STIL NATIONAL NEOROMANESC

Cautarile nationale - arhitectura neoromaneasca

Unii cercetatori situaza in interiorul miscarii 1900 geneza cautarilor nationale sau chiar le prezinta ca varianta originala romaneasca a Artei 1900. Aceasta pozitie nu este lipsita de sens, deoarece cautarile stilistice ale unei arhitecturi nationale (arhitectura neoromaneasca) au fost legate evident atit de implulsul romantic, sit si de retorica regionalista a Artei 1900. Dar, prin amploare si durata, prin faptul ca au reprezentat prima miscare arhitecturala originala si cu program teoretic coerent din arhitectura romaneasca moderna, ele merita sa ocupe o pozitie de sine statatoare. Astfel, arhitectura neoromaneasca reprezinta, alaturi de dezvoltari similare in muzica, literatura, arte plastice, una dintre dimensiunile cristalizarii unei culturi nationale moderne. Desi a urmat si s-a definit prin confruntarea cu prima etapa de modernizare (caracterizata prin importul cvasi-concomitent de modele clasiciste, neogotice si neomedievalizante, eclectice, de factura Arta 1900), expresia cautarilor identitare nu a luat initial forma unei crize, a unei reale contestari a acestor importuri. Ea a reprezentat pina la primul razboi mondial un alt aspect al modernizarii arhitecturii romanesti. Ideile care au ghidat aceste cautari stilistice, incadrabile ca program ideologic in trama general europeana a cautarilor similare din arhitectura ultimei jumatati a secolului 19, au fost sustinute pina la cel de al doilea razboi mondial de principala publicatie de specialitate, revista Arhitectura (fondata in 1906). In acelasi timp, constientizarea valorii arhitecturii nationale si trezirea interesului pentru patrimoniul istoric s-au tradus si in organizarea sistemului intitutional de monitorizare si protectie a acestuia: 1909 s-a infiintat Comisiunea Monumentelor Istorice, in care au activat, de-a lungul timpului, mari personalitati ale culturii si arhitecturii romanesti. Arhitectura neoromaneasca, mai degraba o miscare programatica decit un stil unitar, a inceput sa se dezvolte inca din ultimul deceniu al secolului 19 si a dominat primele doua decenii ale secolului 20, luind locul eclectismului in preferintele oficiale; s-a aplicat indeosebi tipurilor de cladiri ale structurilor administratiei locale (administratii financiare, primarii, vami, etc.), constructiilor din investitii publice (locuinte ieftine, scoli rurale, muzee, facultati, biserici - mai ales catedralele ortodoxe construite in Ardeal dupa 1918), dar a fost preluata si de locuintele luxuoase (vile si chiar imobile de raport) si de unele constructii monumentale private (banci). Repertoriul formal traditional utilizat pentru a crea un stil national, foarte divers si amalgamat, este folosit in opera diferitilor autori conform propriilor selectii, intr-o anume relatie cu tipul de program si de tipul de sintaxa. De aceea apar si mari diferente intre stilurile individuale ale diversilor arhitecti. In general, s-a incercat valorificarea unor elemente structurale si decorative preluate din arhitectura vernaculara romaneasca (stilpi si parapeti de lemn, prispe, troite), dar si balcanica (bovindouri cu console de lemn, geamlicuri) si chiar mediteraneeana (logii, pergole), din arhitectura bisericeasca moldoveneasca si munteneasca (tipuri de acoperisuri, paramenti de zidarie, usi de lemn, briuri, ancadramente, medalioane de ceramica), din arhitectura brincoveneasca (alternanta de zidarie simpla cu ancadramente, parapeti, intarsii decorative specifice din piatra), etc., precum si a unor teme compozitionale selectate din arhitectura zonala, care devin elemente de compozitie specifice (tema culei-turn, tema foisorului, tema casei populare cu parter suprainaltat, etc.). Acestea au fost puse in opera atit la scara lor originala cit si la scari monumentale, daca tipul de cladire o cerea. Sintaxa care administreaza compozitiile este, in general, academista pentru cladirile monumentale, de factura traditional bizantina (originara sau traditional romaneasca) pentru cladirile de cult si foarte libera, organica, creatoare de pitoresc pentru cladirile de mai mica anvergura. Selectia elementelor specifice este rar facuta in sensul unei puritati stilistice, de obicei ele sint folosite sincretic, adesea chiar impletite cu elemente decorative sau structurale de factura clasica, neogotica, neomedievala, de factura Arta 1900, ceea ce face uneori dificila incadrarea stilistica. De aceea, se poate considera ca demersul sintactic este, in general, de factura eclectica, iar imaginea generala a acestei dezvoltari stilistice este sincretica si pitoreasca in acelasi timp.

