ISTORIA ARTEI

Epoca paleolitica pe pamantul tarii noastre a inceput aprox. cu 600.000 500.000 de ani i.e.n. Viata s-a injghebat si la noi in pesteri sau pe malurile apelor. In astfel de pesteri au iesit la iveala desene cu figuri de oameni sau de animale.Urme din epoca primitive se gasesc la Ohaba-Ponor (Hunedoara), Cheia (in Dobrogea), in Pestera Muierilor de la Baia de Fier (Oltenia) etc. Din paleoliticul mijlociu si superior s-au gasit la noi unelte de munca din piatra cioplita, din lemn si din os. In neolitic, oamenii si-au facut bordeie sau colibe, unele locuinte neolitice avand la intrare usi, stalpi si cornise de lemn cu ornamente interesante, simbolice (capul de cal, simboluri ale rodniciei etc.), ornamente care s-au transmis din generatie in generatie si care s-au folosit mai tarziu, in evul mediu sau in epoca moderna la casele taranesti. La Habasesti, in apropiere de Pascani, s-au descoperit urmele unui adevarat sat din epoca neolitica, dovada ca in acea epoca oamenii care au locuit pe acest teritoriu au dus o viata stabila. Cu prilejul sapaturilor arheologice au fost scoase la iveala si obiecte de ceramica reprezentand piese mici de mobilier: mese rotunde si joase ori scaune. Legat de modul agrar si pastoral de viata a aparut cultul fertilitatii. Inchinate acestui cult sunt numeroase figurine din pamant ars care s-au gasit la noi in multe locuri. Ele sunt rosii sau negre, de mici dimensiuni si reprezinta femei, foarte rar barbati. Unele figurine redau cate doua personaje lipite intre ele. Foarte sugestiva este o figurina de la Rast (in apropiere de Calafat), o mama cu copilul in brate. La Hamangia (Dobrogea) s-au descoperit trei statuete mici reprezentand oameni stand:una numita de cercetatoriGanditorul de la Hamangia si alte doua, reprezentand femei. Aceste statuete sunt socotite adevarate capodopere ale artei universale. Ele uimesc prin miscarea lor frumoasa, prin proportia dintre partile corpului, prin maiestria cu care s-au redat trupurile umane stilizate,

reduse la esential, intocmai ca in creatiile moderne, contemporane de mare valoare. La Gumelnita (langa Oltenita) s-au gasit figurine cu reprezentari de animale (zoomorfe) interesante, lucrate din arama si os, stilizate si ornamentate cu elemente geometrice (de ex.:vulpea). In epoca neolitica, mestesugurile s-au diferentiat si s-au dezvoltat. S-au facut primele tesaturi in razboi. Olaria a ocupat un rol tot mai important. Se produceau vase de uz gospodaresc: oale de fiert, strachini, canute, vase cu picior, castroane, talere, strecuratori, pahare si vase de dimensiuni foarte mari pentru pastrat proviziile.De ex. unele vase au forma unor rate care stau pe cuibare. Vasele din epoca neolitica sunt decorate, fie prin adaosuri, din aceeasi pasta, fie prin zgariere. Uneori motivele decorative s-au sapat cu unghia pe peretii exteriori ai vasului, in pasta inca moale.Astfel sunt motivele care imita un fagure de albine. Dar sapatul cu unghia era anevoios, asa ca motivele ornamentale s-au desenat cel mai adesea cu ajutorul unui varf de cutit (s-au gravat sau s-au incizat).S-au facut si ornamente cu snur, cu ajutorul unei coarde rasucite, stransa in jurul vasului inca umed, astfel incat urma corzii sa ramana imprimata. Alteori, vasele s-au ornate cu brauri in relief din aceeasi pasta (s-au imbraiat)ori s-au impodobit cu santuri, numite caneluri, de la numele latin al trestiei (cana, canele). Motivele ornamentale neolitice sunt geometrice, alcatuite din linii paralele, triunghiuri, cercuri, spirale, zigzaguri etc., fie unghiulare, fie caligrafice, curbe. S-au facut si vase pictate. La inceput, culoarea a fost aplicata dupa ce vasele au fost arse. Tehnica aceasta a fost numita pictura cruda. Mai tarziu, vasele au fost pictate inainte de a fi fost arse. Aceasta operatie, care a cerut experienta si indemanare, a insemnat un mare progres fiindca, se stie ca, prin ardere, culorile sufera modificari si suprafetele colorate se extend, se scurg sau se intrepatrund, se amesteca si astfel ornamentul ia forme diferite. Cele mai frumoase vase pictate din epoca

neolitica au fost descoperite la Cucuteni, nu departe de Iasi. Culoarea dominanta a lor a fost la inceput rosul, apoi brunul. Motivele ornamentale de la Cucuteni sunt formate din spirale, conturate cu linii subtiri, de alta culoare sau cu alb. Spirala, ca si curba sinuoasa, sunt tipice pentru civilizatia dunareana. Epoca bronzului cuprinde aprox. perioada dintre 1.900 si 1.100 i.e.n. In aceasta epoca primitivii au trait in sate si au fost organizati in triburi sau uniuni tribale. Ei au avut ca ocupatie principala pastoritul si agricultura cu unelte perfectionate. In localitatea Drajna (aproape de Ploiesti) s-au gasit zeci de obiecte de bronz, folosite in muncile agricole (seceri) sau in alte munci (topoare).In epoca bronzului, pe langa obiectele de metal s-au facut in continuare si obiecte din ceramica, os, piatra, dar predomina metalul. Faptul ca din acele timpuri sau gasit numeroase arme duce la concluzia ca triburile s-au razboit intre ele. Armele din aceasta epoca a bronzului, ca si multe unelte de tot felul, au manerele impodobite cu ornamente geometrice. Geometrizarea este caracteristica pentru aceasta perioada. Obiectele mici de podoaba, de bronz, ramase pe teritoriul patriei noastre din aceasta epoca sunt numeroase: diademe, bratari, coliere, brose si aplice. Ca forma ele se apropie mult de obiectele din aceeasi epoca gasite in alte tari. Vasele din epoca bronzului aveau ornamente mai simple decat cele din epoca neolitica, din linii incizate sau in relief. Urnele funerare ale epcii bronzului au peretii si capacele foarte frumos impodobite. In epoca bronzului, noi indeletniciri, noi conditii de viata au determinat inlocuirea credintelor religioase, inlocuirea cultului fertilitatii telurice , cultului pamantului, cu al soarelui. Au aparut ornamente care au reprezentat soarele sub forma de cercuri, roti, poligoane, ornamente care apar si acum pe costumele populare, pe stalpii si portile caselor de la tara, pe ceramica, pe polite, pe lavite, pe furci. In vasele de ofranda s-au tinut diferite lichide folosite pentru cultul mortilor inhumati, adica ingropati, nu arsi, sau pentru slavirea unor divinitati. Ceramica de acest gen s-a gasit in

sapaturile de la Ghica-Tei (Bucuresti), la Verbicioara si la Carna (Oltenia), sau la Sarata Monteoru. Deosebit de ingrijit au fost lucrate si figurinele de ceramica reprezintand femei cu fuste in forma de clopot, asemanatoare cu unele forme mesopotamiene si mediteraneene foarte vechi. Aceasta asemanare se poate explica prin schimburile economice si culturale care au existat in acea vreme intre populatiile de pe teritoriul patriei noastre si cele din alte parti ale globului. In epoca fierului au aparut mai multe mestesuguri si artele. Bronzul nu a incetat sa fie intrebuintat alaturi de fier. In acea perioada, teritoriul patriei noastre a fost locuit de daci. La inceput dacii au fost cunoscuti sub numele de geto-daci. Ei au trait in triburi, care, mai tarziu, s-au organizat in uniuni tribale din care a luat fiinta si statul dac. Multe din obiectele descoperite, din acea perioada, au fost create de daci. La Lechinta de Mures au fost gasite multe sculpturi cu forme de animale foarte frumoase, modelate din lut, unice in felul lor, de un puternic realism. Ele sunt de mici dimensiuni si reprezinta tapi, cai, porci, berbeci, caini etc. De origine geto-dacica sunt si vasele de ceramica neagra, aspect care se obtinea printr-o oxidare partiala, prin arderea necompleta a obiectelor. Tot geto-dacice sunt si obiectele de ceramica de la Basarabi (langa Calafat), de la Satul Nou si de la Murighiol (jud. Tulcea) din sec.IV-III i.e.n. Sunt vase pentru pastrarea lichidelor, vase cu picior in forma de fructiere, asemanatoare cu cele din neolitic: amfore cu forme locale, cani cu o toarta, castroane cu doua toarte etc,.cele mai multe lucrate la roata. Obiecte insemnate prin formele si ornamentele lor, de origine geto-dacica se gasesc si la Izvoare, Targsor (langa Ploiesti) si la Poiana (langa Tecuci), care este o asezare dacica din sec. IV-III i.e.n. Aceste obiecte (clesti, ciocane, nicovale, tesle, tarnacoape, secure, seceri) au o mare importanta pentru cunosterea meseriilor si a modului de viata al dacilor. Descoperirile de la Poiana mai arata ca in aceste parti s-au intalnit drumurile de pe vaile Dunarii si ale Siretului cu cele

ce veneau din Transilvania de astazi inainte de formarea statului dac. Multe din elementele de cultura si arta din neolitic si din epoca metalelor s-au transmis din generatie in generatie, dea lungul mileniilo, pana in timpurile noastre. Aceasta dovedeste existenta si continuitatea elementului autohton, pe intreg cuprinsul tarii, din epoca neolitica pana astazi. Creatii ca vasele pictate de la Cucuteni si ca figurinele de la Hamangia, intrate in patrimoniul artei universale, dovedesc forta creatoare a celor care au trait pe aceste meleaguri, in trecutul indepartat.

ARTA EGIPTULUI ANTIC Arta antica egipteana a fost strans legata de dezvoltarea statului egiptean. Ea a inceput la sfarsitul mileniului al IV-lea si si-a incheiat ciclul in anul 525 i.e.n. cand Egiptul a fost cucerit de persi, pentru ca in sec.al IV-lea sa fie cucerit de Alexandru cel Mare, apoi de romani creand o arta clasica, elenistica. In Egiptul antic arhitectura a stat pe primul plan. Ea a fost strans legata de constructia oraselor (urbanistica), de religie si de cultul mortilor. Arhitectura funerara (arta mormintelor) se leaga de credinta egiptenilor ca trupul nu trebuia sa putrezeasca, fiindca in el sufletul, numit Ka, avea sa se reintoarca. De aceea mormintele egiptenilor erau edificii foarte trainice, construite pentru vecie si amenajate ca niste adevarate case de locuit. In camerele mortuare, inafara de sarcofag erau randuite arme, unelte si felurite obiecte de piatra ori vesminte care apartinusera defunctului. Se deosebesc doua feluri de monumente de cult:piramidele, in jurul carora se gaseau morminte, numite mastabace si mormintele sapate direct in stanca sau temple hipogee. Piramidele sunt construite din piatra pe baza patrata. Cele mai vechi au peretii exteriori in trepte. Cele mai cunoscute

sunt piramidele de langa Giseh, langa Cairo, construite sub faraonii Keops, Kefren si Mykerinos, intre 2723 si 2563 i.e.n. Intrarea in piramida era ascunsa de o piartra si asezata la circa 50m inaltime. Drumul spre centrul piramidei, unde se gasea camera mortuara, era foarte anevoios, compus din coridoare si tuneluri inguste, intunecoase si intortochiate in plan inclinat; din loc in loc erau taiate santuri in care cel care nu era prevazator putea sa cada fara sa mai poata iesi vreodata. Langa piramide se gaseau monumentele funerare, templele de inhumare ale faraonilor, necropolele lor si mastabalele dregatorilor. Celalalt fel de monumente funerare, mormintele hipogee se gasesc mai ales in vaile laterale ale Nilului, insirate pe o distanta de zeci de km, unele formand Valea Regilor sau a mormintelor regale, datand din sec.XVI-VI i.e.n. La intrare aceste morminte aveau fatade frumos impodobite, adesea cu statui foarte mari, care dadeau monumentelor un aspect impunator. Asa era cel de la Abu-Simbel, construit pentru regina Nefertiti sau mormantul reginei Hacepsut, sotia lui Amenophis al III-lea. Templele, inchinate zeilor solari (Osiris, Isis, Horus, AmonRa) sau faraonilor care se confundau ce zeii si apareau infatisati in statui uriase ca zei, aveau ziduri puternice, decorate cu sculpturi, reliefuri si hieroglife gravate in adancime. Templul era format dintr-o sala-sanctuar in care se afla statuia zeului, la care duceau un sir de alte incaperi ce serveau fie de locuinte pentru preoti, fie de sali pentru ofrande. Se mai gaseau si diferite galerii, coridoare si curti in care se adunau credinciosii, desemnandu-se exact pana unde avea dreptul sa intre in templu fiecare categorie sociala. Acoperisul templului se sprijinea pe pereti grosi si pe coloane. Adeseori coloanele erau mai multre decat era necesar pentru a sustine acoperisul. Ele simbolizaudumbrava sacra prin care trece sufletul dupa moarte. O coloana se compune, in general, din trei parti: baza, partea de jos, fusul (asemenea unui trunchi de copac) si capitelul (partea de sus), deasupra caruia sta barna

