem de ecuaţii pentru calculul mărimilor ce descriu regimul
termo-hidraulic al instalaţiilor locale de încălzire, la diverse temperaturi exterioare,
adică pentru diferite temperaturi ale apei în coloanele de ducere (t1) şi întoarcere
(t2), pentru orice debit de apă în sistem.
În vederea rezolvării acestui sistem s-au utilizat următoarele notaţii:
ti1 = ti 2
t 21 = t 22
t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 = t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 = b
ti1 − t 2 = ti 2 − te = c
t1 − t 21 = t1 − t 2 = d
G1 = G2 = G0
În aceste condiţii, conform relaţiei (19.234), sistemul de ecuaţii prezentat mai
sus devine:
t1' + t 21
'
b ⋅ G1' ⋅ (t1' − t 21
'
)
ti1 = − (19.236)
2 2 ⋅ d ⋅ G0

t1' + t 22
'
b ⋅ G2' ⋅ (t1' − t 22
'
)
ti' 2 = − (19.237)
2 2 ⋅ d ⋅ G0

2 ⋅ c ⋅ G1' ⋅ t1' − d ⋅ G0 ⋅ t1' + b ⋅ t1' ⋅ G1' + 2 ⋅ d ⋅ G0 ⋅ t e'


'
t 21 = (19.238)
2 ⋅ c ⋅ G1' + d ⋅ G0 + b ⋅ G1'

2 ⋅ c ⋅ G2' ⋅ t1' − d ⋅ G0 ⋅ t1' + b ⋅ t1' ⋅ G2' + 2 ⋅ d ⋅ G0 ⋅ t e'


'
t 22 = (19.239)
2 ⋅ c ⋅ G2' + d ⋅ G0 + b ⋅ G2'

t1' = t 22
'
= d ⋅ G0−2 ⋅ G2'2 + 3,33 ⋅ r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) (19.240)
În ultima ecuaţie, înlocuind pe r1 ⋅ (1 + ξ) = 3·10 , conform relaţiei (19.233,a),
-4

aceasta devine:
t1' = t 22
'
= d ⋅ G0−2 ⋅ G2'2 + 9,99 ⋅ 10 −4 ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) . (19.241)

Rezolvarea sistemului de mai sus conduce la următoarea ecuaţie în „ G2' ”:


d ⋅ G0−3 ⋅ (2 ⋅ c + b) ⋅ G2'3 + G2'2 ⋅ [d 2 ⋅ G0−2 + 19,98 ⋅ 10 −4 ⋅ (2 ⋅ c + b)] + (19.242)
+ 19,98 ⋅ 10 −4 ⋅ G2' ⋅ G0 ⋅ ( d − 2 ⋅ c − b) − [19,98 ⋅ 10 −4 ⋅ d ⋅ G02 + 2 ⋅ d ⋅ (t1' − t e )] = 0
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1499

După determinarea lui G2' din ecuaţia (19.242), se pot determina t22
'

(înlocuind G2' în 19.239), G1' (înlocuind G2' în 19.221), t 21


'
(înlocuind G1' în
19.238) şi ti'1 , respectiv t i' 2 (înlocuind G1' şi t 21
'
în 19.236 şi respectiv G2' şi t 22
'

în 19.237).
Calculele s-au efectuat avându-se la bază graficul de reglaj calitativ pentru
încălzire, valori ale debitului G0 = 40 ÷ 100 kg/h şi t e = +10...-15°C.
Rezultatele calculelor sunt prezentate în fig. 19.24. şi 19.25.
Din analiza acestora, în cazul reglajului calitativ, rezultă următoarele privind
efectul termosifon:
1) cu toate că, iniţial, sistemul local de încălzire era perfect echilibrat din
punctul de vedere al egalităţii temperaturilor interioare ale celor două etaje
(de exemplu în varianta 1, la te = +10°C) odată cu micşorarea temperaturii
exterioare, această egalitate nu mai este îndeplinită. Astfel, la temperatura
exterioară t e' = -15°C, pentru această variantă (1), diferenţa debitelor de apă şi a
temperaturilor interioare devine inacceptabilă, după cum rezultă din fig. 19.24.,
la t e' ≤ -5°C;
2) în cazul reglării iniţiale, pentru aceeaşi temperatură exterioară t e = +10°C,
dar pentru debite G0 variabile, se constată că, odată cu micşorarea debitului total
vehiculat în sistemul local ( 2 ⋅ G0 ), diferenţele între temperaturile interioare ale
celor două etaje cresc, deci efectul termosifon este mai pronunţat – fig. 19.24.;
pentru aceleaşi debite ( 2 ⋅ G0 ), diferenţele cresc odată cu scăderea temperaturii
exterioare;
3) reglarea iniţială a consumatorilor de încălzire pentru temperatura exterioară
ridicată, corespunzătoare începutului perioadei de încălzire ( t e = +10°C), odată cu
micşorarea temperaturii exterioare nu se poate asigura în sistem un regim termic
stabil. Din acest punct de vedere este recomandabil ca reglarea iniţială să fie făcută
pentru temperatura exterioară medie din cursul perioadei de încălzire, de exemplu
pentru t e = 0°C – după cum rezultă din fig. 19.25., a şi b.
1500 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.24. Variaţia temperaturii interioare „ ti ” şi a diferenţei de temperatură interioară

„ ∆t i'1− 2 ” între încăperile încălzite, datorită efectului termosifon. Temperaturile


exterioare iniţiale considerate au fost:
a: t e = +10°C, b: t e = 0°C, c: t e = -10°C şi G0 = 40 ÷ 100 kg/h.
Legendă:
G0 = 40 kg/h
G0 = 40 kg/h G0 = 60 kg/h
t i'1 t i' 2
G0 = 60 kg/h G0 = 80 kg/h
G0 = 100 kg/h
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1501

Fig. 19.25. Variaţia temperaturii interioare şi a debitului de apă, datorită efectului


termosifon, în funcţie de temperatura exterioară, pentru:
a – G0 = 40 kg/h, b – G0 = 100 kg/h.
Legendă:
pentru t i'1 şi t i' 2
t e = +10°C
0°C
t i'1 -10°C
t i' 2
-15°C

Dacă nu se respectă această indicaţie, abaterile maxime ale regimului termic


interior între cele două etaje vor apare tocmai în perioada temperaturii exterioare
medii de iarnă.
1502 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

De asemenea, reglarea iniţială trebuie realizată pentru debite de apă relativ


reduse, după cum rezultă din fig. 19.25.,a, comparativ cu 19.25.,b.
Amploarea efectului termosifon este determinată deci de doi factori principali:
– raportul între presiunea de circulaţie la rece a reţelei (∆pe) şi surplusul de
presiune gravitaţional maxim (∆pet);
– raportul între debitele la rece ale primului circuit derivat şi circuitele ce
urmează.
În fig. 19.26. este prezentat efectul presiunii gravitaţionale sub influenţa acestor
factori, pentru circuitul cu două radiatoare, prezentat în fig. 19.23. [19.9].

Fig. 19.26. Efectul presiunii gravitaţionale


asupra instabilităţii hidraulice.

Din analiza acesteia rezultă că pentru debitele egale sau foarte apropiate
( G1 / G2 ≅ 1 ) stabilitatea hidraulică optimă se obţine pentru valorile cele mai
ridicate ale raportului (∆pe/ ∆pet), adică odată cu creşterea presiunii din circuitul
consumatorilor de căldură pentru încălzire (presiune creată de pompele de
circulaţie din circuitul secundar, la PT cu racordare indirectă).
Din aceste constatări rezultă următoarea concluzie: pentru aparatele de
încălzire amplasate la etaje diferite, reglajul calitativ nu poate asigura un
regim termic uniform pe toată perioada de încălzire.
Constatările respective rămân valabile calitativ, dar cu valori absolute mai mici,
şi în cazul unui sistem de încălzire bitubular cu distribuţie monotubulară [19.20].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1503

Menţinerea unui regim termic normal, cu variaţii ale temperaturilor


interioare în limite acceptabile pe perioada întregului sezon de încălzire, este
posibilă (indiferent de sistemul local de distribuţie adoptat) numai prin
folosirea debitului variabil de apă, adică a reglajului calitativ-cantitativ.
În acest caz, variaţia debitului de apă în sistemul de încălzire se va face simultan
cu variaţia temperaturii exterioare, micşorarea temperaturii exterioare trebuind să
fie însoţită, în sistem, de creşterea debitului de apă şi invers.
În aceste condiţii, problema care se pune este determinarea legii de variaţie a
debitului de apă pentru a satisface un regim termic constant. Pentru a determina
această lege, se consideră sistemul de încălzire prezentat în fig. 19.23.
Diferenţa de presiune care determină presiunea agentului termic vehiculat în
circuitul închis „a b c d a”, care trece prin aparatul de încălzire al etajului superior,
este:
∆p II = ∆pe + ∆pet (19.243)

unde ∆pet este diferenţa de presiune datorată efectului termosifon, egală cu


hII ( γ 22 − γ1 ), conform relaţiei (19.215).
Diferenţa de presiune în circuitul închis „a e f d a”, care trece prin aparatul de
încălzire inferior, este aceea determinată numai de pompa de circulaţie din PT:
∆p I ≅ ∆p E , considerând că diferenţa de presiune datorată efectului termosifon este
practic zero aici (în ipoteza că hI ≅ 0).
Considerând aceeaşi aproximaţie făcută şi în relaţia (19.231) conform căreia
( ∆p = R ⋅ G 2 ), rezultă:

∆p
G= (19.244)
R
Aplicând relaţia (19.244) în circuitul închis „a b c d a” şi „a e f d a”, se obţine:

∆p I ∆p II
G1 = şi G2 = (19.245)
R1 + RM R2 + RM
Din acestea rezultă:
G2 ∆p II R1 + RM
= ⋅ (19.246)
G1 ∆pI R2 + RM

Înlocuind relaţiile lui ∆pII şi ∆p I din (19.243), în (19.246), se obţine:

G2 ∆pet R1 + RM
= 1+ ⋅ (19.247)
G1 ∆p E R2 + RM
1504 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Deoarece, în funcţionare, R1 , R2 şi RM se pot considera ca fiind mărimi


constante, rezultă că, pentru a menţine aceeaşi distribuţie a apei în lungul coloanei
verticale de alimentare a sistemului local de încălzire, indiferent de temperatura
exterioară, este necesar ca G2 / G1 = ct. Atunci, din relaţia (19.247), rezultă că
trebuie îndeplinită condiţia:
∆pet / ∆p E =ct (19.248)
care se mai poate scrie:
∆pet' ∆p ∆pet' ∆p E'
= et sau, = (19.249)
∆p E ∆p E
'
∆pet ∆p E
unde ∆pet şi ∆p E corespund unui regim oarecare, iar ∆pet' şi ∆p E' corespund
condiţiilor de calcul (la t ec ).
Cu aproximaţia introdusă şi în cadrul relaţiei (19.228), se poate scrie:
∆pet' ∆γ ' ∆pet' γ '22 − γ1'
= sau, = (19.250)
∆pet ∆γ ∆pet γ 22 − γ1
Conform relaţiei (19.228), relaţia (19.250) devine:
γ '22 − γ1' t1' − t 22
'
= (19.251)
γ 22 − γ1 t1 − t 22

Pentru a afla valoarea raportului (t1' − t 22


'
) /(t1 − t 22 ) , se utilizează relaţiile de
calcul corespunzătoare reglajului calitativ-cantitativ, rezultând:
t1' − t 22
'
1−ri
= Qi (19.252)
t1 − t 22
Atunci:
∆pet' 1−ri
= Qi (19.253)
∆pet
Ţinându-se seama că:
∆p E' 2
=G (19.254)
∆p E
Din ecuaţia generală a reglării se cunoaşte că în circuitul secundar de încălzire:
r
G = W = Q ii . Atunci relaţia (19.254) devine:

∆p E' 2 ri
=Q (19.255)
∆p E
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1505

Înlocuind relaţiile (19.253) şi (19.255) în (19.249), rezultă:


1− ri 2 ri
Qi = Qi (19.256)
Această relaţiei este valabilă pentru ri = 0,33, adică pentru următoarea formă a
ecuaţiei generale a reglării;
1/ 3
W = Qi (19.257)
În concluzie: pentru menţinerea, teoretic, constantă a distribuţiei debitelor de
apă pe verticala coloanei de alimentare a sistemului local de încălzire, la reglarea
calitativ-cantitativă a sarcinii de încălzire, este necesar ca modificarea debitului de
apă în reţeaua locală să se facă după legea corespunzătoare lui ri = 0,33.
Aproximativ la aceleaşi concluzii se ajunge şi în [19.21].
Graficul de reglaj calitativ-cantitativ pentru încălzire rezultat în acest caz este
prezentat în fig. 19.27.

Fig. 19.27. Graficul de reglaj calitativ, respectiv calitativ-cantitativ (pentru ri = 0,33), al


temperaturii apei pentru încălzire.

C. Efectul răcirii apei în conductele sistemului local şi formarea


curenţilor laminari [19.2]
Temperatura apei în conductele sistemelor locale de încălzire scade datorită
pierderilor de căldură. Valorile maxime ale acestora au loc în conductele verticale
– coloane – deoarece nu sunt izolate. De asemenea, comparativ cu reţeaua
magistrală de distribuţie, chiar la viteze egale de curgere a apei, în coloanele
verticale debitele specifice de agent pe unitatea de suprafaţă sunt mult mai mici.
Ca urmare, chiar pentru pierderi specifice egale, în coloanele verticale vitezele de
curgere ale apei vor fi mai mici decât cele din conductele magistrale de distribuţie.
1506 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 19 (partea IV)

19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării instalaţiilor consumatoare


de căldură ............................................................................................................1487
1506 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Acest fenomen se amplifică deoarece pierderile specifice de presiune în coloanele


verticale sunt întotdeauna mai mici decât pe magistralele de distribuţie.
Cu cât lungimea traseului conductelor verticale creşte, cu atât pierderea de
temperatură creşte şi, ca urmare, va scădea temperatura aparatelor de încălzire
situate spre capătul coloanelor de alimentare.
La calculul sistemului local de încălzire se ţine seama de pierderea de
temperatură a agentului termic în conducte, prin anumite adaosuri la suprafeţele de
încălzire ale aparatelor aflate mai depărtat de conducta principală [19.10].
Calculul acestor adaosuri se face, în general, pentru temperatura maximă a
agentului termic, adică pentru temperatura exterioară minimă. În aceste condiţii se
presupune că nu apar diferenţe între temperaturile interioare ale diferitelor etaje.
Ca urmare, trebuie determinat noul regim termic ce apare în sistemul de încălzire
atunci când temperatura exterioară creşte şi, ca atare, temperatura agentului termic
este diferită de aceea de calcul.
Acest studiu este necesar în special în cazul reglajului calitativ-cantitativ când,
odată cu creşterea temperaturii exterioare, debitul de agent termic scade şi, în mod
corespunzător, scade viteza de circulaţie a apei. În consecinţă, pierderile relative de
căldură ale agentului termic vor fi mai mari.
Analiza făcută din acest punct de vedere pentru un sistem local de încălzire, ca
cel prezentat în fig. 19.23., constă în stabilirea unor ecuaţii asemănătoare relaţiilor
(19.222) şi (19.223), ce descriu, în funcţionare, regimul termic şi hidraulic.
Astfel, ţinând seama de pierderea de temperatură a apei în coloana de ducere, în
condiţiile de calcul (∆t) şi în condiţiile oarecare (∆t ' ) , relaţiile respective devin:
t1' − ∆t ' − t 21
'
t1' − ∆t ' + t 21
'
− 2 ⋅ ti'1 ti'1 − t e'
p⋅ = = (19.258)
t1 − ∆t − t 21 t1 − ∆t + t 21 − 2 ⋅ ti1 ti1 − te
şi
t1' − t 22
'
t1' + t 22
'
− 2 ⋅ ti' 2 ti' 2 − t e'
p⋅ = = (19.259)
t1 − t 22 t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 ti 2 − t e
unde p este variaţia relativă a debitului de apă în sistem:
G1' G2'
p= = =G , (19.260)
G1 G2

unde: t1 , t1' – temperatura apei la intrarea în aparatul de încălzire al etajului


superior, la temperatura exterioară de calcul, respectiv la o valoare oarecare,
în °C; ∆t , ∆t ' – răcirea apei în coloană, la temperatura exterioară de calcul,
respectiv la o valoare oarecare.
Cantităţile de căldură pierdute în coloanele verticale ale sistemului de încălzire
sunt:
G1 ⋅ ∆t = k ⋅ S ⋅ (t1 − ti1 ) şi G1' ⋅ ∆t ' = k ' ⋅ S ⋅ (t1' − ti'1 ) (19.261)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1507

Ţinând seama de relaţia (19.259), rezultă:


r
W = G = Q ii (19.262)

unde k şi k ' sunt coeficienţii de schimb de căldură ai conductelor verticale.


Relaţiile (19.258) ÷ (19.262) au fost scrise în următoarele ipoteze:
– condiţiile de calcul sunt cele corespunzătoare temperaturii exterioare minime
convenţionale t ec ;
– la temperatura exterioară minimă convenţională se consideră acelaşi regim
termic pentru încăperile celor două etaje;
– la orice temperatură exterioară ( t e' ) mai mare decât t ec , se consideră că
regimul termic al etajului superior (conform fig. 19.23.) rămâne neschimbat, adică
ti 2 = ti' 2 = 20°C şi variază numai regimul termic al etajului inferior: ti'1 ≠ t i1 .
Din relaţia (19.262) se poate determina pierderea de temperatură ∆t ' în cazul în
care se cunosc toate celelalte elemente.
Ecuaţiile (19.258) şi (19.262) permit calculul temperaturii ti'1 , când se cunosc
t1 , t 22 , t e , ti1 = t i 2 , k şi k ' , pentru orice temperatură exterioară t e' , în funcţie de
gradul de micşorare a debitului în sistem „p” şi de pierderea de temperatură „∆t”
a agentului termic în conductă.
Pentru uşurinţa calculului, sistemul de ecuaţii (19.251 ÷ 19.262), se utilizează
următoarele notaţii:
t1 − t 22 = t1 − ∆t − t 21 = a
t1 − ∆t + t 21 = t 2 − 2 ⋅ ∆t + t 22 = b

b − 2 ⋅ ti1 = c (unde ti1 = ti 2 = ti' 2 ) (19.263)

t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 = d
ti1 = t e = t i 2 − t e = e; ti' 2 − t e' = ti 2 − t e' = f (la t e' dat) t1 − ti 2 = g .

Cu aceste notaţii sistemul de ecuaţii (19.258 ÷ 19.262) devine:

t1' − ∆t ' − t 21
'
t1' − ∆t ' + t 21
'
− 2 ⋅ ti'1
p⋅ = (19.264)
a c
t1' − ∆t ' − t 21
'
ti'1 − t e'
p⋅ = (19.265)
a e
t1' − t 22
'
t ' − t ' − 2 ⋅ ti' 2
p⋅ = 1 22 (19.266)
a d
1508 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

t1' − t 22
'
f
p⋅ = (19.267)
a e
k ' t1 − t i 2
'
∆t ' = ∆t ⋅ ⋅ (19.268)
k g⋅p

Din rezolvarea acestui ultim sistem de ecuaţii rezultă expresia de calcul a


temperaturii ti'1 :
c a 
2 ⋅ ( B − A) + t e' ⋅  + 
 e e ⋅ p 
ti1 =
'
(19.269)
c a 
 +  + 2
 e e⋅ p 
unde:
f  k ' ⋅ ∆t 
( B − A) = ti 2 + (a + d ⋅ p ) ⋅ ⋅ 1 − (19.270)
2 ⋅ e ⋅ p  k ⋅ g ⋅ p 
în care:
f  k ⋅ ∆t ⋅ ti 2
'
k ' ⋅ ∆t 
A = ∆t ' = ⋅ ti 2 + ( a + d ⋅ p ) ⋅  − (19.271)
k⋅g⋅ p  2⋅e⋅ p k⋅g⋅ p
şi
f
B = t1' = ti 2 + (a + d ⋅ p) ⋅ (19.272)
2⋅e⋅ p
Pentru calculele ce urmează s-a considerat:
2 2
k ' = 9 kcal/m ·h·grd şi k = 12,5 kcal/m ·h·grd, conform indicaţiilor din
[19.11; 19.12].
În aceste condiţii, rezultatele calculelor privind efectul răcirii apei în coloanele
verticale ale sistemului local de încălzire sunt prezentate în fig. 19.28.

Fig. 19.28. Variaţia temperaturii interioare


datorită răcirii apei în conducta
verticală a sistemului local de
încălzire.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1509

Calculele s-au făcut presupunând că temperatura exterioară de calcul iniţială,


este valoarea minimă convenţională t ec = -15°C (condiţiile majorităţii oraşelor din
ţară), iar temperatura exterioară la care pot ajunge abaterile maxime ale regimului
termic interior este tex = +12°C.
S-au presupus două variante privind pierderile de temperatură ale fluidului în
coloanele verticale ale sistemului local, între etaje: ∆t = 5 şi respectiv 10 grade.

Temperatura interioară de calcul considerată iniţial a fost ti1 = t i 2 = t i' 2 = 20°C.


Pentru a pune în evidenţă efectul răcirii apei în coloanele verticale ale
sistemului local de încălzire, în cazul reglajului calitativ-cantitativ, calculele au fost
efectuate pentru diverse valori ale gradului de modificare a debitului:

G1' G2' G ' + G2'


p= = = 1 (19.273)
G1 2 G1 + G2

care corespund diverselor valori ale coeficientului de reglaj „ ri ”.


Rezultatele calculelor sunt prezentate în tabelul 19.16.
Din analiza acestora – fig. 19.28. – se constată că temperatura interioară ti'1 este
puţin influenţată de pierderea de temperatură a apei în coloanele verticale ale
sistemului de încălzire local.
Variaţia temperaturii interioare ti'1 datorită efectului răcirii
apei în coloanele sistemului local
Tabelul 19.16
Coeficientul de reglaj” ri ” 0 0,25 0,33 0,5 0,75 1
Gradul de modificare a debitului:
r 1 0,732 0,661 0,533 0,39 0,286
p = W = G = Q ii
Temperatura ∆t = 10 grd. 20,25 19,96 19,85 19,5 18,94 18,09
interioară
∆t = 5 grd. 20,65 20,45 20,35 20,2 19,9 19,48
ti'1 [°C]
Astfel, chiar în cazul extrem, când pe distanţa dintre cele două etaje apare o
pierdere de temperatură de 10°C, variaţia debitului de apă în conductă, de la 100%
la 28,6%, nu produce o variaţie sensibilă a temperaturii interioare între etaje
(la p = 1, ti'1 = 20,25°C şi respectiv la p = 0,286, ti'1 = 18,09°C). În cazul însă al
menţinerii unui debit constant (p = 1) se constată că la etajele superioare ar apare
supraîncălziri, care sunt cu atât mai accentuate, cu cât pierderea de temperatură pe
verticală „∆t” scade (la reglajul calitativ – p = 1 –, ti'1 = 20,25°C pentru ∆t = 10°C
şi 20,65°C la ∆t = 5°C).
1510 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În cazul reglajului calitativ-cantitativ aceste rezultate se explică astfel: odată cu


micşorarea debitului de apă în conducte are loc şi micşorarea temperaturii ei,
ceea ce duce atât la micşorarea gradului de reducere a temperaturii agentului
termic, cât şi la scăderea gradului de micşorare a temperaturii interioare.
La reglarea calitativ-cantitativă, odată cu creşterea temperaturii exterioare, în
anumite cazuri, este posibil ca simultan cu micşorarea debitului de apă vehiculat,
regimul turbulent de curgere în conducte să devină laminar, datorită micşorării
vitezei de curgere.
Analiza ecuaţiilor ce descriu regimul termic şi hidraulic amintite, conduce la
următoarele concluzii [19.11]:
– 1°) mărirea în conducte a ponderii rezistenţelor locale, conduce la mărirea
stabilităţii hidraulice a sistemului de încălzire;
– 2°) apariţia în unele porţiuni ale sistemului local a unor fluxuri termice cu o
curgere laminară nu conduce la modificări sensibile în distribuţia totală a debitelor
de apă din conducte. Aceasta este adevărat cu atât mai mult cu cât fenomenul
respectiv nu poate influenţa asupra regimului termic al sistemului şi, în particular,
asupra temperaturii interioare ti , deoarece regimul termic se poate modifica numai
datorită unor variaţii mari ale debitului de apă. Acest fenomen este posibil în
special la temperaturi exterioare ridicate, cărora le corespund temperaturi coborâte
ale agentului termic.
În concluzie, la reglarea calitativ-cantitativă răcirea intensivă a apei în
coloanele sistemului local de încălzire, sau apariţia în unele porţiuni ale acestuia a
regimului de curgere laminar, nu conduce la modificarea sensibilă a regimului
termic local atunci când micşorarea debitului de apă se face corelat cu creşterea
temperaturii aerului exterior.
D. Efectul dereglării iniţiale
Analiza făcută anterior asupra regimurilor termice şi hidraulice ale sistemelor de
încălzire arată că folosirea în reţelele termice secundare a reglajului calitativ-
cantitativ este nu numai posibilă, dar şi necesară.
Problema importantă care se pune este ca iniţial întregul sistem de încălzire să
fie perfect reglat, adică toate încăperile să aibă aceeaşi temperatură interioară ti ,
respectiv să primească aceeaşi cantitate de căldură.
Practica arată că foarte rar se întâmplă ca sistemele de încălzire să fie reglate
iniţial în mod corespunzător. Această dereglare iniţială, mai ales în cazul
alimentării centralizate cu căldură a sistemelor mari, poate fi de două feluri:
1) o dereglare a reţelelor termice secundare ale SACC;
2) o dereglare a sistemelor locale de încălzire.
Dereglarea reţelelor termice secundare se produce în general datorită distribuţiei
incorecte a debitelor de apă între diferiţii abonaţi. Abonaţii de capăt, care au
surplusuri mari de presiune disponibilă, au în general şi surplusuri de debite de apă.
Din această cauză consumatorii respectivi este necesar să funcţioneze cu debite de
apă mult mai mici, ceea ce le produce mari greutăţi în exploatare.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1511

Pe de altă parte, chiar în sistemele locale de încălzire sunt multe cauze care pot
produce perturbări, cu ar fi: folosirea robinetelor de reglaj de coloană sau a
reglajului local, făcute cu robinetele radiatoarelor şi faptul că robinetele de reglaj
utilizate nu asigură posibilităţi satisfăcătoare de reglaj [19.9.].
Din aceste motive, în cazul existenţei unei dereglări iniţiale, la aplicarea
reglajului calitativ-cantitativ este necesar să se cunoască regimul optim de variaţie
a debitului.
Analiza matematică a caracterului dereglării iniţiale şi influenţa sa asupra
modului de realizare a reglajului calitativ, respectiv calitativ-cantitativ, se bazează
pe aceleaşi ecuaţii prezentate anterior – relaţiile (19.222) şi (19.223), în care nu se
ţine seama de răcirea apei în conducte şi de variaţia coeficientului de schimb de
căldură al aparatelor de încălzire.
Pentru aceasta, se consideră cel mai simplu sistem bitubular cu distribuţie
superioară la două etaje, cu câte două aparate de încălzire la fiecare etaj, după cum
rezultă din fig. 19.29.

Fig. 19.29. Sistemul de încălzire bitubular cu distribuţie superioară, cu câte două elemente
de încălzire pe etaj.
Obs. Semnificaţia diferitelor elemente, idem fig. 19.23.
Aici circulaţia apei se produce ca şi în cazul fig. 19.23., datorită celor două
presiuni create de pompa de circulaţie din circuitul secundar şi, respectiv, de aceea
datorată diferenţei de presiune gravitaţională. În condiţiile de calcul, regimurile
hidraulice ale conductelor primului şi celui de al II-lea etaj se pot exprima prin
relaţiile:
∆p I = ∆p E + hI ⋅ ( γ 2 − γ1 ) = R1 ⋅ G 2 + R11 ⋅ G12 + R1 ⋅ (2 ⋅ G1 ) 2 (19.274)
şi
1512 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆p II = ∆p E + hII ⋅ ( γ 2 − γ1 ) = R1 ⋅ G 2 + R22 ⋅ G22 + R2 ⋅ (2 ⋅ G2 ) 2 (19.275)


unde semnificaţiile notaţiilor corespund celor din fig. 19.29.
Diferenţa totală de presiune între cele două etaje este în acest caz următoarea:
∆p = ∆p II − ∆p I = ( γ 2 − γ1 ) ⋅ (hII − hI ) =
(19.276)
= R22 ⋅ G22 + R2 ⋅ (2 ⋅ G2 ) 2 − R11 ⋅ G12 − R1 ⋅ (2 ⋅ G1 ) 2
în care
( γ 2 − γ1 ) ⋅ (hII − hI ) reprezintă presiunea gravitaţională suplimentară creată de
etajul superior.
În condiţiile diferite de cele de calcul, în care există o dereglare hidraulică
iniţială, relaţiile (19.274) ÷ (19.276) devin:
∆p I' = ∆p E' + hI' ⋅ ( γ '21 − γ1' ) = R1 ⋅ G 2 + R11 ⋅ G1'2 + R1 ⋅ ( 2 ⋅ G1' ) 2 (19.274,a)
şi
∆p II' = ∆p E' + hII' ⋅ ( γ '22 − γ1' ) = R1 ⋅ G 2 + R22 ⋅ G2'2 + R2 ⋅ (2 ⋅ G2' ) 2 (19.275,a)
respectiv:
∆p ' = ∆pII' − ∆pI' = hII' ⋅ ( γ '22 − γ1' ) − hI' ⋅ ( γ '22 − γ1' ) =
(19.276,a)
= R22 ⋅ G2'2 + 4 ⋅ R2 ⋅ G2'2 − R11 ⋅ G1'2 − 4 ⋅ R1 ⋅ G1'2
Ţinând seama de relaţiile între γ şi t, se poate scrie:
hII' ⋅ (t1' − t 22
'
) − hI' ⋅ (t1' − t 21
'
) = 4 ⋅ R2 ⋅ G2' + R22 ⋅ G2'2 − 4 ⋅ R1 ⋅ G1'2 − R11 ⋅ G1'2 (19.277)
În calculele ce urmează, se consideră că mărimea presiunii gravitaţionale
specifice (pe un metru de înălţime şi la un grad de răcire a apei, în
mm. col. apă/m/°C) este 0,6.
Ca urmare, se consideră: hII' = 0,6· hII şi hI' = 0,6· hI (unde hI şi hII se introduc
în metri).
Se notează:
Re = 4 ⋅ R2 + R22 = 4 ⋅ R1 + R11 (19.278)
care reprezintă mărimea caracteristică echivalentă a rezistenţei hidraulice. Ea se
bazează pe faptul că în schema din fig. 19.29. conductele sunt identice.
Ţinând seama de relaţia (19.278), (19.277) devine:
hII' ⋅ (t1' − t 22
'
) − hI' ⋅ (t1' − t 21
'
) = Re ⋅ (G 2'2 − G1'2 ) (19.279)
Utilizându-se aceleaşi notaţii ca la subcapitolele anterioare:
b = t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 = t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 ; c = ti1 − t e = ti 2 − t e ; d = t1 − t 21 = t1 − t 22 .
Atunci relaţiile (19.222) şi (19.223) devin:
G1' ⋅ (t1' − t 21
'
) t1' + t 21
'
− 2 ⋅ ti'1 ti'1 − t e'
= = (19.280)
G1 ⋅ d b c
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1513

G2' ⋅ (t1' − t 22
'
) t1' + t 22
'
− 2 ⋅ t i' 2 ti' 2 − t e'
= = (19.281)
G2 ⋅ d b c
Sistemul de ecuaţii format din ultimele două relaţii permite calculul mărimilor
necunoscute după următoarele formule:
c ⋅ t1' + c ⋅ t 21
'
+ b ⋅ t e'
ti'1 = (19.282)
b + 2⋅c
c ⋅ t1' + c ⋅ t 22'
+ b ⋅ t e'
ti' 2 = (19.283)
b + 2⋅c
t ' ⋅ G' − e
'
t 21 = 1 ' 1 (19.284)
G1 + f
t1' ⋅ G2' − e t1' ⋅ (0,5 ⋅ p ⋅ G − G1' ) − e
'
t 22 = = (19.285)
G2' + f 0,5 ⋅ p ⋅ G − G1' + f
în care:
G ' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2'
p= = = = , de unde:
G 2 ⋅ G1 + 2 ⋅ G 2 4 ⋅ G1 4 ⋅ G2

G2' = 0,5 ⋅ p ⋅ G − G1'