Foarte permisiva si cu un limbaj usor de inteles, arhitectura neoromaneasca s-a bucurat de o mare popularitate si s-a raspindit rapid in arhitectura domestica urbana anonima. Primul dintre principalii reprezentanti si creator al acestei miscari a fost Ion Mincu (primul diplomat roman al Ecole des Beaux Arts, Paris), a carui arhitectura este cu certitudine un virf nu numai pentru neoromeneasca, dar si pentru intreaga arhitectura romaneasca. Principalele sale lucrari sint: casa Lahovary (1886), "bufetul" de pe soseaua Kiseleff (1892, dupa planurile intocmite in 1889 pentru pavilionul romanesc la Expozitia universala de la Paris), Scoala Centrala de fete (1890), in Bucuresti, palatul administrativ din Galati, bancile comerciale din Craiova si Braila. Linia stilistica caracteristica lui Mincu (numita si "stilul Ion Mincu") a fost continuata de putini arhitecti, printre care arhitectul italian Giulio Magni (scoala primara Mavrogheni - 1895, gara de la Curtea de Arges - 1898). Alti reprezentanti de seama ai miscarii, fiecare creind propria linie stilistica, sint: Petre Antonescu (Ministerul Constructiilor - actuala Primarie a capitalei - 1906-1910, Palatul administrativ din Craiova - 1912-1913, banca Marmorosch-Blank - 19151923), imobilul pentru salariatii Bancii Nationale din Bucuresti, conacul din Stefanesti, Arges, etc.), Nicolae Ghica-Budesti (Palatul pentru colectiile muzeului de arta nationala - 1912-1939, biserica greco-catolica din str. Polona, biserica Cutitul de argint, casa Rosetti, toate in Bucuresti, liceul din Rimnicu-Vilcea, etc.), Cristofi Cerchez (spitalul Polizu, multe locuinte, dintre care celebra vila Minovici din Bucuresti, etc.), Grigore Cerchez, in a carui antrepriza lucreaza si arh. Al. Clavel (cladirea veche a Institutului de Arhitectura - 1912-1927, corpul nou de la Palatul regal de la Cotroceni si multe case dintre care remarcabila Casa Disescu din Bucuresti), Florea Stanculescu (ansambluri de locuinte ieftine, proiecte tip de locuinte rurale, scoli rurale, vami, Palatul Agriculturii din Braila, etc), Statie Ciortan (multe cladiri ale administratiei financiare in Bucuresti si alte orase, Vama Postei din Bucuresti), Constantin Iotzu (Casa corpului didactic, Bucuresti) ), Paul Smarandescu (case particulare in Ploiesti, Bucuresti, Sinaia, imobile de raport), G. Cristinel (primaria din Banu Manta, Bucuresti, catedrala ortodoxa din Cluj), I.D. Traianescu, Toma T. Socolescu, etc. Dupa primul razboi mondial arhitectura neoromaneasca a inceput sa-si piarda dimensiunea modernizatoare si sa se osifice, devenind treptat principala forta conservatoare in opozitie cu retorica si estetica modernismului. Desi orientarea nationalista din ce in ce mai puternica a contextul politic a favorizat evident neoromanescul (regulamentele pentru anumite zone ale Bucurestiului specificau clar obligativitatea utilizarii unui stil romanesc), realizarile arhitecturale au devenit din ce in ce mai sterile sau au fuzionat, uneori pina la contrazicere, cu elemente stilistice de alte facturi, in cautarea unui pitoresc care a atins uneori bizareria.