(arhitrava). Capitelurile imitau plantele (frunzele de lotus, de palmier, trestiile, papirusul sau chiar capetele de zei). La o anumita distanta de la intrarea in templu se gaseau obeliscurile, adica stalpi prismatici foarte inalti, din piatra dura, dintr-o singura bucata, terminati cu o piramida in varf. Pe obeliscuri se sculptau scene din viata faraonilor sau se scriau in hieroglife texte in care se preamareau faptele acestor monarhi. Sculptura si pictura sunt subordinate arhitecturii. Din aceasta cauza, arta egipteana impresioneaza si astazi prin unitatea ei. Artistii egipteni au stiut sa redea in basoreliefuri si in picturi, mai ales in camerele ofrandelor, scene reale din viata societatii Egiptului antic. Ei au folosit fresca (pictura aplicata peste tencuiala umeda, cu culori de apa, care intra in tencuiala si se usuca o data cu ea), dar si tehnica al seccopictura pe peretele uscat (tempera). Arta picturii s-a dezvoltat si in portrete, cele mai vii exemple fiind portretele de pe partea interioara a capacelor sicrielor de lemn sau a sarcofagelor in care era inchisa mumia. Statuile erau monolite (dintr-o singura bucata de piatra) sau din mai multe blocuri de piatra legate intre ele, ajungand uneori si la 20m inaltime. Faraonii erau reprezentati fie asezati pe tronuri de piatra cubica (semnul puterii), cu picioarele alipite si mainile rezemate de bratele tronului, fie in picioare, intr-o pozitie rigida, cu privirea indreptata inainte, mainile pe langa corp si un picior usor inainte, ca si cum ar fi pasit spre moarte. Celebra este statuia Sfinxului care are sub ea un templu. Este o stanca sculptata in forma de animal himeric leu cu cap de om asezata in imediata vecinatate a piramidei faraonului Keops. Sculptura egipteana a infatisat nu numai regi si demnitari, ci si oameni simpli, cum este statuia celebra a Scribului un om gol, care sta jos, cu privirea incordata, asteptand parca sa i se dicteze ceva .( Luvru ) Tot egiptenii au pus si bazele decorarii interioarelor, preluata de celelalte popoare din antichitate. Arta prelucrarii metalelor pretioase sau orfevreria (in care egiptenii au facut

minunate obiecte de podoaba) a influentat si ea arta altor popoare din antichitate. ARTA GREACA IN ANTICHITATE In antichitate arta grecilor a jucat un rol covarsitor. Ei au cunoscut creatiile artistice ale celorlalte popare din vechime. Le-au prelucrat, perfectionandu-le mereu, realizand opera originale, nepieritoare, in care spiritul de masura si echilibrul isi afla expresia. Arta greaca veche, la inceput, s-a dezvoltata in insula Creta, din Marea Mediterana. Aceasta insula se afla la o departare aproape egala de Asia, Africa si de Europa, la locul de incrucisare a drumurilor maritime dintre aceste continente. Faptul ca statul sclavagist cretan se gasea pe o insula care putea fi oricand atacata de piratii care misunau in lungul si-n latul apelor, a impus ca in Creta sa se ridice multe constructii de aparare. Astfel, palatul de la Cnossos, capitala statului cretan, asezat in apropiere de o colina, era aparat pe de o parte de crestele semete ale muntelui iar pe de alta parte de ziduri masive si de turnuri. In interior, in afara de salile oficiale unde conducatorul statului isi intrunea dregatorii, in afara de locuinte, se mai gaseau incaperi pentru pastrarea alimentelor, a apei, grajduri si depozite de hrana pentru animale etc.Palatul era canalizat. Apa se scurgea prin tevi de ceramica pana in mare. In caz de asediu, pentru salvarea vietii celor din interior, palatul era prevezut cu iesiri subterane, cunoscute numai de cei inruditi cu stapanul. Incaperile locuite de stapani erau de o bagatie nebanuita. Aveau partea de jos a zidurilor acoperita cu placi de piatra slefuita, ornate cu aur si argint (ornamentele se sapau mai intai in piatra, apoi in aceste santuri se turna metalul topit si suprafetele se slefuiau). Pe podea erau dale de piatra de diferite culori. In aceasta epoca s-au facut si incrustatii in lemn. In partea superioara a zidurilor se asezau picturi, covoare sau panouri din lemn de esenta tare (abanos, chiparos, cedru). Pe pereti

erau pictate scene de vanatoare ori diferite grupuri (barbati si femei) din clasa stapanitoare. Se foloseau cu precadere culorile calde:rosul si galbenul, albul si negrul. Ca si egiptenii, figurile erau pictate din profil, cu ochiul din fata, dar de o mai mare suplete in stil. Pictorii cretani au creat un nou gen de pictura: peisajul marin. Faptul se explica prin dragostea lor pentru marea care ii inconjura. De aici si motivele decorative care stilizeaza valurile prin spirale duble sau triple. Cretanii au intrebuintat si stucul (o pasta moale facuta din var, gips si pulbere de marmura), care, amestecata cu alte substante, in aer uscat, devenea foarte dura. Aceasta pasta poate fi modelata foarte usor.Ei au facut din stuc numeroase sculpturi pentru a orna peretii cladirilor, sarcofagele, vasele mari etc. Pe sarcofagele ramase de la cretani se vad reprezentate si cladiri. Cretanii au dezvoltat foarte mult arta interioarelor, costumelor si podoabelor. La inceputul mileniului al II-lea i.e.n., pe teritoriul Greciei continentale a inceput sa se dezvolte o arta proprie, numita arta miceniana, dupa numele orasului Micene. Palatele miceniene sunt construite din blocuri foarte mari de piatra (unele de peste 100.000 kg.) denumite in vechime palate ciclopice, fiindca se credea ca au fost facute de niste oameni uriasi cu un singur ochi in frunte, numiti in mitologie ciclopi. Cele mai frumoase constructii din Grecia antica au fost templele. La inceput, templele erau formate dintr-o singura incapere deschisa, numita cella, in care se afla adapostita statuia zeului. Mai tarziu, s-a luat obiceiul ca templul sa fie inchis si in el sa se stranga averea cetatii sau averea propriu-zisa a templului. Tot acolo se pastrau pentru zeii lor haine bogate si luxoase, cu care se imbracau statuile la festivitati, ca niste personaje reale. Hainele se schimbau dupa anotimp, uneori chiar dupa anumite ore ale zilei. In fata, zidurile laterale ale cellei s-au prelungit si intre aceste prelungiri s-au asezat doua coloane care au facut ca intrarea in templu sa para mai impunatoare. Aceasta a fost o mare inovatie. Mai tarziu, partile prelungite ale zidurilor au fost inlocuite cu cate patru coloane asezate in fata si in

spatele templului. Si, si mai tarziu, s-au adaugat coloane si pe partiel laterale ale zidurilor, creindu-se templul peripter. A fost greu de gasit forma, asezarea si marimea partilor din care sa se compuna templul, astfel incat nu numai aceste parti, ci si intrega constructie sa fie un tot armonios, o opera de arta. Acest rezultat a fost posibil datorita studierii corpului omenesc, din care, prin analogie cu omul, s-au tras invataminte, si asupra proportiilor arhitectonice ale templului. Sistemul de proportionare si de decorare a constructiilor care aveau coloane a primit denumirea de ordin sau stil architectonic. In arhitectura antica greaca se deosebesc trei stiluri sau ordine. Cel mai vechi este stilul doric. Constructiile in stil doric sunt mai joase decat celelalte, mai masive, oarecum mai greoaie, mai robuste, dar proportionate, trainice si impunatoare. Stilul ionic cunoaste constructii mai zvelte, mai inalte. Este mai elegant, mai gratios. La constructiile de stil ionic s-a intrebuintat marmura alba din insula Paros, iar la constructiile dorice, marmura galbuie, scoasa din muntele Pentelic, de pe continent. Stilul corintic, derivat ca stil din cel ionic, nu difera substantial decat prin ornamentatia mai bogata a capitelurilor. Coloanele dorice aveau, ca si la egipteni, o baza, un fus si un capitel. Capitelul avea o parte rasucita numita echina. Deasupra echinei era o prisma dreptunghiulara simpla, cu baza patrata, numita abaca. La coloana ionica, echina si abaca formau o singura bucata, terminata la colturi cu volute rasucite ca niste coarne de berbec. Capitelurile corintice aveau forma unui manunchi de frunze de acant (scaiete). Deasupra coloanelor se gasea antablamentul format din mai muilte parti:din arhitrava, friza si cornisa. La fiecare templu, pe friza, se gaseau basoreliefuri cu subiecte mitologice, in legatura cu zeitatea careia ii era inchinat lacasul. Basoreliefurile erau sculpate pe lespezi dreptunghilare de marmura numite metope (in cazul templului doric).

Trasaturi caracteristice ale stilurilor antice se pot vedea la templele de pe Acropolea Atenei. Acropolea era locul cel mai ridicat dintr-un oras. Fiecare oras avea acropolea sa. Acropolea Atenei se gaseste asezata pe un mic platou deasupra unei stanci. In lumea veche acest loc era socotit sacru. De aceea pe el s-a construit un insemnat numar de temple spre care se ajungea primtr-o frumoasa intrare triumfala numita Propilee. Statuile sculptate de scultorii antici greci erau in rondbos la fel ca la egipteni, adica de sine statatoare, putand fi inconjurate si privite din orice parte. Cel mai mare sculptor din antichitatea greaca a fost Fidias. Operele sale in rondbos o reprezinta pe zeita Atena. Tot lui i s-a atribuit si statuia celebra a lui Zeus Olimpicul, inalta de 14 m, facuta din aur si fildes. Hainele si sandalele zeului erau impodobite cu pietre pretioase. Foarte importante pentru cunoasterea vietii grecilor antici sunt si statuetele de Tanagra, numite astfel dupa o localitate din Beotia, o provincie a Greciei, in cimitirul careia s-au gasit cele mai multe din aceste lucrari. Facute din teracota pictata, ele nu depasesc inaltimea de 70 cm.reprezentand femei sau barbati in vesmintele lor de epoca, in ocupatiile si atitudinile lor caracteristice.Sunt impresionante prin armonia si finetea lor. Au fost create pentru cultul mortilor si se ingropau o data cu cel decedat, de aceea trebuiau sa exprime liniste, calm. Grecii au lucrat si mozaic un gen de pictura care consta in fixarea unor bucati de piatra sau sticla foarte mici, de diferite culori, intr-o pasta speciala, care se intareste. Ei nu au aplicat mozaicuri pe pereti, ci numai pe pardoseala. De aceea nu au reprezentat in mozaic decat prea putine portrete, mai multe plante si animale foarte stilizate sau elemente decorative geometrice, dar si unele scene din viata sociala, mai ales in epca tarzie elenistica. Arta greaca veche exprima cele mai nobile nazuinte ale cetateanului grec din antichitate. Operele clasice sunt de mare valoare si sunt renumite in intrega lume; ele au dat idealul perfectiunii artei europene din primul ev mediu si de la Renastere incoace.