şi (19.286)
d
c= ⋅ (t1' − 2 ⋅ t c' ) ⋅ G1 = t ' ⋅ (t1' − 2 ⋅ t e' )
b + 2⋅c
d
f = ⋅G (19.287)
b + 2⋅c 2
Ţinând seama de relaţiile (19.284) şi (19.285), după unele transformări relaţia
(19.279) devine următoarea:
Re ⋅ p ⋅ G1'3 − 0,75 ⋅ Re ⋅ p 2 ⋅ G ⋅ G1'2 + G1' ⋅ [ Re ⋅ p ⋅ (0,125 ⋅ p 2 ⋅ G 2 − 0,5 ⋅ p ⋅ f ⋅ G − f 2 ) −
− G −1 ⋅ (e + t1' ⋅ f ) ⋅ (hII' + hI' )] + Re ⋅ p 2 ⋅ f ⋅ G ⋅ (0,125 ⋅ p ⋅ G + 0,25 ⋅ f ) +
+ (e + t1' ⋅ f ) ⋅ (0,5 ⋅ p ⋅ hI' − f ⋅ ∆h ' ⋅ G −1 ) = 0 (19.288)
care este o ecuaţie în ( G1' ), unde s-a introdus notaţia:
∆h ' = hII' − hI'
Ecuaţia respectivă permite studiul distribuţiei debitelor de apă ( G1' şi G2' ) şi a
regimului termic, pentru sistemul de încălzire bitubular (din fig. 19.29.).
În calcule s-au considerat următoarele valori constante:
hI = 0,25 m; hII = 3,65 m; R1 = R2 = 1,76·10-3 mmca/(kg/h)2
R11 = R22 = 1,30·10-3 mmca/(kg/h)2,
1514 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

respectiv, rezultă:
Re = 8,34·10-3 mmca/(kg/h)2, hI' = 0,15 m, hII' = 2,19 m
şi
∆h ' = 2,04 m.
Studiul regimurilor termice ale celor două etaje s-a efectuat în două regimuri
caracteristice de reglare a cantităţii de căldură pentru încălzire:
– cazul I: reglajul centralizat calitativ, corespunzător căruia p = 1 = constant
indiferent de t e ;
– cazul II: reglajul centralizat calitativ-cantitativ, corespunzător căruia 0 < p ≤ 1,
în funcţie de t e ;
I. Cazul reglajului calitativ al cantităţii de căldură pentru încălzire s-a
studiat în condiţiile lui p = 1 = ct., ceea ce conform ecuaţiei generale de reglaj,
înseamnă W = 1 , adică:
r
p = W = Q ii = 1 , deci ri = 0 .
Pentru studiu s-au considerat următoarele sarcini termice pe fiecare aparat de
încălzire: 1200 şi 2000 kcal/h, ceea ce pentru regimul termic de calcul: t1 = 95°C
şi t 21 = t 22 = 75°C, înseamnă următoarele debite de apă: G1 = G2 = 40; 60;
100 kg/h sau, pe ansamblul sistemului prezentat în fig. 19.29. (patru aparate de
încălzire identice) înseamnă:
– varianta a: G = 160 kg/h;
– varianta b: G = 240 kg/h;
– varianta c: G = 400 kg/h.
Din punctul de vedere al condiţiilor de calcul avute în vedere la evaluarea
efectelor dereglării iniţiale a sistemului de încălzire, calculele s-au efectuat în trei
variante:
– varianta 1°: sistemul este reglat iniţial pentru te = +10°C;
– varianta 2°: sistemul este reglat iniţial pentru te = 0°C;
– varianta 3°: sistemul este reglat iniţial pentru te = te = tec = -15°C.
Valorile temperaturilor t1 şi t1' funcţie de t e' , ca şi ale temperaturilor t 21 = t 22 ,
corespund graficului de reglaj calitativ aferent încălzirii ( ri = 0 ), prezentat în
fig. 19.27.
Elementele iniţiale avute în vedere la calcule, ca şi valorile diferitelor constante
(b, c, d, e, f) aferente celor trei variante de debite de apă (G) de mai sus şi celor trei
variante privind condiţiile iniţiale de calcul (1° ÷ 3°), sunt prezentate în tabelul
19.17, iar rezultatele calculelor în fig. 19.30. Din analiza fig. 19.30., se constată
următoarele:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1515

Fig. 19.30. Variaţia temperaturii interioare „ ti ” şi a diferenţei de temperatură „ ∆t i'1−2 ”


între încăperile încălzite, datorită „dereglării iniţiale”, pentru condiţiile de
calcul: 1° – t e = +10°C; 2° – t e = 0°C; 3° – t e = -15°C.
Legendă:
G = 160 kg/h
t i'1 G = 240 kg/h t i' 2
G = 400 kg/h

1) – la acelaşi debit de apă vehiculat în sistemul de încălzire considerat, apar


dereglări importante ale regimului termic între cele două etaje. Aceste diferenţe
( ∆ti'1−2 ) sunt relativ mici la temperaturile exterioare ridicate ( t e' = +10°C), de cca.
(-0,260) ÷ (-0,485) grade – în funcţie de cele trei variante studiate 1° ÷ 3° –,
dar cresc inadmisibil de mult la temperaturile exterioare coborâte. Astfel,
la t e' = -15°C, aceste diferenţe ( ∆ti'1−2 = ti'1 − ti' 2 ) ajung până la (-1,959), respectiv
(-3,715) grade, pentru G = 160 kg/h;
1516 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

2) – faţă de temperatura interioară de calcul considerată ti = 20°C, se constată


că pentru întreaga perioadă de încălzire temperatura interioară la etajul I este
inferioară acesteia, ajungând până la 12,6 ÷ 17,3°C, cu mult sub limita minimă
admisă privind abaterea temperaturii interioare. La temperaturile exterioare mai
ridicate, temperatura interioară la etajul II este superioară temperaturii de calcul şi
scade apoi sub aceasta, dar mult mai puţin comparativ cu aceea de la etajul I;
3) – la aceleaşi debite de apă (G = 160 kg/h) şi aceleaşi temperaturi exterioare,
diferenţele între temperaturile interioare ale celor două etaje cresc odată cu
micşorarea temperaturii exterioare avută în vedere la reglarea iniţială
(de la varianta 1° la 3°), însă temperaturile interioare respective cresc; diferenţele
faţă de valorile de calcul micşorându-se sensibil, după cum rezultă din fig. 19.30.;
4) – odată cu creşterea debitelor de apă vehiculate în sistemul de încălzire,
efectul dereglării iniţiale se reduce sensibil. Astfel, dacă la G = 160 kg/h dereglarea
maximă ∆ti'1−2 este de (-1,959) în varianta 1°, iar în varianta 3° de (+3,715) grade,
în aceleaşi condiţii, la G = 400 kg/h, ea este de numai (-0,374) şi respectiv
(-0,704) grade.
II. Cazul reglajului calitativ-cantitativ, s-a studiat în condiţiile unui
coeficient de reglaj ri = 0,33, după cum a rezultat din condiţiile de diminuare a
efectului termosifon.
Ţinându-se seama de aceasta, s-a trasat graficul de reglaj pentru t1 şi t 21 = t 22 ,
prezentat în fig. 19.27. Din acesta rezultă totodată valorile corespunzătoare ale
gradului de modificare a debitului (p) vehiculat în sistem în funcţie de temperatura
exterioară.
Deoarece din studiul efectului dereglării iniţiale făcută în cazul reglajului
calitativ, s-a constatat că dereglarea minimă apare în cazul în care se consideră că
sistemul este reglat iniţial pentru temperatura exterioară t e = -15°C (varianta 3°),
în cele ce urmează pentru reglajul calitativ-cantitativ, s-a studiat numai această
variantă.
Analiza s-a făcut pentru cele trei debite de apă considerate iniţial (G = 160; 240;
400 kh/h). Elementele iniţiale de calcul sunt prezentate în tabelul 19.18,
iar rezultatele calculelor sunt redate în fig. 19.31.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1517

Elemente iniţiale de calcul pentru efectul dereglării iniţiale,


la reglajul calitativ
Tabelul 19.17
Variante de calcul 1° 2° 3°
Temperatura interioară de calcul ti °C 20 20 20
Temperatura exterioară te °C +10 0 -15
Ducere t1 48 68 95
Temperatura apel din
t21
reţea (°C) Întoarcere 42,5 57 75
t22
b = t1 + t21 - 2·ti 50,5 85 130
Constante iniţiale de
c = ti - te 10 20 35
calcul
d = t1 - t21 5,5 11 20
t1’ 48 48 48
1
te’ +10 +10 +10
t1’ 58,5 58,5 58,5
2
te’ +5 +5 +5
t1’ 68 68 68
3
Puncte de funcţionare te’ 0 0 0
din graficul de reglaj t1’ 77,5 77,5 77,5
4
te’ -5 -5 -5
t1’ 86,5 86,5 86,5
5
te’ -10 -10 -10
t1’ 95 95 95
6
te’ -15 -15 -15
G = 160 3,12 3,52 4
6 d
Constanta „f” f = ⋅ G = 240 4,67 5,27 6
4 b + 2⋅c G = 400 7,80 8,80 10
1 87,360 98,5 112
2 151,5 170,7 194
G = 160 3 212,2 239,360 272
(kg/h) 4 273 308 350
5 302,5 374,5 426
Puncte de funcţionare din

6 390 440 500


graficul de reglaj

1 130,760 147,6 168


Constanta 2 226,5 255,5 291
„e” G = 240 3 317,5 359,040 408
(kg/h) 4 408 461 525
e = f ⋅ ( t1' − 2 ⋅ t e' ) 5 455 561 639
6 583 658 750
1 218,400 246,5 280
2 378 427 485
G = 400 3 530 598,400 680
(kg/h) 4 682 770 875
5 760 937 1065
6 975 1100 1250
1518 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.31. Variaţia temperaturii „ t i' ” – figurile a, b şi c – şi a diferenţei de temperatură


„ ∆t i'1−2 ” – figura d – între încăperile încălzite, datorită „dereglării iniţiale”, în
cazul reglajului calitativ-cantitativ, comparativ cu cel calitativ.
Legendă:
reglaj calitativ-cantitativ;
reglaj calitativ.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1519

Elemente iniţiale de calcul pentru efectul dereglării iniţiale,


la reglajul mixt (ri = 0,33) Tabelul 19.18
Variante de calcul 3°
Temperatura interioară de calcul ti °C 20
Temperatura exterioară te °C -15
Ducere t1 95
Temperatura apei din
t21
reţea (°C) Întoarcere 75
t22
b = t1 + t21 - 2·ti 130
Constante iniţiale de
c = ti - te 35
calcul
d = t1 - t21 20
t1’ 49
1 te ’ +10
p 0,661
t1’ 60
2 te ’ +5
p 0,756
t 1’ 69,5
3 te ’ 0
Puncte de funcţionare p 0,832
din graficul de reglaj t 1’ 78,5
4 te ’ -5
p 0,895
t 1’ 87,5
5 te ’ -10
p 0,95
t 1’ 95
6 te ’ -15
p 1,0
G = 160 4
G d
Constanta „f” f = ⋅ G = 240 6
4 b + 2⋅c G = 400 10
1 116
2 200
G = 160 3 278
(kg/h) 4 354
Puncte de funcţionare din

5 430
6 500
graficul de reglaj

1 174
Constanta 2 300
„e” G = 240 3 417
(kg/h) 4 531
e= f ⋅ ( t1' −2 ⋅ t e' ) 5 645
6 750
1 290
2 500
G = 400 3 695
(kg/h) 4 885
5 1075
6 1250
1520 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Constatările privind efectul dereglării iniţiale în cazul reglajului mixt,


comparativ cu cel calitativ, sunt următoarele:
1) – la aceleaşi debite de apă şi temperaturi exterioare, diferenţele între
regimurile termice interioare ale celor două etaje cresc în cazul reglajului mixt, mai
ales la temperaturile exterioare coborâte.
Acest fenomen este logic, deoarece în sistemul dereglat, la aceeaşi temperatură
exterioară regimul cu debitul mai mare de apă conduce întotdeauna între etaje la
temperaturi mai apropiate decât în regimul cu debite mai mici.
Totuşi, comparând valorile temperaturilor interioare ti'1 în cazul celor două
metode de reglare, se constată de exemplu, la G = 160 kg/h (unde diferenţele sunt
maxime) că diferenţa maximă pentru ti'1 apare la t e' = +10°C unde, în cazul
reglajului calitativ, este de 21,801°C (peste ti = 20°C), pe când la reglajul mixt –
pentru p = 0,661, deci la o reducere de 34% a debitului de calcul – este de
20,34°C, deci de asemenea peste ti considerată în calculul iniţial;
2) – odată cu creşterea debitelor de apă în sistemul de încălzire, dereglarea între
etaje, în cazul reglajului mixt comparativ cu reglajul calitativ se diminuează
simţitor (la G = 400 kg/h şi t e' = +10°C, ea fiind de (- 0,25°C) la reglajul mixt faţă
de (- 0,089°C) la cel calitativ şi respectiv ti'1 = 21,722°C faţă de 22,044°C).
În concluzie, privind efectul dereglării iniţiale hidraulice a sistemului de
încălzire şi influenţa asupra acesteia a modului de reglare a cantităţii de căldură,
se pot spune următoarele:
a) examinarea rezultatelor obţinute şi a graficelor din fig. 19.30. şi 19.31., arată
că în toate cazurile în care iniţial sistemele de încălzire sunt nereglate hidraulic
atunci, la micşorarea debitului de apă în ele, întârzierea încălzirii etajelor inferioare
se amplifică. Aceasta creşte odată cu creşterea mărimii dereglării iniţiale;
b) la micşorarea debitului de apă, rămânerea în urmă a încălzirii etajelor
inferioare se produce intensiv, mai ales la temperaturile exterioare coborâte.
Odată cu creşterea temperaturii exterioare, regimurile termice ale ambelor etaje se
corectează sensibil, independent de mărimea dereglării iniţiale şi de tipul reglajului
adoptat.
În final, rezultă că în prezenţa unei dereglări iniţiale relativi mici, micşorarea
debitului de apă este posibilă pe tot diapazonul temperaturilor exterioare.
În schimb, în cazul unei dereglări iniţiale mai mari, micşorarea debitului de apă la
temperaturi joase ale aerului exterior, înrăutăţeşte în mod simţitor funcţionarea
sistemului de încălzire. De aceea, în aceste condiţii, micşorarea debitului se poate
utiliza numai în domeniul temperaturilor exterioare mai ridicate.
Intervalul temperaturilor exterioare în care este posibilă micşorarea debitului de
apă, faţă de cel calculat şi valorile acestei micşorări, trebuie puse în concordanţă în
fiecare caz concret cu calitatea reglării iniţiale a sistemelor.
În funcţie de mărimea dereglării iniţiale, reducerea debitului de apă la
temperaturile exterioare ridicate este deci nu numai posibilă dar şi necesară,
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1521

deoarece astfel se evită posibilele supraîncălziri ce apar la consumatori – după cum


rezultă din fig. 19.30. şi 19.31. – adică se evită pierderile inutile de căldură, pe care
consumatorii le-ar evacua în atmosferă.
Problema care se pune în continuare este determinarea acelui regim de debite,
astfel încât în toate cazurile – independent de temperatura exterioară –
temperaturile interioare între etaje şi faţă de valorile de calcul, să nu depăşească
mărimile admisibile.
Aceasta înseamnă de fapt determinarea valorii lui „p” astfel încât să fie
îndeplinite condiţiile impuse de „ ∆ti'1−2 admisibil”.
Rezolvarea constă în stabilirea valorii lui „p” din ecuaţia (19.288) unde,
în prealabil, se vor înlocui G1' , t1' şi e cu expresii în funcţie de elementele
cunoscute: ∆ti'1−2 admis şi „p”.
Fig. 19.32. Variaţia debitelor de apă
necesară în sistemele de
încălzire cu diferite dereglări
iniţiale, la reglarea calitativ-
cantitativă:
1 – sistemul complet reglat;
2 – sistemul cu ∆t i'1−2 = 4 grade;
3 – sistemul cu ∆t i'1−2 = 7 grade;
4 – sistemul cu ∆t i'1−2 = 17 grade.

Aceste calcule, aşa după cum se constată de altfel şi din cele expuse mai sus,
conduc la concluzia că în cazul unei dereglări iniţiale mari, la temperaturi
exterioare coborâte poate apare necesitatea măririi debitelor de apă peste valorile
de calcul, conform fig. 19.32. [19.11].
După cum se vede din fig. 19.32., mărimea creşterii debitului de apă nu este
constantă; cu cât sistemul este mai dereglat, el cere cu atât mai mult un debit mai
mare de apă pentru a se asigura o încălzire uniformă.
Din examinarea diferitelor sisteme de încălzire atât reglate, cât şi nereglate,
se poate trage o singură concluzie că: în toate cazurile în sistemele de încălzire
este necesar ca pe perioada sezonului de încălzire să se menţină un debit
variabil de apă, micşorarea lui făcându-se odată cu creşterea temperaturii
exterioare, în funcţie de mărimea dereglării iniţiale.
Deosebirea între sistemele reglate şi cele nereglate iniţial va consta numai în
aceea că, dacă la primele menţinerea constantă a debitului nu conduce la o
perturbare sensibilă a uniformităţii regimurilor termice de încălzire, în schimb în
sistemele nereglate creşterea debitului de apă la temperaturile exterioare coborâte
este pe deplin justificată, deoarece menţinerea constantă a debitului de apă, aici ar
conduce la mari perturbări ale uniformităţii regimului de încălzire între etaje.
1522 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pentru sistemele de alimentare centralizată cu căldură se pune problema


stabilirii debitului de apă. Stabilirea acestui debit însă, după sistemul de încălzire
care are dereglarea cea mai mare este neraţională, pentru că ar însemna să i se
legifereze o dereglare cu totul inadmisibilă.
Totuşi, trebuie avută în vedere realitatea practică conform căreia toate sistemele
au o anumită dereglare iniţială. Din această cauză este necesar ca stabilirea
debitului de apă în reţea să aibă în vedere o valoare medie a dereglării. Aceasta este
necesar cu atât mai mult, cu cât în anumite cazuri mărimea debitului de apă în
reţea, peste valoarea de calcul, este foarte greu de realizat tehnic şi nerentabil
economic (cresc sensibil investiţiile în reţeaua de transport).
Din aceste motive, în cazul reglajului mixt, punctul (temperatura exterioară)
în care dispare abaterea de debit aferent fiecărui etaj în parte trebuie ales pentru
temperaturile exterioare medii ale perioadei de încălzire – concluzie rezultată şi din
condiţiile diminuării efectului termosifon. Dacă nu se are în vedere acest lucru,
punctul de funcţionare cu abaterile nule ale debitelor de apă aferente încăperilor
diferitelor etaje se deplasează spre temperaturile exterioare extreme ale perioadei
de încălzire – care au o frecvenţă mai mică – şi ca urmare abaterile mai mari vor
apare tocmai în perioada temperaturilor exterioare medii de iarnă, după cum este
prezentat calitativ în fig. 19.33.

Fig. 19.33. Abaterea de debit


într-un sistem de
încălzire cu două
etaje, datorită pre-
siunii gravitaţionale.
Legendă:
instalaţie reglată;
instalaţie nereglată.

Analiza efectelor prezentate în acest subcapitol, asupra stabilirii temperaturii


interioare a încăperilor încălzite, arată că abaterile acesteia sunt determinate de toţi
factorii analizaţi, simultan sau separat. Efectele respective pot fi convergente sau
divergente.
În orice caz, pentru reducerea urmărilor nefavorabile ale acţiunilor diverşilor
factori analizaţi, este necesară în primul rând o proiectare şi execuţie corectă a
instalaţiilor interioare de distribuţie şi încălzire, o reglare iniţială corectă a
instalaţiei şi aplicarea unui reglaj adecvat, adică cel calitativ-cantitativ.
De asemenea este necesar ca, pe lângă reglajul centralizat, să se facă suplimentar şi
un reglaj local, la PT, descentralizat. Reglajul local pe aparatul consumator nu este
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1523

recomandabil, deoarece el poate conduce exact la efectul invers faţă de cel dorit,
adică la dereglarea pe verticală.

19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra


funcţionării pompelor de reţea
A. Elemente generale
Din punctul de vedere al pompelor de reţea instalate în sursele de căldură ale
SACC, realizarea reglajului mixt, centralizat, se poate face prin:
– laminarea pe refulare a pompelor;
– variaţia numărului de pompe identice, care funcţionează în paralel la un
moment dat;
– montarea de pompe în paralel, având caracteristici diferite;
– variaţia turaţiei pompelor.
În continuare sunt evidenţiate aspectele caracteristice privitoare la alternativele
expuse mai sus, de realizare a reglajului debitului pe pompele de reţea. Pentru
aceasta trebuie ţinut seama de următoarele elemente tehnice specifice acestora:
– pompele de reţea sunt pompe centrifuge;
– staţiile de pompe de reţea sunt realizate sub forma a una sau două trepte de
pompare înseriate – pentru regimul de iarnă –, după cum s-a arătat în § 9.4.1. şi o
treaptă cu pompe diferite de cele de iarnă, pentru regimul de vară;
– fiecare treaptă de pompare se compune dintr-un număr de pompe – identice
sau diferite – funcţionând în paralel.
Se poate spune că, în cazul cel mai general, pompele de reţea de iarnă, din
sursele centralizate de alimentare cu căldură reprezintă o staţie de pompe formată
din una sau două trepte de pompare în serie, la care fiecare treaptă de pompare este
compusă din mai multe pompe – identice sau nu – în paralel, conform schemei
generale din fig. 19.34. (v. § 9.4.1.).

Fig. 19.34. Schema de principiu a încadrării pompelor de reţea, în cazul cel mai complet, al
unei CCG cu două trepte înseriate de pompare de iarnă şi trei trepte înseriate de
încălzire a apei fierbinţi: PAd – pompe de apă de adaos; PRv – pompe de reţea
de vară; PRI,i, PRII,i – pompe de reţea de iarnă, treapta I-a şi respectiv a II-a;
1524 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆H PAd , ∆H PRv , ∆H PR I,i , ∆H PR II ,i – înălţimile de refulare ale respectiv


pompelor de apă de adaos, ale pompelor de reţea de vară şi respectiv de iarnă –
treapta I-a şi a II-a; ∆p SB+ SV , ∆pCAF , ∆p RTP ,d , ∆p RTP,î , ∆p PT – pierderile
de sarcină (de presiune) respectiv, ale: reţelei de legătură şi ale SB cu SV,
dintre cele două trepte de pompare de iarnă, ale CAF-lor, ale reţelei termice
primare pe ducere şi întoarcere şi cele aferente ansamblului PT: RSB, RSV,
RCAF, RRTP,d, RPT, RRTP,î, RRT, SC,î – rezistenţele hidraulice ale,
respectiv: schimbătoarelor de bază şi de vârf, CAF-lor, reţelei termice primare
de ducere, ansamblului PT, reţelei termice de întoarcere şi ale ansamblului
reţelei termice din incinta sursei de căldură
Graficul variaţiei presiunii în cadrul schemei de principiu din fig. 19.34.,
este cel prezentat în fig. 19.35.

Fig. 19.35. Graficul variaţiei presiunii în cadrul schemei de apă fierbinte a CCG şi în
sistemul primar de transport a căldurii – până la PT/MT – : a – în regim de
iarnă; b – în regim de vară; notaţiile corespund celor din fig. 19.34.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1525

Avându-se în vedere fig. 19.34. şi 19.35., în continuare se vor analiza


principalele aspecte tehnic şi economice specific celor patru variante de realizare a
variaţiei debitului de apă fierbinte pe staţia de pompare PR, prezentate mai sus.
B. Reglajul debitului prin laminare cu vana de pe refularea pompei
Fig. 19.36. prezintă schiţa funcţionării unei staţii de pompe centrifuge, formată
din mai multe pompe de reţea – identice sau diferite – funcţionând în paralel, după
cum este cazul pompelor de reţea din fig. 19.34., aferente celor două trepte de
pompare de iarnă şi respectiv pompelor de vară.
• Sub aspectul echipării, metoda de reglare a debitului de apă fierbinte pe
ansamblul staţiei de PR (v. fig. 19.36.,a) presupune echiparea fiecărei pompe,
dintre cele care pot funcţiona în paralel la un moment dat, cu ventilul de reglaj VL
montat pe refularea sa; el poate fi acţionat manual, dar se recomandă a permite
acţionarea automată.
• Sub aspectul caracteristicii hidraulice a staţiei de pompe, în
fig. 19.36.,b1, s-a presupus – pentru simplificarea explicării şi a înţelegerii mai
uşoare – că staţia PR este echipată cu patru pompe identice. Ca urmare,
caracteristica hidraulică a staţiei, în funcţie de numărul de pompe funcţionând în
paralel la un moment dat (NPR = 1...4), este aceea din fig. 19.36.,b1.
• Punctul de funcţionare, la un moment dat, al staţiei de pompare este dat de
intersecţia caracteristicii hidraulice a reţelei în care refulează pompele –
HR = f( GPR ) – cu caracteristica staţiei de pompe – HPR = f( GPR ) –, ca în
fig. 19.36.,b1.
Astfel, s-a presupus că la un moment dat, intersecţia lui HR1 = f( GPR ), cu
HPR = f( GPR ), este reprezentată de punctul 1, de coordonate (pr1, G1), care
corespunde necesităţii funcţionării staţiei de pompare cu două pompe în paralel
(curba caracteristici staţiei pentru NPR = 2).
Se consideră că, din condiţiile reglajului mixt, pentru legea de variaţie adoptată
a debitului (un rp > 0), este nevoie ca debitul în reţea să scadă la G2. Intersecţia
abscisei pentru G2, cu caracteristica staţiei pentru NPR = 2, determină noul regim de
funcţionare al acesteia, corespunzător punctului 2, de coordonate (pr2, G2), unde
G2 < G1 şi pr2 > pr1.
Pentru a realiza noul debit G2, se impune închiderea ventilului de laminare VL.
Aceasta se poate face numai pentru una din pompele în funcţiune, sau pentru
amândouă (se recomandă a II-a variantă, din considerente de evitare a unor
eventuale circulaţii pe colectorul de pe refularea pompelor, între refulările
pompelor în funcţiune la un moment dat). Prin închiderea parţială a
ventilului/ventilelor de laminare VL, după ele, presiunea apei scade de la valoarea
de refulare din pompe pr2 (corespunzătoare punctului 2), la valoarea
corespunzătoare punctului 3, de coordonate ( p SPR , G2 ). Diferenţa de presiune
( pr 2 − p r 3 = ∆pVL ) a fost „consumată” prin laminare în ventilul/ventilele VL.
1526 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.36. Caracteristicile de funcţionare ale staţiei de pompe de reţea, în condiţiile reglării
debitului staţiei prin laminarea cu ventilele VL de pe refularea PR: a – schema
funcţională, de principiu a staţiei de PR (a unei trepte); b – caracteristicile
staţiei de pompe, din punctul de vedere al: dependenţei ∆H PR = f( G PR ) –

(diagrama b1), dependenţei puterii consumată de PR, PPR = f( G PR ) –


(diagrama b2) şi al dependenţei randamentului η PR = f( GPR ) – (diagrama b3).
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1527

CUPRINS CAPITOL 19 (partea V)

19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra funcţionării pompelor de


reţea .....................................................................................................................1523
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1527

• Puterea consumată de staţia de pompe PPR, este dată în fig. 19.36.,b2.


Ea se caracterizează prin:
– pentru debitul iniţial G1, punctul de funcţionare este 1’, de coordonate
(PPR,1, G1), unde PPR,1 = f( G1 , pr1 );
– pentru debitul G2, în urma reducerii debitului, punctul de funcţionare
corespunzător lui G2 şi pr 2 , este 2’, de coordonate (G2, PPR,2), unde la
G2 < G1, PPR,2 < PPR,1, cu o diferenţă:
∆PPR = PPR,1 − PPR,2 = f ((∆G = G1 − G2 ) şi (∆pr = pr 2 − p r 1 )).
Ţinându-se seama de pierderea de exergie introdusă de închiderea parţială a lui
VL, puterea de ansamblu (pe PR + VL) este de fapt corespunzătoare punctului 3’,
de coordonate (G2, PPR ,3 ), unde la G2 < G1, totuşi PPR,3 > PPR,1.
• Randamentul ansamblului (PR + VL) este prezentat în fig. 19.36.,b3, care
se caracterizează prin:
– la debitul iniţial G1, în punctul de funcţionare este 1”, coordonatele sunt
(G1, ηPR,1);
– la debitul ulterior G2, ţinându-se seama numai de pompe, punctul de
funcţionare ajunge în 2”, de coordonate (G2, ηPR,2), în care, pentru G2 < G1,
ηPR,2 < ηPR,1. Dacă se ţine seama şi de efectul energetic al laminării în VL, atunci,
pentru ansamblul (PR + VL) punctul de funcţionare se deplasează în 3”, de
coordonate (G2, ηPR,,3) unde, la acelaşi G2 < G1, ηPR,3 < ηPR,2 < ηPR,1. Aceasta a
determinat în fig. 19.36.,b2, ca: PPR,2 < PPR,1 < PPR,3.
• Concluzia: din punct de vedere energetic, reglarea debitului prin laminare
pe refularea pompelor, nu conduce la reducerea consumului de energie de
pompare, ba chiar îl poate majora.
• Din punctul de vedere al graficului de reglaj termic, simultan cu cel de
debit, după cum rezultă din fig. 19.37., sunt de remarcat următoarele:
Prin laminarea cu ventilele de pe refularea pompelor, urmărirea variaţiei
debitului de reţea GPR are loc în trepte, după cum se vede din fig. 19.37.,b, în care:
faţă de curba teoretică de variaţie – continuă – G PR = f (q i , r p ) – curba cu linie
întreruptă, determinată ca lege de variaţie de coeficientul de reglaj adoptat ( rp ),
în realitate, utilizarea laminării cu VL conduce la o curbă de variaţie în trepte
* *
G PR = f (q i , rp ) . În cadrul fiecărei trepte de debit G PR , reglajul de fapt este
*
calitativ ( G PR treaptă = ct. , la valoarea dată de r p treaptă = ct. ) Urmărirea curbei de
referinţă G PR = f (q i , r p ) are loc în salturi, care conduc simultan la salturi ale
temperaturilor t d* = f (q i , rp ) şi tî* = f (q i , r p ) , după cum rezultă din fig. 19.37.,a,
1528 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

faţă de variaţiile teoretice t d (q i , r p ) şi tî (q i , rp ) – curba continuă în dinţi de


fierăstrău, faţă de curba cu linie întreruptă –.

Fig. 19.37. Urmărirea graficului de reglaj termic (a), în condiţiile utilizării pompelor de
reţea cu reglarea debitului, utilizând ventilul de laminare de pe refulare, pentru
a realiza reglajul calitativ-cantitativ, corespunzător unui coeficient de reglaj
0 < rp ≤ 0,4.
Legendă: reglarea mixtă-teoretică;
reglarea mixtă-reală.
Deci, din punctul de vedere al urmăririi graficului de reglaj termic, în
cazul reglării prin laminare pe refularea pompelor de reţea, aceasta are loc în
salturi, care în final încearcă să se apropie cât mai mult de curbele de variaţie
ale td , tî şi G PR , corespunzătoare coeficientului de reglaj r p adoptat.
Pentru ca abaterile ce apar în funcţionarea reală, faţă de legea teoretică de variaţie,
determinată de valoarea adoptată pentru r p , să fie cât mai mici, se recomandă ca
VL să fie cu acţionare automată, ceea ce complică schema şi măreşte investiţiile,
fără a ajunge totuşi la un reglaj de debit relativ continuu. În plus, aşa cum s-a arătat
mai sus, consumul de energie al pompelor de reţea nu se reduce, ci poate chiar să
crească.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1529

C. Reglajul debitului prin variaţia numărului de pompe în funcţiune


Fig. 19.38. prezintă caracteristica de funcţionare a unei staţii de pompe de reţea
cu patru pompe identice funcţionând în paralel, similară celei din fig. 19.36.,a.
• Sub aspectul caracteristicii hidraulice a staţiei de pompare, aceasta este
funcţie de numărul de pompe în funcţiune la un moment dat,
∆H PR = f (GPR , N PR ) – v. fig. 19.38.,a;
• Punctul de funcţionare la un moment dat al staţiei de pompare este
determinat de intersecţia între caracteristica hidraulică a staţiei de pompare
∆H PR = f (GPR , N PR ) cu caracteristica reţelei HR = f (G PR ) . Ca urmare,
de exemplu, la:
– funcţionarea cu N PR = 1, conduce la punctul de funcţionare „1”,
de coordonate: 1 (G1 , p r1 , N PR = 1) ;
– funcţionarea cu N PR = 2, conduce la punctul de funcţionare „2”,
de coordonate: 2 (G2 , pr 2 , N PR = 2) ;
– pentru N PR = 3, rezultă punctul 3 (G3 , pr 3 , N PR = 3) ;
– pentru N PR = 4, rezultă punctul 4 (G4 , pr 4 , N PR = 4) .
Important: din fig. 19.38.,a, se constată că pe măsura creşterii numărului de
PR funcţionând în paralel la un moment dat, de la N PR = 1, la N PR = 4,
debitul de apă maxim posibil a fi pompat creşte, dar creşterea este din ce în ce
mai mică. Adică:
G1 < G2 < G3 < G4 , (19.289)
dar:
(G2 − G1 ) > (G3 − G2 ) > (G4 − G3 ) . (19.290)
Aceasta este principala caracteristică de care trebuie ţinut seama la reglarea
debitului de apă de reţea, prin variaţia numărului de pompe identice funcţionând în
paralel.
• Puterea consumată de staţia de pompe este prezentată în fig. 19.38.,b.
Ea se caracterizează prin faptul că, odată cu scăderea numărului de pompe
funcţionând în paralel, puterea totală consumată de staţie se reduce, dar scăderea
este din ce în ce mai mică:
PPR, 4 > PPR ,3 > PPR ,2 > PPR ,1 , (19.291)
dar:
PPR, 4 − PPR ,3 < PPR,3 − PPR, 2 < PPR, 2 − PPR,1 . (19.292)
Deci, pe măsură ce creşte numărul de pompe funcţionând în paralel,
economia de energie consumată de pompe se diminuează.
1530 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.38. Caracteristicile de funcţionare ale unei staţii de patru pompe de reţea identice,
funcţionând în paralel: a – caracteristica staţiei de pompare,
∆H PR = f (GPR , N PR ) şi a reţelei în care refulează pompele,

HR = f (G PR ) ; b – caracteristica puterii consumate, PPR = f (G PR , N PR ) ;


c – caracteristica randamentului staţiei, η PR = f (G PR , N PR ) .
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1531

• Randamentul staţiei de pompe – v. fig. 19.38.,c – : prin variaţia debitului


ce trebuie pompat, dacă încărcarea ce revine pe fiecare pompă rămâne aproximativ
aceeaşi, ( G1 o pompă ≈ G2 2 pompe ≈ G3 3 pompe ≈ G4 4 pompe ), atunci η PR ≈ ct.
• Din punctul de vedere al graficului de reglaj termic, simultan cu cel de
debit, ţinându-se seama de relaţia (19.290), rezultă cele prezentate în fig. 19.39.

