UNIVERSITATEA TEHNICĂ „Gheorghe Asachi” din IAŞI

Centrul Regional de Instruire în Administrarea Afacerilor Publice şi Private

(CRIAP2)
MASTER MANAGEMENT SI INGINERIE COMERCIALA

Coordonator:
Conferenţiar univ. dr. ing. Ion VERZEA
Absolvent:
Sveduneac Corina - Mihaela

Suceava
2009
UNIVERSITATEA TEHNICĂ „Gheorghe Asachi” din IAŞI
Centrul Regional de Instruire în Administrarea Afacerilor Publice şi Private
(CRIAP2)
MASTER MANAGEMENT SI INGINERIE COMERCIALA

TEMA: STRATEGIA INVESTIŢIILOR

LA NIVELUL AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE

Coordonator:
Conferenţiar univ. dr. ing. Ion VERZEA
Absolvent:
Sveduneac Corina - Mihaela

Suceava
2009

2
 CUPRINS

CAP. I INVESTIŢIILE, EFICIENŢA ŞI STRATEGIA LOR …………… pag. 3

1.1. Politici şi strategii investiţionale …………………………………………. pag. 3
1.2. Conceptul de investiţii …………………………………………………... pag. 6
1.2.1. Definirea noţiunii de investiţii
1.2.2. Clasificarea investiţiilor
1.3. Finanţarea investiţiilor ……………………………………………………pag. 12
1.3.l. Surse proprii
1.3.2. Surse existente pe pieţe de capital
1.3.3. Alocaţii de la bugetul de stat
1.3.4. Surse externe

CAP. II PROCESUL INVESTIŢIONAL ŞI DOCUMENTAŢIA ……….. pag. 17

AFERENTĂ
2.1. Decizia de a investi şi determinantele sale ……………………………… pag. 17
2.2. Etapele principale ale unui proiect de investiţii
2.2.1. Faza de concepţie
2.2.2. Faza de realizare
2.2.3. Faza de exploatare
2.3. Elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru faza ……………….. pag. 25
de proiectare şi de execuţie a unui obiectiv de investiţii

CAP. III PREZENTAREA LOCALITĂŢII. ANALIZA SWOT A REGIUNII SI A

LOCALITAŢII. NECESITATEA INVESTIŢIEI ……………………….. pag. 26
3.1. Prezentarea localitatii ……………………………………………………… pag. 26
3.2. Analiza SWOT a regiunii Nord-Est ………………………………………. pag. 26
3.3. Analiza SWOT a localitatii Frasin ………………………………………... pag. 30
3.4. Necesitatea investitiei …………………………………………………….. pag. 31

CAP. IV STUDIUL DE CAZ :„EXTINDERE RETEA ALIMENTARE CU APĂ SI

CANALIZARE A ORASULUI FRASIN, JUDEŢUL SUCEAVA”
4.1. Elaborarea Studiului de fezabilitate ……………………………………… pag. 35

CONCLUZII ŞI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE

3
CAPITOLUL I
INVESTIŢIILE, EFICIENŢA ŞI STRATEGIA LOR

1.1. POLITICI ŞI STRATEGII INVESTIŢIONALE

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, ele stau la baza

suplimentării, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie.
Investiţiile pentru dezvoltare, ca totalitatea cheltuielilor făcute pentru construirea
de noi obiective dezvoltarea sau modernizarea celor existente reprezintă o cheltuială
certă pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine (diminuarea cererii pentru
produsele finite creşterea costurilor materiilor prime, apariţia unor produse mai
performante) de aceea în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţiona1ă
are un rol important pentru ca toate celelalte activităţi ale firmei depind de investiţii, de
politica de investiţii adoptată.
Strategia investiţionala ca o mulţime ordonată de informaţii cu caracter tehnic,
economic sau de altă natură stabileşte pe baza unor studii, analize şi simu1ări,
obiectivele principale ale firmei în domeniul investiţional, actiunile ce urmează să se
desfăşoare pentru atingerea obiectivelor, modalităţile de atingere a acestora, sursele de
finanţare şi metodele de alocare a resurselor.
Strategia de dezvoltare a unei colectivităţi locale reprezintă determinarea
scopurilor şi a obiectivelor pe termen lung ale colectivităţilor adoptarea de politici
locale şi alocarea de resurse pentru atingerea acestora ţinând cont de nevoile aşteptările
şi dorinţele cetăţenilor şi de comportamentele sistemului politic local.
Strategia investiţionala are un puternic caracter novator deoarece prin investiţii
se asigură promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor cercetării ştiintifice,
perfecţionarea capitalului fix a tehnologiilor, metodelor de organizare a producţiei.
Elaborarea unei strategii investiţionale presupune multă abilitate din partea celui
care o elaborează deoarece orice investiţie presupune riscuri. De aceea orice strategie
cere multă gândire şi analize minunţioase deoarece nu întotdeauna strategia de a obţine

4
cel mai mare profit este cea mai bună. Atenţia trebuie orientată spre consumator,
deoarece calitatea produsului este dată de dorinţa consumatorului.
Strategia investiţională depinde cel puţin pentru firmele mari, de opţiunile
politice. De aceea este foarte greu pentru o mare firmă sa elaboreze o mare strategie, să
facă propuneri de acţiuni concrete pentru realizarea unor obiective daca nu există o
strategie la nivel macroeconomic sau dacă aceasta nu este cunoscută de factorii de
decizie la nivel sectorial, regional sau zonal. De altfel cel mai mare neajuns al unei
politici economice îl reprezintă marginalizarea activităţii de investiţie, lipsa de
coordonare dintre o serie de măsuri ce vizează reforma economică şi activitatea
investiţionala.
Procesul strategic la nivelul unei colectivităţi locale trebuie să raspundă la
urmatoarele întrebari:
• Care sunt obiectivele urmarite?
• Prin ce parametri cuantificabili putem traduce obiectivele urmărite?
• Care sunt politicile publice locale utilizate?
• Care sunt mijloacele umane şi financiare necesare punerii în aplicare a
acestei strategii?
• Care este rolul sistemului politic local în urmarirea şi aplicarea strategiei?
O politica publica poate fi definită ca suma a acţiunilor angajate de către o
autoritate publică în scopul soluţionării unei probleme sau menţinerii unei situaţii
satisfăcătoare în cadrul unui domeniu pentru care această autoritate este competenta.
Procesul de maturizare şi de punere în aplicare a unei politici publice se poate
descompune în 5 faze, astfel:
1. înscrierea în agendă a problemei de soluţionat;
2. identificarea problemei apărute de către autorităţile publice locale - vizează
clasificarea şi ordonarea acesteia în cadrul categoriilor de probleme deja
întâlnite;
3. diagnosticul situaţiei existente - constituie o etapă prealabilă în căutarea soluţiei.
Diagnosticul situaţiei poate fi realizat pornind de la urmatoarele aspecte:

5
 • identificarea sectorului de populaţtie ce va fi vizat de acţiunea acestei
strategii, măsurarea caracteristicilor principale ale acestui public, relaţiile
dintre aceştia şi agenţii publici sau partenerii privaţi;
• analiza acţiunilor conduse de autorităţile locale;
• punerea în evidenţă a interacţiunilor majore dintre cetăţeni, agenţii locali
şi mediul extern;
4. determinarea rezultatelor care trebuie obţinute în urma intervenţiei autorităţilor
publice locale. Determinarea obiectivelor unei politici condiţionează punerea sa
în aplicare şi permite măsurarea mai mult sau mai puţin precisă a rezultatelor
atinse în final.
5. evaluarea apriori şi testarea alternativelor.
Aceasta împreuna cu mijloacele mobilizate pentru atingerea rezultatelor dorite,
trebuie să fie experimentate şi evaluate înainte de luarea deciziei.
Experimentarea politicilor publice şi evaluarea lor apriori trebuie să scoată în
evidenţă efectele aşteptate ale acestora asupra altor programe.
În acest caz este vorba de determinare a gradului de interdependenţă a
problemelor şi capacitatea lor de retroactivitate pentru a preveni ca o noua politică să
sufere o degradare din cauza alteia.
Evaluarea apriori permite decidenţilor să anticipeze consecinţele probabile ale
strategiilor lor de acţiune.
Evaluarea unei strategii publice constă în aprecierea eficacităţii programelor,
politicilor sau acţiunilor componente în funcţie de obiectivele urmărite şi mijloacele
utilizate.
Concretizarea politicilor publice se realizeaza prin intermediul proiectelor. Apreciem
că, cea mai pertinentă definiţie generică a proiectului este dată de “Association
Francaise du Management de Projet” conform căreia : proiectul
este un demers specific care permite o structurare metodică şi progresivă a unei
realităţi viitoare”.
Într-o organizaţie privată se urmăreşte maximizarea profitului obţinut prin
crearea unui sistem propriu de reguli şi principii care pot fi modificate permanent în

6
funcţie de schimbările care apar pe piaţa serviciilor publice, respectiv în relaţiile cu
concurenţa si clienţii.
În timp ce organizaţiile particulare servesc interesele private, organizaţiile
publice au fost create pentru a răspunde necesitatăţilor generale ale societăţţi ca întreg.
Scopul sectorului public este acela de "a servi" mai degrabă decât "a acumula".
Prin urmare sarcinile unei organizaţii publice sunt unice. Calitatea serviciilor
oferite de administraţia publică depinde şi de sumele rezervate prin bugetele aprobate
de reprezentanţii politicului.
Tendinţele, care ar trebui sa se manifeste şi în România, se referă la dezvoltarea
sectorului public luând în considerare valorile promovate de sectorul privat, încurajarea
privatizarii serviciilor publice şi crearea unei pieţe libere a serviciilor.