ARTA ROMANA Arta romana este pusa in primul rand in slujba preamaririi ideii de putere, in slujba glorificarii statului si capitalei sale. Ea trebuia sa starneasca admiratie pentru statul si poporul roman si sa indeplineasca si un scop de utilitate publica. Ea s-a dezvoltat la inceput la Roma, primul oras-stat roman, si cu timpul a patruns in toata Italia si de acolo in toate provinciile romane. Ea a luat diferite elemente din arta altor popoare, contopindu-le intr-un tot unitar nou, original. Romanii au stiut ce sa ia, cum sa ia si cat sa ia din cultura popoarelor cucerite pentru a-si face arta lor.Arta aceasta a inflorit intr-un scurt timp, perioada ei de apogeu fiind spre sfarsitul sec. I i.e.n. in timpul imperiului lui Augustus si al Antoninilor. Orasele romane erau foarte civilizate. Aveau strazile pavate cu bolovani de rau sau cu lespezi, aveau canale de scurgere pentru apa murdara si conducte de piatra pentru apa de baut si de spalat, adusa de la mari departari ( apeducte). In pietele publice din interiorul oraselor, numite Forum locuitorii se intalneau sa discute treburile obstesti. Fiecare oras isi avea forumul sau. La Roma s-au construit mai multe forumuri, cele mai insemnate fiind forumurile lui Augustus si al lui Traian.Ele erau incinte de forma dreptunghiulara, inconjurate cu ziduri. In interior aveau coloane, unite in partea superioara prin lespezi de marmura. Forumurile adaposteau constructii diverse:arcuri de triumf, temple, altare, statui etc. Cu timpul s-a generalizat obiceiul ca pentru imparatii, guvernatorii sau generalii care se intorceau victoriosi din razboaie, sa se construiasca a rcuri de triumph, care sa comemoreze victoriile lor. Cele mai inseminate s-au ridicat la Roma, arcul lui Titus, al lui Septimus Sever si al lui Constantin cel Mare fiind cele mai bine pastrate.

Tot in amintirea razboaielor victorioase s-au construit si columnele. Ele erau mari constructii cu aspect cilindric, depasind adesea, cu postament cu tot, inaltimea de 20 m. In partea de sus a columnei se gasea de obicei statuia imparatului in vesminte de razboinic. Pe partea cilindrica, de jos in sus, continuu, in spirala, se desfasurau frize cu basoreliefuri. Aceste sculpturi narative, cu subiect istoric infatisau scene din razboaiele celebrate prin aceste monumente. Cele mai inseminate sunt Columna lui Traian si Columna lui Marc Aureliu de la Roma. In timpul imperiului, romanii au construit si amfiteatre. Amfiteatrele (sau arenele) erau cladiri imense, cu mai multe etaje, de forma rotunda, in centrul carora se disputau luptele gladiatorilor, luptele cu fiarele salbatice. Cunoscut este Colloseum-ul din Roma, imens amfiteatru construit din ordinul imparatului Vespasian. In acest amfiteatru incapeau comod 60.000 de spectatori. Avea patru etaje si in antichitate, era socotit una dintre minunile lumii. Printre constructiile publice importante se numarau si termele. Ele formau ansambluri, cuprinzand sali de baie, biblioteci si sali de muzica, stadioane, galerii de tablouri, parcuri de odihna etc. Termele erau si locurile de intalnire ale cetatenilor care voau sa discute despre treburile publice sau despre afaceri. Salile de baie aveau pardoseala din caramizi ori din placi de piatra, taiate in forme diferite. Din aceste placi se combinau motive decorative geometrice foarte frumoase. Uneori pavajul era lucrat in mozaic. Unele incaperi din terme aveau tavanele drepte, altele boltite in forma de leagan sau de cupola. La Roma se gasesc ruineleTermelor lui Caracala si ale lui Diocletian, primele adapostind astazi stagiunile de concerte de opera din timpul verii, cele din urma transformate in muzeu national de arheologie antica. In cinstea zeilor, romanii au construit si numeroase temple. Ele nu erau prea deosebite de templele grecesti. Panteonul a fost un templu ridicat de Agripa in cinstea tuturor zeilor in anul 27 e.n. El avea zidul de forma rotunda, cilindrica, acoperit cu o cupola foarte bogat decorata in interiorul sau si nu avea ferestre. In Panteon lumina intra printr-o deschidere

rotunda de 9 m. diametru din centrul cupolei.La intrare Panteonul avea un portic (un sir de coloane) care-i dadea un aspect triumfal. Romanii au mai construit si localuri de judecatorie numite bazilici. Acestea erau edificii dreptunghiulare, impartite deseori, in interior, prin doua randuri de coloane, in trei parti numite nave. Bazilica era precedata mai intotdeauna de o curte inconjurata de ziduri si cu coloane spre interior. In mijlocul curtii se gasea un bazin cu apa sau o fantana. Dupa planul bazilicii romane, mai tarziu s-au construit bisericile crestine de tip apusean; chiar si numele de biserica vine in limba romana din basilica. Romanii au amenajat si circuri(stadioane) vaste care erau ornate cu obeliscuri si statui. O mare extindere capata in civilizartia romanilor arta picturii cu care ei si-au impodobit incaperile publice si particulare. De-a lungul secolelor cea mai mare parte dintre picturile romane s-au distrus. A mai ramas un insemnat numar de figuri si scene pictate pe peretii caselor de la Pompei, Herculanum si Stabia. Orasele acestea au fost acoperite in sec. I e.n. de lava vulcanului Vezuviu. Ele au fost dezgropate de catre arheologi, incepand cu sec. al XVIII-lea. Pe peretii din interiorul caselor de la Pompei, Herculanum si Stabia au fost pictate scene din mitologie sau din viata romanilor. In primele secole ale crestinismului au fost construite, in imprejurimile Romei, catacombele. Ele sunt galerii sapate in lava vulcanica. In ele se ascundeau adeptii noii religii de teama persecutiilor. Galeriile formau adevarate labirinte cu mai multe etaje. Din loc in loc se gaseau altare cu picturi foarte rudimentare reprezentand femei care se rugau sau figuri de martiri. In sec. al III-lea e.n., o data cu destramarea imperiului, arta romana decade. ARTA ANTICA PE TERITORIUL PATRIEI NOASTRE Despre statul dac se stie ca a existst pe teritoriul patriei noastre inca din prima jumatate a sec. I i.e.n.

Cea mai importanta asezare dacica dinainte de cu7cerirea romana a fost Sarmizegetusa, centrul statului dac, la inceput condos de Burebista si mai Tarziu de Decebal. Sarmizegetusa a fost un complex de constructii religioase si civile, inconjurate de ziduri de aparare ca si alte cetati dacice din tara noastra (Tilisca, de langa Sibiu). Sarmizegetusa a fost construita intr-o tehnica avansata care arata ca dacii, pentru vremea lor, erau un popor civilizat. Constructiile erau de piatra masiva, netezita in exterior. Interioarele erau ornamentate. Pe Columna lui Traian de la Roma se vad cateva aspecte ale acestei asezari. La Sarmizegetusa s-au gasit numeroase obiecte de podoaba: cercei, fibule si diademe din bronz ori din metal opretios, arme, vase etc. Important pentru cunoasterea artei dacilor este si tezaurul descoperit la Sincraieni, in estul Transilvaniei. El e ste format din cupe si potire de argint. La Hagighiol, in Dobrogea, au fost gasite piese diferite si armuri pentru parade (coifuri, jambiere), vase de metal cu animale fantastice, obiecte mai mici de argint sau chiar de aur. Tot din timpul geto-dacilor s-a descoperit si asezarea de la Popesti, situate pe Arges, la 20 km vest de Bucuresti, unde se presupune ca a fost capitala regelui Burebista. Ceramica de la Popesti cuprinde piese locale, lucrate cu destula indemanare si piese de import, ceea ce dovedeste ca se faceau schimburi intre populatia autohtona din acea parte sic ea din sudul Dunarii. Dacii locuiau in sate si in orase. S-au descoperit un fel de locuinte-turn, din piatra ori caramida. Acoperisul lor era facut din paie, sindrila sau tigla/ Populatia instarita locuia in case de piatra sau de zid. Dacii au avut si case cu etaj. De obicei planul casei era patrat. Pentru aparare, dacii au construit cetati si castele situate pe varfuri de deal. Ele aveau ziduri de trei metri grosime din piatra sau caramida. Cele mai inseminate constructii de acest fel au fost descoperite la Piatra-Rosie, Costesti si Blidaru, nu departe de Orastie, in Transilvania.

Ele au fost ridicate intre sec. al II-lea i.e.n. si sec. I e.n. Au avut planuri in forma de patrulater si turnuri in cele patru colturi ale cladirilor, ca si la cetatile de aparare. Unele fortarete au avut si ziduri de lemn. De o mare insemnatate istorica a fost cetatea de la Gradistea MUncelului. In interiorul ei se aflau sanctuare, locuinte, ateliere, magazii, conducte de apa si canale pentru scurgerea apei. Dupa cucerirea Daciei de catre romani, arta dacica a continuat sa se dezvolte sub influenta artei romane. La Adamclisi romanii au ridicat un monument in cinstea victoriei imparatului Traian Tropaeum Traiani. Monumentul avea o forma rotunda si un acoperis conic, terminat cu o statuie foarte mare. In partea superioara a peretilor avea un rand de metope cu basoreliefuri pe care erau sculptate figure de daci, de romani si scene de lupta. La Turnu-Severin, in apele Dunarii, se vad si astazi ruinele podului construit dupa palnurile marelui architect Apolodor din Damasc, cu ocazia razboaielor purtate de romani impotriva dacilor. Au luat nastere orase noi, s-au roamnizat treptat cele existente. Cele mai importante au fost Apulum (Alba Iulia), Sucidava (satul Celei din Oltenia), Napoca (Clujul de astazi), AdMediam (Baile Herculane) si Drobeta (Turnu-Severin). Orasele erau legate prin drumuri care duceau la DUnare. Ca si alte orase din Imperiul roman, ele aveau bai publice, amfiteatre, forumuri cu statui, temple etc. Pe teritoriul tarii noastre au fost descoperite statui romane, portrete, capiteluri ornamentate, sarcofage, figurine, masti de bronz si de ceramica, opiate. S-au gasit si sculpturi religioase. Unele dintre ele reprezinta zeitati din mitologia greaca si romana. Sunt zeitati la care se inchinau si localnicii romanizati. Altele sunt strans legate de cultul vechi al bastinasilor geto-daci. Cunoscute sunt basoreliefurile cavalerul trac si cavalerii danubieni. Din ceramica s-au facut si pardoseli pentru locuinte. O mare dezvoltare a vut in Dacia din acel timp si sticlaria. Sau gasit vase de sticla foarte originale.

Cetatile grecesti de pe litoralul Marii Negre sunt foarte importante pentru cunoasterea vietii din aceste timpuri. Aici au existat colonii si orase grecesti inca din sec. al VI-lea i.e.n. fondate pentru a inlesni schimburile de marfuri cu dacii. Dupa retregerea aureliana din 271 e.n. arta s-a dezvoltat mai departe fara intrerupere, dovada fiind obiectele de arama descoperite la Poenesti in Moldova, sau vasele si margelele de ceramica smaltuita si de sticla de la Spantov, langa Oltenita. Din secolul al IV-lea e.n. dateaza si Tezaurul de la Pietroasa, cunmoscut sub numele de Closca cu puii de aur. El contine zece piese de aur masiv, impodobite cu pietre pretioase: o tava de dimensiuni mari si diferite cupe cu una sau doua toarte, fibule etc. Closca cu puii de aur a fost ingropata langa Pietroasa de unul dintre conducatorii popoarelor germanice in migratiune (al vizigotilor, se pare) care a trecut pe teritoriul patriei noastre in acest secol. Arta care s-a dezvoltat intre sec. al V-lea si al XIIlea a continuat traditia artei vechi, a populatiei bastinase, a dacilor indeosebi si a romanilor. Migratiunile popoarelor din secolul al XII-lea si al XIII-lea (ale pecinegilor, cumanilor si tatarilor) au franat mult dezvoltarea artei si culturii poporului nostrum. Barbarii au pradat si au distrus locuintele bastinasilor. Orase intregi au fost arse si locuitorii siliti sa se mute la sate. Totusi, dezvoltarea artei a continuat si in aceste conditii. ARTA BIZANTINA Sub acest nume se intelege arta care s-a dezvoltat in Imperiul Roman de Rasarit (numit Imperiul Bizantin), cu capitala la Constantinopole sau Bizant. Ea a dainuit intre sec. al IV-lea si al XV-lea e.n. aproape o mie de ani. Influentele artei bizantine au ajuns pana in tinuturile indepartate ale Asiei si ale Italiei, iar inspre nord pana in Rusia. Arta bizantina are un pronuntat caracter religios. Pentru ca sa-si creeze o arta insemnata, imparatii si capii religiei crestine ortodoxe de la Constantinopol au adus

material si mesteri iscusiti din diferite parti ale marelui imperiu. Arta bizantina s-a format pe fondul artei grecesti si romane. Ea a primit si influenta artei popoarelor mai vechi din Asia vestica, ale artei mesopotamiene, siriene, egiptene, armene si persane. Cu toate aceste inrauriri, arhitectii bizantini au reusit sa creeze o arta proprie, folosind o data cu elementele cunoscute si unele inovatii. Unul dintre elementele cunoscute din arhitectura a fost arcul semicircular, pe care l-au sprijinit pe coloane, prin intermediul capitelurilor. Un alt element inovator a fost cupola cu baza rotunda, care se sprijina pe stalpi, folosindu-se asa-numitele pandantive. Un pandantiv este un element de zidarie de forma triunghiulara, usor rotunjit in partea de sus, care face trecerea intre marginea arcuita a cupolei si stalpii de sustinere. Pandantivele se afla la cele patru colturi ale cupolei numita cupola pe pandantive. Arhitectii bizantini au creat un plan de biserica pe care l-au perfectionat treptat si l-au realizat definitiv in sec. al X-lea, in forma de cruce cu brate egale inscrise intr-un patrat, numita cruce greaca. In interiorul acestui patrat, format din zidurile exterioare ale cladirii, la mijloc, se gasesc patru stalpi. Distantele dintre stalpi si ziduri sunt egale. Daca s-ar uni acesti stalpi prin linii prelungite s-ar forma o cruce cu brate egale, o cruce greaca. Prin acest procedeu ingenios s-a marit rezistenta constructiei si s-a putut sustine mai bine greutatea cupolei (cu ajutorul pandantivelor si a arcurilor) Capitelul bizantin era bogat ornamentat cu elemente florale sau animaliere foarte stilizate. Bizantinii au acordat un rol important mozaicului care se aplica nu numai pe pardoseala ci, mai ales, pe zidurile interioare. Cele mai insemnate monumente bizantine au fost construite la Constantinopol, incepand din timpul imparatului Constantin cel Mare (sec.IV), dar stilul s-a statornicit in forme proprii abia dupa el, atingand cel mai mare grad de dezvoltare sub domnia lui Justinian, in sec. VI e.n., epoca de culme a stilului bizantin.