Fig. 19.39. Urmărirea graficului de reglaj termic (a), în condiţiile utilizării reglării debitului
prin variaţia numărului de pompe identice în funcţiune la un moment dat
NPR – (b), pentru realizarea unei legi de variaţie a debitului GPR, după valoarea
coeficientului de reglaj (rp) – 0 < rp ≤ 0,4 –, NPR = 1...5.
Legendă: reglare mixtă – teoretică;
reglarea mixtă-reală.

Analiza funcţionării în acest fel a unei staţii de pompare a arătat că, din punct de
vedere tehnic, în funcţie de caracteristica reţelei, staţia nu poate funcţiona decât cu
un număr minim, limitat de pompe. De asemenea, în cazul aceleiaşi caracteristici
1532 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

hidraulice a reţelei, scoaterea din funcţiune a unei pompe înseamnă de fapt o


reducere relativ mică a debitului de apă vehiculat şi o reducere mai mică a puterii
consumată pentru pompare, datorită în special consumului mare de energie la
mersul în gol. Totodată, variaţia numărului de pompe în funcţiune, ceea ce este
necesar cel puţin odată pe zi, conduce la o uzură rapidă a pompelor, mai ales dacă
nu sunt construite pentru un astfel de regim [19.2].
D. Reglajul debitului prin montarea pompelor de reţea cu
caracteristici diferite
Reglarea debitului de apă în reţea, prin folosirea de pompe cu caracteristici
hidraulice diferite ( ∆H PR = f (GPR ) ), funcţionând în paralel, conform schemei din
fig. 19.36.,a, constituie cea mai simplă metodă de realizare a debitului variabil.
Reglarea debitului se poate face în trepte sau chiar continuu. Pentru reglarea
continuă, funcţionarea fiecărei pompe se va limita la perioada în care debitul ei
corespunde celui impus de graficul de reglaj, ţinând seama de condiţiile climaterice
(de sarcina termică relativă a CCG: q CCG = qCCG / qCCG
c
). Odată cu scăderea
sarcinii termice relative q CCG , reducerea debitului pompei se va realiza mai întâi
continuu, prin laminare cu vana de pe refulare, apoi se va trece la pompa cu debitul
inferior cel mai apropiat. În cazul creşterii sarcinii termice relative q CCG , situaţia
se inversează.
Urmărirea graficului de reglaj termic, simultan cu variaţia debitului de apă
fierbinte în reţea, în principiu este similară cu situaţia anterioară, în care pompele
funcţionând în paralel erau identice. Diferenţele ce apar în acest caz constau în
treptele de variaţie a debitului, care vor fi determinate de combinaţia între reglarea
pe fiecare pompă prin laminarea pe refulare, cu trecerea la caracteristica altei
pompe.
Datorită utilizării laminării pe refularea pompelor, economia de energie de
pompare realizabilă va fi mai mică (raportată la unitatea de cantitate de căldură
livrată – în kWhe·pompare / kWht·livrată) decât în cazul pompelor identice. În schimb
permite o acurateţe mai mare în urmărirea variaţiei reale a debitului de apă de reţea
r
( GPR ), faţă de legea de variaţie teoretică impusă de ecuaţia de reglaj G PR = q p ,
adică de valoarea impusă pentru coeficientul de reglaj r p .
Pentru a limita numărul de tipo-dimensiuni de pompe instalate pe fiecare treaptă
de pompare, rezultă că metoda respectivă de reglare a debitului se recomandă a fi
c
aplicată pentru debite nominale de apă fierbinte ( G PR ) relativ mici, care să nu
necesite mai mult de 3-4 pompe/treaptă şi, dacă este posibil, unele din pompele de
iarnă – treapta I-a – să poată fi utilizate şi vara.
Problema se complică atunci când iarna se utilizează două trepte de pompare în
serie. Pentru asemenea situaţii se impune ca pompele din treapta I-a,
cu caracteristici de debit diferite, să poată funcţiona pereche cu pompele din treapta
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1533

a II-a, adică funcţionarea tandem a perechilor de pompe din cele două trepte,
cu debite nominale similare.
Datorită acestor dificultăţi practice ce apar în asigurarea reglajului mixt cu astfel
de staţii de pompe de reţea, această soluţie poate fi rentabilă energo-economic şi
fără complicaţii prea mari în exploatarea curentă, în următoarele cazuri: sisteme de
alimentare cu căldură care necesită debite de căldură pentru care debitul maxim de
apă fierbinte să nu necesite mai mult de maxim patru pompe în paralel pe treaptă,
iar ca distanţe de transport ale apei fierbinţi să nu impună, iarna, utilizarea a două
trepte de pompare în serie. Altfel, această soluţie de echipare cu pompe de reţea
complică mult reglajul de debit, care practic nu mai poate fi aplicat cu succes nici
chiar automatizat.
E. Reglajul debitului prin variaţia turaţiei pompelor de reţea identice,
funcţionând în paralel pe treaptă
Reglarea debitului prin variaţia turaţiei pompelor de reţea se bazează pe
economia de energie de pompare realizabilă astfel, după cum rezultă din
fig. 19.40., pentru cazul unei singure pompe. Astfel, aplicându-se relaţiile de
similitudine, în condiţiile variaţiei turaţiei pompelor centrifuge, se poate scrie:
n G
n
= , (19.293)
n Gn
2
p PR  n  η
≈  n  ⋅ nPR , (19.294)
n
p PR  n  η PR
3
PPR  n 
n
≈ n  , (19.295)
PPR n 
unde:
0, 2
 n 
η PR = 1 − (1 − η nPR ) ⋅   , (19.296)
 nn 
în care: n n , n reprezintă valoarea nominală şi respectiv oarecare a turaţiei
n
pompei, în rot/min; p PR , p PR – presiunea nominală, respectiv oarecare, de reglare
a PR, în N/m ; η nPR , η PR – randamentul nominal, respectiv oarecare al pompei
2

n
PR; PPR , PPR – puterea consumată pentru antrenarea PR, în regimul nominal,
respectiv oarecare, în kWe.
Din analiza relaţiilor (19.293) ÷ (19.296), rezultă că:
– variaţia debitului refulat de pompă este direct proporţională cu variaţia
turaţiei acesteia (v. relaţia 19.293);
1534 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.40. Reglajul de debit al unei pompe centrifuge, prin variaţia turaţiei (n):
a – dependenţa: p PR = f (G, n);
b – dependenţa: PPR = f (G, n);
c – dependenţa: η PR = f (G, n),
unde: HR = f (G) este caracteristica reţelei; PPR – puterea consumată de PR; η PR –
randamentul PR; 1, 2, 3 reprezintă punctele de funcţionare ale PR, pentru cele trei valori ale
turaţiei: n1 > n2 > n3 .
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1535

– variaţia presiunii de refulare a PR este aproximativ proporţională cu


pătratul variaţiei turaţiei sale, corectată de raportul randamentelor η PR
corespunzătoare celor două turaţii – v. relaţia 19.294 –;
– variaţia puterii consumată de PR este proporţională cu cubul variaţiei
turaţiei sale – v. relaţia 19.295 –;
– randamentul hidraulic al pompei depinde de variaţia şi valorile absolute ale
turaţiei nominale, respectiv în momentul oarecare considerat.
Odată cu reducerea turaţiei se constată că:
a) scade debitul minim corespunzător regimului de pompaj:

G1 p > G2 p > G3 p , (19.297)

reducând astfel valoarea debitului până la care poate funcţiona pompa, ceea ce este
un avantaj;
b) scade debitul maxim posibil de pompat:

G1M > G2M > G3M ; (19.298)


c) scade sensibil puterea consumată de pompă. De exemplu:
3
 (n = 3) 
PPR ,3 = PPR ,1 ⋅   , (19.299)
 (n = 1) 

în care (n = 3) < (n = 1), deci PPR ,3 << PPR,1 . Adică o reducere mică a turaţiei – de
exemplu n3 / n1 = 0,9 – conduce la o reducere mult mai mare a puterii consumate:
3
PPR,3 / PPR ,1 = 0,9 = 0,73, ceea ce înseamnă o reducere cu cca. 27%;
d) în funcţie de sistemul adoptat pentru variaţia turaţiei, există o valoare minimă
a acesteia ( n min ) sub care randamentul ansamblului pompă şi sistem de reglare a
turaţiei scade brusc, astfel încât energetic reglajul turaţiei devine nerentabil.
În general, n min = 50-70% din valoarea nominală ( n n );
e) pentru variaţii ale turaţiei în limitele 100% – (50...70%), randamentul
ansamblului „pompă + sistem de reglare a turaţiei” este puţin influenţat, după cum
rezultă şi din fig. 19.40.,c.
Dacă acestea sunt elementele caracteristice reglajului debitului prin variaţia
turaţiei, în cazul unei pompe atunci, în situaţia de exemplu, a unei staţii cu trei
pompe identice în paralel, reglarea debitului staţiei prin variaţia turaţiei se face
prin: adoptarea aceleiaşi legi de variaţie a turaţiei, pentru fiecare pompă, după cum
rezultă din fig. 19.41.
1536 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.41. Reglajul debitului prin variaţia turaţiei pompelor, pentru o staţie de pompare cu
trei pompe identice în paralel (NPR = 3), pentru turaţii n = n1...n3 pe fiecare
pompă,
în care:
(G1 = G1m − G1M ) = f (n) N PR =3

(G2 = G2m − G2M ) = f (n) N PR =2

(G3 = G3m − G3M ) = f (n) N PR =1 .


Avându-se în vedere elementele caracteristice prezentate în fig. 19.40. şi 19.41.,
privitoare la reglarea debitului unei staţii de pompe de reţea, prin variaţia turaţiei,
în fig. 19.42. se arată modul de urmărire a graficului de reglaj termic corelat cu
variaţia debitului, în cazul aplicării reglajului mixt (pentru o anumită valoare a
coeficientului de reglaj r p ).
Faţă de metoda de reglare a debitului prin variaţia numărului de pompe în
funcţiune în paralel, expuse mai sus, reglarea prin variaţia turaţiei poate conduce la
reducerea consumului specific de energie electrică pentru pompare cu cca. 20-30%
3
(la cca. 0,084 - 0,151 kWhe/m apă fierbinte). Reducerea este cu atât mai mare,
cu cât debitul mediu zilnic de apă este mai mare şi nu permite variaţia simultană şi
a numărului de pompe în funcţiune [19.2].
Principalul dezavantaj al acestei soluţii este investiţia suplimentară.
De asemenea, în cazul unor pompe existente, cu turaţie constantă, care nu pot fi
adaptate la funcţionarea cu cuplă, este necesară înlocuirea lor. Investiţiile pentru
aceste instalaţii noi se justifică în cazul unor CCG cu staţii de pompare pentru
debite mari. În cazul unor CCG cu consumuri mici de apă fierbinte, o soluţie
intermediară o poate constitui adoptarea unor staţii cu pompe de tipuri diferite,
funcţionând în paralel. Această ultimă soluţie este în orice caz mai avantajoasă
decât metoda variaţiei numărului de pompe identice, funcţionând în paralel [19.11].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1537

La astfel de staţii de pompare, cu debite de apă relativ mici, este raţional să se


aleagă cel puţin patru pompe pentru regimul de iarnă, corespunzătoare treptelor de
debit 70, 80 – 85, 100 şi 115% din debitul de calcul [19.3].

Fig. 19.42. Urmărirea graficului de reglaj termic (a) şi a variaţiei debitului (b), în cazul
reglajului mixt, pentru o staţie cu trei pompe de reţea identice, în paralel.
rp
Legendă: reglajul termic teoretic, conform ecuaţiei de reglare, G = q i ;
reglajul termic real, prin variaţia turaţiei şi a numărului de pompe
funcţionând în paralel.

19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ


Eficienţa reglajului calitativ-cantitativ depinde, în primul rând, de graficul de
reglaj termic şi al debitului de apă din reţea. La rândul lor, acestea depind de
coeficientul de reglaj adoptat în reţeaua termică primară şi de situaţia SAC,
(
prin structura consumului de căldură ρT = qacc
md
/(qic + qacc
md
)
) , tipul ICG şi modul de
1538 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

dimensionare al acestora – în cazul CCG – şi de tipul PTC sau MT folosite din


punctul de vedere al schemei de preparare a a.c.c., (v. § 18.2.4.).
Astfel, în fig. 19.43. sunt prezentate dependenţele ( t d , tî ) = f( r p , ρT ), [19.2].
Se constată că pe măsură ce

rp şi ρT , rezultă că: td şi tî .

Fig. 19.43. Graficul de reglaj termic, funcţie de coeficientul de reglaj r p şi de structura

sarcinii termice totale ρT , pentru o sarcină termică relativă q i = 0,3 , în cazul


PTC cu racordarea indirectă a consumatorilor de încălzire [19.2]: a – variaţia
t d = f( r p , ρT ); b – variaţia tî = f( r p , ρT ).

Gradul de creştere al t d şi de reducere al tî , este cu atât mai mare cu cât r p şi


ρ t cresc. Este de remarcat faptul că, în timp ce valoarea lui ρ t este o caracteristică
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1539

a SAC, fiind determinată de structura sarcinii termice a acestuia, valoarea lui r p


este rezultatul unei optimizări tehnico-economice a reglajului, după cum va rezulta
din analiza de mai jos.

Fig. 19.44. Graficul de reglaj termic, în condiţiile reglajului calitativ-cantitativ, funcţie de


valoarea relativă q i şi de coeficientul de reglaj r p , pentru: t d , tî şi t a

(temperatura apei fierbinţi realizată de ICG), ρT = 0,1 şi coeficientul nominal

de cogenerare α cg
n
= qcg
n n
/ qCCG = 0,5 .
1540 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În ceea ce priveşte graficul de reglaj termic, în funcţie de valoarea relativă a


consumului de căldură pentru încălzire, acesta este prezentat în fig. 19.44.,
ţinându-se seama de tipul ICG şi de modul de dimensionare al acestora, prin
coeficientul nominal de cogenerare (v. § 7.1.3.2.).
Astfel, pentru o dimensionare – pe baza calculului de optimizare tehnico-
economică – rezultă valoarea nominală a coeficientului de cogenerare α cg
n
,
dependentă şi de natura ciclului de cogenerare adoptat, adică de tipo-dimensiunile
ICG alese:
n n
qcg q ICG
α cg
n
= n
= n
. (19.300)
qCCG qCCG
Dacă se are în vedere schema de principiu a încălzirii apei fierbinţi într-o CCG,
conform fig. 19.45. (v. § 9.2.).

Fig. 19.45. Schema termică de principiu a încălzirii apei fierbinţi într-o CCG: 1 – pompe de
reţea; 2 – treapta de încălzire – de bază – a apei fierbinţi, cu căldură livrată de
ICG; 3 – treapta de încălzire de vârf, a apei fierbinţi, de către ITV (cel mai
adesea CAF); 4 – reţeaua termică primară ducere/întoarcere; G – debitul de apă
fierbinte; t d , tî – temperatura apei fierbinţi livrată în SRTP, respectiv de retur
din SRTP; D – debitul de agent termic de încălzire, livrat de ICG (abur, sau
gaze de ardere, în cazul TA sau TG ori MT); t a – temperatura de preîncălzire a
apei fierbinţi în (2); t cg , t – temperatura agentului termic livrat de ICG,
respectiv ieşirea din schimbătorul 2.

Pentru schema din fig. 19.45. şi valoarea optimă α cg


n
, rezultă valoarea nominală
(de calcul) t ac :
– din:
n
qcg G ⋅ c p ⋅ (t ac − t îc )
α cg
n
= = , (19.301)
n
qCCG G ⋅ c p ⋅ (t dc − t îc )
rezultă:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1541

t ac = tîc + α cg
n
⋅ (t dc − t îc ) [°C] . (19.302)
Ţinându-se seama de graficul de reglaj termic din fig. 19.45., în cursul iernii
apar două regimuri caracteristice de funcţionare:
a) funcţionarea înseriată pe partea de apă fierbinte (ICG + ITV), pentru
tec ≤ te < t eITV , adică atâta timp cât qCCG > qcg
n
, când:

qcg
t a = t î + (t d − t î ) ⋅ [°C] ; (19.303)
qCCG

b) funcţionarea numai a ICG, pentru t eITV ≤ t e ≤ 20 , când qcg ≡ qCCG , pentru


care t a ≡ t d .
În restul perioadei din cursul anului, qcg ≡ qCCG şi deci t a ≡ t d .
În cursul perioadei (a) va funcţiona şi ITV, cu o încărcare termică:
q ITV = qCCG − qcg [kWt] , (19.304)
pentru a asigura o încălzire a apei fierbinţi:
∆t ITV = t d − t a [grde] . (19.305)
Simultan,
∆t ITG = t1 − tî [grde] . (19.306)

Analizând fig. 19.44., la o structură dată a consumului total de căldură ρT ,


pentru o valoare α cg
n
(conformă calculelor de optimizare tehnico-economică a

CCG), rezultă că ( t d , tî , t a ) sunt funcţii simultane de t e (adică de q i ) şi de


coeficientul de reglaj r p adoptat în SAC:
– t d şi t a cresc pe măsură ce scade t e şi creşte r p ;
– tî creşte pe măsură ce scad t e şi r p .
Punându-se cap la cap concluziile de mai sus, rezultate din graficul de reglaj
termic, cu cele din analiza modalităţilor de realizare a variaţiei debitului de apă
fierbinte, se poate spune că eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ este
influenţată de patru categorii de factori:
1) mărimea şi structura cererii de căldură, la nivelul SAC;
2) natura ICG şi a ITV, simultan cu condiţiile de dimensionare a lor,
prin valoarea optimă a coeficientului nominal de cogenerare;
3) tipul reglajului termic şi de debit aplicat, prin mărimea coeficientului de
reglaj r p adoptat la CCG;
1542 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

4) tipul staţiei de pompare a apei fierbinţi, adoptată la CCG, sub aspectul


variaţiei debitului de apă, impus de r p .
În continuare se vor analiza efectele energetice ale acestor factori.
• Mărimea sarcinii termice totale (QCCG), corelată cu structura sa ( ρT ),
determină valorile absolute ale tuturor elementelor energetice, cum sunt:
producţiile de căldură ale ICG (Qcg) şi ale ITV (QITV) şi producţia de energie
electrică în cogenerare (Ecg). Cu cât creşte ρT , curba anuală de sarcină termică
totală (QCCG) se aplatisează.
• Natura ICG determină influenţa valorilor lui ( t a )asupra producţiei de
energie electrică în cogenerare (Ecg), prin intermediul valorii medii anuale ale
an
indicelui de cogenerare ycg . Aceasta este valabil numai în cazul ICG sub forma
turbinelor cu abur, care livrează căldura (Qcg) din prizele, sau contrapresiunea
acestora. (pentru anumite valori de calcul ale t dc şi tîc , corelate cu valoarea
nominală a lui α cg
n
, rezultă valoarea de calcul a lui t ac , conform relaţiei (19.302)).
În funcţie de coeficientul de reglaj adoptat ( r p ) şi de curba de sarcină termică

(QCCG), rezultă alura variaţiei t a = f (q i , r p ) – v. graficul de reglaj termic


prezentat în fig. 19.44. – . Pe baza acestei variaţii rezultă indicele de cogenerare
an
ycg , respectiv Qcg şi Ecg. În cazul CCG cu TG şi/sau MAI, valorile lui t a nu
influenţează pe ycg , deci pe Ecg (v. § 7.2.3.).

• Tipul reglajului termic, prin valoarea lui ( r p ), determină alurile curbelor

de variaţie ( t d , tî , t a ) = f (q i , r p , α cg
n
) . Ca urmare, determină diferenţele de
temperatură pe partea de apă fierbinte preluate de ICG ( ∆t ICG – conform relaţiei
19.306) şi de ITV ( ∆t ITV conform relaţiei 19.305). Acestea vor determina:
an
Qcg, QITV şi ycg , respectiv – prin t a – pe Ecg.
• Tipul staţiei de pompare a apei fierbinţi, corelat cu valoarea
coeficientului de reglaj r p , determină modul de variaţie anuală a debitului de apă

fierbinte (G = f (q i , r p )) şi respectiv regimurile caracteristice de funcţionare ale


pompelor de reţea, adică energia consumată anual de acestea ( E PR ).
În vederea cuantificării efectelor energetice comparative între reglajul calitativ -
cantitativ (mixt) şi cel calitativ, se recomandă urmărirea fig. 19.46. Aceasta are la
bază următoarele ipoteze:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1543

a) condiţiile climaterice considerate pentru aplicarea celor două metode de


reglare sunt aceleaşi. Aceasta înseamnă aceeaşi temperatură exterioară minimă
convenţională t ec , aceeaşi temperatură exterioară pentru începerea/finele perioadei
de încălzire t ex , aceeaşi curbă clasată anuală a temperaturii exterioare (t e = f (τ i ))
– v. fig. 19.46.,a – şi aceeaşi valoare a perioadei de încălzire, τi ;
b) consumul de căldură sub formă de a.c.c. este acelaşi şi cu aceeaşi durată
anuală a cererii ( τ a ) – v. fig. 19.46.,e – ;
c) consumul de căldură pentru încălzire şi durata perioadei respective ( τi )
sunt aceleaşi – v. fig. 19.46.,e – ;
d) ca urmare a ipotezelor (b) şi (c) rezultă aceeaşi curbă clasată anuală totală,
pentru încălzire plus a.c.c. – v. fig. 19.46.,e – (curba dată de punctele: 21, 22, 23,
24, 25);
e) valorile de calcul ale temperaturilor apei fierbinţi ( t dc , tîc ) sunt aceleaşi
– v. fig. 19.46.,b şi 19.46.,d –;
f) valoarea de calcul a debitului de apă de reţea, G c este aceeaşi
– v. fig. 19.46.,c şi 19.46.,f –;
g) coeficientul nominal de cogenerare adoptat α cg
n
este acelaşi. Ca urmare,
temperatura t ac este aceeaşi – v. fig. 19.46.,b şi 19.46.,d –.
Făcând comparaţia între reglajul calitativ – ca referinţă – şi cel mixt, ţinând
seama de ipotezele de mai sus, rezultă următoarele elemente diferenţiate,
cu implicaţii energetice:
• comparaţia între curbele clasate anuale ale temperaturilor, t d = f (τ)
– fig. 19.46.,d, curbele (17, 18, 19, 20) şi respectiv (17, 18’, 19’, 20’) – , arată că
valorile medii anuale ale acestora, în cazul celor două tipuri de reglaj termic, sunt:
(t md .an
d )
calit. (
< t dmd .an )
mixt , (19.307)
unde:
(∆t md .an
d (
= t dmd .an )
calit. (
− t dmd .an ) )< 0
mixt ; (19.308)

• comparaţia între curbele clasate anuale ale temperaturilor, tî = f (τ)


– fig. 19.46.,d, curbele (12, 13, 14, 15, 16) şi respectiv (12, 13’, 14’, 15’, 16’),
în cazul celor două tipuri de reglaj termic, sunt:
(t md .an
î )
calit. (
> tîmd .an )
mixt , (19.309)
unde:
(∆t md .an
î (
= tîmd .an )
calit. (
− tîmd .an ) )> 0
mixt ; (19.310)
1544 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.46. Urmărirea graficului de reglaj termic şi de debit, comparativ între:


reglajul calitativ; .reglajul mixt, pentru r p = 0,4: a – curba

clasată a temperaturii exterioare t e în cursul perioadei de încălzire


τ i (t e = f (τ i )) ; b – graficul de reglaj termic al (( t d , tî , t a ) = f (t e , rp )) ;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1545

c – variaţia debitului de apă livrată din CCG (G = f (t e , rp )) ; d – curbele

clasate anuale ale graficului de reglaj termic (( t d , tî , t a ) = f (τ, r p )) ;

e – curbele clasate anuale ale (( qCCG , qcg ≡ q ICG , q ITV ) = f (τ, r p )) ;

f – curbele clasate anuale ale G = f (τ, rp ) .

• comparaţia între curbele clasate anuale ale temperaturilor de ieşire ale


apei fierbinţi din ICG, t a = f (τ) – fig. 19.46.,d, curbele (31, 18, 19, 20) şi
respectiv (31, 18’, 19’, 20’), în cazul celor două tipuri de reglaj termic, sunt:
(t md .an
a )
calit. (
< t amd .an )mixt , (19.311)
unde:
(∆t md .an
a (
= t amd .an )calit. (
− t amd .an ) )< 0
mixt ; (19.312)
• din fig. 19.46.,e, rezultă: curbele clasate anuale ale căldurii livrată din
CCG (curba 21, 22, 23, 24, 25), respectiv din ICG (curba 26, 22, 23, 24, 25),
şi din ITV (curba 21, 22), sunt aceleaşi, ceea ce înseamnă că:
c c c
– valorile de calcul ale debitelor de căldură, qCCG , qcg şi q ITV sunt
aceleaşi;
an an an
– valorile anuale, QCCG , Qcg şi QITV sunt aceleaşi;
• comparaţia între curbele clasate anuale ale debitelor de apă fierbinte
pompate de pompele de reţea din CCG, G = f (τ) – fig. 19.46.,f, curbele
(27, 28, 29, 30) şi respectiv (27, 29’, 30’), în cazul celor două tipuri de reglaj, sunt:
(G md .an
)calit.
(
> G md .an )mixt
, (19.313)
unde:
(∆G md .an
(
= G md .an ) calit.
(
− G md .an ) )> 0
mixt
. (19.314)
Ţinându-se seama de relaţiile (19.307) ÷ (19.314), comparaţia din punct de
vedere energetic între cele două metode de reglare, pe baza criteriului energiei
electrice maxime livrată de CCG, poate fi exprimată de relaţia:
∆Ecg
an
= Ecg
an
( )
( ) = ∆E (∆t ) + ∆E (∆t ) +
calit.
− Ecg
an
mixt
an md .an
d
an md .an
î

+ ∆E (∆t ) + ∆E (∆G ) [kWh/an] ,


an md .an
a
an
(19.315) md .an

în care: (E ) , (E ) reprezintă energia electrică netă produsă anual în


an
cg mixt
an
cg calit.

cogenerare, în condiţiile reglajului mixt, respectiv calitativ, în kWhe/an;


( ) (
∆E an ∆t dmd .an , ∆E an ∆tîmd .an , ∆E an ∆t amd .an ) ( ) – diferenţa de energie electrică
produsă anual în cogenerare, între reglajul mixt şi cel calitativ, ca urmare a
1546 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

diferenţei medii anuale de temperatură pe ducere, pe întoarcere şi respectiv


realizată de ICG, kWhe/an; ∆E an ∆G md .an ( ) – diferenţa de energie electrică
produsă anual în cogenerare, între reglajul mixt şi cel calitativ, ca urmare a
diferenţei medii anuale de cantitate de apă pompată de pompele de reţea din CCG,
în kWhe/an.
Cuantificarea valorilor anuale ale celor patru valori ale ∆E an , între reglajul
mixt şi cel calitativ, din relaţia (19.315), se poate face cu relaţiile:
– diferenţa ∆E an , datorată diferenţei ∆t dmd pentru perioada τ ITV de
funcţionare a ICG + ITV este: ∆E an ∆t dmd .an ( ) = 0, deoarece în perioada
respectivă diferenţa ∆t dmd .an afectează numai regimul de temperaturi realizate de
ITV, nu şi de ICG. De asemenea, aşa cum rezultă din fig. 19.46.,e, cantitatea
an
anuală de căldură produsă de ITV – ( QITV = aria 21, 22, 26, 21) – este aceeaşi,
indiferent de tipul reglajului adoptat. Ca urmare, consumul anual de combustibil al
an
ITV – BITV = QITV
an
/ ηmd
ITV
.an
– rămâne acelaşi în cele două variante de reglaj;
– diferenţa ∆E an , datorată diferenţei ∆tîmd – v. fig. 19.46.,d – pentru tot
anul de funcţionare τ a a ICG este:
∆Ecg
an
( ) ( ( )) − (E (t )) =
∆tîmd .an = Ecg
an md .an
tî calit.
an md .an
cg î mixt

= Q ⋅ (y
an
cg (t ) - y (t ) ) = [kWh /an] . (19.316)
md .an
cg
md .an
î calit.
md .an
cg
md .an
î mixt e

= Q ⋅ (∆y
an
cg = f (∆t
md .an
cg )) md .an
î

Deoarece: (t ) < (t ) , aşa cum s-a arătat în § 19.3.2.4., rezultă că


md .an
î mixt
md .an
î calit.
în cazul CCG cu TA,
(∆y md .an
cg ( ))
= f ∆tîmd .an < 0 , (19.317)
adică în cazul reglajului calitativ, comparativ cu cel mixt, datorită reducerii valorii
medii anuale a temperaturii de întoarcere, în cazul CCG cu TA, scade producţia de
energie electrică produsă în cogenerare cu valoarea:
∆Ecg
an
(
∆tîmd .an = Qcg
an
)⋅ ∆ycg
md .an
(
= f ∆tîmd .an < 0 ( )) [kWhe/an] , (19.318)
Notă: în cazul utilizării ca ICG a turbinelor cu gaze TG, sau a motoarelor cu ardere
internă MAI, temperatura de întoarcere a apei fierbinţi nu influenţează valorile
indicilor de cogenerare respectivi: ∆y cg
md .an
(
= f ∆tîmd .an ( )) = 0. În cazul însă al ICG
sub forma ciclului mixt (TG + TA), deoarece TA este aceea care livrează căldura în
cogenerare, efectul lui ∆t amd .an asupra lui ∆ycg
md .an
este similar cazului cu ICG cu
(
TA ∆y cg
md .an
) fiind stabilită numai pentru turbina cu abur.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1547

CUPRINS CAPITOL 19 (partea VI)

19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ .............................1537


FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1547

– Diferenţa ∆E an , datorată diferenţei ∆t amd pentru tot anul de funcţionare


τ a a ICG – v. fig. 19.46.,d – este:

∆E cg
an
(
∆t amd .an = E cg
an md .an
ta ) ( ( ) ) − (E (t ) ) =
calit.
an md .an
cg a mixt

( (t ) (t ) )
[kWhe/an] . (19.319)
= Qcg
an
⋅ y cg
md .an md .an
a calit. -y md .an
cg
md .an
a mixt

În cazul ICG de tipul TA, indicele de cogenerare ( ycg ) scade pe măsură ce


temperatura apei fierbinţi realizată în schimbătoarele de bază şi vârf, ( t a ) creşte.
Deci, pentru TA cu condensaţie şi prize reglabile, sau cu contrapresiune variabilă,
creşterea temperaturii t a determină reducerea lui ycg (v. § 7.2.3.). În aceste
condiţii, pentru că,

(t md .an
a )
mixt. (
> t amd .an )calit. rezultă că (y md .an
cg (t ))
md .an
a mixt
(
< y cg (
md .an md .an
ta ))
calit.
,
adică în relaţia (19.319):

∆Ecg
an
(
∆t amd .an < 0 ) . (19.320)

– Diferenţa ∆E PR
an
de energie electrică consumată la pompele de reţea din
CCG, datorată diferenţei cantităţii anuale de apă pompată ∆G PR
an
şi a
diferenţei medii anuale a înălţimii de pompare ∆H PR
md .an
, între reglarea calitativă
şi cea mixtă (v. fig. 19.46.,f) este dată de:
∆E PR
an
(
∆G PR
md .an
= E PR
an
) ( ) − (E ) = calit.
an
PR mixt

[ (P ) - (P ) ]⋅ τ
[kWh /an] , (19.321) e
= md .an
PR calit.
md .an
PR mixt a

unde PR (P
md .an
calit. ) , (P ) reprezintă puterile medii anuale consumate de
md .an
PR mixt
pompele de reţea de apă fierbinte din CCG, în cazul reglajului calitativ, respectiv
mixt, în kWe.
Din § 19.4.3.4., a rezultat că:

∆PPR
md .an
= PPR
md .an
( )calit. - (P
md .an
PR mixt ) >0 . (19.322)

Atunci, din relaţia (9.319) rezultă că:

∆E PR
an
∆G PR (
md .an
>0 ) [kWhe/an] . (19.323)
În concluzie, ţinându-se seama de relaţiile (19.318), (19.320) şi (19.323), relaţia
(19.315) devine:
– pentru CCG cu TA şi ciclu mixt TG/TA:
1548 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

∆Ecg
an
= Ecg
an
( ) − (E )
mixt cg calit. =
an

(∆t )− ∆E (∆t )+ ∆E (∆G )


[kWhe/an] , (19.324)
= ∆Ecg
an md .an
î
an
cg a
md .an an
PR
md .an
PR

– pentru CCG cu TG şi MAI:

∆Ecg
an
= Ecg
an
( ) mixt
( )
− Ecg
an
calit.
= ∆E PR
an
(
∆G PR
md .an
) [kWhe/an] , (19.325)

relaţiile (19.324) şi (19.325) permit să se decidă, dacă din punct de vedere


energetic, reglajul calitativ-cantitativ este mai eficient decât cel calitativ, iar în
cazul celui mixt permite să se stabilească valoarea optimă a coeficientului de reglaj
r p , conform relaţiei:

(
δ ∆Ecg
an
) =0 , pentru
(
δ 2 ∆Ecg
an
) ≥0 . (19.326)
δrp δr p2

Analiza relaţiei (19.325) evidenţiază faptul că ∆Ecg


an
este o funcţie de forma:

∆Ecg
an
= f qCCG
n
(
, ρT , α cg
n
, tipul ICG , rp , ∆H PR ) . (19.327)

n
Pentru anumite valori ale qCCG , ρT , α cg
n
şi o anume ICG,

∆Ecg
an
(
= f rp , ∆H PR ) (19.327 bis)

pentru care din:


(
δ ∆Ecg
an
) = 0 , rezultă că: (r ) (
= f ∆H PR , ) după cum reiese din
p opt
δrp
fig. 19.47. [19.2].