1.2. CONCEPTUL DE A INVESTI

1.2.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE INVESTIŢII

În viaţa economică, activitatea de investiţii ocupă un loc central atât în sfera

producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind factorul care
influenţează, simultan cererea şi oferta.
Argumentarea acestei informaţii se referă, la procesele de antrenare şi
multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de investiţii, indiferent de
sectorul de activitate în care se implementează.
În cadrul circuitului economic naţional, activitatea de investiţii joacă un rol
dublu. În primul rând, agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale care
implementează diverse proiecte de investiţii îşi sporesc oferta de bunuri şi/sau servicii
prin creşterea capacităţtii lor productive, realizând venituri suplimentare. În al doilea
rând, orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare
conexe în amonte sau în aval şi implicit va avea loc o creşstere în lanţ a veniturilor
tuturor agenţilor economici antrenaţi.

7
 Realizarea de proiecte sau programe de investiţii conduce în principal la
creşterea stocului de capital fix. Ca atare investiţiile constituie un mijloc principal de
realizare a modernizarii economice prin crearea de noi structuri, mai performante în
acord cu opţiunile strategice de perspectivă ale societăţtii.
În plan social, investiţiile joacă rolul de regulator/compensator în ocuparea forţei
de muncă şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În practica economică, investiţia este, privită ca o cheltuială pe care o fac
persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obţine bunuri şi/sau servicii.
Supraevaluarea locului şi rolului pe care l-au jucat mijloacele fixe în economia
etatista a condus la restrângerea conţinutului noţiunii de investiţii. În această viziune,
investiţia era definita ca "totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziţionează
noi fonduri fixe productive sau neproductive, se perfecţionează sau se reconstituie
funduri fixe existente".
Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă deoarece reduce investiţia la
noţiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului.
Din acest punct de vedere investiţia reprezintă "toate bunurile mobile şi imobile,
corporale şi necorporale achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a ramâne
constant sub aceeaşi formă".
Bunurile se înregistrează în contabilitate în clasa 2 de conturi şi imobilizări care
se grupeaza astfel:
a. imobilizări legate de exploatare;

b. imobilizări în afara exploatării.

Se poate observa că în accepţiunea contabilă asupra noţiunii de investiţie,
accentul se pune pe durata de viaţă a bunului care depăşeşte durata unui exerciţiu.
Dimensiunea economică lărgeşte sfera de cuprindere a investiţiei deoarece,
conform acestei accepţiuni investiţia reprezinta "toate consumurile de resurse care se
fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice eşalonate în timp
şi care în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse".

8
 Şi această viziune asupra noţiunii de investiţie face referire la durată, dar
accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investiţional, precum şi pe eficienţa
acţiunii. În această accepţiune se consideră investiţie:
a. achiziţionarea de echipamente de lucru şi alte bunuri care iniţial constituie
ieşiri de trezorrie, dar care au ca urmare încasări suplimentare, economii
de costuri eşalonate pe o durată mai mare de timp;
b. alte cheltuieli în afară de cele referitoare la cumpărarea de bunuri şi

echipamente;
Aceste cheltuieli sunt trecute de regulă pe costurile de producţie dar nu apar
explicit în bilanţ, deşi efectul lor scontat asupra trezoreriei firmei sub formă de intrări
se prelungeşte pe o perioada mai lungă de timp.
Dimensiunea financiară consideră investiţii toate cheltuielile de resurse care
generează venituri şi/sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor şi în
consecinţă amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani.
Accepţiunea financiară înglobează toate elementele de imobilizări şi cheltuieli,
la care se adaugă nevoia de fond de rulment pentru exploatare, generată de creşterea
volumului de activitate. Deci, din punct de vedere financiar, valoarea reală a efortului
investiţional pentru realizarea unui proiect este dată de costul obiectivului care se
construieşte, plus fondul de rulment aferent exploatării.
Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezultă din diferenţa dintre
condiţiile impuse de buna funcţionare a ciclului de exploatare, determinată de creşterea
activelor circulante şi resursele provenite din exploatare. În majoritatea cazurilor,
resursele disponibile sunt inferioare nevoilor şi ca atare apare diferenţa care poate
compromite buna desfăşurare a procesului de producţie. El trebuie acoperit din
capitalul permanent sub formă de fond de rulment.
Din punct de vedere fmanciar, problema cea mai importantă pentru investiţie
este de a asigura echilibrul între resurse şi nevoi.
În concluzie, se poate spune că investiţia reprezintă orice cheltuială de resurse
făcută în vederea creării premiselor necesare obţinerii în viitor, pe o perioadă mai lungă
de timp a unor efecte utile scontate.

9
1.2.2. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR
Fundamentarea volumului şi eficienţei economice a investiţiilor la nivel macro şi
micro economic necesită cunoaşterea problemelor metodologice şi teoretice cu privire
la clasificarea investiţiilor deoarece, chiar dacă investiţiile sunt, în primul rând
omogene ca şi cheltuieli, totuşi ele sunt destinate efectuării unor mari varietăţi de
lucruri şi activităţi.
Investiţiile pot fi clasificate şi ordonate în funcţie de anumite criterii de ordin
teoretic şi de natură practică:
a. După destinaţia obiectivelor de investiţii:
• Investiţii productive care sunt considerate în toate ţările ca fiind
primordiale şi ele sunt destinate industriei, agriculturii, construcţiilor,
transporturilor, telecomunicaţiilor;
• Investiţii în sfera neproductivă care sunt realizate în învaţământ, cultură
şi artă, ştiinţă, sănătate şi asistenţă socială, gospodărirea localităţilor
locuinţe, alte servlcii;
b. După modul de execuţie al lucrărilor:
• Investiţii executate în antrepriză, care presupune existenţa contractelor
de antrepriză încheiate între beneficiarii de investiţii şi unităţile
specializate, dotate cu fonduri pentru crearea bazei tehnico-materiale;
• Investiţii efectuate în regie cu forţele proprii ale beneficiarului de
investiţii;
• Investiţii efectuate în sistem mixt;
c. După stadiul de realizare a lucrărilor:
• Investiţii neterminate;
• Investiţii restante – se referă la obiectivele ale căror termene au fost
depăşite;
• Investiţii terminate la care toate lucrările sau încheiat;
10
d. După structura lor tehnologică, investiţiile se împart în:
• Lucrari de construcţii-montaj;
• Achiziţii de utilaje care necesită montaj sau care nu necesită montaj;
• Lucrări de exploatări geologice, în care se cuprind prospecţiunile,
exploatările pentru continuarea şi extinderea zăcămintelor în masiv,
lucrări de foraj şi exploatare, studii si cercetari geologice;
• Alte cheltuieli de investiţii (cele din proiectare, cele cu personalul la
obiectivele noi);
e. După caracterul lucrărilor:
• Investiţii pentru construirea de unitaţi noi;
• Investiţii pentru reconstrucţie (refacere);
• Investiţii pentru amenajare (transformare);
• Investiţii pentru dezvoltare (extindere);
• Investiţii pentru înnoirea unităţilor existente;
f. După natura lor:
• Investiţii materiale în clădiri, maşini, echipamente;
• Investiţii nemateriale (intangibile) care includ cheltuielile asimilate cum
sunt: cheltuielile pentru lucrări geologice, pregătirea personalului, studii,
cercetare, proiectare pentru amenajarea teritoriului, licitaţii;
g. Din punct de vedere al riscului pe care şi-l asumă întreprinzătorul,
investiţiile pot fi:
• Investiţii cu risc minim în care se include, de regulă investiţii de
importanţă guvernamentală (centrale hidro şi atomoelectrice);
• Investiţii cu risc redus în care pot fi incluse proiectele ce au ca scop
modificări în personalul de producţie prin înlocuirea unor echipamente;
• Investiţii cu risc mediu care au ca obiectiv modemizari sau
retehnologizări ale instalaţiilor (capacităţilor existente);
• Investiţii cu risc ridicat în care intră lucrări destinate dezvoltării de
capacităţi existente, de expansiune ale unor produse;
11
 • Investiţii cu risc foarte ridicat în care pot fi incluse proiectele ce se
elaboreaza în donmeniul proiectării şi la care rezultatele ce se vor obţine
sunt de regulă incerte;
h. După sursa de finanţare:
• Investiţii finanţate din resurse proprii ale unei întreprinderi sau ale unui
agent economic care se obţin fie prin capitalizarea profiturilor fie prin
atragerea economiilor altor persoane;
• Investiţii finanţate din resurse împrumutate prin intermediul unor credite
interne sau externe;
• Investitii finanţate din resurse de la bugetul statului sau al unor unităţi
administrative şi care pot avea caracter restituibil sau sunt alocate în
regim de alocaţii nerestituibile.
Elementele defnitorii ale conceptului de investiţii sunt deci urmatoarele:
1. Conţinutul concret material al efortului investiţional care considera
investiţia ca o structura individualizata de resurse diferite ca natură şi volum
ce sunt angrenate în realizarea unui proiect;
2. Factorul timp - durată care relevă faptul că orice proiect de investiţtii are o
perioadă de viată proprie caracterizată prin etape şi momente bine defnite şi
pe parcursul cărora parametrii economici ai proiectului au o evoluţie
proprie descrisă de regulă în tabloul de flux de numerar;
3. Noţiunea de eficienţă, conform căreia întreprinzatorul acceptă schimbarea
unor disponibilităţi prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare,
care în sumă totală sa fie superioare cheltuielilor initiale;
4. Noţiunea de risc care decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a
efectelor aşteptate, aceste efecte viitoare sunt însă speranţe şi nu certitudini.
5. În conc1uzie, investiţia reprezintă o alocare permanentă de capitaluri pentru
achiziţia de active fixe şi/sau financiare care să permită desfaşurarea unor
activităţi rentabile superoare ratiei normale de rentabilitate acoperitoare
pentru riscurile asumate. Principalul risc asumat este alocarea astăzi a unui
capital economisit, în speranţa obţinerii viitoare a unor fluxuri de venituri

12
 sau, mai exact a unor fluxuri de trzorerie (cash-flowuri) pe durata de viaţă
economică a instituţiei.