http://www.archi-web.com/uar/333.htm

Stilul Arhitectural Neoromanesc: origini si evolutie

Stilul neoromanesc este unul dintre cele mai originale si surprinzator de frumoase ordine arhitecturale care au aparut in Europa in anii de creativitate intensa din epoca victoriana tarzie. Romanii din acea perioada au dorit sa creeze un stil care sa reflecte gloria trecutului lor medieval, transformandu-si peisajul arhitectural al trii, tot asa cum britanicii creaser, cu decenii inainte si la o scara mai mare, mai bine -cunoscutul stil arhitectural victorian neogotic. Stilul neoromanesc reprezinta un amestec interesant de elemente rasaritene bizantine si motive arhitecturale si etnografice taranesti locale, precum si de anumite modele de arta otomana si chiar teme de renastere italiana tarzie. Stilul a inceput sa fie in voga printre romanii instariti in primii ani ai secolului al XX-lea, in Romania de

dinaintea primului razboi mondial in zona numita Vechiul regat, raspandindu-se ulterior si n Transilvania, dupa razboi, dupa ce aceasta provincie a devenit parte a Romaniei. Aspectul tipic al unei case n stil neoromanesc este ilustrat in imaginea de mai jos:

Casa stil neoromanesc, Calea Calaai, Bucureti Aici se pot sesiza clar elementele arhitecturale bizantine (de exemplu, arcada scurta, coloanele mici si groase etc) si aspectul masiv, de cetate, al cladirii, care, impreuna, alcatuiesc o metafora arhitectonica romantica, prin care creatorii ei au dorit sa exprime rezistenta eroica a romanilor din timpurile medievale, ca popor crestin, impotriva inaintarii de nestavilit a Imperiului otoman. Astazi, o casa in stil neoromanesc constituie un bun imobiliar valoros, pentru care un proiect de restaurare ar fi extrem de interesant, de provocator si scump, insa totodata si o initiativa plina de satisfactii din partea celui care se incumeta sa o duca la indeplinire. Stilul a ajuns la zenit in perioada interbelica, incheindu-se brusc in forma lui culta, dupa venirea la putere a comunismului in Romnia, in 1948. A fost oarecum readus la viata in timpul exploziei de constructii din ultimii zece ani, insa intr-o maniera minimalist-modernista, de cele mai multe ori puerila, fara motivele eclectice si grandoarea caracteristice perioadei interbelice. Am adunat aici cateva imagini, cea mai mare parte provenind din colectia mea personala de carti postale si fotografii, care, alaturi de explicatiile scurte, sper sa ajute la o mai buna apreciere a originilor, caracteristicilor, importantei si valorii din punctul de vedere al pietei imobiliare de art si de epoca acestui stil arhitectural sofisticat, caracteristic numai Romaniei. Romanii sunt, la origini, un popor de tarani agricultori si pastori. Locuintele lor aveau o ornamentatie elementara, constand, in principal, din simboluri etnografice, caracteristice comunitatilor europene aborigene stravechi, care au supravietuit in zonele mai putin accesibile ale continentului (de exemplu, etnografia

romaneasca contine multe motive care prezinta o asemanare izbitoare cu cele ale comunitatilor celtice irlandeze, sau ale celor din Muntii Pirinei sau Caucaz). Locuinta taraneasca servea, de obicei, unor scopuri imediate si foarte practice, ale unui popor nevoit sa duca un trai greu intr-un mediu natural aspru. Aspectul tipic al unei locuinte de taran sarac din zona de ses din sudul tarii era precum cel din ilustratia de mai jos, realizata undeva la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Locuinta taraneasca de tip ancestral, din Campia de Sud (carte postala veche, colectia Valentin Mandache) Pe de alt parte, taranii mai instariti din zonele mai propice a griculturii si ferite de instabilitate aveau case mai elaborate si solide, care contineau multe artefacte si ornamentatii de factura etnografica si religioasa. Cartea postala de mai jos prezinta o casa din zona subcarpatica de sud, relevanta in acest sens, datand din primul deceniu al secolului al XX-lea:

Tip mai evoluat de locuinta taraneasca ancestrala, din zona dealurilor subcarpatice (carte postala veche, colectia Valentin Mandache) Un stil arhitectural de un nivel calitativ autentic a aparut pe pamanturile romanesti in perioada medievala, acest lucru putandu-se observa doar la edificiile religioase, precum bisericile din sate sau manastirile ctitorite si inzestrate de boieri si voievozi. Aceste biserici prezentau, de obicei, o simbioza de elemente in principal bizantine si reprezentari etnografice locale, precum motivul frnghiei, simbolul soarelui etc. Un exemplu bun in acest sens este imaginea de mai jos, din judeul Valcea, din zona subcarpatica sudica, din Valahia. Aceste elemente arhitecturale se regasesc deseori in stilul arhitectural neoromanesc de astazi.

Biserica rurala in stil bizantin, din satul Cineni, judeul Vlcea (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)

O alt directie particulara a arhitecturii bisericesti medievale roma nesti a fost reprezentata de cazurile in care se constata o preponderenta a elementelor arhitecturale gotice fata de cele bizantine. O zona clasica in acest sens este Bucovina. Un exemplu relevant este Manastirea Sucevita, din judetul Suceava:

Manastirea Sucevita (carte postala veche, colectia Valentin Mandache) Aceasta evolutie este extrem de interesanta, stiut fiind faptul ca esenta arhitecturii bisericesti ortodoxe este, de regula, bizantina. Faptul ca Romania are multe exemple de biserici ortodoxe cu motive occidentale gotice evidente este rezultatul direct al dezvoltrii istorice geopolitice a vechilor comunitati romanesti aflate pe linia istorica de demarcatie dintre Apus si Rasarit, dintre bisericile apusene si cele rasaritene. Ca urmare a acestui fapt, arhitectura religioasa a acestora a imprumutat elemente atat din stilul gotic, cat si din cel bizantin, in perioada Evului Mediu. Acest amestec interesant de elemente gotice si bizantine nu a fost urmat decat cu cateva exceptii in arhitectura civila romaneasca moderna. Un exemplu rar si cel mai bun in acest sens este Palatul comunal din Buzau, construit in 1903, in aceeasi perioada in care a fost lansat si stilul neoromanesc:

Palatul Comunal din Buzau, construit in 1903 (Valentin Mandache) Acest stil, care poate fi numit gotic moldovenesc si care subordoneaza ordinul bizantin, a fost, totusi, adoptat in arhitectura religioasa, rezultatul fiind ca multe biserici romanesti construite in ultimul secol prezinta caracteristicile acestui ordin distinct (cum este cazul Catedralei Metropolitane din Timisoara). Stilul neoromanesc a castigat, in cele din urma, preferinta publicului, dupa ce a fost promovat mai bine sub patronaj regal; de asemenea, el prezenta mai multa atractivitate pentru gustul elitelor romanesti, care, dupa sute de ani de dominatie otomana, se simteau cultural mai apropiate de civilizatia Bizantului decat de goticul revitalizat, la mod in Occident. Tipul de cladire care sta la baza stilului neoromanesc este cula, un tip de casa fortificata, construita de mica boierime si de taranii instariti din Oltenia incepand cu a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Acest tip de cladire contine elemente de rezistenta structurala si de stil arhitectonic bizantin, imprumutate din arhitectura bisericeasca locala, precum si caracteristici etnografice taranesti. Exemplificam mai jos una dintre cele mai reprezentative cladiri de acest gen:

Cula din Maldaresti: tip de casa de tara fortificata, emblematic pentru regiunea Olteniei Cuvantul cula deriva, de fapt, din termenul turcesc kale sau kule, care inseamna cetate sau loc fortificat. Localnicii l-au adoptat de la mai-marii lor otomani, pentru a desemna acest tip specific de locuinta fortificata, care avea un scop foarte practic in perioadele de instabilitate: apararea familiei stapanului si a bunurilor acestuia. Secolul al XVII-lea, cand au fost ridicate primele cule, corespunde cu inceputul unei epoci lungi de instabilitate a Imperiului Otoman, care, in final, a dus la prabusirea acestuia, dou secole si jumatate mai tarziu. O alta sursa de inspiratie a stilului neoromanesc este arhitectura palatelor construite pentru domnitorul valah Constantin Brancoveanu (1688-1714) de ctre arhitecti italieni, intr-o maniera care a imprumutat mult din vilele de Renastere tarzie din nordul Italiei. Fotografia de mai jos prezinta Palatul Potlogi, aflat acum intr-o stare foarte proasta, in care se pot observa numeroase elemente care seamana izbitor cu arhitectura fundamentala a culelor (unele elemente fiind adaugate cu ocazia lucrarilor de restaurare ulterioare). Acesta este motivul pentru care, uneori, stilul neoromanesc este numit brancovenesc. Cu toate acestea, termenul neoromanesc este mai cuprinzator din punctul de vedere al amestecului de stiluri si motive decat cel brancovenesc, fiind, deci, mai potrivit pentru a desemna acest stil arhitectonic.