Se constată că rp ( ) opt
creşte odată cu creşterea înălţimii de refulare a pompelor

de reţea şi cu reducerea structurii sarcinii termice urbane, ρT .


Analiza funcţiei din relaţia (19.327 bis), făcută de exemplu pentru o CCG
echipată cu o TA cu condensaţie şi priză reglabilă urbană, funcţionând în regim
termic, cu preîncălzirea apei fierbinţi în două trepte, a condus la diagramele din
fig. 19.48. Acestea au fost făcute în următoarele ipoteze:
– PTC sunt cu prepararea apei calde în două trepte serie, cu raportul suprafeţelor
celor două trepte S I / S II = 4 / 3...1;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1549

Fig. 19.47. Variaţia coeficientului optim de reglaj (r )


p opt în funcţie de înălţimea de

pompare a pompelor de reţea ∆H PR , pentru diverse structuri ale sarcinii

termice ρT .

– valoarea de calcul α cg
n
= 0,511;
– valorile de calcul tdc / t îc = 150 − 80 °C.

Fig. 19.48. Variaţia plusului de energie electrică livrată în sistem ∆Ecg


an
în funcţie de

coeficientul de reglaj adoptat rp , pentru diverse înălţimi de pompare ∆H PR


c
şi

structuri ale sarcinii termice ρT :


Legendă: ∆H PR
c
= 150 mH2O; ∆H PR
c
= 200 mH2O ;
∆H PR
c
= 250 mH2O; ∆H PR
c
= 300 mH2O ;
∆H PR
c
= 350 mH2O; an
curba E cg = f (r p ) .
Pentru: r p ∈ [0; 0,4] ; ρT ∈ [0,1; 0,3] ; ∆H PR
c
∈ [150 ... 350 m H 2 0] ; m ∈ (0; rp ]
– modul de variaţie a temperaturii t a , unde ∆H PR
c
este înălţimea de refulare a
pompelor de reţea în regimul de calcul.
1550 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.49. Variaţia energiei livrate Ecg în funcţie de coeficientul m, pentru: diverse înălţimi de pompare ∆H PR , coeficienţi de reglaj r p

şi structuri ale sarcinii termice ρT :


an
Notă: curbele cu linie continuă reprezintă Ecg = f (m) , iar cele cu linie întreruptă corespund lui E cg
an
= f (m = r ) , pentru ∆H PR
c
.= ct.
max

Legendă: ∆H PR
c
= 150 mH2O; ∆H PR
c
= 200 mH2O; ∆H PR
c
= 250 mH2O; ∆H PR
c
= 300 mH2O;
∆H PR
c
= 350 mH2O.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1551

Din fig. 19.49. rezultă că valorile optime pentru parametrul m, la care energia
electrică livrată în regim de cogenerare este maximă, corespund întotdeauna
variaţiei temperaturii t a conform căreia m = r p , adică t a = f (t e ) variază după
curbele prezentate în fig. 19.46.

19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de


structura consumului total de căldură
Una din condiţiile esenţiale de mărire a eficienţei energetice a reglajului este
stabilirea graficului de reglaj în funcţie de structura consumului.
Problema principală este alegerea raportului caracteristic ρT , astfel încât
eficienţa energetică pe ansamblul sistemului de cognerare să fie maximă.
Întrucât CCG alimentează cu căldură diverse tipuri de consumatori, fiecare
având o anumită structură a consumului de căldură ρ j , diferenţele între acestea şi
raportul ρT adoptat la CCG, pe baza căruia se calculează graficul de reglaj, produc
o serie de pierderi: sub formă de căldură la consumatori şi de energie livrată,
la CCG. La calculul pierderilor, se consideră drept consumatori cele n puncte
termice ale sistemului de cogenerare, fiecăruia corespunzându-i un raport
caracteristic ρ j , care depinde de tipul consumatorilor efectiv alimentaţi din
punctele termice respective.
Mărimile care intervin în calcule sunt:
– structura consumatorului tip, avută în vedere la CCG: ρCCG = ρT ;
 q med 
ρT =  acc 
 qi  T
– structura consumului ρ j pentru diversele puncte termice (j = 1...n);
– debitele de apă de reţea W j , aferente fiecărui punct termic, în kW/grd;
– τ fî – durata perioadei de încălzire, în h/an;
– ∆H – înălţimea totală de refulare a pompelor de reţea;
– η p – randamentul pompelor de reţea.
Se consideră că punctele termice au aceeaşi schemă, fig. 19.50., cu următoarele
mărimi de calcul: t3c = 150°C; t 4c = 80°C; t6c = 95°C; t7c = 75°C.
Din calculele efectuate în [19.2] rezultă că ρ1 ≤ ρT ≤ ρ n . Astfel, consumatorii
racordaţi la sistemul de cogenerare se împart în două categorii: cei cu ρ j < ρT
(j = 1...k) şi alţii cu ρ j > ρT [j = (k+1)...n]. La consumatorii cu sarcina relativă
1552 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

ρ j < ρT , adică la cei care nu au un consum de apă caldă, debitul de apă de reţea va
fi cel de încălzire. La aceşti consumatori, pentru temperaturi exterioare ridicate,
apar supraîncălziri. Pierderile de căldură corespunzătoare acestei categorii de
consumatori conduc la căldură livrată în plus de CCG, faţă de necesar:

Fig. 19.50. Schema termică de principiu a


punctului termic.

k k
∑ ∆Qsj =
1
∑W j ⋅ (δT −δ j ) [kW] , (19.328)
j =1 j =1
respectiv:
k k τ fî
∑ ∆Q sjan =
1
∑ ∫0 Q sj ⋅ dτ [kWh/an] , (19.329)
j =1 j =1

în care: Qsj , Qsjan1 sunt cantitatea orară, respectiv anuală, de căldură primită
1

suplimentar de consumatorii cu ρ j < ρT (j = 1...k);


δT , δ j – corecţiile de temperatură ale graficului de reglaj pentru
încălzire, atunci când se ţine seama şi de consumul
pentru prepararea apei calde, la consumatorul tip
considerat la CCG, respectiv la consumatorul j, în grade.
O parte din căldura Qsj livrată suplimentar va produce supraîncălzirea
apartamentelor consumatorilor, pierzându-se în atmosferă, iar restul determină
creşterea temperaturii t5 , respectiv tî , a apei de reţea, ceea ce va determina
scăderea producţiei de energie electrică în cogenerare (v. § 19.3.2.4.), echivalând
cu un supraconsum de combustibil.
În cazul consumatorilor cu ρ j > ρT , cantitatea de căldură livrată este mai mică
decât necesarul, diferenţa având valoarea:
n n
∑ ∆Qdj = ∑ W j ⋅ ( δ j − δT ) [kW] . (19.330)
j = k +1 j =k +1

Deficitul de căldură Qdj este acoperit, la punctele termice de la (k+1) la n, prin


suplimentarea debitelor de apă de reţea faţă de cele aferente numai încălzirii, astfel
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1553

încât consumatorul să primească întreg necesarul de căldură în situaţia cea mai


grea, în care diferenţa de temperatură ducere-întoarcere a apei este minimă, adică:

Qdj = ∆W j ⋅ (t1 − t5 ) min [kW] , (19.331)

în care (t1 − t5 ) min este valoarea minimă a lui ∆t a în perioada de încălzire,


depinzând de graficul de reglaj adoptat.
Prin această condiţie se asigură alimentarea cu căldură a consumatorilor
(k+1)...n la valoarea impusă de aceştia, în tot timpul perioadei de încălzire.
În perioada în care (t1 − t5 ) > (t1 − t5 ) min , această categorie de consumatori va
primi o cantitate de căldură suplimentară, având valoarea:
n n
∑ Qsj =
2
∑ ∆W j ⋅ [(t1 − t5 ) − (t1 − t5 ) min ] [kW] . (19.332)
j = k +1 j = k +1

Suplimentul de debit de apă de reţea necesită un consum suplimentar de putere


electrică de pompare:
n n ∆W j ⋅ ∆H
∑ Psj = ∑ [kW] , (19.333)
j = k +1 j = k +1 367 200 ⋅ η p

respectiv de energie anuală:


n n τ fî
∑ E sjan = ∑ ∫0 Psj ⋅ dτ [kWh/an] . (19.334)
j = k +1 j = k +1

Însumând cele două categorii de pierderi de căldură şi suplimentul de energie


electrică consumată pentru pompele de reţea, rezultă valoarea totală a cantităţii
anuale de căldură pierdută în sistem:
k n n
Qs = ∑ Qsjan1 + ∑ Qsjan2 + 3600 ⋅ ∑ Esjan [kWh/an] . (19.335)
j =1 j = k +1 j =k +1

Determinarea structurii de calcul a coeficientului ρT se face prin stabilirea


valorii minime a pierderilor totale Qs [19.2].
Pentru mărirea eficienţei energetice a funcţionării CCG, stabilirea graficului de
reglaj la CCG trebuie să ţină seama de structura reală ( ρ j ) a consumatorilor de
căldură pentru toţi consumatorii. Metoda de calcul prezentată mai sus pentru
stabilirea valorii optime la CCG a ρT ( ) opt
, trebuie aplicată corelat cu determinarea

valorii optime a coeficientului de reglaj rp ( ) opt


, după cum s-a arătat în § 19.4.3.5.
1554 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.5. Reglarea regimului hidraulic


În exploatarea sistemelor de transport şi distribuţie a căldurii – STDC – se
urmăreşte menţinerea celui mai economic regim de funcţionare, în condiţiile
asigurării la consumatori a cerinţelor de calitate. Acest deziderat se realizează prin
distribuirea corectă a agentului termic în diferitele sectoare de reţea şi prin
asigurarea alimentării cu căldură fără întrerupere a consumatorilor. Regimul
hidraulic al unui STDC este determinat de debitul şi presiunea apei, precum şi de
caracteristicile hidraulice ale elementelor componente.

19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT


Graficul piezometric al unui SRT (graficul repartiţiei presiunilor în reţeaua
termică primară) constă în reprezentarea grafică a repartiţiei presiunilor de la sursă
până la cel mai îndepărtat consumator (punct termic/modul termic).
Presiunile notate în fig. 19.51. sunt exprimate în metri coloană de apă
(1 mH2O = 103 kgf/m2), existând relaţia:
p
H= [mH2O] , (19.336)
ρ⋅ g
în care: p este presiunea în Pa; ρ este densitatea, în kg/m3, iar g = 9,81 m/s2 este
acceleraţia gravitaţională.

a.

b.

Fig. 19.51. Graficul piezometric (a) al SRT (b):


PA – pompă de adaos; PU – pompă de umplere; PR – pompă de reţea; SBI –
schimbător de căldură de bază treapta I; SBII – schimbător de căldură de bază
treapta II-a; CAF – cazan de apă fierbinte; SV schimbător de căldură de vârf;
RP – regulator de presiune; R1 – ventil de suprapresiune; RAD – rezervor de
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1555

apă de adaos; ∆H rt – pierderea totală de presiune în reţeaua termică primară;


∆H r – diferenţa de presiune disponibilă în reţeaua termică primară într-un
punct oarecare; ∆H d – pierderea de presiune pe conducta de ducere faţă de

CCG (CT) până la un punct oarecare; H g – înălţimea geodezică într-un punct

oarecare; H do – presiunea apei în conducta de ducere într-un punct oarecare

faţă de nivelul de referinţă; H d = H do − H g – presiunea apei pe conducta de


ducere într-un punct oarecare (este valoarea ce poate fi măsurată cu un
manometru în punctul respectiv); H îo – presiunea apei pe conducta de

întoarcere într-un punct oarecare faţă de nivelul de referinţă; H î = H îo − H g


– presiunea apei în conducta de întoarcere într-un punct oarecare (măsurată cu
un manometru); ∆H PT – pierderea de presiune în instalaţia locală (punct

termic); H rp – rezerva de presiune la ultimul consumator; H il – înălţimea

instalaţiei locale faţă de sol; H max – presiunea maximă admisibilă în


instalaţiile consumatorului; H gCCG – înălţimea geodezică a CCG (CT) faţă de

nivelul de referinţă; H c – înălţimea creată de pompa de adaos; H st –


înălţimea creată de pompa de umplere faţă de nivelul de referinţă; H p –

înălţimea creată de pompa de reţea; ∆H SB I , ∆H SB II – pierderea de presiune

în schimbătorul de căldură de bază treapta I, respectiv treapta II; ∆H SV –


pierderea de presiune în schimbătorul de căldură de vârf;
∆H CCG = ∆H SB I + ∆H SB II + ∆H SV – pierderea totală de presiune în
instalaţiile CCG.
În funcţionarea unui SRT se întâlnesc două regimuri hidraulice distincte:
– regimul static (hidrostatic), corespunzător situaţiei în care nu există circulaţie
de debit în reţea (pompele de reţea nu funcţionează). În această situaţie presiunea
este aceeaşi în întreaga reţea, atât pe conductele de ducere cât şi pe cele de
întoarcere, la valoarea H st ;
– regimul dinamic (hidrodinamic), corespunzător existenţei unei circulaţii de
debite (pompele de reţea funcţionează). Presiunile pe conductele de ducere şi de
întoarcere vor fi diferite datorită apariţiei pierderilor de presiune pe diferitele
elemente ale reţelei.
Graficul piezometric trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) în regim static, presiunea din reţea nu trebuie să permită golirea instalaţiilor
consumatorilor ( H st ≥ H g + H il + 3...5 mH 2 O ). În caz contrar, la repunerea în
1556 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

funcţiune a pompelor de circulaţie, consumatorii care s-au golit nu vor mai fi


alimentaţi cu căldură;
b) în regim dinamic, presiunea minimă pe conducta de întoarcere în colectoarele
de la sursa de căldură – SC –, trebuie să fie de cca. 15 mH2O;
c) presiunea în regim dinamic pe conducta de ducere în dreptul celui mai
îndepărtat consumator nu trebuie să scadă sub valoarea presiunii de saturaţie
corespunzătoare temperaturii nominale a apei fierbinţi;
d) în regim dinamic, presiunea pe conducta de întoarcere nu trebuie să permită
golirea instalaţiilor consumatorilor ( H i 0 ≥ H g + H il + 3...5 mH 2 O );
e) pierderea de presiune în instalaţiile interioare din CCG (CT) va fi maxim de
30 mH2O;
f) presiunea disponibilă la consumatori (punctele termice) va fi de cca.
30 mH2O;
g) indiferent de regimul de funcţionare, presiunea la instalaţiile consumatorilor
nu trebuie să depăşească presiunea maximă admisibilă în instalaţiile interioare.
Această condiţie este îndeplinită dacă linia presiunii maxim admisibile H max se va
situa, întotdeauna, deasupra liniei presiunii statice H st sau a presiunii dinamice pe
conducta de întoarcere. Linia presiunii maxime admisibile urmăreşte profilul
terenului la o înălţime egală cu echivalentul în mH2O a presiunii maxime
admisibile în instalaţia consumatoare (tabelul 19.19).
Graficul piezometric se modifică odată cu schimbarea caracteristicilor de
funcţionare ale pompei de reţea (presiune sau/şi debit). Între disponibilul de
presiune la un consumator şi debitul absorbit de acest consumator există relaţia:

Q = a ⋅ ∆H r , (19.337)
3
în care: Q este debitul, în m /h; a – capacitatea de trecere a consumatorului, în
m /h·m ; ∆H r este disponibilul de presiune în reţea la consumatorul respectiv,
3 ½

în m. Ca urmare, orice modificare de presiune în reţeaua termică va conduce la


modificarea debitelor absorbite de consumatori şi deci la perturbarea alimentării lor
cu căldură.
Presiunea maximă admisibilă în diferite
instalaţii consumatoare [19.1]
Tabelul 19.19
Denumirea instalaţiei Presiunea maximă, mH2O
Radiatoare din fontă 40 – 60 (după tipul constructiv)
Convectoare 90
Sisteme de ventilaţie industrială cu calorifere 80
Schimbătoare de căldură pentru racordarea indirectă
100
a consumatorilor de încălzire
Schimbătoare de căldură pentru racordarea în circuit
80
închis a consumatorilor de apă caldă de consum
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1557

19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor


ce compun SAC
Pentru construirea graficului piezometric al unui sistem de alimentare cu
căldură este necesară cunoaşterea ecuaţiilor hidraulice ale elementelor componente:
instalaţii de la sursă (pompe, preîncălzitoare, cazane de apă fierbinte), conducte
(inclusiv rezistenţele locale) şi instalaţiile consumatorilor (elevatoare, pompe de
amestec, schimbătoare de căldură, regulatoare etc.). Ecuaţia hidraulică a unui
element al sistemului de alimentare cu căldură stabileşte legătura între căderea,
sau creşterea de presiune pe elementul respectiv şi debitul volumetric care parcurge
acest element.
Caracteristica hidraulică a pompelor de circulaţie din CCG/CT stabileşte
legătura dintre înălţimea de pompare H p , în m. şi debitul vehiculat Qh , în m3/h.
Pentru pompele centrifuge, caracteristica hidraulică are forma:

H p = H 0p − S p ⋅ Qh2 . (19.338)

în care S p poate fi considerată rezistenţa internă a pompei, în m·h2/m6.


Mărimile H 0p şi S p pot fi determinate cu suficientă aproximaţie din
caracteristica de firmă a pompei respective. În tabelul 19.20 sunt trecute
caracteristicile câtorva pompe de reţea.
Caracteristicile hidraulice ale unor pompe de reţea
Tabelul 19.20
Coeficienţi din relaţia
Mărimi nominale
(19.338)
Pompa Înălţime de
Debit
pompare
Turaţie H 0p Sp
3 2 6
m /h m rot/min m m·h /m
-6
1 1000 180 1450 243 61,1 ·10
-6
2 1000 68 1450 76,2 7,7 ·10
3 1000 40 960 47,2 6,5 ·10-6
4 2700 39 765 51,4 1,7 ·10-6
-6
5 5200 51 600 60 0,32·10
-6
6 2500 189 2980 237 9,1 ·10
-6
7 5000 70 1500 92 0,88·10
-6
8 5000 160 3000 228 2,77·10
Caracteristica hidraulică echivalentă a „n” pompe identice funcţionând în
paralel este:
H Σp = H 0p − S Σp ⋅ Qh2Σ , (19.339)

în care S Σp = S p / n 2 , iar QhΣ este debitul sumă, pompat în reţea, în m3/h.


1558 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Caracteristica hidraulică a schimbătoarelor de căldură abur/apă din


CCG/CT şi a CAF-urilor reprezintă legătura între pierderea de presiune (∆H),
în m, pe instalaţia respectivă şi debitul care o parcurge, în m3/h:
∆H = S ⋅ Qh . (19.340)
În tabelul 19.21 sunt trecute caracteristicile câtorva tipuri de schimbătoare de
căldură din CCG/CT şi CAF-uri.
Caracteristica hidraulică a conductelor reţelelor termice stabileşte relaţia
dintre pierderile de presiune ∆H rt , în m şi debitul vehiculat, în m /h.
3

Pentru o conductă fără rezistenţe locale se poate scrie:


∆H rt' = S l ⋅ Qh2 ⋅ l , (19.341)

în care S l reprezintă rezistenţa specifică a conductei, în m·h2/m6, iar l – lungimea


efectivă a conductei, în m.
Pentru cazul real al conductelor folosite în SRT (rugozitatea absolută
-4
aproximativ 5·10 m şi funcţionând al temperaturi între 40°C şi 150°C), rezistenţa
specifică se poate scrie sub forma:
1,05 1
Sl = 10
⋅ 5, 25
, (19.342)
10 d
în care d este diametrul conductei, în m.
Pentru o conductă cu rezistenţe locale, caracteristica hidraulică se obţine cu
relaţia (19.341), lungimea efectivă l a conductei înlocuindu-se cu lungimea
echivalentă lech a acesteia (v. cap. 17).

∆H rt = S l ⋅ Qh2 ⋅ lech = S l ⋅ Qh2 ⋅ (1 + Σx) ⋅ l , (19.343)


în care Σx este suma lungimilor echivalente ale rezistenţelor locale aflate pe
conducta respectivă.
Caracteristica hidraulică a elevatoarelor utilizate în punctele termice
centralizate (fig. 19.52.) este:
∆H PT = S e ⋅ Qh20 = S e ⋅ (1 + u ) 2 ⋅ Qh2, PT , (19.344)
2 6
în care: S e este rezistenţa hidraulică a elevatorului, în m·h /m ; Qh, PT – debitul de
3
agent termic intrat în punctul termic (fig. 19.52.), în m /h; Qh 0 – debitul de agent
3
termic vehiculat în instalaţiile interioare (fig. 19.52.), în m /h; u – coeficientul de
amestec.
Rezistenţa hidraulică a elevatorului se poate exprima în funcţie de
caracteristicile constructive ale acestuia:
1 f1 2 f
Se = ⋅ [1,75 + 0,7 ⋅ ⋅ u − 1,07 ⋅ 1 ⋅ (1 + u 2 )] , (19.345)
ϕ ⋅ f1 ⋅ f 3 ⋅ 2 ⋅ g ⋅ (1 + u )
2 2 f2 f3
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1559

Fig. 19.52. Schema principială a unui punct termic centralizat cu elevator.

Caracteristicile hidraulice ale unor schimbătoare de căldură şi CAF-uri


Tabelul 19.21
Caracteristici nominale Coeficientul
Nr. Cădere de S din relaţia
Tipul instalaţiei Debit
crt. presiune (19.340)
3 2 6
m /h m m·h /m
Schimbător de bază treapta I la -6
1 750 0,5 0,9 ·10
TACd+1p, sau TACd+2p.
Schimbător de bază treapta a II-a la -6
2 1750 3,0 1 ·10
TACd+1p, sau TACd+2p.
Schimbător de căldură înglobat în -6
3 3500 1,6 0,13 ·10
condensatorul TACd+1p.
Schimbător de căldură de bază treapta I -6
4 3500 3,0 0,245·10
(orizontal) la TACd+1p.
Schimbător de căldură de bază treapta -6
5 3500 3,6 0,294·10
a II-a (vertical) la TACd+1p.
cu 4 drumuri -6
Schimbător de căldură 6500 10 0,233·10
de apă
6 de bază treapta I la
cu 2 drumuri -6
TACd+1p. 9000 3 0,037·10
de apă
cu 4 drumuri -6
Schimbător de căldură 6500 10 0,233·10
de apă
7 de bază treapta a II-a la
cu 2 drumuri -6
TACd+1p. 9000 3 0,037·10
de apă
-4
8 CAF – 12,5 Gcal/h 156 15 6,15 ·10
-6
9 CAF – 12,5 Gcal/h 156 20 8,2 ·10
-6
regim de bază 625 9,6 24,6 ·10
10 CAF – 50 Gcal/h -6
regim de vârf 1500 5,6 2,5 ·10
-6
regim de bază 1235 21,5 14,1 ·10
11 CAF – 100 Gcal/h -6
regim de vârf 2140 8,05 1,75 ·10
-6
regim de bază 1235 21,5 14,1 ·10
12 CAF – 100 Gcal/h -6
regim de vârf 2140 9,6 2,1 ·10
-6
regim de bază 2250 23,8 4,7 ·10
13 CAF – 180 Gcal/h -6
regim de vârf 3860 10,6 0,71 ·10
1560 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care: f1 , f 3 sunt suprafeţele secţiunilor ajutajului şi respectiv al camerei de


amestec, în m ; f 2 = f 3 − f1 , în m ; g – acceleraţia gravitaţională în m/s ;
2 2 2

u – coeficientul de amestec; ϕ – coeficient de pierderi în ajutaj, ϕ ≈ 0,95.


Pierderile hidraulice în ajutajul elevatorului sunt de câteva ori mai mari decât
pierderile din celelalte elemente ale acestuia. Neglijând valorile acestora se poate
scrie:
1 7,05
Se ≈ = , (19.346)
2⋅ g ⋅ f12 ⋅ϕ 2
10 3 ⋅ d 4
în care d este diametrul ajutajului, în m.
Caracteristica hidraulică a pompelor de amestec din punctele termice
(fig. 19.53.) are o formă similară relaţiei (19.338):

Fig. 19.53. Scheme principiale ale unui punct termic centralizat cu pompă de amestec.

H PT = H 0p − S pΣ ⋅ Qhp
2
, (19.347)

în care S pΣ = S 0p + ΣS este rezistenţa hidraulică totală care cuprinde rezistenţa


interioară a pompei ( S 0p ) şi rezistenţele celorlalte elemente ale punctului termic
(conducte, instalaţii consumatoare etc.).
Caracteristica hidraulică a pompei de amestec poate fi scrisă sub forma:
∆H PT = H 0p − S pΣ ⋅ Qhp
2
= S p ⋅ Qh20 = S p ⋅ (1 + u p ) 2 ⋅ Qh2, PT , (19.348)

în care u p este coeficientul de amestec al pompei; Qh 0 , Qh, PT – debitele de agent


termic vehiculate în punctul termic, respectiv intrate în punctul termic (fig. 19.53.).
Valorile coeficienţilor H 0p şi S pΣ se pot determina cu aproximaţie în funcţie de
caracteristicile de firmă ale pompelor de amestec ( H 0p , S 0p ) şi caracteristicile
hidraulice ale conductelor şi instalaţiilor consumatoare din punctul termic.
Caracteristica hidraulică a schimbătoarelor de căldură apă-apă din
punctele termice are forma:
H PT = S s ⋅ Qh2, PT , (19.349)
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1561

2 6
în care S s este rezistenţa hidraulică a schimbătorului de căldură, în m·h /m ,
3
iar Qh, PT – debitul de agent termic, în m /h.
Rezistenţa hidraulică a schimbătorului este influenţată de modul în care debitul
Qh, PT străbate schimbătorul: prin ţevi sau printre ţevi.
Pentru schimbătoarele de căldură multitubulare secţionale, cu lungimea ţevilor
de 4 m, rezistenţele hidraulice se pot calcula pentru o secţiune, cu relaţiile
acoperitoare:
– pentru curgerea fluidului prin ţevi
0,041 ⋅10 −6
S s0 = ; (19.350)
Aţ2
– pentru curgerea fluidului printre ţevi
0,085 ⋅10 −6
S s0 = , (19.351)
A 2pţ

în care: Aţ este suprafaţa de curgere prin ţevi; A pţ – secţiunea de curgere printre


ţevi.
Pentru un schimbător de căldură din n secţii, rezistenţa hidraulică este:
S sn = n ⋅ S s 0 . (19.352)

19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT


Reglarea regimurilor statice. Regimul static se stabileşte astfel încât să se
asigure umplerea cu agent termic a tuturor instalaţiilor consumatoare (v. § 19.5.1. –
condiţia a), neluându-se în considerare necesitatea unei suprapresiuni care să
împiedice vaporizarea apei fierbinţi la oprirea în caz de avarie.
În cazul în care, datorită configuraţiei solului nu este posibilă îndeplinirea
condiţiei enunţate anterior, deoarece presiunea statică ar depăşi linia presiunii
maxime admisibile în instalaţia consumatoare racordată direct, sistemul se
secţionează (fig. 19.54.), pe fiecare secţiune, având o presiune statică corespun-
zătoare.
Dacă numărul mic de consumatori pentru care presiunea statică depăşeşte linia
presiunii maxime admisibile nu justifică secţionarea sistemului de transport, atunci
consumatorii se vor racorda indirect.
Reglarea regimurilor dinamice. Graficul de presiuni aferent regimului
dinamic se construieşte pentru circulaţia stabilizată a apei prin conductele reţelei
termice, corespunzător sarcinilor termice şi temperaturilor de calcul ale apei.
În regim hidrodinamic presiunile din orice punct al reţelei termice trebuie să
asigure îndeplinirea condiţiilor b-g de la § 19.5.1. În § 19.5.4. se prezintă câteva
cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric.
1562 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.54. Graficul piezometric în regim static al unei reţele secţionate în trei zone.

19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a


graficului piezometric al SRT
În continuare sunt prezentate cazurile cele mai frecvente de modificare a
graficului piezometric al unui sistem de reţele termice primare – SRT –. Pentru o
mai uşoară înţelegere, se va utiliza un grafic piezometric general – simplificat.

19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de pe


colectorul de ducere al sursei de căldură SC
A. Cazul consumatorilor de căldură (PTC/MT) fără regulatoare de
debit – v. fig. 19.55. – .
Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu vana de pe colectorul de ducere al SC
– v. fig. 19.55.,a – este similară (ca efecte) cu reglarea prin laminare pe refulare a
pompelor de reţea – PR, prezentată în § 19.4.3.4.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1563

Fig. 19.55. Reglarea presiunii în RT, cu ajutorul vanei VL de pe colectorul de distribuţie


(de ducere) al staţiei de pompe de reţea (PR), în cazul PTC/MT fără regulatoare
de debit: a – schema de principiu a staţiei de pompare (SPR); b – stabilirea
punctelor caracteristice de funcţionare ale ansamblului SPR şi reţeaua RT;
c – graficul piezometric al RT.
Unde: HPR – caracteristica hidraulică HPR –= f(G) a staţiei PR; Hr,0...Hr,2 –
caracteristicile hidraulice ale RT, Hr = f(G); ∆HPR – diferenţa de presiune creată
de SPR; ∆HVL – diferenţa de presiune consumată prin laminare în VL; 1, 2, 3 –
M
puncte de funcţionare ale staţiei de pompare SPR; G1, G2, G – debite refulate
de SPR, în regimul 1,2, respectiv debitul maxim posibil; HPR,1...HPR,3 –
înălţimile de refulare ale SPR, corespunzătoare punctelor de funcţionare 1...3;
Hd,1...Hd,3 – presiunile în conducta de ducere a RT (după VL), corespunzătoare
punctelor de funcţionare 1...3; A1 B1 C1 D1...A1 B3 C3 D3 – graficele
piezometrice ale RT, corespunzătoare punctelor de funcţionare 1...3.
.
Notă: graficele piezometrice corespund ipotezei simplificatoare conform căreia
presiunea apei după VL este identică celei din conducta de ducere a SC
(s-au neglijat pierderile de presiune dintre VL şi ieşirea din SC).
• Regimurile caracteristice de funcţionare şi graficele piezometrice
aferente acestora:
1564 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

a) regimul „1”, caracterizat prin:


– punctul 1 de funcţionare al SPR, de coordonate 1(G1, HPR,1) –
v. fig. 19.55.,b;
– caracteristica RT, este Hr,1, corespunzătoare poziţiei lui VL – parţial
deschis, introducând prin laminare o pierdere de presiune ∆HVL,1;
– punctul 1’ de funcţionare a ansamblului SPR + VL, de coordonate
1’(G1, Hd,1), unde Hr,0 este caracteristica RT în condiţiile în care VL este complet
deschis;
– presiunea în RT este Hd,1;
– diferenţa de presiune la ieşirea („gardul”) din SC este ∆Hd,1 = Hd,1-Had,
unde Had este presiunea de refulare a pompelor de apă de adaos;
– graficul piezometric este A1 B1 C1 D1;
b) regimul „2”, caracterizat prin:
– punctul 2 de funcţionare al SPR, de coordonate 2(G2, HPR,2);
– caracteristica RT, este Hr,2, corespunzătoare deschiderii mai mult
(faţă de poziţia anterioară) a VL, care introduce prin laminare o rezistenţă ∆HVL,2
(mai mică decât ∆HVL,1);
– punctul 2’ de funcţionare a ansamblului SPR + VL, de coordonate
2’(G2, Hd,2);
– presiunea în RT este Hd,2;
– diferenţa de presiune la ieşirea din SC este ∆Hd,2 = Hd,2-Had;
– noul grafic piezometric este A1 B2 C2 D2, condiţionat de asigurarea la
ultimul consumator al aceluiaşi disponibil de presiune ∆Hc = HC1-HD1 = HC2-HD2;
c) regimul „3”, caracterizat de:
– punctul 3 de funcţionare al SPR, de coordonate 3(GM, HPR,3 ≡ Hd,3);
– caracteristica RT, este Hr,0, corespunzătoare deschiderii complete a VL,
(∆HVL,3 = 0);
– punctul de funcţionare a ansamblului SPR + VL, este identic cu cel de
funcţionare al SPR, adică punctul 3(GM, Hd,3);
– presiunea în RT este Hd,3 ≡ HPR,3;
– diferenţa de presiune la ieşirea din SC este ∆Hd,3 = ∆HPR,3;
– noul grafic piezometric este A1 B3 C3 D3, în condiţiile în care
∆Hc = HC1-HD1 = HC2-HD2 = HC3-HD3;
Notă: creşterea debitului de apă de reţea de la G1 la G2 şi respectiv la GM, conduce
la creşterea pierderilor de presiune în RT: (∆HRT,d)1 < (∆HRT,d)2 <(∆HRT,d)3 – în
conducta de ducere şi, respectiv, (∆HRT,î)1 < (∆HRT,î)2 <(∆HRT,î)3 – în conducta de
întoarcere, deoarece diametrul instalat al RT este acelaşi
(unde: (∆HRT,d)1 = (∆HRT,î)1 ; (∆HRT,d)2 = (∆HRT,î)2 şi (∆HRT,d)3 = (∆HRT,î)3).
Adică B1C1, cu B2C2 şi cu B3C3 nu sunt paralele.
Modificarea poziţiei vanei VL are ca efect modificarea debitelor preluate de toţi
consumatorii.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1565

B. Cazul consumatorilor de căldură (PTC/MT) cu regulatoare


de debit – v. fig. 19.56. – .