Din aceasta epoca dateaza celebra Biserica sf. Sofia din Constantinopol, Istanbulul de astazi sau basilica San Marco din Venetia. Cele mai insemnate monumente bizantine se gasesc in nordul peninsulei cu centrul la Ravenna. Peretii monumentelor bizantine sunt de obicei acoperiti cu mozaicuri de o mare stralucire si rafinament. In arta bizantina s-a dat o deosebita importanta ilustrarii cartilor si manuscriselor. Adeseori ilustratiile se intindeau pe intrega pagina (in folio). Uneori la inceputul capitolelor cartii sau ale manuscrisului se desena un ornament care ocupa aproape o treime din pagina. Un asemenea ornament se numea frontispiciu. Unele pagini din text incepeau cu o initiala, o litera mai mare, frumos decorata. Fiecare manuscris sau carte ilustrata era rezultatul muncii de migala, de rabdare si de mare pricepere dusa de unul sau mai multi mesteri timp de zeci de ani. Astfel manuscrisele sunt adevarate capodopere ale picturii. Ele erau foarte costisitoare si se pastrau cu multa grija. Manuscrisele aveau scoarte ferecate in aur si in argint aurit cu bogate ornamente in relief. De cele mai multe ori pe aceste coperte de metal pretios se aplicau pietre scumpe, placi de fildes sau de sidef. Bizantinii au tesut si covoare cu motive geometrice ori cu motive stilizate din fauna si flora, de o mare varietate si o mare bogatie de culori. In arta bizantina, de asemenea, au fost lucrate broderii cu scene religioase dupa picture executate de maestrii iscusiti. Arta bizantina a influentat arta multor popoare din Europa, mai ales din Peninsula Balcanica, influentand si dezvoltarea artei medievale din tara noastra. ARTA ROMANICA Dupa caderea Romei in 476 e.n. imperiul roman s-a destramat. In secolele care au urmat, din cauza multor framantari sociale, artele s-au dezvoltat mai greu. Mostenirea artistica din antichitate contribuie totusi la crearea unei arte ce se dezvolta in conditii noi. Spre

deosebire de arta paleocrestina si bizantina, in apus, mai ales la nord de Alpi apar forme de arta provinciala in care coexista arhitectura romana de piatra si cea de lemn, aceasta din urma legata de contributia cuceritorilor germanici. Arta care se dezvolta este sustinuta spiritual de biserica catolica. Ca imparat roman, Carol cel Mare a vrut sa reinvie la curtea sa vechea stralucire a Romei. Din timpul lui a ramas numai Biserica palatina, adica biserica ridicata la Aachen (Aix-laChapelle) pentru imparat si pentru curtea sa. In Capela palatina se vede influenta artei bizantine. Arta carolingiana a cultivat si a dezvoltat miniatura. Arta romanica este cuprinsa intre a doua jumatate a sec. al X-lea si finele veacului al XIII-lea. Ea se prezinta sub diverse aspecte, dupa locul unde a fost creata. Ea s-a dezvoltat concomitent in Franta, Anglia, Germania, Belgia si Olanda, in Tarile nordice, in Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si in unele parti din tara noastra, mai ales in Transilvania. Caracteristice arhitecturii romanice sunt castelele si manastirile catolice (abatiile) unde edificiile cele mai importante erau bisericile. Castelele erau fortificate si inconjurate de santuri cu apa. Ele aveau ziduri puternice, prevazute cu metereze si cu turnuri. Erau ridicate ca puncte de aparare, de obicei pe terenuri inalte, in locuri in care era greu de ajuns si mai rar la ses. Aceste castele serveau si de adaposturi pentru seniori si feudali pe care trebuia sa le apere. Tot atat de bine fortificate erau si manastirile, ansambluri de constructii religioase care depindeau de un abate (mai marele calugarilor). In manastiri, pe langa biserici, existau cladirile necesare vietii celor de acolo: locuinte pentru abate, pentru slujitori, camere de locuit pentru calugari, chilii, camere de oaspeti si de pelerini, ateliere de tot felul: mori, brutarii, depozite cu rezerve de alimente, pivnite, biblioteci, camere de tezaur etc. Una dintre cele mai puternice manastiri a fost cea de Cluny, din Franta. Ea avea sub ordinele sale directe peste 3000 de

calugari. Acestei manastiri ii erau subordinate alte peste doua mii de manastiri mai mici. O astfel de organizare interioara aveau si castele seniorilor inruditi, de multe ori, cu abatii de la diferite manastiri. Vazute din departare, ansamblurile arhitectonice in stil romanic nu pareau inalte fata de intinderea lor. Zidurile puternice erau construite din bolovani mari de piatra, netezita la colturi, slefuita, numita piatra de talie. La constructiile romanice, mai tarziu s-a folosit si piatra de mici dimensiuni sau caramida. Zidurile ajungeau pana la 2 m grosime, cateodata si mai mult. Deasupra, zidurile inconjuratoare (de incinta) ale castelului se terminau cu creneluri astfel ca printre creneluri sa se poata trage asupra dusmanului, in cazul cand cladirea ar fi fost atacata. In interior se gasea un parapet, un fel de pod de lemn pe care mergeau sodatii care aparau castelul sau manastirea.Din loc in loc aveau turnuri cu muchii sau rotunde unde se puneau provizii si arme. Zidurile aveau ferestre putine, cu deschiderea mai larga inauntru si mai ingusta in afara, ca sa serveasca si ca loc de aparare impotriva dusmanului. In general in cladirile romanice intra putina lumina. Cel mai important turn al castelului era donjonul. El avea mai multe etaje si servea drept loc de refugiu in cazul in care dusmanul ar fi intrat in incinta cladirii. Unele castele aveau mai multe ziduri inconjuratoare. Plafonul castelului avea bolta semicilindrica. O inovatie a arhitectilor artei romanice a fost arcul dublou. Din loc in loc arcurile dublou intareau boltile. Ele se sprijineau pe pereti. La incaperile mai mari, boltile se sprijineau pe diferiti stalpi scurti si grosi care aveau capiteluri in forma de trunchi de con sau trunchi de piramida. Pe dinafara, din loc in loc, zidurile erau intarite cu stalpi de piatra ingrosati, care faceau corp comun cu ele, numite contraforturi. La locul de intalnire al arcurilor de bolta, contraforturile mareau rezistenta in exterior a zidurilor, astfel incat peretii care aveau de sustinut partile grele de deasupra sa nu se prabuseasca.

Abatiile sau manastirile intrebuintau acelasi sistem de constructii, aceleasi materiale. In centrul acestor asezaminte se gasea biserica. Planul bisericii romanice era dreptunghiular. El este derivat din planul bazilicii romane.O inovatie a arhitecturii romanice a fost adaugarea turnurilor-clopotnite la biserici. Cele mai renumite biserici romanice se gasesc in Franta, Germania, Spania, Italia si in Anglia. In sculptura romanica s-a dat precadere basoreliefului. El a fost folosit pentru decorarea salilor principale ale castelelor si ale bisericilor, uneori chiar si la chenarele usilor si ferestrelor. Cele mai importante sculpturi romanice au fost aplicate la fatadele bisericilor. Deasupra intrarii principale a unei biserici romanice se gaseste o suprafata in forma de semicerc, frumos impodobita numita timpan. El reprezinta scene religioase(de obicei Christos in slava, sau judecata de apoi), sau scene conviviale (cinele lui Christos). Personajul central este mai inalt, iar cele de pe margini sunt micsorate sau deformate. Si capitelurile romanice au reprezentate pe ele diferite scene de lupta sau religioase, in care, datorita necesitatii integrarii intr-o suprafata limitata, oamenii au fost uneori deformati. In arta romanica s-au lucrat si vitralii. Vitraliul este o compozitie picturala realizata din bucati de sticla diferit colorate, legate strans intre ele prin fasii de plumb, necesare pentru a asigura unitatea, dar folosite de artist drept contururi ale figurilor din compozitie. De obicei in vitralii se ilustrau scene biblice, simboluri liturgice si uneori chiar aspecte din viata de toate zilele. Vitraliul a trecut din romanic in arta goticului, in perioada urmatoare, luand o foarte mare dezvoltare, mai cu seama in Franta. Intr-o masura, lipsa de siguranta a zilei de maine in care traiau pe atunci oamenii, chiar si in castelele fortificate, supuse asediilor lungi si jafurilor a favorizat concentrarea interesului celor avuti asupra obiectelor mici, cu valoare mare, ce puteau fi lesne transportate. Hainele, podoabele, vesela, obiectele de cult cunosc acum o evolutie rapida.

Obiectele uzuale sau de cult (talere, cani, potire, candelabre etc.), lucrate in bronz sau metale pretioase, erau ornate cu motive asemanatoare celor din basoreliefuri. Cunoscuta din acea vreme este si tesatura de la Bayeux. Pe aceasta tesatura sunt reprezentate luptele purtate de normanzii lui Wilhelm Cuceritorul pentru Anglia (sec. Xi).

ARTA GOTICA Aria de raspandire a artei gotice coincide intr-o masura cu aria artei romanice. Asta nu inseamna insa ca arta gotica deriva din arta romanica. Fiecare din ele s-au dezvoltat in conditii politice, sociale, economice diferite, fiecare corespunzand altei etape de dezvoltare a societatii medievale. Dezvoltarea artei gotice este strans legata de aceea a noii societati feudale, de cresterea oraselor care se luau la intrecere intre ele sa-si construiasca monumente cat mai frumoase, mai ales in Franta unde arta gotica a aparut pentru prima oara si unde a ajuns la mare inflorire. Stilul gotic incepe sa se afirme cam din a doua jumatate a sec. al XII-lea si se dezvolta pana in sec. al XV-lea, cand in Europa se impune noul curent artistic al Renasterii. In nordul Europei, arta gotica persista dincolo de secolul al XV-lea. Aceasta arta nu trebuie sa se confunde cu arta gotilor. Denumirea de arta gotica i-a fost data mai mult in semn de dispret de catre pictorii si sculptorii Renasterii, care nu apreciau formele socotite barbare ale acestei arte, ce facea apel mai mult la sentiment decat la ratiune. Spre deosebire de edificiile romanice, in majoritate masive, greoaie si scunde, dar robuste si trainice, construite parca pentru vecie, monumentele gotice sunt inalte, zvelte, mult alungite, aparent fragile, desi foarte rezistente prin scheletul ferm al cladirii mai mult decat prin masivitatea peretilor. In interior, aceste constructii au stalpi inalti si puternici care maresc impresia de eleganta sobra pe care o lasa intrega cladire, starnind, de cele mai multe ori uimirea si admiratia.