1.3. FINANŢAREA INVESTIŢIILOR

Activitatea de a investi necesită resurse financiare a căror formare este stimulată

de mecanismele economiei de piaţă şi de pârghiile financiare, fiscale, utilizate de stat.
Sumele din care pot fi fnanţate investiţiile sunt fondurile proprii ale întreprinderilor,
emiterea de acţiuni, credite bancare pe termen lutng sau pe termen mediu, alocaţtii de
la bugetul de stat, sponzorizări, iar din exterior pot fi împrumuturi bancare, investiţii de
capital.

1.3.1. SURSELE PROPRII ALE FIRMEI DESTINATE INVESTIŢIILOR

Fondurile proprii ale agenţilor economici, ceea ce reprezintă în esenţă

autofinanţarea, exprima capacitatea acestora de a produce resursele de investiţii din
activitatea de exploatare şi din alte activităţi.
Elementul definitoriu al autofinanţării îl reprezintă asigurarea dezvoltării
activităţii pe seama resurselor financiare proprii. Agenţii economici se autofinanţează
atunci când obţin un profit care poate servi, în acelaşi timp, ca remunerare a
capacităţilor angajate şi ca sursă de investiţii care să contribuie la mărirea sau
menţinerea competivităţii sale pe piaţă. În vederea dezvoltării afacerii, firmele alocă
acestui scop o parte din profit, constituind astfel o parte din capitalul pentru
expansiune.
În prezent, sistemul economic din ţara noastră nu crează suficiente venituri care
să alimenteze investiţiile la nivelul necesităţilor de dezvoltare. În sectorul de stat, multe
întreprinderi abia îşi acoperă cheltuielile, altele, au un profi1t modest, ceea ce nu le
permite decât o economisire redusa. Sectorul privat are o cotă mult mai ridicată pentru
că acolo se folosesc mai bine resursele.

13
 Micşorarea sarcinii fiscale pe profitul întreprinderilor, ca şi scutirile de impozit
pe profitul reinvestit reprezintă o strategie a statului pentru îndeplinirea obiectivului de
relansare a economiei.
Amortismentul acumulat serveşte întreprinderii pentru finanţarea înnoirii
activelor fixe (imobilizărilor) ajunse la limita duratei lor de funcţionare, precum şi
pentru nevoile de dezvoltare-modernizare. În principiu, disponibilităţilor băneşti
provenite din amortismente sunt destinate investiţiilor. Se poate însa ca o parte din
amortismente să fie întrebuinţate pentru finanţarea activităţii de exploatare,
De asemenea încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune pot servi
drept capital pentru investiţii. Unele elemente de active fixe sunt vândute înainte de
încheierea activităţii lor şi de funcţionare sau la sfârşitul acesteia, ca materiale vechi.
Sumele pot fi utilizate pentru finanţarea investiţiilor .
Activele fixe devenite disponibile datorită restructurării activităţii firmei, dar
încă bune de exploatare sunt vândute, închiriate sau date în locaţie de gestiune, având
loc fenomenul de dezinvestire.

1.3.2. SURSELE EXISTENTE PE PIEŢELE DE CAPITAL

Piaţa de capital înseamnă bani economisiţi şi investiţi sub forma unor

plasamente viitoare avantajoase. Ea cuprinde piaţa monetară sau a banilor (credite pe
termen scurt) şi piaţa financiară, care reprezintă piaţa capitalurilor pe durata
îndelungată.
Economisirile de bani se fac atât de populaţie, cât şi de
agenţii economici. Condiţia esenţială a economisirii o constituie dezvoltarea producţiei
materiale, creşterea în ritm susţinut a produsului intern brut.
Diferenţa între disponibilităţile interne de investiţii şi necesarul de investiţii al
ţării se acoperă din surse externe, provenind de la ţări care au posibilitatea de a
economisi mai mult.

14
 Împrumutul bancar pe termen lung şi mijlociu reprezintă unul dintre principalele
canale de funcţionare a pieţei capitalurilor, prin el se mobilizeaza resurse băneşti
disponibile temporar, ce se creează în economie.
Creditele pentru investiţii, în funcţie de garanţiile care stau la baza lor, îmbracă
mai multe forme:
a. Împrumuturi bancare acordate pe baza de garanţii materiale - aceste

garanţii se referă la capitalul sau patrimoniul firmei, în special unele

elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi valorificate la nevoie
pentru recuperarea datoriei;
b. Credite ipotecare - cel care solicită creditul ipotechează o valoare, în
general clădiri, terenuri şi mijloace circulante cu mare transferabilitate,
adică o convertire rapida în lichidităţi;
c. Credite cash-flow - aceste credite nu sunt garantate material. Singura
garanţie este studiul de fezabilitate al proiectului. În ţările dezvoltate
creditul cash-flow este categoria cea mai raspândită. Orice întreprindere
indiferent de dimensiunile sale poate beneficia de împrumut cu garanţie
de cash-flow adica finanţatorul va fi convins că la termenul convenit îşi va
putea recupera banii şi încasa dobânda aferentă.
În principiu, creditul cash-flow implică cele mai multe riscuri comparativ cu
celelalte categorii de credite.
În concluzie, orice împrumut înseamnă un efort financiar pentru întreprindere
implicând plăţi la scadenţă (cu dobânzi adesea împovărătoare), la care bancile adauga
adesea diverse cerinţe, de la garanţii pâna la controlul societăţii. De aceea
întreprinderile recurg la soluţia emiterii de acţiuni şi plasarea lor în rândul salariaţilor
şi/sau în public, precum şi la emisiunea de obligaţiuni.
Cei care acordă împrumuturi fac o investiţie de plasament în schimbul unui
câştig sub forma de dobândă pe o perioada fixă de timp, dupa care se efectuează
returnarea sumei împrumutate. Dimpotrivă investitorul în acţiuni nu are astfel de
garanţii, ci speră să obţină o parte din profit cu dividende, atâta timp cât firma îşi
continuă activitatea.

15
1.3.3. ALOCAŢIILE DE LA BUGETUL DE STAT PENTRU INVESTIŢII
Alocaţiile de la bugetul de stat pentru investiţii au ca destinaţie realizarea unor
proiecte de anvergură, în ramuri vitale ale economiei naţionale a căror existenţă este
necesară în dezvoltarea economico-socială a ţării.
În condiţiile economiei de piaţă, de la bugetul de stat se alocă fonduri pentru
investiţii, de regulă în volume mici, asigurând resurse pentru domenii care nu pot face
faţă pieţei şi concurenţei, deci nu prezintă interes pentru investitorii particulari.
Se au în vedere domenii de interes naţional: îmbunătăţiri funciare, protecţia
mediului şi altele. Lista obiectivelor finanţate de la bugetul de stat este restrânsa,
cuprinzând obiective cum sunt: centrale nuclearo-electrice, lucrări în domeniul
mineritului, petrolului, energiei electrice, acţiuni de anvergură naţionala în agricultură
dezvoltarea bazei materiale a sectorului social-cultural.
În prezent se impune aplicarea unui program de restructurare în economie, astfel
fiind posibilă dirijarea optimă a resurselor. Este necesară conjugarea programului de
restructurare cu politici ferme de creare a unor condiţii optime de dezvoltare a
capitalului privat fiind singurul capabil să absoarbă resursele de forţă de muncă
disponibilizate de sectorul public.

1.3.4. SURSELE EXTERNE PENTRU INVESTITII

Resursele financiare ale ţării sunt insuficiente în raport cu nevoile mari de

investiţii determinate de cerinţa restructurării economiei, îndeosebi pe plan tehnologic.
Odata cu soluţionarea problemei resurselor, prin atragerea de capital străin este facilitat
accesul la tehnologie. În fond, apelarea la surse externe pentru investiţii reprezintă
importul de capital.
Atragerea capitalului strain are loc prin credite (împrumuturi) şi prin investiţii
directe de capita1. Creditele externe pot fi:
• Credite guvemamentale sau cu garanţie guvemamenta1ă, în spatele cărora este
statul, chiar dacă se acordă prin intermediul băncilor;

16
 • Credite bancare, unde riscul este exclusiv al bancilor;
• Credite acordate de instituţii internaţionale, precum Fondul Monetar
Intemaţional, Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeana pentru Investiţii.
Creditele externe pe termen lung sunt acordate condiţionat de către instituţiile şi
organismele internaţionale de specialitate în vederea atingerii obiectivelor propuse.
Investiţiile directe de capital străin reprezinta una din căile cele mai eficace, mai
profitabile pentru procesul redresarii. Ele antrenează schimbări substanţiale pentru că
astfel sunt atrase tehnici şi tehnologii moderne, se aplica managementul adecvat. Pe
lânga participarea la capital şi susţinerea retehnologizării firma străină poate asigura
comenzi şi pieţe de desfacere, chiar o pregătire mai eficientă a forţei de muncă.

