SCOALA SANITARA POSTLICEALA

CAROL DAVILABUCURESTI

PROIECT DE DIPLOMA

COORDONATOR
PROF.STEFANESCU FLORICA

ABSOLVENT
MANICEANU
CONSTANTIN CRISTIAN
2009

EPLIEPSIA-IMPLICATII
SOCIALE SI INDIVIDUALE
MOTIVATIE
INTRODUCERE
1.EPILEPSIA : -DEFINITIE
-ETIOLOGIE
-EPIDEMIOLOGIE
-EVOLUTIE
-PROGNOSTIC
-CLASIFICARE
-FORME CLINICE
2.DIAGNOSTIC : -DIAGNOSTIC POZITIV
-DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
-METODE DE INVESTIGATII
3.TRATAMENT
4.INCADRAREA BOLNAVULUI EPILEPTIC IN SOCIETATE
5.PROCESUL DE INGRIJIRE:
-procesul de ingrijire
-prezentarea cazurilor clinice
6.CONCLUZI
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS

MOTIVATIE
In epoca noastra ,epilepsia nu mai reprezinta o boala incurabila, o drama
medicala si sociala ca in epoca trecuta datorita multiplelor posibilitati de investigatie si
imensul arsenal terapeutic.
Oferindu-le ameliorare sau vindecare ,incredere in fortele medicinei moderne si
obtimism in sansele lor de reintegrare sociala,cadrele medicale (medic specialist, medic de
familie, asistenta medicala, infirmiera) isi arata atasamentul si solicitudinea fata de
bolnavul epileptic si nu numai, in spiritul umanitatii.
Ca viitoare asistenta medicala, sper ca voi lucra cu aceeasi dedicatie si devotament
cu pacientii, pentru a le oferi alinare atat bolnavilor cat si familiilor lor.
INTRODUCERE. SCURT ISTORIC AL EPILEPSIEI.
Suferinta cu o desfasurare dramatica atat pentru bolnav cat si pentru martorii
neavizati, epilepsia nu putea sa ramana necunoscuta lumii antice. In perioada de inceput a
medicinei a fost denumita ,,morbus sacer pentru ca se considera ca desfasurare de forta
de o asemenea amploare nu putea fi decat o manifestare a fortei divine in om, de aici si
denumirea de ,,boala sfanta.
,,Codul lui Hammurabi face cu 2000 de ani inainte de mileniul nostru primele
adnotari despre crizele convulsive. Denumirea de ,,epilepsie i se da in Grecia Antica,
termenul insemnand ,,surpriza, probabil de la modul de instalare al crizelor.
Hipocrate este primul care precizeaza ca aceasta boala este o suferinta a creierului,
ca are cauze naturale si nu supranaturale, si ca in consecinta poate fi tratata cu mijloace
naturale.
In 1705 Pouparte descrie crizele minore, iar in 1770 Tisset le denumeste ,,Petit
Mal ; denumirea de ,,absenta ii revine lui Calmeil (1824). In cea de a doua umatate a
secolului 19 Hughlins Jackson face o impartire a epilepsiilor in motorii, senzitive si
psihice. In domeniul terapiei in epilepsie sunt remarcabile utilizarea fenobarbitalului
(1912) si a hidantoinei (1936). Epoca fructuoasa a epilepsiei incepe in 1929 cand este
utilizata electroencefalograma (EEG). Folosind aceasta metoda de explorare, Gibbs si
Lennox descriu crize de tip ,,grand mal, ,,petit mal si psihomotorii.
In tara noastra, studiul epilepsiei este initiat de ,,Scoala de Neurologie creata de
Gh. Marinescu. Primele inregistrari EEG se fac la noi in tara in 1934. Scoala de Neurologie
de la Targu Mures creata de L. Popovici s-a impus prin studiul epilepsiilor ca si al
somnului, imbogatind literatura de spacialitate cu o multime de lucrari valoroase. Trecerea

dintre clasic si modern a fost facuta de Dr. R. Rogozea prin introducerea prelucrarii
computerizate a traseului EEG in epilepsie.
Prin studiile clinice si experimentale, prin rezulatele terapeutice obtinute, se poate
spune ca exista si la noi in tara o scoala de epileptologie cu promotori si continuatori de
certa valoare.

CAPITOLUL I :
EPILEPSIILE. DEFINITII:
Desi este cunoscuta si studiata din vremea lui Hipocrate, nu exista inca o definitie
precisa a cestei boli. In prezent, prin epilepsie se intelege o boala cerebrala cronica, cu
numeroase etiologii, caracterizata prin crize recurente datorata unor descarcari neuronale
excesive cu carcater repetativ, tranzitor si intermitent avand ca urmare aparitia unor crize
bruste cu tulburarea intermitente a unor functii cerebrale, de obicei motorii, senzoriale,
vegetative sau psihice, cel mai adesea insotite de alterarea constientei.
Fara caracterul cronic, repetativ al crizelor, nu se poate vorbi de epilepsie, deoarece
crizele izolate reprezinta simptome tranzitorii in cadrul a numeroase afectiuni.
Criza epileptica este o descarcare anormala, paroxistica a neuronilor cerebrali care
implica o depolarizare haotica a acestora si propagarea descarcarii la teritorii mai mult sau
mai putin extinse din creier determinand modificari comportamentale, emotionale si EEG.
Sindromul epileptic este o entitate nosologica caracterizata prin particularitati clinice
cvasoconstante privind tipul (tipurile) de crize, etiologia, caracteristicile EEG, varsta de
debut, factorii anatomici implicati, prognosticu, raspunsul la tratament, evolutia.

ETIOLOGIE
Crizele recurente sunt determinate de predispozitia genetica, modificari
nouropatologice si modificari clinico-fiziologice la nivelul celulelor nervoase si la nivelul
conexiunilor lor. Orice leziune cerebrala ce afecteaza cortexul poate cauza crize epileptice.
Afectarea poate fi structurala, metabolica, de neurotransmitatori sau de canale de ioni.
Exista epilepsii care sunt determinate exclusiv de factori genetici, epilepsii
determinate exclusiv de factori lezionari cerebrali cronici, congenitali sau castigati. Dar,
de obicei ambii factori sunt prezenti in proportie variata. Factorii genetici sunt
predominanti in nacele forme de epilepsie care nu sunt asociate cu anomalii neurologice,
denumite epilepsii idiopatice, dar sunt prezenti si joaca un rol si in epilepsiile asociate cu
leziuni cerebrale; aceasta situatie este valabila si in crizele ocazionale.
Unele boli care produc leziuni structurale sau disfunctii metabolice (encefalite,
meningite, AVC) pot induce crize epileptice fara sa existe o predispozitie genetica pentru
crize. Leziunile cauzatoare de crize sunt cele localizate la nivelul substantei cenusii
subcorticale si la nivelul talamusului.
Varsta bolnavului sau gradul de maturizare cerebrala reprezintaun factor important
de care depinde generarea crizelor convulsivante. Studii statistice indica o scadere a
posibilitatilor de aparitie a convulsiilor o data cu trecerea de la coplilarie la varsta adulta,
exceptie facand varsta pubertatii. Aceasta evolutie este sincrona cu atingerea unui anumit
grad de maturizare morfologica si functionala a unor structuri din SNC. Factorul varsta

este important nu numai in determinarea unor tendinte la convulsii, dar chiar si a tipului de
convulsii putandu-se deosebi anumite tipuri predominante la unele varste.
Cazurile carora nu li se pot depista o cauza a epilepsiei sunt considerate a intra in
grupul etiologiei criptogenetice. Unele cazuri aparent criptogenetice pot fi determinate de :
traumatisme perinatale (desi debutul crizelor este in perioada tardiva, adolescente sau chiar
la varsta adultului), traumatidme craniene minore, encefalite sau malformatii oculte
nediagnosticate.

EPIDEMIOLOGIE
Numeroase studii au aratat ca rata incidentei epilepsiei (numarul de cazuri noi
aparute in cursul unui an) este de 20-70 la 100000 de locuitori, iar rata prevalentei
(numarul total de epilepsii existente in populatia generala) este de 4-10 la 1000 de
locuitori. O alta statistica interesanta este cea a prevalentei pe viata (masura numarului de
subiecti din populatie care au permanent epilepsie) care este de 2-5% din populatie. Astfel,
chiar daca unul din doi oameni poate avea o criza epileptica intr-un moment al vietii sale,
unul din 200 va avea epilepsie. Acesta statistica arata ca epilepsia este cea mai fracventa
afectiune neurologica. Trebui avut in vedere ca aproape o treime din numarul epilepticilor
nu sunt luati in evidenta si prin urmare nu sunt tratati datorita neprezentarii lor la medic,
ceea ce conduce la concluzia ca rata reala a incidentei si prevalentei epilepsiei este mult
mai ridicata.
La noi in tara datele raportate au aratat o prevalenta a epilepsiei de 2,7-5,6 la o mie
de locuitori.

EVOLUTIE
Epilepsia este definita ca o conditie in care crizele epileptice tind sa se repete cronic.
La toate varstele apar epilepsii care evolueaza un anumit timp apoi dispar fara sa lase urme
sau lasand doar urme EEG. Debutul crizelor in copilarie a fost considerat ca un element
bun, iar un studiu american a stabilit ca 76% din copiii epileptici stabilizati nu a avut
rezultate dupa oprirea tratamentului.
In functie de evolutie, epilepsiile sunt de doua feluri :
a)
cu evolutie buna caracterizata prin :caracter idiopatic, debut al bolii
dupa varsta de doi ani, clinica si EEG stereotipe, antecedente neurologice persoanele
absente, stare normala a pacientului intre crize ;
b)
cu evolutie defavorabile sunt forme grave de epilepsie caracterizate
prin : aparitia crizelor sub varsta de doi ani, frecventa mare a crizelor inainte

tratamentului, asocierea mai multor tipuri de criza, rezultate nesatisfacatoare la

tratament, prezenta deficitelor neurologice si a tulburarilor psihice, anomalii ale
traseului de fond EEG, aspecte de asimetrie sau manifesteri focale in crizele
generalizate, iar in cele partiale, asocierea unor paroxisme difuze sincrone.
Evolutia unei epilepsii depinde de forma sa electroclinica si de aceea clasarea cat
mai corecta a formei de epilepsie cu care se confrunta pacientul este de mare importanta in
tratearea si evolutia bolii.