Fig. 19.56. Reglarea presiunii în RT, cu ajutorul vanei VL de pe colectorul de distribuţie al


SPR, în cazul PTC/MT cu regulatoare de debit: a – punctele de funcţionare ale
(SPR + VL) şi RT; b – graficul piezometric al RT; – diferenţa de
presiune preluată prin închiderea regulatoarelor de debit (RD).
În cazul consumatorilor cu regulatoare de debit, la deschiderea vanei de pe
conducta de ducere, caracteristica reţelei se va modifica din Hr,1 în Hr,2 , debitul
pompat în reţea crescând. Regulatoarele de debit vor sesiza această modificare şi
vor lucra în sensul reducerii debitului preluat de consumator, închizându-se.
Regulatoarele de debit se vor închide parţial până când debitul la fiecare
consumator, deci debitul de reţea, va avea valoarea sa iniţială. Caracteristica reţelei
se modifică din cauza închiderii regulatoarelor de debit, revenind la alura sa iniţială
Hr,1. Creşterea de presiune la intrarea în reţea, datorată deschiderii vanei, este
pierdută la consumatori prin modificarea rezistenţelor locale ale regulatoarelor de
debit. Graficul piezometric devine A1 B2 C2 D1, zona haşurată reprezentând
pierderile de presiune datorate închiderii parţiale a regulatoarelor de debit. În acest
caz, modificarea poziţiei vanei de refulare nu are practic, nici un efect asupra
consumatorilor.

19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea


presiunii de refulare a pompelor de apă de adaos
– v. fig. 19.57. –
Această metodă de reglare hidraulică se aplică în cazul în care, în regim
dinamic, înălţimea totală a unor consumatori ar depăşi linia presiunii dinamice pe
conducta de retur (fig. 19.57.,b – intersecţia nivelului presiunii HMax cu linia
presiunii pe retur (A’D’)), ceea ce ar duce la golirea ultimilor consumatori de
încălzire, racordaţi direct.
1566 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.57. Reglarea presiunii de refulare a PR – HPR,r – prin variaţia presiunii de refulare a
pompei de apă de adaos – Had,r ; a – schema funcţională de principiu a
ansamblului pompă apă de adaos + PR; b – graficul piezometric al RT; 1 – apă
de adaos; 2 – pompă de apă de adaos; 3 – returul apei din reţea; 4 – pompe de
reţea (PR); 5 – apă de reţea de ducere; Had,a , Had,r – presiunea la aspiraţia,
respectiv refularea pompei de apă de adaos; ∆Had – înălţimea de refulare a
pompei de apă de adaos; HPR,a ≡ Had,r , HPR,r – presiunea la aspiraţia, respectiv
refularea PR; Hd – presiunea apei la ieşirea din sursa de căldură (SC);
∆Hc – disponibilul de presiune la ultimul consumator (PTC/MT) al RT;
HMax – linia presiunii dinamice maxime pe conducta de întoarcere, admisă de
instalaţiile interioare.
Ca urmare a modificării presiunii de refulare a pompei de adaos, graficul
piezometric devine A’B’C’D’, presiunea crescând în toată reţeaua. Presiunea în
regim dinamic pe conducta de întoarcere trebuie să rămână întotdeauna inferioară
valorii maxime admisibile în instalaţiile interioare, HMax, depăşirea acesteia
conducând la spargerea instalaţiilor interioare racordate direct (consumatorii din
dreapta punctului E), în special la baza coloanelor de încălzire. Această situaţie se
poate evita prin racordarea indirectă a consumatorilor supuşi pericolului
spargerilor.

19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul


vanelor de pe traseul RT
– v. fig. 19.58. şi 19.59. –
Reglarea presiunii cu ajutorul vanelor de pe traseu se poate realiza prin
închiderea, sau deschiderea, parţială a vanelor de pe traseu. Apar posibile
următoarele situaţii: închiderea/deschiderea parţială a vanei V de pe conducta de
ducere, sau întoarcere. În ambele situaţii modificarea graficului piezometric se face
în funcţie de existenţa, sau nu, a regulatoarelor de debit la consumatori – PTC sau
MT.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1567

A. Cazul reglării cu vana de pe conducta de ducere – v. fig. 19.58. –


În situaţia consumatorilor fără regulatoare de debit, închiderea vanei Vd
amplasată undeva pe traseul RT, pe conducta de ducere, conduce la modificarea
graficului piezometric iniţial – A B C D – , la (A’ B’ Vd Vd’ C’ D’), în care, din
cauza scăderii debitului de la G1 la G2, dreptele B’Vd , Vd’C’ şi D’A vor fi mai
puţin înclinate decât dreapta BC, respectiv AD (scad pierderile de presiune în RT).
Presiunea disponibilă se modifică pentru toţi consumatorii astfel: creşte pentru
cei alimentaţi din RT, din amonte de vana V. Ca urmare, debitul preluat de aceştia
va creşte, scăzând pentru cei din aval de vana V.

Fig. 19.58. Reglarea presiunii cu ajutorul vanei de pe conducta de ducere: a – consumatori


fără regulatoare de debit; b – consumatori cu regulatoare de debit;
– diferenţa de presiune preluată prin laminare de regulatoarele de debit
– ∆HRD . Notaţiile corespund celor din figurile anterioare.
1568 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Când consumatorii au regulatoare de debit, închiderea parţială a unei vane de pe


traseu provoacă în primul moment scăderea debitului vehiculat în reţea; apoi vor
acţiona regulatoarele de debit în sensul creşterii acestuia. În acest timp,
caracteristica reţelei (Hr,1) rămâne nemodificată, adică punctul 1 de funcţionare
rămâne, prin coordonatele sale 1 (G1, HPR,1), după cum rezultă din fig. 19.58.,b.
B. Cazul reglării cu vana de pe conducta de întoarcere – v. fig. 19.59. –

Fig. 19.59. Reglarea presiunii cu ajutorul vanei de pe conducta de întoarcere:


a – consumatori fără regulatoare de debit; b – consumatori cu regulatoare de
debit; – diferenţa de presiune preluată prin laminare de regulatoarele
de debit – ∆HRI . Notaţiile corespund celor din figurile anterioare.
Închiderea vanei din RT, de pe conducta de întoarcere, conduce la creşterea
presiunii de pe această conductă, pentru toţi consumatorii din amonte (în sensul de
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1569

curgere) faţă de locul amplasării vanei. Dacă vana se închide complet, presiunea pe
conducta de întoarcere creşte până la valoarea corespunzătoare punctului
Vd – v. fig. 19.59.,a – . În acest fel, întreaga reţea din amonte de vana V este pusă la
presiunea conductei de ducere. Ca urmare, acest regim de reglare conduce la
depăşirea limitei maxime a presiunii în conducta de întoarcere admisă în instalaţiile
locale de încălzire racordate direct, ceea ce determină distrugeri importante la
nivelul consumatorilor, după cum rezultă din fig. 19.59.,b.

19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul


staţiilor intermediare de pompare – SIP –
Folosirea SIP pentru corectarea graficului piezometric rezultat, numai pe baza
staţiei de pompe de reţea amplasată la sursa de căldură (SPR), apare necesară
atunci când din diverse cauze (distanţe mari de transport, teren puternic denivelat,
clădiri foarte înalte ce urmează a fi alimentate cu căldură) presiunile dinamice sau
presiunea maximă realizată de graficul piezometric fără (SIP) nu pot îndeplini
condiţiile impuse de alimentarea în siguranţă cu căldură a tuturor consumatorilor.
Din punctul de vedere al poziţiei SIP în SRT, pot apare trei variante: SIP numai
pe întoarcere, numai pe ducere, sau atât pe ducere, cât şi pe întoarcere.
A. Utilizarea SIP pe conducta de întoarcere – v. fig. 19.60. –
În cazul SACC cu distanţe mari de transport ale apei fierbinţi de la sursa de
căldură (SC), în general sub forma a CCG, la consumatorii de capăt
– v. fig. 19.60.,a –, conform graficului piezometric ABCD, apare necesitatea
creşterii presiunii în RT, prezentat în fig. 19.60., b şi c.
Necesitatea utilizării staţiei intermediare de pompare pe conducta de întoarcere
SIP.î poate apare din mai multe cauze:
a) în situaţia în care sistemul de alimentare cu căldură – SAC – este foarte
dezvoltat, astfel încât consumatorii de încălzire din clădirile de capăt ale
reţelei (4, 5, 6, din fig. 19.60.,b), racordaţi direct, ar fi supuşi la presiuni
dinamice pe întoarcere mai mari decât valorile maxime admise. Atunci apare
necesar ca în zona de capăt a RT să se reducă presiunea dinamică pe întoarcere, de
la linia ED, la F’D’, a cărei valoare să fie sub presiunea maximă admisă de
instalaţiile interioare. Ca atare, graficul piezometric iniţial ABCD, devine
A’B’C’D’FE, în care EF = ∆HSIP,î – înălţimea de refulare a SIP.î;
b) în situaţia în care datorită distanţei mari de transport (L) înălţimea de
refulare a PR ar trebui mărită corespunzător punctului A (Hd(A)), ca urmare
presiunea HMax , aferentă graficului piezometric ABCD ar depăşi presiunea pentru
care au fost dimensionate atât instalaţiile locale de încălzire – consumatorii 4...6 – ,
cât şi cele din sursa de căldură amplasate în avalul PR (schimbătoare de căldură
abur-apă fierbinte, CAF, etc.). Pentru a nu depăşi aceste presiuni admisibile,
graficul piezometric ar trebui coborât în poziţia A’B’C’D’. Acesta însă nu
corespunde clădirilor apropiate de sursa de căldură (1...3), la care apare pericolul
golirii lor în regim dinamic (înălţimea hidrostatică a clădirilor 1, 2, 3 depăşeşte
valoarea presiunii dinamice pe întoarcere A’ F D’). Pentru a se evita această
1570 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

situaţie, se montează o SIP,î în punctul F, care ridică presiunea cu ∆HSIP,î , de la


valoarea F la valoarea E, graficul piezometric devenind A’ B’ C’ D’ F E A’
(fig. 19.60.,b). În acest fel, simultan a scăzut şi presiunea de refulare a PR, de la
'
presiunea punctului B, la aceea a punctului B’ şi HMax s-a redus la H Max ;

Fig. 19.60. Reglarea presiunii în reţea cu ajutorul unei staţii intermediare de pompare –
SIP.î – pe conducta de întoarcere: a – schema hidraulică de principiu; b – SIP
pe întoarcere pentru depăşirea presiunii maxime admise HMax; c – SIP pe
întoarcere pentru evitarea golirii instalaţiilor interioare.
Unde: SPR – staţia de pompe de reţea a sursei de căldură (SC); SIP.î – staţia
intermediară de pompare pe conducta de întoarcere; C – consumatori de
căldură; G – debitul de apă fierbinte; Hî , Hd – presiunea apei de reţea la
întoarcerea în SC, respectiv la ducere în RT; H aSIP ,î , H rSIP ,î – presiunea la
aspiraţia, respectiv refularea SIP; H d ,c , H î ,c – presiunea apei din RT de
ducere, la intrarea în instalaţiile interioare de încălzire ale consumatorilor
racordaţi direct, respectiv la ieşirea (în RT de întoarcere) din aceştia; 1, 2...6 –
înălţimile geometrice ale diverselor clădiri, ale căror instalaţii interioare de
încălzire sunt racordate direct.
c) în cazul unui teren cu denivelări pronunţate, cu cote geodezice în scădere
dinspre sursa de căldură spre consumatorii de capăt (v. fig. 19.60.,c), pentru
care graficul piezometric ABCDA ar determina ca instalaţiile interioare de încălzire
de la etajele superioare ale clădirilor 1, 2, 3 să se golească – în ipoteza racordării
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1571

directe – . Atunci porţiunea finală de grafic piezometric – pe întoarcere – trebuie


ridicată cu ∆HSIP,î = EF.
Staţiile intermediare de pompare se montează, de obicei, în construcţii
independente, situate pe traseul reţelei, fiind echipate cu pompe centrifuge.
În vederea aplicării reglajului calitativ-cantitativ, este recomandabil ca numărul
pompelor dintr-o SIP şi debitele unitare per pompă să fie similare celor din staţia
de pompe de reţea ale sursei de căldură (SPR din SC, cu SIP formează un număr de
„şiruri” de pompe, corespunzător numărului de pompe funcţionând în paralel în
cadrul SPR şi respectiv SIP).
B. Utilizarea SIP pe conducta de ducere – v. fig. 19.61. –
În condiţiile unor distanţe mari de transport (L), simultan cu un nivel geodezic
al terenului, cu pantă crescătoare dinspre SC, spre ultimul consumator C – după
cum se prezintă în fig. 19.61.,b pentru consumatorii (clădirile) 1 ÷ 8, graficul
piezometric necesar ar avea configuraţia ABECDA, care impune o înălţime mare de

Fig. 19.61. Reglarea presiunii în reţea cu ajutorul unei staţii intermediare de pompare –
SIP,d – pe conducta de ducere: a – schema hidraulică de principiu; b – SIP,d pe
conducta de ducere a RT; celelalte notaţii corespund fig. 19.60.

refulare a PR din SC, ∆HPR . Valoarea ridicată a lui ∆HPR . poate conduce la o
valoarea a presiunii de refulare a acestora (Hd), mai mare decât valoarea admisă de
instalaţiile amplasate în SC, în aval de PR(schimbătoare de căldură, CAF etc.).
1572 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CUPRINS CAPITOL 19 (partea VII)

19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de structura consumului


total de căldură ....................................................................................................1551
19.5. Reglarea regimului hidraulic...............................................................................1554
19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT ........................1554
19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor ce compun SAC ............1557
19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT .....................................................1561
19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric al SRT .........1562
19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de pe colectorul
de ducere al sursei de căldură SC ........................................................................1562
19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea presiunii de
refulare a pompelor de apă de adaos ...................................................................1565
19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul vanelor de pe traseul RT
............................................................................................................................1566
19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul staţiilor intermediare de
pompare – SIP – ..................................................................................................1569
1572 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Se pune deci problema reducerii presiunii de refulare Hd, la o valoare mai mică
H d' .
Ţinându-se seama că linia variaţiei presiunii dinamice pe întoarcerea RT,
răspunde condiţiilor impuse de buna alimentare cu căldură a consumatorilor 1...8
(HMax nu pune probleme, ca în cazurile anterioare) pentru reducerea înălţimii de
refulare a PR, se utilizează o SIP,d, care asigură o diferenţă de presiune cu ∆HSIP,d,
cu care se reduce înălţimea de refulare a PR ( ∆H PR − ∆H PR '
= ∆H SIP,d ).
Noul grafic piezometric devine A’ B’ E F C’ D ’A’, asigurând la ultimul
consumator acelaşi disponibil de presiune (∆HC).

19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul


vanelor de legătură între conducta de ducere
şi aceea de întoarcere
– v. fig. 19.62. –
Deschiderea unei vane de legătură între conducta de ducere şi cea de întoarcere
este comparabilă din punct de vedere hidraulic apariţiei unui nou consumator.
Această manevră duce la creşterea debitului de apă în porţiunea de reţea dintre
CCG şi vana care s-a deschis, ca urmare şi pierderile de presiune pe această
porţiune cresc. Presiunea disponibilă se reduce la toţi consumatorii şi deci debitele
preluate din reţea de aceştia se vor reduce, graficul piezometric fiind AF1B1C1G1D
(fig. 19.62.). În cazul în care punctele termice sunt echipate cu regulatoare de debit,
acestea vor lucra în sensul menţinerii constante a debitelor pe punctul termic, iar
graficul piezometric va fi AF2B2C2G2D (fig. 19.62.).
Această manevră are repercursiuni şi
asupra regimului termic din reţeaua
termică, deoarece în urma amestecului apei
din conducta de ducere cu cea din conducta
de întoarcere, temperatura pe aceasta din
urmă va creşte. Creşterea temperaturii apei
pe conducta de întoarcere la SC, dacă
aceasta este, de exemplu, o CCG cu TA, are
ca efect creşterea presiunii prizei reglabile
urbane şi ca urmare reducerea producţiei de
energie electrică în cogenerare (deci a Fig. 19.62. Reglarea presiunii în
economiei de combustibil). reţeaua termică primară cu
Datorită acestor efecte, se recomandă ca ajutorul vanei de legătură
vanele de legătură între conducta de între conducta de ducere şi
întoarcere şi de ducere în regimurile cea de întoarcere.
normale să rămână închise, ele urmând a fi manevrate numai la punerile în
funcţiune sau la probe.
Notă: Adoptarea uneia din metodele de reglare a presiunii în reţeaua termică se
face în funcţie de condiţiile locale impuse de consumatori, de tipul racordării
consumatorilor, de mărimea consumului, de condiţiile impuse de instalaţiile de
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1573

cogenerare din CCG etc. Astfel, stabilirea soluţiilor privind regimurile hidraulice
ale reţelei se face avându-se în vedere următoarele elemente de bază:
– reducerea pe cât posibil a presiunilor în diferitele elemente ale reţelei;
– să fie posibilă vehicularea apei în reţea cu cheltuieli minime în diferitele
regimuri de funcţionare şi etape de dezvoltare a SAC;
– alegerea numărului de trepte de pompare , PR şi eventual SIP, astfel încât să
se asigure condiţii avantajoase sub aspectul dimensionării mecanice a
schimbătoarelor de căldură şi sub aspectul cheltuielilor de pompare;
– amplasarea la sursa de căldură pe cât posibil a treptelor de pompare necesare.
Staţiile intermediare de pompare se vor instala numai în cazuri bine justificate din
punct de vedere tehnico-economic.

19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele


de închidere – RI – montate pe RT de apă fierbinte
– v. fig. 19.63. – [19.17]
În reţelele termice cu apă fierbinte, în mod obişnuit există armături pe fiecare
branşament, pe derivaţiile mai importante şi la intervale de 500 – 600 m pe traseele
reţelelor de transport şi distribuţie, indiferent de existenţa în aceste puncte a unor
eventuale derivaţii.
Robinetele au rolul de separare a unor abonaţi sau a unor părţi din reţea,
în scopul efectuării lucrărilor de reparaţii şi de întreţinere.
În funcţionarea normală, nu se efectuează manevre asupra robinetelor; poziţia
lor rămâne fixă, aşa cum s-a stabilit la începutul fiecărui sezon. În condiţiile
actuale, când lipsesc aparatele de automatizare a reglării, se mai fac unele manevre
cu robinetele din punctele termice, în scopul corectării disponibilului de presiune.
Aceste manevre pot duce la fenomene periculoase, identice în principiu cu cele ce
rezultă din analiza efectelor de închidere completă a robinetelor.
Analiza se referă la manevre de armături efectuate în mod accidental,
la originea manevrei fiind greşeli de exploatare, sau o altă cauză legată de manevre
în sistem.
Pentru exemplificare se consideră un sistem de alimentare cu căldură, cu două
ramuri aferente a doi consumatori (A1 şi A2). Pe conductele de ducere şi întoarcere
ale celor doi consumatori – racordaţi direct la RT – sunt montate, în general,
robinetele de secţionare 1 şi 2, conform fig. 19.63.
În regim normal de funcţionare se respectă cerinţele unei alimentări sigure a
celor doi abonaţi, racordaţi direct. În partea stângă a figurii sunt reprezentate
caracteristicile reţelei şi ale pompelor de circulaţie în regim normal.
La înălţimea de pompare Hc corespunde debitul pompelor de circulaţie, egal cu
suma debitelor G1 şi G2 repartizate celor doi abonaţi:
G = G1 + G2 . (19.353)
Dacă se închide robinetul 1 (de pe conducta de ducere), se întrerupe circulaţia
agentului în zona abonatului A1; robinetul 2 fiind deschis, această zonă rămâne în
contact cu restul sistemului, prin conducta de întoarcere.
1574 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

În consecinţă, în toată reţeaua şi instalaţia abonatului A1 se va stabili o presiune


determinată de presiunea din conducta de întoarcere. Aceasta va avea valoarea
corespunzătoare după efectuarea manevrei, în punctul de derivaţie A2 (în grafic,
presiunea din a) şi de cotele geodezice. Dacă presiunea care se stabileşte în zona A1
este mai mică decât presiunea de vaporizare corespunzătoare temperaturii din
conducta de ducere, prezentă în reţea în momentul manevrei, atunci scăderea
presiunii poate conduce la vaporizarea agentului.
Scăderea presiunii în zona A1 poate duce la golirea instalaţiilor interioare
racordate direct, dacă ea devine mai mică decât înălţimea hidrostatică.
Reţeaua care rămâne în funcţiune îşi va schimba caracteristica hidraulică şi
respectiv graficul piezometric. Debitul scade la G’, la o înălţime de pompare mai
mare H c' ; în zona consumatorului A1 debitul se anulează.
Panta liniei piezometrice în zona reţelei principale devine mai mică (vezi linia
întreruptă).

Fig. 19.63. Graficul piezometric în regim normal de funcţionare şi în regim perturbat, în


cazul închiderii unor robinete de izolare: 1 – linia presiunii în regim de
funcţionare normală; 2 – linia presiunii în regim static; 3 – linia presiunii
maxime admisibile pentru consumatorii A1 şi respectiv A2; 4 – linia presiunii în
zona reţelei scoasă din funcţiune şi a consumatorului A1, după închiderea
robinetului 2; 5 – idem, după închiderea robinetului 1.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1575

19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii


Reglarea în timp a livrării căldurii se referă la modul de variaţie în timp a
cantităţii de căldură livrată de sursa de căldură, pentru a îndeplini condiţiile impuse
de consumatori, conform relaţiei generale (19.1) şi (19.9), prezentată în § 19.2. şi
19.3. în cazul SAC cu abur, respectiv apă fierbinte ca agent termic.
Perioada de timp avută în vedere este aceea a unei zile.

19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte


În cazul sistemelor de alimentare centralizată cu căldură – SACC – utilizând apa
fierbinte ca agent termic de transport, pentru alimentarea cu căldură – în general –
a consumatorilor de a.c.c. .şi încălzire, reglarea diurnă centralizată a cantităţii de
căldură livrată de sursa/sursele de căldură se realizează, în general, în trei variante:
– reglarea diurnă continuu – variabilă (v. fig. 19.64.,a);
– reglarea diurnă continuu – constantă (v. fig. 19.64.,b);
– reglarea diurnă prin intermitenţă (v. fig. 19.64.,c).
Efectele comparative ale aplicării acestor trei metode de reglare diurnă, pentru
un caz concret, sunt prezentate în tabelul 19.22, având la bază fig. 19.64.

19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil


(v. fig. 19.64.,a)
Acesta are la bază următoarele ipoteze:
a) toate curbele de variaţie, pentru simplificarea reprezentării lor grafice,
s-au considerat în trepte, cu valorile medii pentru un interval de 4 ore;
b) în orice moment din cursul zilei ( τ zi ) se asigură integral cele două tipuri
de cereri de căldură, sub formă de a.c.c. – q acc (τ zi ) – şi pentru încălzirea
incintelor consumatorilor racordaţi la SACC respectiv – qi (τ zi ) , adică,
ţinându-se seama de simultaneitatea lor, sursa de căldură va livra debitul de
căldură: qi + acc = f (τ zi ) ;
c) cererea de căldură sub formă de a.c.c. – q acc (τ zi ) s-a considerat aceea din
fig. 19.64.,a.3 – curba 1, specifică pentru consumatorii urbani şi/sau terţiari;
d) cererea de căldură pentru încălzire – qi (τ zi ) – s-a stabilit pentru o curbă
diurnă de variaţie a temperaturii exterioare din cursul perioadei reci a sezonului de
încălzire, în care se atinge chiar temperatura exterioară minimă convenţională
( tec = −15 °C) şi o amplitudine maximă zilnică de variaţie a sa
∆t ezi = t eMax. zi − t emin . zi = 13,4 - (-15) = 28,4 grde. Alura curbei de variaţie
t e = f ( τ zi ) s-a considerat o sinusoidă decalată faţă de origine, pentru o incintă fără
inerţie termică (v. § 2.2.5.), după cum rezultă din fig. 19.64.,a.2 – curba 3 şi din
1576 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Fig. 19.64. Reglajul în timp – diurn – al livrării căldurii, sub formă de apă fierbinte, pentru încălzire şi a.c.c.: a – livrarea continuă
variabilă; b – livrarea continuă constantă; c – livrarea intermitentă; a.1, b.1 – variaţia temperaturii interioare în incintele încălzite;
a.2, b.2 – variaţia temperaturii exterioare; a.3, b.3, c – variaţia căldurii livrată de sursa/sursele de căldură; – perioade de întrerupere a
alimentării cu căldură; – perioade de supraconsum de căldură, faţă de cererea normală.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1577

Efectele reglajului diurn al căldurii livrată sub formă de apă fierbinte


consumatorilor de încălzire şi a.c.c.
Tabelul 19.22
intervalele orare zilnice Valori
Nr.
Mărimea U.M. medii
crt. 0-4 4-8 8-12 12-16 16-20 20-24
zilnice
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Reglajul diurn continuu-variabil (fig. 19.64.,a)
1 q acc (τ zi ) kWt 0 10 18 8 20 18 12,33
2 Qacc kWht 0 40 72 32 80 72 296
3 tic °C 20 20 20 20 20 20 20
4 t e (τ zi ) °C -11,9 -15 -0,20 +13,4 +6,4 -1,4 -1,5
5 qi (τ zi ) kWt 82 90 52 17 35 55 55,2

6 Qi kWht 328 360 208 68 140 220 1324


7 kWt 82 100 70 25 55 73 67,5
8
qi +acc %[Max] 82 100 70 25 55 73 67,5
9 kWht 328 400 280 100 220 292 1620
10
Qi + acc %[Max] 82 100 70 25 55 73 –
Reglajul diurn continuu-constant (fig. 19.64.,b)
11 q * (τ ) kWt 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5
i + acc zi
12 %[Max] 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5 67,5
13 kWht 270 270 270 270 270 270 1620
14
Qi*+ acc 82,3 67,5 96,4 270,0 122,7 92,5 100
%[Qi+acc]
15 * kWt 0 10 18 8 20 18 12,33
q (τ )
16 acc zi %[qacc] 0 100 100 100 100 100 100
17 * kWht 0 40 72 32 80 72 296
18
Qacc 0 100 100 100 100 100 100
%[Qacc]
19 kWt 67,5 57,5 49,5 59,5 47,5 49,5 55,2
20
qi* (τ zi ) 82,3 63,9 95,2 350,0 135,7 90,0 100
%[qi]
21 * kWht 270 230 198 238 190 198 1324
22
Qi 82,3 63,9 95,2 350,0 135,7 90,0 100
%[Qi]
23 ti* °C 14,4 7,4 19,0 36,5 24,9 20,6 20
Reglajul diurn: livrare cu întreruperi (fig. 19.64.,c)
Regimul
24 ora 0-2(1 2-4 4-8 8-10(1 10-12 12-16 16-18(1 18-20 20-24 –
orar
25 q ** (τ ) kWt 0 172,2 100 0 147 25 0 115,5 73 105,5
i + acc zi
26 %[qi+acc] 0 215,0 100 0 210,0 100 0 210,0 100 156,2
27 kWht 0 344,4 400 0 294 100 0 231 292 1661,4
28
Qi*+*acc
%[Qi+acc] 0 105 100 0 105 100 0 105 100 102,6
Notă: 1) perioadele de întreruperi ale alimentării cu căldură.
1578 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

tabelul 19.22 – poziţia 4. Ca urmare a variaţiei t e (τ zi ) a rezultat o valoare medie


zilnică a acesteia de temed . zi = -1,5°C;
e) în cursul zilei, indiferent de valorile lui t e (τ zi ) , conform normelor
(SR – 1907) s-a considerat că temperatura interioară a incintelor încălzite rămâne
constantă la valoarea de calcul tic (τ zi ) = ct (τ zi ) = 20°C – vezi curba 5 din
fig. 19.64.,a.1.
Ţinându-se seama de ipotezele expuse mai sus, însumarea celor două curbe de
variaţie simultană ( q acc (τ zi ) şi qi (τ zi ) ) a condus la curba sumă qi + acc (τ zi ) – din
fig. 19.64.,a.3. – curba 2, corespunzătoare valorilor din tabelul 19.22 – poz. 7
(în valori absolute – kWt) şi poz. 8 (în valori relative, raportate la cererea totală
+ acc ( τ zi ) = 100 kWt, în intervalul orelor 4-8 din cursul zilei.
maximă zilnică: qiMax
Diferenţa între curbele qi+ acc (τ zi ) şi q acc (τ zi ) determină valorile momentane ale
lui qi (τ zi ) : suprafeţele de sub curbele 1, 2 minus 1 şi 2, pentru fiecare interval de
timp avut în vedere, determină valorile cantităţilor de căldură aferente intervalului
respectiv şi:
τ zi
∫0 q acc ⋅ dτ = Qacc [kWht/zi] , (19.354)

τ zi
∫0 qi + acc ⋅ dτ = Qi + acc [kWht/zi] , (19.355)

şi
τ zi τ zi
∫0 qi + acc ⋅ dτ + ∫0 q acc ⋅ dτ = Qi [kWht/zi] , (19.356)

ale căror valori, pe fiecare interval de timp şi pentru toată ziua, sunt prezentate în
tabelul 19.22, poziţiile 2, respectiv 9 şi 3.
Remarci rezultate din analiza simultană a curbelor din fig. 19.64.,a cu valorile
de la poziţiile 1...10 ale tabelului 19.22:
– în tot cursul zilei, se asigură integral condiţiile cantitative ( q acc şi qi ) şi
calitative ( ti = ct = t ic ), caracterizate prin:

+ acc ( τ zi ) = 100 kWt, în perioada orelor 4...8;


- valoarea maximă a lui qiMax
- valoarea medie zilnică a lui qimd + acc ( τ zi ) = 67,5 kWt, ceea ce reprezintă
. zi

67,5% din cererea totală maximă;


- valoarea zilnică a cantităţii totale de căldură livrată de sursa de căldură,
este 1620 kWht/zi, în care Qi = 1324 kWht/zi şi Qacc = 296 kWht/zi.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1579

19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant


(v. fig. 19.64.,b)
Are la bază următoarele ipoteze:
a) idem (a) din cazul reglajului continuu – variabil;
b) în cursul zilei, debitul total de căldură livrată de sursa/sursele de căldură este
constant la valoarea medie zilnică: qi*+acc (τ zi ) = qimd
+ acc = ct (v. fig. 19.64.,b.3 –
. zi

curba 7);
*
c) cererea de căldură sub formă de a.c.c. – q acc (τ zi ) – este asigurată integral în
orice moment din cursul zilei, ca şi în cazul reglajului continuu constant –
q acc (τ zi ) – :
*
q acc (τ zi ) = q acc (τ zi ) ;

d) în orice moment τ zi , cantitatea de căldură livrată pentru încălzire – qi* (τ zi ) –


reprezintă diferenţa ;

qi* (τ zi ) = qimd
+ acc − q acc ( τ zi ) ,
. zi

după cum rezultă din fig. 19.64.,b,3 – curba 6.


Ca urmare, faţă de cererea qi (τ zi ) , apar perioade din cursul zilei în care
qi* (τ zi ) <> qi (τ zi ) , diferenţele relative fiind:

qi (τ zi ) − qi* (τ zi )
⋅ 100 = (-34)...(+350%),
qi (τ zi )
după cum rezultă din tabelul 19.22 – poziţiile 19 şi 20. În consecinţă, valorile
momentane ale temperaturilor interioare astfel realizate – ti* (τ zi ) – vor fi, faţă de
tic :
ti* (τ zi ) <> tic , după cum rezultă din fig. 19.64.,b.1.
Diferenţele:

tic − ti* (τ zi ) = (-12,6)...(+16,5) [grde],


conform tabelului 19.22 – poziţia 23.
De remarcat faptul că, sub aspectul valorilor medii zilnice, atât
qi* md . zi = qimd .zi şi, bineînţeles, ti* md .zi = tic ; la fel, valoarea totală zilnică, Qi* = Qi .
Deci, la nivelul unei zile, consumatorii de încălzire primesc cantitatea de căldură
Qi , corespunzătoare cererii, ca şi în cazul reglajului continuu – variabil.
1580 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.6.1.3. Reglajul intermitent


(v. fig. 19.64.,c)
Aplicarea reglajului intermitent în cursul zilei, s-a făcut în următoarele ipoteze:
a) s-au considerat că în cursul zilei au loc trei perioade de întrerupere totală a
livrării căldurii: τ1 = τ 2 = τ3 = 2 ore, între orele 0-2, 8-10 şi 16-18, după cum se
vede în fig. 19.64.,c;
b) datorită întreruperii alimentării cu căldură, după perioadele respective
consumatorii înregistrează consumuri mai mari decât cele necesare (v. zonele 10 –
din fig. 19.64.,c), datorită a trei cauze principale [19.2; 19.7]:
– tendinţei de a utiliza intensiv căldură, în urma perioadei de întrerupere,
după cum rezultă din analizele statistice ale consumatorilor, înregistrate în cazul
SACC unde s-a aplicat metoda respectivă de reglaj;
– tendinţei consumatorilor de a-şi face provizii de a.c.c. pentru perioadele de
întreruperi, prin acumularea locală a acesteia;
– consumului suplimentar de căldură pentru încălzire, faţă de regimul
continuu de alimentare cu căldură, datorită răcirii în perioadele de întrerupere a
conductelor locale de distribuţie şi a aparatelor de încălzire.
În restul perioadelor zilnice de alimentare cu căldură, consumatorii primesc
debitele de căldură qi + acc conform cererii.
Consecinţele acestui reglaj sunt:
1) valorile maxime qi*+*(acc
Max )
cresc mult peste valorile curente ale cererii,
depăşirile debitelor maxime normale faţă de qiMax + acc fiind de 110-115%, după cum
rezultă din tabelul 19.22 – poziţiile 25 şi 26). Aceasta înseamnă că trebuie să existe
capacităţi de producţie care să acopere temporar cererile suplimentare, sau se
acceptă ideea – incorectă – că în perioadele de întrerupere consumatorii vor primi
cantităţi de căldură mai mici decât cele necesare, ceea ce contravine condiţiilor
contractuale privitoare la calitatea serviciului de alimentare cu căldură. De aceea,
acest tip de reglaj impune existenţa la consumatori a unor capacităţi de acumulare a
căldurii, care să livreze cantitatea de căldură suplimentară, neacoperită de sursa de
căldură a SACC (v. cap. 11.).
Bazat pe inerţia termică a clădirilor încălzite, aceste capacităţi pot fi mai mici
decât diferenţele respective;
2) pe ansamblul unei zile, cantitatea totală de căldură livrată de sursă, în loc
să scadă, creşte: în cazul considerat, creşterea este de cca. 2,6%, după cum rezultă
din tabelul 19.22 – poziţia 28.
În concluzie, reglajul diurn prin intermitenţă, aplicat în cursul sezonului de
încălzire, pentru a asigura cererea totală de căldură qi+ acc (τ zi ) , nu conduce la
economii de consum de căldură, ci invers, determină practic creşterea acestuia.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1581

19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur


Considerându-se schema de principiu a unui SACC sub formă de abur, cum este
aceea din fig. 19.65., reglarea debitului de abur trebuie să ţină seama de o serie de
elemente caracteristice determinate de utilizarea acestuia ca agent termic şi de
condiţiile specifice impuse de consumatorii respectivi.