17
CAPITOLUL II
PROCESUL INVESTIŢIONAL ŞI DOCUMENTAŢIA AFERENTĂ

2.1. DECIZIA DE A INVESTI ŞI DETERMINANTELE SALE

Orice activitate umană pentru a se derula efectiv, presupune în prealabil

fundamentarea, luarea unei decizii.
Decizia de investitii precede întotdeauna realizarea obiectivelor. Ea constă în
selectarea unei alternative, a unei variante raţionale convenabile şi competitive de
obţinere a unor rezultate, avantaje aşteptate pe seama consumării unui anumit fond de
investiţii. O asemenea alegere este prerogativa decidenţilor, a persoanelor care au
dreptul sau împutemiciri în acest sens şi care poartă întreaga responsabilitate pentru
deciziile luate şi consecinţele acestora.
Prin curacterul şi conţinutul său, decizia de investitii este o decizie profesională
de cea mai înalta clasă, pregatita de specialişti din domeniile tehnicii, tehnologiei,
arhitecturii, construcţiilor, economiei, finanţelor, managementului marketingului,
sociologiei, ecologiei.
Elaborarea deciziei de investiţii este o activitate creativa, de cercetare complexă
mu1tidisciplinară, care foloseşte ca metodă de bază analiza ştiinţifică şi sinteza
informaţiilor corespunzatoare.
Decizia de investiţii prezintă caracteristici prin care se diferenţiază de alte
decizii economice, financiare.
O decizie de investiţii, în general, atrage costuri mari, presupune din partea
investitorului angajarea unor fonduri importante de investiţii. Acestea vor fi imobilizate
treptat treptat pe durata de realizare a lucrarilor şi activităţilor prevăzute în proiecte, cât
şi ulterior, în perioada de exploatare, pâna la recuperarea integrală, din profitul general
de produsul investiţiilor a capitalului avansat.

18
 Orice decizie de investiţii declansează simultan, doua genuri de operaţii:
a. operaţii de finanţare, de consumare a disponibilităţilor băneşti afectate
proiectului;
b. operaţii propriu-zise de investiţii, concretizate în realizarea fizică. în natură
a lucrarilor şi activităţilor stabilite în proiectul respectiv, în concordanţă cu
tehnologiile şi programul calendaristic de execuţie adoptat.
Calculele analizele evaluările şi raţionamentele legate de pregătirea deciziilor de
investiţii, formularea opţiunilor, a recomandărilor de decizii în domeniu se bazeaza pe
operarea cu valori şi fluxuri financiare previzionate supuse riscului şi incertitudinii.
Decizia administrativă poate fi definită ca „o manifestare de voinţă a unui organ
al administraţiei de stat constând într-o operaţiune în vederea realizarii unui scop”.
De regu1ă legea ne arată pâna în cele mai mici detalii cum trebuie să fie
executată o decizie, lasând organelor administraţiei de stat libertatea de a decide modul
de executare, în funcţie de situaţia concreta.
Pe baza analizei raţionale a situaţiilor de fapt şi a variantelor prezentate organul
competent îşi exprimă voinţa prin adaptarea deciziei.
Eficienţa şi valoarea unei decizii administrative depind de:
 modul cum este înţeleasă problema ce trebuie rezolvată;
 oportunitatea soluţiei adoptate;

 îndeplinirea la timp a acţiunilor, care trebuie întreprinse pentru realizarea

soluţiei la care s-a ajuns.
De exemplu, decizia de construire a unui spital sau de întărire a infrastructurii
unei colectivităţi locale trebuie luată în cunoştinţă de cauză (dacă există această nevoie,
daca cunoştinţele directe şi indirecte ale realizării proiectului sunt evaluate).
Luarea deciziei presupune analiza nivelului de satisfacţie alternativă a unei nevoi
exprimate în mod general; consumatorii de servicii publice devin clienţi de prestaţii
publice.
În cadrul sectorului public unde resursele vin de la buget, măsurarea reuşitei unui
proiect de investiţii este mult mai complexă: obiectivele sunt variabile şi mobile,
aprecierea nu este întotdeauna obiectivă.

19
 Prin urmare, orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
o să fie fundamentată ştiinţific;
o să aibă caracter realist;
o să intervină în timp util;
o să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior;
o să fie oportună.
În ceea ce priveşte competenţa pentru adoptarea unei decizii administrative este
recomandabil ca problemele diferitelor colectivităţi să fie rezolvate de catre organele
administraţiei locale prin adoptarea deciziilor administrative corespunzatoare, în cadrul
general, format din acte normative generale şi specifice să fie fundamentat la nivelul
administraţiei centrale, în urma consultărilor directe cu reprezentanţii de la nivel local.

2.2. ETAPELE PRINCIPALE ALE UNUI PROIECT DE INVESTIŢII

O activitate de tip ”proiect” trebuie să fie bine definită şi delimitată astfel încât
să se poată spune “iată acesta este proiectul”. Este o posibilitate realizabilă, dacă se
ţine cont de ceea ce este specific oricărui proiect:
- un obiectiv specific, precis şi coerent,
- un scop definit – o nevoie / cerere manifestă sau potenţială,
-o durată limitată cu un moment specific de începere şi un momentspecific de
încheiere, pe parcursul căreia sunt mobilizate resurse, mijloace şi competenţe
heterogene,
-se poate evalua pe baza unei metodologii specifice folosind criterii de costuri
şi/sau de rentabilitate
-are o localizare geografică şi temporală netă,
-are o structură administartivă şi gestionară proprie (şeful de proiect şiechipa sa)
parţial sau total autonomă de activitatea generală a agentului declanşator.
În acest context putem spune că, oricărui proiect îi sunt caracteristice trei categorii de
obiective:

20
Obiective de performanţă în sensul că orice proiect trebuie realizat cu respectarea unor
specificaţii tehnice cu privire la execuţia şi funcţionarea sa, produsele realizate ulterior
trebuie să aibă un nivel tehnic predeterminat exprimat prin fiabilitate, mentenabilitate,
proprietăţi organoleptice,etc, sau o anumită
capacitate de a răspunde la cerinţele pieţei.
Obiective de timp – termenele de implementare a proiectului constituind pentru actorii
proiectului restricţii “tari” ce trebuie riguros respectate.
Obiective de cost – este traducerea în termeni financiari a necesităţii şi eficienţei
proiectului pentru agentul declanşator.şi este o reflectare a modului cum sunt respectate
celelalte două categorii de obiective.
Procesul de elaborare a unui proiect de investiţii cuprinde trei faze:
- etapa de concepţie,
- etapa de investiţie
- etapa de exploatare.
Fiecare din aceste trei faze principale se poate subdiviza în mai multe etape, din
care unele constituie importante activităţi economice.
Proiectul de investitii este motivaţia concretă a unor cheltuieli prezente în speranţa
unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l deosebesc, nu numai de
activităţile curente, dar şi de alte tipuri de proiecte sunt: amploare, finalitate şi
structură.
Finalitatea este strâns legată de obictivul investiţiei: crearea şi punerea în exploatare a
unui echipament/serviciu, cucerirea unei pieţe, schimbarea unei tehnologii. După
finalitate proiectele de investiţii pot fi clasificate astfel:
1. Proiecte pentru crearea de produse /servicii noi a căror originalitate constă în faptul
că se caută eficienţă, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o
aventură când se face trecerea de la ideie la produs în care rata mortalităţii (pierderilor)
este ridicată. Bineînţeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să rişte,
piaţa constituind de regulă un punct nevralgic care impune adaptare capacităţilor, a
tehnologiilor de fabricaţie. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerinţele pieţei

21
presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului;
tehnologie/produs/piaţă.
2. Proiecte de creştere a productivităţii a căror finalitate dă răspuns căutărilor de
oportunitate la schimbarea echipamentelor şi tehnologiilor. Sunt proiecte relativ
uşoare; produsele sunt cunoscute, piaţa de asemenea.
Dificultăţile pot să apară din greşeli de evaluare, în special al costurilor induse de noile
echipamante; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitării
administrative etc. Toate investiţiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect.
3. Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere presupun acţiuni de
redimensionare a pieţei şi a echipa mentelor de producţie care, în final conduc la
modificarea taliei intreprinderii. Principalul fundament îl constiruie studiile de
marketing care arată o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea
dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de
producţie.
În cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularităţile segmentului de piaţă
vizat şi din costurilor induse de schimbările tehnologice.
4. Proiecte de investiţii sociale (colective) aici însă termenul de “social” capătă două
accepţiuni:
a) Se referă la problemele salariaţilor firmei şi în acest caz proiectul are ca
finalitate modificarea condiţiilor de muncă şi de securitate în intreprindere.
Aceste probleme sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte mai amplu din tipurile
prezentate mai sus. Uneori însă este nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor
probleme sociale – ecologice presante cum ar fi de pildă, automatizarea iluminatului
artificial în funcţie de anumite caracteristici ale ale proceselor de muncă.
b) Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general al unor colectivităţi
teritoriale cum ar fi proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, şi toate
proiectele administraţiei publice care se substituie iniţiativei private.
c) Alături de aceste două aceepţiuni putem întâlni şi o categorie intermediară şi
anume “proiectele servicii publice” - realizate de colectivităţile locale dar care au

22
trăsături de proiect de intreprindere. Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate şi
profitabilitate, dar reclamă autonomie gestionară.
5. Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate mai înainte, dar se
detaşează prin scopul declarat – dezvoltarea intreprinderii.
2.2.1. FAZA DE CONCEPŢIE