PROGNOSTIC.
-epilepsiile simtomatice ,lezionale(in special crizele tonice si atonice) fata de
epilepsiile idiopatice (epilepsia partial benigna si epilepsia partial absenta a
copilariei) ;existenta statusurilor epileptice ;debutul precoce ,durata si frecventa
crizelor ;raspunsul tardiv la tratament ;necontrolarea crizelor prin monoterapie ;asocierea
cu deficit mintal sau tulburari psihologice si neurologice ;anormalitatea EEG la inceputul
tratamentului si persistenta anomaliilor sub tratament ;lipsa compiliantei medicamentoase.
Riscul de recurenta este important de cunoscut atat pentru medic cat si pentru
sfatul ce trebue dat familiei.Desi prin criza epileptica nu permite in general diagnosticul de
epilepsie ,se cunoaste ca unei crize ai urmeaza cu mare probabilitate o alta.Se considera ca
riscul de recurenta dupa o prima criza neprovocata este de 52-59%.La o treime din cazuri
recurenta se produce in primele luni de la debut si in 90% din cazuri in primul an.Rata
recurentei fara tratament dupa prima criza este de 91%fata de 19 % cu tratament.
Deteriorarea cognitiva si comportamentala este mai frecvant asociata cu
sindroamele West,Lennox-Gastaut, epilepsia mioclonica progresiva .Deteriorarea specifica
de limbaj este caracterizata in sindromul Landau-Kleffner.Tulburarile psihicce si
comportamentale pot fi de multe ori mai importante decat crizele insasi pentru prognosticul
general al epilepsiei.Insa progresele diagnostice si terapeutice contribuie la o tot mai
eficienta ameliorare a prognosticului epilepsiei.
M ortalitatea la bolnavul epileptic este mai crescuta in primi 10 ani de la debut la
epilepsiile care incep inaintea varstei de 1 an ,in epilepsia simtomatica sau in spasmele
infantile .Desi mecanismul de producere si legatura cu epilepsia raman discutabile ,moartea
subita apare cu o incidenta crescuta la epileptici.Posibilitatea suicidelor se cifreaza la
8%din totalul crizelor.
In concluzie,prognosticul epilepsiei difera considerabil depinzand de o
multitudine de factori .Cu toate ca se incearca evidentierea unor elemente predictive ,in
unele cazuri particularitatile individuale fac aceasta imposibila.

CLASIFICARE
Exista multe tipuri de criza epileptice ,ficecare dintre ele avand anumite
caracteristici particulare.Exista de asemeni multe sindroame epileptice care se
caracterizeaza prin aparitia unui tip sau a mai multor tipuri de crize impreuna cu alte
trasaturi particulare.De aceea s-a impus ca o necesitate nu numai teoretica ci mai ales
practica ,clasificarea crizelor si a sindroamelor epileptice.
Clasificarea acceptata astazi in Romania ,pe baza literaturi in ultimii ani si a
experientei colectivelor din Bucuresti si Targu-muresi este urmatoarea ;
1.
crize epileptice focale (partiale)
a)
crize focale cu simtomatologie elementara ; motorii (crize de lob
frontal),senzitive (crize de lob partial),senzoriale,vegetative.
b)
Crize focale cu somtomatologie complexa ;crize cu alterare exclusiva a
constiintei ,crize psihomotorii,crize
psihosenzoriale,crize cu simtomatologie
cognitiva si afectiva,crize focale cu simtomatologie complexa combinate sau variabil
asociate.
c)
Crize focale cu simtomatologie compusa constand intr-o combinare de
simtoame accesuale elementare sau complexe.
d)
Crize focale secundar generalizate.
2.crize eplieptice hemigeneralizate ;crize epileptice tonico-clonice,crize epileptice
tonice ,crize epileptice clonice,
3.crize epileptice generalizate;
a)forme neconvulsive;epilepsia petit mal (PM);absentesimple,absente absente
complexa.
b)forme convulsive;epilepsia majora grand mal(GM),epilepsia cu crize generalizate
clonice,epilepsia cu crizegeneralizate tonice,epilepsia cu crize generalizate amiotice
clonice,epilepsia cu crize mioclonice bilaterale ,epilepsia cu crize mioclonice cu repetitie
continua,epilepsia cu crize akinetice,spasme infantile.
4)manifestari
episodice
nocturne
epileptice;automatisme
motorii
nocturne,automatisme ambulatorii nocurne, fals pavor nocturn
5)crize
epileptice
particulare ;crize
epileptice
reflexe(auditiva,muzicogena,vizuala,somato-senzitiva vegetativa,vestibulara,gustativa,orofaringiana,laringiana,pleurala,cardiaca,oftalmica) ;epilepsia
autonoma
diencefalica ;sindromul HHE(hemiconvulsie-hemipareza-epilepsie) ;epilepsia continua
partiala Kojevnikov ;epilepsia mioclonica progresiva familiala ;epilepsie morfeica ;crize
epileptice
eratice
ale
noului-nascut ;crize

epileptice functionale(piridoxinodependente,alcoolice,uremice,gravidice,hipocalcemice,h
ipoglicemice,febrile).
6.starile de rau epileptic(SRE) ;SRE partiale,SRE unilaterale,SRE generalizateneconvulsive si comvulsive.
FORME CLINICE
Progresul din domeniul neurostiintelor realizate in ultimi ani a facut posibila o noua
oranduire a cunostintelor in domeniul epileptologiei,ceea ce a favorizat elaborarea si
continuarea a multiple forme de epilepsii sau simdroame epileptice,prezentate mai jos in
functie de simtomatologia clinica prezenta in timpul crizelor.
1 .EPILEPSII FOCALE (PARTIALE) :
Epilepsiile focale sunt reprezentate de crize epileptice recurente care au aceasi
continut simtomatic si care sunt originare intr- o arie definita a creerului in raport cu
marturia clinica sau electrica .Aceasta marturie depinde de o anamneza luata cu foarte
mare grije,de o observatie atenta si de o investigatie minutioasa de mare acuratete.
a)In cadrul epilepsiilor focare cu simtomatologie elementara cele mai frecvente
forme sunt epilepsia de lob frontal si epilepsia de lob parietal.
Epilepsia de lob frontal se caracterizeaza prin comvulsii tonice sau tonicoclonice,limitate la un muschi sau la un segment izolat corporal si pot interesa membrul
superior sau membrul inferior.Crizele sunt de scurta durata ,urmate sau nu de pauze
variabile ca durata.
E pilepsia de lob parietal este caracterizata clinic prin crize epileptice senzitive
resimtite de bolnav ca senzatie de curent electric ,de presiune ,de aparare,de durere sau
amorteala,frig,caldura.Aceaste senzatii apar pe ambele hemicorpuri ,fie in mod egal ,fie
inegal.
b)Epilepsia temporala sau limbica se caracterizeaza prin crize focale cu
simtomatologie complexa ce apare cu predilectie in leziuni ale lobului temporal.Tulburarile
de constienta care apar in cursul epilepsiei temporale,respectiv in cadrul crizelor acestui
grup sunt extrem de variate,sunt obligatoriu paroxisticesi constau in suspendarea si
alterarea constiintei (abnubilare,comfuzie).
Pe langa acestea mai apar halucinatii (auditive,olfactive,
vizuale,vestibulare),tulburari paroxistice de vorbire (de tip afazic),stari de
depresie,anxietate,euforie,senzatii de deja vu .Pot aparea de asemenea tulburari de
comportament ,tulburari caracteriale,modificari de personalitate,manifestari de tip psihonevrotic (psihoze,depresii,obsesii)
Epliepsiile focale cu simptomatologie compusa si epilepsiile secundare generalizate
evolueaza adeseori in timp,trecand din crize focale in crize generalizate.Aceste crize sunt
prezente la bolnavii cu leziuni cerebrale multifocale;procese encefalice si postencefalice