Palatul Potlogi, construit la sfarsitul secolului al XVII-lea de catre Domnitorul Constantin Brncoveanu (Valentin Mandache) Epoca victoriana tarzie din Romania a fost o perioada de stabilitate politica remarcabila, sub domnia eficienta a Regelui de origine germana, Carol I, fiind caracterizata printr-o prosperitate economica deosebita, cand tara devine una din principalele exportatoare de cereale din Europa. Aceste realitati s-au reflectat in dezvoltarea artei si arhitecturii, prin crearea unor lucrri care au exprimat o identitate nationala romaneasca plina de incredere in misiunea ei. Stilul arhitectural neoromanesc este o expresie a acelui curent si a cautarilor spirituale din ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea, cand arhitectul Ion Mincu ridica primele cladiri clasice in acest stil. Stilul neoromanesc a castigat rapid popularitate si, intr-un rastimp scurt, pana la inceputul secolului al XX-lea, familii bogate din toat tara au inceput sa -si construiasca case de oras sau conace in acest nou stil patriotic. Pentru a-l promova mai bine in randul publicului, la marea Expozitie Nationala Jubiliara Regala din 1906 a fost expusa o cula prototipul stilului neoromanesc. Expozitia sarbatorea patruzeci de ani de domnie prospera a Regelui Carol I si 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman, fiind, prin urmare, dedicata radacinilor stravechi ale poporului, reflectate in modernitate.

Expozitia Nationala Regala din 1906; Bucuresti: cula este prezentata publicului (carte postal veche, colectia Valentin Mandache) Una dintre primele cladiri in stil neoromanesc clasic, care se afla si astazi in picioare in Bucuresti, este cea a restaurantului Doina (fostul Bufet de la Sosea), conceputa in 1892 de catre arhitectul Ion Mincu. Aici se poate observa clar in centrul edificiului arhetipul culei, cu bastionul fortificat ca principal element de diagnostic structural si componentele decorative bizantine, motivele etnografice taranesti, precum si modelele decorative otomane.

Restaurantul Doina, Bucuresti: una din primele cladiri avand cula ca centru de conceptie, si care anunta aparitia stilului arhitectural neoromanesc (Valentin Mandache)

Cu siguranta, cea mai reprezentativa cladire in stil neoromanesc este Vila Mina Minovici, actualmente muzeu, foarte indicata pentru o initiere in acest stil arhitectonic distinct si frumos. Din pacate, cladirea se afla astazi intro stare foarte proasta, care reflecta lipsa de interes a statului roman si a publicului pentru propriul patrimoniu arhitectural national.

Muzeul Vila Mina Minovici, Bucuresti, arhitect Cristofi Cerchez, 1906 Stilul neoromanesc a patruns puternic si in arhitectura modernista a anilor 30 si 40, unele dintre cele mai interesante cladiri de acest gen fiind vilele de vacant de pe litoralul Marii Negre, construite de romani bogati si cultivati, in localitati precum Eforie sau Mamaia. Exemplul de mai jos este foarte instructiv in acest sens, centrul culei putandu-se recunoaste imediat. De asemenea, in partea stanga a fotografiei, in fundal, se poate vedea o vila in stil neoromanesc clasic, care indica popularitatea mare de care se bucura acest stil in epoca.

http://casedeepoca.wordpress.com/2009/12/01/stilul-arhitectural-neoromanesc-origini-si-evolutie/