Faza de concepţie (de pregătire, de proiectatare) constituie pasajul între ideie şi

acţiune. Este intervalul de timp în care se dezvoltă o ideie de proiect, când se
fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa acţiunii, în cadrul unei
documentaţii specifice.
In această fază consumul de resurse este redus iar în proces sunt antrenaţi acei
actori sau organisme care concură la fundamentarea şi adoptarea deciziei de a investi,
la definirea concepţiei tehnic-constructive şi funcţionale a proiectului; întreprinzător -
beneficiarul de proiect, proiectant, producător – furnizor de echipamente, organe de
sinteză, organe ale puterii publice locale şi/sau centrale, etc.
Această etapă preinvestiţională, de concepţie, este caracterizată deci prin
activităţi intelectuale care, adesea sunt apelate cu temenul de “ingineria proiectului” pe
care-l apreciem corect, dacă nu se are în vedere termenul clasic de inginer. Pregătirea
se realizează pe etape concretizate în documente specifice;
a) - Identificarea şi definirea proiectului încheiată printr-un Studiu de
Oportunitate,
b) - Selecţia preliminară care se finalizează printr-un Studiu de Prefezabilitate,
c) - Formularea proiectului încheiată prin Studiul de Fezabilitate,
d) - Evaluarea proiectului încheiată prin Raport de Evaluare
Dacă studiul de oportunitate este complet, bine articulat şi fundamentat, se poate
renunţa la elaborarea studiului de prefezabilitate. Raportul de evaluare este principalul
document pe baza căruia se ia decizia de adoptare sau de respingere a proiectului.
Concomitent, pe acest interval de timp, la cererea iniţiatorului de proiect,
se pot desfăşura şi studii auxiliare (funcţionale) care vor servi procesului de
fundamentare a proiectului şi care urmăresc rezolvarea punctuală a unor probleme

23
concrete cum ar fi: amplasamenetul, dimensiunea capacităţii de producţie, alegerea
utilajelor de producţie, teste de laborator sau în staţii pilot,etc.

2.2.2. FAZA DE REALIZARE

Este faza de execuţie sau implementare a proiectului şi reprezintă perioada de
timp în care resursele alocate sunt transformate, în elementele materiale ce formează
structura viitoarei capacităţi de producţie sau de folosinţă ce constituie “produsul”
proiectului. Se desfăşoară conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică
de proiect, şi acum creşte rolul actorilor intervenanţi ce concură la transpunerea în
practică a proiectului, iar consumul de resurse investiţionale este maxim în raport cu
celelate etape. Principalele etape ale acestei faze sunt:
a) - Pregătirea tehnică şi tehnologică a proiectului - se procedează la un studiu
detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de lucru se alege
amplasamentul, se elaborează graficele de execuţie a diferitelor activităţi,etc
b) - Negocierea şi încheierea contractelor cu diverşii actori ce concură la execuţia
proiectului: finanţatori (în cazul finanţării din surse externe), antreprenori, furnizori de
echipamente, utilităţi, materiale,etc, alţi prestatori de servicii. Se creează astfel cadrul
juridic de realizare a prcesului de implementare. Această activitate se poate întinde pe
parcursul întregii etape, cu excepţia proiectelor “la cheie”.
c) - Execuţia propiu-zisă a proiectului este faza cea mai importantă din punct de
vedere al mobilizării resurselor investiţionale, al coordonării şi conlucrării activităţii
actorilor pe şantier. Conomitent, în cazuri bine precizate se poate desfăşura şi faza de
– pregătire şi formare a personalului local exploatare şi/sau gestionare a exploatării
proiectului. Este perioada de maxim interes pentru gestionarul de proiect, dar şi pentru
analistul evaluator prezintă interes din punct de vedere al mărimi sale, al consumului de
resurse şi nu în ultimul rând, al corelării acţiunii actorilor şi coordonării lucrărilor. De
aceea nu trebuie privită ca simplă însumare a duratelor activităţilor ce concură la
implementarea proiectului, care se desfăşoară succesiv sau simultan.

24
 d) - Punerea în funcţiune este o etapă cu un pregnant caracter tehnic, de calitatea
căreia depinde eficienţa în exploatare a noilor capacităţi. Dacă este depăşită înseamnă
că proiectul a fost bine conceput, planificat şi executat, şi se încheie cu transferul de
proprietate către proprietarul proiectului şi implicit a riscurilor aferente.
Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice specifice teoriei
grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real folos pentru
gestiunea operativă a lucrărilor de proiectare şi execuţie.
Cele două faze prezentate, de concepţie şi de realizare în practică sunt adesea
dificil de departajat. Obiectivul lor este comun este de a se creea premizele necesare
realizării scopului urmărit prin realizarea proeictului. De exemplu; pentru un proiect de
dezvoltare scopul este de a se construi o nouă unitate de producţie, o secţie, un atelier,
o instalaţie, etc.

2.2.3. FAZA DE EXPLOATARE

Această fază mai este numită în literatura de specialitate şi durata de viaţă utilă,
este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele utile scontate. Durata de viată utilă a
proiectului nu trebuie sa fie confundată cu durata de amortizare contabilă a investiţiei.
Proiectul este subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de
vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin diminuarea valorii sale în timp.
Această diminuare este rezultatul uzurii prin utilizare sau, datorită progresului tehnic -
prin obsolescenţă. Deci, din punct de vedere contabil, durata de viaţă a investiţiei este
acel interval de timp pe care imobilzările se amortizează complet, şi este prestabilit
prin acte normative. Astfel, în cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 20-
25 ani, echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materalul rulant în 5 ani.
Referitor la mărimea duratei de viaţă utilă/ de exploatare a proiectului aceasta se
stabileşte prin analiza următoarelor durate ce caracterizează un sistem tehnic:
1. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri, etc) - se poate
determina relativ exact pe baza carateristicilor tehnico-constructive şi se exprimă în
timp de funcţionare (ore, ani, etc). Prin modele adecvate, luându-se în considerare

25
cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea lor reziduală (de revânzare ), se poate
stabili o mărime optimă a acestei durate.
2. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul schimbărilor
tehnologice în domeniu respectiv de activitate. Mărimea sa este dată de “intervalul de
timp între momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi momentul estimat al apariţiei
pe piaţă a unui nou utilaj/material cu aceleaşi caracteristici funcţionale dar cu
performanţe tehnice superioare”. Apariţia acestuia creează nevoia de schimbare a
vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar înainte de expirarea duratei sale
fizice de funcţionare.
3. Durata de viaţă a produsului este perioda de succes comercial a produsului
fabricat sau perioada de exploatare economica a unui zacamânt,etc. Această perioada
este importantă mai ales în cazul proiectelor specifice pe produs (cariere,exploatari
forestiere,ş.a) unde instalaţiile nu pot fi reconvertite la dispariţia produsului.
In unele situaţii se poate vorbi de o durată în sens juridic.Este vorba de proiecte
a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de exemplu: o instalaţie va
funcţiona atât timp căt este prevăzut prin acordul de licenţă, prelungirea sa ulterioară
fiind un act de voinţă al părţilor
In calculele economice de evaluare a eficienţei economice a proiectului se
recomandă ca, să se considere durata de viaţă utilă a proiectului – cea mai scurtă
perioadă dintre cele prezentate mai sus.

2.3. ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE

PENTRU FAZA DE PROIECTARE ŞI DE EXECUŢIE A UNUI OBIECTIV DE
INVESTIŢII

Potrivit practicii economico-financiare din întreaga lume, la baza programării,

executării, finanţării şi decontării lucrărilor de investiţii se află o documentaţie tehnico-
economică menita să fundamenteze necesitatea, oportunitatea şi eficacitatea viitorului
obiectiv de investiţii şi să stabilească modul de cheltuire a resurselor.

26
 Documentaţia tehnico-economică constă într-o serie de lucrări descriptive,
desene, calcule tehnice şi economice prin care se definesc modalităţile tehnice,
constructive, arhitectonice, economice, economice şi financiare de înfăptuire a unei
activităţi de investiţii.
În principiu pregătirea unei unei decizii de investiţii reptezintă o suită de decizii
locale, de alegere între mai multe variante de acţiune în vederea căutarii proiectului
care maximizează avantajele obţinute cu capitalul avansat pentru investiţii.

CAP. III PREZENTAREA LOCALITĂŢII. ANALIZA SWOT A REGIUNII SI A

LOCALITAŢII. NECESITATEA INVESTIŢIEI

3.1. Prezentarea localitatii

Oraşul Frasin este situat în centrul judeţului Suceava, la 7 Km de oraşul Gura
Humorului si la 45 Km de Suceava, pe direcţia drumului E85 Suceava Vatra Dornei,
are o populaţie de 6790 locuitori din care 1075 elevi, 1512 preşcolari, 398 populaţie
inactivă si 3805 persoane active. Localităţi aparţinătoare: Doroteia, Plutoniţa, Bucşoaia
Infrastuctura se prezintă astfel:
- alimentare cu energie electrică: 100%
- reţea gaze naturale: 30%
- reţea alimentare apă potabilă şi canalizare: 35%
- drum asfaltat: 30%
- serviciu de telefonie fixă: 25%
Relieful: zonă de deal-munte, altitudine între 500 si 700m, solul este argilo-nisipos cu
fertilitate redusă.

3.2.Analiza SWOT a regiunii Nord-Est

Analiza SWOT reprezintă o metodă de audit a organizaţiei şi a mediului acesteia, fiind
considerată prima etapă a planificării strategice. Metoda îi ajută pe specialişti
(marketeri) să se concentreze asupra aspectelor relevante; odată identificate, acestea se
transformă în obiective de marketing.

27
Analiza SWOT are două dimensiuni:
- analiza factorilor interni, adică a punctelor forte (strenghts) si slabe (weaknesses);
- analiza factorilor externi, reprezentaţi de oportunităţile ameninţările (threats) cu care
organizaţia se confruntă.
Primul pas în utilizarea unei analize SWOT pentru evaluarea strategiilor existente şi a
celor viitoare posibile implică listarea şi evaluarea punctelor tari ale firmei, a
slăbiciunilor, oportunităţilor şi ameninţărilor. Fiecare din aceste elemente este descris
în în continuare.