,tumori extinse emisferice,tuberculoame,metastaze,sechele post-traumatice.Toate tipurile

de crize focale se pot transforma in crize generalizate simetrice sau
asimetrice,tonice,clonice ,tonico-clonice.Cele mai dese generalizari sunt intalnite in
epilepsiile frontale,occipitale si parietale.
EPLEPSII HEMIGENERALIZATE
Epilepsiile hemigeneralizate (unilaterale)sunt reprezentate de atacuri
hemiconvulsive,respectivde convulsii tonice si /sau clonice pe o singura parte
hemicorporala.Ele apar in deosebi la copii si adesea au un character alternant succesiv
hemicorporal.In general se insotesc de un grad redus de alterare a constiintei (eventual fara
pierderea acesteia)sau de modificari vegetative.
a)Epilepsia hemigeneralizata tonico-clonica.Criza debuteaza cu o pierdere sau o
diminuare a constiintei ;apoi apar stadiile de convulsii tonice si clonice limitate la un
hemicorp,in vreme ce capul se afla in extensie si deviaza de aceasi cu membrele
afectate.Criza dureaza in medie un minut sfarsind-se printr-o scurta contractie tonica
urmata de o hemipareza flasca tranzitorie.
b)Epilepsia hemigeneralizata tonica.In cadrul acestei epilepsii criza dureaza 5-15
secunde si se insoteste de o diminuare a starii de constienta.Se caracterizeaza printr-o
flexiune ,abductie si ridicare a membrului superior,printr-o extenssie a membrului inferior
si printr-o inclinare sau rotire a capului de aceasi parte.
c)Epilepsia hemigeneralizata clonica.In aceste caz crizele pot dura mai multe
minute sau chear ore si se caracterizeaza printr-o serie de comvulsii clonice unilaterale
interesand intreaga musculatura hemicorporala,cu debut mai frecvent la un membru sau la
exteremitatea cefalica si apoi cu hemigeneralizare .Imediat dupa criza ,pe hemicorpul
interesat se instaleaza o hemipareza flasca tranzitorie,cu exceptia unei crize foarte severe si
prelungite insotite si de coma,cand raman hemipareze spastice reziduale.
3)EPILEPSIILE GENERALIZATE .
Epilepsiile generalizate de obicei consta intr-o alterare initiala a constiintei ,in
manifestari motorii care sunt generalizate sau cel putin bilaterale si mai mult sau mai putin
simetrice insotite de mari descarcari vegetative.
a)Forme necomvulsive :Epilepsia petit mal apare cu predilectie la copiii intre 3si 15
ani .Se caracterizeaza printr-o suspendare brusca a functiilor psihice ,cu abolirea
constiintei si a memoriei ,cu debut si sfarsit brutal.
Durata obisnuita a crizelor este scurta de 5 -15 secunde,dar uneori se pot prelungi la
cateva zeci de secunde si exceptional la cateva minute .In cursul acestor crize bolnavul nu
aude ,nu vede si nu simte nimic,aceasta intrerupandu-si orce act inceput ,inclusiv vorbirea
si ramanand nemiscat ,imobil cu privirea fixa in gol .La sfarsitul crizei bolnavul isi reia
activitatea anterioara,dar prezinta o amnezie total a episodului critic.In unele situati
suprimarea functiilor psihice este foarte discreta si criza poate trece neobservata de catre

anturaj ,fiind vorba de o simpla si scurta obnubilare psihica (sub 5 secunde),care chear
permite individului sa continue unele activitati automatice destul de bine adaptate situatiei
date (isi poate continua mersul ).Exista si absente fara evidenta traducerea clinica
,manifestate doar prin modificari tipice EEG.Unele absente se pot insoti de automatisme
(faciale ,ale mainilor ,de deglutitie sau chear de imbracare dezbracare).
Exista o criza de absente cu alte fenomene asociate la alterarea constiientei si
anume :absente mioclonice(caracterizate de secuse musculare de tip mioclonic),absente
atomice(crize de inhibitie brusca a tonusului postural ),absente hipotonice (crize de crestere
a tonusului postural ),absente insotite de automatisme ,absente cu manifestari vegetative
,absente sternutatorii (crize de stranut urmate de obnubilarea constiintei ),absente tusive
(accese de tuse ).
Epilepsia PM reprezinta apanajul aproape exclusiv al primei copilarii .
Aparitia sa este exceptionala dupa 15 ani la varsta adulta ,constituind epilepsia PM
tardiva .Asfel de forme tardive de epilepsie au fost relatate in diferite afectiuni ale SNC,in
special in boli degenerative si in afectiuni ale trunchiului cerebral si diencefal .b)Forme
comvulsive :Epilepsia grand mal (GM)se caracterizeaza prin crize comvulsive tonicoclonice generalizate .Acesul poate apare brusc ,fara nici un semn prevestitor ,sau poate fi
precedat de o serie de semne si simtome ce alcatuesc prodromul sau aura epileptica.
Prodromul epileptic reprezentat de tulburari din cele mai diverse care apar cu
cateva ore sau chear zile inaintea marelui acces comvulsiv .Bolnavul poate prezenta
mioclonii ,miscari involuntare ,tremuraturi ,ameteli ,dureri de cap ,somnolenta ,poliurie
,tulburari de vedere sau auz ,prurit generalizat ,neliniste sau veselie exagerata si nemotivata
,depresie psihica.
Aura epileptica este constituita din simptome ce preced numai cu cateva secunde
acesul comvulsiv .In functie accesul manifestat aura poate fi :motorie (clonii localizate la
un muschi sau la o grupa de muschi ,masticatie ,scarpinare ,devierea ochilor
,afazie),senzitiva(amorteala
,furnicaturi
,intepaturi,caldura
sau
frig
la
extremitati),senzoriala (scantei ,pocnituri,gusturi sau mirosuri neplacute),viscerala(durere
precordiala),psihica(senzatie de traire in vis )
Prodromul si aura sunt semne extrem de importante atat pentru bolnav cat si pentru
anturajul lui deoarece lasa timp bolnavului sau celor din jur sa ia masuri care sa impiedice
traumatizarea in timpul comvulsiilor .Imediat dupa prodron sau aura (daca exista)sau brusc
in plina activitate apare accesul comvulsiv sau criza GM cu urmatoarele faze :
-debutul crizei este precedat de o salva mioclonii grupate urmate de un strigat
sacadat ,pierderea constientei si prabusirea bolnavului ;
-spasmul tonic dureaza 10-20 secunde si intereseaza musculatura scheletica in 2
faze :flexie si extensie ;
-faza comvulsiilor are o durata de 30 -60 secunde(maxim 90 de secunde) se
manifesta prin comvulsi violente generalizate ,cu muscarea limbii ;in aceasta faza
regreseaza manifestarile vegetative debutate in faza miocloniilor si anume :crestera

ritmului cardiac si a TA,crestera presiunii intravezicale ,mitriaza si deviatia globilor

oculari,congestie cutanata pana la ceanoza,hipersuduratie, piloerectie,hipersecretie
glandurala.
-faze comatoase urmeaza imediat ultimelor clonii si dureaza intre 20 de secunde si 5
minute ;este insotita de o noua midriaza ,deviatia oculara ,tahicardie si polipnee ;emisunea
de urina se poate declansa datorita brustei relaxari sfinteriene,poate aparea si o eliminare
de saliva spumoasa uneori sangvinolenta.
-perioada postcritica-dureaza 2-15 minute si se caracterizeaza prin restabilirea
functiilor vegetative si recuperarea constientei ;
-faza de som postcritic-semneaza sfarsitul crizei dar nu este obligatoriu ; dureaza de
la cateva minute la cateva ore ,interval de timp dupa care bolnavul se trezeste obosit ,cu
mialgii,cefalee si abnezie asupra intregului episod.Frecventa crizelor difera de la bolnav la
bolnav ,la uni crizele survin una la cateva luni iar la altii de nenumarate ori intr-o zi.
Epilepsia cu crize generalizate clonice este identica cu epilepsia GM ,dar lipseste
faza tonica a comvulsiilor majore.Clinic aceasta forma debuteaza printr-o pierdere a
cunostintei insotita de un brusc spasm tonic ce antreneaza caderea .Imediat urmeaza
secusele clonice bilaterale generalizate predominante la fata si la membrele superioare cu o
durata de unul sau mai multe minute .Fenomenele vegetative sunt mai reduse ,iar revenirea
constientei are loc in cateva secunde in crizele scurete dar se poate prelungi la cateva ore in
crizele de lunga durata.
Epilepsia cu crize generalizate tonice se caracterizeaza prin absenta fazei clonice a
comvulsiei majore clasice GM si are o durata de 3-20 secunde .Se manifesta clinic prin
obnubilare ,descarcare vegetativa in masa si spasm bilateral simetric .Revenirea constientei
este de obicei rapida,rareori fiind urmata de un episod comfuzional de 10 -40 secunde cu
automatisme.
Exceptional persista o stare comatoasa scurta.Spasmele infantile sunt o forma
particulara de epilepsie a sugarului caracterizata clinic prin :
-spasme in flexie-sunt reprezentate de comvulsii tonice bilaterale si globale cu
durata foarte scurta ;deseori spasmele se asociaza cu un strigat o schita de zambet sau de
ras,sughit ;spasmele se indesesc la trezire sau la adormire iar constienta se pare ca este
intodeauna alterata ,copilul nereactionand la stimuli externi.
-retardare psihomotorie comcomitenta ,premergatoare sau care urmeaza spasmelor
se manifesta prin displegii spastice ,tetraplegii,hemipareze ,paralizii de nervi
cranieni,hipotermii generalizate ,apnee obstructiva in somn.
Encefalopatia epileptica a sugarului cu unde difuze (sindromul LennoxGastaut)apare cel mai frecvent intre 1 si 4 ani si se manifesta prin pierderea constientei si
sfarsit progresive,insotita de automatisme,fenomene vegetative sau de crize
atonice.Caracteristic este faptul ca acelasi bolnav poate prezenta mai multe tipuri de
crize :cadere a capului ,crize comvulsive generalizate de tip GM ,crize motorii,spasme
infantile.Retardarile mintale sunt aproape nelipsite ,iar majoritatea crizelor prezinta si

simptome neurologice obiective si manifestatii cranio-cerebrale de tipul micro sau