Fig. 19.65. Schema termică de principiu a unui SACC sub formă de abur; C1 , C 2 , C 3 –
consumatori de abur; D1 , D2 , D3 – debitele simultane de abur consumate,
respectiv de C1 , C 2 , C3 , în kg/s; D – debitul de abur livrat de SC, în kg/s;

p, t – parametrii aburului livrat de SC; ( p1 , t1 )...( p3 , t 3 ) – parametrii aburului


impuşi de consumatorii C1 ... C3 ; VSC , V1 , V2 , V3 – vanele de izolare/reglare
ale debitelor de abur, la gardul SC, respectiv la nivelul consumatorilor
C1 ... C3 ; l1 ... l3 – lungimile reţelei de alimentare cu abur de la SC la
respectiv C1 ... C3 .

La un asemenea SACC, reglarea în timp a debitelor de abur livrate celor trei


consumatori trebuie să ţină seama de următoarele elemente:
– curbele de variaţie în timp ale consumatorilor D1 ( τ) ... D3 ( τ) sunt
nesimultane;
– curbele de variaţie în timp a debitului total de abur livrat pe sursa de căldură,
este rezultanta sumei curbelor de variaţie ale celor trei consumatori,
ţinându-se seama de simultaneitatea acestora;
– parametrii aburului la consumatori ( p1, t1 )...( p3 , t3 ) sunt practic constanţi în
timp, fiind determinaţi, în general, de condiţiile impuse de procesele tehnologice;
– eventualele variaţii ale presiunilor aburului acceptate la consumatori ( p3 , t3 )
sunt foarte mici, iar uneori chiar neacceptate;
– reţeaua de alimentare cu abur este unică pentru cei trei consumatori, aflaţi la
distanţe diferite faţă de sursa de căldură. Ca urmare, timpii în care aburul
tranzitează distanţele respective vor fi diferiţi (τ1...τ 3 ) .
1582 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama de toate acestea, în § 19.2. s-a arătat că, în cazul unui SACC
cu abur, reglarea obligatorie este aceea descentralizată, cantitativă, realizată cu
vanele de reglare ale fiecărui aparat consumator în parte, sau pe grupe de aparate
consumatoare cu aceleaşi regimuri calitativ – cantitative şi de variaţie în timp a
consumurilor.
În aceste condiţii, variaţia în timp a debitului total de abur livrat de SC, este
rezultanta suprapunerii variaţiilor simultane ale debitelor de abur consumate de
fiecare consumator, în funcţie de reglarea locală adoptată la nivelul acestuia.
Reglarea la nivelul fiecărui aparat consumator, sau grupă de aparate
consumatoare, poate fi continuă sau prin întreruperi, în funcţie de condiţiile
impuse – acceptate de procesele consumatoare respective.

19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii,


în cazul SACC de apă fierbinte
Pentru SAC de apă fierbinte, cu PTC şi/sau module termice, cu consumatori de
căldură pentru încălzire şi prepararea a.c.c., se recomandă aplicarea următoarelor
metode de reglare:
• din punctul de vedere al reglajului regimului termic şi al debitului de
apă fierbinte, se recomandă aplicarea reglajului mixt (calitativ – cantitativ), după
următoarele valori ale coeficienţilor de reglare „r”:
 în circuitul secundar de încălzire, cu un rs ≤ 0,33 , pentru a evita
fenomenele legate de efectul termosifon şi dereglarea iniţială a instalaţiilor
interioare şi a răcirii apei în sistemul local;
 în circuitul primar, cu un r p ≤ 0,4 , pentru a evita efectele secundare
legate de instabilitatea regimului hidraulic în reţeaua termică primară, la debite
prea mici de agent termic, în perioadele de tranzit ale sezonului de încălzire;
 eficienţa reglajului mixt creşte pe măsură ce creşte sarcina termică, cresc
distanţele de transport şi cu cât debitul de agent termic, raportat la debitul de
căldură consumat, creşte. Ca urmare a acestui ultim efect, reglajul mixt este mai
eficient energetic (economic) în cazul reţelei termice secundare (RTS), faţă de
reţeaua termică primară (RTP), deoarece debitele nominale de agent termic
vehiculate sunt în medie de 3-4 ori mai mari decât în RTP (∆t RTP )
[19.18 şi 19.19];
• din punctul de vedere al reglării debitului de apă din reţea, se recomandă
utilizarea pompelor de reţea (PR) cu turaţie variabilă. Comparativ cu alte tipuri de
reglare a debitului de reţea, eficienţa tehnico-economică a PR cu turaţie variabilă
creşte pe măsură ce debitul nominal de apă fierbinte este mai mare, cu cât cresc
distanţele medii de transport ale RT şi cu cât creşte valoarea coeficientului de
reglaj r;
• din punctul de vedere al reglajului în timp, se recomandă reglarea diurnă
continuu constantă, pe paliere de valori ale sarcinii termice totale qi+ acc (τ zi ) , astfel
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1583

încât numărul acestor paliere să fie de cca. 3-4; creşterea numărului lor conduce la
dificultăţi legate de numărul intervenţiilor în sistem, pentru trecerea de la un palier
de debit, la altul. Decizia privitoare la numărul palierelor de debit constant în 24 de
ore se ia pentru fiecare SACC în parte, ţinându-se seama în special de anvergura
sistemului de transport a căldurii, de structura sarcinii termice totale şi de
omogenitatea consumatorilor, sub aspectul variaţiei în timp a cererii de căldură
pentru prepararea a.c.c. De asemenea, este mult influenţată de inerţia termică a
fondului de locuinţe încălzite, racordate la SACC.

BIBLIOGRAFIE

19.1. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S., Muşatescu, V., Termoenergetică


industrială şi termoficare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
19.2. Athanasovici, V., Contribuţii privind reglarea livrării căldurii la
consumatorii urbani cu inerţie termică normală, în condiţiile R.S.
România, Teză de Doctorat, Institutul Politehnic Bucureşti, 1974.
19.3. Moţoiu, C., Leca, A., Furtunescu, H., Athanasovici, V., Posibilităţi de
economisire a combustibililor şi a căldurii în centralele termice industriale
şi termoelectrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
19.4. Georgescu, Ş., Adjulovici, A., Confortul termic în clădiri, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1966.
19.5. Dumitriu, V., Termodinamica construcţiilor, Editura Academiei,
Bucureşti, 1965.
19.6. Ştefănescu, D. ş.a., Transfer de căldură şi masă, Editura Didactică şi
Pedagocică, Bucureşti, 1983.
19.7. Zingher, N.M., Ghidravliceskie i teplovâe rejimâ teploficaţionnâh sistem,
Editura Energhia, Moskva, 1986.
19.8. Cistiakov, N.N. ş.a., Povâşenie effectivmosti rabotâ sistemâ goriacevo
vodosnabjeniia, Editura Stroiizdat, Moskva, 1980.
19.9. Ghiţescu, Dan, Klodnischi, Lucian ş.a., Preocupări actuale în problema
încălzirii locuinţelor – A VI-a Conferinţă de Instalaţii, Sinaia, 1972.
19.10. Petrescu, Achile, Duţă, Gh., Vasilescu, Paul, Instalaţii de încălzire
centrală în ansambluri de clădiri, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
19.11. Diuskin, V.K., Calicestvenno, cacestvenno regulirovanie teplovâh setei,
Energhia, Moskva, 1956.
19.12. Athanasovici, V., Prisecaru, I. ş.a., Efectele distanţei de transport asupra
regimului de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă fierbinte – A
IX-a Consfătuire a Termoenergeticienilor din România, Braşov, 1981.
19.13. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S., Răducanu, C., Studiu privind
îmbunătăţirea funcţionării sistemelor de alimentare centralizată cu căldură
prin introducerea reglajului mixt, Contract de cercetare ştiinţifică FE –
504/15·09·1995 cu ISPE Bucureşti, noiembrie 1995.
1584 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.14. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S., Răducanu, C., Dimensionarea optimă


din punct de vedere tehnico-economic a reţelelor termice de încălzire
aferente PTC existente, în condiţiile reglajului mixt aplicat în circuitul
secundar, Contract de cercetare ştiinţifică FE – 906/03·03·1998 cu
RADET Bucureşti, aprilie 1999.
19.15. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S. ş.a., Regimuri termice tranzitorii în
sistemele de termoficare, Sesiunea Ştiinţifică de Instalaţii – Secţia V –
Bucureşti, 1984.
19.16. Athanasovici, V., Variaţia diurnă a necesarului de căldură pentru încălzire
şi implicaţii privind reglarea sa, Energetica, nr. 1, 1997.
19.17. Niculescu, N., Ilina, M. ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice,
Editura Didactică şi Pedagocică, Bucureşti, 1985.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1585

CUPRINS CAPITOLUL 19
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ
19. FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ .......... 1414
19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură................................ 1414
19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de abur.................... 1415
19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă
fierbinte ..................................................................................................................
1421
19.3.1. Metode generale de reglare ................................................................1421
19.3.2. Reglarea regimului termic ................................................................1425
19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare....................... 1425
19.3.2.2. Reglarea centralizată................................................................ 1432
19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură ............................................. 1448
19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi la sursa de
căldură ..............................................................................................
1457
19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic .......................... 1461
19.4.1. Reglarea calitativă .................................................................................. 1461
19.4.2. Reglarea cantitativă................................................................................. 1463
19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă ................................................................ 1466
19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic ............................... 1466
19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de
funcţionare ai instalaţiilor din punctele termice ............................... 1479
19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării instalaţiilor
consumatoare de căldură ................................................................ 1487
19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra funcţionării
pompelor de reţea ............................................................................. 1523
19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ ......................... 1537
19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de
structura consumului total de căldură............................................... 1551
19.5. Reglarea regimului hidraulic ................................................................ 1554
19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT ................... 1554
19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor ce compun
SAC ..........................................................................................................
1557
19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT ................................................ 1561
19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric al
SRT................................................................................................ 1562
19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de
pe colectorul de ducere al sursei de căldură ................................ 1562
19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea
presiunii de refulare a pompelor de apă de adaos ............................ 1565
19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul vanelor de
pe traseul RT .................................................................................... 1567
19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul staţiilor
intermediare de pompare – SIP – ..................................................... 1569
1586 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanelor


de legătură între conducta de ducere şi aceea de întoarcere ............ 1572
19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele de
închidere – RI – montate pe RT de apă fierbinte ............................. 1573
19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii ................................................................ 1575
19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte ................................................. 1575
19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil ....................................................... 1575
19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant ...................................................... 1579
19.6.1.3. Reglajul intermitent ..........................................................................1580
19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur.............................................................. 1581
19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii, în cazul SACC
de apă fierbinte .............................................................................................
1582
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 1583
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1587

CUPRINS CAPITOL 19 (partea VIII)

19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanelor de legătură între
conducta de ducere şi aceea de întoarcere ...........................................................1572
19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele de închidere – RI –
montate pe RT de apă fierbinte ...........................................................................1573
19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii ......................................................................1575
19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte ......................................................1575
19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil ..........................................................1575
19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant .........................................................1579
19.6.1.3. Reglajul intermitent ..............................................................................1580
19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur...................................................................1581
19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii, în cazul SACC de apă fierbinte
.....................................................................................................................................1582
Bibliografie ......................................................................................................................1583
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1585

20. COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN


COGENERARE ŞI TRIGENERARE
20.1. Aspecte generale
Tarifele practicate la vânzarea căldurii şi a energiei electrice stau la baza
succesului economic al unei surse de cogenerare, respectiv la atragerea, menţinerea
sau respingerea consumatorilor de căldură sau de energie electrică. De remarcat
faptul că în ultimii 15 ani, tarifele practicate pentru vânzarea căldurii în sistemele
centralizate au depăşit, chiar în condiţiile subvenţionării căldurii, capabilitatea de
plată a populaţiei, înregistrându-se la nivelul întregii ţări o reducere semnificativă a
cantităţilor de căldură vândute, cu consecinţe proaste asupra economicităţii
surselor.
Metodologiile de stabilire a tarifelor într-o economie de piaţă depind de tipul
pieţei, putând apare două situaţii distincte:
– cazul pieţelor dereglementate, tarifele fiind o consecinţă doar a raportului
ofertă - cerere;
– cazul pieţelor reglementate, tarifele fiind o consecinţă atât a raportului
ofertă - cerere, cât şi al acţiunii unor reglementări specifice.
În România, în acest domeniu acţionează ordinul A.N.R.E. nr. 57 din
03.06.2008 cu titlul „Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de
energie electrică vândute de producători prin contracte reglementate şi a preţurilor
pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare”.
Indiferent de tipul pieţei, pentru stabilirea tarifelor este necesară cunoaşterea
costurilor de producţie aferente.
O problemă specifică surselor de cogenerare o constituie necesitatea repartizării
costurilor totale de producţie între formele de energie produsă (căldura având
diverse niveluri de temperatură şi energie electrică).
În mod simplificat, costurile totale de producţie se pot încadra în două mari
categorii: costuri variabile, care includ numai costurile cu combustibilul consumat
şi costuri constante, care includ restul costurilor. Repartiţia celor două categorii de
costuri se face după diverse metode.
Având în vedere ponderea celor două categorii de costuri în costul total
(costurile variabile reprezentând în mod curent cca. 65 - 80% din total – de
exemplu în cazul CCG din Municipiul Bucureşti, în intervalul 2005 - 2007, cifra a
fost de 76,2% - 81,2%), în cele ce urmează se vor prezenta problemele legate de
repartiţia costurilor variabile ale unei centrale de cogenerare între diferitele forme
de energie produsă. Practic, repartiţia costurilor variabile ale unei centrale de
cogenerare – CV.ICG – între diferitele forme de energie produsă se reduce la
repartiţia consumului de combustibil al instalaţiilor de cogenerare (ICG) – BICG –
între acestea (pentru CCG din Bucureşti raportul CB.ICG a fost de cca. 98,74%),
CV .ICG
unde CB.ICG şi CV.ICG reprezintă cheltuielile anuale cu combustibilul consumat
de instalaţiile de cogenerare (ICG), la funcţionarea în regim pur de cogenerare,
respectiv cheltuielile anuale totale variabile, aferente ICG, în lei/an.
1586 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

20.2. Structura producţiei de energie într-o CCG


20.2.1. Structura producţiei de energie electrică
În cazul cogenerării, stabilirea costurilor de producere a energiei are o
particularitate specifică producerii simultane, din aceleaşi instalaţii, din aceeaşi
formă de energie primară şi în strânsă corelaţie cantitativ - calitativă, a două forme
de energie: căldură şi energie electrică.
În plus, în funcţie de tehnologia adoptată prin instalaţiile de cogenerare folosite
(turbine cu abur, turbine cu gaze, motoare cu ardere internă, ciclurile mixte cu
turbine cu gaze/turbine cu abur sau motoare cu ardere internă/turbine cu abur, ori
alte tipuri hibride de ICG) acestea pot avea diverse regimuri de funcţionare, de la
regimurile de cogenerare pură, în care toată energia electrică produsă de ICG este
în regim numai de cogenerare (EICG ≡ Ecg) sau în regim de nonocogenerare, în care
toată energia electrică este produsă numai în regim de noncogenerare
(EICG ≡ Encg). Între aceste două regimuri extreme, în cazul funcţionării în
cogenerare, pot apare alte două regimuri caracteristice perioadelor τ , în care
cererea momentană de căldură este sub valoarea nominală a capacităţii ICG;
(
în aceste condiţii Ecg ( τ) < E ICG
n
) (
n
, iar diferenţa E ICG )
− Ecg ( τ) = E , poate fi
min
produsă în noncogenerare - valoarea limită minimă Ecg ( )
(τ) sau maximă E ncg
Max
( )
(
depind simultan de cererea momentană a căldurii din ICG QICG (τ) < QICG
n
faţă de )
valoarea nominală ( n
)
şi de tipul ICG, sub aspectul posibilităţilor concrete de
Q ICG
producere a energiei electrice în noncogenerare (E ncg ) , după cum s-a arătat în
cap. 5.
Ţinându-se seama de acestea regimurile caracteristice de funcţionare ale
oricărei ICG, pot fi cele prezentate în tabelul 20.1.

Regimurile caracteristice de funcţionare ale ICG, din punctul de vedere al


dependenţei puterii electrice produse de debitul de căldură
livrată din ICG - indiferent de tipul lor
Tabelul 20.1
Încărcarea instalaţiilor de cogenerare (ICG) Regimuri
Nr.
Încărcarea Încărcarea electrică, în : caracteristice de
crt.
termică Cogenerare Noncogenerare funcţionare
0 1 2 3 4
Regim nominal de
cogenerare pură:
Qcg = Qcgn şi Pcg = Pcgn
1. Qcg ≡ QICG = Qcg
n
Pcg ≡ PICG = Pcgn Pncg = 0 unde:
Qcgn ≡ Q ICG
n şi
Ecgn = E ICG
n
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1587

Tabelul 20.1(continuare)
0 1 2 3 4
Rrgim de
cogenerare, după
„grafic termic”:
P cg ( τ ) = P ICG ( τ ) =
2.1 Pncg ( τ ) = 0 = f (Q cg ( τ ) )
unde:
(Q (τ) = Q (τ)) < Pcg (τ) ≡ PICG(τ) =
<
Qcg (τ) < Qcgn şi

= f (Qcg (τ))


cg ICG

< (Q ≡ Q )
E (τ) < E n
n
cg
n
ICG  cg cg

(
< Pcgn ≡ PICG
n
) Pncg ( τ ) > 0 Rrgim de
cogenerare, după
unde: „grafic electric”:
2.2 Pcg (τ) < Pncg(τ) ≤ n
PICG > Pncg (τ) >
≤ PICG
n
> Pcg (τ)

3.
(Q cg ≡ QICG ) = (P cg ≡ P ICG )= 0 < Pncg (τ) ≤ Regim de
funcţionare în
=0 = 0 ≤ PICG
n
noncogenerare pură

Tabelul 20.2 prezintă modurile de realizare ale regimurilor caracteristice de


funcţionare ale diferitelor tehnologii de cogenerare – ICG.

Modurile de realizare a regimurilor de funcţionare în cogenerare


şi noncogenerare ale diferitelor ICG
Tabelul 20.2
Moduri de realizare ale regimurilor de funcţionare în:
Tipul ICG Cogenerare după grafic Noncogenerare
Cogenerare pură
Termic Electric pură
1 2 3 4 5
Tot debitul de abur
intrat (D0), minus
eventual cel aferent
Turbina cu preîncălzirii regene- Identic
abur cu regimului de
rative (Dreg ) este Nu este posibil Nu este posibil
contrapresi- cogenerare
destinat consuma-
une (TACp) pură
torului termic
(Dcp= D0 - Dreg=
= Dc )
Tot debitul de abur Debitul de abur intrat Tot debitul de
intrat (D0), minus în turbină (D0) este abur intrat în
eventual cel aferent mai mare decât cel turbină (D0) se
preîncălzirii gene- necesar preîncălzirii destinde până în
Turbina cu rative (Dreg) şi cel Identic regenerative (Dreg ) condensator,
condensaţie şi minim răcirii regimului de plus cel minim minus eventual
1588 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 20.2 (continuare 1)


1 2 3 4 5
priză/prize corpului de joasă cogenerare necesar răcirii CJP debitul neceasar
reglabile presiune (CJP) -
cozii de conden-
pură ( min
Dcd )
şi cel cerut de preîncălzirii
regenerative
( )
consumatorul termic
saţie Dcdmin
, este (D0-Dreg+Dcd)
la priză: (D0)>(Dreg )+
destinat consuma-
torului termic:
(
min
+ Dcd )
+ D p.
unde:
Dcd (τ) > Dcd
min
şi
 D p = D0 − Dreg −
Diferenţa:
  ∆Dcd = D0 − Dp = 0.
 − D min  Se produce
 cd  se
 Dreg + Dcd
min
+
−  energie electrică
+ D  numai în
 p 
destinde până în condensaţie
condensator (PICG ≡ Pcd)
producând (Pncg) în
regim de condensaţie
Debitul de gaze de Tot debitul de
ardere intrate în TG gaze de ardere
Tot debitul de gaze (Vg) este mai mare ieşite din
Turbina cu de ardere evacuate decât cel necesar TG (V g ( τ ) )
gaze, cu aliment ă rii cu c ă ldur ă
din TG (Vg) intră în Identic cu a unui consumator cu „by-pasează”
cazan CR (fără ardere CR, pentru că
regimul de
recuperator suplimentară), un debit: Qc (τ) < Qcn . cererea de
cogenerare
clasic (CR) producând căldura căldură
pură pentru În acest regim se
ori cu post Q CR = f V g =
n n
( ) Qc < Qcn şi deci:
menţine în TG un Qc (τ) = 0 .
ardere, sau V g ( τ) > (V g = f (Qc (τ) )) TG va produce
= Qcn
ardere V g < V gn Diferenţa: numai
suplimentară pentru alimentarea
(CRAS) consumatorului ∆ V g ( τ ) = V g ( τ ) −
”by ncg
(
E = f Vg (τ) , )
(Qc) − V g (Qc (τ) ) pe baza lui Vg
-pasează” CR, fiind evacuat direct în
evacuate în atmosferă atmosferă
Tot debitul de Identic Debitul de gaze de Tot debitul de
căldură disponibilă regimului de ardere evacuate din gaze de ardere
din circuitul de cogenerare MAI (V g,MAI ) este ieşite din MAI şi
răcire tehnologică pură pentru: mai mare decât cel căldura de răcire
şi de la cazanul necesar alimentării a MAI nu este
recuperator Q c ( τ) < Q n
c la cu căldură a unui utilizată pentru
consumator, cu un alimentarea
(Qr + QCR) fără ar- care
dere suplimentară, Qr (τ) +  ( )
debit QCR ; de ase- externă cu
n
căldură, prin:
asigură alimentarea  + QCR(τ) = < menea, nu poate
gazele de ardere
cu căldură a consu-  = Q (τ)  asigura preluarea
 MAI  evacuate în
matorului (Qc): integrală a Q rn (fie
( )
Motorul cu Qrn +  atmosferă şi
ardere internă Qr + QCR =
n n
<   din lips ă de cerere de c ăldura de răcire
(MAI) cu  + Qn  căldură, fie din preluat ă de
= QMAI = Qc
n n  CR 
cazan recupe- condiţii tehnologice circuitele de
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1589

Tabelul 20.2 (continuare 2)


1 2 3 4 5
rator fără/cu şi şi funcţionale impuse răcire de
ardere supli-  Qrn +  P (τ) = de circuitul de răcire compensare.
n
= f  un MAI
= f (QMAI(τ))
mentară PMAI al MAI v. cap. 3 şi
+ Qn 
 CR  5).Diferenţa
n
de: QCR (
= f Vgn,CR ) ∆Vg (τ) = Vg,MAI(τ) −
−Vg,MAI(Qc (τ))
”bypassează” CR,
fiind evacuate în
atmosferă.
Cererea de căldură a
consumatorului
Qc (τ) este mai mică
n
decât ( Qcg ) a TA. Ca
urmare:
( )
Pcg (TA ) = f (Qcg) <
Identic cu < Pcg
n
Tot debitul de gaze (TA )
regimul de
produse de cogenerare În condiţiile unei
TG(MAI) este pură TACd + p, în TA se
utilizat pentru poate produce o Este posibil
pentru:
producerea de abur, putere numai pentru
Qc < Qcn , în TACd + p, când,
care în turbina cu PTA (τ) > Pcgn (TA) ;
abur asigură, prin care şi pentru
diferenţa:
destindere, cererea QCR < QCR n
, Qc (τ) = 0 :
PTA (τ) − Pcgn (TA ) =
de căldură a consu- respectiv PTG / TA (τ) =
matorului (Qc). Pe V < V n , astfel = Pncg (TA) (τ). = Pncg .TA (τ) +
g g
seama acesteia în Pentru a asigura
încât + Pncg .TG ( τ),
( )
ciclul mixt PTA (τ) , turbina cu
cg = f Vg =
TG
producându-se P iar:
gaze măreşte debitul
puterea electrică în = f (Qc ) P ( τ) = 0
cogenerare: V g (τ) în CR, ceea ce cg .TA
TA
Pcg = f (Qc ) şi măreşte puterea
şi
Pcg = Pcg
TG
+ Pcg .TG (τ) = 0
, unde: Pcg (τ) = produsă la PTG (τ) ,
+ PcgTA
în care:
= Pcg (Qc ) +
TG
Pcg = f (Q ) PTG (τ) > Pcg (TG) (τ) cu
+ Pcg
TA
(Qc ) diferenţa
Pncg(TG ) (τ) = PTG (τ) −
.
− Pcg (TG ) (τ)
Ciclul mixt,
Pe ansamblul
turbină cu ga-
(TG+TA):
ze (sau motor
Pcg ( τ ) = Pcg .TG ( τ ) +
cu ardere
internă) şi + Pcg .TA ( τ )
1590 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Tabelul 20.2 (continuare 3)


1 2 3 4 5
turbină cu şi
abur: Pncg ( τ ) = Pncg .TG ( τ ) +
TG(MAI)/TA + Pncg .TA ( τ )
iar
PTG / TA (τ) =
= Pcg ( τ ) + P ncg ( τ )

În aceste condiţii, bilanţurile producţiilor de energie electrică pentru orice tip de


ICG, arată ca în tabelul 20.3.
Bilanţul producţiilor de energie electrică ale ICG din CCG
Tabelul 20.3
Nr. Bilanţul energiilor electrice produse
Tipul CCG
crt. (în kWhe/an)
ECCG ≡ EICG = Ecg , (20.1)
1. CCG cu TA.Cp
Encg = 0
ECCG ≡ EICG = Ecg + Encg , (20.2)
2. CCG cu TA.Cd + p
unde: Encg = Ecd
CCG cu TG + CR sau CCG ECCG ≡ EICG = Ecg + Encg , (20.3)
3.
cu TG + CRAS unde: Encg = f(Vg. evac. atm)
CCG cu MAI + CR sau CCG ECCG ≡ EICG = Ecg + Encg , (20.4)
4.
cu MAI + CRAS unde: Encg = f(Vg. evac. atm)
ECCG ≡ EICG = Ecg + Encg , (20.4)
unde:
CCG cu TG/TA, ori
5. Ecg(TG/TA) = Ecg(TA) +Ecg(TG) , (20.5)
TG/MAI, cu CR
şi
Encg(tg/ta) = Encg(TA) + Encg(TG) , (20.6)
ECCG ≡ EICG = Ecg + Encg , (20.4)
unde:
Ecg(TG/TA) = Ecg(TA) +Ecg(TG) , (20.5)
în care:
CCG cu TG/TA, ori tot
Ecg (TA) = Ecg
'
(TA) + Ecg
"
(TA) , (20.7)
6.
TG/MAI, cu CRAS
şi
Encg(tg/ta) = Encg(TA) + Encg(TG) , (20.6)
în care:
tot
Ecg (TA) = Ecg
'
(TA) + Ecg
"
(TA) , (20.8)

în care: ECCG – energia electrică produsă de CCG; EICG – energia electrică produsă
de ICG din CCG; Ecg – energia electrică produsă în regim de cogenerare;
Encg – energia electrică produsă în regim de noncogenerare; Ecd – energia electrică
produsă de TA în regim de condensaţie; Vg. evac. atm – debitul de gaze de ardere
destins în TG, sau MAI, evacuate direct în atmosferă, „bypassând” CR;
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1591

Ecg(TG/TA), Encg(TG/TA) – energia electrică totală a ansamblului (TG + TA), produsă


în cogenerare, respectiv în noncogenerare; Ecg(TA), Ecg(TG) – energia electrică
produsă în cogenerare de TA, respectiv TG; Encg(TA), Encg(TG) – energia electrică
produsă în noncogenerare de TA, respectiv TG, la funcţionarea cazanului
' "
recuperator fără ardere suplimentară, sau postardere; Ecg (TA) , E cg (TA) – energia
electrică produsă în cogenerare de TA, pe seama debitului de gaze (Vg) evacuate
din TG şi intrate în CR, respectiv pe seama consumului suplimentar de combustibil
' "
(Bas) introdus în CRAS; E ncg (TA) , E ncg (TA) – energia electrică produsă în
noncogenerare pe seama debitului de gaze (Vg) evacuate din TG (la funcţionarea în
noncogenerare) şi intrate în CR, respectiv pe seama consumului suplimentar de
combustibil (Bas) introdus în CRAS.

20.2.2. Structura producţiei de căldură


Într-o CCG, indiferent de tehnologia de cogenerare folosită (ICG), cantitatea de
căldură totală produsă (QCCG) are două componente de bază: căldura produsă de
ICG – căldură produsă în cogenerare (Qcg) şi aceea produsă în instalaţiile termice
de vârf (produsă în noncogenerare) – (QITV). Atunci, în general, pe parte de
producere a căldurii, bilanţul termic al unei CCG este:
QCCG = QICG + Q ITV , (20.9)
sau,
QCCG = Qcg + Q ITV , (20.10)
pentru că, indiferent de tipul ICG, QICG ≡ Qcg.
Tabelul 20.4 prezintă tipurile de ITV utilizate, în general, în diversele CCG.
Tipuri de ITV utilizate în CCG
Tabelul 20.4
Nr. Tipul ICG din Bilanţul producţiilor de căldură ale CCG
Tipul ITV utilizate
crt. CCG în kWht/an
0 1 2 3
CAF, CAI,
QCCG = QICG + QITV , (20.11)
1. TA (IRR, IR) de la
CAb. viu Q CCG = Q cg + Q ITV , (20.12)
QCCG = QICG + QITV , (20.11)
unde:
2. TG CRAS, CAF, CAI
QICG ≡ Qcg şi
QITV = QAS + QCAF + QCAI , (20.13)
3. MAI CRAS, CAF, CAI Idem, cazul TG
QCCG = QICG + QITV , (20.11)
TG/TA sau CRAS, CAF, CAI, unde:
4.
MAI/TA IRR, IR. QICG ≡ Qcg = Qcg(TA) + Qcg(TG) , (20.12) şi
QITV = QAS + QCAF + QCAI , (20.13)
1592 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

în care: CAF – cazane de apă fierbinte; CAI – cazane de abur industriale;


IRR şi/sau IR – instalaţii de reducere şi răcire, sau numai de reducere a
parametrilor aburului provenit de la cazanele de abur viu; QAS – cantitatea de
căldură produsă de cazanele recuperatoare în urma arderii suplimentare; QCAF,
QCAI -– căldura produsă de CAF, respectiv de CAI.

20.2.3. Energii livrate din CCG


Energiile livrate la „gardul CCG” reprezintă diferenţa între energiile produse în
conturul CCG, minus consumurile proprii de energie din contur. Ele sunt date de:
– energia electrică livrată:
l
ECCG = ECCG − ECCGsp
[kWhe/an] , (20.14)
– energia termică livrată:
l
QCCG = QCCG − QCCGsp
[kWht/an] , (20.15)
sp sp
în care ECCG , QCCG reprezintă consumul propriu de energie electrică, respectiv
termică, din conturul CCG.
sp
Notă: în cazul energiei termice, în QCCG nu intră eventualele consumuri de
căldură din conturul CCG care se regăsesc apoi înglobate în căldura livrată
l
( QCCG ).

