TESTAMENT- de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, pe numele adevarat Ion N. Theodorescu, este un varf al modernismului interbelic, prin temperamentul artistic de substanta, prin forta de expresie si estetica novatoare. Poezia Testament deschide primul volum al lui Arghezi, Cuvinte potrivite, aparut in anul 1927, aceasta aducand perspective noi in incercarile constante de definire si autodefinire. Poezia apartine directiei moderniste, teoretizate de Eugen Lovinescu, pentru ca impune forme noi in planul creatiei artistice, produce adancirea lirismului si ambiguitatea limbajului particular, construieste metafore socante prin care elemntele uratului sunt transformate in frumos. Textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric (propriile convingeri despre arta literara) si viziunea asupra lumii. Tema operei este constituita de creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasa drept mostenire fiului spiritual. Titlul detine o dubla acceptie: in sens denotativ, transmite ideea testamentului ca act juridic prin care o persoana isi exprima dorintele ce ii vor fi indeplinite dupa moarte (referitoare mai ales la avere). Sensul conotativ face referire la cele doua mari parti ale Bibliei: Vechiul si Noul Testament, care contin invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii. Titlul duce cu gandul la faptul ca poezia, creatia devine o mostenire spirituala adresata urmasilor. Motivul central al operei este acela al cartii, care simbolizeaza ideea de cunoastere, de legatura spirituala intre generatii, pentru ca ea oglindeste seara razvratita a stramosilor ce au urcat prin rapi si gropi adanci, dar si ideea de truda, mestesug si pasiune. Incipitul introduce cititorul direct in problematica poeziei, prin referire la atitudinea poetului fata de creatie si fata de lume si la sensul pe care el il da cartii, singura sa avere fiind de factura spirituala: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,/Decat un nume adunat pe-o carte. Motivul transfigurarii lirice a realitatii, nucleul esteticii uratului, este dezvoltat in versurile: Din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi. Compozitional, poezia are sase strofe, alcatuite dintr-un numar inegal de versuri; rima este imperecheata, iar ritmul variabil, situandu-se si prin versificatie la granita dintre traditie si modernitate. Simetria textului este data de plasarea cuvantului-cheie carte si a sinonimelor sale in diferite pozitii ale discursului liric, pentru a accentua ideea centrala in fiecare dintre cele trei coordonate. Cartea/creatie/cuvant reprezinta pentru Arghezi obiectul unei profunde reflectii si calea de a crea o noua lume dintr-un material nepoetic (bube, mucegaiuri si noroi). Prima strofa contine monologul adresat al eului poetic catre cititorul abstract, in ipostaza de fiu spiritual (Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte...), exprimand ideea ca poetul isi lasa averea spirituala- cartea, urmasilor- stapani. Preluarea traditiei stravechi si a operei infaptuite de stramosi constituie o treapta in progresul spiritual al omenirii, simbolizata prin vocativul fiule, o

adresare directa, care da poeziei un ton familiar, intim, ce apropie afectiv predecesorii de viitorime (Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,/Cartea mea-i, fiule, o treapta. In urmatoarea secventa, ca mesager al trudei si durerii strabunilor, poetul aseaza cartea la capataiul civilizatiei omenesti, cu indemnul, adresat direct printr-un imperativ, de a respecta acest bun spiritual si a-l duce spre progres, asemiund opera cu Biblia: Asaz-o cu credinta capatai,/Ea e hrisovul vostru cel dintai. A treia strofa, mai ampla, surprinde ideea unei revolutii spirituale, prin truda stramosilor. Se transforma sapa-n condei si brazda-n calimara, exprimand ideea transformarii instrumentelor muncii fizice in instrumente ale muncii intelectuale. Comparativ cu truda plugarilor care supuneau pamantul si poetul aplica aceeasi metoda pentru prelucrarea cuvintelor. Poetul apare aici in ipostaza de nascocitor, un fauritor de cuvinte, avand convingerea metamorfozarii cuvintelor, care isi pastreaza, insa, forta expresiva (veninul-mierea). Strofa a patra prezint n continuare imaginea poeziei ca meteug, dar i imaginea ca posibilitate de a exprima revolta social: Am luat ocara, i torcnd uure / Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure. Poetul are puterea de exprima att imagini sensibile (s-mbie), ct i imagini care descriu rul (s-njure), poezia putnd avea i un rol estetic, dar i unul moralizator. Prin intermediul poetului, trecutul capt valoare de simbol, dar i de ndreptar moral, iar opera literar capt valoare justiiar: Am luat cenua morilor din vatr / i am fcut-o Dumnezeu de piatr, / Hotar nalt, cu dou lumi pe poale, / Pzind n piscul datoriei tale. Rolul poetului de vorbi despre trecut i revine fiului, ca simbol pentru urmai, fapt subliniat de adjectivul posesiv tale. Strofa a cincea reitereaza ideea ca poezia se naste din tensiunea creata intre har si mestesug, din fuziunea dintre spirit si materie, talent si truda, fapt sugerat de cele doua metafore oroginale slova de foc si slova faurita. Menirea poetului este aceea de a ilustra in poezia sa, metaforizata prin vioara, durerile neamului romanesc, imaginea groteasca a stapanului, jucand ca un tap injughiat, inducand astfel ideea biciului rabdat intors in cuvinte, ca simbol al izbavirii si pedepsirii celor ce au provocat suferintele. Se observa carcaterul justitiar al poeziei, ea dand glas durerilor si revoltelor celor asupriti. Prin versul E-ndreptatirea ramurei obscure... se intelege constientizarea sosirii momentului dreptatii, acela de a iesi la lumina prin cunoastere, cei napastuiti. In ultima strofa poetul isi exprima convingerea ca poezia poate sparge barierele sociale. Domnita lenesa ar putea semnifica muza poeziei lui, dar si un reprezentant al unei clase sociale inalte care va recepta mesajul acestuia. Robul reprezinta ipostaza creatorului, iar domnulcititorul, beneficiarul condeiului. Ar putea semnifica, insa, si ideea ca artistul este un rob, un truditor al condeiului, aflat in slujba cititorului. Acest cititor, care reprezint de fapt urmaii, este obligat s descifreze sensul ascuns al crii n care zace mnia bunilor mei. Prin urmare, poezia i atinge scopul de a lsa motenire o dovad a suferinei i a destinului strmoilor. Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic, Tudor Arghezi fiind apreciat pentru innoirile lexicale, uneori socante, aduse din toate straturile limbii noastre. Ineditul limbajului poetic provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadi), cuvinte/expresii populare (pe branci, plavani, rapi), neologisme (obscur), etc.

In opinia mea, atitudinea poetica, de imbinare a slovei de foc, inspiratie de sorginte divina si a slovei faurite, slefuite de un adevarat bijutier al cuvintelor, reprezinta esenta viziunii despre lume in poezia Testament. Rolul poetului este de a da cuvintelor urate (ex.: bube, mucegaiuri si noroi) forme si continuturi noi, metamorfozandu-le in versuri si-n icoane, pentru pastrarea legaturii intre generatii. Testament este o arta poetica moderna, poetul devenind un fauritor de cuvinte, iar poezia o impletire intre talent si efort, Arghezi reusind sa descopere o modalitate inedita de amendare a raului, prin estetica uratului.