macrocefalii,hidrocefalii,hipoton musculare generalizate,strabisme,microftalmii,hipoacuzii.
4.EPILEPSII PARTICULARE.
Epilepsia reflexa este produsa de diferite stimulari senzoriale .Din punct de vedere
clinic ,epilepsia reflexa este focala si dupa natura stimulilor cu rol declansator ,se clasifica
in
vizuala,auditiva,muzicogena,somatosenzitiva,vestibulara,de
lectura
,de
spaima.Sindromul HHE (hemicomvulsie-hemiplegie-epilepsie)este reprezentata de
comvulsii urmate de un deficit ipsilateral ce apar in cursul unor afectiuni acute
febrile.Dupa episodul acut ,copiii afectati prezita o hemiplegie flasca ,ulterior spastica,iar
la cateva luni sau ani se instaleaza crize epileptice cronice de tip motor ,senzorial sau
psihomotor.
5.STARILE DE RAU EPILEPTIC (SRE)
SRE se caracterizeaza prin sucesiunea frecventa a acceselor epileptice ,intervalul
dupa crize fiind foarte scurt ,incat bolnavul nu-si revina la starea de constienta.Prin
definitie SRE se caracterizeaza prin crize epileptice care sunt ata de prelungite sau frecvent
repetate incat creeaza o conditie fixa si de durata.Cel mai frecvent intalnite SRE sunt
urmatoarele :
a)Status GM (SRE generalizata tonico-clonica) se intalneste frecvent intre 20 -60 de
ani ,cu predominanta la barbati.Clinic se caracterizeaza prin aparitia succesiva a crizelor
tonico-clonice generalizate,cu coma intercritica,tulburari vegetative grave ,febra si
prognostic prost,daca nu se intervine terapeutic in timp util .Durata totala medie a crizelor
de status GM este de 24-48 ore ,crizele succedandu-se cu o frecvanta de 2-6/h,
determinand asfel o stare de coma permanenta intercritica.
Principalele tulburari vegetative responsabile de deces sunt :HTA,apneea din
timpul fazelor tonice urmata de polipnee ,tahicardie si hipersecretie traheo-bronsica.In
urma statusuluiGM bolnavul poate sa ramana cu sindrom comfuz prelungit ,dezorientari
temporo-spatiale, stari de agitatie ,apatie, tulburari de comportament,eventual iluzi sau
halucinatii.
b)Status PM ( SRE de tip absenta) este dominat clinic de tulburari de constienta
de intensitate variabila :incetinirea ideatiei ,incetinirea executiei ordinelor, stari de
imobilitate si imposibilitatea executarii orcarei act automat sau voluntar ,dezorientare
temporo-spatiala, stari de somnolenta, obnubilare sau stupoare pana la letargie.
c)
SRE de tip somatomotor se manifesta prin mioclonii partiale de aspect
continuu ce apar la epilepticii cunoscuti cu leziuni cerebrale vasculare ,tumorale sau
infectioase .Miocloniile pot fi insotite de tulburari de constienta de diverse grade si
tulburari neurologice manifestate prin deficit motor de aceasi pare cu miocloniile.

d)
SRE de lob temporal cuprinde in mod special forme de automatism
ambulatoriu de lunga durata sau tulburari psihice acute ,cu aspect psihotic de natura
epileptica.

CAPITOLUL II
DIAGNOSTIC :
Diagnosticul epilepsiei este un diagnostic clinic si se bazeaza pe descrierea
detaliata a evenimentelor traite de pacient inainte si in timpul crizei si dupa o criza ,si
mai ales pe relatarile unui martor ocular.Regula de baza in diagnosticul epilepsiei este
ca aceste sa nu se puna niciodata fara a avea o dovada clinica indiscutabila.
Pentru diagnosticul clinic este foarte important sa se determine evenimentele
de la inceputul crizelor.Se va urmari daca crizele apar fara semne premonitorii sau ele
sunt precedate de simptomele unei aure sau unui prodrom epileptic ,de o pierdere a
cunostintei.Este de asemenea important sa se stabileasca daca in timpul crizei ,care
include comvulsii involuntare tonico-clonice,aceste sunt lateralizate la o parete a
corpului ,daca exista halucinatii(vizuale,auditive,olfactive,gustative).Simptomele
percepute de pacient dupa revenirea constientei sunt de asemenea relevante.De un mare
folos in diagnostic sunt si datele obtinute de asistenta medicala de la bolnav,ea fiind
prima persoana (din punc de vedere medical)care ia contac direct cu bolnavul.Cu
rabdare si iscusinta ,asistenta stie sa culeaga date prin intrebari bine alese sau <citind
printre randuri>in timp ce bolnavul povesteste cele intamplate.De asemenea poate afla
imformati de la membrii familiei ,de la insotitorul bolnavului sau de la martorul
evenimentului paroxistic.
Pe langa datele oferite de chestionarea atenta a bolnavului si a unui martor
ocular ,pentru diagnosticul clinic al epilepsiei este de mare insemnatate si examenul
fizic al bolnavului ;examenul neurologic poate evidentia o leziune cerebrala localizata
sau alte leziuni organice.
In caz de incertitudini(este /nu este epilepsie)clinicianul va astepta cu rabdare
noi date pentru o concluzie diagnostica valida.Este mai pagubitor un diagnostic fals
pozitiv de epilepsie decat intarzierea in diagnosticarea unei epilepsii autentice.
DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL
Un mare numar de manifestari paroxistice de scurta durata si cu tendinte
repetative sunt frecvent comfundate cu crize epileptice.In general ,greselile de
diagnostic se fac din cauza unei anamneze inadecvate,a prezentei epilepsiei in istoricul
familiei,a unui trecut de comvulsii febrile,a unui EEG anormal sau a unei interpretari
gresite a miscarilor clonice,toate acestea fiind eronate considerate ca obligatoriu
epileptice.Cele mai frecvente fenomene paroxistice neepileptice care intra in discutia
diagnosticului diferential sunt urmatoarele :
-spasmul hohotului de plans apare la aproximativ4% din toti copiii sub 5 ani
,provocat de un eveniment declansator (frica,durere,frustatie) care determina un plans in

hohote ce duce la fixarea toracelui in apnee ,ceanozaprogresiva,ajungand chear la

pierderea cunostintei ;poate urma o hipotonie sau hipertonie sau chear miscari clonice.
-sincopa este caracterizata printr-o pierddere tranzitorie a cunostintei si a
tonusului muscular,legata de o insuficienta trecatoare a irigatiei cerebrale ;este cauza
cea mai comuna de pierdere a cunostintei la coplilu scolar si cea mai frecventa cauza de
eroare de diagnostic.
-hipoglicemia si epilepsia pot coexista ,prima precipitand-o pe a
doua ;transpiratia ,tahicardia si senzatia de foame ca si nivelul scazut al glicemiei pot
orienta diagnosticul.
-tulburarile motorii de origine toxica(produse de unele medicamente )pot induce
atacuri motorii ce pot fi adesea comfundate cu epilepsia.Pastrarea constientei
,predominanta semnelor extrapiramidale,EEG normal si anamneza pozitiva sau
evidentierea sunstantelor toxice in urina comfirma diagnosticul.
METODE DE INVESTIGATII.
Pe langa datele oferite de anamneza corecta,de examenul clinic si neurologic al
bolnavului sunt necesare o serie de investigatii pentru clasificarea diagnosticului in
epilepsie.
INVESTIGATTLE BIOCHIMICE
-necesare la bolnavul cu epilepsie sunt putine.Ele vizeaza glicemia si electrolitii,in
special calcemia.Electrolitii serici pot prezenta,in cazuri rare,modificari de echilibru
hidroelectronic.Investigatii mai specifice sunt aminoaciziisau acizii organici au indicatii
in cazuri bine selectate de boli metabolice.Determinarea prolactinei serice se va face
pentru a diferentia crizele generalizate sau partiale de pseudocrize.In cazul crizelor
epileptice prolactina creste in cateva minute si ramane crescuta pentru 60 de minute sau
mai mult.De asemenea se mai fac analize hematologice si urinare.In cadrul acestor
investigati de laborator asistenta medicala are un rol bine definit.Ei ai revine sarcina de
a explica bolnavului necesitatea recoltarii probelor (al pregateste psihic)si de a recolta
probele respective in conditii de asepsie maxima,asigurandu-i bolnavului un sentiment
de siguranta si incredere in cadrele medicale si in procedurile efectuate de acestea .
ELECTROENCEFALOGRAMA(EEG)ajuta la stabilirea diagnosticului de tip
de criza ,la icadrarea intr-un anume sindrom epileptic,la alegerea medicamentatiei
specifice,la controlul eficientei terapeutice in anumite cazuri.Este deosebit de utila in
stabilirea timpului necesar de continure a terapiei sau de intrerupere a ei.De asemenea
ajuta la intelegerea fondului pe care evoluiaza crizele epileptice.Pentru ca valoarea
diagnostica a EEG sa fie maxima se impune ca explorarea sa se faca cu mai multe
montaje ,inregistrarea initiala in repaus sa aiba o durata minima de 5 minute ,sa se
practice cel putin activarile clasice(hiperventilatie,stimulare luminoas intensa
inchiderea-deschiderea ochilor),sa se efectueze inregistrari repetate iar examinatorul sa
fie un specialist cu mare experienta in interpretarea traseelor .Asistenta care lucreaza cu

medicul specialist trebuie sa cunosca foarte bine tipul de montaj de care are nevoie
medicul si pozitionarea electrozilor ce trebuie montati.EEG compiuterizata este in mare
masura sa sustina diagnosticul clinic,clasificarea epilepsiei si mai ale sa contribuie la
determinarea topografica a leziunilor structurale SNC.
EXPLORAREA TOMOGRAFICA COMPIUTERIZATA(CT) este o
investigatie specializata de diagnostic la care se recurge cand diagnosticul de epilepsie
este dificil.Utilizarea examenului CT este recomandata mai ales in cazurile la care
diagnosticul ridica probleme si anume la pacientii cu debut tardiv care au crize
focale.De asemenea este recomandata la pacientii cu epilepsie rezistenta la tratament.
REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA (RMN) este alta investigatie
specializata care poate fi utila pentru evidentierea leziunilor epileptogene din SNC
.Investigatia poate fi folositoare mai ales vizualizarea unor zone care sunt mai greu
abordabile pentru CT .In investigarea prin RMN a epilepsiei este rar necesara folosirea
substantei de contrast.
TOMOGRAFIA CU EMISIE DE POZITRONI (PET) evidentiaza modificarile
particulare care se produc la nivelul leziunilor epileptogene in cea ce priveste nivelul
consumului de oxigen sau de glucoza.