20.3. Structura consumului anual de combustibil al unei CCG


Ţinându-se seama de structura modulară a CCG (v. cap. 6.) şi de structurile
producţiilor de energie, prezentate în § 20.1., structura generală a consumului total
de combustibil al unei CCG este aceea prezentată în tabelul 20.5.
Structura consumului de combustibil al CCG
Tabelul 20.5
Nr.
Tipul CCG Consumul de combustibil, în kWht/an
crt.
1 2 3
BCCG = B ICG + B ITV (20.16)
în care:
1. CCG cu TA B ICG = Bcg + Bcde (20.17)
şi
Bcg = Bcge + Bcgt (20.18)
BCCG = B ICG + B ITV (20.16)
în care:
2.
CCG cu TG BICG = Bcg + Bncg
e
(20.19)
şi CR clasic
şi
Bcg = Bcge + Bcgt (20.18)
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1593

Tabelul 20.5 (continuare)


1 2 3
BCCG = BICG + B AS
t
+ BITV (20.20)
în care:
CCG cu TG BICG = Bcg + Bncg
e
(20.19)
3.
şi CRAS
şi
Bcg = Bcge + Bcgt (20.18)
CCG cu
4. MAI şi CR Idem cazul CCG cu TG cu CR clasic
clasic
CCG cu
5. MAI şi Idem cazul CCG cu TG cu CRAS
CRAS
BCCG = BICG + B tAS + BITV (20.20)
în care:
CCG cu BICG = Bcg + Bncg
e
(20.19)
TG/TA, sau
6. unde:
cu MAI/TA
cu CRAS Bcg = Bcg (TG ) + Bcg (TA) + B AS
e.cg
(TA )
(20.21)
şi
B ncg = B ncg (TG ) + B ncg (TA) + B AS
e.ncg
(TA)
(20.22)

în care: BCCG – consumul total de combustibil al CCG; BICG, BITV – consumul de


combustibil al ICG, respectiv al ITV; Bcg – consumul de combustibil pentru
e
funcţionarea ICG în regim de cogenerare; Bncg – consumul de combustibil pentru
e t
energia electrică produsă de ICG în regim de noncogenerare, Bcg , Bcg – consumul
de combustibil al ICG pentru producerea în cogenerare a energiei electrice,
respectiv a căldurii; B tAS – consumul de combustibil aferent arderii suplimentare în
CR, pentru căldura produsă în regim de vârf; Bcg(TG), Bcg(TA) – consumul de
combustibil pentru funcţionarea în cogenerare, a TG şi respectiv a TA;
e.cg
B AS (TA)
– consumul de combustibil prin arderea suplimentară în CR, pentru cota de
energie electrică produsă astfel suplimentar, în cogenerare, în TA; Bncg(TG),
Bncg(TA) – consumul de combustibil al TG, respectiv al TA, pentru energia electrică
e .ncg
produsă în regim de noncogenerare; B AS (TA )
– consumul de combustibil prin ardere
suplimentară în CR, pentru cota de energie electrică produsă astfel suplimentar, în
regim de noncogenerare (în condensaţie, pentru TACd + p) în TA.
Cunoscându-se elementele legate de structura producţiei celor două forme de
energie şi a consumului de combustibil aferent acestora, se poate trece la stabilirea
costurilor de producere a căldurii şi energiei electrice pentru o CCG.
1594 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

20.4. Structura costurilor de producţie ale CCG


Costurile anuale de producţie ale unei CCG sunt:
C.CCG = CV.CCG + CF.CCG + Imp + D + T - B + P [u.m/an] , (20.23)
în care CV.CCG sunt costurile anuale variabile de exploatare ale CCG; CF.CCG -
costurile anuale fixe de exploatare ale CCG; Imp – impozite anuale; D – dobânzi
anuale la credite nerambursate; T – taxe, de tipul ecotaxelor şi altele; B – bonusuri
anuale primite pentru energia electrică produsă pe baza energiilor regenerabile
şi/sau pentru producţia de energie electrică în regim de cogenerare; P – profitul
propus.
Costurile anuale variabile (CV.CCG) se compun din cheltuielile anuale cu
combustibilul consumat în CCG (CB.CCG), cele cu energia consumată (CE.CCG),
cu apa consumată (CApă.CCG) şi toate celelalte categorii de cheltuieli dependente
valoric de producţia de căldură şi energie electrică a CCG.
Costurile anuale fixe (CF.CCG) se compun din cheltuielile anuale pentru
amortizarea investiţiilor, cele cu personalul de exploatare, cu reparaţiile etc.
În general ele cuprind cheltuielile independente de producţia de energie a CCG.
Taxele anuale sunt în general cele de mediu, dependente de mărimea anuală a
emisiilor poluante (în special pe emisia de CO2). Cum emisiile sunt dependente de
cantitatea de energie produsă, respectiv de consumul de combustibil, acestea se pot
considera dependente de consumul anual de combustibil (BCCG).
Bonusurile sunt dependente de cantitatea de energie electrică demonstrat a fi
produsă în cogenerare, fie ca atare, pe baza combustibililor clasici, sau/şi pe baza
energiilor primare regenerative. Ele reprezintă o sumă raportată la kWhe produs în
cogenerare, fixă sau variabilă, în funcţie de cantitatea anuală de energia electrică
demonstrat (certificată-calificată) a fi fost produsă în cogenerare, după metodologia
stabilită de ANRE [20.1].
Dobânzile sunt dependente de împrumuturile ce urmează a fi rambursate,
corelat cu perioada de returnare şi cota anuală a dobânzii. Ele au un caracter
independent de valorile producţiilor anuale de energie ale CCG. Dacă se consideră
o valoare medie anuală, raportată la durata rambursării creditului, atunci „D” se
poate considera constantă pe perioada rambursării creditului.
Analiza statistică a ponderii diverselor costuri anuale de producţie în cele totale
arată următoarele [20.2]:
– în general, costurile variabile reprezintă curent între 70 - 80% din costurile
totale (pentru CCG ale Municipiului Bucureşti, în perioada 2005 - 2007, ele au
reprezentat 76,2 - 81,2%), [20.3];
– costurile anuale cu combustibilul, în costurile variabile, reprezintă în medie
peste 85 - 90% (în cazul CCG din Bucureşti, în perioada 2004 - 2007, ele au
reprezentat 98,74%), [20.3].
În concluzie, din analiza structurii costurilor anuale de producţie ale CCG,
rezultă că importanţa majoră o reprezintă costurile anuale cu combustibilul.
Ponderea acestora în costurile totale este cu atât mai mare, cu cât costul unitar al
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1595

combustibilului creşte şi cu cât instalaţiile de bază ale CCG sunt mai moderne,
cu un grad mai avansat de conducere automată.

20.5. Principiul stabilirii costurilor unitare ale


căldurii şi energiei electrice produse în CCG
20.5.1. Principiul stabilirii costurilor/veniturilor aferente
producerii energiei electrice şi termice
Conform reglementărilor ANRE, corelate cu Directiva UE nr. 8/februarie-2004,
privind „promovarea cogenerării bazată pe cererea de energie termică utilă”,
principiile stabilirii costurilor/veniturilor aferente producerii în CCG a energiei
electrice şi termice, sunt, în principal, următoarele:
• dimensionarea veniturilor aferente activităţilor de producere a energiei
electrice şi, după caz, termice se face în condiţiile obţinerii unei încărcări optime la
nivel SEN şi funcţionării eficiente a producătorilor de energie electrică (cu costuri
minime de producţie), de regulă pe perioada unui an calendaristic;
• veniturile aferente activităţilor de producere a energiei electrice şi, după caz,
termice acoperă următoarele categorii de costuri:
a) costurile variabile: cuprind în principal costurile de achiziţie a
combustibilului consumat, inclusiv transportul acestuia la centrală, precum
şi alte costuri variabile, inclusiv costurile/veniturile suplimentare aferente
achiziţionării/vânzării drepturilor de emisie de CO2;
b) costurile fixe: cuprind în principal costurile de operare şi mentenanţă,
costurile de personal, costurile cu amortizarea, inclusiv amortizarea investiţiilor noi
aprobate de Autoritatea Competentă, costurile pentru protecţia mediului,
costuri/venituri suplimentar înregistrate în anul precedent determinate în
conformitate cu prevederile în vigoare precum şi alte costuri fixe;
c) rentabilitatea activelor existente şi a noilor investiţii eficiente, aprobate de
Autoritatea Competentă.
• costurile pentru protecţia mediului cuprind taxele de mediu, inclusiv
costurile pentru obţinerea autorizărilor şi avizelor de mediu prevăzute de legislaţie;
• costurile/veniturile suplimentare înregistrate în anul precedent pot fi
considerate de Autoritatea Competentă la stabilirea preţurilor reglementate pentru
anul t, în cazul producătorilor cu grupuri termoenergetice, numai ca urmare a:
i. înregistrării unei diferenţe justificate între preţul mediu de achiziţie a
combustibilului avut în vedere la stabilirea preţurilor reglementate pentru anul t - 1
şi preţul mediu de achiziţie a combustibilului realizat în anul t - 1;
ii. înregistrările unei diferenţe justificate între cantităţile de energie termică
livrată, avute în vedere la stabilirea preţurilor reglementate pentru anul t - 1 şi
cantităţile de energie termică efectiv livrate în anul t - 1; sunt luate în considerare
numai cazurile în care variaţia sarcinii termice depăşeşte ± 5%;
iii. înregistrările unor venituri suplimentare aferente energiei termice livrate,
datorită practicării în anul t - 1, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, a unor
1596 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

preţuri rezultate din metodele de stabilire/ajustare prevăzute în contractele de


concesiune, mai mari decât preţurile reglementate pentru energia termică, rezultate
pentru anul t - 1, conform prezentei metodologii.
Nota autorilor:
consecinţele reglementării diferenţelor de costuri/venituri prezentate la punctele (i)
şi (ii) sunt următoarele:
1. în cazul unor costuri reale mai mari, corecţiile, faţă de cele previzionate,
se fac „anual”;
2. în cazul unui cost mediu anual înregistrat în anul (j) mai mare decât cel
previzionat în anul (j - 1), corecţia de cost real se va face abia în anul (j + 1). Deci,
producătorul de căldură devine o „bancă” prin care creditează cu diferenţa
respectivă, pentru perioada unui an. Dar, între timp producătorul de energie a făcut
împrumut – cu dobânda corespunzătoare – pentru achiziţionarea combustibilului
necesar producerii energiei respective. Deci, la finele fiecărui an, pentru producător
apare un deficit între cheltuielile anuale previzionate cu combustibilul şi cele
realizate. Acest deficit are două componente:
– o componentă rezultă din diferenţa efectivă de cost unitar al
combustibilului, care este primită de producător abia după un an, timp în care el
trebuie să-şi asigure provizioanele pentru achiziţionarea combustibilului necesar
anului (j + 1);
– a doua componentă rezultă din dobânda plătită de producător pentru
surplusul de combustibil consumat în anul (j-1), pe care el nici nu o mai încasează,
conform reglementării de mai sus (reglementarea „i”).
În consecinţă, în timp (în ani) deficitul rezultat din acest „mecanism
reglementat”, creşte la producător, el trebuind să fie asigurat de producător din
venituri [20.4].
3. Toate diferenţele în minus între costurile reale înregistrate în anul (j-1),
care – eventual – sunt reglementate de ANRE ulterior, în anul (j) – conduc la
diferenţe în bugetul producătorului, datorită dobânzilor bancare plătite de
producător la creditele făcute pentru acoperirea acestor diferenţe. Valoarea
acestora, pentru producător, cresc în timp, fără a fi acoperite printr-o reglementare.
În § 20.12. se vor prezenta rezultatele unor calcule făcute în acest sens,
comparativ cu reglementările similare – altele – aplicate în cazul energiei electrice.
• Costurile fixe totale aprobate – v. cap. 6.1 – art. 20 din Reglementare – sunt,
cele justificate, aferente grupurilor de cogenerare, corectate cu raportul între
Capacitatea Electrică de Înaltă Eficientă – CEIE – şi Capacitatea electrică instalată
– CEInst a Configuraţiilor calificate, conform prevederilor reglementărilor.
Nota autorilor: datorită diferenţelor între producţia anuală reală în anul (j-1),
(în general mai mică) faţă de aceea previzionată, încărcarea medie anuală reală a
centralei de cogenerare a fost mai mică decât aceea previzionată. Aceasta are
următoarele repercursiuni asupra producătorului: scade randamentul global mediu
anual al instalaţiilor de cogenerare şi/sau al instalaţiilor termice de vârf. Aceasta
conduce la creşterea valorii medii anuale a consumului specific de combustibil, la
nivelul ansamblului centralei, mărind costul unitar al energiei produse. Acest efect
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1597

retroactiv funcţionării reale nu este inclus în corecţiile „post factum” prevăzute de


Reglementator în articolul prezentat mai sus.
● Articolul 21 din Reglementare:
în cazul producătorilor de energie electrică cu grupuri de cogenerare, care
livrează energie termică sub formă de apă fierbinte, energia electrică consumată
pentru pompele de reţea de cogenerare (pompaj) se consideră ca fiind livrată
(vândută) către reţeaua termică de transport apă fierbinte. Costul energiei electrice
consumate pentru pompaj se va considera suplimentar în costurile aferente
serviciului de transport al energiei termice sub formă de apă fierbinte.
● Articolul 22 din Reglementare:
preţurile reglementate de producere a energiei electrice şi, după caz, termice se
determină prin raportarea costurilor/veniturilor justificate la volumul total de
energie utilă electrică, respectiv termică. Volumul total de energie utilă include atât
energia efectiv livrată în reţele şi/sau consumatorilor racordaţi la barele
configuraţiei/centralei/uzinei cât şi autoconsumul.
● Articolul 23 din Reglementare se referă la condiţiile de eficienţă energetică
minime ce trebuie îndeplinite de soluţiile de cogenerare, preluate din
HG - 219/2007 şi ordinul ANRE nr. 13/2007, care de fapt sunt conforme celor din
Directiva 8/02/2004 a CE.
Conform acestora, promovarea cogenerării este justificată, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a) valoarea eficienţei globale de cel puţin 75% în cazul grupurilor de
cogenerare, pentru producţia de energie electrică şi energia termică utilă în
cogenerare de înaltă eficienţă, calificată conform prevederilor reglementărilor în
vigoare pentru schemele de sprijin adoptate la nivel naţional;
b) valoarea eficienţei de cel puţin 86% în cazul producerii de energie termică în
surse de vârf;
c) valoarea eficienţei de cel puţin 37% în cazul producerii de energie electrică
în grupuri energetice de condensaţie.

20.5.2. Consideraţii generale asupra metodologiei de determinare a costurilor


unitare de producere în CCG a energiei electrice şi termice
20.5.2.1. Principiul metodei
Calculul costurilor unitare de producere, în CCG, a căldurii şi a energiei
electrice, presupune defalcarea cheltuielilor anuale totale (CCCG) între cele două
forme de energie, conform relaţiei:
CCCG = CCCG
t
+ CCCG
e
[lei/an] , (20.24)
t
în care CCCG reprezintă cheltuielile anuale totale aferente producerii energiei
e
termice, iar CCCG sunt cele pentru producerea energiei electrice.
Pe baza evidenţei contabile anuale, cheltuielile anuale totale se pot grupa în trei
categorii principale:
1598 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

• cheltuielile anuale privind exclusiv producerea energiei termice CCCG


tt
( ;)
• cheltuielile anuale privind exclusiv producerea energiei electrice (CCCG ) ;
ee

• cheltuielile anuale comune producerii celor două forme de energie (C CCG


et
).
În aceste condiţii, relaţia (20.24) devine:
ee tt et
CCCG = CCCG + CCCG + CCCG [lei/an] . (20.25)
Metodele de defalcare a cheltuielilor anuale totale, aplicate în practică - de la
caz la caz – se diferenţiază numai din punctul de vedere al modului repartizării
cheltuielilor anuale comune (C CCG
et
) între cele două forme de energie, conform
relaţiei de principiu:
et ett ete
CCCG = CCCG + CCCG [lei/an] , (20.26)
ett et
în care CCCG reprezintă cota din CCCG ce revine producerii energiei termice, iar
ete
CCCG este aceea aferentă producerii energiei electrice.
În aceste condiţii, costurile anuale totale – brute – pentru producerea energiei
e t
electrice ( CCCG ,b ) şi respectiv a căldurii ( CCCG ,b ), sunt date de:
e ee ete
CCCG ,b = CCCG + CCCG [lei/an] , (20.27)
şi,
t tt ett
CCCG ,b = CCCG + CCCG [lei/an] , (20.28)
Pe baza costurilor anuale se pot determina costurile anuale unitare (specifice)
brute de producere:
– pentru energia electrică:
,b = C CCG ,b / ECCG
e e
cCCG [lei/kWhe] , (20.29)
– pentru energia termică:
,b = C CCG ,b / QCCG
t t
cCCG [lei/kWht] , (20.30)
unde ECCG şi QCCG reprezintă cantităţile anuale produse (brute) de energie
electrică, respectiv căldură, în kWh/an.
Între cantităţile de energie produse (brute) şi cele efectiv livrate la nivelul
conturului CCG (cantităţi nete) există relaţiile:
– pentru energia electrică:
ECCG = ECCG
l
+ E spe
CCG
+ E spt
CCG
[kWhe/an] , (20.31)
– pentru energia termică:
QCCG = QCCG
l
+ Qspt
CCG
+ Qspe
CCG
[kWht/an] , (20.32)
l l
în care: ECCG , QCCG reprezintă cantităţile anuale de energie electrică, respectiv
termică, livrate de CCG, în kWh/an;
CCG CCG
Qspt şi Qspe – cantităţile anuale de căldură consumate de serviciile proprii
termice ale CCG, pentru producerea căldurii şi respectiv a energiei electrice, în
kWht/an;
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1599

CCG CCG
E spt şi E spe – cantităţile anuale de energie electrică, consumate de serviciile
proprii electrice ale CCG, pentru producerea căldurii şi respectiv a energiei
electrice.
Ca urmare, cheltuielile anuale totale – nete – pentru canţităţile de energie livrate
din CCG, sunt date de:
– pentru energia electrică:
e
CCCG l
(
,n = C ECCG + C E spe
CCG
) (
+ C Qspe
CCG
) ( ) [lei/an] , (20.33)
– pentru energia termică:
t
CCCG l
( ) ( ) ( )
,n = C QCCG + C Qspt
CCG
+ C E spt
CCG
[lei/an] , (20.34)
l
unde: C ECCG ( ), C (E ), şi C (E ) sunt cheltuielile anuale aferente producerii
CCG
spe
CCG
spt
energiei electrice efectiv livrată din CCG şi pentru aceea consumată de serviciile
proprii electrice pentru producerea energiei electrice şi respectiv a căldurii, în
l
lei/an; C QCCG ( CCG
, C Qspt ) ( ) ( CCG
şi C Qspe ) – cheltuielile anuale pentru producerea
căldurii efectiv livrată din CCG şi pentru aceea consumată de serviciile proprii
termice pentru producerea căldurii, respectiv a energiei electrice, în lei/an.
Ţinându-se seama de relaţiile (20.29) şi (20.30), atunci costurile anuale brute,
aferente celor două forme de energie sunt date de:
– pentru energia electrică:
,b = cCCG,b ∗ (ECCG + Espe ) + (cCCG,b ∗ Qspe )
e e l CCG t CCG
CCCG [lei/an] , (20.35)
– pentru energia termică:
,b = cCCG,b ∗ (QCCG + Qspt ) + (cCCG,b ∗ Espt )
t t l CCG e CCG
CCCG [lei/an] , (20.36)
iar costurile specifice nete de producţie devin:
– pentru energia electrică:
e
CCCG ,b
cCCG ,n = l
e
[lei/kWhe] , (20.37)
ECCG
– pentru căldură:
t
CCCG ,b
t
cCCG ,n = l
[lei/kWht] . (20.38)
QCCG
Notându-se consumurile specifice de energie ale serviciilor proprii, pentru
producerea în CCG a celor două forme de energie:
• consumurile specifice de căldură, pentru producerea în CCG a:
– energiei electrice:
CCG
q spe = Qspe
CCG
/ ECCG [kWht/kWhe] , (20.39)
– căldurii:
q CCG
spt = Qspt
CCG
/ QCCG [kWht/kWht] , (20.40)
• consumurile specifice de energie electrică, pentru producerea în CCG a:
– energiei electrice:
1600 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

CCG
espe = E spe
CCG
/ ECCG [kWhe/kWhe] , (20.41)
– căldurii:
CCG
espt = E spt
CCG
/ QCCG [kWhe/kWht] , (20.42)
atunci, conform bilanţurilor energetice ale CCG, rezultă următoarele relaţii:
– din expresia (20.32):
QCCG = QCCG
l
+ qspt
CCG
(
∗ QCCG + qspe
CCG
) (
∗ ECCG ) [kWht/an] , (20.43)
– din expresia (20.31):
ECCG = ECCG
l
+ espe
CCG
(
∗ ECCG + espt
CCG
) (
∗ QCCG ) [kWhe/an] , (20.44)
Ţinându-se seama de diversele relaţii de legătură între cantităţile de energie
electrică şi termică, ce intervin în expresiile (20.29) ÷ (20.38), atunci forma finală a
costurilor specifice nete de producţie (v. relaţiile (20.37) şi (20.38)) este:

,n = cCCG ,b ∗ k spe
e e
cCCG [lei/kWhe] , (20.45)
şi

,n = cCCG,b ∗ k spt
t t
cCCG [lei/kWht] , (20.46)
unde kspe şi kspt reprezintă nişte coeficienţi de corecţie a costurilor specifice brute,
definiţi prin relaţiile:

k spe = 1 +
(1− q )+ (e / y ) ∗
CCG
spt
CCG
spt
CCG
s

(1 − e )⋅ (1 − q )− (e ∗ q )
CCG
spe
CCG
spt
CCG
spt
CCG
spe
, (20.47)
  t 
CCG  CCG cCCG,b 
∗ espe + qspe ⋅ e
  cCCG,b 
 
şi

kspt =1 +
(1− e ) + (q ∗ y ) ∗
CCG
spe
CCG
spe
CCG
s

(1− e )⋅ (1− q ) − (e ∗ q )
CCG
spe
CCG
spt
CCG
spt
CCG
spe
, (20.48)
  e 
CCG  CCG cCCG,b 
∗ qspt + espt ⋅ t
  cCCG,b 
 

în care y sCCG reprezintă indicele de structură al energiei livrate de CCG:


y sCCG = ECCG
l l
/ QCCG [kWhe/kWht] . (20.49)
Valorile consumurilor specifice ale serviciilor interne electrice şi termice sunt
de ordinul 3-8%, deci puternic subunitare. Atunci, termenii de gradul doi, sub
CCG
forma produselor de tipul ( e sp ∗ q sp
CCG
) se pot neglija, fără a introduce erori
deosebit de mari. În aceste condiţii, relaţiile (20.47) şi (20.48) devin:
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1601

k spe = 1 +
1 − q spt
CCG
(
+ e spt
CCG
/ y sCCG )∗
1 − e spe
CCG
− q spt
CCG
(20.50)
  t
c CCG 
+  q spe 
,b
∗  e spe
CCG CCG
∗ e
  c CCG 
  ,b 

şi

k spt = 1 +
1 − e spe
CCG
(
+ q spe
CCG
∗ y sCCG )∗
1− CCG
e spe − CCG
q spt (20.51)
  e
c CCG 
+  e spt 
,b
∗  q spt
CCG CCG
∗ t
  c CCG 
  ,b 

În concluzie, costurile specifice nete se determină din cele brute, prin


aplicarea unor coeficienţi de corecţie ( k spe şi k spt ), care ţin seama de
consumurile specifice ale serviciilor proprii electrice şi termice, aferente celor
două forme de energie livrate din CCG.

20.5.2.2. Condiţii impuse metodelor de repartiţie a


costurilor de producţie
O metodă corectă de repartiţie a costurilor de producţie între formele de energie
produse, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să reflecte cât mai corect condiţiile specifice producerii combinate a celor
două forme de energie, ţinând seama de natura ciclului termodinamic care stă la
baza soluţiei de cogenerare avută în vedere;
• să nu favorizeze, în mod nejustificat, una din formele de energie produsă,
respectiv să repartizeze echitabil economia de combustibil realizată prin cogenerare
între toate formele de energie. Nu trebuie să atribuie unei forme de energie un
consum de combustibil mai mare decât cel corespunzător producerii separate a
celor două forme de energie;
• să permită diferenţierea energiilor produse combinat, în cogenerare, de
energiile produse în regim de noncogenerare (sub formă de energie electrică şi/sau
căldură);
• să fie aplicabile – ca principiu (v. § 20.5.2.1.) – indiferent de natura ciclului de
cogenerare;
• să permită evidenţierea cât mai detaliată a factorilor tehnici şi economici care
influenţează mărimea costurilor de producţie;
• să permită diferenţierea costurilor specifice ale căldurii, în funcţie de natura şi
parametrii agenţilor termici de livrare a acesteia;
• să fie uşor aplicabile, bazându-se pe mărimile tehnice urmărite curent în
registrele de exploatare şi pe cele economice din bilanţurile financiar contabile.
1602 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

20.5.2.3. Metode cunoscute de repartiţie a costurilor


de producţie ale unei CCG
În literatura de specialitate sunt multe metode de repartiţie a costurilor de
producţie ale unei CCG. Ele au un caracter mai mult sau mai puţin
tehnic - termodinamic, fiind influenţate şi de contextul economico - politic în care
urmează a fi aplicate. De asemenea, sunt influenţate de condiţiile energetice şi de
mediu în contextul în care se aplică şi, eventual, se doreşte penetrarea şi
dezvoltarea soluţiei de cogenerare.
În orice caz, în afara metodelor strict termodinamice, bazate pe calitatea
formelor de energie produse/livrate, toate celelalte au un grad mai mic sau mai
mare de imperfecţiune, care se materializează, în final, prin avantajarea uneia din
cele două forme de energie produse.
Se poate spune că decizia privitoare la aplicarea uneia din metodele de repartiţie
a costurilor de producţie ale unei CCG, este până la urmă una de politică energetică
la nivelul macroeconomic, având un caracter evolutiv în timp.
Totuşi, chiar în acest context, se poate spune că diversele metode aplicate
practic, se pot împărţi – sub aspectul obiectivităţii termodinamice şi economice – în
trei categorii:
a) metode care din start, urmăresc avantajarea uneia din cele două forme
de energie produse, fie că aceasta este exprimată clar din start, fie că se încearcă
să i se dea o justificare tehnică, care în final se demonstrează că aceasta este o
„inducere în eroare a nespecialiştilor”, conducând la încălcarea inacceptabilă a
condiţiilor expuse în paragraful anterior (§ 20.5.2.2.).
Din cadrul acestei categorii fac parte mai vechile metode denumite „metoda
ieftinirii căldurii – MIC”, „metoda ieftinirii energiei electrice – MIE” şi, mai nou,
„metoda ANRE - MANRE”, impusă prin ordinul nr. 57/03.06.2008;
b) metode care pleacă de la nişte elemente tehnice caracteristice soluţiei de
cogenerare, care în principiu par corecte tehnic, dar prin introducerea unor
ipoteze „simplificatoare” în final avantajează, cel mai adesea, energia
electrică.
Este vorba de „metoda fizică – MF”, „metoda echivalenţei de producţie –
MEP”, sau „metoda proporţională – ISPE - M.P.”;
c) metode obiective, bazate pe principiile termodinamice ale ciclului de
cogenerare, care încearcă – mai mult sau mai puţin – să diferenţieze costurile
specifice de producţie ale celor două forme de energie, în funcţie de calitatea
energiei conţinute – după conţinutul de exergie.
În această categorie intră „metoda termodinamică – exergetică – MTD”–
dezvoltată de prof. I. D. Stăncescu [20.5], „metoda fizică obiectivă – MFO” şi
„metoda calitativă – ME” puse la punct de prof. V. Athanasovici şi
I. S. Dumitrescu [20.6 - 20.10];
d) „metode de piaţă”, bazate pe principiile pieţei de energie electrică şi
termică, cum este metoda pusă la punct de prof. V. Athanasovici şi
I. S. Dumitrescu, pentru „autoproducătorii de energie în cogenerare” în condiţiile
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1603

renunţării la preţurile reglementate în prezent de ANRE, adică al pieţei libere


[20.11].

20.6. Repartiţia costurilor variabile de producere


a energiei în CCG
În § 20.4. s-a arătat că în cheltuielile anuale variabile ponderea majoritară o
reprezintă cele cu combustibilul (CB). Ca urmare, metodele de repartizare a
consumului de combustibil, între cele două forme de energie produse într-o CCG,
constituie însăşi cheile de repartizare a cheltuielilor variabile – CV.
Notaţiile privitoare la producţiile de energie electrică, de căldură şi la
consumurile de combustibil sunt cele utilizate în § 20.2. şi § 20.3.

20.6.1. Metoda ieftinirii căldurii


Conform acestei metode, consumul de combustibil aferent producerii energiei
electrice este dat de:
e
BCCG = ECCG ⋅ bSEN [kWhcb/an] , (20.52)
unde ECCG reprezintă totalul energiei electrice produsă anual în CCG
(ECCG = Ecg + Encg. cf. tabel 20.3); bSEN – consumul specific mediu anual de
combustibil, pentru producerea energiei electrice în SEN, în centralele
termoelectrice cu condensaţie (CTE), în kWhcb/kWhe.
Atunci, consumul anual de combustibil al CCG, pentru producerea căldurii este
dat de:
t
BCCG = BCCG − BCCG
e
[kWhcb/an] . (20.53)
Ţinându-se seama că, în cazul cel mai general al unei CCG – indiferent de
tehnologia de cogenerare (ICG) utilizată, consumul total de combustibil (BCCG)
este dat de (v. relaţiile din tabelul 20.5, pentru cazul cel mai general al CCG cu
ciclu mixt TG (sau MAI/TA)), atunci:
(
BCCG = Bcg (TG ) + Bcg (TA) + B AS (TA) +
e.cg
)
( )
[kWhcb/an] , (20.54)
+ Bncg (TG ) + Bncg (TA) + B AS (TA) + B AS + B ITV
e.ncg t

unde valorile diverşilor termeni se pot determina conform metodologiei expusă în


cap. 7 şi/sau prin măsurători directe.
Notă: relaţia (20.54) este cea mai generală formă a (BCCG), aferentă unei CCG
cu ciclu mixt. Particularizând pentru fiecare tip concret de CCG, prin anularea
unora din termenii relaţiei de mai sus, rezultă expresia lui BCCG specifică CCG
respective.
De exemplu, în cazul unei CCG cu TACd + p, relaţia (20.54) devine:
(TACd + p ) = B
BCCG cg (TA) + Bncg (TA) + B ITV [kWhcb/an] , (20.55)
în care:
1604 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

(( )
Bcg (TA) = Ecg (TA) + Qcg (TA) / ηcg (TA) + ))
( )
[kWhcb/an] , (20.56)
+ E ncg (TA) / η ncg (TA) + (QITV / η ITV )
unde: ηcg (TA) , η ncg (TA) şi η ITV sunt randamentele medii anuale pentru
producerea energiei electrice şi căldurii (Ecg + Qcg) în regim de cogenerare, a celei
produsă în condensaţie (Encg) şi respectiv a căldurii produsă de ITV. Valorile lor se
determină conform metodologiei expusă în cap. 7.
În cazul metodei ieftinirii căldurii, randamentul η ITV se consideră cel al unei
CT echivalente: η ITV = ηCT .
Economia de combustibil realizată în CCG faţă de producerea separată,
conform relaţiei generale este :
∆B = Bsep – BCCG [kWhcb/an] , (20.57)
în care consumul anual total de combustibil al soluţiei separate este dat de:
Bsep = Bsep
e
+ Bsep
t
= (ECCG ⋅ bSEN ) + (QCCG / ηCT ) [kWhcb/an] . (20.58)
Ţinându-se seama de relaţia generală (20.54) şi de (20.58), expresia (20.57)
devine:
{[
∆B = [( ECCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )] − ( E cg (TG ) / ηTG ) +
+ ( Ecg (TA) / η cg (TG ) ) + ( E cg
AS
][
(TA) _ /(η AS ⋅ η cg (TA) )) + ( E ncg (TG ) / ηTG ) +

+ ( E ncg (TA) / η ncg (TA) ) + ( E ncg


AS
))]+ (Q
(TA) _ /(η as ⋅ η ncg (TA) AS / η AS ) + (QITV / ηCT )}
[kWhcb/an] , (20.59)
unde: η SEN este randamentul mediu anual de producere a energiei electrice în CTE
ale SEN; ηTG – randamentul mediu anual de producere a energiei electrice
(în cogenerare şi/sau în noncogenerare) în TG; η AS – randamentul mediu anual al
arderii suplimentare în CRAS.
Înlocuind pe ∆B din relaţia (20.59) în expresia (20.53) va rezulta că:
t
BCCG = (QCCG / ηCT ) − ∆B [kWhcb/an] . (20.60)
În concluzie, prin metoda ieftinirii căldurii, întreaga economie de
combustibil realizată în cazul cogenerării este atribuită numai producerii
căldurii, dezavantajând astfel producerea energiei electrice.
Metoda este incorectă, deoarece nu ţine seama că de fapt cogenerarea este o
producere combinată de energie electrică şi căldură; deci avantajul său – economia
de combustibil faţă de producerea separată – trebuie repartizată echitabil între cele
două forme de energie (conform condiţiei impusă în § 20.5.2.2.).
Prin atribuirea producerii căldurii a unui consum de combustibil mai mic decât
cel real, căldura se obţine cu costuri anuale mai mici, deci este mai „ieftină”,
de unde îi vine şi numele metodei respective.
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1605

20.6.2. Metoda ieftinirii energiei electrice


În cadrul acestei metode se consideră că pentru producerea căldurii (QCCG) se
consumă cantitatea de combustibil:
t
BCCG = QCCG / ηCT [kWhcb/an] , (20.61)
ca şi când cantitatea de căldură QCCG s-ar produce integral în regim de
noncogenerare, cu randamentul mediu anual echivalent unei CT.
Ca urmare, cota de consum de combustibil aferentă producerii energiei electrice
(
(ECCG), conform relaţiei generale BCCG = BCCG
e
+ BCCG
t
)
, rezultă a fi:
e
BCCG = BCCG − BCCG
t
[kWhcb/an] . (20.62)
Înlocuind în relaţia (20.62), expresiile de definiţie ale BCCG (relaţia 20.54) şi a
t
lui BCCG (relaţia 20.61), prin prelucrări corespunzătoare se obţine expresia lui
e
BCCG , de forma:
e
BCCG = ECCG / η SEN − ∆B [kWhcb/an] , (20.63)
unde ∆B este dată de relaţia (20.59).
În concluzie, similar cazului anterior, metoda este incorectă, deoarece
atribuie întreaga economie de combustibil, realizată în cogenerare faţă de
producerea separată, numai energiei electrice, conducând la ieftinirea
acesteia.