Puncte tari
• Existenta drumului european E85 ce strabate regiunea pe directia nord-sud, a
coridorului pan-european IX si a celor trei aeroporturi internationale Bacau, Iasi
si Suceava; Drumul european E85 strabate trei poli de dezvoltare locala din
regiune: Bacau, Roman, Suceava, iar coridorul paneuropean IX trece prin partea
de sud-est a regiunii (Barlad, Husi);
• Trei aeroporturi asigura curse aeriene catre Germania, Italia si Austria.
• Existenta a trei centre universitare care au in preocuparile de baza si cercetarea
stiintifica, inventica, inovarea tehnologica, informatizarea si promovarea
societatii informationale;Cele trei centre universitare sunt: Iasi, Bacau, Suceava.
Numarul studentilor din cele trei universitati sunt:
- Iasi: 79.979;
- Suceava: 9223;
- Bacau: 8662;
• Existenta unei infrastructuri de baza de cercetare, dezvoltare si inovare. In anul
2006, in regiune erau 73 de unitati de cercetare – dezvoltare, reprezentand 12%
din numarul total la nivel national. Cele create in cadrul unitatilor de invatamant
superior la nivel de regiune reprezinta un sfert din cele create la nivel national in
acelasi cadru.
• Existenta centrelor culturale, manastirilor, monumentelor istorice de importanta
nationala si internationala (patrimoniul UNESCO); Centre culturale: Palatul
28
 Culturii din Iasi, care adaposteste 4 mari muzee; Manastirile de la Agapia,
Varatec, Voronet, Iasi, Moldovita, Sucevita, etc Monumente istorice: Cetatea
Neamtului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Biblioteca Centrala Universitara din
Iasi, Hanul Domnesc din Suceava, etc.
• Oferta turistica diversificata; In RNE pot fi practicate urmatoarele tipuri de
turism: ecumenic, cultural, balnear, ecoturism, agroturism precum si alte forme
de turism de nişă.
• Infrastructura de telecomunicatii bine dezvoltata si cu un grad ridicat de
acoperire; In 2005, RNE se situeaza pe primele locuri in ceea ce priveste cifra de
afaceri realizata in domeniul postei si telecomunicatiilor.
• Cifra de afaceri in domeniul hotelier si al restaurantelor este asigurata numai de
IMM-uri si microintreprinderi - anul 2003; In acest domeniu in Regiunea Nord-
Est activeaza doar IMM-uri si microintreprinderi.
Puncte slabe
• Cea mai scazuta valoare a indicatorului PIB regional/locuitor dintre toate
regiunile 2003: PIB/locuitor=64759000 lei preturi curente, reprezentand 72.3%
din valoarea nationala.
• Cea mai ridicata rata a saraciei dintre toate regiunile. Valoarea pentru anul 2001
este de 40.7%. Rata de saracie a fost calculata pe baza metodologiei CAPSIS,
avand la baza indicatorul agregat al veniturilor si beneficiilor sociale.
• Cea mai mare rata de mortalitate infantila dintre toate regiunile;
In anul 2004 s-a inregistrat o rata a mortalitatii infantile de 18.6 decese/1000 nascuti
vii (in judetul Vaslui 22.5 decese/1000 nascuti vii) superioara mediei nationale de
16.8 decese/1000 nascuti vii;
• Productivitatea muncii este inferioara pe toate sectoarele de activitate celei
nationale in perioada 1998-2008; In anul 2002 s-au inregistrat urmatoarele
productivitati ale muncii pe sectoarele economiei, mil. Lei preturi
curente/pers. ocupata:
- agricultura: 41.6 (51.6 la nivel national);
- industrie: 148.1 (184.4 la nivel national);
29
 - servicii: 190.2 (230.3 la nivel national);
• Cel mai redus numar de IMM-uri la mia de locuitori dintre toate regiunile in
perioada 2000 – 2008;
• Slaba productivitate a populatiei ocupate in agricultura; 51% din populatia ocupata
(cea din agricultura) realizeaza numai 21% din PIB
regional;
• Nivel scazut al infrastructurii rutiere modernizate;
55% din infrastructura rutiera a regiunii este sub standardele minime acceptabile – anul
2006;
• Indicele redus de utilizare a capacitatii de cazare in functiune si a duratei medie de
sedere in regiune in raport cu potentialul turistic existent; In anul 2008, indicele de
utilizare a capacitatii de cazare in functiune a fost de 27.2%, fata de media nationala de
33.4%.
Durata medie de sedere in acelasi an a fost de 2.31 nopti/turist si 1.90 nopti/turist
strain, urmand tendinta de continua scadere din ultimii ani (media nationala: 3.16
nopti/turist si 2.42 nopti/turist strain)
• Grad scazut de atractivitate a majoritatii oraselor mici si mijlocii (cel mai redus
procent de ISD, grad scazut de ocupare turistica); In 2007, investitiile straine directe in
Regiunea Nord-Est reprezentau doar 3% din totalul realizat la nivelul national, iar in
2008 acest procent a scazut la 0.1%
• Grad scazut al populatiei ocupate in servicii;
In anul 2008 doar 32% din total populatie activa ocupata a fost in domeniul serviciilor
(inclusiv constructii)
• Ponderea ridicata a populatiei concentrate in mediul rural (59.23%);
In 2004, ponderea populatiei in mediul rural a fost de 56.40% din total populatie fata
de media nationala de 45.1%.
• Rata ridicata a somajului in regiune; In anul 2007 in RNE s-a inregistrat o rata a
somajului de 7.8% (11.0% in judetul Vaslui), mai scazut in randul populatiei feminine
(6.0%), fata de 6.3% la nivel national.
Oportunitati

30
• Posibilitatea dezvoltarii schimburilor comerciale datorita amplasarii regiunii pe
viitoarea granita de est a Uniunii Europene;
• Reducerea prognozata a ratei inflatiei si scaderea implicita a costului creditului;
• Incurajarea unor noi forme de turism si valorificarea mostenirii istorice, culturale
spirituale si de traditie;
• Posibilitatea dezvoltarii mediului de afaceri ca rezultat al constructiei parcurilor
industriale, stiintifice si a incubatoarelor de afaceri;
• Posibilitatea atragerii turistilor si investitorilor straini prin imbunatatirea imaginii
oraselor regiunii;
• Existenta materiilor prime: materiale de constructii si a lemnului (vezi resurse
naturale) capabile sa atraga investitorii straini;
• Posibilitatea ca prin modernizarea aeroporturilor din regiune, acestea sa sustina
mediul de afaceri regional si sa devina puncte de plecare pentru itinerariile turistice
regionale;
• Posibilitatea ca infrastructura de serviicii sociale existenta prin modernizari si
reabilitari sa serveasca ca spatii pentru dezvoltarea de servicii integrate destinate
categoriilor dezavantajate;
Riscuri
• Lipsa de coeziune a masurilor de dezvoltare economica si sociala pe fondul
accentuarii lipsei de incredere a populatiei in redresarea economica a tarii;
• Slaba competitivitate a firmelor de profil din regiune cu cele din statele membre dupa
accederea Ramâniei in U.E.;
• Continuarea exodului „materiei cenusii” catre alte regiuni si in strainatate;
• Cresterea in continuare a gradului de saracie a populatiei in regiune;
• Existenta unor zone predispuse la dezastre naturale (alunecari de teren, inundatii);

3.3. Analiza SWOT a localitatii Frasin

Puncte forte
- poziţie relativ centrală
- localitate medie ca mărime
- diversitatea formelor de relief
31
 - existenţa staţiei CFR
- distanţa până la aeroportul Suceava – 50 Km
- distanţe mici până la mănăstirile din Bucovina
- ofertă turistică diversificată
Puncte slabe
- condiţii de comercializare în slabe condiţii a produselor agricole
- Nivel scazut al infrastructurii rutiere modernizate;
- Rata ridicată a şomajului – 6%
- Exodul forţei de muncă în străinătate
- Nivel scăzut al ariei de acoperire a utilităţilor (apa, canalizare, gaz metan)
Oportunităţi
- Existenţa pensiunilor turistice si posibilitatea apariţiei altora
- Puncte de colectare a fructelor de pădure si plantelor medicinale
- Prelucrarea lemnului si a deseurilor lemnoase
- Extinderea suprafeţelor cultivate cu cartofi si plante furajere
- Înfiinţarea de ferme zootehnice
Ameninţări – Riscuri
- Incapacitate de adaptare la noile norme ale Uniunii Europene
- Nerealizarea unor proiecte importante pentru comunitate
- Continuarea exodului forţei de muncă calificate
- Slaba competitivitate a firmelor datorită concureţei scăzute
3.4. Necesitatea investitiei
Cu scopul de a îmbunătăţi accesul la utilităţile elementare de apă şi pentru a
proteja şi conforma sursele de apă din România cu directivele privind apa potabilă şi
epurarea apei uzate urbane, există oportunităţi substanţiale în ceea ce priveşte
finanţarea primelor programe ale măsurilor din cadrul politicii de coeziune. Aceasta ar
contribui la progresul către obiectivele ambiţioase şi ar face ca programul de
implementare să fie îndeplinit până în 2015 cel târziu, respectiv în 2018, aşa cum a fost
stabilit prin Tratatul de Aderare.