CAPITOLUL III :
TRATAMENT
Prin tratarea epilepsiei se urmareste obtinerea incetarii crizelor epileptice ( a
caror repetare nelimitata reprezinta specificul acestei suferinte),fara afectarea insemnata
de catre tratament a functiilor de relatie si vegetative ale organismului.
In aplicarea tratamentului antiepileptic trebuie respectate anumite reguli care
asigura obtinerea eficientei maxime in controlul crizelor:
-tratamentul se va institui numai in cazurile in care diagnosticul de epilepsie este
cert.Erorile de diagnostic in acest caz nu sunt premise pentru ca ele conduc la
consecinte deosebit de grave pentru bolnav,familie si societate.Acest fapt oblige
medical la un examen clinic si paraclinic repetat,atent si cu rabdare,pentru urmarirea in
evolutie a tabloului clinic inainte de instituirea tratamentului.
-tratamentul trebuie aplicat cat mai precoce posibil ,de la debutul
epilepsiei,deoarece repetarea crizelor contribuie la consolidarea mecanismelor
patologice ce intervin in declansarea bolii.Nu trebuie omis faptul ca fiecare criza,si asta
mai ales la copii,poate determina leziuni secundare dintre care unele sunt ireversibile.
-tratamentul antiepileptic va trebui sa combata la pacienti si eventualele tulburari
psihice intercritice generate de acesi noxa patologica care genereaza si crizele.
-prin utilizarea stiintifica si rationala a tuturor mijloacelor terapeutice existente
,epileptologul va trebui sa urmareasca controlul crizelor (cat mai complet) actionand si
pentru inlaturarea din viata bolnavului a factorilor favorizanti sau declansatori ai
paroxismelor.
-evaluarea eficacitati tratamentului la epileptici se va baza in primul rand pe
criteriul clinic si numai in al doile rand pe criteriul EEG.
Un rol deosebit in efectuarea unui tratament antiepileptic eficient il are
asistenta medicala.Impreuna cu medicul,asistenta trebuie sa explice cu calm si rabdare
si intr-un limbaj comun ,usor de inteles,necesitatea aplicarii tratamentului,asa cum a
fost prescri de medic .Trebuie sa stie sa explice pacientului cum se administreaza
fiecare medicament in parte (orar de administrare,doze),daca interactioneaza cu alte
medicamente
pe
care
pacientul
le
foloseste
in
acelasi
timp
(antibiotice,anticonceptionale),insa numai dupa reteta prescrisa de medic si fara a
modifica ceva.Foarte important este si transferul afectiv care trebuie sa existe intre
medic si asistenta medicala,pe de o parte ,si bolnav si familia sa pe de alta
parte,transferul care va asigura o comunicare terapeutica eficienta si pozitiva pentru
respectarea de catre bolnav a indicatiilor terapeutice.
TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
Eficienta acestui tratament este legata direct de diagnosticul corect al epilepsiei
,atat tipul de criza sau crize cat si tipul sindromului epileptic ;acest diagnostic ajuta la
elucidarea cauzei epilepsiei si la adoptarea solutiei terapeutice optime.Un diagnostic

corect de sindrom epileptic ajuta la alegerea unui drog antiepileptic (DAE) care este
eficient in mai multe tipuri de crize.Cand epilepsia se manifesta printr-un singur tip de
crize sau prin mai multe tipuri dar care sunt toate controlabile prin aceasi medicament ,
tratamentul simptomatic trebuie inceput cu un singur antiepileptic de ordin 1 (de linia
intai),deci prin monomedicatie.
Intre antiepilepticele de ordinul 1 se disting : Fenobarbital
( Luminal,Gardenal),Primidon ( Mysolin ,Majsolin ),Carbamazepina (Timonil,Neurotop
,Tegral, Finlepsin, Stezepin) Acid valproic (Orfiril ,Comvulex, Depakin),clonazepam
,clobazam, trimetadion. Intre antiepileptice de ordinul 2 pot fi enumerate :Etotoina,
Fenacemid,Acetazolamida, Parametidion.
Conduita terapeutica initiala consta ,in mod practic ,in administrare sub forma
de monomedicatie a DAE de ordinul 1 ,alegerea intai adecvata tipului (tipurilor) de
criza respectiv.Daca acesta nu reuseste sa controleze crizele se inlocuieste cu un DAE
de ordinul 1 alegerea a doua ,iar mai apoi (daca nu este eficient ) se inlocuieste cu
alegeraea a treia .In cazul in care monomedicatia se dovedeste partial eficienta , se trece
la bimedicatie asociindu-se la drogul de ordinul 1 alegerea mai intai , apoi alegerea a
doua (daca prima combinatie nu este eficienta).Numai in ipoteza in care nici prin
aceasta modalitate nu se reuseste controlul crizelor se trece la polimedicatie ,asociinduse cele 3 antiepileptice de ordinul 1 indicate.Cand epilepsia se manifesta prin mai multe
tipuri de crize care nu pot fi controlate prin acelasi tip de medicament , tratamentul va fi
de la inceput plurimedicamentos, de regula prin asociere a 2 antiepileptice de ordinul
1adegvate tipurilor respective de crize.Daca controlul crizelor nu va fi nici in acest caz
satisfacator se va recurge la politerapie prin asociere a 3 medicamente adecvate de
ordinul 1.
Dozele zilnice ce trebuiesc administrate pentru controlul crizelor depind
de :gravitatea procesului epileptic-o activitatea epileptica intensa impune administrarea
unei doze mai mari de DAE ;capacitatea preparatului farmaceutic administrat de a
elibera substanta activa in tubul digestiv in vederea absortiei sale trebuie cunoscut
pentru a nu se ajunge la subdozare sau supradozare ;greutatea bolnavului dozele care
trebuiesc administrate sunt calculate obligatoriu in minigrama/kg corp in vederea
realizari unui raport optim intre doza si concentratia serica realizata ;varsta bolnavului
dozele care se administreaza copiilor sunt mai mari datorita metabolismului lor general
mai avtiv si din potriva ,mai mici la varstnici ; anumite stari fiziologice sau patologice
in timpul sarcinii dozele vor fi mai mari deoarece se produce o scadere a concentratiilor
serice ale drogurilor datorita scaderi absortiilor lor ; la ureminici si hepatici concentratia
serica creste si deci dozele vor trebui reduse.
Un tratament antiepileptic judicios nu poate fi conceput fara administrarea
neintrarupta, zilnica a tratamentului.Reaparitia crizelor in cazul intreruperii ingestiei sau
a indestiei neregulate este legata de scaderea concentratiei serice a drogului sub nivel
minim eficient.

In timpul tratamentului asistenta trebuie sa lamureasca bolnavul (in limita

cunostintei si atributiilor sale ) in legatura cu necesitatea administrarii continue a
medicamentelor prescrise de medic,fara intreruperi si respectarea stricta a indicatiilor
acestuia.In cadrul unei unitati spitalicesti ,asistenta poate urmari indeaproape daca
bolnavul respecta sau nu tratamentul si poate interveni in vederea corectarii acestui
fapt .In serviciul de urgenta asistenta trebuie sa dea dovada de stapanire de sine si de
calm ,dar si de indemanare.Un bolnav epileptic adus in plina criza comvulsiva este
necesar sa fie tratat imediat ;va fi culcat de catre asistenta medicala ,in decubit dorsal cu
capul in pozitie laterala,se ve asigura libertatea cailor respiratorii prin aspirarea
secretiilor bronsice sau prin intubare si se va aborda calea venoasa pentru adminisrtarea
tratamentului de urgenta si pentru recoltarea probelor de sange necesare pentru
investigatii.
Bolnavul trebuie sa cunoasca permanent evolutia bolii,riscurile sale
,perspectivele pozitive ale tratamentului si consecintele intreruperii bruste si neindicate
a acestuia ;de aceia are nevoie sa stie ca familia si prietenii il sustin ,al sprijina moral si
al acepta asa cum este.
Urmarirea periodica ,planificata a bolnavului de catre epileptolog realizeaza o
garantie pentru respectarea indicatiilor terapeutice si pentru evolutia cat mai favorabila
a crizelor.
EPILEPSIA REZISTENTA LA TRATAMENT
Se considera epilepsie rezistenta la tratament epilepsia care nu cedeaza la dozele
considerate ca eficiente ale drogurilor ,in situatia in care se realizeaza concentratii serice
ale acestora in limite eficiente.Se poate vorbi de o rezistenta partiala la tratament (cand
se constata o reducere a crizelor) si una totala (cand tratamentul este complet
ineficent ,crizele continuand cu aceasi frecventa ca inainte).
Atacurile neepileptice prezinta dupa statistici recente pana la 20 % din asa zisele
epilepsii rezistente la tratament si in aceste cazuri administrarea de DAE este absolut
inutila .Pe de alta parte , incadrarea corecta a tipurilor de criza sau a sindromului
epileptic pe care al prezinta bolnavul este foarte importanta pentru eficienta
tratamentului si ca erori din acest punct de vedere pot duce la false interpretari de
rezistenta la tratament.
Tinand seama de acest tip de crize poate sa fie prezent in diferite sindroame
epileptice si ca prin urmare poate sa raspunda diferit la tratamentele antielpieptice sau
ca diferite tipuri de criza din cadrul aceluiasi sindrom epileptic pot raspunde bine la un
singur medicament ,alegerea medicatiei adecvate presupune mult discernamant din
partea epileptologului care va trebui sa individualizeze tratamentul in functie de tipul de
criza cat si /sau in functie de tipul sindromului din care face parte.
Epileptologul trebuie ,deasemeni ,sa aiba in vedere ca unele medicatii pot
favoriza aparitia altor tipuri de crize decat cele pentru care au fost administrate.Este

posibil ,de asemenea, ca bolnavul sa nu respecte indicatiile privind modul de viata