De la exterior, o biserica gotica prezinta aspectul unei dantelarii in piatra, in care deschiderile (golurile) predomina asupra plinurilor zidariei. In arhitectura gotica s-au construit mai intai monumente religioase, catedrale, adica biserici unde isi avea sediul un episcop. Tot aici, s-a luat obiceiul sa se adune, ca in vechile forumuri, locuitorii, spre a asculta nu numai slujbe religioase, ci si pentru a lua hotarari comune privind viata intregului oras. Elementele caracteristice stilului gotic sunt: boltile pe ogive, arcurile frante, stalpii sau coloanele si contrafortii. Ogivele sunt arcuri de sprijin dispuse crucis, folosite la constructia boltilor gotice, pentru a le mari rezistenta. Privita de jos in sus, bolta gotica nu mai apare continua, ca cele semicilindrice romanice, ci impartita in triunghiuri de diferite marimi. Caracteristica stilului gotic este si rozeta, o fereastra mare, rotunda, de piatra, lucrataajur(perforata, pentru a lasa lumina sa patrunda), cu vitralii legate prin nervuri, asezate uneori ca spitele de la roata. Rozeta vazuta de la exterior infrumuseteaza fatada si lasa totodata lumina sa patrunda in partea de sus a bisericii, parte care la monumentele romanice era mult mai intunecata. Datorita vitraliilor de la ferestre, catedrala gotica are interiorul luminat in chip ireal, la toate orele zilei, ca intro feerie in care valul luminos multicolor imbie spre meditatie. In general, catedralele sunt situate in pietele principale ale oraselor, detasandu-si profilul pe deasupra inaltimii obisnuite a acoperisurilor. O catedrala se ridica in cativa ani; uneori chiar pe parcursul catorva secole i se tot aduceau imbunatatiri si adaosuri sau podoabe, prin munca fara plata a populatiei. Acoperisul se termina cu unul sau mai multe turnuri, asezate fie fata in fata, fie in alte parti ale constructiei. Turnurile sunt foarte zvelte, ascutite, avantate si terminate, de obicei, cu o sageata. In Franta foarte multe catedrale gotice au fost inchinate Fecioarei Maria.Numele lor se leaga de acest personaj

religios. Dintre acestea, renumite sunt catedrale: Notre Dame din Paris, Notre Dame din Reims (unde se incoronau regii Frantei), Notre Dame din Rouen. Tot atat de importante sunt si alte monumente gotice: Catedrala Sf.Vit din Praga, Domul Sfantului Stefan din Viena, Domul din Milano, iar la noi in tara Biserica Neagra din Brasov. Ca si in arta romanica, in cea gotica s-au facut multe constructii de aparare, printre care si castele. Acestea apartineau familiilor de nobili. Castele gotice, feudale, sunt asezate de obicei pe inaltimi, in locuri greu accesibile. Ele au ziduri masive si sisteme de aparare perfectionate. Renumite sunt castelele gotice de pe malul Rinului. In Germania, in acele timpuri s-au fortificat orase intregi. Caracteristic pentru castelul feudal gotic este lipsa fatadei principale, cladirea fiind facuta astfel incat sa poata fi vazuta din toate partile. Printre constructiile laice, in stil gotic, in afara de constructiile militare, se numara si palatele comunale sau primariile. Dintre acestea mai renumite sunt primaria din Ypres (Belgia) si Palazzo Pubblico din Siena (Italia). La noi in tara, in stil gotic este cladirea fostei primarii din Brasov, azi Muzeul de arta al orasului. Ea dateaza din secolul al XV-lea, cu unele modificari ulterioare. In constructia oraselor, podurile de peste diferite rauri de asemenea au ocupat un loc important. Sculptura gotica este aservita arhitecturii si practicata atat in exteriorul monumentelor cat si in interior. Exista sculptura autonoma, sub forma de statui in rondbos si sub forma de altoreliefuri in altarele gotice. Pe fatadele catedralelor gotice, in afara de statuile angajate in corpul cladirii si care treptat se desprind devenind adevarate statui in rondbos, se practica si sculptura ornamentala, cu aspect geometric si naturalist floral. Printre sculpturi, in partea de jos a acoperisurilor, apar si forme de animale grotesti, himerice, fantastice, reptile, pesti, corpuri omenesti deformate, bondoace sau chircite urme vechi ale sculpturii romanice. In general statuile gotice sunt inalte, alungite, ca sa se armonizeze cu liniile verticale ale arhitecturii, iar, in momentul in care catedrala devine

necropola regeasca si catedrala de incoronare, statuile au garantia atitudinilor curtenilor. Celebre sunt statuile gotice de la catedralele din Amiens, Reims, Paris, Strasbourg (Franta), Domul din Naumburg (Germania), Salisbury (Anglia) si Burgos (Spania). Sculpturi in rondbos se mai gasesc si pe politele, numite console asezate in anumite parti ale peretilor (in interiorul sau in exteriorul cladirii) si in nise sau firide. Cateodata numarul acestor statui este impresionant de mare. Astfel Domul din Milano are peste o mie doua sute de sculpturi. Unele statui, create dupa modele reale, cu toate ca sunt adevarate portrete, sunt date drept personaje religioase imaginare. In arta gotica vitraliile au luat locul picturii. Arta gotica a dominat dezvoltarea artelor din evul mediu si a determinat o apropiere de natura care a favorizat patrunderea marilor transformari artistice din secolele al XVlea si al XVI-lea ale Renasterii, in nordul Europei.

RENASTEREA IN ITALIA Elemente anuntand Renasterea apar in sudul Europei, in Italia, in a doua jumatatea a sec. al XVIII-lea, in perioada de destramare a societatii feudale si de ridicare a oraselor, perioada de formare a societatii capitaliste, de trecere de la evul mediu la epoca moderna. Ea coincide cu inceputul unei noi epoci. Ca urmare a formarii unei noi societati, in epoca Renasterii se dezvolta o noua cultura care va avea o mare inraurire asupra artelor. Se zdruncina autoritatea dogmelor religioase care dadeau explicatii gresite asupra lumii. Oamenii Renasterii vor sa cunoasca realitatea, sa o prevada si sa-si asigure astfel o viata mai buna, prin progres tehnic, slujit de dezvoltarea stiintelor. Noile descoperiri geografice largesc orizonturile, ajuta progresul societatii in toate domeniile de activitate. Piata

mondiala din evul mediu avand drept centru Meditarana, acum controlata de turci, se muta in Atlantic. In centrul de preocupare al filozofilor si artistilor sta omul care se elibereaza de ideile invechite ale evului mediu, luand cunostinta de marile posibilitati ale propriilor sale puteri. Artistii Renasterii au tinut seama de toate progresele tehnice, de toate cuceririle stiintifice, de toate descoperirile geografice din acel timp. Multi dintre acesti artisti au fost ei insisi oameni de stiinta, savanti renumiti, literati, filozofi si tehnicieni. Artistii Renasterii au cunoscut arta antica greaca si romana. In Italia au studiat monumentele antichitatii. S-au facut sapaturi arheologice pentru a se scoate la iveala urmele culturii si artei antice. S-au cercetat si manuscrisele autorilor antici, in toate domeniile. Din aceasta cauza s-a crezut un timp, in mod gresit, ca arta din timpul Renasterii s-ar fi nascut din arta veche romana. In realitate arta Renasterii este o arta noua, creata de o societate noua, in conditii economice si politice noi. Arta Renasterii, dupa exemplul artei antice, s-a perfectionat studiind si luand drept model realitatea vie, natura, lumea inconjuratoare. Orasele italiene au capatat un aspect nou. Strazile au devenit mai largi si mai drepte. Arterele centrale de comunicatie au fost pavate si canalizate pentru a se pastra curatenia orasului. La intretaierea strazilor s-au facut piete rotunde, patrate sau dreptunghiulare. La mijlocul pietelor s-au ridicat fantani monumentale cu statui. S-au construit si scari monumentale pentru a lega diferite strazi sau cartiere. Astfel de infrumusetari s-au continuat in secolele urmatoare, luand o mare amploare in arta barocului care a urmat dupa Renastere. In orase s-au amenajat si gradini publice. Din loc in loc s-au construit poduri trainice, cum sunt Ponte Vecchio din Florenta sau Ponte Rialto din Venetia. Leonardo da Vinci, inginer, constructor si mare artist, a facut si planurile de modernizare ale orasului Milano. Artistii Renasterii au avut preocupari multilaterale. Unii dintre ei ca: Leonardo da Vinci, Raffael Sanzio si

Michelangelo Buonarroti au fost arhitecti, sculptori si pictori deopotriva. In timpul Renasterii, burghezii ridicati din randurile negustorilor si mestesugarilor imbogatiti isi faceau castele care intrec vechile palate feudale. Palatele din timpul Renasterii, construite nu izolat, ci in orase, nu mai aveau nevoie de fortificatii. Integrate urbanisticii noi, ele erau vazute doar din strada. De aceea fatadele lor trebuiau sa fie cat mai atragatoare. Aceste fatade se desfasurau pe orizontala, pe doua sau trei etaje, de obicei, cu deschideri mai multe si mai mari decat in evul mediu si cu ornamente cu coloane si arcuri, cu pilastrii incastrati in zid dand un anumit ritm fatadei. In partea superioara, coloanele si pilastrii au capiteluri sculptate, mai ales in stilurile ionic si corintic. Jocul de linii verticale si orizontale mareste impresia de echilibru si de armonie sobra pe care o lasa, in general, constructiile Renasterii italiene. Interioarele au scari monumentale, cu balustrade sculptate; au pereti pictati sau acoperiti cu tesaturi (covoare, tapiserii),pe care sunt redate diferite scene. Dupa modelul unor astfel de tapiserii s-au dezvoltat mai tarziu, in Franta mai ales, asa-numitele gebelinuri, dupa numele atelierelor manufacturii unde se produceau. Spatiile largi ale incaperilor si ferestrele mari ale cladirilor arata setea oamenilor de aer si lumina. Din acest punct de vedere, constructiile confortabile ale Renasterii se deosebesc fundamental de cele intunecoase si reci ale evului mediu. Renumite sunt palatele: Pitti si Uffizzi din Florenta (astazi muzee celebre), palatul Riccardi (fosta locuinta a familiei de Medici, stapanii Florentei de odinioara) si palatul Vendramin-Callergi (a carui fatada se oglindeste in apele Canalului Grande din Venetia), tipice pentru arhitectura Renasterii italiene. Un rol important in arhitectura Renasterii italiene l-au avut constructiile religioase. Dintre ele, elemente noi integrate intr-o arhitectura mai veche prezinta Domul din Florenta, biserica numita Santa Maria del Fiore. Clopotnita bisericii, sub forma de turn, numita campanile, a fost pictat de Giotto,

architect si pictor, precursor al Renasterii. Bramante, arhitectul cel mai cunoscut din Renasterea italiana, a inceput construirea bisericii Sfantul Petru din Roma, monumentul impunator al marelui oras la care si-au adus contributia aproape toti marii artisti ai vremii, printre care Michelangelo si Raffael. Sculptura Renasterii italiene ocupa un loc important in istoria artei universala. Basorelifurile Renasterii au fost aplicate pe fatadele cladirilor, pe soclurile statuilor, pe balustrade, pe usi (Baptisteriul din Florenta) etc. Motivele tratate de aceste basoreliefuri sunt nu numai decorative, ci de cele mai multe ori adevarate compozitii cu personaje multiple, ingenioase si foarte variate. Pentru incadrarea scenelor figurate au fost create chenare in care locul intial il ocupa motivele florale: frize sau ghirlende cu frunze si vrejuri, printre care se vad pasari, animale mici, cateodata copii dolofani cu par buclat si cu gesturi pline de gingasie, un fel de amintire a cupidonilor din antichitate, folositi, de asemenea, in decoratie. In timpul Renasterii italiene s-au creat foarte multe statui, cu subiecte diferite: portrete de barbate si femei de toate varstele, copii, personaje istorice apoi figuri religioase sau alegorice, eroi legendari etc. In afara de figurile umane, sculptura Renasterii a continuat si cu reprezentarea pasarilor si a animalelor. Lumea inconjuratoare a fost socotita demna de a fi cunoscuta sub toate aspectele. Frumosul in Renasterea italiana consta nu numai in redarea frumusetii fizice a modelului. Calitatea pe care o are o opera de arta de a emotiona, de a comunica anumite ganduri si sentimente celui care o priveste, expresivitatea operei vine din idea ca aspectul fizic al oamenilor este oglindirea aspectului lor moral. Celebre sunt statuile lui Donatello: Sf. IOan Evanghelistul, Sf. Gheorghe, David, statuia ecvestra a unui condottier (conducator de osti) padovan. Intre sculpturile lui Michelangelo, David, vazut sub chipul unui atlet tanar, ramane simbol al tineretii avantate. De o factura exceptionala este si statuia lui Moise, redat ca un personaj plin de forta, de hotarare, gata sa se dezlantuie.