32
Prin promovarea sistemelor integrate de apă şi apă uzată într-o abordare regională,
România urmăreşte să maximizeze beneficiile prin realizarea de economii la scară, în
scopul de a optimiza costurile de investiţii globale şi cele de operare induse de
asemenea investiţii. Pentru a realiza acest lucru, comunităţile din ariile geografice clar
definite (de ex., de către un bazin hidrografic) sunt încurajate să se grupeze şi să
dezvolte un program de investiţii unic, pe termen lung, pentru dezvoltarea sectorului de
apă. Investiţiile prioritare la nivel regional urmăresc să ofere populaţiei utilităţi
adecvate de apă şi apă uzată, la calitatea cerută şi la tarife acceptabile. Proiectele
regionale se vor adresa iniţial nevoilor din sectorul de apă din aglomerările urbane,
acolo unde impactul asupra mediului este de obicei mai mare şi unde populaţia
beneficiară este mai numeroasă.
Localitatea are formulat un plan strategic de dezvoltare locală durabilă. Dintre
obiectivele de dezvoltare locală subliniem:
- extindere alimentare cu apă şi construire staţie de tratare a apelor uzate ;
- extindere reţea canalizare si construire staţie epurare ;
- reabilitarea scolilor si grădiniţelor ;
- programul „Utilităţi si mediu la standarde europene”;
- colectarea selectivă a gunoiului menajere;
- extinderea reţelei de alimentare cu gaze naturale;
- construire pod peste râul Moldova în parteneriat cu S.C. Romgaz Mediaş;
- construire pod peste râul Suha în parteneriat cu S.C: Cominco S.A.;
- dezvoltarea agroturismului prin sprijhinirea înfiinţării de noi pensiuni;
- reabilitarea şi dotarea clădirilor aflate în administrarea Autorităţii Publice Locale
- creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă;
- programe de regenerare urbană ;
- sprijinirea înfiinţării în sectorul industrial a unor activităţi performante,
nepoluante, retehnologizarea proceselor de fabricaţie si recuparerea micii
industrii tradiţionale;
- eliminarea decalajelor dintre diferite clase ale societăţii prin reconversie
profesională, afectate de închiderea sectorului miner din zonă;

33
 - protecţia, conservarea si valorificarea bidiversităţii si habitatului natural;
- adaptarea continuă la inevitabilele schimbări ce vor surveni pe parcurs.
După cum se observă din obiectivele de dezvoltare locală, extinderea reţelei de
alimentare cu apă şi construire staţie de tratare a apelor uzate este prima prioritate.
Investitia va fi finantata din Programul Operational Sectorial de Mediu,
Axa Prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată ”
Obiectivul global al POS Mediu constă în îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale
populaţiei şi a standardelor de mediu, vizând, în principal, respectarea acquis-ului
comunitar de mediu1.

Obiective
• Asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile
• Asigurarea calităţii corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane;
• Îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă
• Îmbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de
epurare a
apelor uzate
• Crearea de structuri inovatoare şi eficiente de management al apei

Implementarea POS Mediu se face prin urmatoarele autoritati si organisme şi

este reprezentată schematic în figura următoare2:
Autoritate de Management (AM) – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor prin
Direcţia Generală pentru Managementul Instrumentelor Structurale cu rol de
coordonare globală şi management al implementării POS Mediu.
Organisme Intermediare (OI) – toate cele 8 Agenţii Regionale pentru Protecţia
Mediului prin Direcţia Instrumente Structurale creată în cadrul fiecărei ARPM. Fiecare
ARPM va primi sarcini privind programarea, monitorizarea, managementul financiar şi
control în baza unui contract de management semnat cu MMGA, conform prevederilor
Regulamentului General. Pentru Regiunea 1 NORD-EST este ARPM Bacau.

1
“Fondurile europene postaderare” - Profinn Evenimente Speciale
2
“Cum se finanţează proiecte din Fondurile Structurale ” - Institutul Român de Training
34
Autoritate de Certificare (AC) a fost creată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice,
prin preluarea unei părţi din personalul Direcţiei Generale Fondul Naţional de Pre-
aderare din cadrul MFP (HG 208/2005).
Autoritatea de Audit (AA) - Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi
înfiinţată prin Legea nr. 200/2005 privind aprobarea OUG nr. 22/2005 pentru
completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

35
CAP. IV STUDIUL DE CAZ :„EXTINDERE RETEA ALIMENTARE CU APĂ SI
CANALIZARE A ORASULUI FRASIN, JUDEŢUL SUCEAVA”

4.1. ELABORAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE (SF)

In cadrul Studiului de Fezabilitate se reia definirea proiectului, se elaboreaza

proiectarea preliminara si specificatiile tehnice comparand diferite alternative, pentru a
garanta ca a fost aleasa cea mai buna solutie din punct de vedere a criteriului cost-
beneficiu.
Studiile tehnice de reabilitare sau constructie de noi facilitati trebuie elaborate in
conformitate cu standardele prevazute in Directivele CE si cu legislatia romaneasca in
vigoare. Unde este cazul, ar trebui propuse solutii flexibile pentru a putea extinde sau
imbunatati in viitor noile facilitati. Toate masurile propuse, trebuie sa ia in considerare
perioadele de tranzitie pentru implementarea Directivelor UE pentru sectorul de mediu.
Pentru a justifica investitiile propuse, trebuie aratat ca acestea coincid cu nevoile
sectorului de apa/apa uzata, de extindere si dezvoltare pe termel lung.
Trebuie avut in vedere ca garantarea co-finantarii este acordata de Comisia
Europeana in concordanta cu standardele directivelor europene.
In elaborarea studiului de fezabilitate, pentru sistemul de alimentare cu apa, se vor
lua in considerare urmatoarele:
– evaluarea deficientelor inregistrate in sistemul de alimentare cu apa;
– evaluarea optiunilor pentru crearea unui sistem de inregistrari care corespunde
nevoilor pe termen lung, incluzand evaluarea dezvoltarii unui sistem de date si
cartografiere digitala in retea precum si costurile estimate pentru acestea;

36
 – determinarea facilitatilor care sunt necesare si costul acestora, prepararea
programului de implementare si costul estimate.
– evaluarea costului a unui model mathematic a unui system hydraulic pentru a fi
folosit in analizarea, operarea si dezvoltarea sistemului. Simularea matematica a
sistemului de alimentare cu apa este necesara pentru:
a) evaluarea imbunatatirilor necesare, modificarea si extinderea prin
cunoastere, a performantelor sistemului ;
b) proiectarea noilor facilitati sistemului de alimentare cu apa ;
c) instruirea personalului tehnic, responsabil cu operarea;

d) stabilirea regulilor de operare si a controlului automat precum si a

sistemelor de comanda.
- stabilirea caracteristicilor viitoarei retele (incluzand si reteaua existenta) pentru
anii tinta 2011, 2018, 2026 precum si evaluarea facilitatilor de masurare a
debitelor, zonelor de presiune etc.
- analiza pierderilor in sistemul de alimentare cu apa, in retele de transmisie,
rezervoare, statii de pompare, retele de distributie si in punctele de racordare.
Astfel, programul de actiune pentru reducerea pierderilor va fi bazat pe aceasta
analiza. Daca este necesar, se va intocmi un program si costul estimate afferent,
pentru dotarea si instruirea fiecarui operator cu echipamente de detectare a
scurgerilor ;
- in contextul reabilitarii, modernizarii si extinderii sistemului de distributie, se va
revizui locatia, marimea si regimul proprietatii terenului, a facilitatilor retelei
de apa incluzand sisteme de alimentare, retelele de transmisie, rezervoare, statii
de pompare, etc. ;
- determinarea lucrarilor investitiei si prepararea in detaliu a costurilor estimate in
euro pentru programul de investitii propus;
- furnizarea unui program de implementare pe componente.
Pentru sistemul de apa uzata, se vor lua in considerare urmatoarele :
- evaluarea efluentului industrial care ar trebui pretratat inainte de a se evacua in
reteaua de colectare ;

37
 - in contextul reabilitarii, modernizarii, extinderii sistemului de colectare se va
revizui locatia, marimea si regimul proprietatii terenului, a facilitatilor retelei
de canializare, incluzand posibili interceptori, colectori, statii de pompare, statii
de epurare, tratare si depozitare a namolului, etc.
- o evaluare mai detaliata decat in stadiul de pre-fezabilitate, a proceselor
alternative de epurare, incluzand costurile de procesare, operare, de capital,
aspecte ale costurilor de intretinere si recomandarea variantei optime.
- evaluarea optiunilor pentru tratarea si depozitarea namolului ; O importanta
deosebita trebuie sa-i fie acordata acestui capitol al studiului, in corelare cu
selectarea procesului de tratare si studiul evaluarii impactului asupra mediului.
Optiuni precum reciclarea sunt incurajate de Directica Consiliului European
86/278/EEC (legea nr.426/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 78/2000 referitoare
la depozitarea namolului) , dar si alte alternative trebuie luate in calcul. Costuri
importante sunt alocate acestui aspect. Liniile directoare nationale pentru
utilizarea namolului in agricultura inca nu sunt dezvoltate, de aceea , modelul
european trebuie adaptat in acest scop.
- determinarea lucrarilor pe componente si prezentarea detaliata a costurilor
estimate in euro pentru programul de investitii recomandat.
Estimarile de cost
- prezentarea detaliata a costurilor estimate in euro, pentru proiectele propuse.
Estimarea costurilor trebuie sa se faca in detaliu, sa fie divizata pe componente
ale proiectului, trebuie sa fie sustinuta de ipoteze si bazata pe cifre in detaliu,
astfel incat sa permita o analiza detaliata. Estimarile trebuie raportate la un an
de baza si trebuie sa indice costurile locale si pe cele provenite din finantarea
externa, taxele locale, proiectarea, supervizarea, costurile legale si de
administrare asociate proiectului, taxele consultantului si subventiile in caz de
crestere a preturilor si alte riscuri.
- prezentarea in detaliu a costurilor de planificare, proiectare si supervizare
a constructiei, a costurilor de operare si intretinere precum si a celor de