(evitarea factorilor favorizanti si declansatori ai crizelor ,evitarea factorilor toxici) si
modul de aplicare al tratamentului (regulamente,dozaj,fractionarea dozelor).
Se considera ca epilepticii rezistenti la tratament reprezinta 10 -15 % din
totalul bolnavilor ,incidenta in acest scop fiind mai mare pentru crizele partiele decat
pentru crizele generalizate.
SUPRIMAREA COMPLETA A TRATAMENTULUI MONOTERAPIC.
Decizia suprimarii tratamentului in epilepsie implica atat un risc cat si un
avantaj.Riscul major consta in cresterea frecventei crizelor sau chear aparitia unei stari
de rau epileptic,in timp ce avantajul major poate consta in diminuarea toxicitatii
tratamentului si implicit ,perspectiva unei vieti fara avatarurile unui tratament continu
Suprimarea completa a tratamentului monoterapic trebiue practic pusa la un
insemnat numar de epileptici,respectiv la cei stabilizati.Numeroase studi au aratat ca la
3 ani de la oprirea tratamentului circa 50%din adulti si 25 % din copii au o recidiva.In
cazul unei recidive ,reintroducerea dozei eficiente anterioare reechilibreaza
80%dinepileptici.Medicamentul trebuie scazut lent ,iar la bolnavii cu risc crescut de
recidiva,suprimarea trebuie inceputa numai dupa 3 -5 ani de control al crizelor.Se
recomanda ca in perioada reducerii ,bolnavii sa evite factorii care pot declansa
crizele.Reducerea tratamentului se poate face dacat la bolnavii care vor sa colaboreze in
acest sens cu medicul.
INLOCUIREA TRATAMENTULUI POLITERAPIC CU MONOTERAPIC
Reducerea unei politerapi la cazurile cu crize persistente se face in doua
etape :diminuarea dozelor cu 25%pe medicament la fiecare 2-3 luni (va primi in ordine
medicamentele sedative ,cele din ordinul 2 ,cele administrate in doze mici si cele cu
niveluri plasmatice) si cresterea concomitenta a dozei antiepilepticului major nesedativ
care ramane ca monoterapie pentru a obtine eficacitatea sa maxima.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Cele mai multe rezectii care se practica sunt cele de lob temporal ,urmate in
ordine de cele frontale,hemisferectomii ,centrale ,parietale si occipitale.Desi dupa un
anumit interval de timp de la operatie crizele pot sa reapara ,lobectomia temporala este
urmata de criza a caror frecventa reprezinta un sfert din frecventa crizelor
postoperatorii.Alte statistici arata ca dupa 5 ani fara crize de la operatie ,pot reaparea
crize ocazionale la 10% din bolnavii.
DISPENSARIZAREA BOLNAVILOR EPILEPTICI
Dispensarizarea bolnavilor epileptici este o metoda individualizata de asistenta
medicala,prin supravegherea sistematica continua (vizite periodice la medicul

specialist)care are un pregnant caracter profilactic.Aceasta dispensarizare a fost impusa

pe plan mondial in toate tarire lumii.
Asistenta medicala diferentiata pune probleme din cele mai diverse ,atat
medicale cat si sociale .Boala cuprinde toate varstele si imbraca toate formele ,care cer
o profilaxie si o terapeutica folosind toate mijloacele de care dispune medicina
moderna.Desfasurarea actiuni de dispensarizare cuprinde depistarea activa ,precizarea
diagnosticului ,luarea in evidenta,organizarea sistemului de evidenta si urmarirea a
dispensarizatilor stabilirea masurilor medicale si socoale ce trebuiesc a fi luate
,institutiile si cadrele ce asigura dispensarizarea ,supravegherea activa a
dispensarizatilor.
In cadrul acestui program asistenta medicala este de un real folos medicului
specialist .Ea va avea in permanenta evidenta bolnavilor urmariti prin medic avand in
grija atat fise medicale ale fiecarui bolnav in parte cat si regimul unde acestia sunt
inregistrati.In registrul de evidenta asistenta noteaza numele si prenumele bolnavului
,varsta si sexul ,domiciliul si profesia si nu in ultimul rand cand a fost diagnosticat cu
epilepsie.Asistenta medicala este prima care ia la cunostinta despre posibilitatea
modificari in evolutia bolii(atat in bine cat si in rau)si aceasta datorita unei mai bune
apropieri intre pacient si asistenta medicala decat intre pacient si medic ;toate aceste
modificari vor fi comunicate imediat medicului .Prin intrebari bine alese va trebui sa
afle daca pacientul respecta in tocmai indicatiile medicului privind tratamentul si
regimul de viata impus de boala.De asemenea ,asistenta va ajuta medicul la efectuarea
EEG montand electrozii pe bolnav corespunzatori unor scheme bine definite.
PRINCIPI DE VIATA PENTRU BOLNAVUL EPILEPTIC.
Principalele probleme ale bolnavului epileptic tin de luarea la cunostinta a
diagnosticului de epilepsie ,o boala socialmente handicapanta.Medicul va instiinta
bolnavul cu privire la diagnostic numai daca este absolut sigur.Imprevizibilitatea
aparitiei crizelor ,obligativitatea tratamentului de lunga durata creaza epilepticului o
stare de anxietate si de dezechilibru psihic.Amnezia ce insoteste criza face ca bolnavul
sa nu si traiasca direc si constient boala sa.Din aceasta cauza perceperea propilui corp
se modifica,continuitatea lui in timp si spatiu este intrerupta,motiv in plus de anxietate
si insecuritate.Bolnavul cu toate problemele sale se gaseste in fata unei societati putin
indulgenta pe care trebuie sa o infrunte.
Nici un aliment nu este contraindicat ,cafeaua si ceaiul sunt autorizate,dar
abuzul este interzis ;tutunul este daunator pentru epileptici(si nu numai) ;consumul
bauturilor alcoolice nu este recomandat,iar in unele cazuri este categoric
interzis.Somnul este una din conditiile importante ale igienei de viata ,lipsa de somn
fiind o cauza importanta de declansare a crizei epileptice .sunt necesare 8 ore de
somn,la ore relativ fixe,insa acest lucru este greu de realizat mai ales in cazul
adolescentilor.

Ecranele video ale jocurilor electronice ,compiuterelor ,abuzul TV pot fi

daunatoare,mai ales in cazul epilepsiilor fotosensibile.Antrenamentul fizic regulat
amelioreaza echilibrarea epielepsiei si este un factor pozitiv de integrare sociala.
Este cunoscut dictonul epilepsia nu ataca in miscare .Interdictia se refera in
special la activitatile sportive care ar putea pune in pricol viata bolnavului in caz de
criza(alpinismul ,echitatia ,plonjari submarine ,automobilism,motociclism,sporturi
aeriene)
Toate acestea trebuiesc expuse si echipate cu calm si rabdare atat de medic cat
si de asistenta medicala uneori parinti,apropiati sau chear bolnavilor,care se comfrunta
zilnic cu teama unei noi crize ,cu indiferenta sau chear respingerea cu care sunt priviti
pe strada,la scoala sau la locul de munca.

CAPITOLUL IV
INCADRAREA BOLNAVULUI EPILEPTIC IN SOCIETATE
SITUATIA SOCIALA A EPILEPTICULUI
Progresele inregistrate in ultimi ani in domeniul epilepsiei include in preocuparea
pentru sprijinirea psihologica ,pedagogica sau sociala a bolnavului de epilepsie.Desigur ca
toate masurile care urmaresc integrarea optima a epilepticului in societate trebuie sa tina
cont de gravitatea epilepsiei si a handicapului asociat (intellectual si /sau neurologic ).Din
aceasta perspective se disting 3 grupe de epileptici :
-subiecti total dependenti cu epilepsie severa in pofida tratamentului bine condos ,cu
tulburari associate de conduita si intelect pentru care este necesar incadrararea in institute
specializate;
-subiectii partiali dependenti care se pot integra social ,cu conditia ca anturajul sa fie
intelegator ;
-subiecti normali adaptati (2/3 din cazuri )care aparent nu au probleme de integrare
sociala.Ultimile doua grupe ridica insa probleme psihologice cele mai importante ,motiv
care impune uneori un abord psihologic pentru bolnav si familia sa responsabilitatea
societati fata de aceasta categorie de bolnavi ese si mai mult la iveala daca tine seama de
faptul ca aproximativ numai 10% din epileptici traiesc in camine-spital sau alte instituti
similare ,in timp ce restul de 90 % se afla in mediul familiei sau se intretine singur.
Standardul lor de viata este ingustat si prin posibilitatile limitate in utilizarea
timpuli liber cum ar fi :participarea la activitati sportive ,culturale,artistice ,jocuri
distractive.Toate acestea fac din epileptic un om restrans ,singuratic care se simte
excomunicat din multe satisfacti si bucuri ale vieti .Desigur ,toate aceste impedimente se
fac simtite si mai mult de cei care sunt handicapati,si mental sau comportamental.Copiii au
o situatie socio-familiala particulara.Prima criza epileptica generalizeaza de obicei o
adevarata panica in familie si in special la parinti .In majoritatea cazurilor copilul va fi
supus unor examinari in urma primei crize ,dar numai o parte redusa a copilariei afectati
ajung pana la clarificarea situatiei lor .Deobicei abia dupa repetarea crizelor se ia o
atitudine ferma si se insista pana la elucidarea problemei.Odata cu repetarea crizelor parinti
asi dau seama de pericolul real al crizelor si sunt intimidati in acelasi timp de povara
prejudecatilor si a opiniilor anacronice,care sunt larg raspandite despre epilepsie si
epileptici.
Ca si in terapia medicamentoasa ,la fel in privinta organizari vieti sociale a
epilepticului trebuie respectat principiul individualitati ,si ca atare incadrarea familiala si
atitudinea membrilor familiei trebue precizata in stransa colaborare cu echipa de ingrijire .