Suferinta, demnitate si forta se desprind din figurile si din gesturile sclavilor pe care i-a reprezentat artistul in cateva statui destinate pentru a impodobi mormantul Papei Pius II. De o mare valoare sunt si statuile pe care Michelangelo le-a facut pentru mormintele celor doi prieteni ai sai, Giuliano si Lorenzo de Medici, din capela Medici din Florenta. Pictura s-a dezvoltat in mai multe orase, dar stilul nou se dezvolta mai intai la Florenta. Pe langa scoala florentina, importante sunt: scoala venetiana, romana, milaneza si napolitana. Scolile acestea nu erau institutii de invatamant. Sub acest nume se intelege stilul artistic particular al fiecarui centru, stil care a jucat un rol deosebit in formarea artistilor locali si in dezvoltarea artei italiene in genere. Leonardo da Vinci s-a format la Florenta dar a lucrat mai mult la Milano. De aceea el este socotit seful scolii de pictura din Milano. El a fost totodata un mare om de stiinta, fiind architect, fizician, chemist, inginer de fortificatii, de armament si constructor de poduri si de masini de razboi. Anatomist si fiziolog a descoperit circulatia sangelui cu un secol si mai bine inainte de invatatul Harvey. Faima lui a ajuns atat de mare incat a fost angajat ca artist la curtea lui Francisc I, regele Frantei. A fost si literat si musician. In pictura, cea mai insemnata compozitie a sa este Cina cea de taina. Foarte deteriorata astazi, aceasta pictura se gaseste in sala de mese a manastirii Santa Maria delle Grazzie din Milano. Tot el a pictat si celebrul portret al unei femei din Florenta, numita Mona Lisa (Gioconda) Al doilea titan al Renasterii este Raffael Sanzio da Urbino, numit, de obicei, doar Raffael.. Ramanand orfan de mama la varsta de patru ani, Raffael, in dorul dragostei de mama a pictat multe figuri de mame fericite cu copii in brate. Astfel sunt nepieritoarele sale Madone. In afara de Madone, in fresca, Raffael a mai pictat peretii celor patru camere din palatul Vaticanului din Roma numite Stanze. Personajele din operele lui Michelangelo Buonarroti, cel de-al treilea titan al Renasterii, se misca mai furtunos, sunt agitate si exprima mari pasiuni. Ca pictor, Michelangelo a

desfasurat o activitate foarte intensa. Lucrarea sa cea mai importanta este fresca de pe bolta Capelei Sixtine din palatul Vaticanului de la Roma. In perioada Renasterii s-a dezvoltat si arta decorativa, care a luat un aspect industrial: obiecte de fier forjat, de ceramica, masti, arabescuri sau motive florale. S-au mai facut obiecte de sticla, mobile incrustate sau pictate, mozaicuri si tapiserii. Modelele de tapiserie au fost facute de pictori renumiti (Raffael). Aceste modele au fost reproduse pe cartoane de marimea pe care trebuia s-o aiba tesatura, dar intr-un colorit mai viu dacat reuseau sa obtina boiangii prin culorile vegetale ce se foloseau pentru vopsitul lanii. Tapiseriile Renasterii constituie o arta aparte. In Franta, Renasterea a aparut mai tarziu,dupa razboiul purtat in Italia, cand multi francezi au cunoscut indeaproape marile creatii ale Renasterii care le-au produs o puternica impresie. Reintorsi in patrie ei au introdus elementele Renasterii in arta franceza. S-a format asa-zisa scoala de la Fontembleau, s-a construit palatul lui Francisc I, palatul de justitie de la Rouen, palatul de la Chambord si s-au facut lucrari importante si la vestitele palate Louvre si Tuileries din Paris. Artistii Renasterii au slujit idealurilor inalte ale omenirii, progresului cunoasterii si perfectionarii omului. Arta Renasterii constituie fondul traditional al artei secolelor urmatoare. BAROCUL Arta baroca s-a dezvoltat cu precadere in Apusul si in Centrul Europei. Denumirea i-a fost data in deradere de cei care au dispretuit-o, socotind-o plina de exagerari, de forme umflate, intortochiate. Cuvantul baroc vine din limba spaniola. Este numele unei perle asimetrice, gasita in scoici cu cochilie informa. Arta Contrareformei, arta baroca a fost asemuita cu aceasta scoica stramba, asimetrica. In contrast cu formele simple, elegante, armonioase si proportionate ale operelor din Renastere, barocul tinde spre monumental, spre grandios, spre tot ce poate impresiona. Pesonajele sculptate

fac gesturi si miscari exagerate si cateodata declamatorii. Unele dintre lucrarile baroce sunt concepute dupa modelul marilor maestri ai Renasteri. Pornind de la formele compozitionale si schemele tablourilor acestora, pictorii, intocmai ca si in sculptura, au adaugat personaje cu miscari si expresii agitate, cu gesturi teatrale, nefiresti, cautand astfel sa impresioneze cat mai mult. Aceasta lipsa de sobrietate si exagerarile au indepartat arta de viata, au impins-o uneori pe calea conventionalismului. BAROCUL IN ITALIA In sec. al XVII-lea a fost terminata celebra biserica Sfantul Petru din Roma, inceputa de mai bine de un veac, dupa planurile lui Raffael, Bramante si apoi Michelangelo, caruia i s-au adaugat la intrare coloane gigantice care i-au dat un aspect monumental. In interiorul bisericii, timp de aproape doua secole cat a durat constructia monumentului, s-a adaugat un insemnat numar de statui si de lucrari decorative, mormintele unora dintre papi, ca si un baldachin de bronz cu patru coloane, ridicat de arhitecul Lorenzo Bernini. Pierzandu-si astfel simplitatea maiestuoasa a planului initial, acest interior, care la inceput era in stilul sobru al Renasterii, a devenit baroc datorita accesoriilor acestora. La Venetia s-a construit in stil baroc rotunda bisericii Santa Maria della Salute, cu un aspect de bogata sculptura baroca, oglindita in apele Canalului Grande. De asemenea sau ridicat numeroase palate. In general, constructiile acestea, excesiv de ornamentate, au aspect mai mult sculptural decat architectonic. Fatadele lor au ornamente geometrice si florale, asezate deasupra ferestrelor sau intre ferestre, iar portalele sunt impodobite cu numeroase sculpturi. Tot atat de incarcate sunt si suprafetele mari ale peretilor, ca si plafoanele si scarile interioare. In jurul celebrei piete a Sfantului Petru din Roma s-a construit Colonada lui Bernini, galerii semicirculare cu cate patru siruri de coloane. Tot lui Bernini i s-au cerut si alte

vestite constructii din piata Spaniei, la Roma, impodobita cu o fantana si statui, o scara monumentala etc. Ca si in Renastere, in sculptura din sec. al XVII-lea s-au tratat subiecte mitologice si religioase. Figurile mitologice orneaza mai mult fantanile. Renumite sunt Fantana Tritonului din Piata Navonna si Fantana di Trevi de la Roma, facute dupa desenele lui Bernini. Printii si printesele din acea vreme au fost uneori reprezentate in statui ca niste zeitati. Cu asemenea statui s-au impodobit interioarele si gradinile publice. Tot de Bernini sunt sculptate grupurile statuare Apollo si Daphne sau Pluto si Proserpina. In acest secol s-au facut statui principilor, cardinalilor si altor personaje marcante ale vremii. Insusi Ludovic al XIV-lea, regele Frantei, i-a cerut lui Bernini sa-i faca portretul, chemandu-l si ca architect la curtea sa. S-au sculptat monumente funerare. Multe din ele au in fata statuile unor personaje care stau in genunchi si se roaga. Astfel de statui exista in interiorul bisericii Sfantul Petru din Roma, la mormintele papilor. O deosebita atentie s-a dat altarelor din biserici. Ele trebuiau sa concentreze asupra lor toata atentia credinciosilor care intrau in biserica. De aceea pe altare s-au reprezentat scene care sa impresioneze cat mai mult, sa infricoseze, scene de extaz, de minuni, de martirii, de sfinti care inceteaza din viata printr-o moarte violenta etc. Un altar lucrat de Bernini, reprezentand Extazul Sf.Tereza, se remarca prin expresia de beatitudine a acesteia. Aproape toarte ornamentele de pe pereti ori de pe plafoane sunt facute din stuc. Tot din stuc, poleit cu aur ori cu bronz sau facut si cadrele picturilor din biserici. Materialele ieftine, imitatiile de marmura in stuc pictat iau locul celor nobile. Dintre toate artele, cea care s-a dezvoltat cel mai mult in epoca aceasta a fost pictura. S-au facut multe peisaje. S-au realizat lucrari in fresca si tablouri in ulei: portrete, scene religioase, scene mitologice si istorice. Pe plafoane s-au pictat personaje mitologice plutind printre nori, vazute de jos. Unii pictori ingeniosi au redat pe plafon iluzia peretilor prelungiti, ca sa lase impresia ca acesti pereti sunt mult mai

inalti decat erau in realitate, astfel ca intrega cladire sa para mai zvelta. Un pictor care a creat o arta cu totul originala, opusa academismului, a fost Caravaggio, la inceput zidar si zugrav, ucenic pe langa alti pictori de la care a invatat sa picteze. El a socotit ca studiul exagerat al artei maestrilor din antichitate si din Renasterea italiana nu poate duce decat la imitatie, ca artistul trebuie sa studieze mai mult realitatea. Caravaggio a introdus in pictura oamenii simpli, hamali, cersetori, femei sarmane, zarafi, cunoscuti din mediul in care a fost constrans de saracie sa-si duca viata. Pictura lui respecta traditia constructiei corpului, ca in scoala milaneza, accentuand insa contrastul de umbra si lumina pana la dramatism. Alti reprezentanti ai stilului baroc in pictura au fost: Domenicos Teutocopoulis zis El Greco, Velasquez Murillo, Rubens, in Spania, Van Dyck, Rembrandt si Vermeer, din Tarile de Jos. ARTA PE TERITORIUL PATRIEI NOASTRE DIN SECOLUL AL XII-LEA PANA IN SECOLUL AL XVI-LEA. Strans legata de starea social-economica a tarilor romane, dezvoltarea artei s-a accentuat in anii de avant economic si a avut un ritm incetinit in vremuri de razboaie, de restriste. Un rol important l-a avut formarea statelor feudale romanesti, Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova. Schimburile comerciale si relatiile politice cu tarile vecine sau cu tarile si orasele mai indepartate au inlesnit si schimburile culturale si artistice. Statele din Balcani au primit crestinismul prin intermediul Bizantului. O data cu aceasta religie, ele si-au insusit modul de viata al curtii bizantine, cultura si arta acestui imperiu. Crestinismul ortodox s-a intins si in cele trei state feudale romanesti. O data cu el a patruns si influenta artei bizantine. Pe teritoriul Transilvaniei s-a facut simtita aparitia timpurie a formelor de arta romanica si greaca. Acestea au fost prelucrate in spirit creator de catre mesterii autohtoni. Ei au realizat astfel o arta cuprinzatoare, adaptata nevoilor locale si originala.