38
 management. Se vor da detalii despre variatiile previzionate ale costurilor
de operare si intretinere (estimarile anuale si bazele de calcul).
- furnizarea a unui program estimate de cheltuieli , annual, pentru fiecare
proiect. Data platilor trebuie sa corespunda cu data scadentei. Programul
trebuie divizat astfel incat sa reiasa cerintele pentru componentele majore
ale proiectelor si trebuie corelat cu programul estimat de lucrari.
Recuperarea costurilor
Se va pregati un studiu al tarifului plecand de la structura tarifului actual ; de
asemenea se va recomanda un program de modificare a tarifului pentru fiecare proiect
avand obiectivul de a maximiza venitul si suportabilitatea serviciilor adecvate pentru
toate categoriile de venit.
Tariful trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
- sa acopere toate costurile de operare si intretinere ale investitiilor propuse
si a altor investitii din perioada de proiectare cat si plata ratelor daca
sunt prevazute imprumuturi ;
- sa fie acceptabil si suportabil de catre populatie ;
- sa reprezinte un stimulent in promovarea conservarii apei.
Structura tarifului industrial, a celui commercial cat si a celui casnic trebuie sa fie
diferita. Ghidurile internationale in ceea ce priveste nivelul de suportabilitate (factura
lunara pentru serviciile de apa si apa uzata sa reprezinte mai putin de 4% din venitul
mediu lunar pe gospodarie) cat si comparatiile cu alte orase din Romania trebuiesc
luate in considerare.
Ca parte din pregatirea proiectului, se va elabora un raport privind evacuarile de ape
uzate industriale. Acest raport va include cel putin urmatoarele aspecte :

• Consideratii introductive (introducere, obiective, mod de abordare si

metodologie, cadrul legal privind evacuarile de ape uzate industriale);

• Verificari ale evacuarilor (analizarea unitatilor poluatoare, colectarea de date,

debitele si incarcarile apelor uzate (situatia curenta si prognoze);

• Statii de pre-epurare a apelor uzate ale agentilor industriale (descriere, evaluare);

39
 • Evaluarea impactului evacuarilor de ape uzate industriale asupra statiei de
epurare a apelor uzate;

• Propunere pentru managementul si monitorizarea evacuarilor de ape uzate;

• Concluzii si recomandari.

In plus, va fi elaborat un plan de actiune care vizeaza reducerea/controlul evacuarilor

de ape uzate, care va contine actiuni si responsabilitati pe termen scurt si mediu.

Raportul si planul trebuie elaborate luandu-se in cosniderare urmatoarele obiective:

• Apele uzate industriale trebuie pre-epurate in mod corespunzator, in conformitate

cu Directivele europene si cu legislatia romaneasca, si/sau valorificate, daca este
cazul;

• Pre-epurarea trebuie sa fie monitorizata si controlata de catre autoritatile de

mediu competente ;

• Incarcarea efluentului industrial nu afecteaza tehnologia statiilor de epurare a

apelor uzate;

• Se vor introduce taxe corespunzatoare de ape uzate pentru industriile poluatoare,

pe baza cantitatii si calitatii efluentului produs si a costului de epurare.

Consultantul trebuie sa pregateasca – tot in cadrul unui proiect ce implica o statie de

epurare a apelor uzate – un studiu privind strategia de eliminare a namolului. Acestui
studiu trebuie sa i se acorde o importanta deosebita, fiind strans corelat cu studiul de
impact asupra mediului. Traseele de eliminare si evacuarea finala nu sunt definite, dar
se incurajeaza optiuni precum reciclarea prin Directiva 86/278/EEC (Legea
nr.426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind eliminarea namolului), totodata
alte optiuni necesitand a fi studiate. Costurile de eliminare definesc si limiteaza
optiunile de epurarea ce ar putea fi luate in considerare.

Analiza financiară
Analiza Financiara reflecta viabilitatea financiara a proiectului, capacitatea de generare
a veniturilor si nevoia de asistenta a granturilor.

40
Analiza trebuie sa demonstreze capacitatea de suportabilitate a proiectului prin
determinarea veniturilor si costurilor acestuia, indicatorii financiari precum valoarea
actuala neta si rata interna de rentabilitate.
Vor trebui revizuite tarifele, studiile socio-economice, gradului de suportabilitate a
costurilor si necesitatea definirii fazelor programului de investiţii in cadrul MP, analiza
cost-beneficiu si structura financiara a proiectului. O analiza a necesarului financiar
trebuie făcuta pentru stabilirea grantului.
Conceptul de “suportabilitate” a tarifelor pentru gospodarii se refera la venitul mediu
pe gospodarie. Trebuie sa se determine modul in care fiecare schimbare in politica
tarifara va afecta veniturile gospodariilor pentru diferite nivele de venit, in mod special
acele gospodarii din categoria celor cu venituri mai scazute. Trebuie de asemenea sa se
analizeze impactul oricăror tipuri de subvenţii sociale pentru categoriile sociale cu
venituri scăzute (ex.: tarife diferenţiate in funcţie de venituri, subvenţii pentru
categoriile sociale cu venit scăzut etc.).
Toate aceste cerinţe specifice (viabilitate, sustenabilitate pentru populatie si
pentru autoritatile responsabile de implementarea proiectului) trebuie integrate in
modelul financiar. Rezultatele analizei nu pot fi prezente folosind un singur indicator
(rata financiara interna de rentabilitate) si concluziile pot impune folosirea mai multor
indicatori (rata financiara interna de rentabilitate, valoarea neta actuala, sustenabilitatea
exprimata ca procent al venitului gospodăriilor pentru o anumita rata a grantului UE).
Trebuie sa se ajungă la o concluzie in legătura cu rata grantului UE care trebuie sa aiba
o valoare suficienta pentru a face proiectul viabil din punct de vedere financiar si in
acelasi timp sa ramana in limite suportabile pentru populatie (inclusiv pentru
categoriile cu venituri scăzute) si pentru bugetul operatorului de utilitati.
Trebuie discutat modul de interpretare al indicatorilor rezultati in urma modelul
financiar si de ipotezele cheie.
Analiza economica
Impactul economic al proiectului trebuie descris, cat de mult posibil, in termeni
cantitativi. Beneficiile economice, împreuna cu cele sociale, de mediu si din punct de
vedere al sanatatii generate de proiect, trebuie descrise, iar beneficiarii proiectului

41
trebuiesc identificaţi. Daca este posibil sa se cuantifice toate costurile si beneficiile
relevante, atunci rezultatele analizei trebuie prezentate folosind indicatori acceptaţi
cum sunt rata economica interna de rentabilitate, valoarea neta actuala si rata cost-
beneficiu.
Este recunoscut ca este extrem de dificil sa se cuantifice toate beneficiile economice
ale unui proiect de infrastructura de mediu, in special când proiectul este doar o parte
dintr-o investiţie generala mult mai mare. In astfel de cazuri, trebuie elaborate alte
tipuri de analize cuantificate cum sunt analiza multi-criteriala sau analiza cost-
eficienta.
O analiza cost-eficienta pleacă de la premisa ca obiectivul oricărui proiect
finantat prin fonduri UE, este sa atingă, cel puţin standardele stabilite in Directivele de
mediu relevante. Conformarea cu Directivele UE trebuie realizata in perioadele de
tranzitie deja negociate cu UE. In majoritatea cazurilor este de asteptat ca prima etapa
de investitii prevazuta in MP sa nu asigure conformarea totala cu aceste Directive.
Studiul de fezabilitate cuprinde date despre:
- Date generale : denumirea investiţiei, Elaboratorul proiectului,
Ordonatorul principal de credite, Autoritatea contractanta,
Amplasamentul, Tema cu fundamentarea necesităţii si oportunităţii
investiţiei
- Date tehnice ale investiţiei: Suprafaţa si situaţia juridică a terenului ce
urmează a fi ocupat, Caracteristici geomorfologice ale terenului de
amplasament, principalele caracteristici ale construcţiilor si investiţiilor
proiectate
- Date privind forţa de muncă: Total personal, Locuri de muncă nou create
- Devizul general al investiţiei
- Analiza economico-financiară: Investiţia de capital, Strategia de
contractare, Ipoteze în evaluarea alternativelor
- Finanţarea investiţiei
- Protecţia mediului
- Protecţia, siguranţa si igiena muncii

42
 - Prevenirea si stingerea incendiilor
- Acorduri si avize
- Exigenţe de calitate
- Piese desenate: plan de încadrare in zonă, Plan de situaţie, Schema de
alimentare, captare conductă refulare si reţea de distribuţie
CONCLUZII

Implementarea acestui proiect va ajuta la:

- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
- creşterea economică a zonei
- dezvoltarea de activităţi economice alternative si conexe
- ceearea de noi locuri de muncă si creşterea ocupării forţei de muncă
- atragerea de venituri la bugetul primăriei
- promovarea unei economii rurale viabile
- calitatea serviciilor va răspunde exigenţelor consumatorilor
- se vor putea executa alte proiecte de reabilitare a drumurilor din localitate,
care vor ajuta la refacerea infrastructurii
- cresterea valorii terenurilor amplasate in acest perimetru
- marirea numarului de investitori autohtoni si straini interesati de zonă
- cresterea gradului de siguranta si securitate
- alinierea la standardele europene in ceea ce priveste investitiile realizate

43
44