SCOLARIZAREA COPIILOR EPILEPTICI.

Scolarizarea epilepticului va fi orientata tinand cont de nivelul intelectual si de
existenta tulburarilor de conduita.In cazul integrari in scoala de mase ,familia are tendinta
sa ascunda diagnosticul de epilepsie.De aceea ,este de preferat atitudinea de a aviza scoala
de existenta crizelor ,bine-nteles cand aceasta este pregatita sa inteleaga epilepsia ca pe o
boala ca orce alta .Majoritatea epilepticilor insa ,au inca vederi demodate despre
epilepsie.Soarta copilului la scoala este asadar caracterizata prin discriminare si
stigmatizare.Pe de o parte copiii din clasa al trateaza distinctiv pe colegul lor epileptic ,care
este uneori expus unor ironizari si etichetari de prost gust ,ori este compatimit .Copilul
bolnav se simte frustrat la fiecare pas ,nu numai din cauza celor aratate mai sus ;el trece
zilnic prin momente care ai aduc numai restrictii,lamentari ,deceptii prin faptul ca nu poate
participa la numeroase jocuri ale altor copii,nu face sport sau gimnastica .Evenimentele
regresiuni in invatatura vor contribui si mai mult la retrairile de frustrare ale
copilului.Chiar daca copilul epileptic face fata bine cerintelor de invatamant scolar ,crizele
stapanite nemultumitor,aparitia lor genereaza situatii complexe atat in timpul orelor cat si
in recreatii ,care duc la panica si desfiinteaza disciplina.In pauza genereaza la fel alerta, in
unii spaima si groaza, in altii atitudine complet gresita de dispret sau detestare.
Asistenta va explica pedagogului dar si colegilor de clasa ca epilepticul nu trebuie
marginalizat, nu trebuie tratat diferit fata de colegii lui. Copiii trebuie sa-l priveasca ca pe
unul normal suferind de o boala ce ii restrictioneaza activitatile doar intr-o anumita
masura. Trebuie ajutat sa se integreze in randul celorlalti colegi, sa se joace si sa
desfasoare activitati impreuna cu ei. Permanenta teama de reaparitie a crizelor,
discriminarile in afara anturajului familial si protearea exagerata a familiei contribuie
foarte mult la formarea unui psihic, respectiv a unei personalitati defectuase la epileptici
ICADRAREA IN MUNCA
Expertiza capacitatii de munca a bolnavului cu epilepsie este legata direct de
aspectul bolii care presupune in primul rand intreruperea tranzitorie a starii de constienta,
cu periclitarea vietii in locuri de munca periculoase ( dispozitive aflate in miscare, retea de
curent electric, bazine cu apa, cuptoare cu foc, inaltime). Din aceste motive se impune mai
intati o orientare profesionala a acestor bolnavi spre avtivitati care elimina riscurile si
dezavantajele inclusiv pentru locul de munca respectiv.
Incadrarea profesionala a acestor bolnavi ridica mari probleme pentru cei care au si
tulburari psihice fie ca fond (oligofreni, dezvoltari dizarmonioase ale personalitatii), fie
aparute ulterior, secundar bolii. Multi dintre cei dotati cu talent la pictura sau desen pot fi
folositi pentru crearea de metode in fabricile de profil. Profesii care cer mai multa
meticulozitate si atentie decat efort fizic pot fi incadrate unora dintre bolnavii care se stie
ca, in general sunt mai lenti dar mai atenti, mai aderenti de lumea cu care vin in contact.
Bolnavii cu tulburari psihice mai mari pot executa activitati utle sub supravegherea in
ateliere de ergoterapie organizate special in acest scop. Dincolo de sfaturile primite in

cabinetul specialistului, ar trebui publicate materiale de popularizare cu acces de masa in

care sa fie oferite indrumarile necesare pentru viata acestor bolnavi. Acolo unde
capacitatea de intelegre limitata (varsta prea mica sau intelectul) trebuie instruiti
obnligatoriu apartinatorilor bolnavilor. In evaluarea capacitatii de munca la acesti bolnavi
se va tine seama de : forma clinica de epilepsie, frecventa crizelor, prezenta sau absenta
tulburarilor psihice, prognosticul formei de boala, raspunsul la tratament, conditiile locului
de munca.
Climatul de munca respectiv, atmosfera calda permisiva sau dimpotriva glaciala,
ostila sau deosebita importanta pentru randamentul acestor bolnavi. Este neindoielnic ca
stresarea bolnavului printr-o atitudine negativa ii creaza dificultati la adaptare si chiar
premise de evolutie nefavorabila a bolii, dupa cum incurajarea sa va avea un ecou pozitiv
si asupra randamentului si asupra starii sale de sanatate. Bolnavilor cu epilepsie le sunt
interzise : muncile grele, munca la inaltime, in subteran, in siguranta circulatiei auto,
masini aflate in miscare, retea electrica, langa foc sau apa, activitati de mare
responsabilitate .Exista si o lista cu prifilurile indicate epilepticiolor agricultori, secretar
,biblotecar, biolog,laborant.bijutier,pictor.fotograf.
Prin schimbarile sociale actuale se ofera o posibilitate in plus acestor bolnavi de a se
desfasura activitati pe cont propopriu la domiciliu ,aprecindu-sii singur resursele fizice si
intelectuale ca si programul de activitate
DREPTUL DE CONDUCERE AUTO .
Sigur ca este o atitudine umana sa nu limiteze un drept la care aspira atat de multi
oameni ,dar in caz de criza sau de actiune necenzurata prin iritabilitatea psihica excesiva
facilitatea da solicitare la care supune traficul actual un conducator auto,costituie un risc
egal si pentru bolnav si pentru ceilalti semeni .Examenul neurologic pentru acordarea
permisului auto presupune date cea anamnestice corecte ,aventual cosnemnate sub
semnatura solicitantului din care sa rezulte apsenta in antecedente a crizelor de suspendare
a constiintzei ;va stabili ,de asemenea ,daca solicitantul dispune de aptitudine fizica si
mentala necesara unui astfel de efort .
CASATORIA
Casatoria inseamna pentru multi epileptici o adevarata dilema .Complexul de
inferioritate in care traieste majoritatea epilepticilor,neancrederea si inhibitia lor fata de
anturaj pe de o parte, prejudecatile si subaprecierile,precum si increderea lor intr-o anumita
catecogrie de handicapati ai societatii pe de alta parte , ungreuneaza mult intemeierea unei
casatorii autoritare.De aceea se inpune si imperativul socio-moral , ca epilepsia nu poate fi
tainiita intre parteneri.

Din motive bine intemeiate, in anumite circumstante casatoria epilepticilor trebuie

contraindicata.Dintre acestea se remarca indeosebi 3 situatii : cand partenerul epilepric sau
amandoi, pe langa boala propriu-zisa sunt si oligofreni ;daca sunt epileptici amandoi ; in
cazul in care unul dintre parteneri are tulburari comportamentale grave sau defectiuni grave
ale personalitatii pe langa epilepsie.

SARCINA
Sarcina ridica probleme complexe,relatia cu epilepsia fiind inca incerta.In principiu
sarcina este posibila la femeie epileptica .Recomandarile pentru femeile epileptice care isi
programeaza sarcina pentru a diminua riscurile,sunt :informarea viitoarei mama ;evaluarea
riscurilor in functie de datele genetice ,a sarcinilor anterioare si a severitatii
epilepsiei ;stabilirea unui tratament medicamentos care sa asigure un control optim al
crizelor(de preferat monoterapia) ;suprevegherea atenta a sarcinii in special in primul
trimestru pentru a depista precoce malformatiile .
Nasterea se practica mai ales prin operatie cezariana , desi este indicata numai daca
se produc crize in timpul ; expulziei ce nu pot fi controlate medicamentos.Alaptarea la san
trebuie inconjurata , desi este posibila o sedare a nou-nascutului daca mama primeste o
doza mare de DAE.Din cele de mai sus se paite deduce multitudinea problemelor medicosociale pe care le ridica epilepticul.Interrelatia dintre bolnav si societate este deci foarte
complexa si necesita in continuare eforturi pentru a gasi cele mai eficiente mijloace de
diagnostic ,terapie si insertie social, umanitara a bolnavilor epileptici.
CAPITOLU V :
Procesul de ingrijire este o metoda sistemica,logica,de idetificare si solutionare a
probl ;emelor pacientului avut in ingrijire.Acest proces permite asistentei medicale sa
diagnosticheze si sa trateze corespunzator raspunsurile umane la imbolnavire si la boala
.Procesul de ingrijire include urmatoarele etape :culegerea de date,diagnosticul de
ingrijire,planificare ingrijirilor,interventi si evaluare.Bolnavii de epilepsie necesita o
ingrijire speciala pentru ca prin moru paroxistic de instalare a crizelor isi pot pune viata in
pericol.
1.culegere de date :strange informatii de la pacient despre aparitia crizelor ,semne si
simptome ,atecedente in familei,interventi chirurgicale ; afla detali de la pacient desp[re
moul de manifestare al crizelor ,despre felul in care a aparut boala cand a fost
diagnosticat ; noteaza tratamentul administrat pana in momentul respectiv,dozaj,mod de
administrare si daca pacientul a respectat pas cu pas indicatile medicului ;in cazul in care