20.6.3. Metoda fizică


Metoda fizică consideră că economia anuală de combustibil ∆B realizată în
soluţia de cogenerare faţă de producerea separată, conform relaţiei generale
(20.57), are două componente:
∆B = ∆B t + ∆B e [kWhcb/an] , (20.64)
unde ∆B t şi ∆B e reprezintă cota parte din economia totală de combustibil aferentă
producerii căldurii (QCCG), respectiv datorată producerii energiei electrice
(ECCG).
Considerând randamentele globale medii anuale ale CCG, pentru producerea
căldurii ηtCCG şi respectiv pentru producerea energiei electrice ηCCG
e
, atunci:
 1 1 
∆B t = QCCG ⋅  − t  [kWhcb/an] , (20.65)
η 
 CT ηCCG 
şi
 1 1 
∆B e = ECCG ⋅  − e  [kWhcb/an] . (20.66)
η 
 SEN ηCCG 
în care
1606 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Qcg + QITV + B AS
t
ηtCCG = t
[kWhcb/an] , (20.67)
BCCG
şi
Ecg + E ncg
ηCCG
e
= e
[kWhcb/an] . (20.68)
BCCG
Metoda fizică prezintă următoarele caracteristici:
– în mod corect, atribuie căldurii toată economia de combustibil ∆B t
(v. relaţia 20.65), determinată de superioritatea randamentului global de producere
a căldurii ( ηtCCG ), faţă de cel de producere în CT ( ηCT );
– prin atribuirea în exclusivitate producerii energiei electrice a economiei de
combustibil ∆B e (v. relaţia 20.66) nu se ţine seama că ( ηCCGe
) se datorează atât
producerii energiei electrice în regim de noncogenerare (Encg) cât şi celei produsă
în regim de cogenerare (Ecg). Ori, dacă randamentul producerii lui (Encg) este
( ηncg ) şi are valori apropiate de ( η SEN ), în schimb, Ecg este produsă cu ( ηcg ),
determinat şi de faptul că Ecg s-a produs pe seama căldurii
( )
Qcg ţinându-se seama că Ecg = Qcg ∗ ycg , unde ycg este indicele de cogenerare
mediu anual pentru producerea lui Ecg. Deci, de fapt ∆B e ar trebui defalcată în
două:
∆Be = ∆Bee + ∆Bet [kWhcb/an] , (20.69)
unde:
ee et
∆B = f(Ecg, Encg) şi ∆B = f (Qcg).
De asemenea, supraconsumul de combustibil aferent producerii Encg nu poate fi
atribuit în exclusivitate energiei electrici, deoarece Encg se datorează producerii
combinate a căldurii şi energiei electrice în ICG în regim de noncogenerare, atunci
− Ecg = E ncg . În consecinţă, ∆B
ee
când Qcg < Qcg n , deci
E cg < E cg
n n
şi diferenţa E cg
s-ar putea considera ca fiind:
∆Bee = ∆Bee,e + ∆Bee,t [kWhcb/an] , (20,70)
ee,e
( ) ( ) ee,e
în care: ∆B = f E ncg , ηencg şi ∆B ee,t = f E ncg , η ecg unde ∆B este datorată strict
energiei electrice Encg şi randamentului de producere a sa η encg , iar ∆Bee,t este
datorată energiei electrice ( ∆E cg = E cg
n
− E cg = E ncg ) mai puţin produsă în
cogenerare, datorită reducerii (∆Qcg = Qcg
n
− Qcg ), prin: ∆Ecg = ∆Qcg ⋅ ycg .

În concluzie, metoda fizică avantajează într-o oarecare măsură energia


electrică. Gradul de avantajare a acesteia este cu atât mai mare cu cât
supraconsumul ∆Bee,t creşte, adică pe măsură ce încărcarea termică medie anuală în
cogenerare este mai mare (pentru că ∆Qcg = Qcgn
− Qcg , scade).
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1607

20.6.4. Metoda echivalenţei de producţie


Repartiţia consumului de combustibil BCCG între cele două forme de energie se
face cu relaţiile:
e
BCCG = BCCG ∗ x e [kWhcb/an] , (20.71)
şi
t
BCCG = BCCG ∗ x t [kWhcb/an] , (20.72)
e t
unde x şi x reprezintă cheile de defalcare a consumului total BCCG în cel pentru
e t
producerea energiei electrice BCCG şi cel pentru producerea energiei termice BCCG .
Ele se definesc astfel:
ECCG (20.73)
xe =
E CCG + QCCG
şi
QCCG , (20.74)
xt =
E CCG + QCCG
unde ECCG şi QCCG sunt exprimate în unităţi SI (kWh/an).
Metoda este incorectă, deoarece modul de definire a cheilor de repartiţie a
consumului total de combustibil consideră randamentul de producere în CCG a
celor două forme de energie ca fiind aceleaşi – „echivalente”. Ori, în realitate,
randamentul producerii energiei electrice, într-o CCG η CCG
e
( ) este mult mai mic
( )
decât cel al producerii căldurii ηtCCG : pentru cel mai bun ciclu de producere a
energiei electrice – ciclul mixt – TA/TG η CCG
e (max)
≈ 0,50 - 0,52, iar pentru un
cazan mediocru de producere a căldurii ηtCCG (min)
≥ 0,70.
În concluzie metoda echivalenţei de producţiei avantajează sensibil energia
electrică, contribuind la ieftinirea producerii sale.

20.6.5. Metoda ISPE [20.6]


Repartiţia consumului total de combustibil (BCCG) între cele două forme de
energie se face după relaţiile (20.71) şi (20.72), cheile de defalcare fiind definite
astfel:
ηCT
⋅ ECCG
ECCG / η SEN η SEN (20.75)
xe = =
( E CCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )  ηCT 

η ⋅ ECCG  + QCCG
 SEN 
şi
Q CCG / η CT QCCG (20.76)
xc = =
(E CCG / η SEN ) + (Q CCG / η CT )  η CT 
 ⋅ E CCG  + Q CCG
η
 SEN 
1608 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Ţinându-se seama de valorile statistice curente ale randamentelor ηCT şi η SEN ,


autorii metodei au propus ca:
ηCT / η SEN = 2,2 . (20.77)
Ţinându-se seama de Bsep (v. relaţia 20.58), de ∆B (v. relaţia 20.59) şi relaţiile
(20.71) şi (20.72), scrise pentru cheile xe şi xt, conform relaţiilor (20.75) şi (20.76),
atunci consumurile de combustibil aferente celor două forme de energie produse de
CCG, vor fi:
E ECCG / η SEN
e
BCCG = CCG − ∆B ⋅ [kWhcb/an] , (20.78)
η SEN (ECCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )
şi
QCCG QCCG / ηCT
t
BCCG = − ∆B ⋅ [kWhcb/an] . (20.79)
ηCT (ECCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )
Metoda ISPE prezintă următoarele caracteristici:
a) defalcă economia totală de combustibil (∆B) realizată de CCG, faţă de
producerea separată, pe ambele forme de energie produse, ∆Be şi ∆Bt, date de:
E CCG / η SEN
∆B e = ∆B ⋅ [kWhcb/an] , (20.80)
(ECCG / η SEN ) + (QCCG / η CT )
şi
QCCG / η CT
∆B t = ∆B ⋅ [kWhcb/an] ; (20.81)
(ECCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )
b) defalcarea avantajează energia electrică din următoarele motive:
 1 1 
• termenul: QCCG ⋅  − t = ∆B t (v. relaţia 20.65), care în mod real
η η 
 CT CCG 
trebuie să revină numai producerii căldurii, este repartizat şi energiei electrice, prin
luarea în considerare a întregii valori (∆B);
• repartizarea economiei totale de cobustibil (∆B) se face proporţional cu
valorile totale ale energiei electrice (ECCG) şi căldurii (QCCG), nu doar cu valorile
energiei electrice (Ecg) şi căldurii (Qcg) produse în regim de cogenerare. Cum
în general ECCG/Ecg ≈ 1,5 - 3, iar QCCG/Qcg ≈ 1,3 - 1,5, rezultă că şi prin aceasta se
avantajează energia electrică;
• raportului ηCT / η SEN = η alocându-i o anume valoare, practic nu se mai
poate ţine seama de realitatea momentului calcului, deci valorile rezultate pentru
∆Be şi ∆Bt nu mai corespund întocmai condiţiilor reale de funcţionare a CCG.
În plus, prin eventuala posibilitate de a putea considera diverse valori ale η , fără o
metodologie concretă neinfluenţată de factori subiectivi, deschide „Cutia Pandorei”
exact în problema cea mai suspicioasă, a stabilirii costurilor unitare reale de
producere a celor două forme de energie. Astfel, dacă de exemplu se consideră că
ηCT ≈ 0,8 şi ηSEN ≈ 0,30, atunci raportul η ≈ 2,7 . Aplicând însă valoarea propusă de
metodă de η ≈ 2,2 în felul acesta se avantajează suplimentar energia electrică,
ieftinind-o.
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1609

În concluzie, metoda ISPE nu permite să se ţină seama de condiţiile reale


de funcţionare a CCG, comparativ cu soluţia separată, iar prin metoda de
repartizare a consumului anual total de combustibil, între cele două forme de
energie produse în CCG, avantajează din start, sensibil, energia electrică.

20.6.6. Metoda fizică – obiectivă


Metoda fizică obiectivă propusă în [20.6], pleacă de la procesele fizice reale ce
au loc în ciclurile de cogenerare. Conform acesteia, avantajul cogenerării – deci
economia de combustibil astfel realizată, faţă de producerea separată – trebuie să se
reflecte asupra ambelor forme de energie produse.
Ca urmare, ea caută stabilirea unei modalităţi de calcul al consumurilor de
e t
combustibil aferente celor două forme de energie ( BCCG şi BCCG ), ţinându-se
seama de cantităţile de energie produse şi de nivelul energetic al căldurii livrate.
Astfel, se poate scrie că economia totală de combustibil faţă de producerea
separată (∆B) este dată de:
∆B = (BCTE + BCT ) − BCCG
e
(
+ BCCG
t
= ) [kWhcb/an] , (20.82)
(
= BCTE − e
BCCG ) + (B
CT − t
BCCG )
sau
∆B = ∆Be + ∆Bt [kWhcb/an] , (20.83)
în care:
∆B e = BCTE − BCCG
e
[kWhcb/an] (20.84)
şi
∆B t = BCT − BCCG
t
[kWhcb/an] . 20.85)
În acelaşi timp, plecându-se de la relaţia generală (20.59), se poate scrie:
 1 1   1 1 
∆B = Ecg ⋅  − − E ⋅ − +
 ηCTE ηe  ncg  ηe ηCTE  [kWhcb/an] . (20.86)
 cg   ncg 
 1 1 
+ QCCG ⋅  −
 ηCT ηt 
 CCG 
Se notează cu:
 1 1 
∆B t = QCCG ⋅  −  [kWhcb/an] (20.87)
 ηCT ηt 
 CCG 
şi
 1 1   1 1 
∆Be = Ecg ⋅  − e  − Encg ⋅  e − [kWhcb/an] , (20.88)
 ηCTE η  η η 
 cg   ncg CTE 
în care ∆Be este componenta economiei de combustibil datorată producţiei
combinate a celor două forme de energie, iar ∆Bt este datorată concentrării
producţiei căldurii în CCG, faţă de cazul CT; η tCCG , η ecg , η encg – randamentul mediu
anual de producere a căldurii pe ansamblul CCG, al producerii în cogenerare a
energiei electrice şi respectiv al producerii acesteia în regim de noncogenerare.
1610 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Pe de altă parte, relaţia (20.88) se poate scrie sub forma:


∆B e = ∆Bcg
et
+ ∆Bncg
ee
[kWhcb/an] , (20.89)
unde:
 1 1 
∆Bcg
et
= Ecg ⋅  −  [kWhcb/an] (20.90)
 ηCTE ηe 
 cg 
şi
 1 1 
∆Bncg
ee
= E ncg ⋅  e −  [kWhcb/an] . (20.91)
η ηCTE 
 ncg 
Noutatea metodei: ţine seama că economia de combustibil ∆Be se datorează
ambelor forme de energie produse combinat, spre deosebire de metodele expuse
mai înainte în § 20.6.1. - 20.6.5., în care economia ∆B era atribuită fie integral
uneia din formele de energie produse (ca în cazul metodelor de „ieftinire”), fie era
repartizată în funcţie de cantităţile totale de energie produse (inclusiv energia
electrică produsă în regim de noncogenerare şi aceea termică produsă de ITV).
Ca urmare, relaţia (20.83) devine:
∆B = ∆Bcg
et
+ ∆Bncg
ee
+ ∆B t [kWhcb/an] , (20.92)
în care, conform relaţiilor (20.84) şi (20.85), rezultă:
∆B e = BCTE − BCCG
e
= ∆Bncg
ee
[kWhcb/an] (20.93)
şi
∆B t = BCT − BCCG
t
= ∆B t + ∆Bcg
et
[kWhcb/an] . (20.94)
Din relaţia (20.89), ţinând seama de producerea combinată a celor două forme
de energie (ECCG şi QCCG), se poate scrie:
∆Bncg
ee
= ∆B e ⋅ x e [kWhcb/an] (20.95)
şi
∆Bcg
et
= ∆B e ⋅ x t [kWhcb/an] . (20.96)
De unde se poate scrie:
e
BCCG = BCTE − ∆Bncg
ee
= BCTE − ∆B e ⋅ x e( ) [kWhcb/an] (20.97)
şi
t
BCCG (
= BCT − ∆B t + ∆Bcg
et
)
= BCT −
[kWhcb/an] . (20.98)
( (
− ∆B + ∆B ⋅ x
t e t
))
Aplicarea relaţiilor (20.97) şi (20.98) presupune, pe de o parte calculul
t e
economiilor de combustibil ∆B şi ∆B , iar pe de altă parte cunoaşterea cheilor de
e t
defalcare, x şi x .
În condiţiile cunoaşterii, din condiţiile reale de funcţionare, a consumului total
de combustibil al CCG (BCCG) şi a energiilor electrice şi termice produse,
t e
din relaţia (29.87) rezultă ∆B , iar ∆B este dată de:
∆Be = ∆B – ∆Bt – Bsep – BCCG – ∆Bt [kWhcb/an] . (20.99)
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1611

Important: randamentele medii anuale ηCTE şi ηCT se vor considera astfel:


• randamentul ηCTE se referă la producerea energiei electrice în condensaţie,
la nivelul CTE din SEN; nu este randamentul mediu anual al producerii energiei
electrice la nivelul ansamblului SEN (ηSEN), care este definit pentru întreaga
energie electrică produsă în SEN (atât în condensaţie cât şi în CCG), fiind mai
mare deci, decât (ηCTE). Considerarea acestei valori ar avantaja producerea energiei
electrice;
• randamentul ηCT se referă la producerea căldurii în CT, în condiţiile medii ale
CT existente în sistem.
Rezultă că rezolvarea problemei repartiţiei consumului de combustibil al CCG
se reduce practic la determinarea celor două chei (xe şi xt) utilizate în relaţiile
(20.95) şi (20.96).
În continuare se prezintă două variante ale acestei metode noi de calcul al
cheilor de repartizare a economiei de combustibil datorată producerii combinate a
căldurii şi energiei electrice, pentru două din metodele prezentate mai sus: metoda
echivalenţei de producţie şi metoda fizică.

20.6.6.1. Aplicarea în cazul metodei echivalenţei de producţie


În conformitate cu această metodă (v. § 20.6.4.), cheile de repartiţie ale
consumului total de combustibil sunt:
E cg
xe = (20.100)
E cg + Qcg
şi
Qcg
xt = , (20.101)
E cg + Qcg
în care:
Ecg = ycg · Qcg [kWhcb/an] (20.102)
şi
Qcg = α cg
an
⋅ QCCG [kWhcb/an] , (20.103)
unde: Ecg şi Qcg reprezintă cantităţile anuale de energie electrică şi respectiv
căldură, produse în regim de cogenerare; ycg – valoarea medie anuală a indicelui de
cogenerare realizat de ICG, în kWhe/kWht; α cgan
– valoarea anuală a coeficientului
de cogenerare pentru căldura QCCG totală produsă în CCG.
În cazul mai multor niveluri „j” ale parametrilor agenţilor termici produşi de
CCG, caracterizaţi prin valorile coeficienţilor de cogenerare diferiţi α cg,
an
j şi prin

cele ale indicilor de cogenerare (ycg,j), relţiile (20.100) şi (20.101) devin:


E cg , j
x ej = (20.104)
E cg + Qcg
şi
1612 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Qcg , j
x tj = , (20.105)
E cg + Qcg
unde:
Ecg,j = Qcg,j * y cg,j [kWhcb/an] , (20.106)
Qcg , j = α cg
an
, j ∗ QCCG
[kWhcb/an] (20.107)
şi

∑ (Qcg , j ∗ α ancg , j )
n
QCCG = [kWhcb/an] , (20.108)
j =1

iar

∑ (Qcg , j ∗ y cg , j )
n
ECCG = [kWhcb/an] . (20.109)
j =1

În acest fel, costurile unitare ale căldurii şi energiei electrice produse de CCG
vor rezulta diferite, în funcţie de parametrii de livrare a căldurii.

20.6.6.2. Aplicarea în cazul metodei fizice


Conform acestei metode (v. § 20.6.3.), cheile de repartiţie ale consumului total
de combustibil sunt:
E cg / η ecg
xe =
(E ) ( )
(20.110)
cg / ηecg + Qcg / ηtcg
şi
Ecg / ηtcg
x =
(E ) ( )
t
, (20.111)
cg / ηecg + Qcg / ηtcg
unde η ecg şi η tcg reprezintă valorile medii anuale ale randamentelor producerii în
cogenerare a energiei electrice, respectiv a căldurii, conform relaţiei randamentului
global în cogenerare al unei ICG
E cg + Qcg E cg Qcg
η cg = = + = η ecg + η tcg , (20.112)
Bcg Bcg Bcg
în care:
ηecg = Ecg / Bcg (20.113)
şi
ηtcg = Qcg / Bcg , (20.114)
unde Bcg este consumul anual de combustibil al ICG, pentru producerea în regim de
cogenerare a Ecg şi Qcg.
Notă: relaţiile (20.110) şi (20.111) se modifică similar relaţiilor (20.100) şi
(20.101), în ipoteza că CCG livrează căldura la „j” parametri.
Se constată că această metodă este oarecum asemănătoare metodei ISPE
(v. § 20.6.5.), cu următoarele diferenţe:
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1613

• repartizează celor două forme de energie numai o parte a economiei de


combustibil datorată producerii combinate – în cogenerare – a celor două forme de
energie (Ecg şi Qcg);
• repartiţia se face în funcţie numai de cantităţile de energie electrică şi de
căldură produse în cogenerare (Ecg şi Qcg) şi nu în funcţie de cele totale
(ECCG şi QCCG);
• referitor la energiile produse în cogenerare, în locul randamentului ηCTE se
consideră cel în cogenerare ηecg , respectiv în locul ηCT se consideră ηtcg ;
• spre deosebire de metodele de repartiţie prezentate mai sus în
§ 20.6.1. - 20.6.5., noua metodă fizică obiectivă, ţine seama de nivelul termic la
care se livrează căldura din CCG.
În ceea ce priveşte raportul ηtcg / ηecg acesta are valori, în general de 1,03 - 1,05,
deci ηtcg / ηecg ≈ 1,0. Ca urmare, după noua metodă fizică – obiectivă, repartiţia
consumurilor de combustibil între cele două forme de energie produse de o CCG,
prin aplicarea metodelor fizice, sau a echivalenţei de producţie, conduce practic la
aceleaşi rezultate.

20.6.7. Metoda calitativă – UPB [20.6 - 20.9]


20.6.7.1. Domeniul de aplicare
Metoda calitativă – UPB – a fost elaborată de prof. V. Athanasovici şi
I. S. Dumitrescu din cadrul UPB, destinată în primul rând CCG cu turbine cu abur.
În relaţiile finale, prin particularizări şi condiţii la limită specifice diverselor
tehnologii de cogenerare, metoda respectivă este aplicabilă oricărui tip de CCG.

20.6.7.2. Defalcarea cheltuielilor anuale variabile


Din motive de simplificare, cheltuielile anuale variabile (CV) se consideră a fi
formate din cele cu consumul anual de combustibil (CB) şi cele pentru producerea
apei de adaos pentru circuitul termic al ICG şi aceea pentru sistemul de transport şi
distribuţie a căldurii (CAd).

20.6.7.3. Cheltuielile anuale cu combustibilul consumat (CB)


● Ipoteze
În continuare se prezintă metodologia de repartizare a consumului anual total de
combustibil al unei CCG (BCCG), în condiţiile cele mai complexe în care se poate
afla o CCG, caracterizată prin:
– centrala este echipată cu ICG sub forma turbinelor cu abur cu condensaţie
şi prize reglabile (TACd + p), unde toată căldura este produsă întotdeauna, numai
în regim de cogenerare (Qcg), iar energia electrică poate fi produsă în cogenerare
(Ecg) şi /sau în noncogenerare – în condensaţie (Encg ≡ Ecd);
1614 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

– din punctul de vedere al parametrilor iniţiali şi/sau al supraîncălzirii


intermediare ICG, care echipează CCG, sunt diferite;
– căldura este livrată sub formă de apă fierbinte şi sub formă de abur la
diverse niveluri de presiune, impuse de consumatori;
– căldura este produsă în regim de bază – în cogenerare – cât şi în regim de
vârf, din cazane speciale (CAF- uri sau CAI - uri), fie din cazanele energetice de
abur (prin intermediul IR-lor sau al IRR-lor).
● Principiul metodei
Metodologia propusă are la bază „principiul suprapunerii efectelor”, conform
căruia CCG echipată cu turbine cu abur cu condensaţie şi prize reglabile (TACd+p)
se poate descompune în trei componente ipotetice:
a) o CTE cu condensaţie pură (ipotetică), care ar produce energia (Ecd) în
aceleaşi condiţii ca şi cele ale CTE din SEN. Aceasta se bazează pe faptul că
înrăutăţirea consumului specific de combustibil pentru producerea energiei
electrice în condensaţie, de către o turbină TACd + p, are la bază cauze datorate
producerii combinate a celor două forme de energie, cum ar fi [20.12]:
– lipsa supraîncălzirii intermediare (unde este cazul) şi utilizarea unor
parametrii iniţiali ai aburului viu, mai reduşi, din cauza necesităţii funcţionării cu
bară colectoare;
– randamente interne mai mici ale TACd + p, faţă de cele ale TA cu
condensaţie pură, datorită puterilor unitare mai mici (efectul de scară) şi al
existenţei prizei/prizelor reglabile.
În consecinţă, supraconsumul de combustibil datorat cauzelor expuse mai sus,
trebuie alocat producţiei combinate a celor două forme de energie.
Consumul anual de combustibil aferent acestei CTE ipotetice este afectat
exclusiv energiei electrice, fiind determinat cu relaţia:
ee
BCCG = Ecd ∗ bs [kWhcb/an] , (20.115)
în care bs este consumul specific de combustibil pentru producerea energiei
electrice în SEN, în kWhcb/kWhe.
b) o centrală termică (CT) – ipotetică – ar produce căldura livrată de
CCG în regim de vârf, din ITV. Consumul de combustibil aferent acesteia este
afectat în totalitate energiei termice, fiind dat de:

∑ (1 − α cgam,i )∗ QCCG,i ∗ bITV ,i


n
tt
BCCG = [kWhcb/an] , (20.116)
i =1

unde α cg,
an
i este coeficientul anual de cogenerare realizat la producerea cantităţii de
căldură QCCG,i, la nivelul de presiune „i”; bITV,,i – consumul specific de combustibil
al ITV, „i” utilizată în acest scop în CCG (v. tabelul 20.4).
c) o CCG echipată cu TA cu contrapresiune (TACp), producând
căldură numai în cogenerare – în regim de bază – având consumul de combustibil
corespunzător obţinerii combinate a celor două forme de energie. El este dat de:
et
BCCG = BCCG − ( BCCG
ee
+ BCCG
tt
) [kWhcb/an] . (20.117)
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1615

Avându-se expresia generală a consumului total de combustibil al unei CCG,


relaţia (20.117) se poate scrie şi sub forma:

∑ (E ⋅ (b )) ∑ (Q )
n n
et
BCCG = Ecg ⋅ bcg + cd ,i
cd
CCG ,i − bs + CCG ,i ⋅ α cg
an
,i ⋅ bc
[kWhcb/an], (20.118)
i =1 i =1
în care Ecg este valoarea anuală a energiei electrice produsă în regim de cogenerare
(în kWhe/an), cu consumul specific de combustibil bcg (în kWhcb/kWhe);
Ecd,i – energia electrică produsă anual în regim de condensaţie de grupul „i” de
cd
TACd + p (în kWhe/an), cu un consum specific de combustibil bCCG ,i
(în kWhcb/kWhe); bc – consumul specific de combustibil al cazanelor energetice
(în kWhcb/kWht).
Acest consum de combustibil comun producerii celor două forme de energie,
se repartizează între acestea după chei stabilite în funcţie de conţinutul exergetic al
formelor de energie produse. Cheile de repartiţie au forma generală:
E xe
xe = (20.119)
E xe + E xt
şi
E xt
xt = , (20.120)
E xe + E xt
unde E xe şi E xt sunt exergiile conţinute de cele două forme de energie produse
– livrate – de CCG.
În cazul general al echipării CCG cu TA având mai multe niveluri de parametrii
iniţiali, pentru aplicarea cheilor xe şi xt este necesară defalcarea consumului total
et
BCCG pe nivelurile de parametrii iniţiali. Fie ycg,i,j indicele de cogenerare, mediu
anual, cu care TA având parametrii iniţiali „j” produce cantitatea de căldură Qcg,i,j
unde: Qcg ,i , j = α cg
an
,i ∗ Qccg ,i , j , la nivelul de presiune „i”. Atunci se poate scrie
relaţia:
 y cg ,i, j 
Q1,i , j = α cg
an 
,i ∗ QCCG ,i , j ∗ 1 +
 [kWht/an] , (20.121)

 ηm ⋅ η g 
unde Q1,i,j este consumul anual de căldură sub formă de abur viu, la parametrii
iniţiali „j”, destinat producerii căldurii Qcg,i,j, la nivelul de presiune „i” (cu indicele
mediu anual de cogenerare ycg,i,j); ηm, ηg – randamentul mecanic al TA, respectiv al
generatorului electric.
Consumul de combustibil pentru producerea cantităţii de căldură produsă la
nivelul de presiune „i”, de grupuri având parametrii iniţiali „j”, este dat de:
,i , j = BCCG ⋅ y i , j
et et
BCCG [kWhcb/an] , (20.122)
unde yi,j este cheia de defalcare stabilită prin relaţia:
1616 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Q1,i , j . (20.123)
yi , j =
∑∑ Q1,i , j
j i
Consumul de combustibil determinat cu relaţia (20.122) se repartizează între
cele două forme de energie după cheile exergetice rezultate prin particularizarea
relaţiilor (20.119) şi (20.120).
Pentru aceasta se aplică metoda Carnotizării ciclului termodinamic al ICG cu
TA [20.13]. Aceasta se utilizează pentru simplificarea analizei termodinamice a
unui ciclu de cogenerare. Ea presupune găsirea unui ciclu ideal Carnot echivalent
celui real. Echivalarea celor două cicluri impune îndeplinirea următoarelor condiţii:
– ambele cicluri trebuie să aibă aceleaşi efecte utile;
– performanţele energetice (randamentele) ale ciclurilor echivalente trebuie să
fie aceleaşi.
Astfel, în fig. 20.1. sunt prezentate ciclurile reale şi ideale ale unei instalaţii de
cogenerare cu TA. Ciclul Carnot echivalent se desfăşoară între două temperaturi
caracteristice: temperatura medie superioară Tms şi cea medie inferioară Tmi.
Temperatura medie superioară Tms se defineşte considerând intervalul de
variaţie al entropiei ∆sp, ţinând cont că debitul de abur intrat în turbină D1,
este diferit de cel livrat de către aceasta consumatorilor termici DT, diferenţa fiind
consumată de circuitul de preîncălzire regenerativă.
Temperatura medie superioară va fi:
– pentru grupurile fără supraîncălzire intermediară:
D (h − h )
Tms = 1 1 al ; (20.124)
DT ∗ ∆s p
– pentru grupurile cu supraîncălzire intermediară:
D1 (h1 − hal ) + Dsi (h3 − h2 )
Tms = , (20.125)
DT ∗ ∆s p
în care h1, h2, h3 sunt entalpiile aburului viu, înaintea supraîncălzirii intermediare,
respectiv după supraîncălzirea intermediară, iar ial este entalpia apei de alimentare;
Dsi – debitul de abur supraîncălzit intermediar; diferenţa de entropie ∆sp depinde de
nivelul de presiune (de temperatură) la care se livrează căldura, după cum rezultă
din tabelele 20.12 şi 20.13.
În consecinţă, temperatura medie superioară definită cu una din rel. (20.124) şi
(20.125) este valabilă numai pentru o anumită situaţie de livrare a căldurii.
Pentru eliminarea acestui dezavantaj se defineşte temperatura medie superioară
de referinţă pentru fiecare din cele două situaţii anterioare:
D ⋅ (h − h )
0
Tms = 0 1 2 , (20.126)
DT ∗ ∆s0
D1 (h1 − hal ) + D si (h3 − h2 )
0
Tms = , (20.127)
DT ∗ ∆s 0
unde ∆s0 este diferenţa de entropie, în cazul în care căldura s-ar livra la nivelul
termic: T0 = 273 K.
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1617

a.

Tp2

Tp1

s
∆sp2
∆sp1
T

Tms2
Tms1

b.

Tmi2
=Tp1
Tmi1

s
∆sp2
∆sp1

Fig. 20.1. Ciclul real (a) şi cel Carnot (b) echivalent, al unei instalaţii de cogenerare cu TA;
Tp1 şi Tp2 - diverse nivele termice ale căldurii livrată din turbină.
1618 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ

Mărimi caracteristice ciclurilor de cogenerare cu TA


Tabelul 20.12
Parametrii Parametrii de
iniţiali ai supraîncălzire Temp. apei Nr. de prize Randament Temp. medie
Nr.
aburului intermediară de aliment. regener. intern superioară
crt. (1
Pres. Temp Pres. Temp. [°C] de bază [K]
[bar] [°C] [bar] [°C]
1 34,3 450 150 3 0,80 374,48
2 88,2 510 210 5 0,80 401,6
3 127,4 540 230 6 0,83 424,05
2)
4 137,2 540 37/35 350/540 240 5 0,82/0,88 443,20
2)
5 182 550 45,9/40,3 345/550 250 5 0,82/0,88 462,96
2)
6 235 550 38/35 295/550 263 6 0,82/0,88 490,95
Obs. Datele privitoare la performanţele tehnice ale ciclurilor sunt obţinute din
literatura de specialitate şi considerate ca medii pe grupele de parametri iniţiali.
1)
Numărul de prize regenerative înaintea prizei de cogenerare urbană;
2)
Randamentul intern al CIP/randamentul intern al CMP.

Relaţiile de dependenţă între ∆s p şi Tp


Tabelul 20.13
Ciclul de
cogenerare Destinaţia
conform nr. crt. aburului livrat
Relaţia de recurenţă între ∆s p = f (T p )
din tabelul 20.12
urban ∆s p = 1,04699 – 0,72147 · 10-3 · Tp
1
industrial ∆s p = 0,89008 – 3,09323 · 10-4 · Tp
urban ∆s p = 1,00561 – 0,6306 · 10-3 · Tp
2
industrial ∆s p = 0,91187 – 3,7487 · 10-4 · Tp
urban ∆s p = 0,98339 – 0,55955 · 10-3 · Tp
3
industrial ∆s p = 0,8907 – 3,3299 · 10-4 · Tp
4 urban ∆s p = 0,99458 – 0,63499 · 10-3 · Tp
5 urban ∆s p = 0,97255 – 0,51681 · 10-3 · Tp
6 urban ∆s p = 1,01431 – 0,51685 · 10-3 · Tp
Observaţie: Relaţiile de recurenţă ∆s p pentru nivelele de presiune urbane se
pot folosi şi pentru zonele presiunilor scăzute (p ≥ 0,03 bar) fără
ca erorile de estimare să depăşească cca. + 1,5%.
Relaţiile ţin cont şi de faptul că influenţa preîncălzirii regenerative
se modifică odată cu modificarea nivelului presiunii de livrare a
aburului.
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1619

0
Între cele două temperaturi medii superioare Tms şi Tms se poate scrie relaţia:
∆s0 Tms
0
Tms = Tms
0
⋅ = , (20.128)
∆s p ∆s p
în care ∆s p reprezintă valoarea relativă a „căderii” de entropie, definită prin
raportul:
∆s p = ∆sp /∆s0 . (20.129)
Pe baza constatării rezultatelor din carnotizarea ciclurilor reale de cogenerare,
se pot scrie relaţiile:
Tms ,i , j − T p ,i
xie, j = (20.130)
Tms , i , j − T0
şi
T p ,i − T0
xit, j = , (20.131)
Tms,i , j − T0
unde Tms,i,j este temperatura medie superioară a ciclului de cogenerare cu
parametrii iniţiali „j”, care produce căldura la nivelul termic Tp,i; T0 – temperatura
de referinţă pentru apă (T0 = 273 K, 0°C).
Conform relaţiilor (20.128) şi (20.129) se poate scrie:
Tms0 , j
Tms ,i , j = , (20.132)
∆s p ,i , j
unde Tms , j este temperatura medie superioară de referinţă pentru parametrii iniţiali
„j”, iar ∆s p,i, j este variaţia relativă de entropie în cursul procesului de livrare a
căldurii, corespunzător nivelului de presiune „i”, pentru ciclul de cogenerare cu
parametrii iniţiali „j”, care conform relaţiei (20.129), este dată de:
∆s p ,i , j = ∆sp, i, j/∆s0.
Atunci, cheile de defalcare devin:
xie, j =
0
Tms ( )
, j − T p ,i ∗ ∆s p ,i , j
(20.134)
0
Tms ,j − (T ∗ ∆s
0 ) p ,i , j

şi
Tp ,i − T0
xit, j =
) ⋅ ∆s
. (20.135)
0
Tms ,j (
− T0 ∗ ∆s p ,i , j
p ,i , j

Cota parte din consumul anual comun de combustibil (BCCG


et
) , care revine
producerii energiei electrice, va fi:

∑∑ (y )
 
et ,e
BCCG = BCCG
et
∗  i, j ∗ xie, j  [kWhcb/an] , (20.136)
 i i 
iar cel care revine producerii căldurii la nivelul termic „i”:
1620

Das könnte Ihnen auch gefallen