Unele elemente ale artei gotice sunt vizibile si in arhitectura moldoveneasca. Arta noastra a mai fost influentata si de arta Orientului Apropiat, prin intermediul vechilor colonii armenesti existente la noi, mai intai in Moldova si Transilvania, ca si de arta Rusiei si a Poloniei, cu care aveau legaturi culturale. Cea mai mare inraurire asupra artei noastre din epoca feudala a avut-o insa arta populara, care a fost pentru artistii nostrii un exemplu de finete, armonie, echilibru si proportie. Ea i-a stimulat sa contopeasca in spirit creator inrauririle de afara. S-a creat astfel arta feudala romaneasca. Arta feudala romaneasca are un caracter unitar. Aceasta unitate reiese si din arhitectura, pictura si arta decorativa medievala. Diferiti mesteri din Transilvania au fost chemati sa contribuie la construirea si impodobirea unor monumente din Moldova si tot astfel s-a intamplat si in Tara Romaneasca , unde au lucrat adesea in comun cu mesterii locali, mesteri moldoveni sau transilvaneni. Voievozi dinTara Romaneasca si din Moldova au ridicat monumente ortodoxe in Transilvania (la Brasov, biserica Sf.Nicolae din Schei, la Fagaras, Sf. Nicolae si la Feleac.) Pentru a se inlesni studiul artei feudale romanesti, s-a impartit aceasta arta in mai multe perioade: perioada timpurie, mijlocie si tarzie. ARHITECTURA IN TRANSILVANIA In arhitectura oranduirii feudale se studiaza constructiile religioase si laice, civile si militare. Monumentele din prima perioada s-au construit intr-un numar insemnat in Transilvania. Multe dintre aceste monumente au disparut. De ele se pomeneste doar in documentele vremii. Asa au fost fortificatiile cu palisade (sir de stalpi grosi, infipti vertical si intariti cu pamantul scos din santurile care le inconjurau : Morisena, Biharia, Dabaca). Ele sunt datate aprox. din secolele X-Xi. Ridicate mai tarziu sunt si cetatile de aparare si de refugiu, din care au mai ramas doar ruine: Brasov, Feldioara. Cetatea

de la Calnic s-a pastrat pana in zilele noastre. Ea are un plan aproape circular si este prevazuta cu ziduri puternice de aparare, cu turnuri pentru depozitarea armelor si a proviziilor. Cetatile de la noi nu difera de cele din alte parti ale Europei. S-au construit apoi si castele feudale care s-au inmultit pe masura ce feudalismul s-a dezvoltat si a crescut numarul nobililor care le stapaneau. La monumentele religioase din prima parte a epocii feudale se vede experienta mesterilor bastinasi, apoi conceptia bizantina, venita din sudul Dunarii si elemente de arhitectura romanica si gotica aduse de mesterii straini. Primul monument religios mai important este Catedrala romano-catolica din Alba-Iulia, construita la inceputul sec. al XII-lea si refacuta in intregime in secolul al XIII-lea, dupa anul 1241 cand localitatea a fost distrusa de tatari. Ea este construita in mai multe stiluri, dintre care si stilul romanic. Arhitectura religioasa medievala din piatra din Transilvania a cunoscut o mare inflorire mai ales in secolul al XIII-lea. Ea apartine mai mult stilului romanic. Cu mult inainte si in timpul acestei perioade, populatia bastinasa a construit biserici ortodoxe din lemn si piatra. Acestea se deosebesc de cele catolice mai ales prin planul sau forma lor de biserica-sala, derivate din forma vechilor case de lemn in care au trait stramosii nostril. Un monument important este biserica ortodoxa din Densus construita in evul mediu din piatra luata de la o veche cetate romana aflata in apropiere de Ulpia Traiana. Printre monumentele din Tara Romaneasca, construite aprox. in secolul al XIV-lea este si Biserica manastirii Tismana, situata in apropiere de Tg.Jiu, reconstruita in 1541. Un monument deosebit de insemnat din punct de vedere istoric, datand tot din acest secol, este Biserica sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges. Aceasta biserica are un plan de cruce greaca, inscrisa intr-un patrat si o cupol. a pe pandantive.

De la finele sec. XVI dainuieste si Biserica Manastirii Cozia. In Moldova, Biserica Sf.Nicolae din Radauti, cunoscuta si sub numele de Biserica Episcopala are planul unei biserici romanice, adica plan de basilica: o nava centrala si doua nave laterale. In timpul lui Alexandru cel Bun si mai ales al lui Stefan cel Mare, artele au inflorit foarte mult, aparand stilul moldovenesc din timpul lui Stefan cel Mare. Urmarind in primul rand apararea tarii, la inceputul domniei lui, Stefan a inceput reconstructia cetatilor care strajuiau hotarele, unele fiind invechite si pe alocuri daramate (Cetatea Alba, Chilia, Cetatea Ciceului, Cetatea Neamtului, Cetatea de Balta si Cetatea Sucevei). Apoi s-au construit cetati noi. Printre monumentele religioase renumite din Moldova este Manastirea Putna, care adaposteste mormantul lui Stefan cel Nare si al sotiei lui Maria, ca si Manastirea Neamtului si Dobrovat. Manastirile erau constructii fortificate. Din ansamblurile lor impresioneaza diferitele turnuri, cum este Turnul tezaurului de la Putna, zidit in anul 1481 si destinat sa salveze avutul manastirii in cazul unui atac prin surprindere. Sculptura, in Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania este subordonata arhitecturii de care se leaga organic. Se gaseste pe socluri, la usi, pe nervurile de la bolti si de la ferestre. Un rol deosebit il au si stemele sculptate. O deosebita inflorire a cunoscut insa sculptura funerara a pietrelor de mormant. Cele mai reusite se afla la Biserica Sf. Nicolae din Radauti (Biserica Bogdana) unde Stefan cel Mare a adus osemintele gasite in mormantul fiecaruia dintre domnitorii din familia lui si le-a acoperit cu lespezi de piatra sculptata. Bogdana a devenit astfel o biserica necropola, astazi transformata in muzeu. Mesterii moldoveni au prelucrat cu aceasta ocazie unele elemente ale sculpturii gotice sau ale Renasterii, venite din Transilvania sau din Polonia si le-au imbinat cu elemente de arta autohtona. S-a creat astfel o sculptura originala cu multe elemente observate din lumea inconjuratoare.

Sculptura in lemn a impodobit diferite scaune si alte piese de mobilier din biserici, din curtile domnesti sau din casele boieresti. Peretii monumentelor au fost decorate cu picturi executate in tehnica frescei. Tencuiala a fost amestecata cu calti de in sau cu pleava de cereale, pentru a i se mari rezistenta. Pe deasupra ei s-a intins un grund. Picturile erau aplicate in siruri orizontale pe peretii impartiti in registre. Puteau fi trei sau chiar patru registre . Picturile reprezentau scene sau personaje religioase asezate intr-o anumita ordine. Normele de asezare a scenelor sau a personajelor religioase erau impuse de asa-zisa ordine iconografica. La randul ei, aceasta era impusa de dogmele religiei bizantine, care au fost adoptate o data cu religia ortodoxa. De aceea mai toate scenele se gasesc si in alte monumente bizantine din Grecia, Bulgaria, tarile fostei Iugoslavii etc. Toate picturile sunt insotite de un text explicativ. La biserica Sf.Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges unele scene sau figuri au texte scrise cu litere grecesti, si altele cu litere slavone. Textele slavone care insotesc picturile bisericilor ortodoxe din Transilvania arata ca acele picturi sunt romanesti si foarte vechi. Figurile pictate aveau contururi puternice, redate prin linii groase, privirea fixa si apropape neomeneasca. Corpurile erau parca intepenite, slabe, alungite, fara viata, plate, lipite de perete. Ele corespund felului de a intelege viata al primilor crestini ortodoxi care dispretuiau trupul, socotindu-l prilej de pacate, o piedica in inaltarea sufletului, in fericirea omului. Cu timpul, personajele pictate au inceput sa semene mai mult cu cele din lumea inconjuratoare, sa exprime sentimente omenesti. Ei au introdus in scenele religioase personaje cu costume si arme autentice din epoca in care a trait artistul. Asa sunt redati soldatii care il insoteau pe Christos in timpul patimilor. Foarte important este faptul ca in pictura din acel timp s-au facut portrete votive sau ctitoricesti. Aceste portrete reprezinta figurile voievozilor sau ale boierilor, ctitori ai monumentelor impreuna cu sotiile si copii lor. Numarul mare de monumente care s-au pastrat din acea epoca, de o

deosebita valoare artistica, arata ca atunci, in statele romanesti, existau adevarate scoli de pictura. Aceste scoli, legate intre ele in permanenta prin schimburi culturale si artistice erau incurajate de catre domnitori, contribuind astfel la intarirea unitatii artistice dintre aceste regiuni. O mare dezvoltare au luat in aceasta perioada broderiile si tesaturile. Ele se lucrau dupa modelele facute de catre mesterii care pictau bisericile. Pe multe broderii si tesaturi se reproduceau scene religioase, fiind folosite in biserici si in manastiri sau pentru a acoperi pietrele funerare. Broderiile se faceau pe un fond de matase colorata sau de catifea captusita cu o tesatura groasa. Firul de brodat era foarte scump, de cele mai multe ori din aur impletit cu matase. Contururile erau adesea facute din perle. La anumite vesminte, pentru mitropoliti si alte persoane cu functii religioase se aplicau si pietre pretioase. Cele mai frumoase broderii se pastreaza la Muzeul manastirii Putna si la Muzeul de arta al Romaniei. In timpul lui Stefan cel Mare s-au ilustrat carti copiate cu mana (la manastirea Neamt si in alte centre). Aceste carti erau ferecate, avand copertile acoperite cu placi de metal (aur sau argint aurit) pe care erau reprezentate scene religioase, infrumusetate adeseori cu pietre pretioase prinse cu gheare de metal. Din timpul lui Stefan s-au mai pastrat diferite obiecte de metal pretios ca: talere, pocale, pahare pentru vin cu picior inalt intrebuintate mai ales ca obiecte de cult bisericesc. Ele sunt impodobite de obicei cu diferite ornamente geometrice si florale. In secolul al XVI-lea s-a continuat construirea manastirilor fortificate cu ziduri mari de incinta si turnuri de aparare la colturi sau la intrare.Majoritatea ctitoriilor domnesti aveau si cate un mic palat cu parter si etaj, cu incaperi mici pe care domnitorul le putea folosi cu prilejul sarbatorilor ori a diferitelor judecati purtate prin partea locului. Incaperile aveau adesea tavanul boltit, cu usi care dadeau pe un balcon. Un asemenea palat se gaseste astazi la Vatra Moldovitei, nu departe de Radauti, care a fost restaurant in ultimii ani. Alte palate renumite au mai fost la Manastirea Humor, Voronet, Sucevita etc.

In Tara Romaneasca, din indemnul lui Neagoe Basarab s-a construit biserica de la Curtea de Arges. In Moldova din secolul al XVI-lea, in timpul domniei lui Petru Rares incepe o perioada de mare stralucire a artelor, Petru Rares fiind, ca si Alexandru Lapusneanu si Ieremia Movila un mare protector al artelor. In numai 60 de ani au fost realizate cele mai frumoase monumente din tara noastra. S-a pictat pe dinafara biserica de la Voronet, s-au construit si s-au pictat bisericile manastirilor Humor si Vatra Moldovitei, Arbore si Sucevita, recunoscute ca opere de arta de valoare universala. ARTA PE TERITORIUL PATRIEI NOASTRE IN SECOLELE XVII-XVIII. In dezvoltarea artelor in secolul al XVII-lea se pot deosebi doua etape. Prima corespunde domniei lui Matei Basarab in Muntenia si lui Vasile Lupu, in Moldova. Cea de-a doua, de la finele acestui secol, corespunde domniei lui Constantin Brancoveanu. Ca si in secolul al XV-lea si al XVI-lea, atat in Muntenia cat si in Moldova se construiesc palate domnesti si case boieresti. Palatul domnesc de la Iasi a retinut atentia unor calatori straini prin fastul si prin bogatia lui. Case domnesti se gasesc si la manastirea Cetatuia, langa Iasi. Cunoscute au fost casele boieresti de la Burdujeni (langa Suceava), Aceste case au apartinut candva familiei domnitoare Movila, dar au fost apoi mult refacute de boierii Costinesti. In Muntenia, Ctin. Brancoveanu si-a ridicat un palat la Potlogi.Tot pentru el s-a construit si frumosul palat de la Mogosoaia, pe marginea lacului cu acelasi nume de langa Bucuresti. Astazi el adaposteste Muzeul de arta brancoveneasca al Romaniei. Palatele aveau sali aerisite, cu ferestre mari si balcoane cu acoperisul sprijinit pe coloane. La intrare aveau scari mari din piatra si balustrade. In aceasta perioada s-au construit si manastiri renumite. Astfel, in Tara Romaneasca sunt manastirile: Arnota (langa Horezu, destinata a fi locul de veci al lui Matei Basarab), Plumbuita si Sarindar, in Bucuresti.