balnavul nu poate da informatii,culegerea de date se face de la familie,colegi,prieteni sau

de la cei care l-autransportat la spital .
2.diagnosticul de ingrijire : oprirea resiratiei-din cauza contractilor tonicolonice ;risc de
sufocare convulsii si caderea limbi ;risc de traumatizare-leziuni,muscarea limbi ;altrarea
perceptiei senzoriale-vizuala,auditiva ; incontinta in timpul crizelor (urina,fecale)relaxare
sfincteriana ;deficit de cunoastere in prevenirea sau ranirea crizelor ; dificultate de a-si
asuma roluri sociale si de a se realiza ; depriesie,pertubarea stimei de sine :in unele cazuri
deterioarare psihica progresiva .
3.planificarea ingrijirilor : sa i se reduca crizele ca intensitate si frecveta ; sa-si amelioreze
adaptarea socio-psihica ; sa-si amelioareze depresia ;sa-si urmeze medicatia ;sa fie capabil
sa recunoasca semnele prodomale.
4.interventii : pregateste bolnavul in vederea unor investigatii : radiografie ,encefalografie
tomografie,EEG ,sientigrafie cerebrala ;administreaza si supraviechiaza administrarea
medicamentelor prescrise de medic ;in timpul crizei :nu se lasa nici o data pacientul singur
se aseaza in poziizie orizontala ,se introduce intre dinti in partea laterala un obiect moale
(cauciuc,material textil)fara a forta maxilaru,se intoarce capul sau corpul intr-o parte
pentru a ajunge pacientul sa respire,nu se imobilizeaza fortat pentru ca sa pot produce
fracturi din cauza contracturii musculare ,se cheama medicul intre timp(fara a parasi
pacientul) si la indicatia acestuia se administreaza medicatia de urgenta ; la nevoe se aspira
cavitatea bucala de saliva sau secretii bronsice ,se verifica eventualele leziuni sau limba
muscata ;dupa criza :se mentioneaza functii vitale ,se asigura igiena corporala(dupa
incontinenta),se ajuta pacientul sa se orienteaze sa se orienteze in mediul inconjurator ;
5.evaluarea si educatie pentru sanatate :se urmareste atent starea fizica si psihica a
pacientului si se comunica medicului ;se sfratuieste pacientul sa urmeze cu strictete
medicatia prescrisa de medic si regimulde viata impus de boala ;se sfatuieste bolnavul sa
traiasca cat mai normal,sa evite activitatile periculoase si factori sau declansatori ai
crizelor , sa se odihneasca sufcient(8h/zi) ;se incurajeaza pacientul sa depaseasca
problemele socio-psihice,sa-si schimbe atitudinea fata bolnav ;cu rspectarea tratamentului
(dozaj,oral de administrare,comunicarea efectelor adverse),respectarea tratamentului intre
crize si implicarea lui in activitati colective si anturaj.
6.PLANUL

DE INGRIJIRE

CAZUL CLINIC NR.1

Pacientul M.N. de sex masculin ,in varsta de 75 de ani ,pensionar ,se
interneaza pe data de 31.01.2007 de urgenta ,la sp.N.Ghe.Lupu cu
diagnosticul de crize comvulsive generalizate epilepsie Grand Mal.

DATE ANAMNESTICE
Motivele internarii :13 crize comvulsive in ultimele 12 ore.
AHC : parintii decedati.
APF : bolile copilariei.
APP :-epilepsie Grand Mal (din 1998) ;
-HTA :
-AVC ischemic cu hemipareza dreapta (din 2004)
Istoricul bolii :pacient cu epilepsie Grand Mal,tratat cu Fenobarbital 1
gr/.zi si Carbamazepina 1 gr./zi este internat in serviciul de urgenta in
stare de coma postcritica in urma a 13 crize generalizate in ultimile 12
h.
Functii vitale :TA=170/100 mmHg
AV=80 batai /minut.
R=15 resp./min.
T=36,7 C
INVESTIGATII PARACLINICE
31.01 .2007 Examen neurologic :fara redoare de ceafa,pupile egale 60
cm axa paralele,facies simetric,mibilizeaza egal membrul simetric si
membrul inferior stang,Babinski pe stanga ,comfuz.
1.02.2007 CT :examinare cerebro-ventriculara efectuata reactiv
evidentiaza prezenta unor hipodensitati sechelare cerebeloase
bilateral ;lacune pontive mediane si paramediane stangi,in capsula
externa si centru semioval precum si lenticulare bilateral ;calcificari
talamice drepte ;marcata atrofie corticala supra si intrateritoriala cu
dilatatie ventriculara asociata ;sistem ventricular simetric pe linia
mediana ;fara modificri recent constituite vizibile tomodensiometric la
momentul examinarii ;AVC repetate in interiorul vertebro-bazilar.
02.02 .2007.Rx. Pulmonar : cord orizontalizat cu alungirea aerului
inferior stang pana la rebordul costal stang.
02.02.2007.EKG. : ritm cordial normal ,axa QRS-15

ANALIZE RECOLTATE LA INDICATIA MEDICULUI

-UREE
-CREATININA
-ACID URIC
-TGO
-TGP
-CALCIU IONIC
-NA
-K
-CL
-TRIGLICERIDE
-COLESTEROL
-ERITROCITE
-NEUTROFILE
-LIMFOCITE
-MONOCITE
-EUZINOFILE
-BAZOFILE
-TROMBOCITE
-HEMOGHLOBINA
-HEMATOCRIT
-VSH
-PT.(sec)
-PT%
-INR

TRATAMENT ADMINISTRAT LA INDICATIA MEDICULUI

MEDI CATIE
MANITOL20%

DOZA
500ml

GLUCOZA 10%

500ml

14

I.V

INSULINA AR

10UI

18

I.D

VIT .B1, B6

1 fiola

18

I.V

DIAZEPAM

2 fiole

la nevoie

I.V

ENAP 5mg

1 cp

CARBAMAZEPINA 3cp
ASPENTER 75MG 1fiola

RITM ADM
6-18

CALE DE ADM
I.V

6-18

PER/OS

6-14-22

PER/OS

22

I.V

DIAGNOSTIC DE INGRIJIRII
Alterarea ritmului respirator
Dificultatea in a se misca
Imposibilitate de a dormi si a se odihni
Dificultate de a evita pericolele
Dificultatea de a comunica
Dificultate de a actiona dupa credinte si valori
Incapacitate de a indeplini activitati creative
Lipsa de cunostinte in vederea invatari
Se externeaza cu urmatoarele recomandari :
Evitarea alcoolului,cafelei,alimentelor excitante,a dulciurilor in
exces
Tratament medicamentos :-Fenobarbital 1gr/zi
-Carbamazepina 1 gr/zi
Revine la control ori de cate ori este nevoie iar la cabinetul teritorial va
fi luat in evidenta de medicul de familie care-l are.

CAZUL CLINIC NUMAR 2.

Pacientul S.M de sex masculin ,in varsta de 57 de ani ,pensionar ,se
interneaza pe data de 20.03.2007 .de urgenta la SP.N .GHE.Lupu ci
diagnosticul : -crize comvulsive majore
-sindrom psihoorganic
DATE ANAMNESTICE
Motivele internarii :crize partiale generalizate tulburari majore de
personalitate.
AHC ; fara importanta.
APF ; bolile copilariei.
APP ; - trumatism cranio- cerebral 1990.
- pancreatita cronica.
- Tabagism cronic.
- Dependent de etanol.
ISTORICUL BOLII ;bolnavul prezinta crize de pierdere a cunostintei,
cu convulsii si forme pshice de la 18-19 ani, internat si investigat in
repetate randuri in clinica neurologica. In urma cu 2 luni a prezentat un
deficit motor la membrul inferior stang ; de asemeni prezinta parestezii
la nivelul mainilor , acuza cefalee cu sediul occipital , tulburari de
somn si dureri lombare.
FUNCTII VITALE :TA=130/60mmHg
AV= 75 batai/min.
R= 17 resp/min.
T=36,8

INVESTIGATII PARACLINICE

20. 03.2007 Examen neurologic : cu redoare de ceafa , pilule egale,

facies simetric,forta musculara segmentara si miscari segmentare
active abolite la membrul inferior stang, parastezii la nivelul mainilor.
Pacientul nu coopereaza, prezinta fenomene pshice si tulburari de
somn.
20.03.2007. Rx.Pulmonar :fibroza pulmonara difuza.
22.03.2007.EKG. :zgomote cardiace ritmice, axa QRS+20.

ANALIZE RECOLTATE LA INDICATIA MEDICULUI

-GLICEMIE
-UREE
-CREATININA
-ACID URIC
-TGP

-TGO
-CALCIU IONOC
-NA
-K
-CL
-TRIGLICERIDE
-COLESTEROL
-ERITROCITE
-NEUTROFILE
-LIMFOCITE
-MONOCITE
-EOZINOFILE
-BAZOFILE
-TROMBOCITE
-HEMOGLOBINA
-HEMATOCRIT
-VSH
-PT.(sec)
-PT %
-INR
TRATAMENT ADMINISTRAT LA INDICATIA MEDICULUI
FENOBARBITAL
1Tb
22
per/os
BROMAZEPAM
CLOTRIMAZOL
ZOPLICENE
VIT.B1 B6
-REFEN
-RANITIDINA

1Tb
1Mg

6-18
18

per/os