In Moldova cele mai importante manastiri din secolul al XVIIlea sunt: Dragomirna, aproape de Suceava, Trei Ierarhi, Cetatuia si Golia din Iasi. In Transilvania se reconstruieste si se mareste biserica manastirii Sf.Nicolae ( din Scheii Brasovului). La Rm.Valcea, C. Brancoveanu construieste ansamblul de monumente de la Horezu. Pictura in secolul al XVII-lea si-a pierdut in parte din monumentalitate, capatand un aspect decorativ. Pictorii erau de fapt zugravi formati in atelierele locale, din ce in ce mai numeroase. In monumentele pictate de ei nu s-a mai tinut seama de ordinea iconografica, asa de bine observata de catre zugravii din secolele precedente. Sub influenta mesterilor iconari, figurile au fost redate din fata, cu mult realism. Pictorii au dat importanta deosebita peisajelor in care se desfasurau scenele tratate. Se intrebuintau culori vii: rosu, albastru, galben, verde, alb si mai putin negru. Dintre scenele pictate, aproape nelipsite sunt Raiul si Iadul, carora pictorii le rezerva spatii mari in pridvor. In aceste scene au patruns foarte multe elemente din folclorul nostru si aspecte din viata de toate zilele. Tablourile votive au personaje mai multe, imbracate in costume foarte luxoase. Ele ocupa suprafate foarte mari. O inovatie o constituie aparitia portretelor mesterilor, cum este cazul la biserica mare a Manastirii Horezu sau la Filipestii de Padure. In timpul domniei lui Ctin. Brancoveanu s-a format un nou stil in arta numit stilul brancovenesc. Palatul de la Mogosoaia este astfel prevazut cu incaperi largi si luminoase, cu o fatada indreptata spre lacul cu acelasi nume, de langa Bucuresti. Aceasta fatada, echilibrata si armonioasa in simplitatea liniilor sale, este prevazuta, la etaj, dupa modelele venetiene cu o loggia - un fel de camera la care zidul dinafara este inlocuit cu coloane si cu ornamente sculptate. Golurile dintre coloane sunt in partea de jos umplute cu motive ornamentale florale, stilizate si ajurate (strabatute de lumina). La fatada din curte se gaseste o scara cu balustrada sculptata cu aceleasi motive. Ea da intr-un foisor (un fel de balcon sprijinit pe zidarie) care, ca si loggia palatului, are

coloane si capiteluri sculptate ce sustin acoperisul, ceea ce da palatului un aspect autentic romanesc, traditional, legat de arta constructiilor caselor taranesti de la munte. Un alt palat brancovenesc se afla la Potlogi, in judetul Dambovita. Un deosebit aport a adus Constantin Brancoveanu si in sprijinirea artelor decorative: orfevrerie, mobilier sculptat, broderii, tesaturi. In Transilvania au continuat sa fie apreciate formele arhitecturii in care dominau elemente din Renastere, mentinute de catre nobilimea ungara, dar treptat au fost zidite si constructii baroce, solicitate de autoritatea de stat centralista a Imperiului austriac. Au fost deschise noi santiere la Cluj si la Alba-iulia, unde au fost construite cetati fortificate, iar la Sibiu au fost restaurate si completate vechile intarituri ale orasului. Dintre acestea cea mai valoroasa este cea de la Alba Iulia, inceputa in 1714 de arhitectul Italian Giovanni Viscoti. Tot pentru stilul din Transilvania mai sunt caracteristice si Palatul Brukenthal din Sibiu (1778 1785 ) si Palatul Banffy din Cluj (1774 1785). ARTA EUROPEANA IN SECOLUL AL XVIII-LEA In secolul al XVIII-lea, in Europa, arta ramane inca in slujba artistocratiei feudale. Se fac palate, sculpturi si picturi in folosul ei. In Germania, Cehoslovacia, Italia si la noi, in Transilvania, se mai construieste inca in unele variante ale stilului baroc, propriu secolului al XVII-lea. Mai tarziu, in noile conditii social economice specifice fiecarei tari (revolutiile burghezo-democratice), se trece la arta rococo, o varianta si ea a barocului, urmandu-se exemplul Frantei, unde acest stil apare mai devreme. Astfel, planurile constructiilor facute pentru aristocrati, desi inca marete, sunt departe de a egala edificiile regale anterioare. Apar constructii mai modeste, totusi de proportii destul de importante, de vreme ce mai tarziu au fost folosite ca ministere, scoli superioare etc.

Mai tipice sunt insa constructiile senioriale de la oras sau de pe diferite domenii, cunoscute sub numele de lhotel, les maisons de plaisance, les folies, les bagatelles, facute de diferiti aristocrati. Arta de aici trebuia sa fie vesela si distractiva, o arta care sa sustina placerile vietii, desi exterioarele constructiilor pastreaza in general, ceva din sobrietatea liniei arhitecturale din secolul anterior. Apar corpuri noi de constructii principale si alte mici edificii raspandite in spatiul destinat ansamblului, create dupa fantezia arhitectului supus vointei seniorului care le comanda. Ele sunt asezate intre gradini si curte, ceea ce impune arhitectului, sa realizeze doua fatade. Caracteristice sunt interioarele unde se intalnesc incaperi afectate vietii oficiale a seniorului (salile de serbari) sau apartamente confortabile pentru viata zilnica a familiei (cabinetul biroul domnului, camerele de primire ale doamnei), apoi incaperi cu destinatie speciala, ca sala de muzica, camerele copiilor. Frecvent apar incaperi cu denumiri determinate de numele personajelor reprezentate in diferite sculpturi (Diana, zeita vanatoarei etc.), dupa colorit ori dupa forma lor: ovale, rotunde ori patrate. Peretii unor camere erau lambrisati sau in intregime acoperiti cu panouri din lemn. Ele erau sculptate cu motive decorative in relief reprezentand: lujere de plante, in mod frecvent vita de vie, cochilii si flori, imbinate cu alte motive de diferite forme ca motive turcesti ori chinezesti, scene cu maimute etc. Se foloseau si panouri de lemn pictat. In alte incaperi peretii erau incarcati cu ornamente din stuc (pasta din pulbere de marmura, ghips si diferiti lianti care se intaresc sub actiunea caldurii) pictate intr-o anumita culoare si cu fondul nuantat. In acest fel erau reprezentate si idile, scene rustice conventionale (pastorale), episoade de serbari galante. De asemenea pe panourile special destinate de arhitectul decorator se gaseau pictate scene mitologice, chinezesti ori de petreceri in aer liber, cu rame din stuc ori din lemn colorat in diferite forme: in acolade, linii sinuoase, in vrejuri etc.

In ele gasim ritmul capricios, fara o norma precisa, al acestor decorari de interior, neobisnuit de libere si de arbitrare. Astfel motivele impletesc elemente luate din natura: scoici, plante ori flori cu scene diferite intr-un ritm agitat care contravine oricaror legi ale simetriei si echilibrului din decoratiile de interior de pana atunci. Acest stil a fost numit rococo. Cuvantul vine de la francezul rocaille si inseamna piatra sparta, cu contur neregulat, deoarece formele asimetrice, agitate adesea ca valurile marii, axate pe curbe, acolade, litera S ori profil de vioara au fost asemuite, in mod ironic, mai tarziu, cu marginile capricioase, neregulate ale pietrei sparte, intocmai cum cele ale barocului fusesera asemuite cu contururile neregulate ale perlei numita barocco care a dus la denumirea de baroc. De remarcat este prezenta oglinzilor, care au devenit in acest timp o podoaba foarte apreciata, fapt ce facea ca spatial afectat micilor saloane sa fie multiplicat la infinit cu ajutorul lor, dandu-se o amploare aparenta, prin asezarea acestora pe peretii opusi. Pentru arhitectura de la mijlocul secolului al XVIII-lea caracteristic este Micul Trianon de la Versailles. El se inalta ca o bijuterie intr-un cadru natural de verdeata, neintrecut prin puritatea si farmecul proportiilor si prin sobrietatea decorului exterior. In Rusia, palatele in stil rococo din Leningrad sunt inconjurate de gradini care amintesc de cele ale palatului de la Versailles din Paris. Gradinile si parcurile rococo imita natura cu peisajele sale, cu paraie, grote, stanci, poduri. Din loc in loc au chioscuri in stilul templelor chinezesti si fantani arteziene. Au alei sinuoase, plantatii de arbori exotici, pastrati adesea in vase mari de lemn. NEOCLASICISMUL Secolul al XIX-lea aduce o reintoarcere la arta antica. O mare inraurire in orientarea artei noi o are descoperirea orasului Pompei, acoperit de eruptia vulcanului Vezuviu in anul 79

e.n., unde se puteau verdea strazile romane, casele cu decorul lor pictural, pietele si magazinele etc, ceea ce dadea o viziune foarte clara asupra vietii romane. Acest curent artistic poarta in pictura denumirea de neoclasicism, iar in restul Europei de clasicism. Doctrina neoclasica este cultivata indeosebi de arhitectii francezi. In stilul Empire, sub Napoleon, arhitectii, evitand unele forme rococo in decoratia de interior, au acoperit peretii cu picturi ori cu draperii, ceea ce da incaperilor un aspect greoi (Camera Imparatului, Camera Imparatesei). In exterior se urmareste linia arhitecturii clasice prin prezenta bisericilor in forma de templu (Biserica Madeleine, inceputa in 1808 si realizata in 1842) si a arcelor de triumf. In urbanistica se fac progrese importante prin crearea de piete si bulevarde mari (Place de LEtoile, Paris). ARTA ROMANEASCA IN SECOLUL AL XIX-LEA In primele decenii se pastreaza traditia din secolul al XVIIIlea. Arhitectura laica raspundea nevoilor negustorilor si mestesugarilor instariti, organizati in bresle, ca si nevoilor boierilor care stapaneau mosii si bunuri funciare la sate. Ea a stat sub directa influenta a traditiei populare romanesti. Faptul se explica prin originea taraneasca a majoritatii mesterilor constructori. Planul cladirilor pastreaza, in general pe acela al unor locuinte taranesti. O alta categorie de cladiri sunt pravaliile, hanurile orasenesti si hanurile la drumul mare. Ele aveau, de obicei, la parter incaperile destinate vanzarii marfurilor si atelierelor, iar la subsol, depozitele. Hanurile aveau 20-40 de incaperi oranduite in doua caturi si pivnita, pe un plan dreptunghiular, care facea loc unei curti interioare, intre cele patru laturi, cum este cazul cunoscutului Han al lui Manuc, construit in 1808 in Bucuresti. Aici, etajele aveau in fata fiecarei camere cate un larg portic cu colonete de lemn. Camerele dadeau toate in aceste porticuri, prevazute cu foisorul in care scarile urcau din curte.

Cu timpul au aparut insa si la noi, prin intermediul tinerilor care studiau in strainate, forme ale arhitecturii neoclasice, interpretate cu masura si sobrietate. Un mare sprijinitor al acestei arte a fost Gheorghe Asachi, cunoscut luptator pentru dezvoltarea stiintei, artei plastice, literaturii si invatamantului romanesc. La constructiile religioase neoclasice, intrarea este adeseori precedata de coloane care sprijina un fronton cu motive ornamentale. Asa este Catedrala romano-catolica din Satu Mare. Aceste elemente sunt caracteristice si in arhitectura laica, de exemplu Palatul Ghica Tei, precum si Palatul Stirbei (azi Muzeul de arta populara din Bucuresti). In afara de stilul neoclasic s-a dezvoltat si stilul romantic, caracterizat prin preluarea in mod necritic a unor elemente constructive in arhitectura feudala, cu precadere din cea gotica de caracter militar. S-au construit cazarmi, spitale, biserici, palate, locuinte etc.(aripa vestica a Castelului din Bontida, judetul Cluj, Palatul Muzeului de istorie a orasului Bucuresti, fostul Palat Sutu, Casa Universitarilor din Bucuresti etc.). Tot in acest stil au fost reconstruite cladirile de incinta ale Manastirii Tismana. Dezvoltarea tarii, mai ales dupa cucerirea independentei de stat a Romaniei, in 1877, a impus un ritm mai accentuat al constructiilor destinate institutiilor de stat: ministere, palate de justitie, cazarmi. In astfel de imprejurari a aparut un stil nou in arhitectura, numit stil eclectic (care tine seama atat de elementele din vechea noastra arta a constructiilor cat si de unele procedee si forme artistice venite dinafara, de obicei Franta sau Austria). In aceste conditii a fost construita cladirea Institutului de medicina si farmacie, Ateneului Roman (1886 1888), cladirea Ministerului Agriculturii, Palatul de Justitie, Palatul Victoria, Casa de Economii si Consemnatiuni si Palatul Bancii Nationale toate la Bucuresti. La Iasi au fost construite:noua fatada a Universitatii si Teatrul National (1896), iar la Craiova, Casa lui Jean Mihail, azi MUzeul de arta al orasului. In Transilvania

s-au construit teatrele din Cluj si Oradea, cladirea Universitatii Babes-Bolyai din Cluj iar la Constanta, Cazinoul. Poporul nostru a dat, de-a lungul timpului, opere de o frumusete nepieritoare, trecute de mult in patrimoniul universal al omenirii cu caracter de unicat. Arta populara a inobilat si a dat mereu posibilitati artistilor sa-si innoiasca si sa-si imbogateasca campul inspiratiei lor. Acest filon a facut ca din spatiul romanesc sa apara, impunandu-se omenirii intregi ca un mare reformator in gandirea si exprimarea artistica Constantin Brancusi, sculptorul care a pus bazele artei moderne, legate de un ideal prcis si de o simplitate impinsa la ultima expresie, dovedind in acelasi timp un rafinament sufletesc de o rara bogatie. Arta noastra izvorata din mijlocul poporului duce mai departe mesajul existentei noastre si in domeniul artelor. Ea impune existenta unui popor a carui traditie artistica este de netagaduit